Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Corneliu Ciontu şi Victor Sorin Lepşa, secretari.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Bună dimineaţa.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 2 iunie 1998 a Camerei Deputaţilor.

Vom începe cu cele 50 de minute destinate intervenţiilor dumneavoastră şi voi începe cu, să vedem cine-i prezent întâi, domnul deputat Alexandru Ionescu. Nu este. Domnul deputat Ioan Bivolaru este? Nu este. Domnul deputat Mihai Vitcu. Nu este.

Domnul deputat Petru Bejinariu. Începem cu dumneavoastră. Domnul deputat Mihai Baciu urmează.

Domnul Petru Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intitulez intervenţia de astăzi "Mare nevoie de istorie".

Istorie înseamnă neuitare şi previziune. De aceea, relecturarea istoriei, evocarea istoriei, întoarcerea în trecutul istoriei reprezintă un act de mare nobleţe morală. În ultima vreme, s-a dezvoltat un curent de contestare însă a istoriei, iar relecturarea ei este trecută în sfera naţionalismului, a naţional-comunismului şi chiar a extremismului. Se urmăreşte parcă ivirea omului internaţional, a omului nimănui, a omului nimănui în oceanul demografic, a omului singuratic. Pe această cale, poate avea deschidere ideea mondializării, promovată de organisme internaţionale, care sunt în mare creştere numerică, susţinute prin cotizaţii chiar din statele asupra cărora se revarsă consecinţele neidentităţii naţionale. Se merge până la a susţine că nu e nevoie de graniţe şi cu atât mai puţin de evocarea istoriei, iar patria şi patriotismul sunt doar nostalgii, deci sunt concepte şi stări depăşite în lumea de azi şi am fost invitaţi la un patriotism cu discreţie, ceea ce înseamnă, evident, ceva foarte grav.

Un alt punct de vedere priveşte mutaţiile din structura geopolitică a lumii contemporane, pornite de la hărţile culturale şi respectiv de la civilizaţiile culturale. Se încearcă înlocuirea graniţelor statelor cu graniţele civilizaţiei, deci cu harta culturală a Europei. Privind o astfel de hartă cu firească mirare şi revoltă, vom constata că frontiera este că civilizaţia occidentală, respectiv cea catolică, trece prin mijlocul României, despărţind Transilvania de civilizaţia estică, cea ortodoxă. Constatăm că acest punct de vedere este foarte periculos pentru securitatea Europei şi, evident, pentru unitatea statului şi a poporului român.

Folosind şi acest punct de vedere, etnicii maghiari n-au slăbit o clipă din intensitatea luptei pentru autonomie culturală şi apoi teritorială, iar acum, sub ameninţarea părăsirii guvernării, pretind adoptarea fără modificări a ordonanţelor 22 şi 36 şi, respectiv, universitate maghiară la Cluj-Napoca.

Românii, ca neam inteligent şi tolerant, dat de Dumnezeu şi aşezat de istorie aici, în calea tuturor răutăţilor, cum atât de exact s-au exprimat cronicarii, au trei mari iubiri: iubirea de Dumnezeu şi deci de Biserica Ortodoxă, iubirea de neam şi de ţară şi iubirea aproapelui. Cu astfel de stări, românii, ca şi alte popoare, nu pot deveni oameni internaţionali şi deci guvernaţi din exterior de organisme internaţionale, de un guvern european sau eventual de un guvern mondial.

Actuala putere îngăduie şi chiar favorizează ca aceste mari valori morale să fie diminuate, agresate sau distruse. Românii greco-catolici aduşi împotriva românilor ortodocşi, transferul credincioşilor din relevaţie în viaţa materială, urinarea pe istoria naţională a românilor, scârba de a fi român, afirmaţia de tristă faimă cum că istoria nu ţine de foame, promovarea egoismului şi a capitalismului sălbatic în toleranţa faţă de români, pe tot felul de cauze, sunt câteva manifestări care distrug cele trei mari valori.

În anul când aniversăm 150 de ani de la Revoluţia de la 1848 şi 80 de ani de la revenirea Basarabiei şi Bucovinei la patria mamă, se cuvine se ne întoarcem la istorie şi deopotrivă să privim în viitor şi să nu uităm. Şi să ştie şi înăuntru şi în afară că suntem hotărâţi să ne facem pe de-antregul datoria pe care ne-au lăsat-o morţii noştri.

"Românismul nu va pieri, vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de dânsul", spunea Titulescu în 1921. Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Baciu. Se pregăteşte domnul deputat Viorel Burlacu.

Domnul Mihai Baciu (din sală):

E rândul meu?

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Îmi pare rău, v-am anunţat încă de la început. Probabil că n-aţi fost atent.

Domnul Mihai Baciu (din sală):

Nu vreau s-o iau în faţa cuiva.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Nu sunteţi în faţa nimănui. Sunteţi la rândul dumneavoastră.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi, câţi sunteţi aici prezenţi,

în perioada 19-24 martie 1998 am participat, delegat de Parlamentul României, ca observator al Organizaţiei pentru securitate şi cooperare în Europa, la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Alegerile au avut loc în ziua de 22 martie, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, şi tot în aceeaşi zi, Asociaţia victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai armatei române, asociaţie cu sediul la Chişinău, prin intermediul Ambasadei României din Republica Moldova, mi-a înmânat un document, rugându-mă să-l aduc la cunoştinţa autorităţilor române, dar şi a opiniei publice din ţara noastră. Consider că tribuna Parlamentului este locul cel mai potrivit pentru a îndeplini această dorinţă a fraţilor noştri de peste Prut, iar solicitările cuprinse în acest document, raţionale şi realizabile, cel puţin în parte, nu pot lăsa indiferente nici autorităţile, nici opinia publică românească.

Mai înainte de toate, trebuie să ştiţi că această asociaţie cuprinde câteva mii de foşti deţinuţi politici, foşti deportaţi în Siberia şi 3.300 foşti luptători în armata română în ultimul război mondial.

Până în 1990, autorităţile sovietice şi cetăţenii de altă origine etnică decât cea română îi considerau pe toţi aceştia ca fascişti, agenţi români şi duşmani ai poporului, lucru cunoscut de altfel de dumneavoastră.

După 1990, odată cu cucerirea independenţei, a avut loc şi o schimbare de optică în legătură cu aceşti oameni, majoritatea bătrâni, bolnavi şi săraci. Astfel, în 8 decembrie '92, Parlamentul Republicii Moldova a votat Legea 1225/12 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, iar pe 18 martie '93 pe cea intitulată "cu privire la realizarea şi egalarea în drepturi a cetăţenilor Republicii Moldova care au participat la cel de-al doilea război mondial în armata română cu cei din armata sovietică". Legea mai stabileşte că gradele şi decoraţiile militare ale participanţilor la război, atât din cadrul armatei sovietice, cât şi din cel al armatei române, sunt valabile pe teritoriul Republicii Moldova. Ca urmare, medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, '41-'45", a României, a fost echivalată ca valoare cu medalia "Meritul militar" a Republicii Moldova, iar purtătorii acestor medalii pot beneficia de o majorare de pensie de 36 de lei lunar.

Aşa cum am arătat încă de la început, Republica Moldova a recunoscut până în prezent calitatea de veteran de război al armatei române unui număr de 3.300 de participanţi, cărora li s-au înmânat şi legitimaţii care confirmă acest lucru.

În acelaşi timp, graţie Asociaţiei naţionale a veteranilor de război din România, unui număr de 987 de veterani ai armatei române din Basarabia li s-a acordat medalia română "Crucea comemorativă '41-'45", fapt care a produs o mare bucurie în sufletele acestor oameni, care au luptat câţiva ani în armata română. Şi aici intervine paradoxul, care a determinat asociaţia de dincolo de Prut să-mi dea documentul pe care vi-l rezum aici şi acum şi pe mine m-a determinat să fac această declaraţie de la această înaltă tribună.

Veteranii care posedă una din aceste medalii, fie moldovenească, fie românească, pot primi acel spor de pensie de care am amintit mai sus numai dacă posedă şi brevetul semnat de emiţător, aferent medaliei respective. Republica Moldova a acordat "Meritul militar" celor în drept împreună cu brevetele semnate, drept pentru care posesorii ei se bucură de acea indemnizaţie, în timp ce veteranii care au primit medalia românească n-au primit şi brevetul aferent. De aceea, ei nu se pot bucura de acea indemnizaţie de 36 de lei lunar. Poate că o să spuneţi că 36 de lei nu au mare valoare, dar pentru ei, în condiţiile economice de acolo, se pare că aceşti bani înseamnă ceva.

Vă rog să observaţi că nu statul român plăteşte aceşti bani, ci Republica Moldova, nouă revenindu-ne doar obligaţia de a adăuga la medalia "Crucea comemorativă a războiului, '41-'45" doar brevetele aferente semnate de emiţător.

Aproape că nu-mi vine să cred că s-a putut întâmpla aşa ceva, dar trebuie, mai bine mai târziu decât niciodată, să corectăm cât mai repede această eroare, care are în structura ei şi ceva absurd. Am înmânat de altfel acest document şi miniştrilor de externe şi al apărării şi sper că domniile lor îi vor acorda atenţia cuvenită, dar am considerat necesar să aduc problema şi în faţa dumneavoastră, să audă şi aceşti oameni necăjiţi, foşti luptători în armata română, că noi nu-i dăm uitării.

În ceea ce priveşte celelalte solicitări cuprinse în documentul Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai armatei române din Basarabia, acestea trimiţând la unele schimbări legislative şi cheltuieli bugetare ale statului român, este mai bine să aşteptăm părerea forurilor noastre competente. Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Viorel Burlacu.

O să am o rugăminte. Încercaţi să vă încadraţi în cele trei minute regulamentare, pentru că sunt mai mulţi vorbitori şi riscă să nu poată să ia cuvântul. Vă rog.

Domnul Viorel Burlacu:

Onorat auditoriu,

Domnul prim-ministru Radu Vasile ne oferă surprinze. Spre deosebire de colegii domniei sale de coaliţie, după ce a vizitat judeţele Covasna şi Harghita, a recunoscut public, deşi cu jumătate de gură, că acolo sunt probleme care sfidează naţiunea română. Astăzi, declaraţia viitorului prim-ministru al Ungariei că noul guvern "va veghea la drepturile minorităţilor maghiare din ţările vecine", fără să precizeze la ce drepturi se va veghea, este o declaraţie de adormit copiii lui Maniu şi Brătianu, declaraţie care va răsuci în mormânt pe făuritorii marii uniri. De ce? Deoarece în ţara noastră a început înfăptuirea Ungariei Mari. Primii paşi s-au făcut în judeţul Neamţ, prin acţiunea de ocupare de către judeţul Harghita a unei fâşii de 7 km şi prin mutarea de către iredentiştii maghiari a hotarelor vechiului imperiu.

De o jumătate de secol, românii din Bicaz Chei se războiesc pentru păşunea Lapoş, care are 218,9 ha şi se află la graniţa dintre judeţele Harghita şi Neamţ. Totul a început în anul 1947, când maghiarii au dat foc stânelor din zona Lapoş. Acestea au aparţinut românilor, iar după incendiu nu s-a mai putut recupera nimic. Comuna a aparţinut Imperiului austro-ungar. Din 1991 şi până acum, "avem numai conflicte cu ei", a spus Nicolae Barbu, de 70 de ani, din Bicaz Chei.

Primarul Gheorghe Dandu spune că maghiarii au mutat graniţa cu 7 km în interiorul judeţului Neamţ. "Din punct de vedere cadastral, graniţa este la intrarea în Lacul Roşu, dar ei au tăiat indicatorul cu judeţul Neamţ şi l-au dus în comună", a declarat primarul din Bicaz Chei, Gheorghe Dandu.

Taxele pentru cele 59 de chioşcuri din această fâşie de teren, de care trebuie să beneficieze Primăria Bicaz Chei, sunt plătite la Gheorghieni. Securea războiului a fost ridicată de maghiari, iar românii promit că vor face restul. "Războiul a fost declarat de unguri, chiar numele păşunii a fost schimbat, din Şugău a ajuns Şugo", a mai declarat primarul.

Mă îndoiesc că acţiunea coordonată a prietenilor de coaliţie ai primului ministru ar putea fi stopată, mai ales ca urmare a rezultatelor alegerilor din Ungaria.

Ni se cerere să uităm trecutul, să-i uităm pe cei traşi pe roată, să-i uităm pe cei de la Ip şi Trăznea, să uităm toată umilinţa la care am fost şi suntem supuşi de către urmaşii hoardelor venite din nemărginita Asie. Nu putem uita, că nu suntem lăsaţi să uităm, cu toate că ei au uitat că odată i-am scăpat de bolşevism şi de conducătorul de atunci, Bella Kun, că a doua oară i-am scăpat de fascism. A treia oară, cum o vrea Dumnezeu! Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea şi se pregăteşte domnul deputat Alexandru Ionescu.

Domnul Petre Ţurlea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Întrucât textul pe care vroiam să vi-l prezint este ceva mai mare şi cu elemente de tehnică juridică, deci destul de sofisticat, o să vă rog să-mi permiteţi să-l prezint doamnei stenografe pentru a fi cuprins în stenogramă şi aici să prezint doar un rezumat al său.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, vă permit, tocmai ca să vă încadraţi în cele trei minute. E vorba de fapt de un respect pe care fiecare trebuie să-l poarte celorlalţi vorbitori care s-au înscris pentru intervenţii. Vă rog.

Domnul Petre Ţurlea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul din marii eroi ai românilor, mareşalul Ion Antonescu.

La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura mareşalului de la tribuna Camerei Deputaţilor şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946. Iată, pe scurt, temeiurile recursului în anulare:

1. Neconstituţionalitatea Decretului-Lege 312/21 aprilie 1945, în virtutea căruia a fost judecat mareşalul Ion Antonescu. Decretul-Lege era neconstituţional deoarece prevedea la art.3 alin.2 pedeapsa cu moartea. Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-47, prevede la art.16: "Pedeapsa cu moartea nu se poate reînfiinţa, afară de cazurile prevăzute în Codul Penal Militar, în timp de război".

Aşadat, chiar dacă art.16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea era precis admisă doar în timp de război, or, procesul mareşalului Antonescu, ştiţi cu toţii, s-a desfăşurat în 1946, în timp de pace.

În art.10 din acelaşi decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de tribunalul poporului, deci un tribunal extraordinar, dar art.101 alin.2 din Constituţie interzice orice fel de tribunale extraordinare.

În sfârşit, art.107 alin.5 din Constituţia din 1923 precizează: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar". Iată elementele de neconstituţionalitate.

2. Procesul mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii în totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa. Documentele de arhivă, care acum au fost publicate în zeci de volume, demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădarea României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.

Încă o dată, de la tribuna Camerei Deputaţilor, cer Procuraturii Generale a României să anuleze această sentinţă de condamnare a eroului neamului românesc, Ion Antonescu, erou pe care întregul popor român îl ţine în inima sa. Mulţumesc. (Aplauze).

(Prezentăm în continuare materialul depus de domnul deputat Petre Ţurlea la secretariatul de şedinţă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului Regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai românilor - Mareşalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura Mareşalului la tribuna Camerei Deputaţilor. Şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946.

Iată temeiurile recursului în anulare:

1. Neconstituţionalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Mareşalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constituţiei din 1923. În art. 1 se preciza că "Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 29 martie 1923." Art. 2 menţiona: "Sub rezerva celor cuprinse în art. 3 şi 4, puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în Constituţia din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstituţional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, că: "Cei vinovaţi de faptele prevăzute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnică pe viaţă." Şi art. 3 alin. 6 consemna că: "Pe lângă aceste pedepse, se va pronunţa şi degradaţiunea civică, precum şi confiscarea averii (subl. ns.) în folosul statului." Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război. Aşadar, chiar dacă art. 16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război; or, procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în timp de pace, în 1946.

Decretul-lege nr. 312 este neconstituţional şi pentru că violează principiul constituţional al răspunderii ministeriale numai în faţa unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constituţie preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum şi regele, au dreptul de a cere urmărirea miniştrilor şi a-i trimite înaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie, care singură este în drept a-i judeca."În pofida acestei reglementări constituţionale, Decretul-lege nr. 312 preciza, în art. 7, că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniştri sau de către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelaşi Decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstituţia în vigoare preciza: "Comisii şi tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul că "Tribunalul Poporului", înfiinţat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", aşadar neadmis de Constituţie.

În sfârşit, art. 107 alin. 5 din Constituţia din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." În contradicţie cu această prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovaţi pentru dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război cei care: a) Au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite." Îns, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunţa.

II. Procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii de totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa.

Procesul a avut un caracter politic, organizat de aşa-zisele forţe democrate, în frunte cu PCR, având drept scop câştigarea de capital electoral (în vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) şi realizarea unei lovituri împotriva PNŢ şi PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de către reprezentanţii diplomatici occidentali la Bucureşti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de răzoi, al Mareşalului Antonescu şi al miniştrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNŢ, Maniu, şi pe cel al PNL, Brătianu. (...) Mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu în timpul procesului." (Apud Marcel Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente. Bucureşti, 1995, vol. I, p. 186 şi vol. II, p. 369.)

Procesul s-a desfăşurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de PCR, cu manifestări intense chiar în sala de judecată.

Documentele de arhivă demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădare a României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Alexandru Ionescu. Se pregăteşte domnul deputat Ion Bivolaru. A venit? N-a venit. Domnul deputat Mihai Vitcu. Nu este. Domnul deputat Nicolae Leonăchescu se pregăteşte.

Domnul Alexandru Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Lunea trecută, într-o cascadă de formule stereotipe, fără să dea cuvânt iniţiatorului pentru a susţine proiectul şi fără a se asculta argumentele de respingere ale comisiei, preşedintele de şedinţă a stopat proiectul de Lege privind restituirea caselor furate, într-o Cameră neavizată şi care a votat nume, nu legi. De aceea, fac prezenta declaraţie adresată deopotrivă dumneavoastră, cât şi mai ales opiniei publice.

Proiectul de retrocedare imediată a caselor s-a dorit a fi un început în revenirea la normalitate a României. El a fost un semnal privind necesitatea stârpirii hoţiilor şi a hoţilor. România a arătat clar în alegerile din noiembrie că doreşte schimbarea în toate. Sondajele spun şi astăzi că cea mai mare parte a românilor sunt pentru cunoaşterea adevărului şi stabilirea dreptăţii, pentru restituirea imediată a bunurilor jefuite de tâlharii comunişti. Pe această bază s-ar fi putut de mult realiza concordia naţională. Din păcate, schimbarea n-a avut loc sau are loc în ritmuri uneori insesizabile. Impostura sufocă valoarea, ca şi altă dată, inclusiv la nivel ministerial. Pretutindeni aceleaşi chipuri, dar alte travestiuri. Contrabandiştii şi acoliţii lor ţipă că sunt în temniţă, când cu câţiva ani în urmă doar erau eliberaţi contra unor sume de bani. Hoţi cu imunitate, parlamentari şi guvernanţi care stau în case nu numai nemuncite, ci şi furate, miliardari care se plâng de sărăcie, infractori care joacă tenis cu primul ministru, o întreagă lume a lui Kafka şi a lui Eugen Ionesco.

Împotriva tuturor acestora vă cer, domnilor parlamentari, să lucrăm pentru instaurarea dreptăţii. Revedeţi imediat acest proiect de minimă reparaţie, înainte de a se cunoaşte pretutindeni istoria şi sensurile Talionului. Aceasta este probabil ultima staţie a răbdării, ceva care ne aminteşte de celebra poezie a lui Coşbuc "Noi vrem pământ". Să facem acum o dreptate chibzuită şi blândă, înainte ca dreptatea să se înfăptuiască altfel. Nimănui nu-i este îngăduit, cu atât mai puţin prietenilor din Convenţie, să uite că ţara este plină de sute de mii de schelete ale celor ucişi sau schingiuiţi de comunişti pentru a fi jefuiţi, cum nu vom uita nici pe cei traşi pe roată în Transilvania. Este timpul să începem a face dreptate. Asumaţi-vă răspunderea de a vota împotriva furtului sau pentru furt, împotriva României sau pentru România!

Aş fi vrut să închei aceste cuvinte cu apelul pe care Tache Ionescu l-a lansat tot unei Camere a reprezentanţilor: "Să vă călăuzească conştiinţa", dar mă tem că pentru mulţi apelul acesta ar fi acum inadecvat.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

Municipiul Câmpulung din judeţul Argeş a intrat în colaps. Vechea capitală a Ţării Româneşti traversează azi cea mai neagră perioadă a istoriei sale. Duceţi-vă acolo şi veţi găsi case ieftine şi terenuri de vânzare la preţuri mici. Cumpărători nu mai apar. Această imagine dezolantă trebuie completată cu informaţiile care vin de pe piaţa muncii. S.C.Grulen S.A. a fost închis în aprilie 1997 şi 1.800 salariaţi au ajuns şomeri. La Întreprinderea constructoare de autoturisme româneşti ARO S.A. au fost disponibilizaţi peste 6.000 salariaţi. Bazinul carbonifer Câmpulung are zece mine şi o carieră de suprafaţă. Aici s-au extras 716 000 tone lignit în 1997. Bazinul nu are personalitate juridică, fiind administrat de la Ploieşti, unde nu există nici o mină. Locuitorii din Câmpulung cer insistent crearea Societăţii Comerciale Miniere Câmpulung cu personalitate juridică şi crearea unui centru zonal al Agenţiei Naţionale de Restructurare Minieră în acest municipiu.

Privatizarea la S.C.Grulen S.A. şi ARO S.A. întârzie nepermis de mult prin complicate jocuri de culise. Blocarea proceselor de privatizare şi de redresare a acestor unităţi condamnă Câmpulung la foame. Populaţia sărăcită a municipiului Câmpulung şi a zonei preorăşeneşti, disperată şi fără încredere în actualii guvernanţi, este în pragul revoltei.

Ce aţi făcut din Câmpulung, Argeş, domnilor? Pentru ce distrugeţi speranţele şi vieţile câmpulungenilor? Până când Fondul Proprietăţii de Stat va hotărî soarta unităţilor industriale închise, oamenilor ce alternative de viaţă li se oferă?

Domnilor guvernanţi, le-aţi luat mândrilor câmpulungeni zâmbetul şi dragostea de viaţă. Actul de cultură este tot mai rar şi mai anemic la Câmpulung, pentru că şomajul este în floare.

Adresez primului ministru apelul răspicat de a acţiona până nu este prea târziu. Momentul de început al procesului ireversibil de destabilizare socială este aproape. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu. Se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Numai gândul la recomandabila şi necesara, uneori, "grabă cu încetul" nu i-a dat vreodată dureri de cap vestitului polgar meşter al Tg.Mureşului, tăbăcitului în rele primar Fodor Imre. Precipitându-se să aplice cât ai bate din palme, creând o situaţie explozivă, blesetemata ordonanţă Ciorbea, numai "graba cu încetul" nu l-a caracterizat vreodată. Nici atunci când a fost vorba de schimbarea tablelor indicatoare de localitate, nici în cazul plăcuţelor bilingve, nici a buclucaşelor ecusoane. Nici măcar atunci când, trimis la Tg.Mureş, după vizita delegaţiei românilor mureşeni cu jalba în proţap, să ducă Biblia latinului Ardeal în Dealul Cotrocenilor, ministrul internelor, domnul Gavril Dejeu, îi recomanda subtil o încercare de temporizare a aplicării Ordonanţei 22, tocmai pentru a nu arunca găleata cu benzină peste focul mocnit aici după 20 martie 1990. Varianta aşteptării înţelepte până după probabila trecere a ei prin Senat şi Camera Deputaţilor a fost abandonată rapid, cu obişnuitul zâmbet sfidător.

Adept al sintagmei "it eş moşt", bucuros că face frumos pe placul stăpânului, zglobiul primar a luat poziţia de drepţi în faţa mai marilor mureşeni ai UDMR şi-a clămpănit milităreşte călcâiele şi a solutat cu obişnuitul "Am înţeles".

Biroul permanent al Partidului Unităţii Naţionale Române a dat în judecată Guvernul Ciorbea pentru că a încălcat articolele 72 şi 114 din Constituţie, emiţând ordonanţe de urgenţă când condiţiile excepţionale nu existau şi nu se impuneau, a făcut demersuri pe lângă prefectul Dorin Florea pentru suspendarea primarului îndărătnic. Graţie argumentelor senatorului Pruteanu, ordonanţele au fost date de pământ la Senat. Fără rezultat însă. Mai marilor zilei le este greu să renunţe la ele, le este frică de UDMR, care ameninţă că vrea de la putere ordonanţele "într-o formă corespunzătoare", iar puterea-i satisface toate hachiţele numai pentru a da bine în faţa unei Europe care ne desconsideră.

Nepăsătoarea vreme a trecut. Când nimeni nu se mai aştepta, două lovituri de trăznet i-au trezit pe români: dovedirea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă 22 de către Curtea Constituţională, în urma demersurilor vrânceanului Emilian Dobrescu, şi victoria FIDES-ului la alegerile din Ungaria, al cărui lider, Victor Orban, nu s-a sfiit să clameze că graniţele statului ungar nu coincid cu cele ale naţiunii maghiare, iritând până şi un Occident îngrijorat de pretenţiile lui absurde. Şi, pupăză peste colac, tocmai când la Consiliul Europei se decidea, spre disperarea pârâcioşilor, încetarea monitorizării asupra României, UDMR din nou supralicitează problema interetnică, insistând enervant pentru înfiinţarea unei universităţi maghiare, neagreată nici de ministrul Andrei Marga, la Cluj Napoca, permiţându-şi obrăznicia să afirme că "românii se vor obişnui cu ea ca şi cu consulatul şi steagul Ungariei".

Măcar în faţa acestor dovezi incontestabile, în faţa unui abuz, cel al ordonanţelor de urgenţă incluse prin fraudă evidentă, în faţa agresivităţii aripei radicale ultranaţionaliste şi a viselor la Ungaria Mare, nădăjduim că puterea păguboasă se va trezi. Pentru că, doamnelor şi domnilor, ştim bine, alţii nu se mai "grăbesc cu încetul". Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Octavian Bot. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Vitcu. A apărut? Nu. Doamna deputat Leonida Lari.

Domnul Octavian Bot:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu câteva luni, mai precis anul trecut în luna decembrie, anunţându-mi demisia de la tribuna Parlamentului din Partidul Naţional Liberal şi înscrierea în Partidul Liberal, arătam că una dintre cauzele părăsirii PNL era pierderea identităţii acestui partid în Convenţia Democrată. Am adus atunci argumente suficiente pentru a demonstra că, din diferite motive, singurul partid liberal aflat la guvernare nu a reuşit să impună măsurile liberale fără de care nu se poate vorbi despre reforme economice şi politice autentice. Atunci, declaraţia mea a fost taxată de unii drept o răutate la adresa partidului pe care tocmai îl părăseam.

Acum, declaraţiile unor lideri marcanţi ai Partidului Naţional Liberal cu privire la situaţia şi neîmplinirile acestui partid vin să confirme faptul că aprecierile mele erau obiective şi nicidecum nemulţumiri personale.

Fără a dori să mă amestec în treburile interne ale Partidului Naţional Liberal, nu pot să nu-mi exprim bucuria pentru că există în acest partid lideri lucizi care reuşesc să se detaşeze de viziunea idilică privind Convenţia Democrată al cărei mit se pare că a dispărut.

Atitudinea acestora, în vădit contrast cu cea a celor cărora le place să se împăuneze, considerându-se singurii liberali, relansează dintr-o perspectivă mult mai realistă şi promiţătoare procesul unificării liberale.

A vorbi întruna despre unificarea liberarilor fără a întreprinde practic nimic, mi se pare deosebit de periculos pentru viitorul liberalismului în România. Poate că s-a greşit dintr-un anumit punct de vedere vorbindu-se prea mult despre această unificare, în timp ce partidelor de orientare social-democrată, care sunt mult mai numeroase decât cele liberale, nu le cere nimeni să se unească. Cum, însă, în privinţa liberalilor lucrurile stau aşa cum stau, cred că acum, când se pare că a sosit ora deşteptării liberalilor, cei care cred în alternativa liberală trebuie să analizeze cu responsabilitate orice posibilitate de regrupare a forţelor liberale, reconsiderându-şi părerile atât în privinţa federaţiei liberale, cât şi în privinţa formării unui singur partid.

Întreb, în acest context, evident retoric, de ce federaţia liberală nu ar putea, la o adică, juca rolul pe care l-a avut Convenţia Democrată în alegerile din 1996, fără a exclude posibilitatea unei alianţe pre sau postelectorale cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat?

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Doamna deputat Leonida Lari. Urmează domnul deputat Valentin Iliescu.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Deşi nu am avut o viaţă prea veselă, nu am de gând să înşir datele mele biografice de româncă născută sub ocupaţie. Totuşi, măcar ceva din viaţa basarabenilor trebuie să vă povestesc, sub presiunea evenimentelor care s-au precipitat în ultimul timp în Parlamentul României.

Mi s-a propus să vorbesc ruseşte. De când mă ţin minte, ori de căte ori mă aflam în oraşele mari din Basarabia - Bălţi, Chişinău - mai rar la ţară, când întrebam ceva în româneşte, mi se răspundea: "Gavari pa ruski". Întreaga mea traiectorie prin copilărie-adolescentă a fost marcată de acest "Gavari pa ruski". Poate de acea, încă de pe atunci, oraşele mari au rămas în memoria mea ca ceva ostil sufletului, respiraţiei mele din moşi-strămoşi.

În satul meu de baştină era o singură rusoaică, profesoară de limbă şi literatură rusă, care - îmi amintesc - ne recita pe dinafară poeme întregi din Puşkin, Lermontov, Esenin, Block, pasaje de proză din Tolstoi, Dostoievski, Gogol.

Trebuie să recunosc, acea femeie a fost o foarte bună profesoară, care iubea cu adevărat literatura rusă şi care ne-a ajutat să o iubim şi noi. Spun toate acestea ca să înţeleagă şi cei mai înguşti la minte că nu am nimic cu poporul rus, că în genere nu am nimic cu nici un popor, nu sunt xenofobă, că toate popoarele sunt lăsate de Dumnezeu sub soare cu limba, istoria, însemnele lor naţionale. Oricând noi, românii basarbeni, eram taxaţi cu obsedanta frază "Gavari pa ruski", voiam nu voiam, dar între frumuseţea literaturii ruse şi cruda realitate a colonizării, se aşternea brusc o imensă prăpastie. Şi cu toată dragostea mea pentru marii poeţi ruşi şi pentru acea deosebită învăţătoare, priveliştea amărâţilor români basarbeni cărora le vuia în urechi, precum şi mie, "Gavari pa ruski", era insuportabilă. Dar, ca să recucerim cu sunetul limbii române şi cu litera limbii române marile oraşe din Basarabia, invadate de colonizatori, era absolut necesar să vorbim de la egal cu ei, era absolut necesar să ajungem în Parlamentul URSS, să punem în dezbatere problema naţională din aşa-zisele republici, mai bine-zis "colonii estice", să-i facem să înţeleagă că popoarele nu se dizolvă la voinţa oamenilor. E cazul să informez pe necunoscători - dacă vor pot să se informeze din Monitorul Oficial al URSS - că mai toţi demnitarii ruşi recurgeau la diverse subterfugii, doar-doar să ocolească această problemă naţională.

Până şi abilul Gorbaciov a trântit odată o inepţie de toată minunea:"Trebuie să facem totul - a zis el - ca poporul sovietic să fie aidoma celui american". La care i-am replicat: "E imposibil, căci în America au plecat oameni, familii, grupuri de oameni, dar nu au luat ţările şi popoarele lor cu dânşii". Ţările şi popoarele au rămas acasă, în Africa, Asia, Europa, inclusiv în URSS, fapt pe care timpul l-a şi demonstrat, imperiul sovietic a căzut, în agonia sa revărsându-se peste margine, cu sânge, în toate coloniile din est, la noi în Transnistria.

Au trecut câţiva ani buni. Din 1992, nu prea mai auzisem fraza "Gavari pa ruski" şi iată că mi-a fost dat să o aud în Parlamentul României, în 1998, atât că în traducere, a răsunat la 20 mai curent, în timp ce vorbeam de necazurile românilor din Basarabia şi Bucovina. "Vorbeşte ruseşte" a rostit un membru PNTCD, un oarecare Corniţă sau Codiţă, acel rău tot acolo...

De ce să vorbesc ruseşte, domnilor ţărănişti şi naţionali, în Parlamentul României, eu care mi-am riscat şi viaţa pentru limba română?! Chiar vi s-a făcut dor de cominterniştii care v-au băgat de tineri în puşcării încât toleraţi asemenea insulte proferate de membrii dumneavoastră ?

V-am pus în faţă o întâmplare a vieţii, fără să vă jignesc, întâmplare care, nefiind luată în considerare, se întipăreşte în destinul PNTCD.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Valentin Iliescu.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Având în vedere că declaraţia ce doream să o fac este mai amplă, o să-mi permit să vă rog, ca şi colegul deputat Ţurlea, să prezint în sinteză această declaraţie, urmând ca stenograma să cuprindă integral textul ei.

Stimaţi colegi deputaţi,

Partidul Unităţii Naţionale Române, chiar de la instalarea coaliţiei majoritare CDR-USD-UDMR, şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de scăderea accentuaă a nivelului de trai al populaţiei şi în special faţă de situaţia dramatică în care se află astăzi pensionarii, şomerii şi familiile cu mai mulţi copii. Şi aceasta pentru că nivelul de trai reprezintă, în concepţia PUNR, criteriul fundamental după care se poate aprecia dacă ţara este guvernată bine sau nu.

Recent, două hotărâri ale Guvernului Radu Vasile au venit să sporească mizeria, sărăcia şi disperarea acestor categorii defavorizate ale populaţiei. Este vorba, în primul rând, despre Hotărârea privind majorarea tarifelor pentru consumul casnic de energie electrică şi termică şi, respectiv, cu aplicabilitate de ieri, hotărârea privind asistenţa cu medicamente pentru tratamentul ambulatoriu în anul 1998, măsură ce poate fi considerată un adevărat genocid îndreptat împotrivă a 6,6 milioane de cetăţeni ai României (pensionari şi şomeri) care, efectiv, conform noilor reglementări, nu vor mai avea posibilitatea să-şi procure medicamentele strict necesare menţinerii stării de sănătate şi cu atât mai mult îmbunătăţirii acesteia.

Hotărârea nr. 206 din 30.03.1998 privind asistenţa cu medicamente pentru tratamentul ambulatoriu, în anul 1998, stabileşte o listă de 132 de denumiri comune internaţionale ale unor medicamente esenţiale pentru uz comun, care se eliberează fără contribuţia asiguratului şi o listă de 159 de denumiri ale unor medicamente ce se eliberează pacientului parţial compensat, respectiv 80% din preţul de referinţă stabilit de Ministerul Sănătăţii, sumă plătită din fondurile de asigurări de sănătate şi restul de 20% din preţul de referinţă plătit de către bolnav.

Partidul Unităţii Naţionale Române condamnă decizia Cabinetului Radu Vasile de adoptare a acestei Hotărâri de Guvern 206/1998 considerând-o ca o măsură îndreptată împotriva stării de sănătate şi aşa destul de precară a populaţiei României.

Iată numai câteva argumente în favoarea acestei afirmaţii. În primul rând, foarte multe medicamente cu utilizare frecventă şi recomandate de medici în afecţiuni grave, cu grad ridicat de risc, compensate până acum au fost scoase de pe lista medicamentelor compensate prin această hotărâre de Guvern.

Vă exemplific cu preţurile câtorva medicamente.

- Sermion (preţ 91.000 de lei) şi Tanakan (73.000 de lei) folosite pentru tratamentul circulaţiei cerebrale;

- Ipertrofan (preţ 150.000 de lei), folosit pentru tratamentul prostatei;

- Quinax (preţ 55.000) şi Vitaiodurol (preţ 25.000 de lei) folosite pentru tratamentul cataractei;

- Preductal (preţ 85.000 de lei) folosit pentru tratamentul anginei pectorale;

- Zinnat (preţ 240.000 de lei) şi Augmentin (preţ 182.000 de lei), cele două fiind folosite ca antibiotice.

În al doilea rând, foarte multe medicamente cu utilizare frecventă trecute pe lista medicamentelor compensate parţial au preţuri de referinţă la care se face compensarea, preţuri stabilite de Ministerul Sănătăţii, cu mult mai mici decât preţul real al medicamentului pe care trebuie să-l plătească pacientul în farmacie.

Şi dau numai câteva exemple:

• Ticlid (un medicament folosit cu acţiune antiagregant plachetar), preţ de referinţă stabilit de Ministerul Sănătăţii 4.500 de lei/capsulă, preţ real 8.015 lei/capsulă.
• Maycor (pentru tratarea anginei pectorale), preţ de referinţă 250/capsulă, preţ real 842/capsulă.
• Tenormin (reglator al tensiunii arteriale), preţ de referinţă 948 lei/capsulă, preţ real 3.675 lei/capsulă, şi exemplele pot continua.

Iată câteva exemple pentru a prezenta diferenţele mari de preţ pe care trebuie să le suporte pacienţii după promovarea acestei hotărâri de Guvern.

Pentru procurarea unui flacon de Diltiazen (60 de capsule), un pacient va plăti în plus pe lună 12.900 de lei.

Pentru Ticlid, pentru un singur flacon cu 20 de capsule, va plăti în plus pe lună 48.225 de lei.

Zantac, un flacon cu 60 de capsule, pentru care va plăti în plus pe lună 168.050 de lei.

Trental, pentru circulaţia periferică - pentru 30 de capsule pacientul va plăti 50.625 lei faţă de 22.850 lei.

Cordarone, pentru tratarea aritmiilor - pentru 60 capsule pacientul va plăti 88.600 lei în loc de 33.000 lei.

Dilzem, folosit pentru HTA - pentru 60 capsule pacientul va plăti 120.600 lei în loc de 39.750 lei.

Având în vedere veniturile extrem de modeste ale pensionarilor (în medie 400.000 de lei/lunar în 1998), recentele măsuri ale Guvernului de diminuare şi mai serioasă a nivelului de trai, chiar a nivelului de supravieţuire a unor categorii sociale defavorizate, precum şi amânarea inexplicabilă de mai bine de un an şi jumătate a reformei sistemului public de pensii, întârziere ce a creat grave dezechilibre şi profunde nemulţumiri printre pensionari, inclusiv amânarea nejustificată a măsurii de recorelare a pensiilor, grupurile parlamentare ale Partidului Unităţii Naţionale Române vor demara neîntârziat discuţii şi necogieri cu reprezentanţii partidelor din opoziţie (PDSR, PRM, APR, inclusiv cu Grupul minorităţilor naţionale) pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Radu Vasile şi faţă de indiferenţa acestuia la scăderea dramatică a nivelului de trai şi a situaţiei umilitoare în care se află astăzi pensionarii.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnii deputaţi Ion Bivolaru şi Mihai Vitcu nu au apărut. Ca atare, prima parte a şedinţei noastre, cea dedicată intervenţiilor deputaţilor, ia sfârşit.