Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! Înţeleg că sunt 34 de înscrieri la cuvânt. Cred că nu mai este cazul să repet acel apel la consistenţa prezentării şi se poate depune la secretariat textul integral.

Are cuvântul domnul Valeriu Zgonea. Este? Nu este.

Doamna Eugenia Moldoveanu şi se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Doamna Eugenia Moldoveanu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Teatrul liric are, în România, o frumoasă, veche şi bogată tradiţie. În ciuda tuturor dificultăţilor, anii de după cel de-al doilea război mondial au însemnat o perioadă de glorie pentru artiştii lirici români: montările noastre au primit aplauze pe toate continentele, iar interpreţii români au cântat pe toate marile scene ale lumii. Au fost succese obţinute cu sacrificii imense şi cu foarte, foarte multă muncă şi dăruire.

Ultimii 12 ani au însemnat, pe de o parte, câştigarea unei libertăţi - atât în ceea ce priveşte posibilităţile artiştilor de a-şi clădi o carieră internaţională, cât şi referitor la posibilităţile de exprimare artistică -, dar şi ivirea unor dificultăţi de neimaginat, până acum, pe toate palierele pregătirii de specialitate şi ale exercitării profesiei.

Acum, învăţământul muzical românesc duce lipsă de profesori suficient de experimentaţi, iar salariile - cu toate creşterile din ultima vreme - nu sunt, încă, suficient de atractive, pentru a menţine interesul acestor profesori. Din păcate, studiourile muzicale experimentale studenţeşti şi cele care existau pe lângă teatrele lirice, care asigurau tinerilor, altădată, posibilitatea de a-şi exersa calităţile artistice, încă de pe băncile facultăţii, au fost desfiinţate. Studenţii primesc, acum, o pregătire mai mult teoretică, astfel încă, la absolvire, nu posedă experienţa necesară pentru a se integra uşor într-un colectiv artistic, într-un teatru liric de prestigiu. Probabil că stabilirea unor relaţii de colaborare directă între universităţile de muzică şi teatrele de operă, ca şi ceva mai multă iniţiativă, din partea decanatelor facultăţilor, ar putea duce la îmbunătăţirea substanţială a situaţiei.

Fără îndoială, problema teatrelor de operă este şi cea mai dificilă. Acestea sunt cele mai complexe instituţii de spectacole; ele necesită un personal numeros şi extrem de variat, investiţii în clădiri, decoruri şi instrumente muzicale, participări la mari festivaluri internaţionale şi invitaţii adresate muzicienilor străini să vină în România etc. Pentru coordonarea unui asemenea mecanism, deosebit de complicat, este nevoie de o echipă de conducere, în care directorii artistici să fie dublaţi, în munca lor, de nişte manageri experimentaţi. În al doilea rând, este nevoie de o bugetare adecvată, atât din partea autorităţii administraţiei tutelare, cât şi, după caz, a Ministerului Culturii şi Cultelor.

Am văzut, recent, clădirea Operei Române, întinerită prin lucrări ample, care i-au redat strălucirea specifică unui asemenea lăcaş de cultură. Putem spune, aşadar, că Ministerul Culturii şi Cultelor şi-a făcut, din acest punct de vedere, datoria de a subvenţiona lucrările de minuţioasă renovare a acestei clădiri specializate. Din păcate, nici pereţii proaspăt zugrăviţi, nici luminoasele candelabre nu sunt suficiente întotdeauna pentru a vedea, pe scena Operei, spectacole de mare valoare. Pentru aceasta este nevoie de un colectiv valoros şi de un management pe măsură.

Cu regret trebuie să constat că dificultăţile de până acum ale tranziţiei au măcinat fără milă forţele artistice ale teatrelor lirice româneşti. Ştiu cazuri destule ale unor tineri valoroşi, care au părăsit primele scene ale ţării pentru doar câteva sute de dolari în plus. Îi puteţi vedea în locuri aflate la graniţa dintre artă şi comerţ, gata să îşi abandoneze vocaţiile artistice pentru o relativă bunăstase imediată. Nu am nici un drept să îi condamn, dar trebuie să observ că acesta este rezultatul unei pervertiri a idealurilor de viaţă ale unei generaţii încă debusolate şi care se simte părăsită şi trădată de cei care ar fi trbuit să îi îndrume paşii. Ansamblurile vocale, orchestrele şi trupele de balet din străinătate sunt pline cu artişti români, care în ţara noastră au fost lipsiţi de satisfacţiile de care orice artist are nevoie pentru a se împlini profesional.

Cei care au rămas în ţară şi-au consumat energiile în greve, scandaluri şi conflicte generate de orgolii mărunte ori în montări, pe cât de costisitoare, pe atât de contestate.

Cu toate că numărul celor care au părăsit scenele româneşti este imens, România are, încă, suficient de multe talente. Din păcate, ne lipsesc managerii pe măsură. Bunăvoinţa de care Guvernul României a dat dovadă, acordând subvenţii suficiente pentru desfăşurarea unei activităţi normale - într-o situaţie în care, încă, bugetul culturii rămâne victima exigenţelor reformei economice - nu este suficientă. Ne lipsesc acei profesionişti capabili să conducă o instituţie artistică de pe poziţiile unui patron de concern industrial. Ştiu că ultimii ani au făcut posibilă apariţia unor absolvenţi în management cultural. Din păcate, ei sunt, încă, prea tineri şi prea puţin experimentaţi pentru a putea conduce, cu mână forte, un teatru de operă. Multe ţări europene, aflate în situaţii similare, au adus manageri din străinătate. Nici această soluţie nu ne stă încă la îndemână, din cauza lipsei banilor pe care, îndeobşte, aceşti manageri de excepţie îi solicită. România nu va avea, prea curând, resursele necesare pentru a plăti salariul pe care Austria îl achită unui Ioan Holender, de exemplu.

Şi atunci, singura cale ce ne rămâne este aceea a unirii forţelor pe care le avem: artişti şi administratori, deopotrivă. Trebuie să ne bazăm pe oamenii pe care îi avem şi care vor să facă ceva, aici şi acum, să lăsăm deoparte supărările trecute şi divergenţele pornite din "orgolii rănite" şi să formăm echipe care să îşi asume responsabilitatea renaşterii teatrului liric în România, aducând, totodată, corecţiile necesare unui sistem de învăţământ care, din păcate, a involuat în anii tranziţiei.

Iată mesajul meu de la această înaltă tribună, al unei artiste care şi-a pus cariera şi viaţa în slujba artei româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "PSD şi vânzarea Transilvaniei".

După cum se ştie, pentru a forma noul guvern, în urma alegerilor parlamentare din anul 2000, PDSR, partid contestat în Occident şi considerat drept continuator al PCR, a făcut o alianţă odioasă cu reprezentanţii coloanei a V-a a hungarismului revizionist şi revanşard. Spre deosebire de CDR, fostul aliat al UDMR, PDSR a considerat prioritare nu problemele social-economice grave care au generat adevărate drame în rândul populaţiei româneşti, ci acordarea de privilegii minorităţii maghiare. PDSR (actualmente PSD) îndeplineşte punctual, potrivit calendarului impus de UDMR, absolut toate solicitările aberante ale acesteia. Pentru liderii PSD important nu este poporul român adus la disperare şi obligat să migreze cu sutele de mii din cauza sărăciei cronice din ţară, ci vrerea baronilor UDMR, care urmăresc cu tenacitate subminarea instituţiilor româneşti şi a integrităţii naţional-teritoriale a statului român. În mai puţin de doi ani de când se află în cârdăşie cu UDMR, PSD i-a acordat mai multe privilegii decât reuşise aceasta să obţină în cei 10 ani anteriori.

Aceasta a însemnat retrocedarea către UDMR şi minoritarii unguri, din proprietatea publică a statului român, a peste un milion de ha de teren, în vreme ce sute de mii de familii de români trăiesc o dramă cumplită, nereuşind să intre în posesia bunurilor proprii sau moştenite de la părinţii lor, mulţi dintre ei exterminaţi în închisorile înaintaşilor actualilor guvernanţi. În plus, prin minciună şi fals, cu concursul nemijlocit al unor miniştri români, aceeaşi uniune culturală este pe cale să submineze activitatea a mii de instituţii, şcoli, spitale etc. româneşti în pericol de a fi evacuate pentru a intra în posesia unor fundaţii, ligi, asociaţii etc., cele mai multe din Ungaria, sau manipulate de acolo, gândite de fondatorii lor ca tot atâtea mijloace de luptă împotriva României. Actualii guvernanţi uită sau desconsideră un adevăr istoric incontestabil: în anii care au urmat formării României Mari, statul român a răscumpărat toate proprietăţile străine aflate înainte în hotarele Austro-Ungariei cu datoria statului succesor al acesteia - Ungaria - ca reparaţii pentru acţiunea şi distrugerile pe care ni le-a produs în timpul primului război mondial.

Un alt adevăr trecut cu vederea de guvernanţii PSD, sub teroarea şi ameninţările UDMR şi ale cercurilor revizionist-revanşarde occidentale, este că, cu foarte mici excepţii, de la înfiinţare şi până în anul 1921, clădirile revendicate şi suprafeţele de teren aferente, împreună cu toată finanţarea necesară, au ca sursă domeniul public. Noi ne considerăm moştenitorii contribuabililor români, marginalizaţi în cadrul societăţii multietnice şi pluriculturale din Transilvania medievală, singurii proprietari de drept ai clădirilor şi terenurilor pe care azi PSD, ca să se menţină la Putere, le fac cadou minoritarilor unguri. Practic, prin politica promovată de PSD, se anulează nu numai efectele legii optanţilor, ci şi ale Tratatului de la Trianon. Aici, în Transilvania, autorităţile de la Budapesta, indiferent de partidul politic aflat la putere, se comportă ca şi cu o provincie aflată efectiv sub puterea sa. Aşa se explică prigoana sistematică împotriva partidelor politice româneşti naţionale şi a liderilor acestora, care se opun jocurilor mârşave ale duşmanilor milenari ai poporului român.

Ca să sfideze şi mai mult demnitatea noastră naţională, emisarii Budapestei incită sistematic la acţiuni care dovedesc că sunt cu adevărat stăpâni pe situaţie şi că nu trec încă la desprinderea Transilvaniei de România doar spre a evita reacţiile internaţionale. Retrocedând UDMR, respectiv Ungariei, peste un milion de ha de teren şi păduri, mii de clădiri şi alte bunuri din Transilvania, în valoare de zeci de mii de miliarde de dolari, guvernul de la Bucureşti a renunţat efectiv la acest teritoriu. Aşa şi numai aşa ne putem explica acceptarea de către guvernul PSD a sfidării însemnelor naţionale, jignirii repetate a istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti, nepedepsirea cazurilor vădite de antiromânism.

Atât reprezentanţii UDMR, cât şi emisarii Budapestei se comportă ca adevăraţii stăpâni ai Transilvaniei. Nu am în vedere doar adoptarea de legi care - lucru singular în Europa şi în lume - produc efecte pe teritoriul suveran al altei ţări, sau sărbătorirea, în Transilvania, a aşa-ziselor zile naţionale ale Ungariei, agresiunea asupra economiei acestei provincii, stabilirea de legături rutiere şi feroviare directe între Budapesta şi oraşele transilvane, destabilizarea sistemului românesc de învăţământ şi cultură prin finanţări ale unor oficine de sabotaj şi propagandă antiromânească, ci faptul că însuşi preşedintele actual al Ungariei îşi permite un comportament dincolo de orice uzanţe diplomatice sau limite ale bunului simţ.

Că lucrurile au atins acest stadiu deosebit de grav îl dovedeşte declaraţia recentă a deputatului UDMR, Kelemen Hunor, care afirma postului de radio Kossuth că ne aflăm în situaţia, pentru a doua oară, susţine el, dar pentru prima oară, în realitate, a "ocupării de ţară" a Ardealului de către unguri.

Oare nici această situaţie, recunoscută, din neatenţie sau voit de UDMR, nu-i va trezi la realitate pe liderii PSD? Să fie, cu adevărat, Transilvania pierdută pentru statul român? Adrian Năstase şi Ion Iliescu să fi uitat că pentru a deveni parte integrantă a statului român, Transilvania a dat nenumărate jertfe de sânge, că marii patrioţi români ardeleni au înfruntat prigoana, teroarea şi închisorile ungureşti, că unii dintre ei nu şi-au sacrificat doar sănătatea, ci şi viaţa? Dar mai ales că Transilvania nu e a lor, ci a noastră, a celor ce locuim aici cu mult înaintea invadării acestei părţi a Europei de triburile nomade de unguri şi mai ales a urmaşilor şi urmaşilor-urmaşilor.

PRM este azi singura forţă politică românească pentru care nici un sacrificiu nu va fi prea mare pentru a apăra liniştea şi siguranţa Transilvaniei româneşti şi a tuturor locuitorilor lui. Ca deputat de Cluj voi acţiona întotdeauna ca jertfele şi sacrificiile precursorilor statului naţional român, unitar şi suveran să nu fie zadarnice, iar Transilvania să fie în veci românească, aşa cum ne-au lăsat-o moşii şi strămoşii noştri.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Eugen Nicolaescu. Va urma domnul Valentin Iliescu.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolaescu:

Domnule preşedinte,

Fără să-mi cronometraţi timpul, o să vă rog respectuos să urmăriţi timpul fiecărui deputat şi pe partide politice, pentru a se respecta timpul de declaraţii politice aşa cum a fost el programat în Biroul permanent.

Şi acum fac declaraţia politică.

Folosesc timpul alocat pentru susţinerea unei declaraţii politice pentru a da citire unei scrisori deschise adresate doamnei ministru Hildegard Puwak.

În urmă cu o săptămână am tras un semnal de alarmă în problema trecerii Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei. Deşi am arătat că această decizie poate fi generatoare de corupţie, de întărirea clientelismului politic şi afectează în mod negativ mediul de afaceri, demersul meu a rămas fără răspuns.

Acest fapt nu numai că nu mă miră, ignorarea glasului opoziţiei fiind o procedură îndelung practicată de Guvernul Năstase, dar îmi confirmă indiferenţa cu care actualul Guvern al României tratează problemele grave ale ţării.

Deşi se declară campionii luptei împotriva corupţiei, reprezentanţii PSD iau decizii contrare spiritului şi reglementărilor europene, invocând de cele mai multe ori similitudini cu situaţii din alte ţări europene sau necesitatea de acordare a legislaţiei româneşti la aquis-ul comunitar.

De aceea, stimată doamnă ministru, vă înaintez, de o manieră deschisă, solicitarea mea de a informa opinia publică în baza cărei directive europene se justifică trecerea Registrului Comerţului în subordinea Ministerului Justiţiei.

Dorim să faceţi această precizare deoarece noi am fost informaţi că din 2001 acţionează o directivă europeană care solicită trecerea în administrarea privată a Registrului Comerţului şi în ţările europene care n-au organizat încă activitatea în acest mod.

În speranţa că răspunsul dumneavoastră va sparge tăcerea guvernamentală, vă mulţumesc.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu pentru concizie.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am dorit să fac această declaraţie politică de la tribuna Parlamentului României astăzi, 8 octombrie 2002, pentru că, fără a fi o zi deosebită, această zi confirmă, încă o dată, revenirea la normalitate.

Astăzi, în şedinţa de Guvern, Cabinetul Adrian Năstase va adopta proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003. O decizie politică care confirmă, dacă mai era nevoie, că odată cu instalarea administraţiei Partidului Social Democrat lucrurile se aşază pe făgaşul normal, legea se respectă iar promisiunile făcute în campania electorală se onorează de către cei aflaţi la putere.

Cu toate acestea, fără ruşine şi fără decenţă, cei care şi-au asumat destinele guvernării acestei ţări în perioada 1996-2000, fără a încerca cel mai mic efort de a analiza şi compara rezultatele catastrofale ale celei mai negre perioade din istoria postdecembristă a României cu ceea ce se întâmplă astăzi, au trecut la un atac deşănţat, demagogic şi lipsit de substanţă asupra a tot ceea ce întreprinde actuala putere. Profitând de iminenta dezbatere a bugetului de stat pe anul 2003 şi în spiritul adevărului, se cuvine a aminti opozanţilor noştri şi, bineînţeles, opiniei publice câteva consecinţe ale dezastrului pe care l-au provocat în perioada 1996-2000.

Produsul intern brut a cunoscut o reducere dramatică cu 15%, România fiind singura ţară din Europa Centrală şi de Est care a înregistrat regres economic timp de trei ani consecutiv (1997-1999);

Producţia a cunoscut o scădere substanţială în toate sectoarele economice creatoare de valoare adăugată: industria cu 24%, agricultura cu 8%, transporturile cu 12%, activitatea portuară cu 22%:

Politica de falimentare a economiei şi lichidarea multor întreprinderi fără fundament economic a generat creşterea ratei şomajului de la 6,3% în 1996 la 11% în 2000;

Fenomenul inflaţionist s-a inflamat foarte puternic şi s-a menţinut la cote foarte înalte: 151% (în 1997), 40% (în 1998), 55% (în 1999) şi 45% (în 2000);

Puterea de cumpărare a salariilor s-a diminuat cu 25%, iar a pensiilor cu 35%, concomitent cu adâncirea polarizării sociale, concretizate în atingerea unei rate fără precedent a sărăciei, de 43% în 2000, faţă de 19,9% în 1996;

Moneda naţională s-a depreciat într-un ritm aberant în 4 ani (de 6,7 ori mai mare era cursul de schimb în 2000 faţă de 1996);

Credibilitatea exernă a României, evidenţiată prin scăderea gravă a riscului de ţară, s-a prăbuşit catastrofal;

Fiscalitatea a crescut exagerat, acest lucru generând în intervalul 1996-2000, falimentarea a nu mai puţin de 300.000 de întreprinderi mici şi mijlocii.

Pentru orice om de bună credinţă, astăzi, sub guvernarea Partidului Social Democrat, lucrurile au căpătat o orientare pozitivă.

Pentru al doilea an consecutiv, după mai bine de un deceniu de dureroasă anormalitate, Guvernul României definitivează, la termenul stabilit de legea finanţelor publice, proiectul de buget şi îl trimite, pentru dezbatere şi aprobare, Parlamentului României, după ce, anterior, făcuse obiectul unor discuţii şi negocieri cu partenerii sociali, sindicatele şi patronatele, cu organismele financiare internaţionale, şi fusese prezentat tuturor grupurilor politice parlamentare.

Pentru al treilea an consecutiv al guvernării sale, Cabinetul Adrian Năstase îşi asumă o creştere economică importantă, creştere economică care evidenţiază direcţia pozitivă în care se îndreaptă România, graţie măsurilor macroeconomice luate de Guvernul Adrian Năstase de la preluarea puterii. După doi ani de creştere spectaculoasă, lucru confirmat şi de studiile şi analizele organismelor financiare internaţionale, produsul intern brut se estimează să crească în 2003 cu 5,2%, pe seama măririi volumului de activitate, cu deosebire în ramurile producătoare de bunuri. Acest lucru va genera o creştere de 4% a consumului individual efectiv al gospodăriilor, o creştere a numărului de salariaţi şi a celorlalte categorii profesionale, în condiţiile sporirii productivităţii muncii.

Politica monetară sănătoasă promovată de Guvernul României va determina o nouă reducere a ratei inflaţiei, care se va limita la 15% în anul 2003.

Beneficiind de prevederile noii Legi privind finanţele publice, nr. 500/2002, lege-cadru ce orientează întregul proces bugetar spre rezultate, obiective, performanţă şi este adaptată noilor condiţii economice, precum şi standardelor utilizate în ţările Uniunii Europene, bugetul de stat pe anul 2003 va reconfirma angajamentul Partidului Social Democrat, asumat la alegerile din anul 2000, de reducere treptată a presiunii fiscale şi, îndeosebi, a celei de pe forţa de muncă, până la nivelul care să asigure o creştere durabilă a producţiei şi a investiţiilor. Reducerea fiscalităţii asumată de Guvernul Adrian Năstase va determina o diminuare a contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale, începând cu luna ianuarie 2003, care se vor adăuga celor 3 puncte procentuale reduse în anul 2002.

Ca un adevărat exponent al unui partid social democrat, Guvernul României, puternic preocupat de situaţia populaţiei şi, în mod special, a celor mai defavorizate categorii sociale, şi-a consolidat politica socială prin asigurarea cheltuielilor pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii şi indemnizaţii cuprins în bugetul general consolidat care continuă să deţină ponderea cea mai mare în produsul intern brut şi în anul 2003, adică 10,1%. Aceste fonduri importante vor fi alocate pentru acele măsuri guvernamentale iniţiate de Cabinetul Adrian Năstase: acordarea de ajutoare sociale în funcţie de venitul minim lunar garantat, acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţelor pe timp de iarnă, diferenţiat în funcţie de venitul mediu net lunat pe membru de familie şi de tipul de încălzire, continuarea etapei de recorelare a pensiilor şi indexarea acestora, asigurarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar de stat obligatoriu şi asigurarea rechizitelor şcolare gratuite pentru elevii care provin din familiile cu venituri reduse. Este de menţionat faptul că bugetul de stat pe 2003, iniţiat de Guvernul Adrian Năstase, stabileşte majorarea salariului de bază minim brut pe ţară la 2,5 milioane lei, faţă de 1,75 milioane lei cât este în prezent şi indexarea alocaţiei de stat pentru copii cu 17%, ajungând, astfel, "..

Domnul Corneliu Ciontu:

Poate ajungeţi la final, domnule Iliescu.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

... la 210.000 lei/copil. Închei, domnule preşedinte.

Sunt, însă, încă multe lucruri de făcut. Aflat apoape de jumătatea mandatului, Partidul Social Democrat este conştient de acest lucru, de numeroasele probleme şi nevoi cu care se confruntă o bună parte a populaţiei.

Dornic să-şi reconfirme încrederea electoratului, Guvernul Adrian Năstase nu şi-a uitat crezul politic din 2000, asumându-şi în continuare o politică de ameliorare a şanselor fiecăruia, ţinând în permanenţă seamă de respectul şi de demnitatea la care are dreptul fiecare cetăţean, de faptul că toate măsurile economice şi sociale pe are le promovează trebuie să le ofere şanse mai mari oamenilor şi condiţii de viaţă mai bune.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul Ştefan Păşcuţ, va urma domnul Napoleon Pop.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Eu am să fiu mult mai scurt, ca să recuperez un pic din timpul, să spunem, pierdut, cu nişte laude. Eu am să vin cu nişte aspecte critice.

Suntem la început de secol şi mileniu într-o ţară, România, care după aproape 13 ani de când a scăpat de un regim totalitar, încă mai caută drumul către democraţie şi o economie de piaţă, către o viaţă mai bună de tip occidental.

Din păcate, ţara aceasta este condusă de un guvern care nu ne dă senzaţia că ar dori acest lucru. În timp ce în judeţul Hunedoara sunt sate unde nu se recepţionează programul 2 al televiziunii publice, iar programul 1 al aceleiaşi televiziuni se recepţionează greu, iată că ne permitem luxul de a interzice posturi de televiziune. Exemple sunt: satele Ohaba, Ponor, Feder, din Comuna Pui, unde nu se recepţionează nici măcar programul 1 al Televiziunii Române.

În timp ce sunt sate în judeţul Hunedoara unde nu este măcar un post telefonic - cel mai apropiat este la aproape 10 Km - în România se închid posturi TV. Exemple sunt tot în Comuna Pui, satele Feder, Fizeşti, Sere, Luric, Ohaba, Ponor şi aşa mai departe.

Dar, oare, sunt prea pretenţios? Vreau televiziune şi post telefonic în fiecare sat, în timp ce în judeţul Hunedoara sunt sate unde nu este nici măcar reţea de alimentare cu energie electrică? Exemplu este Comuna Bătrâna, care are în componenţă patru sate. Unul dintre ele a fost electrificat în anul 1970, iar celelalte aşteaptă de atunci şi tot aşteaptă să vadă un bec electric aprins, dar în zadar.

Probabil Guvernul nu are timp de aşa ceva şi, oricum, această problemă, speră ei, se va rezolva de la sine, prin depopulare, până la desfiinţarea acestor sate.

Astfel, Guvernul se ghidează după zicala: "Ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, lasă pe poimâine, poate nu mai trebuie să faci!".

Din păcate, aceste exemple nu sunt singulare în România. Şi atunci, vine întrebarea: de ce s-a interzis postul de televiziune "Oglinda TV"? Pentru că arată şi nerealizările actualei guvernări? Sau probabil că actualii guvernanţi nu se pot uita la oglindă, pentru că oglinda te arată aşa cum eşti?!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vorbesc tot despre buget, dar dintr-o altă perspectivă.

În sinteză. Bugetul pe 2003 ar trebui să reprezinte într-o economie de piaţă principalul instrument de intervenţie statală, care în mod natural ar trebui să fie orientat spre dezvoltare. Propunerea de buget rămâne consecvent austeră pe toate liniile, lucru care în principiu nu poate deschide o perspectivă optimistă unei dezvoltări pe termen lung. Mă refer la faptul că austeritatea totală a bugetului limitează tocmai bazele eventualei dezvoltări durabile: investiţii noi pentru modernizare şi exporturi, ambele constrânse de fiscalitate nestimulativă.

Evoluţiile macroeconomice, monetare şi valutare în 2003 nu fac nici o referire explicită la angajamentele asumate faţă de FMI, reactualizate prin scrisoarea părţii române din 12 august 2002 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al FMI din 28 august 2002.

Ca urmare, ceea ce apare, de regulă, ca o restricţie în construcţia bugetară ca precondiţie a consolidării macrostabilizării impuse de FMI, probabil că viitorul buget le va consemna ca realizări exclusive ale politicii guvernamentale, numai bune pentru propagandă electorală. În acest context, chiar sinteza suferă de prezentări asimetrice atât ca indicatori, cât şi ca exprimare numerică a acestora, fiind greu de comparat performanţele economice ale bugetului pe 2002 cu cele propuse prin bugetul 2003. În tot cazul, pentru populaţia sărăcită a acestei ţări o creştere cu 4% a consumului individual efectiv al gospodăriilor în 2003 nu poate fi o fericire, comparativ cu noile ajustări de preţuri la utilităţi pentru a căror acoperire statul îşi propune să majoreze ajutoarele pentur familiile eligibile cu 20-40% începând chiar cu 1 noiembrie a.c.

Bugetul pe 2003 va fi construit în conformitate cu noua legislaţie aprobată în 2002, puternic motivată prin necesitatea armonizării la Uniunea Europeană. Deşi această nouă legislaţie ne-a lăsat la mulţi gustul amar al unei fiscalităţi sporite, ne întrebăm cum politica fiscal-bugetară pe 2003 va avea cu adevărat efectul diminuării presiunii fiscale şi creşterii bazei de impozitare. Mi-e frică că sintagma "mai multă supleţe" în politica fiscală ascunde, de fapt, direcţia adevărată încotro ne va duce în materie de impozitare, creşterea accizelor şi majorarea graduală a cotei impozitului pe profit.

În final, vorbindu-se de orientarea întregului proces bugetar spre rezultate, obiective şi performanţe, sinteza nu spune nimic despre cheltuirea banului public cu prioritate pe programe, aşa cum prevede noua lege a finanţelor publice. În schimb, constată că un element de mândrie în realizarea veniturilor la buget rămâne contribuţia cetăţeanului la asigurările sociale, fond care ar trebui să dispară din oala bugetului consolidat şi să treacă într-o administrare adecvată şi separată, pe măsura caracterului lui social.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Baciu:

Da, domnule preşedinte, am înţeles rugămintea dumneavoastră. Din această cauză, iată, am venit şi cu vreo două, trei pagini scrise, ca să nu mă întind.

Astăzi iert PSD-ul, din dragoste creştină de oameni şi voi aduce în faţa dumneavoastră o problemă care ne interesează pe toţi, cei din această sală, pe toţi parlamentarii, dar ea se află şi în atenţia clasei politice româneşti: accesul opoziţiei în mass-media şi în general necesitatea prezentării echidistante în mass-media a raportului de forţe politice.

Problema este mai veche, dar ea a revenit puternic în actualitate cu ocazia suspendării de către CNA a licenţei de emisie a postului OTV.

În dezbaterile aprinse pe marginea acestui eveniment, unii oameni politici, în principal din opoziţie, au condamnat suspendarea licenţei, invocând, între altele, şi argumentul că OTV-ul era un post de televiziune echidistant politic, difuzând, fără discriminare, toate punctele de vedere şi luările de poziţie semnificative ale tuturor partidelor politice. În consecinţă, opoziţia avea posibilitatea să se facă auzită de o parte importantă din populaţia ţării.

Nu comentez raţiunile invocate de CNA pentru suspendarea licenţei, după cum nu apelez nici la argumentele celor care s-au opus acestei măsuri. Sunt numeroase şi unele şi altele, le cunoaşteţi şi ştiţi foarte bine că, dacă le-am aduna, am face câteva volume bune.

Eu vreau doar să subliniez că aceste dezbateri au evidenţiat apăsat că problema accesului opoziţiei la mass-media este una reală, urgentă şi constituie un barometru important al gradului de democraţie al societăţii româneşti.

Acest aspect al chestiunii vreau eu să-l subliniez de aici, aspect pe care până şi CNA-ul a fost obligat să-l ia în discuţie. Drept urmare, cu vreo zece zile în urmă, acest conclav suprem al audiovizualului românesc s-a întrunit, a invitat şi reprezentanţi ai partidelor politice, cu care a dezbătut tocmai această temă fierbinte a accesului opoziţiei la mass-media. Toţi reprezentanţii partidelor de opoziţie, ba, chiar, interesant şi pitoresc, şi cel al PUR, s-au plâns, pe bună dreptate, că accesul partidelor lor la posturile de radio şi televiziune este restrictiv şi discriminatoriu.

Este de la sine înţeles că domnul Guşă, prezent şi acolo, ca peste tot, de altfel, s-a declarat mulţumit de modul în care audiovizualul reflectă activitatea PSD şi a domniei sale, ca figură emblematică a partidului de guvernământ. Ba, chiar, domnul Guşă, ca autentic "homo sapiens", cum îl ştim cu toţii, a mers mai la adâncime şi a descoperit că nu buletinele de ştiri trebuie modificate, aici totul este O.K., ci talk-show-urile cu politicieni este adevărata problemă. Cu alte cuvinte, domnul Guşă ne sfătuieşte pe noi, cei din opoziţie, să ne schimbăm look-ul: să facem dezbateri captivante, cum ar fi, de exemplu, conferinţele de presă ale domniei sale, şi atunci, pur şi simplu, nu vom putea face faţă solicitărilor posturilor de radio şi televiziune.

Totuşi, CNA a dat dovadă de o oarecare opacitate faţă de meditaţiile secretarului general al PSD, pentru că a înţeles că este ceva putred în Danemarca, a se citi în România, evident. În consecinţă, membrii săi, ai CNA-ului, au căzut pe gânduri (care, de altfel, nici nu erau prea multe) şi au hotărât în final să invite posturile radio şi tv să acorde Opoziţiei o treime şi Puterii două treimi din timpii de antenă consacraţi informaţiilor şi dezbaterilor de tip politic. Ba chiar unii au propus ca această invitaţie sau sugestie să îmbrace forma unei recomandări a CNA.

Ştiţi foarte bine cu toţii, ştim foarte bine, că rezultatul "pe teren", ca să zic aşa, a fost nul. Cine va respecta o recomandare? Cine va măsura treimile emisiunilor politice ca să dea una Opoziţiei şi două Puterii? Pe ce temei legal pot fi obligate posturile de radio şi tv private să respecte o asemenea recomandare?

De altfel, eu nici nu cred că problema pusă de mine aici în discuţie are vreo legătură cu posturile private, aşa-zise "comerciale", eu mă gândesc la televiziunea naţională şi la radioul naţional, ambele fiind finanţate din bani publici. De asemenea, ambele au cea mai mare putere de pătrundere într-o parte semnificativă a teritoriului naţional şi mă refer, evident, la zona rurală.

Este adevărat că Radiodifuziunea Română acordă timpi de antenă partidelor parlamentare în conformitate cu algoritmul din Parlament, atât în studioul central, cât şi în studiourile teritoriale. De bine, de rău, aici ne mai putem face şi noi auziţi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Baciu, v-aş ruga, totuşi, să ajungeţi la fraza finală.

Domnul Mihai Baciu:

Mai am puţin, domnule preşedinte.

TVR, însă, nu acordă decât un spaţiu foarte restrâns partidelor şi numai din studioul central. Vă amintesc că prin anii ‘92-93 exista o emisiune TV, vinerea după-amiază, dacă îmi mai aduc bine aminte, consacrată dezbaterilor din Parlament. Era o emisiune utilă, cu mare audienţă, ca dovadă că o ţin minte, nu eram în Parlament, şi, poate, tocmai de aceea ea a dispărut de mult.

Fiind limpede că recomandarea CNA este o măsură propagandistică, fără efect practic, şi subliniind necesitatea ca Parlamentul să fie mai corect perceput, suntem cei mai prost percepuţi, după cum ştiţi, de populaţia ţării, propun şi cu aceasta închei:

1. Să se reintroducă la TVR emisiunea săptămânală privind activitatea Parlamentului.

2. Să se acorde timp de antenă partidelor politice şi în studiourile regionale ale TVR: Cluj, Timişoara, Iaşi şi unde or mai fi, mărimea acestor timpi urmează să fie stabilită printr-un acord între TVR şi Parlament şi Comisiile de cultură ale Camerei şi Senatului.

Numai prin asemenea măsuri concrete, stimaţi colegi, PSD va demonstra că este un partid democratic, care, nu numai că nu se teme de Opoziţie, dar chiar are nevoie de ea şi, ca atare, îi crează condiţii să se facă auzită. Eu sper că sunt auzit şi de CNA şi de TVR, fiindcă este o chestiune foarte importantă.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, amabil ca întotdeauna.

Domnul Corneliu Ciontu:

Aţi fost auzit şi de noi.

Îl rog pe domnul Becsek să vină la microfon şi urmează domnul Dumitru Chiţă. Deci, începem o nouă tură.

Am mai primit 10 minute din partea domnului preşedinte.

Vreau să anunţ, pentru stenogramă, că domnii deputaţi Emil Rădulescu, Baban Ştefan şi Corneliu Ciontu vor depune declaraţiile la secretariat.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În dimineaţa zilei de 6 octombrie s-au împlinit 153 de ani de la executarea celor 13 generali ai Armatei revoluţionare maghiare. Aceste personalităţi şi-au jertifit viaţa pentru ideile Revoluţiei paşoptiste. Deci, Armata revoluţionară, în luptele care au durat un an şi jumătate a înfrânt în mai multe bătălii oştile habsburgilor, până când intervenţia trupelor ţariste a schimbat raportul de forţe pe plan militar, fapt ce a cauzat înfrângerea Revoluţiei maghiare.

Depunera armelor la Şiria a fost urmată de represalii sângeroase ale Casei Imperiale, printre care şi jertfirea celor 13 generali la Arad.

Împlinirea a 153 de ani de la executarea celor 13 generali maghiari a readus în actualitate problema reamplasării la Arad a Grupului statuar cunoscut sub denumirea ""Statuia Libertăţii". Statuia Libertăţii a fost amplasată în Arad în anul 1890 şi a fost demontată de către Guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu în anul 1925.

Reinstalarea statuii, aflate în prezent în curtea Bisericii minoriţilor din Arad, într-un loc public, în oraşul de pe Mureş, ar însemna cinstirea reciprocă a unei istorii zbuciumate în care au predominat valorile umane. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Îl invit pe domnul Dumitru Chiriţă, va urma domnul Emil Rus.

Între timp, domnul Lepădat Ştefan şi domnul Valeriu Gheorghe au depus la secretariat declaraţiile politice.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reforma în sistemul asigurărilor de sănătate, aşa cum a fost concepută prin Legea nr. 145/1997, ar fi trebuit să reprezinte o schimbare în bine pentru întreaga populaţie. Din păcate, în perioada 1997-2000, România, condusă de Regimul Constantinescu şi monstruoasa coaliţie, formată din PD, PNL şi defunctul PNŢCD...

Domnul Puiu Haşoti (din sală):

Şi UDMR!

Domnul Dumitru Chiriţă:

..., a cunoscut o recesiune economică, cu impact social major asupra cetăţenilor, datorită preocupărilor pentru jaf şi distrugere, inclusiv în domeniul asigurărilor de sănătate.

În aceeaşi perioadă, cetăţenii români au fost împărţiţi în trei categorii, în ceea ce priveşte sistemul asigurărilor de sănătate. Astfel, în afara sistemului public de asigurări de sănătate, unde se regăseşte majoritatea cetăţenilor români, au mai fost înfiinţate case de sănătate paralele pentru transportatori şi pentru lucrătorii din armată, ordine publică şi siguranţă naţională. Această măsură a condus la o abordare clientelară a acordării asistenţei medicale, oferind cetăţenilor prestaţii medicale total diferite din punct de vedere calitativ, în funcţie de casa de sănătate la care sunt asiguraţi.

În afara situaţiei menţionate mai sus, sistemul asigurărilor de sănătate a fost supus unor presiuni extraordinare pentru cheltuirea fondurilor publice, nu întotdeauna în interesul populaţiei.

Pentru a limita fenomenul de corupţie, Guvernul Adrian Năstase a dispus ca şi achiziţiile de medicamente şi de produse sanitare în spitale să se facă prin sistemul de licitaţie electronică, reducând în mod substanţial cheltuielile cu prestaţii medicale pentru cei aflaţi în dificultate. Prin această măsură, Partidul Social Democrat dovedeşte o dată în plus că este preocupat de modul în care banii publici sunt cheltuiţi în interesul cetăţeanului şi nu în favoarea unor structuri clientelare, preocupate de jefuirea banului public, aşa cum a procedat monstruoasa coaliţie până în anul 2000.

În legătură cu existenţa celor trei case de asigurări de sănătate şi cu tratamentul discriminatoriu acordat cetăţenilor în funcţie de casa la care sunt asiguraţi, precum şi în legătură cu proasta înţelegere a autonomiei caselor de asigurări de sănătate, consider că trebuie luate cel puţin următoarele măsuri:

1) Înfiinţarea unei singure case de asigurări de sănătate, la care să cotizeze toţi contribuabilii din România, indiferent de funcţia şi locul pe care îl ocupă.

2) Definirea unui pachet de prestaţii medicale oferit în baza apartenenţei la sistemul public de asigurări de sănătate, acelaşi pentru toţi cetăţenii României.

3) Prestaţiile medicale vor conţine în mod obligatoriu, pe lângă cheltuielile curente, şi cheltuielile de capital, în special în cazul spitalelor.

Şi, nu în ultimul rând,

4) Preşedintele casei de asigurări de sănătate să fie, în acelaşi timp, şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Această nouă abordare poate să ne aducă în situaţia în care, pe lângă tratmentul egal al cetăţenilor în cadrul unui sistem unic şi public al asigurărilor de sănătate, fondurile colectate vor fi utilizate mai eficient. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Emil Rus, va urma domnul Emil Anton.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se referă la formele şi consecinţele privatizării frauduloase şi abuzive.

În ţara aceasta, România, căreia îi spunem "a noastră", totul se privatizează, încât privatizarea a devenit o calamitate de care ne e frică, pentru efectele ei mereu dureroase, cu bătaie lungă, de care Dumnezeu, marele, nu ne iartă şi nici nu ştim câte generaţii ale noastre au să sufere în continuare din pricina păcatelor săvârşite acum: sinucideri, pruncucideri, incesturi, alcoolism, prostituţie, desmăţ, droguri, corupţie, încât ţi se face negru înaintea ochilor.

Şi boala privatizării s-a extins în politică, cultură şi chiar în spiritualitatea noastră, roade din toate părţile! Se sfinţeşte o biserică, se pun în faţă privatizaţii, baronii locali şi dregătorii puterii social-democrate de la centru, mai ales, iar ceilalţi nu încap pentru că e o acţiune care aparţine privatizaţilor. Se depun coroane la mormintele eroilor, dar au dreptul numai exponenţii Puterii, ai Regimului Iliescu-Năstase, pentru că ei au monopolizat totul. Ce să caute reprezentanţii Opoziţiei la aceste manifestări, pe câtă vreme la aceste acţiuni nu se face politică? Se organizează, nu de Opoziţie, ci de Putere, pentru că aceasta nu are dreptul la iniţiativă, iniţiativa e şi ea apanajul celor tari, se iniţiază, deci, o comemorare sau o aniversare a unor evenimente sau oameni de ştiinţă, cultură sau literatură, cu mare fast, pe banii contribuabililor, fireşte, baronii locali cenzurează totul, nu contează personalităţi cultural-ştiinţifice, nu contează parlamentari. Ei, Puterea, ei, cei pătrunşi de tezele şi orientările primului ministru la teleconferinţele săptămânale, ei şi numai ei au dreptul! Ei şi numai ei rezolvă problemele oamenilor, în frunte cu prefecţii, pe post de prim-secretari ai judeţelor!

Au racolat astfel primarii şi consilierii locali ai celorlalte partide şi trai nineacă pe banii contribuabililor! Serbări câmpeneşti, emisiuni televizate, simpozioane, conferinţe, vizite în străinătate fără rost. Ceilalţi primari şi consilieri care s-au încăpăţânat să rămână pe poziţii sau să-i respecte pe cei care i-au ales, stau "pe lângă", aşa, vorba lui Rebreanu, "ca şi câinele la uşa bucătăriei".

Sigur, dacă-i democraţie, democraţie fie! Presa, emisiunile de radio şi televiziune locale, ca şi cele centrale, nu au spaţii pentru reprezentanţii celorlalte partide, pentru parlamentarii din Opoziţie, decât, eventual, pe paginile 10-14, în notiţe sumare sau la "alte ştiri", cu nuanţe şi subînţelesuri negative.

Iată binefacerile unui regim: Iliescu-Năstase, curat constituţional! Iată binefacerile democraţiei pesediste!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Marin Anton, urmează domnul Tamas Sandor.

Domnul Valentin Iliescu (din sală):

Din partea "Defunctei guvernări"! (Râsete.)

Domnul Marin Anton:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Constat apetitul Guvernului pentru tot felul de programe populiste şi improvizate, cu scopul de a reţine sistematic atenţia populaţiei, fie prin a-i manipula voinţa, fie prin a-i produce blocaje de tot felul. Mă refer la "cornul cu lapte" şi la "centralele termice". PSD se străduieşte să scoată maxim de profit politic, în loc să respecte populaţia, o manipulează prin programe care ţin de România anilor 1950, de tipul "cornul cu lapte", sau îi încalcă libertatea de a se debranşa de la sistemul energetic centralizat.

Nu cred că acestea trebuiau să fie soluţiile, umilitoare, de altfel, soluţiile trebuiau să fie în altă parte, la populaţie, adică. Populaţia să fie adusă în situaţia de a putea să-şi permită singură "cornul cu lapte", nu să fie nevoită să primească pomană de la stat.

În alte condiţii, solicit Guvernului României să facă uz de transparenţă şi să facă publice sursele de finanţare prin care sunt realizate sau subvenţionate aceste programe de protecţie socială.

Şi pentru că guvernanţii nu-şi văd capul de treabă, le mai sugerez şi eu un program, pentru că tot au ştiinţa de a implementa orice şi oricum: lupta împotriva corupţiei se amână până la o dată ce va fi stabilită ulterior! Presa abundă de exemple de corupţie, de la deturnarea banilor publici până la orientarea fondurilor Phare către tot felul de clienţi politici. Zilnic, avem parte de exemple din care aflăm cum mulţi dintre mai marii PSD-ului s-au îmbogăţit datorită independenţei care li se acordă în manipularea banilor statului şi, mai ales, datorită faptului că sunt situaţi în poziţii din care pot plasa banul public după bunul lor plac. Furtul din avuţia publică a devenit regula unui joc politic la care iau parte numai iniţiaţii PSD.

Până în momentul de faţă nu am avut parte decât de partea complementară a Programului anticorupţie, adică, cea de imagine. S-au înfiinţat agenţii, birouri unice, parchete anticorupţie. Numai faptul că Guvernul a înfiinţat ceva special nu indică altceva decât că sistemul nu face faţă. Principala problemă care există se referă la suspiciunea care planează asupra justiţiei, care nu îşi face datoria şi care ar trebui să fie forma finală de punere sub control a fenomenului.

Până acum, la instituţiile la care s-au făcut bilanţurile acestei probleme, s-a vorbit de circa 350 de cazuri, din care 200 sunt extrem de mărunte şi care nu vizează corupţia instituţionalizată. Nu ar putea, de exemplu, prefectul de Hunedoara şi fiul acestuia să facă obiectul sesizării Parchetului anticorupţie mai degrabă, decât nişte amărâţi de controlori de bilete de la RATB?

Mai nou, ca să se găsească surse de finanţare pentru salariile magistraţilor, Guvernul subordonează politic organisme autonome, cum ar fi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în loc să acţioneze ca firmele clientelare să-şi plătească datoriile de miliarde la stat.

În cele din urmă, PSD va trebui să înţeleagă, în ciuda realizărilor pe care le afişează, că are mari restanţe la capitolul corupţie instituţionalizată, politizarea justiţiei precum şi subordonarea în proporţie de 80% a administraţiei locale. Dacă nu se iau măsuri serioase vizavi de aceste probleme, într-adevăr, lupta împotriva corupţiei se amână până la o dată ce va fi stabilită ulterior.

De aceea, PNL va sprijini în această sesiune parlamentară legi care vizează diminuarea corupţiei, precum cele care reglementează conflictul de interese, Legea partidelor politice şi tot ce va ţine de creşterea transparenţei în domeniul administrării banului public. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Tamas Sandor, urmează domnul Cornel Boiangiu.

Domnul Tamas Sandor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţin în mod deosebit să se consemneze în stenograma Camerei Deputaţilor şi, totodată, să vă informez despre abuzul comis de Comisia judeţeană Covasna pentru aplicarea legilor fondului funciar privind retrocedarea păşunilor şi fânţelor aparţinând persoanelor fizice şi juridice din judeţ.

Conform legislaţiei în vigoare privind retrocedarea terenurilor agricole şi a celor forestiere, păşunile şi fânţele se restituie foştilor proprietari. Contrar legii, în judeţul Covasna acest lucru se refuză.

În anul 1990, aşa-zisele "islazuri comunale", care, de fapt, după natura proprietăţii erau de trei feluri, adică: islazuri comunale propriu-zise, cândva în proprietatea comunelor şi oraşelor; fâneţele şi păşunile formelor asociative şi păşuni ale persoanelor fizice, în total, într-o suprafaţă de 45.980 de ha, au fost date în administrarea consiliilor locale printr-un protocol încheiat între direcţia silvică şi comunele respective. Legea nr. 18/1991 reglementează acest fapt, adică, "administrarea" acestor terenuri. Subliniez încă o dată, au fost date în "administrare", şi nu în "proprietate".

În cursul aplicării Legii nr. 18, sub îndrumarea comisiei judeţene, comisiile locale au trecut pe Anexa nr. 16 toate fânţele şi păşunile, fără să ţină cont de forma iniţială a proprietăţii, adică: islazuri comunale propriu-zise, fânţele şi păşunile formelor asociative, păşuni ale persoanelor fizice. Forma republicată în anul 1998 a Legii nr. 18, în art. 33, reglementează expres soarta fostelor islazuri comunale, care s-au aflat în folosinţa cooperativelor agricole de producţie.

Deci, conform actelor normative în vigoare, numai fostele islazuri comunale sunt date în proprietatea comunelor şi a oraşelor. Totuşi, cererile depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate de către persoanele fizice şi juridice asupra păşunilor şi fâneţelor au fost respinse de unele comisii locale şi de comisia judeţeană.

Comisiile locale, conform. H.G. 1172/2001 pentru aplicarea legilor fondului funciar, au semnalat în mai multe rânduri că există trei feluri de proprietate în cazul fâneţelor şi păşunilor şi nu numai islaz comunal. Din partea comisiei judeţene ar fi fost indicat să se urmeze o analiză profundă asupra formelor de proprietate, dar, în loc de analiză, a urmat o dispoziţie a prefectului, prin care comisiile locale au fost obligate ca, citez: "În termen de 7 zile de la primirea prezentei, ne veţi înainta documentaţia necesară emiterii ordinului prefectului prin care terenurile, foste islazuri comunale, trec în proprietatea privată a localităţilor", am încheiat citatul.

Ca urmare a adresei sus-menţionate, un număr de 20, din totalul de 36 de comune şi oraşe, au trecut, din punctul meu de vedere, ilegal, proprietatea de păşune şi fâneaţă a formelor asociative şi a persoanelor fizice din judeţul Covasna, în proprietatea comunelor şi oraşelor.

Între timp, a apărut şi Legea nr. 400/2002, care, printre altele, prevede în mod expres, la art. 31: "Retrocedarea păşunilor şi fâneţelor aparţinând formelor asociative". Dar, după demersul comisiei judeţene, aproape că nu a mai rămas teren retrocedabil.

În consecinţă, sub îndrumarea comisiei judeţene de aplicare a legilor fondului funciar, ca urmare a adresei emise de preşedintele comisiei judeţene, o parte din păşunile şi fânţele care le-au aparţinut persoanelor fizice şi juridice au fost trecute în mod ilegal în proprietatea comunelor şi oraşelor.

Trebuie să menţionez că am întocmit o adresă către domnul ministru Octav Cozmâncă, pentru a cerceta şi remedia această ilegalitate. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Cornel Boiangiu, va urma domnul Pavel Târpescu. Între timp, doamna Constanţa Popa a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Cornel Boiangiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vorbesc în calitate de deputat independent, dar şi de vicepreşedinte al "defunctului", cum s-a exprimat în mod plastic un distins coleg, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Şi vreau să spun că tema declaraţiei mele politice de astăzi este: "Corupţia instituţionalizată, principala cauză a sărăciei, apanaj al Guvernării PSD".

Argumente? Puterea de cumpărare a românului a scăzut cu 30% faţă de anul 2000; însuşi primul ministru a semnalat că salariul mediu pe economie este mai mic decât costul întreţinerii; Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Institutul Cato din Statele Unite situează România pe ultimul loc din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană, privind stadiul dezvoltării şi reformelor economice înfăptuite. Din 123 de ţări analizate, România este pe locul 114, în condiţiile în care Cehia este pe locul 38, Ungaria pe locul 51, Polonia pe 89, iar Bulgaria pe locul 97.

OCD semnalează măsurile antireformiste din perioada 2001-2002, prin reintroducerea unor întreprinderi falimentare în circuitul economic şi subvenţionarea lor în detrimentul societăţilor comerciale rentabile, cota alarmantă a arieratelor şi nivelul ridicat al economiei subterane, care constituie 38% din totalul veniturilor şi peste 20% din p.i.b. PNUD subliniază că 42% din populaţia României trăieşte sub pragul sărăciei.

În 2001, sub guvernarea PSD, s-a realizat cel mai mare deficit comercial din istoria România: diferenţa dintre importuri şi exporturi a crescut de la 2,68 miliarde de dolari în 2000 la 4,16 miliarde de dolari în 2001! Într-o singură lună, decembrie 2001, s-a înregistrat un deficit de 590 de milioane de dolari, în 2001, importurile au crescut cu 19,1% faţă de 2000.

Ştergerea datoriilor uriaşe: RAFO; SNTR şi creditările preferenţiale, cum este creditul fiscal de peste 1 miliard de dolari acordat celui de-al doilea producător mondial de oţel - ISPAT, după ce România a pierdut 250 de milioane de dolari prin privatizarea păguboasă a Sidex Galaţi, ruinează, pentru prima oară, bugetul României. Pentru prima oară, în istoria de zece ani a privatizării în România, Banca Mondială a impus o expertiză pentru evaluarea corectitudinii privatizării ALRO Slatina, unde statul a încasat ridicola sumă de 11 milioane de dolari, în loc de 300 de milioane de dolari, cât s-ar fi obţinut prin vânzarea întregului pachet de acţiuni.

Ministrul bulgar pentru afaceri externe Meglena Kuneva refuză asocierea României cu Bulgaria pentru integrare în Uniunea Europeană, datorită rezultatelor slabe ale României: numai 13 capitole încheiate, faţă de 22 ale Bulgariei. Şi, aşa cum ştiţi, până la sfârşitul anului 2000, în 5 luni de zile, "monstruoasa coaliţie", de care vorbesc unii dintre dumneavoastră, a realizat 6 capitole integral şi a început 11 capitole de negociere.

Mai mult decât atât, se vorbeşte în permanenţă de "creşterea economică a Guvernului Văcăroiu" (şi unii au început chiar să creadă acest lucru), de până în 1996, care a însemnat devalizarea băncilor, credite externe cu scadenţă pe termen scurt care au fost plătite în perioada 1996-2000 de populaţie, creşterea datoriei externe cu 5 miliarde de dolari, secătuirea rezervei valutare a ţării, aduse la cel mai mic nivel din istoria României, adică, 546,6 milioane de dolari, şi s-a ridicat, aşa cum ştiţi bine, la 2,5 miliarde de dolari la sfârşitul "monstruoasei coaliţii". Producţiile pe stoc pe care le-a făcut până în 1996 şi cu care unii se laudă, care n-au fost lichidate nici până în prezent, garanţii guvernamentale pentru împrumuturile unor firme de stat sau private ale liderilor şi clientelei PDSR, care nu au fost plătite niciodată.

Sunt multe asemenea lucruri care se pot spune şi "defunctul" PNŢCD vă răspunde la toate!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Pavel Târpescu şi urmează domnul Puiu Haşoti, ultimul vorbitor. Între timp, au mai depus declaraţiile domnii Dobre Victor, Coifan Viorel, Adrian Moisoiu, Ioan Miclea şi Ioan Sonea.

Domnul Ioan Sonea (din sală):

Vă rog să reţineţi, este a doua oară când sunt "pasat"!

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să prezint câteva considerente referitoare la Programul social şi Programul antisărăcie promovate de actualul Executiv, în sperenţa înlăturării unor tendinţe de minimalizare a importanţei acestora.

Implementarea acestor programe răspunde unor opţiuni strategice asumate pragmatic de Guvernul Adrian Năstase pentru relansarea economiei naţionale, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi protecţiei copilului, susţinerea domeniului educaţiei, cercetării şi culturii, ca factori strategici ai dezvoltării. Actualul Executiv acţionează pentru atingerea obiectivului strategic al Uniunii Europene pentru acest domeniu, şi anume, de a deveni cea mai dinamică şi competitivă economie din lume, cu o coeziune socială ridicată.

Acţionând pentru înfăptuirea obiectivului strategic european, Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 urmăreşte asigurarea şi amplificarea sprijinului populaţiei pentru procesul de reformă economică, ce se poate obţine, dacă reforma promovează un model social bazat pe echilibrul dintre competiţie şi solidaritate.

Politica socială, în concepţia actualului Executiv, reprezintă o componentă a reformei şi nu o piedică în derularea acestuia, întrucât procesul de tranziţie îşi dovedeşte viabilitatea numai dacă se bucură de sprijinul şi particiaprea tuturor factorilor sociali. De aceea, Guvernul a intervenit cu un ansamblu de măsuri sociale concrete pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale unor categorii sociale defavorizate.

Programul social pe perioada 2001-2004 este racordat la principiul de bază al politicii sociale a Uniunii Europene, şi anume, consolidarea politicii sociale ca factor pozitiv, considerând că cea mai mare parte a cheltuielilor sociale destinate educaţiei şi sănătăţii înseamnă investiţie în resurse umane, cu efecte pozitive. Indexarea venitului minim garantat cu 17% de la 1 ianuarie 2003, ajutorarea familiilor cu venituri mici pentru traversarea perioadei de iarnă, acordarea de rechizite şcolare gratuite copiilor proveniţi din familiii cu venituri reduse, ajutor alimentar acordat zilnic copiilor din clasele I-IV, dotarea cu microbuze a şcolilor, continuarea acţiunii de recorelare şi indexare a pensiilor, ca şi extinderea magazinelor de tip economat, suplimentarea fondurilor pentru acordarea de medicamente în regim compensat şi gratuit, demonstrează preocuparea Guvernului de a implementa principiul solidarităţii sociale la nivel naţional.

La toate aceste preocupări se adaugă şi programul de construire a unor locuinţe sociale şi pentru tineri, destinate închirierii. Nu au fost neglijaţi nici cetăţenii afectaţi de calamităţi naturale, care au fost ajutaţi să-şi refacă gospodăriile şi nici agricultorii afectaţi de seceta din acest an.

Toate aceste măsuri şi rezultate favorabile obţinute de actualul Executiv sunt evidente, chiar dacă o parte din adversarii noştri politici se cantonează într-o anumită zonă a contestării, considerându-le "populiste". În realitate, măsurile de protecţie socială redau încrederea cetăţeanului în stat, aşezând nevoile populaţiei în centrul preocupărilor activităţii statale, reprezentând în mod egal interesul naţional, având ca finalitate redresarea economică, socială şi politică a ţării. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul Puiu Haşotti, ultimul vorbitor.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Aşa cum ne-a obişnuit, Guvernul Adrian Năstase tratează campania pentru eliminarea corupţiei de o manieră propagandistică, prin acţiuni care vizează mai degrabă imaginea PSD, şi nu cauzele care duc la proliferarea acestui fenomen.

În discursul inaugural în faţa Parlamentului, premierul desemnat Adrian Năstase a vorbit despre imaginea proastă pe care clasa politică o are în ochii opiniei publice şi, parcă gândindu-se la actualul Guvern şi la actualul PSD, vorbea despre imaginea unui Bizanţ decandent şi corupt.

PNL a solicitat în nenumărate rânduri reforma clasei politice. Este o temă pe care o împărtăşim alături de opinia publică.

Dacă avem în vedere definiţia corupţiei, anume folosirea funcţiei publice în interes privat, acest fenomen aparţine evident şi exclusiv zonei Puterii.

Primul-ministru Adrian Năstase ar trebui să caute corupţii în propriul partid, în propriul Guvern. Ei sunt cei care au acces la resursele gestionate de stat, resurse pe care le distribuie în interes clientelar. Aceasta este şi cauza pentru care promisiunile Guvernului de a combate flagelul nu sunt îndeplinite.

Atitudinea Guvernului de tergiversare a cauzelor corupţiei este dovedită de noul proiect de lege care încearcă să reglementeze în esenţă incompatibilitatea dintre funcţia de parlamentar şi cea de avocat.

Citind acest act normativ ne dăm seama că el a fost elaborat doar pentru cosmetizarea imagini PSD în materie de corupţie şi că lupta cu iorgovanii este doar o joacă a actualului Guvern, pentru că proiectul nu va intra în vigoare după adoptarea lui de Parlament, cum este firesc, ci din 2004.

Altfel spus, această lege va reprezenta o formă de protecţie legală a iorgovanilor care îşi vor păstra intacte interesele până în 2004.

În plus, Guvernul tratează această problemă separat de iniţiativele legislative privind conflictul de interese.

Considerăm de premierul ar trebui să citească textul propunerii legislative a Partidului Naţional Liberal privind conflictul de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, proiect care reglementează şi situaţia incompatibilităţilor dintre funcţiile de parlamentar şi avocat, cu aplicabilitate imediată şi care urmează să fie dezbătut în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor.

Cerem Guvernului să facă demersurile necesare, astfel încât proiectul de lege care reglementează incompatibilităţile avocaţilor parlamentari să fie dezbătut odată cu iniţiativa PNL, pentru a putea fi amendat în sensul producerii de efecte juridice imediate, şi nu din 2004.

Nu se poate ca anumite incompatibilităţi ale parlamentarilor să fie sesizate după adoptarea iniţiativei PNL de Parlament, iar incompatibilităţile dintre funcţiile de parlamentar şi avocat să mai aştepte doi ani. În caz contrar, proiectul Guvernului va rămâne doar o unealtă de protejare a avocaţilor parlamentari bifată în cadrul acţiunilor pro-NATO, fără însă a ataca cauzele corupţiei din România.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi a luat sfârşit.

Vă mulţumesc pentru participare şi vă urez o zi senină pe toate planurile.

(În continuare au fost consemnate declaraţiile politice depuse la secretariatul de şedinţă, neprezentate la microfon.)

Domnul Corneliu Ciontu:

De câteva zile, o nouă campanie agresivă de denigrare a fost declanşată împotriva Partidului România Mare. E un scenariu devenit deja clasic: din când în când, unii politicieni îşi reamintesc că PRM este un partid incomod, cu o poziţie radicală faţă de politica abuzivă şi antinaţională a guvernanţilor. Din acel moment, timp de câteva săptămâni, toate armele sunt îndreptate împotriva preşedintelui Vadim şi a mişcării politice pe care acesta o conduce: demnitarii cer strategie anti-Vadim, Executivul se gândeşte să modifice programa şcolară pentru a-i învăţa pe copii să nu voteze Partidul România Mare, unii analişti politici - care nu au citit nici măcar un rând din doctrina partidului nostru - ne acuză de propagarea doctrinală a extremismului.

Este un adevăr incontestabil, greu de digerat pentru unii, că PRM, al doilea partid al ţării, cu o cotă electorală în continuă creştere, reprezintă în acest moment marele adversar al unui sistem politic corupt. Toţi denigratorii săi l-ar dori rupt în bucăţi sau eliminat definitiv din viaţa politică, sperând să îşi apropie, în acest mod antidemocratic, un electorat semnificativ şi fidel.

Care să fie cauza acestei recente campanii declanşate împotriva Partidului România Mare? Poate că ultimul sondaj de opinie la scară naţională, care acordă formaţiunii noastre peste 30 de procente din preferinţele electoratului, procente care, printr-o tendenţioasă intervenţie chirurgicală, s-au transformat în 19%, pentru ca în unele cotidiene să ajungă chiar la 12%.

Este o performanţă fără precedent ca un partid de guvernământ care nu reuşeşte să ofere populaţiei altceva decât statistici spectaculoase să crească fulminant în intenţia de vot, într-o perioadă în care erodarea ar fi trebuit, în mod logic, să se manifeste. Asta în timp ce - nota bene - tocmai principalul partid de opoziţie este prezentat, în mod tendenţios, ca o formaţiune politică în cădere. Un astfel de fenomen ar putea avea loc, pentru a cita un filosof clasic, numai în cea mai bună dintre lumile posibile, sub cea mai rodnică guvernare. Dar actualul executiv se află departe de o asemenea performanţă.

Experţii în dezinformare arată că cel mai bun mod de a-ţi lovi adversarul survine în momentul în care reuşeşti să creezi acestuia o falsă imagine, susceptibilă de a-l compromite definitiv. Şi ce etichetă mai puţin onorabilă şi mai agresivă putea fi alipită partidului nostru, dacă nu aceea - atât de puţin acceptabilă în lumea contemporană - de "extremişti".

Fără nici o dovadă palpabilă - dovadă ce nu poate fi prezentată deoarece nu există decât în mintea adversarilor noştri - s-a sugerat că formaţiunea noastră politică ar propaga formule agresive în raporturile cu alte ţări şi naţionalităţi. Unde sunt consemnate, domnilor, aceste formule agresive? În care document al Partidului România Mare? Din câte ştim noi, nu un primar PRM, ci unul reprezentând Partidul Social Democrat a încercat, la Piatra Neamţ, să construiască un cartier al segregaţiei rasiale. A încercat cineva, în acel moment, să izoleze politic partidul de guvernământ? A cerut cineva atunci o strategie îndreptată împotriva lui Adrian Năstase? Întrebarea este, evident, retorică…

Dar haideţi să vedem, punctual, cine suntem noi şi cine sunt cei care ne acuză de extremism. Partidele guvernamentale care, din 1996 şi până astăzi, şi-au asumat postura de specialiste exclusive într-ale democraţiei, nu practică cumva o formă gravă de dispreţ la adresa electoratului şi a democraţiei prin practica racolării de parlamentari, primari şi consilieri locali? Cum mai poate fi considerat votul ca fundament al unui stat democratic, dacă cei care sunt desemnaţi de populaţie să o reprezinte pe baza unei anumite platforme şi unei anumite identităţi politice sunt atraşi prin cântece de sirenă sau, efectiv, prin şantaj într-o altă tabără politică? Spre exemplu, astăzi, numărul de primari şi consilieri ai principalului partid de guvernământ este dublu faţă de cel obţinut în alegeri. Mai mult, sunt unii care ne acuză de populism - în general o formă a extremismului - dar ce formă mai cruntă de populism poate fi concepută decât Contractul de 200 de zile sau acţiunea „Laptele şi cornul"?

În încercarea de a găsi un cap de acuzare împotriva noastră, unii au fost dispuşi să sugere că, citez, "PRM ar putea atrage ţara într-un război". Împotriva cui, domnilor? Faţă de cine a exprimat partidul nostru intenţii agresive? Nu avem de cerut nici unui vecin nimic şi credem în revenirea paşnică şi consensuală a Basarabiei la patria-mamă.

România nu este inamicul nimănui, dar are - şi va avea până în momentul aderării propriu-zise la NATO - amici mai mult sau mai puţin bine intenţionaţi.

Dacă cineva târăşte ţara în război, atunci acesta este actualul guvern, care a explicat recent faptul că România va participa la războiul preconizat împotriva Irakului, fără a mai fi nevoie, în acest sens, atenţie, nici măcar de votul Parlamentului! Totuşi, domnilor, pentru o măsură atât de gravă trebuie să avem dovezi evidente că o agresiune împotriva Irakului este necesară în cadrul campaniei anti-teroriste. Opinia publică din România trebuie informată şi consultată. Dată fiind gravitatea eventualelor implicaţii prin antrenarea ţării noastre în războiul anti-irakian, ar fi poate oportună nu doar consultarea Parlamentului, ci chiar realizarea unui referendum. Altfel, vom fi târâţi într-un război fără a avea nici cea mai mică posibilitate de a ne exprima un punct de vedere. Şi nu PRM va face acest lucru. În faţa acestei situaţii, lăsăm opinia publică românească să judece dacă un partid a cărui politică are la bază realul interes naţional poate fi considerat extremist.

În concluzie, invităm pe toţi denigratorii partidului nostru să renunţe la placa tocită cu referiri la extremism, xenofobie, execuţii pe stadioane şi alte minciuni. Lăsaţi electoratul să decidă ce partid îl poate prezenta mai bine, aceasta fiind garanţia unei adevărate democraţii!

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Moisoiu:

"Cibernetica s-a născut în România".

Există anumite momente de răscruce ale dezvoltării ştiinţei moderne, adevărate pietre de hotar, care într-un mod sau altul contribuie la mersul înainte al cunoaşterii omeneşti. O asemenea piatră de hotar o constituie opera doctorului Ştefan Odobleja.

Columb a descoperit America, dar descoperirea Americii a fost atribuită lui Amerigo Vespucci.

Ştefan Odobleja a creat modelul cibernetic, descoperind psihologia consonantistă ce se identifică cu cibernetica generalizată întemeiată pe principii, teorii şi legi riguroase, dar el a fost atribuit lui Norbert Wiener.

Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate, s-a născut în zorii zilei de 13 octombrie 1902, în casa unor ţărani săraci şi neştiutori de carte din comuna Hoţu, astăzi Izvorul Aneştilor, judeţul Mehedinţi. După absolvirea studiilor liceale la Drobeta Turnu Severin, a studiat medicina ca bursier al Institutului medico-militar din Bucureşti, susţinând doctoratul în 1928.

A funcţionat ca medic militar în diferite garnizoane din ţară şi a desfăşurat o intensă activitate de cercetare, materializată prin diverse studii, printre care şi lucrarea "La phonoscopie metode d’exploration clinique" ("Fonoscopia, nouă metodă de explorare clinică"), care a fost distinsă în anul 1935 cu premiul "Medic general dr. Papiu Alexandru" "

Lucrarea lui monumentală în două volume şi totalizând 880 de pagini - "Psychologie consonantiste" - a apărut la Paris în limba franceză în 1938-1939. Cum era de aşteptat, cele două volume au stârnit nedumerire şi discuţii. Pentru prima oară, un om de ştiinţă vorbea despre mecanizarea gândirii, despre realizarea gândirii instrumentale, tehnicizată, propunând elaborarea creierului artificial, a unor maşini investite cu memorie, logică, apte de a stoca informaţii şi de a judeca omeneşte.

A venit cel de al doilea război mondial, la care Ştefan Odobleja a luat parte activă în calitate de medic de regiment. Nimeni n-a mai avut timp sau chef să cerceteze îndeaproape lucrarea medicului român. Spun nimeni sau aproape nimeni, deoarece, după cum s-a dovedit mai târziu, "Psihologia consonantistă" a devenit un obiect de studiu pentru un grup de savanţi americani.

Pentru medicul militar Ştefan Odobleja au urmat ani dramatici, fiindcă cibernetica era cotată o disciplina absurdă, dezumanizantă.

După război, în 1946, se retrage din armată şi, nereuşind să obţină un serviciu corespunzător, devine beneficiarul unei pensii modeste.

Zece ani mai târziu, Norbert Wiener publică lucrarea "Cibernetica", ale cărei idei fundamentale sunt frapant de asemănătoare cu cele ale savantului român. Simplă coincidenţă sau două drumuri paralele spre una şi aceeaşi ţintă? Este dureros să constatăm că ignoranţa, neştiinţa, invidia sau reaua credinţă ale unor contemporani au pus în umbră realizările de excepţie ale unui român! Un lucru este sigur: lucrarea medicului român a văzut lumina tiparului cu un deceniu înaintea celebrului tratat al savantului american distins cu Premiul Nobel!

Astăzi, la 100 de ani de la naşterea sa, nici un om de bună credinţă nu se mai poate îndoi de faptul că cibernetica s-a născut în România, iar părintele ei real şi legal a fost doctorul Ştefan Odobleja, care l-a devansat pe Norbert Wiener.

Într-o cămăruţă iluminată cu lampă cu gaz, marele şi nedreptăţitul savant severinean trece în nefiinţă la 4 septembrie 1978, la câteva zile după ce, la cel de al IV-lea Congres Internaţional de Cibernetică de la Amsterdam, desfăşurat între 21-25 august 1978, a obţinut recunoaşterea internaţională de precursor al ciberneticii.

Academia Română i-a acordat în anul 1990 titlul post mortem de membru al său.

Analizându-şi propria sa viaţă, marele savant spunea cu durere în suflet: "Într-adevăr, n-am ştiut să mă bat pentru ideile mele. Am crezut că vor răzbi singure. N-a fost aşa! Apoi mi-a fost indiferent ce se va întâmpla cu ele. Poate tocmai pentru faptul că le-am iubit prea mult. Pe urmă, când le vezi în casa altuia, te apucă teama - uite aşa se împacă soarta cu viaţa."

Doresc totodată să prezint şi scepticismul lui referitor la adevărata recunoaştere: "Cui crezi că ar mai servi acest adevăr şi, mai ales, cui ar mai conveni? Chiar la noi în ţară sunt foarte mulţi adepţi ai lui Norbert Wiener. Mi i-aş face duşmani pe toţi. La ce bun? Eu m-am împăcat cu soarta şi cu lumea. Ce să fac dacă aşa mi-a fost dat ? Eu am studiat principiile ciberneticii într-o cameră, finanţat de greutăţi şi griji; Wiener a studiat în laboratoare, finanţat de Rockefeler şi împrejmuit de tot felul de colaboratori pe care i-a plătit bine. Sigur că dreptatea va fi de partea celui mai tare."

Oare aşa să fie ?

La 100 de ani de la naşterea marelui nostru înaintaş, de la microfonul Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, aduc prinosul de recunoştinţă celui care a fost creatorul legitim al ciberneticii şi-i închin un gând curat.

Fie ca generaţiile care vor urma să facă mult mai mult şi să-l aşeze în memoria definitivă a neamului românesc! Tezaurul de gândire prioritară românească trebuie reconsiderat!

Domnul Costache Mircea:

"Duşul OCDE".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În ciuda triumfalismului din mass-media românească referitor la marile realizări ale Guvernului actual, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezbatere Economică (OCDE) critică într-un recent raport Cabinetul Năstase pentru ineficienţă, proastă gestiune, lipsă de transparenţă şi pentru corupţie. Cabinetul Năstase este perceput în afara graniţelor ca un Guvern INEFICIENT. Experţii OCDE pentru evaluarea Românei critică existenţa unui număr excesiv de secretari de stat, a căror activitate rămâne deocamdată o necunoscută. Corupţia este percepută atât de Comunitatea internaţională, cât şi de români ca fiind situată la cote foarte ridicate. În comunitatea de afaceri este bine cunoscut cât trebuie plătit şi cui, pentru a obţine ce doreşti! 89% dintre români cred că aproape toţi funcţionarii publici, inclusiv miniştrii!!, iau mită şi sunt corupţi, precizează un studiu al Centrului pentru Studiul Noului Barometru European de Politică Publică.

În acelaşi timp, România a ajuns sub guvernarea Năstase la un trist record, deţinând un indice internaţional de corupţie de 7,2, fiind depăşit doar de Rusia cu 7,7%, cea mai puţin coruptă ţară fiind Estonia, cu 4,4%.

Politica fiscală reflectă proasta gestiune, restanţele permanente la colectarea veniturilor la buget. Experţii OCDE atrag atenţia că economia subterană a depăşit estimările optimiste de 20%, ajungând la 40% din PIB!

Cabinetul Năstase a promis să ţină cont de recomandările OCDE, cu atât mai mult cu cât România încearcă să devină stat membru al acestei organizaţii, deşi membrii OCDE s-au împărţit deja în două, în privinţa candidaturii noastre: o parte s-a plictisit de atâtea promisiuni, alţii ne mai dau totuşi o şansă, fără a preciza însă dacă această şansă este cu sau fără actualul Guvern!!!

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică de astăzi o dedic principiilor şi măsurilor care trebuie să guverneze viaţa unui om şi a unui stat.

Nu pot exista două măsuri şi două principii: una pentru tine şi una pentru ceilalţi; principii valabile pentru tine ca om, şi pentru tine ca individ într-o comunitate.

Modul în care ne raportăm la ceilalţi trebuie să fie valabil şi în cazul celorlalţi pe care îi raportăm la noi. Dincolo de poziţie socială, profesie, chiar vârstă, politica universal valabilă este cea a bunului simţ sau, pe româneşte, a celor şapte ani de acasă. Este dreptul fiecăruia de a se supăra când este nedreptăţit pe oricine consideră că îl nedreptăţeşte sau îi periclitează interesele. Important este să folosim măsura şi principiile.

Dacă fac parte din partidul de guvernământ, pot fi supărat, indignat de faptul că presa nu reflectă acţiunile pozitive ale partidului meu, iar dacă acestea sunt ale unui partid aflat în opoziţie, trebuie să fac orice pentru ca acestea să nu fie mediatizate şi în nici un caz susţinute? Sau poate se consideră că o persoană aflată în opoziţie nu are niciodată o idee valoroasă sau o acţiune pozitivă pentru societate? Pentru acest nivel putem găsi totuşi o justificare: lupta politică. Ce se întâmplă însă dacă schimbăm parametrii şi vorbim despre oameni obişnuiţi, în sensul de oameni neimplicaţi în politică şi care au schimbat proverbul "să moară şi capra vecinului" cu "mai bine să moară vecinul, ca să îi iau eu capra".

Ca membru al Parlamentului României, am considerat necesar să fac această declaraţie politică. Noi dăm un semnal nu numai mediului politic, ci societăţii în ansamblul ei şi fiecărui cetăţean individual.

Dincolo de modul în care fiecare, individual, percepe mesajele şi realitatea, cu toţii trebuie să ne raportăm aceloraşi valori şi principii, respectând toate drepturile şi libertăţile pe care le consfinţeşte Legea supremă a statului: Constituţia.

Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu:

În ediţia electronică de vineri, 4 octombrie 2002, precum şi în ziarul "Adevărul" de luni, 7 octombrie, apare o ştire ce leagă intrarea ţării noastre în NATO de deblocarea adopţiilor internaţionale de către România.

Iată că nici nu se stinge bine scânteia scandalului legat de poziţia României faţă de Curtea Penală Internaţională, şi Guvernul Năstase se vede pus în faţa unei alte dileme de tipul: America sau Uniunea Europeană.?

După ce Baroneasa Emma Nicholson, în cadrul numeroaselor sale vizite în România, a exprimat clar necesitatea stopării adopţiilor internaţionale, acum abordarea acestei spinoase probleme pentru ţara noastră este din nou pusă pe tapetul discuţiilor.

Ceea ce este mai grav este faptul că, deşi încă de vineri au apărut semnale în presa externă, autorităţile de la Bucureşti nu au avut nici o luare de poziţie fermă prin care să confirme faptul că au înţeles mesajul transmis de către Romano Prodi acum câteva zile, prin care se spunea că "Uniunea Europeană nu este doar o piaţă comună, este o comunitate care împărtăşeşte acelaşi set de valori".

Mai mult decât atât, chestiunea adopţiilor internaţionale beneficiază deja de reglementări în vigoare, conforme cu spiritul european, PNL înregistrând un proiect de lege pe această problemă care priveşte adopţia internaţională, ca pe o ultimă formă la care se poate recurge după epuizarea tuturor căilor interne de protecţie a copilului.

România a demonstrat prin luările sale de poziţie că este un partener credibil pentru Statele Unite ale Americii, dar Guvernul Năstase înregistrează mari restanţe privind credibilitatea sa faţă de Uniunea Europeană.

Acesta este motivul pentru care Partidul Naţional Liberal cere clarificarea poziţiei oficiale a României în problema adopţiilor internaţionale, înainte ca acest subiect să scape de sub controlul autorităţilor de la Bucureşti, dinamitând relaţiile internaţionale ale României fie cu Uniunea Europeană, fie cu Statele Unite ale Americii.

Domnul Valeriu Gheorghe:

Constat pentru a nu ştiu câta oară că interesele economice ale partidului de guvernământ sunt mai importante decât interesele naţionale, adică ale producătorilor interni, care sunt dezavantajaţi în această ţară.

În scrisoarea pe care am primit-o în data de 2 octombrie este menţionat faptul că PSD-ul nu a respectat acordul scris cu Patronatul Român al cărnii de porc, de a anula facilităţile vamale importatorilor de carne din zonele defavorizate începând cu data de 1 octombrie 2002.

La Camera Deputaţilor s-a primit cu numărul 482/2002 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.1 lit.b) al art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Prin această ordonanţă iniţiată de Guvern cu nr.E282/29 august 2002 se creează o concurenţă neloială producătorilor interni. În această perioadă (octombrie - decembrie) se înregistrează vânzări masive. Societăţile care importă sunt favorizate în detrimentul producătorilor interni de carne. Carnea importată are un preţ mult mai scăzut decât cea produsă în România, întrucât produsele importate conţin inclusă în preţ subvenţia ţării respective, ceea ce duce la dezavantajarea producătorilor interni care nu beneficiază de subvenţii.

Nu ne miră asemenea situaţii prezentate de preşedintele Caruz Gheorghe de la Patronatul Român al cărnii de porc. Vreau să vă dau un exemplu: doamna Ciuciureanu, consilieră a primului-ministru, printr-un lobby susţinut, a reuşit să impună în continuare monopolul în acest sector pentru firmele soţului său. Trebuie să amintesc aici că la fiecare camion cu carne introdus în ţară profitul obţinut prin neplata taxei vamale şi a t.v.a.-ului se depăşeşte valoarea de 700 de milioane de lei. Dacă ţinem cont că aceste unităţi importă zilnic 1 sau 2 camioane fiecare, se poate calcula suma imensă de care beneficiază de aici, rezultând interesul PSD de a-i sprijini prin orice mijloace. În alte ţări, subvenţiile la carne sunt de cinci ori mai mari ca în România, preţurile interne scăzând ca urmare a importurilor masive de carne de porc. De aici provine şi efectul dezastruos asupra crescătorilor de porci din România.

Domnul prim-ministru ar trebui să gândească prin prisma calităţii sale de şef al Guvernului României, protejând producătorii interni de carne, şi nu calitatea sa de şef al Partidului Social Democrat, protejându-şi clientela politică.

Domnul Victor Paul Dobre:

În calitate de reprezentant în Parlamentul României a judeţului Galaţi, mă văd nevoit să atrag atenţia clasei politice şi opiniei publice româneşti asupra ultimelor evenimente care afectează în mod negativ viaţa socială şi economică a acestui judeţ.

Trebuie să amintesc faptul că judeţul Galaţi a reprezentat întotdeauna un important centru comercial, fiind cel mai mare port de-a lungul Dunării. În afară de industriile tradiţionale - construcţiile navale, textile, prelucrarea lemnului, înfiinţarea Combinatului Siderurgic Galaţi a reprezentat un nou impuls în dezvoltarea vieţii economice a întregii zone.

În acord cu politica de orientare către econoia de piaţă asumată de România după decembrie 1989, în 2001 a fost privatizat cu o mediatizare excesivă Combinatul Siderurgic Galaţi.

Intervenţia mea de astăzi nu pune totuşi în discuţie modul în care a fost făcută această privatizare şi nici necesitatea absolută a acesteia, având în vedere situaţia economică a întreprinderii la momentul respectiv. Ceea ce vreau să semnalez se referă la efectele acestui proces şi la modul în care actualii guvernanţi au înţeles să le gestioneze. Aceasta, pentru că trebuie să subliniez că, în calitate de conducător al destinelor unei ţări, trebuie să îţi asumi nu doar meritele şi rezultatele unei campanii mediatice excesive, ci şi responsabilităţile pentru măsurile concrete ce pot afecta un anumit sector, viaţa a mii de oameni.

Astfel, judeţul Galaţi este teatrul unui şir de evenimente negative cauzate în principal de intrarea în vigoare a unor acte normative emise de către Guvernul României, şi mă refer în principal la Ordonanţa Guvernului nr.66/2002.

Dacă la începutul acestei veri Galaţiul ocupa pentru prima dată locul doi privind ponderea şomajului, rata fiind 13,4%, prin aplicarea actului normativ amintit, care prevedea autodisponibilizările, este foarte posibil ca până la finele anului în curs să ocupe un regretabil loc 1. Astfel, la o primă estimare, numărul şomerilor va depăşi 45000, cifră ce poate reprezenta o rată a şomajului de aproximativ 20%.

În această situaţie, un gălăţean a ajuns să susţină alte opt persoane, ale căror singure venituri le reprezintă diverse forme de asistenţă socială.

Acest fapt este cu atât mai grav cu cât zona Galaţi - Brăila este cea de-a doua mare aglomerare urbană a ţării care concentrează aproximativ 500-700 de mii de locuitori. În condiţiile în care judeţul Brăila şi, în special, municipiul Brăila se confruntă de mai bine de cinci ani cu o gravă criză economică, o accenturare a declinului economic şi social în judeţul Galaţi ar putea transforma întreaga zonă într-o regiune subdezvoltată, încremenită în revendicări fără răspuns.

Cele expuse mai sus mă îndreptăţesc să atrag atenţia că este responsabilitatea Guvernului de a utiliza toate pârghiile necesare - economice, financiare şi sociale, pentru a nu transforma zona Galaţi - Brăila într-o a doua Vale a Jiului.

Credem că acest fapt este cu atât mai necesar deoarece reprezintă o chestiune de voinţă politică, bugetul pe anul 2002 alocând pentru judeţul Galaţi o cotă mai mică a resurselor financiare, comparativ cu 2001.

În aceste condiţii, solicit Guvernului să prezinte în cât mai scurt timp o evaluare a zonei menţionate, precum şi un plan de măsuri pentru susţinerea economică şi socială a judeţelor Galaţi şi Brăila.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Lipsa de transparenţă a Ministerului Administraţiei Publice în organizarea colocviului "Regionalizarea în România", Sinaia, 7-8 octombrie 2002.

În perioada 7-8 octombrie 2002, sub auspiciile Ministerului Administraţiei Publice, a Uniunii Naţionale a Consiliilor judeţene şi a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, a fost organizat la Sinaia un colocviu axat pe problematica regionalizării în România.

Organizarea acestui colocviu reprezintă una dintre măsurile din cadrul mai larg al procesului de monitorizare a situaţiei democraţiei regionale în România şi care a constituit obiectul Raportului de informare asupra democraţiei locale şi regionale în România, prezentat la Strasbourg cu ocazia celei de-a opta sesiuni a CPLRE din aprilie 2002.

Dezbaterile din cadrul acestui colocviu ar fi putut constitui o bună ocazie pentru clarificarea conceptelor ce stau la baza regionalizării, pentru prezentarea principiilor Consiliului Europei în materie de autonomie regională, şi nu în ultimul rând pentru cunoaşterea experienţelor ţărilor europene ce au constituite astfel de structuri. Ar mai fi putut demonstra voinţa Guvernului PSD de a purta un dialog sincer referitor la un subiect sensibil pentru opinia publică, cu toate forţele politice reprezentate în Parlament. Nu a fost să fie!

Organizatorii români - MAP şi UNCJ - au ignorat din neştiinţă, dar şi cu reavoinţă conţinutul raportului menţionat anterior, şi anume stadiul democraţiei locale şi regionale din ţara noastră.

A discuta un subiect de o mare actualitate dar în acelaşi timp sensibil, prin conotaţiile ce se pot da, datorită confuziei în termeni, în absenţa parlamentarilor membri în comisiile de administraţie publică din Senat şi Camera Deputaţilor, în absenţa primarilor din marile municipii, reprezintă un gest de o gravitate majoră prin consecinţele pe care le poate genera. Organizatorii români au invitat doar miniştri şi secretari de stat, doar preşedinţi de Consilii judeţene cu cotizaţia pentru Uniune plătită la zi, cu alte cuvinte doar reprezentanţi ai actualei puteri PSD şi doar o parte dintre autorităţile publice implicate în procesul de descentralizare.

Ministerul a ignorat Parlamentul, iar UNCJ celelalte asociaţii din cadrul FALR. În realitate, s-a demonstrat, dacă mai era necesar, că actuala Putere nu doreşte nici dialogul onest şi constructiv, nici respectarea principiilor transparenţei şi a parteneriatului cu cei aleşi la diferite niveluri. Actuala Putere ignoră valenţele constructive ale unor astfel de comportamente. Aşa se explică faptul că în administraţia publică reforma stagnează, iar legi importante ca şi Statutul Aleşilor Locali sunt retrimise pentru corecturi la Guvern doar în urma sugestiilor de la Strasbourg.

Este oare necesar ca forurile europene, CPLRE, APCE, Parlamentul European să intervină aproape constant pentru a corecta stângăciile din actul de guvernare? Nu s-a demonstrat de atâtea ori că, atunci când un proiect de lege, un program de reformă dintr-un anumit domeniu sunt discutate serios eliminând accentele politicianului, promovarea lor are reale şanse de succes?

Regionalizarea în ţările excomuniste din Europa Centrală reprezintă un proces important, consumator de resurse materiale şi umane. Ea este privită în primul rând din perspectiva dezvoltării durabile comparabilă cu cea din spaţiul Uniunii Europene. Un astfel de proces nu poate fi tratat superficial doar din orizont guvernamental, pentru a mai bifa un obiectiv din Programul de guvernare al PSD.

Prin urmare, considerăm că lipsa de transparenţă cu care s-a abordat acest subiect în cadrul colocviului organizat de MAP reprezintă mai mult decât o lipsă elementară de politeţe faţă de Parlament. Este o gafă politică din lungul şir al unor astfel de erori ce vor fi sancţionate de electorat la momentul potrivit. Adică la alegerile din 2004.

Domnul Ion Luchian:

Având în vedere marile datorii ale spitalelor, conflictul dintre furnizorii de medicamente şi conducerile spitalelor, iminenţa de a se închide unele spitale pentru că nu-şi pot plăti utilităţile, mă simt obligat să atenţionez asupra faptului că Ministerul Sănătăţii şi Familiei nu s-a folosit de prerogativele de care dispune pentru a obţine un buget satisfăcător pentru anul 2003.

Proiectul de buget de 3,7% din p.i.b. pentru ministerul pe care îl conduce doamna Bartoş este insuficient, având în vedere gravele probleme de sănătate existente astăzi în România.

Mă voi referi în continuare la faptul că însăşi doamna ministru Bartoş a declarat că mortalitatea generală (respectiv numărul de decese la 1000 de locuitori) are o evoluţie negativă în anul 2002 comparativ cu anul 2001. Creşterea numărului de decese de la 130972 în primul semestru al anului 2001 la 142499 în aceeaşi perioadă a acestui an are ca efect o creştere a mortalităţii generale de la 11,8% la 12,2%.

Cum veţi rezolva aceste grave probleme, inclusiv a mortalităţii generale din România cu bugetul pe care l-aţi acceptat?

În altă ordine de idei, ţin să vă atrag atenţia că, în condiţiile acestui proiect de buget, numărul de reţete compensate la finele anului 2003 va ajunge la maximum 2, faţă de 6, cât impuneţi în acest moment. În plus, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va monitoriza, de la 1 noiembrie, consumul de medicamente, structurat pe tipuri de produse, asigurat, medic de familie şi farmacist care a onorat reţetele compensate şi gratuite, tocmai pentru a rezolva insuficienţa mijloacelor financiare.

Pe dumneavoastră vă intersează mai mult să preluaţi prerogativele legale ale Colegiului Medicilor, să sancţionaţi administrativ medicii care comit greşeli profesionale şi să controlaţi spitalele din ţară, în loc să vă preocupaţi de asigurarea condiţiilor tehnico-materiale din aceste spitale.

Din cele anunţate mai sus, reiese "grija" acestui guvern al PSD pentru sănătatea populaţiei din România.

Domnul Ioan Miclea:

Apreciez în mod deosebit răspunsul domnului prim-ministru la o interpelare pe care i-am prezentat-o de la tribuna Camerei Deputaţilor, privitor la Legea maghiarilor de peste graniţă.

Nu mă îndoiesc nici eu şi nici colegii de mei de partid de bunele intenţii ale Guvernului în această chestiune şi îmi exprim totala adeziune la modul cum s-a reuşit să se dezamorseze o stare conflictuală care era gata să izbucnească.

Cu regret însă trebuie să constat că atât domnul prim-ministru, cât şi colegii de partid ai domniei sale consideră că Partidul România Mare duce o politică de învrăjbire a etniilor române şi maghiare ce convieţuiesc în Ardeal. Îl asigur pe domnul prim-ministru şi Partidul Social Democrat că scopul nostru este pacea socială şi etnică în toată România şi, bineînţeles, mai ales în Ardeal. Problema care ne deranjează însă este aceea că etniei maghiare i se acordă privilegii (sau altfel spus i se face o discriminare pozitivă), în detrimentul etniei române. Acesta a fost motivul pentru care, în interpelarea amintită am imputat Guvernului o politică de discriminare a cărei victimă este populaţia românească din Ardeal.

Concret, vreau să vă prezint, domnilor colegi, următoarele aspecte:

1) Legea restituirii imobilelor naţionalizate către cultele religioase este o lege dată în exclusivitate în favoarea bisericilor maghiare, la presiunea UDMR. Conform acestei legi, foarte multe clădiri din centrul istoric al municipiului Cluj Napoca au fost date bisericilor maghiare, şi operatiunea mai continuă. Nenorocirea este că bisericile care au preluat clădirile măresc chiriile nepermis de mult şi în dispreţul legii (vă stau la îndemână cu nenumărate cazuri concrete), punând în mod deliberat locatarii în situaţia de a ajunge în stradă şi apoi de a închiria locuinţele unor societăţi comerciale, cu predilecţie maghiare sau unor persoane străine.

În subsidiar, aş dori să vă informez asupra aspectului juridic al retrocedării unor imobile către bisericile maghiare din Ardeal. Aceste clădiri au fost construite şi întreţinute de către Principatul Transilvaniei sau de către Imperiul Austro-Ungar din contribuţia publică (majoritatea cetăţenilor Principatului să nu uităm că erau români). În anul 1918, România Mare a plătit bani grei Ungariei - succesoarea de drept a Imperiului Austro-Ungar - drept despăgubiri pentru toate imobilele preluate după actul de la Trianon.

Propun domnului prim-ministru formarea, în fiecare localitate unde se revendică imobile de către bisericile ungureşti, a unei comisii mixte de istorici şi jurişti care să caute în arhive actele prin care se dovedeşte construirea şi întreţinerea acestor clădiri, de-a lungul secolelor până în anul 1918, din banii publici.

În interpelarea pe care am adresat-o domnului prim-ministru am semnalat desele încălcări la Cluj Napoca a memorandumului semnat cu Guvernul Ungariei. Informaţiile sunt uşor de verificat; ele vin de la oamenii de pe stradă care nu sunt membri PRM şi care sunt deranjaţi de atitudinea sfidătoare a UDMR în acest sens.

2) Exprimăm aici durerea şi necazul membrilor partidului din care fac parte pentru că duşmanii declaraţi ai ţării şi ai poporului român (cazul primarului din Sfântu Gheorghe, cazul prefecturii din Covasna, cazul doliului declarat în secuime cu ocazia sărbătorii noastre naţionale) nu au fost pedepsiţi pentru infracţiunile (evidente) comise, ci doar "mustraţi" de către reprezentanţii Guvernului. În România, legea nu este egală pentru toţi? Maghiarilor infractori nu li se aplică prevederile Codului penal? Sunt convins că dacă în Bucureşti un cetăţean român de etnie română ar fi dat jos de pe clădirea primăriei drapelul naţional, ar fi fost pedepsit cu ani grei de puşcărie! Dar acest lucru nu se petrece şi la Covasna. De ce oare?

Vă rog foarte mult să înţelegeţi corect demersul meu. Nu am nimic nici eu şi nici colegii mei de partid cu cetăţenii români de etnie maghiară, deoarece noi, românii din Ardeal, convieţuim excelent cu maghiarii. Supărarea mea şi a românilor din Transilvania se îndreaptă împotriva iredentiştilor şi extremiştilor din UDMR care ne sfidează şi incită la învrăjbire interetnică.

Sunt mâhnit că, în răspunsul domnului prim-ministru dat la interpelarea mea, noi, membrii PRM, suntem consideraţi extremişti. Poate că unele luări de poziţie sau declaraţii, dar puţine şi izolate, ar putea avea o asemenea tentă. Dar nu se poate generaliza cazul în toată masa membrilor sau simpatizanţilor PRM. Poziţii asemănătoare (poate chiar identice) cu ale noastre privitoare la manifestărilor extremiste şi iredentiste ale conducătorilor UDMR au şi alte partide (PD, PNL etc.), însă la ei nu sunt considerate extremiste, ci conjuncturale. Regretabil este faptul că acţiunile noastre nu sunt cântărite cu aceeaşi unitate de măsură.

Regret că unii domni din conducerea PSD, în frunte cu domnul prim-ministru, nu încearcă să ne cunoască şi să ne înţeleagă. Noi nu suntem şi nu vrem să fim decât nişte buni români, şi atât. Unde este aici extremismul?

Vă asigur că în ţara noastră extremismul se manifestă într-un singur focar, în acela în care se boceşte pe toate drumurile urmările tratatului de la Trianon.

Oamenii de ştiinţă, profesori renumiţi, cercetători de talie internaţională recunosc extremismul naţionalist în iredentismul maghiar. Noi nu facem altceva decât să punem în evidenţă acest adevăr. Cui nu îi place?

3) Dacă noi suntem naţionalişti extremişti, aşa cum ne consideră domnul prim-ministru, înseamnă că, odată cu noi, sunt extremişti şi cei peste 3000000 de români care ne-au votat. Dacă este aşa, atunci trebuie cu toţi să ne regândim doctrinele politice şi concepţiile despre ceea ce este naţionalism şi extremism.

Dacă noi, cei de la PRM, suntem naţionalişti, extremişti, atunci ce au fost Nicolae Iorga, Titulescu, Iuliu Maniu, Ciceo Pop, Vasile Goldiş, Călinescu, Brătienii, memorandiştii, a căror concepţie naţionalistă o aplicăm neschimbată?

Doresc să vă asigur pe toţi că aşa-zisul nostru extremism de care ne acuză domnii guvernanţi se întinde peste toată Transilvania şi a trecut şi Carpaţii. Vă asigur că acest "extremism" va răbufni îngrijorător pentru adversarii noştri la alegerile din 2004.

Vreau să asigur Guvernul României şi pe domnul prim-ministru că fac această declaraţie politică doar pentru a răspunde la acuzaţiile făcute în răspunsul pe care l-am primit la interpelarea mea.

Intenţia mea este de a vă face să înţelegeţi, domnule prim-ministru şi stimaţi colegi din PSD, că noi nu vă suntem duşmani, că apreciem tot ce faceţi bun pentru ţară şi acest oropsit popor român (şi faceţi), dar şi criticăm, ca un partid de opoziţie important ce suntem, tot ce credem noi că faceţi rău.

Daţi-ne voie să avem şi noi părerile noastre de opozanţi, nu ne băgaţi de fiecare dată pumnul în gură atunci când încercăm să ne facem cunoscute public părerile noastre despre guvernarea dumneavoastră, deoarece o asemenea atitudine nu este democratică, ci, dimpotrivă, extremistă, or dumneavoastră vă consideraţi democraţi şi luptaţi împotriva extremismului (se pare însă că numai împotriva "extremismului" Partidului România Mare).

Noi apreciem în mod desoebit efortul pe care guvernanţii îl fac pentru a depăşi această perioadă grea prin care trecem. Apreciem în mod deosebit de sincer efortul pe care guvernanţii îl fac de a ne integra în structurile euro-atlantice şi am fost întotdeauna şi vom fi alături de ei în aceste demersuri.

Repet, domnilor colegi din PSD, dorim să vă ajutăm în demersurile ce le faceţi pentru a situa ţara şi poporul român acolo unde ele au dreptul legitim: în Europa. Dar încetaţi, pentru numele lui Dumnezeu, să mai consideraţi partidul nostru extremist. Lăsaţi-ne să ne exprimăm părerile aşa cum ştim noi mai bine şi credeţi în intenţiile noastre bune. Nu trebuie să vedeţi numai răul din acţiunile noastre. Vă rog să vedeţi şi ce se ascunde în dosul cuvintelor. Consideraţi-ne nişte oameni normali care încearcă un exerciţiu politic legal şi în interesul poporului român. Dacă ceea ce facem nu este bun, fiţi sigur că electoratul ne va sancţiona. Dar trebuie să vedeţi în noi parteneri de dialog, de lucru, de acţiune.

Noi vrem, domnilor, ca românii să fie egali în ţara lor. Egali şi liberi. Dar dumneavoastră, domnilor guvernanţi, printr-o păguboasă politică a concesiilor în favoarea unei precare susţineri parlamentare, ne-aţi făcut pe unii mai "egali" decât alţii.

Şi pentru a argumenta acest ultim deziderat, voi da un singur exemplu: copilul unui cetăţean de etnie română se chinuie să intre la o facultate deoarece are o singură şansă, şansa facultăţii în limba română. Ungurii au posibilitate de a alege între o facultate în limba română şi alta în limba maghiară. De notat că secţiile de limba maghiară, din greu susţinute de la bugetul statului, abia îşi găsesc în fiecare an candidaţi pentru a-şi ocupa locurile, şi vă asigur că la aceste facultăţi nota 5,00 este suficientă pentru a intra în facultate, pe când la facultăţile de limba română (cu acelaşi profil) se intră cu note peste 8,00 sau 9,00. Mai adaug aici faptul că, după ce copiii absolvesc aceste facultăţi pe banii contribuabililor români, ei se duc să lucreze aproape exclusiv în Ungaria.

În acest caz, am dreptul să fie revoltat şi nemulţumit de politica de discriminare a românilor din Transilvania.

Cu convingerea că voi fi bine înţeles în acest demers, vă mulţumesc anticipat.

Domnul Ioan Sonea:

"Proporţionalitate politică."

Au început cursurile noului an şcolar. Copiii vin cu drag la şcoală. Ei vin cu maşinile noi, colorate, şi fiecare călătorie este ca o excursie pe lângă "şcoala veche", acum muzeu sau bar. Pe bancă îi aşteaptă cornul cu lapte şi o etichetă cu numele binefăcătorului - Guvernul României.

Aşa ar începe un şcolar mic prima lui compunere. Dar el, micuţul, nu ştie ce drepturi are. De aceea, mulţumeşte din inimă "partidului şi Guvernului" pentru ceea ce i să dă. Astfel se face propagarea de la "om la om" a recunoştinţei faţă de conducătorii iubiţi. Nu ştie că acestea sunt de fapt din banii lui mămica şi tăticu luaţi de partid şi de Guvern ca taxe şi impozite şi că de aceea nu poate mama să îi pună pacheţelul cu mâncare de acasă. Desigur, nu vorbesc despre "micuţii" ce provin din "elita societăţii noastre": clienţi politici, politicieni, afacerişti, profitori, recuperatori, delapidatori şi alţii asemenea. Aceştia sunt aduşi cu maşina de serviciu la şcoală şi îşi fac cumpărăturile în dolari sau euro. Doar toate au un loc şi un rost în politică.

Astfel se face că în judeţul Bistriţa-Năsăud, conform datelor făcute publice de Direcţia de Sănătate Publică, 415 şcoli au primit avize sanitare de funcţionare, dar 138 însemnând 25% din unităţile de învăţământ supuse atenţiei nu corespund normelor pentru a obţine aceste avize. Dacă în cele patru oraşe ale judeţului nu sunt autorizate 19 unităţi de învăţământ, aceasta înseamnă 13 şcoli şi 6 grădiniţe cu program normal. În localităţile judeţului nu au autorizaţii sanitare 119 unităţi, însemnând 48 de şcoli şi 70 de grădiniţe. Adică 86,2% din cele care nu satisfac condiţiile sunt din mediul rural. Cauzele care determină această situaţie, şi nu de ieri, de astăzi, sunt lipsa apei potabile la 69 de unităţi şcolare, grupuri sanitare necorespunzătoare la 14 unităţi, starea proastă a clădirilor la 35 de unităţi etc. De reţinut că 70 de unităţi şcolare sunt de fapt case vechi deteriorate, improprii procesului de învăţământ. În acelaşi "spaţiu" al învăţământului, tot la început de an şcolar, s-au efectuat controalele medicale ale elevilor. În judeţ au fost examinaţi 25267 elevi în mediul urban şi 20469 în mediul rural. Cu afecţiuni au fost depistaţi 284 în oraşe şi 390 la sate, cu scabie (râie) au fost găsiţi 11 la oraş, 10 la sate, iar cu păduchi 135 în urban şi 151 în rural. Copiilor li s-au dat tratament şi, corespunzător afecţiunii, vor putea reveni în mediul şcolar numai cu avizul medicului de familie. Se poate constata un uşor "avantaj" al mediului rural la toate capitolele, ceea ce corespunde de fapt şi cu datele privind starea unităţilor de învăţământ. Poate că nu este situaţia cea mai dramatică din ţară; ba, la un moment dat, se poate spune că este "normală", chiar dacă nu sunt lucruri fireşti pentru acest timp. Desigur că au fost stabilite termene pentru înlăturarea deficienţelor, dar cât depinde de posibilităţile locale şi cât de bunăvoinţa "celor de sus" rămâne o problemă de propagandă politică viitoare. Că lucrurile vor sta aşa se poate deduce din datele propuse pentru bugetele ministerelor pentru anul viitor. Se vor face desigur multe discuţii pe marginea celor propuse. V-ar surprinde dacă aţi afla că aproape 25% din buget ar fi la capitolul "la dispoziţia Guvernului"?

Este firesc să existe o rezervă pentru cazuri excepţionale. Nu este normal ca aproape un sfert din buget să facă obiectul unor conjuncturi şi interese propagandistice, ca binefaceri adresate unor categorii sociale sau zone geografice ori pe baza altor criterii de partid. Sălile de sport sunt foarte bune, dar nu lângă şcoli, care nu au apă, grup sanitar, sau sunt pe cale de a se dărâma, şi nu pentru copiii cu scabie şi păduchi. Desigur că nici nu aţi văzut aceste săli lângă acele zise şcoli, ci sunt lângă cluburi sportive care fac afaceri, lângă palate de justiţie, bănci şi alte lăcaşuri înmărmurate. De ce nu ar putea avea în mod planificat, prin buget, dreptul la o parte din sumele rezervate: Învăţământul - pentru a face şcoli, Sănătatea - pentru a nu mai exista scabie şi păduchi, Mediul - pentru a nu mai avea poluare, IMM-urile - pentru a consolida o clasă de mijloc şi a nu mai avea cerşetori?

Pentru că atunci nu ar mai avea de unde să se manifeste generozitatea personală, intervenţia politică, favoritismul recompensat, lozincile de tip stalinist privind veşnica recunoştinţă faţă de cel mai inteligent sau cel mai bun ori cel mai iubit fiu al poporului sau toate deodată, şi produs al partidului.

"Tovarăşi (de Guvern, desigur), trebuie să luptăm pentru un buget cât de mare pentru a avea la dispoziţia Guvernului cât mai mult pentru a putea face o propagandă cât mai puternică. Acesta este legea proporţionalităţii politice." Ar putea fi lozinca pentru lansarea Legii bugetului pe 2003.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Primele date comunicate oficial referitoare la recensământul populaţiei şi al locuinţelor efectuat în primăvara acestui an au relevat schimbări cu consecinţe semnificative în planul indicatorilor economici.

Deşi datele prezentate de statisticieni sunt de ordin general şi au caracter provizoriu, tendinţele şi salturile cantitative sunt certe, iar influenţa lor asupra evoluţiilor economico-sociale dă de gândit.

Chiar înaintea încheierii analizei complete a datelor primare se conturează ideea că ultimul deceniu a fost unul dintre cele mai grele din istoria României în timp de pace.

Cea mai importantă modificare constatată la recensământ, faţă de situaţia din 1992, o reprezintă scăderea cu circa un milion de persoane a populaţiei stabile până la cifra provizorie de 21698181 locuitori. Numărul cetăţenilor de etnie română s-a diminuat cu 4,9% sub pragul de 20 de milioane de persoane, iar cel al cetăţenilor români de altă etnie a scăzut cu 4,7% (până la 19409400 de locuitori, şi respectiv 2288782 locuitori). Situaţia este gravă, cu consecinţe pe termen lung. În toată Europa, doar Ucraina (-5,1%) şi Bulgaria (-3,9%) au mai suferit un asemenea proces.

Un recul important, cu dispariţia fizică a mai mult de un român din 25, în decurs de un deceniu, merita o atenţie mai mare din partea autorităţilor, figurând la pasivul tuturor guvernărilor postdecembriste.

Nu este o simplă chestiune de aritmetică demografică, pe principiul dacă suntem mai puternici, cu atât mai bine. A fost afectată însăşi capacitatea productivă a ţării, a scăzut numărul producătorilor şi consumatorilor de bunuri şi servicii. Potrivit statisticilor internaţionale, România se situa la începutul acestui mileniu pe locul 44 din lume ca populaţie, imediat după Uganda, Nepal şi Irak şi cu puţin peste RPD Coreeană, Malaiezia şi Afganistan. Tendinţa actuală ne duce spre locul 60 în 2020, sub Sri Lanka, Niger şi Burkina Faso şi înaintea unor ţări precum Cambodgia şi Mali.

Se ştie faptul că fenomenele demografice predetermină volumul resurselor de muncă disponibile, anunţând modificările pe piaţa forţei de muncă cu un decalaj de circa 20 de ani în avans. Pentru prima oară în istoria României, populaţia activă a scăzut pe timp de pace, odată cu reducerea populaţiei totale, fără a mai vorbi despre degradarea biologică (subnutriţie, înrăutăţirea asistenţei medicale, creşterea morbidităţii şi a mortalităţii), degradarea morală (creşterea criminalităţii şi a corupţiei), degradarea profesională (scăderea ratei de activitate şi a celei de ocupare, exodul de creiere) şi degradarea educaţională (abandonul şcolar, reducerea pregătirii, inadecvarea învăţământulu la cerinţele de pe piaţa muncii).

Cifrele constatate la recensământ ar fi trebuit, după toate regulile de bun simţ, să provoace stupoare. Toată lumea ştie, inclusiv statistica oficială, că sunt circa 22,4 milioane de români, ceva mai puţini decât în 1992. Eroarea cu care s-a lucrat şi care a fost identificată după numărătoarea care a dat aproximativ 21,7 milioane de persoane este ciudat de mare, cei 3,3% depăşind chiar obişnuitul 32% din sondajele de opinie. Este interesant că la sondajele electorale au dat rezultate mult mai aproape de realitate decât anchetele din rândul populaţiei. Dacă luăm o broşură cu populaţia României, citim că populaţia a scăzut în perioada 1997/2001 cu 20/40000 de persoane pe an. Milionul lipsă la apelul din 2002 ne arată de media anuală a fost de 100000 de persoane, adică depopularea ţării a avut loc acum de trei ori mai repede decât se ştia. În aceste condiţii, apare şi mai bizar că numărul membrilor din familie a fost subevaluat în toate statisticile şi calculele guvernamentale referitoare la necesarul de consum al fiecărei familii.

Altă modificare semnificativă este cea a reducerii substanţiale a ponderii populaţiei urbane de la 54,3% la 52,7%, concomitent cu majorarea populaţiei rurale de la 45,7% la 47,3%. Acest fapt indică o deplasare în sens contrar apropierii de structura înregistrată în Uniunea Europeană. Faptul că de la 29% în 1990 s-a ajuns la 42% a ponderii populaţiei ocupate în sectorul primar indică un proces accentuat de agrarizare.

Datele arată o involuţie spre structurile feudale şi autoconsum. În ceea ce priveşte recensământul locuinţelor, datele sunt extrem de interesante, deşi pe cu totul altă cale decât cea preconizată în 1989 a fost atinsă şi depăşită suprafaţa locuibilă de 14 mp de persoană, cu un spor de 23,5%.

Statisticile arată o creştere cu 451,4 mii a numărului de locuinţe (+4,5% oraşe şi +7,5% la sate).

Distribuţia haotică a spaţiilor de locuit a creat o situaţie în care spaţiile excedentare coexistă cu penuria de apartamente.

La fel ca în cazul multitudinii de vile şi case de vacanţă construite din bani negri şi care constituie partea vizibilă a înfloritoarei economii subterane, puţini şi-au pus problema posibilităţilor de întreţinere a spaţilor de locuit peste nivelul mediu.

Practic, s-a ajuns în situaţia frecventă ca aceia care au spaţii de locuit să nu le poată întreţine, iar cei care ar avea bani să le întreţină să nu aibă spaţiile.

Blocurile României sunt pline de pensionari care ocupă spaţii de două sau de trei ori mai mari sub salariul mediu pe economie şi se plâng că este scumpă gigacaloria.

Datele făcute publice în urma recensământului populaţiei şi locuinţelor reflectă consecinţele politicilor sociale din ultimii zece ani şi lipsa de perspectivă în abordarea de la momentul conceperii lor.

Acumulările cantitative au generat importante mutaţii calitative care, pe măsură ce vor fi diagnosticate corect, ar trebui să ducă la modificări substanţiale în acţiunile statului, îndeosebi prin prisma consecinţelor pe termen lung.

Acestea se impun de urgenţă, cu atât mai mult cu cât primele rezultate indică anii ‘90 drept una dintre cele mai distructive şi dezagregante perioade din istoria României.

Domnul Ştefan Lăpădat:

"O nouă povară asupra contribuabililor".

Aproape trei milioane de cetăţeni se află abonaţi la cea mai populară sursă de informare şi divertisment din România, televiziunea prin cablu.

Comisia de mediere Senat - Camera Deputaţilor a întocmit raportul final privind Legea cinematografiei, care a fost înaintat celor două Camere. În urma votului comisiei, art.15 lit.g), care prevedea o contribuţie de 5% din încasarea taxelor de abonament pentru recepţia prin cablu a emisiunilor televizate a fost eliminat.

Membrii comisiei de mediere au sesizat în mod evident incompatibilitatea dintre tehnologia CATV (care constituie un simplu mijloc tehnic de transmitere a semnalului electronic) şi finanţarea fondului cinematografiei. În timp ce în Camera Deputaţilor raportul a fost votat în unanimitate, la Senat, domnul senator Sergiu Nicolaescu a reuşit să introducă în lege contribuţia de 5% din încasările operatorilor de cablu.

Vă rog să îmi permiteţi să evidenţiez câteva argumente care susţin eliminarea contribuţiei cabliştilor la Fondul Cinematografiei:

- Eventuala obligare a operatorilor de cablu de a contribui la Fondul Cinematografiei ar afecta liberalizarea comunicaţiilor din 2003, unul din elementele importante ale Programului de guvernare al cabinetului Adrian Năstase. Aceasta, datorită faptului că o parte semnificativă din profitul operatorilor de cablu nu ar mai putea fi utilizată pentru modernizarea reţelelor de telecomunicaţii, ci ar fi alocată fondului Cinematografiei. La momentul actual, toţi operatorii mari de cablu sunt implicaţi în proiecte ample de modernizare a reţelelor pentru a putea oferi servicii de telecomunicaţii şi transmisie de date. Astfel, contribuţia la Fondul Cinematografiei ar diminua resursele financiare disponibile şi, în consecinţă, o mare parte din proiectele de investiţii ar fi anulate.

Aceste contribuţii la fondul cinematografiei vor determina pe operatorii de cablu să mărească abonamentele lunare, fapt ce va fi perceput ca un nou impozit al statului asupra contribuabilului şi ar avea ca efect şi creşterea pirateriei în domeniu.

- Abonamentul la cablu este un serviciu opţional, iar plata acestui serviciu nu trebuie grevată de costul altui serviciu/impozit.

- Taxa pentru fondul naţional al cinematografiei s-ar adăuga la taxele existente şi la drepturile de autor: 1,2% muzica, 4,5% film, 1,1% artişti interpreţi, 1,2% fonograme plătite de operatorii de cablu.

Prin prevederile ei, legea ar consfinţi colectarea de bani de la cei mulţi (contribuabili) şi alocarea lor către un grup restrâns de creatori de filme.

Sunt pentru sprijinirea cinematografiei, dar nu pentru aplicarea discriminatorie a impozitului pentru jumătate din deţinătorii de televizoare prin cablu din totalul de 6,4 milioane de deţinători de aparate.

Aplicarea noului impozit ar putea duce la creşterea neîncrederii investitorilor străini în domeniul dinamic al comunicaţiilor în care forţa motrice au reprezentat-o întreprinzătorii privaţi. Asemenea contribuţii vin în contradicţie cu directivele Comisiei Europene în domeniul audiovizualului.

În vederea integrării europene, asimilarea legislaţiei în vigoare, dublată de reducerea fiscalităţii, în vederea stimulării investiţiilor, reprezintă un principiu de bază.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Legea finanţelor publice versus sistemul sanitar"

Potrivit finanţelor publice, de la 1 ianuarie 2003, directorii de spitale care vor depăşi bugetele alocate vor face închisoare sau vor primi amenzi de zeci de milioane de lei. Aceasta, în condiţiile în care, anual, spitalele sunt subfinanţate, fapt pentru care sunt nevoite să se îndatoreze.

În aceste condiţii draconice, spitalele ar putea rămâne fără directori, deoarece conform textului de lege sus menţionat, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite. Nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau amendă.

Nu avem nimic de comentat în ceea ce priveşte textul legii. Cunoaştem cu toţii cazurile unor unităţi sanitare mari risipitoare de fonduri, care nici până în ziua de azi nu au putut da explicaţii despre cheltuirea banilor şi ai căror director şi-au cumpărat maşini luxoase sau au dobândit proprietăţi importante în perioada de directorat. Problema gravă este că, în fiecare an, spitalele primesc fonduri care sunt insuficiente, atât ca fundamentare cât şi ca alocare, deoarece chiar principalii ordonatori de credite sunt cei care înjumătăţesc sumele, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, ceea ce duce la acumularea datoriilor. Astfel, în primul semestru al anului 2002, sistemul sanitar are datorii de peste 6.000 miliarde de lei, 76% din ele fiind reprezentate de medicamente şi materiale necesare.

Pentru a respecta legea, există alternative pe care directorii de spitale vor fi nevoiţi să le aplice, dacă nu vor să facă închisoare sau să plătească amenzi serioase; diminuarea raţiei de mâncare a bolnavilor, şi aşa destul de redusă, micşorarea salariilor cadrelor medicale, ceea ce ar duce la mişcări sociale şi la nerespectarea legii salarizării sau în ultimul stadiu, renunţarea la administrarea tratamentului pentru bolnavi. Dar cum aceşti medici au făcut un jurământ, cred că ultima variantă nu va fi acceptată.

Deşi anul acesta, la bugetul asigurărilor de sănătate s-a colectat mai mult decât era planificat, totuşi la rectificarea bugetară din august 2002, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a primit doar a şaptea parte din ceea ce a solicitat, iar în proiectul bugetului de stat pe anul 2003 i se va aloca, ca de obicei, de către Ministerul de Finanţe, care este gestionarul fondurilor de asigurări de sănătate, un procent redus. Acest lucru ne face să credem că instituţia care a participat la elaborarea legii finanţelor publice şi care ţine la ciorap banii sănătăţii, este cea care cere sancţionarea atât de drastică a directorilor de spitale.