Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu, vicepreşedite al Camerei Deputaţilor, asistată de Kovacs Tiberiu-Csaba şi Miron Tudor Mitrea, secretari.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Începem prima partea a zilei de astăzi referitoare la intervenţiile politice ale doamnelor şi domnilor deputaţi.

Are cuvântul domnul deputat Sandu Florentin, din partea Grupului parlamentar al PDSR.

Domnul Ion Florentin Sandu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Foarte recent, ambasadorul Statelor Unite în România, domnul James Rosapeppe, a vizitat SIDEX Galaţi. Chiar pe platforma siderurgică, în prezenţa unui număr mare de ziarişti, domnia sa a declarat: "SIDEX-ul este cea mai mare şi mai importantă întreprindere din România. Interesul nostru aici este considerabil".

De asemenea, acum câteva zile, la o întâlnire între conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului şi oficiali ai Comisiei Europene de la Bruxelles, aceştia din urmă au afirmat despre SIDEX că este "o perlă a siderurgiei europene".

Nu trebuie uitat şi faptul că anul trecut, pe 22 februarie 1998, aflat în vizită la SIDEX, preşedintele României, domnul Emil Constantinescu, remarca în faţa ziariştilor: "Realizările echipei manageriale denotă faptul că în România de astăzi cuvântul restructurare nu este o vorbă în vânt".

Pentru SIDEX şi pentru economia naţională asemenea declaraţii sunt binevenite. Se certifică încă o dată că SIDEX Galaţi este una dintre întreprinderile fără de care industria românească nu poate exista.

La această oră, combinatul siderurgic gălăţean realizează 4% din producţia industrială şi 5,3% din exportul ţării. Practic, este cel mai mare exportator al României, producţia sa fiind regăsită în circa 40 de ţări din lume, valoarea exportului în 1998 fiind de peste 500 de milioane de dolari.

În ultimii ani, SIDEX a făcut modernizări de circa 300 de milioane de dolari, care au adus combinatul la un nivel peste mediu, din punct de vedere tehnic, comparativ cu ceea ce se întâmplă în metalurgia mondială. Calitatea producţiei este recunoscută în toată lumea, iar produsele sale concurează pe toate pieţele cu producători de renume, SIDEX lucrând după normele IZO 9000, 9001, 9002, iar toată producţia este certificată TUV.

Din păcate, de-a lungul anilor, în România, despre SIDEX s-au spus tot felul de lucruri, unele mai aberante decât altele: "colos cu picioare de lut", "morman de fiare vechi", "gaura neagră a României". Ei bine, această întreprindere, cu o imagine mai mult decât negativă în ţară, este apreciată în lume ca făcând parte din "lumea bună" a siderurgiei mondiale. Iată de ce asupra SIDEX-ului sunt aţintite multe priviri. Din păcate, o parte însemnată a acestor priviri au sclipiri lacome. Dacă noi nu ştim să apreciem bijuteriile economiei naţionale, străinii deja şi-au făcut planuri precise în ceea ce priveşte viitorul SIDEX-ului.

Nu este o coincidenţă faptul că în ultima perioadă s-au înteţit atacurile din toate părţile: presa scrisă, presa audio-vizuală, medii politice; se fac declaraţii şocante, vorbindu-se numai de rău despre combinatul siderurgic gălăţean. Este acuzat frecvent ca fiind unul dintre cei mai mari datornici din economie. Nimeni nu spune însă că SIDEX lucrează în condiţii de totală decapitalizare, nimeni nu spune că, la actualul nivel de producţie şi la actuala paritate leu – dolar, nevoia de mijloace circulante este de circa 7.500 de miliarde de lei, iar SIDEX-ul are la dispoziţie doar 2.000 de miliarde, şi acestea în totalitate din credite. Nimeni nu spune că în contextul blocajului financiar, care depăşeşte la ora actuală 90.000 de miliarde de lei, raportul creanţe – datorii a fost în permanenţă favorabil combinatului. De asemenea, se ocoleşte faptul că SIDEX a lucrat şi lucrează în permanenţă în condiţii de reantabilitate, profitul din activitatea industrială fiind în fiecare an de multe sute de miliarde de lei.

Toate aceste adevăruri omise cu bună ştiinţă schimbă imaginea reală a SIDEX-ului. rămân doar atacurile denigratoare care au scopul determinat de a îngropa siderurgia gălăţeană.

Mai nou, s-au spus tot felul de poveşti despre creditul de 400 de miliarde de lei, credit care, să fie foarte clar, nu este o pomană, care a va fi returnat cu dobânzi de 60 – 65% şi care la ora actuală este asigurat şi garantat prin depozit bancar depus de FPS. Intenţia de a anula creditul este o atitudine cel puţin ciudată faţă de întreaga industrie românească.

Cui servesc toate acestea? Scopul este extrem de uşor de ghicit: deteriorarea imaginii SIDEX-ului, mergând până la crearea imaginii că este mai bine să scăpăm de el cât mai repede. Cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele.

Pentru că se doreşte privatizarea SIDEX-ului, această campanie de atacuri denigratoare creează culoarul favorabil unei privatizări oculte. Am mai vândut şi alte obiective de interes naţional aproape pe nimic.

Atrag atenţia că eventuala vânzare a SIDEX-ului, fără garanţia menţinerii acţiunii de aur, adică acţiunea prin care statul român are drept de veto, şi pe o sumă derizorie pentru ceea ce reprezintă combinatul siderurgic gălăţean este un atac la siguranţa naţională a României.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea stângă a sălii.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Vă mulţumim, mai ales că v-aţi încadrat şi în timpul de 3 minute, acordat fiecărui domn deputat.

Are cuvântul domnul deputat Moucha Romulus.

Domnul Romulus Ion Moucha:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acum câteva zile, oraşul de la poalele Tâmpei a fost martorul, dar şi gazda unei mari demonstraţii a peste şapte mii de muncitori din construcţia de maşini a acestui puternic centru industrial care este Braşovul.

Paradoxul situaţiei constă în faptul că aceeaşi muncitori, care în 15 noiembrie 1987 au dat foc portretului lui Nicolae Ceauşescu, ei bine, de data aceasta tot ei l-au purtat la loc de cinste de-a lungul a mulţi kilometri în marşul lor spre Piaţa Sfatului din centrul istoric al oraşului, unde a avut loc mitingul.

Muncitorimea braşoveană este suficient de educată şi înalt calificată pentru a putea fi suspectată de accente nostalgice după vechiul regim.

Ce i-a făcut totuşi pe aceşti oameni să procedeze astfel? Răspunsul este unul singur: disperarea. Disperarea faţă de politica economică antinaţională de lichidatorism, în primul rând industrial, lipsa coerenţei actului de guvernare, minciunile şi lipsa unei strategii reale pentru viitorul ţării. A trecut de mult faza când se pretindea că România trebuie să producă orice şi aproape în orice cantitate. Dar de aici şi până la aplicarea cu o consecvenţă diabolică în ultimii doi ani doar a unei singure ecuaţii, şi anume "restructurare = lichidare", este un pas uriaş pe care, din păcate pentru noi şi copiii noştri, actualii guvernanţi nu ştiu de fapt cum să-l facă.

Aşa-zisele măreţe promisiuni electorale cu cele 60 de miliarde de dolari şi investiţii străine în România şi cu cei 15 mii de specialişti înalt şcoliţi, care s-au dovedit a fi de fapt un bluf execrabil, şi-au dovedit din nou neveridicitatea. Aşa nu se mai poate!

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Şi noi vă mulţumim.

Are cuvântul domnul deputat Dumitru Bălăeţ – Grupul parlamentar al PRM.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Doamnă preşedinte a acestei şedinţe,

Domnilor deputaţi din partea stângă a sălii,

Domnilor "pereţi" din partea dreaptă a sălii,

Noi ne-am adunat aici să spunem câteva adevăruri celor care sunt la Putere. Se vede că dumnealor au lăsat pereţii să ne asculte şi nu se prezintă la acest dialog politic cum s-ar cuveni. Le putem spune adevărul în faţă. sperăm să-l audă.

Au stârnit vii reacţii în presă declaraţiile din ultimul timp ale preşedintelui Emil Constantinescu cu privire la lumea noastră politică.

Aflându-se vinerea trecută, 5 martie, la Universitatea din Bucureşti, împreună cu omologul său polonez Alexander Kwasniewski, domnul nostru preşedinte a ţinut să precizeze că "lumea politică" în care trăim noi aici "este murdară şi mizerabilă".

Ne amintim că aproape cu un an de zile în urmă, într-un context asemănător, adică aflându-se împreună cu personalităţi străine, domnul preşedinte Emil Constantinescu declara că îi "este scârbă" de ceea ce se petrece în ţară pe aceeaşi linie, adică politică. Este motivul pentru care ziarul Adevărul titrează pe prima pagină: "Preşedintele Emil Constantinescu are din nou greţuri" (6 martie), iar Cotidianul: "Emil Constantinescu ne-a demonstrat prin exemplul său că lumea politică este murdară şi mizerabilă" (editorialul din 8 martie 1999).

Deducţia pe care o face strălucitul ziarist Ion Cristoiu este evidentă. Situându-se în fruntea statului român, înseamnă că preşedintele se află implicit în fruntea lumii sale politice, cu alte cuvinte murdăria şi mizerabilitatea acestei lumi politice o întruchipează, la modul cel mai înalt, însuşi preşedintele ţării. Acest adevăr cât se poate de clar şi de logic, revistele noastre, ale Partidului România Mare, îl susţin prin dovezi implicite de mai multă vreme.

"Gura păcătosului adevăr grăieşte", spune un vechi proverb. Ne-ar părea deosebit de bine dacă domnul Emil Constantinescu, în clipele sale de meditaţie şi mărturisire (măcar în faţa călugărului Vasile!) ar fi ajuns la acest adevăr. Concluzia firească ar fi fost curăţirea, în primul rând personală, penitenţa, adică demisia. Aceasta, în cazul în care preşedintele nostru ar fi fost cinstit cu sine. Prin exemplul personal, toţi ceilalţi reprezentanţi ai lumii politice de la Putere, "murdare şi mizerabile", cum o califică însuşi preşedintele, şi-ar da şi ea demisia şi am ajunge în mod firesc la alegeri anticipate, ceea ce noi, Partidul România Mare, susţinem de mai multă vreme. Numai astfel lumea noastră politică, murdară şi mizerabilă, s-ar putea curăţi în mod paşnic de păcatele ei în faţa poporului şi a lui Dumnezeu.

Dar credeţi că este în stare de un asemenea gest creştin şi sublim preşedintele Emil Constantinescu? Nu, nicidecum. Dimpotrivă, el caută să se ascundă, prin cele afirmate mai sus, de răspunderea pentru situaţia de criză profundă în care a adus societatea românească. Iată ce afirmă dumnealui în continuare: "Clasa politică pe care toată lumea o rejectează acum este ceea ce putea să dea România în momentul de faţă". Aici se ascund cel puţin două făţărnicii legate între ele printr-o exprimare nedemnă pentru preşedintele ţării.

Este obligatoriu să admitem că un pamfletar recunoscut cum este scriitorul Corneliu Vadim Tudor, în acelaşi timp şi senator, poate să se exprime într-un limbaj mai decoltat, dar, ca preşedinte al ţării, să spui că întreaga clasă politică este o vomă "pe care toată lumea o rejectează acum" este de-a dreptul jignitor şi păgubitor totodată.

Astfel vrei să faci pace socială, cum îţi este menirea, domnule preşedinte? Asmuţind populaţia împotriva aşa-zisei clase politice? Păi nu faci parte din ea? Se vede că nu, că te detaşezi, deşi stai în fruntea ei în mod efectiv!

Aceasta este marea făţărnicie difuzată pe toate canalele de televiziune, prin radio şi presă, şi care stă la baza unei diversiuni dintre cele mai stupide şi periculoase, cultivând neîncrederea poporului în aleşii săi, în oamenii politici care îl reprezintă.

Să notăm deci că în fruntea campaniei de denigrare a Parlamentului, care se desfăşoară astăzi cu atâta aplomb, se află chiar preşedintele ţării. Tristă situaţie, cu adevărat potrivnică democraţiei.

Dacă observăm că în acelaşi context, în continuare domnul Emil Constantinescu elogiază "eficienţa" unei "puteri monocolore", înţelegem că nu simpla dorinţă de popularitate a dumnealui îl determină să spună ceea ce spune, ci dorinţe mai adânci care ar putea duce la o dictatura personală, mai "eficientă", după opinia domniei sale.

Cea de-a doua făţărnicie a domnului Emil Constantinescu stă în partea a doua a cogitaţiei sale citate mai sus, şi anume că "România în momentul de faţă nu putea să dea decât clasa politică pe care o are". Va să zică, tot poporul român este de vină pentru criza economică, politică, morală în care ne aflăm.

Nu mai avem ce spune. De peste doi ani de zile de promisiuni deşarte, preşedintele României, cum se vede, se ascunde sub perdelele de vorbe ale propriei sale lipse de răspundere.

Mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Şi eu mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Marina Ionescu.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Marina Ionescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

PDSR îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia tinerilor din România.

Numărul tinerilor din România care, absolvind o formă de învăţământ şi obţinând o calificare, se pot încadra într-un loc de muncă se diminuează simţitor, ca urmare a măsurilor luate de Guvern prin închiderea sau aducerea în stare de faliment a unor agenţi economici.

Tinerii care, deşi înnarmaţi cu o diplomă, nu-şi pot găsi un loc de muncă nu intră în preocupările guvernanţilor, dar au cel puţin speranţa că, poate, într-o zi, vor putea practica profesia pentru care s-au pregătit.

PDSR este preocupat de soarta acestei categorii şi pregăteşte un pachet de proiecte legislative. PDSR este îngrijorat însă în mod special de numărul tot mai mare de tineri care, în urma unui eşec şcolar, părăsesc sistemul de învăţământ fără vreo calificare şi nu mai pot avea acces la piaţa forţei de muncă, fiind astfel excluşi din societate.

Eşecul şcolar al unor tineri de vârste diferite îi antrenează pe aceştia într-o spirală a eşecurilor. Ieşind din sistemul educativ sau neintegraţi în acesta, fără calificare, excluşi de la piaţa forţei de muncă şi din societate, aceşti tineri dezorientaţi din disperare ajung să săvârşească fapte antisociale, sporind numărul infactorilor, al consumatorilor de droguri, al bolnavilor din spitale sau al celor care apelează la mijloace necinstite sau imorale de a-şi câştiga existenţa.

Prăpastia dintre tinerii calificaţi şi cei necalificaţi creşte din ce în ce mai mult, iar perspectiva şomajului este mult mai înfricoşătoare pentru cei din urmă. PDSR consideră că această situaţie este inacceptabilă, pentru că ea constituie nu numai o injustiţie pentru aceşti tineri, dar este de natură să ameninţe coeziunea socială a societăţii civile, să compromită viitorul democraţiei şi să atragă o imensă pierdere pentru ţară, pierderea bunului cel mai de preţ, calitatea resurselor umane ale ţării.

Societatea noastră are o imensă responsabilitate faţă de tineri şi trebuie ca, prin măsurile pe care le ia, să asigure fiecărui tânăr şanse egale de a participa la dezvoltarea societăţii.

PDSR atrage atenţia Guvernului asupra acestei situaţii şi îi solicită ca, printr-un program special, să acorde acestor tineri necalificaţi o a doua şansă, să-i sprijine pentru integrarea lor socială în plan personal şi profesional, dându-le perspectiva unui loc de muncă. Acest program ar trebui să vizeze organizarea de şcoli pentru oferirea celei de-a doua şanse tinerilor necalificaţi, program care se bazează pe un parteneriat activ tânăr – şcoal㠖 agent economic.

Investiţia în educarea şi formarea tinerilor în general şi a celor defavorizaţi în special reprezintă cheia progresului societăţii româneşti în toate planurile.

PDSR solicită actualilor guvernanţi să pună la punct, cu sprijinul unor agenţi economici, un proiect pilot privind organizarea de şcoli pentru acordarea celei de-a doua şanse tinerilor care au eşuat în calificarea lor profesională.

PDSR cere Guvernului măsuri pentru recunoaşterea valorii tinerilor supradotaţi, pentru realizarea profesională a tinerilor absolvenţi ai diferitelor forme de învăţământ şi pentru acordarea celei de-a doua şanse tinerilor necalificaţi. De fapt, nu cerem Guvernului altceva decât să salveze tânăra generaţie care constituie bunul nostru cel mai de preţ pentru mileniul următor.

PDSR are pregătite proiecte legislative în acest sens, dar, în condiţiile în care proiectele sale de legi nu au şanse de izbândă în Parlamentul României, există pericolul ca, la revenirea sa la guvernare, aplicarea acestor măsuri să fie mult prea târziu.

Stimaţi guvernanţi, gândiţi-vă la tineri ca la viitorul ţării, dacă acest viitor mai prezintă interes pentru dumneavoastră.

Mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Petre Ţurlea.

Se pregăteşte domnul deputat Petre Naidin.

Domnul Petre Ţurlea:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă aduc la cunoştinţă un lucru pozitiv şi îl aduc la cunoştinţa Parlamentului şi pentru că aş vrea să rămână înscris în stenograma acestei Camere.

Iată însă o scurtă introducere mai întâi. Vă citesc, pentru că mulţi dintre dumneavoastră nu aţi fost în parlamentele trecute, un fragment din raportul Harghita – Covasna alcătuit de către o comisie parlamentară în noiembrie 1991: "Crimele au fost comise într-un mod bestial, fiind însoţite de tot felul de injurii la adresa românilor. astfel, maiorul Agache Aurel din Târgu Secuiesc a fost linşat efectiv de către cei adunaţi. cadavrul a fost scuipat şi lovit în continuare de maghiarii care treceau prin zonă. În pleoape i s-a pus emblema de la caschetă, iar în gură un şobolan. În final, s-a încercat să i se dea foc."

În faţa comisiei parlamentare, doamna Agache, soţia celui linşat, declara: "Când am ajuns acasă, am văzut că totul era distrus şi mobila aruncată în curte, distrusă. Vecinii mi-au relatat că maghiarii care au venit au cântat şi au jucat toată noaptea şi, după aceea, au distrus totul, plecând satisfăcuţi. Cadavrul a fost găsit abia pe 26 decembrie, după 4 zile."

Maiorul român asasinat astfel pe 22 decembrie 1989 a fost declarat erou martir prin Decretul nr.005/1991.

Pentru că mulţi dintre cei care au participat la acest asasinat au fost prişi, s-a declanşat procedura judiciară la Sfântul Gheorghe. A fost tergiversată de către procurorii maghiari de acolo timp de 9 ani. De aceea, familia celui linşat, cu sprijinul material al PUNR-ului, a strămutat cauza la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Aici, justiţia a făcut dreptate şi, pe 15 februarie 1999, principalii criminali au fost condamnaţi la câte 8 ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri materiale. cei care au rămas în ţară şi nu au fugit în Ungaria.

De menţionat faptul că UDMR a dat o importanţă maximă acestui proces, trimiţându-l ca avocat al criminalilor chiar pe senatorul Frunda Gyorgy. De asemenea, permanent în sala de judecată au stat ziarişti maghiari. Remarc faptul cu tristeţe că nici un ziarist român nu a venit acolo, deşi i-am anunţat.

În presa maghiară, completul de judecată a fost calomniat în evidenta dorinţă de a-l intimida. Calomniile s-au revărsat şi asupra mea, pentru că am îndrăznit să particip la şedinţele de judecată.

Felicit cu această ocazie pe judecătorul şi pe procurorul care au aplicat corect legea şi nu s-au lăsat intimidaţi nici de calomniile presei maghiare, nici de morga avocatului UDMR-ist, Frunda. Trebuie felicitat şi avocatul român Vărzaru, care l-a înfruntat cu succes pe trufaşul UDMR-ist.

Partidul fascist al maghiarilor din România nu se lasă însă. A făcut recurs şi a pus în mişcare un sistem întreg de influenţare a judecătorilor, cu convingerea că, până la urmă, îi va scoate nevinovaţi pe criminali. Un maghiar din Sfântul Gheorghe mi-a şi spus: "Dacă nu vor fi eliberaţi, Constantinescu îi va graţia". Precedente ar fi: fostul preşedinte Ion Iliescu i-a graţiat pe asasinii maghiari de la Dealu şi Zetea, iar actualul preşedinte, Emil Constantinescu, l-a graţit pe agresorul lui Mihăilă Cofariu, acum un an şi jumătate.

Atrag atenţia asupra atmosferei de ură antiromânescă creată şi întreţinută de UDMR în Târgu Secuiesc, oraşul unde a fost asasinat maiorul Agache. În ziua de 1 ianuarie 1999, pe zidurile din centrul oraşului au apărut inscripţii în maghiară cu acelaşi conţinut: "Români împuţiţi, în 1999 să plecaţi!" O altă traducere este "…să vă căraţi!"

După sentinţa din 15 februarie, trei maghiari au declarat greva foamei în incinta Casei de cultură din localitate. S-a iniţiat o listă cu semnăturile locuitorilor care condamnă sentinţa în procesul Agache şi până acum, conform relatării din "Maghiarso", de acum două zile, s-au strâns 500 de semnături.

Organizaţia teritorială a UDMR a făcut public un protest prin intermediul colegului, deputatul Tamas Sandor. De asemenea, conducrea UDMR, prin intermediul lui Marko Bela, a protestat şi ea la nivel central. Şi, pentru ca aceste acţiuni să fie încununate, se pregăteşte o acţiune majoră pe 15 martie, cu ocazia sărbătoririi Revoluţiei maghiare, chiar la Târgu Mureş fiind anunţată vizita lui Tokes Laszlo şi a lui Nemeş Szolt, secretarul de stat cu probleme politice în Guvernul de la Budapesta.

Aşa se creează, doamnelor şi domnilor colegi, treptat, într-o localitate din România, stat naţional unitar, atmosfera de tip Kosovo. Şi aşa îmi explic faptul că, de fiecare dată când fac o vizită, anunţată prin presă, puţinilor români care se mai află în Târgu Secuiesc, întotdeauna pe urmele mele merge o maşină, un echipaj special al Poliţiei, evident ca să supravegheze "entuziasmul" deosebit cu care m-ar putea primi locuitorii maghiari.

Închei cu menţiunea că partidele care colaborează în continuare cu UDMR-ul şi nu vor să vadă acest curs al evenimentelor spre un Kosovo românesc, preliclitează conştient însăşi viitorul României.

Mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, vă mulţumesc.

Îi voi ruga pe domnul deputat Petre Naidin să fie amabil să-i dăm cuvântul colegei noastre, doamna Carmen Dumitriu.

Doamna Carmen Dumitriu:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se poate spună că parlamentarismul a fost adus pe lume de principiul "nici un impozit fără reprezentare". În sens strict, democraţia parlamentară există numai atunci când puterea executivă nu poate ridica, folosi şi cheltui decât impozitele şi taxele aprobate după deliberare de reprezentanţii naţiunii. Parlamentarii nu pot delega Guvernului această funcţie, aşa cum nici Guvernul nu poate dispune abuziv de o asemenea decizie, deşi realitatea politică românească dovedeşte contrariul.

PDSR apreciază că ceea ce aţi realizat dumneavoastră prin Ordonanţa nr.62/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.27/1994 privind impozitele şi taxele locale, nu este decât o acţiune iresponsabilă, represivă şi împovărătoare asupra beneficiarului politicilor dumneavoastră, şi anume poporul român.

Desigur, poate aţi ajuns în momentul în care gândiţi că din bun simţ, sau nelimitată răbdare, românul poate suporta orice, inclusiv o povară fiscală, dusă dincolo de limita oricărei aberaţii.

Desigur că, din înălţimea fotoliului ministerial, domnului ministru Remeş i s-ar părea că este posibil orice, chiar şi o viaţă lipsită de elementarele mijloace de subzistenţă.

De ce v-aţi grăbit cu aceste noi reglementări fiscale, prin care v-aţi făcut un nume la fel de întunecat ca şi speranţa de viaţă a românilor şi de ce aţi inversat ordinea firească a acestor demersuri? Sunt întrebări pe care comportamentul dumneavoastră din ultima vreme, nu numai că le-a ignorat cu desăvârşire, dar vin să vă contureze o moralitate politică discutabilă.

Efectele politicii guvernării dumneavoastră reprezintă negocierea în genunchi pe care aţi realizat-o cu organismele financiare internaţionale şi nicidecum o aşezare justă a sarcinilor fiscale, aşa cum susţineţi în nota de fundamentare a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.62/1998.

Departe de a reprezenta acel principiu de echitate, ce presupune că impunerea trebuie să se facă în acelaşi mod pentru toţi contribuabilii, aşa cum motivaţi în fundamentarea ordonanţei, aceasta este mai degrabă o globalizare a sărăciei şi o totală nedreptate ce afectează substanţial pe cei cu venituri medii şi mici.

În această ordine de idei, Ordonanţa nr.62/1998, aşa cum rezultă din art.41 alin.2 din Constituţia României este neconstituţională, practicând impozite diferenţiate pe categorii de proprietate, deşi, în conformitate cu textul Legii fundamentale, proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular.

Din alt unghi al abordării, şi anume al efectelor pe care le produce, impozitarea cuprinsă în ordonanţă nu ţine cont de veniturile persoanelor impozabile, a căror sumă totală este depăşită de nivelul impozitelor anuale, ceea ce face ca aceste reglementări să nu aibă finalitate.

Tot din punct de vedere al efectelor pe care le produce Ordonanţa nr.62/1998, face imposibilă o apliciare diferenţiată a impozitărilor pe categorii de terenuri şi clădiri, realizând o uniformizare a impunerii, ceea ce exclude principiul echităţii pe care-l invocaţi ca determinantă principală a motivărilor dumneavoastră.

Se impun alte observaţii critice, în sensul că s-au delimitat în cuprinsul ordonanţei numai două zone în cadrul localităţilor, mă refer în special la comune, neavându-se în vedere categoriile de folosinţă, condiţiile de fertilitate ale solului, condiţiile geografice ce afectează în cumul anumite caracteristici ale acestor terenuri şi, în acest fel, nu se poate diferenţia o impunere reală pentru persoanele deţinătoare de terenuri aflate într-o asemenea situaţie.

O altă stângăcie a propunerilor dumneavoastră legislative, şi implicit a ordonanţelor din domeniul impozitării, produc efecte negative în planul impunerii ce se referă la tipurile de clădiri ce nu sunt diferenţiate de criterii clare, în special cele referitoare la îmbunătăţirile acestora, respectiv dotări, şi care duc la o impunere ce ridiculizează bunul simţ.

Şi nu în ultimul rând, foarte multe autorităţi locale s-au grăbit în mod artificial să asimileze anumite localităţi zonelor turistice, deşi condiţiile existente nu corespund unor asemenea încadrări, ceea ce a reprezentat o povară în plus din punct de vedere fiscal.

PDSR cere, în aceste condiţii, retragerea acestei ordonanţe şi respectiv reeşalonarea impozitelor încasate de la populaţie până la limitele de impozitare ale Legii nr.27/1994, astfel încât acest aberant demers legislativ al ministerului dumneavoastră să nu mai acutizeze ascendenţa inflaţionistă ce a condus mecanismul economico-financiar al României în pragul colapsului.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc.

Fac apel la toţi vorbitorii înscrişi pe listă să se limiteze la 3 minute.

Domnul deputat Petre Naidin. Se pregăteşte domnul deputat Garda Dezideriu.

Domnul Petre Naidin:

Viitorul sună bine.

Delegaţia FMI, care recent a fost la Bucureşti, a întărit adevărul că "A şti să taci vorbind, e o artă".

De la Washington avem şi veşti. Veşti bune de la cetăţeanul Băsescu care, într-o întâlnire privată cu directorul general al FMI, declară: "Fondul Monetar Internaţional este categoric determinat să susţină România şi nu se poate face nici o speculaţie că ar vrea aducerea României în sapă de lemn".

Revenind din nou la Bucureşti, să ne amintim că diagnosticul live dat de către tămăduitorul capitalismului mondial a fost sumbru. Totul pare a fi de esenţă divină în a rezolva indicaţiile monetare şi fiscale, a echilibra serviciul datorii externe, a restructura concret şi sectorial.

Cu o sumbră perspectivă pentru alde noi, este clar că Guvernul României nu a reuşit să convingă că se pricepe a gestiona ceea ce singur şi-a propus. În nici un caz, a imita realitatea, cum se poate crea o firmă la o oră, ca în Germania, sau deţine 8 miliarde de dolari, rezervă valutară la 6 milioane de locuitori, sau construi 100 km autostradă pe an, ca în Slovacia.

Cu atât mai ezoterică pare aureola de Messia a cetăţeanului Băsescu, care, undeva, departe, declară că: "le-am văzut argumentele, nu semnează scrisoarea de intenţie decât după ce Guvernul României încheie acordul post FESAL cu Banca Mondială". Poate a explicat de ce s-a construit bugetul de stat cu o rată de 25% a inflaţiei, ulterior prognozat 32%, sau cu un curs de 11.500 lei dolarul şi deja s-a ajuns la o rată de schimb de 13.300. Că aşa-i la noi, trăim în revelaţii, iar alţii în prosperitate!

Facerea de bine de care ne-a asigurat domnul Băsescu, fericit purtător al mesajului, nu al Guvernului, ci al domnului Petre Roman, nu poate fi decât eclatantă: "Arată-mi unul care nu se bucură! Viitorul sună bine!"

Sincer mă bucur şi eu, deşi recentele intervenţii ale domnului Sachs, respectiv domnului Soros, au fost efectiv elocvente în a întări alegaţia - "FMI a devenit dictator, nefiind pregătit în a gestiona afaceri, plus că nu mai au bani".

Ceea ce a obţinut, ca în poveste, un cetăţean mai mult decât un guvern, sau, dacă vreţi, un ministru democrat din echipa celor 25% care fac reformă, te descumpăneşte. Ce fel de guvern mai este şi acesta? Primul-ministru, completând restul de 75% prin "eu l-am adus pe Papă", ce fel de entitate mai reprezintă? Minunat şi încurajator!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog, timpul! Vă rog să încheiaţi.

Domnul Petre Naidin:

Am să închei imediat.

Nu ne rămâne decât a semnala că Ordonanţa de urgenţă nr.56/1998 privind unele măsuri pentru restructurarea Guvernului, Guvern de care 82% din cetăţeni sunt nemulţumiţi, să se amendeze cu ceea ce dorect 54% din cetăţeni: Executiv din tehnicieni, până în anul 2000. Mai serioşi, mai odihniţi, mai inspiraţi! Guvern de care să nu se simtă "murdar şi mizerabil" domnul Emil Constantinescu, atunci când, discutând cu nenumăraţi şefi de state, prim-miniştri, spune: uită ce am făcut eu, vă asigur eu. "Dar nu m-a crezut nimeni", răspunde dumnealui pentru noi.

De ce oare, domnule preşedinte?

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Luni, în ziua de 15 martie 1999, se vor împlini 151 de ani de la începutul revoluţiei maghiare, sărbătoarea naţională a maghiarilor de pretutindeni.

Revoluţia maghiară permitea desfiinţarea radicală a relaţiilor feudale, a iobăgiei şi iniţia reforme care i-au făcut posibilă libera dezvoltare a societăţii burgheze.

Ca parte integrantă a primăverii europene, revoluţia maghiară deschidea largi posibilităţi în lupta pentru progres şi libertate a popoarelor din centrul şi răsăritul Europei.

E adevărat că era o contradicţie între revoluţionarii români şi maghiari. E adevărat că au avut loc atrocităţi de ambele părţi. Insă, denaturarea datelor nu face bine nimănui. Şi m-aş referi la teza generalizată de unii politicieni şi pseudoistorici care afirmă că, în timpul Revoluţiei paşoptiste, în luptele cu revoluţionrii maghiari şi-au pierdut viaţa peste 40 de mii de români.

Oare, ar fi fost chiar aşa? Bineînţeles că nu.

Habsburgii, în anul 1851, erau preocupaţi de pierderile revoluţionarilor români şi saşi din Transilvania şi au scris numele celor decedaţi. După aceste date, pierderile umane ale românilor se ridicau la 4.425 de persoane, iar ale saşilor la 244 de suflete.

Patriotul român Gheorghe Bariţiu, care, nu numai că era contemporan cu evenimentele revoluţionare, dar fiind şi unul dintre conducătorii de seamă ai Revoluţiei române, a estimat aceste pierderi la 6.000 de oameni. După un alt contemporan al evenimentelor, statisticianul sas Biltz, pierderile românilor s-ar fi ridicat la 5.105 persoane.

Cunoscând tactica de luptă, armamentul folosit în acea epocă, caracterul bătăliilor, aceste date sunt reale pentru orice istoric care s-a specializat în acest domeniu. Nouă ne pare rău pentru viaţa fiecărui revoluţionar român. Dar denaturarea datelor era folosită de unii istorici pentru a incita spiritele împotriva minorităţii maghiare.

În contextul actual istoric, noi suntem pentru reconcilierea dintre cele două naţiuni şi considerăm că denaturarea datelor istorice, cum s-a făcut chiar în dimineaţa acestei zile, nu servesc acest scop.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Petre Ţurlea:

Săraca istorie!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul deputat Ilie Neacşu înţeleg că nu este în sală.

Are cuvântul domnul deputat Romulus Raicu, PUNR.

Domnul Romulus Raicu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimul timp, odată cu acţiunile minerilor din ianuarie-februarie, când forţele politice aflate la Putere solicitau intervenţia Armatei pentru restabilirea situaţiei, o serie de reprezentanţi ai actualei Puteri au readus în discuţie problema implicării Armatei în evenimentele din decembrie ’89.

Speriaţi de eşecul trupelor de jandarmi la Costeşti, temându-se ca nu cumva situaţia să se repete şi în cazul în care ar fi necesară recurgerea la forţa armată, o parte a liderilor politici ai Coaliţiei guvernamentale au devenit mai prudenţi în declaraţii, pronunţându-se chiar pentru amnistia tuturor cadrelor militare implicate în evenimentele din decembrie ’89.

Din nefericire, guvernanţii îşi amintesc de Armată numai atunci când au nevoie de aceasta pentru rezolvarea unei anumite situaţii. Se pierde din vedere faptul că cei care au lansat cele mai multe atacuri la adresa Armatei, care a fost şi mai este încă acuzată că a tras asupra manifestanţilor în decembrie ’89, sunt tocmai cei care acum fac apel la ea.

Din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Armatei din judeţul Mehedinţi, am reţinut că Armata nu a folosit focul împotriva manifestanţilor, ci numai împotriva celor care au recurs la provocări împotriva Armatei.

Meritul comandanţilor Armatei noastre este tocmai acela că nu s-au lăsat antrenaţi într-un asemenea joc periculos, iar focul a fost folosit numai pentru a da riposta celor care au agresat forţele armate.

În confuzia generală care domnea în acele zile fierbinţi, dacă Armata nu ar fi dat dovadă de calm şi echilibru, situaţia ar fi putut deveni cu adevărat dramatică.

La trecerea a aproape 10 ani de la evenimentele din decembrie ’89, considerăm imoral şi ilogic să continue demersul unora de a culpabiliza Armata pentru cele petrecute în perioada 16-22 decembrie. După părerea noastră, cei care acuză Armata pentru faptul că ar fi respectat regulamentele militare existente atunci, uită un lucru esenţial: o armată nu poate exista şi funcţiona fără respectarea întocmai a regulamentelor militare. Şi aici se impune, însă, o precizare: dovedind o capacitate deosebită de înţelegere a momentului istoric din acele zile, comandanţii, în marea lor majoritate, au descifrat corect sensul evenimentelor, s-au raliat acţiunilor populare şi au răspuns numai atunci când au fost provocate.

Consider că a sosit momentul ca, la un deceniu de la evenimentele din decembrie '89, să înceteze orice acţiune care ar avea drept scop culpabilizarea Armatei pentru acţiunile petrecute atunci, iar clasa politică românească să înţeleagă că Armata nu este şi nu poate să fie subordonată nici unui partid politic. Armata este a poporului, a ţării şi misiunea ei este de a apăra independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea României.

Datoria noastră, a tuturor, este aceea de a contribui la întărirea forţelor noastre armate, de a le asigura baza materială necesară, pentru ca ostaşii să poată oricând apăra fruntariile ţării.

Să nu neglijăm, domnilor guvernanţi, Armata, pentru că a o uita, înseamnă a uita de însăşi naţiunea română.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, şi noi vă mulţumim.

Are cuvântul domnul deputat Sonea Ioan, independent.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Domnilor deputaţi,

Voi aborda trei chestiuni. Fiecare ar putea, de fapt, constitui o temă pentru dezbatere.

Prima. Mai întâi, câteva date statistice din domeniul învăţământului din judeţul Bistriţa-Năsăud, din perioada ultimilor 2 ani şcolari, comparativ. Numărul unităţilor şcolare de învăţământ gimnazial şi liceal s-a redus cu unul, de la 167 la 166, timp în care numărul de elevi a crescut cu 811: de la 28.555 la 29.366.

În acelaşi timp, numărul de profesori a scăzut de la 3.066 la 2.987, cu următoarea distribuţie: de la 2.750 la 2.656 la calificaţi şi de la 316 la 331 la necalificaţi. Deci, la o creştere cu 815 a numărului de elevi, se constată o scădere a numărului de profesori cu 79, remarcându-se diminuarea cu 94 a celor calificaţi şi o creştere cu 15 a celor necalificaţi. Este o realitate dureroasă.

Mai dramatic este că, dacă în anul şcolar 1997-’98 existau 179 cazuri de abandon şcolar, până la această dată, în anul şcolar în curs se constată 241 cazuri, deci o creştere cu 62 la abandonuri.

A doua chestiune: câteva probleme cu care se confruntă cadrele didactice văzute prin activitatea sindicală. Prin încălcarea Protocolului din 28 octombrie 1998, încheiat după mişcarea sindicală din octombrie ’98, în punctele 3, 5,7, respectiv prin neacordarea alocaţiei bugetare pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, în procentul prevăzut de Legea învăţământului, neacordarea celui de al 13-lea salariu conform Legii nr.84/1995 şi neplata eşalonată a diferenţelor pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie ale anului trecut, neacordarea de la fondurile consiliilor locale a sumelor pentru decontarea abonamentelor cadrelor navetiste, mulţi dintre cei calificaţi, după cum s-a şi văzut, au renunţat la învăţământ de teama de a nu li se mai plăti orele suplimentare.

A treia chestiune. Câteva cuvinte despre înnoirile din structurile de conducere. Aşa zisele concursuri ar fi avut ca suport trei acte normative: Legea învăţământului, în care la art.145 alin.9, se spune că numirea directorilor şi adjuncţilor în învăţământul preuniversitar se face pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, de regulă pe o perioadă de 4 ani; ordonanţa din iulie 1997, care nu mai prevede criteriul competenţei manageriale, dar fixează numirea la 4 ani, ceea ce, acel "de regulă" din lege permitea totuşi schimbări pentru anumite situaţii; apoi, apare Metodologia din 5 ianuarie 1998, care accentuează tocmai pe managementul educaţional, notat de două ori ....

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Timpul s-a epuizat. Vă rog să terminaţi discursul.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc frumos pentru îngăduinţă, dacă-mi mai permiteţi să închei.

Deci, era vorba de oferta, de notarea de două ori a aceluiaşi element. Totodată, comisia de examen nu a fost abilitată să-şi întocmească o grilă de apreciere aşa că, nefăcând-o, s-au obţinut diferenţe enorme, pe aceeaşi lucrare, de la 4 la 9.

Dar, înainte de concurs, s-au prezentat dosarele, asupra cărora nu au existat contestaţii. Dacă concursul nu a fost câştigat de cine trebuia, s-a contestat dosarul şi lucrarea câştigătorului. A fost admisă contestaţia, contestatarul a câştigat ....

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog să terminaţi. Ultima frază, vă rog.

Domnul Ioan Sonea:

Bine, o să închei, pentru că este foarte interesant şi-mi pare rău că nu-mi permiteţi .....

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Nu, dar este păcat. Trebuie să ne concentrăm discursul în 3 minute.

Domnul Ioan Sonea:

Sigur că ne concentrăm, dar eu n-o să fac nici un fel de comentariu asupra a ceea ce am... Tocmai asta vreau să spun, pentru că la urmă democraţia se manifestă clar prin art.11 din acel regulament, în care se spune că orice contestaţie o rezolvă inspectorul general şi aceasta este definitivă. Nu mai are valoare nici o comisie, nu mai are valoare nici un alt for. Şi, totuşi, aceste aspecte, desigur, privesc pe cei care fac regulamentele.

Acum, aş putea stabili o serie de relaţii de cauzalitate şi implicaţii ale celor prezentate la cele trei puncte, dar nu o voi face.

Am dori doar să atrag atenţia, plecând de la realităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, asupra a ceea ce se mai poate întâmpla într-un domeniu vital pentru naţiunea română. Dar m-aş bucura dacă lucrurile s-ar îndrepta prin măsuri corespunzătoare, până nu va fi prea târziu.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Adrian Croitoru, PDSR.

Domnul Mircea Adrian Croitoru:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum vă amintiţi, în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 4 martie, anul acesta, s-a solicitat ca iniţiativa PUNR privind modificarea Legii nr.17 să fie discutată şi adoptată în procedură de urgenţă. Prin votul negativ al reprezentanţilor partidelor din coaliţie, s-a respins procedura de urgenţă, urmând ca respectiva iniţiativă să fie discutată în regim normal, respectiv într-un termen destul de lung.

Pe orice om avizat sau interesat, această hotărâre l-a surprins, având în vedere şi faptul că pe 8 aprilie 1999 expiră termenul până la care contractele de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe sunt valabile, deci, acesta, 8 aprilie, fiind termen de decădere.

Se cunoaşte de toată lumea că dispoziţiile acestei legi afectează un segment important al populaţiei ţării, dar şi aşezăminte social-culturale de învăţământ, partide politice, sindicate, organizaţii neguvernamentale, aspect care, corelat cu termenul de 8 aprilie, creează imaginea necesităţii stringente a soluţionării pe cale legală a problemei.

Există, în acelaşi timp, depusă la Senat, o altă iniţiativă aparţinând PDSR-ului, care propune prelungirea contractelor de închiriere pe o perioadă de încă 5 ani.

Ca de fiecare dată după noiembrie 1996, soluţionarea problemelor vitale, ca importanţă şi stringente ca termen, pentru ţară, este tergiversată din cauza punctelor de vedere diferite sau divergente ce le au formaţiunile politice ce constituie coaliţa majoritară, puncte de vedere la baza cărora se află, din păcate, de cele mai multe ori, interese personale sau de grup şi în nici un caz interesele generale, cum se afirmă de către reprezentanţii acestor partide.

Este cu atât mai surprinzătoare poziţia acestor partide din arcul guvernamental faţă de problema locuinţelor, cu cât în campania electorală din 1996, fie nu s-a pomenit nimic despre aceasta, fie s-a manifestat, din păcate în cuvinte, o grijă deosebită faţă de chiriaşi, fiind problema înscrisă inclusiv în celebrul Contract cu România.

Ne punem şi vă punem întrebarea: oare nu a suferit destul majoritatea populaţiei ţării prin scăderea drastică a nivelului de trai, inclusiv prin lipsa oricărei speranţe de redresare? De ce se întreprind în continuare măsuri menite să creeze panică, nesiguranţă şi teamă în rândul populaţiei?

Se consideră, oare, că soluţionarea problemei locuinţei se asigură în România prin scoaterea în stradă a chiriaşilor, în majoritate cu venituri modeste şi restituirea imobilelor, în general, şi a locuinţelor, în special, unor proprietari aşa-zişi de drept?

Sugerăm că ar trebui să ne gândim la reluarea construcţiei de locuinţe, acţiune care, pe lângă asigurarea de case pentru oameni, prezintă şi o serie de alte avantaje economice, sociale. Avem suficiente acte normative ce pot asigura declanşarea acestui proces.

Poziţia noastră, exprimată în repetate rânduri de liderii PDSR, precizează soluţionarea problemei ţinând seama inclusiv de interesele chiriaşilor, a căror soartă nu ne poate fi indiferentă.

Sperăm că naţiunea .....

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Timpul! Timpul!

Domnul Mircea Adrian Croitoru:

Sperăm că raţiunea va învinge şi că termenul de 8 aprilie, anul curent, prevăzut în Legea nr.17/1994 va fi prelungit prin adoptarea uneia dintre cele două iniţiative mai sus prezentate, asigurând liniştea chiriaşilor şi inclusiv evitarea unui mare număr de procese interminabile şi costisitoare.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnul deputat Viorel Burlacu este prezent? Nu este prezent.

Are cuvântul domnul deputat Lazăr Lădariu, de la PUNR.

Domnul Lazăr Lădariu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Azi, când în timpul vitreg al unei lumi indiferente, un gureş supărat parcă până şi pentru că mai cântă cucul pe la noi, dorindu-ne fără hartă şi răstigniţi, îşi permitea mai deunăzi să afirme despre România că ar fi "o ţară schizofrenă, paranoică".

Neam răbdător, primul creştinat, născut în Europa sub semnul crucii, românii au ştiut dintotdeauna ceea ce hulitorul nu va pricepe vreodată în ruptul capului. Ţara e pentru ei pâine şi apărare. Niciodată, deci, nu-şi vor negustori Ardealul.

Treceam printr-un sat de pe Niraj, de pe Valea plângerii românilor ardeleni, şi, gândindu-mă la istoria potrivnică a dezromânizării înaintemergătorilor pe aici, am avut senzaţia ciudată a răsturnării cuvintelor Eminescului "Iar noi, locului ne ţinem,/Cum am fost, aşa rămânem".

Lor le alăturăm îngrijorarea firească aici, în umbra vulcanului numit Kosovo, stârnită de premierul ungar Viktor Orban, în a cărui somaţie obraznică adresată Belgradului, încolţit din toate părţile acum, am văzut impertinenţa ameninţării, gândul lui ţintind după autonomia Voivodinei spre Transilvania. Şi-l asigurăm că, dacă pofta lui şi a altora zboară spre plugul infernal dorit de unii să ne taie glia, noi nu vom fi vreodată străinii propriului pământ, că el nu poate fi cadou de circumstanţă, spre a îmbuna pe ocupanţi călări.

Cum spunea şi Titulescu, România nu poate fi întreagă fără Ardeal. Ardealul nu e numai inima României politice. Priviţi harta! Ardealul e inima României geografice.

Să nu ştie, oare, încă, episcopul Tökes Laszlo şi ai lui iredentişi, că în Golgota neamului s-au înscris odată şi dezrobirea Ardealului, dar şi suferinţele numite Ip şi Treznea, Moisei şi Sărmaşu? Că de la porţile munţilor a răsunat până spre cremenea stâncii "Treceţi batalioane române Carpaţii!"? Că, aşezaţi unde suntem, în bătaia tuturor vânturilor, toată viaţa noastră, de aproape 2000 de ani, o spunea şi Iorga, n-a fost altceva decât o trântă cu primejdiile?

O trântă cu primejdiile a fost viaţa românilor ardeleni, cei neveniţi ca alţii, de undeva, ridicaţi şi căliţi în legea străbună, apărându-şi ţara, credinţa şi neamul, cei păţiţi şi după acel august ’40 al diktatului vienez, dar şi pârjoliţi de experienţa Regiunii Autonome Maghiare, de începutul războiului civil din martie ’90, îngrijoraţi de sărbătorirea pe pământ românesc, proslăvită azi de la tribuna Parlamentului României de deputatul UDMR, Garda Dezideriu, a călăilor românilor transilvăneni de la 1848-’49.

Când cei care vor schimba pe placul lor legile şi Constituţia, prin manifestări extremiste şi iredentiste, prin deconsiderarea autorităţii statului român, prin lăcomia lor hulpavă, visează autonomii şi federalizări, românii ardeleni ştiu bine că cetatea cea de cremene va dăinui veşnic, Transilvania e de suflet, cea românească, eternă şi nedespărţită.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog să încheiaţi. Aţi depăşit timpul, domnule deputat!

Domnul Lazăr Lădariu:

Şi, pentru că aceste rânduri se vor replica refuzată subsemnatului marţea trecută, la o nesăbuinţă a domnului deputat Kerekes Károly, consider potrivite în final cuvintele marelui bărbat Simion Bărnuţiu: "Fost-am cu hunii şi ne-am făcut huni. Fost-am cu avarii şi nu ne-am făcut avari. Fost-am cu bulgarii şi nu ne-am făcut bulgari. Cu ruşii am fost şi nu ne-am făcut ruşi; cu ungurii, şi nu ne-am făcut unguri; cu saşii şi nu ne-am făcut nemţi. Nu ne-am ungurit, nu ne-am rusit, nu ne-am nemţit, ci ne-am luptat pentru pământul şi neamul nostru, ca să vi le lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră, ca şi cerul sub care s-a născut. Nu vă nemţiţi, nu vă unguriţi nici voi. Rămâneţi credincioşi neamului şi limbii noastre".

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Florea Simion.

Încă o dată, vă rog, stimaţi colegi, limitaţi-vă la 3 minute.

Faptul că unii dintre dumneavoastră dublează sau triplează acest timp, răpeşte din posibilitatea de a vorbi toţi colegii care s-au înscris.

Vă rog să aveţi înţelegere.

Domnul Florea Simion:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După căsăpirea creştin-democrată a minerilor la Stoeneşti, actuala putere crede că-şi poate permite orice. De 3 săptămâni asistăm la un spectacol jalnic de mistificare a realităţii. Democraţia şi statul de drept, spun ei, care s-au autointitulat democraţi, au ieşit întărite din confruntarea cu minerii. Poliţia şi jandarmeria sunt vajnice apărătoare ale legii. Doar profesorii, medicii, patronii întreprinderilor mici şi mijlocii, şoferii, muncitorii de la roman Braşov şi Sidex Galaţi par să fie neînţelegători şi nu vor să înţeleagă valul de binefaceri care s-a abătut asupra ţării. Dar puterea nu se încurcă în amănunte. După acelaşi scenariu pe care îl exersează de aproape 2 ani şi jumătate, Puterea provoacă o criză, pentru ca apoi să se erijeze în salvatoarea naţiunii, în promotoarea statului de drept şi a democraţiei. Cei care încearcă să demonteze mârşăvia sunt catalogaţi drept duşmani ai ţării, ai economiei de piaţă. Când face jocul Puterii, justiţia îşi face datoria. Când nu, judecătorii sunt comunişti, relicve ale trecutului. După Costeşti n-am văzut nici o analiză serioasă, responsabilă a cauzelor care au condus la protestul minerilor. Am văzut, în schimb, analiza activităţii unor generali care, nefiind pe placul unora, au fost scoşi în rezervă. Dintr-un fapt banal ca arestarea lui Miron Cozma s-a încercat şi se încearcă abaterea atenţiei opiniei publice de la adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii. Aud că se pregăteşte lansarea pe piaţă a casetei cu arestarea liderilor minerilor. Totul se face după tipicul marilor lansări de filme din industria show-businessului american. În acelaşi timp se caută ţapi ispăşitori în rândurile Opoziţiei. Liderii PDSR au devenit ţintele unui atac perfid şi concertat prin care se încearcă, a câta oară, discreditarea lor şi deturnarea preocupării oamenilor de la problemele grave ale ţării.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Actuala putere vrea cu orice preţ să construiască capitalismul după chipul şi asemănarea ei. Obsesia cu singura alternativă pe care îşi închipuie că o reprezintă s-a transformat deja într-o veritabilă parodie. Sindromul Stoeneşti este începutul statului poliţienesc pe care Puterea se străduieşte de doi ani să-l construiască. Un stat în care Opoziţia, sindicatele, societatea civilă ar trebui să fie cuvântul de ordine. Atacurile josnice la adresa liderilor PDSR fac parte dintr-un scenariu grosolan care urmăreşte perpetuarea la putere prin forţă a actualilor guvernanţi. Dar o ţară nu se conduce cu ameninţarea cu forţa, vremurile când se putea face asta au apus de mult.

Prin înfricoşare şi teamă nu se poate construi nimic durabil, aşa cum nu se poate construi nimic cu nişte oameni disperaţi.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă rog să vă limitaţi expunerea. Aţi depăşit timpul.

Domnul Florea Simion:

Am încheiat.

V-aţi angajat într-un joc periculos care nu are nimic de-a face cu lupta politică, cu democraţia şi statul de drept, prin spectacole de televiziune, prin diversiuni de tot felul, oamenii nu pot fi minţiţi la nesfârşit. Există o limită în toate. E un adevăr pe care trebuie să-l priviţi în faţă cu luciditate şi responsabilitate, atât cât v-au mai rămas.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da. Are cuvântul domnul deputat Radu Liviu Bara.

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi încerca în câteva cuvinte să aduc în faţa dumneavoastră şi să comentez câteva din acţiunile recente ale executivului condus de premierul Radu Vasile şi ale apropiaţilor acestuia, acţiuni care în opinia mea se constituie în adevărate gafe, iar altele în abuzuri grosolane, în încălcări grave ale Constituţiei. O fac cu speranţa că nu se va mai repeta în viitor, deşi mă îndoiesc. M-aş opri mai întâi asupra unor acţiuni iniţiate şi propuse executivului, un executiv molâu şi uşor de dus de nas, de către unul dintre cei mai huliţi şi urâţi oameni ai momentului. Este vorba de acest adevărat Zăroni al finanţelor româneşti, pe numele lui adevărat Traian Decebal Remeş. Las pentru altă dată adevăratul circ de mahala pe care l-a făcut în legătură cu majorarea accizelor la carburanţi, circ în care l-a avut în calitate pe Păcală pe nimeni altul decât pe premier. Dumnezeu ştie unde vor ajunge bieţii oameni cu scumpirile ce vor urma. Probabil că-i va judeca istoria dacă istoria va reţine în memoria sa generoasă şi astfel de accidente din viaţa poporului român.

Voi face câteva comentarii pe marginea modificării şi completării unor prevederi ale Legii nr.27 din 1992 privitoare la impozitele şi taxele locale. Din însuşi titlul legii rezultă că este vorba de importante surse de venituri ale colectivităţilor locale. Este vorba de însăşi viaţa acestor colectivităţi, deci la elaborarea reglementării trebuiau consultate cu seriozitate autorităţile administraţiei publice locale, singure în măsură să spună ce este şi ce nu este bine în acest domeniu. Şi să facă propuneri în consecinţă. Aşa s-a procedat în anul 1992 cu ocazia elaborării reglementării de bază de către Guvernul criptocomunist condus de premierul Văcăroiu. S-au consultat aceste organe. Actualul guvern, profund democratic, a găsit de cuviinţă că nu este de prestigiul său să se coboare şi să discute la nivel local. S-a uitat complet că administraţia publică locală funcţionează pe baza principiilor autonomiei şi descentralizării, principii sfinte, consfinţite de Carta Europeană a Autonomiei Locale, de Constituţie şi de Legea nr.69 din 1992. Principiile menţionate exclud dictatul autorităţilor centrale. Ele impuneau ministrului Remeş şi Guvernului să realizeze o largă consultare a autorităţilor administraţiei publice locale, în procesul de elaborare a ordonanţei, măcar cele 4 organizaţii neguvernamentale existente în domeniu. S-a făcut o asemenea consultare? Nici vorbă.

În aroganţa lui bezmetică, domnul Remeş – Zăroni – a apreciat că este sub demnitatea lui să discute cu cei de jos, adică cu cei chemaţi să aplice noile măsuri şi care sunt în acelaşi timp şi beneficiarii lor. Au crezut domnii guvernanţi că este mai bine să-i pună pe primari şi pe consilieri în faţa faptului împlinit. Să-i aducă la condiţia de simple slugi ale marilor lor slugi...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Timpul? Vă rog, să încheiaţi.

Domnul Radu Liviu Bara:

... mai marii zilei. Iată, stimaţi colegi, că istoria se repetă. Dacă s-ar fi procedat altfel, sunt convins că nu s-ar fi acţionat cu atâta dispreţ şi lipsă de consideraţie.

Ultima frază...

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Aşa, vă rog.

Domnul Radu Liviu Bara:

Aşa că este în afara oricărui dubiu că vina revine în egală măsură tuturor membrilor Guvernului, inclusiv domnului Radu Vasile.

Iată, deci, stimaţi colegi, că dacă Guvernul Groza avea un singur Zăroni se poate trage concluzia că actualul Guvern este format în marea lor majoritate din specialişti de tipul Zăroni.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Are cuvântul domnul deputat Ionel Marineci şi se pregăteşte, ultimul vorbitor, domnul deputat Petru Benjinariu.

Vă rog, să respectaţi timpul, domnilor deputaţi.

Domnul Ionel Marineci:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică am vrut s-o intitulez: "Cum încearcă preşedintele să semene vânt uitând sau neştiind că va culege furtună".

Preşedintele Constantinescu a reafirmat de curând o părere mai veche a sa privind clasa politică, despre care a spus de această dată că este "murdară şi mizerabilă", dar că este "ceea ce putea România să dea în momentul de faţă".

Am căutat în Dicţionarul explicativ al limbii române sensul acestor cuvinte, pentru a-mi explica mai bine sensul. Ce am găsit? La mizerabil – ticălos, nemernic, infam, vrednic de plâns, nenorocit, jalnic, cu aspect urât, sărăcăcios. La murdar – plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurăţenie, nespălat, întinat, care nu se spală, care nu respectă curăţenia.

M-am cutremurat de sensul cuvintelor şi am încercat să le găsesc acoperirea în faptele politicienilor. Să ştiţi că am găsit.

Am găsit un preşedinte de ţară care spunea acum un an că-i este scârbă de ce se întâmplă în ţara lui, deşi are datoria constituţională, conform art.80 alin.2 de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Am regăsit în "Contractul cu România" promisiuni neacoperite ale unui preşedinte de ţară, făcute în "cârdăşie de grup" cu cei care l-au susţinut în alegeri, vezi declaraţia ministrului Marga.

Mi-am amintit că acelaşi preşedinte lansa un mesaj puterii de a combate mai cu forţă Opoziţia înlocuind solidaritatea cu ura.

Am citit că un fost rector ajuns preşedinte şi-a transferat fata de la o facultate la alta, unde "mizeria" concursului avea alte grade de concurenţă.

Există o fundaţie, "Copiii României" pe care n-o întreabă nimeni de unde primeşte sponsorizări şi mai ales pe ce le cheltuieşte, condusă de un băiat de preşedinte.

Există un preşedinte care se săturase chiar şi de propria-i familie.

Sunt toate acestea caracteristici ale clasei politice? Nu. Şi-l rog pe preşedinte să-şi măsoare vorbele sau să le arunce celor din jurul lui, partidului din care provine, Guvernului şi justiţiei pe care le păstoreşte prin oamenii lui!. Trăim într-adevăr într-un paradox românesc din 1996 încoace, cum probabil numai nouă ne este dat să trăim, un paradox în care cei mai acerbi critici ai Guvernului sunt membrii Guvernului. Este una din caracteristicile acestei clase politice. Dacă valorile sunt puse la îndoială, lăsaţi din nou poporul să hotărască adevăratele valori.

Cer preşedintelui, pentru toate cele afirmate, să prezinte scuze publice, considerând afirmaţiile sale un afront nu numai la adresa clasei politice, ci şi la adresa poporului român. (Aplauze din partea Opoziţiei.)

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Ultimul vorbitor de astăzi, domnul deputat Petru Bejinariu.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţăranul român reprezintă mitul solar al istoriei naţionale. Spaţiul rural a avut un rol decisiv secole de-a rândul în mersul istoriei românilor. Mediul sătesc este unul mirific, binefăcător, productiv şi de mare frumuseţe morală, cu tradiţii şi valori perene. Dar, în ultima vreme, satul şi, în primul rând, agricultura n-au mai fost sprijinite de actualul Guvern nici pentru lucrări şi nici pentru valorificarea produselor agricole, iar multe complexe zootehnice şi alte unităţi agricole au fost lichidate.

Ca urmare, producţia vegetală şi cea zootehnică au scăzut drastic şi le cunoaşteţi. Acum, agricultura a trecut în răspunderea altor specialişti: un ministru de specialitate electronist, cu principalul său consilier medic ginecolog, din cei 15.000. Până acum nu se văd măsuri care să aducă schimbări în bine în agricultură şi agricultura continuă să decadă. Săptămâna trecută, la întâlniri cu ţăranii din vestitele sate ale judeţului Suceava, marginea pentru ceramica cea neagră, Suceviţa pentru arta medievală, Milişăuţi pentru cultura de castraveţi şi de varză, oraşul Solca pentru fabrica care nu mai funcţionează, am avut sentimentul deznădejdii.

Iată ce spun ţăranii: Dacă pot să vând două oi, pot cumpăra un lanţ pentru a treia care-mi rămâne. Cu un săculeţ de grîu de 15-18 kg grâu pot intra la frizerie. În atelierele mele de tehnică populară cu 1000 de lucrători am rămas cu 200.

Iată şi întrebări: De ce nu ne lăsaţi să ne vindem carnea de la animalele crescute de noi? Ce vreţi să faceţi cu ţăranii? Pe care ţărani îi reprezintă PNŢCD acum la guvernare în România şi prin votul nostru? Şi întrebările continuă.

PDSR consideră că o politică responsabilă cu şanse reale constă în reconsiderarea şi rentabilizarea civilizaţiei rurale, politică PDSR riguros cuprinsă în programe viabile, realiste şi coerente, inclusiv în numeroasele propuneri şi soluţii oferite actualei Puteri. Dar ce să facem, dacă noi avem astăzi parte la conducerea ţării de algoritm, de afazie, de amnezie, de promisiuni, schimbări şi, mai recent, de ameninţări, de sacrificiu conducătorilor, de scârbă, de mizerii în politică şi mai recent de critica guvernului de către lideri coaliţiei guvernamentale. Curios.

Ca urmare, cu greu încap alte stări şi demersuri în favoarea agriculturii.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Da, vă mulţumesc, domnule deputat.

O să trecem la partea a doua a şedinţei de astăzi şi rog Serviciul pentru pregătirea şedinţelor să prezinte datele de prezenţă.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 342 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 274, sunt absenţi 68, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 27 de deputaţi.

Cvorumul de lucru prevăzut de art.128 din regulament este întrunit şi este de 145 de deputaţi.

Rog pe domnii secretari de serviciu să-şi preia locurile la masa preşedinţiei Camerei Deputaţilor ca să ne putem desfăşura lucrările. Şi rog liderii grupurilor parlamentare ca pe cei 274 de deputaţi semnaţi să-i aducă în sală.

Ne este la îndemână când vor veni secretarii să facem un apel nominal, dar nu cred că este o soluţie aceasta. Rog secretarii de şedinţă să-şi preia locul şi liderii grupurilor parlamentare să aducă pe cei 274 de deputaţi semnaţi în sală. Până atunci, o să vă prezint o notă.