Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Tudor Mohora, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Îl invit pe domnul Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul Ştefan Giuglea.

Domnul Ştefan Baban:

Bună dimineaţa.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Cooperaţia de credit în România - o fata morgana."

Cooperaţia de credit în România nu deţine în prezent nici 1% din piaţă, pe când, în alte ţări europene, ponderea este de 30%, reprezentată în cea mai mare parte de creditul agricol, creditul mutual şi altele.

Şi în ţara noastră trebuie să se dezvolte o alternativă de finanţare pentru mediul rural.

CEC-ul şi-a închis în ultimii ani mai multe agenţii rurale, iar de ceva vreme este într-o continuă restructurare.

Raiffeisen Banca Agricolă ţinteşte exclusiv clientela de la SAFI, dar îşi simplifică reţeaua din mediul rural şi nu va reuşi să facă faţă tuturor cerinţelor.

Într-un mediu economic sănătos, cooperativele de credit vor constitui o alternativă de finanţare.

Lacunele şi schimbările repetate din legislaţia românească cu privire la acest domeniu a adus multe prejudicii, dând naştere inclusiv la cazuri nefaste, precum Banca Populară Română.

Practic, în ultimii doi ani, perioada în care BNR a intervenit cu măsuri exprese care să pună ordine în sistemul cooperaţiei de credit, o serie de instituţii abia au reuşit să supravieţuiască, altele au dispărut sau urmează să fie lichidate.

O primă întrebare esenţială este: ce surse de finanţare au cooperativele de credit? Dacă până în 1995 acestea s-au alimentat în proporţie de 95% din fondul social al membrilor cooperatori, ulterior s-a ajuns ca acesta să reprezinte până la 45%.

Până acum doi ani, când a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000, cooperativele de credit au funcţionat după Legea nr.109/1996. Această ordonanţă a redefinit sistemul cooperatist de credit ca unul de activitate bancară, cu o casă centrală care îndeplineşte rolul bancar pentru cooperativele afiliate, toate coroborate dând naştere la atâtea probleme şi disensiuni în sistem, impunându-se necesitatea existenţei unui fond propriu de garantare, precum şi afilierea la fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar.

Marile probleme apărute în sistem au fost generate, în cea mai mare parte, de vidul legislativ, de reglementările în continuă schimbare. Pe lângă Legea nr.109/1996, au mai apărut: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000, Legea nr.272/2000, care a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 şi Legea nr.200/2001, care le-a aprobat pe amândouă. Legea nr.109 a fost prea permisivă, în baza acesteia fiind înfiinţate băncile populare, care nu ar fi trebuit să fie autorizate, controlate şi supravegheate nici de BNR şi nici de o altă reţea cooperatistă; pur şi simplu, au putut să funcţioneze de capul lor. La ce ne referim: simplu, în ultimii doi ani, cooperativele de credit funcţionează şi după Legea nr.109 şi după Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97, creându-se astfel multe confuzii.

În prezent, haosul este deplin. Reorganizarea cooperativelor de credit se face după Legea nr.200, iar, de funcţionat, funcţionează încă după Legea nr.109. În aceste condiţii, dacă vom mai avea sau nu un sistem viabil al cooperaţiei de credit, rămâne de văzut.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Ştefan Giuglea. Va urma domnul Vlad Hogea.

Domnul Ştefan Giuglea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să vă reţin atenţia cu o problemă deosebit de importantă a judeţului Constanţa, în general, şi a litoralului Mării Negre, în special, pentru care trebuie luate măsuri urgente, ferme şi de durată.

Studiile întreprinse arată că litorarul românesc se află într-o stare gravă în ceea ce priveşte extinderea eroziunii, circa 60-70% din lungimea ţărmului fiind afectat.

În zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, plaja a pierdut din suprafaţă în ultimii 35 de ani peste 2400 de hectare (circa 80 de hectare pe an), iar pe unele porţiuni în care lăţimea cordonului litoral este mai redusă, la furtuni marea acoperă complet ţărmul, uneori formând breşe care se unesc cu apele lacurilor litorale, afectându-se ecosistemul lacului respectiv.

În sectorul sudic Midia - Vama Veche, mobilitatea liniei ţărmului înregistrează o evoluţie diferită: plaja din Eforie s-a retras cu 40 de metri, partea nordică a plajei Neptun s-a retras cu 24 de metri, plaja Venus-Saturn cu 36 de metri, şi zona 2 Mai, unde plaja a dispărut sau are lăţimi de ordinul metrilor.

Principalele cauze care au condus la acest fenomen, pe lângă cele naturale care se referă la ridicarea nivelului Mării Negre, a circulaţiei curenţilor marini, sunt: lucrări pe Dunăre şi principalii afluenţi (Porţile de Fier 1 şi 2), lucrări inginereşti în zona litorală (Sulina, diguri portuare), intervenţia directă asupra plajelor (exploatarea nisipurilor).

Lucrările hidrotehnice realizate au vizat protejarea ţărmului cu faleze de înaltă şi joasă altitudine. Protecţia falezelor s-a realizat prin lucrări de terasare, taluzare, drenare, consolidare, implementarea soluţiilor de tip greu (diguri şi epiuri) şi de tip uşor (innisipare artificială, garduri de fixare a depozitelor de sedimente).

În acest sens, au fost executate construcţii hidrotehnice de apărare începând cu perioada anilor 1936 şi continuând apoi, treptat, pe etape de dezvoltare până în anul 1991, când această activitate a fost mult diminuată sau stagnată.

La o investigaţie preliminară efectuată de organismele de specialitate în anul 2000 asupra stării sistemului de protecţie litorală, se constată o pondere de circa 55% din diguri cu grad mediu şi avansat de degradare.

În perioada anilor 1990-2000, în zona litorarului sudic amenajat s-a înregistrat o modificare majoră a liniei ţărmului, în care efectul eroziv a avut o pondere de circa 76%, ceea ce reflectă faptul că soluţiile de protecţie şi-au atins numai parţial scopul iniţial.

Eroziunea plajelor duce la pierdere de teritoriu, dar, mai ales, compromite ecosisteme, costiere marine şi valoarea socio-economică a zonei litorale şi, în principal, activitatea de turism şi balneologie, generând pagube importante economiei naţionale şi dezvoltării durabile a ţării.

Problema procesului de degradare prin eroziune a litoralului este considerată de multe state ca fiind de importanţă naţională, motiv pentru care mi-am permis să trag un semnal de alarmă în legătură cu fenomenele grave ce se produc în acest sens pe teritoriul ţării, pe o lungime de 244 de kilometri de litoral românesc.

În acest context, propun: implicarea tuturor factorilor responsabili de la nivelul judeţelor în programe şi proiecte comune, menită să înlăture cauzele de eroziune, altele decât cele naturale; reconsiderarea şi revitalizarea comisiei interministeriale pentru analizarea şi studierea situaţiei într-o manieră ştiinţifică, pentru o cunoaştere aprofundată a fenomenelor locale şi regionale a diferitelor sectoare de litoral, dar şi a întregului geosistem Dunăre - Marea Neagră; verificarea proceselor şi soluţiilor de protecţie şi reabilitare în poligoane experimentale şi, după găsirea variantelor optime, aplicarea lor în teren; dirijarea unor fonduri speciale interne sau externe, pentru punerea în aplicare a programelor şi măsurilor adoptate în scopul diminuării şi înlăturării gravelor fenomene care afectează zona litorarului românesc, programe ce pot acţiona pe o perioadă de 25-50 de ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Vlad Hogea. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Vlad-Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Onorată Adunare,

Autoritarismul are două feţe: una frumoasă şi surâzătoare, cea a respectării legii şi a sistemului tradiţional de valori, şi una hâdă, urâţită de grimase, aceea a abuzului, a presiunilor ilegale, a şantajului generalizat, a tiraniei instituţionale.

PSD a optat pentru varianta a doua, care a adus în ultimii ani alienarea democraţiei noastre fragile şi originale, transformarea acesteia într-o caricatură grotescă de cea mai proastă calitate şi concepţie. Fudulia a devenit aroganţă. Aceasta s-a prefăcut în megalomanie care, la rândul ei, a fost antecamera dictaturii de subdezvoltare, instaurată de actualii noştri guvernanţi pe nepusă masă şi în dispreţul tuturor.

Cuvintele ar putea părea prea dure, iar exprimarea nefericită, dar, la o cercetare mai atentă a tentaţiilor şi tendinţelor satrapice ale unor lideri ai Partidului Social Democrat, vom vedea că ideea enunţată de noi anterior este cât se poate de bine fundamentată.

Aici nu este vorba de minuscule erori de sistem, inerente volumului mare de activitate, nici de acţiuni izolate fără relevanţă şi finalitate.

Noi credem că PSD greşeşte deliberat, prin repetatele încălcări ale legii. Suntem convinşi că totul este premediat şi planificat cu grijă, iar paşii făcuţi de 19 luni încoace sunt gradaţi într-un crescendo care va sublima în creuzetul dictaturii nulităţilor.

Nu mai departe de săptămâna trecută, oficialii PSD Iaşi, reprezentanţii Guvernului în teritoriu, dar şi fruntaşii organelor alese ale administraţiei publice judeţene, au declanşat o campanie infernală de diversiuni, ameninţări şi promisiuni demagogice în comuna Rediu, unde vor avea loc duminică, 23 iunie, alegeri pentru primăria localităţii.

Înfuriaţi de faptul că reprezentantul PRM, Vasile Haidău, este cotat cu prima şansă, baronii PSD-işti şi-au dat, pentru a câta oară, arama pe ţară. Să le spui unor dezmoşteniţi şi năpăstuiţi ai soartei că le tai racordul de gaz metan şi legătura la reţeaua electrică dacă nu votează cu omul mediocru pe care Puterea îl vrea cu orice preţ primar?! Aceasta este o imensă grosolănie pe care nimeni nu trebuie să şi-o permită.

Nu cu ambiţiile tiranice ale unor vătafi de plasă, ca aceia implicaţi în evenimentele de mai sus, va intra România în Europa, ci cu oameni valoroşi, pragmatici şi cinstiţi, capabili să ţină în echilibru balanţa Puterii.

În măselele deja putrede ale PSD a intrat caria dictaturii.

Degeaba şi-a pus Puterea o proteză europeană, pentru că alegerile din 2004 vor fi o nucă nu tare, ci de-a dreptul pietroasă.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu. Va urma domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Locul tricolorului românesc este şi pe primăria din Sfântu Gheorghe.

"Cred într-un Dumnezeu,

Cred într-o patrie,

Cred într-o dreptate divină eternă,

Cred într-o reînviere a Ungariei! Amin."

Este crezul unguresc cu care începeau şi se terminau orele de clasă şi la aproape 20 de ani de la Trianon, şi prin care se imprima în conştiinţa şcolarilor, ca un "adevăr etern al lui Dumnezeu", ideea reînvierii vechii Ungarii.

Aici îşi are explicaţia gestul primarului Almos Albert al municipiului Sfântu Gheorghe şi preşedinte al UDMR Covasna care, înainte de Ziua Eroilor, când un grup de militari de la unitatea de vânători de munte din Sfântu Gheorghe a dat jos drapelul decolorat de intemperii de pe turnul primăriei Sfântu Gheorghe, a interzis arborarea noului tricolor. Acest drapel avea o semnificaţie deosebită: eliberarea în ziua de 8 septembrie 1944 a primului oraş din Transilvania de sub ocupaţia horthistă.

Gestul său, care constituie o sfidare deliberată şi incalificabilă a însemnelor naţionale ale României, a bulversat pentru moment societatea civilă românească în ajunul Zilei Eroilor, dar şi aşa-zisei comemorări a 82 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Iar Trianonul este considerat de toţi ungurii, chiar şi în ziua de astăzi, drept cea mai mare tragedie a istoriei lor.

În acea zi fatală pentru ei, de 4 iunie 1920, când Agoston Bernad, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lázár, însărcinat extraordinar şi ministru plenipotenţiar, au semnat Tratatul, în întreaga Ungarie au bătut clopotele, pe clădiri au fost arborate steaguri de doliu, circulaţia s-a oprit, ziarele au apărut cu un chenar negru, iar în biserici s-au ţinut slujbe de prohodire.

Trianonul a însemnat amputarea naţiunii ungare şi sfârşitul Ungariei istorice. A fost un şoc din care ungurii nu şi-au revenit nici astăzi, exprimat plastic prin sintagma "Nu, nu, niciodată!" Ei nu pot să uite că Ungaria a cedat României un teritoriu mai mare decât cel cu care au rămas: 36,2%, faţă de 32,7%.

"Bajcsi zsilinszky" în limba engleză şi tradus în limba maghiară de chiar fostul preşedinte al Ungariei, Árpád Göncz, în cartea "Transilvania - trecut şi viitor" spunea: "În ceea ce priveşte Transilvania, există o singură alternativă: naţiunea ungară, înainte şi după Tratatul de la Trianon, ţine în modul cel mai ferm la drepturile ei de proprietate asupra întregii Transilvanii. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata ca, în orice clipă, să ia arma în mână pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Transilvania nu poate să existe un stat ungar, nici o misiune ungară, şi nici o viaţă ungurească". Într-o singură problemă "nu putem face concesii, Transilvania, în întregimea ei, ca unitate intangibilă, trebuie repusă sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare".

Şi ce facem noi în aceste condiţii? Încheiem un protocol de colaborare la guvernare între PSD, partidul care a fost votat de majoritatea românilor, eu spun credibili, fiindcă au crezut în retorica naţionalistă a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, şi o minoritate care niciodată nu va înceta să uneltească pentru a repune Transilvania, sub o formă sau alta, sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.

Este soluţia pe care au găsit-o şi negociat-o Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc la nivel central sau prefectul Ovidiu Natea şi întreg staful PSD din judeţul Mureş la nivel local şi care, apoi, s-a materializat prin darea afară din Liceul Bolyai din Târgu Mureş a elevilor de la secţia română.

Oare ungurii, în locul nostru, ar fi procedat la fel?

Este amnezia de care au suferit toţii ionii, şi adrienii, şi viorelii, şi ovidii, şi acoliţii lor, şi care nu vor să-şi amintească de jertfa de sânge a eroilor noştri căzuţi în două războaie mondiale, de cei asasinaţi în lagărele de exterminare ungureşti, de prigoana la care a fost supusă Biserica Română, atât cea ortodoxă, cât şi cea greco-catolică din Transilvania, de cei trimişi drept carne de tun şi ucişi pe câmpul de luptă în cadrul regimentelor ungureşti din Ucraina şi până în Germania, în anii Dictatului de la Viena.

Oare atât de uşor se poate trece peste declaraţia din 6 ianuarie 1990 a organizaţiei ungurilor americani, din care citez: "Statele Unite să ceară guvernelor româneşti dreptul de autodeterminare pentru ungurii din Transilvania. Să se deschidă acolo universitatea Bolyai, să rămână limba ungară egală cu cea română. Toate monumentele, bisericile ungureşti să fie reparate. Pe clădirile oficiale, denumirile să fie scrise în ungureşte şi româneşte, la fel străzile. Ungurii care au suferit să fie despăgubiţi. Ungurii să fie admişi în oficii şi alte locuri de muncă şi să aibă reprezentanţi politici. Pretindem libertate politică, religioasă şi culturală. Românii din Transilvania să înveţe ungureşte, să se înţeleagă cu populaţia maghiară. Toate aceste libertăţi să fie garantate de către Statele Unite, până când se vor trasa frontierele definitive. Numai aşa putem rămâne fiii lui Kossuth. Acum este ora păcii, să aducem înapoi milioanele de unguri." Semnat Demeter Tibor.

De aceea, revenind la primarul din Sfântu Gheroghe, al cărui nume nu mai vreau să îl rostesc, nu mă mir că, la solicitarea Ministerului Administraţiei Publice de a repune tricolorul la locul său, de a înceta acţiunile provocatoare şi de a respecta Constituţia şi simbolurile statului român naţional şi unitar, a declarat ritos: "Acest steag nu va mai fi niciodată acolo." Şi acest steag, aseară, 17 iunie, încă nu era repus!

Este dovada clară că Guvernul României şi+a pierdut autoritatea asupra judeţelor Covasna şi Harghita.

Domnilor guvernanţi,

Doresc să închei alocuţiunea mea cu două citate, la care vă invit în mod deosebit să meditaţi, rostite de Nicolae Iorga la 8 septembrie 1915 la Vălenii de Munte, în prefaţa la "Istoria românilor din Ardeal şi Transilvania": "În această carte este numai sânge şi lacrimi. Ne-am plătit cu ele pentru cel puţin 1000 de ani. Aibă deci măcar urmaşii noştri zile mai bune!", şi, respectiv, de Nicolae Titulescu la 1 noiembrie 1915 la Iaşi: "România este patria noastră şi a tuturor românilor de pretutindeni. Este o singură fiinţă etnică. Este România celor de demult şi a celor de mai apoi. Este patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie."

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Codrin Ştefănescu. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Asistăm de o bună perioadă, tot mai deziluzionaţi, la adevărate "lupte" politice interne care se desfăşoară în cadrul Partidului Naţional Liberal.

Luând în considerare statutul pe care acest partid îl are, acela de partid de opoziţie, unul mai mult formal decât relevant, mi se pare firesc ca eventualele critici aduse Guvernului, sau cel puţin unei părţi a acestuia, să aparţină unei formaţiuni politice stabile, capabilă să îşi soluţioneze divergenţele interne.

În acest context, PNL nu se află nici pe departe în postura de critic obiectiv demn de luat în considerare şi, cu atât mai puţin, de a emite pretenţiile unui bun colaborator şi sfătuitor. Astfel, consider inoportună cererea PNL de demitere a domnului Mihai David din funcţia de secretar de stat al Ministerului Dezvoltării şi Prognozei.

A fi solicitată demiterea din funcţie a unui tânăr specialist, expert în mai multe domenii de activitate şi un adept declarat al abandonării mentalităţilor învechite, tocmai de aceia care şi-au demonstrat în timpul guvernării 1996-2000 lipsa totală de profesionalism şi eficienţă, iresponsabil conservatorism în ideea de schimbare, ţine de umorul ieftin cu care PNL şi-a obişnuit deja firavul său electorat. Acesta este şi adevăratul motiv pentru care primul- ministru Adrian Năstase nu a dat curs solicitării venite din rândurile liberalilor, răspunsul său nefiind nicidecum o adeziune pentru limbajul caracterizat de aceştia ca fiind "de mahala".

Mai mult decât atât, tot acest "spectacol dezagreabil", acest "tumultum nejustificat", după cum îl prezintă chiar un membru marcant - Radu F. Alexandru, fac din PNL un partid care şi-a pierdut identitatea şi încearcă să şi-o regăsească, prin atacuri succesive, la adresa oricărei persoane care le poate aduce mai multă mediatizare.

În paralel, fără a conştientiza că toate aceste acţiuni nu fac decât să grăbească prăbuşirea PNL şi să îi anuleze orice şansă de a constitui o opoziţie democratică, liderii săi continuă să se implice în sandaluri ieftine.

În final, cu riscul de a mă identifica în apărătorul domnului Mihai David, consider că importante sunt realizările acestuia, capacitatea de soluţionare a problemelor complexe pe care le presupune funcţia pe care o deţine, şi nu micile "găselniţe" de moment pe care o Opoziţie mult prea anemică încearcă a le transforma în veritabile "bombe de presă".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În cele 18 luni de când se află la conducerea ţării, Guvernul prezidat de Adrian Năstase nu a dat dovadă doar de incompetenţă, inconştienţă şi iresponsabilitate, ci şi de laşitate.

Cu toate fumigenele pregătite minuţios în laboratoarele ministrului Vasile Dâncu, cetăţenii României, mai ales cei din Ardeal, se simt astăzi cu mult mai puţin în siguranţă decât în decembrie 2000, şi aceasta datorită sacrificării sistematice a interesului naţional şi a liniştii populaţiei, spre a face concesii care miros a trădare de ţară.

Astăzi, în România lui Iliescu şi Năstase, cetăţenii români sunt mai batjocoriţi de unguri chiar decât în timpul dualismului de tristă amintire.

Vrând să obţină cu orice preţ bunăvoinţa unor cercuri străine, Adrian Năstase a cedat în faţa ungurilor mult mai mult decât ar fi vrut aceştia să obţină. Chiar dacă nu se recunoaşte, astăzi, limba maghiară este limbă oficială, contrar Constituţiei şi celorlalte legi în vigoare. S-au cedat, sau sunt pe punctul de a se ceda ungurilor şi instituţiilor acestora, proprietăţi ce nu le-au aparţinut niciodată, cele mai multe construite din sudoarea tuturor locuitorilor Transilvaniei, nu din fondurile grofilor şi magnaţilor.

Autoritatea instituţiilor statului român este simplă vorbă în vânt în judeţele Harghita şi Covasna, cu toate încercările de contestare a acestui adevăr dureros. Cea mai recentă dovadă în acest sens este este obrăznicia fără de margini a primarului din Sfântu Gheorghe de a da jos tricolorul naţional de pe primăria acestui municipiu românesc.

Este un fapt de o gravitate extraordinară, dar Adrian Năstase şi miniştrii săi nu iau nici o măsură împotriva acestui duşman declarat al statului şi poporului român. Ei sunt însă viteji şi exigenţi nevoie mare când este cazul primarilor Funar, Ghişe, Ciuhandu şi alţii, pentru că luptă pentru respectarea legii, iar unii dintre ei sunt patrioţi autentici.

Domnul Adrian Năstase face, prin lipsa de reacţie în faţa acestei infamii, dovada de necontestat că puţin îi mai pasă de această ţară şi de problemele ei. El a ajus să lase obrajii ţării scuipaţi cu neruşinare de acest individ al cărui loc nu este pe jilţul de primar într-un oraş al României, ci după gratii, alături de alţi infractori periculoşi.

Fapta primarului de Sfântu Gheorghe nu este unică şi singulară. Chiar dacă ar fi, primul-ministru ar trebui să nu mai obstrucţioneze, cel puţin justiţia să îşi facă datoria. Este grav şi de neiertat atunci când un demnitar atât de important ca Adrian Năstase tace şi întoarce spatele de la această faptă periculoasă. Această atitudine a încurajat, încurajează şi va încuraja şi mai mult extremismul unguresc să acţioneze împotriva unităţii şi integrităţii statele a României.

De fapt, această unitate şi integritate au fost contestate şi de deputatul Vida Iuliu în declaraţii consacrate împlinirii a 82 de ani de la încheierea Tratatului de la Trianon. Aceste declaraţii nu aparţin unui om de rând, ci unei persoane care de mulţi ani de zile este deputat în Parlamentul României, unui om care, în această calitate, a jurat să respecte Constituţia şi legile ţării. Dar deputatul Vida Iuliu are privirile îndreptate spre trecut şi regretă existenţa statului naţional unitar român cu preţul, consideră el, dispariţiei himericei Ungarii Mari.

Credem că deputatul Vida Iuliu are şi alte motive personale, de familie, să atace dur statul care i-a încredinţat demnităţi şi în care se bucură de respect, pe care, se vede, nu le merită.

Şi în cazul său, premierul Năstase a tăcut şi continuă să tacă, tăcere ca va stimula şi alte luări de poziţie şi acţiuni îndreptate împotriva statului român.

Frecvenţa, numărul şi gravitatea unor asemenea declaraţii şi fapte produc o profundă îngrijorare şi teamă în rândul populaţiei româneşti din Ardeal. Oamenii sunt speriaţi nu numai că văd ameninţată ţara, ci se văd ei înşişi posibile victime ale terorismului de mare cruzime al urmaşilor celor care au săvârşit crimele de la Ip, Trăsnea, Huedin, Sărmaş, Oradea, şi care au îndoliat întregul pământ al Ardealului.

Există toate motivele pentru asemenea îngrijorare. Cu cât, din slăbiciune, laşitate sau indiferenţă, guvernanţii români cedează în faţa rapacităţii cercurilor extremiste ungureşti, cu atât acestea devin şi se manifestă mai ostil, mai dispreţuitor, mai semeţ. Iar instituţiile statului român tolerează să fie sfidate şi umilite, fiind neputincioase să impună respectarea legii şi sancţionarea acestor duşmani din interior ai poporului român.

Ca deputat din Ardeal al Partidului România Mare, atrag atenţia premierului Adrian Năstase că nici un alt premier al României nu a mai manifestat o asemenea slăbiciune şi nu s-a aliat cu extremismul maghiar împotriva ţării şi a poporului român.

Chiar dacă cesiunile lui în faţa pretenţiilor şi obrăzniciei acestor minoritari dau bine peste hotare, poate fi sigur că românii nu iartă, nu uită şi nu vor tolera în veci să fie batjocoriţi în propria lor ţară.

De pe acum sunt pregătite locurile în care, în curând, vor fi pedepsiţi cei care cred că pot abuza la nesfârşit de omenia şi toleranţa românilor.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnişoara Lia Olguţa Vasilescu.

Domnul Dezideriu Coloman Becsek-Garda:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cetăţeanul României, la începutul mileniului al III-lea, dacă doreşte să călătorească cu trenul, este nevoit să constate lipsa de respect şi bun-simţ din partea acelora care, conform legii, ar trebui să vegheze pentru confortul şi timpul călătorului, ca trenurile să nu aibă întârzieri care să afecteze durata nepermisă a călătoriilor în dauna cetăţeanului. Realitatea este, însă, cu totul alta. Aş enumera doar câteva exemple în acest sens.

Exista o cutumă în cadrul planificării, a mersului trenurilor, care cuprindea şi lucrările de întreţinere a căii ferate, refacţii, şi eventualele anulări de trenuri în perioada respectivă. Dar, în prezent, parcă am trăi într-un stat african subdezvoltat, unde interesul călătorului nu contează.

Pe linia Ploieşti - Bucureşti unde, începând cu vara anului trecut, are loc modernizarea căii ferate, trenurile întârzie regulat, o oră, o oră şi zece minute, faţă de cele prevăzute în mersul trenurilor.

Eu aş fi de acord să cunoaştem mai bine frumuseţile Câmpiei Române, în special localităţile Crivina, Buftea, Periş şi Chitila, unde trenurile aşteaptă deschiderea liniei, dacă pe lângă calea ferată în aceste aşezări nu ar exista munţi de gunoaie.

Ar fi preferabil ca în mersul trenurilor, planificarea să fie întocmită în aşa fel ca aceste staţionări să nu mai existe. Dar o asemenea planificare cere competenţă din partea conducerii SNCFR-ului.

În aceste situaţii deosebite când, din cauza lucrărilor, trenurile întârzie, ar fi de preferat ca trenurile de legătură să aştepte aceste trenuri, pentru că nu călătorul este pentru CFR, ci CFR-ul pentru călători.

Sunt nişte fapte dezgustătoare, când angajaţii CFR-ului râd de călătorii care, în momentul sosirii în gară a trenului întârziat văd coada trenului cu care trebuiau să continue călătoria. În statele din Uniunea Europeană se spune că timpul costă bani. Noi, călătorii CFR-ului trebuie să aşteptăm, din cauza acestor întârzieri, ore întregi în gări murdare unde s-au desfiinţat sălile de aşteptare clasa I-a, cum este cazul staţiei Braşov-călători.

Casierii, de multe ori, au un comportament inacceptabil, cum s-a întâmplat la gara de scurt parcurs din Cluj-Napoca, unde, după ce am stat la rând la casa de bilete, casiera Neamţ Paula mi-a spus că nu are bilet pe parcursul Cluj - Gheorghieni şi m-a trimis la o altă casă de bilete, unde, din nou, a trebuit să stau la rând şi unde casiera Chiţan Dana a folosit un ton necuviincios, jignindu-mă cu cuvinte necuvenite.

După cum ştiu, prima casieră trebuia să mă servească cu bilet de mână, dacă nu avea bilet tipărit pentru relaţia respectivă, bilet bianco. Am vrut să depun reclamaţie la şeful staţiei sau la şeful de tură, dar ei erau de negăsit.

În trenul rapid "Avram Iancu", pe distanţa Tg.Mureş - Bucureşti, la clasa a II-a, sunt vagoane de calitate, iar la clasa I-a vagonul nr.12 este într-o stare catastrofală care ar corespunde clasei a IV-a. Este o jignire pentru călători care plătesc bani grei pentru diferenţă de clasă faţă de clasa a II-a, unde confortul este mult mai bun. Ar fi preferabil ca domnul ministru Mitrea se impună ca, compunerea acestor garnituri să se facă cu mai mult simţ de răspundere.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

O invit pe domnişoara deputat Lia Olguţa Vasilescu să prezinte declaraţia politică.

Între timp, poate mai apare cineva dintre cei înscrişi pe listă.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Prin această intervenţie, aş dori să atrag atenţia Executivului că trebuie să se implice mai mult în problemele ce ţin de agricultură, întrucât, cel puţin în judeţul pe care eu îl reprezint în Parlament, Doljul, situaţia este de-a dreptul dramatică. Astfel, din cauza îngheţului din această iarnă, precum şi a secetei care a pârjolit aproape tot, în acest an, 92% din suprafaţa cultivabilă a judeţului a fost afectată, pagubele ridicându-se la cifra de 644 miliarde lei, fără şansa de a fi recuperată vreodată.

Judeţul Dolj se află pe unul dintre primele locuri pe ţară în ce priveşte numărul agricultorilor care au solicitat instalaţii şi echipamente de irigat subvenţionate de stat cu 70%, în baza Ordinului Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr.117/2002. Până acum s-au cerut echipamente în valoare totală de 25,1 miliarde lei, însă valoarea aprobată pe ţară este de aproximativ 600 miliarde lei, ceea ce înseamnă că numai Doljul ar epuiza circa 20% din această sumă. Absolut insuficient aş spune.

Deşi Doljul este unul dintre judeţele cele mai afectate de secetă, valoarea pagubelor fiind de peste 640 miliarde lei, nu se întrevăd speranţe ca aceşti bani sau o parte din ei să fie recuperaţi ca ajutor din partea Guvernului. Culturile de vişin, prun, cais, zarzăr au fost calamitate în proporţie de 50%, în vreme ce la grâu situaţia este aproape de dezastru, specialiştii estimând proporţii de 1.055 kg/ha la grâu şi secară, 910 kg/ha la orz şi 715 kg/ha la ovăz.

Situaţia judeţului nu este mai bună nici în ceea ce priveşte zootehnia. Deşi statul a hotărât acordarea în folosinţă gratuită a construcţiilor zootehnice dezafectate, în baza Ordonanţei de urgenţă nr.168/2001, pentru agricultorii care doresc să le populeze cu animale şi să relanseze acest sector, s-a dovedit că doar o mică parte dintre acestea pot fi atribuite. Astfel, din 21 de ferme inventariate la nivelul judeţului, doar 5 au fost atribuite şi din 127 de adăposturi inventariate numai 16 au fost acordate până la această dată.

În aceste condiţii, este foarte posibil ca rezervele de hrană să nu ne ajungă nici măcar până în luna noiembrie, ceea ce înseamnă că vom fi din nou nevoiţi să importăm cereale şi produse de origine animală din alte ţări. Poate că, din aceste motive, Guvernul va înţelege să aloce mai mulţi bani de la buget, anul viitor, Ministerului Agriculturii, mai ales că instalaţii de irigat nu prea mai există pe nicăieri.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mă refer la câteva măsuri în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2002 - 2003 aprobate printr-un recent Ordin al ministrului, nr.3342/11 martie a.c.

Metodologia privind încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2002 - 2003, aprobată prin Ordinul MEC menţionat mai sus, prevede la art.17 organizarea cu clasă întreagă a activităţilor de laborator tehnic şi de instruire practică comasată, ceea ce înseamnă că numărul de elevi la clasă va creşte la 25, la numărul maxim admis de Legea nr.84/1995, adică 28 de elevi pentru clasele de liceu şi 30 de elevi pentru clasele de şcoală profesională.

Este de menţionat că, până în prezent, aceste activităţi s-au desfăşurat zeci de ani cu clasa împărţită în două grupe de maximum 10 elevi.

O consecinţă negativă imediată a acestei măsuri o constituie problemele de spaţii şi de dotare, întrucât:

1. marea majoritate a laboratoarelor şi atelierelor de instruire practică existente în şcoli sunt dimensionate, dotate şi organizate pentru 15 - 18 locuri de instruire practică;

2. spaţiul existent permite cu greu organizarea altor locuri de instruire, în detrimentul respectării normelor de protecţia muncii, activităţile practice fiind desfăşurate de minori necalificaţi;

3. în foarte puţine situaţii se dispune şi de resursele materiale necesare pentru echiparea a noi locuri de instruire: mobilier, scule, maşini, aparate, ş.a.m.d.;

4. într-un număr extrem de redus de situaţii există contracte de colaborare cu agenţii economici pentru perioade de timp compacte, care, însă, nu asigură parcurgerea corectă a programelor şcolare.

Măsura este discriminatorie, în primul rând, pentru cadrele didactice care desfăşoară activităţi practice, întrucât, la acelaşi salariu, efortul de supraveghere şi de instruire este dublu, iar eficienţa muncii este redusă, conducând la aprecieri nefavorabile ale activităţii cadrelor didactice, cu consecinţe negative privind acordarea salariului de merit, a gradaţiei de merit, prioritate la detaşare, transferare, susţinerea de grade didactice, disponibilizări.

Măsura este discriminatorie, de asemenea, şi pentru elevii de liceu, filiera tehnologică şi şcoli profesionale, deoarece prin măsurile de organizare a activităţii elevii sunt discriminaţi în ceea ce priveşte şansa unei bune pregătiri. Astfel:

1. toate normele pedagogice şi de muncă demonstrează că un singur cadru didactic nu poate simultan supraveghea şi îndruma 28 - 30 de minori pentru a le forma deprinderi practice specifice la nivelul practicării unei meserii;

2. condiţiile de pregătire practică oferă absolvenţilor de liceu şanse reduse de promovare a examenului pentru obţinerea certificatului de competenţe profesionale;

3. programele de pregătire practică la şcoala profesională sunt concepute conform Programului de reformă în învăţământul profesional şi tehnic PHARE-VETRO 9405 şi au ca obiectiv principal formarea profesională la nivelul pregătirii elevilor din ţările Uniunii Europene;

4. şansa integrării absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă va fi diminuată şi din cauza pregătirii slabe în domeniul de calificare, ratându-se o formă de protecţie socială a tinerilor conferită tocmai de calitatea pregătirii.

Organizarea activităţii practice cu clase de 28 - 30 de elevi este contrară tuturor programelor şcolare în vigoare restructurate în anii 1999, 2000 şi 2001, în cadrul programului de reformă a învăţământului care precizează că activitatea practică în ateliere şi laboratoare se desfăşoară cu clasa împărţită în două grupe de câte 10 elevi.

Nu în ultimul rând, menţionez faptul că imposibilitatea supravegherii normale a unui număr mare de minori care desfăşoară activităţi practice specifice (de exemplu, lucrări în domeniul electric, cu maşini unelte, în construcţii etc.) poate conduce la accidente de muncă, cu toate consecinţele medicale şi legale cunoscute.

Este de neînţeles această modificare a metodologiei angajării personalului didactic din învăţământul preuniversitar, care transferă dificultăţile de finanţare a salariilor din învăţământ tot pe spinarea elevilor, fiindu-le compromisă pregătirea profesională şi viitorul lor imediat într-o piaţă a muncii şi aşa precară din punct de vedere al capacităţii de absorbţie, al organizării şi competiţiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Valentin Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Stimaţi colegi,

În ultimii 12 ani, au existat nenumărate operaţiuni speciale, pregătite în secret şi executate, fie nemijlocit, fie de forţe coordonate de serviciile noastre de informaţii.

Atunci când una dintre acestea ajungea să transpire, din greşeală, în presă, exista posibilitatea desconspirării persoanelor de care depindea autorizarea lor şi în folosul cărora se executau. Cum aceste persoane se găseau în vârful ierarhiei statului, acoperirea lor constituia sarcina de serviciu pentru toate serviciile secrete: poliţie, armată şi justiţie. Se găseau rapid ţapi ispăşitori, se confecţiona o variantă cât de cât credibilă şi nu mai conta că, pentru atingerea acestui scop, se încălcau toate legile şi unor oameni nevinovaţi li se stricau rostul şi li se distrugeau familiile.

Infractorii care ne conduc sunt mai presus de lege, de omenie şi, pentru a-i scăpa pe aceştia nepedepsiţi, oamenii obedienţi puşi chiar de ei în fruntea serviciilor speciale, ale armatei, poliţiei şi justiţiei, nici nu-şi imaginează măcar vreodată că vor plăti alături de foştii lor stăpâni.

Manopera menită să-i scoată basma curată pe infractorii din fruntea statului nu ar fi avut sorţi de izbândă fără o intensă mediatizare, doar a versiunii plăsmuite de autorităţi. Tonul era dat pe canalele consacrate, adică pe posturile naţionale de Radio şi TV.

Fabulaţiile comise în paginile cotidianelor sau în emisiunile posturilor de Radio şi TV private nu constituiau nimic altceva decât variaţiuni pe tema preluată de pe posturile naţionale de Radio şi TV, ceea ce demonstrează, fără doar şi poate, că, prin această complicitate dovedită cu adevăraţii infractori, patronii de presă din România, şi nu altcineva, sunt cei care, de ani buni, au compromis ideea de libertate a presei. Bombardamentul cu informaţii false, dar dirijate, a avut darul de a întări, în mintea consumatorului de ştiri, acea percepţie confecţionată de profesionişti în manipulări din instituţiile statului.

Bagajul de cunoştinţe redus al majorităţii oamenilor simpli nu le permitea acestora să analizeze în profunzime datele şi explicaţiile oferite cu lux, în flux continuu, de autorităţi şi aceştia, chiar dacă sesizau că era ceva necurat la mijloc, tot nu erau capabili să discearnă adevărul de minciună.

Dacă dorim să înţelegem procesul manipulării, trebuie să tratăm informaţia precum un vector. Este compusă dintr-un modul cantitativ, comensurat prin multele faţete, precum numărul de cuvinte sau cifre ineditul ei, gradul de generalizare, etc. Cel mai important este faptul că, pentru a fi considerată drept informaţie, înşiruirea de elemente mai sus amintite trebuie să fie utilă cuiva şi de aceea are un sens şi o direcţie.

Atâta timp cât, cu complicitatea patronilor şi directorilor de canale media din România, opinia publică a fost supusă unui asalt mediatic menit să inoculeze nevinovăţia celor aflaţi în fruntea statului, este evident că intenţia şi scopul aplicării procedeului diversionist servea în exclusivitate acestora.

Zilele trecute, media românească a comentat în exces de imaginaţie un presupus accident care l-a avut ca protagonist pe Sorin Ovidiu Vântu. Au fost relatate întâmplări delirante care, potrivit jurnaliştilor, se petreceau în toate mediile: pe apă, sub apă, în aer şi pe pământ. După două zile, s-a dovedit că opinia publică din România a fost indusă în eroare tocmai de presă, adică de cea care avea obligaţia s-o informeze corect.

Atâta timp cât pentru presa din România a devenit o practică curentă reflectarea fidelă a oricărei minciuni sfruntate emanate de cei aflaţi la putere, nu pot să spun decât că presa este, de cele mai multe ori, doar o unealtă de manipulare a opiniei publice. A fost suficient ca cineva, nu spun cine, să se substituie unei persoane din Executiv şi să emită o informaţie falsă, dar cu un grad ridicat de credibilitate. Obedienţi până peste poate, patronii de presă, fără nici o excepţie, au crezut că i-au identificat corect sensul şi direcţia acestei informaţii, ceea ce i-a determinat să înghită pe nerăsuflate găluşca, amplificând-o mai apoi. Au procedat astfel pentru că li s-a format deja un reflex care s-a dovedit plin de avantaje în trecut şi nu au crezut, nici un moment, că nu se vor evidenţia, şi de această dată, în ochii celor de la putere.

Este clar că printre criteriile care au stat la crearea unui eveniment de primă pagină nu a stat suferinţa pe care ar fi putut s-o suporte fiinţa omenească, fie ea şi Sorin Ovidiu Vântu, ci percepţia eronată că au primit dezlegare chiar de la putere pentru a trata acest subiect tabu. Privit din acest unghi, demersul făcut de conducerea Clubului Român de Presă de a se întâlni cu preşedintele Ion Iliescu, pentru a-l determina pe acesta să nu promulge un proiect de lege iniţiat în conformitate cu toate legile ţării de un deputat care este întâmplător şi ministru, nu mi se pare o aberaţie, aşa cum părea la început.

Dacă domnul Tinu şi domnul Nistorescu au dorit să-i reamintească domnului Iliescu că a ajuns preşedinte şi datorită campaniei murdare de presă dusă împotriva PRM şi a liderului său Corneliu Vadim Tudor, Clubul Român de Presă este cu adevărat o invenţie jalnică, de care România nu cred că are nevoie. Ceea ce e mai trist este că, prin trecutul său controversat, actualul preşedinte al României este susceptibil de a fi şantajat de baronii presei care au dovedit deseori că, pentru ei, legea se negociază şi nu se aplică.

Constat că în România există oameni adevăraţi care sunt conştienţi de lipsa de moralitate a aşa-zişilor "baroni ai presei". Constat că aceşti oameni au descifrat la perfecţie mecanismul de manipulare a opiniei publice de către putere, cu ajutorul presei şi reuşesc să-l destructureze fără nici o dificultate.

O veche zicală spune că: "Cine ridică sabia, de sabie va pieri". Dacă presa din România va continua să urmeze aceeaşi cale ca şi până acum, nimic nu o va împiedica să se autodistrugă.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte domnul Nicolae Vasilescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În ziua de 14 iunie 2002, a avut loc un eveniment deosebit, a cărui derulare nu a sensibilizat aşa cum trebuie redacţiile presei de toate nuanţele.

Membri ai Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului României şi o delegaţie similară a Parlamentului Bulgariei s-au întâlnit într-o amplă dezbatere cu reprezentanţii Comisiei pentru Uniunea Europeană a Parlamentului Spaniei. Cei trei preşedinţi ai comisiilor respective, senatorul Liviu Maior, deputatul Daniel Vâlcev şi deputatul Jozep Borrell Fontelles, au asigurat trilateralei întâlniri succesul discuţiilor pe mereu actuala temă a integrării europene. Din tonul optimist al intervenţiilor, a rezultat că integrarea României şi Bulgariei este acceptată şi momentul deciziei finale se apropie.

În calitate de parlamentar al Partidului România Mare, am prezentat poziţia constructivă a partidului nostru faţă de amplul proces de construcţie europeană. Analiza parametrilor definitorii ai acestui proces arată limitele decizionale ale principalilor actori şi capcanele în care pot cădea ţări întregi. Este evident pentru oricine că integrarea ar trebui să se desfăşoare asimptotic şi, atunci când diferenţele au devenit acceptabile, decizia politică a aderării să devină şi actul juridic de confirmare.

Apariţia în timp a unor noi provocări şi schimbarea continuă a realităţilor geopolitice au ca efect formularea unor noi condiţii impuse statelor în curs de aderare, fapt care amână ad libitum decizia finală de aderare. În acest fel, oricând pot fi introduse criterii noi pentru ţările candidate, spre a putea fi menţinute la distanţă, pe post de surse de forţă de muncă ieftină şi pieţe de desfacere pentru produsele fabricate în ţările avansate.

Este un joc periculos de-a şoarecele şi pisica pe spinarea popoarelor, pentru că, pe măsură ce avansăm în asimilarea legislaţiei europene, pe măsură ce creşte gradul de integrare în Uniunea Europeană, scade nivelul de trai al populaţiei. Ne vom integra cu o populaţie sărăcită, eurosceptică. Lipsurile duc la frustrări şi indiferenţă. Să ne aşteptăm, deci, la un absenteism major al alegătorilor la viitoarele alegeri.

Din punctul de vedere al Partidul România Mare, soluţia integrării este una pur politică. Aceasta este şi mai evidentă dacă se compară atitudinea Uniunii Europene faţă de ţările baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - în raport cu România şi Bulgaria, aflate la limita sud-estică a Europei unite.

Fără îndoială, România şi Bulgaria vor intra împreună în structurile euro-atlantice şi simultan, pentru că au cinci parametri definitorii comuni: 1. ortodoxia; 2. destin istoric apropiat; 3. experienţa tristă a socialismului de import care, după Saracioglu, ministrul turc de externe, a fost expresia imperialismului rus; 4. Dunărea; 5. Marea Neagră.

Nu se poate o Europă durabilă fără Marea Neagră şi fără Dunăre, viitorul fluviu al prosperităţii europene.

Partidul România Mare priveşte integrarea simultană a României şi Bulgariei în structurile europene ca un fapt inevitabil şi necesar. De aici, efortul nostru constructiv pe traiectoria faptelor care apropie decizia finală.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Nicolae Vasilescu, ultimul vorbitor.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor a dat undă verde, cu o repeziciune impresionantă, Proiectului de Lege privind unele măsuri referitoare la mişcarea antifascistă din România. Respectivul proiect descrie, practic, istoria României, inventând un curent fascist actual care trebuie urgent combătut prin lege.

S-a făcut o obsesie de către guvernanţi pentru fascism, cuvânt vehiculat mai des decât în perioada apariţiei şi existenţei acestuia. Dintr-o dată, România devine singura ţară fascistă, singura ţară care a organizat crime împotriva umanităţii, singura ţară cu criminali de război, cu lagăre de exterminare.

În viziunea celor care ne conduc, noi, poporul român, suntem cei mai răi locuitori ai planetei. Cum or suporta sărmanii să conducă un asemenea popor barbar?! Ungaria, Italia, Germania, Bulgaria, state foste fasciste, nu sunt incriminate de nimeni, evrei sau neevrei.

Iată de ce mi se pare cel puţin primejdios, iresponsabil, dar şi ridicol, în acelaşi timp, ca România să fie declarată, indirect, ţară fascistă de actualii guvernanţi. În timp ce noi ne siluim istoria şi ne acuzăm pe nedrept conducătorii patrioţi, amiralul Horthy este reînhumat în Ungaria, chiar sub nasul Europei, încă de acum 9 ani, fără ca ungurii să se teamă că nu vor intra în NATO sau în Uniunea Europeană. La 4 septembrie 1993, amiralul maghiar a fost redat pământului ţării sale cu onoruri, având sprijinul discret al autorităţilor maghiare. Garda de onoare de la catafalc era formată din marinari purtând, în semn de recunoştinţă, uniformele vechii armate. Chiar şi membrilor Guvernului li s-a permis participarea, în calitate de persoane particulare. Au fost de faţă 6 miniştri şi mai mulţi parlamentari.

Nici un om politic din Ungaria sau din afara graniţelor ei nu s-a exprimat critic la adresa Ungariei de atunci sau a lui Horthy, cu toate că acesta a deportat sute de mii de evrei în lagărele de exterminare naziste. Numai din nord-vestul Transilvaniei, vremelnic ocupată de unguri, Horthy a trimis în lagărele de exterminare hitleristă peste 150.000 de evrei. Şi, totuşi, Ungaria este membră NATO, Ungaria cert va fi primită în Uniunea Europeană înaintea noastră, nimeni nu le-a reproşat nimic, nu i-a mustrat pentru gestul de cinstire post-mortem a eroului lor, a istoriei lor.

Amiralul Horthy a fost lăsat în pace de occidentali, murind în linişte în Portugalia, la venerabila vârstă de 89 de ani, spre deosebire de mareşalul Antonescu, care a fost arestat de Palat, în cârdăşie cu comuniştii români, şi apoi predat, de către ultimii, sovieticilor, pentru a-i hotărî moartea. Oare pentru că în Guvernul american sunt şi unguri evrei determină Occidentul să-şi exercite memoria selectiv: Horthy, prin trimiterea evreilor la moarte în lagărele naziste este absolvit de orice vină, pe când mareşalul Antonescu rămâne cu marea "vină", aceea de a fi reuşit să-i facă scăpaţi pe evreii refugiaţi din nord-vestul Ardealului cotropit de horthyşti şi chiar din Ungaria, trimiţând o mare parte din ei în Palestina, chiar sub nasul naziştilor. Însuşi Hitler recunoştea că "evreii considerau România ţara lor de refugiu, evreii din Ungaria traversează în masă frontiera română, unde sunt primiţi mai bine decât soldatul ce se întoarce de pe front". Iată ce spunea Hitler!

În timpul amiralului maghiar, horthyştii au cotropit teritorii ale statelor vecine: nord-vestul României, o parte din Iugoslavia, precum şi Ucraina subcarpatică care aparţinea Cehoslovaciei. Populaţia din aceste teritorii a fost supusă unui calvar inimaginabil: crime, masacre odioase, profanări, maltratări, expulzări în masă. Dar istoria maghiară descrie într-o manieră impresionantă luptele eroice şi martiriul maghiarilor.

Este posibil ca cercurile conducătoare actuale de la Budapesta, ca şi cele occidentale, să considere că toate crimele şi atrocităţile horthyste împotriva altor state să fi fost făcute pentru binele poporului maghiar, iar pe Horthy să-l prezinte ca pe un conducător care s-a străduit pentru ca ţării lui să-i fie bine.

În 1920, Ungaria devine primul stat fascist din lume şi rămâne aşa până în 1945, luptând alături de Germania, când aceasta a fost învinsă. Alianţa lui Horthy cu Hitler, după ajungerea acestuia la putere în Germania, în 1933, precum şi alianţa predecesorului său Bela Kun cu Lenin, în 1919, când Ungaria a devenit stat al sovietelor, au fost şi sunt considerate, de către urmaşii actuali ai acestora, ca fiind conjuncturale, acte săvârşite pentru binele ţării.

Ungaria a fost paşalâc turcesc, a fost stat al sovietelor, stat fascist şi, cu toate acestea, istoria Ungariei nu are ce-şi reproşa nimic, în timp ce poporul român, care a rezistat deznaţionalizării, a rezistat transformării teritoriilor sale în paşalâc sau al transformării României în stat fascist, este obligat să-şi arunce istoria la lada de gunoi.

Pentru declanşarea "războiului sfânt", cu sprijinul regelui, a şefilor partidelor istorice, a marii mase a populaţiei din România pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, precum şi pentru redobândirea Transilvaniei de sub ocupaţia Ungariei fasciste, mareşalul Ion Antonescu este stigmatizat de unii reprezentanţi actuali ai poporului român. Pentru sângele vărsat de armata română, pentru umilinţele la care a fost supus poporul român, noi pe cine ar trebui să tragem la răspundere? De ce românii sunt mereu căutaţi şi găsiţi vinovaţi fără vină şi obligaţi să-şi ceară scuze pentru vini care nu le aparţin? Noi, poporul român, cui să cerem daune, atât morale cât şi materiale, pentru nedreptăţile îndurate din partea cotropitorilor, atât din est cât şi din vest. Deplângem soarta milioanelor de evrei ucişi în lagărele naziste, deplângem şi înfierăm holocaustul, acolo unde el s-a produs, dar pe poporul român cine îl deplânge, dacă înşişi conducătorii lui îl hulesc?!

Lovind în eroii neamului, se loveşte în trecut şi în istoria sa. Protestăm împotriva intenţiei Guvernului şi Parlamentului României de a impune prin lege un anumit punct de vedere asupra istoriei româneşti şi facem apel la întreaga societate românească să se opune revenirii poporului român la stadiul de cobai ideologic, pe care l-a avut în perioada comunismului, solicitând, totodată, ca iniţiatorii Legii privind unele măsuri referitoare la mişcarea antifascistă din România să-şi depună capadopera la Parlamentul Ungariei, acolo unde s-ar putea să-şi aibă obiectul.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat.