Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 27, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.58/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 27, 2005

  1. Aprobarea ordinii de zi.

 

Şedinţa a început la ora 10,10.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, şi doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna Paula Maria Ivănescu, secretar al Senatului, şi Petre Popeangă, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Vă anunţ că din totalul de 468 senatori şi deputaţi, şi-au anunţat prezenţa un număr de 404; avem 64 absenţi motivat; suntem în cvorumul legal de adoptare a lucrărilor noastre.

Stimaţi colegi,

Birourile permanente reunite vă supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi pe care o aveţi în mapă, respectiv:

  1. Declaraţia Parlamentului privind semnarea la 25 aprilie 2005 a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană;
  2. Validarea alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social;
  3. Constituirea grupurilor parlamentare de prietenie;
  4. Solicitarea Comisiei parlamentare de anchetă privind Televiziunea publică şi Radiodifuziunea pentru prorogarea unui termen;
  5. Solicitarea primului-ministru privind modificarea listei Guvernului României;
  6. Stabilirea componenţei nominale a Comisiei speciale comune privind controlul asupra Serviciului de Informaţii Externe, inclusiv alegerea Biroului; depunerea jurământului membrilor Biroului;
  7. Şi ultimul punct - Situaţia ostaticilor români din Irak.

Legat de declaraţia Parlamentului, a fost redactată o formă; rog liderii de grup să o vadă. Dacă au observaţii, să intervină direct pe text. Când va fi gata declaraţia, vom interveni pe parcursul ordinii de zi.

Vă rog, dacă sunt obiecţiuni la ordinea de zi?

Aveţi cuvântul, domnule deputat Cristian Rădulescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Ordinea de zi la care aţi făcut referire şi care se află în faţa fiecăruia dintre parlamentari nu cuprinde decât primele 5 puncte care au fost citate, şi nu ultimul punct la care aţi făcut referire dumneavoastră. Colegii parlamentari sunt în totală necunoştinţă de cauză referitoare la un lucru care ne preocupă pe toţi, pe care dumneavoastră l-aţi citat, dar care, sub forma unei declaraţii, nu se află în mapele lor pentru această şedinţă.

Liderii grupurilor parlamentare nu au participat la şedinţa Birourilor permanente.

Liderii Grupurilor parlamentare ale PD şi PNL, spun despre cei pe care îi ştiu în momentul de faţă, nu cunosc conţinutul declaraţiei, nu cunosc ce s-a discutat acolo; eu cred că nu putem să introducem un astfel de punct la ordinea de zi, nepregătit. Este adevărat că este o situaţie excepţională, care ar justifica o procedură excepţională, dar realmente, toţi cei care sunt aici nu ştiu la ce declaraţie se face referire. Cum putem să discutăm aşa ceva?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg,

Dacă aţi fost atent la ceea ce am spus, o să vedeţi că la pct.7 n-am făcut referire la nici o declaraţie. Pur şi simplu a fost o solicitare către Birourile permanente, ridicată de un membru al Biroului permanent de la Camera Deputaţilor, pentru a se introduce un punct distinct pe ordinea de zi, cu privire la situaţia ziariştilor români din Irak. Nu am pomenit nimic despre nici o declaraţie. M-am referit la Declaraţia privind Tratatul. Este cu totul altceva.

Domnul senator Ion Vasile.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Ion:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă rog, vă implor să nu încercaţi să treceţi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, în faţa acestei situaţii disperate a trei tineri, a trei jurnalişti, a trei cetăţeni români. Vă rog şi solicit preşedintelui înscrierea acestui punct, ţinând cont de presiunea timpului, termenul de la care urmează ca aceşti copii să fie executaţi, ucişi, omorâţi, începe astăzi la ora 16,00.

Dacă astăzi noi nu discutăm, în cursul dimineţii, adică să daţi prioritate, trecându-l pe punctul doi, acestui subiect, înseamnă că astăzi va fi o zi, probabil, îndoliată, de care Parlamentul României va trebui să-şi aducă aminte.

Am rugămintea, de o lună aşteptăm veşti despre aceşti tineri. Ultimatumul dat ieri nu cred că..., sau despre ultimatumul dat ieri nu cred că suportă comentarii. Este cazul ca astăzi, aici, în Parlament, să găsim o soluţie la un demers politic care nu aşteaptă decât soluţie politică. Vă mulţumesc, alături de familiile noastre, pentru înţelegere. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul senator Funar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Grupurile parlamentare ale Partidului Popular România Mare solicită includerea pe pct.2 al ordinii de zi de astăzi a Hotărârii Parlamentului României privind retragerea trupelor româneşti din Irak. (Aplauze.)

Aşa cum cunoaşteţi, doamnelor şi domnilor parlamentari, în Irak s-au aflat multe trupe aparţinând Coaliţiei multinaţionale conduse de S.U.A.

Până în prezent s-au retras din Irak militarii din Spania, Portugalia, Ungaria, Republica Moldova, Thailanda, Honduras, Republica Dominicană, Nicaragua, Noua Zeelandă şi Filipine. În aceste zile se retrag din Irak ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule Funar, dacă introducem acest punct şi va vota plenul, vom discuta atunci.

Vă rog foarte mult să vă opriţi aici.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul senator Lupoi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihail Lupoi:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Am primit şi eu hârtiuţa cu ordinea de zi. Înţeleg că sunt primele două puncte esenţiale pentru funcţionarea Parlamentului şi a statului. Dar noi vorbim acum despre Grupurile de prietenie. Ar fi culmea cinismului să-l numim şi preşedintele Grupului de prietenie cu Irakul pe domnul senator Ion Vasile. Mi se pare ridicol ce se întâmplă în acest moment. Şi discutăm că nu avem nu ştiu ce text al unei declaraţii. Este ca şi cum suntem la căpătâiul unui bolnav care e pe moarte, şi în loc să încercăm să-l salvăm, căutăm grâul pentru colivă.

Insist, nu ştiu ce vom adopta în final, nu ştiu dacă vom adopta noi o hotărâre privind retragerea sau declaraţia, sau ce vom adopta, dar vă spun, de data asta nu ca parlamentar, ca părinte de copii, nu aveţi dreptul moral nici în faţa familiilor dumneavoastră, nici în faţa oamenilor care v-au trimis aici să ignoraţi această suferinţă: drama părinţilor şi copiilor, şi în fond drama unei ţări care îşi caută un drum în lume. Nu aveţi dreptul moral să refuzaţi introducerea cu prioritate, nu ştiu dacă la pct.1, la pct.2, după părerea mea la punctul zero, a acestei probleme pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat Nicolăescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen-Gheorghe Nicolăescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este clar că ne aflăm într-o situaţie cu totul şi cu totul deosebită. Dar, în acelaşi timp, vreau să vă atrag atenţia tuturor, Parlamentul României este instituţia care asigură, instituţia fundamentală a României care asigură stabilitatea politică a acestei ţări.

În această situaţie, şi pornind de la ceea ce suntem noi, aleşii acestui popor, care are un destin, şi un destin pe care nu-l jucăm în funcţie de conjuncturi, eu vă rog pe dumneavoastră să daţi dovadă de înţelepciune, să daţi dovadă de prudenţă şi de reţinere, şi să nu antrenaţi României într-o situaţie sau alta.

De aceea, pentru a ne feri de rele, rog, domnule preşedinte, să acceptaţi, şi conform Regulamentului trebuie să acceptaţi, o întâlnire a liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a se stabili un punct de vedere politic în această situaţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnul deputat Dan Iosif.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iosif Dan:

Stimaţi colegi,

N-am cerut şi nu voi cere voie niciodată, nimănui, să vorbesc de la aceste microfoane.

În Decembrie '89 - în sală, din păcate, nu mai este decât un singur om care a participat la masacrul din Piaţa Universităţii, pe care dumneavoastră, cu ocazia alegerilor, aţi proclamat-o "Piaţa Solidarităţii Naţionale", Romeo Raicu. Vino şi povesteşte acestor oameni prin ce clipe groaznice am trecut noi şi cât or fi suferit părinţii noştri. Dânşii n-au avut de suferit atunci.

Vă cer doar atât: Nu politizaţi drama acestor copii, indiferent că sunteţi colegii mei de partid, că sunteţi de la PRM sau de la actuala putere. Daţi dovadă de spirit de solidaritate! Şi dacă voi toţi credeţi că trebuie ca românii să fie solidari, nu să se impună politic sau să exprime astăzi o voinţă politică, ridicaţi-vă o secundă în picioare, în semn de respect faţă de familiile care se află deasupra noastră în balcon. Vă mulţumesc. (Aplauze prelungite.)

Vă mulţumesc din suflet, şi să dea Dumnezeu poporului român înţelepciune şi solidaritate, aşa cum am arătat-o noi astăzi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Vă propun, deci supun, dar nici nu este nevoie să supun la vot; un lider de grup a solicitat o întâlnire şi vă rog să avem totuşi o situaţie ceva mai clară, apropo de ordinea noastră de zi.

Deci, rog liderii de grup, o pauză de un sfert de oră, liderii de grup în sala de Birou permanent, legat de ordinea de zi. Deci, rog liderii de grup - Senat-Camera Deputaţilor - în sala de Birou permanent.

Luăm o pauză de un sfert de oră.

 

- după pauză -

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Reluăm, stimaţi colegi, şedinţa noastră.

Aş dori să vă informez că a avut loc şedinţa liderilor de grup. Liderii de grup au convenit, de comun acord, să finalizeze o declaraţie cu privire la situaţia ostaticilor din Irak. În momentul în care va fi gata, vom întrerupe şedinţa noastră şi vom intra cu această declaraţie, şi să fiţi de acord cu această formulă. Deci, o adăugăm la ordinea de zi; ar trebui să fie primul punct. Îl considerăm primul punct pe ordinea de zi, însă cum va sosi declaraţia, în formula adoptată de către liderii de grup, o vom prezenta.

Deci, pe cale de consecinţă, vom avea, după aceea:

  • Declaraţia Parlamentului României cu privire la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;
  • Validarea alegerii preşedintelui Consiliului Economic şi Social;
  • Constituirea grupurilor parlamentare de prietenie;
  • Solicitarea Comisiei de anchetă privind Televiziunea şi Radiodifuziunea privind prorogarea unui termen;
  • Scrisoarea primului-ministru cu privire la revederea listei Guvernului României;
  • Componenţa Comisiei speciale SIE şi a Biroului.

Deci, păstrăm formula pe care v-am propus-o.

Vă rog, dacă sunt şi alte obiecţiuni la ordinea de zi? Nu sunt.

Da, domnule Funar, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Propun ca, pe lângă declaraţia care va fi prezentată, să se accepte dezbateri pe această temă. (Vociferări.)

Nu s-a stabilit nimic, plenul decide.

Aş vrea să vă informez, pe acei dintre dumneavoastră care nu aţi participat la această întâlnire a liderilor de grup, că se intenţionează să se scrie o declaraţie, o frecţie la un picior de lemn...

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Lăsaţi-o s-o vedem, domnule Funar! Să vedem declaraţia pusă de acord de către toţi liderii de grup, şi după aceea decidem.

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Marcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Constat că am intrat direct în ordinea de zi, cu pct.1, ca şi cum noi am fi votat ordinea de zi.

Vă reamintesc, domnule preşedinte, că ordinea de zi propusă de Birourile permanente reunite nu înseamnă automat şi ordinea de zi acceptată de Parlament.

De aceea, vă rog să o propuneţi la vot, şi, în condiţiile astea, dacă consideraţi necesar, aşa ar fi normal, să propuneţi, să puneţi la vot şi celelalte două, trei propuneri care au fost făcute. Asta ca să intrăm în corectitudine şi în legalitate. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? 5 abţineri.

Ordinea de zi a fost votată cu o largă majoritate.

Stimaţi colegi,

Dacă sunt obiecţiuni legate de declaraţia pe care v-am citit-o?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră această declaraţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Votată în unanimitate.