Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 1997

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:

 

Şedinţa a început la ora 8.20.

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Kovacs Csaba Tiberiu, secretar.

*

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 4 noiembrie 1997, a Camerei Deputaţilor.

Vom începe cu partea de şedinţă consacrată intervenţiilor deputaţilor şi vom începe cu domnul deputat Vasile Vetişanu. Se pregăteşte domnul deputat Naidin. Afrăsinei, Bejinariu, nu sunt; Daniela Buruiană? Nu e. Lazăr Lădariu? Bun. Domnul Ţurlea urmează, care e prezent, e unul din cei mai conştiincioşi colegi pe care îi avem în Parlament.

 
 

Domnul Petre Ţurlea (din sală):

Să se scrie în stenogramă.

 
 

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nici o grijă, se scrie.

 
Vasile Vetişanu - evocarea a două uriaşe personalităţi ale culturii române - Alexandru Haşdeu şi Bogdan Petriceicu Haşdeu;

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Vasile Vetişanu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Încerc astăzi să evoc, în intervenţia mea, figurile nobile ale celor doi Haşdei, Alexandru Haşdeu şi Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Alexandru Haşdeu reprezintă figura nobilă, prin acţiunile lui, de la a cărui moarte se împlinesc, la 9 noiembrie în acest an, 125 de ani. A fost un întemeietor de gânduri în dorinţa sa de a reînvia "antica glorie a Moldovei", cum spune el, Moldova ce se întindea până la Nistru şi dincolo de Nistru, el născându-se la Cristineşti, lângă Hotin, localitate aflată în prezent în Ucraina. Toată truda lui a fost îndreptată spre cunoaşterea trecutului neamului său românesc, fiind ales în 1866 membru al Societăţii Literare Române, care va deveni în 1879 Academia Română. Sunt cunoscute înprejurările în care el a fost împiedicat de autorităţile ruseşti să vină la Bucureşti, pentru a se simţi tot mai izolat în viaţa sa. S-a aplecat spre fenomenul culturii populare, arătând că aceasta reprezintă aceeaşi asemănare şi în Moldova, la Iaşi şi la Cernăuţi în Bucovina şi la Chişinău în Basarabia şi la Blaj în Transilvania.

L-a urmărit geniul popular. Când se adresează către elevii din ţinutul Hotinului, le descoperă unitatea de suflet românească de pretutindeni, trăind prin acelaşi filon al vieţii populare în tot ceea ce a creat.

Fiul său, Bogdan Petriceicu Haşdeu, de la a cărui moarte se împlinesc în acest an 90 de ani, a fost un uriaş al culturii româneşti, a cărui activitate nu încape în comentariul obişnuit al istoricului, al criticului literar, al filologului sau al lingvistului. Haşdeu e mult mai mult în aria spiritualităţii noastre naţionale, pe care, s-ar putea spune, cu o mică exagerare, a întemeiat-o nu atât prin contribuţiile sale directe, cât mai ales prin dezvăluirea imaginii creatoare de viaţă a unui popor, descoperit prin spiritul cel viu, poporan, aparţinând celor mulţi şi necunoscuţi.

Variabila lui Haşdeu, introdusă în corpusul culturii româneşti, are acest merit, de a ne fi pus la egală distanţă de creaţia spirituală a popoarelor europene afirmate în cultură şi în istorie şi datorită tot lui a fost năruit acel complex psihologic de inferioritate în faţa altora, pe care numai răuvoitorii şi cei care nu ne-au cunoscut l-au inventat.

De la aceste dimensiuni va trebui spus încă ceva, mai mult decât s-a spus despre Bogdan Petriceicu Haşdeu, dincolo de caracterizările obişnuite comemorative. Lucările lui, de la "Magnum ethimologicum" până la "Istoria critică a românilor" sau "Cuvinte din bătrâni" sunt o mărturie.

Politic, atât Alexandru Haşdeu, cât şi fiul său, Bogdan Petriceicu Haşdeu, au văzut întotdeauna pericolul rusesc pentru ţara noastră şi l-au făcut evident. Vă mulţumesc.

 
Lazăr Lădariu - câteva argumente ce caracterizează demersurile şi faptele PUNR;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Să vedem, domnii deputaţi Bejinariu, Afrăsinei sau Naidin sunt aici? Nu. Daniela Buruiană nu este. Domnul deputat Viorel Pop? Este. Deci urmează domnul deputat Viorel Pop. A, aţi venit? Sunteţi primul pe listă, e adevărat. Atunci, domnul deputat Lazăr Lădariu de la Grupul parlamentar PUNR şi urmează domnul deputat Viorel Pop. Vă rog.

 

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-un moment al inflamării atmosferei şi al exploziei necontrolate a nervilor declanşate de declaraţiile politice de joi dimineaţa, domnul deputat Puiu Haşotti s-a exprimat de la acest microfon la adresa Partidului Unităţii Naţionale Române: "Aveţi un trecut începând din 1944, când au venit tancurile ruseşti".

Vă asigurăm, stimaţi colegi, că această intervenţie se bazează pe un principiu dominant în relaţiile interumane, al respectului reciproc, obiectivităţii şi fair-play-ului, convins fiind că mai presus de toate trebuie să se situeze în Parlament benefica luptă de idei. Este convingerea care ar trebui să caracterizeze toate demersurile noastre. Este şi motivul pentru care nu vom comite gafa de a-l identifica pe domnul Puiu Haşotti cu partidul din care face parte, nu vom recurge la aprecieri hazardante, riscante, globalizatoare, de genul celei pomenite mai sus, prin care domnia sa asociază Partidul Unităţii Naţionale Române, care a luat naştere din durerea noastră ardelenească în martie 1990, cu un trecut începând din 1944 şi cu venirea tancurilor ruseşti, după cum se exprimă. Jignirii impardonabile îi vom opune câteva argumente greu de clătinat de neprietenii noştri.

Partidul Unităţii Naţionale Române s-a născut din durere şi nu întâmplător în Ardeal, rana noastră nevindecată, acolo unde focul stârnit de iredentismul maghiar înteţit de ură, răzbunare, intoleranţă şi orgolii era mai mare.

Partidul Unităţii Naţionale Române a fost acolo, pe baricada de foc de la Tg.Mureş, când, după planuri şi scenarii abil confecţionate prin cancelarii străine, se dădea lovitură de stat prin ocuparea cu asalt a prefecturii, cu mână internă şi externă.

Partidul Unităţii Naţionale Române a atras atenţia unei ţări întregi asupra pericolului separatismului în şcoli şi universităţi, asupra încercărilor de a introduce o a doua limbă oficială, maghiara, a inutilelor plăcuţe bilingve, asupra tendinţelor de a reînfiinţa o altă regiune autonomă maghiară.

Partidul Unităţii Naţionale Române a luat apărarea românilor, barbar loviţi în martie '90 în Piaţa Trandafirilor din Tg.Mureş.

Partidul Unităţii Naţionale Române a făcut publică incendierea caselor românilor din Sovata şi arderea Bisericii Ortodoxe Române din Valea Iovăceni.

Partidul Unităţii Naţionale Române a spus pentru prima oară că românii umiliţi din Harghita şi Covasna se simt străini în propria lor ţară şi a cerut să se facă lumină asupra rapoartelor Harghita, Covasna şi Mureş.

Partidul Unităţii Naţionale Române a contracarat acţiunile antiromâneşti din Transilvania ale organizaţiei extremiste UDMR.

Partidul Unităţii Naţionale Române a fost cel care nu a închis ochii la uciderea românilor Nicolae Ioan Bontaş, Ionel Stan, Şerban Neagu.

Partidul Unităţii Naţionale Române a fost cel care, la Cotroceni şi Palatul Victoria, a susţinut că modificările legilor învăţământului şi administraţiei publice locale vor constitui canistra cu benzină aruncată pe focul mocnit al răbdării românilor ardeleni. Şi toate s-au adeverit.

Câteva cuvinte care să scuze o afirmaţie necontrolată ar fi fost binevenite în cazul unei astfel de gafe impardonabile. Era de aşteptat şi firesc. Din păcate, n-a fost să fie aşa. O încăpăţânare a ambuscat logica, cumpănita judecată şi spiritul fair-play-ului.

N-am pretins niciodată să ne înţelegeţi. Aţi dovedit, domnule deputat, încă o dată că gândind astfel, adică reducţionist, nici n-aţi putea fi în stare. Păcat! Păcat de această inutilă dare cu stângul în dreptul. Mulţumesc.

 
Viorel Pop - enumerarea efectelor dezastruoase pentru economia românească, ce decurg din aplicarea Ordonanţei nr.59/1997;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Viorel Pop. Şi să vedem cine a mai venit. Domnii şi doamnele Naidin, Afrăsinei, Bejinariu, Daniela Buruiană, domnul deputat Becsek Garda Dezideriu Coloman este. Deci domnul deputat Viorel Pop, urmează domnul deputat Becsek Garda Dezideriu Coloman. Vă rog.

 

Domnul Viorel Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Apreciez că anunţata remaniere guvernamentală nu va rezolva problemele de fond ale economiei şi ale reformei, dacă Guvernul nu va proceda la o fundamentală schimbare de mentalitate şi de concepţie în activitatea sa. Rolul şi răspunderile pe care trebuie să şi le asume fiecare şi echipa în ansamblul ei trebuie structural regândite pentru a stopa produsele penibile, de-a dreptul otrăvitoare, pe care Guvernul le aruncă cu atâta superficialitate pe piaţa deciziilor economice fundamentale. Un astfel de produs îl reprezintă Ordonanţa de urgenţă nr.59/97 privind destinaţia sumelor încasate de FPS în cadrul procesului de privatizare a societăţilor la care statul este acţionar.

Am mai abordat tema acestei ordonanţe pe vremea când era doar în fază de proiect, în speranţa că se va renunţa la această idee foarte periculoasă pentru economie. De la începutul lunii octombrie însă ordonanţa cu pricina este fapt împlinit. Ea produce efecte juridică, chiar dacă nu a fost dezbătută şi adoptată în Parlament şi promulgată de preşedinte.

Fiind vorba de o ordonanţă extrem de dăunătoare pentru economie, cu efecte explozive asupra derulării reformei, consider că ea trebuie să treacă în acelaşi regim de urgenţă în care a fost trimisă prin cele două Camere ale Parlamentului, singurele în care mai există speranţa că vor exista oameni avizaţi şi responsabili pentru a opri această absurdă iniţiativă legislativă a Guvernului.

În esenţă, ordonanţa incriminată prevede că veniturile obţinute de FPS în urma vînzării părţilor sociale şi acţiunilor deţinute de stat la societăţile comerciale au următoarele destinaţii: 70% se varsă la bugetul de stat, 15% se utilizează pentru constituirea fondului special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, iar 15% rămâne la dispoziţia FPS.

Până la apariţia acestei aberante ordonanţe, între 40-60% din fondurile rezultate din privatizare erau returnate societăţii comerciale pentru stingerea datoriilor restante şi pentru retehnologizare, transformând actul privatizării într-un moment de reală relansare a societăţii în cauză prin injecţia de capital administrată. Ca să nu mai vorbim şi de faptul că din sumele rămase după alocarea cotei de 40-60%, pe lângă cheltuielile fireşti necesare pentru activităţile FPS, se puteau constitui resurse destinate fondului special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, pentru a fi utilizate pentru retehnologizarea altor societăţi comerciale viabile în vederea pregătirii lor pentru privatizare.

Consider că, lansând această surprinzătoare ordonanţă, Guvernul a izbutut din plin următoarele: în societăţile comerciale privatizate , care păşesc sub noul statut al proprietăţii cu visteria goală, fără vlagă, fără nici cea mai mică putere de a se relansa tehnologic şi economic, în interesele investitorilor români, atât cât sunt ei, care se văd puşi în situaţia de a achita sumele mari rezultate din evaluare sau din negocieri, fără să beneficieze de nici cel mai mic avantaj, în interesul investitorilor străini, care au considerat returnarea cotei de 40-60% din preţul cumpărării unei societăţii comerciale, singurul avantaj consistent pe care România îl oferea partenerilor din străinătate interesaţi în privatizarea din România.; în interesle pe termen lung ale economiei, întrucât sumele vărsate la buget sunt deturnate din circuitul normal al reinvestirii în activităţi productive, intrând în sfera consumului a bugetului de stat.

Consider că fondurile rezultate din privatizare trebuie lăsate în circuitul lor normal, natural, modificând eventual doar structura destinaţiilor. Astfel, s-a conturat un punct de vedere susţinut şi de alte partide parlamentare, ca din aceste fonduri, o parte, până la 20% să rămână la dispoziţia FPS, pentru acoperirea cheltuielilor specifice, iar restul de 80% să fie direcţionat pe două direcţii: pentru constituirea unui fond special de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii 40%, către fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului 40%.

Solicit ca în cel mai scurt timp neinspirata ordonanţă 59 să fie dezbătută în Senat şi în Camera Deputaţilor pentru a o respinge şi a-i stopa efectele dezastruoase pentru economia românească. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Becsek Garda Dezideriu Coloman - denunţarea campaniei antimaghiare prin intermediul mass-mediei;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Becsek Garda Dezideriu Coloman. Se pregăteşte... deci, ia să vedem, domnii deputaţi Naidin, Afrăsinei, Bejinariu nu sunt, Daniela Buruiană nu este, domnul deputat Petre Ţurlea urmează.

 

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din toamna acestui an a început o ofensivă prin intermediul mass-mediei scrise şi electronice împotriva populaţiei maghiare din judeţele Covasna şi Harghita. Noi suntem obişnuiţi cu instigarea populaţiei majoritare împotriva minorităţilor. Ne-am obişnuit şi cu faptul că actuala opoziţie, atât în trecut, cât şi în prezent, prin promovarea neadevărurilor, încearcă să câştige un capital politic. Cetăţeni de naţionalitate română, care locuiesc în judeţele Harghita şi Covasna, exprimă însă în mod deschis dezacordul faţă de campania antimaghiară desfăşurată de unele ziare. Astfel, în mod concret amintesc cazul domnului Petraru Gheorghe, care locuieşte în oraşul Gheorghieni şi care, la data de 1 octombrie 1997, a adresat o scrisoare pentru publicare ziarelor "Adevărul", "România Liberă" şi "Roman Magyar Szo" (!) în legătură cu articolul prezentat în cotidianul "Adevărul" din 26 septembrie 1997. Din păcate, nici unul din ziarele amintite nu a prezentat punctul de vedere al domnului Petraru Gheorghe în legătură cu cele zece puncte formulate în cotidianul "Adevărul", care ulterior a constituit obiectivele vizitei neoficiale organizate de către PDSR în cele două judeţe. Prin urmare, juristul din Gheorghieni m-a rugat să aduc la cunoştinţa Camerei Deputaţilor punctul lui de vedere privind cererile celor care se autointitulează "români din Harghita şi Covasna".

În continuare aş citi câteva idei din scrisoarea domnului Petraru:

"Românii care stau şi s-au aşezat pe aceste meleaguri, stau bine merci şi se înţeleg foarte bine cu conaţionalii lor maghiari, secui. Structura demografică a acestor judeţe este aşa cum este şi nu se pot face importuri obligatorii, ca pe timpul răposatului, mai cu seamă cei cu studii pentru stagiul obligatoriu, dar şi din aceştia cunosc foarte mulţi care au venit, s-au pus cu burta pe treabă, s-au instalat aici şi au făcut cămine familiale şi nu mai pleacă. Nu corespunde adevărului că românii au fost alungaţi. Acestea sunt poveşti de adormit copiii.

Respectivul articol este scris de reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita, dar care-s aceştia? De ce nu-şi dă măcar un nume cu prenume şi domiciliu, sediu?

Prerogative de monitorizare şi control al legislaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor românilor din zonă? Aceste aspecte, în opinia mea, sunt realizate la nivel de ţară, la nivel naţional şi sunt organe abilitate şi în acest domeniu numai cu condiţia să se arate inteligent profesionalismul în fiecare domeniu.

Cum am observat eu, în aceste zone, referindu-mă cu predilecţie la judeţul Harghita, unde trăiesc şi locuiesc, legile şi normele adoptate se respectă şi se aplică în spiritul şi litera legii deopotrivă, atât de unii, cât şi de alţii, fără deosebire. Şi aici este o condiţie, să citeşti legea, actul normativ, să o înţelegi şi să dai o interpretare logică, nu după logica unora.

Domnilor, cei din ligă, fundaţie, asociaţie, iniţiatorii menţionatului articol, dacă se citesc atent pasajele subpunctul 2, doresc ca alţii să vină să le facă dreptate, curăţenie, ordine în ograda domniilor lor".

Am amintit doar câteva idei din scrisoarea domnului Petraru şi aş pune întrebarea în încheiere: interesele căror români vor să apere cei care lansează această campanie antimaghiară?

 
Petre Ţurlea - apel la unitate în jurul Bisericii Ortodoxe Române;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci domnul deputat Petre Ţurlea şi să vedem dacă au venit domnii deputaţi sau doamnele Naidin, Afrăsinei, Bejinariu? Nu sunt. Neculai Popa? Este? Nu este? Nicolae Groza este. Da. Deci urmează domnul deputat Nicolae Groza. Vă rog.

 

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Sunt constrâns de intervenţia cu totul curioasă a colegului nostru de mai înainte să spun două vorbe pe marginea ei.

Spunea domnul coleg adineauri că există o ofensivă împotriva populaţiei maghiare. Este adevărat, pentru prima dată din 1990 încoace a fost un concert unanim. Toate ziarele săptămâna trecută au prezentat situaţia dezastruoasă a românilor din Covasna şi Harghita. Nu este adevărat că ar fi o ofensivă împotriva populaţiei maghiare, dar este adevărat că este o ofensivă împotriva populaţiei româneşti, dirijată de către UDMR.

Mi se pare că, de la o vreme constat că microfonul acestei Camere a Deputaţilor este folosit pentru a lansa cu din ce în ce mai mare fermitate şi impertinenţă, aş putea spune, minciunile UDMR-ului despre situaţia din Harghita şi Covasna. Trebuie o dată spus adevărul în faţa întregii ţări despre situaţia românilor de acolo şi despre cei care sunt vinovaţi pentru această situaţie. Am încheiat această mică paranteză.

Aflăm, doamnelor şi domnilor colegi, din presa ultimelor zile, că Papa Ioan Paul al II-lea a cerut Guvernului României, prin noul ambasador român la Vatican, retrocedarea a 1.300 localuri de şcoli din Transilvania către Biserica Romano-Catolică şi a 2.000 de biserici din aceeaşi regiune către Biserica Greco-Catolică.

La mijloc este o interpretare proprie, iezuită a istoriei spaţiului românesc şi la mijloc este şi o minciună.

1. Cele 1.300 localuri de şcoli revendicate pentru Biserica Romano-Catolică au aparţinut organizaţiei cunoscute sub numele Statusul Romano-Catolic. A fost înfiinţată în secolul al XVI-lea. În a doua parte a secolului al XVIII-lea, în timpul Mariei-Tereza, odată cu desfiinţarea Ordinului iezuit, bunurile Statusului au intrat în proprietatea statului habsburgic. De aici, în 1867, odată cu crearea dualismului austro-ungar, aceleaşi bunuri au intrat în proprietatea statului maghiar. Articolul 4 al Tratatului de la Trianon din 1920 a dat toate proprietăţile statului maghiar din Transilvania în mâna statului român. În 1931, pentru a răspunde pretenţiilor Bisericii Romano-Catolice de a fi moştenitoarea Statusului, s-a format o comisie interministerială condusă de Onisifor Ghibu. Pentru a răspunde la aceeaşi întrebare, în perioada 1946-1948, a funcţionat o altă comisie condusă tot de către Onisifor Ghibu. În ambele cazuri s-a răspuns că statul român este proprietarul de drept. Există şi trei cărţi publicate în acest domeniu. Deci în 1948, cele trei 1.300 de localuri de şcoli nu au fost luate de la Biserica Romano-Catolică, pentru că de drept nu aparţineau acesteia. Aşadar, nu avem ce-i retroceda.

2. În 1700, prin violenţa statului habsburgic, o parte a bisericilor românilor din Transilvania au fost trecute sub jurisdicţia Papei. În 1762, la îndemnul Papei, statul habsburgic a trimis pe generalul Bukov în Transilvania pentru a distruge bisericile româneşti care refuzau să treacă la catolicism. Cu tunurile, generalul Bukov a dărâmat 200 de astfel de biserici ortodoxe, care i-au fost indicate de către seminariştii greco-catolici de la Blaj. În 1948, au fost redate Bisericii Ortodoxe Române toate lăcaşele de cult româneşti din Transilvania.

Şi, iată, evident, întrebarea: ce greşeală istorică îndreptăm? Doar aceea din 1948? De ce nu şi pe aceea din 1700?

În ultimii ani, constat, doamnelor şi domnilor colegi, faptul că catolicismul a declanşat o puternică ofensivă împotriva ortodoxismului şi a statelor care susţin ortodoxia. Vă aduceţi aminte probabil că în 1992 Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul uneia din vizitele în Ungaria, lansa îndemnul la război împotriva Serbiei, pentru a se crea Statul catolic al Croaţiei. În România, preoţii catolici sunt în marea lor majoritate maghiari şi înfocaţi propagatori ai iredentismului maghiar. Ţelul final al catolicismului în România a fost exprimat de către episcopul romano-catolic de Iaşi, domnul Gherghei, acum patru ani: "Trebuie să facem orice efort pentru a desfiinţa enclava ortodoxă din această ţară, România fiind singura ţară latină care a rămas necatolicizată". Desfiinţarea enclavei ortodoxe înseamnă desfiinţarea României, pentru că poporul român s-a născut ortodox, la fel şi statul român. Iată dar că papalitatea a devenit pe faţă duşman al statului şi poporului român.

În aceste condiţii, apelul la unitate în jurul Bisericii Ortodoxe Române este absolut necesar, iar unitatea în jurul acesteia este un act de patriotism. Mulţumesc.

 
Nicolae Groza - despre politica Ministerului Cercertării şi Tehnologiei în domeniul manageriatului în cercetarea ştiinţifică românească;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Groza şi să vedem dacă au apărut domnii deputaţi Naidin, Afrăsintei, Bejinariu, Buruiană? Ionescu Nicolae este aici, da? Romulus Raicu este, da? Bun, o să urmeze însă domnul deputat Dumitru Bălăeţ, după care domnul deputat Ionescu Nicolae, Vă rog.

 

Domnul Nicolae Groza:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am adresat câteva întrebări Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, pentru a vedea ce s-a întreprins în domeniul managementului în cercetarea ştiinţifică românească. Răspunsurile Ministerului Cercetării şi Tehnologiei vin mereu ca un leit motiv referitoare la folosirea cu grijă a banului public, folosire raţională şi eficientă, pe care şi eu o împărătşesc în totalitate. Dar nu găsesc o explicaţie plauzibilă privind rectificarea bugetului din luna august a.c., care s-a făcut la capitolul Ministerului Cercetării şi Tehnologiei cu un minus de 55 miliarde lei, în condiţiile în care sunt unităţi de cercetare unde nu s-au primit salariile de două-trei luni de zile.

Nu înţeleg politica Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, având în vedere că nu există o dotare corespunzătoare, cu instalaţii şi aparatură la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană.

De asemenea, vreau să subliniez că manageri de la apa minerală, de la vodcă etc. participă la pregătiri de specialitate prin programele tip PHARE, SOROS, GAN, EUREKA şi altele, pe când cei din cercetarea ştiinţifică aşteaptă restructurarea cercetării din România.

Şi atunci, cum se pot pretinde rezultate care să intre în concurenţă reală cu cele din Uniunea Europeană când nu se vrea o cercetare românească performantă? De ce Ministerul Cercetării şi Tehnologiei nu optează şi nu susţine o participare mult mai numeroasă a cercetătorilor la pregătire prin programe internaţionale, pentru o îmbunătăţire a surselor şi pentru folosirea tehnologiei de vârf, la informarea şi documentarea personalului din cercetare?

Întrucât politica Ministerului Cercetării şi Tehnologiei nu a ieşit încă la suprafaţă şi nu este transparentă, cadre din cercetarea ştiinţifică cer domnului prim-ministru Victor Ciorbea să arunce o scurtă privire şi să vadă ce fac truditorii cercetării ştiinţifice româneşti. Cer să se rectifice cu semnul plus bugetul pentru cercetare prin alocarea a 2% din suma încasată din vânzarea întreprinderilor de către FPS. Aceasta pentru că cercetarea şi proiectarea contribuie direct la retehnologizarea economiei româneşti.

De asemenea, solicit ca în anul 1998 bugetul pentru cercetarea ştiinţifică să crească de la aproape 0,3% la 0,7% din produsul intern brut. Vă mulţumesc.

 
Dumitru Bălăeţ - câteva propuneri în domeniile învăţământului, culturii şi administraţiei pentru a se reveni la o situaţie normală a românilor din judeţele Covasna şi Harghita;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Bălăeţ, se pregăteşte domnul deputat Romulus Raicu.

 

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Am făcut parte şi eu din delegaţia de parlamentari care a vizitat judeţele Covasna şi Harghita între 24 şi 26 octombrie şi îmi pare rău că trebuie să răspund colegului nostru din UDMR că acolo lucrurile nu stau nicidecum aşa cum le-a prezentat dânsul. Acolo, din discuţii, din vizite în şcoli, în instituţii de cultură a reieşit că situaţia este exact pe dos, că sub masca acestei lupte pentru drepturi a etniei maghiare este prigonită etnia română, de la formele cele mai violente până la cele mai subtile forme, care fac ca populaţia română din judeţele Covasna şi Harghita să se simtă tot mai străină de aceste locuri şi tot mai lovită în drepturile ei marginalizată continuu.

Aş vrea să vă prezint situaţia dintr-un nenorocit de cămin pentru şcolari unde, şi acolo, izolaţionismul etnic pe care îl practică colegii noştri din UDMR a dat rezultate nefaste mărturisite chiar de educatorii maghiari de la căminul respectiv din Tg.Secuiesc.

Şcolarii sau orfanii români, copii fără părinţi, într-o situaţie foarte grea, au fost luat cu japca şi trimişi la Întorsura Buzăului, în lacrimile lor şi ale profesorilor maghiari care erau la această şcoală. Dar, situaţia este mai generală şi eu aş vrea să vă prezint, în faţă, câteva propuneri pentru a se reveni la o situaţie normală în judeţele respective.

Aş vrea să fac, în numele grupului parlamentar PRM, câteva observaţii, câteva propuneri pentru domeniul învăţământului, pentru domeniul culturii şi administrativ-politic.

În domeniul învăţământului se impune luarea de către Ministerul Invăţământului a tuturor măsurilor necesare ca limba română să-şi intre în drepturi ca limbă oficială de stat în şcolile din cele două judeţe. Asta înseamnă ca:

1. Prin manuale, cărţi, examene anuale făcute de profesori români, specialişti în materie, să se verifice în şcolile generale şi în liceele cu limbă de predare maghiară, gradul de însuşire curentă de către toţi elevii a limbii române. Nu am putut sta de vorbă, stimaţi colegi, cu nici un elev, nici măcar să ne poată spune, la nivelul clasei a VII-a şi a VIII-a, cum îi cheamă, în limba română.

2. Profesorii care predau limba română în şcolile maghiare, să fie atestaţi ca specialişti în domeniu, să nu se admită suplinitori maghiari, pentru că am constatat că în cataloage şi în cărţile de evidenţă figurează numai astfel de profesori şi nu profesori cu nume româneşti şi mai ales specializaţi în predarea limbii române.

3. Inspectoratele şcolare din cele două judeţe să aibă cel puţin un inspector de limba română care să verifice în şcoli predarea conform programei a acestui obiect.

4. În şcolile cu limba de predare maghiară să se aplice corect, conform Legii învăţământului, predarea istoriei şi geografiei naţionale în limba română, cu profesori calificaţi în acest sens şi cu o reprezentare specifică în inspectoratele de învăţământ.

5. Şcolile şi secţiile cu limba de predare română să fie înzestrate cu localuri, material didactic şi cadre calificate, ca şi şcolile şi secţiile de limbă maghiară. Reprezentarea lor în inspectoratele şcolare să fie egală şi nediscriminatorie - cum se întâmplă în momentul de faţă.

6. Să fie examinată situaţia profesorilor alungaţi din judeţele Covasna şi Harghita şi să fie repuşi în drepturile lor.

7. Să se acorde un supliment de salarizare profesorilor români din judeţele Covasna şi Harghita pentru condiţiile grele în care lucrează şi pentru încurajarea activităţii lor profesionale.

8. Însemnele statului român şi ale culturii şi ştiinţei române să fie prezente în şcoli: steagul, stema, marii noştri reprezentanţi de cultură care lipsesc - Mihai Eminescu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii.

9. În toate casele de copii şcolari să funcţioneze şi o anumită pregătire în limba română.

În domeniul culturii, câteva propuneri. Ministerul Culturii să ia măsuri pentru a se realiza:

1. Cooptarea corectă, egală, în inspectoratele de cultură ale celor două judeţe, a unor reprezentanţi recunoscuţi ai etniei româneşti din zonele respective, oameni de cultură remarcabili, care există şi care sunt marginalizaţi acolo.

2. Muzeul "Carpaţilor Răsăriteni" din Sf. Gheorghe să capete un local şi un buget propriu, comparabil cu al celor 7 muzee secuieşti din Covasna şi Harghita, preluate ca muzee etnice maghiare din vechea structură de muzee zonale de dinainte de 1989 şi care consumă aproape 2 miliarde de lei de la bugetul statului român în dauna acestui Muzeu al "Carpaţilor Răsăriteni" căruia şi suma dată de noi prin buget i se confiscă, i se păstrează, i se amână continuu până când va fi scoasă din buget şi pe anul acesta.

3. Cerem acordarea de fonduri pentru cumpărarea Casei marelui cărturar Romulus Cioflec, din satul Araci, comuna Vâlcele, judeţul Covasna şi transformarea ei în casă memorială "Romulus Cioflec". E o sumă modică de aproximativ 15-20 de milioane de lei, pe care, însă, cei din plan local nu vor să o dea.

4. Intervenţie energică la primăria oraşului Sf.Gheorghe pentru mutarea celor 4 familii de ţigani unguri care ocupă, fără nici un fel de act legal, localul primei şcoli româneşti din Sf.Gheorghe, datând din secolul al XVIII-lea.

5. Asigurarea fondurilor necesare din bugetul Ministerului Culturii pentru susţinerea financiară a celor două ziare, "Cuvântul Nou" şi "Adevărul Harghitei", precum şi a altor iniţiative culturale locale ale etniei româneşti din zonele Covasna şi Harghita pentru ca această etnie să se poată manifesta în mod egal şi nediscriminatoriu cu etnia maghiară.

Şi, în sfârşit, în domeniul politic-administrativ, cerem ca reprezentarea etniei româneşti să se facă după criteriile internaţionale în acest domeniu, pentru că prin actuala formulă de vot, etnia maghiară îşi asigură acolo nu numai majoritatea, ci absolut unanimitatea, respingând de la structurile organizatorice, administrative şi politice, pe românii din judeţele respective, care n-au nici o reprezentare şi care se plâng în acest sens de marginalizare totală.

Iată domnilor deputaţi, doar câteva din propunerile grupului parlamentar PRM pentru ca în judeţele Covasna şi Harghita, românii să poată ajunge la un nivel egal de convieţuire cu cetăţenii de naţionalitate maghiară în domeniile pe care le-am citat la început: al învăţământului, culturii şi politico - administrativ.

 
Romulus Raicu - transmiterea îngrijorării pentru lipsa de decizie a Guvernului în vederea remedierii situaţiei Combinatului Romag Drobeta;

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Romulus Raicu. Se pregăteşte domnul deputat Neculai Popa.

 

Domnul Romulus Raicu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat de Mehedinţi doresc să vă supun atenţiei dumneavoastră şi Guvernului aflat la putere, situaţia extrem de dificilă în care se află Combinatul Chimic "ROMAG" Drobeta, unitate unicat pentru industria românească, singura în măsură să asigure apa grea Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Domnilor guvernanţi,

Combinatul "ROMAG" Drobeta dispune în prezent de o tehnologie performantă, ceea ce îi permite să obţină o apă grea de o foarte bună calitate, superioară chiar celei obţinute de Canada, una din ţările cu o îndelungată tradiţie în acest domeniu.

Este aproape de necrezut că o asemenea unitate este astăzi în pericol de a fi închisă. Din nefericire, fondurile băneşti alocate de Guvern în acest an prin bugetul de venituri şi cheltuieli acestei unităţi au fost cu mult sub nevoile sale. Pentru plata apei grele, prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe 1997, a fost prevăzut în programul de investiţii al Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă suma de 65 miliarde lei cheltuieli de capital pentru plata apei grele, sumă total insuficientă.

Până la 1 octombrie 1997, "ROMAG" Drobeta a încasat din cele 65 miliarde de lei prevăzute numai 40 de miliarde, diferenţa de 25 miliarde fiind repartizată de Ministerul Industriilor şi Comerţului la alţi agenţi economici.

Din discuţiile purtate cu conducerea Combinatului "ROMAG" Drobeta a reieşit că pentru producerea apei grele, numai în acest an, este necesară alocarea unei sume de încă 75,4 miliarde lei.

Domnilor guvernanţi,

Dumneavoastră care aţi lichidat cu atâta uşurinţă întreprinderi importante ale economiei româneşti nu aveţi dreptul să comiteţi o astfel de eroare şi în cazul Combinatului "ROMAG" Drobeta. Ca partide care v-aţi asumat răspunderea guvernării, dumneavoastră trebuie să adoptaţi o măsură care ţine, în cele din urmă, de voinţa politică şi să asiguraţi funcţionarea pe mai departe a Combinatului.

Atragem atenţia Guvernului că îşi asumă un mare risc dacă va decide închiderea celei mai reprezentative unităţi mehedinţene şi nu numai mehedinţene.

Domnilor,

Nu putem înţelege uşurinţa cu care dumneavoastră abordaţi problemele esenţiale ale economiei naţionale.

Chiar nu doriţi să vă asumaţi în nici un fel răspunderea pentru soarta energeticii nucleare româneşti? Credeţi că e bine să ne mulţumim să importăm apă grea sub motiv că este, deocamdată, mai ieftină decât cea produsă la noi, în loc să găsim căile pentru reducerea preţului de cost al apei grele de la "ROMAG"?

Dacă dumneavoastră nu ştiţi, vă spunem noi că pe lângă consecinţele în plan economic, închiderea acestei mari unităţi înseamnă trimiterea în şomaj nu numai a muncitorilor de la Combinat, ci şi a celor de la termocentrală şi exploatarea minieră.

Chiar doreşte Guvernul Ciorbea să lichideze industria mehedinţeană pentru că dacă va fi închis Combinatul "ROMAG" cu cine vor mai fi unităţile industriale ce vor mai putea fiinţa în judeţul nostru, judeţ care şi aşa se situează pe ultimele locuri din ţară la acest capitol?

Domnilor reprezentanţi ai puterii,

Doresc să vă transmit îngrijorarea celor care muncesc în această mare unitate pentru lipsa de decizie a Guvernului în vederea remedierii situaţiei Combinatului "ROMAG" Drobeta, deşi actuala conducere a depus eforturi susţinute pentru salvarea unităţii.

Ţine Cabintul Ciorbea să rămână în istoria României drept Guvernul care a distrus cea mai mare parte a industriei naţionale, inclusiv unităţi care sunt unice în peisajul industrial al ţării?

Cerem Guvernului ca măcar în luna a 12-a de la victoria sa în alegeri să renunţe la politica distructivă, aşa cum aprecia însuşi primul ministru politica economică de până acum a Guvernului, şi să treacă la o politică constructivă. Combinatul "ROMAG" Drobeta trebuie să rămână pentru noi şi viitorime pentru că fără el moare nu numai un oraş, moare însăşi energetica nucleară românească.

Vă mulţumesc.

 
Emanoil Dan Barbaresso - completare la intervenţia domnului Romulus Raicu;

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Da. O să-i dau cuvântul domnului deputat Dan Barbaresso, care legat de chestiunea de la "ROMAG" are de făcut o completare şi pe urmă îi dau cuvântul domnului deputat Neculaie Popa.

 

Domnul Emanoil Dan Barbaresso:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi pare rău de desincronizarea pe care a avut-o domnul deputat de Mehedinţi referitor la "ROMAG" . Dacă se interesa mai mult şi îl durea de judeţul Mehedinţi, ar fi văzut că Guvernul României a acordat banii necesari funcţionării Uzinei de apă grea.

Nu fac decât să citesc scrisoarea de mulţumire a directorului general adresată.

"Stimate domnule deputat Dan Barbaresso,

Conducerea "ROMAG" ca şi întreg colectivul al Uzinei de apă grea ţine să vă mulţumească dumneavoastră şi Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat pentru efortul pentru eforturile depuse pentru sprijinirea activităţii "ROMAG"-ului.

Vă mulţumim, de asemenea, pentru faptul de a ne fi mijlocit o întâlnire cu conducerea PNTCD-ului, cu domnul prim-ministru şi directorul general al SRI-ului.

Director ing. George Nicolaescu"

Este autentică.

 
 

Domnul Petru Şteolea (din sală):

Când este datată şi când au ajuns banii?

 
 

Domnul Emanoil Dan Barbaresso:

Banii care s-au dat până acum sunt 15 miliarde, urmând să se dea întreaga sumă. Uzina de apă grea nu se va închide.

 
Neculai Popa - analiză critică a unui an de guvernare a actualei coaliţii;

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Neculai Popa şi urmează domnul deputat....

Un moment, să văd! Spuneţi-mi, domnul deputat Nicolae Ionescu a venit? Nu. Domnul deputat Valeriu Tabără n-a venit. Domnul deputat Petru Şteolea, rămâneţi pe listă, da?

Deci, după domnul deputat Neculai Popa urmează domnul deputat Petru Şteolea.

Vă rog.

 

Domnul Neculai Popa:

Domnule preşedinte,

Nu prea este în spiritul Regulamentului să se dea drept la replică. Fiecare să se înscrie la declaraţii politice aşa cum este regulamentar. Deci, nu găsesc corecte aceste intervenţii.

Deci, declaraţie politică.

Iată că s-a împlinit un an de la măreaţa victorie a actualei coaliţii, un an de prosperitate, succese pe culmile înalte de proges şi calitate a vieţii, un an de răbdare şi de aşteptare.

De aceea, are dreptate românul când spune "să nu te duci cu sacul la coaliţia mult lăudată".

Coaliţia, timp de un an de zile, a avut o singură preocupare consecventă: menţinerea cu orice preţ la putere. Lipsa de strategie a unui program şi a măsurilor concrete, corelate cu indecizia, şovăiala, nepriceperea, incompetenţa, clientelismul politic, sunt tot atâtea caracteristici ale actualei coaliţii. Arta diversiunii, coroborată cu arta epurărilor politice, lipsa de vocaţie şi de valoare, suplinite de atacul la persoană, răzbunările, împroşcarea cu noroi şi căutarea acului în carul cu fân constituie instrumente de derută a opiniei publice.

Reforma nu merge pentru că ea este îngropată de Guvernul Ciorbea, lumina de la capătul tunelului refuză să se întrevadă. Revoluţia, după 8 ani de zile, este pe cale de a fi compromisă. Interesul personal a ajuns suveran. Legea nu mai e lege.

Un an de experimente, un an de aşteptări zădarnice, de fals şi înşelăciune, de iluzii deşarte în care singura formă de relief evidentă este doar prăpastia dintre guvernanţi şi popor.

Dacă primii nu-şi dau demisia există pericolul ca în prăpastie să ajungem cu toţii. Intrebarea nu e când Guvernul îşi va depune mandatul sau dacă va fi demis, ci cât şi ce se mai poate îndrepta? Cine va mai avea acest curaj extraordinar? Cu ce forţe şi cu ce sacrificii?

Mass-media şi opinia publică v-au sprijinit mai bine de un an şi v-au spus-o tranşant, e timpul schimbării, nu schimbarea părului, şi nu "schimbarea schimbării", ci schimbarea în bine cu ajutorul celei de-a treia forţe.

Presiunea socială, necazurile şi neajunsurile vă cer imperios să aveţi bunul simţ şi onoarea de a vă prezenta cel mai bun program de guvernare - demisia.

Presa, la unison, va adus la putere. Scrâşnelile, mârâielile şi lamentările de pe ecranele televiziunii nu vă rezolvă problemele economice şi sociale, nici durerile şi necazurile poporului. Vă lipsesc specialiştii, tehnocraţii, vă lipseşte valoarea şi dăruirea, sacrificiul şi spiritul de echipă, chiar dacă v-ar antrena generalul Iordănescu.

Suntem sătui de vorbe goale şi praf în ochi! Cerem în fiecare zi fapte. Dacă primează orgoliile de partid, interesele de grup şi interesele personale, înseamnă că este călcat în picioare interesul naţional.

Domnilor guvernanţi,

Nu ziarele şi nici posturile de radio şi televiziune trebuie să impună şi să explice necesitatea remanierii, a schimbării în bine, ci populaţia.

Sunt de notorietate acţiunile care au bulversat societatea, declaraţiile domnului Adrian Severin, apoi ale deputatului Corneliu Ruse, urmate de scandalul de la învăţământ când liceenii au ieşit în stradă, ca şi profesorii lor de altfel. Scandalul de la justiţie, bancruta frauduloasă scoasă din lege, intenţionat sau neintenţionat. Scandal şi la sănătate, nu mai sunt bani pentru medicamente compensate pentru spitale. Scandal la agricultură. Domnul Gavrilescu ară în Canada şi seamănă în Atlantic ! Scandal la Industrie. Listele negre de lichidare a societăţilor comerciale făcute după ureche şi, de asemenea, disponibilizările colective. Tichetele de masă - o nouă încercare de miruire cu sufertaşul a populaţiei. După lista celor 14-15.000 de specialişti şi a celor 60 de miliarde de dolari promişi în campania electorală mai adăugaţi şi 23 de milioane de nemulţumiţi de tot ce se întâmplă în jurul lor.

Când va înţelege Guvernul că Parlamentul nu este o anexă a Executivului? S-au emis 130 de ordonanţe din care 70 de urgenţă. Opriţi-vă, domnilor guvernanţi, şi daţi ultima ordonanţă, de schimbare a Guvernului. Triunghiul Bermudelor din coaliţia guvernamentală şi-a epuizat toate energiile făcând din tranziţie un regim mai dur decât securitatea şi comunismul din timpurile pe care le-am fi dorit de mult uitate.

Vă mulţumesc.

 
Petru Şteolea - solicitare adresată Guvernului de a prelungi termenul de distribuire a cupoanelor pentru ţărani până la 1 decembrie 1997;

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea, care închide lista de astăzi.

 

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia mea are ca obiect o stare de lucruri creată în perioada actuală prin stadiul la care s-a ajuns în desfăşurarea acţiunilor de distribuire a cupoanelor pentru agricultori în România. Am fost printre cei care ne-am opus acestei forme de sprijin paleativ a agriculturii româneşti, agricultorilor din România, fiindcă faţă de ceea ce însemna Legea 83, abrogată, acest paleativ a ajuns să acopere undeva 5 sau până la 8% din ceea ce înseamnă cheltuielile pentru înfiinţarea unei culturi agricole în România.

Chiar dacă aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte acest minim ajutor care se acordă agricultorului român, o dată că acţiunea se demara prea târziu, a doua fiindcă, ca orice acţiune de desfăşurare şi trebuia să aibă Guvernul României, să zic aşa, de studiat experienţa desfăşurării şi altor acţiuni de genul acesta, a unei guvernări anterioare, s-a ajuns ca pe linia unei birocraţii, la aceste cupoane de agricultori să ajungă săptămâna trecută un procent de circa 64% din agricultorii români.

Este prea puţin. Chiar dacă este minor acest ajutor, accesul în momentul de faţă este solicitat de mai mulţi agricultori. Sunt unii care au ajuns în faza de nepunere la punct a sistemului de utilizare să le vândă. Poate fi şi acesta, un mic ajutor, care în starea de sărăcie care îl au ajung să-şi completeze unele mici venituri. De la 126.000 de lei s-a ajuns să se vândă cu 40.000 de lei, cu 60.000 de lei, fiindcă n-a fost clar stabilit modul de utilizare, de către cine? De către agenţii privaţi, prestatori de servicii în agricultură, persoane juridice. Trei săptămâni a durat până s-a pus la punct şi această manieră de utilizare.

Faputl că, în final, se poate avea acces la motorină, se poate avea acces la ce înseamnă îngrăşăminte chimice sau altceva. Şi, fiindcă acesta este stadiul de desfăşurare a acestei acţiuni şi că prin ordonanţa care s-a dat, termenele de încheiere a distribuirii sunt destul de apropiate, cer Guvernului României analizarea acestei situaţii şi prelungirea termenului de distribuţie până în 1 decembrie 1997, iar ca termen de utilizare să se aprobe, să se accepte termenul de 1 ianuarie 1998. De ce? Fiindcă şi în această perioadă se poate găsi o utilizare a acestor cupoane, în ideea în care e nevoie de fertilizări parţiale în perioada de iarnă a culturilor de toamnă, e nevoie de alte lucrări în agricultura României.

Chiar acest minim care s-a acordat, este nevoie ca accesul la el să fie asigurat pentru toţi cetăţenii României, fiindcă sunt banii acestui popor, sunt banii bugetului statului român.

Deci, încă o dată, solicitarea mea merge spre adresa domnului prim-ministru, a Guvernului României de a prelungi termenul de distribuţie până la 1 decembrie 1997 şi a termenului de utilizare până la 1 ianuarie 1998.

Vă mulţumesc.

 
Romulus Raicu - replică replică la chestiunea ROMAG-ului.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Deci, domnul deputat Romulus Raicu doreşte o scurtă replică la chestiunea "ROMAG"-ului.

Vă rog.

 

Domnul Romulus Raicu:

Pentru corecta informare a dumneavoastră aş dori să fac următoarele precizări. Am fost de mai multe ori la Întreprinderea "ROMAG" , nu am făcut până în acest moment nici un fel de demersuri pentru că nu am dorit să transform această tribună într-o tribună electorală. Şi, în urma discuţiilor avute cu directorul de la "ROMAG" am lăsat ca să rezolve cei care sunt la putere această situaţie. Numai în ultimă instanţă când domnia sa mi-a dat nota cu datele pe care eu vi le-am prezentat în săptămâna trecută, numai atunci am intervenit la tribună. Nu am vrut nicicum să fac propagandă electorală de la acest microfon.

Faptul că s-a rezolvat parţial în acest moment, din câte am discutat şi cu domnul preşedinte de şedinţă, domnul Chiliman, parţial problema financiară a Combinatului, nu înseamnă că este chestiunea definitiv rezolvată.

Deci, ea trebuie să rămână în atenţia noastră şi Guvernul trebuie să urmărească să rezolve până la capăt această problemă.

Vă mulţumesc.

 
 

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Cu aceasta, programul aprobat pentru cele 50 de minute de intervenţii diverse ale deputaţilor s-a încheiat şi va urma să continuăm şedinţa cu celelalte puncte aflate pe ordinea de zi.