Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Vida Simiti şi Miron Tudor Mitrea, secretari.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, 7 decembrie, 1999 a Camerei Deputaţilor.

Prima parte este destinată intervenţiilor deputaţilor.

Domnul deputat Vasile Vetişanu.

Se pregăteşte domnul deputat Mihai Hlinschi. Este aici? Da.

Domnul Vasile Vetişanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

În intervenţia mea politică din 11 februarie 1997, în Camera Deputaţilor, la împlinirea a 50 de ani de când, sub ameninţarea baionetei sovietice şi a haidamacilor comunişti români a fost abolită monarhia în România, arătam că regele Mihai I, ca rege al românilor, născut în România, a fost silit să abdice. Urmarea a fost că tăvălugul comunist a nivelat toate conştiinţele, deformându-le treptat şi împingând neruşinarea până la prohibirea şi ponegrirea tradiţiei istorice a monarhiei în ţara noastră.

Acum, la zece ani de la răsturnarea prin revoluţie regimului comunist, ne dăm seama că în primii ani de după revoluţie, în 1990, dacă monarhia şi-ar fi reluat locul, ţara şi destinul ei ar fi fost altul în faţa întregii lumi.

Din păcate, regimul celor 7 ani săraci, regimul neocomunist iliescian, a procedat ca şi stăpânii lui de dinainte. A ajuns până la momentul ruşinos al negării cetăţeniei române a regelui Mihai şi până la refuzul de a i se permite acestuia intrarea în ţară, fiind întors de pe aeroport. În schimb, în 1990 s-a dat cale liberă minerilor, pentru ca ei, şi prin ei, prin bravurile lor săvârşite să intrăm în Europa.

Un binecunoscut personaj politic, personaj de pseudoistorie în linie ceauşistă le-a adus acestora chiar şi mulţumiri. În loc să salute un rege, a salutat şepcile minereşti.

Amintind toate acestea, simţim o durere în suflet, căci în vreme ce ţările vecine ca Bulgaria îşi primea cu onoruri regele, iar Ungaria căuta cu înfrigurare un rege pe continent, în persoana lui Otto de Habsburg, numai pentru a deveni regat, românii, slugi robite unei ideologii satanice, îşi alungau propriul rege.

Tot cu durere în suflet arăt că nici după 1996 nu s-a făcut tot ceea ce s-a acceptat să se facă pentru revenirea în ţara lui a regelui hărăzit de Dumnezeu României. S-a tergiversat mereu.

Este surprinzător să constatăm azi, în ziua de 7 decembrie 1999, că regele Mihai I nu a putut vorbi de 1 Decembrie, Ziua Naţională, în Parlamentul României, aşa cum au cerut prin semnătura lor un număr de 53 parlamentari din coaliţie.

De ce? E firesc să ne întrebăm. De ce în ciuda faptului că s-au făcut toate demersurile necesare şi Preşedinţia şi-a dat, alături de deputaţi acordul, Senatul şi Guvernul au prelungit nemotivat rezolvarea în timp util a acestei probleme. Nu cumva, chiar prin Senat îşi vântură şi îşi duc viaţa dintre acei care au reţinut din învăţăturile dascălilor lor, ori al părinţilor, că monarhia este reacţionară şi că regele e cel mai mare moşier al ţării?

Să dea Domnul, cum se spune, să greşim, dar este inexplicabil ceea ce s-a petrecut, după cum este şi inadmisibil ca într-o ţară ce, se ştie a democraţiei, şi că ei nu-i poate fi teamă de adevărul pe care istoria nu-l poate refuza, n-a putut vorbi de Ziua Naţională regele Mihai I.

Consideraţi, Majestate, că în ziua de 1 Decembrie 1999, această istorie, întemeiată numai pe adevăr, nu pe teamă, v-a invitat la tribuna Parlamentului să luaţi cuvântul de Ziua Naţională a României.

Vă mulţumesc.

O voce din stânga sălii:

A uitat când scria la "Flacăra" tot ceea ce scria!?

Domnul Vasile Vetişanu (plecând de la tribună):

Tot de rege scriam!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Hlinschi.

Se pregăteşte domnul deputat Alexandru Pereş.

Domnul Mihai Hlinschi:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Spre stupoarea mea, joi seara, la emisiunea organizată de Marius Tucă la Antena 1, cu Ion Cristoiu, Răzvan Popescu, Gheorghiu Stavrache şi Dan Ion Popescu, a intervenit telefonic şi domnul Petre Roman, susţinând că "Televiziunea Română a fost manipulată" şi spunea minciuni privitor la redarea faptelor de la 1 Decembrie 1990, la Alba Iulia, când Corneliu Coposu a fost huiduit, în timp ce-şi ţinea discursul şi când domnul Petre Roman, de la tribuna oficială s-a retras apoi în spatele domnului Ion Iliescu şi încuraja prin ridicarea mâinilor, instigându-i, râzând, pe cei care huiduiau, fiind temperat doar de domnul Ion Iliescu.

Personal, nu am fost un simpatizant al lui Corneliu Coposu, dar instigarea oamenilor, în zi de sărbătoare, împotriva unui om care-şi făcea datoria în mod corect, omagiind sărbătoarea noastră naţională, m-a revoltat profund şi consider că s-a creat un precedent cu valoare cel puţin discutabilă.

Gesturile de încurajare a huiduielilor de la Alba Iulia, de la 1 Decembre 1990 de către domnul Petre Roman, vizibile în mod public, după părea mea l-au descalificat pe acesta pentru ocuparea unor funcţii de lider politic de prim rang şi este de neînţeles cum de a putut acum domnul Petre Roman să apară în direct prin telefon, la televiziune şi să spună că "televiziunea minte", când milioane de oameni l-au văzut şi dezaprobat la acea dată.

Acum, cel puţin trebuia să tacă şi să aştepte amnezia oamenilor, în loc să mintă din nou, fără pic de ruşine. Lipsa de ruşine nu este o calitate nici în politică.

"Minciuna are picioare scurte", ceea ce este valabil şi pentru alţi politicieni.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Alexandru Pereş.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Leonăchescu, căruia-i spun "La mulţi ani!" pentru ieri.

Domnul Alexandru Pereş:

Domnule preşedinte,

Domnlor deputaţi,

După cum este cunoscut, în luna martie 1999, la Berlin, în cadrul Summit-ului european, s-a luat decizia ca toate cele 10 state candidate la Uniunea Europeană să primească sprijin comunitar într-un volum anual de 500 milioane EURO pentru o perioadă de 7 ani, respectiv între anii 2000 şi 2006.

Din această sumă, conform principiilor de alocare individuală, respectiv suprafaţa agricolă, suprafaţa arabilă, populaţia ocupată în agricultură şi altele, României îi revin anual 150,3 milioane EURO, la care se adaugă un efort bugetar naţional de încă 37,5 milioane EURO, respectiv 25% din efortul financiar comunitar, sumă care să fie utilizată în programe de investiţii specifice agriculturii, cât şi investiţiilor publice în folosul comunităţii din spaţiul rural românesc.

Conform procedurilor prevăzute de reglementările privind alocarea fondurilor pentru aceste programe, cunoscute cele sub denumirea de "Programe SAPARD", România, prin Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei trebuie ca până la data de 29 decembrie 1999 să transmită la Bruxelles forma finală a Programului naţional de agricultură şi dezvoltare rurală, ca bază a derulării ulterioare a programelor de investiţii menţionate mai sus.

După ultimele întâlniri bilaterale, atât la Bruxelles, cât şi la misiunile de evaluare din România, făcute de specialiştii Comisiei Uniunii Europene, răzbate pericolul ca finanţarea aşteptată să fie amânată, deoarece nu a fost elaborată o strategie privind dezvoltarea agriculturii, dublată de absenţa unei politici agricole naţionale corespunzătoare.

Intervenţia mea se doreşte a fi un semnal de alarmă asupra modului de derulare a pregătirilor pentru aplicarea la termen şi în condiţiile convenite în "Programul SAPARD", cunoscut fiind că responsabilii din teritoriu sunt structurile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, şi anume direcţiile generale pentru agricultură serviciile judeţene de consultanţă agricolă, instituţii în care nu şi-au făcut încă apariţia specialiştii necesari pentru elaborrea şi examinarea unui proiect şi al unui plan de afaceri.

Având în vedere că pentru investiţiile specifice agricole, titularul de proiect beneficiază de un sprijin financiar nerambursabil, în cuantum de 50% din valoarea investiţiei, pentru a asigura posibilitatea cofinanţării prin apelare la împrumuturi bancare, este absolut necesar ca, de urgenţă, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei să înceapă discuţiile cu băncile comerciale, astfel încât nici din acest punct de vedere derularea programelor SAPARD să nu fie puse sub semnul întrebării.

În încheiere, vă rog să-mi permiteţi a constata că "Programul SAPARD" se adresează unei ţări întregi, indiferent de culoarea politică a Guvernului dintr-un anumit moment, ştiut fiind că acest program are o derulare care va atinge, teoretic, 3 legislaturi: finalul actualei legislaturi, legislatura viitoare, integral, şi jumătate din cealaltă legislatură, aşa că, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să realizăm un consens politic, de sprijin al acestui program, de către toate partidele. Acest lucru se poate realiza în cadrul unei consfătuiri cu reprezentanţii tuturor forţelor politice parlamentare, pentru eliminarea sau depăşirea oricăror obstacole, scopul final fiind începerea fnanţării proiectelor din luna iulie a anului următor.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Leonăchescu.

Se pregăteşte domnul deputat Vasile Mândroviceanu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, ne obligă pe toţi să ne raportăm la valori supreme: Ţară, Naţiune, Unire.

Pe grupuri politice şi individual ne-am prezentat, şi de această dată, cu emoţia şi încărcătura sentimentală în faţa unui judecător implacabil: Istoria, cu raportul de rigoare, confruntând realizările cu promisiunile.

Mi-a fost dat să constat că şi în acest an, în Ziua Naţională, a fost sacrificat sentimentul naţional în faţa politicianismului devastator. Spectacolul de la Alba Iulia rămâne ca o expresie a dezbinării noastre, instalată suburban de ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. S-au plătit poliţe, s-au formulat reproşuri, dar s-a evidenţiat valoarea unui dicton bătrânesc: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!".

Oare Alba Iulia va deveni locul în care preşedinţii României vor fi huiduiţi? Cine a gândit şi a acţionat aşa, are ce regreta: "A semănat vânt şi a ieşit furtună". Este în asta o lecţie de comportament politic şi sper ca în noul mileniu să n-o uităm.

Am remarcat şi modul în care, la momentul aniversar, liderii politici şi creatorii de opinie s-au raportat la specificul naţional.

Nu mai este o noutate valoarea şi autenticitatea mesajului adresat Parlamentului României de către senatorul Corneliu Vadim Tudor. Cuvântarea sa a fost ascultată, pentru prima dată, într-o tăcere plină de semnificaţii. Este pentru prima dată când parlamentarii arcului guvernamental au dovedit că ştiu să recepteze informaţia venită din zona Opoziţiei.

Partidul "România Mare" a acţionat constructiv, în interes naţional, în plan parlamentar dar până acum a fost ignorat. Fără motiv, eticheta suburbană de "extremism" a fost pusă pe orice semnal care venea din partea noastră, ca şi cum o asemenea etichetare aducea avantaje ţării sau ne scăpa de impostură, trădare şi corupţie.

Am reţinut cu bucurie un semnal politic pozitiv din partea deputatului Nusfet Şaganai, delegatul Grupului parlamentar al minorităţilor, care a spus: "Declarăm cu acest prilej parlamentelor tuturor ţărilor lumii că în ţara noastră problema naţională a fost soluţionată, la cerinţele şi exigenţele existente în prezent în ţările cele mai democrate şi civilizate din lume, că în România minorităţile naţionale se simt cu adevărat la ele acasă".

Este un semn de normală percepere a realităţii, de înţelegere a problematicii tranziţiei şi de proiecţie corectă a viitorului comun.

Stranie a sunat, la acelaşi moment aniversar, în şedinţa solemnă a Parlamentului Românei, cuvântarea deputatului U.D.M.R., Dezideriu Garda, care a mai cerut ceva drepturi, care ne-a atras atenţia că lor le mai suntem datori ceva şi că faţă de unele standarde, pe care le caută singuri prin lume şi le şi reclamă pentru ei, am mai avea ceva să le dăm.

Stranie poziţie şi anacronică atitudine.

Să-i reamintim deputatului U.D.M.R. ce depturi au în Ungaria de astăzi cei 254.740 români? Că la recensământul din 1970 nici unul nu mai vorbea limba română şi că după 10 ani, brusc, o mai vorbeau doar 2.994 români?

Să-i reamintim deputatului U.D.M.R. că atunci când, în Parlamentul nostru, se cântă Imnul Naţional, colegii săi părăsesc sala? Că o minoritate naţională contribuie, alături de celelalte minorităţi şi de majoritate, la construcţia unui viitor mai bun?

Păcat că extremismul maghiar nu evoluează spre contemporaneitate, manifestând în continuare o nostalgie pentru restitutio in integrum, impusă aberant şi celorlalţi parteneri de coaliţie.

Cu gândul la aspectele negative descrise mai sus, teoretizările elitiste ale eşecului, precum şi inventarea unor principii de "naţionalism individual" atomizant, intră în zona cosmeticii politice cu care nu se mai pot ascunde realităţile cu care ne confruntăm.

Domnilor guvernanţi,

Nu mai este nevoie de justificări. Aţi ratat organizarea momentului naţional şi şansa de a ne prezenta uniţi la examenul pentru viitor!

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vasile Mândroviceanu.

Se pregăteşte domnul deputat Mihai Drecin. Este aici? Da.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Tulburările şi încercările de destabilizare a societăţii româneşti se ţin lanţ, ultimul exemplu fiind oferit de manifestările organizate de Ziua Naţională la Alba Iulia.

În spatele lor stau forţe oculte, care, din păcate, nu s-a putut sau nu s-a vrut să fie identificate. Pentru instituţiile statului care au menirea să facă această identificare, îmi permit să pun câteva întrebări ajutătoare:

1) Ce s-a întâmplat cu foştii ofiţeri politici de contrainformaţii din armată şi cu foştii ofiţeri din Direcţia Securităţii Statului? Unde sunt şi ce preocupări deosebite au în prezent?

Amintindu-ne că mulţi dintre ei nu au servit interesele României, ci pe cele ale defunctei Uniuni Sovietice şi observând că majoritatea încercărilor de destabilizare a societăţii româneşti se exercită în preajma evenimentelor legate de posibila accedere a ţării noastre în structurile euro-atlantice, se poate deduce că interesele de păstrare a ţării în sfera de influenţă rusească sunt enorme şi ele se înfăptuiesc în cea mai mare parte prin intermediul aceloraşi slugi ale Kremlinului.

Nu se poate invoca scuza necunoaşterii situaţiei acestor oameni, având în vedere faptul că ei beneficiază de servicii medicale şi de altă natură gratuite, evidenţa lor fiind ţinută până la moarte.

2) Ce s-a întâmplat cu instructorii militari ai gherilelor sud-americane, angoleze şi arabe de la poligoanele de la Măneciu Ungureni şi Mânăstirea Dealu?

3) Ce s-a întâmplat cu fondurile băneşti ale Uniunii Tineretului Comunist, Partdului Comunist Român, Uniunii Generale a Sindicatelor şi Direcţiei Securităţii Statului, imediat după decembrie 1989, cine le-a preluat şi ce destinaţie li s-a dat?

4) Cu ce se ocupă foştii agenţi de legătură, care distribuiau pensii şi ajutoare băneşti pentru emigranţii comunişti din Grecia, Chile, Spania etc., sau care transportau ajutoare frăţeşti mişcărilor comuniste din Africa de Sud, Angola, Etiopia, Guineea-Bissau, Mozambic şi Palestina, ajutoare ce constau în bani şi armament gratuit? Dar agenţii care transportau sumele considerabile, date ca ajutor partidelor comuniste din Franţa şi Italia?

Lista acestor neplăcute, pentru mulţi, înrebări, ar putea continua, dar deocamdată ar fi bine dacă s-ar găsi răspunsul celor de mai sus, mai ales că, importante nu sunt persoanele care formează masa de manevră sau comandoul care se pare că face o adevărată navetă prin ţară, multe dintre ele putând fi uşor recunoscute în diferite zone fierbinţi din localităţi diferite, ci persoanele care stau în spatele lor, le coordonează, le informează şi, mai ales, le finanţează.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Drecin.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Dărămuş. Nu este aici.

Domnul Ion Sonea. Nu este.

Domnul Nicolae Popa.

Domnul Mihai Drecin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie, domnule preşedinte, să punctez doar ideile declaraţiei mele politice de astăzi şi să înaintez tot textul doamnei la stenogramă.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, vă permit lucrul acesta.

Domnul Mihai Drecin:

Mi-am numit declaraţia mea politică de astăzi: "Nevoia dialogului româno-rus. Recurs la istorie".

Parcă istoria se repetă! Parcă oamenii politici români la vârf nu au elementare cunoştinţă de istorie contemporană! Mai exact, cu referire la evoluţia raporturilor diplomatice româno-ruse din ultimii aproximativ 80 de ani.

Între 1917-1927, relaţiile româno-ruse au fost încordate. La baza acestei stări au stat nu numai relaţiile de rudenie dintre dinastiile Romanovilor şi Hohenzolernilor, nerecunoaşterea unirii Basarabiei cu România de către Rusia, ci, mai ales, faptul că în cele două ţări "se construiau" două regimuri social-politice profund antagonice. Apropierea dintre cele două ţări vecine a venit pe filiera politicii externe europene a momentului.

Eliminarea războiului ca mijloc de rezolvare a diferendelor dintre state, definirea agresiunii şi agresorului, dezarmarea, garantarea reciprocă a frontierelor statelor din Europa au găsit U.R.S.S. şi România de aceeaşi parte a baricadei.

Nicolae Titulescu încearcă să valorifice evoluţia pozitivă a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări prin semnarea unui tratat politic cuprinzător, care să înlocuiască frica cu încrederea, să promoveze schimburile economice şi culturale. Tentativa eşuează, deoarece principiul european al securităţii colective pierde teren în favoarea "politicii blocurilor". La scurtă vreme după 1936, crizele politice regionale din 1939-1940, apoi declanşarea celui de-al doilea război mondial pulverizează experienţa titulesciană.

În cei aproape 45 de ani de comunism în România, relaţiile cu "marea vecnă de la răsărit" au avut motivaţii diferite şi au îmbrăcat forme şi mai diverse. Teoretic, ne apropia "cea mai dreaptă orânduire social-economică" pe care o construiam împreună.

În realitate era o dragoste cu forţa pe care ne-au impus-o aliaţii noştri vestici, atunci când ne-au aruncat în braţele sferei de influenţă sovietică. Pentru un deceniu jaful economic şi dictatul politic sovietic au fost interpretate ca forme "frăţeşti" ale colaborării, înţelegerii şi stimei reciproce. Momentele 1958, 1964 şi 1968 ne-au permis, treptat, să ne detaşăm de "marele prieten", să ne refacem o identitate ce cocheta cu independenţa şi suveranitatea. Totuşi, crezul politic în care au fost crescuţi liderii comunişti români nu au permis apariţia nici unei fisuri serioase în unitatea lagărului socialist. Fronda politică românească, făcută din 1958 încoace, era potolită cu comenzi de produse economice, pe care imensul spaţiu sovietic le înghiţea pe nerăsuflate, spre satisfacţia ambilor parteneri.

După 1990, între Rusia şi România parcă s-au rupt toate punţile. Nu ne mai apropiau nici noul model european de convieţuire, ca între anii 1928-1936, nici structurile social-economice şi politice iterne, aproape identice din perioada 1948-1989. Rusia se declara încă stat socialist, România afirma că s-a înscris pe drumul economiei de piaţă specific societăţii capitaliste.

După pulverizarea U.R.S.S. şi trecerea spaţiului rusesc la economia de piaţă, lideri politici români refuză deschiderea economică şi politică spre răsărit, pentru a evita eticheta de "neocomunişti". În contenciosul ruso-român apar vechi probleme ca: soarta tezaurului României, evacuat în 1917 în Rusia; Pactul Ribbentrop-Molotov. Contactele la cel mai înalt nivel lipsesc cu desăvârşire, cele la nivel de premier sunt aproape în aceeaşi situaţie, totul se reduce la discuţii la nivelul experţilor. Şi aceasta, în condiţiile în care S.U.A., marile puteri din vestul Europei, China şi Japonia, statele din vecinătatea noastră se întrec în contacte cu Rusia.

Recenta vizită la Moscova a premierului Radu Vasile, discuţiile generale şi particulare cu premierul Vladimir Putin, par să anunţe o reconsiderare a relaţiilor româno-ruse din partea Bucureştilor.

Raţiunile gestului trebuie să fie deopotrivă economice şi politice. Imensa piaţă rusească, atât de familială nouă până acum 10 ani, poate redeveni un excelent debuşeu pentru multe mărfuri româneşti. Ruşii încă şi le reamintesc.

Pe de altă parte, Rusia, după ce va depăşi convulsiile interne, inerente reaşezării politice şi economice, va redeveni o mare putere mondială. Dacă diplomaţia românească va fi în stare să refacă triunghiul Washington – Moscova – Pekin şi să se mişte cu seriozitate şi cu mai multă uşurinţă în perimetrul său, integrarea noastră euro-atlantică se va face mai uşor şi mai temeinic.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Popa.

Se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja. A venit? N-a venit.

Domnul deputat Tănase Tăvală.

Domnul Nicolae Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ca să poţi povesti despre sărbătoarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1999, în mod obligatoriu trebuia să fi participat la acest eveniment, şi nu să emiţi propuneri şi păreri, urmărind nişte imagini prezentate la televizor. Cred că numai cei care au umblat prin mulţime şi au stat de vorbă cu oamenii pot trage o concluzie despre starea lor de spirit.

Un exemplu în acest sens este chiar desfăşurarea unei discuţii între liderul partidului nostru şi o femeie prezentă la sărbătoarea Marii Uniri, unde, după un dialog convenţional a spus cu îngrijorare că nu ştie cât va mai suporta frigul din apartament şi ca ea cred că mai erau mii de oameni pe Platoul Marii Uniri.

Aceasta era starea de spirit a populaţiei prezentă la Alba Iulia.

La Alba Iulia a fost, trebuie s-o recunoaştem cinstit, ecoul prelungit al nedreptăţii sociale în care sărăcia, domnilor, nu mai este floare de leac, ci un element distrugător de destine.

Oare câţi dintre noi ne-am pus în situaţia miilor de prezenţi la Alba Iulia, şomeri, pensionari înfometaţi şi îngrijoraţi pentru ziua de mâine, oameni înlăturaţi din funcţii prin reduceri de scheme, oameni fără un loc de muncă şi, cum s-a putut vedea, majoritate dintre ei tineri.

Pe feţele lor am citit o singură uriaşă întrebare: "Încotro?", acst "Încotro?" semnificând dramatismul şi tragedia vârstelor în derivă. Deasupra lor, domnilor, am desluşit cea mai extraordinară pancartă care, pe un fundal de pânză albă, avea următorul înscris în negru: "Emile! Tu pe cine mai reprezinţi?"

Este zguduitoare clipa demnităţii comune, călcată în picioare.

De aici s-ar putea trage concluzia extraordinară că la Alba Iulia trebuie să venim cu mic, cu mare, ca cetăţeni simpli ai aceleiaşi patrii, ce-şi sărbătoreşte Ziua Naţională, ceea ce presupune că intrarea în cetatea sfântă a Marii Uniri trebuie să se facă doar cu falduri tricolore deschise în inimi şi deasupra trupului fiecăruia.

Nu au ce căuta, domnilor, indiferent ce partid reprezintă, pancarte şi alte sloganuri de partid. De aceea, Grupul nostru de deputaţi independenţi va solicita Biroului Permanent şi Guvernului un act normativ care să interzică orice manifestări politice la sărbătorile naţionale ale poporului român.

Este foarte important ca prezenţa la Alba Iulia să se facă sub forma unui prelerinaj, "de la vlădică până la opincă", cum spune cronicarul.

Este extraordinar exemplul slujitorilor credinţelor româneşti, cea ortodoxă şi greco-catolică care încă o dată şi-au dat mâna şi, totodată, au lansat un semnal că există o toleranţă şi că, indiferent de religie, trecând peste orice resentimente, cunosc valoarea cuvintelor: "Unire" şi "Unitate".

Drama noastră este că la aceste zile naţionale răbufnesc rivalităţile politice. Ceea ce s-a întâmplat este regretabil.

Tricolorul este singurul nostru certificat, singurul însemn cu care să ne prezentăm la Ziua Naţională.

Totuşi, indiferent de manifestările şi agresivitatea afişată, poate, de unii şi de alţii, Preşedintele ţării avea datoria morală să aştepte şi să se adreseze unei ţări ce aştepta mesajul lui şi nu să se lase intimidat de nişte pancarte sau huiduieli, uneori fireşti.

La Alba Iulia s-a dat un semnal clar că actuala putere nu se mai bucură de simpatie şi că starea de nemulţumire este justificată, ceea ce ar trebui să dea de gândit măcar în ceasul al doisprezecelea actualei puteri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Gavra (din sală):

Nu am prea înţeles nimic, dar a fost bine...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Tănase Tăvală.

Se pregăteşte domnul deputat Alexandru Stănescu.

Domnul Tănase Tăvală:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În 1 Decembrie 1999, s-au împlinit 81 de ani de când românii din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş au hotărât prin cei 1.228 de împuterniciţi prin mandat electoral sau cu titlul de drept, dintre care 281 au fost bănăţeni, să se unească cu ţara-mamă, cu România.

Idealul unităţii naţionale a străbătut epoci şi a însufleţit pe românii din toate laturile gliei strămoşeşti. Înfăptuirea României întregite a inclus contribuţia românilor, la care s-a alăturt cea a naţionalităţilor conlocuitoare.

Important şi de reţinut este faptul că în actul de convocare pentru Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembre 1918 s-a insistat să participe nu numai delegaţii oficiali, ci "însuşi poporul românesc, în număr vrednic de cauza mare şi sfântă".

Acest lucru s-a realizat. Au participat peste 100.000 de ţărani, intelectuali şi meseriaşi din satele şi oraşele aparţinând ţinuturilor româneşti de peste Carpaţi.

Adunarea naţională de la Alba Iulia, ţinută sub preşedinţia lui Gheorghe Pop de Băseşti a dat glas aşteptării de veacuri a românilor, ea a votat în unanimitate, cu uriaşă însufleţire, Unirea Transilvaniei cu România, hotărând totodată ca în ţara întregită să se acorde aceleaşi drepturi tuturor naţionalităţilor conlocuitoare.

Înţelepciunea, profunzimea, onestitatea, crezul, fermitatea şi buna credinţă, atribute pregnante ale personalităţilor care au pregătit actul Unirii, s-au dovedit a fi însuşiri de fond, de dorit să fie întâlnite şi astăzi la persoanele implicate în activităţile socio-politice.

În pregătirea şi înfăptuirea Unirii celei mari, contribuţia bisericilor româneşti surori - ortodoxă şi greco-catolică - a atârnat mult. Episcopii Miron Cristea din Caransebeş şi Iuliu Hossu din Cluj–Gherla s-au adresat Consiliului Naţional Român, subliniind că: "Orice popor are dreptul să dispună liber asupra soartei sale". Ei s-au îmbrăţişat, în faţa mulţimii, mărturisind că: "aşa cum împreună dovedesc frăţietate, la fel trebuie să fie, de-a pururea, uniţi între ei ca fraţii, toţi românii".

Dintre personalităţile politice participante la actul Unirii, s-au distins Vasile Goldiş, Valeriu Branişte, episcopul Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Vaida Voevod, Iosif Jumanca, ca şi, cu deosebire, marele om politic Iuliu Maniu. În fiinţa acestora a fost întruchipată voinţa de unitate politică şi spirituală, de libertate naţională şi de dreptate socială a românilor, adânc implantate în cugetul şi în aspiraţiile lor. Mă limitez la aceste succinte trimiteri la gloriosul moment istoric al Unirii tuturor românilor într-o Românie întregită, într-un stat naţional unitar, din 1 Decembrie 1918, pentru a nuanţa diferenţa dintre percepţia valorilor fundamentale pentru români. Ele trebuie constant cultivate şi apărate de către fiecare generaţie, pe parcursul etapelor istorice.

Aniversarea a 81 de ani de la Marea Unire, putea fi sărbătorită cu decenţă şi demnitate, în cultul respectului pentru valoarea şi permanenţa principiilor democratice. Ar fi fost o ocazie publică de a ne dovedi puterea de ieşire din cotidian, cu neajunsurile şi grijile cunoscute, pentru a cinsti momentul festiv naţional de la Alba-Iulia. Din nefericire, momentul festiv a fost deturnat de către provocatorii bine instruiţi, sub egida partidelor de stânga – PDSR, Partidul România Mare, PUNR şi PNR, aflate în opoziţie (Rumoare în partea stângă a sălii.), trădându-şi faţa hâdă şi structura impregnată de seva urii deversate prin huiduieli şi fluierături, în momentele cele mai solemne ale festivităţilor, în timpul oficierii Te Deum-lui şi ceremoniei de depunere a jurământului de către cei peste 1.000 de militari în termen.

Manifestările au fost orchestrate ostentativ contra instituţiei prezidenţiale. Huliganii stăpâniţi de patimi nu au ţinut seama de semnificaţia Zilei Naţionale, relativându-i valoarea şi sfidând preţuirea concetăţenilor noştri pentru cele două instituţii fundamentale ale statului: biserica şi armata. Regizarea, momentul şi locul manifestării huliganice sunt de nejustificat, sunt de condamnat. (Rumoare în partea stângă a sălii.)

Ce credit se poate acorda partidelor ce uzează de asemenea metode, în stări de solemnitate şi de înălţare sufletească?! Ce identitate ne vom conserva, în structurile europene, în care dorim să ne integrăm, dacă preocuparea partidelor de stânga este doar câştigul electoral şi înşelarea opiniei publice? Una-i spusa, alta-i fapta! Până când? (Proteste în partea stângă a sălii.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Alexandru Stănescu. Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu.

Domnii Petru Şteolea şi Valeriu Tabără (din sală):

Replică!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

La intervenţiile acestea, nu se dau replici. (Rumoare în partea stângă a sălii.)

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Dar palme se pot da?!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Cine e înscris la cuvânt poate să dea replici, eventual, în cuvântul respectiv, şi atât, respectând cele 3 minute. De altfel, vă rog să le respectaţi, pentru că mai sunt o mulţime de colegi care doresc să vorbească.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Alexandru Octavi Stănescu:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş dori să vă reţin atenţia cu câteva aspecte legate de siderurgia românească în faţa secolului XXI, în sfera imaginii unui progres sau a destiinţării.

Siderurgia din România care într-un trecut nu prea îndepărtat a atins o producţie de 14,4 milioane tone de oţel, cu o prezenţă, pe piaţa mondială, de 3,2 milioane de tone exportat, a constituit şi constituie una din priorităţile de "interes" ale Comunităţii Europene. Acest "interes" rezultă din puterea de a rezista noilor condiţii de largă deschidere proclamate ca principiu de bază al noii orientări politice a României, handicapul competiţional dintre o siderurgie prioritar extensivă şi una total intensivă, temporizarea dezvoltării unor germeni de realizare a unei siderurgii de produse fine, la care atât dotarea, cât şi specificul tehnologiilor impuneau abordări noi, piaţa internă de oţel nemaiputând prelua oferta siderurgiei naţionale, liberalizarea relativ rapidă a im-puturilor, sub presiune externă, existenţa unor investiţii nefinalizate, cu consecinţe în decapitalizarea producătorilor.

Tot "sprijinul metodologic" al Comunităţii Europene, începând din '90 încoace, nu a dus la rezolvarea problemelor mari ale siderurgiei, în contextul economiei româneşti. Este greu de admis că specialiştii Comunităţii Europene, veniţi pentru a ne sprijini, nu au prognozat căderea dramatică a pieţii interne, în contrast cu studiul Băncii Mondiale - SOFRIDE, nu au susţinut că restructurarea unui subsistem economic naţional este productivă a se face numai în contextul restructurării economiei în ansamblul său, nu au cunoscut că o siderurgie nu poate fi eficientă în condiţiile unei industrii interne neeficiente, în condiţiile unei dezvoltări armonioase, putându-se face doar în cadrul unei economii cu sectoarele de bază echilibrate. Şi, totuşi, "experimentul" a fost declanşat! O ţară care a dispus de o bază tehnico-materială adecvată unei activităţi siderurgice a fost supusă decapitării, pentru obiective hilare - ale unei aşa-zise dezvoltări, în care capacitatea de penetrare pe piaţa de valori mondială prezintă, chiar şi teoretic, şanse mici de reuşită. Se face un puternic lobby, de către cercuri interesate în slăbirea sectorului siderurgic din România, pedalându-se pe faptul că această industrie este caducă, fără rost, în economia românească, inoculându-se ideea că aceasta formează o altă gaură neagră care, prin producţia ridicată de oţel, ar contribui la situaţia precară economico-financiară a României, neţinându-se cont de ansamblul mediului economic în care aceasta acţionează.

O poziţie deosebit de nocivă a unor persoane cu puteri de decizie temporare este aceea de a demonstra că nu mai avem piaţă pentru aşa ceva şi, evident, industria siderurgică trebuie să se restrângă. Câteva argumente contra: concurenţa acerbă pe piaţa internaţională, cu trei axiome: piaţa nu este un dat pe viaţă, rămânerea pe piaţă este condiţionată de calitate, termen şi preţ, costurile revenirii pe o piaţă sunt mult mai mari decât penetrarea pe o piaţă nouă. Procedând astfel, se face jocul concurenţilor, în dauna intereselor naţionale, fără măsuri de salvgardare. Şi iată un exemplu: se propune primului-ministru Radu Vasile cooperarea cu ţările CEFTA şi Uniunii Europene, pentru crearea complementarităţii şi evitarea investiţiilor paralele, fără ca aceste subiecte să fie menţionate în documentele celor două organisme, cu atât mai revoltător fiind faptul că autorii cunosc bine gândirea şi modul de acţiune al celorlalte ţări concurente. Propunerea este aprobată. Se continuă politica impusă de necompetitivitate şi falimentare forţată a economiei, în general, şi a siderurgiei, în special, prin preţuri şi tarife mari la energie electrică, termică şi gaze naturale, servicii de transport, prin lipsa unei protecţii pertinente a producătorului intern, promovându-se, cu efect devastator, suprataxe la importurile de materii prime, în paralel cu eliminarea taxelor la semifabricate şi produse, lichidări sub masca restructurării, chiar şi a capacităţii de mobilizare, în dispreţ pentru siderurgia şi siguranţa naţională, privatizări ca un scop în sine, schimbând proprietarul, fără a rezolva nimic, elaborarea unor strategii în spatele uşilor închise, fără analize de detaliu, cu cei ce simt pulsul diverselor sectoare şi exemplele pot continua. Toate acestea într-un uluitor contrast cu politica mondială a ţărilor industrializate: o dinaimică accentuată a consumului aparent de laminate, cu un puternic suport în actul de modernizare şi restructurare, în exportul şi dinamica producţiei de oţel, susţinerea caracterului strategic şi păstrarea competitivităţii produselor siderurgice şi nu în ultimul rând implicarea executivelor sau legislativelor naţionale şi comunitare, în crearea unor facilităţi adecvate.

În sinteză, nu este greu de descifrat faptul că se duce o politică concertată, din exterior şi din interior, pentru blocarea conştientă a punerii în aplicare a strategiei domeniului, vezi programele PSAL şi RICOP, abandonarea finalizării unor investiţii în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari, în dorinţa lichidării, cu orice preţ, în detrimentul modernizărilor pentru eficientizarea fluxurilor tehnologice, scăderea nivelului de accesibilitate pe piaţa mondială şi diminuarea majoră a contribuţiei siderurgiei în producţia industrială care, astăzi, reprezintă 4o%, şi în activitatea de export, cu o susţinere de 20% astăzi. De asemenea, scăderea sensibilă a aportului la soldul balanţei comerciale, cu o contribuţie pozitivă astăzi.

Domnilor guvernanţi,

Cum pot fi catalogate toate cele de mai sus, în comparaţie cu strategia naţională de dezvoltare durabilă, recent promovată, altfel decât demagogie, incompetenţă, amatorism, obedienţă faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, la formulele impuse de politica de globalizare mondială, pentru noi având statutul de translatare spre zona ţărilor slab dezvoltate, nepăsare privind interesele naţionale, derobare de răspundere pentru catastrofa în care aţi împins ţara şi, nu în ultimul rând, puneţi-vă întrebarea firească: are România forţa financiară necesară renunţării la baza industrială existentă şi construirea uneia noi, dacă aceasta ne va mai fi permis?

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamna deputat Paula Ivănescu. Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Vasilescu. Este aici sau e plecat? Deci domnul deputat Anghel Stanciu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu este pentru prima oară când o să aduc în discuţie soarta oamenilor şi faptul că noi ar trebui să ne gândim, indiferent că suntem din majoritate sau din opoziţie, să ne gândim, mai întâi, la echilibrul social, ca bază a coeziunii sociale, astfel încât să realizăm coeziunea naţională şi niciodată, de 1 Decembrie sau în oricare altă zi a anului, să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat anul acesta.

Dacă înainte de Revoluţia din 1989 traiectul vieţii unei persoane era cunoscut din născare - învăţai ceva carte, din casa în care îţi întemeiai familia mergeai la cimitir, din slujba deţinută ieşeai la pensie, făceai şi creşteai până la 5 copii - nu acelaşi lucru se poate spune şi în actuala formă de organizare a societăţii. Foarte mulţi dintre noi se adaptează cu greu evoluţiei în democraţie, pentru că se suprapun construcţiei democratice toate neplăcerile transferării economiei centralizate în economie de piaţă eficientă şi performantă.

Majoritatea populaţiei, atinsă de sărăcie, şomaj, de lipsa iniţiativei private, are tentaţia să pună toate aceste nenorociri pe seama democraţiei, ceea ce este un lucru complet fals. Democraţia înseamnă libertatea individului, înseamnă alegeri libere, înseamnă respectul legii, înseamnă drepturi şi şanse egale pentru toată lumea.

Performanţele economice şi sociale ale naţiunii depind, în egală măsură, de guvernanţi şi de simplul cetăţean, cu condiţia să ne asumăm drepturile şi responsabilităţile, să cunoaştem şi să respectăm cu stricteţe legile ţării.

Trecând de la consideraţii generale la oglinda vieţii românilor din pragul de mileniu, constatăm că între teorie şi practică este o distanţă ca de la cer la pământ: oamenii o duc rău, în marea lor parte, veniturile unei familii se consumă în special pentru alimente, abandonul educaţional capătă proporţii alarmante, bătrânii mor din lipsa medicamentelor, tinerii îşi caută viitorul peste hotare, cuplurile nu mai aduc pe lume copii, locurile de muncă sunt din ce în ce mai rare şi mai prost plătite. Văzând acest tablou sumbru şi descurajator, te întrebi: oare suntem un popor uitat de Dumnezeu?! Nu, nu suntem uitaţi de Dumnezeu, numai că acesta nu ne-a dat mintea pe care trebuie s-o folosim în beneficiul nostru şi al celor de lângă noi.

Dacă treburile din ţara aceasta au mers atât de rău, în România ultimilor 10 ani, aceasta se datorează faptului că toţi guvernanţii, politicul, în general, mass-media, au pus accentul numai şi numai pe economic, pe reforma economică, pe finanţe, pe restructurări, ceea ce a fost şi este o mare greşeală. Cu excepţia unei perioade destul de scurte, dintre anii 1990 şi 1991, nimeni nu s-a mai gândit la oameni, la nevoile lor, la carierele lor, şi aceasta s-a văzut din evoluţia socială a societăţii. Cine poate să-şi închipuie că tranziţia, reforma economică se pot realiza fără oameni sănătoşi şi educaţi se înşeală amarnic!

În aceste zile, societatea îşi cere drepturile, prin ample mişcări de stradă. Sindicatele răbufnesc în toate colţurile ţării, studenţii au stat în stradă, copiii orfani îşi strigă durerea unui destin frânt, pensionarii au ieşit din rezerva omului de bun simţ, învăţat să sufere şi să rabde o viaţă întreagă, şi îşi cer dreptul la medicaţie, tot în stradă. Totul în stradă! De ce: pentru că societatea are nevoie de echilibru social. Şi dacă guvernanţii, politicienii de toate culorile vor rămâne surzi şi orbi, haosul se va instala în România.

Viitorul unei ţări, coeziunea naţională se pot realiza numai prin construcţia coeziunii sociale, care trebuie să stabilească echilibrul social, egalitatea de şanse, justiţia socială, solidaritatea faţă de cel aflat în dificultate. Trebuie să ne gândim, cu toţii şi chiar să şi simţim că o Românie modernă şi prosperă se poate construi numai cu oameni cultivaţi, sănătoşi şi liberi.

Deci, domnilor colegi, indiferent în ce parte a spectrului politic am fi, să ne gândim, mai întâi, la oameni.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Anghel Stanciu. Se pregăteşte domnul deputat Petru Şteolea.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Protestul corpului profesoral din universităţile României ne determină astăzi să formulăm, de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor, prezenta scrisoare deschisă adresată domnilor: prof.univ.dr.Emil Constantinescu, preşedintele României, prof.univ.dr.Petre Roman, preşedintele Senatului, prof.univ.dr.Radu Vasile, prim-ministru, prof.univ.dr.Andrei Marga, ministrul educaţiei naţionale.

Stimaţi colegi,

Fiecare dintre noi, cei de la catedră, am sperat, indiferent de apartenenţa politică, că prezenţa în fruntea ţării a unor colegi de ai noştri va determina impunerea rigorii ştiinţifice în respectarea căilor de ieşire a ţării din criza social-economică şi chiar morală.

Am sperat, stimaţi colegi, că, schimbând catedra cu înaltele pupitre de comandă ale societăţii româneşti, veţi impune în practică sintagma "învăţământul este prioritate naţională", nu ca o prevedere imperativă a Legii învăţământului, ci ca o convingere profundă a propriei dumneavoastră conştiinţe că, fără educaţie şi instrucţie, temelia oricărei societăţi, indiferent de eticheta ideologică, va fi şubredă, instabilă şi fără perspective durabile.

Abandonarea cunoaşterii, ca pârghie şi proces a evoluţiei noastre, promovarea efemerului, prin inversarea valorilor perene ale stratificării societăţii, bazate pe competenţă reală, duc clar la involuţie, pe care suntem convinşi că nu doriţi să o promovaţi, dar, practic, o implementaţi prin desprinderea de realitatea concretă a societăţii româneşti. Aţi abandonat raţiunea, de dragul unei tentaţii trecătoare – puterea. Or, stimaţi colegi, puterea adevărată, care v-a propulsat în jilţurile puterii, a fost prestigiul pe care l-aţi câştigat la catedră, pe care, acum, cu profund regret constatăm, aţi abandonat-o. A-i scoate în stradă pe colegii dumneavoastră, profesori universitari – circa 7.500, ce reprezintă 0,04% din populaţia României, formatorii adevăratei elite a ţări, prin refuzul plăţii unor salarii, şi aşa indecent de mici, de circa 2,3 milioane, constituie, efectiv, stimaţi colegi aflaţi vremelnic la timona României, o impardonabilă insultă adusă inteligenţei acestui popor.

400 de miliarde, faţă de miliardele furate sau strecurate în buzunarele unor neica nimeni, cocoţaţi, prin coterii şi linguşeli, în funcţii, prin disfuncţii de comportament şi moralitate, reprezintă nimicul pentru care colegii noştri, întru ruşinea noastră, stau cu pancardele în faţa Guvernului, spre a le cerşi.

Este drept, corect şi cinstit, domnilor profesori formatori ai României de mâine, să facem, prin diferenţa noastră politică, din colegii noştri, o masă amorfă de cerşetori?! Răspunsul, şi sunt convins că sunt în asentimentul domniilor voastre, este categoric nu. Este şi motivaţia acestei scrisori deschise, prin care vă solicităm imperativ să stopaţi de urgenţă acest spectacol degradant al prezenţei în stradă a profesorilor universitari care solicită plata unor drepturi legale, ele însele degradante, vizavi de salariile directorilor de regii, pe care tot ei i-au şcolit, spre a se evita, dacă mai este posibil, degradarea accentuată a statutului social al dăscălimii române.

Cu speranţa şi încrederea că sunteţi încă aceiaşi împătimiţi susţinători ai rolului prioritar al educaţiei şi instrucţiei în reformarea societăţii româneşti şi veţi acţiona în consecinţă, vă asigurăm de alesele noastre sentimente.

Prof.univ.dr.ing. Anghel Stanciu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mihail Nică (din sală):

Îmi pare bine de cunoştinţă!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Şteolea. Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Dărămuş.

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Poziţia mea de astăzi are un titlu: "Criza şi grija pentru imaginea externă a României". Este vorba de acea grijă care se manifestă în ultima perioadă şi capătă valenţe accentuate de a prezenta România ca ţară a rasismului, a intoleranţei, a discriminării etnice, a copiilor handicapaţi şi maltrataţi.

Zilele trecute, mai precis în data de 26, vineri 26 noiembrie a.c., pe programul canalului "Arte" al Televiziunii franceze, a fost emis şi redat un film numit "Punctul", al cărui obiect principal este imaginea modului în care, în mod discriminatoriu, în mod rasist, este tratată minoritatea romă în România.

Fără îndoială, redarea acestui film, realizarea acestui film, după părerea mea, se situează pe o linie de continuitate, vezi "Fratele trădat", emis pe canalul TV-5 Europa, imaginea copiilor handicapaţi şi maltrataţi emisă pe programul TF-1 al Televiziunii franceze înaintea vizitei preşedintelui României în această ţară ş.a.m.d. Dar acţiunea şi dialogul acestui film realizat, spun, de o echipă în integralitate franceză, sunt următoarele: subiectul – viaţa unei familii de refugiaţi romi care trăieşte în Franţa, motivaţia – discriminarea etnică şi epurarea etnică la care este supusă aceasta în România. Secvenţe şi dialog: noi, romii nu avem nici un drept în România; la aplicarea Legii nr.18/1991, noi am fost total discriminaţi: cu toate că am fost principala forţă de muncă în CAP, nu am primit pământ; nu avem case; acţiunea organelor de ordine publică din România este discriminatoriu îndreptată împotriva noastră, "întotdeauna pe noi ne ridică!"; rasismul este vechi, el vine din perioada când romii erau consideraţi sclavi sau, mă rog, altă formă în care ei erau consideraţi persoane de categoria a doua. De la Kogălniceanu încoace, ideea şi modul în care este tratat cetăţeanul de etnie romă în România, este cam acelaşi: ideea că este un sclav nu a dispărut; la justiţie nu putem apela, apelăm la justiţia obştii, fiindcă, dacă ajungem în justiţie, judecătorii ne iau toţi banii.

Toată această desfăşurare a filmului se face pe un fond de imagine dezolant, pe un fond de ploaie bacoviană, pe un fond în care trenuri supraaglomerate, în care ţiganii sunt alungaţi de către conductori şi trenul se opreşte şi este supus controlului organelor de ordine şi cu măsurile de rigoare, trecerea la punctul de frontieră, în care nu este nici o problemă în a-l trece dacă cotizezi cu o anumită sumă de bani la cei care asigură poliţia de frontieră, controlul poliţiei de frontieră ş.a.m.d.

Mă întreb şi ne întrebăm dacă nu este cazul ca, la aceste acţiuni de denigrare, de prezentare a unei imagini denaturate a ceea ce înseamnă climatul interetnic în România nu este cazul ca Guvernul României să reacţioneze. Poate este cazul ca Ministerul Afacerilor Externe să ceară nişte explicaţii de la Ambasada franceză din Bucureşti, de la Ministerul Afacerilor Externe al Franţei, fiindcă a prezenta permanent, ...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit 3 minute!

Domnul Petru Şteolea:

...inclusiv începând de la Consiliul Europei, a prezenta România ca o ţară a proliferării acţiunilor xenofobe, a acţiunilor discriminatorii de natură etnică, a acţiunii în care o anumită parte a populaţiei este lipsită de drepturi este un lucru negativ.

După părerea mea, este o urgenţă ca, spre o imagine nu deformată, nu în ideea cosmetizării acesteia, Ministerul Afacerilor Externe al României şi Guvernul României să acţioneze. Lansez, totodată, un apel acelor televiziuni care au prezentat filmul "Fratele trădat" să se aplece asupra faptului că poate este cazul ca şi acest film să fie dat opiniei publice din România, spre o bună informare, de această dată, internă.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Nicolae Dărămuş. Se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja.

Domnul Nicolae Octavian Dărămuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi parlamentari,

După mineriadele şi grevele minerilor de la începutul anului, după grevele muncitorilor de la marile uzine braşovene Roman şi Tractorul, de la Petrotub – Roman şi Tepro – Iaşi, greve cât de cât normale într-o economie de piaţă, au urmat, în România, o serie de greve cu totul speciale şi originale, în acelaşi timp, ceea ce arată, încă o dată, marea inventivitate a românilor, în general, dar şi marile nemulţumiri ale oamenilor faţă de condiţiile de viaţă actuale, în totală contradicţie cu promisiunile făcute de actuala putere, şi în special de CDR, înaintea alegerilor din 1996. Astfel, au urmat grevele elevilor de liceu, ale studenţilor, ale vameşilor, grevele oamenilor din finanţe etc., culminând cu greva, în premieră mondială, greva copiilor de grădiniţă. Şi pentru ca spectrul să fie complet, iată că s-a mai inventat, din necesitate, un nou tip de grevă: greva patronilor sau, cum o numesc aceştia, "greva fiscală". Dar despre ce este vorba: în oraşul Alba-Iulia, sub patronajul Camerei de Comerţ şi Industrie Alba, a avut loc o şedinţă a principalului acţionar de la întreprinderile private din judeţul Alba şi, reţineţi, cei mai mulţi fac sau au făcut parte din partidele de la putere - PNŢCD, PNL, PD, unde s-a discutat aplicarea unor acte normative care afectează grav activitatea operatorilor economici şi, de asemenea, s-au exprimat opinii, puncte de vedere, propuneri şi măsuri pentru îmbunătăţirea vieţii economico-sociale a firmelor, patronilor şi angajaţilor acestora.

Din materialele prezentate de Camera de Comerţ şi Industrie Alba, precum şi în urma discuţiilor purtate, s-a ajuns la concluzia că actele normative din România care operează asupra agenţilor economici creează obligaţii de plată din impozite, taxe, fonduri speciale ş.a.m.d., la un volum foarte mare, atingând 75 – 76% din cifra de afaceri, ceea ce duce la reducerea fondurilor circulante, la scăderea şi lichidarea afacerilor operatorilor economici şi, în cele din urmă, la falimentul acestora. Acest fenomen acţionează în mod deosebit asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, procesul de dispariţie al acestora continuînd cu o şi mai mare intensitate în prezent.

În consecinţă, cei prezenţi au hotărât declanşarea unei greve fiscale, respectiv neplata către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale a sumelor datorate conform actelor normative în vigoare, respectiv impozite, taxe, contribuţii la fondurile speciale ş.a.m.d., începând cu 1 decembrie 1999, făcându-se o chemare la solidaritate către toţi patronii din judeţ şi din ţară. Chiar dacă nu aprob în totalitate acest lucru, personal consider o astfel de manifestare ca un fenomen foarte grav, iar greva fiscală declanşată este un protest major, aici nemaiputându-se vorbi de manipulare, ca şi în cazul elevilor de liceu, copiilor de grădiniţă şi chiar al muncitorilor, şi că, într-adevăr, lucrurile au fost aduse în România într-o stare nesuportabilă.

Distrugerea marilor uzine şi a industriei româneşti, în general, este un proces normal, din punctul de vedere al actualei puteri, şi anume distrugerea muncitorimii, "clasa" conducătoare din regimul comunist, dar distrugerea viitorului biologic al naţiunii, aici mă refer la copii de grădiniţă, elevi, studenţi, este un lucru de neadmis.

Chiar dacă nu era momentul şi subliniez încă o dată, nu era momentul, la Alba Iulia, preşedintele Constantinescu nu a fost fluierat chiar degeaba. Aşa nu se mai poate!

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Traian Rânja, se pregăteşte domnul deputat Marian Sârbu. Este aici? Domnul deputat Şerban Mihăilescu este? Bun.

Domnul Traian-Neculaie Rânja:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna viitoare, România va fi invitată oficial să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Acest lucru este de acum o certitudine sub rezerva că în politică, până la urmă, nimic nu este cert.

Opţiunea comunităţii pare însă irevocabilă, iar de acum încolo, mingea este în terenul nostru. Indiscutabil, este un succes major al actualei guvernări şi spun aceasta convins fiind că vor exista în rândurile Opoziţiei destui care să conteste această apreciere. Cred însă că nu spiritul de contestare, ci, din contră, spiritul de construcţie ar trebui să caracterizeze demersul nostru de acum încolo.

Eu unul consider că ar fi absurd ca noi, actuala majoritate, să nu recunoaştem că opţiunea pro-europeană a fost şi este împărtăşită şi de către Opoziţie, iar în legislatura trecută s-au făcut paşi în acest sens, din păcate nu suficienţi şi mai ales nu suficient de hotărâţi. Nu pot să nu apreciez faptul că principalul partid de Opoziţie a avut o atitudine constructivă în chestiunea Legii privind statutul funcţionarului public, ca de altfel, până la urmă, şi în cazul iniţiativei Verheugen.

Nu putem vorbi însă de un consens asupra dosarului integrării şi probabil că diviziuni vor exista, pentru că ne despart destule în domeniul politicii interne, mai ales în domeniul promovării politicii de reformă economică, însă consider absolut necesară iniţierea, sau, dacă doriţi, continuarea dialogului între forţele politice care doresc sincer integrarea europeană a României, indiferent dacă se găsesc la putere sau în opoziţie.

Consider că din punctul de vedere al majorităţii şi al Guvernului ca instituţie, această deschidere există şi aşteptăm o atitudine consecventă din partea Partidului Democraţiei Sociale şi a altor partide din opoziţie. Aceia dintre noi care vor sabota dialogul, vor purta responsabilitatea slăbirii poziţiei României la masa negocierilor pentru că ştim cu toţii, greul abia acum începe.

Dosarul agricol nu va fi deloc simplu şi va trebui să protejăm interesul agricultorilor noştri în perspectiva intrării pe piaţa europeană, iar pentru aceasta trebuie să aplicăm urgent programe de restructurare şi modernizare a agriculturii, pentru că altfel nici măcar nu putem începe negocierile la acest capitol. Dificil va fi şi dosarul industrial. Din nou, discuţiile de substanţă vor începe doar după finalizarea procesului de restructurare şi privatizare a societăţilor comerciale.

Nu trebuie să ne facem prea mari iluzii, nu vom rezista nici 5 minute pe piaţa unică europeană, dacă nu vom promova competitivitatea în industrie, iar partizanii subvenţiilor de la stat au luat probabil notă de regimul total diferit al subvenţiilor practicate în economia europeană. Nu poţi atinge un obiectiv, mergând în direcţia opusă. Am putea găsi probleme suficient de dificile şi din păcate mai puţin cunoscute de către opinia publică în dosarul mediului sau în acela al protecţiei consumatorului, ca să dau doar două exemple de domenii în vogă în Uniunea Europeană. Am lăsat la urmă problema macroeconomică, indicii de deficit bugetar, inflaţie sau fluctuaţiile monedei naţionale.

Sigur că intrarea noastră în Uniune nu va avea loc foarte curând, însă ar fi o mare greşeală să credem că avem timp.

Politica noastră europeană trebuie să devină din acest moment mult mai fermă şi aş spune mai grăbită, iar pentru aceasta trebuie să grăbim reforma şi să pregătim populaţia pentru anul ce va urma, în primul rând să o pregătim pentru competiţie.

Sunt convins că summitul de la Helsinki se va finaliza cu un rezultat pozitiv pentru România, nu doar din perspectiva relaţiilor sale cu Uniunea Europeană, ci şi în planul politicii interne de partid. Vom sărbători cred, în curând, nu doar sfârşitul mileniului, ci şi sfârşitul marilor ipocrizii de oriunde ar veni ele.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Şerban Mihăilescu şi se pregăteşte domnul deputat Baciu, nu este, domnul deputat Andrei Gheorghe este? Domnul deputat Ştefan Baban este? Bun.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Declaraţie legată de greva generală de la calea ferată.

Este un fapt evident că greva generală la calea ferată, organizată de Convenţia naţională Solidaritatea, la care s-au raliat şi alte sindicate independente ale lucrătorilor feroviari şi care afectează numeroase domenii ale activităţii economice, are o determinare obiectivă ce rezidă, în primul rând, în starea de sărăcire tot mai accentuată a unor mari categorii ale populaţiei, în lipsa de speranţă şi de viitor ce a cuprins majoritatea poporului român.

Sunt încă de notorietate acţiunile greviste ale altor categorii profesionale; metalurgişti, lucrători portuari, şoferi, profesori, studenţi, cercetători ştiinţifici, actori şi mulţi alţii, sătui şi disperaţi de nevolnicia unei administraţii incompetente care a dus ţara într-o stare de haos şi disperare.

Promisiunile unei guvernări incapabile să gestioneze economia naţională s-au dovedit deşarte, înşelând amarnic credinţa şi speranţa oamenilor într-o viaţă decentă.

Prevederea nefastă şi nelegală a Guvernului, introdusă în Legea bugetului pe 1999, de a bloca indexarea salariilor, se întoarce împotriva coaliţiei Puterii, deoarece, acum, solicitările salariale cumulează restricţiile şi necazurile unui an întreg.

Fondul real, adevărat al prezentei greve nu este nici pe departe aşa cum susţin guvernanţii, solicitările de creşteri salariale. (Vociferări.)

Domnule preşedinte, vă rog să mă iertaţi, dacă nu încetează discuţia aici, eu pot să citesc şi mai tare. Vă rog frumos!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, continuaţi! Vă rog să păstraţi liniştea în sală!

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Vă mulţumesc. Substratul său rezidă în grava criză economică în care se află ţara, în prăbuşirea fără precedent a transportului feroviar, absenţa totală a investiţiilor şi modernizărilor majore, creşterea cu 80% numai în acest an a tarifelor la călătorii în condiţiile reducerii semnificative a numărului de pasageri.

O situaţie dramatică se înregistrează în transportul de mărfuri, care s-a redus între 20 şi 50 de procente ca volum la principalele grupe de masă, numai în ultimii doi ani, urmând ca în perioada următoare, alte 20.000 de vagoane fizice şi 100 de locomotive să fie trecute în conservare.

Pe fondul acestei degradări majore şi continue a activităţii de transport feroviar, datorate în exclusivitate crizei profunde în care Guvernul a adus în prezent România, este firesc să asistăm la nemulţumiri în masă ale salariaţilor, cu consecinţe majore asupra altor domenii de activitate şi cu prejudicii grave aduse populaţiei. Măcar acum, în cel de al 12-lea ceas al actualei guvernări, să se înţeleagă că problemele oamenilor nu pot fi soluţionate prin promisiuni electorale lipsite de conţinut.

De aceea, în pregătirea bugetului de stat pentru 2000, trebuie să ţină seama de cerinţele şi necesităţile reale ale salariaţilor care nu doresc decât un loc de muncă şi o viaţă decentă.

Vă avertizăm, domnilor guvernanţi, că această grevă, în mod evident, nu poate fi ultima. Pe fondul general al nemulţumirii întregii populaţii, asemenea greve pot fi ultimele pentru guvernarea dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ştefan Baban, se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea. Este aici? Da.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Economia subterană este un concept pe care în ultimii ani l-am auzit tot mai des, dar pe care nu-l acceptăm în societatea economică românească, convinşi fiind că, nerecunoscându-i ponderea şi importanţa deţinută, îl putem face să dispară. Complet greşit.

Doamnelor şi domnilor,

În cele ce urmează, voi prezenta succint cauzele şi mărimea acestui fenomen care, în prezent, în România, influenţează, şi nu în bine, politicul, economicul şi socialul.

Imixtiunea politicului în decizia economică, coroborată cu incompetenţa profesională a managerilor de la societăţile economice cu capital majoritar de stat, desemnaţi pe baza algoritmului politic, au determinat dezvoltarea firmelor-căpuşă, cu activităţi paralele unităţilor economice productive şi rentabile pe care firmele au reuşit să le ducă la faliment, în timp ce ele s-au dezvoltat, acaparând piaţa economică, începând de la cea de capital şi până la cea comercială şi făcând legea sau mai corect spus, eludând legea.

Introducerea a peste 20 taxe speciale la bugetul statului, taxe suportate în special de economia privată în timp ce firmele de stat au acumulat datorii în continuare, au determinat orientarea firmelor către economia paralelă.

În acest fel, oamenii şi-au rotunjit veniturile neimpozabile, prin ele şi-au protejat resurse de o fiscalitate excesivă, în timp ce economia reală se confruntă cu o lipsă acută de lichidităţi şi resurse financiare. Chiar şi datele statistice care doresc să identifice valoarea reală a acestui fenomen, sunt diferite, neputând fi cuantificate, ca urmare a imposibilităţii controlării acestui fenomen.

La cele de mai sus se adaugă şi alte cauze pe care le voi prezenta succint: creşterea inflaţiei în ’99 cu 45-47% faţă de anul precedent, fapt care a impulsionat declinul economiei reale, evoluţia alarmantă a indicatorilor macro-economici, care a avut ca principale efecte falimentul firmelor, aproape jumătate din cele existente la începutul anului şi implicit disponibilizările de personal, lipsa instrumentelor eficiente care să-i oblige pe rău platnici la achitarea obligaţiilor către bugetul de stat, schimbările frecvente ale legislaţiei, ambiguitatea acestora, precum şi potopul de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului care se contrazic între ele prin articolele propuse, corupţia din sectorul administraţiei publice şi refuzul de a micşora aparatul de lucru al acesteia, recurgerea la împrumuturi de pe piaţa internă, dar cu costuri foarte ridicate, dobânzile ajungând chiar la fabulosul 400%.

Concluzia ce se desprinde din cele prezentate, în timp ce economia reală a sucombat, economia subterană a înflorit, fenomen îngrijorător şi care se cronicizează în timp. Rezultatele creşterii acestui fenomen, degradarea societăţii, scăderea nivelului de trai şi educaţie al populaţiei, creşterea ratei criminalităţii, etc.

Singura şansă de eradicare, de eradicare sau mai corect spus de diminuare a acestui fenomen o reprezintă înfăptuirea reformelor economice şi sociale la nivelul societăţii româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea, se pregăteşte domnul deputat Ioan Sonea.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Sunt constrâns să dau două răspunsuri: un răspuns faţă de campania jignitoare la adresa Opoziţiei dusă la TVR şi la PRO-TV, cele două posturi de televiziune prezidenţiale şi un al doilea răspuns faţă de aserţiunile de adineauri ale domnului Tăvală.

La Alba Iulia, după cum ştiţi, pe 1 Decembrie, 9900 de oameni din cei 10000 prezenţi l-au huiduit pe preşedintele Emil Constantinescu, ceilalţi 100 l-au aplaudat. Preşedintele a comunicat furios că a fost huiduită Biserica ortodoxă, Armata, Preşedinţia şi că huiduielile au fost puse la cale de Opoziţie. Sunt aici mai multe minciuni:

1. Cei 9900 nu au huiduit biserica ortodoxă, nici armata, nici măcar preşedinţia ca instituţie. Cei 9900 l-au huiduit doar pe preşedintele Emil Constantinescu. Evident că este întrebarea: De ce? pentru că simbolizează actuala Putere care a adus România în pragul falimentului, pentru că el însuşi este simbolul minciunii şi este vinovat pentru dezastrul ţării.
2. Nu era nevoie ca cineva să regizeze huiduielile la adresa preşedintelui, nici Opoziţia, nici altcineva. Sunt de ajuns "meritele" evident, meritele preşedintelui pentru a fi huiduit. Furibunda campanie la TVR şi PRO-TV, cele două posturi de televiziune ale preşedintelui Constantinescu, împotriva Opoziţiei nu mai are efect, preşedintele a rămas doar cu cei 100 de "aplaudaci" plătiţi. Dacă preşedintele Constantinescu ar fi un om inteligent şi-ar da demisia, reintrând în anonimatul care i se potriveşte pe deplin.

Şi acum răspunsul pentru domnul Tăvală care se îndreaptă agale către ieşire. Domnia sa, adineauri, aici, a atacat suburban Partidul Unităţii Naţionale Române. Este un atac şi suburban, dar şi mincinos. Aveţi dreptate într-o privinţă, domnule deputat Tăvală.

În viaţa politică românească, într-adevăr, sunt şi oameni schimonosiţi de ură, cum spuneţi dumneavoastră, oameni disperaţi că românii nu-i mai vor, disperaţi că vor pierde în curând fotoliile din care au furat tot ce au putut din această ţară.

Domnul Tăvală să se uite în oglindă. Acolo se va vedea, alături de ceilalţi lideri ţărănişti, schimonosiţi de ură contra poporului român, popor care-i va mătura în curând din fotoliile lor.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ioan Sonea, se pregăteşte domnul deputat Gavril Dejeu. Este? Nu. Domnul deputat Iftene Pop.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să mă fac pentru două minute purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, general Grigore Bălan.

Uniunea judeţeană s-a întrunit pe 26 noiembrie şi constată o serie de fapte pe care, permiteţi-mi să le trec rapid în vedere, neputând să prezint integral protestul lor.

Constată astfel scăderea dramatică a nivelului de trai a peste 80% din populaţia României şi spune că asistă cu neputinţă, practic, la distrugerea sistematică a sistemului economiei naţionale, a sistemului de învăţământ, a culturii naţionale şi se întreabă: Cum este posibil ca părăsirea României să devină unica aspiraţie de viitor pentru o mare parte din cetăţenii ţării, mai ales pentru tânăra generaţie? Cum este posibil ca acest îndemn să fie adresat tinerilor de unul din cei care conduc destinele ţării?

Totodată, se pronunţă asupra faptului că armata română a fost şi a rămas unul dintre elementele principale de stabilitate pentru ţară şi pentru societate în ansamblul ei. Şi cu părere de rău, se constată neîncetatele atacuri, mai ales în perioadele de sfârşit de an, de 10 ani încoace, de fapt, în perioada aniversărilor Revoluţiei, se constată atacuri la adresa armatei române, ceea ce ei consideră ca un atac la adresa siguranţei naţionale, a independenţei şi suveranităţii României.

Respectând dreptul fiecărui popor la propria istorie, consideră că o adevărată reconciliere româno-maghiară nu se poate realiza prin amplasarea în România a unor simboluri care să amintească de vremuri de mult apuse, ofensatoare la adresa poporului român, la adresa eroilor şi martirilor neamului nostru românbesc. Iată, chiar în judeţul Bistriţa-Năsăud, judeţul vechilor grăniceri năsăudeni s-a reuşit amplasarea unui monument care, prin simbolistica sa, aduce grave atingeri poporului român.

Organizaţia judeţeană a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, generalul Grigore Bălan, împreună cu Asociaţia judeţeană a cultului eroilor protestează faţă de construirea ilegală în localitatea Ţigău, Ghegheo-Telke, a impresionantului monument al Sfântului Ştefan, în timp ce modestul monument al eroilor neamului căzuţi pe câmpurile de luptă pentru libertate, integritate şi suveranitatea României este profanat în continuare.

Faţă de toate cele de mai înainte, în încheiere, se spune: Faţă de întreaga situaţie în care se află ţara şi implicit noi, pensionarii militari, protestăm în mod hotărât pentru modul defectuos în care suntem conduşi, pentru faptul că la 10 ani de la Revoluţie, nimic nu s-a schimbat în bine în viaţa noastră, protestăm pentru proasta gestionare a treburilor ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Iftene Pop, se pregăteşte domnul deputat Marian Ianculescu.

Domnul Iftene Pop:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îi respect în general pe toţi colegii, inclusiv pe cei din Opoziţie şi, în general, nu-mi plac durităţile, dar ceea ce am văzut duminică la Alba Iulia, de fapt o repetare a ceea ce s-a întâmplat în 1990, când moştenitorii unui partid care a avut contribuţie esenţială la formarea României Mari, au fost huliţi de moştenitorii altui partid care au avut rol, cel puţin la începutul său, în dezmembrarea României, lucru prevăzut chiar în program.

1 Decembrie 1999, Ziua naţională a românilor, din acest an al sfârşitului de mileniu şi de secol, trebuia să fie un moment de pioasă reculegere în amintirea atâtor martiri şi mari bărbaţi ai acestui neam ce au tăiat drum spre Marea Unire din 1918.

Trebuia ca lumea să se manifeste, măcar în clipele de slujbă religioasă şi de depunere a jurământului militar, într-o manieră cu adevărat pioasă. În loc de aşa ceva, Opoziţia în cap cu PDSR a transformat-o în campanie electorală de joasă speţă şi într-o mascaradă. Cum să respecte o slujbă religioasă o formaţiune care-l are în frunte pe un liber-cugetător, adică un om fără Dumnezeu? Cum să respecte ceremonia depunerii jurământului militar la serbarea Marii Uniri persoane aparţinând unor formaţiuni succesoare ale unui partid care, cum spuneam, a avut în însuşi programul său dezmembrarea României?

Demagogie de joasă speţă este şi lozinca: "Poporul o duce rău", de vreme ce Opoziţia a avut la dispoziţie, nu 3 ani, ci 7 ani, 3 plus 3 şi încă 1, ca să ridice nivelul de trai al populaţiei României. În loc să-şi asume în mod cinstit şi responsabil vina pe care o are pentru dificultăţile reale prin care trece populaţia noastră în aceste zile şi în acest timp, hoţii veritabili strigă, culmea, "hoţi" la cei cărora le-au lăsat în 1996 o situaţie economică dezastruoasă. (Vociferări.) Ar fi suficient să se facă o simplă statistică a numeroaselor vile somptuoase din munţi şi de pe malul mării şi a altor bogăţii acumulate după 1989 şi să se constate câte din aceste vile şi bogăţii revin oamenilor Opoziţiei şi câte oamenilor Puterii actuale, ca să se vadă cine sunt hoţii adevăraţi. Se va observa uşor că mulţi şefi şi membrii ai Opoziţiei posedă asemenea bunuri. Cum le-au obţinut într-un timp atât de scurt? A fost România într-un bum economic? Nu. Au fost ei mari capitalişti ori bancheri? Nu. Capitalismul în România încă nici nu s-a făurit. Au moştenit ei averi mari de la părinţi sau alte rude? Nu se poate aşa ceva, pentru că în România nu au existat oameni bogaţi înainte, în timpul comunismului.

Au făcut invenţii deosebite care să le fi adus mari sume de bani? Nu s-a auzit de aşa ceva. Atunci cum se explică, repet, că, într-un timp atât de scurt, au făcut asemenea averi? Singura explicaţie este: jaful şi asta în timp ce marea masă a populaţiei a sărăcit, repet, în cei 7 ani.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit 3 minute domnule deputat, vă rog să vă încheiaţi discursul.

Domnul Iftene Pop:

Am şi încheiat de fapt, pentru că ceea ce constituie o culme este că după ce se pun în circulaţie asemenea adevăruri, se repetă, se reiau în legătură cu jaful pe care l-ar face Puterea actuală şi cu îmbogăţirea ei, inclusiv domnul preşedinte Iliescu a spus acest lucru, se compromite, se maculează şi ziua de la Alba Iulia care de fapt trebuie să fie o zi sacră.

Este o mare ruşine ceea ce s-a întâmplat duminică la Alba Iulia.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Marian Ianculescu, se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu. Nu este aici. Andrei Gheorghe nu este. Domnul deputat Ioan Vida Simiti urmează după dumneavoastră.

Aveţi cuvântul.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi deputaţi,

Intervenţia mea este motivată de maniera în care actuala Putere a organizat în acest an sărbătorirea Zilei naţionale a României la Alba Iulia.

Martor ocular, participând alături de un grup de deputaţi PDSR, am constatat, aşa cum titra un ziar naţional independent, că un oraş întreg, plin de indignare şi îngheţat în mizeria de zi cu zi era într-o totală opoziţie cu reprezentanţii Puterii, dar mai ales cu preşedintele Constantinescu. Nici delegaţii din toate colţurile Ardealului nu veniseră la Alba Iulia cu sentimente mai alese pentru şeful statului, astfel că tensiunea era foarte ridicată în Parcul Unirii încă de dimineaţă.

O pancartă agăţată în piaţă dădea întreaga stare de spirit a mulţimii. Pe ea scria: "Pe cine mai reprezinţi, Emile?" Apariţia preşedintelui Constantinescu a stârnit din partea mulţimii proteste concretizate în huiduieli asemănătoare şi altor apariţii în faţa maselor, a preşedintelui Constantinescu. A se vedea participări la meciuri pe stadioane şi la concerte muzicale.

Personal, am regretat şi regret ceea ce s-a întâmplat de 1 Decembrie la Alba Iulia cu prilejul Zilei naţionale a României. Consider că tot ceea ce s-a întâmplat de 1 Decembrie la Alba Iulia este rezultatul dezastruoasei situaţii în care a ajuns majoritatea populaţiei acestei ţări şi a lipsei de comunicare a Puterii actuale cu societatea civilă şi cu Opoziţia. În loc să vă concentraţi atenţia pe adevăratele cauze ale nemulţumirii maselor de oameni pentru a le corecta, căutaţi ţapi ispăşitori în altă parte, când de fapt îi aveţi în propria ogradă.

Am rămas surprins de interpretările date de actuala Putere faţă de cele întâmplate la Alba Iulia. În contextul huiduielilor spunea domnul preşedinte: "Oare 3 ani nu au fost de ajuns?" Au fost de ajuns, domnule preşedinte. Nu ştiu la ce vă referiţi când faceţi asemenea afirmaţie. Probabil vă referiţi la faptul că timp de 3 ani, de când aţi devenit preşedintele României, populaţia numai în acest mod a reacţionat, ceea ce nu este cazul, pentru că majoritatea populaţiei v-a acordat credit după promisiunile din campania electorală. Şi domnul preşedinte continuă în relatarea domniei sale: "Oare încă 1 an nu va fi de ajuns?" Încă un an pentru ce, domnule preşedinte? Timp de acum înainte pentru huiduit? Nu cred că va fi de ajuns, domnule preşedinte, faţă de nivelul de trai catastrofal al marii majorităţi a populaţiei, cred că nu va fi de ajuns numai încă un an şi că nemulţumirile vor continua şi după ce actuala Putere îşi va încheia mandatul în anul 2000.

Mai relata domnul preşedinte, nemulţumit evident, pentru cele întâmplate la Alba Iulia: "Până unde împingem această lipsă de încredere care poate să fie înţeleasă în ceea ce priveşte conducerea statului?" Exact, domnule preşedinte, a fost singurul moment în care aţi fost sincer şi aţi recunoscut adevărata cauză a huiduielilor ca fenomen de masă care a avut loc la Alba Iulia şi anume: lipsa de încredere în conducerea actuală a statului. Atunci de ce mai căutaţi ţapi ispăşitori în altă parte?

Şi acum urmează marea diversiune. Să fi fost oare din culise oculte regizată, citez tot din cele relatate de domnul preşedinte Constantinescu: "Oare şi armata şi biserica şi celelalte instituţii trebuie să facă obiectul contestării noastre deschise chiar de Ziua naţională?" Aici constă esenţa marii diversiuni şi anume implicarea în general a Opoziţiei şi direct a principalului partid de opoziţie PDSR, creditat, conform ultimelor sondaje de opinie, cu cele mai mari şanse de a câştiga viitoarele alegeri, sperăm cu adevărat democrate, în aşa-zisa contestare a bisericii şi armatei, instituţii cotate cu cea mai mare încredere din partea populaţiei.

Diversiunea a continuat prin declaraţia de presă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Prefecturii Alba care acuză PDSR pentru huiduielile de la Alba Iulia. Lucrurile acum devin evidente. Sărbătoarea Zilei naţionale de la Alba Iulia s-a dorit din partea actualei Puteri...

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit 3 minute de mult.

Domnul Marian Ianculescu:

S-a dorit din partea actualei Puteri să fie transformată într-un atac bine regizat, cunoscând dinainte reacţia populaţiei, pentru culpabilizarea principalului partid din opoziţie, PDSR şi în general a Opoziţiei.

Păcat că aţi antrenat în această diversiune armata ţării care trebuie să stea departe de jocurile politice murdare. Un lucru este cert şi anume că de 1 Decembrie, la Alba Iulia, de Ziua naţională a României, huiduielile în masă ale populaţiei n-au fost adresate nici bisericii, nici armatei, ci numai preşedintelui Constantinescu şi actualei Puteri, răspunzătoare pentru situaţia grea în care se află majoritatea populaţiei din ţara noastră.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

O să vă rog să încheiaţi.

Domnul Marian Ianculescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am şi încheiat deja, m-am încadrat în cele 3 minute fix.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Aţi depăşit 5 minute.

Domnul Ioan Vida Simiti:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Incidentul petrecut săptămâna trecută la Alba Iulia, tocmai de Ziua noastră naţională mi-a creat impresia, neplăcută, de altfel, că unii dintre noi, în acest ultim deceniu de democraţie originală, am reuşit să ne însuşim deprinderea baletului politico-electoral.

Este inutil să mai spun că acest exces de politică şi propagandă cu scop electoral ne-a adus şi continuă să ne aducă grave deservicii, facilitând în domeniile cele mai variate diletantismul, abuzul şi nepriceperea.

Apreciez că acelaşi exces de politică a avut "importante responsabilităţi" şi miercuri, 1 Decembrie, când sărbătoarea naţională a fost transformată dintr-un moment al respectului faţă de neam, bucuriei şi demnităţi româneşti într-un bâlci neverosimil şi ruşinos.

A nu se înţelege că sunt adeptul unui festivism ieftin. Dar nici nu cred că ne este permis să fim atât de cinici, până la urmă cu noi înşine, încât, pentru un procent în plus, dintr-un sondaj de opinie mai mult sau mai puţin relevant, să confundăm o sărbătoare naţională cu un miting electoral de cea mai joasă speţă.

Pentru mine este cât se poate de trist că am ajuns într-un asemenea stadiu de degradare morală, încât principalele simboluri naţionale, care dau substanţă existenţei noastre ca naţiune, sunt strivite cu sânge rece pe altarul interesului, sau, poate, al narcisismului de partid.

Este, în acelaşi timp, de neînchipuit, indiferent de natura intereselor ce ne animă, ca o slujbă religioasă sau o manifestare de profunzimea şi solemnitatea unei depuneri de jurământ militar să fie acompaniate de un şir neîntrerupt de huiduieli.

Lipsite de sens mi s-a părut şi polemica ultimelor zile, în care s-a spus că la Alba-Iulia ar fi fost huiduit numai Preşedintele Emil Constantinescu, sau că acele ieşiri în decor ar fi vizat şi alte două instituţii importante ale statului – Armata şi Biserica.

În realitate, este un fapt de o gravitate maximă. La Alba-Iulia a fost huiduită Ziua Naţională a tuturor românilor. A fost huiduită România, care este creaţia tot a unei zile de 1 Decembrie, din urmă cu 81 de ani, şi, nu în ultimul rând, a fost huiduit fiecare român în parte.

Nu voi mai vorbi despre consecinţele de imagine externă ale acestui jenant spectacol prin care am reuşit să oferim – pentru a câta oară în ultimii 10 ani? – măsura gradului nostru de civilizaţie şi solidaritate naţională.

Iată de ce, doamnelor şi domnilor, îndrăznesc să afirm că noi, românii, trebuie să ne debarasăm de pasiuni politice periculoase, să chibzuim, atunci când suntem manevraţi, ori când manevrăm cu bună ştiinţă şi, în acelaşi timp, cu rea-credinţă, ori atunci când propovăduim ura, înainte de a fi prea târziu, şi să readucem sfera politicului în limitele şi dimensiunile sale fireşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Cu această ultimă intervenţie, prima parte a şedinţei noastre s-a încheiat.

O să rog să mi se comunice prezenţa, pentru a trece la partea a doua a şedinţei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez că din totalul celor 343 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 242, 81 fiind absenţi şi 20, din aceşti 81, participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul de lucru regulamentar este de 152 de deputaţi.

O să rog liderii grupurilor să dispună măsurile necesare pentru a-i aduce în sală pe colegi şi, de asemenea, vă informez că cei 20 de deputaţi scoşi din cvorum sunt 9 membri ai Guvernului şi 11 deputaţi aflaţi în misiune în străinătate.

Cu aceasta, putem trece la ordinea noastră de zi.

Vreau să vă informez că în jurul orei 11,30-12,00 - o să vedem exact, după cum se desfăşoară lucrările -, vom avea un număr de voturi finale. Sunt o serie de legi organice. Deci, vă rog să asiguraţi prezenţa.