Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şiTudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! cu voia dumneavoastră, putem începe, da?

Domnul Pereş este? Poftiţi, domnule Pereş.

Se pregăteşte domnul domnul Baban Ştefan.

Domnul Alexandru Pereş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Modul cum sunt soluţionate de putere, în mare grabă, unele lucruri care în aparenţă par minore, poate aduce efecte dezamăgitoare unui segment important al populaţiei.

Euforia postrevoluţionară, efect al lui Decembrie 1989, prin care multor localităţi urbane din România le-au fost conferite de Parlament titlul de "Oraş martir al Revoluţiei din Decembrie 1989", pare că nu s-a stins nici acum, după mai bine de 11 ani de democraţie reală.

Departe de mine de a contesta obiectivitatea cu care s-au măsurat argumentele pentru fiecare caz în parte. sunt însă, şi acum, convins de un lucru: Revoluţia Română din Decembrie 1989 a avut un început la Timişoara şi Lugoj, propagarea ei făcându-se rapid în multe localităţi urbane şi rurale, în ciuda lipsei de informaţie caracteristică perioadei ceauşiste. Finalitatea ei era normal a se petrece la Bucureşti, capitala ţării şi locul unde erau punctele de comandă ale conducerii comuniste. Ne aducem aminte, însă, de acele momente, cu înfrigurare, toţi, indiferent dacă atunci eram sau nu de acord cu desfăşurarea lucrurilor.

Nici judeţul Alba nu a fost ocolit de efectele mişcărilor revoluţionare, ba, mai mult, rezistenţa anticeauşistă, atunci, s-a manifestat dur, ducând, în Alba Iulia şi Cugir, la o izolare totală, cu arma în mână, încă din ziua de 21 decembrie 1989.

La Alba Iulia, în seara zilei de 21 decembrie 1989, peste 200 de persoane manifestau şi chemau cetăţenii la o rezistenţă fără violenţă faţă de puterea comunistă. mai mult, în ziua de 22 decembrie, pe la orele 8,30, primul secretar al Comitetului judeţean PCR, Ion Savu, semnează un document prin care acceptă controlul deplin al Comitetului de cetăţeni. Este unicul document de abdicare al unui prim secretar de judeţ în timp ce dictatorul Ceauşescu se afla încă la putere. De aici încolo, lucrurile se precipită, mai ales în urma plecării cuplului Ceauşescu, iar în municipiul Alba Iulia jertfa revoluţionarilor va fi de 23 de morţi şi 109 răniţi.

Am ţinut a vă readuce în memorie, domnilor, sau a vă informa de aceste lucruri şi momente deosebite, acum, când Camera Deputaţilor, din acest mandat parlamentar, este la un pas de a face o greşeală cu efecte mai mult sau mai puţin resimţite în sufletul oricărui român. Municipiul Alba Iulia nu are neapărată nevoie de încă un titlu, chiar de "Oraş erou sau martir", este locul unde istoria musteşte, la tot pasul, dragostea de adevăr şi justiţie este mai puternică decât moartea. Exemple: intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, martiriul lui Horea şi Cloşca, Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Ne onorează declaraţia Parlamentului României din 1994, prin care Alba Iulia a devenit cu titlu "Cetate simbol a Marii Uniri", într-un cuvânt capitala de suflet a tuturor românilor. Există însă o regulă de bază în democraţie: de a cântări cu aceeaşi măsură, de a trata uniform orice propunere, indiferent de zonă, populaţie sau presiuni politice.

În legislatura 1996 – 2000, Senatul a fost sesizat cu un Proiect de Lege privind declararea municipiului Alba Iulia "Oraş erou al Revoluţiei", iniţiat de domnul senator Ioan Ardelean – PUNR. Această iniţiativă votată în Senat la data de 8 iunie 2000 a fost transmisă spre analiză şi votare Camerei Deputaţilor, cu modificarea din partea Consiliului Legislativ, cu titlul de "Oraş martir".

Acelaşi traseu e urmat şi de o altă iniţiativă, de declarare a municipiului Hunedoara "Oraş martir al Revoluţiei din 1989", iniţiat de doi reprezentanţi din opoziţie, atunci, respectiv din PDSR, precum şi o solicitare pentru municipiul Reşiţa. Curios pare faptul că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la 30 mai 2001, decide că unele proiecte de lege şi propuneri legislative trimise comisiilor permanente şi a căror dezbatere nu a fost finalizată să fie examinate de către acestea, în vederea întocmirii unor rapoarte suplimentare. Astfel, trimite două proiecte, cele privind declararea cu titlul de "Oraş martir" pentru Reşiţa şi Hunedoara Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, proiecte care primesc aviz favorabil pentru a fi votate în plenul Camerei Deputaţilor, la data de 22 august 2001.

Proiectul legislativ pentru Alba Iulia este direcţionat la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, obţinând un aviz de respingere, cu toate că avea avizul favoraibl de la Consiliul Legislativ, precum şi punctul de vedere al guvernării din 1999, ministru interimar atunci Alexandru Athanasiu, PSDR atunci, PSD acum.

Iată, deci, cum Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dominat de PSD şi PRM cântăreşte, cred din greşeală, cu două măsuri. Constat cu nedumerie şi amărăciune că, încă o dată, Alba Iulia devine ţintă a puterii, aşa cum a fost, de fapt, din 1990 încoace, doar în preajma sărbătorii naţionale de 1 Decembrie, când o seamă de responsabili, guvernanţi, parlamentari şi alţii se întrec a elogia şi apoi a uita ceea ce ar trebui să fie flacăra nestinsă a unei naţiuni, momentul, dar mai ales locul unde s-a înfăptuit visul milenar al poporului român. A uita sau, mai bine zis, a-ţi aduce aminte doar o dată pe an de Alba Iulia este cred o negare a voinţei de unitate naţională, mult trâmbiţată, inclusiv în zilele noastre, chiar de premierul Adrian Năstase, iar culmea este votul majorităţii parlamentare împotriva recunoaşterii faptelor din acel Decembrie fierbinte al anului 1989 în Alba Iulia, fapt ce nu concordă cu declaraţiile guvernanţilor PSD.

Având în vedere şi memoriul Asociaţiilor revoluţionare "Decembrie '89 Alba", rog Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi comisia parlamentară la care va fi repartizată această iniţiativă legislativă, să facă actul de dreptate aşteptat de Alba Iulia de peste 2 ani de zile.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Înainte de a-l invita pe domnul deputat Baban la cuvânt, vă rog să vă încadraţi în cele 3 minute, m-a rugat şi preşedintele, domnul Valer Dorneanu, ca să putem începe la 9,30 şedinţa de vot.

Are cuvântul domnul deputat Baban.

Se pregăteşte domnul Boc Emil.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are şi un titlu: "Inspecţia muncii este o activitate tot mai controversată".

În acest an, în România, s-au înregistrat cele mai grave accidente de muncă din ultimii 10 ani. După cum se ştie, recent, în Valea Jiului, la Mina Vulcan, 14 oameni şi-au pierdut viaţai, iar, în urmă cu nici 3 luni, 10 angajaţi ai Portului Constanţa şi-au găsit sfârşitul într-un petrolier.

În ambele cazuri, anchetele realizate printre salariaţi au arătat că aceştia consideră că, din punct de vedere al inspecţiei muncii, totul este la pământ. În acest fel, iese la suprafaţă o problemă foarte gravă pe care o are România astăzi: frica de a te duce la lucru. Mulţi salariaţi sunt speriaţi şi temători, pe de o parte ei se tem că pot primi ordine, sarcini de muncă ce le pun în pericol viaţa, iar pe de altă parte se tem că vor fi concediaţi dacă îndrăznesc să le comenteze. Edificator în acest sens este cazul "Anapolis". La Constanţa, 10 oameni au coborât în nava "Anapolis" conştienţi că acea zi poate fi ultima zi a vieţii lor. Frica de a-şi pierde locul de muncă a fost mai mare decât că-şi vor pierde viaţa.

Aceste cazuri ar trebui să dea de gândit autorităţilor. Cât de frecvente sunt aceste accidente, care sunt cauzele producerii lor, cum este legiferată şi cum se asigură activitatea de protecţie a muncii, cine este răspunzător pentru aceste accidente? Inspecţia muncii, organ de specialitate în domeniul relaţiilor de muncă şi al sănătăţii şi securităţii în muncă, este subordonat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă.

Posturile destinate Inspecţiei muncii nu sunt ocupate în totalitate, nici la nivel central şi nici în teritoriu, numărul de inspectori fiind dimensionat în funcţie de economia fiecărui judeţ şi de numărul salariaţilor din judeţ.

Aceşti inspectori de muncă sunt obligaţi să controleze, conform legii, îndeplinirea cerinţelor legale referitoare la sănătatea în muncă, să acorde angajatorilor autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii muncii, să retragă această autorizaţie, să cerceteze accidentele de muncă atunci când acestea se produc.

Legea nr.90/1996, Legea protecţiei muncii, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează măsuri clare pentru conducătorii societăţilor comerciale, să adopte, încă din faza de proiectare şi execuţie a construcţiilor, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii care să nu comporte riscuri, să solicite inspectoratelor teritoriale de muncă autorizarea funcţionării unităţii, să ceară revizuirea autorizării în cazul modificării condiţiilor iniţiale, stabilirea atribuţiilor salariaţilor în domeniul protecţiei muncii, să asigure, prin compartimente specializate sau persoane desemnate, cunoaşterea şi aplicarea măsurilor stabilite privind protecţia muncii, să informeze la angajare fiecare persoană asupra riscurilor la care se expune la locul de muncă etc. Câte din aceste obligaţii sunt îndeplinite? Conform datelor statistice, pe primele 6 luni ale anului 2001, la aproximativ 6,3 milioane de salariaţi, s-au înregistrat 3.169 de accidente, din care 168 mortale.

Este interesant de remarcat că cele mai multe accidente, peste 40%, sunt produse de persoane între 30 şi 40 de ani, ceea ce arată o slabă atenţie acordată problemelor de protecţie a muncii, pe fondul unei rutine intervenite. Din aceste procente, lipsesc oamenii care lucrează la negru, pentru că aceştia nu au nici o formă de angajare şi nu intră în evidenţa ITM-urilor.

Din păcate, această stare de lucruri este proliferată de amenzi foarte mici care se aplică, între 1,5 milioane şi 30 de milioane, aşa cum prevedea, până la 25.08.2001, Legea nr.32/1968 care a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2/2001. Tot în baza vechii legi, în cazul amenzii contravenţionale, dacă aceasta este achitată în termen de 48 de ore, ea se situează la jumătate din minimul stabilit.

În această situaţie, nu e de mirare că zeci de mii de patroni ignoră cu bună ştiinţă normele de protecţie a muncii. Sigur, dacă moare un om, de-abia atunci patronul riscă o sancţiune penală, dar se ştie că, în asemenea situaţii, de cele mai multe ori, tot mortul este vinovat.

Controalele efectuate, de cele mai multe ori după producerea unui accident colectiv, arată că există destule nereguli în respectarea normelor de protecţie a muncii şi a legislaţiei muncii, ieşind la iveală şi adevăratele condiţii de muncă în care se lucrează.

Iată că, pe bună dreptate, oamenilor le este frică să se mai ducă la muncă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Boc observ că nu este în sală. Îl rog pe domnul Vlad Hogea.

Se pregăteşte domnul Napoleon.

Domnul Vlad Hogea:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută, parlamentarul UDMR László Borbély m-a atacat dur, în plenul Camerei Deputaţilor, solicitând organelor în drept să mă sancţioneze pentru publicarea lucrării "Naţionalistul". Domnia sa uită că, potrivit art.30 din Constituţia României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisă. De asemenea, se omite şi faptul că, în conformitate cu prevederile art.70 din legea fundamentală a statului român, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Iată, aşadar, numai două dintre numeroasele argumente legale care pot fi invocate în susţinerea afirmaţiilor mele. Cât despre cele morale, îmi permit să pun o întrebare retorică: cu ce drept vine la această tribună, pentru a-şi manifesta intoleranţa faţă de spiritul românesc, reprezentantul unei organizaţii etno-politice care militează pe faţă pentru transformarea României într-un stat multinaţional?

Domnul Borbély loveşte, în mod injust şi abuziv, Partidul România Mare pe care-l acuză brusc de extremism. Cenzorul românismului îşi asumă riscul de a împărţi scena politică în partide democratice şi partide antidemocratice, deşi reprezintă o formaţiune – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – care nu este înregistrată legal ca partid politic. În al doilea rând, maniera totalitară în care dânsul condamnă un partid românesc, acuzându-l de o serie de greşeli pe care nu le-a făcut, ar fi demnă de o cauză mai bună.

Argumentaţia şubredă a colegului maghiar păleşte în faţa unei realităţi evidente: în România nu există nici xenofobie, nici antisemitism. Iar cu privire la declaraţiile de faţadă, de care aminteşte deputatul Borbély, ele aparţin nu PRM, ci UDMR, care una susţine la Bruxelles şi Strasbourg, cu privire la Statutul maghiarilor de pretutindeni, şi alta afirmă la Bucureşti, din motive pur propagandistice.

Cartea mea e considerată a fi un "trist best-seller al momentului". Să înţelegem că există şi best-seller-uri vesele, de genul scandalului sexual Bill Clinton – Monica Lewinski?!

Stilistica domnului Borbély e primitivă, frazeologia e pur declamativă, iar concretul lipseşte. Noi ştim de ce: pentru că a dat o sentinţă de condamnare fără să fi pătruns profunzimea, fundamentul şi spiritul cărţii.

Domnul Borbély susţine că volumul "Naţionalistul" ar îngreuna integrarea României în structurile europene. Totodată, se lansează ipoteza că lucrarea mea ar pune în pericol existenţa statului de drept.

Stimabilul coleg nu aduce, din păcate pentru domnia sa, nici o dovadă că eu am scris o carte antisemită, xenofobă şi antimaghiară. Explicaţia e simplă: dovezile nu există. Coperţile volumului "Naţionalistul" adăpostesc în interior altceva decât crede domnul Borbély că s-ar găsi acolo.

Segregarea populaţiei din Ardeal pe criterii etnice şi lingvistice a dus la conturarea unei realităţi aberante. Mulţi cetăţeni români de origine maghiară vorbesc stricat limba statului în care trăiesc. Parlamentarul UDMR care dă verdicte în privinţa cărţii mele de gândire naţională este unul dintre ei.

Domnul Borbély nu a recurs la serviciile unui translator care să-i tălmăcească riguros ce scrie în lucrarea mea. Tocmai de aceea discursul domniei sale este inexact şi, în consecinţă, atins de nulitatea oricărei logici elementare. UDMR instigă pe faţă împotriva unui deputat român ales în mod democratic în Parlamentul ţării.

Am scris cartea "Naţionalistul" şi pentru oameni ca domnul Borbély, care trebuie să înţeleagă că sunt cetăţeni români şi să se conformeze normelor de drept şi rigorilor pe care această calitate le implică.

În concluzie, opinia mea fermă este următoarea: dacă domnul deputat îndrăzneşte, ca parlamentar al României, să viseze la o legitimaţie de maghiar, atunci cartea mea reprezintă, pentru domnul Borbély a reprezentat deja, cel mai bun antidot.

Domnilor colegi,

Ori se extinde istoria în domeniul politicii, şi aceasta înseamnă ştiinţă, ori se implică politica în istorie şi aceasta înseamnă prostituţie!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop.

Se pregăteşte domnul Brudaşca.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu pot, înainte de a face declaraţia politică, să nu constatăm, totuşi, un fapt îngrijorător şi să încercăm să modificăm Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru ca aceste declaraţii politice să ajungă acolo unde trebuie, iar mediatizarea lor să fie corespunzătoare.

Prin urmare, domnule preşedinte de şedinţă, şi în această calitate vă adresez rugămintea să faceţi demersurile necesare, pe lângă Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru ca aceste declaraţii politice să fie programate la o oră potrivită pentru a-şi produce efectul scontat într-o democraţie parlamentară.

Obiectul intervenţiei mele de astăzi vizează abordarea unei teme actuale, şi anume această tentaţie a partidului de guvernământ de a deveni partid-stat, dar într-o nouă formă, şi anume este vorba despre identificarea structurilor de partid PSD cu structurile de stat din România, lucru extrem de periculos ce ne întoarce din nou la trecutul şi la experinţele trecutului totalitar.

În acest sens, această tentaţie PSD de a deveni partid-stat capătă proporţii ce pun în pericol democraţia şi statul de drept din România. Afirmaţia noastră se bazează pe cel puţin următoarele argumente.

Unu: prin presiuni şi şantaj politic, PSD a atras un număr impresionant de primari ai opoziţiei democratice, sfidând opoziţia electoratului manifestată cu ocazia alegerilor din iunie 2000. De menţionat faptul că un asemenea precedent nu există în nici o ţară democratică şi, în fapt, ne înscrie în rândul democraţiilor bananiere din lumea a treia.

Doi: prin numirea unor parlamentari PSD în structurile aparatului de stat, partidul de guvernământ sfidează Constituţia şi pune semnul egalităţii între structurile de partid şi structurile aparatului de stat, practică specifică doar sistemelor totalitar comuniste. Sunt de menţionat în acest sens, şi, repet, nu este vorba de nici un fel de atac personal la adresa colegilor noştri pe care-i respect, este vorba de o procedură instituţională însă, repet, sunt de menţionat în acest sens numirea deputatului PSD Constantin Teculescu în funcţia de preşedinte al CEC şi a deputatului PSD Filip Georgescu la conducerea ROMSILVA. Aceste numiri s-au efectuat cu încălcarea art.68 din Constituţie, care precizează expres incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar şi deţinerea oricăror funcţii publice de autoritate, cu excepţia celor de membru al Guvernului. Prin urmare, această identificare a structurilor de partid cu structurile de stat pune şi afectează grav viitorul democraţiei în România, pentru că vă amintiţi că numai în trecut exista acel partid unic care se raporta la toate nivelele statului.

Trei: un lucru iarăşi care spune despre actuala practică a partidului de guvernământ – convocarea de către senatorul PSD de Prahova, Antonie Iorgovan, la biroul său parlamentar, a preşedinţilor Tribunalului şi Curţii de Apel din Prahova demostrează, încă o dată, faptul că partidul de guvernământ este ancorat iremediabil în mentalităţile trecutului comunist de sfidare a independenţei justiţiei.

Fie şi numai din aceste argumente, se poate desprinde faptul că PSD nu precupeţeşte nici un efort, ca să folosesc un limbaj al timpului trecut, pentru instalarea dictaturii partidului unic şi satisfacerea propriei clientele politice.

Faţă de aceste practici ale partidului de guvernământ care compromit procesul consolidării democratice a României, Partidul Democrat solicită parlamentarilor puterii să respecte textul Constituţiei cu privire la regimul incompatibilităţilor şi solicită PSD-ului să studieze şi să urmeze modelele democraţiilor în rândul cărora România doreşte să se integreze şi nu să urmeze modele ale trecutului de care ne-am despărţit cel puţin cu 10 ani în urmă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca şi apoi domnul deputat Napoleon Pop.

Mulţumesc pentru înţelegere.

Aş vrea, înainte, domnule Brudaşca, să-i spun domnului coleg Emil Boc că suntem pe aceeaşi lungime de undă, ba, mai mult, toţi reprezentanţii partidelor parlamentare din Biroul permanent suntem de acord că nu este bună şi binevenită această oră pentru declaraţii politice şi este posibil, chiar săptămâna viitoare, prin votul plenului, să rezolvăm această chestiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Recent, în întreaga ţară, s-au comemorat 400 de ani de la tragicul sfârşit al marelui voievod Mihai Viteazul, întâiul domn care a unit sub sceptrul său cele trei ţări române. Evenimentul a fost marcat, nu numai în localităţile de care se leagă numele ilustrului domn, prin organizarea unor manifestări cultural-ştiinţifice: lansarea de cărţi, vernisarea de expoziţii foto-documentare sau dezvelirea de busturi şi statui etc.

Nu facem aici referire la spectacolul jalnic pe care l-a dat preşedintele României, împreună cu fostul monarh şi cu patriarhul Bisericii ortodoxe române, care se implică din ce în ce mai iresponsabil în demersurile politice ale ţării.

La iniţiativa Ligii pentru unitatea românilor de pretutindeni, o ştafetă s-a deplasat în toate localităţile importante ale României, adunând pământ spre a fi depus la mânăstirea "Dealul", acolo unde se află capul domnitorului. Această ştafetă a poposit şi la Cluj-Napoca, fapt consemnat de întreaga mass-media locală.

Dacă marea majoritate a presei a consemnat evenimentul ca atare, avem surpriza să constatăm că ziarul de limbă maghiară "Szabadcság" se remarcă, prin pana unui oarecare Szabo Csaba, prin minciunile şi neadevărurile pe care le promovează în legătură cu evenimentul comemorat. Redăm, în continuare, fragmente din articolul său intitulat "Ştafetă comemorativă cu horă etnică". O facem, în primul rând, datorită faptul că nu un ziar de aiurea, ci chiar unul de aici din ţară excelează prin promovarea minciunii, mistificării, neadevărului şi, nu în ultimul rând, a dispreţului faţă de istoria poporului român. Considerăm că, în felul acesta, publicaţiile de limba maghiară, ca "Szabadcság", constituie şi vor constitui întotdeauna un mijloc de înveninare a relaţiilor dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară şi ne întrebăm cu îngrijorare ce este de făcut pentru ca, respectând legea, să eliminăm asemenea bube infecte din massmedia începutului de mileniu III.

Citez, în continuare, din acest articol: "Viaţa şi epoca voievodului Mihai nu se pot despărţi de Principatul Transilvaniei, mai exact Mihai a fost ajutat pe tron de către Sigismund Bathory din familia princiară Bathory şi l-a convins să renunţe la independenţa Munteniei în favoarea Transilvaniei, pentru ca oastea transilvană să-l poată apăra de turci. Marile victorii ale lui Mihai la Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu nu inspiră victoria românilor munteni, ci mari victorii maghiare, având în vedere că, la cei 8.000 de oameni ai lui Mihai, au fost aduşi de comandantul şef Bathory Szigmund şi comandantul armatei ardelene Bocskoy Istvan 13.000 de soldaţi din Transilvania şi 24.000 de secui, alături de 3.000 de moldoveni. Unde este aici succesul românilor? După succesul campaniei din Muntenia, voievodul Mihai, unul dintre conducătorii comandantului şef Bathory Szigmund, în văzul oastei unite, de bucurie a căzut în genunchi şi cu glas tare a mulţumit lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că voievoul Mihai nu s-a bucurat de marele succes al domnului său, principe al Munteniei şi Moldovei, Bathory Szigmund, care a cumpărat acest titlu în 1595. Şchiopătează adevărul întăritor al identităţii la bătălia de la Şelimbăr contra armatei transilvane a lui Bathory Andras. După cum se ştie, secuii au câştigat bătălia pentru munteni prin contraatacul lor. Se cunosc numele conducătorilor secui care, după lipsa de decizie a primei confruntări, l-au convins pe Mihai să tăbărască asupra ungurilor care se pregăteau de odihnă şi băut. Eroii primei confruntări nu au fost muntenii, căci numai polonii au putut rezista ungurilor. Bătălia de la Şelimbăr, bătălia unificării, în această situaţie, este o victorie a secuilor, cel puţin tot atât cât a muntenilor. Uciderea voievodului Mihai nu întăreşte conştiinţa românească, moartea lui nu a depins de garda lui de secui care l-au apărat cu fidelitate".

Vă rog să fiţi foarte atenţi acum, la partea de final a acestui articol: "Dacă noi, adică ungurii, sărbătorim 1000 de ani, voi, adică românii, sărbătoriţi 400 de ani".

Şi un apel pentru cei care se pupă, în văzul lumii, cu organizaţia iredentistă maghiară UDMR. Iată ce scrie un ziar patronat de această uniune: "Puterea din Bucureşti administrează un Guvern statal străvechi, care are vârsta de 80 de ani".

Cu asemenea date, pentru orice român şi cititor de bunăcredinţă, este clar că, în viziunea ziaristului ungur, românilor li se ia dreptul de a-şi sărbători trecutul, iar celor din Transilvania nu li se recunoaşte o istorie mai veche de 1918.

În aceste condiţii, câtă vreme la noi în ţară se procedează astfel, nu mai avem nevoie să ne împroaşte cu noroi istorici de ocazie din rândul iredentei ungureşti din Europa occidentală şi de peste ocean.

Mulţumesc pentru atenţie şi poate că partidul de guvernământ se va trezi, în sfârşit, şi nu va mai ţine şopârla la sân.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Napoleon Pop.

Se pregăteşte domnul Nicolae Leonăchescu.

Am rugămintea să ne încadrăm în cele trei minute, pentru a da posibilitatea tuturor celor înscrişi să-şi prezinte punctul de vedere.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Parlamentul României este pus în faţa unui nou proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Desigur, legislaţia în materie trebuie să evolueze şi un nou act normativ punând la zi instituţia cu realităţile interne şi internaţionale sunt binevenite.

Deşi în expunerea de motive se face referire la necesitatea ca organizarea şi funcţionarea CSAT să se încadreze în noua ordine constituţională, cât şi la adaptarea terminologiei juridice în contextul opţiunii de integrare a României în structurile euro-atlantice, ceea ce frapează, de la bun început, este ordinea nefirească în care sunt menţionate atribuţiile în noul proiect de lege.

Cu ceea ce se începe, vezi atribuţiunea a), se creează impresia că CSAT este, în primul rând, o instituţie de soluţionare a unor acţiuni belicoase, chiar dacă acest caracter este pasiv, ca reacţie la o posibilă intervenţie din afară.

Cred că atribuţiile CSAT nu trebuie să înceapă neapărat cu planul de mobilizare şi bugetul de stat pentru primul an de război, ci mai degrabă cu ce strategii se ocupă, modalitatea de aprobare şi mai ales traducerea acestora în viaţă în contextul noilor parametri de securitate europeană şi de implicare a României în securizarea şi apărarea păcii continentului prin formele de preaderare la NATO.

De asemenea, abordarea de la naţional la internaţional parcă face abstracţie de fenomenul de globalizare, iar coordonarea activităţii de integrare în structurile nord-atlantice este pe locul 7, ca să observăm că despre Uniunea Europei occidentale nu se spune nimic, deşi Uniunea Europeană, al cărei membru dorim să devenim, a făcut paşi serioşi în dezvoltarea componentei de securitate europeană.

Eu, personal, credeam că opţiunea pentru NATO şi Uniunea Europeană ne călăuzeşte în conceptualizarea apărării şi siguranţei naţionale cu o componentă internă de tranziţie, desigur importantă până la momentul aderării. Dar şi această componentă nu ar trebui să dea nici măcar impresia că România este izolată, dacă avem în vedere că şi în această ţară sunt, totuşi, valori de apărat - democraţie, drepturile omului, inclusiv ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor, economia de piaţă bazată pe proprietate privat㠖 valori care sunt recunoscute, promovate şi apărate de structurile euro-atlantice, dar, din păcate, valori despre care în Legea CSAT nu se pomeneşte nimic, măcar într-un preambul ce ar trebui să fie caracteristic unei legislaţii a unei ţări cu adevărat partizane şi dedicate unificării europene.

Mă adresez colegilor din comisiile de specialitate să reflecteze la această declaraţie politică şi poate vor încerca ca măcar din punct de vedere al formei să reaşeze legea într-o ordine firească. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Leonăchescu, se pregăteşte domnul Moisoiu Adrian.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Am receptat festivitatea de la Târgovişte care şi-a propus a comemora 400 de ani de la uciderea marelui nostru voievod Mihai Viteazul Unificatorul ca pe un prilej de a cinsti figura marelui erou şi a demonstra unei ţări în tranziţie că mesajul vieţii şi sacrificiului său a fost înţeles de urmaşi.

Am sperat ca mult trâmbiţatul concept de "conciliere istorică" să capete dimensiunile concretului. A fost momentul ca idealul unirii să domine tematica discursurilor, iar referirile la procesele din Basarabia să fie clare.

N-a fost să fie aşa! Mai întâi, trebuie să lămurim un lucru: întâlnirea dintre preşedintele în exerciţiu, Ion Iliescu, fostul preşedinte Emil Constantinescu şi fostul rege Mihai I nu poate fi niciodată o premisă a unei "reconcilieri istorice". Ce să reconcilieze cele trei personaje la umbra Unificatorului?

Trei oameni pot discuta orice: se pot uita chiondorâş unul la altul; pot să ciocnească un pahar cu şampanie scrâşnind din dinţi - pentru că nici unul nu poate uita ce i-au făcut ceilalţi doi - pot să arunce săgeţi veninoase într-unul sau în toţi, dar nu se pot împăca.

Fiecare a fost cândva pe creasta valului, a beneficiat de marile privilegii ale consumatorilor de eveniment politic, dar nu a slujit idealul unirii. ba din contră: dacă nu l-a sabotat prin decizii pripite, a impus o păguboasă temporizare din care nici astăzi nu mai putem ieşi. Întotdeauna, evenimentul politic se creează şi cei care nu pot face aceasta recomandă şi impun temporizarea, lucru ce convine de minune duşmanilor unirii.

Reconcilierea istorică cere ca la proces să participe generaţia sacrificată, miile de ostaşi români îngropaţi în cimitirile basarabene de la Ţâganca, Tabăra şi alte locuri care au murit pentru un ideal neonorat de guvernanţi.

Reconcilierea cere să vină la negocieri segmente ale populaţiei nedreptăţite în trecut şi astăzi, victime ale unor gesturi politice lipsite de respect faţă de ţară şi faţă de om! Reconcilierea impune să ţinem seama de miile de pensionari care trăiesc sub limita de sărăcie după ce au muncit o viaţă întreagă. Munca lor a creat proprietate pentru îmbogăţiţii ultimului deceniu.

Spectacolul de la Târgovişte nu are nimic de a face cu reconcilierea naţională! El seamănă cu aranjamentele de ultimă oră, împăcarea cu duşmanul de moarte, a celor care, inevitabil, intră în imperiul umbrelor cât de curând.

Pentru asta însă, creştineşte vorbind, nu trebuie confiscată memoria marelui unificator de ţară! Pentru asta, nu interzici participarea tuturor celorlalte personalităţi care te-ar putea arăta cu degetul că nu ai înţeles mesajul marelui voievod. Pentru asta, nu chemi lumea să te vadă şi să te aplaude.

Îmi pare rău, domnilor! Spectacolul pe care ni l-aţi oferit a fost trist. Vă puteaţi regla problemele personale fără ifose şi fatuităţi, undeva într-un loc retras, propice resemnării şi meditaţiei. Eşecul domniilor voastre în lupta surdă pe care o duceţi sau aţi dus-o pentru putere şi imagine nu are nimic de a face cu unirea. Păcat! Aţi fi putut oferi altceva ţării, măcar o dată la 4 secole.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Moisoiu Adrian, se pregăteşte domnul deputat Simedru.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Marţi, 4 septembrie, am fost martorul unei declaraţii politice a domnului senator Borbely Laszlo ce viza volumul "Naţionalistul" al mai tânărului nostru coleg, deputatul de Iaşi, Vlad Hogea. Nu vreau să mă transform într-un apărător al dânsului, fiindcă dânsul este avocat şi s-a apărat singur acum câteva minute, dar am căutat să înţeleg ce şi de ce a fost deranjat domnul Borbely.

Voi cita unul din articolele publicate, intitulat "Transilvania românească sub teroarea neohorthystă", publicat de altfel, şi în revista "România Mare" din 6 august 1999 şi care mi-a dat răspunsul. Vlad Hogea scrie: "UDMR guvernează România, Ardealul românesc este maghiarizat forţat pe zi ce trece…"

asociaţiile maghiare, inclusiv cele de tineret, dominate de UDMR, promovează o politică izolaţionistă, frizând un fanatism demn de o cauză mai bună. La orice firavă încercare de a dialoga din partea organizaţiilor româneşti, ungurii refuză să accepte apropierea dintre cele două tabere. Scopul lor este foarte clar: crearea unei enclave pe criterii etnice. Părăsiţi de Puterea de la Bucureşti şi trădaţi de majoritatea partidelor politice, românii au de ales între calea resemnării şi calea luptei. Naţionalismul este singura soluţie de a salva Transilvania românească. Cu cât vom înţelege mai repede, cu atât mai bine. Este nevoie să facem un zid în jurul celor doi mari luptători pentru cauza naţională, Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar. Apărarea integrităţii teritoriale a României este o datorie fundamentală a oricărui cetăţean al ţării".

Deci, nu pamfletele referitoare la unii evrei incorecţi şi ostili României l-a deranjat pe domnul Laszlo Borbely. În fond, UDMR-ul nici nu s-a delimitat niciodată de crimele comise în Transilvania de Nord-Vest de horthyşti în timpul celui de al doilea război mondial.

Am aici cartea "Sărmaş, una dintre cele mai oribile crime fasciste", scrisă de avocatul Matatis Carp şi în care sunt prezentate crimele comise la 16-17 septembrie 1944 în comuna Sărmaş, judeţul Mureş.

"În numele celor 126 de fiinţe nevinovate a căror carne putrezită am pipăit-o;

în numele celor câteva suflete distruse, rămase în viaţă, cărora nimeni şi nimic pe lume, nu le mai poate aduce mângâiere;

în numele poporului evreu de pretutindeni;

în numele umanităţii ultragiate şi al civilizaţiei batjocorite,

acuz!

Acuz nobilimea maghiară din ţinutul Sărmaşului, ca autoare morală a uciderii întregii populaţii evreieşti din Sărmaş:

Acuz pe Kemeny Bela, grof de Cămăraş, Betegh Alexandru, grof de Balda, Moitelly Ştefan şi Gall Iosif, grofi de Silivaş, Vacsman Karoly şi fiul său Elemer, grofi de Tăcşor, pe farmacistul Varga Iuliu cu soţia Ecaterina şi fiul lor adoptiv Bethlem Daniel, că în ziua de 9 septembrie 1944, s-au întrunit în casa lui Varga Iuliu şi au hotărât exterminarea evreilor din Sărmaş…

Acuz ofiţerii şi soldaţii din compania de jandarmi maghiari care a stăpânit vremelnic satul Sărmaş în luna septembrie 1944, ca autori materiali ai măcelului de pe dealul Suscut.

Acuz pe soldaţii din aceeaşi companie de jandarmi că în noaptea de 16-17 septembrie 1944 au chinuit, jefuit şi ucis, cu cruzime şi sălbăticie, pe cei 126 de evrei din comuna Sărmaş, au ucis bătrâni, femei şi copii prin arme de foc, prin lovire şi prin îngropare de vii.

Acuz populaţia maghiară a satului Sărmaş, în marea ei majoritate, de participare directă şi colectivă la jefuirea evreilor de acolo şi de complicitate la uciderea lor".

Şi asemenea au fost sute de mii de crime în acei ani de tristă amintire, comise de aceiaşi asasini.

Două momente, petrecute zilele trecute, m-au făcut să mă gândesc foarte atent la aceste întâmplări. Duminică, 2 septembrie, postul maghiar de televiziune "Duna TV" a prezentat filmul "Drumul spre răsărit" în care regentul Horthy, pe cal alb, îşi făcea intrarea în mod triumfal în diverse oraşe ale Transilvaniei şi căruia guvernanţii de azi de la Budapesta i-au asigurat o reînmormântare festivă şi nenumărate monumente.

Al doilea moment s-a petrecut miercuri, 5 septembrie cu ocazia meciului de fotbal Ungaria-România, când cei 10.000 de suporteri maghiari de pe Nepsztadion au adresat suporterilor români epitetul "Budos olah", adică "Valah puturos" cât şi sloganul revizionist "Trianon-justice for Hungary". Amănuntele au fost relatate atât pe prima pagină a cotidianului "Adevărul" de vineri, 7 septembrie, cât şi de postul TV "Antena 1" şi de multe alte mijloace mass-media.

Stimaţi colegi de la UDMR,

Domnule secretar al Camerei Deputaţilor Borbely Laszlo,

Atitudinele prezentate pe scurt, cât şi evenimentul citat de la Sărmaş, sunt sau nu manifestări de ură, şovinism, de extremism incompatibile cu o Europă civilizată, la care permanent faceţi apel? Şi dacă sunt, pentru că sunt, dumneavoastră când veţi lua o atitudine clară de încriminare şi de delimitare de ele? Cu ce drept acuzaţi Partidul România Mare de extremism, căutând şi inventând fel de fel de motive? Uitaţi-vă în primul rând în ograda dumneavoastră. Numai naţionalismul luminat, promovat de Partidul România Mare va scoate România din prăpastia în care se găseşte actualmente.

Închei cu câteva cuvinte ale lui Constantin Rădulescu Motru care, în 1936, scria: "Mulţumită naţionalismului secolului trecut, avem un loc în concertul naţiunilor suverane europene. Mulţumită românismului, vom avea o menire în istoria europeană. Suveranitatea europeană este o simplă treaptă în cucerirea menirii istorice".

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul Simedru şi se pregăteşte doamna Popa Constanţa.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul săptămânii trecute, răsfoind un ziar local din Alba-Iulia, citesc un titlu şocant: "Deputatul Codrin Ştefănescu dă undă verde fuziunilor dintre PRM şi PSD". Constat apoi că titlul se repetă în toate celelalte ziare şi îmi dau seama că nu este un titlu întâmplător de proastă inspiraţie şi este un titlu indus. Ştiam că, la nivelul parlamentar, există o colaborare conspirativă şi discretă, dar evidentă, între PSD şi PRM, atât în comisii cât şi în plen, dar nu credeam că această colaborare poate duce la fuziune. Înainte de a citi articolul, am crezut că tânărul deputat, fără experienţă politică, încearcă să justifice migrarea sa politică spre partidul de guvernământ, prin faptul că, reprezentând un curent de opinie atractiv, a fost urmat şi de alţi foşti membri PRM. Citind însă articolul din ziar, mi-am dat seama că presupunerea mea a fost eronată. Nu era vorba doar de o migrare a unui grup, mai mult sau mai puţin însemnat, ci era vorba de o fuziune în toată regula la care participau structuri politice; preşedinţi, vicepreşedinţi, consilieri locali şi judeţeni. Toată lumea cunoaşte că fuziunea se face între partide, persoane jurice reprezentative la nivel naţional. Totuşi, în România post-decembristă au existat numeroase cazuri de fuziuni care au pornit de la bază spre vârf, punând liderii în faţa faptului împlinit şi determinându-i să definitiveze fuziunea.

Ce este mai şocant, este faptul că din partea PSD Alba participă pentru semnarea Protocolului de fuziune, Ioan Rus şi Augustin Presecan, nu în calitate de preşedinte, respectiv vicepreşedinte de organizaţie judeţeană, ci în calitate de prefect, respectiv preşedinte de consiliu judeţean.

Am constatat că nu este o simplă eroare a autorului articolului care a confundat momentul politic şi funcţia politică cu funcţia administrativă de reprezentare guvernamentară, pentru că apare exact acelaşi text în toate ziarele, confirmând faptul că este de fapt un comunicat de presă.

La respectiva fuziune nu se produce doar o simplă absorbţie, ci se stabilesc delegaţi la conferinţa judeţeană pe oraşe, comune, numărul de viitori membrii în Biroul executiv judeţean, viitori vicepreşedinţi PSD proveniţi şi citez aici "din PRM". Faptul că au fost folosite funcţii de reprezentare administrativă pentru a se da greutate acestei aşa-zise fuziuni demonstrează vocaţia totalitară a Partidului Social Democrat care face culturism politic, tinzând către partidul unic. Oare nu observă domnul preşedinte, premier Adrian Năstase că acest naţionalism ieftim pe care încearcă să-l agaţe la butonieră este demodat în Europa şi strică fasonul capitalist pe care şi l-a achiziţionat recent prin jobenul interbelic al Partidului Social Democrat Român şi prin atitudinea pro-europeană exprimată respicat?

Crede oare domnul prim-ministru Adrian Năstase că România îşi poate permite luxul de a fi în situaţia Austriei? Pentru binele României, sper ca întâmplarea de la Alba-Iulia să fie un accident şi nu un început. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Popa Constanţa, se pregăteşte domnul Tunaru.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezenta mea declaraţie politică se referă la unul din aspectele prezentate în ultimul raport de ţară la adresa României. În acest raport, se arată că una din problemele pe care România le are de rezolvat în procesul de aderare la Uniunea Europeană se referă la protecţia mediului înconjurător. O astfel de problemă nu trebuie trecută cu vederea având în vedere implicaţiile prezente şi viitoare ale mediului în toate sferele vieţii economice, sociale, politice. Toate partidele politice cu reprezentare parlamentară doresc integrarea României în Uniunea Europeană, conştienţi fiind că nici o naţiune nu îşi poate asigura singură viitorul.

Partidul de guvernământ, prin vocea preşedintelui său, domnul Adrian Năstase, a făcut apel în numeroase rânduri la unificarea eforturilor tuturor partidelor parlamentare în vederea aderării României la Uniunea Europeană. Este, de aceea, de neînţeles de ce problemei protecţiei mediului, atât de importantă pe plan intern şi extern, nu i se acordă importanţa cuvenită. Deşi există un Minister al Mediului, în Parlamentul României, protecţia mediului şi echilibrul ecologic este trecut în subsidiar la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritorului şi echilibru ecologic. Este de menţionat că această comisie are o activitate bogată, cerută de administraţia publică şi amenajarea teritoriului. Astfel, din cele 40 de proiecte de legi din această sesiune parlamentară, un volum foarte mare de lucru pentru o comisie, aflate pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, doar unul se preocupă de mediul înconjurător.

În anul 2000 au avut loc în România peste 855 de accidente ecologice cu implicaţii grave asupra sănătăţii mediului şi a oamenilor. Controlul parlamentar în aceste cazuri trebuie întărit. Plenul Camerei Deputaţilor trebuie să fie informat asupra cauzelor acestor accidente, măsurilor care s-au luat pentru diminuarea efectelor şi prevenirea accidentelor ecologice în viitor.

Acestea au fost câteva din raţiunile care au stat la baza propunerii legislative de înfiinţare a unei comisii speciale de protecţie a mediului şi echilibrul ecologic. "Agenda 21", stabilită la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediu şi dezvoltare durabilă de la Rio de Janeiro, avertizează în documentul referitor la adoptarea deciziilor şi dezvoltarea durabilă că: "o mare parte din activitatea legislativă privitoare la mediu şi la dezvoltare pare a fi de circumstanţă şi fragmentară sau este lipsită de vigoare în aplicare şi actualizare".

Eu sper, în numele generaţiilor prezente şi viitoare, că strategiile de mediu ale României sunt elaborate cu cea mai largă participare posiblă. Pentru luarea de decizii documentate, oamenii au nevoie de rapoarte regulate ale Parlamentului ţării asupra evoluţiei dezvoltării durabile care să integreze condiţiile economice şi sociale şi tendinţele cu informaţiile asupra stării mediului şi a resurselor naturale. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvânt domnului Tunaru Raj şi ultimul vorbitor, domnul Constantin Duţu.

Domnul Raj Tunaru:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin declaraţia politică de astăzi, 11 septembrie 2001, trag un semnal de alarmă asupra privatizării turismului românesc, mai exact a activelor turistice, atâtea câte au mai rămas, din portofoliul Ministerului Turismului.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să mă susţineţi şi împreună să reuşim o privatizare corectă şi benefică turismului românesc şi beneficiarului principal al lui, poporul român. În acest sens, atrag atenţia ministrului turismului şi primului ministru că privatizarea activelor turistice de pe litoral nu este atât de simplă cum pare la prima vedere, la modul că se face o licitaţie şi cine oferă mai mult, acela este câştigătorul. Nu este suficient şi nu sunt suficiente nici promisiunile, care mai de care mai mari, investiţiilor eşalonate pe un număr de ani în activele pentru care se licitează şi al căror punctaj este de multe ori decisiv în adjudecarea licitaţiilor.

Să vă dau un exemplu. Sunt două firme care vin la licitaţie, dau acelaşi preţ pe activ, dar fiecare trebuie să spună în 5 ani cam ce investiţii vor face. Avem exemplul urât de la Mamaia, din anii precedenţi, în care o firmă de arabi au spus că bagă 5 milioane de dolari în termen de 2 ani în anumite active, nu dau numele, şi bineînţeles că nu s-au ţinut de cuvânt, licitaţia fiind câştigată de ei în detrimentul unei ffirme româneşti de prestigiu.

Eu cred că cea mai importantă condiţie de participare la licitaţie dacă s-ar putea să fie chiar eliminatorie, ar trebui să fie experienţa persoanei juridice sau fizice în domeniul turismului szonier de pe litoral care este destul de diferit faţă de turismul permanent. De ce? Deoarece, aici, datorită nefuncţionării hotelurilor şi restaurantelor timp de 8-9 luni de zile şi a atmosferei încărcate cu un procent mare de sare, managerii trebuie, în fiecare primăvară, să facă o reparaţie capitală a respectivelor active, deschizând practic un şantier.

În acelaşi timp, managerul trebuie să se ocupe de contractarea bazei de cazare şi să încheie zeci de contracte de prestări servicii pentru apă, curent, gunoi, telefon, cablu, etc. şi alte zeci de contracte cu furnizori de mărfuri. În acest timp scurt, el trebuie să se ocupe şi de infrastructura aferentă hotelului, respectiv cum ar fi spaţii verzi, iluminat, igienizare.

De toată această experienţă a firmei care participă la licitaţie depinde buna desfăşurare pe întreaga durată a sezonului estival şi satisfacerea cerinţelor exigente ale turiştilor care, azi, vă spun din propria experienţă, eu muncind de 22 de ani în turism şi parcurgând toate etapele de la ajutor de ospătar până la manager, sunt mult mai pretenţioşi şi aceasta pe bună dreptate.

După cum observaţi, această experienţă în turism coroborată şi cu o susţinere financiară puternică va aduce turismul românesc la nivelul turismului european şi va reuşi să aducă p.i.b.-ului un procent destul de substanţial, măcar egal cu cel din anii 1970-80.

În speranţa că am reuşit să vă reţin atenţia asupra acestor probleme, am convingerea că ele erau cunoscute de dumneavoastră şi sper că până la privatizarea totală a activelor turistice de pe litoral, care va avea loc până la sfârşitul acestui an, deci, în această toamnă, veţi încerca fiecare să susţineţi ideile mele enunţate mai sus, astfel încât privatizarea să fie corectă, să fie reuşită atât pe termen scurt cât şi pe termen lung şi să dea roade mulţi ani de acum încolo. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul Constantin Duţu.

Domnul Constantin Duţu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După ce Comisiile pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă ale Parlamentului au respins în data de 6 iunie a.c. raportul de activitate prezentat de Consiliul de administraţie al Televiziunii române, membrii acestuia, ulterior, au încercat prin toate mijloacele să demonstreze că numai ei sunt în măsură să promoveze interesele unei televiziuni naţionale şi că orice încercare de schimbare intervenită anterior expirării mandatului nu ar reprezenta decât o încercare de răfuială politică, înlocuirea fiind pur formală, fără a ţine cont de rezultatele pozitive obţinute. Oare aceasta să fie realitatea ?!

Dacă ar fi să luăm în considerare declaraţia de intenţie a şefului Executivului, reafirmată recent, declaraţie care sprijină în mod direct poziţia actualului Consiliu de administraţie, s-ar părea, la prima vedere, că o schimbare intervenită acum ar putea să fie pripită. Practic, prin intermediul unui discurs politic elegant, s-a cerut parlamentarilor PSD o temporizare în adoptarea unei decizii finale în plenul Parlamentului cu privire la demiterea actualului Consiliului de administraţie al SRTV, sugerând menţinerea acestuia până la finele mandatului.

În opinia premierului, chiar dacă au existat unele motive de nemulţumire cu privire la activitatea actualului Consiliu de administraţie al SRTV, acesta a constatat, ne întrebăm cum? că există totuşi o tendinţă de cooperare. Altfel spus domnilor, nu este loc de scandal pe această temă, şi este bine ca altă dată să nu mai hotărâţi singuri, fără a solicita mai întâi acceptul în probleme de o asemenea importanţă. Vă imaginaţi ce ar însemna acest lucru; suntem inutili, decizia premierului este cea justă.

Fără a lua în discuţie imixtiunea cel puţin ciudată a unui reprezentant al Executivului în aspecte ce ţin de prerogativa Legislativului, există suficiente motive care să facă dovada indubitabilă a faptului că o continuare a actualei stări de lucruri din televiziunea română ar duce foarte curând la un faliment al însăşi ideii de televiziune naţională pusă în slujba interesului general şi a propăşirii unui grup restrâns de interese. De ce trebuie să apelăm la o atitudine circumspectă faţă de o intervenţie dură şi directă atunci când comisiile parlamentare de specialitate au constatat serioase nereguli în activitatea Consiliului de administraţie al SRTV.

Oare schimbarea unui Consiliu de administraţie anterior expirării mandatului ar determina blocarea întregii activităţi a televiziunii? Televiziunea naţională există în primul rând prin oamenii care îşi desfăşoară activitatea acolo zi de zi, departe de orice interese politice, sau de grup, devotaţi profesiunii pe care o practică şi nicidecum datorită unui Consiliu de administraţie, rezultat al unui hibrid algoritm politic.

Consiliul de administraţie al unui serviciu public trebuie să reprezinte creierul de la care porneşte decizia, să simtă orice stimul care poate afecta, într-un sens sau altul, activitatea unui unităţi pe care o coordonează.

În continuare, eu am o serie de exemple, nu este timp să vi le citesc, de continuare a unor matrapazlâcuri de neimaginat în activitatea televiziunii române.

Declaraţia politică pe care o prezint nu face decât să aducă şi să readucă în atenţia dumneavoastră, dar şi a celor care au încercat o liniştire a lucrurilor, necesitatea imperioasă a unei intervenţii ferme şi rapide a plenului Parlamentului pentru a continua ceea ce Comisiile de cultură, artă şi mijloace de informare în masă au început.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.