Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,25.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de către domnul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar în a doua parte, alternativ, de către domnii Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Puiu Haşotti:

Bună dimineaţa.

Doamnelor şi domnilor,

Conform programului, ziua de astăzi se deschide cu declaraţiile politice. Pentru că există întotdeauna presiunea timpului, îmi permit să vă reamintesc că o declaraţie ar trebui să dureze trei minute şi, al doilea lucru, că aceia care doresc să depună în scris declaraţia politică, o pot face.

Şi pentru că tot spuneam că suntem în criză de timp, începem şi puţin mai devreme şi l-aş ruga pe domnul Damian Brudaşca să poftească la microfon.

Domnul Damian Brudaşca:

Vă mulţumesc.

Bună ziua.

De câţiva ani, parlamentarii Opoziţiei, indiferent de partidul politic din care fac parte, nu încetează, săptămână de săptămână, dacă nu cumva chiar zi de zi, să atragă atenţia actualului Cabinet asupra numeroaselor cazuri de încălcare sau nerespectare a legilor, de abuzuri, birocratism excesiv sau rea credinţă din partea unor persoane din cadrul administraţiei centrale sau locale. Declaraţiile politice, întrebările sau interpelările pe care le adresăm Puterii, chiar dacă au un caracter critic, sunt de bună credinţă şi se vor semnale asupra situaţiei dramatice cu care se confruntă numeroşi cetăţeni ai acestei ţări. Noi, parlamentarii Opoziţiei, facem ceea ce, într-o ţară cu adevărat democratică, ar trebui să facă reprezentanţii Executivului de la toate nivelurile. Ar fi de datoria prefecţilor sau a conducerilor Consiliilor judeţene să informeze corect şi obiectiv pe primul ministru sau pe ceilalţi membri ai Cabinetului în legătură cu problemele pe care le ridică oamenii, iar acolo unde competenţele şi posibilităţile lor sunt depăşite, se ceară măsuri aferente complexităţii şi gradului lor de urgenţă ale chestiunii în cauză.

Problema e că sunt foarte rare şi cu totul întâmplătoare astfel de atitudini. Noua nomenclatură de partid şi de stat, după modelul celei de dinainte de 1989, preferă să aducă la cunoştinţa augustelor urechi ministeriale doar rapoarte - voluminoase, de regulă - privind marile înfăptuiri ale Puterii PSD-PUR-UDMR. Se depun eforturi majore ca şefii de la Bucureşti să nu afle decât acele adevăruri care să nu le pericliteze scaunele şi implicit prerogativele de tip feudal.

Ce este mai de plâns este faptul că, atunci când vreun amărât, strivit de atâta birocraţie şi nedreptăţit, se adresează, în speranţa de a i se face dreptate, mai marilor judeţelor, nu numai că nu se întâmplă, în covârşitoarea proporţie a cazurilor, nimic. În plus, petentul este luat la ochi şi, de foarte multe ori, are de suferit din partea celor reclamaţi.

Mai nou, ca să demonstreze încă o dată apucăturile dictatoriale de care sunt acuzaţi, reprezentanţii Puterii, PSD-PUR-UDMR, chiar şi atunci când lucrurile sunt clare şi necesită acţiuni concrete, posibile şi justificate legal şi moral, atât unii miniştri, cât şi prefecţii sau şefii serviciilor din subordinea acestora tratează cu ostilitate orice cerere care vine din partea vreunui consilier local, judeţean sau a vreunui parlamentar din Opoziţie. Unii funcţionari publici declară deschis petenţilor: "Îţi rezolvam problema, dacă nu făceai greşeala să te adresezi deputatului X sau Y din Opoziţie".

Ar fi foarte multe de spus pe această temă. Ne rezumăm doar la a constata această mentalitate primitivă şi nefirească. Oare urmăreşte Puterea să scoată Opoziţia din viaţa politică a României? Aşa înţelegeţi dumneavoastră, domnule Adrian Năstase, construirea unui stat democratic, pluripartid? Dacă vreţi cu adevărat integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, de ce vă rămân indiferente practicile democratice întâlnite în ţările acesteia, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile dintre Putere şi Opoziţie?

Aceeaşi atitudine o constatăm şi la miniştrii Cabinetului. Am în vedere nu doar răspunsurile foarte adesea extrem de neserioase şi superficiale de care se bucură întrebările şi interpelările noastre. Atunci când se catadicseşte să ni se răspundă. Pentru că sunt cazuri, iar domnul Vasile Dâncu este campion absolut în acest sens, când nici după mai bine de trei luni de zile nu se dă răspuns la întrebările formulate. Oare legea este valabilă numai pentru vulg, nu şi pentru potentaţi?

Recent, întâmplător, recunosc, am aflat şi faptul că miniştrii Cabinetului Năstase nu organizează audienţe la ministerele pe care le conduc, iar dacă, totuşi o fac, eventual pot fi întâlniţi la sediul PSD din Bucureşti. De cele mai multe ori, ei sunt accesibili doar membrilor PSD pentru diverse aranjamente de ordin personal sau de grup. Pentru oamenii de rând sunt disponibili doar consilieri ai miniştrilor, care, de regulă, uită să şi rezolve problemele pentru care, adesea, oamenii vin de la sute de kilometri.

Iată transparenţa, dar şi modul curios de a traduce sloganul electoral al PDSR din anul 2000!

Se vrea, probabil, să se întipărească în mintea oamenilor că de un partid (ca şi înainte de 1989) depinde absolut totul. Că dacă vrea partidul, şi numai atunci, miniştrii săi catadicsesc să te asculte. Iar dacă o fac, recunoştinţa ta trebuie să se îndrepte spre partid şi spre falnicii lui conducători. Dacă aşa stau lucrurile (şi aşa şi stau), oare de ce a mai fost nevoie să moară oameni în Decembrie 1989? Pentru că aceşti oameni au visat o democraţie autentică, nu un surogat marca PSD.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Cristian Sandache să poftească la microfon. Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Adversarii Partidului Social Democrat".

Competiţia politică nu echivalează nici cu un cadril, nici cu o suită de simpozioane ştiinţifice. În acelaşi timp, nu cred că putem pune semnul egalităţii între lupta politică şi ciocnirile necivilizate, violente.

Aflat la guvernare, Partidul Social Democrat, este nevoit să se confrunte cu replicile Opoziţiei, atât cea parlamentară, cât şi cea extraparlamentară, lucru firesc, însă, într-o democraţie funcţională.

Este bine de observat maniera de manifestare a reprezentanţilor Opoziţiei, aspect care într-un fel sau altul este semnificativ pentru o anumită mentalitate politică.

Partidul Naţional Liberal, partid condus de un tehnocrat serios, domnul Theodor Stolojan, are, fără îndoială, un discurs modern, european şi se află, oricum, într-un moment politic mult mai fast decât atunci când era condus de către domnul Valeriu Stoica. Destul de activi, liberalii nu au reuşit încă să ofere acele programe alternative, de natură economică, pe care le anunţaseră cândva. Incontestabil, însă, formula liberală, nu poate lipsi din fizionomia politicii româneşti viitoare.

Partidul Democrat luptă febril pentru a creşte în sondaje, însă, cel puţin deocamdată, nu prea reuşeşte să depăşească o anumită cotă.

Manifestându-se pe toate fronturile şi uzând de o anumită charismă colorată, domnul Traian Băsescu pare a avea mai curând nevoie de tactul şi diplomaţia a la Petre Roman, calităţi pe care, se pare, că nu prea le are.

Există în Partidul Democrat, ca şi în Partidul Naţional Liberal, oameni politici de cert profesionalism, dar raportul lor nu se prea materializează în ceea ce priveşte creşterea de substanţă a partidelor respective.

PRM-ul este principalul adversar al PSD-ului, lucru probat ultima oară în cursul alegerilor din anul 2000, având în preşedintele său, senatorul Corneliu Vadim Tudor, un lider charismatic, deşi controversat.

Partidul România Mare nu cred că poate oferi acea alternativă politică eficientă şi în acelaşi timp compatibilă cu rigorile lumii de mâine. Există şi aici oameni politici, de incontestabilă valoare morală şi profesională, însă, pe ansamblu, discursul peremist trăieşte mai mult din resentimente şi virulente critici, fără a prezenta în mod clar şi concret măsurile de îmbunătăţire a situaţiei economico-sociale româneşti.

Chiar remarcabile, unele poezii ale lui Corneliu Vadim Tudor s-au numit exerciţii de virtuozitate istorică, pe care nimeni nu i le neagă, nu pot ţine loc de program eficient. Nu afirm prin aceasta că PSD-ul este partidul perfect, ideal! Cred, însă, că pentru România prezentului, ba poate şi în perioada care se va dovedi decisivă pentru integrarea noastră în structurile Uniunii Europene, programul PSD este cel mai concordant cu interesele ţării noastre.

Până la urmă, totuşi, electoratul este singurul judecător implacabil al tuturor partidelor.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Adrian Moisoiu. Se pregăteşte domnul deputat Kerekes Károly.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Pericolul de a acorda prea multe drepturi" se intitulează intervenţia mea de astăzi.

S-a întâmplat la Târgu Mureş, într-un oraş în care, potrivit recensământului din anul 2000, trăiesc 50,35% români, 46,67% maghiari, 2,51% rromi şi 0,47% alţii. Din cauză că românii nu s-au prea înghesuit la vot în primul tur, iar rromii au căzut ca şi altă dată în capcana promisiunilor udemeriste, consiliul local municipal s-a constituit din 13 udemerişti şi 12 români din 4 formaţiuni politice (4 P.U.N.R., 3 P.R.M., 3 C.D.R., şi 2 P.S.D.).

Joi 29 mai a.c., consiliul local municipal Târgu Mureş trebuia să stabilească, prin vot, pe cei 6 cetăţeni ai săi din cei 27 nominalizaţi, cărora, în cadrul "Zilelor mureşene 2003", să li se acorde titlul de cetăţean de onoare.

Acest eveniment a permis consilierilor U.D.M.R. să-şi dea din nou arama pe faţă! Domnului Lazăr Lădariu, fost deputat în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 în Parlamentul României, redactor şef al cotidianului mureşean "Cuvântul liber", nominalizat de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Mureş, susţinut de organizaţii neguvernamentale şi de toate partidele româneşti amintite, i s-a refuzat acordarea distincţiei în urma unui vot etnic iniţiat şi aplicat de udemerişti, încheiat cu rezultatul de 12 voturi pentru şi 13 voturi contra.

Deci, unei populaţii majoritare la limită (50,35 % români), dar totuşi majoritară, nu i s-a permis să-şi desemneze singură cetăţenii de onoare, acesteia fiindu-i impuşi acei oameni convenabili minorităţii, propuşi de Alianţa Civică şi Liga Transilvania - Banat.

Oare cum ar reacţiona udemeriştii într-un caz invers, dacă românii ar încerca să se implice în comunitatea maghiară şi să le impună hotărârile? Le-ar accepta? Unde s-ar duce să se plângă pentru încălcarea dreptului la autodeterminare?

Aspectul are antecedente în cazul românilor din Harghita, cărora, minoritari fiind, le-a trebuit aproape 2 ani pentru ca abia în urma unei sentinţe judecătoreşti, consilierul judeţean român să fie validat! Situaţii similare sunt nenumărate şi în judeţul Covasna.

De aceea întreb: domnilor udemerişti, cum vedeţi concordia şi buna convieţuire care spuneţi că doriţi să existe între români şi maghiari? Cu asemenea manifestări? Ce veţi face dacă, la viitoarele alegeri, toţi românii din Târgu Mureş se vor prezenta la vot din primul tur şi balanţa consilierilor municipali se va înclina, cum de altfel este şi normal, spre partea românească? Cum vor trebui aceştia să se comporte faţă de minoritatea maghiară? Cu aceeaşi lipsă de toleranţă de care daţi dovadă şi prin care inflamaţi în mod constant şi conştient situaţia din zonă? Să nu se uite că alungarea elevilor români sau mai elegant spus separatismul şcolar, promovat şi pus în practică la liceul "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş, nu a fost şi nu va fi niciodată acceptată de români, indiferent câte protocoale se vor încheia între U.D.M.R şi P.S.D.

"E vechi păcatul şi nu eşti prima vinovată" spunea poetul Ion Minulescu. Evenimentul petrecut în Consiliul municipal Târgu Mureş mă face să-mi aduc aminte de îndemnul horthyst "nincs kegyelem", adică "fără cruţare", slogan utilizat în holocaustul declanşat împotriva românilor din Transilvania de Nord în perioada 1940 - 1944. De aceea apreciez acţiunea consilierilor locali udemerişti din Târgu Mureş drept o acţiune teroristă de tip Al-Quiada, o acţiune fără scrupule de atingere a scopului propus.

Se afirmă că toate acţiunile puse la cale împotriva statului român aparţin radicalilor din U.D.M.R. Votul unitar etnic de la Târgu Mureş demonstrează însă încă odată, că între radicalii şi moderaţii din U.D.M.R nu există deosebire, că au acelaşi scop, pe care încearcă însă să-l atingă prin modalităţi diferite.

Pentru ca pe viitor asemenea situaţii să se evite, Legea administraţiei publice nr. 215/2001 ar trebui amendată, dându-se posibilitate fiecărei comunităţi să-şi stabilească separat reprezentanţii proprii. Modelul ungar care permite ungurilor să stabilească prin vot, conducătorii convenabili ai comunităţii române, trebuie evitat.

Oare între votul etnic de la Târgu Mureş şi încheierea alegerilor interne din U.D.M.R. ce era prevăzută pentru sâmbătă 31 mai a.c. nu este nici o legătură? Dar cu Forumul cetăţenesc din aceeaşi dată de la Sfântu Gheorghe la care s-a cerut imperativ ca aşa numitul "Ţinut secuiesc" să devină o "patrie-mamă internă", la baza căruia să stea principiul autonomiei teritoriale, adică a unui ţinut în care românii să nu aibă drepturi în propria lor Ţară?

Întregii clase politice româneşti, comunitatea internaţională îi cere să intre în normalitate, numai U.D.M.R.- ului, care la urma urmelor nici nu este un partid politic ci o uniune culturală, i se admite un regim special - tip gulaş, care promovează aparthaidul.

Români, nu vă lăsaţi amăgiţi! Visurile iredentiste ale etnicilor unguri trebuiesc tratate cu mare seriozitate. Se vehiculează ideea că cine nu dă drepturi, dă teritorii! Dar cine dă prea multe drepturi ce poate păţi?

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Kerekes Károly are cuvântul. Se pregăteşte domnul Ion Mocioalcă.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea politică din 11 februarie a.c., rostită în plenul Camerei Deputaţilor, am atras atenţia asupra faptului că Executivul, scăpat de teama monitorizării din partea Consiliului Europei, a făcut un pas înapoi prin naţionalizarea unei bune părţi a imobilelor ce au constituit obiectul restituirilor în baza Legii nr. 10/2002.

Această nouă naţionalizare s-a făcut de data aceasta printr-o serie de hotărâri ale Guvernului din toamna anului trecut, atestând apartenenţa unor imobile ocupate de unităţi bugetare la domeniul public al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, cu toate că proprietarii au cerut, potrivit legii, în termen legal, restituirea lor în natură.

Ca urmare a protestelor justificate ale proprietarilor, şi nu în ultimul rând a sporirii numărului proceselor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Ministerul Administraţiei Publice a emis o circulară comunicată prefecturilor şi consiliilor judeţene prin care s-a dispus stoparea oricăror acţiuni de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate publică asupra imobilelor înscrise eronat în inventarul domeniului public atestat de Guvern, atâta vreme cât instanţele nu au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile în procesele ce au obiect restituirea în natură a acestora.

Mai mult decât atât, în unele cazuri, Guvernul şi-a manifestat voinţa de a restitui imobilele în discuţie înainte de încheierea proceselor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul castelului din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş. Cu ocazia vizitei efectuate la faţa locului de către secretarul general al Guvernului, domnul Şerban Mihăilescu, a convocat o conferinţă de presă la Prefectura Mureş, în cadrul căreia a afirmat că se restituie în natură castelul întrucât Guvernul nu vrea să aibă la activ şi acest proces la Strasbourg, unde nu ar avea nici o şansă de câştig. Totodată, a asigurat autorităţile locale şi conducerea centrului de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu handicap că Executivul a alocat 30 de miliarde de lei pentru mutarea bolnavilor din castel în cămine noi, în condiţii corespunzătoare standardelor europene. Însă, contrar afirmaţiilor făcute, la câteva săptămâni după vizita efectuată la Brâncoveneşti, acelaşi Şerban Mihăilescu, în calitate de reprezentant al Guvernului chemat în judecată pentru anularea atestării apartenenţei castelului la domeniul public al comunei, depune concluzii la dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel din Târgu Mureş pentru respingerea acţiunii formulate de proprietar.

Este de-a dreptul şocantă această inconsecvenţă din partea unui reprezentant al Guvernului, atitudine care fără îndoială nu constituie o dovadă de credibilitate. Îmi menţin şi pe această cale opinia pe care am exprimat-o în declaraţia politică anterioară, şi anume: este greşită concepţia conform căreia aderarea României la structurile euro-atlantice nu este condiţionată de credibilitate.

În mod justificat se formulează întrebarea: până când se va mai spune una şi face alta? Este serioasă îngrijorarea declarată pentru creşterea numărului de procese pierdute de România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Răspunsul la aceste întrebări trebuie să-l dea cei care sunt răspunzători de imaginea ţării, deci, în primul rând, Guvernul.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Permiteţi-mi, eventual, cu scuzele de rigoare, să vă spun că sunt convins că veţi vota viitoarea moţiune de cenzură, la cât sunteţi de supărat pe Guvern.

Îl rog pe domnul deputat Ion Mocioalcă să ia cuvântul. Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Ion Mocioalcă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dezbaterile politice din perioada imediat trecută, privind taxa radio-tv, s-ar părea că au consumat tot ce se putea spune. Să fie doar populismul cu care ne-a obişnuit Opoziţia, exploatând un subiect gras, pentru a mai sublinia o dată marea ei grijă faţă de oameni? Nicidecum! Este cel puţin ciudat că, deşi instituirea acestei taxe este, practic, o măsură de dreapta şi cei mai înverşunaţi contestatari ai acesteia sunt partidele de dreapta sau, mă rog, care semnalizează stânga şi trag spre dreapta.

Vă rog să observaţi duplicitatea demersului politic al colegilor din Opoziţie şi în acest caz, ca în atâtea altele. Pozând în campionii transparenţei, corectitudinii şi dreptăţii, aceştia au dezinformat opinia publică, uitând cu bună ştiinţă să arate că, cu toate inerentele ei imperfecţiuni, această reglementare este imperios necesară, ea aliniind şi din acest punct de vedere România la practica democratică europeană.

A trebuit intervenţia unor reprezentanţi de seamă ai politicii europene, inclusiv ai dreptei politice europene, care s-au simţit datori să repare această impardonabilă gafă, salutând acest act normativ şi subliniind pentru aceiaşi opinie publică, cum, această taxă, considerată normală la ei, conferă posturilor naţionale radio-tv din România garanţia independenţei şi credibilitatea atât de frecvent blamate de Opoziţie ca fiind în pericol.

În toate democraţiile europene se poate! La BBC se poate! La TVR nu se poate!

Dorim toţi sau ar trebui să dorim o implicare mult mai fermă a audiovizualului naţional în promovarea, în răspândirea culturii naţionale şi universale, în diversificarea programelor educative, în această perioadă nefastă, de proliferare a subculturii, a prostului gust, a violenţei ca mod de viaţă, a imoralităţii, prin influenţa televiziunii comerciale.

Vehemenţa cu care se atacă taxa radio-tv mă duce cu gândul la anumite interese de grup, nicidecum la grija faţă de oameni.

Cu ce bani să asigurăm calitatea tehnicii şi a programelor acestor instituţii indispensabile ale ţării? Camere video vechi de 20 de ani, care de reportaj din anii '76, '79, studiouri nemodernizate din anii '60, radio-relee îmbătrânite, neperformante şi de fiabilitate îndoielnică, turnul Televiziunii, construit între 1965 - 1970, şi care a suportat trei cutremure majore şi ar putea ceda la următorul. iată doar câteva obiective care cer o finanţare de cel puţin 8 milioane de EURO pe an, doar pentru tehnică.

Cu scuzele de rigoare, pentru că sunt obligat să nominalizez, nu pot să nu observ, cel puţin subiectivismul cu care, omniprezentă în toată mass-media şi la toate pricepută, o anumită colegă din PNL, condamna la o recentă dezbatere televizată imoralitatea acestei taxe.

Dar este moral să împingem conştient spre periferie aceste bunuri naţionale, cu extraordinarul lor rol, lăsând cale largă doar meschinelor interese comerciale de grup?

Imorală este atitudinea condamnabilă a Opoziţiei, care, prin multitudinea acţiunilor de boicot, trunchiind cum i-a convenit, realitatea, a îndemnat făţiş populaţia să nu respecte această lege.

Observ că, în ultimele zile, eficienţa dezbaterilor şi a informărilor realizate de Radio România şi TVR, în scopul de a face cunoscute problemele cu care se confruntă şi pentru susţinerea demersului Guvernului, în aşezarea pe un făgaş normal a acestei instituţii, indispensabile statului de drept.

Trebuie să fim obiectivi şi să fim de acord că eficienţa acestor demersuri ar fi fost indiscutabil mai mare, dacă dezbaterile şi informarea populaţiei s-ar fi produs înainte de aplicarea legii.

Ca şi în cazul reglementărilor iniţiate pentru indemnizaţia de maternitate, ca şi în cel al comunicării noilor relaţii între asociaţiile de proprietari şi posesorii de centrale termice de apartament, comunicate de un consilier ministerial, trecut la pensie a doua zi, trebuiau prezentate pe larg şi aceste măsuri care, deşi, în fond, bine gândite, pot genera stări de confuzie şi de tensiune, alimentate copios de vânătorii din opoziţie.

Disfuncţiile, inadvertenţele din normele metodologice de aplicare ale legii, redactate de specialiştii Guvernului, trebuie să fie eradicate. Iar o sursă de ambiguităţi poate fi şi urmarea laconismului unor prevederi ale legii, lipsa detaliilor şi precizărilor care să evite orice interpretare neconformă cu spiritul legii. Aceasta să fie grija noastră, exigenţa noastră!

Normele privind taxa radio-tv la care mă refer sunt deficitare la precizarea taxei diferenţiate, a diferitelor categorii de contribuabili. Aşa este corect! Am televizor, plătesc, nu am televizor, nu plătesc! Dar şi măsurile de descurajare a evaziunilor la plata taxei trebuie să fie mult mai severe şi cu asigurarea controlului.

De aceea, eu nu consider închisă această problemă şi solicit programarea dezbaterii parlamentare, care să pună în drepturi şi să asigure aplicarea conştientă a acestor norme de conduită europeană, în problemele audiovizualului naţional şi nu rămânerea lor într-o fază gri, la bunul plac al unora sau al altora.

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu şi, cu tot respectul cuvenit, v-aş reaminti tuturor celor care urmează, că ar fi bine să se restrângă la trei minute, altfel este imposibil ca toţi vorbitorii să poată lua cuvântul.

Vă rog, domnule deputat Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Şomajul între statistici oficiale şi adevăr".

"Aplicarea de la 01.03.2003 a noului Cod al Muncii va duce la desfiinţarea convenţiilor civile şi la transformarea lor în contracte de muncă, astfel încât cei ce prestau o activitate pe baza acestora, vor putea fi încadraţi în numărul salariaţilor din România, ducând implicit la scăderea şomajului". Acestea sunt cuvintele reprezentanţilor Guvernului, care încercau să demonstreze eficacitatea aplicării noii legi, deşi din stadiul de proiect era destul de controversată.

La trei luni de la aplicarea Legii nr. 53/2003, în locul celor câteva milioane de convenţii civile nu au apărut nici măcar 50.000 de contracte de muncă. Firmele, indiferent de forma de proprietate, de stat sau privată, îşi reduc personalul, din cauza fiscalităţii salariale, se restructurează sau îşi reduc activitatea, etc. Şi, cu toate acestea, din datele oficiale, rezultă că rata şomajului scade de la an la an, de la lună la lună.

Se pune o întrebare pertinentă: rata şomajului pe care o comunică oficial ANOFP este reală sau este cosmetizată, ca şi rata inflaţiei? Răspunsul este greu de dat, mai ales că adevărul se află undeva la mijloc: între politicile de protecţie socială, măsurile de reconversie a forţei de muncă şi economia subterană.

Cifrele oficiale ajung să fie deformate de economia subterană. Având ca principal aliat fiscalitatea excesivă în domeniul politicii salariale, firmele care au utilizat personal angajat pe bază de convenţii civile au preferat să le plătească acestora, de la 01.03.2003, sume de bani "la negru" şi să nu încheie contracte de muncă.

Astfel încât, cei care realizează venituri de acest gen şi care ştiu că Legea nr. 76/2003 privind asigurările de şomaj, a devenit mai draconică, nici măcar nu se mai duc să se înregistreze ca şomeri. În concluzie, deşi a fost promovată ca o lege reformatoare, noul Cod al Muncii a devenit, ca şi în cazul altor legi, inoperant, astfel că numărul contractelor de muncă în aceste trei luni a crescut foarte puţin. La toate acestea, se adaugă şi faptul că există în România şi alte legi - Codul de procedură civilă - care reglementează activitatea colaboratorilor, lucru care este aplicat cu brio atât de firmele de stat, cât şi de cele private.

În aceste condiţii, nu este de mirare că rata şomajului se află într-o continuă scădere din punct de vedere scriptic. Deoarece, faptic, situaţia este mult mai dramatică: multe persoane au terminat perioada de acordare a indemnizaţiei şi nu au găsit locuri de muncă sau dacă au găsit au lucrat foarte puţin, nemaiputând beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002, persoanele care au trecut de 45 de ani nu se mai regăsesc în nici o situaţie a Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională, nici măcar pentru acordarea creditelor pentru patronii care-i angajează, lipsa locurilor de muncă datorată lipsei investitorilor, dezvoltării mai puţin a IMM-urilor şi lipsei facilităţilor fiscale etc. Toate aceste persoane vor apărea în momentul acordării unor ajutoare sociale, evidenţiind discrepanţa dintre realitatea cotidiană şi calculul aritmetic.

Începând cu anul 2000, reducerea şomajului nu a mai fost urmată de o creştere în acelaşi ritm a numărului de angajaţi din economie, număr care a ajuns chiar să se diminueze. Şi atunci unde este adevărul? În cifra care reprezintă rata şomajului sau în realitatea cotidiană?

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc.

Permiteţi-mi să-mi citesc şi eu declaraţia politică. Urmează domnul deputat Iosif Armaş. (Coboară de la prezidiu, la tribuna Parlamentului)

Domnul Adrian Ionel (din sală):

Ionel Adrian era printre primii şi nu m-aţi strigat!

Domnul Valentin Adrian Iliescu (din sală):

Şi Valentin Iliescu!

Domnul Puiu Haşotti:

Eraţi al patrulea de la PSD.

Domnul Adrian Ionel (din sală):

M-aţi uitat!

Domnul Puiu Haşotti:

Nu v-am uitat, domnule deputat, dar eraţi al patrulea pe listă.

Domnul Dumitru Chiriţă (din sală):

Nu faceţi dialog cu sala!

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat Chiriţă, aveţi dreptate.

Declaraţia se intitulează "Partidul Social Democrat - urmaşul boierilor".

În vremuri pe care mulţi se încăpăţânează să le considere apuse, luându-şi visele drept realitate, un mare lider în căutarea păcii şi a gloriei mondiale a visat Coreea de Nord, o ţară remarcabilă, prin unitatea de monolit, în spatele conducătorului mult iubit, prin rezistenţa acerbă în faţa imperialismului şi, nu în ultimul rând, prin spectacolele grandioase dedicate conducătorului.

Marele lider, vrăjit de farmecul acestei ţări exotice, a decis că trebuie să-i urmeze exemplul şi a încercat să pună în aplicare cât mai mult din modelul nord coreean pe moşia sa din Europa, numită România.

Anii au trecut, marele lider a lăsat locul, de fapt a fost executat, altor mari lideri.

Ultimul dintre ei, văzându-se la putere a început să fie atras tot mai mult de moştenirea înaintaşilor săi şi, după doar doi ani şi jumătate de putere discreţională, a început să prindă gustul modelelor şi a făcut o vizită în Germania. După cum vedeţi, moda s-a schimbat între timp, Coreea de Nord fiind înlocuită cu Germania. Dar, ca şi ilustrul său înaintaş, a fost fermecat de ce a văzut. Spre nefericirea supuşilor săi, nu a fost fermecat de modelul economic sau politic al Germaniei, nici vorbă! A fost cucerit de strălucirea numelui de partid istoric, de respectul trezirii tradiţiei a Partidului Social Democrat German.

Nu a putut să analizeze în profunzime motivele respectului pentru care este înconjurat Partidul Social Democrat şi, asemenea unor păsări, a fost atras doar de strălucirea lucrurilor.

Prin urmare, marele lider, pe numele său - aţi ghicit - Adrian Năstase, s-a întors din Germania plin de elan şi a descoperit că şi el poate fi un personaj istoric şi partidul său.

Ca atare, a decis să sărbătorească 110 de la înfiinţarea Partidului Social Democrat. Care "Partid Social Democrat"? Partidul frate cu PSD din Germania, cu laburiştii din Anglia, cu socialiştii din Franţa şi alţii? Ce-i apropie? Numele. Ce-i desparte? Din păcate pentru domnul Năstase, chiar tradiţia, istoria, totul!

Grăbit ca întotdeauna să promoveze ideile marelui lider, locotenentul său, numit Şerban Mihăilescu, a făcut ceva de care orice pesedist se fereşte cu înverşunare, a spus adevărul: a recunoscut că tradiţia partidului său înseamnă, de fapt, tradiţia partidului comunist şi că Partidul Social Democrat are rădăcinile în partidul comunist. Adică, istoricul Partid Social Democrat a fost înlocuit paşnic cu partidul comunist, care a continuat politica social-democrată, lăsând apoi locul unui nou partid social-democrat. S-au răsucit în mormânt toţi socialiştii care au murit în închisorile comuniste! S-au răsucit în mormânt toţi cei care au suferit pentru că nu au vrut să accepte nebunia comunistă!

Nu este decât un alt pas pe care Adrian Năstase îl face pe drumul spre împlinirea idealurilor megalomane ale predecesorului său comunist. Înaintaşul său ar fi mândru, ilustrul conducător va sărbători social-democraţia pe unul din stadioanele atât de dragi lui Nicolae Ceauşescu. Ce diferă? Doar părul lupului.

Îi mulţumim lui Şerban Mihăilescu pentru că a avut curajul să recunoască, în sine, ceea ce tovarăşii săi se încăpăţânează să nege: PSD este urmaşul PCR.

Şi pentru a face o opoziţie constructivă, avem o propunere pentru domnul Năstase: de ce nu sărbătoreşte PSD aproape opt secole de atestare documentară a boierilor din Ţările Române! În acest caz, într-adevăr, se poate spune că PSD are o tradiţie - tradiţia feudală, tradiţia baronilor din occident şi a boierilor din România. Vă mulţumesc.

Domnule deputat.

Domnul Ionel Adrian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Social Democrat vede în doctrina social-democrată nu un scop în sine, nu un simplu exerciţiu retoric, ci una dintre şansele autentice ale României. Nu absolutizăm nimic, nu considerăm că celelalte doctrine politice nu îşi au importanţa lor, însă considerăm că a fi social-democrat înseamnă, mai presus de toate, a fi un om adevărat, cu un comportament moral ireproşabil.

Desigur, nimeni dintre noi nu este şi nu va putea fi niciodată perfect, dar dorinţa de a te perfecţiona pe tine prin muncă îndrăzneaţă, cinste şi onoare constituie una dintre motivaţiile umane fundamentale.

Un gânditor afirma cândva că "omul este lup pentru alt om", condiţia umană însăşi semănând cu o junglă în interiorul căreia singura lege care acţionează este aceea a forţei. Social-democraţia contemporană pune la baza doctrinei sale valorizarea fiinţei umane, prin tot ceea are aceasta mai bun, mai competitiv. Social-democraţia nu respinge respectul şi ataşamentul faţă de patrie, de ideea naţională, aceste valori contribuind la îmbogăţirea patrimoniului spiritualităţii universale.

Partidul Social Democrat asociază valorile tradiţionale româneşti marilor valori spirituale ale omenirii, viziunea rezultată fiind una coerentă şi organică. Un astfel de partid se poate socoti puternic nu numai sub raport numeric, ci şi prin concepţia sa generală ideologică. Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Costache Mircea. Nu este. Domnul deputat Ioan Sonea, tot de la PRM? Nici dânsul nu este.

Atunci, domnul deputat Ioan Miclea? Da. Şi se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ioan Miclea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Instituţiile statului - subiect de batjocură".

Ar trebui să facă parte dintr-o acţiune a puterii executive, dar şi a celei legislative şi, de ce nu, a celei juridice o acţiune concertată de combatere a batjocurii pe care unii din concetăţenii noştri, în diverse forme, o îndreaptă împotriva instituţiilor statului.

În acest sens voi aminti, doar în treacăt, acţiunile de batjocorire a sentimentelor naţional-patriotice ale românilor transilvăneni, de către acest şovin iredentist care este Laszlo Tokes şi ceata lui de extremişti, prin acţiunile ce le-au desfăşurat şi le desfăşoară şi în prezent şi împotriva cărora justiţia şi autorităţile statului, spre ruşinea lor, nu înţeleg să ia nici o măsură. Dar pentru că faptele acestor extremişti sunt foarte grave, ele ţinând şi de domeniul penalului, îmi voi permite ca în perioada imediat următoare să adresez o interpelare pe această temă domnului prim-ministru.

Doresc să mă refer aici, în mod deosebit, la acţiunile concertate de atacare şi batjocorire a justiţiei şi magistraţilor.

Afirm, în cunoştinţă de cauză, că mulţi magistraţi îndeplinesc actul de justiţie sub presiune, timoraţi, ba chiar înspăimântaţi de campaniile de presă şi nu numai, care se fac împotriva lor. Am văzut cazuri când în instanţe, judecători respectabili, slujitori vechi la altarul justiţiei, au fost insultaţi de către justiţiabili cum că ar fi corupţi. Unii dintre ei, şi nu puţini, s-au făcut că nu văd şi nu aud, de teama ca presa să nu le facă procese de intenţie.

Dar cum să nu-şi permită un infractor mărunt sau un justiţiabil oarecare să insulte un judecător dintr-un fund de provincie, când chiar un fost preşedinte al ţării îşi permite, într-o conferinţă de presă la care au participat ziarişti de la toate cotidienele centrale, să afirme că judecătorii Curţii Supreme de Justiţie ar fi falsificat actul de justiţie, favorizându-l pe senatorul Corneliu Vadim Tudor, în procesele pe care acesta le-a avut în faţa Curţii. Adică, dacă insului în cauză, înalţii magistraţi nu i-au luat în seamă aberaţiile din denunţurile sale, îndreptate împotriva senatorului Corneliu Vadim Tudor, înseamnă că magistraţii sunt neapărat corupţi.

Ce gândire infantilă are acest specimen, ba aş spune acest infractor! Spun infractor deoarece insul - Constantinescu - a comis cel puţin infracţiunea de trădare de ţară, vânzând printr-o semnătură, pământul sfânt al Bucovinei, precum şi Insula Şerpilor, Ucrainei, prin tratatul bilateral. Cum poate un asemenea specimen să mai scoată capul în lume, ba, mai mult, să jignească şi să batjocorească o înaltă instanţă judecătorească a Statului Român?

Cred că este cazul ca Parchetul să se autosesizeze în acest caz şi să ia măsurile legale ce se impun. În acest caz sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de comunicare de informaţii false, prevăzută de art. 168¹ din Codul Penal.

Ministrul de Interne se străduieşte să asigure poliţiştilor un statut şi o situaţie materială concordante cu activitatea şi greutatea activităţii ce o desfăşoară aceştia. Personal mi se pare un lucru firesc, normal, lăudabil. Dar, sărim la gâtul omului şi-l porcăim în toată presa că a făcut acest lucru cu scop electoral, pentru ca poliţiştii să închidă ochii la eventualele fraude la alegerile din 2004.

Nimic mai absurd. În primul rând, poliţiştii asigură numai ordinea la secţiile de votare, de corectitudinea votării se ocupă alte organe. Apoi, când trebuie mărite salariile acestor oropsiţi de poliţişti, ca ei să nu fie suspectaţi de cine ştie ce malversaţiuni, ca instituţia în care lucrează să nu ajungă subiect de batjocură, apar numeroase comentarii.

Am aprobat, aşa cum am aprobat, pachetul de legi anticorupţie. Am început să aplicăm legile din acest pachet, declarându-ne averile. Acţiunea a fost tăvălită prin toată mass-media şi s-a făcut de ea un haz nebun. Din toată această mascaradă legislativă în care demnitarii, parlamentarii mai ales, au ieşit foarte şifonaţi, ne-am ales cu o concluzie tristă şi care trebuie să ne dea de gândit. Şi anume aceea că ne declarăm degeaba averile (ba chiar ne mândrim cu ele), din moment ce nu cercetează nimeni de unde sunt şi cum au fost dobândite.

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă sunteţi amabil să concluzionaţi, domnule coleg.

Domnul Ioan Miclea:

O frază mai am.

Se pune legitima întrebare, puteau fi construite sau cumpărate miile de case şi apartamente, pe care le-au declarat că le deţin unii, puteau fi constituite miile de conturi burdujite cu peste 10.000 de euro, în cei 13 ani de democraţie originală, altfel decât prin corupţie, de atâţia demnitari ai căror principale surse de venit sunt salariile?

Ei bine, legile "adoptate" de către noi nu prevăd nimic în acest sens. Şi atunci nu este normal ca parlamentarii, membrii Guvernului, aleşii locali sau judeţeni, preşedinţii de consilii judeţene, primarii şi alţi demnitari să ajungă subiect de batjocură, iar instituţiile ce le reprezintă aceştia să fie ştirbite în autoritatea lor?

Cred că mai este mult până când în România lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Că nu sunt pe un făgaş normal vina este în primul rând a Guvernului şi apoi a Parlamentului sau mai bine spus a noastră, a politicienilor! Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc.

Domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu, urmează domnul Iosif Armaş. Este prezent? Nu. Atunci, urmează domnul deputat Chiriţă.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimii ani, mai mulţi reprezentanţi ai obştilor de moşneni şi răzeşi au fost refuzaţi la filialele judeţene ale Arhivelor Naţionale, cu toate că se ştia că documentele referitoare la structura şi numărul dreamurilor se află în fondurile arhivistice depozitate şi inventariate. Astfel, mulţi dintre moştenitorii obştilor de moşneni şi răzeşi nu au putut să-şi depună cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate din simplul motiv că li s-a refuzat eliberarea actelor doveditoare.

Situaţii asemănătoare au avut loc şi în cazul reconstituirii dreptului de proprietate al composesoratelor din Transilvania. Astfel, când pădurile Composesoratului Alkoza din Remetea, judeţul Harghita, în mod ilegal, au fost retrocedate comunei, composesorii au cerut actele doveditoare referitoare la dreptul lor de proprietate, însă au fost refuzaţi de către angajaţii filialei Arhivelor Naţionale din Miercurea - Ciuc, afirmându-se că în depozitele de arhive nu se găsesc asemenea documente.

Fiind cercetător, ştiam că aceste documente se află în Fondul nr. 143 Cutia nr. 6 Dosarul cu nr. 146 şi am rugat-o pe doamna directoare să controleze aceste date şi să elibereze actele doveditoare pentru cetăţenii din Remetea. Am fost refuzat, ca şi oamenii din comuna de pe lângă Mureş.

N-am înţeles atitudinea personalului de la Miercurea - Ciuc, deoarece Cap. IV art. 20 din Legea Arhivelor Naţionale prevede că: "Documentele care fac parte din Fondul arhivistic naţional al României pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, acţiuni educative, elaborarea de publicaţii şi elaborarea de copii, extrase şi certificate".

A apărut însă recent şi Regulamentul sălii de studiu, unde, la art. 3 se prevede că: "Documentele care privesc vechimea în muncă, dreptul de proprietate, alte bunuri patrimoniale etc. nu se cercetează în sala de studiu".

Mai concret, prin Regulamentul sălii de studiu, care contravine legii, cetăţenii României sunt deposedaţi de proprietatea lor prevăzută de lege, nu li se eliberează actele referitoare la averea strămoşilor lor, mai mult, li se interzice cercetarea acestor documente. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Îl rog pe domnul Dumitru Chiriţă să poftească să ia cuvântul. Urmează domnul Emil Rus. E prezent?

Dacă tot m-aţi întrerupt, domnule deputat Nicolăescu, să vă mai amintesc, stimaţi colegi, că domnii deputaţi Ion Luchian, Gheorghe Valeriu, Emil Rădulescu, Eugen Nicolăescu şi doamna deputat Constanţa Pop au depus declaraţiile.

Domnule deputat Chiriţă, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În perioada 10-11 iunie 2003 se va desfăşura la Bruxelles cea de XV-a Reuniune a Comitetului Parlamentar Mixt Uniunea Europeană-România, ocazie cu care parlamentarii români şi europeni vor analiza stadiul pregătirii ţării noastre pentru aderare la Uniunea Europeană. Ordinea de zi a reuniunii cuprinde, printre altele, trei subiecte majore, referitoare la funcţionarea administraţiei publice, sistemul judiciar şi politica energetică din România.

Doresc şi cu această ocazie să salut demersurile Guvernului Adrian Năstase şi ale actualului Parlament pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi pentru faptul că, după anul 2000, România a înregistrat un plus de credibilitate în negocieri, reuşind în acelaşi timp să recupereze întârzierile generate de guvernările de tristă amintire din perioada 1996-2000.

În legătură cu funcţionarea administraţiei publice, remarc eforturile depuse în plan legislativ şi instituţional pentru descentralizarea şi responsabilizarea administraţiei publice, precum şi pentru consolidarea statutului funcţionarului public, inclusiv prin măsuri destinate depolitizării funcţiei publice.

În ce priveşte sistemul judiciar, vreau să subliniez măsurile preconizate în pachetul de revizuire a Constituţiei, care asigură independenţa actului de justiţie, precum şi semnificaţia recentei hotărâri a Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din rândul magistraţilor şi la propunerea acestora, fără a se mai recurge la propuneri din partea partidelor politice, aşa cum s-a procedat în perioada 1996-2000.

Măsurile enunţate evidenţiază hotărârea Guvernului Adrian Năstase şi a Partidului Social Democrat de a asigura independenţa justiţiei, depolitizarea acesteia şi eliminarea posibilităţii de influenţare a actului de justiţie de către cercurile de interese economico-financiare.

Cel de al treilea subiect aflat pe agenda reuniunii, politica energetică, cu impact asupra a peste 8 milioane de utilizatori naţionali, s-a aflat şi continuă să se afle în atenţia Guvernului României, pentru armonizarea cadrului legislativ şi instituţional românesc cu cel al Uniunii Europene. În acest context, doresc să salut finalizarea dezbaterilor din Camera Deputaţilor asupra Proiectului Legii energiei electrice, în deplin acord cu legislaţia şi politicile europene, dar şi cu interesele consumatorilor, ale furnizorilor de resurse energetice, ale sectorului energetic în ansamblu, în condiţiile respectării cerinţelor de protecţie a mediului în cadrul unui concept general de dezvoltare durabilă.

Este important să reţinem şi faptul că, începând cu anul 2001, sectorul energetic românesc şi-a recăpătat statutul de putere regională în Balcani, la aceasta contribuind şi dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei electrice cu tehnologii nucleare.

Recenta semnare a Acordului privind interconectarea sistemelor de transport al energiei electrice din România cu cele din statele membre ale Uniunii Europene şi din statele candidate reprezintă încă o dovadă a deciziei Guvernului Adrian Năstase de a respecta angajamentele asumate în procesul de negocieri, atât pentru realizarea obiectivelor din calendarul aderării, dar şi pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului energetic naţional.

În încheiere, doresc să felicit Guvernul României pentru progresele înregistrate în procesul de negociere a aderării şi vreau să subliniez şi faptul că ieri au fost închise două noi capitole: libera circulaţie a mărfurilor şi impozitarea, garanţie a atingerii obiectivului de finalizare a negocierii la data de 31 octombrie 2004 şi de aderare a României ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.

Doresc, de asemenea, să transmit mulţumiri partenerilor europeni pentru sprijinul acordat în acest demers de mare complexitate şi importanţă. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Domnul deputat Emil Rus, urmează domnul deputat Tamas Sandor.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea doresc să mă refer la o situaţie inedită, pentru mine, cel puţin, şi în acelaşi timp cât se poate de dramatică. E vorba de situaţia prin care trece ţara noastră, de tranziţie sau cum o fi, dar este cumplit de dură.

Dacă la noi este un capitalism, atunci, este de-a dreptul sălbatic, pentru că totul se vinde şi se cumpără pe un sistem de şpagă nemaipomenit şi nemaiauzit. Cei care cumpără, prin aşa-zisul proces de privatizare, unităţi economice ale statului, în prezent, nu o fac fără politică de partid, comisioane şi trafic de influenţă şi, pe urmă, averile se declară aşa cum se declară.

România îndeplineşte condiţia de ţară a tuturor posibilităţilor, pentru că pe bani faci ce vrei, şi hoţii, şi crime, cumperi o funcţie în CFR, în sănătate, în învăţământ, iar dacă te ţin băierile şi o funcţie de parlamentar sau alte demnităţi.

Senzaţia omului cinstit este că-i fuge pământul de sub picioare, că leul se scufundă fără oprire şi că dolarul şi moneda europeană îl urmează. Ţi se dă sentimentul că şi aceste unităţi de schimb cu putere de referinţă sunt în declin: un apartament, anul trecut, de 10 mii de dolari sau euro, astăzi, este 15 mii sau 16 mii. Cum aude lumea de scumpirea carburanţilor, simultan, e cuprinsă de spaima tuturor scumpirilor inerente.

E greu, domnilor guvernanţi social-democraţi, de a trăi în aceste condiţii! E greu pentru pensionari, funcţionari, muncitori, dar pentru tineret este şi mai greu! Cine scapă, dintre tineri, de lucrează în străinătate, acela, e drept, în 3-4 ani reuşeşte să-şi procure un apartament şi o maşină, dar la noi e greu să se menţină în viaţă. Dacă a terminat studiile şi intră în slujbă în oraşul universitar sau vine acasă, să lucreze la un patron, cu tot sprijinul statului, acesta - respectiv, tânărul - e atât de "bine plătit" - zic în ghilimele - încât părintele, dacă are şi poate, trebuie să-l ajute la plata chiriei şi a întreţinerii.

Aceasta este situaţia de la noi şi aceasta se discută şi rămâne o problemă mereu nesoluţionată. Întoarceţi-vă, domnilor guvernanţi social-democraţi, cu faţa la această cerinţă imperioasă şi încercaţi rezolvarea ei, fiindcă aţi promis în gura mare de toate şi că veţi fi mai aproape de oameni şi alături de ei! Ţineţi-vă vorba, domnilor, măcar o clipă şi fiţi lângă ei!

Pentru că s-a lansat ideea că un litru de benzină trebuie să coste 1 euro, ca în occident, ceea ce înseamnă 38 de mii de lei, adică, cu 13 mii de lei mai mult decât este în prezent, cum ar veni, cu o treime, vă întreb, oare salariul omului de rând creşte în aceeaşi proporţie? Nu, fireşte că nu! Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Tamas Sandor, urmează domnul Paul Magheru.

Domnul Tamas Sandor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am cerut cuvântul ca să vă informez cum a dat în bară domnul Horia Grama, prefectul judeţului Covasna.

De luni de zile, prefectul şi secretarul general al prefecturii îngrădesc în mod deliberat înfiinţarea ocoalelor silvice private, structuri silvice, de altfel, create în toată ţara şi avizate de către ministerul de resort. Ţin să vă reamintesc că legislaţia în vigoare este clară, permisivă, intenţia legiuitorului este corectă, europeană, nemaivorbind de faptul că în România funcţionează deja 44 de ocoale silvice care au în administrare terenuri forestiere proprietate a composesoratelor, unităţilor de cult şi de învăţământ, a persoanelor private şi păduri proprietate a consiliilor locale.

Cu toate acestea, prefectul judeţului Covasna a declarat în repetate rânduri că el, personal, nu este de acord cu constituirea structurilor silvice private. A atacat hotărârea unor consilii locale privind asocierea acestora pentru a crea cadrul legal pentru gospodărirea pădurilor. În optica prefectului, în judeţul Covasna, nu legile şi alte acte în vigoare sunt baza activităţii, ci alte interese, străine de legislaţia românească şi de programul Guvernului PSD.

Deputaţi, senatori şi primari din judeţ, împreună cu presa locală, am tras semnale de alarmă, pentru a atenţiona organele abilitate să dirijeze activitatea prefecturii în calea ei normală. Primul răspuns foarte clar a venit de la ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, domnul Ilie Sârbu, care, printr-o adresă, a pus la punct concepţia greşită a prefectului Horia Grama cu privire la înfiinţarea structurilor silvice private.

Dau citire numai câtorva fragmente din materialul amănunţit şi fundamentat al domnului ministru: "Este evidentă intenţia legiuitorului de a permite tuturor deţinătorilor de păduri de a constitui asociaţii cu personalitate juridică, în vederea gospodăririi cât mai eficiente a pădurilor. Prin urmare, aceste dispoziţii sunt aplicabile şi consiliilor locale, care, deja, la nivelul întregii ţări, au înfiinţat asociaţii cu personalitate juridică şi funcţionează în această formă, cu specificarea clară şi exclusivă a atribuţiilor strict în domeniul gospodării fondului forestier pe care îl deţin". Spune foarte clar, româneşte, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor!

În consecinţă, susţinerile Prefecturii Judeţului Covasna nu sunt întemeiate.

În final, totuşi, se iveşte o întrebare: pe cine reprezintă prefectul din judeţul Covasna, dacă sfidează legislaţia în vigoare, dacă îngrădeşte drepturile cetăţenilor ţării şi dacă activitatea lui este contrară programului de guvernare? Sunt două posibilităţi: 1. prefectul nu şi-a dat seama de activitatea lui negativă, şi atunci, într-o ţară democratică, trebuie demis; 2. prefectul lucra deliberat împotriva legislaţiei, şi atunci, într-o ţară democratică, prefectul judeţului Covasna trebuie demis. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală):

Ce, măi, aţi intrat în Opoziţie?

Domnul Puiu Haşotti:

Vă rog să nu aveţi dispute între dumneavoastră, dar şi eu sunt obligat să constat că distinşii noştri colegii de la UDMR sunt tot timpul supăraţi pe Guvern, dar votează cu Guvernul.

Vă rog, domnule deputat Magheru. Urmează domnul deputat Valentin Iliescu.

Domnul deputat Andrei Chiliman a depus declaraţia politică. Domnul Emil Boc este absent.

Domnul Paul Magheru:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se va referi la bune sentimente româneşti, de toleranţă, respectare a legalităţii şi a bunei convieţuiri cu toate minorităţile naţionale.

Episcopul reformat de Oradea şi Piatra Craiului Tokes Laszlo nu scapă nici un prilej de a sfida şi de a agasa adevărul istoric şi sentimentele românilor. Duminică, 11 mai 2003, în prezenţa episcopului şi a fostului prim-ministru al Ungariei Viktor Orban, a fost dezvelită, la Oradea, statuia principelui transilvan Gabriel Bethelen, un principe luminat, tolerant, inclusiv faţă de Biserica Ortodoxă Română. Imaginea dăltuită în piatră a vrednicului principe a fost, însă, întinată de naţionalişti şi nostalgici, pigmei politici.

Contrar avizului de urbanism şi a textelor aprobate de Ministerul Culturii şi Cultelor, soclul a fost inscripţionat în limba maghiară, numele principelui grafiat distorsionat faţă de forma latinizată sub care a intrat în istoria universală. Ca ripostă, primarul oraşului nici nu a participat la inaugurarea monumentului.

Prinşi în flagrant de fals şi ilicit, oficialii unguri au acoperit cu pânză neagră prenumele de "Gabor", rămânând doar numele ciuntit de Bethleem. A doua zi, pânza neagră a dispărut - ne-am şi aşteptat la lucrul acesta, continuând până azi ca statuia să se prezinte cu inscripţionări în limba maghiară, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, într-o altă formă, deci, decât a fost aprobată prin hotărârea consiliului municipal şi cu avizul instituţiilor abilitate.

Ne-am adresat Administraţiei patrimoniului imobiliar de pe lângă Primăria Oradea, Poliţiei municipiului Oradea, Prefecturii Bihor, dar răspunzătorii de acest fals preferă să cumuleze amenzi, să recidiveze, să sfideze, în loc să respecte legile şi hotărârile luate.

Am identificat şi vom cere tragerea la răspundere a persoanelor, care, prin eludarea codului juridic configurat pentru edificarea acestui monument, se situează sub incidenţa legii penale, ca să nu mai vorbim, a oprobiului public.

Acum, când radicalii maghiari din UDMR încearcă să alcătuiască un consiliu naţional al maghiarilor, în vederea unei autonomii şi guvernări locale, a unui ţinut autonom, separat lingvistic, economic şi cultural, un fel de "patrie-mamă" în ţară, se impun hotărâri ferme, pentru a nu permite destabilizarea şi fărâmiţarea, nici măcar în gând, a României. Sperăm că raţiunea, bunul simţ, buna convieţuire dintre români şi minorităţile naţionale să triumfe, în defavoarea aventurierilor şi şantajiştilor politici.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Valentin Iliescu să poftească la microfon. Domnul deputat Gheorghe Dinu urmează după aceea şi domnul deputat Valentin Vasilescu. Este?

Poftiţi.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În urmă cu aproape un an, toţi parlamentarii României rosteau jurământul de credinţă faţă de ţară şi faţă de popor. Prin jurământul rostit de la tribuna Parlamentului României, senatorii şi deputaţii au jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie să slujească interesele României, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială, să vegheze şi să apere caracterul indivizibil al statului nostru.

De multe ori, parlamentarilor români, cetăţenii le reproşează că între vorbele şi faptele lor, că între promisiuni şi realizări există o mare diferenţă.

Chiar şi între jurământul de credinţă depus de parlamentari şi faptele şi acţiunile lor există discrepanţe evidente care aduc prejudicii grave nu numai imaginii şi calităţii de parlamentar, ci în primul rând aduc o foarte serioasă atingere intereselor României. Un asemenea exemplu nefast ce nu poate fi ignorat şi care trebuie pus în discuţia opiniei publice este cel al deputatului UDMR Toro Tibor, liderul aşa-zisului "bloc reformist", cel care a prezidat lucrările Consiliului Naţional al Maghiarilor într-o reuniune recent desfăşurată la Sfântul Gheorghe.

România este o ţară stabilă din punct de vedere etnic, o ţară în care majoritatea românească şi minorităţile naţionale convieţuiesc în pace şi armonie. În puţine ţări ale Europei şi ale lumii minorităţile naţionale beneficiază de atâtea drepturi ca în România - învăţământ în limba maternă, sprijinirea culturii şi spiritualităţii minorităţilor, folosirea limbii materne în administraţie, reprezentarea minorităţilor în Parlament.

În ciuda realităţilor din România, minţile înfierbântate ale unor personaje politice desprinse parcă din tenebrele istoriei, mult prea mult tolerate de autorităţile româneşti ale ultimilor 14 ani, vin când şi când şi învolburează viaţa politică românească cu declaraţii aberante, iresponsabile şi în totală contradicţie cu prevederile Constituţiei României.

Recent, la Sfântul Gheorghe, extremiştii pastorului Laszlo Tokes şi discipolului său, deputatul Toro Tibor, au apăsat din nou pedala autonomiei pe criterii etnice, vorbind chiar de înfiinţarea unei autorităţi de autoguvernare a ţinutului secuiesc, care să devină patrie mamă internă a maghiarilor din România.

Având în vedere faptele mai sus menţionate, solicit următoarele două aspecte:

În primul rând, retragerea de către Ministerul Afacerilor Externe a paşaportului diplomatic al pastorului Laszlo Tokes, persoană incompatibilă prin gravitatea faptelor sale cu statutul de demnitar al României.

În al doilea rând, solicit Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor audierea deputatului Toro Tibor în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor şi luarea de măsuri disciplinare având în vedere acţiunile sale anterior menţionate care vin în contradicţie cu jurământul de credinţă rostit în calitate de deputat al României.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Dinu. Va urma domnul deputat Valentin Vasilescu.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Oare PRM-ul este perceput într-adevăr ca un partid extremist?"

Nu de puţine ori, Partidul România Mare a fost acuzat de extremism, xenofobie, rasism, cu toate că nimic din ideologia, programele şi acţiunile noastre nu îndreptăţesc asemenea calificative. Altele sunt organizaţiile care practică separatismul etnic, tulbură convieţuirea paşnică a populaţiei majoritare, comunităţile naţionale.

Că partidul nostru se bucură din ce în ce mai mult de încrederea oamenilor acestei ţări, indiferent de etnie, este un fapt ce este tot mai greu de contestat de cei pe care îi deranjează poziţia de apărător al legalităţii, dreptăţii şi echităţii sociale adoptată de PRM.

Am fost acuzaţi că am avea ceva cu minoritatea rromilor, că am fi mâncători de ţigani, cu toate că reprezentanţii noştri au declarat de nenumărate ori că nu avem decât sentimente de amiciţie faţă de această minoritate, ca şi faţă de celelalte minorităţi, cu condiţia să respecte Constituţia şi legile statului. Avem ceva numai cu cei ce, indiferent de etnie, nu respectă aceste legi, se dedau la acţiuni sau manifestări antisociale, nu respectă statul român şi poporul român.

Şi printre rromi sunt mulţi oameni care au înţeles această poziţie a noastră; mai mult, au devenit membri ai partidului nostru sau susţinători ai lui. Alţii ni se adresează cu încredere în probleme pentru care la alţii, inclusiv la organizaţiile rromilor, nu au găsit nici măcar înţelegerea necesară, considerând partidul nostru ca sprijinul cel mai de nădejde. Voi exemplifica aceasta prezentând cazul unui tânăr rrom din Predeal care, potrivit spuselor sale, a fost preşedinte al organizaţiei locale şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a Partidei Rromilor, de unde a demisionat, dezamăgit fiind de promisiunile fără acoperire şi de neregulile la care se dedau conducătorii acestei organizaţii. Dânsul ne-a relatat necazurile sale şi ne-a cerut sprijinul pentru rezolvarea lor.

Cazul este ilustrativ şi pentru altă mentalitate care, din păcate, mai dăinuie încă în rândul rromilor, cât şi al restului populaţiei. De asemenea, arată o situaţie deosebit de îngrijorătoare pentru cei ce îşi caută un rost în viaţă după finalizarea studiilor, situaţie grea pentru toţi tinerii absolvenţi, indiferent de etnie.

Tânărul în cauză a terminat o facultate de drept şi, în căutarea unui loc de muncă potrivit studiilor absolvite, s-ar fi izbit şi de reţinerea celor pe care i-a contactat, văzându-l mai închis la ten şi bănuindu-l că este rrom.

Noi suntem convinşi că mai persistă o anumită reţinere faţă de rromi, inclusiv în mentalitatea unor oameni cu răspundere pe plan social, generată de comportamentul antisocial al unor membri ai acestei etnii, dar considerăm că şi în rândul etniei şi-a făcut loc o senzaţie nejustificată - că unele greutăţi în rezolvarea problemelor cu care se confruntă ar fi rezultatul unor discriminări.

Realitatea este alta, şi rezolvarea problemelor de găsire a unui loc de muncă trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, indiferent de etnie.

Imediat după Revoluţie, a fost liberalizată înfiinţarea de instituţii de învăţământ privat şi chiar de stat, în special de drept, fără ca nimeni să îşi pună întrebarea: Ce vor face numeroşii absolvenţi ce apar în fiecare an şi solicită locuri de muncă pe o piaţă totuşi limitată? Unde vor fi încadrate miile de licenţiaţi în drept, când posturile disponibile în acest domeniu sunt fatalmente de câteva ori mai puţin numeroase?

Evident, nu poate fi vorba decât de o reglare a cifrei de şcolarizare cu cerinţele reale de specialişti cu pregătire juridică, dar, indiferent de cazul prezentat, rămâne un fapt cert: partidul nostru este din ce în ce mai mult perceput de populaţia ţării, inclusiv de minorităţile naţionale, ca un partid echilibrat, un partid al dreptăţii şi echităţii sociale, apărător al celor năpăstuiţi de cei ce deţin puterea şi nu o exercită conform legii, în folosul celor ce i-au ales.

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă doriţi să concluzionaţi, având în vedere că suntem în întârziere.

Domnul Gheorghe Dinu:

Concluzionez.

Poate acest lucru îl va pricepe şi domnul Cozmin Guşe, secretar general PSD, care, ori de câte ori apare pe ecran, şi, din păcate, apare tot mai des, altceva nu ştie să facă decât să îl atace pe preşedintele PRM, senatorul Corneliu Vadim Tudor, la al cărui nivel nu se poate apropia nici măcar dacă şi-ar întrerupe cariera politică, oricum pornită prost, şi s-ar apuca zi şi noapte să studieze şi să citească.

Sugerez PSD să îşi tempereze discipolul conjunctural până nu se acoperă complet de ridicol, aluzie la recenta ieşire la rampă a purtătorului de vorbe, vis-a-vis de manifestările tot mai periculoase pentru statul român ale pastorului Laszlo Tokes şi când, în mintea respectivului, între Laszlo Tokes şi Corneliu Vadim Tudor nu există nici o deosebire.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Valentin Vasilescu. Şi ultimul pe listă, domnul deputat Anton Marin.

Domnul Valentin Vasilescu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul România Mare, în naivitatea sa, a crezut că rolul societăţii civile este acela de a sancţiona, alături de Opoziţia parlamentară, deciziile guvernanţilor care contravin intereselor naţionale.

Prin stimularea acestui drept fundamental civic, vocea adevăratelor valori se poate face auzită, anulând bruiajul continuu al imposturii dictat de Putere.

Nenumăratele moţiunile promovate de PRM nu aduc membrilor acestui partid, după cum ştiţi, nici un avantaj material. Ele conţin doar idei şi, totodată, oferă ocazii de dezbatere pentru societatea civilă.

De mai mult de doi ani de când PRM este principala forţă de Opoziţie din Parlament, societatea civilă, reprezentată în principal de peste 200 de ONG-uri, a ignorat total semnalele de alarmă trase de Partidul România Mare cu privire la deviaţiile comise de guvernanţi, împiedicând cu bună ştiinţă afirmarea în viaţa publică a adevăraţilor profesionişti care chiar au ce spune.

Iată că, la peste şase luni după depunerea de către PRM a moţiunii "Roşia Montană", moţiune votată doar de PRM şi care a fost ţinută sub anonimat la vremea ei, societatea dă semne de deşteptare.

Spre cinstea ei, Academia Română a preluat ideile noastre şi se pare că a reuşit să convingă factorii decidenţi din Guvern să renunţe la acest proiect antinaţional şi nociv pentru România.

Eu privesc acest fapt doar ca pe un semnal că lucrurile încep să se îndrepte pe un făgaş normal şi că blocajul mediatic impus Partidului România Mare nu a dat rezultatul scontat.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Anton Marin, ultimul vorbitor.

Domnul Marin Anton:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

România este o ţară în care reformele economice trenează şi elementele unei economii de piaţă funcţională sunt departe de standardele în domeniu.

În 14 ani de tranziţie, sectorul care constituie motorul oricărei economii - cel al întreprinderilor mici şi mijlocii - s-a dezvoltat de sine stătător, împotriva unui sistem etatist care l-a susţinut numai conjunctural, în fapt împovărându-l cu taxe şi impozite.

Privitor la iniţiativa liberală, s-a aprobat cu mare greutate o lege specială pentru întreprinderile mici şi mijlocii, lege îmbrăţişată de actuala Putere, care se mândreşte cu grija pe care o poartă acestora.

PSD a înfiinţat chiar un minister al IMM-urilor, care cheltuieşte bani publici pentru simpozioane, mese rotunde, pretinse consultanţe, care nu susţin decât imaginea privind importanţa teoretică acordată de Guvern IMM-urilor, care se constituie în cei mai buni platnici la buget.

Facilităţile iniţiale au fost reduse în cursul anului 2002 odată cu modificarea prevederilor legale referitoare la impozitul pe profit, la t.v.a., o parte fiind transferată la categoria microîntreprinderilor.

Multe ţări europene au regimuri fiscale favorabile microîntreprinderilor, ceea ce, în mare parte, s-a preluat şi în legislaţia noastră, dar care a început să devină restrictivă după nici un an de aplicare.

Micii întreprinzători se confruntă şi ei cu ce se confruntă de ani de zile orice întreprinzător, respectiv schimbarea cadrului legislativ în timpul derulării afacerii, care pune în pericol şi deseori chiar falimentează multe afaceri.

Instabilitatea şi incoerenţa legislativă au fost criticate de toţi investitorii, indiferent că au fost români sau străini, mari sau mici, la care s-a adăugat birocraţia excesivă a administraţiei publice, abuzurile organelor fiscale, comportamentul discreţionar al funcţionarilor publici, precum şi corupţia instituţionalizată.

De curând, microîntreprinderile au o nouă problemă, şi anume aceea de a avea salariaţi la constituire, o normă legislativă aberantă, uitându-se că societatea, până nu devine persoană juridică, nu poate încheia relaţii juridice, inclusiv de muncă, deci nu poate face angajări de personal.

Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Senatului s-au întrecut în declaraţii conform cărora problema se va rezolva. Deocamdată, însă, acesta este cadrul legislativ - restrictiv, neprietenos, şi chiar demolator de firme care se străduiesc să funcţioneze.

Din punctul nostru de vedere, este normal să protestăm faţă de modul în care sunt tratate microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii, şi să exprimăm întreaga noastră susţinere pentru asigurarea unui cadru legislativ corect, stimulator şi mai ales predictibil.

Ne exprimăm toată disponibilitatea de dialog şi de colaborare cu toate forţele politice care cred cu adevărat în importanţa acestui sector, pentru că România are nevoie de un ritm de creştere economică mai rapid şi mai sigur, precum şi de micşorarea decalajelor faţă de standardele Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Mulţumesc tuturor pentru atenţie.

Prima parte a lucrărilor Camerei Deputaţilor de astăzi s-a încheiat. Urmează partea a doua - dezbaterea proiectelor legislative.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Declaraţie politică privind ipocrizia premierului Adrian Năstase atunci când vine vorba de cinstirea unora dintre românii care au făcut onoare României.

Premierul Adrian Năstase nu se dezminte, aşa cum nici partidul pe care îl conduce nu îşi schimbă năravurile, în ciuda "bunelor maniere" occidentale învăţate de frica comisarilor europeni şi îndesate pe gât de şeful de promoţie de la Drept. Bine dresat de elucubraţiile propagandistice ale Goebblesului cu mustaţă din Palatul Victoria, într-o partitură învăţată pe de rost încă de când o năşea pe Nadia Comăneci, premierul român nu pierde nici un prilej de "a se lăsa" văzut, filmat şi în tete-a-tete cu celebrităţile româneşti ale zilei, cu fotbalişti, alpinişti, boxeri etc.

Recent, campionul de box profesionist, Leonard Doroftei, a fost ultimul care a mai ajutat la ridicarea procentelor ofilite ale popularităţii primului-ministru şi ale PSD, după atâtea boroboaţe legate de simulacrul de pachet anticorupţie, de indemnizaţiile mămicilor, de elemenţii caloriferelor românilor sau de taxele obligatorii radio-tv, pentru a enumera doar câteva din ultimele "performanţe" ale PSD.

Ca de atâtea ori, şi această întâlnire nu reprezintă decât încă un calup de publicitate pentru campania PSD şi baronii săi, interesul partidului-stat pentru marile nume româneşti apărând doar cât este nevoie pentru a mai drege imagine putregăită a firmei, luând ceva din imaginea celor mai performanţi, mai reprezentativi şi mai iubiţi români. Probabil că la asta se referă şi Programul "România curată" de care tot fac tam-tam mai-marii PSD la spălarea partidului unic de acuzaţiile de corupţie, incompetenţă şi tendinţe dictatoriale.

Îi atrag atenţia şi prin această declaraţie primului-ministru al României, domnul Adrian Năstase, că românii care au făcut ceva pentru patrie sunt mult mai mulţi decât sportivii sau actorii şi că, fără a le ignora meritele ultimilor, mă simt obligat să subliniez incredibilele contribuţii la dezvoltarea României ale altor români uitaţi complet de actuala Putere: răniţii Revoluţiei Române se zbat şi acum pentru a-şi obţine medicamentele gratuite prin ministere, spitale şi farmacii; veteranii de război, eroi ai războaielor de reîntregire şi eliberare a ţării, mai puţini cu fiecare zi care trece, sunt uitaţi, neglijaţi sau ignoraţi în drepturile lor stabilite de legile Parlamentului României; profesorii, cei care formează şi modelează cel mai important capital românesc, sunt "recompensaţi" cu salarii de mizerie şi îndemnaţi să-şi abandoneze chemarea pentru o slujbă mai bănoasă, în vreme ce birocraţii din Ministerul Educaţiei nu îşi mai văd capul de atâtea "specializări externe"; medicii şi asistentele medicale, pe care îi întâlnim mai mult pe trotuarele consulatelor străine decât pe culoarele spitalelor (atâtea câte mai sunt deschise după "reformă") în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite sau chiar a unei alte patrii. Alături de aceşti oameni de ce nu vreţi să pozaţi, domnule prim-ministru? Şi de ce nu îi recompensaţi aşa cum merită?

Recent, am avut ocazia să constat încă o dată perversitatea propagandisticii PSD atunci când am primit-o în audienţă pe doamna Ion Elena din Bucureşti. Doamna Ion Elena se trage dintr-un neam de eroi: tatăl dânsei, Vasile Dărăscu, a fost decorat cu "Virtutea Militară" în primul război mondial, fratele a luptat în al doilea război mondial pe frontul din Apus, unul din cumnaţi a luptat, de asemenea, pe front şi a stat în lagărele comuniste timp de cinci ani, iar soţul a fost orfan de război. Deşi ar fi meritat de la statul român recunoştinţă şi respect pentru sacrificiile făcute de familia sa în atâtea ocazii istorice, dânsa este şi acum în căutarea dreptăţii pe care statul român i-o refuză, deşi legile prezente sunt de partea sa - doamna Ion Elena doreşte să-şi recupereze, conform legii, imobilul pe care tatăl dânsei l-a construit dintr-un împrumut de 30000 de lei făcut în 1928 şi achitat integral în 1947, imobil care era destinat să fie şcoală în satul Beneşti, judeţul Vaslui.

Aşadar, un erou de război se întoarce acasă şi tot ce doreşte să facă este să se împrumute de o sumă importantă pentru a construi o şcoală în satul natal. Astăzi, 75 de ani mai târziu, după ce nu i se recunoaşte nici măcar onoarea de a fi numită un binefăcător (benefactor) al comunităţii, aşa după cum se întâmplă în alte ţări, fiica donatorului şcolii revendică actele şcolii în duplicat, pe care este în drept să le obţină moral şi legal, dar este refuzată brutal şi fără nici un motiv de directorul şcolii şi de primarul comunei Tănacu, condusă de un reprezentant PSD.

PSD se laudă că a reformat administraţia publică, că a încurajat şi că aplică o lege a transparenţei şi a accesului liber la informaţie, că apără dreptul de proprietate şi încurajează restituirea bunurilor furate de regimul comunist. Totul este fals. Totul este propagandă orwelliană şi nimic mai mult. Dacă nu ar fi aşa, ar trebui să o văd la televizor şi pe doamna Ion Elena conferind cu premierul Năstase şi pe acesta scoţând dintr-un buzunar actele şcolii şi oferindu-i-le împreună cu o placă mare pe care stă scris "Şcoala Vasile Dărăscu din satul Beneşti".

Dacă doamna Elena Ion ar fi avut "fanii" lui Leonard Doroftei, probabil că acest lucru s-ar fi petrecut cu siguranţă. Aşa însă, ea este pentru premier doar o persoană neînsemnată care valorează doar un vot la următoarele alegeri, şi asta dacă le mai apucă. Ceea ce nu ştie premierul este că tot mai multe astfel de persoane care nu contează pentru el au început să distingă între gargara guvernamentală şi nerezolvarea problemelor lor de către acest guvern, şi nu mai sunt dispuse a mai da încă un cec în alb PSD-ului.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

De mai multe săptămâni, se aşteaptă îndeplinirea condiţiilor suplimentare din Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, fără să le cunoaştem, pentru că Guvernul ne spune una nouă şi semnează alta cu reprezentanţii Fondului.

Suntem convinşi că Adrian Năstase va face orice numai să termine acest acord cu Fondul Monetar Internaţional, indiferent dacă măsurile respective sunt sau nu corelate cu restul politicilor economice, sociale, militare etc.

Observăm că privatizarea bate pasul pe loc sau, când se mai privatizează câte ceva, se face cu foc de artificii, cu spectacole mediatice, fără să se spună adevărul despre modul în care s-au încheiat contractele. Până la urmă, important este să se termine privatizarea companiilor de stat care consumă resurse, produc pierderi şi care constituie un important element negativ atunci când se analizează starea economiei româneşti.

Am considerat că bâlbâielile guvernamentale în legislaţia care se modifică după cum bate la uşa Guvernului un interes de baron, un investitor interesat de o anumită privatizare, sau o conjunctură în care trebuie aduse ofrande, se vor încheia odată, însă acum se pare că incoerenţa este şi mai mare.

Nu ştim care sunt resorturile adevărate ale dansului pe sârmă practicat de Guvern, dar cunoaştem inconsecvenţele, imperfecţiunile, impurităţile introduse într-o legislaţie descurajantă tocmai pentru cei care ar fi trebuit să aibă un tratament special - întreprinzătorii mici şi mijlocii.

Indiferent câte acorduri vom finaliza, dacă nu vom avea un mediu de afaceri predictibil, nu vom asigura cadrul pentru o economie eficientă, performantă, concurenţială, competitivă, cu oameni de afaceri mici şi mijlocii consolidaţi, vom rămâne la coada Europei, acolo unde suntem şi în prezent, ca urmare a unei politici social democrate inconştiente.

Doamna Constanţa Popa:

Printr-o alăturare fericită, pe 1 iunie omenirea serbează Ziua Internaţională a Copilului, iar pe data de 5 iunie Ziua Mondială a Mediului.

De ce consider această alăturare fericită? Pentru că este de neconceput viitorul fără copii şi un mediu sănătos.

Marele J.J. Cousteau spunea că "am împrumutat pământul pentru copiii noştri, şi nu avem dreptul să-i dezmoştenim".

Protecţia mediului a devenit o problemă care îi preocupă nu numai pe specialişti, ci şi pe oamenii politici şi chiar pe simplii cetăţeni.

Faţă de grija zilei de mâine şi de hrana pe care trebuie să o asiguri copilului tău, grija pentru mediu pare o problemă mai puţin importantă.

Datorită impactului negativ pe care unele activităţi economice îl au asupra mediului, dar şi asupra sănătăţii populaţiei, devenim tot mai conştienţi de efectul nociv al poluării asupra noastră, dar mai ales asupra copiilor noştri.

În mediul urban sau rural, noi şi copiii noştri suntem expuşi procesului continuu al poluării - 11% din râurile României sunt poluate, 80% din deşeurile din România sunt depozitate necorespunzător, fiind adevărate focare de infecţie, în timp ce, prin distrugerea pădurilor şi parcurilor, zona verde scade vertiginos, ajungând până la 0,6 metri pătraţi pe cap de locuitor în unele sectoare din capitală.

Există puţine parcuri în oraşele din România, iar cele existente sunt supuse distrugerii, aşa cum s-a întâmplat la Băneasa, pentru a fi amplasate construcţii în locul zonelor verzi. Unde poţi să plimbi un copil, să îl educi în spiritul dragostei pentru natură, să respire aer curat?

Se apropie vacanţa copiilor şi apare problema petrecerii timpului liber. Ştrandurile sunt murdare şi nu au avize sanitare, nu există spaţii speciale pentru mersul cu bicicleta sau cu rolele, spaţiile de joacă dintre blocuri sunt puţine, probleme care par minore dar sunt esenţiale pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor şi ar fi trebuit rezolvate într-o capitală europeană aşa cum este Bucureştiul.

Investiţia în protecţia mediului este o investiţie în sănătate. Poluanţii conduc la diminuarea rezistenţei la boli, determină o reducere a longevităţii, produc cancer, induc mutaţii la nivelul ADN şi ARN, cu consecinţe dramatice asupra descendenţilor, şi implicit asupra viitorului planetei. Este unul din motivele pentru care în foarte multe ţări, printre care şi România, s-a implementat conceptul de dezvoltare durabilă. Acesta impune trei deziderate: dezvoltarea să nu pericliteze sau să distrugă suportul de bază al sistemului vieţii - aerul, apa, solul şi sistemele biologice, dezvoltarea durabilă să permită o continuă creştere a producerii de bunuri şi servicii care au la bază resursele naturale ale pământului, şi dezvoltarea durabilă să realizeze un sistem social durabil la nivel mondial, naţional, local şi familial, în scopul asigurării unei distribuţii echitabile a beneficiilor, bunurilor şi seviciilor produse.

Guvernul are datoria de a transforma conceptul politic într-un fapt real, de a gestiona problemele de mediu în strânsă corelare cu cele ale statelor Comunităţii Europene, pentru sănătatea tuturor locuitorilor Pământului şi asigurarea perpetuării vieţii.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu un fapt pe cât de dureros pe atât de grav prin consecinţele sale: dezinteresul şi lipsa de profesionalism întârzie integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Valoarea totală a proiectelor aprobate de Comisia Europeană (CE) pentru România, până în acest moment, în cadrul programului ISPA se ridică la 1,57 miliarde de euro, din care 1,17 miliarde reprezintă fonduri nerambursabile. Din această sumă, s-au semnat contracte pentru proiecte de mediu şi infrastructură în valoare de 248 milioane de euro, ceea ce reprezintă doar 15% din fonduri.

"Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă." Această zicală este incredibil de actuală în România de astăzi.

În cazul nostru, cea care dă bani nerambursabili este Uniunea Europeană. Cei care ar trebui să-şi bage singuri "pleaşca" în traistă sunt reprezentaţii autorităţilor centrale sau locale şi cei ai marilor regii şi companii naţionale, care au capacitatea, teoretic, de a derula proiecte ample în domeniul infrastructurilor de transport şi al mediului. Cu o singură condiţie: să întocmească proiecte fezabile care să respecte toate exigenţele impuse de finanţator.

Indolenţa (sau incompetenţa?) acestora a făcut ca România să piardă până acum milioane de euro, fonduri din programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Preaderare) nerambursabile, ce puteau fi utilizate atât pentru construcţia şi reabilitarea drumurilor naţionale aflate pe coridoarele de transport paneuropene, pentru construcţia viitoarelor autostrăzi ce vor lega România de vestul Europei, cât şi pentru investiţii exorbitante în domeniul mediului pe care nu ni le puteam permite deocamdată. Deşi beneficiază, după Polonia, de cele mai mari fonduri ISPA alocate de Comisia Europeană pentru o ţară candidată, România a semnat contracte de finanţare pentru numai 15% din total.

Potrivit responsabililor în domeniu, motivul principal al slabei utilizări a fondurilor îl reprezintă, pe de o parte, "hibele" proiectelor trimise spre aprobare, iar, pe de altă parte, cerinţele financiare impuse de Comisia Europeană firmelor executante.

Acestea se dovedesc bariere de netrecut pentru SRL-urile sau SA-urile româneşti obişnuite să obţină contracte prin trafic de influenţă sau pe criterii "de cumetrie".

Pe piaţa românească există o serie întreagă de firme de consultanţă. În mod normal, acestea ar trebui să se ocupe de elaborarea proiectelor prin care să le luăm banii europenilor. În realitate, societăţile nu sunt decât nişte prăvălii ce se ocupă cu traficul de influenţă şi puşculiţe ale diferiţilor potentaţi ai zilei. Patronii lor nu au în vedere elaborarea de proiecte, ca dovadă că nu suntem în stare să ne băgăm în traistă 85% din banii europeni ce ne sunt destinaţi. Ei intermediază tot felul de întâlniri mai mult sau mai puţin de taină cu diferite persoane din fruntea bucatelor, care să-ţi semneze ori un împrumut pe care să nu-l mai dai înapoi, ori o comandă grasă pe banii statului.

În încheierea intervenţiei mele, îmi exprim nemulţumirea că este scandalos că autorităţile româneşti nu au fost în stare să atragă decât 15% din fondurile europene ISPA.

Domnul Ion Luchian:

Ziua de 2 iunie 2003 s-a transformat într-o frumoasă campanie electorală pentru ministrul sănătăţii şi familiei, doamna Daniela Bartoş.

Pentru a câştiga voturile rromilor din satul Mărginenii de Jos, comuna Filipeştii de Târg, judeţul Prahova, doamna ministru a oferit în dar, de Ziua Copilului, injecţii împotriva hepatitei A. Cu ocazia aceleiaşi zile, şi adulţii au primit vaccinuri împotriva difteriei şi tetanosului şi radiografii pulmonare gratuite pentru depistarea tuberculozei.

De ce m-am pronunţat în sensul că ar fi fost o frumoasă zi de campanie electorală? Vă pot explica! Recompensa faptului că s-au prezentat la această acţiune a MSF a fost următoarea: copiii au primit tricouri, şepci, baloane şi dulciuri, iar adulţii - prezervative. În cadrul unei ştiri difuzate la Antena 1, o persoană s-a declarat chiar nemulţumită de faptul că nu a primit şi ea bomboane, deoarece este prea "bătrână" pentru a mai folosi prezervativele donate.

Sigur că iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi Familiei este de bun augur, dar subliniez faptul că Direcţia de sănătate publică Prahova ar fi putut avea în vedere şi alte localităţi din judeţul nostru, nu numai satul respectiv. Aceasta reliefează doar dorinţa PSD-ului de a obţine cât mai multe voturi, inclusiv de la cetăţenii de etnie rromă. Dar aceştia nu pot fi păcăliţi atât de uşor, întrucât au pus întrebări logice: "Ce să facem noi cu prezervativele, daţi-ne medicamente".

Deşi faptul că doamna ministru Daniela Bartoş a dansat în horă alături de nuntaşii din localitate nu i-a făcut să uite de criza reală a medicamentelor! Replicile acide ale localnicilor au vizat faptul că nu se prescriu reţete gratuite pentru copii, iar reţetele compensate ajung pentru primele două zile ale lunii. În sat nu există medic de familie, iar Spitalul din Filipeştii de Târg a fost desfiinţat de autorităţi!

Delegaţia condusă de doamna ministru a beneficiat de efective impresionante de medici şi asistenţi ai Direcţiei de sănătate publică Prahova, cadre ale Crucii Roşii, echipaje de urgenţă ale Serviciului de ambulanţă, pompieri, poliţişti şi jandarmi, iar campania a costat aproximativ 500 de milioane de lei din bugetul restrâns al MSF. Cu aceşti bani s-ar fi putut iniţia un proiect de asistenţă medicală permanentă măcar pentru locuitorii acestui sat, dacă nu pentru mai multe localităţi din judeţ!

Domnul Valeriu Gheorghe:

Pentru a proteja industria naţională vitivinicolă, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului solicită condiţii cel puţin egale cu cele ale competitorilor europeni. Ţările membre UE, care sunt producătoare de vinuri, beneficiază de finanţări, subvenţii sau prime de export, în schimb, producătorii români suferă de suprataxare prin intermediul accizei, a banderolei fiscale şi a regimului restrictiv al comercializării vinului.

Menţinerea actualei fiscalităţi în domeniul vitivinicol va avea consecinţe extrem de grave atât în plan economic, cât şi în plan social. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană va dispărea aproximativ 50% din suprafaţa actuală cultivată cu viţă de vie (corespunzătoare viilor hibride), suprafaţă care nu va putea fi replantată cu viţă de vie nobilă decât într-o măsură insuficientă. Costul pentru înfiinţarea unui hectar de plantaţie nobilă este de 10.000 de euro, iar plantaţia devine roditoare după 3 ani.

În prezent, singura sursă de finanţare în dezvoltarea durabilă a viticulturii româneşti este autofinanţarea producătorilor, de aceea ne alăturăm Patronatului Naţional al Viei şi Vinului din România la solicitarea adresată Ministerului Finanţelor Publice pentru a lua următoarele măsuri de urgenţă:

1. Reducerea treptată, până la eliminarea totală, a accizelor aplicate vinurilor. În Uniunea Europeană, vinul este accizat numai în ţările care, datorită poziţiei geografice, nu sunt considerate cultivatoare de viţă de vie.

2. Eliminarea vinului din sfera de aplicare a Legii nr.521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, după eliminarea accizelor, deoarece odată cu eliminarea accizelor, producţia şi circulaţia vinului nu va mai trebui reglementată prin această lege, care este un impediment în valorificarea în vrac a vinului.

Se pare că Ministerul Finanţelor Publice a acceptat reducerea treptată a accizelor, începând cu data de 1 iulie 2003, urmând să fie eliminate până la 1 iulie 2004. Reducerea cu 45% a accizelor înseamnă că pentru vinurile liniştite va scădea de la 0,55 euro/hectolitru/grad alcoolic la 0,33 euro/hectolitru/grad alcoolic. De asemenea, Ministerul Finanţelor a mai promis că începutul anului viitor va aduce pentru producătorii locali desfiinţarea banderolelor de marcare de pe sticle, ceea ce ar însemna că veniturile Imprimeriei Naţionale se vor diminua cu aproximativ 165 miliarde de lei pentru anul 2004.

Vom trăi şi vom vedea dacă Ministerul Finanţelor Publice îşi va ţine aceste promisiuni!

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Se împlinesc peste două zile trei ani de la alegerile locale din 4 iunie 2000. Scrutinul de atunci a constituit un prim semnal al revenirii Partidului Social Democrat - pe atunci PSDR - în fruntea scenei politice româneşti. Primul tur al alegerilor pentru desemnarea primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, a reprezentat un test important pentru configurarea scenei politice româneşti şi pentru viitorul administraţiei publice locale. La trei ani de la acest eveniment, se pot trage câteva concluzii interesante, pe care, cu permisiunea dumneavoastră, aş dori să le scot în evidenţă.

În primul rând, problema absenteismului, intens mediatizată la vremea respectivă, pe care mulţi politicieni şi analişti au ridicat-o pentru a acredita ideea că alegerile de la 4 iunie 2000 nu au fost reprezentative, nu a constituit, de fapt, o problemă în adevăratul înţeles al cuvântului. Deşi participarea la vot a înregistrat sub 50 la sută din populaţia cu drept de vot, comentariile pe această temă pot fi considerate, practic, lipsite de substanţă. Cu toate că pare extrem de simplu, aproape nimeni nu a observat atunci (sau nu s-a dorit acest lucru), că votul este un drept, nu o obligaţie şi că, în consecinţă, prezenţa la urne face parte din jocul democratic, fiind o opţiune strict individuală. Tot la fel de adevărat este şi faptul că democraţia ar fi o simplă formă goală de conţinut, fără participarea cetăţenilor la actul de decizie, iar absenteismul din iunie 2000, reconfirmat, de fapt, şi la scrutinele următoare, din toamna aceluiaşi an, poate fi interpretat, în mod cert, ca o sancţiune dură aplicată clasei politice pentru prestaţia nesatisfăcătoare din acei ani.

În al doilea rând, dacă nu luăm în considerare situaţiile atipice sau votul din localităţile rurale, unde au cântărit mai mult calităţile şi notorietatea candidaţilor, votul din iunie 2000 a fost, orice s-ar spune, profund politizat. În consecinţă, şi valoarea sa de test pentru alegerile generale a depăşit cu mult toate aşteptările. Dovada o constituie chiar rezultatele scrutinului din toamnă, când, se ştie, PDSR a câştigat alegerile parlamentare, iar candidatul partidului pe cele prezidenţiale.

În al treilea rând, pentru prima dată după 1992, Convenţia a pierdut administraţia locală în marile oraşe, considerate tradiţionale, cum ar fi Bucureşti sau municipiile din Transilvania. Consecvent reţetei încercate în 1996, electoratul, atât cât s-a prezentat la urne, a votat schimbarea. În definitiv, succesul PDSR se datorează faptului că partidul a ştiut să speculeze greutăţile şi greşelile comise de Coaliţia aflată atunci la putere.

Din alt punct de vedere, cei care s-au prezentat la vot şi au votat cu PDSR şi-au pus speranţa în capacitatea partidului de a depăşi criza în care se găsea societatea românească. Ei sunt cei care au dat, în fond, semnalul schimbării în bine a României, după patru ani de guvernare a coaliţiei de dreapta. Opţiunea pentru partidul nostru a exprimat nevoia oamenilor de a avea o bună guvernare, care să acţioneze în virtutea unei reforme pentru oameni, nu împotriva lor şi a intereselor lor majore. În definitiv, dacă privim lucrurile la modul general, nu toţi politicienii sunt la fel şi nu toată clasa politică se face responsabilă de eşecurile unei guvernări.

Vă mulţumesc pentru atenţie.