Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Corneliu Ciontu şi Victor Sorin Lepşa, secretari.*

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 8 decembrie 1998, a Camerei Deputaţilor.

Prima parte a acestei şedinţe este destinată intervenţiilor deputaţilor. Sunt înscrişi 11 colegi.

O să-i dau cuvântul domnului deputat Vasile Vetişanu.

Domnul Vasile Vetişanu:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi îşi propune să pună în lumină un moment aniversar, respectiv împlinirea a 134 de ani de la înfiinţarea unei instituţii, Casa de Economii şi Consemnaţiuni, CEC-ul, care îşi are o istorie a sa distinctă, începând încă cu a doua jumătate a veacului trecut, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Este un prilej fericit să amintesc aici, de la tribuna Parlamentului, că această instituţie, încă de la începuturile sale şi până în zilele noastre, a evoluat într-o strânsă şi permanentă legătură cu viaţa oamenilor şi a societăţii civile în genere.

Un succes deosebit în activitatea CEC-ului îl constituie faptul că, în zilele noastre, printr-un proiect de lege votat la Camera Deputaţilor, acesta s-a reorganizat în societate bancară pe acţiuni, cu acţionar unic statul român. Sumele depuse de persoanele fizice la CEC vor fi garantate de stat. Potrivit noii sale structuri, CEC-ul va putea acorda diferite împrumuturi, în numele şi în contul statului.

În sensul amintit, preşedintele CEC-ului, economistul Camenco Petrovici, a trecut la sprijinirea directă a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin credite în lei şi în valută pe termen scurt, a căror durată nu depăşeşte 12 luni, inclusiv perioada de graţie. Acestora li se adaugă creditele pe termen mediu, între 1 - 5 ani, şi credite pe termen lung, cu o durată mai mare de 5 ani. S-au făcut, în acest scop, toate demersurile necesare, printr-un acord de colaborare între CEC şi Fundaţia Caselor de Economii pentru Cooperare Internaţională din Germania.

Devenind bancă, acum, la 134 de ani de la înfiinţarea sa, CEC-ul a marcat acest moment atât pentru istoria sa, cât şi pentru populaţia acestei ţări, printr-un depozit aniversar deschis la toate sucursalele şi unităţile, cu o dobândă de 55% pe an, având scadenţă la 25 ianuarie 1999.

Cele câteva aspecte relevate aici, care sunt legate de acest moment aniversar, sunt doar mărturii ale unei rodnice activităţi a acestei instituţii, pe care conducerea o asigură şi în viitor, ca ea să devină o tradiţie în istoria ei.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Bejinariu. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Petru Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Intitulez intervenţia de astăzi "Agresiuni la adresa civilizaţiei rurale".

În România, din mare vechime, au ajuns, până astăzi, elementele de bază ale culturii şi civilizaţiei rurale şi, în primul rând, cele din sfera arhitecturii. Aşezările rurale româneşti, de o mare temeinicie şi frumuseţe, conservă autentice valori şi tradiţii cu specific naţional. În Bucovina istorică, bunăoară, aceste frumoase aşezări sunt amplasate pe văile apelor curgătoare, pe terase sau terenuri mai înalte, atât în zona Obcinelor, cât şi a Podişului Moldovei, şi avem o bogată literatură care prezintă peisajul rural din zonele noastre, începând cu Dimitrie Cantemir şi continuând, mai aproape de zilele noastre, cu Ion Nistor, Simion Florea Marian, Ion Şandru şi alţii.

Pentru perioada dominaţiei austriece, 1775 - 1918, ne-au rămas pagini admirabile pentru satul românesc din Bucovina. "Nu după mult timp, încep casele bune ale unui sat amestecat, în care mulţi români se găsesc pe lângă câţiva nemţi, casele mari, încăpătoare, de o gospodărie în care nimic nu lipseşte", scria Nicolae Iorga în "Românismul în Bucovina".

45% din populaţia României trăieşte astăzi la ţară. Satul românesc păstrător de mari valori şi tradiţii, cu o cultură şi o civilizaţie rurală încă bine conservate şi cu mare potenţial productiv în domeniul agriculturii, zootehniei, meşteşugurilor şi artei populare, este grav ameninţat de metamorfoze distructive. Iată că noile construcţii nu respectă splendida arhitectură rurală, ci adoptă casa mare cu turnuri, anexe haotice, faţade ciudat spoite etc.

În preajma Bucureştilor, dinspre Giurgiu, întâlneşti case cu turnuri sfidătoare şi urâte, iar în Câmpia Dunării au apărut deja sate întregi cu asemenea case cu turnuri ciudat acoperite cu tablă lucitoare.

Acest stil bălţat şi agresiv îşi "croieşte drum spre Moldova elegiacă şi tradiţionalistă", cum îngrijorat se exprimă domnul academician Eugen Simion, preşedintele Academiei Române. Când, în preajma municipiilor Suceava, Rădăuţi ori Fălticeni, se înalţă, în stil grandios şi suprarealist, asemenea case cu turnuri, în locul caselor noastre luminoase, cu lemn bine şi frumos lucrat, cu prispe largi sau ganguri boiereşti, gospodărite cu gust, avem şi noi toate motivele de îngrijorare.

Turnurile cotropesc satele şi oraşele Moldovei. De aceea partidele politice, autorităţile de bunăcredinţă şi de esenţă românească din administraţia publică locală consideră că trebuie să apărăm civilizaţia rurală. Cu sprijinul real al Guvernului, trebuie să aducem o existenţă demnă ţăranului român, prin demersurile din interiorul comunităţii rurale, prin legi bune şi stimulative şi cu specific naţional. Aşezările unde s-a "născut veşnicia" nu trebuie lăsate pe seama agresivităţii unei arhitecturi străine, grandioase, odioase, improprii pentru români.

Până acum, partidele din coaliţia guvernamentală şi, în primul rând, Guvernul au avut numai indiferenţă faţă de soarta satului românesc. Să nu fi aflat nimic despre această schimbare în rău, şi în arhitectura rurală, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului?!

Intervenţia noastră este un semnal oficial. Cerem, deci, demersuri corecte şi la timp desfăşurate şi nădăjduim că guvernanţii vor porni şi acţiuni şi legi bune pentru satul românesc şi ţăranul român.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ilie Neacşu. Se pregăteşte doamna deputat Mariana Stoica.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Istoria ne prezintă numeroase exemple de guvernări penibile, dar ceea ce se petrece astăzi la noi depăşeşte cu mult apogeul incompetenţei înregistrat vreodată de un regim politic.

Încercările premierului Radu Vasile de a salva o putere aflată în agonie totală, solicitând un răgaz de o jumătate de an pentru a-şi desăvârşi opera de lichidare a industriei şi de exterminare a unei însemnate părţi a populaţiei, demonstrează limpede că actualul Guvern este alcătuit din diletanţi şi oportunişti incapabili să găsească mecanismele redresării economiei şi stabilităţii societăţii.

Ca să fiu şi mai sincer, eu cred că cei mai mulţi dintre exponenţii algoritmului politic actual, teleportaţi peste noapte în fotolii de miniştri, habar nu au nici de economie de piaţă, nici de capitalism, nici de reformă şi nici chiar de privatizare. Şi mai cred că, în materie de specialişti, de profesionişti, de cadre, în general, PNŢCD şi-a spus ultimul cuvânt prin numirea lui Radu Vasile ca premier, iar împreună cu aliaţii săi de guvernare, PNL, PD şi UDMR, se îndreaptă spre un firesc faliment politic.

Stimaţi colegi,

Nu îmi place să aduc acuzaţii fără acoperire, chiar dacă astăzi o ţară întreagă, ba chiar şi susţinătorii străini ai domnului Emil Constantinescu şi ai coaliţiei aflate în şa, realizează că actuala putere confundă guvernarea cu lichidarea. Mă voi opri, ca atare, la dezvoltarea unor termeni des uzitaţi azi, şi anume capitalism, relansare şi credibilitate.

Fără a apela la dicţionare, ştim cu toţii că a vorbi despre capitalism, excluzând resursele financiare, este la fel de absurd ca şi atunci când cineva ar afirma că pământul se menţine viu, în condiţiile dispariţiei soarelui. Şi, totuşi, strategii dumneavoastră, stimaţi colegi din rândurile puterii, cam în acest fel gândesc. Ei doresc să promoveze un soi de capitalism prin decapitalizare. Este, probabil, o invenţie de răsunet în economia mondială, rod al gândirii unitare a celor 15.000 de specialişti cederişti, la care se adaugă meseriaşii domnului Petre Roman şi bilingvii pastorului Tö kes. Şi rezultatele obţinute sunt pe măsura capacităţii, eforturilor şi policromiei celor care trudesc sub firma "Algoritmul SRL".

Al doilea termen, "relansare", este şi mai concludent. Şcoliţii reprezentanţi ai puterii vor să relanseze economia prin câteva metode menite să-i lase mască şi pe americani şi pe membrii Clubului de la Roma! Deşi neomologate, închiderea şi lichidarea societăţilor economice reprezintă singurele soluţii aplicate cu succes şi de Victor Ciorbea şi de Radu Vasile şi de noul nostru coleg, până de curând preşedinte al FPS, Sorin Dimitriu.

Referitor la dezvoltarea economică prin lichidarea unităţilor economice, eu cred, stimaţi colegi, că un director mediocru şi un contabil încuiat, din vremurile acelea pe care le criticaţi din ce în ce mai puţini azi, ar fi reuşit să facă mult mai multe lucruri bune decât procurorul Ciorbea şi profesorul Vasile. Mă întreb dacă în dicţionarele economice ale CDR există termenul "investiţii".

Al treilea termen, şi ultimul, la care mă refer astăzi, este "credibilitate". În campania electorală din 1996, aţi spus, printre atâtea minciuni, că dumneavoastră beneficiaţi de o credibilitate în exterior, de o să ne îngroape investitorii occidentali sub piramide de dolari, lire sterline şi mărci vest germane. Aţi crezut că-i înşelaţi şi pe vulpoii din Vest, ba cu pericolul neocomunist, ba cu creştin-democraţia, ba cu Internaţionala Socialistă. Minciunile şi incompetenţa celor ce conduc şi compun coaliţia CDR - USD - UDMR nu au putut ţine loc de argumente. Lecţia primită din partea Occidentului capitalist nu aţi perceput-o şi nu o puteţi percepe. Pentru oamenii de afaceri americani, englezi, germani, francezi sau belgieni, nu are importanţă culoarea celor care guvernează, ci capacitatea acestora de a asigura cadrul propice unei dezvoltări reale a investiţiilor, producţiei, exportului, mecanismele legale pentru combaterea corupţiei, criminalităţii, tâlhăriei etc.

Acelaşi Occident care vă întoarce, pe bună dreptate, spatele, astăzi, dumneavoastră, reprezentanţii cei mai autorizaţi ai capitalismului din România, a fost atât de darnic şi generos cu naţional comunistul Nicolae Ceauşescu, acum 25 de ani, acordându-i multe miliarde de dolari credite. De ce?! De data aceasta, vă las pe dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Mariana Stoica. A venit, cumva, domnul deputat Lădariu? Nu. Urmează domnul deputat Popa Nicolae.

Doamna Valeria Mariana Stoica:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Interesul general pentru aplicarea măsurilor de reformă se concretizează, uneori, într-o abordare simplistă şi riscantă a capacităţii Guvernului de a aloca resurse pentru unele activităţi economice.

Exasperaţi de valorificarea ineficientă a miilor de miliarde de lei de către marile nisipuri mişcătoare ale economiei româneşti, unii dintre noi au devenit mai catolici decât Fondului Monetar Internaţional şi solicită anularea oricărei asistenţe financiare a statului nostru pentru activităţi economice, în tentativa disperată de a limita pierderile.

Cu tot respectul cuvenit, aş dori să atrag atenţia că aceasta este calea cea mai scurtă pentru a transforma Guvernul în paznicul de noapte al României. Or, ţara noastră trebuie să fie guvernată, nu păzită.

Uniunea Europeană ne solicită, prin armonizarea legislativă, adoptarea cât mai urgentă a legilor care să sistematizeze, să clarifice şi să limpezească criteriile de abordare a facilităţilor şi resurselor bugetare pentru unele activităţi economice importante, pentru dezvoltarea economică viitoare a României şi nicidecum să anulăm această asistenţă.

Comisia pentru Integrare Europeană a Parlamentului a depus deja o propunere legislativă referitoare la acordarea ajutorului de stat. Punctul de vedere al Guvernului recomandă, cu unele modificări, adoptarea acestei legi.

Intervenţia mea de astăzi este o pledoarie pentru o altfel de abordare a activităţii noastre de legiuitori. Să găsim un echilibru just şi eficient între problemele urgente şi problemele importante. Ştiu că ne copleşesc urgenţele ce decurg din criză, ne copleşeşte numărul ordonanţelor pe care încă le avem de aprobat, de anul trecut, dar adevăratele soluţii, cele impuse de rezolvarea problemelor, este rezolvarea, în primul rând, a problemelor importante, iar acum, pentru resursele României, pentru dezvoltarea ei, este importantă adoptarea criteriilor şi mecanismelor de alocare a ajutorului de stat.

Este, în interesul tuturor, să salvăm acţiunea guvernamentală de sub imperiul presiunilor exercitate de către cei care lucrează în pierdere. Fiecare ban din vistieria naţională, fiecare bun public sau privat al statului trebuie să stea la baza creşterii viitoare. Suntem prea săraci pentru a investi în proiecte şi activităţi fără speranţe şi în urgenţe ieftine.

Sunt convinsă că putem îmbina sensibilitatea pentru cauzele urgente cu raţiunea pentru cauzele importante.

Vă rog, stimaţi colegi din comisiile avizate cu această propunere legislativă, să urgentaţi elaborarea rapoartelor, sper, într-o manieră pozitivă, pentru a putea adopta această lege în Camera Deputaţilor până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Popa Nicolae. Se pregăteşte domnul Bălăeţ.

Vă rog.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Recunosc, în faţa dumneavoastră, cu mâna pe inimă, că nu îmi face nici o plăcere că o realitate dramatică, adeseori dusă până la tragedie, mă obligă să revin aici, la tribuna Camerei Deputaţilor, pe marginea unui subiect asupra căruia am avut ocazia să-mi exprim punctul de vedere. Este vorba despre situaţia disperată a pensionarilor, a celor 6 milioane de oameni care, după decenii de muncă, au ajuns la vârsta tihnei şi a bătrâneţii. Ce se întâmplă cu aceste milioane de concetăţeni ai noştri, părinţi, bunici, fraţi, surori, este o ruşine naţională!

Nu mă sfiesc să afirm aici că, după 9 ani de aşteptări şi speranţe, şi iau ca termen de referinţă Revoluţia din Decembrie ' 89, problema a rămas nerezolvată. Mai mult, s-a agravat atât de mult, căpătând, pe zi ce trece, accente care sfidează orice lege morală, bunul simţ, înseşi solidaritatea şi demnitatea umană, în esenţă orice sentiment de dreptate şi justiţie socială.

România îşi bate joc de bătrânii ei şi se ştie, din păcate, o vorbă înţeleaptă strămoşească "Cine nu are bătrâni să-i cumpere". Noi nu cumpărăm bătrânii, noi omorâm bătrânii şi o facem cu titlu de politică de stat.

Se perindă, prin Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, prim-miniştri şi preşedinţi, miniştri şi fel de fel de categorii de demnitari, dar pensionarii s-au bucurat şi se bucură, atunci când îşi revendică drepturile fireşti şi naturale, de acelaşi monolog surd şi orb al puterii.

Nu îmi fac iluzii că ceea ce spun eu, aici şi acum, ar fi un secret pentru oricare dintre dumneavoastră, indiferent din ce partid faceţi parte. Problema pensionarilor României este, de mult, secretul lui Polchinelle, adică îl ştie toată lumea, toată lumea subscrie, dar foarte puţini sunt dispuşi să facă ceva concret pentru a rezolva această problemă.

Acuz astăzi, încă o dată, aici, în faţa dumneavoastră, de la acest microfon, politica cinică şi morala actualului Guvern faţă de situaţia dramatică a pensionarilor. Mult trâmbiţata "recorelare a pensiilor" nu a fost altceva decât o altă minciună gogonată, de care actuala coaliţie aflată la putere a încercat să se folosească pentru a răspunde somaţiilor pe care pensionarii, largi categorii ale societăţii civile, i le-au adresat direct şi explicit, pentru a da o rezolvare dreaptă şi viabilă mizeriei, sărăciei şi lipsurilor de tot felul, în care îşi duc zilele bătrânii noştri.

În dispreţul tuturor promisiunilor făcute, actualii guvernanţi au decis o operaţie de recorelare a pensiilor, care a dus la o creştere medie a nivelului pensiei lunare cu circa 100.000 de lei, sumă cu atât mai neruşinată în condiţiile în care deprecierea leului este din ce în ce mai mare, iar preţurile la produsele de strictă necesitate şi medicamente cresc de la o zi la alta.

Oare un asemenea tratament merită aceşti oameni care, o viaţă întreagă, au muncit pentru a-şi asigura o bătrâneţe mai bună, mai liniştită şi fără griji?! Cu ce au greşit, în faţa noastră, de au ajuns într-o asemenea situaţie?

Domnilor colegi,

Nu se poate uita că actualii pensionari sunt şi cei care au muncit în momente grele ale istoriei României şi au trăit, pe propria lor piele, dezastrele tuturor dictaturilor pe care le-a cunoscut societatea românească în ultimii 60 de ani. Lor le datorăm, în primul rând, avuţia noastră naţională. Aceste milioane de oameni şi-au plătit viaţa cu frustrările tinereţii şi interdicţia plăcerilor vieţii, ajungând astăzi să trăiască din milă, cerşind la colţ de stradă, şi să li se refuze dreptul elementar la demnitate.

În aceste condiţii, ţinând cont de nevoile milioanelor de pensionari din România, cerem urgent ca recorelarea pensiilor să se facă pentru toate categoriile de pensionari, ţinându-se cont de nivelul pensiei avute la pensionare, la care să se aplice coeficientul real de inflaţie şi de creştere a preţurilor, iar actualul proiect de modificare a Legii pensiilor să fie supus dezbaterii Camerei Deputaţilor, cu prioritate şi cu aplicabilitate imediată.

Stimaţi colegi,

Pentru a convinge, o dată în plus, de justeţea cuvintelor mele, vă pun la dispoziţie scrisoarea ce mi-a fost adresată de cei 3.000 de pensionari din Cugir, Alba, a cărei lectură nu poate decât să te cutremure. În acelaşi timp, vă informez că voi trimite această scrisoare şi domnului ministru Athanasiu, ministrul muncii şi protecţiei sociale, spre luare la cunoştinţă şi cu speranţa că îi va provoca un examen de conştiinţă morală, având în vedere tonul cinic pe care l-a adoptat frecvent în legătură cu toate apelurile ce i-au fost adresate pentru a interveni, prin calitatea pe care o are, pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă pensionarii României.

Nu în ultimul rând, ţin să precizez public că voi pune la dispoziţia presei scrisoarea celor 3.000 de pensionari, spre ştiinţa întregii opinii publice din această ţară care, să-mi fie cu iertare expresia, pare a fi blestemată la acest ceas de istorie.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Bălăeţ. Se pregăteşte domnul deputat Radu Mânea.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Asistăm, în ultima vreme, la proliferarea unei noţiuni pe cât de aberante, din punct de vedere logic, filozofic, istoric, sociologic, pe atât de periculoasă şi neproductivă, în plan practic parlamentar. Este vorba de noţiunea de clasă politică.

Vedem că Alianţa Civică ne-a şi pus la casete un aşa-zis "Apel către clasa politică", cu un fel de program în 9 puncte, cu un preambul şi un final, scrise cu litere mari, pline de o disperare factice.

Menţionăm că în foaia lansată de Alianţa Civică sunt şi probleme reale, adevărate, pe care ni le punem şi noi, ca, de pildă, întrebările de mai jos. "De ce într-o ţară bogată am ajuns săraci?" şi, adăugăm noi, ajungem din ce în ce mai săraci? "De ce într-o ţară a inteligenţelor native am ajuns să fim dominaţi de prostie, şmecherie şi impostură? De ce elitele tinere ne părăsesc, negăsindu-şi locul într-o ţară care are atâta nevoie de ele? De ce statul a fost prădat?" şi, zicem noi, este prădat şi slăbit, sub pretextul privatizării? "De ce clasa de mijloc, care este temeiul oricărei societăţi democratice, este strivită de concurenţa economiei subterane" şi, zicem noi, şi a celei străine? "De ce, în loc de fapte, este preferat vacarmul politic?" Atâtea întrebări cărora trebuie să le răspundă clasa noastră politică.

Ei, iată, oricât am fi de îngăduitori şi predispuşi la dialog, cu această ultimă afirmaţie chiar că nu putem fi de acord. În primul rând că noţiunea de clasă politică este calchiată după mai vechea noţiune de "clasă muncitoare", ţărănească, burgheză", noţiune care se ştie cât rău a produs. După acelaşi calapod, actuala clasă politică, "periculos de ruptă de interesele populaţiei", cum zice Alianţa Civică, poate fi linşată la drumul mare.

Din tot textul citat, precum şi din alte intervenţii pe aceeaşi temă, reiese această asmuţire a populaţiei împotriva aşa-zisei clase politice, pe temeiuri, evident, şi obiceiuri mai vechi. Nocivitatea acestei asmuţiri apare şi mai gravă când vedem că, prin aşa-zisa clasă politică, domnii şi doamnele de la Alianţa Civică înţeleg, de fapt, Parlamentul care ar fi vinovat, în concepţia dumnealor şi a atâtor altora care utilizează acest slogan, de toate relele care se petrec în această ţară. Ca atare, Parlamentul trebuie arătat cu degetul, bătut cu pietre, linşat! O mai gravă eroare cu privire la cea mai democratică instituţie a ţării nici că se poate! Se vede clar că, intoxicată cu asemenea idei greşite, populaţia întoarce spatele la rezolvarea politică a problemelor, la ideea de alegeri, de Parlament, de democraţie.

Desigur, suntem, şi noi, pentru asumarea unei răspunderi în faţa poporului, pentru cele ce nu merg bine în ţară, dar această asumare trebuie să fie făcută cinstit, drept, până la capăt.

Au trecut deja 2 ani de când actuala coaliţie guvernamentală a preluat puterea, umplând afişele electorale de promisiuni. "Contractul cu România" şi-a epuizat termenele şi vedem că aceia ce l-au lansat nu vor să răspundă punctual la promisiunile făcute. Ei cer o nouă graţie, ei vor să vină cu o nouă asumare a răspunderii în Parlament, după ce au mai făcut-o de trei ori, în cei 2 ani de zile care au trecut.

Noi, cei din opoziţia parlamentară, avem şi noi răspunderea noastră faţă de popor, şi anume aceea de a-i critica pe cei de la guvernare, de a le atrage atenţia celor de la putere asupra greşelilor, chiar a erorilor pe care le fac în conducerea ţării. Aceasta este datoria noastră şi am căutat s-o facem cu cinste şi cu răspundere, ori de câte ori am avut ocazia. Dacă nu am fost şi nu suntem ascultaţi, aceasta nu mai e vina noastră, ci a celor de la putere, care se dovedesc aroganţi, necomunicativi, dornici să dea cu oiştea în gard în continuare. Că se poate forma un program naţional anticriză, suntem de acord, dar pentru aceasta trebuie să se stea la masa tratativelor cu toate partidele politice din Parlament şi să se renunţe la împrăştierea răspunderii faţă de situaţia actuală asupra întregii clase politice, o formulă aberantă, nocivă şi periculoasă pentru Parlament, pentru ţară şi pentru democraţie.

Mulţumesc de atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Radu Mânea. A venit domnul deputat Lădariu? Nu a venit. Se pregăteşte domnul deputat Ioan Sonea.

Domnul Radu Mânea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Încep prin a saluta cordial întoarcerea fiilor rătăcitori în Parlamentul ţării. (Rumoare în partea stângă a sălii)

De Ziua Constituţiei României, ar trebui să ne bucurăm şi să culegem roadele aplicării Constituţiei noastre de la 1991, după aproape 8 ani de aplicare, după promulgare şi simulacru de referendum organizat ulterior şi în mare grabă.

Din păcate, nu avem motive de bucurie, nici puterea de azi care, în parte, nu a votat-o, dar nici opoziţia de astăzi, fosta putere de ieri, care a conceput-o, a votat-o şi împreună încercăm s-o aplicăm ad litteram, fără abateri sau interpretări, funcţie de situaţia în care ne regăsim, la putere sau în opoziţie. Ca o consecinţă, şi unii şi alţii, încercăm să căutăm responsabilii pentru situaţia ţării de astăzi, dar prea puţini dintre noi recunoaştem erorile, omisiunile şi interpretabilitatea posibilă a unor texte din Constituţia de la 1991.

Comparând Constituţiunea Principatelor Unite Române de la 1866, Constituţiunea promulgată cu Decretul regal nr.1360 din 28 martie 1923, considerată ca fiind cea mai democratică din Europa secolului XX, cu Constituţia României din 1991, aplicabilă astăzi, vom observa lesne, fără a fi specialişti în drept constituţional, că temelia legilor din România zilelor noastre este ruptă în esenţa ei de tradiţia românilor, şi anume: despre teritoriul României şi forma de stat.

Forma statală a suferit modificări de la "România dodoloaţă", operă a regelui Ferdinand I, la România de astăzi, prin ciuntirea teritoriilor sale cu Tratatul Ribbentrop-Molotov şi apoi Tratatul de pace încheiat între marile puteri, în absenţa României. Milioane de români din ţinuturile Herţei, Bucovinei de Nord, Basarabiei şi Sudului Dobrogei rămânând în afara graniţelor ţării, reîntregirea fostului Regat al României Mari fiind la voia bunului Dumnezeu şi îndemânarea conducătorilor ţării.

Dacă în Constituţiile tradiţionale de la 1866 şi 1923 - despre teritoriul României, chestiunea este tratată în patru articole, în Constituţia de la 1991, aceeaşi problemă capitală a ţării se tratează în 14 articole, dar cu ce folos pentru România, până la reîntregirea teritoriilor sale în graniţele străvechii Dacii?

Despre drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale românilor. Dacă în Constituţiunea Regatului României de la 1866, sub sigiliul regelui Carol I, şi apoi în Constituţiunea de la 1923, sub Ferdinand întregitorul, libertatea conştiinţei românilor era absolută, era garantată, Constituţia de la 1991 garantează libertatea conştiinţei ca manifestare a spiritului de toleranţă şi de respect reciproc. Dar, oare, conştiinţa înseamnă doar atât? Şi pun această întrebare, crezând că este valabilă pentru poporul român, trecut prin 50 de ani de dictatură comunistă, în care conştiinţa, toleranţa şi respectul de sine erau socotite trădare de neam şi de partid, Partid Comunist, bineînţeles.

Despre biserică, culte şi armată. Neatârnarea Bisericii ortodoxe române şi garantarea libertăţilor credinţei pentru cultele recunoscute de către stat, şi de aici, propovăduirea credinţei în Dumnezeu, precizate în Constituţiile de la 1866 şi 1923, alături de simţul dezvoltat de proprietate al românilor, au condus la menţinerea unităţii statale, dincolo de vitregiile vremurilor, România rămânând neatârnată. Patriarhului ţării, episcopilor ortodocşi, greco-catolici şi ai tuturor cultelor recunoscute de lege li se rezervau, prin Constituţie şi prin Regulamentul de funcţionare, statutul de senator de drept, alături de conducătorii oştirii şi generalii de armată care au fost, măcar trei luni de zile, cu faţa către inamic.

Ce le rezervăm noi astăzi contemporanilor cu aceleaşi demnităţi?

Despre garantarea proprietăţii private şi dreptul la moştenire. Constituţiile de la 1866 şi apoi 1923 consfinţesc şi garantează dreptul de proprietate privată asupra bunurilor mobile şi/sau imobile, dobândite sau moştenite, în ambele Constituţii prevederea fiind stipulată la art.17, cu precizarea garanţiilor sacre şi inviolabile, în art.19 din Constituţia de la 1866.

În Constituţia de la 1991, proprietatea privată este doar ocrotită, fără a fi garantată, urmând ca limitele dreptului de proprietate "să fie stabilite prin lege". Care lege, domnilor care aţi votat Constituţia? Dacă Constituţia nu garantează proprietatea privată, care lege pe care o pritocim noi astăzi, o garantează?

Legat de garantarea dreptului la moştenire, prevăzut de art.42 din Constituţia de la 1991, dacă nu-i reconstituim românului drepturile confiscate de către comunişti, dacă nu-i garantăm proprietatea privată, ce moştenire lasă el şi ce moştenire lăsăm noi urmaşilor, spre a-i fi garantată? Dar ca legiuitori, ce moştenire legislativă lăsăm după finele mandatului nostru? Nu cumva ne certăm între noi, facem greve, aruncăm vina unii pe alţii, vrem anticipate, că economia nu merge, că nu sunt bani pentru sănătate, învăţământ, apărare etc., nu avem privatizare, nu vin investitorii străini, nu intrăm în NATO, nu ne cheamă la Uniunea Europeană pentru că am clădit Constituţia şi democraţia pe o temelie şubredă? Nu cumva trebuie să recunoaştem că orice lege este perfectibilă şi chiar Constituţia este perfectibilă?

Vă invit, deci, să reflectăm la următoarele:

Domnul Viorel Burlacu (din bancă):

Sigur, monarhie...

Domnul Radu Mânea:

...forma statală şi graniţele ţării, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale românilor, biserică şi credinţă, rolul armatei şi statutul cadrelor militare, proprietatea privată şi garanţiile pe care avem obligaţia să le acordăm. Trebuie, oare, modificată Constituţia?

Domnul Viorel Burlacu (din bancă):

După voi, da.

Domnul Radu Mânea:

După părerea mea, da. După domniile voastre, nu. "Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic".

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ioan Sonea, se pregăteşte domnul deputat Lădariu. Nu a venit, deci, o să urmeze doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În art.2 din Legea învăţământului se spune: "În România, învăţământul constituie prioritate naţională".

Art.11 alin.1 menţionează că: "Învăţământul nu se subordonează scopului şi doctrinelor promovate de partide (...) politice".

Art.141 lit.p) arată că Ministerul Educaţiei Naţionale coordonează, potrivit legii, numirea şi eliberarea personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control, din învăţământul de stat, şi inspectoratele şcolare asigură, conform art.142 lit.b), aplicarea legislaţiei în organizarea şi conducerea procesului de învăţământ.

Totodată, art.145 alin.2) stipulează că directorii din învăţământul preuniversitar, până la nivel liceal, sunt numiţi de inspectorul general, pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, de regulă, la propunerea consiliilor profesorale, pe baza metodologiei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Adeseori se spune că Ministerul Educaţiei Naţionale urmăreşte obiectivele şi principiile politicii şi reformei educaţionale înscrise în programul de guvernare pentru domeniul învăţământului, avându-se în vedere descentralizarea progresivă a mecanismului decizional, prin delegarea treptată a competenţelor către inspectoratele şcolare şi şcoli, cu asumarea răspunderii penale. Fapt care este absolut normal. Dar, oare, chiar aşa să fie?

Aş fi bucuros să aflu că situaţiile din Inspectoratul şcolar judeţean al judeţului Bistriţa-Năsăud sunt doar excepţii. Este vorba despre concursul pentru ocuparea unor posturi. Ca urmare a anulării unui concurs pentru inspector de specialitate, inspectorul general este în proces cu cel care se consideră nedreptăţit. Atunci am considerat situaţia un accident.

Un caz recent, însă, pune sub semnul întrebării intenţiile şi actul de conducere al inspectoratului judeţean. La o mare şcoală din judeţ s-a desfăşurat un concurs pentru postul de director, pe 30 octombrie. S-au prezentat trei profesori şi a fost declarat câştigăto, cu 55 de puncte, domnul H.A., nu cred că contează numele la această dată. Candidaţii de pe locurile 2, respectiv cu 48 de puncte, şi locul 3, cu 45 de puncte, fiind declaraţi respinşi. Rezultatul concursului însă nu a fost pe placul inspectorului general, domnul profesor T.C., câştigătorul nefiind din partidul domniei., Aşa că, după o deplasare la faţa locului, pe 31 octombrie, domnia sa hotărăşte ca doamna care ieşise pe locul 2 să depună constestaţie, şi inspectorul general, împreună cu adjunctul, preşedinte al Comisiei de examinare, vin în anchetă, pe baza unor concluzii fără relaţie cu condiţiile de concurs, pe 17 noiembrie, şi anulează concursul şi se propune un nou concurs, pe data de 27 noiembrie, la care putea însă să se prezinte din nou şi câştigătorul, care, între timp, pe 26, a depus o sesizare la prefectură, unde preşedintele Comisiei de examinare confirmă legalitatea rezultatelor concursului iniţial.

Noul concurs are însă loc pe 4 decembrie şi participă doar cine trebuie şi reuşeşte, desigur. Liderul sindical părăseşte sala de concurs, în semn de protest faţă de modul cum s-a procedat. De notat că, pe 20 noiembrie 1998, domnul profesor, care reuşise iniţial, a depus o contestaţie la Inspectoratul judeţean, la care însă nu a primit nici un răspuns. Mă întreb: dacă trebuia organizat un nou concurs după scoaterea din drepturi a câştigătorului, când următorul pe listă era preferatul, dacă totuşi concursul a fost legal? Dacă contestatara concursului nu a avut obiecţii înainte de concurs asupra concurentului domniei sale, cum rămâne cu atentatul la personalitatea şi prestigiul moral şi profesional al celui înlăturat din drepturi corect câştigate? Cum rămâne cu răspunderea conducătorului pentru abuzurile săvârşite?

Consider că astfel de cazuri aruncă o umbră asupra eforturilor ministrului învăţământului de a îmbunătăţi imaginea şcolii. Vreau să menţionez că astfel de situaţii s-au mai întâmplat, din păcate, tot la mine în judeţ, la acelaşi inspectorat.

Impunerea cu orice preţ a oamenilor fideli în funcţii de conducere contravine moralei propovăduite şi prevederilor legale menţionate, conducând, în acelaşi timp, la confirmarea faptului că devine o practică acţiunea de încălcare a principiilor democraţiei şi drepturilor individuale ale cetăţeanului, prin sfidarea legii.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Viorica Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Prin Legea nr.120 din 8 decembrie 1995, Parlamentul României proclama ziua adoptării prin referendum a legii fundamentale a statului român drept Ziua Constituţiei României. Dincolo de orice alte aprecieri, putem afirma că 8 decembrie 1991 a reprezentat ziua în care poporul român a consfinţit prin referendum ruptura definitivă şi irevocabilă cu trecutul dictatorial al României.

Reprezentând un veritabil proiect de viitor, Constituţia oglindeşte voinţa poporului român şi a fost apreciată de cei mai importanţi specialişti în drept constituţional români şi străini, drept una dintre cele mai moderne Constituţii democratice. Ea îmbină în mod fericit valorile democraţiei constituţionale occidentale cu cele ale tradiţiei constituţionale româneşti. Ea consacră în dispoziţiile sale marile principii ale dreptului constituţional, principiul puterii suverane a poporului, principiul exercitării puterii pe baze democratice, al separaţiei puterilor în stat, al pluralismului, al legalităţii, principiul supremaţiei Constituţiei, principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, fără nici o discriminare, al apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, principiul autonomiei locale şi al descentralizării administrative, principii ale activităţii judecătoreşti. Pe lângă aceste principii, considerate clasice şi care se regăsesc în toate constituţiile moderne, Constituţia actuală a României a ridicat la rangul de principiu constituţional neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale mai favorabile, cât şi principiul preeminenţei legislaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului, faţă de legislaţia internă.

Prin munca plină de dăruire a celor care au făcut parte din Comitetul de redactare a Constituţiei, legea fundamentală, adoptată în 1991, este demnă de Europa sfârşitului de mileniu şi conscră România ca un stat democratic autentic. Instituţiile democratice înfiinţate ca urmare a prevederilor constituţionale şi-au dovedit în aceşti ani viabilitatea şi se bucură de încrederea cetăţenilor. Aplicarea strictă a principiilor constituţionale a permis în 1996 alternanţa la putere, realizată în cel mai democratic mod cu putinţă.

Până în noiembrie 1996, acţiunea celor care au condus România a mers în direcţia respectării şi consolidării prevederilor Constituţiei, urmărindu-se ca poporul român să privească legea fundamentală a ţării ca un apărător suprem al democraţiei, al statului de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Un rol important în acest proces l-a avut Curtea Constituţională, şi în acest sens stau mărturie întâmpinările venite din partea oamenilor simpli, care şi-au găsit rezolvarea prin raportarea la Constituţie.

Ne-am fi aşteptat ca acest proces de consolidare a legii fundamentale a statului să continue şi după noiembrie 1996. Spre marea noastră decepţie şi îngrijorare, lucrurile au mers într-o direcţie opusă, asistând în ultimii ani la numeroase încălcări ale spiritului şi literei Constituţiei.

Îngrijorarea noastră faţă de aceste încălcări a fost exprimată în Moţiunea "Statul de drept", a cărei discutare în Senat a fost respinsă printr-un act anticonstituţional de către senatorii puterii, care s-au substituit astfel Curţii Constituţionale.

De altfel, începând cu art.1 din Constituţie, care stipulează că: "România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil" şi terminând cu principiul separaţiei puterilor în stat şi al exercitării puterilor pe baze democratice, totul a devenit negociabil, de pe poziţiile algoritmului politic.

Caracterul naţional, unitar şi indivizibil al României a ajuns obiectul unor periculoase jocuri, iniţiate de forţe destabilizatoare, cărora Guvernul nu vrea sau nu poate să le facă faţă, sau, mai grav, le alimentează şi le revigorează prin atitutudini hazardate, lipsite de motivaţie. Cedarea constantă în faţa unor astfel de forţe, respectarea algoritmului politic a ajuns o cerinţă mai puternică decât respectarea Constituţiei.

În aceste condiţii, au apărut şi s-au dezvoltat curente federaliste şi separatiste pe criterii etnice, unele dintre ele promovate chiar de către reprezentanţi ai Guvernului şi majorităţii guvernamentale.

Un alt exemplu de conduită anticonstituţională îl reprezintă ocolirea Parlamentului, încercarea de a-l transforma într-un simplu decor, prin practica abuzivă a guvernării prin ordonanţe.

Acţiunilor de anihilare a iniţiativelor Opoziţiei li se adaugă crearea unor structuri paralele de putere şi decizie, care iau hotărâri prin proceduri oculte şi deasupra legii, imixtiunea Preşedinţiei şi a Executivului în sfera puterii judecătoreşti, şi exemplele ar putea continua.

Ziua Constituţiei României reprezintă un bun prilej de a medita asupra acestor probleme. Avem de ales între a respecta cu scrupulozitate prevederile Constituţiei, întărind în acest fel autoritatea instituţiilor statului de drept, sau a ignora prevederile Constituţiei, slăbind instituţiile statului de drept şi lăsând cale liberă haosului şi anarhiei. Oricine se află la guvernare trebuie să aibă în faţă această alternativă şi să cântărească atent preţul nerespectării prevederilor constituţionale.

Constituţia este legea fundamentală a statului de drept şi ea trebuie respectată chiar şi de cei care au votat împotriva ei. A lupta pentru respectarea Constituţiei este datoria noastră supremă.

Acesta este principalul mesaj care se impune în această zi de 8 decembrie, care marchează Ziua Constituţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Anamaria Biriş nu a venit? Nu a venit. Domnul deputat Lazăr Lădariu, nici dânsul nu a venit.

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre, cea destinată intervenţiilor, şi după ce vom ajunge să avem cvorumul normal de lucru, vom continua cu partea a doua a şedinţei noastre. (Se acţionează soneria pentru chemarea parlamentarilor în sala de şedinţă.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-i aducă pe colegi în sală, pentru a stabili cvorumul de lucru. (Acţionează din nou soneria.)

Domnul Ioan Gavra (din bancă):

Când votăm în Parlament noua echipă, domnule Cataramă?

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Constatând că, colegii noştri nu se îndeamnă să vină în sală, vom face un apel nominal. O să vă rog să-l citiţi foarte repede, în aşa fel încât să nu pierdem foarte mult timp.

O să vă rog, când vă auziţi strigaţi, răspundeţi tare "prezent " ca să meargă repede, iar cei care nu sunt, vor fi absenţi şi li se va tăia ziua, conform hotărârii. Vă rog!

Domnul Corneliu Ciontu (dă citire apelului nominal):

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi terminat catalogul?

Domnul Corneliu Ciontu:

Suntem la Bucureşti.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog foarte mult, lăsaţi să termine de citit catalogul, da?

Domnul Corneliu Ciontu:

(Vociferări din sală: "Nu aţi citit unele judeţe!")

Domnul Corneliu Ciontu:

Eu nu am nici o vină...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Onoraţi colegi,

Am o rugăminte: să vă ocupaţi locurile în sală.

Se pare că sunt unele judeţe care nu au fost strigate din lipsa foilor respective. Deputaţii care nu au fost strigaţi sau au venit în sală ulterior urmează să-şi înregistreze prezenţa la secretarul de şedinţă.

Aşa cum ştiţi, astăzi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic pot să lucreze în plenul comisiilor la diverse proiecte de legi, conform aprobărilor date de conducerea Camerei Deputaţilor şi aprobate de dumneavoastră.