Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of September 6, 2001

  1. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să deschi oficial şedinţa de astăzi, anunţându-vă că din cei 345 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 244, sunt absenţi 101, 25 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă prezint pentru început iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

1. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2001 pentru modificarea alineatului 1 al articolului 7 din Legea Curţii Supreme de Justiţie, nr. 56/1993, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată în fond Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 septembrie.

În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstraţiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire, adoptat de Senat în şedinţa din 30 august 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tinere şi sport; pentru avize, Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 21 septembrie 2001.

3. Proiectul de Lege privind Zootehnia, adoptat de Senat în şedinţa din 30 august 2001.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 21 septembrie 2001.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, adoptat de Senat în şedinţa din 30 august 2001, ca urmare a solicitării de reexaminare din partea Preşedinţiei.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 21 septembrie 2001.

5. Propunerea legislativă privind reînfiinţarea comunei Sânnicolau Roman, judeţul Bihor, iniţiată de domnul deputat Pavel Cherescu.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 octombrie 2001.

6. Propunerea legislativă privind declararea comunei Criscior, judeţul Hunedoara, oraş, iniţiată de domnul deputat Gheorghe Barbu.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 octombrie 2001.

7. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Şieu, judeţul Maramureş, iniţiată de domnul deputat Petru Godja.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 22 octombrie 2001.