Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul Nicolae Leonăchescu şi Puiu Haşotti, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem prima parte a şedinţei de astăzi, dedicată intervenţiilor deputaţilor.

Domnul Liviu Bara. Va urma domnul profesor Mincu.

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Terorismul şi posibilitatea de a munci în străinătate".

11 septembrie 2001. Două avioane pilotate de sinucigaşi pline cu oameni nevinovaţi lovesc "inima" Americii, distrugând clădirile World Trade Center, unele din cele mai importante clădiri din lume.

11 martie 2004. Alţi alienaţi mintal adepţi ai teroarei lovesc cu premeditare într-o majoritate care îşi asigura cu multă sudoare existenţa, aruncând în aer o mulţime de trupuri ale unor oameni care se îndreptau, matinal, spre locurile de muncă.

Aşadar, criminali absurzi şi ticăloşi au coborât de la ţinte precise, explicite, cum a fost la New York, la anonimi, spanioli sau străini, din trenurile care îi purtau spre locurile unde îşi câştigau pâinea zilnică. Prin această lovitură, terorismul şi-a arătat încă odată chipul hidos, astfel încât orice fiinţă umană din orice colţ al lumii poate fi o posibilă victimă.

Din păcate, şi România a fost şi este în doliu. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în atentatul de la Madrid au fost şi 14 români. Alţii sunt în stare gravă, iar spaima morţii pluteşte încă pe deasupra mai multor familii care cer îndurare de la Dumnezeu.

Tot ce s-a petrecut în Spania a declanşat durere, lacrimi, revolte şi uimire. Oameni din toate colţurile lumii au protestat, au participat la mitinguri ale tăcerii, au aprins lumânări în amintirea victimelor, iar familiile îndoliate şi-au îngropat morţii.

Din păcate pentru unii dintre români, tristul eveniment nu a avut darul de a ne uni, a protesta şi a încerca să găsim orice mijloace de luptă contra terorismului, ci a prilejuit un eveniment de dezbinare, în care ura a făcut încă odată să întunece minţile unor politicieni, ziarişti sau a unor analişti politici, care văd în actuala Putere un duşman permanent.

S-a ajuns până acolo încât s-a acreditat ideea că dacă românii şi-ar fi găsit locuri de muncă în ţară nu ar mai fi plecat în Spania sau aiurea pentru a munci şi a câştiga un ban. Această situaţie redusă la absurd ne-ar conduce la ideea că dacă Guvernul Năstase nu ar fi reuşit să elimine vizele Schengen nu ar fi existat victime româneşti în Spania.

Vreau să amintesc că în toate ţările lumii lucrează cetăţeni ai altor ţări. Există tratate bilaterale între ţări în care se stipulează şi asigurarea unor locuri de muncă în condiţii egale între ţările semnatare. Că există şi oameni care lucrează ilegal într-o ţară sau alta, este altceva, dar excepţiile întăresc regula.

Între România şi Spania există un astfel de tratat şi este respectat întocmai. Dacă, dintr-un motiv sau altul, un accident de muncă, de transport sau boală profesională ar conduce la decesul unui spaniol care lucrează în România, vina ar fi a Guvernului spaniol că nu a asigurat locuri de muncă suficiente spaniolilor? Este de râs acceptarea acestei idei, aşa cum de râs este şi poziţia celor care au lansat-o.

Domnilor din Opoziţie,

Vă place sau nu, viaţa merge înainte. Românii vor pleca să lucreze în străinătate, aşa cum străinii vor veni să lucreze la noi; românii vor pleca să viziteze ţări străine, aşa cum străini vor veni să viziteze România, şi plecarea la lucru sau plecarea în scop turistic în altă ţară reprezintă un risc pe care fiecare şi-l asumă.

Cât despre faptul că nu există locuri de muncă suficiente în ţară, nu este o noutate, dar cred că nu există ţară în care aceste locuri de muncă să fie suficiente, aşa că nu văd de ce România ar fi o excepţie.

Că în unele ţări salariile sunt mai bune decât la noi, acest lucru este asumat cu luciditate de Guvernul Năstase, care, chiar prin vocea primului-ministru, îndeamnă oamenii să apeleze la Oficiul pentru Migraţie a Forţei de Muncă, înfiinţat la nivelul Guvernului, pentru a li se găsi locuri de muncă în străinătate.

De altfel, toţi cei care au lucrat în străinătate fac apel la Guvern să li se permită în continuare să îşi caute locuri de muncă, la fel ca şi alţii care nu au lucrat încă afară, dar îşi doresc enorm acest lucru.

Concomitent cu acest îndemn, Guvernul promite înfiinţarea de locuri de muncă în ţară astfel încât în fiecare familie să existe cel puţin un salariat.

Cunoscând seriozitatea Guvernului Năstase, sunt convins că promisiunile se vor transforma în practică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Iulian Mincu. Va urma domnul Petre Posea.

Domnul Iulian Mincu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă refer în declaraţia mea politică de astăzi la problemele învăţământului superior din România.

"Raportul privind starea învăţământului superior în perioada 2001-2003", document publicat la 17 februarie 2004, doreşte să demonstreze progresul deosebit al învăţământului superior sub guvernarea PSD. Se subliniază între altele conceptul Ministerului Învăţământului de retragere a statului din finanţarea învăţământului superior.

Se subliniază că în 2001 existau 140 de universităţi de stat şi particulare. În 2003 sunt 107 universităţi, dintre care 49 de stat plus 7 cu caracter militar şi 20 de universităţi particulare acreditate; restul sunt autorizate.

S-a ajuns, subliniază Raportul, de la 833 de studenţi la 100 de mii în 1990-1991 la 2800 de studenţi la 100 de mii în 2002-2003.

De precizat: dintre cei 450 de mii de studenţi la universităţile de stat, 190 de mii plătesc taxe, depăşind astfel cifra de la învăţământul particular - de 146815.

Învăţământul universitar românesc de stat a devenit astfel o mare afacere. Din 1990 încoace, România finanţează aceeaşi cifră de şcolarizare în învăţământul superior: aproximativ 60 de mii de locuri de studenţi pe an, din cei 607600 de studenţi pe an la învăţământul de stat şi particular care existau în 2002-2003.

Din punct de vedere al taxelor, România se aliniază multor ţări ale Uniunii Europene. Pentru înscrierea la admitere, se cer 50-100 de euro, iar pentru şcolarizare între 350 şi 800 de euro anual. Precizez "unele" pentru că în 7 din cele 15 ţări învăţământul superior atât pentru localnici, cât şi pentru străini este gratuit - nici taxe de înscriere, şi nici de şcolarizare. Le menţionez: Austria, Germania, Danemarca, Grecia, Finlanda, Luxemburg, Suedia.

La noi, în medie taxele variază între 350 şi 800 de dolari. Spre exemplu, În Franţa şi Portugalia taxele variază între maximum 240 euro până la 294 de euro.

În România, toate facultăţile de stat solicită taxa de înscriere şi la toate specialităţile. Conform Constituţiei din 2003, art.32 alin.4, învăţământul de stat este gratuit, conform legii.

Ţările Uniunii Europene care percep taxe recalculează în timpul anului, trimestrial, în funcţie de situaţia materială a studentului, taxa pe care acesta trebuie să o plătească. La noi, nu se pune o astfel de problemă.

Facultăţile din Uniunea Europeană sunt libere să fixeze taxe sau nu la cei cu frecvenţă redusă, pentru cei de la studiul postuniversitar şi/sau pentru cei care provin din ţările Uniunii Europene. În majoritate, chiar unele ca Spania, Norvegia, Italia, care iau taxe la învăţământul de zi, renunţă la taxele la învăţământul postuniversitar.

Veniturile din ţările Uniunii Europene sunt cu mult superioare celor din România, care garantează "Învăţământul în România este prioritar şi gratuit", fapt confirmat şi de Legea Statutului personalului didactic, 1997, art.72 alin.3, şi sunt obligat să accentuez că o treime din tinerii până la 24 de ani din România trăiesc în sărăcie şi uneori sub pragul de sărăcie obişnuită. Sărăcia este exprimată la noi sub suma de 1,75 milioane de lei lunar, adică mai puţin de 45 de euro lunar, atât cât se câştigă în Spania într-o singură zi de muncă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvânt domnului deputat Petre Posea. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnii deputaţi Pavel Târpescu, Florin Iordache, Dan Brudaşcu, Emil Rădulescu şi Marin Anton au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Petre Posea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia de astăzi se intitulează "Oameni de nimic lovesc în mod josnic în realizările guvernării Partidului Social Democrat".

Opoziţia română a alunecat pe panta periculoasă a reducerii programului său politic la un singur cuvânt - "antipesedismul". Chiar dacă despici firul în patru sau investighezi cu lupa, ferit-a Sfântul să depistezi în discursurile ei identificarea problemelor cu care se confruntă societatea românească, natura acestora, analiza simptomelor dar mai ales cauzele ce le generează, enumerarea acestora în funcţie de priorităţi, soluţiile privind remedierea, dar mai ales resursele pentru avansarea celor mai optime terapii.

În bolnava concepţie a Opoziţiei noastre, totul este redus la ideea că dacă românului nu îi este bine vina aparţine exclusiv PSD şi că simpla înlăturare a acestuia de la putere, brusc şi dintr-o dată, va rezolva ca prin farmec orice problemă.

De asemenea, mai observăm că în ultima perioadă Opoziţia a devenit extrem de agresivă, lovind orbeşte în dreapta şi în stânga, înfigându-şi colţii nu numai în adversarul politic, ci au început să se sfâşie chiar între ei. Şi, atunci, ce dovadă mai veridică a turbării ce i-a cuprins pe liderii acesteia, atât la centru cât şi pe plan local, mai dorim, sindrom ivit în special din cauza neputinţei ce-i caracterizează şi a ridicolului de care s-au umplut?

Acesta nu este numai convingerea noastră, dar chiar şi analiştii străini au remarcat faptul că Opoziţia este foarte slabă în România. Este şi firesc să fie aşa deoarece exponenţii principali ai acesteia - PNL şi PD - şi-au demonstrat totala incompetenţă atunci când s-au aflat la guvernare. Încercarea lor de a arunca întreaga responsabilitate pentru eşecul total al guvernării anterioare - asupra PNŢCD - nu a fost convingătoare de vreme ce timp de patru ani au deţinut ministerele cele mai importante în guvernele Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.

Dar ceea ce a produs o adevărată panică în rândul Opoziţiei au fost aprecierile pozitive venite din străinătate la adresa Guvernului PSD. Nici un guvern postdecembrist nu s-a bucurat de atâtea aprecieri din partea cercurilor politice şi financiare internaţionale. De aceea această panică furibundă a Opoziţiei se manifestă frecvent împotriva Guvernului Năstase şi împotriva liderilor PSD centrali şi locali, îmbrăcând diverse aspecte mârşave, suburbane. La fel de tare, ei suferă şi pentru că bilanţul guvernării PSD se înscrie cu creşteri substanţiale ale p.i.b.-ului, cu deficite bugetare rezonabile, inflaţie controlată, cu scăderea vizibilă a ratei şomajului şi o creştere substanţială a exporturilor.

Ar fi imposibil de ascuns problemele care încă există - unele salarii şi pensii mai modeste, unele creşteri de preţuri în unele sectoare sau la categorii de produse. Pentru orice om logic, este absurd de crezut că toate nerealizările societăţii româneşti se pot eradica brusc, după ce în perioada 1997-200 ţara a cunoscut un declin economic catastrofal.

Progresele făcute de Guvernul Adrian Năstase este şi firesc să îngrijoreze Opoziţia. Dacă lucrurile continuă în acelaşi ritm susţinut, în 2004 va fi foarte greu, dacă nu imposibil, ca Opoziţia să obţină o creştere a numărului de mandate în Parlament, iar despre revenirea la putere nici vorbă. Şi, atunci, în criză de proiecte viabile care să stea în faţa ascensiunii guvernării PSD, apelează la tot felul de mizerii şi colecţii de delaţiuni lipsite de suport, având ca principal scop subminarea încrederii ţărilor occidentale dar şi a românilor în conducerea actuală a României.

Şi, ca o culme a fariseismului politic ce caracterizează Opoziţia de pe la noi, în mod declarativ, la unison, aceasta sprijină orice demers şi acţiune ale Puterii atât pe plan intern cât şi internaţional, dar în realitate este disperată la gândul că toate aceste evenimente benefice se pot întâmpla şi au loc numai în timpul guvernării PSD, provocând o mare jale în rândul politicienilor Opoziţiei.

Ca parlamentar, martor la fel de fel de dispute politice, ortodoxe sau mai puţin ortodoxe, poate aş fi trecut cu vederea, catalogându-le nesemnificative - este vorba de ipocrizia, meschinăria şi murdăria emanate în special de reprezentanţii "struţo-cămilei" PNL-PD (hibrid între liberalism şi social-democraţie mimată), dar şi de alţi "trepăduşi" ai unor formaţiuni politice de "buzunar", dacă nu m-ar fi iritat la culme un atac josnic, sub centură, lipsit de fundament, lansat la adresa unor oameni de excepţie din conducerea politicului şi executivului buzoian.

Instrumentate din umbră atât de reprezentanţii "cyborgului cu scrâşnet canin" şi ai "matrozului ochios", dar şi de alţi "ipochimeni" ostili bunului mers al activităţii în municipiul şi judeţul Buzău, atacurile josnice la adresa prefectului judeţului, preşedintelui consiliului judeţean şi primarului municipiului Buzău nu au fost atât de "savurate" de populaţia judeţului, pe măsura aşteptărilor celor care le-au lansat. Nu a fost surprinzător nici măcar faptul că articolele denigratoare au apărut succesiv în două cotidiene distincte, acuzaţiile fiind aceleaşi, în situaţia în care presa locală nu a scris nimic.

Mi se pare inutil şi deplasat să fim suspicioşi asupra unora sau altora, potenţiali "truditori" la asemenea mizerii, dar un lucru cert, de necontestat, este că autorii acestor "opere" dau dovadă, pe lângă alte lipsuri, de o crasă lipsă de profesionalism, atâta timp cât nu au verificat informaţiile. Dar ce poţi face? precedentul a fost creat prin vânzarea Mântuitorului pe o mână de arginţi.

Cu toate acestea, fiind realişti şi "iertând greşiţilor noştri", îi absolvim pe aşa-zişii ziarişti de prea marele zel, dar nu putem face acelaşi lucru cu "eminenţele cenuşii" care sunt în spatele acestor "mâncători de "..pâine" şi care au impresia că pot denigra totul, pot arunca cu noroi pe realizări notabile create în timp, numai pentru faptul că nu pot prezenta programe alternative şi, mai ales, nu pot contesta realităţile dobândite de poporul român, dar nu datorită lor.

Cu riscul că mă repet, consider regretabilă renunţarea la profesionalism a celor care recurg la afirmaţii mincinoase şi scandaloase, şi nu în ultimul rând taxez culpabilitatea directorului cotidianului "Jurnalul Naţional", care a acceptat publicarea unor astfel de materiale fără o documentare prealabilă.

După asemenea "specimene", este mai uşor să nu faci nimic, de teama de a nu fi identificat cu legături conspirative. Este adevărat că, în politică, fiecare îşi face campanie cu mijloacele la îndemână, dar parcă este prea de tot să apelezi la asemenea mârşăvii.

Trebuie să ne aşteptăm, deci, în continuare la acţiuni concertate de subminare a tot ceea ce a făcut bun PSD şi guvernul nostru, din înguste interese politice de grup.

Este bine să înţelegem şi să anihilăm scopurile acestor diversiuni şi să nu ne lăsăm amăgiţi de propaganda făcută de nişte oameni putrezi din punct de vedere moral şi care au făcut atâta rău ţării noastre.

Panica şi disperarea care i-a cuprins îi împinge să acţioneze împotriva propriei ţări, şi am convingerea că electoralul îi va sancţiona aşa cum merită.

Vă mulţumesc.

Vă rog să îmi permiteţi să mai depun o declaraţie politică "Europa şi terorismul".

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Ştefan Baban. Va urma domnul Napoleon Pop.

Domnii deputaţi Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Adrian Semcu şi Codrin Ştefănescu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România şi locul ei în Europa".

Recentele atentate de la Madrid au demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, că sărăcia din România a alungat pe mulţi dintre concetăţenii noştri pe meleaguri străine pentru a încerca să-şi îndulcească traiul chinuit - şi pe al lor, şi pe al familiilor lor, pentru că banii câştigaţi cu greu şi cu multă trudă asigură şi traiul a zeci de persoane care au rămas în ţară şi care nu reuşesc să-şi găsească locuri de muncă decente.

Dacă, în urmă cu 3-4 ani, doar 25-50000 de români se aflau în Spania, în anul acesta numărul lor a ajuns la peste 2000000, mulţi dintre ei fiind stabiliţi acolo fără forme legale. Am văzut cu toţii, în aceste zile de calvar, cum se descurcă pentru a reuşi să trimită ceva bani celor de acasă, iar cei care au reuşit să prindă ceva cheag şi-au chemat şi familiile şi au hotărât să rămână definitiv acolo. Este trist, mai ales că nu toţi cei care au luat această decizie sunt oameni tineri, mulţi dintre ei încadrându-se în grupa de vârstă 35-40 de ani.

În acest timp, în ţară, actualul guvern se laudă cu faptul că nivelul şomajului a scăzut vertiginos, ajungând la o rată de 7-8% la nivelul ţării.

Chiar şi în zonele cu probleme mai mari, respectiv Moldova, Valea Jiului, sudul ţării au reuşit să înregistreze un prag al şomajului la nivelul a 10% din populaţia activă a acestor zone.

La prima vedere, succesul pare evident, dar, analizând şi disecând cifrele menţionate, ajungem la trista concluzie: scăderea ratei şomajului s-a făcut prin exportul de sărăciei în ţările Europei - Spania, Italia, Austria, Franţa, Anglia etc., acolo unde muncile cele mai grele şi mai prost plătite sunt îndeplinite de români şi de alte naţii care au plecat din ţările lor în speranţa unui trai mai bun.

Rudele celor decedaţi au fost înmărmurite de durere la aflarea tristei veşti. Dar cred că şi la gândul că cei plecaţi pe meleaguri străine au avut un asemenea ghinion, în locul unui trai mai bun să-şi piardă viaţa, sufletele celor apropiaţi au fost devastate când au fost văzut în faţa ochilor destrămarea visurilor celor plecaţi.

Cifrele prezentate prin statistici serbede nu reuşesc întotdeauna să arate adevărata stare a lucrurilor cu care se confruntă românul de rând zi de zi.

Banii trimişi din străinătate, ca şi pachetele ascund înjosirea, truda şi singurătatea celor care au preferat "să aibă parte" de toate acestea pe alte meleaguri şi nu în propria ţară. Pentru cei rămaşi în ţară, viaţa nu este uşoară - trebuie să se descurce cu greutăţile zilnice, cu gospodăriile şi cu copiii lăsaţi în grija lor. Iar dacă sunt şi tineri căsătoriţi, iar unul a plecat şi celălalt a rămas în ţară, vă daţi seama cu toţii că cea mai frumoasă perioadă a vieţii le va lipsi cu desăvârşire şi în poveştile pentru nepoţi.

V-am mai informat că sunt localităţi din Moldova care s-au strămutat cu cea mai mare parte a cetăţenilor în Spania, aici rămânând doar bătrânii, casele şi terenurile părăsite şi părăginite.

A trebuit să vină o zi fatidică, ca cea din 11 martie 2004, ca să vedem cum conaţionalii noştri au preferat să-şi părăsească locurile natale în căutarea unei vieţi mai bune şi mai decente.

A trebuit să vină această zi ca să aflăm că, în loc să exportăm bunuri şi produse industriale şi agricole, exportăm cu brio forţa de muncă şi sărăcia.

Mă întreb ce se va întâmpla cu cetăţenii României peste 5-10 ani, când vor dori să muncească şi să obţină nişte bani care să le asigure o viaţă liniştită lor şi copiilor lor şi nu vor mai putea să-şi găsească de lucru în Europa.

Mii de români au lucrat în Israel şi în unele din ţările arabe, mii de români lucrează legal sau clandestin în ţările Europei, iar în acest timp actualul guvern se laudă cu victoriile obţinute pe plan social.

Nu este nici legitim şi nici moral ca generaţiile viitoare să părăsească ţara pentru a reuşi să-şi încropească o viaţă decentă sau, chiar mai trist, să hotărască că nu mai au de ce să revină în locurile în care s-au născut.

Indiferent de ce promisiuni vom face în campania electorală, este important să ne gândim cu responsabilitate la ce dorim să le oferim cetăţenilor acestei ţări, care sunt sătui de mizerie, corupţie, lipsuri materiale şi financiare. În caz contrar, vom mai descoperi cu surprindere, la un eveniment nefericit ca acesta, că românii preferă să-şi rişte viaţa pentru a câştiga ceva mai mulţi bani decât în propria ţară. Repetabilitatea acestor neajunsuri, precum şi a exportului de sărăcie, vor face ca aceasta să fie imaginea României în Europa şi în lume.

Cu toţii ştim că nu acesta nu este adevărul...

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvânt domnului deputat Napoleon Pop. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la abuzul împotriva CEC-ului.

Un nou act guvernamental din nou făcut peste capul Parlamentului şi cu pretenţia de urgenţă, prin care CEC-ul poate să împrumute altor instituţii de stat - ANL şi CNI - peste 6.500 de miliarde de lei, ne ridică aceeaşi problemă a statului de drept a egalităţii şanselor în România, în care legile par să fie făcute nu pentru toţi, ci ca excepţii în favoarea unora.

În loc să construim instituţiile economiei de piaţă şi să ne ocupăm de privatizare, am mai creat două companii de stat pentru care competiţia şi transparenţa nu există.

Statul atotputernic, pentru că pretinde că este proprietar la CEC, produce acestei instituţii o expunere la risc de nebănuit, în condiţiile în care legea obişnuită prevede cu totul altceva, întrucât în toate cazurile în care este vorba de capitalul social nu este problema proprietăţii statului, ci este vorba de fondurile pe care le gestionează.

În cazul CEC-ului, este vorba de marea majoritate a populaţiei cu venituri mici care, sub protecţia depozitelor cu o garanţie de 100% din partea statului, încearcă să adune economii pentru zile negre.

Ne-a deranjat pe toţi atunci când CEC-ul, tot sub presiune politică, a garantat fondurile unui joc piramidal cu mistere neelucidate nici până astăzi.

Acum, FNI se poate chema ANL sau CNI întrucât avantajele sunt de data aceasta şi mai mari - avem două instituţii de stat sub oblăduirea unui minister; deponenţii sunt foarte mulţi, care se mulţumesc ca banii lor măcar să nu se erodeze din cauza inflaţiei; toate fondurile sunt garantate de stat indiferent ce face CEC-ul cu ele; iar un ANL sau un CNI nu are grija rambursărilor de credite.

Se mai adaugă două elemente asupra cărora parlamentarii, cu toate insistenţele, nu au fost informaţi: credibilitatea ANL şi CNI în executarea de locuinţe sociale pentru tineri, când presa abundă în ştiri că ANL se ocupă cu locuinţe de lux care revin clientelei politice locale, şi întrebarea de ce CEC, după cinci ani de zile de când a apărut legea transformării într-o bancă, acest lucru nu s-a întâmplat.

Iar dacă ANL şi CNI intră în faliment după ce vor consuma fondurile CEC, este bine să reamintim cetăţenilor toţi că ei vor fi buni de plată din nou, ca şi în cazul Bancorex, după regula binecunoscută că unii iau credite de care uită, iar toţi ceilalţi trebuie să plătească.

Iată că o bună intenţie de a face locuinţe sociale şi pentru tineri, cu bani care ar trebui să respecte regulile generale de piaţă - de împrumut şi expunere a creditorului şi de risc al debitorului, face apel la un abuz într-un an electoral, când este nevoie de voturile tuturor acelor săraci angajaţi de promisiuni şi a celor a căror finalitate trebuie neapărat cumpărată periodic.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvânt domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Nicu Spiridon.

Domnii deputaţi Marian Motoc, Mihai Tudose, Eugen Arnăutu, Ion Mocioalcă, Cristian Sandache, Tiberiu Sbârcea, Gegil Eserghep şi George Pribeanu au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În investigaţiile realizate în mai multe comisii parlamentare, în calitate de membru al comisiilor, am făcut un număr mare de controale la fondul forestier ca urmare a sesizărilor primite din partea cetăţenilor.

Cele mai grave abateri între anii 1997-2000 s-au săvârşit în legătură cu valorificarea celor circa 4.000.000 de m³ doborâturi de vânt produse din noiembrie 1995.

În loc să raporteze date reale şi să solicite declararea pădurilor afectate ca zonă calamitată, fostul director a raportat mai puţin cu 50% din volumul real al doborâturilor de vânt. Intenţia lui a fost ca societăţile de exploatare alese să beneficieze de parchete accesibile cu masă lemnoasă de calitate mai bună, iar ulterior să aibă posibilitatea să contracteze parchete noi, neatacate.

Cu toate că aceste societăţi protejate au renunţat la mai multe parchete, din care au scos tot ce le-a convenit, lăsând materialul lemnos mai subţire, de slabă calitate şi greu accesibil pe loc, li s-a dat posibilitatea de a contracta alte parchete neatacate.

Datorită măsurilor preferenţiale, societăţile mici nu au putut participa la exploatarea şi introducerea în circuitul economic a doborâturilor de vânt expuse deprecierii. Paguba nu constă numai în diferenţă de valoare a masei lemnoase, ci şi în diminuarea esenţială a posibilităţilor de export şi în realizarea de produse de slabă calitate pentru folosinţă internă.

Cantităţi mari de masă lemnoasă degradate au fost contractate numai pentru a se obţine acte justificative la transportul arborilor sănătoşi tăiaţi în delict în contul doborâturilor de vânt.

Situaţia dezastruoasă din anii 1997-2000 s-a repetat şi între anii 2001-2004, când, după estimările Gărzii Financiare, fondul forestier numai la Lăzare a fost păgubit cu 67 de miliarde de lei.

Vinovaţii pentru distrugerea fondului forestier din anii 1997-2000, chiar şi cei care au contribuit la dezastrul ecologic dintre anii 2001-2003, sunt cunoscuţi.

Dacă în legislatura trecută, Departamentul de control al Guvernului, în frunte cu Ovidiu Grecea, a identificat pe adevăraţii vinovaţi, în prezent Autoritatea Naţională de Control, în frunte cu domnul ministru Ionel Blănculescu, şi-a făcut datoria în acest sens, însă organele abilitate ale statului încearcă să muşamalizeze gravele infracţiuni în domeniul forestier.

Infractorii din legislatura trecută împreună cu infractorii din actuala legislatură pot uni forţele în scopul continuării războiului împotriva pădurilor. Mafia şi organele abilitate ale statului le susţin pentru că în România nu există voinţă politică pentru stoparea corupţiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvânt domnului deputat Nicu Spiridon. Va urma domnul Mircea Costache.

Domnii deputaţi Vasile Miron, Endre Bereczki şi Ioan Sonea au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Nicu Spiridon:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Obstrucţionarea libertăţii de exprimare a presei - o falsă problemă".

În ultima vreme, o temă ţine prima pagină a publicaţilor din România, ea apărând şi în rapoartele oficialilor Uniunii Europene. Este vorba de aşa-zisa obstrucţionare a libertăţii de exprimare a presei. Spun "aşa-zisa" fiindcă, după mine, discuţia pe marginea libertăţii presei este o falsă problemă, umflată, în schimb, de cei interesaţi să terfelească imaginea ţării noastre în lume, să creeze ideea că la noi nu se respectă valorile democratice. Iar în fruntea acestor cârâitori de profesie, cine credeţi că se află? Bineînţeles reprezentanţii PNL şi PD, ca şi cum, pe vremea Guvernului de tristă amintire PNTCD-PNL-PD, asemenea lucruri nu s-ar fi întâmplat. Şi atunci ziariştii au fost purtaţi prin tribunale şi condamnaţi, ori bătuţi de huligani. Este celebru procesul publicistului de excepţie care este domnul Ion Cristoiu, obligat să plătească o amendă foarte mare, precum şi a altora. Dar în acel timp, cum problema aderării României la Uniunea Europeană era un vis greu de înfăptuit şi extrem de îndepărtat, nici chestia cu libertatea presei nu-şi avea locul. Aceasta a apărut acum, când suntem foarte aproape de realizarea acestui important şi decisiv obiectiv pentru viitorul ţării, transformându-se în paiul de care se agaţă cu disperare fiindcă simt că se scufundă toţi aceia care nu văd cu ochi buni drumul ascendent parcurs de România în aceşti ani de când la conducerea ţării se află PSD şi nu doresc aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Cum puteţi să susţineţi, domnilor, că nu există libertate de exprimare a presei atâta timp cât în fiecare zi, deschizând oricare ziar naţional, veţi găsi critici la adresa Guvernului şi partidului de guvernământ, în număr mai mare decât relatarea unor fapte pozitive?

Ce zice electoratul care v-a acordat încrederea în 2000, atunci când apăreţi pe micul ecran ori citeşte în presă declaraţiile mincinoase pe care le daţi? Cum îi priviţi pe aceşti oameni în ochi, când le înşelaţi aşteptările, îi induceţi în eroare cu atâta lipsă de decenţă?

În raportul pe anul 2003 privind libertatea presei în România, dat publicităţii zilele trecute de Agenţia de monitorizare a presei "Academia Caţavencu", se recunoaşte că nu se poate vorbi despre un mecanism la nivel naţional îndreptat împotriva ziariştilor, atunci când se discută despre procesele intentate acestora. Este drept, anul trecut, după cum se consemnează în documentul la care am făcut referire, 16 lucrători în presă au fost agresaţi fizic. În unele cazuri, s-au descoperit autorii unor asemenea fapte abominabile, pe care le dezavuez, în altele nu. Însuşi premierul României, domnul Adrian Năstase, a cerut cu fermitate autorităţilor să elucideze toate cazurile în care ziariştii au fost agresaţi şi să-i găsească pe vinovaţi pentru a fi deferiţi justiţiei.

În acelaşi raport, se arată că fenomenul cu cea mai mare influenţă negativă asupra libertăţii de exprimare îl reprezintă distorsionarea informaţiilor transmise de posturile de televiziune şi se preia o idee enunţată de Societatea Academică Română referitoare la existenţa unui puternic control economic şi politic asupra televiziunilor private, control ce induce autocenzura în rândul editorilor de ştiri, amintindu-se şi despre faptul că, în conformitate cu date publicate de Ministerul Finanţelor, în octombrie anul trecut, cele mai importante televiziuni private din România aveau datorii cumulate la bugetul de stat de aproximativ 20 de milioane de dolari.

Agenţia de Monitorizare a Presei vorbeşte şi despre intensificarea presiunii politice asupra mass-media la nivelul local. Nu ştiu ce se întâmplă în alte judeţe, dar în Vâlcea, unde există un număr mare de publicaţii, posturi de radio şi televiziune, în raport cu dimensiunea şi numărul locuitorilor, această concluzie nu are susţinere în plan real, aici jurnaliştii exprimându-se fiecare conform conştiinţei profesionale. Mai mult chiar, în Vâlcea, patron media este liderul judeţean PNL, iar acesta nu se poate plânge, dacă este corect, că asupra lui s-au făcut presiuni politice.

Chiar dacă ideea obstrucţionării libertăţii presei este o falsă problemă, primul-ministru al Guvernului, domnul Adrian Năstase, a inclus, în agenda priorităţilor Executivului până în luna iunie, prezentată domnului Günther Verheugen, comisarul european pentru extindere, în 25 februarie 2004 la Bruxelles, un capitol dedicat libertăţii presei, în care sunt precizate acţiunile care se au în vedere, respectiv eliminarea din Codul penal a acelor prevederi care au fost identificate de către reprezentanţii organizaţiilor media ca factori de îngrădire a libertăţii presei, programe de pregătire şi avertizare pentru funcţionarii publici, în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi de investigare judiciară intensă, în cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor.

Aşadar, putem să concluzionăm fără să greşim că, în România, presa este liberă, în ciuda celor care susţin contrar şi în final să amintim cele declarate de şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, referitor la acest subiect: "Responsabilitatea pentru o presă liberă, în conformitate cu standardele profesionale, revine jurnaliştilor, prin autoreglementare. Jurnaliştii vor fi mai greu de atacat cu cât responsabilitatea presei va fi mai clară, fiind necesar ca ziariştii să-şi stabilească un cod de reguli în acest sens".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Costache. Va urma doamna Liana Naum.

Deputaţii Dorin Lazăr Maior, Valeriu Zgonea şi Mitică Dragomir au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Tocmai acum, când, cu necaz, bieţii cetăţeni români se aşteptau la un alt tratament, tocmai acum, când, după 15 ani de eforturi guvernamental-mafiote, păreau împăcaţi cu destinul şi convieţuiau paşnic cu dragii lor baroni locali şi centrali, cu iubiţii lor multimiliardari, tocmai acum, când sărmanii admirau spiritul lor antreprenorial şi gospodăresc materializat în minunatele realizări din marmură şi sticlă străjuite de ziduri inexpugnabile de cetăţi medievale şi împodobite cu bolizi care de care mai performanţi, tocmai acum, când sărăcimea distrusă psihic de lipsuri şi mizerie lingea mâna care o bate, precum Grivei amuşinând pe lângă primărie în aşteptarea boţului de mămăligă muiat în ţuica proastă a ajutorului social garantat de generosul lor stat, tocmai acum, când de teamă că primarul nu îi mai dă adeverinţă de deces dacă aude cu cine are de gând să voteze, ascunzându-se pe după garduri să nu se creadă că va intra în alt partid ori că va susţine alte persoane decât banda de la putere, tocmai acum, când năimiţii anesteziaţi, paralizaţi şi încremeniţi în ideea că nu se mai poate face nimic, că nu se mai poate ieşi de sub gheara mafiei, tocmai acum, când, de silă, de milă, înalţii cârmuitori ai dezastrului naţional hotărâseră să-şi sacrifice electoral, ici - colo, câte o figură pentru a salva ciorchinele de negi judeţean şi central, în anul electoral 2004, vine, acum, domnul Johnathan Scheele şi ne spune că, la noi, problema cea mai gravă care pune în pericol aderarea la Uniunea Europeană este corupţia.

Ce-i cu dumneata, domnule Scheele, care corupţie?! Cine pe cine corupe, în România şi cu ce? Nu, domnule, aici nu e vorba de corupţie, e prea elevat spus, e hoţia cea mai jegoasă cu putinţă, se fură şi ochiul mortului din spital. Şi dacă, pentru dumneavoastră, hoţia asta maladivă a cleptocraţilor dâmboviţeni s-o numi corupţie, atunci de ce veniţi doar periodic cu asemenea constatări, când, zi de zi, ceas de ceas, maşina jafului uruie pe sub fereastra dumneavoastră? Nu auziţi, de pildă, zgomotul infernal al utilajului de spălat datoriile către bugetul de stat ale lumii petrolului românesc? Ca să dau numai un exemplu, a fost iertată RAFO de 3.500 miliarde, în 2002, ca, acum, să înregistreze o datorie de 7.000 de miliarde. A fost iertată de 1.750 de miliarde Rafinăria LUKOIL, dar acum, spectaculos, e scutită PETROMIDIA Năvodari de 20.000 de miliarde de lei, echivalentul a 603 milioane de dolari.

Vedeţi dumneavoastră, domnule Scheele, pretutindeni în lume petrolul este o afacere rentabilă, este regele comerţului mondial, se duc războaie în lume pentru petrol. Numai la noi, marile rafinării sunt falimentare, sunt susţinute de populaţie, prin preluarea la datoria publică a nerealizărilor rafinăriilor. Până şi fosta CRP, Compania Română de Petrol a fost iertată de 1.250 de miliarde, tot în 2002, iar acum, că se mărită PETROM-ul, trebuie, şi el, musai spălat de datorii. Aceasta numiţi dumneavoastră corupţie? Să fie doar prost management politico-economic? Nu, domnilor, e vorba şi de ură: cineva urăşte până la demenţă acest popor! O bandă de ticăloşi şi perverşi a instaurat la noi cea mai cumplită formă de dictatură: dictatura mafiei cleptocrate asupra celui mai blând popor din lume.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul Emil Rus.

Domnii deputaţi Cristian Nechifor, Adrian Ionel şi Nicolae Enescu au depus la secretariat declaraţiile.

Doamna Liana Elena Naum:

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Liderii Alianţei D.A. ţin topul corupţilor"

Este uşor să acuzi şi să pretinzi că doar cei care guvernează sunt responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă rău în ţară. Este şi mai uşor să te ascunzi după o imagine falsă şi să pozezi în atotştiutorul, necoruptul şi protectorul populaţiei. Ceea ce se dovedeşte a fi mai complicat, este să-ţi păstrezi o poziţie fermă, neştirbită şi demnă.

Liderii Alianţei D.A. se pare că NU prea au o imagine neşifonată, NU au fost lipsiţi în totalitate de acuzaţii de corupţie, NU cunosc limitele dialogului politic, NU înţeleg priorităţile politicii naţionale, NU ştiu să respecte legile, NU înţeleg ce înseamnă aliat NATO etc., etc. Tocmai pentru acest motiv, pentru faptul că mint cu neruşinare şi se ascund după măşti zâmbitoare şi înţelegătoare, Partidul Social democrat a considerat că este momentul să le reamintească celor care fac parte din această Alianţă a corupţilor că nu mai pot continua prefăcându-se continuu. Baronii liberali şi democraţi trebuie să recunoască în mod public gravele prejudicii pe care le-au adus atât bugetului de stat, cât şi ilegalităţile pe care le comit profitând de unele responsabilităţi pe care le au în plan local, favorizând astfel clientela liberală, încheind contracte fără licitaţie, ori organizând licitaţii unde tot liberalii sunt cei care câştigă, încălcând Legea concurenţei.

Aceste nume - Călin Popescu Tăriceanu, Valeriu Stoica, Aristotel Cancescu, Ioan Ghişe şi Nicolae Vlad Popa precum şi reprezentantul Partidului Democrat Radu Berceanu, sunt de mult timp asociate de către populaţie, mai ales cea păgubită direct, cu persoane corupte. Prin urmare, ei sunt datori să dea explicaţii în ceea ce priveşte respectarea legii şi să se justifice în faţa celor pe care îi mint. Astfel, baronul liberal Călin Popescu Tăriceanu, supranumit şi "baronul de Citroen", trebuie să dea explicaţii privind modul în care, pe timpul când era ministru al Industriilor şi Comerţului, 570 de autoturisme Citroen au fost cumpărate de către Romtelecom şi Petrom. Cu toate că presa a semnalat în repetate rânduri această stranie coincidenţă şi chiar a formulat acuzaţii precise de corupţie, domnul Tăriceanu nu s-a obosit încă să răspundă.

Liderul liberal Valeriu Stoica, supranumit de către mass-media "baronul adopţiilor ilegale" ar trebui să facă lumină asupra dispariţiei din arhivele instituţiilor abilitate, în perioada 1997 - 2000, a sute de acte de adopţie. Valeriu Stoica trebuie să declare în mod public destinaţia copiilor încredinţaţi spre adopţie şi motivul pentru care nu mai figurează, din motive mai mult decât suspecte, în nici o bază de date.

Parchetul Naţional Anticorupţie trebuie să afle de la vicepreşedintele PD, Radu Berceanu un răspuns la unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din guvernarea CDR, respectiv afacerea "Sun Oil", când sute de miliarde de lei şi mai multe favoruri către liderii C.D.R. au fost miza acestui act de corupţie, fiind afectată grav Rafinăria Petrobrazi - Ploieşti.

Partidul Social democrat nu va mai tolera corupţia în ţară, nu va mai permite ca afacerile oneroase ale unor lideri politici să nu fie scoase la iveală doar pentru că aceştia se prevalează de statutul lor de deputaţi sau senatori. Liberalii şi democraţii nu mai conving pe nimeni de sinceritate, ei şi-au spus deja cuvântul, când au sărăcit poporul român, umplându-şi conturile şi păgubind astfel statul cu sume imense. Perfizi, aşa cum au fost întotdeauna, evită să-şi recunoască propriile fapte, evită să-şi justifice averile şi să dea explicaţii la toate scandalurile sesizate de presă în care sunt implicaţi.

Prim-ministrul României, domnul Adrian Năstase a afirmat că lupta anticorupţie va continua, iar aceasta trebuie să înceapă de la cei mai mari corupţi, de la cei care timp de patru ani au destrămat industria, agricultura, transporturile, adică întreaga economie a ţării. Dacă aceşti lideri liberali şi democraţi nu săvârşeau aceste ilegalităţi, sau mai bine zis infracţiuni deosebit de grave, România ar fi încheiat de mult toate capitolele de aderare la structurile europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Rus. Va urma domnul Borbély László.

Domnul Dan Simedru a depus la secretariat.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Obiectul declaraţiei mele politice de astăzi este "Lupta actualei puteri politice cu ea însăşi".

Oricât de paradoxal ar părea acest lucru, faptele m-au convins că Guvernul Adrian Năstase se luptă cu Guvernul Adrian Năstase, la toate nivelurile şi finalul nu este altul decât victorie, victorie pe toate liniile. La început, Guvernul şi-a făcut programe, pe care le mai face, şi acum, în serie. Apoi şi-a făcut probleme care puteau fi soluţionate pentru că exista cadrul legislativ care, fireşte, putea şi uneori a fost îmbunătăţit.

Pentru a fi mai clar şi elocvent, totodată, apelez la următoarele probleme-caz, la nivel de ţară şi fireşte la judeţul Bistriţa-Năsăud. Există Legea nr.18/1991, există Legea nr.1/2000, există şi alte reglementări legale pentru punerea în posesie a cetăţenilor cu drepturile asupra terenurilor agricole şi a terenurilor cu vegetaţie. De ce nu s-a înfăptuit acest act, pentru că promisiuni au fost cu duiumul, în precedenta campanie electorală? Fireşte că interesele au împiedicat încheierea acestui proces. Se ştie că opoziţia parlamentară, care a susţinut şi susţine toate drepturile cetăţenilor, a acţionat pe toate căile luptei politice, dar lucrurile nu s-au mişcat prea mult în acest sens.

La Bistriţa-Năsăud, cazul este special, întrucât o mare parte din pădurile cetăţenilor din 17 comune sunt pe teritoriul judeţului Suceava. Pe de altă parte, alte comune au suprafeţe întinse de păduri în administraţia Institutului de Cercetări Agricole şi Silvice Bucureşti, prin Ocolul Silvic Experimental Lechinţa. Terenurile, acum, sunt în curs de retrocedare, însă, din 1991 şi până în prezent, ele au fost exploatate cu sălbăticie de oameni ai puterii şi de baronetul local care au găsit căile de acţiune, deşi nu aveau dreptul. Cetăţenii au reclamat permanent acest fapt, au apelat la tot felul de tribunale, au apelat la Guvern, la Preşedinţie, au pichetat prefectura şi nu au reuşit să obţină dreptul lor.

Zilele trecute însă, mai precis 18 martie a.c., s-a opintit Guvernul Adrian Năstase, s-a depăşit pe el şi în această luptă şi, printr-o hotărâre proprie, pădurile se întorc acasă, vorba ziariştilor. Aşa victorie mai rar! Cât s-a zbătut sărmana prefectură în această luptă, vai, dar cât s-a zbătut prefectul ei şi consiliile locale! "Succesul", arată prefectul Pupăză Viorel, "se datorează guvernanţilor care au înţeles doleanţele bistriţenilor, apoi celor care au depus eforturi considerabile pe plan local, făcând şi numeroase demersuri la Bucureşti". Îl completez eu pe prefect, în sensul că eforturi au făcut şi consilierii şi primarii care au trecut la PSD, în frunte cu preşedintele Consiliului judeţean. Dar, până acum, mă întreb, în ţara aceasta, a fost alt prim-ministru, alt Guvern, din 2000 încoace şi acest act de dreptate nu s-a putut face, aşa cum s-a înfăptuit în prezent? Şi opoziţia e de vină că oamenii nu şi-au primit proprietăţile? Prin altă hotărâre de Guvern, respectiv nr.27/2004, s-au aprobat condiţiile de închiriere de către Compania de Căi Ferate a unor porţiuni de drum de fier. Consecinţa este că o mulţime de linii ferate vor fi închise. În zona Bistriţa-Năsăud, se prevede această închidere pentru traseele Ilva Mică, Rodna Veche şi Bistriţa Bârgăului. Această măsură va afecta peste 30.000 de cetăţeni şi o mulţime de agenţi economici.

Ei bine, această problemă pe care şi-o face Guvernul e a lui. Opoziţia cea răutăcioasă va protesta, dar situaţia nu se va rezolva decât eventual printr-o revenire a Guvernului, după o luptă cu el, aşa cum ştie el să procedeze. Şi, după mersul faptelor, vom asista la o altă mare victorie pesedistă, pentru că aşa procedează Guvernul Adrian Năstase, păşind din victorie în victorie, până ce va părăsi Palatul Victoria şi va lăsa pe alţii să conducă ţara aşa cum trebuie, cu cinste şi cu dreptate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Borbély László. Va urma domnul Victor Bercăroiu.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La sfârşitul săptămânii trecute, am aniversat o dată tristă în istoria oraşului Tg.Mureş. Au trecut 14 ani de la evenimentele sângeroase din martie 1990. A fost primul conflict interetnic din zonă, înaintea războiului din Iugoslavia, înainte de Kosovo. A fost o încercare de pogrom născocit de unii, care, după evenimentele din decembrie 1989, şi-au simţit clătinându-se poziţia lor, poziţie care a fost câştigată de multe ori nu datorită competenţei. Există un document din 1986, din Arhivele Partidului Comunist, care analizează structura etnică a populaţiei din Tg.Mureş. Pe atunci, erau circa 62% maghiari. Asta îi îngrijora pe unii. Şi apare, astfel, în acest material, propunerea ca, pentru a echilibra din punct de vedere etnic oraşul, ar fi nevoie să se mute în Tg.Mureş circa 7.200 de familii de români, ceea ce înseamnă circa 21.000 de persoane.

În ianuarie şi februarie 1990, au fost valuri de diversiune, în care s-a vehiculat ideea că maghiarii ar dori ruperea Ardealului, că i-ar goni pe copiii români din şcoală şi alte asemenea scorneli. Comunitatea maghiară a răspuns la aceste provocări printr-o manifestare, cred eu, fără precedent în istoria postdecembristă, o manifestare paşnică, o procesiune de circa 100.000 de oameni pe străzile Tg. Mureşului, un şir neîntrerupt de oameni care, fără să scoată un cuvânt, au defilat cu o carte şi o lumânare în mână demonstrând pentru apărarea culturii şi identităţii naţionale a comunităţii maghiare. Dar provocările au continuat. Totul a culminat prin agresarea unora care au vrut - horribile dictu - să afişeze, la o farmacie din oraş, şi inscripţionarea în limba maghiară. A urmat ceea ce se ştie: oameni manipulaţi, minţiţi, dirijaţi. Bilanţul a fost tragic: 6 morţi, circa 300 de răniţi. Întreaga democraţie din România a fost în pericol. Şi nu a fost singura diversiune în acea perioadă. Au urmat mineriadele. Naţionalismul, cartea etnică au fost câţiva ani o armă eficientă în campaniile electorale, în discursul electoral al mai multor partide politice.

E nevoie de iertare dar ne este mai greu să iertăm. Din fericire, rănile au început să se cicatrizeze. Am ajuns în situaţia în care unora, mai ales generaţiei tinere, nu le vine să creadă că, din cauza unei inscripţii bilingve, două comunităţi pot să ajungă la conflicte sângeroase. Încetul cu încetul, am ajuns în situaţia în care avem inscripţii bilingve în mai mult de 1.000 de localităţi şi a intrat în cotidian această problemă. Comunitatea maghiară din România are unele instituţii proprii, problema retrocedării proprietăţilor are asigurat cadrul legislativ, chiar dacă s-a întârziat foarte mult. Am devenit mai înţelepţi.

Trebuie să fim solidari în a nu îngădui niciodată să se repete martie 1990, nici la Tg. Mureş, nici în altă parte. Astfel, vom putea să păstrăm şi să dezvoltăm ceea ce am obţinut împreună în aceşti ani şi atunci, poate, peste ani, şi uitarea se va aşterne peste aceste evenimente atât de dureroase în istoria noastră comună. Aşa să fie!

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Victor Bercăroiu. Va urma domnul Virgil Popescu.

Domnul Victor Bercăroiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia de astăzi am intitulat-o "Deschidere către Europa".

În perioada 14 - 20 martie anul curent, judeţul Prahova a fost gazda delegaţiei voievodatului Radom din Polonia, condusă de voievodul (prefectul) Krzysztof Gorack. Din delegaţie au mai făcut parte Jad Vica Woytowiez, inspector general pentru învăţământ, Robert Muzor, director cu probleme de apărare şi ordine publică.

Obiectivul vizitei l-a constituit cunoaşterea preocupărilor din domeniul economic, al turismului, învăţământului şi ordinii publice, activităţi prioritare ambelor judeţe, pentru o viitoare colaborare.

Întrevederea delegaţiei cu prefectul judeţului Prahova, domnul Georgică Diaconu şi cu personalul de specialitate din cadrul Prefecturii a prilejuit oficialilor polonezi o punere în temă a preocupării Prefecturii judeţului Prahova, pe domeniile de interes bilateral pentru o viitoare colaborare dintre voievodatul Radom şi judeţul Prahova.

In timpul petrecut în judeţ s-au vizitat instituţii şcolare din oraşele Breaza, Sinaia şi municipiul Câmpina, oaspeţii fiind plăcut impresionaţi de nivelul de instruire a elevilor, precum şi de dotarea şcolilor cu material didactic specific procesului de învăţământ.

S-au vizitat potenţiale locaţii turistice, cum ar fi terenul de golf "Lac de verde" şi complexul "Alexandra" (specializat în medicamente si medicaţie naturistă) din oraşul Breaza, staţiunea Sinaia, muntele Roşu, complexul Cheia, Mănăstirea Suzana, oraşele Vălenii de Munte şi Slănic.

De asemenea, delegaţia polonă a avut discuţii cu conducerea Cooperaţiei de consum a judeţului Prahova, vizitându-se şi ferma legumicolă de la Romaneşti. Oaspeţii au fost şi în vizită la
Şcoala naţională de ofiţeri de poliţie "Vasile Lascăr" din municipiul Câmpina, prilej cu care au apreciat baza materială a şcolii, precum şi nivelul de pregătire a elevilor. Tot aici au fost invitaţi să participe la spectacolul organizat de elevii Şcolii de agenţi de poliţie, în colaborare cu elevii Colegiului "Nicolae Grigorescu" şi Liceului Energetic din Câmpina cu ocazia Zilei Poliţiei Române şi integrării României în NATO. Spectacolul de o ţinută artistică înaltă a fost apreciat în mod cu totul deosebit, ansamblul de dansuri populare "Ghiocelul" al Colegiului "Nicolae Grigorescu" fiind invitat de voievod să participe în Polonia la un festival folcloric.

Pe toata durata vizitei, delegaţia voievodatului Radom a avut aprecieri pozitive cu privire la modul în care au evoluat discuţiile cu oficialităţile judeţului, activităţile la care au participat şi cu care au luat contact, precum şi potenţialul economic şi turistic al judeţului Prahova pentru înfrăţirea dintre voievodatul Radom şi judeţul Prahova. S-a convenit sprijin reciproc şi lobby pentru integrarea ambelor ţări în Uniunea Europeană, părţile fiind convinse de importanţa geostrategică a celor două ţări în viitoarea Europă a celor 27 de state independente.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Virgil Popescu. Va urma domnul Ion Bozgă.

Domnul Virgil Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Subiectul declaraţiei politice pe care o prezint astăzi este: gestionarea agriculturii de către Guvernul PSD, contribuţie sigură la îndeplinirea standardelor de integrare europeană.

Declaraţiile publice venind din zona opoziţiei se străduiesc să inducă populaţiei părerea că ţara noastră nu va reuşi să finalizeze negocierea cu UE la capitolul de agricultură, asociindu-şi chiar intervenţii din partea patronatului din domeniu privind dosarul agriculturii.

Fără a aduce argumente viabile, rezultate ale unor analize profesioniste, fundamentări, este evident că se doreşte propagarea unor zvonuri şi păreri la care "aflatul în vorbă" şi prezenţa formală pe scena politică sunt scopurile principale.

Ar fi şi greu pentru cei care au avut responsabilitatea problemelor agriculturii între 1996-2000, deoarece, succint, rezultatele guvernării lor se pot concretiza în:

• descreşterea efectivelor de bovine la 82%;
• descreşterea efectivelor de porcine la 58%;
• descreşterea efectivelor de ovine la 79%;
• descreşterea cantităţilor de îngrăşăminte chimice folosite la 78%.

Într-adevăr, rezultatul guvernării PD - PNL - PNŢCD, în anul 2000 faţă de 1997, poate fi cel mai clar evaluat ca fiind o descreştere a capacităţilor productive ale ţării şi aceasta nu numai în agricultură.

Din punct de vedere politic, este explicabilă reacţia de panică a opoziţiei, având în vedere perspectiva imediată a alegerilor locale şi a celor generale.

Dar neliniştea principală a opoziţiei este determinată de faptul că guvernarea cu competenţă a Partidului Social Democrat, grija faţă de agricultori, se concretizează deja în fapte greu de negat:

• creşterea producţiei agricole totale cu 20%;
• refacerea a 2000 de staţii de pompare, care acoperă 1,5% mil. ha în sistemul de irigaţii;
• recuperarea pierderilor şi creşterea producţiei în zootehnie cu 10%;
• creşterea suprafeţei cultivate cu legume de seră cu 1000 ha.

Este greu de suportat şi de evitat, pentru opoziţie, afirmaţia din evaluarea Uniunii Europene referitoare la Guvernul Năstase: "Programul guvernamental de relansare a zootehniei a inversat tendinţa de descreştere a efectivelor la toate speciile importante".

Preocuparea guvernării Partidului Social Democrat pentru sprijinul agricultorilor se concretizează, numai în acest an, prin acordarea unui volum al subvenţiilor de 6 ori mai mare decât în anul 2000:

• în zootehnie de 18 ori mai mari ca în 2000;
• în producţia vegetală de peste două ori mai mult;
• pentru achiziţionarea de tractoare se alocă 600 de miliarde de lei în 2004;
• sprijinul pentru cele 4,6 milioane de gospodării ţărăneşti în 2004 fiind de 2,25 milioane lei/ha, faţă de 1 milion de lei/ha în anul 2001.

Înţelegerea pentru nevoile ţăranului român şi sprijinul pe care Partidul Social Democrat îl acordă în mod concret şi real sunt demonstrate şi de dublarea pensiilor pentru agricultori, de la 1 ianuarie 2004, de care beneficiază peste 2,4 milioane de pensionari din agricultură.

Eficienţa politicii Partidului Social Democrat în domeniul agriculturii este demonstrată şi de creşterea producţiei destinate comercializării: creşterea producţiei de lapte cu 20%, creşterea producţiei de carne de pasăre cu 30%, creşterea producţiei de cartofi de peste 3,3 ori faţă de bilanţul ultimului an de guvernare PD-PNL-PNŢCD, în anul 2000.

Ca urmare a fermităţii şi voinţei politice de a construi o economie de piaţă funcţională, Partidul Social Democrat a adăugat, la aceste realizări, şi încheierea, în mod practic, a privatizării în agricultură, din cele 12 milioane de hectare fiind trecute în proprietate privată 10,5 milioane hectare.

Toate acestea, dar şi multe alte acţiuni ale Ministerului Agriculturii în guvernarea PSD, au poziţionat agricultura românească între cea a ţărilor candidate pe un loc mai mult decât meritoriu:

• România este cel mai mare producător de cereale şi al doilea producător de carne.
• Ţara noastră produce, singură, 28% din producţia de cereale a tuturor candidaţilor.
• România produce aproape jumătate din producţia de cartofi a acestor ţări.

Acestea sunt, într-adevăr, realizări datorate unei politici social-democrate, grijii faţă de situaţia ţăranului român, profesionalismului şi responsabilităţii în guvernare.

Ministrul agriculturii a declarat de curând că: "În luna iunie vor fi finalizate negocierile pentru sectorul sanitar - veterinar şi cel fito-sanitar, urmând să finalizăm negocierea cotelor şi întreg Capitolul 7, în octombrie 2004".

Şi acest lucru se va îndeplini, conform Programului de Guvernare al Partidului Social Democrat. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ion Bozgă:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Importanţa şi avantajele aderării la Uniunea Europeană".

Importanţa aderării României la Uniunea Europeană este dată de forţa şi coerenţa structurilor europene în sfera economică, politică şi socială. Dintre principalele avantaje ale aderării pentru ţara noastră menţionăm: oportunităţile legate de creşterea economică, avantajul participării la cea mai mare piaţă unică din lume, crearea de locuri de muncă şi siguranţa la locul de muncă, protecţia socială şi accestul la fondurile structurale destinate regiunilor mai puţin prospere ale Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte agricultura, aderarea la Uniunea Europeană oferă următoarele avantaje principale: stabilizarea veniturilor exploataţiilor agricole, asigurarea compensării pierderilor de venituri de către producători prin plăţi compensatorii acordate la hectar sau per animal, a căror mărime variază în funcţie de regiune, crearea unor posibilităţi alternative de venit şi avantaje pentru producătorii agricoli şi familiilor, preţuri rezonabile pentru consumatori, preţuri rezonabile pe filiera de produs, puterea de decizie aparţine celui care produce, adaptarea producţiei până la nivelul cererii manifestate pe piaţă, accesul nerestricţionat al produselor agroalimentare româneşti la piaţa comunitară, accesul preferenţial al produselor agroalimentare româneşti la pieţele ţărilor terţe cu care Uniunea Europeană are sau va avea încheiate acorduri de tip preferenţial, acordarea unor subvenţii ţărilor membre, datorită necesităţii de a ţine cont de realităţile agricole din ţara respectivă, promovarea, ca membru al Uniunii Europene, a intereselor României în negocierile internaţionale privind sectorul agroalimentar. Acestea sunt numai o parte dintre avantajele aderării României la Uniunea Europeană.

Solicit celor care susţin că nu există avantaje privind aderarea României la Uniunea Europeană, să se aplece cu mai multă atenţie asupra materialelor prezentate de către Guvernul României şi unităţile abilitate. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ionel Marineci:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să îmi permiteţi să adresez un mesaj zilei de 25 martie, mai precis Poliţiei române, de la înalta tribună a Parlamentului. Aşa am şi intitulat-o, de altfel, "Poliţiei române la zi de aniversare".

La 25 martie 1822, de Bunavestire, domnul Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat marelui agă Mihăiţă Filipescu steagul agiei, care a fost primul drapel al Poliţiei române şi pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi al Îngerului aducător al Buneivestiri. Practic, spun istoricii, acest act legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei române.

"Guvernele sunt trecătoare, societăţile se schimbă, poliţia rămâne", spunea Balzac. Istoria ne-o dovedeşte că numai într-un stat de drept, poliţia se dovedeşte a fi o organizaţie flexibilă, capabilă să se adapteze la cerinţele comunităţii, care să acţioneze mai degrabă ca un un serviciu public, şi nu ca forţă de intimidare, de unealtă în mâinile unui guvern sau regim. Anul 2003, considerat ca anul creşterii siguranţei cetăţeanului, a pregătit pentru 2004 construcţia instituţională continentală, astfel încât viitorul european al României să devină o certitudine.

Programele naţionale aflate în proces de derulare sub coordonarea structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor vor contribui la creşterea gradului de siguranţă publică, la respectarea cu stricteţe a competenţelor ce-i revin în baza legii, menţinerea echidistanţei politice, astfel încât să dovedească că este cu adevărat un serviciu public în interesul persoanei şi al comunităţii.

Cu sentimente de respect faţă de cei care au slujit cu devotament poliţia, cu sentimente de apreciere şi încredere faţă de cei care sunt poliţişti, transmit un mesaj de felicitare Poliţiei române şi închei, parafrazându-l pe Balzac "Cine apreciază poliţia este un susţinător al civilizaţiei". Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Au depus la secretariat domnii: Ştefan Giuglea, Eugen Nicolăescu şi Iriza Scarlat. Urmează doamna Mihaela Ionescu. Poftiţi, doamna ministru.

Doamna Daniela Bartoş:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, astăzi am să încerc să aduc în faţa dumneavoastră un mesaj care ne preocupă pe noi toţi, acela legat de siguranţa naţională şi internaţională care reprezintă, în opinia mea, cea mai profundă problemă a secolului în care ne aflăm.

Atentatele teroriste, care au zguduit opinia publică în ultimii doi ani, atentate din ce în ce mai numeroase, demonstrează că cea mai profundă problemă a secolului XXI o reprezintă terorismul internaţional. 11 septembrie al Americii, 11 martie al Spaniei, situaţia critică din Afganistan, Irak, Kosovo ne aduc în prim plan faptul că siguraţa internaţională este serios ameninţată.

Nimeni nu mai este în siguranţă în nici o parte a lumii atâta timp cât aceste reţele teroriste pun la cale şi înfăptuiesc atentate sângeroase, care pun în pericol viaţa cetăţenilor nevinovaţi. În acest sens, prioritară pentru toate statele lumii şi pentru toţi oamenii politici trebuie să fie siguranţa cetăţenilor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

Oameni din toate ţările se opun folosirii violenţei si lipsei de siguranţă şi lipsei de siguranţă pe care o resimt în fiecare moment. Manifestaţiile împotriva folosirii forţei, împotriva războaielor din Irak si Afganistan, trag un semnal de alarmă asupra faptului că oameni simpli se simt ameninţaţi, lipsiţi de siguranţă, de apărare.

Se impune, în acest sens, instaurarea unei păci permanente şi dezvoltarea unei strategii de colaborare între ţările din Europa şi Statele Unite în vederea combaterii atacurilor teroriste, a criminalităţii; trebuie să fie eradicată legătura letală care există între terorism, sărăcie, dictatură si extremism. Este salutară colaborarea în această privinţă a premierului Adrian Nastase cu omologul sau slovac, Mikulas Dzurinda, care îşi propun să găsească cea mai buna strategie pentru a instaura o pace permanentă în Balcanii de Vest, prin colaborarea cu ţările vecine, cu Ucraina, Belarus, Turcia pentru ca pacea să existe în această parte a Europei.

Atâta timp cât grupările teroriste sunt din ce în ce mai multe şi mai puternice, cred că este necesar ca toţi să ne unim forţele, să găsim soluţii pentru a asigura cetăţenilor din statele noastre siguranţa de care au nevoie. România a fost profund afectată de atentatul de la Madrid din 11 martie, cu toate că nu a avut loc în spaţiul românesc. Pierderea acestor români nevinovaţi trebuie să ne determine să ne gândim serios la soluţiile pe care le putem găsi, pentru ca astfel de evenimente să nu mai existe, să nu ne mai afecteze pe viitor.

Sistemul de prevenire si combatere a terorismului, aprobat zilele acestea de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, reprezintă un prim pas înspre combaterea atacurilor teroriste în spaţiul românesc.

Consider că este absolut necesar să luăm măsuri pentru prevenirea si combaterea acţiunilor acestor grupări extremiste, care ucid oameni nevinovaţi pentru a-şi realiza propriile obiective, pentru a lovi în state şi guverne ale lumii. Dacă pentru ei vieţile oamenilor nevinovaţi nu reprezintă decât un mijloc prin care îşi pot face auzită vocea, pentru noi, ceilalţi, aceşti oameni trebuie să constituie prioritatea numărul 1.

Sper ca România să facă toate eforturile pentru a susţine campaniile împotriva agresiunilor de orice fel, de orice natură şi pentru combaterea atacurilor criminale ale acestor grupări teroriste care îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai mult şi ne afectează pe toţi, în egală măsură. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna Mihaela Ionescu:

Declaraţia mea politică de astăzi este adresată conducerii Parlamentului, pentru că acum aproape o lună, de la aceeaşi tribună, am făcut o declaraţie politică în care ceream conducerii Parlamentului României să-şi respecte propria hotărâre şi anume, înfiinţarea Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, publicată în Monitorul Oficial nr.823 din 20 mai 2003 şi care urma să fie aplicată în actuala sesiune.

Mă întrebam atunci, dacă s-a hotărât care femeie este mai bărbată sau care bărbat este mai femeie în partidul care are Preşedinţia acestei comisii pentru ca această comisie şi această funcţie care se pare că este foarte disputată, să fie atribuită cuiva.

Se ştie faptul că în raportul de ţară pe 2002, faptul că principiul egalităţii de şanse nu a fost promovat în România, a constituit un motiv de critică. În ceea ce spuneam eu acum aproape o lună, ziceam că probabil că lucrurile se vor rezolva până la începutul lunii martie. A trecut 1 martie, a trecut 8 martie, a trecut vizita unor personalităţi feminine din SUA, care s-au întâlnit cu o comisie ce-şi zice "de egalitate a şanselor" dar care nu funcţionează încă.

Mai mult, un grup pe sprânceană ales, pleacă astăzi sau zilele acestea la Bruxelles în numele aceleiaşi comisii, care nu-şi găseşte un sau o preşedintă, deci, va fi o delegaţie arbitrară, fără şef ales.

Suntem în cea mai mare inegalitate, şi nu la primăria unui sector mărginaş ori a unui cătun, ci sub cupola Parlamentului României, unde propriile hotărâri sunt încălcate.

De cine îi este frică conducerii Parlamentului României de nu hotărăşte reintrarea în legalitate?... De mine nu, pentru că eu cer acest lucru, în zadar, de o lună.

Dacă nu de o deputată a Opoziţiei, dacă nu de tăcerea în spatele căreia stau multe întrebări pe buzele altor deputate, care nu îndrăznesc să-şi exteriorizeze părerile, atunci poate că de o baroneasă. Şi ce să ne spună ea, această baroneasă, ca să pricepem, altceva decât: "Respectaţi Hotărârea 823, respectaţi Hotărârea 823, respectaţi Hotărârea 823!"

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Raj Alexandru Tunaru:

Domnule preşedinte,

Suntem o ţară care ne pregătim să intrăm în Uniunea Europeană.

Suntem o ţară care este membră a N.A.T.O.

Suntem un stat democratic cu o poliţie şi alte 7 structuri neputincioase în faţa unui "schizofrenic", unui "mutant genetic", atât la propriu cât şi la figurat.

Este vorba de Gregorian Bivolaru, acest psihopat care a făcut tot ce a vrut pe teritoriul ţării noastre, timp de mai bine de 14 ani, iar instituţiile mai sus amintite au reuşit acum 3 zile să-l prindă pe acest nenorocit.

Cum este posibil aşa ceva, domnilor colegi, cum este posibil ca acest nenorocit, care prin faptele grave pe care le-a comis, 39 de tineri ajungând la psihiatrie, alte câteva sute se droghează şi se dezumanizează, bând urină umană şi făcând sex în grup.

Acest "satana cu chip de satana" este considerat de mine la fel de periculos ca Râmaru, dr.Hanibal ş.a.m.d.

Este posibil ca sute de mii de angajaţi ai instituţiilor, mai sus amintite, şi miile de procurori şi judecători să-l lase pe acest golan să facă tot ceea ce vrea în ţara aceasta şi să distrugă viaţa a sute de mii de tineri, scuzându-se aberant că, autointitulată "Gregorian Bivolaru" şi secta sa M.I.S.A., nu au fost reclamaţi.

Domniile sale nu au auzit de autosesizare. Se zvoneşte că printre adepţii "monstrului" sunt copii de procurori, judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, iar ieri am fost sunat de 2 redactori şi am fost întrebat dacă am auzit în acest mandat, precum că în spatele acestei secte s-ar afla şi vreun parlamentar sau ministru. Am răspuns sec că nu ştiu, dar că mă pot aştepta la orice dacă acest nenorocit, pe care putem să-l asimilăm cu un "terorist" după victimele pe care le face pe unde trece, a fost lăsat 14 ani în pace şi libertate.

Rog insistent organele de cercetare, în special pe Procurorul General al României, să emită urgent un mandat de arestare - conform legislaţiei în vigoare, şi acesta să fie prelungit de judecători, care, conform legii, până când se vor strânge probelele pentru arestarea ticălosului.

Numai aşa vom salva şi alte sute de tineri de acest ticălos şi, Doamne fereşte, chiar pe copiii noştri, deoarece banditul are o slăbiciune pentru copii ai căror părinţi pot fi şantajaţi, pentru a scăpa de pedeapsa legii.

De asemenea, el trebuie urgent reţinut, pentru a avea semnele clare că foarte mulţi părinţi care au aflat din presă despre ce le-a făcut acest "satana" copiilor lor, vor să-şi facă dreptate singuri, mergând până la a-l linşa pe ticălos.

Domnul Emil Boc:

Domnilor colegi,

Potrivit concluziilor trase de specialiştii Băncii Mondiale, peste 1,85 milioane de români, adică aproape 9% din totalul populaţiei, se află sub pragul de sărăcie severă, stabilit de specialişti la un venit lunar net de 1,2 milioane de lei. Ce înseamnă acest lucru? A fi sub pragul de sărăcie severă înseamnă să nu îţi poţi asigura măcar necesarul minim de calorii. Sărăcia severă este ceea ce românii au numit de secole "sărăcie lucie".

Tot specialiştii Băncii Mondiale afirmă că un sfert dintre români, adică aproape cinci milioane şi jumătate de cetăţeni, sunt nevoiţi să se descurce cu mai puţin de 1,75 milioane de lei pe lună.

În aceste condiţii, ce îi preocupă pe parlamentarii partidului de guvernământ? Situaţia copiilor şi tinerilor, care constituie grupele de vârstă cele mai vulnerabile, şi dintre care mai bine de o treime trăiesc în sărăcie?

Faptul că jumătate dintre familiile cu 3 sau mai mulţi copii trăiesc în sărăcie? Ţăranii sau şomerii? Pensionarii, ale căror venituri sunt mai mici decât factura la întreţinere?

Cetăţenii obişnuiţi care se alimentează ca în vremuri de război?

Soarta sutelor de mii de cetăţeni care suferă din cauza reducerilor drastice din sistemul de îngrijire a sănătăţii, care au făcut ca în faţa farmaciilor cozile din primele zile ale lunii să semene cu cozile la alimente de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu?

Nu, îi preocupă soarta care îi aşteaptă după ce se vor trezi la sfârşit de mandat, sancţionaţi de lectorat prin vot şi excluşi din Parlament, motiv pentru care s-au gândit să îşi propună nişte pensii astronomice şi chiar salarii compensatorii.

Sub semnătura liderului deputaţilor din partidul de guvernământ, Viorel Hrebenciuc, Parlamentul a primit spre dezbatere o propunere legislativă care prevede, nici mai mult, nici mai puţin, decât pensii consistente pentru parlamentari, calculate în funcţie de timpul pe care şi l-au petrecut pe la buget sau ocupându-se de afacerile personale.

Cea mai mică dintre aceste pensii ar urma să fie de 15 milioane de lei, adică de aproape şase ori cât salariul minim pe economie. Asta înseamnă, în viziunea colegilor de la PSD, o guvernare mai bună pentru o viaţă mai bună?

Cât de bună a fost guvernarea am văzut, iar cetăţenii obişnuiţi au simpţit-o pe propria piele. Cât de bună va fi viaţa actualilor guvernanţi, se pare că aceasta este acum preocuparea la ordinea zilei.

Propunerea parlamentarilor PSD prevede, de asemenea, că deputaţii şi senatorii care nu sunt realeşi vor primi, timp de 18 luni, o indemnizaţie tranzitorie lunară în cuantum egal cu indemnizaţia de la sfârşitul mandatului. Prin această prevedere, cetăţenii care îi sancţionează prin vot pe parlamentarii incompentenţi sunt sancţionaţi la rândul lor, fiind obligaţi să îi susţină pe aceştia material, cu bani proveniţi din taxe şi impozite. Propunerea demonstrează o lipsă de înţelegere a democraţiei şi a principiului respectului faţă de cetăţean şi faţă de banul public.

Spre începutul mandatului actualului cabinet, primul ministru Adrian Năstase spunea într-un discurs: "nu ne aflăm la guvernare pentru o maşină mai nouă sau un cont mai gras în bancă". Proiectul iniţiat de parlamentarii PSD confirmă însă faptul că interesul personal a constituit, în realitate, principala preocupare a demnitarilor din partidul de guvernământ.

Acelaşi proiect mai prevede şi absolvirea de răspundere penală a parlamentarilor condamnaţi în timpul mandatului, care vor avea dreptul ca executarea pedepsei să le fie suspendată pe perioada deţinerii funcţiei, ceea ce i-ar situa, în mod nepermis, deasupra legii.

În privinţa acestei prevederi, oare se pregătesc liderii PSD să facă noi ziduri umane în jurul unor noi Bivolari, citaţi la Parchet? Aprobarea acestei propuneri înseamnă solidarizare cu infractorul, înseamnă că zidul uman din jurul lui Bivolaru va fi înlocuit cu un zid legal impenetrabil, care îl va izola pe parlamentar de orice răspundere.

Solicităm PSD-ului să retragă imediat acest proiect, care este o dovadă de dispreţ pentru cetăţeni şi pentru banul public. Dacă îşi doresc prosperitate pentru perioada cât electoratul îi va trimite în Opoziţie, noi le sugerăm să se mulţumească cu cât au furat şi cu rezultatele corupţiei pe care, de aproape patru ani, o patronează.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aderarea României la Uniunea Europeană - tema este mult prea importantă pentru a fi ocolită - este subiectul la ordinea zilei. Totul se reduce la Europa, la lumea civilizată, tot ce se întreprinde se raportează la integrare. Toată lumea vrea aderare, dar foarte puţini sunt cei care ştiu cu adevărat ce înseamnă acest lucru.

Nu avem nici un fel de îndoieli asupra obiectivului: dorinţa de a ne alătura Vestului. Ne-am exprimat speranţa şi am construit un consens naţional, ceea ce nu este de neglijat, având ca obiectiv integrarea în instituţiile euroatlantice.

Eliberată de comunism, România a urmat drumul unei dificile transformări către democraţie, economia de piaţă şi domnia legii. Consensul spectrului politic ne-a permis să ne structurăm reformele, să ne fixăm priorităţile şi să administrăm implementarea lor. Procesul de reformă este în desfăşurare şi nu poate exista nici o îndoială asupra destinaţiei la care dorim să ajungem.

În acest context, îmi vine foarte greu să înţeleg de ce europarlamentarul Arie Oostandler, cel care a propus să se suspende negocierile de aderare ale României, nu înţelege în ruptul capului cum un partid de opoziţie - este vorba de PNŢCD - poate face lobby pentru guvern.

Domnia sa poate n-a auzit nici în Olanda, nici la Bruxelles, de sentimentul naţional, domnia sa poate nu înţelege ce înseamnă cu adevărat pentru România integrarea în Europa. Vreau să cred că viitoarea vizită a domnului Oostandler în ţara noastră îl va ajuta să înţeleagă câteva din particularităţile acestei ţări.

Îmi permit să-i atrag atenţia distinsului meu coleg din Parlamentul European că, pentru România, integrarea în familia europeană înseamnă, în primul rând, un lucru foarte simplu: revenirea la sistemul de valori occidental, de care am fost rupţi cu brutalitate în urmă cu o mai bine de jumătate de veac, prin comunizarea forţată a ţării. Trauma suferită atunci, de proporţii inimaginabile, n-a fost niciodată depăşită.

Chiar şi acum, după 14 ani de la Revoluţie, boala numită comunism nu a dispărut cu totul, reflexe ale ei se mai pot vedea. Comunismul, cu toate nenorocirile sale, a pătruns în structurile intime ale fiinţei naţionale. Vrem să scăpăm de acest cancer, domnule Oostandler, şi de aceea există un consens politic în România în privinţa integrării.

Practic, ne aflăm astăzi la capătul unui proces care a permis României să se desprindă definitiv şi irevocabil de acea perioadă care a însemnat ruperea de evoluţia sa firească alături de familia naţiunilor membre ale comunităţii euroatlantice. Acest proces a însemnat, în primul rând, recuperarea valorilor democraţiei, construirea statului de drept şi a structurilor economiei de piaţă, elaborarea unui set de garanţii constituţionale şi a unui cadru legislativ puse în slujba cetăţenilor României.

Ne aflăm acum într-un moment critic al procesului de negociere, când trebuie să ne concentrăm atenţia asupra progreselor pe care trebuie să le facem în însuşirea şi aplicarea acquis-ului comunitar.

Sunt convins că procesul electoral nu va prevala asupra procesului de negociere. După părerea mea, este mai puţin important cine va conduce această ţară, atâta vreme cât nu se pune în discuţie marele proiect de viitor al României: integrarea europeană şi euroatlantică.

Domnul Florin Iordache:

"Agricultura din România, realizări majore în perioada 2000-2004"

Începând cu ianuarie 2001, Guvernul României a avut ca prioritate naţională dezvoltarea şi modernizarea agriculturii.

Una din cele mai importante măsuri a Guvernului Adrian Năstase a fost acordarea a câte 2 milioane de lei pentru primele 5 hectare cultivate.

Acţiunile sanitar-veterinare obligatorii sunt, începând cu 2004, gratuite.

Un ajutor important financiar se acordă pentru seminţele certificate din producţia internă.

Pentru creşterea producţiei agricole s-a aprobat subvenţionarea energiei electrice consumate la pomparea apei pentru irigaţii şi a celei pentru desecări, cât şi alocarea de fonduri pentru întreţinerea şi repararea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aferente Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Foarte mulţi agricultori au beneficiat de subvenţia pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole, cât şi pentru instalaţii pentru irigat.

Pentru stimularea producţiei de export şi a exportului s-a hotărât acordarea de subvenţii pentru 13 categorii de produse vegetale, animale şi alimentare eligibile conform angajamentelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

S-au acordat subvenţii pentru producţia de lapte, carne, ouă şi miere.

Acestea sunt câteva din măsurile întreprinse de Guvernul Adrian Năstase pentru sprijinirea agriculturii, care mă fac să cred că agricultura românească este în sfârşit pe un drum ascendent, un drum care ne va ajuta să ne integrăm în Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007.

Domnul Nicolae Enescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi poate fi intitulată: "PSD-izarea pe patru roţi". Titlul ales nu este o glumă, el reflectă disperarea cu care se cramponează demnitarii partidului aflat la putere de orice situaţie din care mai pot fructifica ceva, şi prin care mai pot fi manipulaţi sau intimidaţi reprezentanţii unor instituţii private din care, unii, fac parte din acest partid.

În data de 7 martie 2004, un demnitar PSD a organizat o întrevedere sub "înaltul" patronaj al filialei PSD Sibiu, la sediul acesteia, convocând membrii Consiliului Director şi ai Biroului Executiv al Camerei Taximetriştilor din judeţul Sibiu.

Discuţiile care au avut loc au eludat grav prevederile Legii 38/2003, marcând un vădit caracter politic, precum şi o ingerinţă a politicului în activitatea Camerei Taximetriştilor din judeţul Sibiu. Acest fapt a determinat retragerea membrilor Biroului Executiv de la această întrevedere, total neconformă cu legea.

Întrebarea care mi-o pun şi pe care o pun d-lui Adrian Năstase, în calitatea domniei sale de preşedinte al PSD-ului, legată de prezenţa acestui demnitar PSD, este următoarea :

O asociaţie profesională cum este cea prezentată mai sus a devenit o anexă a PSD-ului, sau respectivul demnitar face parte din conducerea Camerei Taximetriştilor din judeţul Sibiu şi noi nu ştim?

Domnilor de la guvernare, dacă sunteţi în plină campanie de pedeserizare şi numai ţineţi cont nici de legi, nici de deontologia demnitarului român, acţionând după bunul plac, crezând că totul vă este permis, atunci faceţi-o mai cu perdea !

Vorba lui Conu Iancu : "Trădare, de trei ori trădare, dar s-o ştim şi noi !"

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Alianţa a început să îşi arate colţii".

Deşi ne aflăm la mai bine de două luni distanţă de mult aşteptatele alegeri locale, Alianţa D.A. şi-a scos la înaintare arsenalul pregătit, probabil, cu multă creativitate, pe toată perioada în care membrii săi s-au aflat în opoziţie.

Mai mult, disperarea lor este atât de mare, încât Traian Băsescu, epuizând toate ţintele ce puteau fi atacate, într-un total dispreţ faţă de morala creştină şi faţă de slujitorii ei, îşi îndreaptă acum tunurile către ".. Biserica Română! Este scandalos şi revoltător! Sintagma "dezbinatorul bucureştenilor", propusă de studenţii teologi cu referire la actualul primar este de altfel pe cât de simplă, pe atât de grăitoare.

Atunci când pentru Alianţă totul se reduce la obţinerea de puncte suplimentare în sondajele electorale, imaginaţia liderilor săi întrece cu mult performanţele în materie de soluţii şi strategii politice ale acestora. Se readuce aminte cetăţenilor perioada ceauşistă, probabil mult regretată de cei care acum o invocă, se scormonesc date despre politicienii actuali, se contorizează averi, vile, conturi sau maşini ori se analizează trecutul personal, intim al acestora.

Într-un context în care, mai mult ca niciodată, avem nevoie de o campanie curată, modernă şi europeană, bazată pe corectitudine şi argumente politice realiste, opoziţia preferă să ignore orice conduită care ar conduce la un progres al scenei politice româneşti. Opriţi domnilor Băsescu şi Stolojan "Dosariada" promovată de apologeţii dumneavoastră, această boală a campaniilor electorale, murdară, distructivă şi inutilă, aşa cum este se caracterizează însăşi opoziţia pe care cele două partide înţeleg să o adopte!

Domnul Romeo Raicu:

Declaraţie politică privind consumul de droguri în România

Deschiderea totală a frontierelor, poziţia geografică şi conflictele militare din fosta Iugoslavie, Afganistan şi Irak au făcut ca România să fie afectată puternic de flagelul crimei organizate. Cele mai active reţele ale crimei organizate sunt cele ale traficanţilor de droguri, ţara noastră fiind considerată de către aceştia, pe lângă o piaţă profitabilă de desfacere a stupefiantelor, o placă turnantă, un spaţiu de tranzit, datorită poziţiei geografice, care leagă Orientul de Occident.

Societatea românească, aflată în plin proces de tranziţie, a fost luată prin surprindere, neputând reacţiona prompt şi corespunzător în nici unul dintre segmentele sale (justiţie, ordine publică, sănătate, educaţie, atitudini şi mentalităţi etc.).

Astfel că, în numai câţiva ani, România a devenit dintr-un punct de tranzit o importantă piaţă de desfacere a drogurilor. Fenomenul este în creştere, din cantităţile mari de droguri care ajung în ţara noastră o parte din ce în ce mai mare rămân însă pentru consumul intern, situaţie alarmantă şi foarte periculoasă.

În prezent se poate vorbi de existenţa unei pieţe interne a drogurilor, cu filiere de distribuţie bine organizate şi o ofertă considerabilă şi de un grup de "clienţi" ai acesteia, consumatori de droguri, din ce în ce mai numeroşi şi din ce în ce mai tineri.

Principala caracteristică a consumatorilor de droguri este tinereţea. Marea majoritate a toxicomanilor români se află la vârstele tinereţii şi adolescenţei, media de vârstă înregistrând o continuă scădere: de la 18-22 de ani la 15-18. Numărul liceenilor bucureşteni care consumă droguri s-a dublat în ultimii cinci ani. Dacă sunt luaţi în calcul şi potenţialii consumatori, ponderea tinerilor narcomani cuprinşi în sistemul de învăţământ liceal a crescut de patru ori. În anul 2003, în România s-au înregistrat 1462 de acte infracţionale legate de traficul, posesia sau consumul de droguri, aproximativ două treimi dintre cele 1487 persoane cercetate fiind tineri sub 30 de ani.

Cea mai dramatică situaţie se înregistrează în Bucureşti, unde se estimează că există peste 30.000 de persoane care îşi injectează droguri, adică peste 1% din populaţia oraşului. Tot aici, vârsta de debut în consumul injectabil tinde să scadă, existând cazuri înregistrate de consum de la vârsta de nouă-zece ani. Totodată, în Bucureşti există o piaţă bine structurată a vânzării drogurilor. Numărul dozelor vândute anual în Bucureşti este estimat la 42,9 milioane, iar valoarea lor ar ajunge la 8.580 de miliarde lei (256 de milioane de dolari). Cantitatea de heroină vândută anual în Bucureşti, luând în calcul necesarul estimat de 42,9 milioane doze şi o greutate de 1/6 grame doza, se ridică la 7,15 tone de heroină pură, fiind de peste 1.500 de ori mai mare decât totalul capturilor de droguri făcute în Bucureşti în anul precedent.

Faţă de amploarea fenomenului, consider că există o preocupare redusă a instituţiilor statului pentru stoparea consumului şi a traficului de droguri. Doresc să cunosc cum motivează instituţiile statului pasivitatea, indiferenţa sau slaba implicare în combaterea acestui flagel?

Lupta împotriva drogurilor reprezintă o prioritate naţională şi nu este o acţiune de campanie sau de imagine. Traficul de droguri face parte din criminalitatea transfrontalieră. Trebuie să se intensifice cooperarea atât cu forţele de ordine din ţările de origine a drogurilor, cât şi cu cele care sunt rute de transport. În acelaşi timp, se impun măsuri radicale şi măsuri urgente de control la graniţele ţării inclusiv a creşterii eficienţei vameşilor.

Consider că Guvernul nu s-a preocupat suficient de îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul combaterii drogurilor. Toate aceste probleme ridicate şi încă multe altele ar trebui să dea de gândit atât guvernanţilor cât şi întregii societăţi. A sosit momentul zero, când toţi factorii de decizie să se implice cu toată seriozitatea pentru combaterea acestui flagel, acum şi nu mâine când va fi sigur prea târziu.

Domnul Dan Brudaşcu:

Declaraţie politică: "Urişor - un nou Scorniceşti"

Opinia publică din România a fost, în ultima vreme, frecvent informată în legătură cu abuzurile săvârşite de actualul ministru de interne, Ioan Rus. Amintim, între altele, modul în care, cu concursul consilierilor locali ai PSD, acesta a primit în dar o suprafaţă de peste 150 m², fără să achite Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca nici un fel de chirie.

De asemenea, este de notorietate modul în care, prin intervenţia sa, care, în mod normal, miroase a trafic de influenţă, SC RMB Inter Auto SRL din Cluj-Napoca, în care ministrul Rus este unul dintre acţionarii importanţi, a dispărut subit de pe lista datornicilor apărută pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, reamintim că atunci când, în anul 2003, era comemorată Pelaghia Roşu şi martirii Revoluţiei Române de la 1848, ministrul Rus şi alţi înalţi demnitari PSD au pus de o vânătoare, nepăsându-le de manifestările omagiale. În nr.10/9-15 martie 2004, revista Academia Caţavencu publică articolul "Un program al Cabinetului Năstase: trenul oligarhiilor", în care se arată că Ioan Rus are la dispoziţie un tren personal special cu care, atât el, cât şi membrii familiei sale, circulă frecvent pe ruta Cluj-Napoca - Bucureşti şi retur.

Dar faptele abuzive ale demnitarului PSD mai cuprind şi altele. Astfel, Ioan Rus, dar şi colegul său de partid, senatorul Grigore Zanc, a reuşit, lucru unic în judeţul Cluj, să-şi transfere o suprafaţă de teren din satul natal Urişor în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, aducând un prejudiciu de sute de milioane de lei municipalităţii clujene. Ministrul Rus se remarcă, însă, şi prin alte fapte. Astfel, potrivit cotidianului Evenimentul Zilei de marţi, 9 martie 2004, aflăm că satul natal al mai marelui din PSD este pe punctul de a deveni noul Scorniceşti al României. Obiectiv, autorul articolului precizează: "până în anul 2000, satul era amărât, la fel ca toate celelalte din jur". După promovarea lui Ioan Rus, acesta canalizează o foarte mare parte din bugetul judeţului Cluj pentru dotări edilitare, fapt care îl determină pe acelaşi autor să declare: "Urişor e singurul sat din România care are tote utilităţile trase la poartă: apă, gaz, canalizare", la care se mai adaugă centrala telefonică ultraperformantă instalată tot la intervenţia lui Ioan Rus, în timp ce în multe alte centre de comună din judeţ până şi primăriile sau posturile de poliţie mai au telefoane cu manivelă ca prin anii '40 ai secolului trecut.

Din dispoziţia preşedintelui PSD Cluj, Consiliul judeţean Cluj a alocat în anul 2003 suma de cca 13 miliarde lei direct satului Urişor. De curând, primarul comunei Căşeiu se plângea că are atâţea bani la dispoziţie încât nu mai ştie ce să facă cu ei, asta în timp ce alte localităţi clujene, inclusiv municipii şi oraşe, cu greu găsesc resursele pentru achitarea unor minime lucrări de dotări edilitare. Cornul abundenţei va continua şi anul acesta să se reverse asupra noului Scorniceşti de pe meleagurile dejene. La o recentă consfătuire de la Sibiu, iniţiată de Guvern, reprezentanţii Consiliului judeţean Cluj raportau cu mândrie revoluţionară că în acest an vor aloca importante resurse pentru modernizarea iluminatului public din Urişor, finalizarea lucrărilor de canalizare, modernizarea drumurilor de acces, construirea unui nou cămin cultural şi amenajarea unui teren de fotbal, deşi în sat nu există, până în prezent, o echipă de fotbal.

Precizăm că nu avem nimic împotriva satului Urişor şi a locuitorilor săi. Mai mult, ne bucură că cel puţin ei beneficiază de condiţii de care ar trebui să se bucure toţi locuitorii judeţului Cluj. Avem în vedere exclusiv modul abuziv şi ilegal în care, prin intervenţia ministrului Ioan Rus, au fost deturnate importante fonduri de la bugetul judeţului Cluj în scopuri de partid.

Tot abuziv consider că este faptul că ministrul Ioan Rus a repartizat pentru Distrigaz Dej, unitate condusă de fratele său, Gavrilă Rus, suma de 3 milioane de euro în vederea înlocuirii conductelor de alimentare cu gaz pe raza acestui municipiu. Probabil că ministrului Rus nu i-a păsat că peste 80% din conductele de gaz din ţară au depăşit termenul legal de utilizare, existând riscuri de accidente sau explozii, care ar putea produce importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Dar ministrul Rus vede doar interesul familiei sale, considerând că numai în felul acesta îşi poate pune în evidenţă fratele director al Distrigaz Dej.

Cazurile prezentate, confirmate de presă, relevă, fără putinţă de tăgadă, că autorităţile PSD folosesc şi repartizează fondurile de la bugetul de stat nu în conformitate cu legea, ci exclusiv potrivit intereselor de partid şi ale baronilor PSD.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cei care arată acum cu degetul către rezultatele unei guvernări care, iată, că sunt apreciate atât cât merită de majoritatea populaţiei şi de ţările din Uniunea Europeană, sunt nimeni alţii decât cei care, în urmă cu patru ani, terminau un mandat care distrusese efectiv ţara.

Membrii din conducerea Partidului Naţional Liberal de la acea vreme nu au făcut decât să se ocupe de propriile buzunare şi asta se vede acum în anchetele penale în care sunt implicaţi. Liberalii care ţipă ca din gură de şarpe că nu se face nimic pentru stoparea corupţiei nu sunt alţii decât cei care au fraudat legile ţării pe care o conduceau după interesele proprii sau ale grupurilor din care făceau parte. Nu cred că poate fi uitată afacerea Mega Power instrumentată şi condusă de Theodor Stolojan şi care a fost una din fraudele de proporţii produse de un liberal.

De asemenea, nu îl putem uita pe fostul şef al vămilor, Nini Săpunaru, artizanul principal al afacerilor vamale şi al dezastrului Duty Free. Un alt personaj care s-a implicat activ în diferite modele de fraudă şi corupţie este liberalul Traian Remeş, cel care oferea efectiv eşalonări şi reeşalonări de plată pentru firmele pe care le agrea pe criterii financiare personale. Nu uitaţi că, în multe cazuri, ministrul liberal a preferat să şteargă cu buretele datorii imense ale unor firme şi asta după ureche. Credeţi că acestea s-au făcut cu o bază reală? Această listă ar putea continua cu alte zeci sau sute de nume, toţi liberalii cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. Lista delapidărilor liberale nu ne poate arăta decât calitatea umană a unor lideri care au înţeles să acceadă la funcţiile de parlamentar sau la alte funcţii oficiale pentru a putea beneficia financiar. Monografia nescrisă a corupţiei liberalilor este baza de la care cetăţenii trebuie să pornească în momentul în care se ataşează de un partid. Sunt convins că românii ştiu să decidă în favoarea lor şi de aceea nu cred că vor exista dubii în privinţa marginalizării corupţilor care acum fac tot posibilul să reintre acolo unde pot face ce vor.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Eugen Arnăutu:

"Autoritate şi procente"

Două aspecte se conturează în ceea ce priveşte politica Partidului Democrat. Unul din aspecte ar fi că politica PD-ului este incoerentă şi dovedeşte o lipsă de unitate, care a fost sesizată în nenumărate rânduri, dovedită şi prin faptul că la nivel de partid nu există comunicare şi că, în consecinţă, unii membri acţionează după bunul plac.

Al doilea aspect este acela că liderul PD doreşte cu tot dinadinsul să fie vocea unică a partidului, aceea care dictează de cele mai multe ori atitudinile aberante, aşa cum a fost cea de săptămâna trecută când vocea tendenţioasă a democratului a dictat, fără drept de apel, retragerea semnăturilor membrilor Grupului parlamentar PD de pe proiectul de statut al parlamentarului.

Înainte să înfiereze cu atâta patimă proiectul amintit, domnul Băsescu ar fi trebuit să cunoască şi alte căi de confruntare cu această situaţie.

Alternativele sunt întotdeauna binevenite şi PSD-ul este deschis la cele viabile şi cu efecte pozitive asupra cetăţenilor.

Domnul Băsescu, el care nu găseşte normal procentul de 40% din indemnizaţie pentru o pensie de parlamentar, va fi surprins să afle în urma analizelor documentelor similare din ţările Uniunii Europene că acest procent este chiar ceva mai mare decât cel propus în proiect.

Domnul Mihai Tudose:

"Cine construieşte, cine finanţează?"

Preşedintele PNL, Theodor Stolojan, s-a arătat foarte revoltat săptămâna trecută din cauza ordonanţei prin care CEC acordă credite ANL şi Companiei Naţionale de Investiţii. Domnia sa consideră că prin acest act normativ Guvernul "înşeală pur şi simplu F.M.I.".

Vreau să subliniez că doar PNL înşeală tineretul în aşteptări şi că această atitudine combativă împotriva unui demers atât de salutar ridică semne de întrebare din moment ce discursul liberal mizează atât de mult pe generaţia tânără. Vrem să vedem mai degrabă iniţiative clare decât critici vehemente, precum cea amintită, care practic nu face decât să exprime opoziţia liberalilor în ceea ce priveşte construirea de locuinţe pentru tineri.

În ceea ce priveşte nemulţumirea legată de finanţarea creditelor pentru locuinţe de către CEC, instituţie care a acordat şi până acum credite pentru construcţia de locuinţe, liberalii ar trebui să fie ceva mai ponderaţi din moment ce CEC ar fi putut deveni doar o amintire graţie ingeniozităţii pe care au dovedit-o în timpul guvernării CDR prin implicarea CEC în scandalul FNI.

Dacă PNL-ul avea altă soluţie atunci când era la guvernare, suntem convinşi că azi programul ANL era în alt stadiu. Dar încă o dată se dovedeşte că singura soluţie a PNL o constituie negarea şi denigrarea tuturor celor ce fac ceva, în cazul de faţă PSD.

Domnul Petre Posea:

"Europa şi terorismul!"

După căderea zidului Berlinului şi schimbările din U.R.S.S., Europa a abandonat atât rolul de scut în faţa unui pericol real din partea acestor puteri, cu toată protecţia umbrelei americane şi a armelor intercontinentale, cât şi pe acela de forţă de atracţie asupra ţărilor limitrofe care trăiau sub cizma rusească.

Aceste roluri nu mai aveau sens căci ameninţarea militară dispăruse împreună cu opresiunea imperialistă sovietică, practicată împotriva statelor din estul european. Dar războaiele locale au izbucnit mai peste tot, începând cu fosta Iugoslavie, fără ca Europa să fie capabilă să acţioneze, dimpotrivă lăsând Statelor Unite grija de "poliţist internaţional", iar Statele Unite, singura superputere a planetei, au intervenit direct, mai ales acolo unde le dictau interesele, fără a mai cere părerea aliaţilor europeni.

Uneori, aceştia s-au manifestat cu întârziere, mai mult ca "putere de pace". Când au participat la conflict, n-au făcut-o decât implicându-se în mai mică măsură, jucând un rol secundar, în raport cu "marii fraţi americani", exemple fiind războiul din Golf, în Liban şi Serbia, precum şi cel din Afganistan.

Am avut dovada absenţei de coeziune a Europei, pe plan politic şi militar, chiar la nivel operaţional, atunci când a fost vorba să dovedim un front unic în lupta contra terorismului. Nu mă refer în mod special la război, ci la decizia de a interveni printr-o acţiune de poliţie internaţională, care să impună condiţii şi limite, aplicând cu precizie propriile strategii.

În ce priveşte războiul, o Europă mai puternică şi mai unită ar fi putut face presiuni asupra Statelor Unite pentru a evita unele bombardamente americane masive, cam prea dezinvolte în ce priveşte "efectele colaterale", adică masacrele civile.

Terorismul a lovit crunt Statele Unite în 11 septembrie 2001 şi, ca o ironie a soartei, tot într-un 11, dar martie 2004, capitala Spaniei, Madrid. Dar nu numai americanii şi spaniolii sunt cei vizaţi. Este ameninţat întregul ansamblu al lumii occidentale. "Războaiele islamice" au început în anii 1990 şi nu sunt rezultatul principal al sărăciei, ci al problemelor geopolitice complexe, precum demografia galopantă a popoarelor musulmane, dorinţa lor de a fi recunoscute ca puteri şi de a juca un rol pe eşichierul internaţional, revolta lor împotriva claselor dominante, corupte, a regimului politic susţinut de occident, care, în loc să le redistribuie enorma bogăţie a petrolului, o deturnează tot în profitul lor în conturi străine, în bănci occidentale.

Suntem cu toţii implicaţi în acest pericol, care are vizibil puncte de referinţă (după pierderea Afganistanului) în Palestina, în Irak, Somalia şi Sudan, dar care câştigă teren câte puţin aproape peste tot în statele arabe şi musulmane din lumea întreagă sub acoperirea de mişcări integraliste. Islamul este exploatat ca amalgam, fanatismul se înrădăcinează într-o confuzie de fond între religie, politică şi război.

Unele dintre aceste ţări sunt pe cale de a-şi pregăti arme atomice şi bacteriologice care ar putea să ne distrugă. Ieri la New York, azi la Madrid, dar mâine ar putea fi rândul Londrei, Parisului, Berlinului, Moscovei sau Bucureştiului, situaţie de care opinia publică nu pare să-şi dea seama. Orice intervenţie masivă a trupelor europene devine extrem de problematică, motiv pentru care americanii au preferat să stabilească un parteneriat excepţional cu Rusia şi China - eveniment absolut fără precedent -, pentru a constitui o alianţă mondială mai largă, contra terorismului.

Europa se află la o cotitură fundamentală în istoria sa, în faţa unor opţiuni cruciale care se impun şi care vor decide viitorul său. Vom asista oare la un declin sau la o întărire a prezenţei sale pe scena mondială? Va alege oare un parteneriat stabil cu Statele Unite sau se va mulţumi cu un rol de auxiliar?

Dacă se va pronunţa în favoarea parteneriatului, va trebui să-şi amelioreze coeziunea internă şi să-şi întărească mecanismele decizionale care să-i permită intervenţia rapidă în cazuri de criză la nivel internaţional.

Va mai trebui să-şi întărească sistemul de apărare comun, să-şi perfecţioneze şi să-şi profesionalizeze forţele armate din fiecare stat, plasându-le sub un comandament unic, poate printr-un sistem de rotaţie, dar oricum stabil şi puternic.

Dar mai ales va trebui să capete o viziune comună a destinului său şi o idee clară a proiectelor, la nivel european şi internaţional.

Ar fi un mare pericol la scară mondială, dacă toate acestea vor fi considerate doar nişte visuri, fiindcă astfel vastul proiect al Uniunii Europene îşi va pierde consistenţa şi nu va rămâne decât o constelaţie de state, mai mult sau mai puţin de acord între ele, fără convingere prea mare, cu o monedă unică fireşte, poate cu o constituţie politică comună, dar care vor continua să se implice reciproc în certuri fără importanţă, ceea ce în final nu înseamnă decât slăbiciune cronică. Doar noi suntem cei care ne vom decide viitorul!

Domnul Gheorghe Pribeanu:

"Întreprinderile mici şi mijlocii, o problemă vitală".

În structura completă a unei economii sănătoase şi viabile, rolul IMM-urilor în realizarea clasei de mijloc este de neînlocuit şi asigură echilibrul economico-social al societăţii.

În viziunea PRM, IMM-urile constituie un obiectiv strategic pentru realizarea dezideratului numit clasă mijlocie, componentă necesară şi indispensabilă a structurii societăţii româneşti.

În timpul guvernării Năstase, sprijinirea IMM-urilor a fost numai declarativă, fiindu-i suprimate toate facilităţile de care s-a bucurat până în anul 2000.

Căutându-i un rol PUR-ului în coaliţia PDSR-PUR-UDMR, Guvernul Năstase i-a atribuit rolul de ministru reprezentantei PUR Silvia Ciornei, care atât de mult a luptat pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, până a eliminat toate facilităţile acordate după 1990. Acest lucru a determinat diminuarea numărului de întreprinzători, ducând la falimentarea multor întreprinderi mici şi mijlocii.

Efectul primei remanieri a făcut posibilă dispariţia preocupării ministeriale pentru acest sector, acest minister fiind transformat în Agenţie.

Deşi peste 50% din activitatea economică s-a desfăşurat în cadrul IMM-urilor, ponderea influenţei acestora până în anul 2000 a fost progresiv crescândă ca aport la p.i.b.

În anul în curs, nu se mai întrevăd mari speranţe în acest domeniu vital.

Voinţa politică a actualului guvern, ocupat cu menţinerea puterii cu orice preţ şi orice mod, nu mai observă necesităţile dezvoltării acestui sector deosebit de important în economia românească.

Referitor la aceasta, trebuie să atenţionăm cu următoarele:

1. Stimulentele prevăzute în Legea nr.132/1999, referitor la investiţii, importuri de tehnologie şi tehnică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă, au făcut posibilă o revigorare economică. Aceste stimulente acum nu mai sunt şi consecinţele se resimt la nivelul economiei naţionale. Dacă aceste facilităţi au influenţat benefic p.i.b.-ul, oare acum de ce nu se mai pot acorda?

Trebuie regândită strategia acumulărilor bugetare dependente de dezvoltarea sectorului IMM-urilor.

2. Se impune stimularea creării de noi locuri de muncă, retehnologizarea sectoarelor din aceste întreprinderi la nivel european, pentru competitivitate calitativă în vederea încadrării parametrilor de export ceruţi de Uniunea Europeană. Aceste componente, plus perfecţionarea managementului şi execuţiilor, trebuie stabilite în cadrul unei noi legi, favorabile acestui sector.

3. Dacă voinţa politică actuală a sugrumat activitatea întreprinzătorilor prin anularea facilităţilor, trebuie revenit asupra unei noi viziuni de sprijinire a acestui sector cât mai urgent, acordându-i-se cadrul legislativ necesar.

Susţinerea efectivă a aspectelor sociale a drepturilor salariatului, pe baza statutului, în mod exagerat, duc la consecinţe negative în planul angajării şi utilizării forţei de muncă şi mai ales a performanţei firmelor.

Acest lucru îl putem vedea în aplicarea noului Cod al muncii din 2003, care a generat multe dificultăţi. Argumentele aduse de reprezentanţii IMM-urilor la aprobarea Codului fiscal nu au fost luate în seamă, fapt ce va duce la o influenţă negativă în dezvoltarea IMM-urilor.

4. Conform uzanţelor în anii electorali, din dorinţa de a obţine cât mai multe voturi, obligă partidele de la Putere să acorde facilităţi şi avantaje sociale forţate - necorelate cu activitatea de susţinere din punct de vedere economico-financiar.

Astfel, IMM-urile sunt supuse unor dificultăţi economice. Consecinţe sociale şi economice ce urmează anul electoral, prin influenţa negativă asupra activităţii IMM-urilor, periclitează grav situaţia economico-financiară asupra integrării în Uniunea Europeană pentru anul 2007.

5. În fructificarea oportunităţilor economice de către IMM-urile româneşti, este de reţinut faptul că anul 2004 este declarat anul relansării economice mondiale, an în care şi economia românească trebuie să puncteze, prin dezvoltarea acestui sector.

Trebuie să ţinem cont de influenţele producţiei industriale a SUA, care a avut o dezvoltare nemaiîntâlnită în ultimii 20 de ani, cu influenţe şi asupra pieţelor din Uniunea Europeană şi, deci, şi asupra pieţei româneşti, care este aspirantă la aderarea din 2007.

6. Situaţia aderării a încă 10 noi state la Uniunea Europeană face ca România şi Bulgaria să constituie o situaţie complexă chiar şi pentru Uniune. Cerinţele faţă de economia noastră vor fi mai mari, iar întreprinzătorii trebuie să se înscrie în limitele parametrilor ceruţi.

7. Consolidarea IMM-urilor şi întreprinzătorilor particulari, precum şi influenţa lor asupra economiei româneşti este necesară pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Consultarea permanentă a organizaţiilor reprezentative ale acestora constituie un factor de integralitate în economia europeană.

Parametrii de calitate ecologici trebuie îndepliniţi; altfel, pierdem oportunităţile asociate integrării europene ca membru cu drepturi depline.

În viziunea PRM-ului, necesitatea dezvoltării clasei de mijloc face posibilă înscrierea pe coordonatele standardului european de viaţă. Totul se poate dacă este şi voinţă politică.

Avem valori umane neutilizate, pregătite la nivel mondial.

Avem relief şi zone unice neutilizate.

Avem amplasarea strategică care ne avantajează.

Ce ne împiedică în elaborarea unor strategii locale şi chiar la nivel european a sectorului IMM-urilor?

SOS IMM-urile!

Domnul Dumitru Dragomir:

"O valoare pierdută: spiritul comunitar".

Experienţele istorice îndepărtate sau recente, precum epoca fanariotă sau cea comunistă, au marcat puternic coeziunea socială a poporului român. Altfel spus, ne lipseşte într-un grad semnificativ spiritul comunitar.

Am învăţat să trăim pentru noi şi împotriva celuilalt. Experienţa tranziţiei ne-a întărit senzaţia că omul de lângă noi este mai degrabă un potenţial adversar. Părem să nu ştim cum se poate trăi alături de celălalt, în colaborare cu el.

În parte, pierderea simţului comunitar este, din punct de vedere sociologic, un fenomen explicabil. Nu ne mai putem cunoaşte vecinii, aşa cum se întâmpla în urmă cu două sute de ani, atunci când comunităţile orăşeneşti sau săteşti erau restrânse şi stabile. Astăzi, explozia urbanităţii, a marilor aglomerări sociale, ne transformă într-o masă anonimă. Nu ştim cine sunt cei care locuiesc deasupra noastră, nu-l cunoaştem pe brutar sau pe administratorul de bloc. În mijlocul propriului oraş, putem fi mai singuri decât pe vârful unui munte...

Nu este mai puţin adevărat că destructurarea relaţiilor sociale din ţara noastră după 1989 pare mai radicală decât fenomenele similare din Occident. În ţări precum Franţa, Elveţia, Italia sau Marea Britanie există încă instituţii comunitare puternice, care apropie oamenii şi fac posibilă cooperarea civică şi chiar politică.

O astfel de instituţie, cu rol major în strângerea raporturilor sociale, este biserica. Acţiunea corozivă a comunismului a distrus în România conceputul de "parohie", de comunitate spirituală, dar şi spaţială. Câţi dintre noi mai ştiu cărei parohii aparţin, care sunt preoţii care se roagă pentru ei, cine sunt enoriaşii alături de care ar putea să participe la liturghie?

În perioada premodernă, biserica reprezenta principalul factor de coeziune socială. Oamenii se cunoşteau acolo, se întâlneau acolo săptămânal, îşi făceau prieteni din cercul parohial.

Personal, cred că avem nevoie de o astfel de solidaritate. Cred că obstacolele cotidiene dintre cetăţeni pot fi depăşite în spaţiul familiar şi spiritualizat al bisericii. Din acest motiv, cred că edilii marilor oraşe trebuie să sprijine restructurarea relaţiilor parohiale.

După ce comunismul a afectat cultura noastră religioasă elementară, trebuie să ajutăm în mod activ cetăţenii să redescopere această cultură. Putem face acest lucru în primul rând în colaborare cu Biserica Ortodoxă, prin programe de informare privind organizarea parohiilor. Din momentul în care slujba se termină, putem organiza activităţi de divertisment, atât de uitate şi atât de necesare în România contemporană.

De ce să nu permitem bătrânilor sau familiilor din marile oraşe să-şi plimbe copiii prin parcurile centrale, aşa cum se întâmpla odată, în ritmul unor concerte în aer liber sau chiar al unor clasice fanfare?

Nu mai avem nevoie de plimbări, de relaxare, de divertisment? De ce nu am organiza, sub egida municipalităţilor, competiţii sportive ale cartierelor sau sectoarelor, dând ocazia cetăţenilor să se cunoască şi să se apropie?

Astfel de idei, pe care le voi dezvolta lămuritor în campania electorală, trebuie să se regăsească în lista de priorităţi a oricărei primării. Numai în interiorul unei comunităţi solide, guvernate de dialog şi comunicare, putem cultiva un spirit gospodăresc eficient şi o reală disponibilitate pentru colaborare.

Domnul Pavel Târpescu:

"Îndemn la solidaritate".

Declaraţia politică pe care o prezint în plenul Camerei aş dori să fie percepută ca un gest de solidaritate cu poporul spaniol, ţintă a atentatelor din 11 martie 2004, şi cu românii care au căzut victime ale acestui crud act de terorism.

Ziua de 11 martie rămâne o zi neagră în istoria umanităţii. Asemenea acte barbare provocate de lumea tenebrelor, care lovesc în orice punct al globului, se regăsesc în chiar miezul civilizaţiei contemporane, în care orice cucerire tehnologică neînsoţită de progresul relaţiilor interumane se poate întoarce oricând împotriva omenirii.

Asemenea tragedii, care sunt de neînţeles pentru semenii noştri şi care se înscriu în afara oricăror reguli de conduită umană, reprezintă în acelaşi timp atentate la demnitate, liberate şi democraţie.

Este inadmisibil pentru timpul în care trăim ca o grupare sau alta, diabolică prin extremismul şi unilateralismul său, să influenţeze conştiinţa statelor democratice.

Masacrul de la Madrid reprezintă un prim atentat în masă care a afectat oamenii de rând, cu efecte asupra structurilor sociale.

Experienţa tristă de până acum a acestor evenimente demonstrează că se poate lupta împotriva terorismului numai printr-o ireproşabilă organizare internă şi printr-un spirit comunitar dezvoltat. La acestea se mai adaugă reconstrucţia solidarităţii euroatlantice, fără de care lupta împotriva terorismului este de neconceput.

Comunitatea internaţională nu trebuie să permită ca terorismul să devină o parte a vieţii noastre zilnice. Oamenii nu trebuie să mai tresară involuntar când aud noţiunea de "terorism" rostită în orice context, devenind deodată receptivi şi alarmaţi la ceea ce se vorbeşte.

Stă în puterea comunităţii internaţionale să juguleze acest flagel, în numele libertăţii, al democraţiei şi libertăţii umane.

Solidaritatea internaţională înseamnă învingerea morţii, ca distrugere fără fost şi definitivă a fiinţei umane, de către un adversar fără chip şi fără scrupule. Altfel, vom ajunge în curând să trăim cu toţii cu moartea alături, oferindu-ne unii altora poze în coşciug, cu mâinile pe piept, spre aducere aminte despre cei dispăruţi dintre noi.

Fie ca generaţiile viitoare să afle de terorism doar din documentarele referitoare la secolul al XXI-lea.

Domnul Bereczki Endre:

"UDMR-ul, un partener serios şi responsabil al PSD".

Colaborarea dintre PSD şi UDMR a fost criticată de unii pescuitori în ape tulburi într-o manieră primitivă, considerându-se că s-ar leza într-un fel interesele fundamentale ale etnicilor români şi că s-ar oferi maghiarilor din România o serie de avantaje extreme. În realitate însă, executivul condus de către domnul prim-ministru Adrian Năstase a transpus în planul realităţilor principiile moderne, europene ale bunei convieţuiri interetnice, gândind pe termen lung la priorităţile României.

Colaborarea dintre PSD şi UDMR se realizează de pe poziţii de respect reciproc şi directă informare a cetăţenilor ţării, care au astfel prilejul de a constata că acest parteneriat este util în primul rând tuturor celor ce vieţuiesc pe aceste meleaguri.

UDMR, singurul reprezentant legitim al etnicilor maghiari din România, şi-a probat în repetate rânduri seriozitatea şi ataşamentul la valorile perene ale patriei comune.

Respectându-l pe celălalt, te respecţi în primul rând pe tine, iar acest lucru nu înseamnă nici lipsă a patriotismului, nici vreo eventuală "capitulare" politică, după cum s-ar grăbi unii să-l catalogheze.

Liderii UDMR au sancţionat prompt acele excese individuale ale unor membri proprii, excese care ar fi impietat asupra dialogului firesc cu PSD şi nu în ultimul rând asupra relaţiei majoritate-minoritate.

Suntem cu toţii cetăţeni români, iar preţuirea pentru limba şi cultura maternă sunt atribute esenţiale ale spiritului nou, european spre care tindem sau ar trebui să tindem cu toţii.

Colaborarea PSD-UDMR a fost apreciată pozitiv şi de către cele mai reprezentative foruri europene, aceasta fiind identificată în mod firesc şi cu un model de toleranţă şi democraţie.

Este esenţial ca împreună, români şi maghiari, să identificăm ceea ce ne uneşte, şi nu ceea ce ne dezbină. Aceasta reprezintă, în cele din urmă, cea mai importantă învăţătură a istoriei.

A urî este cel mai simplu, însă a înţelege, a îndrăgi şi a construi împreună semnifică de fapt ceea ce te defineşte cu adevărat ca om.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Declaraţie politică: "La studii egale, şanse egale".

În Statutul personalului didactic - Legea nr.128/1997 - conform art.10 alin.1 privind ordinea ocupării posturilor didactice din învăţământul de stat, la lit.b) se stipulează că "Transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activiatte sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare se efectuează în unităţi şcolare echivalente sau într-o treaptă inferioară de învăţământ, în specialitate, în limitele aceluiaşi regim din mediu rural în urban şi din mediul urban în mediul rural".

Consider că prevederea stipulată exclude dreptul unui cadru didactic absolvent de învăţământ superior de a se transfera de la învăţământul gimnazial la învăţământul liceal, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu are posibilitatea de a se transfera din mediul rural în mediul urban, ceea ce contravine Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (art.1 alin.2 lit.i).

Se ignoră posibilitatea transferării pe un post vacant din învăţământul liceal a unui profesor având gradul I, titular în învăţământul gimnazial, contrar principiului "la studii egale, şanse egale".

Sunt numeroase cazurile când posturile sunt ocupate de personal didactic necalificat prin suplinire, tocmai datorită acestei bariere legislative. Este normal ca în cazurile solicitării postului de mai mulţi candidaţi să se organizeze concurs, fără a ţine seama că aceştia provin din gimnaziu sau din mediul rural, în condiţiile aceloraşi studii.

După anul 1990, statistica şcolară arată că numărul elevilor este în continuă scădere şi implicit al claselor, cu urmări nedorite pentru cadrele didactice care îşi vor pierde posturile. În scop reparatoriu, solicit MEC-ului elaborarea unui act normativ care să reglementeze egalitatea de şanse pentru cadrele didactice disponibilizate cu acelaşi nivel de pregătire.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Cetăţenii României asistă de câteva zile la cea mai urâtă agresiune a PSD împotriva opoziţiei din 2001 încoace, agresiune pe care PSD o practică, evident datorită disperării şi presiunii pe care reprezentanţii săi - baroni centrali şi locali - le exercită.

Reprezentanţii autorizaţi ai Uniunii Europene, ambasadorii SUA şi Angliei, reprezentanţii societăţii civile din România, sondajele de opinie dovedesc fără tăgadă că fenomenul corupţiei a crescut în România în ultimii ani, dar mai ales, în ultimul an de când, paradoxal, s-au adoptat pretinse măsuri de diminuare a corupţiei.

O primă constatare este că aşa-zisa lege anticorupţie este numai pe hârtie şi eventual pentru peştişori care ar trebui să fie acarii Păuni ai măreţei lupte cu corupţia.

De asemenea, toată lumea ştie că acest flagel îi atinge pe cei care sunt la putere, şi nu în opoziţie, iar PSD conduce de trei ani şi jumătate şi are la activ contraperformanţa de a transforma corupţia, mita, traficul de influenţă şi nerespectarea legii în politică de partid şi de stat, în unica politică a administraţiei publice.

Ce se poate spune într-o asemenea situaţie?

Opoziţia are datoria să atenţioneze puterea asupra oricărui derapaj al acesteia atât privind nerespectarea programului de guvernare, cât şi nerespectarea prevederilor legale.

Presa, oamenii obişnuiţi la audienţele acordate de parlamentarii PNL, au semnalat nenumărate cazuri de corupţie, de abuzuri, de presiuni exercitate de autorităţi, de politicieni ai PSD.

Am adus toate aceste informaţii la lumină, în atenţia opiniei publice şi a organelor de anchetă, şi ne-am pomenit că PSD atacă cu dosare care au fost închise de justiţie, pentru care există deja soluţii legale.

Asta înseamnă că PSD este disperat de pierderea de imagine şi caută să arunce cunoroi în reprezentanţii PNL pentru a-şi diminua pierderile.

Este de neimaginat cum se poate tolera de către conducătorii PSD o asemenea atitudine şi din partea organelor abilitate ale statului, care nu se autosesizează pentru cazuri flagrante de calomnie, insultă, minciună, fals şi uz de fals, infracţiuni sancţionate de Codul penal.

Ştiam de mai multă vreme că justiţia este controlată de PSD, dar este evident că tăcerea acesteia este exemplificarea a ceea ce trebuia demonstrat.

Cu toate acestea, solicit public ca Parchetul să se autosesizeze pentru infracţiunea de calomnie în cazurile pentru care există deja soluţii legale, dosarele sunt închise, iar PSD le aduce pe piaţă, ignorând deciziile justiţiei.

Aceasta este o altă mostră a modului prin care PSD nu recunoaşte o decizie definitivă a unei instanţe de judecată.

Cred că orice comentariu este de prisos şi, ca atare, cetăţenii nu se vor lăsa amăgiţi şi manipulaţi de această agresiune a "dosariadei", de acest război stupid şi periculos pentru democraţie.

Domnul Cristian Sandache:

"Prima dată ordine!" - sau Partidul Democrat aflat definitiv în zona buimăcelii politice..."

Partidul Democrat şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale din 6 iunie 2004 sub sloganul ameninţător intitulat "Prima ordine!" - semn sigur că domnul Traian Băsescu doreşte să-şi extindă calităţile de exterminator al câinilor şi chioşcurilor inclusiv asupra clonelor sale politice, aruncate în lupta pentru cucerirea primăriilor României. Aflat într-o gravă criză internă, zguduit sistematic de scandaluri fratricide şi decimat de dezertări- partidul lui Traian Băsescu seamănă acum cu o corabie al cărui echipaj se aruncă om cu om în mare, lăsându-şi tot mai izolat căpitanul, care nu poate cu nici un chip să iasă din prizonieratul propriului stil de a face politică - un stil primitiv, aparent popular, dar care, în realitate, îl defineşte drept un lider mediocru, total lipsit de tact, imprevizibil şi peste măsură de certat cu regulile bunului simţ elementar. Ordinea strigată în cor de către liderii Partidului Democrat este un simplu artificiu propagandistic, un foc bengal care n-are nici un fel de substanţă. Ca primar general al Capitalei, Băsescu s-a remarcat prin crearea unor situaţii conflictuale aproape continue. Altfel spus, liderul Partidului Democrat poartă cu sine scandalul cum poartă norii ploaia...

Obligarea unor parlamentari ai PD de a ieşi la "bătaie" în confruntările pentru primării este un semn clar de disperare colectivă internă, mascată fals de invocarea ordinii. Mai curând s-ar fi folosit sintagma "Cu anarhia înainte!"...

Ca principii doctrinare, Partidul Democrat e în momentul de faţă un ghiveci, riscând fatalmente sa fie digerat de către Partidul Naţional Liberal. Cu privirea sa oţelită de lup de mare reciclat la Anvers, d-nul Traian Băsescu a transformat Partidul Democrat într-un fel de accesoriu personal, un breloc atârnat de curea, pe care-l agită când şi când, vorbind despre o social-democraţie în care de fapt nu mai crede de mult şi despre aşa-zisa ordine pe care ar dori s-o impună- identificabilă probabil cu tăcerea spaţiilor funerare...

Domnul Tiberiu Sergiu Sbârcea:

"Agricultura României este susţinută prin programele Guvernului Năstase"

O preocupare majoră pentru Guvernul României este îndreptată înspre realizarea unei agriculturi cât mai competitive prin ridicarea nivelului de calitate şi cantitate, ca deziderat politic şi economic major.

Ca obiective prioritare urmărite prin programul Guvernului, sunt creşterea productivităţii şi a calităţii, creşterea veniturilor producătorilor agricoli şi dezvoltarea durabilă a zonei rurale, în concordanţă cu cerinţele protecţiei mediului înconjurător, în scopul creării unui sector competitiv, care să răspundă cerinţelor pieţei comunitare.

Susţinerea producţiei agricole se îndreaptă înspre trei activităţi de bază, şi anume: producţia vegetală, zootehnia şi sprijinirea exporturilor.

În producţia vegetală, susţinerea financiară se îndreaptă înspre seminţele certificate din producţia internă; sprijinul direct acordat producătorilor agricoli pentru producţia marfă; plăţi directe pentru terenul arabil cultivat de până la 5 ha; susţinerea tratamentelor fito-sanitare; plata energiei electrice şi a cheltuielilor de întreţinere pentru asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigat; corectarea acidităţii şi alcalinităţii solurilor; asigurarea culturilor la despăgubiri, calamităţi naturale şi prime de asigurare; alocaţii bugetare pentru susţinerea producţiei prin credite de producţie; achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole, instalaţii de irigat.

În producţia zootehnică, susţinerea financiară se îndreaptă înspre primele pentru producţia de lapte de vacă, bivoliţă, oaie şi capră; subvenţia pentru producţia de carne ecologică de vită, porc şi pasăre; subvenţia pentru producţia de ouă şi găină ecologică; subvenţia pentru producţia de miere; subvenţia pentru gogoşi crude de viermi de mătase; subvenţia pentru materialul biologic de reproducţie - vită, juninci, scrofiţe şi ovine; subvenţia pentru întreţinerea, conservarea şi perpetuarea patrimoniului genetic al animalelor; alocaţia pentru susţinerea patrimoniului la cabaline; acţiuni strategice sanitar - veterinare pentru crescătorii de animale pentru toate acţiunile care sunt obligatorii, precum şi pentru construirea de adăposturi şi achiziţie de animale şi instalaţii zootehnice.

În ceea ce priveşte sprijinirea exporturilor, sprijinirea constă în acordarea de subvenţii la export pentru 13 categorii de produse vegetale, animale şi alimentare eligibile, conform angajamentelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

De asemenea, se finanţează proiectele pentru certificarea sistemelor de calitate, acreditarea şi dotarea laboratoarelor de testare şi etalonare, înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor româneşti.

Consider că din ceea ce a fost enumerat în cele de mai sus, reiese clar, fără nici un fel de dubiu, că agricultura României este susţinută activ şi permanent pentru a accede în programele Uniunii Europene, pentru a contribui hotărâtor la închiderea negocierii Capitolului 7 - "Agricultura".

Vă mulţumesc.

Domnul Dorin Lazăr Maior:

De miercuri, 17 martie, provincia Kosovo a redevenit "Butoiul cu pulbere" al Europei. Această zonă greu încercată de-a lungul istoriei, de conflicte inter-etnice, a revenit în atenţia presei şi a organismelor internaţionale de menţinere a păcii.

Conflictul izbucnit între albanezi şi sârbi a fost ţinut cu greu sub control de trupele KFOR, numărul victimelor fiind destul de ridicat. Detaşamentul de jandarmi români aflat în Kosovo în cadrul KFOR s-a aflat în zona de conflict cea mai fierbinte. Reacţia autorităţilor române a fost de asemenea foarte promptă, a doua zi, reprezentantul României la ONU cerând reuniunea Consiliului de securitate. În spiritul stabilităţii în zonă, condamnăm aceste violenţe şi ne alăturăm celor care fac eforturi pentru a menţine pacea şi liniştea în lume.

Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat prompt, anunţând că va trimite 100 de soldaţi pentru a suplimenta efectivele române aflate în provincie. Fiind singura rezervă strategică a alianţei în Balcani, trupele române sunt implicate direct. Ca factor de stabilitate în zonă, România trebuie să sprijine în continuare aceste eforturi de menţinere a păcii, integrându-se astfel într-un întreg angrenaj multi-naţional, de controlare a zonelor fierbinţi din lume.

Violenţele extremiştilor albanezi, alimentate de atentatele teroriste din ultima vreme, au determinat Alianţa Nord Atlantică să ceară României suplimentarea trupelor în zonă. Astfel, ne vom accentua rolul în această parte a Europei şi ne vom alătura efortului de menţinere a echilibrului între etniile din provincia Kosovo. Acţiunile Ministerului de Externe din ultimele zile au fost canalizate în această direcţie, oficialii români condamnând acţiunile violente şi cerând reacţia promptă a forurilor internaţionale.

În plin proces de integrare europeană, nu putem accepta aceste acte de violenţă care nasc destabilizare şi insecuritate în zonă. De aceea, trebuie să facem toate eforturile necesare pentru a evita alte vărsări de sânge şi pentru ca rezoluţiile ONU să fie respectate în Kosovo. Procesul de rezolvare a crizei din Kosovo trebuie să continue la masa tratativelor, şi nu în stradă. Nu putem asista pasivi la acte de epurare etnică, la atacuri directe asupra forţelor de menţinere a păcii, iar prezenţa trupelor române în Kosovo este o dovadă că suntem hotărâţi să nu tolerăm astfel de acţiuni împotriva umanităţii.

Eforturile noastre s-au îndreptat şi către statele din regiune, în intenţia de a le angrena în această acţiune de menţinere a stabilităţii şi păcii în zonă. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, în acţiunea comună de rezolvare a acestui conflict care tensionează şi mai mult situaţia internaţională. Violenţele izbucnite miercuri, soldate cu 28 de morţi şi 600 de răniţi, sunt cele mai grave de după războiul din Kosovo din 1999 şi, în acest context, eforturile noastre diplomatice şi militare trebuie să fie canalizate spre o rezolvare paşnică şi spre evitrea în viitor a acestor acte violente.

Domnul Ion Mocioalcă:

Declaraţie politică: "Despre schimbare".

Pe măsură ce timpul trece, punctele de sprijin ale coaliţiei PNL-isto - PD-iste se dărâmă unul după altul. Acest lucru nu convine celor care contestă actuala guvernare. Oportunităţile pentru criticism ar putea să dispară. După votul din Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European, politicienii Opoziţiei au împins la extrem dezinformarea, au refuzat orice apel la echilibru şi orice cooperare pentru depăşirea momentului critic în interesul României.

Dorinţa de destabilizare a PSD, compromiterea lui în faţa electoratului şi în faţa oficialilor europeni au dus la încercarea de a crea o alianţă conjuncturală între ceea ce ei numesc "opoziţia democratică" şi "opoziţia nedemocratică", pentru a trece prin Parlament o moţiune de cenzură. Dar interesele de partid, dorinţa de imagine, orgoliile liderilor au fost mai puternice decât scopul propus - defăimarea PSD şi punerea la zid a Guvernului Năstase. Astfel, s-a ajuns la o moţiune simplă, sortită eşecului din start.

Angajamentele prevăzute în documentul "Priorităţile integrării", prezentat Comisiei Europene, şi noua formulă de guvernare, tenta fiind accelerarea reformelor din domeniile: economic, politic şi social au fost apreciate şi bine receptate de forurile europene. Şi, ca drept dovadă, votul din Parlamentul European nu numai că nu a deviat drumul integrării României în Uniunea Europeană, ci, dimpotrivă, a consfinţit respectarea calendarului aprobat pentru ţara noastră în decembrie 2003. Desigur că acest lucru este realizabil dacă noi ne îndeplinim obligaţiile ce ne revin, dacă îmbunătăţim comunicarea cu Uniunea Europeană, dacă se renunţă din partea unor cercuri politice la diversionism şi se trece la transmiterea unor imagini reale, privind realizările din domeniile: consolidării democraţiei, reformelor din justiţie şi economie, din viaţa socială.

Revenind la opoziţia politică, în special la Alianţa PNL-PD, ce surprinde este faptul că nu realizează că se impune renunţarea, în această perioadă importantă pentru integrarea în Uniunea Europeană, la discursul populist, din dorinţa de a fura voturi de la actuala putere, la distorsionarea adevărului, la criticism şi negativism, din dorinţa de îmbunătăţire a imaginii, şi nu răspunde unei cerinţe civice de sprijin parlamentar şi politic pentru realizarea reformelor care sunt necesare pentru integrarea de drept şi de fapt în Uniunea Europeană.

Se pare că electoratul a înţeles corect până unde merge interesul naţional şi unde intervine interesul politicianist, dorinţa de putere şi de a ajunge la guvernare şi îşi spune cuvântul în sondajele de opinie organizate de diferite instituţii de specialitate. Sondajele spun clar: PSD conduce şi nu se erodează, Alianţa PNL-PD înţepeneşte.

Pentru a ieşi din anonimat, "opoziţia democratică", prin vocea SAR, a lansat ideea că dorinţa electoratului este de schimbare. Nimic mai fals. Despre ce schimbare este vorba, dacă opţiunea de vot a celor mai mulţi este tot pentru PSD?

Românii au învăţat un lucru. Au votat o dată pentru schimbare, în 1996, şi s-au păcălit cu binefacerile CDR şi, drept dovadă, în 2000 au votat schimbarea schimbării. Până în prezent, nici PNL şi nici PD nu au îndrăznit să-şi recunoască eşecurile guvernării 1996-2000. Apare neputinţa coaliţiei de realizare a unui program politic de guvernare. Nu reuşesc să-şi ascundă disputele politice şi de supremaţie. Neagă, fără să convingă, că se renegociază termenii alianţei.

Domnul Ştefan Giuglea:

"Forţa dreptului sau dreptul forţei".

Specia umană a evoluat de la stadiul primitiv până la nivelul civilizaţiei contemporane, pentru că a înţeles, de timpuriu, că atât indivizii, cât şi grupele de indivizi pot supravieţui şi se pot dezvolta numai dacă se acceptă reciproc, respectându-şi drepturile şi obligaţiile.

Poporul român, de la constituirea statelor feudale - Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi până în prezent, ca stat naţional, unitar şi independent, nu a pornit niciodată un război de cucerire, fiind în numeroase împrejurări ale istoriei doar în situaţia de a-şi apăra vatra strămoşească.

Conferinţa de la Helsinki din 1975 a adoptat Declaraţia în care se consemnează pentru prima dată într-un document internaţional "prioritatea forţei dreptului faţă de dreptul forţei", în sensul că orice eventuale litigii apar între state să se rezolve prin tratative, şi nu prin mijloace de forţă militară. Din nefericire, numeroasele conflicte dintre statele planetei se dispută tot pe calea forţei militare.

La finele mileniului doi şi începutul celui de al treilea mileniu, relaţiile internaţionale din toate domeniile de activitate s-au amplificat şi diversificat, încât problemele zonale şi regionale, inclusiv la nivel continental şi chiar intercontinental reprezintă imperativul major şi ireversibil pentru civilizaţie, prosperitate şi pentru popoarele rămase în urmă.

România, respectând riguros principiile dreptului internaţional, a folosit cu abilitate marja de acţiune oferită de confruntarea dintre superputeri, de structurile rigide ale "războiului rece". Retrospectiv, prin prisma rolului şi locului său în arena internaţională, se poate spune că, dincolo de trăsăturile negative ale regimului politic intern, totalitar în natura şi manifestările lui, acţiunile de politică externă s-au arătat în majoritatea lor subordonate unei concepţii realiste asupra vieţii internaţionale, a raportului de forţe şi jocuri de interese şi putere. România şi-a câştigat prestigiul unei ţări care militează pentru respectarea, în relaţiile internaţionale, a principiilor de drept, pentru legalitate, democratism, împotriva politicii de forţă şi de împărţire a lumii în sfere de influenţă, a discriminărilor, pentru tratament egal al statelor în viaţa internaţională, dezarmarea generală, în primul rând nucleară, şi, nu în ultimul rând, combaterea terorismului.

Comploturile ucigaşe, loviturile de stat, reuşite sau nu, asupra suveranilor şi regilor, plutoanele de execuţie, despre toate acestea am învăţat la lecţiile de istorie. Adesea, avem impresia că terorismul despre care vorbim astăzi, definit ca un fenomen complex, nu esate altceva decât faptele lui Brutus, Rovaillac (ucigaşul lui Henric al IV-lea) şi chiar ale lui Jelabov (ucigaşul ţarului Alexandru al II-lea).

Omul politic, militarul, judecătorul sau sociologul văd acest fenomen altfel, fiecare din punctul lui de vedere, dar în final ajung să deţină una sau mai multe piese care să contribuie la realizarea unei imagini complete a acestui joc. Acţiunea fiecăruia, purtată cu mijloace specifice, de cele mai multe ori, complet diferite, se înscrie însă sub un comandament unic - combaterea acestui adevărat flagel al zilelor noastre.

Faţă în faţă cu acte de violenţă îndreptate direct şi cu bună ştiinţă împotriva oamenilor nevinovaţi, trebuie să privim dincolo de contextul politic, social, etnic sau religios care înlesneşte comiterea lor, să nu căutăm scuze pentru actele de violenţă înfăptuite de terorişti, în ideologia sau biografia acestora.

11 septembrie, 11 martie sunt zile negre pentru SUA, pentru Spania, sunt zile negre pentru Europa şi pentru umanitate. Aşa cum evenimentele au demonstrat, cuvintele au fost neputincioase pentru cei dispăruţi, pentru durerea familiilor, dar dincolo de sentimentele de compasiune şi de tristeţe în faţa unor absurde pierderi stă hotărârea oamenilor din lumea civilizată de a se opune fenomenului care a generat această tragedie, de a demonstra natura inumană şi imorală a terorismului. Se impune o reflecţie colectivă asupra terorismului contemporan, la o înţelegere a naturii acestui flagel. Actele de terorism au însoţit dezvoltarea omenirii, dar, după cei doi 11, responsabilii politici şi militari au convingerea că ne aflăm în faţa unei mari ameninţări globale, căreia trebuie să-i răspundem printr-o puternică solidaritate umană.

Un imperativ în această direcţie îl constituie realizarea consensului naţional şi internaţional al tuturor forţelor politice în jurul şi pentru promovarea intereselor fundamentale ale ţărilor, prin depăşirea poziţiilor înguste de partid. Linia independentă a politicii externe este favorizată de intensificarea participării României la activitatea Naţiunilor Unite şi în sistemul organizaţiilor ONU, de angajare a ţării în acţiuni umanitare şi de menţinere a păcii.

Orientarea României spre integrarea în structurile europene, euro-atlantice presupune realism şi discernământ în raport cu noile realităţi geopolitice, corespunzător intereselor naţionale. Pornind de la o astfel de înţelegere, participarea la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), unde României i s-a conferit o funcţie importantă, Parteneriatul pentru Pace şi alte forme de conlucrare cu NATO şi Uniunea Europeană devin modalităţi posibile de satisfacere a cerinţelor securităţii naţionale în actualele condiţii.

Pe fondul bombardamentului informaţional care poate eroda sensibilitatea oamenilor, împingând-o până la blazare, este necesar să imortalizăm pentru totdeauna imaginile de coşmar ce au urmat atacurilor teroriste, pentru a da lumii răgazul să privească teroarea şi victimele ei.

Dincolo de imaginile terorii, dincolo de chipurile celor care ne privesc din nefiinţă - ceea ce ne rămâne sunt durerea şi solidaritatea. Nu durerea vecină cu deznădejdea. Nu solidaritatea, ca simplă apartenenţă la specie. Ci liniştea care urmează durerii şi hotărârea de a rezista. Şi mai rămâne ceva: bucuria şi şansa de a trăi conştient de pericol, dar fără frică.

Pacea, reconcilierea şi fraternitatea sunt trei paşi care ar putea îndepărta pentru totdeauna teroarea de libertate, în prezent aspecte de nedespărţit ale realităţii în care convieţuim.

Domnul Cristian Nechifor:

Ultimele semnale din partea Uniunii Europene arată clar că România este una din candidatele cu drepturi depline care poate adera. Evident, asta cu eforturile susţinute ce se impun! Cred că acum se înţelege clar faptul că cei care au criticat eforturile partidului de guvernământ pentru integrarea europeană a naţiunii au greşit. Cred că se vede la fel de clar că Guvernul acesta este singurul Guvern de până acum care şi face ceea ce promite, şi nu se lasă dus de val. Mai cred, de asemenea, că se va înţelege de toată lumea că interesele naţiunii sunt primordiale şi că deasupra acuzelor şi denigrărilor voite sau greşite se ridică lumina unei aderări reale. Asta în contextul în care România a reuşit să treacă, etapizat, de toate criteriile de eligibilitate la care a fost supusă de Uniunea Europeană.

Sunt convins de faptul că unii nu realizează acum cât de importantă este aderarea la Uniunea Europeană şi cât de greu este drumul pe care trebuie să îl parcurgi pentru a vedea cu ochii o asemenea realizare.

Condiţiile dure impuse de Uniunea Europeană nu au fost de natură să demoralizeze. Ele au ambiţionat în asemenea măsură încât s-a ajuns la un punct important în negocierile de aderare şi integrare. Cred că de acum încolo, cei care au aruncat tot felul de false acuze Guvernului Năstase, se vor gândi de două ori înainte de a acuza pe cineva pentru o greşeală sau alta. Ei ar trebui să se gândească, de asemenea, foarte atent, la diferenţele dintre o greşeală şi eforturile susţinute pentru a depăşi o situaţie de criză.

În concluzie, ţin să menţionez că toate dezbaterile care au loc pe această temă ar trebui să se bazeze şi să plece de la importanţa aderării şi evidentul interes pe care l-a arătat Guvernul Năstase în ultimii ani pentru această temă.

Mă simt nevoit să mai precizeze o dată faptul că toţi cei care au crezut în balivernele aruncate opiniei publice, referitoare la stoparea negocierilor pentru aderare sau la pierderea de teren în această problemă, sunt nevoiţi acum să recunoască că au greşit. Sunt obligaţi să recunoască acest lucru prin prisma evenimentelor reale care s-au produs şi care se produc în continuare.

Aşadar, stimaţi colegi, cred că este destul de clar că nimeni nu mai poate acuza Guvernul Năstase că nu s-a ţinut sau nu se ţine de promisiuni şi nu îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce face.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţie politică intitulată: "Alexandru Ioan Cuza".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De peste două decenii, bârlădenii au o sărbătoare a lor, unică la nivel naţional prin subiect şi modalităţi de desfăşurare. Între 18-20 martie au loc zilele "Alexandru Ioan Cuza" dedicate celui mai ilustru fiu al oraşului, domnul Unirii de la 1859.

Nu vom încerca astăzi să reluăm marile împliniri ale domniei acestuia, contribuţia sa la modernizarea vieţii economice, sociale, spirituale a României acelor timpuri. Dorim doar a aduce, încă o dată, în atenţie şi a clarifica în acest sens un adevăr istoric incontestabil.

Bârladul este locul naşterii domnitorului A.I.Cuza, întrucât în această dispută au mai intrat oraşele Galaţi şi Huşi. Astfel, istoricul Constantin C.Giurescu, pe baza cercetărilor minuţioase ale Arhivei Cuza, a pus la dispoziţia specialiştilor două documente de valoare excepţională.

Primul este "Diploma de bacalaureat", emisă la 18 decembrie 1836, de Universitatea din Paris, a cărei traducere sună astfel: "Având în vedere Certificatul de aptitudine cu titlul de bacalaureat în litere, acordat la 21.11.1836 de către decanul şi profesorii facultăţii de litere, domnului Cuza (Alexandru Ioan), născut la Bârlad, Moldova ..., dăm prin aceste prezenţe ... diploma de bacalaureat spre a se bucura de drepturile şi prerogativele care-i sunt consacrate prin legi".

Al doilea document, indiscutabil, de asemenea, este Actul de deces, aflat în Arhiva Municipalităţii din Heidelberg, unde apare o adnotare oficială, la intervenţia doamnei Elena Cuza, ce a insistat să fie corectată informaţia furnizată de doctorul Gustav Dobelman, cel care anunţase decesul la 15 mai 1873.

"Cu aprobarea judecătoriei ducale din Heidelberg din 23 mai, una mie opt sute şapte zeci şi trei, anexa 32, se înştiinţează necesitatea înscrierii că în loc de "Bucureşti" se va citi "Bârlad".

Fără a avea valoarea acestor documente, poate fi inserată şi telegrama doamnei Elena Cuza la mesajul de condoleanţe transmis de o delegaţie în numele municipalităţii bârlădene, telegramă publicată în ziarul "Semănătorul" din 24 iunie 1873.

"Oricât de uimită sunt de manifestarea de unanimă iubire şi recunoştinţă, care onorează memoria Prinţului Cuza, vreau a şti că sunt mai deosebit simţitoare pentru suvenirurile oraşului Bârlad, patria neuitată a mult-iubitului meu soţ".

Iată de ce Bârladul, patria neuitată a lui Alexandru Ioan Cuza, a instituit zilele ce-i poartă numele şi îl omagiază ca fiu al său, ca domn al Principatelor Unite, ca personalitate strălucită a istoriei naţionale.

Domnul Anton Marin:

De peste trei ani, Guvernul PSD a tot amânat reformele din sistemul utilităţilor publice, a recurs la paleative care să semene a restructurare, iar măsurile din sectorul minier au fost dintre cele mai timide.

Pe lângă aceste probleme de fond în ceea ce priveşte eliminarea deficitelor structurale din economie, pentru a se putea construi o altă economie, racordată la cerinţele exclusive ale pieţei au continuat acţiunile de sprijinire a societăţilor de stat cu pierderi sau fără piaţă.

De curând, numai şi numai din motive electorale, preşedintele PSD anunţa o nouă strategie privind reindustrializarea României.

Este surprinzător faptul că în anul 2004, după ce se cunosc experienţele economice ale tuturor ţărilor care sunt înaintea României, se vorbeşte de reindustrializare, când tocmai aceasta este problema economică importantă: industria mare, gre, "pivotul" economiei româneşti dinainte de 1989, este cea care blochează acum orice încercare de modernizare şi de reaşezare pe principiile pieţei.

România are nevoie de industrie, dar are nevoie de societăţi industriale moderne, capabile să reziste în condiţii de competiţie şi concurenţă internă şi externă, să se poată mişca uşor pe piaţă şi să se poată adapta condiţiilor economice aflate în schimbare.

Dacă acest Guvern ar înţelege ce înseamnă piaţa, atunci ar acţiona nu pentru reindustrializare, ci pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru susţinerea consolidării acestora.

Numai întreprinderile mici şi mijlocii pot asigura locuri de muncă mai bine plătite, mai sigure pentru sutele de mii de muncitori rămaşi pe drumuri ca urmare a politicii nechibzuite a Guvernului.

În loc de reindustrializare este nevoie să se vorbească de modernizarea economiei, de creşterea rolului serviciilor, a micilor întreprinderi de producţie, a transformării agriculturii din agricultură de subzistenţă într-o agricultură performantă, care să producă şi să lucreze în sistem industrial.

Sunt singurele căi prin care România poate să acceadă în Uniunea Europeană în condiţii de competitivitate şi să poată beneficia de avantajele integrării europene.

Domnul Adrian Semcu:

În toamna anului trecut, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a trecut la valorificarea creanţei pe care o deţine Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, societate aflată în coordonarea Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, printr-un contract de cesiune de creanţă de peste 2.217 miliarde lei.

Această creanţă provine din executarea garanţiei emise pentru împrumutul extern acordat fostei RAIF (actualmente SNIF), iar recuperarea sumei urmează a fi făcută de AVAB prin valorificarea utilajelor achiziţionate.

În această afacere a fost şi este implicat fostul şi actualul director general Apostol Valentin, care, conform celor afirmate de către ministrul Autorităţii Naţionale de Control, Ionel Blănculescu, are mari şanse să fie anchetat de către organele de control.

Programul ROM AG 98 a avut un management total defectuos şi zeci de milioane de dolari pierduţi.

De ce, nici până la această dată, organele de control promise de către domnul ministru Ionel Blănculescu şi de către domnul ministru Ilie Sârbu nu au luat nici o măsură, nici măcar de natură administrativă?

Nu se doreşte să se afle şi alte elemente compromiţătoare la adresa domnului director general Apostol Valentin, care a creat din SNIF o feudă personală? Alt fel de model de baron PSD!

Nu credeţi că ar fi momentul să se întreprindă ceva, deoarece domnul Apostol Valentin a lucrat o perioadă chiar la firma privată cu capital româno-american, cea care a distrus proiectul?

Ce garanţii morale mai poate avea directorul general care deţine şi astăzi funcţia respectivă!

Domnul Mihai Stănişoară:

Declaraţie politică privind derularea programului SAPARD.

Indignare, nelinişte, frustrare, puhoi de articole în mass-media, pentru un singur subiect. E adevărat, vorbim de un subiect de care sunt legate câteva sute de milioane de euro şi de felul cum sunt cheltuite.

Prin programul SAPARD, Uniunea Europeană a alocat României bani, şi nu puţini, în vederea dezvoltării agriculturii şi infrastructurii rurale. Ca şi alte programe europene, SAPARD s-a întâlnit în România cu apetenţa de nestăvilit a mahărilor PSD pentru bani europeni. Dacă nu eşti PSD-ist, n-ai nici legături de partid şi nici nu vrei să dai şpagă pentru a accesa fondurile europene, te izbeşti de un adevărat zid de birocraţie, rea-voinţă, delăsare şi nesimţire. Banii veniţi de la Uniunea Europeană au o destinaţie precisă, iar atragerea şi utilizarea lor se fac pe baza unor reguli foarte stricte, dar unii demnitari şi politicieni văd în această sursă o vacă bună de muls. Văd mai ales o pradă care ar putea aduce bani mulţi, nu atât pentru executarea unor investiţii agricole certe, cât pentru umplerea unor buzunare care şi aşa sunt neîncăpătoare. În acelaşi timp, România este incapabilă să cheltuiască fondurile europene SAPARD destinate agriculturii şi datorită neimplicării autorităţilor locale şi a lipsei resurselor locale pentru a asigura cofinanţarea acestor proiecte.

Un alt aspect care trebuie să dea de gândit autorităţilor sunt zecile de firme dubioase care îşi oferă serviciile de consultanţă amatorilor de proiecte SAPARD şi care pretind circa 5000 de euro pentru un proiect, indiferent dacă acesta va fi sau nu acceptat la care se adaugă procente bune din valoarea proiectului aprobat. Zeci de persoane fizice, asociaţii familiale, comerciale sau chiar primari au achitat fiecare zeci de milioane de lei pentru proiecte care nu au intrat niciodată în finanţarea programului SAPARD.

În cele mai multe dintre cazuri, programul SAPARD se dovedeşte a fi prea scump pentru producătorul agricol autohton, indiferent dacă face parte din sectorul privat sau public. Majoritatea proiectelor acceptate la finanţare vin însă din partea unor firme deja dezvoltate. Lipsa de informaţii concrete legate de modul de întocmire a proiectelor, la nivelul comunelor, închide practic calea micilor fermieri către un ajutor nerambursabil. Acest lucru poate fi uşor constatat şi din informaţiile periodice ale ministerului de resort.

Agricultura este o problemă delicată nu numai pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană. Cea mai mare parte a bugetului Comisiei Europene este destinat agriculturii şi celebrei politici agricole comune. Având în vedere importanţa problemei agricole pentru Uniunea Europeană, este explicabil de ce agricultura românească este unul din capitolele de negociere cu cele mai mici progrese. De asemenea, importanţa domeniului în economia românească ne face să deducem de ce noi suntem penultima ţară căreia i s-a acreditat Agenţia SAPARD. Din acest punct de vedere, acreditarea nu reprezintă o performanţă, ci mai degrabă o victorie îndoielnică, obţinută în virtutea faptului că procesul de integrare este ireversibil. Dincolo de importanţa finanţării oferită într-un domeniu care are nevoie vitală de infuzie de capital, SAPARD reprezintă cu adevărat un test de maturitate pe care România nu prea reuşeşte să-l treacă.

Rămâne, aşadar, o întrebare pe care autorităţile competente ar trebui să şi-o pună ca urmare a experienţei concrete legată de slaba capacitate de atragere a fondurilor prin proiecte eligibile şi de lipsa de promptitudine a demersurilor birocratice în România: va fi programul SAPARD gura de oxigen mult aşteptată de agricultura românească?

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Ziua de 1 Aprilie, Ziua păcălelilor, aduce cu ea, din păcate, o situaţie reală ce va genera un nou val de scumpiri, primul de anvergură după cel de la începutul anului.

Este vorba de creşterea tarifelor la gazele naturale cu 4%, măsură prevăzută în negocierile dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.). Astfel, consumatorii conectaţi direct la sistemul naţional de transport gaze naturale vor plăti pentru 1.000 mc/3.584.674 lei, faţă de 3.413.975 lei/1.000 mc în prezent.

Majorarea preţurilor este justificată de necesitatea eliminării treptate a preţurilor de valorificare a gazelor din producţia internă la nivelurile existente pe piaţa internaţională (de cca 160 euro/1.000 mc), de liberalizarea pieţei interne şi de integrare în piaţa unică europeană a gazelor, în contextul realizării obiectivului de aderare a României la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, preţul gazelor naturale va fi, de la 1 aprilie, de cca 138 dolari, cu 5% mai mare decât în prezent. Tarifele vor mai suferi încă două modificări până la sfârşitul anului, astfel încât, la 31 decembrie, preţul gazelor să fie de 143 dolari.

Directorul Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor Naturale - Dan Pintilie, a declarat recent că, începând din 2005, preţurile la producători vor creşte cu circa 25 dolari pe an, astfel încât, în 2007, preţul gazelor naturale să fie de 180 dolari la mia de metri cubi.

Lista scumpirilor nu se opreşte însă aici, fiind deja anunţate scumpirea pâinii şi a produselor de panificaţie, a cărnii de porc şi a produselor din carne. Astfel, pâinea s-ar putea scumpi, spre mijlocul lunii aprilie, cu câteva sute de lei pe bucată, din cauza creşterii preţului grâului pe pieţele internaţionale.

În acest moment, necesarul de pâine este asigurat atât din grâu de la rezerva de stat, cât mai ales din importuri. În această lună, preţul grâului din import variază între 215 şi 230 dolari/tonă (la preţuri CIF Constanţa), faţă de 95 - 110 dolari per tonă în perioada similară a anului trecut.

Şi preţul cărnii de porc se va majora în perioada imediat următoare, ca urmare a introducerii taxelor de salvgardare, de 45%, la importurile din Ungaria şi Cehia. Această măsură a fost propusă de Ministerul Agriculturii, deoarece autorităţile din ţările vecine subvenţionează masiv exporturile de carne de porc.

Vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii apreciază o creştere a produselor procesate cu 5 - 6%.

Uleiul este un alt produs al cărui preţ va suferi modificări. Potrivit surselor din industria de producere a uleiului alimentar, dacă preţurile la utilităţi (gaze, energie) se vor majora, implicit şi uleiul se va scumpi, procentul nefiind însă stabilit.

În schimb, în domeniul energiei electrice, tarifele vor rămâne neschimbate până la 1 iulie a.c., dar modificarea preţurilor la energia electrică se va face trimestrial.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se împlinesc, astăzi, 81 de ani de la adoptarea Constituţiei de la 1923, actul legislativ care a conferit statului român şi regimului politic de atunci un caracter democratic şi o organizare naţional-statală unitară, reprezentând fundamentul juridic al întregii vieţi politice şi social-economice a ţării, până în februarie 1938.

La 26 martie 1923, Adunarea Deputaţilor - cu 262 voturi pentru, 9 abţineri şi 8 contra - şi Senatul - cu 137 voturi pentru, 3 abţineri şi 2 contra - au adoptat noua Constituţie, promulgată, două zile mai târziu, printr-un decret.

Noua lege fundamentală a ţării, adaptată la realităţile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, stabileşte că "Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil". Ca formă de guvernământ, România este proclamată monarhie constituţională, "puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Maiestăţii-Sale Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de progenitură şi cu esclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor".

In problema drepturilor şi libertăţilor omului, Constituţia din 1923 prevede că "românii, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi".

In privinţa minorităţilor naţionale, Constituţia din 1923 stipulează că "deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni, de origine etnică şi de limbă, nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturi civile şi politice şi a le exercita".

Legea fundamentală din 1923 garantează proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra statului. Constituţia are la bază principiul democratic al separării puterilor în stat. Puterea legislativă este exercitată colectiv de Rege şi Parlament, format din Senat şi Adunarea Deputaţilor. Puterea executivă este încredinţată Regelui, prin intermediul Guvernului, cu precizarea că nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru.

Conform Constituţiei din 1923, puterea judecătorească se exercită de organele ei, iar hotărârile lor se pronunţă în virtutea legii şi se execută în numele Regelui.

Constituţia din 1923, conferind statului român şi regimului politic un caracter democratic şi o organizare naţional-statală unitară, a reprezentat fundamentul juridic al întregii vieţi politice şi social-economice a ţării, până în februarie 1938.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se vor împlini, peste patru zile, 86 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, votează, după 106 ani de dominaţie rusească, unirea Basarabiei cu România (86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţi). După anunţarea rezultatului votului de către Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, primul ministru, Alexandru Marghiloman, aflat la Chişinău, este invitat, împreună cu membri ai Guvernului de la Bucureşti, în sala Sfatului Ţării, unde, de la tribuna acesteia, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, declară că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului şi proclamă Basarabia unită cu România.

Regele Ferdinand I, care se afla la Bârlad, fiind încunoştinţat telegrafic de primul ministru, adresează preşedintelui Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, şi primului ministru basarabean, Daniel Ciugureanu, la Chişinău, următoarea telegramă: "Cu adâncă emoţiune şi cu inima plină de bucurie, am primit ştirea despre importantul act ce s-a săvârşit la Chişinău. Sentimentul naţional ce se deşteptase atât de puternic în timpul din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la Patria Mumă. Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre şi Sfatului Ţării, ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes. In aceste momente solemne şi înălţătoare pentru patrie, de aici înainte comună, vă trimit la toţi cetăţenii din noua Românie de peste Prut regescul meu salut, înconjurându-vă cu aceeaşi inimoasă şi caldă iubire părintească".

In Declaraţia adoptată cu acest prilej, se precizează că "Republica Democratică Moldovenească - Basarabia -, în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de acum înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa România".

Unirea se face pe următoarele baze: Sfatul Ţării rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare; Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un sfat ales prin vot universal, egal, direct şi secret; în competenţa Sfatului Ţării rămân votarea bugetelor locale, controlul asupra oraşelor, numirea funcţionarilor administraţiei locale; recrutarea armatei se face pe baze teritoriale; legile în vigoare şi administraţia locală rămân în putere şi vor fi schimbate de Parlamentul de la Bucureşti numai în prezenţa şi cu acordul reprezentanţilor Basarabiei; respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia; doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri al României; Basarabia va trimite în Parlamentul României un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia; alegerile se vor face prin vot universal, egal, secret şi direct; libertatea personală, a tiparului, a cuvântului, a credinţei; adunările vor fi garantate prin Constituţie; delictele politice sunt amnistiate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gelil Eserghep:

Revine în discuţie problema minorităţilor naţionale?

Respectarea drepturilor minorităţilor naţionale este pentru mulţi dintre noi o noţiune abstractă, uneori considerată ca inutilă. Drepturile minorităţilor naţionale sunt parte a drepturilor omului, de aceea sunt adesea confundate sau contopite.

În România putem spune că nu ne confruntăm cu probleme ale minorităţilor naţionale (asta ar mai lipsi!), însă trebuie să fim conştienţi că trebuie să facem mai mult în această privinţă. E suficient să privim puţin spre vecinii noştri din Kosovo...

Am urmărit cu stupoare şi oarecare teamă evenimentele din regiune din ultimele zile. Regiunea balcanică este un butoi cu pulbere, gata oricând să explodeze din nou şi s-ar părea că nu e nevoie de prea multă "muniţie". Înecarea a doi copii albanezi urmăriţi de o ceată de sârbi în Kosovska Mitrovica a provocat un nou conflict între cele două etnii din regiune, care par să nu găsească soluţia de compromis privind convieţuirea paşnică. Privind din exterior, nu putem şti cu certitudine cine e de vină. Sârbii continuă să fie de vină pentru toate necazurile albanezilor, deşi regiunea este condusă acum de forţe politice albaneze. Şi totuşi, în acest moment, sârbii sunt cei cu adevărat persecutaţi în Kosovo.

Dacă pacea şi convieţuirea paşnică din regiunea balcanică au fost asigurate (se pare, fără prea mare succes) de forţele militare şi poliţieneşti europene, în România nu am avut nevoie de aşa ceva. Statul român, prin lege organică, recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale "dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Statul a luat măsuri pentru "păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale" care "trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români". A fost înfiinţat Consiliul Minorităţilor Naţionale, care "coordonează şi sprijină activitatea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale". În cadrul Ministerului Informaţiilor Publice funcţionează Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care se ocupă de asemenea de iniţiativele şi activitatea organizaţiilor minorităţilor naţionale.

Toate acestea sunt menite să garanteze drepturile minorităţilor naţionale şi să asigure convieţuirea paşnică între etnii. În plus, s-au creat condiţii pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii, a limbii şi a tradiţiilor diferitelor minorităţi. În şcoli, copiii aparţinând diferitelor etnii pot studia limba maternă.

Consider că se poate face mai mult. Există în România o discriminare neoficială, nevăzută, iar aceasta îi caracterizează pe mulţi dintre "majoritari". Catalogarea sau etichetarea unor minorităţi de către ceilalţi este un fel de discriminare. Iar cea mai mare discriminare este cea socială. Majoritatea localităţilor unde locuiesc compact persoane aparţinând minorităţilor naţionale sunt izolate, gradul de dezvoltare economică este scăzut. Guvernul trebuie să promoveze şi să susţină proiecte de dezvoltare regională adresate cu precădere localităţilor cu preponderenţă etnică.

În caz contrar, nu vom putea vorbi de egalitate efectivă între cetăţeni, şi mă refer aici la egalitatea între cetăţenii aparţinând prin origine etnică unei anumite etnii şi cetăţenii "majoritari". Nu vom putea vorbi de unitate în diversitate. Iar pe termen lung nu vom putea vorbi de consolidarea păcii şi a stabilităţii pe continent.

Nu vreau nici aşa zisa "discriminare pozitivă". Paradoxal, pentru multe minorităţi din ţara noastră aceasta ar fi un mare dezavantaj.

Nu vreau nici ca minoritarii să fie percepuţi ca oameni care cer drepturi speciale.

Sunt de acord doar cu discriminarea pozitivă temporară în cazul unor minorităţi etnice ce au nevoie de mai mult sprijin financiar de la guvern sau alte organizaţii internaţionale, până la încadrarea lor pe calea promovării independente şi libere a tradiţiilor şi obiceiurilor specifice.

Domnul Iriza Scarlat:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi

Intervenţia pe care o supun atenţiei dumneavoastră abordează tema: "Susţinerea politicii PSD şi a Guvernului României în domeniul agriculturii - o necesitate obiectivă"

România este în prezent un importator net de produse agricole şi alimentare. Este o inversare a tradiţiei, întrucât exportul de produse agricole româneşti depăşea, de regulă, importurile.

Acest regres se datorează gestionării catastrofale a "reformei" în agricultură în perioada guvernării CDR - PD. Rezultatele s-au caracterizat prin reducerea în perioada 1997 - 2000 a efectivelor de bovine cu 18%, a celor de porci cu 42%, a celor de oi cu 21% şi prin reducerea cantităţilor de îngrăşăminte chimice (substanţă activă) cu 22%.

Măsurile luate de Guvernul României au condus la: creşterea producţiei agricole totale în 2003 cu 20% faţă de 2000 în ciuda condiţiilor climaterice nefavorabile; au fost pregătite 2000 staţii de pompare care vor iriga 1,5 milioane ha; în 2002 producţia zootehnică a crescut cu 10%, iar în primul semestru al anului 2003 a crescut cu încă 20%; suprafaţa cultivată cu legume de seră a crescut cu 1000 ha faţa de 1990; bugetul pe anul 2004 prevede 37 mii de miliarde lei sprijin pentru agricultori (din care 17 mii de miliarde sunt fonduri externe nerambursabile), de 6 ori mai mult decât în anul 2000 şi aproape de 3 ori mai mult decât în 2003; sprijinul statului pentru gospodăriile ţărăneşti este 2,25 milioane lei/ha în 2004 faţă de 1 milion lei în 2001; dublarea pensiilor pentru agricultori de la 1 ianuarie 2004; scăderea ponderii forţei de muncă ocupate în agricultură de la 40% în anul 2000 la 33,5% în 2003; privatizarea în agricultură a fost practic încheiată (88% din totalul terenurilor aflate în proprietatea statului); creşterea producţiei pentru piaţă, respectiv a celei destinate vânzării, a cunoscut creşteri semnificative de: 20% în 2002 faţă de 2000 la producţia de lapte; cu 30% la producţia de carne de pasăre în aceiaşi perioadă şi de 3,3 ori la producţia de cartofi pentru piaţă.

Creşterea producţiei destinate vânzării integrează economia rurală în piaţa naţională. Ea este mai importantă chiar decât creşterea producţiei în ansamblu.

Cu toate acestea, gospodăriile ţărăneşti au încă o legătură slabă cu piaţa. În anul 2000, veniturile din vânzări nu au reprezentat decât 18% din veniturile gospodăriei ţărăneşti, în timp ce consumul din resurse proprii reprezintă 60% din totalul acestor venituri.

În faţa agriculturii româneşti se ridică probleme deosebite legate de integrarea în UE. Aceasta cere standarde de calitate pe care gospodăriile ţărăneşti încă nu le pot realiza. Este necesar să fie combătute, în acest context, zvonurile răuvoitoare cu privire la: distrugerea viilor (în fond este vorba de numai 30.000 ha cu hibrizi care nu vor putea comercializa strugurii şi vinul rezultat); interzicerea tăierii porcilor în gospodărie, care se reflectă numai la comercializare; îmbunătăţirea calităţii laptelui de vacă care în prezent îndeplineşte standardele de calitate ale UE în proporţie de numai 22%; combaterea vocilor care susţin că dosarul agriculturii în negocierile cu UE nu se va putea încheia, ţinând cont că ministrul de resort asigură că negocierile pentru sectoarele sanitar-veterinar şi cel fitosanitar se vor finaliza în iulie a.c., iar cele privind cotele şi întreg capitolul 7 în octombrie a.c.

Este necesar să fie depuse eforturi sporite pentru: absorbţia fondurilor UE şi combaterea cazurilor de corupţie de la nivel local legate de alocare fondurilor SAPARD; combaterea intensificării comerţului cu terenuri agricole în detrimentul ţăranilor; găsirea de soluţii pentru circa 1 milion de tineri care au nevoie de locuri de muncă în ocupaţii non-agricole; dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor în rural; combaterea polarizării rapide şi dramatice a ruralului, cu diferenţieri sociale şi economice mai mari decât în urban.

O problemă deosebită pentru relansarea agriculturii consta în informarea largă a populaţiei ocupate în această ramură în legătură cu uriaşele facilităţi pe care le asigură Guvernul României prin: 19.750 miliarde lei alocate gratuit pentru susţinerea agriculturii; 5 milioane lei pentru scrofiţa obţinută prin însămânţarea artificială şi care înţarcă 8 purcei; 150.000 lei pentru mioare obţinute prin însămânţări artificiale; 2 milioane lei pentru juninci obţinute prin însămânţări artificiale; 1.400 - 2000 lei/litru lapte pentru gospodăriile care livrează lapte la unităţi de procesare.

Este important ca producătorii agricoli să ştie că în momentul în care vând animalele şi păsările sau cereale la diferite unităţi statul acordă gratuit: 8.000 lei/kg carne de porc; 10.000 lei/kg carne ecologică de porc; 5.000 lei/kg carne de bovină; 7.000 lei/kg carne ecologică pasăre; 500.000 lei/tonă grâu; 3 milioane lei/tonă de legume de seră, etc.

Numai pe baza unei informări corecte, producătorii vor putea fi preveniţi şi apăraţi de escrocii care vin să cumpere produsele direct din gospodării la preţuri mizere şi care încasează ulterior sumele acordate gratuit de stat, în detrimentul producătorilor agricoli adevăraţi.

Sprijinirea dezvoltării agriculturii şi a ridicării standardului de viaţă a populaţiei rurale este de importanţă naţională.

În acest sens este necesară unirea tuturor forţelor conştiente din ţara noastră pentru sprijinirea realizării obiectivelor prevăzute în Programul de guvernare al Partidului Social Democrat şi al Guvernului României.

Ca deputat de Gorj voi milita cu toată energia pentru înfăptuirea acestor obiective şi pentru o agricultură prosperă.

Doamna Rodica Nassar:

Legea pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţă mutuală în probleme de frontiere

Existenţa unor relaţii normale la frontierele de stat reprezintă una din condiţiile principale pe care o ţară trebuie să le îndeplinească înaintea aderării la structurile nord atlantice sau ale Uniunii Europene.

În demersurile făcute pentru îndeplinirea acestor obiective, la data de 17 iunie 2003, la Cernăuţi, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, şi Preşedintele Ucrainei, domnul Leonid Kucima au semnat Tratatul între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră.

Negocierile au presupus încheierea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare, aşa zisul tratat politic de bază semnat la Constanţa la 2 iunie 1997 şi a Acordului conex acestuia, încheiat sub formă de schimb de scrisori ale miniştrilor de externe ale celor două ţări. Aceste documente prevedeau, în principal, dispoziţii ce cuprindeau angajamentul părţilor de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat şi un acord pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

O dată semnate aceste documente, în anul 1998 au început negocierile pentru încheierea Tratatului privind regimul frontierei de stat româno-ucrainen. Acest nou tratat e necesar pentru respectarea principiului succesiunii statelor, astfel încât cele două state recunosc că proclamarea independenţei Ucrainei nu afectează frontiera existentă între România şi Ucraina, aşa cum s-a recunoscut în tratatele semnate anterior între guvernele R.S.R. şi U.R.S.S.

Din anul 1998 şi până în prezent au avut loc 19 runde de negocieri simultan atât pe pe tema Tratatului privind regimul frontierei cât şi pe tema Acordului de delimitare, astfel încât în ultima rundă de negocieri desfăşurată la Kiev la 13 iunie 2003 s-a procedat la parafarea textului Tratatului privind regimul frontierei de stat.

Menţionez câteva dintre principalele obiective cuprinse în Tratat:

• Reglementarea unui regim al frontierei modern, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, având în vedere şi faptul că frontiera româno-ucraineană va deveni în curând frontieră externă estică a Uniunii Europene şi este deja frontieră răsăriteană a NATO.
• Tratatul oferă celor două părţi garanţii referitoare la eventualele corectări ale traseului frontierei, în funcţie de evoluţiile obiective din zonele de frontieră, fluvială şi maritimă.
• Prin Tratat se înfiinţează o Comisie mixtă de frontieră cu atribuţii specifice: verificarea periodică a traseului frontierei de stat şi întocmirea, pe baza rezultatelor acestor verificări, a unor noi documnete de demarcare a traseului frontierei, în conformitate cu prevederile art. 1-4 din Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice din 1961. Referirea la dispoziţiile respective din Tratatul din 1961, care reglementează modul de corectare a frontierei fluviale în funcţie de modificările naturale care ar putea apărea, pe baza regulii menţinerii frontierei pe mijlocul şanalului navigabil principal - pe apele navigabile - şi, respectiv, pe mijlocul pânzei de apă - pe apele nenavigabile, care în principal, asigură respectarea intereselor părţii române cu privire la regimul juridic al corectării frontierei în cazul unor evoluţii morfologice naturale.
• Din raţiuni economice evidente, interesul principal al părţii române este reprezentat de finalizarea cât mai rapidă a procesului de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

Sigur, unele prevederi ale Tratatului pot nemulţumi o parte sau alta semnatară a lui, dar negocierile, în special cele privind regimul frontierelor presupun efectuarea unor concesii, ceea ce s-a întâmplat şi în acest caz.

Dar de aici şi până a nu vedea necesitatea semnării tratatului este o cale lungă. De aceea, personal, nu înţeleg reacţia unor partide din opoziţie care au votat contra.

Domnul Vasile Miron:

"Demnitari în slujba cetăţenilor"

Locuitorii din două oraşe şi şase comune de pe valea Superioară a Trotuşului (Ghimeş - Dofteana) din judeţul Bacău au fost lăsaţi în epoca de tristă amintire, pe la 1978, fără secţia de chirurgie la Spitalul din Comăneşti.

Cu atât mai grav este faptul că zona Ghimeş - Dofteana este puternic expusă accidentelor de muncă, marea majoritate a locuitorilor săi lucrând în minerit (prelucrarea cărbunelui şi a sării), exploatarea şi prelucrarea lemnului, forarea, extragerea şi prelucrarea ţiţeiului.

În calitate de consilier al Consiliului local, primar al oraşului şi deputat în Parlamentul României am întreprins, împreună cu primarii localităţilor amintite mai sus, nenumărate demersuri la forurile competente, dar de fiecare dată ne-am ales numai cu promisiuni.

A vrut bunul Dumnezeu ca la cârma Ministerului Sănătăţii să fie numit domnul deputat Ovdiu Brânzan care, îmbinând elanul tineresc cu pregătirea profesională şi experienţa parlamentară, şi-a propus, încă de la începutul mandatului de ministru, să fie în slujba cetăţenilor.

Stând de vorbă în luna februarie a acestui an cu delegaţia noastră formată din Vasile Miron -deputat, Simion Darie - fost senator şi deputat şi cu Dorinel Miron - primar, după care verificând prin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii situaţia din teren, a hotărât, prin Ordin sub semnătura domniei sale, reînfiinţarea secţiei de chirurgie la Spitalul din Comăneşti, judeţul Bacău.

În numele tuturor locuitorilor pe care-i va deservi secţia de chirurgie la care am făcut referire mai sus, mulţumesc domnului ministru şi-i urez multă sănătate şi putere de muncă în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă ministerul pe care-l conduce.

Domnul Ioan Sonea:

"Războiul rozelor"

Comisia de Politică Externă a Parlamentului European a supus acestuia un Raport asupra stadiului înregistrat de Romania în privinţa aderării la Uniunea Europeană, raport care a fost adoptat. Acest document acuză deteriorarea situaţiei politice din Romania, este extrem de critic faţă de România şi cere Guvernului de la Bucureşti să întreprindă măsuri urgente de combatere a corupţiei, reformare a justiţiei, intărire a libertăţii presei. Oare a câta oară se cer astfel de lucruri? Raportorul Parlamentului European pentru România, Emma Nicholson, consideră că problemele de fond ale României sunt corupţia şi carenţele statului de drept. În acelaşi timp, comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, a promis să reorienteze negocierile de aderare din perspectiva recomandarilor conţinute în raport. "Mesajul sever, puternic şi foarte dur" transmis guvernului este : "România trebuie să atace problemele esenţiale care o afectează în procesul de aderare: coruptie, coruptie, coruptie".

Ca şi cum nu ar mai vrea să se lase păcălită, cunoscând modul în care Puterea de la Bucureşti poate folosi raportul, baroneasa a pus la dispoziţia presei documentul, cerând să nu se lase păcălită de tactici şi manevre politicianiste. Este recunoaşterea a ceea ce PRM spunea de multă vreme: că la Parlamentul European, reprezentanţii Puterii sunt miei, iar în ţară sunt lei. Referitor la adopţiile internaţionale, se confirmă din nou acuzaţiile PRM: "Eu... am dovezile, dar nu am dorit sa... răstignesc guvernul român. Raportul meu, surprinzator, e menit să ajute, nu să distrugă. Dacă publicam dovezile, provocam o furtună masivă", "Scandalul nu a ieşit încă la suprafaţă" privind copiii aflaţi la pubertate şi exportaţi de Guvernul Român. Totuşi nu se teme doamna baroneasă că ar putea fi acuzată de tăinuire şi neprezentarea probelor, mai în glumă, mai în serios?

Comisarul Verheugen a confirmat un adevăr evident: "Guvernul şi justiţia trebuie să vizeze pe marii infractori. Nu e suficient să prinzi plevuşca, să aduci peştişori în boxa acuzaţilor, trebuie să umbli după peştii cei mari... rechinii. Până acum, guvernul nu a avut suficient curaj să facă asta. Sper că-l are acum". Este clar că guvernanţii noştri pescuiesc în ape tulburi şi sunt şanse maxime ca rechinii să iasă prin plasa special pregătită pentru acest soi de pescuit. Că este aşa o spune Preşedintele României când consideră că baroneasa exagerează duritatea raportului, şi când primul ministru al României minimalizează, ca de obiecei, gravitatea celor puse în discuţie.

Nici problemele învăţământului şi ale justiţiei din România nu sunt străine oficialilor europeni. Situaţia din învăţământul superior românesc este deja pe masa de disecţie a Comisiei Europene. Se cercetează nepotismul din universităţi, amestecul politicului în activitatea academică, blocarea accesului tinerilor la funcţiile de conducere, corupţia în ceea ce priveste distribuţia fondurilor europene, lipsa de perspectivă a absolvenţilor. Au fost deja depistaţi viruşii, se aşteaptă leacul.

Noul ministru al justiţiei s-a deplasat la Strasbourg pentru probleme privind reforma justiţiei şi cooperarea cu instituţiile româneşti de profil. Unul dintre noii miniştri de stat propunea extinderea declaraţiilor de avere, pentru toţi membrii de familie ai demnitarilor sau soţiilor, respectiv copiii sau părinţii acestora. Omul nu şi-a consultat partidul şi a fost pus la punct de purtătorul de mesaje: "Este nerealistă". Războiul Guvernului Romaniei cu corupţia este prevăzut pentru perioada 2004-2007. Deci va fi un război lung şi greu.

Însuşi faptul că se prevăd încă atâţia ani de luptă arată cât de importantă este corupţia la noi şi câtă importanţă i se dă şi mai departe, adică ce şanse mari de supravieţuire are corupţia în România. Dacă ar muri corupţia ce ar mai face anticorupţia şi ce realizări s-ar mai raporta? Românii şi româncele trebuie să se pregătească de campanie.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

"Stabilitatea în Balcani - o obligaţie europeană şi euroatlantică"

"Balcanii au fost prea mult timp câmpuri de luptă stropite cu sângele unei lumi nebune; revine acum conducătorilor responsabili să se întrebe ce poate fi făcut pentru ca istoria viitoare să nu mai fie o nesfârşită repetare a unui trecut instabil" spunea Nicolae Titulescu. Din nefericire, astăzi suntem în continuare în căutarea soluţiei la această problemă. Evenimentele care tocmai au loc în regiune avertizează că "butoiul cu pulbere", cum a fost denumită această regiune, de-a lungul timpului, ar putea exploda din nou.

Cred că întrebarea "De ce, iarăşi, nu este pace în Balcani?" este, acum, fierbinte nu numai la Bucureşti, ci în toate marile capitale ale lumii. Răspunsul la întrebarea "Ce putem face pentru a edifica şi stabiliza pacea şi liniştea în Balcani?" frământă toţi oamenii politici înţelepţi şi lucizi.

Astăzi, la fel de important ca a vorbi despre perspectivele păcii în Balcani, este a vorbi despre curajul şi despre priceperea de a face pace.

La începutul anilor '90, liderii statelor din fosta Iugoslavie atrăgeau atenţia asupra riscului "libanizării" Iugoslaviei. Istoria a schimbat numele paradigmei: Balcanii au intrat în limbajul politicii internaţionale cu conotaţia negativă a conflictului fără sfârşit. Am însă convingerea că înţelepciunea şi voinţa politică fermă pot duce la depăşirea momentelor conflictuale, transformînd Balcanii într-o zonă a păcii şi cooperării.

Există o serie de factori care menţin un potenţial exploziv ridicat în zona Balcanilor. Trecutul istoric frământat a generat o conjunctură specifică, a cumulat într-o arie relativ restrânsă popoare foarte diferite din punct de vedere cultural şi cu nivele de dezvoltare economică inegale. Sistemele totalitare comuniste au mascat, prin mijloace propagandistice şi prin represiune, tensiunile existente, fără a le îndepărta cauzele. Detenta intereselor regionale şi de grup, în condiţiile afirmării regimurilor democratice, a dus, uneori, la manifestări violente. Tensiunilor deja existente li s-au suprapus influenţe exterioare zonei.

Caracteristicile geopolitice ale Balcanilor fac imposibilă abordarea unui conflict, în această arie, în termenii restrictivi ai conflictelor locale: zona Balcanilor a fost şi este o zonă de confruntare a marilor interese, un punct nodal al Europei atât sub aspect economic, cât şi sub aspect strategic şi militar. Crizele în Balcani se manifestă pe trei nivele: local, între părţile direct implicate în conflict, regional şi global. Istoria a demonstrat că orice conflict balcanic are tendinţa de extindere, dacă nu cumva de globalizare.

Implicarea ONU şi NATO în soluţionarea situaţiei din Balcani demonstrează că problema păcii în zonă este de interes mondial. Există, iată, riscul resuscitării confruntărilor în spaţiul ex-iugoslav. Conflictul iugoslav, pe care l-am fi dorit sfârşit, a supus deja la un test sever organismele cu vocaţie universală sau internaţională. Acestea au avut merite în menţinerea sub control a stării conflictuale, dar ultimele zile au demonstrat că există semnale ale limitelor strategiilor abordate în soluţionarea situaţiei zonale.

Eforturile politico-doplomatice, şi nu numai, ale NATO şi Uniunii Europene au antrenat rezultate notabile dar, din păcate, până acum, după cum demonstrează realitatea ultimelor zile, nu au reuşit să instaureze o pace durabilă. O pace fierbinte încălzeşte anormal zona Balcanică. Rezultă de aici necesitatea continuării implicării ample a comunităţii intenaţionale şi, în primul rând, a relansării rolului important al Uniunii Europene în procesul de pace. În procesul de instaurare şi menţinere a unei păci viabile şi stabile este necesar să fie atrase ţările vecine fostei Iugoslavii. România - cu triplul său statut de membru NATO, viitor membru al UE în 2007 şi prieten al ţărilor din componenţa ex-Iugoslaviei - dispune de un imens potenţial în sensul asigurării stabilităţii în Balcani. Noi nu avem interese teritoriale în zonă. Avem, în schimb, relaţii tradiţionale foarte bune cu toate ţările balcanice. Avem un potenţial economic şi militar considerabil, deţinem o poziţie geostrategică de excepţie, şi -deosebit de important- avem dorinţa fermă de a participa la stabilitatea zonală. Prin relaţiile pe care le întreţinem cu toate statele balcanice am putea coagula- ca în perioada interbelică-eforturile celorlalte state pentru asigurarea stabilităţii şi păcii în Balcani. Europa îşi va găsi nu numai liniştea şi se va putea concentra asupra eforturilor de a lupta împotriva terorismului internaţional, ci va şi dobândi un nou impuls spre prosperitate dacă Europa de Est şi Balcanii se vor consolida economic şi vor participa activ pe marea piaţă mondială. Zona balcanică şi peribalcanică are nevoie nu numai de sprijin financiar, ci şi de deschidere din partea statelor dezvoltate pentru a se integra în comunitatea lor. Balcanii nu trebuie transformaţi într-o poartă de intrare în Europa pentru noi totalitarisme, fie ele euroasiatice, fie ele fundamentalist-islamice. Zona Balcanică a secolului XXI este locul în care Europa se confruntă cu un incendiu ce poate afecta relaţiile tradiţionale dintre etniile altor ţări comunitare.

Pacea nu trebuie confundată cu simpla încetare a unor ciocniri violente. În realitate, acesta este doar primul pas către pace şi stabilitate. Pacea trebuie să instituie o nouă realitate care să fie mai atrăgătoare pentru toată lumea decât starea conflictuală. Procesul de pace trebuie să se concretizeze în proiecte de dezvoltare şi cooperare. Nu trebuie să ne lăsăm traşi înapoi de ezitările şi contradicţiile trecutului, ci să privim realitatea aşa cum este şi să pornim cu forţe reunite la edificarea unor noi raporturi între statele balcanice pe de o parte şi între aceste state şi restul Europei.

Vă mulţumesc.