Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 decembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.1/2026
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 decembrie 2025 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 decembrie 2025
|
Şedinţa a început la ora 14.07. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, înlocuit de domnul Mihai Coteţ, vicepreşedinte al Senatului, şi doamna Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Vasile Blaga, secretar al Senatului, şi doamna Patricia-Simina-Arina Moş, secretar al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Începem în două minute. |
||||
|
PAUZĂ |
|||||
|
|
Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă invit să ascultăm imnul naţional al României. (Se intonează imnul naţional al României.) Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 463 deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa până în acest moment 368. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă: fizic şi online, cu excepţia votului secret cu bile asupra moţiunii de cenzură, care se desfăşoară exclusiv cu prezenţă fizică. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii zi. Dacă nu, supun votului ordinea de zi. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
344 pentru, un vot contra, două abţineri, 7 colegi nu votează. Ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii. Supun votului programul de lucru. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
356 de voturi pentru, o abţinere, 3 colegi nu votează. Programul de lucru a fost aprobat. Vă rog, domnule deputat Velcescu, dacă, pe procedură, aferent ordinii de zi de astăzi, aveţi vreo intervenţie. |
||||
|
|
Domnul Florin-Bogdan Velcescu: Pe procedură, în legătură cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, care nu este respectat de către domnul prim-ministru. Au trecut şase săptămâni de când dumnealui a fost chemat în faţa plenului Camerei Deputaţilor pentru a participa la "Ora Prim-ministrului". Domnule prim-ministru Bolojan, Vă rog să comunicaţi astăzi în discursul dumneavoastră o zi şi o oră... |
||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Florin-Bogdan Velcescu: ... când puteţi participa, pentru că înţeleg că n-aţi comunicat instituţional cu Biroul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent. Este ceva care mie îmi scapă. |
||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Florin-Bogdan Velcescu: Mulţumesc şi eu. 10 secunde cel mult. Ştiu sigur că vă veţi găsi 10 secunde... 5 secunde să anunţaţi o zi şi o oră când puteţi participa să dialogaţi cu noi, atâta tot. Restul ţine de dumneavoastră. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
|
Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi avem dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură intitulate "România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare", iniţiată de 118 senatori şi deputaţi, în conformitate cu prevederile art.113 din Constituţie şi ale art.94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă aduc la cunoştinţă că, după prezentarea moţiunii de cenzură în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de luni, 8 decembrie 2025, a fost înregistrată o cerere de retragere a semnăturii din partea domnului deputat Caragaţă Florin. Luăm act de această cerere de retragere şi constatăm un număr de 117 iniţiatori. Întreb în plenul celor două Camere dacă mai există o astfel de cerere. Potrivit art.95 alin.(1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa de astăzi are loc o nouă prezentare a moţiunii, după care urmează prezentarea poziţiei Guvernului, dezbateri asupra moţiunii, răspunsurile Guvernului şi, în final, votul asupra moţiunii de cenzură. Pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, au hotărât să propună timpul maxim alocat pentru dezbateri după cum urmează: - Guvernului i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor; - grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar: Grupurile parlamentare ale PSD - 11 minute, Grupurile parlamentare ale AUR - 8 minute, Grupurile parlamentare ale PNL - 6 minute, Grupurile parlamentare ale USR - 5 minute, Grupurile parlamentare ale UDMR - 3 minute, minorităţile naţionale (din Camera Deputaţilor) - un minut, Grupul parlamentar al S.O.S. România (din Camera Deputaţilor) - un minut, Grupul Parlamentar al POT (din Camera Deputaţilor) - un minut, Grupul Parlamentar al PACE - Întâi România (din Senat) - un minut, senatori şi deputaţi neafiliaţi - 2 minute. Total - 39 de minute. Dacă sunt obiecţii. Dacă nu, supun votului aceste propuneri. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
367 pentru, 5 contra, 3 abţineri, doi colegi nu votează. Propunerile au fost aprobate. Rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele senatorilor şi deputaţilor înscrişi la cuvânt pentru dezbaterea moţiunii de cenzură. Dau cuvântul doamnei senator Cristina-Gabriella Dumitrescu pentru prezentarea moţiunii de cenzură. |
||||
|
|
Doamna Cristina-Gabriella Dumitrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua, stimaţi colegi! "România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare" (Aplauze.) Dezastrul de la Paltinu nu este un accident, ci o fotografie fidelă a guvernării Bolojan. Un ministru progresist a decis să golească un baraj întreg chiar în plin cod meteorologic, cu risc hidrologic major. Ca să fie drama completă, golirea s-a făcut fără nicio sursă alternativă de apă şi cu rezervoarele deja goale. Captarea din straturile cele mai joase ale lacului a transformat apa într-un soi de nămol industrial, iar Staţia de epurare Voila, care nu este dotată cu turbiditate extremă, a cedat. Şi toate acestea s-au întâmplat fără un plan de lucrări etapizat, concret şi logic. Acest Guvern s-a specializat, cu o consecvenţă demnă de cauze mai... numai bune, în a lucra împotriva propriului popor. Măsură după măsură, românii plătesc mai mult şi primesc mai puţin. Nu vorbim despre un simplu eşec de guvernare, ci despre o administraţie care, prin acţiunile sale repetitive, şi-a ales cu claritate partea greşită, împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor pe care pretinde că îi reprezintă. Promisiunile politicianiste s-au lovit de zidul dur al realităţii: inflaţia a mărunţit puterea de cumpărare, sănătatea şi educaţia se scufundă în subfinanţare cronică, iar dezvoltarea regională stagnează sub povara incompetenţei sistemice. Românii nu trăiesc mai bine - fapt recunoscut chiar de preşedintele ţării de Ziua Naţională -, iar majoritatea covârşitoare a cetăţenilor se luptă cu sărăcia, în timp ce guvernanţii primesc... privesc cu un calm aproape artistic. A sosit momentul ca Parlamentul, prin votul său suveran, să pună capăt acestei guvernări. Să analizăm, aşadar, pas cu pas, dezastrul pe care acest Guvern l-a administrat metodic. 1. Dezastrul din gestionarea finanţelor ţării. Guvernul Bolojan a decis să continue tradiţia guvernărilor precedente: supraîndatorarea. Datoria publică a ajuns în august 2025 la aproape 1 085 de miliarde de lei, adică 59,7 din PIB, cu 90 de miliarde mai mult decât la începutul anului. Şi, pentru că nu se putea altfel, deficitul bugetar a atins fabulosul prag de 109 miliarde de lei doar în primele zece luni ale anului. Dobânzile pentru această datorie nesustenabilă au consumat 46 de miliarde de lei între ianuarie şi octombrie, cu peste 12 miliarde mai mult decât anul trecut. Guvernul a aprobat o nouă rectificare bugetară, cu o ţintă de deficit de 8,4% din PIB, aproape identică cu cea a Guvernului precedent. Toate aceste cifre ascund datorii neplătite de peste 0,5% din PIB, inclusiv cele peste 7 miliarde de lei către furnizori, prin ANRE. Statul datorează sume uriaşe companiilor care au lucrat pentru el. Rezultatul? Şantiere îngheţate, constructori aproape de faliment şi o creştere de 32% a numărului de firme dizolvate doar în primele zece luni ale anului, comparativ cu anul precedent. Guvernul progresist Bolojan încearcă să scoată bani din "piatră seacă". Taxează tot ce mişcă. Inflaţia a explodat la 9,8% în octombrie 2025, faţă de octombrie 2024 - dublu faţă de orice alt stat din Uniunea Europeană. La acestea se adaugă o majorare de 72% a preţurilor la electricitate, după încetarea schemei de plafonare şi compensare la 1 iulie. Economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul al III-lea, o adevărată "performanţă" progresistă. Mediul de afaceri a devenit inamic pentru Guvernul progresist, cu peste 11 000 de firme aflate în insolvenţă în primele zece luni ale anului şi 32% dintre IMM-uri incapabile să-şi plătească taxele. Guvernul a preferat să strivească munca şi producţia românească, în timp ce companiile de stat risipesc fonduri fără oprire. Avem, astfel, cel mai ostil climat fiscal din Uniunea Europeană pentru întreprinderile mici. Conform Eurostat, în 2025... |
||||
|
Stimaţi colegi, Vă rog să păstraţi liniştea în sală. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Gabriella Dumitrescu: ... am înregistrat cea mai mare pierdere de putere de cumpărare din Uniunea Europeană. Salariul real a scăzut cu peste 6%, iar în 70% dintre judeţe oamenii sunt mai săraci decât în 2022. Nu este o opinie, ci o realitate statistică ce ne bate obrazul. În domeniul energiei, Guvernul a reuşit să genereze un adevărat haos. A eliminat schema de plafonare fără nicio măsură de tranziţie, a întârziat rambursările către furnizori, a blocat investiţiile în producţie şi a menţinut dependenţa de importuri într-un moment geopolitic critic. România, din ţară producătoare de energie, a ajuns să importe curent electric la preţuri umilitoare pentru populaţie. Acest Guvern a transformat finanţele ţării într-un circ, iar românii sunt publicul plătitor, nu spectatorii. Românii sunt victimele acestei guvernări. 2. Eşecul în gestionarea sistemului de sănătate. Guvernul progresist Bolojan a tratat sănătatea românilor nu ca pe o prioritate, ci ca pe un experiment contabil. A tăiat personal, a tăiat bugete, a tăiat spitale, dar nu a tăiat şi suferinţa. În spitalele din România nu se mai aud paşii medicilor, ci ecoul lipsei lor. Nu se mai vede grija, ci epuizarea. Nu se mai oferă tratament, ci doar timp de aşteptare. Când peste 90% din bugetul unui spital merge pe salarii, şi nu pentru că salariile ar fi uriaşe, ci pentru că nu mai rămâne nimic pentru pacientul care se roagă să găsească medicamente şi echipamente, eventual aduse de vreun vânt prielnic, Guvernul confundă pacienţii cu cifre şi medicii cu rânduri într-un tabel Excel. Sănătatea nu se tratează cu formule financiare, ci cu competenţă, cu oameni şi empatie. Reducerea personalului "ca să eficientizeze" a transformat spitalele în clădiri goale, iar reorganizarea "pentru optimizare" a lăsat doar aparatură stinsă. Şi, ca tabloul să fie complet, Guvernul a impus plata CASS, începând cu 1 august 2025, unor categorii largi de persoane vulnerabile: - coasiguraţii (soţ/soţie sau părinţi fără venituri) care plătesc 2 430 de lei anual pentru a-şi menţine calitatea de asigurat; - persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale (deportaţi, veterani, revoluţionari etcetera); - beneficiarii indemnizaţiei de şomaj; - beneficiarii... persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului; - persoanele cu venit minim de incluziune; - personalul monahal fără venituri; - pensionarii cu pensii mai mari de 3 000 de lei/lună, care vor plăti 10% CASS - sume ce depăşesc acest prag. În loc să apere sănătatea naţiunii, politrucii progresişti din Guvern confundă austeritatea cu competenţa şi lasă poporul român să plătească, la propriu, preţul unor decizii luate departe de realitate şi departe de oameni. Noi nu cerem minuni. Cerem normalitate. Nu cerem privilegii. Cerem funcţionalitate. Nu cerem monumente. Cerem medicamente. Un guvern care nu poate proteja sănătatea naţiunii nu poate pretinde că protejează viitorul neamului românesc. 3. Politica educaţională. "Reforma" prin abandon. Guvernul progresist Bolojan a tratat şcoala românească exact cum a tratat şi sănătatea: ca pe o cheltuială, nu ca pe o investiţie, ca pe un cost bugetar, nu ca pe un tezaur naţional. Elevii sunt consideraţi "cutii" care pot fi depozitate în mai puţine şcoli, iar profesorii - simple resurse de tăiat după bunul plac. Comasările şi reducerile de personal nu sunt "optimizări", ci o destructurare a comunităţilor locale. Îi obligă pe copii să parcurgă kilometri în plus până la şcoală, pentru că, în mintea Guvernului, frigul, ploaia şi întunericul sunt, probabil, experienţe formative. Realitatea este însă brutală şi absurdă: profesorii sunt epuizaţi, părinţii ignoraţi, iar viitorul copiilor - sacrificat pe altarul austerităţii. Cifrele spun totul: în mai 2025, statul avea 1 305 000 angajaţi. În septembrie, mai rămăseseră 1 264 000. Au dispărut 41 000 de posturi! Dar, atenţie: 32 000 din învăţământul preuniversitar, 6 000 din cel universitar şi 600 din învăţământul preuniversitar de interes local. Mai simplu spus, 94% dintre reduceri lovesc direct în viitorul ţării. Guvernarea progresistă se face cu uşa închisă. Sindicatele, părinţii şi comunităţile sunt ignorate cu o aroganţă supremă. Rezultatul acestei guvernări a ignorat... a generat un sistem segregat, cu infrastructură de secol XIX, cu toalete în curte şi şcoli neconsolidate, mascate de o finanţare mincinoasă. În loc să combată analfabetismul funcţional, îl consolidează. În loc să investească în viitor, investeşte în austeritate. Clase mai mari, profesori mai puţini, copii mai obosiţi, abandon şcolar mai mare. Educaţia nu este un lux. Educaţia nu este o cheltuială. Educaţia este coloana vertebrală a naţiunii. Iar un guvern care o tratează ca pe un tabel riscă să îngroape o generaţie. Nu există patriotism fără educaţie. Nu există dezvoltare fără cultură. Nu există viitor fără carte. 4. Asaltul asupra celor vulnerabili. Austeritate pe spinarea românilor. Un stat se măsoară nu prin grandoarea turnurilor din capitală, ci prin grija faţă de cei mai slabi dintre noi: vârstnici, persoane cu dizabilităţi, familii greu încercate, oameni aflaţi în pragul sărăciei. Iar la acest capitol, Guvernul progresist Bolojan a eşuat lamentabil. În mod cinic, s-a spus că "trebuie strânsă cureaua". Dar Guvernul Bolojan nu a strâns cureaua marilor corporaţii sau a clientelei politice, ci pe cea a celor care oricum abia o mai aveau. Au redus ajutoarele sociale, ca şi cum sărăcia ar fi vina săracilor. Au diminuat fondurile pentru centrele de asistenţă socială, ca şi cum bătrânii şi persoanele cu nevoi speciale ar fi cheltuieli inutile. Au tratat vulnerabilitatea ca pe o statistică, nu ca pe o realitate umană. În România guvernată de Bolojan, bătrânii singuri îşi numără monedele ca să vadă dacă le ajung pentru medicamente, părinţii îşi amână propria masă ca să aibă ce pune copiilor în farfurie, iar bolnavii cronici se roagă să nu se îmbolnăvească şi mai tare, pentru că sistemul i-a lăsat fără sprijin. Un stat care nu îşi protejează cetăţenii vulnerabili nu este un stat, ci un mecanism administrativ rece, fără inimă. Un guvern care nu vede oamenii, ci doar bugete, nu conduce România, ci doar o calculează. Solidaritatea nu este un slogan, ci o obligaţie morală. Protecţia socială nu este un moft, este o datorie constituţională. Demnitatea umană nu este negociabilă. Noi spunem clar: România nu poate fi un stat în care cei puternici prosperă, iar cei slabi se descurcă singuri. România nu poate fi o societate în care economia merge înainte, iar oamenii rămân în urmă. Şi, mai ales, România nu poate fi condusă de un guvern care uită că în spatele fiecărei cifre dintr-un tabel există o fiinţă umană. 5. Haosul în administraţia publică. Administraţia publică locală este coloana vertebrală a statului funcţional. Ea nu este un moft birocratic, nu este un apendice al Guvernului central, ci structura care poartă greutatea reală a gestionării vieţii de zi cu zi a fiecărui cetăţean. Guvernul progresist Bolojan a tratat această structură cu dispreţ tehnocratic, ca pe o piesă de mobilier ce poate fi mutată oricum, fără consecinţe. Reducerea agresivă a personalului din primării şi din instituţiile locale nu a fost nici analizată, nici pilotată, nici discutată, a fost impusă. Rezultatul? Un experiment administrativ făcut pe spatele comunităţilor. În unele primării, reducerea este de 10%, în altele de 30%, iar în altele de zero la sută. Nicio logică, niciun criteriu transparent. Pare mai degrabă o loterie administrativă decât o strategie guvernamentală. Unii primesc clemenţă, alţii cad sub cuţit. Iar cetăţenii se întreabă, pe bună dreptate: "De ce la noi se taie oameni şi servicii, iar în alte judeţe nu?" Primăriile nu pot funcţiona cu organigrame mutilate. Nu poţi să oferi servicii publice esenţiale cu personal insuficient. Nu poţi să gestionezi urbanismul, evidenţa populaţiei, protecţia socială... (Discuţii.) educaţia locală şi urgenţele comunitare... |
||||
|
Stimaţi colegi, Linişte în sală, vă rog! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Gabriella Dumitrescu: ...cu oameni puţini şi epuizaţi. În loc să eficientizeze administraţia, Guvernul a destabilizat-o. În loc să aducă echilibru, a provocat haos. În loc să apropie statul de cetăţean, l-a îndepărtat. Şi, cel mai grav, această politică nu a fost explicată oamenilor. Nu a existat transparenţă, nu a existat dialog cu Asociaţia Municipiilor, cu Asociaţia Comunelor sau cu reprezentanţii locali. În România există peste 3 000 de UAT-uri - comune, oraşe, municipii -, fiecare cu identitatea şi particularităţile sale. Să aplici o regulă matematică uniformă peste o realitate atât de diversă este semnul unei guvernări oarbe şi surde. Afirmăm limpede: primarii nu sunt subordonaţi politici, ci lideri locali aleşi democratic. Administraţiile nu sunt puncte într-un tabel, ci entităţi vii, cu oameni reali, cu nevoi reale. Statul nu este la Bucureşti; statul este în fiecare localitate unde cetăţeanul interacţionează cu administraţia. Guvernul progresist Bolojan a uitat aceste adevăruri simple. Iar România plăteşte preţul haosului administrativ. 6. Prioritizarea cheltuielilor pentru apărare. Apărarea ţării este un pilon strategic al oricărui stat. Nimeni nu contestă necesitatea modernizării militare. Dar a transforma bugetul apărării într-o vacă de muls, imună la orice verificare, în timp ce educaţia, sănătatea şi administraţia publică sunt puse pe un regim de înfometare, nu mai este politică de stat, ci sacrificiu naţional. Guvernul progresist Bolojan a împins România într-o direcţie periculoasă: în timp ce sunt tăiate salariile asistenţilor sociali, în timp ce se reduce personalul medical, în timp ce se comasează şcoli, se alocă miliarde pentru achiziţii militare făcute fără transparenţă şi fără o componentă reală de transfer tehnologic către industria naţională. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns cele 1 085 de miliarde de lei datorie, Guvernul tocmai s-a angajat să mai împrumute încă 16,7 miliarde de euro pentru achiziţii de armament din străinătate, achiziţii pe care nu le cunoaşte nimeni, fiind bine ascunse de ochii contribuabililor. Cu alte cuvinte, plătim avioane din afară, plătim tancuri din afară, plătim rachete din afară, iar economia internă rămâne cu mâna închisă. Dacă România investeşte în apărare, aceste investiţii trebuie să genereze şi dezvoltare internă: uzine româneşti, locuri de muncă româneşti, tehnologii româneşti, capacităţi de producţie româneşti. Dar, Guvernul progresist Bolojan a preferat un tip de apărare care protejează doar profiturile marilor corporaţii străine. Iar România devine astfel nu partener strategic, ci client strategic. Şi mai grav, aceste cheltuieli militare sunt prezentate ca inevitabile şi intangibile, în timp ce toate celelalte domenii sunt supuse unei austerităţi brutale. Apărarea a devenit scut pentru risipă şi paravan pentru lipsa de viziune. Nu poţi apăra o ţară care se goleşte de oameni. Nu poţi apăra o ţară cu spitale falite. Nu poţi apăra o ţară cu şcoli închise. Nu poţi apăra o ţară cu primării paralizate. Apărarea naţională începe cu apărarea demnităţii şi funcţionalităţii societăţii. Când un guvern sacrifică omul pentru armament, nu mai apără România, ci apără un portofoliu comercial. România nu trebuie să fie un depozit militar la periferia Europei, ci un stat puternic pentru cetăţenii săi prin comunităţile sale, prin economia sa şi prin suveranitatea sa decizională. Guvernul progresist Bolojan a uitat această axiomă şi a pus cheltuielile militare înaintea oamenilor. Un stat care apără o ţară pe care nu o mai serveşte este un stat care şi-a pierdut mandatul moral. În lumina acestor deficienţe, Guvernul condus de Ilie Bolojan a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică - toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn. Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa şi shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare - mai precis demiterea Guvernului Bolojan. Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un Guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor dictate de interese străine. Această moţiune este un apel la demnitate, la responsabilitate şi la schimbare - pentru România care munceşte, care speră şi care refuză să mai fie călcată în picioare. Şi vă cer, cu solemnitate şi responsabilitate: votaţi moţiunea de cenzură! Votaţi demiterea Guvernului progresist Bolojan! România merită un guvern care serveşte România! (Aplauze.) |
||||
|
|
Îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Ilie Bolojan pentru prezentarea poziţiei Guvernului cu privire la moţiunea de cenzură. (Replici neinteligibile.) Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Ilie Bolojan - prim-ministrul Guvernului României: Domnule preşedinte, Doamnă vicepreşedintă, Stimaţi membri ai Parlamentului, Doamnelor şi domnilor, Am preluat mandatul în urmă cu şase luni, într-un moment dificil pentru ţara noastră. Am anunţat atunci trei direcţii principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanţe, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni. Acestea rămân valabile şi pentru anul care urmează. Chiar dacă avem multe lucruri de dus la bun sfârşit, cred că paşii făcuţi în acest an, paşi care au fost şi cei mai grei, au pus ţara noastră pe calea cea bună. Când am preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea pieţelor financiare. Asta ar fi însemnat fuga investiţiilor, dobânzi foarte mari, intrarea în incapacitatea de a ne mai împrumuta şi, în cele din urmă, complicaţii sociale foarte mari. Am evitat acest scenariu prin câteva măsuri care au început să reechilibreze economia şi să stopeze adâncirea deficitului. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulţumesc din nou pe această cale. Primele rezultate au început să apară. Agenţiile de rating au menţinut România în rândul ţărilor recomandate pentru investiţii. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu peste 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi prin îmbunătăţirea colectării. Pentru prima dată în acest an, în octombrie, România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. De asemenea, ne-am scăzut cheltuielile de personal din sectorul public faţă de luna din anul anterior. Pentru că am început să facem ordine în finanţe, anul viitor nu vor mai exista creşteri de taxe şi impozite. Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investiţiilor şi pe reaşezarea economiei pe baze mai sănătoase. Acestea nu sunt doar poveşti, sunt semne bune pentru România pe termen scurt şi noi perspective de dezvoltare pe termen mediu, care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român. Doamnelor şi domnilor, Am intrat deja într-o rutină a acestor moţiuni de cenzură care urmează toate acelaşi tipar: bifează un exerciţiu politic. În locul discuţiilor pe soluţii, semnatarii moţiunii livrează doar haos şi scandal. În continuare nu înţeleg ce alternativă propun semnatarii moţiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile şi să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare şi să lăsăm România vulnerabilă? Moţiunea arată faptul că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. Sau se fac că nu înţeleg. Ni se spune că reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile. Semnatarii moţiunii pretind că susţin România şi pe români, dar de fapt se folosesc de greutăţile şi suferinţele oamenilor pentru a câştiga capital politic. Acesta este un lucru foarte simplu, dar e mai greu să-ţi asumi responsabilităţi şi să iei decizii dificile. Am un mesaj pentru semnatarii moţiunii. V-aţi opus la fiecare proiect de restructurare pe care l-am propus în faţa Parlamentului. V-aţi opus măsurilor propuse pentru a avea un sistem de sănătate mai bun. (Rumoare.) V-aţi opus măsurilor care să facă ordine în finanţele ţării şi să echilibreze bugetul. V-aţi opus măsurilor de reformă fiscală... (Rumoare.) prin care scoteam la iveală firmele fantomă şi asigurăm plata corectă a impozitelor de către firmele străine în România. (Rumoare.) V-aţi opus autorizării Armatei Române de a doborî dronele ruseşti care ajung în spaţiul nostru aerian. (Rumoare.) Puteţi să criticaţi Guvernul cât doriţi, este dreptul opoziţiei să o facă. (Rumoare.) Dar mi se pare cu adevărat periculoasă... |
||||
|
Linişte în sală, vă rog! |
|||||
|
|
... maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării noastre. Prima noastră datorie este siguranţa românilor. Ideea că avem de ales între apărare, pe de o parte, şi sănătate şi educaţie, pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie şi de o apărare pe măsură, şi de sisteme publice funcţionale. Investiţia în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii şi oportunităţi pentru România. În final, câteva consideraţii despre titlul acestei moţiuni, un titlu care încearcă să pună etichete nemeritate, un titlu pe care semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă naţiune. "România nu este de vânzare" se numeşte această moţiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevenţele pentru petrolul şi gazele extrase din subsolul României, care a scos din sarcina statului şi a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi ţara, ci să obţii ceea ce i se cuvine. Iar mingile şi spectacolul îşi au locul lor, dar pe stadioane. În Parlament cred că e nevoie de responsabilitate, de seriozitate şi de discuţii corecte pentru ceea ce are nevoie ţara noastră. Doamnelor şi domnilor parlamentari, România are astăzi nevoie de responsabilitate şi are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Ţara noastră nu-şi poate permite o criză economică şi nici una politică. Oamenii aşteaptă de la noi maturitate şi onestitate. Prin urmare, singura decizie raţională este respingerea acestei moţiuni de cenzură. Vă mulţumesc. (Aplauze, replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Stimaţi colegi, începem dezbaterile. Dau cuvântul domnului deputat Alexandru-Mihai Ghigiu, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD. |
||||
|
|
Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu: Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă vicepreşedinte, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Ne aflăm astăzi în faţa unei moţiuni de cenzură care nu urmăreşte interesul României... (Rumoare.) ci doar un moment de spectacol politic, fără a propune soluţii reale şi aplicabile. Tocmai de aceea, nu putem gira un exerciţiu construit pe simple ambiţii electorale, ignorând adevăratele nevoi ale cetăţenilor. În acest Guvern, miniştrii Partidului Social Democrat au demonstrat, încă din primele săptămâni de mandat, ce înseamnă rigoarea politică şi profesională. În ministere grele, unde nu poţi compensa realitatea prin vorbe, au adus disciplină, au adus seriozitate, au adus un ritm de lucru care nu lasă loc de improvizaţii. Nu au venit să ocupe funcţii, ci au venit să facă treabă. În sănătate, în muncă, în energie, în agricultură, în transporturi, în justiţie sau în coordonarea guvernamentală, miniştrii social-democraţi au arătat ce înseamnă responsabilitatea guvernării. Au stabilizat domenii vulnerabile, au acţionat în momente critice, au reaşezat instituţii care aveau nevoie de direcţie. Dar, mai presus de orice măsură tehnică, obiectivul lor fundamental a fost protejarea populaţiei. Au tratat guvernarea ca pe un angajament direct faţă de români, nu ca pe o rampă de lansare pentru declaraţii politice. De aceea, atunci când auzim că această guvernare este un eşec, trebuie să privim lucid la faptele celor care muncesc. Există o diferenţă structurală între a construi şi a ţipa, între a guverna şi a căuta audienţă, între a răspunde la crize şi a nu-ţi asuma nimic. Aceasta este diferenţa pe care miniştrii noştri o fac în fiecare zi. Astăzi, semnatarii acestei moţiuni nu vor să dărâme un guvern. Ştiu foarte bine că nu au o alternativă credibilă, nu au soluţii pentru această ţară, nu au un proiect naţional. Au nevoie permanentă de circ politic, cu care speră să capitalizeze electoral. Dar România nu poate fi guvernată prin acuzaţii. România are nevoie de competenţă şi de stabilitate. Noi, Partidul Social Democrat, ne-am asumat guvernarea - în pandemie, în inflaţie, în crize energetice - şi nu am fugit niciodată de responsabilitate. (Rumoare, discuţii.) De câte ori am fost la guvernare... (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
Linişte în sală, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu: ... am construit şi am reconstruit. De ce? Pentru că principala noastră grijă sunt oamenii. Misiunea noastră nu este despre cifre abstracte, ci despre a ridica nivelul de trai al celor care muncesc, despre a sprijini pensionarii, despre a proteja puterea de cumpărare şi a menţine economia în funcţiune pentru cetăţeni. Astăzi, România are nevoie de stabilitate economică, nu de tăieri oarbe care să lovească în familii. Iar programul de relansare economică pe care îl punem pe masă este exact în această direcţie: sprijin pentru investiţii, credit fiscal pentru industriile strategice, garanţii pentru IMM-uri, facilităţi pentru cercetare şi dezvoltare. Sunt soluţii care generează venituri şi care pun siguranţa locului de muncă pe primul loc. Aceste politici nu împovărează bugetul. Dimpotrivă, aduc bani prin noi locuri de muncă, prin producţie nouă, prin lanţuri economice care dezvoltă. Asta înseamnă guvernare matură şi construcţie. Asta înseamnă să nu transformi o criză bugetară într-o criză economică devastatoare pentru populaţie. Această moţiune va cădea. Dar, dincolo de vot, trebuie să nu ignorăm mesajele din societate. Pentru PSD, oamenii sunt linia roşie peste care nu se va trece... (Aplauze.) oamenii care au ţinut în picioare această ţară, oamenii care nu pot fi puşi la zid şi sacrificaţi de dragul contabilităţii. Domnule prim-ministru, Guvernarea trebuie să fie umană, nu contabilă! De aceea, nu vom accepta îngheţarea salariului minim sau o reformă în administraţie... (Aplauze, discuţii.) care, în loc să îmbunătăţească serviciile publice, va bloca instituţiile. PSD va continua să garanteze această stabilitate. PSD va continua să finalizeze autostrăzi şi spitale. Va continua să protejeze oamenii care muncesc şi să susţină firmele româneşti. Va continua să pună interesul naţional şi grija faţă de oameni în faţa interesului electoral. România are nevoie de competenţă! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
În continuare, domnul deputat George Simion, din partea Grupurilor parlamentare AUR. (Aplauze, domnul George-Nicolae Simion expune în plenul Parlamentului o fotografie de dimensiunea unui poster.) Vă rog, domnule deputat. (Domnul George-Nicolae Simion continuă să afişeze de la tribună posterul, aplauze, replici neinteligibile din sală.) |
||||
|
|
O să vă doriţi să nu spunem nimic, pentru că ce urmează să spunem este foarte dureros pentru cetăţenii României. Dacă nu înţelegeaţi care este alternativa, domnule Bolojan, alternativa este să nu susţineţi la conducerea statului român astfel de personaje cu experienţă în saloanele de înfrumuseţare pe care dumneavoastră, de şase luni premier, le giraţi la conducerea unor companii care se ocupă de Apele Române, la CFR Electrificare şi cred că şi la Siguranţa Feroviară. Dumneavoastră sunteţi de şase luni premier. Şi noi am fi votat reducerea numărului de parlamentari la 300, pentru că asta înseamnă o alternativă reală. Noi am fi votat şi vrem să votăm tăierea banilor de la partide, nu de la mame, nu de la bătrâni, nu de la ţărani. (Aplauze.) Aţi ales să impozitaţi solariile, pătulele şi magaziile, în loc să scăpaţi de asemenea paraziţi din consiliile de administraţie şi din conducerea statului român. În loc să ne propuneţi tăierea primarilor şi o reformă instituţională a statului român, dumneavoastră menţineţi astfel de personaje. În loc să propuneţi tăierea tuturor sinecurilor care parazitează statul român, ne vorbiţi de o colectare mai bună, dar în urma măririi taxelor de către dumneavoastră aţi avut o colectare mai proastă şi aţi desfiinţat multe firme, inclusiv la Bihor, şi multe locuri de muncă. În loc să tăiaţi doar de la nevoiaşi, puteaţi să veniţi cu un program de relansare economică, care s-a lăsat foarte mult aşteptat, dar nu a mai venit. În loc să vă ţină PSD-ul încă şase luni la guvernare în care dumneavoastră falimentaţi România, poate economisim timpul românilor şi nu ne mai batem joc cu nişte soluţii care nu sunt soluţii. Daţi-vă demisia, domnule Bolojan, dacă nu sunteţi în stare! Şi, dacă credeţi dumneavoastră că sunteţi în stare, să ştiţi că noi suntem aici pentru a vota trecerea la 300 de parlamentari, nu la 400 şi un pic, pentru a tăia banii de la partide, pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi, pentru a scăpa de evaziunea fiscală prin taxarea inversă a TVA-ului, singura soluţie viabilă. (Aplauze.) Aplicaţi soluţii, pentru că alternativa există, doar dumneavoastră sunteţi prea slab ca să o aplicaţi. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat Gabriel Andronache, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O moţiune de cenzură fake realizată prin proxy. Adevăraţii iniţiatori ţin capul la cutie, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Acesta este adevărul. Este... (Rumoare.) moţiune fake, în principal, din cauza conţinutului său. Ne construim argumentaţia pe ceea ce este în sens constituţional o moţiune de cenzură - "un instrument de control parlamentar asupra Guvernului prin care Parlamentul retrage încrederea acordată prin aprobarea programului", arată Decizia Curţii Constituţionale nr.609/2020. Moţiunea de cenzură prezentată menţionează în titlu şi în conţinut cuvântul "progresist". L-am căutat şi nu l-am găsit în Programul de guvernare pe baza căruia Parlamentul a votat Guvernul. Ne-am lămurit: titlul moţiunii este fals. Am găsit, în schimb, în Programul de guvernare linia de metrou Gara de Nord - Gara Progresul, pentru care Guvernul a declanşat procedurile de realizare a investiţiei. Poate la acest aspect doreau să se refere iniţiatorii moţiunii. La primul punct, parlamentarii opoziţiei acuză un aşa-zis dezastru din finanţele ţării pe motiv că Guvernul lărgeşte baza de colectare a taxelor. Să ne lămurim uitându-ne în Programul de guvernare. Primul pilon al programului se intitulează "Ordine în finanţele publice", în care se vorbeşte despre corecţie bugetară, combaterea evaziunii, echitate în colectarea taxelor. Concluzia: acuzaţia din moţiune este falsă, deoarece Guvernul face exact ceea ce scrie în programul pentru care Parlamentul i-a acordat încrederea. Punctele 2, 3, 4 şi 5 se referă la sănătate, educaţie, reducerea cheltuielilor şi administraţie publică, adică exact la reformele înscrise în pilonul 2 al Programului de guvernare. Reforma în sănătate are deja cadrul legal trecut prin Parlament. În educaţie, asemenea. Reducerea cheltuielilor este la promulgare, iar reforma în administraţie este în procedura de transparenţă decizională. Prin acordarea încrederii Guvernului la învestire, Parlamentul a fost de acord cu aceste reforme. Mai mult, a validat toate etapele de reformă, prin acţiunile sale constând în respingerea moţiunilor în procedurile de angajare a răspunderii. Aceeaşi concluzie pentru punctele 2, 3, 4 şi 5 din moţiune: sunt false, nu corespund adevărului. Ultimul punct al moţiunii, punctul 6, este probabil cerut de ruşi, deoarece critică creşterea... (Rumoare.) cheltuielilor de apărare. Programul de guvernare... (Rumoare.) capitol "Apărare - Obiective generale", punctul 1: "Creşterea graduală a investiţiilor de apărare cu până la 5% din PIB." (Rumoare.) Se naşte o întrebare retorică: cum să ai atât de puţină minte, încât să critici, ca reprezentant al Parlamentului, exact punctul pe care Parlamentul l-a stabilit ca obiectiv pentru Guvern atunci când i-a acordat încrederea? Prin urmare, altă acuzaţie falsă, în contra adevărului faptic, dedus din parcurgerea prevederilor Programului de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.25/2025. La final, puţină matematică: de şase ori fals = rezultat final demonstrat - moţiunea este un fals şi va fi respinsă. Vă mulţumesc. (Rumoare, aplauze.) |
||||
|
|
În continuare, domnul deputat Radu Miruţă, din partea Grupurilor parlamentare USR. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Citind textul acestei moţiuni şi uitându-mă la cei de la AUR, îmi dau seama că moţiunea asta nu este despre guvernare, ci este despre zgomot. Moţiunea asta nu este despre soluţii, ci este despre obsesia AUR de a semnaliza că există. În această moţiune, AUR nu oferă soluţie la nicio problemă pe care o critică. Şi s-a dovedit că asta l-a lăsat pe George Simion la ultimele alegeri, pe lângă ce îşi propusese să facă, pentru că românii s-au prins că nu merge să vii să propui, să critici, dar la final să nu ai nicio soluţie. (Rumoare, replici neinteligibile.) Ştiu că vă deranjează, însă se demonstrează... (Rumoare.) că cei care urlă mai tare sunt cei care o fac... (Rumoare.) pentru că altceva nu sunt în stare să facă. Este o dovadă că AUR nu este preocupat să construiască, AUR este preocupat să ţipe. Pentru că, de fapt, AUR... (Rumoare.) nu iubeşte România, ci AUR foloseşte România pentru a-i duce pe oameni într-o situaţie în care să creadă că ar putea avea soluţii. Dar soluţii pentru ce? Pentru că, dacă te uiţi atât la propunerile AUR, cât şi la oamenii pe care îi propune AUR în consiliile locale din ţară, nu reuşeşti să vezi o soluţie rezultată din mintea acestora. (Rumoare.) Sunt de cinci ani în Parlament şi din partea celor de la AUR am auzit doar vorbe. (Rumoare.) Şi vorbele astea sunt de fapt capacitatea unui partid politic de a veni în faţa oamenilor şi a arăta că poate fi o alternativă. (Rumoare.) Sigur că, ca un cetăţean simplu din ţara asta, acest cetăţean ar avea voie să spună ceea ce scrie AUR în moţiune, însă AUR e partid politic parlamentar şi, dincolo de vorbe, în Parlament ai posibilitatea să depui un proiect de lege prin care să arăţi că ai o altă propunere. Şi nu discutăm aici despre faptul că este într-o minoritate şi că propunerea nu a trecut, ci discutăm despre faptul că nu există soluţii din partea celor de la AUR nici în educaţie, nici în sănătate, nici în economie, nici în energie. (Rumoare.) Uitaţi-vă la proiectele depuse pe site-ul Camerei Deputaţilor sau al Senatului şi o să vedeţi că AUR nu are soluţie efectiv concretă pe care Parlamentul ăsta s-o dezbată şi să vadă dacă e mai bună sau dacă e mai proastă. (Rumoare.) Realitatea este, dragi colegi, că Guvernul Bolojan şi-a asumat o misiune foarte nepopulară: şi-a asumat să ia măsuri rapide, măsuri ferme, care să repare o situaţie bugetară proastă. Însă probabil că asta vă supără foarte tare pe dumneavoastră, că există oameni asumaţi, care au curaj să vină cu fermitate şi să corecteze acolo unde există probleme, oameni care, spre deosebire de dumneavoastră, nu vin să mestece vorbe goale, ci îşi suflecă mâinile şi fac. Şi premierul Ilie Bolojan a arătat că este dispus să corecteze lucruri, că are capacitate să vină cu soluţii atunci când acestea sunt necesare şi, mai mult decât atât, că are capacitate să facă. În timp ce îi auzeam pe cei de la PSD că vorbesc doar despre miniştrii USR, să ştiţi că noi vorbim despre întreg Guvernul. Şi este un apel către partenerii de coaliţie să fim mai mult concentraţi pe ceea ce acest Guvern are capacitate să livreze, pentru că ping-pongul ăsta între partidele politice aflate la guvernare nu face decât să le dea scenă celor de la AUR. Dar poate şi ăsta e un lucru bun. (Rumoare, aplauze.) Poate şi ăsta e un lucru bun, că-i scoatem pe cei de la AUR să vină la scena asta, la pupitrul ăsta şi, prin ceea ce spun, să se facă de râs, să mai vadă încă o dată România că AUR nu poate fi o soluţie, pentru că nu vine cu nimic. (Rumoare, replici neinteligibile.) Folosiţi un termen pe care aţi vrea să-l transformaţi dintr-o etichetă într-o jignire, termenul de "progresist", şi-l folosiţi la adresa întregului Guvern. Dacă aţi fi făcut cum trebuie şcoala, aţi fi învăţat că în limba română... (Rumoare, replici neinteligibile.) a progresa înseamnă a avansa... (Rumoare, replici neinteligibile.) a face lucrurile mai bine... (Rumoare, replici neinteligibile.) |
||||
|
Linişte, vă rog! |
|||||
|
|
... a fi mai puternic. Însă stau şi mă întreb, stimaţi colegi... (Rumoare.) de ce vă deranjează pe dumneavoastră că România ar deveni mai puternică? Pentru că, cu siguranţă, într-o Românie mai puternică, cu valori mai multe pentru educaţie, dumneavoastră, dragi colegi, nu v-aţi mai găsi locul... (Rumoare, replici neinteligibile.) pentru că acestea sunt lucrurile... |
||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
... care se opun activităţii dumneavoastră. (Microfon întrerupt.) |
||||
|
|
Timpul a expirat. (Aplauze, rumoare, replici neinteligibile.) În continuare, dau cuvântul domnului deputat Csoma Botond... (Rumoare, replici neinteligibile.) din partea Grupurilor parlamentare UDMR. (Rumoare, replici neinteligibile, discuţii.) Domnule senator, vă rog să luaţi loc în sală... domnule senator... (Rumoare, discuţii.) Rog chestorii să-şi ia atribuţiile. Domnule senator, vă rog să mergeţi în sală. (Discuţii.) Vă rog să luaţi loc în sală, domnule senator. Vă rog, domnule Csoma Botond. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Inteligenţa artificială aşa-zis suveranistă a încercat marea cu degetul şi îşi fură singură căciula. Ne-a pus pe tavă un ghiveci cu de toate, stropit cu un sos mesianic şi sfătos. Este, de fapt, un extemporal de clasa a V-a, elaborat în laboratoarele Giordano. Nici nu ne aşteptam la altceva de la ei. Această inteligenţa artificială suveranistă, de când a fost trimisă în Parlament, de oameni de bună credinţă, de altfel, care i-au trimis, a creat aici un mediu toxic şi n-a fost în stare să depună măcar un singur proiect de lege care să abordeze vreo problemă reală a României. Ăştia sunteţi voi! Puşi pe scandal, suveraniştii nu suportă ca cineva să aibă o altă opinie decât ei. (Rumoare, discuţii.) Propagă ura, fiind epigonii spirituali ai Gărzii de Fier... (Rumoare, discuţii.) dar, în acelaşi timp, în buna tradiţie naţional-comunistă, naţional-comunism care a integrat legionarismul, aplică şi un principiu profund bolşevic: cine nu este cu noi este împotriva noastră! Ăsta...ăştia sunteţi voi: şi legionari, şi bolşevici! (Rumoare, discuţii.) |
||||
|
Linişte în sală, vă rog! |
|||||
|
|
Doamne fereşte, dacă ar ajunge la guvernare, n-ar face nimic concret. Puşi pe harţă, ar încerca să-şi acopere incompetenţa cu teorii şi fantezii conspiraţioniste. (Rumoare, discuţii.) Dar ştim că aşa-zişii suveranişti nu vor să guverneze. Nu vreţi să guvernaţi! Voi vreţi să faceţi doar gălăgie şi spectacol, pentru că nu aveţi soluţii de niciun fel. (Rumoare, replici neinteligibile.) Nu am văzut în acest text superficial şi pueril o singură propunere viabilă pentru ţară. Doamnelor şi domnilor, Trebuie să vă spun că, în acelaşi timp, totuşi trebuie să ne uităm şi în propria ogradă. România are nevoie de stabilitate şi reformă. Ne confruntăm cu o situaţie bugetară şi economică dificilă. Cetăţenii se confruntă cu greutăţi în viaţa de zi cu zi. Oamenii aşteaptă de la noi soluţii, şi nu certuri interminabile în coaliţie. Dacă vom fi capabili să fim raţionali şi să livrăm, mirajul conspiraţionist al suveraniştilor va dispărea 100%. Nu vă mai spun încă o dată vechea vorbă din Ardeal, v-am mai spus-o, cu ananasul şi papagalul, o ştiţi, şi nici nu vă rog să perseveraţi în prostie, că vă place prostia. Doamne ajută! Şi încă un gând: ţara nu este un teren de joacă. Hai, luaţi-vă mingea, că nu vă jucaţi aici, că nu aveţi soluţii pentru nimic. Mulţumesc, doamne... (Microfon întrerupt, aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Din partea Grupului parlamentar S.O.S. România din Camera Deputaţilor, doamna deputat Baş Ana-Marcela. |
||||
|
|
Stimate doamne şi stimaţi domni, Dragi colegi parlamentari, Astăzi ne apărăm în faţa unui vot care ar trebui să scape România de un guvern progresist şi antiromânesc. Guvernul Bolojan este recomandat de CV-uri false, pline de specialişti în sinecuri, tehnocraţi în hoţie, patrioţi de mucava şi oameni de paie, iubitori de ţări străine şi străini de România, educatori care alungă profesorii şi elevii din şcoli, pasionaţi de justiţie şi de creare de adevăruri alternative, prin care să manipuleze populaţia. Acest Guvern, stimaţi colegi şi dragi români, spre binele acestei ţări, trebuie ajutat să plece. În Guvernul Bolojan sunt şapte miniştri care au făcut parte din Guvernul Ciolacu 2, Guvern care a dus ţara pe marginea prăpastiei. Un Guvern care a aruncat România în datorii pentru a-şi asigura un viitor luminos după alegeri. Aceşti asasini economici - care, pentru binele lor personal, au decis să amaneteze viitorul românilor şi să le pună juguri grele de biruri - trebuie să... (Microfon întrerupt, aplauze.) |
||||
|
|
Timpul a expirat, doamna deputat. În continuare, din partea Grupului parlamentar POT din Camera Deputaţilor, domnul deputat Chiriţă Răzvan-Mirel. Sau doamna Gabriela Porumboiu. Vă rog. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Astăzi nu discutăm un simplu document politic, astăzi discutăm despre responsabilitate, despre eşec şi despre consecinţele directe asupra cetăţenilor României. Moţiunea de cenzură nu este un act politic, este un act constituţional prin care Parlamentul îşi exercită rolul de control asupra Guvernului. Românii plătesc astăzi mai mult şi trăiesc mai greu. Datoria publică a crescut accelerat, puterea de cumpărare a scăzut, spitalele duc lipsă de personal şi medicamentele... şi medicamente, şcolile pierd elevi şi profesori, administraţiile locale sunt blocate, mediul privat este împovărat fiscal. Acestea nu sunt opinii, sunt realităţi. Un guvern care nu poate asigura funcţionarea corectă a statului, protecţia celor vulnerabili şi stabilitatea economică nu mai are legitimitate. Vă chem să votaţi cu responsabilitate, nu pentru un partid, ci pentru statul român şi pentru oamenii care ne-au trimis aici. E bună apa, nu, doamna ministru?! (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Timpul a expirat. Din partea Grupului parlamentar PACE - Întâi România din Senat, domnul senator Ninel Peia. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte. Domnule prim-ministru, Am întâi o remarcă. Domnule Andronache, spuneaţi că nu ştiţi ce înseamnă "progresist". Vă dau o diferenţă: progresistul contemporan diferă de bolşevicul clasic doar prin... doar de locul de unde provine. Bolşevi... bolşevistul clasic provenea din proletariat, progresistul clasic provine din mediul corporatist, academic şi aşa mai departe. Moţiunea de cenzură intitulată "România nu este de vânzare - fără progresişti la guvernare" nu este furie, este igienă democratică. Azi nu discutăm dacă Guvernul cade, discutăm dacă Parlamentul mai contează, dragi colegi. Acest Guvern progresist a transformat greşeala în sistem şi slăbiciunea în metodă. Această moţiune nu este despre opoziţie, este despre responsabilitate. Astăzi Parlamentul nu votează o moţiune de cenzură, Parlamentul votează dacă statul român mai contează mai mult decât interesele politice străine. Mulţumesc. (Aplauze, discuţii.) |
||||
|
|
În continuare, din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, vă rog, domnule senator... domnule deputat Dumitru Coarnă. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La învestirea Guvernului Bolojan, spuneam eu că domnul Bolojan este omul potrivit la locul potrivit altuia. Şi lucrul acesta se confirmă. O să enumăr câteva considerente pentru care astăzi voi vota această moţiune de cenzură: - aşa-zisele pachete economice de austeri... de... economice înseamnă austeritate pentru cetăţeni; - firmele româneşti au fost duse în pragul falimentului, în timp ce multinaţionalele prosperă; - agricultorii au fost falimentaţi, fie că vorbim de producătorii români de legume şi fructe, cereale sau crescătorii de animale - mai nou, agricultorii români sunt obligaţi să plătească taxa pe solarii; - sistemul energetic din România este vulnerabilizat prin deciziile iresponsabile de a încheia... de a închide termocentralele pe cărbune; - secarea iresponsabilă a barajelor din Argeş, Prahova şi Dâmboviţa este un atentat la securitatea naţională; - numiri iresponsabile la conducerea unor ministere-cheie: Apărare, Mediu, Ape, Economie - la Apărare nu e vorba doar de amator, e vorba chiar de infractor; - jocuri tenebroase de acaparare a justiţiei, prin organizarea unor aşa-zise proteste spontane, dar bine organizate şi regizate de USR - Uniunea Sărăciei şi a Războiului, cu scopul distragerii atenţiei de la adevăratele probleme ale României. Pentru toate aceste motive, votez pentru demiterea Guvernului Bolojan. Guvernul Bolojan este o simplă marionetă în mâinile progresiştilor europeni, o unealtă ce implementează deciziile de la Bruxelles ce sunt împotriva românilor şi interesului naţional. Practic, strategia dumneavoastră este simplă: să creaţi o Românie fără apă, fără hrană, fără energie. Eu voi vota pentru demiterea acestui Guvern iresponsabil. Mulţumesc. |
||||
|
|
Din partea Grupurilor parlamentare PSD, domnul deputat Adrian Câciu. (Replici neinteligibile.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnilor preşedinţi de şedinţă. Domnule prim-ministru, Stimaţi miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Da, domnule Peiu, nu am cravată... roşie mai ales, deşi reprezint poporul social-democrat din această ţară împreună cu colegii mei. Dumneavoastră tot încercaţi să spuneţi că reprezentaţi poporul şi se pare că nu prea îl reprezentaţi, după ultimele rezultate la alegeri. Este o moţiune de cenzură. Este a treia moţiune de cenzură. Din punctul meu de vedere, aici cred că şi domnul prim-ministru înţelege că trebuie să existe un dialog mai clar cu parlamentarii. Dar, evident că nu putem să votăm o moţiune de cenzură cu mingi de fotbal. Unii n-au înţeles că politica nu e fotbal. Unii n-au înţeles că politica nu se face doar pentru imagine. Politica se face pentru oameni, domnule Peiu... Peia, pardon! Îl respectam, aşa, în viaţa civilă, dar, sincer să fiu, nu înţeleg acest demers. Acum, haideţi să ne întoarcem la un lucru care pe mine mă deranjează, ca fost ministru de finanţe, această retorică că România era aproape de incapacitate de plată. Un buffer de trezorerie de 9 miliarde de lei... de euro vi se pare că reprezintă un pericol ca România să intre în incapacitate de plată? Un deficit primar care este de 2,4% la luna iunie şi care este depăşit de investiţii vi se pare că arată o ţară pe buza prăpastiei? Agenţiile de rating spuneţi că au menţinut ratingul? Păi, îl menţin din 2010, din 2009, din 2011... am mai avut 40 de crize până atunci. Dacă vreţi să fim corecţi cu românii, trebuie să le spunem că ceea ce s-a întâmplat cu taxele este un jalon din PNRR, nu că a fost Guvernul Ciolacu. Ieşirea din minciună înseamnă, de fapt, însănătoşirea ţării. Asta... de asta am venit să iau cuvântul, să nu mai minţim despre trecut. Deficitul de anul trecut a fost realizat exclusiv pe investiţii. Deficitul primar este mai mic decât investiţiile realizate. Ceea ce avem într-adevăr de reparat sunt o serie de derapaje. Domnul Simion a ales să vină cu o poză. Hai că a rezolvat problema! Dar, am recunoscut în subiectele sale exact subiectele colegilor de la USR. Undeva, cred că aveţi aceiaşi părinţi. Şi, dacă nu mă înşel, chiar aveţi aceeaşi mamă, pentru că v-am văzut împreună cu doamna Pippidi pe dumneavoastră şi pe domnul preşedinte al României. Oameni buni, Avem de făcut treabă şi avem de reparat mai ales erodarea de putere de cumpărare. Pachetul 1 şi Pachetul 2 înseamnă o povară fiscală de 90% pusă pe cetăţean şi doar 10% pe companii, zero la sută pe stat. Este imperios necesar ca în următoarele două săptămâni - şi nu după ce se face bugetul -, Guvernul României şi noi, parlamentarii din coaliţie, să adoptăm pachetul de relansare economică. Pachetul de relansare economică însemnând şi eliminarea derapajelor care înseamnă impozit pe proprietate pentru persoanele cu handicap. Chiar, de ce statul nu plăteşte impozite? Parlamentul nu plăteşte impozit pe proprietate aici, Guvernul, la Palatul Victoria, nu plăteşte impozit pe proprietate, Preşedintele... Administraţia Prezidenţială nu plăteşte impozit pe proprietate, dar un om cu handicap trebuie să plătească. Dacă vreţi o lege pentru toţi, faceţi-o pentru toţi. Dacă nu, hai să eliminăm derapajele. Şi acele derapaje cu siguranţă vă vom sprijini să le eliminăm. Această moţiune nu va trece. În schimb, este necesar ca domnul prim-ministru să înţeleagă că e nevoie să avem un dialog constructiv. Nu PSD a creat probleme acestei ţări. (Rumoare, discuţii.) Auziţi, hai să vă spun o chestie. Guvernul Bolojan a luat o ţară cu 9 miliarde de euro în Trezorerie, în punguţă. Guvernul Ciucă, când eram ministru de finanţe, a luat cu un miliard euro şi avea de plată cinci. PSD a salvat ţara în 2021 şi în 2022. Dacă sunteţi nemulţumiţi, niciodată nu veţi avea alianţă cu PSD, domnilor de la AUR. Dar, în schimb, domnilor de la USR, înţelegeţi că politica nu se face isteric, înţelegeţi că PSD are soluţii pentru guvernare şi respectaţi cel mai mare partid din această ţară. Mulţumesc. (Aplauze, rumoare, discuţii.) |
||||
|
|
În continuare, domnul senator Petrişor Peiu, din partea Grupurilor parlamentare AUR. |
||||
|
|
Am să vă spun trei minciuni care au fost rostite în această sală de către premierul României şi care sunt suficiente pentru a duce la căderea acestui Guvern. Prima dintre ele, că Guvernul ar fi redus deficitul tăind din cheltuieli. Este o minciună! În proiectul de rectificare bugetară - care a fost aprobat tot de către Guvern, că dânşii nu ştiu că s-a inventat şi Parlamentul -, se specifică o ţintă de deficit bugetar de 8,4% din PIB, cam aceeaşi cu cea de anul trecut, de 8,65% din PIB. Unde minte domnul prim-ministru, este că acel deficit este la fel de fals ca cel de anul trecut. În acel deficit nu sunt calculate cele peste 8 miliarde de lei, de exemplu, pe care Guvernul le datorează furnizorilor de energie electrică/gaze în urma schemei catastrofale de plafonare şi compensare. De altfel, domnule prim-ministru, cheltuielile curente ale Guvernului dumneavoastră cresc mai repede decât veniturile curente. Este o diferenţă de jumătate de punct procentual în viteza de creştere. A doua minciună pe care a spus-o premierul României, este aceea că a crescut redevenţele cu 40%. Oameni buni, minte! Redevenţele sunt prevăzute în Legea petrolului. A schimbat Guvernul Legea petrolului? Este o minciună! A negociat un acord secret cu OMV Petrom la Viena, în urma căruia le-a prelungit licenţele de exploatare... (Aplauze, rumoare.) cu 15 ani sau cu 2 ani. Este o trădare şi o ruşine pentru această ţară că premierul se duce la Viena să negocieze aşa ceva! (Rumoare, replici neinteligibile.) A treia minciună, că restructurează. Ce restructuraţi? SNCFR? Era... este un birou gol, în care Băsescu a înghesuit datoriile fostului SNCFR. Societatea de Active Feroviare este un birou gol, cu datorii. Societatea de active... de Turism Feroviar - un birou gol, fără datorii. CFR Marfă este desfiinţată - aţi făcut Carpatica Feroviar. Telecomunicaţii CFR este desfiinţată - aţi votat s-o uniţi cu CFR S.A. Aţi făcut o listă de 17 companii în care 6 nu există. Iar cele care există, numai două au probleme: Metrorex şi Tarom. Restul au probleme legate de faptul că nu le daţi subvenţii la timp. Şi pentru că s-a vorbit foarte mult despre siguranţă naţională şi securitate. Să nu uitaţi niciodată că cea mai mare ameninţare la securitatea unei naţiuni este incompetenţa guvernului. Proasta guvernare este cea mai mare ameninţare. (Aplauze, rumoare.) Dumneavoastră sunteţi Rusia din România. Acest guvern incompetent, care seacă ţara prin împrumuturi aberante. Aţi ajuns la 1 100 de miliarde de lei împrumuturi. Şi asta e performanţă, asta e reducere de cheltuieli? Reducere de cheltuieli o să faceţi când o să desfiinţaţi cele cinci posturi de vicepremier. (Aplauze, rumoare.) Mai citiţi! În speranţa că poate nu credeţi chiar ceea ce aţi spus, domnule prim-ministru, vă recomand piesa "Hamlet" de Shakespeare, unde Polonius îi de un sfat fiului său Lertes când pleacă acesta. Şi îi spune: "şi mai presus de toate, nu te minţi pe tine însuţi şi aşa cum ziua urmează nopţii, nu-i vei minţi nici pe ceilalţi". (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Domnul senator Daniel Fenechiu, din partea Grupurilor parlamentare PNL. |
||||
|
|
Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu: Mulţumesc mult. Domnule preşedinte, Doamna vicepreşedinte, Dragi colegi, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Adevărul este că ne apropiem de Crăciun şi regula cu care sunt învăţat de ani de zile, şi anume: nicio sesiune fără moţiune, risca să fie încălcată. Motiv pentru care un grup de colegi, probabil mai inspiraţi decât colegii de la AUR, care au un anumit tip de experienţă, s-au hotărât domniile-lor şi au ţesut un amestec de fantasme, de alegaţii şi de invective care să permită să înjurăm nişte oameni care, una peste alta, şi-au asumat guvernarea şi, cu priceperea pe care o au, cu foarte multă determinare, au încercat să vină cu soluţii. (Rumoare, discuţii.) Să ştiţi că ţipetele nu sunt argumente. Şi, chiar dacă doriţi să ne arătaţi faptul că puteţi să ţipaţi foarte bine, ţipetele nu fac parte din democraţie. Democraţia înseamnă vot, democraţia înseamnă civilizaţie, democraţia înseamnă normalitate. Deci, una peste alta, avem o moţiune în care date corecte sunt amestecate cu iluzii, cu fantasme, cu dezinformări, cu calomnii la adresa unor oameni. Am văzut un lider de grup care îl acuza pe prim-ministru că minte în mod repetat, am avut acuze la adresa unor colegi, în vreme ce eu cred că dezbaterea parlamentară este o polemică de argumente, este o polemică civilizată, în niciun caz o serie de invective, argumente, calomnii şi injurii. Dragii mei, Niciodată o moţiune de acest gen împotriva unui partid care face parte dintr-o coaliţie guvernamentală nu poate să treacă, pentru că, dacă partenerii guvernamentali au stabilit să facă o coaliţie în condiţiile şi în forma în care se prezintă, e normal că o s-o susţină. Deci, din punctul ăsta de vedere, este evident că Partidul Naţional Liberal nu va vota această moţiune. Şi dumneavoastră vă dorim multă sănătate, "La mulţi ani!" şi mai multă inspiraţie în anii care vin! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Am încheiat dezbaterile. Are cuvântul domnul prim-ministru Ilie Bolojan. |
||||
|
|
Domnilor parlamentari, N-aş fi venit la cuvânt dacă, printr-o intervenţie anterioară, nu mi-aş fi adus aminte de o replică în Parlamentul antebelic al României, care, oarecumva, se potriveşte cu luările de cuvânt de mai înainte. Unui vorbitor, altfel bun, care, din vorbe, a schimbat în totalitate o prezentare, un alt vorbitor, Petre Carp, i-a dat o replică bună: "La fel cum frumuseţea nu scuză prostituţia, nici inteligenţa nu scuză lipsa de caracter." (Aplauze, rumoare.) Şi puteţi să aveţi cunoştinţe economice, dar - cum să vă spun? - asta nu scuză tupeul şi combinaţia de minciuni, în aşa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals. Şi vă asigur, doamnelor şi domnilor parlamentari, că nu voi minţi cetăţenii români. Cât timp sunt pe această funcţie, din respect pentru aceşti oameni, le voi spune adevărul. (Rumoare, replici neinteligibile.) Vă asigur că acest Guvern va face ceea ce trebuie pentru ţara noastră... |
||||
|
Linişte, vă rog! |
|||||
|
|
... că într-adevăr ne vom lupta pentru ţară în fiecare zi, aşa cum facem, în orice fel de negocieri. Şi am deplina convingere că ceea ce am decis în ceea ce priveşte resursele noastre, am făcut în mod corect şi cinstit pentru ţara noastră. Acesta este adevărul. (Aplauze, rumoare.) |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Urmează să ne exprimăm votul asupra moţiunii de cenzură. Vă reamintesc, potrivit art.113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Votul este secret, se exprimă prin bile, potrivit dispoziţiilor art.96, coroborat cu prevederile art.90 din Regulamentul activităţilor comune. Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederi art.49 din Regulamentul activităţilor comune, votul cu bile se desfăşoară astfel: în faţa prezidiului sunt amplasate două urne, o urnă albă şi una neagră. Senatorii şi deputaţii vin, pe rând, la urne, după ce primesc de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră, şi le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru" moţiunea de cenzură. Bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot "contra". Începem votul. Rog doi chestori ai Senatului să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Are cuvântul domnul senator Vasile Blaga, secretar al Senatului, pentru citirea listei senatorilor. (Discuţii.) |
||||
|
|
Începem cu senatorii miniştri. Bolojan Ilie-Gavril - prezent, nu votează Din sală: Este Horga. |
||||
|
|
Prezent. Prezent. Iacob Constantin-Ciprian... în regulă... în regulă... Din sală: Prezent. |
||||
|
|
Petre Dorin-Silviu... (Discuţii.) Petrea, scuză-mă... l-am văzut, e prezent Pintea Paul-Ciprian... Pintea... Din sală: Este, este. |
||||
|
|
Plăeşu Laurenţiu - prezent Din sală: Este. |
||||
|
|
Stan Ioan... Stănescu Paul... Din sală: E prezent Stan. |
||||
|
|
Da, da, l-am pus. Stănescu - absent Stelea Niculina... Din sală: Prezentă. |
||||
|
|
Da. Stoica Ciprian-Titi - prezent Din sală: Moise Sorin... Din sală: ... (Neinteligibil.) prezent. |
||||
|
|
Da, te-am pus, te-am pus. (Discuţii.) Din sală: Vlahu aţi strigat? |
||||
|
|
Poftiţi? Da, da, l-am strigat. Vlahu - da, prezent, l-am văzut. Din sală: Moise - la "M". (Discuţii.) |
||||
|
|
Moise Sorin - e prezent, da? OK. Am încheiat. Senatul a terminat. |
||||
|
|
Rog cei doi chestori ai Camerei Deputaţilor să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Are cuvântul doamna deputat Arina Moş, secretar al Camerei Deputaţilor, pentru citirea listei deputaţilor. (Discuţii.) |
||||
|
|
Doamna Patricia-Simina-Arina Moş: Bună ziua! Am să încep cu lista deputaţilor membri ai Guvernului României. Domnul Marian Neacşu - prezent, nu votez Am o rugăminte: vă rog frumos să coborâţi şi să filmaţi de la locul dumneavoastră, pentru o mai bună organizare şi celeritate a votului. Mulţumesc. Andruşcă Lucian-Nicolae... Andruşcă - absent (Discuţii.) Vă mulţumesc, stimaţi colegi. (Discuţii.) Am să verific. Cîmpianu? Haideţi să verificăm. |
||||
|
|
În conformitate cu prevederile art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune, invit pe membrii Birourilor permanente ale acelor două Camere să se întrunească la sala de şedinţă a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru constatarea rezultatului votului. Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului şi întocmirea procesului-verbal. |
||||
|
|
|
Dau acum citire notei pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. În conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: 1. Lege pentru modificarea art.32 alin.(7) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale; 2. Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital, precum şi a Legii nr.74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative - în procedură de urgenţă; 3. Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2024 privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, precum şi pentru completarea art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.127/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri bugetare, precum şi pentru completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996; 4. Lege pentru modificarea art.10 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, privind modificarea art.II din Legea nr.32/2025 pentru modificarea art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, precum şi pentru înfiinţarea Registrului electronic pentru monitorizarea regimului de organizare, administrare şi exploatare a pajiştilor; 5. Lege pentru completarea Legii minelor nr.85/2003, precum şi pentru completarea art.14 din Legea nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare; 6. Lege pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, adoptată şi deschisă spre semnare la Faro la 27 octombrie 2005 şi semnată de România la Strasbourg la 17 februarie 2025; 7. Lege pentru ratificarea Acordului-cadru avansat dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Chile, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2023. Termenul pentru sesizare este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii - astăzi, 15 decembrie 2025. Termenul se calculează luând în considerare ziua anunţului - data de astăzi, 15 decembrie 2025. |
|
||
|
PAUZĂ |
|||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Reluăm lucrările. Invit pe doamna deputat Arina Moş pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moţiunii de cenzură. |
|
||
|
|
Doamna Patricia-Simina-Arina Moş: Stimaţi colegi, În cele ce urmează, vă prezint procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 117 deputaţi şi senatori. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.44 alin.(4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 117 deputaţi şi senatori, au constatat următoarele: - numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 463; - numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 420; - numărul total de voturi exprimate - 141; - numărul de voturi anulate - nu există; - numărul total de voturi valabil exprimate, din care: - voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură - 139; - voturi contra moţiunii de cenzură - 2. Iar potrivit prevederilor art.113 alin.(1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă, în prezent, 232 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că, din totalul de 463 parlamentari, au fost prezenţi 420, din care 139 au votat "pentru" moţiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru adoptare. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Potrivit rezultatului constatat de Birourile permanente prin procesul-verbal prezentat, moţiunea de cenzură a fost respinsă. Odinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din cadrul sesiunii extraordinare. Mulţumesc. O zi frumoasă! |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16.27. |
|||||
![]() |



