Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Vida Simiti şi Vasile Miclăuş, secretari.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 30 noiembrie 1999, cu prima parte, cea destinată intervenţiilor deputaţilor.

Domnul Ion Honcescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Pe data de 19 octombrie a.c. am avut o intervenţie în plenul Camerei Deputaţilor, prin care, pe lângă unele abuzuri de o gravitate deosebită comisă de primarul general al municipiulului Bucureşti, am relatat şi despre vacanţa petrecută de domnia sa în vara acestui an împreună cu un grup de prieteni la hotelul Forum din Costineşti, fără a-şi achita însă cazarea şi celelalte taxe aferente unei perioade de 14 zile.

Ulterior intervenţiei mele, într-o emisiune televizată, domnul Viorel Lis a afirmat că nu are nici o datorie către hotelul Forum din Costineşti, prezentând în acest sens şi o adeverinţă care atesta acest lucru. După apariţia televizată a domniei sale şi urmare a afirmaţiilor făcute, am iniţiat unele investigaţii şi iată ce am aflat. La presiunile domnului primar general, S.C. New Time SRL din Constanţa, prin reprezentantul său, domnul Zizi Carazimo, emite o adeverinţă din care rezultă că acesta nu are datorii faţă de hotelul Forum din Costineşti. Adeverinţa prezentată este un fals grosolan deoarece societatea respectivă nu poate fi reprezentată în nici un caz de o unitate de turism din sistemul BTT, din care face parte încă hotelul Forum. Prin prezentarea acestei adeverinţe, domnul Viorel Lis nu săvâşeşte oare o nouă ilegalitate, ca de exemplu un uz de fals? Şi pentru a nu exista dubii asupra acestui fapt, am solicitat domnului Mircea Criste, procurorul general, să dispună verificarea legalităţii adeverinţei respective şi tragerea la răspunderea penală a celor vinovaţi de faptele săvârşite în situaţia în care se constată că, într-adevăr, s-a comis un abuz care întruneşte elementele constitutive ale unei fapte cu caracter infracţional.

Dar iată că, la o lună de zile de la intervenţia mea din 19 octombrie, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor a fost înregistrată o altă plângere referitoare la un abuz şi mai grav ce a fost săvârşit tot de Viorel Lis, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. În fapt, prin Decizia civilă nr.2771 din 17 septembrie 96, pronunţată în dosarul nr.1604/1996 de Curtea Supremă de Justiţie s-a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie la cererea reprezentantului legal al Centrului Medical de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL, prof.dr.Hociotă, din Bucureşti, prin care s-a casat sentinţa civilă nr.6747 din 26 octombrie a Judecătoriei sectorului V şi s-a respins acţiunea formulată de doamna Strugurel Joiţa împotriva Consiliului local al municipiului Bucureşti.

Precizez că terenul asupra căruia doamna Strugurel Joiţa îşi revendicase dreptul de proprietate în instanţă este de utilitate publică, fiind dat în folosinţă instituţiei amintite printr-o decizie a fostelor organe ale administraţiei publice de la nivelul municipiului Bucureşti, în 1984.

Cu toate acestea, contrar soluţiei pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, domnul primar general emite dispoziţia nr.1254 din 4 august 1999 prin care restituie în proprietatea doamnei Strugurel Joiţa terenul respectiv. Şi de această dată, am sesizat organele abilitate ale statului, respectiv Prefectura municipiului Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru a verifica dacă situaţia reclamată întruneşte elementele constitutive ale unui abuz.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Îi dau cuvântul domnului deputat Anghel Stanciu şi se pregăteşte domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului România Mare adresează următoarea scrisoare deschisă domnilor: Gabriel Ţepelea, liderul Grupului PNŢCD, Bogdan Niculescu Duvăz, liderul Grupului PD, Attila Kelemen, liderul Grupului UDMR, Sorin Mihai Stănescu, liderul Grupului PNL, spre ştiinţă domnilor: Adrian Năstase, liderul Grupului PDSR şi Ioan Gavra, liderul Grupului PUNR.

Stimaţi domni,

Grupul parlamentar al Partidului România Mare a iniţiat proiectul de Lege privind declararea averilor şi controlul veridicităţii acestora, înregistrat sub nr.486 din 25.XI.1999. Proiectul de lege reprezintă o sinteză actualizată a proiectelor iniţiate de Ieremia Grigorescu în 1919, eroul de la Mărăşeşti, Valer Pop, fruntaş PNŢCD, Legea 222 din 1932, de către mareşalul Antonescu, Legea nr.40/1944, şi a Legii 115 din 96 şi este destinată asanării morale a societăţii româneşti, începând însă cu verificarea corectitudinii declaraţiilor de avere, a celor care conduc societatea românească la diferite niveluri, inclusiv a achitării corecte a taxelor şi impozitelor cuvenite statului.

Propunerea noastră ca legea să fie dezbătută în procedură de urgenţă a fost respinsă ieri de membrii grupurilor parlamentare constituiente ale coaliţiei aflate la putere. Deoarece suntem convinşi că votul împotrivă, exprimat ieri de membrii grupurilor parlamentare pe care le reprezentaţi, nu este de dorit a fi interpretat ca un vot negativ dat legii în ansamblul său, un vot împotriva asanării morale a societăţii româneşti, un vot pentru sprijinirea proliferării actelor de corupţie, pentru dezvoltarea economiei subterane, vă adresăm, stimaţi domni, invitaţia de a desemna câte un reprezentant al grupului dumneavoastră parlamentar pentru o eventuală revizuire a textului iniţiativei legislative, împreună cu reprezentanţii grupurilor parlamentare din Opoziţie.

Această discuţie prealabilă intrării în dezbatere a legii în comisiile avizate, ar exprima acceptul şi opţiunea dumneavoastră pentru începutul unei adevărate asanări morale a societăţii româneşti, a reducerii amplorii economiei subterane, a reducerii ponderii fenomenelor de corupţie şi totodată ar facilita o îmbunătăţire a legii, respectiv o facilitare a dezbaterii şi promulgării acesteia în timp util.

Cu încredere şi speranţă, Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Valeriu Tabără, se pregăteşte domnul deputat Mândroviceanu.

Domnul Valeriu Tabără:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În ziua de 16 noiembrie 1999, de la această tribună, domnul deputat UDMR, Baranyi Francisc, vă aducea la cunoştinţă, nici nu se putea altfel, pentru că atunci scenariul ar fi fost întrerupt, un mare eveniment, precum că o placă comemorativă aşezată în memoria lui Klapka Győrgy pe faţada clădirii din Timişoara, str.General Praporgescu nr.2, fusese spartă în noaptea de 11 noiembrie 1999 de către, vezi doamne, necunoscuţi.

Mai spunea domnul Baranyi că eroul general Klapka Győrgy era slovac maghiarizat. Cum ar fi putut fi altfel un general al Revoluţiei maghiare, fiul al primarului Timişoarei, ce a cucerit şi apărat cetatea de la Komárom-Comarnu încă două luni după armistiţiul (nu capitularea armatei revoluţionare maghiare) de la Világas-Şiria. Există oare această localitate sau aceste localităţi – şi în baza căror hotărâri se dau nume de noi localităţi pe teritoriul României?

Spunea domnul deputat Baranyi atunci că Valeriu Tabără cu câţiva membri ai săi au încercat să împiedice montarea tablei şi că prin aceasta a avut o atitudine antirevoluţionară, antimaghiară, de învrăjbire între cetăţenii de naţionalitate română şi maghiară din Timişoara, de încurajare a actelor şovine antimaghiare.

Stimaţi colegi,

Trebuie să vă spun că domnul deputat Baranyi a minţit, a minţit cu neruşinare, continuând, de la acest microfon, o provocare ordinară pusă la cale de către UDMR Timiş, în data de 6 noiembrie şi continuată ulterior.

Da, stimaţi colegi, a fost o provocare ordinară prin aşezarea acelei plăci comemorative nelegale pe faţada unei clădiri din Timişoara. De altfel, actul respectiv nu este singular, fiind suficiente exemple după 1990 în care sunt implicaţi reprezentanţi ai UDMR-ului.

În legătură cu aşa-zisul incident de care vorbea domnul Baranyi, trebuie să vă spun că lucrurile stau altfel. În data de 6 noiembrie 1999, pe clădirea din str.General Praporgescu nr.2 din Timişoara, în care se găseşte sediul PUNR-Timiş, nu de doi ani, ci de 6 ani, s-a aşezat, în deplin anonimat, o placă de marmoră cu înscrisuri în limba maghiară şi română "Klapka Gyorgy – generalul Revoluţiei maghiare s-a născut în această casă". Atenţionez că în clădire mai au sediul şi alte instituţii şi locuiesc câteva familii.

În ziua aşezării acelei plăci buclucaşe eram în sediul unde am avut audienţe cu cetăţenii din Circumscripţia electorală Timiş. La plecare, împreună cu colegul Iancu Moţiu, consilier municipal, am observat echipa de muncitori, asistată de un supraveghetor, ce începuseră lucrările de fixare a plăcii sus-menţionate. Le-am solicitat celor ce asistau la lucrare explicaţii cu privire la lucrarea ce se făcea şi le-am solicitat autorizaţia de construcţie. S-a constatat că autorizaţia cu nr.749 din 12.06.1996, eliberată de Consiliul local Timişoara, la cererea UDMR-Timişoara era expirată. Termenul de valabilitate de 12 luni era expirat de mai bine de doi ani. S-a constatat clar că autorizaţia de construcţie era nulă, iar lucrarea de fixare a plăcii comemorative era ilegală.

În baza acestei constatări, în numele PUNR-Timiş şi al Biroului parlamentar, prin două adrese, s-au cerut lămuriri Primăriei municipiului Timişoara de la care s-a primit, sub semnătura domnului primar Gheorghe Ciuhandru, următoarele:

1. Autorizaţia nr.749/12.06.1996 solicitată de către doamna Matekovits Agota, în numele UDMR-Timiş, are termenul nul, expirat.

2. Textul înscris pe placă nu respectă textul aprobat de consiliul local care suna aşa: "Aici s-a născut Klapka Ghiőrgy, general de armată".

3. Textul înscris pe placă diferă de cel aprobat atât în conţinut cât şi în forma de redare. A fost aprobat pentru a fi înscris în trei limbi şi a fost redactat în două: maghiară, prima limbă, că doar aceasta este în opinia UDMR, partid de guvernământ în România, limba oficială. Aceasta în condiţiile în care generalul Klapka era slovac, abia a doua limbă de redare este limba română.

Stimaţi colegi,

În urma acestei contestări, placa cu pricina a fost dată jos de pe clădirea pe care fusese aşezată ilegal, probabil din ordinul primarului, în urma constatării ilegalităţii montării ei. Este adevărat că în noaptea de 11 noiembrie, placa fusese lovită şi spartă.

Sunt câteva lucruri care ne fac nu numai să presupunem că întreaga acţiune s-a înscris într-un scenariu provocator bine pus la punct pentru a mai aduce românilor şi unor persoane şi partide politice acuzaţia de antimaghiarism, şovinism, intoleranţă. Argumentele în susţinerea celor afirmate mai sus sunt următoarele:

1. Montarea plăcii fără a avea autorizaţia legală de construcţie.

2. Nerespectarea textului aprobat de autorităţile locale.

3. Aşezarea plăcii ostentativ pe clădirea în care se găsesc printre altele şi sediul PUNR, pentru a determina incidentul.

4. Spargerea plăcii pentru a crea incidentul şi a putea aduce acuzaţii de:

• atitudine antirevoluţionară;

• atitudine antimaghiară;

• învrăjbirea între cetăţenii de naţionalitate română şi maghiară din Timişoara;

• acte şovine antimaghiare;

• naţionalism în "capitala revoluţiei române", cum spune domnul Baranyi;

• atentat la buna convieţuire interetnică.

De altfel, ceea ce s-a întâmplat în ziua imediat următoare spargerii plăcii este edificator pentru a atesta provocarea ordinară pusă la cale nu de maghiarii din Timişoara, ci de liderii UDMR.

Televiziunea maghiară a năvălit pur şi simplu în sediul PUNR pentru a smulge declaraţii cu privire la aşa-zisul incident. Ne întrebăm de ce televiziunea maghiară nu a intrat şi la celelalte instituţii aflate în clădire şi numai la PUNR pentru că nu acestea erau vizate, ci PUNR-ul, care îndrăznise să sesizeze primăria asupra ilegalităţii fixării plăcii pe peretele clădirii.

Era însă necesară acţiunea pentru a se putea transmite, vezi Doamne, imagini cu vinovatul. De altfel, există experienţa lui martie 1990 la Târgu Mureş, dar şi din alte localităţi, în acest sens. S-a încercat transmiterea de către UDMR a unor imagini false înscenate ordinar de către iresponsabilii UDMR. Toate acesta pentru a mai sbota apropiatul moment de la Helsinki, când România este chemată pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

S-a dorit din partea UDMR Timiş un eveniment de presă internaţională şi l-a făcut printr-o acţiune ce încalcă nu numai legea, dar şi elementarele norme morale, ale bunei convieţuiri între cetăţenii României.

Trebuie să vă spun, domnule Baranyi, că provocările nu au justificare şi nici acuzaţiile ce încercaţi să le faceţi la adresa mea sau a celor ce au luat şi iau atitudine împotriva unui anumit comportament al UDMR-ului şi ai fruntaşilor săi politici. Înainte de orice, trebuie să ştiţi că legile, oricare ar fi ele, trebuie respectate.

Trebuie să ştiţi că limba oficială a României este limba română şi că în orice manifestare de pe teritoriul naţional al României este pe primul loc.

În al treilea rând, trebuie să ştiţi să respectaţi deciziile autorităţilor locale din Timiş şi Timişoara, oricare ar fi ele. UDMR Timiş, ca de altfel şi încercarea unor lideri maghiari de a mistifica adevărul este absolut anormală şi neavenită în aceste momente.

Revoluţia maghiară de la 1848, 1849 nu a fost o revoluţie a tuturor popoarelor asuprite din Europa. Ea fost o revoluţie ce a încercat să îngenuncheze şi să lichideze popoare. Poporul român, cel mai vechi şi numeros din Transilvania, a fost adus în această situaţie de către Revoluţia maghiară. În lupta pentru existenţă, 40000 de români au fost omorâţi de către armata, aşa-zis revoluţlionară, din care făcea parte şi generalul Klapka Gyorgy.

Pentru români, Revoluţia maghiară de la 1848-1849 a fost un blestem şi nu o binefacere. Din acest motiv şi în numele bunei convieţuiri, vă cer, domnule Baranyi, deputat în Parlamentul României, să faceţi demersurile necesare pentru ca UDMR-ul, din care faceţi parte, să înceteze cu provocările şi cu insinuările la adresa României, a poporului român şi a bunei convieţuiri între români şi maghiari.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit cu mult cele 3 minute şi vă rog pe toţi să vă încadraţi în cele 3 minute, pentru că sunt colegi care vor risca să nu ia cuvântul.

Domnul deputat Vasile Mândroviceanu, se pregăteşte doamna deputat Lia Galic.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Comunismul şi criptocomunismul post-decembrist au smuls cu brutalitate ceea ce era mai bun în poporul nostru, abătând asupra sa o adevărată tragedie. Cauzele care au condus la această tragedie, precum şi autorii săi merită să ne reţină atenţia. Mai întâi, poporul român a fost văduvit de elitele sale care îi serveau de exemplu şi-l călăuzeau.

Formată cu greu de-a lungul istoriei, elita românească a fost nimicită de regimul sovieto-comunist pentru atingerea obiectivului de bază al ofensivei panslaviste de transformare a poporului înt-o turmă fără orientare.

Peste două milioane de români au trecut prin temniţele comuniste, mulţi dintre ei dispărând cu desăvârşire. A urmat apoi ofensiva ateismului, mulţi români declarându-se creştini, dar practicând ateismul sub forma indiferentismului religios. Mai mult, biserica a fost subordonată puterii politice, devenind în mare parte un instrument şi o unealtă a partidului şi securităţii, spre ruina spirituală a poporului român.

Altă cauză a tragediei poporului nostru o reprezintă proverbiala dezbinare a românilor pe care comunismul a adus-o la paroxism.

La loc de cinste între cauze, trebuie să menţionăm decăderea morală cvasigenerală a poporului. Violenţa, crimele, furturile etc, au devenit lucruri obişnuite, iar o mare parte din mass-media, în loc să lupte pentru a readuce moralitatea în popor, propagă pornografia, filmele de violenţă, teroarea etc. Mulţi români confundă libertatea cu libertinajul, schimbând macazul de la troglodiţii răsăritului nu spre lumina unei vieţi morale alese din liberă voinţă, ci înspre adoptarea viciilor apusului.

O altă cauză a tragediei constă în decăderea biologică a neamului, ca urmare a milioanelor de avorturi înregistrate după 1989, a zecilor de mii de copii abandonaţi, a exodului tineretului şi a vieţii pline de privaţiuni din ultimii 60 de ani.

În sfârşit, lipsa unui sprijin extern consistent contribuie şi ea la tragedia poporului român. În timp ce din răsărit ne vin numai rele, iar din apus numai promisiuni, ţara este jefuită şi mafiotizată de fostele structuri comunisto-securiste cu concursul interesat al reţelelor internaţionale ale crimei organizate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Lia Galic, se pregăteşte domnul deputat Şaganai Nusfet.

Doamna Andreia Lia Galic:

Domnule preşedinte, La mulţi ani de Sfântu Andrei! şi tuturor celor care mai poartă acest nume.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Doamna Andreia Lia Galic:

Vreau să mă refer în declaraţia mea de astăzi la cea de-a doua Conferinţă de politică şi strategie care a avut loc în perioada 14-17 noiembrie la München, organizată de Institutul pentru Relaţii Externe al Bavariei, în cadrul Simpozionului Franz Iosef Strauss, conferinţă la care am participat şi eu.

Simpozionul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi ca Edmond Steuber, primul-ministru al Landului Bavariei, Richard Schuster, preşedintele Slovaciei, ambasadorul german Kleiber, adjunct al secretarului general pentru afaceri politice al NATO, Richard Schifter, asistent special al secretarului de stat al Statelor Unite, domnul Von Vierer, preşedintele Companiei Siemens, domnul Allen, fost secretar pentru securitatea preşedintelui Reagan, Serghei Babulin, vicepreşedinte al Dumei de stat a Rusiei. Vă spun toate aceste nume, pentru că problemele discutate acolo prezintă un interes şi pentru noi şi vreau să mă refer la cele trei categorii principale de subiecte cu un mare impact internaţional şi cu efecte şi pentru România. Acestea sunt globalizarea, învăţămintele ce pot fi trase din lecţia Kosovo şi rolul previzibil al Rusiei în zonă.

Aş vrea să le tratez pe rând. În plan tehnologic şi deci, în mare, parte economic, globalizarea este un fenomen obiectiv şi inevitabil care a apărut mai de mult, dar a căpătat dimensiuni deosebite în ultimii 10-20 de ani, cu implicaţii în aproape toate domeniile activităţii umane, pentru ca ponderea acestor implicaţii să nu fie unilaterală sau doar în avantajul unora şi întrucât globalizarea este, s-a repetat, inevitabilă, soluţia este nu negarea sa printr-o izolare iluzorie, căci oricum ar fi ineficientă, ci stabilirea de reguli clare ale fenomenului şi de mijloace instituţionale care să asigure aplicarea acestor reguli.

Rădăcinile şi tradiţia, valorile clasice, cum ar fi suveranitatea, care par ameninţate de globalizare, nu se pot păstra decât în regiunile puternice, rezistente la competiţia modernă.

Mass-media are un mare rol în înţelegerea globalizării pentru ca sectoare din ce în ce mai largi ale omenirii, începând cu tineretul, să priceapă încotro conduce acest fenomen şi cum poate fi stăpânit şi utilizat şi în folosul general. Există şi un aspect net negativ al globalizării care este pericolul posedării unor mijloace de transport intercontinental al armelor nucleare, chimice şi biologice de către anumite state sprijinitoare ale terorismului.

În ce priveşte conflictul din Kosovo şi maniera în care a fost abordat, el indică trei mari schimbări în administrarea crizelor.

Prima ar fi posibilitatea şi legitimitatea în anumite cazuri a intervenţiei militare pentru încălcări grave ale drepturilor omului, oriunde s-ar întâmpla, dacă alte mijloace nu dau rezultate.

Cea de a doua este legată de evoluţia Rusiei. În măsura în care această evoluţie va fi în sens democratic, se va putea construi un sistem de securitate europeană unitar, iar dacă nu, un astfel de sistem nu va exista. Comportarea Rusiei este foarte greu influenţabilă din afară, după cum se ştie.

Al treilea aspect se referă la victoria NATO în Kosovo, victorie determinată de supremaţia militară a Statelor Unite.

În viitor, se va impune o nouă distribuire a poverii cheltuielilor NATO. NATO va pune un accent mai mare pe prevenirea conflictelor, deci pe diplomaţie, decât pe recurgerea la căi militare.

Ca ultim subiect, deşi nu de cea mai mică importanţă, m-aş referi la intervenţia domnului Serghei Babulin, liderul Partidului Popular şi vicepreşedintele Dumei, care a declarat că obiectivul Rusiei este refacerea graniţelor fostei URSS prin mijloace paşnice. Belarus este ca şi unită cu Federaţia Rusă, Ucraina, după o rătăcire trecătoare, ar putea reveni şi ea la matcă, apoi Kazahstanul se va alătura la rândul său. În acest mod, după părerea demnitarului rus, s-ar putea garanta stabilitatea în sud-estul Europei.

Rusia are propriul său model cultural şi tradiţional care a dat roade în trecut, pe care intenţionează să-l refacă şi pentru viitor. Este regretabil în opinia lui Babulin, că SUA se comportă hegemonic, iar NATO şi-a asumat funcţia de jandarm al lumii, politică faţă de care rezultă din context, Rusia va continua să se opună.

Ce concluzii se pot trage din puncte de vedere atât de diferite? După părerea mea, chestiunile discutate, în special globalizarea, au evoluţie extrem de rapidă atât în planul ideilor, cât şi în cel al elaborării unor documente internaţionale din care unele vor fi obligatorii.

România, şi mă refer aici la Parlamentul nostru, trebuie să urmărească cu mare atenţie asemenea fenomene şi să-şi stabilească un punct de vedere propriu pe care să-l promoveze în toate ocaziile unde se ridică astfel de teme.

Este neproductiv şi într-o măsură contrar intereselor noastre să fim simpli spectatori şi receptori ai deciziilor luate de către alţii în domenii în care pot fi afectate în cel mai înalt grad şi interesele noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Şaganai Nusfet este? Nu este. Domnul deputat Moroianu Geamăn. Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu.

Domnul Adrian Tudor Moroianu-Geamăn:

În primul rând, La mulţi ani şi multă fericire celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Mulţumesc.

Domnul Adrian Tudor Moroianu-Geamăn:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Trec peste introducere. Cazul SUNOIL este deja foarte cunoscut, fie şi numai pentru mediatizarea sa.

Declaraţiile unor martori cuprind numele unor înalţi demnitari ai Partidului Democrat: domnii Radu Berceanu, Gheorghe Alin Albu, Corneliu Ruse, Nicolae Stăiculescu.

Numele domnului Corneliu Ruse apare şi în declaraţiile conducerii SNP Petrom SA – Sucursala Petrobrazi, date în cursul audierilor la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor.

Dacă iniţial se nega chiar şi faptul că Liviu Constantin Niţă ar fi fost cunoscut anumitor membri ai PD, acum s-a dovedit că acesta le era cunoscut, iar partidul a primit bani de la grupul de firme SUN (124,5 milioane de lei prin Fundaţia Generaţia 2000 Plus unde apare şi numele doamnei Paula Ivănescu, fapt recunoscut şi de domnul Corneliu Ruse abia în urma prezentării dovezilor, şi 100 milioane de lei la sediul central al Partidului Democrat, "cu chitanţă", fapt recunoscut în presă de domnul Gheorghe Albu, trezorierul partidului, în data de 2 noiembrie 1999).

În aceste condiţii, prin scrisorile deschise adresate Preşedintelui României, primului-ministru, ministrului justiţiei şi ministrului de interne, precum şi în conferinţa de presă de la Camera Deputaţilor din data de 2 noiembrie 1999, am tras un semnal de alarmă privitor la aceste lucruri, arătând că este de dorit ca finalizarea "cazului SUNOIL" să se facă temeinic şi legal, indiferent de eventualele presiuni sau implicaţii.

Opinia publică se întreabă, dată fiind evidenţa unor realităţi incontestabile, oare cum a putut ajunge Liviu Constantin Niţă, cunoscut ca "valutist" la colţ de stradă în Ploieşti, în numai câteva luni, la performanţa de a jongla prin firmele la care este acţionar cu tranzacţii de ordinul zecilor de miliarde de lei lunar, la performanţa de a avea tangenţe cu medii internaţionale de afaceri şi de a deveni sponsor politic, în timp ce prejudiciul adus SC Petrobrazi este de peste 113 miliarde de lei.

Nu în ultimul rând, remarc faptul că în contextul unor cazuri semnalate de mass-media, una din metodele folosite de lideri ai Partidului Democrat este aceea de a distrage atenţia opiniei publice către cu totul alte direcţii.

Astfel, doamna deputat Paula Ivănescu, în 24-25 iunie 1999, a adus în mod public acuzaţii grave Preşedinţiei, PNŢCD şi PNL, privind instrumentarea unor atacuri la adresa partidului său, nominalizând şi "cazul SUNOIL". De asemenea, domnul deputat Corneliu Ruse a făcut, tot în mod public, referiri acuzatoare la Fundaţia Copiii României şi Fundaţia Română pentru Democraţie, de care s-ar lega numele Preşedintelui Emil Constantinescu, precum şi la adresa procurorilor prahoveni. În acelaşi context, reprezentanţii PD au adus acuze şi PNŢCD şi PNL şi PDSR. Doamna deputat Paula Ivănescu a mai afirmat, pe un post naţional de televiziune, că în cazul SUNOIL există la dosar şi chitanţe care atestă faptul că firmele lui Liviu Constantin Niţă au sponsorizat şi PNŢCD şi PNL.

Fâcând uz de aceeaşi metodă a mutării realităţii în planul subiectiv al fabulaţiilor, luările mele de poziţie privind "afacerea SUNOIL" au fost puse şi pe seama unui "război" ApR-PD, lucru cu totul fals, deoarece am accentuat de fiecare dată că vorbesc doar în calitate de deputat de Prahova. Neavând nimic personal cu Partidul Democrat, demersurile mele au fost, sunt şi vor fi numai în spiritul datoriei faţă de electorat şi în scopul lămuririi până la capăt a tuturor implicaţiilor celui mai mediatizat caz din Prahova în anul 1999.

Date fiind acestea, vă informez că am solicitat oficial ministrului Justiţiei să mă informeze de urgenţă, în scris, cum a fost cu putinţă ca doamna deputat Ivănescu să aibă cunoştinţă de conţinutul unor documente aflate într-un dosar de cercetare preliminară.

De asemenea, am solicitat ca în măsura în care se va hotărî să fiu invitat la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, această invitare să fie făcută împreună cu doamna deputat Paula Ivănescu şi cu ceilalţi patru demnitari ai Partidului Democrat – domnii Berceanu, Albu, Ruse şi Stăiculescu -, care, la rândul lor, ar avea de dat explicaţii asupra acuzaţiilor făcute, precum şi asupra gradului de implicare în cazul SUNOIL, în raport cu declaraţiile martorilor.

În plus, în baza prevederilor art.47 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru a putea fi asigurată deplina transparenţă, am rugat să fie invitată şi presa pe toată durata dezbaterilor.

Închei, reafirmând faptul că o soluţionare deplină, corectă a cazului, promisă de ministrul justiţiei Valeriu Stoica, într-un răspuns dat la o interpelare adresată pe cale parlamentară, este poate cel mai important examen de până acum, pe care-l vor da politicul şi justiţia, instituţiile statului, cu competenţe în domeniu.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Paula Ivănescu.

Se pregăteşte domnul deputat Adrian Gheorghiu. Este aici? Vă rog să-l chemaţi pe domnul deputat Gheorghiu.

Aveţi cuvântul, doamnă.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu, astăzi, în Parlamentul României, aş vrea să atrag atenţia asupra unui fapt deosebit de important, pozitiv, care s-a întâmplat în societatea românească. Avem prima femeie general. Este un lucru extraordinar de bun, pentru că Ministerul de Interne a spart gheaţa, a spart monopolul bărbaţilor în obţinerea gradelor superioare şi cred, din acest moment, că România este pe drumul cel bun al democraţiei. Totodată, aş vrea, în numele meu şi al colegilor mei, să-l felicit pe domnul ministru Dudu Ionescu pentru faptul că a avut această idee minunată.

Acum, am să intru în intervenţia mea de astăzi, care se referă la aspecte mai puţin plăcute ale vieţii noastre pe care o trăim. Nu trebuie să cercetezi datele statistice şi nici să comanzi sondaje de opinie, ca să constaţi că două treimi din populaţie trăieşte în sărăcie relativă.

În întâlnirile întâmplătoare, sau organizate la sate sau oraşe, la deal, sau la şes, oamenii se plâng de o mie de nevoi care le domină existenţa, le macină familia şi le ruinează sănătatea. Toţi aceşti oameni, români din România, spun la unison că resursele mai mari sau mai mici se duc numai pe mâncare şi pe plata puţinelor servicii strict necesare, făcând responsabile preţurile prea mari pentru punga lor.

Vrând-nevrând, peste gândul şi fapta guvernanţilor, te apucă o furie de a face ordine în cămara cu bucate a casei noastre numită România, astfel ca pe mesele românilor să ajungă alimente ieftine, bogate în proteine, minerale şi vitamine de bună calitate, atât de necesare unei fibre biologice viguroase şi unei inteligenţe progresiste.

Chiar nefiind un specialist în practica agricolă, sau nici măcar electronist, primul gând de om responsabil şi diriguitor de destine omeneşti te duce la a trage poveţe şi învăţăminte de la cei care au rezolvat demult problema alimentelor şi alimentaţiei ieftine şi complete.

Dacă tot ne dorim la unison să intrăm în Europa, oare de ce nu s-a reuşit pe mandatul nici unui ministru al agriculturii să se organizeze susţinerea agriculturii în concordanţă cu politica Uniunii Europene?

Este evident că acţiunea Guvernului nu trebuie adresată precarităţii în agricultură, ci trebuie susţinute performanţele, indiferent de forma de proprietate.

De aceea, până nu este prea târziu, ministrul agriculturii trebuie să elaboreze normative de susţinere a agriculturii, indiferent de forma de proprietate sau de gestiune, în consonanţă cu reglementările Consiliului Europei, în care România este încă membru, după ştiinţa noastră. Mă refer, spre exemplu, la Regulamentul nr.1251 din 17 mai 1999 al Consiliului Europei, sau la Regulamentul nr.2316 din 22 octombrie 1999 al Comisiei Europene, care instituie un regim de susţinere pentru producătorii unor culturi agricole.

Astfel, puţinele resurse publice ale României nu vor mai fi risipite pentru orice tip de culturi, în orice tip de areal agricol, pentru orice eficienţă şi ignorând finalitatea subvenţionării, adică creşterea productivităţii şi a competitivităţii produselor româneşti, recâştigarea pieţei interne şi scăderea ponderii cheltuielilor cu alimentele în bugetul fiecăruia dintre noi.

După ani de zile, când s-au purtat discuţii aprinse despre cât şi cum să împărţim pământurile, măsurile adevărate de influenţare în bine a agriculturii, a alimentaţiei populaţiei trebuie să se nască astfel ca cu toată bogăţia naturală a ţării lor, românii să nu moară de foame.

Aceasta a fost intervenţia mea şi aş dori, pentru că a fost citat numele meu, să-i spun domnului deputat de dinaintea mea că este foarte bine să-ţi vezi bârna din ochiul tău şi nu paiul din casa altuia.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Adrian Gheorghiu.

Se pregăteşte domnul deputat Cornel Ciontu.

Domnul Adrian Gheorghiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Preşedintele PDSR, domnul Ion Iliescu, a participat zilele trecute la o reuniune internaţională a foştilor şefi de state, închinată împlinirii a 10 ani de la prăbuşirea regimului comunist, reuniune ce a avut loc în capitala Bulgariei.

La întoarcere, domnul Iliescu a ţinut o alocuţiune celor peste 1.500 de giurgiuveni, veniţi să-l asculte pe viitorul candidat la preşedinţie. A fost făcută o trecere în revistă a situaţiei României în ultimii 10 ani care au trecut de la revoluţie. Oamenii pot discerne cu uşurinţă ce s-a făcut până în ’96 şi ce se face astăzi, cum se trăia în ’96 şi cum se trăieşte astăzi, care era puterea de cumpărare a românului şi care este astăzi.

Giurgiu este unul dintre oraşele cele mai calamitate din toată ţara, în care mai toate activităţile economice au dispărut, în care nu mai există nici o sursă de existenţă. Tinerii sunt exasperaţi de teama zilei de mâine, nu văd nici o speranţă, ba, dimpotrivă. În ’96 oamenii de afaceri au votat schimbarea, şi cu ce s-au ales? Tot ceea ce au câştigat până la alegeri s-a dus în ultimii trei ani. Despre ţărani, ce să mai vorbim? Lipsiţi de sprijin, de subvenţii, au falimentat şi asociaţiile, iar oamenii nu se mai descurcă, pământul rămânând nelucrat.

Alternativa la guvernare realizată prin alegerile din ’96 a creat celor ce şi-au asumat răspunderea posibilitatea de a demonstra profesionalismul atât de invocat în campania electorală, realizările urmând să confirme sau să infirme cele promise în Contractul cu România. Ce s-a realizat din acest act de trădare naţională? Unde sunt cele 60 de miliarde promise?

Guvernanţii au trecut la bretele, de teama de a nu mai strânge cureaua. Dar la cei nevoiaşi s-au gândit? În faţa camerelor de luat vederi, cu siguranţă, da. Dar nu şi în realitatea crudă a cotidianului.

Şi atunci, ne întrebăm: de ce au fost necesare jertfele din decembrie '89? Ca să trăim tot în mizerie, frig, minciună, corupţie, durere? Să fim amăgiţi cu creşteri derizorii ale pensiei, burselor? Folosind diversiunea, guvernanţii au reuşit să scape de furia maselor.

Pentru Cabinetul Vasile toate termenele sunt clare, precise, peste care nici un ministru nu are voie să treacă, însă totul rămâne doar pe hârtie, ca simple promisiuni.

Acum, când de rapiditatea şi înţelegerea alegerii unui negociator depinde păcălirea vest-europenilor de a ne primi în structurile lor, ei, guvernanţii, se întreabă cum să-şi tragă spuza pe turta lor, nu a ţării, şi doresc nu un ins cu capacităţi deosebite, ci unul algoritmic care, bineînţeles, trebuie să fie ţărănist.

Şi atunci ne întrebăm: oare ce mai este normal în acest spaţiu carpato-danubiano-pontic? Nimic, absolut nimic.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Corneliu Ciontu.

Se pregăteşte domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Gânduri bune şi urări de "La mulţi ani!" celor care poartă numele Sfântului Andrei.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Premierul Radu Vasile a cerut Ministerului de Externe să înceapă discuţiile privind încheierea unui acord de liber schimb cu Rusia. Această decizie, aşa cum vom încerca să arătăm în continuare, are un aspect pozitiv, dar şi unul negativ. Orientarea economiei româneşti şi spre pieţele non-occidentale, este o măsură pe care Partidul România Mare a susţinut-o constant.

După 1989, din motive pur politice şi sub influenţa unor factori externi interesaţi, ţara noastră a renunţat la aceste pieţe, cu grave consecinţe pentru economia românească, orientându-se aproape exclusiv spre comerţ doar cu pieţele occidentale.

Acest fapt are efecte dezastruoase şi, aşa cum remarca un economist de la care actuala Putere se revendică, Ştefan Zeletin, atunci când intri în relaţii de schimb numai cu ţări care au o forţă industrială superioară, industria naţională este pulverizată şi ţara se transformă într-o colonie economică, într-un furnizor de materii prime şi devine o piaţă de desfacere pentru produsele altora. Acest lucru s-a întâmplat cu România între anii 1829 şi 1886 şi, iată, cu România post-decembristă.

Desigur, încheierea unui acord de liber schimb cu Rusia, o piaţă foarte mare de desfacere, dar cu o forţă economică inferioară celei occidentale, ar avea consecinţe pozitive atât pentru economia românească, dar şi pentru cea rusească. Acesta este aspectul pozitiv al chestiunii.

Problema este că această orientare nu are la bază o strategie largă de recâştigare a pieţelor non-occidentale. Acordul cu Rusia are motive pur politice, fiind dictat de răceala Rusiei faţă de preluarea preşedinţiei OSCE de către ţara noastră în 2001. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, atunci virtualul acord de liber schimb nu ar fi apărut. Şi aici devine evident aspectul negativ, faptul că guvernanţii nu înţeleg că interesele economice trebuie separate de anumite influenţa politice şi că succesul economiei noastre nu poate fi obţinut decât pe pieţe mai puţin competitive. Aceasta, cel puţin până în momentul în care se reuşeşte, pe baza unor investiţii bine gândite, să se realizeze produse competitive pentru orice piaţă.

Marele regret al Partidului România Mare, adept al relaţiilor economice şi politice cu toate statele lumii, constă în faptul că eventualul acord cu Rusia va rămâne singular şi doar conjunctural, că nu se va încerca o deschidere similară spre pieţele unde altădată România era o forţă: în America Latină, în Orient, chiar în unele ţări ale Africii. Aici se pot obţine câştiguri substanţiale pentru comerţul şi economia românească, şi nu doar pe piaţa Uniunii Europene, unde există o concurenţă sufocantă şi unde suntem, deocamdată, inferiori calitativ.

Dacă actuala guvernare, cât şi cea următoare nu-şi vor însuşi această logică elementară, atunci România este condamnată să rămână de facto o ţară din lumea a treia, adică o piaţă de desfacere pentru produsele altora, o umilă colonie economică, unde străinii şi purtătorii autohtoni de cuvânt şi interese vor prospera şi huzuri, spre marea disperare a marii majorităţi a românilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu.

Se pregăteşte domnul deputat Petre Bejinariu.

Aveţi cuvântul.

Domnul Lazăr Lădariu:

La mulţi ani şi multă sănătate, domnule preşedinte, de Sfântul Andrei!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iată că jaful sistematic, premeditat nu are loc numai prin pădurile României prădate, într-adevăr, ca în codru, pentru a lua drumul străinătăţii, nu doar prin fraudele din băncile falimentate de toate guvernele din 1990 încoace, ci şi în domeniul patrimoniului cultural.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt locuri unde, de-a lungul timpului, s-au creat istorii şi legende. De câţiva ani încoace, însă, acestea au devenit o adevărată zonă de conflict, un loc în care aurul ascuns acum aproape 2000 de ani de către daci a devenit obiect de trafic, inestimabilele valori istorice sunt smulse patrimoniului naţional, ajungând marfă de contrabandă.

Sunt cuvintele de început ale articolului "Jaf la Sarmizegetusa", semnat de Paul Cristian Radu şi Adrian Mogoş, pe care-i felicit colegial pentru semnalarea actelor deosebit de grave, apărut în "Evenimentul zilei" din 25 noiembrie a.c.

Se semnalează că în ultimul timp, sub diverse pretexte, invocând argumente care numai de ordin istoric şi în interes naţional nu pot fi, diverşi indivizi, printre care fizicianul din Basarabia, Andrei Vartic, ajutat să pună piciorul aici încă din 1990, prin ficţiunea numită pompos "Institutul civilizaţiei dace din Chişinău", dotaţi cu detectoare şi cu aparatură performantă, sprijiniţi de călăuze locale, după cum se spune chiar de şeful de post din Orăştioara şi de lucrători silvici, în căutarea aurului dacilor, fac săpături clandestine pe vestigiile civilizaţiei străvechi de la Sarmizegetusa, Regia, Blitaru, Costeşti.

O dovedesc craterele apărute din loc în loc în zona Ciocul Roşu, Colnic, Golu, Glăjerie, de unde căutători de comori, străini apăruţi în fapt de seară, împinşi de dorinţa de câştig, indiferent de mijloace, într-o lăcomie profitabilă, nu se mai gândesc nici la traficul onoarei, nici la demnitate, nici la puterea morală a omului, care este caracterul, au făcut din aurul legendar al dacilor obiect de contravandă, practicând detestabilul braconaj arheologic.

Calea spre "Kogaianon", înlesnită şi de propaganda prin Internet, sugerând că România ar fi un sat fără câini, a dus celor care se îndeletnicesc cu comerţul de obiecte de patrimoniu, îmbogăţiţilor peste noapte, bani, case, vile şi maşini luxoase.

După afirmaţiile întărite chiar de directoarea Muzeului de Istorie din Deva, doar în luna mai 1999 au luat drumul străinătăţii, ajungând în Franţa, 27 de mii de monede de aur.

Având în vedere situaţia scăpată cu totul de sub control, pentru a opri jaful din patrimoniul naţional, Ministerul Culturii, Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, factorii răspunzători din Ministerul de Interne şi din Serviciul Român de Informaţii sunt obligaţi să ia măsuri urgente.

Legea, ca formă a ordinii, inclusiv a celei morale, trebuie respectată întru totul şi de toţi.

Chiar dacă uneori este mai uşor să răstorni un sultan decât un abuz, celor răspunzători trebuie să le amintim că iubirea de ţară, de neam, în general, respectul faţă de acel adevăr în acţiune spre binele public, trebuie să fie, înainte de toate, şi respect faţă de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Petru Bejinariu.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intitulez intervenţia mea "Întoarcere în istorie".

Când te îndatorezi străinătăţii până peste cap, când inspectorii consorţiilor bancare străine îţi supraveghează şi-ţi cenzurează până la ultimul amănunt guvernarea, când concesionezi străinilor pe nimica toată căile ferate, drumurile naţionale, telefoanele şi aşa mai departe, când le ceri oamenilor să-şi strângă cureaua până dincolo, unde nu se mai pot face găuri, când avuţia statului este prădată ca în codru, trebuie să te întrebi dacă guvernanţii sunt nepricepuţi sau ticăloşi.

Iată, în parte, tabloul societăţii româneşti în timpul guvernării ţărăniste din perioada interbelică şi care ne-a atras atenţia. Această realitate a vremii a fost prezentată de către poetul şi patriotul Octavian Goga în cuvântarea sa ţinută la 6 noiembrie 1933, în sala ARO, din Bucureşti.

Spre comparare cu situaţia de azi, doar patru evaluări din textul poetului, respectiv din realitatea timpului:

1. Zicerea cu strânsul curelei de către populaţie a fost preluată aidoma, fără însă a se spune până unde se va strânge cureaua şi dacă o vor face şi guvernanţii.

Domnul Preşedinte Emil Constantinescu a declarat în campanie că, de acum înainte, deci din 1996, se vor sacrifica numai conducătorii, ceea ce încă n-am văzut.

2. După Poul Thomson, Zervudachis, recent vine comisarul european Verheugen spre a păstori tranziţia grăbită a României spre subdezvoltare.

3. Lipsa unei strategii şi a unui program unitar coerent şi prospectiv de guvernare, privatizarea pe nimic sau pe mari interese de grup, lipsa subvenţionării din agricultură, algoritmul politic şi stăruinţele pentru aplicarea lui în dauna competenţei, au determinat până acum declinul economic, şomajul, sărăcia, corupţia.

4. Ignorând Parlamentul ca for legislativ suprem, nesocotind dezbaterile din comisiile de specialitate şi din Camera Deputaţilor, iată cu Guvernul, ieri, îşi asumă răspunderea pe Legea funcţionarului public, doar la sugestia Uniunii Europene, probând din nou supunere confuză, cedare şi umilinţă.

Este greu, aşadar, de găsit vreo deosebire dintre situaţia de atunci şi cea din zilele noastre când la conducerea ţării se află din nou ţărăniştii.

Dar pe când, domnilor guvernanţi, idealurile şi speranţele de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi mai ales de la revoluţia din 1989?

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ştefan Baban. Este aici? Nu este.

Domnul deputat Petre Ţurlea şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Pâslaru.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Mă alătur urărilor ce vi s-au făcut mai înainte. Deci, vă urez "La mulţi ani!" şi vă mai urez, de asemenea, o colaborare cât mai fructuoasă cu Opoziţia din acest Parlament.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Plec, aşa cum am plecat dintotdeauna, plec de la ideea că s-ar putea ca partidele româneşti aflate azi la conducerea României să fie bine intenţionate, s-ar putea să dorească şi ele păstrarea statului naţional unitar român.

De aceea, ca deputat de Covasna şi Harghita, zic eu, prezint mereu în faţa dumneavoastră acele atentate împotriva statului naţional unitar român care se petrec pe teritoriul acestor două judeţe.

O să vă prezint astăzi două atentate explicite împotriva statului naţional unitar român, petrecute chiar săptămâna trecută în Covasna.

1. În Covasna şi Harghita se ştie că funcţionează în acest moment 6 muzee maghiare, subvenţionate, deci plătite de către statul român. Nu există, în schimb, nici unul care funcţionează plătit de către statul român, nici un muzeu românesc.

Acum 4 ani s-a înfiinţat un asemenea muzeu românesc, dar el nu funcţionează deocamdată, pentru că nu are unde, nu are o clădire a sa. În ultima lună s-a găsit o asemenea clădire în centrul oraşului Sfântul Gheorghe, dar, imediat, reprezentanţii UDMR au sărit în sus şi au protestat împotriva acordării acestei clădiri pentru funcţionarea Muzeului Carpaţilor Răsăriteni.

Primarul din Sfântul Gheorghe, domnul Albert Almos, a cerut, ca un ultimatum adevărat, a cerut ministrului culturii să-i dea lui această clădire, pentru că are nişte scopuri foarte bine precizate de către conducerea UDMR.

Evident că se doreşte ca acest muzeu românesc să nu funcţioneze pentru ca urmele dăinuirii româneşti pe acest teritoriu al Covasnei şi Harghitei să dispară. (Rumoare, discuţii)

Poate reuşiţi, domnilor colegi, să aveţi cei 7 ani de acasă şi să tăceţi, atunci când vorbesc alţii! Aveam impresia, demult, că în Parlamentul României sunt oameni civilizaţi. Unii dintre ei nu sunt, însă, din păcate.

2. Săptămâna trecută, acelaşi primar din Sf.Gheorghe, reprezentantul UDMR-ului, domnul Albert Almos, a făcut un lucru incredibil. A amendat pe prefectul acestui judeţ, reprezentant al Partidului Democrat, domnul Gheorghe Tatu, l-a amendat cu 7 milioane de lei. De ce credeţi? L-a amendat pentru că prefectul a îndrăznit să amplaseze în faţa prefecturii 3 steaguri româneşti.

Deci, prefectul român dintr-un judeţ din centrul României, a pus în faţa prefecturii de acolo 3 steaguri româneşti, iar primarul din acea localitate, reprezentant al UDMR-ului, l-a amendat pe prefect cu 7 milioane de lei. În acelaşi moment, în cele două judeţe flutură nestingherit, fără ca nimeni să dea vreo amendă, mii de steaguri ale Ungariei.

Iată, domnilor şi doamnelor, numai două fapte care ne duc la concluzia că actualele partide româneşti care se află la Putere adăpostesc la sân duşmanul statului naţional unitar român.

Alianţa cu acest duşman al statului naţional unitar român este, evident, antiromânească.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Pâslaru.

Se pregăteşte domnul deputat Miron Chichişan.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În fine, lămurită de proporţiile dezastrului fără precedent cauzat ţării de guvernarea reacţionară de dreapta UDMR-PNŢCD-PD, aglutinată într-o coaliţie împotriva naturii, actuala Putere îşi face bagajele şi se pregăteşte pentru o Opoziţie care, conform tradiţiei, foarte importantă în PNŢCD, nu poate fi mai scurtă de 60 de ani.

Prevăzători, diriguitorii partidelor părtaşe, caută să-şi aranjeze o rezistenţă cel puţin suportabilă, vânzând repede şi pe nimic tot ce s-ar mai putea vinde, retrăgându-se în consilii de administraţie sau conducerea unor societăţi naţionale sau regii autonome, fixându-şi în posturi de funcţionari publici clientela promovată prin algoritm politic, imediat după prigoana epurărilor din primii ani ai guvernării.

Prin aceasta, nu numai că se vânează locuri sigure şi călduţe pentru oamenii partidului, dar se urmăreşte pe termen lung blocarea mecanismului executiv al viitoarelor administraţii prin opoziţia mută a unei structuri conservatoare insinuată la toate nivelele şi cronicizată prin statutul funcţionarului de carieră.

De aceea, simţindu-şi sfârşitul anunţat de frecventele explozii sociale, Guvernul se grăbeşte în aceste zile să-şi asume răspunderea pentru proiectul de Lege privind statutul funcţionarilor publici.

Trebuie să spunem că, dincolo de conjunctură şi maniera lipsită de maniere în care se procedează, nici asumararea răspunderii, nici utilitatea legii nu intră în discuţie. Ambele sunt necesare şi constituţionale.

Încă din 1993, PDSR a promovat un asemenea proiect de lege, dar Opoziţia de atunci, Puterea de azi, s-a opus cu înverşunare, evident, din motive politicianiste, finalizării actului normativ.

Iată, acum, că Guvernul îşi retrage propriul proiect, care a apucat să treacă prin Camera Deputaţilor, a fost dezbătut şi votat, înaintat Senatului, unde comisia sesizată în fond tocmai lucrează la raportul final. Îl retrage şi, în total dispret faţă de munca Parlamentului, îşi asumă răspunderea pentru forma iniţială, excesiv politizată a proiectului legii. Docilă, obişnuită cu dispreţul Guvernului pe care de altfel îl salvează la fiecare moţiune cu votul său, majoritatea parlamentară mărşăluieşte în linişte, înghiţind minciuna cu urgenţa dictată de momentul Helsinki. Minciună patentată, deoarece promulgarea Legii funcţionarului public este doar o recomandare ca multe, multe altele, şi nu o condiţie, cum a fost, spre exemplu, problema copiilor instituţionalizaţi. Astfel, amendamentele la proiect, multe propuse şi susţinute cu bună-credinţă de către parlamentarii Puterii, sunt şterse din condei de către cei pe care ei înşişi i-au numit miniştri şi prim-miniştri.

Brutalitatea, dispreţul, sfidarea, samavolnicia sunt fără precedent în istoria şi procedurile parlamentare româneşti.

Nu numai că se lipseşte astfel Parlamentul de atributul său esenţial, acela de a legifera, emiţându-se, iată, până acum, 186 de ordonanţe de urgenţă, unele pentru legi organice, dar, atunci când interesele camarilei guvernamentale o cer, se anulează chiar rezultatul acţiunii legiuitoare în curs de finalizare.

În acest fel, activiştii partidului vor fi inamovibili pe funcţiile lor din administraţie, miniştrii Puterii vor deveni parlamentari, pentru că trebuie să se ascundă undeva, iar actualii deputaţi şi senatori PNŢCD-PD-UDMR se vor duce frumuşel acasă, fără să mai prindă nici trenul imunităţii, nici pe cel al inamovibilităţii.

Masa de manevră parlamentară, care a ridicat supusă mâna la toate aberaţiile, vanităţile şi nulităţile guvernamentale, se va pierde glorios în anonimat.

PDSR nu va participa la această mascaradă şi nu va demonetiza, pentru a conferi legitimitate unui abuz, procedura moţiunii de cenzură. PDSR are convingerea că o lege de o asemenea importanţă, o lege organică trebuie să treacă prin Parlament, prin procedurile democratice statuate şi prin negocieri politice, pentru a dobândi în final cu adevărat autoritate izvorâtă din voinţa naţională reprezentativă pentru a avea rezistenţă în timp. Parlamentului viitor îi revine această misiune, iar dacă PDSR va avea majoritatea, acesta va fi un motiv, un argument în plus în favoarea respectării depline a democraţiei şi separaţiei puterilor. Galbreit în cartea sa, "Anatomia Puterii", vorbeşte despre schimbarea surselor puterii, de la cele bazate pe proprietate, la cele bazate pe organizare, astfel controlul asupra unei organizaţii devine una dintre sursele majore ale puterii politice. Or, structurile de stat sunt resurse de putere, deoarece sunt actori cheie în procesul de implementare a deciziilor politice. Posturile pot fi distribuite în schimbul serviciilor, organizaţiile sunt surse de oportunităţi, de energie care poate fi pusă la lucru şi de informaţii ce pot fi folosite pentru fortificarea poziţiei proprii şi pentru slăbirea oponenţilor. Aceasta înseamnă însă monopolizarea, sechestrarea puterii ceva foarte departe de principiul democratic, voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să-mi poţi demonstra că nu am dreptate.

Acum la 10 ani de la Revoluţia anticomunistă şi antidictatorială când nu suntem în măsură să prezentăm un bilanţ al creşterii economice şi evoluţiei calităţii vieţii, ideea democratică putea fi salvată numai prin exemplul instituţiilor şi mecanismelor libertăţii realizate în cei 10 ani în România.

În condiţiile în care însă puterea actuală, zisă anticomunistă şi democratică...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat, aţi depăşit cele 3 minute, aţi ajuns la 8 minute.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Ultima frază, domnule preşedinte.

În condiţiile în care însă puterea actuală, zisă anticomunistă şi democratică, pe lângă foamete, frig şi ruină, instaurează şi practică brutalizări organismelor democratice, nu este nici o mirare că pe primul loc în sondaje apare tot mai des Ceauşescu.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Este o realitate faptul că foarte colegi nu ştiu să-şi sintetizeze ideile şi scriu articole lungi de prima pagină a unor ziare pe care le citesc pe urmă cu drag de aici de la microfon, lăbărţând însă textele şi ideile, în aşa fel încât îşi pierd sensul. Poate că ar fi bine ca toţi cei care doresc să ia cuvântul de la microfon să facă nişte exerciţii acasă, noi le făceam la facultate, nişte exerciţii ca să se încadreze în 3 minute. Şi atunci vor încerca să şi sintetizeze ideile respective.

Dau cuvântul domnului deputat Miron Chichişan şi se pregăteşte domnul deputat Petru Şteolea.

Domnul Miron Chichişan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O revistă engleză de prestigiu, "The Economist", a dat publicităţii un clasament ce include 93 de state ale lumii. Conform acestui clasament, România se află printre state ce prezintă un mare risc pentru investiţii. Doar Rusia, Indonezia şi Pakistanul se găsesc în faţa noastră. Spre a se ajunge la această concluzie au fost luaţi în calcul 77 de indicatori, indicatori ce reflectă stabilitatea politică, politica monetară şi fiscală, modul de guvernare, balanţele de cont curent, datoria internă şi externă, structura financiară şi riscul lichidităţilor. Aşa deci, domnilor parlamentari, România a mai primit o puternică lovitură pe piaţa investiţiilor străine. Ce au de spus guvernanţii despre acest trist şi nedorit fenomen? Peste Ocean, americanii îi avertizează că economia subterană acţionează atât în economia internă, cât şi în cea a importurilor. Investigaţiile lor scot în evidenţă transferul continuu de resurse de la sectorul economic la vedere spre sectorul economic subteran, pe baza unor stimulente cum ar fi: mita, cota parte, procentajele etc.

Conform acestui studiu, în 1998 importurile oficiale au fost de 2371 miliarde de lei, iar cele subterane de tip mafiot de 2653 de miliarde de lei. Pe ansamblul economiei naţionale, în anul 1998, 49,09% din PIB era sub controlul structurilor mafiote. Ce măsuri aţi luat, domnilor guvernanţi, ca ritmul de creştere al acestui tip de economie să scadă în anul 1999? Se pare că nu s-a întreprins nimic, din moment ce pentru anul 1999 se prognozează ca 58% din PIB să fie pierdut în favoarea economiei subterane. Investitorii români şi străini sunt profund nemulţumiţi de instabilitatea legislaţiei. Se abrogă parţial sau total legi şi ordonanţe cu aceeaşi uşurinţă cu care apar altele, precum ciupercile după ploaie, fără ca aceasta să servească cuiva.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea. Întreb dacă domnul deputat Şaganai Nusfet s-a întors. Nu. Înseamnă că după domnul deputat Petru Şteolea urmează domnul deputat Ioan Vida Simiti.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele trecute, experţi ai Uniunii Europene, după ce au studiat timp de vreo 4 luni situaţia social economică din Valea Jiului, au tras concluziile finale. Iată ce spun experţii de la MC Consulting Limited în ceea ce priveşte situaţia social-economică din Valea Jiului: "Zona Valea Jiului are probleme unice, are probleme deosebite." Domniile lor au întocmit o strategie pe 3 ani şi un program de acţiune pe primul an al perioadei următoare. Şeful echipe de specialişti al Uniunii Europene, domnul David Ford, a declarat: "Deşi au fost implantate până acum îmn Valea Jiului acţiuni de mică anvergură a lipsit şi lipseşte o acţiune cu adevărat concertată şi coordonată." Sintetic, ce recomandă specialistul european? "Recomandăm Guvernului României numirea unui ministru care să sprijine strategia de dezvoltare şi care să conducă o echipă de acţiune rapidă formată din personalităţile locale, cei mai buni experţi ai Uniunii Europene şi ai României în domeniu."

Chiar dacă subsemnatul am unele rezerve în ceea ce priveşte acest început cu o guvernare a României, Guvern român, Uniune Europeană, FMI şi Banca Mondială, trebuie să vă spun că am avut o mică sastisfacţie citind aceste concluzii. De ce? Fiindcă ele confirmă un adevăr, pe care subsemnatul în calitate de deputat de Hunedoara, cât şi alţi reprezentanţi ai vieţii economice şi sociale din Valea Jiului, le-au spus de atâta timp: "Valea Jiului reprezintă pentru România o zonă cu probleme unice, o zonă în care acţiunea rapidă de natura relansării economice trebuie impusă".

Am susţinut adeseori de la acest microfon că este nevoie de susţinerea relansării activităţii economice în sectoarele, altele decât minerit, în Valea Jiului, este vorba de susţinerea activităţii economice în minerit în ceea ce, în momentul de faţă, se află în funcţiune şi este recunoscut de toată lumea că sunt unităţi economice miniere în care activitatea trebuie să fie continuată, susţinerea investiţiilor în infrastructura şi utilităţile publice din Valea Jiului: apă, gaz metan şi alternative reale de ocupare a forţei de muncă de care s-a făcut atâta caz în diverse variante, formule şi forme de strategii şi programe pentru Valea Jiului.

Acelaşi lucru l-au solicitat, de fapt, şi trebuie s-o spunem aici clar, reprezentanţi ai Ligi sindicatelor miniere din Valea Jiului, l-a solicitat şi deţinutul politic român Miron Cosma, l-au solicitat şi-l solicită conducători ai unităţilor economice din Valea Jiului, l-au solicitat şi-l solicită reprezentanţi ai administraţiei locale din Valea Jiului. Poate la această recomandare pe care a făcut-o echipa de experţi ai Uniunii Europene ar fi cazul, chiar dacă Guvernul, ţinând cont de condiţiile de austeritate în care îşi desfăşoară activitatea, nu numeşte un ministru special pentru Valea Jiului, să formeze totuşi acea echipă de acţiune rapidă care să fie compusă din domnii miniştri care conduc sectoarele economice şi sociale din România care pot şi trebuie să se implice în Valea Jiului. Este apelul pe care logic, normal îl fac de la acest microfon.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ioan Vida Simiti, care este ultimul vorbitor. O să vă rog să vă încadraţi în cele 3 minute pe care foarte puţini le-au respectat astăzi.

Domnul Ioan Vida Simiti:

La mulţi ani, domnule preşedinte Andrei Chiliman!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Duminică, 28 noiembrie 1999, în inima Maramureşului, la Giuleşti, am luat parte la un moment comemorativ important, acela al dezvelirii bustului marelui om politic Ilie Lazăr. Caracterul exemplar al lui Ilie Lazăr ar putea fi relevat, pe câteva direcţii principale şi în acelaşi timp definitorii. Întâi de toate se cuvine să arătăm că Ilie Lazăr a fost exponentul şi produsul elitei intelectuale şi politice a românilor ardeleni, făcând parte dinspre ambii părinţi din familiile nobile ale Maramureşului şi nord-vestului Transilvaniei. Mama sa provenea din familia Ivaşcu din Apşa de Jos, iar tatăl din familei Purcăreţi, înobilată în secolul al XVI-lea. Despre aceşti ascendenţi ai familiei, Ilie Lazăr amintea: "Sunt descendentul al 7 generaţii de preoţi din istoricul Mramureş, ziditor de şcoli şi biserici." Respectând tradiţia familiei, Ilie Lazăr a fost beneficiarul unei solide formaţii intelectuale, fiind absolvent al Facultăţii de drept din Viena şi al şaselea doctor în drept al noii Universităţi româneşti înfiinţate la Cluj după Marea Unire.

O a doua direcţie de definire a personalităţii complexe a lui Ilie Lazăr provine din zona activităţii sale politice unde s-a dovedit adeptul instituirii unui nou cod al luptei politice, sub semnul fair play-ului şi al moralităţii.

Înainte de Unirea din 1918, Ilie Lazăr s-a integrat în mişcarea naţională a românilor din Ardeal, asumându-şi, în mod deschis, obiectivele acestuia. Astfel, în perioada războiului, din poziţia de ofiţer în Armata Austro-Ungariei s-a manifestat ca lider de opinie în problema naţională românească, atrăgându-şi persecuţiile ofiţerilor superiori maghiari. Activitatea lui politică şi naţională s-a cristalizat în mod definitiv în preajma şi în timpul marii uniri de la 1 Decembrie 1918 când, alături de alţi 4 delegaţi, a reprezentat Maramureşul la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, după care a însoţit la Bucureşti delegaţia ardelenilor pentru predarea actului Unirii. După 1923, când s-a stabilit la Bucureşti, şi-a continuat activitatea politică în Partidul Naţional Român şi apoi în Partidul Naţional Ţărănesc.

Însă portetul politic şi moral al celui care a fost Ilie Lazăr este cel mai bine surprins într-o scrisoare pe care Corneliu Coposu i-o trimitea la 28 noiembrie 1971. "Iubite nene Ilie, dumneata eşti o personalitate proeminentă care ai onorat în mod necontestat viaţa politică şi lupta democratică în perioada dintre cele două războaie mari, adăugând în mod strălucit la eroismul dovedit în războiul întregirii un inegalat curaj civic şi un caracter care a provocat rafale de persecuţii şi nedreptăţi, dar a impus în acelaşi timp şi un respect, chiar şi al adversarilor. Te rog, iubite nene Ilie" - încheia seniorul "...să primeşti încredinţarea înaltei mele consideraţiuni, afecţiunii mele şi admiraţiei mele".

O a treia direcţie dinspre care se poate configura destinul exemplar al lui Ilie Lazăr este cea conferită de fidelitatea şi consecvenţa idealului său politice. Ilie Lazăr a dovedit loialitate, în primul rând, faţă de Iuliu Maniu căruia, în timpul procesului PNŢ din 1947, a ţinut să-i adreseze un ultim cuvânt: "Respectuos, vă rog, domnule preşedinte, să-mi permiteţi ca ultimul cuvânt să-l adresez preşedintelui meu, Iuliu Maniu." Preşedintele completului de judecată, col.Petrescu i-a replicat: "Nici un preşedinte, ci un co-acuzat." La care Ilie Lazăr a răspuns: "Pentru mine este preşedinte, pe care aş dori să-l asigur de toată stima, dragostea, devotamentul şi loialitatea mea până la moarte."

Aceeaşi consecvenţă, în sfera propriului ideal politic şi partinic i-a oferit tăria morală pentru a traversa cu o deplină verticalitate perioada celor 18 ani de detenţie în închisorile comuniste, "din care 11 singur în celulă", după cum însuşi a mărturist.

În asemenea împrejurări, printr-o scrisoare datată 12 iulie 1951, Lia Lazăr se adresa părintelui său: "Tată dragă, aşa cum sunt Dumnezeu şi lumea, aşa eşti şi tu. Aici sau acolo nu pot şti însă dar eşti şi totuşi eu nădăzduiesc că eşti aici, căci mai ai încă de primit multe răspunsuri din lumea aceasta. Mă tem că atunci când vei citi rândurile mele ţi se va părea că prea uşor m-am gândit la o eventuală despărţire în timp şi spaţiu în lume. Durerea ta, durerea voastră este dătătoare de rod, ca orice jertfă. Să fie rodul vostru pentru voi, pentru noi şi pentru toţi aceia care aşteaptă şi au nevoie şi lasă-mă să îngenunchez cutremurată în faţa măreţiei jertfei voastre."

Parafrazând cuvintele Liei Lazăr, mă închin şi eu cu pioşenie în faţa imensei jertfe a fruntaşilor partidului nostru care, avându-i în prim plan pe Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu, au ridicat convingerile şi idealul politic naţional ţărănist la nivelul unui adevărat sens existenţial pe al cărui altar s-au arătat dispuşi să sacrifice totul, inclusiv viaţa.

Vă mulţumesc.