Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în a doua parte, de Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Gheorghe Albu şi Victor Viorel Ponta, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem şedinţa de astăzi cu intervenţiile deputaţilor.

De la PSD cine este prezent? Domnul Tărniceru, cumva? Poftiţi. De la liberali cine este? Ia să vedem în ce ordine sunteţi aici? Domnul Strungă şi dumneavoastră, domnul Ciopraga. Poftiţi.

Domnul Gheorghe Chiper:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Subiectul acestei declaraţii are în vedere o problemă comună tuturor colectivităţilor locale, care a căpătat dimensiuni naţionale, extrem de neagreată în toate mediile socio-umane şi extrem de agresivă asupra mediului nostru ambiant şi a imaginii României în lume. Este vorba de lipsa de curăţenie, de invazia gunoaielor, de prezenţa deşeurilor de plastic şi hârtie pretutindeni pe unde circulăm şi muncim. Ceea ce se aruncă pe marginea şoselelor şi căilor ferate, în parcuri şi pe păşuni, pe văile apelor şi în zonele de agrement, în spaţii publice şi chiar în multe incinte particulare, a devenit o stare de fapt şi de spirit, a ajuns să ne definească, să ne reprezinte şi să ne redea măsura delăsării noastre în gospodărirea localităţilor, a infrastructurii de transport naţional şi judeţean, a cadrului nostru natural, în genere.

Pentru că, se ştie, asemenea factori care ne poluează mediul sunt peste tot, nu există excepţii nici pentru a întări regula, nu poate nimeni să-şi aroge vreo experienţă pozitivă în acest sens. Deşi, trebuie să menţionez, iniţiative au existat - mai ales în preajma campaniei electorale - există şi un cadru legislativ care permite şi chiar înseamnă la acţiune pentru păstrarea curăţeniei. S-a creat chiar o reacţie colectivă a cetăţenilor pentru nepăsarea celor care nu-şi exercită atribuţiile pe linia curăţeniei.

Şi totuşi, cum ştie fiecare, suntem ţara cea mai invadată de pungi şi sticle de plastic şi alte resturi nedegradabile biologic. Ele vor dăinui deci şi în perspectiva aderării noastre la Uniunea Europeană, vor fi peste tot, ca dovezi ale "calităţii" noastre de buni gospodari, vor fi faptul inedit care-i va "încânta" pe vizitatorii noştri din străinătate. Cu amară ironie trebuie să readuc în memorie şi observaţia celebră a unui vizitator suedez care, după ce a parcurs cu maşina şi trenul mai multe zone din România, a remarcat că, în sfârşit, a cunoscut ţara unde se cultiva PET-uri pe câmp. Este însă o remarcă emblematică, ce trebuie să ne dea de gândit. Mai precis, să ne aducă în starea în care să spunem: mai mult de atât nu se poate. Să ne scăpăm de acest handicap naţional. Cum? Solicit ca doamna ministru a mediului să gândească un nou cadru normativ care să impună salubrizarea tuturor zonelor, să nu permită invocarea lipsei bazei materiale şi a resurselor financiare în aceste acţiuni. Să creeze desigur şi un sistem stimulativ pentru cei care participă la acţiuni de curăţenie (poate asemănător celui care asigură colectarea resturilor de metale).

Preocupările pentru a desfăşura acţiuni preventive pentru educarea cetăţenilor, pentru cultivarea spiritului de curăţenie în rândul populaţiei pot fi şi ele asociate acestor demersuri. Ele însă sunt doar paliative.

Nu putem să ne bazăm pe vechile sloganuri care se circumscriu de obicei acestei categorii de probleme. Măsurile cu caracter imperativ, sancţiunile de ordin financiar, factorii de presiune din sfera administraţiei centrale către autorităţile locale - acestea sunt, după părerea mea, modalităţile şi căile care trebuie urmate pentru a scăpa de această ruşine naţională. Aşteptăm deci faptele.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Mircea Ciopraga, va urma domnul Valeriu Tabără.

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează: "Mafia arabă din România".

În perioada guvernării Năstase, corupţia şi crima organizată au atins cote inimaginabile în România.

În locul respectării principiilor statului de drept, a obiectivelor de consolidare a acestuia şi de apărare a siguranţei statului român, preocuparea de bază a fostului partid de guvernământ a fost crearea şi consolidarea unui stat de tip mafiot.

Cele mai multe întrebări apar cu privire la mariajul dintre PSD şi mafia arabă din România, inclusiv cu privire la implicarea acesteia în infracţiuni economice, tolerate de membri marcanţi ai PSD.

Deşi, de nenumărate ori, s-a atras atenţia prin mijloace mass-media asupra pericolului reprezentat de mafia arabă, nu s-a luat nici o măsură de către cei ce aveau obligaţia de a lichida, prin mijloace legale, grupările de infractori arabi.

Stau şi mă întreb, stimaţi colegi, cum au reacţionat instituţiile statului şi ce măsuri au luat ,în condiţiile în care au existat numeroase semnale cu privire la pericolul real pe care îl reprezintă mafia arabă pentru siguranţa statului român.

Dacă autorităţile judiciare şi serviciile secrete luau în considerare aceste aspecte, nu se ajungea la crearea reţelelor de tip mafiot care au avut ca scop săvârşirea de infracţiuni economice.

Este bine ştiut că studenţii arabi din România au avut înainte de 1989 un statut privilegiat, fiind priviţi cu îngăduinţă datorită legăturilor dintre aceştia şi autorităţi, iar în caz de represiune erau singurii care nu păţeau nimic.

Mai mult, toţi mafioţii arabi, Zaher Iskandarani, Omar Hayssam şi ceilalţi au devenit, după Revoluţie, apropiaţi ai PSDR (actualul PSD), ţinând legătura cu Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui Kemal Kader, "iscoadă" a liderului palestinian Yasser Arafat. Mai mult decât atât, Kemal Kader a ajuns să obţină funcţia de consilier al lui Viorel Hrebenciuc pe vremea când acesta era secretar general al Guvernului Văcăroiu.

Ca un consilier foarte apropiat, Kemal Kader avea acces permanent la toate documentele strict secrete de care dispunea SGG, inclusiv din diverse colţuri ale lumii, prin centrala SIE.

Nu este curios că un arab este numit consilier al secretarului general al Guvernului? Că dispar documente strict secrete din Secretariatul General al Guvernului şi, imediat, dispare şi Kamal Kader, apărând ulterior alături de Yasser Arafat?

În 1998, media a dezbătut pe larg subiectul dispariţiei documentelor din SGG, însă funcţionari ai serviciilor secrete au sărit în ajutorul lui Hrebenciuc, lansând ideea că a fost o alarmă falsă.

Cer redeschiderea cazului dispariţiei documentelor secrete de la SGG, pentru că este deosebit de important să se facă lumină în legătură cu cazurile suspecte din anturajul omului politic Viorel Hrebenciuc şi, implicit, din interiorul fostului partid de guvernământ.

De aceea, domnilor colegi, am convingerea că instituţiile abilitate ale statului vor începe să-şi facă datoria şi vor evidenţia implicaţiile mafiei arabe în crima organizată din România şi sper că cei vinovaţi de proliferarea acestui fenomen periculos pentru siguranţa naţională, tolerat de PSD, vor fi traşi la răspundere.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, dau cuvântul domnului Valeriu Tabără. Va urma domnul deputat Ştefan Baban. Domnii deputaţi Romeo Raicu, Corneliu Momanu, Valeriu Boeriu şi Cornel Popa au depus la secretariat declaraţiile şi bine au făcut, că avem peste 60 de înscrişi astăzi.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Ca membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice am preluat şi-mi însuşesc opinia Academiei Gheorghe Ionescu Şişeşti, referitoare la unele propuneri de reorganizare a cercetării ştiinţifice din agricultură pe care doresc să o transmit ca declaraţie politică astăzi.

Pentru o corectă informare asupra impactului unor aspecte legate de pachetul legilor proprietăţii asupra instituţiilor de cercetare din agricultură, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - Gheorghe Ionescu-Şişeşti - ASAS - consideră necesare următoarele precizări:

1. Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - Gheorghe Ionescu-Şişeşti a întocmit şi urmăreşte de mai mulţi ani o strategie de reformă a sistemului cercetării agricole din România, pentru creşterea eficienţei cercetărilor şi compatibilizarea cu sistemul european. Strategia adoptată specificului agriculturii româneşti şi tradiţia cercetării din ţara noastră a fost discutată şi susţinută de experţi străini şi a fost agreată de Banca Mondială. Această strategie include şi diferite variante de separare a activităţilor de cercetare de cele de dezvoltare, activităţi de producţie nelegate de promovarea rezultatelor cercetării în unităţile ASAS, motiv pentru care considerăm că este util ca Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să analizeze şi să ţină seama de strategia elaborată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

2. Activitatea de dezvoltare pentru promovarea rezultatelor cercetării este necesară atât pentru a asigura impactul rapid al progreselor ştiinţifice asupra producţiei agricole a ţării prin asigurarea seminţelor, materialului săditor şi a animalelor de prăsilă din creaţii adaptate condiţiilor ţării ca o sursă principală de finanţare a cercetării pentru asigurarea progreselor viitoare.

Cercetarea agricolă nu primeşte de la buget decât circa 4 milioane de euro, exclusiv sub forma finanţării unor proiecte de cercetare pe termen scurt, neadecvate specificului dezvoltării asupra plantelor, animalelor şi pământului. Nu există practic o finanţare nucleu, care să asigure salarizarea cercetătorilor şi o continuitate a tematicilor de cercetare. Finanţarea sectorială a fost inexistentă şi nu se realizează nici în prezent. Pentru comparaţie, numai unul din institutele de cercetare agricolă din Franţa, Institutul Naţional de Cercetări Agricole are un buget de 600 de milioane de euro, asigurat de stat în proporţie de 80 % prin alocare directă şi de circa 8 % prin finanţare de proiecte.

În aceste condiţii, este de înţeles de ce cercetarea publică din Franţa se poate lipsi de veniturile rezultate din valorificarea produselor din sectorul de dezvoltare, în timp ce, pentru cercetarea agricolă românească, aceste venituri sunt esenţiale pentru supravieţuire.

3. În ţările Uniunii Europene nu există un singur model de organizare a cercetării agricole, fiecare ţară adoptând un model adecvat realităţilor şi tradiţiilor proprii. O caracteristică comună tuturor ţărilor europene este suportul bugetar consistent, cercetarea reprezentând o prioritate în politica agricolă a statului. Suprafeţele utilizate direct de unităţile publice de cercetare diferă în funcţie mai ales de măsura în care tradiţia şi dezvoltarea sectorului particular de cercetare a permis preluarea unei părţi a problematicii în domeniul creării de soiuri, hibrizi şi rase şi a propagării acestora.

Aşadar, atunci când se compară suprafeţele utilizate de unităţile de cercetare din diferite ţări, trebuie avute în vedere nu numai suprafeţele unui singur institut, aşa cum este cel al Franţei, ci şi suprafeţele utilizate de întreprinderi producătoare de seminţe, la care institutele publice sunt acţionari majoritari, de institute publice cu caracter aplicativ, cum sunt institutele tehnice din Franţa, precum şi de instituţiile de cercetare cu caracter privat.

România nu poate prelua acum modelul ţărilor în care unităţile publice de cercetare agricolă posedă suprafeţe mici de teren fără a asigura o finanţare bugetară directă şi continuă a acestor unităţi şi fără o dezvoltare corespunzătoare a cercetării particulare locale în domeniul creării de organisme biologice adaptate comparabil cu cele din ţările respective.

4. Academia a respectat şi respectă reconstituirea legală a dreptului de proprietate. În acest sens, unităţile de cercetare au retrocedat, până în prezent, o suprafaţă de peste 90.000 de hectare şi sunt în curs formalităţile pentru retrocedarea altor 6.700 de hectare. Conform situaţiilor de care dispunem, la majoritatea unităţilor nu mai există nici o solicitare îndreptăţită de repunere în proprietate pe vechile amplasamente. Pentru restul unităţilor, considerăm că se pot găsi soluţii legale, care să răspundă intereselor părţilor implicate. Terenurile unităţilor de cercetare nu ar trebui să devină "o rezervă pentru dezvoltarea altor interese străine de drepturile legale ale foştilor proprietari." Solicitările suplimentare de terenuri în acest scop pot fi acoperite din suprafeţele concesionate de ADS diverşilor agenţi economici.

Cercetarea agricolă românească trebuie să îndeplinească un rol esenţial în asigurarea şanselor de competitivitate ale agriculturii româneşti în contextul integrării europene.

Ştiinţa nu este un rezervor nesecat de cunoştinţe din care să se poată extrage când şi cât este nevoie. A nu produce înseamnă condamnarea la lipsa accesului la cunoaştere şi progres.

De aceea, considerăm necesar ca eventualele costuri legate de menţinerea unui sector public de cercetare, viabil să fie comparate cu riscul ca agricultura noastră să rateze şansele de competitivitate pe piaţa naţională şi europeană.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Kerekes Károly.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sistemul asigurărilor de sănătate care s-a încercat a fi un element de înnoire în autohtona tranziţie de piaţă s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. De peste 10 ani de la conceperea şi punerea sa în aplicare, sistemul sanitar românesc nu a avut decât de suferit.

Conceput ca o pârghie modernă, de relansare a actului medical, după ani grei de suferinţă, sistemul asigurărilor de sănătate a preluat doar teoria sistemelor europene înecându-se lamentabil în practica autohtonă.

De ani de zile, cuvântul de ordine în sănătate este dezastrul. Furnizorii de medicamente îşi primesc foarte greu contravaloarea serviciilor prestate către beneficiari, spitalele sunt pline de datorii şi se află în colaps, iar plătitorul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligat să mai scoată bani din buzunar dacă doreşte să fie tratat cât de cât omeneşte. La ora actuală, statul român este plin de datorii faţă de sănătate: peste 2.000 miliarde lei trebuie plătite distribuitorilor de medicamente, circa 5.000 miliarde lei trebuie achitate către producători şi importatori, iar peste 1.800 miliarde lei le datorează furnizorilor de produse medicale. Guvernul actual solicită furnizorilor Ministerului Sănătăţii să accepte o amânare a termenelor de plată pentru sumele care le are de achitat, deşi acelaşi Guvern a hotărât impozitarea sumelor din facturile emise şi neîncasate de creditorii sistemului de sănătate.

Caruselul datoriilor a pornit încă de la aplicarea prevederilor Legii nr. 145/1997, când nu au fost stipulate clar modalităţile de recuperare a datoriilor precum şi cele de plată a serviciilor medicale. Astfel, timp de peste 10 ani, au existat societăţi comerciale, firme privatizate care, deşi au reţinut pe statul de plată angajatului contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, nu s-au sinchisit să le verse la acest buget, ca să nu mai vorbim de contribuţia angajatorului. În schimb, deşi s-au plâns mai tot timpul că nu au bani pentru a plăti aceste contribuţii, în curtea lor au apărut maşini luxoase, pavilioane administrative dotate la standarde europene, telefoane mobile de ultimă modă etc. şi asta în timp ce angajaţii acestor firme care, bineînţeles, nu au nici o vină, au fost trataţi atât de medici cât şi de farmacişti ca buni plătitori de asigurări de sănătate.

În anul electoral 2004, Guvernul Năstase s-a gândit că cea mai facilă promisiune pentru pensionari o reprezintă reţetele compensate în proporţie de 90 %. Astfel încât ultimele trei luni ale anului trecut au fost de coşmar pentru farmacişti, care au trebuit să onoreze acest tip de reţete, deşi aveau de încasat din urmă destul de mulţi bani. Şantajaţi sau ameninţaţi cu neînnoirea contractului, marea majoritate a acestora a acceptat această gogoaşă electorală, urmând ca acum să aştepte virarea sumelor cheltuite pentru acoperirea acestor reţete. Un adevărat cerc vicios s-a pus în mişcare începând de la neplata furnizorilor de medicamente şi servicii medicale şi terminând cu neonorarea reţetelor compensate.

Blocarea conturilor datornicilor de către AVAS începând de anul acesta s-ar putea să fie o măsură bună, dar pusă în aplicare prea târziu. AVAS-ul s-ar putea să se găsească în imposibilitatea de a putea recupera o parte din datorii, pentru că firmele aflate pe lista datornicilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate fie nu mai au bunuri care să fie puse sub sechestrul asigurătorului, fie nu mai pot fi găsite.

Însuşi sistemul asigurărilor sociale de sănătate este foarte greoi, din punct de vedere al structurii: un minister, o casă naţională de asigurări de sănătate şi unităţi teritoriale, precum şi beneficiarii acestui sistem. Veriga intermediară, CNAS, n-a reprezentat, de exemplu, pentru guvernarea PSD, decât o sursă de deturnare de fonduri pentru că aşa cum au recunoscut şi oficialii acestui partid, peste 3.000 miliarde de lei au fost îndreptaţi spre alte direcţii, deşi legislaţia în vigoare pedepseşte aceste fapte. Dar în ultimii patru ani guvernanţii au fost mai presus de lege.

Sănătatea românească se află în metastază. Mai este puţin şi i se va constata decesul. Deşi poate părea nepopulară, principala măsură cu care se poate începe reforma în acest domeniu este, după părerea mea şi a multor cetăţeni, eliminarea verigilor intermediare, casa naţională de asigurări de sănătate, care, în afara faptului că în ultimii 10 ani a fost fosilă vie ce a devorat sume de bani importante atât pe sedii cât şi pe autoturisme, nu a participat cu nimic la relansarea restructurării şi reînnoirii în acest domeniu. Ba din contra, având în vedere plângerile multor cetăţeni, asiguraţi conform legii, casele teritoriale le-au limitat în cel mai nedemocratic mod dreptul la asistenţă medicală înalt calificată, refuzându-le multora dintre ei cererea de a beneficia de controale medicale în instituţii universitare cu cadre specializate, bine pregătite profesional, chiar în străinătate.

Domnul ministru Cinteză are o misiune foarte grea. Deja se află între ciocan şi nicovală, deoarece părerile sale, pe vremea când era preşedintele Colegiului medicilor, erau total opuse celor pe care le are acum. Nu este vinovat, pentru că moştenirea din sistemul asigurărilor de sănătate este dezastruoasă şi vine după un an electoral, în care fostul Guvernul a dat liber la cheltuieli fără să se gândească la consecinţe. Trist este faptul că, de pe urma acestui dezastru medical, suferă pensionarii şi cetăţenii cu venituri mici, care sunt obligaţi să alerge de la o farmacie la alta pentru a reuşi să obţină compensarea medicamentelor necesare în tratarea afecţiunilor de care suferă. Dar, dacă nici în acest an reforma sistemului sanitar nu va fi aplicată, în următoarele şase luni ne vom trezi într-un colaps din care sigur nu ne vom mai putea reveni. Şi fiecare dintre noi îmbătrâneşte şi este supus degradării stării de sănătate.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Károly, va urma domnul Ţundrea Ioan. Încercaţi să faceţi o sinteză a declaraţiei, că sunt peste 60 de înscrişi.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la contribuţiile electorale nelegale din 2004, făcute publice în presă.

Sfera politică oriunde în lume - bineînţeles acolo unde s-a instaurat democraţia - este monitorizată de presă. Este nevoie de această monitorizare cât mai obiectivă şi cât mai accentuată a activităţii forţelor politice, a autorităţilor publice care sunt menite să realizeze politica internă şi externă a statului în folosul cetăţenilor.

Sunt de-a dreptul şocante pentru opinia publică informaţiile apărute în presă cu privire la contribuţiile electorale nelegale din partea mai multor firme cu datorii la stat.

Este de menţionat faptul că legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale stabileşte obligaţia persoanelor juridice care fac donaţii partidelor politice de a avea achitate integral datoriile faţă de bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Este foarte probabil ca firmele în discuţie să fi făcut aceste donaţii prin încălcarea vădită a legii, în speranţa iertării lor de datorii de către cei finanţaţi, desigur în eventualitatea ajungerii acestora la putere. Nu este exclusă însă nici forţarea într-un fel sau altul a acestora de a face donaţii.

Legea amintită mai prevede că acceptarea unor donaţii din partea firmelor cu restanţe la buget constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30 milioane de lei la 300 milioane de lei, iar sumele de bani sau bunurile care au constituit obiectul contravenţiei se vor face venit la bugetul de stat pe baza hotărârii Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi.

Rămâne de văzut dacă, din raportul pe anul 2004 al acestui for jurisdicţional, ce se va prezenta Parlamentului, vor reieşi aceste nereguli. Vom putea afla dacă a fost amendat vreun partid şi dacă donaţiile nelegale au făcut venit la bugetul de stat. Este de reţinut că membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în executarea mandatului lor, dar sunt numiţi de Parlament, adică de partidele politice.

Încasarea integrală a sumelor donate nelegal nu ar rezolva încă problema arzătoare a bugetului de stat, dar aici, în primul rând, este vorba de o chestiune morală. Partidele politice pot avea bază morală să se scuze în faţa cetăţenilor invocând lipsa fondurilor bugetare, în cazul în care societatea reclamă, pe bună dreptate, starea gravă a drumurilor, situaţia deplorabilă în sistemul public de sănătate, situaţia gravă a pensionarilor, insuficienţa subvenţiilor pentru producătorii agricoli, retribuirea necorespunzătoare a unor categorii ale personalului bugetar şi multe alte probleme legate de finanţarea insuficientă din bugetul de stat? Evident că nu!

În aceste condiţii, este greu de respins acuzaţia venită din partea presei şi anume că "o mână spală pe alta".

Cred că întreaga paletă politică a ţării ar trebui să dea dovadă de simţul măsurii, de o mai mare responsabilitate faţă de problemele reale ale ţării. Până când nu va fi aşa, nu avem ce reproşa presei, care îşi face datoria.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Ţundrea Ioan, va urma domnul Ovidiu Ganţ.

Domnul Ioan Ţundrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să fac un apel Guvernului României. Sunt nişte probleme în sud-vestul ţării, în special în judeţul Caraş Severin, cu inundaţiile. Un apel adresat Guvernului României, domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Obiectul apelului: solicitarea unui ajutor de urgenţă pentru judeţul Caraş Severin, grav afectat de inundaţie.

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri ai Guvernului României,

Vă adresez rugămintea de a acţiona cu maximă rapiditate pentru ajutorarea localităţilor din Caraş Severin, afectate de inundaţii. Până în prezent sunt afectate peste 5.000 de case şi peste 5000 de hectare de teren.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ovidiu Ganţ, va urma doamna Olguţa Cocrea.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţie politică prilejuită de obţinerea avizului conform de către România din partea Parlamentului European.

România se află într-un moment crucial al istoriei sale. Votul Parlamentului European la 13 aprilie a consfinţit acordul în privinţa semnării tratatului de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană la 25 aprilie la Luxemburg. Practic, depăşim stadiul de ţară candidată, devenind ţară în curs de aderare. În perioada următoare, se impune deci un efort susţinut din partea noastră a tuturor, în primul rând al forţelor politice, pentru realizarea aderării la 1 ianuarie 2007. Respectând calendarul de aderare şi realizând paşii pe care noi înşine ni i-am impus în baza planului de măsuri, vom evita activarea clauzei de salvgardare, care ar determina amânarea cu un an a aderării noastre la Uniunea Europeană.

Forumul Democrat al Germanilor din România se asociază acestui demers naţional, aşa cum a făcut-o în toţi cei 15 ani de la constituirea sa. Ca sarcină autoasumată, sprijinim activ dezvoltarea relaţiilor cu Republica Federală Germania în plan politic, economic, social şi cultural, având convingerea că este extrem de important ca România să aibă un parteneriat privilegiat cu unul din principalii membri ai Uniunii Europene. Sprijinul de care ne bucurăm din partea Germaniei de natură financiară, tehnică, de consiliere, programe de twinning, se întregeşte printr-un puternic lobby politic la nivel parlamentar şi guvernamental. El se va răsfrânge pozitiv şi asupra procesului de ratificare a tratatului care însă, va necesita nu numai progrese interne semnificative, dar şi o comunicare eficientă către mediul politic şi opinia publică europeană. Ca reprezentanţi ai germanilor din România ne vom asuma şi această sarcină în ce priveşte Germania, Austria şi Luxemburg. În ce priveşte Luxemburg-ul, ne revine o sarcină extrem de importantă de a organiza şi duce la bun sfârşit, împreună cu Guvernul României şi alţi parteneri interni şi internaţionali, proiectul Sibiu - capitală culturală europeană 2007, Administraţia sibiană condusă de către Klaus Werner Johannis reprezentând o garanţie în acest sens.

În încheiere, doresc să-mi exprim satisfacţia pentru obţinerea avizului conform al Parlamentului European în vederea semnării tratatului de aderare la Uniunea Europeană, subliniind meritele întregii societăţi româneşti în realizarea acestui obiectiv.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul doamnei Olguţa Cocrea, va urma domnul Dumitru Bentu.

Doamna Olguţa Cocrea: (Declaraţie politică semnată şi de domnii deputaţi independenţi Ovidenie Costel, Mocănescu Dan, Stoica Ion şi Giurgiu Mircia).

Greva de la Poşta Română - un eşec al politicii Fondului Monetar Internaţional pentru România.

Începând cu data de 18 aprilie 2005, orele 0.00, a fost declanşată greva generală la Societatea comercială Compania Naţională Poşta Română S.A., urmare a eşuării negocierilor dintre sindicat şi administraţie.

Cauza reală a declanşării acestui conflict ţine de includerea Companiei Naţionale Poşta Română pe lista societăţilor monitorizate, urmare a acordului cu F.M.I., fără ca societatea, din 1991, de când a fost înfiinţată, să înregistreze pierderi, datorii faţă de bugetul statului, sau către alte persoane fizice sau juridice, criterii care ar fi impus monitorizarea.

Toate acestea au dus la nemulţumiri care au generat declanşarea grevei, cu implicaţii deosebite pentru populaţie (pensionari, şomeri, copii beneficiari de alocaţie, persoane asistate social etc.).

Nemulţumirile salariaţilor sunt justificate, deoarece câştigul net lunar pentru cei mai mulţi dintre ei este considerabil sub cel pe economie, cu toate că societatea a realizat an de an profit şi există un program de modernizare şi dezvoltare care poate asigura creşterea calităţii serviciilor poştale, cât şi a retribuţiei decente pentru salariaţi.

Guvernul României este dator să ia decizia elementară de scoatere a Companiei Naţionale "Poşta română" din lista societăţilor monitorizate, va avea consecinţe ca: relansarea programului de modernizare, acordarea creşterilor salariale solicitate de sindicate şi încetarea acţiunilor de protest. Din păcate, nu este singurul caz în care organismele financiare internaţionale preconizează măsuri străine de realitatea românească. Iată că şi acest guvern este pus în dificultate în proiectele sale, printr-o intervenţie care restrânge capacitatea de acţiune şi autoritatea necesară realizării obiectivelor dificile pe care şi le-a propus. Noi insistăm în direcţia unei înţelegeri a părţilor aflate în conflict, într-un sens configurat de realitatea românească şi de interesele instituţiilor implicate, în stare să-i gestioneze proiectele de transformare şi progres fără imixtiuni externe care se dovedesc, cel puţin în acest caz, ilegitime şi ilegale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu şi va urma domnul Tiberiu Bărbuleţiu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

declaraţia politică de astăzi se numeşte "Ţeapa".

Un articol dintr-un cotidian al cărui nume aminteşte de o celebră operetă a lui Dunaevski (Vânt de libertate), ne informa încă din titlu că "PNL a ţepuit câştigătoarele unui concurs de frumuseţe", de fapt trei tinere din Bacău care au participat, în timpul campaniei electorale, la o astfel de manifestare în organizarea filialei PNL din oraşul de pe Bistriţa.

Prima tentaţie a fost să-i suspectez pe descendenţii Brătienilor de deviaţionism, e drept, unul de tip misogin. Chiar atât de mult să se fi diluat receptivitatea lor faţă de eternul feminin? Sau resursele financiare ale organizatorilor au fost atât de precare încât neacordarea premiului s-a transformat într-un tentacular deficit de imagine, devenit certitudine peste jumătate de an de la "măreţul" eveniment.

Nici una, nici alta - se prefigura un "modus operandi" al Alianţei faţă de cetăţenii acestei ţări, extrapolare a celebrului "la ţepe, băieţi, în Piaţa Victoriei". Nimic altceva decât o emanaţie a celui care îl va privi prin fumul de ţigară pe uncheşul său Traian, eternizat în bazorelieful Columnei, căutând febril şi alte asemănări decât prenumele.

Pentru că, fără tăgadă, cum altfel s-ar putea numi decât ţeapă, marea recalculare a pensiilor de care beneficiază doar 40
% dintre pensionarii României? Cum s-ar putea numi politica faţă de micii întreprinzători a actualului guvern, concretizată în falimentul a peste 4400 de firme în primele trei luni ale anului 2005?

Cum altfel, ar putea fi etichetată atitudinea faţă de patronate, care prin vocea autorizată a Uniunii Naţionale a Patronatului român va sesiza patronatele europene cu privire la modul "sfidător" în care Guvernul tratează patronatele? (Gardianul - 7 aprilie, pag.7.)

Ce alt calificativ ar putea primi politica în domeniul sănătăţii, care oscilează între disperarea celor care nu-şi pot procura medicamente gratuite sau compensate şi acţiunea Colegiului Medicilor din România care va chema în instanţă Guvernul prin contestarea Hotărârii Guvernului nr.235/2005 privind aprobarea pentru anul în curs a Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor de uz uman de care "beneficiază" (sesizaţi eufemismul) asiguraţii pe bază de prescripţie medicală?

Cum altfel decât ţeapă poate fi catalogată viziunea profund "novatoare" de care se bucură agricultura românească prin suprimarea subvenţiilor la unele culturi de maximă utilitate?

Cum vor interpreta proprietarii actuali de terenuri agricole sau alte bunuri imobile regândirea legilor proprietăţii, care va genera un adevărat haos în domeniu, prin restituirea integrală a proprietăţilor funciare, la nivelul anului 1945?

Ce alt sentiment îi încearcă pe cei peste 7000 de mineri (aici este o "depăşire" de plan de aproximativ 1000 de ortaci) şi cei peste 200 de energeticieni care vor fi disponibilizaţi în perioada următoare?

Numiţi dumneavoastră oferta de "mărire" a salariilor cu 3% pentru lucrătorii din Poşta Română, al căror răspuns a fost declanşarea celei mai ample mişcări revendicative din istoria acestei instituţii publice.

Din nefericire pentru oameni "bibliografia" obligatorie a acestei guvernări se completează săptămânal cu noi "opere" nepieritoare (sau poate invers).

Articol unic - "La ţepe, băieţi, în Piaţa Victoriei"!

Amendamentul D.A. - "luaţi ţepe, băieţi, din Palatul Victoria"!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Tiberiu Bărbuleţiu, va urma domnul Adrian Moisoiu. Domnii parlamentari: Petru Tărniceru, Florin Iordache, Ioan Munteanu, Eugen Bejenariu, Mihai Sandu Capră, Ioan Ghişe, Emil Strungă au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Jaful pădurilor din judeţul Alba"

Prin declaraţia politică pe care o susţin astăzi de la tribuna Parlamentului, doresc să atrag atenţia asupra unui fenomen deosebit de grav, care se petrece de câţiva ani buni în multe dintre localităţile judeţului Alba. Este vorba despre "mafia pădurilor" din zona Apusenilor, fenomen ce s-a format şi a acţionat, în ultimii ani, cu complicitatea factorilor de decizie locali, sub patronajul şi toleranţa fostului partid de guvernământ.

Ceea ce se întâmplă în localităţi precum: Scărişoara, Bucium-Cerbu, Vadul Moţilor, Mogoş a intrat şi în vizorul mass-media, mulţi ziarişti relatând despre şirul de ilegalităţi săvârşite de această reţea: tăieri ilegale şi abuzive de pădure, şantaj şi chiar agresiuni la adresa proprietarilor, precum şi nerespectarea procedurilor privind valorificarea lemnului.

Bineînţeles că toate acestea au un dublu preţ: pe de o parte, afaceri de miliarde care intră în buzunarele "mafiei pădurilor" din valorificarea lemnului, pe de altă parte, jaful în contul degradării pădurilor şi teroarea la adresa oamenilor. Situaţia a scăpat de sub control, la crearea acestui sistem mafiot de exploatare contribuind implicit şi lipsa reformelor din domeniu din ultimii patru ani şi inconsecvenţele fostei puteri în domeniul retrocedărilor.

În toamna anului trecut, am încercat personal să mă implic în rezolvarea situaţiei a doi cetăţeni din localitatea Scărişoara, care au fost agresaţi şi bătuţi şi care mi-au relatat o serie de ilegalităţi produse acolo.

Orice încercare de a remedia situaţia şi de face dreptate acestor oameni a fost sortită eşecului, astfel încât de atunci şi până acum nu s-a întâmplat nimic. Atât reclamaţiile localnicilor, cât şi controalele efectuate din partea Regiei Naţionale a Pădurilor au fost de prisos, lovindu-se de tăcerea celor care protejează această mafie şi tolerează în continuare jaful pădurilor.

Având în vedere cele prezentate, cred că este necesară dispunerea unui control de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării rurale, astfel încât şirul de ilegalităţi privind exploatarea lemnului şi agresiunile la adresa localnicilor din zonă să fie stopate, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma domnişoara Ionica Popescu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată: "La Poşta Română, soluţiile se văd de la o... poştă!"

De luni 18 aprilie a.c., activitatea Companiei Naţionale "Poşta Română" este îngheţată, ca urmare a faptului că toţi angajaţii au intrat într-o grevă generală de zece zile. Pensiile, corespondenţa, ajutoarele de şomaj şi de dizabilităţi, cât şi alocaţiile pentru copii, nu se mai distribuie; coletele nu se mai expediază, transferurile interbancare sunt blocate, nu se mai încasează facturi pentru telefon, gaze naturale sau energie electrică!

Pentru zece zile, un segment foarte important pentru Ţară este blocat! A trebuit să apară o asemenea acţiune, pentru a se vedea cât de importantă este această societate comercială, de care până acum toată lumea şi-a bătut joc.

Peste 9.000 din cei 35.000 de salariaţi au un salariu mai mic decât salariul minim pe economie - de 3.300.000 de lei / lună, în timp ce circa 23.000 de angajaţi au venituri sub 5.000.000 lei. Să te mai miri că aceştia nu au mai putut răbda o asemenea situaţie grea? Mai ales că, există în plus o serie de alte multe nemulţumiri, ca:

• se duce o politică de discriminare între diriginţii oficiilor poştale rurale şi ale celor urbane;
• diriginţii cu normă întreagă de la diversele oficii rurale au fost transformaţi în oficianţi rurali cu jumătate de normă sau cu trei sferturi de normă şi plătiţi ca atare, cu toate diminuările care decurg (salariu, premii, primă de vacanţă, vechime, tichete de masă), deşi timpul de muncă pentru care sunt plătiţi este insuficient pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute în fişa postului;
• nu se acordă înlocuitori pentru perioada efectuării concediilor de odihnă sau medicale, chiar dacă aceasta depăşeşte 30 de zile, se efectuează ca sarcină de serviciu şi munca factorului poştal, când acesta lipseşte din motivele expuse anterior;
• neconcordanţă între salarizarea oficianţilor specialişti rurali (care răspund pentru bunul mers al tuturor prestaţiilor, atât pentru ei, cât şi pentru factori) şi factorii poştali care au salarii mai mari şi răspunderi mai mici etc.

De aceea, se impune revederea normării activităţii tuturor posturilor din poştă. Nemulţumiri au existat în permanenţă, dar niciodată nu s-a dorit să se ia măsuri corespunzătoare!

Aceste aspecte, cât şi multe altele despre viaţa din interiorul Companiei Naţionale "Poşta Română", le-am aflat încă în primele zile ale lunii februarie a.c., când la Biroul meu parlamentar de la Tg.Mureş, am primit în audienţă mai mulţi angajaţi ai C.N.P.R. Astfel, am aflat că aceasta este monitorizată de către Fondul Monetar Internaţional din anul 2001, pe când ministru al comunicaţiilor şi informaţiilor era dl. Dan Nica, acesta fiind motivul pentru care Guvernul nu are voie să acorde măriri de salarii şi nici să angajeze personal, deşi anual compania are un profit de sute de miliarde (890 de miliarde de lei în 2003 şi 570 de miliarde de lei în 2004). Chiar fostul premier, domnul Adrian Năstase, a promis că va scoate poşta de sub monitorizare!

Cu ocazia răspunsului primit la data de 14 februarie a.c., în Camera Deputaţilor, la interpelarea făcută la 7 februarie a.c., din partea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, reprezentat prin persoana domnului secretar de stat Florin Bejan, i-am atras atenţia domniei sale, asupra focului care mocneşte, din cauza modului în care sunt nedreptăţiţi, discreditaţi şi mai ales umiliţi, prin salariile mizerabile pe care le primesc, angajaţii societăţii.

«Ei, şi atunci întrebarea este: aşa cum toată lumea are pretenţia să fie plătită pentru cât munceşte, oare aceşti oameni care lucrează în poştă nu au dreptul să fie plătiţi după cât muncesc? Oare aceste femei, pentru că marea majoritate care lucrează acolo sunt femei, şi nu lucrează din plăcere, ci pentru ca să poată întreţine o familie, multe din ele fiind divorţate, având copii pe care şi-i cresc cu foarte multe greutăţi, sunt mulţumite?...Guvernul are nişte obligaţii. Aş dori ca să revedeţi puţin răspunsul. Rugăminte, dacă s-ar putea, haideţi să amânăm răspunsul pentru încă o săptămână, după care să veniţi cu nişte treburi mai concrete şi mai exacte, ca să putem face ceva, pentru că eu vreau să cred că Guvernul actual, vrea, într-adevăr, să se ţină de promisiunile electorale, aşa după cum spunea domnul Băsescu, "Să trăiţi bine!", şi nu "Să supravieţuiţi cu bine!»

La rândul său, domnul secretar de stat, mi-a răspuns: "...Deci, avem în vedere foarte atent problema socială pe care o implică poşta şi bineînţeles că vom trata cu toată seriozitatea acest lucru şi vă mulţumesc pentru sugestiile dumneavoastră". Ce s-a făcut în acest sens în acest timp? Care au fost măsurile întreprinse pentru rezolvarea situaţiei? De ce nu a mai venit domnul Florin Bejan cu măsuri de îmbunătăţire a situaţiei? Interesantă situaţie: să nu uităm că domnul Florin Bejan a fost lider al Blocului Naţional Sindical, exact acel sindicat care acum este în fruntea acestei greve.

Iată că au trecut două luni şi Ţara este paralizată, ca urmare a faptului că oamenii, sătui de promisiuni, sunt puşi în situaţia să acţioneze în forţă, pentru că nici vechea şi nici actuala guvernare nu sunt în stare să la rezolve situaţia! La ora actuală soluţia este una singură: creşterea imediată a salariilor cu 16%, adică suplimentarea bugetului cu 8 milioane de euro / an, şi nu alte promisiuni!

Pentru faptul că s-a ajuns să se ceară scuze "pensionarilor, şomerilor, beneficiarilor de alocaţii şi celorlalţi parteneri ai "Poştei Române" pentru prejudiciile aduse", remanierea guvernului nu trebuie să mai aştepte până la 25 aprilie a.c. sau cine ştie până când, ci să se facă imediat: atât ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, domnul Zsolt Nagy, cât şi secretarul de stat Florin Bejan, să fie demişi imediat, pentru că nu s-au interesat să ia măsuri care să asigure un nivel de trai decent, garantat prin art. 47 din Constituţia României.

Domnule prim-ministru Tăriceanu, rezolvarea conflictului de muncă se vede de la o poştă, prin:

Iniţierea procedurilor pentru scoaterea "Poştei Române" de pe lista societăţilor monitorizate de către Fondul Monetar Internaţional, deoarece este o companie care nu are datorii, ci lucrează în profit;

Hotărâre de Guvern pentru mărirea salariilor cu minimum 16%;

Începerea imediată a remanierii Guvernului, cu demiterea în totalitate a conducerii Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnişoarei Ionica Popescu, va urma domnul Antal Istvan.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

În calitate de reprezentant al judeţului Hunedoara în Parlamentul României aduc astăzi în atenţia dumneavoastră solicitarea Sindicatului Liber "Victoria" din Călan, care cere ajutorul autorităţilor în vederea reluării activităţii pe platforma siderurgică din acest oraş.

Călan este, de departe, unul dintre cele mai sărac oraşe din judeţul Hunedoara şi cred că şi din ţară. O bună bucată de vreme, oamenii de aici, rămaşi fără locuri de muncă în urma încetării activităţilor pe vechea platformă siderurgică, şi-au întreţinut familiile din valorificarea fierului vechi pe care-l căutau în zona fostului combinat.

Când acesta s-a terminat, am întâlnit familii întregi din Călan la marginea oraşului Hunedoara scormonind pământul după cocs. Oricât de urât ar părea cuvântul, să ştiţi că " a scormoni" este verbul care descrie cel mai fidel modul în care oamenii căutau bucăţile de cocs în pământ cu mâinile şi târnăcoapele. Aflu acum că şi cocsul s-a terminat. Oamenii nu mai au ce vechituri să valorifice. Este momentul, însă, ca autorităţile statului să se implice în valorificarea forţei de muncă din Călan şi a experienţei în siderurgie a celor care au lucrat în fostul Combinat. Călanul este un oraş recunoscut pentru oamenii săi harnici şi pentru experienţa acestora în siderurgie, în care au făcut şi o serie de lucruri novatoare de-a lungul timpului. La Călan a existat cel mai mare furnal din ţară la sfârşitul secolului al XIX-lea, tot aici s-a folosit - încă din 1975 - prima instalaţie din lume pentru producerea cocsului şi semicocsului prin fluidizare, dar şi primele suflante pentru furnalele proiectate şi construite de specialişti români, în 1952.

Azi Combinatul de la Călan nu mai există. Azi rata şomajului depăşeşte 40% în Călan, în condiţiile în care potenţialul forţei de muncă active este de 8000 de oameni.

Anul 2003, când o parte din fostul combinat a fost privatizat, a adus o undă de speranţă locuitorilor Călanului. Atunci a luat fiinţă societatea AMIDIP, în colaborare cu o firmă germană, Pipe Productions. Noua unitate urma să înceapă producţia de tuburi de fontă ductilă şi să mai angajeze încă 1000 de oameni, pe lângă cei 600 de salariaţi existenţi la momentul privatizării. AMIDIP părea soluţia de redresare economică şi socială a Călanului. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat pentru că, după primele investiţii germane la AMIDIP, creditorii fostei Sidermet Călan au acţionat în judecată pentru recuperarea datoriilor, cerând tocmai activele cu care Sidermet participase la constituirea AMIDIP. Din această cauză, firma germană a stopat investiţiile, iar în aceste condiţii, activitatea la AMIDIP s-a oprit. În loc de angajări, s-au făcut disponibilizări, 400 de oameni, iar cei 200 de salariaţi rămaşi pe platforma AMIDIP primesc leafa cu mari întârzieri.

În 2004, la începutul anului, Executivul de la acea vreme a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 2004 privind finalizarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" de la Călan. Potrivit documentului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului urma să lichideze AMIDIP, să evalueze activele deţinute de Sidermet la această unitate şi să negocieze o vânzare a acestora ori către firma germană Pipe Productions, ori către o altă firmă, astfel încât, în cazul în care se vindea către firma germană, aceasta să devină unic acţionar al societăţii nou înfiinţate şi să îşi poată continua activitatea. Deşi s-au purtat unele discuţii pe această temă, nimic nu s-a finalizat, iar salariaţii au început să se teamă de viitor şi să simtă că nu există nici o perspectivă.

Alături de sindicatul Victoria ei solicită intrarea în vigoare a actului normativ care prevede clarificarea situaţiei societăţii AMIDIP, precum şi vânzarea activelor firmei.

Mă raliez şi eu solicitării salariaţilor şi Sindicatului Liber "Victoria" şi amintesc faptul că a trecut un an de la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă ce ar putea contribui la păstrarea unor locuri de muncă în Călan, dar şi la menţinerea unei activităţi de producţie care ar putea genera crearea altor locuri de muncă în zonă. Cu condiţia ca legea să fie aplicată. Deşi precedentul Executiv a adoptat această ordonanţă de urgenţă privind finalizarea investiţiei amintite, şi care urma să fie supusă ulterior privatizării, acesta a uitat să mai şi aplice legea.

Salariaţii de la AMIDIP cer: 1. ori aplicarea ordonanţei de urgenţă nr.3, adoptată anul trecut; 2. ori anularea acesteia printr-o altă ordonanţă şi privatizarea cât mai urgentă a activelor viabile din AMIDIP care reprezintă acţiunile deţinute acum de stat la AMIDIP; 3. ori găsirea unei soluţii de vânzare a activelor deţinute de stat la AMIDIP, la pachet cu activele ce urmează a fi privatizare de la Uzina Mecanică de la Orăştie.

Sindicaliştii de la "Victoria" Călan spun că investitorii ar putea fi interesaţi să achiziţioneze la pachet aceste două societăţi care ar furniza atât materia primă, în cazul societăţii de la Călan, cât şi produsul finit - cel de la Mecanica - Orăştie.

Cu ocazia următoarei zile destinată întrebărilor interpelărilor, aşa cum prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor, am să-l rog pe domnul Gabriel Zbârcea, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor statului, să vină în Parlament pentru a prezenta public răspunsul acestei instituţii în legătură cu viitorul societăţii comerciale AMIDIP, cu strategia pe care actualul guvern o are în vedere în legătură cu unitatea şi cu salariaţii acesteia din oraşul Călan.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Antal Istvan, va urma domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Punctul de vedere al Grupului parlamentar al UDMR, prezentat de mine acum un an, pe data de 28 aprilie 2004, preciza pentru mass-media, de ce a fost necesară elaborarea unei legi-cadru a cooperaţiei şi parcursul dificil pe care l-a urmat acest proiect de lege în legislatura precedentă.

În data de 21 februarie 2005 a fost promulgată Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, care a fost publicată în Monitorul Oficial partea I nr.172, din 28 februarie 2005.

Această lege reprezintă legea-cadru în materie de cooperaţie, cu excepţia prevăzută la art.3, referitoare la cooperaţia de credit, care este reglementată printr-o altă lege.

Raportul, cu amendamente, la proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei a fost adoptat de legislatura trecută în Camera Deputaţilor la data de 27 aprilie şi a reprezentat o muncă începută cu 3 ani şi jumătate în urmă a Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare care au dezbătut, au purtat un dialog permanent şi au colaborat cu Agenţia pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, cu reprezentanţii organizaţiilor cooperatiste şi au beneficiat de legislaţia Uniunii Europene şi de documente şi au avut întâlniri cu reprezentaţi ai forurilor internaţionale din domeniul cooperaţiei şi ai Comisiei Europene.

Astfel, în această lege se regăsesc aplicate prevederile din recomandarea privind promovarea cooperativelor, a Organizaţiei Internaţionale a Muncii - Geneva - iunie 2002, în care cooperativa este definită ca un grup autonom de persoane asociate în mod voluntar, într-o activitate deţinută în comun, la capitalul căreia contribuie în mod echitabil, îşi asumă o cotă acceptabilă de riscuri şi beneficii, participă activ la conducerea acestei activităţi şi exercită un control democratic, în scopul satisfacerii intereselor lor economice, sociale şi culturale. Iar promovarea şi întărirea identităţii cooperatiste trebuie să se bazeze pe principiile cooperatiste, care constituie liniile directoare ce permit cooperativelor să pună în practică aceste valori.

La ora actuală, în Uniunea Europeană sunt în jur de 300 de mii de cooperative care dau de lucru la 4,8 milioane de persoane; acestea sunt prezente în toate statele membre şi în cele candidate şi au o influenţă asupra vieţii cotidiene a mai mult de 140 de milioane de cetăţeni, care sunt membrii acestora. Dezbaterea privind rolul cooperativelor a intrat în centrul atenţiei opiniei publice după adoptarea de către Consiliul Europei, în iulie 2003, a Regulamentului nr.1435, referitor la statutul societăţii cooperative europene şi a Directivei nr.2003/72 privind participarea lucrătorilor la procesul decizional al societăţii cooperative europene.

Legea nr.1, despre care vorbim, acordă o şansă de relansare a sectorului cooperatist, deosebit de util pentru întreaga societate românească. în susţinerea demersului nostru actual pentru implementarea acestei legi-cadru, vă citez din Comunicarea Comisiei Comunităţii Europene, adresată Consiliului Parlamentului European, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului pentru regiuni, privind promovarea societăţilor cooperative în Europa. "În calitate de organizaţie axată pe membri, cooperativele sunt înrădăcinate într-o comunitate. Ele contribuie la menţinerea de locuri de muncă în zona respectivă şi furnizează servicii locale, într-un context de mondializare economică. Utilizatorii serviciilor cooperativelor, că este vorba despre producător, consumator sau lucrător, fac dovada unei anumite stabilităţi geografice. Această înrădăcinare locală poate fi un zid de apărare contra depopulării zonelor şi contribui la dezvoltarea regiunilor şi localităţilor defavorizate. Statele membre sunt invitate să ia pe deplin în considerare rolul benefic al cooperativelor locale la nivel regional, precum şi în regiunile izolate şi zonele urbane defavorizate, atunci când elaborează politici de sprijin pentru regiunile cu dezvoltare întârziată". După votul istoric din 13 aprilie, în contextul apropiatei integrări în Uniunea Europeană, aplicarea Titlului VIII - "Dispoziţii finale" ale Legii nr.1/2005 privind organizarea cooperativelor, prin care se dispune modul de implementare a legii, care reprezintă o prioritate prevăzută de programul de guvernare, este indispensabilă.

Acest lucru, cu atât mai mult cu cât, după Legea nr.18, Legea nr.1 şi Legea nr.10, această lege are menirea de a restabili încrederea membrilor cooperatori în valorile cooperatiste acceptate pe plan internaţional, într-un cuvânt, încrederea în statul de drept, în garantarea dispariţiei pentru totdeauna a centralismului democratic.

Art.117 al legii precizează: "Organizaţiile cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să îşi modifice statutele dacă nu sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi şi să le înregistreze la oficiul registrului comerţului în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

În acest scop, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, organizaţiile cooperatiste au avut obligaţia să afişeze la sediul lor lista tuturor membrilor cooperatori înregistraţi în evidenţele acestora la data respectivă şi să popularizeze în presa locală această acţiune şi scopul ei.

În fapt, în teritoriu se constată că cele două centrale mari, respectiv UCECOM-ul, căci CENTROCOP-ul, care potrivit art.121 al legii, trebuie să se reorganizeze, ignoră dispoziţiile Legii nr.1, aceste organizaţii nedemocratice şi nereprezentative pentru mişcarea cooperatistă dezinformează şi privează membrii cooperatori de o analiză şi informaţie corectă a noii legi promulgate, încălcând principiile cooperatiste al liberei asocieri, controlului democratic al membrilor şi al autonomiei şi independenţei. Prin emisarii lor, fac presiuni asupra conducerilor cooperativelor din provincie pentru declaraţii de fidelitate şi de aderare necondiţionată la structurile vechi.

UCECOM urgentează convocarea adunărilor generale, în contradicţie cu prevederile legii, care spun clar - 9 luni pentru reorganizarea cooperativelor, 12 luni pentru reorganizarea centralelor judeţene şi 18 luni pentru reorganizarea celor două centrale mari.

În continuare se doreşte asocierea în plan teritorial şi naţional, obligatorie, aşa cum prevede Decretul vechi, nr.66 din 1990, care nu era compatibil cu Constituţia şi alte legi organice adoptate după 1991, aplicând de ani de zile centralismul democratic.

Structurile judeţene - ATCOM şi naţionale - ANCOM, UCECOM sunt popularizate în continuare cu rol de dirijare şi control, care încalcă calitatea de membru cooperator şi principiile puterii democratice exercitate de membri şi participării economice.

Faţă de cele prezentate, lansez de la tribuna Camerei Deputaţilor, apelul către mass-media, către consiliile locale şi judeţene, către Agenţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Cooperaţiei, de a ajuta la popularizarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi aplicarea art.117 alin.2, pentru considerentele prezentate, ţinând seama că această lege corespunde cerinţelor în materie de cooperaţie pe plan european şi mondial.

Acest lucru poate contribui la urgentarea aplicării legii prin promovarea către membrii cooperatori a unei informaţii corecte şi necesare şi opunerea lor la efectul negativ informaţional perpetuat de organizaţii neadaptate unor principii democratice.

Grupul nostru parlamentar susţine implementarea Legii nr.1, menţionând că, prin implementarea acestei legi, toate comunităţile locale au o şansă să se dezvolte mai susţinut şi adecvat cerinţelor în perioada premergătoare aderării noastre la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Amet Aledin. Va urma domnul Mihai Dumitriu.

Domnii deputaţi Eugen Nicolăescu, Dorinel Ursărescu, Rareş Mănescu, Vasile Pruteanu, Ilie Merce, Paul Magheru, Avram Dumitru, Ioan Aurel Rus şi Liviu Almăşan au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Amet Aledin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Abordarea culturii într-o Europă unită".

În perspectiva integrării europene, cultura naţiunii române trebuie, este obligatoriu, să capete un rol fundamental. O civilizaţie a spiritului este percepută la adevărata ei dimensiune, numai dacă se regăseşte într-un spaţiu suficient de mare, dispus să armonizeze o suită de valori culturale.

Cu aproape 2 ani înainte de a păşi într-o Europă unită, europeni fiind prin vocaţie şi dăinuire, avem datoria să accentuăm această construcţie, durată de conştiinţe deosebite şi numită "opera intelectuală a neamului românesc".

Patrimoniul de valori spirituale, aparţinând fiecărui popor, este, în mod cert, deosebit, şansă pentru sine şi pentru întreg.

În această ordine de idei, nu trebuie minimalizat rolul important pe care-l va interpreta, sigur, alături de împliniri la fel de vechi şi preţioase, cultura română. Dincolo de o desfăşurare a imaginii, percepută şi global, particularitatea devine constantă, fără de care un puls de inimă nu va fi, cu adevărat, un puls de inimă.

Standardele, neexistând o competiţie, cultura fiind opozanta unei astfel de abordări, devin unice. Din acest motiv, efortul nostru trebuie să răspundă cerinţei fireşti.

Vom trăi într-u Europă unită, europeni fiind prin vocaţie şi dăinuire. Vom redefini conceptul de europenism. Vom fi, aici şi pretutindeni, noi înşine. Vom îmbogăţi o zestre spirituală deja existentă.

În această desfăşurare a faptelor viitoare, acoperirea trebuie să cuprindă tot ceea ce înseamnă act cultural şi instituţie culturală. Infrastructura creaţiei performante, pe lângă aspectul durabil, va însemna, indiscutabil, accedere şi încredere.

Este un mesaj pe care doresc să-l reamintesc, este dorinţa de a acorda culturii române, când au rămas mai puţin de 2 ani până la, deja, invocata integrare în Europa unită, atenţia, timpul, abnegaţia, fără nici un dubiu, meritate.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Mihai Dumitriu. Va urma domnul Dan Mihai Marian.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Preşedintele şi justiţia".

Privesc cu îngrijorare încercarea actualei puteri de a politiza administraţia, de a schimba actualul sistem judiciar cu un sistem convenabil actualilor guvernanţi.

Cum aş putea privi declaraţia executivului cu privire la lupta de "curăţare a sistemului justiţiei" decât o încercare de a subordona magistraţii, judecători şi procurori, de a-i transforma în slujitori obedienţi, în magistraţi de tip nou, îmbrăcaţi în robe oranje.

Pe baza Constituţiei, aşa cum a fost revizuită, s-a organizat un nou sistem judiciar, elaborându-se, în anul 2004, un pachet de legi privind reforma justiţiei: Legea organizării judiciare, Legea Consiliului Superior al Magistraturii, Legea statutului magistraţilor, având ca scop fundamentarea asigurării independenţei judecătorilor şi procurorilor în raport cu politicul.

Cele mai importante atribuţii ale ministrului justiţiei au fost trecute în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceste legi au fost elaborate cu sprijinul direct al Uniunii Europene, al experţilor europeni, între care Pierre Trouche din partea Franţei şi Dieter Schlafen din partea Germaniei, beneficiind de girul Consiliului Europei. Totodată, au fost stabilite mecanisme de funcţionare ale P.N.A. şi Parchetului General în colaborare cu experţi spanioli, italieni şi americani, fiind puse bazele unei legislaţii de tip european.

Nu mă surprinde ca astăzi, cei care nu au fost de acord cu Constituţia, care au promovat ideea unui parlament pur, sunt părtaşi la guvernare şi vor să schimbe din temelii nu numai sistemul judiciar, dar şi conducerea PNA şi a Parchetului General, a unor instanţe, să instituie noi criterii de promovare, să politizeze şi să deprofesionalizeze justiţia, să introducă teste de integritate, "camera ascunsă", declaraţii de avere pentru toţi cetăţenii, controale peste controale ale primarilor care fac parte din P.S.D., sub motivul corupţiei şi ineficienţei.

Este o jignire la adresa Corpului magistraţilor, considerat pe ansamblu ca fiind corupt, un atac la noua ordine constituţională a ţării, la stabilitatea instituţiilor statului de drept şi, în final, la binele şi interesul public.

Ministerul Justiţiei şi Guvernul vor să instaureze un sistem de control şi subordonare politică pentru toate instituţiile statului. A susţine că guvernul şi preşedintele statului trebuie să se implice în activitatea instanţelor, în controlul acestora şi a soluţiilor care le pronunţă pentru ca să nu fie "independente în corupţie", echivalează cu transformarea executivului într-o autoritate deasupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Dacă magistraţii vor fi subordonaţi puterii politice, sigur că nu se va face dreptate, că justiţia se va face cu două măsuri, una pentru partidul la putere şi clientela sa şi alta pentru ceilalţi cetăţeni.

Nu mă surprinde că doamna ministru Macovei a cerut ajutorul lui Freedom Hause, factor cheie în revoluţia din Kirghistan, organizaţie căreia îi era datoare pentru sprijinul dat ONG-ului din care făcea parte - APADOR-CH, şi personal, pentru întocmirea unui raport de audit favorabil ei şi defavorabil procurorilor din mijlocul cărora a plecat, contra sumei de 32.000 euro. Cum s-ar putea numi un astfel de act care încalcă principiile Constituţiei şi legea decât abuz şi corupţie. Se ştie şi s-a recunoscut că, pe baza acestui raport, s-a întocmit Strategia Naţională Anticorupţie şi Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar pe anii 2005-2007, cât şi planurile de acţiune care urmăresc să creeze o justiţie după chipul şi asemănarea Alianţei.

P.S.D. este conştient că în spaţiul economic, corupţia a depăşit percepţia unei realităţi, devenind o adevărată "artă" a manipulării, a traficului de influenţă şi a altor fapte antisociale menite să satisfacă setea de îmbogăţire rapidă şi prin orice mijloace a unor oameni politici şi funcţionari publici al căror unic principiu este cel al profitului financiar şi economic.

Într-o societate în care onorabilitatea este asociată cu mărimea contului bancar şi mai puţin cu moralitatea, lupta contra corupţiei devine tot mai dificilă. De aceea, P.S.D. a militat şi militează pentru descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie prin măsuri politice, financiare şi legislative, inclusiv pentru combaterea îmbogăţirii litigioase.

P.S.D. va sprijini şi în viitor măsurile legislative şi instituţionale care duc la eficientizarea justiţiei, la prevenirea şi combaterea corupţiei, indiferent de forma ei şi persoanele care o practică, la consolidarea statului de drept, la triumful principiilor de egalitate, dreptate, acces la justiţie şi prosperitatea societăţii.

Nu sunt de acord cu tergiversarea proceselor ani de zile şi judecate după bunul plac al unor judecători, dar nici cu judecăţi pripite sau cu soluţii impuse din afară.

Nu sunt de acord ca cel care s-a angajat să fie premier sau preşedinte pentru toţi cetăţenii României să se manifeste ca un membru al partidului la putere, să nu respecte principiile democraţiei, statului de drept şi Constituţia.

Nu sunt de acord ca preşedintele României să se transpună în purtător de cuvânt al PNA-ului şi Ministerului Justiţiei şi să dea "indicaţii".

Este timpul ca să se instaureze democraţia şi statul de drept, să se respecte separaţia puterilor în stat, dacă dorim să avem respectul şi aprecierea cetăţenilor, precum şi a comunităţii internaţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Dan Mihai Marian. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Dan Mihai Marian:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România şi şansa celui de-al doilea val".

Avizul favorabil acordat României prin votul Parlamentului European exprimat săptămâna trecută reprezintă o recunoaştere a modului în care ţara noastră şi-a îndeplinit angajamentele asumate în negocieri, conform calendarului stabilit.

Documentele Uniunii Europene apreciază efortul uriaş al populaţiei care a suportat, cu multă răbdare, procesul de reformă politică şi economică. Să ne imaginăm ce ar fi însemnat un vot negativ: în primul rând, o palmă dată cetăţenilor acestei ţări şi, apoi, o notă proastă acordată întregii clase politice româneşti. Din fericire, nu ne-am mai confruntat cu o dezamăgire generală ca în 1998, când României i-a fost refuzată invitaţia de a se alătura ţărilor membre NATO încă din primul val de aderare. Ca şi atunci, şi acum am avut "şansa celui de-al doilea val".

Din istoria noastră recentă trebuie să învăţăm că şansa celui de-al doilea val trebuie fructificată la maximum. "Progresele realizate de România fac posibilă încheierea negocierilor, dar eforturile de remediere a deficienţelor identificate de raportul din 2004 al Comisiei şi rezoluţia din 16 decembrie a Parlamentului European trebuie continuate atât înainte, cît şi după aderare, în special în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate, precum şi controlul graniţelor, în domeniul concurenţei, referitor la ajutoarele de stat, şi în domeniul mediului, prin implementarea legislaţiei în toate sectoarele şi alinierea la legislaţia orizontală", precizează moţiunea adoptată pe 13 aprilie 2005 de Parlamentul European. Votul în favoarea moţiunii reprezintă ultimul pas înaintea momentului istoric al semnării Tratatului de aderare pe data de 25 aprilie a.c.

Avizul favorabil primit de România în urma votului Parlamentului European reprezintă şi un semnal de încredere acordat Guvernului condus de domnul Călin Popescu-Tăriceanu pentru parcursul excelent realizat în cele aproximativ patru luni de guvernare. Am fost avertizaţi în mult rânduri de diverse organisme internaţionale de problemele în domeniile afacerilor interne şi justiţiei, protecţiei mediului şi concurenţei. Până în momentul de faţă am dovedit că problemele din domeniul justiţiei şi afacerilor interne pot avea o rezolvare imediată. A fost adoptată Strategia Naţională Anticorupţie şi Planul de Acţiune 2005-2007 pentruimplementarea acesteia. Acestea conţin măsuri clare, termene precise, resurse financiare şi umane adecvate.

Strategia este elaborată pe baza unui audit independent privind strategia precedentă. Implementarea acesteia va fi monitorizată de către un Consiliu special, în cadrul căruia societatea civilă este reprezentată la scară largă.

Corupţia este definită ca risc la adresa securităţii naţionale, conform deciziei CSAT. A fost înlăturată imunitatea foştilor miniştri. Aceştia sunt supuşi cercetărilor penale conform procedurilor ordinare.

A fost modificată forma declaraţiilor de venit şi a celor de interese, pentru asigurarea unei mai bune transparenţe asupra veniturilor şi pentru monitorizarea eventualelor conflicte de interese. Abordarea noastră este una dintre cele mai riguroase din Europa. Capacitatea administrativă a Parchetului Naţional Anticorupţie a fost ameliorată.

Aceste realizări vor fi puse la încercare în perioada următoare de reacţiile caracatiţei corupţiei ajunsă la apogeul dezvoltării ei în guvernarea PSD. Deja, în judeţul Vaslui ne confruntăm cu astfel de reacţii nervoase din partea mafiei compuse din baronii locali ai PSD şi oameni de afaceri ale căror interese economice şi politice gravitează în jurul acestora. Aceştia nu vor să înţeleagă nici în ceasul al doisprezecelea sensul schimbărilor prin care România trece în momentul de faţă. S-a terminat cu dezordinea, încălcarea legilor şi jaful din avutul statului!

Suntem determinaţi să obţinem în continuare rezultate concrete. Avem voinţa politică necesară. Guvernul Tăriceanu va implementa toate măsurile necesare pentru a răspunde aşteptărilor Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Mircia Giurgiu.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votul uninominal a intervenit din nou în dezbaterea publică, şi poate că nu e rău, dar, ceea ce personal mă deranjează este că se dă această temă de meditaţie societăţii româneşti de către un grupuscul insignifiant care n-a intrat niciodată legal în Parlament, cu atât mai puţin în guvern.

"Votul uninominal şi partidul de cvartal".

Intraţi prin efracţie în Parlament şi din Parlament în Guvern, subalternii studentului tomnatic de la Kingston University London, fac ca raţele, înnegrind apele şi aşa tulburi din politica noastră, măcăne asurzitor pe tema votului uninominal. Oamenii de bun simţ vor crede că avem de-a face cu niţcai personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice care mizează pe notorietatea lor în lupta electorală.

Când îi iei însă la puricat, îţi dai seama că e vorba despre alte atuuri pe care personalităţile partidului-televizor vor să le speculeze spre a evita marşul triumfal către galeria de aur PNŢCD-PUNR-PDAR etc. în anonimatul extraparlamentar.

Prezint sincer scuze tuturor formaţiunilor amintite, întrucât acestea, la vremea lor, făcuseră pragul electoral, intraseră în Parlament pe uşa din faţă.

Studentul nostru care umblă azi descheiat la adidaşi şi cu mânecile mai lungi decât mâinile, ceea ce-i absurd pentru unul cu mâna atât de lungă, încât a depăşit, numai în câţiva ani de după Revoluţie, suma de 700 de milioane de dolari în cont, şi în loc să înveţe acolo, la Londra, cum să facă şi el pragul de 5%, singur, ca să nu mai fie nevoit să se agaţe ca scaiul în coada oii de P.S.D., P.N.L., P.D., UDMR, spre a ajunge să dea cu nasul în brânză, el le transmite calfelor sale de aici cum să ocolească blestematul de prag, pe care nu l-au sărit niciodată, agitând din nou ideea votului uniimoral.

De ce sunt ei pentru votul uninominal? Simplu: pentru că aşa dispare pragul şi pot intra în Parlament din nou prin efracţie cu ajutorul trustului de presă propriu, televiziune, radio, ziar, şi al banilor de furat din care se pot distribui din belşug genocid, zahăr, ulei, bere, mici şi altele de-ale gurii, încât şatra asta chiar crede că poate prosti lumea la infinit.

Nu cumva sunt eu prea rău şi dezinformez lumea? Nu sunt rău deloc şi spun chiar adevărul! Cine vrea să mă contrazică, să-mi spună şi mie dacă există undeva, în lumea largă, vreun astfel de grupuscul care să nu fi făcut niciodată singur pragul electoral, dar care să intre mereu în Parlament. Ba, mai mult, culmea neruşinării, să se afle şi mereu la guvernare.

A fost la guvernare în legislatura 2000-2004, lângă P.S.D. şi UDMR, a condus ministere importante, precum cel al i.m.m.-urilor, prin Silvia Ciornei, şi al tineretului şi sportului, prin Georgiu Gingăraş, şi prin alţi secretari de stat şi prefecţi. Acum, după ce a candidat în alegerile din 28 noiembrie 2004 alături de P.S.D., în Uniunea P.S.D. "cruce" PUR, şi, după ce a pierdut alegerile, PUR-ul a devenit pur şi simplu "puroi", guvernând alături de P.N.L., P.D., UDMR.

Să nu faci pragul electoral, să pierzi alegerile şi să te cocoţi la guvernare spre a ferici ţara cu un vicepremier de savarină, iată o performanţă care numai în filmele cu proşti şi în societatea românească mai poate fi posibil. Iar acum, vorba preşedintelui Băsescu, de la soluţia imorală PUR, la votul uniimoral al lui Rajcapur.

Cine a zis că noi găsim întotdeauna resurse pentru o cale originală, inconfundabilă, de a ne face de râs, cu toată tristeţea care mă cuprinde trebuie să recunosc că a avut dreptate. Dacă unul care a devalizat atâta amar de avere din avuţia poporului, care şi-a făcut televiziune, radio şi ziar, ba şi partiduleţ, spre a-şi apăra agoniseala, dacă nu cumva ciordeala, mai reuşeşte să aburească lumea cu ceata lui de întreţinuţi, numită partid, am ajuns, se pare, cum nu se poate mai rău şi cum nu se poate mai jos.

Cine ne scapă, fraţilor, de obrăznicia fără margini a egipteanului de la Kingston, de fabricile lui de ceaţă şi de viermii intestinali ai politicii româneşti actuale, care ne asurzesc cu propunerea lor legislativă privind avantajele votului uniimoral.

Prezint scuze eventualilor rătăciţi din preajma studentului manglitor, care nu au altă vină decât aceea de a nu-şi da seama de ridicolul căruia i se expun, punând în operă ideile creţe ale vicleanului, cu albul ochiului galben, care a cheltuit, zilele trecute, echivalentul pensiei a câtorva mii de români, plătind avionul Bucureşti-Londra şi retur, masa şi alte cele, pentru un grup de ziarişti care să constate, la faţa locului, ce mare sete de învăţătură l-a prins pe el la aproape 60 de ani şi cum umblă el în costum sport printre ceilalţi studenţi în ale politicii adevărate.

Mare e grădina lui Dumnezeu şi multe caricaturi mai mişună prin ea, gângănii care au făcut posibilă guvernarea fără Partidul Popular România Mare în 2000 şi în 2004.

E ca şi cum ai uda la rădăcină buruiana rea a corupţiei.

Despre asta a fost vorba.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Mircia Giurgiu. Va urma domnul Vasile Mocanu.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de azi este "Costurile integrării României în Uniunea Europeană".

Aici am prezentat mai multe dintre costuri şi voi depune materialul la secretariat pentru a fi consemnat în întregime. Acum vreau să mă refer doar la salariile pe care le au românii şi care vor trebui să ajungă în 2007, adică peste 20 de luni, la cel puţin 330 euro minim. în condiţiile în care acum, salariul minim în România este sub 80 euro este nevoie ca, în cel mai scurt timp, guvernanţii să ia în calcul această situaţie şi să ia toate măsurile pentru ca, în momentul integrării României în Uniunea Europeană, salariile să ajungă la un nivel cât de cât comparabil cu cel din statele care au aderat la Uniunea Europeană în ultima vreme.

Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg, a votat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, precum şi a semnării Tratatului de aderare.

Votul europarlamentarilor obligă România, dar şi Bulgaria, la respectarea angajamentelor rămase restante şi care trebuie îndeplinite în perioada imediat următoare.

Printre cele mai importante obiective, în ceea ce priveşte România, se numără lupta împotriva corupţiei, accentuarea procesului de reforme, depolitizarea justiţiei, armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană, precum şi corelarea salariilor cu cele existente în Uniunea Europeană. În urma discuţiilor dintre sindicalişti şi guvernanţi, s-a stabilit ca la momentul aderării României la Uniunea Europeană, salariul minim pe economie să fie echivalentul în lei a sumei de 330 euro.

În plus, potrivit oficialilor europeni, implicaţiile financiare pe care aderarea le va avea asupra României sunt complexe. Sumele convenite în negocierile de aderare le va avea asupra României sunt complexe. Sumele convenite în negocierile de aderare pentru perioada 2007-2009 sunt incluse în Tratat. Perspectiva financiară pentru 2007-2013 urmează să fie împărţită în categorii ample de cheltuieli pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri şi nu se vor face distincţii în privinţa alocării banilor între grupuri de state membre.

Ar mai fi de adăugat faptul că integrarea României în Uniunea Europeană nu presupune doar eforturi financiare importante, ci şi altceva. Trebuie să venim în întâmpinarea cerinţelor general valabile în Uniunea Europeană şi să nu aşteptăm totul de-a gata, pe o tavă de argint. Pentru asta, trebuie schimbată nu numai mentalitatea cetăţenilor, ci şi cadrul jurisdicţional.

Odată cu acest prim pas hotărât către Europa, sentimentul demnităţii umane, pierdut undeva, în aproape jumătate de secol de comunism, este pe cale de a renaşte din cenuşă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi pentru operativitate.

Dau cuvântul domnului Vasile Mocanu. Va urma domnul Viorel Oancea.

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Avem nevoie de ecologie!", aşa am intitulat declaraţia politică de astăzi.

Recent, ecologiştii s-au întâlnit la Iaşi, cu un scop precis, foarte interesant şi util, în acelaşi timp. "Verzii" au ales Iaşiul pentru a constituit Forumul Ecologiştilor din România. Nu este vorba de o construcţie politică, ci de o fundaţie, care va "trăi" din fondurile puse la dispoziţie de simpatizanţii ecologiei. Salut această iniţiativă.

În prezenţa fostului ministru P.S.D. al mediului, Petru Lificiu, ecologiştii au lansat un manifest prin care îşi propun să "unifice principiile şi acţiunile societăţii civile pentru renaşterea conştiinţei ecologiste a cetăţenilor".

Avem mare nevoie de o conştiinţă ecologică. Înainte, românul păstra până şi capătul unui fir de aţă, pentru că îl ştia valoros şi pentru că nu voia să facă murdărie în jurul său. Astăzi, la marginea fiecărei localităţi, s-au înălţat munţi de gunoaie. În fiecare zi, tone de mizerie se interpun între localităţile noastre şi nevoia de civilizaţie.

România se apropie cu paşi repezi de Uniunea Europeană. Din păcate, nu suntem o ţară prea curată. Riscăm ca europenii să ne întâmpine strâmbând din nas. Cerinţele capitolului "Mediu" din acquis-ul comunitar ne vor pune probleme mulţi ani de acum încolo. Avem nevoie de zeci de miliarde de euro pentru a ne rezolva problemele legate de ecologie. Aceste fonduri pot fi însă accesate uşor. Nu ne trebuie decât proiecte bine făcute, pentru a atrage banii fondurilor comunitare ISPA, LIFE, SAPARD, PHARE, disponibilitatea autorităţilor şi, evident, bunăvoinţa. Multă, foarte multă bunăvoinţă.

Suntem obligaţi să reînvăţăm să iubim natura. Formaţiunile ecologiste din România au eşuat tocmai pentru că nu au activat mai deloc. Nu au atras bani, nu au atras atenţia românilor, nu au atras personalităţi în rândurile lor. Şi nu au dovedit că iubesc cu adevărat natura.

Ecologia nu este o doctrină, ci o stare de spirit. România va deveni mai curată când vom redescoperi în sufletul nostru eterna noastră dragoste faţă de natură.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Viorel Oancea. Va urma domnul Vlad Hogea.

Domnul Viorel Oancea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Săptămâna asta poştaşul nu sună niciodată." Unul din evenimentele care sunt la ordinea zilei şi capătă o amploare la nivel naţional, este greva generală a Poştei Române.

La o primă vedere, se poate aprecia că e un drept democratic al angajaţilor acestei instituţii, al sindicatelor care îi conduc, de a protesta şi sub forma unei greve, dar dorim să ne exprimăm anumite păreri personale care poate nu vor coincide cu cele ale celor care conduc această grevă.

În primul rând, cererea sindicatelor de a se realiza o majorare a salariilor nu se poate realiza datorită faptului că fosta guvernare a semnat cu FMI-ul că nu va face nici un fel de majorare a salariilor la mai multe companii de stat, printre care şi Poşta Română. Deci, orice majorare de salariu contravine obligaţiilor asumate de guvernul Năstase.

În al doilea rând, suntem miraţi de faptul că domnul Dumitru Costin, Ionel Oţelea şi alţi lideri de sindicat nu au protestat deloc atunci când guvernarea P.S.D.-istă a semnat cu FMI-ul acea înţelegere sau când aceste măriri de salariu nu au fost cuprinse în bugetul pe 2005, buget întocmit cu atâta "grijă" de guvernul Năstase. De ce domnii care organizează greve nu au protestat atunci când era cazul? Domnii Dumitru Costin, Ionel Oţelea şi alţi lideri de sindicat participă pe la mitinguri în Bruxelles, în loc să vadă adevăratele cauze ale îngheţării salariilor angajaţilor Poştei Române.

Faţă de pensionari, de cei care aşteaptă alocaţii şi alte ajutoare sociale, întreaga compasiune şi părere de rău, că un serviciu esenţial al ţării se află în stare de grevă, iar dacă cineva doreşte să protesteze e liber să o facă, dar credem că protestul trebuie făcut faţă de cei care i-au adus în această situaţie: guvernarea domnilor Năstase, Văcăroiu, Triţă Făniţă, Hrebenciuc şi mulţi alţii.

Am ferma speranţă că această manifestare democrată se va rezolva într-un mod pozitiv pentru amândouă părţile.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Vlad Hogea. Va urma doamna Gabriela Creţu.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, Parlamentul European a luat o decizie istorică. Este vorba, evident, despre acordarea "avizului conform" pentru aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Am avut onoarea să fac parte din delegaţia parlamentară română care, în zilele dinaintea votului, a făcut lobby pe lângă europarlamentari în favoarea ţării noastre. Cei 3 reprezentanţi ai Partidului Popular România Mare (senatorul Eugen Mihăescu, deputatul Petre Popeangă şi subsemnatul) s-au adaptat perfect misiunii trasate, pe care au dus-o la îndeplinire cu brio, ceea ce se poate spune şi despre ceilalţi membri ai "desantului" românesc, care s-au descurcat, toţi, foarte bine. Totuşi, am avut ceva emoţii privind verdictul care urma să fie dat de Parlamentul European. Iată cum s-au desfăşurat evenimentele. Marţi, după-amiază, am asistat la dezbaterile aprinse din Legislativul European referitoare la aderarea Bulgariei şi, mai ales, a României la UE.

Discuţiile s-au purtat într-o sală dezolant de goală, doar cîteva zeci de europarlamentari au onorat cu prezenţa lor acest moment atît de important!, timp de 2 ore şi jumătate. Am răsuflat uşuraţi constatînd că, din cei aproximativ 30 de vorbitori, numai 4 sau 5 s-au pronunţat contra semnării Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană. Cei mai devotaţi apărători ai cauzei româneşti au fost domnul Moscovici (raportorul pentru ţara noastră), domnul Schmitt (reprezentantul Consiliului European) şi domnul Rehn (comisarul european pentru extindere).

Surpriza neplăcută avea să vină la orele serii, când după o şedinţă cu uşile închise a Grupului Partidului Popular European, această importantă forţă politică a decis, cu o majoritate foarte strânsă, 92 de voturi la 86, să solicite, a doua zi, în plen, amânarea până în toamnă a votului privind aderarea Bulgariei şi României.

Miercuri, a fost folosit ca "înainte-mergător" ecologistul Cohn-bendit, a cărui ostilitate antiromânească nu am înţeles-o defel. Din fericire, au căzut la vot ambele propuneri de amânare: şi cea valabilă pentru amândouă ţările, şi cea referitoare doar la România.

Pentru aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană au votat 522 de parlamentari, înregistrându-se şi 70 de voturi contra şi 69 de abţineri. De asemenea, Parlamentul European a votat cu o majoritate largă, 497 de voturi pentru, 93 voturi contra, 71 de abţineri, în favoarea aderării României la Uniunea Europeană.

Totuşi, suntem de părere că este o victorie chinuită, iar eventuala neîndeplinire, de către ţara noastră, în următorul interval de timp, a obligaţiilor asumate ar putea atrage activarea clauzei de salvgardare. Dacă nu ne vom face bine treaba, apare riscul ca unii - şi reacţii de acest tip au început, deja, să fie prezente în presa occidentală -, să perceapă România ca pe o povară pentru Europa, iar aderarea ei ca pe o "intrare în cârje".

Spre binele nostru, al tuturor, sperăm să nu se întâmple aşa.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna Gabriela Creţu.

Va urma domnul Claudius Zaharia.

Doamna Gabriela Creţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

"Deşteaptă-te, române!"

În România, s-au succedat mai multe dictaturi unele după altele. Răul cel mai mare pe care l-au produs nu a constat în duritatea regimurilor sau în privaţiunile impuse, ci într-o modificare profundă, la nivel psihic: ne-au redus sensibilitatea la abuz şi ne-au făcut toleranţi la sfidare. Suntem o naţie dezarmată, în care o nouă dictatură este oricând posibilă.

Cum altfel am putea interpreta lipsa aproape totală de reacţie a românilor, politicieni intelectuali, oameni din presă, societate civilă, la afirmaţia pe care a făcut-o preşedintele Băsescu într-unul dintre interviurile domniei sale. Era referitor la anticipate: "Nu vor, dar o să voteze!" De români era vorba.

Stimaţi colegi,

Nu sunt unul dintre votanţii lui Traian Băsescu, dar Traian Băsescu este şi preşedintele meu. Am întors fraza pe toate părţile, încercând să-i găsesc o scuză. Am încercat să-mi închipui că este o figură de stil. N-am reuşit, pentru că expresia este una dintre cele mai univoce cu putinţă. Ea spune clar că voinţa majoritară, liber exprimată a cetăţenilor nu contează în adoptarea deciziilor de către autorităţi. Ne-am obişnuit, oare, să avem stăpâni, în loc de conducători, şi şefi de oşti, în loc de preşedinţi?!

În timp de război, regulile democratice se suspendă, dar în timp de pace ele funcţionează în orice stat de drept, şi noi suntem, încă, în ciuda anumitor intenţii belicoase, în timp de pace. Noua putere, odată instalată, a reluat discursul referitor la garantarea statului de drept. Am considerat că este doar un element clar şic din în ideologia dreptei politice.

Acum, îmi apare, însă, mai curând ca o abatere a atenţiei. Abatere a atenţiei de la încălcarea separaţiei puterilor, de la ignorarea voinţei publice, de la sfidarea cetăţeanului. Este adevărat că toate regimurile numite "democratice" mai utilizează şi metode nedemocratice. Folosind argumentul, celebru în politică "scopul scuză mijloacele", se iau decizii de către tehnocraţi, fără consultarea cetăţenilor şi, uneori, chiar împotriva acestora. Dar în nici un stat de drept nu este acceptat să se aducă atingere principiului că deciziile puterii îşi au legitimitatea în voinţa populară. Se păstrează, măcar, iluzia că părerea lor, a cetăţenilor, contează. Asta inclusiv printr-o atentă supraveghere a discursului, a ceea ce le este permis sau nu le este permis să spună cu glas tare oamenilor politici.

Democraţia nu se distruge numai prin lovituri de stat; se poate face şi cu paşi mici; se poate submina şi prin cuvinte aruncate în vânt, mai ales dacă cel care le aruncă este şef de stat. Efectul lor nu poate fi niciodată retras, chiar dacă ele pot fi uitate. Dacă somnul raţiunii naşte monştri, şi somnul societăţii naşte dictaturi.

Propun, stimaţi colegi, ca în Parlamentul României şi în toate instituţiile României să se cânte în fiecare dimineaţă imnul naţional. Îndemnul lui ne este absolut necesar.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Claudius Zaharia.

Va urma doamna Leonida Lari Iorga.

După care mai avem o doamnă care trebuie să ia cuvântul, şi încheiem prima parte a şedinţei de astăzi.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea de astăzi vreau să ating problema crizei din "Poşta Română".

După cum ştim cu toţii, "Poşta Română" este una dintre cele mai democratice instituţii, care asigură menţinerea permanentă a legăturilor comerciale şi spirituale dintre oameni.

De aceea, sunt cel puţin surprins de reacţiile conducerii Federaţiei Sindicatelor "Poşta Română", care a luat decizia ca timp de 10 zile această instituţie, cu activităţi de interes naţional, să intre în grevă generală.

Această decizie mă face să cred că fiecare angajat al "Poştei" este de acord să facă un gest inuman, prin care milioane de pensionari nu-şi mai pot ridica pensiile, şomerii nu mai pot beneficia la timp de ajutoarele de şomaj, familiile cu situaţii financiare precare nu mai pot ridica alocaţiile pentru copiii şcolari, şi prin care sunt afectate atâtea activităţi zilnice ale contribuabililor şi firmelor din România.

Stimaţi sindicalişti, de ce vă formaţi o politică asemănătoare fostului guvern PSD, şi anume una anticontribuabil, fără a prevedea consecinţele acţiunilor dumneavoastră, acţiuni ale căror efecte se răsfrâng chiar şi asupra dumneavoastră?

Vi se pare normal ca în pragul aderării la Uniunea Europeană, moment în care fiecare român trebuie să-şi aducă contribuţia ca România să intre cu drepturi depline în Europa, să ne permitem activităţi care să îngreuneze procesul de integrare?

Mie, ca deputat al Parlamentul României, nu mi se par benefice acţiunile de acest tip. Şi solicit pe această cale, atât angajaţilor "Poştei române", cât şi membrilor din structurile de conducere ale Federaţiilor Sindicatelor "Poşta Română" să dea dovadă de respect faţă de cetăţeanul român, şi să aleagă calea diplomatică, şi totodată europeană, de soluţionare a problemelor de acest fel: negocierea!

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit la microfon pe doamna Leonida Lari Iorga.

Ultimul vorbitor, de fapt, ultima: doamna Mirela Adomnicăi.

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Românii au cam obosit de vorbe goale. Vor să vadă fapte, vor să trăiască mai bine, iar mai binele întârzie. Dar ce e curios, cu atât cu cât se scumpesc preţurile la toate cele, cu atât e mai veselă viaţa românilor cam pe la toate posturile de televiziune din ţară. Privesc cetăţenii din toate colţurile ţării şi de dincolo de graniţele ei ce se întâmplă la Bucureşti şi nu se dumiresc: de unde atâta veselie ?

Pe vremea împăraţilor Romei, măcar se spunea: "daţi plebei pâine şi circ", iar acum circ se dă, dar fără pâine. Şi atunci, dacă în Ţara-mamă e o astfel de jale, la ce ar mai folosi să vorbesc de durerile unei românităţi ultragiate, din afara hotarelor ţării. Dar trebuie să vorbesc. Românilor basarabeni şi bucovineni nu prea le arde de veselie, viaţa lor nu are nicicum un aer de paradă, pentru că sunt ostatici ai unor puteri străine, Rusia şi Ucraina, după 1940.

La începutul mandatului său, domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sus şi tare, că o prioritate a României va fi Republica Moldova. Noi, toţi românii, am tot aşteptat, anume cum se va manifesta această prioritate ? Şi iată că, după întâlnirea preşedintelui Băsescu la Kremlin cu ţarul Putin, această prioritate nu s-a mai manifestat deloc. Noi înţelegem, e vorba poate de acea punte de legătură favorizată de România în relaţia SUA - Federaţia Rusă, mai poate fi vorba şi de intrarea României în UE, dar un pic de atenţie pentru acei aproape 11 milioane de români din jurul ţării trebuie să fie !

Pentru că ne întrebăm, altfel, interesele noastre, ale românilor, unde sunt ? Ostatici de aproape 70 de ani, românii basarabeni şi bucovineni, totuşi, nu şi-au pierdut identitatea, ba o bună parte din ei şi-au sacrificat şi viaţa pentru drepturile românilor în Mişcarea de Eliberare şi Reîntregire Naţională din Basarabia. Cum a răspuns România la jertfa lor ? Cu poduri de flori, cântece şi lacrimi de bucurie. Dar ştim foarte bine că Moscova nu crede în lacrimi. Imperiul Sovietic s-a revigorat rapid şi s-a prefăcut în Imperiul Rus. Or, România ar fi fost cazul să facă firme mixte de ambele părţi ale Prutului, să schimb ecartamentul la căile ferate şi, mai cu seamă, ar fi fost cazul ca acea declaraţie de independenţă a Republicii Moldova, făurită în laboratoarele MAE din România, să fie o declaraţie de unire, în 1991.

Se miră unii politicieni de la Bucureşti de rezultatul alegerilor din 6 martie 2005 din Republica Moldova. N-au de ce se mira şi nici comenta, dat fiind faptul că alegerile au fost aranjate cu luni de zile înainte. În van a efectuat o aşa largă desfăşurare şi organizare OSCE-ul pe teritoriul Republicii Moldova. A participat o delegaţie destul de mare şi din Parlamentul României. M-am pomenit într-o echipă cu domnul deputat Dumitru Avram şi cu o însoţitoare dintre localnici. Am lucrat în condiţii deosebit de grele chiar în zona transnistreană, secţiile de votare fiind la distanţe de zeci de km. unele de altele, în fine, am înotat pe lapoviţă şi ninsoare, prin toate coclaurile. Dar nu suferinţele noastre ne interesează acum, ne interesează, însă, foarte mult: de ce nu au venit românii transnistreni la vot ? Pentru că am văzut cu ochii noştri, pe acolo erau mai mult Volgi, Mercedesuri, autocare din care coborau ruşi în blănuri bogate şi cu cizme de firmă, la secţiile de votare. Nu prea am văzut ţărani necăjiţi. Aşadar, românii transnistreni n-au venit la vot, pentru că s-au autoconservat, ca să nu moară. Din cauza unei armate de ocupaţie n-au ieşit la vot. Din cauza Armatei a XIV-a.

Da, atâta timp cât va fi armata a XIV în Transnistria, votul n-are cum să fie liber. De aceea au şi câştigat comuniştii.

Iar acum, uita aşa, se pare că se vor autoconserva şi scriitorii, şi istoricii, şi ziariştii, şi artiştii din Basarabia, pentru că în lupta aceasta inegală între o mână de intelectuali şi o hidră imperială, nu au cum s-o ţină mult fără ajutorul Ţării-mamă.

Să analizăm proporţiile: acolo - 3 milioane de români, iar aici, 21 milioane de români. De acum, unii dintre acei cu care am fost pe linia întâi în Mişcarea de eliberare nu mai sunt în viaţă: au fost împuşcaţi, otrăviţi, ştrangulaţi şi mutilaţi. Dacă Ţara-mamă nu acordă intelectualităţii basarabene sprijinul necesar, care a fost acordat până acum în diverse domenii: cultură, istorie, învăţământ, mitropolia basarabeană, în special presei de orientare naţională, care a trezit conştiinţa maselor, consideraţi că pe un timp încă nedefinit am putea pierde aceste pământuri. Iar ca să nu le pierdem, Republica Moldova, cu adevărat, trebuie să fie o prioritate pentru România. Apoi, prioritate să fie ! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna Mirela Adomnicăi.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La data de 1 aprilie 2005, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Poul Rasmussen, făcea următoarea declaraţie de presă: "Pledez pentru stricta respectare a legilor în vigoare, pentru a se garanta corecta funcţionare a instituţiilor din România şi a se consolida sistemul democratic din România".

La data de 13 aprilie 2005, când Parlamentul European s-a reunit în plen la Strasbourg, am fost încercaţi de emoţii şi incertitudini în privinţa votului privind adoptarea recomandărilor de aderare a României la Uniunea Europeană în 2007, şi a avizului - conform pentru semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, la Luxemburg.

În acest context, domnul ministru Gheorghe Flutur, în cadrul Adunării Generale de alegeri a Organizaţiei Municipale Suceava - PNL a declarat: "Judeţul Suceava este ocupat de un monopol de firme psd-iste, care au contribuit în campania electorală la bugetul PSD, şi nu puteţi încăpea dumneavoastră şi copiii dumneavoastră. Solicit prefectului să treacă la verificări foarte hotărâte a firmelor membrilor PSD".

Este evidentă discriminarea privind ordonarea unui control numai a firmelor membrilor PSD, şi nu un eventual control care să vizeze persoane care încalcă legea pe teritoriul judeţului Suceava, fără deosebire de apartenenţă sau opinie politică, ceea ce poate să aibă consecinţe foarte grave, nebănuite de cei care astăzi deţin vremelnic puterea.

Este, de asemenea, îngrijorătoare perspectiva care se deschide prin acest precedent, şi anume aceea a unor controale la ordin, împotriva firmelor care au ca asociaţi persoane aparţinând religiei catolice sau ortodoxe, la fel cum ar putea urma controale la ordin pentru verificarea firmelor care au ca asociaţi polonezi, ruşi, germani, maghiari, sau împotriva acelora care semnalează nereguli în actul de guvernare.

Prin această operaţiune, pusă la cale de actuala putere, au fost încălcate texte legale de maximă importanţă pentru România, în contextul integrării europene, după cum urmează: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 18 mai 1994, care interzice exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cu deosebire bazată pe opinie politică sau apartenenţă la un partid politic; Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede ocrotire legală în faţa legii a cetăţenilor având opinii politice diferite; art.4 din Constituţia României, referitor la interzicerea discriminării pe criterii de apartenenţă politică sau opinii; art.40 din Constituţia României, referitor la dreptul de asociere în partide politice.

În conformitate cu art.11 şi cu art.20 din Constituţia României, convenţiile şi pactele internaţionale ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, fiind legi ce trebuie respectate, inclusiv de domnul ministru Gheorghe Flutur.

Acest lucru, coroborat cu ameninţarea cu controale comandate politic a şefilor de instituţii descentralizate, funcţionari publici numiţi în timpul sau înaintea guvernării PSD, în vederea obţinerii demisiei acestora, constituie o încălcare flagrantă a drepturilor cetăţeneşti garantate de normele europene.

În calitate de deputat în Parlamentul României, dar mai ales ca cetăţean al acestei ţări, îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa de responsabilitate a acestui ministru al actualei guvernări, şi consider extrem de periculoasă această discriminare pe criterii politice, în perspectiva menţinerii calităţii de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei şi în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

O zi bună tuturor.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Acordarea medicamentelor compensate, atentat la sănătatea populaţiei".

Sistemul de acordare a medicamentelor compensate în timpul Guvernului Adrian Năstase a fost un sistem simplu, eficient, accesibil şi a oferit o reală protecţie socială pensionarilor cu venituri mici, iar medicilor, confortul profesional că pacientul va urma tratamentul prescris. Pensionarii cu venituri mai mici de 6 milioane lunar puteau să-şi procure medicamentele eficiente pentru orice tip de boală.

Sistemul actual de prescriere nu se mai aplică diferenţiat, în funcţie de venituri, în acest fel, un pensionar cu venituri de 3 milioane lunar şi un salariat cu venituri de 30 de milioane lunar vor plăti pentru acelaşi medicament aceeaşi sumă.

Compensarea actuală se bazează pe trei liste: lista cu medicamente compensate 100%; lista cu medicamente compensate 90%; lista cu medicamente compensate 50%.

Medicamentele cu compensare 100% şi 90% nu trebuie să depăşească suma de 1 milion de lei, iar pentru 50% nu trebuie să depăşească 3 milioane de lei.

În această situaţie, medicul trebuie să fie cu ochii pe lista de preţuri, şi nu pe afecţiunea pacientului. De asemenea, o anomalie este şi aceea că trebuie făcute reţete pentru fiecare tip de medicament compensat.

Acest mod de a face medicină este dăunător sănătăţii populaţiei, prioritară fiind valoarea medicamentelor, şi nu sănătatea pacienţilor.

De aceea, eu consider că Ministerul Sănătăţii trebuie să schimbe urgent acest mod de a trata sănătatea care, altfel, va avea implicaţii dezastruoase în viitor.

Domnul Ioan Aurel Rus:

"Subsemnatul col.Bîrzu Anton, născut la data de 25.XII.1916, fiul lui Ion şi Aniţa, cu domiciliul stabil în Tg.-Ocna, str. Cărămidăriei nr.3, jud. Bacău, actualmente deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, secţia V, camera 8, inapţi cronici", iar scrisoarea îşi continuă cursul.

Aşa începe plângerea unui deţinut în vârstă de 89 de ani, condamnat în 1993, neştiind la câţi ani de detenţie şi nici pentru ce anume. Ştie, în schimb, că a fost colonel în armata română, decorat de 11 ori, şi că în 1943, fiind grav rănit pe front şi neavând unde să locuiască, statul român i-a cumpărat o casă. Mai ştie că, din cauza unui handicap major, soţia sa i-a fost angajată ca însoţitor. După decesul acesteia, survenit în 1992, începe alt calvar: mai mulţi pretendenţi să-l întreţină pentru a-i lua casa i-au înscenat multe, printre care şi un împrumut fals la o bancă.

Se pare că pentru 60 de milioane stă astăzi în închisoare, din 1993, deşi I.N.M.L Bucureşti a dispus punerea în libertate, în şase rânduri.

Printre curtezani, în scopul de a se îmbogăţi, se numără Macovei Romulus şi soţia sa, Livia, precum şi socrul acestuia, Câmpu Aurel din Tg.-Ocna, str. Gălean nr.56, şi Dan Buzinski şi soţia Verona, din comuna Trotuş, satul Valea Trotuşului, plutonier la Postul de Transporturi Feroviare Oneşti, acesta se pare fiind artizanul ingineriei financiare ce a scos banii din bancă şi a uitat să-i returneze, uzând de un fals grosolan.

Astăzi, se pare că un domn, Spiridon Ion, locuieşte în casa petentului, care în plângere arată modul bestial în care a fost bătut la arestare de către cpt.Surugiu şi mr.Bot, lucrători ai Poliţiei Focşani - Vrancea, desigur astăzi având alte grade.

Ca deputat PPRM şi membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, mă voi implica personal în aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor.

Cer Direcţiei Generale a Penitenciarelor, personal domnului magistrat Emilian Stănişor, să verifice cazul prezentat şi să dispună în consecinţă rezolvarea acestuia, precum şi punerea în libertate a petentului, în urma analizei minuţioase a dosarului.

Domnul Ioan Ghişe:

Declaraţie politică: "Necesitatea de a fundamenta, bazată pe principii, în mod echitabil, salarizarea în sectorul public".

Sistemul de salarizare din România reprezintă, de 15 ani, teren de dispută politică şi sindicală. Acest domeniu a şi cunoscut cele mai mari şi frământate evoluţii. Multiplele dezechilibre care apar în procesul de transformare a societăţii româneşti generează de multe ori inechităţi care duc la demotivarea specialiştilor pentru o muncă cinstită, şi la frustrare, care se acumulează pe măsura trecerii timpului.

Presiunile sociale pentru creşteri salariale, exprimate de multe ori în stradă, şi concesiile făcute de guvernanţi, oricare şi oricând ar fi fost ei, au generat slăbiciuni multiple ale unui sistem de salarizare de care se plâng toţi cei care lucrează în sectorul public.

Datorită acestei cauze majore care o reprezintă inechitatea în a răsplăti munca cinstită şi competentă, foarte mulţi specialişti, fie au părăsit ţara, fie au schimbat locul de muncă sau domeniul de activitate.

Ani mulţi de viaţă se consumă în pregătirea de specialitate a tinerilor în institute de învăţământ superior. Se cheltuiesc sume imense de bani de către statul român, adică prin contribuţia cetăţenilor, pentru formarea unor valoroşi specialişti.

Dezamăgiţi şi demotivaţi, aceştia ajung să plece să lucreze în alte ţări sau în alte domenii, fără ca societatea - în ansamblul ei- să beneficieze de investiţia pe care statul, prin instituţiile sale, o face în bani, profesori, laboratoare, muncă, timp şi energie consumate până la urmă în mod inutil.

De fapt, se risipesc resursele naţionale concretizate în bani de la buget şi formare profesională a specialiştilor de înaltă calitate. Nu multe ţări în lume îşi permit o astfel de risipă. Altfel spus, statul gestionează greşit şi risipeşte din contribuţia cetăţenilor, fără ca aceştia să fie la urmă şi ei beneficiari ai investiţiei făcute pentru pregătirea unora dintre cei mai valoroşi cetăţeni.

Această eroare se petrece datorită lipsei de viziune, fundamentată pe principii şi valori, în concordanţă cu standardele constituţionale ale democraţiei, statului de drept şi obiectivelor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti.

Criteriile după care ar trebui să fie generată o grilă de salarizare în domeniul public este necesar să fie determinate de: importanţa socială a muncii, gradul de specializare, timpul necesar şi obligatoriu pentru specializare în munca prestată şi nivelul de pregătire, calitatea şi cantitatea muncii, responsabilitatea individuală şi reprezentativitatea instituţională.

Apreciem că sănătatea şi educaţia cetăţenilor trebuie să fie prioritare faţă de producţia de bunuri materiale, care - dacă ar fi rebutate - se pot recicla şi remodela.

Sunt foarte numeroase situaţiile în care un economist sau inginer câştigă în sectorul public cât zece medici specialişti chirurgi, chiar dacă societatea comercială pe care o conduce economistul sau inginerul este falimentară şi subvenţionată de la bugetul public.

A devenit obişnuinţă ca, în aceleaşi condiţii de pregătire, calificare şi vechime, ingineri, economişti sau informaticieni să fie plătiţi de câteva ori mai puţin dacă lucrează în învăţământ, decât dacă lucrează în alt domeniu din sectorul public.

De asemenea, în funcţie de responsabilitatea individuală şi reprezentativitatea instituţională trebuie ca sporurile de funcţii să contribuie la motivarea spre munca cinstită şi în serviciul public şi să nu reprezinte surse de demotivare şi corupţie.

Apare de neacceptat ca salariile angajaţilor şi ale conducătorilor de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat în domenii social-economice cheie ale serviciilor publice şi furnizorilor de materie primă şi energie să fie retribuite cu sume de ordinul a câtorva zeci de economişti, arhitecţi, profesori sau ingineri care lucrează în administraţie.

În acelaşi timp, performanţele acestor societăţi comerciale monopoliste pe domeniul lor sunt slabe, activităţile sunt susţinute de subvenţiile de la bugetul public, iar serviciile sunt de slabă calitate.

Altfel spus, cu banii luaţi de la cetăţeni, statul, prin sistemul instituit, plăteşte în regim de lux pe cei care produc şi vând servicii de slabă calitate, servicii pe care apoi aceştia le oferă cetăţenilor în regim de monopol.

Acestea toate sunt anomalii care trebuiesc corectate.

Pledăm pentru ca Guvernul, prin Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, să iniţieze un sistem de salarizare în domeniul public, fundamentat pe principiile şi valorile enunţate mai sus.

Sistemul de salarizare trebuie să genereze echitate socială, şi nu discriminări, trebuie să răsplătească valoarea socială a muncii, care dă viaţă şi întreţine sănătatea sau care educă pentru viaţă.

Sănătatea şi educaţia cetăţenilor sunt prioritare faţă de producţia de bunuri materiale.

Susţinătorii şi beneficiarii serviciilor oferite de stat sunt cetăţenii, şi nu bunurile materiale şi maşinile, care azi se fac şi mâine se aruncă.

Valoarea supremă în statul democratic şi onest este "Omul", privit ca "Cetăţean", pentru care se produc şi se oferă servicii.

Acest adevăr trebuie consfinţit printr-o politică salarială principială şi echitabilă. Doar o astfel de politică salarială poate duce la valorificarea uriaşului potenţial de creaţie al fiinţei umane, în general, şi al calităţilor cetăţenilor României, în particular.

Domnul Cristian Boureanu:

Declaraţie politică

Avizul - conform acordat de Parlamentul European României în cadrul sesiunii plenare din data de 13 aprilie a.c. reprezintă o victorie a ţării noastre şi o consacrare a eforturilor întreprinse de forţele politice şi nepolitice în vederea atingerii obiectivului aderării. Totodată, votul din Parlamentul European exprimă încrederea politică în capacitatea României de a-şirespecta angajamentele.

În perioada 12-13 aprilie, m-am aflat la Strasbourg, la invitaţia Grupului ALDE (Alliance of Liberals and Democrats for Europe) pentru a participa la sesiunea plenară a Parlamentului European. Printre invitaţii ALDE s-au numărat şi colegii mei, deputaţii Cristian Buşoi, Andrei Gerea şi Cristian Adomniţei.

În data de 12 aprilie, am asistat, alături de alţi parlamentari români şi bulgari, la dezbaterile din plenul Parlamentului European asupra avizului conform pentru Romania si Bulgaria. Totodată, programul zilei de 12 aprilie a cuprins un lunch privat la care am fost prezent alături de: Graham Watson, liderul grupului ALDE al PE, baroneasa Emma Nicholson, membru al Parlamentului European şi fost raportor pentru România, Alex Graf Lambdsdorff, dr. Ona Jukneviciene, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Asia Centrală, precum şi doi parlamentari bulgari.

Miercuri, 13 aprilie, înainte de sesiunea plenară a Parlamentului European, am participat alături de Graham Watson, liderul grupului ALDE al PE, baroneasa Emma Nicholson, membru al Parlamentului European şi fost raportor pentru România, Annemie Neyts, preşedintele Internaţionalei Liberale, la conferinţa de presă organizată de grupul ALDE. Am dorit în primul rând să mulţumesc, în numele Guvernului, dar mai ales în numele poporului român pentru sprijinul constant şi continuu oferit de către ELDR/ALDE ţării noastre în drumul către integrarea europeană. Vreau să subliniez că sprijinul a fost acordat în primul rând României, indiferent de partidele aflate la guvernare. ELDR, şi acum ALDE au fost motorul integrării europene. România este conştientă că este doar începutul unei perioade de muncă grea. Vom accentua pe implementarea legislaţiei europene şi pe schimbările profunde cerute de integrarea europeană.

Votul din 13 aprilie reprezintă un suport real pentru susţinătorii procesului de integrare şi pentru toate forţele politice şi nepolitice implicate în procesul de transformare europeană. Guvernul a declanşat în ultimele luni o ofensivă puternică de aliniere a legislaţiei româneşti la cea europeană: strategia de combatere a corupţiei, strategia de reformă a sistemului judiciar, ambele cu planuri clare de acţiune, reforma poliţiei, un proces extrem de dificil, pe care l-au traversat toate ţările candidate. De asemenea, în ultima perioadă s-au îmbunătăţit vizibil condiţiile privind libertatea presei.

Nu în ultimul rând, aş vrea să subliniez susţinerea pe care toate partidele o dau pentru proiectele legate de integrarea europeană, chiar dacă în acest moment putem spune că avem o majoritate destul de fragilă. Tot ce înseamnă proces legislativ privind aderarea la Uniunea Europeană s-a bucurat de suportul tuturor forţelor politice.

Cei care sunt în favoarea României şi Bulgariei şi-au dovedit sprijinul pentru procesul de integrare. Un vot negativ ar fi însemnat o gură de oxigen pentru cei care nu doresc integrarea în UE a ţărilor noastre, pe când un vot pozitiv reprezintă un real ajutor pentru toate forţele politice şi nepolitice care doresc reformarea rapidă a României şi Bulgariei.

Avizul-conform şi semnarea apropiată a Tratatului de Aderare reprezintă însă un moment de mare responsabilitate. Procesul de integrare este însă unul anevoios, iar Parlamentul European va monitoriza îndeaproape nu numai adoptarea legislaţiei europene, ci şi implementarea acesteia. De aceea, şi după momentul avizului-conform şi al semnării Tratatului de Aderare, România trebuie să vadă integrarea în Uniunea Europeană ca pe un proces continuu. Sunt convins însă că autorităţile române îşi vor îndeplini toate angajamentele asumate în procesul de aderare.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Modificarea sistemului de impunere prin introducerea cotei unice de impozitare începand cu 1 ianuarie 2005 nu face altceva decât să urmărească tendinţa existentă acum în politica fiscala din ţările est-europene. Acest sistem asigură simplitate şi creează premisele pentru creşterea economică, prin stimularea investiţiilor şi a consumului. În acelaşi timp, reducerea fiscalităţii are menirea să încurajeze munca, contribuind la scoaterea la lumină a unei parţi din "economia gri".

Deşi unii colegi din opoziţie considera măsurile adoptate "un mare insucces in politica economică şi fiscală", cota unică de impozitare de 16% nu a avut un impact negativ asupra veniturilor salariale, aşa cum şi-ar fi dorit unii. Prin conceperea unui sistem unic de deduceri personale, nici un contribuabil nu a înregistrat pierderi din aplicarea cotei unice de impozitare. Astfel, persoanele cu venituri lunare de până la 10 milioane de lei beneficiază de deduceri ce variază intre 2.500.000 lei şi 6.500.000 lei, in funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere.

Pentru a sublinia componenta socială a politicii fiscale adoptate de actualul Guvern, trebuie să menţionăm faptul că pensionarii sunt marii câştigători ai cotei unice. Aceştia nu mai plătesc impozit pentru pensiile de până la 9.000.000 lei, sumă asupra căreia nu se aplică nici un fel de impozit crescând de la 8.000.000 de lei la 9.000.000 lei, iar venitul lunar impozabil din pensii se stabileşte prin scăderea acestei sume.

După doar 4 luni de la aplicarea noilor impozite, efectele benefice asupra economiei încep să-şi facă simţită prezenţa. Din cifrele vehiculate de către Ministerul Finanţelor ne putem da seama că rotiţele noului sistem fiscal s-au pus in mişcare. Încasările totale la bugetul de stat au crescut cu 2,6% faţă de prognoza bugetară construită de Guvernul precedent, în care impozitul pe profit a fost luat în calcul la 19%, iar impozitul pe venit în trei trepte: 14%, 26% si 38%.

Criticii cotei unice se plâng mereu că acest sistem înseamnă o reducere a poverii fiscale de pe umerii celor bogaţi. Este, însă, o părere superficială, pentru că, acest sistem de taxe stimulează investiţiile şi, implicit, crearea de locuri de muncă, lucruri deosebit de importante într-o ţară în dezvoltare, aşa cum este încă România la ora actuală.

Cu siguranţă, efectele pozitive ale măsurilor din domeniul fiscal adoptate de actualul executiv vor fi resimţite într-un grad mai mare spre sfârşitul anului. Potrivit Comisiei de prognoză din subordinea primului- ministru, produsul intern brut va creşte în medie cu 6,2% pe an până în 2008, exporturile vor creşte în medie cu 14,2%, mai mult decât importurile, care vor avansa, in medie, cu 13,7%. Numărul mediu de salariaţi va creşte cu 1% in medie, în fiecare an, rata inflaţiei se va reduce până la 3% in 2008, iar salariul real va avansa, în ritm mediu, cu 7,8% pe an. În condiţiile în care această tendinţă ascendentă se va menţine, cota unică ar putea să-şi atingă "misiunea" in maxim doi ani.

Domnul Cornel Popa:

În prezent, integrarea europeană constituie pentru majoritatea producătorilor agricoli o sursă de îngrijorare, atingerea standardelor europene fiind un lucru greu de împlinit, în condiţiile oferite de economia românească.

Programele de subvenţionare adresate producătorilor agricoli sunt măsuri bine venite, atât pentru aceştia, cât şi pentru economia ţării, în vederea ridicării agriculturii la rangul pe care îl merită. Totodată, nu trebuie să uităm că aceste subvenţii constituie doar un prim pas pe care agricultura românească îl face pe drumul către standardele europene, drum pe care mai apoi va trebui să-l parcurgă singură, de aceea aceste subvenţii acordate statului român pentru agricultură trebuie folosite cu maximă eficienţă şi rentabilitate.

În aceste condiţii, salut iniţiativa Guvernului, luată în vederea aprobării Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de tractoare agricole noi, combine noi de recoltat cereale şi maşini agricole, cu finanţare de la bugetul de stat. Beneficiarii programului sunt producătorii agricoli înregistraţi în registrul agricol, persoane fizice sau juridice, care nu accesează programe similare cu finanţare externă, iar alocaţia instituită este de 45% din preţul de achiziţionare (inclusiv TVA) a tractoarelor agricole noi, combinelor şi maşinilor agricole ce lucrează în agregat cu tractoarele. Modalitatea de obţinere a acestei alocaţii este una simplă, ce poate fi la îndemâna oricărui producător agricol.

Eforturile producătorilor agricoli de a se alinia la standardele europene trebuie încurajate şi susţinute atât de Ministerul Agriculturii, cât şi de toate instituţiile competente.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Integrarea Europeană - a noastră a tuturor

Votul de săptămâna trecută de la Strasbourg a fost unul foarte clar. Vreau să spun de la început că este recunoaşterea unui efort al nostru, al tuturor românilor, susţinut de un guvern care în trei luni a accelerat eforturile de reformă, pentru a atinge, în mod real, ceea ce Uniunea Europeana aşteapta de la noi.

Cât din procentele din succes care se datorează actualei sau fostei guvernari, conteaza mai putin. Există însă altceva, mai presus de orice algoritm: votul de la Strasbourg ne-a convins 100% ca ceea ce am început acum trei luni este ceea ce s-a aşteptat de atâta timp: măsuri concrete şi viabile pentru a ne rezolva probleme stringente. Drumul pe care am pornit este cel bun, calea pe care am ales-o este cea corectă.

Până acum România era considerată "campioana la forma fără fond", adică era de notorietate adoptarea unor pachete legislative care nu au fost niciodată puse în aplicare, fie pentru că nu existau norme de aplicare, fie pentru că au dus la crearea unor structuri paralele şi ineficiente, fie pentru că nimeni nu a impus standarde, reglementări şi parametri la care trebuie indeplinite normele legislative în vigoare.

Votul primit de România este expresia clară a încrederii acordată de Parlamentul European că România, prin actuala guvernare, este capabilă să-şi respecte angajamentele şi să facă progrese.

Votul primit de România înseamnă încrederea Parlamentului European că suntem apţi să reformăm justiţia, să pregătim aparatul administrativ pentru aplicarea legilor europene, sa întărim libera concurenţă, să combatem corupţia, să asigurăm libertatea de exprimare, să ne aplecam cu responsabilitate asupra problemelor de mediu, de cercetare, să eliminăm decalajele informaţionale la nivelul cetăţenilor, cu privire la integrarea europeană.

Următorul pas foarte important pentru România se va face în noiembrie, o dată cu Raportul de monitorizare al Comisiei Europene. Acest aspect de monitorizare nu trebuie să ne sperie şi nu trebuie să ducă la o percepţie deformată vis-a-vis de rolul coercitiv pe care instituţiile europene l-ar avea. Monitorizarea României ne va ajuta să obţinem o apreciere legitimă în toamnă, dincolo de orice speculaţii politice, şi ne va ajuta să facem urmatorul pas cu capul sus. Toate acestea se vor petrece în condiţiile în care vom depune eforturi conjugate să ne asumăn în mod real angajamentele făcute. Guvernul Tăriceanu este garantul respectării calendarului european, nu doar sub aspectul strategic, ci mai ales ca şi acţiune concretă, pe domenii.

Apelul meu este adresat fiecăruia din noi, care în dreptul acţiunilor noastre zilnice, profesionale, sociale trebuie să ne asumăm integrarea europeană, ca un prim pas spre un statut demn al nostru, al tuturor, în generoasa casă europeană.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Instituţiile statului trebuie să facă dreptate oamenilor din Nehoiu înşelaţi de Omar Hayssam"

Judeţul Buzău este din nou în atenţia opiniei publice din cauza afacerilor dubioase ale omului de afaceri Omar Hayssam, care şi-a desfăşurat o parte importantă a activităţii economice în acest judeţ. Datorii de zeci de miliarde la bugetul statului, rambursări ilegale de TVA de peste 200 de miliarde de lei, numeroase firme-fantomă, înfiinţate doar pentru a ascunde mai bine ilegalităţile economice, disperarea a peste 3.000 de oameni din oraşul Nehoiu, care nu au văzut nici un ban de pe urma acţiunilor deţinute la societatea "Foresta", patronată de Omar Hayssam, iată "realizările" omului de afaceri sirian în judeţul Buzău.

Omar Hayssam nu ar fi sfidat legea cu atâta succes dacă nu ar fi beneficiat de amiciţia unor persoane de calibru din PSD. Acum, tot eşalonul de conducere al fostului partid de guvernământ devine amnezic când vine vorba de Omar Hayssam şi de legăturile sale cu PSD. Omul de afaceri sirian nu ar fi putut înşela statul şi nu ar fi putut să îşi bată joc de oamenii din Nehoiu, dacă nu ar fi fost sprijinit şi tolerat de către liderii PSD.

Este bine că măcar în al doisprezecelea ceas, instituţiile statului au demarat anchete şi controale pentru a elucida petele negre din activitatea economică al lui Omar Hayssam. Justiţia are acum ocazia să îşi demonstreze independenţa şi eficienţa într-un caz care până de curând era tabu pentru instituţiile statului. Oamenii din Nehoiu aşteaptă, după atâţia ani, să li se facă dreptate, să se facă lumină în cazul "Foresta" Nehoiu.

Ca deputat de Buzău, ca iniţiator al unor demersuri către instituţiile abilitate ale statului, încă de acum două luni, prin care transmiteam apelul unui grup important de cetăţeni ai oraşului Nehoiu de a se întreprinde cercetări asupra activităţii economice a lui Omar Hayssam, fac un apel către instituţiile abilitate să acorde acestui caz atenţia cuvenită.

Oamenii din Nehoiu au nevoie de rezultate concrete şi trebuie să li se demonstreze că toţi suntem egali în faţa legii.

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţia mea politică vine în întîmpinarea rugăminţii adresate Ministerului Culturii, personal doamnei ministru Mona Muscă, de către cetăţenii comunei Bogdan Vodă, judeţul Maramureş.

În 1967, preşedintele Consiliului Popular de la acea vreme, Vasile Deac Moşu, pleda pentru schimbarea denumirii localităţii Cuhea, în Bogdan Vodă. În cîteva zile, doleanţa cetăţenilor era aprobată.

În acest context, adunarea populară la care participau cetăţeni de pe toată Valea Izei, aproba înălţarea statuii lui Bogdan Voievod, cel care în 1359 trecea în Moldova, întemeind primul voievodat.

Demersurile oamenilor au fost stimulate de săpăturile arheologice făcute de Radu Popa, care descoperea, la Bogdan Vodă, cetatea de apărare şi biserica voievodală, rămase mărturii grăitoare pînă astăzi.

Statuia a avut un destin aparte, deoarece de aproape patru decenii visul localnicilor ba s-a apropiat, ba s-a îndepărtat de a deveni realitate, deşi chiar şi în perioada totalitarismului au fost oameni care au înţeles demersurile cetăţenilor de a-l avea pe Bogdan Vodă imortalizat în bronz.

De apropae 40 de ani, Vasile Deac Moşu bate la toate uşile, pentru împlinirea unui vis. Cu toate promisiunile, de dinainte de 1989 şi de după 1989, statuia n-a fost încă ridicată pe soclu.

Conform scrisorii cetăţenilor, în 2002, ministrul culturii din acea vreme aproba începerea lucrărilor la grupul statuar, lucrările fiind încredinţate sculptorului Ioan Marchiş, care era şi inspector şef al Direcţiei de cultură Maramureş.

Termenul de finalizare a fost stabilit pentru septembrie 2004, lucru care nu s-a întîmplat, termenul fiind prelungit pentru 1 mai 2005, iar dezvelirea să aibă loc în iunie 2005. Dar aşa cum se prezintă lucrurile, e greu de crezut că noul termen ar putea fi respectat.

Se vorbeşte de sume mari de bani, care ar fi fost aprobate pentru statuie. Tocmai de aceea, cetăţenii din Bogdan Vodă mă roagă să transmit rugămintea lor către Ministerul Culturii, personal către doamna ministru Mona Muscă, în care localnicii îşi pun ultima speranţă.

Cerem să se vadă ce s-a întîmplat cu banii şi cine se face vinovat de tărăgănarea lucrărilor. Numele doamnei ministru Mona Muscă poate fi legat şi de realizarea unui vis care aşteaptă împlinirea unui vis de aproape 40 de ani.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Stimaţi colegi,

Problema apărută la Filarmonica din Craiova, în urmă cu o săptămână, după prăbuşirea tavanului sălii de spectacole, mă face să readuc în discuţie necesităţile instituţiilor de cultură din Dolj, în speranţa că anul acesta Parlamentul României va aloca, la rectificarea bugetară, mai mulţi bani pentru consolidarea clădirilor în care au loc manifestări cu public. Din fericire, faptul că la acea oră nu avea loc nici un concert ne pune în situaţia să ne gândim doar la ce s-ar fi putut întâmpla dacă acolo ar fi fost oameni, şi nu să păstrăm acum un moment de reculegere în memoria victimelor. Dar acest lucru înseamnă că trebuie să ne gândim foarte serios la siguranţa cetăţenilor, cu atât mai mult cu cât acesta nu este primul caz, întrucât cu numai o lună înainte se prăbuşise şi tavanul Muzeului de Istorie din Craiova, iar din această cauză mai multe exponate au fost distruse.

Deşi am prezentat, în cadrul comisiei de specialitate din care fac parte, şi situaţia teatrelor liric şi de păpuşi din acelaşi oraş, până acum nu s-a făcut nici o investiţie în clădirile acestor instituţii. Reamintesc în plenul Camerei Deputaţilor că Teatrul de păpuşi funcţionează într-o clădire cu grad seismic ridicat, gata în orice moment să se prăbuşească, şi că ar putea avea loc o tragedie de proporţii incalculabile, cu atât mai mult cu cât spectatorii sunt copii. Actorii păpuşari trăiesc nu doar cu groaza că ar putea avea loc un cutremur, dar lucrează şi în nişte condiţii inadmisibile pentru secolul XXI. Costumele lor şi păpuşile sunt vechi şi mâncate de şobolanii care mişună peste tot în instituţie, uneori plimbându-se nestingheriţi pe la picioarele micuţilor spectatori.

De asemenea, Teatrul liric funcţionează tot într-o clădire cu grad seismic ridicat, iar instrumentele şi scaunele, ca şi la Filarmonică, ar fi trebuit scoase de mult din uz.

Şi la Muzeul de Artă s-a prăbuşit, în urmă cu ceva timp, tavanul şi nu s-au mai făcut investiţii decât în cârpeli.

Consiliul local al Craiovei se implică în aceste probleme şi face demersuri pentru siguranţa cetăţenilor, dar fondurile de care dispune sunt insuficiente, motiv pentru care vă voi ruga să prevedem în buget o sumă mai mare pentru lăcaşurile de cultură din Craiova, cât şi pentru căminele culturale din judeţul Dolj, care se află în paragină şi care nu mai sunt deschise decât pentru nunţi, botezuri sau parastase. În speranţa că şi Ministerul Culturii şi Cultelor se va implica mai mult în soluţionarea acestor probleme închei şi vă mulţumesc anticipat pentru votul dumneavoastră de la buget.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Tărniceru:

Mai este, oare, de actualitate fuziunea dintre PNL şi PD?

Într-un interviu difuzat nu cu mult timp în urmă de către Agenţia "Rompres", ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a fost întrebat dacă mai este de actualitate fuziunea dintre PNL şi PD. În opinia intervievatului, problema fuziunii se poate pune abia după Congresul PD, când acest partid îşi va stabili nu numai o conducere definitivă, ci şi nişte obiective politice, iar unul dintre acestea ar trebui să fie afilierea doctrinară.

Deocamdată, analiştii remarcă existenţa în PD a mai multor curente de opinie, unul dintre ele vizând rămânerea în zona social-democrată, un altul trecerea spre zona popularilor, acesta din urmă având menirea de a repune în actualitate problema fuziunii dintre PNL şi PD.

Şansele de realizare a acestui demers sunt acum destul de mari, dacă ţinem seama de presiunile la care ar putea să-şi supună partidele Traian Băsescu, prin Emil Boc, sau Adrean Videanu (dacă acesta va accede în fruntea partidului la Congresul PD) şi Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, însă, se remarcă faptul că în PNL unele voci nu sunt de acord cu fuziunea, iar altele o condiţionează, cerând ca demersul să fie realizat, ca structură organizatorică şi doctrinară, în jurul liberalilor. Pe de altă parte, PD, ieşit întărit în urma câştigării alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, doreşte ca rolul său într-o asemenea structură să fie de pe poziţii cel puţin paritare şi, treptat, să-şi fortifice controlul asupra PNL.

Mai trebuie spus că eventuala fuziune dintre PNL şi PD nu va însemna, în mod automat şi formarea unui partid popular. Un nou partid popular are nevoie de un "certificat de conformitate ideologică", pe care îl poate primi cel mai uşor prin asocierea la proiect şi a PPCD (fostul PNŢCD). Însă nici din partea PPCD angajamentul pentru un asemenea proiect nu poate fi total, deoarece rolul său ar fi echivalent cu cel de vehicul spre Partidul Popular European. Şi, chiar dacă o parte din liderii PPCD ar fi răsplătiţi cu funcţii guvernamentale, ar mai exista destui nemulţumiţi care ar cere rămânerea în opoziţia extraparlamentară şi încercarea de revenire în Parlament sub conducerea lui Gheorghe Ciuhandu.

Un alt obstacol în calea proiectului unui partid popular în România în formula PNL - PD - PPCD este reticenţa unei părţi a conducerii Partidului Popular European, care nu poate uita că PD este, cel puţin formal, membru al Internaţionalei Socialiste, iar PNL - al Internaţionalei Liberale.

De aceea, mai cu seamă conservatorii nordici sunt sceptici faţă de un astfel de concubinaj politic, realizat doar din raţiuni conjuncturale favorabile unui şef de stat dornic să aibă o bază solidă pentru un nou mandat prezidenţial. Cu toate acestea, dorinţa veche şi statornică a popularilor europeni de a avea un partener ideologic în România ar putea face ca asemenea bariere să fie, în cele din urmă, depăşite. Dacă va fi aşa, scena politică românească ar putea face un pas înainte, cu efecte benefice, inclusiv din perspectiva integrării europene a ţării noastre.

Domnul Dumitru Avram:

Declaraţie politică: "Intoleranţa începutului de mileniu"

În timp ce România e mistuită de flăcările nestinse ale corupţiei generalizate, icneşte dramatic sub povara unei fiscalităţi excesive şi a exploziei devastatoare a preţurilor, unii politicieni, amatori de senzaţii tari pe spinarea unei societăţi cu nervii la pămînt, agită din nou prăfuita "Proclamaţie de la Timişoara", sub o altă pălărie, intitulată ostentativ "Legea Antinomenclatură", acum, după votul de la Strasbourg, aşteptat de români cu sufletul la gură în tentativa lor de a păşi ireversibil pe drumul integrării în Uniunea Europeană.

De la început, noul proiect interzice, pentru o perioadă de zece ani, o inovaţie consistentă în raport cu anticul lustru, persoanelor care au făcut parte din structurile PCR să candideze, să fie alese în înalte funcţii publice ori să fie numite în diverse demnităţi, punând, astfel, la stâlpul infamiei vreo două-trei generaţii, de la ilegalişti-centenari, câţi vor mai fi azi, la fiii şi nepoţii acestora.

Ştiindu-se că rotirea cadrelor constituia un principiu ideologic de bază al comunismului, nu credem că greşim afirmând că, în cei 45 de ani de existenţă a defunctului regim, în fruntea organelor de partid şi de stat, la toate nivelele, s-au perindat sute de mii de oameni, pe care unii tineri şi mai puţin tineri parlamentari, precum şi alţii pentru care senectutea nu este întotdeauna egală cu înţelepciunea, vor să-i ţină departe de viaţa politică (nu însă şi de urnele de vot, fiindcă acolo amprentele nomenclaturismului nu se imprimă pe buletine), susţinând că această iniţiativă legislativă reprezintă "un pas important" pentru intrarea în normalitate a societăţii româneşti. Fără îndoială, ea, această societate, nu s-a vindecat pe deplin de traumele prin care a trecut în ultimele decenii.

Dar oare cât de mult (în ce proporţie) mai apasă astăzi tarele regimul comunist asupra vieţii noastre politice, economice şi publice? Oare corupţia îngrozitoare ne-a fost lăsată moştenire de fostul regim? Dar criminalitatea înspăimântătoare, traficul de droguri şi evaziunea fiscală le-am reportat tot de la comunişti? Oare practica degradantă, total antidemocratică, a unora dintre politicienii de astăzi, care după ce au fost aleşi de membri şi simpatizanţii unui partid în Parlament sar repede în barca altei formaţiuni politice, constituie şi ea vreo rămăşiţă a vechii mentalităţi? Unde, în care ţară fostă socialistă, s-a ajuns până aici? Probabil că aşa se şi explică de ce nu reuşim să ne urnim din loc nici economic şi nici în privinţa mentalităţii.

În cadrul societăţii noastre, aflată într-o veşnică tranziţie, sînt multe probleme grave care îşi aşteaptă grabnică soluţionare. Pentru aceasta trebuie însă să privim cu ochii larg deschişi la realităţile înconjurătoare, să ne gândim cu luciditate la ziua de azi şi de mâine şi să nu ne mai irosim timpul şi forţele dezgropând mereu trecutul. Când vom înţelege, oare, că acest trecut, de la fanarioţi la nomenclaturişti, nu-i decât un măr al discordiei care dezbină forţele noastre politice?

Prin prevederile sale, total subiective, proiectul de lege antinomenclatură este, de fapt, un demers anacronic. El propune, la 15 ani după prăbuşirea regimului totalitarist, purificarea foştilor săi reprezentanţi, cînd unii s-au lepădat de mult de vechiul regim, ba chiar de viaţă, ca să nu mai spunem că în perioada care a trecut din decembrie 1989 şi pînă astăzi, lumea s-a purificat ea însăşi îndeajuns. Fixînd încă o perioadă de interdicţie politică de 10 ani pentru cei ce au deţinut funcţii importante în vechiul regim, iniţiatorii acestui surprinzător proiect legislativ se întrec cu gluma, neţinînd seama că puţini criminali periculoşi mai sînt astăzi gratulaţi de justiţie cu condamnări de 25 de ani.

Pe de altă parte, autorii proiectului în cauză sfidează pînă şi legea lustraţiei, care trimite la o perioadă de penitenţă de 5 ani pentru fapte publice reprobabile. Dar proiectul de lege antinomenclatură nu-i numai anacronic, ci şi nerealist. El obligă Ministerul Justiţiei să constate starea de incompatibilitate a zeci de mii de persoane care candidează în alegeri pentru a deveni parlamentari, primari ori consilieri sau care sînt vizate pentru a ocupa diverse demnităţi. O asemenea pacoste mai lipsea de pe mesele judecătorilor, care de ani şi ani luptă cu maldărele de dosare care s-au adunat în judecătorii şi tribunale.

Să fim optimişti şi să credem că Parlamentul va respinge o asemenea iniţiativă incendiară şi se va concentra cu toate forţele, într-un real consens naţional, pentru îndeplinirea integrală a obligaţiilor legate de integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc,

Domnul Relu Fenechiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Duminică, la orele amiezii, în cadrul unei conferinţe de presă, organizaţia PSD Bucureşti, prin vocea gălăgiosului fost deputat Codrin Ştefănescu - despre care, în legislatura trecută nu am citit în mass-media nimic despre activitatea sa parlamentară - s-au adus o serie de acuzaţii unui ministru liberal şi şefului consilierilor primului ministru. Până aici, nimic anormal. Întotdeauna, Opoziţia atacă Puterea sau oameni din angrenajul Puterii.

Două elemente mă fac însă să mă întreb dacă aceste atacuri au avut drept scop doar raţiunea ca respectivul membru al PSD să puncteze la capitolul imagine, cu câteva zile înaintea Congresului PSD, sau este vorba de un obicei al PSD, care datează încă din vremea cînd se numea FSN, şi anume de a arunca, în cantităţi mari, mizerii peste adversarii politici.

Primul element îl reprezintă lipsa oricărei dovezi privind acuzaţiile aduse. Se spune despre cei doi că ar fi acţionari la unele firme care au - citez din documentul prezentat în conferinţa de presă - "ca obiect de activitate aceleaşi domenii cu cele cărora domniile lor îşi desfăşoară activitatea, dar de această dată în cadrul Guvernului României". Repet, nu se aduce nici o dovadă privind pretinsul conflict de interese.

Al doilea element. Cu o zi înainte de conferinţa de presă, respectivul acuzator anunţa, într-un fel de promo găzduit cu mare generozitate de vreo două televiziuni, că dezvăluirile ce vor fi făcute se datorează documentelor primite din partea unor membri ai PNL şi că săptămînal vor fi prezentate documente similare, toate din surse liberale. Surpriză mare, însă. Când un coleg parlamentar din PSD - sic! - a arătat senzaţionalele documente, am observat că este vorba doar xerocopii de pe declaraţiile de avere ale încriminaţilor şi o serie de extrase de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Deci, stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, misterioşii colegi de-ai mei din PNL, care în fiecare săptămână ar urma să alimenteze organizaţia PSD Bucureşti cu documente de senzaţie, nu sunt decât nişte site-uri publice de pe Internet. Sau, dacă stau să mă gândesc, zgomotosul fost deputat poate nu a minţit în întregime. Nu exclud varianta ca vreun coleg de-al meu din PNL, din legislatura trecută, suferind un puseu de generozitate, s-a apucat şi l-a instruit pe respectivul pesedist cum să navigheze pe internet. Da, aşa s-ar putea face o legătură între membrii PNL şi documentele prezentate în conferinţa de presă de duminică.

Tot din mass-media anului trecut, am citit că respectivul acuzator al colegilor mei declara, pozând cu curaj în pesedistul reformator, că se zbate pentru a contribui la formarea "noului PSD". Ei bine, duminică, din oră în oră, aflam cum se reformează PSD. La toate conferinţele de alegeri judeţene au cîştigat numai şi numai cei care au condus şi pînă acum filialele judeţene. Ba mă înşel. La Alba, chiar judeţul care l-a trimis în 2000 pe micul inchizitor din PSD în Parlament, a cîştigat liderul care în 2003 a fost trecut pe linie moartă. Concluziile vă rog să le trageţi dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În intervenţia mea de astăzi vreau să vă fac cunoscut un eveniment deosebit care se desfăşoară în această săptămână în municipiul Piteşti. Este vorba despre "Simfonia lalelelor", manifestare ajunsă la cea de-a XXVIII-a ediţie.

Dacă în urmă cu mai bine de două decenii, la "Simfonia lalelelor" participau doar câteva firme, la ediţia din acest an, prin grija Primăriei Municipiului Piteşti, a Consiliului local şi al Administraţiei Domeniului Public şi-au anunţat participarea peste 60 de firme din ţară şi din străinătate.

De asemenea, vreau să vă amintesc faptul că, anual, la "Simfonia lalelelor" participă circa o sută de mii de locuitori din judeţul Argeş, precum şi din alte judeţe ale ţării.

Parafrazându-l pe poetul florilor, Alexandru Macedonski, Piteştiul lansează în fiecare primăvară chemarea: "Veniţi, privighetoarea cântă şi...lalelele au înflorit". Pentru că, spunea Macedonski: "Cântaţi, nimic din ce e nobil şi dulce n-a murit / Simţirea, ca şi bunătatea deopotrivă pot să piară,/ dar dintre flori şi dintre stele nimic nu va fi clintit / Veniţi, privighetoarea cântă şi lalelele au înflorit".

Regina primăverii, laleaua, este originară din Orientul Apropiat, din regiunea montană a Asiei Mici, dar ea poate fi întâlnită şi în zonele temperate ale Chinei, Japoniei şi Asiei Centrale. "Tulipa", numele ştiinţific al lalelei, îşi are originea în sensul personal "toliban" care înseamnă turban, ca aluzie la asemănarea cupei sale florale cu tradiţionalele turbane. Numele popular de "lalea" este de sorginte turcească, turcii având un rol important în răspândirea acestei flori în lume.

Laleaua apare încă din secolul al XVI-lea pe ineditele covoare orientale şi pe ceramica veche, iar în textele vechi păstrate în moschei sunt prezentate numeroase soiuri de lalele, precum şi sărbătorile ţinute cu mult fast cu ocazia înfloririi lor.

În Olanda secolului al XVII-lea, bulbii de lalea se foloseau ca monedă de schimb ori ca zestre şi valorau greutatea lor în aur. De-a lungul timpului, lalelele au stârnit adevărate pasiuni. Zestrea acestei flori este extrem de bogată şi variată. Zeci de specii au fost aduse în Europa, iar horticultorii au creat mii de hibrizi, ajungându-se la flori cu calităţi inedite ca formă, culoare şi parfum.

Drept dovadă a importanţei ce se acordă acestei flori, în Olanda funcţionează numeroase instituţii de nivelului mondial care se ocupă de ea, ştiut fiind faptul că Olanda produce 70% din producţia mondială de bulbi.

În România se crede că lalelele au fost aduse din Turcia la începutul stăpânirii otomane, dar documentele menţionează cultura de lalele abia pe la 1786-1788, când au fost amenajate primele grădini decorative, printre care şi cea a palatului Nicolae Mavrogheni.

La Piteşti, primii bulbi de lalele şi zambile au fost plantaţi în 1972, provenind de la floricultorul amator Well Alois din Arad şi de la piaţa de flori din Oradea.

Prima ediţie a "Simfoniei lalelelor" la Piteşti a avut loc în anul 1978, ediţie la care principalii producători şi comercianţi de flori şi-au folosit talentul şi priceperea lor pentru a scoate în evidenţă frumuseţea acestei flori.

De atunci, an de an, în prag de primăvară, Piteştiul îmbracă straie de sărbătoare prin găzduirea acestui eveniment unic în România, care este "Simfonia lalelelor" şi la care zeci de mii de vizitatori admiră timp de patru zile exponatele celor mai renumite florării din ţară.

Aici, în zona mirifică a Carpaţilor Meridionali, oraşul lalelelor, Piteştiul, îşi aşteaptă la fiecare sfârşit de prier, cu mar bucurie, prietenii din toată lumea, pentru ca timp de o "Simfonie" să fie mai buni.

Pentru ca atunci este sezonul lalelelor şi al zambilelor. Elegante sau copilăroase, ele îţi înveselesc casa şi sufletul, iar mirosul lor îţi reînvie sentimentul ca primăvara a sosit, ia natura s-a trezit din lungul somn al iernii.

Frumoasă şi atrăgătoare, cu nenumărate varietăţi de culoare şi formă, laleaua ne incintă cu florile sale, iar fără ea "Simfonia" n-ar mai fi la fel de fascinantă. Intervenţia de faţă îmi oferă plăcuta ocazie de a vă invita să fiţi alături de noi la această manifestare simbol al Municipiului Piteşti - "Simfonia lalelelor".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gheorghe Valeriu:

Declaraţie politică referitoare la aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană

Parlamentul European a aprobat, miercurea trecută, aderarea României şi a Bulgariei la UE, cu amendamentul că trebuie luate o serie de măsuri de către cele două ţări, mai ales în domeniul combaterii corupţiei.

Aderarea României a fost aprobată cu 497 de voturi pentru, 93 de voturi împotrivă şi 71 de abţineri.

Parlamentul European a solicitat dreptul de a cere amînarea cu un an a aderării, în condiţiile în care una dintre cele două ţări nu va reuşi să ia măsurile cerute înainte de a deveni membru UE.

După momentul aprobării extinderii, Parlamentul European nu va mai avea nici un cuvânt de spus, dar europarlamentarii doresc să monitorizeze strict ambele ţări până la aderarea efectivă.

Conform rezoluţiei politice adoptate, parlamentarii europeni au salutat reformele şi angajamentele suplimentare ale actualului Guvern al României. În legătură cu deficienţele ce trebuie corectate, o importanţă majoră o are aplicarea eficientă a reformelor administrative şi judiciare, necesitatea continuării luptei împotriva corupţiei, în special la nivel înalt. În România, în perioada 2000-2004, problema cea mai importantă a fost flagelul corupţiei, iar actualul Guvern se chinuie să diminueze efectele guvernării PSD.

Chiar şi Bulgaria, considerată că a realizat progrese excelente până în prezent, a fost criticată pentru eşecul Parlamentului bulgar de a adopta un nou cod penal, care să fie eficient în lupta împotriva corupţiei.

În luna martie, Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a criticat Bulgaria, dar mai ales România,pentru ineficienţa sistemului judiciar şi pentru persistenţa corupţiei, dar ziua de 13 aprilie are o importanţă istorică pentru România, prin votul care ni s-a acordat.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Declaraţie politică

Vin în faţa dumneavoastră astăzi pentru a saluta Ordinul nr. 518 din 6 aprilie 2005 al ministrului Macovei, ordin care restrânge semnificativ sfera documentelor cu caracter secret de serviciu produse sau gestionate de Ministerul Justiţiei la informaţiile pentru care era absolut necesar să poarte această menţiune.

Decizia luată de Ministerul Justiţiei este bine venită şi poate fi un model pentru toate instituţiile statului. Vechiul ordin definea ca secrete de serviciu în mod eronat şi excesiv o serie de informaţii şi documente produse sau gestionate de Ministerul Justiţiei.

Ordinul nr. 3382 din 14 noiembrie 2003, abrogat de Ministerul Justiţiei, încălca Legea 544 privind accesul la informaţiile de interes public,întrucât secretizainformaţii de interes public şi chiar informaţii care ar fi trebuit comunicate din oficiu potrivit art. 5 din Legea nr. 544/2001 (de exemplu bugetele instanţelor, contractele încheiate de minister cu furnizorii de lucrări, servicii sau produse).

Aş vrea să-mi exprim surprinderea faţă de dorinţa fostului Guvern de a ridica şi de a menţine acest perete de secrete. E foarte clar că, dacă vrem să fie o democraţie trebuie să renunţam la secretizarea excesivă. Să înţelegem că transparenţa şi controlul public sunt regulile de bază într-o democraţie.

Sigur că nu negăm necesitatea ca instituţiile statului să lucreze cu documente ce au caracter strict secret, dar această extindere, pe care fostul Guvern a iniţiat-o, a încercat să cuprindă toate informaţiile, chiar dacă ele erau informaţii de interes public conform L 544/2001.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, trebuie să ne adaptăm legislaţia şi nu să introducem tot felul de restricţii, aşa cum a făcut guvernul Năstase.

Dacă vrem să luptăm contra corupţiei, trebuie să obligăm instituţiile statului să fie transparente. Tocmai de aceea, demersul făcut de Ministerul justiţiei este bine venit.

Domnul Ilie Merce:

"Criza din învăţământul românesc"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După 1990, învăţământul românesc se află într-o continuă criză. În numele reformei s-au făcut tot felul de experienţe şi experimente care, toate laolaltă, au condus la degradarea învăţământului românesc de toate gradele, cu consecinţe nefaste asupra formării tinerei generaţii şi a evoluţiei societăţii româneşti pe toate planurile.

Până acum am avut în fruntea ţării prim-miniştri, inclusiv un preşedinte, care, cu emfază, clamau că sunt şi profesori universitari dar, paradoxal, imediat ce s-au văzut pe funcţii mari, au uitat de confraţii lor dascălii care continuă să se zbată într-o mizerie pe care, în nici un caz, nu o merită.

Nu se poate trăi cât de cât civilizat cu un salariu de mizerie, de regulă sub nivelul salariului mediu pe economie, cât are un profesor - învăţător în prezent, după peste 30 ani de vechime în învăţământ.

Din cauza salariilor mizerabile, la limita subzistenţei, unele cadre didactice au părăsit învăţământul, au abandonat profesia, pentru alte domenii care să le asigure condiţii pentru un trai decent. S-a ajuns astăzi ca, în mai toate instituţiile şcolare, procentul suplinitorilor, al cadrelor fără pregătire specifică în domeniu, fără chemare spre activitatea didactică, să atingă un prag alarmant. Inclusiv în multe licee din Capitală, considerate de elită, se lucrează cu suplinitori fără pregătire, fără vocaţie. Ce să mai spunem de şcolile din mediul rural !

Atrag atenţia factorilor responsabili care conduc România, de la Preşedinţie, prim-ministru, ministerul învăţământului, să dovedească mai multă receptivitate şi preocupare reală pentru învăţământul românesc, problemă cardinală pentru redresarea României în ansamblul ei.

Bunele intenţii nu folosesc nimănui dacă nu sunt urmate şi de fapte concrete, care să asigure şi materializarea lor în practică.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

După cum probabil se cunoaşte, semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană a intrat în linie dreaptă. Astfel, în cadrul sesiunii plenare din data de 13 aprilie, Parlamentul European şi-a exprimat încrederea în România, adoptând cu 497 de voturi "Pentru" Raportul Moscovici asupra României.

Este îmbucurător faptul că membrii Comisiei care au analizat proiectul de raport asupra progreselor României pe calea aderării au recomandat prin intermediul domnului Pierre Moscovici, raportorul pentru ţara noastră, "semnarea tratatului cât mai repede în 2005 şi aderarea în 2007". Totuşi, dezbaterile tensionate ce au avut loc în Parlamentul European ne fac să credem că mai există câteva obstacole, astfel încât orice eroare politică a actualului executiv poate fi amendată şi, în consecinţă, poate costa foarte scump România.

Esenţial este ca imaginea, percepţia României în Europa s-a îmbunătăţit, iar acest lucru se datorează în mare parte modului în care România a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în 17 decembrie 2004 şi, desigur, programul de guvernare axat în special pe integrarea europeană.

Dar, până la urmă, cred că cel mai important este ca populaţia să înţeleagă cât mai corect care vor fi drepturile şi, mai ales, obligaţiile care decurg din viitoarea noastră calitate, faptul că Europa nu cunoaşte noţiunea de compromis. Integrarea va însemna pentru România rigoare, consecvenţă, respectarea unor promisiuni şi angajamente.

Din fericire pentru noi, percepţia în rândul oamenilor este foarte favorabilă aderării.

Pentru a aduce în discuţie şi aspecte mai sumbre, precum şi clauza de salvgardare, trebuie precizat că, deşi este considerat un element ce poate amâna aderarea, lucrurile nu stau tocmai astfel. Această clauză este doar un element, într-adevăr foarte important, de mobilizare a tuturor eforturilor în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate în privinţa reformei justiţiei, luptei împotriva corupţiei sau concurenţei. Şi, după cum se observă, angajamentele se respectă, România neavând nevoie de derogări sau atitudini binevoitoare din partea Comisiei Europene.

De aceea, consider că toate forţele politice parlamentare şi neparlamentare trebuie să contribuie la transformarea României, la apropierea rapidă de Europa unită, astfel încât cetăţenii români să aibă şansa unui trai mai bun.

Indiferent cum va evolua scena politică, reforma societăţii româneşti efectuată în aceşti ani nu va mai permite întoarcerea la socialism ci, dimpotrivă, ne va asigura că avem un singur drum: democraţie şi prosperitate.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La puţine ore după votul favorabil României din Parlamentul European, PSD s-a lansat în a da recomandări actualei Puteri. Una dintre acestea vizează o solicitare, şi anume ca şi liderii acestui partid să fie invitaţi la ceremonia semnării Tratatului de Aderare care va avea loc pe 25 aprilie. Nu este de competenţa mea această chestiune. Guvernanţii vor decide cine va fi invitat. Dar este de datoria mea să semnalez un fapt din trecutul nu prea îndepărtat: când se afla la Putere, PSD nu a invitat liderii PNL şi PD când s-a semnat intrarea României în NATO. Conducerea PSD a justificat acum neinvitarea atunci a liderilor Opoziţiei prin faptul că "altul era protocolul la acel ceremonial". Mi se pare un răspuns ipocrit. PSD a vrut să-şi aroge 100% meritele accederii în NATO. Dacă privim şi mai mult înapoi în timp, vom observa că procentele meritelor PSD în ceea ce priveşte intrarea în NATO sunt mult, foarte mult mai mici. Să nu uităm că parteneriatul cu NATO a fost opera administraţiei prezidenţiale şi a guvernărilor din perioada 1997-2000, guvernări la care au participat şi reprezentanţi ai PNL şi PD, adică partide ai căror lideri nu au fost invitaţi la ceremoniile din 2002. Să nu uităm că atunci când Puterea din perioada 1997 - 2000 a sprijinit eforturile NATO din Balcani, PSD, pe atunci PDSR, protesta împotriva acţiunilor militare ale NATO în Iugoslavia. Şi, de ce să nu recunoaştem, poziţia geo-strategică a României şi, mai ales, tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 au contribuit la urgentarea acceptării României în NATO. Deci, iarăşi un minus de procente din cele ce şi le arogă PSD.

Acum, PSD doreşte să se afle în salonul unde se vor ciocni cupe cu şampanie, susţinând, din nou, supremaţia eforturilor şi meritelor proprii privind integrarea în Uniunea Europeană. Nu contest că PSD nu a avut o contribuţie. Se afla la Putere, deci trebuia să-şi canalizeze activitatea în această direcţie. Dar această contribuţie este doar cantitativă şi nu calitativă. Pentru că iată, datorită modului în care PSD a gestionat drumul spre Europa, acum, aderarea propriu-zisă se află, timp de un an, sub ameninţarea "sabiei" clauzei de salvgardare. Dacă aderarea va fi amânată, acest lucru nu se va întâmpla din cauza celor 4 luni de guvernare a actualei Coaliţii, ci datorită prestaţiei Puterii din perioada 2001-2004. Faptul că sumele de bani ce vor veni de la UE sunt sub ce ne aşteptam, iarăşi nu se datorează începutului guvernării actualei Coaliţii, ci activităţii fostului Guvern. Şi cu toate acestea, liderii PSD vor să fie prezenţi la ciocnirea cupelor de şampanie. Şi aş vrea să atrag atenţia că până acum actuala Putere nu a făcut vreun anunţ oficial prin care să spună cine va fi invitat la semnarea Tratatului de Aderare. Nu vreau să fac nimănui un proces de intenţie. Solicit doar puţină decenţă din partea PSD.

PS Am citit ieri că domnul Adrian Năstase a declarat public că va vota împotriva unei legi a lustraţiei. Este dreptul domniei sale şi nu am să stau acum să întreb sau să mă întreb de ce îi este frică de o astfel de lege. Vreau însă să atrag atenţia că foste ţări comuniste, cum ar fi Cehia, Ungaria şi Polonia au reglementări similare şi acestea au contribuit, printre altele, este adevărat, la aderarea înaintea noastră în Uniunea Europeană. O declaraţie de genul celei făcută duminică de domnul Năstase este foarte bine venită pentru adversarii aderării.

Uniunea Europeană. O declaraţie de genul celei făcută duminică de domnul Năstase este foarte bine venită pentru adversarii aderării.

Domnul Dumitru Pardău:

" Abuzurile unui primar PSD"

În data de 15 aprilie 2005 am organizat o întâlnire cu locuitorii comunei Breaza, judeţul Suceava. Precizez ca întâlnirea a fost organizată la solicitarea locuitorilor acestei comune, locuitori care s-au arătat nemulţumiţi in mai multe rânduri de activitatea primarului PSD Ştefan Grămadă.

Mai mulţi locuitori din aceasta comuna s-au prezentat in ultima luna, fie la biroul parlamentar Vatra Dornei, fie la audientele ce au avut loc la C-lung Moldovenesc sau Breaza, depunând plângeri, memorii, reclamaţii împotriva primarului PSD.

Acest primar PSD îmi obstrucţionează activitatea mea de parlamentar, hărţuindu-mi şeful de cabinet cu fel de fel de ameninţări, precum si cu amenzi fără motivaţie reala.

La întâlnirea din 15 aprilie 2005, au fost prezenţi peste 200 de locuitori ai comunei care au depus 130 de memorii privind abuzurile efectuate de primarul PSD, Ştefan Grămada, in ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar, a modului cum gestionează bugetul Primăriei, precum si a comportamentului sau fata de locuitori. La aceste memorii se adaugă un număr de alte aproximativ 80 de sesizări depuse deja la instituţiile specializate.

In principal, acest primar se face vinovat in ceea ce priveşte aplicarea legilor fondului funciar, de sustragerea de piese din dosare, atribuirea unor suprafeţe in mod abuziv, neîndreptând titularul de drept, împroprietărirea unor persoane care nu aveau drept, neexecutarea unor dosare validate de către Comisia judeţeană de fond funciar.

De asemenea, locuitorii considera ca fondurile pentru investiţii consumate nu se regăsesc in lucrările efectuate. Peste toate acestea se adăuga comportamentul injurios fata de locuitorii comunei.

Consider ca situaţia acestui primar este foarte grava, tocmai de aceea am depus toate memoriile (peste 200) la Prefectura Judeţului Suceava, solicitând Prefectului sa declanşeze procedura de urmărire penala pentru abuz in serviciu.

Consider ca celelalte instituţii, in special Curtea de Conturi, ar trebui sa se sesizeze in acest caz si sa declanşeze controale serioase.

Anunţ prin aceasta declaraţie pe cei care îl susţin pe acest primar, reprezentanţi de seama ai PSD (unii prezenţi in sala) ca voi face toate demersurile pentru ca cei care au comis aceste abuzuri sa suporte rigorile legii.

Cred ca pentru îndreptarea acestor abuzuri ar trebui sa se implice si cei de la PSD, pentru ca sunt probleme in interesul cetăţenilor.

Domnul Paul Magheru:

"Ziua cinstirii Beiuşului"

Exact în această zi de 19 aprilie, poate la această oră, primăria municipiului Beiuş, judeţul Bihor, marchează printr-o şedinţă solemnă împlinirea a 86 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţia ungară, care refuza să recunoască Unirea provinciilor româneşti, hotărâtă la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, la 1 dec.1918, şi la Conferinţa de la Paris din 1919, de după primul război mondial. La orele 12 se vor depune coroane de flori la Monumentul martirilor neamului românesc Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş. De zece ani, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Beiuş, ziua de 19 aprilie este decretată ziua urbei, iar întreaga lună aprilie "Luna Cinstirii".

La sfârşitul primului război mondial, în contextul hotărârilor Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi al înaintării impetuoase a armatei române eliberatoare, trupele secuieşti conduse de criminalul Kolman Verböczy s-au dedat la acte de răfuială abominabile. Dacă răsfoim chiar în grabă filele însângerate din acest calendar al neuitării vom înţelege de ce trebuie să ne împrospătăm în fiecare an memoria unor fapte care nu trebuie uitate. În plină furie a revoluţiei bolşevice maghiare dirijată de Bela Kun şi a bandelor secuieşti, la 2 martie 1919 se comite un adevărat măcel la Sighiştel unde au fost omorâţi 60 de români şi arse 40 de case. În noaptea de 3-4 aprilie 1919, avocaţii de Beiuş, Dr. Ioan Ciordaş şi Dr. Nicolae Bolcaş, sunt ucişi bestial de către hoardele dezorganizate conduse de Verböczy în satul Lunca - Bihor, sunt spintecaţi cu baionetele şi îngropaţi de vii, devenind astfel martiri ai Neamului Românesc. La 13 aprilie 1919, îndurând moarte de martiri a fost ucis tot în Lunca, Nicolae Bogdan, director la Banca "Şoimul" din Vaşcău. La 19 aprilie 1919, armata română, prin Regimentul 9 Vânători şi Batalionul Horea, intră în oraş eliberând Beiuşul şi apoi înaintează triumfal spre Oradea. Beiuşul şi Valea Crişului trec definitiv sub stăpânire românească. La 25 aprilie 1919, pe un afet de tun drapat cu tricolorul Patriei sunt aduse trupurile martirilor Ioan Ciordaş şi Nicoale Bolcaş spre odihnă veşnică în Beiuş.

În scurt timp, Beiuşul devine o metropolă culturală dintre cele mai importante, un centru de învăţământ şi spiritualitate luminătoare. În 1928, episcopul greco-catolic Samuil Vulcan înfiinţează al doilea gimnaziu românesc după cel de la Blaj, devenind nu demult, în 1998, Colegiul Naţional "Samuil Vulcan". Alături de Blaj, Beiuşul devine o mică Romă a latinităţii şi culturii româneşti. În timpul anilor, Beiuşul a consacrat câţiva academicieni, doi mitropoliţi ai Ardealului, un număr mare de episcopi, o seamă de profesori universitari, scriitori, publicişti, gazetari şi specialişti de renume naţional şi internaţional. Datorită meritelor sale istorice, culturale, economice, politice, din 30 septembrie 2003 Beiuşul a fost ridicat la rangul de municipiu, recunoscându-i-se astfel rolul şi locul în istoria Transilvaniei şi a României în general. Din anul acesta, prin reorganizarea studiilor universitare, Beiuşul a devenit centru universitar cu licenţieri în specializări economice, tehnice, administrative şi pedagogia învăţământului primar şi preşcolar.

Ca deputat PPRM de Bihor am fost plăcut surprins să constat că liderul meu de partid, avocat Lucian Augustin Bolcaş, provine din arborele genealogic îngemănat al celor două ilustre familii de martiri, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş. Cine cunoaşte şi preţuieşte prestaţia parlamentarului nostru va înţelege mai bine de unde provin resursele atitudinilor sale civice, patriotismul, moderaţia, devotamentul faţă de interesele majore ale Naţiuni Române.

De ziua Beiuşului, gândurile noastre se îndreaptă cu pietate şi recunoştinţă la toţi cei care s-au înveşnicit prin sacrificiul suprem al vieţii proprii în favoarea naţiunii întregi.

Domnul Emil Strungă:

"13 aprilie 2005 - zi istorică şi norocoasă pentru România"

Ţara noastră a mai făcut un pas pe drumul anevoios al procesului de integrare în Uniunea Europeana (UE), poate cel mai dificil de până acum. Suntem mulţumiţi că o zi care este considerată cu ghinion, nouă ne-a purtat noroc şi am obţinut un scor bun pentru votul conform exprimat în Parlamentul European (PE), similar scorului obţinut în trecut de alte ţări candidate în procesul de aderare, ceea ce conferă, o dată în plus, credibilitate actualului guvern şi demonstrează că România a făcut progrese în procesul de aderare.

Dar analogiile se opresc aici pentru că avem şi multe diferenţe specifice. Deşi, din punct de vedere geografic şi istoric, România a făcut parte totdeauna din Europa, epoca tenebroasă pe care am traversat-o în a doua parte a secolului trecut, a deturnat temporar destinul nostru european. Schimbarea sensului nostru evolutiv readuce România pe drumul cel bun.

Trăim o perioadă comparabilă cu aceea a câştigării independenţei din 1878 sau a formării României Mari din 1918. Iată de ce ziua de miercuri, 13 Aprilie 2005, nu este numai o zi norocoasă, ci şi o zi istorică, marcând simbolic cea de a treia mare afirmare a României în evoluţia ei europeană. Istoria ne oferă acum a treia şansă: am obţinut-o greu, după reforme care au bătut pasul pe loc, după prestaţii uneori îndoielnice şi neconvingătoare.

Votul conform favorabil acordat acum de PE, este un cec în alb acordat României, care trebuie să ne determine să intensificăm ritmul acestor reforme. Ţara noastră aşteaptă cu interes momentul semnării tratatului de aderare la UE din 25 aprilie 2005, care, deşi practic este o formalitate, marchează faptul că de acum înainte drumul nostru în procesul integrării europene este ireversibil.

Trebuie să ne gândim cu seriozitate şi responsabilitate la etapele care urmează de acum înainte, prioritatea absolută a ţării fiind aceea de a continua să îşi respecte cu stricteţe toate angajamentele asumate. Această prioritate este imperativă, nu numai în ce priveşte respectarea calendarului aderării, cât mai ales pentru intensificarea procesului de modernizare al societăţii româneşti, «pentru pregătirea României de a deveni un membru de calitate al UE, începând cu 1 ianuarie 2007».

Votul de miercuri, 13 aprilie, reprezintă încununarea eforturilor clasei politice, societăţii civile şi tuturor celor care au fost implicaţi în procesul de aderare. Efortul nu a fost singular şi în consecinţă meritul nu aparţine în exclusivitate actualului Guvern. Din fericire pentru ţară, la acest capitol care vizează interese naţionale majore, clasa politică românească a dat dovadă de solidaritate, confirmând un principiu: "Contradicţia non contradictoria sed complementa sunt". Traducerea nu cred că mai este necesară.

Ar fi de preferat ca această solidaritate să se menţină şi în anii următori, România având numai de câştigat din această unitate, deoarece, pentru o vreme, beneficiile vor fi mult mai puţine în comparaţie cu sacrificiile şi costurile necesare integrării.

Domnul Vasile Pruteanu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Încă trăim intens momentul fierbinte în care Parlamentul European "şi-a exprimat încrederea în România".

După cum observăm, votul favorabil primit de România, în Parlamentul European a stârnit, aşa cum era şi firesc, reacţii şi comentarii, unele favorabile, altele agresive. Oricum, ştim cu toţii că România va fi monitorizată la sânge în perioada rămasă până la data integrării efective, la 1 ianuarie 2007. Până atunci sunt de rezolvat multiple şi destul de complicate probleme.

Una dintre acestea priveşte protecţia copilului. Într-adevăr, în ultimul timp, unii observatori de specialitate din cadrul U.E. au apreciat că în România activitatea privind protecţia copilului s-a aşezat pe făgaşul cel bun. Această afirmaţie se bazează pe faptul că Parlamentul României a adoptat, pe data de 21 iunie 2004, Legea nr. 272 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Dacă privim în oglinda retrovizoare a timpului nu prea îndepărtat, observăm că, înaintea acestei legi, protecţia copilului era reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1977 cu modificările şi completările ulterioare. Prin acest act normativ, practic s-a făcut primul, dar marele pas al reformei sistemului protecţiei copilului aflat în dificultate din România. Rezultatele aplicării prevederilor acestui act normativ au fost cele scontate.

Astfel, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului mai sus invocată, copiii aflaţi în dificultate erau internaţi în orfelinate şi case de copii, care nu erau altceva decât nişte depozite gigant, unde copiii aveau condiţii cât se poate de mizere atât de cazare, cât şi de hrană, iar mortalitatea lor, ridicată la maximum, nu impresiona pe nimeni.

Prin reforma din 1997 s-au înfiinţat centre de plasament, module familiale, instituţia asistentului maternal, a familiei lărgite şi de substitut de care beneficiază copiii aflaţi în dificultate faţă de care s-au epuizat toate măsurile de protecţie în familie.

Obiectul prioritar al reformei din 1997 a constituit prevenirea instituţionalizării şi dezinstituţionalizarea copiilor aflaţi în dificultate. Drept rezultat a fost reducerea copiilor instituţionalizaţi cu peste 50% în timp de 2 - 3 ani şi crearea condiţiilor în centrele de plasament foarte apropiate de cele din familie.

Dar, cum se întâmplă adesea în ţara noastră, acolo unde lucrurile merg bine, trebuie să se găsească şi o frână.

Această frână a fost, după cum ne amintim cu toţii, încălcări ale prevederilor legale privind adopţiile internaţionale. Fenomenul a luat o astfel de proporţie încât s-a impus intervenţia organismelor Uniunii Europene pentru stoparea lui.

Drept urmare, prin anul 2001, Guvernul, printr-un memorandum, a suspendat aplicarea prevederilor legale privind adopţii internaţionale. Bineînţeles că nici acest memorandum nu a fost respectat întocmai. În schimb, s-a pus problema unei noi reglementări legale în domeniu.

Nu vorbesc cu răutate, dar guvernanţilor vremii le-a trebuit un timp de doi ani să elaboreze o nouă lege care, practic, printr-o activitate profesionistă se putea face într-o lună. Şi până la urma urmei, am putea trece peste factorul timp, dacă această din urmă reglementare, respectiv Legea nr. 272/21 iunie 2004, ar fi soluţionat la standarde superioare promovarea şi garantarea drepturilor copilului.

Nu este momentul acum să facem o analiză critică exhaustivă a acestei legi. Ne rezervăm dreptul să venim cu o iniţiativă legislativă de modificare a actului normativ mai sus invocat.

Ceea ce nu putem să nu reliefăm este că, dacă în toate strategiile de reformă în administraţie publică, obiectul principal este descentralizarea şi autonomia autorităţilor administraţiei publice locale în conţinutul legii de mai sus este contrariul: hipercentralizarea şi dispreţul faţă de autonomia locală, precum şi birocraţia dusă până la cel mai înalt grad.

În susţinerea celor afirmate este suficient un singur exemplu, şi anume: în subordinea Consiliului Judeţean s-a organizat Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, prin comasarea Direcţiei generale pentru protecţia drepturilor copilului cu serviciul public de asistenţă socială. Astfel, a rezultat un colos cu aproximativ 1500 de salariaţi sub autoritatea Consiliului Judeţean, în loc să se fi descentralizat această activitate prin sporirea autonomiei autorităţilor administrative publice care să fi gestionat nişte structuri suple, operative şi viabile de protecţie a copilului, cu concursul colectivităţilor locale.

În momentul este faţă, dacă la un centru de plasament aflat la o distanţă de 50 - 70 km faţă de reşedinţa de judeţ, unde funcţionează Direcţia - mamut, se defectează şi trebuie înlocuită o banală chiuvetă de la baie se fac numeroase demersuri de la unitate la centru, pentru diferite aprobări şi formalităţi ce se impun pentru remedierea situaţiei. Asta presupune timp, bani şi efort cheltuite aiurea, deoarece centrele de plasament, precum şi celelalte unităţi din subordinea direcţiei nu au nici un fel de competenţe în gospodărirea şi buna gestionare a intereselor proprii. Sunt şi alte exemple asemănătoare dar, deocamdată, mă opresc aici.

Vă mulţumesc pentru răbdarea dumneavoastră şi promitem că vom interveni şi cu o iniţiativă legislativă pentru perfecţionarea sistemului de protecţie a copilului din România.

Domnul Valeriu-Victor Boeriu:

În unele judeţe, PSD-ul protestează împotriva controlului de către Garda financiară al firmelor membrilor săi de partid sau ale clientelei sale politice. Un astfel de protest din partea PSD-ului nu este surprinzător, el dezvăluind încă o dată, dacă mai era nevoie, preocuparea acestuia pentru protejarea clientelei de partid şi practica imixtiunii politicului în economie.

Protestul generează suspiciuni şi întăreşte convingerea că respectivele controale sunt justificate, sunt necesare. Nu se justifică un astfel de protest şi nici încercarea disperată de a evita controlul asupra firmelor respective, decât dacă acestea au ceva de ascuns sub aspectul legalităţii afacerilor lor.

Protestul aduce cu sine unele nedumeriri. În primul rând, de ce oare PSD-ul consideră nefirească controlarea unor firme ale membrilor săi de partid? Probabil pentru că aceştia s-au dezobişnuit de astfel de practici în ultimii ani. Dacă aşa stau lucrurile, le sugerez să apeleze la liberalii din judeţele lor, care au avut parte de atâtea controale, încât au devenit experţi în postura de "controlaţi". În al doilea rând, încercarea de a ajuta aceste firme să se sustragă controlului sugerează că PSD-ul este conştient de faptul că unele dintre acestea nu s-au încadrat în legalitate pe parcursul activităţii lor din ultimii ani.

După ce 4 ani sub umbrela PSD-ului corupţia a ajuns la un nivel fără precedent, fenomenul scăpând complet de sub control, a sosit momentul decontării. Nimeni nu trebuie să fie de necontrolat, toate firmele trebuie să fie verificate, prioritar cele care au avut un regim preferenţial de afaceri cu statul, cu banul public.

Aşadar, stimaţi PSD-işti, chiar şi firmele dumneavoastră, sau mai ales ele, trebuie să fie amănunţit verificate. Mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nimeni nu este mai presus de lege.

Domnul Liviu Almăşan:

În legătură cu materialele apărute în data de 18 aprilie 2005, atât în presa centrală: "Adevărul" - "Ciuvică se întoarce cu o listă incendiară: 18 parlamentari au încălcat sau încalcă Legea Anticorupţie", autor Silviu Achim; "Curentul" - "Potrivit monitorizării făcute de Mugur Ciuvică, 18 parlamentari încalcă Legea Anticorupţie", autor Roxana Preda; "7 PLUS" - "Ciuvică îi pasează o sarcină grea Monicăi Macovei - 12 senatori şi deputaţi ai Puterii trebuie demişi din Parlament", autor Diana Dumitru; "Evenimentul Zilei" - "18 parlamentari încalcă «anticorupţia», autor Cosmin Torr, cât şi în cea locală, potrivit căreia, eu, liviu Almăşan, deputat de Hunedoara al Partidului Popular România Mare, aş fi "administrator la ACTIV SISCOM SRL", conform unei aşa-zise liste a lui Mugur Ciuvică, preşedinte al Grupului de Investigaţii politice, ţin să declar următoarele:

1. În primul rând, domnişoara sau doamna Diana Dumitru, de la "7 PLUS" este, cu siguranţă, novice în ale politicii, dacă poate susţine că Partidul Popular România Mare, pe care îl reprezint în Parlament, face parte din "putere".
2. În ceea ce mă priveşte, consider că toţi redactorii în cauză (unii m-au contactat chiar telefonic, dar tot degeaba!) ar fi trebuit să se intereseze înainte de a publica o astfel de informaţie falsă, precum şi de veridicitatea listei pe care a pus-o la dispoziţia presei domnul Ciuvică. Dacă ar fi făcut acest lucru ar fi văzut că în "Monitorul Oficial nr. 550, partea a IV-a, din 17 februarie 2005, la Societatea ACTIV SISCOM SRL Brad, în Hotărârea nr. 1 din 5 ianuarie 2005 a Adunării Generale a Asociaţilor - Subsemnaţii Almăşan liviu şi Almăşan Adrian Dumitru, în calitate de asociaţi ai SC ACTIV SISCOM SRL întruniţi în Adunarea Generală a Asociaţilor au hotărât de comun acord următoarele: numirea domnului Almăşan Adrian Dumitru ca administrator al SC ACTIV SISCOM SRL începând cu data de 3 ianuarie 2005, ca urmare a retragerii din funcţia de administrator a domnului Almăşan Liviu". Pentru o informare corectă se putea apela la Monitorul Oficial, acesta fiind considerat o sursă legală, sigură şi la îndemâna oricui.
3. Orice comentarii sunt de prisos, dar nu mă pot abţine să nu subliniez faptul că şi un personal cum este Mugur Ciuvică este deseori indus în eroare. Mai grav este atunci când această eroare persistă şi este dată publicităţii prin ziare de mare tiraj, atât din presa centrală, cât şi în cea locală, pentru a "informa", dacă acesta este termenul corect, opinia publică din România. Ce credibilitate mai poate avea Grupul de Investigaţii Politice, condus de "eminenţa sa cenuşie" Mugur Ciuvică, dacă la unele lucruri elementare nu se informează, cum ar fi normal, ba, mai mult decât atât, dezinformează?
4. Cine dă dreptul unor persoane ca Alina Mungiu, cu a ei listă pentru un Parlament Curat, sau unor grupuri de interese (Grupul de Investigaţii Politice al lui Mugur Ciuvică) să calce în picioare demnitatea şi onoarea unor oameni care au fost aleşi de cetăţenii României, prin vot liber exprimat, fără cea mai mică informare prealabilă?

Domnul Ioan Munteanu:

"Să trăim bine!"

Motivând că agenţii comerciali, mari sau mici, vor avea numai de câştigat, Guvernul Tăriceanu a adoptat, cu surle şi trâmbiţe, cota unică de impozitare de 16%. Foarte bine. Calculele efectuate de către "specialiştii" din Ministerul de Finanţe dădeau asigurări populaţiei că se va trăi mult mai bine de aici încolo, că economia subterană va fi lichidată, că banii se vor colecta mult mai uşor, că reducerea respectivă va conduce spre o mai mare disciplină în ceea ce priveşte plata taxelor şi a impozitelor, că agenţii economici vor fi mai cinstiţi, că vor fi cu toate obligaţiile la zi, etc.

Din păcate, aceste previziuni super-optimiste nu numai că nu s-au adeverit, ci, dimpotrivă, au generat un dezechilibru bugetar greu de imaginat şi de controlat.

Ce a făcut, de fapt, Guvernul Tăriceanu? A introdus alte zeci de impozite, taxe, creşteri de accize, având drept scop acoperirea golului apărut în buget ca urmare a relansării fiscale, susţinută cu atâta convingere în campania electorală de către Alianţă.

Prima constatare: dacă această cotă unică de impozitare vizează un număr mic de beneficiari, măsurile de compensare propuse afectează un număr mare de persoane, cu urmări deosebit de grave pentru cei cu venituri modeste.

Concluzie: Ce legătură are doctrina liberală cu cei mulţi, cu cei aflaţi la limita de supravieţuire? Nici una. Singurul interes al actualei puteri este legat de propria bunăstare, de propriile avantaje.

Promisiunile electorale ale Alianţei, sintetizate în falsa urare "Să trăiţi bine!" s-au dovedit simplă demagogie, cu unele consecinţe extrem de grele pentru viaţa de fiecare zi a românilor. Iată câteva dintre "avantajele" obţinute de către oamenii ţării noastre:

• majorări şi noi cote de TVA pentru producătorii agricoli, pentru domeniile cercetare, turism;
• reducerea drastică a listei medicamentelor gratuite şi compensate;
• majorări mari la benzină şi motorină;
• reducerea subvenţiilor pentru agricultură, respectiv pentru producţia vegetală cu 70-75%;
• creşterea preţurilor la energia electrică, la energia termică, la gazele naturale;
• impozite noi pentru: tranzacţii imobiliare, terenuri agricole sau gospodării ţărăneşti;
• dublarea impozitului pe profit la IMM-uri;
• majorarea impozitului pe tranzacţiile imobiliare ale persoanelor juridice de la 10% la 16%;
• majorarea impozitului pe câştigurile de capital de la 1% la 10% (începând cu 01.04.2005);
• majorarea impozitului pe dobânzi de la 1% la 10% (începând cu 01.04 faţă de 01.07.2005);
• majorarea impozitului pe dobânzi pentru veniturile nerezidenţilor de la 5% la 10%.

După această enumerare care, desigur, nu este completă, mai poate fi vorba despre adevăratul conţinut al tradiţionalei urări româneşti "Să trăiţi bine?" Nicidecum!

Cei care au dorit cu orice preţ "schimbarea" sunt cei dintâi care recunosc bătaia de joc, făţărnicia şi minciuna în care au ajuns abia după 1-3 luni de la alegeri.

Domnilor guvernanţi, aflaţi vremelnic în fruntea ţării, nu-i sărăciţi şi mai tare pe cei care au avut încredere în dumneavoastră, căci atfel, nu-i exclus să aveţi soarta PNŢCD-ului. Aveţi grijă de hotărârile pe care le luaţi pentru că lumea şi-a cam pierdut răbdarea şi este gata să vă ceară socoteală pentru toate experimentele la care o supuneţi.

Acesta este mesajul venit din teritoriu la urarea "Să trăiţi bine!", repetată cu atâta insistenţă atunci când, în campania electorală, voiaţi să le atrageţi voturile. Treziţi-vă la realitate, înainte de a fi prea târziu!

Domnul Eugen Bejinariu:

Titlul noii mele declaraţii politice "Guvernarea Partidului Social Democrat, prioritate pentru Guvernul Călin Anton Popescu Tăriceanu" l-am aflat în vorbele celor mai mulţi cetăţeni din Bucovina.

Ajungând la guvernare prin câştigarea doar a alegerilor prezidenţiale din turul doi, Alianţa PNL-PD a părăsit realizarea promisiunilor din Campania electorală şi se ocupă prioritar de guvernarea Partidului Social Democrat. Şi, dacă această preocupare, devenită de căpetenie pentru Alianţa D.A. s-ar face temeinic, cu onestitate şi bună credinţă, nu ar provoca atâtea întrebări, nedumeriri, nemulţumiri şi starea de aşteptare. Calea pe care o urmează Coaliţia guvernamentală PNL-PD-PUR-UDMR este deja cunoscută: se lansează prin emisiunile tv şi radio acuzaţii de corupţie, greşeli ale guvernării Partidului Social Democrat, tot felul de presupuse prejudicii şi enunţarea unor viitoare dezvăluiri la baza cărora se află tot oameni ai Partidului Social Democrat sau apropiaţi ai Partidului Social Democrat. Se ignoră, în primul rând, cea mai accesibilă şi elementară prevedere a legii şi democraţiei-prezumţia de nevinovăţie.

Iată câteva din acuzaţiile lansate şi apoi părăsite. Acuzarea guvernului Partidului Social Democrat de marea fraudă electorală la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. După lansarea acestei acuzaţii s-a vorbit de constituirea de comisii, de verificări, de liste suplimentare etc., dar demersul s-a oprit. Ar fi trebuit să se explice şi aglomeraţia la vot în Gara de Nord sau chiar votul liderilor PD la mai multe secţii de votare (vezi votarea de la Suceava).

Acuzarea guvernării PSD privind bugetul pentru 2005 cu lipsa prevederilor pentru diverse activităţi, buget adoptat în Parlamentul din care a făcut parte şi PNL, şi PD, şi PUR şi UDMR. Au omis să spună că în guvernarea Partidului Social Democrat a avut loc oprirea căderii economice şi apoi realizarea unei creşteri economice semnificative care se regăseşte în bugetul pentru 2005.

Acuzarea guvernării Partidului Social Democrat pentru negocieri făcute neprofesionist pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi, ca urmare, s-a exprimat hotărârea de a redeschide negocierile unor capitole. Şi apoi, s-a făcut linişte. Iar acum, liderii Alianţei vorbesc despre progresele României în realizarea cerinţelor integrării în cele 100 de zile de guvernare a Coaliţiei.

Acuzarea guvernării Partidului Social Democrat pentru începerea lucrării la autostrada Braşov-Borş; o dată că, nu-i bine să treacă pe actualul traseu din Transilvania, ba că nu s-a făcut prin licitaţie sau costă prea mult etc. După multă zarvă, fără susţineri temeinice şi complete, specialiştii i-au "dumirit" pe politicienii Puterii şi autostrada se va construi după proiectul şi contractul realizate de Partidul Social Democrat.

Noi continuăm să ne întrebăm de ce nu s-a dus până la capăt acuzaţia privind întreruperea legăturilor telefonice de la Guvern la încetarea mandatului Partidului Social Democrat, de ce nu sunt competenţi directorii serviciilor deconcentrate care sunt funcţionari publici şi care au lucrat foarte bine în mandatul 2000-2004 şi de ce continuă politizarea administraţiei din România.

Ne mai întrebăm de ce s-a anulat subvenţia de 2,5 milioane lei/ha la cultura porumbului, orzului şi ovăzului, şi s-a trecut din nou la "cuponiada", până acum nefuncţională, şi de ce s-a ajuns la un asemenea dispreţ faţă de pensionari prin dezordinea din zona medicamentelor.

Guvernul nu ne-a lămurit până acum de ce şi cum s-a ajuns la cerinţa organizării şedinţelor comune ale guvernelor român şi maghiar, organizare convenită cu ocazia vizitei domnului prim-ministru la Budapesta. Şi tot aşa nu ne informează cum decurge "guvernarea" cu prefecţi de etnie maghiară, în afara ştirilor pe care le obţinem direct sau prin mass-media locală şi centrală.

Această confuzie, incoerenţă şi duşmănie şi mereu justificarea neîmplinirilor din cauza Guvernului PSD, toate pe seama muncii, eforturilor, răbdării şi sacrificiilor populaţiei din România.

Domnul Dorinel Ursărescu:

Analizarea situaţiei existente, a emoţiilor cauzate de pericolul eşuării României la ţărmurile Comunităţii Europene, a fost făcută din diverse perspective (economice, politice, culturale), dar niciodată din perspectiva educaţiei. Niciodată eşecurile (rebotezate întrâzieri ale reformei) nu au fost asumate de autorii de fapt şi de drept ale acestora, de membrii marcanţi ai FSN-ului şi FDSN-ului, PDSR-ului şi ulterior ai PSD-ului, mereu alţii ca partid, dar întotdeauna aceeaşi ca oameni.

Prin acest demers încerc să evidenţiez încă o dată rolul educaţiei în viaţa unei naţiuni, având în vedere că o populaţie educată se poate constitui în mod natural în adevăraţi anticorpi care să contracareze la timp orice derapaje neconforme cu statul de drept.

Credem că trebuie să devină clar pentru toată lumea că situaţia dificilă în care ne aflăm se datorează în bună măsură şi "deficitului de educaţie" moştenit în epoca ceauşisto-comunistă şi perpetuat pe parcursul celor 15 ani de structurile anchilozante de sorginte neocomunistă. Acest "deficit de educaţie" a făcut şi face în continuare ca populaţia României (în cea mai mare parte) să nu se poată adapta la schimbările socio-politice şi culturale specifice democraţiilor autentice.

"Deficitul de educaţie" acumulat reprezintă rezultanta sistemului stalinist de educaţie, care punea în practică o educaţie şi instrucţie "suficientă", pentru ca aceasta să corespundă numai nevoilor şi intereselor statului totalitar comunist, fără a forma indivizi cu iniţiativă, cu reacţie, capabili să intre în competiţia pentru resurse şi de a face faţă cerinţelor economiei de piaţă.

În aceste condiţii, momentul Decembrie 1989 surprinde România în plin proces de formare a "omului nou", om cu o mentalitate deformată faţă de valorile democratice, uşor de manipulat, îndoctrinat cu supunerea necondiţionată faţă de conducător până la anularea propriei demnităţi.

Cu o premeditare diabolică, eşalonul doi al PCR împreună cu structuri ale securităţii au lansat celebrul slogan "Noi nu ne vindem ţara!" preluat cu avânt de "masa populară a oamenilor muncii", fără ca aceştia să-şi dea seama că prin gestul lor şi la adăpostul lor se puneau bazele noii oligarhii economico-financiare post-decembriste. Acest grup şi-a avut propriul slogan. În timp ce mulţimea era manipulată şi îndemnată să ţipe cu mânie proletară sloganul "Noi nu ne vindem ţara!", grupul care se pregătea să confişte revoluţia îşi mârâia propriul slogan de uz intern, "noi vă furăm ţara!". Scenariul a fost simplu; voi, cei mulţi, nu trebuie să vă "vindeţi" ţara pentru ca noi, cei puţini, să avem timp să v-o furăm cu sau fără acte în regulă.

Acum, o altă diversiune se pune la cale de către responsabilii cu propaganda şi intoxicarea, şcoliţi în arta de manipulare a maselor în cel mai pur stil stalinist, folosindu-se de faptul că populaţia, datorită deficitului de educaţie, nu poate decoda corect relaţia de cauzalitate faţă de efectele dezastruoase asupra economiei naţionale şi a nivelului de trai, au reuşit în mod pervers să inducă în conştiinţa oamenilor ideea că ei suportă aceste consecinţe (care au dus la scăderea nivelului de trai), nu datorită incompetenţei şi a furtului masiv din economia naţională, ci datorită mecanismelor economiei de piaţă şi a valorilor democratice occidentale, îndepărtând segmente largi ale populaţiei de aceste valori care au generat prosperitate în toate regimurile autentic-democratice, ţinându-i astfel captivi în bazinul electoral al partidului -stat, PSD.

Concluzia firească este aceea ca pentru a putea pune în practică programul de guvernare trebuie demolate toate aceste structuri anchilozate şi infestate cu incompetenţă şi corupţie. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât, după cum cu toţii am văzut, numai intervenţia energică şi coerentă a Guvernului Tăriceanu a salvat pe ultima sută de metri România de la un eşec lamentabil în privinţa aderării.

Guvernului i-a rămas foarte puţin timp la dispoziţie - 2 ani - pentru a putea înlătura efectele dezastruoase ale politicii perfide a partidului stat, PSD, care a dus o politică numai pentru a-şi atinge interesele de grup şi în profund dispreţ faţă de interesele naţionale, prin ţinerea în ignoranţă a populaţiei faţă de tot ceea ce înseamnă avantajele, pe termen mediu şi lung, ale intrării României în Comunitatea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Hoinaru:

"Marea nemulţumire a agricultorului român"

1. Ce este agricultorul român?

A fost şi se pare că este în continuare un subiect de dispută electorală a partidelor politice în anii electorali. Şi, pentru că disputa electorală nu era de ajuns, P.S.D.-ul, cu "dărnicia-i" cunoscută când e vorba de banii publici, admisiv şi permisiv, a acordat subvenţii, nu pentru a dezvolta agricultura, ci pentru a cumpăra voturi şi pentru a completa veniturile în mediul rural, efect al neputinţei măsurilor politice ale guvernelor lor.

2. Care este nemulţumirea agricultorului român?

Marea nemulţumire a agricultorilor români apare atunci când se suspendă subvenţiile. Agricultorii trebuie să înţeleagă că aceste subvenţii de care au beneficiat până acum nu au fost decât mitele electorale ale unor politicieni însetaţi de putere. P.S.D. a preferat promovarea unei politici de acordare a subvenţiilor, motivate sau nu, fără să-şi atingă scopul lor, şi anume acela de dezvoltare a agriculturii, ci doar pentru a se câştiga electoratul din mediul rural. Dar oare chiar trebuie rezumat totul la interesul politic al unui partid indiferent de viitorul acestei ţări?

În fapt, oamenii au fost păcăliţi şi minţiţi. Sigur că se întreabă ce e rău în creşterea bunăstării prin acordarea de subvenţii. Realitatea este că guvernul P.S.D., prin adoptarea acestor măsuri, nu a făcut decât să crească deficitul bugetar, implicit al taxelor şi impozitelor care urmau să acopere acest deficit şi nicidecum să crească bunăstarea oamenilor.

Agricultorii trebuie să înţeleagă că politica de acordare a subvenţiilor nu este decât o minciună electorală şi nu face decât să sărăcească şi mai mult bugetul de stat şi implicit buzunarele oamenilor. Când oamenilor li se retrage un drept de care au beneficiat ani de zile, ei nu-şi pun problema că, în realitate, nu ar fi trebuit să beneficieze de acest drept şi că au fost doar victimele unui joc politic.

3. Care este principul de bază al subvenţionării agriculturii?

Sprijinirea activităţilor din agricultură în scopul creşterii calităţii şi cantităţii produselor agricole prin utilizarea de tehnologie performantă. Guvernul P.S.D. nu a respectat măcar acest principiu de bază, deoarece nu se remarcă nici creşterea cantităţii şi nici creşterea calităţii produselor, iar introducerea tehnologiei performante nu este semnificativă.

Nu se pot acorda subvenţii acolo unde acestea nu sunt justificate. Spre exemplu, acordarea subvenţiilor unui fermier care dispune de câteva hectare de teren agricol şi are nevoie de un tractor. Poate că pare normal ca statul să ajute pe toată lumea, dar, în realitate, guvernul nu are cum să realizeze acest fapt şi atunci în fiecare măsură întreprinsă trebuie căutată eficienţa maximă în timp şi nu de moment. Acest tractor poate fi utilizat eficient pe suprafeţe mai mari de teren, într-o formă asociativă, care justifică în mod detaliat ce va face cu acest utilaj.

Efectul acordării subvenţiilor nejustificate este de a prelungi situaţia grea de acum la generaţiile viitoare. Dar oare scopul nostru nu este de a realiza un viitor mai bun pentru copiii noştri? Sau vrem doar să continuăm politica P.S.D. de a ne preface că e bine, iar situaţia în care ne aflăm să rămână aceeaşi?

Având în vedere cele spuse, consider că este momentul să revizuim actuala politică de acordare a subvenţiilor din agricultură, subvenţii ce ar trebui acordate pentru cei care pot realiza produse de calitate la cantităţi care să asigure minimul de venituri ale agricultorilor.

Domnul Corneliu Momanu:

"Despre politica antiinvestiţională a P.S.D. şi consecinţele ei"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu cu mult timp în urmă, Marian Oprişan declara public că Vrancea nu are nevoie de investitori străini pentru că, citez din memorie, "trebuie încurajaţi investitorii autohtoni". Preşedintele organizaţiei judeţene a P.S.D. nu putea să fie mai clar în a recunoaşte astfel o politică de dezvoltare sinucigaşă din punct de vedere economico-social, care astăzi începe să îşi arate rezultatele.

În ultimii patru ani, prin lipsa de viziune şi promovarea exclusivă a intereselor economice şi financiare de clan, administraţia P.S.D. a condamnat judeţul Vrancea la subdezvoltare, trâmbiţând, în schimb, "marele realizări" în campania electorală.

Nu vom face acum referire la acestea, fiind bine ştiute scandalurile apărute în jurul multor astfel de "realizări" şi a firmelor de partid către care au fost direcţionaţi banii publici. Fără o strategie de dezvoltare realistă, judeţul a fost lăsat la voia întâmplării şi a intereselor de grup pentru că "trebuiau încurajaţi investitorii autohtoni". Evident, din aceeaşi familie de interese. Puţinii investitori străini care au încercat să-şi deschidă afaceri în judeţ au fost puşi pe fugă de climatul profund corupt, de birocraţia şi de abuzurile unei administraţii care lucra nu în interesul comunităţii, ci al P.S.D.

Ani la rând, realitatea economică a judeţului a fost cosmetizată. Codaşă la investiţii, Vrancea a fost prezentată ca judeţul din Moldova cu cea mai scăzută rată a şomajului. Nu s-a vorbit nici o clipă de zecile de mii de vrânceni care au plecat să câştige o pâine în Italia, Spania sau alte ţări din Europa.

Potrivit datelor oficiale, aproape jumătate din industria judeţului Vrancea se bazează pe industria textilă şi de confecţii. Este o realitate faptul că primele semne ale declinului acestei industrii se văd deja şi produc efecte în privinţa disponibilizărilor de personal. Aş numi drept o inconştienţă faptul că autorităţile locale au ignorat cu desăvârşire iminenţa declinului industriei de lohn, o dată cu apropierea României de momentul integrării europene şi cu scumpirea mâinii de lucru autohtone.

Ne aflăm acum în situaţia de a identifica, în cel mai scurt timp posibil, soluţii pentru a răspunde acestei probleme sociale care devine tot mai acută. O dată cu câştigarea alegerilor generale, Alianţa D.A.-P.N.L.-P.D. se află în faţa unei provocări căreia va trebui să îi răspundă cu viziune şi profesionalism. Pentru Vrancea, investiţiile străine ar reprezenta o gură de oxigen atât din punctul de vedere al reintegrării forţei de muncă disponibilizate, cât şi pentru dezvoltarea economică a judeţului.

Această declaraţie politică se constituie într-un apel către investitorii străini, pentru a reconsidera potenţialul judeţului Vrancea în economia românească. Un potenţial care nu se reduce la resursele cunoscute deja, ci la un mediu de afaceri din ce în ce mai prietenos, obiectiv prioritar pentru noua administraţie.

Domnul Romeo Raicu:

Declaraţie politică privind costurile integrării.

În următorii cinci ani, România va trebui să cheltuiască peste 25 de miliarde de euro pentru a atinge standardele Uniunii Europene. Cea mai mare parte a acestei sume va fi plătită de cetăţenii şi firmele din România. Costurile aderării, pe care românii le vor suporta, sunt costuri publice (care vor fi acoperite din bugetul de stat), costuri private (ce vor fi suportate de societăţile comerciale) şi costuri individuale (ce vor fi plătite de fiecare cetăţean român, pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie profesională, pentru un alt standard de viaţă).

Pentru primii trei ani de după integrare, adică până în 2010, România trebuie să contribuie cu mai multe miliarde de euro la bugetul comunitar. La acestea se adaugă cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii şi investiţiile în protecţia mediului. Efortul bugetar pentru cele două domenii se ridică la aproximativ 10-11 miliarde de euro, până în 2010. Valoarea totală a acestor cheltuieli se ridică la bugetul pe anul 2004, ceea ce înseamnă că, în cinci ani, românii vor plăti impozite cât pentru şase.

Costurile din fonduri private, adică cele care vor fi plătite de firmele româneşti, sunt cauzate de modificarea normelor româneşti de desfăşurare a activităţilor economice, pentru a fi compatibile cu cele europene. Aici trebuie să se regăsească investiţii pentru mediu ori cheltuieli pentru a avea produse la alte standarde sau certificarea după alte reguli.

Aderarea la Uniunea Europeană implică şi costuri economice, dar şi costuri sociale, aducând, printre altele, masive creşteri de preţuri. Suntem obligaţi să adoptăm regulile europene ale concurenţei loiale; nu se mai poate livra energia sub costuri, fie că este vorba de gaze naturale, electricitate sau căldură. Respectarea normelor europene exclude, dintr-o dată sau treptat, subvenţiile directe (netransparente) sau indirecte (ascunse) acordate pentru susţinerea tarifelor la energie. Astfel, aceste tarife trebuie să crească. Preţurile energiei vor trebui să acopere costurile, inclusiv cele legate de reducerea poluării.

Implementarea eficientă a acquis-ului pe mediu presupune o asumare în comun a responsablităţilor, întrucât un mediu curat nu înseamnă doar beneficii, ci şi obligaţii. Pentru ca progresele în acest domeniu să conducă la rezultatele cerute de acquis-ul comunitar, este nevoie de o colaborare susţinută a tuturor factorilor implicaţi în implementarea legislaţiei europene, de la instituţiile statului (prin elaborarea şi coordonarea politicilor în domeniu), precum transporturi, energie, agricultură şi acţiuni la nivel local şi regional pentru promovarea dezvoltării durabile şi până la nivelul cetăţeanului. Exigenţele impuse au determinat şi vor continua să determine şi costuri, poate chiar şi suferinţă: vor exista firme care trebuie să-şi modernizeze tehnologia, altele, care îşi vor închide porţile pentru că nu vor fi suficient de competitive pe piaţă. Din acest an şi până în 2024, România va trebui să investească aproape 30 de miliarde de euro numai pentru implementarea reglementărilor de protecţie a mediului.

Costurile aderării României vor fi mai mari decât în alte ţări, cel mai important motiv fiind însă situaţia din agricultură. Reforma structurală a agriculturii ar trebui să aibă un dublu obiectiv: în primul rând, reducerea populaţiei care îşi câştigă existenţa din agricultură; în al doilea rând, creşterea dimensiunii fermelor şi, ca atare, mărirea eficienţei agriculturii.

Chiar dacă transferul de resurse financiare prin programele Uniunea Europeană va fi la nivelul de circa 3 miliarde de euro, acesta ar putea fi insuficient pentru o ţară care s-a aflat ani la rând pe ultimul loc al alocărilor prin programele comunitare. Raportorul pentru România, Pierre Moscovici, a declarat că "Votul în favoarea României a fost unul politic", foarte important. "Nu este punctul final; este o etapă decisivă, fără îndoială, dar nu este cea finală. Trebuie să munciţi, să munciţi în continuare, să muncim împreună pentru a rezolva problemele pe care încă le mai are România", a explicat Moscovici.

Acestea sunt câteva dintre riscurile şi obligaţiile cu care se confruntă România şi pe care trebuie să ni le asumăm cu toţii în procesul deosebit de complex al integrării în structurile europene, riscuri asumate în speranţa unui viitor mai bun. Dezavantajele integrării României în Uniunea Europeană sunt deja vizibile în viaţa de zi cu zi şi trebuie să înţelegem că avantajele acestui proces ţin mai degrabă de durată lungă, de viitor. România trebuie să fie parte a transformării politice, economice şi socio-culturale numite Uniunea Europeană. Uniunea Europeană se doreşte un spaţiu al păcii, securităţii şi democraţiei. România nu poate opta altfel decât majoritatea ţărilor aflate pe acest continent, indiferent de costurile pe care trebuie să le plătească.

Domnul Bogdan Olteanu:

Procesul de integrare europeană trebuie privit ca un răspuns generos din partea statelor membre ale Uniunii Europene la schimbările politice şi economice survenite în Europa Centrală şi de Est după anul revoluţionar 1989. Statele membre au luat iniţiativa lansării unui amplu proces de reconstrucţie a spaţiului politic şi economic european, prin semnarea Acordurilor Europene şi, ulterior, acceptarea candidaturilor noilor democraţii în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Ca urmare a acestei iniţiative, Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, a stabilit un set de criterii pe care ţările doritoare să adere la Uniunea Europeană trebuia să le îndeplinească: funcţionarea democraţiei şi a statului de drept; respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor; existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi care să facă faţă presiunilor concurenţiale de pe piaţa unică europeană; implementarea acquis-ului comunitar şi îndeplinirae tuturor obligaţiilor ce decurg din statutul de viitor membru al Uniunii Europeane. Votul acordat de Parlamentul European, pe 13 aprilie 2005, este o recunoaştere a eforturilor şi sacrificiilor făcute de cetăţenii României pe calea dobândirii statutului de ţară membră a Uniunii Europeane în 2007.

Aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană este un proces care presupune obţinerea unor beneficii, dar şi asumarea unor costuri. Datorită obsesiei PSD de a promova o imagine favorabilă în exterior, practic, cu excepţia unei părţi a administraţiei, beneficiile şi costurile aderării la Uniunea Europeană nu au fost cunoscute de societatea românească în ansamblul său. În acest sens, vreau să menţionez faptul că Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu are o atitudine rezervaţă faţă de "probele de europenism" identifcate în procentele ameţitoare de 85-90%, prin care populaţia şi-a exprimat de-a lungul timpului aprobarea pentru aderarea la Uniunea Europeană. Vor fi afectate în egală măsură structurile administrative, care trebuie ajustate şi flexibilizate, astfel încât să-şi întărească capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului; întreprinderile, care, pe de o parte, vor câştiga prin accesul la piaţa internă, iar, pe de altă parte, vor suporta costurile presiunii concurenţiale; populaţia va suporta atât costuri, prin pierderea unor locuri de muncă, creşterea preţurilor produselor agricole şi la utilităţi, dar va avea şi avantaje, prin posibilitatea de a lucra în cadrul companiilor străine care vor investi în România sau va putea migra să lucreze în ţările membre. Însă, per ansamblu, balanţa va înclina în favoarea beneficiilor. Studiile de impact au demonstrat faptul că, până în anul 2005, 10% din creşterea economică s-a datorat pregătirilor pentru aderarea României în 2007.

Stabilitatea politică şi economică, certificată şi de votul pro-aderare acordat recent României de Parlamentul European, va contribui în mod semnificativ la creşterea investiţiilor străine, ceea ce va duce în mod automat la creşterea salariilor şi a nivelului de trai. O dată cu aderarea, se estimează că salariile vor avea o creştere chiar mai mare decât rata de creştere a productivităţii muncii.

În cele peste 100 de zile de guvernare, Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu a luat toate măsurile necesare pentru a răspunde aşteptărilor Uniunii Europene. A fost adoptată Strategia Naţională Anticorupţie şi Planul de Acţiune pentru implementarea acesteia. Corupţia a fost definită ca risc la adresa securităţii naţionale, conform deciziei CSAT. A fost modificată forma declaraţiilor de venit şi a celor de interese, pentru asigurarea unei mai bune transparenţe asupra veniturilor şi pentru monitorizarea eventualelor conflicte de interese. Abordarea Guvernului Tăriceanu este apreciată de oficialii europeni ca fiind una din cele mai riguroase din Europa. Cota unică de impozitare a fost promovată şi cu scopul de a oferi companiilor româneşti eşti posibilitatea de a acumula capital şi de a investi, pentru a se putea retehnologiza şi a face faţă presiunilor competiţiei de pe piaţa europeană. Recalcularea pensiilor face parte dintr-un program social menit să reducă inechitatea şi să ofere o compensaţie financiară pensionarilor, care urmau să fie afectaţi destul de sever de creşterea preţurilor la unele utilităţi şi produse alimentare.

Semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, din aprilie 2005, constituie finalizarea cu succes a efortului de reînnoire a destinului european al acestei ţări, efort care a vizat transformarea structurală a societăţii româneşti. Acest efort de modernizare instituţională, economică şi socială va conduce la creşterea accelerată a nivelului de trai şi a bunăstării pentru un număr tot mai mare de români.