Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Puiu Haşotti:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor!

Conform programului, ziua de astăzi începe cu declaraţiile politice. Îl rog pe domnul Leonăchescu să deschidă şedinţa. Mulţumesc.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

Recent, un institut de studii sociale a realizat un sondaj de opinie pe un eşantion de 1100 persoane din 82 localităţi. Tema sondajului a fost simplă: câte partide politice trebuie să existe în România pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

Rezultatul arată că 22% dintre cei chestionaţi nu doresc numai două partide, unul la putere şi unul în opoziţie, în timp ce aproximativ 58% au optat pentru două partide ca în Statele Unite ale Americii. Restul de 20% este format din nehotărâţi; cam mulţi nehotărâţi, am zice noi!

Câte partide sunt necesare într-o ţară? Iată o întrebare demnă de comentat.

Din start, constatăm că, în lumea modernă, ideologiile extremiste, totalitarismele de dreapta sau de stânga şi, cu atât mai mult, dictaturile nu au statut ştiinţific. Aceasta pentru că sistemele socio-economice umane nu suportă viteze mari de evoluţie. Terapiile de şoc au fost vise care n-au ţinut seama de vitezele admisibile de evoluţie; structurile de putere, care au crezut că pot schimba lumea dintr-o dată, au eşuat lamentabil şi au chinuit lumea în zadar! De aici, excluderea din viaţa lumii moderne a partidelor extremiste - de dreapta sau de stânga - şi evitarea repetării unor experienţe triste, cum au fost: comunismul, extremismul roşu de stânga, şi fascismul, extremismul brun de dreapta.

Deoarece sistemele complexe, aşa cum sunt entităţile statale contemporane, au limite maxime de suportare a schimbărilor, acceptă anumite viteze maxime de evoluţie, numai partidele de centru-stânga şi cele de centru-dreapta pot acoperi, prin programe şi metode, asemenea cerinţe de normare şi monitorizare a evoluţiei sociale.

Schimbările spre stânga sau spre dreapta, de amplitudine rectificabilă, permit calarea pe realitate a diverselor modele politice. În caz de eroare sau de eşec, pierderile pot fi limitate, iar corecţia rapidă de traiectorie devine posibilă şi uneori chiar insesizabilă. Din câteva iteraţii, procesele reale pot fi "readuse la centru", iar relansarea se poate face, respectând vitezele maxime admise de sistem, pe noua vectorizare.

Este recomandabil sistemul politic format din două partide, unul la putere şi altul în opoziţie?

Personal, gândesc drept neperformantă o asemenea soluţie. Procesele naturale cer o competiţie efectivă şi reală a valorilor. Existenţa unui singur partid la putere sau în opoziţie, în dreapta sau în stânga, conduce la monopol politic. Mai devreme sau mai târziu, un asemenea partid, fără concurenţă, se prăbuşeşte prin implozie.

Un partid de centru-stânga aflat singur în opoziţie nu are cum să se perfecţioneze; nu are partener de competiţie ideatică, nu are mecanisme de blocare a generării relaţiilor de tip mafiot! La fel şi un partid de centru-dreapta: aflat singur, fie la putere, fie în opoziţie, îşi pierde capacitatea de a lupta pe baricadele sale ideologice şi de a se perfecţiona prin confruntare continuă şi deschisă.

Lupta oarbă pentru putere este mai uşor de câştigat pentru un partid aflat la guvernare, dacă se confruntă cu un singur adversar.

Lupta pentru progres impune perfecţionarea modelelor politice, iar asta cere competiţia ideilor pe ambele laturi ale baricadei.

Iată de ce, pentru România, existenţa a două partide de centru-dreapta şi a două partide de centru-stânga reprezintă o soluţie minimală naturală şi, deci, morală, care acoperă şi parametrul fundamental de evoluţie, viteza admisibilă a schimbării. În caz contrar, vom vinde ieftin făina şi vom cumpăra scump tărâţele!

Problema partidelor culturale, etnice, metodologice sau constituite pe orice alte criterii nu face parte din temă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc, domnule deputat!

Domnul deputat Florin Iordache. Se pregăteşte domnul deputat Damian Brudaşca.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi din faţa dumneavoastră a fost determinată de ultima pseudomoţiune simplă iniţiată de colegii noştri din coaliţia de tristă amintire P.D.-P.N.L.

De ce pseudomoţiune? Foarte simplu! Constatând în ultima perioadă o lipsă acută de popularitate sau legat de această găselniţă parlamentară, pentru a atrage într-un fel atenţia populaţiei. Uită dânşii că în perioada de tristă amintire, 1996-2000, în care dânşii au condus şi gestionat România, nivelul de trai a fost cel mai scăzut de la Revoluţie şi până în prezent, uită câtă nemulţumire au produs populaţiei prin măsurile antisociale întreprinse.

Tocmai acum când s-a constatat că acest guvern face totul pentru creşterea nivelului de trai, scăderea inflaţiei, creşterea salarială şi crearea unor condiţii decente de muncă şi viaţă. Şi ca totul să fie complet, ne-au demonstrat că nici măcar unităţile de măsură ale energiei şi puterii nu se cunosc, atunci ne punem sincer întrebarea: oare cum au ajuns aici? Şi nu mai este, fără îndoială, nici o problemă de ce populaţia i-a taxat aşa la alegerile din 2000 şi cred eu că nici în 2004.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Damian Brudaşca să ia cuvântul. Urmează domnul Károly Kerekes care nu este. Doamna Paula Ivănescu, nu este. Domnul Eugen Nicolăescu nu este. Înseamnă că domnul deputat Iosif Armaş urmează.

Domnul Damian Brudaşca:

Demonstrând că acţionează constant împotriva intereselor locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, cei care au fost aleşi, în iunie 2000, consilieri, s-au întrunit recent, într-o şedinţă a Consiliului local, dizolvat de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, pentru a aproba bugetul pe anul 2003. Manipulaţi de reprezentanţii P.S.D., reprezentanţii locali ai U.D.M.R., P.N.L., U.F.D. şi P.U.N.R. au folosit acest prilej nu pentru găsirea de soluţii viabile, concrete şi urgente pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii economico-sociale, culturale ştiinţifice şi sportive a municipiului, conform menirii pe care o au, ci exclusiv pentru răfuieli politice, respectiv pentru asigurarea fondurilor necesare firmelor baronilor locali ai P.S.D., dintre care unii sunt chiar aleşi locali, dar şi pentru punerea executivului în imposibilitatea de a rezolva problemele cetăţenilor. Unii dintre aleşii locali au avut chiar tupeul să afirme că, prin deciziile luate, vor demonstra că ei, respectiv P.S.D., conduc, de facto, activitatea din municipiu.

Mass-media locală a subliniat caracterul aberant al deciziilor luate, ca şi dorinţa, primitivă şi lipsită de simţul responsabilităţii civice, a aleşilor locali, care nu au dorit nici măcar să salveze aparenţele în ce priveşte transformarea unui buget destinat bunei gospodăriri a unuia din cele mai mari municipii ale ţării, în sursă de bani şi profit pentru Puterea P.S.D.-U.D.M.R. şi clientela sa.

Iată doar câteva dintre aberaţiile votate de cei care ar trebui, prin statut şi atribuţii să contribuie la dezvoltarea, nu la distrugerea municipiului Cluj-Napoca:

a) deşi art. 38 lit. q a Legii nr. 215/2001 obligă consiliile locale să asigure ordinea publică prin angajarea de gardieni, aleşii locali au repartizat acestei activităţi doar 500 milioane lei. Suma este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor pe anul 2003 doar pentru 7,8125 gardieni publici.

Dacă, potrivit voinţei consilierilor locali, la Cluj-Napoca pot funcţiona doar 7,8125 de gardieni publici, la Craiova sunt 95, la Constanţa 350, la Braşov 173, la Timişoara 102, la Iaşi 316, iar la Bucureşti 1436. În judeţul Cluj, în localităţi urbane cu o populaţie de cel puţin 10 ori mai mică decât a municipiului Cluj-Napoca, primăriile au un număr mai mare de gardieni publici. Astfel, la Turda sunt 34, la Dej 21, iar la Câmpia Turzii 22. şi asta pentru că primarii respectivi sunt pe listele P.D.S.R.

b) un obiectiv urmărit de actualul guvern este accelerarea eforturilor de integrare europeană şi euro-atlantică. Dar, pe un an întreg la Cluj Napoca s-au alocat zero lei la capitolul "cofinanţări pentru proiecte europene". Este evident că aleşii locali, nu executivul, nu doresc atragerea de fonduri europene pentru comunitatea clujeană. Prin urmare, aleşii locali din Cluj-Napoca şi-au propus şi au reuşit cu brio, cu intenţie sau din prostie, să boicoteze politica Puterii PSD-UDMR.

c) fondurile alocate pentru cheltuielile de personal sunt suficiente doar pentru primele nouă luni ale anului în curs. Este clar că scopul urmărit este subminarea prin orice mijloc a activităţii executivului pentru ca acesta să nu poată soluţiona problemele numeroase şi complexe pe care le ridică cetăţenii.

d) pentru fondul de protocol al Primăriei s-au alocat tot zero lei. În schimb, având în vedere faptul că în fruntea acestora se află directori în solda P.S.D., cheltuielile de protocol ale Regiilor de Termoficare şi de Transport Urban Călători se ridică la 50 milioane de lei fiecare, iar ale RADP la 425 milioane de lei. E de prisos, cred, orice comentariu suplimentar.

e) tot zero lei sunt şi prevederile bugetare pentru mansardarea Şcolii gen. Nr. 10 din cartierul Zorilor sau pentru consolidarea Şcolii nr. 25.

f) pentru extinderea Colegiului Naţional "George Coşbuc" aflat într-o stare avansată de deteriorare, s-au alocat doar 15 miliarde de lei, dintr-un necesar de 90 de miliarde, iar pentru extinderea Clinicii Chirurgie II, medicală II şi ORL, doar achiziţionarea dotărilor necesare din acest an se ridică la peste 18 miliarde de lei. Dar pentru aleşii locali, manipulaţi în mod ordinar de reprezentanţii P.S.D., acest lucru nu are absolut nici o semnificaţie.

g) aleşii locali din Cluj-Napoca dovedesc o ostilitate de care nici chiar regimurile totalitare nu dau dovadă în ceea ce priveşte cultura. Am în vedere decizia stupidă de sistare a apariţiei publicaţiilor editate de primărie, în primul rând a revistei de cultură, literatură şi artă "Cetatea culturală", publicaţie care şi-a câştigat un binemeritat prestigiu în ţară şi departe peste hotare.

În meschinăria lor, consilierii locali ai P.S.D., U.D.M.R., P.N.L., U.F.D. şi P.U.N.R. şi-au dovedit dispreţul şi pentru artiştii Operei Române din Cluj-Napoca. Ei au respins un proiect de hotărâre al primarului de a aloca 50 de milioane de lei pentru a-i putea omagia pe marii artişti lirici Lya Hubic, Mariana Nicolesco, David Ohanesian, Ionel Pantea, Ion Buzea, pentru a aminti doar câţiva, în cadrul spectacolului de gală al Festivalului "Oamenii de Aur ai Operei". Dar aceiaşi consilieri au alocat 400 de milioane de lei pentru modernizarea, deci, nu pentru repararea, acoperişului Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Deci, în viziunea acestor ipochimeni, artiştii lirici români nu valorează nici măcar cât o ţiglă sau o rigolă pentru modernizarea unei instituţii pusă în slujba iredentismului şi şovinismului.

Politica de umilire a poporului român promovată la vârf de P.S.D., în cârdăşie criminală cu UDMR, este imitată şi în capitala de suflet a Transilvaniei.

Hotărârea adoptată de aleşii locali clujeni este lovită de nulitate întrucât mulţi dintre ei au interese personale, de ordin material şi financiar, în stabilirea structurii bugetului municipiului pe anul 2003. Rămâne ca justiţia clujeană să-şi dovedească măcar o singură dată echidistanţa şi competenţa anulând această hotărâre ce urmăreşte distrugerea, din raţiuni ce ţin de patologic, a municipiului Cluj-Napoca.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Distinşi colegi, cu tot respectul, vă reamintesc că declaraţiile politice nu pot depăşi trei minute. Sunt 37 declaraţii astăzi. Timpul nu este suficient. În situaţia în care unii dintre dumneavoastră găsesc că este convenabil să depună declaraţiile la secretariat, o pot face. Asta şi pentru a reuşi să ne încadrăm în timpul alocat.

Îl rog pe domnul deputat Iosif Armaş să ia cuvântul. Se pregăteşte domnul Kerekes Károly.

Domnul Iosif Armaş:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Mâine, se vor împlini trei săptămâni de când primul-ministru al Guvernului României, domnul Adrian Năstase, a prezentat în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, declaraţia cu privire la politica Guvernului în perioada 2001-2002 şi priorităţile economice şi sociale în anii 2003-2004.

Dată fiind importanţa deosebită a acestui demers, îmi rezerv dreptul, în limita timpului ce-mi este alocat, să punctez o temă din discursul premierului.

Şeful Executivului a vorbit pe înţelesul tuturor despre coordonatele fundamentale ale politicii Guvernului la jumătatea mandatului. La fel procedase domnia sa şi la sfârşitul anului 2001 când, pentru prima dată, în viaţa parlamentară postrevoluţionară, potrivit prevederilor constituţionale, un guvern şi-a angajat răspunderea unei declaraţii de politică generală.

Nu doresc să mă refer în intervenţia mea la ansamblul declaraţiilor domnului Adrian Năstase. În general, acesta a făcut trimitere pe larg la bilanţul economico-social la jumătatea mandatului, la măsurile ce trebuie întreprinse pentru realizarea economiei de piaţă funcţionale, la desfăşurarea formei administrative, etc.

S-a realizat, cu alte cuvinte, un tablou corespunzător al vieţii social-economice şi politice actuale şi de perspectivă. Vreau să scot în evidenţă, cu permisiunea dumneavoastră, în câteva cuvinte, un aspect prin care domnul Adrian Năstase a prezentat colaborarea dintre Legislativ şi Executiv, după opinia mea, esenţial, şi pentru care, în calitatea mea de deputat al P.S.D., îi mulţumesc.

Guvernul s-a angajat şi cred că în bună parte a reuşit să-şi restabilească raporturile constituţionale dintre Executiv şi Legislativ, având drept urmare repunerea Parlamentului în rolul său de reprezentant suprem al poporului român şi de unica autoritate legiuitoare a ţării, aşa cum stă scris în Constituţie.

"Vă mulţumesc pentru atenţia care aţi acordat-o", a spus domnul Adrian Năstase, adresându-se Parlamentului, "şi pentru modul responsabil în care aţi tratat în cadrul procedurilor parlamentare proiectele de legi promovate de Guvern în perspectiva aderării României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi a integrării ţării noastre în Uniunea Europeană."

Acestea au fost şi sunt într-adevăr obiectivele fundamentale ale politicii externe româneşti. Anul care urmează este esenţial pentru accelerarea procesului de pregătirea aderării României la Uniunea Europeană, iar pe baza progresului înregistrat în politica internă, devine posibilă finalizarea negocierilor şi semnarea Tratatului de aderare pe parcursul anului 2004.

Aş dori să închei declaraţia mea politică prin a sublinia că actul de frondă al grupurilor parlamentare al P.D. şi P.N.L. petrecut datorită transmisiunilor în direct la televiziune, în văzul întregii ţări, a fost în opinia mea doar un spectacol ieftin şi un refuz nejustificat de a participa la o dezbatere consacrată unor probleme fundamentale ale ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Kerekes Károly. Se pregăteşte domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Károly Kerekes:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin Hotărârea de Guvern nr. 829 din 31 iulie 2002 privind aprobarea Planului naţional antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale, un capitol aparte este consacrat problemelor referitoare la protecţia socială a persoanelor cu handicap.

În acest document se recunoaşte lipsa capacităţii serviciilor sociale generale, nespecifice de a se adapta nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap. Se recunoaşte, de asemenea, că serviciile comunitare sistematice menite să vină în sprijinul persoanelor cu handicap neinstituţionalizate sunt limitate, atât ca număr, cât şi ca tip, şi că serviciile privind plata şi contractarea unor îngrijitori personali pentru persoanele cu handicap grav sunt deficitare.

Documentul citat prevede, printre altele, ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav neinstituţionalizate, pe fondul serviciilor de asistenţă socială comunitară.

Dar se pare că măsurile guvernamentale luate, paradoxal, ulterior elaborării acestui document nu sunt în concordanţă cu acest obiectiv. Din cauza unor dispoziţii recente, o parte a persoanelor cu handicap sunt puse într-o situaţie care le poate duce la limita unei vieţi suportabile.

Astfel, în conformitate cu Ordinul Secretarului de stat pentru persoanele cu handicap nr. 90/2002 s-a restrâns aria bolilor sau a sechelelor generatoare de handicap, mai ales a celor cronice şi a celor specifice vârstei a treia. Ca atare, în baza noilor criterii medico-legale de expertizare, o parte dintre persoanele din evidenţele inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap care au beneficiat de îngrijire prin asistent personal nu se vor mai încadra într-o categorie de persoane cu handicap. Multe dintre aceste persoane au suferit amputaţii sau grave accidente vasculare, intervenite după vârsta pensionării. Oameni paralizaţi sau cu picioare amputate sunt respinşi pe considerentul că nu se încadrează în gradul de handicap avut până în prezent. În afara faptului că pierd dreptul de a avea un asistent personal, aceste persoane nu mai beneficiază nici de celelalte facilităţi prevăzute de lege.

O altă dispoziţie, dată prin Ordinul 726/2002 al ministrului sănătăţii şi familiei prevede că examinarea celor care solicită eliberarea certificatului de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap care necesită protecţie socială se va face numai până la împlinirea vârstei de pensionare, persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare urmând a fi îndrumate către autorităţile administraţiei publice locale în vederea acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

Stimaţi colegi,

Consider că aceste măsuri au fost luate în mod pripit, fără o analiză prealabilă a situaţiei reale. De mai multă vreme, UDMR obiectează împotriva neadoptării cadrului legal pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor de asistenţă socială comunitară, fapt prevăzut în legea-cadru a sistemului naţional de asistenţă socială şi nerealizat nici până azi. Întârzierea creării cadrului legal lasă fără asistenţă socială persoanele cu handicap în cauză.

De altfel, nici Legea nr.17 amintită privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice nu este în măsură să rezolve problema persoanelor vârstnice cu handicap din cauza greutăţilor financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale.

În aceste condiţii, din păcate, obiectivele enunţate în Planul naţional antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale rămân doar la nivelul declarativ.

Prin această intervenţie, vreau să atrag atenţia asupra neliniştilor şi nemulţumirilor provocate de măsurile amintite în rândul familiilor în care sunt astfel de persoane cu handicap şi că este nevoie de urgenta remediere a situaţiei din partea celor care au provocat-o. În aceste condiţii, elaborarea cadrului legal al serviciilor de asistenţă socială comunitară nu mai poate fi amânată.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Încă o dată vă rog să reţineţi că declaraţia trebuie să aibă maximum trei minute.

Îl rog pe domnul deputat Adrian Moisoiu să-şi expună declaraţia politică. Urmează domnul Napoleon Pop.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea politică de astăzi este intitulată "Graiul nostru".

După ce agricultura a fost pusă la pământ - producţia de cereale la hectar obţinută anul trecut fiind comparabilă cu cea care se obţinea în anul 1938, după ce marile combinate zootehnice au fost desfiinţate, după ce flota României a fost înstrăinată pe nimic, după ce industria a fost, cică, "privatizată" prin vindere la preţuri derizorii deoarece a fost apreciată drept o "grămadă de fier vechi", după ce forţele armate au fost, practic, lichidate, învăţământul, din unul performant la nivel mondial, transformat într-o cenuşăreasă, sănătatea reformată în rău şi atâtea altele, în aer mai plutea o întrebare: oare a mai rămas ceva de distrus sau de furat în această ţară ?

Răspunsul ni l-a dat Comisia de modificare a Constituţiei, care, cu mândrie, ne-a informat în seara zilei de marţi, 25 februarie 2003, că după o muncă de aproximativ opt luni şi-a finalizat lucrările şi a stabilit că mai avem ceva de cedat: graiul. În acest fel, membrii acesteia au dat dovadă că nu cunosc poezia "Graiul neamului", scrisă în 1901 de marele poet ardelean George Coşbuc, care spunea:

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Napoleon Pop să ia cuvântul. Urmează domnul Marian Ianculescu, dacă nu este, domnul Codrin Ştefănescu de la P.S.D. Domnul Codrin este prezent? Nu este. Atunci, domnul Cristian Sandache.

Domnul Napoleon Pop:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să mă refer la faptul că efortul de integrare în Uniunea Europeană este sub nivelul cerinţelor convenite cu partenerii.

Stimaţi colegi,

Ne aflăm deja în luna martie a acestui an 2003, un an crucial pentru România atunci când vorbim ca ţara noastră să devină membru deplin al Uniunii Europene în 2007, şi constatăm lipsa unei modificări în bine a dinamicii în efortul de integrare sau, cel puţin, nu avem cunoştinţă de acest lucru.

Un nou pact politic a fost încheiat recent pentru acest obiectiv între partenerii politici, dar guvernul întârzie să ne informeze şi să ne mobilizeze pentru demersul pe care l-am convenit, astfel încât să nu ieşim din calendarul propriilor noastre promisiuni.

Este tot mai evident faptul că anul 2007 este un obiectiv necesar pentru noi, dar nu obligă Uniunea Europeană la nimic, aceasta reiterându-ne în mod repetat că România va deveni membru deplin când va fi pregătită.

Cred că fiecare dintre noi este conştient de această capcană, la care aş adăuga efectele negative ale duelului din ultimul timp dintre preşedinte şi premier precum şi o percepţie, poate greşită, a aşezării aproape totale sau neechilibrate a ţării noastre de partea S.U.A. în posibilul conflict armat din Irak, spre insatisfacţia unor parteneri din Uniunea Europeană, de care avem nevoie în efortul nostru de integrare euro-atlantică.

Diplomaţi străini relevă că pot înţelege acest comportament, dar acuză lipsa de consultări prealabile, cu atât mai mult cu cât am reuşit să fim asimilaţi "de facto" în clubul euro-atlantic, recunoaşterea de "jure" fiind, practic, pe un drum cu o finalitate clară, repet, dacă suntem pregătiţi.

În aceste circumstanţe, sunt obligat să reflectez dacă s-a schimbat ceva în realizarea relativ concomitentă a celor două obiective strategice ale acestui deceniu - NATO şi Uniunea Europeană - sau, în timp ce sperăm să devenim cât mai repede membru NATO, integrarea în Uniunea Europeană o amânăm pentru că nu mai vrem sau nu putem să ne pregătim.

Sper că opţiunea încă neexprimată a Executivului cu privire la dinamica integrării în Uniunea Europeană, nu este ca România să devină o nouă Turcie, într-o zonă total europeană, însă pentru un alt timp şi din alte considerente.

Această "speranţă" mă îngrijorează cu atât mai mult cu cât a deveni pregătit pentru integrarea în Uniunea Europeană înseamnă că actualul Executiv să renunţe chiar din acest moment la anumite abordări. Acestea, deocamdată, nu sunt convingătoare cu privire la economia de piaţă funcţională, independenţa politică a justiţiei, stăvilirea corupţiei şi, evident, capacitatea instituţională de a administra eficient acest proces complex al integrării, care presupune şi mai multă descentralizare, iniţiativă, privatizare, restructurare, implicarea societăţii civile, transparenţă, competiţie şi renunţarea la măsuri administrative etatiste.

Aş dori să fiu cât mai repede contrazis pentru implicare parlamentară de legiferare tocmai în sensul implementării Programului legislativ de integrare în Uniunea Europeană pe care-l are în vedere Executivul, însă nu prin ordonanţe de urgenţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Scurta mea intervenţie se intitulează: "Dacă opoziţia este slabă, nu-i vina puterii".

Există o serie de analişti care nu contenesc a deplânge starea unei anumite părţi a opoziţiei, respectiv Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal, întrebându-se care ar fi explicaţiile potrivit cărora aceste formaţiuni politice, fie stagnează, fie cresc cu greu pe scara procentajelor. Respectivii acuză în acest sens Partidul Social Democrat, iar voci importante din Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal preiau un astfel de mesaj pe care-l focalizează tot înspre PSD, pe care-l numesc în mod invariabil partid-stat.

În fapt, slăbiciunea celor două partide, participante la guvernarea anilor 1997 - 2000, aparţine doar lor. Lipsa de credibilitate vine tocmai din amatorismul preponderent al mesajelor pe care ele le emit, pe scurt, a manierii de a exercita rolul politic.

În special este cazul Partidului Democrat, transformat aproape în totalitate în portavocea unei singure persoane, în speţă domnul Traian Băsescu.

Critici avântate, dar infantile pe fond şi chiar în formă pe alocuri, atacuri oarbe ce dovedesc febrilitate, incoerenţă, spirit autodistructiv de tip kamikadze. Este nevoie de o opoziţie coerentă şi mai ales matură sub aspectul manifestărilor. Un important politolog, Isabel de Madariaga, considera că o opoziţie valoroasă constituie un enorm câştig pentru statul respectiv, dar şi pentru însăşi ideea de democraţie. În cazul României actuale, însă, mai trebuie exersată.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Kelemen Atilla. Urmează domnul Ştefan Baban.

Domnul Kelemen Atilla:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cuvântul meu de astăzi vrea să fie un nou semnal de avertizare pentru România anului 2003, a României care după evenimentele anului 1989 şi-a exprimat ferm dorinţa sa de a păşi pe drumul democraţiei adevărate, care în final să ne ducă în structurile euroatlantice şi în Uniunea Europeană, adică în acea lume considerată civilizată, în care atât de mult am visat să fim membri cu drepturi depline, să contribuim cu civilizaţia României, polifonică şi multinaţională, la coloratul tablou al culturii europene.

Ca deputat de Mureş, bineînţeles nu pot uita de acea lună martie a anului 1990, când forţele obscure au comis un atentat împotriva bunei convieţuiri a etniilor din judeţul Mureş şi din municipiul Târgu-Mureş.

Nu am uitat aceste zile negre şi suntem convinşi că acesta va rămâne numai un eveniment istoric trist şi niciodată repetabil. Sperăm din inimă că asemenea fapte necugetate niciodată nu vor mai tulbura liniştea urbei Târgu-Mureşene.

Cu toate acestea, în ultima vreme hidra xenofobiei iarăşi întinde tentaculele veninoase spre meleagurile noastre. În ultima vreme, asistăm din nou la vopsirea, murdărirea, profanarea tăbliţelor bilingve ale localităţilor mureşene.

Degeaba suntem mândri, şi suntem, - stimaţi colegi - de euroconformitatea Legii nr. 215/2001, care garantează inscripţionarea bilingvă în localităţile cu peste 20% a localnicilor de o etnie oarecare, dar practica zilnică dovedeşte nouă şi celor veniţi din alte ţări, din alte localităţi, un trist adevăr, şi anume nerespectarea acelora de altă naţionalitate, care trăiesc împreună cu noi.

Stimaţi colegi,

Pe această cale doresc să vă avertizez pe toţi, atât majoritatea, cât şi pe cei care trăim în minoritate, că respectul reciproc este o valoare fundamentală a acelei Europe unde cu toţi vrem să ajungem, iar redresarea stării inscripţiilor bilingve este o atribuţie a organelor responsabile, o datorie pe care unii încearcă, din păcate, să o uite.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Baban. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Baciu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ministerul Finanţelor - dinozaurul din economia românească.

Mai toate ministerele şi implicit miniştrii actualei guvernări au fost blamaţi sau arătaţi cu degetul, atât pentru aşa-zisele iniţiative legislative, cât şi pentru birocraţia, încetineala şi hibernarea activităţii din sectorul pe care-l conduceau şi coordonau. Dar nici unul parcă mai mult decât Ministerul Finanţelor.

Începând de la propunerile de majorare a unor taxe li impozite, de la instituirea unor noi taxe şi impozite, de la apariţia unor noi legi care să reglementeze fiscalitatea din România (chiar dacă normele de aplicare a acestor acte normative apar fie cu întârziere, fie deloc), de la haosul care domneşte în legislaţia financiar-contabilă şi până la încălcarea deontologiei profesionale de către unii din funcţionarii săi, acest minister deţine cu brio primul loc în topul scandalurilor şi nemulţumirilor, fiind considerat unicul şi adevăratul dinozaur al economiei româneşti.

De ce această asemănare? Pentru că acest minister are cei mai mulţi angajaţi şi cele mai multe direcţii din actuala schemă a executivului, pentru că unităţile din subordine nu reuşesc de cele mai multe ori să se adapteze mecanismelor suple şi diverse, în continuă evoluţie, ale economiei de piaţă, lucrând, acolo unde ar fi nevoie de bisturiul stimulentelor, cu toporul sancţiunilor.

Recentul scandal legat de impozitarea globală a unor beneficii extrasalariale arată direcţia urmată de acest minister: aducerea de noi venituri la buget, dar nu ca rezultat al reformei economice şi fiscale, ci prin taxarea unor drepturi acordate salariaţilor. Angajatorii care şi-au putut permite aceste facilităţi pentru angajaţi - telefon mobil, autoturism de serviciu, asigurări etc. - au urmărit în special evitarea plăţii impozitelor supradimensionale pe salarii şi apoi stimularea factorului uman, pentru a dispune de specialişti bine pregătiţi şi pentru a dovedi acestora că firma investeşte şi în resursele umane.

Care a fost răspunsul Ministerului de Finanţe? Unul simplu şi la îndemâna celui care are foarte puţine idei, iar când le are provoacă stupefacţie. Deci, prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2001, apărute în 2003, acest dinozaur a urmărit din umbră toate facilităţile acordate salariaţilor şi a hotărât să le impoziteze. Nu este corect ca la un an şi jumătate - iunie 2001 - de când a apărut ordonanţa respectivă, normele metodologice să modifice radical aplicarea acesteia, având în vedere că în anul 2002 tot ce a reprezentat venit obţinut de cetăţenii români - mă refer doar la ei - a intrat sub incidenţa acestui act normativ.

Într-un interviu la radio, ministrul Mihai Tănăsescu a răspuns la întrebarea unui ascultător, întreprinzător privat, că salariaţii din acest minister - şi mă refer şi la unităţile din teritoriu - nu sunt corupţi, nu solicită mită şi nu sunt puşi pe decapitarea patronilor. Domnule ministru, cu respect vă informez că ce aţi spus este valabil doar pentru 10 până la 20% din funcţionarii dumneavoastră. Pentru restul, întrebaţi-i pe cei care trebuie să cotizeze lunar pentru a-şi putea menţine afacerile. Iar pentru returnările de t.v.a., mai mult sau mai puţin legale, s-a scris prea mult. Ori sunteţi rupt de realitate, ori nu vreţi să vedeţi de fapt ce se întâmplă în curtea ministerului ce cu onoare îl conduceţi.

Stimaţi colegi,

Credeţi că relaţia existentă în România între stat şi cetăţean este una corectă sau una bazată pe neîncredere şi tentative de înşelăciune reciprocă? Poate cetăţeanul să aibă încredere în statul care schimbă regulile în timpul jocului şi le aplică după cum îi convine? Merită ca cetăţeanul să dea de bună voie când ştie bine să nu va primi nimic înapoi?

Dacă nici în acest an de reformă fiscală nu se iau măsuri ferme şi eficiente de restructurare şi modernizare - implicit actualizarea cu standardele europene la care tot facem referire - în acest domeniu al finanţelor, să nu ne mire dacă şi peste 2 - 3 ani Ministerul Finanţelor, indiferent de conducerea pe care o va avea, va rămâne unicul dinozaur al economiei româneşti pe piaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Mihai Baciu. Se pregăteşte domnul deputat Radu Stroe.

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vroiam să încep cu ceea ce mă gândisem încă de azi dimineaţă, dar înainte de a începe vreau să fac o precizare şi o subliniere care mi-a fost inspirată de intervenţia unui coleg de-al nostru din această sală, de mai înainte, de la PSD, care ne-a acuzat pe noi, cei din PD de amatorism, infantilism politic şi că am fi tentaţi sau, mă rog, că suntem cumva o portavoce a unui singur individ şi aşa mai departe.

Nu dau răspuns la asemenea chestiuni, ci vreau să vă spun un singur lucru, mai ales că cel care a spus aşa ceva este istoric de meserie şi nu este un istoric rău, este un om cultivat. În secolul VI al Erei Creştine, pe timpul împăratului Iustinian, în Bizanţ, a trăit un foarte interesant istoric pe care îl chema Procopius din Cezareea. El a scris două istorii: o istorie oficială, pentru că era istoricul curţii împăratului Iustinian, în care istorie scria că împăratul este cel mai grozav om din istorie, salvarea tuturor, centrul universului, împăratul împăraţilor etc. şi mai scria o istorie acasă, "Istoria secretă a lui Procopius", a rămas aşa cunoscută, în care scria că împăratul Iustinian este ultimul dintre oameni, că este un bandit, că este un dictator, că este o ruşine a speţei omeneşti şi că va duce imperiul de râpă. Acum, sigur că după secole şi secole s-au întrebat istoricii: când a fost sincer Procopius? Când a scris despre măreţia împăratului Iustinian sau în istoria secretă de acasă, din sertar, când a scris despre ticăloşia împăratului? Rămâne în continuare această dilemă, şi această dilemă rămâne şi pentru colegii noştri din PSD şi mă gândesc la ceea ce spun aici şi la ceea ce eventual spun acasă, scriu acasă sau vorbesc cu neamurile. Aşa că, să trecem mai departe...

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule deputat, iertaţi-mă, domnule profesor, domnule coleg, dacă vreţi să concluzionaţi, că au trecut deja trei minute.

Domnul Mihai Baciu:

Concluzionez, domnule preşedinte, pentru că o ţară bine guvernată nu înseamnă numai legi bune, ci în egală măsură respectarea şi aplicarea acestora în litera şi spiritul lor.

Acest lucru presupune, printre altele, ca sancţiunile aplicate pentru nerespectarea legii să fie cele prevăzute legal, de cele mai multe ori în corpul însuşi al legii, şi nicidecum altele. Nimeni, în această ţară - fie el persoană fizică, persoană juridică, instanţă de judecată, organ al administraţiei locale sau centrale, inclusiv Guvernul - nu are voie să aplice alte sancţiuni pentru nerespectarea unei legi decât cele prevăzute legal sau să stimuleze aplicarea şi respectarea legii prin mijloace de constrângere inventate şi recomandate verbal sau confidenţial de nu ştiu care şefi judeţeni sau de la "centru".

Am vizitat zilele trecute mai multe comune din judeţul Iaşi şi se ştie că perceperea impozitului pe terenurile agricole şi forestiere din extravilan a început de la 1 ianuarie a.c., în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale. Se ştie, de asemenea, că Legea prevede nişte sancţiuni pentru cei care, aflaţi sub incidenţa ei, nu plătesc acest impozit, ori nu-l plătesc la timp ş.a.m.d.

Numai că primăriile, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, - nu numai din judeţul Iaşi, ci din toată ţara - aplică alte metode de constrângere, cu totul alte sancţiuni decât cele prevăzute în lege, pentru a-i obliga pe ţărani să-şi plătească impozitul pe pământ.

Se ştie că România "beneficiază" de-o birocraţie dezvoltată, ba chiar înfloritoare, de sorginte - aş zice eu - bizantină. Românul, inclusiv ţăranul - are nevoie de un act, o adeverinţă, un certificat şi multe altele asemenea, de la stăpânire.

Dacă i se naşte un copil, dacă moare cineva, dacă se însoară omul trebuie să ceară o hârtie de la primărie; ba chiar şi dacă vrea să vândă un porc sau o vită, câţiva saci de porumb sau de grâu şi în multe alte situaţii - unele cu totul inedite -, ţăranul trebuie să obţină o adeverinţă, un certificat, un permis şi Dumnezeu mai ştie ce de la primărie.

Şi dacă unele din aceste documente sunt realmente necesare şi le regăsim în orice ţară modernă şi democrată, altele sunt rodul imaginaţiei birocratice nelimitate a Guvernului şi a structurilor de putere supuse lui şi partidului de guvernământ.

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă vreţi să concluzionaţi, domnule coleg!

Domnul Mihai Baciu:

Problema pe care o supun, azi, domnule preşedinte, şi aceasta ţine loc de concluzie, atenţiei dumneavoastră nu este cea a caracterului raţional sau mai puţin raţional al acestui noian de produse ale birocraţiei noastre, ci modul abuziv şi ilegal în care primăriile utilizează aceste instrumente ca mijloace de constrângere. Astfel, dacă un cetăţean solicită de la o primărie comunală unul din multele acte pe care le-am amintit mai înainte, el este refuzat dacă nu şi-a plătit impozitul pe pământ. Au fost situaţii în care rudele n-au putut să-şi îngroape mortul până nu au plătit acest impozit; nu mai vorbesc de cei care vor să meargă la târg să vândă un porc, o vită sau câţiva saci de cereale.

Nici un text de lege nu permite aşa ceva, aşa încât ne aflăm în faţa unui abuz de putere de care, de fapt, nu sunt vinovaţi primarii comunelor. Lor li s-a "recomandat" insistent de către prefecţi, preşedinţii şi secretarii Consiliilor Judeţene să folosească labirintul nostru birocratic ca mijloc de intimidare şi constrângere a celor datori, de la 1 ianuarie a.c, să plătească impozitul pe terenurile agricole şi forestiere.

Eu nu ştiu dacă Ministerul de Finanţe şi titularul său cunosc această situaţie dar, fie că o cunosc sau nu, consider că mijloacele de colectare a taxelor şi impozitelor trebuie să fie numai cele prevăzute în lege; în plus, acelaşi minister ar face mai bine să-şi îndrepte atenţia spre marii evazionişti fiscali şi spre imensa economie subterană şi să nu mai permită acest terorism la adresa micului proprietar de pământ care, în realitate, nici nu prea are de unde plăti.

De altfel, plecând de la această realitate la care adăugăm şi alte puternice motive de ordin social şi legislativ, noi, deputaţii PD, am iniţiat o propunere legislativă de amendare a Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002, în sensul amânării impozitării terenurilor agricole şi forestiere din extravilan.

Această, însă, este o altă temă pe care o voi aborda în viitoarea Declaraţie Politică în faţa dumneavoastră.

Vă mulţumesc pentru atenţie "

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Încă o dată vă rog, cu toată colegialitatea, rezumaţi-vă la cele trei minute; oricum nu ne vom încadra în timpul afectat declaraţiilor politice. Vă anunţ de pe acum că domnii deputaţi Nicolae Vasilescu, Emil Rădulescu, Dan Coriolan Simedru, subsemnatul, domnul deputat Sonea, domnul deputat Nicolaescu au depus la secretariat declaraţiile domniilor lor.

Îl rog pe domnul deputat Radu Stroe să ia cuvântul. Se pregăteşte domnul deputat Victor Bercăroiu.

Domnul Radu Stroe:

La mai bine de 13 ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi circa 10 ani de la data aprobării Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, actuala putere P.S.D., Guvernul Adrian Năstase, într-un dispreţ fără margini faţă de români, a îndrăznit să expedieze în Parlamentul României un simulacru de Proiect de Lege care să reglementeze adunările publice, pe care, din păcate, ilustra cameră a Senatului s-a grăbit să îl aprobe fără discernământ.

Prin respectivul proiect, guvernanţii au decis să pună "botniţă" tuturor primarilor opoziţiei, în special acelora din marile oraşe: Bucureşti, Timişoara, Braşov etc., anulându-le acestora atribuţiile pe care le aveau în legătură cu organizarea şi apărarea mitingurilor şi adunărilor publice.

Este de înţeles acest comportament al puterii dacă se are în vedere faptul că, până la alegeri, vremurile vor fi tot mai grele pentru guvernanţi, iar singura armă democratică a populaţiei sărăcită şi batjocorită de saltimbancii de imagine ai P.S.D. a rămas manifestaţia publică.

Dar P.S.D. nu doreşte să pună botniţă numai primarilor opoziţiei sau opoziţiei în ansamblul său! Guvernul P.S.D. pune botniţă populaţiei României şi democraţiei acestei ţări!

Absurdul proiectului de lege elaborat de Guvernul Năstase şi aprobat de Senatul domnului Văcăroiu constă, în esenţă, în textele de la punctele 6, 7 şi 8 care vizează art. 8, 9 şi 10 din Proiectul nr. 719/2002.

Culmea acestui absurd constă în faptul că primarul este "aşezat" într-o comisie, alături de secretarul numit de prefect (care şi el este numit de Guvern) şi de reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei, numiţi de Ministerul de Interne, adică tot de către Guvern.

Rămas singur într-o astfel de comisie, primarul Timişoarei, spre exemplu, n-ar mai putea niciodată să aprobe un miting împotriva guvernanţilor!

Aşa arată absurdul democraţiei Guvernului Năstase care, neîndoielnic, este de inspiraţie cozmâncisto-comunistă! Asta pentru a mai da o şansă domnului Adrian Năstase!

Dacă acesta este drumul democraţiei pe care vă duceţi domnilor de la P.S.D. - vă avertizez că oricâte legi proaste sau ticăloase veţi mai face de acum înainte, nu uitaţi, vine şi vremea când veţi da socoteală, când veţi păţi cum a păţit-o şi Ceauşescu!

Vă puteţi juca cu impozitele, cu facturile la energie, cu privatizarea, dar când este vorba de libertatea naţiunii române veţi fi spulberaţi într-o clipă, până când nici nu veţi gândi măcar!

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnul deputat.

Are cuvântul domnul deputat Victor Bercăroiu. Se pregăteşte domnul deputat Marinache Vişinescu.

Domnul Victor Bercăroiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează: "28 februarie - ziua protecţiei civile".

În prag de primăvară, la 28 februarie 2003 s-au împlinit 70 de ani de când, prin Decretul regal nr. 468/1933 a fost aprobat Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene, act prin care s-a legiferat înfiinţarea apărării pasive.

Deşi apărarea pasivă ia naştere la 28 februarie 1933, totuşi acţiuni pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale împotriva efectelor, atacurilor din aer sau de altă natură ale agresorului s-au desfăşurat chiar şi în primul război mondial, dar şi mai înainte, astfel ca, în cel de-al doilea război, activităţile de apărare pasivă să se intensifice şi mai mult, aducându-şi o contribuţie deosebită la salvarea numărului mare de vieţi omeneşti şi bunuri materiale afectate de bombardamente.

Caracterul complex al distrugerilor, cât şi numărul mare de victime din rândul populaţiei civile, într-un procent mult mai mare decât cel al forţelor armate, au dat nou sens importanţei protecţiei civile de-a lungul timpului. Astfel, se trece la reorganizarea apărării pasive, înfiinţându-se în anul 1952 apărarea locală antiaeriană, care corespunde mai bine din punct de vedere organizatoric şi al misiunilor încredinţate.

Ţinând seamă de experienţele acumulate în urma cutremurului din anul 1977, în anul 1978 apărarea locală antiaeriană se transformă în apărare civilă.

Aderarea ţării noastre la Convenţia de la Geneva din anul 1990, precum şi afilierea la diferite organisme ale ONU, cu profil de protecţie civilă, a impus ca o necesitate revitalizarea concepţiei de organizare şi conducere a apărării civile din România, pentru a ne alinia noilor prevederi cu aplicabilitate în plan internaţional.

Prin adoptarea Legii nr. 106 din 25 septembrie 1996 apărarea civilă devine protecţie civilă şi este definită ca o componentă a apărării naţionale, cuprinzând ansamblul măsurilor adoptate şi activităţilor desfăşurate în scopul asigurării protecţiei populaţiei, a bunurilor materiale şi a factorilor de mediu în caz de război sau dezastre.

Dacă la începutul existenţei sale protecţia civilă îndeplinea exclusiv misiuni în caz de conflict armat, în prezent, acestea privesc, printre altele: prevenirea populaţiei pentru înştiinţare şi alarmare în caz de pericol, la producerea calamităţilor naturale sau catastrofelor, acordarea primului ajutor şi ocrotirea populaţiei în situaţii de dezastre, pericol aerian sau căderi de obiecte cosmice, asigurarea protecţiei valorilor culturale şi de patrimoniu, a bunurilor materiale, prin adăpostire şi evacuare, precum şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată după cel de-al doilea război mondial.

Aceste misiuni sunt asemănătoare celor ale structurilor protecţiei civile din ţările Euroatlantice, indiferent de subordonarea lor: la Ministerul Apărării Naţionale, Guvern, Ministerul Justiţiei sau Ministerul de Interne.

Stimaţi colegi,

De la această tribună, cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la înfiinţarea protecţiei civile în România urez întregului personal militar şi civil, care îşi desfăşoară activitatea în sistemul protecţiei civile, cele mai călduroase felicitări, sănătate, mult succes în îndeplinirea misiunilor care îi vor reveni, bucurii şi îndeplinirea tuturor dorinţelor, alături de cei dragi.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Marinache Vişinescu. Se pregăteşte domnul deputat Becsek - Garda Dezideriu. Domnul deputat Rus depune declaraţia.

Domnul Marinache Vişinescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

În discursul din 12 februarie 2003 Adrian Năstase, liderul PSD, deşi recunoaşte rolul prioritar al agriculturii tratează această importantă ramură a economiei naţionale cu suficienţă, am zice cu o suficienţă deosebit de gravă ca efect pentru această zonă. Problemele deosebit de complexe şi în acelaşi timp de importanţă deosebită pentru agricultură şi zona rurală, unde trăieşte 45% din populaţia ţării, sunt tratate în trecere, în câteva pagini, mesajul cuprinzând câteva generalităţi şi concluzii, toate la nivel laudativ.

Realitatea este cu totul alta: agricultura României trece printr-o criză profundă, gravă. PSD-ul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru această situaţie, întrucât este responsabil, în primul rând, că, în restructurarea agriculturii de după 1990, în promovarea legilor ce au vizat acest sector economic, precum şi în aplicarea lor, nu a ţinut cont de realităţile momentului şi nu a prevăzut nimic pentru protejarea marilor investiţii tehnice făcute în agricultură din banii ţărănimii şi nici sancţiuni pentru cei ce le-au distrus. Aceste erori au condus trecerea sistemului de agricultură practicat de la unul modern, bazat pe exploataţii agricole dimensionate optim, cu o tehnologie agricolă bazată pe mecanizare, chimizare, sisteme de producţie de tip industrial, la un sistem agricol practicat înainte de 1948, fărâmiţarea excesivă a proprietăţilor funciare în exploataţii mici, în medii de 2,2 ha, formate la rândul lor din mai multe parcele, în fapt, exploataţii mici, de subzistenţă, dispariţia practică a exploataţiilor agricole, legumicole, viticole de tip industrial intensiv.

În plan social, cei doi ani de guvernare ai domnului Adrian Năstase s-au materializat prin: scăderea accentuată a nivelului de trai; 60% din populaţia satelor trăieşte într-o sărăcie lucie, locurile de muncă s-au redus drastic, corupţia face ravagii, criza din sistemul sanitar are urmări grave pentru populaţia din mediul rural; veniturile scăzute ale ţăranilor nu le permit acestora să-şi procure medicamentele necesare, ceea ce a condus, alături de hrana insuficientă, la situaţia ca mortalitatea să fie foarte ridicată; sărăcirea tot mai accentuată a populaţia din mediul rural duce la o creştere pe an ce trece a numărului copiilor ce nu sunt cuprinşi în procesul de învăţământ, abandonul şcolar fiind în creştere; lipsa oricărei speranţe pentru tinerii din mediul rural este evidentă; lipsa locurilor de muncă; suprafeţele de pământ în majoritatea cazurilor abia dacă asigură familiilor minimum de hrană necesară.

Domnul Puiu Haşotti:

Iertaţi-mă, domnule coleg. Dacă aveţi amabilitatea să concluzionaţi.

Domnul Marinache Vişinescu:

Imediat. Două minute maxim.

La acestea se adaugă faptul că micii proprietari de pământ ce îşi dau în arendă pământul, neavând mijloacele necesare pentru a-l lucra singuri sunt lăsaţi la cheremul arendaşilor care nu respectă contractele şi drept arendă le dau mai nimic. Guvernul, în ciuda tuturor sesizărilor, nu ia nici o măsură.

La toate acestea - ca şi cum nu ar fi de ajuns pentru populaţia din mediul rural, necazurile în care se zbat - producătorii agricoli au mai primit o lovitură din partea Guvernului Năstase, din 2003 fiind obligaţi să plătească impozit pe terenul agricol. Trebuie să menţionăm că producătorii agricoli fac greu faţă cheltuielilor necesare înfiinţării culturilor agricole, dacă mai adăugăm că în fabrici, promovata Lege a exploataţiilor agricole face ca subvenţiile şi facilităţile prevăzute pentru producătorii agricoli să meargă numai spre exploataţiile agricole cu dimensiuni însemnate, atunci este evident pentru toată lumea cât de socială şi democrată este politica economică a Guvernului Năstase şi câtă atenţie este acordată gospodăriilor ţărăneşti şi populaţiei satelor.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sâmbătă, în ziua de 1 martie 2003 a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România, organizaţie care are ca obiectiv fundamental, pe lângă reprezentarea acelor cetăţeni care conform legilor de retrocedare deveneau proprietari ai terenurilor cu vegetaţie forestieră, şi dezvoltarea silviculturii, în condiţiile diversificării formelor de proprietate asupra pădurilor, în scopul creşterii contribuţiei acesteia la ridicarea calităţii vieţii, pe baza gestionării durabile a pădurilor.

În cadrul lucrărilor s-a afirmat că România este pe ultimul loc dintre ţările postcomuniste, în privinţa retrocedării pădurilor. Mulţi s-au plâns că sunt purtaţi prin tribunale de către conducerile direcţiilor silvice, cu toate că administratorul pădurilor nu beneficiază de calitatea procesuală. Judecătorii, însă, susţin interesele direcţiilor judeţene silvice de stat, care caută orice mijloc pentru întârzierea retrocedărilor.

Proprietarii de păduri nu au reprezentanţi nici în comisiilor locale, nici în cele judeţene.

Majoritatea primarilor folosesc pădurea comunală în scopuri personale, fără a lua în considerare că aceste terenuri cu vegetaţie forestieră ar trebui să reprezinte averea reală a comunităţii.

Majoritatea vorbitorilor erau îngrijoraţi de abuzurile ciocoilor locali care încearcă prin toate căile să distrugă documentaţia, actele doveditoare necesare pentru retrocedarea pădurilor. În schimb, clientela lor politică este angrenată în defrişarea acelor păduri care trebuiesc retrocedate celor îndreptăţiţi.

Această stare sinistră se conturează într-o perioadă când Guvernul, pentru a îmbunătăţi imaginea sa externă, face eforturi deosebite pentru accelerarea retrocedărilor. Însă, până când corupţia va fi menţinută de prefecţi, subprefecţi, primari şi secretari situaţia jalnică, în privinţa reîmproprietăririi, va persista.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul doamna deputat Paula Ivănescu. Se pregăteşte domnul deputat Marian Ianculescu. Domnul deputat Codrin Ştefănescu este? Dacă nu, domnul "..

O voce din sală:

Nu-i mai citiţi pe cei care nu au venit!

Domnul Puiu Haşotti:

Eu am obligaţia să dau cuvântul în ordinea listei... Asta este! Atunci are cuvântul domnul deputat Ioan Miclea, după doamna deputat Paula Ivănescu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru amabilitatea de a-mi fi dat cuvântul.

Şi, pentru că tot suntem la început de primăvară, când, de obicei, vorbim despre ce trecem cu vederea tot anul, despre cât de necesare sunt femeile în viaţa noastră, cât de importante sunt ele pentru societate, cât de dragi ne sunt, poate că nu ar fi rău, în această perioadă în care se pare că urechile sunt mai receptive pentru semenii noştri majoritari, dar trataţi ca nişte minoritari în această ţară, deci, poate nu ar fi târziu să discutăm despre situaţia lor şi să ne gândim că putem să facem să le fie mai bine. Noi, cei din Parlament, trebuie să ne gândim ce înseamnă viaţa de azi pentru femei, ce trebuie să le oferim din punct de vedere legislativ şi cum să le tratăm, ca pe nişte parteneri, ca pe nişte oameni, vieţuitori în parteneriat cu bărbaţi, pe acest tărâm.

În acest moment, femeile din această ţară constituie marja majoritară a sărăciei, existând deja un concept sociologic, care se numeşte "feminizarea sărăciei". 80% din şomerii cronici, cei de lungă durată, care nu mai sunt cuprinşi în nici un fel de statistică, sunt de fapt femei, care sunt trecute de vârsta de 40 de ani, de care, se pare, nimeni nu mai are nevoie în această ţară. Situaţia lor este dramatică, sunt mame, sunt soţii, sunt femei care sunt în toată puterea şi împlinirea vârstei, dar care nu mai sunt acceptate pe piaţa muncii.

De asemenea, din cauza sărăciei şi a condiţiilor existente, chiar şi înainte de '89, fenomenul de destrămare a familiei se accentuează pe zi ce trece şi tot mai multe familii rămân cu un singur părinte. Acele familii monoparentale, din care 80% sunt conduse şi susţinute de femei.

Avem, de asemenea, problema femeii care este la început de drum, a adolescentei, a tinerei, care, de foarte multe ori, nu găseşte calea pentru a-şi împlini însuşirile, pentru a-şi croi un drum în viaţă, conform celor pe care le doreşte şi le-ar putea face ea cel mai bine.

Avem problema femeii vârstnice, care, după ce a îngrijit o familie, a îngrijit părinţi, ajunge în situaţia de a fi muritor de foame, muritor din lipsă de sănătate, muritor din lipsă de căldură. Şi ne mor bătrânii, părinţii, bunicii cu zile.

Sigur, tabloul pare foarte sumbru, spus de la această tribună. În curând vor apărea florile de primăvară, pomii îşi vor schimba aspectul, prin florile lor şi prin verdele optimist afişat, dar noi, politicienii, nu trebuie să uităm că avem o datorie, o menire, şi anume: una, pentru a da legi care să favorizeze condiţia femeii şi, în al doilea rând, implicarea femeii în decizie.

Şi acum am să mă refer direct şi pe scurt. Eu sper că aici, în Parlament, sunt forţe politice responsabile, care sunt capabile să depăşească mentalităţile populare şi să gândească cu un pas înainte în viitor şi care vor accepta, chiar dacă nu cu mare deschidere de inimă, faptul că trebuie să-şi împartă fotoliile din conducerea partidelor, fotoliile din Parlament cu colegele lor, cu partenerele lor femeile.

Sper că veţi fi alături de iniţiativele, care sunt nu numai ale Partidului Democrat, dar şi ale altor organizaţii de femei, din alte partide, de a elabora o lege electorală care să încurajeze participarea femeii la viaţa politică. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Doamnelor, domnilor colegi,

Mai sunt 12 vorbitori şi mai avem câteva minute. Dacă, dintre dumneavoastră, mai doresc să depună la secretariat, ar fi bine. Îl rog pe domnul deputat Ioan Miclea să ia cuvântul, urmează domnul deputat Ovidiu Drăgănescu şi, apoi, domnul deputat Tamas Sandor.

Domnul Ioan Miclea:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intitulez declaraţia mea politică: "Un servilism păgubos, pe fondul unei lipse de pragmatism politic!"

Faptul că România a ales varianta politică a alianţei cu Statele Unite în problema irakiană este o chestiune greu de definit ca oportunitate politică. Argumentul că, în acest fel, se va putea recupera mai uşor creanţa de 1,7 miliarde de dolari pe care irakienii o au faţă de ţara noastră încă dinainte de 1989 iscă, după cum se poate vedea, discuţii pro şi contra.

Un lucru este însă cert, şi anume, faptul că Parlamentul şi Guvernul României, punând la dispoziţia Statele Unite infrastructura pentru a traversa ţara noastră cu trupe şi logistică spre Irak, fără ca pentru aceasta să ceară compensaţii (aşa cum fac Turcia şi Bulgaria), mi se pare a fi o lipsă de pragmatism politic, un servilism păgubos şi o lipsă de interes pentru binele ţării.

Este evident pentru oricine vrea să vadă că punerea la dispoziţia trupelor americane a Aeroportului "Mihail Kogălniceanu" şi a hotelurilor din Mamaia blochează, practic, turismul pe litoral în sezonul următor, fapt ce va aduce României o pagubă foarte mare. Avem noi prea mulţi bani, ne merge nouă prea bine, ca să ne permitem un asemenea lux? Nici una, nici alta!

Aş dori să prezint aici, pentru ştiinţa dumneavoastră, dar şi a opiniei publice din ţară, un fapt care defineşte clar lipsa de pragmatism a Guvernului României în această chestiune. În cadrul recentei vizite pe care Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, a efectuat-o în Bulgaria la invitaţia omologului său, într-o discuţie pe care a avut-o cu un oficial bulgar, acesta a sugerat ca autorităţile române să ceară Statelor Unite acordarea pentru ţara noastră a unui ajutor financiar, aşa cum a acordat şi Turciei pentru facilităţile pe care aceasta le acordă trupelor americane pe teritoriul ei.

Iată că trebuie să vină alţii să ne spună ce ar trebui să facem. Dar, cred eu că această atitudine păguboasă a Guvernului în ce priveşte solicitarea de compensaţii Statelor Unite nu este chiar gratuită. Guvernanţii noştri speră ca, în schimbul laşităţii lor, a acestui bir greu pe care îl pun pe spinarea Poporului Român, să obţină la viitoarele alegeri un sprijin substanţial din partea oficialilor americani, sprijin care, în mod precis, se va evalua în dolari, suma având multe zerouri la coadă.

Aceasta este faţa nevăzută a "mărinimiei" guvernanţilor faţă de americani. Şi tare îmi este teamă că, în cele din urmă, în cazul unei invazii în Irak şi a răsturnării lui Hussein, Guvernul nostru va renunţa şi la recuperarea creanţelor de 1,7 miliarde de dolari, numai de dragul de a fi pe placul americanilor.

Doresc ca în cadrul acestei declaraţii politice să atrag atenţia guvernanţilor că problema războiului din Irak este una de ordin economic. Să nu uite guvernanţii noştri că pe preşedintele Bush l-au adus la putere petroliştii, iar subsolul Irakului musteşte de petrol, materie primă strategică, de care americanii au nevoie ca de aer. Atunci, dacă această campanie militară este una de interes economic (care campanie militară nu are în spate un interes economic?), de ce noi, ca parte a ei, să nu ne primim felia pe care o merităm pentru efortul material şi militar pe care îl facem?

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule coleg, dacă vreţi să concluzionaţi. Au trecut cele 3 minute.

Domnul Ioan Miclea:

Vreau să fiu bine înţeles, nu pledez aici împotriva războiului pe care americanii îl pregătesc împotriva regimului condus de Saddam Hussein, deşi, personal, aş opta pentru continuarea, încă cel puţin 6 luni, a încercării diplomatice de rezolvare pe cale paşnică a chestiunii.

Sunt de acord că Irakul este un mare pericol pentru pacea şi securitatea lumii. Sunt de acord că regimurile precum cel al lui Hussein nu au ce căuta într-o lume civilizată. Dar, dacă suntem agrenaţi într-o asemenea treabă, atunci, să se ştie care ne este contribuţia şi să stăm şi noi la masa învingătorilor! (Dacă vor exista învingători!) Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ovidiu Drăgănescu are cuvântul. Colegii noştri, domnii deputaţi Gheorghe Dinu şi Paul Şnaider, au depus la secretariat declaraţiile. Urmează domnul deputat Tamas Sandor.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

"Învăţământul universitar de stat este gratuit." (Art. 58 alin. 1 din Legea învăţământului.)

Am ales acest text de o manieră deloc întâmplătoare, pentru a arăta că actualul Guvern, prin strategii mai mult sau mai puţin vizibile, găseşte modalităţi de a încălca legea chiar şi în domeniul învăţământului. Dacă pentru a fi student trebuie să fii dedicat atât studiului cât şi dotat intelectual, pentru a face faţă unor examene, acum, prin bunăvoinţa social-democratului Adrian Năstase se adaugă o nouă condiţie: să ai o situaţie materială peste medie.

Politica de protecţie socială a Guvernului are repercusiuni dintre cele mai grave asupra categoriei pe care o menţionez aici, asupra studenţilor. Cei care după un an de studiu asiduu obţin burse, acordate, în principiu, pentru achiziţionarea de cărţi şi materiale necesare învăţământului, se văd puşi acum în situaţia de a cheltui întregul cuantum al bursei şi uneori de a mai aduce şi bani de acasă pentru a plăti costurile devenite exorbitante, pentru plata căminului sau pentru o masă la cantina studenţească.

Un student primeşte o bursă de circa 1 milion de lei, din care trebuie să achite o chirie lunară pentru cămin de minim 700 de mii de lei, la care se adaugă un abonament pentru cantină de cel puţin jumătate de milion de lei. Iată că bursa nu acoperă nici măcar cheltuielile de subzistenţă.

Însă, pe de altă parte, pentru ca studentul să nu uite totuşi că se află la cea mai frumoasă vârstă, la vârsta tinereţii, sunt necesari alţi bani, ce pot veni fie de la familie fie dintr-o slujbă a studentului. În ambele cazuri, situaţia se complică foarte mult, deoarece, în prezent, peste 80% din familii fac cu greu faţă cheltuielilor cu întreţinerea, pentru a asigura coşul zilnic etc. De unde să găsească atunci părinţii studenţilor aproape 2 milioane de lei, pentru a-i trimite acestora lunar?

Slujbele pe care le pot obţine studenţii, pe de altă parte, sunt foarte prost plătite. Aproape întotdeauna ele sunt la negru, fără acte şi afectează timpul acordat studiului.

În aceste condiţii, stimaţi colegi, studenţii nu se regăsesc în Proiectul "Fabricat în România", căci o proporţie covârşitoare a acestora optează pentru plecarea către ţările occidentale, care recunosc importanţa unei pregătiri intelectuale temeinice pentru viitorul propriilor ţări şi nu al României.

Poate că Guvernul Adrian Năstase ar trebui să lanseze un nou proiect, de această dată, fără a urmări beneficiile de imagine, şi care, parafrazând un film celebru, să se intituleze: "Am fost cândva studenţi şi tineri!" Prin intermediul acestui program noi propunem ca guvernanţii să fie cazaţi, pentru o lună, nu mai mult, în căminele mizere studenţeşti, să se hrănească la cantină, pentru a simţi pe propria piele cum e să fii student în România de azi. Precizez că participanţii la program nu vor putea folosi maşinile de lux, telefoanele mobile sau accesa conturile bancare din România sau din afara României.

Este un pariu de supravieţuire pe care studenţii, din păcate, trebuie să-l câştige în fiecare zi. Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Támas Sándor să-şi susţină declaraţia politică.

Domnul deputat Codrin Ştefănecu? Nu este. Atunci, urmează domnul deputat Emil Boc.

Domnul Támas Sándor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am cerut cuvântul, ca să vă informez despre faptul că în viziunea Prefecturii judeţului Covasna, legislaţia română are, se pare, un alt înţeles decât cel publicat în Monitorul Oficial al României şi aplicat, evident, în restul ţării. Este vorba despre validarea parţială a drepturilor composesorale.

Legislaţia în vigoare, adică Legea nr. 1/2000, la articolul 26 alin. (1) vorbeşte despre "foştii membri ai formelor asociative de proprietate". Conform unui principiu fundamental de drept, unde legea nu distinge, nici cei care aplică legea nu pot distinge. Sau, cu alte cuvinte, dacă legea vorbeşte despre membrii formelor asociative - care pot fi atât persoane fizice cât şi persoane juridice - nici secretarul general al prefecturii, nici comisia judeţeană de aplicare a legilor de retrocedare a terenurilor agricole şi celor forestiere, şi în general nimeni nu poate distinge între persoane fizice şi juridice îndreptăţite.

Cu toate acestea, în judeţul Covasna, contrar legislaţiei în domeniu şi principiilor de drept, comisia judeţeană, de repetate ori, a invalidat, sau mai bine zis a şters de pe lista membrilor formelor asociative de proprietate consiliile locale care au fost şi sunt membrii-persoane juridice ale unor composesorate, împreună cu persoane fizice şi alte persoane juridice, cum ar fi şcoli, biserici etc.

Nemaivorbind de faptul că art. 29 alin. (4) al Legii nr. 1/2000 se spune clar şi răspicat: "Comunele, oraşele, municipiile, care au deţinut în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite, redobândesc la cerere proprietatea acestora, în limitele probate cu actele pe care le atestă suprafeţele solicitate"

Deci, subliniez încă o dată: "în limitele probate cu actele pe care le atestă suprafeţele solicitate"

Cu toate acestea, comisia judeţeană de aplicare a legilor de retrocedare a terenurilor agricole şi celor forestiere, în repetate rânduri, a refuzat să aplice legea. De exemplu, în cazul comunei Aita-Mare, pur şi simplu ştergând această comună, cu suprafaţa de 11,4 ha teren forestier, de pe lista membrilor composesori. Iar de câteva zile, şi în cazul municipiului Sfântu Gheorghe, unde nu a fost validată suprafaţa de 2,14 ha de teren forestier în cadrul composesoratului Görgo. Nu suprafaţa în sine este importantă, ci principiile de drept şi legile ţării, care nu sunt respectate la Prefectura judeţului Covasna.

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule coleg, dacă doriţi, să concluzionaţi.

Domnul Támas Sándor:

În consecinţă, la Prefectura judeţului Covasna nu legile şi normele legale în vigoare sunt baza activităţii, ci alte interese, străine de legislaţia românească şi de programul Guvernului PSD.

Întreb de la acest microfon pe domnul ministru al administraţiei publice, domnul Octav Cozmâncă: contează părerea personală a secretarului general al prefecturii sau şi în judeţul Covasna este în vigoare şi trebuie aplicată fără rezerve şi în mod consecvent legislaţia românească privind retrocedările terenurilor forestiere?

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Emil Boc are cuvântul, se pregăteşte domnul Marian Ianculescu.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Subminarea rolului Parlamentului şi derapajul spre dictatura Executivului".

Potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi organul suprem legislativ al poporului român. Acest text constituţional a devenit o normă de recomandare pentru Guvernul Adrian Năstase. În acest moment, asistăm la o sfidare fără precedent a rolului Legislativului, ca factor de control şi legiferare în România.

Argumente:

1) Practica generalizată a ordonanţelor de urgenţă reprezintă, poate, cea mai importantă modalitate de compromitere a funcţiei legislative a Parlamentului. În 2 ani, au fost emise 416 ordonanţe de urgenţă, adică 416 legi, care ar fi trebuit să fie dezbătute aici, în Parlamentul României, au fost, practic, adoptate de Guvernul Adrian Năstase.

2) Sustragerea de la dezbaterea parlamentară a celor mai importante legi care afectează viaţa publică şi viaţa cetăţenilor, în general. Exemple:

a) Codul Rutier. Adoptat de Senat, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, retras şi promovat prin ordonanţă de urgenţă.

b) Codul Muncii. Poate cea mai importantă lege a democraţiei capitaliste din România, a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului, procedură ce nu permite dezbaterea şi amendarea legii.

c) Proiectul de Lege privind averile demnitarilor. Depus la Senat în februarie 2002, adoptat de către Senat, adoptat de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, blocat în vederea angajării răspunderii de către Guvern.

d) Proiectul de Lege privind conflictul de interese. Depus din iulie 2002, depus de colegii liberali, în acelaşi timp, la Camera Deputaţilor, stopat în vederea angajării răspunderii guvernamentale.

e) Statutul aleşilor locali. Adoptat de către cele două Camere ale Parlamentului României, blocat din 13 iunie 2002 la votul final al Camerei Deputaţilor, se doreşte probabil o ordonanţă de urgenţă sau o angajare a răspunderii pe acest proiect de lege.

3) Ordonanţele simple, o altă modalitate de sfidare a Parlamentului. Iată, în ianuarie 2003, au fost deja emise 42 de ordonanţe simple, din care 12 sunt ordonanţe de modificare a altor ordonanţe. Nici nu apucă Guvernul să trimită ordonanţele la Parlament, că le şi modifică printr-o altă ordonanţă. Ce formă supremă de sfidare mai poate fi decât aceasta?

4) Premierul sfidează practica întrebărilor şi interpelărilor, deşi a promis personal că se va prezenta să răspundă aici, în faţa deputaţilor, nici până în prezent nu s-a prezentat la Parlament, pentru a răspunde întrebărilor şi interpelărilor adresate de deputaţi şi senatori.

5) Moţiunile simple iniţiate de Opoziţie sunt programate la ore care să nu permită mediatizarea corespunzătoare şi, pe de altă parte, sunt programate luni, în locul şedinţelor întrebărilor şi interpelărilor. Adică, i se dă cu o mână şi i se ia cu două Opoziţiei posibilitatea de a se exprima în Parlament, de a face din Parlament un adevărat for de dezbatere democratică.

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule coleg, fiţi amabil, să concluzionaţi.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

6) Înaintarea de către Premierul Adrian Năstase a peste 1.500 de pagini cu mai puţin de 24 de ore, în vederea unei dezbateri parlamentare, ce reprezintă o formă supremă de sfidare.

7) Peste 80% din actele aflate pe ordinea de zi a Camerelor sunt proiecte de lege de aprobare a unor ordonanţe sau, eventual, de ratificare a unor acorduri internaţionale. Legile adevărate sunt, de fapt, dezbătute la Palatul Victoria şi nu în Parlamentul României. Parlamentul a devenit anexa Guvernului, fiind utilizat doar ca un decor, pentru a legitima acţiunile şi practicile abuzive ale Guvernului României.

Palatul Victoria declară război deschis nu numai Palatului Cotroceni, ci şi Palatului Parlamentului. Atacul la adresa Parlamentului este un atac la adresa democraţiei, la adresa fundamentelor statutului de drept din România. Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Marian Ianculescu, se pregăteşte domnul deputat Costache Mircea.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La şedinţa anterioară a Camerei Deputaţilor consacrată intervenţiilor am prezentat declaraţia mea politică, fiind şocat, ca locuitor al urbei, de circul şi haosul care are loc de doi ani de zile la Primăria Generală. Îmi cer scuze faţă de unii membri ai Partidului Democrat, pe care, de altfel, îi consider oameni onorabili şi buni amici, pentru aşa-zisa "duritate" a unor expresii, care, de altfel, a şi fost taxată, în aceeaşi şedinţă, de colegul nostru, domnul Emil Boc, vicepreşedinte al Partidului Democrat.

Domnia sa mai făcea afirmaţia că respectiva declaraţie politică este "iresponsabilă" şi, drept pedeapsă, propunea să fiu debarcat înaintea trupelor americane în Irak, considerându-mă un nedemocrat şi, probabil, să fiu lichidat în cadrul unui eventual război, cum au mai fost exterminaţi, într-o perioadă de tristă amintire, fruntaşi politici şi oameni gospodari, prin deportările în Bărăgan şi la Canal. Oare doreşte domnul Emil Boc să reînnoiască perioada stalinistă a deportărilor?

Oricum, distinse coleg Emil Boc, acea perioadă de tristă amintire a apus pentru totdeauna! Dacă, totuşi, mă vreţi deportat în Irak, nu pot să plec fără domnia voastră, pentru că este nevoie acolo şi de un clănţău mai combativ, aşa cum sunteţi, de altfel, dumneavoastră.

Şi o ultimă chestiune. Asistăm în ultimul timp la o nouă escrocherie, prin sondajul transmis prin viu-grai şi prin mass-media, chiar şi prin programele radio-tv suplimente la unele cotidiene, sub deviza: "Primarul General are nevoie de semnătura ta!"

Şi eu, deputat PSD, domnule Primar General, v-aş da semnătura, dacă scoateţi din chestionar şi din planul dumneavoastră Pasajul suprateran Basarab şi Parcarea subterană Gara de Nord, pe care le consider azi ca inoportune, încadrându-se la categoria "tichia de mărgăritar". Populaţia trebuie informată corect, parcarea subterană de la Gara de Nord ar costa circa 60 de milioane de dolari, bani cu care pot fi construite circa 1.000 de garsoniere sau circa 500 de apartamente cu două camere, pentru oameni fără casă. Şi există mulţi, printre ei aflându-se un număr mare de tineri ziarişti, de care avem nevoie într-o societate democrată.

Faţă de această realitate, ar mai semna angajamentul populaţia Capitalei?

Nu mai vorbesc de costurile exorbitante ale execuţiei Pasajului suprateran Basarab. Alte mii de garsoniere sau sute de apartamente, care s-ar putea construi în locul celor două obiective propuse de Primarul General.

De ce nu informaţi corect populaţia, prin sondajul pe care îl realizaţi, cum că toate aceste cheltuieli cu credite BEI sau BERD sunt rambursabile şi că fiecare dintre noi vom suporta cheltuielile respective? Aşa că nu mai strecuraţi în sondaje, alături de obiectivele într-adevăr necesare, pe cele privind Pasajul suprateran Basarab şi Parcarea subterană Gara de Nord.

Mă declar cu totul de acord cu celelalte obiective, cum sunt: contorizarea căldurii, modernizarea punctelor termice, restaurarea zonei istorice, modernizarea tramvaielor, reabilitarea străzilor, cu specificarea că acest ultim obiectiv, în opinia noastră, ar trebui să fie trecut în sondaj primul în ordinea priorităţilor.

Domnule Primar General,

Mare parte din obiectivele prezentate populaţiei Bucureştiului în sondaj au fost incluse în platforma dumneavoastră electorală, cu care aţi câştigat Primăria Generală. Aţi realizat oare ceva din ceea ce v-aţi propus?

Poate prea puţin, în raport cu aşteptările, şi mai mult circ! Acest lucru ar trebui să vă pună pe gânduri!

Vă propun, domnule Primar General, să lăsăm orgoliile la o parte! Aruncaţi securea războiului şi să trecem la unificarea social-democraţiei în România! Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Urmează domnul deputat Costache Mircea.

Domnul deputat Eugen Pleşa este; Domnul deputat Nicolae Enescu? Nu.

Atunci, urmează domnul deputat Raduly Robert Kalman.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi are drept titlu o întrebare: "Simplă şmecherie sau crimă cu premeditare?"

În timp ce majoritatea covârşitoare a românilor nutrea cele mai curate şi nobile sentimente patriotice în cumpăna lui decembrie 1989, în timp ce lăcrimau de emoţie la auzul colindelor strămoşeşti, la auzul acordurilor Cântecului "Deşteaptă-te române!" sub faldurile tricolorului, în timp ce cuvântul de ordine era: "Nu distrugeţi, nu vandalizaţi, sunt bunurile noastre! Vom fi o ţară minunată! Vom fi un popor cum nu e altul sub soare!" În timpul ce eroismul romantic se contopea cu dorinţa de lege şi ordine, de muncă şi progres, de sacrificiu şi bunăstare, de libertate creatoare şi de elan constructiv, românii adevăraţi nu aveau vreme să croiască planuri devastatoare.

Şi, totuşi, au existat câţiva inşi, preponderent alogeni, care ori le-au avut gata pregătire ori diavolul le-a inspirat într-atât, că ne-am pomenit încet-încet cu nişte apologeţi din oficiu ai disoluţiei statului român. Când o fi produs ştiinţa românească atâţia profesori de reformă, atâţia dascăli ai pustiului, atâţia propagandişti ai marasmului economic, nu putem şti!

Ce ne spuneau ei, promotorii dezindustrializării, ai subdezvoltării, ai deşertizării programatice a României? Că statul român e prost manager, că statul român e prost administrator, că statul român e prost gospodar. În concluzie, că statul român e prost şi, prin urmare, averea statului trebuia să fie dată gratis pe mâna deştepţilor. Atât de deştepţi, cum nu se mai află!

Aşa s-a făcut că oameni care în viaţa lor nu avuseseră în subordine o femeie de serviciu, care nu îşi asumaseră răspunderea cumpărării unei mături să devină stăpâni pe un patrimoniu uriaş! Oameni care nu construiseră în viaţa lor un coteţ de găini au declarat că erau din naştere nişte găinari de mare talent, de mare anvergură!

În aceste condiţii, "deştepţii" şi "luminaţii" au pus mâna pe bunuri din patrimoniul public de mare valoare, pe fabrici, combinate, rafinării şi a început marele jaf: exportul de buşteni, de fier vechi, construcţia de vile, umflarea conturilor în valută, achiziţionarea de automobile de lux! Din când în când, un alogen, cu albul ochiului galben, cu căutătura hoaţă şi perfidă, vine şi ne spune că: "Rafinăria a fost prea scumpă!" (la 50 de milioane de dolari şi la un patrimoniu de 3 miliarde de dolari şi că avea datorii ascunse)...

În doi ani de management "deştept", după smulgerea ei din mâna statului român, Petromidia Năvodari a acumulat o datorie la buget, ca să dăm numai un exemplu, de 9 mii de miliarde. Buget din care unii aşteaptă pensii, medicamente, vrem învăţământ modern, sănătate publică, ordine şi apărare... De la un stat pe care l-au prădat, l-au jefuit, l-au şubrezit, l-au devalizat, l-au vandalizat!

Ce să le facem noi, acum, acestor impostori, ajunşi multimilionari în dolari într-o ţară înfometată şi în zdrenţe? Mergând pe linia tembelismului de până acum, ar trebui să le ştergem în continuare datoriile, precum la SNTR, Rafo, Lukoil, Romtelecom şi câte şi câte altele, şi să mai preluăm la datoria publică tot desfrâul lor, în buna tradiţie statornicită de guvernele postdecembriste.

Domnul Puiu Haşotti:

V-aş ruga să concluzionaţi.

Domnul Costache Mircea:

Să plătească poporul, pentru că el e vinovat că are în sânul său hoţi, infractocraţi, manageri ai mişeliei fără margini numită "reformă la români"!

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc mult.

Are cuvântul domnul deputat Raduly Robert. Şi ultimul vorbitor este domnul deputat Vlad Hogea. Este? Da. Dânsul încheie prima parte a şedinţei de astăzi.

Domnul Raduly Robert Kalman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am să vă vorbesc astăzi despre o altă ordonanţă a Guvernului, care a fost emisă pe baza legii de abilitare în cursul lunii ianuarie 2003. Una dintre cele 12 ordonanţe, din cele 42, câte au fost emise, care a modificat o altă ordonanţă. Este vorba de Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, care, printre altele, a modificat şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002, ordonanţă care a apărut în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, respectiv, pe 23 decembrie 2002.

Problema stă în felul următor: în decembrie, Guvernul vine şi, printr-o ordonanţă de urgenţă, instituie anumite obligaţii spre administraţia publică locală, spre primăriile din municipii, respectiv din oraşe, înspre furnizorii de utilităţi de la nivelul comunităţilor locale şi în ceea ce îi priveşte pe agenţii economici care depăşesc o anumită cifră de afaceri, nici până astăzi ştiută, de a accepta plată prin cărţi de plată.

Ideea în sine este foarte bună pentru că, nu-i aşa, cărţile de plată reprezintă un instrument de plată modern care garantează posesorului acestora o anumită siguranţă şi a institui aceste cărţi de plată nu reprezintă altceva decât un pas spre modernism în sistemul financiar din România. Problema este, însă, alta - se instituie în decembrie obligaţia, prima scadenţă fiind 1 februarie. Se instituie prin aceeaşi ordonanţă amenzi serioase, trece data de 1 februarie, şi Guvernul stabileşte că, până în 23 ianuarie, va emite norme metodologice de aplicare a ordonanţei respective, şi ele nici până astăzi nu sunt intrate în vigoare, nu au apărut în Monitorul Oficial.

Mai mult, ca să scoată cămaşa pe undeva, ca să spunem aşa, Guvernul vine cu Ordonanţa Guvernului nr.36/2003 cu care schimbă întrutotul ceea ce dictase cu o lună înainte şi vine cu texte total noi cu care bulversează atât administraţia publică locală, cât şi furnizorii de utilităţi locale, respectiv agenţii economici care, nu-i aşa, prin contribuţia lor, aduc bani la buget. Care ar fi concluzia?

Sunt două concluzii: pe de o parte, am putea spune că principalul motiv pentru care astăzi este încă instabilitate legislativă în România este faptul că încă se guvernează prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă cu precădere, iar, în momentul în care se dictează aceste ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, Guvernul nu ştie foarte bine ce doreşte.

Domnul Puiu Haşotti:

Domnule coleg, dacă vreţi să concluzionaţi.

Domnul Róbert Kálmán Ráduly:

Am ajuns la concluzii, domnule preşedinte.

Am spus prima concluzie.

A doua concluzie este legată de faptul că Guvernul, prin aceste ordonanţe, cu foarte mare mărinimie şi lipsit cu totul de realitate, instituie anumite termene altora şi sie însuşi, fără ca el să fie în stare să respecte aceste termene.

Mă întreb, şi pun această întrebare retorică nouă, tuturor: cum poate cineva să respecte pe altul ca să fie înlăuntrul unui termen, când el însuşi nu reuşeşte? Nu poate, domnilor colegi? Avem datoria să facem astfel încât şi Guvernul şi alţii să respecte deopotrivă legea.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Vlad Hogea.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vreau să vă spun că patru colegi au fost absenţi - domnii Metin Cerchez, Codrin Ştefănescu, Eugen Pleşa şi Nicolae Ion Enescu. Nouă colegi şi-au depus declaraţiile şi 24 şi le-au citit în plen. Am depăşit cu o jumătate de oră timpul afectat.

Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Nu reprezintă o noutate faptul că UDMR este o organizaţie antiromânească şi anticonstituţională de factură terorist extremistă.

Zilele acestea, am aflat stupefiaţi că doi deputaţi UDMR au forţat frontiera sub acoperirea paşaportului diplomatic în scopul de a introduce în ţară peste 2500 de certificate de maghiar. Mai exact, la data de 29 ianuarie, Szilagyi Zsolt a dezonorat calitatea de parlamentar român, încălcându-şi jurământul de credinţă faţă de ţară, depus acum mai puţin de un an, şi a încercat să traficheze nu mai puţin de 1600 de legitimaţii de maghiar. La insistenţa organelor vamale, deputatul s-a întors din drum în Ungaria, ţara pe care o consideră mai aproape de inima sa decât cea în care s-a născut şi care îi oferă privilegii importante ca înalt demnitar, reintrând pe teritoriul României fără marfa de contrabandă pe care o returnase la furnizor.

Al doilea deputat care nu merită nici măcar cetăţenia română, cu atât mai puţin imunitatea parlamentară în dosul căreia s-a ascuns, este Tamas Sandor, care a dorit, dar nu a reuşit, să intre în ţară pe 26 februarie cu 800 de legitimaţii de maghiar şi 150 de legitimaţii speciale pentru studenţi şi profesori. Restul scenariului s-a repetat, parlamentarul UDMR făcând cale întoarsă pentru a înlătura, ca ultimul borfaş, urmele infracţiunii.

Inutil să mai amintim aici că documentele respective erau destinate unor cetăţeni români de etnie maghiară din judeţele Covasna şi Harghita. Scopul evident este schimbarea raportului demografic în acele zone ieşite practic de sub autoritatea statului român.

Reacţia Partidului România Mare, cel mai important partid din Opoziţie, nu poate fi decât una singură - de protest hotărât şi energic împotriva acestei noi provocări odioase la adresa statului naţional, unitar român.

Măsurile care se impun merg de la aducerea celor doi contrabandişti în faţa Comisiei de disciplină a Camerei Deputaţilor până la ridicarea imunităţii lor parlamentare.

O eventuală muşamalizare a cazului de către PSD ar dovedi că, în România, unii infractori sunt mai presus decât alţii şi că, în vreme ce prostituatele de stradă sunt luate pe sus cu duba, prostituatele politice beneficiază de regim special.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vreau ca prin această declaraţie politică să amplific glasul celor mulţi care suferă, protestează sau cer cu insistenţă ministrului sănătăţii, doamnei Daniela Bartoş, şi implicit Guvernului Adrian Năstase, clarificarea situaţiei din sănătate, înlăturarea haosului care domină toate compartimentele şi este întreţinut parcă în mod deliberat, şi nu de altcineva decât de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind situaţia asigurărilor de sănătate s-au stabilit termene foarte precise, care nu sunt respectate nici de Casă nici de minister. N-a fost constituită încă adunarea reprezentanţilor caselor de sănătate judeţene; n-au fost stabilite atribuţiile vicepreşedinţilor Casei Naţionale; n-a fost adoptat noul statut al Casei Naţionale, şi partea dură este că nu au fost aprobate criteriile privind acreditarea furnizorilor de servicii medicale.

Decontarea cheltuielilor pe decembrie 2002 şi până în prezent se va face ilegal; normele care trebuie aplicate de la 1 ianuarie 2003 lipsesc cu desăvârşire, şi să nu uităm că există restanţe de plată a unor servicii medicale şi medicamente din 2002, care nu ştim ce soartă vor avea.

Bolnavii cronici au dreptul, potrivit ultimelor reglementări date, numai la trei medicamente compensate, ceea ce este nedrept şi inuman, întrucât nevoile sunt complexe şi medicii nu au libertatea de a prescrie tratamentele aşa cum consideră ei că sunt necesare şi eficiente.

În "Cartea albă a guvernării P.S.D." la pag. 217, vol. I se spune limpede şi clar: "Strategia de reformă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei a identificat ca prioritate patru arii de intervenţie strategică: "Organizarea şi conducerea sistemului sanitar", "Finanţarea sistemului sanitar", "Sănătatea populaţiei şi serviciile de sănătate", "Raţionalizarea resurselor fizice şi umane". Ce s-a realizat în aceste "arii de intervenţie strategică"? Noi nu avem decât semnalele unui mare şi cumplit haos.

Duminică, 2 martie, intrând într-un spital judeţean, am aflat, spre disperarea unor bolnavi aduşi la urgenţă, că nu există medicamentele pentru intervenţie. Situaţie fără răspuns. Sau alta: în localitatea Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a construit un "Centru de sănătate" între anii 1993-1995 cu fonduri considerabile de la Crucea Roşie din Austria. Acestui spital, Casa de Sănătate nu-i poate asigura mijloacele necesare unei funcţionări reale, iar consiliul local nu are posibilităţi financiare pentru a-l susţine. Se pune problema trecerii acestui centru de sănătate în cadrul îngrijirilor sociale, ceea ce presupune consimţământul austriecilor şi, fireşte, aceştia nu sunt de acord să-i schimbe destinaţia.

Cum stăm cu "ariile strategice pesediste" cântate "în registru, grav major de către soliştii executivului"? Pun această întrebarea cu toată seriozitatea pentru că sănătatea nu poate să aştepte, în situaţia prezentă timpul lucrând în defavoarea celor în grea suferinţă din spitale.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Sub mottoul "O pasăre nu-şi taie niciodată craca pentru că îşi pierde cuibul" vom analiza noile isprăvi ale partidului de guvernământ. Pentru a elimina orice neclarităţi conceptuale precizăm: pasăre = PSD, cracă = clientela politică şi, în cele din urmă, cuib = accesul la fondurile publice.

Sub paravanul unor teme impuse în spaţiul de discuţie, ce prezintă un mare grad de spectaculozitate, cum ar fi ordonanţa privind organizaţiile nonguvernamentale sau asumarea răspunderii guvernamentale pe proiectul "România curată", în culise se desfăşoară o altă acţiune la fel de importantă. Altfel cum s-ar putea explica de ce, numai de la începutul acestui an, Partidul Social Democrat a avut ca iniţiative legislative şase legi referitoare la înfiinţarea de noi comune, sub diferite pretexte, utilizând tehnicile de diversiune ale ministrului propagandei.

Insesizabilă de către opinia publică sau de către presă din cauza lipsei de senzaţional, de impact social vizibil, această acţiune face parte din strategia PSD de manipulare a masei de votanţi.

Apare întrebarea firească: cum?! Răspunsul este foarte simplu: interimatul la primăriile comunelor nou înfiinţate va fi asigurat de către primari numiţi prin ordin de la prefectură; cum prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, ne punem problema: oare ce opţiune politică trebuie să îmbrăţişeze noul primar? Astfel se dezvoltă şi se întreţine clientelismul politic deoarece înfiinţările de comune înseamnă o redistribuire de fonduri de la bugetul local în folosul primăriilor, care nu sunt altceva decât organizaţii teritoriale (comunale) ale PSD, sub o formă mascată.

PNL semnalează pe această cale dezvoltarea tentaculelor partidului de guvernământ, care, pentru a aduna capital şi clientelă politică, reconfigurează unităţi administrativ teritoriale după bunul său plac.

Ce vorbeam despre motto? Quod erat demonstrandum.

Domnul Paul Şnaider:

Toate guvernele postdecembriste au declarat în programele lor învăţământul ca fiind prioritate naţională. Şi, totuşi, începând cu primele zile ale lui 1990, sistemul nostru de învăţământ a intrat într-o criză perpetuă cu implicaţii deosebite care pot afecta pe termen lung viitorul naţiunii române.

Deşi oficializat prin legi ca un pilon de bază în formarea viitoarelor generaţii de români, deşi toţi cei care au ocupat fotoliul Ministerului Educaţiei şi Cercetării au clamat sus şi tare că reformează şi modernizează învăţământul, în practică se acţionează haotic şi conjunctural, ignorându-se elemente importante, precum starea economică a ţării, comanda prezentă şi în perspectivă a societăţii, importanţa socială a profesiei de dascăl, dialogul cu această categorie profesională şi, nu în ultimă instanţă, tradiţia şcolii româneşti, cândva etalon pentru alte ţări.

Sistemul este bântuit de confuzie, nesiguranţă şi sărăcie, de cârpeli şi abuzuri legislative, de experimente ilogice şi dăunătoare generaţiilor de copii, nevoite să traverseze anual drame inimaginabile care-şi lasă amprenta asupra existenţei lor viitoare.

De parcă n-ar fi de ajuns, înşişi dascălii sunt traumatizaţi de lipsa de respect faţă de munca lor, remunerată foarte slab, de reactualizarea unor metode desuete de inspecţii şi controale, urmate de măsuri comandate politic, de spectrul punctajelor producătoare de şomaj, de elevii înghesuiţi în clase datorită nerespectării legislaţiei, de şcolile desfiinţate şi de abandonul şcolar în creştere, de urmările dezastruoase ale descentralizării excesive a finanţării etc.

La acestea se adaugă planurile de învăţământ defectuoase, planurile de şcolarizare neadecvate situaţiilor reale din teren, programele şcolare supraîncărcate, manuale de slabă calitate, normarea după interesele inspectoratelor cu personal didactic şi nedidactic a unităţilor şcolare, ceea ce impietează asupra procesului de învăţământ şi creează grave disfuncţionalităţi în asigurarea unui minim de condiţii igienico-sanitare.

Sfidând normele democratice, încălcând Legea învăţământului, fără a efectua un studiu minimal privind consecinţele, respectiv posibilităţile materiale de aplicare, în stilul său brutal devenit norma uzuală de conduită, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat în aceste zile o nouă lovitură sistemului românesc de învăţământ preuniversitar, şi aşa destul de şubrezit, instituind şcolarizarea obligatorie a copiilor în vârstă de 6 ani. Măsura este dezavuată deopotrivă de personalităţi marcante ale învăţământului nostru, de părinţi şi de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Ca om politic, care nu a uitat de unde a plecat, îmi exprim totala adeziune faţă de aceste proteste, întemeiate de altfel, dar şi speranţa că guvernanţii vor renunţa la metodele dictatoriale în aplicarea reformei învăţământului, conştientizând ei înşişi că, aşa cum spunea poetul naţional Mihai Eminescu, "Şcoala de azi reprezintă naţiunea de mâine".

Vă mulţumesc.

Domnul Emil Grigore Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Emigrarea către ţările Organizaţiei pentru Comerţ şi Dezvoltare Economică (OCDE) continuă să ia amploare, în pofida încetinirii activităţii economice şi a întăririi controalelor la frontieră, conform raportului anual al OCDE asupra emigrării internaţionale.

Această tendinţă implică atât regrupările familiale, cât şi imigrarea la expirarea contractului de muncă sau solicitările de azil. Emigrările tradiţionale continuă (exemplu: mexicanii către Statele Unite, marocanii către Franţa sau Spania etc.), însă se dezvoltă noi curente de emigrare. Ţările cu cea mai puternică contribuţie la acest fenomen sunt, în special, China, Filipine, România şi, mai recent, Ucraina, Brazilia, Ecuador, Argentina, dar şi Africa, Senegal, Capul Verde şi Africa de Sud.

Raportul indică, de asemenea, un număr aflat în creştere de acordări de naţionalitate în ansamblul ţărilor OCDE, cu o medie de circa 550000 de persoane pe an în cursul ultimilor zece ani.

Ţările afectate de imigrare au în comun voinţa de a administra mai eficient fluxul de imigranţi. În acest sens, ele şi-au multiplicat iniţiativele legislative pentru a preveni imigrarea ilegală şi pentru a descuraja cererile de azil, semnând totodată acorduri de readmisie cu ţările generatoare de emigranţi, însă îmbunătăţind integrarea imigranţilor deja prezenţi, favorizând în special învăţarea limbii.

Anumite ţări au adoptat politici restrictive de intrare şi de sejur pe teritoriul lor, aspirând de exemplu condiţiile pentru regruparea familială (Austria, Danemarca şi Olanda), altele selecţionând noi imigranţi în favoarea muncitorilor calificaţi (Australia, Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa sau Norvegia). De asemenea, studenţii străini sunt în număr tot mai mare în ţările în care studiază, cu tendinţa de a uşura accesul la piaţa muncii, pe baza studiilor, fapt care denotă nevoia de specialişti străini.

Raportul pare să concluzioneze o dezbatere aflată în curs după apariţia unor rapoarte alarmante, în special din partea ONU, pe tema evoluţiei demografice a ţărilor cu o rată scăzută a natalităţii şi a populaţiei active, care recurg în cele din urmă la imigranţi pentru a rezolva criza de mână de lucru.

Raportul OCDE subliniază că "imigrarea nu poate rezolva singură disfuncţiile pieţei de muncă". Unul dintre autorii raportului, Martine Durand, explică: "Este clar faptul că imigrarea nu rezolvă problemele îmbunătăţirii. Fluxul de imigranţi care ar fi necesar ar fi atât de mare încât intervine problema integrării."

Astfel, pe termen scurt, ţările membre OCDE vor încerca să evalueze lipsa de mână de lucru în sectoarele tehnologiei informaţiei, personalului medical şi al personalului cu înalte calificări în domeniul biomedical şi agroalimentar. Anumite ţări OCDE au în calcul o anumită "îndulcire" a legislaţiei pentru o imigrare a forţei de muncă, punctuală şi pe termen scurt.

Imigrarea minorilor neînsoţiţi este un fenomen "în creştere şi îngrijorător", conform raportului OCDE, care estimează că numărul acestora ar putea ajunge la 100 de mii doar în Europa de Est. Conform Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU, numărul minorilor care cer azil în 15 ţări ale Europei a ajuns de la 12100 în 1998 la 16100 în 2000, iar, pentru ansamblul celor care cer azil, procentajul minorilor a ajuns la 4%. Astfel, creşterea este spectaculoasă de exemplu în Olanda (+34% în 1999). 15% dintre cererile de azil sunt depuse de minori, majoritatea provenind din China (67%).

Numărul de tineri neînsoţiţi veniţi în Statele Unite s-a dublat aproape în ultimii cinci ani, ajungând de la 3400 în 1997 la 5400 în 2001. Ei au sosit în mare parte din China, Mexic, Guatemala, Honduras şi Salvador. Aproape o treime dintre aceşti tineri sunt ţinuţi în centre securizate.

Pentru noi, semnalul de alarmă tras de raportul OCDE este că România se situează printre ţările cu cei mai mulţi emigranţi.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Moţiunea "Gigaîntreţinerea"...

Înaintată de PNL şi PD şi iniţiată de Radu Berceanu, această ultimă sforţare a unei alianţe care şi-a dovedit deja eşecul, reprezintă impertinenţa supremă, aş spune "gigatupeul" care caracterizează din ce în ce mai mult acţiunile Opoziţiei.

După modul în care a fost conceput textul acestei moţiuni, realizez acum cauzele are au provocat haosul din Ministerul Industriei în perioada în care domnul Berceanu s-a aflat la conducerea acestuia.

Ca dovadă a "gigapoliticii" Partidului Democrat, constatăm că, rând pe rând, tot mai mulţi membri ai acestei formaţiuni părăsesc corabia domnului Băsescu. Las la latitudinea conducerii, care, în curând, va realiza că nu mai are cine să conducă, să analizeze motivele care au stat la baza plecării propriilor adepţi. Nu putem să nu constatăm însă că ei sunt "gigamulţumiţi" de conducerea lor, fiind "gigahotărâţi", ca atare, să se transfere într-un adevărat "gigagrup" la PNL.

Oricum, românii nu au fost acum atât de disperaţi cât au fost la alegerile din 2000, când au înregistrat o "gigadebusolare" în ceea ce priveşte rezultatele măreţe ale Partidului Democrat la prezidenţiale: "gigaprocentul" de 2%!

Este limpede că domnul Berceanu nu este la curent cu programele sociale ale Guvernului Adrian Năstase, singurul, de altfel, care doreşte şi acţionează în sensul rezolvării problemelor cu care se confruntă populaţia. Îl rog respectuos pe fostul ministru să consulte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003, publicată pe 20 februarie 2003, şi ale cărei norme metodologice au fost aprobate pe 27 februarie, care, printre altele, prevede trei tipuri de ajutor către populaţie cu privire la problema întreţinerii: subvenţii în preţul de referinţă şi preţul de producţie al fiecărui producător, ajutoare pentru încălzire în sistem centralizat majorate, precum şi ajutoare de urgenţă pentru acoperirea datoriilor celor care beneficiază de venitul minim garantat. Ca notă de exemplu, familiile cu persoane cu venit de 750.000 lei beneficiază de ajutoare de până la 1.650.000 lei. Această ordonanţă a intrat în vigoare şi se va aplica cu începere de la data facturării pe luna februarie.

În loc de concluzie, recomand acelora care sunt "gigaîncântaţi" de termenul "moţiune" să studieze actele normative pe care le emite Guvernul, lăsându-ne să folosim acest timp pentru restul problemelor care trebuie soluţionate.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţie politică "Pentru o Săgeată albastră românească."

Recent, pe toate canalele mass-media a fost difuzată cu surle şi trâmbiţe ştirea unei noi victorii a ministeriatului domnului Miron Mitrea şi a guvernării PSD, respectiv importul şi punerea în circulaţie a unui număr de automotoare Diesel produse de firma Siemens din Germania.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu problemele CFR-ului, introducerea în circulaţie a acestor automotoare pe trasee importante şi cu rang de trenuri Intercity, precum şi supranumirea lor cu emfază de "Săgeata albastră", constituie un pas înainte în reînnoirea parcului de vagoane de călători şi, mai ales, în creşterea gradului de confort al trenurilor noastre.

Într-adevăr, mijloacele de transport aduse din vest, rutiere sau feroviare, chiar şi "second-hand", sunt mai confortabile, astfel că şi automotoarele la care ne referim sunt superioare din acest punct de vedere parcului învechit de vagoane de călători de care dispune în acest moment Societatea de transport feroviar de călători.

Dar, la o privire mai atentă şi din mai multe unghiuri, această "afacere" nu mai apare aşa profitabilă, ba chiar apare ca un regres, cel puţin din punct de vedere tehnic şi, în acelaşi timp, păguboasă economic.

Astfel, etapele progresului tehnic la calea ferată au constat în trecerea de la tracţiunea cu abur la tracţiunea diesel şi, apoi, de la tracţiunea diesel la cea electrică. Or, transportul cu tracţiune diesel, aşa cum am mai arătat, automotoarele în cauză fiind de acest tip, pe linii ferate electrificate, nu are nici o logică. Mai mult, este mai costisitor şi mai poluant decât cel efectuat cu locomotive electrice. Dacă tot s-au cheltuit banii ţării, şi nu puţini (peste 300 de milioane de dolari), atunci fie trebuiau cumpărate automotoare electrice (aşa numitele rame), sau, dacă este vorba de automotoare diesel, acestea să fie folosite exclusiv pe linii neelectrificate. În concluzie, apreciez că regresul tehnic vine de la faptul că în anul 2003 folosim tracţiunea diesel sub linia electrificată.

Dacă actuala guvernare doreşte într-adevăr un progres tehnic în transportul feroviar de călători, mai rentabilă din multe puncte de vedere era cumpărarea unor patente. Măsura s-a mai aplicat la calea ferată cu mulţi ani înainte, atunci când s-au cumpărat locomotivele electrice diesel electrice, instalaţiile de vigilenţă etc. Trebuie să remarc că, la vremea respectivă, specialiştii feroviari s-au aplecat cu multă responsabilitate asupra patentelor respective şi le-au adus îmbunătăţiri, astfel că ulterior au fost create produse finale exportate în multe ţări.

Nu neg faptul că este nevoie de o înnoire a parcului de vagoane de călători, de îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie în transportul feroviar românesc, dar şi industria noastră, reprezentată prin Întreprinderea de vagoane Arad, Uzina Electroputere Craiova, Înterprinderea Griviţa din Bucureşti, SC Marub Braşov şi altele, are capacităţi şi specialişti să producă material rulant confortabil pentru transportul de călători, inclusiv automotoare, competitive cu standardele europene, chiar şi în ceea ce priveşte nivelul dotărilor şi gradul de confort al "Săgeţii albastre".

Am afirmat mai sus că această "afacere" este păguboasă economic, şi o motivez de următoarele întrebări:

De ce trebuie să irosim banii chiar obţinuţi prin împrumuturi externe dar care vor trebui în final restituiţi pentru a da de lucru întreprinderilor germane, iar industria noastră de profil să fie împinsă la faliment şi muncitorii trimişi în şomaj?

De ce aceşti bani nu au fost folosiţi pentru retehnologizarea întreprinderilor româneşti care, apoi, puteau să preia comanda de automotoare sau rame electrice, asigurând un important număr de locuri de muncă pentru muncitorii români pe termen lung?

De ce nu s-au cumpărat patente pentru fabricarea unor asemenea produse?

Sunt întrebări retorice desigur, dar şi le pun din ce în ce mai mulţi oameni preocupaţi de soarta căii ferate şi a industriei româneşti.

Un posibil răspuns poate fi acela că unii prea îşi fac un titlu de glorie din a importa cu orice preţ produse din Occident, multe din cele de care occidentalii doresc să scape, chiar dacă preţul este distrugerea industriei româneşti, pe care aceştia continuă să o privească cu dispreţ.

Domnul Puiu Haşotti:

Declaraţie politică "Aberaţii PSD în colectarea taxelor şi impozitelor locale".

Prin adoptarea Ordonanţei nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, partidul de guvernământ, chipurile social-democrat, produce o nouă gaură în buzunarele cetăţenilor români. Aplicarea acestui act normativ va produce efecte năucitoare pentru contribuabilii oneşti, ruinaţi de taxele şi impozitele stabilite de PSD pe criterii arbitrare. Lipsa de expertiză cu care PSD ne-a obişnuit de mai multe ori în reglementarea fiscalităţii, în detrimentul populaţiei, este dovedită şi de rezultatele practice ale Ordonanţei 36/2002.

Apariţia întârziată a normelor de aplicare, timpul insuficient pentru asimilarea acestora şi ambiguităţile cuprinse în ordonanţă şi în normele de aplicare a acesteia vor face ca aplicarea ei să se facă neunitar şi subiectiv, producând inechităţi privind scutirea de la plata impozitelor şi taxelor pentru proprietăţi ale statului, sau pentru cei care au concesionate terenuri de la stat. Anexa 4, elaborată în baza unor criterii care nu au nici o legătură logică în aplicarea impozitelor, va crea mari inechităţi între plătitori. Terenurile sunt împărţite în patru zone fără să se ţină cont de potenţialul productiv al solului şi, în felul acesta, terenuri cu un potenţial foarte scăzut dintr-o localitate sunt impuse la o valoare mult mai mare decât terenuri cu un potenţial mediu sau chiar ridicat dintr-o altă localitate. Coeficienţii prevăzuţi de "nota" de la anexa 4 produc diferenţe năucitoare între localităţi, funcţie de rangul acestora; astfel, pentru terenuri încadrate la aceeaşi categorie se plăteşte diferenţiat, chiar de opt ori mai mult, pe fiecare hectar, funcţie de zonă.

O altă eroare: dacă la impozitarea terenurilor intravilane, PSD foloseşte criterii corecte, la clădiri valoarea de impozitare a unei case în Bucureşti sau în alt mare oraş este cu nici 20% mai mare decât a uneia identice, situată într-o comună, deşi valoarea de piaţă este de zece ori mai mare.

Dacă un contribuabil îşi montează, pe cheltuiala proprie, o centrală într-un imobil (inclusiv apartament), el va plăti un impozit aproape dublu faţă de situaţia în care s-ar încălzi cu sobă sau altfel de instalaţie, care nu foloseşte un agent termic, fiind astfel descurajate modernizările privind instalaţiile de încălzire. Taxa de şedere în staţiunile turistice se plăteşte doar pentru prima noapte, în timp ce şederea în orice oraş (municipiu) se plăteşte zilnic.

Aceste aspecte sunt doar câteva dintre aberaţiile PSD în materie de taxe şi impozite locale, orientate împotriva intereselor cetăţenilor. Ele reflectă lipsa de expertiză în abordarea acestei problematici, lipsa de profesionalism, lipsa de înţelegere şi respect faţă de contribuabil. Toate acestea nu pot justifica nebunia goanei pesediste pentru a strânge fonduri la buget prin sufocarea unor contribuabili sau "relaxarea" fiscală pe sprânceană.

Totodată, recomand reprezentanţilor Ministerului de Finanţe şi ai Ministerului Administraţiei Publice să fie mai receptivi la sugestiile Asociaţiei Oraşelor din România şi să nu mai folosească prezenţa la masa de lucru a asociaţiilor doar pentru a-şi legitima consultarea, prevăzută la art.8 din Legea administraţiei publice, şi pentru a instaura un haos fiscal pe umerii cetăţenilor.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Banca Mondială a cerut imperios guvernului Năstase privatizarea PETROM. Pentru a nu exista concurenţă românească pe piaţa ţiţeiului? Pentru că americanii vor cu orice preţ să deţină monopolul petrolului în această zonă? Nimic foarte clar!... Cert este că PETROM practică un joc "de glezne" periculos, poate şi cu gândul la ce lasă în urmă ca moştenire pentru viitorul "investitor strategic".

Afacerile PETROM sunt de cele mai multe ori teleghidate politic, având în spate foarte multe personaje intitulate de presa românească "baroni PSD". Cel mai recent exemplu îl constituie cazul vicepreşedintelui PSD Arad, Medinţiu Gheorghe, care prin firma lui SC Expo Market Jackson Ltd, emitea facturi proforme şi obţinea file de cecuri, garantate de companie. În baza contractelor cu PETROM, acesta lua credite de la diferite bănci comerciale. Dar, de ce trebuia Petrom să cumpere prin intermediar motorină şi nu direct din rafinării? La această întrebare ar trebui să răspundă conducerea SNP PETROM SA şi consilierul primului-ministru, fost director general, fost membru PNŢCD, Ioan Popa.

Mai nou, presa a descoperit că o treime din băncile comerciale din România au de încasat cecuri de la PETROM în valoare de sute de miliarde de lei, eliberate pentru tot felul de clienţi politici, unii dintre ei evident insolvabili. Brusc, Ioan Popa, invocând motive legate de starea sănătăţii sale, şi-a prezentat demisia, urcînd în barca Primului-Ministru.

Petrom, cea mai mare din ţară, în acest domeniu, societate strategică, ce include firme de tradiţie, precum Arpechim Piteşti, Petrobrazi Ploieşti şi Doljchim Craiova, cu cei mai mulţi bani viraţi la buget, a fost cocoşată de datorii.

PETROM reprezintă totodată una dintre cele 25 de Companii Transnaţionale CTN din Europa Centrală care apar în "Raportul investiţiilor mondiale" al Naţiunilor Unite, privind cele mai mari companii transnaţionale şi strategii de corporaţie. Este de asemenea membru al Petroleum Recovery Institute - Canada; este asociată cu ELF AQUITAINE, în contractul de concesionare referitor la explorarea în Blocul Neptun din Marea Neagră; are licenţa de explorare şi exploatare pentru perimetru Jusaly din Kazastan, iar în 1999 devine titular al drepturilor de exploatare pe o perioadă de 25 de ani a zăcământului Tasbulat şi pe 5 ani a licenţelor de explorare, respectiv, pe o perioadă de 20 de ani, a licenţelor de dezvoltare şi producţie pentru blocurile Aktas şi Turkmenoy din Kazahstan, zăcămintele petroliere fiind confirmate, cu o rezervă de 30 milioane t de ţiţei.

În 1998 a fost creată PETROM Hungaria SRL,deţinută 100% de SNP PETROM, având ca obiect de activitate construcţia de staţii distribuţie pentru produse petroliere în Bekescsaba şi Nagylak. În Turcia există societatea mixtă pentru exploatarea zăcământului Selmo din Turcia, unde PETROM deţine 65,86 % din acţiuni.

În 1999 s-a semnat contractul cu Universal Oil Products SUA în vederea modernizării sucursalelor Arpechim şi Petrobrazi; a fost semnat contractul cu Essar Oil Limited pentru lucrări de exploatare dezvoltare şi producţie în Blocul off shore BB - OS5, în India; a fost înfiinţată societatea mixtă Arab Petro Base Ltd.,între PETROM şi Base Group Intl (SUA); s-au demarat negocierile pentru înfiinţarea unei alianţe strategice PETROM, KAZAHOIL şi KAZTRANSOIL pentru realizarea unui coridor de transport ţiţei din Kazahstan către Europa Centrală şi de Est.

Între anii 1998 - 2000 au fost modernizate peste 170 de benzinării existente şi s-au construit altele noi.

Conform statisticilor declarate de SNP PETROM, în promotion-ul lor, societatea extrage anual circa 6 milioane tone de ţiţei, aproximativ 6,1 miliarde m³ de gaze naturale şi produce în jur de 96000 tone de gazolină şi 47000 tone de etan. Totodată, PETROM comercializează, prin cele circa 600 benzinării dispuse într-o reţea naţională proprie, 1.680.000 tone de carburanţi şi aproximativ 2000 de tipuri de produse complementare, iar direct din rafinăriile sau depozitele sale, către distribuitorii privaţi, încă aproximativ 800.000 tone.

Aceasta este doar o mică parte a vastei activităţi interne şi internaţionale a Petrom pe care baronii pesedişti obişnuiţi să bage mâna toată în vistieria ţării, vor s-o aducă la faliment pentru a fi vândută ca toate marile societăţii în defavoarea ţării. Deci, PETROM nu este o societate în pierdere, ci o societate cu pierderi, marea lor majoritate planificate, prin scurgerea banilor în buzunarele celor aflaţi la putere de-a lungul anilor.

Cu toate acestea se încearcă falimentarea SNP PETROM pentru a putea fi cumpărată la un preţ mic. Declanşarea unui război în Orientul Mijlociu ar avea o influenţă asupra pieţei petroliere şi asupra interesului american pentru ţiţeiul din România, motiv pentru care guvernanţii nu se gândesc cum să facă profitabilă această companie, ci cum să răspundă ei mai bine unor interese care nu sunt, în nici un caz, naţionale.

Domnul Ioan Sonea:

În numele poporului...

Dacă facem o incursiune în istorie, numai în cea a Europei, începând din antichitate şi până astăzi, totul se întâmplă în numele popoarelor.

Împăraţii romani au construit un imperiu în numele poporului roman. Când romanii au început să cucerească lumea au uitat de plug, de coasă, de casă. Armata cuceritoare aducea poporului Romei pâinea şi circul. Nobila familie romană s-a destrămat, matroanele sumar îmbrăcate (din cauza căldurii...) erau plimbate de sclavi în lectici, iar soţii lor, principi, senatori, generali puneau la cale comploturi, se sinucideau la comandă sau îşi vedeau de lucru cu sclavele şi mai ales cu sclavii...

Papii romani şi patriarhii bizantini au construit imperii care se măcinau între ele. Călugări războinici şi împăraţi degeneraţi, în numele popoarelor lor creştine, construiau cetăţi şi catedrale în care să poată intra cu carul de luptă tras de două perechi de cai pentru ca, apoi, între două ucideri fanteziste de frate, părinte, fiu sau adversar, să îşi mâine credincioşii şi copiii în lupte în numele crucii pe care o fac sabie ...

Mahomed şi urmaşii lui, în numele drept credincioşilor, coboară Luna de pe cer şi o fac seceră a morţii. Înalţă moschei şi haremuri pentru lenevirea padişahilor, sultanilor, şeicilor, în aşteptarea otrăvirii, strangulării, decapitării ...

Conqistadorii, în numele spaniolilor, descoperă Lumea Nouă, Inchiziţia, plăcerea de a vâna şi distruge civilizaţii, culturi şi popoare.

Imperiul muscalilor toacă popoarele stepelor şi nu numai. Le adună, le dezbină, le pune la jug, le dărâmă bisericile, le schimbă limba. Tătucul face şi desface totul în numele poporului alb sau roşu...

Regi şi împăraţi francezi, în numele francezilor, aprind Europa, şterg de pe hartă ţări şi graniţe, numesc regi şi ţări, cuceresc continente...

Regi şi regine ale Albionului conduceau corsarii mărilor şi în numele şi pentru binele poporului englez cucereau şi construiau colonii oriunde se putea în lume ...

Principi prusaci, împăraţi germani şi austrieci, în numele popoarelor lor, fac războaie mondiale, împart ţări şi neamuri, trag cu tunuri catolice în biserici ortodoxe, inventează holocaustul pentru evrei, în numele unei noi civilizaţii ...

Iată că, în două mii de ani, conducătorii s-au manifestat la fel. În numele popoarelor lor au distrus popoare, culturi, civilizaţii, creaţii materiale şi spirituale, folosind aceleaşi procedee: crima, dezbinarea, aţâţarea unora împotriva altora, focul, dărâmarea, trecerea cu plugul. Pe unde au trecut au luat comori, bogăţii, resurse, lăsând moarte, deznădejde, dar şi speranţa celor care au supravieţuit.

Multe dintre aceste imperii au dispărut, cu toate că au învăţat unele de la altele, chiar prin lupta dintre ele. Dar este sigur că viermele distrugerii lor s-a născut chiar în ele şi odată cu ele. Unele mai caută forme de supravieţuire. Forma de manifestare a evoluat. Sclavia există într-o formă sau alta, mereu.

Şi aşa, ne apropiem de zilele noastre. Un imperiu, cel al comunismului, a căzut nu demult.

Din păcate, o putere care constituia la un moment dat un factor de stabilitate şi echilibru, ba chiar un model de democraţie, cu toate manifestările contradictorii şi cu multe necunoscute, autoproclamându-se jandarm mondial, se manifestă tot mai mult ca o putere imperială. Este vorba despre SUA. Nu vrem să detaliem momente de istorie, când în paralel cu declaraţii despre libertate şi democraţie, tânărul stat lichida în mod odios sute de seminţii. Observăm doar că astăzi pentru SUA nu mai contează decât propriul interes, adică după cum spun conducătorii, cel al poporului american. I s-a terminat poporului american pâinea, circul şi benzina? Are nevoie poporul american de eroi? Poate ar fi bine să-şi decoreze cetăţenii pentru lucruri şi fapte mai bune decât după numărul de victime umane şi obiective civile sau militare distruse.

Desigur, astăzi, lucrurile s-au schimbat puţin. Războiul este anunţat, se poartă numai cu avioane şi rachete, se distruge totul, gen Cartagina, Ierusalim, Sarmizegetusa. După aceea vine binefăcătorul ocupant, care, cu ajutorul trădătorilor pregătiţi şi plătiţi, reconstruieşte totul. Ţara dărâmată şi apoi binecuvântată cu ajutoare ia bani cu împrumut de la binefăcători cu care plăteşte lucrările binefăcătorilor şi apoi plăteşte datoria către binefăcători. De aceea, oamenii nu trebuie să moară toţi. Este nevoie de mână de lucru ieftină, de sclavi. Doar dacă se constată rezistenţă faţă de binefăcători, cei care se opun pot să moară. Până la epuizarea resurselor umane şi fizice se poate instala o conducere militară. Petrolul trebuie să se vândă pe dolari.

Dar aceasta nu e totul. In scenariu sunt actori şi figuranţi. Trebuie să existe susţinători ai războiului. Aceştia pot fi conducători de state, prim-miniştri, militari, analişti politici, agitatori, goebellşi, în general "toţi acei nebuni care conduc lumea". Toţi aparţin unor ţări. Deci ţările devin susţinătoare ale războaielor. Popoarele, naţiunile îşi manifestă în acest fel ataşamentul şi dragostea faţă de conducătorii iubiţi.

Se prea poate ca poporul american să fi ajuns la nivelul poporului roman în perioada de "culme" a decadenţei imperiului. Dacă nu i se dă tot ce cere, dintre cele cu care a fost obişnuit sau care i-au fost promise, poate ieşi în stradă şi, stricând echilibrul social, strică soclul pe care stă "cowboiul" conducător.

Aşa că gloanţele trebuie să ajute la stabilirea ordinii în afară, ca să poată fi linişte în interior. Aceasta ar fi problema lor.

Însă ce faci când popoarele Spaniei, Angliei, Italiei, aliaţi de nădejde ai SUA, nu sunt alături de conducători, adică nu vor război? Şi după câte se vede şi se aude, în foarte multe ţări au existat manifestări antirăzboinice. Deci, nu toate popoarele Europei vor război!

Dar există unul care îl vrea! Este poporul român!

Vocea Partidului România Mare, care cerea aşteptarea unei rezoluţii ONU privind intervenţia alianţei multinaţionale în Irak după raportul comisiei de control, a rămas fără ecou. Poporul român tace!

Un război nu se duce împotriva unui conducător de stat, chiar dictator fiind acesta, ci împotriva unui popor! Acum, problema fundamentală este cea a relaţiei dintre conducători şi conduşi.

Este foarte clar că, la această dată, conducătorii ţărilor nu ţin seama de opinia popoarelor lor. Cu excepţia conducătorilor poporului român! Care nu a fost nici informat corect, nici consultat printr-o formă sau alta asupra implicării României într-un război al unei alianţe militare din care nici nu face parte! În România există deja zone închise, hoteluri puse la dispoziţia unor militari străini, spitale de asemenea, stocuri de alimente, rezerve de sânge etc., în timp ce el, românul simplu, este mândru de toate acestea. Cât de uşor este "îmbrobodit" contribuabilul român! Chiar să nu ştie că într-un război aliatul unei părţi devine duşmanul celeilalte? Că este departe Irakul? Astăzi, într-un război nu distanţele contează! Toată lumea care se pretinde democrată condamnă terorismul, ceea ce este corect, dar uită să recunoască faptul că acesta este o formă de a face războiul în zilele noastre. Cel puţin de o parte. Iar teroriştii, la fel ca moartea, nu au frontiere!

Ar trebui să se spună adevărul că, deşi se vorbeşte despre armate de profesionişti şi că războaiele aceştia le-ar face, astăzi orice ins al unui popor care se angajează într-un război devine automat soldat, măcar şi pentru faptul că creează şi întreţine profesionişti ai războiului. În numele poporului...

Felul cum îşi urmează, orbeşte, românii, conducătorii, poate avea vreo legătură cu uriaşa rămânere în urmă, ca dezvoltare economică şi standard de viaţă, faţă de alte state ale lumii?

Când se va face electrificarea integrală a satelor, când toţi bolnavii vor avea medicamente, când vor avea toţi cetăţenii locuri de muncă şi pâine, când se va face şi ceea ce într-adevăr trebuie făcut în numele poporului?

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Luăm o scurtă pauză.