Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Întrucât văd că sunt foarte mulţi deputaţi înscrişi pentru intervenţii în această dimineaţă, vă propun să începem.

Vom începe în ordinea listei de aici. Domnul Ştefănescu Codrin, se pregăteşte domnul Moisoiu Adrian.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Scandalul declanşat de acţiunea civilă intentată de domnul Valeriu Stoica împotriva directorului Agenţiei de presă "Unitatea" din Alba Iulia a provocat reacţii evidente, de natură să penalizeze drastic conduita acestui om politic.

A da în judecată un om de presă, lider al Revoluţiei din decembrie 1989 din Alba Iulia, un personaj mai mult decât agreat de către locuitorii judeţului, care prin el însuşi exprimă libertatea cuvântului, independenţa presei şi dreptul la opinie este un act pe care îl consider intolerabil şi de neiertat.

Atitudinea domnului Stoica a făcut astfel obiectul a zeci de articole de presă, care în mod vădit au incriminat acţiunile acestui lider de partid.

Şi, totuşi, trecând peste propriile sentimente vizavi de acest curios personaj politic, enunţate de altfel prin diferitele luări de cuvânt, predominantă şi cea mai importantă rămâne opinia publicului, obiectivă şi sensibilă la toate acţiunile întreprinse de cei care se află în punctele cheie ale structurilor politice. Şi cum ar putea publicul să rămână în stare de pasivitate în momentul în care un lider politic, în disperarea de a obţine cât mai multe avantaje financiare, ca şi cum cei patru ani de guvernare nu ar fi fost suficienţi pentru dânsul, solicită despăgubiri în valoare de 100.000.000 lei, reprezentând daune morale!?

Este, desigur, o întrebare retorică, cu atât mai mult cu cât reacţiile negative provocate de conduita cel puţin bizară în ceea ce priveşte expunerea punctelor sale de vedere, a manierei de lucru, ba chiar a sensului acţiunilor sale politice, se manifestă printre propriii membri de partid.

Într-un moment în care încă se desfăşoară anchete în legătură cu sume importante retrase de la FNI şi există material informativ, documentaţii şi rapoarte în studiu la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, acţiunea în judecată este pur şi simplu o gafă politică.

Prin această declaraţie nu intenţionez să protejez neapărat imaginea domnului Mihai Babischi, ci ceea ce ar trebui să reprezinte caracteristicile oricărui stat democrat şi civilizat: independenţa presei şi libertatea cuvântului, dreptul la opinie în general.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Moisoiu Adrian, se pregăteşte domnul Birtalan Ákos.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Trăim într-o Ţară, încă bogată, sărăcită în permanenţă atât de mafia internă, cât şi de cea internaţională, târâtă într-o mizerie din ce în ce mai cruntă.

În prag de iarnă, frigul care a pătruns în casele noastre a început deja să facă victime. În urmă cu câteva zile, presa a prezentat cazul unei femei care a murit din cauza lui, iar acest frig este şi mai devastator atunci când el pătrunde în sufletele noastre, ca urmare a tot mai multor neîmpliniri.

Tot cu câteva zile în urmă, plângeam marea înfrângere a fotbalului românesc, care nu va participa la masa zeilor, la marea sărbătoare a fotbalului mondial, la Campionatul Mondial din anul 2002, care va avea loc în Japonia şi în Coreea de Sud.

De aseară, 26 noiembrie, avem o perspectivă şi mai sumbră. Marele şi adulatul Gică Hagi, tânărul antrenor al naţionalei de fotbal, cel care "n-a dansat decât o toamnă", s-a declarat "prea mic pentru un război atât de mare" şi şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupa.

Dacă la aceasta vom mai adăuga cele 2 milioane de dolari pe care le-am pierdut ca urmare a necalificării, criza arbitrajului românesc, marcată cu părăsirea terenului de joc de către echipa Rapid, a meciurilor "aranjate", aşa-zisele "blaturi", a vinderii, mai mult sau mai puţin frauduloase, a unor jucători în străinătate, eliminarea prematură a echipelor româneşti din toate competiţiile europene, avem o imagine clară a teribilei crize în care se zbate fotbalul românesc.

Blat pe faţă, urmat de apărarea "blatului" pe canalele mass-media, iată ce ne-a adus pe sticla ecranelor de televizor, dezbaterile televizate ale etapei de ieri, 25 noiembrie, ale Sportului, despre care se ştie că rulează sute de milioane de dolari numai în România.

Şi dacă ar fi numai atât!

În urmă cu câteva zile am trăit poate cea mai ruşinoasă înfrângere pe care a cunoscut-o sportul românesc. Echipa naţională de rugby a României a fost învinsă de cea a Angliei cu inimaginabilul scor de 134 – 0. Ştiind că un meci de rugby durează 80 de minute, înseamnă că balonul oval a intrat între buturile noastre aproape de 1,7 ori pe minut!

La Federaţia Română de Box, scandalurile se ţin lanţ, alegerile fiind fraudate în prezenţa domnului ministru al tineretului şi sportului, care nu cunoaşte nici măcar regulamentul de desfăşurare al acestora.

La gimnastică, ramura sportivă care ne-a adus cele mai mari satisfacţii, antrenorii echipei naţionale, Octavian Belu şi Mariana Bitang, vor să se retragă ca urmare a modului în care meritele lor nu sunt apreciate şi nu se creează acele condiţii pe care şcoala românească de gimnastică le merită.

La Federaţia Română de Şah, sport care în urmă cu câţiva ani aducea medalii de argint şi de bronz, la Campionatele mondiale şi europene pe echipe feminine, întreaga echipă de conducere a fost "exclusă din viaţa sportivă" şi se bate pasul pe loc.

Domnule ministru,

Nu ştiu şi nu mă interesează şi de fapt nici nu are importanţă ce sport aţi practicat înainte de a fi ceea ce sunteţi (după alură şi după unele zvonuri, se spune că aţi fi fost luptător), dar vă întreb ce experienţă de management aveţi, fiindcă există o răspundere ministerială, chiar şi dacă sunteţi ministru al tineretului şi sportului.

Domnule ministru, cred că ar fi cazul să daţi dovadă de fair-play şi împreună cu cei care au rămas "corigenţi" la îndeplinirea obiectivelor, prezentaţi-vă demisia, lăsând astfel pe alţii, mai competenţi, mai inspiraţi şi poate, de ce nu, mai norocoşi, să conducă destinele sportului românesc, să aducă în casele românilor o minimă bucurie, măcar la care aceştia să aibă dreptul!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Birtalan Ákos:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Apele tulburi ale vieţii politice din România, în ultimele săptămâni, respectiv zile, s-au agitat şi mai mult prin repetate declaraţii iresponsabile ale unor persoane cu responsabilităţi majore din Guvern, din SRI, din Comisia parlamentară de supraveghere a serviciilor secrete şi, în mod surprinzător, sau deloc, prin susţinerea acestora de către Preşedintele ţării.

Stimaţi domni,

Vă adresez dumneavoastră şi resping cu fermitate atacul dur, afirmaţiile grave despre aşa-zise fenomene pe care le menţionaţi că se întâmplă în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu alte cuvinte în secuime.

Chiar după un deceniu de tranziţie, inventarul invenţiilor prezentate ca fapte, a minciunilor prezentate ca adevăruri, a jumătăţilor de adevăruri prezentate ca evenimente certe ne amintesc de un regim trist din România, de mijloacele şi metodele folosite de securitatea comunistă care vedea în membrii şi comunitatea maghiară din România inamicul public nr. 1 şi, vezi Doamne, nu este nimic nou sub cerul Tău, istoria comunistă este prezentă, iar securitatea cu faţă umană ne spune, ne avertizează că maghiarii din secuime, prin tot ce întreprind, doresc un singur lucru, şi anume destrămarea statului român.

Domnilor îngrijoraţi,

Vă deranjează faptul că mai existăm, că nu am dispărut în valurile istoriei? Am rezistat, v-am şi ne-am apărat de tătari şi turci, am apărat pământul nostru natal, inclusiv pământul secuiesc. V-a surprins că ne-am ridicat şi după 1848 – 1849, când am luptat pentru libertate împotriva a două imperii, că nici după două războaie mondiale nu ne-am anihiliat şi nu ne-au anihiliat, numai graniţele s-au deplasat deasupra plaiurilor locuite de bunicii şi taţii noştri, fără voia şi vina lor.

Suntem şi vrem să fim, chiar dacă ne loviţi şi ne-aţi lovit din nou, din toate părţile, contestând dreptul nostru la administraţie proprie, la şcoli şi universităţi proprii, la asociaţii şi fundaţii proprii, la proprietăţi individuale, bisericeşti şi comunitare, la bază materială proprie şi altele, toate ce ni le-aţi promis solemn la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia le-aţi uitat?

Poate vreţi să mai existăm, dar să nu avem nimic! Nu se poate aşa! Nu se poate să duceţi la nesfârşit şi neobservat politica duplicitară practicată de 8 decenii, jucând o carte cvasidemocratică spre exterior şi alta către şi cu cetăţenii României. Pe noi nu ne păcăliţi sau sper că nu ne mai păcăliţi cu lozinci democratice şi cu fapte antimaghiare. Nu se poate!

Sau vă întreb: cum puteţi convieţui cu nişte dezintegratori despre care la porţile vestului democratic afirmaţi că nu aveţi nimic de împărţit, că modelul românesc a rezolvat problemele minorităţilor? Nu suntem minoritari, suntem mai puţini din punct de vedere numeric, dar vrem să avem şanse egale cu dumneavoastră, cu românii din România.

Resping în mod categoric afirmaţiile din care rezultă că dacă diferite fenomene, procese sau fapte care se întâmplă în anumite zone ale ţării, în cazul de faţă în secuime, cu toate că se bazează şi sunt conforme legilor României, acest fapt pentru dumneavoastră nu contează, le catalogaţi pur şi simplu periculoase şi cu risc ridicat, iar pentru contracararea pretinselor fenomene propuneţi o reacţie adecvată. Ce? Legi, instituţii, măsuri economice, sociale, culturale şi cine ştie ce? Vreţi măsuri administrative ferme? Cu alte cuvinte ne ameninţaţi? Vreţi să ne testaţi răbdarea sau vreţi să ne speriaţi? Dar mai mult ne ambiţionaţi să vă propunem, şi mai convingător, în loc de asimilare, o cale democratică, atât pentru realizarea scopului dumneavoastră, privind integritatea ţării, cât şi a noastră, privind menţinerea şi dezvoltarea identităţii noastre maghiare.

Vă rog să citiţi programul UDMR-ului. Este public şi tradus în limba română, prin care în mod deschis cerem descentralizarea administraţiei publice de stat către autorităţile administraţiei publice locale alese, către comunităţile locale. Cerem retrocedarea bunurilor bisericeşti şi a celor comunitare. Cerem învăţământ de toate gradele în limba maternă, viaţă economică, socială şi culturală proprie.

Fiţi buni şi înţelegători, aşa cum vreţi să fim şi noi!

Lăsaţi-ne să trăim liberi şi să ne simţim bine în România!

Astfel, câştigul poate fi unul comun şi stabil, un parteneriat pentru o României democratică! Lăsaţi-ne să sperăm că pământul secuiesc va aparţine unei astfel de Românii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul Cherescu Pavel, se pregăteşte domnul Antal Istvan.

Domnul Pavel Cherescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Biserica Ortodoxă Română a fost, de curând, ţinta unui atac pus la cale de postul maghiar de televiziune Duna TV. Mijloacele mass-media au informat cetăţenii României că reporterii Csaky Zoltan şi Marássy Geza au realizat filmul documentar, intitulat, în traducere liberă, "Ocuparea de patrie prin intermediul religiei". În film, numeroase personalităţi politice de etnie maghiară, între care episcopul Laszlo Tokes, Kolomban Gabor, Popp Elod, au afirmat că "ungurii din Transilvania se simt opresaţi de expansiunea Bisericii Ortodoxe pe Pământul Secuiesc".

Filmul a fost prezentat la Universitatea maghiară "Sapienţia" din Miercurea Ciuc. Cu acest prilej, decanul universităţii, Lanyi Szabolcs a ajuns să sublineze că "educând atâţia tineri maghiari, viitorul va fi al nostru".

Cei prezenţi au propus ca preoţii reformaţi maghiari să organizeze ample mişcări de protest împotriva "procesului de românizare a Ardealului, prin intermediul Bisericii Ortodoxe". Acest nou atac este expresia făţişă de intoleranţă religioasă pe care au adoptat-o din nou după 1990 etnicii maghiari, faţă de românii ortodocşi transilvăneni.

Nu vreau să acuz şi nici să scuz pe cineva pentru tot ceea ce se petrece astăzi în judeţele ce fac parte din ţinutul secuiesc, dar, cu faţa spre viitor, vreau să vă reamintesc învăţămintele extrase dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Vreau doar să readuc în memoria contemporanilor efectele pustiitoare generate de intoleranţa religioasă manifestată faţă de clerul şi credincioşii români din secuime, în timpul ocupaţiei horthyse, între anii 1940 – 1945.

Dintr-un raport întocmit de mitropolitul Nicolae Bălan în 1946 aflăm că… "după cedarea Ardealului de Nord, nici un singur preot ortodox român nu a fost tolerat în parohiile aparţinătoare Arhiepiscopiei Sibiului din regiunea secuiască". Tot el completează acest sumbru tablou, scriind: "Nici un singur preot ortodox nu a putut rămâne la post, sub ocupaţia maghiară, în cele 55 de parohii şi 210 filiale aparţinătoare Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu".

Într-adevăr, între 1 septembrie şi 1 decembrie 1940 au fost izgoniţi peste graniţa impusă în urma Dictatului de la Viena preoţii ortodocşi din parohiile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Racoşu de Sus, Zagon Micfalău, Cernatu de Jos, Ozun, Băţanii Mari, Breţcu, Lisnău, Comolău, Ojdula, Vârghiş, Aita Mare, Belin, Tuşnad Băi, Zăbala, Baraolt, Bicsad, Biborţeni, Odorhei, Ditrău, Vidacut, Boroşneu Mare şi Porumbenii Mari.

Au fost distruse până la temelii bisercile ortodoxe din Biborţeni, Herculian, Doboşeni, Vârghiş, Racoşu de Sus, Căpeni şi Comolău. Au fost profanate şi jefuite bisericile din Odorhei şi Miercurea Ciuc. Au fost avariate şi jefuite bisericile din Bicsad, Breţcu, Chichiş, Ozun, Zăbala, Pava, Mărştineni, Zagon, Popăuţi, Boroşneu Mare, Bicfalău, Târgu Secuiesc, Poiana Sărată, Cernatu de Jos, Gheorghieni, Valea Mare, Sita Buzăului, Odorhei, Cristur şi Miercurea Ciuc.

Sediile parohiale, bisericeşti şi cantorale, atribuite în urma reformei agrare înfăptuite după unirea Transilvaniei cu patria mamă au fost confiscate sau arendate în beneficiul cultelor maghiare şi ale instituţiilor lor.

După alungarea preoţilor, dărâmarea şi devastarea bisericilor, deposedarea parohiilor de case şi alte bunuri materiale, autorităţile horthyste au luat măsuri pentru deznaţionalizarea şi maghiarizarea forţată a credincioşilor ortodocşi români, obligându-i să treacă la confesiunile romano-catolică, reformată şi unitariană.

Tot din raportul amintit aflăm că au fost obligaţi să treacă la alte confesiuni câteva mii de credincioşi ortodocşi din parohiile Aita Medie, Baraolt, Băţanii Mari, Bodoş, Bicfalău, Bicsad, Căpeni, Chichiş, Comolău, Lisnău, Micfalău, Ozun, Breţcu, Cernatu de Jos, Mărtăniş, Ojdula, Târgu Secuiesc, Vârghiş, Porumbenii Mari, Vlahiţa, Racoşu de Sus, Ghimeş-Făget, Tuşnad Băi, Biborţeni, Herculian şi Ditrău.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reamintindu-vă aceste momente dramatice din trecutul bisericii strămoşeşti şi a neamului românesc, îmi pun, şi vă adresez şi dumneavoastră, cu profundă îngrijorare, întrebarea: Ce viitor ne pregătesc cei care-i educă pe tinerii maghiari, instigându-i la ură şi intoleranţă religioasă?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Antal István; se pregăteşte domnul Simedru Dan Coriolan.

Domnul Antal István:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Onorat auditoriu,

Am venit la tribuna Parlamentului la fel ca şi colegii mei, reprezentanţi ai judeţelor incriminate în raportul SRI, dezbătut în ultimele zile în mass-media scrisă şi electronică cu mult aplomb, să vă prezint un punct de vedere personal vizavi de pericolul maghiar stipulat în raport.

Şi mă întreb ce au dorit, de fapt, cei care au întocmit raportul?

Au dorit să demonstreze, oare, că nu cunosc programul uniunii noastre sau că nu recunosc ideile stipulate în programul nostru? Pentru că aceste idei prezentate drept periculoase pentru societatea românească se regăsesc în programul nostru coerent, de peste 10 ani de existenţă a UDMR, şi ţin în mână acest document care se pare că nu este cunoscut de raportorii SRI-ului şi este redactat în limba română şi îmi permit să vă citesc un pasaj: "La începutul noului mileniu trebuie să facem totul pentru a accelera procesul de integrare europeană a României.

Trebuie să ajungem în Europa unită, unde nu există discriminări între majoritate şi minoritate, unde nu există o naţiune dominantă, ci doar popoare reciproc răspunzătoare unele de celelalte, unde existenţa minoritară nu este o problemă, ci o şansă, unde egalitatea de şansă este reală, unde asigurarea şi dezvoltarea autoidentităţii naţionale este datoria fiecărei naţiuni, unde subsidiaritatea, diferitele forme de autonomie îşi găsesc locul natural şi întăresc democraţia".

Noi am spus un "nu" hotărât trecutului şi dorim un dialog sincer şi creativ cu populaţia majoritară. Nu acceptăm poziţia de asuprit şi nici degradarea unei comunităţi de sute de mii de oameni într-un grup de cetăţeni de rangul doi.

Ne surprinde limbajul utilizat de autorii raportului, pentru că am crezut că din structurile SRI au dispărut deja informatorii şcoliţi de ideologia ceuşisto-comunistă.

Confundarea separării puterilor în stat cu separatismul pe anumite criterii sau contestarea dreptului la autonomia locală, prevăzute în legile adoptate de Parlamentul României, sunt teze foarte periculoase care, cu puţină rea-voinţă, pot fi considerate drept un atentat la instituţiile statului de drept, iar contestarea dreptului la asociere a proprietarilor de terenuri agricole şi forestiere constituie o jignire la adresa celor stipulate în Constituţia ţării.

Suntem plătitori de impozite, contribuabili la susţinerea instituţiilor democratice şi dorim ca toţi funcţionarii, indiferent din ce fel de structuri fac parte, să fie corecţi şi responsabili când informează opinia publică.

Dacă istoria a decis să trăim într-o patrie comună şi dorim ca avuţiile strămoşilor noştri să fie retrocedate şi valorificate de fiecare cetăţean şi comunitate locală, cum crede că este mai bine pentru a realiza bunăstarea atât de mult dorită de toţi, atunci să nu încerce nimeni să folosească instituţiile create în cei 10 ani de democraţie, pentru reprimarea libertăţii de acţiune a unei comunităţi.

Şi-mi permit din nou să citesc din Programul UDMR pentru edificarea celor care în raportul amintit doresc să deformeze realitatea: "Trebuie să punem capăt situaţia dezavantajoase în care se află de mai multe decenii regiunile locuite şi de maghiari, trebuie să creăm egalitatea de şansă şi în domeniul economic, trebuie să ajungem la o situaţie în care banii noştri, nu la îmbogăţirea altora să contribuie, ci la bunăstarea propriei comunităţi".

Realitatea există, domnilor şi doamnelor, şi fără voinţa unora care vor să o denatureze.

Pentru noi, programele de aderare la structurile Uniunii Europene nu reprezintă slogane demagogice, ci vrem, în mod sincer, să le transpunem în realitate şi depunem eforturi susţinute, cu toţi factorii responsabili în judeţele unde reprezentăm majoritatea, ca să fie cât mai repede îndeplinite.

Programul nostru, cât şi eforturile comunităţii noastre, autorităţile locale, asociaţiile profesionale şi ale societăţii civile din secuime sunt apreciate de toţi cetăţenii României cu care avem contacte în viaţa de zi cu zi şi este cunoscută şi consecvenţa cu care ne susţinem punctul nostru de vedere, atât în viaţa publică, cât şi în Parlament.

Acum un an am consimţit, după dezbateri îndelungate şi uneori controversate în cadrul uniunii, să acordăm sprijin parlamentar puterii actuale, pentru definitivarea legislaţiei necesare finalizării reformelor începute acum 10 ani şi ne-am ţinut de cuvânt.

Din păcate, acest semnal negativ din raport, ca un atac la drepturile noastre legitime, lansat prima dată la Cluj de actualul ministru de interne, susţinut apoi şi de mai marele SRI-ului, ne-a convins că există grupuri puternice în sânul partidului de guvernământ care nu se pot debarasa de mentalitatea îndoctrinată de regimul dictatorial.

În ţinuturile noastre circulă o zicală care spune: "Promisiunea este un cuvânt frumos şi este bine dacă se respectă". Noi cunoaştem şi reversul acestei zicale care ţine de mentalitatea celor care tolerează întoxicarea opinie publice cu raporturi false şi care spune: "E deştept cine promite, e prost cine se ţine de promisiune!"

Aşteptăm un răspuns, doamnelor şi domnilor colegi, politicieni ai partidului de guvernare, un răspuns corect, răspicat, care să enunţe clar: "Dorim să facem pasul hotărât spre Europa şi respingem această diversiune periculoasă."

Dacă acest răspuns va întârzia prea mult şi nu va fi pe măsură să ne convingă de utilitatea relansării sprijinului nostru parlamentar, atunci rămânem cu convingerea că întocmitorii raportului SRI, cât şi acei politicieni care s-au grăbit să-i elogieze, au demonstrat din plin că inteligenţa umană, din păcate, este limitată, dar prostia, rea voinţa şi incoerenţa umană nu au limite.

În încheierea discursului meu nu-mi rămâne decât să întreb retoric: cui prodest, cui prieşte? Cu siguranţă, nici ţării, nici neamului românesc.

Ca atare, sunt de acord cu concluzia unui distins ziarist, publicat într-un cotidian de mare tiraj, din care citez: "Scandalul a fost declanşat din prostie politică sau din ticăloşie electorală?".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Simedru Dan Coriolan; se pregăteşte domnul Sali Negiat.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele trecute, Preşedinţia României anunţa cu satisfacţie că în sfârşit s-a hotărât să prezinte strategia de securitate naţională a României, document politic fundamental care declanşează un întreg şir de acte normative în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Nu am înţeles de ce atâta satisfacţie, pentru că, acest document era aşteptat în Parlament încă din luna martie, când în conformitate cu Legea nr. 63 din 2000, respectiv Ordonanţa nr. 52/1998 ar fi trebuit prezentat Camerelor reunite pentru adoptare.

În acest sens, art. 4 din lege stabileşte explicit "strategia de securitate naţională a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional.

Preşedintele României, în termen de cel mult trei luni de la învestitură, prezintă Parlamentului strategia de securitate naţională a României".

Iată că, ignorând prevederile legale, cu aroganţă şi dispreţ în ton cu politica mediatică adoptată de primul-ministru, preşedintele Iliescu anunţă cu surle şi trâmbiţe finalizarea şi trimiterea spre Parlament a importantului document, în loc să adopte o atitudine rezervată, discretă şi să găsească o scuză cât de cât plauzibilă faţă de întârzierea nepermisă, măcar pentru a salva aparenţele de bun comportament şi competenţă în unul din cele mai importante domenii ale atribuţiilor prezidenţiale.

Bine că înţelepciunea populară găseşte compensări pentru astfel de situaţii şi acceptând zicala "Mai bine mai târziu decât niciodată", trecem mai departe, nu fără a preciza că, totuşi, într-o ţară cu democraţie consolidată, această ignoranţă ar fi fost un motiv de demisie sau, în cel mai modest caz, un scandal politic.

În aceeaşi situaţie de elev prins cu lecţiile nefăcute la o materie de bază se află şi Guvernul Năstase, care în conformitate cu prevederile art. 6 din aceeaşi lege trebuie "ca în vederea realizării prevederilor strategiei de securitate naţională a României, Guvernul, pe baza programului de guvernare, elaborează carta albă a securităţii şi apărării naţionale care vizează aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi strategia de securitate naţională a României şi se supune spre aprobare Parlamentului, în termen de cel mult trei luni de la acordarea votului de încredere".

Neadoptarea acestor documente a pus în imposibilitate celelalte structuri cu atribuţii în acest domeniu să-şi elaboreze propriile strategii, directive, planuri şi programe departamentale. Din multitudinea documentelor elaborate de structurile cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale pe noi, parlamentarii, ne interesează în mod deosebit cele prevăzute la art. 13 din Legea nr. 63/2000 unde se specifică: "Programele de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor ce cuprind măsurile şi acţiunile concrete ce se execută pentru constituirea, înzestrarea, încartiruirea unităţilor militare, asigurarea condiţiilor optime de viaţă pentru personal, pregătirea comandamentelor şi unităţilor, asigurarea sprijinului logistic şi a rezervelor pentru o mobilizare de război, crearea şi întreţinerea infrastructurii pentru acţiuni militare, participarea la acţiuni de cooperare internaţională cu statele partenere sau aliate precum şi resursele necesare anual pentru desfăşurarea acestora. Programele se elaborează pentru o perioadă de 4 ani şi cu o perspectivă pe termen lung şi se aprobă de Parlament, se completează şi se actualizează în raport cu stadiul de execuţie".

Adoptarea bugetului pentru 2002 fără a avea la bază programele de constituire, modernizare şi pregătire a forţelor pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale au determinate să fie superficial întocmite, în baza unor obiective cu caracter de generalitate, fără concreteţea necesară. Fără existenţa acestor programe nu putem cunoaşte sursele de .înzestrare a acestor instituţii, mai ales sumele ce pot fi alocte industriei naţionale de apărare, care, dacă nu are nici o perspectivă, va sucomba, aspect grav din punct de vedere social, cât şi al siguranţei naţionale.

Actualele bugete ale instituţiilor care intră sub incidenţa Legii nr. 63/2000 reprezintă un simulacru de documente, care nu respectă un principiu corect de întocmire a bugetului. S-au alocat sumele şi apoi se întocmesc programele, adică, se pune căruţa înaintea cailor.

Iată, deci, domnilor de la putere, cum dovediţi încă o dată că pentru dumneavoastră legea nu este valabilă, faceţi ce doriţi şi când doriţi, nu aveţi nici un respect faţă de ţară, nici măcar într-un domeniu capital cum este siguranţa naţională. vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sali Negiat, se pregăteşte doamna Mihaela Ionescu.

Stimaţi colegi,

Constat, în dimineaţa aceasta, un adevărat record de înscrieri şi am rugămintea, la cei care urmează la microfon, să se concentreze puţin, ca să dăm posibilitatea să intervină toţi colegii noştri înscrişi pe listă. Sunt 16 înscrieri.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Sali Negiat:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În intervenţia mea de astăzi vreau să mă refer la două probleme, şi anume: la necesitatea înfiinţării de noi cimitire musulmane în municipiile Constanţa şi Bucureşti şi la situaţia mormintelor soldaţilor români în Crimeea, Ucraina.

După revoluţie, în municipiul Bucureşti, numărul cetăţenilor aparţinând cultului musulman aproape s-a înzecit: de la 4-5 mii de musulmani existenţi în municipiul Bucureşti, actualmente, se estimează existenţa a 40-50 de mii de musulmani.

Cimitirul musulman din Bucureşti este proprietatea Republicii Turcia şi este, în acelaşi timp, şi cimitir musulman militar, iar în prezent este aproape plin. În ultimii ani, s-a pus problema obţinerii unui teren adecvat, pentru a se înfiinţa un nou cimitir musulman, pentru necesităţile actuale ale acestei comunităţi.

Din mai multe amplasamente, prin repartizarea de către Consiliul general al municipiului Bucureşti, a fost repartizat un amplasament în zona Prelungirea Ghencea, Artera de centur㠖 zona cimitir musulman, hotărârea consiliului general fiind validată şi de către Prefectura municipiului Bucureşti. Pe baza acestei repartiţii, Comunitatea musulman㠖 Parohia musulmană din Bucureşti a început obţinerea de avize, avize care sunt în număr de aproape 20: aviz de mediu, aviz de la gaze, de la curent electric ş.a.m.d., cine cunoaşte această problemă, ştie cum se obţin. Nu mai vorbesc de cheltuielile aferente pentru proiect şi, chiar pot să spun, necesitatea unor "şpăgi" pentru obţinerea acestor avize.

După obţinerea avizelor, se ajunge la situaţia că, între timp, Prefectura municipiului Bucureşti a repartizat acest teren şi a împroprietărit nişte persoane particulare. Deci, vă daţi seama, este o situaţie de neconceput, când, după ce a fost repartizat acest teren, s-au obţinut toate avizele, cheltuindu-se timp şi bani, comunitatea musulmană revenind la situaţia disperată dinainte. Pe baza acestei iniţiative a Parohiei musulmane, chiar Cimitirul creştin Ghencea II, care nu avea nici un fel de aviz, cu ajutorul Parohiei musulmane, a obţinut avizele necesare pentru acel cimitir deja existent.

În aceste condiţii, apelul nostru este ca Prefectura municipiului Bucureşti să emită de urgenţă o expropriere sau o anulare a acelor împroprietăriri şi ca terenul, care a fost validat chiar de prefectură pentru amplasamentul unui cimitir musulman, să-şi reia scopul pentru care a fost propus, iar reîmproprietărirea acelor persoane să se facă în altă parte.

O altă situaţie, similară, putem spune, se referă la municipiul Constanţa. De ani de zile, Consiliul local al municipiului Constanţa a repartizat, la fel, un teren de 3-4 ha, lângă un alt cimitir, creştin, la marginea oraşului Constanţa. Ca, între timp, să ne lovim de toate piedicile, posibile şi imposibile, care se pot face ca acest cimitir musulman să nu poată să intre în funcţiune, iar cimitirul creştin repartizat lângă acest teren funcţionând deja de câţiva ani.

Facem apel către Prefectura municipiului Constanţa şi către Consiliul municipal Constanţa pentru ca această problemă să fie rezolvată de urgenţă.

Altfel, în aceste condiţii, morţii comunităţii musulmane din Bucureşti şi ai celei din Constanţa vor fi, probabil, expuşi la loc deschis, în vreo piaţă publică!

O altă problemă la care vreau să mă refer şi pe care am amintit-o este aceea că, la o recentă vizită făcută în Crimeea, în Ucraina, am aflat că într-o localitate numită Silomarina, în raionul Geankioi, se află un cimitir al soldaţilor căzuţi în cel de al doilea război mondial şi că în acel cimitir există şi 33 de morminte ale soldaţilor români care au participat la acest război. Un locuitor al acelei localităţi, care făcea parte şi din Asociaţia cultului eroilor căzuţi în timpul celui de al doilea război mondial (care am aflat că este de origine tătară: Murat Eskender), aflând că eu sunt venit din România, a luat legătura cu mine şi a propus ca România să ceară acestui comitet ca şi soldaţii români căzuţi la datorie în Peninsula Crimeea să fie adunaţi şi concentraţi în acel cimitir, care este foarte mare, în jur de 10 ha, aşa cum şi alte ţări fac, îşi adună rămăşiţele soldaţilor morţi în cel de al doilea război mondial şi le concentrează în cimitire bine stabilite.

Administraţia acelui cimitir, din acea localitate, este de acord ca mormintele soldaţilor români căzuţi în cel de al doilea război mondial să-şi aibă locul de veci în acel cimitir şi, în acelaşi timp, comitetul respectiv, de cult al eroilor căzuţi în al doilea război mondial, se oferă ca, în mod gratuit (că ei obţin nişte fonduri internaţionale), să se ocupe ca şi soldaţii români căzuţi, aflaţi pe tot cuprinsul Peninsulei Crimeea, să fie adunaţi într-un singur cimitir, aşa cum fac şi alte ţări. De exemplu, la ora actuală, Germania îşi adună soldaţii căzuţi în acel teritoriu şi le concetrează mormintele într-un singur cimitir. Anul viitor, am înţeles că va face acelaşi lucru în Rusia.

Deci, aşteptăm din partea României o cerere în acest sens. Vă mulţumim.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Revin asupra rugăminţii mele, îmi este foarte neplăcut să întrerup pe cineva, dar vreau să înţelegeţi că avem un timp limitat pentru aceste declaraţii politice.

Doamna Ionescu Mihaela, se pregăteşte domnul Marton Arpad.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă aduc la cunoştinţă că, întotdeauna, iarna este ca iarna. În timp ce vara e cald, iarna e frig. Vara e soare, iarna e zăpadă. Aceste truisme elementare, cunoscute încă dinaintea desluşirii paginilor abecedarului, par a fi an de an o noutate cu caracter ştiinţific, eveniment cu totul imprevizibil, până în momentul impactului.

Iarna e frig, ninge, e polei, vântul viscoleşte zăpada, omul are nevoie de căldură în casă, la locul de muncă, în şcoli, în universităţi, în spitale şi orfelinate, în magazine şi în mijloacele de transport urban şi interurban. Gripa e inevitabilă, organismul are nevoie de o hrană mai consistentă decât cartofii şi varza, de un aport suplimentar de vitamine şi grăsimi.

În plus, copiii au nevoie de haine groase, reînnoite în fiecare iarnă, deoarece ei cresc, de încălţăminte de piele, rezistentă la umezeală şi frig. Încălţămintea trebuie, şi ea, reînnoită anual.

Mijloacele de transport au nevoie de lanţuri, lopeţi, antigel, baterii bune şi mai ales de combustibil.

Lista e lungă, dar rămâne un adevăr de bun simţ doar pentru omul de rând, locuitor obişnuit al oraşelor şi satelor. Pentru guvernanţi, pentru administraţie, totul nu este decât ceva atât de nou, atât de neaşteptat, încât singura soluţie pare a fi apariţia pe ecranele televizoarelor, pentru a ne asigura, "urbi et orbi", că totul va fi bine, nu ni se spune când şi nu ni se spune unde.

Studenţii din Ploieşti au aflat demult că a venit frigul, pentru că au făcut grevă din cauza temperaturii din sălile de curs. De asemenea, elevii din multe localităţi din Moldova au fost trimişi acasă din cauza frigului, pentru a recupera probabil cursurile în timpul vacanţei de Crăciun.

Miniştrii, care, în marea lor majoritate, sunt şi parlamentari se preocupă de starea vremii numai când pleacă în delegaţii, pentru a afla, de pe Internet, temperatura aeroportului de destinaţie.

Primarii din oraşe şi sate, ca şi cei din sectoarele Bucureştiului, au fost în schimburi de experienţă la primăriile din marile capitale ale Europei, chiar şi în ţările nordice, unde iarna e lungă.

Toţi cei care sunt obligaţi să vegheze la buna desfăşurare a activităţilor economico-sociale se miră că iarna e ca iarna, adică ninge, e frig, viscoleşte, ziua e scurtă şi, deci, creşte consumul de energie electrică, pavajul îngheaţă, crapă, carosabilul devine impracticabil. Iarna e ca iarna, dar numai la noi îşi poate permite o înaltă oficialitate guvernamentală să anunţe la televizor că dezăpezirea va începe după ce se va opri viscolul. Şi dacă el ţine, precum în ţările nordice, până la primăvară?

Degeaba au străbătut lumea în lung şi în lat, dacă nu au observat, pe unde au colindat, că utilajele de dezăpezire, din cele mai diverse, pornesc în număr mare pe şosele, de îndată ce începe să cadă primul fulg, pentru a-l culege, pentru a spulbera zăpada, pentru a fluidiza traficul. Drumuri întrerupte, localităţi izolate, fără curent electric ori legături telefonice, creează o realitate ce ţine de romanul apocaliptic.

Ni se spune cu cinism că oamenii sunt de vină, pentru că au pornit la drum, aşa, pe ninsoare, ca şi cum ei nu s-ar fi dus cu treburi: s-au dus pentru a-şi cumpăra alimente, pentru a le transporta, s-au dus spre spitale, spre a-şi vizita părinţii, la înmormântări, spre a-şi rezolva problemele de viaţă. Au plecat, dar li se spune că ei au plecat aşa, pur şi simplu, pentru a bloca drumurile, pe care, oricum, nu se înghesuiau utilajele de dezăpezire.

În plus, ni se spune că se vor dezăpezi numai drumurile unde sunt urgenţe medicale, ca şi cum ar exista localităţi unde nu pot suverni în orice clipă urgenţe.

Iarna e frig şi ninge. Iarna e ca iarna, dar guvernanţii nu sunt buni gospodari şi nici nu utilizează mijloacele moderne de informare. Dacă, totuşi, cumva, date referitoare la înrăutăţirea vremii le parvin, ei rămân într-o expectativă criminală, deoarece nu ştiu cum aş putea numi altfel situaţia autobuzului cu copii care a rămas blocat între nămeţi, copiii fiind duşi la adăpost abia după o sperietură soră cu martea. Nici situaţia pacienţilor în stare critică, ce au pornit cu salvări spre spital şi abia, abia au putut să-şi continue drumul cu trenul, în care e frig ca afară şi care în mod sigur nu-i transportă cu targa până la uşa spitalului.

Toate acestea sunt scene de neconceput într-o ţară civilizată, europeană, dar nimeni nu e sancţionat, nimeni nu e răspunzător, nimănui nu-i e ruşine, nimănui nu-i pasă, nimeni nu demisionează! Pentru că nu a aflat încă faptul că, iarna, întotdeauna, e ca iarna. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Márton Arpád este invitat, urmează domnul deputat Haşotti Puiu.

Domnul Francisc Márton Arpád:

Doamnelor şi domnilor,

Săptămâna trecută, câţiva parlamentari au ţinut o conferinţă de presă. Dreptul lor! Numai că unul dintre ei a vorbit în calitatea sa de preşedinte al Comisiei speciale prin intermediul căreia Parlamentul ar trebui să-şi exercite controlul asupra SRI.

Am ascultat şocat toate emisiunile de ştiri ale posturilor publice şi private de televiziune din seara respectivă, care au redat texte lungi din spusele preşedintelui. Noutatea discursului nu a constat în antimaghiarismul deşănţat, pentru că aşa ceva am mai auzit, nici în non-adevărurile bătătoare la ochi, pentru că ele sunt repetate la nesfârşit de către cei care, periodic, vântură ideea pericolului maghiar.

M-a şocat cu totul altceva. Parlamentarul era nemulţumit pentru că se încearcă să se aplice legile ţării şi în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş! Şi, nediscriminatoriu, şi pentru maghiari!

Astfel, consiliile locale "şi-au permis" să se asocieze, pentru a putea realiza împreună anumite obiective, aşa cum prevede şi a prevăzut-o Legea administraţiei publice locale. Au înlesnit infuzia de capital străin, au insistat pentru retrocedarea proprietăţii, aşa cum prevăd legile votate chiar de către partidul care l-a adus în Parlament.

Am aflat cu stupoare că, indirect, prin legile pe care le votează, Parlamentul pune în pericol integritatea ţării. Să nici nu vorbim de cei care îşi permit să ia în serios aceste legi şi încep să le aplice, în chiar toată ţara!

Şi asta nu este părerea unui simplu deputat sau senator, ci a preşedintelui Comisiei de speciale – şi spus în numele acestei comisii- prin care Parlamentul ar trebui să controleze activitatea SRI! De parcă această comisie ar avea menirea, însărcinarea primită de la SRI, de a controla activitatea Legislativului şi Executivului! Or, aceasta, deja, este o problemă constituţională!

Dincolo de încălcarea prevederilor art. 30 şi 31 din legea de bază, de instigare la ură naţională, de crearea a unei imagini deformate a ţării, ca o zonă de insecuritate majoră, de nesocotirea intereselor de integrare, comparabilă doar cu ultimele intervenţii ale lui Corneliu Vadim Tudor, pentru care tocmai acum se discută să i se ridice imunitatea parlamentară, aceste declaraţii atacă principiile statului de drept. Fapta este deosebit de gravă şi dacă trebuie să fie anchetat ceva, aceasta este prestaţia preşedintelui şi a acelor membri ai comisiei care i-au ţinut tovărăşie. Vă mulţumesc.

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Hai să-i împuşcăm, că v-au contrazis!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul deputat Haşotti Puiu, se pregăteşte doamna deputat Manolescu Oana.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Timp de un an, am tot încercat să arătăm actualei puteri care este realitatea românească, faptul că lucrurile nu stau aşa cum cred sau cum spun dânşii. Toată acţiunea politică şi guvernamentală este învăluită într-un nor de propagandă mincinoasă, care, sigur, se va risipi. Dar cu ce costuri pentru ţară şi cetăţeni?

Ajuns la sfârşitul şi, poate, la apogeul carierei politice, domnul preşedinte Ion Iliescu, pe jumătate s-a autoizolat, pe jumătate a fost izolat. Se tot gândeşte nostalgic la revoluţii şi false revoluţii. S-o facă în continuare, dar i-aş aminti că: "Revoluţia este prin natura ei un patricid, prin funcţia ei un fratricid şi prin urmările sale un infanticid" (Dobriţa Ciosici).

Dacă aş crede că guvernanţii n-ar şti că vând iluzii, le-aş spune că, "Este mai bine ca întemeiat pe adevăr să-ţi învingi iluziile, decât întemeiat pe iluzii să te învingă adevărul" (Epictet).

În fruntea corului celor ce oferă iluzii se află domnul prim-ministru, care nu scapă nici un prilej. I-aş arăta însă că: "Eşti dator să spui adevărul, nu să vorbeşti mult", spunea Democrit, şi că: "Bună parte din vorbirea meşteşugită constă în a şti cum să minţi", spunea Erasmus. Şi pentru că, prea adesea, este iritat i-aş aminti ce spunea Ion Luca Caragiale: "Toţi suntem iritabili, expresivi suntem numai unii".

Ţara este fericită, avem bugetul înainte de anul nou. Când domnul prim-ministru a prezentat bugetul, am avut pentru o clipă impresia că, din greşeală, prezintă bugetul Statelor Unite, pe care şi l-a strecurat într-un buzunar, culmea, gol, la acel moment, când a fost în vizită peste ocean!

Se creează impresia că aveţi doar cetitudini şi că, pe baza lor, faceţi promisiuni. Ţineţi minte însă că: "Dacă omul va începe cu certitudinile, va sfârşi prin a se îndoi; dar dacă se va mulţumi a începe cu îndoielile, va sfârşi prin a avea certitudini" (Francis Bacon), şi că, "Trebuie să făgăduim după speranţele noastre, dar trebuie să ne ţinem făgăduiala după temeri" (La Rochefoucauld). Niciodată nu aveţi temeri!

Aţi creat un adevărat aparat de represiune politică, de pedeserizare, de şantaj, în fruntea căruia l-aţi aşezat pe domnul Octav Cozmâncă, care este un fel de "primar general al României". Toţi ştim vorbele lui Eschil: "Tiranul proaspăt apasă greu", dar acele vremuri ale tiranilor au trecut, domnilor!

Chiar credeţi că faceţi istorie? În fond, faceţi, şi Attila a făcut, aveţi însă în vedere următoarele: "A face istorie înseamnă a te elibera de trecut", spunea Goethe, şi nu toţi dintre dumneavoastră aţi făcut-o. Şi că: "Întreaga istorie este lupta dintre putere şi libertate", arăta Schiller.

Scopul prioritar al guvernării este de a vinde speranţe şi optimism. Atenţie, însă, că: "Speranţa este al doilea suflet al nenorociţilor", arăta Goethe şi că: "Spunând că totul este bine, oferiţi cetăţenilor iluzia care îi înşeală", spunea Voltaire.

Nu mai perseveraţi în pornirea furioasă de a susţine că este bine când totul merge rău, pentru că acest demers este mai mult decât o ipocrizie, iar: "Ipocrizia – spunea La Rochefoucould – este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii".

În concluzie, actul de guvernare se poate caracteriza şi astfel: "De departe, pare ceva; de aproape, nimic!" (La Fontaine).

La vorbele noastre, rămâneţi surzi, nu-mi fac iluzii că veţi fi altfel la vorbele înţelepţilor de mai sus. Dar, vorba aceea: "Nu vă gândiţi la viitor, va veni destul de curând!" (Einstein).

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul doamna deputat Manolescu Oana, se pregăteşte domnul deputat Brudaşca Damian.

Doamna Oana Manolescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Mâine este cea mai importantă sărbătoare a albanezilor din toată lumea şi, deci, şi a cetăţenilor români de etnie albaneză. Dacă există atestare documentară pentru anul 1595, când Mihai Viteazul aducea în Ţara Românească 15 mii de albanezi, iar dintre aceste familii va fi recrutat 1.500 de bărbaţi pentru oastea sa, vreme după vreme, şi înainte şi după acest an, pământul actualei Românii a primit pe albanezi, care soseau aici singuri sau familii întregi. Aşa s-a cristalizat o comunitate puternică albaneză, iar urmaşii acestora trăiesc şi azi pe pământ românesc, bine integraţi în viaţa socială, economică şi culturală a acestei ţări, care i-a primit din totdeauna ca pe fraţi.

Istoricii români sunt în deplin acord când vorbesc despre această rudenie, devenită spirituală, după ce trunchiurile îngemănate ale vechilor traci şi vechilor iliri s-au despărţit în ramuri tari şi puternice: românii de la nordul şi sudul Dunării şi albanezii. Însă Albania a devenit stat pe harta lumii abia în anul 1912 şi recunoscută în 1913, după lupte care au durat un număr nedefinit, prea mare, de ani.

Poporul ilirilor şi, apoi, al albanezilor a trecut prin stăpânirile greacă, romană, bizantină şi, cea mai dureroasă, otomană. Răscoalele populaţiei au zguduit pământul Albaniei şi pe asupritori, ducând în cele din urmă la câştigarea independenţei, la care şi-au adus din plin aportul şi albanezii din diaspora, în special cei din România.

Pe graniţa dintre secolele 19 şi 20, mari scriitori albanezi, ca: ..., îşi tipăresc în Bucureşti cărţile; Congresul pan-albanez are loc tot la Bucureşti, în 1905; societăţile albaneze se reunesc într-una singură; oamenii politici, oamenii de ştiinţă, istoricii, scriitorii români susţin mişcarea de eliberare a ţării, considerată mereu "sora mai mică a României".

În noiembrie 1912, marele patriot albanez Ismail Kemali soseşte în România, iar în Bucureşti el participă la Adunarea albanezilor, în care s-a dezbătut problema independenţei; apoi, pleacă la Viena, pentru a pleda în faţa marilor puteri această cauză. Ismail Kemali vine la Valona (astăzi Glora), oraşul natal, şi proclamă independenţa de stat a Albaniei, la Adunarea naţională a reprezentanţilor din toată ţara, ca şi a reprezentanţilor Coloniei albaneze din România, al cărei ajutor moral şi material a fost unul din factorii hotărâtori ai acestui act de însemnătate istorică, la fel de mare ca şi unificarea ţării, făurită de Gherghi Castrioti Scanderbeu în secolul al XV-lea.

Proclamarea independenţei de la Vlora şi crearea primului guvern al ţării au loc la 28 noiembrie 1912, dar ca stat suveran Albania va fi recunoscută abia la 29 iulie 1913.

În acest an, la 28 noiembrie, aniversăm 89 de ani de la înălţarea steagului independenţei la Vlora. 32 de ani şi o zi după aceea, la 29 noiembrie, albanezii înfrâng jugul fascist al Italiei şi pe cel hitlerist al Germaniei, eliberându-şi ţara.

Greu încercatului şi viteazului nostru popor albanez îi urăm la aniversare să aibă mereu lumina şi pacea, dragostea şi libertatea, pentru care a luptat mai mult de două mii de ani şi a învins prin el însuşi! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Brudaşca Damian, se pregăteşte domnul deputat Kerekes Karoly.

Domnul Damian Brudaşca:

Doamnelor şi domnilor.

În absenţa absolut oricărei atitudini ferme, intransigente din partea autorităţilor române, continuă acţiunile ostile, antiromâneşti, şovine şi iredentist revanşarde ale UDMR. Reprezentanţi ai Guvernului, oficiali ai PSD şi şefi ai serviciilor secrete române au atras atenţia asupra scăpării totale de sub control a zonei Harghita, Covasna şi Mureş, ca urmare a acţiunilor autonomist-secesioniste întreprinse la cererea şi sub presiunea guvernanţilor de la Budapesta.

Ce au făcut autorităţile române în faţa acestui atentat la adresa integrităţii noastre naţional-statale? Banale declaraţii, fără măsurile urgente şi responsabile pe care gravitatea situaţiei le impunea.

După cum se ştie, Parlamentul de la Budapesta a adoptat în data de 19 iunie a.c. Legea privind statutul unor etnici maghiari din afara graniţelor Ungariei, respectiv pentru cei din România, Slovacia şi Iugoslavia, uitându-i, cameleonic, pe ceilalţi etnici maghiari, care sunt cetăţeni ai Australiei, Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Franţei, Olandei, Belgiei, Italiei, Austriei, Rusiei, Ucrainei, Canadei şi ai altor state.

În aceeaşi zi de 19 iunie a.c., primul-ministru al Guvernului României, domnul Adrian Năstase, a declarat la Cluj Napoca, clar şi cu fermitate, că legea adoptată de Parlamentul de la Budapesta nu va fi aplicată pe teritoriul României şi, ca urmare, vor fi interzise legitimaţiile de ungur.

Mai multe organisme europene s-au pronunţat pentru interzicerea extrateritorialităţii legii maghiare în cele trei ţări vecine Ungariei. Cu toate acestea, conducerea UDMR, sfidând Constituţia României, Legea siguranţei naţionale şi ignorând poziţiile exprimate de către şeful Guvernului României şi diversele organisme ale Consiliului Europei, se pregăteşte şi acţionează pentru introducerea pe teritoriul României, în special pentru românii de etnie maghiară stabiliţi în localităţile din Ardeal, aşa-zisele legitimaţii de ungur. În acest scop, a fost constituit la Cluj Napoca, săptămâna trecută, un consiliu de supraveghere a aplicării Legii statutului maghiarilor din ţările vecine ale Ungariei. Acest consiliu este format din 28 de persoane, din care: nouă membri din partea societăţii civile maghiare, nouă din partea bisericilor tradiţionale ungureşti din Ardeal şi nouă din partea unei uniuni culturale. Consiliul este condus de cetăţeanul Bela Marko.

Potrivit art.1 din Legea siguranţei naţionale nr.51/1991, prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

Prin demersurile şi acţiunile cetăţenilor români, membri ai Consiliului de supraveghere pentru aplicarea Statutului maghiarilor în ţările vecine Ungariei, s-a adus şi se aduce atingere siguranţei naţionale a României, încălcându-se, în primul rând, legea fundamentală a ţării.

Având în vedere toate acestea şi încălcările prevederilor Constituţiei României şi Legii siguranţei naţionale, solicit procurorului general al României să întreprindă demersurile necesare în vederea identificării persoanelor vinovate şi trimiterea lor în judecată, iar primului-ministru să înceteze a mai trata cu uşurinţă şi naivitate acţiunile privind subminarea autorităţilor statului şi atentatul împotriva integrităţii ţării întreprinse de perfidul său aliat.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Karoly.

Se pregăteşte domnul Moiş Văsălie.

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Recenta vizită oficială a preşedintelui Ion Iliescu în Grecia a marcat un moment important în dezvoltarea relaţiilor româno-elene, în obţinerea unui sprijin din partea Greciei pentru integrarea României în structurile europene. Cu această ocazie, s-au trecut în revistă şi relaţiile României cu vecinii săi.

Potrivit relatării cotidianului "Jurnalul Naţional" apărute în numărul din 23 noiembrie, preşedintele României a explicat diplomaţilor eleni că relaţiile tensionate din ultimul timp dintre România şi Ungaria se datorează: "...mentalităţii imperialiste de care nu se pot despărţi maghiarii."

Preşedintele României a mai afirmat că: "Ungurii au fost de secole de-a rândul dominanţi în Europa prin intermediul Imperiului austro-ungar. Sunt o problemă istorică pentru noi, pentru că reprezintă 7% din populaţia României. Acum au o reprezentare de 7% în Parlament. Şi sunt o minoritate. Este vorba de mentalitatea imperialistă de care nu se pot desprinde atunci când îşi pierd dominaţia. Acestea sunt rădăcinile problemelor noastre cu maghiarii şi cu statul ungar."

În ciuda acestor probleme, preşedintele României a precizat că: "Paradoxal, avem o bună relaţie parlamentară cu UDMR, care sunt cei mai disciplinaţi parteneri ai actualului Guvern."

Dincolo de modul neobişnuit de a caracteriza un al treilea stat, un alt popor în cadrul unei întâlniri bilaterale la nivel înalt, preşedintele României a făcut o serie de afirmaţii eronate de natură istorică şi politică. Astfel, aşa-zisa dominaţie maghiară în Europa de-a rândul secolelor, prin intermediul Imperiului austro-ungar, în aprecierea mea, precum şi a manualelor de istorie din România, este de cel mult 51 de ani, începând cu anul 1867 şi terminând cu anul 1918. Anterior acestei perioade, în Imperiul austriac, maghiarimea a constituit unul dintre popoarele subjugate care mereu au luptat pentru eliberarea lor naţională.

Este greu de explicat o asemenea gafă prezidenţială la o întâlnire la nivel înalt.

După 83 de ani de la căderea Imperiului austro-ungar, în Europa de azi, a construirii de noi structuri europene, structuri democratice la care vor să adere toate ţările din centrul şi estul Europei, a învinui cea de-a patra generaţie maghiară de după 1918 de o mentalitate imperialistă este o greşeală de nepermis pentru un şef de stat.

A pune semnul de egalitate între mentalitatea imperialistă şi sprijinul acordat de statul ungar maghiarilor de peste hotarele Ungariei, respectiv revendicarea prin mijloace politice, parlamentare, a drepturilor minoritare prevăzute în documentele internaţionale la care a aderat şi România, este o greşeală politică ce nu poate fi trecută cu vederea de către UDMR, dar nici de comunitatea europeană.

Dacă preşedintele României apreciază că şi după aceste afirmaţii relaţiile Uniunii noastre vor fi bune cu domnia sa, îl asigur pe preşedintele României că optimismul domniei sale este totalmente nefondat. Preşedintele Ion Iliescu, prin astfel de luări de poziţie faţă de maghiarime, riscă să spulbere dezideratul ca UDMR-ul să rămână cel mai disciplinat partener al Guvernului actual.

Este posibil ca relatarea cotidianului să nu fi fost cea mai exactă, este posibil că preşedintele, în loc de "mentalitate imperialistă", a vorbit de "mentalitatea imperială" a maghiarimii, dar nici aceasta nu schimbă esenţa gândurilor exprimate de domnia sa.

În orice caz, Preşedinţia nu a infirmat ştirea apărută în presă şi răspândită în lume, o ştire ce ar putea constitui şi obiectul unui conflict diplomatic.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, vă mulţumesc.

Invit pe domnul Văsălie Moiş, şi urmează domnul deputat Olteanu Ionel.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Grupul parlamentar al Partidului România Mare constată cu îngrijorare că acţiunile UDMR îndreptate împotriva unităţii, independenţei şi suveranităţii ţării nu contenesc, din contră, au crescut în intensitate.

De la înfiinţara sa, Partidul România Mare a monitorizat acţiunile antistatale ale UDMR, ajungând la concluzia că toate acestea fac parte dintr-o strategie diabolică prin care se urmăreşte ruperea Transilvaniei, autonomizarea ei în prima fază şi, în final, alipirea la Ungaria.

În prezent, UDMR este asociat la guvernarea României prin protocolul semnat cu PSD şi are reprezentanţi atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul administraţiei publice locale. În baza aceluiaşi protocol, PSD a promovat proiecte de legi care conţin prevederi contrare intereselor noastre naţionale, precum Legea administraţiei publice locale, care ridică limba maghiară la rang de limbă oficială în administraţia publică locală.

Puterea actuală a ajuns, în sfârşit, la concluzia că judeţele Harghita şi Covasna au ieşit de sub jurisdicţia statului român, fapt pe care partidul nostru l-a sesizat încă din anul 1991.

În loc să ia măsuri ferme de restabilire a autorităţii statale asupra celor două judeţe situate în inima ţării, structurile guvernamentale se limitează la lamentări, de parcă ar fi un cor al Casandrelor. În realitate, Guvernul României este paralizat de protocolul încheiat cu UDMR, deoarece nu poate întreprinde nici o acţiune împotriva partenerului de guvernare. "Kutya, kutyat nem harap", spune un proverb maghiar. Pe româneşte, "Câine pe câine nu muşcă".

Faţă de cele de mai sus, considerăm că Puterea de la Bucureşti trebuie să se decidă dacă reprezintă interesele României ori sacrifică atributele fundamentale ale statului pentru a beneficia de sprijinul UDMR la o guvernare antinaţională.

Noi apreciem că interesele României nu pot fi scoase la mezat pe o tarabă politică şi, de aceea, deocamdată, solicităm preşedintelui României, primului-ministru şi Partidului Social Democrat să denunţe protocolul de guvernare încheiat cu UDMR, să elimine reprezentanţii UDMR din toate structurile Guvernului, să suspende din funcţie aleşii locali pe listele UDMR care au încălcat Constituţia şi legile României şi să ia măsuri energice de restabilire a autorităţii statului român în judeţele Harghita şi Covasna.

În preajma Zilei Naţionale a României, Partidul România Mare face un apel către toţi românii la unitate şi solidaritate naţională în faţa pericolelor cu care se confruntă ţara şi neamul românesc.

Semnează Grupul parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Olteanu Ionel.

Se pregăteşte domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ionel Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iniţiativa ministrului de externe francez, domnul Hubert Vedrine, privind perspectiva admiterii simultane în 2004 a tuturor ţărilor candidate la Uniunea Europeană, sprijinită de Belgia, Italia şi Grecia, a fost urmată de reacţiile sceptice ale unor oficiali europeni şi de preocuparea unor state candidate că, într-o asemenea situaţie, integrarea lor ar putea fi întârziată.

Dincolo de generozitatea cu care încurajează procesele de integrare europeană ale României şi Bulgariei, iniţiativa reprezintă totuşi o recunoaştere a ritmului accelerat înregistrat în acest an de cele două ţări în adoptarea aquis-ului comunitar şi, prin urmare, are, fără îndoială, o bază realistă. Ea se înscrie în contextul conturat de Consiliul European de la Götteborg din iunie 2001 de accelerare a negocierilor cu toate ţările candidate şi de angajamentul privind suplimentarea eforturilor Uniunii Europene pentru sprijinirea corespunzătoare a României şi Bulgariei. De aceea, credem că respingerea de plano a ideii unei extinderi în 12, fără a fi urmată de o dezbatere profundă şi responsabilă la Consiliul European din decembrie de la Laccken, nu ar însemna doar lipsirea României de un orizont cert de aderare, ci şi abandonarea propriilor eforturi ale Uniunii privind o extindere necesară, tocmai pentru că tinde să devină completă.

În absenţa unui calendar de aderare cuprinzând etapele precis determinate, pe baza unor criterii obiective şi riguros aplicabile tuturor, frustrarea românilor va fi legitimată într-un context crucial al construcţiei europene determinat de punerea în circulaţie a monedei unice EURO. Dezamăgiţi, ei îşi vor aminti, de exemplu, că, pentru a fi admisă în Consiliul Europei în 1993, României i-au fost necesari trei ani, în timp ce Sloveniei i-au fost suficiente trei luni, sau poate vor rememora faptul că în 1945 au fost uitaţi în braţele sovieticilor chiar când se puneau primele temelii ale arhitecturii europene.

Retrospectiva extinderilor succesive de la cei 6 la cei 15 parcurse de comunităţile europene către ceea este Uniunea Europeană de astăzi reflectă diversitatea raţiunilor care au motivat adeziunile respective de la considerentele de natură economică la cele privind consolidarea democraţiei interne şi stabilitatea internaţională care, potrivit lui Michel Rocard, par să fie argumentul esenţial al candidaturilor celor 12. Or, având în vedere că România, ca de altfel şi celelalte state membre sau candidate ale Uniunii Europene, trebuie să-şi pună în aplicare reformele în funcţie de structurile normative şi funcţionale ale Europei actuale, dar şi ale Europei de mâine, evoluţia sa este inextricabil legată de o integrare europeană cât mai apropiată şi cât mai efectivă.

Din această perspectivă, desigur că angajamentul nostru reformator trebuie susţinut într-un ritm accelerat, lucru care nu este doar posibil, ci şi realizabil, pentru a nu lipsi de la întâlnirea istorică a ţărilor candidate din 2004.

Cu convingerea că România are nevoie de Europa, dar şi Europa are nevoie de România, în contextul unei ecuaţii, nu doar economică, ci şi politică şi culturală, efortul european va fi, desigur, dublat în mod necesar de cel naţional, pe baza unei voinţe politice şi a unei capacităţi administrative incontestabile ale Guvernului actual.

Chiar dacă aderarea la Uniunea Europeană este percepută la noi mai mult ca o problemă de suflet şi mai puţin ca una de raţiune, percepţia de integrare europeană va trebuie depolitizată, pentru că, prin prisma caracterului său de obiectiv naţional al unui asemenea proces, noi toţi avem nevoie de mai multă Europă în administraţie, în justiţie, în economie, în viaţa de toate zilele.

În fond, deşi clasa politică are o datorie esenţială în accelerarea şi finalitatea acestui proces, integrarea priveşte România profundă, România reală, presupunând reforma statului şi a autorităţilor sale care, trecând printr-o necesară revizuire a Constituţiei, trebuie să vizeze inclusiv schimbarea mentalităţilor şi a practicii sociale. De aceea, credem că România poate traversa etapele către o admitere în Uniunea Europeană în 2004 printr-un efort solidar şi responsabil al tuturor puterilor publice, începând cu Parlamentul, care trebuie să se doteze cu structuri de lucru adaptate acestui obiectiv şi menite să accelereze adoptarea aquis-ului comunitar.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Becsek-Garda Dezideriu, şi urmează domnul Vekov Károly János.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnul ministru Ioan Rus, în manifestul său ardelenesc, afirma că s-a pierdut autoritatea statului în judeţele Harghita şi Covasna.

Directorul SRI-ului, domnul Radu Timofte, vorbea tot de disoluţia autorităţii statului în cele două judeţe din centrul ţării.

Se afirmă acest lucru acolo unde populaţia maghiară este majoritară, dar a cărei reprezentare în instituţiile statului nu este mai mare de 25%, iar în structurile Ministerului de Interne, la nivel de subofiţeri şi ofiţeri, este sub 5%.

Care sunt sursele acestor dezinformări? Cine are interesul să dezbine populaţia din cele două judeţe pe plan etnic?

Unul dintre principalii furnizori de ştiri ai acestor informaţii tendenţioase este colonelul Dobrescu, şeful Serviciului de contrainformaţii din judeţul Harghita.

Domnul colonel, fiind implicat în afaceri necurate în domeniul forestier, în vara anului 2001, cu concursul comandantului de poliţie al oraşului Gheorghieni şi al unor ofiţeri de la Inspectoratul judeţean al poliţiei din judeţul Harghita, a reuşit să blocheze ancheta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii din Camera Deputaţilor, pentru a-i proteja pe domnul Melles Elöd şi alţi lucrători ai Ocolului silvic Gheorghieni, care au prejudiciat interesele statului român prin protejarea hoţiei din pădurile zonei.

O altă situaţie asemănătoare este cazul de la Borsec, unde directorul Barbu, prieten de afaceri cu domnul Dobrescu, a iniţiat o farsă cu biletele de tratament subvenţionate de stat pentru anumite categorii de persoane care nici nu au văzut staţiunea balneară din nordul judeţul Harghita. Domnul Barbu, pentru a scăpa de cercetarea penală, cu ajutorul domnului Dobrescu, este ţinut la Spitalul de psihiatrie de la Tulgheş.

Văzând că este anchetat de către structurile superioare ale Ministerului de Interne, domnia sa, pentru a-şi ridica importanţa funcţiei pe care o are, pentru a sustrage atenţia despre ilegalităţile şi afacerile necurate în care este implicat, a furnizat date false privind autoritatea statului în judeţul Harghita.

Programul social-democrat pentru Transilvania ar trebui să promoveze o luptă reală împotriva corupţiei la nivel naţional, şi nu împotriva minorităţii maghiare din cele două judeţe.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Vekov Karoly Janos, şi se pregăteşte ultimul vorbitor, domnul deputat Raduly.

Domnul Vekov Károly János:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimii ani asistăm la un fenomen pozitiv în România: pe măsură ce, prin organizaţia lor de reprezentare, maghiarii au luat parte într-un fel sau altul la putere, în cadrul unei coaliţii guvernamentale sau, ca acum, în afara Guvernului, a avut loc o schimbare sensibilă a atitudinii opiniei publice româneşti faţă de maghiari. Acest fenomen se datoreşte acelor politicieni români şi maghiari care au avut înţelepciunea de a renunţa la atitudinea rigidă faţă de celălalt, transformând-o într-una de colaborare.

Angajarea şi cooptarea maghiarilor în rezolvarea problemelor ţării a oferit fericita surpriză recunoscută nu de puţini dintre colegii lor români că ei îşi pot aduce contribuţia la schimbarea în bine a stărilor de fapt din ţară.

Politicienii maghiari nu s-au sinchisit să-şi aducă aportul, deşi, dată fiind ponderea lor numerică, nu de ei a depins în primul rând calea urmată, după cum nici rezultatele obţinute.

Partidul care conduce astăzi ţara cunoaşte adevărul expus mai sus. De aceea a decis să colaboreze sub anumite condiţii cu UDMR. Fără doar şi poate că Uniunea Maghiarilor din România a considerat şi ea că o colaborare mai strânsă poate fi utilă ambelor părţi.

Schimbarea a survenit cu săptămâni în urmă, când unele atacuri sau manifestări sporadice antimaghiare, mai cu seamă din partea anumitor forţe politice, au crescut atât ca număr, dar s-au amplificat şi printr-o participare guvernamentală la prima vedere întâmplătoare, în ultimele săptămâni însă deja de proporţii îngrijorătoare, întrucât aceste atacuri vin din partea reprezentanţilor anumitor segmente sau instituţii ale Puterii, preşedintele Organizaţiei judeţene Cluj care este şi ministrul de Interne, directorul SRI, preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI şi, într-un fel, chiar ministrul Administraţiei Publice, controlate toate judicios de PSD, toţi fiind membri ai PSD, aleşi, numiţi de acesta, după cum lor li s-a alăturat chiar preşedintele ţării.

Manifestările respective nu pot fi considerate întâmplătoare şi, prin urmare, ele cer imperios tragerea unui semnal de alarmă.

Luările de poziţie în cauză nu numai că nu sunt întâmplătoare. Ele periclitează nu doar anumite interese proprii comunităţii maghiare din România, dar, totodată, interesele chiar ale întregii ţări.

Orice schimbare pozitivă în situaţia maghiarilor a fost recepţionată nu numai de maghiari, dar şi de străini, ca un act politic pozitiv realizat de şi în România. Persistă totuşi un şir de întrebări care îşi aşteaptă răspunsul.

Cum crede partidul de guvernământ că va avea sprijinul politic al UDMR, când o atacă precum s-a văzut şi fără să clipească?

De ce crede partidul de guvernământ că în momentul de faţă problema cheie a României este acea disoluţie a puterii din cele două sau trei judeţe ale ţării?

De ce se fac afirmaţii atât de alarmiste, totodată fără dovezi concludente?

De ce se crede că acuze hilare emanate de minţi educate înainte de 1989 vor aduce stabilitatea politică sau poate chiar fericirea ţării?

De ce se crede că adăstarea în zona unei viziuni şi argumentări de proastă sorginte mai are şanse în 2001 şi mai încolo, mai cu seamă în ochii Uniunii Europene?

De ce se crede că negarea descentralizării, negarea subsidiarităţii, a proprietăţii private sau acuzarea pătrunderii capitalului străin, constituirea unor organizaţii proprii ale populaţiei din secuime, păstrarea identităţii acestei populaţii, realizarea unui sistem propriu de învăţământ, inclusiv realizarea unei sponsorizări, păstrarea identităţii naţionale prin ataşamentul şi solidaritatea faţă de conaţionalii din România, dar şi din afara ei, inclusiv din Ungaria, repet, de ce se crede că în posesia unei astfel de mentalităţi bolnave se poate penetra în Europa?

Cum pot instituţii şi persoane cu funcţii responsabile să formuleze inepţii ce depăşesc nivelul epocii proletcultismului de cea mai deplorabilă speţă?

Încotro vor să îndrepte România cei cu astfel de idei?

Ce soartă doresc să asigure minorităţilor sau poate doar celei maghiare, pentru că alte două au cam plecat, şi oare de ce?, atunci când cred că cele de mai sus sunt dăunătoare pentru caracterul unitar şi indivizibil al României?

Poate singur doar omul de tip nou al lui Ceauşescu are dreptul să respire pe aceste meleaguri?

Fără dovezi temeinice şi date concrete, doar cu epitete şi etichetări nefondate, în alte părţi ale continentului, de exemplu al nostru, nu s-ar da bani, poate nici măcar doi bani pe asemenea texte, necum posturi.

În plus, ceea ce mă descumpăneşte este că aceste idei nu le-am citit în programul de guvernare şi nu figurează nici în protocolul semnat cu UDMR. Oare s-a schimbat Guvernul şi noi n-am fi observat?!

Dar că ceva totuşi este adevărat din raport rezultă din recenta declaraţie a primarului Clujului care declară franc şi fără să se sinchisească că la Cluj nu se va aplica Legea administraţiei publice nici după apariţia instrucţiunilor. Acest fapt adevereşte într-adevăr fenomenul disoluţiei puterii statului. Totodată, dovedeşte că este întemeiată şi o altă afirmaţie din celebrul raport, anume că unele dintre acţiunile de această natură şi-au găsit aderenţi şi printre unii români din Transilvania.

Oare unde are loc disoluţia puterii? Cine se comportă ca stat în stat şi cine compromite, la ora actuală, imaginea României? Locuitorii din judeţele Harghita şi Covasna, eventual şi Mureş, ori celebrul primar al Clujului?!

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Raduly Robert, şi, cu scuzele de rigoare, ultimul vorbitor care va încheia această primă parte a şedinţei de astăzi va fi domnul Ana Gheorghe, PSD.

Domnul Róbert Kálmán Ráduly:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule vicepreşedinte Ciontu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Joi, vineri, sâmbătă şi duminică am fost la Miercurea Ciuc, ca de obicei.

Circulând în oraşul meu natal, în regiunea mea natală, m-au oprit pe stradă mulţi concetăţeni, ca de obicei.

După ce ne spuneam, în funcţie de moment, "Jo reggelt kivanok", "Jo napot kivanok" sau "Jo estet kivanok", m-au întrebat, invariabil, acelaşi lucru: "Ce se urmăreşte cu această nouă provocare?" Eu le-am răspuns scurt: "Ce să se urmărească?! Ca de obicei."

Permiteţi-mi să vă pun, să îmi pun, să ne punem două întrebări. Dacă ne-a luat prin surprindere raportul SRI, care a fost făcut public acum câteva zile. Pe mine personal, pe noi, cred că nu. Nicidecum.

1990 nu este departe, şi ne aducem aminte de travestirea peste noapte a Securităţii. În plus, cunoaştem şi zicala potrivit căreia acolo, cel puţin, afară este vopsit gardul, înăuntru este leopardul. Acelaşi leopard înainte de ’89.

A doua întrebare pe care mi-o pun şi care este bine să ne-o punem este: oare ce cuvânt caracterizează cel mai bine raportul SRI dat publicităţii cu câteva zile în urmă? Cred că cel mai potrivit cuvânt este inconştienţa.

Autorii şi susţinătorii ideilor prezentate nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă că aceste acuzaţii nefondate nu se îndreaptă doar împotriva comunităţii maghiare din secuime sau împotriva comunităţii naţionale maghiare din România, ci dăunează imaginii României în lume şi reduc considerabil şansele de integrare euroatlantică a ţării.

Sau răspunsul poate ar fi, dimpotrivă, conştienţa. Se urmăreşte poate îndepărtarea României de Europa tradiţională prin criticarea şi chiar negarea valorilor europene şi apropierea ţării noastre de alte zone de influenţă. Poate. Decideţi dumneavoastră şi alegeţi răspunsul corect: dacă este vorba de inconştienţă sau de conştienţă.

La nici două zile de la prezentarea raportului SRI în discuţie, raport în care se prezintă ca principal risc, respectiv ameninţare, citez, "...pierderea controlului statului român asupra unei importante zone din teritoriul naţional...", o ninsoare neaşteptată, ce-i drept, la sfârşitul lunii noiembrie, a luat cu asalt, prin surprindere, teritoriul naţional al României, atac ce a dus în mod cu totul neaşteptat la pierderea controlului statului român asupra unei importante zone din teritoriul naţional.

Dumnezeu a trimis un semnal, ca de obicei, semnal din care sper că, măcar de data aceasta, cei care gândesc responsabil, cei mulţi care încă au capul pe umeri să tragă concluziile ce se cuvin.

Vă ţin pumnii, stimaţi colegi, ca de obicei!

Vă mulţumesc.

Din Grupul PSD:

Drum bun!

Voci din Grupul PRM:

Călătorie sprâncenată!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Ana Gheorghe.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

S-a împlinit un an de la alegerile generale, alegeri care au constituit, prin rezultate, modul în care a fost administrată ţara în perioada 1996 – 2000.

Alegătorii au găsit de cuviinţă să sancţioneze prestaţia partidelor ce au guvernat ineficient, incoerent, neprofesional şi nu întâmplător în spirit de clan, cu consecinţe foarte grave pentru ţară în perioada următoare. Sărăcia a atins cote alarmante, iar corupţia a pătruns în sferele cele mai înalte ale puterii.

Se împlineşte un an de când Guvernul Adrian Năstase şi-a preluat mandatul, cu o misiune extrem de dificilă, atât în plan intern cât şi în plan internaţional. În plan intern pentru eradicarea sărăciei, crearea de locuri de muncă, scăderea inflaţiei etc., în plan extern pentru transformarea imaginii de cea mai săracă ţară a Europei într-o imagine de ţară potentă, candidată la integrarea în Uniunea Europeană.

În acest an, progresele realizate de Guvernul Năstase sunt evidente, dar nu suficiente. Cred că cel mai mare progres realizat este acela că României i-au fost recunoscute progresele realizate într-o perioadă aşa de scurtă, atât în domeniul economic, dar şi social. Mai mult ca sigur, astăzi, cei care nu au crezut şi care nu cred în programul de guvernare al Partidului Social Democrat se leagă de promisiunile electorale încă neîndeplinite, uitând de perioada scurtă care s-a scurs de la alegeri, dar mai ales de dezastrul economic şi social lăsat în noiembrie 2000.

Nu mi-am propus să fac o trecere în revistă a rezultatelor obţinute de Guvernul condus de Adrian Năstase. Acest lucru este prezentat foarte clar în raportul de ţară al experţilor Uniunii Europene pentru România. Dar doresc să atrag atenţia celor care, tot timpul, critică Guvernul Năstase, prin discursuri fără conţinut, că în România nu se pot realiza progrese atâta timp cât cei ce au guvernat, în perioada anterioară, nu au lăsat un climat de progres, de dezvoltare a vieţii sociale şi economice.

Din păcate, fosta guvernare care, astăzi, este foarte vehementă, prin discursuri populiste, ne-a lăsat sărăcie, corupţie, şomaj şi imaginea, în exterior, a unei ţări incapabile să se alăture ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană.

Reprezentanţii opoziţiei de astăzi, ai puterii de ieri dau dovadă de amnezie, când sunt întrebaţi de criza gravă în care au lăsat ţara. S-au perindat, pe la tribuna Parlamentului, la Moţiunea "Tezaurul", la Moţiunea "Sănătatea", de asemenea în Senat, la Moţiunea "Învăţământul" şi ori de câte ori li se iveşte ocazia, pentru a susţine, cu impertinenţă, cât de competenţi au fost ei şi cât de incompetent în ale guvernării este Guvernul Adrian Năstase.

Sigur, nu pot afirma că tot ce şi-a propus Guvernul Adrian Năstase s-a şi realizat sau că, în acest an care a trecut, a început să curgă lapte şi miere. Există multe, încă foarte multe neîmpliniri care nu pot fi ocolite. Cetăţenii nu se mai pot hrăni cu iluzii. Au trecut 12 ani de la Revoluţie şi ei aşteaptă încă rezultate concrete: îmbunătăţirea nivelului de trai, locuri de muncă, câştiguri salariale mai substanţiale, pensii pe măsura muncii depuse etc., de la cei care guvernează ţara. Mai important este că, în acest an, s-au creat bazele unei dezvoltări durabile, cu consecinţe benefice în nivelul de trai pentru viitorii ani.

Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună cei care au condus ţara până mai ieri este dacă au făcut ceva pentru a elimina neajunsurile şi necazurile celor pe care, astăzi, încearcă să-i reprezinte. Răspunsul este, evident, nu. Nu au făcut nimic şi, de aceea, realizările unui an de guvernare nu sunt pe măsura aşteptărilor celor mulţi.

Sigur că se putea realiza mai mult dacă programele de guvernare în perioada 1996 – 2000 ar fi fost coerente. Ele ar fi avut o continuitate, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate. La noi, aproape totul trebuie luat de la capăt, lăsând impresia cetăţeanului simplu că niciodată nu se vor finaliza progresele sau să fie recunoscute de către cei lângă care sperăm să ne integrăm.

Am senzaţia că, şi dacă în anul care s-a scurs de la preluarea puterii Guvernul Adrian Năstase şi-ar fi onorat toate promisiunile electorale, tot ar fi apărut oportunişti, cârcotaşi şi demagogi politici care ar fi invocat, de la această tribună, dezastrul în care a ajuns ţara sub guvernarea PSD-istă.

Atunci când, ca reprezentant al opoziţiei, vorbeşti că economia României nu a realizat progrese semnificative, obligatoriu, dacă te respecţi, trebuie să te referi la progresele pe care le-ai realizat atunci când ai guvernat sau, dacă critici lipsa măsurilor de restructurare a industriei sau sectorului energetic, să aminteşti că tu nu ai fost în stare să o realizezi în 4 ani, dar obligi pe cei care sunt astăzi la guvernare s-o facă imediat.

Doamnelor şi domnilor,

Un lucru este cert pentru mine: astăzi trăim mai bine decât ieri, mâine vom trăi mai bine decât astăzi, cu sau fără sprijinul celor care hulesc Guvernul Năstase.

Domnilor din opoziţie,

Dacă nu sunteţi în stare să faceţi opoziţie constructivă, lăsaţi Guvernul Adrian Năstase să lucreze şi analizaţi-l, în scop electoral, la încheierea mandatului. Aţi început prea devreme campania electorală. Dozaţi-vă efortul!

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul PSD)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Mulţumesc şi tuturor colegilor şi vă urez o zi bună, în continuare.