Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,20.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Victor- Viorel Ponta şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem şedinţa de intervenţii. Dau cuvântul domnului deputat Vasile Mocanu.

Urmează domnul deputat Mircea Ciopraga.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică: "Cuponiada românească şi modelul polonez de succes".

Cu doi ani înaintea integrării României în Uniunea Europeană, dezvoltarea agriculturii din ţara noastră rămâne doar un vis frumos. Incoerenţa măsurilor luate în acest domeniu esenţial al economiei româneşti poate transforma însă visul într-un coşmar.

Noii guvernanţi au decis să treacă, în această primăvară, de la subvenţii de 2,5 milioane de lei/ha., la cupoane de 1,5 milioane lei. De asemenea, s-a hotărât ca la porumb (cultivat pe suprafeţe foarte mari în Moldova) şi nu numai, să nu se mai acorde subvenţii. În schimb, se va subvenţiona motorina cu 5.000 lei/litru.

Măsurile au generat deja întârzieri la munca câmpului, precum şi o iritare vizibilă a oamenilor, care se plâng că sistemul de acordare a cupoanelor este extrem de complicat. Astfel, în loc să se afle pe câmp, la muncă, ţăranii pierd timpul pe la primării, cerând informaţii despre cuponiadă.

Guvernul afirmă că nu sunt bani la buget din cauza Partidului Social Democrat. Dar, pe lângă bani, se pare că lipseşte şi o strategie de dezvoltare a agriculturii. O fi tot la PSD?

Agricultura românească are nevoie urgentă de măsuri eficiente. Cuponiada este doar un banal şi neproductiv surogat: o frecţie la piciorul de lemn al agriculturii.

Soluţii pentru revigorarea agriculturii există. Este nevoie, însă, de mai multă aplecare din partea Guvernului asupra celor care cunosc foarte bine problemele agriculturii. De pildă, producătorii agricoli au solicitat recent Ministerului Agriculturii să ia o serie de măsuri de sprijinire a producătorilor, în primul rând, prin introducerea taxelor vamale pentru toate importurile care nu vin din Uniunea Europeană, dar şi modificarea sistemului fiscal pentru agricultori, care trebuie să fie diferit de cel aplicat comercianţilor.

De asemenea, producătorii s-au arătat nemulţumiţi de eliminarea sau chiar reducerea unor subvenţii, precum şi de faptul că nu sunt consultaţi în privinţa proiectelor şi deciziilor luate de Ministerul Agriculturii.

De ce nu li se acordă puţină ascultare?

În Polonia, consultarea producătorilor agricoli a produs o excelentă strategie de subvenţionare a agriculturii, coroborată cu o atenţie sporită acordată produselor ecologice. Rezultatele au fost dintre cele mai bune.

Deşi Polonia se temea că după integrarea în Uniunea Europeană va fi invadată de produsele din Uniunea Europeană, acum piaţa vestică este luată cu asalt de produsele poloneze, care sunt mai ieftine, mai ecologice şi, evident, mult mai gustoase.

O informaţie demnă de interes este şi faptul că, din cele aproximativ 2 milioane de ferme agricole înregistrate, peste 1.500.000 au devenit eligibile pentru subvenţionări europene.

Deci, se poate! Dar, cum?!

În perioada 2001-2004, Guvernul Partidului Social Democrat a acordat pentru susţinerea agriculturii peste 83.500 miliarde lei, faţă de 17.870 miliarde, câte s-au alocat între 1997 şi 2000.

Am încheiat privatizarea industriei alimentare. În acest moment, în mediul rural se află peste 65% din cele 14.500 societăţi comerciale din industria alimentară. A fost încheiată privatizarea societăţilor agricole către Agenţia Domeniilor Statului.

De asemenea, programul de îmbunătăţiri funciare a fost pus în aplicare cu succes, suprafaţa terenurilor irigate apropiindu-se în 2004 de 20% din total etc.

Este evident că promisiunile noului Executiv au fost inspirate din realizările vechiului Guvern. De ce nu încep să se vadă rezultatele?

Guvernul se plânge că nu sunt bani pentru agricultură. Dar, gândiţi-vă că din fonduri de la Uniunea Europeană vor veni, începând cu 2007, peste 4,5 miliarde de euro, pentru o perioadă de 3 ani. Dar, dacă aceşti bani vor găsi agricultura românească şi fermierii noştri nepregătiţi, atunci am ratat, dacă nu integrarea, măcar şansa de a moderniza mediul rural în viitorul apropiat, şi în loc ca fiecare euro să producă alt euro, banii europeni vor intra pur şi simplu în pământ, din păcate fără să rodească.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Mircea Ciopraga.

Va urma domnul Petru Tărniceru.

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică se va referi la strategia de reformă a sistemului judiciar 2005-2007.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Realizarea unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient reprezintă o condiţie necesară pentru supremaţia legii şi a principiilor statului de drept.

Măsurile de consolidare a independenţei sistemului judiciar trebuie să ducă nu numai la afirmarea principiilor separaţiei puterilor în stat, dar şi la aplicarea acestuia în practică. Iată de ce reforma sistemului judiciar trebuie să implice restructurarea instituţională, reformarea mentalităţilor care stau la baza funcţionării sistemului actual, precum şi eforturi financiare care trebuie asumate.

Realizarea procesului de reformă este o prioritate a Guvernului, care s-a angajat să furnizeze resursele necesare. Strategia de reformă trebuie să vizeze problemele sistemice în justiţie, aşa cum au fost relevate în Raportul preliminar de evaluare a integrităţii şi rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar, realizat de Ministerul Justiţiei spre sfârşitul anului 2004.

Concluziile raportului, astfel cum au rezultat din răspunsurile magistraţilor, identifică existenţa unor presiuni asupra sistemului judiciar şi a unor deficienţe în legătură cu statutul magistraţilor, relaţia dintre instanţe şi parchete, condiţiile de muncă şi imaginea justiţiei.

Strategia de reformă a sistemului judiciar 2005-2007 are în vedere remedierea aspectelor negative constatate, garantarea independenţei justiţiei, asigurarea calităţii şi eficienţei actului de justiţie, ducând la un sistem capabil să implementeze acquis-ul comunitar şi să se adapteze cerinţelor Uniunii Europene. Toate aceste elemente, precum şi necesitatea realizării angajamentelor asumate în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană în vederea aderării la 1 ianuarie 2007, impun reconsiderarea strategiei de reformă, precum şi actualizarea acesteia în perioada 2005 - 2007.

Strategia de reformă a sistemului judiciar 2005 - 2007 este orientată pe următoarele direcţii de acţiune pentru realizarea unui sistem judiciar modern: garantarea independenţei efective a sistemului judiciar; asigurarea transparenţei actului de justiţie; îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie; sporirea eficienţei şi responsabilizării sistemului judiciar; garantarea accesului liber la justiţie; eficientizarea justiţiei pentru minori; consolidarea mediului de afaceri; consolidarea cadrului instituţional şi legislativ în domeniul cooperării judiciare internaţionale; consolidarea sistemului penitenciar, potrivit standardelor europene; protecţia victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor; prevenirea şi combaterea corupţiei în sistemul judiciar.

Fără o justiţie independentă, credibilă, serioasă, profesionistă şi incoruptibilă, România nu poate deveni un stat cu adevărat european, în care oamenii pot trăi demn, bucurându-se de drepturile şi constrângerile fireşti ale societăţii moderne. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Petru Tărniceru.

Va urma domnul deputat Dan Mihai Marian.

Domnul Petru Tărniceru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dintre nenumăratele răutăţi care se întâmplă în prezent pe teritoriul Irakului, răpirile înfăptuite de către teroriştii arabi în rândul persoanelor civile neimplicate direct în primejdiosul conflict rămân cele mai şocante şi greu de acceptat pentru întreaga omenire, oripilată de cruzimea arătată pe Internet, la televizor sau în ziare. Cei mai expuşi actelor de răpire sunt oamenii care lucrează în Irak şi ziariştii pasionaţi de zonele conflictuale, dar ghinionişti sau prea încrezători în izbânda lor.

Din nefericire, s-a întâmplat ca şi România să intre în rândul ţărilor care plătesc acest tribut nemeritat, prin faptul că ziarişti curajoşi se deplasează în Irak, din dorinţa de a-şi informa cât mai bine şi mai corect publicul despre realitatea violentă din această ţară.

Astfel, luni, 28 martie 2005, în jurul orei 20,00, trei tineri jurnalişti români, aflaţi la Bagdad, au fost luaţi cu forţa din hotelul în care locuiau, sau din apropierea acestuia, de către un grup de insurgenţi: Marie-Jeanne Ion (32 de ani), reporter la Prima TV, şi cameramanul Sorin Mişcoci (29 de ani), împreună cu gazetarul Eduard Ovidiu Ohanesian (36 de ani) de la cotidianul "România Liberă", veniseră cu câteva zile în urmă la Bagdad pentru a realiza interviuri şi reportaje cu prim-ministrul interimar şi cu preşedintele Irakului.

Conform anunţurilor făcute pe toate canalele de televiziune, jurnaliştii români erau însoţiţi de Muhamad Munaf (răpit şi el odată cu ei), un om de afaceri irakiano-american, care a suportat o parte din costurile deplasării şi le-a intermediat românilor accesul la oficialităţile din capitala Irakului.

Ziariştii realizaseră deja un interviu cu premierul irakian şi urma ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi la o ceremonie unde participa şi preşedintele ţării. Jurnaliştii de la Prima TV au afirmat că au asistat neputincioşi, de la mii de kilometri, la răpirea colegilor, pentru că Marie-Jeanne Ion l-a sunat chiar în acele momente îngrozitoare, pe Dan Dumitru, directorul Departamentului de ştiri de la acest post de televiziune.

Acesta a declarat în mass-media: "Marie-Jeanne a sunat luni seara, la ora 19,50. Am auzit zgomotul răpirii lor, voci bărbăteşti, violente, care vorbeau în arabă, şi vocea ei care îi implora, în engleză şi în puţinele cuvinte arabe pe care le ştia, să nu-i ucidă. Apoi, am auzit-o spunând: "Ne răpesc. Acum ne iau, ne duc ..."

Directorul Prima TV a mai adăugat că pe la ora 20,10, Marie-Jeanne a revenit cu un sms trimis prietenului ei: "Ne-au răpit. Nu e glumă. Ajutor!".

Din acele secunde dramatice, jurnaliştii de la Prima TV, precum şi autorităţile statului, au intrat în alertă maximă. Miercuri, avea să vină şi trista confirmare a răpirii lor, prin intermediul cunoscutului post de televiziune arab "Al Jazeera", care a difuzat cutremurătoarele imagini cu ostaticii români speriaţi şi aşezaţi la podea, sub armele ameninţătoare ale teroriştilor, dar încă fără un mesaj de revendicare din partea agresorilor.

După cum era de aşteptat, impactul în ţară a fost teribil. După momentele de consternare şi nedumerire, au început acţiunile de susţinere morală a familiilor celor trei jurnalişti, care sunt în cea mai mare suferinţă, precum şi multe manifestări de solidaritate ale celor care lucrează în presă, cu colegii lor "dispăruţi fără urmă în ţara războiului fără sfârşit", cum a remarcat un reporter de la TVR1.

Întreaga societate românească îşi exprimă speranţa ca răpirea celor trei jurnalişti să nu se alăture acelei liste dureroase cu cei care au avut de suferit în urma acestor acte de barbarie comise de terorişti. Nefericitul eveniment a făcut înconjurul lumii: din China până în Canada şi SUA, mass-media a difuzat informaţia şi imaginile, transmiţând şi mesaje de speranţă pentru români. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dan Mihai Marian.

Va urma domnul Aledin Amet.

Domnul Dan Mihai Marian:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Tema declaraţiei mele politice de astăzi este: "Judeţul Vaslui trebuie să devină o prioritate a guvernării Tăriceanu".

Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a vorbi despre problemele socio-economice cu care se confruntă cetăţenii judeţului Vaslui, cei care m-au trimis să-i reprezint în Parlamentul României.

În toată această perioadă de tranziţie, aproape orice referire la judeţul nostru a fost umbrită de situaţia socio-economică precară în care se zbate şi în momentul de faţă. Acest fapt a dus la crearea unei imagini negative, care a descurajat investitorii şi eforturile celor care au încercat prin mobilizarea unor resurse, prin strategii şi programe de dezvoltare, să redreseze situaţia socio-economică a judeţului Vaslui.

Subdezvoltarea economică a judeţului Vaslui, comparativ cu alte judeţe din ţară, se datorează unor factori pe care i-aş putea grupa în două categorii distincte: obiectivi şi subiectivi. Deşi oarecum distincţi, aceşti factori s-au combinat în proporţii diferite, generând situaţia dificilă în care se află judeţul nostru.

Dintre factorii de ordin obiectiv aş preciza economia predominant agrară, datorită suprafeţei mari de teren agricol şi a numărului mare de persoane care trăiesc în mediul rural. În perioada comunistă, această zonă a fost afectată de un proces de industrializare forţată, cu scopul de a reduce decalajul economic faţă de celelalte judeţe ale ţării. Însă, după 1990, acest proces de industrializare forţată a generat probleme economice şi sociale greu de rezolvat, în lipsa unei intervenţii guvernamentale masive.

În 2003, exportul de produse fabricate în judeţul Vaslui s-a cifrat la 111 milioane euro, din care 66% reprezentau produse ale industriei textile în regim lohn, 18% produse ale industriei de echipamente şi de măsură, iar numai 5% produse alimentare, în ciuda sectorului agricol predominant în structura economică a judeţului.

Din punct de vedere al investiţiilor străine, judeţul Vaslui ocupă unul din ultimele locuri la nivel naţional, datorită, în primul rând, poziţiei geografice, a infrastructurii degradate şi a lipsei susţinerii guvernamentale.

Volumul investiţiilor străine, la finele anului 2003, a fost de numai 570 miliarde lei, primele ţări ca volum al investiţiilor fiind Turcia, cu 80,5%, Italia - 6% şi Cipru - cu 5,3%.

Pe acest fond economic precar, problemele sociale au devenit îngrijorătoare. Rata şomajului se situează peste rata medie pe ţară. În prezent, judeţul Vaslui ocupă locul patru, cu o rată a şomajului de 10,3% în anul 2004, în timp ce media pe ţară era de 6,2%.

În urma centralizării rapoartelor statistice, la nivelul judeţului, privind aplicarea Legii nr.416/2001 privind acordarea ajutorului social, Direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie - Vaslui a constatat că numărul de familii beneficiare era la data de 28.02.2005 de 17.017, în creştere cu 1562 de familii, comparativ cu 31.01.2002.

Din aceste date rezultă că politicile sociale pasive, promovate cu scop electoral, au dus la acutizarea şi cronicizarea problemelor sociale cu care se confruntă cetăţenii judeţului Vaslui.

Care sunt factorii obiectivi care au contribuit la situaţia grea a judeţului? Să fie oare proasta gestionare a resurselor de către cei care conduc judeţul? Să fie lipsa de creativitate sau ineficienţa edililor locali? Pasivitatea parlamentarilor care reprezintă acest judeţ, ori insensibilitatea guvernanţilor faţă de problemele sociale şi economice cu care se confruntă vasluienii? Cu siguranţă, la această întrebare nu se poate da un răspuns exact.

Şi, totuşi, nu pot să nu fac o asociere între faptul că, timp de 15 ani, acest judeţ s-a aflat sub dominaţia PSD-ului, care a exploatat electoral subdezvoltarea economică a judeţului, dependenţa cetăţenilor de suportul statului.

Subdezvoltarea economică şi sărăcia se datorează şi reţelelor oligarhice pesediste, care au parazitat economia acestui judeţ timp de 15 ani de zile. Prin promovarea unor strategii şi programe de dezvoltare regională, prin investiţii în infrastructura judeţului, prin oferirea de facilităţi suplimentare investitorilor privaţi, prin mobilizarea unor fonduri guvernamentale, dar şi prin limitarea corupţiei, care încă parazitează economia, judeţul Vaslui are şansa relansării economice şi rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă cetăţenii săi.

Judeţul Vaslui va trebui să devină neapărat o prioritate a guvernării actuale, şi am convingerea că actualul guvern va găsi soluţii pentru a relansa acest judeţ.

Problemele vasluienilor cer o rezolvare imediată. Altfel, pe viitor, orice aventurieri politici, doritori să exploateze problemele şi necazurile vasluienilor, în scop electoral şi în beneficii personale, se vor confrunta cu eşecul. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Aledin Amet.

Va urma domnul Dumitru Bentu.

Domnul Tudor Mătuşa a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Aledin Amet:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Redescoperirea lecturii, o prioritate".

Consistenţa unui neam este definită, indiscutabil, de civilizaţia culturii. Istoria demonstrează că arta de a construi idei, dincolo de rostuirea spiritului, propune temeinicia identităţii. Iar orice identitate, mereu vizibilă şi, în acelaşi timp, apreciabilă pe scara valorică, se desăvârşeşte prin pasiunea oamenilor.

Cultura poporului român a însemnat, înseamnă şi va însemna, cu siguranţă, un relief dominat de înalte conştiinţe, făuritoare de muzee, biblioteci, universităţi.

Într-o lume şi într-o vreme a progresului, uneori discutabil, cartea, minunatul obiect de fascinat ochi şi suflete laolaltă, devine - din păcate - din ce în ce mai des o povară, iar lectura, un adevărat act de curaj.

Este necesară, absolut necesară, redimensionarea rolului bibliotecilor din România, părtaşe la înseninările atâtor şi atâtor generaţii de cititori. Calitatea depinde, în mod direct, de orele de lectură. Creşterea unei naţiuni depinde - nu-i aşa? -, la rândul ei, de numărul împătimiţilor de cuvinte tipărite.

Să oferim lucrătorilor din biblioteci respectul şi sprijinul nostru. Nu este un domeniu al satisfacţiilor materiale, dar lumea se compune şi din aceşti oameni pasionaţi, consecvenţi, altruişti. Mesajul lor este unul simplu, corect, subordonat doar bunei credinţe: sprijinirea bibliotecilor.

Astfel de aşezăminte de cultură nu trebuie să dispară, chiar şi cele mai mici sau, în primul rând, cele săteşti. Existând, existăm! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu.

Urmează domnul Viorel Oancea.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Dicţionarul".

Cea mai simplă definiţie a "opoziţiei politice" găsită în DEX este următoarea: "Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-un grup politic potrivnic partidului aflat la putere".

Este axiomatic, deci, că în foarte puţine cazuri, şi doar acelea care sunt plasate sub efigia interesului naţional (vezi aderarea la NATO, integrarea în Uniunea Europeană), puterea şi opoziţia rezonează la unison. În rest, luptă politică acerbă, în care se schimbă replici tăioase, idei, concepte, soluţii, în funcţie de doctrina fiecărui partid.

Se apreciază că Opoziţia poate convoca, în susţinerea argumentelor sale, şi suficiente note de subiectivism. Ce se întâmplă, însă, când cetăţeanul, alegătorul din 4 în 4 ani, îşi exprimă opiniile faţă de cei care ajunşi la Putere îi gestionează, mai mult sau mai puţin inspirat, destinul?

Iată exemple concrete, preluate "ad litteram" din câteva cotidiene centrale în ultimele două săptămâni. Vizavi de actuala guvernare lucrăm, cum s-ar spune, cu materialul clientului sau, dacă vreţi, al clientelei.

Citate: În atenţia domnului ministru al sănătăţii, domnul Cinteză. De când domnia dumneavoastră a luat cârma acestei instituţii, întâmpinăm numai greutăţi în eliberarea reţetelor la farmacii. Mulţumim doamnei Mona Muscă pentru propaganda electorală făcută Alianţei. Poate ne învaţă şi pe noi cum să ne calculăm pensiile, pe care nu ni le-a mărit. O rugăm să iasă din nou pe posturile de televiziune (înainte şi în campania electorală ne sufocase cu apariţiile ei şi cu deplângerea vieţii pensionarilor) şi să ne dea sfaturi, că pensii indexate nu ne-a dat. Aşa s-a procedat şi în campania 1996-2000, când folosindu-se de necazurile pensionarilor ne-au câştigat votul şi au ajuns la putere. Apoi, grija noastră nu a mai avut-o decât Bunul Dumnezeu.

În campania electorală din 2004 şi în programul de guvernare, fluturat de Alianţa DA în faţa alegătorilor, s-a promis cu înverşunare preocuparea pentru indexarea, majorarea, recorelarea sau recalcularea pensiilor, care în majoritate sunt mizere. Din toate promisiunile s-a ales praful, mai puţin aşa-zisa recalculare, care cuprinde pe toţi pensionarii, dar beneficiază până în 40% din numărul lor. Ce faceţi cu ceilalţi 60%, circa 4.000.000? Indexări, nu; majorări, nu; doar praful de pe tobă! Nici o speranţă!

Guvern impostor ce aţi venit să conduceţi ţara prin minciuni, ce aveţi de gând să faceţi cu acest popor? Vreţi să ne luaţi pielea de pe noi şi s-o puneţi la tăbăcit? Cât mai aveţi de gând să scumpiţi viaţa, că de abia aţi început. Poate că Sfintele Sărbători de Paşti, cu care ne binecuvântaţi, vă va da peste mâna cu care veţi semna actele tot mai înrobitoare.

În sfârşit, domnule "Să trăiţi bine!", domnule Tăriceanu, dacă în timp de linişte, în timp de pace vă purtaţi atât de inuman cu populaţia acestei ţări, care a trecut şi trece prin atâtea necazuri, cum vă veţi comporta cu noi, muritorii de rând, dacă această încercată ţară va fi lovită de un cutremur ucigător? Dar, ce vă pasă, dumneavoastră, privilegiaţii unui destin orb, de atâta nedreptate?! În timp ce în buzunarele dumneavoastră intră zeci de milioane de lei, noi - cei din clasa asuprită - trebuie ca din câteva milioane de lei pensie să ne plătim întreţinerea, lumina, telefonul, abonamentul, cablul TV, impozitul anual pe apartament, medicamente, diverse reparaţii la instalaţiile sanitare, elementara hrană zilnică.

În plus, veniţi cu nişte scumpiri greu de suportat de către o populaţie măcinată de atâtea griji şi nevoi. În aceste condiţii, nu ştiu dacă veţi mai sta mult la putere!

Se aude tot mai pronunţat: "Vox Populi". De aici şi până la "Vox Dei" nu este nici un pas, întrucât cele două voci ale unei singure decizii acţionează simultan. Iar rezultatul este cunoscut şi frisonabil pentru guvernanţi. Înapoi la dicţionar! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Viorel Oancea.

Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Valeriu Zgonea a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Viorel Oancea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Domnul senator Ion Iliescu nu are ce căuta cu creionul roşu pe Proclamaţia de la Timişoara".

Vizita domnului Ion Iliescu în judeţul Timiş, pentru a-l susţine pe vestitul Ilie Sârbu, nu s-a limitat doar la problemele interne ale PSD, ci domnia sa a început să bată câmpii, nu despre cum a luptat prin toate mijloacele pentru ca Proclamaţia de la Timişoara să nu fie cunoscută, ci - stupoarea noastră - se erijează într-o persoană care ar fi contribuit la formularea şi conţinutul ei.

În realitate, Proclamaţia de la Timişoara este primul program politic doctrinar coerent, care punea bazele unei societăţi democratice în România, şi elimina structurile securisto-comuniste, prin art.8, punct ce îi provoacă domnului Iliescu alergii, întrucât acesta neagă orice merit al domniei sale din tinereţea comsomolist-utecistă şi cea de activist PCR.

Mai revoltător este faptul că domnia sa rămâne la ideile prin care aparatul de dezinformare al Securităţii, care în anii 90 făcea vâlvă, denatura pct.11 al Proclamaţiei, considerând că Societatea Timişoara ar dori dezmembrarea României.

Aş vrea să vă dau citire acestui punct 11, la care domnul Iliescu făcea tot mereu frisoane. Art.11: "Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune".

Faptul că şi acum susţine aceleaşi argumente, dovedeşte că a rămas cu mentalitate şi apucături ale tinereţii şi maturităţii din perioada când avea 45 ani, şi, mai rău, că nu se poate debarasa de ele.

Personal, am participat la Revoluţia de la Timişoara, din Decembrie'89. Am militat pentru idealurile ei; am vorbit din balconul Operei despre necesitatea ca armata să fie alături de Revoluţie; sunt membru fondator al Societăţii Timişoara; cunosc proclamaţia de la Timişoara şi pe cei care au redactat acest prim document închegat al Revoluţiei. De aceea, simt nevoia să iau atitudine şi să protestez atunci când domnul senator Ion Iliescu îşi permite să umble cu creionul roşu şi să-şi aroge merite pe care, în nici un caz, nu le are.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Avalanşa scumpirilor a început!"

Ziua de 1 aprilie a anului 2005 nu a reprezentat o zi a păcălelilor pentru poporul român, ci doar ziua când brusc şi instantaneu a fost devorat de mai multe taxe şi impozite decât s-ar fi aşteptat într-un an întreg.

După duşul rece al iernii, care a făcut ca cele câteva zile de ninsoare şi de ger să blocheze multe localităţi din ţară, primele raze de soare au adus scumpiri nu numai la produsele veterane în acest domeniu (energia electrică, gaze naturale, carburanţi etc.), dar şi la produse care se regăsesc în coşul zilnic al cetăţeanului (alcool, ţigări, cafea etc.).

Ceea ce deranjează cel mai mult pe omul obişnuit este faptul că mult promisa relaxare fiscală, trâmbiţată în campania electorală, s-a manifestat prin aplicarea unei cote unice de impozitare a salariilor şi prin apariţia sau majorarea taxelor şi impozitelor, promulgate de modificări la Codul Fiscal, modificări aplicabile cu data de 01.04.2005.

Cea mai aberantă scumpire este reprezentată de cea a benzinei. În decurs de 3- 4 zile, după ce Petrom-OMV a majorat preţul la benzină, începând cu data de 01.04.2005, aceasta a crescut şi datorită noilor accize, astfel încât posesorii de autoturisme şi călătorii pe mijloacele de transport au simţit, într-o săptămână doar, că banii din buzunare şi portofele nu mai au prea multă valoare. Nefiresc este şi faptul că indiferent de scumpirile generate de majorarea accizelor, OMV-Petrom va proceda în continuare la creşterea preţurilor la carburanţi, folosind aceleaşi motivaţii: alinierea la cotaţiile internaţionale şi influenţa mediului concurenţial.

Altă veste proastă a fost dată de majorarea preţului la gazele naturale cu 20%. Atât consumatorii casnici, cât şi cei economici, vor simţi din prima lună cum le fug banii printre degete, având în vedere că pe lângă scumpire se introduce şi un abonament lunar, care nu este deloc ieftin. Explicaţia oficialităţilor că rezervele autohtone de gaze naturale sunt în scădere şi că dacă dorim să ne integrăm în Uniunea Europeană trebuie să ne aliniem la aceleaşi preţuri la utilităţi cu europenii, nu are prea mare trecere în faţa cetăţeanului de rând care a simţit din plin că nici bine nu au fost aplicate majorările, că preţurile la alimente şi produse minime necesare traiului zilnic au şi crescut deja, toţi producătorii dând vina pe acele scumpiri, deşi ele abia au intrat în vigoare.

Scumpirea energiei electrice şi termice va declanşa avalanşa creşterii preţurilor la toate mărfurile existente în România. Şi, paradoxal, asta se întâmplă în preajma sărbătorilor pascale, lucru care nici într-un caz nu este asemănător sau des întâlnit în ţările europene la care facem referire în ultimul timp.

Suntem cu toţii perfect conştienţi şi realişti în acelaşi timp, că pentru a accede la un sistem economico-social superdezvoltat, cum este cel occidental, trebuie să facem sacrificii. Dar în ultimii 15 ani, suntem numai sacrificaţi, fără a întrezări un viitor puţin mai bun. Sunt necesare, mai mult sau mai puţin, aceste majorări şi nu există posibilitatea de a le contesta, pentru că nu suntem specialişti, dar viaţa românului începe să devină din ce în ce mai grea, deoarece 1 aprilie este prima etapă în acest an când au loc creşteri de preţuri. Ce va urma va fi trist pentru oamenii de rând care vor plăti un preţ european la utilităţi, de exemplu, dar care sunt plătiţi cu salarii din lumea a treia, puţini dintre ei reuşind să se menţină la limita supravieţuirii.

Nu ştiu când se va putea trăi bine în această ţară, dar nici într-un caz în perioada guvernării acestei alianţe, care şi-a ales un slogan electoral aplicabil şi viabil peste vreo 50 de ani. "Să trăiţi bine!", poate fi valabil doar pentru cei cu mulţi bani din afaceri mai mult sau mai puţin dubioase şi pentru cei ce formează clientela politică.

De la 1 aprilie, pentru cetăţeanul de rând, "Să trăiţi bine!" s-a transformat în mod sigur într-o glumă macabră, care nici într-un caz nu mai are valabilitate în lumea aceasta.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma domnul Ioan Munteanu.

Domnii deputaţi Florin Iordache şi Marian Hoinaru au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă bucură atenţia Ministerului de Interne asupra atitudinii poliţiştilor care cercetează starea infracţională din judeţele ţării şi în special atenţia domnului chestor de poliţie Dan Valentin Fătiloiu, inspector general al Poliţiei Române privind intervenţiile mele politice.

Însă, echipa de control al IGP-ului, cu ocazia controlului efectuat în Judeţul Harghita, la baza căruia a stat intervenţia mea politică a fost dusă pe un făgaş greşit, ceea ce, în continuare, permite muşamalizarea fraudelor şi ilegalităţilor prezentate de mine în ziua de 15 februarie 2005 şi ceea ce pot dovedi prin următoarele:

În procesul verbal din 13 noiembrie 2003, cu număr de înregistrare 2.948, la Ocolul Silvic Ghiorgheni, în prezenţa subcomisarului Boboc Constantin, din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Harghita, Serviciul de investigare a fraudelor, a comisarilor Pericean Dorel, din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, şi Inspectorului Hrestic Rareş, din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, reiese clar ascunderea celor două blocuri amintite, care nu au fost verificate pe loc şi nu s-au luat măsurile necesare împotriva şefului de ocol de către comisarul Boboc Constantin.

În răspunsul ministerului se interpretează greşit faptul că membrii Gărzii Financiare şi reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu Poliţia judeţeană au refuzat verificarea celor două blocuri de foi de însoţire.

În realitate, s-au cerut cinci blocuri de foi de însoţire, din care s-au reconstituit trei blocuri de foi de însoţire, iar două blocuri erau ascunse în dulapul şefului de ocol, din care una bucată cu nr. 4.119.801 până la 50, număr de ordine a registrului de evidenţă a documentelor de transport, care a fost ridicat de către Ferencz Denes la data de 4 octombrie 2001 şi s-a restituit la data de 27 octombrie 2001, iar a doua, cu număr de înregistrare 7.380.301 până la 50 şi a fost ridicat de Ieysi Imre, angajat al Ocolului Silvic Gheorgheni, la data de 10 ianuarie 2003 şi restituit în ziua de 5 februarie 2003, având nr. 394 de ordine din registru de evidenţă.

Dispariţia celor două blocuri de foi de însoţire era necesară pentru acoperirea furtului de material lemnos din U.p.VII Remetea, U.a. 34, cu aprobarea personală a şefului de ocol.

Pentru muşamalizarea acestui abuz, blocul cu foi de însoţire şi de ordine din registrul de evidenţă nr. 1437 a fost măsluit cu corector, pentru a trece un nou destinatar, pe numele lui Bartalis Imre din Ciuman, care se poate observa şi cu ochiul liber, dar despre care s-a dat declaraţie şi la Poliţia Municipiului Gheorgheni.

Al doilea bloc de foi de însoţire, cu nr. de ordine din evidenţa registrului a fost ridicat chiar de fostul angajat al Ocolului Silvic, Ieysi Imre.

Reconstituirea celor trei blocuri de însoţire, la care se referă răspunsul ministerului, nu face obiectul sesizării mele.

Domnul subcomisar Boboc avea dreptul să impună deschiderea dulapului unde erau ascunse cele două blocuri de foi de însoţire, pentru că reprezentanţii celor două organe de control, Garda Financiară Arad şi Garda de Mediu Suceava au solicitat acest lucru, fapt ce nu s-a realizat.

Domnul subcomisar dacă afirmă că nu avea drept la percheziţionarea dulapului, de ce nu a luat măsurile prevăzute de lege, respectiv solicitarea actului de percheziţie de la organele de drept?

Favorizarea infractorului rezultă clar şi din atitudinea domnului subcomisar care, la data respectivă, până la numirea în funcţie a domnului inspector şef Radu Sandu Moldovan s-a ocupat numai formal cu aceste cercetări.

Nu s-a cercetat corect distrugerea actelor de punere în valoare, cu ocazia intrării la sediul ocolului, unde fosta tehniciană Ilie Livia, la data de 10 februarie 2005, împreună cu fostul şef de ocol, Melles Elöd au distrus un act de punere în valoare din U.p.VII Remetea U.a. 34A, având un volum de 789 metri cubi de material lemnos.

Efectuarea punerii în valoare a masei lemnoase în mod expres a fost efectuată de către inginerul Melles Elöd, ca produse principale, care sunt interzise pe terenurile forestiere care fac obiectul retrocedării şi a fost valorificat sub preţul real, fără să organizeze licitaţia.

Beneficiarul a fost firma Societatea Brumen SRL din Joseni, cu ajutorul căreia, împreună cu fostul şef de district Incze Jozsef, s-au mai distrus suprafeţe mari din zona Orşova, sprijinită la decontare de către tehniciana Ilie Livia, în calitate de responsabilă la Biroul fond forestier.

Nu s-a cercetat corect nici actele de punere în valoare cu ajutorul căruia au fost distruse păduri din zona Orşova, de exemplu, partida 1565 din Up7 Remetea, Ua 34, unde volumul iniţial era mult mai mare decât volumul cercetat de organele de poliţie.

În răspunsul primit, referitor la distrugerea celor două blocuri de foi de însoţire, în care pădurarul Páll Lászlo este prezentat ca pădurar pensionar, care declara că cele două blocuri de foi de însoţire ar fi fost returnate la Ocolul Silvic Gheorgheni dovedeşte clar că cercetările au fost greşit efectuate.

Consider că această greşeală permite salvarea şefului de district Imse Iosef, care împreună cu fostul şef de ocol au furat mii de metri cubi de material lemnos, atât din zona Ditrăului, cât şi din zona Orşovei.

Răspunsul prin care afirmaţi că pădurarul Páll Lászlo, prezent pensionar, nici nu a fost în zona Ditrăului este contrar realităţii, pentru că această persoană nu există.

În consecinţă, echipa de control a Ministerului de Interne nu şi-a făcut datoria în acest caz, dacă dorea să elucideze cele prezentate în declaraţia mea politică din 15 februarie 2005.

Totuşi, vă mulţumesc pentru intenţie şi sper să reveniţi în vederea cercetărilor reale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ion Munteanu. Va urma domnul Ioan Ghişe. Domnii deputaţi Gheorghe Chipăr, Cristian Mihai Adomniţei, Eugen Nicolăescu şi Romeo Raicu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema este "Retrocedare totală"

Ministerul Agriculturii, Silviculturii, Industriei Alimentare şi Resurselor Specifice lucrează în prezent la un pachet de legi privind modificarea şi completarea legilor funciare, mai exact Legea Cadastrului, Legea de accelerare a judecăţilor în materie de restituire a proprietăţilor funciare, Legea stimulării circulaţiei juridice a terenurilor şi Legea retrocedării efective a proprietăţilor.

Care este dorinţa Guvernului Tăriceanu? Conform spuselor Ministrului Agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, se preconizează retrocedarea proprietăţilor funciare tuturor vechilor proprietari. Foarte bine, lăudabilă această intenţie! Dar, pentru că există acest dar, toate aceste iniţiative legislative nu înseamnă decât rezolvarea retrocedărilor pentru un număr foarte mic de beneficiari, în detrimentul celor mulţi, a celor cu resurse financiare reduse şi fără posibilităţi de apărare.

Din start, se observă faptul că această iniţiativă reprezintă un abuz din partea actualului guvern şi iată câteva argumente:

În proiect este precizează: "Judecarea proceselor funciare se face de urgenţă şi cu precădere, inclusiv în perioada vacanţelor judecătoreşti". În aceste condiţii, se vor judeca, oare, cauze fără ca părţile să fie prezente?

Ne întrebăm: ce se va întâmpla în urma aplicării acestei iniţiative, în condiţiile în care în acest moment sunt atâtea nedreptăţi prin pronunţarea sentinţelor? Cum vor rezolva oamenii simpli, de la ţară, implicaţi în aceste procese, încadrarea în noile termene de judecată stabilite de către instanţă, respectiv 20 de zile de la data primirii citaţiei pentru pregătirea apărării? Întâmpinarea pârâtului este de 10 zile de la primul termen de judecată, dar, dacă pârâtul nu respectă acest termen, justiţia îl sancţionează şi nu-i va mai acorda alt termen pentru pregătirea apărării. Deci, calea spre abuzuri este deschisă!

Alte posibile cazuri sunt legate de proba cu martori şi de expertiză care vor fi acceptate doar pentru partea pregătită. Altă noutate: martorii nu vor mai fi citaţi în instanţă, sarcina revenind părţii care i-a propus! Întrebare: dacă martorii nu vin când îi cheamă instanţa, cum vor veni când îi cheamă părţile? Ce vor face experţii judecătoreşti care trebuie să depună rapoartele de expertiză cu cel puţin 7 zile înainte de termenul de judecată stabilit? Probabil, vor fi nevoiţi să-şi schimbe meseria, cu toate că numărul acestora este redus. Ce se întâmplă cu ei după promulgarea acestor modificări ale Codului de procedură civilă?

Un alt aspect: dacă judecătorul a greşit la prima instanţă, cum poate fi reparată această eroare, pentru că se spune: "hotărârile emise de către instanţele judecătoreşti în procesele funciare în prima instanţă sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de fapt executarea?"

Dar, atenţie! Toate procesele, aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a acestor legi, vor fi soluţionate conform noului act normativ!

Oare cum va rezolva Guvernul Tăriceanu restituirea integrală a proprietăţilor funciare înregistrate la nivelul anilor 1945? Ţinându-se seama de ştiinţa "domnului consilier Vasile Lupu", probabil că proprietatea de stat va trece, fără eforturi, prin mari abuzuri şi minciuni, la cei nedreptăţiţi de legile funciare.

Restituirea proprietăţilor celor care au deţinut terenuri agricole şi forestiere în temeiul unor acte de proprietate incontestabile; până aici nimic de comentat. Este corect. Dar, iată ce ne propun cei de la putere: restituirea terenurilor se va face pe vechile amplasamente, dacă acestea există şi sunt libere de sarcini în prezent, chiar dacă au fost atribuite altor persoane, chiar dacă au titluri de proprietate.

Dreptul de proprietate, de asemenea, putea fi dovedit şi prin proba cu martori, în baza unei declaraţii autentificate şi numai pentru persoane care au (atenţie!) peste 65 de ani şi sunt vecine cu terenuri ale altor proprietari.

Un alt principiu este ca, acolo unde nu este teren agricol suficient, să se restituie teren forestier. O astfel de abordare, din punctul de vedere al celor de la putere, este ireproşabilă.

Dacă astăzi sunt mii de oameni nemulţumiţi, după apariţia acestor legi, cu siguranţă vor fi milioane. Munca de 14 ani de la apariţia primei legi funciare, Legea nr. 18/1991, devine nulă. Vă rog să încercaţi să calculaţi răul, consecinţele. Nu veţi putea, pentru că ele întrec puterea de înţelegere.

Sunt sigur că nemulţumiri mai mari după anul 1989 nu vor ofi decât când vor fi aprobate de către putere aceste legi.

Nenorociri şi necazuri se vor constata şi atunci când, graţie politicii actualului guvern, în urma aplicării acestor prevederi munţii vor deveni din ce în ce mai golaşi, iar terenurile cu vegetaţie forestieră se vor transforma în păşuni.

În calitatea mea de om care a lucrat efectiv, timp de mulţi ani, la aplicarea legilor fondului funciar, vă spun cu toată responsabilitatea că acest proiect de lege nu va produce decât nemulţumiri, abuzuri şi nedreptăţi.

În concluzie, prin aceste legi nu se va face dreptate celor îndreptăţiţi. Dimpotrivă!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Ghişe. Va urma domnul Ilie Merce.

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Aprecieri asupra condiţiei de funcţionare a Corpului experţilor contabili şi contabili autorizaţi".

Constituţia României garantează dreptul la libera asociere a persoanelor. Legislaţia privind asociaţiile şi fundaţiile prevede condiţiile în care se constituie şi apoi funcţionează în baza unei hotărâri judecătoreşti asociaţiile profesionale.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, la propunerea Guvernului, s-a înfiinţat "Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi". Ulterior această ordonanţă de guvern a fost aprobată prin Legea nr. 42/1995 şi modificată de 11 ori în 10 ani.

Esenţa problemei supusă dezbaterii este următoarea: În România, prin voinţa Guvernului, din 1994 s-a iniţiat o ordonanţă care a stabilit constituirea unei "persoane juridice de utilitate publică şi autonomă" pentru ca apoi majoritatea parlamentară care atunci susţinea Guvernul să aprobe ordonanţa prin Legea nr. 42/1995.

Sesizăm următoarele anomalii, disfuncţii şi aberaţii:

1. "Corpul" s-a constituit prin lege şi nu prin liberul consimţământ al cetăţenilor care se asociază;
2. această persoană juridică numită "Corp" este o entitate juridică nedeterminată în ştiinţa dreptului;
3. "Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi" are atribuţii care îl fac să se substituie autorităţilor statului în privinţa acordării de certificate pentru a exercita profesia (art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994);
4. "Corpul" are personalitate juridică la nivel central, dar la nivel local, filialele judeţene încasează mari sume de bni de la cei care, în judeţe, activează obligat în cadrul corpului;
5. deşi funcţionează ca şi asociaţie profesională "care de fapt nu s-a constituit în condiţiile legii asociaţiilor şi fundaţiilor", "Corpul" este controlat de politic, în speţă de reprezentanţii Ministerului de Justiţie şi de cei ai Ministerului de Finanţe care îi avizează regulamentul de funcţionare?! (art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994);
6. conform art. 148-150 din Regulamentul de funcţionare, "Corpul" se comportă ca şi statul, pretinzând şi încasând taxe pe care şi le stabileşte singur, inclusiv cotizaţii asupra veniturilor anuale ale societăţilor comerciale şi asupra experţilor contabili care îşi desfăşoară activitatea individual (art. 148-150 din Regulamentul de funcţionare al CECCAR, Monitorul Oficial nr. 153 din 28 martie 2001);
7. prin introducerea în organele de conducere ale "corpului" a reprezentanţilor Ministerul Finanţelor se înfiinţează prin lege incompatibilităţi.

Experţii contabili sunt controlaţi profesional la nivelul agenţilor economici şi administrativ la nivelul corpului experţilor contabili, fapt inadmisibil conform sarcinilor ce revin Guvernului. În acelaşi timp, o structură privată devine subordonată Guvernului, deoarece Ministerul de Finanţe are drept de veto asupra hotărârilor emise de acest "Corp".

Se pun în mod firesc următoarele întrebări:

Cum poate Ministerul de Finanţe să aprecieze o evaziune fiscală la nivelul Corpului experţilor contabili dacă îl conduce, iar "Corpul" cum verifică societăţile comerciale şi experţii în respectarea legii, dacă le pretinde taxe din venituri numite cotizaţii asupra veniturilor.

Menţionăm că noţiunea de "cotizaţii asupra veniturilor" nu este reglementată de nici o lege. Cu alte cuvinte, "Corpul" este un fel de stat în stat.

Regulamentul "Corpului" publicat în Monitorul Oficial nr. 153/28.03.2001 a asimilat practic, fără lege, "Corpul" cu societăţile comerciale ale experţilor şi le pune pe acestea la plată.

Prin aceste prevederi legale, un economist, absolvent de institutut de învăţământ superior, pentru a exercita calitatea de expert contabil şi contabil autorizat este obligat să se înscrie pentru a face parte din Corpul de specialitate "înfiinţat prin ordonanţa de guvern". Acest economist plăteşte taxa de examen, plăteşte taxa de înregistrare în "Corp", adică unei "persoane juridice de utilitate publică şi autonomă", care dacă nu te acceptă să îi concurezi profesional membrii ei, nu poţi să devii expert contabil şi contabil autorizat. Pentru ca, totuşi, să pătrunzi în acest "Corp" începi să devii "mai flexibil", iar în unele cazuri chiar "corupt", dacă vrei să ai şanse. Atfel rişti ca domnii care sunt membri mai vechi ai "Corpului" să nu te accepte să devii de "ai lor" şi, de fapt, să te accepte să îi concurezi profesional.

De asemenea el, tânărul economist, entuziast absolvent de facultate, este obligat să plătească sume de bani către acest "Corp", pentru a-l examina şi apoi, dacă "e bun", pentru a-l înscrie "între ei".

De regulă, se demonstrează că el, tânărul economist, nu primeşte chitanţa pentru diferite plăţi către "Corp", dar aceşti bani se strâng anual, la nivelul ţării, în sume de ordinul miliardelor de lei (zeci, sute de miliarde, cine ştie, unde sunt evidenţiate şi cine le controlează?). Este greu de precizat mărimea acestor sume colectate de la cei care pentru a exercita activitatea de expert contabil sau contabil autorizat.

Aceştia plătesc individual milioane şi zeci de milioane de lei, după caz, iar aceste sume încasate nu sunt nici cotizaţii ale membrilor unei asociaţii, nu sunt nici venit al unei societăţi comerciale, "Corpul nefiind nici asociaţie şi nici societate comercială".

Economiştii în cauză, experţi contabili şi contabili autorizaţi, depun jurământ scris faţă de "o structură asociativă" înfiinţată la iniţiativa Guvernului prin lege, "persoana juridică de utilitate publică şi autonomă"?!, aflată sub controlul Ministerului de Finanţe, adică al politicului.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994, în urma controlului exercitat de Consiliul Superior al Corpului experţilor contabili şi rapoartelor întocmite de acesta, urmează ca Ministerul de Finanţe să dea curs sau nu (de cele mai multe ori chiar funcţie de subiectivismul simpatiei politice) pentru sancţionarea agentului economic controlat.

Aceşti experţi contabili ţin evidenţe contabile şi fac bilanţuri financiare, execută expertize contabile pentru justiţie în cauze civile şi penale, pentru PNA şi întocmesc acte pentru bani primiţi de la bugetul statului.

Apare inacceptabil ca o profesie de asemenea importantă ca aceea de expert contabil şi contabil autorizat să fie recunoscută de o "persoană juridică" a celor pe care urmează să îi "concurezi în profesie" şi nu de statul român, cât timp emiterea de acte doveditoare a calificărilor profesionale este un atribut exclusiv al statului, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi, respectiv, Ministerul Muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Anacronismul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994, prin care "Corpul" declarat ca fiind "persoană juridică de utilitate publică şi autonomă" este o entitate specială, face ca funcţionarea acestui "Corp" să transceandă prevederilor Constituţiei şi ale legislaţiei în vigoare.

Acest fapt demonstrează că, în România, în afară de persoane fizice, persoane juridice, instituţii de stat şi agenţi economice, mai avem un specimen juridic aparte, şi anume "Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi".

Statul, prin Ministerul Învăţământului, eliberează absolvenţilor de instituţii de învăţământ superior diplome pentru practica profesiilor, dar "Corpul", doar el, "persoana juridică de utilitate publică şi autonomă", art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, îţi dă dreptul de a exercita o profesie pentru care ai dobândit diploma care atestă calificarea obţinută prin studii universitare.

Adică, statul dă diplome de studii superioare care conferă dreptul de a practica profesii, dar şi "Corpul", care "este stat în stat", dă dreptul de a exercita funcţii publice de specialitate, şi anume în acea specialitate care operează cu sume imense şi cu soarta agenţilor economici şi a persoanelor fizice şi juridice. "Curat murdar" este formularea care se potriveşte acestei situaţii.

Mai mult, dacă ajungi ca economist să lucrezi ca şi "expert contabil şi contabil autorizat", eşti obligat să te asociezi la acest "Corp", unic pe ţară, indiferent dacă eşti de acord sau nu cu modul cum funcţionează "Corpul" şi oricum nu ai alternative de asociere profesională în ţară pe acest domeniu de activitate.

Conform unei logici bazate pe ideea statului de drept şi interesului naţional, instituţiile statului ar trebui să fie cele care să dea dreptul de liberă practică unei profesii. Acest drept trebuie conferit prin acte eliberate de către stat în condiţiile legii şi nu să se acorde carnet de membru pentru a exercita o profesie, de către o "persoană juridică declarată de utilitate publică", în alte condiţii decât pentru celelalte persoane juridice.

Altfel spus, sunt în situaţia ca "utilitatea publică", a unei persoane juridice (asociaţie sau fundaţie), se declară după o procedură legală, legea privind asociaţiile şi fundaţiile, în timp ce în mod special şi separat prin Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, art. 17, se declară "persoană juridică de utilitate publică şi autonomă" "Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi".

Experţii contabili şi contabilii autorizaţi ţin evidenţa contabilă a agenţilor economici şi tot ei au dreptul şi capacitatea de a prezenta în justiţie expertize pe baza cărora se judecă procese în care sunt implicate patrimonii şi sume uriaşe sau de care depind libertatea şi drepturile civile ale unor cetăţeni.

Miza este uriaşă!

Calitatea de expert se dovedeşte cu carnetul de membru al Corpului, structură de tip asociativ, fără ca acest "Corp" să fie asociaţie, în condiţiile legii.

Calitatea de expert contabil este probată cu un carnet al unei asociaţii înfiinţate prin lege ca şi Corp, dar această calitate nu este probată printr-o diplomă eliberată de către instituţiile statului.

Când pleacă din ţară, un expert contabil din România nu poate proba calitatea lui de expert printr-un document de stat.

În condiţiile de transcendenţă constituţională şi legislativă în care funcţionează, "Corpul" acesta colectează mari sume de bani pentru atribuirea calităţii de expert contabil, dar nu emite diplome de calificare şi nici acte cu valoare juridică.

Apar în mod firesc următoarele întrebări:

1. "Cum este posibil ca o calitate de membru al unei pseudoasociaţii profesionale să fie mai tare decât o diplomă universitară eliberată de stat prin Ministerul Învăţământului?
2. Cine sunt "profesorii" care pregătesc în câteva luni, pentru exercitarea profesiei de expert contabil şi contabil autorizat şi mai ales cum sunt ei selectaţi?
3. După care acte normative, cât şi cum sunt ei retribuiţi?
4. Prin ce act normativ au fost abilitaţi aceştia să pregătească pentru "eliberarea carnetului de membru al Corpului"?
5. De ce se substituie acest "Corp" instituţiilor statului?
6. De ce acest "Corp" ţine sub control cei mai pregătiţi economişti din întreaga ţară?
7. Care este scopul şi cui folosesc aceste anomalii legislative şi instituţionale?

Aberaţia se concretizează în aceea că acest "Corp, persoană juridică de utilitate publică şi autonomă", se substituie instituţiilor de învăţământ superior, solicită şi încasează sume de bani într-un cadru legal definit prin favorizare.

Mai mult, prin încălcare Legii nr. 31/1990, a societăţilor comerciale, aşa cum a fost modificată şi republicată, prin dispoziţiile acestui "Corp" nu pot exista societăţi cu obiectul de activitate - expertiza economică de contabilitate, de experţi aşa-zişi autorizaţi dacă nu sunt membri ai acestei persoane juridice "de utilitate publică şi autonomă" care în fapt este dependent de Guvern, prin Ministerul de Finanţe.

Notarii publici cer aprobarea acestui "Corp" pentru legalizarea actelor de înfiinţare a unei societăţi comerciale cu obiect de activitate expertiza contabilă, deşi legea nu prevede că trebuie îndeplinită o astfel de condiţie.

În mod firesc apare întrebarea: Ce spune într-o astfel de cauză Consiliul Legislativ, care este înfiinţat tocmai pentru a stabili armonizări legislative?

Rămâne ca Guvernul, prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe, să vină în faţa Parlamentului cu o propunere care să corecteze anomaliile legislative prin care diferite "Corpuri" de experţi contabili şi contabili autorizaţi sau auditori sau arhitecţi şi-au creat prin lobby parlamentar statute profesionale "de stat în stat", prin care controlează, strangulează piaţa forţei de muncă superior calificată şi monopolizează funcţionarea unor profesii liberale prin legi care contravin principiilor constituţionale şi ale liberei concurenţe.

Costurile serviciilor unor astfel de specialişti din diferite "Corpuri" înrobesc financiar pe cetăţeanul obişnuit care abia câştigă bani cât să-şi întreţină familia.

Pentru pensionari a devenit un coşmar ca să comande o expertiză contabilă, un proiect de construcţie sau să angajeze un avocat sau un notar, datorită onorariilor care se practică.

Toate acestea se petrec doar pentru că piaţa forţei de muncă a acestor profesii nu este liberă.

În astfel de situaţii de "castă şi monopol profesional" instituit au de pierdut doar majoritatea cetăţenilor pe care noi, parlamentarii, în postura de aleşi ai cetăţenilor, avem obligaţia să îi reprezentăm şi să îi apărăm în şansele şi drepturile lor constituţionale.

De aceea, astfel de erori trebuiesc corectate!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi vă rog să-mi permiteţi să depun la secretariat întreaga declaraţie, din care am citit doar pasaje, pentru a mă limita în timpul acordat.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ilie Merce. Va urma domnul Horia Văsioiu.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Recent, am primit o scrisoare alarmantă din partea fostului deputat de Satu Mare, domnul Vasile Moiş, preşedintele Filialei judeţene Satu Mare a PPRM şi preşedinte al Asociaţiei "Holocaustului din Ardealul de Nord, 1940-1945", prin care reclamă o serie de abuzuri grave săvârşite de autorităţile locale. Dar să vedem despre ce este vorba.

În imobilul din Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918 nr. 11, proprietate publică a Statului Român, aflat în administrarea Consiliului judeţean Satu Mare a PPRM, au sediul legal, pe baza unor contracte de locaţiune: Filiala judeţeană Satu Mare a PPRM, "Asociaţia Judeţeană Satu Mare a Românilor Refugiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940" şi Asociaţia "Holocaustului din Ardealul de Nord, 1940-1945".

Din anul 1999, conducerea Consiliului judeţean Satu Mare, formată din reprezentanţi ai UDMR şi Partidul Social Democrat, au târât membrii conducerilor celor trei instituţii în zeci de procese penale şi civile, fie în nume propriu, fie prin persoane fizice şi asociaţii fantomă, neînscrise în registrul persoanelor juridice.

După alegerile din 2004, la conducerea Consiliului judeţean Satu Mare au rămas aceleaşi partide, UDMR şi Partidul Social Democrat. Atacurile împotriva sediilor celor trei instituţii au continuat cu o furie şi mai mare.

În ultimii cinci ani, sediul filialei judeţene Satu Mare a PPRM şi al celor două asociaţii au fost violate şi ocupate în mai multe rânduri, cu sprijinul direct al poliţiei şi jandarmeriei, de către grupuri de presiune ale PSD Satu Mare. Au fost sustrase bunuri, documente, valori de patrimoniu şi cu toate plângerile penale, poliţia şi justiţia nu au luat nici un fel de măsuri pentru pedepsirea persoanelor vinovate şi pentru recuperarea pagubelor. În cursul uneia dintre violările sediului Asociaţiei "Holocaustului din Ardealul de Nord, 1940-1945" au fost sustrase obiecte de cult evreieşti, cărţi, ziare, reviste, documente şi numeroase fotografii, pregătite pentru deschiderea unui Muzeu al Holocaustului în Municipiul Satu Mare.

Preşedintele Consiliului judeţean Satu Mare, Szabo Ştefan, membru marcant al UDMR, a formulat o acţiune de evacuare a tuturor instituţiilor care au sediul în imobilul din Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918 nr. 11, care face obiectul dosarului nr. 1386/2005, cu termen de judecată 12 aprilie 2005. Fără să aştepte verdictul instanţei de judecată, preşedintele Consiliului judeţean Satu Mare a dat dispoziţie de sigilare a sediilor celor trei instituţii.

Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, constatăm cu stupoare că abuzurile şi ilegalităţile continuă şi sub actuala putere.

Luni, 4 aprilie 2005, funcţionari ai Consiliului judeţean Satu Mare, însoţiţi de un grup numeros de poliţişti şi jandarmi, au spart închizătorile imobilului din Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918 nr. 11, au montat alte închizători şi au aplicat sigilii pe uşile de acces, sechestrând toate documentele, evidenţele şi bunurile proprietatea celor trei instituţii.

Acţiunile teroriste au fost întregite cu o condamnare penală a domnului Vasile Moiş de către Judecătoria Carei, pentru un articol publicat în "Tricolorul" pe vremea când era deputat, în care denunţa corupţia patronată în Satu Mare de către UDMR şi PSD. A fost condamnat penal, fără să i se dea posibilitatea să se apere. Cu toate că a formulat o cerere de strămutare a judecării cauzei, care se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosar penal nr. 1856/2005, cu termen de judecată 21.04.2005, Judecătoria Carei a soluţionat dosarul la comandă politică.

Atmosfera de teroare a devenit insuportabilă şi de aceea cele trei instituţii au decis să întreprindă următoarele măsuri:

• miting de protest în faţa Consiliului judeţean Satu Mare;
• greva foamei în pieţele publice, sub supraveghere medicală;
• pichetarea sediului Uniunii Europene de la Bruxelles şi a Parlamentului European de la Strasbourg, cu sprijinul organizaţiilor evreieşti internaţionale şi a unor asociaţii nonguvernamentale;
• note de protest adresate tuturor instituţiilor europene, Congresului SUA şi ambasadelor de la Bucureşti.

Oare chiar trebuie să căutăm dreptate în altă ţară decât în România sau aşteptăm ca în judeţul Satu Mare, unde se pare că UDMR-ul face legea după cum doreşte, să se repete situaţia de tristă amintire din anul 1940?!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnul Horia Văsioiu. Va urma domnul Mihai Dumitriu. Domnii deputaţi Rareş Mănescu, Costache Mircea şi Gelil Eserghep au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Horia Văsioiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la completarea de către demnitari a noilor declaraţii de avere.

Constat cu regret că am ajuns într-un uşor impas în ceea ce priveşte forma noii declaraţii de avere a demnitarilor, propusă de ministrul justiţiei, doamna Monica Macovei.

Unii colegi doresc reducerea categoriilor de valori ce trebuie declarate de demnitari.

Alţii se opun declarării averilor copiilor sau a bunurilor ce constau în bijuterii şi opere de artă, punând astfel în pericol iniţiativa Guvernului.

Ţin să vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, iar acum mă adresez în special parlamentarilor coaliţiei aflată la guvernare, de promisiunile făcute în campania electorală. Ne-am arătat atunci în faţa electoratului dispuşi la cea mai deplină transparenţă, inclusiv în declararea averilor, şi nu ne permitem acum, în faţa alegătorilor şi a Uniunii Europene, să aruncăm la gunoi pachetul de valori democratice care ne-au dus la câştigarea alegerilor.

A sosit momentul unui nou început în această problemă. A sosit momentul ca toţi demnitarii şi familiile lor să arate poporului, foarte clar, de unde au plecat din punct de vedere material în noul mandat şi unde au ajuns la încheierea lui.

Domnul prim-ministru Tăriceanu le-a spus foarte tranşant celor care încercau să pună beţe în roate noii metodologii de declarare a averilor: "Nu s-au opus oamenii din Guvern, care au averi considerabile, şi vă opuneţi voi? Eu ştiam că cei de la PSD au de ascuns averile pe care le-au acumulat, şi nu voi".

Trebuie, deci, să-i urmăm îndemnul şi să nu mai repetăm greşelile trecutului, care vedeţi unde te duc, să încetăm cu transferul bunurilor pe numele copiilor, soacrelor şi al verilor de a şaptea spiţă şi să ne expunem opiniei publice aşa cum suntem în realitate.

Iar celor care se tem de hoţi, pot să le spun că există fel de fel de remedii: asigurări, seifuri, sisteme sofisticate de alarmă, casete de depozit în bănci, firme de pază şi protecţie etc. Acestea sunt soluţiile împotriva hoţilor, nu secretizarea unei părţi din bunurile dobândite.

De aceea, fac apel la sprijinirea în această formă şi necondiţionat a iniţiativei Guvernului privitoare la declaraţiile de avere ale demnitarilor. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Mihai Dumitriu, va urma domnul Vasile Pruteanu.

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează: "Genocid sau eutanasie?" şi mă voi referi, bineînţeles, la hotărârea de Guvern care cuprinde lista cu medicamentele compensate.

Criza din sistemul farmaceutic este doar faţa văzută a crizei generale a sistemului de sănătate din România.

Guvernul Tăriceanu a promis pentru sănătate, prin Programul de guvernare, 5,5% din p.i.b., în realitate fiind doar 3,4%, iar din surse sigure, prin rectificarea de buget din aprilie-mai, acest procent va scădea sub 3%.

Tehnocraţi ai Alianţei D.A., care au elaborat Hotărârea de Guvern privind noua listă de medicamente gratuite şi compensate nu au ţinut cont de timpul necesar pentru consultaţie în vederea asigurării unui act medical de calitate, independenţa profesională a medicilor; sugestiile specialiştilor de la casele de sănătate judeţene.

Din punct de vedere juridic, deşi vechea hotărâre de Guvern care este în vigoare şi care se referea numai la lista de medicamente gratuite şi compensate, actuala hotărâre de Guvern, pe lângă aprobarea listei de medicamente gratuite şi compensate, cuprinde şi prevederi care fac obiectul contractului - cadru şi al normelor sale de aplicare, referitoare la modul de prescriere şi eliberare a medicamentelor, cât şi sancţiuni aplicabile medicilor aflaţi în contract cu Casa de Asigurări.

Documentul actual nu face referire explicit la articolele care sunt modificate, venind astfel în contradicţie cu actele normative existente.

De asemenea, lipitorii de afişe care au fost promovaţi în Ministerul Sănătăţii şi Guvernul Tăriceanu nu ţin cont că elaborarea şi modificare contractului - cadru şi a normelor se face în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă nr. 150/2002 şi Legea nr. 306/2004, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, cu Organizaţia Asistenţilor Medicali din România, prevederile acestea legale fiind ignorate şi călcate în picioare. Din această cauză, Colegiul Medicilor din România a dat în judecată Ministerul Sănătăţii.

O deficienţă gravă a hotărârii de Guvern este faptul că sunt excluşi veteranii, persoanele cu handicap, precum şi cele care prin legi speciale beneficiază de gratuitate, încălcându-se astfel drepturile lor stabilite prin lege.

Dacă la cele de mai sus se adaugă şi faptul că limbajul utilizat este ambiguu, atunci este imposibilă aplicarea unitară a documentului. Probabil, Biroul Legislativ al Guvernului Alianţei D.A. este format din persoane recrutate din cei 15 mii de specialişti rămaşi de la fosta guvernare de tristă amintire C.D.R., deoarece cele câteva exemple enumerate mai sus arată că hotărârea de Guvern este ilegală şi inaplicabilă.

Din punct de vedere al consecinţelor asupra asistenţei medicale, putem afirma că cei care au elaborat-o şi cei care au aprobat-o au fost stăpâniţi de un spirit malefic:

1. Nu s-au luat în calcul riscurile asupra stării de sănătate a populaţiei şi asupra eficienţei asistenţei medicale.

Exemplu: prevederea prin care se poate elibera un medicament din "sublistele" B şi C care costă mai mult de 3 milioane de lei face imposibilă continuarea unor tratamente care necesită două sau mai multe medicamente din aceste liste. Este vorba de tratamente de milioane sau zeci de milioane de lei, pe care nici un bolnav nu le-ar putea susţine din venituri proprii. Întreruperea tratamentului la aceşti bolnavi duce la agravarea bolii, spitalizări prelungite, costisitoare şi ineficace finalizându-se cu decese greu de cuantificat.

Dacă socotim că până în prezent pentru salvarea acestor bolnavi s-au investit sute de milioane sau câteva miliarde de lei, realizăm nivelul de ineficienţă indus de această hotărâre de Guvern. Imposibilitatea continuării tratamentului la bolnavii cu transplant renal va determina, în cel mult 2 luni, trecerea acestor bolnavi în dializă. Costul pentru tratamentul unui bolnav transplantat, care este şi integrat social, munceşte, este util familiei şi societăţii este, în medie, de 600-700 de euro pe lună; costul unui bolnav dializat este, în medie, de 1.300-1.400 de euro pe lună, fără ca acesta să mai poată munci şi să se mai poată integra social, având o calitate a vieţii mult mai scăzută.

Să trăiţi bine, dragi bolnavi!

2. Care este calitatea actului medical, dragi specialişti din Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care medicii au obligaţia să calculeze valoarea reţetelor, să prescrie câte o reţetă din fiecare listă, reducându-se timpul afectat consultaţiei propriu-zise a bolnavului la 3-4 minute?

3. D.A. Să trăiţi bine, dragi guvernanţi, interesaţi în rezolvarea propriilor afaceri, deoarece aţi introdus pe listă o serie de medicamente noi, care nu au mai fost folosite în România, care costă de zece ori mai mult decât medicamentele similare existente pe piaţă, ceea ce va duce la creşterea costurilor unor scheme terapeutice şi, evident, la creşterea cheltuielilor, în general.

Se mai pune întrebarea: care au fost interesele care au dus la introducerea la gratuitate sau compensare a unor medicamente pe care puţine ţări din lume şi le permit, în condiţiile în care întrerupem tratamentul la un mare număr de bolnavi, lăsându-i să moară, pentru că au boli ale căror tratamente costă prea mult?

În final, ne întrebăm: Ministerul Sănătăţii şi-a propus să introducă eutanasia, care costă foarte mult, sau genocidul? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Vasile Pruteanu, va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Vasile Pruteanu:

Domnule preşedinte,

Pentru Piatra Neamţ, ziua de 4 aprilie 2005 va rămâne una de referinţă, în contextul demersurilor concertate din ultimii ani privind accesarea fondurilor europene, prin semnarea contractului privind construirea Staţiei de Compost, cu firma austriacă STRABAG AG, în cadrul Programului de Management al Deşeurilor.

Programul lansat la Piatra Neamţ, localitate cu 112 mii de locuitori, se află printre primele din ţară, adresându-se întregii comunităţi locale, programelor comerciale, industriale şi municipale privind deşeurile, prin furnizarea unui sistem integrat de colectare, reciclare, compostare şi rambleiere sterilă a terenului. Astfel, în perioada martie 2005-ianuarie 2006, programul va fi implementat pe raza întregului municipiu, sub motto-ul: "O Românie verde începe cu Perla Moldovei!"

Valoarea totală a proiectului este de 18 milioane de euro, cu următoarea schemă de finanţare: 2,210 milioane de euro reprezintă contribuţia Guvernului Danemarcei; 2,425 milioane de euro cofinanţarea Guvernului României; 2,289 milioane de euro contribuţia autorităţilor locale prietene; însă cea mai substanţială parte este reprezentată de finanţarea nerambursabilă a Uniunii Europene, prin Programul ISPA, de 10,384 milioane de euro.

Sperăm cu toţi ca aceste demersuri binevenite să nu e oprească aici. Ştiu că acesta este doar începutul unui drum important către modernizarea României. Sunt mândru că tocmai Piatra Neamţ, oraş din judeţul pe care îl reprezint în Parlament, este primul care a pornit într-o astfel de acţiune benefică pentru sănătatea oamenilor şi a mediului.

Salut astfel demersurile făcute de autorităţile implicate, care reuşesc astfel să educe cetăţenii în acest proces greoi de selectare a deşeurilor, acesta fiind un pas important spre un nou nivel de civilizaţie. Astfel, Piatra Neamţ va fi un real etalon naţional în privinţa protecţiei mediului. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, şi pentru concizie.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma doamna Gabriela Creţu, în sfârşit.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi, intervenţia mea este intitulată: "Salvaţi ansamblul folcloric de stat "Rapsodia Călimanilor"din Topliţa!"

Intervenţia mea de astăzi se vrea un strigăt de disperare din partea românilor din Harghita şi Covasna, care îşi cer dreptul la cultură. Ea nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, dacă cei care sunt majoritari astăzi din punct de vedere etnic în judeţele amintite, în urma unui îndelungat proces de maghiarizare, ar fi înţeles cu adevărat ce înseamnă multiculturalitatea, de care fac atâta caz, atunci când se referă la probleme etnice care îi privesc!

După cum se cunoaşte, în urma evenimentelor din decembrie 1999, la care m-am referit de atâtea ori de la acest microfon, ca o consecinţă a presiunilor care s-au exercitat asupra lor, foarte mulţi dintre români au fost nevoiţi să părăsească zona şi să se refugieze din oraşele Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, cât şi din comunele alăturate şi să-şi caute adăpost pe alte meleaguri ale Ţării!

Ca urmare, în anul 1990, fostul Ansamblu Artistic al Sindicatelor "Harghita" din Miecurea Ciuc, care avea două secţii: română şi maghiară, dându-se ascultare solicitărilor unor extremişti udmr-işti, s-a transformat în Ansamblul Secuiesc de Stat Miercurea Ciuc, dar cu o singură secţie: maghiară. În acest fel, a fost violat dreptul la cultură al celor 100.000 de viteji, care nu şi-au părăsit şi continuă să trăiască pe moşiile lor moştenite din străbuni, drept pe care îl are fiecare cetăţean din această Ţară!

Conştienţi de faptul că românii au rezistat pe pământul lor strămoşesc, nu doar datorită unor organizări statale şi al existenţei unor lideri politici şi militari, ci şi datorită doinelor, horelor şi cântecelor lor, ei au înfiinţat imediat în oraşul - astăzi municipiu - Topliţa, Ansamblul Folcloric de Stat "Rapsodia Călimanilor". Din momentul constituirii, din anul 1990, şi până în anul 1997, acesta a fost finanţat de către Ministerul Culturii, când, în baza Hotărârii de Guvern nr.6/1997, a fost cedat Consiliului Judeţean Harghita, care a refuzat însă să îl preia! În aceste condiţii, spre cinstea lui, în baza Protocolului nr.633/1997, Ansamblul a fost preluat de către Consiliul Local Topliţa, care a făcut eforturi extraordinare pentru ca acesta să supravieţuiască, suportând integral din bugetul propriu toate cheltuielile.

Astăzi, ca urmare a scăderii drastice a locurilor de muncă şi a creşterii numărului de şomeri, acesta nu mai are la dispoziţie fonduri care să îl mai susţină. În acest fel, după 15 ani de existenţă, perioadă în care a cules, conservat şi valorificat prin spectacolele puse în scenă, datinile, obiceiurile şi dansurile tradiţionale din zonă, a desfăşurat o activitate artistică, exprimată prin peste 2000 de spectacole susţinute în Ţară, dar şi prin numeroasele turnee şi participări la festivaluri internaţionale desfăşurate peste hotare, în ţări precum: Albania, Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Olanda, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Ungaria, Qatar şi altele, unde a fost distins cu numeroase diplome şi premii, Ansamblul Folcloric de Stat "Rapsodia Călimanilor" este în pragul desfiinţării, fondurile destinate culturii la nivel de judeţ fiind dirijate numai pentru finanţarea Ansamblului Secuiesc de Stat, precum şi a noului Teatru Secuiesc din Miercurea Ciuc, înfiinţat în urmă cu doi ani!

Pentru aceste instituţii artistice se găsesc fonduri, chiar dacă ele provin şi din banii contribuabililor români, iar pentru susţinerea financiară a singurei instituţii artistice profesioniste româneşti nu se pot găsi! În judeţul vecin, în judeţul Mureş, Ansamblul Artistic Profesionist "Mureşul" din Târgu Mureş, finanţat de către Consiliul Judeţean Mureş, nu numai că funcţionează de ani de zile cu două secţii română şi maghiară, dar, în ultimii ani, a înfiinţat şi o a treia: ţigănească! La Mureş se poate?

De 15 ani, românii din Harghita şi Covasna au senzaţia că au fost abandonaţi, instituţiile lor de cultură, educaţie şi învăţământ fiind prigonite cu tenacitate. De aceea, mă întreb dacă Guvernul României doreşte cu adevărat, ca în zonă, în viitorul ţinut ce se vrea de către UDMR-işti să fie şi autonom şi secuiesc, să mai existe şi români?

Popoare mici, dar mândre, au devenit celebre promovându-şi specificul naţional. La fel de cunoscut ar putea fi şi tezaurul folclorului românesc, dacă ar exista o preocupare constantă pentru promovarea lui, prin o strategie corespunzătoare a valorilor folclorice tradiţionale româneşti, exprimată prin sprijinirea artiştilor de muzică populară, a ansamblurilor de dansuri şi a creatorilor de artizanat popular. Să nu uităm: folclorul reprezintă o parte esenţială a patrimoniului naţional!

Doamnă ministru a culturii Monica Octavia Muscă, cât şi domnule vicepremier şi ministru de stat care coordonaţi atât cultura cât şi integrarea europeană a României, Markó Béla, românii din judeţele Harghita şi Covasna încă mai cred că, şi pentru ei, ca şi pentru toţi românii, în România, soarele răsare de la Bucureşti şi aşteaptă un semn! Dovediţi-le că nu sunt naivi şi luaţi imediat măsurile care se impun pentru a salva Ansamblul Folcloric de Stat "Rapsodia Călimanilor" din Topliţa!

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna Gabriela Creţu, va urma domnul Emil Strungă. După care, ultimul vorbitor, domnul Claudius Zaharia.

Doamna Gabriela Creţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Câţi lei costă o viaţă de om?"

Stimaţi colegi,

Construim o economie de piaţă, în care eficienţa se măsoară în bani. Trăim, însă, şi într-o societate de piaţă? Întrebarea poate părea teoretică, dar răspunsul îl dă concreta şi, din păcate, trista realitate. Politica neoliberală a Guvernului nu face decât să întărească, în fiecare zi, certitudinea că acest lucru este, din nefericire, adevărat.

În cultură, ni s-a spus deja: cel care doreşte finanţare pentru un proiect trebuie să-şi dovedească interesul, iar interesul pentru actul cultural se măsoară în bani. Adică, un artist poate să se dovedească interesat de propria operă şi de introducerea ei în circuitul cultural, dacă are jumătate din suma necesară; dacă nu are, poate fi el Caragiale sau Shakespeare în persoană, proiectul nu va fi eligibil.

Creaţia poate însă să mai aştepte. S-a mai întâmplat în istorie ca gloria să vină postum. Dar se poate trăi viaţa postum? Conform politicii de sănătate susţinută de domnul ministru Cinteză, pentru cei mulţi, este singura speranţă care le rămâne.

Laboratorul de analize de la Policlinica Vaslui a făcut programări, la începutul lunii martie, pentru sfârşitul lunii mai. Din zeci de urgenţe, în fiecare zi se soluţionează cinci. În aceste condiţii, ai timp să mori sănătos, pentru că boala va fi descoperită, oricum, post-mortem.

Diabeticii se bucurau de o analiză gratuită a glicemiei în fiecare lună. Acum, trebuie să o plătească.

Medici de familie şi cadre medii sunt în proporţie de 70% din necesar.

Medicamentele compensate şi gratuite aproape au dispărut.

Prin expresia: "Viaţa omenească este inestimabilă!", eu am înţeles întotdeauna, în mod naiv, se vede, că ar avea o valoare atât de mare încât nu poate fi măsurată în bani. Până zilele trecute, nu m-am gândit că "neestimabil" poate fi citit şi "nevaloros". Am aflat, însă, acest lucru când am primit răspunsul la o întrebare adresată domnului ministru Cinteză. Am aflat că, în ambulatorii, totul va funcţiona după regulile pieţei, adică, ale eficienţei economice calculate în bani.

Economia ar trebui să fie un mijloc prin care societatea produce ceea ce are nevoie ca să se conserve şi să evolueze, nu un scop în slujba căruia stă întreaga societate. Eficienţa economică cu oameni morţi nu poate servi decât celor, foarte puţini, care se cred administratori ai vieţii.

Ceea ce nu a înţeles ministrul sănătăţii este că unii au bani şi alţii nu au bani; unii se pot bucura de servicii de înaltă calitate, alţii nu pot şi nici nu au asemenea pretenţii. Ei nu cer medicamente din categoria celor care fac să crească permanent beneficiile marilor companii şi ale distribuitorilor lor, dar au nevoie de medicamentele care să le asigure supravieţuirea. Ei nu cer serviciile unor mari profesori, dar doresc o îngrijire atentă.

Din răspunsul domnului ministru am aflat însă că reangajările cadrelor medii se vor face şi ele după privatizarea ambulatoriilor, în condiţiile pieţei. Această poziţie aduce şi multă îngrijorare în rândul celor de la Sindicatul "Sanitas", privind siguranţa locurilor lor de muncă.

Or, stimaţi colegi, cine sunt cei care n-au? Părinţii noştri, cu pensii mici şi sănătate şubredă; cei vreo 4 milioane care câştigă salariul minim; cei care au muncit şi muncesc. Nu putem cultiva respectul faţă de muncă, dacă nu-i respectăm pe cei care muncesc. A-i respecta înseamnă, în primul rând, să nu-i privăm de dreptul fundamental şi inalienabil care este viaţa. Dacă economia ne cere să muncim, atunci, întâi, trebuie să trăim.

Stimaţi colegi,

Trebuie să reinventăm urgent termenul de "eficienţă socială"! Primul criteriu al acestei eficienţe nu se poate exprima în bani, el este să menţinem oamenii vii. O tranziţie cu oameni morţi nu foloseşte nimănui! "Profit obţinut pe leu cheltuit" poate fi o formulă de calcul pentru industrie, dar nu pentru sănătate! Medicii trebuie să-şi măsoare eficienţa în creşterea speranţei de viaţă, a natalităţii, în reducerea mortalităţii şi a morbidităţii! Propunem chiar: "viaţă câştigată pe oră de îngrijire acordată". Am obţine un progres ridicat! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Emil Strungă şi va fi urmat de domnul Claudius Zaharia, ultimul înscris pe listă.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În Monitorul Oficial al României din 9 martie 2005 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2005 privind modificarea formularea pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese, care a intrat în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv 9 martie 2005.

Art. I al ordonanţei de urgenţă menţionate mai sus modifică şi înlocuieşte anexa declaraţiei de avere la Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor şi a altor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.

Introducerea, prin ordonanţă de urgenţă a unui model de declaraţie de avere, care să devină publică, precum şi obligativitatea completării şi verificării acesteia pentru miniştri, parlamentari, magistraţi şi alte categorii de funcţionari publici a devenit un subiect politic de interes major. Proiectul de lege amintit face parte din strategia Guvernului Tăriceanu de luptă împotriva corupţiei şi iniţiativa a trecut prin Senat, unde a generat o serie de discuţii şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, termenul propus de depunere a noilor declaraţii de avere fiind 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv 9 mai 2005.

În conformitate cu prevederile legale care funcţionează şi în prezent, declaraţia de avere se face în scris de către demnitari, atât la începutul, cât şi la sfârşitul mandatului. Modelul propus acum adaugă o serie de elemente noi, care sunt mai stricte şi sunt publice. Actualul formular a fost creat de experţi ai Băncii Mondiale, propus şi fostului Guvern Năstase, dar nu a fost luat în considerare.

Nu este o impunere specifică pentru România, declaraţii de avere pentru persoanele publice se fac în toate ţările cu democraţii consolidate. Declaraţia de avere este o practică europeană şi are drept scop transparenţa în gestionarea funcţiei publice şi imposibilitatea folosirii acestei funcţii în scop privat.

Se prevede constituirea unui Consiliu Naţional de Integritate, cu rolul de a verifica declaraţiile date şi dacă apar diferenţe între începutul şi sfârşitul mandatului, nejustificate de veniturile realizate, acesta să sesizeze Parchetul.

La dezbaterea ordonanţei în Senat au apărut o serie de reacţii critice, care încercau să limiteze transparenţa legii şi sugerau posibilitatea apariţiei unor structuri infracţionale, care să se ocupe preferenţial de demnitari.

Personal, nu împărtăşesc aceste rezerve şi consider că în momentul în care am acceptat să candidăm pentru o funcţie publică ne-am asumat şi anumite riscuri, care se pot manifesta în exercitarea funcţiei. Nu avem ce ascunde, şi o funcţie publică înseamnă în primul rând transparenţă. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Claudius Zaharia.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la încetarea celui de al doilea război mondial, război în care ostaşii români au luptat pentru eliberarea teritoriilor româneşti şi pentru păstrarea integrităţii naţionale. Aceste lupte au cauzat armatei române pierderi umane uriaşe pe frontul de est şi pe frontul de vest, unde mai mult de 600 de mii de soldaţi şi-au pierdut viaţa. Consider că ţine de fiecare dintre noi, urmaşi ai acestor români care s-au sacrificat în al doilea război mondial, să-i cinstim aşa cum se cuvine.

În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu membrii Asociaţiei Veteranilor de Război, am luat la cunoştinţă faptul că între România şi Rusia, Ucraina, Republica Moldova nu există nici un tratat privind amenajarea unor cimitire pentru îngroparea eroilor români căzuţi pe acest front. Cauza principală a acestei situaţii constă în lipsa unei legislaţii operante şi funcţionale la nivel naţional.

În prezent, actul normativ care reglementează acest domeniu este Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 700/7.10.2003, dar aceasta omite situaţiile în care se află în acest moment mormintele militarilor români de peste hotare. Chiar şi făcând abstracţie de aceste imperfecţiuni ale legii în vigoare, prevederile acesteia nu au fost puse în practică de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, care, până în data de 9.03.2005, a fost în subordinea Secretariatului General al Guvernului, acum fiind sub coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, în principal, din cauza managementului defectuos pe care fostul Guvern l-a practicat.

Pe de altă parte, eşecul punerii în practică a prevederilor legale, deşi au trecut aproape doi ani de la promulgarea legii, se datorează şi măsurilor cu caracter propagandistic luate de fostul Guvern înaintea alegerilor, prin care a vrut doar să arate că îi pasă de soarta celor căzuţi pentru ţară şi nu de a lua măsuri urgente şi concrete de a mai salva ce se mai poate, inclusiv din onoarea României, de a-şi cinsti cum se cuvine eroii de război, în acord cu tradiţia creştină şi cu practica europeană în domeniu.

Cu toate acestea, cred într-o creştere a susţinerii de către Parlamentul României şi Ministerul Apărării Naţionale a unor acţiuni de promovare a simbolurilor naţionale şi de cinstire a celor care au luptat şi care şi-au dat viaţa pentru poporul român. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Grigore Crăciunescu a depus la secretariat declaraţia.

Vă mulţumesc şi să aveţi parte de o zi fără supărări.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Costache Mircea:

Balamucul profitorilor

Care va s zică, descoperim acum, potrivit unor demersuri din presa ultimelor zile, că Omar Hayssam e bolnav psihic cu acte în regulă, emise de instituţii de sănătate româneşti şi siriene, încă din anul 1981. Păi dacă arabul care a făcut o avere enormă în România postdecembristă e bolnav psihic, ceilalţi îmbogăţiţi în aceeaşi perioadă, prin aceleaşi mijloace, sunt normali?

Şi dacă Omar Hayssam este într-adevăr bolnav psihic, fapt perfect posibil, atunci toţi aceia care au făcut afaceri cu el, în dauna interesului naţional, cei care l-au primit în partid, care au acceptat donaţii de domeniul fantasticului pentru partidul-stat, pentru asociaţiile şi fundaţiile lor căpuşă, cei care l-au inclus pe listele de întreprinzători model, care l-au plimbat cu avionul prezidenţial drept mostră de om de afaceri de succes, cei care i-au dat pe mână importante societăţi comerciale şi, odată cu ele, vieţile a zeci de mii de români lăsaţi fără pâine, umiliţi, alungaţi, prigoniţi în propria ţară, de la IPRS Băneasa la IFET Nehoiu etc. etc. ei, reprezentanţii aleşi, numiţi şi nepreţuiţi ai naţiunii române, erau sănătoşi? Acum putem înţelege de ce se scandalizau dumnealor când li se spunea că trăim într-o societate bolnavă, degenerată, interzicând televiziuni, blamând publicaţii şi personalităţi care cutezau să le pună oglinda în faţă. Iată cine sunt bolnavii care nu conduc, ci distrug, care nu guvernează ci jefuiesc, care nu administrează, ci dijmuiesc. Şi nu orice fel de bolnavi, ci de-a dreptul psihopaţi, care au devenit un pericol de moarte pentru românimea mult răbdătoare. Cum de sunt, totuşi, mereu aleşi, de 15 ani încoace, aceiaşi impostori. Pe lângă curajul nebun, şi pe lângă nebunia dovedită cu acte, inclusiv cu acte de conducere, ei mai uzează de un element care prinde la români: actoria de duzină, trucurile scenice rudimentare, dezarmant de naive şi de stângace, de bâlci ieftin.

Românii refuză încă să decodifice corect lacrima de crocodil a domnului Băsescu la spatele domnului Stolojan, răspunsurile monosilabice de tip niznai ale domnilor Iliescu şi Năstase, giumbuşlucurile pocitaniei asiatice Boc, căzut în cap în direct la "Gheorghe", cel care mânca fripturi la restaurantul Camerei Deputaţilor cu blonda Ferencz, în timp ce la Tv era prezentat naţiunii cum mănâncă el ceapă cu slănină.

Tot aşa, un fost artist amator din brigada ASE-ului, bulbucatul Ovidiu Grecea, care îl imita pe Mircea Crişan, cu arsenalul lui primitiv, a făcut carieră de "justiţiar" după Revoluţie. Când a fost adus, de peste mări şi ţări, la Prefectura Bucureşti, să-l pună la punct pe hingherul general al capitalei de atunci, artistul de brigadă a holbat ochii la cameră, şi-a bălăngănit fălcile şi a spus sec: "îi luăm gâtul"! Nu numai că nu i-a luat gâtul, dar cel ce urma să fie gâtuit a ajuns preşedinte iar malacul, din nou, mare diplomat prin cele străinătăţuri, numai bun să reprezinte în exterior balamucul intern!

Acesta este, stimaţi oameni buni, prea buni ca să puteţi duce o viaţă demnă, balamucul românesc din care au apărut pe de o parte palatele cu turnuleţe şi uriaşele averi ale câtorva zeci de mii de circari, iar pe de altă parte un popor în zdrenţe, în frig şi în foame în toată ţara.

Dacă tot alegem actori din comedia minciunii, măcar să-i votăm pe cei mai talentaţi şi nu rebuturile umane cu certificate de glumeţi, care ne-au spurcat moravurile, ne-au spoliat avuţia şi ne-au cufundat în mizerie.

Încă o dată are dreptate Tribunul când ne aminteşte că imnul naţional este "Deşteaptă-te române" nu "Somnoroase păsărele"!

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Declaraţie politică: Primăvara societăţii noastre.

Doresc cu acest prilej să-mi antrenez colegii parlamentari într-o provocare cât se poate de constructivă şi această provocare se numeşte societatea civilă.

Doresc cu acest prilej să antrenez societatea civilă într-o provocare cât se poate de constructivă şi această provocare se numeşte clasa politică, parlamentarii.

Cred că acum este primăvara societăţii noastre.

Este timpul în care s-a cernut societatea noastră civilă de organizaţii neguvernamentale care înmatriculează maşini, cheltuiesc bani din surse private sau publice, naţionale sau internaţionale, practică turism internaţional în interes propriu, urmăreşte interese de grup etc.

Este timpul în care noi, parlamentarii ne-am dat seama că avem nevoie de expertiză, standarde, experienţă practică, evaluare, mentenanţă şi autofiananţare ca principii de reglementare a activităţilor pe care le avem în vedere, pentru că, de ce să nu o recunoaştem, societatea civilă, în cea mai mare parte, este cu un pas înaintea noastră în UE.

Ca parlamentar cer societăţii civile să găsim împreună pârghii de acţiune comună, să elaborăm strategii, să ne angrenăm în activităţi de advocacy, de sensibilizare, pentru a nu mai rămâne blocaţi în rezolvări punctuale de diverse probleme, ci să creăm mecanisme ce se pot articula de la sine, indiferent de culori politice dominante într-un moment sau altul, să creionăm politici naţionale, în care nici una din părţi nu e factor de presiune şi impunere, ci împreună mediem şi ne asumăm responsabilităţi.

Este momentul în care multe legi, deosebit de importante, cum ar fi Legea tineretului, Legea învăţământului, Legea presei etc. vor trebui să ajungă în forma finală. Expertiza societăţii civile, nouă, parlamentarilor, ne este absolut necesară pentru a ajunge la o formă agreată şi asumată de cât mai mulţi.

Provocarea mea, ca şi parlamentar este de a lucra împreună cu societatea civilă pentru strategii de perspectivă şi pentru generaţii viitoare.

Provocarea societăţii civile este de a replica modelele de succes din activitatea sa şi de a le înscrie în politici naţionale cu arie de aplicabilitate cât mai mare.

Îmi doresc ca joncţiunea societăţii româneşti să se realizeze cât mai repede pentru a putea avea forţa unui efort comun în perspectiva integrării europene pe care ne-o dorim.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

O lege a lustraţiei a fost în ultimii 15 ani un subiect respins întotdeauna ab initio de către PSD şi predecesorii acestui partid, PDSR, FDSN şi FSN. În urmă cu 10 zile, aflat la Timişoara, fostul şef al statului şi probabil viitorul preşedinte al PSD a declarat că o lege a lustraţiei ar fi o lege nedemocratică şi că el consideră acest capitol închis în urma unei discuţii avute cu mulţi ani în urmă cu preşedintele de atunci al Societăţii Timişoara, regretatul George Şerban.

În primul rând, vreau să atrag atenţia că afirmaţiile lui Ion Iliescu sunt ele nedemocratice şi chiar periculoase în ceea ce priveşte integrarea României în Uniunea Europeană.

De ce sunt periculoase? Simplu. Pentru că jignesc legiuitorii unor ţări foste comuniste - acum membre ale Uniunii Europene. Mă refer aici la Cehia, care are o lege a lustraţiei, şi la Ungaria şi Polonia, care au o variantă nuanţată a unei astfel de legi. Ca să nu mai vorbesc de unul dintre greii Europei, Germania, care are de asemenea o lege clasică a lustraţiei. Închipuiţi-vă, vă rog, ce efect are asupra conducătorilor acestor ţări - ţări care vor trebui să voteze pentru primirea României în Uniunea Europeană - asupra populaţiei acestor ţări care au acceptat o astfel de lege, o astfel de declaraţie venită din partea unui fost şef de stat şi lider al principalului partid de Opoziţie. Concret, declaraţia liderului PSD Ion Iliescu lasă de înţeles că în aceste ţări s-a adoptat o lege nedemocratică. Da, doamnelor şi domnilor, Ungaria, Cehia, Polonia şi mai ales Germania sunt ţări care votează legi nedemocratice. De aceea cele trei ţări foste comuniste sânt în Uniunea Europeană înaintea României? Pentru că au adoptat legi nedemocratice? Repet, este o declaraţie foarte periculoasă a dlui senator Ion Iliescu şi să dea Dumnezeu să nu fie luată în serios de autorităţile din ţările respective.

Aş vrea acum să revin şi la fondul problemei, şi anume la necesitatea unei legi a lustraţiei. Este adevărat, această lege ar fi fost mai mult decât necesară în anul 1990 sau în primii doi-trei ani după instaurarea noului regim. Nu s-a putut adopta o astfel de lege şi toată lumea ştie cine a fost împotrivă. Şi să nu uităm de asemenea la ce embargou a fost supusă Timişoara atunci şi tot ce provenea din această zonă.

Revin şi de la acest microfon îmi pun întrebarea cât de necesară este acum, după 15 ani, o lege a lustraţiei. Pun această întrebare retorică ţinând cont că mulţi dintre foştii activişti sunt ieşiţi la pensie sau nu mai trăiesc. Cu toate acestea, susţin că este necesară o astfel de lege. Nu atât pentru a-i viza pe foştii nomeclaturişti PCR cât pentru a elimina din structurile economice, mă refer la cele care influenţează politicul, a foştilor securişti, care, ştim bine, sunt bine angrenaţi în aceste structuri. Şi, de ce nu, a unor activişti, fie ei şi mai în vârstă dar care mai beneficiază de multe canale pentru a-şi face publică "doctrina".

În concluzie, o lege a lustraţiei este necesară. Şi, să nu uităm, chiar şi Uniunea Europeană ne cere să ne facem curăţenie la noi în "casă" prin eliminarea de la nivelul deciziei a celor care au legături cu trecutul comunist. Pentru că Uniunea Europeană, pe lângă faptul că va primi un stat care nu stă deloc bine la nivel economic, măcar din acest punct să fie curat, adică să nu prezinte reziduuri ale regimului comunist. Închei cu speranţa că şi Ion Iliescu va vota o lege a lustraţiei. Nu de alta, dar domnia sa nu mai candidează pentru vreo funcţie înaltă în stat.

P.S. Din presa de la mijlocul săptămânii trecute am mai aflat că Ion Iliescu a încercat, în 1990, să-i convingă pe autorii Proclamaţiei de la Timişoara - promiţându-le funcţii în FSN - să renunţe la punctul 8 al Proclamaţiei, cel care putea sta la baza unei legi a lustraţiei. Nu a reuşit. Şi nu are voie nici acum să ne împiedice să adoptăm o lege a lustraţiei.

Domnul Eserghep Gelil:

Consumul de droguri poate fi considerat un semn al aroganţei şi al plictisului. Unii cred că dobândesc experienţe noi apelând, din pură curiozitate, la droguri. Alţii consideră că pot dobândi o perspectivă nouă asupra realităţii şi îşi sporesc creativitatea sau aptitudinile consumând droguri pe post de stimulent. Este cunoscut faptul că în industria publicităţii, în lumea artistică sau în show-biz, la modul general, se consumă droguri. Pentru aceste cazuri de găseşte întotdeauna o scuză, ca şi când faptul că eşti artist este echivalent cu a te putea droga doar pentru a te distra sau pentru a fi la modă.

De aici până la viaţa de zi cu zi nu este decât un pas. Şi el a fost făcut. Pentru unii dintre noi, consumul de droguri s-a mutat din lumea filmelor în cercul de prieteni, printre colegii de serviciu sau, şi mai grav, printre membrii familiei. Neputinţa în faţa unei astfel de întâmplări ne poate marca definitiv. De aceea, trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona o astfel de criză.

În momentul de faţă, în România, consumul de droguri, ca şi distribuirea şi comercializarea lor pentru consum constituie infracţiuni şi sunt pedepsite conform Codului Penal. Aspectul trist al problemei este că majoritatea toxicomanilor sunt tineri fără repere. Faptul că din punct de vedere penal ei sunt infractori poate genera probleme şi mai mari de recuperare pentru aceştia. Ei vor tăinui consumul, iar dacă vor dezvălui cuiva această problemă, se pot alege cu un dosar penal sau pot face chiar puşcărie.

Consumatorul de droguri este clar o victimă - el are probleme serioase în relaţia cu familia şi cu societatea. Dar mai ales cu propria lui viaţă. În acest context, în ciuda faptului că toxicomanul are nevoie de asistenţă, el riscă excluderea socială şi pedeapsa penală.

Trebuie înţeles că în lupta împotriva drogurilor este esenţială voinţa de a renunţa, conştientizarea dependenţei, recunoaşterea statutului de toxicoman şi dorinţa unei vieţi independente şi normale.

Nu este momentul să discutăm dacă legislaţia este corectă, deşi este contradictoriu faptul că un consumator de droguri este, în România, victimă şi infractor în acelaşi timp.

Am expus toate aceste aspecte pentru a arăta dificultăţile de recuperare şi reinserţie socială pe care o victimă a traficului de droguri le poate întâmpina. Alături de toxicoman, întreaga familie are de suferit. Se creează sentimente de vinovăţie, cei dragi se simt responsabili şi se acuză că nu au înţeles la timp ceea ce se petrece.

Având în vedere cele mai sus menţionate, fac apel serios la eradicarea, pe cât posibil, a acestui fenomen.

De asemenea, cred că este imperios necesar un parteneriat între societatea civilă şi Poliţie, pentru că trebuie să înţelegem, acum mai mult ca oricând, că oricine poate cădea victimă acestui flagel: astăzi - persoane străine, mâine - membrii familiei noastre, poate chiar copiii noştri.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

PSD-ul dovedeşte pentru a câta oară că este "Partidul Gică-Contra".

După patru ani de guvernare, în care au avut la îndemână toate instrumentele necesare pentru a pune în aplicare proiectele senzaţionale care urmau să ducă ţara pe "cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres", dragii noştri domni de la PSD, sufocaţi de povara opoziţiei, nu îşi doresc decât să se pună de-a curmezişul în calea oricărei propuneri legislative a actualei majorităţi.

Numai că, din când în când, mai au pierderi de memorie şi se mai împotrivesc chiar şi propriilor hotărâri, luate, ce-i drept, cu mult timp în urmă, în perioada 2000 - 2004.

Legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă referitoare la trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Romsilva, în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este, dintr-o dată, neconstituţională. Stimaţi domni, încercaţi totuşi să faceţi un efort de memorie şi să vă amintiţi cine a emis ordonanţa de urgenţă în discuţie şi când? Dacă nu reuşiţi, vă ajut eu: ordonanţa a fost emisă de Cabinetul Adrian Năstase în noiembrie 2004. Aveam în acele vremuri o altă Constituţie? Nu, dar poate că acţionaţi astfel deoarece conştientizaţi că nu aţi reuşit să momiţi electoratul suficient de bine, şi acum faceţi ce credeţi că ar trebui să facă un partid din opoziţie, să se opună. Fără motive, fără încetare.

Distinsul domn Antonie Iorgovan încearcă să-şi demonstreze vigilenţa după patru ani de letargie. Însă intervenţiile sale ne fac să credem cel puţin că nu este bine informat, ca să nu spunem că este rău intenţionat. Dânsul contesta legea propriului partid, susţinând că prin aceasta se intervine în favoarea unui agent economic privat căruia i s-ar crea un statut privilegiat, încălcându-se astfel principiul concurenţei. Dacă ar fi citit însă cu mai mare atenţie legea, ar fi observat că aceasta precizează ca orice profituri realizate din administrarea pădurilor sunt destinate acţiunilor caritabile şi restaurării bisericilor.

Stimaţi domni, nu putem chiar să ne jucăm cu proprietatea privată. Trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră adevăratul sens al acesteia. Nu numai cum vă convine domniilor voastre.

Nu vă solicităm decât să daţi dovadă de consecvenţă în actul legislativ, cel puţin în privinţa actelor emise de fostul Guvern PSD.

Domnul Gheorghe Chiper:

Prezenta declaraţie se adresează Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi are ca subiect clarificarea uneia dintre problemele esenţiale ale actualului Guvern: stabilirea priorităţilor privind realizarea autostrăzii care va lega Capitala României cu Vestul Europei. Mai exact, dorim prin aceasta - atât eu, ca deputat de Arad, cât şi alţi colegi parlamentari ai P.S.D. din judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Vâlcea - să se înlăture confuzia care s-a creat ca urmare a declaraţiilor divergente făcute de reprezentanţii puterii în legătură cu stabilirea traseului şi începerea lucrărilor la acest mare obiectiv naţional, care nu poate lipsi din zestrea noastră atunci când vom intra în U.E.; care, de fapt, ni s-a impus în negocierile purtate cu organismele europene pe marginea capitolului privind transporturile.

Aş vrea să subliniez în acest context că negocierile în cauză au avut ca reper realizarea Coridorului IV European care, cum se ştie, se referă la traseul Nădlac - Arad - Timişoara - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti. În mod firesc, această magistrală rutieră ar avea în acest caz prioritate şi cred că MTCT tocmai asta a avut în vedere când a ales să înceapă lucrările la tronsonul Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj. Declar că şi noi, cei care reprezentăm zonele aflate pe acest parcurs, dorim să se opteze şi susţinem începerea urgentă a investiţiei pe traseul respectiv, fără desigur ca prin aceasta să excludem realizarea şi a celeilalte autostrăzi (Braşov - Borş), cu condiţia ca, la rândul ei, această variantă să nu amâne demararea lucrărilor pe Coridorul IV.

Am înţeles că Ministerul Transporturilor tocmai argumentul lipsei de fonduri pentru finanţarea în acest an a investiţiilor de pe tronsonul Braşov - Borş l-a invocat pentru a renunţa la continuarea lucrărilor în favoarea traseului spre Nădlac. De fapt, nu în "favoarea" acestei variante, cât mai ales din considerente mult mai raţionale, pe care dorim să le prezentăm plenului Camerei pentru a fi cunoscute şi pentru a se face o analiză comparativă mult mai documentată:

• în primul rând, pentru tronsonul Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj există finanţare externă, care nu implică participarea cu fonduri de la bugetul de stat pentru realizarea lucrărilor;
• vama Nădlac din România şi Nagylak din Ungaria sunt puncte de joncţiune a autostrăzilor din cele două ţări, care alcătuiesc parte din Coridorul IV (de la Vama Borş şi până la Budapesta nu este şi nici nu va fi în perspectivă posibilă construcţia unei autostrăzi de legătură);
• din studiile de circulaţie efectuate, rezultă că în prezent peste 60 % din traficul greu se desfăşoară pe sistemul rutier care are punct terminus Nădlac (aceasta fiind vama cu cel mai mare trafic de marfă şi călători din România);
• în fine, un argument greu de neglijat în condiţiile în care trebuie pusă şi problema costului lucrărilor: pe traseul spre Banat sunt deja construiţi 110 km de autostradă (Bucureşti - Piteşti), distanţa fiind mai scurtă până la graniţă cu încă 80 km faţă de varianta spre Borş, ceea ce conduce la o însemnată reducere a valorii investiţiilor;
• în prezent, sunt în execuţie centurile ocolitoare de la Piteşti şi Sibiu, care totalizează 30 de kilometri şi care sunt proiectate cu profil de autostradă având finanţare externă.

Având în vedere toate aceste considerente revin în final cu întrebarea adresată ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului: se menţine opţiunea pentru realizarea în primă etapă a autostrăzii pe tronsonul Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj? Sau se cedează insistenţelor (şi presiunilor U.D.M.R.) de a realiza la modul imperativ şi prioritar varianta transilvăneană a autostrăzii? Mă tem că răspunsul a fost deja dat, ministrul Borbely comunicând de fapt alegerea variantei spre Borş aşa cum au dorit şi au impus. Să nu fie aceasta un preţ prea mare care se plăteşte pentru participarea la actul guvernării a celor care ignoră orice argument economico-financiar în favoarea intereselor zonale şi etnice.

Domnul Grigore Crăciunescu:

În ultima perioadă, de la nivelul cel mai înalt, vin semnale că sunt posibile alegeri anticipate dacă guvernul nu-şi duce la îndeplinire programul de guvernare.

Partidele care formează coaliţia guvernamentală susţin că prioritatea momentului trebuie să fie punerea în practică a angajamentelor luate în vederea integrării în Uniunea Europeană, iar ca prim pas, semnarea în aprilie a scrisorii de aderare.

Aceste două curente de opinie fac ca în teritoriu lucrurile să nu se aşeze şi să nu intre pe făgaşul normal, deoarece mulţi funcţionari publici nu-şi mobilizează toate energiile pentru a munci loial alături de noua guvernare. Este normal, întrucât ştiu cum au fost numiţi în 2001 când P.S.D. a venit la putere. Atunci, nu au existat nici un fel de scrupule în a îndepărta tot ce nu avea culoarea celor trei trandafiri, spre deosebire de actuala guvernare care doreşte să nu încalce legea, deşi unii dintre aceşti funcţionari ar trebui să-şi facă bagajele şi să ne lase să ne punem în practică propriul program.

Pentru a ne pronunţa în cunoştinţă de cauză asupra acestor două punctele de vedere, trebuie să analizăm cum a gestionat până în prezent Guvernul Tăriceanu problemele. Acest guvern nu a arătat lipsă de coerenţă sau de viziune şi nu a dat semne de fragilitate.

Fiecare ministru care contează s-a apucat de treabă şi a reuşit să realizeze ceea ce P.S.D.-ul nu a realizat pe toată durata guvernării sale. Ministrul Vasile Blaga a schimbat structurile şi a pensionat figurile compromise, începând cea mai serioasă curăţenie în poliţie. Ministrul finanţelor a arătat că nu poate fi prieten cu nimeni atunci când este vorba de datoriile la stat. Pe lista neagră au fost trecute trusturi de presă, cluburi de fotbal, ceea ce nu a îndrăznit nimeni până acum.

Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, loveşte baronii din agricultură ai P.S.D.-ului, anulând contracte oneroase ale acestora şi anunţă programe serioase de subvenţii pentru gospodăriile ţărăneşti.

Monica Macovei, ministrul justiţiei, pune sub semnul îndoielii corectitudinea procurorilor în dosarul Ţiriac, atitudine ce a pus pe gânduri pe mulţi.

Ministrul de externe Răzvan Ungureanu curăţă de dinozauri ministerul pe care îl conduce, iar Mona Muscă schimbă modul de lucru lăsat de fostul ministru care pusese bazele unui sistem clientelar.

Cele prezentate nu sunt, nicidecum, semne de slăbiciune a unei coaliţii, ci din contră aceasta tinde să se consolideze pe parcurs. Această coaliţie pare să înţeleagă că stă sub presiunea timpului pentru integrarea europeană.

În consecinţă, cred că în acest moment trebuie să ne aplecăm asupra problemelor majore ce ne stau în faţă, să muncim din răsputeri până la semnarea tratatului de aderare, în aprilie şi până la raportul de ţară din octombrie.

Cred că orice altă abordare sau orice alte discuţii colaterale sunt neavenite şi nu fac decât să ne distragă atenţia de la obiectivul principal şi anume, integrarea în Uniunea Europeană.

Domnul Constantin Tămagă:

În timpul care-mi este alocat pentru această intervenţie politică, aş dori să mă refer la un eveniment care a marcat istoria economico-financiară a României. Acum 125 de ani, pe data de 11 aprilie 1880, s-a înfiinţat Banca Naţională a României, instituţie de maximă importanţă strategică pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri în România acelor timpuri.

Cu acest prilej aniversar, ţin să-i felicit angajaţii B.N.R., în frunte cu Guvernatorul Mugur Isărescu şi să le transmit cele mai calde urări de sănătate şi împliniri profesionale deosebite.

În continuare, cu permisiunea dumneavoastră, aş dori să evoc, în câteva cuvinte, istoria fondării acestei prestigioase instituţii bancare. Originea Băncii Naţionale trebuie căutată în mişcarea revoluţionară de la 1848 din Principatele Române, când tinerii revoluţionari au cerut "înfiinţarea unei Bănci Naţionale pe cel mai sigur temei".

În anul 1856, sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica, la 7/19 mai, s-a acordat lui Frideric Nuland, preşedintele Băncii din Dessau, directorul Creditului Mobiliar din Dessau şi preşedinte al Companiei de Drum de Fier Leipzig, dreptul de a face o bancă particulară în oraşul Iaşi, sub denumirea "Banca Moldovei".

Această bancă nu a dat rezultatele dorite şi a fost lichidată în anul 1860, iar în locul ei s-a înfiinţat "Banca Ţării Moldoveneşti", dar nici aceasta nu a avut o existenţă îndelungată.

După alte încercări neizbutite şi îndelungate cercetări şi studii făcute în special după modelul de organizare al Băncii Belgiei, în 1880, s-a întocmit proiectul de lege prin care a luat fiinţă Banca Naţională a României, sub formă de Societate anonimă cu participarea statului.

Capitalul iniţial al băncii era de 30 milioane lei, din care statul participa cu o treime din capital, iar particularii cu două treimi. Din acest capital, 12 milioane s-au depus la înfiinţarea băncii, iar restul treptat în timp. În anul 1881, pentru ridicarea palatului Băncii Naţionale s-a cumpărat de la stat locul numit Hanul Şerban-Vodă.

În 1884, s-a pus fundamentul clădirii, construcţia fiind pusă sub supravegherea şi conducerea lui Eugeniu Carada, primul director al băncii, ales de adunarea generală a acţionarilor la 21 februarie 1883.

Banca Naţională a României nu a avut capital integral de stat, până în 1947, când a fost etatizată.

Astăzi, B.N.R. este principala unitate bancară a României şi are filiale în aproape toate judeţele ţării.

Domnul Marian Hoinaru:

Necesitatea introducerii preţurilor indicativ, de intervenţie şi prag pe piaţa agricolă din România.

Datorită faptului că nici un guvern de până acum nu a intervenit pe piaţa produselor agricole, fermierii s-au confruntat cu o piaţă dezorganizată.

Având în vedere această situaţie, începând de anul acesta, este necesară intervenţia guvernului ca regulator de piaţă, adoptând măsurile necesare. Această necesitate este dată şi de procesul de aderare la Uniunea Europeană care impune îndeplinirea anumitor condiţii, inclusiv în sectorul agricol, principalele fiind preţul accesibil şi calitatea produselor.

În primul rând este necesară menţinerea unui nivel de echilibru al preţurilor, necesitate dată de faptul că dacă preţul se află sub acest nivel, scade interesul de a produce şi se înregistrează un deficit de produse. Totodată, dacă preţul este mai mic diferenţa trebuie acoperită prin subvenţii, ceea ce ar conduce la creşterea cheltuielilor din bugetul de stat. Dacă preţul este ridicat, oferta depăşeşte nivelul cererii solvabile, în consecinţă apare un surplus de produse.

Conform Legii pieţelor agricole trebuie să se înfiinţeze organizaţii interprofesionale producători-procesatori în toate domeniile agricole. În cadrul acestor organizaţii ar trebui să se negocieze un preţ minim pe produs care să fie însuşit de Ministerul Agriculturii şi garantat de către stat. O astfel de organizaţie, respectiv Organizaţia Interprofesională a Cerealelor şi Produselor Derivate a fost deja creată, însă producătorii şi procesatorii nu au reuşit, până în prezent, să ajungă la un acord asupra preţului minim, iar acest fapt este absolut necesar, deoarece, în momentul de faţă, toate riscurile sunt asumate de către producătorul agricol.

Statul poate şi trebuie să asigure acestor producători un venit minim garantat. În cazul în care se înregistrează surplus de recoltă pe piaţă, statul îi poate ajuta pe producători cumpărând acest surplus de produse, la preţul de intervenţie, şi stocându-l până la reglarea cererii cu oferta de pe piaţa produselor agricole.

Totodată, este necesară adoptarea preţului indicativ care, în condiţiile prevăzute de piaţă, indică centrul fluctuaţiilor de preţ şi astfel agricultorii îşi pot stabili singuri managementul afacerii.

Preţul prag reprezintă un preţ fixat la frontieră, astfel încât preţul produselor importate să ajungă cel puţin la nivelul preţului produselor similare din ţară. Utilitatea acestui instrument de piaţă este dată de necesitatea de a stopa importul de produse din afara ţării şi încurajarea producţiei interne. Este absolut necesară stabilirea unui astfel de preţ în România, deoarece doar astfel poate fi stopat importul de produse din afara ţării şi încurajată producţia.

În colaborare cu aceste instrumente de reglare a pieţei ar trebui revizuită acordarea de subvenţii.

Principiul subvenţionării agriculturii este de a sprijini activităţile din acest domeniu, în scopul creşterii cantităţii şi calităţii produselor interne prin introducerea unei tehnologii capabile să răspundă acestor nevoi.

Acest principiu nu a fost respectat în ultimii ani, dovadă fiind faptul că agricultura nu a înregistrat progresele necesare unei reale agriculturi de piaţă funcţionale.

În concluzie, guvernul are posibilitatea şi instrumentele optime prin care să-l ajute pe agricultorul român şi am convingerea că, spre deosebire de guvernele anterioare, va adopta măsurile necesare în acest sens.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: "Papa Ioan Paul al II-lea şi România"

Trecerea în nefiinţă a celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea reprezintă un moment de cotitură pentru toată lumea creştină, şi nu numai.

Umanitatea a pierdut un mare om, o personalitate complexă, care a influenţat evoluţia lumii, inclusiv a României. Rolul pe care l-a jucat Papa Ioan Paul al II-lea în prăbuşirea sistemului comunist îl consacră în istorie drept un adversar al tuturor regimurilor totalitare. Mărturie stau, în acest sens, evoluţiile ulterioare vizitelor Sale în ţări precum Nicaragua, Chile, Cuba ori state africane.

S-ar putea spune că Papa Ioan Paul al II-lea a dus ecumenismul la extrem atunci când a intrat într-o moschee şi într-o sinagogă. Dar, în acest fel, Suveranul Pontif a câştigat simpatia multor oameni şi a pregătit drumul pentru semnarea unui tratat de pace între Palestina şi Israel.

Papa Ioan Paul al II-lea a adus mesajul său de pace şi în România, prima ţară majoritar ortodoxă care a fost vizitată în 1999 de către Suveranul Pontif. Cu ocazia vizitei Sale, Sfântul Părinte a declarat: "România, ţară punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Occidentală şi Orientală, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului", vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria".

Moartea Papei Ioan Paul al II-lea a întristat o lume întreagă, nu doar pe creştini, ci şi pe musulmani, mozaici, budişti şi reprezentanţi ai altor culte religioase.

Iată o scurtă biografie a celui care a fost Papa Ioan Paul al II-ea: 1920 - se naşte Karol Wojtyla la Wadowice; 1946 - devine preot; 1962 - este numit arhiepiscop al Cracoviei; 1978 - este ales Suveran Pontif; 1981 - supravieţuieşte unei tentative de asasinat, comisă de un extremist turc, pe care îl va vizita în închisoare pentru a-i spune că l-a iertat; 1999 - vizitează România; 2000 - intră într-o sinagogă şi face un pelerinaj la Zidul Plângerii; 2001 - intră într-o moschee; 2003 - face un apel pentru evitarea războiului din Irak.

În cei peste 26 de ani de Pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat zeci de vizite oficiale, s-a întâlnit cu sute de şefi de stat şi de guverne, a avut sute de audienţe şi întâlniri peste hotare şi a publicat o serie de cărţi, precum şi un volum de poeme.

Un ultim mesaj al Sanctităţii Sale spune: "Umanităţii, care pare uneori tulburată şi dominată de puterea răului, de egoism şi de frică, Domnul reînviat, îi oferă darul dragostei Sale, care iartă, reconciliază şi deschide sufletul spre speranţă".

În 2005, drumul durerii s-a încheiat pentru Papa Ioan Paul al II-lea, el veghind din cer asupra noastră, a tuturor.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în lumea celor drepţi.

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Firmele mici şi mijlocii în pericol, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană".

Firmele mici şi mijlocii sunt motorul oricărei economii de piaţă, dar în perspectiva integrării în Uniunea Europeană le-ar fi dificil să facă faţă concurenţei, o dată cu integrarea în Uniunea Europeană.

Este absolut necesar ca firmele mici şi mijlocii să beneficieze de un program guvernamental specific acestora.

Trebuie urgent implementată strategia în privinţa IMM-urilor, adoptată în 2004, intensificate consultările periodice între reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale pentru IMM-uri şi reprezentanţii firmelor.

Încurajarea creditării IMM-urilor, cât şi sprijin pentru crearea asociaţiilor de consultanţă pentru IMM-uri, ar trebui să constituie priorităţi guvernamentale.

Formarea şi pregătirea viitorilor antreprenori, de asemenea, ar constitui o prioritate pentru o guvernare responsabilă.

Pentru început, prin tot ce a întreprins Guvernul Tăriceanu, a demonstrat în patru luni de guvernare că nu îl preocupă situaţia IMM-urilor, şi de aceea toţi oamenii politici, indiferent de culoarea politică, trebuie la unison să susţină dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Ţin să vă atrag atenţia, de la acest microfon, asupra unui caz deosebit de grav care se întâmplă în aceste zile şi care, din păcate reprezintă o recidivă: preşedintele director general al TVR, domnul Valentin Nicolau, foloseşte postul public de televiziune pentru a se răfui cu Parlamentul sau cu o serie de parlamentari.

După cum se ştie, în prezent îşi desfăşoară activitatea o comisie parlamentară specială care are drept obiectiv evaluarea activităţii posturilor publice de radio şi televiziune. Tot după cum se ştie, această comisie a fost constituită în urma existenţei unor situaţii tensionate din cele două instituţii, generate de dezvăluiri şocante ale unor angajaţi. Nu am să intru pe fondul acestei probleme, deoarece în acest moment competenţa revine celor 15 senatori şi deputaţi din comisie. Vreau însă să prezint o serie de fapte care aduc atingere democraţiei din România.

După chiar prima zi de audieri, domnul Valentin Nicolau, prin direcţia de comunicare a TVR, a emis două, dacă nu chiar trei comunicate prin care critică activitatea comisiei şi prin care se aduc o serie de acuzaţii membrilor comisiei. Este un fapt fără precedent şi nu cred că într-o ţară civilizată se mai întâlneşte aşa ceva, ca o instituţie aflată sub controlul Parlamentului, aflată şi sub anchetă, să atace Parlamentul utilizând tocmai postul public.

Vreau să nu fiu înţeles greşit. Activitatea parlamentară, comportamentul senatorilor şi deputaţilor, orice altceva legat de legislativ poate fi oricând criticat în mass-media. Dar, una este - şi mă refer doar la domeniul televiziunii aici - să critici o activitate legată de Parlament în jurnale de ştiri, reportaje, anchete, talk-show-uri etc şi cu totul altceva să emiţi comunicate de presă prin care să acuzi instituţia căreia îi eşti subordonat. Practic, comunicatele de presă emise de TVR nu vizează doar comisia de anchetă, ci chiar şi hotărârea de Parlament prin care s-a înfiinţat această comisie. Cei evaluaţi au dreptul lor să îşi spună punctul de vedere şi vor fi ascultaţi de comisie Nu au însă dreptul să utilizeze postul public de televiziune - care are menirea de a informa corect şi a educa - drept armă. Nu numai împotriva Parlamentului, ci împotriva nimănui. Şi totuşi Valentin Nicolau a făcut-o.

Nu este prima abatere de acest gen a preşedintelui director general al TVR. Să ne aducem aminte de reportajele groteşti din toamna trecută prin care erau înfieraţi cu mânie parlamentarii din comisiile de cultură. Şi pentru ce? Pentru că au dat un vot negativ raportului de activitate al TVR. Să ne amintim cum au fost scoase de la arhivă secvenţe cu emisiunile antedecembriste ale senatorului PSD, Adrian Păunescu, şi cum s-a descoperit că firmele unui tânăr deputat PD de Cluj ar avea datorii la stat. Îmi pun întrebarea, dacă raportul anual de activitate al TVR primea vot favorabil, mai afla întreaga Românie de datoriile deputatului de Cluj? Mai aflau cei care abia au împlinit 20-22 de ani de emisiunile făcute la TVR în anii 80 de Adrian Păunescu? Cu siguranţă, nu.

Ceea ce s-a întâmplat atunci, şi ce se întâmplă acum, reprezintă, repet, un atac la adresa democraţiei, întreprins de conducătorul unei instituţii care trebuie să fie printre primele care să respecte regulile democraţiei. În mod normal, domnul Valentin Nicolau ar trebui să-şi dea demisia de onoare. Sunt însă convins că nu o va face. De aceea, de la acest microfon, îi cer să aştept cu demnitate rezultatele anchetei.

P.S. Am aflat din presă că absolut toate audierile angajaţilor din TVR, indiferent dacă au fost pro sau contra lui Valentin Nicolau şi a altor factori de conducere au fost integral înregistrate de un cameraman. Ştiţi ce informaţii s-au dat pe postul naţional după prima zi de audieri, când la comisie au fost prezenţi contestatarii lui Valentin Nicolau? Nici una despre audieri, în schimb au fost prezentate imagini de la discuţiile în contradictoriu ale membrilor comisiei. Nu contest faptul că s-au prezentat aceste discuţii. Dar principala informaţie o reprezenta ceea ce au declarat cei audiaţi. Nimic din toate acestea. Dar au apărut în presă totuşi articole în regim de publicitate pe banii contribuabililor.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Fiind într-o stare de "relaxare profundă", probabil că celor din PSD le-a venit ideea să se apuce de reclama post electorală. Şi au început bineînţeles, prin a-şi asuma rolul de partid virgin, proaspăt ieşit din tumultul ideilor politice, asta din nevoia maselor de a-şi asuma o platformă politică neîntinată de corupţie şi de orgiile mesianice ale liderilor.

Subiectul perfect, tocmai decizia politică electorală, votul, acel element pe care l-au scăpat din vedere patru ani de guvernare, când se credeau pereni şi de la care li s-a tras pierderea "sceptrului". Aşa că s-au gândit domnii de la PSD să ceară votul uninominal, acest vot căruia i-au dat în cap de atâtea ori, încât săracul este ameţit total şi pierdut în hăţişurile deciziilor de partid, acum renăscut din raţiuni de media.

Să revenim la realitate, domnilor din PSD, şi permiteţi-mi să vă aduc aminte că votul uninominal a fost cerut de Alianţa DA de mult, dar probabil că eraţi prea ocupaţi cu jocurile puterii să auziţi vocea opoziţiei. Asta nu ar fi nimic şi credeţi-mă, nu ar face decât să mă bucure iniţiativa domniilor voastre, făcându-mă să sper că într-adevăr spiritul politic virgin a răzbătut din negura ideilor, dar nu pot să fac aceeaşi greşeală ca şi PSD şi să-mi schimb mentalitatea în funcţie de cum bate vântul.

Domnilor din opoziţie, reveniţi la realitate, propuneţi ceva constructiv şi veţi avea tot sprijinul nostru, dacă vine în ajutorul scoaterii ţării din mlaştina în care aţi băgat-o. Dar vă rog nu mai jucaţi rolul de fecioară plină de bune intenţii ,deoarece s-ar putea ca tânărul popor pe care vreţi să-l ameţiţi iar, să vă lase chiar la nunta... nu ar fi prima dată, dar vi s-ar duce vestea şi peste hotarele acestei ţări mici, dar plină de înţelepciune. Atunci ar fi mai greu să daţi explicaţii părinţilor din Internaţionala socialistă încruntaţi şi uimiţi cum copilul lor se droga cu doze zilnice de abuz putere, în timp ce ei pregăteau zestrea.

Votul uninominal presupune răspunderea fiecărui membru de partid care participă la alegeri, şi, după probitatea morală a acestuia, implicarea în rezolvarea problemelor electoratului. De unde veţi scoate aceşti oameni nepătaţi să-i aruncaţi în compoziţia amestecului ce va forma masca partidului? Dacă îi aveţi şi vorbesc eu cu păcat, atunci este exclusiv vina domniilor voastre ca de atâta amar de vreme nu aţi ştiut să-i scoateţi în faţă şi să-i puneţi în funcţii publice, să-i puneţi să lucreze pentru ţară şi pentru imaginea partidului.

Domnul Relu Fenechiu:

Unul dintre obiectivele Guvernului Tăriceanu este şi acela de a face o amplă reformă a sistemului electoral. Această reformă este necesară din mai multe puncte de vedere. Voi aminti numai trei dintre ele: armonizarea cu legislaţia Uniunii Europene, prevenirea fraudelor care se semnalează cu ocazia fiecărui tur de scrutin din România şi, foarte important, finalizarea - conform angajamentelor internaţionale luate - până la 31 decembrie 2006 a reglementărilor privind alegerile pentru Parlamentul European.

Conform intenţiilor Guvernului, acest Cod electoral ar urma să includă mai multe capitole care vor reglementa alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale, cele pentru Parlamentul European. După cum se poate observa, pentru toate tipurile de alegeri se doreşte elaborarea unei legi unitare.

Din păcate, intenţiile Guvernului sunt în pericol de a fi blocate din cauza ambiţiilor politicianist meschine ale PSD. După cum se ştie, Grupul Parlamentar al PSD a înregistrat o iniţiativă legislativă privind alegerile parlamentare. Prin înregistrarea de către PSD a acestei iniţiative legislative, se limitează practic câmpul de acţiune al Guvernului care intenţionează să demareze ample dezbateri publice asupra Codului Electoral, cu participarea întregii clase politice şi a societăţii civile. Spun aceasta, pentru că în timp ce s-ar desfăşura ample dezbateri publice, iniţiativa legislativă a PSD ar putea trece de Cameră prin regula aprobării tacite.

Executivul a solicitat PSD să-şi retragă iniţiativa legislativă, pentru că, oricum, în cadrul comisiei parlamentare speciale ce ar urma să se constituie pentru elaborarea Codului Electoral, reprezentanţii acestui partid vor avea din plin posibilitatea să-şi aducă contribuţia la viitoarea legislaţie electorală.

Ei bine, prin vocea domnului Miron Mitrea, PSD a anunţat că refuză să-şi retragă iniţiativa legislativă. Mai mult, domnul Mitrea a afirmat că PSD nu agreează constituirea unei comisii parlamentare speciale pentru elaborarea Codului Electoral pentru că...orice astfel de comisie va îngropa obiectul de activitate pentru care ar fi creată. Nu numai că această afirmaţie reprezintă o aberaţie, dar ea îl contrazice chiar pe "..domnul Mitrea. Cred că nimeni nu a uitat că în 2003, PSD, deci inclusiv domnul Mitrea, a propus şi s-a constituit o comisie parlamentară specială pentru elaborarea proiectelor de lege privind alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale. De ce acum PSD nu mai doreşte constituirea unei astfel de comisii? Explicaţiile date presei de către domnul Mitrea - teama că nu se va ajunge la implementarea votului uninominal - reprezintă un argument fals. Şi este fals, pentru că - şi aici vorbesc doar în numele partidului din care fac parte - nu numai PSD doreşte introducerea votului uninominal. Să ne aducem aminte că în 2004, PNL propunea un vot mixt, 50% vot uninominal simplu, 50% vot preferenţial pe listă, adică varianta complexă a votului uninominal, la ambele Camere, în timp ce PSD dorea vot uninominal doar la Senat. Şi, dacă îmi aduc aminte, la vremea respectivă, şi PD acceptase amendamentele PNL. Deci nu "pericolul" neintroducerii votului uninominal stă la baza refuzului PSD de a retrage iniţiativa legislativă şi de a fi de acord cu constituirea comisiei parlamentare speciale. Domnul Mitrea a declarat presei că s-a mai fript o dată în această problemă. Am să vă traduc acum ce înseamnă acest "m-am fript". Deşi PSD avea în legislatura trecută o majoritate zdrobitoare în Parlament, nu a reuşit să se impună 100% în comisia parlamentară specială. Acum, când PSD nu mai este majoritar în Parlament, şi nu mai are şansele de a dicta regulile jocului într-o astfel de comisie, îi determină pe liderii acestui partid să respingă ceea ce ieri agreau.

În încheiere, fac un apel la reprezentanţii PSD să îşi retragă iniţiativa legislativă şi să vină să participe la efortul comun al tuturor partidelor politice pentru elaborarea Codului Electoral.

Domnul Romeo Marius Raicu:

Necesitatea aplicării Legii nr.15/2003

Aplicarea Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în contextul determinat de retrocedările terenurilor din intravilanul localităţilor foştilor proprietari sau moştenilor acestora. La sfârşitul lunii ianuarie 2005, au fost constituite prin dispoziţii ale primarilor 2.658 de comisii pentru identificarea şi inventarierea terenurilor disponibile şi libere de sarcini din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, situate în intravilanul localităţilor. Până în prezent, consiliile locale au adoptat 815 hotărâri privind inventarierea terenurilor disponibile şi libere de sarcini, care pot fi atribuite în folosinţă gratuită.

Tinerii au depus 46.793 de cereri pentru atribuirea de terenuri. Numărul cererilor depuse pentru mediul urban reprezintă 57,3% din numărul total al cererilor. Acest număr de cereri depuse este dublu faţă de cel al anului trecut. Consider că interesul crescut al tinerilor pentru prevederile acestei legi ne îndreptăţeşte să acţionăm cu mai multă rigurozitate şi voinţă politică în aplicarea ei. În sensul intensificării eforturilor autorităţilor pentru aplicarea Legii nr.15/2003 vine şi concluzia tot mai pregnantă a opiniei publice privind cheltuielile efectuate sau angajate în proiectele imobiliare prin ANL.

Aceste proiecte ar trebui reevaluate şi reduse ca scală. Sub umbrela acoperitoare a construirii de locuinţe sociale pentru tineri, ANL a subvenţionat indirect multe proiecte pur comerciale ce se puteau foarte bine realiza şi fără bani de la stat, de care au beneficiat persoane conectate politic, iar concurenţa pe piaţa de construcţii a fost mult distorsionată.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a ridicat, în mai toate oraşele din ţară, blocuri cu garsoniere şi apartamente pentru tineri. După ce au intrat în posesia administraţiei publice locale, aceasta le-a închiriat, de cele mai multe ori, "după ureche", beneficiind de norme metodologice în care se încearcă (mulţumirea) tuturor categoriilor sociale. "Toată lumea ştie ce se întâmplă". Prevederile legale lasă loc interpretărilor. Deşi normele metodologice de atribuire a punctajelor prevăd clar şi latura socială, prin care tinerele familii sărace au prioritate, la atribuirea efectivă a punctajelor aceleaşi norme lasă să funcţioneze solidaritatea de "partid". De cele mai multe ori, pentru a obţine o locuinţă socială, o familie trebuie să aibă cât mai mulţi copii şi cât mai mulţi bani, apartamentele ANL sunt destinate celor cu venituri cât mai mari şi, eventual bolnavi, pentru că demonstrând că sunt bolnavi, solicitanţii îşi sporesc şansele de a obţine case, pentru că primesc 10 puncte în plus. Numărul cererilor depuse de cei care solicită acordarea unei locuinţe în cartiere ANL este de patru cinci ori mai mare decât numărul locuinţelor disponibile. Unele solicitări sunt mai vechi de trei ani, iar o parte din cei interesaţi au depăşit vârsta de 35 de ani, până la care au dreptul să primească locuinţe construite în sistem ANL. Dacă aceştia doresc să îşi transfere cererile pe numele soţilor, pierd, din cauza unor chichiţe birocratice, vechimea cererii, care este unul dintre criteriile importante de care se ţine seama la repartizarea locuinţelor.

Având în vedere eşecul răsunător al proiectului ANL, este de dorit ca factorii de decizie din administraţia publică locală şi centrală să susţină mediatizarea prevederilor Legii nr.15/2003.

De asemenea, consider că implicarea cu responsabilitate în aplicarea acestei legi, prin promovarea unor proiecte de acte normative pentru suplimentarea suprafeţelor de teren ce pot fi puse la dispoziţia tinerilor, precum şi acordarea de sprijin tehnic de către serviciile publice de specialitate existente la nivel judeţean va contribui la sprijinul efectiv al tinerei generaţii. Prin această declaraţie politică solicit să dăm o şansă reală tinerilor şi să îi sprijinim în demersurile lor, iar terenurile să fie alocate în conformitate cu prevederile legale.

Domnul Tudor Mătuşa:

Mă adresez dumneavoastră prezentându-vă un caz de o gravitate extraordinară, reflectat amplu şi în presă, în legătură cu jignirile adresate poporului român de către un oarecare Dj Syto din Spania. Frustrarea acestui plagiator l-a făcut să compună nişte versuri haotice şi jignitoare la adresa românilor şi a imigranţilor din Peninsula Iberică unde li se "promite" că li se vor tăia mâinile şi că vor fi călcaţi cu maşina pe capete. Românii sunt numiţi bastarzi şi nesimţiţi. De câteva luni, în discotecile şi cluburile spaniole se poate asculta această melodie cu grave conotaţii xenofobe şi rasiste. Se vede că plagiatorul spaniol nu are habar de legile europene, de normele civile referitoare la rasism si xenofobie afişate în public.

Cu toţii ne întrebăm de ce s-a ajuns în astfel de situaţii, parcă decupate dintr-un început de secol XX totalitar. Răspunsurile le putem găsi în situaţia dramatică în care se află România după 1989, când românii, constrânşi de lipsa locurilor de muncă, a locuinţelor, a salariilor mizere sunt nevoiţi ca, prin orice mijloace, să-şi gasească o modalitate de a trăi decent, ba chiar de a supravieţui. Acest "spaniol" şi-a bătut joc de oamenii care s-au dus în Spania nu în concediu de odihnă, ci împinşi de sărăcie.

Deşi nu se poate spune că este vorba despre un fenomen de masă, în ultimii cinci ani, în ţările membre ale Uniunii Europene, s-a înregistrat o creştere fără precedent a manifestărilor xenofobe, cărora, iată, le-au căzut victimă şi românii.

În calitate de deputat PPRM nu pot accepta astfel de manifestări huliganice la adresa poporului român cât şi încălcarea normelor fundamentale ale drepturilor omului.

Domnul Tudor Mohora:

"Actuala Putere îşi mai aduce aminte de lozinca sa "Să trăim bine!"?

În ultimele luni asistăm la mediatizarea unui număr impresionant de ştiri politice şi economice referitoare la: reluarea discuţiei privind alegerile anticipate; raportul "Freedom House" comandat de ministrul justiţiei; modificarea Codului Fiscal şi a Codului Muncii; finanţarea autostrăzii Borş - Braşov care se construieşte în baza contractului încheiat cu compania americană Bechtel; alegerile pentru primarul general al Muncipiului Bucureşti etc.

În acest context de ştiri larg mediatizate, lipsesc aproape în totalitate ştirile şi comentariile referitoare la evoluţia nivelului de trai al românilor.

Este adevărat că la o emisiune televizată luna trecută, preşedintele Traian Băsescu, întrebat fiind în legătură cu semnificaţia lozincii Alianţei D.A., larg mediatizată în perioada campaniei electorale din 2004: "Să trăim bine!", a afirmat cu toată convingerea că în primele două luni ale acestui an, salariul mediu pe economie va avea o creştere de 50 euro, faţă de decembrie 2004. Aceasta ar fi însemnat o creştere de 28,6% a salariului mediu pe economie, exprimat în euro, ceea ce ar fi fost o performanţă în creşterea puterii de cumpărare a salariilor.

Din păcate, această afirmaţie nu s-a confirmat. În realitate, potrivit datelor oficiale, creşterea salariului mediu pe economie a fost de numai 8,5 euro, aceasta datorându-se exclusiv deprecierii monedei europene şi respectiv, aprecierii monedei noastre naţionale. În condiţiile în care s-ar fi menţinut cursul euro de la sfârşitul lui decembrie 2004, salariul mediu net pe economie realizat în februarie a.c. ar fi fost cu 4,5 euro mai mic şi nu cu 50 euro mai mare.

Acest exemplu de informare eronată a opiniei publice, într-o problemă atât de sensibilă, evidenţiază un aspect negativ privind sursele de informare ale Preşedintelui României, precum şi faptul că Guvernul României nu-l ţine la curent cu date veridice în acest domeniu.

Cu atât mai mult se impune examinarea cu responsabilitate a problemelor legate de evoluţia indicatorilor nivelului de trai, care manifestă, în prezent, unele tendinţe îngrijorătoare:

• câştigul salarial mediu real pe economie a scăzut în februarie a.c. cu 3,3% faţă de decembrie 2004; se poate observa că introducerea cotei unice de impozitare de 16% nu se regăseşte în evoluţia salariului mediu pe economie, datorită faptului că de creşteri ale venitului salarial au beneficiat numai cca. 300.000 de salariaţi, respectiv cca. 6% din totalul acestora;
• deşi pensia medie de asigurări sociale de stat a fost majorată de la începutul anului cu 3% pentru acoperirea ratei inflaţiei prevăzută pe acest an, totuşi pensia medie reală a înregistrat o creştere de numai 1,7% în luna februarie a.c. faţă de decembrie 2004, cu tendinţă de reducere în continuare;
• nivelarea salariilor accentuează puterea de cumpărare scăzută a acestora; cca. 80% din totalul salariaţilor pe economie realizează salarii mai mici faţă de salariul mediu pe economie;
• în cazul pensionarilor de asigurări sociale de stat nivelarea pensiilor este mult mai pregnantă, întrucât numai cca. 12% din totalul pensionarilor au pensii la nivelul minimului decent de trai (pragul de sărăcie) şi numai cca. 1,5% au pensii la sau peste nivelul salariului mediu net pe economie;
• recalcularea pensiilor, în prima sa etapă din acest an a cuprins numai 212 mii pensionari (4,7% din totalul pensionarilor de asigurării sociale de stat), din care numai cca. 50 de mii au beneficiat de majorări ale pensiilor, majoritatea fiind nesemnificative; acţiunea de recalculare este împinsă către a doua jumătate a anului, iar punerea în plată încă nu este clarificată;
• majorarea accizelor, a preţurilor şi tarifelor la gazele naturale, carburanţi, energia electrică, alcool, ţigări etc. va conduce la majorarea ratei inflaţiei, după părerea oficialităţilor B.N.R. de la 7% cât s-a prevăzut pe acest an la cca. 8,5%; creşterea inflaţiei, evident, ar putea să influenţeze negativ puterea de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei; la aceasta va contribui şi noul regim de compensare a medicamentelor.

Analiza acestor tendinţe trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru guvernanţi dar şi pentru parlamentari, deoarece înrăutăţirea condiţiilor de trai pentru cei mulţi poate duce la fenomene sociale grave.

Pentru evitarea unor astfel de fenomene, de natură să frâneze creşterea economică şi integrarea cu succes în Uniunea Europeană, Guvernul României are datoria să-şi concentreze atenţia şi asupra problemelor stringente ale nivelului de trai, să examineze şi să adopte măsuri pentru:

• acoperirea reală a inflaţiei prin indexarea salariilor şi a pensiilor;
• majorarea salariilor funcţionarilor publici, a personalului din administraţia publică, a personalului din învăţământ şi sănătate, în raport cu măsurile luate potrivit angajamentelor declarate privind accelerarea creşterii economice;
• finalizarea recalculării pensiilor în acest an şi punerea în plată, eşalonat în cursul semestrului II a.c.;
• reexaminarea sistemului de compensare a medicamentelor pe baza consultării reale a Colegiului medicilor, a asociaţilor de pensionari şi a sindicatelor.

Abordarea cu responsabilitate a aplicării unor astfel de măsuri de către un guvern liberal şi democrat ar dovedi că lozinca "Să trăim bine!" nu a fost uitată şi nu se referă numai la cei puţini cu venituri mari, care şi aşa trăiesc bine, ci şi la cei mulţi, săraci şi amărâţi care au şi ei dreptul constituţional (art. 47 alin. 1 din Constituţia României) de a li se asigura "un nivel de trai decent".

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Călin - file de poveste"

Deşi Alianţa a reuşit să convingă multitudinea de români naivi de valoarea ei intrinsecă, ce pare-se că-i lipseşte cu desăvârşire, Guvernul Tăriceanu nu ezită să dezamăgească sistematic prin acţiunile întreprinse... sau mai bine spus acţiunile neîntreprinse.

Începând cu stilul autoritar, periculos de apropiat de democraţie, în care şi-a numit vicepreşedinţii şi membrii Biroului permanent, până la prima vizită în teritoriu, la Craiova, unde a plecat plin de entuziasm, spunând că nu merge acolo pentru a tăia panglici, ci pentru a soluţiona problemele oraşului, continuând apoi printr-o vizită previzibilă la Electroputere Craiova şi Daewoo Craiova, unde singurele realizări ale noului Guvern au constat doar în înduioşarea câtorva muncitoare de la uzină, nu prin viitoarele strategii, ci prin costumul impecabil etalat. Totuşi, spre final, nu s-a găsit un răspuns sau o soluţionare pentru problema în cauză.

Dacă ne gândim mai bine, sunt puţine investiţii semnificative în regiunea de sud-vest, mai precis în Dolj, singurele mai importante fiind cele menţionate mai sus.

Să vorbim despre Sala Polivalentă? Despre faptul că CNI a promis 160 de miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor şi că banii nu au ajuns niciodată la destinatar? Cum viitorul sportivilor din Craiova (mulţi dintre ei aflaţi pe clasamente speciale) e obturat de nişte interese obscure şi de o nepăsare inimaginabilă? Sau poate e momentul să amintim de problemele legate de aprovizionarea cu apă, problemele legate de apa potabilă, de investiţii suspendate fără nici o explicaţie?

Să amintim Guvernului de planul de strategie de dezvoltare durabilă a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare?

Sau, dacă nici acestea nu ne-au convins, poate autostrada Transilvania (Borş-Braşov) reprezintă un caz mai mult decât evident al lipsei de interes a Cabinetului Tăriceanu. Oare e normal ca simpla afirmaţie a preşedintelui sau a premierului, care consideră proiectul ineficient şi neprioritar, să văduvească Transilvania de proiecte de infrastructură de anvergură?

Totuşi, am şi eu câteva nedumeriri... Pe ce îşi întemeiază preşedintele Băsescu afirmaţia că prin construcţia autostrăzii Transilvania va fi preluat doar 15% din traficul rutier est-vest şi vest-est? În contrapartidă, care este traficul estimat pentru autostrada Nădlac-Constanţa? Care sunt costurile estimate pentru autostrada Nădlac-Constanţa? Toate aceste interogaţii au ca ţintă explicaţia pentru ce vor fi pierdute atâtea locuri de muncă şi investiţii, în favoarea u nor zone care oricum se descurcă şi fără această infuzie de fonduri?

Şi atunci, care e adevărul celor de la D.A.? Că Tăriceanu nu este decât o marionetă în calea uitării şi că primul trimestru de guvernare nu a fost decât un fiasco?

Personal, nu avem nimic cu Tăriceanu..., avem ce avem cu genul de politician pe care el îl reprezintă. Ce ne enervează e că există şi oameni care au dat dovadă de profesionalism în sistemul privat şi că au făcut avere şi carieră prin mijloace proprii. Totuşi, sunt preferaţi indivizi de genul lui, lipsiţi de iniţiativă, inapţi de a duce un proiect la bun sfârşit şi uşor de manipulat, care încă nu au dovedit nimic, nici pe plan politic, nici profesional.

Şi dacă ne uităm mai bine şi pe programul de guvernare al Alianţei, ne dăm seama că suntem tot mai departe şi de dreptate, şi de adevăr, care se simt stingherite pe zi ce trece de incapacitaea u nui Guvern stângaci.

Vă mulţumesc.