Parliamentary debates

Lucrările şedinţei au fost conduse, succesiv, de către domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Borbely Laszlo, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa dedicată intervenţiilor deputaţilor.

Poftiţi, domnule Pavel Târpescu. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia politică pe care o prezint astăzi în faţa dumneavoastră încerc să reţin atenţia asupra câtorva aspecte privind preocuparea Guvernului Adrian Năstase pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Actualul Executiv acceptă afirmaţiile că succesele din ultima perioadă înregistrate în procesul de integrare europeană şi euroatlantică reprezintă realizări ale întregii societăţi româneşti, având la bază consensul politic reafirmat în februarie anul curent al Forumului Naţional desfăşurat la Palatul Parlamentului.

Dacă la sfârşitul anului 2000, orizontul temporal al aderării era învăluit în incertitudini, Guvernul Adrian Năstase, prin eforturi şi acţiuni concrete, a reuşit să recâştige credibilitatea României în faţa partenerilor comunitari, fapt care a condus la avansul semnificativ în procesul negocierilor de aderare, precum şi alocarea unei asistenţe nerambursabile considerabil sporite.

Au fost înlăturate ambiguităţile privind aderarea, stabilindu-se de către Uniunea Europeană un orizont de tip precis pentru aderare, confirmându-se consistenţa reală a strategiei şi a acţiunilor Guvernului Adrian Năstase. Astfel, actualul Executiv a înţeles fundamentele pragmatice ale procesului de pregătire a aderării şi a aşteptărilor partenerilor comunitari, concretizate în eficienţă.

A fost depăşit deficitul de credibilitate în relaţia cu partenerii comunitari, eliminându-se sincopele în procesul de pregătire a aderării şi decalajele faţă de alte state candidate la aderare.

Raportul de ţară pe anul 2002, elaborat de către Comisia Europeană confirmă progresele României pe calea integrării europene, evidenţiind îmbunătăţirea parametrilor economiei în cursul actualei guvernări, în pofida înrăutăţirii conjuncturii economice externe, concretizate prin scăderea ratei şomajului şi a inflaţiei, pe fondul relansării economice, concomitent cu majorarea consumului privat, ca urmare a creşterii salariului real şi al veniturilor adaptării unei politici fiscale responsabile şi a unui grad mai ridicat de colectare a impozitelor indirecte.

Privind procesul de armonizare legislativă din anul 2001-2003, România a recuperat etape importante, fiind adoptate şi publicate un număr de peste 8000 de acte normative cu relevanţă comunitară pe toate capitolele substanţiale de acquis.

Prin crearea Ministerului Integrării Europene în 2001, a fost realizat pentru prima dată în cadrul preocupărilor de aderare un control de substanţă al Guvernului asupra proiectelor de acte normative cu semnificaţie comunitară, fapt apreciat de Comisia Europeană în Raportul pe anul 2002, care arăta că acest minister este capabil să-şi exercite eficient funcţia de coordonare.

Privind adoptarea standardelor europene, Guvernul Adrian Năstase a trecut de la preocupări sporadice din perioada guvernării anterioare la o strategie care a stabilit etapele de adoptare a acestor standarde, apreciindu-se că, până în decembrie 2003, România va avea cel puţin 80% din standarde aplicabile traduse, încheindu-se, în linii mari acest proces, în baza căruia România va deveni membru cu drepturi depline în cadrul organizaţiilor de profil din Uniunea Europeană.

Dacă avem în vedere faptul că procesul de aderare la Uniunea Europeană are un caracter de mare complexitate, presupunând reconstrucţia şi adaptarea la cerinţele comunitare a întregului fundament economic şi social intern al României, obiectivul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007 este realist şi posibil, fapt confirmat şi de către Consiliul European de la Copenhaga în decembrie 2002.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Damian Brudaşca. Va urma domnul Mihail Sireţeanu.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Înainte de a-mi citi declaraţia politică, permiteţi-mi să felicit pe domnul Guşă pentru modul inteligent în care ne mănâncă timpul rezervat declaraţiilor politice.

Se pare că încă odată se confirmă zicala că, pe tot ce PSD pune mâna, se usucă. Cel mai recent şi grăitor exemplu în acest sens îl constituie excesiv de mediatizata campanie anticorupţie pe care a iniţiat-o partidul de guvernământ, uitând că Partidul România Mare, încă la Congresul al III-lea, a adoptat un program anticorupţie.

Partidul de guvernământ este interesat mai degrabă de propria-i imagine, decât de eradicarea corupţiei propriu-zise.

Violând principiile democraţiei şi subminând funcţiile instituţiilor statului de drept, PSD şi-a asumat, chipurile, răspunderea pentru pachetul de legi anticorupţie.

Adevăratul scop urmărit nu îl reprezintă accelerarea procedurilor de combatere a corupţiei, ci, mai degrabă, dorinţa de a interzice partidelor politice din Opoziţie să contribuie la realizarea unui cadru juridic funcţional în acest scop. Cu alte cuvinte, şi de această dată PSD a apăsat strident pe claxon şi simultan pe frâne pentru stoparea acţiunii de luptă anticorupţie.

Din datele pe care le deţinem, la Prefectura judeţului Cluj, spre exemplu, primarilor şi consilierilor aparţinând acestui partid li s-a recomandat să-şi treacă averile pe numele soţilor, soţiilor, copiilor, soacrelor sau ale altor rude pentru ca ei să iasă curaţi şi uscaţi.

La nivelul Grupurilor parlamentare ale PSD s-a sugerat totodată ca în privinţa conturilor, indiferent de numărul acestora, ele să nu depăşească 9900 de euro sau dolari.

O altă dovadă a lipsei de sinceritate o reprezintă chiar şi declaraţia de avere a primului-ministru. Doar intervenţia ulterioară a preşedintelui Iliescu l-a obligat pe domnul Adrian Năstase să emită zilele acestea o nouă ordonanţă de urgenţă a Guvernului, ea însăşi dovada certă a nepermisei superficialităţi a Legii nr.161/2003.

Dar să revenim la domnul prim-ministru. Potrivit informaţiilor de pe site-ul Guvernului, domnul Adrian Năstase ar fi de plâns cât de sărac este în comparaţie doar cu propriii săi subalterni. Dovedind el însuşi că nu crede în noul pachet de legi anticorupţie, primul-ministru şi-a permis să sfideze prevederilor acestora. Deşi nu este divorţat, primul-ministru nu consideră că i-ar aparţine şi lui casele şi proprietăţile declarate ca fiind ale soţiei sale. Nu înţelegem ce demnitate publică deţine în prezent doamna Dana Năstase, ca să se justifice faptul că şi dânsa a făcut declaraţie de avere. De ce nu au procedat la fel şi restul soţiilor miniştrilor actualului cabinet sau soţia preşedintelui României?

Atâta sfidare şi lipsă de consideraţie din partea preşedintelui PSD şi premier al României este dovada certă că, foarte curând, se va aşterne tăcerea şi asupra acestei idei generoase, iar afaceriştii şi baronii PSD îşi vor putea relua nestingheriţi acţiunile de subminare a economiei naţionale, de hoţie şi jaf, având în domnul Adrian Năstase un model şi un protector.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Mihail Sireţeanu. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Mihail Sireţeanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se referă la privatizare, dar nu oricare, ci o privatizare de referinţă, pot afirma, din domeniul industriei de apărare.

Am avut bucuria şi satisfacţia să particip la ceremonia semnării contractului de privatizare al Societăţii MFA Mizil Prahova. Acest eveniment părea normal, poate chiar banal, în peisajul de societăţi privatizate de la înfiinţarea FPS încoace, şi mulţi dintre dumneavoastră ar putea spune că, fiind o societate din judeţul pe care îl reprezint în Parlament, ar fi normal să fiu printre mizileni. Totuşi, mai multe sunt argumentele care fac din acest eveniment o privatizare de referinţă, şi aceasta m-a determinat să o prezint ca declaraţie politică de la această tribună.

În primul rând, doresc să menţionez faptul că MFA Mizil este prima societate privatizată din portofoliul Ministerului Industriei şi Resurselor. Cu alte cuvinte, MIR, prin Autoritatea de Privatizare, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a spart gheaţa.

Din portofoliul impresionant al OPSPI, care cuprinde, printre altele, domeniul energiei, al petrolului, domeniul gazelor naturale, domeniul minier şi industria de apărare, adică 55% din economia naţională, prima societate care a luat calea privatizării este Societatea MFA Mizil, o societate despre care s-a auzit prea puţin până în prezent. De aceea insist în prezentarea acestei acţiuni de privatizare, întrucât aceasta este remarcabilă atât prin valoarea tranzacţiei, cât şi prin atmosfera din perioada negocierilor.

Valoarea tranzacţiei este de 101 miliarde de lei, incluzând valoarea pachetului de acţiuni vândut, programul de investiţii tehnologice, programul de investiţii de mediu şi achitarea datoriilor, şi aş vrea să reţineţi, aceasta, fără acordarea de facilităţi.

Pentru o societate de nivelul MFA Mizil, această valoare este cu totul remarcabilă, dacă ar fi să o comparăm cu privatizările realizate de FPS cu patru-cinci ani în urmă, şi aici aş vrea să dau exemplul Societăţii Pheonix Baia Mare, vândută cu numai 111000 de dolari, privatizare care a creat probleme sociale, iar astăzi societatea este în faliment.

Privatizarea MFA Mizil este un succes şi datorită faptului că obiectivele strategice ale Programului de guvernare al cabinetului PSD condus de primul-ministru Adrian Năstase, cât şi obiectivele strategiei de privatizare ale OPSPI au fost realizate după cum urmează: s-a prevăzut obligativitatea menţinerii obiectului de activitate al societăţii, precum şi obţinerea de venituri anuale din realizarea producţiei speciale cel puţin până la nivelul ultimului an; s-a prevăzut realizarea unui program de investiţii tehnologice şi de mediu de 1,5 milioane de dolari pentru a asigura baza tehnico-economică de dezvoltare a societăţii; s-a stipulat încheierea unui acord social cu salariaţii, acord care de altfel s-a şi încheiat, care prevede menţinerea unui număr de 325 de angajaţi corespunzător planului de afaceri, precum şi alte măsuri de protecţie socială; de asemenea, s-a prevăzut angajarea unui plan de afaceri de cinci ori mai mare decât cel din 2001, inclusiv prin dezvoltarea producţiei civile; s-a prevăzut asigurarea integrităţii, întreţinerii şi stării de funcţionare a utilajelor aferente capacităţilor speciale.

Contractul de vânzare-cumpărare, care mai cuprinde alte clauze, prevede garanţii ferme care să asigure îndeplinirea integrală a obligaţiilor cumpărătorului.

În ceea ce priveşte atmosfera pe durata negocierilor, trebuie să subliniez transparenţa, profesionalismul şi corectitudinea cu care s-au desfăşurat acestea, OPSPI reuşind să creeze un adevărat parteneriat, aşa cum i-au spus în repetate rânduri reprezentanţii MFA Mizil.

Această relaţie de încredere, de adevărat parteneriat stabilit între stat şi cumpărător ne dă certitudinea că obligaţiile părţilor vor fi respectate la termenele convenite, iar OPSPI va continua să îi susţină şi să îi sfătuiască pe proaspeţii proprietari, care nu sunt alţii decât asociaţia salariaţilor.

Această atitudine de transparenţă, corectitudine şi profesionalism imprimată de OPSPI procesului de privatizare este un semnal politic remarcabil pe care îl dă Guvernul României în această perioadă în care lupta împotriva corupţiei a devenit o acţiune prioritară. Totodată, acesta este un semnal politic concret de reclădire a credibilităţii procesului de privatizare şi, de aceea, dorim ca cetăţenii să fie informaţi şi să îl perceapă corect.

Succesul privatizării MFA Mizil, ceremonie la care a participat nu întâmplător ministrul Dan Ioan Popescu, este reconfortant şi pentru faptul că ne demonstrează că privatizările din infrastructura energetică a economiei naţionale, şi aici aş menţiona SNP Petrom, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, sunt pe mâini bune.

Salariaţii societăţii m-au rugat să îi mulţumesc domnului Doru Laurian Bădulescu, şeful OPSPI, pentru reuşita acestei privatizări, şi o fac cu o deosebită plăcere, întrucât la numai şase luni de la numirea sa în fruntea Oficiului, acesta a căpătat viaţă, a finalizat primele contracte de privatizare şi, din câte sunt informat, la fiecare două-trei săptămâni, vor mai privatiza câte o societate, găsind soluţii să administreze şi să privatizeze 55% din economia naţională cu numai 45 de oameni entuziaşti.

PSD demonstrează şi prin această privatizare exemplară că are resurse şi forţă, iar strategia naţională de dezvoltare a economiei României pe termen mediu 2001-2004 este realizabilă, în scopul atingerii obiectivului prioritar de integrare în Uniunea Europeană în 2007.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Adrian Ionel.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Pentru o demnitate a cadrului didactic".

Sarcina fundamentală a şcolii este aceea de a forma şi educa tineretul, de a-l înarma cu o înaltă cultură, pentru a fi pregătit să desfăşoare o activitate creatoare în diferite domenii ale vieţii sociale. În acest context, un rol esenţial îi revine profesorului, care trebuie să conducă, să sfătuiască, să ajute, să controleze, să stimuleze elevii şi să-i orienteze în utilizarea formelor şi mijloacelor celor mai eficiente, pentru o pregătire multilaterală la nivelul ştiinţei şi tehnicii contemporane.

Apreciez că meseria de dascăl este una dintre cele mai frumoase meserii din lume, fiindcă dascălul nu numai îi învaţă pe alţii, adică transmite doar cunoştinţe elevilor, după cum greşit se apreciază, ci el este acela care, în plus şi în primul rând, modelează sufletul şi mintea copilului.

Activitatea didactică face parte dintre cele mai dificile şi complexe activităţi umane, profesorul reprezentând în societatea contemporană specialistul cu însuşiri profesionale, educative şi morale. Modul în care vorbeşte, în care se adresează elevilor, în care sintetizează cunoştinţele pe care le transmite reprezintă rezultatul muncii asidue de pregătire a fiecărei lecţii în parte, a orelor de studiu pe care le face acasă sau în biblioteci, fără ca cineva să i le contabilizeze.

Iată motivele pentru care consider drept incorect modul în care sunt retribuite cadrele didactice, şi am explicaţia faptului că tot mai puţini tineri dintre cei care sunt înzestraţi cu aşa numitul "har didactic" doresc să se încadreze în învăţământ. Imposibilitatea de a-şi asigura un "coş zilnic" de hrană decent îi determină să aleagă să profeseze în alte domenii ale vieţii sociale, şi nu acolo unde au visat. Nu este acesta unul dintre motivele pentru care mulţi tineri deosebit de dotaţi preferă să facă orice peste hotare - să culeagă căpşuni în Spania, măsline în Italia sau portocale în Grecia, decât să muncească în ţară?

În condiţiile în care "elita" se îndreaptă spre alte profesiuni care sunt cât de cât mai bine retribuite, se produce, însă, şi o "îmbătrânire" a corpului didactic, şi am putea vorbi chiar de o deprofesionalizare a acestuia, în condiţiile în care profesorii nu mai pot să-şi permită să intre în librării şi să-şi cumpere o carte de specialitate, să meargă la un spectacol de teatru sau într-o excursie pentru a-şi reface forţele. De aceea, întreb: în aceste condiţii, ce se va întâmpla peste câţiva ani? Pe mâna cui va rămâne şcoala românească? Vom mai putea spera la un loc fruntaş la olimpiadele şcolare internaţionale?

Cu profesori necalificaţi sau de "nota 5", va mai putea învăţământul să fie "exportator de creiere" româneşti? Cine ne va şlefui talentele? Nu trebuie să ne temem că generaţia de mâine ar putea fi o masă de imbecili care să fie în stare să dea doar afirmativ sau negativ din cap şi care să se înţeleagă prin "interjecţii", ca pe vremea copilăriei umanităţii? Să ne mai mirăm că, numai cu două luni în urmă, sindicaliştii din învăţământ organizau un miting la sediul ministerului pentru a "felicita" politica antieducaţională promovată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării?

Învăţământul, fiind un sector în care îşi desfăşoară activitatea intelectuali cuminţi, a protestat doar atunci când cuţitul reformelor lui Liviu Maior, Virgil Petrescu, Andrei Marga şi, mai nou, Ecaterina Andronescu le-a ajuns la os!

Nemulţumirile cadrelor didactice sunt multe şi legate de problemele vieţii de zi cu zi. În afară de cele de retribuire, sunt probleme de reduceri de activitate, apropiere de domiciliu, detaşare în interesul învăţământului, suportarea cheltuielilor de navetă, acordarea de tichete de masă etc.

Învăţământul obligatoriu de 10 clase, integrat într-o politică educaţională europeană, caracterizat prin ridicarea vârstei de finalizare a studiilor şi de scădere a vârstei de începere la 6 ani, are şi alte faţete!

În Parlamentul României, reprezentanţii aleşi pe listele Partidului România Mare în repetate rânduri au tras semnale de alarmă, dar ei au spus, ei au auzit.

Toţi premierii noştri de după 1989 au fost cadre universitare. Ei pe ce lume trăiesc? Ce pâine mănâncă? Când vor reacţiona?

Avem tineri minunaţi care vor să se adape la izvoarele ştiinţei, dar care se vor forma după cât şi când ne vom hotărî să investim în învăţământ! Este bine de ştiut că pietrele preţioase nu se prelucrează cu dalta şi ciocanul!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Adrian Ionel. Va urma domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Actul guvernării presupune asumarea unor responsabilităţi deosebite, orice formaţiune politică aflată într-o asemenea ipostază trebuind să se confrunte cu felurite provocări de ordin economic, politic, social şi, nu în ultimul rând, internaţional.

Guvernul Adrian Năstase, guvern al Partidului Social Democrat, a reuşit până în prezent să confere României respectabilitate internaţională, asigurând un cert echilibru macro-economic şi fiind perceput pe plan extern drept un executiv alcătuit din oameni politici profesionişti cu mare capacitate de muncă.

Evident că există o serie de critici venite din zona Opoziţiei politice parlamentare şi extraparlamentare, însă acest lucru trebuie încadrat în categoria normalităţii, întrucât nici un sistem politic cu pretenţii de democraţie funcţională nu poate exclude din componenţa sa elementul reprezentat de către Opoziţie.

Partidul Social Democrat acceptă ideea competiţiei politice bazată pe confruntarea civilizată a programelor, a ideilor, şi se va opune întotdeauna oricărei ameninţări care s-ar contura la adresa pluralismului.

Noi credem că populaţia, în ciuda unor probleme reale cu care aceasta se mai confruntă încă, va înţelege în cele din urmă că guvernarea Partidului Social Democrat este una de substanţă îndreptată atât către interesele cetăţenilor, cât şi către interesele comunităţii naţionale. Nu este uşor. Lupta politică cere mari sacrificii şi solicită considerabile eforturi, dar credem în valoarea programului nostru, pe care îl considerăm drept cel mai adaptat în acest moment nevoilor fundamentale ale României.

Social-democraţia înseamnă efort colectiv, profesionalism, patriotism şi ataşament real faţă de valorile perene ale omenirii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu şi pentru concizie.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dinu. Va urma domnul Cornel Ştirbeţ.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este intitulată "Românii din Covasna şi Harghita, oprimaţi etnic în propria ţară".

În ultimul timp, în cercurile UDMR-iste se vântură cu fervoare ideea regionalizării ţării noastre şi, în acest cadru, reînvierea Regiunii autonome maghiare, cuprinzând judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, sub denumirea de "Ţinut secuiesc", şi, vezi Doamne, numai aşa va putea fi rezolvată problema minorităţii maghiare, deşi aceste judeţe dispun de pe acum de o largă reprezentare antiromânească la nivelul administraţiei locale.

Vom da numai câteva exemple de acţiuni antiromâneşti ale acestei administraţii: intensificarea demersurilor liderilor locali ai UDMR în vederea înlocuirii prefectului român de Covasna cu un prefect maghiar; dispoziţiile primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Albert Almos, şi ale preşedintelui Consiliului judeţean Covasna, Demeter Janos, privind condiţionarea ocupării funcţiilor publice de cunoaştere a limbii maghiare în situaţii ce exced cadrului legal; încălcarea repetată în judeţele Covasna şi Harghita a normelor privind arborarea drapelului românesc; măsuri discriminatorii faţă de populaţia românească în ceea ce priveşte aplicarea Legilor fondului funciar, a reconstituirii dreptului de proprietate şi altele.

Recent, la Sfântu Gheorghe, aleşii locali ai UDMR din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au decis înfiinţarea regiunii de dezvoltare "Ţinutul secuiesc", opţiune reconfirmată şi la şedinţa Consiliului reprezentanţilor UDMR ce a avut loc la Târgu Mureş în ziua de 5 aprilie 2003.

Tot la şedinţa Consiliului reprezentanţilor, conducătorii UDMR au declarat că vor cere şi revizuirea art.1 din Constituţie, care consfinţeşte dimensiunea naţional unitară a statului român.

Toate aceste acţiuni şi declaraţii ale liderilor UDMR, se pare în criză de imagine şi de susţinere în interiorul electoratului de etnie maghiară din România, arată că această organizaţie etnică tinde din nou să se radicalizeze şi să agite spiritele în Harghita şi Covasna, cu rezonanţă în întregul Ardeal, surprinzând din nou societatea românească.

O euroregiune pe criterii etnice vrea de fapt UDMR-ul pentru concetăţenii noştri maghiari, consolidată în primul rând de modificarea art.1 din Constituţia ţării, pe care o locuiesc şi dânşii. Aceasta, la cheremul a 5% din populaţia României, că tot se pune problema unui referendum pe aceste chestiuni.

Tupeul şi impertinenţa cu care se repun pe tapet chestiuni care lezează nu doar sensibilitatea tolerantă a majorităţii naţionale române, ci şi normele europene în domeniu sunt alimentate de negocierile perpetue şi sub semnul şantajului între UDMR şi PSD, unde spargerea regiunii de centru Braşov-Covasna-Harghita-Sibiu-Alba şi refacerea fostei Regiuni autonome maghiare Covasna-Harghita-Mureş pare să fie moneda de schimb.

În toată această zarvă creată de pretenţiile separatiste ale cercurilor UDMR-iste, este trecută sub o tăcere aproape totală situaţia limbii române şi a românilor trăitori în cele două judeţe, Covasna şi Harghita.

Relatarea apărută în presă a unui ziarist de la o publicaţie centrală, care alături de un grup de colegi s-au aflat la Miercurea Ciuc, este revelatoare. Aceştia au constatat cu stupoare că o parte din personalul din hotelul unde au fost cazaţi şi din restaurant nu vorbesc româneşte fie pentru că nu cunoşteau limba oficială a statului ai cărui cetăţeni sunt, fie pentru că pur şi simplu refuzau ostentativ acest lucru.

Ziaristul respectiv făcea comparaţie cu Statele Unite, unde este de neconceput ca un cetăţean al acestei ţări să nu cunoască şi să nu vorbească limba engleză, cu toate că şi acolo sunt mari comunităţi de hispanici, italieni, asiatici etc. Este de neimaginat, de exemplu, ca în Los Angeles, Cicago, Hawaii să se găsească un cetăţean SUA care să nu ştie limba oficială a ţării, indiferent de originea sa etnică, şi cei care lucrează cu publicul, inclusiv cei din magazine, hoteluri, restaurante, să nu folosească această limbă. În toate locurile publice - în şcoli, în marile şi micile hoteluri, în parcuri, în oficiile administrative se vorbeşte o singură limbă, limba engleză, şi nu este vorba de patriotism sau naţionalism, ci de normalitate şi de bun-simţ faţă de ţara unde s-au născut, de oamenii cu care vin în contact.

Un exemplu mai aproape de ţara noastră: în Germania, unde trăiesc peste două milioane de turci, nu este de închipuit ca aceştia să nu vorbească limba germană, chiar în cartierele unde aceştia sunt majoritari în relaţiile cu cetăţenii germani - în locuri publice, restaurante, cofetării, hoteluri, magazine. Numai la noi, în Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, românul se simte străin în propria ţară. Cine este de vină? În primul rând, guvernanţii, care nu sunt în stare să impună respectarea Constituţiei şi legilor pe tot cuprinsul României, şi, nu în ultimul rând, aroganţa unei minorităţi care se consideră mai stăpână pe o parte a ţării şi refuză să vorbească şi să înveţe limba oficială a statului în cadrul căruia trăieşte, acuzându-i de şovinism şi intoleranţă tot pe români.

Situaţia românilor minoritari în judeţele Harghita şi Covasna nu constituie o preocupare pentru guvernanţi. Cele două judeţe nu există pentru ei decât ca o pată neagră pe hartă, un tărâm îndepărtat şi uitat, jenant prin problemele lui, o pacoste administrativă, la care şi miniştrii şi parlamentarii PSD sunt indiferenţi şi opacizaţi de un protocol cu UDMR plin de compromisuri nedemne.

Aşa cum s-a arătat la adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe din Covasna-Harghita, ţinută la sfârşitul lunii martie la Miercurea Ciuc, se lucrează intens în cercurile politice UDMR-iste nu numai pentru reînvierea Regiunii autonome maghiare de factură stalinistă, ci şi pentru ştergerea a tot ceea ce este românesc în judeţele respective. S-a început cu învăţământul. La ora actuală, 30% din copiii români sunt învăţaţi de profesori maghiari chiar şi la şcolile româneşti. Elevii maghiari au fost incitaţi să nu îi accepte pe dascălii români, forţându-i să-şi dea demisia. Corpul didactic maghiar majoritar refuză dosarele profesorilor români pentru funcţiile de conducere în şcoli, indiferent de capacitatea lor managerială, preferând un director slab pregătit dar maghiar. Se practică peste tot separatismul în şcoli, şi rezultatele se văd.

Când intri în magazine sau restaurante, tinerii vânzători sau ospătari de etnie maghiară nu înţeleg ce doreşti dacă li te adresezi româneşte.

Discriminarea românilor s-a extins în toate sferele vieţii sociale. Spre exemplu, banii de la buget au fost repartizaţi exclusiv primăriilor din comunele maghiare. Preşedinţii consiliilor judeţene maghiari nu au repartizat nici un ban primarilor români.

Se face totul pentru ştergerea memoriei româneşti. Se reduce drastic numărul profesorilor de istorie din judeţele Covasna şi Harghita. Necunoscând limba maghiară, nu sunt angajaţi de inspectoratul judeţean. Mai mult, nu se alocă bani pentru săpături arheologice din zonă şi pentru conservarea monumentelor ce dovedesc vechimea şi continuitatea românilor, în timp ce cele secuieşti sau maghiare sunt îngrijite şi puse în evidenţă, ba chiar edificate noi monumente. Nenumăratele cetăţi dacice şi castrele romane rămân, astfel, necercetate şi dispar.

Iată de ce în aceste judeţe ar trebui ca, pentru români, să existe un singur partid, Partidul Românilor, şi nu 5-10 formaţiuni separate fiecare cu lista ei, pentru a nu se ajunge ca în aceste zone, unde românii sunt minoritari în ţara lor, la viitoarele alegeri să nu mai avem consilieri români.

De asemenea, este de luat în seamă că, nu odată, aceşti români uitaţi au spus ca viitoarea viziune a Constituţiei să ofere posibilitatea intrării în Parlament, indiferent de numărul voturilor a câte unui deputat şi a câte unui senator român pentru fiecare din judeţele Harghita şi Covasna.

Organizaţiile nonguvernamentale din zonă, liderii de opinie îşi exprimă îngrijorarea faţă de destinul românilor şi previn că, dacă nu se vor lua măsuri imediate din partea Guvernului, al statului şi instituţiilor sale centrale, în câţiva ani judeţele Covasna şi Harghita vor deveni eminamente ungureşti. Speranţele lor neînvinse sunt ca românii de aici să poată vorbi nestingheriţi limba română, să fie mândri că sunt români şi să-şi cultive libertatea, identitatea şi ca statul să susţină substanţial cultura românească, şcoala, biserica, presa, bibliotecile şi centrele de cultură româneşti, pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii româneşti în zonă, să fie receptivi în problemele lor şi să le rezolve prin toate mijloacele de care dispun.

Dumneavoastră, domnilor guvernanţi, ce speranţe aveţi în legătură cu destinul românilor şi ale românităţii în Covasna şi Harghita? Ce fel de ţară vreţi să conduceţi? Una în care miezul este antiromânesc? Eu, personal, alături de românii din zonă, sper că veţi întreprinde ceva pentru stoparea segregaţiei etnice, a xenofobiei, pentru instaurarea unui climat şi a unor relaţii normale între locuitorii acestor judeţe până nu este prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Ştirbeţ. Va urma domnul Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Minorităţile din umbra Puterii".

De curând, la Poiana Braşov, s-a desfăşurat o întâlnire de lucru PSD-UDMR, în urma căreia reprezentanţii ambelor formaţiuni politice şi-au manifestat deplina satisfacţie în desfăşurarea relaţiilor bilaterale. "Nu există conflicte majore în nici unul dintre judeţele Transilvaniei", au afirmat triumfalist reprezentanţii UDMR. "Întâlnirile noastre sunt benefice pentru economia Ardealului", a răspuns pragmatic corul pesedist, fără să lămurească de ce, în ce mod şi în ce condiţii.

Cred că, mai degrabă, avem de-a face cu o negociere/împărţire la masa verde a intereselor economice din Ardeal.

După cum spunea un mare politician britanic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, nu există alianţe permanente, ci există doar interese permanente.

Atât PSD, cât şi UDMR, prin reprezentanţii lor de frunte, au ajuns să controleze afaceri importante în cea mai dezvoltată regiune a României.

Întâlnirea de la Poiana Braşov, pe lângă aspectul formal al rediscutării protocolului PSD-UDMR, capătă conotaţii majore mai ales în perspectivă preelectorală. Nu mai miră pe nimeni faptul că PSD a început campania electorală pentru alegerile locale şi generale programate peste un an. Nimic rău, dacă ele s-ar manifesta cu decenţa şi rigoarea unui comportament politic modern, democratic şi eficient pentru întreaga ţară.

Nimic rău, dacă această campanie preelectorală nu s-ar desfăşura cu concursul miniştrilor din Cabinetul Năstase, folosind influenţa lor asupra puterii locale, cu ploi de promisiuni şi, nu în ultimul rând, cu bani publici. Dar despre acest subiect suntem convinşi că vom mai avea ocazii să vorbim. Deocamdată, ni se pare important să atragem atenţia opiniei publice asupra unei practici pe care PSD o perfecţionează continuu. Este vorba de atragerea din interese politice, a minorităţilor etnice de partea sa, speculând, dacă este posibil, totul, de la interesele economice de grup şi individuale, până la situaţiile critice de ordin juridic, cum a fost cea de săptămâna trecută, asupra Codului de procedură penală. Aici este cazul să apreciem "profesionalismul" la care au ajuns reprezentanţii de frunte ai UDMR în negocierile cu partidele de guvernământ, dovadă că UDMR este singura formaţiune care se află la putere, cu mici întreruperi, din 1992. Un alt caz devine, pe zi ce trece, tot mai interesant. Începând din anul 2000, după victoria profesorului Klaus Johannis pentru fotoliul de primar al municipiului Sibiu, PSD a aplicat tactica "protocoalelor de colaborare" şi în cazul Forumului Democrat al Germanilor din România. În fapt, este vorba de confiscarea unui important capital electoral de către partidul de guvernământ care, la Sibiu, nici prin înaintaşii săi - FSN, FDSN, PDSR -, nu a avut satisfacţia victoriei în lupta pentru şefia administraţiei locale, după 1989. Profesorul Johannis, actualul lider al Forumul Democrat al Germanilor din România, a venit la putere în Sibiu pe culoarul politic "eliberat" de CDR. Asta nu l-a împiedicat să se lege de PSD, partidul ciocoiului nou, "social-democrat", înlocuitorul ciocoiului vechi, crescut la şcoala activismului comunist. Alegătorii domnului Johannis ar trebui să ştie că Protocolul PSD - FDGR nu a fost semnat însă de dragul sibienilor, ci pentru acoperirea unor interese personale.

O altă minoritate etnică pe care PSD o curtează cu osârdie este cea a romilor. În campaniile electorale trecute, dar şi în cele anticipate din acest an, nu de puţine ori, romii au declarat că vor susţine PSD pentru că le dă ajutoare sociale. Cu o populaţie minoritară pe ansamblul ţării, dar atât de numeroasă faţă de alte minorităţi, problemele politice se complică dacă nu-i dai ce-ţi cere. PSD ştie că integrarea socială a romilor este o chestiune de interes naţional, ce poate influenţa însăşi integrarea României în Uniunea Europeană,dar mai ales ştie că această problemă este de lungă durată. Or, partidul domnului Năstase nici nu concepe să piardă alegerile din 2004 şi sacrifică orice, chiar şi viitorul României, pentru menţinerea puterii, acum şi aici.

Alte minorităţi nu influenţează actul de guvernare atât de evident precum o fac cele trei minorităţi etnice tradiţionale din România, respectiv saşii, maghiarii şi romii - minorităţile din umbra puterii. Ar fi o falsă impresie să credem că PSD încearcă să elimine posibilele conflicte social-politice atrăgând minorităţile etnice spre puterea executivă şi legislativă.

Având de-a face cu politica unui partid ce se identifică cu statul, problema nu are decât o semnificaţie electorală. Marile probleme sociale şi economice ale României nu ţin de o etnie, fie ea chiar majoritară, cu atât mai puţin de una dintre cele minoritare. Declaraţiile, cum sunt cele de la Poiana Braşov, protocoalele, de genul celor cu Forumul Democrat al Germanilor din România, sau băile electorale în mulţime de romi sunt trei dintre armele cu care PSD încearcă deja să influenţeze rezultatul alegerilor de la anul.

Nimic nu-l va împiedica pe actualul partid-stat de guvernământ să încerce să-şi perpetueze puterea cu metode şi mijloace folosite de predecesorul său la alegerile din 1946, ultimele alegeri din România cu aşa-zisă participare pluripartidistă, înainte de 1989. Situaţia politică este asemănătoare, însă avem convingerea că românii, de data aceasta, nu se vor mai lăsa păcăliţi.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dacă cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În parcelele 209 şi 210, furturile, tăierile ilegale ale vegetaţiei forestiere din toamna anului 2000, de când domnul Melles Elod se află în fruntea Ocolului silvic din Gheorgheni, nu cunosc margini. Deşi Comisia de anchetă a Parlamentului, în ziua de 4 iulie 2001, a prins în flagrant hoţii de pădure, intervenţia organelor judeţene a împiedicat continuarea cercetărilor. Deşi s-a constatat că numai într-o zi valoarea pagubei s-a ridicat la 1,5 miliarde lei, organele abilitate ale statului au hotărât neînceperea acţiunii penale împotriva acelora care, din neglijenţă de serviciu, nu au asigurat paza pădurii, motivându-şi hotărârea că hoţii nu au fost identificaţi. O asemenea atitudine din partea puterii judecătoreşti a încurajat hoţia în pădurile respective. Pentru că angajaţii inspectoratelor teritoriale silvice şi-au făcut datoria pe teren, mafia lemnului, în cursul anului trecut, de şase ori a dat foc cioatelor, pentru a şterge urmele tăierilor ilegale.

Distrugerea organizată a vegetaţiei forestiere a continuat şi în anul 2003, în parcelele respective. Sesizările erau atât de numeroase, încât, în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi petiţiilor, s-a hotărât declanşarea unei noi anchete privind situaţia partizilor amintite. Concomitent, domnul ministru Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, a dat ordin pentru verificarea acelor păduri care au fost retrocedate conform Legii nr.18, dar care, între timp, au fost defrişate. Pentru a scăpa de aceste controale, cei care au defrişat majoritatea pădurilor respective, pentru a nu fi traşi la răspundere, au dat foc cioatelor. Focul a fost aprins de mai multe ori, începând cu data de 6 mai, de aceste mâini răufăcătoare. Oficial, făptaşii nu au fost prinşi şi probabil nici nu vor fi prinşi, deşi se cunosc vinovaţii, dar nimeni nu are curajul să le pronunţe numele. Din cauza lor, era să ardă toată pădurea din Gheorgheni. Datorită activităţii lor, terenurile cu vegetaţie forestieră nu au fost retrocedate proprietarilor de drept.

Obstrucţionarea aplicării legii, distrugerea vegetaţiei forestiere din partea lor a creat o stare de nesiguranţă în rândul populaţiei. Cu toate că unii dintre ei au participat şi la stingerea focului, ei nu pot scăpa de răspunderea morală, cu toate că hoţia e protejată în România.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Sandache. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Românii şi maghiarii în 2003".

Relaţiile dintre români şi maghiari au făcut de-a lungul timpului obiectul unor dispute cel mai adesea influenţate de către factorul politic. E paradoxal de constatat faptul că, la nivelul convieţuirii efective, cazurile de intoleranţă au constituit un fenomen relativ izolat. Transilvania, această veritabilă Elveţie românească, oferă un exemplu semnificativ. Evident, nu putem uita episoadele tragice ale istoriei, dar trebuie să ne gândim şi la viitor.

Nicolae Iorga, care a fost socotit părintele naţionalismului românesc luminat, credea sincer în calea comună pe care România şi Ungaria trebuie s-o urmeze, în propriul lor interes. E vorba de calea democraţiei şi a respectului reciproc.

Guvernarea anilor 1997 - 2000 a afirmat că a oferit un model european de convieţuire etnică în România. Până la un punct aşa a fost. Partidul Social Democrat a fost aspru criticat cândva, pentru faptul că ar fi manifestat atitudini xenofobe, şovine, antimaghiare. Nimic mai fals: prestaţia actualului Executiv o dovedeşte din plin, iar aprecierile forurilor internaţionale competente se adaugă în acest sens.

Actualmente există voci, în arena politică, ce acuză Partidul Social Democrat de o presupusă abandonare a interesului naţional, în sensul unei aşa-zise cedări la programul UDMR. Va veni oare vremea când ne vom vindeca de obsesiile şi spaimele trecutului?

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, declara, în 1997, că ţara noastră nu mai are vecini cu care să se afle în conflicte grave, în stare a antrena un război. Mulţi au zâmbit, atunci. Astăzi însă cred că a avut dreptate, după cum actualul Executiv acţionează, în această problemă, în sensul interesului naţional. Românii şi maghiarii nu pot fi duşmani. Ei sunt condamnaţi să se înţeleagă, indiferent de patimile politice. Se cultivă încă ideea pericolului maghiar. Nu afirm că toţi politicienii maghiari sunt sfinţi, dar inflamarea patimilor nu a rezolvat niciodată nimic. Patriotismul nu se manifestă neapărat gregar, ci şi înţelept. Adesea, baţi mai bine cu înţelepciunea decât cu pumnul, iar a fi european înseamnă, mai presus de toate, a-l cunoaşte foarte bine pe celălalt sau şi pe celălalt.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Andrei Ioan Chiliman.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

"Starea vremii şi preţul pâinii", aşa se intitulează declaraţia mea politică de astăzi.

O altă veste proastă vine să tulbure casa puţin tihnită a românului banal, veste care a fost lansată de câţiva reprezentanţi ai firmelor din industria de panificaţie, care au anunţat că de la 1 iunie 2003 preţul pâinii se va scumpi. Principalele motive care au determinat această hotărâre sunt: majorarea cheltuielilor de producţie, precum şi capricioasa vreme cu care ne-am confruntat în perioada decembrie 2002 - aprilie 2003, iarna grea şi aspră, şi trecerea direct la o vară prea arzătoare, care au determinat pierderi importante pe terenurile deja cultivate cu grâu.

În aceste condiţii tragice, există sau nu o rezervă de grâu panificabil, până la noua recoltă?, dacă se poate vorbi de aşa ceva sau dacă va exista, anul acesta, producţie de grâu panificabil. Răspunsul este dat de o parte din fabricile de panificaţie care au anunţat că dispun de stocuri importante de materie primă, plus grâul pe care urmează să-l achiziţioneze de la rezerva de stat. Deci, iarăşi, pentru a nu ştiu câta oară, România se confruntă cu veşnica problemă a crizei grâului. A fost de ajuns o iarnă adevărată şi două săptămâni de căldură toridă, la începutul lunii mai, pentru ca deja recolta de grâu de anul acesta să fie iarăşi pusă sub semnul întrebării şi mai ales sub zodia "fastă", pentru anumiţi afacerişti versaţi, a importurilor masive la preţuri piperate.

În aceste condiţii, putem spune că totul decurge după un plan deja cunoscut, de cel puţin un deceniu, pe aceste meleaguri. Astfel, an de an, indiferent de prognozele şi raportările care se fac înainte şi după recoltare, problema grâului trebuie să apară şi mai ales să dăinuie: în anii secetoşi se fac importuri masive de grâu şi se scumpeşte pâinea, iar în anii cu recoltă bogată, ba grâul este deja prea mult, şi nu poate fi comercializat, fie din cauza preţului, fie din cauza calităţii producţiei. Rezultatul final al acestei eterne poveşti îl reprezintă scumpirea preţului pâinii şi retragerea unor cantităţi masive de grâu de la rezerva de stat, toate acestea ducând la mărirea importurilor.

Şi toate acestea se întâmplă într-o ţară în care, într-un an din cei ultimii 13, criza grâului nu a existat cu adevărat. Grâul a existat şi există, dar nimeni nu doreşte să recunoască acest lucru, pentru că mecanismul de vânzare-cumpărare nu este şi nu se doreşte să fie reglementat de organismele abilitate. Au fost numeroase discuţii, s-au ţinut întruniri pe la diverse nivele decizionale, dar nimeni nu a dorit să reglementeze această problemă a achiziţionării grâului autohton. Acesta a continuat să fie depozitat în condiţii precare, pentru a se putea proceda la importuri masive sau la retrageri de la rezerva de stat. În aceste condiţii, sunt oare vinovaţi producătorii care refuză să vândă la preţuri sub costuri sau importatorii care au ocazia să cumpere mai ieftin din exteriorul ţării? Nu, pentru că aceste probleme apar din cauza lipsei unei pieţe organizate, unde cererea şi oferta să aibă loc de desfăşurare şi să stimuleze atât producătorul agricol, cât şi prestatorul.

Dar dacă toate aceste probleme rămân la nivelul declaraţiilor, seminarelor şi proiectelor, problema grâului va exista permanent în această ţară. Chiar dacă vor exista ani cu producţie excepţională, situaţia nu se va schimba, iar preţul pâinii va cunoaşte o singură direcţie, cea crescătoare.

Şi este păcat că, din comoditate sau interese meschine, de a se îmbogăţi peste noapte importanţii importatori de grâne, alimentul de bază al românului să devină, pe zi ce trece, un adevărat lux, iar România, din grânarul Europei, să devină cel mai mare importator de grâne al Europei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Andrei Ioan Chiliman. Va urma domnul Kovacs Zoltan.

Domnii deputaţi Emil Rădulescu şi Puiu Haşotti au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

O să fac o declaraţie în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri privind sancţionarea corupţiei.

De la început, vreau să spun că noi am criticat dur această lege, pentru toate lipsurile din ea, pentru modul de-a dreptul machiavelic în care au fost concepute anumite texte din lege şi pentru faptul că este o lege incompletă, incorectă şi care permite crearea unor noi forme de corupţie.

O să vă dau un exemplu. Chiar din titlul legii, se sancţionează corupţia, şi nu faptele de corupţie. Deci, de la început, se evită atacarea subiectului corect şi lucrul ăsta continuă mai departe. O să iau câteva exemple: legea nu prevede cine şi cum îi sancţionează pe preşedinte şi pe primul-ministru. E undeva o prevedere că se ocupă de lucrul ăsta şeful Corpului de Control al Primului-ministru, însă el este într-un conflict evident de interese, cel puţin din două motive, în ceea ce-l priveşte pe primul-ministru, primul pentru că îi este subordonat politic şi al doilea pentru că îi este subordonat în cadrul Guvernului. Nu mai discut de definiţia incorectă, incompletă şi de-a dreptul bizară a conflictului de interese, care este o premieră mondială. Nu vreau să amintesc decât de faptul că lista celor care trebuie să se supună acestei legi este, şi ea, foarte redusă şi lipsesc din ea o mulţime de funcţii plătite din bani publici, nu întâmplător.

Am criticat modul în care este concepută declaraţia de avere, care este mult mai proastă decât cea care a fost în legea precedentă. Am criticat faptul că lipseşte, din această lege, o declaraţie de venit global, ca să poţi să ştii exact dacă cheltuielile anuale ale cuiva corespund cu încasările.

O să amintesc, poate în trecere, că legea asta e proastă şi pentru că stigmatizează mediul de afaceri, amestecând prevederi care nu au nici o legătură cu corupţia şi care au legătură strict cu mediul de afaceri într-o lege anticorupţie.

Mai sunt şi multe alte bizarerii în legea asta. Luând însă numai partea anticorupţie din lege, este, de fapt, un fel de şvaiţer, pe unde foarte mulţi găsesc un culoar de trecere dintr-o parte în alta, fără să fie prinşi în plasa care ar fi trebuit să fie cu ochiuri foarte dese a acestei legi. Mai mult decât atât, prin definiţiile care sunt acolo, se creează noi forme şi se legiferează noi forme de corupţie.

Am criticat această lege din momentul apariţiei ei, dinainte să apară, am criticat-o constant şi acum, la o lună de la promulgarea legii, acest şvaiţer de lege, pe care l-a criticat şi presa alături de noi, a ajuns să fie criticat şi de oameni ai actualei puteri. Şi o să iau numai exemplul recent al preşedintelui ţării, care a ieşit la bătaie să critice brusc această lege şi a ales cu multă grijă locul unde s-o atace, la declaraţia de avere care a făcut subiectul şi deliciul presei în ultima perioadă, pentru că această declaraţie de avere pune semnul egal între cei care au 10.000 de euro şi cei care au sute de mii, milioane sau zeci de milioane de euro. Nu s-a dus însă să atace şi celelalte foarte multe lipsuri din lege şi bizarerii din lege, şi nu întâmplător.

Îmi pun întrebarea cum de nu a observat preşedintele ţării, când şi-a pus semnătura pe promulgarea ei, cum de nu a observat toate aceste lucruri şi de ce nu a trimis-o, atunci, imediat, pentru remediere Parlamentului. Sigur, e o întrebare retorică, răspunsul e foarte clar: nu vroia să strice efectul de presă, lovitura de imagine extraordinară pe care a vrut-o Guvernul cu această lege.

Părerea mea este că această lege a avut, la început, o lovitură pozitivă de imagine şi, pe măsură ce a trecut timpul, a început să aibă un efect negativ asupra celor care au promulgat-o. Şi astăzi vine preşedintele şi propune modificarea legii, în sensul completării ei, lucru pe care noi l-am cerut de la început, dar nu o face decât pentru declaraţia de avere, nu pentru definirea conflictului de interese, nu pentru completarea cu declaraţia de venit global, nu, numai pentru această chestiune. Şi, evident, Guvernul, care aşteaptă un semnal, întotdeauna, de la "tătucul", Guvernul va veni şi va face ceea ce trebuie, adică va emite o ordonanţă de urgenţă, pentru că, dacă a avut vână şi a vrut să arate că e puternic în momentul în care a venit cu legea şi şi-a asumat responsabilitatea în faţa Parlamentului, acum se ascunde ca un şoricel într-un colţ şi trimite o ordonanţă de urgenţă Parlamentului. Dacă Guvernul are forţa pe care ar vrea s-o cunoască toată populaţia ţării, să vină să-şi asume responsabilitatea în faţa Camerelor reunite pentru aceste modificări pe care le aduce unei legi proaste, să aibă curajul să facă lucrul ăsta şi cerem Guvernului să-şi asume responsabilitatea în faţa Parlamentului. În felul ăsta, vom şti că acest Guvern este într-adevăr responsabil şi-şi recunoaşte propriile greşeli. Altminteri, concluzia o trage toată lumea: un Guvern care caută doar imagine, scoate legi proaste şi-i este frică, pe urmă, să-şi recunoască greşelile.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Kovacs Zoltan. Va urma domnul Cristian Nechifor.

Domnul deputat Dan Coriolan Simedru a depus declaraţia la secretariat.

Domnul Kovacs Zoltan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Au trecut 13 ani de guvernare democratică, dar restituirea proprietăţilor imobiliare preluate abuziv rămâne o problemă nerezolvată, cu mari nemulţumiri, din partea foştilor proprietari.

Nu am reuşit să elaborăm o legislaţie întreagă de restituire, cu norme metodologice, acte normative privind stabilirea procedurilor de acordare a despăgubirilor băneşti, stabilirea chiriilor, stabilirea cursului leu-dolar pentru fiecare an din perioada 1945 - 2002. Foştii proprietari, cu înţelegere exemplară, toleranţă maximă, încep să piardă credinţa din anul 2000, când Guvernul a promis rezolvarea problemelor de proprietate.

În planul de măsuri prioritare, din anul 2003, pentru integrare europeană, la priorităţi, sunt specificate şi imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Cele două legi de bază, nr.10/2001 şi nr.501/2002, funcţionează pe hârtie, dar în realitate nu sunt retrocedate nici imobilele care au o situaţie juridică clară, cu posibilitate de retrocedare imediată.

Au trecut 10 luni de când a apărut Legea nr.501/2002 privind retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, iar efectul acestei legi este inexistent. Au fost depuse, la comisia specială, 7.658 de cereri de retrocedare, Biserica reformată 899, Biserica romano-catolică 992 de cereri. S-a aşteptat cu mare nerăbdare procesul de retrocedare, dar nici imobilele părăsite, abandonate, distruse, parţial demolate nu sunt predate la foştii proprietari. Motivul e simplu: nu sunt elaborate actele normative necesare retrocedării, referitoare la procedurile de acordare a despăgubirilor, stabilirea chiriilor.

Comisia de specialitate, cu mare întârziere a fost formată din specialişti care au şi alte atribuţii. Din acest motiv, nu se respectă Regulamentul stabilit ca, în fiecare săptămână, să aibă şedinţă ordinară, iar când e necesar să se adune în şedinţă extraordinară.

Consultaţiile cu conducerea Bisericilor sunt superficiale, chiar inexistente. Nu a fost stabilită formularistica, cu elemente strict necesare din documentaţia solicitată. Nu sunt clarificate, nici până în prezent, situaţia clădirilor demolate, situaţia intravilanelor, a obiectelor de inventar. Sunt imobile care au fost introduse în ordonanţe de retrocedare din anii 1998 - 2000, fără ca aceste clădiri să fie puse în posesie. Autorităţile locale eliberează, cu mare întârziere, adeverinţele privind situaţia juridică actuală a imobilului.

Având în vedere aceste deficienţe enumerate, cerem de la Guvernul României: 1. adoptarea cu prioritate a tuturor actelor normative necesare finalizării restituirii imobilelor; 2. activizarea funcţionării Comisiei speciale de retrocedare, a Legii nr.501/2002; 3. clarificarea situaţiilor specifice a intravilanelor, a clădirilor demolate; 4. respectarea termenelor stabilite în actele normative apărute; 5. stabilirea chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor Legii nr.10/2001 şi Legii nr.501/2002; 6. stabilirea cursului leu - dolar SUA pentru fiecare an din perioada 1945 - 2002.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Nechifor. Va urma domnul Emil Rus.

Domnul Eugen Nicolăescu depune la secretariat declaraţia.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, la Cluj, toată floarea Partidului Naţional Liberal a mărşăluit pe străzile de sub Dealul Feleacului, încolonată în spatele unei lozinci pline de înţelesuri sumbre: "Opriţi agresiunea PSD!" Dacă ar fi căzut, atunci, din lună un extraterestru ajuns în preajma acelei manifestaţii, ar fi tras, probabil, concluzia că PSD trebuie să fie un fel de forţă rea galactică, în timp ce PNL nu e altceva decât crema cavalerilor stelari ai dreptăţii.

Din nefericire pentru PNL, nici românii şi nici partenerii externi ai României nu sunt nişte extratereştri căzuţi din lună. Oameni cu capul pe umeri, românii nu au uitat, în 2000, şi nu uită nici acum că PNL e partidul care a trimis în Guvernul României un ministru de finanţe care pus impozit şi pe scaune şi mai avea puţin până să pună impozit şi pe fumul de la sobe. La rândul lor, partenerii externi ai României nu uită că PNL a condus ţara în perioada în care s-au schimbat câteva guverne, iar cei din afară nici nu apucau bine să înceapă discuţiile, că aflau că, netam - nesam, iar s-a schimbat primul-ministru de la Bucureşti.

Asta e realitatea, domnilor liberali, dumneavoastră spuneţi "agresiunii", românii şi partenerii noştri occidentali spun "stabilitate". Dumneavoastră faceţi marşuri, strigaţi lozinci, Statele Unite ale Americii transformă România într-un pilon de bază al NATO, dovedindu-şi deplina încredere în noi, prin folosirea bazelor militare româneşti.

Probabil că aceste veşti bune pentru România îi agresează pe colegii noştri liberali, mai ales că se apropie, încet - încet, alegerile, şi gălăgia pare să fie principalul atu al opoziţiei.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, şi eu, şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului Emil Rus. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu mai departe de aseară, pe postul Antena 1, la emisiunea Tucă Show, a participat primul-ministru al României, domnul Adrian Năstase, şi printre altele a subliniat ideea că cel mai mare partid din opoziţie este Partidul Naţional Liberal, fapt ce nu corespunde realităţii şi ţin să protestez împotriva acestei afirmaţii, care este falsă. Asta nu înseamnă că am ceva cu celelalte partide. Eu îmi respect punctul de vedere al partidului nostru, al Partidului România Mare, care este un partid democratic şi respectă toate celelalte partide. Dar se ştie că, la alegeri, după voturi, Partidul România Mare a fost pe locul al doilea, ceea ce este confirmat şi în ultimele sondaje de opinie. Iar dacă luăm în considerare faptul că nu am fost în nici o alianţă, atunci, probabil, am putea avea pretenţii mai mari.

Mă mir de această pornire înverşunată a primului-ministru împotriva partidului nostru, pentru că, şi cele mai recente sondaje, arată că PRM-ul este pe locul doi.

Declaraţia mea politică mai vizează şi problema românilor, mereu expulzaţi din spaţiul european, cel în care dorim cu ardoare să ne integrăm, deşi, paradoxal, nimeni nu poate contesta că ţara noastră este în Europa.

Prezenta declaraţie se referă direct la activitatea ministrului afacerilor externe şi a ministrului de interne care au făcut tot felul de demersuri în acest domeniu cu omologii lor din străinătate spre a stăvili această migraţie. Mereu ne lăudăm că am câştigat dreptul de a circula prin aproape toată Europa fără vize, iar, pe de altă parte, un dicţionar enciclopedic francez de mare prestigiu prezintă România cu simbolul: "două şatre de ţigani, în faţă ţigănci însoţite de câţiva consumatori de bere". Cotidianul "Le Monde" vine în mod susţinut cu ştiri cum harnicul ministru de interne francez Nicolas Sarkozy expulzează români din Franţa şi subliniază că este vorba de răufăcători, cerşetori şi prostituate. În plus, ministrul francez a găsit un articol în Convenţia Schengen prin care consideră falşi turişti şi pe cei cu acte în regulă, deci, îi trimite pachet acasă la mama România.

Întrebarea pe care o pun şi aş vrea ca cei doi domni miniştri să îmi răspundă, respectiv domnul Mircea Geoană şi Ioan Rus, este: cum de domniile lor şi omologii lor din Paris nu-i descoperă pe cei care facilitează, intermediază acest fel de turism, pentru că fără îndoială sunt şi alţi cetăţeni, nu numai români, interesaţi în asemenea afaceri care se îmbogăţesc pe seama cerşitului sau exportului de carne vie. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Săptămâna trecută până duminica aceasta, în municipiul Brad, judeţul Hunedoara a fost sărbătoare. Cu sprijinul consiliului local, al primarului Livia Fumurescu, a instituţiilor publice locale şi a unor oameni de afaceri generoşi s-au desfăşurat activităţi sportive, culturale şi artistice în cadrul manifestării denumită generic "Zilele municipiului Brad".

Bradul este unul din cele mai noi municipii ale României şi una din cele mai vechi aşezări umane. Pe aici au trecut legiunile romane care au dus faima acestei aşezări până dincolo de malurile Nilului, aurul din Brad fiind găsit şi în bijuteriile Cleopatrei. Populaţia acestei zone străvechi s-a îndeletnicit de secole cu prelucrarea lemnului, agricultura şi extracţia aurului. După Revoluţia din Decembrie 1989, municipiul Brad încearcă să-şi găsească o nouă identitate, o identitate modernă pe piaţa muncii, afacerilor şi serviciilor. Oraş de tradiţie culturală şi spirituală, Bradul revine în forţă pe scena culturii şi spiritualităţii româneşti. Identitatea sa complexă se reface treptat pe alte spirale de timp ivind la lumină seva pământului dacic.

Moţul, un român autentic, cu donici şi cu ciubară, a schimbat în mare parte obiceiul prelucrării lemnului, a lutului şi căutarea aurului cu geanta de orăşean, iar copiii săi învaţă limbi străine şi sunt laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale. Curajul şi efortul oamenilor din Brad de a-şi schimba viaţa şi activitatea devin emblematice. Aceasta pare să fie pe scurt istoria unui oraş care încearcă să se regăsească pe sine şi să-şi îndrepte faţa luminată de strălucirea înaintaşilor spre Europa.

Închei, doamnelor şi domnilor parlamentari, acest scurt remember cu câteva cuvinte ale unui autor local: "aşezat sub zidurile de cremene ale ţării moţilor, ascultându-şi povestea veacurilor din murmurul apelor Crişului Alb, în curgerea lor spre zările apusului, ca o lumină ce trece din mână în mână, din suflet în suflet de parcă ar fi un corolar al propriei vieţi, orăşelul Brad, ce nume înmiresmat de praznic glăsuia între cele războaie mondiale prin vitalitatea sa celor ce vroiau să-l asculte despre truda lui de smulgere din lut şi de statornicie în planul spiritualităţii".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să citez dintr-o scrisoare adresată de Comitetul Director al Partidului România Mare domnilor Antonio Gutieres, preşedintele Internaţionalei Socialiste, şi domnului Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene.

Comitetul Director al Partidului România Mare atrage atenţia asupra înmulţirii manifestărilor huliganice pe care, în ultimele săptămâni, le au unii reprezentanţi de frunte ai PSD.

1. Premierul Adrian Năstase, preşedintele partidului de guvernământ, şi-a permis în mai multe rânduri să facă remarci triviale la adresa adversarilor săi politici.

2. Deputatul Radu Podgoreanu, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, a avut o serie de ieşiri necontrolate fizice şi verbale faţă de preşedintele PRM, senatorul Corneliu Vadim Tudor, după citirea moţiunii de cenzură "Mafia sufocă România", chiar în Parlamentul României.

3. Deputatul PSD Cristian Sandache l-a insultat în mod josnic pe deputatul PRM Vlad Hogea, trimiţându-i pe telefonul mobil, în sfânta noapte a Învierii, mesaje obscene, precum şi ameninţări cu moartea, ceea ce formează obiectul unui dosar penal.

4. Deputatul PSD Culiţă Tărâţă i-a adus injurii senatorului PRM Ionel Alexandru pentru îndrăzneala acestuia de a face cunoscută de la tribuna Senatului României faptele de corupţie din Insula Mare a Brăilei, zonă a ţării jefuită şi falimentată chiar de deputatul PSD amintit.

5. Ministrul PSD Vasile Dâncu l-a ofensat în chip grobian pe deputatul PRM Ludovic Mardari în avionul care circula pe ruta Bucureşti-Timişoara, pe motiv că acesta din urmă a întrebat-o pe stewardesă cine plăteşte întârzierea cursei care a făcut o escală la Cluj-Napoca, special pentru a se urca ministrul Dâncu.

Pentru o deviere comportamentală asemănătoare cu cele de mai sus la adresa unui ziarist de la Adevărul, primarul sectorului V, Marian Vanghelie a fost silit de conducerea partidului de guvernământ să prezinte scuze în mod public, însă pentru jignirea mai multor parlamentari ai celui mai mare partid de opoziţie şi în fond a întregului Parlament, PSD nu a găsit de cuviinţă să formuleze scuze, ceea ce demonstrează o mentalitate slugarnică faţă de presă, dar din ce în ce mai agresivă faţă de adversarii politici.

Totodată suntem extrem de îngrijoraţi faţă de comportamentul scandalos pe care îl au în judeţe reprezentanţii PSD din puterea locală care practică efectiv un autentic terorism împotriva acelora care nu se înregimentează în partidul-stat sau critică abuzurile şi fraudele săvârşite de aceştia.

Comitetul Director al Partidului România Mare înţelege panica declanşată în PSD care simte că pierde puterea, dar consideră că s-a depăşit orice măsură. Atât societatea noastră cât şi organismele internaţionale trebuie să ia măsuri urgente până nu se degradează iremediabil climatul politic caracteristic oricărei democraţi, deoarece de la ameninţări telefonice cu moartea şi până la asasinate politice nu mai este decât un pas.

Vă reamintesc stimaţi colegi, că acestea sunt fragmente dintr-o scrisoare deschisă, adresată domnilor Antonio Gutieres, preşedintele Internaţionalei Socialiste, precum şi domnului Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Români cu capul tare". Este ştiut din ştiinţa politicii că prin pârghii administrative şi financiare, un guvern face o politică cu anumite obiective, urmăreşte edificarea unui anumit model de societate şi formarea unui anumit tip de om. Ne putem întreba şi noi ce societate construim, ce fel de om creştem? Actualul Guvern ne lasă să credem că doreşte să avem două mari categorii de oameni; prima formată din colecţionari de vile, limuzine, terenuri, tablouri, etc.; a doua formată din coate goale care reazemă pereţii primăriilor, aşteptând venitul minim garantat şi cu grija de a nu avea o capră, o vacă, un cal pentru a nu pierde picătura de fericire din izvorul guvernamental.

Constatăm că prea mulţi sunt aceia care dacă nu fură, aşteaptă venitul minim garantat, cornul cu lapte, ajutorul social, subvenţia pentru căldură, alte ajutoare. Oare de ce cu aceiaşi bani nu s-ar putea crea locuri de muncă, pentru a nu determina pomana naţională. Înţelegem să fie ajutaţi oamenii care nu pot lucra, dar să pui oamenii în deplinătatea forţelor să cerşească prin intermediul puterii de la concetăţenii lor, de ce această politică?

În perioada când se instaura în România regimul ateu, activiştii adunau oamenii bisericii, punându-i să se roage lui Dumnezeu să le dea covrigi. Oamenii se rugau, dar covrigii nu veneau, apoi îi puneau să se roage astfel: Stalin, dă-ne covrigi! şi din pod cădeau covrigii visaţi. Oamenii trăgeau concluziile.

Azi în România, Guvernul vrea să fie Stalin. Oamenii se roagă în biserici să le dea Dumnezeu ajutor social, corn cu lapte, căldură, iar Dumnezeu, prin intermediul prea-fericitului de pe pământ le dă Guvern PSD, distribuitor de sărăcie, iluzii, spitale fără medicamente, televiziune pentru manipulare, intoxicare şi îndobitocire, cu acordul celor care cenzurează ce vor şi când vor.

Răposatul de la Târgovişte a construit teatre, şcoli, muzee, biblioteci, case de cultură ca să făurească omul nou şi a ieşit omul-bou care acum este învăţat să devină milionar prin concursul naţional la TV de spart bostani cu capul. O să spuneţi că omul este liber să facă ce-i place, însă ce model uman visează programele coordonate şi emanate de cel mai greoi aparat administrativ din lume dacă tineri şi tinere cărora nu li se spune mare lucru despre muncă, hărnicie, creativitate sunt dezumanizaţi, umiliţi şi alienaţi de la sensurile majore ale existenţei umane.

Indivizii trebuie să ştie că sunt dependenţi de putere, de oamenii ei, de regimul satanist în timpul căruia, iată, sunt golite de conţinut noţiunile de om, de demnitate. Totul este redus la goliciune exterioară şi pentru că acceptă să fie umiliţi şi batjocoriţi de cei ce nu sunt nici creştini şi nici morali, li se aruncă un pumn de bani. Nu ştim dacă sunt impozabili. Dacă ar avea posibilitatea să câştige decent, s-ar mai prostitua oamenii? După un minut de "spectacol", desigur, degradant, nu mai şti care este capul şi care este dovleacul, întrucât asta se şi doreşte.

În final, le-aş spune celor care duc ţara spre nicăieri, celor care conduc şi acceptă ca supuşii lor să devină obiecte în spectacole, să organizeze pentru ei înşişi ca să-şi mai descarce energiile un concurs de bătut ţăruşi. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Marius Iriza:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vreau să spun că începând cu 1990, numărul celor care îşi întemeiază o familie a scăzut dramatic, an de an, tot mai puţine persoane prezentându-se în faţa ofiţerilor de stare civilă. Astfel, dacă în 1990 se înregistrau 192.652 de căsătorii, în anul 2000 cifra acestora a ajuns la 135.808, scăzând treptat la 129.930 în 2001, pentru ca în 2002 să avem o cifră de 129.018. În acelaşi timp, rata nupţialităţii a avut anul trecut cea mai mică valoare din perioada postbelică. De asemenea, din statistici, putem remarca un fenomen îngrijorător; a crescut foarte mult vârsta cuplurilor căsătorite la 30 de ani pentru bărbaţi şi 27 pentru femei. Din această cauză natalitatea a scăzut şi ea în mod alarmant, fapt care a determinat şi diminuarea populaţiei României cu un milion de persoane în ultimii 10 ani, iar potrivit estimărilor, în cazul în care nu se vor lua măsuri, în următorii 50 de ani nu se va mai putea vorbi de un popor român.

Sondajele de opinie efectuate printre tineri relevă faptul că aceştia nu mai sunt interesaţi de întemeierea unei familii, principalul motiv fiind lipsa unei locuinţe. La aceasta se poate adăuga şi faptul că majoritatea absolvenţilor sunt angajaţi cu salarii foarte mici şi sunt afectaţi în principal de fenomenul şomajului. Dacă înainte de 1989, pentru tinerii căsătoriţi, obţinerea unei locuinţe nu reprezenta o problemă, în situaţia actuală, puţine familii pot beneficia de prevederile legale pentru cumpărarea în rate a unui spaţiu locativ prin ANL din cauza lipsei sumelor necesare avansului. În aceste condiţii se impune ca tinerii să fie ajutaţi să-şi întemeieze un cămin, asigurându-li-se o sumă de bani pe care să o poată folosi pentru a plăti măcar o parte din avansul cerut pentru o locuinţă. În acest sens, Partidul România Mare a iniţiat un proiect legislativ prin care tinerii să fie stimulaţi să se căsătorească, reducând astfel numărul cuplurilor ce preferă să trăiască în concubinaj, întrucât şi din acest motiv asistăm la o foarte scăzută rată a natalităţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ioan Miclea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Pasivitatea Guvernului faţă de unele acţiuni împotriva ordinii constituţionale".

De la tribuna acestei Camere am adresat o interpelare domnului prim-ministru şi o declaraţie politică, având ca temă acţiunile duşmănoase ale unor grupuri extremiste din cadrul etniei maghiare de la noi din ţară, în frunte cu Laszlo Tokes.

Domnul prim-ministru, ajungând, în sfârşit, la concluzia că grupul condus de către Laszlo Tokes prin faptele sale aduce atingere ordinii constituţionale a ţării (faptele lor sunt incriminate de art.166 indice 1 din Codul Penal) a dispus parchetului anchetarea stării de fapt. Parchetul nu a dat nici un comunicat asupra rezultatelor anchetei, însă rezultatul acesteia nu este greu de prevăzut: soluţia va fi de neurmărire penală, deşi faptele infracţionale ale grupului de iniţiativă din martie de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, fac obiectul, neîndoielnic, al prevederilor articolului amintit din Codul Penal.

Şi atunci când nu se combate prin forţa legii un fenomen, când împotriva unui infractor legea nu este aplicată, acesta va continua să comită fapte antisociale, în detrimentul majorităţii populaţiei, împotriva ordinii de drept şi a cetăţenilor.

Aşa stau lucrurile şi în cazul despre care vorbim. Grupul Tokes şi extremiştii unguri de la noi din ţară continuă să-şi vadă nestingherit de treburile lor, spre neliniştea şi disperarea românilor din Ardeal.

Şi pentru a nu rămâne la generalităţi, iată două fapte care îmi susţin afirmaţiile.

L-am interpelat pe domnul prim-ministru asupra măsurilor ce înţelege să le ia în cazul înfiinţării în Ardeal a unei organizaţii extremiste şi paramilitare a tinerilor maghiari, intitulată "Tinerii pentru cele 7 oraşe" (oraşe transilvane, bineînţeles). Interpelarea aceasta nu a avut nici un ecou şi atunci tinerimea maghiară înregimentată în această organizaţie extremistă se alătură zilele acestea organizaţiei mamă din Ungaria, sub numele "Tinerii pentru cele 64 de comitate" şi manifestă pe străzile Budapestei împotriva Tratatului de la Trianon, sau mai bine spus a urmărilor acestui tratat.

Cum tinerii maghiari din România beneficiază în ţară de o "discriminare pozitivă" având drepturi mult peste cele ale tinerilor de naţionalitate română, rromă, germană etc., când învăţământul lor este susţinut din banii noştri (ai românilor majoritari) când indemnizaţiile lor sunt plătite din bugetul României, mă întreb şi ne întrebăm, cum este posibil să manifeşti împotriva statului care te ocroteşte, te creşte, te învaţă, te îmbracă, îţi asigură existenţa? Un asemenea lucru nu este posibil decât în România, unde se poate orişice, de la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, până la devalizări de bănci, furturi pe faţă din avuţia naţională etc., fără să fii pedepsit.

Cum Tokes şi gaşca lui se simt ocrotiţi în această ţară, iată că mai nou au organizat la Balvanyos (localitate din inima României pentru cine nu ştie) o Universitate de vară, la care participă într-o veselie personalităţi politice de prim rang din Ungaria, printre care fostul prim-ministru Viktor Orban, Nemeth Zoltan, deputat, şi alţii, dar bineînţeles şi extremişti unguri din România, Laszlo Tokes şi Toro T.Tibor, dar şi românii Dinu Zamfirescu din partea PNL, Andrei Marga, rectorul Universităţii (subliniez, de stat) Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi alţii.

Până aici, aparent nu ar fi nimic grav, dar să vedem ce şi-a propus această Universitate să discute. Iată câteva mostre: "Autonomie (teritorială) sau colaborare guvernamentală;" Există politică socială maghiară în Ardeal şi eu ştiu că politica socială în România o face Guvernul care este a tuturor românilor; "Schimbarea structurilor sociale în România în anii '90"; "Anii '50 pentru maghiarii din Ardeal" (ehei, unde sunt acei ani de aur în care politica de autodeterminare până la despărţirea de statul naţional, era o politică oficială. Ce nu ar da unii să revină acele vremuri azi!); "Funcţionarea şi funcţia Regiunii Autonome Maghiare" (am spus într-o interpelare adresată domnului prim-ministru, că problema cu înfiinţarea Ţinutului secuiesc nu este altceva decât dezgroparea acestei relicve cu miros sovietic din anii '50); "Problema ceangăilor din Moldova" (un alt vârf de lance prin care se încearcă penetrarea ungarismului în liniştea noastră sufletească şi în toleranţa noastră prea blândă s.n.) şi în sfârşit, "Discuţie despre finanţarea fundaţiilor Illyes şi Communitas", două fundaţii care sunt finanţate din greu de către organizaţiile iredentiste maghiare şi care, la rândul lor, finanţează aceste acţiuni duşmănoase şi cine mai ştie câte altele.

Declar de la această tribună că toate aceste acţiuni duşmănoase, iredentiste, extremiste nu vor rămâne fără urmări. Atrag atenţia Guvernului României, domnului prim-ministru Adrian Năstase, în calitatea mea de ardelean, că dacă aceste acţiuni continuă nestingherit, se va termina şi cu toleranţa şi cu îndelunga noastră răbdare. Până când vom fi mereu insultaţi şi batjocoriţi? oare nu ne-au ajuns 500 de ani de asuprire străină? chiar au murit degeaba martirii ardeleni Horia, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, memorandiştii, precum şi sutele de mii de soldaţi care au luptat pentru eliberarea acestui teritoriu şi pentru întregirea României Mari? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi ar putea avea titlul: "Mârlănia ridicată la rang de ministru".

Cursa TAROM, pe ruta Bucureşti-Cluj-Napoca-Timişoara, de joi seara, 22 mai a.c. a întârziat cu aproape un sfert de oră din cauza ministrului Vasile Dâncu. În timpul escalei de la Cluj Napoca, am întrebat-o pe stewardesă dacă se vor recupera minutele de întârziere datorate domnului ministru. Auzind aceste cuvinte, domnul Dâncu, aflat cu două scaune în faţa mea, s-a întors şi mi-a adresat cuvinte injurioase, obişnuite în limbajul unui golan, nu al unui înalt demnitar. Domnia sa, dovedind grave carenţe de educaţie şi lipsa celor şapte ani de acasă, a continuat să folosească un limbaj suburban, referindu-se la mine, şi în discuţiile cu asistentul său.

Fiind întrebat de ziarişti din Timişoara dacă a avut un astfel de comportament, a recunoscut incidentul, precizând însă că nu a ştiut că este vorba de un parlamentar, ca şi cum ar fi avut o scuză dacă cel ultragiat ar fi fost un om obişnuit. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă un simplu cetăţean i-ar fi adus reproşuri, chiar şi indirecte, aşa cum am procedat eu? Ar fi dat oare dispoziţie să fie arestat!?

Ca să nu se creadă că este vorba de un caz izolat privind întârzierile curselor TAROM, cauzate de reprezentanţi ai Executivului, amintesc şi de Dinu Gheorghe, fost şef al vămilor, poreclit Dinu Vamă, care, anul trecut, a obligat un avion să-l aştepte mai bine de 20 de minute.

Totul pleacă de la faptul că unora dintre guvernanţii actuali li s-a urcat prea tare puterea la cap. La fel ca vechii activişti ai PCR, au devenit aroganţi şi dispreţuitori faţă de restul cetăţenilor. Aflându-se vremelnic în funcţii importante, aceştia consideră că totul li se cuvine. Ei, democraţii de paradă, sunt în realitate adevăraţi satrapi, stăpâni absoluţi peste tot ce mişcă sub soare. Au impresia că PSD este etern la putere, că va câştiga alegerile la nesfârşit, prin minciună, şantaj şi fraudă.

Demonstrând că nu au înţeles nimic din lecţiile istoriei, liderii PSD, nu peste multă vreme, vor lansa din nou blasfemii de genul "Dumnezeu este PSD-ist", sau lozinci ca "PSD-ul va guverna până în 2050". Să nu uităm că repetarea istoriei va însemna pierderea viitoarelor alegeri, aşa cum s-a întâmplat în 1996, când au împins orgoliul şi sfidarea la maxim.

Am făcut această declaraţie sperând să devină subiect de analiză pentru domnul prim-ministru, care este şi preşedintele partidului aflat la Putere. Este bine să ştie că unii colaboratori ai săi aduc grave deservicii PSD-ului, prin mârlănia de care dau dovadă când se deplasează prin ţară.

Solicit scuze publice ministrului nominalizat anterior pentru limbajul injurios folosit la adresa mea.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Poate nu aş fi vorbit despre aceste lucruri care au avut loc demult, cu 15 ani în urmă, şi anume apariţia grafiei latine în Basarabia, dacă la Comisia juridică nu aş fi fost declarată incompatibilă cu funcţia de deputat în Parlamentul României, dar asta s-a întâmplat şi trebuie să vorbesc.

De ce aş fi vinovată eu, Leonida Lari, şi în faţa cui? Că am fondat primul ziar în grafie latină din Basarabia? Da, sunt fondatorul primului ziar în grafie latină şi nu pot spune altfel, nici în declaraţiile de apartenenţă la vreo instituţie sau firmă ce trebuie completate.

În 1988, la Chişinău s-au purtat zeci şi sute de discuţii, şi la Uniunea Scriitorilor şi la Uniunea Ziariştilor şi în alte cercuri, publicate acum în grafie chirilică în toate ziarele în privinţa limbii române ca limbă de stat şi a grafiei latine. Au trecut 3 anotimpuri, a venit toamna aceluiaşi an 1988, când noi, câţiva scriitori şi ziarişti, printre care şi poetul Ion Vatamanu, Dumnezeu să-l ierte, că nu mai este printre vii, am hotărât să luăm taurul de coarne, fără ştirea autorităţilor sovietice.

Cu ajutorul prietenilor din Ţările Baltice, şi anume a românilor din societăţile culturale Dacia existente acolo, am reuşit să publicăm primele două numere ale ziarului "Glasul Naţiunii" întâi la Riga - Letonia, apoi la Vilnius, în Lituania. Abia al treilea număr "Glasul naţiunii" a apărut la Chişinău la 15 februarie 1989. Aceste trei numere de ziar s-au făcut greu, mereu cu KGB-ul după noi, aş putea spune chiar şi cu riscul vieţii, apărute într-un tiraj de câte 150.000 de exemplare. Pe atunci au fost înghiţite, pur şi simplu, de populaţia adunată la marile adunări naţionale.

În iulie 1989 a trecut la grafia latină şi publicaţia "Literatura şi arta". Deci, de câteva luni, şi anume la 31 august 1989, în Parlamentul Republicii Moldova a fost decretată limba română ca limbă de stat şi grafia latină. De aici şi vine sărbătoarea "Limba noastră cea română". Consider că a fost o mare victorie a românilor basarabeni.

apoi, în 1991, a fost recunoscută Republica Moldova ca stat şi de către România. În 1992 a început războiul din Transnistria, a început teroarea colonizatorilor asupra băştinaşilor şi anumiţi lideri ai mişcării de eliberare şi de întregire naţională din Basarabia, pe când era arestat grupul Ilaşcu, au fost nevoiţi să se refugieze în ţara mamă.

Da, sunt vinovată că am fondat primul ziar în grafie latină din Basarabia.

Da, sunt vinovată că am fost nevoită să plec din Basarabia, având parte cu întreaga mea familie de o prigoană cumplită.

Şi mai sunt vinovată că nu am ascuns faptul că sunt fondator de ziar şi acum mă văd într-o situaţie inadecvată şi în ţara mamă, România, pentru nişte lucruri de care se mândrea cândva: grafia latină şi limba română, limbă de stat.

Rog să mi se explice şi mie atunci de ce acei care au firme profitabile, hoteluri, iahturi, câte 7 sau 9 case, vile, terenuri, luciu de apă, peste 10.000 de euro sunt compatibili, iar fondatorul primului ziar în grafie latină din Basarabia nu. Sau poate trebuia să las împreună cu scriitorii şi ziariştii, colegii mei, acest ziar de izbelişte? Noi, care am făcut sacrificii şi nu am cules beneficii? să las la cheremul guvernanţilor proruşi Voronin, Tarlev ori să avem grijă să nu dispară?

La fel au procedat toţi directorii publicaţiilor de orientare naţională din Basarabia. Trebuie făcute diferenţieri şi găsite soluţii în anumite situaţii dintre oamenii de spirit care nu urmăresc câştigul, ci cauza naţională.

Dacă nu se vor face, s-ar putea întâmpla peste 10 ani, precum şi vor actualii guvernanţi din Republica Moldova care acţionează după comanda Moscovei, această parte a pământului românesc să fie complet federalizată, iar limba rusă să fie limbă de stat în Basarabia. Şi încă ceva, ruşii nu fac tam-tam din faptul că ajută presa rusească de care sunt pline chioşcurile din Chişinău, iar românii au făcut-o numai la Antena 1.

Pentru mine nu este o ruşine că am fondat primul ziar în grafie latină. dacă pentru ţara mamă România este, voi fi nevoită să cer azil politic în altă parte. În Basarabia dacă mă întorc, nu mă aşteaptă viaţă, poate chiar neviaţă, precum li s-a întâmplat atâtor scriitori.

De ce, s-ar putea întreba unii ziarişti neavizaţi: pentru simplul motiv că împreună cu oamenii de rezistenţă de acolo Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, toţi atacaţi, iar ultimul zdrobit cu autocarul, i-am stricat poftele colonizatorilor de a ne cotropi cu totul.

Stimaţi colegi,

Vă spun de la obraz: pe baricade, nu se fac averi. Nu am, în suferinţa mea, decât o casă în care locuiesc copiii mei, care deja sunt la facultăţi, şi o altă casă în care stăm: soţul, eu şi mama bătrână. Nu am depozitaţi în bănci nici o mie, d'apoi 10 mii de euro? Şi, atunci, chiar nu înţeleg vâlva aceasta fără rost stârnită în jurul meu.

În încheiere, menţionez că, de la venirea mea în România, calitatea mea de fondator a rămas cu titlul onorific, atât. Nici n-aş avea timpul necesar, ca deputat, să fiu şi director executiv al ziarului.

Cu respect, Leonida Lari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumim.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Puiu Haşotti:

Declaraţie politică "Subordonarea şi intimidarea instituţiilor autonome ale statului"

Săptămâna trecută, unul dintre cotidienele importante din presa românească relata - stupefiant - o întâlnire organizată de deputatul PSD, Florin Georgescu, la sediul partidului de guvernământ, cu reprezentanţi ai unor instituţii fundamentale - Curtea de Conturi, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Agenţia Valorilor Mobiliare.

Scopul acestei întâlniri de "taină" pusă la cale de Florin Georgescu este intimidarea şi constrângerea şefilor celor 3 instituţii, pentru a oferi - în scurt timp - date compromiţătoare despre Opoziţie. Această acţiune se înscrie pe linia politică specifică partidului-stat de distrugere a Opoziţiei şi de subordonare a instituţiilor statului.

Pentru PSD, aceste fapte au devenit o practică: Parlamentul este călcat în picioare de avalanşa ordonanţelor de urgenţă, primul-ministru şi membrii Cabinetului său refuză să fie prezenţi la tribuna Parlamentului pentru a răspunde la întrebările şi interpelările parlamentarilor, discursul public este monopolizat de PSD prin restrângerea libertăţii de exprimare şi controlul canalelor media din România, mandatul instituţiilor autonome ale statului este întrerupt "la jumătate" de PSD prin încălcarea normelor legale. Mai mult, reprezentanţii acestor instituţii sunt băgaţi în şedinţe de partid, chipurile pe teme social-democrate, de persoane care nu au nici măcar calitatea de miniştri, pentru a "scoate untul din ei" şi a răspunde la comenzile partidului unic. Nefiind la prima abatere, atitudinea lui Florin Georgescu nu mai miră pe nimeni, amintind de manierele unor timpuri pe care le credeam de mult apuse.

Numai că această întâlnire ridică mai multe semne de întrebare. Ce caută reprezentanţii celor 3 instituţii la un "seminar social-democrat" ţinut în ograda PSD? Oare, această întâlnire a avut girul guvernului şi al premierului Adrian Năstase sau deputatul Florin Georgescu a organizat şedinţa de partid de capul lui, sabotându-l pe şeful său, preşedintele PSD? Care este poziţia premierului Adrian Năstase în acest caz şi care este poziţia oficială a PSD?

Până la aflarea adevărului, constat că încălcarea regulilor jocului democratic de către PSD reprezintă boala cronică a acestei guvernări, iar dispreţul guvernanţilor faţă de instituţiile statului este din ce în ce mai mare, devenind o practică păguboasă de natură să prejudicieze funcţionarea statului de drept în România. Este motivul pentru care solicit conducerii PSD să înceteze presiunile la adresa unor instituţii autonome, să stopeze imixtiunile puterii executive în activitatea acestor instituţii şi să înţeleagă că ele trebuie să slujească interesele cetăţenilor şi nu ale PSD.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Legea anticorupţie a declanşat multe dezbateri referitoare la prevederile acesteia, mai ales în ceea ce priveşte conflictul de interese, declararea averii şi statutul funcţionarului public, precum şi introducerea unor referiri legate de Legea societăţilor comerciale şi Registrul comerţului.

După publicarea declaraţiilor de avere a început o campanie puternică de presă care a speriat puterea totalitară, partidul-stat PSD şi prin gura preşedintelui Iliescu s-a lăsat a se înţelege că este nevoie de declararea tuturor sumelor aflate în conturi.

Cei doi răspunzători de apariţia la taraba politică pesedistă a actualului formular de declarare a averilor, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au ieşit repede cu propuneri de modificare ca să-şi spele ruşinea de incompetenţă, neprofesionalism şi lipsă de analize serioase când se adoptă o lege.

Aroganţa pesedistă nu a putut accepta că a lansat o lege plină de neajunsuri şi mai ales că opoziţia poate aduce în dezbaterea publică unele prevederi mai bune calitativ şi pragmatice. Din nefericire, s-a apelat tot la populism, slăvind marea iniţiativă de a publica integral sumele aflate în conturi, considerând că este varianta cea mai puţin rea pentru PSD, restul averilor rămânând ascunse, în continuare, de ochii populaţiei.

Sumele din conturi sunt în mişcare şi puţini au lipsa de inspiraţie să ţină banii în depozite ani de zile, ca atare această măsură cerută este o capcană în care au căzut mulţi şi PSD poate să fie mulţumit că a reuşit marea diversiune.

De aceea apreciez că averea unui om, indiferent cine este acesta, este investită şi numai sume rezonabile se găsesc în lichidităţi, ceea ce înseamnă că sumele aflate temporar în conturi nu au relevanţă. În schimb, toată lumea s-a apucat să laude măsura Guvernului privind declararea tuturor sumelor din conturi, fără să înţeleagă că este o manipulare crasă şi un colac de salvare pentru baronii PSD.

Este clar că lacunele grave ale legii se văd pe zi ce trece, odată cu aplicarea acesteia, şi este cu adevărat necesar să fie modificată, corectată, în ciuda marelui curaj al Guvernului de a se strădui să nu se publice nimic din ceea ce posedă PSD-iştii.

După atâta minciună, trebuie să vină şi momentul adevărului, când reprezentanţii cetăţenilor în Parlament trebuie să adopte legi care să limpezească situaţia parlamentarilor, a miniştrilor, aleşilor locali etc. *

De mai multă vreme încoace, procesul legislativ în România se desfăşoară conform unui anumit ciclu, cuprinzând trei etape: iniţial apare o ordonanţă de urgenţă, urmată de reacţii ale opoziţiei şi ale opiniei publice, pentru ca, în final, guvernanţii, de teama eventualelor sancţiuni ale electoratului, să decidă rediscutarea ordonanţei.

Practica ordonanţelor de urgenţă nu duce la ceva bun, ci doar la o încremenire a sistemului în sistem, o ordonanţă de urgenţă făcând posibilă existenţa altei ordonanţe de urgenţă, ş.a.m.d.. Dezbaterea şi redezbaterea uneia şi aceleiaşi chestiuni la nesfârşit face ca procesul legislativ în ţara noastră să se împotmolească şi să urmeze traiectul unui cerc vicios.

Un proces legislativ democratic şi corect are la bază un compromis de substanţă care evidenţiază opţiunile - dacă nu ale tuturor, cel puţin ale majorităţii - participanţilor la actul politic, inclusiv ale electoratului.

Practica ordonanţelor de urgenţă trebuie să înceteze a mai fi o banalitate, o obişnuinţă a vieţii politice româneşti. Sistemul ordonanţelor de urgenţă a fost creat ca o completare a atribuţiilor legislativului, şi nu o înlocuire a acestuia cu Executivul. Perpetuarea acestui sistem este un act de dispreţ la adresa aleşilor cetăţenilor României şi o ignorare a prevederilor constituţionale de separare a puterilor în stat.

Cerem ca practica ordonanţelor de urgenţă să înceteze, în locul ei să se instaureze adevăratul "dialog", dezbaterile libere atât de necesare dezvoltării unei societăţi libere, care respectă principiile democraţiei liberale.

Domnul Coriolan Simedru:

Declaraţie politică - "Executivul sfidează în continuare controlul parlamentar"

Unul dintre cele mai importante principii ale statului de drept, alături de separaţia puterilor în stat, este controlul parlamentar asupra activităţii Executivului. Acest control se realizează sub diverse forme de la întrebări şi interpelări până la moţiuni de cenzură.

Deşi, în repetate rânduri, preşedintele PSD asigura opoziţia parlamentară de "deschiderea şi transparenţa" la care este dispus partidul domniei sale, situaţia nu este chiar aşa de roz cum se vede din Palatul Victoria. Reamintim că Guvernul Adrian Năstase a iniţiat în ultimii ani o politică marcată de nesocotirea sistematică a rolului Parlamentului, atât prin "confiscarea" activităţii legislative (în acest moment activitatea celor două Camere este sufocată de aprobarea sutelor de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă emise de Executiv), cât şi prin faptul să membrii Guvernului nu catadicsesc să răspundă la întrebările şi interpelările adresate de parlamentari.

Culmea aroganţei şi suficienţei afişate de regimul Năstase o constituie recenta atitudine a preşedintelui Camerei Deputaţilor care, într-un mod dictatorial, a respins înscrierea pe ordinea de zi şi dezbaterea unei moţiuni simple iniţiate de opoziţie.

În acest fel, nici nedumerirea doamnei ministru al neSănătăţii, Daniela Bartoş, nu mai miră pe nimeni: "Cum, Guvernul este controlat de Parlament?"

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Pe lângă întreprinderile de stat care au acumulat datorii la buget de sute de miliarde de lei, în lista marilor datornici se regăsesc o mulţime de firme private, ai căror patroni sunt politicieni sau au proptele politice la nivel central sau local. Majoritatea acestora au fost sponsori pentru diverse partide sau pentru diverşi candidaţi. În schimbul generozităţii, firmele sponsorilor au primit facilităţi fiscale, scutiri de penalităţi sau eşalonări de restanţe la buget, restanţe care se ridică uneori la cifre astronomice. În acest timp, guvernanţii luau pielea de pe muritorii de rând, majorând taxele şi impozitele, ba chiar adăugând altele noi, pentru a umple găurile de la buget. Pentru unii, Guvernul era mumă, pentru alţii ciumă.

Să luăm, aleatoriu, lista marilor eşalonaţi, cu voie de la stăpânire şi să vedem cu cine sunt ei prieteni.

Ion Nicolae, patronul de la "Alco Zim" Zimnicea, fabrică de băuturi, a primit eşalonări de cca.14 miliarde de lei numai pe această firmă. Societatea "Azochim"-Săvineşti, achiziţionată de Nicolae prin privatizare, are datorii de 6,3 miliarde de lei, iar fiscul a fost obligat să demareze procedurile de executare silită. Societatea "Sofrst" din Bacău, care produce tot îngrăşăminte chimice azotoase, înregistrează datorii de 70 miliarde de lei. Societatea "Tutunul Românesc" la care acţionari sunt atât Nicolae, cât şi statul a fost atât de bine condusă încât are astăzi datorii de aproape 3,5 miliarde de lei. Parte din datorii sunt eşalonate, chiar dacă în lista cu datornici ai Ministerului Finanţelor nu scrie. Ion Nicolae are prieteni peste tot: şi-n actuala opoziţie, dar mai ales în fosta.

George Florea, patronul de la "Fulger" Bragadiru, cel care a primit-o în gazdă pe Josefina Moroşanu, fostul secretar de stat de la finanţe, pentru a obţine eşalonarea datoriilor, a rămas cu ele neplătite ani buni, chiar dacă a vândut berea cu milioane de dolari. Astăzi, societatea "Fulger" Bragadiru înregistrează restanţe la buget de numai 655 de miliarde de lei.

Corneliu Iacubov este un client deosebit. Societăţile petroliere pe care le-a cumpărat de la stat au acumulat datorii istorice: Rafinăria Dărmăneşti cu datorii de 1755 de miliarde de plătit la buget, "Rafo Imperial Oil" 2,4 miliarde, iar "Rafo Oneşti" 2439 de miliarde.

Statul, bun la inimă cu Iacubov de la partid, a şters o parte a restanţelor, iar ce-a rămas de plată au fost eşalonate până la sfârşitu-aşteaptă.

Societatea Agricolă "Internaţional" tot de la Bacău a fost construită în anii imediat post-fesenişti cu aprobare de sus şi cu participarea unor importanţi demnitari de la Ministerul Agriculturii, în frunte cu fostul secretar de stat Ovidiu Natea sau a unor actuali demnitari mai mici. Datoria la buget este de 94 miliarde de lei şi după bunul obicei a fost eşalonată, nu se ştie până când.

Fraţii Cristescu de la Timişoara, care au privatizat tot ce a vrut partidul în Banat, au şi ei datorii la stat impresionante. Grupul "Bega" are restanţe de 200 de miliarde de lei, dar bineînţeles că pe lista Ministerului de Finanţe aceste datorii au fost eşalonate.

Fosta firmă a prefectului de Constanţa, Gheorghe Martin "Polaris Holding" care a fost moştenită pe perioada mandatului de frate-su n-ar fi din rândul firmelor serioase de demnitari dacă n-ar avea datorii. O nimica toată de 46 de miliarde şi acelea eşalonate.

Firma generalului Tiberiu Urdăreanu, "UTI Systems", aprovizionează cu sisteme de securitate toată armata, tot Guvernul, ba chiar serviciile secrete. Generalul trebuie să scoată bani din piatră seacă ca să-şi plătească datoriile către stat, în valoare de 6,8 miliarde de lei, încet şi pe rând să nu transpire, fiindcă miliardele au fost eşalonate. Să trăiţi!

Televiziunile româneşti toate au datorii de put. Toate eşalonate. Plata restanţelor în campania electorală. Dar lista este mare, timpul declaraţiei a expirat. Restul pe altă dată.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La 27 mai 1998, exact acum cinci ani, Agenţia Naţională de Presă ROMPRES transmitea, pe fluxul de ştiri externe, următoarea informaţie: "Consiliul Europei a confirmat scoaterea României de sub monitorizare, după cum a declarat, la reîntoarcerea de la Paris, domnul Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, prim-vicepreşedinte al PDSR. Domnia sa a precizat că au existat presiuni ale unor organizaţii neguvernamentale, mai puţin la curent cu ce se întâmplă în România, care au cerut continuarea monitorizării. Decizia adoptată a demonstrat, în opinia domnului Năstase, acceptarea faptului că România este un membru adult al Consiliului Europei. Totodată, liderul PDSR a vorbit despre existenţa unor semnale pozitive pe care le-a observat la Paris în ceea ce priveşte dorinţa şi eforturile României de integrare în structurile euroatlantice".

Pornind de la această informaţie, reluată, apoi, de principalele instituţii mass-media din ţară, se pot face câteva comentarii interesante, la împlinirea a cinci ani de la decizia, justă, a Comisiei Juridice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

În primul rând, consemnez faptul că Declaraţia Comisiei Juridice, adoptată în unanimitate, prin care s-a confirmat scoaterea României de sub monitorizarea specială, a constituit un prim semnal al faptului că ţara noastră se înscrisese deja pe drumul, ireversibil, al integrării europene. Faptul avea să fie confirmat, mai târziu, de ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care doreau să călătorească în spaţiul Schengen, de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană şi de invitaţia adresată României de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice. Tot atunci, Biroul permanent al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, în cadrul sesiunii de la Lisabona, o recomandare ce prevede eliminarea vizelor pentru reprezentanţii Consiliului Europei în toate statele membre.

În al doilea rând, decizia comisiei întrunită la Paris venea la un an după ce fuseseră suspendate controalele atât de cunoscute şi dese ale raportorilor APCE la Bucureşti. Europarlamentarii trebuiau să decidă dacă România a îndeplinit toate angajamentele şi obligaţiile asumate la admiterea sa în Consiliul Europei, în toamna anului 1993, sau dacă, dimpotrivă, există elemente care ar putea impune continuarea procesului de monitorizare. Sunt puţini cei care îşi mai aduc aminte acum că, în timpul sesiunii din aprilie 1998, a intervenit un element nou, hotărâtor în amânarea deciziei pentru sfârşitul lunii mai: raportul negativ al organizaţiei Amnesty International referitor la respectarea drepturilor omului în România, document care făcea trimitere directă la problema homosexualilor şi la cea a populaţiei de etnie rromă. La vremea respectivă, raportul înaintat de Amnesty International a fost puternic susţinut chiar de Gunnar Jansson, principalul raportor pentru România al Consiliului Europei.

În al treilea rând, este bine să ne aducem aminte că principalul susţinător al României a fost chiar domnul Adrian Năstase, pe vremea aceea membru al Comisiei Juridice a APCE, care s-a opus, prin argumente pertinente, oricărei menţiuni privind o eventuală redeschidere a procedurii de monitorizare, dar şi colegul domniei-sale, domnul Gyorgy Frunda, reprezentantul UDMR, care a avut o poziţie cât se poate de corectă în această privinţă. În faţa argumentelor prezentate de cei doi parlamentari români, până şi Gunnar Jansson a admis că România a intrat definitiv în clubul democraţiilor europene.

Lucrurile au decurs apoi de la sine. Plenul Comisiei juridice, adoptând declaraţia la care m-am referit, a împuternicit-o pe doamna Leni Fischer, preşedintele în exerciţiu al Adunării Parlamentare aj Consiliului Europei, să înainteze documentul autorităţilor de la Bucureşti.

Faptele trecute în revistă aparţin, de cinci ani, domeniului istoriei. Evocarea lor, acum şi aici, are un singur scop: acela de a reaminti tuturor că viitorul României este numai şi numai alături de Europa şi lumea civilizată.

Cu aceasta, s-a încheiat prima parte a şedinţei de astăzi.

Vă urez o zi deosebită!

Vă mulţumesc.