Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse de domnii Acsinte Gaspar şi Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Alexandru Hamar-Kónya şi Vasile Miclăuş, secretari.

Domnul Acsinte Gaspar:

Bună dimineaţa!

Începem activitatea Camerei Deputaţilor, şedinţa de astăzi, marţi, 16 noiembrie. Potrivit programului pe care l-aţi aprobat, urmează ca primele 50 de minute din programul de activitate să fie consacrate intervenţiilor şi declaraţiilor politice.

Pentru ziua de astăzi s-au înscris pentru asemenea declaraţii 24 de deputaţi. Vă precizez că durata intervenţiilor, potrivit Regulamentului, este de 50 de minute. Fiecare deputat care intervine are la dispoziţie trei minute. De aceea, vă rog foarte mult să vă concentraţi de aşa manieră discursul dumneavoastră încât să oferim posibilitatea ca dacă nu toţi 24, cel puţin majoritatea dintre dumneavoastră să poată să participe la această activitate a Camerei Deputaţilor.

Începem cu domnul deputat George Dragu, dacă este. Nu este. Domnul Sandu Florentin.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ion Florentin Sandu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Subiectul intervenţiei mele de astăzi este legat de unele declaraţii stupefiante făcute de preşedintele F.P.S., domnul Radu Sârbu. Aceste declaraţii care au apărut în ziarul "Curentul" de săptămâna trecută se referă la eventuala privatizare a SIDEX Galaţi. Spunea domnia sa: "Nu preţul va conta în eventualitatea unei tranzacţii, ci investiţiile care să garanteze supravieţuirea societăţii".

Ce să înţelegem din acestă declaraţie? Că se pregăteşte iarăşi o privatizare tip I.M.G.B.? Că se intenţionează să se dea pe nimic o societatea de o valoare imensă? Şi nu mă refer la valoarea contabilă, ci la valoarea de piaţă. Pentru că în ce mod poate fi judecată o societate care exportă circa 8% din exportul României, a cărei cifră de afaceri anuală reprezintă 2% din PIB, care are relaţii comerciale cu peste 40 de ţări din lume, care lucrează după normele europene IZO 9000-9001, a cărei producţie este în totalitate certificată PIUV, ale cărei produse pentru industria navală sunt certificate după toate registrele navale din lume. Mă întreb şi vă întreb: cum se vor prezenta la viitoarele negocieri de vânzare cei desemnaţi să facă acest lucru, după ce F.P.S.-ul prin vocea cea mai autorizată, anunţă de la început că nu ţine la preţ, că importante sunt viitoarele investiţii pentru supravieţuire? Cine va urmări aceste viitoare investiţii şi ce măsuri se vor lua în cazul nerealizării lor. Aceleaşi ca la I.M.G.B.?

De altfel, se pare că domnul Radu Sârbu habar nu are că în SIDEX, în ultimii cinci ani, au fost făcute cu forţe proprii investiţii pentru modernizare de peste 300 de milioane de dolari şi că sunt în derulare şi în discuţii tehnice şi comerciale contracte de modernizare de încă 200 de milioane de dolari. Aceste investiţii situează SIDEX-ul la un nivel tehnic peste media mondială. Şi cine să vină să investească în SIDEX? Un investitor strategic? Cu ce interes? Să investească bani ca să-şi creeze un concurent puternic? Să fim serioşi! Cel mult, se poate accepta ideea că un astfel de investitor va plăti bani grei ca apoi să închidă combinatul. Oricât de mult ar plăti, îşi va recupera banii prin dispariţia unui concurent serios pe piaţă.

De altfel, tot tămbălăul care se face în jurul combinatului, defăimarea şi împroşcarea lui cu noroi din toate poziţiile nu au drept scop decât scăderea valorii reale a SIDEX-ului pentru a justifica o viitoare vânzare pe nimic. Este de neînţeles această atitudine a puterii actuale formată din coaliţia C.D.R.-P.D.-U.D.M.R.. Oricare ţară din lume care are un astfel de combinat şi unde puterea este responsabilă nu ar precupeţi nici-un efort pentru susţinerea lui, ştiut fiind că o astfel de întreprindere are un caracter strategic, cu care poate influenţa profund politica economică din ţară şi din regiune.

În România de astăzi nu se ştie cum să se scape mai repede de toată avuţia naţională, să se dea pe nimic. S-a trecut cu voioşie la lozinca "Dă-mi ţara pe degeaba". Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, de incapacitatea actualei puteri de a gestiona destinele şi interesele ţării.

Mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Dorin Vataman, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchescu, Grupul parlamentar al P.R.M.

Domnul Dorin Vataman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Asistăm la o exacerbare a mişcărilor de protest ale celor mai diferite segmente sociale datorate în cea mai mare parte fostelor guvernări, ba chiar o radicalizare a discursurilor diferiţilor lideri sindicali şi ai studenţilor, precum şi a modului de manifestare a protestatarilor. De cele mai multe ori, nemulţumirile sunt reale.

Traversăm o gravă criză economică datorată în cea mai mare parte fostelor guvernări de până în 1996 prin neînfăptuirea reformei în timp util, ca să nu mai revin la exemple cu devalizarea băncilor şi altele. Dar este clar pentru toată lumea că sunt necesare creşteri salariale sau ale burselor, dar tot atât de clar este că şi constrângerile bugetare sunt reale, iar acum, cu o lună şi ceva înainte de terminarea anului, sunt imposibile rectificări de buget care să prevadă aceste creşteri fără a arunca în aer deficitul bugetar. Totuşi, nu se acceptă nici o amânare a satisfacerii acestor revendicări pentru începutul anului viitor.

Unii lideri sindicali ameninţă chiar cu demolarea actualei puteri democratic alese. În aceste condiţii, cum să nu te ducă gândul la orchestrarea acestor mişcări de către forţe politice? Şi cum să nu te ducă gândul la faptul că aceste forţe politice fac jocul unor centre de putere străine intereselor naţionale? Se vrea oare să se rateze oportunităţile care ni se ivesc acum pentru prima dată de la schimbarea regimului în decembrie 1989? Şi nu cred că este nevoie să mai amintesc despre ce oportunităţi este vorba.

Se pare că răspunsul la întrebările de mai sus este "da".
Pentru că ne-ar paşte, în caz de succes, normalitatea în ţară, lucru în totală neconcordanţă cu nevoia de haos ce ar trebui să domnească în cazul preluării puterii de către forţele politice invocate mai sus, haos ce ar permite continuarea jafului.

Poate o confirmare a naturii malefice a unora dintre forţele politice menţionate anterior, anume a celor ce se intitulează social-democrate, este şi recenta neincludere a lor în Internaţionala Socialistă. Liderii acestor partide confundă probabil Internaţionala Socialistă cu COMINTERN-ul. Dar diversiuinea de a intra în rândurile social-democraţiei adevărate cu calul troian al COMINTERN-ului nu a ţinut. La fel, sper să nu ţină diversiunile la care aceşti lideri supun opinia publică din România.

În încheiere, menţionez faptul că toate partidele din Convenţia Democrată, precum şi din U.S.D., sunt integrate în marile familii ideologice pe plan mondial, iar participlarea U.D.M.R.-ului la guvernare este socotită pretutindeni în lumea normală drept un succes al democraţiei, prin depăşirea unor complexe naţionaliste de rău augur.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Nicolae Leonăchescu, Grupul parlamentar al P.R.M.

Se pregăteşte domnul deputat Radu-Liviu Bara, Grupul parlamentar al P.D.S.R.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi – ICNUR – ne-a pus la dispoziţie "Situaţia refugiaţilor în lume, 1997-1998" în care, la pagina 244, România figurează cu minimum 1.800.000 şi maximum 2.500.000 de romi. Pe locul al doilea, Bulgaria ar avea cel mult 800.000 romi; pe locul al treilea figurează Ungaria cu maximum 600.000 romi etc. Drept sursă de informare, este citată o lucrare apărută la Londra, în anul 1995, elaborată de doi autori, J.P.Liegeois şi Nicolae Gheorghe.

Este evidentă deformarea voită a datelor recensământului din 7 ianuarie 1992 efectuat în România, conform căruia, la noi, existau la acea dată 401.087 ţigani, reprezentând 1,76%, din care numai 166.635 ţigani (0,73%) vorbesc limba ţigănească. Cercetările istoricilor demonstrează că multe din grupurile de romi sunt spărturi din trunchiul dacic, cu evoluţie închisă.

Recensământul din 1992 s-a făcut după norme şi standarde europene şi de aici necesitatrea de a apela mereu la rezultatele sale ca fiind de referinţă. De ce, în această situaţie, s-a folosit o sursă inexactă, interesată în distorsionarea realităţii?

De ce Guvernul României nu a intervenit spre a corecta fabulaţiile duşmănoase ale unor forţe obscure?!

În acelaşi plan al distorsiunilor provocate cu rea intenţie se află şi cazul minorităţii române din Croaţia. În regiunea Medimure, la nord de Zagreb, trăiesc peste 50.000 români care "sunt prigoniţi, chiar bătuţi de poliţie, percheziţionaţi în case pentru a fi constrânşi să nu se declare români, ci romi." Limba română vorbită este contestată de autorităţi şi este numită "limbă băiaşă" şi ar aparţine, chipurile, unei comunităţi de romi.

Când românii din Croaţia cer să fie recunoscuţi ca minoritate, li se recomandă să colaboreze cu organizaţiile de romi, singurele recunoscute de Guvernul de la Zagreb. Pe această cale, viitoarele statistici ICNUR vor marca o creştere a numărului romilor din Croaţia de la 30.000-40.000 la cifre mult superioare obţinute prin contrabandă şi prigonirea etnică a românilor.

În faţa solicitărilor de sprijin adresate ambasadorului nostru de la Zagreb, Constantin Ghindă, de către reprezentanţii organizaţiilor istro-românilor, reacţia a fost ca şi inexistentă.

Cunoaşte, oare, domnul Andrei Pleşu, ministrul român al Afacerilor Externe, aspectele de mai sus? A luat vreo măsură ca ele să fie corectate în sensul unei imagini exacte a realităţilor etnice româneşti din Croaţia şi a celor ţigăneşti din România?

Constat că, la acest stadiu, implicarea Ministerului Afacerilor Externe al României a fost mai mult decât slabă. Tăcerea înseamnă cel puţin acceptarea dacă nu chiar o sprijinire a acţiunilor antiromâneşti, atitudine cu care nu putem fi de acord.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Radu-Liviu Bara, Grupul parlamentar al P.D.S.R.

Se pregăteşte domnul deputat Pop Iftene, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În legătură cu luările de poziţie din ultimul timp promovate de persoane cunoscute ca militând pentru autonomie sau independenţa Transilvaniei, cum ar fi Molnar Gustav, Borbely Imre, Sorin Mitu şi aşa mai departe, trebuie precizat că ele se înscriu perfect în strategia creării vreunei probleme transilvane, reprezentând etapa premergătoare declanşării crizei transilvane ca parte a crizei statului naţional unitar român.

Aceste luări de poziţie sunt perfect coordonate de un program ce până acum a funcţionat într-o manieră care a făcut posibil ca într-un timp relativ scurt, ideea federalizării României să devină una banală, în sensul că opinia publică românească s-a acomodat deja cu ideea transilvanismului, pilonul fundamental în reuşita dezagregării statului naţional unitar român.

Transilvania-Ardealul şi transilvăneanul-ardeleanul au devenit deja părţi distincte în interiorul statului român, deoarece faptul că ardeleanul este superior regăţeanului prin educaţie şi cultură este deja un loc comun în mentalul colectiv românesc. Deci, în faţa opiniei publice internaţionale, nu minorităţile din Transilvania sunt problema, căci problema lor se subsumează unei context mai larg, acela al transilvănenilor percepuţi chiar şi în cancelariile unor ţări cu pondere ca entitate naţională distinctă, naţiunea transilvăneană.

Până unde s-a ajuns în această privinţă o dovedeşte chiar şi ediţia în limba franceză a cărţii tenismenului Ilie Năstase, "Tide Breck", care poartă pe pagina de gardă precizarea că a fost tradusă din limba transilvăneană. Faptul că ne aflăm în ultimul timp în faţa unei adevărate avalanşe a ideilor, tipurilor şi modalităţilor de federalizare a României, trebuie perceput ca intrând în logica strategică a revizionismului printr-o simplă manevră de etapă în cadrul ofensivei generale.

După reuşita inoculării ideii de transilvanism în toate mediile lumii româneşti, familiarizarea acestor medii cu ideea federalizării României constituie penultimul pas înaintea declanşării efective a operaţiunii "spargerea statului naţional român unitar" de către forţe interesate ce au în revizionismul unor membri marcanţi ai U.D.M.R. un aliat conjunctural şi eficient.

De aceea, din momentul de faţă, a gestiona intervenţiile în raport cu un astfel de subiect, nu mai are decât o simplă finalitate de informare şi monitorizare, că desfăşurarea strategiei antiromâneşti nu mai poate fi nici stopată, nici contracarată. Ideile propagate sunt cele îndeobşte cunoscute, nouă fiind doar constatarea că prin vigoarea şi amplitudinea acţiunilor în curs de desfăşurare, avem dovada că se intenţionează crearea climatului de dezbatere asupra problemei româneşti la scară regională, europeană şi internaţională.

Aşa cum transilvanismul şi-a dobândit certitudine în mentalul colectiv românesc, problema federalizării României este un loc comun al politicii româneşti şi va deveni în cel mai scurt timp unul al societăţii româneşti, practic, ideea federalizării, astăzi un subiect de discuţie şi dezbatere, de fapt de neconceput cu un deceniu mai înainte. A opri acum punerea în aplicare a acestui plan este un deziderat pe care clasa politică românească şi serviciile speciale nu-l mai pot realiza. Şi dacă avem în vedere declaraţiile pe această temă a preşedintelui Emil Constantinescu, probabil că, în mare parte, nici nu se doreşte.

Problema în momentul de faţă pentru noi nu este dacă România se va federaliza, ci când şi în ce mod. Nici măcar o reacţie dură nu mai poate rezolva problema ci, din contră, ar fi un factor pe care revizionismul îl are în calcul ca factor de grăbire a reuşitei acţiunii sale.

Este cert că ne aflăm în ceasul al doisprezecelea, când numai o minune istorică sau strategie românească a pozitivării negativităţii de ultim moment şi de sperată coerenţă şi clarviziune ar mai putea salva statul naţional român unitar de la dezmembrarea programată.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Mulţumesc domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Pop Iftene, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.

Se pregăteşte domnul deputat George Dragu, Grupul parlamentar al P.D.S.R.

Domnul Iftene Pop:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Imediat după vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea s-a făcut în Parlamentul nostru de către domnul deputat Ioan Vida Simiti sugestia ca acest Parlament să propună declararea Papei ca personalitatea mondială nr.1 a secolului XX. În acest scop, au fost consultate Patriarhia Română, Nunţiul Apostolic de la Bucureşti, Arhiepiscopia Romano-Catolică şi Mitropolia Greco-Catolică de la Blaj.

Întrucât răspunsurile au fost pozitive, pe 30 iunie anul curent, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat efectuarea de demersuri neoficiale de către Ministerul de Externe pe lângă diverse state, îndeosebi cele cu pondere, pentru a stabili dacă există un consens general asupra unei astfel de iniţiative. Propunerea urma să fie avansată, oficial, la sesiunea Uniunii Interparlamentare (Berlin, 10-15 octombrie anul curent) şi la Sesiunea ONU (15-24 decembrie anul curent).

Pe 12 iulie anul cuent, a fost solicitat ministrului de externe, domnul Andrei Pleşu, să dispună efectuarea demersului neoficial menţionat. De la această dată, repet, 12 iulie şi până la 30 septembrie, Ministerul de Externe n-a dispus efectuarea nici unui demers şi s-a ajuns într-o tergiversare extrem de periculoasă, cu toate că în adresa Parlamentului s-a subliniat că sesiunile celor două organisme sunt la datele apropiate menţionate şi că, deci, chestiunea era foarte urgentă.

Mai grav: odată cu adresa către Ministerul de Externe din 12 iulie s-a predat şi un proiect de declaraţie, văzut şi acceptat de Vatican, care cuprindea argumentaţia propriu-zisă ce stătea la baza propunerii şi fără de care statele solicitate nu puteau lua o decizie. S-a precizat că demersul impunea şi predarea acestui proiect de declaraţie. Ei bine, acest proiect de declaraţie n-a fost trimis ambasadelor române ca să fie predat ministerelor de externe ale ţărilor solicitate decât pe 18 octombrie, adică la 6 zile de la terminarea sesiunii Uniunii Interparlamentare, iar pe 21 octombrie, la o dată şi mai târzie, Ambasada română de la Vatican a cerut Înaltului Scaun părerea asupra iniţiativei, deşi Vaticanul fusese consultat prin Nunţiul Apostolic de la Bucureşti încă de la începutul lunii iunie anul curent! Pentru o instituţie de tradiţia, experienţa şi rigoarea Vaticanului, să ceri o părere pentru o acţiune ce trebuia să aibă loc la o sesiune precedentă, era un indiciu de atitudine complet neserioasă, ridicolă şi iresponsabilă. Vaticanul a cerut, în aceste condiţii, sistarea acţiunii.

Reacţiile statelor, câte au putut să ne parvină până la data de 20 octombrie, circa 15 state, au fost în majoritatea lor pozitive şi fără o opoziţie sau rezerve semnificative. Singură, Grecia s-a opus radical şi categoric. Biserica ortodoxă rusă n-a acceptat acţiunea, dar deputaţii din Dumă, membri ai delegaţiei parlamentare pentru Uniunea Interparlamentară, au agreat propunerea română şi au aşteptat să fie concretizată la sesiunea de la Berlin.

Nu suntem un stat cu o putere sau influenţă deosebită în lume, n-avem mijloace financiare şi militare prin care să impresionăm alte ţări, nu suntem membri permanenţi ai Consiliului de Securitate şi nici chiar ai NATO, calitate ce ne-ar putea conferi o oarecare credibilitate, ca să fim luaţi mai mult în seamă; adică nu prea avem ce oferi lumii pentru a ne face remarcaţi în înţelesul bun al cuvântului. Dimpotrivă. Dar o idee, prin excelenţă generoasă, cea a iniţiativei privindu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, care se bucură de un imens prestigiu, puteam să o ducem la capăt cu puţină competenţă şi minimă bună credinţă, sigur cu şanse de izbândă. Era o răsplată la vizita din luna mai a Sanctităţii Sale în România, care a presupus mari eforturi. Să ne gândim numai la faptul că în cele trei zile a avut şase discursuri lungi în limba română.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule deputat, vă rog să vă concentraţi...

Domnul Iftene Pop:

...şi care ridica prestigiuil României. Lumea, în orice caz cea catolică, de peste un miliard de credincioşi, sigur cei din ţările NATO şi Uniunea Europeană ar fi auzit privind la TV şi ar fi citit comentarii despre România în maniera cea mai pozitivă, ceea ce nu se întâmplă decât destul de rar. S-a ratat o asemenea ocazie datorită unei neglijenţe, cel puţin grosolane, din partea Ministerului de Externe.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Stimaţi colegi, repet rugămintea care am adresat-o la începutul şedinţei: încercaţi să vă concentraţi discursul de aşa manieră încât fiecare dintre cei sunt înscrişi să poată participa şi, mai ales, timpul care vă este afectat de trei minute.

Are cuvântul domnul deputat George Dragu, Grupul parlamentar al P.D.S.R. Se pregăteşte domnul deputat Ludovic Rákoczi, Grupul parlamentar al U.D.M.R.

Aveţi cuvântul.

Domnul George Dragu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Din serialul "Ce vrăji a mai făcut Guvernul" vă voi supune atenţiei episodul nr.174, şi anume Ordonanţa de Urgenţă cu acelaşi număr privind acordarea unui sprijin financiar Fundaţiei "Atletismul românesc", publicată în Monitorul Oficial nr.547 de pe data de 9 noiembrie acest an. Prin această ordonanţă se acordă un sprijin financiar de 2 miliarde de lei fundaţiei sus-amintite pentru plata lucrărilor de acoperire cu material sintetic a pistei de atletism a stadionului municipal din Sfântu-Gheorghe, lucrările urmând să fie executate de firma "Colitan" din Germania.

Poate că, onor Guvernul are argumente care să justifice că fericirea şi bunăstarea comunităţii din Sfântu Gheorghe ca şi a întregii ţări ar depinde în ultimă instanţă şi de modernizarea unei piste de atletism. Ar putea să ne justifice că această ordonanţă este obligatorie pentru a asigura pacea socială cu studenţii scoşi de disperare în stradă. Sau că modernizarea unui stadion ar ţine de cald în această iarnă sutelor de mii de români care au solicitat din lipsă de mijloace băneşti debranşarea caloriferelor. O opoziţie constructivă ar trebui să înţeleagă că acestea sunt motive întemeiate pentru încălcarea de către Guvern a Legii finanţelor publice şi a Legii bugetului de stat.

Dar oricâtă imaginaţie ar avea actuala putere, rămâne nejustificată şi condamnabilă nominalizarea firmei execuante. Asistăm astfel la încă un abuz legalizat strict în folosul acesteia de către actuala putere, pentru că, mascată sub forma unei ordonanţe, se ascunde o crasă încălcare a procedurilor legale privind licitaţiile în cazul utilizării banului public. În loc să organizeze un concurs de oferte, Guvernul face cadou de sărbători, prin intermediul unei fundaţii, o importantă sumă de bani unei firme germane aleasă arbitrar, încălcându-se astfel şi prevederile Legii concurenţei.

Conştiente de viitorul ce o aşteaptă, puterea strânge bani albi pentru zile negre. Nu cumva în spatele acestei dărnicii pe banii publici se ascunde un cadou făcut în spirit creştin-democrat de către PNŢ-iştii autohtoni confraţilor germani pentru ca aceştia din urmă, animaţi de acelaşi ales spirit, să le returneze cadoul sau o parte din el cu ocazia alegerilor, danie la cutia milei electorale?

Această acţiune poate părea firească pentru unii, dar tot atât de firească este şi convingerea multora că va veni vremea când va trebui să se înapoieze înzecit tot ceea ce s-a agonisit prin astfel de metode.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Ludovic Rákoczi Grupul parlamentar al U.D.M.R. Se pregăteşte doamna deputată Mitzura Arghezi, Grupul parlamentar al P.R.M.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Rákoczi Ludovic:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte,

Domnilor colegi,

Începând cu 1948, regimul comunist a iniţiat o amplă campanie menită să împingă bisericile în cea mai cruntă sărăcie pentru a face astfel imposibilă continuarea misiunii lor.

Astfel, s-a început prin deposedarea lor de pământuri, demolând numeroase alte imobile, ajungându-se până la jefuirea lor de obiecte de cult. Aceste obiecte, care au fost preluate sub diferite pretexte, care mai de care mai transparente, unele din ele au fost doar luate în custodie în scopul participării la expoziţii, existând şi contracte semnate de reprezentanţii statului. Acesta a fost, de exemplu, cazul potirului din secolul al XVI-lea al bisericii din Şimia, judeţul Bihor, împrumutat pentru o expoziţie pe o perioadă de 3 zile în anul 1971 şi care nu a fost restituit nici până în ziua de azi.

Dacă, începând cu 1996, Guvernul a soluţionat o parte din revendicările legitime ale bisericilor şi a contribuit la restituirea parţială a pământurilor, respectiv, prin diferite acte, a restituit şi câteva imobile, nici până în ziua de azi nu s-a întreprins nimic în ceea ce priveşte clarificarea situaţiei obiectelor de cult care de drept aparţin unor biserici, dar care şi astăzi sunt în posesia statului. Este important de subliniat chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să fie ştiut de toţi cei responsabili, că aceste obiecte sunt roadele sudorii comunităţilor locale, ai căror membri au făcut mari sacrificii pentru a-şi împodobi lăcaşurile de cult şi pentru a-şi exprima în acest mod vizibil ataşamentul faţă de religia strămoşilor.

De aceea, trebuie să fie evident pentru orice om cu judecată că obiectele în cauză constituie proprietatea comunităţii care le-a produs şi, de asemenea, că ele reprezintă o imensă valoare spirituală pentru comunitate, lipsa lor fiind resimţită cu fiecare ocazie în care membrii comunităţii participă la serviciul divin şi, cu atât mai mult, cu ocazia marilor sărbători religioase. Capii bisericilor jefuite au apelat de multe ori la toate guvernele României de după Revoluţie, dar până azi apelurile lor au fost cuvinte strigate în deşert.

Folosindu-mă de faptul că în fruntea Guvernului României, cât şi a Ministerului Culturii stau azi oameni care şi-au făcut un crez politic din preceptele morale ale creştinităţii, care respectă atât legile ţării, cât şi poruncile divine, rog pe domnul prim-ministru Radu Vasile şi pe domnul ministru al culturii, Ion Caramitru, să facă posibil ca la acest penultim Crăciun al mileniului, fiecărui lăcaş de rugăciune să i se restituie obiectele de cult de care a fost văduvit atâta timp, astfel încât acea urare de "Crăciun fericit!" pe care o adresează ţării să fie umplută de conţinut pentru cei care au crezut şi încă mai cred în domniile lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul doamna deputat Mitzura Arghezi, Grupul parlamentar al P.R.M.

Se pregăteşte domnul deputat Mihai Calimente, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.

Doamna Mitzura Domnica Arghezi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În cadrul programului barbar de decimare a ţării, buldozerul reformei, condus anapoda de actuala coaliţie, continuă să strivească şi puţinul care a mai rămas din cultura românească. Guvernanţii, disperaţi că nu mai au de unde stoarce bani, privatizează fără discernământ, lovind în tot ce se poate lovi şi scoţând la mezat tot ce se poate vinde, inclusiv sufletul românesc, spiritualitatea noastră, individualitatea culturală. Am în vedere demolarea ultimelor puncte de rezistenţă a acelor redute care ocroteau patrimoniul cultural naţional pentru perenitatea acestui neam în timp şi spaţiu.

Să nu uităm că prin cultură am rezistat în perioada regimului comunist. Altminteri, ne-am fi pierdut şi urma şi cărarea.

Situaţia actuală a culturii este o dovadă a profundei crize morale şi de identitate în care se zbate societatea românească şi în care unii, în mod deliberat, o afundă şi mai mult. Acest program odios de depersonalizare a culturii româneşti este girat, culmea, de nimeni altcineva decât de Ministerul Culturii. Ce mai contează o nenorocire în plus pe lângă dezastrul din învăţământ, din economie sau din sfera socialului?

Am aflat zilele trecute că Editura "Minerva" a fost vândută la licitaţie patronului unei tipografii cu incredibila sumă de 207 milioane, cât un apartament de bloc submediocru într-un cartier periferic.

Cum s-a ajuns la această sumă nu ştim. Parcă nu ne-ar fi fost de ajuns că pur şi simplu suntem striviţi de cantitatea de maculatură editorială, Ministerul Culturii în loc să-i acorde suportul necesar şi să o punăl sub patronajul său, iată că a dispus privatizarea, adică vinderea Editurii "Minerva", continuatoarea în linie dreaptă a Editurii "Fundaţiilor regale".

În momentul de faţă este singura editură care se ocupă, pe bază de program, de editarea clasicilor literaturii române în ediţii critice de înalt nivel ştiinţific. Au fost demarate şi sunt în curs de realizare, cu ajutorul câtorva colaboratori entuziaşti, foarte prost plătiţi, ediţiile Eminescu, Sadoveanu, Blaga, Mircea Eliade, Gala Galaction, Tudor Arghezi şi alţii. Aceste ediţii sunt fundamentale pentru cultura română şi nu pot fi lăsate în seama unui întreprinzător particular, oricât de binevoitor ar fi acesta. În anii 1940, ediţiile de acest tip apăreau în cadrul Editurii Fundaţiilor Regale, editură finanţată din banii statului român (o parte din câştigurile Loteriei de Stat) şi de regele Carol al II-lea.

De asemenea, tot la Editura "Minerva" apare şi Colecţia "Bibiloteca pentru toţi", colecţie mai mult decât centenară, care va ajunge peste câteva săptămâni la numărul 1.500, cea mai importantă realizare a editurii, din toate timpurile, în România şi printre puţinele din Europa şi din lume, cu o asemenea longevitate.

Domnilor deputaţi,

Să nu fie, oare, statul român interesat şi capabil să se continue activitatea de editare a patrimoniului naţional şi să o treacă în seama unui patron de tipografie? Nu cred că putem accepta o asemenea situaţie! De aceea, solicităm interpelarea ministrului culturii în legătură cu includerea Editurii "Minerva" pe lista de privatizare, cunoscute fiind profilul şi importanţa acesteia în cadrul sistemului editorial naţional. Totodată, solicităm Comisiei pentru cultură, artă şi mass-media a Parlamentului să investigheze această licitaţie dubioasă, în vederea anulării ei, iar editarea patrimoniului literar naţional, în ediţii critice, precum şi colecţia "Biblioteca pentru toţi" să se facă în continuare în cadrul Editurii "Minerva", care să rămână instituţie bugetară finanţată de statul român.

Aşa cum am arătat, un întreprinzător particular, oricât de bune intenţii ar avea, nu va reuşi niciodată să publice în ediţie critică nici măcar opera unui singur scriitor. Vă sunt mărturie cele peste 1.500 de edituri particulare din România, înfiinţate după 1989, care n-au editat nici un volum, într-o ediţie critică.

Dacă statul român nu-şi mai asumă nici măcar grija pentru ocrotirea, conservarea şi perpetuarea patrimoniului naţional-cultural, lăsând-o în seama întreprinzătorilor particulari, mai mult sau mai puţin avizaţi, atunci care îi este menirea?

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Are cuvântul domnul deputat Mihai Calimente, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.; se pregăteşte domnul deputat Vasile Mândroviceanu, Grupul parlamentar al P.N.L.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sâmbătă, la lucrările Conferinţei organizaţiei de tineret P.D.S.R. a Municipiului Bucureşti, domnul Ion Iliescu a declarat că "politica clientelară pe care o promovează actuala putere este sursa celei mai mari corupţii, la scară generală. Nu există, la ora actuală, ministru sau parlamentar al partidelor de la putere care să nu fi fost amestecat în afaceri şi care să nu se fi îmbogăţit în mod spectaculos în această perioadă".

Am rămas perplex de tupeul şi lipsa de memorie a domnului senator, care nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i miroase. Apoi mi-am adus aminte că, de fapt, domnul senator, probabil, doreşte ca noua generaţie a P.D.S.R.-ului să-i semene întru totul şi să-i obişnuiască de la început cu calomnia şi minciunile.

Dacă domnia sa a uitat, îi aduc aminte, cu această ocazie, că partidul din care a făcut parte aproape o viaţă, cu onor, în calitate de mare activist, a furat cu neruşinare tot ce a putut, începând de la terenuri şi case, de la bunurile celor aruncaţi în stradă şi continuând apoi cu munca celor mulţi, materializate în conturi secrete ale Partidului Comunist şi ale securităţii. Aceşti bani, după decembrie 1989, au fost folosiţi de noul emanat şi aşa s-au pus bazele unor mari afaceri. Nici astăzi domnul Iliescu şi partidul domniei sale nu este de acord cu proprietatea privată şi restituirea bunurilor furate sau poate domnia sa a dorit să contraatace, probabil, articolul din "Evenimentul Zilei", de luni, 15 noiembrie şi care se intitulează "Parchetul îl cercetează pe vameşul Tărăcilă". Ioan Doru Tărăcilă, Vasile Văcaru, Dan Iosif, Bebe Ivanovici sunt, oare, membrii actualei coaliţii? Toţi apar în acest articol. Tot membru al actualei puteri este, probabil, şi deputatul Gabriel Bivolaru care, se pare că după acuzele care i se aduc, are cam 300 miliarde datorii pe care a uitat să le restituie unor bănci.

Probabil că domnul senator nu a citit presa în perioada decembrie 1989 – noiembrie 1996, pentru că altfel nu se explică lipsa de memorie a domniei sale. Oare să nu fi auzit domnia sa de Mondoprosper şi de Megapawer, de Caritas, de spolierea băncilor şi falimentarea lor, precum Dacia Felix, Bancorex, Bancoop. În legătură cu Bancorex aş putea să-i aduc aminte domnului senator câteva nume: Temeşan, Ana Capeti, Grigore Maimuţ, dar despre mafia din Romsilva, al cărui raport numai ce a fost citit în Parlament, sau mafia alcoolului, mafia ţigaretelor, mafia automobilelor furate, vezi colonelul Căpăţână, mafia din asociaţia generală a pescarilor şi vânătorilor sportivi - aici domnul deputat Năstase poate să ne spună mai multe! - mafia petrolului sau poate vom afla cum şi-au însuşit şi pe ce preţuri mulţi dintre colegii domniei sale vile şi apartamente de lux, revendicate de foştii proprietari. Dar sutele de vile ridicate în jurul Bucureştiului şi în ţară, în timpul guvernării P.D.S.R. şi declarate la valori de nimic? Dar automobilele de lux? Bucureştiul fiind, la această oră, o capitală cu o densitate mai mare a acestor autoturisme decât multe capitale ale unor ţări foarte bogate.

În încheiere, aş vrea să-i fac o recomandare domnului senator, atunci când ridică pumnul cu mânie sau a victorie proletară, să aibă grijă să-şi pună un ceas Pobeda, pentru că Rolexul de 25.000 dolari dă rău la electorat.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Vasile Mândroviceanu, Grupul parlamentar al P.N.L.; se pregăteşte domnul deputat Dumitru Pâslaru, Grupul parlamentar al P.D.S.R.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legile proprietăţii, atât de necesare pentru refacerea ţării, se dezbat încă în Parlament şi se întrevăd multe dificultăţi până să se ajungă la finalizarea lor.

Cauzele care au stat la baza neglijării acţiunilor de legiferare a restituirii proprietăţilor şi a dreptului imprescriptibil de proprietate sunt, în general, următoarele: 1) primele guverne postdecembriste au făcut o reformă parţială, inefectivă, din cauza ideologiei nomenclaturii din ministere, care nu urmăreau interesele naţionale în perspectiva refacerii ţării şi consolidarea unei burghezii cu tentă comunistă; 2) toate guvernele postdecembriste au fost formate din coaliţii de partide, fără legături doctrinare şi pragmatice între ele. Ele au fost guverne hibride, ale căror programe s-au găsit permanent în contradicţie, ceea ce nu a îngăduit un consens asupra măsurilor de legislaţie; 3) nici un guvern postdecembrist nu a avut oameni cu o ideologie naţională bine închegată, singura care putea să intercepteze problemele fundamentale ale epocii de tranziţie, de la comunism la capitalism; 4) clasa politică care a condus ţara nu a avut pregătirea necesară pentru exercitarea funcţiunilor ministeriale şi parlamentare, mulţi membri ai acesteia confundând funcţiunile statale cu o poziţie prin care îşi puteau satisface interesele particulare.

Aşa se explică incapacitatea politicienilor de a vedea problemele de urgenţă naţională şi de a întreprinde acţiuni legislative necesare redresării economice a ţării.

Ignoranţa şi uneori răutatea clasei politice, precum şi oculta neocomunistă au fost cauzele principale ale absenţei legislaţiei privind restituirea şi garantarea proprietăţii şi ale întârzierii procesului de refacere şi redresare economică a ţării.

Numai printr-un mare act de curaj politic sau printr-o mutaţie deosebită a raporturilor dintre partidele actuale se va ajunge la o rezolvare favorabilă a legilor proprietăţii în Parlament, iar dacă nu, acesta va rămâne în istorie ca un Parlament incompetent şi iresponsabil.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Dumitru Pâslaru, Grupul parlamentar al P.D.S.R.; se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu, Grupul parlamentar al P.U.N.R.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se ştie că violenţa este semn de slăbiciune şi lipsă de resurse, iar autoritarismul, în plan social, dovada degringoladei şi iminenţei colapsului. Secătuit, organismul social este mobilizat din când în când prin şocuri de voinţă politică, în speranţa revitalizării. Sforţările, însă, rămân fără rezultat, iar tentativele ridicole.

Nu doresc să mă refer aici la eforturile actualei coaliţii de a instaura un stat poliţienesc, în măsură să reprime revolta socială generalizată. Nu voi invoca nici stilul guvernării însăşi, ca executiv, care ilustrează un mod cunoscut de abordare a managementului social şi mecanismelor democratice. Pentru că, oare, ce diferenţă există între ordin şi ordonanţă, atâta vreme cât, iată, ambele sunt puse în aplicare înaintea oricărei dezbateri şi discuţii? Ordin a primit şi directorul general al TVR "de la ţărănişti şi Cotroceni", de a îndepărta de pe post pe Gabriela Vrânceanu Firea, realizatoarea emisiunii "Ştirea zilei" "până se vor mai linişti apele şi îi vom mai calma". Şi dacă este ordin, domnul preşedinte Hadji-Culea s-a conformat imediat, fără ca măcar să mai consulte Consiliul de administraţie sau să dea alte explicaţii.

Supărarea corifeilor puterii s-a iscat atunci din faptul că numita prezentatoare a declarat pe post că domnul Opriş, deşi a confirmat participarea la emisiune, încă de la ora 15,30, în urma scandalului din B.C.C.C. şi a ameninţării cu demisia premierului, nu a mai găsit resurse, capacitate de reacţie şi argumente prompte pentru a se confrunta, cu cine?!, cu nimeni altul decât Cristian Tudor Popescu. Ca urmare, domnul vicepreşedinte P.N.Ţ.C.D. şi purtător de cuvânt al partidului său s-a dat lovit. Când a văzut, însă, că laşitatea a ieşit în public a trimis un drept de replică din partea biroului său de presă, în care minte, spunând că invitaţia de a participa a sosit prea târziu, "abia cu o oră înaintea emisiunii".

Reporterul TVR Mihai Rădulescu poate oricând depune mărturie că a primit confirmarea domnului Opriş încă de la ora 15,30. Cert este că purtătorul de cuvânt nu a vrut să dea ochii cu Cristian Tudor Popescu, deja informat de scandalul monstru din BCCC. Faptul că domnul Opriş s-a sustras a fost folosit, însă, de vindicativul redactor al "Adevărului", neagreat, de altfel la Cotroceni, pentru a da de pământ cu actualii guvernanţi, preşedinte, Guvern şi coaliţie.

Ieşind lată, vinovat, ca de obicei, este cel mai mic: nici preşedintele TVR, care era la Paris, nici directorul de la Actualităţi, Luţan, care era la Craiova, nici Anca Lăzărescu, producătorul emisiunii, care a fost informat în timp util de defecţiunea survenită. Vinovată a fost găsită prezentatoarea pentru că, citez din dreptul la replică al P.N.Ţ.C.D., "a dezinformat prin omisiune şi a lezat imaginea partidului". Până la urmă, însă, nu contează faptul că un slujbaş al televiziunii, altfel foarte prompt în a sluji actuala putere, nu este îndepărtat şi mutat pe alt post. Importantă este brutalitatea, samavolnicia cu care conducătorii unui regim, altfel falimentar, se amestecă, precum cabinetul 2, în activitatea unei societăţi publice de interes naţional, care ar trebui să cultive echidistanţa şi apolitismul.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Lazăr Lădariu, Grupul parlamentar al P.U.N.R.; se pregăteşte domnul deputat Corneliu Ciontu, Grupul parlamentar al P.R.M.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Lazăr Lădariu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acum, când "adevărul rătăceşte prin ziare", cum rostesc cuvintele unui cântec la modă, când situaţia socială, de la o vreme tot mai încordată, tinde să devină explozivă în România, când continuă dramatica degradare a nivelului de trai, scoaterea de pe postul TV România 1, în lipsa preşedintelui director general, domnul Hadji Culea, a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, moderator al rubricii "Ştirea Zilei", a stârnit un adevărat scandal.

Intervenit tocmai într-o perioadă în care un recent sondaj IMAS situa mass-media românească pe locul al treilea în preferinţele românilor, după biserica neamului şi armată, cazul Gabrielei Vrânceanu Firea are şi alte semnificaţii.

Nu demult, tocmai domnul ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu, cerea, prin purtătorul lui de cuvânt, înăsprirea pedepselor pentru ziarişti, prin modificarea prevederilor art. 205 şi 206 din Codul Penal. Tot pe atunci, trei senatori năşeau un proiect de lege care a stârnit o furtună de îndreptăţite proteste în rândul gazetarilor, prin sugerarea unor elemente pentru îngrădirea libertăţii de exprimare, prin propunerea înfiinţării unui "colegiu naţional cu sarcini speciale", menite să arunce gazetarii după gratii. Mai altfel spus, se pregătesc botniţe indirect puse presei, pumni în gura celor curajoşi şi incomozi, pentru puterea antinaţională.

Un lucru este cât se poate de clar: într-o perioadă în care România a devenit raiul hoţilor, un codru nesfârşit al activităţii infracţionale, încurajator al mitei, crimei organizate, violenţei, delapidărilor, capilor bandelor mafiote a economiei subterane, când preţul hârtiei şi al cheltuielilor tipografice, precum şi greutăţile de difuzare devin excesive, prin scoterea de pe post a moderatoarei Gabriela Avrânceanu Firea se urmăreşte timorarea şi intimidarea redactorilor care îndrăznesc să aibă verticalitatea necesară.

Aşa cum s-a mai arătat, măsura luată este de natură politică. Ea nu a fost dictată de raţiuni din interiorul Societăţii Române de Televiziune şi a fost luată printr-o comandă din afară. Adică, mai pe şleau spus, prin intervenţia telefonică a domnului Remus Opriş, purtătorul de cuvânt al P.N.Ţ.C.D., care afirma fără jenă, în faţa unor martori: "Televiziunea este a noastră!".

De când un post public, susţinut financiar din buzunarul tuturor românilor, este însuşit de P.N.Ţ.C.D., cei care au încălcat principiile echidistanţei politice? Legea pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune, statutul ziaristului de televiziune, cei care sfidează interesele cetăţeanului, fără a cere măcar opinia Parlamentului, singurul cu rol de control în acest sens, cei care au desconsiderat independenţa editorială, cei care au pus mâna pe televiziune şi acum vor şi Societatea Română de Radiodifuziune sunt abuzivii zilei, care dovedesc o totală obedienţă faţă de puterea antinaţională.

După condamnările şi amenzile aplicate unor colegi gazetari, Cristian Tudor Popescu, Ovidiu Scutelnicu, Dragoş Stângaciu, după agresarea lui Adrian Popescu, după procesul intentat lui Dorin Suciu, scoaterea de pe post a doamnei Gabriela Avrânceanu Firea este o formă aparte a cenzurii mascate. Nu ne interesează dacă Gabriela Vrânceanu Firea este mai aproape de Radu Vasile şi mai departe de Remus Opriş, ci legea înainte de toate să fie respectată. Machiaverlicurile de acest fel constituie o gravă şi directă ameninţare pentru cea de-a patra putere în statul de drept.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Corneliu Ciontu, Grupul parlamentar al P.R.M.; se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum aţi aflat, guvernanţii noştri intenţionează să propună Parlamentului un act legislativ pentru modificarea Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Această intenţie apare în contextul unei rescânde tensiuni sociale, care creează evident nesiguranţă politică.

Protestul muncitorilor de la Braşov este cel mai radical exemplu, pentru prima dată, după mult timp, o instituţie oficială a statului aflându-se sub un veritabil asediu. Actul normativ va trece responsabilitatea asigurării ordinii publice jandarmeriei, până acum aceasta fiind o atribuţie a poliţiei.

Trebuie să remarcăm aici, prin definiţie, jandarmeria este o forţă represivă mult mai eficientă decât poliţia, dar nu aceasta este problema de fond. Un alt aspect ne trezeşte atenţia: faptul că, prin prevederile acestui act, organizatorii manifestaţiilor devin direct răspunzători juridic pentru efectele acestora.

La prima vedere lucrurile par fireşti, însă sunt, de fapt, departe de aceasta. Un principiu fundamental al psihologiei maselor este imprevizibilitatea, contagiunea, mimetismul, dacă vreţi.

O manifestaţie organizată cu cele mai paşnice intenţii poate degenera brusc şi incontrolabil, dintr-un motiv absolut banal. Este nevoie de acţiunea unei singure persoane, pentru a denatura un miting inofensiv într-unul violent. Câteva provocări sunt suficiente pentru a face ca masele să devină incontrolabile, conform principiului bulgărului de zăpadă, care creează o avalanşă.

În concluzie, este foarte uşor să destabilizezi o masă de oameni, îndeosebi atunci când aceştia au fost scoşi în stradă de mizerie şi foamete şi este extrem de greu să o ţii sub control, indiferent de autoritatea sau charisma liderului. Or, liderii de la sindicate şi organizaţii civice ştiu prea bine lucrul acesta, iar actul legislativ, în speţă, îi culpabilizează pe ei pentru orice degenerare a mişcării de protest. Reacţia firească a acestor lideri va fi, evident, una defensivă. Ei vor evita să mai organizeze astfel de mişcări, îndepărtând riscul unei inculpări, oricând penibile. Iată efectul ascuns al acestui act - descurajarea liderilor şi prin aceasta frânarea oricărei manifestări a nemulţumirilor sociale. Or, se ştie foarte bine că esenţa democraţiei liberale este participarea civică, dreptul oricărei persoane de a-şi exprima opiniile şi doleanţele.

De aceea, considerăm că demersul Guvernului este un atac direct la adresa democraţiei. Este o demonstraţie de forţă a paşnicilor noştri guvernanţi, ce doresc să ne impună democraţia bâtei şi a scutului. Prin prevederile sale, acest abuziv şi antidemocratic demers juridic, izvorât din panica guvernanţilor, din teama că vor pierde puterea, poate fi definit şi ca o cenzură faţă de presă. Personal, îmi exprim nedumerirea faţă de reacţia palidă a instituţiilor media, care prin aplicarea acestor reglementări nu vor avea dreptul să filmeze sau să fotografieze forţele de ordine aflate în acţiune. Să fie, oare, presa atât de aservită actualei puteri, încât poziţia acesteia în chestiunea pusă în discuţie să fie atât de nesemnificativă?

Oricum, manevra diabolică a actualei puteri reprezintă şi un interesant document psihologic. Ea demonstrează surprinzătoarea subtilitate pusă în joc de guvernanţi, pentru a-şi conserva fragilele posturi. Tare mă tem că este prea puţin şi că demersul lor va amplifica şi mai mult tensiunile sociale, iar răspunzător de urmările previzibile nu vor fi liderii sindicali sau opoziţia, cum se încearcă a se sugera, ci chiar incompetenţa lor de a guverna ţara.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Traian Rânja, Grupul parlamentar al P.N.Ţ.C.D.; se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu, Grupul parlamentar al P.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Traian Neculaie Rânja:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În ultima vreme s-au înmulţit mişcările sindicale în sectorul industrial românesc, foarte multe dintre ele justificate, şi aici aş dori să spun că am cunoscut mulţi lideri sindicali mai puţin interesaţi de politica de partid sau de camerele televiziunilor şi preocupaţi, în primul rând, de condiţiile de muncă ale colegilor lor, înţelese în sensul cel mai larg, la salarii şi alte beneficii materiale, la perspectivele de reintegrare profesională a celor disponibilizaţi.

Din păcate, asistăm şi la o politizare, în sens rău, a mediului sindical românesc. Am avut două exemple, care să-mi fie cu iertare, nu au fost de bun augur, de lideri sindicali implicaţi direct în politică, al căror debut politic i-a privat de autoritatea asupra foştilor colegi de sindicat. Probabil că şi liderii de astăzi, care cochetează cu politica, vor trebui să aleagă între partide şi sindicat. Eu, unul, le urez succes, indiferent care le va fi opţiunea finală. Cu ce nu pot fi de acord este manipularea sindicală, incitarea la nerespectarea legilor şi la tulburarea ordinii sociale.

Ştim cu toţii că începuturile mişcării sindicale în secolul trecut au avut loc sub semnul drepturilor omului, al recunoaşterii de către stat a setului de drepturi sociale, în primul rând a dreptului la muncă şi la o remunerare onestă a muncii prestate. Sunt de acord că multe dintre acţiunile de astăzi, chiar dacă uneori sunt caracterizate de lozinci antiguvernamentale sau antiputere, în general se înscriu în acest cadru sindical, pentru că este absurd să ceri sindicatului să facă politică. Asistăm, însă, la o recrudescenţă a acţiunilor pseudosindicale, inspirate de diverse partide de opoziţie. Ce vizează ele, cu sau fără voinţa liderilor care le organizează, este blocarea schimbării economice în România: blocarea drumurilor, blocarea căilor ferate, cererea de desfacere a unor contracte de privatizare. Chiar dacă nu există dovezi privind încălcarea legii sau revendicări absurde de genul vizelor pentru Statele Unite sau Canada, emise nu mai departe ieri de către sindicaliştii de la o societate ieşeană, nu fac decât să sugereze românilor şi străinătăţii, deopotrivă, că în ţara noastră este haos, că Guvernul şi celelalte autorităţi legitime ale statului nu controlează situaţia.

Mai există un fapt grav şi eu suspectez aici o manipulare politică: agresarea forţelor de ordine. Sunt convins că cei care îi îndeamnă pe protestatari să comită această infracţiune, pentru că vă reamintesc, este vorba de o infracţiune, o fac în virtutea unui raţionament cinic. Ei doresc să vadă forţele de ordine recurgând la bastoane sau gaze lacrimogene, pentru a se plânge apoi de represiunea Guvernului.

Mişcarea sindicală, nu în totalitatea ei, dar cu siguranţă prin intermediul unor lideri sindicali de profesie, care nu mai au nimic comun cu fabricile sau cu muncitorii, transformându-se în revoluţionari de profesie, aşadar mişcarea sindicală este atrasă pe un drum periculos. Nu este nimic mai distrugător pentru un sindicat decât să alunece, prin ceea ce face, în afara legii.

Închei, reafirmându-mi încrederea în instituţia numită sindicat, în mecanismul, dialogul şi parteneriatului social, în şansele unei comunicări raţionale între oamenii inteligenţi. Şi în acelaşi timp, solicit tuturor factorilor implicaţi să aplice ad litteram prevederile legii, în caz de comitere a unor infracţiuni ce ameninţă statul de drept din România, pe care mulţi dintre colegii noştri, poate chiar aflaţi aici în sală, ar dori să-l vadă slăbit.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Mihai Baciu, Grupul parlamentar al P.D.; se pregăteşte domnul deputat Ionel Marineci, Grupul parlamentar al P.D.S.R.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petre Ţurlea: (din sală)

Ia să vedem ce zice, că aseară a votat contra!

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Este un adevăr acceptat de o largă majoritate a populaţiei acestei ţări, că drumul României spre bunăstare, echilibru social şi civilizaţie trece obligatoriu prin aderarea la structurile euroatlantice.

Nu vom avea garanţia securităţii, fără intrarea în NATO şi nici certitudinea progresului social-economic fără integrarea în Uniunea Europeană. Discursul unor forţe politice antieuropene, care agită spectrul pierderii independenţei şi a identităţii noastre naţionale se fundează, fie pe un vocabular şi o mentalitate anacronice, fie pe convingerea că îndelungata propagandă antioccidentală încă are efecte în sufletul multor români şi, ca atare, acest discurs are doar un scop pur electoral.

Se ştie, însă, că scopul electoral nu este întotdeauna coerent cu interesele majore ale unei naţiuni. Partidul Democrat, ca partid social democrat autentic, de sorginte şi esenţă europeană, respinge orice speculaţie privind orice altă direcţie de evoluţie a României, în afara celei spre Europa civilizată, spre marile ei organisme şi instituţii, care au făcut din ea un model de democraţie şi dinamism economic.

Cultivarea sinceră de către Partidul Democrat a marilor valori europene, a convins Internaţionala Socialistă să-l accepte recent în rândurile ei, ca membru cu drepturi depline. Şi când spun aceasta, nu mă refer doar la respectul pentru valorile democraţiei, pentru drepturile omului, pentru normele de convieţuire interetnică civilizată, ci şi la eforturile Partidului Democrat de reformare a economiei româneşti, de scurtare a acestei tranziţii dramatice spre economia de piaţă, într-un context social-economic şi de mentalitate foarte dificil. Această declaraţie politică mi-a fost inspirată de trei evenimente, aparent fără legătură între ele, dar în relalitate aflate în relaţii semnificative.

1) Invitarea României la Helsinki, pentru convorbirile de preaderare la Uniunea Europeană, din decembrie a.c.

2) Declaraţiile unor forţe politice şi ale unor lideri în legătură cu scrisoarea lui Guther Vershengen.

3) Şedinţa colegiului director al Partidului Democrat de vineri, 12 noiembrie, de săptămâna trecută. Este inutil să mai amintesc ce consecinţe vor avea succesul sau eşecul României la Helsinki.

Cât despre declaraţiile nervoase împotriva propunerilor raţionale ale comisarului european, ele aparţin acelui discurs despre care vorbeam la început şi care, având un scop pur electoral şi speculând sentimente nobile, ca patriotismul şi păstrarea identităţii naţionale, exploatează condamnabil ignoranţa unor oameni, privind contextul internaţional real în care ne aflăm, dar şi nostalgia unora, frica altora faţă de schimbare şi complexul vinovăţiei celor care au adus România în starea în care se află.

În acest context politic şi social foarte complex şi contradictoriu, care include forţe şi tendinţe foarte diverse, de la cele care cer integrarea europeană fără condiţii, până la patriotarzii care plâng pe umerii patriei, dar vor să o ţină mai departe, sub valorile asiatice şi balcanice, de la cei care vor să facă reformă, chiar cu preţul pierderii de imagine, până la populiştii gata să sacrifice orice, inclusiv viitorul ţării, de dragul imaginii, Partidul Democrat a considerat necesar să sublinieze încă o dată, apăsat, poziţia sa privind raporturile României cu Europa civilizată.

În consecinţă, Colegiul director al Partidului Democrat de vineri, 12 noiembrie, a adoptat în unanimitate documentul intitulat explicit: "Poziţia PD cu privire la perspectiva deschiderii negocierilor cu România pentru aderarea acesteia la Uniunea Europeană." Este un document sintetic şi complex în acelaşi timp şi care poate constitui oricând o bază de discuţie cu oricare altă forţă politică, pe această temă atât de sensibilă, cum este aderarea României la Uniunea Europeană.

Nu este un cântec de dragoste pentru Uniunea Europeană şi nici un imn de laudă pentru actuala guvernare. De asemenea, deşi critic, acest document nu acceptă o viziune disperată, catastrofistă asupra situaţiei actuale şi, mai ales, viitoare a României. Este o recunoaştere lucidă şi onestă a stării naţiunii, cu părţile ei de umbră, chiar de întuneric uneori, dar şi cu părţile promiţătoare, pe care unii se încăpăţânează să nu le vadă, chiar şi atunci când sunt evidente.

Strategia economică pe termen mediu pe care o propune aici PD, uneşte experienţa în domeniu a celor care au trecut prin situaţii asemănătoare şi au ajuns la succes, cu măsuri realiste de protecţie socială, conforme cu starea socială specifică a României. Mai presus de orice, însă, poziţia Partidului Democrat în problema aderării la Uniunea Europeană afirmă o direcţie şi lansează o chemare: direcţia este cea spre Europa, spre îndeplinirea condiţiilor de aderare, de accelerare a transpunerii aqcuisul comunitar, ceea ce corespunde întru totul interesului nostru naţional, iar chemarea se adresează tuturor forţelor politice, indiferent de orientare şi doctrină, că sunt la putere sau în opoziţie.

PD cheamă toate forţele politice să acţioneze în aşa fel încât disputa politică să nu afecteze măsurile stabilite în vederea aderării, să înţelegem că dincolo de deosebirile dintre noi, de ordin doctrinar sau programatic, avem cu toţii un sistem de referinţă comun: interesul major al României, care este aderarea la Europa dezvoltată. Să luăm exemplu de la marile partide şi de la marile ţări din Europa, care au fost capabile de compromisuri istorice, de punerea în paranteză a unor conflicte seculare, pentru a edifica această Uniune Europeană, unul din motoarele principale ale economiei şi civilizaţiei lumii de azi.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule deputat,vă rog să încheiaţi!

Domnul Mihai Baciu:

Închei, tocmai asta vroiam să vă spun, pentru că am astăzi un ascuţit simţ autocritic, sigur că da...

În sfârşit, politicile stabilite în vederea aderării să nu devină obiect de dispută electorală, iar continuitatea lor să nu fie afectată, indiferent de cine va fi la putere. Aceasta este poziţia PD, ea se bucură de aprecierea marilor partide din Internaţională, care guvernează ţări dezvoltate, şi cred că documentul adoptat, de care aminteam, la Colegiul director, poate constitui oricând o bază de discuţie, cu oricare altă formaţiune sau partid politic din România.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Domnul deputat Petre Ţurlea aplaudă.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Ionel Marineci, Grupul parlamentar al PDSR, se pregăteşte domnul deputat Tănase Tăvală, Grupul parlamentar al PNŢCD. Aveţi cuvântul, domnule deputat!

Domnul Ionel Marineci:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi aş fi putut să o intitulez: "Recurs la memorie sau repetabila istorie". Aceasta a fost determinată de o cuvântare a marelui Octavian Goga, ţinută în 6 noiembrie 1993, şi în care făcea un tablou sumbru al societăţii româneşti în timpul guvernării ţărăniste din perioada dintre cele două războaie. Iată că ce spunea Octavian Goga acum 66 de ani este tras la indigo astăzi, în tabloul sumbru al societăţii româneşti.

Spunea Octavian Goga aşa: "Când te îndatorezi străinătăţii până peste cap, când inspectorii consorţiilor bancare străine îţi supraveghează şi îţi cenzurează până la ultimul amănunt actele de guvernare" – şi aş vrea să le amintesc celor din "marile familii europene" ale partidelor cazul Verheugen, cazul Zerbudachis – "când concesionezi străinilor pe nimica toat㠖 spunea, în continuare, Goga – telefoanele, vapoarele, sondele, rafinăriile, fabricile şi uzinele, când îi împingi pe plugarii aduşi în sapă de lemn să-şi vândă bruma de pământ, când impui poporului curbe de sacrificiu după curbe de sacrificiu, când le ceri oamenilor să strângă cureaua până dincolo de unde nu se mai pot face găuri la curea, când laşi soldaţii ţării să flămânzească, să umble în uniforme zdrenţuite" – şi probabil că aţi citit presa de azi dimineaţă, când generalul Degeratu spunea că armata se confruntă cu cea mai gravă criză financiară din istoria sa – continua Goga: "când avuţia statului e prădată ca în codru de tot soiul de samsari, din lumea întreagă veniţi, când demagogia, minciuna, nepotismul şi favoritismul sunt ridicate la rang de precepte de guvernare, trebuie să te întrebi şi conştiinţa îţi dictează dacă guvernaţii acelei ţări sunt nepricepuţi sau ticăloşi." Să le amintim noi partidelor din "marile familii europene" de Truţulescu, de secretara primarului Lis, de Zoe Petre şi fiii, de domnul Diaconescu şi familia?

"Este destul! I-a ajuns poporului cuţitul la os – spunea Goga – i-aţi pus bietului român pielea pe băţ, aţi făcut din România o obială a străinătăţii!" Şi, tot acum, vreau să reamintesc o ştire de ultimă oră a agenţiilor de presă: România este cea mai nesigură ţară în privinţa investiţiilor străine, după Indonezia şi Rusia!

Ajunge! S-a întâmplat aceasta în ultimii 3 ani, e timpul ca poporul să decidă prin vot!

Vă mulţumesc.

(Aplauze ale deputaţilor din opoziţie.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Tănase Tăvală, Grupul parlamentar al PNŢCD, se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin, Grupul parlamentar al PUNR.

Domnul Tănase Tăvală:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 11 noiembrie 1999, a fost organizată o conferinţă de presă extraordinară în Palatul Parlamentului, având ca temă Propunerea legislativă privind constituirea Comisiei naţionale pentru adevăr şi reconciliere, elaborată de către 7 deputaţi PNŢCD, dintre care 6 foşti deţinuţi politici. Iniţiativa legislativă a fost depusă în Camera Deputaţilor la 16 decembrie 1998, solicitându-se dezbatere în procedură de urgenţă, cu motivaţia raţională şi neostentativă, vizând elucidarea evenimentelor din decembrie 1989, acţiune posibilă a fi fost realizată şi făcută cunoscută prin Cartea albă a revoluţiei până la data celei de a zecea aniversări a revoluţiei anticomuniste din România. Programarea dezbaterii a întârziat nejustificat.

Faptul că, printre atribuţiile Comisiei naţionale pentru adevăr şi reconciliere se menţionează elucidarea rolului diverselor persoane, instituţii şi organizaţii, înainte de 22 decembrie, cât şi după această dată, precum şi stabilirea responsabilităţii tututor factorilor implicaţi în evenimente, aceste atribuţii au declanşat îngrijorare şi deranj unor personalităţi politice, printre care s-a detaşat reacţia domnului preşedinte al PDSR, Ion Iliescu. Domnia sa a sărit ca un resort în faţa camerelor de luat vederi, întrebând cu încrâncenarea-i specifică: unde au fost ţărăniştii în timpul revoluţiei din decembrie 1989?

Voci din opoziţie:

Chiar aşa! Unde?

Domnul Tănase Tăvală:

Îi răspund în cunoştinţă de cauză că ţărăniştii au fost în cele mai fierbinţi şi periculoase zone de manifestări şi confruntări în oraşele Timişoara, Bucureşti, Cluj, Arad, Lugoj şi Sibiu, fără pretenţia de a fi etichetaţi "ţărănişti", ci doar "anticomunişti".

Întrebarea i s-ar putea pune şi domnului Ion Iliescu: unde aţi fost, domnule Ion Iliescu, până la fuga dictatorului? Răspundeţi cu onestitate şi fără să vă înroşiţi şi încrâncenaţi, după cum vă trădează natura, întotdeauna când sunteţi pus în situaţia de a vă susţine crezul în confruntări cu alte ideologii sau programe politice.

Aţi făcut şi faceţi aprecieri jignitoare la adresa membrilor partidelor istorice, ori de câte ori aveţi prilejul. I-aţi făcut pe ţărănişti şi liberali "lăcuste", "paraziţi" şi "căpuşe", într-un discurs ţinut în Moldova. În ziua de 13 noiembrie a.c., la lucrările Organizaţiei de tineret PDSR a municipiului Bucureşti aţi declarat demagogic că politica clientelară pe care o promovează actuala putere este sursa celei mai mari corupţii la scară generală şi că "Nu există la ora actuală ministru sau parlamentar al partidelor de la putere care să nu fie amestecat în afaceri şi care să nu fi fost îmbogăţit în mod spectaculos în toată această perioadă". Acest citat este transmis de către Rompres şi a fost preluat în cotidianul "Naţional" din 15 noiembrie 1999, pg. 4.

Afirmaţia făcută de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, reprezintă o insultă colectivă gravă la adresa demnitarilor români, aducându-le profunde prejudicii morale, ceea ce este de neiertat.

Momentul ales de către opoziţia actuală, condusă de PDSR, pentru aţâţarea nemulţumirilor anumitor categorii sociale înaintea sumitt-ului de la Helsinki este diabolic regizat, pentru a afecta credibilitatea României privind stabilitatea internă, cu consecinţele nefaste pentru integrarea ţării în structurile euroatlantice.

Acestea sunt suficiente motive pentru ca domnul Ion Iliescu să-şi asume responsabilitatea acuzaţiilor şi a acţiunilor sale în faţa naţiunii şi chiar în faţa autorităţii judiciare.

Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PNŢCD.)

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Mihai Drecin, Grupul parlamentar al PUNR, se pregăteşte domnul deputat Francisc Baranyi, Grupul parlamentar al UDMR. Aveţi cuvântul, domnule deputat!

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Mi-aş intitula declaraţia mea politică de astăzi: "De la Nicolae Iorga la Radu Vasile".

Condiţia învăţământului românesc preuniversitar şi universitar, la ora actuală, este cât se poate de delicată - elevi şi studenţi în grevă de câteva săptămâni, la care încep să se alăture şi dascălii lor. Nemulţumirile din lumea şcolii se alătură nemulţumirilor care cuprind tot mai multe categorii socio-profesionale din întreaga ţară. Continua degradare a condiţiilor de trai, perspectiva tot mai incertă a viitorului imediat şi pe termen lung este principala cauză a răbufnirilor sociale pe scară naţională.

Tineretul şcolar şi universitar se confruntă cu insuficienţa spaţiilor de învăţământ, de cele mai multe ori, slab încălzite, a locurilor de cazare, în cămine vechi şi prost întreţinute, dar şi cu birocraţia şi nedreptatea care caracterizează segmente întregi din activitatea sectorului administrativ şcolar şi universitar. Cuantumul bănesc modest al unei burse nu acoperă cheltuielile legate de cazare, hrană şi alte mici nevoi, absolut necesare asigurării unui trai decent.

Dascălii încep să nu-şi mai primească lefurile în întregime sau chiar deloc, deşi marea lor majoritate îşi asigură existenţa precară din această singură sursă de venituri, care este salariul de bugetar.

Lipsa fondurilor băneşti necesare subvenţionării învăţământului pe ultimul trimestru al anului calendaristic în curs se cunoştea încă de la începutul anului, când s-a discutat bugetul României. Mi-a rămas în minte maniera incalificabilă pentru un intelectual, în fond, un om ridicat prin şcoală şi şcoli, în care Decebal Traian Remeş, ministrul finanţelor, i-a tratat şi etichetat pe dascăli în general şi, prin ei, lumea şcolii, refuzând mici rectificări în plus, cerute şi argumentate de mulţi parlamentari şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale. În felul acesta, şcoala românească se degradează în ritm accelerat, prin slăbirea motivaţiei, într-o activitate ce trebuie să se impună prin excelenţă, prin calitate şi responsabilitate.

Am citit că depăşirea unor grave momente de crize politice sau economice de către unele mari naţiuni, a fost rezultatul investiţiilor în şcoală şi cercetare. Aici se pregăteşte materia cenuşie capabilă să gândească altfel, mai bine, mai exact, mai rapid, să scoată în ultimă instanţă o colectivitate umană din inerţie, din punctul mort şi să o relanseze. La noi, lucrurile stau altfel, aşa cum rezultă din respingerea ieri, printre altele, de către majoritatea politică, a propunerii legislative privind acordarea de burse pentru elevi şi studenţi, precum şi instituirea sistemului naţional de premii pentru elevii care obţin rezultate deosebite la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale, iniţiată de PUNR.

Oare guvernaţii noştri de astăzi nu văd, sunt orbi, nu sunt în stare să gândească în perspectivă? Sau micul istoric, profesorul Radu Vasile, vrea să-l întreacă pe marele istoric, profesorul Nicolae Iorga, măcar la acest capitol: să nu-şi plătească confraţii de breaslă, să-i înfometeze, să-i aducă la disperare, să-i umilească? Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Francisc Baranyi, Grupul parlamentar al UDMR, se pregăteşe domnul deputat Şerban Mihăilescu, Grupul parlamentar al PDSR. Aveţi cuvântul, domnule deputat!

Domnul Baranyi Francisc:

Domnule preşedinte,

Onoraţi cameră,

În ziua de 6 noiembrie, deci cu 10 zile în urmă, UDMR din Timişoara a montat o placă comemorativă pe peretele casei din Timişoara, unde s-a născut, în anul 1820, Klapka Gyorgy, generalul revoluţiei din anii 1848-49, revoluţia tuturor popoarelor asuprite din Europa.

Voci din opoziţie:

Slovac!

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă rog, nu deranjaţi vorbitorul!

Domnul Francisc Baranyi:

Eroul general Klapka Gyorgy, slovac maghiarizat, fiul primarului Timişoarei, a cucerit şi a apărat, în continuare, cetatea Komárom – Comarnu, încă 2 luni după armistiţiul impus de la Világos – Şiria.

Textul plăcii comemorative este simplu şi foarte scurt: "Klapka Gyorgy, generalul revoluţiei maghiare, s-a născut în această casă." În limba română şi maghiară. Atât şi nimic mai mult!

Domnul Petre Ţurlea: (din sală)

De ce în maghiară, dacă era slovac?

Domnul Francisc Baranyi:

Întâmplarea face ca în casa aceasta, în care s-a născut Klapka Gyorgy cu 180 de ani în urmă, este şi sediul PUNR, de 2 ani. Un fapt obiectiv, pentru care nici generalul, nici PUNR-ul nu sunt vinovaţi. În schimb, domnul Valeriu Tabără, care, cu câţiva membri ai săi, a încercat să împiedice montarea tablei, este acuzat de o atitudine antirevoluţionară, antimaghiară şi de învrăjbire între cetăţenii de naţionalitate română şi maghiară din Timişoara, de încurajare a actelor şovine antimaghiare.

La numai 5 zile după montarea monumentului, în noaptea zilei de 11 noiembrie, tabla comemorativă, din marmură, a fost bestial spartă, cu lovituri de ciocan, probabil.

Domnul Petre Ţurlea: (din sală)

Bravo, foarte bine!

Domnul Francisc Baranyi:

Iată toleranţa exemplară, din Timişoara şi din Parlament! Iată convieţuirea mult lăudată din Banat! Iată naţionalismul român, încurajat în capitala revoluţiei române! Neam de neamul meu s-a născut în Banat în ultimii 250 de ani, dar asemenea atentat la buna convieţuire interetnică nu s-a întâmplat la noi niciodată!

Domnul Viorel Burlacu: (din sală)

Numai la Ip şi Treznea!

Domnul Francisc Bárányi:

Ciocanul şovinului necunoscut a lovit în marmura albă a memoriei maghiare, dar a dat o lovitură mult mai mare, mai gravă, vouă, fraţilor români! Lovituri a dat şi punţii instabile prin care ar trebui să ajungem în Europa! Ştiţi că toată presa occidentală este plină cu fotografia vandalismului antimaghiar din Timişoara? Dar de asta am avut nevoie, asta ne-a lipsit chiar acum?

Domnul Viorel Burlacu: (din sală)

Antiromânesc, de la Târgu Mureş! Pe Cofariu cine l-a lovit?

Domnul Fracisc Baranyi:

Nu acuz personal pe nimeni, asta este sarcina poliţiei şi am convingerea că va găsi făptaşul sau făptaşii.

Cu tristeţe de bănăţean constat că Timişoara mea dragă nu mai este cea de altădată. Fac apel la toţi cetăţenii din patria mea mai restrânsă, Câmpia Banatului, să izoleze şi să excludă toate elementele naţionalist-şovine. Să fim conştienţi, şi dumneavoastră să fiţi conştienţi, că naţionalismul român este cel mai mare duşamn a României în calea integrării europene. Vă mulţumesc pentru nerăbdare.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Şerban Mihăilescu, Grupul parlamentar al PDSR, se pregăteşte domnul deputat Andrei Gheorghe, Grupul parlamentar al PNŢ. Aveţi cuvântul, domnule deputat!

Domnul Petru Şerban Mihăilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi încerca să ridic în faţa dumneavoastră astăzi una din problemele cele mai grele ale capitalei, problemă care a fost mai puţin discutată, dar care, totuşi, este cea care afectează în cel mai înalt grad locuitorii Bucureştiului. E vorba de problema gunoiului.

În Bucureşti se produc anual circa 700 de mii de tone de gunoi şi ducerea lui în locurile special amenajate a ajuns o problemă care a scăpat complet de sub controlul primăriei şi care afectează grav atât mediul înconjurător, cât şi sănătatea locuitorilor. Ce se întâmplă? Într-un stil haotic, primăria a încheiat tot felul de contracte cu o serie de firme, care se cheamă: Rebu, Rosal, Supracom, pentru a ridica gunoiul din Bucureşti.

Aceste firme au încheiat contracte cu cetăţenii, de regulă la preţuri care să le asigure profituri substanţiale, împovărând cetăţeanul şi cu alte datorii. Preţul este uniform: 12 mii de lei pe lună, atât pentru cel mai umil pensionar, cât şi pentru cel mai prosper om de afaceri. Cei care nu au încheiat asemenea contracte, că nu le pot plăti, nu beneficiază de acest serviciu şi este evident, pe cale de consecinţă, că duc gunoiul în colţul străzii, ceea ce creează o situaţie ieşită din comun.

Al doilea aspect, extrem de important, este că aceste firme transportă materialele adunate, cât adună, în locuri total lipsite de orice fel de aviz şi care fac viaţa de nedescris. Dau un singur exemplu: în comuna Mogoşoaia s-a înfiinţat o groapă de gunoi neautorizată, pe strada Islaz, în care permanent se cară gunoi de către maşinile de la Rosal şi de la Rebu. Nu mai discut de groapa de gunoi de la Glina, care, de asemenea, a ajuns un focar şi care, la ora actuală, este singura groapă de gunoi din România... sau din lume, iertaţi-mă, care se poate vedea din satelit, datorită fumului pe care îl produce permanent.

Aceasta în condiţiile în care, totuşi, în pofida tuturor vicisitudinilor, s-a creat o groapă ecologică în Bucureşti, în comuna Giuleşti-Sârbi, groapă care stă nefolosită. Această groapă ecologică, creată după toate standardele europene, ar putea să achiziţioneze circa 300 de mii de tone de gunoi, să rezolve această problemă.

Prin aceste abateri, se încalcă prevederile Legii protecţiei mediului, nr. 137/95, art. 99, normele de igienă şi recomandările Ministerului Sănătăţii privind mediul de viaţă şi populaţia – art. 37 din Ordinul nr. 536/97. În deplină inconştienţă, primăria, atât a capitalei, cât şi a comunelor adiacente, practică această chestiune.

Solicit, deoarece administraţia locală nu este în stare, intervenţia ministrului mediului şi a ministrului sănătăţii în această problemă. Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Andrei Gheorghe, Grupul parlamentar al PNŢ, se pregăteşte domnul deputat Adrian Gheorghiu, Grupul parlamentar al PDSR.

Domnul Andrei Gheorghe:

Doꀀmnule preşedinte,Stimaţi colegi,În ziarul "Naţionalul" de luni, a apărut o afirmaţie dintre cele mai neruşinate, făcută de domnul Ion Iliescu. Voi cita încă o dată această afirmaţie, ca să o înţelegeţi, poate, mai bne. Iată ce afirmă domnia sa: "Nu există ministru sau parlamentar al puterii care să nu se fi îmbogăţit spectaculos"

Acest lucru l-a făcut în faţa tinerilor pedeserişti din Bucureşti şi afirmaţia dânsului nu denotă decât că domnul Iliescu a căzut în iresponsabilitate, întrucât nu mai poate suporta trecerea timpului până la alegeri, aşa cum nu l-a mai putut suporta în viaţă pe colegul domniei sale întru ideologie, Nicolae Ceauşescu. Uşurinţa cu care emite afirmaţii ruşionase denotă că ne aflăm în situaţia unui caz tipic de demenţă, dar pentru a fi noi, cei de la putere, mai vinovaţi, nu avea altă ieşire raţională decât a ne învinovăţi în totalitate. Oricare altă evaluare a numărului celor îmbogăţiţi "în mod spectaculos" de la putere ar fi contrazis de faptele reale, faptul că tot mai mulţi sunt cei din opoziţie care s-au îmbogăţit, mai mult în mod fraudulos, decât în mod spectaculos. Şi sigur că multe sunt motivele! Or, pentru a scăpa de acest coşmar al adevărului, a emis una din cele mai neruşinate minciuni!

Eu vreau să fac numai observaţia că domnia sa a mai făcut o afirmaţie. Se vorbeşte de "clientela politică". Sigur că aceste afirmaţii sunt complet lipsite şi de originalitate, întrucât domnia sa nu a reuşit să-şi construiască un alt discurs, decât ocupând, cu tupeul binecunoscut, discursul actualei puteri. Nici măcar nu-şi dă seama că, acuzându-ne, nu aminteşte altceva decât, mereu, de funia din casa spânzuratului.

Cum poate vorbi domnia sa de clientelă politică, de corupţie, de jaful avuţiei naţionale, dezastrul naţiunii ş.a.m.d.? Toate aceste vorbe vehiculate nu arată altceva, decât modul cum vede dânsul schimbarea. Dânsul vede schimbarea-schimbării, care nu poate fi altceva decât o conservă închisă. Ce schimbare poate să aducă aceeaşi trupă clientelară, decât o singură schimbare?

Domnul Petre Ţurlea: (din sală)

Schimbarea ţărăniştilor!

Domnul Andrei Gheorghe:

Schimbarea minciunilor! Altele, mai grosolane decât până acum! Dacă, în tinereţe, emitea minciuni oficiale de tip utecist, acum, odată cu înaintarea în vârstă, îi scapă minciuni grosoloane, direct proporţionale cu minciunile întregii sale vieţi.

Eu vreau să fac observaţia că dacă un om se comportă normal 6 zile şi în a 7-a zi dă drumul la fel de fel de afirmaţii demenţiale, este el un om normal? În judecata unui pedeserist este normal, întrucât majoritatea timpului, cât nu umblă prin lume, este normal!

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Adrian Gheorghiu, Grupul parlamentar al PDSR, se pregăteşte domnul deputat Nicolae Vasilescu, Grupul parlamentar al PRM.

Domnul Adrian Gheorghiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu cu mult timp în urmă s-au împlinit 1000 de zile de chin, de un perpetuu strâns cureaua şi o înfrigurată căutare a luminiţei din tunelul cederist. Au trecut 3 ani de la urcarea pe tron a minciunii, a demagogiei deşănţate, a unei lupte pentru o proprie agoniseală în detrimentul interesului naţional.

Marile afaceri, care au declanşat nenumărate scandaluri, au fost rapid acoperite, băgate, precum un gunoi, sub covorul coaliţiei de la putere. În această perioadă tristă, s-au produs mari fraude, mii de privilegiaţi cu însemne politice au supt avuţia naţională, ca reprezentanţii ai FPS în AGA şi consilii de administraţie, în timp ce alţi simpatizanţi s-au strecurat în diferite funcţii la nivel local, pe post de specialişti ce fac parte din zerourile celor 15000 pe care i-a anunţat CDR-ul în 1996.

Din acea eforică toamnă a schimbării, pentru majoritatea naţiunii a rămas doar gustul amar, cele afirmate luni de zile într-o furibundă campanie electorală că s-ar realiza în 200 de zile au fost uitate chiar în noaptea beţiei de 17 noiembrie, când cercul puterii era închis prin urcarea pe tron a lui Emil Vodă, consiliat de călugărul Vasile şi alţi credincioşi, transformaţi peste noapte în apostoli prezidenţiali. Ni se spunea că, de acum, gata cu sacrificiile, doar guvernanţii se vor sacrifica pentru naţie şi popor. Şi ce s-au sacrificat!...

Fărădelegea a devenit lege, în timp ce tot mai mulţi oameni se sinucid din pricina sărăciei. Şomajul, preţul, inflaţia, mizeria au devenit fiare incurabile, muşcând în stânga şi în dreapta tot ce prind. Şi, slavă Domnului, au la dispoziţie o ţară întreagă, cu peste 22 de milioane de victime sigure!

Simţind nenorocirea ce se abate asupra lor, oamenii au ieşit în stradă. Studenţii, aliaţii de nădejde ai puterii în ’96, au scandat vehement sloganuri dintre cele mai dureroase: "Am votat schimbare, Doamne, rău ne pare!/ Noi am fost cu voi, voi vă bateţi joc de noi!"

Să fi înţeles studenţii pericolul federalizării României, de au relansat apelul de solidaritate al poporului şi intelectualităţii? În mod sigur, da! Ei sunt cei care au simţit din plin efectele reformei învăţământului, total neadaptată societăţii româneşti.

Braşovul a fiert mai multe zile, iar Guvernul s-a grăbit să mituiască muncitorii de la ROMAN şi TRACTORUL cu 200 de miliarde, pentru a calma spiritele. Dar ele nu s-au calmat, din contră.

Foametea şi mizeria din societatea românească, patronată cu triunfalism de politicienii Puterii, au adus oamenii în stradă. Peste puţin timp, ajungem şi la aniversarea a 10 ani de la acel sângeros decembrie ’98, atunci când naţia s-a răzvrătit, pentru a trăi mai demn.

În 1999, aceeaşi naţie a ajuns la concluzia că pe Ceauşescu l-am împuşcat degeaba, că nu a făcut altceva decât să înlocuiască un dictator cu o hoardă de fanarioţi puşi să vândă tot din ţară pentru propria căpătuială, condusă de gruparea autointitulată "de elită", aservită întru totul unor interese străine care i-a ajutat să ajungă la Putere.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnul deputat Nicolae Vasilescu – Grupul parlamentar al Partidul România Mare - lipseşte.

Are cuvântul domnul deputat Ioan Sonea, de la independenţi.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Trei ministere – cel al Educaţiei Naţionale, al Sănătăţii şi cel al Finanţelor – devin groparii naţiunii române.

În atentatul la limba şi istoria literaturii române, la istoria românilor, prin politizarea şi falsificarea azi-mâine şi a geografiei, se aduce atingere gravă a ceea ce înseamnă identiatea naţională şi un atentat la ceea ce înseamnă statul român.

Dar, ca şi când aceasta nu ar fi suficient, iată că agresivitatea Puterii actuale se manifestă şi asupra fiinţei biologice a poporului român, în particular eu vorbind despre cea asupra tineretului şcolar, viitorul nostru.

Cum altfel poate fi calificată situaţia din multe şcoli româneşti, din care mizeria şi frigul, scumpetea cărţilor şi hainelor, hrana săracă alungă copiii?

În aceste condiţii, ce să mai spunem despre starea de sănătate a tot mai multor copii agresaţi de tot mai multe boli care îşi au originea în sărăcie, neputinţa familiei de a le asigura cornul de la ora 10,00, de a le da încălţămintea de iarnă, căciula pe cap!

Iată că suntem pe un loc fruntaş în statisticile care relevă atacul bolilor pulmonare asupra copiilor. Şi cum să nu fie aşa, când de câţiva ani au fost anulate o serie de acţiuni preventive în domeniu, se zice, din lipsă de fonduri?

Cândva, după o testare IDR, încă în maternitate se realizau vaccinări BCG, care puneau bazele imunităţii faţă de TBC. Urmau apoi, la intrarea în comunităţi, respectiv la 3 ani, o dată cu intrarea în grădiniţă deci, vaccinuri. Apoi, gradual, la clasa I, a VIII-a, a XII-a se făceau vaccinuri, toate cu caracter profilactic. Se pare că se făceau şi la tineretul care intra în armată. Acum, prin grija faţă de viitorul ţării, a rămas doar cel de la ieşirea din maternitate. Ce mai este de spus?

Dar pe cine interesează sănătatea copiilor? Nu este suficient să existe cabinete medicale şcolare, dacă acestea nu sunt dotate corespunzător, cu medicamente şi aparatura necesare.

Poate cerem prea mult când spunem că personalul din aceste unităţi de sănătate merită să fie plătit la timp. De câteva luni, aceşti oameni nu-şi primesc drepturile la timp. Ultima depăşire de timp, ca să spunem aşa, este de peste 3 săptămâni, fiind lăsaţi să se hrăneasă probabil din rezervele proprii.

Aceeaşi situaţie o trăiesc şi cabinetele de medicină sportivă din unele judeţe. La această dată nu se ştie cui sunt subordonate cabinetele şcolare, unităţi de o importanţă deosebită pentru educaţia sanitară şi pentru asigurarea stării de sănătate în colectivităţile şcolare şi, cu toate acestea, personalul sanitar din aceste cabinete îşi face datoria. La această dată se fac consultaţii, vaccinări, se face educaţie sanitară.

Când îşi vor primi aceşti oameni salariile şi de la cine? Chiar îi doriţi în stradă?

Continua stare de veselie a miniştrilor sănătăţii, educaţiei şi finanţelor, ministere aşa-zise de importanţă naţională, nu ţin de leac, de învăţătură şi de căldură.

Ce-a mai rămas de demolat în România se împlineşte acum. Degeaba legi, degeaba declaraţii, dacă în câţiva ani copiii de ţărani, de muncitori, de intelectuali cu condiţii materiale modeste vor rămâne cu 8 clase sau mai puţin, dar cu mai multe boli dobândite în şcoli sărăcăcioase şi neîncălzite.

Vă mulţumesc.

Domnul Acsinte Gaspar:

Are cuvântul domnul deputat Octavian Bot, de la independenţi.

Domnul Octavian Bot:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa Guvernului nr.99/1999 privind atestarea agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării şi acordarea permisului de operare reprezintă o dovadă a uşurinţei cu care Guvernul României priveşte reforma economică.

Practic, această ordonanţă este o frână în calea dezvoltării sectorului privat, instituind o taxă în plus, putând fi inclusă în colecţia genialelor invenţii în materie ale ministrului Decebal Traian Remeş, reprezentantul Partidului Naţional Liberal, partid care promovează prin ministrul său o politică ostilă investiţiilor private.

De remarcat este faptul că, în timp ce la modul declarativ Partidul Naţional Liberal se doreşte a fi susţinătorul iniţiativei particulare, publicând tot soiul de programe de relansare a economiei, în care se spune printre altele că: "Reluarea creşterii economice nu poate fi obţinută atâta timp cât nu este stimulată înclinaţia spre economisire şi investire a operatorilor economici.", liberalii procedează exact pe dos.

Cum "stimulează" Partidul Naţional Liberal această înclinaţie este deja un fapt ce nu mai trebuie comentat.

Exemplul dat de Ordonanţa Guvernului nr.99, semnată şi de Decebal Traian Remeş, este elocvent, fiind o mostră clară de antiliberalism.

Uniunea Forţelor de Dreapta s-a pronunţat împotriva acestei ordonanţe, interpelând Guvernul în acest sens, prin cel care vă vorbeşte, arătând caracterul abuziv al ordonanţei, din moment ce există cadrul legislativ ce permite realizarea obiectivelor urmărite de aceasta, fără a mai fi nevoie de măsuri suplimentare.

Cu toate că Uniunea Forţelor de Dreapta a atras atenţia asupra nemulţumirilor unanime ale organizaţiilor patronale faţă de Ordonanţa Guvernului nr.99, Guvernul a rămas nepăsător, aducând în răspunsul dat interpelării mele pseudoargumente în favoarea apariţiei ordonanţei.

Constituirea Fondului economic pentru reformă nu poate fi un argument în favoarea apariţiei ordonanţei, atâta timp cât cei care ar urma să beneficieze de pe urma acestui fond – reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii – nu-i recunosc utilitatea.

Uniunea Forţelor de Dreapta consideră justificate obiecţiunile organizaţiilor patronale, care ar putea iniţia o formă de protest inedită şi original㠖 greva patronilor.

Dacă adăugăm la toate acestea situaţia creată de Legea nr.133 - a înterprinderilor mici şi mijlocii – care, iată că, după ce a fost prezentată ca o mare realizare în materie, trebuie modificată printr-o ordonanţă, fiind neaplicabilă, avem în faţă tabloul complet al incompetenţei guvernanţilor.

O asemenea guvernare nu poate fi nici pe departe inclusă în categoria guvernărilor de dreapta.

Domnul Acsinte Gaspar:

Stimaţi colegi,

S-a încheiat prima parte a activităţii Camerei Deputaţilor – cea consacrată intervenţiilor şi declaraţiilor politice ale deputaţilor.

Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală, rog secretariatul tehnic să pregătească situaţia înregistrării prezenţei, ca să putem trece la partea a doua a activităţii noastre.

Stimaţi colegi,

Începem lucrările părţii a doua a şedinţei de astăzi şi vă anunţ că, potrivit datelor ce ne-au fost comunicate de secretariatul tehnic, situaţia prezenţei la lucrările Camerei Deputaţilor astăzi este următoarea: din 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 277.

Sunt absenţi 66 de deputaţi. Participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 36 de deputaţi, după cum urmează: 9 dintre deputaţi sunt membri ai Guvernului, 20 de deputaţi sunt în misiuni în străinătate, în activităţi parlamentare, iar 7 deputaţi sunt la Senat, fiind membri într-o comisie de mediere.

Cvorumul legal, cvorumul constituţional pentru adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor este de 172, deci cvorumul legal referitor la votul final asupra legilor, hotărârilor şi moţiunilor.

Cât priveşte cvorumul de activitate în cadrul Camerei Deputaţilor, el se diminuează cu cei 36 de deputaţi care au misiunile la care m-am referit, deci ne vom desfăşura activitatea dacă în sală sunt 136 de deputaţi.

Stimaţi colegi,

Secretarii mă informează că nu avem asigurată prezenţa necesară pentru a începe activitatea.

Atrag atenţia liderilor grupurilor parlamentare că la ora 11,30 este programat votul la mai multe legi şi, deci, nu le vom putea supune decât în momentul în care în sală vor fi prezenţi efectiv cel puţin 172 de deputaţi, cvorumul fiind cel care precede votul, urmând ca, asupra legilor, votul să se stabilească în raport de caracterul legii.

Fac apel la liderii grupurilor parlamentare să mobilizeze deputaţii în sală. Nu putem începe activitatea la Camera Deputaţilor dacă nu avem asigurat cvorumul de lucru.

Stimaţi colegi,

Dată fiind situaţia prezenţei în sală, m-am consultat cu secretarii de şedinţă şi vom proceda la apelul nominal, pentru ca în felul acesta să reuşim să asigurăm cvorumul de activitate pentru astăzi în Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul, domnule secretar Konya Hamar.

Domnul Alexandru Konya Hamar:

Domnul Acsinte Gaspar:

Vă mulţumesc, domnule secretar.