Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2001

  1. Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a următoarelor legi:

Şedinţa a început la ora 9.45.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Radu Stroe, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 345 de deputaţi sunt prezenţi 256, 89 fiind absenţi, din care 4 participă la alte acţiuni.

În ordinea de zi de astăzi figurează proiectele de legi pe care vi le vom supune votului final. Vreau să vă amintesc că ieri ne-au rămas 3 proiecte din ordinea de zi amânate pentru astăzi şi le vom parcurge după şedinţa de vot şi vreau, de asemenea, să vă anunţ că ieri Comitetul ordinii de zi a aprobat o mică modificare în şedinţa de astăzi în sensul că la sfârşitul ei a inclus alegerea judecătorului Curţii Constituţionale, care urmează să fie desemnat de către Camera Deputaţilor.

Cu acestea, vă rog să-mi permiteţi să vă prezint în primul rând nota cu privire la legile care sunt la dispoziţia dumneavoastră, depuse la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea exercitării de către dumneavoastră a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale:

Legea privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României;

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/1999 pentru modificarea alin.3 al art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare;

Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.134/2000 pentru modificarea caracteristicilor unor titluri de stat emise pe bază de legi speciale;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.147/2000 privind transformarea titlurilor de stat seria 2001/VAL B.C.R., exprimată în valută, în titluri de stat exprimate în lei, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.134/2000 pentru modificarea caracteristicilor unor titluri de stat emise pe bază de legi speciale;

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.298/2000 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.