Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.123/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2025

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.31.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună dimineaţa!

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 8 octombrie 2025, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În data de 19 februarie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm.

Deputaţii îşi vor putea vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, şi anume: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - AUR, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, 2 deputaţi - SOS România, 2 deputaţi - POT, un deputat - UDMR, un deputat al minorităţilor naţionale şi un deputat neafiliat.

 
  Ion-Alin Tomoescu - intervenţie consacrată sărbătoririi Zilei Internaţionale a Profesorului - Ziua Mondială a Educaţiei;

În continuare, permiteţi-mi să invit la cuvânt pe domnul deputat Ion-Alin Tomoescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

   

Domnul Ion-Alin Tomoescu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimate cadre didactice,

În fiecare an, la data de 5 octombrie, sărbătorim Ziua Internaţională a Profesorului - Ziua Mondială a Educaţiei -, aşa cum a fost asumată aceasta la nivel internaţional.

În fiecare şcoală din judeţul Mehedinţi există profesori care, prin dăruire, răbdare şi dragoste, ţin aprinsă flacăra educaţiei. În numele lor, astăzi, spunem cu respect: mulţumim!

Partidul Social Democrat a arătat prin fapte - nu prin vorbe - că susţine educaţia şi pe cei care o fac posibilă.

Am adus cea mai mare creştere salarială din ultimii ani pentru profesori, pentru ca munca lor să fie răsplătită cum se cuvine.

Am susţinut modernizarea şcolilor, dotarea laboratoarelor, bibliotecilor şi a sălilor de clasă.

Am introdus programe sociale importante - "Masă caldă în şcoli", "Bursele de merit şi de ajutor social", "Transport gratuit pentru elevi".

Pentru PSD, educaţia este o prioritate naţională, nu o cheltuială, ci cea mai mare investiţie în viitor.

Educaţia este cheia libertăţii.

Este drumul cel mai sigur către o Românie mai bună.

La mulţi ani tuturor celor care educă, formează şi inspiră!

Vă mulţumesc.

Tomoescu Alin, deputat, Mehedinţi, Circumscripţia nr. 27.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Viorica Sandu - declaraţie politică intitulată Reforme cu responsabilitate socială - angajamentul Partidului Social Democrat;

Doamna deputat Viorica Sandu.

   

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Reforme cu responsabilitate socială - angajamentul Partidului Social Democrat".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Partidul Social Democrat a fost şi rămâne partidul care apără oamenii, nu cifrele. România traversează o perioadă dificilă, în care deficitul bugetar şi constrângerile financiare pun presiune pe Guvern şi pe administraţie. Înţelegem cu toţii că este nevoie de responsabilitate fiscală, dar trebuie să fim foarte atenţi - echilibrul financiar nu poate fi atins prin sacrificarea celor mai vulnerabili dintre cetăţeni.

Reducerea de posturi, limitarea cheltuielilor şi măsurile de austeritate riscă să lovească exact acolo unde România are nevoie de sprijin - în şcoli, în spitale, în serviciile sociale, în comunităţile rurale. Dacă se taie din personal fără discernământ, riscăm să închidem cabinete medicale, să lăsăm copiii fără profesori sau să blocăm sprijinul pentru persoanele vârstnice.

Nu putem accepta o austeritate oarbă, care economiseşte pe hârtie şi creşte suferinţa în viaţa reală. Reforma trebuie făcută cu cap, cu criterii de eficienţă, dar şi cu grijă pentru oameni. Avem obligaţia să protejăm serviciile esenţiale şi să găsim echilibrul între disciplina fiscală şi dreptul fiecărui român la educaţie, sănătate şi siguranţă socială.

Fac un apel la Guvern şi către colegii din Coaliţie - haideţi să punem echitatea socială în centrul acestor reforme. Să arătăm că austeritatea nu înseamnă indiferenţă, ci un pas responsabil către un stat mai eficient, care continuă să fie alături de cetăţenii săi.

Acesta este angajamentul Partidului Social Democrat - reforme cu responsabilitate socială, în slujba oamenilor.

Mulţumesc frumos.

Viorica Sandu, deputat de Galaţi.

 
  Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică având titlul Inelul verde al municipiului Cluj-Napoca, un model pentru oraşele României;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan.

   

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Inelul verde al municipiului Cluj-Napoca, un model pentru oraşele României".

Încă din anul 2008, perioadă în care eram consilier local, am vorbit despre necesitatea realizării unui inel verde în jurul municipiului Cluj-Napoca. De atunci, situaţia nu s-a îmbunătăţit, dimpotrivă - poluarea, traficul intens şi presiunea urbană au devenit tot mai evidente. În acest context, proiectul nu mai este doar o opţiune, ci o nevoie vitală pentru comunitatea noastră.

Un inel verde în jurul Clujului ar însemna aer mai curat, reducerea poluării fonice, protejarea pădurilor Făget şi Hoia, dar şi crearea unor spaţii dedicate activităţilor recreative şi sportive. Nu vorbim doar de un proiect de mediu, ci de o investiţie directă în sănătatea oamenilor şi în calitatea vieţii de zi cu zi.

Autorităţile centrale au obligaţia ca, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Codului silvic adoptat în 2024, să elaboreze normele şi metodologia pentru crearea centurilor verzi în jurul oraşelor. Chiar dacă până acum nu s-au făcut paşi vizibili, este important ca timpul rămas să fie folosit cu responsabilitate, astfel încât, odată ce cadrul legal va fi complet, proiectul să poată fi pus în aplicare imediat.

Beneficiile unui asemenea demers sunt multiple:

- îmbunătăţirea calităţii aerului şi protejarea biodiversităţii locale;

- reducerea presiunii asupra zonelor naturale, prin amenajarea de spaţii pentru picnic şi agrement;

- creşterea atractivităţii turistice şi ecologice a oraşului.

Dar Clujul nu este singurul oraş care are nevoie de o asemenea soluţie. Poluarea aerului şi lipsa spaţiilor verzi afectează comunităţi din întreaga ţară. De aceea, inelul verde al Clujului poate deveni un exemplu de bună practică pentru alte municipii din România, demonstrând că se poate construi un model de dezvoltare urbană sănătoasă şi durabilă.

Totodată, protejarea zonelor naturale trebuie însoţită de măsuri concrete:

- acţiuni periodice de ecologizare;

- sancţionarea defrişărilor ilegale şi a oricăror abuzuri asupra mediului;

- obligarea agenţilor economici să respecte standardele de protecţie a mediului;

- colaborarea cu primăriile din comunele limitrofe pentru împădurirea terenurilor disponibile cu specii de arbori cu creştere rapidă.

Toate aceste măsuri ar contribui la creşterea suprafeţelor împădurite şi la o resursă mai mare de oxigen pentru întreaga zonă metropolitană.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Protecţia mediului nu este un moft, ci o responsabilitate pe care o avem faţă de generaţiile viitoare. Dacă nu acţionăm, consecinţele asupra sănătăţii populaţiei vor fi resimţite pe termen lung. De aceea, cred cu tărie că municipiul Cluj-Napoca trebuie să facă un pas hotărât în direcţia realizării acestui inel verde, arătând astfel că putem construi un oraş modern, sănătos şi prietenos cu oamenii.

Inelul verde nu este doar un proiect pentru Cluj, ci un semnal că România poate alege sănătatea şi viitorul înaintea poluării şi indiferenţei.

Vă mulţumesc.

Remus Lăpuşan, deputat al PSD de Cluj.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Cristina-Emanuela Dascălu - intervenţie având ca temă Ziua Mondială a Educaţiei;

Grupul parlamentar AUR, doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu.

   

Doamna Cristina-Emanuela Dascălu:

Distinsă doamnă preşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este despre Ziua Mondială a Educaţiei.

Ziua Mondială a Educaţiei nu este doar o dată în calendar, ci o zi a reflecţiei asupra rostului nostru ca naţiune. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întoarcem privirea spre cei care au modelat destine şi au zidit caractere - profesorii. Profesorii României. În tăcerea lor de la catedră, în răbdarea cu care ghidează generaţii se ascunde forţa tainică a unei ţări care încă mai crede în lumină, în cultură şi în înţelepciune.

Educaţia trebuie să fie şcoala sufletului românesc. Trebuie să apărăm şcoala de experimente ideologice şi de mode trecătoare, să o reaşezăm în centrul vieţii naţionale, acolo unde îi este locul de drept, căci un popor fără educaţie ancorată în valorile sale este un popor rătăcit.

Educaţia nu trebuie privită ca un serviciu, ci ca un act de construcţie morală şi culturală. De la grădiniţă până la universitate, şcoala românească are menirea de a forma oameni liberi, responsabili, iubitori de ţară şi de adevăr. Profesorii trebuie sprijiniţi, respectaţi şi plătiţi pe măsura rolului lor esenţial.

Susţinem o viziune naţională asupra educaţiei, în care limba română, istoria, tradiţiile şi credinţa sunt fundamente, nu simple opţiuni curriculare. Viitorul României se clădeşte prin întoarcerea la rădăcinile propriei civilizaţii şi prin redarea demnităţii dascălului român.

Credem într-o şcoală vie, în care elevul învaţă nu doar să ştie, ci şi să fie. În fiecare sală de clasă trebuie să renască speranţa că România are viitor, un viitor în care tinerii nu-şi vor mai căuta rostul în alte ţări, ci vor dori să construiască aici, acasă.

Educaţia nu este doar o prioritate declarată, ci trebuie să devină cauză naţională. Parlamentul, Guvernul şi întreaga societate au datoria morală de a reconstrui prestigiul şcolii româneşti.

Fără şcoală, nicio reformă nu are sens şi niciun viitor nu poate fi durabil!

Vă mulţumesc.

Deputat Cristina-Emanuela Dascălu, Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Dragoş-Florin Coman - declaraţie politică având subiectul Pentru subminarea sectorului energetic din România mulţi ar trebui să răspundă, dar noi nu avem, niciodată, vinovaţi!;

Domnul deputat Dragoş-Florin Coman.

   

Domnul Dragoş-Florin Coman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Nu pot să nu mă întreb dacă trăim într-o comedie amară sau într-un experiment cinic.

Să-l vezi pe ministrul energiei, domnul Ivan, cum descoperă cu o uimire teatrală că România a fost sabotată constant la nivel energetic. E aproape jignitor pentru inteligenţa acestui popor. Abia acum a descoperit şi domnia-sa că românul plăteşte cea mai scumpă energie electrică din lume, deşi ar trebui să plătească cel mai puţin, pentru că avem capacitatea de a produce mai mult decât avem nevoie şi chiar pentru a exporta surplusul.

Ni se vând poveşti ameţitoare cum că "s-au scos din producţia naţională" nu ştiu câţi megawaţi oră şi că suntem obligaţi să importăm la preţuri uriaşe. Cum adică "s-au scos"? Au plecat megawaţii singuri, de capul lor? Nu, domnule Ivan, cineva i-a scos din sistemul energetic cu bună ştiinţă, tocmai pentru a face din România o ţară cu mâna întinsă la importuri scumpe.

Acei decidenţi care au subminat economia energetică a ţării au nume şi prenume, iar măsurile dezastruoase au semnăturile unor miniştri care au condus sectorul energetic în ultimii ani. Dacă sunteţi curajos, faceţi publice acele documente, pentru că românul care plăteşte facturi uriaşe are dreptul să ştie cine este vinovat. Dacă într-adevăr sunteţi aşa de bine intenţionat, faceţi publice companiile care exportă cu 1 leu şi importă cu 2.500 de lei, precum şi oamenii care stau în spatele acestor tranzacţii.

Stimaţi colegi,

Preţurile exorbitante la energie pe care le plătesc românii şi antreprenorii români ne fac mai săraci pe zi ce trece. Facturile la energie au ajuns să cântărească în coşul zilnic al unei gospodării mai mult decât alimentele, iar fermierii şi antreprenorii români sunt tot mai aproape de faliment. Totul depinde astăzi de energie, de la irigaţii şi transporturi, şi până la activităţile cotidiene. Ni se spune că s-a găsit soluţia miraculoasă şi că se vor face investiţii în stocarea de energie electrică şi în noi capacităţi de producţie. De când? Nu de acum..., ci peste câţiva ani! Aşa cum ne-am obişnuit, cei care conduc destinele sectorului energetic se pricep doar la vorbe goale, nu şi la fapte în interes naţional.

Vă mulţumesc.

Dragoş-Florin Coman, deputat, Circumscripţia nr. 12 Călăraşi.

 
  Ionelia-Florenţa Priescu - declaraţie politică având ca temă închiderea Complexului Energetic Oltenia;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Ionelia-Florenţa Priescu.

   

Doamna Ionelia-Florenţa Priescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ianuarie 2026, data pentru închiderea CEO, se apropie cu paşi repezi şi mii de angajaţi din Gorj, oameni care muncesc în carierele şi termocentralele din Gorj, trăiesc cu spaima zilei de mâine. Li s-a promis şi ei au sperat! Dar au fost minţiţi!

Gorjenii au fost minţiţi! Energeticienii au fost minţiţi! Toţi cei care sperau la soluţii şi la o revenire pe decizia de închidere a Complexului Energetic Oltenia au fost minţiţi.

După închiderea fabricii de cablaje din Târgu Jiu, deja peste 400 de familii din Gorj se confruntă cu greutăţile cauzate de pierderea locurilor de muncă. Există vreun plan pentru aceşti oameni, există vreun plan pentru cei care vor urma? Prin desfiinţarea locurilor de muncă înţelege auto-proclamatul Guvern pro-european să facă reformă?

Sunt întrebări legitime şi toţi cei afectaţi sunt îndreptăţiţi să primească răspunsuri urgente. Dar de la cine?

Premierul Bolojan, cel care vrea să "reformeze" companiile de stat, nici măcar nu ştie unde se află, pe harta României, Complexul Energetic Oltenia! Constatăm, din păcate, multă neştiinţă, dar şi multă ipocrizie!

Acelaşi Bolojan ne vorbeşte despre "căpuşarea" companiei, de parcă nu ştie că PNL-ul, partidul care-l ţine în braţe, şi-a pus propriii oameni în funcţiile-cheie. Oameni ca Virgil Popescu, oameni ca Sebastian Burduja au fost plantaţi politic şi nu au făcut absolut nimic.

Zero performanţă, zero transparenţă, doar posturi de miniştri bine plătite, privilegii protejate pentru politicieni, dar nu şi pentru românii de rând.

Zero şi în dreptul ministrului energiei, Bogdan Ivan, care a mers la instituţiile europene, chipurile, să se "lupte" pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, dar, în realitate, ne-am ales doar cu fotografii şi filmuleţe care să dea impresia că a făcut ceva. Suntem în ceasul al doisprezecelea şi gorjenii trebuie să cunoască adevărul!

Cerem Guvernului să spună public dacă a iniţiat vreun demers real pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia! Cerem transparenţă, cerem soluţii şi cerem alternative! Nu gafe inacceptabile, nu declaraţii goale şi nici promisiuni mincinoase!

Fapte, domnilor guvernanţi! Nu vorbe!

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Dumitru Ţiplea - declaraţie politică intitulată Statul nereformat este o piedică pentru competitivitatea antreprenorilor români!;

Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Dumitru Ţiplea.

   

Domnul Dumitru Ţiplea:

"Statul nereformat este o piedică pentru competitivitatea antreprenorilor români!"

Partidul Naţional Liberal este şi va rămâne ferm ataşat economiei libere şi principala voce a românilor care şi-au luat destinele în propriile mâini şi muncesc în economia privată.

Fermier, întreprindere de familie, întreprindere mică sau mijlocie sau doar angajat în mediul privat - aceştia sunt pilonii economiei noastre naţionale şi cu toţii contribuie zi de zi la bunăstarea societăţii româneşti şi la dezvoltare. Atâta timp cât nu vom sprijini mediul privat să crească, să se dezvolte, nu vom avea o economie performantă, profitabilă, care să asigure salarii competitive!

Noi, liberalii, suntem în permanenţă atenţi la problemele românilor care muncesc în economia privată. Sunt aceleaşi probleme cărora ei trebuie să le facă faţă de mulţi ani, de parcă nimeni nu le-ar fi auzit ofurile.

Dosarul cu şină, expresia noastră naţională pentru birocraţia excesivă, precum şi digitalizarea încă modestă, continuă să îngreuneze activitatea întregii economii.

Evaziunea fiscală ridicată, despre care toată lumea ştie, dar lucruri concrete s-au făcut prea puţine, pune antreprenorii oneşti din sectorul privat într-o situaţie de concurenţă neloială.

Cum ai putea să fii competitiv în faţa unuia care nu plăteşte impozite şi taxe, în timp ce tu eşti cu toate obligaţiile fiscale la zi? Nu în cele din urmă, fondurile europene ajung încă cu mare dificultate şi prin procese mult prea birocratice acolo unde economia naţională chiar are nevoie.

Stimaţi colegi,

Un stat reformat, debirocratizat, care oferă servicii publice de calitate este o mină de aur pentru economia privată!

Un stat nemilos cu cei care fac fraude fiscale şi contrabandă este un stat care îşi protejează antreprenorii oneşti şi angajaţii.

Un stat care utilizează rapid şi strategic fondurile europene, pentru a dezvolta industrii şi servicii-cheie, este un stat care îşi sprijină în mod real economia.

Acestea sunt numai câteva argumente pentru a face reformă temeinică în România şi acestea sunt măsurile care pot ajuta economia privată să devină mai puternică.

Partidul Naţional Liberal s-a angajat ferm în faţa românilor că va face tot ce îi stă în putere să ducă reformele până la capăt.

Vă mulţumesc.

 
  Călin-Graţian Gal - declaraţie politică având titlul Reformele Guvernului Bolojan - esenţiale pentru diminuarea datoriei publice a României;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Călin-Graţian Gal.

   

Domnul Călin-Graţian Gal:

"Reformele Guvernului Bolojan - esenţiale pentru diminuarea datoriei publice a României"

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

România se află într-o situaţie bugetară şi economică precară, care nu poate fi redresată fără responsabilitate şi asumare din partea clasei politice.

Săptămâna trecută, într-o declaraţie politică am afirmat că reforma statului nu are ideologie politică.

Ieşirea din această situaţie este principala provocare a actualei coaliţii de guvernare, care are datoria de o oferi o viziunea corectă şi eficientă de reformare şi de relansare a statului.

Costurile generate de starea în care se află economia ţării noastre se văd în piaţă. În primele şase luni ale acestui an, datoria publică a României a urcat la 57,2% din produsul intern brut. Problema este că ritmul de creştere a acestei datorii este ridicat şi devine îngrijorător.

Pe termen scurt, România este obligată să adopte măsuri de corecţie bugetară şi de reducere a cheltuielilor, concomitent cu măsuri de relansare economică, care să permită pe termen mediu finalizarea investiţiilor publice, atragerea de noi investiţii, crearea de locuri de muncă şi să conducă la dezvoltare economică pe termen lung.

Guvernul Bolojan a promovat deja o serie de măsuri cuprinse în Pachetele legislative 1 şi 2 pentru stoparea risipei bugetare şi corectarea inechităţilor.

De asemenea, Guvernul Bolojan a anunţat principalele măsuri din Pachetul 3. Acestea vizează reducerea aparatului din instituţiile centrale şi serviciile deconcentrate, interdicţia cumulului pensiei cu salariul, eliminarea pensionării anticipate şi reducerea perioadei de şomaj. Totodată, vor fi cuprinse proiecte de relansare şi dezvoltare economică şi aş aminti, în acest context, susţinerea proiectelor energetice strategice, vitale pentru ţara noastră.

În actualul context economic, consider că este nevoie de asumare, responsabilitate, implicare şi de soluţii cât se poate de ferme. Guvernul Bolojan întruneşte aceste caracteristici, iar PNL este hotărât să reformeze România.

Vă mulţumesc.

Călin Gal, deputat al PNL, Circumscripţia Bihor.

 
  Mircea Fechet - declaraţie politică având ca subiect munca la negru şi munca la gri;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Mircea Fechet.

   

Domnul Mircea Fechet:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Există găuri negre în economie - cu efecte de amploare, care scapă măsurătorilor oficiale - unde zeci de miliarde de lei dispar anual, drepturile oamenilor se evaporă, iar legea pătrunde prea puţin şi prea rar.

Mă refer la acele domenii de activitate în care, în spatele unor angajatori care ocolesc taxele şi contribuţiile către stat, se află adevărate "fabrici de sclavi" care muncesc fără contract şi sunt plătiţi la mica înţelegere, de cele mai multe ori nici măcar la nivelul salariului minim pe economie.

În construcţii, comerţ, industria prelucrătoare şi agricultură această practică s-a înţelenit pe terenul unui mit propagat, mai ales printre cei necalificaţi, care ajung să fie exploataţi de teama de a nu rămâne în afara pieţei, cu buzunarul gol. O dovedeşte fiecare descindere în teren a Inspecţiei Muncii, care scoate la lumină sute de cazuri de oameni care lucrează fără forme legale - cel mai recent, 530 de lucrători de la o fabrică de curierat din Capitală.

Munca la negru şi munca la gri au devenit normă pentru unii patroni. În acelaşi timp, milioane de lucrători îşi riscă sănătatea şi îşi pierd viitorul, pentru că sunt penalizaţi la anii de vechime şi sunt condamnaţi la pensii simbolice. Cu toţii rămân, de fapt, în grija statului, care trebuie să compenseze pagubele cauzate de patronii de sclavi.

Este o înşelătorie dublă: statul este păcălit, iar angajatul devine din ce în ce mai vulnerabil.

Estimări ale unor economişti indică faptul că între 1,9 şi 2 milioane de români muncesc fără forme legale. Dacă raportăm aceste numere la cele 6,7 milioane de contracte individuale de muncă putem înţelege adevărata proporţie a fenomenului: unul din patru români munceşte la negru. Dublu faţă de media din Uniunea Europeană.

Dragi colegi,

Munca nedeclarată rămâne o nedreptate socială care hrăneşte economia subterană, pune presiune pe bugetul de stat în fiecare zi şi slăbeşte încrederea oamenilor cinstiţi, de bună-credinţă, angajaţi şi antreprenori.

Salut iniţiativa Guvernului de a-i sancţiona mai dur pe cei care îşi construiesc afaceri pe spatele muncitorilor la negru şi cred că astfel de măsuri trebuie să fie dublate, dincolo de controale mai dese în teren şi susţinute de tehnologie de ultimă generaţie, de sprijin real pentru ca angajaţii să-şi cunoască şi să-şi ceară drepturile.

Ca liberal, cred în libertatea economică şi în sprijinirea antreprenoriatului. Dar libertatea nu trebuie confundată cu abuzul, iar businessul nu trebuie să fie un paravan pentru exploatare.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Marius-Nicolae Alecsandru - declaraţie politică având tema Nu furaţi râul Bâsca Mare! El este al comunităţii!.

Din partea Grupului parlamentar al USR, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Marius Alecsandru.

   

Domnul Marius-Nicolae Alecsandru:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte!

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Tema declaraţiei de astăzi: "Nu furaţi râul Bâsca Mare! El este al comunităţii!".

Hidrocentrala Surduc - Nehoiaşu II - pe hârtie energie, în realitate secetă şi o mare prostie!

Am fost tare surprins să aflu, dintr-o discuţie purtată faţă în faţă cu domnul fost ministru al energiei, Sebastian Burduja, că pe lista dânsului cu cele 10 hidrocentrale construite în situri protejate, hidrocentrala Surduc - Nehoiaşu II din judeţul Buzău apărea în mod eronat ca având 280 MW.

I-am explicat atunci, când era ministru, că această hidrocentrală o să aibă funcţional doar un modul de 55 MW, celelalte două module fiind abandonate pentru că impactează semnificativ situl Natura 2000 Penteleu.

I-am transmis dânsului că acest modul rămas în discuţie are doar pe hârtie 55 MW, dar în realitate el va avea o putere de 10 ori mai mică, pentru că debitele sunt de 10 ori mai mici decât cele folosite în proiectare.

Mai mult decât atât, în urmă cu două săptămâni am obţinut date oficiale de la Apele Române, din care am constatat că debitele în ultimele 30 de zile au fost chiar cu mult mai mici decât cele folosite în proiectare, respectiv de 0,7 metri cubi pe secundă, deci de 20 de ori mai mici.

Şi atunci, de ce să punem în funcţiune o astfel de construcţie aberantă, care nu aduce nicio contribuţie majoră la coşul naţional energetic? În plus, nenoroceşte şi o comunitate de 5.000 de oameni din 6 sate, pe o distanţă de 42 km, comunitate care s-a aşezat în această zonă geografică acum câteva sute de ani, tocmai pentru avantajele pe care le oferă râul.

Ceea ce nu ştia domnul Burduja şi nici domnul Bogdan Ivan, căci dânsul oricum nu ştie nici în ce se măsoară energia, este faptul că râul Bâsca Mare va fi trecut prin munte, printr-un tunel de 16 km, lăsând această comunitate fără apă.

De asemenea, toţi politicienii susţinători ai proiectului, cu care am discutat, nu ştiau că această hidrocentrală nu are acumulare, barajul fiind propriu-zis un stăvilar care doar deviază cursul râului şi îl forţează să intre prin acest tunel construit în munte şi, astfel, nu ajută nici la rezolvarea dezechilibrelor din reţea şi nici la protecţia împotriva viiturilor, cum susţin fals unii.

Diana Buzoianu a fost singurul politician care a venit în comunitate să cunoască problemele reale cu care se confruntă cetăţenii. A demonstrat că este politicianul căruia îi pasa de oameni, că înţelege că menirea unui politician este să lucreze pentru mai binele cetăţeanului, şi nu pentru interesele ascunse ale găştilor din spatele politicienilor.

Întâlnirea ministrului mediului cu cetăţenii din comuna Gura Teghii, judeţul Buzău, a demonstrat că, venind la "firul ierbii", comunităţile constată şi ele că, într-adevăr, există şi politicieni care se luptă pentru drepturile lor şi ei trebuie apreciaţi la adevărata lor valoare.

Marius Alecsandru, deputat de Buzău.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Andrei-Florin Gheorghiu - declaraţie politică intitulată Vâlcea - judeţ campion la sărăcie în muncă, victimă a nepăsării locale;

Continuăm cu domnul deputat Andrei Gheorghiu.

   

Domnul Andrei-Florin Gheorghiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Vâlcea - judeţ campion la sărăcie în muncă, victimă a nepăsării locale"

Stimaţi colegi,

Judeţul Vâlcea se află pe ultimul loc din ţară la nivel de salarizare. O performanţă negativă, obţinută nu din lipsa oamenilor harnici sau a potenţialului economic, ci din lipsa de viziune a celor care conduc acest judeţ.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea s-au instalat confortabil în fotoliile puterii, dar au uitat de misiunea lor: să aducă dezvoltare comunităţii. În loc să creeze oportunităţi, să atragă investiţii şi să modernizeze infrastructura, au transformat Vâlcea într-un judeţ blocat, captiv intereselor de partid şi micilor combinaţii locale. În timp ce alte judeţe atrag investiţii, creează locuri de muncă şi cresc nivelul de trai, la noi totul s-a oprit la combinaţii.

Rezultatul? Oamenii muncesc pe cele mai mici salarii din România, în timp ce politicienii locali se laudă cu proiecte de faţadă. Avem 0 km de autostradă, 0 km de drum expres, drumuri neterminate, parcuri industriale doar pe hârtie şi un turism care supravieţuieşte din inerţie.

Domnilor baroni de la PSD,

Pentru asta aţi cerut votul vâlcenilor? Ca să îi faceţi "campioni la sărăcie în muncă"? Ca să îi ţineţi pe oameni dependenţi de ajutoare şi să îi ţineţi fără un viitor decent?

Vâlcea are resurse, are oameni capabili, are potenţial. Ceea ce nu are - şi asta este drama - sunt liderii competenţi. Liderii de astăzi au preferat să fie administratori ai stagnării, nu constructori ai dezvoltării.

Salariile mici din Vâlcea nu sunt un accident statistic, sunt consecinţa unei guvernări locale falimentare. Şi cât timp vom tolera nepăsarea şi lipsa de viziune, vom rămâne ultimii în statistici şi ultimii în şanse de dezvoltare.

Vâlcea merită mai mult. Oamenii de aici merită salarii decente, locuri de muncă bine plătite şi lideri care să le respecte munca, nu să-i condamne la umilinţă, la ultimul loc pe ţară la salarizare. Merită o administraţie care să investească în industrie, în educaţie, în infrastructură, nu în imagine personală. Judeţul Vâlcea a ajuns să fie campion la sărăcie. Şi pentru asta responsabili sunteţi dumneavoastră, domnilor baroni locali!

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Continuăm.

 
  Ionel Goidescu - declaraţie politică având titlul Despăgubirile restante către păgubiţii FNI - obligaţie morală şi constituţională a statului român;

Grupul parlamentar SOS România, domnul deputat Ionel Goidescu.

   

Domnul Ionel Goidescu:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urmă cu peste două decenii, România era zguduită de una dintre cele mai mari înşelătorii financiare din istoria post-decembristă - colapsul Fondului Naţional de Investiţii. O escrocherie de proporţii, girată de complicitatea tăcută sau activă a unor instituţii ale statului, care a ruinat vieţile a peste 300.000 de cetăţeni.

Astăzi, în 2025, încă mai sunt oameni - mulţi dintre ei vârstnici, bolnavi sau decedaţi între timp - care aşteaptă să li se facă dreptate. Decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile au stabilit că statul român trebuie să îi despăgubească. Şi, totuşi, guvernările care s-au succedat nu au fost capabile sau nu au dorit să rezolve această problemă.

În judeţul Braşov, ca şi în toată ţara, primesc scrisori, aud oameni în audienţe care îmi spun acelaşi lucru: "Statul ne-a promis, justiţia ne-a dat dreptate, dar Guvernul nu plăteşte".

Această lipsă de voinţă politică este o ruşine naţională.

Domnule prim-ministru,

Prin întrebarea oficială pe care v-am adresat-o astăzi, vă cer public să vă asumaţi responsabilitatea pe care o aveţi faţă de aceşti oameni. Nu mai amânaţi! Nu mai invocaţi "priorităţi bugetare", în timp ce alocaţi miliarde pentru sinecuri, fonduri de rezervă netransparente şi contracte cu dedicaţie!

Este o datorie morală, legală şi constituţională să reparaţi acest abuz istoric. Dacă nu pentru noi, atunci pentru memoria celor care au murit aşteptând dreptatea promisă.

Partidul SOS România va continua să lupte pentru adevăr, pentru justiţie şi pentru fiecare român căruia i s-a furat speranţa.

Ionel Goidescu, Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov.

 
  Tudor Ionescu - intervenţie având ca subiect sărbătorirea Zilei Şcolii Ardelene;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Tudor Ionescu, SOS România.

   

Domnul Tudor Ionescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În fiecare an, pe 11 octombrie, sărbătorim Ziua Şcolii Ardelene, instituită prin lege ca sărbătoare naţională. Această zi reprezintă deopotrivă un moment omagial, dar şi un prilej de reflecţie asupra rădăcinilor naţionalismului românesc, asupra curajului intelectual şi patriotic al celor care au ridicat conştiinţa românilor din Transilvania aflată sub ocupaţie străină.

În veacul al XVIII-lea, când românii ardeleni erau consideraţi "toleraţi" pe propriul lor pământ, într-o Transilvanie aflată sub dominaţia Imperiului Habsburgic, corifeii Şcolii Ardelene - Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Ion Budai-Deleanu - au ridicat stindardul redeşteptării naţionale. Ei nu au luptat cu armele, ci cu sabia spiritului, cu puterea cuvântului scris şi a credinţei neclintite. Au demonstrat Europei întregi că românii sunt un popor cu rădăcini adânci, cu o limbă de origine latină şi cu o istorie demnă de respect.

Şcoala Ardeleană a fost mai mult decât o simplă mişcare culturală, contribuind decisiv la temelia doctrinară a naţionalismului românesc. Într-o epocă a dominaţiei străine, când identitatea noastră era negată, aceşti învăţaţi au adus dovada ştiinţifică a continuităţii românilor pe teritoriul fostei Dacii, au introdus grafia latină în limba română, în locul celei chirilice, au redat demnitatea unui neam oprimat şi au aşezat în centrul conştiinţei colective ideea de unitate naţională.

Prin lucrările lor - gramatici, traduceri, cronici, tratate istorice - au clădit fundamentul unei identităţi culturale solide. Au adus cartea în sate, au luminat minţile şi au ridicat sufletele. În jurul ideilor lor s-a născut spiritul de rezistenţă românească care a făcut posibilă emanciparea politică de mai târziu, Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi, mai târziu, Marea Unire de la 1918.

Astăzi, într-o lume în care globalismul tinde să şteargă specificul naţional iar identitatea naţională este relativizată, moştenirea Şcolii Ardelene devine mai actuală ca oricând. Ei ne-au învăţat că un popor fără conştiinţă naţională este un popor pierdut, că fără credinţă, fără limbă, fără istorie, un neam se destramă. Naţionalismul pe care ni l-au lăsat nu este unul al urii şi al subjugării altor neamuri, ci unul al iubirii propriului neam, al demnităţii şi al datoriei faţă de strămoşi.

România de astăzi are nevoie să reînvie spiritul Şcolii Ardelene: respectul pentru carte, pentru istorie, pentru tradiţiile noastre. Să ne reamintim că forţa noastră ca popor vine din credinţa în Dumnezeu, din mândria de a fi români, din cultul adevărului istoric.

Cinstind memoria fondatorilor Şcolii Ardelene, cinstim temelia pe care s-a ridicat naţiunea română modernă. Ei au fost apostolii românismului, părinţii conştiinţei noastre naţionale şi purtătorii flăcării identităţii româneşti în vremuri de întuneric.

Să nu-i uităm şi să le urmăm exemplul!

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Cristian-Emanuel Cîmpan - declaraţie politică intitulată România nu mai are fonduri pentru sănătate, dar are bani să risipească timpul şi răbdarea părinţilor;

Grupul parlamentar POT, domnul deputat Cristian Cîmpan.

   

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România nu mai are fonduri pentru sănătate, dar are bani să risipească timpul şi răbdarea părinţilor".

Stimaţi colegi,

Astăzi nu vorbesc doar ca un deputat.

Vorbesc ca un părinte. Ca tată care, la rândul lui, a stat nopţi în spitale, care ştie ce înseamnă teama, aşteptarea şi neputinţa.

Şi vorbesc în numele unui alt părinte, care mi-a scris zilele trecute - un om care, ca mulţi dintre noi, plăteşte contribuţii şi taxe, dar când a avut nevoie de o simplă hemoleucogramă pentru copilul său, statul i-a spus: "Nu mai avem fonduri".

Omul acela mi-a trimis mesajul său, o poveste care m-a răvăşit şi m-a revoltat. 12 apeluri telefonice, 6 emailuri, 3 drumuri la laboratoare, un copil mic de mână şi acelaşi refren - "Nu mai avem locuri pe biletul de trimitere, reveniţi luna viitoare".

Dar dacă plăteşti, se găseşte loc a doua zi.

Asta nu e o întâmplare. Este un sistem care nu mai funcţionează. Plătim corect, dar când avem nevoie de un drept elementar -sănătatea copilului - România ne spune că s-au terminat banii.

Şi nu, nu e vina medicilor, a asistentelor sau a personalului din laboratoare. Ei sunt la fel de neputincioşi în faţa unui sistem rigid, birocratic şi lipsit de transparenţă. Este vina unei administraţii care trăieşte din cifre şi tabele, dar a uitat că în spatele fiecărui CNP e un copil, un părinte, o viaţă.

Am preluat această poveste nu ca pe un simplu caz, ci ca simbol al unui eşec colectiv.

Când părinţii ajung să roage statul pentru analizele copiilor, nu mai vorbim despre lipsă de fonduri, ci despre lipsă de respect şi viziune.

Soluţia e simplă, dacă există voinţă.

În primul rând, transparenţă zilnică - un portal public CNAS unde fiecare cetăţean poate vedea ce laboratoare mai au fonduri şi câte bilete pot prelua.

2. Termen garantat - analizele uzuale efectuate în maximum 72 de ore de la biletul de trimitere.

Şi 3, fonduri protejate pentru copii şi pacienţi cronici, care nu pot aştepta birocraţia.

Cer Ministerului Sănătăţii şi CNAS să trateze aceste propuneri nu ca pe un moft, ci ca pe o urgenţă naţională. Pentru că nu putem vorbi despre prevenţie, digitalizare sau "România educată" în timp ce părinţii aşteaptă după un plafon şi copiii aşteaptă după o analiză banală.

"Nu mai avem fonduri." nu este o propoziţie administrativă. E o propoziţie care doare. E un verdict rostit împotriva propriei noastre responsabilităţi.

Ca părinte, ca român şi ca parlamentar, nu pot rămâne tăcut.

Voi duce această problemă în comisii, în plen şi în spaţiul public, până când părinţii României nu vor mai fi nevoiţi să "cerşească" un drept pentru care au plătit deja.

România nu are nevoie de scuze. Are nevoie de un sistem care funcţionează pentru oameni, nu împotriva lor.

Vă mulţumesc.

Cristian Cîmpan, deputat POT de Bihor.

 
  Maria Cernit - declaraţie politică având titlul Tinerii - generaţia speranţei, nu a sacrificiului;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Maria Cernit.

   

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi este despre tineri, despre tinerii României - "Tinerii - generaţia speranţei, nu a sacrificiului".

Avem tineri cu studii superioare, care lucrează pe salarii de nimic. Avem tineri care fug din ţară nu pentru că vor, ci pentru că aici li se închid o grămadă de uşi. Avem tineri care visează la o viaţă decentă şi primesc în schimb umilinţă, birocraţie nesfârşită şi nepăsare.

Cât timp vom mai accepta ca tinerii acestei ţări - tinerii educaţi, muncitori, ambiţioşi - să trăiască pe salariul minim?

Cât timp vom mai închide ochii la faptul că România îşi condamnă propria generaţie tânără la umilinţă şi neputinţă?

România are una dintre cele mai mari rate de tineri NEET din Uniunea Europeană. Asta înseamnă mii de tineri care nu mai muncesc şi nu mai învaţă, pentru că statul nu le-a oferit nicio perspectivă. Este o pierdere uriaşă - o pierdere de energie, de inteligenţă, de viitor. Nu putem construi o Românie puternică cu salarii de umilinţă! Nu putem vorbi despre progres cât timp tinerii trăiesc cu frustrare şi amăgiri.

Vrem o ţară care să îşi respecte tinerii!

O ţară care să vină cu oferte reale - cu salarii decente, cu locuri de muncă stabile, cu programe de ucenicie plătite, cu facilităţi pentru angajatorii care au curajul să dea o şansă celor sub 30 de ani.

Nu vorbe! Nu promisiuni goale! - ci fapte, măsuri şi soluţii!

Tinerii sunt viitorul, dar şi prezentul. Ei sunt forţa care poate schimba România de acum şi cea de mâine. Au energie, curaj şi idei -exact ce lipseşte României.

Merităm o Românie care să investească în generaţia tânără, nu să o irosească. O Românie care nu se teme de schimbare, ci care o îmbrăţişează. O Românie frumoasă, vie, curajoasă - construită de tineri.

A venit vremea ca România să le dea tinerilor locul pe care îl merită - nu la marginea economiei, ci în centrul ei; nu la coada pieţei muncii, ci în fruntea progresului; nu în exil, ci acasă, aici, în ţara lor. Pentru că fără tineri, România nu are viitor. Dar cu tineri respectaţi, plătiţi corect şi ascultaţi, România are totul.

Doamne-ajută!

Maria Cernit, deputat POT de Constanţa.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Ovidiu Victor Ganţ - declaraţie politică prilejuită de Ziua Unităţii Germane;

Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, vă rog.

   

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc frumos.

Stimată doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetăţenii Republicii Federale Germania, Ziua Unităţii Germane, Tag der Deutschen Einheit.

Am fost alături de prietenii noştri din Germania pe baza relaţiilor excepţionale dintre ţările noastre, care au cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani.

Cel mai important eveniment recent a fost semnarea de către România şi Germania a unui plan comun de acţiune pe multiple planuri în următorii ani, un adevărat "parteneriat strategic", aşa cum numim noi acest gen de documente. Este rezultatul eforturilor politicienilor şi al celor responsabili din ministere şi instituţii pentru toate aceste domenii, lucru pentru care merită felicitări mai ales diplomaţia românească, în primul rând Ambasada României de la Berlin.

Schimburile comerciale au atins în 2024 un nivel fără precedent - de peste 42 de miliarde de euro -, iar investiţiile germane în economia românească continuă să crească, inclusiv în industria noastră de apărare, confirmând faptul că Germania este cel mai important investitor străin din economia României.

Aceasta denotă excelenta noastră colaborare şi în plan multilateral, atât în cadrul NATO, cât şi în Uniunea Europeană. O dovadă suplimentară o constituie şi vocea tranşantă a Germaniei în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la OECD, ambasadoarea Germaniei în România, doamna Angela Ganninger, afirmând public în repetate rânduri sprijinul Germaniei în acest sens. Un demers important în sensul întăririi relaţiilor bilaterale l-a constituit vizita la Berlin a preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, pe care am avut onoarea să îl însoţesc. A fost un nou gest de susţinere de către minoritatea germană din România a relaţiilor dintre cele două ţări, o prioritate politică pentru noi, pe care o punem în practică cu consecvenţă de la Revoluţia din 1989 până în prezent şi pe care o vom continua şi în viitor, în beneficiul României.

Cu această ocazie, doresc prietenilor şi partenerilor noştri din Germania pace şi prosperitate.

La mulţi ani Germaniei, în strânsă prietenie şi colaborare cu România!

Vă mulţumesc frumos.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Robert Alecu - declaraţie politică având titlul Cine modelează mintea copiilor, modelează viitorul ţării;

Domnul deputat Robert Alecu, neafiliat.

   

Domnul Robert Alecu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Cine modelează mintea copiilor, modelează viitorul ţării".

România este o naţiune născută din credinţă, întemeiată pe familie şi înrădăcinată în tradiţiile sale.

Aceasta este identitatea noastră profundă, construită de-a lungul secolelor în jurul bisericii, al satului, al limbii şi al valorilor morale care au ţinut acest popor unit în faţa oricărei furtuni istorice.

Astăzi, această identitate este pusă sub presiune.

În numele modernizării, al progresului sau al aşa-numitei "corectitudini", ni se propun un model străin, ideologii fără noimă, concepte care răstoarnă învăţămintele bunului-simţ şi regulile fireşti ale educaţiei.

În şcoală, locul unde ar trebui să cultivăm mintea şi sufletul copilului român, se insinuează tot mai des ideea că valorile tradiţionale ar fi "depăşite", iar credinţa - "incomodă".

Nu vorbim aici despre libertate, ci despre confuzie impusă prin autoritate. Despre o pedagogie care înlocuieşte discernământul cu directive ideologice. Despre o educaţie care riscă să devină instrument de uniformizare culturală, nu de formare a caracterului.

România are dreptul şi datoria să îşi apere copiii de orice formă de manipulare travestită în progres. Educaţia nu poate fi ruptă de cultura şi credinţa poporului care o naşte.

Nu putem accepta ca familia naturală, rolul părintelui sau sensul firesc al omului să fie transformate în simple experimente sociale - în încercări de a rescrie natura însăşi.

Naţiunea noastră a supravieţuit imperiilor, dictaturilor şi experimentelor sociale pentru că a ştiut să-şi păstreze busola morală.

Astăzi, această busolă trebuie apărată din nou - nu cu lozinci, ci cu luciditate şi hotărâre, pentru că adevărul nu se negociază.

Fac apel la toţi cei care mai cred în România profundă - părinţi, profesori, preoţi, intelectuali şi oameni politici - să nu lase educaţia copiilor pradă ideologiilor.

O ţară care îşi pierde rădăcinile nu îşi mai poate regăsi drumul, iar un popor care îşi uită credinţa nu mai are ce apăra.

România creştină, România familiilor ei, România demnă trebuie să rămână vie.

Iar rolul nostru, aici, în Parlament, este să o apărăm cu demnitate, cu curaj şi cu frică de Dumnezeu.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Doiniţa Ciocan.

 
  Marius-Adrian Isac - declaraţie politică intitulată Caraş-Severin: între criză şi şansa unei dezvoltări verzi;

Domnul deputat Marius-Adrian Isac.

Vă rog.

   

Domnul Marius-Adrian Isac:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

"Caraş-Severin: între criză şi şansa unei dezvoltări verzi"

Stimaţi colegi,

Într-o perioadă în care românii simt din plin presiunea scumpirilor, a taxelor majorate şi a reducerilor bugetare, poate părea nepotrivit să vorbim despre tranziţie verde şi investiţii sustenabile. Dar tocmai acum, în aceste condiţii dificile, judeţe precum Caraş-Severin pot arăta că dezvoltarea economică şi protecţia mediului nu se exclud, ci pot merge împreună.

Caraş-Severinul nu mai are industrie grea, minele s-au închis, iar tinerii au plecat. Avem însă păduri, ape, terenuri nepoluate şi oameni pricepuţi. Asta poate deveni un avantaj dacă avem curajul să schimbăm modul în care privim economia locală, şi anume, nu prin subvenţii sau salarii de la stat, ci prin investiţii verzi care creează locuri de muncă.

Vor veni ani grei pentru administraţiile locale - bugete mai mici, costuri mai mari. Dar există bani europeni, prin Fondul pentru Tranziţie Justă, pentru regenerarea fostelor zone miniere, pentru parcuri industriale verzi, energie regenerabilă şi infrastructură locală eficientă energetic. Aici trebuie să ne concentrăm. Nu pe vorbe frumoase, ci pe proiecte concrete care aduc bani, investiţii şi locuri de muncă.

În Caraş-Severin, avem deja localităţi care îşi refac iluminatul public pe fonduri verzi, primării care montează panouri fotovoltaice pe clădiri publice, proiecte de împădurire prin PNRR. Nu sunt soluţii spectaculoase, dar sunt începuturi. Ceea ce lipseşte este o strategie coerentă - un plan comun între judeţ, ministere şi mediul privat - ca judeţul Caraş-Severin să devină un laborator de dezvoltare verde - cu turism ecologic, cu microhidrocentrale controlate şi transparente, cu ateliere de prelucrare locală a lemnului, cu agricultură curată şi lanţuri scurte de aprovizionare.

În acelaşi timp, trebuie spus foarte clar că nicio tranziţie verde nu se poate face cu oameni săraci.

Dacă nu asigurăm protecţia socială, salarii decente şi stabilitate fiscală, totul va rămâne pe hârtie. Nu putem cere comunităţilor din Caraş-Severin să "gândească verde" când ele abia reuşesc să îşi plătească facturile. De aceea, politicile publice trebuie să ţină cont de echilibru, şi anume:

- tranziţia trebuie să fie justă;

- investiţiile verzi trebuie să aducă beneficii directe pentru oameni;

- iar mediul nu poate fi protejat pe spinarea celor mai vulnerabili.

Caraş-Severinul poate fi un exemplu de judeţ care se ridică prin muncă, inovaţie şi respect faţă de resursele locale. Dar pentru asta este nevoie de viziune, coerenţă şi onestitate.

Nu de promisiuni, ci de decizii asumate.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Maricel Popa - declaraţie politică având titlul Tragedia de la Spitalul de Copii [Sfânta Maria] din Iaşi - un semnal de alarmă pentru siguranţa pacienţilor şi responsabilitatea managerială;

Domnul deputat Maricel Popa.

   

Domnul Maricel Popa:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Tragedia de la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din Iaşi - un semnal de alarmă pentru siguranţa pacienţilor şi responsabilitatea managerială".

Cât am fost preşedintele Consiliului Judeţean - 2016-2020 - , am atras peste 100 de milioane de euro pentru spitalele din judeţul Iaşi, din subordinea Consiliului Judeţean, Spitalul de Copii beneficiind de peste 30 de milioane de euro. Practic, s-au dărâmat pereţii, au rămas numai stâlpii şi s-a refăcut un alt spital. Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi este un spital nou - aparatură nouă, mobilier nou, instalaţii noi.

Evenimentele tragice petrecute la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, unde un focar de infecţii a condus la decesul mai multor copii, au provocat o emoţie profundă în societate şi au ridicat întrebări grave cu privire la siguranţa pacienţilor şi la responsabilitatea managerială în sistemul sanitar.

Nu se mai poate spune la acest spital - "din cauza instalaţiilor vechi", "din cauză că spitalul era vechi".

Investigaţiile preliminare au arătat că primele cazuri au fost raportate cu întârziere către Direcţia de Sănătate Publică şi că protocoalele de igienă nu au fost respectate corespunzător. Bacteria a fost identificată inclusiv într-o chiuvetă utilizată de personalul medical, de asistente şi infirmiere din secţia ATI, ceea ce demonstrează deficienţe grave în respectarea normelor elementare de prevenţie într-un spaţiu destinat celor mai vulnerabili pacienţi - copiii.

Potrivit legislaţiei în vigoare, fiecare spital are obligaţia de a colecta şi transmite date privind infecţiile asociate asistenţei medicale. Realitatea demonstrează însă că aceste raportări sunt incomplete, întârziate sau, în unele cazuri, pur şi simplu omise - voit sau... Această lipsă de transparenţă nu doar că împiedică o intervenţie rapidă, dar subminează şi încrederea oamenilor în sistemul de sănătate.

Trebuie subliniat, totodată, că aceste deficienţe nu ţin doar de sistemul de raportare. Ele sunt legate şi de condiţiile de muncă ale personalului medical - deficit de personal, ture prelungite, lipsa resurselor pentru igienizare şi prevenţie.

Dar, mai ales, aici, la acest spital, era o firmă care făcea curăţenie. Sunt semne de întrebare.

Această tragedie scoate în evidenţă atât vulnerabilităţi administrative, cât şi responsabilităţi morale. Vorbim despre vieţile unor copii pierdute nu din cauza unei boli incurabile, ci din cauza unui lanţ de neglijenţe şi disfuncţionalităţi, de spălatul pe mâini. Familii întregi au fost marcate ireversibil, iar opinia publică cere, pe bună dreptate, asumarea responsabilităţii.

În calitate de deputat de Iaşi, fac apel la Ministerul Sănătăţii să facă publice concluziile complete ale anchetei, să stabilească responsabilităţile manageriale şi profesionale, şi să prezinte un plan concret de măsuri pentru prevenirea unor situaţii similare la nivel naţional. Este nevoie de reguli clare, de controale reale şi de sancţiuni ferme pentru cei care ascund sau întârzie raportarea infecţiilor asociate - nosocomiale.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică intitulată 13.000 de euro pentru 13 ani de şcoală. Preţul unei politici fără viziune;

Doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke.

   

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Doresc să vorbesc astăzi despre un raport recent al Ministerului Educaţiei.

În acest raport se arată o realitate ce ar trebui să ne preocupe pe toţi, indiferent de partid sau de ideologie. Statul român a cheltuit, în medie, 13.000 de euro pentru formarea unui elev pe durata celor 13 ani de şcoală. Asta înseamnă aproximativ 1.000 de euro pe an, o sumă în care sunt incluse salariile cadrelor didactice, cheltuielile administrative şi costurile materiale. Cu alte cuvinte, educaţia completă a unui copil în România valorează, bugetar, cât un autoturism de bază la mâna a doua.

Această cifră vorbeşte despre o lipsă de viziune şi despre incapacitatea statului de a trata educaţia ca pe o prioritate reală. Aproape 90% din fondurile alocate merg către salarii, iar mai puţin de 10% sunt destinate investiţiilor în infrastructură, materiale didactice sau resurse digitale. Aşa se explică de ce multe şcoli funcţionează încă în clădiri vechi, de ce laboratoarele sunt rareori dotate şi de ce digitalizarea rămâne mai mult un slogan decât o realitate.

Nu putem vorbi despre performanţă sau despre echitate educaţională atunci când un elev din mediul rural învaţă într-o şcoală fără laborator, fără conexiune stabilă la internet şi fără materiale moderne. Diferenţele dintre mediul urban şi cel rural s-au transformat, de fapt, într-o ruptură care afectează generaţie după generaţie.

România are nevoie de o redefinire profundă a modului în care finanţează educaţia. Nu este vorba doar despre a creşte bugetul, ci despre a-l aloca inteligent. Este nevoie de un sistem în care finanţarea să urmeze elevul, dar şi calitatea, în care performanţa şi inovaţia să fie sprijinite, iar resursele să ajungă acolo unde sunt cu adevărat necesare.

Dacă statul român continuă să investească în educaţie echivalentul preţului unei maşini folosite, atunci şi motorul societăţii va funcţiona în consecinţă şi nu trebuie să ne mirăm că drumurile pe care mergem, ca societate, sunt tot mai înguste. Pentru că, nu-i aşa, educaţia completă a unui elev din România ar trebui să coste mai mult decât o maşină la mâna a doua.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Tiberiu-Claudiu Barstan - declaraţie politică având ca obiect Tragedia copiilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii [Sfânta Maria] din Iaşi şi responsabilitatea autorităţilor;

Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Tiberiu-Claudiu Barstan.

   

Domnul Tiberiu-Claudiu Barstan:

Declaraţia mea politică este despre tragedia copiilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi şi responsabilitatea autorităţilor.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, Parlamentul României are datoria morală de a privi direct în ochi una dintre cele mai mari tragedii medicale din ultimii ani: şapte copii au murit la Spitalul de Copii din Iaşi, după infectarea cu bacteria Serratia marcescens. În ultimele trei săptămâni, nouă copii au fost diagnosticaţi cu această infecţie, iar şapte dintre ei şi-au pierdut viaţa.

Din informaţiile apărute în presă aflăm detalii revoltătoare. O fetiţă de trei luni a fost diagnosticată cu bacteria, pe 7 septembrie, şi transferată la Bucureşti o săptămână mai târziu. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a fost informată abia pe 15 septembrie, timp în care alţi doi copii s-au infectat, iar unul a murit. DSP a reacţionat şi mai târziu, după patru zile, pe 19 septembrie. În tot acest timp viaţa copiilor a fost pusă în pericol de indiferenţă şi muşamalizare.

Spitalul a primit o amendă de doar 50.000 de lei pentru nerespectarea protocoalelor, epidemiologul şi un medic ATI au fost sancţionaţi cu 10.000 de lei fiecare. Managerul interimar a fost demis, dar rămâne director medical. Întreb: cum putem vorbi de responsabilitate reală când măsurile luate sunt mai degrabă cosmetice decât decisive?

Mai grav, conducerea DSP Iaşi a evitat să dea explicaţii publice, nu a fost prezentă la spital nici măcar când a venit ministrul sănătăţii şi a preferat să fugă de presă prin uşa din spate. Aceasta nu este atitudinea unor oameni care au pe umeri sănătatea publică, ci a unor funcţionari rupţi de realitate, lipsiţi de empatie şi de simţ al datoriei.

Domnule ministru al sănătăţii,

Domnule prim-ministru,

Dragi colegi,

Nu putem să închidem ochii şi să ne prefacem că această tragedie este un caz izolat. Infecţiile nosocomiale sunt subraportate sistematic, iar fiecare spital ştie, dar ascunde adevărul. DSP-urile sunt instituţii slabe, adesea, conduse politic, incapabile să prevină şi să intervină eficient.

Fac apel la o reformă profundă a sistemului de sănătate publică, care să includă:

- un mecanism real şi transparent de raportare a infecţiilor nosocomiale;

- responsabilizarea penală a celor care ascund date;

- audituri independente în spitalele publice;

- depolitizarea direcţiilor de sănătate publică;

- investiţii în infrastructura de igienă şi control al infecţiilor.

Astăzi vorbim despre copii care au murit în chinuri, copii internaţi pentru probleme tratabile, care au fost condamnaţi de un sistem nefuncţional. Mâine poate fi oricare alt spital, oricare alt copil.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei mici, iar familiilor lor să le dea putere!

Responsabilitatea noastră, ca reprezentanţi ai Parlamentului, nu este doar să ne exprimăm compasiunea, ci să transformăm această durere într-o schimbare reală. Dacă acceptăm nepăsarea şi muşamalizarea, atunci vom fi complici la următoarele tragedii.

Tiberiu-Claudiu Barstan, deputat AUR.

Mulţumesc.

 
  Dumitru Tilea - declaraţie politică intitulată Accidentele rutiere din judeţul Teleorman se menţin la cotă ridicată;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Dumitru Tilea.

   

Domnul Dumitru Tilea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Accidentele rutiere din judeţul Teleorman se menţin la cotă ridicată".

Stimaţi colegi,

În anul 2024 existau în judeţul Teleorman 55.805 autoturisme, adică 37,9% din locuitorii judeţului cu vârsta de peste 18 ani, Teleormanul fiind printre ultimele locuri din ţară ca deţinători de autoturisme.

Cu toate acestea, pe primele 3 luni ale anului 2025, în Teleorman au avut loc 71 de accidente rutiere, comparativ cu 107 accidente rutiere, în aceeaşi perioadă a anului 2024.

Dintre acestea, 5 accidente au fost grav soldate cu decese şi răniţi, iar în anul 2023, în judeţ, au fost un număr foarte mare de accidente - 523 - cu victime rutiere.

Media în Uniunea Europeană, în anul 2023, a mortalităţii rutiere a fost de 46 de decese la un milion de locuitori, iar în Romania, în aceeaşi perioadă, au fost 86 de decese la milionul de locuitori, România fiind pe primul loc la acest capitol.

În judeţul Teleorman, în urma calculelor rezultă aproximativ 106 persoane decedate la milionul de locuitori, o cifră impresionantă.

Să luăm câteva exemple de accidente produse în Teleorman:

- un accident grav a avut loc pe DN52 Turnu Măgurele - Alexandria; şoferul vinovat de accident avea 22 de ani;

- un şofer din Zimnicea, de 25 de ani, a provocat un accident grav soldat cu 4 victime;

- un şofer tânăr, de 19 ani, a decedat după ce maşina condusă de el a intrat într-un camion;

Şi exemplele ar putea continua, dar se observă că un procent foarte mare, în cazul accidentelor rutiere din judeţ, îl au tinerii cu vârsta sub 30 de ani.

Cauzele accidentelor produse în judeţul nostru sunt multiple, începând de la viteza excesivă şi neadaptarea ei la condiţiile de drum, continuând cu depăşirile riscante, consumul de alcool, consumul de substanţe interzise, precum şi necunoaşterea legislaţiei rutiere.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus, tragem concluzia că o măsură necesară este prevenţia şi că este de dorit să se intensifice acţiunile poliţiei rutiere teleormănene pe drumurile publice.

Cu această ocazie vă invit, dragi colegi, să nu uităm şi de rezerviştii militari.

Vă mulţumesc.

Dumitru Tilea, deputat în Circumscripţia nr. 36 Teleorman.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Petru-Gabriel Negrea - declaraţie politică: România care dispare în tăcere;

Domnul deputat Petru-Gabriel Negrea.

   

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

România trece printr-o criză demografică fără precedent. Este o criză tăcută, dar devastatoare, care ne goleşte satele, ne îmbătrâneşte oraşele şi ne condamnă viitorul. În ultimii treizeci de ani, peste şase milioane de români au părăsit ţara, iar aproape o treime dintre ei provin din judeţele Moldovei, implicit, din judeţul Suceava.

În nordul ţării sunt tot mai multe comune în care populaţia scade de la un an la altul. Clasele de elevi se restrâng, unele şcoli funcţionează cu efective minime, iar tinerii medici şi profesori preferă să plece spre oraşe mai mari sau peste hotare.

Astăzi, un copil din patru se naşte în străinătate. Este poate cel mai dureros semn al unei Românii care îşi pierde viitorul. Fiecare copil născut în afara graniţelor este o rană deschisă în trupul naţiunii. Fiecare român plecat în străinătate este o pierdere pentru economia naţională.

În timp ce tinerii noştri pleacă, suntem obligaţi să aducem muncitori străini din Nepal, Sri Lanka sau Bangladesh. În 2024, numărul lor a depăşit 150.000, semn clar că am pierdut echilibrul între economie şi demografie.

Această realitate loveşte direct mediul de afaceri. Antreprenorii locali se confruntă cu o lipsă cronică de personal calificat, iar satele se transformă în comunităţi fără viaţă economică. În loc să ne axăm pe producţie, ne susţinem economia din banii trimişi de românii plecaţi şi din mărfuri aduse din import.

Dacă nu acţionăm acum, în două decenii, România riscă să scadă sub 15 milioane de locuitori. Vom fi o ţară fără tineri, fără energie şi fără viitor.

Fac apel la Guvernul României să adopte urgent o strategie naţională pentru redresare demografică, care să includă:

- măsuri pentru întoarcerea românilor din diaspora şi reintegrarea lor economică;

- sprijin real pentru familiile cu copii, prin reduceri fiscale şi acces la servicii publice de calitate;

- programe de locuinţe şi locuri de muncă pentru tinerii din mediul rural.

Nu putem construi o naţiune puternică pe o fundaţie demografică în colaps. România nu poate fi salvată prin împrumuturi, ci prin oameni.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică intitulată De ce are, oare, nevoie România mai mult ca niciodată astăzi?;

Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "De ce are, oare, nevoie România mai mult ca niciodată astăzi?".

Am putea să vorbim mult despre problemele economice, sociale, politice, cu care se confruntă România. Dar poate, dincolo de tot ceea ce se vede, dincolo de orice perdea de fum ar putea unii politicieni să creeze în jurul unor probleme, dincolo de chestiunile grave, reale, care se întâmplă la nivelul societăţii româneşti, în ultimii ani, cred că ar trebui să accentuăm un anumit aspect - criza morală.

Care sunt, oare, valorile pe care se întemeiază societatea noastră?

Niciodată o societate nu poate să evolueze atunci când lasă să se dezvolte în mijlocul său ura, dezbinarea, invidia şi setea de răzbunare.

Cred că este foarte important să luăm în calcul ceea ce reprezintă acel miez lăuntric dătător nu doar de speranţă şi de energie, ci însăşi motorul care poate să ducă la evoluţia unei societăţi şi poate să facă să meargă lucrurile înainte.

Cred că de mai mulţi ani - chiar, nu puţini -, România se confruntă cu o criză morală. O criză în care vedem nonvalorile prezentate de valori, o criză în care vedem lipsă de respect faţă de virtute, şi mai ales o criză în care adesea confundăm patriotismul cu ceva ce este de-a dreptul opus patriotismului. Munca onestă, cu ascensiunea fulminantă pe căi obscure şi, nu în ultimul rând, facem o mare confuzie între viclenie şi inteligenţă.

Cred că România de astăzi, pentru a fi naţiunea pe care ne-o dorim cu toţii, trebuie să se reîntoarcă la valorile fundamentale.

Şi atunci când vorbim de valori fundamentale, vorbim de demnitate, onestitate, empatie, solidaritate, omenie, vorbim de morala creştină, vorbim de tot ceea ce înseamnă iubirea de ţară, ataşamentul faţă de strămoşi, respectul pentru vârstnici, ajutorul celor aflaţi în suferinţă. Toate acestea sunt lucrurile care ne pot face cu adevărat să fim o naţiune demnă, matură şi puternică.

Cred că, mai presus decât orice, România este chemată să fie responsabilă. Şi România este chemată să înţeleagă importanţa pe care o au în chip esenţial în societate educaţia, cultura, ştiinţa, cunoaşterea, respectul şi iubirea aproapelui, că doar suntem creştini.

România să fie puternică!

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Vetuţa Stănescu - declaraţie politică: Reorganizarea Complexului Energetic Valea Jiului, între responsabilitate şi adevăr;

Doamna deputat Vetuţa Stănescu.

   

Doamna Vetuţa Stănescu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

"Reorganizarea Complexului Energetic Valea Jiului, între responsabilitate şi adevăr"

Valea Jiului are o identitate economică strâns legată de tradiţia sa industrială, fiind, timp de decenii, un centru major al exploatării cărbunelui şi al producţiei de energie electrică şi termică. Aceste activităţi au constituit fundamentul prosperităţii locale înainte de 1989, susţinute de politica naţională orientată spre independenţa energetică.

În ultimele două decenii, însă, transformările economice profunde, închiderea minelor şi restructurările succesive au generat pierderea locurilor de muncă şi un accentuat declin demografic.

Tranziţia de la o economie monoindustrială către una diversificată s-a dovedit un proces dificil şi de durată, marcat de obstacole economice, sociale şi instituţionale. Deşi numeroase iniţiative de revitalizare au fost încercate fără rezultate semnificative, Valea Jiului rămâne o zonă cu un potenţial considerabil, care poate fi valorificat prin folosirea eficientă a resurselor locale, prin investiţii sustenabile şi prin politici coerente, menite să creeze un cadru favorabil dezvoltării economice pe termen lung.

Regiunea suferă de disparităţi majore de dezvoltare faţă de restul Regiunii Vest: infrastructură deficitară, şomaj ridicat, migraţie accentuată, declin demografic. Este nevoie de o tranziţie echilibrată, de la economia minieră la una verde şi diversificată, implicând activ populaţia locală, administraţia şi mediul de afaceri.

Inima regiunii o reprezintă Complexul Energetic Valea Jiului. Declaraţiile recente ale prim-ministrului Ilie Bolojan, privind necesitatea unei reorganizări profunde a complexului, exprimă un adevăr pe care comunităţile îl simt de ani de zile. Fără reformă şi disciplină economică, compania riscă să dispară şi să lase în urmă doar datorii şi promisiuni neîmplinite.

Exploatările miniere se află într-un proces de închidere etapizat, aprobat la nivel european, iar Guvernul sprijină acest demers prin ajutoare de stat substanţiale, destinate asigurării în condiţii de siguranţă a zăcămintelor şi reconversiei economice a regiunii. Aceste fonduri nu reprezintă simple sume pentru menţinerea activităţii, ci instrumente pentru o închidere controlată, sigură şi transparentă, care să permită trecerea ordonată spre o nouă etapă de dezvoltare.

În acest context, reorganizarea complexului minier nu mai este o chestiune politică, ci o responsabilitate administrativă şi morală. Lipsa unei acţiuni rapide şi coordonate ar putea conduce la pierderea fondurilor disponibile sau, şi mai grav, la utilizarea lor ineficientă, din cauza unui management deficitar. O asemenea situaţie ar reprezenta o nouă nedreptate adusă Văii Jiului, o regiune care a contribuit decisiv la economia României timp de zeci de ani.

Soluţia nu constă în menţinerea unor structuri ineficiente şi costisitoare, ci în crearea unui sistem administrativ modern şi responsabil.

Ca parlamentar de Hunedoara, susţin direcţia anunţată de premierul Ilie Bolojan. Este timpul ca Valea Jiului să iasă din cercul promisiunilor populiste şi să înceapă un nou capitol, bazat pe adevăr şi seriozitate.

Vă mulţumesc.

Deputat al PNL Hunedoara, Vetuţa Stănescu.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Vlad-Ioan Şendroiu - declaraţie politică-apel la respectarea democraţiei şi la oprirea jocurilor politice cu alegerile;

Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Vlad Şendroiu.

   

Domnul Vlad-Ioan Şendroiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Oare chiar nu am învăţat că, dacă ne jucăm cu democraţia, ne ardem? Şi ne ardem rău!

Cea mai mare greşeală făcută anul trecut, de colegi care ne vorbesc şi încearcă să ne dea lecţii despre democraţie, de la această tribună, a fost că s-au jucat cu alegerile aşa cum au vrut ei. Le-au mutat, le-au comasat, au schimbat regulile în timpul campaniei, pentru că - nu-i aşa - unii s-au crezut prea puternici şi prea veşnici, şi au crezut că îşi pot bate joc de democraţie şi de voturile oamenilor fără să îi coste. Dar i-a costat şi ne-a costat pe noi toţi.

De aceea vă cer, dragi colegi, să nu repetăm greşelile care au aruncat ţara în aer anul trecut.

Organizarea alegerilor nu se negociază. Alegerile sunt esenţa democraţiei pentru care, în Decembrie 1989, au murit oameni în stradă, la Timişoara. Nu are nimeni, şi niciun partid, dreptul să folosească organizarea alegrilor pentru şantaj politic, pentru înţelegeri politice sau pentru orice fel de combinaţie politică.

Eu mă întreb: oare vă este frică de vocea bucureştenilor? Vă e frică să veniţi înaintea oamenilor cu un program şi un plan concret, prin care să le rezolvaţi problemele?

Trebuie să înţelegem şi să acceptăm - cu cât ne împotrivim mai mult democraţiei, cu atât groapa pe care ne-o săpăm singuri devine mai adâncă.

Termenul legal a fost deja depăşit încă din septembrie, iar Bucureştiul are nevoie de un primar ales direct de oameni, nu de înţelegeri politice. Orice prelungire a interimatului slăbeşte şi încrederea oamenilor în democraţie, şi capacitatea Capitalei de a rezolva problemele presante cu care cetăţenii se confruntă.

E timpul să nu ne mai jucăm cu vieţile oamenilor şi cu democraţia, e timpul să lăsăm bucureştenii să decidă în ce direcţie vor să meargă.

Vă mulţumesc.

Vlad Şendroiu, deputat de Timiş.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Brian Cristian? Nu a ajuns.

Grupul parlamentar SOS România, doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu? Nu a ajuns.

 
  Ştefan Bouda - declaraţie politică intitulată Demolaţi clădirea Cathedral Plaza;

Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Ştefan Bouda.

   

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea de azi se intitulează "Demolaţi clădirea Cathedral Plaza".

Cathedral Plaza este un bloc ilegal de 19 etaje din centrul Bucureştiului, situat la intersecţia străzilor General Berthelot şi Luterană, care nu a fost niciodată dat în folosinţă.

Curtea de Apel Suceava a decis, la 12 iulie 2011, în urma unui proces care a durat 5 ani de zile, că imobilul Cathedral Plaza este construit ilegal.

Primarul de atunci, Sorin Oprescu, a tergiversat demolarea imobilului până în 2015.

În data de 11 septembrie 2015 Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv şi irevocabil cererea de suspendare a executării silite privind desfiinţarea Cathedral Plaza, formulată de primarul Oprescu.

Blocul Cathedral Plaza are o înălţime de 75 de metri şi o suprafaţă totală construită de 23 de metri pătraţi.

Construcţia s-a încheiat în 2010, dar clădirea nu a fost niciodată recepţionată, fiind abandonată.

După 12 ani de la ridicarea blocului, Primăria Bucureşti a emis, în luna iulie, în sfârşit, în 2022, ordinul de demolare.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a dat în judecată autorităţile implicate în procesul de avizare, considerând că este încălcată Legea nr. 50/1991, deoarece:

- autorizaţia a fost emisă fără expertiza tehnică a catedralei, înainte de începerea lucrărilor, aşa cum prevedeau avizele MCC şi ale ISCIMB;

- absenţa unui acord în forma autentică din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, aşa cum prevede legea, cerând prin ordonanţă prezidenţială oprirea lucrărilor în şantier.

Instanţa a respins de două ori cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Bucureşti.

În iulie 2022, primarul general al Bucureştiului, la acea vreme, Nicuşor Dan, a semnat decizia de demolare a clădirii, după ce primarii precedenţi au evitat subiectul.

Primarul Sectorului 1, de atunci, Clotilde Armand, şi-a arătat susţinerea pentru demolarea clădirii.

Arhiepiscopia a afirmat, în dese rânduri, că această construcţie aduce grave prejudicii Catedralei Sfântul Iosif, din următoarele motive. Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, monument istoric şi de arhitectură de peste 125 de ani, este pusă în pericol de construirea unei clădiri de 75 de metri înălţime, la mai puţin de 10 metri distanţă. Un proiect dezastruos - 19 etaje, parter, 4 nivele subterane - schimbă radical ambientul arhitectural în centrul Bucureştiului şi afectează grav Catedrala Sfântul Iosif.

Cer de urgenţă actualului primar al Capitalei să pună în aplicare hotărârea judecătorească şi să înceapă deîndată demolarea acestei clădiri, până nu va aduce grave deteriorări atât catedralei, cât mai ales trecătorilor şi să pună viaţa în pericol a multor oameni, prin degradarea constantă şi posibilitatea desprinderii anumitor elemente din construcţia acesteia.

Bouda Ştefan, deputat, minorităţi.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

În continuare, stimate colege şi stimaţi colegi, permiteţi-mi să dau citire listei colegelor şi colegilor care nu au reuşit să susţină declaraţiile politice verbal şi au depus aceste declaraţii şi intervenţii în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Doiniţa Ciocan, Alexandrin Moiseev, Vlad-Florentin Drinceanu, Marian Mina, Liviu-Bogdan Ciucă, Petru-Bogdan Cojocaru, Voicu Vuşcan, Cătălin-Viorel Mîndroc, Marius-Constantin Budăi, Alexandru-Mihai Ghigiu, Georgeta-Carmen Holban, Ştefan Ţintă, Nicolae-Adrian Bara, Virgil Alin Chirilă, Răzvan-Iulian Ciortea, Ştefan-Alexandru Băişanu.

Din partea Grupului parlamentar AUR: Daniel-Cătălin Ciornei, Samuel-Virgil Miclău, Nicolae Mîndrescu, Silviu-Titus Păunescu, Ştefăniţă-Alin Avrămescu, Andrei-Cosmin Guşă, Andra-Claudia Constantinescu, Fabian-Cristian Radu, Dorel Vulpoiu, Valeriu Munteanu, Diana Enache, Sorin-Titus Muncaciu, Petre Puşcaşu.

Grupul parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Ioan Balan, Simona-Geanina Pistru-Popa, Marian Cruşoveanu, Aneta Matei, Adrian Mocanu, Iulian-Alexandru Muraru, Bogdan-Iulian Huţucă, Răzvan-Olimpiu Cadar.

Grupul parlamentar al USR: Brian Cristian.

Grupul parlamentar al SOS România: Andreea-Petronela Cîmpianu, Vasile Nagy, Florin Caragaţă, Sorin-George Oltenaşu, Laura Toader, Ioan Lăzăroi.

Grupul parlamentar al minorităţilor: Nicolae Păun.

Neafiliaţi: Aurora-Tasica Simu, Dumitru Coarnă, Dumitriţa Albu, Monica Ionescu, Radu-Mihail Ionescu, Pîclişan Gheorghe-Petru şi Raisa Enachi.

În câteva momente vom continua lucrările şedinţei de plen.

A fost sesizată o defecţiune tehnică şi ne-au rugat colegii de la tehnic să poată să remedieze această defecţiune, pentru a putea începe lucrările la ora 10.00, de plen, conform deciziei Biroului permanent.

Mulţumesc.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (PL-x 286/2025) (rămas pentru votul final).  

După pauză

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 165 de colege şi colegi.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Reamintesc că, potrivit programului de lucru, până la ora 11.00 dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi; votul final - prezenţă fizică şi online - este programat pentru ora 11.30; la încheiere, au loc şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup dacă există obiecţii cu privire la ordinea de zi. Nu.

Începem lucrările.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; PL-x 286/2025; caracter organic; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Guvernul României!

Nu este.

Comisia sesizată pentru prezentarea raportului, Comisia juridică.

Domnule preşedinte Ciucă, vă rog.

 
   

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Doamnă preşedinte,

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Voi prezenta raportul asupra acestui Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Am fost sesizaţi regulamentar.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 22 septembrie 2025.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul deputat Şerban George Cătălin, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Domnul George Cătălin Şerban:

Distinşi colegi parlamentari,

Prezentul proiect de lege supus dezbaterii şi aprobării Camerei Deputaţilor este parte a demersului de atingere a obiectivului aderării României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică până în anul 2026.

În contextul evaluării gradului de conformitate a legislaţiei naţionale cu standardele Convenţiei anti-mită, au fost formulate recomandări pentru alinierea suplimentară a cadrului normativ la principiile şi prevederile Convenţiei anti-mită, astfel încât se impun modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024, dar şi a Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Sunt vizate modificări ale conţinutului constitutiv al infracţiunii de mituire a funcţionarilor publici străini, măsuri privind confiscarea produsului infracţional, stabilirea unor competenţe speciale în portofoliul DNA, transferul procedurii penale în situaţia de refuz al extrădării, dar şi norme privind cazuri speciale de acordare a asistenţei juridice internaţionale.

Distinşi colegi,

Aderarea României la OCDE constituie un obiectiv strategic major care va aduce avantaje incontestabile într-un cadru de conformitate şi transparenţă - încredere economică crescută, atragerea investiţiilor străine directe, îmbunătăţirea accesului la finanţare, acces consolidat al mediului de afaceri românesc la pieţele externe.

Toate aceste avantaje sunt pe deplin rezonante cu viziunea liberală privind dezvoltarea economică, stimularea întreprinzătorilor şi a investiţiilor în România.

De aceea, Partidul Naţional Liberal va susţine acest proiect de lege şi va avea aceeaşi raportare la orice demers legislativ cu o astfel de finalitate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte solicitări pentru intervenţii, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerţ electronic sigur şi sustenabil COM (2025) 37 (PHCD 70/2025) (rămas pentru votul final).  

18. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerţ electronic sigur şi sustenabil COM (2025) 37; PHCD 70/2025.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene.

Reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene!

Vă rog.

   

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean:

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctele de vedere ale Ministerului Finanţelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

- şi-a exprimat susţinerea pentru obiectivele Planului de acţiune european privind comerţul electronic sigur şi sustenabil în cadrul Uniunii Europene;

- a susţinut combaterea contrafacerii şi respectarea normelor privind siguranţa produselor utilizând sistemul de alertă rapidă pentru produsele periculoase, gestionat de Comisia Europeană - Safety Gate;

- a recomandat realizarea de campanii de informare publică în legătură cu practicile neloiale, înşelătoare, în special pentru utilizatorii fără experienţă în achiziţionarea de produse prin comerţ electronic;

- a susţinut adaptarea Directivei privind soluţionarea alternativă a litigiilor, astfel încât legislaţia să fie adecvată erei digitale, inclusiv atunci când în litigii sunt implicaţi comercianţi din afara Uniunii.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 30 septembrie 2025 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Intervenţii.

Domnul vicepreşedinte Adrian-Felician Cozma.

 
   

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Comisia Europeană propune prin acest document un set cuprinzător de măsuri, la nivelul Uniunii Europene, pentru a răspunde provocărilor generate de creşterea rapidă a comerţului electronic şi de importurile de produse de mică valoare.

Această iniţiativă urmăreşte să asigure condiţii de concurenţă echitabile, protejând în acelaşi timp consumatorii, mediul şi întreprinderile europene.

Volumul tot mai mare de bunuri importate direct de consumatori prin platforme online a evidenţiat necesitatea unor controale mai stricte la nivel vamal, fiscal şi de siguranţă, precum şi a unor standarde ridicate de durabilitate.

În acest context, Comisia propune reforme structurale importante, cu accent pe reforma vamală şi pe consolidarea măsurilor de protecţie a mediului.

Se propun acţiuni coordonate pentru aplicarea riguroasă a legii, dar şi pentru promovarea unor instrumente digitale moderne, precum paşaportul digital al produsului şi utilizarea inteligenţei artificiale pentru depistarea bunurilor ilegale.

În paralel, educarea şi informarea consumatorilor, precum şi sprijinirea întreprinderilor legitime rămân priorităţi pentru a garanta că produsele oferite pe piaţa europeană sunt sigure şi conforme.

Aceste eforturi vor fi susţinute de un dialog permanent cu partenerii internaţionali şi de o monitorizare atentă a practicilor comerciale ale ţărilor terţe, pentru a proteja piaţa europeană de concurenţa neloială.

Având în vedere cele menţionate anterior, Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea proiectului de opinie elaborat de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George-Nicolae Simion.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

Ce frumos citeşte domnul Felician! Felicitări!

Noi vom vota pentru această comunicare, este o poziţionare logică, raţională faţă de atacul altor state, altor puteri mondiale faţă de spaţiul unic european, faţă de piaţa europeană.

Am văzut unele măsuri timide luate şi de Guvernul României. Sunt platforme online - de tip Shein, de tip Trandyol - care efectiv distrug competitivitatea în spaţiul european.

Ar fi fost bine ca Uniunea Europeană să aibă aceeaşi poziţie de protecţie a pieţei interne europene şi când vine vorba de alte produse - vedeţi acordul recent Mercosur, împotriva căruia România trebuie să ia atitudine, acord care va distruge agricultura din România.

Dacă avem un spaţiu unic, dacă avem un spaţiu comercial şi o uniune vamală, această uniune trebuie să protejeze în primul şi în primul rând producătorii din spaţiul european.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte solicitări, trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic, observaţii? Nu. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Uniunea economiilor şi a investiţiilor - O strategie de stimulare a prosperităţii cetăţenilor şi a competitivităţii economice în UE COM (2025) 124 (PHCD 71/2025) (rămas pentru votul final).  

19. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Uniunea economiilor şi a investiţiilor - O strategie de stimulare a prosperităţii cetăţenilor şi a competitivităţii economice în UE COM (2025) 124; PHCD 71/2025.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene.

Vă rog.

   

Domnul Ovidiu-Vasile Cîmpean:

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

- şi-a exprimat susţinerea pentru strategia de realizare a unei uniuni a economiilor şi a investiţiilor;

- şi-a exprimat sprijinul pentru mobilizarea investiţiilor suplimentare în scopul menţinerii competitivităţii economiilor din Uniune şi a recomandat abordarea cauzelor volumului scăzut al finanţării investiţiilor din fonduri private, precum şi a obstacolelor cu care se confruntă investitorii individuali;

- a propus ca strategia europeană de alfabetizare financiară să includă standarde comune minime pentru educaţia financiară în toate sistemele educaţionale din Uniune şi o platformă digitală europeană comună pentru educaţie financiară;

- a propus înfiinţarea unui Fond european de capital de risc finanţat din bugetul Uniunii Europene şi contribuţii ale statelor membre pentru sprijinirea ecosistemului de start-up-uri la nivel european;

- a solicitat accelerarea armonizării complete a legislaţiilor naţionale privind dreptul societăţilor, insolvenţa şi drepturile acţionarilor, pentru eliminarea fragmentării juridice;

- a subliniat necesitatea ca uniunea economiilor şi investiţiilor să includă măsuri specifice pentru regiunile mai puţin dezvoltate din Uniune.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din 30 septembrie 2025 şi a fost adoptată cu majoritate de voturi.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nefiind solicitări pentru intervenţii, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 378/2024) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local; PL-x 378/2024; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog.

   

Domnul Viorel Băltăreţu (secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, în scopul optimizării procesului de implementare a proiectelor de construire, modernizare, extindere şi reconversie a capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea naţională. Potrivit proiectului, se completează cadrul legal al exproprierii pentru cauză de utilitate publică, adăugând la raţiunile de expropriere, implementarea proiectelor de construire, modernizare, extindere şi reconversie a capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare, de interes strategic pentru securitatea naţională. Totodată, pe lista reprezentanţilor expropriatorului, care este statul român, este adăugat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, prin operatorii economici din industria naţională de apărare care funcţionează sub autoritatea sa, pentru lucrările prevăzute în titlul actului normativ.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Prezentarea raportului, Comisia juridică, domnule preşedinte Ciucă, vă rog.

 
   

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Doamnă preşedinte,

Domnilor colegi,

Voi prezenta raportul privind proiectul de lege amintit.

Suntem Cameră decizională.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 18 iunie 2024.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale.

Dau cuvântul domnului vicepreşedinte Adrian-Felician Cozma, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică s-a produs într-un moment oportun pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare.

Prin intervenţiile legislative aduse legii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului dobândeşte prerogativele necesare iniţierii şi desfăşurării procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică exclusiv în scopul realizării de proiecte de construire, modernizare, extindere şi reconversie a capacităţilor de producţie sau servicii pentru apărare de interes strategic la nivel naţional de către operatori economici din industria naţională de apărare.

Îmi exprim speranţa că în contextul noului instrument financiar - SAFE -, Ministerul Economiei va valorifica această oportunitate şi pentru relansarea industriei naţionale, în general, şi a industriei naţionale de apărare, în mod particular.

Grupul parlamentar al PNL va vota pentru acest proiect de lege.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Doamna Vedinaş Verginia, din partea Grupului parlamentar SOS România.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Domnilor colegi,

Mă voi referi la un aspect de procedură, nu neapărat la unul de fond, pentru că, de principiu, atunci când este vorba despre un proiect care vizează securitatea naţională, această valoare supremă pentru orice stat, este evident să îmbrăţişăm orice modalitate normativă de slujire a lui.

Am însă anumite semne de întrebare, pe care vi le supun atenţiei cu o solicitare expresă, anume cele cu privire la caracterul legii. S-a susţinut aici - şi din documentaţia pe care am primit-o - că ar fi vorba despre o lege ordinară.

Vă rog să aveţi în vedere faptul că obiectul de reglementare al acestei legi poate să afecteze unul din drepturile fundamentale, cele mai importante sau printre cele mai importante drepturi economice, şi anume dreptul de proprietate şi regimul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, a cărei esenţă este până la urmă restrângerea exerciţiului dreptului fundamental pe care l-am menţionat.

Pentru aceste considerente, apreciez că nu avem de-a face cu o lege ordinară, ci cu o lege organică, în contextul în care reglementarea în ansamblul său afectează dreptul de proprietate, dreptul fundamental de proprietate, concretizează o restrângere a exerciţiului acestui drept.

Şi pentru aceste considerente, punctul meu de vedere, care vreau să rămână menţionat, este acela că avem de-a face cu o lege organică, nu ordinară.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Câciu Adrian, Grupul parlamentar al PSD.

 
   

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă.

Un proiect foarte bun - mă bucur că probabil toţi colegii vor vota acest proiect - investiţii în industria de apărare şi clarificarea modului în care Ministerul Economiei se poate implica şi realiza exproprieri de utilitate publică.

Ceea ce mi-aş dori în schimb, exact cum a precizat şi colegul meu, domnul Cozma, este ca Guvernul să fie mai rapid şi mai transparent, să stabilim foarte clar şi să ştim noi, Parlamentul, care sunt proiectele de investiţii pe industria de apărare - mai avem o lună şi nu ştim încă care sunt acele proiecte, aşa cum nu ştim încă ce s-a scos din PNRR de am pierdut 7 miliarde de euro.

O transparenţă mai mare a Guvernului ar fi utilă. De ce? Pentru că nu vreau să trăim din nou în 2021, când nimeni nu ştia cum arată PNRR-ul. Aşa vrem să ştim şi cum va arăta SAFE-ul.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte solicitări, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST (PL-x 523/2022) (rămas pentru votul final).  

21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST; PL-x 523/2022; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Avem şi amendamente admise.

Rog reprezentantul Guvernului să îşi prezinte intervenţia.

   

Domnul György Attila (secretar de stat, Ministerul Finanţelor):

Vă mulţumesc.

Bună ziua!

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 s-a aprobat Schema de ajutor de stat IMM INVEST PLUS cu componentele sale - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST, elaborată în baza cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Vă rugăm să fiţi de acord cu legea de aprobare a ordonanţei.

Mulţumim.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dau cuvântul comisiilor sesizate în fond.

Din partea Comisiei pentru buget, vă rog, doamna deputat Viorica Sandu.

 
   

Doamna Viorica Sandu:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru antreprenoriat şi turism şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care face obiectul proiectului de lege supus dezbaterii reglementează instituirea Programului IMM INVEST PLUS care facilitează accesul la finanţare al firmelor, necesară realizării proiectelor de investiţii şi pentru continuarea activităţii. Programul va fi implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat, în baza căreia se vor acorda garanţii şi granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanţare a creditelor contractate.

Acest proiect este bazat pe cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Contractele de finanţare se vor acorda după decizia de autorizare a Comisiei Europene. Programul IMM INVEST PLUS va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului. Prin aceste programe, mediul de afaceri beneficiază de un plafon total al garanţiilor de 7,5 miliarde de lei şi de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane de lei. Proiectul vizează sprijinirea accesului la lichidităţi a întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a întreprinderilor mari a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina, precum şi încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a UAT-urilor care realizează proiecte de investiţii în sectorul construcţiilor.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia, cu amendamentele admise care se regăsesc în anexa la prezentul raport.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să propuneţi şi un timp pentru dezbaterea pe articole.

 
   

Doamna Viorica Sandu:

Două minute.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Două minute.

Vă rog să votaţi - două minute timp pentru dezbaterea pe articole.

Să înceapă votul!

 
   

189 de voturi pentru, o abţinere, unul "nu votez". Adoptat.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Doamna deputat Chilat Crina-Fiorela, Partidul Social Democrat.

Vă rog.

 
   

Doamna Crina-Fiorela Chilat:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Avem în dezbatere PL-x 523/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS, transparent şi nediscriminatoriu, cu componentele sale - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST, fiecare axată pe sectoare specifice ale economiei. Facilitează accesul la finanţarea firmelor pentru depăşirea dificultăţilor economice create de războiul din Ucraina, în vederea realizării proiectelor de investiţii şi pentru activitatea curentă. Programul, implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat, prin acordarea de garanţii şi granturi, care acoperă o parte din costurile de finanţare a creditelor contractate, atât pentru investiţii, cât şi pentru capitalul de lucru.

Principalele avantaje identificate ale acestei scheme sunt: furnizarea lichidităţilor necesare activităţilor economice în perioada de criză declanşată de războiul din Ucraina, acces rapid la program, prin colaborarea cu instituţiile de credit care finanţează aceste IMM-uri, menţinerea locurilor de muncă, evitarea distrugerii capitalului întreprinderilor, parte fundamentală a economiei româneşti.

Prezentul act normativ are un impact favorabil asupra mediului de afaceri, cu un impact financiar pozitiv, prin menţinerea în activitate, în funcţionare, a IMM-urilor existente, dar şi prin înfiinţarea start-up-urilor; cel mai accesat şi apreciat program guvernamental dedicat mediului antreprenorial, confirmat de statistici şi de mediul de afaceri

Iniţial...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ţiplea Dumitru.

 
   

Domnul Dumitru Ţiplea:

Vă mulţumesc.

Componentele AGRO IMM INVEST şi RURAL INVEST reprezintă o ancoră de stabilitate financiară. Aceste două instrumente răspund direct unor nevoi acute ale fermierilor, ale procesatorilor agricoli şi antreprenorilor din mediul rural, nevoii de capital de lucru şi investiţii pentru a continua producţia, accesarea creditelor garantate de stat cu costuri reduse pentru a dezvolta afaceri, a crea locuri de muncă şi a ridica nivelul comunităţilor.

O altă componentă foarte importantă care trebuie avută în vedere de către MADR - trebuie să fie un sistem funcţional de gestionare a riscurilor din agricultură, ca parte componentă a arhitecturii de garantare-creditare.

Impactul este unul direct şi cuantificabil. Zeci de mii de firme susţinute, locuri de muncă protejate, investiţii care merg în modernizare, digitalizare în agricultură şi eficienţă energetică.

În special pentru sectorul agroalimentar şi pentru zonele rurale acest sprijin face diferenţa dintre stagnare şi dezvoltare.

Proiectul reprezintă o decizie responsabilă care sprijină economia reală, care dă şansa micilor fermieri şi antreprenori să treacă peste criză şi să construiască mai departe.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Tilea Dumitru.

 
   

Domnul Dumitru Tilea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Noi, Partidul AUR, vom vota acest proiect de lege, PL-x 523/2022, dar - există un dar! - toate schemele acestea de ajutor pentru IMM-uri se fac sub umbrela războiului din Ucraina, a pandemiei. Şi se pare că aceste fonduri care vin spre IMM-uri şi care ar trebui să producă un impact economic asupra societăţii sunt un rai al consultanţelor. Consultantul ia comision de execuţie, ia comision de risc, ia comision de realizare a investiţiei şi el se duce undeva la 10% din suma respectivă, şi am făcut să crească firmele de consultanţă.

De fapt, prin această schemă de ajutor care, în principiu, a fost gândită bine, se pare că nu avem o creştere în politica noastră economică, nu se simte nimic în balanţa comercială.

Vom vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 3 amendamente admise.

Dacă există obiecţii, comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 217/2021) (rămas pentru votul final).  

22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2; PL-x 217/2021; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. Nu.

Comisia pentru sănătate şi familie, pentru prezentarea raportului.

Vă rog, doamnă deputat.

   

Doamna Ana-Smaranda Rinder:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

În temeiul art. 95 şi art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, prin adresa PL-x 217/2021 din 25 mai 2021, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017, în scopul completării şi modificării obiectivelor şi atribuţiilor ANMCS, precum şi al suspendării vizitelor de evaluare în vederea acreditării unităţilor sanitare pe durata stării de alertă, la care se adaugă 90 de zile de la data încetării acesteia, fiind prevăzute şi unele derogări de termene.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor un raport de aprobare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nefiind solicitări pentru intervenţii...

Avem o solicitare!

Vă rog.

Domnul deputat Muncaciu Sorin-Titus, de la AUR. (Vociferări.)

Aveţi cuvântul, domnule deputat, stimate coleg, doar că nu aţi apăsat înainte şi nu s-a văzut decât mai târziu solicitarea dumneavoastră.

Vă rog. (Vociferări.)

Două minute.

 
   

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Este vorba de un O.U.G. care a fost emis de către guvernele acestea "minunate" ale dumneavoastră, din timpul pandemiei, şi care prevede prorogarea acreditării. Dar, mă rog, aceasta este o chestiune pe care chiar nu o înţelegem, pentru că tot dumneavoastră aţi dat O.U.G. nr. 80/2020, care permitea Colegiului Director al ANMCS să prelungească aceste perioade de acreditare.

Problema este că în acest O.U.G. s-au ascuns nişte lucruri neconstituţionale. De exemplu, prelungirea stării de urgenţă, care, ulterior, a fost declarată neconstituţională. Mai mult, aţi prelungit şi cu încă 90 de zile acea perioadă.

Deci, vă aduc aminte, acestea au fost unele dintre cele mai mari samavolnicii pe care... aceste ordonanţe de Guvern le-aţi dat în timpul pandemiei.

Mai mult decât atât, atunci când vine vorba de informatizare aţi spus că faceţi nişte fişe ca să se poată face raportarea; în timpul pandemiei o să fie o raportare uniformă. Vă aduceţi aminte ce dezastru a fost această raportare?

De aceea, acum, când vine vorba să validăm o ordonanţă de urgenţă dată în timpul pandemiei, bineînţeles că noi nu putem fi de acord cu aşa ceva!

Iar măsurile pe care le-aţi luat atunci - şi acelea neconstituţionale, şi acelea absurde, când aveaţi deja o ordonanţă de urgenţă - dovedesc cât amatorism a fost în gestionarea crizei pandemice.

De aceea, noi nu vom vota acest proiect legislativ. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Dimitriu Alexandru-Paul.

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Deci, dumneavoastră veniţi la acest microfon, domnule Muncaciu, şi spuneţi că în 2021 s-a prelungit starea de urgenţă, care a fost prelungită în 2020 şi a dăinuit până pe 14 mai 2020.

Deci, în 2021 s-a prelungit ceva ce oricum se încheiase în 2020!

Nu, este vorba despre starea de alertă, stimabile!

Starea de alertă nu presupune o aprobare a Parlamentului şi un decret prezidenţial. Sunt două lucruri total diferite!

Prin urmare, pentru stima acestei instituţii, şi pentru dumneavoastră, să nu vă mai faceţi de râs, v-aş ruga să nu confundaţi o procedură care se derulează la iniţiativa preşedintelui şi este aprobată de Parlament, versus o procedură care este la dispoziţia Guvernului.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale (PL-x 40/2025) (rămas pentru votul final).  

23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale; PL-x 40/2025; caracter organic; procedură de urgenţă.

Avem şi amendamente admise.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat.

   

Domnul Silviu Nicu Macovei (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

La data de 03.05.2025 a intrat în vigoare Legea nr. 51/2025 care a abrogat O.U.G. nr. 103/2006 şi care conţine norme cu rolul de a actualiza, sistematiza şi unifica prevederile specifice cooperării poliţieneşti internaţionale, atât pentru a asigura transpunerea Directivei UE nr. 2023/977 a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 mai 2023 privind schimbul de informaţii dintre autorităţile de aplicare a legii ale statelor membre şi de abrogare a Deciziei-cadru 2006/960 JAI a Consiliului, cât şi pentru a completa, respectiv şi a clarifica prevederile în domeniu.

În context, vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale.

Mulţumim frumos.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea comisiei raportoare, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Vă rog, distinsă colegă.

 
   

Doamna Mirela-Florenţa Matichescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Notă asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 cu un nou capitol, respectiv Capitolul VI1 "Cooperarea poliţienească în cadrul unor unităţi de investigare a criminalităţii". Proiectul vizează clarificarea unor aspecte administrative referitoare la cooperarea poliţienească internaţională între Poliţia Română, respectiv Poliţia de Frontieră Română, şi autorităţi competente similare din state membre ale Uniunii Europene sau state terţe, în cadrul unor unităţi de investigare a criminalităţii.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 17 februarie 2025.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat, în data de 10 iunie 2025, şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, cu amendamente admise, prevăzute în anexa la prezentul raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să propuneţi un timp pentru dezbaterea pe articole.

 
   

Doamna Mirela-Florenţa Matichescu:

Două minute.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Două minute.

Să înceapă votul!

 
   

194 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat.

Dezbateri generale, doamna deputat Vedinaş Verginia, Grupul parlamentar SOS România.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Doamnă preşedinte,

Dragi colegi,

Avem de-a face cu un proiect de lege care îşi propunea să aprobe o ordonanţă de urgenţă, ordonanţă de urgenţă care modifica o altă ordonanţă de urgenţă. Şi, ce să vezi?! Între timp, ordonanţa de urgenţă pe care o modifica a fost abrogată, a fost adoptată o nouă reglementare şi, evident, în aceste condiţii, soluţia care se impunea şi cu care în mod raţional nu putem fi decât de acord cu toţii era să se respingă acest proiect de lege.

Însă, dincolo de aceste aspecte, toată această tevatură normativă demonstrează cum se legiferează la noi, în România, câtă lipsă de respect faţă de actul de legiferare, cum Guvernul nu are o politică normativă. Pentru că, în contextul în care, în 2024, adopţi o ordonanţă şi, apoi, în 2025, abrogi ceea ce modificase, şi ordonanţa, este clar că nu există niciun fel de viziune, în egală măsură în care este clar că nu există un respect minim faţă de Parlament. Iar noi suntem puşi, disciplinaţi, frumos, cu unghiile tăiate, să răspundem, să confirmăm, să validăm toate aceste jocuri care ar fi trebuit să nu existe, iar noi, Parlamentul, să facem lucruri mai serioase, pentru că ţara asta chiar are nevoie să muncim pentru ea şi să dăm legi care îi slujesc interesele.

Am ţinut să subliniez aceste lucruri şi sper să fie un mesaj pe care să-l perceapă, în primul rând guvernanţii, dar şi puterea care susţine Guvernul.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

La dezbaterea proiectului pe articole avem două amendamente admise.

Dacă există obiecţii, comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final, reamintindu-vă că raportul comisiei propune adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea O.U.G. nr . 136/2024 pentru completarea O.U.G. nr. 103/2006.

 
Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 405/2024).  

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 405/2024; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul Guvernului.

Vă rog, domnule secretar de stat.

   

Domnul György Attila:

Mulţumesc.

Prin actul normativ am avut în vedere majorarea bugetului total al schemei de ajutor de stat asociată Programului IMM PLUS cu o sumă de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Separat, pentru Programul "Prima Casă" au fost prevăzute o serie de măsuri administrative pentru eficientizarea emiterii acordurilor de refinanţare.

Vă rugăm să fiţi de acord cu aprobarea proiectului de ordonanţă.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe, doamna deputat Viorica Sandu.

Vă rog.

 
   

Doamna Viorica Sandu:

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, cu adresa PL-x 405 din 2 septembrie 2024, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru antreprenoriat şi turism au primit, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2024 privind modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Prezentul act normativ are ca scop majorarea bugetului total al schemei de ajutor de stat aferent Programului IMM PLUS cu suma de 2.499.875.096,62 lei, până la suma totală de 14.999.250.579,70 lei, respectiv majorarea plafonului total al garanţiilor de stat care pot fi emise în cadrul programului cu suma de 2.220.000.000 lei, până la valoarea totală de 13.320.000.000 lei, şi majorarea bugetului de grant cu suma de 279.875.096,62 lei până la valoarea totală de 1.679.250.579,70 lei.

Totodată, prin iniţiativa legislativă, Ministerul Finanţelor mandatează Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, în vederea exprimării acordului, în numele şi în contul statului, în ceea ce priveşte aprobarea refinanţării creditelor contractate în cadrul Programului ,,Noua casă".

În urma dezbaterilor, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor raportul comun prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în forma adoptată de Senat.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul deputat Gal Călin-Graţian, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Domnul Călin-Graţian Gal:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2024 a fost instituit Programul IMM PLUS, prin care s-a reglementat o schemă de ajutor de stat care să permită accesul la lichiditate al companiilor afectate de conflictul armat din Ucraina.

Adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2024 a fost urmată de adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 58/2024, pe care noi astăzi o dezbatem. A fost necesară pentru a extinde şi a prelungi efectele pozitive pe care Programul IMM PLUS le-a generat în rândul companiilor şi, bineînţeles, pentru economia românească.

Astfel, pentru a răspunde solicitării IMM-urilor de a accesa acest program, au fost majorate bugetul schemei de ajutor de stat cu aproximativ 2,499 miliarde lei, plafonul total al garanţiilor de stat cu 2,22 miliarde lei, bugetul de grant cu suma de 279.875.096 lei.

Potrivit estimărilor, efectul acestora este că peste 2.000 de IMM-uri beneficiază, suplimentar, de pe urma acestor modificări.

Astfel, sprijinul Guvernului pentru mediul privat a fost adecvat şi substanţial, motiv pentru care Grupul Partidului Naţional Liberal susţine adoptarea modificărilor aduse Programului IMM PLUS prin O.U.G. nr. 58/2024.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Având în vedere că niciun lider nu a solicitat prelungirea timpului de lucru, este deja ora 11.00, vom continua cu acest proiect, cu dezbaterile, în şedinţa următoare.

Declar închisă şedinţa dezbaterilor şi ne vedem la ora 11.30 pentru votul final.

 
Supunerea la votul final a:  

După pauză

   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de vot final.

Vă propun să facem un vot de control, pentru verificarea cvorumului.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Să înceapă votul!

 
   

Suntem în cvorum.

Întreb liderii de grup dacă au fost sesizate anumite disfuncţionalităţi. Nu.

Începem votul.

 
  Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 69/2025) (adoptat);

Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 69/2025.

Să înceapă votul!

   

Din totalul colegelor, colegilor prezenţi - 270 -, 264 de voturi pentru, contra - 1, abţineri - 1, 4 - "nu votez". Adoptat.

 
  Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerţ electronic sigur şi sustenabil COM (2025) 37 (PHCD 70/2025) (adoptat);

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un set cuprinzător de instrumente ale UE pentru un comerţ electronic sigur şi sustenabil COM (2025) 37; PHCD 70/2025.

Să înceapă votul!

   

280 de voturi pentru, un coleg nu votează. Adoptat.

 
  Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Uniunea economiilor şi a investiţiilor - O strategie de stimulare a prosperităţii cetăţenilor şi a competitivităţii economice în UE COM (2025) 124 (PHCD 71/2025) (adoptat);

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Uniunea economiilor şi a investiţiilor - O strategie de stimulare a prosperităţii cetăţenilor şi a competitivităţii economice în UE COM (2025) 124; PHCD 71/2025.

Să înceapă votul!

   

206 voturi pentru, un vot împotrivă, 76 de abţineri, "nu votez" - 1. Adoptat.

 
  Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (PL-x 590/2024) (adoptat);

Legi ordinare. Adoptări

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; PL-x 590/2024; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul!

   

290 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Andruşcă Lucian-Nicolae, de la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Vă rog.

 
   

Domnul Lucian-Nicolae Andruşcă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PSD a votat pentru, pentru că legea simplifică viaţa oamenilor şi întăreşte siguranţa - evidenţa armelor se face online, scăpăm de birocraţie, iar regulile europene aduc mai mult control acolo unde este nevoie.

PL-x 590/2024 nu creşte costurile şi aduce mai multă ordine şi eficienţă. E o schimbare bună şi necesară.

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2022 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 506/2022) (adoptat);

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2022 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule; PL-x 506/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru transporturi, Comisia juridică şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

291 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, din partea Grupului parlamentar AUR.

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Bineînţeles că am votat pentru o lege care chiar şi simbolic, tardiv, aş putea spune, înlătură din nedreptăţile produse de acea taxă profund nedreaptă prin care maşinile second-hand - la mâna a doua -, erau taxate la aducerea în România din ţări ale Uniunii Europene.

Guvernul de la acele vremuri a insistat pe parcursul mai multor ani cu acea taxă, sub diferite forme.

M-am numărat, din păcate, printre cei taxaţi, când am adus o maşină diesel din Anglia, cu volan pe dreapta.

Pentru că oamenii din ţară să ştiţi că n-au bani, caută maşini ieftine, fiabile, reparabile, cu durată mare de viaţă şi o piaţă de maşini de ocazie accesibile - lucruri pe care dumneavoastră, în ultimii ani, le interziceţi, continuând acea politică de taxare începută de Guvern acum aproape 20 de ani, interzicând maşinile diesel, pe motorină, pe benzină, pe GPL, făcând... practic, distrugând piaţa maşinilor second-hand.

Noi, atunci - ca să-i răspund colegului de la USR, de la dezbateri - atunci când criticăm astfel de politici ale Comisiei Europene, nu criticăm în sine Uniunea Europeană, ci o componenţă politică şi o direcţie politică; aşa cum când criticăm politicile guvernamentale, criticăm un Guvern cu o componenţă politică, nu România în sine.

Ceea ce face Guvernul în aceste vremuri, taxând mai mult maşinile vechi şi aceste interdicţii, reprezintă o continuare a acestor politici antisociale şi anti-industriale.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Tot la explicarea votului, domnul deputat Dimitriu Alexandru-Paul, din partea Grupului parlamentar al USR.

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Aş vrea să-i aud pe cei de la AUR - "Mulţumim, Uniunea Europeană! (Vociferări.) Mulţumim că aţi reuşit să blocaţi un abuz făcut de statul român!". (Vociferări.) Pentru că asta s-a întâmplat. "Mulţumim, Uniunea Europeană, că ai reguli mai bune decât le-am avut noi în perioada aceea în această materie şi s-a aplicat cu prioritate dreptul Uniunii Europene!".

Vreau să vă aud - "Mulţumim, Uniunea Europeană!".

Ceea ce aţi spus dumneavoastră mai devreme, stimate domn Coleşa, este fals. Dumneavoastră nu vreţi să fie Uniunea Europeană mai bună; dumneavoastră nu vreţi să fie România mai sigură din punct de vedere democratic; dumneavoastră vreţi să fie România mai şubredă... (Vociferări. Gălăgie.) pentru că încercaţi să ne întoarceţi 180 de grade înspre Rusia. (Vociferări. Gălăgie.) Lucrul acesta îl faceţi de fiecare dată. (Vociferări. Gălăgie.)

Şi, da, ştiu că vă enervează adevărul. (Vociferări. Gălăgie.) De fiecare dată când vă pun oglinda în faţă, faceţi ca trenu-n gară. (Vociferări. Gălăgie.) Dar asta este situaţia. Asta este situaţia... (Vociferări. Gălăgie.) pentru că voi... (Vociferări. Gălăgie.) n-aţi votat legea aceea care ne permitea să ne apărăm de drone, aţi spus: n-avem nevoie, preferăm să ne poată ataca ruşii. (Vociferări. Gălăgie.)

Voi nu vreţi ca în Uniunea Europeană să intre şi Moldova, fraţii noştri! (Vociferări. Gălăgie.) Vreţi să se întoarcă la Plahotniuc şi la toţi nenorociţii ăia comunişti. (Râsete. Vociferări. Gălăgie. Aplauze.)

Asta vreţi voi să faceţi!

Aşa că vreau să vă aud - "Mulţumesc, Uniunea Europeană!" (Vociferări. Gălăgie.) "Mulţumesc celor care au reuşit să bage România în Uniunea Europeană, pentru că doar aparţinând... (Vociferări. Gălăgie.) Uniunii Europene putem să nu ajungem în braţele ruşilor!".

(Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Drept la replică!

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Vedinaş Verginia, Grupul parlamentar SOS România.

(Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ilie-Alin Coleşa.)

(Domnul deputat George-Mihail Neamţu vine la tribună.)

 
   

Domnul George-Mihail Neamţu:

Doamnă pre...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna Vedinaş, vă rog frumos, am invitat-o la cuvânt, aveţi răbdare, domnule preşedinte Neamţu.

Doamna deputat Vedinaş Verginia, vă rog.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Dragi colegi,

Doamnă preşedinte,

S-a solicitat aici să mulţumim celor care ne-au băgat în Uniunea Europeană, da?

Ei, atunci când am intrat în Uniunea Europeană, am avut onoarea să facem parte... (Vociferări.)

Da, am spus, "ne-au băgat", aşa, mai... mai popular - pentru că mă obligaţi, prin modul în care abordaţi, să mă pronunţ astfel.

Eram parlamentar în acea vreme şi vreau să vă spun că, spre deosebire de ceea ce trăiesc în prezent, atunci când a fost vorba despre deciziile fundamentale pentru România, exista o unitate de viziune, exista o colaborare; n-am auzit acuze şi injurii de natura celor pe care le aud acum; n-am auzit calificative de genul celor care sunt acuma proferate în cadrul Parlamentului.

Dragii mei, haideţi să ne întoarcem la respect, să ne aducem aminte că suntem organul reprezentativ suprem al poporului român şi trebuie să fim un exemplu pentru România şi pentru români, da?

Din această perspectivă, evident că susţinem şi noi acest proiect de lege şi l-am votat, însă să nu uităm că statul, statul român, ia cu trei mâini şi dă cu o jumătate de mână sau cu un deget, că românii trebuie să aştepte ani de zile pentru ca să-şi recupereze nişte sume.

Da, Uniunea Europeană a procedat corect, dar, de multe ori, Uniunea Europeană impune nişte standarde pe care românii noştri nu şi le pot permite şi, de aceea, se ajunge la situaţia care a determinat, după cum vă amintiţi, o sarabandă de jurisprudenţă constituţională de acte administrative adoptate de Guvern şi aşa mai departe.

Deci, să nu mai fim atât de triumfalişti!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Adrian Câciu, Grupul parlamentar al PSD.

 
   

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Voiam doar să mulţumesc tuturor colegilor care au votat pentru acest proiect de lege, care până la urmă ce a făcut? A dat banii românilor înapoi.

Dincolo de gâlceava pe care o văd aici, în Parlament, care n-are nicio legătură - niciunul dintre cei care se ceartă astăzi n-au pus pixul pe acea hârtie să semneze - 5 miliarde de lei daţi înapoi românilor. Subsemnatul - eram ministru de finanţe când am făcut lucrul ăsta, deşi ţara avea deficit, deşi unii urlau că suntem în gaură, da? Până la urmă, românii au primat.

Nu vă mai certaţi, oameni buni! Haideţi să facem lucruri bune pentru români!

Şi haideţi să mergem mai departe, că mai avem ceva voturi.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2024 privind modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA şi e-Factura, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 464/2024) (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2024 privind modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA şi e-Factura, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare; PL-x 464/2024; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru tehnologia informaţiei, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

231 de voturi pentru, abţineri - 66. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Simion George-Nicolae, Grupul parlamentar AUR.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

V-am spus de nenumărate ori de la acest microfon că jumătate din ţară este în mediul rural.

Ceea ce încercaţi să implementaţi pentru toţi cu programul e-Factura arată dispreţ, nu doar pentru mediul rural, nu pentru jumătate din ţară, ci pentru sectorul IMM şi pentru micii antreprenori români.

O să-i rog pe colegii mei, având în vedere că respectivul coleg de la USR (Se referă la domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu) este venit cu copilul astăzi la plen, să nu mai degenerăm discuţia anterioară, este suficient timp... (Aplauze.) am fost jigniţi de nenumărate ori... (Aplauze.) nu, nu suntem cu Rusia... (Aplauze.) şi nu... felul în care răstălmăciţi dumneavoastră spusele noastre, ultima fiind a colegului Mihail Neamţu, care în niciun caz nu a avut poziţii pro-ruse, arată de fapt cine sunteţi.

Lumea nu este atât de credulă precum o consideraţi dumneavoastră, iar antagonizarea a jumătate din populaţie, pe care noi o reprezentăm politic, nu va aduce nimic bun.

Aşa că, din respect pentru copilul domnului deputat, pentru dezbaterea publică, o să-i rog pe colegii mei să nu mai escaladăm situaţia de fapt.

Mulţumesc. (Aplauze.)

(Domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu solicită să ia cuvântul.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Explicarea votului, domnule Dimitriu? (Vociferări.)

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

e-Factura este un lucru bun pentru cei care nu vor să facă evaziune fiscală - asta să ne fie nouă foarte clar.

Orice contabil veţi întreba va spune, da, ne uşurează munca. Pentru că, practic, contabilitatea, în momentul acela, preia facturile automat din SPV şi este mult mai simplu decât să le introduci cu mâna, una câte una, mai ales că nu mai poţi să introduci facturi ulterior.

Deci, pentru cine nu are probleme în ceea ce priveşte evaziunea fiscală - aviz amatorilor! (Arată spre Grupul parlamentar AUR. Aplauze.) - da, este foarte bună e-Factura.

În ceea ce priveşte scuza pe care o aveţi pentru a nu combate adevărurile pe care le spun de la acest microfon, pot să vă spun fără nicio problemă că puteţi veni aici şi combate.

Şi să ştiţi că "Mickey" Neamţu, din nefericire, chiar este un hiperputinist. (Vociferări.)

Gândiţi-vă că, mai nou...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat...

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

...cred că încet, încet, devine şi neromân.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat...

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Devine neromân...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...vă rog frumos!

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

...pentru că vrea să bombardeze nuclear...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să închideţi microfonul... (Se adresează staffului tehnic.)

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

...nu-i aşa, Ucraina... (Vociferări.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...pentru că nu face referire la proiectul...

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

...şi bombardând nuclear Ucraina...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...pentru care am votat.

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

...reuşeşti... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Gălăgie.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2024 pentru completarea unor acte normative referitoare la autorizarea şi intabularea construcţiilor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi celei de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex - S.A. (PL-x 518/2024) (adoptat);

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2024 pentru completarea unor acte normative referitoare la autorizarea şi intabularea construcţiilor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi celei de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.; PL-x 518/2024; lege ordinară.

Comisia pentru transporturi, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

289 de voturi pentru, un vot împotrivă. Adoptat.

 
  Legii privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, reexaminată, la cererea Preşedintelui României (PL-x 493/2018/2024) (adoptată);

8. Legea privind completarea art. III din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, reexaminată, la cererea Preşedintelui României; PL-x 493/2018/2024; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură, Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică propun adoptarea legii.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

257 de voturi pentru, abţineri - 34. Adoptată.

 
  Proiectului de Lege pentru modificarea art. 18 alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, precum şi pentru completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 825/2023) (adoptat);

9. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 18 alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, precum şi pentru completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate; PL-x 825/2023; lege ordinară.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

294 de voturi pentru, două abţineri, o persoană care nu votează. Adoptat.

Explicarea votului, doamna deputat Raluca Turcan, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Deputaţii Partidului Naţional Liberal au iniţiat acest demers şi au votat pentru, întrucât vine în sprijinul românilor din diaspora şi al familiilor acestora.

Astăzi sunt peste 5 milioane de români care trăiesc în diaspora şi nu sunt puţine situaţiile în care familiile celor care lucrează în străinătate au o suferinţă în plus atunci când sunt în imposibilitatea de a repatria trupurile celor decedaţi în diaspora.

Din cauza costurilor uriaşe, practic, repatrierea reprezintă... se transformă într-o tragedie personală a celor care îşi pierd membri ai familiilor.

E o realitate dureroasă şi, pentru aceasta, deputaţii liberali au creat posibilitatea ca din taxele consulare pentru actele notariale să se asigure repatrierea trupurilor celor decedaţi în străinătate.

Am creat, aşadar, şi sursa de venituri, dar şi mecanismul prin care rudele, suferind în ţară, să poată să îşi întoarcă trupurile celor decedaţi.

Îl felicit pe colegul deputat, Valentin Făgărăşian, reprezentantul liberal în diaspora, care a reuşit să mobilizeze deputaţii liberali să iniţieze acest proiect de lege atât de necesar şi benefic pentru românii din ţară care au rude în străinătate şi care uneori sunt într-o stare de suferinţă din incapacitatea de a repatria trupurile celor care decedează.

Vă mulţumim pentru votul acordat. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Lovin Ramona, Grupul parlamentar AUR.

 
   

Doamna Ramona Lovin:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Vreau să mulţumesc tuturor colegilor, ca reprezentant al românilor din diaspora în Camera Deputaţilor, pentru că aţi votat pentru acest proiect. Este nevoie de fonduri pentru repatrierea cetăţenilor decedaţi în afara ţării.

Însă vin cu o rugăminte către Ministerul de Externe, să se asigure că aceste fonduri ajung la oameni. Pentru că, aşa cum am mai spus, legi prin care s-au oferit fonduri pentru această problemă s-au mai votat. S-a votat o astfel de lege fix înainte de alegeri, în noiembrie, anul trecut, şi, după alegeri, s-a suspendat prin "ordonanţa-trenuleţ", vestita ordonanţă a lui Ciolacu.

Nu vreau să ajungem din nou în aceeaşi situaţie, să ieşim la tribuna Parlamentului, să ne lăudăm că am făcut şi am votat legi pentru românii din diaspora şi ele - fie să nu fie aplicate, cum s-a întâmplat până acum, fie să fie anulate de anumite ordonanţe pe care v-aţi obişnuit să le daţi.

Ministerul de Externe să se asigure că aceste fonduri ajung la oamenii care au nevoie de ele - pentru că eu am adresat o întrebare ministrului de externe, în luna martie, ministrului de externe de la acea vreme, prin care întrebam câte astfel de cereri a primit şi câte au fost soluţionate; primise 5 şi nu soluţionase niciuna.

Deci, vă rog, să ne asigurăm că aceste fonduri ajung la românii din diaspora.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Doamna deputat Vedinaş Verginia, Grupul parlamentar SOS România.

 
   

Doamna Verginia Vedinaş:

Doamnă preşedinte şi dragi colegi,

Evident că am susţinut şi noi acest proiect de lege, dar sunt necesare câteva remarci cu privire la argumentele care au îmbrăcat aşa frumos, poleit, această iniţiativă extraordinară.

În primul rând, s-a invocat faptul că sunt peste 15 milioane de români... (Vociferări.) peste hotare, în diaspora.

Cine i-o fi gonit peste hotare? Noi, "extremiştii ăştia nenorociţi care facem numai rău României şi românilor"? (Vociferări.)

În al doilea rând, e foarte bună iniţiativa, e nevoie de ea, pentru că dacă nu putem să-i aducem pe românii din diaspora vii, măcar să putem să le subvenţionăm aducerea trupului, atunci când trec la Domnul.

Însă, dincolo de aceste aspecte, evident că, pe lângă votul nostru pozitiv, favorabil, nu putem şi nu pot să închei decât spunându-vă că românii din diaspora au nevoie de mult mai multe lucruri decât să le aducem morţii înapoi şi că cel mai minunat lucru va fi când vom reuşi să-i aducem pe românii din diaspora înapoi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Reamintesc, conform Regulamentului, câte un singur vorbitor pe fiecare grup parlamentar.

 
  Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 378/2024) (adoptat);

10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local; PL-x 378/2024; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

271 de voturi pentru, un vot împotrivă, 16 abţineri. Adoptat.

 
  Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST (PL-x 523/2022) (adoptat);

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST; PL-x 523/2022; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică, Comisia pentru antreprenoriat, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

262 de voturi pentru, un vot împotrivă, abţineri - 32 de persoane. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, din partea SOS România.

 
   

Domnul Nicolae-Mirel Ion:

Stimaţi colegi,

A fost un pic defazată situaţia. Noi ne refeream la explicarea votului pentru legea cu exproprierile.

SOS România a susţinut această lege, fiind vorba de siguranţa naţională.

Dar, am făcut acest lucru cu o oarecare reţinere, pentru că exproprierile, din practica meseriei de avocat...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Nu suntem la proiectul de lege cu exproprierile!

 
   

Domnul Nicolae-Mirel Ion:

Da, o termin imediat!

... se fac cu foarte multe abuzuri.

De aceea am vrut să dăm această explicaţie pentru plenul Camerei.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sandu Viorica.

 
   

Doamna Viorica Sandu:

Partidul Social Democrat a votat acest PL-x pentru că acest proiect nu este doar o iniţiativă punctuală. El reprezintă un angajament pe care Partidul Social Democrat şi l-a asumat încă de la începutul crizei economice generate de conflictul din Ucraina. Să oferim companiilor româneşti lichidităţi, stabilitate şi şansa de a investi în continuare.

Ministerul Finanţelor, condus la acea vreme de Partidul Social Democrat, a lansat şi a consolidat această schemă tocmai pentru ca IMM-urile, fermierii, constructorii, inovatorii români să nu rămână fără sprijin într-un moment critic.

IMM INVEST PLUS înseamnă, deci, locuri de muncă salvate, investiţii continuate şi comunităţi locale mai puternice.

Iată, avem o dovadă că, atunci când politica se face cu responsabilitate, putem transforma o criză într-o oportunitate de consolidare economică.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna vicepreşedinte Gianina Şerban, Grupul parlamentar AUR.

 
   

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Da, şi AUR a votat acest proiect legislativ, deşi este o ordonanţă care deja produce efecte, din 2022.

Cum atunci Guvernul se gândea că trebuie să ajutăm IMM-urile, trebuie să ajutăm agricultorii, dar acum, în 2025, îi omorâm - cu taxe noi, cu impozite noi, cu multe e-uri - e-Factură, e-TVA, tot ce înseamnă! Punem presiune pe tot ce înseamnă mediul de afaceri românesc.

Dacă ştiţi, anul acesta s-au închis peste 13.000 de societăţi comerciale. De ce? Din cauza politicilor pe care le aveţi împreună - PSD, PNL, USR. Am văzut că USR s-a abţinut, adică un vot împotrivă pentru sprijin economic pentru antreprenorii români, ne închinăm la ambasadele străine, dar de românii noştri uităm. Asta este politica dumnealor!

Încă o măsură care a dus la închiderea societăţilor româneşti - creşterea de TVA. L-am auzit pe domnul ministru de finanţe că au făcut nişte calcule. Ar fi trebuit să colecteze milioane, prin această creştere de TVA, dar se pare că măsura nu a adus creşteri la buget.

Tot ce înseamnă măsuri guvernamentale, pe care le luaţi prin aceste pachete, pacheţele nu fac altceva decât să distrugă economia românească.

Astea sunt măsurile pe care le luaţi pentru români - pentru agricultorii români, pentru micii investitori, micii producători -, nicidecum de sprijin, aşa cum ieşiţi şi declaraţi de la această tribună. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Miklós Zoltán.

 
   

Domnul Miklós Zoltán:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Am votat şi noi această iniţiativă legislativă, conştienţi fiind de faptul că mediul antreprenorial are nevoie de asemenea programe guvernamentale ca să-şi crească competitivitatea.

IMM-urile sunt motorul economiei naţionale, sunt cei mai mari angajatori.

Credem că este nevoie de asemenea programe şi în viitor, motiv pentru care îi încurajăm pe toţi cei care lucrează la acel pachet de care avem nevoie pentru stimularea economiei, ca să continuăm cu asemenea programe, cu garanţia statului, cu dobândă subvenţionată, comisioane şi aşa mai departe.

Însă, credem cu tărie că este nevoie să perfecţionăm acest program. Credem că aceste programe trebuie să ducă, într-adevăr, la creşterea competitivităţii. Au fost cazuri, ştim foarte bine, când beneficiari ai acestor programe au fost firme, IMM-uri care nu aveau neapărat nevoie de lichiditate şi din aceste sume au făcut inclusiv depozite bancare şi au câştigat din ecartul de dobândă.

Nu cred că asta trebuie să facem, e loc de perfecţionare, motiv pentru care vă invit să găsim soluţii care într-adevăr ajută IMM-urile şi ajută economia naţională.

Mulţumesc.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 217/2021) (adoptat);

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2; PL-x 217/2021; lege ordinară; procedură de urgenţă.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

208 voturi pentru, 86 împotrivă, o abţinere. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat Adrian Câciu, Grupul parlamentar al PSD.

 
   

Domnul Adrian Câciu:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

Evident că am votat pentru. Trecem şi această lege. Sper să nu mai intrăm niciodată în psihoza pe care am avut-o în pandemie, psihoză pe care am trăit-o şi aseară... vine codul roşu. Nici nu ştiam dacă Parlamentul va mai fi în picioare, dacă mă uitam la ştiri.

Dar, ştiţi cum este, nouă ne place să mai şi râdem de realitate. Astăzi avem mai multe cazuri de COVID decât atunci când am intrat în starea de urgenţă, dar aşa a fost psihoza. O să-mi spuneţi că nu ştia nimeni de unde vine, cum vine, nu mă interesează, nu mă pricep la asta.

Dar, mă întorc un pic la economie. Pentru că şi atunci a fost schemă de sprijin pentru companii, a venit războiul din Ucraina, am relansat schema de sprijin cu IMM PLUS. 10 miliarde de euro, oameni buni! Nu s-au pus la datoria publică 10 miliarde de euro! România sau companiile din România au beneficiat.

Un coleg de-al meu spunea că ne invită să gândim.

Nu, oameni buni, suntem parlamentari!

Eu vă invit să mai punem 10 miliarde de euro în garanţii pentru companiile româneşti, pentru perioada 2026-2028, pentru că suntem în aceeaşi situaţie sau ne confruntăm cu aceeaşi situaţie cu care ne-am confruntat în 2022 - inflaţie explozivă, avem preţurile la energie în explozie...

Haideţi, rapid, să depunem un proiect de lege, să-l voteze toată lumea, să arătăm unitate atunci când susţinem economia românească, să nu ne mai certăm pe aici, prin Parlament, şi să terminăm cu psihozele acestea cu pandemii, cicloane, Barbare şi alte asemenea!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Doamna deputat Prună Cristina-Mădălina, Grupul parlamentar al USR.

 
   

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Sigur că e nevoie de o relansare a economiei româneşti şi e nevoie ca IMM-urile, care sunt baza unei economii, să prospere, să crească, să le vedem că produc în economia românească, dar ar fi o abordare greşită să aruncăm iar cu bani de la buget înspre economie, mai ales că banii ăştia se duc doar către unele firme, nu se duc către toată economia.

Şi ar fi greşit să aruncăm cu bani pe care nu-i avem, pentru că, da, există un deficit la buget, există aceste împrumuturi la dobânzi record care, de fapt, acestea generează inflaţie şi acestea generează sărăcirea populaţiei.

Maniera în care putem să ajutăm economia este stabilizând-o, este să nu mai creştem taxe, dimpotrivă, să revenim la taxele acelea care ne-au diferenţiat faţă de restul Europei şi astfel să încurajăm economia, inclusiv prin reduceri de taxe, la un moment dat. Mi-ar fi plăcut, totuşi, să reducem cheltuielile statului mai rapid, ca să putem să dăm o gură de aer economiei româneşti tocmai prin nişte taxe corecte.

Dar ideea că aruncăm iarăşi cu bani de la buget către unele firme, asta nu va aduce creştere economică şi nu va ajuta IMM-urile româneşti şi ar trebui să fim conştienţi de asta ca să nu mai repete statul aceleaşi greşeli pe care le-a făcut în trecut. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George-Nicolae Simion, Grupul parlamentar AUR.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

Este aproape 12.00, dar cred că nu s-a trezit chiar toată lumea aici, în Parlament.

Să nu aruncăm cu bani pe care nu-i avem? Păi, despre asta este vorba în proiectul de lege şi asta aţi făcut în timpul pandemiei.

Să nu mărim taxele?

Tocmai le-aţi mărit, doamnă Prună!

Domnule Câciu, sunteţi în această guvernare care a dus inflaţia la un nivel record, a dus deficitul bugetar la un nivel record. Ba chiar aţi fost ministru de finanţe! Poate nu sunteţi acelaşi om, aveţi dublă personalitate, ca fostul dumneavoastră coleg, domnul Ponta! (Aplauze.)

Adică, poate asta e opinia dumneavoastră, ca deputat, şi opinia dumneavoastră, ca ministru, era alta.

Dar, venind la zilele noastre, voi, în acest moment, capitalizaţi împrumuturile persoanelor fizice care au împrumutat firmele.

Îngreunaţi, prin case de marcat în târguri, prin e-Factură, prin e-TVA, prin e-Transport, activitatea IMM-urilor, pe care spuneţi că vreţi să le ajutaţi.

Într-adevăr, susţin ceea ce spune doamna Prună. Nu daţi numai unor firme nişte ajutoare, că nu rezolvaţi nimic. Uşuraţi-le viaţa, uşuraţi procedurile, debirocratizaţi, dereglementaţi, doamnă Prună, că de asta sunteţi la guvernare! Sau dumneavoastră sunteţi opoziţia în rândul USR-ului, care şi el, deşi e la guvernare, se pretinde a fi un partid de opoziţie, ca şi PSD-ul, de altfel?! (Aplauze.)

Ieftiniţi preţul energiei, pentru că dumneavoastră aţi insistat să se liberalizeze energia şi de asta suntem unde suntem!

Ajutoare către firme... nu ajută, de fapt, pe nimeni, doar îngroapă!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Vass Levente.

 
   

Domnul Vass Levente:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

De şase minute vorbiţi aiurea!

Este vorba despre un proiect legislativ pe sănătate care nu are nicio legătură cu economia.

Avantaj pentru Comisia pentru sănătate şi pentru sistemul sanitar, de la trei partide, cel puţin la trei voturi.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

 
  Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 7 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (Pl-x 249/2025) (adoptată);

Legi organice. Adoptări

13. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 7 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune; Pl-x 249/2025; lege organică.

Comisia pentru cultură propune adoptarea propunerii legislative.

Suntem primă Cameră sesizată.

Să înceapă votul!

   

285 de voturi pentru. Adoptată.

Explicarea votului, domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
   

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Noi, cei din PSD, am votat acest proiect. Cred eu că este un proiect foarte important.

Vă dau câteva exemple.

În acest an, în primele şase luni de zile, în România au fost 1.700 de accidente rutiere grave, din care au rezultat 545 de decese, iar 1.340 de persoane au fost rănite foarte grav.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, pentru că sunt foarte multe accidente în care sunt implicate...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat,

Este vorba despre funcţionarea Televiziunii, Radiodifuziunii...

 
   

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Da, şi de ce trebuie să avem acel timp de emisie pentru educaţie. Asta e ideea! Pentru că, în România, se vede şi aici, în Parlament, este nevoie de încă multă educaţie, cu toţii avem nevoie de educaţie, iar Televiziunea Română este singura televiziune care poate să facă acest lucru.

Avem prevenire infracţiuni, avem protejarea populaţiei pentru ştiri false, avem combaterea dezinformării.

Deci, dacă facem informare pentru tot ceea ce înseamnă accidente de circulaţie, înseamnă că mâine poate o să avem mai puţini oameni grav răniţi.

Deci, aceasta era ideea. Televiziunea Română trebuie să facă educaţie pentru toată lumea. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Am înţeles.

Felicitări!

Mulţumim.

Mai avem o solicitare.

Explicarea votului, domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi al iniţiatorilor acestui act normativ, vă mulţumim pentru votul unanim pe care l-aţi acordat. Este foarte important să revalorizăm Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune în direcţia acestui scop esenţial de educaţie, de formare a publicului, de combatere a componentelor care ţin de zona infracţională, de combatere a elementelor care ţin de speţe ilegale care pot afecta viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean, evident de respingere a chestiunilor care ţin de dezinformare, şi nu în ultimul rând trebuie să înţelegem că, precum orice altă instituţie publică, şi Televiziunea, şi Radiodifuziunea au un rol esenţial pe această componentă, componenta spiritului civic, componenta educaţiei civice şi cetăţeneşti.

De aceea, noi credem că această iniţiativă legislativă va avea un impact favorabil sub aspectul combaterii anumitor fenomene care se întâmplă în societatea românească şi a unei mai bune informări şi a unei mai bune pregătiri a publicului românesc, în anumite situaţii cu care orice cetăţean se poate confrunta în cursul vieţii.

Este foarte important să avem această deschidere către cunoaştere, către dialog şi către informare.

Vă mulţumim.

 
  Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (PL-x 286/2025) (adoptat);

Doamna Natalia-Elena Intotero:

14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; PL-x 286/2025; lege organică; procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

268 de voturi pentru, 14 abţineri. Adoptat.

Explicarea votului, domnul lider Andronache Gabriel, Grupul parlamentar al PNL.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Aderarea României la Convenţia anti-mită s-a realizat în anul 2023, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 202/2023.

Ulterior, tot Parlamentul a adoptat Legea nr. 319/2024, prin care a realizat punerea în acord a legislaţiei naţionale cu dispoziţiile acestei convenţii.

Remarcăm, aşadar, o preocupare a legislativului român pentru implementarea Convenţiei anti-mită, cu atât mai mult cu cât acest demers legislativ este şi recomandare în pachetul de măsuri obligatorii pentru aderarea României la OCDE.

Actul normativ pe care Grupul parlamentar al PNL l-a votat conţine o înăsprire a cadrului normativ penal în vigoare, referitor la funcţionarii publici străini, cu măsuri precum: reconfigurarea incriminării faptei de mituire a funcţionarului străin, cu sintagma: "orice altă utilizare necorespunzătoare a funcţiei" sau majorarea cuantumului unei zile amendă, când se aplică şi amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii.

De asemenea, sunt introduse dispoziţii privind confiscarea specială.

Legea adoptată astăzi ne aduce, în opinia noastră, mai aproape de aderarea României la OCDE.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Anamaria Gavrilă, Grupul parlamentar POT.

Voci din sală:

Şşşş!

 
   

Doamna Anamaria Gavrilă:

Nu v-aţi maturizat, e OK, mai aşteptăm, avem răbdare cu voi, trebuie să creşteţi. Pe la 4 ani poate puteţi şi voi să vorbiţi, în loc să şuşotiţi!

Grupul POT a votat abţinere la această propunere.

Motivele sunt următoarele.

Unul, pentru că trebuie să existe deja o condamnare a funcţionarului străin în ţara respectivă.

Nu poţi să acuzi pe cineva din România, iar statul român ar trebui să-şi protejeze cetăţenii.

Aşadar, dacă o condamnare deja a funcţionarului străin, în ţara respectivă, nu există, cum să condamni pe cineva în România?

Al doilea motiv este numărul şi sancţiunea. Da? Ea nu poate să fie mai mare decât cea pe care a primit-o funcţionarul străin.

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Adrian Câciu, Grupul parlamentar al PSD.

 
   

Domnul Adrian Câciu:

Da, am rămas un pic uimit.

Staţi, oameni buni! Cum adică, noi suntem de acord să fim... să facem o legătură cu un ofiţer CIA, cu un ofiţer de FSB?! Că ştiu că a venit Barbara, ca să nu mai avem scandalul de la... ştiţi, de la Cotroceni. Da?

Dar, totuşi, cum adică... (Vociferări.) De asta am şi votat pentru!

Băi, fraţilor, păi aşa o să ajungem să le dăm şi să fim unii - nu? - unii... nu ştiu care, să fie preş pe la "agenturile" străine!

Păi, suntem sănătoşi la cap?!

Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. ...

(Domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu solicită să ia cuvântul.)

Da, domnul Dimitriu doar acum a solicitat intervenţia şi îl mai aveam pe colegul, domnul Coarnă, la final, pentru colegii neafiliaţi.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Aş vrea să aplicaţi Regulamentul în mod unitar şi data viitoare când tăiaţi microfonul... mie, de exemplu, să-l tăiaţi şi celorlalţi!

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă rog să faceţi referire la proiectul de lege!

 
   

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Acum, în ceea ce priveşte acest proiect, am ascultat mai devreme că dacă un stat străin nu-şi condamnă cetăţeanul, de ce ar trebui să putem să facem noi lucrul ăsta?!

Răspunsul este simplu. Pentru că suntem stat suveran! Da? (Aplauze.) Şi suveranitatea României presupune să poată să îşi aplice legile în vigoare.

Deci asta înseamnă suveranitate, să ştiţi! Mai învăţaţi! (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat George-Nicolae Simion, Grupul parlamentar AUR.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

Păi, dacă suntem noi un stat suveran - vă felicit pentru această poziţie! - oare nu este mai bine să impozităm băncile care nu au un sediu permanent aici (Aplauze.) sau firmele... (Aplauze.)

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat, vă rog să faceţi referire la proiectul de lege!

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

... companiile aeriene care desfăşoară activităţi economice în România, dar nu plătesc taxe pentru români? Wizz Air, de exemplu! Că aţi falimentat, în guvernările dumneavoastră succesive... USR-ul a fost de mai multe ori la guvernare...

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnule deputat, ...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

... aţi falimentat companiile aeriene.

 
   

Doamna Natalia-Elena Intotero:

...vă rog să faceţi referire...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
  Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale (PL-x 40/2025) (adoptat).

Doamna Natalia-Elena Intotero:

... la proiectul pe care l-am votat.

Mulţumesc de înţelegere.

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2024 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale; PL-x 40/2025; lege organică; procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare propune adoptarea Legii privind respingerea O.U.G. nr. 136/2024.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

   

279 de voturi pentru. Adoptat.

Explicarea votului, domnul deputat George-Nicolae Simion, AUR. Nu?

Domnul deputat Alecu Robert, neafiliat.

Vă rog.

 
   

Domnul Robert Alecu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Mă refer la PL-x 217/2021.

Aţi avut ocazia astăzi să îndreptaţi câteva dintre greşelile făcute în pandemie.

Aţi votat orbeşte şi aţi dezbătut în regim de urgenţă o ordonanţă de Guvern din 2021, o ordonanţă a Guvernului Cîţu.

Dar haideţi să vedem ce aţi girat, pentru că asta aţi făcut astăzi, şi la ce să ne aşteptăm în alte stări de alertă!

În stare de alertă, datele cu caracter sensibil, datele medicale ale românilor pot fi centralizate într-un sistem administrat de stat, iar accesul se poate atribui arbitrar oricărei instituţii îl cere.

În aceeaşi stare de alertă, sistemul sanitar este subordonat Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, amestecând medicina cu logica de securitate.

Şi nu în ultimul rând, în stare de alertă, permiteţi prelungirea acreditării spitalelor fără un control suplimentar.

Sincer, mă aşteptam să daţi dovadă de luciditate astăzi, dar n-aţi făcut-o!

Vă mulţumesc.

 
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (PL-x 286/2025) (adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului).  

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 8 octombrie 2025, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; PL-x 286/2025, adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului.

Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 8 octombrie 2025.

Declar închisă şedinţa şi rog membrii Biroului permanent să participe la şedinţa Biroului permanent.

Mulţumesc.

   

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.29.