Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de comnii Constantin Niţă şi Ladislau Borbely, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Mogoş să-şi prezinte declaraţia politică.

Se pregăteşte, normal, domnul Damian Brudaşca.

Domnul Ion Mogoş:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă, intervenţia mea de astăzi la tribuna Camerei vizează aspecte legate de vizita pe care a întreprins-o săptămâna trecută, în România, o delegaţie a Senatului Statelor Unite Mexicane.

Aşadar, vreau să reamintesc că, în perioada 18 - 22 mai, a avut loc vizita în România a delegaţiei Senatului Statelor Unite Mexicane, compusă din 4 membri: preşedintele Comisiei pentru energie, preşedintele Comisiei pentru minorităţi şi drepturile omului, preşedintele Comisiei pentru relaţii cu organisme neguvernamentale internaţionale şi preşedintele Comisiei pentru relaţii externe cu Europa şi Africa.

În timpul acestei vizite, delegaţia mexicană a subliniat necesitatea promovării de relaţii bilaterale româno-mexicane, concrete. Ca fundament al acestei necesităţi s-au indicat preocupările similare în cele două ţări la nivel cultural, educaţional, economic al activităţii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi, în primul rând, al interesului pentru accesul pe piaţa Uniunii Europene.

Până la această dată, majoritatea actelor de politică externă în cadrul colaborării româno-mexicane au avut un efect declarativ. Deşi au fost semnate patru acorduri de cooperare în domeniul bancar, fiscal, sanitar-veterinar şi educaţional, colaborarea bilaterală nu este aprofundată. Cu titlul de exemplu, schimburile comerciale între cele două ţări sunt mult sub aşteptările posibilităţilor economice.

Conform studiilor făcute, aceasta se datorează, în primul rând, faptului că firmele româneşti nu se pot alinia concurenţei de pe piaţa mexicană, multe cereri de export rămânând neconcretizate. De asemenea, la nivel guvernamental, se ignoră necesitatea unui plan de încurajare a investiţiilor mexicane în România. Participarea Concernului mexican CMEX la licitaţia pentru privatizarea ROMCIM a determinat o reacţie nefavorabilă a investitorilor mexicani, care au privit cu suspiciune transparenţa activităţii de privatizare în România.

În acelaşi timp, se impune ca, în cadrul cooperării economice şi comerciale, statul mexican să acorde produselor româneşti exportate clauza naţiunii celei mai favorizate prin punerea în practică a unei politici de condiţii egale faţă de produsele partenerilor NAFTA.

În acest context, negocierea unui acord româno-mexican de liber comerţ reprezintă o exigenţă actuală. Avantajele pentru România ale unei colaborări româno-mexicane mai strânse sunt multiple. Mexicul este prima putere comercială din America Latină, un stat cu o economie dezvoltată şi cu interese comerciale pronunţat nord-americane şi europene. Mexicul oferă o piaţă numeroasă şi cu cerinţe diversificate de export pentru companiile româneşti. Aşa cum Mexicul vede în România posibilitatea de a facilita accesul produselor mexicane pe piaţa europeană, şi o deschidere către piaţa est-europeană, tot aşa România trebuie să întrevadă în Mexic posibilitatea deschiderii către piaţa nord-americană.

Prin urmare, se impune continuitatea actelor de politică externă în vederea semnării unui tratat de liber schimb, concretizarea relaţiilor mexicane în planul educaţional şi stabilirea de contacte constante între diferitele structuri statale.

Îmi exprim speranţa că activitatea Grupului parlamentar de prietenie româno-mexicană va declanşa reacţii satisfăcătoare în acest sens.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul Emil Rădulescu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă, interpelarea de astăzi, declaraţia politică, este intitulată "Clujeni, vi se pregăteşte ceva!".

Nu o dată constat că la Consiliul judeţean Cluj se acţionează, în primul rând şi exclusiv, pentru satisfacerea intereselor clientelei politice, pentru repartizarea fondurilor, nu după criterii obiective sau în raport cu priorităţi ale dezvoltării economico-sociale ale judeţului, ci pentru ca fondurile să se scurgă în buzunarele unor firme ale apropiaţilor partidului de guvernământ.

Rămân celebre şi, evident, nesancţionate încă, de actuala Putere, cazul risipirii fără absolut nici o finalitate concretă a peste 50 miliarde lei în septembrie 2001, pentru nicicând finalizata excursie a cancelarului Schröder pe meleagurile clujene, şi cazul alocării a peste 100 milioane lei, la iniţiativa vicepreşedintelui Liviu Medrea, pentru construirea unui stadion de fotbal în satul Popeşti, comuna Baciu, de care beneficiază în prezent doar gâştele şi vitele de pe islaz, căci populaţiei îmbătrânite de aici nu prea pare să-i ardă de fotbal.

Am semnalat, de asemenea, şi achiziţionarea în condiţii nu tocmai ortodoxe, fără licitaţie, a unor utilaje pentru care, cu certitudine, au rezultate avantaje substanţiale pentru factorii decidenţi.

Constatând probabil că toate semnalele Opoziţiei au rămas fără efect, iar hoţiile, abuzurile şi ilegalităţile comise n-au fost sancţionate, conducerea Consiliului judeţean Cluj îşi continuă nestingherit activităţile contrare intereselor locuitorilor judeţului.

Cea mai recentă întâmplare în acest sens, s-a petrecut în şedinţa din 24 mai a.c. Din sinteza lucrărilor şedinţei, aflăm că la pct. 11 s-a discutat un proiect de hotărâre cu privire la măsurile necesare creditării şi achiziţionării de către RAJAC - Cluj a utilajelor necesare realizării rampelor ecologice zonale, deci Gherla şi Turda - Câmpia Turzii.

La prima vedere, iniţiativa este mai mult decât lăudabilă, dat fiind faptul că rampele ecologice reprezintă o necesitate în toate zonele judeţului Cluj. Ce este însă surprinzător, este faptul că în pofida specificului său de activitate, sarcina creditării şi achiziţionării unor astfel de utilaje a fost atribuită Regiei Autonome judeţene de Apă - Canal Cluj.

După cum reiese din însăşi titulatura regiei, ea are atribuţii exclusiv în domeniul aprovizionării cu apă şi al canalizării, nicidecum în realizarea de rampe ecologice. După ştiinţa noastră, este pentru prima dată când conducerea Consiliului judeţean delegă unei regii alte atribuţii decât cele specifice.

Am constatat şi alte lucruri la fel de uimitoare. Astfel, până la ora actuală, nu există avize şi aprobări de la Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Finanţelor Publice sau Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului pentru achiziţionarea unor asemenea utilaje sau pentru repartizarea acestor sarcini RAJAC - Cluj.

În altă ordine de idei, nu cunoaştem să se fi întocmit caietele de sarcini în vederea organizării de licitaţii publice, în care să se specifice condiţiile tehnice şi financiare pentru aceste utilaje.

Nu în ultimul rând, nu ne sunt cunoscute motivele pentru care sarcina a fost repartizată RAJAC, cu toate că regia nu asigură serviciile sale municipiilor Dej, Turda sau Câmpia Turzii.

Constatând că şi Comisia de buget-finanţe a Consiliului judeţean a solicitat "prezentarea variantelor, cel puţin trei tehnologii pentru asigurarea comparabilităţii costurilor instalaţiei, precum şi precizarea montajului financiar al investiţiilor, deoarece nu reiese clar valoarea investiţiilor, valoarea împrumuturilor şi obligaţiile financiare ale RAJAC şi Consiliului judeţean", ne punem întrebarea firească: "De ce sunt eludate asemenea aspecte?".

Demersul Consiliului judeţean nu este doar ilegal, el urmăreşte să aducă prejudicii locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, principalii beneficiari ai serviciilor RAJAC. Pentru a-şi recupera investiţiile făcute, RAJAC - Cluj va fi nevoită să-şi mărească în viitorul apropiat costurile pentru servicii, costuri care vor fi suportate de locuitorii municipiului Cluj-Napoca, deşi beneficiarii investiţiei sunt cu totul alţii.

Să nu se înţeleagă greşit, apreciem ca foarte necesare asemenea rampe ecologice zonale la Dej, Gherla şi Câmpia Turzii - Turda, şi nu avem nimic împotrivă ca fondurile să fie asigurate de Consiliul judeţean. Dar nu putem tolera acest joc murdar promovat de extremişti fanatici şi abuzivi ca Liviu Medrea, care pentru a-şi răzbuna propriile neîmpliniri şi a-şi acoperi gravele abuzuri săvârşite, atentează iresponsabil la buzunarele clujenilor.

Dacă Poliţia municipiului Cluj-Napoca, în fruntea căreia se găseşte un colonel infractor, Teodor Pop Puşcaş, nu ar fi aservită slugarnic intereselor puterii politice actuale, ar exista suficiente motive ca aceasta să se autosesizeze şi să demareze, fără întârziere, cercetările în cazul acestei noi tentative de fraudă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul Emil Rădulescu. Se pregăteşte domnul Mitică Bălăeţ.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Acordul stand-by este blocat, iar Banca Mondială a amânat discutarea PSAL II pentru că FMI consideră că Executivul nu şi-a respectat angajamentul, punând pe liber mai puţini angajaţi din sectorul de stat decât promisese. Tranşele pe care le avem de primit din împrumutul de 333 milioane de dolari au fost blocate. În tandem, Banca Mondială a amânat discutarea Programului PSAL II. Ar fi, deci, încă vreo 300 milioane de dolari rămase pe tuşe. Sumele sunt picătura de apă în deşert. Ce contează este semnalul transmis de cele două instituţii financiare pieţelor internaţionale de capital. El ar putea suna în felul următor: "România nu-şi respectă angajamentele, România nu face reformă, România este o ţară riscantă". Dobânzile la creditele internaţionale vor fi peste ceea ce România îşi poate permite. Nici o noutate. Guvernele post-decembriste, in corpore, au ratat acordurile cu FMI. Reţetele de ţară la FMI au dat greş. În est, Polonia şi-a respectat contractul, iar acum o duce greu. La fel de rău o duc şi românii, cu menţiunea că ei nu au fost consecvenţi în respectarea acordurilor stand-by. Acesta este contextul regional în care criticile economistului Joseph Stiglitz, câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie, se fac din nou auzite. FMI-ul, în principiu, împreună cu Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului sunt slab gestionari ai globalizării. Ponoasele le trag naţiunile sărace.

Guvernele au nevoie de FMI pentru o bună imagine pe pieţele internaţionale de capital, dar şi pentru echilibrarea deficitului bugetar, pentru că acesta este destinat împrumuturilor acordate de instituţia financiară. FMI pretinde, în schimb, respectarea unui program de ţară în patru paşi.

Primul pas este privatizarea. Sub acoperirea şi folosind condiţiile impuse de Banca Mondială pentru acordarea de credite, politicienii locali se grăbesc să privatizeze companiile, în dezavantajul naţional, dar cu avantaje personale. Corporaţiile multinaţionale pot cumpăra ieftin industriile locale. În competiţie pentru capitalul străin, statele superofertează. Facilităţi fiscale, salarii mici, zonă liberă, promisiuni de descurajare a mişcării sindicale. Se poate ajunge ca multinaţionalitatea să deţină controlul total în anumite ramuri ale economiei, cu riscurile de rigoare, pentru economiile naţionale.

Liberalizarea pieţei de capital, este al doilea pas. Teoretic, acesta permite investitorilor de capital să intre şi să iasă din economiile naţionale. Experienţa unor ţări ca Brazilia sau Indonezia, arată că banii mai mult ies din ţară decât intră în ţară. Economistul american Joseph Stiglitz îl numeşte "fenomen din ciclul banilor fierbinţi". Ei intră în ţară, sunt folosiţi în speculaţii mobiliare şi valutare, iar la cel mai mic semn de dezechilibru economic sunt retraşi. În acest fel, rezervele unei naţiuni seacă rapid. Şi, când se întâmplă, FMI vine cu soluţia pentru a convinge fondurile străine de investiţii să returneze unei ţări propriile capitaluri. Aceasta trebuie să crească dobânzile la 30 - 50, chiar 80%. Rezultatul este previzibil. Ratele înalte ale dobânzii distrug producţia industrială, drenează bugetul de stat, împing companiile naţionale către faliment.

În cel de-al treilea pas recomandat de FMI, pe post de medicament, unei economii cu probleme, este liberalizarea preţurilor. A se înţelege creşterea preţurilor alimentelor, a utilităţilor publice. Aceasta duce la pasul trei şi jumătate: "revoltă contra FMI". Când o economie este la pământ, FMI stoarce şi ultima picătură de sânge.

Când, la recomandarea FMI, Guvernul indonezian a eliminat în ’98 subvenţiile la alimente şi combustibil, a izbucnit revolta populară. În ’99 şi 2000 Bolivia s-a confruntat cu aceeaşi situaţie. Renunţarea la subvenţionare a metrului cub de apă a scos în stradă oamenii. La fel, în Ecuador. Ulterior, s-a aflat că în cazul Ecuadorului, un raport secret al Băncii Mondiale prognoza rece o asemena situaţie. Cu toate acestea, evenimentele au fost lăsate să-şi urmeze cursul.

În sfârşit, cel de-al treilea pas: liberalizarea comerţului după regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi Băncii Mondiale. Americanii şi vest-europenii dărâmă barierele vamale ce-i despart de Asia, America Latină, Africa şi Europa de Est, în timp ce se blindează împotriva exporturilor agricole provenite din aceste zone.

Economiile subdezvoltate sunt copleşite de importuri. Industria naţională închide porţile. Şomajul creşte. Aceasta este situaţia.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Dumitru Bălăeţ. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să fac în faţa dumneavoastră următoarea declaraţie politică, personală. Mutarea Guvernului într-o altă clădire decât aceea pe care o ocupă în prezent, datorită fricii de cutremur, nu este o problemă numai a Guvernului, ci şi a Parlamentului, dacă vreţi, în primul rând a Parlamentului, având în vedere importanţa naţională a problemei.

Am aflat, însă, că Guvernul vrea să trateze această problemă de unul singur, şi se vehiculează cea mai proastă soluţie posibilă, şi anume ocuparea cu japca a noului local al Bibliotecii Naţionale. Se procedează ca în fabula lui La Fontaine, cu animalele bolnave, fabulă prelucrată şi la noi de Grigore Alexandrescu. Care-i cel mai puternic animal - glăsuieşte fabula respectivă - spre a fi sacrificat? Animalele adunate în sobor încep să se plângă, care mai de care, de slăbiciuni. Leul că are tuse, ursul că îl doare spinarea, lupul că-i scrântit la o labă, vulpea că nu mai vede. Când ajunseră să-l întrebe şi pe iepure, acesta stătea chircit într-un colţ de frică. A, ha, ha! - zice leul din fruntea adunării - am descoperit pe cel mai puternic şi mai feroce dintre animale. Şi toate cele de mai sus începură să-l aplaude pe leu şi să-l sfâşie pe bietul iepure.

Aşa şi la noi cu Biblioteca Naţională. După ce a fost jefuită în mod barbar la evenimentele din 1989, după ce, an de an, sumele acordate prin buget de către Parlament pentru finisarea ei, au fost fiftuite de către Ministerul Culturii, mai bine zis al "inculturii", acum am ajuns la soluţia cea mai proastă posibilă: sacrificarea noii clădiri pe altarul inconştienţei guvernamentale despre rosturile unei biblioteci naţionale în cadrul culturii acestei ţări. Şi asta, după ce oameni de specialitate în domeniu reuşiseră să depăşească (vai, cât de greu şi cât de târziu!) obtuzitatea vechiului regim şi să demareze construcţia după cele mai noi şi mai riguroase experienţe internaţionale în domeniu.

Şi este deja finisată în proporţie de 50% ca spaţiu de bibliotecă. S-a demarat însă greşit: întâi, cu depozitele, la poruncile unor nepricepuţi în ale bibliotecilor din Ministerul "Inculturii". Şi s-a mai născut şi gogoriţa că finisarea Bibliotecii Naţionale ar necesita o investiţie de peste 2.000 miliarde, când, de fapt, ea ar putea fi dată parţial în folosinţă doar cu bugetul modest de 70 miliarde, atribuit ei pe acest an. Şi se mai vehiculează şi o altă gogoriţă: că ar avea prea mult spaţiu, cam 100.000 mp, pe când a Franţei are peste 300.000, şi a altor ţări europene depăşesc cu mult pe a noastră.

Dar ce contează toate aceste chestiuni de adevăr, de logică, de cinste, de dreptate, când biata construcţie a Bibliotecii noastre Naţionale nu are spate puternic care să o susţină, iar Ministerul Culturii noastre nu o apără?

Este şi motivul pentru care, din cele vreo patru-cinci variante posibile de mutare a Guvernului, se vehiculează cea mai nepotrivită. Iată, de pildă, varianta Palatului din dreapta Casei Poporului. Nu, el aparţine Academiei Române. Preşedintele Academiei, domnul Eugen Simion, când graseiază cu ochelarii pe nas, chiar seamănă cu leul din fabulă. Despre partea dumnealui s-a răspândit gogoriţa că dacă în Bucureşti s-au dat în folosinţă parţială două biblioteci moderne, la ce ne-ar mai trebui şi o a treia?

Le răspundem acestor domni, că jumătate din Bucureşti dacă s-ar transforma în spaţiu de bibliotecă, tot n-ar fi de ajuns pentru nevoile de educaţie profundă a acestui popor. În spatele prejudecăţii de mai sus se află, însă, altceva: faptul că organizarea spaţiului intern de bibliotecă este mai bun, mai conform normelor moderne la Biblioteca Naţională. Este păcat însă că o invidie colegială atât de măruntă se transformă într-o prejudecată cu urmări atât de grave în planul culturii naţionale.

Ar mai fi şi alte soluţii pentru mutarea Guvernului. De pildă: aşa-zisul "Palat Radio", aşezat pe malul stâng la Dâmboviţei, vizavi de Spitalul Municipal. Nu, nu se poate! Acest palat în jurul căruia acum cresc bălăriile ar fi vândut unor societăţi străine.

O altă soluţie ar fi şi Palatul actual al Senatului, care se eliberează prin mutarea de acolo a Senatului. Nu, nici această soluţie nu se poate. Clădirea este revendicată de Ministerul de Interne. Cum să ne certăm noi - zic guvernanţii - cu generalii de-acolo!

Ar mai fi şi o a cincea soluţie, şi anume: mutarea Guvernului într-o latură a Casei Poporului, prin eliberarea ei de instituţiile mărunte, care ar putea lucra şi în alte părţi. Nu, nici această soluţie pare a nu fi agreată de Guvern, care nu vrea să fie prea aproape de Parlament. Cum s-ar mai scălda el în nămolul de ordonanţe de urgenţă în care se scaldă acum? Cum ar mai putea întreţine un minister al relaţiei cu Parlamentul, care consumă anual peste 50 miliarde din bugetul ţării?

Iată, domnilor, cum, din interese mărunte, meschine, de clan, se pierd din vedere marile noastre interese în domeniul culturii şi educaţiei naţionale! Iată, de ce, domnilor, socotesc că mutarea Guvernului - o cerinţă imperioasă, în eventualitatea unui cutremur - trebuie discutată în Parlament cu obiectivitate, transparent, în faţa întregii noastre opinii publice şi în multitudinea variantelor sale posibile, pentru a nu ajunge la aberaţiile din cuprinsul fabulei.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte doamna Paula Ivănescu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nimic nou despre sectorul privat. Dincolo de importanţa incontestabilă a reuniunii anuale de la Bucureşti a BERD, cel puţin la nivelul declaraţiilor oficialilor români, s-a lăsat să se înţeleagă faptul că reprezentanţii sectorului privat au fost invitaţi să facă figuraţie. S-au făcut declaraţii cu duiumul, despre cât de multe investiţii străine vor fi efectuate în România; despre restructurarea ireversibilă a industriei de stat; despre politici fiscale restrictive şi de formă structurală, despre accelerarea ritmului privatizării etc.

Despre susţinerea reală a sectorului privat românesc, cu accent pe IMM-uri rămase fără nici un sprijin de ordin fiscal, discursurile oficialilor români au fost evazive preferându-se datele statistice şi programele de restructurare macro. Nici de această dată nu s-a înţeles că degeaba vorbim despre investiţiile structurale, sistem bancar, reducerea inflaţiei, denominarea leului în absenţa unui sector privat, real şi competitiv.

Rateurile ultimilor ani, recentele amânări primite din partea Băncii Mondiale şi a FMI sunt tocmai rezultatele directe ale inhibării dezvoltării sectorului privat. În timp ce oficialii români au fost abstracţi, insistând mai mult pe punctarea unor obiective impuse prin angajamentele asumate faţă de organismele financiare internaţionale, observatorii străini au punctat esenţialul. Grava criză prin care trece sectorul privat, alternativa eficientă a dezvoltării economiei naţionale, un debuşeu al forţei de muncă disponibilizat din industria de stat şi un generator de pus valoare în PIB.

Doamnelor şi domnilor, a venit timpul ca lucrurile să fie puse la punct de căderea sectorului privat, puternic generator de şomaj şi de pierderi. Peste 50% din firmele private au raportat pierderi financiare, iar 60% din nivelul arieratelor este localizat în acest sector, se datorează faptului că politicile guvernamentale au fost adoptate doar în sens restrictiv.

Nici o firmă din România nu poate supravieţui cu o fiscalitate de 70% pe fondul de salarii şi cu rate ale dobânzilor la credite de peste 45%. Singura soluţie de supravieţuire oferită de constrângerile fiscale şi bugetare o constituie refugiul în economia subterană. De aici, efectele perverse ale tranziţiei, sărăcia generalizată, şomaj cronic şi transformarea României într-o profitabilă piaţă de desfacere a produselor din import, produse provenite din ţări în care guvernele respective au înţeles importanţa sprijinirii sectorului privat. Sunt speranţe? Dincolo de promisiuni vagi privind introducerea unor stimulente de ordin fiscal în exerciţiul bugetar al anului viitor, nimic nou sub soare.

Dintre nemulţumirile pe care, de obicei, oamenii de afaceri le menţionează, toate au ca obiect politica fiscală, legislaţia fiscală foarte complicată, cu număr mare de taxe şi impozite, inflaţia, dobânzile înalte, lipsa creditului, privilegiile acordate sectorului de stat, inconsecvenţa şi instabilitatea legislativă, etc.

Şi, deşi sunt de mulţi ani evidenţiate, în multe momente şi întruniri, nimeni şi nimic nu reacţionează pentru a crea un sistem de măsuri şi acţiuni, pentru a diminua şi chiar anula efectele negative ale politicii fiscale româneşti.

Doamnelor şi domnilor colegi, succesul unei economii depinde de sectorul privat, iar acesta se poate dezvolta în condiţiile unui climat de aplicare a legilor, respectarea contractelor şi stabilitatea economică. Până nu vom reuşi să acţionăm eficient în aceste trei mari direcţii, sectorul privat românesc nu va aduce nimic nou în economia românească.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Paula Ivănescu. Se pregăteşte domnul Cristian Sandache.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Săptămâna aceasta avem o sărbătoare, o zi care se sărbătoreşte nu numai în România, ci în toată lumea, şi anume 1 Iunie - Ziua Internaţională a Copilului.

Este foarte adevărat că deja am început să vedem pe micile ecrane jocurile de imagine ale guvernanţilor, care îmbrăţişează şi cadorisesc copiii din diverse locuri, uitând cum se comportă faţă de ei de-a lungul anului şi anilor.

Departe de mine gândul de a nu aprecia sentimentele şi acţiunile care aduc un pic mai bine faţă de un semen de-al nostru, cu atât mai mult cu cât acesta este la o vârstă la care are nevoie de preţuire, de grijă, de dragoste, dar mai are nevoie şi de altceva. Acel altceva, guvernanţii de astăzi nu sunt în stare să-l ofere copiilor din România.

Nu mă situez pe poziţia organismelor din exterior, nici pe cea a baroanei Nicholson, care, pe bună dreptate, sunt revoltate de modul în care societatea, în general, şi guvernanţii, în special, acţionează în interesul copiilor. Astăzi vedem că în maternităţi copiii mor pe capete, sau, dacă, cumva, n-au ei de la natură această tendinţă, sunt ajutaţi. Părinţii, din disperare, îşi omoară sau îşi aruncă copiii, şi dacă nu fac asta la naştere, o fac mai târziu, din cauză că duc ei înşişi o viaţă de câine. Părinţii nu mai au cu ce să-şi susţină copiii, pentru că viaţa din România se degradează zi de zi, pentru că resursele, acelea care sunt, puţine, nu ajung exact acolo unde trebuie, ci ajung numai în buzunarele potentaţilor politici; se fură la drumul mare banii din sănătate, banii din şomaj, banii din pensii, banii din buget, iar copiii mor cu zile în ţara asta. Şi, dacă apucă să trăiască, suferă de grave maladii datorate anemiilor, hranei proaste, lipsei de proteine de bună calitate, lipsei de vitamine, lipsei de minerale.

La toate astea, dacă adăugăm modul în care se face educaţia organizată, educaţia care aparţine şi este în grija statului, vedem un tablou sumbru al generaţiilor care vor să vină. Până în acest moment, nu există nici măcar o tendinţă de politică demografică, căci aceasta ar însemna politici sociale dedicate familiei, dedicate educaţiei şi dedicate sănătăţii.

Aceste politici nu există, pentru că singura politică care astăzi guvernează în România este cea a jafului naţional.

Oameni buni, trebuie să ne gândim că în ţara aceasta sunt copii, sunt copiii noştri, sunt copiii vecinilor noştri, prietenilor noştri, sunt cei care mâine vor duce România înainte, sunt cei care mâine ne vor susţine pe noi, care astăzi suntem de vârstă activă şi nu trebuie numai de 1 iunie să le ducem ciocolată, bomboane şi napolitane, ci trebuie să le oferim hrana de zi cu zi şi nu numai hrana naturală, fiziologică, ci şi hrana spirituală. Aceasta este o atitudine responsabilă faţă de copii, faţă de familie, faţă de viitorul României.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Cristian Sandache şi se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Categoria persoanelor cu handicap sau a persoanelor cu nevoi speciale reprezintă un segment al societăţii româneşti pe care, din păcate, unii îl privesc fie ca pe o bizarerie, fie ca pe un element minor, cu totul marginal. Ce-i drept, în ultima vreme s-au semnalat o serie de demersuri oficiale, prin care se încearcă integrarea socială şi a acestor oameni, astfel încât ei să nu se mai simtă excluşi ori abandonaţi.

Există, însă, aspecte rămase nerezolvate, printre care problema accesibilităţii deplasării anumitor categorii ale persoanelor cu nevoi speciale pe drumurile publice. Infrastructura specifică în acest sens, rampe, semnale acustice sau luminoase, fie că lipseşte, fie că este cu totul insuficientă.

Nu doresc în nici un fel să fiu patetic sau să adopt accente de un sentimentalism gratuit, ci pur şi simplu să reamintesc faptul că mulţi dintre aceşti oameni sunt, sub aspectul capacităţii intelectuale, peste medie şi conştientizează cu o dureroasă acuitate propria lor condiţie, neavând nici un fel de vină în acest sens. Unele normative au fost emise în anii din urmă, însă lipseşte acel cadru legislativ articulat, care să ofere prevederi clare, cu valoare generală.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna deputat Leonida Lari Iorga. Se pregăteşte domnul Ioan Onisei.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Cică exista pe lume un trib Afar, un trib destul de interesant în ce priveşte onoarea, de exemplu. În tribul Afar era o onoare uciderea de oameni.

De ce am început discursul meu cu tribul Afar, cu apucăturile tribale? Din simplul motiv că nu consider o onoare uciderea de fiinţe umane. Însă, tribul Afar îşi omora duşmanii, nu fraţii!

Ce se întâmplă, însă, cu ţările care au apucături tribale, care nu-şi ucid măcar duşmanii, ci fraţii?

Asemenea porniri tribale a demonstrat, din păcate, şi România în 1997, în iunie, când a semnat Tratatul cu Ucraina, lăsând în vitregia sorţii peste 1 milion 500 de mii de români bucovineni.

Dar iată că faptele rele, aduse neamului românesc, sunt răsplătite de duşmani, nu de neam. Adică, dacă analizăm la rece, e ceva mai cumplit decât în tribul Afar, să te răsplătească duşmanii cărora le-ai făcut cheful, dăruindu-le, pe timp de pace şi nesilit de nimeni, vaste teritorii româneşti cu fraţi români.

Pe 27 aprilie 2002, Radio România Actualităţi a transmis că Leonid Kucima, preşedintele Ucrainei, a înmânat expreşedintelui Constantinescu Emil ordinul cel mai mare al Ucrainei, "Ieroslav Mudri", în traducere, "Ieroslav înţeleptul".

Nu este nevoie de mare inteligenţă ca să ne punem întrebarea: cu ce ocazie şi pentru care merite?! Oare nu este clar, cum îi place domnului Constantinescu să se exprime, că s-a făcut plata pentru trădare de neam şi de ţară din iunie 1997, prin semnarea nemernică a Tratatului dintre România şi Ucraina, lăsându-i pe fraţii bucovineni să înfrunte un calvar mai greu ca cel de după al doilea război mondial, calvarul semnat de mâna aşa-zişilor fraţi. Este clar ca bună ziua că asemenea omucideri de destine omeneşti nu săvârşea nici chiar tribul Afar.

Acum se poartă negocieri, mai bine zis s-au purtat deja negocieri între România şi Rusia, în vederea tratatului de bună amiciţie şi vecinătate.

Oare nu cumva şi actualii guvernanţi care n-au catadicsit să voteze pentru moţiunea "Tezaurul", Pactul Ribbentrop-Molotov, la fel şi pentru moţiunea "Basarabia şi Bucovina", vor să repete actul politic trădător al expreşedintelui Constantinescu?

Oare chiar ar urma ca peste câteva luni (14) după semnarea tratatului dintre România şi Rusia să aterizeze şi pe pieptul viguros al preşedintelui actual, Ion Iliescu, vreun mare ordin sau măcar o medalie din partea Moscovei, de această dată de la preşedintele rus Vladimir Putin?

Ca să evităm asemenea nefericite onoruri, consider că ar fi cazul ca domnul expreşedinte Emil Constantinescu să fie audiat în Parlament, să ne lămurească şi pe noi ce este cu acest ordin "Ieroslav Mudri"? Poate că în felul acesta vom preîntâmpina momentul dizgraţios ca actualul preşedinte să primească ordinul "Steaua Roşie" sau "Secera şi Ciocanul".

Nu este cazul ca poporul român să ajungă şi mai rău decât tribul Afar!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Onisei. Se pregăteşte domnul Napoleon Pop.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule vicepreşedinte,

Domnule secretar,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la noul proiect al Legii audiovizualului.

Analiza proiectului noii Legi a audiovizualului, astfel cum acesta a fost aprobat de Senat, reliefează încă o dată tendinţa Guvernului Năstase şi a majorităţii PSD de a controla, subordona şi acapara mijloacele de informare în masă.

Primul şi cel mai grav aspect îl constituie încercarea de a imixtiona Guvernul şi structuri ale administraţiei centrale, în procesul de reglementare şi control al domeniului audiovizualului, domeniu care, prin excelenţă, este al libertăţii de exprimare şi al concurenţei libere.

Modalitatea de stabilire de către Guvern a evenimentelor considerate de importanţă majoră şi a procentului din populaţie care va reprezenta "o parte importantă a publicului" constituie o nouă, vădită şi grosolană încercare a Cabinetului Năstase de a influenţa politic audiovizualul şi a manipula opinia publică.

Partidul Democrat apreciază că este inacceptabil ca Guvernul să stabilească ce crede el că este important pentru români să urmărească la televizor.

Probabil că videoguvernarea Năstase îşi doreşte să listeze, pe secvenţe, monologul actualului prim-ministru în Babilonul care a ajuns, din cauza sa, România.

Televiziunile private ar urma să fie obligate să intoxice milioane de români cu imaginea, plină de suficienţă şi aroganţă a domnului Adrian Năstase, primul-ministru al Guvernului Năstase.

Partidul Democrat susţine ideea ca această listă să fie stabilită de Consiliul Naţional al Audiovizualului, autoritatea autonomă supusă numai controlului parlamentar, Guvernul urmând doar să transmită lista Comisiei Europene.

Un alt aspect îngrijorător este acela că în procesul de autorizare a difuzării unor servicii de programe audiovizuale, licenţa audiovizuală se acordă pe baza obţinerii în prealabil a avizului tehnic, eliberat de "autoritatea de reglementare în comunicaţii, în condiţiile stabilite de aceasta".

Dacă ne uităm, însă, în Legea nr. 74 din 1996 a telecomunicaţiilor vom vedea că potrivit art.5, Ministerul Comunicaţiilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea de reglementare.

Dincolo de caracterul confuz şi contradictoriu al dispoziţiilor art. 50, 53, 56, 57 şi 58 din lege, care instituie un cerc vicios şi birocratic al jocului de-a licenţele, autorizaţiile, avizele, deciziile, iar pe de altă parte controlul asupra audivizualului de către un ministru, deci de către politic, noi susţinem că aceste licenţe trebuie la rândul lor să fie emise de către o autoritate autonomă, în sensul art. 115, 116 din Constituţia României.

Partidul Democrat apreciază că numai o autoritate autonomă, aşadar o autoritate de tipul Consiliului Naţional al Audiovizualului, supusă numai controlului parlamentar poate asigura obiectivitatea şi corectitudinea procesului de acordare a licenţelor, independenţa acestuia faţă de Guvern şi poate asigura libertatea şi pluralismul în activitatea presei audiovizuale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De multe ori în susţinerile noastre politice privind opţiunea deplină şi definitivă pentru integrarea euro-atlantică ne place să afirmăm că nimic nu ne mai poate întoarce din drumul spre o democraţie consolidată, România satisfăcând criteriul politic de a deveni membră a selectei constelaţii euro-atlantice. Oare să fie chiar aşa pentru o democraţie de 12 ani, când recent Franţa, o ţară cu experienţă democratică incontestabilă, era pe cale, chiar şi parţial sau ca avertisment, să ne demonstreze că drumul ca direcţie poate avea două sensuri?

Realitatea franceză din primul tur de prezidenţiale are ca învăţământ suprem pentru noi îndepărtarea clasei politice, tocmai aceleia care este cea mai cu vocaţie pentru democraţie, de la agenda reală a cetăţeanului. Interesele acesteia pe termen lung, progres, prosperitate, viitor pentru copii, retragere la pensionare cu un venit decent, sunt tratate cu soluţii conjuncturale şi paleative la problemele sale acute, de ieri şi de astăzi, măsurile reflectând o mare doză de populism şi nesustenabilitate economică pe termen mediu şi lung.

Noile reglementări de politică economică şi fiscală, corect motivate în primul rând prin necesitatea creşterii încasărilor la buget şi numai apoi prin prisma alinierii la standardele europene, vin să demonstreze faptul că momentul scadenţei promisiunilor populiste, din punct de vedere al epuizării resurselor, se apropie. Privatizarea şi restructurarea, poate bine cotate ca indici cantitativi, nu are efectele calitative scontate, negociate cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar lipsa de capacitate de gestiune instituţională a reformelor promise - ca extensie a unei voinţe politice aflată şi ea în derivă - ne arată că gradul de colectare a taxelor şi impozitelor, deja aflate la niveluri insuportabile, este scăzut, punând în pericol limitele deficitului bugetar şi ale inflaţiei, pe lângă neonorarea cheltuielilor prevăzute politicilor sociale.

Mugurii clasei mijlocii încă nu apar, în schimb, documente oficiale confirmă, spre mirarea chiar a primului-ministru pe care o consider sinceră, procese de sărăcire şi excluziune socială aflate - atenţie! - pe o tendiţă de cronicizare prin degradarea capacităţilor şi patternurilor social-culturale de viaţă (citat din versiunea pentru consultări a Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale).

Într-o declaraţie politică anterioară vorbeam despre pericolul revenirii la sloganul asimilării reformelor de către populaţie, care ar trebui să exprime grija guvernului faţă de suportabilitatea cetăţeanului.

Stimaţi colegi,

Ştim exact unde suntem cu aplicarea acestui slogan, exclusiv electoral şi populist, iar revenirea la el de data aceasta este o simplă scuză care vrea să acopere o mare responsabilitate a clasei politice şi mai ales a tuturor executivelor în întârzierea nepermisă a transformărilor de sistem, blamând în mod indirect cetăţenii care suportă de peste 10 ani consecinţele negative ale acestei întârzieri.

Sunt nevoit să fac un apel, de la această tribună, folosind cuvânt cu cuvânt textul care mi-a fost adresat mie de domnul M.Călin din Roman şi care consider că se adresează, de fapt, întregii clase politice: "Trebuie ca şi mai multe partide politice să se aplece cu atenţie asupra clasei muncitoare productive româneşti, pentru ca deznădejdea să n-o arunce în braţele populism-extremismului. S-o facă să înţeleagă că membrii ei cei mai isteţi, ordonaţi, harnici, cu dorinţa de perfecţionare profesională continuă, n-au a se teme de privatizare şi globalizare; aceştia îşi vor găsi un loc de muncă oriunde şi oricând. S-o facă să înţeleagă că trebuie să cântărească de două ori îndemnurile nesăbuite la grevă ale unor lideri sindicali. S-o facă să înţeleagă că o clasă muncitoare dintr-o firmă cu capital majoritar de stat poate contribui mult la facilitarea privatizării, deoarece un patron are nevoie de muncitori isteţi, harnici, ordonaţi, cu dorinţă de perfecţionare profesională, pentru a face faţă în acerba competiţie a economiei de piaţă.

Numai o clasă muncitoare de acest fel ne poate scurta hotărâtor drumul integrării în noua Uniune Europeană".

Domnilor, puţin idealism cu optimism este oricum mai bun decât orice formă a populismului fără nici o acoperire.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Becsek Garda Dezideriu şi va urma domnul Nicolae Vasilescu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-o scrisoare semnată de domnul ministru Ioan Rus în ziua de 15 aprilie 2002 se prezintă măsurile luate de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita, legat de cazul de corupţie existentă în zona Gheorghenilor.

Domnia sa, pentru a abate atenţia de la ilegalităţile reale, prezintă măsurile luate împotriva unor ofiţeri de poliţie care aparent nu erau în legătură cu acest caz. Însă, hoţia şi ilegalităţile sunt în continuare acoperite.

Cazul cel mai concret îl prezintă faptul că organele abilitate ale statului nu au cercetat pe principalul vinovat pentru eliberarea celor 24 de blocuri de foi de însoţire în alb a materialului lemnos, cu ajutorul cărora mafia lemnului a defrişat pădurea Osöerde nr. 7 din Remetea.

Se pare că protejarea celor de la ocolul silvic Gheorgheni întrece orice măsură, atât din partea organelor de poliţie, cât şi din partea unor funcţionari de la direcţia de regim silvic, din cadrul Ministerului Agriculturii.

Pentru deblocarea anchetei parlamentare începută în zilele de 4 - 6 iulie 2001 ar trebui să primim răspunsuri concrete, la obiect, la următoarele întrebări: de ce nu ni s-a comunicat situaţia exactă a materialelor folosite de ocolul silvic Gheorgheni pentru repararea sau renovarea păstrăvăriei şi a cantoanelor silvice din cadrul ocolului silvic Gheorgheni.

De ce era însărcinat cu această activitate locotenentul Diaconiţă? deoarece mama acestuia este administratoarea păstrăvăriei de la Lacul Roşu. De ce îl puneţi pe acest tânăr ofiţer într-o situaţie neplăcută?

Nu înţeleg cum nu au putut fi verificate, în mod concret, toate persoanele care au beneficiat de dreptul de a cumpăra material lemnos din această zonă, din luna iulie 2001 până în prezent, ţinând cont de numărul efectivului de poliţie situat în bazinul Gheorghenilor.

Avem informaţii că numărul lor este în jur de 2200 de beneficiari, dintre care peste 100 de poliţişti.

De ce au fost schimbaţi cei doi subofiţeri din staţiunea Lacul Roşu, care au fost apreciaţi de populaţia din zonă şi a fost numit unul singur care săptămânal însoţeşte 20 - 30 maşini cu lemne spre direcţia Neamţului? Între acestea se află maşina înmatriculată cu nr. Neamţ 50 ADP, maşină cu remorcă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Vasilescu şi se pregăteşte un alt tânăr deputat, Vlad Hogea.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

În timp ce alte popoare îşi confecţionează o istorie plauzibilă, noi ne cerem câteodată scuze că am avut tupeul sau neruşinarea să rezistăm cotropitorilor şi să ştergem chiar orice urmă de eroi sau a simbolurilor lor care ar aminti, totuşi, de jertfele acestui popor.

Parcă premonitor Antonescu îl cita pe Hanibal: "Iar ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici măcar cenuşa mea".

La începutul acestui an, Adrian Năstase, primul-ministru al României a mai făcut un voiaj în Statele Unite - nu ştim cu exactitate dacă voiajul a fost făcut din raţiuni de stat, din dorinţa de a se plimba cât mai mult peste hotare pe banii secătuitului popor român sau la ordinul stăpânilor săi de peste ocean. Premierul s-a grăbit în a incrimina încă o dată poporul român ca fiind intolerant, xenofob şi antisemit, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/28.03.2002 care vorbeşte despre interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Nu ştim ca ţara noastră să fie confruntată în prezent cu manifestări de fascism, rasism sau xenofobie, manifestări care să pună în pericol societatea românească. Cu atât mai puţin nu ştim să existe infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Atunci, de unde această stare de panică şi psihoză la guvernanţii noştri? Pentru motive inexistente Guvernul emite ordonanţe de urgenţă. Împotriva sărăciei nu am auzit de nici o ordonanţă de urgenţă, cu toate că ea ar fi necesară şi chiar explicabilă. Trebuie arătat foarte clar, pe înţelesul tuturor, că ordonanţa în cauză reprezintă o insultă la adresa societăţii şi urmăreşte lupta cu stafiile, cu umbrele statuilor ridicate în memoria unora dintre eroii neamului, precum şi a tuturor simbolurilor care ţin, inclusiv de mareşalul Ion Antonescu.

Mai mult decât atât s-a mers până acolo încât Ion Iliescu şi Adrian Năstase în nenumărate rânduri, voind să facă pe plac grupurilor de interese străine, ostile ţării noastre, l-au numit pe mareşalul Ion Antonescu criminal de război, deşi acesta nu a fost judecat sau condamnat de justiţie şi nici de vreo instanţă judecătorească internaţională ca atare.

Cum va proceda Adrian Năstase sau cum vor proceda stimaţii conducători ai României dacă, prin absurd, un for internaţional ar condamna ţara de holocaust sau de terorism, cine ar trebui să facă pe avocatul României dacă ei, fără motiv, fac pe procurori, incriminând-o.

"Daţi istoriei adevărul şi nu încercaţi doar să faceţi faţă unei situaţii de moment" - spunea Antonescu parcă ghicind peste veacuri gândurile mârşave. Vorbele goale, ecoul ordinelor primite de la stăpânii Guvernului Năstase nu pot înlocui faptele şi realitatea.

Niciodată nu am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant decât acum, prin servilismul Guvernului Năstase faţă de interesele străine, când el, Guvernul îşi suprimă eroii fără drept de apel. astăzi, iată, cunoaştem cu toţii că acuzaţiile aduse mareşalului sunt bazate pe un proces desfăşurat la comanda ocupanţilor sovietici şi, ca atare, ele nu pot fi decât nule.

Napoleon spunea: "Cine salvează o naţiune nu încalcă nici o lege". Dicton necunoscut celor care, datorită acestor eroi, pot guverna peste o Românie aproximativ mare şi nu doar peste o regiune a ei.

În contextul geopolitic existent în toamna anului 1940, când din trupul ţării erau rupte nordul Bucovinei, Basarabia, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei, conducătorul statului român, generalul Ion Antonescu a apreciat că singura politică normală, rezonabilă era alianţa cu Germania şi Italia, pentru redobândirea pământurilor româneşti.

Verdictul lui Hitler era dictat imperativ şi implacabil: ori acceptăm condiţiile tratativelor, ori asistăm la distrugerea României.

Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei, afirma că "România s-a constituit prin nedreptăţirea ungurilor şi bulgarilor".

Iar Molotov, ministrul de externe al Uniunii Sovietice, declara reprezentantului Ungariei la Moscova că: "Consider revendicările Ungariei la adresa României tot aşa de juste ca revendicarea de către ruşi a Basarabiei".

Aderarea la Axă şi tatonările pe lângă Germania nu aveau altă motivaţie decât aceea de a reintra în stăpânirea pământurilor pierdute.

Acest fapt l-a recunoscut unul dintre cei mai marcanţi opozanţi ai lui Antonescu, ambasadorul României la Moscova, Grigore Gafencu, care nota: "Războiul cu Rusia, în care luptăm alături de nemţi nu are pentru noi acelaşi înţeles şi acelaşi ţel ca pentru Germania. Pentru noi înseamnă suprimarea unei nedreptăţi şi reîntregirea hotarelor noastre".

În aceste condiţii a fost chemat Antonescu să preia conducerea ţării. Moştenind un bilanţ dezastruos în politica externă, cu repercusiuni inerente pe plan intern, după cum afirma în testamentul politic, a acţiona numai pentru binele acestui popor. Vina acestui militar integru este că şi-a apărat ţara în condiţiile vitrege ale acelei vremi.

El repeta mereu ostaşilor: "Suntem armata dreptului şi a dreptăţii, a ordinei, a cinstei şi a omeniei".

Se vorbeşte acum de evreii pe care nu a putut să-i salveze din ghiarele războiului, dar de evreii ajutaţi de el să plece în Palestina, de cei care au fost băgaţi în lagărele de concentrare româneşti pentru a nu fi deportaţi în lagărele de exterminare naziste, nici o vorbă.

Finalizez această declaraţie politică cu memorabilele cuvinte lăsate ca testament politic de mareşal: "Dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt. Las ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea, tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Vlad Hogea şi urmează domnul Eugen Pleşa.

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Principalul efect al câştigării alegerilor din noiembrie - decembrie 2000 de către PSD a fost deteriorarea continuă a nivelului de trai.

Sărăcia a devenit dominantă într-o ţară prăbuşită sub greutatea preţurilor imense, a taxelor şi impozitelor mereu în creştere, a clanului mafiot care domină viaţa politică, economică şi culturală a României.

Orice încercare de criticare constructivă a greşelilor puterii este înăbuşită de mass-media aservită intereselor oculte alte structurilor crimei organizate care şi-au făcut loc la masa oficială, ca un firicel de apă care odată cu trecerea timpului reuşeşte să erodeze cea mai tare stâncă, pătrunzând acolo unde nici gândul nu visa odinioară.

Cu atât mai mult neghina a putut să se amestece în timp record cu grâul din hambarele ţării, din momentul în care paznicii nu au mai ştiut sau nu au mai vrut să-şi facă datoria.

Murdăria tinde să acopere întreaga societate românească, iar numărul celor nepătaţi se micşorează de la un an la altul.

Politicieni nedemni din partide vândute intereselor străinătăţii sau cercurilor de putere ale lumii interlope ajung să pună stăpânire pe tot ce a reuşit să dureze de-a lungul sutelor de ani un popor harnic şi răbdător.

În ultima vreme, delăsarea şi hoţia au înlocuit munca cinstită şi spornică, iar prudenţa noastră înnăscută a dispărut inexplicabil, lăsând drumul deschis pentru irepsonsabilitate sinucigaşă.

Mesajul Imnului Naţional "Deşteaptă-te române" s-a întors din nou în cărţi, pentru că acum e la modă somnul raţiunii şi al naţiunii.

Douăzeci şi două de milioane de oameni sunt supuşi unui regim de exterminare rapidă, dar nimeni nu se grăbeşte să-i condamne pe cei vinovaţi pentru săvârşirea de crime contra păcii şi omenirii.

Ce altceva e genocidul îndreptat împotriva poporului român decât o sfidare supremă la adresa umanităţii?

În schimb, Guvernul PSD sau Guvernul Adrian Năstase, cum scrie pe toate gardurile spoite cu vopsea de la buget, condamnă cu "mânie proletară" personalităţile istoriei naţionale, prin intermediul unor ordonanţe de urgenţă profund abuzive, intrate prin efracţie în "Monitorul Oficial".

Sunt vremuri tulburi la care cândva ne vom raporta cu uimire justificată, pentru că este puţin probabil să fie mai greu decât e acum, să fie mai întuneric decât în această lungă noapte a spiritului românesc, să fie mai îngust drumul decât în acest început de mileniu.

Spuneam că evenimentele cărora noi le dăm astăzi inutil atâta importanţă vor fi tratate odată şi odată la capitolul "Diverse", iar imensa sferă a minciunii, în care ne-au închis ermetic ispravnicii planetari se va sparge în mii şi mii de bucăţi.

Atenţie, deci, PSD aveţi mare grijă să nu călcaţi pe cioburi!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Eugen Pleşa.

Domnul Eugen-Lucian Pleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Fac prezenta declaraţie politică.

În legătură cu repetatele atacuri şi reclamaţii îndreptate împotriva Procurorului General al României, ca "subordonat" al Guvernului, doresc să intervin cu următorul text. Acuzaţii privind relaţiile de obedienţă oarbă dintre instituţia Parchetului General şi Guvern sau chiar Preşedinţie pot emite numeroase persoane dar, în nici un caz, persoane din elita PNL şi PD.

Dacă domnul deputat Boc a enumerat 12 cazuri de intervenţie a Procurorului General prin recurs în anulare, eu pot afirma că în perioada 1996 - 2000, defunctul Sorin Moisescu, asemeni unui kamikadze, şi-a permis, în calitate de Procuror General, să retragă - fără motivare - deci ilegal, un număr de peste 1.100 recursuri în anulare declarate împotriva impostorilor şi bişniţarilor de imobile naţionalizate.

Prin complicitatea Justiţiei cu Primăria Capitalei s-a dat curs liber fraudei, astfel că, în prezent, sute de imobile au fost "pasate" profitorilor necinstiţi, care imediat le-au vândut, batjocorind plânsetul văicărit legat de dragostea pentru strămoşi şi bunurile realizate de ei, pe care poate nici nu i-au cunoscut.

Dar foarte grav - inadmisibil - este că oameni nevinovaţi şi îndreptăţiţi, "chiriaşii" din casele naţionalizate, au fost azvârliţi din locuinţe brutal, înjosiţi, cu demnitatea şi drepturile democratice încălcate abuziv.

De asemenea, statul a fost păgubit scandalos în beneficiul unor aventurieri întorşi prin ţară să-şi mai alimenteze conturile de paraziţi eterni.

Consider că Parchetul General trebuie să-şi facă datoria, conform Constituţiei, să vegheze şi să corecteze erorile comise în instanţele judecătoreşti, campioane în topul corupţiei din perioada 1990-2002, încurajate şi chiar dirijate de măsuri instituite de un Stoica Valeriu, Dobrescu Răsvan, Frunda Gheorghe, Popescu Emil, Mihai Luchian, Chiliman Andrei şi alte nume foste sau încă actuale în funcţie.

Mai mult, conducerea Ministerului Justiţiei şi Parchetului General au obligaţia să reconsidere modul în care s-au materializat măsurile reparatorii, anarhic, pe bani mulţi, prin cea mai evidentă formă a corupţiei. Eventualele argumente legate de Europa sau modul de rezolvare în alte ţări foste socialiste a problemei reparaţiilor în domeniul imobiliar sunt, în realitatea lor, total defavorabile impostorilor.

Nu de puţine ori, persoane din cele nominalizate mai sus au minţit cu neobrăzare o ţară întreagă. Până când nu vor fi puşi să plătească pentru toate relele săvârşite în perioada cât au deţinut funcţii de demnitate publică, toţi care au prădat ţara, direct sau indirect, vor exista "voci otrăvite" ale hoţilor, care se simt furaţi.

Această intervenţie a mea doresc să amintească tuturor celor implicaţi şi responsabili faptul că, fără măsuri concrete de curăţenie, de punere sub acuzaţie pentru ce au făcut în folosul infractorilor de către persoane care au cochetat cu puterea, deci, până atunci, vom asista la nesfârşit la acuze clamate, la diverse tribune, împotriva Puterii actuale din România, iar ţara va fi jefuită în mod barbar. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Costache Mircea.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Una dintre ideile care m-a trimis, de data aceasta, la microfon este aceea că se constată că majoritatea, în această ţară, nu prea mai are cuvânt, că majoritatea are cu totul şi cu totul alte aspiraţii decât i se impun de către o anume minoritate sau de către anumite minorităţi. Şi, pentru că s-ar putea înţelege că mă refer în sens strict etnic, amintesc doar intervenţia Preşedintelui României într-o emisiune televizată a postului francez TV5, în care domnia sa, la întrebarea adresată de reporter cu privire la starea jalnică a agriculturii româneşti, spunea, într-o franceză destul de agreabilă, că: "Ţăranii români, în 1989, au dorit - ei! - să îşi demoleze toate cooperativele agricole".

Noi ştim foarte bine ce au însemnat conducerile, în bine şi în rău, în această ţară şi cât de mult sunt obişnuiţi cetăţenii României să li se dea un sens, să li se traseze o direcţie, să li se argumenteze un drum, să li se contureze o traiectorie. Că nu totdeauna suntem consecvenţi, este la fel de drept, dar, aşa cum ne amintim cu toţii, în decembrie 1989 nu s-a rostit niciodată o frază clară în legătură cu sensul pe care trebuie să îl ia societatea românească şi, mai ales, cu comportamentul pe care trebuie să îl aibă, în acele momente şi în în ceea ce a urmat, cetăţenii României faţă de patrimoniul public, faţă de avutul obştii, faţă de tot ceea ce se rostuise cu mari eforturi până la acea dată.

Ca să vii şi să spui, după 12 ani: "Les paysans roumains desiraint a demolé toutes les cooperatives agricoles" ("Ţăranii români au dorit, ei înşişi să-şi dărâme, să-şi demoleze cooperativele agricole") mi se pare un lucru, nu numai forţat, dar fundamental neadevărat.

Despre teroarea minorităţii asupra majorităţii putem extinde: o minoritate subordonează voinţa majorităţii din partide, să spunem. Baza nu doreşte întotdeauna ce face centrul, o minoritate, întotdeauna, clientelară, obscură, legată prin interese impune un anume comportament. De asemenea, nu numai în interiorul partidelor, la nivel naţional, dacă vrei să-ţi fie bine, ar trebui să treci în rîndul unei minorităţi.

Eu aş sugera tuturor românilor să se înscrie la nişte minorităţi, pentru că vor avea priorităţi: nu le va demola nimeni statuile, nu vor mai fi alungaţi din şcoli, în sfârşit, tratamentul minoritarului în ţara noastră este profitabil. Drama este a celor care reprezintă majoritatea: majoritatea celor rămaşi fără muncă, majoritatea celor care se zbat în zadar, majoritatea celor care nu-şi pot acoperi necesităţile stricte de întreţinere, majoritatea celor care nu-şi mai pot trimite copiii pe la şcoală, mai ales în mediul rural, majoritatea celor care suportă povara, greul, lipsa de sens, teroarea minorităţii asupra majorităţii este o realitate şi poate că, cu bună-credinţă şi spărgând graniţele dintre aşa-zisele doctrine şi ideologii - care nici nu există, pentru că în România nu există partide politice, ci numai grupuri mafiote care au ruinat o ţară, teroarea minorităţii ar trebui să înceteze. Mulţumesc.

Domnul Vasile Bleotu (din sală):

Nici măcar în PRM nu se întâmplă altfel?

Domnul Mircea Costache:

PRM-ul este mişcare naţională, nu partid politic!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Din lipsă de combatanţi şi având în vedere şi timpul care s-a scurs, prevăzut pentru aceste declaraţii politice, închei prima parte a şedinţei noastre. Vă mulţumesc pentru atenţie.