Parliamentary debates

Lucrările au fost condus, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Gheorghe Albu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem prima parte a şedinţei de astăzi cu intervenţiile deputaţilor.

Domnul Stănescu nu este.

Domnul Radu Liviu Bara. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Radu-Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţiei mele de astăzi i-am dat titlul "Miza pe capitală".

Este bine cunoscut faptul că alegerile din Bucureşti reprezintă cele mai importante alegeri din ţară, aici fiind cel mai numeros electorat din România, după cel al preşedintelui ţării. De asemenea, în ţările civilizate, nu de puţine ori, primarul capitalei poate ajunge prim-ministru la alegerile parlamentare următoare.

Totodată, alegerile primarului general al capitalei reprezintă un important moment de percepere a forţei unui partid, încrederea populaţiei în acel partid, ceea ce reprezintă un puternic semnal dat întregii ţări înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale.

De cele mai multe ori, la alegerile locale contează mai puţin partidele pe care le reprezintă, contând foarte mult alte calităţi, spre exemplu a fi un bun gospodar. acest lucru nu este valabil însă în Bucureşti. Bucureştiul are un electorat atipic, aşa cum s-a demonstrat în 2000, când au ales Primarul General de o anumită culoare politică şi pe cei 6 primari de sectoare de o altă culoare politică.

Aşadar, votul din Bucureşti este un vot cu pronunţat caracter politic. Având în vedere importanţa acestui vot, partidele au căutat şi şi-au desemnat candidaţii care consideră că reprezintă cel mai bine partidele respective sau care să poată atrage cât mai mult electorat indecis.

Au fost aleşi ca viitori candidaţi oameni cu charismă, oameni mai gălăgioşi sau mai puţin gălăgioşi, oameni care au reuşit în afaceri, oameni care sunt cunoscuţi electoratului prin faptul că au avut mai multe funcţii publice sau pur şi simplu oameni care deocamdată nu spun nimic electoratului, dar care ar putea constitui o surpriză.

Unele partide sunt convinse că cei care-i reprezintă nu au şanse reale de a câştiga, dar speră ca, prin prezenţa lor, să realizeze un impact care să le permită obţinerea celor 5%, procente suficiente accederii în consiliile locale şi de ce nu dătătoare de speranţe pentru alegerile parlamentare.

Cunoscând o mare parte a candidaţilor lansaţi până în prezent, prevăd o bătălie politică dură, cu multe atacuri la persoană, cu invective, cu vorbe care vor viza mai mult partidele din care fac parte sau interesele personale şi mai puţin programe concrete de gospodărire a oraşului, programe care vor fi abordate de candidaţii ce concurează la funcţia de primar de sector. De altfel, săptămâna trecută, la un post de televiziune, am văzut doi dintre candidaţii care au avut o confruntare departe de a fi un dialog politic, confruntare presărată cu multe atacuri la persoană.

PSD-ul şi-a desemnat un candidat care nu e gălăgios, nu e om de afaceri, dar care are charismă şi este un intelectual rasat, diplomat, ceea ce ar putea fi un atu în plus pentru cei care doresc ca într-adevăr Bucureştiul să fie condus de un om deosebit, care s-a validat în mod strălucit în afara graniţelor ţării.

Eu nu cred în reuşita în alegeri a unei femei, indiferent de eforturile pe care le va face presa sau postul de televiziune ce deservesc partidul respectiv, după cum nu cred în reuşita candidatului unui partid neparlamentar.

Analizând şansele fiecăruia şi partidele care îi susţin, consider că trei pot fi candidaţii serioşi, pentru că au în spate partide puternice, respectiv candidaţii PSD, PD şi PRM.

Având în vedere că sunt convins de reuşita candidaţilor PSD la cele 6 sectoare ale Bucureştiului, consider că este bine pentru bucureşteni ca şi Primarul General să fie din acelaşi partid, pentru a se face o echipă care să elimine orice disensiuni şi disfuncţionalităţi, astfel încât Bucureştiul să redevină cu adevărat "Micul Paris".

În încheiere, aş compara conducerea Bucureştiului din 2000 până în prezent cu dezastrul realizat în ţară de conducerea CDR - PD - PNL, în 1996 - 2000. Cred că, în sfârşit, bucureştenii vor dovedi că doresc un primar deosebit, un adevărat om politic de o cinste exemplară, care sunt ferm convins că, aşa cum a făcut atunci când a reprezentat la cel mai înalt nivel ţara noastră în Statele Unite, va reprezenta şi Bucureştiul în rândul capitalelor lumii, într-un mod ce va aduce câştig din toate punctele de vedere locuitorilor capitalei şi nu numai.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu. Va urma domnul Petre Posea.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Români, pedepsiţi trădarea şi pe trădători!"

Ceea ce am declarat de la acest microfon al Camerei Deputaţilor, marţi, 20 aprilie a.c., din păcate, s-a confirmat!

Miercuri, 28 aprilie, delegaţia conducerii Filialei PSD din judeţul Mureş a fost invitată la Bucureşti, la nivel de vârf, de conducerea centrală.

Cu această ocazie, s-a perfectat o mârşavă trădare a românilor din Transilvania, mai exact din judeţele Mureş şi Cluj.

Ca urmare a înţelegerilor şi protocolului încheiat între PSD şi UDMR, la alegerile din 6 iunie a.c., PSD va facilita ocuparea scaunului de primar în Tg.Mureş de către candidatul UDMR, deputatul Kelemen Attila şi respectiv a celui de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, de către un maghiar încă nenominalizat, cu condiţia de a primi în schimb ambele posturi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş. În replică, UDMR se obligă să voteze, la Cluj-Napoca, pe candidatul PSD pentru funcţia de primar, care de aseară este Ioan Rus - ministrul administraţiei publice şi de interne, şi să facă absolut totul pentru ca actualul primar, marele patriot Gheorghe Funar, să nu mai fie ales în fruntea municipiului fanion al Transilvaniei.

Acesta este scenariul care îşi propune să pregătească condiţiile prin care să se materializeze fără probleme visul celor care doresc crearea artificială a unui Ţinut Secuiesc a cărui capitală să fie la Tg.Mureş. În acest caz, este normal ca atât preşedintele acestui Ţinut, cât şi primarul capitalei lui să fie maghiar.

Aceasta este trădarea pe care PSD ne-o pregăteşte! De aici şi până la Ungaria Mare, a mai rămas doar un pas... mic!

Şi pentru ca să fie ornată cu bomboane coliva de la înmormântarea României, Comisia de Retrocedare din cadrul Guvernului a hotărât ca Liceul Bolyai, Colegiul Naţional Unirea şi Liceul de Arte din Tg.Mureş să fie retrocedate proprietarilor, respectiv Bisericii Reformate şi celei Catolice. Deoarece parohiile şi-au manifestat intenţia ca unităţile şcolare amintite să fie transformate în colegii reformate şi catolice, mii de elevi români şi maghiari, peste 5 ani, nu vor mai avea acces pentru a studia în aceste licee de elită.

Conduita unui Guvern este exprimată prin actele sale şi în primul rând prin modul în care respectă Constituţia, al cărui articol 1 prevede că: "România este un stat unitar şi indivizibil". Încurajarea tendinţelor şi proiectelor UDMR de dezlipire a Transilvaniei de la statul român şi asimilarea ei într-un alt stat este mai mult decât clară. Poziţia de slugărnicie faţă de Budapesta este evidenţiată prin recenta reinstalare a monumentului închinat Ungariei Mari de la Arad, care proslăveşte un eveniment militar şi politic care, folosindu-se de marile lozinci ale revoluţiei burgheze occidentale, a dus la uciderea barbară a peste 40.000 de români, la raderea de pe faţa pământului a peste 300 de sate şi biserici.

"Vom avea Statuia Libertăţii la Arad, vom avea în curând şi Liceul Bolyai care va reintra în proprietatea Bisericii Reformate, nu mai avem voie să spunem că noi nu putem obţine nimic", a declarat săptămâna trecută Márkó Béla. Mare dreptate are!

Dar pentru ca viaţa noastră de zi cu zi să fie mai bună, ca să trăim omeneşte pe pământul unde ne-am născut, să nu trebuiască să culegem căpşuni prin Spania şi portocale prin Grecia, să nu ne decuplăm de la căldură, UDMR ce-şi propune? În cei peste trei ani de când sunt deputat, tot timpul a votat după cum i-a cerut partidul de guvernământ, "s-a făcut preş" la picioarele acestuia, uitând de interesele maghiarului care l-a trimis în Parlament!

Iată pentru ce, cu ştampila de vot în mână, aveţi datoria să sancţionaţi fără menajamente politica dezastruoasă dusă de guvernarea social-democrată a lui Adrian Năstase! Numai aşa acest plan de scindare a Ţării încă se mai poate contracara! Prezentaţi-vă la vot cu toţii şi nu daţi votul dumneavoastră candidaţilor PSD! Schimbarea se impune! Partidul România Mare reprezintă o ofertă care poate să vă îndeplinească toate doleanţele!

România nu poate fi întreagă fără Transilvania, în totalitatea ei!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Petre Posea. Va urmea domnul Longher Ghervazen.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi prezenţi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Anul electoral 2004, moment de bilanţ şi de perspectivă!"

Într-un an electoral când scena politică românească este dominată de începutul sarabandei alegerilor - locale, parlamentare şi prezidenţiale - este firesc, ba aş spune chiar obligatoriu să se ia pulsul corpului electoral, pentru ca politicienii - candidaţii la orice nivel - porniţi la vânătoare de voturi să aibă cât de cât o vagă idee, încotro bate vântul înnoirilor.

Cu alte cuvinte, la cumpăna dintre mandate, fiecare cu "armele" din dotare încearcă să facă un bilanţ al realizărilor sau neîmplinirilor, dar să-şi schiţeze şi unele dorinţe ce-şi aşteaptă materializarea în perioada care urmează.

Cu această ocazie, indispensabile, sondajele de opinie au revenit în forţă în actualitatea politică, organizatorii lor străduindu-se să le facă oarecum credibile, pentru a nu deveni simple oglinzi care deformează realitatea.

În context, deci, cu riscul că mă repet, toată lumea politică se pregăteşte de alegeri. Se fac calcule, se schiţează strategii, se angajează firme specializate în imagini electorale pentru a-i sfătui pe candidaţi cum să se îmbrace, cum să surâdă, ce subiecte să abordeze cu precădere.

O asemenea agitaţie a fost stârnită desigur de dorinţa partidelor de a nu fi respinse de electorat şi de a se bucura, într-un fel, de sceptrul gloriei. De la această neostoită voinţă de afirmare porneşte şi ofensiva feluritelor partide, mai mici sau mai mari, de a se impune prin puterile proprii şi a cuceri acel minim de "captatio benevolentia" din partea cetăţenilor.

Pretutindeni în lume, chiar şi în cele mai consolidate democraţii, se încropesc şi se desfac alianţe, se pun în circulaţie sforăitoare declaraţii politice, în mare parte platforme pline doar de promisiuni, în mai mică măsură şi mai rar, proiecte viabile.

Un lucru nu ar trebui să scape din vedere candidaţilor, şi anume că, în acest gen de confruntare, surprizele nu lipsesc, chiar dacă sondajele de opinie comandate pe bani grei poleiesc realitatea în roz, cei din coadă ajungând în frunte uneori şi invers.

Culmea este că unii oameni politici de la noi nu au tras nici un fel de învăţăminte din eşecurile răsunătoare pe care le-au suferit, din faptul că au fost azvârliţi la lada de gunoi a istoriei.

Aşa este cazul fostului preşedinte Emil Constantinescu, resuscitat de trupa de trăgători de sfori din jur, al "struţo-cămilei" liberal-democrată şi mai recent al intrării în viaţa politică a fostului oier Becali, patronul echipei de fotbal Steaua.

De asemenea, este strigător la cer cazul "faimosului" Cozmin Guşă, fostul secretar general al partidului de guvernământ, care şi-a schimbat cameleonic culoarea politică, devenind fidelul matrozului Băsescu, după ce se înjuraseră ca la uşa cortului.

În aceste condiţii, ce să mai creadă bietul cetăţean uluit de atâtea şarade pe care trebuie să le dezlege. Mai poate avea încredere în promisiunile electorale ale oricui? Nici vorbă că nu.

Altfel stau lucrurile în cazul Partidului Social Democrat, care se prezintă în campaniile electorale din acest an nu numai cu lecţia bine învăţată, dar şi cu un snop de împliniri atât pe plan intern, cât şi internaţional, amintind aici doar îmbunătăţirea mediului economic, menţinerea inflaţiei în parametri previzibili, intrarea în NATO şi drumul sigur către Uniunea Europeană.

Ca partid cu prestanţă, ce se respectă, partidul nostru cheamă adversarii politici să adopte un fair-play desăvârşit şi un dialog civilizat pe perioada campaniilor electorale. În perioada următoare, PSD va pune un accent deosebit pe îndeplinirea promisiunilor electorale la nivel local, precum şi pe coordonarea acestor proiecte cu cele de la nivel central.

Poate va fi cazul să folosim mai puţini fluturaşi sau cine ştie ce afişe, deoarece electoratul este interesat numai de realizări concrete, partidul nostru fiind singurul partid care, în campaniile electorale, negociază certitudini, şi nu doar speranţe şi promisiuni.

Cu permisiunea dumneavoastră, apropo de adversarii noştri politici, îl citez pe Ion Heliade Rădulescu care spunea: "Faceţi, iar nu stricaţi, că naţia primeşte şi binecuvântează pe cel ce face şi blestemă pe cel ce strică".

Va fi un an electoral dur, care va pune la grea încercare nu doar forţa de convingere a partidelor politice, ci, în primul rând, rezistenţa poporului. Oricât de artişti ar fi oamenii politici, a sosit vremea când scamatoriile electorale nu mai ţin.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Longher Ghervazen. Va urma domnul Pavel Târpescu.

Domnii deputaţi Ioan Timiş, Ştefan Lăpădat şi Ioan Miclea au depus la Secretariat declaraţiile.

Domnul Ghervazen Longher:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea polonezilor din România salută intrarea Poloniei în Uniunea Europeană".

În zilele de 1 şi 3 mai 2004, s-a sărbătorit la Suceava intrarea Poloniei în Uniunea Europeană, Ziua Constituţiei Poloniei, Ziua diasporei polonezilor, inaugurarea Casei Poloniei din Vicşani. La această manifestare, au participat oaspeţi din Polonia, domnul senator Andrzej anulewicz, reprezentanţii Ambasadei Poloniei la Bucureşti, în persoana domnului consul Boris Sekala, reprezentantul Fundaţiei "Wspolnota Polska", domnul Kazimierz Jurczak, fostul consul al Ambasadei Poloniei la Bucureşti şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai administraţiei publice locale, domnul Gavril Mârza, preşedintele Consiliului judeţean.

În acest context, ne-a fost transmis mesajul domnului preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwazniewski, prin vocea domnului senator, de sprijinire a României pentru integrarea în Uniunea Europeană. a fost precizat că etnia polonă din România este o punte de legătură între România şi Polonia.

Suntem în deplin acord cu deciziile adoptate la Consiliile Europene de la Copenhaga şi Salonic, decembrie 2002, iunie 2003, respectiv decembrie 2003, care netezesc calea României spre aderare la Uniunea Europeană în 2007 şi care condiţionează îndeplinirea obiectivelor fixate în procesul de aderare de capacitatea sa de a continua realizarea unor progrese semnificative în pregătirile interne. De asemenea, considerăm că, încă din în acest moment, România poate să aibă o contribuţie consistentă la politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, printr-un management eficient al graniţelor externe, contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate, respectarea drepturilor omului, securitate şi justiţie.

În deplin acord cu mesajul preşedintelui Poloniei adresat minorităţii poloneze la manifestările desfăşurate sus-menţionate, ne declarăm un liant de colaborare între cele două ţări şi ne oferim să sprijinim în continuare dezvoltarea reciprocă a colaborării naţiunilor noastre pentru realizarea obiectivelor europene, în acord cu interesele naţionale, în general, şi ale minorităţii poloneze.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Pavel Târpescu. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se numeşte "Partidul Social Democrat respectă valoarea muncii oneste".

Credincios doctrinei sale social-democrate moderne europene, Partidul Social Democrat consideră munca drept valoare supremă. Munca onestă, continuă, fără preget trebuie să ne fie tuturor o adevărată emblemă. Vom fi mai buni, mai performanţi, mai patrioţi şi chiar mai europeni, în măsura în care vom munci cu inteligenţă, dăruire şi meticulozitate.

Partidul Social Democrat vede, în muncitorii acestei ţări, adevăratul viitor al tuturor românilor, şansa noastră de a ne elibera de sărăcie, spaimă, obscuritate şi subdezvoltare.

Prin maniera sa de guvernare, Partidul Social Democrat a demonstrat că sloganul din cadrul alegerilor din anul 2000 "Aproape de oameni, împreună cu ei" s-a transpus punctual în planul realităţii. Ziua de 1 Mai nu reprezintă o sărbătoare cu specific comunist, decât pentru cei ignoranţi sau răuvoitori. Partidul Social Democrat preţuieşte, cu adevărat, tradiţia istorică românească, precum şi valorile social-democraţiei europene. Prin muncă cinstită, vom învinge. E singura cale cu adevărat de urmat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, şi pentru concizie.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Promovarea unei strategii... deja aplicată"

Săptămâna trecută, cu mare pompă şi alai, a fost lansată, de către actuala Putere, Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, adică o nouă structură guvernamentală care urmăreşte să plaseze la nivelul fiecărui liceu din ţara asta oamenii-problemă, adică cei care suferă crunt din cauza lipsurilor materiale, medicale, financiare etc. Această strategie, pentru a putea fi aplicată şi practic, constituie încă la nivel de teorie, o încrengătură stufoasă instituţională care implică cel puţin 4 ministere (al Sănătăţii, al Muncii, al Solidarităţii şi Familiei, al Educaţiei şi al Internelor) şi care generează funcţii noi pentru a putea realiza acţiunile comunitare şi de caritate, conferinţele de presă, descoperirea sponsorilor pentru ca ideile să capete contur şi să poată fi puse în practică.

Tot ceea ce promovează această strategie, mai ales acum, în pragul luptei electorale, se face de ani de zile fie de organizaţiile nonguvernamentale, cărora, de multe ori, nici nu li se mulţumeşte pentru activitatea umanitară desfăşurată, fie de direcţiile pentru protecţia copilului sau unităţi de asistenţă socială care, din păcate, primesc întotdeauna prea puţini bani pentru a acoperi toate cheltuielile necesare. Dacă la aceste două categorii mai adăugăm inspectoratele şcolare, primari cu iniţiativă şi inimoşi, susţinători dezinteresaţi care au grijă constant de tineri, bătrâni, familii în dificultate, constatăm cu surprindere că strategia este lansată destul de târziu, după ce mecanismul care se doreşte a fi pus în mişcare funcţionează deja de mult timp.

Ceea ce nu ştiu sau poate n-au aflat actualii guvernanţi este că acţiunea comunitară este o realitate dinaintea teoretizării şi considerării ei ca o salvare, că cea mai mare parte a persoanelor defavorizate sunt sprijinite, de ani buni, în existenţa zilnică, dinainte ca toate acestea să fie prezentate ca o strategie care vine acum, în pragul alegerilor, ca să spunem în ultimul ceas, să arate acestei categorii sociale că şi ea contează, după ce în ultimii 4 ani nu a prezentat prea mare interes.

Ştiu oare, cei care au lansat această şaradă, care sunt problemele curente cu care se confruntă susţinătorii şi/sau beneficiarii acestor activităţi? Dacă nu, ar fi cazul să le enumerăm, poate astfel se vor rezolva.

În primul rând, birocraţia greoaie prin care, de exemplu, centrele de zi din şcoli, unde elevii rămân să-şi facă temele, să servească masa, adică să fie supravegheaţi, nu pot cumpăra direct de pe piaţă alimentele, ci trebuie să aştepte să le fie repartizate de administraţia locală, achiziţionate de la anumite firme furnizoare, cliente fidele ale politicii locale şi care nu întotdeauna au un preţ convenabil, pentru că este normal ca diferenţa de preţ să intre în buzunarul patronului de firmă, care, la rândul lui, să o verse în contul celor care au facilitat contractele de furnizare. Şi lucrul acesta este valabil şi pentru cantinele de ajutor social şi pentru instituţiile speciale medicale, unităţile de asistenţă socială etc. Partea proastă este că tot acest carusel al "mulţumirilor" financiare obligă pe susţinători şi părinţi să scoată mai mulţi bani din buzunare, astfel încât actul de caritate nu-şi mai găseşte rostul.

O altă problemă este reprezentată de obiectele necesare pentru ca aceste centre (de zi, de plasament, de asistenţă socială şi medicală) să poată funcţiona. Începând de la banalele cuie şi terminând cu scaunele, mesele, chiuvetele etc., totul se achiziţionează prin intermediul direcţiilor judeţene aflate, la rândul lor, în subordinea autorităţilor locale. Nu e de mirare că şi aici funcţionează principiul prieteniei politice, astfel că tot firmele agreate de aleşii locali sunt cele care stabilesc preţul de achiziţie, pentru că acest serviciu trebuie, la rândul lui, plătit. Nu întotdeauna sponsorii sau cei care ajută la îmbunătăţirea activităţii acestor unităţi sunt mulţumiţi de serviciile prestate, dar pentru a nu a avea probleme cu autorităţile locale şi pentru a-şi putea continua actele de caritate, preferă să tacă şi să-şi vadă de treburile lor.

La toate acestea se adaugă o altă problemă reprezentată de îndepărtarea treptată, dar sigură, a asistenţei şi ajutorării sociale de domeniul educaţiei. După scoaterea instituţiilor de ocrotire de sub tutela educaţiei şi îndepărtarea dintre salariaţi a cadrelor didactice, urmează acum, conform strategiei sus-menţionate, trecerea pe prim plan în educaţia copiilor a asigurării unor servicii sociale, eventual sume de bani, obiecte de strictă necesitate, în defavoarea şcolarizării copiilor, a frecventării şcolilor, a prevenirii abandonului şcolar. Nici problemele altor categorii defavorizate nu par a avea prioritate. Nu se vorbeşte nimic despre găsirea unui loc de muncă şi/sau a unei locuinţe pentru tinerii care la majorat sunt obligaţi să plece din centrele sociale, despre acordarea unor ajutoare materiale şi financiare pentru persoanele care au fost disponibilizate şi au pierdut întreaga agoniseală în urma afacerilor ilegale ale unor aşa-zişi oameni bine intenţionaţi, care le-au promis un trai decent la bătrâneţe, pentru a le fura amărâta de casă, despre ajutorarea celor care au ajuns la o anumită vârstă fără acte sau statut social.

Aceasta este Strategia Naţională pentru Acţiunea Comunitară. Fraze pompoase, cuvinte mari, dar acţiuni puţine şi care, nici într-un caz, nu le va uşura viaţa celor săraci şi amărâţi. În schimb, poate îi va câştiga ca electorat pentru alegerile ce vor să vină.

Timp de 4 ani, vor fi iarăşi proscrişii societăţii, după care vor deveni din nou beneficiarii unei strategii naţionale care le va permite... cine mai ştie ce.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Dumitru Bentu.

Deputaţii Minodora Cliveti, Iriza Scarlat, Gheorghe Dinu şi Gelil Eserghep au depus la Secretariat.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Susţinerea mafiei lemnului de către conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor şi de către noua conducere a Direcţiei Silvice Miercurea-Ciuc se observă în continuare. Cazul cel mai concret este menţinerea în funcţie a celor care au prejudiciat fondul forestier naţional, permiţându-se celor în culpă să întocmească acte fictive pentru muşamalizarea prejudiciilor aduse prin împăduriri fictive, lucrări neexecutate şi decontate. Mai mult chiar, persoana care a adus cele mai mari prejudicii la resortul de regenerări a fost transferată la Serviciul de cultură şi refacere a fondului forestier. Doamna juristă Mateiu Mariana, de la Direcţia silvică Miercurea-Ciuc, care a redactat textul contractelor pentru Asociaţia "Prosilvae", este în continuare în funcţie, având posibilitatea, în continuare, să dirijeze muşamalizarea tuturor fraudelor executate de mafioţi.

Fosta directoare tehnică a fost transferată cu atribuţii pe linie profesională la Rezervaţia Parcului Naţional Lacul Roşu - Hăşmaş - Cheile Bicazului, deşi a fost implicată direct în distrugerea fondului forestier, lucru confirmat de controalele realizate de Autoritatea Naţională de Control. S-a dovedit şi implicarea ei în activitatea frauduloasă a Asociaţiei "Prosilvae", fapt ce face posibilă blocarea continuării verificărilor. Doamna ingineră Szabo Maria, responsabilă pentru fondul forestier, prin soţul său Czitrom Bela, poate, şi ea, bloca descoperirea adevărului, prin funcţia pe care o are.

Domnule director general Ion Dumitru, ce interes aveţi în susţinerea acestor oameni? Nu observaţi că existenţa mafiei lemnului de la Direcţia Silvică Harghita lezează asupra imaginii dumneavoastră?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu. Va urma doamna Leonida Lari.

A mai depus la Secretariat domnul Emil Rădulescu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Lansare".

Precampania, de fapt campania electorală se află în plină desfăşurare. Dacă ar fi să introducem o parafrază la titlul unui celebru film de la jumătatea secolului trecut "Toată lumea râde, cântă şi lansează".

Prin comparaţie însă, câtă diferenţă între aceste acţiuni - eleganţă şi distincţie la PSD, spectacol periurban la ceilalţi şi mă refer în mod special la Alianţa PNL - PD.

Am asistat, întâmplător, la oferta electorală pentru Bucureşti a respectivei alianţe, transmisă de un post de televiziune cu nume vitaminic.

Senzaţia de consternare, de bulversare a fost totală.

A deschis show-ul fratele mai mare care, cu o încrâncenare greu descriptibilă, făcând eforturi vizibile de a da coerenţă intervenţiei, a demonstrat că este un lider liberal extracomunitar, un surogat de Brătieni, care cu siguranţă s-au răsucit în criptele recunoştinţei naţionale.

De fapt, cuplul capilor a fost capul de afiş al spectacolului propriu-zis, în cadrul căruia unul îngenunchea, altul scrâşnea, trupa răcnea, în timp ce animatorii portocalii agonizau lângă scena familiei Proconsul.

Era evident, cei aproximativ 300 de participanţi la "marele eveniment" aşteptau apariţia trupei "Morometzii", care s-a încadrat firesc în nota lansării, debitând versuri "profunde", sperăm pe placul "lansaţilor". Iată o mostră din ceea ce credem că va deveni imnul alianţei - în concepţia artistică a unei alte trupe celebre în ţara noastră, prezentă, şi ea, pe scena ridicolului "Vecina mea are un crin. Îl ţine jos la mezanin!"

În ceea ce priveşte echipa pentru primăriile de sector "unită" şi "reprezentativă", era alcătuită din cetăţeni care nu vor depăşi niciodată statutul de candidaţi.

La sfârşit se putea declara moromeţian "aşa ceva nu există". Ba există, spunem noi, dar văzându-i şi mai ales ascultându-i, îţi dai seama de valoarea de adevăr a celebrului vers. Doamne, ocroteşte-i pe români!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc frumos.

Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari. Va urma domnul Radu Vasile Roşca.

Domnul Emil Rus şi domnul Florin Iordache au depus la Secretariat declaraţiile.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fiecare ţară are semnele sale convenţionale, distinctive care o caracterizează, cum ar fi stema, steagul. În dependenţă de evenimentele şi regimurile istorice, aceste semne simbolice se mai schimbă, dar în perioadele benefice pentru ţară ele reprezintă caracterul unitar şi naţional al statului respectiv.

La fel a fost şi în România. După 1859, când s-a unit Ţara Românească şi Moldova au fost combinate simbolurile tradiţionale ale ambelor: vulturul de aur cruciat şi bourul, apoi, în 1872 a fost creată o stemă a tuturor provinciilor româneşti: Ţara Românească, Moldova, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureşul, Crişana.

În 1947 însă, o dată cu instaurarea jugului sovietic de ocupaţie, stema care corespunde structurii noastre naţionale, trecutului nostru istoric, configuraţiei geografice a ţării a fost înlocuită cu o stemă decorativă nesemnificativă impusă de ocupant care era inserată pe tricolor. Ştim cu toţii că după 1989, stema străină spiritului nostru naţional a fost scoasă din steag, iar alta nouă nu a fost inserată, în felul acesta tricolorul nostru confundându-se cu steagurile altor state.

La sesiunea din 10 septembrie 1992, ambele Camere ale Parlamentului au adoptat noua stemă care ni se pare destul de reuşită, deoarece reprezintă toate elementele tradiţionale ale heraldicii româneşti şi cuprinde în sine toate provinciile istorice ale României: Ţara Românească, Moldova, Oltenia, Banatul, Transilvania, Maramureşul şi Crişana. Acum stau şi mă întreb. Odată ce ambele Camere au votat în consens noua stemă, de ce nu s-ar mai face un pas? Inserarea stemei pe steag, să nu ajungem de poveste cu Ciadul şi Andora. Ne dăm seama prea bine că nu era cazul să fie respins amendamentul Partidului România Mare cu privire la stemă, fiindcă era absolut oportun şi asta ne-o demonstrează timpul. Să ne imaginăm că peste 3 ani, România intră în Uniunea Europeană şi ce steag va flutura alături de steagurile statelor membre, al Ciadului, al Andorrei sau al României?

Consider că trebuie să revenim de urgenţă asupra acestui subiect privind introducerea stemei pe steag, pentru că am ajuns deja în zona ridicolului. Sau poate clasa conducătoare din România nu mai întrevede posibilitatea reunificării ţării, unitatea statului român, or, stema actuală anume aceste elemente le reprezintă.

Iată că Adunarea Naţională franceză, în raportul de informare al delegaţiei sale pentru U.E. cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană, raport din 3 martie 2004, menţionează că este necesară păstrarea relaţiilor regionale.

În acest raport se mai stipulează că Moldova a avut o istorie complexă între Rusia şi România, cu aceasta din urmă întreţinând legături strânse. Contextul postcomunist a lăsat să se întrevadă posibilitatea alipirii Moldovei la România. Ei, vedeţi, stimaţi colegi, că Franţa s-ar părea că ştie mai bine istoria României decât înşişi românii.

Acestea fiind spuse, cu atât mai mult este necesar ca România să-şi rezolve problema însemnului naţional - steagul, să insereze stema actuală, care este prezentă în toate instituţiile statului român şi chiar pe insignele noastre de parlamentari. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Radu Vasile Roşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari prezenţi,

Intervenţia mea se numeşte "Ţinta: anul 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană".

Voi începe prin a vă face o mărturisire. Ea priveşte emoţia pe care mi-a provocat-o revărsarea de bucurie ocazionată de intrarea "Celor zece" pe poarta principală a Uniunii Europene la 1 Mai.

Stau şi mă întreb câtă lume poate înţelege la noi cu adevărat dimensiunea istorică a acestei zile, fixată în calendar şi pentru că marchează cea mai largă extindere a Comunităţii Europene. Nu spun asta pentru a supăra pe cineva, ci doar dintr-o convingere care nu mă părăseşte, luând aminte la ceea ce se întâmplă pe plaiurile noastre.

Atenţi la tot felul de fleacuri de subiecte mărunte, de cazuistica de la colţul străzii, ne trezim că nu băgăm de seamă la evenimentele cu adevărat esenţiale pentru o anumită epocă. Ce vreau să spun. Zece ţări foarte apropiate nouă sau doar puţin depărtate de România, au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Pentru a trăi această zi, declarată de fiecare din ele şi de toate la un loc, istorică, au trebuit ani de muncă încordată pe toate fronturile. Ar trebui ca fiecare să-şi facă treaba la el acasă, iar în fiecare ţară în parte, lucrurile să funcţioneze ceas. Oamenii de afaceri să se chinuie să facă afaceri de succes, justiţia să-şi intre în rolul cerut de standardele europene, poliţia să se dovedească cu adevărat gardianul de toată ziua al intereselor cetăţeanului, Parlamentul să facă legi, Guvernul să transpire în a găsi formule potrivite şi imediate pentru a gestiona tranziţia spre platourile înalte, oxigenate şi ademenitoare ale Uniunii Europene.

Echipei de negociatori i s-a pretins să nu aibă linişte până ce toate capitolele nu vor fi încheiate cu succes şi în graficul stabilit. Bucuria a fost şi a noastră la extinderea recentă a Uniunii Europene. Am salutat cu vigoare şi tandreţe lărgirea organizaţiei paneuropene cu vecinii noştri, zece la număr. O bucurie venită din suflet şi din dorinţa ca ea să ne privească cât mai curând şi cât mai adevărat şi pe noi toţi. Ştiţi bine ce am în vedere. La 1 ianuarie 2007 ne-am dori ca focurile de artificii ale acelui revelion să sigileze definitiv şi irevocabil apartenenţa noastră la Uniunea Europeană.

Mă număr printre cei care cred cu toată convingerea în acest calendar promis la Bruxelles şi devenit pentru România un traseu angajant, plenar şi responsabil. Deviza sub care autorităţile de la Bucureşti şi din toată ţara trăiesc şi acţionează în prezent sună ca o chemare la luptă: 4 mai 2007. cunoaşteţi acest cod. Ne-am angajat să încheiem toate capitolele de negocieri în anul 2004, dorim şi putem semna tratatul de aderare împreună cu Bulgaria în 2005 pentru a ne şti, începând cu 1 ianuarie 2007 membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Lucruri cunoscute, îmi veţi spune. De acord cu dumneavoastră, dar vă întreb eu: se şi vede în comportamentul nostru acest lucru?

Revin la serbările desfăşurate de curând pe întinsul continentului european. A fost ziua de 1 Mai, în fiecare din cele 10 ţări, o adevărată zi naţională. Liderii politici s-au repezit la microfon pentru a-şi exprima satisfacţia, dar mai ales pentru a-şi potrivi cuvintele de mulţumire adresate tuturor segmentelor societăţii care au înţeles să privească intrarea în Uniunea Europeană ca pe un obiectiv crucial şi să acţioneze astfel ca acest deziderat să devină realitate.

Am putut înţelege din declaraţiile făcute cu acest prilej un adevăr care îmi dă fiori. Toată lumea s-a considerat în aceeaşi barcă pornită pe o anumită direcţie de mers şi datoare să vâslească pentru ca ţinta propusă să fie atinsă. Suntem noi la ora la care cineva, privindu-ne din afară, să aibă aceeaşi impresie cum că decizia 4 mai 2007 ne adună sub faldurile drapelului naţional cu gândul mărturisit de a nu slăbi strohul până ce linia de sosire desenată, promovată şi susţinută de Bruxelles nu va fi atinsă în graficul convenit? nu cred. Numai coeziune strategică şi unitate de acţiune nu poate fi numită harababura de sentimente şi gesturi ce caracterizează actualitatea românească.

Înfierbântate peste măsură de vijelia campaniei electorale, unele partide se întrec în a trage din toate poziţiile în maşina puterii, doar-doar astfel, prin perforarea scuturilor, să-i întârzie parcursul şi graficul de înaintare. Când auzi cum vorbesc unii lideri, te iei cu mâinile de cap, ca şi cum intrarea în Uniunea Europeană ar fi o cauză a unei sau unor persoane, a unui singur partid politic, fie el şi adus de votul majoritar în fruntea ţării.

Despre ce a reuşit Guvernul Năstase să facă în cei aproape 4 ani de guvernare nu trebuie să vă vorbesc acum, vorbeşte de la sine cronica acelei perioade de la alegerile din 2000, caracterizată de stabilitate politică şi socială, de creştere economică, de tendinţe pozitive, fie ele încă diferite prin amploare de ceea ce ne dorim în planul protecţiei cetăţeanului. Ar fi putut face altcineva mai mult? Poate, dar votul popular a configurat acest Parlament şi a mandatat acest Guvern să poarte povara gestionării treburilor ţării, să-şi însuşească traseele şi ţintele, să acţioneze pentru atingerea lor.

Avem la îndemână o constatare stimulatoare: Europa ne vrea! Cunoaşteţi cu toţii afirmaţiile încurajatoare ale comisarului pentru integrare Günther Verheugen. De curând, la Dublin, el ţinea să spună în auzul întregii lumi: "construcţia europeană nu poate fi considerată completă fără România şi Bulgaria", dar, cum ştim foarte bine, soarta acestui proiect de mare ambiţie şi de o indiscutabilă importanţă pentru viitorul României şi al românilor se hotărăşte aici, acasă, la noi. El nu ne priveşte doar pe unii sau pe alţii, ci pe noi toţi. Atunci, stau şi mă întreb ce ne împiedică să gândim ca atare şi să acţionăm ca atare? Nu se mai termină o dată această păguboasă mentalitate a românului de a se trezi în altă parte decât acolo unde-i este locul? La adăpostul unor precepte democratice însuşite după ureche, lăsându-se ademeniţi de interese limitate şi de moment, iată-i pe unii alergând în stânga şi în dreapta pentru a putea vorbi şi pârî prin munţi la-nalte curţi, aprozi ai pluralismului trunchiat, exploatând cu pricepere şi fervoare demne de o cauză mai bună anumite sensibilităţi.

Sunt destui cei cărora nu le tace gura doar, doar vor putea obţine din partea străinătăţii votul de blam care să ne plaseze alături de drum. Îi ştim de mult ca nărav, doar numele lor diferă, pentru că au ştiut să-şi distribuie între ei rolurile. Unii puteau fi văzuţi cândva pe drumurile Americii, cu grija ca nu cumva România să reprimească vestita clauză a naţiunii favorizate. I-am văzut pe alţii pe coridoarele Consiliului Europei, hotărâţi să spună cuvinte apăsătoare pe care să se întemeieze refuzul celor de acolo de am fi noi acceptaţi ca partener de dialog într-un registru de superioară însemnătate.

Cârcotaşii s-au aflat la post şi pe vremea anticamerei la NATO, ştiţi bine. Se dau alţii acum de ceasul morţii. Neputincioşi în a construi, scot la iveală vocaţia de a veşteji orice. Nu îndrăznesc să cred că vocile apocaliptice la adresa democraţiei şi europenizării României se vor stinge curând. Din asta trăiesc aceşti voluptoşi avocaţi ai negativismului deşănţat. Îi pot înţelege pe editorialiştii în pană de subiecte care, sub presiunea graficului tipografic şi a nevoii de bani, scriu despre orice. Pot privi cu amuzament la analiştii ce nu şi-au găsit rostul în întreprinderile respectabile, dar seduşi de sume copioase, oferite de case mari, compun cu sârguinţă fraze mari ce din coadă vor să sune.

Daţi-mi voie să nu înţeleg însă o seamă de oameni politici. fiecare are dreptul la opinie şi slavă Domnului că în ţara asta, oricine poate orice. dar insist: clasa politică este zămislită din nevoia de a guverna ţara şi a o conduce, întotdeauna în direcţia cea bună. Am convenit, majoritar, că Uniunea Europeană reprezintă direcţia în care să mergem. Atunci mă întreb ce ne opreşte să ne aşezăm alături, pentru ca astfel să avansăm mai grabnic şi mai sigur într-acolo.

Sunt perioade faste în istoria oricărei ţări. Ne aflăm acum, recunoaştem sau nu, într-o astfel de zodie. Prin urmare, daţi-mi voie să cred în interesul naţional şi în nevoia de a fi devotaţi lui, indiferent de semnul nostru electoral şi indiferent de poziţia acelor de ceasornic pe cadranul alegerilor. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "1 Mai - sărbătoare social-democrată".

Trecutul are şi părţi bune şi părţi rele şi dacă cele rele trebuie înlăturate şi înlocuite cu altele noi, mai bune, tot ce e bun se cuvine a fi păstrat şi ocrotit. 1 Mai a devenit o sărbătoare controversată, deşi nu toţi cei care îi aduc acuze sunt buni cunoscători ai originii şi tradiţiei acesteia. Democraţia, o dată instaurată şi în ţara noastră a adus cu ea alte sărbători, alte tradiţii şi alte mentalităţi culturale sau intelectuale şi totodată a adus şi câteva libertăţi fundamentale printre care şi dreptul la libera exprimare şi la libertatea de opinie.

Deci, ar fi just şi corect să respectăm părerile tuturor, mai ales când este vorba de tradiţii şi obiceiuri care lasă deschise tărâmuri de discuţie.

1 Mai este o sărbătoare a muncii, este o sărbătoare europeană, de factură social-democrată, consacrată şi recunoscută de majoritatea popoarelor. Este o sărbătoare a celor ce muncesc şi aici se includ toţi cei care chiar consideră că fac acest lucru. Este o sărbătoare însemnată cu roşu în calendar nu pentru a completa seria sărbătorilor naţionale, ci pentru a recunoaşte simplu omul care munceşte. Pentru a respecta o tradiţie, pentru a o valorifica şi a o evidenţia trebuie să fim lipsiţi de prejudecăţi şi să-i conturăm latura cu adevărat importantă, pentru că pentru a se transforma, societatea noastră românească trebuie, printre altele, să o interpreteze corect.

Cel mai important rămâne totuşi actualul, contemporaneitatea, prezentul, deoarece se oglindeşte cel mai bine în noi şi noi în el, iar prin aceasta trebuie să privim aici, acum şi nu în trecutul îndepărtat căruia, cu siguranţă, îi vom găsi greşeli şi reproşuri.

1 Mai este o sărbătoare social-democrată pentru faptul că se adresează unei clase cu gradul de densitate cel mai ridicat, clasa oamenilor muncii, pentru faptul că are un mesaj direct de adresat, şi anume respectul şi grija pe care societatea trebuie să le poarte vizavi de aceasta, pentru faptul că este recunoscută la nivel naţional şi pentru că respectă anumite tradiţii, dar şi virtuţi general admise, cum ar fi recunoaşterea meritelor şi punerea în valoare a principiilor de viaţă sociale.

În România, sărbătoarea de 1 Mai a prezentat mereu o deschidere din partea societăţii care a creat o tradiţie din această zi liberă. Este o sărbătoare fastuoasă, prietenească, liniştită, o sărbătoare căreia fiecare persoană îi pune în valoare semnificaţia. În acest fel, întrebarea "Cine este mai presus, sărbătoarea sau trecutul ei?" prezentat poate cu puţine exagerări spre negativism, nici nu ar trebui pusă. Din contră, ar trebui să privim obiectiv sensul acestei zile dedicate muncii şi să-i acordăm atenţia care i se cuvine, căci, căutând adevărul în trecutul semirecent, pare o întreprindere iluzorie şi paradoxală. Numai cu răbdare, calm, respect faţă de sine şi faţă de cel apropiat poţi atinge uneori exactitatea.

Partidul Social Democrat şi-a manifestat întotdeauna atitudinea pozitivă pentru organizarea, aşa cum se cuvine, a sărbătorii de 1 Mai, care nu mai este doar o clipă izolată, ci este o tradiţie, o consacrare a muncii, a oamenilor care muncesc.

1 Mai este o sărbătoare de factură europeană, iar faptul că este preluată în unanimitate de alte naţiuni europene face ca poporul nostru să se manifeste nu numai în creaţiile ce-i aparţin exclusiv, ci şi în modul în care asimilează motivele de mare circulaţie. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Vasile Miron:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Istoria se repetă".

Stau câteodată şi îmi aduc aminte, parafrazându-l pe marele nostru povestitor Ion Creangă, cum marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale a dat naştere eroilor vremurilor sale: Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Agamiţă Dandanache etc. din "o scrisoare pierdută" şi nu pot decât să le dau dreptate acelora care spun că istoria se repetă. Dacă "luceafărul poeziei româneşti", marele Eminescu, îl invoca pe Ţepeş pentru rezolvarea unor probleme grave ale aceleiaşi perioade din istoria poporului nostru, eu fac apel la un Caragiale al zilelor noastre care ar avea material suficient pentru o nouă capodoperă a dramaturgiei româneşti.

Vedem cu toţii, stimaţi colegi, cum unii colegi sau unele colege de ale noastre vin din an în paşti la lucrările plenului sau ale comisiilor, îşi anunţă imediat prezenţa la microfon pentru a deplânge starea naţiunii, verifică dacă au fost semnaţi în lipsă de către colegi, dau interviuri, îşi beau liniştiţi cafeaua, după care mai vin pe la noi pentru a urca la etajul VI, de unde îşi vor primi răsplata pentru efortul depus în slujba cetăţeanului.

Am văzut ieri, 3 mai 2004, cu ocazia moţiunii simple iniţiate de deputaţii PRM, un veritabil personaj caragialesc, care deşi nu a mai dat pe la comisia din care face parte de foarte mult timp şi nici prin plen, ne-a făcut teoria chibritului câteva minute bune despre poziţia partidului domniei sale pe marginea temei moţiunii cu pricina. Domnul coleg îi căuta disperat cu privirea pe cameramanii care, din păcate, au binevoit să plece înaintea venirii domniei sale. Mai nostim a fost faptul că de la partidul care cu surle şi trâmbiţe a anunţat poporul că vrea să cucerească toate primăriile, avându-i drept candidaţi pe colegii noştri parlamentari care sunt atât de numeroşi încât la semnat nu mai au nici grup, a fost un singur reprezentant. Domnul cu pricina, traseist veritabil, a făcut cândva parte din PSD, partid în care disciplina este la loc de cinste şi bineînţeles că a cuvântat şi domnia sa. Preocupat peste măsură de rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea noastră, a mai primit timp şi de la alţii pentru a-şi termina discursul, în urma căruia şi al altora care vor urma, speră la un loc onorabil pe listele de parlamentari. Ne-a fost tare dor ieri şi de o distinsă doamnă foarte preocupată de imaginea sa în presă şi pe micul ecran, care, atunci când vine la lucrări, are impresia că microfonul este numai al dumneaei. Dacă nu i se dă cuvântul, insistă şi iar insistă, iar atunci când i se dă, numai cât nu plânge. Acum le vede pe toate şi pentru toate are soluţii, încât dacă nu am şti că a făcut parte din guvernarea de tristă amintire 1996-2000, i-am da poate dreptate. Curaţi politicieni! Nu-i aşa, domnilor? Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Declaraţia mea de astăzi are un subtitlu, se numeşte "Aberaţia la putere".

Pe data de 27 aprilie 2004, Guvernul domnului Adrian Năstase a publicat în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă prin care se spune că: "şi candidaţii la funcţia de consilier judeţean, consilier local sau primar au obligaţia să îşi declare averea", am citat din această ordonanţă. Citez în continuare: "Declaraţia de avere se depune la Biroul Electoral Central sau, după caz, la Biroul Electoral de Circumscripţie, o dată cu declaraţia de acceptare a candidaturii, în două exemplare", iar în art.2 alin.1 se mai precizează: "Candidaţii care şi-au depus candidaturile pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 6 iunie 2004 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, vor depune declaraţiile de avere - şi acuma cu atenţie, - în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".

Iată domnilor, cum sunt puşi pe drumuri doar cu 5 zile înainte de începerea campaniei electorale, când trebuie depuse dosarele de candidaţi, sute de mii de oameni din întreaga ţară, din partidele care vor să participe la alegerile locale, cu excepţia evidentă a partidelor de guvernământ (PSD şi UDMR) care ştiau de mult timp, după cum mi s-a spus la ureche, de clocirea acestei ordonanţe şi aveau, la modul secret, şi formularul tip de declaraţie de avere.

Iată lovitura sub centură dată de putere partidelor din opoziţie cu doar 5 zile înainte de terminarea depunerii dosarelor de candidaţi. Şi la protestul partidelor de opoziţie parlamentare, prin glasul domnilor Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu şi Teodor Stolojan, iese pe postul de televiziune domnul Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ şi ţipă: Uitaţi-vă cetăţeni, partidele din opoziţie nu vor să-şi declare averile, le este frică să-şi declare averile, pe când noi... Dăm şi o ordonanţă de urgenţă în acest sens! Să se spele pe cap cu ea partidele de opoziţie! Acum în prag de campanie electorală, doar cu 5 zile înainte de terminarea depunerii dosarelor! Ăsta este subtextul cinic al declaraţiei domnului Agathon. Pentru a ascunde cu cinism conţinutul aberant al ordonanţei guvernamentale, care-şi bate joc de legi, de adevăr, de Parlament.

De legi, pentru că doar cu o lună înainte se publicase în acelaşi Monitor Oficial Legea pentru alegerile autorităţilor publice locale, în care nu se prevede obligaţia unei declaraţii de avere a candidaţilor.

De Parlament, pentru că Parlamentul a elaborat şi aprobat această lege.

De adevăr, căci adevărul ne arată că declaraţiile de avere ale candidaţilor la alegerilor locale n-au nici o valoare, câtă vreme aceştia nu sunt validaţi de alegeri. Prevederile legale anterioare în acest sens erau bune, dar Guvernul le calcă în picioare, numai şi numai pentru a pune Opoziţia în situaţia de nu-şi putea depune candidaturile la alegerile locale şi evident pentru a rămâne în continuare la putere.

Mizerabilă atitudine! Mizerabili oamenii care o promovează! Să te apuce scârba, nu alta, de politica românească de astăzi! De faptul că partidul de guvernământ ridică aberaţia la rangul de putere şi o promovează diabolic. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Doamna Mihaela Muraru-Mândrea:

Declaraţie politică "La mulţi ani, Europa!"

Pe data de 1 mai 2004 am participat la ceremonia de predare a ştafetei Uniunii Europene între localităţile Nagylak din Ungaria şi Nădlacul nostru arădean. Pe linia de demarcaţie dintre cele două vămi priveam feţele senine şi fericite ale delegaţiei maghiare, aureolată de albastrul înstelat al celor două steaguri europene, coşuleţele împletite pline cu flori albastre şi trandafiri albi pregătite pentru noi, ca un premiu de consolare pentru bucuria tristă pe care o trăiam în acea zi a aderării.

Un gest minunat făcut de vecinii noştri europeni. Primarul Nădlacului l-a îmbrăţişat pe primarul «integrat» primind un drapel, eu am dat mâna cu deputatul maghiar, primind la rândul meu un drapel şi un coşuleţ cu flori, în timp ce-mi trecea prin minte Ana Ipătescu înfăşurată în tricolor.

Eram probabil singurul parlamentar român ce primea în acea zi Drapelul Uniunii Europene.

Preluând această ştafetă m-am gândit că pot să spun din tot sufletul: La mulţi ani, Europa!

pentru că mâine, 5 mai, este ziua Europei iar peste câteva zile este Ziua Uniunii Europene, 9 mai, alături de Ziua Independenţei de Stat a României şi de Ziua Victoriei Asupra Fascismului!

Aceste sărbători au un numitor comun: Libertatea!

Ziua Europei a fost instituită de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în 1964 pentru a aniversa înfiinţarea acestei instituţii în 1949.

Ziua Uniunii Europene, numită şi "Ziua Schuman" după numele celui care a propus la 9 mai 1950 planul pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, este cea care aminteşte de bazele actualei Uniuni Europene.

Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială şi politică.

Uniunea Europeană şi-a propus să-şi creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetăţenii săi, să înlocuiască treptat "cooperarea paşnică dintre statele europene" cu o construcţie care să respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor născute şi crescute pe acest continent.

La 26 februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la NISA. Miniştrii de externe ai ţărilor Uniunii Europene au hotărât astfel reforma instituţiilor europene şi extinderea Uniunii prin admiterea a 12 noi state printre care şi România.

Popoarele Europei, cu tradiţiile lor, specifice culturii în care s-au dezvoltat, au de organizat în aceste zile festivităţi comune într-o nouă Europă.

Noi ne străduim în continuare să devenim competitivi, astfel încât sublinierea liderilor europeni - că lărgirea Uniunii Europene nu poate fi completă până când România şi Bulgaria nu vor fi integrate - să devină realitate.

Această intenţie este în sensul creării unui spaţiu al conştiinţei şi identităţii europene, unde noul continent, într-o conotaţie ideală, să fie locul în care să se respecte libertatea şi identitatea tuturor popoarelor care-l locuiesc pentru că: "locuitorii săi, veniţi în valuri succesive de la începuturile umanităţii, au dezvoltat aici în mod progresiv valorile care stau la baza umanismului: egalitatea oamenilor, libertatea, respectarea raţiunii" aşa cum se afirmă în Preambulul Proiectului Constituţiei Europene, unde de asemenea "caracterul democratic şi transparent al vieţii politice să acţioneze în favoarea păcii, justiţiei şi solidarităţii în lume".

Aceste principii, stimaţi colegi, trebuie să stea la baza doctrinelor noastre în plină desfăşurare şi aşezare, pentru ca partidele din care facem parte să poată construi cu discernământ, o lume nouă, complexă şi neagresivă, în care timpul să ne dăruiască 1000 de ani de pace, pentru ca astfel spirala Turnului Babel să se reînfăşoare într-un "punct de fugă" sacru, prin care să poată privi Dumnezeu pentru a ne putea dărui o lume nouă!

La mulţi ani, Europa!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Am intitulat această declaraţie "Pocher guvernamental cu voinţa naţiunii".

Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor locale, România apare împărţită în două tabere: pe de o parte - PSD, de cealaltă parte - restul societăţii.

În prima dintre tabere, PSD ameninţă că va da în judecată pe toţi cei care-i nesocotesc onoarea. Totuşi, spre surprinderea partidului de guvernământ, întreaga societate pare dispusă să pună sub semnul întrebării această onoare şi să fie deferită justiţiei.

Perspectiva fraudării alegerilor din acest an este respinsă de PSD în mod agresiv. Şi, totuşi, întreaga Românie crede în acest scenariu. Ieri, unul dintre cele mai importante cotidiene naţionale constata că s-a oficializat furtul electoral. Mass-media a ajuns la această concluzie, observând faptul că nici una dintre gravele abateri survenite în timpul Referendumului pentru revizuirea Constituţiei nu a fost sancţionată.

Să ne aducem aminte: în judeţul Bacău, secţiile de votare au fost transformate în cazinouri, unde aveau loc tombole. Acest fapt este, în orice interpretare posibilă, o infracţiune care se sancţionează penal, pentru că încalcă în mod flagrant dispoziţiile constituţionale. Ei, bine, acest fapt a rămas fără consecinţe! Statul român a găsit de cuviinţă să protejeze şi să se consacre o ilegalitate, devenind, astfel, un promotor al ignorării legilor.

Tot cu ocazia referendumului din toamna anului trecut s-au înregistrat - mai ales în zona rurală - ameninţări la adresa electoratului: "cine nu se prezintă la vot îşi pierde pensia", sau "nu va fi externat din spital", sau "nu va primi subvenţia pentru agricultură". Nici unul dintre aceste cazuri nu a fost cercetat şi nu a produs consecinţe legale. Rezultatul acestei nepăsări vinovate este promovarea unui proces electoral corupt, în care ilegalităţile sunt fireşti şi nu miră pe nimeni.

Nu numai presa vorbeşte în mod deschis despre frauda preconizată la alegerile din 2004. Rapoartele unor organisme internaţionale de prestigiu, aşa cum este Organizaţia Freedom House, menţionează perspectiva unei fraude specifice statelor din lumea a treia. Îngrijorarea devine evidentă în cadrul Uniunii Europene. Dacă alegerile din acest an nu vor fi corecte, România riscă să se autoexcludă din procesul de aderare, revenind la situaţia în care se afla în decembrie 1989.

Trecând peste orice incompatibilităţi ideologice, opoziţia a arătat că are date care probează intenţia PSD de a aborda alegerile într-un mod incorect. Partidul România Mare, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat au susţinut la unison această idee, intenţionând să semneze un protocol care să împiedice Partidul Social Democrat să deturneze dezvoltarea democratică firească a României. Oare, toată lumea se înşeală? Oare societatea civilă, mass-media, opoziţia şi organismele internaţionale sunt în eroare? Este PSD deasupra oricărei suspiciuni? A făcut el, de-a lungul timpului, dovada cinstei şi a respectării ordinii legale?

Răspunsul la această întrebare ne este oferit de o recentă ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care-şi propune în mod deliberat să împiedice prezentarea unor liste complete de candidaţi ai opoziţiei la alegerile locale de luna viitoare.

La doar câteva zile după ce Legea nr.67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a intrat în vigoare, prin chiar votul Partidului Social Democrat, Guvernul a emis în mod inexplicabil o ordonanţă de urgenţă, prin care modifică acest act normativ şi instituie pentru toţi candidaţii locali obligaţia de a depune, înainte de alegeri, declaraţii de avere.

Acest demers este, în toată puterea cuvântului, o cacialma, o veritabilă şmecherie guvernamentală, pregătită cu atenţie pentru a descalifica partidele de opoziţie. Prin intermediul ei se urmăreşte ca reprezentanţii opoziţiei - în special cei din mediul rural - să nu beneficieze de timpul fizic necesar pentru depunerea actelor legale. În timp ce candidaţii PSD au fost informaţi din timp şi beneficiază şi de politica de recrutări forţate, care ar asigura partidului de guvernământ controlul asupra aproximativ 80% dintre primării, reprezentanţii opoziţiei sunt obligaţi să completeze, în doar câteva zile, circa 400 de mii de declaraţii de avere. Nu ar fi mai simplu ca aceste declaraţii să fie completate, ulterior, doar de cele aproximativ 30 de mii de persoane efectiv alese?

Lista unui partid într-o singură comună presupune câteva zeci de candidaţi. La nivelul întregii ţări vorbim, aşadar, de un mecanism uriaş care nu poate deveni operaţional în cele câteva ore pe care le oferă, cu generozitate, Guvernul. Numai pentru a face cunoscut conţinutul acestei ordonanţe în fiecare sat din România ar fi necesare, probabil, câteva săptămâni. În al doilea rând, o declaraţie de avere nu se completează peste noapte. Ea presupune responsabilitate şi o cunoaştere a legislaţiei, care nu se obţine instantaneu, cel puţin în mediul rural. Prin această farsă descalificantă, care aminteşte mai degrabă de practicile jucătorilor de pocher decât de responsabilitatea unui for guvernamental, PSD dă dovada intenţiei sale de a folosi orice mijloace pentru câştigarea unui scor electoral nemeritat.

Faptul că partidele de opoziţie sunt forţate să prezinte în alegeri liste incomplete, în timp ce numai PSD a avut răgazul necesar finalizării declaraţiilor de avere, constituie deja o formă de fraudă indirectă, care trebuie să atragă reacţia organismelor internaţionale.

În consecinţă, Partidul România Mare solicită Executivului să renunţe la această fraudă mascată şi să-şi retragă ordonanţa care instituie tardiv şi abuziv o obligaţie ce împiedică partidele de opoziţie să depună liste complete, viciind, astfel, voinţa naţiunii române şi rezultatul votului liber exprimat.

Totodată, Partidul România Mare propune ca declaraţiile de avere să fie completate şi depuse - după anunţarea rezultatelor scrutinului din 6 iunie - doar de cei care au obţinut mandatul de primar sau de consilier.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iată cum toată populaţia ţării poate să aibă certitudinea că a ales în urmă cu aproape patru ani de zile un partid şi persoane care au realizat ceea ce propuneau ca şi obiective strategice la nivel naţional şi local. Iată că nimeni nu mai poate susţine afirmaţii care bălăcesc imaginea Partidului Social-Democrat. De ce? Pentru că se vede clar că liderii Partidului Social Democrat, conducerea executivă a ţării nu au pregetat nici un moment în a face tot posibilul pentru a realiza ce a promis.

Partidul Social Democrat nu a ţinut cont de eforturile uneori supraomeneşti de care a fost nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor care au dus ţara noastră la un nivel de civilizaţie pe care îl doreau toţi românii.

Guvernul Năstase este singurul guvern din ultimii 14 ani care a putut promite şi respecta coerent termenii unui contract nescris cu factorii sociali. Este singurul Guvern care a ştiut că cel mai important este să îţi doreşti binele ca naţiune şi că pentru aceasta este nevoie de eforturi.

A ştiut acest lucru, îl ştie şi acum, dar s-a angajat să treacă peste interesele personale şi de grup şi să ajungă la ce îşi dorea majoritatea populaţiei. Pentru aceasta, trebuie apreciat Guvernul Năstase dar şi pentru coerenţa şi continuitatea în planurile pe care şi le-a propus. Totodată, ar trebui menţionat că acum s-a putut vedea clar că cei care au păşit greşit, chiar dacă erau membri cu funcţii importante în Partidul Social-Democrat, au fost excluşi, demişi şi lăsaţi pe mâna justiţiei şi instituţiilor abilitate să controleze fenomenul corupţiei sau alte aspecte ilegale. În acest context e evident că Guvernul Năstase este singurul guvern care a realizat cu adevărat obiective aşteptate de mult timp de întreaga naţiune.

De aceea, sunt convins că populaţia va aprecia corect eforturile P.S.D. şi a conducerii executive a ţării, aşa cum sunt convins că va sancţiona ipocrizia şi falsitatea declaraţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute de membrii altor partide care urmăresc scopuri insalubre şi cu caracter mafiot.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Florin Iordache:

1 Mai - Ziua Muncii, sărbătorită şi în judeţul Olt

Sâmbătă, 1 Mai 2004, a fost o zi deosebită şi pentru locuitorii judeţului Olt.

A fost deosebită datorită încărcăturii istorice a acestei zile, o zi în care oamenii muncii din întreaga lume se pot bucura datorită luptei începută cu ani în urmă la Chicago.

În această frumoasă zi de primăvară, locuitorii Oltului au avut ocazia de a ieşi în păduri, parcuri, terase pentru a se întâlni cu cei dragi, pentru a se bucura şi destinde cu prietenii.

A fost o zi şi de întâlniri politice în care partidele au încercat înainte de începerea campaniei electorale să ia "pulsul alegătorilor".

P.S.D. Olt a dorit în această zi festivă să se afle în mijlocul oamenilor pentru a le afla dorinţele, nevoile, şi s-a dorit o continuare a întâlnirilor periodice de informare cât mai bună cu cea ce vor oamenii.

Pentru că numai cu întâlniri cu cât mai mulţi oameni, factorii de decizie pot lua acele măsuri în folosul comunităţii.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În limita timpului ce-mi este alocat, vă rog să-mi permiteţi, stimaţi colegi, să vorbesc tot despre evenimentul major al lunii aprilie, care este aderarea României la NATO.

Aş dori să subliniez astăzi doar câteva dintre implicaţiile intrării ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică şi să continui această temă săptămâna viitoare.

Dincolo de aspectul festivist al evenimentului menţionat, se ştie, el a fost marcat cum se cuvine în întreaga ţară, Guvernul a dat o zi liberă şi Camera Deputaţilor a decis aprobarea propunerii legislative prin care Ziua NATO va fi sărbătorită în prima duminică a lunii aprilie, rămâne o realitate de nezdruncinat: aceea că intrarea României în structurile Alianţei Nord-Atlantice este una dintre cele mai importante victorii ale democraţiei post-decembriste, nu doar în planul asigurării siguranţei naţionale, ci şi al beneficiilor de ordin economic pe termen lung. Important este ca românii să conştientizeze această situaţie. În nici un caz ei nu trebuie să-şi închipuie că, odată cu intrarea în NATO, lucrurile se vor schimba peste noapte şi, mai ales, fără implicarea fiecăruia dintre noi.

Este clar că, în calitate de membru al NATO, România va beneficia de o garanţie de securitate extrem de importantă şi va participa direct la luarea unor decizii politice esenţiale pentru securitatea Europei. Integrarea în NATO implică un efort financiar mult mai redus decât cel pe care România ar trebui să-l facă pentru a-şi asigura singură securitatea.

Aderarea la NATO va avea şi implicaţii pe termen lung pentru prosperitatea şi bunăstarea economică a ţării, deoarece, la nivelul cercurilor politice şi de afaceri, România va fi percepută ca o ţară predictibilă, stabilă din punct de vedere politic şi, implicit, din punct de vedere economic. Anumite beneficii indirecte vor fi vizibile acum, imediat, după aderarea "de jure" a României la NATO. De exemplu, firmele româneşti de profil vor avea posibilitatea să participe la licitaţii pentru realizarea unor lucrări de infrastructură în alte state aliate, finanţate prin intermediul programelor NATO.

Dar, principalul avantaj pe care România îl va avea este obţinerea unui plus de credibilitate pe plan internaţional, care se va reflecta asupra tuturor obiectivelor de politică externă, în primul rând asupra procesului de aderare la Uniunea Europeană.

O parte din contribuţiile României la bugetele Alianţei vor fi recuperate, pe parcurs, sub diferite forme. Un exemplu îl constituie asistenţa nerambursabilă acordată de NATO statelor membre pentru activităţi de cercetare. Un alt exemplu îl constituie contribuţia la Programul de Investiţii pentru Securitate al NATO, care ar putea fi compensată, în timp, prin proiectele de infrastructură finanţate de NATO, care urmează a fi realizate în România.

Săptămâna viitoare vă voi prezenta alte avantaje pentru România în urma aderării la Alianţa Nord-Atlantică.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ion Bozgă:

Declaraţie politică: "Noi soluţii pentru dezvoltarea agriculturii".

Guvernul României, prin Agenţia SAPARD, a găsit noi soluţii pentru dezvoltarea agriculturii.

Pentru a intra în Uniunea Europeană, România trebuie să-şi modernizeze agricultura. Majoritatea abatoarelor, fabricilor de procesare, fermelor agricole trebuie retehnologizate şi adaptate noilor condiţii impuse de Uniunea Europeană.

Acest lucru nu se poate face decât accesând programul SAPARD. Pentru acest program, agentul economic trebuie să aibă o contribuţie de 50% din valoarea investiţiei, bani pe care trebuie să-i împrumute de la una din băncile româneşti.

Pentru a stimula şi mai mult oamenii de afaceri să investească în agricultură, Agenţia SAPARD a încheiat un protocol de colaborare cu 14 bănci comerciale. Astfel, s-a creat posibilitatea ca bunurile şi utilajele agricole achiziţionate prin acest program să fie folosite ca garanţii ale creditelor oferite beneficiarilor de către bănci pentru asigurarea cofinanţării proiectelor. Astfel, va creşte gradul de accesibilitate la fondurile nerambursabile SAPARD.

Această facilitate se aplică în situaţia unei creditări de 100% a proiectelor de băncile comerciale şi doar pentru acei beneficiari care solicită o singură tranşă de plată, la finalizarea proiectului. În felul acesta, Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reuşeşte să găsească soluţii pentru modernizarea agriculturii.

Domnul Eugen Arnăutu:

Declaraţie politică: "1 mai, ziua reîntregirii Europei"

Pentru Europa, ziua de sâmbătă, 1 mai a.c., a avut o semnificaţie specială. A fost ziua Europei reunite, pentru că a avut loc intrarea în Uniunea Europeană a primului val de foste state comuniste.

Aderarea simultană a celui mai mare grup de state din istoria noastră reprezintă doar o etapă a procesului de extindere, care "va continua şi cu alte state" aşa cum a declarat preşedintele Comisiei Europene. Conform lui Gunther Verheugen "unificarea continentului nu va fi completă cât timp regiunea Balcanilor nu va fi inclusă în construcţia europeană".

Extinderea Uniunii Europene este un lucru benefic şi pentru România. România va şi ea acolo, în Uniune, pentru că românii îşi doresc acest lucru şi pentru că îl merită. Dar mai sigur decât orice este că românii sunt hotărâţi să intre. Şi mai este un lucru cert, că pe drumul integrării europene al Românei, actualul guvern este cel care a realizat progrese importante.

Îmbunătăţirea Constituţiei, începutul reformei în justiţie şi administraţia publică, demilitarizarea poliţiei, crearea Parchetului Naţional Anticorupţie, care a început să îşi facă datoria, a Autorităţii Naţionale de Control, care a început să pună ordine în administrarea banilor publici, statutul de membru al Alianţei Nord Atlantice sunt semnele clare pe drumul construcţiei unei Românii prospere.

Iată că Europa şi-a deschis porţile şi recunoaşte progresele unor naţiuni cărora le redă locul pe care îl merită. Nici România nu mai este departe de momentul integrării ei în familia Uniunii Europene.

Domnul Dan Brudaşcu:

Băsescu îşi trădează partidul!?!

În prima parte a acestui an părea iminentă soluţionarea definitivă a celebrului dosar "Flota" de care se leagă, între altele, numele lui Traian Băsescu, actualul preşedinte al Partidului Democrat. Preşedintele Ion Iliescu se declara ferm hotărât, de această dată, să trimită dosarul la P.N.A. spre soluţionare şi, astfel, să pună capăt atitudinii excesiv de zgomotoase a lui Traian Băsescu. În mod subit, însă, şi, aparent, inexplicabil într-un stat de drept, pentru marea majoritate a opiniei publice, cercetarea penală, deşi finalizată, potrivit mai marilor de la Palatul Cotroceni, a dispărut de pe lista de priorităţi a PNA, cu tot zelul său iniţial preşedintele Ion Iliescu renunţând la lăudabila sa intenţie de a scăpa opinia publică românească de circul de prost gust al lui Traian Băsescu.

Recent, din surse de încredere apropiate Palatului Cotroceni, am aflat şi explicaţia acestei subite schimbări de macaz prezidenţial. Potrivit surselor noastre, la începutul lunii februarie a.c. a avut loc, la Primăria generală a Capitalei, o întâlnire de taină între preşedintele Ion Iliescu şi Băsescu, prilej cu care s-au negociat condiţiile în care Preşedintele României a acceptat să facă, deocamdată, uitat dosarul "Flota". Astfel, preşedintele României, încălcându-şi în mod evident şi flagrant statutul şi competenţele constituţionale, care îi interzic implicarea directă şi nemijlocită în viaţa politică sau în activitatea PNA, i-a cerut lui Traian Băsescu, în schimbul renunţării la finalizarea dosarului şi trimiterea sa după gratii, să îl sprijine în confruntările sale personale, iniţiind şi susţinând atacuri la adresa primului ministru Adrian Năstase, a politicii Guvernului, a corupţiei de care se face vinovat acesta şi majoritatea membrilor Cabinetului său, arhicunoscute fiind relaţiile de ostilitate şi animozităţile existente de mai multă vreme între Ion Iliescu şi premier.

Pe de altă parte, date fiind angajamentele asumate de Ion Iliescu pe plan internaţional de a rezolva problema existenţei în România a două partide social-democrate, unul la Putere iar celălalt în Opoziţie, preşedintele l-a convins pe Traian Băsescu să accepte dispariţia, după alegerile din acest an, a Partidului Democrat din eşechierul politic românesc. În acest sens, preşedintele Iliescu i-a "sugerat" interlocutorului său ca, eventual, PD să fuzioneze, după alegeri, cu PNL sau să revină în PSD.

Pentru a evita discuţiile în contradictoriu la nivelul conducerii centrale a Partidului Democrat, Preşedintele i-a cerut lui Băsescu, iar acesta a acceptat, să-i oblige pe liderii tineri mai cunoscuţi ai acestei formaţiuni politice - Emil Boc, Anca Boagiu, Liviu Negoiţă - să candideze la apropiatele alegeri în judeţe sau în sectoarele Capitalei pentru funcţiile de primari sau consilieri locali şi judeţeni. Avem, în acest sens, cazul lui Emil Boc, pe care disciplina de partid l-a obligat la un gest sinucigaş, angajându-se în cursa pentru câştigarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Dar şi al Ancăi Boagiu sau Liviu Negoiţă aspiranţi la fotolii confortabile în primării de sector din Bucureşti. Drept compensaţie, preşedintele Iliescu şi-a asigurat interlocutorul că partidul de guvernământ îl va susţine, discret, în alegerile pentru reocuparea fotoliului de primar general al Capitalei, numind un candidat de paie, fără şanse de reuşită, ba chiar compromis ca traseist politic.

După cum rezultă din evoluţia din ultima perioadă a situaţiei, Traian Băsescu acţionează consecvent pentru materializarea anagajamentelor pe care şi le-a luat faţă de preşedintele Ion Iliescu în scopul salvării pielii proprii. Nici Preşedintele Iliescu nu s-a lăsat mai prejos impunând, prin Niculescu-Duvăz, un candidat la Primăria Capitalei cu cele mai mici şanse dintre toţi candidaţii deja cunoscuţi.

Din această cauză, tot mai mulţi reprezentanţi ai PD aleşi în anul 2000 părăsesc, pe ultima sută de metri, partidul din care fac parte pentru a se înscrie în formaţiunea politică încă la Putere, aşa cum, în judeţul Cluj, este cazul organizaţiei PD Gilău, urmată, în curând, de cele din comunele Negreni, Vultureni, Mănăstireni şi Călăţele, precum şi din municipiul Turda.

PD se confruntă cu tot mai serioase dificultăţi, în perspectiva apropiatelor alegeri, în mai toate judeţele din Ardeal şi Moldova fiind confruntat, în multe localităţi, cu situaţia de a nu putea depune liste complete de candidaţi pentru 6 iunie 2004.

În ce ne priveşte pe noi şi opinia publică rămâne o mare nedumerire în privinţa rolului şi atribuţiilor PNA. A fost el gândit, cu adevărat, ca un organism echidistant, nepolitic, menit a stopa degradarea ţării prin corupţie şi jaf sau, dimpotrivă, este o unealtă la dispoziţia Puterii pentru a obliga pe adversarii PSD să tolereze distrugerea economiei naţionale şi restauraţia partidului unic şi totalitar? Cerem ca explicaţia să nu o dea preşedintele Ion Iliescu, acest Pinochet al României, ci Pat Cox, Gunther Verheugen, Româno Prodi sau baroana Emma Nicholson. Ne surprinde faptul că nici unul dintre aceştia nu par deranjaţi de transformarea acestei instituţii, generoase ca intenţie, într-un organ de poliţie politică şi de teroare împotriva Opoziţiei româneşti. Cui prodest?

În altă ordine de idei, să fi devenit oare Traian Băsescu, preşedintele unui PD tot mai anemic şi mai neconvingător în viaţa publică, dar şi în Parlament, care se agaţă cu disperare să câştige ceva la apropiatele alegeri din 6 iunie 2004 (inclusiv prin încălcarea legii, aşa cum s-a întâmplat la Cluj-Napoca, în zilele de 1-2 mai a.c., unde a distribuit gratuit - adică a mituit electoratul potenţial - cărbuni şi saci menajeri tuturor celor ieşiţi la iarbă verde la Făget şi Sfântu Ion) groparul acestuia şi căţeluşul de companie al marelui sforar politic naţional? Oricum, jalnic sfârşit politic pentru cel care se mai consideră al doilea om în stat!

Domnul Marian-Adrian Motoc:

"Început de campanie electorală"

Începutul de campanie electorală în România a adus, cu o rapiditate mai mare decât toate mişcările de până acum a celor care au stat în "amorţire" politică, mai mulţi candidaţi şi mai multe partide politice decât îşi poate imagina un simplu membru al electoratului. Astfel, au fost prezentaţi tot felul de candidaţi, de la diferite partide, personalităţi notorii în a candida şi în a nu obţine niciodată mai nimic. Este cazul lui Victor Ciorbea, a lui Călin Cătălin Chiriţă, Emil Boc sau chiar Traian Băsescu. Aceştia se aruncă în campanii pompoase, oferind, ca de obicei, mai mult circ şi promisiuni deşarte decât fapte concrete şi realizabile.

Este adevărat, fiecare poate să se manifeste, iar legea română permite oricărui cetăţean care îndeplineşte, desigur, câteva cerinţe legale, să se manifeste şi să candideze în funcţii publice. Cu toate acestea, electoratul se aşteaptă la discursuri competente, capabile să schimbe şi să realizeze ceva, aşa cum se întâmplă de patru ani încoace, de când guvernează Partidul Social Democrat.

Din păcate, partidele din opoziţie nu reuşesc decât să conceapă o campanie falimentară, bazându-se pe vechile lor capacităţi de a minţi oamenii, populaţia acestei ţări şi a folosi tot felul de viclenii pentru a ieşi în evidenţă. Şi mai grav este faptul că toţi aceşti aşa zişi candidaţi încearcă să denigreze partidul de guvernământ pentru a induce în eroare pe cei cu drept de vot, prezentându-le lucrurile într-un mod eronat. Or, acest lucru se mai numeşte şi escrocherie politică şi nu face parte din regulile democraţiei.

Cu toate aceste spectacole de denigrare şi de prezentare a feţei perfide a propriilor partide sau semi-partide, căci aproape nici nu au ajuns la acest statut prin activitatea pe care au avut-o, nu cred că vor reuşi să mintă într-atât de mult populaţia încât aceasta să creadă toate minciunile care îi vor fi prezentate.

Îndrăznesc să spun că românii nici măcar nu au uitat dezastrul la care a reuşit să-i aducă fosta guvernare CDR, astfel încât nu este posibil nici să cadă din nou în plasa impostorilor, care şi-au luat diferite înfăţişări şi se prezintă acum ca cei mai în măsură să schimbe ceva în România.

Partidul Social Democrat are cu ce se prezenta în electorală, activităţile şi evenimentele create pentru ţară vorbesc de la sine, iar situaţia îmbunătăţită de trai este certă şi sigură că va duce spre succese veritabile ale actualului partid de guvernământ. Situaţia jalnică în care se prezintă celelalte partide nu ne deranjează şi nici nu ar însemna nimic pentru noi dacă nu am fi direct implicaţi în denigrări şi minciuni, căci numai aşa s-au învăţat să lucreze adversarii noştri politici, prin denaturarea adevărului şi prin prezentarea situaţiei pe care vor ei să o vadă.

Am încredere în electoratul românesc şi consider că acesta este destul de inteligent ca să facă diferenţa între ce e bine şi ce e minciună sau denaturare a adevărului. Prin urmare, fiecare îşi va face jocul aşa cum va hotărî de cuviinţă, iar acei candidaţi minusculi care apar de fiecare dată când sunt alegeri şi mai deloc când este vorba despre guvernare sau obţinerea posturilor pentru care candidează nu au decât să continue să se prezinte ca cei mai competenţă, atât timp cât sunt general recunoscuţi drept impostori şi trădători, care au reuşit să aducă ţara la limitele sărăciei atunci când au avut funcţii de decizie.

Domnul Virgil Popescu:

"Manipularea electoratului de către opoziţie"

Fără a avea contribuţii reale, constructive, care să demonstreze o preocupare pentru transformările economice şi sociale din ţara noastră, opoziţia şi-a propus susţinerea unei imagini publice de aparentă implicare în teme majore ale politicii româneşti.

Practicarea cu obstinaţie a unei poziţii duplicitare pe scena politică a condus, dincolo de rezultatul scontat, la dezvăluirea adevăratelor opţiuni şi intenţii, evident ascunse, ale opoziţiei.

Atât şansele de convingere ale electoratului de unicitatea bunelor intenţii politice practicate de opoziţie, cât şi posibilităţile de menţinere a falselor imagini de corectitudine în faţa cetăţenilor s-au năruit şi continuă să se contureze adevăratele intenţii de păcălire a electoratului, de inducere a unor imagini avantajoase în mod nejustificat, de manipulare efectivă a electoratului.

O lungă perioadă de timp, opoziţia, să-i spunem aşa, admiţând că întruneşte caracteristicele politice necesare, s-a prezentat în faţa electoratului ca susţinătoare a procedurii de vot uninominal, pretinzând că partidul de guvernământ nu este suficient de democratic pentru a accepta acest sistem de vot. Iată însă că atunci când PSD a venit cu propunerea concretă de modificare a legii electorale pentru introducerea votului uninominal, vajnica opoziţie şi-a dezvăluit adevăratul crez şi s-a opus votului uninominal.

Oare electoratul a reuşit să vadă exact acest cameleonism ?

Tot opoziţia a afirmat public, încercând chiar şi firave luări de poziţie în Parlament, că doreşte stoparea migraţiei politice, cerând impunerea unor sancţiuni administrative, pe lângă cele morale, general acceptate. Constatând că această poziţie este receptată pozitiv de către electorat, opoziţia şi-a multiplicat afirmaţiile privind susţinerea ideii. Imediat ce guvernul PSD, într-o manieră profesionistă, a emis propunerea legislativă pentru atingerea acestui scop, opoziţia a constatat subit că ar fi numeroase inconveniente, dezavantaje, încălcări ale unor drepturi şi multe altele. A fost, de fapt, încă o dovadă pentru electorat a seriozităţii politice a opoziţiei, a nivelului de credibilitate care i se poate acorda şi a manevrelor pe care le practică pentru derutarea electoratului.

Declanşarea procedurilor de pregătire a campaniei electorale de către organismele guvernamentale a constituit pentru opoziţie, nici mai mult nici mai puţin, prilejul de a acuza frauda electorală, de a constitui o imagine de neîncredere, de a propaga suspiciunea cu aproape o lună înainte de declanşarea campaniei electorale, fără a mai pune la socoteală că se acuzau solidar toate echipele din birourile electorale ale secţiilor, circumscripţiilor, Autoritatea Naţională Electorală. Oare chiar crede opoziţia că aceste profeţii au reuşit să clatine încrederea electoratului în propria opţiune, în judecata sa sănătoasă, au reuşit să-i învinovăţească pe membrii secţiilor şi circumscripţiilor de votare cu o lună înainte de a se prezenta la misiunea pe care o au?

Este interesant să examinăm şi comportamentul opoziţiei faţă de propriile iniţiative, prezentate cu zgomot în faţa electoratului. Dacă ne referim numai la moţiunile introduse de opoziţia în actuala legislatură la Parlament, constatăm că numărul de votanţi ai opoziţiei la moţiuni este întotdeauna mult mai mic decât cei care le susţin prin semnături la depunerea acestora. Aşadar, contează impresionarea electoratului cu imagini şi afirmaţii false, fără a mai avea respectul de a le demonstra şi susţine atunci când este cazul.

Suntem convinşi, însă, că electoratul este nu numai matur politic dar şi abil în a desluşi manevrele de manipulare atât de transparente ale opoziţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil Rus:

Parafrazând spusele unui ilustru cronicar, aş zice şi eu că vremurile nu mai sunt vremuri şi ţara nu este aşezată, că iernile sunt cu geruri, verile secetoase, toamnele sărace şi pline de inundaţii ca şi primăverile, şi sărăcia, care uscă întruna o dată de guvernările din cei aproape 15 ani din urmă, pe care lumea le-a suportat şi le suportă fiind victima ademenirilor viclene şi fără de capăt.

Obiectul declaraţiei mele de astăzi îl constituie tocmai aceste ademeniri social-democrate în spatele cărora sunt: minciuna, hoţia, corupţia, incompetenţa, improvizaţia, injustiţia socială, clientelismul de tip fanariot, demagogia păguboasă, şantajele bugetare, lipsa de seriozitate în raport cu comunitatea internaţională, pentru că, fireşte, politica externă a unei ţări nu este alta decât expresia întocmai a celei interne.

E dureros să vezi alte ţări, care în unele perioade, nu chiar îndepărtate, o duceau mai greu decât noi, astăzi sunt primite în marea familie a statelor europene, şi noi împreună cu vecinii bulgari mai avem de aşteptat.

E dureros cum acest popor a fost mereu ademenit, mereu înşelat cu promisiuni de tot felul: măriri de salarii şi de pensii, ajutoare sociale, pentru care s-au dat bani obţinuţi prin îndatorirea internă şi externă. Aceste ajutoare sociale, indiferent de forma lor, se ridică la 5,5 miliarde de dolari pe an, "bani din nemuncă care se duc pe nemuncă", cum spune pe bună dreptate preşedintele Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor. Şi toate acestea pentru menţinerea la putere a social-democraţiei, a regimului Iliescu - Năstase.

În mai puţin de trei ani şi jumătate, Guvernul Adrian Năstase a sporit datoria publică internă cu aproape 4 miliarde de dolari şi datoria publică externă cu 17 miliarde de dolari, ceea ce este enorm de mult.

Iar promisiunile ademenitoare nu se opresc aici, propaganda pentru menţinerea puterii este de-a dreptul demenţială şi deznodământul se apropie.

Lumea înţelege, lumea se retrage din faţa acestui val propagandistic şi îl trăieşte cu îngrijorare. Aşa că nici micii, nici berea, nici tocana de viţel sau de miel, oferite pomană de social-democraţia de la putere, cu prilejul sărbătorii de 1 mai, sau pentru alegerile din acest an nu mai au şansa de a convinge, cu atât mai puţin mascarada electorală care e în toi şi care atinge dimensiuni ce nimeresc şi depăşesc orice ţară cu tradiţii în acest sens, mă refer la lansările de candidaţi cu muzică şi foc de artificii, la agitaţia prin târguri a şefilor de partide pentru a da mâna cu alegătorii, cu toate că încă nu a fost declanşată oficial campania electorală.

În fond, lumea doreşte schimbarea, doreşte revenirea la normalitate, în care fiecare om liber să aibă răsplata muncii sale, drepturile cuvenite şi nu pomană, nu umilirea prin pomană şi ademeniri, fiecare vrea ca ţara să fie ţară şi lumea aşezată.

Demnitatea muncii, demnitatea de a fi român, de a trăi cinstit în România, în care să domnească legea şi nu arbitrarul, de a fi respectat în lume pentru ceea ce faci şi meriţi, nu o poate asigura decât o clasă politică şi un partid care nu au fost la guvernare, care nu sunt compromise şi care şi-au făcut din înălţarea ţării supremul ideal.

Domnul Codrin Ştefănescu:

În mod cert, P.N.L. şi P.D. au demonstrat că preţuiesc ziua de 1 Mai, cu tot ceea ce semnifică aceasta, desconsiderând, aşadar, fără îndoială, întreaga muncitorime română.

Este un lucru firesc pentru o alianţă ale cărei mesaje sunt îndreptate exclusiv către petrolişti, latifundiari ori marii proprietari îmbogăţiţi peste noapte şi care manifestă doar dezinteres faţă de celelalte categorii sociale. Iată de ce, criticile pe care P.N.L. şi P.D. ni le aduc, sunt rezultatul unei grave desconsiderări a muncitorilor, cei faţă de care P.S.D. comportă o atenţie deosebită şi care sunt fie membri, fie simpatizanţi ai partidului de guvernământ.

1 Mai a reprezentat pentru noi recunoaşterea rolului important pe care muncitorii îl au în cadrul societăţii şi exprimarea unei preocupări sporite pentru situaţia acestora.

Regretabil este că Alianţa P.D.-P.N.L. declară aceeaşi ostilitate faţă de tot ceea ce este uman şi firesc, atitudine care dăunează, fără doar şi poate, politicii româneşti şi României, în general.

Un lucru e sigur: Alianţa P.D.-P.N.L. este dăunătoare în întregul ei, reacţiile şi conduita permanent distructive ale acesteia confirmând pe deplin această teorie. Aşa s-a întâmplat şi la Piteşti, unde manifestările inoportune ale liderilor locali ai opoziţiei nu îşi găsesc nici o justificare la nivelul celebrării acestei zile, alături de oameni care ştiu ce înseamnă munca şi împărtăşesc bucuria sărbătoririi ei.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În timp ce Guvernul iese la rampă cu tot mai multe declaraţii, legi şi ordonanţe care au drept scop combaterea corupţiei, 71% din cetăţeni consideră că Guvernul nu are nici un interes să lupte împotriva acestui fenomen.

Un studiu publicat recent de către "GfK Group" în Europa Centrală şi de Est arată că, la sfârşitul anului 2003 şi începutul lui 2004, opinia publică consideră România în proporţie de 86% , un stat corupt. Acest procent a crescut cu 11% faţă de 2001. După cum arată datele din studiu, fenomenul corupţiei este deja o componentă firească a vieţii cotidiene, căreia aproape nu i se mai poate împotrivi nimeni.

"Fără mită, nici măcar ceea ce funcţionează azi în aparatul guvernamental nu ar mai funcţiona", consideră 55% din populaţia României.

"Bunele intenţii de combatere a corupţiei din 2001 se dovedesc în 2004 promisiuni neonorate. Oamenii percep din ce în ce mai acut generalizarea corupţiei şi devin resemnaţi: 71% din cetăţeni, dacă ar fi martorii unei situaţii de luare de mită, ar închide ochii sau ar povesti rudelor şi prietenilor apropiaţi. Mai mult, corupţia a devenit regula, şi nu excepţie în societate", spune Radu Nicolae, coordonatorul Programului de Integrare Publică la Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Mai grav este că 54% consideră că nu mai are nici un rost să lupţi împotriva corupţiei fiindcă ea a existat şi va exista întotdeauna.

Paradoxal, cu toate acestea, nu trece nici măcar o săptămână fără ca primul-ministru sau preşedintele ţării să nu mai facă vreo declaraţie despre iniţiativele în acest sens. Nu cu mult timp în urmă, premierul se lăuda că va institui o "toleranţă zero faţă de corupţie". Ministerul Justiţiei a lansat cu mare pompă o "provocare societăţii civile" - de a aduce observaţii măsurilor incluse în documentul "Idei şi direcţii de acţiune privind prevenirea şi combaterea corupţiei în anul 2004".

Mult discutata Lege nr.161/2003, care modifica şi completa un act normativ mai vechi, Legea nr.115/1996, nu prea a avut nici un efect concret.

Institutul pentru Politici Publice, Centrul de Resurse Juridice şi Fundaţia pentru o societate deschisă au scos la iveală imprefecţiunile Legii nr.161/2003 şi neaplicarea acestora. Centrul de Resurse Juridice a dovedit că cercetarea averii demnitarilor în România este nulă.

De curând, Ministerul Justiţiei a lansat încă o ordonanţă de urgenţă care, aşa cum declară politicienii, mai mult încurcă decât descurcă. Potrivit acestora, în două săptămâni, toţi candidaţii pentru alegerile locale trebuie să îşi facă publice averile. Dat fiind că nici măcar declaraţiile de avere ale actualilor demnitari nu au putut fi controlate în mod real, aceasta poate fi complet inutilă, mai ales că nu precizează sancţiuni pentru că nu respectă aceste prevederi.

Cert este că aşa cum arată studiul CRJ, "impactul controlului averilor în combaterea corupţiei este zero". În opt ani de zile de când există legea, Parchetele nu au folosit-o în activitatea lor.

Mai mult, a existat o singură sesizare de control a averii, care şi ea a fost respinsă.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Daţi-mi voie să-mi exprim dezaprobarea faţă de modul în care Partidul Social Democrat înţelege să abordeze şi în acest an campania electorală pentru alegerile locale din 6 iunie.

Într-o manieră agresivă şi lipsită de orice bun-simţ, cu aceeaşi aroganţă faţă de cetăţean, care devine mai pronunţată cu fiecare zi, şi mizând pe acţiunea în forţă a primarilor şi consilierilor locali pe care i-a asimilat în beneficiul său prin cele mai neortodoxe mijloace, prin presiune şi şantaj, actualul partid de guvernământ întreprinde acţiuni ce sunt departe de a ne linişti în privinţa onestităţii apropiatelor alegeri.

În acest fel, el face să crească bănuiala, exprimată şi de electorat, că alegerile din acest an vor fi fraudate, ca şi precedentele. Peste tot, în comune şi în oraşe, oamenii ne atrag atenţia că, după cum se desfăşoară scenariile preelectorale legate de lansarea candidaţilor PSD-işti în cursa pentru ocuparea funcţiilor de primari şi de consilieri, stafurile din teritoriu ale acestui partid sunt în stare să transforme un număr de 200 de voturi în 2000, uzând de orice tertipuri pentru a-şi adjudeca, pe orice cale şi cu toate mijloacele, victoria.

Mass-media informează pe toate canalele despre coruperea prealabilă a electoratului prin donaţii şi recompense în bani şi în produse de consum sau în servicii plătite din banul public.

Fastul deşănţat, cu formaţiuni costisitoare, perturbarea activităţilor din unităţile productive, din aparatul administrativ şi din şcoli, unde muncitorii, funcţionarii şi elevii sunt mobilizaţi şi instruiţi să poarte tricouri, şepci şi alte accesorii vestimentare cu sigla trandafirilor, să fluture steaguri şi steguleţe ori să strige lozinci propagandistice, toate acestea amintesc de daciadele şi de cântările de altă dată, reiterând un violent cult al personalităţii marilor baroni.

Se împart miei de Paşti, se distribuie pachete şi bani, se fac liste cu cetăţeni constrânşi în diferite moduri să voteze PSD, se confiscă sărbători locale, laice şi religioase, iar ajutoarele sociale asigurate de stat se acordă condiţionat.

Oamenii de influenţă ai PSD acţionează cu aceleaşi mijloace ilegale şi asupra candidaţilor partidelor din Opoziţie, exercitând presiuni ca aceştia, mulţi dintre ei fiind absolut eligibili şi dezavuând atât politica PSD, cât şi guvernarea Năstase, fie să nu mai candideze, retrăgându-se din cursă, fie să treacă pe listele PSD.

În acelaşi timp, acţiunile noastre sunt spionate şi monitorizate, iar participanţii la ele, dacă nu sunt obstrucţionaţi dinainte, sunt intimidaţi, după aceea, de organele administrative, şicanaţi în rezolvarea problemelor curente şi ameninţaţi cu sistarea ajutoarelor sociale.

Se aruncă peste tot bani cu nemiluita, şi este dreptul nostru să întrebăm de unde. Noi înţelegem spaima PSD de a pierde alegerile, înţelegem iritarea domnului Adrian Năstase la acuza de posibilă tentativă de fraudă electorală, dar avertizăm asupra pericolului real ca manipularea violentă a electoratului şi a sondajelor de opinie să ducă la explozia necontrolată a uriaşei tensiuni naţionale acumulate în ultimii ani.

Avertizăm şi asupra hotărârii noastre neclintite de a acţiona în orice consecinţă ca alegerile din acest an să se desfăşoare cinstit, după preferinţele reale ale electoratului.

Domnul Cristian Sandache:

"Scrisoare deschisă către duşmanii presei independente".

Stimaţi domni,

Nu veţi reuşi niciodată să salvaţi aparenţele şi să păreţi la infinit ceea ce de fapt n-aţi fost şi nu veţi putea fi nicicând: democraţi autentici.

Presa este o instituie esenţială a democraţiei care s-a legitimat pe sine în timp şi a plătit un greu tribut prostiei, dictaturilor, abuzurilor, violenţelor, cenzurii. Au încercat nenumăraţi factori oculţi s-o transforme într-o slujnică nevertebrată a unor interese punctuale şi nu întotdeauna ideale. Când părea cu totul anihilată sau compromisă, a renăscut din propria-i cenuşă asemenea unui Phoenix din hârtie şi cerneală prin cei mai demni reprezentanţi ai săi.

O presă obedientă este o gazetă de perete penibilă, un surogat ruşinos, un simplu evantai cu care despotul "cutare" îşi face vânt plictisit. Un ziarist în genunchi este un slujbaş mărunt care nu mai este nici măcar o fiinţă umană, ci un automat impersonal.

Omul politic care confundă un ziarist cu un lăutar ce trebuie neapărat să-i cânte la ureche melodia preferată este fundamental corupt şi imoral.

Scârba sau sila de presă sunt simtomele absenţei democraţiei din noi.

Politicienii care fac alergie la ideea de presă ar trebui scoşi la pensie din oficiu. Ei şi-au greşit momentul apariţiei pe acest pământ şi nu mai sunt vrednici decât să rătăcească prin ungherele vieţii publice.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Are domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu dreptul moral să arunce cu noroi în Parlamentul României?"

Domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu, în ultima vreme, perseverează în postura de denigrator al Parlamentului României.

Astfel, în plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 15 martie a.c., a declarat că "Parlamentul, din păcate, a fost adus la stadiu de simplă maşinărie de vot prin excesul de ordonanţe de urgenţă...", iar printr-un interviu acordat la Iaşi şi publicat în numărul din 22 aprilie 2004 al cotidianului "Cronica Română" afirma, nici mai mult, nici mai puţin, că "În momentul de faţă, Parlamentul României a devenit o instituţie pur decorativă", declarând totodată că dezbaterile politice şi controlul puterii executive lipsesc cu desăvârşire din activitatea acestuia.

Cu astfel de afirmaţii rupte de realitate, cu tentă de campanie electorală de proastă calitate, domnul Popescu-Tăriceanu se descalifică din calitatea sa de parlamentar, de membru al Camerei Deputaţilor şi de vicepreşedinte ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, dând dovadă de ignoranţă în materie sau chiar de rea-voinţă.

Această atitudine a domnului Popescu-Tăriceanu se manifestă prin faptul că domnia-sa vine din an în Paşti la activităţile Camerei Deputaţilor şi nici nu dă dovadă că se documentează în legătură cu acestea. El ignoră, de asemenea, faptul că în actuala legislatură centrul de greutate al dezbaterii proiectelor de legi s-a mutat la comisiile permanente, ceea ce a permis ca votarea lor în plen să se desfăşoare într-un ritm mai alert. Această măsură a fost aprobată la începutul acestei legislaturi şi cu acordul deputaţilor PNL.

Dacă domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu ar fi manifestat o minimă bună-credinţă, atunci ar fi putut recunoaşte că:

• de la legislatura precedentă, Camera Deputaţilor a moştenit 1426 iniţiative legislative nesoluţionate de deputaţi PNL, PD şi ai celorlalte partide care au făcut parte din majoritatea parlamentară anterioară;
• în perioada 2001-2003 au fost votate 2963 iniţiative legislative;
• dacă în 2001 ponderea ordonanţelor dezbătute şi adoptate de Parlament, moştenite în principal de la vechiul guvern ţărănisto-liberalo-democrat, reprezenta 70% din totalul iniţiativelor legislative, în 2003 aceasta s-a redus la 37%;
• a crescut ponderea propunerilor legislative ale deputaţilor în totalul iniţiativelor votate la Cameră de la 10% în 2001 la 31% în 2003;
• a crescut numărul legilor importante şi de mare complexitate care au fost adoptate în această legislatură, cum sunt: Legea creditului agricol pentru producţie, Legea privind Codul Fiscal, Legea pentru modificarea şi completarea Legii bancare, Legea energiei electrice, Legea minelor, Legea îmbunătăţirilor funciare, Legea pentru alegerile autorităţilor publice locale, Codul de conduită al funcţionarilor publici, Codul penal, modificarea şi completarea Codului de procedură penală, Codul de procedură penală, Legea anticorupţie etc.;
• s-a depus un mare efort din partea deputaţilor, inclusiv a deputaţilor PNL, pentru revizuirea Constituţiei, care a fost aprobată prin Referendumul din 18-19 decembrie 2003;
• s-a adoptat pentru prima oară în epoca postecembristă, timp de trei ani consecutiv, Bugetul de stat în termenul prevăzut de lege, ceea ce a avut efecte benefice asupra execuţiei bugetare şi a realizării obiectivelor prevăzute etc.

În cadrul activităţii de control parlamentar, în ultimii trei ani au fost înregistrate 1681 întrebări adresate în general membrilor Executivului, din care 1408 au primit răspuns. Numărul interpelărilor a fost de 1269, iar numărul intervenţiilor deputaţilor asupra unor probleme de actualitate s-a ridicat la 2011.

În actuala legislatură, la Camera Deputaţilor au fost depuse două moţiuni de cenzură şi 20 de moţiuni simple. Ele au condus la ample dezbateri politice.

În cadrul funcţiei sale de control, Parlamentul a depus un efort considerabil pentru dezbaterea rapoartelor de activitate ale autorităţilor şi instituţiilor publice supuse controlului parlamentar, pe baza unui număr de 32 rapoarte comune ale comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Nici aceste activităţi parlamentare importante, la care au participat şi deputaţii liberali, nu sunt luate în considerare de deputatul liberal Popescu-Tăriceanu, care reprezintă, între altele, Alianţa Dreptate şi Adevăr. Domnia sa perseverează în ideea fixă că din activitatea parlamentară "lipseşte cu desăvârşire" controlul puterii executive şi dezbaterea politică şi, ca atare, nu-l interesează decât lansarea unor "bombe" propagandistice nedrepte şi neadevărate.

În perioada ultimilor trei ani, Guvernul Adrian Năstase a avut realizări notabile prin creşterea în medie cu 5% a p.i.b.-ului, stabilizarea macroeconomică, reducerea inflaţiei şi ameliorarea puterii de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei.

Putem considera că, la aceste realizări, o contribuţie a avut şi Camera Deputaţilor, atât prin deputaţii de la Putere, cât şi prin cei ai Opoziţiei, care s-au manifestat ca participanţi activi la lucrările acesteia. Nu este, fireşte, vorba de domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu.

Din datele, argumentele şi faptele expuse rezultă că domnul Popescu-Tăriceanu nu are dreptul moral să arunce cu noroi în Parlamentul României, instituţie din care încă face parte.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţie politică: "Codul Muncii - între "capitalism sălbatic" şi "dictatura angajatului"

Nu demult s-a împlinit un an de când relaţiile de muncă sunt reglementate de un nou Cod al Muncii, adaptat în maniera hei-rupistă de legiferare practicată de PSD-ul aflat la putere.

Un asemenea cât normativ, extrem de important pentru soarta milioanelor de angajaţi din România, nu trebuia adoptat în procedura sumară a asumării răspunderii Executivului în Parlament fără o dezbatere a lui articol cu articol. Discutarea în Parlament ar fi putut duce la o serie de amendamente care să nuanţeze, să echilibreze şi să clarifice cu rigurozitate multe din articolele Codului Muncii. Adoptarea lui prin "asumarea răspunderii" ascunde, în fapt, un act politicianist al Guvernului Năstase, şi anume impunerea unui Cod al Muncii pe placul sindicatelor, pentru a cumpăra pacea socială atât de necesară în lupta actualilor guvernanţi pentru câştigarea definitivă a Puterii.

Şi astfel se face că acum, la mai bine de un an de când se aplică în practică, prevederile Codului Muncii fac obiectul unor aprige controverse, reflectate şi în Parlament prin dezbaterile pe marginea numeroaselor propuneri legislative de modificare a acestui important act normativ. Analiza critică şi comentariile celor mai avizaţi analişti economici, a juriştilor specializaţi în dreptul muncii califică noul Cod fie "un act de un capitalism sălbatic", fie o lege ce ne reîntoarce la "dictatura proletariatului".

Unele voci autorizate consideră noul Cod al Muncii ca fiind favorabil patronilor din cauza prevederilor referitoare la responsabilitatea sindicatelor pentru pagubele cauzate de o grevă nejustificată, precum şi a salariaţilor în cazul unei greve aşa-zis "spontane". Tot în acest context, favorabil patronatului, se situează şi prevederile ce fac posibilă eliminarea plăţilor compensatorii în cazul concedierilor colective generate de restructurarea întreprinderilor de stat.

Pe de altă parte, sunt numeroase luări de poziţie din rândurile patronatului, inclusiv din partea Consiliului investitorilor străini, care apreciază că dispoziţiile Codului Muncii dezechilibrează puternic balanţa raporturilor de muncă în defavoarea angajatorilor, puşi în postura de a tremura ori de câte ori se pune problema unei decizii privind politica de personal.

Codul impune, de asemenea, angajatorilor o serie de obligaţii privind concediile sau privind constituirea "comitetelor de securitate şi sănătate" care nu pot fi susţinute în economia reală.

Dar, indiferent cine are dreptate, un lucru este cert: Codul Muncii continuă să genereze opinii contradictorii, dar mai ales profunde nemulţumiri atât în rândul salariaţilor, cât şi al patronatului.

Dacă nu ar fi prevalat interesele politicianiste ale maşinii de vot PSD-UDMR, şi Codul Muncii ar fi urmat procedura firească de adoptare, cu o analiză riguroasă şi cu dezbateri în Parlament, iar toate aceste nemulţumiri, ce mai devreme sau mai târziu, vor determina numeroase modificări ale Codului, ar fi fost evitate.

Domnul Eserghep Gelil:

"Analfabetismul - un spectru ce revine?"

Actuala guvernare discută într-una de integrare europeană, de armonizarea legislaţiei româneşti în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, de pregătirea noastră pentru a deveni cetăţeni europeni cu drepturi depline. În această încercare a executivului de a le arăta cetăţenilor români raiul pe care partidul de guvernare îl poate oferi prin integrare, ei aduc românilor pe tavă numai reuşite şi împliniri externe.

Însă, această viziune feerică este umbrită de realitatea sumbră a situaţiei interne. Suntem cu toţii copleşiţi de corupţia care a cuprins totul. Sărăcia în România este cronică. Lipsa unei strategii viabile şi concrete de dezvoltare economică ne situează pe ultimele locuri în mult visata Europă. Însă una din cele mai triste realităţi ale momentului în ţara noastră în clipa de faţă este analfabetismul. Este trist, pentru că nu suntem o naţiune de oameni mediocri. Ba, dimpotrivă, suntem o ţară ai cărei tineri, an de an, câştigă olimpiade internaţionale la diferite discipline, ai cărei locuitori au dat lumii inventatori celebri, oameni de valoare, chiar laureaţi ai premiului Nobel.

Marele umanist olandez Erasmus a afirmat încă din secolul al XVII-lea că "viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul". Analfabetismul este consecinţa lipsei de preocupare pentru pregătirea tineretului a celor care au puterea de decizie în această privinţă. Degeaba trâmbiţează partidul de guvernământ despre integrare şi acquis communitaire. Au dovedit şi îşi mai dovedesc încă incapacitatea de a produce prin fapte şi rezultate schimbarea în bine a societăţii româneşti, a eradicării sărăciei, a mult promisei dezvoltări economice şi a ridicării nivelului de trai. Rezultatele concrete sunt creşterea alarmantă a analfabetismului, a abandonului şcolar, cifra neoficială atingând valoarea de 20%. Ştim cu toţii că sărăcia şi şomajul sunt cauzele principale ale abandonului şcolar. Iar sărăcia este lipsa unei dezvoltări economice durabile, a unor strategii eronate (sau lipsa strategiei corecte) de lansare economică.

E greu de crezut că în secolul XXI mai sunt în România tineri şi copii care nu ştiu să scrie şi să citească. Este şi mai greu de crezut că cifra celor care abandonează şcoala este în creştere. Din acest punct de vedere, ca şi în multe alte aspecte sociale româneşti, se merge în direcţia opusă, adică spre mai rău.

Este nevoie de un sistem educaţional concret. Este nevoie de alocarea unor fonduri mult mai mari pentru educaţie. Cadrele didactice, de care depinde în cea mai mare măsură educaţia tinerei generaţii, trebuie să fie stimulate, mult mai bine pregătite şi impulsionate în a împiedica acest fenomen.

Este practic nevoie de o schimbare majoră în toate structurile educaţionale româneşti, aşa cum este nevoie de o strategie nouă, de un suflu nou în impulsionarea dezvoltării economice a ţării.

Dezvoltarea pozitivă a economiei româneşti va duce la o educaţie sănătoasă a tinerei generaţii şi implicit la eradicarea abandonului şcolar şi a analfabetismului. Numai atunci integrarea României în structurile europene va deveni un imperativ firesc. Şi să nu uităm că Europa nu vrea copii analfabeţi şi inculţi, nemaivorbind de cei handicapaţi sau retardaţi.

Domnul Puiu Haşotti:

"România - parcul de vânătoare al premierului Năstase"

Reuniunea celei de-a 51 a ediţiei Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului la Bucureşti, în perioada 27 aprilie - 1 mai -a.c., a constituit un nou prilej pentru premierul Adrian Năstase de a ieşi la rampă.

Îmbrăcat în tunică vânătorească, în evident contrast cu ţinuta respectabilă a participanţilor străini, Primul Vânător al ţării şi-a început jalnicul spectacol de imagine, lansând mesaje despre "necesitatea reglementărilor privind păstrarea armoniei naturii", despre "protejarea mediului înconjurător" şi "eforturile de a preîntâmpina confuziile, excesele şi pentru recunoaşterea acestei activităţi".

Dacă nu aş fi trăit în România în ultimii trei ani şi jumătate, poate aş fi luat ca bune intenţiile primului-ministru. Numai că, din 2001 şi până în prezent, România a devenit parcul de vânătoare al primului-ministru Adrian Năstase şi al PSD. Cu girul şi participarea premierului, reprezentanţii PSD din toate eşaloanele au transformat vânătoarea dintr-un sport nobil într-o distracţie de lux. Regulile confruntării dintre vânător şi vânat au fost înlocuite cu adevărate cruciade împotriva animalelor, organizate în multe din judeţele ţării de baronii locali ai PSD pentru plăcerea primului ministru.

Mai mult, de trei ai de zile, premierul Năstase şi-a desăvârşit această îndeletnicire şi în spaţiul politic. Presa şi nenumărate organizaţii neguvernamentale au vorbit despre o formă de "vânat politici" pe care PSD o practică în rândul primarilor Opoziţiei, al ziariştilor şi oamenilor de afaceri. Singurele trofee ale partidului de guvernământ sunt însă corupţia din instituţiile statului, înfometarea cetăţenilor şi agresiunea asupra adversarilor politici şi a ziariştilor.

Ca atare, deghizarea premierului cu ocazia reuniunii celei de-a 51-a ediţii a Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului de la Bucureşti nu mai surprinde pe nimeni.

De trei ani încoace, poporul român vede în premierul Năstase un personaj deghizat ba în tipul justiţiarului, ba în tipul europeanului, ori al suporterului înfocat al naţionalei de fotbal doar când aceasta câştigă, ba în tipul muncitorului sau al vânătorului. Poveştile sale despre creşterea economică, despre privatizare, despre nivelul de trai al românilor fac parte doar din arsenalul poveştilor vânătoreşti, fără legătură cu realitatea.

În Evul Mediu, vânătoarea reprezenta un sport nobil la care participau regi şi aristocraţi. Vânătoarea aristocrată proteja vânatul şi nu îl distrugea. Dintr-un complex de inferioritate, Ceauşescu şi acoliţii săi au practicat şi ei vânătoarea, masacrând animalele, aşa cum obişnuieşte astăzi regimul pesedist.

Oare, de unde provine plăcerea şi îndeletnicirea premierului de a vâna: ca şeful baronilor locali sau ca personalul care continuă tradiţia şi epoca de dinainte de 1989, prin comportamentul şi mentalitatea sa?

Se crede premierul cumva vreun marchiz sau conte? Cum îşi propune Năstase să ducă România în rândul ţărilor civilizate europene dacă vânătorile organizate de baronii PSD sunt un prilej de distracţie şi masacrare a animalelor?

Cunoaşte oare Adrian Năstase vreun premier dintr-o ţară europeană care distruge vânatul şi compromite vânătoarea, aşa cum se obişnuieşte pe meleagurile dâmboviţene?

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Cea de-a 110-a Adunare Generală a Uniunii Interparlamentare.

În perioada 17-23 aprilie 2004 a avut loc în Mexico City, cea de-a 110-a Adunare Generală a Uniunii Interparlamentare, organizaţie mondială a parlamentelor din peste 130 de ţări. Grupul român al Uniunii Interparlamentare a fost reprezentat la eveniment de o delegaţie formată din deputaţi şi senatori, iar subsemnatul, vicepreşedinte al Comitetului Director al Grupului, am fost şeful delegaţiei.

Adunarea Generală a fost deschisă oficial de preşedintele Statelor Unite Mexicane, domnul Vicente Fox Quesada, ocazie cu care a fost prezentat şi un mesaj din partea Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Domnul Kofi Annan.

În cadrul temei generale a Adunării "Reconciliere şi parteneriat" am prezentat în plen o intervenţie în care am reliefat evoluţiile din spaţiul central şi sud-est European, raportul dintre procesele de reconciliere şi de integrare europeană şi euro-atlantică; participarea Parlamentul României la dezvoltarea cooperării în scopul promovării stabilităţii în plan regional; contribuţia României în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, la adoptarea Declaraţiei Prezidenţiale a Consiliului, din luna martie a.c., privind situaţia din Kosovo; angajamentele şi responsabilităţile ce revin ţării noastre în noua sa calitate de membru al NATO.

La şedinţele comisiilor permanente care au avut loc în paralel cu Adunarea Generală, parlamentarii români au prezentat preocupările actuale şi de perspectivă ale ţării noastre în domeniile păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării durabile, drepturilor omului şi participarea femeilor la procesele decizionale.

În cadrul primirii oficiale a şefilor de delegaţii ale celor peste 100 de parlamente participante, Preşedintele Statelor Unite Mexicane, domnul Vicente Fox Quesada, a exprimat interesul pentru dezvoltarea legăturilor bilaterale româno-mexicane, bazate pe originea latină comună.

Cu ocazia întrevederii delegaţiei române cu domnul Enrique Jackson Ramirez, preşedintele Senatului Mexican şi preşedintele celei de-a 110-a Adunări Generale a UIP, au fost abordate aspecte ale cooperării româno-mexicane, cu accent pe dimensiunile ei parlamentară şi economică.

În ultima zi a Adunării Generale au fost adoptate prin consens rezoluţiile pentru cele patru teme ale ordinii de zi. Prima dintre rezoluţii, referitoare la reconcilierea internaţională şi reconstrucţia post-conflict, include şi două amendamente propuse de GRUI (precizez că România s-a numărat printre cele 11 ţări, din peste 100 membre ale UIP, care au contribuit cu propuneri concrete la elaborarea rezoluţiei).

Astfel, la propunerea GRUI, care porneşte de la experienţa şi obiectivele Parlamentului României, rezoluţia UIP face apel la parlamente să susţină şi să promoveze dimensiunea parlamentară a structurilor, mecanismelor şi proceselor inter-guvernamentale care promovează stabilizarea, reconcilierea şi dezvoltarea paşnică, în plan regional şi sub-regional

Totodată, România a propus o implicare mai mare a UIP în promovarea cooperării, a schimburilor de experienţă şi de soluţii optime de lucru între organismele parlamentare cu atribuţii în domeniul drepturilor omului şi îndeosebi dintre acestea şi mecanismele specializate din sistemul Naţiunilor Unite.

Cu ocazia prezenţei în Mexic, am primit comunicarea preşedintelui Camerei Deputaţilor din Statele Unite Mexicane cu privire la constituirea Grupului Parlamentar de prietenie Mexic-România.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că aţi remarcat faptul că ultima săptămână a adus cu ea reprezentanţii de acum celebre în aproape toată ţara, adevărate bâlciuri politice, de fapt, un imens ocean de declaraţii politice contradictorii şi nefondate, într-un cuvânt o babilonie cu scop definit. Definiţia poate fi dată numai de dorinţa macabră, sumbră, perversă a unor lideri de partide politice care îşi doresc, în continuare, ca şi scop final doar satisfacerea intereselor proprii sau a grupurilor din care fac parte. Aţi văzut, sunt sigur, lansările de candidaţi din cadrul Partidului Democrat sau al Partidului Naţional Liberal.

Aţi citit în presa naţională sau locală despre adevăratele bâlciuri cu iz electoral sau aţi auzit de întâmplările care nu pot decât să stârnească hazul şi care s-au produs cu ocazia lansării candidaturii pentru primăriile oraşelor din ţară sau pentru primăria Capitalei. Este cel puţin ironică situaţia de faţă. De ce? Pentru că cele două partide care au optat la un moment dat să se alieze candidează separat pentru ocuparea funcţiilor de interes local pentru ca mai apoi să meargă împreună la alegerile parlamentare. Nu ar trebui să se uite în acest context faptul că în ultimele luni liderii unor filiale de la PD au trecut la PNL şi invers tocmai pentru a-şi face loc cu coatele pe listele pentru alegerile locale.

Credeţi că la alegerile parlamentare lucrurile vor lua o altă turnură? Credeţi că seriozitatea este o chestiune de care se poate face abstracţie pentru perioade definite de timp? Nu!!! E clar că cele două partide, sau acea alianţă contra naturii (oricum ar fi numite, reprezintă acelaşi nimic) sunt interesate doar de acapararea unor posturi în administraţia locală sau naţională.

Eu sunt convins că toate ceste mutări din ultimele săptămâni au reliefat caracterul acestei alianţe şi au aşezat pe baze reale şi sigure căderea şi autoeliminarea ei din peisajul politic. Cât despre ceea ce urmează să se producă în campania electorală din partea acestor măscărici politici nu pot decât să sper că cetăţenii acestei ţări vor privi, se vor delecta cu micile glume şi, în final, vor sancţiona drastic lipsa de coerenţă şi anarhismul pe care îl pregăteşte structura menţionată mai înainte în cazul în care ar ajunge să acceadă la funcţiile strategice care să îi permită acest lucru.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Scarlat Iriza:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doresc să prezint în faţa dumneavoastră o temă de mare actualitate: "Speranţele şi obligaţiile României pentru integrarea în Uniunea Europeană"

Sărbătorirea Zilei internaţionale a muncii, 1 mai a coincis pentru Europa cu un eveniment de o deosebită însemnătate: extinderea Uniunii Europene de la 15 state la 25 de state, însumând aproape o jumătate miliard de locuitori. În felul acesta, Europa unită devine a treia mare organizaţie statală si piaţă de desfacere din lume, după China şi India.

În cadrul festivităţilor care au însoţit acest excepţional eveniment istoric, cele mai autorizate voci ale Uniunii Europene au subliniat sprijinul ce se va acorda României şi Bulgariei pentru aderarea, începând cu 1 ianuarie 2007, la marea familie europeană.

O condiţie fundamentală pentru această aderare constă în obligaţia României de a finaliza în cursul acestui an cele 8 capitole în curs de negociere, dintre care se remarcă dosarele cele mai dificile referitoare la: agricultură, mediu, reforma în administraţie şi justiţie etc.

Finalizarea acestor negocieri este strâns legată de asistenţa financiară substanţială acordată ţării noastre de Uniunea Europeană: 800 milioane de euro în 2004, cu 20% mai mult faţă de 2003, creşterea acestor fonduri cu 30%, respectiv cu 40% în anii 2005 şi 2006, ajungându-se la 2,2 miliarde de euro pe an în perioada 2007-2009.

Pe lângă avantajele evidente ale aderării la Uniunea Europeană, ea are însă şi un volum important de obligaţii rezultate din prevederile capitolelor încheiate, precum şi din cele ce se vor încheia în cursul acestui an, şi anume : sporirea încasărilor bugetare prin combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei sub toate aspectele; ridicarea nivelului calitativ al produselor şi serviciilor la cel din ţările membre ale Uniunii Europene; asigurarea cotelor părţi la investiţiile finanţate prin programele Uniunii Europene: ISPA, SAPARD etc.

Consecinţele respectării obligaţiilor asumate vor conduce şi la unele fenomene mai puţin plăcute: intrarea în faliment a întreprinderilor ineficiente care nu vor reuşi să asigure standardele cerute de piaţa comunitară şi nu vor rezista concurenţei acerbe pe această piaţă; creşterea preţurilor la carburanţi, gaze naturale şi energia electrică etc.

O condiţie esenţială pentru depăşirea unor astfel de consecinţe constă în depunerea unui efort maxim din partea tuturor factorilor politici şi economici pentru o creştere economică durabilă, în măsură să asigure nu numai reducerea decalajelor economice care ne despart de ţările mai dezvoltate economic din Uniunea Europeană, dar şi crearea sporită de noi locuri de muncă, precum şi ameliorarea calităţii vieţii pentru cetăţenii României.

Ca deputat de Gorj, îmi asum obligaţia de a explica cât mai clar posibil electoratului meu marile avantaje pe care ni le conferă aderarea la Uniunea Europeană, dar mai ales obligaţiile care ne revin tuturor să contribuim, prin munca noastră, la ridicarea ţării noastre la nivelul exigenţelor cerute de comunitatea europeană.

Totodată, este necesar ca cetăţenii României să înţeleagă că elementul cel mai important şi cel mai hotărâtor, legat de această integrare europeană, constă în mai multă muncă de calitate, bine organizată şi apropierea de nivelul productivităţii muncii pe plan european.

Realizarea obiectivelor prevăzute pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană trebuie privită cu optimism. Progresele realizate în ultimii trei ani de către Guvernul Adrian Năstase pe baza Programului Partidului Social Democrat, creşterea economică de 5% în medie pe an a produsului intern brut; stabilitatea macroeconomică; evoluţia pozitivă obţinută în direcţia reducerii inflaţiei; sporirea investiţiilor de capital intern şi străin pentru dezvoltarea producţiei şi a infrastructurii, precum şi ameliorarea puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei, conferă o bază reală acestui optimism.

Sunt convins că locuitorii judeţului Gorj vor înţelege avantajele şi obligaţiile ce ne revin prin aderarea la Uniunea Europeană şi vor contribui alături de întregul popor român la realizarea acestui mare salt calitativ în istoria României.

Domnul Ioan Miclea:

"Trocul româno-maghiar, un târg păgubos pentru România"

Cu surle şi trâmbiţe, cu discursiuni festiviste, dar şi cu huiduieli, s-a redezvelit, duminică, 25 aprilie 2004, statuia celor 13 generali criminali habsburgi, la Arad.

Sub egida aşa-zisei "reconcilieri" româno-maghiare, guvernanţii noştri au cedat presiunilor UDMR şi au dispus reinstalarea zisei statui în Piaţa Pompierilor din Arad.

Partidul meu nu a fost şi nu este împotriva reconcilierii româno-maghiare, chiar şi după modelul franco-german, dar este împotriva jignirii şi batjocuririi simţămintelor milioanelor de români transilvăneni care s-au împotrivit acestei reamplasări, pentru motivul că cei 13 generali habsburgi pe care îi simbolizează această statuie sunt călăii a 40.000 de oameni, omorâţi la 1948 pentru singurul motiv că erau români.

Ştiam că PSD va ceda insistenţelor UDMR în această chestiune, dar tot aşa de bine ştiam că zisa "reconciliere" este doar un bluf, o minciună sfruntată. În cadrul unei reconcilieri fiecărei părţi trebuie să i se satisfacă o anume cerere, să i se repare o anumită nedreptate.

Maghiarii au impus PSD reamplasarea unei statui care de fapt nu-i reprezintă. Zece din cei treisprezece generali criminali erau austrieci, iar ceilalţi trei, care se spune că erau maghiari, nu prea ştiau limba maghiară.

Singurul scop al UDMR în această problemă a fost acela de a ne reaminti nouă, românilor, că am fost învinşi, că am fost aduşi la tăcere.

PSD-ul, în schimb, nu a cerut nimic. Aveau oare ce să ceară? Desigur. Dacă nu altceva, măcar scuze de la românii care nu doresc reamplasarea statuii celor 13 generali, care au ucis 40.000 de români şi au şters de pe suprafaţa pământului 300 de sate româneşti. Apoi, poate că partea maghiară ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru cei 500 de ani în care a ţinut în robie pe românii transilvăneni, considerându-i o naţiune tolerată, refuzându-le orice drept civic şi politic. Nu în ultimul rând, partea maghiară trebuia să facă un gest de complezenţă şi să cedeze Statului Român moştenirea Gojdu, la care prin lege suntem îndreptăţiţi.

Ce am obţinut, în această aşa-zisă reconciliere: o plăcuţă pusă pe una din casele Gojdu din Budapesta, plăcuţă instalată în cel mai deplin anonimat, fără nici o participare oficială. Această plăcuţă nu obliga statul maghiar la nimic. Deci nu am obţinut nimic. Ba da, totuşi am obţinut ceva: multă umilinţă, durere şi batjocură.

Dacă aţi urmărit discursurile de la Arad, aţi remarcat satisfacţia cu care doamna vicepreşedinte al Parlamentului maghiar declara că urmările Trianonului vor fi şterse odată cu intrarea României în UE, când vor dispare graniţele şi se vor restabili drepturile milenare.

La Cluj-Napoca, UDMR şantajează din nou PSD-ul. Deşi li s-a cerut insistent să sprijine candidatul PSD la Primăria Clujului, UDMR şi-a desemnat un candidat propriu şi promite sprijinirea PSD doar în turul doi şi aceasta dacă:

• se vor înfiinţa, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, două facultăţi independente cu limba de predare limba maghiară. În felul acesta, s-ar face primul pas spre înfiinţarea unei Universităţi maghiare de stat, deşi întregul senat universitar clujan se opune acestui lucru;
• se vor instala plăcuţe trilingve cu denumirea municipiului la intrări, cu toate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens;
• se vor desfiinţa toate panourile instalate de actualul primar în oraş, panouri care, printre altele, amintesc cetăţenilor că, în România, limba oficială este limba română;
• să i se dea UDMR postul de director al serviciului de cadastru. Prin acest lucru, se urmăreşte îndeplinirea unui deziderat mai vechi al ungurilor, şi anume cucerirea Transilvaniei prin cumpărarea de terenuri de către etnicii maghiari, lucru pe care mai mulţi oficiali maghiari de la Budapesta l-au amintit concetăţenilor noştri minoritari, cu ocazia vizitelor pe care le-au făcut în Transilvania.

Eu cred că Dumnezeu nu ne va părăsi chiar de tot şi aceste vise revanşarde şi nu se vor înfăptui.

Nu ne ajunge blestemul Arad, mai vrem şi blestemul Cluj-Napoca?

Am cerut domnului prim-ministru, în două interpelări pe care i le-am adresat în acest an, că în cazul în care va ceda şantajului UDMR şi va aproba reinstalarea statuii celor 13 generali criminali, în compensaţie să construiască, în acest aşa-zis parc al "reconcilierii" un memorial închinat victimelor celor 13 generali, adică celor 40.000 de români ucişi de către aceştia. Din păcate, la această interpelare, nici măcar nu mi s-a răspuns.

În schimb, se va construi, în acel "parc", un arc de triumf cu efigiile conducătorilor români ai Revoluţiei de la 1848.

Nu se putea un gest de o mare ruşine decât aceasta. Ce legătură are Avram Iancu, de exemplu, care şi-a închinat întreaga viaţă eliberării românilor de sub robia maghiară, cu cei treisprezece criminali habsburgi, care i-au măcelărit pe cei 40.000 de conaţionali? Nu are nici o legătură sau poate are. Acel arc de triumf este închinat triumfului crimei împotriva patriotismului.

De acum, până când sperăm de la Dumnezeu vremuri mai bune şi conducători mai luminaţi, nu ne rămâne decât să depunem, în fiecare an, în ziua de 15 martie, o cunună de flori şi să aprindem o lumânare, pentru ca sufletul răscolit şi memoria întinată a celor 40.000 de români morţi la 1848 de sabia străină să-şi găsească odihna şi pacea.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am asistat la o dezbatere publică iniţiată de reprezentanţii partidelor de opoziţie cu privire la ştergerea datoriilor Petrom. După ce plenul Senatului a adoptat, cu majoritate de voturi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, reprezentanţii opoziţiei s-au lansat într-o serie de atacuri pe care le consider cel puţin neprincipiale. Datoriile actuale de 9.000 de miliarde au fost acumulate în decursul unei lungi perioade de timp, datorită, în special, blocajelor apărute în industrie, în perioada 1996 - 2000, sub "înaltul patronaj" al unor reprezentanţi de marcă ai opoziţiei. Mi se pare imoral ca cei care se fac vinovaţi de această situaţie dezastruoasă să critice măsura Guvernului care nu face altceva decât să ajute compania să încheie cu succes procesul de privatizare.

De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că situaţia actuală a apărut ca o consecinţă a datoriilor pe care diverse companii publice şi private le au faţă de PETROM. În aceste condiţii, la datoria bugetului de stat s-au adăugat majorări, penalizări de întârziere etc. pe care compania nu le-ar fi acumulat dacă ar fi încasat la timp sumele datorate de debitori.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în perioada imediat următoare, prilej cu care vom asista, probabil, la un nou spectacol de prost gust, făcut în scop electoral de aceşti "gropari ai industriei româneşti". Dacă privatizarea PETROM ar fi fost făcută în perioada 1996 - 2000, când au existat numeroase oferte, dar nu a existat voinţa politică, nu am fi asistat acum la toate aceste discuţii fără sens.

Privatizarea PETROM este o prioritate pentru Guvernul Adrian Năstase. De soarta acestei companii depinde viitorul zecilor de mii de familii ale angajaţilor şi ale partenerilor PETROM. În acelaşi timp, o privatizare de succes poate aduce în conturile statului o sumă considerabilă, poate cea mai mare încasată de România din procesul de privatizare.

Stimaţi colegi, timpul pentru vorbe a trecut. Este anul hotărâtor pentru privatizarea PETROM şi de aceea vă rog să trataţi cu cea mai mare seriozitate această problemă şi să dezbateţi cum se cuvine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mihai Tudose:

Declaraţie politică: "Criticii de pe şanţ"

Orice afirmaţie incriminatorie referitoare la procesul de integrare al României în Uniunea Europeană, venită din partea liderilor de opoziţie, este total nefondată, numai şi dacă se compară cele două perioade ale guvernării CDR-iste şi cea prezentă.

Eşecul guvernării CDR, care trebuie asumat nu doar selectiv, ci de toţi cei care au participat atunci la guvernare, este uşor de constatat fie şi numai dacă ne amintim de cursa pentru integrarea formală în NATO - o campanie de propagandă şi imagine - care s-a încheiat cu un politicos refuz diplomatic. Cât priveşte cursa pentru integrarea formală în Uniunea Europeană a avut parte de acelaşi răsunător eşec.

În materie de integrare europeană, performanţele guvernării precedente se reduc la deschiderea a doar 6 capitole de negociere. Dar aceasta nu-i împiedică pe foştii guvernanţi să se erijeze în cei mai avizaţi critici, critici pentru care gestionarea proastă a economiei româneşti şi a negocierilor de aderare sub guvernarea lor au aruncat România într-o dificilă recesiune economică.

Guvernarea trecută s-a complăcut într-o luptă sterilă pentru poziţii de putere şi influenţă, pentru împărţirea unor resurse şi câştigarea de capital electoral, atenţia ei s-a îndreptat prea puţin sau chiar deloc asupra procesului de aderare.

Aşa că, dacă în prezent în mesajul trimis de Günter Verheugen cu ocazia Zilei extinderii UE, se arată foarte clar că din noua Uniune Europeană lipsesc două piese importante, România şi Bulgaria, iar Comisia Europeană va ajuta ţara noastră să închidă negocierile, pentru ca aderarea să poată avea loc în 2007, este un merit incontestabil al celor care s-au concentrat cel mai mult asupra demersului european, al celor care de aproape patru ani se străduiesc să ofere românilor o viaţă mai bună.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Declaraţie politică: "ONU - cadrul privilegiat al ordinii mondiale democratice".

În această vară, România va prelua preşedinţia Consiliului de Securitate - organism ONU de importanţă primordială.

Ne aflăm într-un moment în care divizările specifice războiului rece au fost înlocuite cu intensificarea eforturilor pentru instaurarea unei noi ordini mondiale. Organizaţia Naţiunilor Unite nu mai este prizoniera confruntărilor ideologice. Noile sfidări ale Mileniului III aduc necesitatea redefinirii unor noţiuni precum "neutralitate" sau "nealiniere". Sintagma "alianţa împotriva terorismului" tinde să devină un element comun al limbajului politic la nivelul global. O altă sfidare cu care ne confruntăm cu toţii este aceea de a crea condiţiile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiei umane la nivel global.

În calitate de stat care va asigura conducerea Consiliului de Securitate într-o perioadă de mari tensiuni internaţionale, România trebuie să îşi reafirme ataşamentul la cauza combaterii tuturor focarelor de terorism, pentru victoria cauzei democraţiei, păcii şi civilizaţiei. De altfel, vocaţia românească pentru toleranţă - o condiţie sine qua non a democraţiei - a constituit una dintre principalele surse ale ataşamentului nostru ferm la ţelurile supreme ale existenţei umane. Pe de altă parte, preţul plătit în şi înainte de 1989 pentru libertate trebuie să ne determine să ne apărăm, hotărât, opţiunea ireversibilă pentru democraţie, demnitate şi legalitate.

România dispune deja de cadrul legislativ şi instituţional pentru a funcţiona alături de statele cu democraţii "mature" din Europa şi din lume. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că situaţia noastră economică şi financiară lasă loc pentru mult mai bine. Funcţionarea noilor mecanisme încă nu s-a soldat cu rezultatele scontate. Se manifestă încă rezistenţe, reţineri şi, din păcate, neîncredere în realizarea procesului consolidat de reformă.

Guvernul este conştient de riscurile şi dificultăţile deosebite ale perioadei actuale. Costurile economice şi sociale sunt, inevitabil, ridicate, aşa cum a recunoscut şi comunitatea internaţională. Ele vor trebui însă suportate, întrucât nu există formule miraculoase de natură să ofere succes garantat în acest domeniu.

Guvernul trebuie să-şi continue şi să-şi intensifice eforturile pentru menţinerea stabilităţii sociale în cadrul unui mediu dinamic, impus de procesul reformator multiplu. Invit toţi colegii parlamentari ca, dincolo de disputele fireşti între "culori politice", să contribuie, în beneficiul României, la punerea în operă a acestui demers dificil. Succesul final este neîndoielnic, cu atât mai mult cu cât ni se acordă încredere şi sprijin extern substanţial. Totuşi, contribuţia cea mai importantă este a noastră, şi este firesc să fie aşa.

Suntem membri NATO. Suntem în curs de a finaliza negocierile cu UE pentru a fi admişi în prestigiosul club european. Calificarea pentru această poziţie nu este, însă, o sarcină uşoară. Trebuie însă să fim convinşi că, odată ce această posibilitate a fost statuată, energiile individuale ale românilor au fost stimulate şi se vor găsi, rapid, soluţii viabile pentru multitudinea problemelor cu care se confruntă în prezent ţara noastră.

Revenind la prestigiosul statut pe care îl va dobândi România în iulie 2004 în cadrul Consiliului de Securitate, este bine de precizat că sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi organismele sale nu constituie un scop în sine, ci doar un mijloc pentru protejarea şi promovarea demnităţii umane pe plan internaţional, iar examinarea şi identificarea unor căi cât mai eficiente pentru realizarea scopurilor ONU trebuie să fie o preocupare de prim rang. Afirm acest lucru cu atât mai hotărât cu cât terorismul nu mai este doar o ameninţare potenţială la nivel global. De aceea, ne revine tuturor răspunderea de a impulsiona acţiunile pozitive şi de a imprima efectelor acestora un caracter ireversibil.

Pe deplin conştienţi de răspunderea ce le revine, membrii Executivului şi parlamentarii români s-au angajat, în ultima perioadă, într-o activitate diplomatică intensă. Va trebui să explorăm, cu asiduitate, toate eforturile posibile, complementare celor deja întreprinse şi să propunem recomandări valoroase pentru anularea ameninţărilor la adresa lumii democratice.

În timp ce contribuim şi vom continua să contribuim la stingerea cât mai rapidă a focarelor de conflict, este deosebit de important să contribuim şi la întărirea procedurilor şi mecanismelor ONU pentru reglementarea paşnică a diferendelor. Ca şi în medicină, este mai uşor să previi decât să vindeci. Diplomaţia preventivă trebuie să dobândească mai multă vigoare. Pe de altă parte, operaţiunile de menţinere a păcii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite trebuie întărite în acţiunile de soluţionarea conflictelor. În acest ultim sens menţionat, rolul Consiliului de Securitate - a cărui conducere va reveni curând României - trebuie să fie mai activ.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Declaraţie politică: "Agresiunea împotriva zonelor verzi trebuie oprită de urgenţă în localităţi".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mare mi-a fost mirarea când în una din zilele trecute am citit într-un ziar că spaţiile verzi ale capitalei noastre după 1990 s-au redus la jumătate, respectiv azi Bucureştiul are o suprafaţă de 1.700 ha de zone verzi.

De la această informaţie am făcut o inventariere a ceea ce am văzut şi ascultat pe unde am umblat, ajungând la concluzia că această situaţie se poate generaliza pe tot teritoriul României.

Având în vedere contextul în care capitolul Mediu este unul sensibil în procesul de negociere cu Uniunea Europeană, este necesar să se adopte măsuri optime pentru prevenirea poluării şi respectării limitelor impuse de mediul natural şi protecţia mediului.

Ca fiinţe raţionale, care, în parte, am reuşit să descifrăm mecanismul universului, trebuie să fim foarte recunoscători firului de iarbă şi frunzei de copac de lângă noi. Sunt un dar suprem al naturii, recunoscători fiind faptului că existăm.

Este bine să reţinem că plantele sunt singurele producătoare de oxigen de pe planetă şi consumatoare de bioxid de carbon. Lor le datorăm viaţa noastră biologică. Prin absorbţia căldurii în perioadele cu radiaţii solare excesive şi absorbţia prafului atmosferic se contribuie în mod hotărâtor la asigurarea unei vieţi normale.

Necesarul optim de spaţii verzi pe un locuitor este de 30 - 40 m.p., faţă de care fiecare localitate să-şi facă inventarul, dar mai stringent în localităţile urbane, iar conjugarea efortului tuturor să se realizeze în dezvoltarea spaţiilor verzi, îndeosebi sporirea numărului de arbori şi îngrijirea corespunzătoare a lor.

Culturile de specii forestiere în general s-au realizat sub formă de aliniamente de străzi, alei în parcuri sau pe liziere, sau sub formă de grupuri în parcuri, scuaruri, în jurul blocurilor sau altor ansambluri arhitectonice intravilane.

Acţiunea de toaletare a arborilor care se realizează în fiecare an, trebuie să fie una de înfrumuseţare, prin păstrarea cât mai naturală a coronamentelor realizată de adevăraţii specialişti, care prin ceea ce realizează să contribuie la îmbinarea necesarului cu frumosul, să nu se lase la voia întâmplării, lăsând unora posibilitatea să dispună discreţionar de soarta lor.

În acest sens, doamna Speranţa Ianculescu, ministrul mediului, a solicitat reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să oprească agresiunile asupra zonelor verzi şi să elaboreze cu seriozitate planuri regionale de protecţie a mediului.

Să medităm, să luăm măsuri, că încă nu este prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Marcu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ziua de 9 Mai se cuvine a fi evocată ca una din zilele glorioase ale neamului românesc, cu dubla ei semnificaţie: declararea Independenţei de Stat a României, la 1877, şi capitularea Germaniei naziste, la 1945.

Când ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu, proclama cu fermitate în faţa Adunării Deputaţilor, la 9 mai 1877, că "suntem o naţiune liberă şi independentă", cuvintele nu exprimau doar o realitate militară şi politică. Ele confirmau esenţa excepţională a tânărului stat naţional care, după reformele lui Alexandru Ioan Cuza, desăvârşită cu pragmatism de Carol I, a intrat în conştiinţa europeană.

România îşi modernizase structurile social-economice şi administrative, în pas cu exigenţele cancelariilor occidentale, aşa încât desprinderea de sub suzeranitatea turcească devenise un act firesc şi necesar, uşor de acceptat de către marile puteri din Europa.

Piatră de hotar în câştigarea demnităţii statale, ziua de 9 Mai 1877, s-a impus în memoria colectivă ca un moment astral, evenimentul transformându-se într-o veritabilă sărbătoare populară, cu ecouri imediate în folclorul poetic şi nu numai.

A urmat campaniile militare din Bulgaria, unde bunii noştri oşteni, chiar dacă foarte mulţi cu hainele lor de acasă, lipsiţi adesea de hrană şi de asistenţă sanitară, s-au acoperit de glorie.

Cine nu-şi aminteşte, oare, de "Peneş Curcanul", poezia lui Vasile Alecsandri, poezie fără egal a epocii Independenţei?

Data de 9 Mai este şi Ziua victoriei aliaţilor împotriva Germaniei lui Hitler.

În acea zi a anului 1945 la Berlin, SUA, Anglia, Franţa şi Rusia consfinţeau capitularea rămăşiţelor armatei Reich-ului, prilejuind o imensă bucurie în toată lumea, în pofida faptului că pentru multe ţări europene sfârşitul războiului a însemnat intrarea într-o altă etapă a istoriei: comunismul cu dominaţie economică şi ideologică a URSS.

Astăzi, după ce pe altarul libertăţii noastre a trebuit să mai curgă sânge românesc în decembrie 1989, putem, în fine, să ne bucurăm iar de sărbătorile atât de dragi nouă, tuturor românilor.

Să ne amintim mereu că locul pe care-l ocupăm acum în Europa şi în lume are la temelia sa de jertfă, speranţă şi triumf şi o zi românească de 9 Mai.

Vă mulţumesc.

Doamna Minodora Cliveti:

"Raport către alegători"

Aşa cum am promis, pe lângă raportul pe care în mod firesc îl fac către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, raportez celor interesaţi felul în care am muncit în perioada în care am fost plecată în misiune peste hotare:

1. În ziua de 21 aprilie a.c., am participat la o audiere organizată la Parlamentul European de euro-parlamentara franceză Hermange pe tema adopţiilor de copii români în străinătate.

Au participat un număr de parlamentari europeni din Spania, Franţa, Slovacia etc., precum şi numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile franceze interesaţi de situaţia copiilor din România.

Împreună cu colegii din delegaţie, am făcut o serie de precizări în legătură cu noul pachet de legi privind copilul, noutăţile aduse de acestea, am prezentat proiectele de legi privind drepturile copilului, Oficiul Naţional al Adopţiilor, noua structură a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Copilului şi regimul adopţiilor.

Deşi invitată, baroana Emma Nicholson nu a participat la audiere.

Cu acest prilej, am avut întrevederi cu reprezentante ale unor organizaţii nonguvernamentale care sunt de mai mulţi ani interesate de copiii români şi care au dorit să cunoască detalii despre activitatea parlamentară în acest domeniu.

Am avut discuţii separate cu euro-deputatul spaniol Robles, nemulţumit de noua reglementare din acest domeniu.

Am pus bazele unei colaborări cu o organizaţie nonguvernamentală din Strasbourg, "L'étoil de l'espoir", care, împreună cu UNICEF, organizează la 6 mai a.c., în sediul Parlamentului European, sesiunea "Parlamentului copiilor", la care participă copii din ţările membre ale Uniunii Europene. Urmare a discuţiilor din cadrul audierii, organizatorii mi-au propus să fac posibilă deplasarea a doi copii din România la acest eveniment, fapt care se va produce dacă se vor găsi bani pentru deplasarea acestora.

2. Am participat la sesiunea de primăvară a APCE în perioada 26-30 aprilie a.c.

1. Am prezentat avizul Comisiei egalităţii la raportul Comisiei juridice privind Protocolul 14 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
2. Am condus şedinţele Comisiei egalităţii, iar în cadrul uneia am primit o delegaţie parlamentară mexicană, care a dorit să fie audiată în scopul întocmirii de către comisie a unui raport pe tema dispariţiilor de femei în această ţară.
3. Am condus schimbul de vederi pe tema proiectului Convenţiei privind traficul de persoane pe care membrii comisiei l-au avut cu doamna Boer-Buquicchio, secretar general adjunct al Consiliului Europei.
4. Am participat la şedinţele Comisiei de chestiuni sociale şi ale Comisiei pentru migraţii, al căror membru sunt.
5. Am participat la lucrările în plen ale APCE, sesiunea fiind extrem de intensă în evenimente, motiv pentru care prezentarea raportului meu a fost amânată. Aceasta m-a determinat să scriu conducerii APCE pentru a solicita o după-amiază dedicată egalităţii în următoarea sesiune, cea din iunie, unde dorim să dezbatem cel puţin două rapoarte.
6. Am avut o serie de întâlniri cu reprezentantele unor asociaţii şi organizaţii de femei din Strasbourg, organizaţiile nonguvernamentale fiind prezenţe active şi constante în şedinţele Comisiei egalităţii.
7. M-am întâlnit cu doamna Petra Blass, fost vicepreşedinte al Bundestagului, care tocmai venea din România şi care, în prezent, este o personalitate extrem de activă a "Stability Pact".
8. Am avut întrevederi cu membri ai delegaţiei Belgiei la APCE pentru stabilirea unor detalii legate de raportul pe care îl întocmesc din însărcinarea Comisiei pentru chestiuni sociale pe tema accesului la servicii medicale în limba maternă a minorităţilor etnice din această ţară.

Domnul Ion Mogoş:

Atentatele de la Madrid din 11 martie 2004 semnifică nu doar confruntarea dintre barbarism si civilizaţie in contextul unor acte de cruzime la adresa umanităţii, însă atrag atenţia si asupra unui aspect important pentru noi, românii. Este vorba despre faptul că din ce în ce mai mulţi români sunt nevoiţi să părăsească ţara pentru a-si găsi un loc de muncă în Occident. Mărturii ale ziariştilor care au transmis de la Madrid subliniază faptul ca mulţi dintre conaţionalii noştri aflaţi la lucru în Spania s-ar reîntoarce in ţara dacă ar avea un loc de muncă care să le asigure un trai decent lor si familiilor lor. Din păcate, acest lucru nu este posibil. Mulţi dintre românii din ţară se regăsesc într-o luptă zilnică pentru supravieţuire.

Migraţia forţei de muncă nu reprezintă în România, spre deosebire de alte state civilizate, o alternativă la o situaţie de fapt, si anume să se plece din ţară nu din disperare şi pentru supravieţuire, ci pentru că se doreşte ceva mai bun. Pentru mulţi dintre români, emigrarea nu constituie o alternativă, ci singura soluţie.

Această realitate crudă şi tristă mă face să mă întreb dacă statul român mai poate fi numit un stat modern, având în vedere că nu reuşeşte să răspundă nici măcar unor provocări sociale minime prin creşterea nivelului de trai al populaţiei în cadrul unui program viabil si transparent de dezvoltare economică şi creare de locuri de muncă, prioritaţi incluse în orice program al unui guvern dintr-un stat modern. Ce ne facem cu tinerii, care, după terminarea unor studii laborioase, îşi pierd sentimentul demnităţii sociale datorită şomajului prelungit; ce ne facem cu persoanele de peste 40 de ani, care, din cauza unor discriminări neacoperite, devin muritori de foame, sau cu pensionarii pentru care fiecare zi reprezintă un supliciu.

Migraţia forţei de muncă are aspecte pozitive, de necontestat. Intră mulţi bani în ţară, scade nivelul şomajului, se diminuează sărăcia, românii se intorc mai bine calificati, cu experientă profesională pozitivă, dar şi cu fonduri pentru investiţii locale. Însă, repet, migraţia reprezintă un lucru pozitiv în măsura în care este o alternativă şi nu singura soluţie.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Parlamentul României a ajuns să fie o simplă maşină de vot, fapt afirmat de nenumărate ori de când actuala putere pesedistă gestionează treburile ţării.

Dacă la începutul acestei legislaturi a existat o aparenţă de democraţie parlamentară, de peste un an Parlamentul României funcţionează ca o anexă a Executivului şi total ignorat de PSD.

Premierul nu a venit nici odată să dea un răspuns la o interpelare sau întrebare, nu s-a prezentat să dea socoteală de ceea ce face Guvernul şi se adresează Parlamentului când are chef, când doreşte să mai facă o demonstraţie de forţă, să mai pună la punct adversarii politici sau să facă exces de autoritate personală ori politică.

Parlamentul nostru este o biată clădire care parcă are impregnată în ea dictatura, totalitarismul, lipsa de respect pentru cetăţean, pentru principii şi reguli democratice, o instituţie care se luptă cu mentalitatea comunistă, slujită de actualii pesedişti, proveniţi din nomenclatura a doua şi a treia din fostul partid comunist.

Cred că trebuie să se înţeleagă că democraţia este afectată, este încă în pericol cu asemenea comportamente, cu asemenea slujbaşi care nu pun preţ pe nimic, în afara propriilor interese necinstite, clientelare.

Parlamentul este în prezent ceva ce nu poate fi explicat: o încăpere în care se află tot felul de oameni, care se întreabă uneori ce caută acolo atât timp cât nu pot vorbi, nu pot discuta, nu pot aduce argumente pentru că votul maşinii pesediste funcţionează ca pumnul în gură.

Libertatea de exprimare este cel mai grav afectată în Parlament, unde algoritmul politic impune timpi de vorbire prin care opoziţia are posibilitatea să se exprime câteva minute, iar o parte a presei controlată de PSD slujeşte mediatic PSD.

Această stare de lucruri arată că, în România, libertatea de exprimare este invers proporţională cu cota electorală a PSD şi a preşedintelui acestui partid.

Este un act patriotic înlăturarea de la conducere a PSD şi a guvernului condus de Adrian Năstase.

Domnul Ion Mogoş:

Ultimele zile au adus în atenţia autoritaţilor naţionale si a cetăţenilor atât din România, cît şi din Ungaria un moment important pentru relaţiile dintre cele două ţări. Este vorba despre momentul inaugurării parcului reconcilierii româno-maghiare si a redezvelirii statuii generalilor maghiari si despre zilele creştinătăţii ortodoxe din Ungaria la care a participat şi ministrul român de externe, prilej pentru a readuce în atenţia publicului anumite chestiuni de interes pentru România şi pentru viitorul relaţiilor cu Ungaria.

Parcul reconcilierii româno-ungare ar fi trebuit să fie inaugurat acum cîţiva ani, ca urmare a unei decizii guvernamentale din 1999. In timpul comemorării a 150 de ani de la moartea celor 13 generali maghiari, 150-200 de români au protestat pe strazile din Arad, strigînd sloganuri naţionaliste. Se pare că aceste mişcări de stradă erau motivate în acel moment prin cererea oficialităţilor maghiare de a amplasa în parc statuia Libertăţii, simbol al Marii Ungarii. Ziarele din Ungaria din acea perioadă au criticat dur guvernul de la Bucureşti pentru faptul de a nu fi participat, cu excepţia ministrului justitiei, la acest eveniment. S-a scris că guvernul român ignora in mod intenţionat şi din motive populiste electorale importanţa reconcilierii româno-ungare. E adevărat că a fost o stîngăcie diplomatică din partea guvernului român, dar cerinţa de a amplasa statuia Libertaţii în parcul reconcilierii nu ar fi putut fi percepută altfel decît ca afirmarea voinţei iredentiste a guvernului maghiar. De altfel, ziarul Magyar Hîrlap sublinia necesitatea modificării frontierelor în favoarea Ungariei.

Trebuie menţionat faptul că România si Ungaria sînt semnatarele unui tratat de prietenie, cooperare si bună vecinătate din 1996. Mai mult, alinierea politicii externe a celor două tari la cerinţele europene şi nord-atlantice prevede buna vecinătate şi reconcilierea între state vecine.

In acest context, amplasarea statuii Libertăţii în parcul reconcilierii şi consolidarea relaţiilor româno-ungare reprezinta un compromis necesar pentru viitorul relaţiilor dintre cele două ţări. Ministrul român de externe aflat în Ungaria pentru participarea la sărbătorirea zilelor creştinătăţii a atras atenţia supra acestui lucru şi a subliniat că începînd de acum este rîndul Ungariei să demonstreze buna-credinta şi o deschidere reală fată de relaţiile de prietenie cu România. Ministrul Geonă a spus că aşa cum România a rezolvat, la solicitările "uneori insistente ale părtii maghiare", multe chestiuni sensibile pentru români, recuperarea moştenirii Gojdu, o moştenire comună româno-maghiară, reprezintă un gest minim de "recompensare" din partea Ungariei. De asemenea, el a cerut opiniei publice maghiare să-i protejeze pe puţinii români care se mai află în Ungaria.

Mă preocupă totuşi o chestiune. Mîine, 1 mai 2004, Ungaria va deveni membru al Uniunii Europene, alături de alte 9 state. Situaţia României, deocamdată, este incertă în privinţa datei de integrare. Beneficiem de sprijinul autorităţilor europene pentru a reuşi această performanţă în 2007, dar, pe de altă parte, se vehiculează şi posibilitatea amînării pînă în 2009. De altfel, studii de specialitate, ca de exmplu cel din The Economist, indică faptul că 2009 reprezintă o dată mai realistă pentru integrarea României în UE. Or, pînă în acel moment, Ungaria va fi deja un stat cu experienţă în ceea ce priveşte UE. Mai mult, Comisia Europeană dar şi Consiliul Uniunii Europene, insituţiile europene responsabile de procesul de integrare vor include şi membri maghiari. Este important pentru România să beneficieze de sprijinul acestora.

Totuşi, dată fiind istoria relaţiilor româno-ungare şi practicile înrădăcinate de sute de ani, mă întreb dacă nu ne vom afla la un moment dat în faţa unei relaţii de neegalitate şi neechitate, în sensul că România să fie nevoită să facă sau să existe presiuni pentru compromisuri şi mai importante. Să nu uităm că avem deja de-a face cu un Consiliu al Secuilor din România, că am avut de-a face cu o situaţie de genul legitimaţiei de maghiar-declarată de altfel ilegitimă de către Comisia de la Viena- şi reticenţa populaţiei României faţă de relaţiile româno-maghiare, dat fiind trecutul sensibil al Ardealului.

Pînă în acest moment, România a dovedit a fi un partener de bună-credinţă pentru Ungaria. Să nu uităm faptul că modificarea Constituţiei din 1991 cuprinde prevederi şi în avantajul minorităţilor naţionale, şi prin urmare, a minorităţii maghiare. Toate acestea, precum şi deschiderea actuală impun ca începînd de acum să regăsim în atitudinea partenerilor maghiari aceeaşi bunăvoinţă ca şi cea din partea noastră.

Vă mulţumesc pentru atenţie,

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta, prima parte a zilei de lucru de astăzi s-a încheiat.