Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of January 15, 2001
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of January 15, 2001 |
Sittings of the Chamber of Deputies of January 15, 2001
| 1. | Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16,46. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Andrei Ioan Chiliman şi Tudor Mohora, secretari. |
|
Stimaţi colegi, Vă rugăm să luaţi loc în sală. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din 336 de deputaţi, care reprezintă totalitatea actuală a Camerei Deputaţilor, şi-au înregistrat prezenţa 244, sunt absenţi la lucrări 92, din care 22 participă la alte activităţi. Pentru început, vă rog să-mi permiteţi să vă prezint o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de Comisiile permanente. E vorba de Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2001 privind scutirea temporară de la plata drepturilor de import şi a comisionului vamal pentru unele bunuri provenite din import, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe, bănci, iar pentru avize - Comisia pentru industrii şi servicii; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. În conformitate cu prevederile art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. |

