Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Borbély László, secretari.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa dedicată intervenţiilor.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Traian Dobre. Poftiţi, vă rog.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am să mă refer la situaţia şcolii româneşti de dincolo de Prut.

În Republica Moldova, anul şcolar nu a început sub auspicii prea bune. Sărăcia accentuată a majorităţii populaţiei, sub pragul oficial declarat al subzistenţei, lipsa cronică a fondurilor pentru repararea şcolilor, pentru plata, şi aşa derizorie, a cadrelor didactice, pentru asigurarea gratuităţii manualelor şcolare şi a dotărilor elementare cu materiale didactice, toate acestea au dus la degradarea progresivă a învăţământului: zeci, poate sute de şcoli nereparate, abandonul şcolar în creştere îngrozitoare, zeci de şcoli în grevă pentru neplata salariilor, un deficit de aproximativ o mie de cadre didactice, în special la limba română şi limbile străine, lipsa de manuale şi carte şcolară.

Oficializarea limbii ruse, prin adoptarea Legii minorităţilor naţionale, şi intenţia declarată de a o decreta a doua limbă de stat, introducerea obligatorie a studierii limbii ruse începând din clasa a II-a, intenţia de a se reveni la studiul limbii moldoveneşti şi al istoriei Moldovei au stârnit îngrijorare nu numai în rândul profesorilor, ci şi al întregii intelectualităţi româneşti din Republica Moldova.

Cea mai dramatică situaţie pentru limba română se înregistrează în şcolile din regiunea separatistă transnistreană, unde există numai 7 şcoli româneşti, însumând 5 mii de elevi care studiază în baza grafiei latine şi conform programelor şcolare şi manualelor de la Chişinău. În restul de 94 de şcoli, cuprinzând 55 de mii de elevi, instruirea se face în grafie chirilică, după programe şi manuale elaborate de Tiraspol, aceleaşi din perioada sovietică.

A fost retrasă deja licenţa de funcţionare a celei mai importante şcoli – Şcoala nr.20 din Tiraspol -, somată să părăsească clădirea în care funcţionează, până la 1 octombrie, fapt ce constituie un procedent periculos, care poate fi urmat de închiderea celorlalte 6 şcoli, numite "nestatale". Acestea activează în baza licenţelor de funcţionare acordate de fostul ministru al învăţământului din Transnistria, care, însă, a fost eliberat recent din funcţie tocmai pentru acordarea licenţelor.

Legislaţia transnistreană interzice studierea în baza alfabetului latin, precum şi predarea Istoriei românilor. Organizaţia Profesorilor Creştini-Democraţi a denunţat, printr-un apel, situaţia dezastruoasă a învăţământului şi procesul de rusificare.

Un alt apel a fost adresat Guvernului României, în care se cere integrarea şi sincronizarea sistemelor educaţionale din Republica Moldova cu cele din România şi mărirea numărului de burse acordate elevilor şi tinerilor din Republica Moldova, pentru a se satisface nevoia acută de a forma în spirit naţional noua generaţie.

Statul român face deja eforturi financiare în acest sens. La cele aproximativ 2.000 de burse pe care le acordă anual Republicii Moldova, se adaugă recent cel mai mare program de dotare cu carte românească a tuturor bibliotecilor şcolare din Republică, prin care cele peste 1.500 de şcoli vor primi câte 100 de titluri din Biblioteca Şcolarului, cerute de programa şcolară.

Şi un alt program de aceeaşi importanţă, dacă nu chiar mai mare, începe să prindă contur. El prevede dotarea cu manuale şcolare plătite de statul român tuturor şcolilor din Repbulica Moldova, sumele necesare tipăririi acestora fiind deja deblocate din fondul special pentru Republica Moldova.

Iată câteva aspecte din ceea ce se întâmplă cu şcoala românească de dincolo de Prut şi din măsurile luate de Guvernul Năstase, pentru ca această şcoală să nu se stingă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În şedinţa de Guvern din data de 20 septembrie a.c., a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie

Până în 26 septembrie a.c., această ordonanţă încă nu a fost semnată de primul-ministru Adrian Năstase, şi nici publicată în Monitorul Oficial, deşi ea trebuia să între în vigoare începând cu data de 1 octombrie a.c.

Ordonanţa prevede acordarea de ajutoare băneşti familiilor cu venituri mici pentru suportarea cheltuielilor suplimentare, determinte de creşterea exorbitantă a preţului la gazele naturale.

Ordonanţa de urgenţă prevede la art.4 alin.1, că în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2001, ajutoarele băneşti se acordă de către autorităţile administraţiei publice locale din bugetele locale. De aici, şi generozitatea suspectă de care a dat dovadă primul-ministru al României, având în vedere că în felul acesta nu este afectat bugetul central al statului.

Nerespectându-se prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2001, pentru bugetele consiliilor locale nu au fost acordate, pentru perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2001, fondurile corespunzătoare în vederea acordării ajutoarelor băneşti familiilor cu venituri mici, care utilizează gazele naturale pentru încălzirea locuinţei.

De asemenea, potrivit prevederilor art.3 din Legea finanţelor publice nr.189/1998, descentralizarea unor cheltuieli şi efectuarea altor cheltuieli noi se face cu asigurarea resurselor financiare realizării acestora, lucru care nu se întâmplă în cazul în speţă.

Pentru luna octombrie anul curent, prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului menţionată, nu se prevede nici un leu pentru ajutoare băneşti familiilor sărace. În această situaţie, nefiind asigurate fonduri în bugetele locale, primăriile nu vor putea acorda ajutoarele băneşti stabilite prin ordonanţa de urgenţă şi, ca urmare, există riscul blocării sistemului energetic naţional.

S-a ajuns la această situaţie disperată datorită faptului că Guvernul, pentru a-şi întreţine imaginea, a anunţat pentru ultimele două luni ale acestui an o măsură cu caracter populist, care nu poate fi aplicată de către consiliile locale, din lipsă de fonduri.

În aceste condiţii, apreciem că, de fapt, Guvernul s-a transformat într-un vânzător de iluzii, care, şi aşa, a pus în situaţii destul de delicate consiliile locale, ajunse, multe dintre ele, în pragul falimentului, deoarece riscă să nu-şi mai poate achita nici măcar propriile salarii, d-apoi aceste sume care le sunt percepute datorită unei generozităţi a premierului Adrian Năstase şi a Cabinetului condus de către acesta.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Onorată asistenţă,

O societate normală, civilizată, o societate a mentalităţilor decrispate constituie aspiraţia firească a oricărui regim cu adevărat democratic. Prosperitatea economică reală, asimilarea structurală a normelor de conduită fireşti, toate acestea reprezintă adversari redutabili pentru orice formă de populism agresiv, cu valenţe radicale şi exclusiviste.

Mitul justiţiarului absolut, al eroului îndelung aşteptat, care va face ordine în 24 de ore, invocând ambiguu legea, dar fără să ne explice concret cum, constituie o himeră periculoasă care poate fi însă îmbrăţişată de oamenii ajunşi la disperare totală, sărăcie absolută şi atotbiruitoare ignoranţă.

Atunci când sunt cultivate preponderent instinctele ancestrale, când limbajul demagogic - chiar plastic şi multicolor – loveşte în dreapta şi în stânga, asemenea cozii unei vipere, e semn de smintire programată şi de rinocerizare a conştiinţelor. Atunci, extremismele de orice tip îşi găsesc un teren fertil şi în mrejele lor cad oamenii lipsiţi de îndoieli, sumari în informaţii ori frustraţi.

Agitând spectrul fricii, noii nebuni ai veacului au reuşit până la un punct să seducă mulţimile. Târziu, poate prea târziu, s-a descoperit că sub masca eroului se ascundea un laş, ori că sub acoperământul credinţei clamate se adăpostea un duşman al omului.

Mişcările care proclamă aşa-zisul primat al poporului, acuzând pe alţii de felurite scenarii sau conspiraţii demonice, sunt, prin ele însele, produse ale demonologiei politice.

Adevărata politică, singura politică adecvată viitorului este aceea a normalităţii, având la bază o idee simplă, dar de o cuceritoare perenitate. Nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să ne fie străin.

Convenţionalismele, frustrările, minciuna nu pot avea viaţă lungă. Nimeni nu poate fi deţinătorul absolut al patriotismului sau onestităţii, în vreme ce toţi ceilalţi ar fi, conform unei false scheme, vinovaţi de toate relele lumii.

Va veni, sperăm, o zi în care selecţia valorilor, inclusiv în politică, nu se va mai face, în unele cazuri, după decibelii zgomotelor emise continuu de către demagogi, nici după cutare, sau cutare coterie de tip ocult, ci după valoarea intrinsecă a celui ivit în arena vieţii publice.

Evident, astăzi mulţi consideră aceasta o utopie. Posibil. Numai că, să nu uităm că milioane de oameni ne urmăresc, iar aşteptările lor de acum pot constitui în fapt avertismentul cel mai puternic al viitorului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputat Constanţa Popa, de la PRM.

Doamna Constanţa Popa este? Nu este.

Domnul Ştefan Baban, de la PRM. Este? Nu este.

Domnul Rus Emil. Poftiţi.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am aflat şi eu cu stupoare şi uimire, din mass-media, că Guvernul a hotărât în şedinţa de joi, 20 septembrie a.c., retragerea autorizaţiilor de funcţionare a 5 universităţi particulare, decizie fără precedent, a declarat vineri, 21 septembrie, într-o conferinţă de presă, ministrul educaţiei şi cercetării, doamna Ecaterina Andronescu.

Tot prin intermediul mass-media, iniţial, am înţeles că Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost acreditate 8 universităţi, pe de altă parte.

Prima întrebare pe care mi-am pus-o ca deputat şi membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a fost în legătură cu procedurile de acreditare şi tehnologia de lichidare a universităţilor în cauză şi în general.

Am revăzut Legea nr.88/1993, republicată, şi Legea învăţământului nr.84/1995, legi organice care prevăd procedurile legale de înfiinţare a universităţilor.

Şi atunci, de ce atâta grabă în adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern, pe câtă vreme proiectele de lege adoptate de Senat se află la Comisia pentru învăţământ spre analiză, pentru a fi dezbătute şi adoptate în Camera Deputaţilor?

După ce criterii, presupun eu obiective, au fost scoase cele 8 universităţi din analiza Comisiei pentru învăţământ şi din dezbaterea Camerei Deputaţilor?

Potrivit Legii învăţământului şi Legii acreditării, Guvernul nu este abilitat pentru înfiinţarea universităţilor. Guvernul este abilitat numai pentru autorizarea şi acreditarea specializărilor, precum şi pentru iniţierea proiectelor de lege privind înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr.88/1993, republicată.

În expunerile de motive la proiectele de înfiinţare a celor 8 universităţi particulare, înaintate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Guvernului, a fost scos pct.a) din art.104 al Legii învăţământului, care precizează: "Învăţământul particular funcţionează potrivit legii dacă: a) este organizat şi funcţionează pe principiul non-profit", prevedere fundamentală, ceea ce presupune că aceste universităţi în cauză au fost iniţial s.r.l.-uri, nerespectând de la bun început principiul non-profit.

O întrebare de fond care se pune este: când şi cum au obţinut aceste universităţi personalitatea juridică, în condiţiile în care, potrivit art.5 din Legea nr. 21/1924, "un aşezământ" - adică universitate – "creat de o persoană juridică" (fundaţie – n.n.) "nu poate avea personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o".

Rezultă de aici că personalitatea juridică au obţinut-o ca unităţi distincte, nefiind înfiinţate de nici o fundaţie şi, prin urmare, nu au respectat principiul non-profit prevăzut de Legea nr.21/1924.

Aceasta ne dă dreptul să credem că prin înfiinţarea ca universităţi a acestor societăţi cu răspundere limitată prin ordonanţă de urgenţă se încearcă a le legitima ca instituţii de învăţământ superior respectabile. Înseamnă a le pierde urma ca societăţi comerciale.

Art.2 din ordonanţa de urgenţă prevede, la alin.1: "Patrimoniul propriu al instituţiilor de învăţământ superior înfiinţate va fi cel puţin la nivelul celui avut la data acreditării şi va fi utilizat în cadrul sistemului naţional de învăţământ, în condiţiile legii".

Alin.2: "În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial al României, persoana juridică ce a înfiinţat iniţial unitatea de învăţământ superior particular este obligată să transfere acesteia întregul patrimoniu folosit în procesul de învăţământ, în momentul propunerii pentru acreditare. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va iniţia prin lege acţiunea de încetare a activităţii de învăţământ şi de desfiinţare a instituţiei respective".

Se impun următoarele clarificări: cum poate fi utilizat în cadrul sistemului naţional de învăţământ patrimoniul unei persoane juridice de drept privat - fundaţia, creată şi organizată de particulari -, decât încălcându-se dreptul de proprietate al persoanei juridice de drept privat? Acest transfer nu înseamnă o naţionalizare mascată?

Universităţile înfiinţate de fundaţie constituie patrimoniul acestora. Înfiinţarea lor prin ordonanţă de urgenţă nu înseamnă trecerea lor din domeniul privat în domeniul public şi subordonarea lor, sub aspectul bazei materiale, activului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, utilizării patrimoniului acestora în cadrul sistemului naţional de învăţământ?

Toate aceste prevederi nu înseamnă un abuz şi un atentat grav la dreptul de proprietate privată, prevăzut de art.41 alin.2 din Constituţia României? "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

La alin.7 se prevede: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată".

Referitor la desfiinţarea celor 5 universităţi se ridică la fel semne de întrebare: care este aşa-zisa tehnologie de lichidare? Cine este în drept s-o facă? Mai este nevoie de Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică? De ce această mişcare de lichidare cu 10 zile înainte de începerea anului universitar? De ce hotărârea de Guvern nu a apărut în Monitorul Oficial al României?

Toate acestea explică teama doamnei ministru Andronescu, care este membru al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, pentru trecerea acestor universităţi prin comisie, ca urmare a faptului că nu răspund criteriilor impuse de cele două legi, ceea ce echivalează cu cel mai grav abuz din istoria Ministerului Învăţământului, un atentat la democraţie şi la statul de drept.

Este o ingerinţă gravă a Guvernului în atribuţiile puterii legislative şi o încălcare la fel de gravă a principiului separaţiei puterilor în stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Dan Coriolan Simedru. Poftiţi.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu câteva luni, am adus în atenţia Parlamentului şi a primului-ministru un caz grav care se referea la intenţia prefectului de Alba, Ioan Rus, pusă apoi imediat în practică, de a arunca la coşul de gunoi al istoriei pe Iuliu Maniu, prin anularea deciziei care denumea simbolic sala de şedinţe a prefecturii cu numele marelui patriot şi om politic român.

Singurul argument plauzibil, dar nefăcut public, a fost, cred eu, disconfortul la care era supus prefectul, ştiind că era obligat să-şi ţină şedinţele politice într-o sală unde, ca simbol al Unirii, plutea spiritul lui Iuliu Maniu.

Din păcate, Ioan Rus nu şi-a depăşit condiţia de căuzaş politic şi a schimbat denumirea sălii în "Sala Mihai Viteazul", căutând, parcă, să contrapună cele două personalităţi. Îi ceream atunci primului-ministru să intervină pentru a împiedica acel abuz, dar primul-ministru şi ministrul administraţiei publice, într-o tăcere suspectă, nu numai că nu l-au tras de mânecă pe Ioan Rus, ci l-au promovat în funcţia de consilier în cadrul Consiliului de coordonare al ministerului condus de domnul Cozmâncă.

Iată, prefectul nesancţionat atunci, recidivează acum, întorcându-se împotriva lui Mihai Viteazul, a cărui statuie vrea s-o scoată din Cetatea Albei şi s-o mute în afara ei, în parcul din faţa Catedralei Reîntregirii, sfidând, astfel, istoria şi călcând în picioare, la fel ca şi ministrul Cozmâncă, autoritatea locală, pe care încearcă s-o pună în faţa deciziei luate abuziv, fără măcar o consultare prealabilă.

Amintesc că asemenea acte izvorâte parcă din paranoia unei puteri totalitare, nu sunt unice, prefectul de Hunedoara şi cel de Gorj îşi dispută un alt simbol naţional – Coloana Infinitului.

Ceea ce nu ştie probabil domnul prefect Ioan Rus este faptul că amplasamentul actual al statuii este unul bine gândit de către celebrul sculptor Oscar Han, între Palatul princiar, cu apartamentele unde a locuit Mihai Viteazul, şi Sala Unirii, spre care se îndreaptă mâna în care voievodul ţine sceptrul.

Amplasarea statuii în acel loc s-a făcut într-un an simbol – 1968 -, când a fost sărbătorit Semicentenarul Unirii. Faptul că în apropierea statuii se află, pe lângă cele două obiective amintite anterior, şi cele două catedrale – a Reîntregirii şi cea Romano-Catolică -, cu sediile episcopale, precum şi Muzeul de Istorie, demonstrează faptul că statuia se află la locul potrivit.

Domnule prim-ministru, domnule prefect, Mihai Viteazul şi-a câştigat dreptul de a intra triumfal în Cetatea Albei-Iulia, învingând la Şelimbăr. A intrat în Cetate şi în conştiinţa poporului român pentru a nu mai ieşi niciodată. De ce încercaţi să-l scoateţi pe poarta din spate, trădându-l, parcă, a doua oară, la fel ca generalul Basta?

Sper că măcar de data aceasta, domnule prim-ministru, să luaţi atitudine pentru a stopa din faşă această infantilă intenţie, iar dacă argumentele prezentate mai sus nu v-au convins, să ştiţi că noul amplasament este atât de prost ales, încât vorba subprefectului: "oricum va fi poziţionată Statuia lui Mihai Viteazul în Parcul Unirii, calul şi călăreţul vor sta cu spatele la Catedrală".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Am o rugăminte la toţi cei care au vorbit şi la cei care vor vorbi în continuare: vă rog, trei minute! Numai atât: trei minute; atât este declaraţia.

Domnul deputat Ilie Merce.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În timpul vacanţei parlamentare, un moment, parcă anume ales, în îndelungatul şi mereu mai periculosul atac la adresa unităţii şi indivizibilităţii României, s-a petrecut un eveniment fără precedent, de natură a indigna şi organismele europene, care au condamnat actul politico-juridic de agresiune a Ungariei asupra unor ţări vecine prin acordarea de legitimaţii etnice cetăţenilor acestora.

Un asemenea fapt nu este decât o verigă către capătul lanţului cu care se doreşte jugularea unităţii statal-teritoriale a României. Nu prin forţă, nu prin desprinderea teritorială ori violenţă, ci prin politica faptului împlinit.

Evenimentul menţionat nu a fost singular. Presa din Bulgaria, citând surse de peste ocean, a cochetat, tot în vara acestui an, cu ideea retrasării graniţelor în Balcani, strecurând aluzia că Transilvania ar urma să revină Ungariei, în cadrul unui proiect mai amplu, de aşa-zisă soluţionare a focarelor actuale ori posibile ale conflictelor teritoriale, potrivit principiului "o etnie – un stat".

În acest scop, ar fi proiectată o conferinţă ce ar urma să se desfăşoare la sfârşitul lunii mai 2002, la Berlin. Simultan, şi presa din Macedonia a făcut speculaţii pe aceeaşi temă. Un aşa-zis Consiliu Ştiinţific pentru Europa de Est, care patronează un Institut de Balcanologie, de a căror activitate este apropiat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, unul dintre proiectanţii graniţelor viitoare, lansează de mai multă vreme diverse variante de schimbare a graniţelor pe cale paşnică, după cum afirmă preşedintele Academiei de Ştiinţă din Macedonia.

Într-un asemenea contest survine şi declaraţia premierului român Adrian Năstase, care avertizează că Transilvania şi Banatul sunt ţinte ale noului revizionism. De ce-l cred pe Năstase? Vine Octavian Paller şi comentează aceste declaraţii într-un editorial: "După 1989 s-au reactivat virulent cercurile şi forţele revizioniste maghiare. Socotim că a venit vremea să se treacă la fapte. Nemulţumirile economice din Ardeal au ceva specific. Regăţeanul dezamăgit înjură politicienii, în schimb un ardelean e tentat să înjure Bucureştiul. Dacă pe la începutul secolului trecut se zicea în Ardeal că soarele răsare de la Bucureşti, acum vorba care circulă este că răul vine de la Bucureşti.

Exact din aceleaşi motive economice a apărut mişcarea secesionistă în Italia care vrea să rupă Nordul de Roma şi de Sud.

Din păcate, politicienii noştri îşi închipuie că e suficient să ţină discursuri despre statul naţional unitar sau să facă pelerinaje la mormântul lui Avram Iancu, în loc să se întoarcă de la efecte la cauză. Doctrina transilvanismului este perfid întreţinută de revizionişti pentru a săpa o falie psihologică între românii de dincolo şi de dincoace de munţi.

Vocile româneşti care fac lobby pentru Ungaria denunţând extremismul îl văd reprezentant numai pe Corneliu Vadim Tudor sau pe Funar şi niciodată pe Tökes."

Am încheiat citatul din editorialul domnului Paler.

Pe site-urile Internetului, în spatele unor partide sau organizaţii neguvernamentale gen "Pro Transilvania", "Partidul Moldovenilor" şi altele, se proiectează deja graniţele unor state virtuale, pentru ca lumea, odată obişnuită cu ideea, să nu mai fie surprinsă de îndeplinirea unor asemenea proiecte.

Sfărâmarea României este obiectivul strategic al politicilor revizioniste apărute o dată cu ultimele zile ale primului război mondial. Aceste politici sunt aplicate cu perseverenţă, mereu adaptate evoluţiilor politice internaţionale.

Experienţa inter şi postbelică a României atestă fără putinţă de tăgadă că pericolul revizionist este multidirecţional. Şi arhicunoscutul plan al bulgarului Valev prin care România era să fie adjudecată de vecini în contextul unei aşa-zise diviziuni a muncii între statele membre ale C.A.E.R., a fost tot o astfel de iluzie care s-a spulberat în faţa rezistenţei naţionale, aşa cum s-a putut ea manifesta la începutul anilor ´60.

Nu este acum nici locul şi nici momentul pentru a diagnoza acţiunile neorevizioniste prin care se urmăreşte din nou reducerea, într-o primă fază şi, ulterior, anihilarea suveranităţii statului român asupra teritoriilor din cuprinsul graniţelor sale şi a populaţiei acestora.

Formele acestei agresiuni sunt multiple, dar, în principal, preeminente sunt cele economice şi informaţionale a căror manifestare e mai greu vizibilă şi aproape imposibil de contracarat dacă efectele au început să se producă.

Cei care au ocazia să călătorească în judeţele din Transilvania s-ar putea să aibe surpriza să constate că de la campania plăcuţelor bilingve s-a ajuns relativ repede la monolingvismul care exclude de astă dată limba română chiar de pe indicatoarele din localităţi.

Dependenţa faţă de importurile din Ungaria a devenit în Transilvania atât de evidentă, încât această parte din România apare firesc în ochii unora ca un debuşeu dacă nu chiar o provincie a statului vecin. Respectăm dreptul la identitatea naţiunilor conlocuitoare, dar în acelaşi timp considerăm că este de datoria noastră să atragem atenţia că acesta a devenit paravanul acţiunilor externe de suprimare a atributelor esenţiale ale statului român, fiind grav puse în pericol fundamentele acestuia, prin încălcarea flagrantă a unor principii constituţionale esenţiale.

Şi astăzi, precum şi în urmă cu peste opt decenii, ziarişti români cumpăraţi, asociaţii şi fundaţii paravan duc o propagandă a panmaghiarismului şi a pantransilvanismului, autonomiei şi a federalizării. Continuă să ne fie falsificată istoria, iar pe fondul intoxicărilor mediatice, personalităţi europene precum Xavier Solana confundă Bucureştiul cu Budapesta. Bibliotecile din întreaga lume sunt poluate informaţional cu cărţi de istorie şi statistici false.

Dacă se repetă istoria, nu trebuie repetate şi greşelile ei. În anii ´30, partidul maghiarilor a condiţionat colaborarea ungurilor cu guvernul de o listă de revendicări. Astăzi, după patru ani de guvernare algoritmică, U.D.M.R. colaborează cu actualul Guvern tot în baza unei liste de revendicări.

O asemenea listă de revendicări a fost transmisă de U.D.M.R. la 26 august anul curent, fostului secretar general al Consiliului Europei, Catherine Lalumiére, acoperindu-se în fapt un memorandum de factură separatistă şi revizionistă. Budapesta şi liderii maghiari din România dezinformează forurile internaţionale.

Care pot fi, în acest context, motivele pentru care autorităţile române nu informează forurile internaţionale despre diversiunile neorevizioniste practicate în contextul Europei unite?

Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ludovic Mardari.

Vă rog din suflet, trei minute! Dacă după aceea întrerup vorbitorul, o să spuneţi că am ceva cu cineva.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, vineri 28 septembrie 2001, am dorit să prezint un discurs la Radio Timişoara în cadrul emisiunii "La zi în viaţa partidelor parlamentare". Acest lucru n-a fost posibil, deoarece emisiunea a fost interzisă pentru a nu deranja vizita în judeţul Timiş a domnului preşedinte Iliescu.

Menţionez că, deşi în acea zi nu a fost transmis la Radio Timişoara, textul a apărut în ziarul local "Agenda zilei" din data de 28 septembrie 2001, sub titlul "P.R.M. se teme de cenzură şi dictatură".

După cum vedeţi, acest titlu are o deplină îndreptăţire, fapt demonstrat de interzicerea transmiterii textului la postul de radio Timişoara, care fiind post public, deci întreţinut cu banii contribuabililor, nu avea dreptul să practice o cenzură favorabilă P.S.D.-ului.

Cu permisiunea dumneavoastră, am să prezint Parlamentului discursul de care s-au speriat adepţii partidului de guvernământ de la Radio Timişoara.

După cum se cunoaşte, preşedintele partidului din care fac parte, domnul Corneliu Vadim Tudor, în cadrul conferinţei de presă pe care a ţinut-o în data de 14 septembrie 2001, la trei zile după atacul terorist din Statele Unite ale Americii, a solicitat lămuriri cu privire la antrenamentele unor palestinieni pe teritoriul României.

Imediat Parchetul General s-a autosesizat, nu ca să verifice ilegalităţile comise cu ocazia acelor antrenamente, ci pentru a cerceta dacă domnul Corneliu Vadim Tudor se face vinovat de răspândirea unor zvonuri mincinoase care ar putea aduce atingere siguranţei naţionale, deşi Constituţia prevede la art.70 că: "deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului."

Desigur că nu este greu de presupus că autosesizarea Parchetului General s-a făcut la sugestia instituţiei prezidenţiale, aceeaşi instituţie care a cerut Parchetului General şi anchetarea unui ziarist de la România Liberă în urma abordării aceluiaşi subiect în data de 20 septembrie.

Se poate trage concluzia că toţi ziariştii care vor să facă lumină în acest subiect fierbinte riscă să fie anchetaţi şi să-şi piardă libertatea. Realizatorul de radio Paul Grigoriu a fost suspendat timp de 30 de zile de la emisiunea "Sfertul academic" pentru că nu l-a cenzurat pe domnul Corneliu Vadim Tudor în data de 17 septembrie.

Luând în considerare aceste reacţii în forţă, sunt îndreptăţit să cred că, în condiţiile în care partidul aflat la putere îşi consolidează poziţia prin racolare de parlamentari de la alte partide, opoziţia devenind o simplă figuraţie, nu este exclus ca cenzura să se accentueze şi să se ajungă chiar la o formă de dictatură.

Au fost unele voci care au spus că nu era momentul ca domnul Corneliu Vadim Tudor să readucă în atenţia mass-media problema luptătorilor palestinieni antrenaţi în anii 1994-1996 pe teritoriul României tocmai acum, când ţara noastră se află la un pas de intrarea în NATO.

Nu este aşa! Duplicitatea ne aduce numai deservicii. Occidentul, prin intermediul serviciilor secrete proprii, poate afla tot ce se întâmplă în România în probleme cum ar fi: traficul de droguri, transporturi speciale de armament, respectiv antrenamente ale militarilor străini ţinute secret faţă de Parlament. Doar populaţia din România a fost menţinută în bezna necunoaşterii, chiar dacă din banii ei s-au plătit cheltuielile aferente antrenamentelor respective.

Vreau să liniştesc membrii şi simpatizanţii Partidului România Mare spunându-le că ridicarea imunităţii parlamentare a domnului Corneliu Vadim Tudor este puţin probabil că va avea lor. Domnul preşedinte Iliescu împreună cu partidul din care provine ar face o mare greşeală politică. Să nu uităm că liderul celui mai mare partid de opoziţie din ţara noastră, domnul Corneliu Vadim Tudor, este parlamentar european.

În consecinţă, dacă ar afla Consiliul Europei că unui membru al său i s-a ridicat imunitatea datorită solicitării de a se face lumină într-o problemă care ar putea avea legătură cu terorismul internaţional, reacţia ar fi devastatoare. S-ar ajunge la concluzia că, în România, democraţia este ameninţată. Imaginea externă a domnului Iliescu şi a partidului aflat la putere ar avea foarte mult de suferit şi, ca urmare, nu-şi vor asuma un astfel de risc. Cu sau fără declaraţia domnului Corneliu Vadim Tudor, prin declanşarea războiului împotriva terorismului internaţional, secretul privind antrenamentul luptătorilor palestinieni la noi în ţară ar fi fost spulberat.

Să ne rugăm ca numele luptătorilor palestinieni care au fost antrenaţi în România să nu se regăsească pe lista teroriştilor implicaţi în crimele din Statele Unite ale Americii!

Scuzele României că pregătirea s-a făcut pentru luptele antitero şi nu pentru terorism nu vor avea nici o valoare. Va trebui să ne luăm adio de la orice fel de integrare euroatlantică pentru o bună perioadă de timp de acum înainte şi, în acest caz, vinovat va fi domnul preşedinte Iliescu, nicidecum domnul Corneliu Vadim Tudor.

În contextul opţiunii noastre occidentale, în viitorul imediat apropiat, România are nevoie de înţelepciune şi, mai ales, de mult noroc.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Institutul Naţional de Statistică aflat sub coordonarea ministrului dezvoltării ne informează cu legitimă mândrie că cifrele statistice consemnează evoluţii pozitive ale unor indicatori economici fundamentali, evoluţii care, proiectate în perspectivă, ar trebui să confirme strategia de dezvoltare pe termen mediu convenită de forţele politice la mijlocul anului 2000 şi acceptată de Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, semnarea unui nou acord stand-by cu FMI pentru a obţine eticheta de credibilitate externă trenează, iar Uniunea Europeană ne repetă că suntem încă rămaşi în urmă la criteriul economic. Între timp, investiţii majore străine nu vin, investiţii noi cu impact economic major nu se întâmplă, arieratele cresc, producţia pe stoc se acumulează, deficitul comercial înregistrează un record absolut, iar exporturile nu pot fi dinamizate substanţial peste bariera de 10 miliarde dolari pe an.

Chiar dacă unele evaluări, bune sau rele, sunt prea devreme faţă de momentul începerii guvernării P.S.D., pentru cetăţenii acestei ţări, timpul trece inexorabil, iar problemele cotidiene devin acute în acest nou prag de iarnă, caracterizat printr-o escaladare fără precedent a preţurilor utilităţilor publice.

Miniştrii responsabili pentru economie depun eforturi vizibile pentru macrostabilizare, cu credinţa că deficitul bugetar şi inflaţia vor fi stăpânite.

Întrebarea fundamentală este însă cu ce metode se doreşte atingerea acestor obiective. De ce? Pentru că dincolo de rezultatele bune pe care cifrele le relevă la rece, implacabil pentru minţile slabe, preocupate exclusiv de perspectiva zilei de mâine, problema esenţială este dacă mecanismele şi politica din spatele acestor cifre sunt sustenabile, funcţionabile pe termen lung, se autoreglează, generează progres şi bunăstare pentru toţi cetăţenii, cu intervenţie statală directă minimă.

Ce se întâmplă în realitate?

Din dorinţa de a demonstra că economia merge bine, intervenţia statului este în continuă creştere, decizia se concentrează la vârf, caracterul ei administrativ se acutizează, principalul loc de intervenţie este proprietatea de stat unde administraţia centrală se poate impune, poate dicta, poate forţa.

Tot acest proces nu se întâmplă pe baza pârghiilor financiar-economice, ci a relaţiilor subiective între persoane aflate într-o structură ierarhică şi poziţii de decizie în care prevalează dispoziţia scrisă sau dată telefonic şi mai puţin regulile de joc valabile pentru toţi prin lege. Tot aşa are loc şi alocarea resurselor, sub presiunea unor persoane şi evenimente, în mod subiectiv, care în final vor destrăma corelaţiile economice iniţiale stabilite prin modelul restructurat de dezvoltare pe termen mediu şi pentru care s-a făcut atâta vâlvă şi s-a invenstit atâta încredere.

Dacă cineva crede că acesta este modelul de economie de piaţă socială se înşeală amarnic, iar rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase pentru această populaţie adusă la limita sărăciei insuportabile.

Filozofic, ne aflăm în situaţia în care guvernul, prin politica sa economică, încearcă să asigure un peşte pentru fiecare flămând.

Iată câteva exemple: credite necomerciale, deci nu de la bănci, date la tot felul de societăţi cu capital majoritar de stat, din cele mai diverse motive: plata salariilor, restructurare, plata unor datorii etc. nici un credit nefiind returnat; povestea cu milionul de lei la hectar care nu a ajuns încă la toţi agricultorii după un an de zile; întreruperea bruscă a finanţării subvenţiei pentru tractoare şi alte echipamente agricole; intervenţia Executivului în structurile locale alese; modul de soluţionare a păgubiţilor F.N.I.; încredinţarea contractelor de realizare a unor drumuri judeţene; asanarea financiară a Băncii Agricole şi, anterior, Bancorex; garantarea de credite producătorilor de utilităţi publice pentru a se asigura energia electrică şi termică populaţiei pentru iarnă.

Cât de mare poate fi sacul cu peşti al Guvernului? Atâta cât poate fi alimentat din ce în ce mai puţin de cei care mai ştiu, mai pot sau mai vor să folosească undiţa, până când vor ajunge şi aceştia să ceară câte un peşte de la Guvern.

Ce se întâmplă în final? Cetăţeanul plăteşte de două ori: preţurile pentru utilităţi, iar pe de altă parte, birurile mari şi multiple puse pe bruma de câştig pe care o are.

La o astfel de perspectivă îngrijorătoare nici nu mai poate fi vorba de o opoziţie partizană, ci de nevoia de a privi extrem de responsabil asupra a ceea ce este rău cu noi.

Este rău că ne îndepărtăm de la legea fundamentală, de la Constituţie.

Politica economică, şi nu neapărat a actualului Guvern, se pare că nu s-a trezit din coşmarul dictaturii şi al totalitarismului. Ea continuă să pună accent pe sistem şi nu pe cetăţean şi drepturile lui garantate de Constituţie. Dar care sistem?

Un sistem care de fapt este interzis prin Constituţie. Un sistem care se doreşte să se bazeze pe forţe dominante, monopoliste, cu caracter politic şi economic, forţe care neagă în final libertatea şi demnitatea individului, egalitatea de şanse ale acestuia.

Noua ordine social-economică pe care a prevăzut-o Constituţia se bazează pe conceptul de societate liberă, pe libertatea individului, pe responsabilitatea acestuia, pe libera competiţie, pe prevenirea oricărui abuz al puterii generat de o poziţie dominantă, care nu poate fi rezultatul decât al aplicării voluntare, inegale şi inconsecvente a legii.

Dominaţia puterii centrale, prin monopoluri politice şi naturale, a companiilor naţionale de stat, a structurilor politice clientelare sunt o agresiune la societatea liberă garantată de instituţiile democratice, sunt o agresiune chiar la puţina legislaţie socială, care, chiar în respectul libertăţii şi demnităţii individului, nu reuşeşte şi nu vrea să-i aşeze pe toţi cetăţenii acestei ţări pe o linie de plecare rezonabilă în fructificarea şanselor egale.

Cu peste 45% din populaţie la pragul sărăciei, este greu să vorbim de o societate liberă, garantată de Constituţie, care să asigure securitate, stabilitate şi libertate fiecărui cetăţean.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Dumitru Bălăeţ.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Asistăm astăzi la o campanie de denigrare bine organizată până la cel mai înalt nivel "de partid şi de stat", - pentru a ne referi în termenii desueţi în care se duce -, împotriva liderului P.R.M., senatorul Corneliu Vadim Tudor. Domnul Corneliu Vadim Tudor a mers mereu împotriva curentului de mediocritate şi de oportunism care domină din păcate viaţa noastră politică. De aceea, mediocrităţile şi oportuniştii s-au coalizat dintotdeauna împotriva sa.

Acum, asistăm însă la o situaţie nouă. S-a găsit un clenci mai deosebit şi anume acuzaţia că, prin atitudinea sa, senatorul Corneliu Vadim Tudor ar fi lezat interesele statului român. Această acuzaţie a intervenit după atacurile teroriste de la 11 septembrie din Statele Unite ale Americii, când preşedintele Ion Iliescu şi Guvernul domnului Năstase au oferit, supralicitând, spaţiul aerian şi terestru al României pentru un război cu ţările care susţin terorismul, fără să se cunoască acestea, ceea ce nu au făcut nici măcar ţările din NATO.

Fără să se opună acestei hotărâri, cel puţin pripite şi emoţionale, a guvernanţilor de la Bucureşti, domnul senator Corneliu Vadim Tudor a atras atenţia acestor guvernanţi că, acum câţiva ani în urmă, tot ei au fost aceia care au admis şi sprijinit pregătirea pe teritoriul ţării noastre a unor luptători HAMAS (arabi), acuzaţi acum de terorism.

De aici imensul scandal care s-a stârnit. De aici furia cu care Vadim este atacat în presă. De aici acuzaţia care i se aduce de către guvernanţi că ar fi lezat interesele statului şi ale poporului român şi că pentru asta senatorul Corneliu Vadim Tudor ar trebui ostracizat şi băgat la închisoare.

Potoliţi-vă, domnilor! Să judecăm faptele mai la rece şi să tragem concluziile corecte care se cuvin. Mai întâi să observăm că faptele pe care le incriminează Corneliu Vadim Tudor nu au fost inventate de el, ci au fost publicate anterior.

De ce nu s-au sesizat domnii de la putere în legătură cu toate acestea? De ce s-au năpustit numai asupra domnului Corneliu Vadim Tudor? De ce numai dumnealui i se aduc acuzaţii atât de grave? Să fie oare pentru că domnul Corneliu Vadim Tudor a dat faptelor despre care a vorbit presa o coloratură mai aparte, mai literară, că le-a îmbrăcat în haina pamfletului politic care i-a enervat peste măsură? Dar pamfletul politic a existat în România şi până acum şi nimeni nu i-a pus pumnul în gură. L-au practicat cu măiestrie Maiorescu, Eminescu, N.D.Cocea, Arghezi şi mulţi alţii.

De ce atâta lipsă de umor la domnii noştri de astăzi care se simt lezaţi de arta pamfletară a lui Vadim şi recurg la lovituri de cu totul altă natură?

Aflăm astfel că domnul preşedinte Iliescu, în cadrul convorbirilor cu partidele politice, a invitat la Cotroceni Partidul România Mare, dar a refuzat pe senatorul Corneliu Vadim Tudor, când se ştie că acesta este chiar preşedintele ales în funcţiune al acestui partid. A ce seamănă acţiunea domnului preşedinte Ion Iliescu? Evident, a şantaj politic, a amestec în treburile interne ale partidului respectiv, ceea ce depăşeşte cu mult funcţia prezidenţială de mediator imparţial între partidele politice ale ţării.

Mai aflăm că domnii de la putere pregătesc chiar în săptămâna aceasta ridicarea imunităţii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, pentru a-l deferi apoi justiţiei. Şi această măsură să fie un răspuns la arta de pamfletar a lui Vadim? Evident, şi în acest caz, enervarea, în loc să producă îngeri cum ar trebui, produce monştri. Monştrii care sfidează democraţia.

Imunitatea parlamentară a fost prevăzută în constituţiile statelor democratice tocmai pentru a combate aceşti monştri şi a apăra dreptul la opinie politică a parlamenarilor. Or, tocmai acest drept îl vedem atacat acum de cei ce vor să transforme statul român de azi în partid, iar partidul în stat, identitate păguboasă pentru toată lumea.

Mai avem şi o altă observaţie de principiu: acum, după ce şocul american a trecut, judecând mai la rece, se vede clar că lupta împotriva terorismului este mult mai complexă şi mai dificilă decât se credea iniţial. Ea presupune mai întâi identificarea unui duşman ascuns şi foarte alunecos şi numai după aceea combaterea lui cu mijloace adecvate.

În cadrul primei acţiuni, intră şi datoria fiecărui stat de a analiza cu luciditate în ce măsură a hrănit la sânul său şarpele terorismului, căci acest şarpe nu a venit de pe alte planete, ci s-a pripăşit la locuri călduţe şi a crescut în climatul de corupţie care există astăzi în lume. Ar fi fost o onoare pentru noi, ca români, să deschidem acest capitol obligatoriu din istoria contemporană a omenirii.

Iată ceea ce ne propunea senatorul Corneliu Vadim Tudor spre onoarea noastră, a tuturor. Se vede însă că autorităţile noastre nu sunt capabile de o asemenea onoare, că un asemenea moment al adevărului şi dreptăţii nu le poate conveni.

Manifestăm totuşi credinţa că până la urmă acest adevăr şi această dreptate vor triumfa. am făcut această declaraţie politică în nume personal şi al Grupului parlamentar P.R.M. din care fac parte.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Doamna deputat Ana Florea.

Doamna Ana Florea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Învăţământul dintr-o ţară este investiţia cea mai importantă pe termen lung: investiţia în tineret. Această instituţie presupune resurse umane, materiale şi financiare consistente. Rezultatele se obţin relativ târziu şi sunt greu cuantificabile.

În România mereu s-a vorbit şi se vorbeşte că învăţământul este o prioritate, dar aplicarea în practică a acestor afirmaţii a fost şi este deficitară. Mă refer în special la învăţământul din comunităţile cehe din judeţul Caraş-Severin, deşi această problemă nu este specifică acestei minorităţi, fiind comună toturor şcolilor din mediul rural românesc.

În ultimii ani, absolvenţii claselor a VIII-a din aceste şcoli cu predare în limba română şi având limba cehă ca limbă maternă, nu şi-au luat examenul de capacitate în prima sesiune. Aceşti copii n-au mai avut şansa de a urma un liceu, mulţi dintre ei renunţând la şcoală.

Problema este complexă. Satele cehe sunt relativ izolate, la 15-20 de kilometri de o şosea naţională, iarna putând rămâne pentru anumite perioade de timp complet izolate. Există dotare materială, şcoli, manuale. Există cadre didactice, dar aceştia în cea mai mare parte sunt suplinitori şi predau mai multe materii.

La începutul acestui an şcolar, în unele sate, la şcoală s-au prezentat doar elevii şi părinţii, căci profesorii suplinitori nu erau încă stabiliţi. Un început de an şcolar descurajant atât pentru elevi cât şi pentru părinţi.

În acest context, este greu să-i convingi pe copii de importanţa educaţiei şi pe părinţi să-i capacitezi să facă eforturi financiare, când cei care sunt responsabili cu acest lucru îl tratează cu superficialiate. Pierdem generaţii, pierdem încrederea în educaţie. Aceşti tineri sunt tinerii noştri, mulţi dintre ei maculează imaginea României peste hotare. Ei emigrează şi prin nivelul lor de pregătire, noi toţi primim o notă proastă la învăţământ şi educaţie.

Din păcate, rar ni se contorizează şi valorile şi tinerii de excepţie. Ştiu că Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării depun eforturi considerabile pentru rezolvarea problemelor din învăţământul rural. Mă întreb ce vom face cu aceste generaţii de tineri ai tranziţiei care în viitor vor costa societatea românească foarte multei vor fi cei care nu-şi vor găsi loc de muncă şi mereu vor apela la ajutor din partea societăţii.

Sunt proiecte care se referă la învăţământul rural, în unele zone, uşor de aplicat. Dar ce vom face cu comunităţile izolate unde distanţa, dar mai ales accesibilitatea în perioada iernii este o problemă. Va fi ca o glumă. O dată nu va fi combustibil, altă dată se strică microbuzul, se îmbolnăveşte şoferul sau se înzăpezeşte drumul. Dacă problemele învăţământului rural sunt complexe şi particulare, soluţiile ar trebui să fie particularizate.

În comunităţile izolate, ar fi mult mai eficient păstrarea şcolilor existente şi atragerea profesorilor calificaţi în aceste zone. Existenţa unui intelectual în comunitate este benefică nu doar pentru educaţia copiilor dar şi a întregii comunităţi. Cadrele didactice trebuie motivate pentru a se stabili în aceste comunităţi, oferindu-le un salariu de două-trei ori mai mare şi alte facilităţi la nivel local, de exemplu, locuinţă. În acest fel se rezolvă şi problema multor absolvenţi care nu-şi găsesc un loc de muncă corespunzător pregătirii lor şi problema educaţiei în comunităţile izolate.

Cred că în timpul cel mai scurt vom găsi soluţiile cele mai bune, lăsând la o parte culoarea politică şi interesele de grup, concentrându-ne asupra viitorului nostru - educaţia tineretului. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule Iulian Mincu, poftiţi.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În şedinţa de Guvern din 27 septembrie 2001 s-a discutat textul unei ordonanţe de urgenţă care reprezintă actul de naştere a 8 universităţi din cele 18 aflate de peste 6 luni în discuţia Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Nu s-a putut lua până acum la comisie nici o măsură, cu toate că există materialele necesare, întrucât, la cererea ministrului educaţiei şi cercetării, s-a aşteptat punctul de vedere al ministerului. Acest punct de vedere nu îl avem oficial nici în prezent, în schimb, în ultimile zile au apărut la televiziune şi în presă lista celor 8 universităţi particulare acreditate prin ordonanţă de urgenţă. Motivaţia exprimată de ministru sună astfel: "În urma controalelor celor 20 de universităţi s-a constatat că personalul didactic este format din cadre didactice pensionate sau care nu sunt titularizate, structuri academice de conducere ilegal constituite, asistenţi sau preparatori cu funcţii de prorectori, decani sau secretari ştiinţifici, depăşirea capacităţii de şcolarizare cu scopul interesului financiar în dauna calităţii de învăţământ. Exemplu: Spiru Haret – 530%, Româno-American㠖 133%. Creşterea numerică a numărului de studenţi este evident necorelată cu posibilităţile reale de şcolarizare".

Prin declaraţia de astăzi ţin să precizez:

1) Legea învăţământului şi acreditării nr. 84 din 1995, lege organică, invocată în ordonanţa de urgenţă spune că: "Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se face prin lege, în baza procedurilor prevăzute de Legea nr. 88 din 1993 art. 56 alin. 1.

2) Constituţia României prevede la art. 114 alin. 4 că: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare în Parlament". Mă întreb şi ne putem întreba care este starea excepţională în cazul de faţă?

3) La 5 din cele 8 universităţi acreditate prin ordonanţă de urgenţă, s-au constatat de către comisie, pe baza documentelor depuse de către acestea, o serie de inadvertenţe sau falsuri.

4) Motivaţia ministrului, depăşirea numărului de studenţi sau că unele cadre sunt pensionate se aplică şi la facultăţile de stat. Dau, spre exemplu, Universitatea Valahia din Târgovişte, condusă de un rector de peste 76 de ani, cadre didactice ce ating vârsta de 82 – 83 de ani, ceea ce după mine este factor grav. numărul de studenţi înscrişi cu taxe este exagerat de mare. La facultatea de drept, spre exemplu, la 40 de studenţi fără taxe există înscrişi 500 studenţi cu taxe, adică 1250%, iar la ASE, la 80 studenţi fără taxe sunt înscrişi cu taxe 600 de studenţi, adică 750%. Exemplele pot continua şi cu alte universităţi de stat, aspecte ce contravin flagrant legilor în vigoare.

5) În conformitate cu Legea nr. 84 din 1995, aşa cum am subliniat în interpelarea din 12 martie 2001, învăţământul particular funcţionează, potrivit legii, pe principiul nonprofit, pe principiul nediscriminării şi respectând standardul naţional - Monitorul Oficial nr. 606 din 10.12.1999 cap. XI art. 102.

Din păcate, nu s-a ţinut seama de aceste specificaţii ale legii, chiar şi la unele din universităţile aprobate.

6) Având în vedere că la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor se aşteaptă de luni de zile punctul de vedere al Ministerului Învăţământului şi Cercetării, la cererea ministrului chiar, ne întrebăm de ce ministerul a recurs la acest mijloc ilegal care subestimează Parlamentul? Presa susţine că cele 8 universităţi sunt motivate de existenţa unor personalităţi politice, în spatele lor; nu le mai nominalizăm, le-a nominalizat presa. Numai aşa se explică, însă, de ce ministrul învăţământului nu a sesizat incompatibilitatea juridică dintre un proiect de lege şi o ordonanţă de urgenţă. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Ultimul înscris pentru astăzi la declaraţii, domnul deputat Negiat Sali. Domnul deputat Negiat nu este. Bun. Am încheiat această secvenţă a şedinţei noastre de astăzi.