Sittings of the Chamber of Deputies of November 17, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of November 17, 1997

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru pentru perioada 17-21 noiembrie 1997.

Şedinţa a început la ora 16.17.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile Lupu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Tiberiu Csaba Kovacs şi Miron Tudor Mitrea, secretari.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 17 noiembrie 1997, a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 342 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 266, sunt absenţi 76, din care 23 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul prevăzut de art.128 din Regulament este întrunit.

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru această săptămână au fost aprobate în şedinţa din ziua de joi, 13 noiembrie.

Biroul permanent, în şedinţa de astăzi a făcut unele modificări asupra proiectului ordinii de zi, introducând rapoartele comisiilor de mediere de la poziţiile 2 şi 3 pentru şedinţa de astăzi. Totodată, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor vă propune ca proiectul de lege de la pct.4 din ziua de luni să treacă la pct.2 din ziua de marţi, iar pct.7 din ziua de luni să treacă la pct.4 din aceeaşi zi. Dacă la aceste propuneri ale Biroului permanent există vreo intervenţie din sală? Nu există.

Atunci, supun votului dumneavoastră propunerea ca proiectul de lege de la pct.4 din ziua de luni să treacă la pct.2 din ziua de marţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

De asemenea, supun votului dumneavoastră ca propunerea de la pct.7 din ziua de luni să treacă la pct.4 din aceeaşi zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Vă rugăm să păstraţi liniştea în sală! Şi dacă la ordinea de zi mai sunt alte propuneri? Aveţi cuvântul domnule deputat.

Domnul Ioan Vida Simiti:

Vă mulţumesc domnule preşedinte.

Vă propun pentru ziua de marţi în programul nostru rocada punctului 3 cu pct.5, respectiv proiectul de Lege privind mărcile şi indicaţiile geografice să treacă în locul punctului 5, proiectul Legii datoriei publice a României. Motivez acest lucru prin faptul că OSIM-ul, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a cărui prezenţă este neapărat necesară la discuţia proiectului de la pct.3, fiind o lege tehnică, dar în acelaşi timp OSIM-ul organizează, împreună cu Departamentul comerţului din SUA şi Oficiul proprietăţii industriale din Republica Moldova o conferinţă a cărei deschidere oficială este marţi, la care participă şi conducerea OSIM-ului împreună cu miniştrii din guvern. Consider că este oportună modificarea aceasta locală. Revin, pct.3 cu pct.5.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc. Într-adevăr, stimaţi colegi, trebuie să manifestăm înţelegere faţă de această situaţie şi să aprobăm această propunere de modificare a ordinii de zi.

Supun votului dumneavoastră propunerea ca pct.5 din ziua de marţi să treacă în locul punctului 3, iar pct.3 în locul de la pct.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Mai sunt alte propuneri la ordinea de zi? Poftiţi. Domnul deputat Ianculescu.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Cu respect, vă rog pe dumneavoastră şi Camera Deputaţilor să acceptaţi ca pct.11 referitor la măsurile legate de aplicarea Legii fondului funciar nr.18/91 să fie trecut pe poziţia 5, în aşa fel să fie dezbătut astăzi, întrucât de vreo lună de zile noi tot ne învârtim în jurul acestui proiect de ordonanţă de urgenţă şi cred că este nevoie ca să-l adoptăm astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulţumesc.

Deci, domnule deputat, pct.12 de luni sau de marţi?

Domnul Marian Ianculescu (din bancă):

Pct.11 de luni, de astăzi, pe poz.5 de astăzi.

Domnul Vasile Lupu:

Nr.11, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.57/97 să treacă pe pct.5.

Domnul Marian Ianculescu (din bancă):

Pe locul 4 nu are loc, deja l-am votat.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Dacă sunteţi de acord cu această propunere, vă rog să vă manifestaţi prin vot.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu majoritate de voturi pentru, 8 voturi împotrivă şi o abţinere, această propunere a fost acceptată.

Supun votului dumneavoastră acum ordinea de zi cu modificările votate de dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Doamnelor şi domnilor,

Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.