Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Începem prima parte a şedinţei noastre, dedicată intervenţiilor.

Fac un apel la colegii noştri pentru a fi cât mai concişi şi în scris să fie cât se poate de concentraţi, de operativi.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi aş vrea să spun că "PSD este sub papucul UDMR-ului"

Pe resturile unei plăci comemorative din marmură albă, amplasată pe Prefectura din Tg.Mureş şi distrusă cu barosul de vremelnicii ocupanţi maghiaro-horthyşti, în septembrie 1940, era scris:

"Sub zidurile acestui turn au fost întemniţaţi pentru statornicia lor în limba şi credinţa strămoşească următorii...", în continuare fiind enumeraţi 35 de martiri ai neamului românesc. "Unii dintre ei s-au prăpădit înainte de vreme, alţii au putut ajunge ziua fericită în care să vadă întregirea neamului. În cinstea şi recunoştinţa lor, s-a pus această placă la aniversarea a 20 de ani de la războiul Unirii, la 15 august 1936".

Acesta este textul de pe placa comemorativă, pe care mureşenii au vrut să o amplaseze pe locul iniţial, în holul Prefecturii Mureş, sâmbătă, 25 ianuarie 2003, la solicitarea şi cu efortul Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor", filiala Mureş, Uniunea Refugiaţilor Români din Nord-Vestul Transilvaniei, 1940 - 1944, din Tg.Mureş, Fundaţia Neamul Românesc, filiala Mureş, Societatea Cultural Patriotică "Avram Iancu", filiala Tg.Mureş, Uniunea "Vatra Românească", Partidul România Mare, filiala Mureş, şi Biroul senatorial al domnului senator Dumitru Petru Pop.

Dacă la prima încercare de amplasare, placa comemorativă a fost, a doua zi, coborâtă de pe perete, în prezenţa şi sub privirile atente ale domnului deputat UDMR Borbély László, sub motiv că nu au existat aprobările necesare, sâmbătă 19 aprilie a.c., nu mai erau nici un fel de impedimente! Dar, surpriză, oficialii veniţi, aducând coroane pentru dezvelire, la ora anunţată, au aflat, din comunicatul Uniunii "Vatra Românească" semnat de dr.Zeno Opriş, că aceasta a fost amânată pentru Vinerea Mare, 25 aprilie a.c., "ca semn de recunoaştere a martiriului lor pentru afirmarea unităţii naţionale româneşti".

Aceasta ca urmare a intervenţiei UDMR-ului pentru ca să nu fie indispuşi şi să le cadă greu drobul de miel, cozonacul, palinca şi mirosul românesc de Paştele reformat! Adică horthyştii au distrus-o, iar acum demnii lor urmaşi, udemeriştii, ne contestă dreptul de amplasare şi ne planifică data când să o dezvelim!

Doresc să reamintesc faptul că, pentru atrocităţile şi crimele comise împotriva românilor, în decursul veacurilor, Guvernul de la Budapesta nu şi-a pus problema de a ne cere scuze şi nici o clipă nu a renunţat la reintegrarea sub o formă sau alta, dacă nu integral măcar parţial, a Transilvaniei în Ungaria.

Iată ce înseamnă implicarea politicului în viaţă!

Iată ce înseamnă înregimentarea conducerii Uniunii "Vatra Românească" în PSD!

Iată ce înseamnă existenţa unui protocol PSD - UDMR şi, paradoxal, iată că, indirect, UDMR conduce Uniunea "Vatra Românească"!

Să ne mai mirăm că Uniunea "Vatra Românească" nu a luat atitudine în legătură cu propunerea de înfiinţare a regiunii economice Mureş - Harghita - Covasna, ce se vrea denumită "Ţinutul Secuilor" şi care este, de fapt, regiunea Mureş Autonomă Maghiară, adică o filială a Ungariei în centrul României?

Domnilor români din Partidul Social Democrat care ne guvernaţi sau, mai exact, care sunteţi manevraţi de UDMR, la faptul că lezaţi sentimentele naţionale şi sensibilitatea românilor v-aţi gândit? Când veţi aproba instaurarea celorlalte două plăci care au fost distruse în împrejurări similare?

Puteţi să inauguraţi, domnule Adrian Năstase, câte economate doriţi, în Bucureşti sau oriunde în altă parte, dar să nu vă miraţi dacă, la viitoarele alegeri, voturile românilor ardeleni se vor îndrepta spre singurul partid cu adevărat românesc, PARTIDUL ROMÂNIA MARE!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Baban. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Gustul dulce-amar al sărbătorii"

Printr-o hotărâre de Guvern, aprobată recent şi discret publicată în "Monitorul Oficial", în anul 2004, an electoral, judeţele Moldovei vor primi importante sume de bani de la bugetul statului şi rezerva bugetară. Motivul este prilejuit de marcarea în cadrul festiv a 500 de ani de la moartea domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi declararea anului 2004 ca an omagial atât de autorităţile române, dar şi de UNESCO. Manifestările vor consta atât în pelerinaje pe la mănăstirile din nordul Moldovei, ctitorii ale marelui domnitor, dar şi simpozioane, pomeniri (implicit mese întinse şi serbări câmpeneşti) alături de cuvântări lungi şi plicticoase pentru populaţia din această zonă, dar şi din ţară. Singurul lucru important, în toată această halucinantă alocare şi irosire a banilor, îl reprezintă restaurarea monumentelor istorice uitate de aleşii neamului aflaţi la putere, indiferent de culoarea politică, în cei 13 ani de democraţie.

Nu neg importanţa acestor manifestări, aşa cum nu poate fi negată istoria glorioasă scrisă de domnitorul Ştefan cel Mare. Dar, ca şi majoritatea ziariştilor şi analiştilor economici şi politici, consider că sumele alocate, peste 1.000 miliarde lei, sfidează bunul simţ, în condiţiile unei economii muribunde care, de peste 13 ani, nu-şi regăseşte suflul şi traiectoria de dezvoltare, pentru a reuşi să asigure acestei ţări şi implicit cetăţenilor ei un nivel de dezvoltare şi de trai în limitele decenţei.

Dacă măcar o parte din aceşti bani ar fi fost scoşi de la buget sau rezerva bugetară, în anul 2003, şi direcţionaţi spre sectoarele economice valide în această zonă a ţării, poate nimeni nu ar fi comentat această risipă, pe care daţi-mi voie să o numesc inutilă, în condiţiile în care necazurile şi lipsurile cu care se confruntă locuitorii Moldovei sunt multe şi diverse. Dar, după cum am spus, anul 2004 este anul electoral, iar întreaga Moldovă este fieful PSD-ului, deci era normal ca actualii guvernanţi să arunce un os pentru a obţine totul.

Aş vrea să înţelegeţi că nu neg importanţa acestei manifestări, mai ales că provin din Moldova lui Ştefan cel Mare. Dar mă doare sufletul când văd că, trei ani de zile, Guvernului actual nu i-a păsat de ce se întâmplă în acele locuri, pentru ca, dintr-o dată, ele să devină un punct de atracţie pentru întreaga ţară şi întreaga lume. Şi mă întreb, asta pentru cât timp: 6 luni, un an?

Oamenii din aceste judeţe nu pot concepe că statul român nu are bani pentru creşterea pensiilor, pentru asigurarea medicamentelor compensate şi gratuite, pentru asigurarea confortului minim în locuinţele lor (ştiut fiind faptul că, iarna aceasta, au fost destule oraşe care nu au beneficiat de energie termică şi apă caldă menajeră), pentru crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea celor existente, pentru asigurarea unui nivel decent de subzistenţă celor din învăţământ, sănătate şi instituţii publice, dar poate dispune de sume uriaşe pentru lucruri care nu ar reprezenta neapărat, în acest moment, o prioritate. Ni se pare nedrept că, de abia în anul 2004, guvernanţii şi-au adus aminte de ei, promiţându-le trei zile de sărbătoare, când ei nu au locuri de muncă (din primele 5 locuri pe ţară în ceea ce priveşte rata şomajului, 3 sunt ocupate de judeţele din Moldova), nu au bani suficienţi pentru a le pune pe masă copiilor alimente de bază, nu au bani care să le permită întreţinerea lor la studii universitare, aşa cum nu prea au bani nici ca să-şi achite toate taxele şi impozitele stabilite de statul român.

Repet, nu sunt împotriva recunoaşterii şi elogierii personalităţilor acestei ţări. Dar mi se pare sfidător ca, în actualele condiţii economice prin care trece ţara noastră şi în contextul anului electoral 2004, Guvernul României să considere că, mai presus de oamenii ţării, sunt interesele de partid. Nu cred că, prin aceste manifestări, ne respectăm eroii, mai ales că cel sărbătorit a fost un simbol pentru poporul său şi nu cred că a fost uitat de urmaşii săi, chiar dacă, în anii precedenţi, nu a fost sărbătorit cu atâta festin.

Istoria Moldovei, cu împlinirile şi vicisitudinile ei, rămâne mereu vie în memoria oamenilor care trăiesc în această zonă, indiferent dacă puterea trecută, actuala şi viitoare, urmăreşte doar propaganda politică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Damian Brudaşca. Va urma domnul Virgil Popescu.

Domnii deputaţi Andrei Chiliman, Nicolae Vasilescu, Vlad Hogea şi Emil Rădulescu vor depune la secretariat.

Poftiţi.

Domnul Damian Brudaşca:

Vreau să salut pe colegii prezenţi şi să fac precizarea că, în intervenţia mea politică de astăzi, voi aduce la cunoştinţa domniilor lor un caz care mi se pare că este flagrant. Este vorba de faptul că, profitând de înţelegerea politică realizată cu partidul de guvernământ, UDMR, prin fundaţiile pe care le realizează şi prin sine însăşi, este în permanenţă un pericol pentru bugetul de stat.

Mă voi referi, în mod concret, astăzi, la duplicitatea acestei uniuni culturale care, după 1990, deşi se declară că este uniune culturală, primeşte fonduri şi pe baza Legii bugetului, Legii partidelor politice, dar, în acelaşi timp, în mod necontrolat, primeşte, aşa cum va rezulta din cele ce voi prezenta în continuare, sume uriaşe, şi din străinătate, în mod deosebit din Ungaria.

Cel mai sigur sprijin extern al comunităţii maghiare din Transilvania vine din partea Guvernului Ungariei, pe filiera Fundaţiei comunitare Illyes, cu un subcuratoriu la Cluj-Napoca. În 2002, mandatul curatoriului fundaţiei a expirat, iar Tribunalul de la Budapesta a întârziat nepermis de mult învestirea noului organ de conducere ales prezidat de Pogonacs Bela, fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Ungaria. Între timp, situaţia s-a reglementat, aşa că s-a trecut la reorganizarea structurilor subcuratoriale.

În 28 martie 2003, a fost reînnoit şi subcuratoriul de la Cluj. Noua structură aleasă nu a mai surprins pe nimeni. În vârful ierarhiei s-au cocoţat lideri marcanţi intangibili şi inamovibili sau personalităţi apropiate UDMR. Marko Bela a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al IkA din Transilvania, iar membrii au fost desemnaţi Beres Andras, Frunda Gyorgyi, Kelemen Hunor, Kovacs Peter, Csato Josezf şi Tokacs Csaba.

Deşi structurile pentru care se acordă subvenţii nu au nici o legătură cu politicul aparent, supremaţia subcuratoriului "Iko" continuă să fie deţinută de reprezentanţii vieţii politice maghiare din România. Dar acest lucru nu mai deranjează pe nimeni, se pare, politizarea societăţii civile fiind privită ca o stare de normalitate.

Revenind la şedinţa electorală din martie, atunci s-a stipulat că noua conducere cu state vechi nu are drept de a decide cine poate participa la licitaţiile de proiecte. Această decizie aparţine, în totalitate, consiliului format din 106 persoane din toate secţiile fundaţiei.

Mă voi referi, în continuare, la situaţia de după 1990. În timp de 12 ani, la comunitatea maghiară din Ardeal, au ajuns 924 de milioane de forinţi repartizaţi pe secţiuni. Una dintre beneficiarele fondurilor a fost şi "Communitas" prezidată tot de Marko Bela. În 28 iulie 2002, a apărut, pe site-ul Fundaţiei "Idesz", cuantumul subvenţiilor acordate către " Communitas". Potrivit acestuia, în perioada 1999 şi 2001, fundaţiei i-au fost alocate peste 100 de milioane de forinţi, aproximativ 10 miliarde de lei. Sumele au fost destinate cheltuielilor curente, acţiunilor culturale sau pentru apărarea intereselor comunităţii. Sursele noastre susţin că repartizarea banilor s-a făcut către clica din jurul lui Marko Bela, dar "Illyes" a sprijinit, în egală măsură, şi activităţile coordonate de Laszlo Tokes. Spre exemplu, suma acordată acestuia pentru organizarea Zilelor Reformaţiei de la Piatra Craiului au fost de peste 200 de milioane de forinţi, o sumă topită în mai puţin de o săptămână.

Aş vrea să trec succint în revistă faptul că, în această perioadă, s-au cheltuit peste 131 de milioane de forinţi pentru diverse burse acordate tot de către forurile politice şi culturale din Ungaria, din care o sumă de circa 600.000 de forinţi au dispărut fără urme, datorită modului ilegal în care se realizează finanţarea acestor organizaţii.

De asemenea, Universitatea "Aranka Györgyi", un proiect care a fost propus de către Fundaţia "Marosvorshely", respectiv Târgu Mureş, actuala Aranka Györgyi, a primit la înfiinţare, în 1992, un sprijin din partea maghiară în valoare de 924.000 de forinţi pentru cheltuieli de editare şi tipografice. Menţionez, de asemenea, că se acordă sume importante de bani şi pentru finanţarea publicaţiei "Lato" din Târgu Mureş, un fel de "Vatra", publicaţie care este însă dublu finanţată, respectiv şi de la Consiliul judeţean Mureş. În această afacere...

Domnul Corneliu Ciontu:

Concentraţi puţin, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Termin imediat.

În această afacere consemnată de presa din Transilvania de astăzi, este vorba şi de unele sume care se pare că ar fi intrat în buzunarele unora dintre politicienii maghiari, chiar colegi de ai noştri parlamentari. Lucrul care este cel mai grav însă este că, în ceea ce priveşte această "Communitas", această fundaţie "Communitas", este finanţată în mod curent, şi în prezent, de la Ministerul "Intoxicării" Publice, scuzaţi-mă, Informaţiilor Publice, cu sume îngrozitor de mari, în vreme ce o serie de instituţii culturale româneşti importante, cum ar fi "Vatra Românească" sau Societatea naţională "Avram Iancu", nu primesc, de la acelaşi negeneros sau zgârcit buget de stat, absolut nimic. Aceasta este dreptatea pe care o face guvernarea PSD - UDMR culturii româneşti în Ţara Românească.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Virgil Popescu. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Eugen Nicolăescu va depune declaraţiile la Secretariat.

Poftiţi.

Domnul Virgil Popescu:

Un înţelept proverb românesc, se pare de restrânsă audienţă, încearcă să ne înveţe că este util să nu arunci apa de copaie odată cu copilul. Totuşi, acest lucru s-a produs cu mare grabă demonstrativă, când reprezentanţii PD au returnat raportul de guvernare, în urmă cu două luni, fără a-l examina, convinşi fiind că sunt deţinătorii adevărului absolut şi nu au nevoie, în cadrul responsabilităţii parlamentare, de o confruntare argumentată, de logică şi transparenţă. Iată însă că, mintea cea de pe urmă a românului, în acest caz intrată în funcţiune după numai două luni, a avut câştig de cauză, probabil pentru a atrage atenţia asupra existenţei unui partid căruia i-a trecut alergia la culoarea neagră, editând, el însuşi, o carte neagră a guvernării.

Cum legea acţiunii şi reacţiunii, deşi nu a fost dorită în acest caz, funcţionează, răspunsul Guvernului la tardivele şi nejustificatele reproşuri ale PD a fost clar, competent şi prompt. Referindu-ne numai la, să le spunem, observaţiile PD-ului în domeniul comunicaţiilor, trebuie să observăm că acestea denotă o profundă necunoaştere depăşită numai de raţiuni opace şi de rea-voinţă.

Cum putem defini atitudinea Partidului Democrat, de ignorare a faptului că România este prima ţară din Europa care a integrat în legislaţia internă Directivele Europene adoptate în aprilie 2002, că în acelaşi an, 2002, s-a finalizat cadrul de reglementare pentru liberalizarea completă a pieţei telecomunicaţiilor, că în 2002, Uniunea Europeană a dat ca exemplu de bună practică România, pentru implementarea rapidă şi eficientă a noilor reglementări?

De reţinut că Uniunea Europeană aprecia, în anul 2000, an în care, la guvernare, se afla şi Partidul Democrat, drept prematur deschis şi fără şanse vizibile de finalizare capitolul 19 al telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. În anul 2002, raportul de ţară al Uniunii Europene aprecia că s-au făcut progrese în alinierea la acquis-ul privind telecomunicaţiile şi în pregătirea liberalizării pieţei de comunicaţii şi poştale. Aceste aprecieri ale Uniunii Europene au fost şi confirmate în practică, liberalizarea pieţei telecomunicaţiilor, la 1 ianuarie 2003, fiind o faptă necontestată chiar şi de către PD.

Deschiderea pieţei de telecomunicaţii şi notificarea începerii activităţilor de comunicaţii de către mai mult de 1.000 de societăţi, pe baza unei proceduri simplificate, crearea unei largi palete de opţiuni pentru cetăţeni, deci o piaţă concurenţială specifică economiei de piaţă, este apreciată de doctrina Partidului Democrat ca o tendinţă de sufocare a pieţei. Menţinerea unui monopol în acest sens şi cosmetizarea acestuia ar fi semănat cu repararea formală a unei autostrăzi, deja celebră pentru calitatea lucrărilor, girată, în anii de guvernare, de către Partidul Democrat.

Într-o concepţie modernă, Partidul Social Democrat a iniţiat, iar Parlamentul deja a aprobat, Legea serviciului universal care se adresează în mod egal, într-o viziune social-democrată, tuturor utilizatorilor. Într-o aceeaşi idee, notificăm pentru Partidul Democrat: telefonizarea localităţilor cu peste 1.000 de locuitori în 2002, deşi era un angajament luat în guvernarea precedentă a Partidului Democrat; proiectul în curs pentru telefonizarea în Munţii Apuseni; demararea sistemului unic de apeluri de urgenţă 112; asigurarea finanţării pentru retehnologizarea Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii.

Într-un spirit european, s-a înfiinţat Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, organism cu atribuţii de armonizare a reglementărilor de piaţă cu cele existente în Uniunea Europeană. Este cazul să aducem aminte că ar fi trebuit înfiinţat, în guvernarea anterioară, conform cerinţelor europene? Progresul în domeniul comunicaţiilor se realizează şi este recunoscut ca o consecinţă a aplicării strategiei naţionale pentru trecerea la o nouă economie şi implementarea societăţii informaţionale care este accesibilă chiar şi pentru Partidul Democrat, pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. De altfel, în spiritul societăţii informaţionale, au fost adoptate: Legea privind semnătura electronică, Legea comerţului electronic, Legea nr.676/2001, nr.677/2001, Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile cu caracter public, protecţia datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor.

Implementarea sistemului educaţional informatizat prin introducerea calculatoarelor şi accesului la Internet în învăţământul şcolar şi liceal ar putea să fie un bun exemplu asupra a ceea ce nu s-a făcut în guvernarea precedentă, la care Partidul Democrat a fost un factor responsabil. Să fie chiar atât de inexplicabil pentru Partidul Democrat, că la sistemul de achiziţii publice participă 900 de instituţii publice, că 8.000 de companii au solicitat înscrierea ca furnizori şi că s-au economisit, până acum, peste 35 de milioane de Euro, iar acest mod de lucru contribuie la eliminarea corupţiei? Să nu fie de acord Partidul Democrat cu progresele informaticii realizate în urma scutirii de impozit pe venit pentru activitatea de creare de programe pe calculator? Chiar să nege Partidul Democrat recunoaşterile internaţionale pentru politicile şi strategiile pe care le-a pus în practică Guvernul României, ca fiind un exemplu excelent de abordare eficientă pentru o economie pregătită pentru integrare? Cred că răspunsul trebuie căutat în afirmaţiile despre guvernarea Partidului Democrat făcute de către un lider al Partidului Democrat în faţa presei, cu prilejul publicităţii făcute Cărţii negre: "Nu am făcut nimic, că dacă făceam oamenii ne alegeau din nou şi eram noi la guvernare!"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu. Va urma doamna Eugenia Moldoveanu.

Domnul Gheorghe Dinu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "CFR-ul, încotro?"

De peste o sută de ani, calea ferată a reprezentat principalul mijloc de transport în România, atât pentru călători, cât şi pentru marfă. În perioada 1960 - 1990, calea ferată a avut parte de mari transformări şi modernizări, constând în automatizări - centralizări electrodinamice, introducerea de bloc de linie automat, bariere automate, triaje mecanizate, dublări de linii, electrificări pe liniile magistrale. Calea ferată avea, în 1990, un efectiv de 260.000 de salariaţi care, pe lângă activitatea propriu-zisă de efectuare a transportului feroviar, îşi producea singură, pentru uzul propriu, dar şi pentru alţi beneficiari, aproape totul, de la ac la computer.

În ultimii 13 ani însă, calea ferată se confruntă cu o cădere fără precedent, urmare a unor procese masive de restructurare, reorganizare, divizare, externalizare iniţiate de tot felul de neaveniţi care au dirijat activitatea acestui sector vital al economiei naţionale.

Fără nici o diferenţă, fiecare ministru, când şi-a văzut visul de a se aşeza pe portofoliul de ministru şi peste transporturi, a vrut să fie original, ajutat şi de echipa de neprofesionişti pe care şi-o aducea cu sine, răsturnând completamente tot ceea ce prin efort, sacrificiu, răspundere efectuate în timp de mai bine de 100 de ani, marea masă a ceferiştilor o aşezase pe baze trainice.

De la 260.000 de ceferişti, s-a ajuns acum la 90.000. Aproape întreaga presă a comunicat, în săptămâna trecută, că Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei are în vedere, în perioada următoare, reducerea cu încă 18.000 de salariaţi angajaţi ai căii ferate.

Reducerea are în vedere acoperirea fondului de salarii pe întreg anul, pentru că, în bugetul căii ferate, ultimele două luni ale anului au rămas descoperite. Dar haideţi să vedeţi prin ce mijloace doresc marii diriguitori ai căii ferate să rezolve problema scoaterii din sistem a încă 18.000 de salariaţi.

O primă măsură constă în înfiinţarea, pe lângă fiecare actuală Regională CFR, a câte unei regionale secundare care să gestioneze liniile secundare de gen Sf.Gheorghe - Breţcu, Vânători - Odorheiul Secuiesc, Luduş - Lechinţa etc.

A doua măsură constă în externalizarea unor activităţi, adică înfiinţarea de noi filiale cu actualele P.R.A. M-uri, Laboratoare S.C.B., T.T.R., E.L.F., I.F.T.E., adică activităţi indispensabile şi vitale pentru corecta şi buna funcţionare a instalaţiilor ce asigura siguranţa circulaţiei feroviare.

În sfârşit, o serie de activităţi ca ale zonei E.L.F. (electrificare, lumină şi forţă), S.I.M.C. (secţii de industrializare maşini cale), P.A.Z. (protecţia şi administrarea zonei căii ferate), atelierele de tabliere vor fi complet scoase din structura căii ferate.

Menţionez că, până la această dată, numai din structura C.N. - CFR - S.A. s-au înfiinţat 18 filiale independente, funcţionând ca societăţi pe acţiuni cu capital integral C.N.-CFR-S.A., care, la rândul ei, are tot capitalul aparţinând statului, iar din celelalte societăţi de căi ferate: marfă şi călători, s-au mai înfiinţat la fiecare câte 5 - 10 societăţi; îţi stă mintea-n loc câte societăţi au mai apărut, toate serviciile între ele derulându-se cu facturi în bancă, purtătoare de t.v.a. şi comisioane bancare, spoliind resursele financiare ale căii ferate, şi aşa din an în an diminuate.

Printr-un calcul simplu, cele 38 societăţi nou înfiinţate, adăugându-se celor 4 societăţi mamă - C.N.-CFR-S.A., Călători S.A., Marfă S.A., S.A.A.F. S.A., prin interdecontarea între ele, acestea creează combinări - C²₃₂ purtătoare de t.v.a. şi comisioane bancare.

Mai menţionez că toate societăţile nou create îşi înfiinţează conduceri cu directori, secretare, personal administrativ şi contabil, consilii de administraţie, numiţi pe sprânceană din rândul clientelei politice a patronilor, adică a celor care reprezintă statul.

Bunăvoinţa patronilor trebuie răsplătită cu cel puţin ".. cotizaţii pentru partidul care i-a numit.

Toate aceste babilonii se întâmplă din două motive:

1.spre a induce în eroare organismele internaţionale că în calea ferată s-a redus "la sânge" numărul de personal (cu toate că acestea au început să realizeze ce trucuri ieftine se folosesc);

2.spre a creşte încasările la bugetul statului, precum şi veniturile în buzunarele bancherilor.

Criza fără precedent în care se zbate calea ferată, când furnizorii au început să întrerupă utilităţile de gen, curent electric, gaz metan, apă, iar constructorii care au efectuat lucrări pentru calea ferată şi nu şi-au primit banii, au purces la executarea silită a societăţilor feroviare, arată cu prisosinţă managementul defectuos făcut acestui sector al economiei.

În ciuda sărăciei lucii, în calea ferată abundă achiziţiile opulente de aparatură electronică, de mobilier ultra luxos, în continuu înlocuit, iar ultimele jeepuri cu care s-au dotat serviciile de siguranţa circulaţiei din fiecare regională, toate cu numere de Iaşi, locul de baştină al unuia din directorii generali ai căii ferate, demonstrează cu prisosinţă starea jenantă în care a ajuns calea ferată.

Ca fost lucrător în detaşamentul feroviarilor, îmi permit să atrag atenţia domnului ministru Miron Mitrea că situaţia de la calea ferată a devenit dramatică şi, dacă nu va lua măsurile ce se impun, consecinţele vor fi extrem de grave.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna deputat Eugenia Moldoveanu. Va urma domnul Ioan Sonea.

Doamna Eugenia Moldoveanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin Legea monumentelor istorice, pe care am adoptat-o în anul 2001, am consfinţit, implicit, existenţa, în România, a aproape 22.000 de terenuri şi clădiri care au, potrivit legii, statutul legal de "monument istoric". Nu toate sunt antichităţi. Unele dintre ele aparţin veacului trecut - lucru firesc, dacă avem în vedere că tabloul complet al monumentelor istorice din România trebuie să documenteze asupra fiecărei epoci.

Între aceste monumente ale secolului XX, ca prahoveancă şi muzician, mă simt legată, în mod deosebit, de palatul ridicat în localitatea Floreşti din judeţul Prahova, de unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României de acum un secol, Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit, datorită averii sale, Nababul. acest Cantacuzin, urmaş al împăraţilor bizantini şi ai domnitorilor români, avea să devină soţul marii iubiri a lui George Enescu, cea care, după ce a devenit văduvă, s-a recăsătorit cu marele muzician. Din acest motiv, în casa pe care Gheorghe Grigore Cantacuzino o avea în Bucureşti, pe Calea Victoriei, funcţionează, şi astăzi, Muzeul Naţional "George Enescu" şi se află sediul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Prin destinul personal, numele acestui Cantacuzin a ajuns să fie legat de istoria muzicii româneşti.

Mare iubitor de frumos, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a hotărât să construiască, spre folosinţa fiicei sale, principesa Alice Cantacuzino, pe moşia sa de la Floreşti din judeţul Prahova, un palat asemănător cu celebrul palat din ansamblul de la Versailles, Trianon. Din cauza asemănării, palatul a şi fost denumit "Micul Trianon". Cu proiectarea clădirii a fost însărcinat acelaşi arhitect care realizase şi "casa cu lei" de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Ioan D. Berindei, unul dintre cei mai renumiţi arhitecţi din prima jumătate a secolului trecut, cel care a proiectat şi grandiosul Palat al Culturii din Iaşi.

Micul Trianon din Floreşti - construcţie ridicată în mijlocul unui parc dendrologic de 150 de hectare, cu multe specii rare în România, şi înconjurată de alte zone cu destinaţie specială - terenuri de golf, echitaţie şi vânătoare - acest palat spun, aşadar, avea o monumentalitate aparte. Cele 365 de dormitoare (câte unul pentru fiecare zi a anului), cele şapte săli de bal şi nenumărate alte saloane, îi confereau palatului din Floreşti o grandoare unică în România. S-au utilizat materiale scumpe, între care o piatră ceva mai preţioasă chiar decât marmura, piatra de Albeşti.

Construirea palatului a început în anul 1907, dar războiul şi apoi criza economică au încetinit lucrările. Palatul era aproape terminat în noiembrie 1940, când a fost lovit de devastatorul cutremur. Cel de al doilea război a determinat oprirea lucrărilor de refacere şi consolidare, armata sovietică a jefuit sistematic zona, începând din septembrie 1944, dar adevărata lovitură a fost dată de reforma agrară din 1945. Aceasta a distrus moşia de la Floreşti. Comunităţile din jur au început să care piatra scumpă din palat, pentru a o folosi în construcţiile proprii. După etatizarea proprietăţii, în clădirile anexă a fost înfiinţat un sanatoriu TBC. Totuşi, palatul a fost înscris, în deceniul al şaselea, pe lista monumentelor istorice. Dar nu s-a luat nici o decizie privind o eventuală restaurare a clădirii. Din păcate, cutremurul din 1977 a afectat şi mai grav construcţia. Acel an a coincis şi cu desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice de către regimul lui Ceauşescu, acesta fiind enervat de rezistenţa pe care specialiştii în monumente istorice o făceau planurilor sale de demolare a unui sfert din Capitala ţării. În aceste condiţii, nimeni nu a mai putut lua apărarea Micului Trianon. Afectat de poluarea produsă de fabrica de negru de fum din apropiere, de furturile continue de piatră şi cărămizi, de filmările realizate pentru un film artistic - situaţie în care palatul s-a degradat şi mai tare - palatul mai are şi astăzi, totuşi, eleganţa care ne aminteşte de modelul său versaillez. Unul dintre cei mai preţuiţi arhitecţi restauratori din România, prahoveanul Călin Hoinărescu, susţine că restaurarea este, încă, posibilă. Evident, pentru aceasta, este nevoie de bani dar, mai ales, este nevoie de voinţă.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă readuc în memorie cazurile multor oraşe germane, între care Dresda şi Stuttgart, distruse de aviaţia aliată, în timpul celui de al doilea război mondial, cazul Varşoviei, distrusă de armata germană, în timpul aceluiaşi război. În aceste cazuri, în locul splendidelor construcţii din centrele istorice au rămas nişte movile de moloz. Situaţia de la Floreşti este, în ciuda tuturor dezastrelor, ceva mai puţin gravă. Coloanele palatului încă se menţin verticale, unele ziduri se încăpăţânează să reziste. Germanii şi polonezii şi-au reconstruit monumentele istorice. Să nu fim noi în stare să le restaurăm pe acelea pe care, încă, le mai avem?

Regret că nu vă pot arăta fotografii înfăţişând frumuseţea palatului prahovean care, chiar dacă se cheamă şi astăzi Micul Trianon, se află în România, în proprietatea autorităţilor româneşti şi, aşadar, în răspunderea noastră. Există posibilitatea practică de a fi restaurat. Evident, operaţiunea va costa ceva bani, dar cel mai bogat judeţ al ţării, judeţul Prahova, ar putea suporta o bună parte din costuri. Am putea realiza la Floreşti un centru cultural de importanţă judeţeană - aşa cum am prevăzut existenţa acestor centre, în proiectul de lege pentru aşezăminte culturale, pe care îl vom dezbate, în curând, în plenul Camerei. Ar putea fi şi un centru de întâlniri internaţionale, dar ar fi posibil ca o parte din el să intre şi în exploatare turistică. Fac, pe această cale, un apel către colegii mei care înţeleg valoarea deosebită a acestui monument şi către ambiţioasele autorităţi prahovene, să salvăm Micul Trianon de la Floreşti, Prahova. Va fi spre binele comunităţii locale şi spre binele României. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să adresez câteva cuvinte referitoare la situaţia în care se află trei comune din judeţul Bistriţa-Năsăud, ne aflăm în campania electorală, alegeri parţiale pentru alegeri de consilieri locali şi primari. Probabil că această perioadă este o campanie, o campanie de lecţie pentru partidele din opoziţie. Noi încercăm să ne încadrăm în prevederile legale, facem deplasări în teritoriu, ne manifestăm în faţa electoratului, ne expunem programele, platformele candidaţilor noştri, însă avem de înfruntat o bătălie, un adversar într-o bătălie de fapt nelegală, la urma urmei, şi neechilibrată.

Vreau să vă spun că noi nu putem face faţă ameninţărilor cu care noii racolaţi de către partidul de la putere, de PSD, vin şi se manifestă în teritoriu. Pe lângă ameninţările foarte urâte la adresa candidaţilor noştri, după încercări, la rândul lor, de a fi atraşi de partea puterii, urmează ameninţări de forma: "dacă nu veţi renunţa la candidaturi" sau "dacă satul vă va alege pe voi sau comuna, această comună nu va mai beneficia de nici un leu de la buget" sau "nu veţi mai avea curent în localităţile cutare..." ş.a.m.d. Aceşti candidaţi, aceşti reprezentanţi ai Puterii care de atâta timp puteau să rezolve o serie de probleme n-au făcut-o, vin acuma şi promit o dată cu acelaşi kilogram de zahăr şi litru de ulei promit ceea ce n-au fost în stare să facă într-o perioadă de 3 ani de zile aproape.

Iată că în localităţile prin care trecem acuma - şi nu prima dată trecem desigur - găsim lucruri de necrezut, cetăţeni care beau apă din râu, nu vă vine să credeţi, dar sunt localităţi la care, la această dată nu există nici o fântână şi oamenii beau apă din râu. Anul trecut a fost în toamnă o epidemie foarte dură de o serie de boli ca şi consecinţă a acestui fapt şi, cu toate acestea, nu se întâmplă nimic; apa curentă este adusă la capătul localităţii, dar datorită unui consilier care are o anumită putere în comuna respectivă, această apă nu poate intra în localitate. În sat, zeci de case stau fără curent, pentru că se aşteaptă această perioadă prin care cineva să promită că va introduce curent sau că dincolo va introduce apă. Sunt nişte lucruri care trebuie să fie un semnal de alarmă la adresa Puterii actuale, noi atragem atenţia la această dată, probabil că lucrurile vor lua o turnură şi mai gravă pe parcursul acestei campanii şi ameninţările nu contenesc.

Dorim să se ia în considerare această chestiune, deşi sunt proiecte, iniţiative de legi prin care se cere ca în perioada de precampanie sau în campanie să nu se distribuie bunuri, să nu se facă promisiuni fără un fond legal, iată că toate aceste lucruri nu sunt luate în seamă şi lucrurile grave continuă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În România mileniului III, înainte de aderarea noastră la NATO şi U.E., a început naţionalizarea".

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Doamna ministru a justiţiei,

Domnule procuror general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am găsit de cuviinţă să vă informăm, noi, deputaţii: Raj Alexandru Tunaru, Radu Ciuceanu, Ludovic Mardari şi Mircea Costache, înaintea domnului ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucurşti, Michael Guest, că în România mileniului III, a început o nouă etapă, naţionalizarea.

Din informaţiile noastre, şi domnia sa, domnul Michael Guest v-a fi informat despre acest caz în maxim două zile, de aceea noi o să vă trimitem acest dosar şi dumneavoastră, cât mai repede cu putinţă, având speranţa că veţi neutraliza rapid acest virus mortal, până nu se răspândeşte în toată ţara şi odată cu intrarea noastră în Europa, să-l preia şi bătrânul continent.

În acest caz, este vorba despre un cetăţean român, domnul Bucă Nicolae, cu domiciliul în Slatina, care este preşedintele P.A.S.-ului şi vicepreşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii comerciale "Electrocarbon" Slatina.

Vă voi face un scurt istoric. În luna februarie 1999, în urma licitaţiei organizată de F.P.S.Bucureşti, Asociaţia salariaţilor "Electrocarbon" Slatina, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni, şi anume 52,87%. Din 52,87%, prin redistribuire, Nicolae Bucă deţinea 51,08% pentru care a achitat 315.000 USD.

Înainte de privatizare, societatea avea pierderi de 58,5 miliarde lei, după privatizare, noua echipă a reuşit să obţină un profit de 2,5 miliarde lei.

La 28.03.2000, în Adunarea Generală a P.A.S.-ului, domnul Cărămizaru Teodor şi cu alţi câţiva lideri sindicali (fără a achita nici măcar o acţiune), stabilesc excluderea din asociaţie a preşedintelui P.A.S., Bucă Nicolae, şi a directorului general, Stere Florea, şi s-a dispus confiscarea acţiunilor deţinute de domnul Bucă Nicolae şi domnul Stere Florea.

Domnii Bucă Nicolae şi Stere Florea au cerut - prin instanţă - anularea Hotărârii din 28.03.2000. S-a obţinut Hotărârea nr.499 din 03.07.2000, pronunţată de Tribunalul Olt-Slatina, hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie, de anularea a procesului-verbal din 28.03.2000. Toate hotărârile luate, după 28.03.2000, de către conducerea Asociaţiei şi Societăţii comerciale "Electrocarbon" sunt ilegale.

S-a încercat executarea Hotărârii definitive a Tribunalului Slatina din 28.03.2000 până în prezent, dar din păcate fără nici un rezultat. S-a încercat tergiversarea executării Hotărârii definitive a Tribunalului Slatina, introducându-se recurs la Curtea Supremă de Justiţie, recurs ce a fost respins.

Domnul Ţugulan Liviu s-a prezentat la REGISCO la data de 14.06.2001, în calitate de vicepreşedinte al P.A.S., calitate pe care nu a avut-o niciodată, şi a semnat transferul a 3.165.121 acţiuni în portofoliul Rafinăriei Dărmăneşti. REGISCO a anulat transferul acestor acţiuni, la sesizarea făcută de către domnul Bucă Nicolae, că transferul a fost ilegal.

Anularea făcută de REGISCO a fost comunicată Asociaţiei "Electrocarbon", Rafinăriei Dărmăneşti, Societăţii Comerciale "Electrocarbon" şi S.I.F. Oltenia, la 10.07.2001. La 13.07.2001 Adunarea generală a societăţii, ilegal constituită, a aprobat modificarea structurii acţionariatului în baza "structurii consolidate", comunicată la REGISCO S.A., ceea ce reprezintă un fals.

Din acea dată, acţionarii înregistraţi la Registrul Comerţului iau decizii şi hotărâri în contul asociaţiei, acţiuni nelegale, ce au dus la diponibilizarea a 700 de salariaţi în luna mai 2002, închiderea fluxului principal de producţie, aducând societatea în pragul falimentului.

Executorul judecătoresc care a început executarea hotărârii definitive şi irevocabile a Tribunalului Slatina, nu a mai vrut să facă executarea silită fără o ordonanţă preşedinţială, astfel încât în ianuarie 2003 s-a cerut de către Bucă Nicolae şi Stere Florea o ordonanţă preşedinţială pentru punerea în aplicare a Hotărârii nr.499 prin executare silită.

Deşi o ordonanţă preşedinţială se judecă în maxim 5 zile, în acest caz, cu toate că au trecut 3 luni, aceasta se judecă în continuare şi nu s-a soluţionat nici până astăzi.

Iată, domnilor colegi, că titlul aceste declaraţii politice nu a fost o glumă şi gravitatea acestei situaţii de la Slatina ne duce cu gândul la data de 15 iunie 1947, când a început naţionalizarea, iar colegul nostru, domnul Radu Ciuceanu, care a fost martorul acestor fărădelegi făcute de comunişti şi care a plătit cu 15 ani de temniţă grea, mi-a mărturisit: "şi după ce i-au confiscat acţiunile, adică după naţionalizare, nu l-au arestat pe proprietarul lor?"

Această replică înţeleaptă şi plină de substraturi politice, ne-a determinat să facem această declaraţie politică, înaintea domnului ambasador Michael Guest, şi să-l scutim pe domnul Victor Ponta de o anchetă "fulger", în care să recunoască că domnul Michael Guest a avut dreptate din nou.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Emil Crişan:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Hotărârile Guvernului privind taxa pentru serviciile publice de radio şi televiziune, între tragedie şi ridicol".

Apariţia Hotărârii Guvernului 185 şi respectiv 186/20.02.2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune şi respectiv radiodifuziune a adus în rândul populaţiei acelaşi sentiment faţă de Guvernul României ca atunci când anunţă restructurări în masă la unităţi industriale din Braşov, Galaţi, Hunedoara, Reşiţa, Valea Jiului ori în alte localităţi ale ţării.

Aceste ordonanţe legiferează impunerea unei taxe pentru ceea ce familiile sărace, cum majoritatea familiilor sunt astăzi în România, nu posedă un aparat de radio şi televizor, în acelaşi timp nemaipunându-se problema dacă acestea sunt funcţionabile, acolo unde există.

Ordonanţele stabilesc prin art.4 că "această taxă se va încasa de la persoanele fizice şi juridice de către Societatea comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, prin filialele sale în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate", astfel încât aceste filiale au stabilit sumele trecute în anexe la ordonanţe pentru fiecare deţinător al unui contor electric, iar de aici începe o adevărată tragedie.

Sâmbătă, 19 aprilie 2003, Biroul parlamentar din Abrud mi-a fost asaltat de un mare număr de persoane care contesta, aşa cum l-au numit, un "furt legalizat", impunerea unor astfel de taxe. Persoane vârstnice care nu au şi nu au avut niciodată aparat de radio ori televizor, asociaţii familiale şi societăţi comerciale care trăiesc cu greu de azi pe mâine şi bineînţeles fără a poseda aparatul de radio ori televizor sunt supuse la plata taxelor pentru faptul că posedă contor electric.

Fără comentarii, prin aceste ordonanţe de urgenţă, Guvernul a reuşit o mare performanţă: "introducerea contorului electric în mass-media".

În orăşelul cu 7000 de locuitori, care este Abrudul, un număr de 51 de societăţi comerciale şi asociaţii familiale au semnat un protest, considerând abuz grosolan H.G.185 şi H.G.186/2003 referitoare la taxa pentru serviciul public de radio şi televiziune care le va duce în mod sigur la faliment. Exemplificând la S.C. Anca SRL, semnatar al acestui protest, pe factura de energie electrică, valoarea curentului electric consumat însuma 30.000 lei, în timp ce taxa impusă de cele 2 ordonanţe pe luna martie şi retroactiv pe februarie era de 1.600.000 lei, societatea respectivă fiind de fapt o "plăcintărie" care n-a avut şi nu va putea avea instalat un televizor, din cauza spaţiului prea mic.

Interesantă este motivaţia personalului specializat de la S.C.Electrica, cum că nu se poate plăti valoarea energiei electrice consumate decât împreună cu aceste taxe, "deoarece se află pe aceeaşi factură", urmând ca în cazul în care nu se va plăti întreaga factură în timp util, se va întrerupe furnizarea energiei electrice pe contorul respectiv, lăsând în beznă informaţională pe proprietar; mai mult decât atât, "procedura de executare silită a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune este cea stabilită potrivit reglementărilor privind colectarea creanţelor bugetare, iar nivelul penalităţilor pentru plata cu întârziere a acestor taxe este cel stabilit potrivit legii pentru creanţele bugetare".

Aşadar, se anunţă o ploaie de "găuri negre" în buget, care vor creşte mereu şi probabil când vor ajunge cam cât cea de la SN Tutunul Românesc, Guvernul va interveni şi, cu marea sa indulgenţă, va scuti poporul de plata acestora.

De la tragedie la ridicol nu este decât un pas. Administratorul unui cimitir din Ocna-Mureş, ing.Nicolae Popa, mi-a trimis o scrisoare în speranţa rezolvării situaţiei sale, printr-o intervenţie în plenul Camerei Deputaţilor, ceea ce şi fac eu acum. Cum capela cimitirului orăşenesc este dotată cu contor electric, situaţia considerată normală până acum a ajuns în pragul macabrului, administratorul cimitirului întrebându-se dacă să renunţe la racordarea capelei mortuare a oraşului la curent electric şi să se mulţumească cu lumina lumânărilor ce veghează somnul de veci al celor decedaţi, ori să doteze acest spaţiu de ultima reculegere cu aparat de radio şi TV, pentru ca cei ce-şi plâng morţii să poată fi mereu la curent cu "marile şi istoricele" realizări ale PSD şi ale Guvernului Năstase.

Domnilor guvernanţi, poporul vă cere insistent să vă lăsaţi de şotii şi să nu mai instituiţi taxe orbilor pentru ceea ce nu văd, surzilor pentru ceea ce nu aud, săracilor pentru ceea ce nu au, scutind uneori de mari datorii pe cei pe care de curând i-aţi numit "baroni locali".

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Scopul serviciilor de sănătate oriunde în lume îl reprezintă asigurarea sănătăţii populaţiei ţării. Dependenţa calităţii acestor servicii de nivelul economic de dezvoltare a ţării este mai mult decât evidentă: dotarea spitalelor cu aparatură medicală de înaltă performanţă, calificarea şi numărul specialiştilor care lucrează în sistemul sanitar, calitatea serviciilor de transport medical etc.

Este, de aceea, de neînţeles, de ce, la nivelul economic la care se află România, cel puţin banii care sunt adunaţi de la populaţie pentru sănătate nu sunt folosiţi exclusiv pentru sănătate.

Nu este de mirare faptul că, în aceste condiţii, indicatorii de sănătate din România arată o deteriorare a stării de sănătate a românilor şi creşterea alarmantă a numărului de cazuri la boli care erau aproape dispărute înainte de 1989, ca, de exemplu, tuberculoza.

Având în vedere starea precară a sănătăţii naţiunii române şi situarea României pe primele locuri în Europa la indicatori privind diferite afecţiuni, o reformă, o reorganizare a sistemului sanitar este absolut necesară.

S-a făcut însă o evaluare corectă a stării de fapt existente, bazată pe criterii şi principii, transparentă şi prin consultarea largă atât a specialiştilor din domeniu, cât şi a cetăţenilor, care sunt în definitiv atât cei care finanţează, cât şi cei care beneficiază de această reorganizare?

S-a pornit la reorganizarea sistemului sanitar românesc prin reducerea numărului de paturi din spitale pentru a ne alinia la media existentă în Uniunea Europeană, fără a avea însă o asistenţă medicală primară şi de ambulatoriu la fel de organizată şi de eficientă.

Nu s-a ţinut cont nici de faptul că numărul de medici determină numărul de paturi de spitalizare, iar acesta este nu numai în scădere faţă de 1989, ci şi distribuit necorespunzător, România confruntându-se cu o lipsă acută de medici specialişti în oraşele mici şi în mediul rural.

Sistemul sanitar se confruntă acum cu o criză de medicamente şi materiale sanitare, datorită în principal refuzului autorităţilor de a onora contractele încheiate de furnizorii acestora cu spitalele în condiţii legale.

Cine suferă în această situaţie? Cetăţeanul, plimbat de la o farmacie la alta în speranţa eliberării unei reţete compensate sau gratuite, pus pe lista de aşteptare pentru efectuarea unor analize de care are absolută nevoie pentru a i se pune diagnosticul sau administra corect medicamentele.

Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care el a plătit conştiincios la fondul de asigurări de sănătate şi în condiţiile în care sumele colectate la acest fond pe trimestrul I/2003 le-au depăşit pe cele prognozate.

Toate aceste constatări conduc la o singură concluzie: în România exista o serioasă criză de conducere şi gestionare a sistemului sanitar.

A trebuit ca ambasadorul Michael Guest să afirme că, în România, medicamentele pentru SIDA sunt cu 50% mai scumpe decât în SUA pentru a se autosesiza corpul de control al primului ministru. Se recunoaşte acum oficial că în România unele medicamente sunt de 3-4 ori mai scumpe decât în ţările Uniunii Europene.

S-a făcut o analiză pentru a se descoperi cauzele acestei situaţii?

Valoarea TVA la medicamente în România este de 19%, cu mult peste valoarea TVA din ţări ale Uniunii Europene, unde are valori cuprinse între 0 şi maxim 12%.

Există la nivelul Ministerului Sănătăţii o situaţie detaliată a gradului de dotare cu aparatură medicală a spitalelor?

Aproximativ 1000 de miliarde de lei din credite şi împrumuturi externe au fost folosite pentru achiziţionarea de aparatură medicală de înaltă performanţă, care în multe spitale nu a fost recepţionată şi înregistrată, zace descompletată şi nefolosită, uneori doar pentru că nu au fost prevăzute şi fondurile pentru punerea ei în funcţiune.

Orice reorganizare trebuie să aibă la bază o analiză amănunţită a datelor existente şi un plan care să ne arate încotro mergem şi când vom ajunge la ţelul propus.

Astfel.... sănătatea naţiunii, încotro?

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică: "Lupta împotriva corupţiei, obligaţie sau bunăvoinţă?"

Guvernul PSD a depus recent în Parlament un pachet de legi care au ca obiect combaterea corupţiei, legi pentru care şi-a asumat responsabilitatea. Cum aceste legi au fost adoptate de către Parlament, normal că ele au devenit obligatorii pentru toată populaţia României, inclusiv pentru membrii Guvernului.

Personalităţi importante ale vieţii politice şi economice internaţionale, mă refer aici la ambasadorul SUA, precum şi a preşedintelui Camerei de Comerţ al aceleiaşi tari, ne-au atras atenţia într-un mod dur, fără echivoc, că vom rata aderarea în 2004 la UE dacă nu înţelegem să luptăm serios împotriva corupţiei.

Lupta împotriva corupţiei este o chestiune de voinţă politică, în care trebuie angrenat întregul spectru politic a ţării.

Am atras atenţia guvernanţilor şi PSD, de la această tribună, că în rândul lor sunt mulţi oameni, din păcate în posturi importante, care nu sunt dispuşi să se angreneze într-o luptă serioasă cu acest flagel naţional. Aceste persoane, nu numai că nu se angrenează în această luptă, dar, dimpotrivă, încurajează actele de corupţie sau le muşamalizează.

Un caz concret în acest sens este cel a domnului ministru Octav Cozmâncă, căruia i-am adus la cunoştinţă diferite fapte de corupţie din sfera de activitate a domniei sale, fapte care le-a trecut cu vederea, dându-mi, la interpelările făcute, răspunsuri evazive, pe lângă subiect.

Vă prezint aici cazul interpelării pe care am adresat-o domnului ministru privind deplasarea unei delegaţii a Consiliului judeţean Cluj la Passau, Germania, deplasare care nu şi-a atins obiectivul şi care a generat un fapt de corupţie evident.

În acea interpelare am ridicat trei probleme punctuale la care domnul ministru Cozmâncă nu a răspuns.

O primă problemă ridicată a fost aceea a închirierii unui microbus din Ungaria pentru care s-a plăti 18.000 euro, când un microbus similar închiriat din România ar fi costat cca 5000 euro. Aşa după cum arătam, la această întrebare esenţială, ministrul nu a răspuns, ascunzând în acest fel o gravă faptă de delapidare comisă de către vicepreşedintele Consiliului judeţean Cluj, Kerekes Şandor.

O altă întrebare care am pus-o domnului ministru Cozmâncă a fost cea referitoare la faptul dacă, prin neparticiparea consilierilor care s-au deplasat în Germania la întâlnirea cu omologii lor germani, s-a îndeplinit obiectivul deplasării. În loc să facă o analiză concretă pe caz, domnul ministru face un întreg expozeu despre ce trebuia să se întâmple în Germania şi care au fost obiectivele deplasării acestei delegaţii la Passau, fără a arăta ce s-a întâmplat de fapt acolo şi de ce consilierii noştri nu s-au întâlnit cu colegii lor germani.

Şi, în fine, întrebând dacă deplasarea delegaţiei în Germania şi neîndeplinirea scopului pentru care s-a făcut deplasarea, nu a fost de fapt decât un paravan în spatele căruia au fost ascunse aceste cheltuieli exagerat de mari, precum şi scoaterea din ţară a unor sume de bani cu scopuri vădit necinstite, domnul ministru, de asemenea, nu răspunde.

În această situaţie ne punem fireasca întrebare, dacă lupta împotriva corupţiei în ţara noastră, cu miniştri ca domnul Cozmâncă are sorţi de izbândă. Răspunsul este categoric: NU!

Oricât ne-am zbate noi, cei din Opoziţie, să scoatem la lumină cazurile de corupţie, dacă cei care au puterea, guvernanţii, nu au altă grijă decât să le acopere, făcându-se astfel complici cu corupţii, ( cazul relatat de la Cluj-Napoca este relevant), eradicarea acestui flagel la noi nu va putea fi făcută. Atâta timp cât la guvernare este un partid cu oameni corupţi, degeaba orişice zbatere a noastră, totul este în zadar.

S-au ales lupii paznici la stână!

Domnul Marin Anton:

În urmă cu un an, tot în luna aprilie, românii au avut parte de un val de scumpiri asemănător celui care se pregăteşte şi acum prin mărirea preţurilor la alimente şi la multe alte produse înaintea sărbătorilor, dar şi datorită creşterii iminente a preţului la carburanţi, îndeosebi la benzină.

În fiecare an, pe lângă scumpirile conjuncturale, ca urmare a persistenţei unei economii nefuncţionale de piaţă, în care nu acţionează cererea şi oferta, sunt programate creşteri de preţuri şi tarife ca o consecinţă a nerestructurării şi lipsei de reforme economice.

Guvernul a acoperit mereu ineficienţa şi protecţia socială a întreprinderilor de stat cu pierderi care fac cheltuieli peste cheltuieli şi acordă salarii grase - la care se adaugă nenumărate stimulente, facilităţi, prime ajutoare, folosind metoda cea mai primitivă de a colecta bani la buget, respectiv, creşterea preţurilor. Problema este că cei care administrează această situaţie nu au înţeles că majorarea fiscalităţii nu aduce bani mai mulţi ci, dimpotrivă, accentuează evaziunea fiscală şi munca la negru.

Tot anul trecut, primul ministru a năucit o ţară întreagă cu o explicaţie uluitoare: recunoştea "colectarea neserioasă" a veniturilor şi spunea, textual, că "nu mărim accizele dintr-o bucurie sadică de a chinui poporul, însă nu avem altă soluţie".

Acum, la peste un an de la această expresivă afirmaţie, situaţia se prezintă identic, de unde se poate trage concluzia că acest Guvern are o capacitate limitată de a gestiona economia în ciuda amăgirilor şi menţinerii unei situaţii precare şi dăunătoare pe termen mediu şi lung.

O asemenea politică este păguboasă pentru întreaga societate românească şi problema preţurilor este una din cauzele sărăciei, dar şi a agendei populaţiei, pe care Guvernul o ignoră şi preferă să încaseze noi taxe şi impozite, majorate în permanenţă, pe spinarea contribuabililor buni platnici.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Una din problemele dezbătute cu interes în ultimul timp, dar cu un accent sporit a fost situaţia corupţiei din România. Criticile dure la adresa Guvernului au fost trecute cu vederea de către acesta, pe motiv că "ştim noi prea bine ce facem". De bună seamă, atotputernicia PSD nu se lasă impresionată de părerile - "neavizate, nu-i aşa?" - expuse fie în Studiul Transparency International care aminteşte că România e fruntaşă la corupţie, fie de către oficialii UE şi NATO.

Pentru o mai bună informare a Guvernului, la nici patru zile de la declaraţiile personalităţilor mai sus-amintite, ies la iveală noi cazuri de corupţie, în care, culmea, nici mai mult nici mai puţin sunt implicaţi doi deputaţi PSD.

După cazurile prea binecunoscute, ale lui Fănel Păvălache şi ale celebrilor baroni locali, deputatul PSD de Iaşi, Cristian Nichifor, este implicat într-o escrocherie de proporţii - 1,2 milioane de dolari prejudiciu adus Firmei Solid Invest din SUA -, sprijinită, printre altele, şi de reprezentanţi ai justiţiei române (conform ziarului "România Liberă", marţi 22 aprilie 2003).

Lista actelor de corupţie poate fi deschisă cu "capul de afiş" al cazului Tărâţă Culiţă care a făcut vâlvă destul timp în presă şi cu siguranţă va continua.

Iată, domnilor guvernanţi, că există cazuri de corupţie chiar printre dumneavoastră, dar chiar dacă "ştiţi dumneavoastră ce trebuie să faceţi", ne permitem să vă cerem public, în beneficiul cetăţenilor acestei ţări, următoarele:

1) Prezentarea publică de către instituţiile abilitate a listei marilor corupţi care au falimentat societăţi cu capital de stat sau chiar privat;

2) Modalităţile concrete de rezolvare a cazurilor de corupţie, în conformitate cu semnalele de alarmă transmise de opinia publică românească, oficialii internaţionali, organisme neguvernamentale.

În Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea nr.111 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24 din 2001 privind impunerea microîntreprinderilor.

Până aici nimic deosebit, dacă nu s-ar fi realizat o eroare gravă în textul legii de aprobare a ordonanţei amintite mai înainte. Articolul 1 alineatul 2, în forma aprobată prin lege, introduce o prevedere care nu poate fi îndeplinită de nimeni, prevedere introdusă la adoptarea textului în Senatul României, dar care putea să trezească reacţia iniţiatorului, respectiv Guvernul României.

Concret, o societate este declarată microîntreprindere şi beneficiază de prevederile acestei legi dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit.a, b şi d ale alineatului 1 la momentul constituirii.

O societate comercială se constituie prin înregistrarea la Registrul Comerţului şi obţinerea codului unic şi a certificatului de înregistrare fiscală reprezintă momentul constituirii. Este imposibil ca la momentul când societatea a primit documentul de constituire să fi făcut o angajare, pentru că nu era încă persoană juridică.

De asemenea, orice societate are nevoie întâi să existe, să se constituie şi numai după aceea îşi începe activitatea când se realizează planurile de afaceri, să dimensionează resursele materiale, umane, financiare.

Se poate constata cum o prevedere prost înscrisă în textul de lege blochează orice societate să poată fi încadrată în categoria microîntreprinderilor. Este nevoie urgent de o corecţie a textului de lege, iar Guvernul, în calitate de iniţiator al ordonanţei, trebuia să participe în Parlament la dezbaterea serioasă a proiectului de lege şi să intervină cu argumente atunci când se produc erori.

Guvernul, din păcate, tratează cu superficialitate, ca şi parlamentarii săi, orice proiect de lege şi chiar dacă opoziţia vorbeşte nu are nici o şansă în faţa maşinii de vot.

De aceea, Guvernul trebuie să reintroducă aceeaşi regulă ca în actul normativ iniţial şi asta o poate face printr-o ordonanţă de urgenţă.

Acum se poate spune că este un caz de urgenţă, pentru că se vor depune declaraţiile de impozit, iar contribuabilii au nevoie să opereze într-un mediu stabil.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Declaraţie politică referitoare la tergiversarea aplicării Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prin semnarea şi susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Năstase la asumarea răspunderii pentru proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, PNL şi-a exprimat punctul de vedere privind neseriozitatea, superficialitatea, reaua voinţă şi chiar ignoranţa guvernanţilor în lupta contra corupţiei în România. Mai mult, prin proiectul propriu de Lege privind conflictul de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice înregistrat la Parlament, pe data de 18 iulie 2002, Partidul Naţional Liberal şi-a oferit expertiza la tratarea cu fermitate şi seriozitate a fenomenului corupţiei în România. Dar se pare că, departe de a dori să se războiască cu corupţia care macină fundamentele statului român din interior, prin Legea PSD apărută ieri în Monitorul Oficial, Guvernul intenţionează să se războiască de fapt cu întreprinzătorii privaţi, să permanentizeze dominaţia aparatului birocratic şi să mai ofere un spectacol de imagine regizat de domnul Dâncu pentru canalele de informare interne şi mai ales externe.

Am constatat însă în ultima perioadă că, evident cu excepţia guvernanţilor care poartă ochelari de cal şi nu au probabil în faţa ochilor decât un exemplar din "Fascinanta şi eterna România ", opinia publică internă ca şi politicienii şi diplomaţii străini informaţi au început să refuze gogoşile servite de Palatul Victoria, cerând cu o voce tot mai presantă consistenţă şi seriozitate. Numai în ultimele săptămâni, Guvernul român şi, din nefericire, şi România, au primit avertismente şi chiar urecheli de la personalităţi de talie mondială ale politicii, finanţelor şi businessului, precum George Soros, Obie Moore sau Jonathan Scheele, în legătură cu gravitatea fenomenului corupţiei, cu faptul că numeroase firme străine ne părăsesc şi ocolesc ţara din cauza administraţiei de stat corupte şi a mediului de afaceri nesănătos, toate acestea sfârşind prin a periclita chiar procesul democratic românesc.

Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, domnul Scheele, a avertizat că întârzierea în neaplicarea măsurilor anticorupţie poate determina chiar amânarea aderării României la Uniunea Europeană. Excelenţa sa, domnul Michael Guest a fost şi mai direct, acuzând puterea actuală că a ajuns atât de preocupată doar de propriile interese încât ignoră problemele grave cu care se confruntă societatea românească.

Cum au răspuns guvernanţii noştri la toate aceste grave acuze şi avertismente? Ca de obicei, ignorând sau răstălmăcind răspunsurile. Domnul Mihăilescu şi-a permis să-l facă mincinos pe preşedintele Camerei de Comerţ Americane, în timp ce doamna ministru Stănoiu a comentat declaraţiile domnului Guest ca fiind "o încurajare pentru Guvernul României". Curat murdar!

În timp ce tot acest joc de picioare are loc, totuşi, toată lumea răsuflă cât de cât uşurată că, de bine de rău, Guvernul a adoptat măcar pachetul de legi anticorupţie, care iată a fost promulgat şi publicat, stabilind cadrul legislativ pentru deschiderea Cutiei Pandorei. Însă, în afara faptului că, încă înaintea aplicării, a ajuns de notorietate că un singur politician important va fi victima acestei legi şi acela provine din rândurile Partidului Naţional Liberal, legea este departe de a se aplica. Guvernanţii au avut grijă şi de această dată să nu-şi abandoneze promisiunile de protecţie făcute clientelei sale politice, care are încrengături puternice, atât în lumea afacerilor cât şi în aparatul birocratic al statului.

Ceea ce nu ştiu probabil nici domnul Scheele, nici domnul Moore sau domnul Guest este că legea nu se poate aplica din lipsa Normelor metodologice de aplicare, care, aşa după cum ne-a obişnuit acest Guvern după o practică îndelungată, pot apărea şi după alegeri! Până la apariţia acestor norme, toate declaraţiile sforăitoare, sarcastice şi tăioase ale domnilor guvernanţi la adresa corupţilor din România sunt chiar mai puţin eficiente decât gargara de dimineaţă. Iar declaraţiile teatrale, chiar sfătoase, dar în acelaşi timp fără acoperire ale unor iresponsabili, la adresa unor persoane cu putere de decizie şi influenţă în organismele europene, nord-atlantice sau din mediile de afaceri internaţionale, cunoscătoare ale situaţiei româneşti, trebuie să înceteze prin demiterea celor care le-au făcut.

Cerem Guvernului Năstase să abandoneze mesajele triumfaliste, să se ocupe mai puţin cu contracararea adversarilor politici sau cu cosmetizarea şi coafarea neputinţei decizionale şi să se concentreze pe atacarea cu seriozitate şi discernământ a corupţiei la toate nivelurile, începând cu proprii membri. Cerem apariţia şi publicarea de urgenţă a Normelor metodologice de aplicare a Legii 161/2003 şi a unei ordonanţe de urgenţă, care să corecteze şi să îmbunătăţească prevederile ambigue şi superficiale ale Legii 161/2003 referitoare la incompatibilităţi şi conflictul de interese.

Nu în ultimul rând, cerem Guvernului Năstase să monitorizeze şi să facă publice rezultatele aplicării legii şi să constituie imediat o comisie comună putere-opoziţie, care să amendeze punctele slabe ale legii în urma constatărilor din teren. Numai în acest fel poate demonstra Cabinetul Năstase că este dispus să renunţe la corupţii din sânul puterii şi să înceapă cu adevărat curăţenia de primăvară şi nu o vânătoare de vrăjitoare; numai în acest fel nu se va periclita soarta ţării şi se va reuşi admiterea deplină în NATO, ca şi respectarea termenelor de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Un "palmares" de tristă amintire"

Politica imperialist-agresivă a SUA nu este de dată recentă. Asumându-ne riscul de a fi etichetaţi ca antiamericani, vom reproduce câteva date referitoare la intervenţionismul militar al Statelor Unite, de-a lungul ultimului secol şi ceva. Lista originală, din care am selectat şi prelucrat datele de mai jos a fost întocmită de publicistul Zoltan Grossman şi reprodusă de scriitorii britanici Ziauddin Sardar şi Merryl Wyn Davies în cartea lor, extrem de interesantă, "Why Do People Hate America?"

Punctul de plecare este considerat a fi masacrul din 1890, de la Wounded Knee (Dakota de Sud), unde au fost omorâţi peste 300 de indieni. După această "reglare de conturi" internă au urmat acţiunile armate întreprinse în exteriorul graniţelor. Iată câteva repere: Argentina (1890), Chile (1891, 1973), Haiti (1891, 1914-1934, 1994-1996), Hawai (1893), Nicaragua (1894, 1896, 1898, 1899, 1907,1910, 1912-1923, 1981-1990), China (1894-1895, 1898-1900, 1922-1934, 1948-1949, 1958), Coreea (1894-1896, 1904-1905, 1950-1953), Panama (1895, 1901-1914, 1918-1920, 1925, 1958, 1964, 1989-1990), Filipine (1898-1910, 1948-19544, 1989), Cuba (1898-1902, 1906-1909, 1912, 1917-1933, 1961, 1962), Porto Rico (1898), Guam (1898), Samoa (1899), Honduras (1903, 1907, 1911, 1912, 1919, 1924-1925, 1983-1989), Republica Dominicană (1903-1904, 1914, 1916-1924, 1965-1966), Mexic (1913, 1914-1918), Rusia (1918-1922), Iugoslavia (1919, 1946, 1992-1994, 1999), Guatemala (1920, 1954, 1966-1967), Turcia (1922), Salvador (1932, 1981-1992), Iran (1946, 1953, 1980, 1984, 1987-1988), Uruguay (1947), Grecia (1947-1949), Germania (1948, 1961), Porto Rico (1950), Vietnam (1954, 1960-1975), Egipt (1956), Liban (1958, 1982-1984), Irak (1958, 1990-1991, 1998, 2003), Laos (1962, 1971-1973), Indonezia (1965), Cambodgia (1969-197555), Oman (1970), Angola (1976-1992), Libia (1981, 1986, 1989), Granada (1983-1984), Bolivia (1986), Insulele Virgine (1989), Liberia (1990, 1997), Arabia Saudită (1990-1991), Kuweit (1991), Somalia (1992-1994), Bosnia (1993-1995), Croaţia (1995), Zair (1996-1997), Albania (1997), Sudan (1998), Afganistan (1998, 2001), Yemen (2000), Macedonia (2001).

Din motive de spaţiu, n-am redat şi detaliile istorice legate de fiecare operaţiune militară amintită anterior, dar, dacă adăugăm şi participarea americană la primul război mondial (1917-1918), precum şi rolul jucat în a doua conflagraţie planetară (1941-1945), avem o imagine aproape completă a expansionismului purtând marca SUA. Contrareacţia nu a întârziat să apară. Nu ne identificăm cu ea, nu o combatem, pur şi simplu o luăm ca atare. De notat că raţiunile apariţiei curentului antiamerican au o triplă natură: existenţială, cosmologică şi ontologică. Explicaţiile de ordin teoretic le vom da, poate, altădată. Deocamdată, ne rezumăm să constatăm că Imperiul nu se sinchiseşte să se întrebe şi să-şi explice de ce este atât de contestat. Merge mai departe, cu aroganţa luciferică a tuturor celor care au încercat să se substituie lui Dumnezeu dar (vai!) au sfârşit ca mateloţi pe Corabia Nebunilor...

Domnul Emil Grigore Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Vă prezint astăzi, pe scurt, un caz de imixtiune a reprezentanţilor puterii în desfăşurarea unui dosar penal cu care se confruntă Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Mai precis, organele de cercetare penală din judeţul Prahova, respectiv: Poliţia municipiului Ploieşti şi mai apoi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au fost sesizaţi cu o plângere (dosar penal 1126/P/2003) împotriva numitei Bem Maria pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune (art.215 Cod penal), instigare la mărturie mincinoasă (art.260 Cod penal), fals (art.290 Cod penal) şi uz de fals (art.291 Cod penal), şi anume: această persoană, folosindu-se de un testament olograf, autentificat prin mărturiile a două persoane, rude cu învinuita, şi neştiutori de carte, se adresează instanţelor de judecată din judeţul Prahova cu mai multe cereri de revendicare a unor bunuri imobile aflate pe raza judeţului Prahova, bunuri pe care, cu inducerea în eroare a instanţelor judecătoreşti respective le câştiga, escrocând astfel numeroşi cetăţeni ai judeţului.

Când aceştia se conving de neautenticitatea testamentului ca şi de mărturiile mincinoase ale persoanelor care au ajutat-o la autentificarea testamentului se adresează organelor în drept, sperând în pedepsirea acesteia şi în repunerea lor în situaţia anterioară comiterii gravelor erori judiciare cărora le-au căzut victime instanţele prahovene.

Cercetările în acest dosar au durat peste un an şi jumătate: din august 2001, când a fost sesizată Poliţia municipiului Ploieşti, şi până în prezent. În cauză s-au administrat mai multe probe: s-au efectuat trei expertize grafologice: una de către Poliţia municipiului Ploieşti, a doua de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti, iar cea de-a treia de către Laboratorul central de expertize criminalistice Bucureşti (forul cel mai înalt în acest domeniu), toate trei cu acelaşi rezultat. concluziile oamenilor de ştiinţă au fost acelea că testamentul prezentat de învinuită drept act de proprietate nu a fost scris, semnat şi datat de mâna pretinsei testatoare, mai mult decât atât, el nu cuprindea toate elementele cerute de Codul civil pentru autentificarea unui testament: data completă (zi, lună, an de datare), martorii prezentaţi de învinuită la autentificarea testamentului în faţa notarului au declarat organelor de cercetare penală că au fost îndemnaţi să dea acele declaraţii, ei nefiind de faţă la întocmirea testamentului.

Toate aceste probe au condus la concluzia existenţei vinovăţiei acestei persoane, ba chiar la pericolul public pe care aceasta îl reprezintă nu numai pentru oamenii oneşti cu care intră în contact, ci şi pentru organele de cercetare penală şi pentru instanţa, utilizând manopere dolosive pentru a ascunde şi denatura adevărul şi a obţine astfel foloase importante de pe urma acestor fapte.

Procurorul care instrumentează cazul a înţeles pericolul social reprezentat de învinuită şi a considerat oportună măsura arestării preventive, măsură care, deşi se impunea ţinând cont de situaţia creată, nu a fost aprobată.

Mai mult, acum la finalizarea cercetărilor, când dosarul urma să fie înaintat instanţei de judecată pentru condamnarea învinuitei, reprezentantul Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ia dosarul din competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Nu înţelegem de ce Parchetul General procedează aşa într-un asemenea dosar, ce se urmăreşte? Ascunderea adevărului, tergiversarea cercetărilor penale şi astfel întârzierea în tragerea la răspundere a celei ce se face vinovată de escrocarea a numeroşi cetăţeni ai Prahovei şi de inducerea în eroare a unor instanţe de prestigiu a căror menire este să apere adevărul?

Nu înţelegem de ce Parchetul General, prin reprezentantul său, domnul procuror general adjunct Picioruş Ilie, procedează în acest fel, tocmai acum la finalizarea cercetărilor, dovedirea vinovăţiei numitei Bem Maria şi deferirii ei justiţiei?

Rugăm Ministerul Justiţiei să răspundă la această interpelare!

Domnul Nicolae Vasilescu:

O situaţie extremă semnalată de mass-media o reprezintă depozitele de deşeuri. Tema nu este aleasă întâmplător, dat fiind faptul că România a deschis, în vederea integrării în Uniunea Europeană, capitolul destinat protecţiei mediului şi având în vedere că, potrivit Legii protecţiei mediului nr.137/1995, art.30, "Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos". Mii de tone de pesticide solide expirate şi mai mult de jumătate de milion de litri de pesticide zac ascunse de zeci de ani prin diverse depozite ale fostelor întreprinderi de stat, fără ca autorităţile să găsească o soluţie pentru a scăpa de aceste bombe ecologice. Conform surselor din cadrul Ministerului Agriculturii, "stocurile de pesticide s-au acumulat în intervalul 1976 - 1980, în perioada agriculturii colectivizate, când se foloseau peste 30 de kg de pesticide la hectar, în timp ce, în prezent, dacă se mai utilizează 1015 grame". Pentru că distrugerea acestor substanţe ar costa zeci de milioane de dolari, autorităţile preferă să le ţină "la păstrare", în fostele fabrici de stat, sub paza unor foşti angajaţi ai IAS sau chiar fără pază. Majoritatea depozitelor nu sunt împrejmuite, nu sunt impermeabilizate, afectând pânza freatică, ne amintim poluarea cu cianură a Someşului şi Tisei, accidentul de la Baia Mare, poluarea accidentală a Arieşului, ba mai mult, cele mai multe din aceste depozite de deşeuri nu au autorizaţie de mediu.

Conştienţi de efectele acestor substanţe asupra organismului uman, dar şi asupra mediului înconjurător, autorităţile acuză lipsa fondurilor şi susţin că păstrarea pesticidelor expirate în depozite este o soluţie temporară, adoptată pentru înlăturarea unor eventuale pericole. Utilizarea pesticidelor pretutindeni în lume, fără restricţii, a avut ca urmare contaminarea întregii biosfere.

Reziduurile pesticidelor se găsesc în ţesuturile vii, animale sau vegetale, pe toată suprafaţa planetei. Utilizarea pe scară largă a pesticidelor urmată de pătrunderea lor în circuitul biogeochimic al ecosistemelor afectează organismul uman. Toate ţările aflate în prag de integrare europeană au fixat termene până la care trebuie să distrugă pesticidele, lucru de care şi România ar trebui să ţină cont. Pentru că acestea nu pot fi transportate şi nici îngropate, întrucât există pericolul de a se propaga în pânza freatică, fiecare ţară încearcă să scape de ele.

Unii au găsit soluţia de a le transfera în străinătate. "Au existat cazuri când containere cu pesticide expirate au ajuns în România", susţine oficialul Ministerului Agriculturii. Deşi există soluţii pentru neutralizarea acestor substanţe, ele nu pot fi puse în practică în România, din lipsă de fonduri.

Potrivit lui Vasile Băcilă, director în cadrul Ministerului Agriculturii, fiecare pesticid poate fi reindustrializat, în funcţie de categoria din care face parte. "Dar pentru a putea reindustrializa aceste substanţe toxice, este nevoie de foarte mulţi bani, de care, în momentul de faţă, Ministerul Agriculturii nu dispune". Chiar dacă România s-a angajat faţă de Uniunea Europeană, care consideră neutralizarea substanţelor chimice expirate un criteriu de aderare, să distrugă toate pesticidele expirate până în 2007, în realitate însă, acestea sunt lăsate să zacă în aceleaşi depozite ca şi până acum. Motivul invocat oficial este întotdeauna lipsa fondurilor, fără a se aminti că România pierde anual miliarde de dolari ca urmare a corupţiei, potrivit şi "aportului global asupra corupţiei" raport al organizaţiei internaţionale: Transparency International. Prioritar pentru România, când ţara se zbate în agonia sărăciei, este, nu sănătatea, nu un mediu sănătos, nu ridicarea nivelului de trai, ci tipărirea pe bani publici a unei costisitoare maculaturi, sub egida Guvernului României, cu titlul "Politica inutilă a Cărţilor negre". Schimbaţi vă rugăm strategia, domnilor!...

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Daţi-mi voie să vă urez dumneavoastră, familiilor dumneavoastră "Sărbători fericite şi cât mai tihnite!" (Aplauze.)