Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Ioan Mihai Năstase şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Cu acordul dumneavoastră putem începe, da?

Il invit pe domnul Leonăchescu. Se pregăteşte domnul Simedru.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Legea administraţiei publice locale, care poartă numărul 215/2001, a intrat în vigoare cu începere din ziua de 23 mai a.c. Toată lumea ştie că această lege a fost concepută de fosta coaliţie guvernamentală, pe care electoratul a sancţionat-o drastic, atât pentru lipsa de performanţă, cât şi pentru amatorismul cu care a chinuit populaţia. Edificiul ideatic al legii conţine elemente antiromâneşti şi antidemocratice, dintre care semnalăm eliminarea etalonului unic de comunicare limba oficială, limba română, din administraţia publică locală şi folosirea bilingvismului în unele situaţii pentru cei care nu pot sau nu vor să înveţe la şcoală limba noastră.

O asemenea lege împotriva căreia a luptat PRM şi defunctul PDSR a devenit brusc obiect de interes, după alegerile din 26 noiembrie 2000, câştigate de o coaliţie bizară PDSR şi UDMR. Un copil cu două moaşe, această Lege a administraţiei publice locale, împotriva căreia parlamentarii Partidului România Mare au votat hotărât, a început să-şi etaleze limitele şi să incrimineze prin acestea acel segment politic autohton care a impus-o românilor.

La două zile după intrarea în vigoare a legii, Puterea a avansat prima modificare a ei spre a-şi asigura avantajele pe timpul actualei legislaturi. Se urmăresc şi alte îmbunătăţiri ale legii: operaţii cosmetice la un pacient condamnat!

Ceea ce provoacă alarmă în rândurile parlamentarilor Partidului România Mare este interpretarea şi aplicarea arbitrară a multor prevederi ale acestei legi şi, în special, problema incompatibilităţilor. Iar dacă primarul Municipiului Cluj-Napoca, remarcabilul patriot Gheorghe Funar, încearcă să aplice legea, aşa cum o percepe domnia sa şi grupul de colaboratori ai primăriei, el nu este ascultat ci violentat ca să se supună dictatului impus de actuala Putere.

Instabilitatea legislativă generată de Legea nr.215/2001 şi arbitrariul cu care a fost impusă reprezintă efectul de halou al unei dictaturi depăşite şi condamnate de istorie. În plus, prigoana declanşată la adresa celui mai bun primar din România, m-am referit la domnul Gheorghe Funar, demonstrează că metodele şi instrumentele fostei dictaturi mai fac parte din patrimoniul actualei echipe guvernamentale.

Jalnicul scenariu de la Cluj-Napoca menit să umbrească succesul festivităţilor care marchează împlinirea unui deceniu de la înfiinţarea Partidului România Mare reprezintă una din expresiile ideologiilor de frânare a dezvoltării democraţiei în România. De aceea, noi punem cu îngrijorare întrebarea: Încotro merge România sub actualul Guvern? Spre dictatura partidului unic într-un stat poliţienesc de tip totalitar sau spre o construcţie democratică?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul deputat Simedru. Se pregăteşte domnul Brudaşca.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

O dovadă de necontestat a faptului că interesul nostru pentru reprezentativitatea instituţiilor ce dau, în esenţă, exprimare reală democraţiei româneşti nu merge niciodată până la capăt o constituie chiar situaţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ale cărei structuri de conducere le alegem astăzi. Şi pentru că nu întotdeauna analiza neîmplinirilor noastre pleacă de la dezinteresul pe care îl manifestăm atât de evident uneori, prezenta-mi intervenţie are un dublu scop: întoarcerea cu mai multă responsabilitate către recunoaşterea faptelor ce fac, pentru prea mulţi dintre noi, dovada opportunismului şi interesului de grup, precum şi aşezarea autorităţii şi onorabilităţii instituţiilor pe care le creăm, de multe ori, doar formal ca elemente intrinseci acestor structuri reprezentative ale statului de drept.

Înfiinţată prin Legea nr.52 din 1994, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare funcţionează de peste 6 ani şi jumătate în condiţii improprii. Ajunsă la cifra de 140 de salariaţi cu organigramă ce prevede obligatoriu un prag de 250 de posturi, această instituţie supusă direct autorităţii legislative suportă un provizorat greu de imaginat. Mai mult chiar, este şi sancţionată pentru lipsa unor spaţii cu destinaţia arhivă. Vă reaminesc dispoziţiile art.7 din legea de înfiinţare, potrivit cărora Guvernul este obligat să atribuie în administrare Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, imobile, terenuri, clădiri necesare desfăşurăii activităţii în 60 de zile de la cerere.

Ultima intervenţie, de la 19 mai a.c., adresată primului ministru Adrian Năstase, are două anexe de-a dreptul înspăimântătoare prin numărul adreselor privind corespondenţa purtată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru obţinerea unui sediu: 97 de intervenţii, ca şi prin cele 34 de răspunsuri negative primite în condiţiile sus menţionatului articol până în prezent. Suficient de grăitoare această statistică a neputinţei demonstrează o conduită ce obligatoriu trebuie corijată, pentru că, dacă atribuţiile privind supravegherea şi controlul burselor de mărfuri sau celor privind asigurarea şi efectuarea unui control al informaţiilor confidenţiale nu sunt suficient de relevante, rămâne factorul uman faţă de care suntem obligaţi să ne raportăm, tocmai datorită atingerii limitei maxime de suportabilitate de către cei aproape 150 de funcţionari aflaţi sub ceea ce normele Organizaţiei Mondiale a Muncii numesc un cubaj minim de aer.

Dacă la acesta s-ar adăuga şi relaţiile cu caracter permanent cu care CNVM le are cu instituţiile internaţionale, printre care Banca Mondială, FMI, Uniunea Europeană, chiar pentru a cita doar câteva, nu ne rămâne decât să privim cu răspundere, dar şi cu omenie pentru rezolvarea acestei situaţii. Şi pentru că Guvernul nu poate să răspundă nevoilor CNVM nici măcar permiţându-i, în condiţiile legii, să închirieze un spaţiu, haideţi să-i sprijinim noi, domnule preşedinte Valer Dorneanu, şi stimaţi colegi, membri ai Biroului permanent, de ce nu analizând chiar posibilitatea identificării unor spaţii în Palatul Parlamentului. Toate acestea, în condiţiile în care alte instituţii, Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate sau Casa Naţională de Pensii, de exemplu, şi-au găsit audienţa necesară la Guvern.

Dacă neîmplinirile CNVM cu manifestări din cele mai diverse atât pe planul convulsiilor sociale, vezi cazul FNI şi nu numai, cât şi cel al receptării externe, ne privesc şi pe noi, tot la fel consider că suntem răspunzători pentru autoritatea şi onorabilitatea acestei instituţii. Trebuie şi suntem în stare să punem capăt acestei stări de lucruri, ce nu face decât să îmbogăţească performanţele de care nu avem nevoie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Urmează domnul Brudaşca şi se pregăteşte doamna Paula Ivănescu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Contrar aşteptărilor majorităţii electoratului acestei ţări, atât eternul chiriaş al Palatului Cotroceni, cât şi primul ministru dovedesc indiferenţă faţă de problemele majore ale ţării şi mai ales faţă de apărarea cu fermitate a intereselor sale naţionale. Cele mai grăitoare exemple ce ne stau la dispoziţie, dar care subliniază deopotrivă duplicitatea actualei Puteri, le constituie atitudinile de-a dreptul stranii avute faţă de mult discutata lege a legitimaţiei de maghiar.

Cu destulă şi nejustificată întârziere şi pe un ton aproape plângăcios, primele declaraţii pe această temă atât ale preşedintelui Iliescu, cât şi ale premierului Năstase, n-au făcut decât să încurajeze pe promotorii acestei legi naziste, să-şi continue nestingheriţi demersurile atentând în mod clar nu doar la demnitatea noastră ca stat independent şi suveran, ci cu bătaie lungă la însăşi integritatea teritorială a ţării.

Actuala Putere n-a înţeles, din păcate, se pare, care este menirea şi, spre a obţine recunoaştere europeană şi internaţională pe filieră budapestană, a fost dispusă chiar la sacrificarea intereselor noastre naţionale. Inutile şi zadarnice au fost aparent curajoasele declaraţii pe care le-au făcut ulterior şi nu încetează să le repete papagaliceşte cei doi înalţi demnitari. Dar cum era de aşteptat, ele n-au avut nici măcar rezultatul sau efectul de a-i atenţiona pe revizioniştii de la Budapesta, convinşi că în afara acestor reacţii târzii nu va urma nimic, Puterea de la Bucureşti neavând curajul unor măsuri ferme şi deplin justificate în asemenea situaţii.

Ce este mai regretabil este faptul că nici Ion Iliescu, nici Adrian Năstase nu şi-au dat seama că de fapt această otrăvită lege are valoarea unei adevărate declaraţii de război şi, nedepăşind faza declaraţiilor, ei adresează indirect invitaţia la o viitoare sfârtecare a trupului sfânt al ţării.

Preocupările conducătorilor noştri, după ce, aşa cum aţi văzut, au rezolvat probleme vieţii de zi cu zi, sunt însfera înaltă a abstracţiunilor şi a dezbaterilor istorice şi a dizertaţiilor savante, căci mai nou hidrologul de la Cotroceni poate ca precedesorul său, atât de hulit, găseşte potrivit să stabilească locul în istorie al Mareşalului Ion Antonescu. N-am dori deloc ca el însuşi să aibă soarta acestuia, iar victimele căzute inutil după 22 decembrie 1989 să nu-i aducă, nu foarte târziu, acuzaţia de vinovăţie faţă de crimele săvârşite într-o perioadă când ţara se afla sub conducerea sa.

O altă aberaţie la care ne-a făcut martori actuala Putere o constituie inutila arătare a muşchilor poliţiei superpolitizată din Municipiul Cluj-Napoca. Cei care au minte să înţeleagă pot uşor înţelege justeţea avertismenului clar, fără nici un fel de dubii, pe care l-am tras încă de la preluarea Puterii de către PDSR, şi anume acela că în forme abile, dar consecvente asistăm la eforturile de reinstaurare a dictaturii, a statului de tip poliţienesc, iar cei nesupuşi, curajoşi, cei care mai cred în idealurile noastre naţionale vor fi spulberaţi, fără reţinere, cum s-a întâmplat recent cu primarul Clujului, domnul Gheorghe Funar, dacă vor sta în vreun fel în calea intereselor potentaţilor zilei.

Ce este însă straniu, este faptul că atât Guvernul, cât şi Preşedinţia au lăsat-o mai moale cu marii mafioţi, în schimb se iau la trântă cu patrioţii, cu apărătorii crezului în justeţea cauzei noastre naţionale. Nu e de mirare, în aceste condiţii, că Occidentului îi este din ce în ce mai penibil să se afişeze alături de asemenea conducători duplicitari care zâmbesc la comandă şi şi-au dat la întors limbajul de lemn cu care au făcut carieră până în 1989.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna Paula Ivănescu şi se pregăteşte domnul Popa Cornel.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am să fac o declaraţie în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Partidul Democrat cheamă factorii politici din România la solidaritate şi cooperare pentru depăşirea impasului creat de adoptarea, în Ungaria, a Legii statutului maghiarilor.

Partidul Democrat apreciază că adoptarea Legii statutului maghiarilor igonoră acorduri şi standarde internaţionale, îndeosebi cele ale Uniunii Europene şi Consiliului Europei. S-a făcut fără a lua în considerare solicitările justificate ale Guvernului României. Deschide un interveal de nesiguranţă, tensiune, datorită unor consecinţe negative asupra raporturilor etnice cu ţările vecine. Dezbină prin discriminare populaţia României prin interpretarea abuzivă, ambiguă a raportului dintre cetăţenii României de diferite naţionalităţi. Afectează în mod direct derularea normală a bunelor raporturi de cooperare şi vecinătate dintre România şi Ungaria în contextul integrării euroantlantice.

Pe termen mediu şi lung, poate duce la schimbarea structurii etnice a populaţiei din Transilvania, deşi România şi Ungaria au convenit prin Tratatul bilateral să nu întreprindă nici un demers care să aibă un asemenea scop. Partidul Democrat propune factorilor politici din România, inclusiv UDMR, adoptarea şi susţinerea unei poziţii politice responsabile, pragmatice şi solidare în raport cu decizia Guvernului şi Parlamentului de la Budapesta şi pentru depăşirea consecinţelor negative ale încercărilor de aplicare a acesteia pe teritoriul României.

Partidul Democrat consideră că diversitatea şi pluralismul politic asigură competiţia între Putere şi Opoziţie şi este în acelaşi timp o sursă pentru mai buna guvernare şi o resursă a apărării şi promovării intereselor naţionale.

În acelaşi timp, diversitatea şi pluralismul politic asigură complementaritatea şi conlucrarea între forţele politice democratice, în vederea depăşirii unor situaţii defavorabile României, a stabilirii climatului de normalitate în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor săi, fără deosebire de naţionalitate.

În situaţia creată, care poate fi urmată de evoluţii negative atât pentru echilibrul general, dar şi pentru cetăţenii liberi şi egali în drepturi ai României, Partidul Democrat consideră că factorii politici trebuie să acţioneze responsabil, eficient şi solidar şi propune: formularea punctelor de vedere oficiale ale factorilor politici, ţinând seama de Constituţia României, tratatele şi angajamentele internaţionale asumate, obiectivele strategice de integrare euroatlantică, interesele şi aşteptările populaţiei; consultări bilaterale la nivelul conducerilor partidelor politice, precum şi dezbateri la nivel naţional în vederea adoptării unei platforme de acţiune solidară pe plan intern şi internaţional; iniţierea şi susţinerea reciprocă pe plan intern şi internaţional a unor acţiuni menite să aducă soluţii viabile la problemele şi preocupările cetăţenilor ca urmare a aplicării în România a prevederilor Legii statutului maghiarilor în forma sa actuală.

Partidul Democrat consideră că toate acestea vor fi realizate mai rapid şi mai eficient dacă conlucrarea între factorii politici din România nu va fi utilizată ca un prilej pentru exprimarea unor poziţii demagogice, naţionaliste, extremiste sau xenofobe. Subliniem în mod deosebit că prin implicarea noastră alături de ceilalţi factori politici, ne opunem şi ne delimităm de orice iniţiative sau declaraţii care ar putea avea referire negativă sau defavorabilă cetăţenilor români de naţionalitate maghiară din România, ale căror probleme, temeri şi aşteptări le considerăm ca făcând parte din agenda publică internă a României.

Poziţiile adoptate în plan legislativ şi administrativ, în legătură cu aceste probleme vor avea drept criteriu principal continuarea şi aprofundarea reformelor economico-sociale în România, a eforturilor de integrare euro-atlantică. Iniţiativa Partidului Democrat nu este îndreptată împotriva nimănui, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.

Considerăm însă că solidaritatea factorilor politici democraţi şi responsabili din România va asigura atât capacitatea de înţelegere publică realistă a impasului creat, cât şi soluţiile legale şi eficiente pentru depăşirea acestuia. În acest fel, vom răspunde mai bine preocupărilor şi nevoilor cetăţenilor, vom proteja şi promova mai bine interesul naţional, vom fi mai bine înţeleşi şi respectaţi în mediile internaţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Urmează domnul deputat Popa Cornel şi se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Cornel Popa:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Participanţii la întâlnirea de lucru de sâmbătă, 23 iunie 2001, de la Oradea privind autostrada ce va lega România şi Ungaria, parlamentari de la toate partidele şi reprezentaţi ai consiliilor judeţene din judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare şi Sălaj, dar şi reprezentantul Administraţiei Naţionale a Drumurilor au convenit asupra următoarei declaraţii, pe care au numit-o "Declaraţia de la Oradea".

1. Proiectul autostrăzii ce va lega România şi Ungaria, prin ruta Artand-Borş Oradea, reprezintă o prioritate a politicii de dezvoltare regională. Semnatarii documentului se angajează să susţină politic acest proiect.

2. Dezvoltarea reţelei de comunicaţii din judeţele din care fac parte semnatarii, reprezintă un instrument esenţial al dezvoltării economice atât regionale, cât şi naţionale. Din acest motiv, strategia naţională de dezvoltare a reţelei de autostrăzi nu poate fi adoptată decât în colaborare cu reprezentanţi zonali.

3. Integrarea europeană reprezintă un obiectiv politic central al României şi, din această perspectivă, integrarea în proiecte economice şi de infrastructură europeană este o prioritate.

4. Strategia naţională privitoare la construcţia infrastructurii de transporturi, inclusiv reţeaua de autostrăzi, trebuie negociată şi redefinită potrivit atât intereselor naţionale, cât şi a celor regionale. Semnatarii consideră că prin autostrada care va lega România de reţeaua de comunicaţie a Uniunii Europene trebuie obligatoriu să treacă prin Transilvania şi nu să o ocolească.

5. Având în vedere proiectele Uniunii Europene ce s-au dezvoltat şi se dezvoltă în vestul României, în Ungaria, este imperios necesar să se considere ca prioritate elaborarea proiectului autostrăzii Artand-Borş-Oradea-Bucureşti.

Semnatarii consideră că la nivelul judeţelor pe care le reprezintă, investiţiile în proiecte de infrastructură sunt cu mult sub nevoile regiunii.

7. Semnatarii consideră că este necesar să colaboreze în vederea susţinerii unor proiecte de dezvoltare regională.

8. Semnatarii iau în calcul disponibilitatea de a elabora, cu sprijin regional şi internaţional, propriile proiecte de dezvoltare regională.

În concluzie, având în vedere importanţa economică a regiunii din care fac parte, semnatarii consideră că politicile de investiţii şi dezvoltare în zonă, elaborate la nivel administrativ central, trebuie reconsiderate. Urmează semnăturile a 17 deputaţi şi senatori din Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Doamna Leonida Lari şi se pregăteşte domnul deputat Sonea.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În vara aceasta, şi anume în august, se împlinesc 10 ani de la independenţa scăldată în sânge a Republicii Moldova. Dar din tot entuziasmul eliberării de sub jugul imperiului sovietic, românii basarabeni s-au ales cu trădarea, foamea, moartea.

De ce s-a întâmplat aşa? De ce s-a ajuns aici? Oare nu se putea altfel? Cred că se putea. Şi, pentru a veni cu argumentele de rigoare, să reconstituim şirul evenimentelor.

În decembrie 1989, Congresul deputaţilor poporului al URSS a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov şi actul adiţional la acest pact, în care Basarabia era vizată lîngă ţările baltice. Decizia finală a congresului, care a denunţat pactul este istorică. În art.5 şi 7 se stipulează clar că URSS n-a avut dreptul constituţional să agreseze alte ţări, să săvârşească rapturi teritoriale din Finlanda şi până în Basarabia, precum nici dreptul să fondeze state pe teritoriile acestor ţări. După acea condamnare a pactului a mai trecut un an şi colosul sovietic s-a prăbuşit cu zgomot, aruncând valuri de sânge peste toate fostele republici, mai bine zis colonii.

În toate capitalele fostelor colonii se săvârşeau provocări, parade militare cu tancuri, sub şenilele cărora trosneau oasele patrioţilor, care se sacrificau pentru libertatea naţiunilor din care făceau parte. La fel s-a întâmplat şi la Chişinău. Atât că, aici, colonizatorilor nu le-a mers să-şi demonstreze forţa militară, mulţimile revoltate postându-se în faţa tancurilor. De aceea, în 1992, scenariul provocărilor a fost mutat la Tiraspol, în Transnistria. Dar până la asta, prin şirul gloanţelor, prin scrâşnetul şenilelor, o colonie după alta îşi proclama independenţa faţă de imperiul sovietic.

La 27 august 1991, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa faţă de URSS, dar nu faţă de ţara mamă, România. Peste un milion de oameni se adunaseră în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi vociferau: "Trăiască, trăiască, trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!"

În 1991, România avea hotar cu provincia sa şi nu cu URSS, dar mai avea la îndemână şi nişte documente istorice, cunoscute pe plan internaţional: hotărârea finală a Congresului poporului din fostul imperiu, care denunţa pactul prădalnic, precum şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Şi acum întrebarea mea ar suna astfel: E posibil ca un om sau 3 de la conducerea României să greşească, recunoscând un stat în stat pe trupul ţării, dar cum s-a putut să greşească un Parlament întreg? Numai un singur parlamentar şi anume Claudiu Iordache s-a opus acestei recunoaşteri, prevăzând la ce poate duce un asemenea act politic pripit.

După recunoaşterea respectivă, am ţinut audienţă la domnul Ion Iliescu şi l-am preîntâmpinat de pericole eminente ce se vor abate asupra proaspătului stat moldav. Mi-a răspuns că a ales modelul german, al celor două state germane, care pe urmă s-au reunificat. Ei bine, dar pe plan internaţional, Germania federativă n-a recunoscut Germania democrată. Şi viitorul a arătat că am avut dreptate.

În primul rând, că viitorul şi prezentul s-au solidificat în nişte structuri prezidenţiale care, bineînţeles, ne întârzie reîntregirea. În al doilea rând, statul aşa zis independent, cu Armata a 14-a în coastă, fiind singur, fără sprijinul ţării mamă, a fost o pradă uşoară pentru străini.

În urma recunoaşterii de către România a independenţei Republicii Moldova, necazurile, durerile, atacurile au ţinut lanţ, când s-a ajuns la războiul din Transnistria, la moartea a sute de tineri şi la arestarea grupului Ilaşcu. În fond a fost un război între Republica Moldova şi Rusia, în timpul căruia liderii mişcării de eliberare şi de reîntregire naţională din Basarabia erau vânaţi pe toate drumurile. Unii dintre ei care s-au refugiat în ţară au scăpat cu viaţa, dar mulţi zac acum mai jos de firul ierbii din "mila cotropitorilor".

Toate aceste evenimente sângeroase oare nu vorbesc de la sine? Că recunoaşterea independenţei Republicii Moldova de către ţara mamă a fost o mare eroare politică, dacă nu mai rău? O condiţionare impusă de străini? Tocmai de aceea, vă propun, stimaţi colegi, o temă de meditaţie pe perioada de concediu, să căutăm şi să găsim soluţii pentru a corija eroarea comisă în privinţa recunoaşterii Republicii Moldova.

Soluţia pe care am găsit-o eu ar fi simplă şi logică, unde mai pui că ar fi şi un test câţi unionişti avem în Parlamentul României. Aşadar, propun ca actualul Parlament să repună în dezbatere legitimitatea Republicii Moldova de pământurile româneşti. Adevărul iese până la urmă la suprafaţă apei ca uleiul. Istoria nu glumeşte cu trădările, iar urmaşii măcar vor avea de unde să facă o dreaptă cugetare. Cine au fost Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu pentru români şi cine sunt unii lideri ai actualei clase politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Sonea Ioan.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută a fost difuzat un sondaj de opinie, realizat de Metro Media Transilvania. Nu voi analiza rezultatele propuse. Ne întrebăm dacă le putem însă crede sau dacă le putem considera de bună credinţă. Iată de ce. În preajma alegerilor locale din 2000, MMT prognoza 47% din voturi pentru PDSR, dar partidul obţine doar 27%. Tot MMT prevedea o rată de participare la vot de 85%, prezenţa a fost de 65%. Înaintea alegerilor generale, tot MMT declara că Ion Iliescu şi PDSR conduc detaşat în Transilvania. Realitatea a fost alta.

Nu ne amintim ca Metro Media Transilvania să fi cerut scuze pentru diferenţa de 20%, ba, mai mult, domnul ministru Dâncu încearcă să demonstreze că MMT sondează bine, dar românul votează prost. Astfel se creează o asociaţie a sociologilor partidului de guvernământ, la urma urmei, care trebuie să confirme sondajele MMT şi să sancţioneze pe cei care încearcă să prezinte şi alte opinii.

Asociaţia SORMA nu a luat atitudine faţă de aşa zisele realităţi ale sondajelor MMT. Conform cu tehnicile de manipulare, bine cunoscute, PDSR, de la 15% în timpul mineriadelor din 1999, printr-un sondaj curs, din martie-aprilie 1999, este urcat la 31%, confirmat după aceea de SOR, în următoarea lună, la 35% şi urcat apoteotic la 39%, înaintea Conferinţei Naţionale a PDSR, de către MMT. Mediatizate intens, aceste procente au reuşit să schimbe harta electorală a României.

Deoarece urcarea în sondajele din perioada premergătoare a alegerilor locale la 47% nu a adus PDSR-ului decât 27% a urmat o altă serie de sondaje pentru a urca partidul cu încă 10% la alegerile parlamentare, deci ajungând la 37%-38%, deşi MMT prevedea 58%.

Grav este însă şi faptul că sociologii care lucrau pentru o ţară, un partid, un conducător, în recentele sondaje, încearcă să ne convingă că ţara are nevoie de un singur partid, de un conducător puternic şi aşa mai departe. Altfel spus, sondajul MMT se înscrie în direcţia manipulatorie şi totalitară, de impunere a ideii necesităţii partidului unic. Dar, culmea este că această tentativă se desfăşoară pe banii Fundaţiei pentru o societate deschisă, adică a domnului Soros, care finanţează constant, în licitaţii bine organizate, desigur, instituţii de sondaje, cum ar fi PUR şi MMT şi nume, oameni cam aceiaşi: Vasile Dâncu şi Dorel Abraham, agreaţi de partidul de guvernământ.

Că Gheorghe Soros ştie sau nu cum partidul de guvernământ îşi construieşte imaginea pe banii domniei sale, nu ne interesează, dar ne interesează până unde poate merge această manipulare grosolană desfăşurată sub ochii unui ministru al informaţiilor publice, printr-un institut pe care îl patronează.

Totuşi, este prea mult să pozezi, să pictezi, să critici şi să te plăteşti în acelaşi timp.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Următoarele declaraţii, ale domnilor Andrei-Ioan Chiliman şi Ioan Miclea, au fost depuse la secretariatul şedinţei, pentru a fi cuprinse în stenogramă, fără a fi prezentate la microfon.

Domnul Andrei-Ioan Chiliman:

În istoria românilor, liberalii au fost exponenţii cei mai consecvenţi ai ideii naţionale şi sprijinitorii cei mai fervenţi ai românităţii, indiferent unde se află ea. Pe de altă parte, după înfăptuirea României Mari, liberalii s-au preocupat ca toate minorităţile, indiferent de limbă, neam şi credinţă, să beneficieze de drepturi egale cu cele ale majorităţii româneşti.

În acelaşi timp însă, după cum spunea Ionel I.C.Brătianu, liberalii au fost ostili creării în interiorul graniţelor statului român a două categorii de cetăţeni: "unii încrezători în solicitudinea statului, iar ceilalţi îndemnaţi în a-i fi potrivnici şi a căuta protecţie în afară de graniţă."

Iată de ce noi, liberalii, putem şi trebuie să le spunem atât românilor, cât şi europenilor, că poziţia Partidului Naţional Liberal în problema naţională şi a minorităţilor, a rămas neschimbată de mai bine de 70 de ani, consecvenţă pe care am dori-o şi altora.

Această legitimitate ne permite astăzi să cerem Guvernului român să solicite Uniunii Europene, Consiliului Europei, precum şi guvernelor ţărilor Uniunii Europene, poziţia oficială faţă de legea adoptată de Parlamentul de la Budapesta referitoare la statutul maghiarilor din ţările învecinate. Nu se poate trece cu vederea situaţia artificială creată, faptul că discriminarea pe criterii etnice a fost provocată de-a lungul secolelor doar de cei care caută o viitoare confruntare. Prin această lege, conceptul Europei unite dispare. Cetăţenii români de etnie maghiară sunt obligaţi, în schimbul unor facilităţi acordate de statul maghiar, să aducă un certificat de apartenenţă la o anumită etnie şi religie, lucruri inacceptabile în secolul XXI. Prin această discriminare aşa-zis pozitivă, statul maghiar se întoarce în secolul anterior, în anii '30-'40, mai lipsind doar ca atunci când trec pe teritoriul maghiar, românilor să li se lipească în piept un semn distinctiv, eventual o stea, pentru a se putea face o distincţie clară faţă de cetăţenii de etnie maghiară.

Solicităm totodată poziţia oficială a U.D.M.R. în legătură cu această lege, sperând că şi ei, maghiarii, să ni se alăture şi să vină şi ei în secolul XXI, pentru a lucra împreună la construcţia Europei unite. Pentru noi, românii, primul ca şi al doilea război mondial s-au terminat şi ne-ar părea rău ca maghiarii să rămână fixaţi în tranşeele războaielor mondiale sau pe hărţile Dictatului de la Viena.

Separaţia pe criterii etnice a născut ură şi confruntare, care au lăsat multe răni adânci în rândul multor europeni. Nu ne este permis să uităm crimele făcute de regimurile fasciste din Europa, în numele aceleiaşi separări etnice, inclusiv în România, împotriva evreilor şi ţiganilor, dar nici atrocităţile săvârşite de către hortyşti, în numele purificării etnice, contra românilor din Ardealul de Nord!

Uitarea nu duce decât la repetarea greşelilor şi se pare că unii unguri au uitat!

Domnul Ioan Miclea:

În ziua de vineri, 22 iunie 2001, în jurul orelor 11,30, comandantul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, însoţit de forţe DIAS, a năvălit în biroul primarului Municipiului Cluj-Napoca, ec.dr.Gheorghe Funar şi, bruscându-l şi ameninţându-l, l-au luat cu forţa şi l-au dus la sediul Poliţiei, ca pe un borfaş de rând şi toate acestea pentru a-i lua o simplă şi banală declaraţie.

Concomitent cu ridicarea primarului Gheorghe Funar, prin mandat de aducere, premierul Guvernului, domnul Adrian Năstase, susţinea teleconferinţa săptămânală cu prefecţii din judeţe, unde îl critica sever pe primarul Clujului.

Acest gest incalificabil al forţelor poliţieneşti obediente puterii şi din ordinul acesteia, constituie o mişelie, un act premeditat împotriva omului care este considerat fondatorul bastionului românismului din Ardeal, comis exact în ajunul sărbătorii a 10 ani de existenţă a Partidului România Mare.

Primarul dr.Gheorghe Funar s-a comportat demn şi a dovedit că nici măcar forţa brută a slugilor puterii nu-l poate abate de la convingerea că România a fost, este şi trebuie să fie a tuturor cetăţenilor români.

Fără doar şi poate, acest act laş, specific unui regim totalitar, a fost urmare a faptului că dr.Gheorghe Funar se luptă de o bună bucată de vreme cu consilierii puterii, pentru aplicarea corectă, în spiritul şi litera ei, a Legii nr.215/2001. Puterea a înţeles însă să-şi apere oamenii corupţi, târând în schimb pe străzile municipiului pe unul din cei mai hotărâţi susţinători ai românismului şi ai legalităţii.

Faptul că, în perioada cât a fost interogat de poliţie domnul Gheorghe Funar, în faţa sediului Poliţiei Municipale s-a adunat un mare număr de cetăţeni ai Clujului, dovedeşte că totuşi în ţara aceasta există speranţa că se va instaura odată şi odată democraţia, că omul se va bucura de respectarea legii şi va fi scutit de abuzurile unei puteri inconştiente.

Solicităm mass-mediei să informeze corect opinia publică despre cele petrecute la Cluj-Napoca, deoarece nu putem accepta o provocare ordinară făcută în scopul declanşării unor măsuri de represiune, pentru simplul motiv că un primar incomod aparţine opoziţiei, iar partidul de guvernământ nu mai are nici o credibilitate în Ardeal.