Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Miron Tudor Mitrea şi Kovács Csaba-Tiberiu, secretari.*

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi 22 decembrie 1998 a Camerei Deputaţilor.

În prima parte a şedinţei, cea destinată intervenţiilor, o să vă rog să vă încadraţi în cele 3 minute, pentru ca să putem să parcurgem toţi colegii care au ceva de spus.

Vom începe cu domnul deputat Vasile Vetişanu. Este aici? Nu este. Domnul deputat Radu Liviu Bara şi se pregăteşte domnul deputat Viorel Burlacu.

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Guvernul României ne-a dat încă o dovadă a solidităţii opiniilor exprimate de unii din membrii săi. Ne-a convins încă o dată de unanimitatea perfectă existentă între executiv şi liderii coaliţiei şi nu în ultimul rând, ne-a convins încă o dată că se zgâlţâie din toate încheieturile la unele sau altele dintre ameninţările unui partener din coaliţie. Cum altfel ar putea fi calificată graba cu care a hotărât, la insistenţa UDMR-ului şi a reprezentanţilor acestuia în Guvern, să declare recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost anulată hotărârea privitoare la înfiinţarea Universităţii Petoffi-Schiller. Hotărârea istorică de săptămâna trecută, luată de Guvern, la propunerea ministrului pentru minotirăţi, vine în contradicţie flagrantă cu recomandările făcute de liderii PNŢCD şi PD, Ion Diaconescu şi Petre Roman, care, de la înălţimea funcţiilor pe care le deţin, au stat, au socotit că hotărârea Curţii de Apel este legală şi temeinică şi, în consecinţă, au recomandat să nu se facă recurs. Asemenea recomandare echivalează fără nici un dubiu cu o recunoaştere fără echivoc a faptului că hotărârea Guvernului privind înfiinţarea respectivei universităţi este nelegală, este constituţională. După câte ştim noi, însă, înşişi liberalii s-au pronunţat împotriva recursului. La rândul său, şeful executivului, omul hotărât şi intransingent, l-am numit pe domnul Radu Vasile, s-a arătat rezervat, refuzând să se pronunţe în favoarea recursului. Ba, mai mult, a lăsat să se înţeleagă că apreciază hotărârea Curţii de Apel ca o dovadă a faptului că în România funcţionează cu motoarele în plin principiul separaţiei puterilor în stat. Iată însă că, în pofida acestor luări de poziţie, în pofida opiniilor clare exprimate de liderii coaliţiei, al cărei copil este, bineînţeles, executivul, a fost suficient ca un partid din coaliţie să strănute un pic mai tare, să se zburlească la Guvern şi probabil să-l ameninţe că-şi ia jucăriile şi pleacă, că acesta a început să tremure de frică că i s-ar putea lua scaunele pe care stă şi în şedinţa de săptămâna trecută a hotărât să declare recurs. Faptul în sine nu ar fi ieşit din comun, în situaţia dată constituie însă o cedare, a câta oară, inadmisibilă în faţa partenerilor de coaliţie. O cedare care, adăugată la multe altele, începe să devină periculoasă pentru statul nostru, pentru unitatea şi suguranţa poporului român.

În faţa unor asemenea hotărâri ferme şi înţelepte ale executivului nu putem decât să ne scoatem pălăria, să ne înclinăm cu respect şi să-i strigăm: Bravo, Guvernule! Bravo, domnule prim-ministru! Ţineţi-o tot aşa şi ne veţi duce departe în haosul de la capătul tunelului!

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Viorel Burlacu şi se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea.

Domnul Viorel Burlacu:

Onorat auditoriu,

Reprezint o parte semnificativă, în creştere, a electoratului din judeţul Neamţ care se confruntă cu grave suferinţe din moment ce întreaga ţară suferă. Totuşi starea judeţului, în sine, şi reprezentarea acelui electorat, ca mandat, mă obligă să constat că din toate promisiunile şi angajamentele care, în urmă cu 2 ani, au vrăjit şi au ameţit populaţia din zonele defavorizate, locuitorii s-au ales cu mult praf în suflet, în buzunare, în cămară, la locul de muncă, dacă mai au un loc de muncă. Anul care se încheie a fost marcat în Neamţ de o serie semnificativă de tragice contraperformanţe, câteva dintre ele bine încadrate la capitolul sabotaj. Mă opresc asupra a două chestiuni care îmbină durerea şi nefericirea cu incredibilul, ambele probleme regăsindu-se în zona responsabilităţii politice.

În Neamţ puţinii care mai creează locuri de muncă în sectorul privat sunt hăituiţi efectiv şi taxaţi fără milă. Raidurile ţărăniste asupra unui grup privat de firme cu peste 4000 de salariaţi sunt de notorietate. Fireşte, pe aceeaşi mână ţărănistă nu s-au creat locuri de muncă ci au dispărut. Cum evaluările se fac în tenebre de partid, s-a ajuns ca bun şi valoros să fie cel care înfăptuieşte un faliment la timp, fără cale de a mai fi reparat ceva. Nu uitaţi, asta se întâmplă într-un judeţ care e fruntaş numai la şomaj, la frumuseţile naturii şi la mănăstiri.

Dacă în zona economică mai devreme sau mai târziu se vor găsi rezolvări, se vor crea şi locuri de muncă, şi condiţii pentru un trai decent, când actuala formulă politică majoritară îşi va ocupa locul binemeritat la groapa de gunoi a istoriei, într-o altă zonă trebuie acţionat acum. Este vorba despre sectorul sanitar.

Ştim că nu suntem în top la speranţa de viaţă. Mai ştim şi că selecţia naturală funcţionează de minune. A fost profesorul Iulian Mincu un ministru rău la sănătate? Dar următorii miniştri ce au făcut? Din ce-a fost bun au făcut rău, iar din ce a fost rău au făcut şi mai rău. Recent mi-a fost dat să aflu, se întâmpla înaintea unei emisiuni televizate la postul local TV, că în Neamţ se fac experienţe pe cei bolnavi de inimă. Nu am să insist pe incidenţa bolilor cardiovasculare, dar să ajungi să faci experienţă pe cardiaci depăşeşte orice limită de toleranţă.

În Neamţ, pe o categorie importantă de cardiaci, cei care au hipertensiune arterială moderată şi severă şi depind de preparate bazate pe clonidină, clorhidrat, se fac experienţe. Ei sunt obligaţi să cumpere doar produsul românesc numit clonidină, echivalentele străine, gen catapresan sau hemiton lipsesc cu desăvârşire din farmacii. Bolnavii le-ar cumpăra inclusiv în regim necompensat, medicii le prescriu, farmaciştii le-ar aduce dar nu au de unde. Astfel se impune în medicamentaţia bolnavilor de inimă un produs românesc, recunoscut de cardiologi ca generator de efecte secundare severe, mai ales la persoanele în vârstă, cărora li se aplică o schemă complexă de tratament. După câteva verificări am aflat că nici nu ai unde să reclami dispariţia unui medicament de pe piaţă. Nici o autoritate la ora actuală nu poate lua importatorii la întrebări, iar importatorul numără bănuţi, nu bolnavi. Să recunoaştem, totuşi, performanţa. Nimeni nu poate spune că nu e promovat un produs românesc. Diferenţa e că e la fel de prost ca şi carnea de import, de pildă. Şi ar mai fi ceva. O nefericită probă în plus că în România nu mai ai unde reclama nimic, până şi atunci când se fac experienţe pe bolnavi. Şi cum a fost cu genocidul lui Ceauşescu sau... Constantinescu? ...pentru că încep să-i confund. Nu, nu-i confund, de fapt. Nici electoratul nu mai face confuzii atât de grave ca acum doi ani. Sondajele vorbesc de la sine.

În încheiere, solicit încetarea experienţelor care se fac pe categorii de bolnavi din România. Numai un popor sănătos ne poate scoate la liman printr-un vot sănătos.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae Popa.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte şi cei 5 colegi care vă aflaţi acum în sală, constat cu oarecare experienţă istorică pe care o am, că am ajuns ca la 1848 în Germania de după revoluţia de atunci, când în Parlament erau vreo doi oameni în timpul şedinţelor.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Suntem 9.

Domnul Petre Ţurlea:

E o deosebire, evident.

Vreau să vă spun, înaintea intervenţiei pe care vreau s-o fac, foarte scurtă, de altfel, că segmentul acesta, cum am fost deja anunţati de dimineaţă, se cheamă declaraţii personale. Deci, rămâne în stenogramă, dar în nici un caz n-aş vrea ca vreun ziarist să pună pe seama PUNR-ului ceea ce voi spune în continuare.

La ordinul preşedintelui Clinton, după cum ştim, în noaptea de 16-17 decembrie 1998 Irakul a fost supus unui cumplit bombardament. Ca nişte veritabili "tâlhari", americanii au atacat în miez de noapte şi au revenit tot noaptea de 3 ori. Rezultatul 73 de morţi şi câteva sute de răniţi, marea majoritate civili. Printre morţi sunt şi copii, femei şi 12 studenţi. Sunt aici două planuri de analizat.

1. Americanii nu aveau o bază legală pentru bombardamente, Irakul este un stat suveran, independent. Singurul organism internaţional care putea aproba un asemenea atac era ONU, dar acesta nu a făcut-o. Cu de la sine putere, SUA s-au instaurat şi se consideră "jandarmul mondial", dar acest jandarm nu acţionează în numele păcii, al dreptăţii, ci doar în numele propriilor interese.

Să menţionez ca dovadă faptul că din cele 28 de companii petroliere internaţionale care au contracte cu Irakul în vederea exploatării rezervelor sale de petrol după încetarea embargoului, nici una nu este americană şi, evident, americanii se simt jigniţi că nu au fost admişi la împărţirea bogăţiilor Irakului. S-a creat, astfel, un foarte periculos precedent. Orice stat independent care are o politică ce nu place Washingtonului poate fi bombardat, ciuntit desfiinţat, forţa împotriva dreptului a dus la bombardarea Irakului. Mâine aplicarea aceluiaşi principiu poate duce la bombardarea şi distrugerea Serbiei, poimâine a României etc.

2. Statele Unite nu aveau dreptul moral să atace Irakul sub acuzaţia pericolului reprezentat de presupusele sale arme chimice. Să amintim faptul că în anii '70 SUA, armata sa, a asasinat sute de mii de oameni în Vietnam cu napal.

Nu pot apăra un regim dictatorial ca cel al lui Saddam Hussein şi nici nu o fac. Dar, mă simt obligat să apăr ideea că un stat suveran, independent, cum este Irakul, nu poate fi obligat de nimeni să se plece slugarnic în faţa unei mari puteri, fie că aceasta se numeşte Germania fascistă, URSS sau SUA. Dacă lumea de astăzi va accepta principul dreptului celui mai tare de a bombarda pe cei care nu i se supun sau care nu-i satisfac interesele economice, atunci lumea de mâine, cu siguranţă, va vedea o revoltă generală a popoarelor împotriva "jandarmului mondial".

Ordonând asasinarea civililor irakieni, preşedintele Clinton a făcut o crimă. Pentru aceasta, pentru cei 73 de irakieni asasinaţi în urma ordinului său, pentru sutele de răniţi irakieni în urma aceluiaşi ordin, domnul Clinton ar trebui adus în faţa tribunalului internaţional de la Haga.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Popa şi se pregăteşte domnul deputat Petre Bejinariu.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ieri s-a mai consumat un episod din lupta surdă şi oarbă dintre Putere şi Opoziţie, având acelaşi epilog. Indiferent de culoarea politică, ştim cu toţii că situaţia ţării este gravă. În acest moment vital, importantă este problema soluţiilor: cum şi ce trebuie făcut pentru ca România să depăşească acest moment istoric extrem de dificil. Rezervele mele - şi ele există, recunosc deschis - se referă tocmai la absenţa totală a ofertelor şi eventualelor răspunsuri pe care Guvernul Radu Vasile trebuia să le prezinte ieri în plenul celor două Camere ale Parlamentului României. Bănuiala mi s-a adeverit, pentru că nu s-a dat un răspuns concret, nu s-a prezentat un program de criză, aşa cum am fost ameninţaţi, totul rezumându-se la nişte declaraţii şi intenţii fără un suport real.

Iată, de pildă, în domeniul agriculturii, criza acestui domeniu este atât de mare, atât de periculoasă cu efecte atât de dramatice asupra populaţiei, încât se impune de la sine ca prioritate în politica Guvernului, oricare ar fi acesta. Este, poate, cel mai mare blestem năpustit asupra noastră în anii de după revoluţie şi în special în ultimii doi ani, cum tot mai mulţi români suferă de foame. Este dureros să constatăm că unul din 5 români suferă de subnutriţie. Din păcate, îmi este destul de greu să percep soluţii reale, eficiente şi constructive în ofertele cu tentă politică. Fără să fac partizanat politic, doresc să reamintesc faptul că nu cu mult timp în urmă, Alianţa pentru România a lansat public un program, poate cel mai bun şi mai elaborat, consacrat problemei agriculturii naţionale. Vă spun foarte deschis, Alianţa pentru România contrapune politicii agrare a actualului Guvern, propria ofertă în materie.

Stimaţi colegi,

Cred că una din marile greşeli ale guvernelor ce s-au succedat din 1996 şi până astăzi a fost aceea că au avut naivitatea să creadă că FMI şi Banca Mondială ar avea interesul să ne sprijine în procesul de reformă şi restructurare economică. Fals. Prin condiţiile grele impuse prin Programul ASAL s-a dat agriculturii româneşti o lovitură de graţie. În momentul de faţă, agricultura se află în stadiul de moarte clinică. Sigur că cel mai vinovat de această tragedie este fostul ministru Dinu Gavrilescu, membru marcant PNŢCD, care a şi fost eminenţa cenuşie a constituirii acestui program. Cine l-a tras la răspundere, după plecarea domniei sale pentru dezastrul lăsat în urma lui, cine l-a judecat pentru ceea ce a făcut, nimeni nu poate răspunde.

Respectând Programul ASAL punct cu punct, mai marii noştri de astăzi au reuşit să-şi atingă scopurile şi obiectivele pe care le-au avut în vedere şi anume subminarea agriculturii şi producătorilor români şi transformarea României într-o piaţă de desfacere pentru produsele agricole şi agroalimentare din afara graniţelor ţării. Aplicarea sistemului de subvenţionare a proprietarilor de teren prin cupoane a fost un experiment nefericit, aplicarea lui şi în anul 1999 va agrava şi mai mult criza din acest sector, continuând în anul 2000 când România va fi confruntată cu cea mai mare foamete din ultimii 60 de ani.

Datorită acestui sistem de finanţare, în această toamnă, nu s-au însămânţat decât 700 000 ha de grâu faţă de un program de 22,3 milioane ha, deci numai 30%. Datorită acestor grave greşeli, impuse din afară, dar şi din interior, România importă circa 70% din produsele agroalimentare necesare consumului populaţiei, în timp ce peste 2 milioane de ha de teren, conform prognozelor date de specialiştii din agricultură vor rămâne în 1999 pârloagă. Şi când te gândeşti că România, cu potenţialul agricol de care dispune, poate produce mâncare nu pentru 23 de milioane de oameni, ci pentru 80 milioane de oameni.

Zilele trecute, noua conducere a Ministerului Agriculturii, în frunte cu specialistul în electronică, la propunerea Băncii Mondiale, a propus diminuarea cu încă 30% a taxelor vamale existente, ceea ce va conduce în mod iminent la falimentarea şi celor mai importante întreprinderi producătoare din agricultura României. Prin impunerea nivelului taxelor vamale de către organismele internaţionale s-a dat o lovitură criminală celui mai important sector al economiei naţionale şi anume agricultura. Ca să putem redresa aceste greşeli care s-au făcut până în momentul de faţă, în sectorul avicol, vă dau un singur exemplu, va trebui să mărim taxele vamale la 335% pentru a elimina concurenţa neloială. Mâncăm salam din Ungaria cu un procent de peste 50% ingrediente de soia, cu mult mai mult decât salamul de pe timpul lui Ceauşescu. Mâncăm pulpe de pui congelate în baloţi, de parcă am fi o ţară necivilizată din Africa, cu aspect îndoielnic şi suspect, de multe ori punând în pericol sănătatea populaţiei. De fapt, în magazinele româneşti nu prea mai găseşti produse indigene, ci numai din import.

În lipsa unui program de criză, în lipsa unui program coerent, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă ultima ispravă a Ministerului Agriculturii care, prin adresa 4329 din 11.12.1998, convoacă la Bucureşti pentru Adunarea Naţională a Sindicatelor PROPACT, toate conducerile direcţiilor agricole judeţene şi conducerile societăţilor comerciale cu capital de stat SEMROM, UNISEM, COMCEREAL, în plus fiecare judeţ având sarcina să organizeze deplasarea pe cheltuiala direcţiei agricole şi, evident, a Ministerului Agriculturii, a cel puţin 100 de ţărani. Voi pune la dispoziţia presei copia acestei circulare transmise în teritoriu. Ne-am pus întrebarea firească cum este permis ca banii publici să fie folosiţi în acţiuni politice a unui partid politic, ştiindu-se foarte clar că PNŢCD-ul a organizat această manifestare. Este greu de înţeles comportamentul celor de la conducerea Ministerului Agriculturii, în condiţiile în care bugetul ţării este sărac şi secătuit, neputincios şi nepermiţându-şi să-şi achite uneori obligaţiile salariale ale bugetarilor. Mai mult de atât, Ministerul Agriculturii nu s-a achitat nici de obligaţiile pe care le avea faţă de Regia Autonomă a Îmbunătăţirilor Funciare, unde are o datorie de 103 miliarde de lei pe care nu şi-a achitat-o nici până astăzi, creând acesteia din urmă un blocaj economico-financiar de nedescris.

Urmare acestei acţiuni ilegale, săvârşite de conducerea Ministerului Agriculturii, solicit Curţii de Conturi să verifice toate deconturile de deplasări de la Ministerul Agriculturii şi direcţiile agricole judeţene din zilele de 12 şi 13 decembrie 1998. Îmi e greu să exprim speranţa că actualul guvern şi actuala coaliţie va reuşi să facă ceva bun şi bine pentru ţară în domeniul agricol.

În asemenea condiţii, nu ne putem confrunta decât cu un dialog al orbilor şi surzilor, de fapt cu un monolog în care fiecare îşi susţine partitura proprie de partid şi de interese.

De aceea, Alianţa pentru România rămâne consecventă ideii că Guvernul actual şi-a încheiat misiunea, singura soluţie viabilă este demiterea actualului Guvern şi învestirea unui guvern de criză, format din buni specialişti, capabili să ofere soluţii pentru stoparea declinului economic şi organizarea în bune condiţiuni a legilor viitoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit timpul cu 4 minute şi rugămintea mea este ca să ţineţi cont că dacă dumneavoastră depăşiţi timpul cu 3 sau 4 minute, luaţi din timpul altui coleg.

Domnul deputat Petru Bejinariu şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intitulez intervenţia mea "Între putere şi populaţia ţării".

Nesocotirea şi grava ignorare a opţiunilor, voinţei şi intereselor populaţiei au devenit comportament politic curent pentru actuala putere din România. Orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt. Numai faptele nu pot fi contrazise. Şi iată faptele:

1. Când în anul 1997 se duceau tratativele pentru încheierea tratatului cu Ucraina, Preşedinţia, Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul şi Parlamentul au primit numeroase proteste de la foarte mulţi intelectuali, oameni politici, ţărani, angajaţi ai societăţilor comerciale, instituţii care cereau să nu se renunţe la teritoriile răpite în 1940 din Pactul Ribbentrop-Molotov. Dar nimeni de la Putere n-a voit să asculte protestele ţării, când, de fapt, se cerea un referendum naţional şi oamenii Puterii au parafat, semnat şi ratificat un tratat umilitor, contrar Constituţiei, cu consecinţe tragice pentru români. Declaraţiile precum că tratatul s-a încheiat numai pe 10 ani şi că va salva comunităţile româneşti de la ucrainizare, purtate şi astăzi în vorbele unor oameni politici de la Putere, care fac politică pe necazurile românilor din Nordul Bucovinei, au fost şi au rămas false.

Iată un fapt recent.

1. În ţinutul Herţa cu 90% populaţie românească, membrii ucraineni din Comisia interguvernamentală, în drum spre Bucureşti, la prima şedinţă din nov.1998, au constatat că localitatea Herţa este prea românească. Deci nu se încadrează în programul de ucrainizare. Şi-au dispus măsuri în consecinţă.

2. Când 48 de universităţi de stat din 53, oameni politici, oameni de ştiinţă şi cultură din Academia Română, populaţia românească se pronunţă împotriva înfiinţării universităţii maghiare de stat, Guvernul României ia hotărârea înfiinţării Universităţii Petofii-Schiller, iar când Curtea de Apel respinge hotărârea, domnul prim-ministru salută decizia şi apoi procedează la recurs.

3. Recent, Senatul României, cu majoritatea sa politică de la Putere şi cu mare surprindere pentru noi, a decis să avem o a doua limbă oficială şi anume în administraţia publică locală. Considerăm că o astfel de reglementare este antiromânească, dar sperăm că în Camera Deputaţilor sunt mai mulţi români. Nicăieri în lume, în situaţie asemănătoare, nu se petrece o astfel de umilinţă şi subordonare pentru populaţia majoritară. Au dreptate, aşadar, sondajele care arată că România merge pe cale greşită.

Trei solicitări către Parlament şi Guvern:

1. Constituirea unui grup interparlamentar care să monitorizeze Tratatul româno-ucrainean.

2. Grăbirea deschiderii Consulatului General Român la Cernăuţi.

3. Reconsiderarea atitudinii Puterii faţă de introducerea în administraţia publică locală a unei noi limbi oficiale, pe lângă limba română.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu şi se pregăteşte domnul deputat Miron Chichişan. Este aici? Da.

Vă rog.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În comuna Merişani, jud. Argeş, a existat o mină în funcţiune din care s-au extras metale rare şi chiar radioactive. De câţiva ani, exploatarea a scăpat de sub control, iar deşeuri cu nivel ridicat de radioactivitate se răspândesc pe Valea Vâlsanului şi în zona comunei Merişani.

În necunoştinţă de cauză, primarul comunei Merişani sugerează ca "nisipul rămas să fie utilizat la asfaltarea drumurilor" şi astfel să li se ofere locuri de muncă celor din zonă. Se pare că nisipurile radioactive de la Merişani au fost deja depozitate ilegal. Din acest punct de vedere, factorii care răspund de calitatea mediului trebuie să controleze şi să ia măsurile de rigoare. Problema gestionării cu maximă responsabilitate a proceselor din domeniul extracţiei materialelor radioactive, a cercetării ştiinţifice din sectorul radioizotopilor, a energeticii nucleare şi a depozitelor provizorii şi definitive de deşeuri radioactive şi de combustibil nucleari ars, am ridicat-o într-o intervenţie anterioară datând din ziua de 28 aprilie 1998. Semnalăm primului-ministru, domnului prof. univ. dr. Radu Vasile, că această problemă are un grad maxim de periculozitate pentru actuala generaţie, dar şi pentru cele viitoare. Soluţiile adoptate în cadrul reformei, urmărite de Guvernul condus de domnia sa trebuie să asigure securitatea totală din toate punctele de vedere. Exemplul citat reprezintă o dovadă că lipsa de control poate genera catastrofe umane de neiertat.

Iată de ce consider că sectorul nuclear, pornind de la materia primă radioactivă şi terminând cu depozitele de deşeuri trebuie privit cu maximă responsabilitate. De aceea, solicit ca acest sector, în actualele condiţii, să intre în subordinea directă a primului-ministru. Numai într-o asemenea organizare putem avea certitudinea controlului acestui domeniu sensibil şi putem garanta securitatea şi sănătatea oamenilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Miron Chichişan şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Bălăeţ.

Domnul Miron Chichişan:

Domnule preşedinte,

Partidul Unităţii Naţionale Române a tras de nenumărate ori semnalul de alarmă de la această tribună privind situaţia economică şi socială deosebit de gravă înregistrată sub guvernarea actualei coaliţii. Guvernanţi ajunşi la putere în nov.1996 prin promisiuni demagogice nu realizează consecinţele catastrofale ale faptelor domniilor lor pe teremen scurt şi lung. România se găseşte în pragul colapsului economic.

Voi prezenta câţiva indicatori sintetici ce vin să confirme afirmaţia noastră. În anul 1999 datoria publică scadentă a României va fi de 2,8 miliarde de dolari, la care se vor mai adăuga 3 miliarde de dolari, reprezentând finanţarea deficitului contului curent. Rezultatele economice pe anul 1998 nu ne dau nici o speranţă într-o evoluţie pozitivă. Românul şi-a pierdut orice speranţă de redresare. Pe 11 luni deficitul balanţei comerciale este 2,75 miliarde dolari, ceea ce înseamnă că în fiecare lună din acest an am importat mai mult cu 250 milioane de dolari decât am exportat. În prezent, totalitatea rezervelor valutare ale sistemului bancar sunt de circa 3,4 miliarde de dolari, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că, în absenţa unor intrări de capital sub forma unor investiţii străine, necesarul de finanţare nu va fi acoperit. PUNR-ul avertizează actuala Putere că la orizontul României se ridică nori negri aducători de furtună. Mizeria, nesiguranţa zilei de mâine, înfometarea, experienţele făcute pe acest popor vor determina un seism social în anul 1999. PUNR-ul consideră că în viitoarele 6 luni rezervele valutare vor fi epuizate, ceea ce va determina imposibilitatea plăţii datoriei externe. Dobânzile la bănci vor creşte la peste 250%. Inflaţia va creşte, de asemenea, într-un ritm pe care România nu a cunoscut-o decât în '47-'52. Urmarea dobânzilor şi inflaţiei, băncile comerciale vor intra în incapacitate de plată una după alta.

Ca urmare a situaţiei economice prezentate, consecinţele crizei anului viitor vor fi deosebit de dure. Producţia totală va fi mai mică faţă de anul 1998 cu circa 60%, iar produsul intern brut cu 30%.

Pe fondul indicatorilor prezentaţi mai sus, nivelul de trai a circa 80% din populaţie va scădea catastrofal. Veniturile băneşti ale populaţiei vor scădea şi ele cu 50% în termen real. Se va comprima total importul pentru producţie cu consecinţe nefaste şi asupra locurilor de muncă rămase nelichidate la 31 decembrie 1998.

Ca urmare a degradării continue a vieţii economice şi sociale, speranţa de viaţă va scădea, de asemenea. Dacă în 1997 speranţa de viaţă la români era de 69 de ani, în 1998 aceasta a scăzut la 67, iar în 1999 speranţa va fi de numai 65 de ani. La toate acestea, dacă mai adăugăm şi starea îngrijorătoare a sistemului sanitar, a condiţiilor tot mai precare din învăţământul, din şcolile de toate gradele, ne explicăm reacţiile disperate ale populaţiei, minţită de putere, fuga tinerilor din ţară, volatilizarea speranţelor.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Bălăeţ şi se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul deputat Bălăeţ.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Socotesc de datoria mea ca, în numele Grupului parlamentar al PRM din Camera Deputaţilor, cât şi al Partidului România Mare, în ansamblu, să protestez în mod vehement împotriva modului laş şi nedemn în care au fost reprimaţi minerii de la Mina Bălan, judeţul Harghita, în dimineaţa zilei de 17 decembrie 1998.

Iată câteva secvenţe din scenele de groază prezentate de martori oculari: "Era pe la 4 şi 15 minute dimineaţa. În jurul a trei focuri stăteam şi ne încălzeam. La un moment dat, a apărut brusc un reporter de la PRO TV care a început să ne pună întrebări. Vrând să se vadă la televizor, oamenii l-au înconjurat... Plutoanele de jandarmi şi scutieri ce ne flancau dinspre Gheorghieni au început să ne lovească în cap ca pe vite. Inainte de a începe bătaia, văzând că suntem înconjuraţi, ne-am aşezat în genunchi. Ne-am luat de mâini şi le-am ridicat. Ca şi cum de acolo, de sus, ne-ar putea veni un ultim ajutor. N-am conceput că cineva cu paravan în faţă şi baston poate să dea într-o persoană neânarmată care stă în genunchi. Si, totuşi, aşa s-a întâmplat".

Asta ne-o spune o femeie, Ana Miron, care a suferit alături de ceilalţi mineri atacul de groază al scutierilor domnului Dejeu.

Iată ce completează un bărbat, Nicuşor Iftimie, tată a cinci copii, care a suferit şi el atacul scutierilor: "Eram aşezat în genunchi în primul rând printre ultimii care erau loviţi cu scuturile şi bastoanele ce cădeau asupra noastră ca o ploaie. În timp ce eram bătuţi, scutierii şi jandarmii strigau: "Plecaţi, plecaţi, că oricum v-am terminat". La un moment dat, un coleg a rămas în urmă. M-am întors să-l salvez, să-l ajut. Într-o secundă, am simţit o lovitură deasupra gâtului. Parcă mă străpunsese ceva. Apoi am leşinat. Am aflat mai târziu că mi s-a făcut respiraţie gură la gură. Când mi-am revenit, ortacii mă frecau cu zăpadă". (După Jurnalul Naţional din 18 decembrie 1998) .

Astfel au fost bătuţi bestial peste 300 de mineri. Ce vină aveau ortacii de la mina Bălan să fie trataţi în halul în care vedem că au fost trataţi? Vina de a fi ieşit în stradă şi a fi blocat linia de cale ferată şi şoseaua ce trecea prin apropierea localităţii lor, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei disperate în care se află. Asemenea procedee de atenţionare ei au văzut cu sutele la televizor. Chiar din ţările occidentale de unde noi pretindem a fi importat democraţia. Ţăranii francezi, de pildă, au blocat drumuri transeuropene, le-au baricadat cu maşini agricole şi lăzi de fructe şi nimeni nu le-a contestat dreptul acesta de a protesta. Minerii noştri au protestat în acelaşi fel, însă cu mâinile goale. Au îngenunchiat în faţa poliţiştilor şi scutierilor şi, cu toate acestea, au fost maltrataţi mai rău ca nişte animale.

Dacă observăm mai atent faptele, vedem că în această nenorocită procedură este implicat direct Guvernul. Unul dintre cei bătuţi în felul de mai sus, pe nume Kadar Iosif, mărturiseşte că-i e ruşine că e maghiar, de aceeaşi origine cu domnul Dezi Zoltan, prefectul judeţului Harghita, care a spus că minerii erau beţi.

Nu, domnule Kadar Iosif, nu trebuie să-ţi fie ruşine că eşti maghiar, ci dimpotrivă, trebuie să fii mândru că eşti maghiar şi că ai o atitudine cinstită. Ruşine ar trebui să-i fie UDMR-ului, care are în judeţul Harghita un asemenea prefect mincinos!

Ruşine ar trebui să-i fie Guvernului, că a lăsat judeţul Harghita pe mâna UDMR-ului, care a provocat, printre altele, şi evenimentele din ultimul timp de la mina Bălan şi din localităţile limitrofe, nu fără scopul ascuns de a face şi acolo purificare etnică în viitor.

În aceste evenimente, se arată implicat personal şi ministrul industriilor şi al minelor, Radu Berceanu, care a îndemnat prin televizor la luarea unor măsuri represive de tipul celor de mai sus împotriva minerilor. În aceste evenimente se arată implicat şi Vlad Roşca, secretarul Guvernului, care, tot prin televizor, a pus la dispoziţia prefecţilor din toată ţara luarea unor măsuri represive, de tipul celor de la mina Bălan. Dar vinovat peste vinovaţi este ministrul de interne, Gavril Dejeu, care a admis şi a executat asemenea proceduri.

Nu se poate ca primul-ministru, Radu Vasile, şi preşedintele ţării, Emil Constantinescu, să nu fi fost informaţi şi să nu fi dat consensul lor unor asemenea ieşiri în forţă a organelor represive, precum cele legate de mina Bălan, scoasă la lichidare din vina guvernanţilor şi nu a minerilor şi a familiilor acestora, aduşi în alte localităţi din ţară, şi, am putea spune, în toată ţara.

Şi pentru ca tabloul să fie complet, ziarele din aceeaşi zi ne dau de ştire că, în timp ce minerii de la Bălan erau bătuţi bestial pentru că au îndrăznit să-şi ceară dreptul la muncă şi la viaţă, în Bucureşti avea loc, printre alte petreceri ale protipendadei, şi balul Academiei Caţavencu, la care a participat clasa politică aflată la putere, în frunte cu însuşi preşedintele Emil Constantinescu, care a înţeles în felul acesta "să se sacrifice", cum a promis la televizor, pentru binele poporului.

Cu această ocazie, a balului de la Academia Caţavencu, preşedintelui Emil Constantinescu i s-a oferit în dar, ca premiu, un cal. Preşedintele l-a primit. Vrând-nevrând, el a căzut în plasa unei cacialmale demnă de umorul macabru al lui Shakespeare. Calul pe care l-a primit în dar domnul Emil Constantinescu vine în prelungirea strigătului disperat al unui personaj malefic, pe nume Richard al III-lea: "Dau un regat pentru un cal!". Iată, domnului Constantinescu i s-a oferit un cal pentru o ţară.

Ce să mai vorbim, după cum se vede, domnii de la Academia Caţavencu ştiu să facă umor negru, umor macabru.

Asta-i situaţia. Jos, tragedia poporului, sus, la vârful piramidei politice, comedia macabră a înstrăinării! Jucaţi-o, domnilor guvernanţi, jucaţi-o!

Dar nu uitaţi blestemul: "Cine a îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima câinii/Mânca-i-ar casa pustia/ Si neamul nemernicia".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu. A venit? Nu a venit. Domnul deputat Vasile Vetişanu. Nu a venit. Deci, prima parte a şedinţei noastre s-a încheiat. Trecem la partea a doua a şedinţei noastre.