Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Vasile Miclăuş şi Konya-Hamar Alexadru, secretari.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnilor colegi,

Putem începe programul nostru de astăzi, ca în fiecare marţi, cu intervenţii ale parlamentarilor care s-au înscris în acest sens.

În primul rând, îl invităm pe domnul Vetişanu Vasile, Grupul parlamentar al PNŢCD. Înţeleg că se convine să intervină domnul Barbaresso, în locul domnului Vetişan. Poftiţi, domnule Barbaresso.

Invit, în acelaşi timp, pe secretari să ia loc la prezidiul Camerei.

Vă rog, domnule Barbaresso, ştiţi că nu putem depăşi 3 minute!

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am aşteptat cu nerăbdare timp de 40 de luni ca de la Preşedinţie să vină acest mesaj, în care preşedintele ţării să nominalizeze că în partidele din opoziţie se găsesc aceleaşi structuri comunisto-securisto mafiote care ne-au asuprit şi condiţionat viaţa şi înainte de 1989 şi după 1990. Îmi sunt vii în minte manifestările antidemocratice puse la cale de structurile comunisto-securiste în prima jumătate a anului 1990, când seniorului Corneliu Coposu i se aduceau tot felul de injurii şi calomnii, ca să-l discrediteze în faţa naţiunii române. Au rămas celebre cuvintele spuse de unul din acei lideri FSN, care a studiat la Moscova, că: "Nu aţi mâncat salam cu soia!" Da, este adevărat că seniorul nu a mâncat salam cu soia în puşcărie, timp de 17 ani, nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu i se dădea, dar naţiunea română crede că acel membru al FSN-ului, membru al CC al PCR, prim-secretar de Iaşi şi Timişoara, a mâncat vreodată salam cu soia, sau era îmbuibat cu toate bunătăţile de la gospodăria de partid, în timp ce sute de mii de oameni se băteau pentru alimentele tradiţionale: adidaşi de porc şi tacâmuri de pasăre, şi acestea, când se găseau. S-a uitat de ţăranii care umpleau trenurile cu saci de pâine, care se găsea din ce în ce mai greu, iar la sate nu era deloc?

Acela care, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1999, credea în valorile morale ale comunismului, se simte astăzi lezat când i se spune verde în faţă, că în partidul pe care îl conduce se găsesc adevărate structuri criptocomuniste, adică comunisto-securiste mafiote, care, bine şcolite de securitate, lansează zvonuri din ce în ce mai ostile la adresa Preşedinţiei şi a partidelor de la conducere?

Dacă adevărul nu ar fi supărător, atunci, PDSR-ul ar fi votat lista cu membrii Comisiei de cercetare a dosarelor securităţii. Dar la o şedinţă a plenului Camerei s-a boicotat aceasta de către toţi aceia care se temeau că, dacă această comisie îşi intră în atribuţiuni, multe partide din opoziţie s-ar înjumătăţi.

Situaţia actuală din ţară se datorează celor 7 ani de conducere a jafului programat de profitorii revoluţiei, de cei care au devalizat băncile, de cei care şi-au transferat averile fabuloase în bănci străine şi conturi secrete.

Regretabil este că în momentul venirii la guvernare a actualei coaliţii nu s-a făcut un inventar public al activelor şi pasivelor acestei ţări, în noiembrie 1996. Să nu credeţi niciodată că, totuşi, acest inventar nu există! Dar, pentru a nu arunca încă o umbră de îndoială asupra României şi pentru ca să nu avem soarta falimentară a Bulgariei, nu s-a vorbit de jaful economic pe care l-aţi practicat timp de 7 ani, aducând România în pragul falimentului şi în marginea prăpastiei!

Dacă se pierdea şi picul de credibilitate a României, prin demascări, în noiembrie 1996, în faţa lumii occidentale, aşa cum aţi reuşit dumneavoastră şi clica dumneavoastră de trădători de neam şi ţară, care v-a acompaniat în toate acţiunile antidemocratice din ianuarie ’90 şi la mineriadele din iunie 1990 şi septembrie 1991, ieşeam total din Europa, nu din punct de vedere geografic, ci din punct de vedere economic, social, cultural şi moral!

Ceea ce vă doare cel mai mult la actuala guvernare este faptul că, prin măsuri ferme, dureroase, neţinând cont de scăderea de popularitate a partidelor din arcul guvernamental, am reuşit să dăm un sens unic drumului viitor al României, cu sensul spre vest, spre lumea prosperităţii, democraţiei, civilizaţiei şi culturii, de la care s-au adăpat înaintaşii noştri , de la paşoptişti şi până în 1944, pe când dumneavoastră şi acoliţii dumneavoastră v-aţi adăpat de la Steaua Roşie de deasupra Kremlinului şi aţi făcut din România un gulag sovietic!

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnule deputat, regret că trebuie să intervin, aţi depăşit cu 1 minut intervenţia, vă rog să rezumaţi! (Rumoare, vociferări în rândurile opoziţiei.)

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

Prin minciuni, zvonuri, insinuări, aţi atacat atât Preşedinţia, cât şi PNŢCD-ul, şi, în special, pe domnul preşedinte Ion Diaconescu. Şi aceasta pentru că şi în ’90, ’92, ’96, precum şi în 1946, am fost singurul partid istoric care nu am admis nici un compromis cu dumneavoastră, comuniştii şi securiştii! Noi, cu principiile nu tranzacţionăm niciodată, fie că suntem sau nu la putere, şi în aceasta constă tăria Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat!

Noi suntem corupţii? Noi, care nu avem nici un post de radioteleviziune sau ziar? Noi care stăm, nu în casele făurite de moşii şi strămoşii noştri, ci în celule de beton făcute de comunişti pe banii noştri, iar dumneavoastră trăiţi şi vă lăfăiţi în casele noastre, pe care, în 1949 le-aţi luat cu japca, iar acum aţi legiferat acest jaf.

Sunteţi lipsiţi de ideaţie. Ceea ce scria un distins "profet din Dămăroaia", în 1946, 47 şi 48, în organul oficios al PCR-ului "Scânteia", aceleaşi teme le reluaţi şi astăzi. Demolaţi zilnic toate instituţiile democratice, prin zvonuri şi şopârliţe, pe care le cereţi unora dintre frustraţii din mass-media, plătiţi cu bani grei, murdari, să demoleze toate instituţiile statului de drept!

Demolaţi cea mai democratică instituţie, Parlamentul, care, cu plusurile şi minusurile lui, fără el nu este democraţie! Demolaţi zilnic instituţiile fundamentale ale statului de drept, prin diverse "şopârliţe", prin care omul neavizat să nu mai aibă încredere în Biserică, armată, poliţie şi şcoală!

Pentru fiecare din aceste instituţii aţi creat un scenariu. Astfel vă vedem, domnule liber-cugetător, la slujbe religioase nu pentru a vă reculege şi a vă cere iertare în faţa lui Dumnezeu pentru miile de intelectuali...!

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Domnule deputat, vă cer scuze, dar vă rog să rezumaţi şi să încheiaţi, pentru că nu putem să oferim maximum de şanse colegilor, care au venit să-şi facă şi dânşii intervenţiile parlamentare.

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

Pentru miile de intelectuali şi studenţi, pe care i-aţi mazilit din facultăţi, mulţi murind în puşcării!...

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Deci, insist, vă mai dau 30 de secunde!

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

...nu pentru morţii de după 22 decembrie, ci pentru a vă vedea naţiunea alături de credincioşi şi a vă face reclamă electorală. Nu v-am văzut niciodată în timpul Sfintei Liturghii şi al citirii Sfintei Evanghelii să îngenuncheaţi şi să cereţi iertarea păcatelor.

Totul este o murdărie incredibilă, întinând numele Domnului, care nu ştiu cum vă poate răbda, ca distrugător al sfintelor lăcaşuri de cult, lucru pe care nu-l puteţi nega decât prin probe, că, atunci când eraţi membru al CC al PCR, v-aţi fi opus prigoanei anticlericale a PCR-ului!

Voci din opoziţie:

Gata!

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

V-aţi aliat cu diverse formaţiuni politice, care "golgăie de viermi precum carnea cangrenată", de structurile securiste, care, printr-o fiţuică, strecoară tot felul de abjecţii şi obscenităţi la adresa actualei coaliţii!

Ce este această formaţiune? Din cine este formată? Care sunt scopurile ei? De cine este finanţată? Sunt câteva întrebări la care răspunsurile vin de la sine.

Cei care, în 22 Decembrie 1989, se ascundeau prin diverse cotloane, securiştii, şi-au creat un partid, al cărui nume nu-l rostesc, pentru ruşinea că se poate ca în România postdecembristă asasinii să fie sub aceeaşi cupolă a Parlamentului cu cei asasinaţi!

Dar hidra comunisto-securistă care, prin Punctul 8 de la Timişoara, trebuia să fie scoasă în afara lumii politice, astăzi a mai scos la iveală un cap, nu o spun eu, ci unul din partidele din opoziţie care a guvernat alături de dumneavoastră între 92 şi 96: "Enervarea politică a PDSR şi ApR este total nejustificată, întrucât aceste partide încearcă, prin orice mijloace, să revină la putere, manipulând şi intoxicând opinia publică din România, cu sondaje falsificate, pentru care plătesc miliarde de lei. Dacă ţara şi poporul ei sunt sărace peste măsură, de unde au miliarde de lei de risipit de PDSR şi ApR?" (PUNR – Valeriu Tabără.)

În încheiere, am un singur regret în privinţa cuvântării domnului preşedinte Emil Constantinescu, acela că a folosit sintagma "golani", în locul sintagmei "derbedei". Sintagma "golan" este un cuvânt sacrosanct al Pieţii Universităţii, la care dacă adera întreg poporul român eram astăzi cel puţin la nivelul Ungariei! (Aplauze ironice ale deputaţilor din opoziţie. Se strigă: "Bravo!...")

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Şi cu regretul că a avea intervenţii în Parlamentul României înseamnă să ne spunem puncte de vedere politice, şi nu să încercăm reluarea unui limbaj absolut nepotrivit pentru această aulă.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Domnule Duvăz, dar ce l-o fi supărat aşa de rău de dimineaţă, că, doar, a venit de acasă?!...

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Din partea PDSR, domnul Honcescu. Vă rog să poftiţi!

Domnul Ion Honcescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Iată, am să prezint activitatea unuia din corupţii de care vorbea domnul Barbaresso adineauri, ca să concretizăm ceea ce declara dânsul aici.

Prezentul demers este cel de-al treilea grav semnal pe care îl trag asupra modului în care actualul primar general al Capitalei, Viorel Lis, şi-a exercitat şi îşi exercită mandatul. Anterioarele mele intervenţii se refereau la: solicitarea adresată procurorului general Mircea Criste, la 18 octombrie 1999, de declanşare a cercetărilor privind implicarea directă a primarului general al Capitalei în promovarea unei anume "industrii" de publicitate, ce a făcut posibilă, printr-o crasă eludare a legii, crearea unor prejudicii însemnate bugetului Capitalei – este vorba de vreo 11 milioane de dolari, concomitent cu realizarea unor deziderate de grup şi a unor importante avantaje personale; a doua mea intervenie se referea la modul în care primarul general al Capitalei a înţeles şi înţelege să-şi exercite atribuţiile, prevăzute expres şi imperativ de lege, privind autorizaţiile de construcţie, sesizare ce a avut ca urmare declanşarea unor noi cercetări de către Parchetul General.

Sunt urmate, de data aceasta, de o împrejurare deosebit de gravă, asupra căreia mă văd nevoit să solicit, în virtutea dreptului constituţional de control parlamentar asupra activităţii Executivului, intervenţia de urgenţă a tuturor factorilor competenţi, cu analiza modului în care Primăria Generală a Capitalei a acţionat sub mandatul actualui primar general la repartizarea locuinţelor. Recenta afirmaţie a domnului Lis, reluată pe 24 februarie de mass-media, conform căreia acesta este hotărât, în sfârşit, ca independent fiind, să nu mai dea case "pe pile", are, pe lângă încărcătura specifică faptelor de conotaţie penală săvârşite de persoane aflate în exerciţiul de autoritate, şi gravitatea demonstraţiei unui concurs de infracţiuni, cu posibili autori din structura altor instituţii reprezentative ale statului. Nu mă aşteptam ca tocmai Viorel Lis să-mi confirme certitudinea acordării ilegale a locuinţelor, în condiţiile în care la sutele de petiţii ale cetăţenilor îndreptăţiţi să primească casă, înregistrate la comisie în actualul mandat, primarul general a înţeles să răspundă, fără nici o excepţie, negativ.

Astfel, intenţia declarată de primarul general de a nu mai proceda "ilegal", atrage în zona analizei modul în care, pe toată durata mandatului, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Convenţia Democrată, care l-au susţinut, au înţeles să conducă la nivelul acestei structuri deosebit de importante, reprezentate de Primăria Bucureştiului. Cu precizarea că ieri, 28 februarie, am solicitat prefectului municipiului Bucureşti şi procurorului general Mircea Criste declanşarea anchetelor, conform atribuţiilor specifice acestor autorităţi, doresc, de această dată, ca intervenţiile comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor, pe care o reprezint, să fie susţinute printr-o poziţionare fermă a autorităţii legislative faţă de modul cum este respectată ordinea de drept, nu atât de către o persoană cu funcţie de reprezentare, l-am numit aici pe primarul general, cât, mai ales, de grupuri de acţiune, care, de pe poziţii de partizanat şi speculând avantajul dat de succesul politic, subordonează mandatul general unor comandamente ale interesului de grup.

Apreciez ca nu numai necesară, dar şi obligatorie, intervenţia primului ministru al Guvernului, care, printr-o antrenare concertată a tuturor palierelor componente ale Executivului, să asigure atât obiectivitatea analizei, cât, mai ales, reinstaurarea ordinii de drept, prin sancţionarea liberului arbitru şi legala raportare faţă de norme. Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Simiti. Vă rog, domnule deputat!

Domnul Ioan Vida Simiti:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Domnilor colegi,

Alocuţiunea mea de astăzi aş putea-o intitula "Chestiunea valorii în politica românească".

În sfera politicului, conceptul de valoare îşi găseşte cea mai corectă oglindire în structura unei elite politice veritabile, capabile să conştientizeze sensurile fundamentale de evoluţie ale unei societăţi, pe care, apoi, să le asimileze în modul cel mai fidel, onest şi moral. În fapt, cele două dimensiuni, conştientizare-asimilare, ar putea asigura o definiţie mulţumitoare a ceea ce noi numim astăzi "interes naţional", expresie la care, în ultimul deceniu, după cum foarte bine cunoaştem, au făcut apel numeroase personalităţi ale vieţii politice româneşti, deşi puţine s-au arătat dispuse să-i digere semnificaţiile cele mai profunde.

Nu ne vom permite, aşadar, să apreciem drept "exemplare" tabieturile politice ale ultimilor 10 ani, lucru care, de altfel, s-ar putea dovedi hazardat. În schimb, ni s-ar părea pertinent efortul depistării unor modele de conduită politică, adaptate la nevoile curente, în experienţa precomunistă a naţiunii române, când România a beneficiat de serviciile unei elite politice extrem de exigente cu sine înseşi şi care a făcut posibilă Marea Unire, lansând în plus societatea românească într-un ambiţios proces de modernizare. Dintr-o asemenea generaţie de excepţie a politicii au făcut parte personalităţi de referinţă, inclusiv pentru scena politică europeană, precum Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Gheoghe Brătianu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu şi, mai târziu, Corneliu Coposu.

Instaurarea comunismului avea să anuleze această tradiţie, bazată pe cele mai solide acumulări, adevărata elită politică a României, care lua calea gulagului stalinist, fiind substituită cu o clasă politică proletarizată, rudimentară şi primitivă. Îmi însuşesc pentru etapa ulterioară a anului ’45 conceptul de "clasă politică", pe care îl găsesc mai adecvat, din considerente calitativ-ideoligice, cât şi din raţiuni care derivă din anturajul semantic al respectivei epoci.

Din nefericire, fracturile semantice nu au fost şi singurele, ele fiind dublate de grave regresii calitative, care s-au menţinut pe tot parcursul celor 45 de ani de comunism, pentru noua clasă politică transbordată în România pe tancurile sovietice, devenind simtomatice trăsături ca: imoralitatea, corupţia, incapacitatea crasă, antiintelectualismul, antielitismul ş.a.

După 1989, reconstrucţia unei elite politice performante s-a dovedit extrem de dificilă, procesul pierzându-se într-o tranziţie prelungită, până în urmă, lipsită de orizonturi foarte clare. Vom fi de acord că diletantismul, corupţia, subintelectualismul au rămas pe mai departe repere definitorii pentru o generaţie de politicieni, care a moştenit prea multe dintre năravurile şi moravurile unei clase politice de formaţie kominternistă. Toate aceste limite, care tind să se cronicizeze şi care beneficiază de o largă percepţie publică, au întreţinut din plin în ultima perioadă eroziunea de imagine a clasei politice româneşti, având implicaţii imprevizibile asupra însuşi regimului democratic din România.

Depăşirea acestor involuţii, cu implicaţii dintre cele mai adânci, inclusiv în sfera social-economică, ar deveni posibilă numai printr-o schimbare radicală a atitudinii faţă de valoare. Şi aceasta, la nivelul întregului nostru spectru politic. România are astăzi nevoie de manageri politici adevăraţi, capabili să conceapă programe pentru gestionarea activităţilor politice, în scopul escaladării incertitudinilor actuale, şi nu pentru satisfacerea unor interese economice personale meschine.

Tocmai de aceea, nu ar fi lipsit de sens efortul delimitării câtorva elemente care să ne permită o mai bună apreciere a valorilor politice performante. Pentru cazul românesc, căruia nu îi este proprie existenţa unei elite politice profesioniste, o semnificaţie aparte o poate avea criteriul intelectual-profesional, adevăratele personalităţi care beneficiază de autoritate şi prestigiu fiind singurele care ar putea oferi perspectiva revalorizării clasei politice româneşti.

Apoi, profilul moral ar putea fi un al doilea indiciu de apreciere valorică. În actul politic propriu-zis, problematica moralităţii s-ar putea configura pe trei principale direcţii: asimilarea interesului public în deplina sa complexitate; abordarea matură şi responsabilă a conţinutului ofertei electorale; încurajarea unei conduite politice bazate pe onestitate în relaţia cu masa cetăţenilor, care constituie obiectul reprezentării politice.

Alte norme de evaluare a capacităţilor politice ar putea proveni din zona gradului de acceptare a principiilor de bază ale democraţiei, cât şi din modul de raportare la dimensiunea europenistă a politicii româneşti. În România, politica prezentului şi, mai ales, politica viitorului nu poate fi făcută de indivizi pentru care democraţia înseamnă cel mult un dezagreabil exerciţiu de oportunism politic. România are nevoie astăzi de o elită politică propriu-zisă, dispusă la o redefinire a exerciţiului politic în funcţie de parametrii valorici şi de performanţe optimi şi pentru care democraţia sau integrarea europeană să devină preocupări fundamentale şi nu formale. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi eu vă mulţumesc, domnule Simiti.

Are cuvântul domnul deputat Leonăchescu Nicolae. Poftiţi, domnule deputat!

Voci din sală:

Spuneţi şi cine urmează!

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Într-adevăr, aveţi dreptate şi vă mulţumesc de corectură. Urmează domnul Moucha (pronunţă "Mucea") Romulus, PDSR.

Domnul Romulus Ion Moucha (din sală):

Se pronunţă "Muha", dar îl pronunţaţi pentru prima oară şi nu aveaţi de unde să ştiţi!

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Îmi cer scuze, e un nume pe care nu l-am mai citit şi, poate, l-am citit în altă limbă... Îmi cer scuze încă o dată!

Vă rog, domnule deputat!

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

La 1 februarie 2000, s-au împlinit zece ani de la înfiinţarea, la Târgu Mureş, a Uniunii Culturale şi de Atitudine Civică "Vatra Românească", eveniment care nu poate să treacă neobservat. Mâine, 1 martie 2000, se vor împlini tot atâţia ani de la înfiinţarea Filialei Bucureşti a Uniunii "Vatra Românească", din al cărei birou de conducere am făcut şi eu parte mulţi ani la rând.

La 20 martie 1990, s-a ţinut în Sala CNIT de lângă Piaţa Amzei Conferinţa despre "Carol S. Caracioni-Crăciun, model de cooperare interetnică", publicată la câtva timp în periodicul "Transilvania", care apărea la Essen, în Germania.

Momentul aniversar îndeamnă la meditaţii retrospective şi sinteze, precum şi la prognoze privind viitorul nostru comun. Apărută pe fondul revendicărilor extremiste maghiare şi al violenţelor duse până la crim㠖 asta au înţeles extremiştii prin revoluţie -, Uniunea "Vatra Românească" a jucat un rol deosebit în stabilizarea vieţii social-politice din ţară, temperând excesele sangvinare ale unor capete înfierbântate.

Promovând dialogul interetnic pe planuri multiple şi afirmând răspicat punctul de vedere al patrioţilor români, această organizaţie neguvernamentală a jucat rolul unui factor de reţinere şi a promovat consecvent valorile culturii şi ale civilizaţiei româneşti. A opus extremismului anacronic maghiar atitudinea fermă a bunului simţ şi a echilibrului constructiv. A învins, cu armele păcii, ideea de colaborare dintre minorităţile stabilite în ţara noastră de-a lungul timpului şi populaţia românească majoritară.

Festivităţile din Sala Polivalentă de la Târgu Mureş din ziua de 26 februarie 2000 au reprezentat, pentru toţi, un prilej de a elogia activitatea desfăşurată timp de un deceniu de reprezentanţii "Vetrei Româneşti". Le mulţumim tuturor vetriştilor pentru efortul lor constant de a apăra valorile româneşti şi de a asigura climatul de siguranţă şi stabilitate politică necesar tranziţiei actuale.

Delegaţia Partidului România Mare prezentă la festivităţile amintite a fost condusă de senatorul Corneliu Vadim Tudor şi din ea au mai făcut parte deputaţii Ioan Iuliu Furo, Corneliu Ciontu, Ion Duţu şi Luca Ştefănoiu. Doctrina Partidului România Mare, denumită sintetic "naţionalismul luminat", şi-a găsit expresia şi în acţiunile desfăşurate de "Vatra Românească" şi, de aici, sprijinul nostru dat celor care apără această baricadă.

Prezenţa delegaţiei Partidului România Mare la festivităţi se doreşte un semnal al atitudinii noastre paşnice, constructive, lipsite de accente extremiste sau xenofobe faţă de toţi cei care trăiesc şi muncesc cinstit în ţara noastră. Invităm pe toţi ungurii cinstiţi care nutresc sentimente de respect faţă de România şi contribuie la progesul nostru, al tuturor, să se înscrie în Partidul România Mare. Îi vom primi cu braţele deschise, ca pe nişte prieteni ce ne înţeleg şi ne respectă.

Cuvântarea senatorului Corneliu Vadim Tudor, ţinută la Târgu Mureş, reprezintă cel mai clar mesaj de pace şi colaborare, pe linia unui efort cinstit, îndreptat spre rezolvarea problemelor dificile cu care se confruntă locuitorii acestei ţări. Naţionalismul luminat este singura doctrină politică pe care se poate construi stabil în istorie! A afirmat-o cu tărie liderul PRM la acest moment aniversar şi ne face plăcere să-i constatăm rezonanţa în inimile celor peste 10 mii de participanţi la entuziasta serbare populară amintită, precum şi în ale celor care i-au receptat mesajul pe alte căi.

Aniversarea deceniului de existenţă al "Vetrei Româneşti" ne raportează la un punct fix: "Ţara înainte de orice!"

Este şi doctrina Partidului România Mare, pe care noi, membrii săi, o promovăm consecvent.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc şi eu şi îl invit pe domnul deputat Moucha Romulus. Şi, dacă domnul Vetişanu s-a întors?... Dacă nu, o să urmeze domnul Baciu Mihai. Poftiţi, domnule deputat!

Domnul Romulus Ion Moucha:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De peste 3 ani de zile asistăm la o adevărată tornadă de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, marea lor majoritate fără nici o bază legală şi, adeseori, nici chiar legală, multe din ele anulându-le pe precedentele, de cu 3 zile înainte, călcându-se reciproc pe picioare şi creând în ansamblu un cadru, atât de aşa-zis "propice" activităţilor economice, încât cred că nu greşesc când afirm că mulţi investitori străini, care ar putea veni la noi pentru business-uri corecte şi reciproc avantajoase, nu vor mai folosi nici măcar cursele de avion ce doar trec pe deasupra României.

Unul din rezultatele de "excepţie" al activităţii celor 200 de specialişti ai actualei puteri, care s-au pus pe treabă, ca să ne "fericească" în 15 mii de zile, este şi documentul emis de Guvern, intitulat pompos: "Ordonanţă privind organizarea activităţilor agenţilor imobiliari", respectiv O.G. nr. 3/2000. Această ordonanţă, respinsă de Consiliul Economic şi Social şi care contravine flagrant Constituţiei României, Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legii învăţământului şi, nu în ultimul rând, chiar şi Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, instituie un monopol discreţionar al unui cvasi-ONG de bloc asupra întregii activităţi imobiliare, din întreaga ţară.

Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, entitatea guvernamentală cea mai apropiată de sfera imobilelor şi a activităţilor imobiliare, nici măcar nu a fost consultat în elaborarea acestei ordonanţe, ca să nu mai vorbim de faptul că şi cei ce urmează să fie, hai să zicem, "organizaţi", au suferit acelaşi tratament, zis democratic. Nu este lipsit de interes faptul că noile taxe şi biruri care se instituie se duc direct la aşa-zisul "organizator" al activităţilor imobiliare, organizator care se autointitulează ca fiind singura organizaţie profesională din branşă, făcându-se că uită de cei peste 10 mii de angajaţi din peste 2 mii de agenţii imobiliare, constituite deja legal, cu eforturi greu de imaginat uneori, de către proprietarii acestora.

Îmi este greu să cred că la această situaţie Guvernul a ajuns doar din nebăgare de seamă sau din viteză. Cu părere de rău pentru lipsa de normalitate şi moralitate, este clar că s-a ajuns aici din lipsă de bun simţ şi respect faţă de semeni, din dorinţa de îmbogăţire, rapid şi fără muncă, din sfidarea faţă de normalitate şi din dorinţa de a mai încărca, pe ultima sută de metri înaintea alegerilor, conturile bancare, probabil, nu tocmai curate, ale unor mai mari ai zilei.

Guvernul are o singură soluţie de a se spăla de această ruşine: retragerea imediată a Ordonanţei nr. 3/2000!

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Baciu Mihai şi se pregăteşte domnul Pâslaru Dumitru.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Încep cu adevărul că viaţa politică a lumii moderne, dar şi gestionarea raţională a problemelor unei naţiuni, nu sunt posibile în afara partidelor politice, a luptei democratice dintre ele pentru câştigarea încrederii cetăţenilor în capacitatea fiecăruia de a guverna. De aceea, cetăţenii, dar şi clasa politică, urmăresc cu interes momentele importante din viaţa marilor partide, pentru că aceste momente pot avea semnificaţii pentru ţara întreagă. Ele constituie acele ocazii majore în care un partid îşi prezintă naţiunii oferta, în sensul bun al cuvântului, adică: programul politic, platforma, valorile principale şi marile principii care îi stau la bază. De asemenea, este un moment al meditaţiei asupra propriului destin, asupra stării partidului, asupra locului, rolului şi perspectivelor sale în viaţa politică a ţării.

Convenţia Naţională a Partidului Democrat, care a fost un asemenea moment, s-a desfăşurat în zilele de 18 şi 19 februarie, iar mass-media a reflectat acest eveniment pe măsura importanţei sale politice şi naţionale. Au participat numeroşi oaspeţi de peste hotare, reprezentanţi ai Internaţionalei Socialiste şi ai partidelor social-democrate din toată lumea, unele din acestea fiind partide de guvernământ în ţări puternice şi bogate. Mesajele lor au reliefat clar locul şi rolul Partidului Democrat în familia social-democrată a lumii şi, implicit, recunoaşterea României ca loc în care unul din marile curente politice ale lumii de azi se simte la el acasă.

Au participat ca invitaţi lideri ai unor mari organizaţii sindicale de importanţă naţională, care au reafirmat legăturile organice, naturale, dintre mişcarea sindicală şi social-democraţie.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, ne-a bucurat participarea invitaţilor de la partidele politice din ţară, în primul rând, a celor reprezentate aici, în această sală, de dumneavoastră, membri al Camerei Deputaţilor.

Apreciem la justa lui valoare conţinutul mesajelor celor pe care i-aţi trimis la Convenţie, la Convenţia Partidului Democrat, mesaje care toate au afirmat rolul eminent la Partidului Democrat în viaţa politică a ţării, au apreciat efortul nostru în gestionarea acestei perioade dificile.

Mai presus de orice, apreciem dorinţa dumneavoastră, exprimată în aceleaşi mesaje, ca lupta politică din anul electoral să fie una civilizată, întemeiată pe doctrină, principii, argumente raţionale, o luptă între adversari, şi nu între duşmani, pentru că toţi, la urma urmei, trebuie să urmărim acelaşi ţel – binele acestui popor din care toţi facem parte.

În mai multe împrejurări şi pe căi diferite mi-am exprimat gândul, care poate părea unora anacronic, că şi în viaţa politică, în lupta dintre partide, unde principiile şi valorile morale, cel puţin în România, sunt deseori puse în paranteză sau capătă o culoare cu totul aparte, trebuie respectat un minim de asemenea principii şi valori.

Evoluţia omului spre civilizaţie a însemnat, pe lângă creşterea capacităţii de a stăpâni ambianţa prin cunoaştere şi tehnologie, în primul rând o evoluţie în plan moral, o sporire a capacităţii lui de a trăi armonios în comunitate, de a întemeia relaţiile sale cu semenii pe valorile perene ale moralei. De aceea, cred eu, acele arme negre pe care încă le găsim în arsenalul poliţiei româneşti de astăzi aparţin unei perioade revolute din istoria omului chiar.

Poate că unii mă vor cataloga drept un naiv care nu realizează în ce lume trăieşte, un fel de Don Quijote care luptă cu morile de vânt ale politicii de tip bizantino-balcanic, şi poate că între anumite limite au dreptate. Dar, dincolo de aceste limite, eu ştiu că rămăşiţele absurde ale evului mediu au dispărut prin contribuţia unora ca Don Quijote, a acelor idealişti care, înfruntând ironia celor din jur, au învins prejudecăţile chiar în profitul celor care îi ironizau.

Rămân, aşadar, la convingerea că în politică nu contează numai rezultatul, ci şi moralitatea mijloacelor prin care îl atingi, altminteri urmează judecata cea de apoi a oamenilor şi a istoriei care nu iartă pe nimeni.

La Convenţia Naţională a Partidului Democrat nu s-a auzit nici un cuvânt critic la adresa altui partid, nici o apreciere negativă oricât de vagă îndreptată împotriva cuiva – partid sau personalitate de la Putere sau din Opoziţie.

Toţi vorbitorii, începând cu preşedintele partidului, s-au referit în cea mai mare măsură la programul politic al partidului, la ceea ce am făcut şi la ceea ce trebuie să facem, precum şi la problemele mari şi dificile ale guvernării ţării.

Noi am înţeles cu exactitate rosturile congresului unui partid – cel mai important dintre ele este definirea clară a valorilor, normelor şi principiilor generale care întemeiază acel partid, este alcătuirea cărţii de identitate a partidului respectiv, cea care îl diferenţiază net de alte partide şi îl include la fel de clar în familia ideologică de care aparţine.

Soluţiile pe care apoi le propunem pentru problemele ţării decurg din acest temei doctrinar.

De aceea, onoraţi colegi, apreciind sincer încă o dată mesajele partidelor dumneavoastră către Convenţia Naţională a Partidului Democrat, vă facem la fel de sincer o dublă ofertă: un minim de principii morale pentru campania electorală şi un program politic consistent social democrat, naţional şi european în acelaşi timp.

Nu vreau s-o mai lungesc, nu vreau să ţin un discurs pro domo şi, de aceea, vă las pe dumneavoastră să-l apreciaţi – mă refer la program.

Dar noi, Partidul Democrat, oferim acest program politic şi ţării întregi, pentru că, până la urmă, ţara şi cetăţenii ei sunt beneficiarii sau, în caz contrar, cei care suferă de pe urma programelor noastre politice.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Dumitru Pâslaru.

Se pregăteşte domnul Karoly Kerekes.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

A fost omul, şi nu mai este! A fost preşedinte, şi nu va mai fi!

Cine l-a vândut, cine l-a trădat, cine l-a înfrânt! Nu ştie, nu va afla niciodată ce a câştigat, ce a pierdut!

Un om sfârşit, un erou al zilelor noastre, un om de prisos, un învins!

De la Spinoza ştim că pasiunile ne condamnă la servitute şi la înfrângere, iar de la un clasic spaniol că este greu să recunoaştem că am fost doborâţi de lovitura unei mori de vânt, şi nu de un imaginat cavaler malefic.

Sigur este însă că Emil Constantinescu a fost învins! O recunoaşte chiar el. Că acei cavaleri ai răului ar fi securişti şi PDSR-işti, rămâne de discutat.

Dar, în definitiv, cine l-o fi învins pe Emil Constantinescu? Preşedintele României a fost învins mai întâi pentru că a conceput relaţia sa cu poporul care l-a ales când ca un contract pe care l-a călcat, când ca o luptă pe care a pierdut-o, când ca o relaţie cu un partener, când ca una cu un adversar.

Duplicitatea şi nehotărârea l-au învins de la început! L-au învins apoi lipsa de cinste şi sinceritate, spiritul olimpian împrumutat, senzaţia copleşitoare de travesti şi machiaj artizanal, rolurile primite bine învăţate, dar neizbutit jucate.

Emil Constantinescu a fost învins categoric de contrastul flagrant dintre morgă, pretenţii, poză şi prestaţia jalnică a gafeurului regional, elefantul într-un magazin intern de porţelanuri politice şi aerul de rudă săracă cu care ne-a reprezentat în reuniuni internaţionale la vârf.

Constantinescu a fost învins de şcoala GDS-istă a mesalinei ceauşiste ce se pretinde încă vivandiera societăţii civile, cea care i-a inoculat metodic dispreţul şi deprinderea de a-i considera pe toţi ceilalţi români drept imbecili, iar poporul însuşi calificat ca o sintagmă idioată.

Şi nu i-a fost foarte greu, pentru că ştim - încăperile mobilate uşor pot fi oricând lesne reamenajate.

Nu securiştii l-au învins pe Constantinescu, ci propriul său aer de misionar scârbit, de predestinat trimis de la curţi înalte să propăşească şi să emancipeze populaţiile de la gurile Dunării care, vai lor!, nu-l înţeleg şi nu-l ajută. Şi, poate mai mult decât atât, preşedintele României a fost învins de camarila odrăslită peste măsură la Cotroceni care, ca orice slugă deşteaptă cu firul subţire al linguşelii, a reuşit repede să-l încapsuleze într-o gogoaşă imensă, simbol cosmic pentru întregul său regim.

Mai mult decât orice, Emil Constantinescu a fost învins de coaliţia politică de la guvernare pe care însuşi a edificat-o şi care a înţeles democraţia doar ca o competiţie sălbatică pentru satisfacerea intereselor proprii, prin devastarea neruşinată a ţării în numele reformei.

În sfârşit, Emil Constantinescu a fost învins de propria familie, citadelă atât de mult încercată, dar brusc consolidată în jurul norocului nesperat al tatălui care, cu aerul său de martir năpăstuit, se jertfeşte în înalta funcţie doar pentru copii. A fost învins, de asemenea, de propriul urmaş, incapabil să lanseze alt model decât al prinţişorului de la Sibiu care, pe lângă afacerea flagrantului îndelung pregătit, rămâne doar un nevinovat chefliu.

Una peste alta, Emil Constantinescu a fost învins de ciocoismul său, de impostură, de sfidare, de infatuare. A fost învins de obsesii, de spaime, de clişee.

Doar el însuşi pe sine nu s-a învins niciodată!

De aceea: Deschide patul tău gol ca un mormânt şi dormi,/ Dormi somnul învinşilor, somnul morţilor!

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Poftiţi, domnule Kerekes.

Se pregăteşte domnul Ilie Neacşu de la Partidul România Mare.

Domnul Karoly Kerekes:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Sâmbătă, 26 februarie, au avut loc la Târgu Mureş manifestările organizate pentru aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Uniunii "Vatra Românească".

Această organizaţie, care s-a autodefinit ca o organizaţie social-culturală şi de atitudine civică, şi care a fost regizorul evenimentelor sângeroase din martie 1990 de la Târgu Mureş, se găseşte în momentul de faţă, potrivit afirmaţiilor făcute recent de preşedintele Uniunii, într-o perioadă de revigorare, cu alte gânduri şi alte structuri.

Cu certitudine, prin alte structuri se înţelege alianţa politică cu PDSR, concretizată într-un protocol semnat la 30 iulie anul trecut.

Uniunea "Vatra Românească", preocupată în aceeaşi măsură ca şi în trecut de problema naţională, consideră, prin preşedintele Zeno Opriş, că "…toţi cetăţenii acestei ţări au dreptul să trăiască liber, nestingherit, că libertatea unuia nu trebuie s-o ştirbească pe a celuilalt." Această nouă viziune cu totul alta decât cea din 1990, despre drepturile omului, despre convieţuire, ar putea să fie salutată dacă nu ar exista o totală contradicţie între vorbe şi fapte.

Ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş la aniversare ne aminteşte însă de climatul creat de aceeaşi uniune în ajunul evenimentelor de acum 10 ani. Participanţii la manifestare, într-un număr mare, veniţi şi din alte judeţe, au dat dovadă de aceeaşi intoleranţă şi ură antimaghiară ca şi în februarie 1990.

În plus faţă de trecut, apare ca element de revigorare furia manifestată faţă de Executiv, Putere judecătorească şi Preşedinţie.

Acest climat duşmănos a fost alimentat în mare măsură de comportamentul preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, care, prin afirmaţii şi ameninţări la adresa UDMR-ului, a personalităţilor politice interne şi externe, ne aminteşte de cele mai sumbre dictaturi. Faţă de această manifestare duşmănoasă, comportament politic, clasa politică din România nu poate rămâne indiferentă.

România face eforturi mari pentru integrarea euro-atlantică, accentuând nu o dată că statul român este un element de stabilitate în zonă. Din păcate, aceste eforturi au fost umbrite din nou prin cele întâmplate la Târgu Mureş.

Uniunea "Vatra Românească", aflată într-o nouă alianţă politică, cu un partener pentru care probabil nu este indiferent felul în care se apreciază în extern imaginea ţării, a demonstrat că, şi în noua sa structură, rămâne aceeaşi organizaţie naţional-şovină, constituind o frână în procesul de integrare euro-atlantică a României.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi noi vă mulţumim, domnule deputat. (Vociferări în partea stângă a sălii.)

Vă rugăm să faceţi linişte în sală. Aveţi posibilitatea să luaţi cuvântul.

Invit pe domnul Ilie Neacşu la microfon.

Se pregăteşte domnul Mândroviceanu Vasile.

Domnul Ilie Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

A ţinut morţiş domnul Emil Constantinescu, preşedintele României, ca nici sfârşitul săptămânii trecute să nu treacă neobservat de opinia publică internă şi internaţională.

Cunoscând că emisiunea lui Florin Călinescu – "Chestiunea zilei" – are pauză în această perioadă, domnul preşedinte ne-a oferit un spectacol electrizant, cum numai regizorii şi scenariştii de marcă, după luni de zile de trudă, reuşesc să pună la punct astfel de manifestări cu trecere la public.

De această dată, şeful lui Dorin Marian şi al doamnei Zoe Petre s-a întrecut pe sine. Nu este exclus ca Circul Globus din capitală să-l cheme pe domnul Emil Constantinescu la bară pentru desfăşurarea de activităţi care nu intră în atribuţiile Cotrocenilor şi pentru concurenţă neloială.

Stimaţi colegi,

Omul care se dorea clona lui Cuza, care poza în lichidatorul corupţiei, a fost învins!

Învingătorii domnului Emil Constantinescu sunt "…vechea clasă a activiştilor politici şi vechii securişti grupaţi în Partidul România Mare şi apoi în structurile PDSR…". În alte pasaje, domnul Emil Constantinescu îi atacă dur pe unii ziarişti, lideri de opinie etc., pe care îi cataloghează drept golani, şantajişti, şmecheri, inclulţi etc.

Fie că a făcut-o intenţionat, fie că l-a luat gura pe dinainte, domnul Emil Constantinescu demonstrează că şi-a pierdut echilibrul, că disperarea a pus stăpânire pe întreaga lui fiinţă.

Partidul România Mare este cu adevărat îngrijorat de starea sănătăţii domnului Emil Constantinescu şi, spre binele său şi al imaginii ţării în lume, preşedintele trebuie convins că un control medical complex poate stopa depresia periculoasă în care acesta se află de o bucată de vreme.

Dar declaraţiile care au generat atâta vâlvă pe scena politică românească nu pun sub semnul întrebării doar persoana preşedintelui, ci şi a anturajului său. Este cunoscut faptul că domnul Emil Constantinescu are în preajma sa sfătuitori care s-au dovedit nu numai incompetenţi, dar şi rău intenţionaţi, ca să nu mai vorbim de cartea de vizită a celor care încă îi mai ţin trena preşedintelui – mă refer aici la Patapievici şi Liiceanu, la unii ziarişti de la "România Liberă", "Ziua", "Evenimentul Zilei" şi "Cronica Română".

Ceea ce ne surprinde pe noi cel mai mult este faptul că domnul Emil Constantinescu nu are informaţii elementare despre Partidul România Mare. Să nu ştie preşedintele că, la această oră, cei mai mulţi dintre revoluţionarii din Decembrie 1989 sunt membri ai Partidului România Mare? Când au aderat la Partidul România Mare, aceşti oameni au apreciat poziţia noastră constantă îndreptată împotriva incompetenţilor, corupţilor, tâlharilor şi hoţilor, a trădătorilor de ţară etc., cât şi statutul şi programele economice şi sociale ale noastre.

Stimaţi colegi,

Ca să demonstreze că domnul Emil Constantinescu nu este singurul demnitar al Puterii care aruncă pietre în baltă, CDR l-a aruncat în luptă şi pe colegul nostru din Parlament, domnul Remus Opriş, demolatorul numărul 1 al PNŢCD, care s-a comportat ca un şcolar corigent în apărarea profesorului său.

Nu voi încheia înainte de a vă spune adevăratul motiv al declanşării noului spectacol prezidenţial: cu o zi înainte de întâlnirea cu medicii şi farmaciştii ţărănişti, domnul Emil Constantinescu a primit rezultatele crude ale unui sondaj de opinie comandat chiar de Palatul Cotroceni. Văzând că trei lideri ai Opoziţiei – Ion Iliescu, Theodor Meleşcanu şi Corneliu Vadim Tudor – sunt clasaţi înaintea lui, actualul preşedinte şi-a pierdut busola. Ce a urmat, se ştie; inclusiv prigoana împotriva ziariştilor de la "Cotidianul".

Şi, totuşi, guvernarea actuală, sub sceptrul domnului Emil Constantinescu, a avut şi un aspect benefic – populaţia s-a lămurit asupra calităţii şi capacităţii celor care şi-au abandonat ideologiile pentru a alcătui o coaliţie nu doar bizară, dar şi dăunătoare pentru ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi noi vă mulţumim, domnule deputat.

Are cuvântul, în încheierea intervenţiilor de astăzi, domnul Vasile Mândroviceanu.

Rog pe ceilalţi colegi să înţeleagă, cu scuzele de rigoare, bineînţeles, pentru că acesta este timpul pe care l-am avut la dispoziţie, în conformitate cu programul de lucru.

(Vociferări în partea stângă a sălii.)

Stimaţi colegi,

Vă rog să faceţi linişte.

Acesta este timpul pe care l-am avut, conform programului.

Îi rog pe ceilalţi colegi să-şi depună intervenţiile la secretariatul nostru. Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Mândroviceanu.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Elita naţională este absentă aproape în totalitate din dezbaterile politice ale actualului ceas de cumpănă pe care îl trăieşte societatea românească, opinia publică fiind dominată, manipulată şi direcţionată pe linia unor interese străine de viaţa reală a unei adevărate comunităţi naţionale.

Poporul român nu s-a regăsit încă din degringolada comunistă, căci comunismul, acest fenomen distructiv şi morbid, nu a dispărut din viaţa publică.

Foştii activişti, securişti, propagandişti şi acoliţi ai organelor de propagandă bolşevică de cea mai autentică speţă marxistă se desfată în faţa camerelor de luat vederi cu cele mai aberante şi abstracte teorii, puncte de vedere şi luări de poziţii, subliniate de aroganţa intelectuală şi de o aşa-zisă cultură politică şi ţinută morală, dar fără să aibă o pregătire corespunzătoare în domeniile abordate, fără să fie selecţionaţi prin merite deosebite de vreo instanţă de calitate superioară şi fără nici un drept de a fi mandatarii naţiunii.

Singura soluţie de remediere a situaţiei actuale - de absenţă aproape totală a elitei naţionale – constă în formarea unor personalităţi din rândurile tineretului într-un viitor nu prea îndepărtat. Aceasta, deoarece elitei naţionale îi revine sarcina de a scoate ţara din decăderea morală de astăzi, după devastarea socială şi culturală cauzată de lunga dictatură comunistă.

Numai o elită naţională poate asigura un viitor demn poporului român, căci această elită îşi are rădăcinile în bogăţiile spirituale şi sufleteşti ale românilor şi va şti să întruchipeze ideea românească pe care exponenţii marxişti de azi nu o cunosc şi nici n-o înţeleg sub nici o formă, căci ei poartă blestemul educaţiei comuniste.

Punând accentul pe valorile spirituale şi culturale ale tradiţiilor a căror păstrătoare este, elita naţională va trebui să servească binele comun spritual şi să lupte ca să scoată ţara din situaţia în care se găseşte azi, contribuind la reconstrucţia morală şi civică a acesteia.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Şi eu vă mulţumesc,.

Îmi cer scuze faţă de Grupul parlamentar al Partidului Unităţii Naţionale Române. Vă rog să ia cuvântul unul dintre cei patru înscrişi.

Toată lumea nu poate lua cuvântul, pentru că sunt 28 de înscrieri pe această listă, şi cer să aveţi această înţelegere.

Este al 11-lea vorbitor.

Din partea Partidului Unităţii Naţionale Române, vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De mai bine de 7 ani nu contenesc să atrag atenţia parlamentarilor români şi ţării, prin dovezile inatacabile aduse din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, că iredentismul maghiar, prin înşelătoarea şi adormitoarea strategie a paşilor mărunţi, loveşte sistematic şi fără milă în România.

Când atrăgeam atenţia că acel martie negru de la Târgu Mureş, de la care în curând se împlinesc 10 ani, n-a fost întâmplător, ci derulat sub un scenariu abil al iredentismului maghiar, când românii îşi apărau drepturile în propria ţară, când aduceam ca argument raportul "Harghita – Covasna" cu toate crimele din secuime, unii au întors capul de la un adevăr incontestabil.

Când forumurile cetăţeneşti de pe la Cernat, Valea lui Mihai, Miercurea Nirajului deveneau câmp de desfăşurare pentru iredentiştii care doreau neapărat înălţat la Arad, pe pământ românesc, monumentul Ungariei Mari, guvernanţii închideau ochii la o realitate îngrijorătoare.

Când Coloman Gabor clama cu obrăznicia-i ştiută că în ţinutul secuiesc nu va pune picior de român care nu vorbeşte maghiara, când Sasi Enei, primarul celui mai unguresc oraş din România, cum îi place să spună, schimbă la Odorheiul Secuiesc strada "1 decembrie 1918" cu strada "Insulei", şi "Horea" cu "Attila", guvernanţii se fac că nu aud şi nu văd nimic.

Iată că, după o tăcere strategică, evenimentele se precipită din nou, iar adepţii lui Toma necredinciosul culeg roadele. Confundând România cu ţara lui Papură Vodă, grupuri de presiune conduse de preotul reformat pun pe fugă medicii români din Luna de Sus, aducând în locul lor doctori din Harghita. Decizia samavolnică se petrecea cam în acelaşi timp în care geamurile ambasadei României de la Budapesta erau făcute zob cu conserve de peşte congelat.

În acest timp, pe la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, pe la forumurile UDMR-iste, secretarul de stat ungar Jolt Nemen anunţă noi consulate la Mircurea Ciuc şi Constanţa.

Tot în acest timp, tot mai departe situându-se de adevăr, de apărarea idealurilor naţionale, în starea de cancer generalizat ajunsă, Puterea a scăpat de sub control acte intrate pe făgaşul absurdului.

În faţa noilor provocări care stârnesc irascibilitate şi îngrijorare în Ardeal, acum, când se apropie un alt 15 martie, prin aceste locuri, atrag atenţia că, dacă nu va fi găsit ac de cojocul celor care încalcă Constituţia, legile şi bunul-simţ, va veni o vreme când guvernanţii vor regreta amarnic această stare de condamnabilă lâncezeală, numai că atunci va fi prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă mulţumesc pentru intervenţii. Vă rog să vă predaţi materialele.

Vă anunţ că au avut loc 11 intervenţii. Din toate grupurile parlamentare a vorbit cel puţin o persoană.

Vă mulţumesc.

Discursurile depuse la secretariatul de şedinţă, fără a fi prezentate în plen.

Domnul George Dragu:

"Copierea inutilului".

Partidul Democraţiei Sociale din România salută cu bucurie ştirea clonării CDR, despre care circulau tot felul de informaţii îngrijorătoare cum că ar fi decedat imediat după alegerile din 1996. După un îndelungat anonimat, aflăm că, dimpotrivă, CDR este mai viguroasă ca oricând şi, chiar mai mult decât atât, se înmulţeşte prin butăşire!

Astfel, PNŢCD, partidul dezastrului naţional, alcătuit din numai 15.000 de "specialişti", partidul care a patronat jaful şi corupţia la toate nivelele, vine cu o nouă "descoperire": două Convenţii Democratice într-una singură!

După aprige dezbateri naţionale, colocvii şi seminarii, PNŢCD a găsit soluţia de salvare a ţării: Convenţia Democrată Română, echipa restrânsă alcătuită din PNŢCD şi PER, şi Convenţia Democrată din România, ceea ce este cu totul altceva, o echipă lărgită care strânge sub faldurile ei pe aceiaşi de mai înainte plus Partidul Naţional Liberal şi FER.

Pentru a nu fi confundate de către alegători la alegerile locale, cele două convenţii vor pleca la cules de voturi cu cercurile: CDR va beneficia de două cercuri şi o cheie, iar CDdR de aceeaşi cheie închisă însă într-un singur cerc.

De ce atâta inventivitate politică?

În primul rând, pentru că "principalul" partid al proaspăt clonatei Convenţii, PNŢCD, este conştient că, datorită "marilor realizări" ale guvernării din ultimii ani, nu-şi poate permite şi nici nu îndrăzneşte să se prezinte de unul singur în faţa alegătorilor. Motiv pentru care se agaţă cu ambele mâini de mânerul umbrelei a ceea ce cândva s-a numit "convenţia democrată".

Apoi, pentru ţărănişti, fie că sunt ei talibani sau reformişti cu mâinile la spate, mai importantă decât guvernarea ţării este problema preşedinţiei în cadrul CDR. Probabil că pentru acest titlu ţărăniştii înţeleg că merită sacrificat totul în ţară, de la eocnomie şi învăţământ, până la sănătate! Sub privirea "echidistantă" a preşedintelui Emil Constantinescu, prezent la mai toate evenimentele importante din sânul PNŢCD, ţărăniştii rânvesc preşedinţia Convenţiei care li se pare că li se cuvine.

Liberalilor, ţărăniştii sunt gata să ofere titlul de vicepreşedinte al Convenţiei, dar asta numai după ce se vor analiza sondajele de opinie, singurele care ar putea să confirme cine este mai puternic în ţară - PNŢCD sau Partidul Naţional Liberal! Că ţărăniştii încearcă să-şi învioreze faţada politică este limpede, dar bătaia este mai largă - ei vor să lase impersia că CDR joacă din nou rolul de "salvatoare a naţiunii".

Nu ştim pe cine mai pot păcăli noile promisiuni ale CDR. În campania electorală din 1996, toţi candidaţii Convenţiei promiteau să demisioneze în cazul în care activitatea lor nu corespundea angajamentelor electorale asumate.

Ajunşi la putere, demnitarii ţărănişti n-au ştitut cum să se agaţe la propriu de scaune, baricadându-se prin birouri. Astăzi, CDR perseverează pe aceeaşi cale a ipocriziei, cerând candidaţilor să-şi depună demisia conducerii alianţei. Acum, fie PNŢCD consideră electoratul român credul şi amnezic, fei acest partid este rupt complet de realitate.

În faţa nemulţumirii generalizate a populaţiei, CDR, clonată cu un cerc sau cu mai multe, ca formulă politică, este definitiv compromisă.

În ce priveşte PNŢCD, îi sugerăm, dacă tot se aliază cu divese formaţiuni ecologiste de buzunar, să înceapă operaţiunile de "ecologizare" şi de "regenerare" a propriilor structuri, începând chiar cu structura partidului.

Domnul Petre Ţurlea:

Scrisoare deschisă

"Stimate domnule Dan Diaconescu,

Aflu, fără a fi surprins, de încercarea făcută de regimul Constantinescu de a desfiinţa ziarul pe care-l conduceţi, "Cotidianul". Nu sunt surprins, pentru că aici trebuia să ajungă acest regim, în conformitate cu evoluţia sa de până acum. Cenzura presei este cea mai importantă manifestare a oricărei dictaturi, domnul Emil Constantinescu şi actuala Putere întrunind şi celelalte caracteristici.

Ca istoric, nu mă pot împiedica de a face o comparaţie - aceea între regele Carol al II-lea şi preşedintele Emil Constantinescu. Regimul Carlist a cenzurat şi interzis ziare ca "Adevărul", "Dimineaţa", "Dreptatea", "Viitorul", "Neamul românesc"; şi-a subordonat Justiţia; a făcut cel mai mare jaf de până atunci în avuţia statului; a patronat cele mai mari hoţii; a dus ţara în pragul falimentului şi a lăsat-o ciuntită teritorial şi cu armata în derivă.

Regimul Constantinescu cenzurează presa pe care nu şi-o poate supune; a provocat deriva armatei. De asemenea, ridicolul este apanajul şi al unuia şi al altuia dintre dictatori. Lui Carol al II-lea îi plăceau decoraţiile, titlurile, parăzile şi femeile. Şi lui Emil Constantinescu îi plac cele mai de sus.

Din toate aceste motive, Carol al II-lea a fost alungat în 1940, iar Emil Constantinescu va fi alungat în 2000. Cei doi dictatori au paginile lor urâte în Istoria Românilor şi poporul, în fruntea căruia au fost, îşi va aduce mereu aminte cu dispreţ şi ură de amândoi.

"Adevărul", "Dimineaţa", "Dreptatea", "Viitorul", "Neamul Românesc" din perioada lui Carol al II-lea, "Cotidianul" din perioada lu Emil Constantinescu vor avea şi ele o pagină în Istoria Românilor, dar o pagină de lumină.

Această este răzbunarea lor, şi va fi a domniei voastre.

Vă rog să primiţi expresia deplinei mele consideraţii.".

Domnul Dezideriu Coloman Becsek-Garda:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Motodologia de aplicare a Legii nr.1 din 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, din cauza birocraţiei, întârzie.

Această tergiversare a megologiei este folosită din plin de către duşmanii reîmproprietăririi, care folosesc orice posibilitate pentru inducerea în eroare a opiniei publice. Astfel, la Vlăhiţa, bande organizate terorizează populaţia civilă şi copiii aflaţi în taberele de vacanţe, şi au săvârşit un delict prin tăierea a 230 metri cubi în valoare de 450 milioane lei. Pentru oprirea acestei ilegalităţi, organele silvice au constituit echipe mixte de intervenţie împreună cu poliţiştii din localitate şi s-au confruntat cu aceste bande organizaate, având şi sprijinul populaţiei locale. Această colaborare este de la sine înţeles, pentru că delictele au fost produse în pădurea care urmează să fie retrocedată proprietarilor legitimi.

Mediile scrise şi electronice dezinformează însă opinia publică, prezentându-şi cazul în ipostaza că aceste acte ilegale au fost săvârşite de către viitorii proprietari care au început să defrişeze pădurile, demonstrând astfel cât de greşită este Legea nr.1 din 2000.

O altă încercare de a anihila legea domnului Lupu o reprezintă studiul iniţiat de ICAS, prin care se propune o exceptare de la reconstituirea dreptului de proprietate a pădurilor destinate ocrotirii unor specii de valoare deosebită din fauna cinegetică autohtonă.

Arealul vânatului ocrotit cuprinde atât zonele de reproducere, cât şi cele habitare propriu-zise, dar acestor arborete li se aplică regim solvic unitar. Menţinerea acestui regim este asigurat însăşi de Legea nr.141 din 1999 şi Legea nr.1 din 2000 prin administrarea pădurilor în cadrul structurilor silvice, conform Hotărârii guvernamentale nr.997 din 1999, indiferent de forma de proprietate.

Animalele migrează, mai ales urşii, cerbii, mistreţii şi lupii, deci ei nu vor respecta suprafeţele delimitate pentru ei. Aplicarea legislaţiei silvice în vigoare nu poate fi în contradicţie cu modificarea statutului juridic al pădurilor. Această manevră a ICAS-ului este în interesul unor cercuri care vor să beneficieze şi în continuare de facilităţile acordate statutului lor special.

Aş vrea să liniştesc pe aceşti reprezentanţi ai neocomunismului că şi viitorii proprietari ai pădurilor vor putea gospădări pădurile pentru vânat în spiritul legislaţiei în vigoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Vasile Ghiga:

Stimaţi colegi,

Pentru a pune capăt unei stări de confuzie bine dirijate de unii binefăcători, doresc mai întâi să precizez că, după demisia din PER în primăvara anului 1998, m-am înscris în partidul ApR, al cărui membru sunt şi acum.

Ca parlamentar, îmi desfăşor activitatea ca deputat independent, alături de ceilalţi colegi ai partidului ApR. Sunt onorat că mai multe formaţiuni politice ar fi dorit să mă coopteze, dar, cu părere de rău, trebuie să le dezamăgesc, precizându-le că rămân membru fidel al partidului ApR.

Stimaţi colegi,

Acum, doresc să vă prezint o situaţie ce mie mi se pare paradoxală:

În condiţiile în care greva profesorilor continuă pe baza unor revendicări perfect valabile, în condiţiile în care sănătatea şi cultura se îndreaptă spre faliment, când cercetarea ştiinţifică este menţionată ca fapt divers, mii de miliarde de lei din taxe strânse conform legii de către Registrul Comerţului ajung în chimirul din ce în ce mai larg al unei asociaţii private care este Camera de Comerţ.

Trebuie făcută precizarea că taxele percepute de către Registrul Comerţului sunt indexate funcţie de cursul de schimb leu-dolar. În baza căror calcule şi hotărâri?

Actualul prim-ministru, domnul Mugur Isărescu, ar trebui informat de posibilitatea finanţării învăţământului, sănătăţii şi culturii cu bani din taxele de la Registrul Comerţului, apelând la o formulă simplă de ordonanţă de urgenţă prin care să hotărască funcţionarea Registrului Comerţului nu pe lângă Camerele de Comerţ, cum este actualmente, ci pe lângă Ministerul de Justiţie sau Ministerul Finanţelor, în aşa fel încât miile de miliarde să poată acoperi găurile din buget.

Şi ar mai putea domnul prim-ministru Mugur Isărescu să numească o echipă din corpul de control să verifice ce s-a făcut cu fondurile adunate din taxe de către Registrul Comerţului de la înfiinţarea acestuia şi până în prezent.

Şi, cum ar sta bine unor gentlemani, domnii din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României ar putea să prezinte în media care este aportul Camerei de Comerţ la dezastrul economic al României pe parcursul celor 10 ani de tranziţie.

Sper ca acest semnal de alarmă să aibă efectul scontat şi ca fondurile imense adunate din taxe să fie dirijate către cei mai îndreptăţiţi a le consuma.

Domnul Marcu Tudor:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Fac această declaraţie politică în numele tuturor pensionarilor din ţară, existenţi sau care vor deveni pensionari în viitor, militari sau civili de toate profesiile, profitând de faptul că Asociaţia veteranilor de război şi rezerviştii prahoveni din Ministerul Apărării Naţionale protestează cu vehemenţă împotiva hotărârii Guvernului de a impozita pensiile, hotărâre pe care o apreciază ca pe un scenariu repetabil, al lipsei de grijă a statului faţă de cei care l-au apărat şi întregit cu jertfe de sânge şi vieţi omeneşti, iar acum se luptă să-şi apere drepturile în fel şi chip pentru supravieţuire.

Protestul este susţinut de următoarele argumente:

• contravine Ordonanţei nr.73 din 1999, care la art.5, lit.d), precizează că "pensiile de orice fel nu se impozitează";
• în acelaşi sens, au făcut declaraţii repetate preşedintele României şi alţi demnitari;
• motivarea aplicării normelor Uniunii Europene nu se justifică; atunci când şi drepturile se vor asigura după aceleaşi norme, se pot aplica şi obligaţiile;
• în istoria poporului român nu se cunosc cazuri în care s-a recurs la impozitarea pensiilor chiar şi în perioadele critice prin care a trecut;
• promisiunea actualului prim-ministru care la învestitură a declarat că Guvernul va lucra cu faţa spre ţară şi care lasă să se întrevadă în prim-planul opiniei publice acţiuni deliberate care să asigure condiţii când de cât normale de trai;
• agresarea permanentă a drepturilor legale ce se cuvin pensionarilor şi veteranilor, drepturi câştigate cu sacrificiul vieţii în războaie şi în cele mai grele acţiuni de reconstrucţie a ţării, concomitent cu instruirea tinerilor pentru apărarea statului;
• majoritatea familiilor pensionarilor militari trăiesc dintr-o singură pensie modestă, datorită statutului de nomazi mutaţi la ordin, dintr-o localitate în alta, fără a-şi putea asigura stabilitatea familiilor care au suportat statutul de militar;
• schimbarea în "bine" promisă la alegerile din 1996, dar care a căpătat conotaţii contradictorii, provocând profunde nemulţumiri întregii populaţii, în mod deosebit categoriilor defavorizate (şi sunt suficient de multe), punându-şi speranţa într-o nouă schimbare, previzibilă în sondajele de opinie pentru anul 2000.

Consecinţele impozitării:

• anularea criteriilor care au stat la baza calculării pensiilor – funcţie, grad, vechime, pregătire, responsabilitate;
• lipsa de încredere în cei cărora le-au acordat prin vot şansa de a decide soarta noastră şi nu numai, de pe înalte fotolii pe care electoratul i-a propulsat;
• influenţa nefastă asupra tuturor factorilor ce determină nivelul de trai şi, prin aceasta, mărimea numărului săracilor, a nemulţumirilor, hoţiilor şi delapidatorilor;
• stigmatizarea celor mai vârstnici oşteni condamnaţi la suferinţe şi chiar la dispariţie sigură, în special a acelor familii ce se întreţin dintr-o singură pensie, datorită scumpirii alimentelor şi medicamentelor, a serviciilor, energiei termice, electrice.

Precizăm că uzăm de această formulă de manifestare a nemulţumirilor structurilor noastre, în buna intenţie de a nu ni se reproşa că n-am prevenit, facilitând oportunităţi factorilor de decizie ai Puterii de a acţiona operativ şi eficient.

În context, cerem:

• să se renunţe la impozitarea pensiilor prin respectarea prevederilor art.5 lit.d) din Ordonanţa nr.73 din 1999;
• să nu se mai facă promisiuni optimiste fără acoperire privind viaţa pensionarilor, compromiţând reprezentanţii Puterii;
• să se caute resurse pentru bugetul ţării nu la cei defavorizaţi, ci la cei ce se fac vinovaţi de devalizarea bogăţiilor ţării.

Aceată măsură de impozitare a Guvernului actual şi temporar afectează viaţa tuturor pensionarilor militari, a tuturor militarilor aflaţi înaintea pensionării la limită de vârstă şi de serviciu, dar şi a unei foarte mari părţi din pensionarii proveniţi din mediul civil, chiar dacă ea se referă numai la pensiile ce depăşesc salariul mediu pe economie.

Nu există nici o logică la această raportare, decât poate aceea că, în disperarea lor de a găsi noi surse de finanţare, guvernanţii mai impozitează odată, nejustificat, puţinul câştig provenit din pensia celor care au muncit zeci de ani plătind la timp toate impozitele impuse, pensie care foarte adesea nu le ajunge nici pentru medicamentele necesare de obicei celor aflaţi în această situaţie.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Providenţa ne impune diverse situaţii în care se cere o atitudine şi se probează inteligenţa şi abilitatea clasei politice.

Îmi amintesc, de exemplu, ce primire fastuoasă i-au făcut românii lui Petru Lucinschi pentru o carte mediocră despre destrămarea U.R.S.S., anume lui, care şi-a adus tot aportul pentru consolidarea imperiului. Nici n-au visat liderii mişcării de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia, G. Vieru, N. Dabija, D. Matcovschi, scriitori autentici, la o lansare de carte în chiar Hotelul "Intercontinental". Ei, uite că Petru Lucinschi a avut-o, cu ajutorul fraţilor români.

Altă situaţie: Partidul Liberal din Basarabia a făcut o propunere foarte chibzuit㠖 formarea unei comunităţi de state România – Republica Moldova, conform modelului Rusia – Belarus. A publicat apelul lor în Revista "Politica" a P.R.M., a vorbit ceva mai serios domnul I. Pop în Parlament, a cârâit ceva superficial P. Lucinschi că, adicătelea, mai este mult până la o asemenea posibilitate, integrarea în U.E., fiind încă departe.

Fireşte că un om, purtat prin privilegiile vieţii ruseşti, cu întinse relaţii la Moscova, precum e Petru Lucinschi, e prea puţin interesat de o asemenea comunitate: România – Republica Moldova. Pe el nu-l interesează nici faptul că, actualmente, în Basarabia e un genocid pe cale paşnică, că lumea moare de foame ca în anii de secetă. Pentru oameni ca el e mai convenabil să fie preşedinte de Basarabia decât un oarecare prefect sau primar de România. La drept vorbind, această comunitate de state româneşti e mai bine să se facă până la intrarea în U.E., dar toţi de pe ambele maluri parcă au luat apă în gură. Nu mă miră atitudinea unor bolşevici dovediţi de faptele lor, mă miră, însă, că Preşedinţia României, Guvernul n-au luat absolut nici o atitudine în legătură cu această propunere.

Dar, mai mult ca orice, mă miră reprezentanţii mass-media. Acum tac, iar apoi, peste un timp, te pomeneşti că apare de pe undeva un alt Cristoiu, care să declare că nu ne-am sincronizat în fapte, şi iarăşi să-i bălăcărească pe bieţii bsarabeni că reprezintă nişte diversiuni sociale, că sint kaghebişti, slujitori imperiali, precum a făcut cândva la venirea mea în Patria-mamă. Şi când te gândeşti că n-aveam altă soluţie, că pe timpul războiului în Transnistria, liderii mişcării erau vânaţi pe toate drumurile. Or, ar fi vrut să murim toţi sau să împânzim toţi puşcăriile? Ipocriţi nenorociţi! Pe de o parte îi deplâng pe soţii Teodorovici, pe Ilie Işaşcu, iar pe de alta ne batjocoresc pe noi, care am scăpat de moarte şi de puşcărie.

Se impune întrebarea: cui încurcăm socotelile în România? Pesemne le încurcăm unora. Am spus şi o repet: la Chişinău e coada balaurului antiunionist, iar la Bucureşti e chiar creierul lui. La Chişinău n-ai să vezi fosile sovietice duminică de duminică la televizor, la Bucureşti îl vedem pe Brucan, care nu demult, în ianuarie 2000, a afirmat că România nu are a face nici un reproş Rusiei în ce priveşte teritoriul basarabean, acolo e Republica Moldova – independentă. Bună independenţă cu Armata a XIV-a în coastă, tov. Brucan?!

Dar, să ne întoarcem la tema noastră: propunerea în cauză: comunitatea România – Republica Moldova. Aşadar, partea română de la Bucureşti n-a reacţionat în nici un fel la propunerea liberalilor din Republica Moldova, precum nu ia nici un fel de decizii în ce priveşte miile de cetăţeni din Basarabia, care vor cetăţenie română. Atunci, la ce să mai întindem vorba, când e mai comodă tăcerea, domnilor, faţă de ostatecii din Basarabia, care suferă cu deceniile.

Pentru inepţiile spuse de cutare politician, fie el chiar şi preşedinte de ţară, se face o vâlvă de geme târgul, iar pentru o propunere judicioasă, care ar apropia Ziua Unirii, nu se găseşte nici spaţiul necesar în presă, nici timpi de televiziune şi nici o atitudine din partea instituţiilor prezidenţiale şi guvernamentale. E plină ţara asta de pezevenchi cu înalte funcţii. Mă întreb, cât o să-i mai rabde pământul şi neamul acesta chinuit, pe care l-au pus pe dric. Adevăr au vorbit marii profeţi ai lumii: reîntregirea neamului românesc o vor întârzia cei care l-au crucificat pe Hristos.

Domnul Nicolae Popa:

Ca şi dumneavoastră, am luat notă, prin intermediul presei, personal, cu stupefacţie, de jalnica prestaţie la care s-a dedat actualul Preşedinte al României, cu ocazia unei reuniuni medicale organizate de P.N.Ţ.C.D.

N-aş fi crezut că decăderea din fotoliul funcţiei supreme în stat se va produce la un nivel atât de jos. Emil Constantinescu a călcat în picioare, în văzul întregii opinii publice, Constituţia ţării, elementara probitate politică la care îl obligă poziţia de Preşedinte al tuturor românilor, ca să nu mai amintesc de minima morală şi cel mai elementar bun simţ.

Odată cu aceasta, domnul Emil Constantinescu s-a transformat singur dintr-o personalitate într-un personaj caragialesc. Nu mă interesează ce motive şi interese l-au împins pe Preşedinte la o asemenea ieşire în public, că s-a compromis definitiv şi integral pe sine, nu mă deranjează deloc acest fapt. Mă deranjează, însă, în cel mai înalt grad, că a reuşit să deterioreze grav funcţia de şef al statului român.

Apreciez drept patologice frisoanele care îl încearcă pe domnul Constantinescu cu trimitere la securişti şi activişti comunişti. Chit că el însuşi a fost membru de partid, cu funcţie importantă, şi afirmă în deplină cunoştinţă de cauză că securitatea nu l-a deranjat deloc în regimul Ceauşescu. Totuşi, atacul violent îndreptat împotriva opoziţiei, cu acuzele respective, trebuie să ne pună într-o stare de alarmă maximă.

Am convingerea că recenta declaraţie a domnului Emil Constantinescu nu este deloc intempestivă întâmplător, ci este rezultatul unei regii. Preşedintele şi cercurile de interese legate de persoana sa îşi caută acoperirea şi justificarea prin starea jalnică în care au adus România.

După minciunile gogonate şi promisiunile deşănţate din campania electorală care i-a adus la putere, şi după ani de eşecuri grave până acum, este foarte comod să îţi găseşti ţap ispăşitor. Este, de fapt, o tentativă disperată a lui Emil Constantinescu şi a echipei lui de a ieşi din corzile în care l-au băgat presa şi opinia publică pentru marile greşeli şi gafe prin care şi-a ilustrat prestaţia de Preşedinte. Sunt sigur că domnul Emil Constantinescu va ieşi pe uşa din dos a istoriei românilor.

Un om învestit în cele mai înalte prerogative de putere în stat, care şi-a făcut o meserie, categoric din vocaţie personală, din minciună, şantaj şi ameninţare, atacuri dezlănţuite la adresa adversarilor politici, inclusiv a presei, care a infestat viaţa politică cu "şopârle", cum se exprima recent un marcant membru al Guvernului, nu poate pretinde nimănui şi niciodată respect şi consideraţie. Frica care îl macină pe domnul Emil Constantinescu este alimentată chiar din interiorul fiinţei sale.

Ambiţia nemăsurată, tentaţia comportamentului dictatorial, l-au adus în situaţia de a fi izolat, au produs o profundă şi irevocabilă ruptură între el şi realitatea ţării. A ajuns în acelaşi timp şi de râs şi de plâns ca om politic şi fiinţă umană. Totodată, lumea nu-şi poate crede ochilor, asistând la spectacolul degradant pe care îl oferă actualul Preşedinte.

Smiorcăiala continuă difuzată pe toate canalele mass-media, afişată cu morga omului neînţeles, în condiţiile în care ţara s-a prăbuşit în mizerie şi sărăcie, faţă de care este perfect responsabil, provoacă un miros pestilenţial, de toaletă publică. Nu cred că are dreptul să ne oblige să-i ascultăm smiorcăiala.

A minţit – trebuie să plătească. Este neputincios – trebuie să plătească. Scandenţa se apropie.

Emil Constantinescu şi oamenii lui nu trebuie să-şi facă iluzii. În toamna acestui an, prin votul democrat al poporului român, ar trebui să-şi ia adio pentru totdeauna de la puterea pe care a batjocorit-o, prin rea credinţă şi incompetenţă.

În consecinţă, cred că nu vă mai rămâne decât un singur gest de demnitare personală.

Renunţaţi la orice idee de a mai candida pentru un nou mandat de Preşedinte. Sunteţi de pe acum sortit eşecului.

Stimaţi colegi,

Iată că sunt încercări asidue din partea unor înalte structuri de cenzurare a ziarului "Cotidianul". Este un fapt de o gravitate fără precedent, un atac violent la libertatea presei, de aceea trebuie să facem front comun pentru:

- Apărarea ziarului "Cotidianul";

- Apărarea libertăţii presei;

- Apărarea democraţiei în România.

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Partidul "România Mare" a avut şi are o atitudine raţională, constructivă, faţă de intenţia domnului prim ministru Mugur Isărescu de a restructura instituţia pe care o conduce, în sensul reducerii personalului suplimentar sau ineficient, a birocraţiei, inclusiv prin comasarea unor agenţii naţionale, oficii, departamente, ministere etc. etc.

Orice acţiune determinată de considerente legate de creşterea eficienţei Guvernului şi de reducerea cheltuielilor va fi salutată de noi, în măsura în care nu va conduce la o situaţie mai proastă decât până acum sau nu va fi motivtă de interese obscure, meschine, de multe ori inavuabile.

Din păcate, astfel stau lucrurile în cazul intenţiei Guvernului ca, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, acesta să preia singurul instrument cu rol de coordonare, îndrumare, verificare şi control la nivel naţional şi teritorial în domeniul cadastrului general şi al gestiunii proprietăţii.

Obiectul ascuns al acestei mişcări preconizate – preluarea de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a atribuţiilor Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie – ar fi salvarea aparatului supradimensionat al ministerului , peste 4.500 angajaţi, iar consecinţele ar fi dezastruoase. Aceste consecinţe ar merge de la sistarea derulării unui împrumut acordat de Banca Mondială şi condiţionat la existenţa unui organism independent în structura Guvernului, până la perpetuarea disfuncţionalităţilor create prin aplicarea Legii nr. 18/1991 (respectiv imposibilittea de a se rezolva cele peste 600.000 litigii create în România).

Această preconizată mişcare s-a lovit de opoziţia tuturor organizaţiilor de profesionişti implicaţi în cadastru şi geodezie, care au argumentat convingător de ce este necesară existenţa, la nivel naţional, a unei structuri de autoritate profesională recunoscută, care să ducă la bun sfârşit o activitate pentru care Parlamentul a elaborat şi votat o Lege organică, Legea nr. 7/1996, respectiv Legea Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare.

Intenţiei domnului electronist care conduce în prezent destinele Ministerului Agriculturii şi Alimentaţei, influentul (în partidul domniei sale) vicepreşedinte al P.N.Ţ.C.D., Ioan Mureşan, i se opun argumentele justificate ale specialiştilor din Asociaţia Patronală de Cadastru şi Geodezie şi din Uniunea Geodezilor din România.

Domnul Ioan Mureşan caută să salveze pe toţi cei 4.500 de bugetari ai M.A.A., implicaţi în cadastru, sacrificându-i pe cei 600 ai Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care în anul 2000 şi-a propus să se autofinanţeze în proporţie de 50%, iar în viitor să se autofinanţeze integral.

Suntem convinşi că domnul prim ministru Mugur Isărescu, el însuşi un bun specialist al cifrelor, va recunoaşte imediat unde este resursa mai importantă pentru economii, unde sunt bunul simţ şi buna-credinţă şi unde interesele nu prea curate.

Convingerea noastră fermă este că într-o ţară ca a noastră, căreia nu i se cunosc exact dimensiunile – în mod paradoxal – trebuie lăsat să funcţioneze acest Oficiu Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, înfiinţat prin lege organică. Acest oficiu trebuie să rămână o instituţie guvernamentală, independentă, echidistantă şi neutră, tocmai ca o garanţie a respectării proprietăţii în ţara noastră, tocmai în vederea atât de doritei integrări viitoare în Uniunea Europeană.

Dorim ca în timpul mandatului său limitat, domnul prim ministru să facă un număr cât mai mic de greşeli şi, dacă tot este independent, să nu se încarce cu toate erorile unor forţe aflate la limita de jos a prestaţiei lor.

Domnul Ion Florentin Sandu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Subiectul intervenţiei mele de astăzi se referă la intenţia anunţată a FPS-ului de a privatiza Sidexul într-un termen foarte scurt. Această intenţie presupune ca FPS-ul să-şi asume o responsabilitate imensă, explicabilă prin însăşi dimensiunile Sidexului: cifra de afaceri de cca 1 miliard de dolari SUA, circa 10% din exportul României; o balanţă valutară echilibrată, ceea ce însamnă că importul indispensabil de materii prime necesare producţiei de oţel livrat în România este acoperit prin expert; cu cei 28 de mii de salariaţi de astăzi, societatea este un mare utilizator de forţă de muncă la nivel naţional; este furnizorul actual şi, mai ales, potenţial de produse indispensabile pentru numeroase sectoare industriale: şantiere navale, construcţii, industria automobilului, maşinilor agricole, echipamente electrocasnice etc.; este un cosumator major de energie, echipamente, piese de schimb produse în România, de servicii de transport, de activităţi portuare, de servicii bancare, iar în viitor va fi un important plătitor de taxe şi impozite.

În aceste condiţii, poziţia Sidexului în economia României nu este de neglijat. Ea va deveni promordială, societatea contribuind la dezvoltarea acesteia, prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi a rentabilităţii sale. O privatizare inoportună, pripită, neprofesionistă, iresponsabilă, prin tentaţia FPS-ului de a vinde acţiunile Sidex primului care se oferă, fără să cunoască bine strategia acestuia, va transforma societatea, în cel mai bun caz, într-un producător de semifabricate, puţin utilizate în România (în special sleburi) şi de dimensiune redusă, deoarece exportul de semifabricate va fi întotdeauna limitat. Iar această intenţie este dată de termenul scurt impus de Fondul Monetar Internaţional şi creditorii Sidex, care se fac că ignoră datoriile clienţilor faţă de Sidex.

O gândire profesionistă, orientată pe termen lung, respectiv, o politică industrială, ar conduce la o altă atitudine a FPS-ului. O astfel de politică prespune: o analiză a nevoilor de oţel pe plan naţional pe 5-10 ani, cu privire la volum şi cantitate; o comparare a valorii adăugate prin intermediul producţiei naţionale, cu valoarea adăugată provenind din importul care ar înlocui-o; luarea în considerare a impactului social adus de o producţie naţională.

Din păcate, astăzi, nu există nici o politică industrială cu privire la Sidex. Privatizarea acestuia va fi făcută doar pentru profitul cumpărătorului privat şi al celor care vor primi comisioanele, sacrificând interesele României pe termen lung.

Să fie foarte clar, privatizarea este bună numai cu condiţia ca ea să conducă la o siderurgie românească capabilă să alimenteze o industrie românească. Nu sunt puţine exemplele de privatizări reuşite în siderurgia din Europa de vest, dar pentru aceasta statele au acceptat să devină proprietarii societăţilor, suportând contractarea de datorii imense, au încurajat restructurarea, fără a se substitui conducerilor întreprinderilor, privatizarea s-a făcut după restructurare, în special prin intrarea pe piaţa bursieră.

Ceea ce se petrece în siderurgia românească este exact invers. Cine poate spera, în condiţiile impuse de actuala coaliţie guvernamentală, că privatizarea Sidexului va fi efectuată conform unei politici industriale consecvente? Nu o bancă va putea defini o asemenea politică. Ea este indispensabilă prin competenţele sale contabile şi financiare, dar ce poate cunoaşte ea despre evoluţia pieţelor de oţel, a produselor siderurgice, a nevoilor clienţilor, a tehnologiilor de producere a oţelului şi despre şocurile structurale provocate de procesul de mondializare a siderurgiei?

Doar prin aplicarea unei politici industriale coerente îşi va demonstra FPS-ul competenţa sa faţă de uriaşa responsabilitate care îi revine. Or, ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor 3 ani, sub guvernarea Coaliţiei CDR-PD-UDMR, dovedeşte exact contrariul.

Jos mâinile de pe Sidex, domnilor guvernanţi!

Domnul Ştefan Baban:

Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Falimentele bancare şi crizele financiare din sistemul bancar au adus statului român cheltuieli de miliarde de dolari, prin preluarea pierderilor la datoria publică şi imobilizarea de resurse în bănci aflate în incapacitate de plată. Numai sumele necesare acoperirii pagubelor din Bancorex şi Banca Agricolă reprezintă aproape jumătate din datoria externă a României.

De pe urma declarării falimentelor bancare câştigă, lichidatorii dar pierd depunătorii şi contribuabilii la bugetul statului ce văd cum banii din impozite şi taxe se duc să acopere golurile lăsate de administratorii de bănci, care şi-au pus pe roate afaceri cu credite nerambursate. Perdante sunt băncile corecte care au aplicat şi respectat politica financiar bancară, dar care au pierdut încrederea populaţiei pentru că fac parte şi ele din sistemul bancar românesc.

În prezent, în România, în categoria băncilor cu probleme sunt unele bănci scoase din tribunal şi repuse în funcţiune în baza unor sentinţe şi altele care tergiversează prin procese sentinţa de faliment.

O scurtă radiografie a băncilor cu probleme va scoate în relief cauzele cît şi urmăririle practicării unei politici manageriale bancare neconcordante cu realităţile româneşti.

Banca Dacia Felix revine, după 3 ani de procese, pe scena sistemului bancar din România sub supravegherea unui administrator. Situaţia actuală a băncii; are creanţe de 7000 miliarde lei, rezultate în urma reevaluării activelor neperformante în valută; datoriile, reeşalonate pînă în anul 2004, sunt de aproape 2000 miliarde lei; speranţele de recuperare a banilor de la datornici sunt reduse, deoarece procesele de executare silită merg foarte greu; conducerea băncii nu este autorizată de BNR, astfel că licenţa de funcţionare îi poate fi oricînd ridicată.

Credit Banc a derulat o poveste similară cu cea a Băncii Dacia Felix, cu o singură deosebire: s-a opus cererii de introducere a prodcedurilor de reorganizare sau lichidare judiciară de către BNR pînă în anul 1999, cînd a repus singură pe rol această cerere.

Rezultatul acestei amînări: depunătorii persoane fizice nu şi-au primit nici pînă astăzi sumele depuse.

Situaţia actuală a băncii: are de rambursat datorii de peste 1000 miliarde lei; are retrasă, din aprilie 1999, autorizaţia de funcţionare; are de primit 3000 miliarde lei credite acordate şi neîncasate.

Din totalul creditorilor, un număr de 55 au fiecare datorii de peste 10 miliarde lei care cu greu vor putea fi recuperate.

Banca Columna din 1997 se judecă în instanţă cu FPS şi CEC pentru recuperarea banilor depuşi în conturile băncii, la care se adaugă şi dobânzile de peste 36% pe an rezultate din penalităţile de întârziere. În această situaţie s-a ajuns deoarece activitatea acestei bănci avea o expunere mult prea mare pe firmele membre ale Grupului Eurocolumna, din care şi banca făcea parte.

La acestea se adăuga şi aplicarea sancţiunii BNR: interdicţia de a atrage resurse în depozite de la persoane fizice şi/sau persoane juridice.

Conducerea băncii susţine că singura şansă de supravieţuire a reprezentat-o investiţia majoră de capital de către investitorul străin, dar că această şansă este anulată de aplicarea acestei interdicţii.

Banca Albina este prima bancă din România pentru care BNR a obţinut falimentul, faliment datorat politicii manageriale potrivit căreia unui singur grup de firme i-a fost acordată cea mai mare masă a creditelor. Este totodată şi singura bancă de unde depunătorii, persoane fizice, şi-au recuperat banii.

În prezent, din totalul de aproape 500 miliarde lei, lichidatorul a recuperat 3 miliarde lei din vânzarea de active şi aproape 60 miliarde lei de la datornici, bani care au fost plasaţi în titluri de stat, pînă la definitivarea debitelor băncii.

Bankcoop, considerînd ultimul faliment de răsunet (declarat în 08.02.2000) şi care pînă în prezent nu a fost contestat de conducerea băncii. Banca se află în incapacitate de plată de mai multe luni de zile, înregistrând un patrimoniu net (diferenţa dintre valoarea activului şi totalul datoriilor) negativ de 1.500 miliarde lei.

Ultima şansă de salvare – atragerea unui investitor dispus să participe la o majorare de capital – a fost ratată şi ea, astfel încât falimentul a rămas singura soluţie valabilă.

Condamnarea la dispariţie a Bankcoopului a fost semnată încă din 1997 de fostul său preşedinte, Alexandru Dinulescu, care acum îşi cheltuie banii prin America. După dispariţie lui Dinulescu, banca s-a mai menţinut pe linia de plutire timp de doi ani, timp în care a încercat să recupereze creditele acordate cu largheţe, anterior.

În prezent, Bankcoop are de recuperat datorii ce depăşesc 3000 miliarde lei şi creanţe în valoare de aproape 2000 miliarde lei.

Bancorex este singura bancă care a scăpat de lichidare şi privatizare, fiind înglobată în BCR fără drept de apel. Această fuziune va apăsa greu şi mult timp pe umerii bugetului statului, deoarece pierderile băncii, preluate de stat, sunt în valoare de 2 miliarde de dolari, dar şi pe umerii BCR, care din acest motiv a fost retrogradată în privinţa forţei financiare a băncii.

Banca Agricolă. Prăbuşirea acestei bănci a fost abil ocolită pînă acum prin preluarea pierderilor la datoria publică internă. Totuşi, banca se pregăteşte de privatizare, pentru care statul român va suporta o infuzie de capital de 50-100 milioane de dolari.

Singura concluzie pertinentă ce se desprinde din cele mai sus prezentate este dură, dar adevărată: dacă şi în viitor băncile din România se vor înfiinţa şi vor funcţiona pe criterii total diferite de cele internaţionale, putem spune că la începutul mileniului trei, sistemul bancar din România va fi reprezentat de bănci neperformante, aflate sub supravegherea centrală sau într-o continuă stare de faliment.