Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.77/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2002
| 1. | Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 9,30. Lucrările au fost conduse de domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari. |
|
Stimaţi colegi, declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul de 344 de deputaţi, participă la lucrări un număr de 263. Participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 81 de parlamentari. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint întâi informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2001 privind unele măsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, adoptat de Senat în şedinţa din 25 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2002 privind modificarea şi completarea articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr.11/2000 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari SUA, semnat la Bucureşti, la 13 octombrie 1999, adoptat de Senat în şedinţa din 25 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.83/1998 privind procedura falimentului băncilor, adoptat de Senat în şedinţa din 29 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2002 pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea sub auspiciile Protocolului de la Kyoto, articolul 6, prin proiecte cu aplicare comună între România şi Olanda, semnat la Haga, la 23 noiembrie 1999, adoptat de Senat în şedinţa din 29 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2002 pentru modificarea termenului de depunere a declaraţiilor de venit pe anul 2001, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, iniţiată de domnul deputat Szekely Ervin-Zoltan. Cu aceeastă propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Termenul de depunere a raportului: 25 iunie 2002. 7. Propunerea legislativă privind recunoaşterea concubinajului ca formă de convieţuire, iniţiată de domnul deputat Nicolae Păun. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru aviz: Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru sănătate şi familie. Termenul de depunere a raportului: 25 iunie 2002. 8. Propunerea legislativă privind formarea profesională şi pregătirea continuă a medicilor şi farmaciştilor, iniţiată de un număr de patru parlamentari. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun: Comisia pentru sănătate şi familie şi pentru avize, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 25 iunie 2002. 9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.123/2001 privind regimul străinilor în România, iniţiată de domnul deputat Sali Negiat. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termenul de depunere a raportului: 25 iunie 2002. 10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 privind cetăţenia română, iniţiată de domnul deputat Sali Negiat. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, urmând a elabora un raport comun: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru aviz, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termenul de depunere a raportului: 25 iunie 2002. 11. Proiectul de Lege privind stabilirea dobânzii de referinţă de către Banca Naţională a României, adoptat de Senat în şedinţa din 25 aprilie 2002. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 12. Proiectul de Lege privind protecţia martorilor, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Termenul de depunere a raportului: 16 mai 2002. În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. |

