Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa. Vă propun să începem cu intervenţiile domnilor deputaţi.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Baban, se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Ştefan Baban:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Nu cu mult timp în urmă, câţiva dintre colegii noştri parlamentari au declarat cu nonşalanţă în faţa camerelor de filmat că sunt parlamentari în timpul liber, după ce îşi desfăşoară activitatea de bază. Adică, cea de lider de sindicat.

Mirarea a fost şi mai mare, când am aflat că aceştia au participat şi la demonstraţii în stradă, alături de colegii lor de sindicat, solicitând Guvernului României o viaţă mai decentă, locuri de muncă sigure şi salarii normale pentru asigurarea minimului existenţial.

Această participare a ridicat semne de întrebare referitoare la deontologia politică a aleşilor ţării. Când au fost ei sinceri şi corecţi? În activitatea desfăşurată dimineaţa, când au votat legile supuse spre adoptare de Guvern, sau după-amiază, când au participat la mitinguri şi demonstraţii faţă de adoptarea bugetului pe anul 2002, un buget de austeritate şi de sacrificiu pentru întreaga ţară?

Declaraţia nonşalantă, precum că sunt parlamentari în timpul liber (pe care marea majoritate nu-l mai au, fiind ocupaţi cu fel de fel de activităţi, care de care mai politice sau mai economice), mă face să mă întreb dacă şi în campania electorală de acum un an s-au prezentat cu asemenea idei în faţa alegătorilor. Răspunsul îl ştim toţi, foarte bine, că este negativ, toţi promiţând că vor reprezenta interesele cetăţenilor şi le vor rezolva problemele curente.

Când oare? Pentru că, în timpul liber, participă la mitinguri şi demonstraţii?

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu cred că această stare de lucruri mai poate continua. Deja, sunt destule persoane alese de popor care continuă să profeseze activitatea de bază, doctori, profesori universitari, avocaţi etc, în timp ce legi importante pentru scoaterea din impasul economic a acestei ţări aşteaptă să fie votate, din lipsă de cvorum.

Este timpul ca regulamentele celor două Camere să opereze modificările cerute şi esenţiale pentru reglementarea acestei situaţii de fapt. Partidele din care fac parte aceste categorii profesionale ar trebuie să se gândească la atitudinea politică pe care o manifestă aceşti membri ai lor, pentru că le creează atât un deserviciu şi un deficit de imagine, prin votarea legilor, cât şi prin contestarea lor în stradă.

Înţelegem că specificul balcanic guvernează şi această ţară, dar, dacă tot vrem, atât de mult, să intrăm în Uniunea Europeană, ar fi cazul să procedăm şi la o reformă drastică, bazată pe principii morale şi corectitudine în rândul aleşilor ţării, luînd, în acest sens, exemplu de la ţările democratice, alătrui de care vrem să fim parteneri cu drepturi egale. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Adrian Moisoiu, se pregăteşte domnul Dan Coriolan Simedru.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt onorat de faptul că am fost fondator al Uniunii Vatra Românească, prim-vicepreşedinte judeţean al acesteia şi am prezentat pe postul naţional de televiziune, la 31 ianuarie 1991, mesajul delegaţiei masive de mureşeni care se deplasaseră la Bucureşti pentru a lămuri adevărul despre raportul Comisiei Harghita-Covasna. La acea dată, îi spuneam, la Cotroceni, Preşedintelui României de atunci (care era tot domnul Ion Iliescu, dar la primul mandat): "Cândva, Horea s-a dus la Viena să caute drepturile românilor, iar noi, acum, am venit la Bucureşti"

Sunt mândru că la alegerile parlamentare din noiembrie 2000 am fost cap de listă al unui partid, PRM care, în judeţul Mureş, a fost votat de aproape 70 de mii de alegători.

Sunt bucuros că am ocazia, săptămânal, să mă adresez ţării, de la microfonul Parlamentului României. Regret, însă, că în majoritatea intervenţiilor trebuie să fac referiri la convieţuirea româno-maghiară, la diversele diversiuni privind problematica Transilvaniei, dat fiind că, zi de zi, UDMR-ul provoacă luarea de atitudine, în condiţiile în care partidul de guvernământ, Partidul Social Democrat, nu ştie ce înlesniri să le mai facă, numai pentru ca să se menţină la guvernare.

În urmă cu aproape 3 săptămâni, Ansamblul Haromszek din Sfântu Gheorghe, finanţat de către Consiliul judeţean Covasna (deci, din banii contribuabilului român), a prezentat un spectacol jignitor la adresa românilor şi a ceea ce au ei mai sfânt: Biserica Ortodoxă.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Miercurea Ciuc, senatorul Sógor Csaba, primarul Csedö Csaba şi alţii îndemnau cetăţenii de etnie maghiară la xenofobie, extremism şi ură interetnică, în timp ce, la Târgu Mureş, coroana depusă de UDMR avea bandă albă şi scriere de culoare neagră, culori care exprimă doliul.

La Sfântu Gheorghe, şefa Inspectoratului şcolar judeţean emite o dispoziţie de susţinere a examenului de capacitate la Istoria României în limba maghiară, iar în judeţul Covasna liderii UDMR din conducerea administraţiei locale iau permanent măsuri de nerespectare a legalităţii, lezând demnitatea românilor şi aducând, prin terorismul pe care îl propagă, prejudicii climatului de bună convieţuire dintre românii şi maghiarii trăitori în zonă.

La Cluj Napoca, conducerea UDMR-ului refuză să semneze Declaraţia de susţinere a României la Uniunea Europeană, iar la Târgu Mureş, conducătorii UDMR-ului la Reuniunea Consiliului reprezentanţilor şi a Consiliului de coordonare, de sâmbătă, 15 decembrie, au intonat, cu entuziasm, Imnul de stat al Ungariei!

Deoarece cele enumerate reprezintă doar câteva din noianul de atitudini antistatale promovate de UDMR, întreb: Câte concesii este obligat să accepte în continuare Guvernul României?

În contextul în care, Preşedintelui Partidului România Mare, domnului senator Corneliu Vadim Tudor, ca urmare a faptului că i-a reamintit domnului Ion Iliescu că în perioada 1994-1996, în România au fost pregătiţi 108 terorişti palestinieni, i-a fost ridicată imunitatea şi a fost invitat la Parchetul General, solicit, în mod hotărât, indiferent de negocierile care au la bază un protocol PSD-UDMR, privind stabilitatea unui Guvern care a instaurat în casele românilor foamea şi frigul, ca ministrul justiţiei şi Parchetul General să se autosesizeze şi să ceară ridicarea imuntăţii senatorului Sógor Csaba, conform art. 69 din Constituţie, pentru a fi tras la răspundere pentru incitare la ură interetnică, cât şi să constate încălcarea Legii nr. 75/1994 şi a HG nr.1157/2001 referitoare la folosirea însemnelor de stat ale României şi, în conformitate cu art. 26 Cod Penal, să aplice pedepsele cuvenite. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Dan Coriolan Simedru, se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În intervenţia mea de astăzi vreau să mă adresez primului ministru şi să mă refer la un eveniment petrecut în urmă cu puţin timp, şi anume 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

Ca în fiecare an, Alba Iulia, oraşul Marii Uniri, şi-a deschis porţile şi s-a pregătit cum se cuvine pentru a primi pe toţi românii care au venit să sărbătorească Ziua Naţională acolo unde înaintaşii au înfăptuit istoria, împlinind visul de veacuri: Unirea tuturor românilor. Organizatorii au oferit populaţiei, la fel ca în anii precedenţi, atât momente oficiale, festive, cât şi momente de destindere, sărbătoreşti, culminând cu un spectaculos joc de artificii.

Dacă partea culturală şi festivă a fost reuşită, întrunind aprecieri unanime, nu acelaşi lucru pot spune despre partea oficială, de solemnităţi, care a avut o mare scăpare, au fost omise de la comemorare tocmai cele două mari personalităţi ale vremii care au contribuit decisiv la realizarea Marii Uniri: Ion I.C. Brătianu, Primul Ministru al României, şi Iuliu Maniu, Preşedintele Consiliului Dirigent al Ardealului. Statuile celor doi oameni de stat au fost ignorate de mai marii zilei, care au organizat sărbătoarea de la Alba Iulia.

În anii trecuţi, de 1 decembrie, şeful statului, Preşedintele României, Primul Ministru, miniştrii şi alte personalităţi au venit să cintească memoria celor două personalităţi, depunând coroane de flori şi păstrând momente solemne de reculegere. În acest an, momentele comemorative s-au desfăşurat doar la statuia marelui domnitor Mihai Viteazul şi la dezvelirea bustului Craiului munţilor, Avram Iancu (al cărui soclu, în paranteză fie spus, este discutabil din punct de vedere artistic), personalităţi istorice incontestabile, dar a căror acţiune este legată de alte momente ale istoriei naţionale: Unirea de la 1600 şi Revoluţia de la 1848, nicidecum de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Iată, domnule prim-ministru, cât de politicos şi plin de respect faţă de cei doi făuritori ai României Mari este reprezentantul Guvernului, prefectul de Alba Ioan Rus, când răspunde la reproşurile privind omisiunea făcută: "Am fost acuzaţi că nu am depus coroane la statuile lui Maniu şi Brătianu, dar trebui să se înţeleagă că prefectura nu putea fi prezentă peste tot".

Domnule prim-ministru Adrian Năstase,

A respecta istoria naţionlă şi pe făuritorii ei nu e un gest de complezenţă, ci o obligaţie, mai ales atunci când eşti în frunte. A nu înţelege că nu oamenii sunt deasupra vremurilor, ci vremurile deasupra oamenilor este un mod infantil de a vedea prezentul şi trecutul, pe care, din păcate, prefectul de Alba, reprezentantul dumneavoastră, nu îl poate depăşi, rămânând cantonat în zona luptei de clasă împotriva elementelor decadente ale burgheziei.

Pentru a ne lua orice speranţă că a fost o simplă rătăcire şi omisiune, prefectul continuă, demonstrând cât de jalnic percepe istoria, dispus fiind să o sacrifice pentru un meschin interes politic, de minimizare a unor personalităţi: "I-am lăsat, cum era firesc, atât pe cei din PNL, cât şi pe cei din PNŢCD, să-şi omagieze iluştrii lor înaintaşi şi, mai mult, noi am îndrumat asociaţiile şi fundaţiile să depună coroane peste tot, fără nici o discriminare. Nu negăm meritele lui Brătianu şi Maniu, dar nu trebuie trataţi ca singurii eroi ai Marii Uniri".

Nu, domnule prefect, nu ca singurii eroi, dar ca pe cei mai importanţi, da! Poate că sunteţi ignorant, dar să fii ignorant şi indiferent faţă de ceea ce s-a petrecut înaintea ta, în istoria naţională, înseamnă să fii nedemn de ea! Posteritatea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine, adică, în primul rând, respectul faţă de valori!

Domnule prim-ministru, poate vă întrebaţi ce amestec aveţi dumneavoastră în aceste evenimente şi de ce vă alătur acţiunilor prefectului de Alba. Sunt trei motive pentru care mă adresez, în primul rând, dumneavoastră:

1. Nu este pentru prima dată când prefectul Ioan Rus încearcă să demonteze personalitatea istorică a marelui om de stat Iuliu Maniu şi personal v-am atras atenţia, când a schimbat denumirea sălii principale a prefecturii din "Iuliu Maniu" în "Mihai Viteazul".

2. Ar fi trebuit să mă adresez ministrului care coordonează activitatea prefecţilor, domnului Octav Cozmâncă, dar ar fi fost inutil, pentru că dânsul a supervizat, prin prezenţă, aceste nefericite acţiuni.

3. Pentru a nu lăsa nici o urmă de îndoială că acest mod de comportament a fost vizat de dumneavoastră, prefectul a prezentat public felicitările pe care i le-aţi adresat pentru "buna organizare" a Zilei Naţionale.

Cu speranţa că, atunci când l-aţi felicitat pe prefect, nu ştiaţi de aceste omisiuni intenţionate, aştept ca pe viitor, atât Guvernul, cât şi partidul condus de dumneavoastră să respecte şi să preţuiască cum se cuvine pe făuritorii României Mari, cu atât mai mult cu cât, prin ultima fuziune, aţi devenit şi domniile voastre urmaşii unui partid istoric, participant la momentul istoric de la 1 Decembrie 1918. Numai prin trecut putem înţelege şi stăpâni viitorul! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Damian Brudaşca, se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Aduc la cunoştinţa opiniei publice că "fraţii şi partenerii de guvernare ai PSD", respectiv, UDMR, a organizat sâmbătă, 15 decembrie a.c., la Târgu Mureş, o întâlnire a Consiliului reprezentanţilor acestei uniunii culturale, unde, între altele, s-au analizat modul de îndeplinire a programului de acţiuni antiromâneşti, stadiul uneltirilor vizând autonomia judeţelor Harghita şi Covasna, modalităţile de falsificare a recensământului populaţiei din luna martie 2002, atribuirea de denumiri din perioada horthystă pentru circa o mie de localităţi din România, planul de măsuri pentru introducerea legitimaţiilor de ungur pe teritoriul României, începând cu data de 1 ianuarie 2002, în colaborare şi la comanda Guvernului de la Budapesta. Sfidând Hotărârea Guvernului României nr.1157/5 decembrie 2001, adoptată în prezenţa Premierului Adrian Năstase, liderii UDMR, aliaţi la guvernare ai PSD, au intonat Imnul Ungariei, săvârşind astfel contravenţia prevăzută de art. 16 din Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001, precum şi încălcarea prevederilor Codului, art.236, săvârşind ofensă adusă unor însemne oficiale ale statului român.

Această contravenţie se sancţionează, conform art. 24 lit. j) din hotărârea de Guvern menţionată, cu amendă de la 25 la 50 de milioane de lei de persoană, iar, potrivit art. 236 Cod Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Pentru a demonstra tuturor românilor că Guvernul UDMR-PSD nu şi-a pierdut autoritatea şi în judeţul Mureş, după ce a făcut acest lucru în judeţele Harghita şi Covasna, solicit primului ministru Adrian Năstase să dispună ministrului administraţiei publice şi prefectului judeţului Mureş să aplice fiecăruia dintre participanţii la reuniunea UDMR de la Târgu Mureş amenda maximă, de 50 de milioane de lei, întrucât nu se află la prima contravenţie de acest gen.

De asemenea, solicit Procurorului General al României, domnul conferenţiar universitar doctor Joiţa Tănase, să continue cercetările în vederea identificării celor care s-au făcut vinovaţi de ofensă adusă unor însemne oficiale ale României şi să aplice pedepsele prevăzte de art. 326 Cod Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

De asemenea, solicit primului ministru să dea publicităţii, cel puţin pentru istorie, lista celor care au participat la această ruşinoasă reuniune de la Târgu Mureş. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop, se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această intervenţie de tip politic în cadrul Camerei Deputaţilor este determinată de tratarea mai mult decât superfluă, de unii din colegii noştri, a subiectului recentei moţiuni a unei părţi a opoziţiei, cu privire la criza cercetării. Moţiunea ajunsă în plen avea girul Preşedintelui Camerei, în sensul că ea exprima o poziţie: "într-o anumită problemă de politică internă" şi trebuie să recunoaştem că în acest domeniu al cercetării există o problemă gravă.

Din păcate, moţiunea a fost privită de putere aproape exclusiv ca o simplă incriminare şi acest lucru a dus la tratarea aspectelor grave ale domeniului cercetării în derizoriu, îndepărtându-ne, din păcate, ca parlamentari responsabili, de o parte din cetăţeni şi, mai ales, de interesele majore ale ţării. Nu cred că cercetătorii români se simt astăzi mai confortabil, citind stenograma dezbaterii din ziua de 4 decembrie a.c., după cum nu-i încălzeşte cu nimic soarta moţiunii. Gustul amar al lipsei de consideraţie şi preocupare serioasă faţă de o elită în care tot contribuabilul român a investit, recunoscându-i valoarea şi necesitatea, nu poate fi îndulcit cu simple promisiuni.

Între timp, însă, această elită ne părăseşte, în dublu sens: fie emigrează fie i s-a stins pasiunea, în lipsa unor motivaţii certe, prima din ele fiind respectul pe care îl merită.

Nimeni nu critică în mod absolut şi chiar fără argumente anumite rezultate, chiar bune, ale actualului Guvern. Se pare că, faţă de realităţi şi unele manifestări publice ale cercetătorilor noştri, rezultatele nu sunt suficiente şi nu sunt mulţumitoare. Semnalul de alarmă tras prin moţiune vroia să ne atenţioneze asupra faptului că situaţia din domeniul cercetării româneşti atinge tocmai condiţia umană a celor care, în decursul timpului, au dus faima României în toate zările acestei lumi.

Guvernul se preocupă azi de imaginea României şi de promovarea exporturilor, uitând că, dând o atenţie normală cercetării ştiinţifice, atenţie echivalentă cu mai mult respect, tocmai faţă de cercetători, poate mobiliza un mare potenţial la îndemână. Nestimulând cercetătorul şi cercetarea, ne punem întrebarea: Cum doreşte Primul Ministru al României, domnul Adrian Năstase, să dea curs iniţiativei sale, cu profund înţeles liberal: "Fabricat în România"? "Fabricat în România" nu este altceva decât o altă versiune a crezului: "Prin noi înşine!" şi, tocmai de aceea, o astfel de iniţiativă trebuie sprijinită.

Oare, putem să-i determinăm pe consumatori, fie conaţionali, fie străini, să prefere un produs românesc necompetitiv, lipsit de acel ingredient al cercetării şi dezvoltării româneşti, care să acţioneze asupra utilităţii, calităţii şi costurilor? Oare, crede cineva că, lansând invitaţia de a multiplica oferta românească, primul ministru a avut în intenţie să se producă tot ceea ce se producea acum 10-20 de ani?

Ca liberal, înclin să cred că nu! Şi, în acest caz, modul în care a fost tratată moţiunea cercetării de colegii noştri din PSD mă tem că subminează tocmai ceea ce are esenţial iniţiativa premierului: "Fabricat în România", respectiv, competitivitatea şi atractivitatea, care trebuie să caracterizeze produsele româneşti, fie că sunt vândute în ţară, fie în străinătate.

În această raţiune, voi solicita ca 50% din încasările la Fondul România să fie date cercetării româneşti, întrucât imaginea ţării va fi mai consistent refăcută de o ofertă concretă de produse şi servicii, "Fabricat în România", decât de promisiunile unor politicieni, de multe ori, fără acoperire. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Mihai Baciu, se pregăteşte domnul Anghel Stanciu.

Domnul Mihai Baciu:

Cred că i-am luat pâinea de la gură lui Anghel Stanciu, că se pare că avem aceeaşi temă, dar sunt convins că va nuanţa cum se cuvine chestiunea.

Onoraţi colegi,

Deşi împlinirea unui an de la preluarea puterii de către PSD ar impune un bilanţ, nu intenţionez ca în declaraţia mea să fac un rechizitoriu, fie el şi sumar, al politicii generale a Guvernului. Vreau numai să trag un semnal de alarmă asupra unei situaţii extrem de grave, care decurge din politica economică şi socială generală a actualului Guvern. Este vorba despre problema căldurii şi a apei calde menajere în unul din marile oraşe ale României, care este Iaşiul.

Mai întâi, câteva cifre. Iaşiul are o populaţie stabilă de 345.795 de locuitori, după recensământul mai vechi – acum cred că sunt ceva mai mulţi, la care se adaugă un mare număr de studenţi, veniţi din toate colţurile ţării, precum şi numeroşi cetăţeni români, chiar şi străini, fără domiciliu stabil, dar care locuiesc în Iaşi, ceea ce ridică populaţia permanentă a oraşului la aproximativ o jumătate de milion. Anul acesta, întrucât iarna a venit şi mai devreme ca în alţi ani, problema furnizării căldurii şi a apei calde pentru locuinţe în sistem centralizat a devenit mai gravă ca niciodată.

Fără îndoială că o parte a răspunderii pentru această situaţie dramatică o putem găsi la nivel local. Pe de o parte, există anumite disfuncţii în gestionarea domeniului de către companiile furnizoare, aşa-numitele CET şi RADET. După cum la fel de adevărat este că reţeaua de distribuţie este învechită, depăşită moral şi fizic. Pe de altă parte, există şi un mare număr de rău-platnici, dar mulţi dintre aceştia, pur şi simplu, nu au cu ce plăti.

Cauza principală, însă, a dramei celor care îngheaţă în case şi nu au un strop de apă caldă se află în politica economică generală a Guvernului, precum şi în politica particulară, a aceluiaşi Guvern, care priveşte domeniul în chestiune. La nivelul lunii noiembrie a anului în curs, cheltuielile .pentru încălzirea unei locuinţe în Iaşi au înregistrat următoarele valori: pentru o camer㠖 459.940 de lei; pentru două camere – 919.880 de lei; pentru trei camere – 1.379.820 de lei; iar pentru patru camere – 1.839.760 de lei.

La Iaşi, preţul gigacaloriei este de 754.000, fără t.v.a., foarte mare, în raport cu venitul mediu al locuitorilor oraşului. Este greu de înţeles de ce acest preţ a fost umflat atât de mult, în condiţiile în care preţul petrolului brut pe piaţa mondială a scăzut sensibil.

În acest an, necesarul de bani pentru RADET, pentru RADET Iaşi, evident, este de 130 de miliarde, din care nu sunt acoperiţi decât 50 de miliarde de lei. Bugetul local, asupra căruia Guvernul actual a aruncat o mulţime de sarcini, fără a-i asigura şi mijloacele necesare, nu poate asigura sub formă de ajutoare băneşti pentru căldură decât 40% din valoarea facturii RADET. Numai 10% din blocurile de locuinţe ale Iaşiului sunt dotate cu contoare pentru energia termică, deşi în regulamentul de furnizare a energiei termice din 1994 se spune clare că: "Achiziţionarea şi montarea aparatelor de măsură pentru populaţie cade în sarcina distribuitorului". Dar acest distribuitor se află între Scylla şi Caribda, între datoriile mari ale unei populaţii, care nu are de unde să plătească, şi insuficienta subvenţie de la Guvern, care, deseori, este amânată de la o lună la alta.

Aşa se face că, în Iaşi, în ultimul an, au fost debranşate de la reţeaua de distribuţie a căldurii şi apei calde peste 4.000 de apartamente. În consecinţă, ne întoarcem la vremea lui Ceauşescu, mulţi oameni improvizând instalaţii de încălzire a casei la aragazul din bucătărie, cu riscul unor explozii distrugătoare, sau instalând sobe cu lemne şi coşuri de evacuare, care afumă blocurile, şi aşa, nevăruite de zeci de ani.

Instalarea de centrale termice de apartament, care este, între anumite limite, o soluţie, este accesibilă însă numai unui număr mic de familii, atât prin costul lor prohibitiv, cât şi prin costurile adiţionale şi birocraţia impusă de administraţia centrală şi locală.

Astfel, situaţia unui mare număr de familii din Iaşi este dramatică, din acest punct de vedere, iar uneori asistăm la adevărate tragedii, în care oamenii, îndeosebi din cartierele muncitoreşti, mor, pur şi simplu, de frig, în casele lor!

Cine e de vină? Fără îndoială că se pot da fel de fel de răspunsuri la această întrebare, fie tehnice, fie politice, fie de altă natură. Nu voi intra în amănunte, mai ales că presa ieşeană este plină de comentarii şi analize pe această temă, unele deosebit de pertinente (a se vedea, de exemplu, ziarele "Monitorul", "Ziua", "Evenimentul", "24 de ore", "Obiectiv" şi celelalte).

Îmi permit, deci, să formulez doar următorul raţionament: dacă într-o ţară ca România, mii şi mii de oameni îngheaţă de frig în case şi nu au un strop de apă caldă, oare, Guvernul nu trebuie să-şi regândească fundamental politica? Oare, cetăţenii noştri, care dârdâie de frig în case, nu au dreptul să se îndoiască de capacitatea celor care îl guvernează de a realiza obiectivele pe care ei înşişi le-au propus ţării în programul de guvernare? Eu ştiu că mulţi ieşeni gândesc deja în felul acesta, deşi încă mai speră ca Guvernul PSD să-şi facă datoria, pentru felul în care a fost împuternicit în 2000.

Ce vreau să mai adaug, în final? O nedumerire şi, să zic aşa, un fel de întrebare. Tot se publică fel de fel de sondaje de opinie, în care actualul partid de guvenământ apare la niveluri foarte înalte: 50-55%... Încât e de mirare: dacă oamenii mor de frig în case, dacă oamenii trăiesc în situaţii atât de grele, aproape insuportabile, e de mirare cum, totuşi, partidul de guvernământ, în sondaje, se bucură de asemenea apreciere?

Aici, ceva scârţâie! Oare, oamenii mai aşteaptă, în ultimă instanţă, ceva de la acest Guvern? Ori, pur şi simplu, sondajele acestea trebuie puse sub semnul întrebării? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Constat că nu i-aţi luat pâinea numai domnului Stanciu, aţi vrut să mi-o luaţi şi mie, ca sociolog... Dar, oricum, o să-mi spun şi eu punctul de vedere vizavi de această temă interesantă.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Anghel Stanciu şi, cu voia dumneavoastră, se pregăteşte domnul Ciontu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, vă rog să îmi permiteţi să fac două consideraţii. O primă consideraţie se referă la cuvântul distinsului meu coleg, domnul deputat Baban, care afirma că din cauza profesorilor şi a altor categorii nu se întruneşte cvorumul. Vă anunţ că, în momentul de faţă, în sală, sunt 4 profesori universitari, din 10 participanţi. Deci, iată, 40% suntem prezenţi, fără să reprezentăm acest număr la nivelul camerei.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Şi 3 avocaţi!

Domnul Anghel Stanciu:

Şi, respectiv, 3 avocaţi.

A doua chestiune se referă la distinsul meu coleg Baciu. Dânsul, într-adevăr, mi-a luat pâinea, dar eu am venit astăzi cu cozonac. Este o scrisoare deschisă adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase şi, spre ştiinţă, domnului Dan Ioan Popescu, ministrul Industriilor şi Resurselor.

Excelenţă,

În Moldova celui de-al doilea an al mileniului al III-lea se moare de foame şi de frig. Cei care nu mor îşi trăiesc viaţa de pe o zi pe alta, cu speranţa că numai Bunul Dumnezeu le va întinde o mână de ajutor pentru a mai apuca ziua de mâine.

Spitalele au devenit neîncăpătoare, iar cazurile sociale devin tot mai numeroase. Sunt tot mai mulţi bolnavi de scabie şi păduchi, atât copii, cât şi adulţi, boli eradicate într-o perioadă anterioară. Aceste efecte sunt rezultatul nemijlocit al sărăciei galopante care cuprinde ţara, sărăcie care implică şi neasigurarea condiţiilor minime de igienă în epoca existenţei celei mai sofisticate industrii de cosmetice.

În acest context, vă aduc la cunoştinţă că numai în municipiul Iaşi, de circa două săptămâni, 145 de blocuri au rămas fără căldură, apă rece şi apă caldă. Acestea au fost pur şi simplu debranşate în întregime, indiferent dacă s-au plătit sau nu s-au plătit cheltuielile de întreţinere. Situaţia este cu atât mai absurdă, deoarece S.C. TERMOELECTRICA S.A., în acest an, a fost scutită, pe banii contribuabilului, se pare, de plata unor restanţe de circa 12.000 de miliarde de lei pentru a asigura încălzirea locuinţelor. În schimb, apartamentele sunt îngheţate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63 din 1998 stipulează în art.8¹ obligaţia producătorului de a asigura livrările de energie electrică şi termică consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare, iar art.28 precizează că furnizorul răspunde pentru toate daunele provocate consumatorului dacă nu furnizează energia în condiţiile stabilite în contract. Or, până acum, nimeni nu a primit daune pentru frigul îndurat din cauza lipsei energiei termice. După cum, de asemenea, nimeni nu a fost făcut responsabil pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1168/2001 care stabileşte drepturile veteranilor, văduvelor şi invalizilor de război de a avea şi ei căldură în locuinţele lor.

Deşi toată lumea cunoaşte că municipiul Iaşi se află într-o situaţie deplorabilă în ceea ce priveşte starea de funcţionare a termocentralelor şi a sistemului de transport a agentului termic, Guvernului, care are la Iaşi o puternică organizaţie PSD – patru senatori din cinci şi şapte deputaţi din doisprezece, nu i s-a adus, poate, la cunoştinţă de reprezentanţii săi că şi acest oraş încărcat de glorie spirituală dar neglijat de toţi guvernanţii este apăsat de povara amară a sărăciei şi are şi el nevoie de fonduri, din cele circa 100 de miliarde de lei alocate zonei Moldovei prin Hotărârea de Guvern din 21 noiembrie 2001.

Iaşiul nu se află pe lista Guvernului cu judeţele care ar trebui ajutate. Nu înţelegem această discriminare, deoarece şi locuitorii judeţului Iaşi rabdă frigul aidoma locuitorilor celorlalte judeţe din Moldova.

De aceea, domnule prim-ministru, vă adresăm această scrisoare, în speranţa că veţi interveni de îndată cu energia care vă caracterizează şi veţi dispune alocarea unor sume corespunzătoare din fondul special aflat la dispoziţia Guvernului pentru a fi rebranşate imediat cele peste 145 de blocuri şi, totodată, să dispuneţi destituirea celor vinovaţi.

Este cazul ca, simultan cu aceasta, să analizaţi şi să găsiţi soluţii social-democrate pentru a rezolva fondul problemei, aşa după cum aţi promis în campania electorală din 2000. Atunci cereaţi să nu se debranşeze calorifere; acum debranşaţi blocuri. Nu mai înţelegem nimic!

Cu toate acestea, vă asigurăm de respectul şi stima noastră deosebită.

Domnule preşedinte,

Vă rog să îmi mai permiteţi zece secunde, spre a-mi exprima o nedumerire şi totodată o bucurie. La intrarea de la parter, am avut plăcerea să constat că a apărut, probabil prin decizia Biroului Permanent pe care o salutăm, o galerie de sculptură sau de sculptori. Nu ştim ce este, pentru că, uitându-mă spre cineva care, după umilele mele cunoştinţe, părea Tudor Vladimirescu, am constatat că este Gheorghe Anghel care, prin 1966, cu regret, ne-a părăsit. Uitându-mă la cineva care semăna cu Mihai Viteazul, am constatat că este altcineva şi mai apăreau şi foştii domnitori. Poate este nevoie să constituim o comisie parlamentară care să se deplaseze vreo doi ani prin parlamentele lumii ca să vadă cam ce se pune sub sau pe soclul unor astfel de busturi, pentru că noi nu suntem muzeografi, dar cred că avem serviciile adecvate care ar putea să reglementeze clar această situaţie. Ar fi păcat ca o idee nobilă să fie oarecum întinată de un act birocratic. Sunt voievozi ai ţării, sunt domnitori, şi este normal ca pe soclu să apară numele acestora, chiar dacă sunt foarte cunoscuţi, şi dedesubt să apară sculptorul care, prin harul lui, le-a dat din nou viaţă.

Vă mulţumim pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, domnule profesor, şi vă asigur că această problemă o voi ridica mâine, în cadrul şedinţei de Birou.

Stimaţi colegi,

Lumea modernă este şi trebuie să fie una a opiniei publice. Dat fiind faptul că trăim într-o democraţie reprezentativă, această putere a opiniei publice se cere protejată şi merită un tratament special, pentru că acţiunile şi comportamentul clasei politice ar trebui ghidate de agenda publicului, de opiniile sale, singurele în măsură să ne arate, în lipsa unor referendumuri constante, starea de spirit şi aspiraţiile electoratului suveran.

Instrumentele menite să facă ascultată vocea poporului sunt institutele de sondare a opiniei publice. În democraţiile consolidate, ele au un rol comparabil cu cel al clasei politice şi îşi aduc contribuţia la viabilitatea sistemului democratic. Cu totul altul este, din nefericire, cazul României şi, în acest punct, ţara noastră pare să se asemene cu autoritarismele sud-americane.

În România, institutele de sondare a opiniei publice supravieţuiesc cu mari eforturi, iar aceste eforturi sunt sinonime cu compromisul. Atunci când un partid comandă un sondaj plătindu-l cu generozitate, şi sociologii trebuie să-şi arate generozitatea prin procente în dreptul partidului respectiv; altfel, pierd un client vital.

Ceea ce vreau să subliniez este următoarea idee: şi sondarea opiniei publice reprezintă o piaţă şi o afacere. În Occident, această piaţă este consolidată, iar institutele sunt plătite pentru a spune adevărul. În România, ne aflăm încă, şi în acest domeniu, în faza capitalismului sălbatic, atunci când subzistenţa este mai importantă decât deontologia. Din păcate, această situaţie are efecte pe care sociologii par a le ignora, pentru că, nemaiputând avea încredere în institutele de sondare a opiniei publice, noi pierdem în totalitate contactul cu oamenii. Nimeni nu mai ştie ce vor cu adevărat aceştia.

Politicienii sunt separaţi de electorat, iar principiul democratic este încălcat, căci opinia publică nu mai poate avea cu adevărat ultimul cuvânt.

După cum ştiţi, proba cea mai concludentă a faptului că România duce lipsă de sociologi a fost adusă de ultimele algeri, când scorurile anunţate de prezumaţii specialişti s-au plasat total în afara realităţii, mass-media anunţându-şi chiar intenţia de a da în judecată institutele sociologice pentru lipsă de profesionalism. Din păcate, nimic nu s-a schimbat după acea usturătoare lecţie. Suntem în continuare, din pricina unor imperative de imagine ale guvernanţilor, separaţi de opinia publică. Ultima probă în acest sens este barometrul de opinie, la un an de guvernare, realizat de o instituţie pe care mă voi abţine să o nominalizez. Vorbesc acum nu ca politician, ci ca sociolog. Caut, aşadar, obiectivitatea, nu reacţia subiectivă.

Ei bine, în ciuda acestor rezerve, nu pot să nu remarc că rar am mai văzut o asemenea denaturare lipsită de orice precauţie şi de orice responsabilitate. Sociologii noştri nu se limitează doar la a construi o ficţiune; construiesc, pe deasupra, o ficţiune proastă.

A trecut un an de guvernare. A trecut deci acea perioadă legică pe care electoratul o acordă guvernanţilor. De acum, conducătorii sunt privaţi de încrederea oamenilor. Acest lucru se întâmplă chiar şi puţinelor guverne bune. Un singur lucru ar putea opri această prăbuşire: rezultate nu doar bune, ci extrem de bune şi de palpabile. Or ele, în expresia conului Iancu, sunt prezente, dar lipsesc cu desăvârşire.

Ei bine, conform barometrului în discuţie, partidul de guvernământ nu numai că nu a pierdut din electorat, ci, surpriză, creşte cu frenezie, depăşind 60 de procente şi îndreptându-se cu vigoare către unanimitate. În schimb, principalul partid de opoziţie, Partidul România Mare este consemnat în cădere, de parcă el ar fi la guvernare.

Acest tip de sondaj este simptomatic pentru modul în care este tratată sociologia în România. Guvernanţii vor să fie mereu în frunte, neînţelegând faptul că erodarea este implacabilă, iar sociologii vor să subziste, uitând că practică o ştiinţă utilă binelui public.

În acest barometru se merge chiar mai departe cu fanteziile premeditate, fiind adresate întrebări de tipul "Ce partide credeţi că ar trebui interzise?", întrebări profund străine spiritului democratic.

Să nu uităm că institutele de sondare a opiniei publice sunt cele care, prin tipul de întrebări pe care le adresează, creează agenda publică. Ceea ce nu întreabă sociologii nu există ca problemă. Şi pentru care motiv oamenii sunt întrebaţi din senin dacă vor să interzică partide? De unde este extrasă această prioritate anticonstituţională?!

Orice sociolog ştie că de modul în care este formulată o întrebare, de locul în care este aşezată ea, depinde într-o măsură răspunsul celui chestionat, iar întrebarea privind desfiinţarea partidelor este în mod evident una care dirijează răspunsul.

La fel de bine se poate întreba "În care din următoarele cazuri sunteţi de acord cu încălcarea Constituţiei?" În acest fel, neseparând întrebarea de principiu, de cea punctuală, aproape toată lumea va fi de acord cu încălcarea legii fundamentale.

Nu doresc să amintesc aici faptul că Partidul România Mare se află în posesia cu totul altor date, conform cărora popularitatea partidului de guvernământ este cu 30 de procente mai mică, iar cea a principalului partid de opoziţie se menţine constantă.

Intenţia mea este cu totul alta – una de ordin general.

Aşa cum spuneam la început, dat fiind modul în care institutele sociologice îşi fac datoria, riscăm să pierdem contactul cu ţara reală, dacă nu cumva l-am pierdut de mult. De aceea, propun înfiinţarea unui centru de sondare a opiniei publice pe lângă Parlamentul României, un serviciu public care să asculte opinia publică şi să deservească interesul public. În acest fel, reprezentanţii poporului vor putea cunoaşte constant opiniile reale ale electoratului.

Bugetul unei astfel de instituţii ar fi infim, dat fiind faptul că nu se urmăreşte profitul, ci adevărul. Fiecare partid ar avea reprezentantul său de specialitate, ceea ce ar garanta obiectivitatea datelor. Numai în acest fel vom putea fi cu adevărat o ţară în care rolul opiniei publice contează, iar aceasta poate deveni un ghid real pentru cei care guvernează.

Aveţi, domnilor guvernanţi, curajul de a accepta această propunere? Doriţi să aflaţi ceea ce cred cu adevărat oamenii?

Vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule Raj Tunaru.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Se apropie, după cum bine ştiţi cu toţii, marea privatizare a turismului românesc, mai bine-zis a celor 27 de societăţi comerciale ce s-au înfiinţat prin divizarea S.C. NEPTUN-OLIMP S.A. şi a altor şapte societăţi comerciale divizate din S.C. MAMAIA S.A.

Ca om de turism, menţionez că sunt preşedintele unui holding format din cinci societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate turismul.

Salut această iniţiativă a Guvernului Năstase, alături de celelalte acţiuni de succes de până acum, ultima fiind proiectul "Dracula Parc" de la Sighişoara, şi am de făcut o propunere constructivă în acest sens.

Propun ca, în criteriile de acordare a punctajului la licitaţiile prin negociere directă ce vor avea loc în cele două staţiuni, un criteriu principal să-l constituie experienţa şi cartea de vizită, adică ce a făcut până în prezent pentru turismul românesc societatea comercială care participă la licitaţie.

Motivez propunerea mea prin faptul că industria turismului, alături de agricultură şi servicii, sunt ramuri care au şanse reale de redresare a economiei, a creşterii substanţiale a p.i.b.-ului şi, nu în ultimul rând, a ridicării nivelului de trai al populaţiei. De aceea, este foarte important ca ele să ajungă pe mâna unor profesionişti care între timp să le integreze în turismul european şi mondial, astfel încât turismul românesc să revină acolo unde îi este locul, cel puţin la nivelul anilor ‘70-’80.

În speranţa că propunerea mea va fi luată în considerare, aducând o speranţă celor care şi-au dedicat viaţa turismului, vă mulţumesc în numele lor.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Mai erau doi colegi înscrişi, dar nu au venit. Am depăşit deja ora pentru declaraţii politice. Vă mulţumesc pentru participare.