Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Andrei Ioan Chiliman şi Acsinte Gaspar, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Alexandru Konya-Hamar şi Vasile Miclăuş, secretari.*

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 2 noiembrie 1999, a Camerei Deputaţilor.

În prima parte a şedinţei, cea destinată intervenţiilor, s-a înscris un număr destul de mare de colegi.

Îi dau cuvântul domnului deputat Dorin Vataman, se pregăteşte domnul deputat Adrian Gheorghiu.

Domnul Dorin Vataman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Marţi, 19 octombrie, a avut loc la Crevedia un eveniment foarte emoţionant şi peste care s-a trecut foarte uşor: deschiderea anului universitar pentru studenţii români trăitori în spaţii româneşti aflate în afara actualelor graniţe ale ţării. Este o a treia serie, aşadar, o realizare a actualei guvernări, dar care, în acest an, şi-a dublat numărul, ajungând la 400 de studenţi. 400 de studenţi veniţi din nordul Bucovinei, din Ţinutul Herţa, din Transnistria, din Basarabia întreagă, inclusiv din sudul său, de pe Valea Timocului, din Voivodina, din Slovacia Inferioară, precum şi din Ungaria.

Manifestarea a început prin intonarea imnului naţional de către întreaga asistenţă, urmată de o slujbă religioasă. A fost intonat imnul în întregime, studenţii dovedind că ştiu toate strofele, ruşinând pe unii din cei prezenţi şi care sunt cetăţeni ai acestei ţări.

Au salutat noua serie de studenţi reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, oficialităţi ale judeţului Dâmboviţa, cadre didactice, parlamentari, absolvenţi.

Imaginea amfiteatrului, plin până la refuz de tineri vizibil entuziaşti nu putea să nu îţi umple sufletul de bucurie şi de tonică nădejde.

Din păcate, această manifestare minunată nu a captat deloc atenţia presei, deşi o merita cu prisosinţă. Probabil presa, aceasta "a patra putere în stat", a socotit că astfel de ştiri nu fac obiectul atenţiei publicului larg, că cititorii preferă doar diferite scenarii de rupere iminentă a ţării. Posibil, dacă avem în vedere strâmba educaţie ce ni s-a făcut în timpul regimului comunist, care la noi a fost, în mod paradoxal, şi naţionalist.

Dar cred că presa trebuie să aibă şi un rol de educare a populaţiei în spiritul adevăratului patriotism, iar manifestarea pe care am adus-o în faţa dumneavoastră se putea constitui într-o adevărată lecţie de patriotism, o lecţie menită să inducă publicului consumator de media un reconfortant sentiment de siguranţă că aceşti tineri, odată întorşi pe meleagurile natale, vor contribui la oprirea deznaţionalizării românilor de acolo. Şi, de ce nu, o lecţie care să ne dea imboldul corect de a contribui prin acţiunea noastră la redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor aflaţi în afara actualelor frontiere. O lecţie care să minimalizeze demersul acelora ce socotesc că măsura patriotismului este dată de greutatea înjurătorilor adresate alogenilor. Vă mulţumesc. (Domnul deputat Petre Ţurlea aplaudă.)

Domnul Petre Ţurlea (din sală):

Este foarte bună intervenţia, m-a surprins, deşi e de la majoritate!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Adrian Gheorghiu, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchestu.

Domnul Adrian Gheorghiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia de astăzi are titlul: "Teama de viitor".

Liderii PNL, prin vocea vicepreşedintelui Paul Păcuraru, văd în programul politic al principalului partid din opoziţie un pericol pentru ţară, în eventualitatea în care rezultatul înregistrat în ultimele sondaje s-ar materializa la alegerile parlamentare din anul 2000. Paul Păcuraru atrage agenţia asupra pericolului care pândeşte ţara dacă PDSR şi domnul Iliescu ar câştiga puterea. Păcuraru, analizându-ne oferta politică, a ajuns la concluzia că PDSR se va orienta spre est, urmând o integrare a României în spaţiul C.S.I.

Domnule senator şi vicepreşedinte PNL, decât să faceţi astfel de afirmaţii la adresa PDSR şi a domnului preşedinte Iliescu, mai bine aţi reciti Contractul cu România, cu care aţi minţit poporul, şi v-aţi reaminti promisiunile făcute pentru binele acestui neam. Citiţi oferta PDSR rând cu rând şi nu printre rânduri, aşa cum vă învaţă mentorul dumneavoastră, domnul Diaconescu, astfel veţi înţelege esenţa mesajului nostru: România poate şi trebuie să-şi afirme capacităţile şi voinţa de a fi în continuare un factor de stabilitate în zonă, un partener credibil şi respectat la nivelul comunităţii internaţionale.

În strategia de politică externă, se va practica o abordare deschisă spre toate orizonturile. În acest context, se va acorda atenţie şi relaţiilor cu statele din fostul spaţiu sovietic şi în mod firesc cu Rusia, considerând că evoluţia democratică din această zonă este importantă pentru pacea şi stabilitatea globală.

Nu uitaţi că au trecut 3 ani de la alegeri şi oamenii au termen de comparaţie între ce a fost până în noiembrie ’96, ce este în prezent şi ce poate fi în ultimul an de guvernare al Convenţiei. Masele nu mai pot fi manipulate, aşa cum aţi făcut la precedentele alegeri. Oamenii, care au ajuns la limita suportabilităţii, au înţeles ce înseamnă Guvernarea CDR-UDMR-PD.

Cu ce sunt vinovaţi pensionarii, care au muncit cinstit la construirea acestei ţări, ca astăzi să nu se bucure de liniştea ultimilor ani din viaţă? Cu ce sunt vinovaţi studenţii, care trebuie să îndure mizeria şi frigul din cămine şi amfiteatre? Cu ce sunt vinovaţi tinerii, care nu-şi găsesc un loc de muncă, un mod cinstit de existenţă?

Aţi restructurat economia prin lichidare şi concedieri, clientelismul politic l-aţi ridicat la rang de lege şi mai aveţi tupeul să vă adresaţi unei naţiuni flămânde, mai sărace pe zi ce trece, fără dreptul elementar şi civic la igienă! Vreţi să fie pătrunşi de semnalul penelist că îi aşteaptă dezastrul! Ce poate fi mai rău decât răul pe care ni l-aţi făcut? Nu vă este teamă pentru popor şi naţiunea română, ci pentru binele dumneavoastră, pe care simţiţi că-l pierdeţi, pentru comisioanele pe care nu le mai puteţi primi, pentru afacerile necurate, care vor face să nu mai dormiţi liniştiţi în paturile dumneavoastră călduţe! Acesta este adevărul de care fugiţi!

Aţi confundat schimbarea cu distrugerea, aţi falimentat economia prin managementul aşa-zişilor specialişti, aţi sărăcit populaţia cu bună ştiinţă, aţi vândut până şi onoarea de a fi român! Cine vă dă dreptul să vă bateţi joc de neamul românesc? Ne-am săturat să tot mergem în genunchi pentru promisiuni deşarte ale Occidentului! Mândria românului se opreşte la porţile Cotreceniului, acolo unde epoca geologilor se află spre final.

Pentru tot ceea ce aţi făcut, veţi fi judecaţi de istorie, care nu dispune de ordonanţe de urgenţă menite să vă ierte păcatele şi blestemele acestui popor. Dacă aţi procedat bine sau rău, naţiunea va decide.

Oferta PDSR vă dă fiori dumneavoastră şi apropiaţilor dumneavoastră, şi nu unui popor, ce a ajuns la limita răbdării. Oferta este a noastră, iar trecutul al dumneavoastră. Oare de ce vă este teamă?

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cele 3 minute.

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu, se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea. O să am rugămintea să vă încadraţi în cele 3 minute regulamentare, pentru că sunt foarte mulţi colegi înscrişi pe listă şi nu aş vrea să rămână pentru şedinţa următoare. Aveţi cuvântul!

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În ziua de 26 octombrie 1999, marea noastră poetă şi luptătoare pentru Unire, Leonida Lari, a împlinit 50 de ani de când a respirat pentru prima dată aerul Basarabiei martirizate sub cisma ocupaţiei ruse. Este cazul să-i urăm "La mulţi ani", cu sănătate şi cu mari realizări în toate planurile de exprimare a puternicei sale persoanlităţi. Ne-am făcut o datorie creştinească în a-i organiza festivitatea de omagiere a celor 50 de ani de viaţă, de creaţie poetică şi de zbucium pentru idealul naţional.

Am avut ocazia, cu acest prilej, să constatăm statutul intelectualului basarabean credincios neamului nostru, istoriei şi limbii române. Ne-a fost dat să constatăm conul de umbră în care, de 3 ani încoace, a fost aruncată intelectualitatea basarabeană, care mai speră şi mai luptă pentru revenirea Basarabiei la trupul ţării.

Incriminaţi de alogenii din spaţiul dintre Prut şi Nistru de aşa-zisă "trădare", intelectualii basarabeni au căutat şi caută în România sprijin pentru speranţa lor.

Sunt obiect al jocurilor politice şi la ei acasă şi aici, unde mulţi dintre noi i-au privit cu reţinere nejustificată şi i-au ignorat pentru culoarea lor politică. Mihai Prepeliţă a cerut o cameră unde să doarmă şi actuala Putere nu s-a uitat la el. Eugeniu Grebenicov, specialist în computere, a căutat aici un loc de muncă şi toţi l-au respins. Redactorii de la publicaţia "Florile dalbe", în frunte cu Eudochia Verdeş, cer ajutor pentru a mai putea flutura steagul unirii în mijlocul tinerei generaţii şi nimeni nu-i aude, cei avizaţi fiind preocupaţi de plimbările lor prin lume.

Prea Sfinţia Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul plaiurilor, nu a primit în ultimii 3 ani ajutorul trâmbiţat. Biserica noastră din Basarabia a primit în perioada 1992-1996 un ajutor remarcabil; aşa ceva i s-a refuzat după alegerile din 1996.

Leonida Lari face eforturi supraomeneşti ca să asigure apariţia publicaţiei "Glasul naţiunii", cu un grup de intelectuali inimoşi ca Anatol Ciocanu, Vasile Năstase, Gheorghe Vodă, Ion Proca etc., mereu în aşteptarea măruntelor lor salarii, care nu ajung niciodată la timp.

Mai au oare curajul guvernanţii de astăzi ca să privească în ochi intelectualii basarabeni, pe care i-au tratat cu aroganţă europenistă, de pe poziţiile aşa-zisului "elitism supranaţionalist"?

Are cineva dreptul să decidă, în numele nostru, marginalizarea intelectualităţii unioniste din Basarabia pentru ipotetice avantaje politice de conjunctură?

De ce guvernanţii de azi nu aud apelul tulburător al marii noastre poete Leonida Lari, din celebra sa poezie "Fratelui român": "Când ardem ca nişte făclii/ De nevândut în gară,/ Când nu umblăm cu viclenii/ Pentru popor şi ţară/ Atunci, te umple de divin/ Ia-n piept şi sârmi ghimpate,/ Nu da, române, în român/ Nu da, că-ţi este frate!"

Vine un timp al bilanţului şi este dureros faptul că guvernele de după 1996 au ignorat situaţia grea în care trăiesc şi luptă intelectualii din Basarabia. Ba, mai mult, ei au fost loviţi dureros în speranţa lor şi acest fapt eu nu-l pot accepta şi nici uita.

Glasul meu de protest faţă de acest tratament antiromânesc se asociază celui al poetei: "Atunci, m-auzi, nu fi un spân/ Şi nu lucra din spate,/ Nu da, române, în român/ Nu da, că-ţi este frate!" (Aplauze ale deputaţilor din Opoziţie.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea, se pregăteşte domnul deputat Vasile Mândroviceanu.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Pe 18 iunie 1932 şi pe 21 iulie 1932, Guvernul Vaida Voevod, al PNŢ-ului, a transmis Societăţii Naţiunilor 2 scrisori, solicitând asistenţă tehnică pentru ameliorarea situaţiei economice şi financiare a României. Aşadar, guvernul ţărănist de atunci cerea instituirea unui control internaţional, punerea ţării sub tutelă.

Comisia de experţi condusă de Charles Rist a impus:

1. Economii severe în toate dmeniile.
2. Concedieri masive în instituţiile de stat.
3. Restrângerea plăţii salariilor.
4. Anularea unor legi cu caracter social, ca Legea conversiunii datoriilor agricole.

Deşi erau împotriva interesului naţional şi reprezentau o gravă ştirbire a suveranităţii României, aceste cereri au fost acceptate de către Guvernul PNŢ. Mai mult, acesta se angaja ca orice reformă preconizată să fie făcută doar cu avizul prealabil al comisarului Charles Rist!

După tratative la Geneva, acordul a fost încheiat în ianuarie 1933. Este cunoscut în istorie sub denumirea de "Planul de la Geneva".

Trădarea intereselor României de către PNŢ a produs mari frământări sociale, chiar în interiorul partidului. Respectiv, s-a creat un curent ostil, care a generat dizidenţa lui Grigore Iunian. Noul guvern, format de Partidul Naţional Liberal, a anulat acordul infam din 1934. Este un moment pozitiv în istoria Partidului Naţional Liberal.

După 77 de ani de la acest nefericit moment din istoria României, reajuns la putere, PNŢ este gata să accepte din nou un plan de punere a ţării sub tutela internaţională. Prin vocea Comisarului european pentru extindere, s-a făcut României propunerea de instituire a unui "directorat internaţional", care să o conducă. Şi PNŢ-ul l-a acceptat...

Aşadar, România, sub un prim-ministru ţărănist, a renunţat din nou la o parte a suveranităţii sale naţionale, pentru ca prăbuşirea generală în care ne-a adus guvernarea ţărănistă să fie stopată. Este o recunoaştere clară din partea Convenţiei Democrate că cei 15.000 de specialişti ai ei, cu care a înşelat alegătorii în 1996, sunt nişte nulităţi! Ei au adus România în deplorabila stare actuală şi, dorind să se menţină la putere cu orice preţ, pentru a fura în continuare din averea statului, acceptă pierderea independenţei ţării! De remarcat faptul că primul, primul care şi-a manifestat entuziasmul pentru acest plan a fost domnul Mircea Ciumara, unul din liderii PNŢCD, fost ministru, vinovat în cel mai înalt grad de situaţia în care s-a ajuns.

Am făcut şi altă dată, de la această tribună, o paralelă între guvernările ţărăniste din 1928-33 şi cea de astăzi. Şi atunci, şi acum, au provocat acelaşi dezastru general, aceeaşi corupţie majoră, aceeaşi lipsă desăvârşită de inteligenţă în conducerea ţării. Acum, se adaugă şi ultima verigă de asemănare: renunţarea la o parte din suveranitatea naţională!

Guvernele ţărăniste din 1928-33 şi guvernul ţărănist de azi sunt la fel: incapabile, corupte şi lipsite de patriotism! De aceea, doamnelor şi domnilor, vor mai trece încă 77 de ani, până va mai ajunge PNŢ în fruntea României. Mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din Opoziţie.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vasile Mândroviceanu, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Popa.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Construirea viitorului României întâmpină înverşunate ostilităţi, care îşi au originea în apropiatul trecut comunist, un trecut împletit, într-o imbecilitate şi răutate criminală, care a rămas într-o luptă pe viaţă şi pe marte cu vederile anticomuniste, cu tot ceea ce ar putea duce la decomunizare. Reconstrucţia ţării va continua să bată pasul pe loc, atâta timp cât nu se va arăta clar şi real ce s-a întâmplat cu poporul român după al doilea război mondial, anume prăbuşirea aproape completă a civilizaţiei tradiţionale româneşti, atâta timp cât se va trece cu vederea peste ceea ce a însemnat comunismul pentru poporul român.

De remarcat că cele mai virulente forme ale împotrivilor la reconstrucţia ţării şi readucerea ei la normalitate se întâlnesc tocmai în structurile superioare ale societăţii. Întreaga istorie a ostilităţilor la reconstrucţie este opera celor din osatura comunisto-securistă, care sunt legaţi de construcţia colectivului, de neacceptarea reconstituirii adevărului istoric şi, în general, de amoral.

Aşa se face că în timp ce vrem să ne luăm revanşa faţă de un trecut comunist, pe care îl negăm cu putere, nimeni, încă, nu se arată capabil să-i opună ceva viabil, demn de încredere şi consideraţie generală, totul învârtindu-se într-un obscurantism în care, în loc de o politică activă de refacere a ţării, structura instituţională democratică a statului nu este capabilă să fie operaţională. Structura instituţională a statului este penetrată de mulţi politicieni egocentrici, care vor să facă o carieră politicianistă indiferent de preţ, politica lor fiind copleşită de cinisme, vanităţi exacerbate şi coliziuni de orgolii, locul convingerilor ideologice fiind luat de blocajul de ostilităţi comunisto-securiste şi de înrolările în politica de parvenire iminentă. Reconstrucţia democratică a ţării nu este posibilă atâta timp cât democraţia de azi continuă a fi paradisul foştilor de ieri şi, în plus, mulţi neaveniţi ocupă locuri de importanţă majoră în stat, pe criterii de tovărăşie, de rudenie ori de afiliere politică conjuncturală.

Analizând toate aceste aspecte, se poate trage concluzia că, până când cetăţenii nu se vor maturiza sub aspect politic, nu se poate avea clasa politică validă de care ţara are imperios nevoie pentru reconstrucţia sa. Numai o asemenea maturizare poate desprinde România din obscuritatea tenebroasă a paternalismului comunist. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Popa, se pregăteşte domnul deputat Tănase Tăvală.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sugestia, propunerea sau, cum să-i mai spunem, intenţiile anunţate de Comisarul european Gunter Verhengen, având în vedere situaţia gravă a României, de a se constitui un Grup director pentru România, compus şi din reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, ridică multe întrebări, după cum urmează:

1. Realitatea de obligă să fim de acord cu diagnosticul pus de comisarul european.
2. Situaţia României este foarte gravă, iar responsabilitatea, deşi aparţine în primul rând puterii care a câştigat puterea după 1996, ea trebuie extinsă şi la nivelul tuturor celor care au exercitat puterea după revoluţia din 1989.

Pe de altă parte, punerea în practică a unei asemenea intenţii înseamnă descalificarea clasei politice post-revoluţionare în ansamblul ei, la examenul guvernării reale. În ciuda existenţei multor argumente, în această direcţie, este de natură să pună sub semnul întrebării necesitatea şi legitimitatea socio-economică, nu politică, a instituţiei guvernării a României. Dar a refuza din start asistenţa marilor organisme internaţionale înseamnă a perpetua colapsul şi a închide în faţa României uşa progresului, dezvoltării economice şi sociale.

Este o alegere extraordinar de riscantă şi de gravă responsabilitate pentru toţi cei care conduc astăzi destinele României. Din păcate, nu există compromis, pentru că presiunea economică, socială este formidabilă, iar zona politică nu mai apare ca o supapă capabilă să aspire şi să atenueze tensiunea din zona condiţiei de viaţă de fiecare zi, de supravieţuire a milioane de oameni.

De aceea, Alianţa pentru România consideră că această propunere este expresia incapacităţii Guvernului actual de a gestiona cerent şi eficient reforma, de a-şi onora la timp obligaţiile pe care şi le asumă faţă de organismele financiare internaţionale şi faţă de Uniunea Europeană. Soluţia propusă reflectă, în esenţă, o reacţie logică în faţa situaţiei grave în care se află economia României după 10 ani de tranziţie, ca urmare a exercitării unor guvernări incapabile: să asigure definirea clară a unor opţiuni economice şi sociale pe termen scurt, mediu sau lung, prin strategii de dezvoltate consistentă şi realistă; să clarifice problemele proprietăţii şi restituirilor; să asigure legi adecvate, care să implementeze efectiv instituţiile economiei de piaţă şi deschiderea spre dezvoltarea de tip capitalist şi în concordanţă cu rigorile Uniunii Europene; atragerea investitorilor străini şi dezvoltarea capitalului autohton.

Alianţa pentru România consideră, însă, că elaborarea unei strategii de dezvoltate naţională trebuie să fie, în primul rând, apanajul specialiştilor români, al forţelor politice din ţară şi aceasta trebuie să vizeze în esenţă stoparea declinului economic şi relansarea economiei, oprirea procesului de sărăcire a populaţiei şi integrarea în Uniunea Europeană. Alianţa pentru România consideră că aceste exigenţe elementare vor putea fi atinse numai după alegeri, când România va beneficia de forţe politice noi, democratice, reformatoare şi responsabile, capabile să asigure promovarea interesului naţional, în contextul nevoilor de integrare a României în structurile europene.

Stadiul actual al relaţiilor României cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, atitudinea dictatorială a acestor organisme faţă de ţara noastră, ca şi condiţiile angajării de noi împrumuturi ar trebui să facă de urgenţă obiectul unei ample dezbteri şi analize în Parlamentul României. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Tănase Tăvală, se pregăteşte domnul deputat Napoleon Antonescu. Am rugămintea să nu depăşiţi cele 3 minute, pentru că vor fi colegi care nu vor putea să ia cuvântul!

Domnul Tănase Tăvală:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În intervalul 28-30 octombrie a.c., a avut loc la Timişoara a VII-a Conferinţă a regiunilor europene frontaliere. Conferinţa a fost organizată de Consiliul Europei, de Congresul puterilor locale şi regionale din Europa şi de către Consiliul judeţean Timiş. Ea a dezbătut stadiul actual al colaborărilor transfrontaliere şi posibilităţile de integrare pe orizontală a ţărilor europene, pe calea demersurilor în apropierea dintre regiuni. La lucrările conferinţei au participat aproximativ 150 de personalităţi politice, înalţi funcţionari europeni şi experţi de pe întregul continent, inclusiv din ţara noastră.

Importanţa evenimentului derivă din valoarea tematicii propuse spre dezbatere şi din prestigiul personalităţilor de prim rang participante. Menţionăm dintre aceste personalităţi, cu precădere, pe: domnul Ioan Valde, Preşedintele Asociaţiei regiunilor europene frontaliere; domnul Hans Cristian Krueger, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei; domnul Janos Pereny, Vicerepeşedintele Comisiei ministerelor a Consiliului Europei; domnul Cefded Akali, Vicerepeşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi domnul Martinez Casan, Preşedintele Comisiei pentru autorităţi regionale şi locale din cadrul A.P.C.E. şi personalităţi politice române din Bucureşti, Timişoara şi alte localităţi ale ţării. Lucrările au fost deschise de către domnul Petre Roman, Preşedintele Senatului României.

Evenimentul ce a avut loc la Timişoara a marcat recunoaşterea efectului colaborării transfrontaliere ca modalitate de integrare europeană la nivele locale şi regionale. Consiliul Europei a încurajat iniţiativa organizării de conferinţe regionale frontaliere, în scopul accelerării procesului de construcţie europeană, respectând tiparul creării relaţiilor dintre ţări pe baza colaborării durabile.

Tradiţia organizării acestor conferinţe îşi are începutul în anul 1972, la Strasbourg, reuşind să se constituie, până la această dată, 150 de regiuni transfrontaliere, dintre care 3 în România şi, în curs de constituire, cea de a patra. Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, cum se numeşte, "D.C.M.T.", a fost apreciată ca model de implementare a pactului de stabilitate în Europa, cu rol în armonizarea intereselor regionale şi întărirea păcii în Balcani. Specificitatea acesteia a fost remarcată prin faptul că Regiunea Voivodina, partenerul iugoslav, nu îşi poate valorifica statutul de membru al euroregiunii, din cauza contextului actual internaţional.

În lucrările conferinţei s-a accentuat rolul cooperării transfrontaliere, al subsidiarităţii şi parteneriatului, al frontierelor vechi şi noi, al minorităţilor în zonele de contact între state, în scopul întăririi coeziunii Europei. Un aspect sensibil şi temeinic abordat a fost problema vizelor, în cazul extinderii Uniunii Europene, între statele membre şi statele candidate. Este o discriminare care continuă, în cazul României, fără temei justificat.

În rezoluţia adoptată la încheierea lucrărilor conferinţei, s-a menţionat, printre altele, necesitatea ratificării Acordului european din 1957, privind libera circulaţie a persoanelor în spaţiul statelor membre ale Consiliului Europei, precum şi eliminarea obstacolelor legislative şi administrative care mai persistă şi care împiedică dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăişt 3 minute!

Domnul Tănase Tăvală:

Municipiului Timişoara i s-a recunoscut vocaţia europeană, prin înmânarea primarului Gheorghe Ciuhandru a Drapelului de onoare al Consiliului Europei, pentru eforturile de promovare a valorilor europene şi a proceselor de integrare europeană. Este speranţa şi credinţa concetăţenilor înţelepţi şi de bunăcredinţă că frontierele în mileniul al treilea nu trebuie să mai fie bariere în relaţiile dintre ţările continentului în care trăim. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Napoleon Antonescu, se pregăteşte domnul deputat Sever Meşca.

Domnul Niculae Napoleon Antonescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am intitulat declaraţia de astăzi: "Învăţământul: prioritate naţională sau dezastru naţional?"

După cum vă este cunoscut, imediat după începerea anului şcolar şi, mai apoi, a celui universitar, învăţământul românesc de toate gradele s-a confruntat cu o serie de probleme extrem de dificile, legate în general de subfinanţarea cronică a acestuia şi nu numai. Vezi criza manualelor alternative, centralismul introdus de Ministerul Educaţiei Naţionale prin avalanşa de ordine şi note, încercarea de încălcare a autonomiei universitare ş.a. Nici rectificarea făcută bugetului nu a rezolvat problemele financiare, deoarece, după calculele noastre, confirmate de MEN, lipsesc încă 2.100 de miliarde de lei pentru a se asigura cel puţin la limită finanţarea de bază.

În prezenta declaraţie, nu am să reiau cunoscutele argumente prezentate anterior, privind gradul inadmisibil de degradare a învăţământului din toate punctele de vedere. În mod concret, am să mă refer la situaţia învăţământului superior din România.

De la început trebuie arătat foarte clar că sunt alocate pentru finanţarea de bază, reparaţii curente şi capitale, burse, subvenţii pentru cămine şi transport, sume cu mult sub minimul necesar, ca să nu mai vorbim de dotări, pentru care nu s-a alocat practic nimic de la bugetul de stat. În aceste condiţii, studenţii din toată ţara au trecut la forme de protest, inclusiv sub formă de grevă generală, solicitând Guvernului să trateze învăţământul, într-adevăr, ca prioritate naţională, prin alocarea sumelor de la buget în limita a 4% din PIB şi cerând, în esenţă, suplimentarea alocaţiilor pentru burse, de la 140 de mii la 200 de mii de lei, mărirea subvenţiei pentru cămine şi reducerea cheltuielilor de transport cu 50%. Cereri absolut justificate şi sprijinite de majoritatea cadrelor didactice, deoarece numai aşa se pot compensa cât de cât creşterile aberante de preţuri şi se vor acoperi cumva marile cheltuieli suplimentare care au apărut.

Trebuie arătat că şi recenta şedinţă a Consiliului naţional al rectorilor de la Sibiu, din 25 octombrie, a analizat în special aceleaşi probleme legate de finanţarea universităţilor, considerând că aceasta trebuie să se realizeze cel puţin la nivelul prevederilor din contractele instituţionale şi complementare semnate cu MEN, deoarece, altfel, în luna noiembrie există riscul încetării totale a activităţii universităţilor. De asemenea, CNR a înaintat un material în acest sens Camerei Deputaţilor, Senatului, Guvernului şi Preşedinţiei ţării, cerând sprijinul acestor instituţii pentru rezolvarea situaţiei critice existente.

În acest context, CNR a apreciat că cererile studenţilor sunt pe deplin justificate şi le sprijină în totalitate. Ba, mai mult, se apreciază că la mişcările studenţeşti de acum se vor adăuga şi cele ale personalului didactic, care, ca şi studenţii, a fost de prea multe ori păcălit prin declaraţiile demagogice şi protocoalele semnate de Guvern, dar niciodată respectate.

Şi de această dată, se aplică tactica tragerii de timp şi a încercărilor de dezbinare a studenţilor şi cadrelor didactice, pentru a abate atenţia de la gravele probleme cu care se confruntă şcoala, precum şi pentru a nu se angaja concret în rezolvarea problemelor solicitate.

Deşi înţeleg situaţia grea în care se află economia, adusă, însă, în această situaţie de actualii guvernanţi, este de neînţeles de ce învăţământul, ca şi cultura, ştiinţa şi altele, sunt tratate cu atâta desconsiderare, în timp ce, cu o neruşinare crasă, se stabilesc salarii aberante pentru cei care distrug şi jefuiesc economia ţării? Cred că Guvernul trebuie să traseze şi să rezolve cerinţele pe deplin justificate ale cadrelor didactice, studenţilor şi elevilor, deoarece, altfel, se va ajunge în situaţia extrem de gravă, care poate să perturbe substanţial învăţământul sau chiar să ducă la îngheţarea anului şcolar, respectiv, a celui universitar. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Sever Meşca, se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin.

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Încă de la înfiinţare, Partidul România Mare a analizat în mod sistematic şi cu seriozitate deciziile economice, de politică internă şi de politică externă ale guvernelor care s-au perindat la conducerea ţării. Ataşat sincer ideii de apartenenţă a României la marea familie a ţărilor europene, de apartenenţă a poporului nostru la spaţiul civilizaţiei occidentale, Partidul România Mare s-a exprimat în favoarea procesului de integrare în structurile euroatlantice, inclusiv în NATO. În acelaşi timp, fidel doctrinei sale, doctrina naţională, Partidul România Mare a pus pe primul plan întotdeauna interesul naţional. În judecarea oricărui fapt relevant pentru viaţa românească, Partidul România Mare porneşte de la identificarea interesului naţional.

Veţi fi, desigur, de acord cu noi că marile democraţii occidentale se raportează întotdeauna, în toate deciziile guvernelor respective, la propriile interese.

Nu ni se poate cere nouă, românilor, permanent să identificăm, pentru a le menaja, fie interesele americane, fie pe cele germane, fie pe cele britanice, japoneze, ruseşti sau chinezeşti, şi să uităm sau să neglijăm interesele româneşti. Este ceea ce se petrece în România de aproape 10 ani de zile. În numele unui aşa-zis spirit european, suntem puşi în faţa celor mai curioase decizii şi admitem cele mai inadmisibile intervenţii în guvernarea societăţii româneşti.

Este clar că alianţa curioasă instalată în noiembrie 1996 la guvernarea ţării a câştigat alegerile în urma suprapunerii a două efecte: efectul guvernării precedente şi efectul minciunii electorale.

Este clar că printre cei 15 mii de specialişti care ar fi urmat să conducă societatea românească spre bunăstare cu greu a-i putea găsi o mân㠖 două de oameni pregătiţi, pricepuţi şi integri.

Noi, Partidul România Mare, am acuzat încă de la jumătatea anului 1997 incapacitatea Guvernului Ciorbea; noi am identificat şi marile erori de guvernare, unele de-a dreptul criminale, cărora le-a căzut victimă avuţia naţională în timpul Guvernului Vasile.

Ceea ce afirmăm noi de 3 ani de zile a devenit în sfârşit clar şi pentru observatorii politici occidentali cei mai avizaţi care, prin gura şi prin scrisul comisarului european Gunter Verheugen, ne propun să ne ajute cu o comisie.

Cu grijă să nu trezească nici o suspiciune, corul lăudătorilor oficiali se entuziasmează atunci când ar trebui să plângă. În faţa celei mai semnificative dovezi de dispreţ pentru un guvern incapabil să conducă propria ţară, lăudătorii aplaudă tâmp.

Nu, domnilor colegi, când cineva ne spune în faţă că nu ne descurcăm deloc, că nu avem datele pentru admiterea într-un club select, că trebuie să stăm la domiciliu forţat sub supravegherea unor gardieni atoateştiutori şi atotputernici, nu avem motive de glorie şi bucurie.

Noi ne pierdem suveranitatea zi de zi cu orice compromis pe care îl facem în procesul de exercitare a puterii şi în procesul decizional. Iar când spunem suveranitate ne referim la sensul cel mai propriu al termenului, aşa cum apare el în cele mai prestigioase dicţionare. Iată ce spune dicţionarul Larousse, de exemplu, suveranitate înseamnă "puterea supremă recunoscută a statului, care implică exclusivitatea competenţei sale pe teritoriul naţional şi independenţa sa în plan internaţional, unde nu este limitat decât de propriile sale angajamente".

Pentru noi este clar că suveranitatea naţională este ameninţată în primul rând datorită incompetenţei actualilor guvernanţi, în al doilea rând, datorită unor ofensive ale instituţiilor europene care, chiar onorabile fiind şi simboluri de bunăstare, sunt totuşi străine de România şi afectează suveranitatea naţională.

Iată de ce se impune ca, prin mijloacele puse la dispoziţie de democraţie, să se ajungă la schimbarea actualei guvernări cu una nouă, o guvernare proaspătă, competentă, necompromisă, având drept stindard doctrina naţională şi drept instrument de lucru o înaltă competenţă profesională.

Cu cât se va produce mai curând o astfel de schimbare, cu atât va fi mai bine pentru ţară şi pentru procesul său de integrare în instituţiile europene, pentru că noi trebuie să aducem în comunitatea europeană valorile, munca şi competenţa noastră, nu conformismul, lichelismul şi cerşetoria noastră.

Aşteptăm ca actualii guvernanţi să recunoască şi de iure ceea ce au recunoscut de facto – că nu ştiu şi nu pot să guverneze România asumându-şi total consecinţele.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin.

Se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot.

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul săptămânii trecute, aflându-mă în teritoriu la Oradea, m-am reîntâlnit cu o mai veche cunoştinţă, ofiţer de carieră, acum proaspăt locotenent-colonel al Armatei Române.

La întrebarea de rigoare, oarecum banală, "Ce face Armata Română?" mi-a dat, pe fondul unui zâmbet trist, un răspuns la fel de trist: "Zicem că face foarte bine, ca să nu afle duşmanii că face foarte rău.".

Starea precară a Armatei Române din ultima vreme este de notorietate publică; ea răzbate din când în când din paginile presei responsabile faţă de destinul naţional, din atitudinile pe care le iau partidele naţionaliste. Sunt însă multe ziare, reviste, instituţii, purtători de cuvânt, analişti politici şcoliţi peste mări şi ţări etc. care se străduiesc să ne convingă de contrariul, să ne demonstreze că România nu are nevoie de armată în perspectiva încadrării în structurile euro-atlantice, că viitorul aparţine unei armate restrânse de profesionişti, şi nu uneia formate din toţi bărbaţii capabili fizic şi intelectual să mânuiască o armă în vremuri de restrişte pentru ţară.

După ce din raţiuni financiare şi a noii strategii militare am înjumătăţit numeric armata română, am dat la fier vechi armamentul învechit şi depăşit, am închis sau am redus drastic activitatea fabricilor autohtone de armament, constatăm că nu am pus nimic în loc care să compenseze prin organizare şi armament mai performant pierderile cantitative.

Alocaţiile pentru hrana, îmbrăcămintea şi încălţămintea militarilor în termen, pentru asigurarea încartiruirii lor, dotării cu medicamente a dispensarelor militare sunt mai mult decât insuficiente. Ca urmare, în disperarea de cauză a comandanţilor, a apărut categoria soldaţilor care fac armată de acasă. Pentru a realiza economii la hrană, apă, săpun, încălţăminte pe timp de iarnă, soldaţii sunt lăsaţi să doarmă şi să mănânce în familie, uneori zilnic, cu siguranţă la sfârşit de săptămână, dacă locuiesc în localitatea în care îşi satisfac stagiul militar.

Fondurile băneşti insuficiente explică scăderea numărului de ore de instrucţie şi a tragerilor cu muniţie de război, folosirea maşinilor şi altor vehicule militare în teren, asigurarea unui număr minim de zbor pentru aviatorii militari. În această situaţie trebuie să vedem numărul mare al accidentelor în rândurile militarilor în misiune, uzura fizică şi morală a tehnicii şi armamentului în dotare, slaba pregătire specifică a militarilor.

S-a ajuns până acolo încât într-o anume zonă a ţării, pentru ca unităţile militare să-şi poată scoate tehnica de luptă într-o banală aplicaţie, episcopul ortodox al locului a procurat singur combustibilul necesar, autorităţile administrative locale refuzând onorarea solicitării comandanţilor militari.

Pe fondul decăderii economice generale şi a deculturalizării naţiunii, creşte numărul analfabeţilor în rândurile militarilor în termen. Unităţile militare trebuie să organizeze veritabile cursuri de alfabetizare, o greutate în plus în acţiunea de îndeplinire a sarcinilor specifice.

Unele partide politice şi secte religioase propagă în rândurile tinerilor adepţi ideea sustragerii de la efectuarea serviciului militar obligatoriu, etichetat ca antidemocratic, depăşit de vremuri, neeuropean.

Din păcate, incitările acestor segmente ale vieţii publice şi religioase la nerespectarea legilor ţării sunt lăsate fără sancţiunile fireşti, legale, necesare.

Partidul Unităţii Naţionale Române consideră că o rapidă remediere a situaţiei în care se zbate armata română este mai mult decât necesară.

Armata Română are încă suficienţi comandanţi patrioţi la toate nivelurile, chiar dacă este condusă intenţionat greşit de la vârf, inclusiv de prim-miniştrii civili superficiali, fără cunoştinţe în domeniu, aroganţi şi buni executori ai indicaţiilor externe.

Şi, în final, istoria Armatei Române şi a ţării din ultimul secol şi jumătate ne arată că de câte ori am neglijat dotarea şi instrucţia armatei, de câte ori ne-am bazat pe alianţe militaro-diplomatice şi situaţii internaţionale generatoare de stabilitate şi pace, întotdeauna trecătoare, am plătit cu prea mult sânge victoriile şi înfrângerile de pe câmpul de luptă.

A persista astăzi în greşelile trecutului ar însemna nu numai o crasă iresponsabilitate în asigurarea liniştii ţării, ci poate o contribuţie decisivă la destrămarea statului român.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cele 3 minute.

Domnul deputat Octavian Bot.

Se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja.

Domnul Octavian Bot:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele trecute, ministrul liberal de finanţe, Decebal Traian Remeş, încercând să fie ironic la adresa Uniunii Forţelor de Dreapta care tocmai prezentase un proiect al bugetului de stat pe anul 2000, spunea tare şi răspicat că nu poate face bugetul până când nu primeşte câteva răspunsuri de la Fondul Monetar Internaţional. Între timp, soldatul credincios al Partidului Naţional Liberal a primit de la Fondul Monetar Internaţional un singur răspuns: "Mai aşteptaţi!", dar nu se ştie până când.

Nu mă îndoiesc că dacă ministrul care a fost preferat în locul unui specialist ca Daniel Dăianu, nu se ştie pentru ce, va fi întrebat "Cum mai e cu bugetul?", va avea un răspuns spus tot tare şi răspicat, ca să priceapă toată lumea că este rodul unei gândiri profunde, şi nu oricine poate gândi ca domnia sa.

Dacă domnul Remeş crede că vorbind tare are şi dreptate, este treaba lui; că România însă nu va avea la timp un buget nu mai este numai treaba lui, este şi treaba noastră, sau poate numai a noastră.

Şi cum Legea finanţelor publice obligă Guvernul ca până cel mai târziu la 10 octombrie a anului în curs să prezinte bugetul pentru anul următor, îl întreb pe domnul Remeş cât mai are de gând să aştepte.

I-aş reaminti domnului ministru câteva date strict tehnice: în luna februarie s-a votat bugetul de stat pe anul 1999, cu un deficit bugetar de 2% din PIB şi inflaţie de 25%, pentru ca, în scrisoarea de intenţie semnată cu Fondul Monetar Internaţional în luna mai, deficitul bugetar să fie stabilit la 2,7% din PIB, iar inflaţia 35%, pentru ca, mai apoi, la data semnării Acordului cu Fondul Monetar Internaţional – 9 august 1999 – deficitul bugetar să fie 3,7% din PIB şi inflaţia 40%.

I-aş mai reaminti că nu demult brava, spunând că, dacă nu vine tranşa a doua a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, va demisiona. Poate că Fondul Monetar Internaţional s-o fi gândit să-l pună la încercare şi să ajute România, scăpând-o de zgomotosul ministru, iar dumnealui nu înţelege, aşteptând răspunsuri care nu mai vin.

De altfel, atitudinea domnului Remeş nu ne mai miră atâta timp când partidul care l-a propulsat, Partidul Naţional Liberal, ne-a obişnuit numai cu promisiuni neonorate, fie sub formă de programe anticriză, fie sub formă de decaloguri. De ce ar face domnul Remeş excepţie?!

Pentru a-l scuti de un efort în plus, când domnul ministru se va gândi că este cazul să facă bugetul pe anul 2000, Uniunea Forţelor de Dreapta îi pune la dispoziţie propriul proiect de buget.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Traian Rânja.

Se pregăteşte domnul deputat Dan Matei Agathon.

Domnul Traian Neculaie Rânja:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Senatorul Ion Iliescu, preşedintele PDSR, a vizitat de curând Italia; foarte bine, pentru că Italia este o ţară frumoasă, iar un om politic are destule de văzut şi chiar de învăţat şi în domeniul său de activitate, de exemplu, modul consensual în care îşi restructurează italienii instituţiile politice sau accentul tot mai pronunţat pus pe localism în dezbaterea politică peninsulară.

Probabil că domnul Ion Iliescu a avut contacte cu exponenţi ai stângii italiene, din care o parte sunt în domeniul executiv, iar cealaltă, care se autodefineşte drept comunistă, îl sprijină din Parlament.

Citind declaraţiile domnului Ion Iliescu la întoarcerea în ţară şi privindu-l din întâmplare în intervenţia televizată, am fost de-a dreptul întristat la rândul meu de tristeţea domnului Iliescu. Domnia sa ne spune nici mai mult, nici mai puţin decât că niciodată soarta noastră nu fuse mai crudă, în sensul că Occidentul are o părere foarte proastă despre actuala guvernare şi aşa mai departe.

Nu mă pot abţine să nu-l întreb cu cine a discutat de a tras asemenea concluzii; poate este vorba de vreo problemă de traducere. În orice caz, nu aceasta era părerea oficială a Guvernului italian dominat de forţele de stânga şi centru-stânga.

Să fie cumva nesincer primul-ministru al Guvernului Republicii Italiene, domnul Massimo Dalena, atunci când dialoghează cu autorităţile române? Să fie cumva nesincer Guvernul italian în ansamblul său atunci când îşi exprimă sprijinul total faţă de obiectivele noastre de integrare în NATO şi Uniunea Europeană?

Chiar îşi închipuie domnul Iliescu că, oricând de marcat ar fi de tristeţea pierderii funcţiei în 1996, Occidentul nu face diferenţa între climatul politic de astăzi şi cel de pe vremea când domnia sa era preşedinte?

Este foarte bine că oamenii politici merg în Occident în vizite neoficiale – mă refer aici la lideri din toate partidele, indiferent dacă sunt la Putere sau în Opoziţie; sunt destule de învăţat şi ne putem face şi numele mai bine cunoscut.

Nu ştim însă cu cine anume a stabilit contacte domnul Ion Iliescu – poate cu Partidul Democratic al stângii; un partid, chiar dacă îşi păstrează în stemă, este drept, în partea inferioară secera şi ciocanul, s-a dovedit capabil să se reformeze din interior şi să ofere astăzi un model de social-democraţie modernă pentru Europa… (Vociferări zgomotoase din partea stângă a sălii.)

Vă rog, domnule preşedinte, să interveniţi şi să aduceţi la ordine partea stângă a sălii.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog să vă păstraţi calmul, onoraţi colegi, pentru că au mai fost şi alţi colegi, chiar de la partidul dumneavoastră care au adus nişte jigniri deosebit de grave unor politicieni, şi nu i-am împiedicat să vorbească. Nu trebuie neapărat să vă placă tot ce se vorbeşte de la microfon.

Deci, vă rog foarte mult, să păstrăm tonul.

Domnul Traian Neculaie Rânja:

Sunt foşti colegi ai domnului Dalena care păstrează secera şi ciocanul în centrul stemei şi în Italia, ca şi la noi. Sunt oameni care şi-au păstrat secera şi ciocanul ori în stemă ori în cuget. Domniilor lor poate să nu le placă prea mult ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 3 ani; pe noi, însă, ne interesează mult mai mult părerea domnului Ion Iliescu decât cea a stângii italiene, şi am fi extrem de curioşi ce soluţii oferă domnia sa pentru îmbunătăţirea situaţiei; sperăm că nu pe cele ale comuniştilor italieni sau ale altor comunişti, fie ei şi occidentali.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dan Matei Agathon.

Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Dan Matei Agathon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Recunosc că mi-e destul de greu să vorbesc după distinsul meu coleg, dar, mă rog, asta-i viaţa, mergem mai departe.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aceasta-i ordinea.

Domnul Dan Matei Agathon:

Aveţi dreptate.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Starea turismului – starea economiei"; este valabilă şi pentru domnul Mihai Baciu.

Turismul este considerat de analişti ca unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei mondiale, "industria fără fum" fiind definită ca sectorul cel mai profitabil la sfârşit de secol şi început de mileniu.

Turismul românesc se află, însă, din păcate, într-o profundă criză, înregistrând o scădere constantă şi drastică a indicatorilor de eficienţă în ultimii trei ani.

Incapabil să gestioneze reforma şi restructurarea, Guvernul CDR-PD-UDMR nu a reuşit nici un succes notabil în domeniul turismului. Este absurd să declari cu emfază turismul ca prioritate a programului de guvernare, şi după câteva luni să desfiinţezi Ministerul Turismului.

Este imoral să ignori poziţiile asociaţiilor profesionale, patronale şi sindicale din turism şi reacţiile din mass-media, şi să majorezi cota TVA de la 11 la 22% pentru turismul intern.

Este aberant să lansezi cu pompă Ordonanţa de urgenţă privind privatizarea în turism, şi să asişti neputincios la un blocaj general, fără nici un exemplu de "success story" în privatizarea turismului românesc din ultimii trei ani.

Este ridicol ca, din cauza unor vanităţi şi orgolii neînţelese, să se organizeze în aceeaşi perioadă în Bucureşti două târguri de turism: unul, între 21 şi 24 octombrie, sub egida Asociaţiei Naţionale a agenţiilor de turism, şi celălalt între 27 şi 30 octombrie – Romanian International Travel Show, organizat de Autoritatea Naţională de Turism.

Anul 1999 este, fără îndoială, anul eclipsei turismului românesc. Prin nemărginita sa grijă, Guvernul Vasile reuşeşte să dea lovitura de graţie la ceea ce a mai rămas din turism: la 1 ianuarie 2000 Guvernul intenţionează introducerea unor restricţii de tip poliţienesc la obţinerea vizelor de intrare în România pentru turiştii străini. Vizele se vor acorda numai de către ambasadele şi oficiile consulare ale ţării noastre din străinătate, complicând astfel nepermis formalităţile pe care turiştii străini trebuie să le îndeplinească pentru a vizita România, şi obligându-i să se deplaseze din localităţile unde domiciliază la sediile puţinelor misiuni diplomatice pe care le avem în Europa occidentală.

Consecinţele aplicării unor astfel de prevederi aberante pot fi uşor de evaluat, România urmând să se transforme într-o destinaţie neatractivă pentru turiştii occidentali.

Mai mult decât atât, comisarul responsabil cu extinderea Uniunii Europeane, domnul Gunter Verheugen, a declarat la 28 octombrie, cu ocazia organizării la Bucureşti a "Romanian Investment Summit", că România, ţară cu statut de candidată la Uniunea Europeană, "…nu ar trebui să ceară viză de intrare din ţările membre ale Uniunii Europeane…" şi că introducerea noului sistem de acordare a vizelor "…nu va influenţa în mod pozitiv procesul de luare a unei decizii la Consiliul European, la Helsinki, în decembrie…".

În loc să se preocupe de eliminarea totală a vizelor, Guvernul Vasile se zgârceşte la câteva sute de mii de dolari, cât reprezintă încasările din această activitate, neglijând venituri din turismul internaţional de ordinul sutelor de milioane de dolari, care vor lua calea Ungariei, Bulgariei, Cehiei şi altor destinaţii turistice. Bună afacere!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ilie Neacşu.

Se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mâine se împlinesc 3 ani de la victoria Convenţiei Democrate în alegerile generale din toamna anului 1996.

Ar fi normal ca în noaptea de miercuri spre joi, cerul capitalei să fie brăzdat de mii de artificii, bucureştenii, cu mic cu mare, într-un entuziasm general, să ocupe din nou Piaţa Universităţii, iar domnul Emil Constantinescu să apară cu aceeaşi stăpânire de sine, să împartă cu generozitate zâmbete în dreapta şi în stânga.

În ton cu acest fastuos carnaval aniversar, studiourile de televiziune ar trebui să intre în legătură cu toate capitalele de judeţ, pentru a prezenta populaţiei explozia de bucurie generată de îndeplinirea înainte de termen a celor 20 de prevederi ale Contractului de 200 de zile cu România.

Bine hrăniţi şi plesnind de sănătate, pensionarii, şomerii, disponibilizaţii, studenţii, elevii, muncitorii şi ţăranii, într-un delir general, ar trebui să se întreacă în scandări şi elogii la adresa scofâlciţilor lideri ai partidelor aflate la Putere, care au respectat cu stricteţe indicaţiile domnului Emil Constantinescu – de a se sacrifica pe altarul reformei şi economiei de piaţă.

Şi, pentru a nu se înţelege cumva că doar pe plan intern CDR şi aliaţii au obţinut succese răsunătoare, pe un ecran impresionant, instalat în faţa Teatrului Naţional, CNN-ul şi BBC-ul prezintă în comun şi în direct rugăminţile lui Bill Clinton şi ale celorlalţi lideri occidentali ca România să nu mai stea pe gânduri şi să accepte invitaţia de a intra în NATO şi în Uniunea Europeană până la Crăciun, altfel, fără forţa militară şi economică a ţării noastre, cele două organizaţii sucombă.

Stimaţi colegi,

Ar fi fost prea frumos ca distinşii noştri guvernanţi să prezinte poporului român un asemenea spectacol. Din păcate, după 3 ani de guvernare, românii sunt mai săraci, mai flămânzi, mai vlăguiţi, mai nesiguri pe ziua de mâine.

Instalaţi în jilţurile Puterii, după o pauză de aproape 60 de ani, ţărăniştii şi liberalii, colegii noştri, au uitat şi de Contractul cu România, şi de miliardele de dolari promise, dându-şi mâna cu forţe politice neinteresate de revigorarea economiei şi societăţii româneşti.

Miile de specialişti s-au dovedit nişte diletanţi, provocând prin decizii aberante pagube enorme economiei naţionale.

Graţie acestei politici în care reforma şi privatizarea ţin locul lozincilor de altă dată, România a devenit ţara în care numărul de salariaţi a fost depăşit de cel al pensionarilor, şomerilor, disponibilizaţilor etc., iar banii pe care toţi aceştia îi primesc au ca sursă creşterea absurdă a preţurilor, şi nu dezvoltarea investiţiilor, producţiei şi comerţului.

În aceste condiţii de declin economic, toate celelalte compartimente ale societăţii s-au prăbuşit sau sunt pe cale de a falimenta. Ca într-un film de groază care se prelungeşte, se vorbeşte de închiderea teatrelor, cinematografelor, caselor de cultură, spitalelor, clinicilor, căminelor de bătrâni şi copii, instituţiilor de învăţământ superior şi mediu, unităţilor militare, de renunţarea la căldură şi apă caldă, de sudarea caloriferelor, de vânzarea de copii pentru a scăpa de sărăcie. Intersecţiile de străzi au devenit locurile preferate ale cerşetorilor de toate vârstele.

În trei ani de zile, CDR & aliaţii au compromis tot ceea ce se putea compromite: justiţia, guvernarea, economia, cultura, Parlamentul, cercetarea ştiinţifică, învăţământul, protecţia socială, sănătatea populaţiei, instituţia preşedintelui şi istoria neamului.

Memorabilă aniversare!

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul deputat Barbu Piţigoi a apărut? Nu.

Se pregăteşte domnul deputat Leonard Cazan.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Atunci când românii târgumureşeni, cu ajutorul acelei mâini de oameni numiţi prin sintagma, pentru ei exprimată din ce în ce mai restrâns, "veterani de război", unii dintre cei care au mai scăpat de şuierul glonţului prin stepa calmucă şi la Odessa, de muşcătura gerului şi necruţătoarea iarnă rusească la cotul Donului – Stalingrad, apoi de iadul de foc de la Oarba de Mureş, care au luptat sub comanda bărbatului care a dat poruncă ostaşilor "Vă ordon, treceţi Prutul!", cutezau să se gândească să-i înalţe un monument mareşalului Ion Antonescu în capul bulevardului din Târgu Mureş care îi poartă numele, UDMR a sărit până la cer şi a strigat "Aşa ceva nu se poate!".

Atunci când camarazii de armă ai poliţiştilor români şi maghiari ucişi bestial în 22 decembrie 1989 au încercat să înalţe în curtea inspectoratului de poliţie din Miercurea Ciuc un monument în memoria celor omorâţi în acele vremuri tulburi la Zetea, la Dealu, la Târgu Secuiesc, câţiva UDMR-işti, în frunte cu primarul, au invocat un argument pueril, pentru a spune, ca muşcaţi de şarpe, un "nu" răspicat.

Acelaşi este şi scenariul repetat şi în privinţa monumentului înalţat prin strădania preotului Nicolae Medrea şi a fundaţiei umaniste Sfântul Ioan Botezătorul din Olanda la Cristeşti de Mureş, întru cinstirea eroilor români căzuţi pe câmpul de onoare în primul şi în cel de-al doilea război mondial.

Rămasă sub autoritatea administraţiei hortiste după semnarea Diktatului de la Viena, localitatea Cristeşti, aşezată în coasta Târgu Mureşului, a fost eliberată prin mari jertfe ale soldaţilor români. Tributul de sânge a fost greu – doar în câteva zile din luna septembrie 1944 au căzut sub drapel 156 de tinere vieţi.

În ciuda faptului că există autorizaţia de construcţie eliberată de oficialităţile judeţene în domeniu pentru monument, ridicat de Primărie şi de parohia ortodoxă de aici, la 29 octombrie a.c., sub diverse pretexte, printre care invocată şi crucea – simbol creştin care irită, în aceeaşi notă de totală sfidare, cei 9 consilieri UDMR-işti s-au opus vehement dezvelirii şi sfinţirii monumentului. Orice încercare de a-i aduce la gândul cel bun s-a dovedit a fi inutilă.

Atunci când la Ita Seacă a fost dezvelit tot pe pământ românesc monumentul închinat celor care i-au ucis pe soldaţii şi ofiţerii români în septembrie 1944, UDMR-iştii au cerut oare cuiva voie?

În aceste momente, în care Budapesta sugerează fără perdea ca unică soluţie pentru România federalizarea, întrebarea sâcâitoare pare a fi doar una impusă de logica lucrurilor: tot aşa, cu aceeaşi înverşunare, s-ar fi opus reamplasării la Arad a monumentului Ungariei Mari sau doresc să folosească monumentul de la Cristeşti ca obiect de târguială, ca monedă de schimb în jocul şantajului UDMR-ist?

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Leonard Cazan.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Gheorghe Romeo Leonard Cazan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia pe care o prezint astăzi în faţa domniilor voastre se referă la vizita în România a comisarului european responsabil cu problematica lărgirii Uniunii Europene.

Primul lucru pe care doresc să-l subliniez este faptul că această vizită nu a fost realizată cu scopul de a felicita factorii Puterii de astăzi pentru o decizie care aparţine Comisiei Europene. Este expresia unei noi strategii de lărgire a Uniunii Europene, care porneşte de la prevalenţa criteriilor politice asupra celorlalte criterii, inclusiv a celor economice.

Mesajul potrivit căruia Uniunea Europeană este hotărâtă să includă în perspectivă şi România nu schimbă realitatea prezentată în raportul Comisiei Europene, şi anume: dintre toate ţările candidate la aderare, România a realizat performanţa de a fi ultima.

De aceea, nu mică ne-a fost surprinderea când am putut constata că nici nu ajunsese bine comisarul european la Bruxelles, iar reprezentanţi de marcă al Coaliţiei făceau declaraţii care contraziceau pe fond spusele comisarului, făcând încă o dată dovada unui mesaj demagogic lipsit de onestitate.

A spune că: "Recomandarea Comisiei Europene ca România să fie invitată să înceapă în anul 2000 negocierile de aderare constituie rezultatul performanţelor actualelor coaliţii." reprezintă o afirmaţie pe care o consider cel puţin imorală.

Propunerea avansată de Comisia Europeană într-o scrisoare adresată premierului Radu Vasile în preziua sosirii comisarului Verheugen în România, privind stabilirea unui grup de lucru internaţional, de nivel înalt, cu o componentă care să implice Comisia Europeană, F.M.I.-ul, Banca Mondială, precum şi alte instituţii financiare internaţionale, dovedeşte că Uniunea nu mai are încredere în capacitatea actualului Guvern şi a actualei coaliţii de a gestiona treburile ţării, astfel ca aceasta să poată accede la structurile europene. Nu i se spune "Consiliu de supraveghere". Practic, este acelaşi lucru.

O altă problemă care preocupă P.D.S.R.-ul este tendinţa partidelor din coaliţie de a folosi începerea negocierilor de aderare ca temă de campanie electorală. Din păcate, ea a început. Mai mult, chiar. Unii lideri încearcă să acrediteze ideea că o eventuală schimbare de Guvern ar periclita începerea negocierilor.

Este o temă cunoscută, lipsită, evident, de orice substanţă. "Uniunea European㠖 din spusele domnului comisar – nu lansează invitaţii guvernelor, ci statelor. De aceea, avem nevoie de garanţia că în politica acestor state există continuitate. Statele membre ale Uniunii trebuie să se asigure că lucrurile stabilite cu România se menţin, indiferent cine este la guvernare".

În toamna anului 1996, noi am arătat limpede, ceea ce s-a confirmat, că Uniunea Europeană apreciază funcţionarea principiului, respectiv faptul că în România, pe cale democratică, s-a realizat alternanţa la putere, ceea ce dovedeşte stabilitatea constituţională şi a statului de drept.

Uniunea Europeană nu a fost interesată de ce anume partid sau coaliţie de partide a venit la putere, după cum nu o interesează nici acum.

Celor care susţin că revenirea P.D.S.R. la guvernare ar însemna închiderea pentru România a intrării în Europa, comisarul european le-a adus o dezminţire clară şi, pentru a-i reconforta, vreau să le spun că printre primele întrebări puse în cadrul întâlnirii cu delegaţia P.D.S.R., una a sunat astfel: "Când va reveni la guvernare, P.D.S.R.-ul va continua politica de integrare a României în structurile europene?", iar răspunsul delegaţiei noastre a fost următorul: "O va continua, dar în sensul modernizării şi dezvoltării ţării, al integrării ei normale în circuitul european şi mondial".

De aceea, folosesc acest prilej pentru a reafirma, aşa cum s-a făcut şi printr-un document special la recenta Conferinţă Naţională a partidului nostru, din 9 octombrie, că "Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru P.D.S.R. un obiectiv strategic, care răspunde pe deplin intereselor şi aspiraţiilor naţionale ale poporului nostru".

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ştefan Baban.

Se pregăteşte domnul deputat Miron Chichişan.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Intervenţia mea politică se intitulează: "Se doreşte o nouă organizare teritorială a ţării?"

Judeţul Botoşani, dar şi alte judeţe, sunt puse în faţa dispariţiei unor regii, din oraşele reşedinţă de judeţ. Astfel, Societatea Naţională de Telecomunicaţii, ROMTELECOM S.A., a lăsat la Botoşani Direcţia de Telecomunicaţii subordonată ROMTELECOM-Bacău.

Banca Naţională a României a găsit că este mai bine să rămână la Botoşani o agenţie, care nu mai are activitate de casierie. Această activitate a fost mutată la filiala B.N.R. – Suceava.

Regia Naţională a Pădurilor şi-a restructurat activitatea prin desfiinţarea Direcţiei Silvice Botoşani şi arondarea ei la Direcţia Silvică Suceava, motivaţia fiind de natură financiară.

Până şi Regia Autonomă LOTERIA NAŢIONALĂ, tot din motive financiare, şi-a restructurat unitatea din municipiul Botoşani.

Compania naţională POŞTA ROMÂNĂ S.A. a făcut o reorganizare regională, în judeţul Botoşani funcţionând câte un oficiu poştal independent în fiecare oraş.

Toate aceste reorganizări mă duc cu gândul că judeţul Botoşani este tratat de guvernanţii actuali ca un judeţ de rang inferior, care ar trebui să dispară de pe harta ţării.

Dacă este aşa, ar trebui să fim şi noi informaţi de cei care doresc o asemenea reorganizare administrativă a României.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Miron Chichişan.

Se pregăteşte domnul deputat Barbu Piţigoi. A apărut? Nu?

Deci, urmază domnul deputat Radu Liviu Bara.

Domnul Miron Chichişan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O ştire transmisă de mass-media a străbătut de la un capăt la altul ţara, îngheţând răsuflarea populaţiei: începând de la 1 noiembrie 1999 gigacaloria va costa 235.000 lei, ceea ce înseamnă că preţul agentului termic va creşte cu 50%.

După majorările în scară la convorbirile telefonice, la carburanţi, alimente, energie electrică, transporturi, au urmat la rând, în prag de iarnă, căldura şi apa caldă.

Cei aproape 10 ani care au trecut de la schimbările politice din 1989 nu i-au învăţat nimic pe guvernanţii actuali. Se uită intenţionat că una din cauzele ce a declanşat nemulţumirea populaţiei a fost spaima de a mai traversa o iarnă fără căldură.

Domnilor guvernanţi,

Nici momentul nu este ales prielnic. Veniturile populaţiei nu vor suporta această majorare, care vine, cum am arătat, după alte majorări de bunuri de strictă necesitate şi servicii. Ritmul de creştere a venitului mediu al populaţiei este inferior ritmului de creştere a preţurilor pe ansamblu.

Majorarea preţului la agentul termic va accelera procesul de debranşare a locuinţelor de la reţeaua de încălzire, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei, asupra instalaţiilor ce se vor deteriora prin îngheţ. Nemulţumirile populaţiei vor creşte şi ele.

Partidul Unităţii Naţionale Române consideră că aceste majorări vin pe fondul unei sărăcii cum populaţia n-a mai cunoscut-o din anii 1946-1947 şi nu vor fi suportate, oricâtă înţelegere s-ar manifesta din partea celor mulţi.

Nu înţelegem cum Guvernul nu găseşte surse de subvenţionare a agentului termic, dar găseşte mii de miliarde pentru acoperirea "găurilor negre" produse băncilor din România de câţiva mafioţi.

Partidul Unităţii Naţionale Române solicită Guvernului reanalizarea posibilităţii de subvenţionare a căldurii şi a apei calde pe lunile noiembrie-decembrie 1999 şi ianuarie, februarie, martie 2000. Suntem convinşi că, în urma unei analize atente, dacă se doreşte, se vor găsi şi sursele necesare.

Nu vă faceţi părtaşi la un nou genocid îndreptat împotriva populaţiei. Dacă nu găsiţi soluţii, domnilor miniştri, prezentaţi-vă demisiile. Ar fi bine atât pentru ţară, cât şi pentru dumneavoastră.

Cum un rău nu vine niciodată singur, începând de azi se majorează preţul la benzină şi motorină cu circa 300 lei/litru, ceea ce va duce la noi majorări a produselor alimentare de primă necesitate.

Populaţia României intră într-o iarnă de coşmar.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Radu Liviu Bara şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Pâslaru.

Domnul Radu Liviu Bara:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi aş începe-o cu o întrebare: Curtea Constituţională a devenit susţinătorul politic al domnului Emil Constantinescu în campania electorală?

Această întrebare nu este deloc întâmplătoare. După ce P.D.S.R.-ul şi-a arătat sprijinul constant pentru candidatura domnului Ion Iliescu la Preşedinţia României, după ce sondajele de opinie îl situează pe locul I în preferinţele alegătorilor, cu un procentaj de 34%, iar pe domnul Emil Constantinescu pe un onorabil loc 3, cu doar 18% din preferinţele electoratului, la Palatul Cotroceni s-a instalat neliniştea. E o nelinişte generată de apropiata părăsire a sediului instituţiei prezidenţiale de către cei care s-au aciuat în jurul instituţiei prezidenţiale pentru a-şi acumula vile şi maşini străine, călătorii în străinătate şi titlul pe cartea de vizită de "consilier prezidenţial", de altfel, umili profitori de avantaje ale umbrelei prezidenţiale.

Că lucrurile stau aşa, rezultă din faptul că aceşti aşa-zişi "consilieri prezidenţiali" s-au dovedit a fi ignoranţi în problematica guvernării, dacă nu chiar impostori în teoria şi practica politică, mergând până la limitele infracţionalităţii organizate, dacă nu cumva au şi păşit pe teritoriul acesteia, după cum relevă o bună parte a presei.

În aceste condiţii de panică prezidenţială, s-a născut ideea unei contraofensive la candidatura domnului Ion Iliescu la Preşedinţia României, dar cum jalnicii consilieri n-o puteau face în mod direct, au pus la lucru singura instituţie a statului capabilă să stăvilească, în mod ilelgal, accesul la Preşedinţia României a domnului Ion Iliescu.

Sper că bănuiţi că este vorba de Curtea Constituţională, instituţie ce a furnizat informaţii postului de radio "Europa liberă", în virtutea cărora, candidatura domnului Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale ar putea fi oprită de această instanţă de jurisdicţie constituţională, prin schimbarea practicii în virtutea căreia în 1996 a admis că domnul Ion Iliescu are dreptul de a candida la un nou mandat, în lumina Constituţiei României.

Ceea ce este straniu într-o asemenea informare a postului străin de radio este faptul că ea provine de la Curtea Constituţională, deoarece nimeni altcineva din afară nu poate prezice o modificare a practicii Curţii Constituţionale într-o materie politică atât de importantă.

Nu suntem sigur că această soluţie este oferită chiar de preşedintele Curţii Constituţionale. În virtutea art. 141 din Constituţie, "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă înaltă competenţă profesională şi o vechime de 18 ani în activitatea juridică sau de învăţământ superior". A verificat, oare, domnul Emil Constantinescu, atunci când l-a propus pe domnul Lucian Mihai judecător la Curtea Constituţională, îndeplinirea de către acesta a condiţiilor constituţionale?

După părerea noastră, acest lucru a fost eludat din motive politice, găsind în acesta un sprijin instituţional pentru un nou mandat prezidenţial. Acum se aşteaptă răspunsul la favorul anterior.

Iată de ce, din surse ale Curţii Constituţionale, postul de radio "Europa liberă" ne anunţă o posibilă schimbare de practică a Curţii Constituţionale. Ne aflăm în prelungirea unei practici comuniste, în virtutea căreia servilismul poate fi cumpărat, ca şi loialitatea, prin funcţii şi ierarhii în sistemul instituţional.

Această politică cu care ne-au obişnuit actualii guvernanţi, patronată de Preşedintele ţării, duce la o singură concluzie: aceştia nu sunt aleşii poporului, ci duşmanii lui şi ai întregii ţări.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Pâslaru.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

De la înălţimea la care a ajuns, datorită celebrului editorial al lui Cristian Tudor Popescu din "Adevărul", "La Cotroceni s-a urcat purceaua în copac", doamna Zoe Petre crede că a dobândit altitudinea necesară să ofere sfaturi şi altora decât celui care-i dă casă, masă, opinci şi tain.

Într-un articol publicat în Revista "22", care se vrea o replică dată domnului Adrian Năstase, în controversata chestiune a denumirii voievodului Mircea, doamna consilier presară o sumă de răutăţi care nu-şi aveau locul şi care denotă ranchiuni de natură politică. "...liderul secund al P.D.S.R...., delfinul domnului Iliescu..., talibanii P.D.S.R...., graţiosul Ariel..., ciracii domnului Năstase...", toate sub titlul: "Umbra lui Ceauşescu la Cozia".

Lăsând la o parte că "Umbra lui Ceauşescu la Cozia" este, cum se ştie, Radu Vasile, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi prim vicepreşedintele celui mai puternic partid din România nu se va coborî să răspundă servantei de la Cotroceni, chiar dacă aceasta are un pedigriu respectabil şi referinţe bune.

O punere la punct este necesară însă, pentru că, iată, "Coana Zoe este bărbată", ea loveşte. Prin urmare trebuie să şi primească.

Problema era pe fond simplă, dar numai oportunitatea profesională a temei sesizată din grădina Cotrocenilor a sedus-o pe graţioasa sfătuitoare prezidenţială, rătăcind-o pe cărări livreşti.

Reluând, noi suntem convinşi că un om politic cu pretenţii, cum este actualul Preşedinte al României, nu trebuie să dezvolte un discurs dubitativ, să abordeze chestiuni vetuste şi oţioase, să-şi pulverizeze mesajul în "pierderi colaterale".

Doar vedem cum opinia publică sancţionează faptul că Preşedintele şi consilierii acordă întâietate problemelor evului mediu românesc, faţă de aspectele prozaice ale realităţii.

Dacă una din pretenţii ar viza autenticitatea, Preşedintele nu ar mai trebui împins să încerce a se identifica cu Mircea, cu Cuza sau Carol al II-lea, în condiţiile în care doamna consilier apreciază filmele lui Sergiu Nicolaescu, tot acolo, drept "butaforie istorică politizată", de ce oare-i cere Preşedintelui României să practice o impostură istorică politizată. Şi, mai mult decât atât, să asmută partidele unele împotriva altora, să pună la punct prin varii mijloace ziariştii şi publicaţiile incomode.

Instruită, cultă şi luxoasă, doamna Petre ne trimite la Shakespeare şi Orwell, insinuând că nu am fi auzit de ei, uitând desele noastre referiri şi la "Ferma animalelor", după unele traduceri "Grădina...", la ambiţia unora de a rescrie periodic istoria în funcţie de interese.

Duhul neadormit al Cotrocenilor apără frenetic ideea manualelor alternative de tipul celor scrise şi susţinute de specialişti ca Mitu, Gherman, Cioroianu, Boia.

De aceea, peste ani, într-o astfel de lucrare, care tratează despre bretonul lui Traian şi buzele lui Decebal, s-ar putea să întâlnim următorul pasaj: "Ultimul Preşedinte al Ungro-Valahiei din secolul XX a fost Emil Constantinescu. El purta un barbişon care a indus în imaginarul colectiv comparaţia cu o vieţuitoare care se distinge prin încăpăţânare. Se pare că vinovaţi pentru acest supranume au fost sfetnicii săi rău aleşi".

Vă mulţumesc. (Aplauze în partea stângă a sălii de şedinţă.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Barbu Piţigoi.

Da. Nu vă cheamă Barbu Piţigoi?

Domnul Barbu Piţigoi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O declaraţie surpriză a fost pronunţată în seara zilei de 1 noiembrie 1999 de la microfonul Camerei Deputaţilor. În cadrul dezbaterilor purtate la Legea referitoare la acordarea unor drepturi fostului Rege Mihai I, alături de ceilalţi şefi ai statului român, aflaţi în viaţă, un distins coleg s-a referit la unele momente din viaţa acestuia şi, implicit, din trecutul nostru istoric, mistificând realitatea istorică, lucru impardonabil pentru poziţia sa socială de profesor la o prestigioasă instituţie universitară, om de cultură şi cunoscător al evenimentelor, în calitatea sa de trăitor al acelor vremuri.

Susţinea, distinsul nostru coleg, că "Mihai de Hohenzollern a angrenat ţara într-un război criminal împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, de care era atras de originea sa, iar mai târziu a pactizat cu Blocul Partidelor Democrate, dominat de comunişti, acceptând, în baza prerogativelor constituţionale, la legalizarea Parlamentului rezultat ca urmare a vicierii rezultatelor alegerilor din 19 noiembrie 1945" şi a încheiat, distinsul deputat P.D.S.R. amintind că "... Mihai I de Hohenzollern a fost decorat de Hitler şi de Stalin".

Nu cunosc actul decorării fostului monarh de către Hitler, domnul profesor are mai multe informaţii asupra realităţilor româno-germane din timpul celui de-al doilea război mondial, dar ştiu că decoraţia sovietică a fost acordată pentru curajul de care a dat dovadă în înfăptuirea actului de la 23 august 1944, care a dus la salvarea a zeci sau poate sute de mii de vieţi omeneşti, prin scurtarea cu peste 6 luni a ostitilităţilor şi care s-ar fi purtat pe teritoriul României, cu consecinţe incalculabile pentru destinul ţării noastre.

Să fi uitat domnul deputat semnificaţia decorării şi să fi reţinut numai actul în sine, insinuând că ar fi făcut pact cu cuceritorul, într-un act de trădare naţională? Greu de acceptat o astfel de interpretare din partea unui profesor universitar.

Oare să nu fi înţeles distinsul nostru coleg că armata română a luptat nu împotriva Rusiei, ci a bolşevismului, responsabil de crime împotriva umanităţii, prin asasinarea în gulagurile de exterminare a peste 100 milioane de oameni, un genocid fără precedent în istorie, condamnat de istorie şi de oameni, şi înfăptuit de un partid iresponsabil, care a făcut prozeliţi în toată lumea, inclusiv în România – P.C.R.-ul cunoscut – din care şi domnia sa a făcut parte, cu toate avantajele ce au decurs pentru sine din această apartenenţă.

Vă aduc aminte, domnule profesor, că Regele Mihai I a fost izgonit din ţară de aceiaşi tirani care l-au decorat şi că abdicarea s-a făcut sub ameninţarea uciderii a 1.000 de studenţi, arestaţi de comunişti. Probabil că nu eraţi ameninţat în acele momente, dumneavoastră nefiind printre cei 1.000 de studenţi arestaţi.

Cum spuneam, domnule profesor, personal am avut întotdeauna o stimă şi un respect pentru persoana dumneavoastră şi, dacă aş avea credinţa că declaraţia dumneavoastră izvorăşte din convingerile pe care le aveţi şi că la mijloc n-ar fi altceva decât o sarcină de partid, aş regreta că nu sunteţi cel pe care mi l-am imaginat. Pentru că nu se poate, ca bun român ce sunteţi, să nu ştiţi că România modernă, România Mare şi România democrată şi prosperă de până la dictaturi a fost făcută de regi, de regii săi, cărora trebuie să le purtăm recunoştinţă.

Vă mulţumesc. (Vociferări în partea stângă a sălii de şedinţă.)

O voce din stânga:

La probleme economice nu se pricepe!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cu aceasta, prima parte a şedinţei noastre s-a încheiat.