Parliamentary debates

Lucrările sunt conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Victor Sorin Lepşa, secretar.

*

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, bună dimineaţa!

Declar deschisă şedinţa noastră de astăzi, marţi, 28 octombrie 1997, cu programul celor 50 de minute pentru intervenţii ale dumneavoastră.

Voi începe cu cei de la Grupul parlamentar PDSR. Nu e nimeni, da? De la Grupul parlamentar al PRM văd că e trecut numai domnul Stanciu. De la Grupul parlamentar al PD-USD domnul deputat Ştefan Glăvan.

Vă rog, poftiţi la microfon.

De la Grupul parlamentar al PUNR, văd că nu e decât domnul Şteolea. De la independenţi, domnul Groza.

Domnul Ştefan Glăvan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Societatea românească este confruntată la ora actuală cu o multitudine de aspecte ce ţin de educaţie, comportament social, delicvenţă juvenilă şi nu în ultimă instanţă preocuparea autorităţilor de a limita consecinţele neprevăzute sau greu de controlat ale acestora.

Un fenomen care actualmente pare minor este acela al copiilor străzii consumatori de aurolac, fenomen ale cărui urmări vor fi extrem de vizibile peste ani, atunci când aceşti copii, dacă acum nu constituie subiect de îngrijorare şi preocupare din partea societăţii, vor îngroşa rândurile celor împinşi în afara societăţii.

Scopul prezentei intervenţii este acela al asimilării inhalării de aurolac, cu consumului de droguri, situaţie în care se va putea monitoriza acest dezastruos proces, punându-se la dispoziţia autorităţilor instrumente legislative necesare protecţiei acestor nefericiţi ai soartei.

Substanţa chimică utilizată - aurolacul - este un corolar cu efecte toxice respiratorii şi nervoase. Deoarece toxina formatilă este inhalată, aceasta produce spasme ale căilor respiratorii conducând la afecţiuni cronice, respectiv astmul. Toxinele din aurolac acţionează şi asupra sistemului nervos central, datorită blocării oxido-reducerii celulare, producând tulburări psihice şi afectarea comportamentului social. Tulburările psihice pe care le induce şi care se fac simţite la aceşti nefericiţi copii ai străzii, victime ale neglijenţei familiale sau ale comportamentului iresponsabil al mediului social, sunt răspunzătorare de incapacitatea lor ulterioară de integrare socială a acestor copii. Aceştia, lipsiţi de dragostea, ocrotirea şi supravegherea familială ajung să vagabondeze, izolaţi sau în grup, conduşi de lideri mai în etate sau mai violenţi, putând fi văzuţi în locuri publice într-o avansată stare de mizerie. Dacă deocamdată nu sunt agresivi, după foarte puţin timp, pentru a-şi procura drogul, obişnuiţi fiind să acţioneze în grupuri cu psihologia specifică acestora, pe fond de promiscuitate morală şi fizică, vor face apel la violenţă, capabili fiind de acte de tâlhărie şi chiar asasinate.

Pentru prevenirea extinderii acestui flagel, copiii străzii trebuie să fie internaţi, trataţi şi însănătoşiţi. Trebuie, de asemenea, asigurat temeiul legal, pentru a fi trataţi medical, în vederea prevenirii criminalităţii, temei legal, prin care organisme ale statului să poată acţiona ca un tutore pentru recuperarea acestor copii.

Societatea are datoria ca studiind efectele să investigheze cauzele care au generat această stare de lucruri. Asimilându-se cu drogul, aurolacul va avea un regim special, luându-se măsuri pentru a se interzice comercializarea acestuia şi accesul copiilor la această susbstanţă care ucide ce este uman în individ, precum şi pedepse drastice pentru cei care facilitează consumul. Este un semnal de alarmă al prezentului care doreşte a prefigura gravitatea extrapolării unei situaţii, a unui proces social, la starea dramatică de mâine.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea şi apoi urmează domnul deputat Nicolae Groza.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea are un laitmotiv: mai este sau nu nevoie de mineritul românesc? Iată o întrebare la care numai o gândire diabolică, cum a fost cea care a produs haosul existent, în prezent, în mineritul românesc, ar trebui să ne dea un răspuns. Şi acesta nu ar fi, poate, la fel de diabolic. Celebrele, de acum, Ordonanţe nr. 9 şi 22, din anul acesta, privind disponibilizările neselective de personal, ca element unic, singular şi absolut greşit al restructurării, au produs şi produc în activitatea minieră, efecte imprevizibile. Pe lângă reducerea subvenţiilor pentru găurile negre ale economiei la propriu, respectiv la minele de cărbune în cariere, la exploatările de neferoase în alte sectoare adiacente, explorări şi prospecţiuni geologice miniere, cercetare minieră, etc. s-a ajuns în situaţia să se producă un exod fără precedent al foştilor mineri, al familiilor acestora spre zonele de baştină, fenomenul respectiv atrăgând după sine serioase mutaţii în alte planuri ale vieţii economice şi sociale.

Este vorba de familiile de mineri din Valea Jiului, din Bazinul Gorjului, din Munţii Apuseni, din Bălan, Harghita. Alţii din aceştia sunt sub imperiul speranţei iluzorii unui câştig mai mare şi pleacă spre a lucra în exploatări miniere din Ungaria, alţii încearcă să ajungă, să emigreze în Canada sau Australia. Este periculoasă, perfidă dar şi diabolică această capcană întinsă de guvernanţi. Desigur că fiind tentaţi unii să ia mulţi bani în mână deodată, minerii s-au lăcomit, foarte puţini din ei, şi au fost năimiţi de această iluzorie sursă de venituri. Poate unii au gândit că vor aduna bani, pe care cu greu i-ar fi adunat în cei 2-3 sau 4 ani până la pensionare. Dar aceştia nu s-au gândit poate la faptul că aceşti bani se vor termina şi că ei au însemnat, aceşti bani, o vânzare a propriilor locuri de muncă.

Izolat, zilele acestea, câteva persoane din judeţul Hunedoara au restituit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sumele compensatorii ridicate. Li s-a solicitat plata dobânzii aferente pe perioada cât au fost aceşti bani şi au fost la dispoziţia lor. Este un semnal acesta, este un semnal al deşteptării din mirajul cursei întinse de Guvern.

Fără îndoială, nici himera minerilor transformaţi sau metamorfozaţi în întreprinzători particulari nu s-a realizat. Din cele aproape 17 000 de persoane disponibilizate din judeţul Hunedoara, inclusiv din siderurgie, prospecţiuni geologice miniere şi alte activităţi, doar 12, din 17 000 de persoane şi-au înregistrat documente la Registrul Comerţului pentru desfăşurarea unei activităţi economice private - asociaţii familiale, SRL, SNC etc.

Din contră, spre a beneficia de aceste ordonanţe, de aceste compensaţii iluzorii, un număr de 330 de persoane şi-au desfiinţat sau s-au retras din societăţi comerciale private, la care erau acţionari sau administratori, spre a beneficia de plata compensaţiilor.

Reprezentanţi ai Guvernului susţin că, în continuare, se vor mai disponibiliza încă 10 000 de salariaţi în limita bugetului acordat sucursalelor, minelor, regiilor. Implicaţiile reale ale disponibilizărilor făcute, cât şi ale celor în derulare vor fi cunoscute, la adevărata lor dimensiune, nu peste multă vreme, când cei disponibilizaţi îşi vor termina resursele băneşti fără a întreprinde vreo afacere, iar în zonele cu monoproducţie, cum este şi cazul Văii Jiului, în special, negăsindu-se o alternativă de absorbţie a forţei de muncă. Aici nici măcar puţinele capacităţi existente, ce ţin de industria mobilei, industria uşoară, industria alimentară n-au fost reutilate, retehnologizate, dezvoltate, acestea fiind în situaţia de reducere de activitate sau, după voci ale FPS-ului, chiar în situaţia de lichidare.

Programul special pentru Valea Jiului, atât de mult mediatizat, atât de mult şi demagogic vânturat în diverse medii, este deocamdată la fel o himeră. De fapt, greşeala conceptuală şi fundamentală în ceea ce reprezintă această valenţă este aceea că unica formă de restructurare pe care s-a marşat este aceea a disponibilizării de personal. Şi este acea greşeală că realizarea activităţilor compensatorii, activităţilor în care să fie atrasă forţa de muncă disponibilizată n-a fost realizată. Prima era asigurarea alternativei, a doua, ca etapă, trebuia să fie disponibilizarea.

Aceasta este, stimaţi colegi, imaginea dramatică a degringoladei realizate cu o viteză diabolică de actualii guvernanţi şi care a cuprins mineritul românesc. Dacă mai este sau nu nevoie de minerit în România trebuie să ne-o spună clar Guvernul Ciorbea. Prin tot ce a întreprins până astăzi, din păcate, se pare că răspunsul este negativ.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cu mult cele 3 minute normale, luând din timpul altor colegi.

Domnul deputat Nicolae Groza şi se pregăteşte domnul deputat Arpad Marton.

Domnul Nicolae Groza:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Societatea Comercială "Uzinele Sodice Govora SA" este singurul producător de sodă calcinată din Europa. Societatea respectivă este în acelaşi timp consumatorul cel mai mare de energie electrică produsă şi livrată de RENEL din ţară, deoarece ponderea energiei electrice şi termice în costul produselor sodice este de 41%.

Societatea comercială "Uzinele Sodice Govora" nu are centrală de termoficare proprie. Schimbarea cursului leu/dolar de la 6900 lei la 7300 lei, şi majorarea preţurilor de circa 3 ori a kw/oră începând cu 1 martie 1997 şi a gkal de la 1 mai 1997 a condus la acumularea unei datorii de 10 miliarde lei, faţă de RENEL, din care 2,3 miliarde lei sunt ale Centralei de termoficare - CET -Govora.

Ca urmare, cele două întreprinderi, Societatea Comercială "Uzinele sodice GOVORA" şi CET - Govora au fost propuse de Guvern pentru închidere. Vreau să reliefez faptul că închiderea CET Govora înseamnă o contribuţie de circa 1/3 din cei 3500 de salariaţi care vor fi trimişi în şomaj. Trimiterea în şomaj nu mai este nici o noutate şi nici o curiozitate pentru economia României, dar subliniez situaţia cu totul specială a CET-ului - Govora. Aceasta în afară de deservirea Societăţii Comerciale "Uzinele sodice Govora", mai alimentează cu aburi de înaltă presiune 6 atm. şi alte 6 obiective industriale, printre care OLTCHIM Rm.Vâlcea, care prin rezultatele economice remarcabile a reuşit să iasă din lista neagră de lichidare a Guvernului actual. În acelaşi timp, CET Govora asigură încălzirea Municipiului Rm.Vâlcea.

Întreb retoric, ce vor face cei circa 250 000 de locuitori ai Municipiului Rm.Vâlcea, fără încălzire în iarna 1997-1998, care deja a început, şi în iernile viitoare?

De aceea, alături de locuitorii municipiului respectiv şi de uniunea sindicală teritorială CARTEL- ALFA - Vâlcea, cer emiterea unei hotărâri de Guvern, prin care CET Govora să fie scoasă din cadrul RENEL şi să fie transformată în societate comercială, iar printr-un sprijin financiar iniţial, CET Govora să-şi poată relua şi continua activitatea, care să asigure funcţionarea celor 6 întreprinderi şi încălzirea zecilor de mii de locuitori ai Municipiului Rm.Vâlcea.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Marton Arpad şi se pregăteşte domnul deputat Ionescu Nicolae.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din când în când, anumite forţe politice sau persoane publice scot din mânecă aşa zisa problemă maghiară, încercând să speculeze deruta astfel creată în rândurile alegătorilor, prin propunerea măsurilor punitive împotriva acestei comunităţi sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale. Atuul forte al unor asemenea campanii este aşa zisa situaţie din judeţele Covasna şi Harghita. Pentru a da greutate afirmaţiilor lor, aceşti politicieni înfiinţează comisii de anchetă ori, dacă pentru aceasta nu au forţa sau timpul necesar, organizează vizite, găsind, cică, exact ceea ce căutau sau o situaţie şi mai tragică.

Realitatea din aceste judeţe nu interesează, datele statistice nu impresionează, doar acele legende sau cazuri izolate, prin generalizarea cărora îşi pot argumenta ideile, conform cărora românii din secuime sunt marginalizaţi, alungaţi sau maghiarizaţi, că foarte mulţi maghiari, chiar şi tineri, dacă le ceri o pâine, îţi răspund nemtudom, că forţele de ordine sunt insuficiente şi timorate.

Adevărul însă este cu totul altul. Conform recensământului din 1992, faţă de recensământul precedent, atât numărul românilor, cât şi cel al maghiarilor, a crescut iar proporţia s-a modificat uşor în favoarea românilor, ponderea acestei populaţii ajungând la 23,4%, cu câteva procente mai mult decât în recensământul precedent. (Vociferări în sală.)

În perioada 1992-1997, în Municipiul Sfântu Gheorghe au fost repartizate 754 de locuinţe, din care 198, adică 26,2%, pentru familii româneşti. Conducătorii instituţiilor, având caracter militar şi SRI sunt, fără excepţie, de naţionalitate română.

Din cele 30 de servicii publice descentralizate ale ministerelor în fruntea a 15, adică 50%, sunt persoane de naţionalitate română.

În calitate de manageri generali la 52 de societăţi comerciale mai importante, cu capital de stat sau în această perioadă privatizate, 18 persoane, adică 34,6%, sunt de naţionalitate română.

La Direcţia judeţeană Covasna a Curţii de Conturi nici o persoană maghiară nu deţine funcţie de conducere. Dintre cei 12 judecători ai instanţelor, 9, adică 75%, sunt de naţionalitate română.

În sănătate, numărul total al cadrelor medicale este de 221, din care 62, adică 28%, sunt de naţionalitate română.

Numărul cadrelor didactice româneşti a crescut de la 553 în anul şcolar 1990-1991, ajungând la 848 în acest an. Numărul şcolilor în care s-au înfiinţat, în această perioadă, clase cu limba de predare română, este de 14. (Vociferări din partea Grupul parlamentar al PUNR.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Am o rugăminte, păstraţi liniştea în sală.

Domnul Marton Arpad:

Puneţi, vă rog, în lumina acestor date, afirmaţiile politicienilor sus menţionaţi.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Ionescu. Aş vrea să ştiu dacă domnul deputat Udrea este aici. Deci, dânsul urmează. Este aici? Parcă l-am văzut. Atunci, urmează domnul deputat Nicolae Popa, care este sigur.

Domnul Nicolae Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În conştiinţa poporului nostru, Codrii Cosminului reprezintă un reper sau o bornă a vitejiei româneşti.

În urmă cu exact 500 de ani, adică la 26 oct.1497, în această zonă din dulcea noastră Bucovină, oastea românească, aflată sub conducerea atotbiruitoare a lui Ştefan cel Mare, a repurtat o mare victorie împotriva unei puternice armate poloneze, în fruntea căreia s-a aflat regele Ioan Albert.

Într-o cronică de epocă, se relatează că înainte de încleştare, în tabăra duşmană se aflau, ca luptători propriu-zişi, "ca la circa 80 000 de oameni". Pus pe rele, pe cuceriri, suveranul Poloniei şi-a propus, în toamna anului 1497, să invadeze Moldova. Aflând de înţelegerile agresive ale acestuia, Ştefan Vodă şi-a întocmit rapid - aşa cum se consemnează în acelaşi izvor - "o oaste românească cât a putut de mare, din boieri şi ţărani; a dat poruncă să ia fiecare armele pentru apărarea moşiei... şi a adunat 40 000 de oşteni".

Pentru apărarea ţării româneşti de la nord şi este de Carpaţi, domnul muntean Radu cel Mare i-a trimis în ajutor un corp de cavalerie, iar din Transilvania a primit, ca sprijin militar, în jur de 12000 de luptători.

După ce a declanşat agresiunea şi a reuşit să obţină unele succese nesemnificative, în cea de a doua decadă a lunii septembrie 1497, armata poloneză a ajuns în oraşul Suceava, trecând în grabă la asedierea cetăţii de scaun. În zadar s-au străduit duşmanii să cucerească fortificaţia. Luptătorii români au apărat-o şi au rezistat eroic. Cetatea Suceava a rămas tot timpul în stăpânirea lor. Vrăjmaşii "au bătut prejur de dânsa trei săptămâni şi ziua şi noaptea şi nimica n-a folosit" scrie Grigore Ureche, deoarece "cetatea era întărită cu o garnizoană foarte puternică şi se apăra cu foarte multă bărbăţie. Ce se dărâma ziua, noaptea puneau oştenii la loc". Eşecul asediului, pierderile substanţiale de oameni şi tehnică militară suferite de adversar, lipsa de provizii, ca şi o molimă ce începuse să bântuie în tabăra polonă, toate acestea au constituit tot atâtea motive care l-au determinat pe Ioan Albert să accepte, la data de 16 octombrie 1497, un armistiţiu care-i era avantajos şi care ar fi putut să-l salveze de la un dezastru iminent. Partea română i-a pus în vedere suveranului Poloniei să-şi retragă de îndată armata şi să se ducă acasă la el, pe drumul pe care venise, "ca să numai strice ţara (românească) prin alt loc".

Bărbat cinstit şi drept, dar rău la mânie, Ştefan Vodă l-a avertizat pe infatuatul monarh că "drumul prin munţi, deşi mai scurt...., este ocupat de ţăranii moldoveni, un neam de oameni aspri şi neînfricaţi". Fără să ţină seama de acest avertisment, regele a procedat exact contrar voinţei domnului român şi a stabilit ca itinerar de retragere un drum care trecea prin vestiţii Codri ai Cosminului. În ziua de 26 oct.1497, după ce făcuse o tabără de odihnă la marginea pădurii seculare, trupele duşmane şi-au reluat retragerea pe drumul care tăia în două Codrii Cosminului. Dar când au reuşit să ajungă în centrul pădurii, ele s-au trezit lovite din toate părţile. Peste coloanele duşmane s-au abătut nori de săgeţi. Sute de copaci uriaşi, ce fuseseră "întinaţi" dinainte, au fost prăvăliţi ca la o comandă peste forţa vie a inamicului. Ştefan cel Mare, cel priceput în arta conducerii războaielor de apărare îi întinsese vrăjmaşului o cursă, o ambuscadă de mari proporţii, de unde cu greu au mai scăpat rămăşiţe ale oastei acestuia. "Şi a fost atunci război mare între leşi şi armatele moldoveneşti" - se consemnează într-o filă de cronică. "Şi au fost luate toate schiptrele crăieşti şi au căzut acolo multă oaste şi toate tunurile cele mari, cu care bătuseră în cetatea Sucevei".

Până acum, în zilele noastre, urmaşii foştilor agresori de acum 500 de ani sunt supăraţi şi afectaţi de înfrângerea ruşinoasă suferită de înaintaşii lor la Codrii Cosminului, vrând parcă să mai verse ceva din veninul acumulat în decursul vremii pentru insuccesul militar de acum cinci veacuri. Actualele autorităţi din Helboca, cu centrul la Cernăuţi, şi-au permis, nici mai mult, nici mai puţin, decât să considere că bătălia de la Codrii Cosminului a însemnat "cucerirea Bucovinei de către Ştefan cel Mare!" În acelaşi timp, Ştefan Vodă al Moldovei şi al tuturor românilor este catalogat ca fiind "agresor, cotropitor pe pământuri străine", care "a ucis, a prădat şi a luat prizonieri mii de ucraineni".

Un vechi proverb românesc glăsuieşte aşa: "Câinii latră, ursul merge!" Făcând o trimitere directă a acestui inteligent proverb la clevetitorii de azi din Ucraina, care pun voit în umbră victoria istorică repurtată de români acum cinci veacuri la Codrii Cosminului şi înalta personalitate a domnitorului Ştefan, putem concluziona următoarele: zică ce vor, în scris şi verbal, neprietenii de azi, de ieri şi dintotdeauna ai românilor. Verse ei cât venin vor mai avea asupra istoriei noastre, pentru că totul este în zadar! Fiindcă, pentru noi, românii, victoria repurtată de iluştrii noştri înaintaşi la Codrii Cosminului a fost o biruinţă mare şi întreagă, rodnică în urmări, iar Ştefan Vodă va rămâne în conştiinţa noastră, a tuturor, aşa cum a fost în realitate: "cel Mare", "cel Viteaz", "cel Sfânt" şi "cel Nemuritor".

De aceea toţi românii de bine îi aduc imn de slavă prin vers şi cântec_ "Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare/ Seamăn pe lume nu are/ Decât numai mândrul soare!"

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Sigur, această incursiune în istorie trebuia să dureze numai 3 minute. A depăşit timpul şi domnul deputat Ionescu dar, în fine, a fost foarte interesantă intervenţia dânsului.

Domnul deputat Florian Udrea şi se pregăteşte domnul deputat Şandor Tamaş.

Da, am greşit, domnul Neculai Popa, scuzaţi!

Domnul Neculai Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Înainte de a începe prezentarea declaraţiei politice, aş vrea să vă supun atenţiei, domnule preşedinte, acea rugăminte exprimată şi de alţi deputaţi, nu numai din opoziţie, dar şi de la putere, şi anume ca ora de prezentare a acestor declaraţii politice să fie în jur de ora 12, atunci când este prezentă şi presa şi atunci când sunt prezenţi şi colegii noştri.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Îmi permiteţi atunci să intervin aci, să dau răspunsul foarte pe scurt. Există o prevedere regulamentară în acest sens şi pentru ca să se schimbe ora aceasta, trebuie modificat paragraful respectiv din regulamentul nostru. Există o iniţiativă legislativă în acest sens, care va fi analizată împreună cu alte legi şi dacă va trece prin plenul nostru, atunci va deveni regulă schimbarea acestei ore.

Vă rog.

Domnul Neculai Popa:

Alianţa pentru România şi-a propus, prin programul său, să urmărească în plan economic modul în care se derulează procesul de privatizare şi restructurare.

Din evaluările făcute de specialiştii noştri rezultă că din punct de vedere cantitativ, sub aspectul numărului de societăţi comerciale privatizate, procesul de privatizare în acest an are o derulare apreciabilă. Astfel, în ultimele luni se înregistrează un ritm de privatizare săptămânal de 35-40 de societăţi comerciale.

Cu toate acestea, considerăm că procesul de privatizare în România este lipsit de orice direcţie strategică, absolut necesară, el desfăşurându-se mai mult la voia întâmplării şi nu pe baza unui sistem bazat pe rigorile legislative şi transparente. În acest fel, se ajunge la privatizări făcute în pripă, în care subevaluarea societăţilor comerciale este evidentă, ea putând genera nu numai pierderi mari pentru economie, dar şi implicaţii de ordin penal.

Iată de ce, considerăm total neinspirată măsura Guvernului impusă prin ordonanţe în primăvara acestui an de a scoate FPS-ul de sub controlul Curţii de Conturi în probleme privind privatizarea.

Facem precizarea că în Polonia, Curtea de Conturi are competenţe mult mai mari la verificarea privatizării şi în ce priveşte alegerea investitorului asupra procedurilor de privatizare, constatând dacă privatizarea s-a făcut în spiritul legii. Ne oprim pe scurt asupra unor aspecte privind modul defectuos în care se derulează privatizarea în România.

În primul rând, considerăm că existenţa alături de FPS a mai multor ministere creează paralelisme, suprapuneri, dificultăţi de ordin organizatoric în coordonarea procesului de restructurare şi privatizare.

Cele două instituţii importante ale economiei, FPS-ul şi Consiliul pentru Reformă, sunt în situaţia de a intra într-un blocaj total, datorită conflictului tot mai acut între conducătorii acestora, Sorin Dimitriu şi ministrul Ulm Spineanu, cu consecinţe lesne de înţeles pentru succesul reformei.

În al doilea rând, aducem în discuţie inconsecvenţa existentă în deciziile guvernamentale referitoare la modul de valorificare a privatizării întreprinderilor. În ultima perioadă, ne confruntăm cu o avalanşă de ordonanţe ce vizează modificarea Legii nr.58/1991 şi a Legii nr.55/1995. Una din aceste ordonanţe este Ordonanţa nr.59/1997 în jurul căreia s-au purtat foarte multe discuţii, legate de virarea la bugetul statului a 70% din valoarea pachetului de acţiuni deţinut de FPS supus vânzării. O asemenea prevedere va reprezenta pentru unitatea respectivă un adevărat naufragiu, pentru că se elimină în totalitate posibilitatea retehnologizării ei.

În al treilea rând, ne referim la neluarea în considerare a valorii patrimoniului întreprinderilor în procesul de stabilire al preţului de vânzare al acesora. Au fost situaţii când valoarea patrimoniului a fost majorată artificial la solicitarea FPS-ului şi de aici lipsa eventualilor ofertanţi pentru cumpărare. Un exemplu elocvent în acest sens poate reprezenta evaluarea spaţiilor comerciale, unde s-a stipulat 70 000 de lei pe acţiune, faţă de 25 000 de lei, cât a fost iniţial, situaţie imperfectă, pentru că nu s-a ţinut cont de puterea de comercializare şi de amplasare a acestora.

Tot aici putem critica lipsa de implicare a statului în soluţionarea problemelor existente la nivelul societăţilor comerciale, lăsând rezolvarea acestora numai pe seama agenţilor economici, lucru greşit interpretat, pentru că patronii acestor agenţi economici nu sunt managerii, ci FPS-ul, care are obligativitatea să le eficentizeze, să devină competitive şi după aceea să le supună procesului de privatizare. Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, prin lichidarea şi decapitalizarea acestora, nu face decât să le scadă valoarea lor reală, vânzându-le pe mai nimic oferanţilor, la preţurile oferite de ei.

În al patrulea rând, ne facem datoria de a semnala îngrijorarea pe care o manifestă populaţia din Transilvania (am primit semnale concrete din judeţele Mureş, Alba, Cluj, Bihor, Satu Mare), privind intenţiile statului ungar de a focaliza investiţiile în România în special în Transilvania, îndeosebi în sectoare cunoscute ca fiind strategice, cum ar fi agricultura, alimentaţia, silvicultura, comercializarea produselor petroliere. Astfel, din cele 1.800 de societăţi cu capital integral ungar sau mixt existente pe teritoriul României, peste 95% sunt amplasate în Transilvania. Nu vrem să dăm o conotaţie naţionalistă acestui fenomen, dar ne facem datoria de a supune atenţia celor interesaţi această situaţie, în vederea evaluării ei obiective.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

În continuare, are cuvântul domnul deputat Sándor Támas şi să vedem cine o să urmeze. Domnul deputat Vetişanu nu este, domnii deputaţii Bivolaru, Nicolicea, Bejinaru nu sunt, domnul deputat Stanciu nu este... Domnul deputat Vasile Miclăuş? Este, deci urmează dânsul.

Domnul Sándor Támas:

Domnule preşedinte,

Onorată Cameră,

Este regretabil faptul că din partea unor patriotarzi demagogi şi a câtorva mici grupări şovine, cărora le este teamă că, odată cu "problema maghiară" rezolvată, îşi pierd însăşi raţiunea de a mai fi, s-a revigorat naţionalismul. Pentru a demonstra falsitatea afirmaţiilor făcute de extremiştii ajunşi în opoziţie, dau citire unor fragmete dintr-o scrisoare apărută în Revista "22", semnată de Nina Ţânţar, profesoară de naţionalitate română, originară din judeţul Constanţa, care trăieşte de mai bine de un deceniu la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în "inima ţării": (Din sală: "O cunoaştem, are bursă Soros!")

"Urmăresc cam tot ce se spune şi se scrie pe marginea Legii învăţământului, cel puţin din două motive: 1. Locuiesc în unul din judeţele în care, după opinia domnului Pruteanu, există pericolul ca limba română să dispară. 2. Sunt profesoară de filosofie şi, pentru completarea normei didactice, am predat câţiva ani istoria şi geografia României în clase cu elevi maghiari.

Dacă opiniile lui C.V. Tudor, M. Tucă, I. Cristoiu sunt de o evidentă rea-credinţă, luările de poziţie ale unor intelectuali de anvergura domnului G. Pruteanu sunt derutante. (...)

Fac parte dintre românii care nu au complexe faţă de maghiari, mă simt în largul meu în preajma lor şi aş vrea ca ei să se poată bucura de limba lor maternă, aşa cum mă bucur eu de limba română. (...) Nu este la îndemâna oricui însuşirea unei limbi străine: unii au simţul limbilor, alţii nu. Cât la sută dintre români se pot exprima într-o altă limbă? (Din sală: "Limba română este limbă străină?!")

În ce mă priveşte, nu am simţul limbilor, mă simt în siguranţă numai în structurile limbii române. Deşi locuiesc de peste 10 ani printre maghiari, nu am reuşit să învăţ limba maghiară şi îmi pare rău. Nu pot să am decât un deosebit respect pentru colegii, vecinii, elevii, toţi maghiarii cu care intru în relaţie şi care fac efortul de a-mi vorbi în limba română perfect şi cu plăcere; alţii vorbesc mai greu, dar comunicarea şi convieţuirea sunt posibilie graţie eforturilor lor.

Pentru noi e foarte comod să declarăm supremaţia limbii române în toate domeniile. Ba, mai mult, am vrea ca maghiarii să declare că pentru ei este o fericire să înveţe limba română. Ei bine, fericirea lor este limba maghiară, iar învăţarea limbii române este un efort în plus, pe care statul român ar trebui să-l răsplătească punând la dispoziţia acestor cetăţeni români instituţii care să-i servească şi care să le asigure egalitate în faţa legilor. (Din sală: "Trebuie să fie o mândrie învăţarea limbii române!") Numai aşa, maghiarii vor trăi sentimentul că aparţin acestei ţări şi îi vor fi loiali."

Stimaţi colegi,

Iată ce simt românii cu gândire europeană, chiar în judeţul Covasna! Ar fi de dorit ca această mentalitate să fie împărtăşită de toţi românii, nu numai din Covasna şi Harghita, ci din toată ţara, inclusiv de cei care stau azi în băncile Opoziţiei. (Din sală: "Mentalitatea europeană" cu bursă Soros!")

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vasile Miclăuş. Să vedem exact dacă sunt aici domnul deputat Udrea? N-a apărut. Doamna deputată Daniela Popa? Nu. Deci, o să urmeze domnul deputat Antal Istvan, care este aici. Vă rog!

Domnul Vasile Miclăuş:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum se cunoaşte, o delegaţie formată din parlamentari ai opoziţiei, PDSR, PRM, PUNR, a vizitat la sfârşitul săptămânii trecute judeţele Covasna şi Harghita. Trebuie să arătăm faptul că această delegaţie s-a deplasat în cele două judeţe nu în scopul de a face anchetă, ci pentru a se documenta la faţa locului, a se informa, lucru care mi se pare perfect normal şi perfect legal.

De ce în Covasna şi Harghita? Nimic mai simplu, pentru că din aceste judeţe veneau în ultima vreme tot mai multe semnale cum că legea aici nu ar fi la ea acasă!

Domnilor,

Nu dorim restrângerea drepturilor maghiarilor, ci drepturi normale pentru minoritatea română din Harghita şi Covasna. Considerăm că a prezenta aici o statistică din care reiese că ponderea românilor din Harghita şi Covasna a crescut după 1990 este neconformă cu realitatea, ca să nu spun mincinoasă!

Domnilor,

Fiţi sinceri măcar acum şi priviţi realitatea în faţă! Cetăţenii români ai acestor locuri nu doresc altceva decât să fie respectaţi, să li se respecte şi lor drepturile normale şi să trăiască în linişte şi pace pe acest plai românesc!

Salutăm şi chiar apreciem iniţiativa fruntaşilor PDSR, de a organiza această vizită, dar ne întrebăm de ce aşa târziu? De ce timp de 7 ani s-au făcut că nu aud şi nu văd semnalele de alarmă trase de PUNR? Poate că alta ar fi fost situaţia dacă ar fi reacţionat la semnalele noastre de pe vremea când erau la guvernare...

Dar poate că, încă, nu e prea târziu. Nu e prea târziu dacă actuala putere nu va fi surdă la geamătul românilor din aceste judeţe. Şi sperăm să nu aştepte, actuala putere, până va ajunge şi ea în opoziţie, pentru a asculta şi a vedea lacrimile locuitorilor din Harghita şi Covasna. Pentru că realitatea este aceea că oamenii acestor locuri trăiesc o dramă deosebită. Aceşti români sunt străini la ei acasă. Cea mai mare problemă a acestor locuri este faptul că aici nu se respectă Constituţia şi legile României. Aici, copiii maghiari nu înţeleg româneşte, iar copiii români sunt obligaţi să înveţe limba maghiară. Aici, în şcoli, nu studiază limba română, istoria românilor este aruncată la coşul de gunoi, dar din dispoziţia inspectorului de specialitate se studiază istoria maghiarilor, deşi nu este disciplină prevăzută în planurile de învăţământ, după un fascicol editat la Sfântu Gheorghe sau după un manual tipărit la Budapesta. Aici, copiilor le este frică să vorbească. Şi, totuşi, la Zăbala, un copil de la secţia română, întrebat dacă ei, copiii români, se joacă şi vorbesc cu copiii maghiari, ne răspunde că: "Nu prea...", pentru că ei, copiii maghiari îi înjură şi se dau mari şi le spun că aici, ei sunt stăpâni.

Oare cum ajung aceşti copii la astfel de comportamente? Nu este greu răspunsul. Şcoala generală nr. 8 din Topliţa se despare în două şcoli, fiind necesar chiar gardul despărţitor, pentru că elevii maghiari nu mai pot învăţa împreună cu cei români. La şcoala din Reci, directorul, profesor de istorie de etnie maghiară, nu ştie clar după ce manual predă şi nu poate să ne arate un manual de istorie..., doar este director, nu? Şi, până la urmă, la Belin, găsim un manual după care se predă istoria..., istoria maghiarilor! Este tipărit la Budapesta, în 1991, poartă ştampila cu următorul înscris: "Ministerul Învăţământului, Inspectoratul şcolar judeţean Covasna, pentru clasele V-VIII." Şi exemplele ar putea continua. Dar, citind presa de ieri, fie ea de partea puterii sau a opoziţiei, le puteţi afla. Şi, pentru efortul depus şi autenticitatea redării, merită să felicităm reprezentanţii presei.

Îmi stăruie însă mereu întrebarea: Domnilor guvernanţi, de ce condamnaţi aceşti copii, fie ei români sau maghiari, la izolare? Ce v-au făcut aceşti copii? De ce permiteţi în locul prieteniei ura şi tensiunea?

În judeţele Harghita şi Covasna te întrebi: Oare, mai eşti în România?! Peste tot înscrisuri în limba maghiară! Nu mai ştii care este numele localităţilor! Primarul din Sfântu Gheorghe refuză să poarte eşarfa-tricolor la momentele când legea i-o cere! Aici, o delegaţie parlamentară nu este nici măcar salutată, nici de prefect, nici de reprezentanţii consiliului judeţean, nici de primar. Cetăţenii acestor localităţi se declară români şi ortodocşi, dar nu ştiu româneşte şi nu au preoţi. Bisericile ortodoxe, dacă nu au fost distruse, nu sunt ajutate cu nimic de autorităţi, fiind ameninţate cu distrugerea. Oamenii locului se plâng că în cele două judeţe există riscul ca populaţia românească să-şi piardă în câţiva ani identitatea naţională.

Vor fi Harghita şi Covasna o insulă ungară în România? Prea Sfinţia Sa Episcopul Ioan Sălăjean consideră că cele două judeţe pot fi o nouă "Insulă a Şerpilor": se vine, se vede, se pleacă... Nu se face nimic! Autorităţile locale neglijează sistematic problemele minorităţilor, fiind chiar ostile acestora. Aici, toate încercările de a aduce un preot sau chiar un învăţător român sunt un eşec, pentru că maghiarii reuşesc să-l alunge.

Românii din Harghita şi Covasna reclamă discriminări etnice la angajare. Românii întâlniţii sunt cu toţii cuprinşi de sentimentul că au fost demult abandonaţi, că sunt ai nimănui. Ei se întreabă dacă mai are statul vreun interes în această zonă sau doreşte să se semeneze un tratat prin care să o dea? Şi bat la porţile Bucureştiului, şi nimeni nu-i ascultă: nici Preşedinţia, nici primul ministru, nici guvernanţii şi nici Parlamentul.

Domnilor,

Credem că pentru aceste locuri trebuie făcut repede ceva. Altfel, va fi prea târziu şi nu se mai poate ajunge la normalitate. Trebuie impus în primul rând respectul legii şi sperăm că actuala guvernare să nu fie surdă la plânsul românilor din Harghita şi Covasna!

Mulţumesc.

(Aplauze ale Grupului parlamentar PUNR.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Urmează domnul deputat Antal Istvan şi se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea.

Vreau să revin, domnii deputaţi Vetişanu, Bivolaru, Nicolicea, Bejinaru, Stanciu, Udrea şi doamna Daniela Popa? Nu sunt, nu au venit.

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Sunt pe undeva, domnule preşedinte! Cum să nu fie?

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În cursul lunii octombrie, de la tribuna Parlamentului, vechi demagoci şi nostalgigi ai regimului totalitar, realizând că reforma începuse să se deruleze, încet, dar sigur, în toate domeniile şi că vremea lor nu se va mai întoarce, au avut mai multe discursuri dure la adresa comunităţii maghiare. În consens cu dumnealor, unii ziarişti, care, la fel, nu realizează că societatea civilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, îşi organizează propria viaţă, şi-au permis să dezinformeze în continuare cititorii. Mă refer la articolele apărute în cotidianul, autointitulat cinic, "Adevărul", semnate de fals-ziaristul Val Vâlcu şi, în special, la un articol apărut pe 14 octombrie, în cotidianul "Evenimentul zilei", sub pseudonimu Paul Stan.

În articolul amintit, la subtitlul "Organizaţii cu caracter paramilitar în Harghita şi Covasna", se enunţă: "În ultimii ani, s-au înmulţit îngrijorător asociaţiile cu caracter paramilitar, sub acoperirea unor echipe de cercetaşi, care au legături cu organizaţiile din afara ţării." Bănuim că se face referire la Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România, care are legături cu organizaţii similare din Ungaria şi Belgia. (Din sală:Dar de ce este separată de cea românească?)

Da, domnilor, aşa este, există această organizaţie, legal înfiinţată, în România, şi ea are legături cu organizaţii din afara ţării, dar în primul rând are legături strânse cu Organizaţia "Cercetaşii României" şi pentru edificarea dumneavoastră şi informarea corectă a opiniei publice daţi-mi voie să vă citesc câteva fraze din Convenţia-acord de asociere între Asociaţia "Cercetaşii României" şi Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România, încheiată la 2 februarie 1993:

"Cele două părţi semnatare ale prezentei convenţii reafirmă că în România, ca şi în toate ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Mişcării "Scout", scoutismul se adresează tuturor tinerilor fără deosebire de origine, rasă sau credinţă şi are ca scop de a contribui la dezvoltarea tuturor tinerilor, ajutându-i să-şi realizeze din plin posibilităţile lor psihice, intelectuale şi spirituale, în calitate de persoane, cât şi ca cetăţenii responsabili şi ca membri ai comunităţilor locale, naţionale şi internaţionale. Ele declară că reprezintă în România o mişcare educativă pentru tineri, bazată pe voluntarism. Ca şi în alte ţări, acţionează ca o mişcare cu caracter apolitic şi are dorinţa de a propune scoutismul tuturor tinerilor ce trăiesc în România.

Organizaţiile ce au reprezentanţi în comitetul de legătură îşi păstrează independenţa, toate drepturile şi obligaţiile ce le revin, pe baza statutelor proprii. Pe de altă parte, organizaţiile ce au reprezentanţi în comitetul de legătură se consideră organizaţii înfrăţite. Scopul acestei conlucrări este dezvoltarea, lărgirea, îmbogăţirea conţinutului educativ al vieţii de cercetaş, precum şi de a asigura o recrutare activă pe o bază foarte largă, care să cuprindă întreaga ţară.

Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România face parte integrantă din Organizaţia naţională "Cercetaşii României", păstrându-şi personalitatea juridică şi structura organizatorică proprie. Ambele părţi se angajează să respecte principiul nediscriminării pe probleme rasiale, confesionale, etnice şi culturale. Organizaţia naţională "Cercetaşii României", în calitate de reprezentant oficial al scoutismului român faţă de OMMS şi de organizaţiile naţionale pentru OMMS, se angajează să se asigure că toate elementele care o compun acţionează în conformitate cu Constituţia Organizaţiei mondiale a mişcării de cercetaşi."

În articolul cu pricina, se mai continuă cum că există, "O tabără compusă din clădiri pentru cazare şi masă în satul Subcetate, unde sunt cazaţi tineri de 16-17 ani, a căror instruire constă în - vezi Doamne ce atentat! - învăţarea religiei şi a unei limbi străine, logistica fiind asigurată de către Biserica Romano-Catolică, îndeosebi parohia din Sighişoara." (Din sală: Ce religie este?)

Aşa este, domnilor! Este vorba de tabăra Kolping, administrată de Asociaţia "Familia Kolping" din Sighişoara. Despre Asociaţia Fiilor Kolping şi istoricii pot afla că primim veşti pentru prima dată din 1855, în care Adolf Kolping, promotorul asociaţiei, menţionează printre altele: "La înfiinţarea asociaţiei, cel mai important este să căutăm pe cât posibil o încăpere spaţioasă şi cu aşezare plăcută." Idee valabilă şi după 143 de ani!

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Timpul, domnule preşedinte! Au trecut 6 minute!

Domnul Antal Istvan:

Există documente care atestă că în Sighişoara, la fel ca în multe alte oraşe din Transilvania, în anii 1930 funcţionau aceste asociaţii. Reconstituirea "Familiei Kolping" la Sighişoara a avut loc la data de 4 decembrie 1991, cu ajutorul domnului paroh Joseph Eberli din Elveţia, iar la data de 27 octombrie 1991, la Roma, conducătorul familiei Kolping, împreună cu 6 fraţi greco-catolici a luat parte la sărbătoarea de beatificare a lui Adolf Kolping, celebrată de însuşi Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea. "Asociaţia Kolping" este o asociaţie mondială care îşi desfăşoară activitatea sa binefăcătoare pe toate cele cinci continente ale globului pământesc. Atât despre asociaţiile unanim apreciate pe plan mondial, numite la noi "paramilitare"...

De fiecare dată, domnilor, trebuie să punem întrebarea: Unde este deontologia profesională, domnilor ziarişti? Cui prodest? Cui foloseşte, domnilor? Nici reconcilierii şi nici imaginii României în lume, în nici un caz!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze din rândurile majorităţii.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ca deputat de Covasna şi reprezentant (neoficial, evident) al românilor din Harghita, sunt obligat să dau răspuns la câteva enormităţi prezentate de la această tribună.

În Miercurea Ciuc, în 1989, erau 14 mii de români. În octombrie anul acesta sunt doar 7 mii! În primăria din Sf Gheorghe, din 62 de angajaţi, nu este nici un român! Comparaţi cu recensămintele pe care le-am prezentat data trecută, recensământul din 1918 şi cel din 1992, şi o să vedeţi scăderi dramatice, până la zero, în marea majoritate a localităţilor, a populaţiei româneşti, în aceste două judeţe.

Revista "22" şi cei care scriu acolo ştiţi cu toţii că sunt finanţaţi de Fundaţia Soros, de aceea scriu în acest fel.

În legătură cu aceste detaşamente de cercetaşi, eu citesc foarte mult şi ziarele maghiare din aceste două judeţe, în Haromszek, de 17 ori, în vara aceasta, sunt menţionate aceste detaşamente de cercetaşi, care au acţionat sub lozinca următoare: "Să ne cunoaştem patria!" Dar compoziţia cercetaşilor era aşa: din România, din Slovacia, din Ungaria şi din Serbia. A cui patrie voiau să o cunoască? Şi să menţionăm şi faptul că, printre alte activităţi creştineşti, au revopsit şi unele borne ale fostei graniţe din timpul ocupaţiei austro-ungare.

Timp de 3 zile, doamnelor şi domnilor, 25 de deputaţi, însoţiţi de ziarişti şi de reprezentanţi ai TVR şi radio, au mers în câteva localităţi din judeţele Harghita şi Covasna pentru a vedea la faţa locului dacă sunt adevărate sau nu plângerile românilor din aceste judeţe. De menţionat faptul că UDMR, prin deputatul Tiberiu Kovacs, a declarat vizita ca "ilegală" (citez din declaraţia dânsului).

Neputând-o bloca, UDMR a trimis în teritoriu ordine severe pentru ca posibilitatea de informare corectă să fie anulată. Doar un exemplu vă dau în acest sens: inspectoarea generală a învăţământului din Covasna, doamna Kerestelly Irma, a emis o notă telefonică (deci, o circulară) pentru toate şcolile de pe traseu, în care se spunea."O să vină o delegaţie de parlamentari. Să nu vă plecaţi în faţa lor! Spuneţi profesorilor români că tot cu noi vor rămâne!"

Chiar şi în condiţiile unor severe măsuri luate de UDMR pentru a ascunde adevărul, situaţia dramatică a românilor din Harghita şi Covasna a reieşit la lumină cu claritate şi aţi văzut, pentru prima dată în istoria post-decembristă, toată presa centrală a fost la unison, chiar şi "România liberă", şi a prezentat această situaţie dramatică. Vreau să felicit de la această tribună a Parlamentului român - şi pentru prima dată am această ocazie - toată presa română pentru felul obiectiv în care a ştiut să prezinte această situaţie dramatică, pentru faptul că, într-adevăr, s-a lăsat emoţionată, impresionată de dramatismul situaţiei românilor din cele două judeţe.

S-a dovedit, încă o dată, că tot ceea ce am spus din 1989 până astăzi de la această tribună până astăzi în legătură cu această problemă a fost adevărat. Aţi văzut, domniile voastre, că s-a întâmplat un lucru cu totul ieşit din comun: la unison, presa a prezentat această situaţie dramatică.

De remarcat faptul că un reportaj edificator, obiectiv, a scăpat chiar la Televiziunea română şi am aflat ulterior de ce: în ziua de vineri, când, seara, s-a prezentat acel reportaj la televizor, doamna Alina Mungiu Pippidi lipsea din redacţie. Este bine! O rog să mai lipsească din când, în cănd pentru ca adevărurile legate de aceste judeţe să poată răzbate şi la Televiziunea română naţională.

Deci, de nenumărate ori, vă aduceţi aminte cei care sunteţi mai vechi în Parlament, de la această tribună, am prezentat situaţia dramatică a românilor din Harghita şi Covasna (în paranteză, să vă spun că tocmai din această cauză am insistat şi am cerut conducerii PUNR să candidez pe listă într-unul din aceste două judeţe, pentru că, uitându-mă pe harta României, mi-am dat seama că acolo, chiar în centrul României, este locul cel mai periclitat pentru soarta naţiunii române). Din 1990, de fiecare dată când spuneam aceste lucruri la tribuna Camerei Deputaţilor, am fost etichetat drept naţionalist, extremis, şovin ş.a.m.d.

După această excursie, să-i zicem, îi întreb pe cei care m-au etichetat astfel: cine a greşit? Eu sau ei, că nu s-au dus acolo să se informeze? Interesant este faptul că aceste relatări corecte au apărut zilele acestea chiar în ziarele care includeau etichetările nedrepte pe care le-am prezentat mai înainte.

Din păcate, doamnelor şi domnilor colegi şi domnule preşedinte, ne aflăm într-un moment în care, cu toată această asuprire politică de deznaţionalizare a românilor din cele două judeţe, Guvernul actual insistă pe aplicarea în practică a tuturor revendicărilor UDMR. Iată ce s-a întâmplat în Senatul României ieri! Iată cum legea aceea a învăţământului, cât de cât făcută serios de Comisia pentru învăţământ a senatului, a fost din nou amânată!

Întrebarea este dacă marele partid al lui Iuliu Maniu, care, efectiv, conduce astăzi ţara, Iuliu Maniu, care a contribuit la realizarea statului naţional unitar român, mai este astăzi un partid naţional românesc, mai reprezintă sentimentele românilor sau doar sentimente-interese de conjunctură ale actualei conduceri a PNŢCD?

Mulţumesc.

(Aplauze ale Grupului parlamentar PUNR.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cu timpul suntem, evident, peste limită. Din cei incluşi pe listă au mai rămas doi: domnul deputat Miron Chichişan şi domnul deputat Lazăr Lădariu. Măcar unul să mai vorbească...

Membrii Grupului parlamentar PUNR (din sală):

Să-i lăsăm pe amândoi!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Hai să vedem, care din ei doi se hotărăşte, să poftească la tribună! Domnul deputat Miron Chichişan. Vă rog!

Domnul Miron Chichişan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Liberalizarea preţurilor la carne şi produse din carne din luna februarie 1997 a dus la o severă reducere a puterii de cumpărare a populaţiei şi, implicit, la scăderea vânzărilor şi a consumului. Dacă în anul 1996, se înregistra o producţie de carne tăiată de 606.417 t, din care în sectorul privat 225.000 t, în semestrul I 1997 se realiza un total de 165.981 t, din care 29.421 t în sectorul privat. La preparate din carne, în 1996, se înregistra un total de 149.658 t, din care în sectorul privat 80.015 t, iar în semestrul I 1997 s-a înregistrat un total de 32.951 t, din care în sectorul privat 15.814 t. Nu sunt înregistrate rezultate mai bune nici la conservele din carne, unde, în anul 1996, se înregistra o producţie de 18.260 t, din care 769 t în sectorul privat, iar în semestrul I s-a realizat un total de 6.622 t, din care numai 88 t în sectorul privat. Datele Comisiei naţionale de statistică arată, deci, reducerea producţiei în semestrul I 1997 la mai puţin de jumătate din cea a anului trecut şi, ceea ce este şi mai grav, scăderi chiar mai mari în sectorul privat al industriei cărnii. Cum comerţul exterior influenţează nesemnificativ balanţa internă, în primele 6 luni ale anului ne putem lăuda cu un consum individual de 7 kg de carne şi 1,4 kg preparate din carne sau, ca să fiu mai concret, românul a mâncat 4 g de mezeluri pe zi.

Asemenea cifre ne scutesc de orice comentariu asupra nivelului de trai atins în România în ultimul an. Vom analiza doar câteva cauze ale transformării românilor în popor vegetarian.

Fiscalitatea excesivă. Spre deosebire de ţările dezvoltate, unde alimentele esenţiale sunt taxate sub nivelul general şi uneori chiar scutite de taxe, aplicarea acestei Hotărâri de Guvern nr. 3/1997 referitoare la constituirea fondului de pensii pentru agricultori determină un impozit ce încalcă preţul cu 15-20%. Mai mult, impozitul se aplică asupra veniturilor, încât un agent economic ce nu are profit este obligat să achite această taxă apelând la credite bancare.

Integrarea europeană presupune reducerea şi, în final, eliminarea barierelor în calea unui comerţ liber. PUNR este adeptul competiţiei, dar suntem adepţii unei competiţii corecte, în care concurenţii să se bucure de condiţii similare, dacă nu chiar egale. Or, constatăm că din start producătorii români sunt defavorizaţi datorită subvenţiilor practicate în agricultura europeană, care sunt inexistente în România, un fabricant străin de mezeluri lucrează cu o materie primă mai ieftină decât cea de pe piaţa românească. Exemplu: Austria, dă subvenţii la carnea de porc 34%, la pasăre 49%; Elveţia - 61% la carne de porc, 82% la pasăre; Norvegia - 57% la porc, 52% la populaţie; Polonia - 36% la carnea de porc, 45% la pasăre; Ungaria - 29% la carnea de porc, 37% la populaţie; România - 0% la carne de porc, 0% la pasăre.

Primele de export. Acelaşi fabricant ce lucrează cu o carne mai ieftină, beneficiază şi de prime la export, ce determină preţuri mai mici la produsul finit. Exemplu: în Franţa şi Germania, se oferă 500 de dolari pe tonă primă la export pentru conserve şi 300 pentru carnea de porc.

Aceste avantaje, de care nu se bucură producătorul român, fac să asistăm la pătrunderea tot mai agresivă a preparatelor de carne importate. Această situaţie va genera ieşirea de pe piaţă şi apoi dispariţia sectorului autohton a industriei cărnii, îngroşarea numărului şomerilor, reducerea veniturilor statului rezultate din taxele şi impozitele aplicate acestor agenţi economici, reducerea nivelului de trai al populaţiei.

PUNR-ul propune măsuri de remediere a situaţiei: acordarea unor facilităţi producătorilor români, similare celor de care se bucură cei din Europa, subvenţii, prime, credite ieftine, taxe vamale reduse la materiile prime. Este de neînţeles ca taxa vamală la importul de carne să fie 25%, iar cea aplicată la produsele finite 15%, aplicarea unor taxe vamale ce să compenseze handicapul cu care pleacă producătorul român.

În ceea ce priveşte Hotărârea de Guvern 3/'97, deoarece este evidentă necesitatea colectării sumelor necesare fondurilor de pensii pentru agricultori, propunem ca soluţii: creşterea TVA-ului cu 1%, dispersarea taxei la toţi agenţii economici din toate ramurile economiei naţionale, în fond toată populaţia mănâncă şi, deci, datorează gratitudine ţăranului român. Este nedrept ca unei populaţii sărăcite şi subnutrite de atâţia ani să i se scumpească artificial tocmai hrana! Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu şi cu asta încheiem lista primei părţi pe ziua de astăzi.

Domnul Lazăr Lădariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Se spune adesea că întâmplarea are hăţişurile ei pâcloase, atribuite de interpretările posibile din spatele lor. Ar fi unul dintre motivele întemeiate pentru care de fiecare dată ele trebuie privite dincolo de aparenţe, reconsiderate şi dublate de o viziune integratoare a fenomenelor. Dincolo de aceste aparenţe se situează evidenţele. Trei dintre acestea au constituit substanţa acestei intervenţii.

1. Aflat nu de mult în Ungaria, artisul de renume sculptorul Florin Codre a fost victima forţei oarbe şi neghioabe. O agresiune inutilă pornită dintr-o judecată limitativă s-a abătut asupra capului aureolat de glorie al marelui artist. Motivul? Cu uşurinţă este invocată îndeobşte penibila confuzie. Altul trebuie să fie adevărul. Acesta ar putea fi faptul că Florin Codre este autorul monumentalei statui a craiului munţilor, Avram Iancu, aflată în faţa Catedralei Ortodoxe din Tg.Mureş, profanată de fanatacii separatismului etnic în 1990.

2. Un membru al delegaţiei României la Campionatul Mondial de Box, Viorel Soroceanu, antrenorul echipei "Voinţa" Iaşi a fost arestat de trei poliţişti, fără motiv, în gara budapestană Kerety, bătut, i s-au pus cătuşe ca unui infractor înrăit, dus apoi la secţie şi percheziţionat corporal. A fost invocată lipsa paşaportului. Toate acestea în vreme ce doar un simplu telefon ar fi fost suficient pentru elucidarea situaţiei. Din păcate, bunăvoinţei, omeniei, raţiunii le-au luat locul cinismul nemeşesc şi dispreţul suveran.

3. Petrecându-şi concediul la Tuşnad, braşoveanul F.Dorinel a avut nefericita ocazie să simtă pe propria piele, în enclava etnică, efectele tratamentului bilingv. Pentru că nu a ştiut omul să răspundă ungureşte la o întrebare, în propria lui ţară, România, a fost bătut covor de Lörinczi Tibor, Botar Imre şi Tody Gabor. Ce legătură ar putea exista între dovedita politică de grotă a rotirii reteveiului deasupra capului tulburat? Are. Românul este privit de sus, cuvântul românesc provoacă alergie în Harghita şi Covasna şi în Ungaria deopotrivă.

Nicolae Ioan Bontaş, Şerban Neagu, Ionel Sand au fost omorâţi pentru că au îndrăznit să cânte şi să vorbească în limba strămoşească.

O scontată intimidare a românilor aflaţi fie în propria ţară, fie în Ungaria, cuprinde şi plătirea poliţelor cu pumnii şi cu palmele pentru frustrări şi înfrângeri istorice. Îşi arată roadele de fapt o politică împinsă dincolo de limitele bunului simţ. Şi pentru ce? Pentru că pretindem ca slujbaşii publici să vorbească româneşte, adică în limba oficială a statului. Că noi spunem răspicat că istoria românilor şi geografia patriei nu trebuie predată decât în limba română? Pentru că senatorul George Pruteanu nu face pasul înapoi? Că nu vrem în ruptul capului universitate maghiară la Cluj Napoca? Pentru că nu vom accepta niciodată români marginalizaţi şi preoţi alungaţi prin Harghita, Covasna şi Mureş? Pentru că nu ne lăsăm asimilaţi şi nu mai vrem să ne întoarcem la regiuni autonome maghiare şi la enclave etnice? Că nu suntem de acord cu o putere care, umăr la umăr cu UDMR, dărâmă această Românie? Dar asta-i altă poveste, iar cei care se prefac numai că nu ne cred, nici atunci când au dovezile în faţă, niciodată nu ne vor putea convinge că toate acestea sunt întâmplătoare. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cu aceasta, închidem prima parte a şedinţei, deci cea dedicată intervenţiilor dumneavoastră şi sper ca în... Deci voi apăsa pe clopoţel şi în cinci minute începem şedinţa. (Clopoţel, aşteptare).