|
Doamna Daniela Popa: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că, din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 216 de deputaţi. Sunt absenţi 115 deputaţi din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 15 deputaţi. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au fost înregistrate următoarele iniţiative legislative: 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, adoptat de Senat în şedinţa din data de 14 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 2. Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991, iniţiată de domnii senatori Ion Moraru, Petru Şerban Mihăilescu şi domnii deputaţi Petru Gabriel Vlase şi Teodor Niţulescu, membri ai grupurilor parlamentare ale PSD, respinsă de Senat în şedinţa din data de 14 aprilie 2005. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului - 12 mai 2005. Camera decizională - Camera Deputaţilor. 3. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, iniţiată de domnul deputat Ion Dumitru, membru al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, respinsă de Senat în şedinţa din data de 14 aprilie 2005. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; pentru avize, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului - 12 mai 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 4. Proiectul de Lege privind punerea în aplicare a unor sancţiuni internaţionale, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru politică externă; pentru avize, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termenul de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Senatul. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socio-economică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 5 mai 2005. Cameră decizională - Senatul. 6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Addendumului, semnat la Bucureşti, la 25 noiembrie 2004, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la împrumutul pe termen lung în valoare de 20 de miliarde de lei, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1993, modificat prin Addendumurile semnate la Bucureşti la 17 ianuarie 2000 şi 24 iulie 2002, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 5 mai 2005. Cameră decizională - Senatul. 7. Proiectul de Lege privind tariful vamal integral român, adoptat de Senat în şedinţa din data de 20 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2005 pentru abrogarea art.31 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, nr.36/1995, adoptat de Senat în şedinţa din data de 20 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, adoptat de Senat în şedinţa din data de 20 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 10. Proiectul de Lege pentru completarea art.9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, adoptat de Senat în şedinţa din data de 20 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru industrii şi servicii; pentru avize: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului - 10 mai 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. 11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese, adoptat de Senat în şedinţa din data de 20 aprilie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Termen de depunere a raportului - 28 aprilie 2005. Cameră decizională - Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
|