Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse de domnii Dan Radu Ruşanu şi Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Victor Viorel Ponta, Gheorghe Albu şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Bună dimineaţa.

Declar deschisă şedinţa de astăzi.

După cum cunoaşteţi, în fiecare marţi, primele 50 de minute ale şedinţei sunt rezervate pentru intervenţii ale deputaţilor.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, dacă domnul Mihai Dumitriu este... dacă nu, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Sorin Paveliu.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are un titlu. Se numeşte "Un alt ticălos într-o ţară ticăloşită".

Ţara noastră a decăzut moral, s-a ticăloşit concomitent cu sărăcia care ne umple sufletul.

Factorul politic nu poate ajuta, pentru că pur şi simplu nu înţelege. Toţi cei din afara sistemului sanitar se uită la zbaterile noastre perpetue cam tot aşa cum ne uităm noi la greva factorilor poştali, atunci când, eventual, se face, cu o doză mare de indiferenţă.

Adesea, uitându-mă la televizor, la talk-show-urile dedicate sănătăţii, am exclamat la adresa unuia sau altuia: Doamne, cât poate fi de ticălos!

Incapacitatea noastră de a găsi mijloacele prin care să contribuim personal la oprirea degringoladei în sănătate, acceptarea individuală a tot ce în acest timp este strâmb în sistemul sanitar al acestei ţări, ne transformă pe toţi în banali ticăloşi de rând ai unei ţări ticăloşite.

Paragraful de mai sus este concluzia unui editorial pe care l-am scris în anul 2002, iar subiectul acestuia este domnul Eugeniu Ţurlea, preşedintele C.N.A.S. în perioada 2000-2003, acuzat de mine că a redus cu 30% venitul medicilor de familie utilizând un manual propriu de aritmetică pentru medici tonţi.

Eugeniu Ţurlea a fost demis exact acum doi ani de către ministrul interimar al sănătăţii, Ionel Blănculescu, pentru neregulile constatate în urma controalelor efectuate, însă înlăturarea sa nu a fost urmată, cum ar fi fost normal, de o anchetă penală.

Confruntările cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din acea vreme au vizat subiecte din cele mai nefericite pentru sistemul sanitar: acordarea de amânări şi scutiri suspecte la plata C.A.S. de către firme solvabile; obligarea personalului medical de a se asigura pentru mal praxis la o singură firmă, lăsând să se prevadă o influenţă oneroasă a acestei decizii; aprobarea preferenţială de bugete pentru unele unităţi sanitare; sfidarea fără măsură a partenerilor de dialog social sub protecţia secretarului de stat de tristă amintire pentru sănătate, Gherghina pe numele său, şi multe altele.

Peste toate tronează însă contractul cu firmele ROMEDIC INTERNAŢIONAL, cea mai limpede dovadă de utilizare discreţionară şi păguboasă a banului public în interesul clientelei politice, desfăşurat sub patronajul preşedintelui C.N.A.S. din acea vreme, secretarul de stat P.S.D., Eugeniu Ţurlea.

De săptămâna trecută, însă, domnul Ţurlea iese din nou la rampă, "mai alb, mai curat", devenind consilierul actualului ministru al sănătăţii, colegul meu de partid Eugen Nicolăescu.

În campania electorală din Gorj am promis că nu voi pregeta să mă ridic în picioare, atunci când toţi ceilalţi preferă să stea jos pentru a-şi apăra propriile interese.

Un astfel de moment a survenit mai curând decât aş fi bănuit. Trebuie să recunosc că în judeţul pe care îl reprezint cam toate funcţiile de conducere ale deconcentratelor se pare că au fost eminamente ocupate pe criterii de competenţă. Ca urmare, titulari sunt foşti membri de bază PSD care probabil, din decenţă, au decis să-şi dea demisia înscriindu-se în PNL, PD sau PC. La fel ca în Gorj, în conducerea sănătăţii la nivel central se află astăzi trei secretari de stat PSD şi zvonurile ne anunţă că un al patrulea a ieşit la încălzire. Toţi sunt chemaţi să facă reforma pentru care Guvernul Tăriceanu urmează să-şi asume răspunderea peste o lună.

Asistăm cu stupoare la o politizare inedită a actului managerial la vârf.

Îl rog pe această cale pe domnul prim-ministru să ia în considerare această declaraţie politică şi să oprească ocuparea posturilor de conducere pe criterii politice, numai cu foşti membri PSD, în dauna unor persoane apolitice sau, Doamne fereşte, membri ai PNL.

Solicit, pe această cale, domnului ministru al sănătăţii să recunoască public eroarea politică comisă, reziliind contractul de muncă abia semnat cu domnul Eugeniu Ţurlea şi să declanşeze, prin Corpul său de Control şi prin Parchet anchetele care vizează activitatea acestuia.

Pentru cei care citesc mai greu printre rânduri, voi face şi o finală dar necesară subliniere: subiectul acestei declaraţii politice este corupţia. Împingerea în prim plan numai a foştilor PSD, oferindu-le protecţie şi putere de decizie, nu se poate datora decât unui mecanism de corupţie directă prin convingerea celui care îi numeşte sau indirectă, utilizând o largă sferă de interpuşi mobilizaţi de cercuri de interese economice învăţate cu scurtăturile în goana aberantă pentru profit din banul public.

Programul de guvernare al Alianţei D.A. nu poate fi pusă în practică cu echipe de consilieri sau directori PSD care şi-au demonstrat incapacitatea de a însănătoşi sistemul sanitar în urmă cu 1-2 ani.

Din cauza corupţiei PSD a pierdut la limită alegerile, dar a rămas un partid cu care votează, în mod paradoxal, 30% din populaţie. Alianţa D.A. nu va beneficia de acest paradox, riscând, în cel mai bun caz, să se dizolve în neant.

Mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumim, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar România Mare, domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Sărăcia rurală - problema vitală a României"

În opinia specialiştilor interni şi externi, agricultura din România reprezintă o componentă esenţială, dar şi motorul dezvoltării în România. În primul rând pentru că această ramură a economiei naţionale are o strânsă legătură cu mediul înconjurător, dar şi faptul că, în actualele condiţii ale economiei de piaţă, înglobează cea mai mare parte a populaţiei acestei ţări.

Populaţia rurală a României numără peste 10 milioane de locuitori care domiciliază în peste 13.000 localităţi rurale şi care au ca principală sursă de venit recoltele agricole obţinute în fiecare an, precum şi valorificarea animalelor crescute în propriile gospodării. Procesul de restituire a pământului a plasat 55% din terenul agricol în proprietatea a circa 5 milioane de gospodării, care deţin maxim 2 hectare de teren. Cei care au primit aceste terenuri sunt lipsiţi de experienţa necesară, de mijloacele financiare cerute pentru exploatarea suprafeţelor din posesie, de capacitatea fizică de a practica o agricultură comercială, fapt care pune în pericol chiar bunăstarea sau subzistenţa întregii familii.

Cei din mediul rural o duc mult mai rău decât cei din mediul urban. Pe lângă munca fizică brută pe care o desfăşoară din primăvară până în toamnă, veniturile ţăranilor sunt mult mai mici şi în funcţie de capriciile vremii. Din acest motiv, sărăcia este problema cea mai grea dar şi cea mai importantă a comunităţii rurale din România, ea reprezentând 2/3 din totalul populaţiei sărace din această ţară.

Şi acest lucru nu e de mirare, pentru că în anul 2005, în România, agricultura reprezintă sigura sursă de existenţă pentru populaţia rurală. Totul depinde de ea: recoltele agricole de la grâu şi terminând cu porumbul, creşterea animalelor, roadele pomilor fructiferi şi ale viţei de vie etc. toate acestea se cuantifică în bani, care vor acoperi cheltuielile agricole ale anului trecut şi vor constitui rezerva pentru cheltuielile noului an agrar. Nu e de mirare disperarea agricultorilor din primăvară-toamnă, care după inundaţiile catastrofale din ţară au realizat că-şi pot pierde şi bruma de agoniseală. Despre pierderea a tot ce au avut şi ce au investit în acest an nu mai poate fi vorba.

Veniturile din agricultură sunt în general scăzute, iar ocuparea pe cont propriu predomină în structura ocupaţională a populaţiei sărace. Deşi sunt mai câştigaţi din punct de vedere nutriţional, asta doar oficial, populaţia săracă din agricultură deţine ponderea cea mai mare în totalul populaţiei sărace din România.

Venitul gospodăriei ţărăneşti creşte o dată cu suprafaţa de teren exploatată. Dar acest lucru nu este întotdeauna valabil, ci doar în cazul existenţei unor surse băneşti dar şi a unei baze tehnico-materiale medii, care poate asigura o anumită autonomie funcţională.

Având în vedere că în prezent terenurile agricole din România sunt exploatate de persoanele de peste 50 de ani, pentru că tinerii din sate au plecat pe alte meleaguri pentru a obţine bani mai mulţi, chiar din agricultură, nu e de mirare că agricultura autohtonă dă naştere la cei mai mulţi săraci din această ţară. Este imposibil ca în actualele condiţii economice, ţăranii care au o pensie de maxim 100 lei noi (1 milion lei vechi), să fie în stare să practice o agricultură modernă, aşa cum se întâmplă în statele Uniunii Europene.

Mulţi orăşeni au ales satul pentru a reuşi să-şi reconsolideze situaţia financiară. Din şomeri la oraş au devenit agricultori la sat. Dar, fără un minim de resurse financiare, pământul poate fi exploatat la minimum de capacitate. Nu e de mirare că după aproximativ 14 ani de la promulgarea Legii nr. 18, întâlnim din ce în ce mai multe suprafeţe de teren lăsate de izbelişte. Cum nu e de mirare nici faptul că peste 80% din populaţia rurală nu are nici un venit, depinzând doar de capriciile vremii şi de forţa braţelor proprii.

Agricultura românească este un pion important atât în dezvoltarea României cât şi în procesul de aderare a ţării la Uniunea Europeană. Dar nu putem emite pretenţii atâta timp cât cei mai mulţi săraci provin din acest domeniu, cât timp mari suprafeţe de teren agricol rămân nelucrate de la un an la altul, cât intemperiile destabilizează starea financiară a acestei categorii de populaţie.

Pentru a reuşi să ne aliniem la pretenţiile Uniunii Europene trebuie să reformăm puternic agricultura românească, pentru ca aceasta să nu mai fie considerată principala resursă de sărăcie a României.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnul deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul deputat Marcel Romanescu.

Domnul Marcel Laurenţiu Romanescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Mă văd nevoit să aduc în atenţie modul greoi în care organele abilitate se mişcă în cazul societăţii gorjene UREX - Rovinari.

De ani de zile oamenii de aici trăiesc într-o tensiune continuă. Nu au fost de ajuns grevele nenumărate, blocarea repetată a circulaţiei pe drumul european 79 şi marşul disperării în care distanţa dintre Rovinari şi Târgu Jiu a fost străbătută pe jos pentru ca organele statului român să termine ancheta în privinţa jafului care s-a produs aici sub oblăduirea fostei conduceri PSD-iste de la gorj.

În zadar a scris presa că omul de afaceri alexandru Crişan a prejudiciat UREX-ul cu zeci de miliarde producând datorii de sute de miliarde la stat şi ducându-l la faliment.

Trei ani de zile oamenii PSD-ului s-au făcut că nu văd ceea ce se întâmplă aici, nu aveau ochelarii fumurii, ci acoperiţi de cei 500 de milioane vechi, cel puţin asta este suma de care se ştie, daţi fostului partid de guvernământ de către omul de afaceri Alexandru Crişan.

Până şi fostul ministru al Autorităţii de control, Ionel Blănculescu, s-a făcut că vede situaţia doar în faţa presei, dar de la declaraţiile de presă şi până la faptele concrete s-a văzut că este o cale lungă. Ca şi în cazul celebrului Al Capone, Crişan a fost arestat, dar nu pentru devalizarea UREX-ului adus în faliment, ci pentru o ţeapă mai mică de numai 6 miliarde vechi, dată unei firme din Târgu Jiu.

Alexandru Crişan jr. a fost condamnat de o instanţă de la Bistriţa la 8 luni de închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune şi a stat în penitenciar aproape 8 luni, exact atât cât a fost în sentinţă, după care a fost eliberat.

Grav este şi modul în care respectiva societate aborda licitaţiile la care participa cu preţuri incredibil de mici, sub cele de producţie, forţând şi celelalte societăţi prestatoare din minerit să lucreze în pierdere, iar acestea sunt şi ele în faliment în momentul de faţă.

Mă întreb oare dacă falimentarea UREX-ului Rovinari nu a fost premeditată, astfel încât să ajungă pe mâna unui client al PSD-ului.

Cer pe această cale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să facă lumină în dosarul falimentării Societăţii UREX -Rovinari, iar Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să se implice nu doar pentru a recupera datoriile către bugetul de stat, ci să aibă în vedere şi viitorul angajaţilor rămaşi aici.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar U.D.M.R., domnul Garda Dezideriu.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Transilvania medievală reprezenta ţara autonomiilor în perioada regatului maghiar. Organizarea cnezatelor şi voievodatelor reprezentau bastioanele autoguvernării româneşti. Saşii care s-au aşezat în timpul regelui Géza al II-lea (1141-1162) în Ardeal prin Diploma regelui Andrei al II-lea din 1224, cunoscută sub numele de Andreanum, se bucurau de autonomie teritorială, instituţiile căruia s-au menţinut până la mijlocul secolului al XIX-lea. Deşi armenii s-au aşezat numai în cursul secolului al XVII-lea în Ardeal, organizarea lor în Armenopolis (Gherla), Gheorgheni, Frumoasa şi Dumbrăvioara pănâ-n anii 60 ai secolului al XIX-lea s-au organizat pe baza autonomiei teritoriale.

Cea mai specifică organizare teritorială autonomă în Ardeal o reprezenta autonomia secuilor. Primele menţiuni despre libertăţile secuieşti o avem din secolul al XIII-lea. În secolul al XIV-lea secuii s-au opus cu succes tendinţelor de îngrădire a autonomiei de către regii Károly Róbert de Anjou şi Ludovic cel Mare şi au zădărnicit impunerea donaţiei regale pe teritoriul secuiesc în anii 1324 şi 1359-60. În secolul al XV-lea regele Sigismund de Luxemburg, Iancu de Hunedoara precum şi regele Mathias au întărit drepturile şi libertăţile speciale ale secuilor prin care au fost recunoscute principiile autonomiei secuieşti.

O dată cu transformarea Transilvaniei într-un principat autonom, libertăţile secuilor au fost îngrădite de către principii Ioan Sigismund, Ştefan Bathori şi Sigismund de Bathori. Pentru revenirea la vechile libertăţi colective secuii s-au răsculat în anii 1562, 1571, 1575 şi 1596. În anul 1599 au luptat de partea lui Mihai Viteazul cu ocazia bătăliei de la Selinber. Ca recompensă voievodul român a recunoscut în mod oficial libertăţile colective ale secuimii.

În anul 1873, prin desfiinţarea scaunelor secuieşti, autonomia secuiască s-a desfiinţat. Încercări de a reveni la autonomia acestei regiuni au avut loc în anul 1919, iar înfiinţarea în anul 1952 a regiunii autonome maghiare reprezenta o formă cu numeroase îngrădiri a autonomiei teritoriale în România.

În prezent, secuimea, populaţie cu identitate naţională maghiară este majoritară în ţinutul secuiesc, motiv pentru care revendică autonomia teritorială a acestei regiuni, în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene. M-aş referi la recomandarea nr. 1201/1993 a Consiliului Europei, care prevede la art. 11 dreptul persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale de a avea autorităţi autonome sau locale, sau statut special în acele regiuni unde sunt în majoritate şi dispun de condiţii istorice şi teritoriale specifice.

Rezoluţia Parlamentului Europei cu privire la cetăţenia Uniunii Europene, din 21 noiembrie 1991, prevede la art. 3 că Uniunea şi statele membre încurajează comunităţile etnice şi lingvistice istorice existente pe teritoriul lor în exprimarea identităţii şi promovării coexistenţei, oferind garanţii pentru asigurarea egalităţii reale a tuturor cetăţenilor, formelor specifice ale autonomiei locale, regionale sau de grup, ale cooperării interregionale, aspiraţiilor comunităţilor şi soluţiilor practicate în Europa.

Carta Europeană a Autonomiei Regionale, adoptată prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1118/1997, enunţă, printre alte, următoarele principii:

• recunoaşterea autonomiei regionale implică loialitatea faţă de stat, ale cărui regiuni evoluează prin respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale;
• organizarea de instituţii europene adecvate trebuie să ţină seama de existenţa regiunilor în cadrul statelor europene pentru elaborarea şi realizarea politicilor puse în aplicare la nivel european;
• regiunea, ca o componentă esenţială a statului, stă mărturie, prin identitatea sa, la diversitatea Europei, contribuie la îmbogăţirea culturii acesteia într-un climat de respectare a tradiţiilor sale istorice.

În conformitate cu Carta Europeană a Autonomiei Regionale, prin autonomia regională se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile teritoriale cele mai întinse în cadrul fiecărui stat membru, dispunând de organe alese care se situează între stat şi colectivităţile locale şi care au fie prerogative de autoadministrare, fie prerogative de ordin statal, pentru a prelua asupra lor responsabilitatea şi, în interesul populaţiei respective, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Rezoluţia nr. 1334/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la experienţele pozitive ale regiunilor autonome în rezolvarea conflictelor din Europa (24 iunie 2003), remarcă printre altele, următoarele:

• reînnoirea tensiunilor în Europa se datorează, în parte, acelor schimbări teritoriale şi formării noilor state care au apărut în urma celor două războaie mondiale şi a prăbuşirii sistemului comunist în anii 1990;
• aceste tensiuni reflectă, de asemenea, şi progresul inevitabil în privinţa concepţiei statului naţional, care a prezentat suveranitatea naţională şi omogenitatea culturală ca o problemă esenţială. În zilele noastre, statele se confruntă cu alte cerinţe izvorâte din dezvoltarea practicii democratice şi dreptului internaţional;
• statele trebuie să împiedice apariţia tensiunilor prin aranjamente flexibile din punct de vedere constituţional sau legislativ venind în întâmpinarea aşteptărilor. Acordând puteri, respectiv competenţe minorităţilor în scopul rezolvării problemelor lor proprii, fie prin transferul de competenţe de la guvernul central, fie prin împărţirea puterii, statele pot corobora principiul unităţii şi integrităţii teritoriale cu principiul diversităţii culturale;
• numeroase state europene şi-au rezolvat tensiunile interne, sau sunt în curs de rezolvare prin introducerea diferitelor forme ale autonomiei teritoriale sau culturale, cuprinzând acele principii şi măsuri concrete care pot ajuta la rezolvarea conflictelor interne;
• autonomia, cum este aplicată în statele care respectă dispoziţiile legale cu privire la garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale naţionalităţilor lor, poate fi privită ca un "aranjament substatal" (substate arrangement), care asigură ca minoritatea să-şi exercite drepturile şi să-şi păstreze identitatea culturală, acordând în acelaşi timp anumite garanţii pentru păstrarea unităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului;
• statutul de autonomie poate fi aplicat în cazul diferitelor sisteme de organizare politică, începând cu descentralizarea simplă în statele unitare şi ajungând la împărţirea reală a puterii, prin metode fie simetrice, fie asimetrice, în statele regionale sau federale.

Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc - Székleyföld - Terra Siculorum reprezintă reglementarea revendicărilor referitoare la autonomia teritorială, care prin adoptare de către Parlamentul României oferă garanţiile necesare şi cadrul adecvat prosperării regiunii autonome, protecţiei identităţii naţionale maghiare a secuimii şi intereselor specifice ale colectivităţii.

S-a afirmat că propunerea legislativă privind autonomia Ţinutului Secuiesc este anticonstituţională. După părerea mea, problema anticonstituţionalităţii o putem ridica oricând nu se vrea adoptarea unei propuneri legislative. Aşa s-a întâmplat şi cu legile privind proprietatea şi cu reforma justiţiei. E vorba numai de interpretare. Să luăm de exemplu Constituţia Republicii Moldova, unde în articolul 1 alineatul 1 se declară că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Formulare asemănătoare o găsim şi în Constituţia României. Cu toate acestea, în cazul Moldovei există o lege specială privind statutul juridic special al Găgăuziei, publicată în Monitorul Oficial la data de 14 ianuarie 1995. În preambulul legii amintite putem citi următoarele: „Călăuzindu-se pe principiile Constituţiei Republicii Moldova; manifestând bunăvoinţa şi năzuind de a păstra bunele relaţii dintre popoare care s-au constituit timp de secole; în scopul satisfacerii necesităţilor naţionale şi păstrării identităţii naţionale a găgăuzilor, dezvoltării lor plenare şi multilaterale, prosperării limbii şi culturii naţionale, asigurării statorniciei politice şi economice; ţinând cont de faptul că purtător iniţial al statutului Găgăuziei (Gagauzi –Yeri – locul unde trăiesc găgăuzii) este poporul găgăuz puţin numeros, care locuieşte compact pe teritoriul Republicii Moldova; acordând prioritate drepturilor omului, înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale; reiterând egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii, Parlamentul adoptă prezenta lege.

Art. 1. – (1) Găgăuzia (Gagauz – Yeri) este o unitate teritorială autonomă cu un statut special, care fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte componentă a Republicii Moldova.

(2). Găgăuzia soluţionează de sine stătător, în limitele competenţei sale, în interesul întregii populaţii, problemele dezvoltării politice, economice şi culturale.....”

Legea amintită declară clar că această lege este în consens cu Constituţia Moldovei. Pentru a fi mai explicit aş cita din articolul 2 al legii:

„Art. 2. – Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, prezentei legi şi altor legi ale Republicii Moldova (cu excepţiile prevăzute de prezenta lege), Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova”.

Iată, stimaţi colegi, că în ţara românească dincolo de Prut există înţelegere faţă de doleanţele unei minorităţi care trăieşte compact pe teritoriul statului moldovean. Oare de ce nu există această înţelegere şi din partea elitei politice româneşti faţă de populaţia maghiară din depresiunile Carpaţilor Orientali. Autonomia teritorială nu afectează nici integritatea, nici independenţa şi nici unitatea României. Dacă în cazul Moldovei se pot rezolva dezideratele unei minorităţi, acest lucru de ce nu se poate realiza în cazul minorităţii maghiare.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Aspiraţiile noastre privind Autonomia Ţinutului Secuiesc nu se pot discredita prin schimbarea programului Camerei Deputaţilor. Comitetul ordinii de zi, la data de 12 octombrie, a modificat în mod nejustificat programul activităţii parlamentare, contrar Regulamentului Camerei Deputaţilor, iar în plenul Camerei s-a discutat iniţiativa legislativă fără iniţiatori, fapt ce dovedeşte frica dumneavoastră de autonomia secuiască.

Eu cred că şi dumneavoastră simţiţi că aspiraţiile noastre pentru o autonomie reală sunt legitime, pentru că adevărata egalitate între populaţia majoritară şi cea minoritară se poate realiza numai în condiţiile autonomiei!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, din partea Partidului Grupului Conservator, domnul deputat Ioan Ţundrea.

O voce din sală:

Nu este.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Dacă nu este, din partea Partidului Social Democrat, domnul deputat Iulian Iancu.

Doamna deputat Manuela Mitrea.

Domnul Manuela Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Serviciul de ambulanţă din Mehedinţi - urgenţă de gradul zero!"

Medicul Thomas Fuller spunea că "sănătatea nu este preţuită până când nu apare boala".

Pentru actuala guvernare sistemul de sănătate publică ca şi învăţământul, cultura sau cercetarea, au reprezentat "priorităţi naţionale" numai pe hârtie. Cu toate acestea, românii au supravieţuit tuturor intemperiilor şi calamităţilor naturale şi politice, însă sănătatea lor a fost afectată, iar un popor, înainte de toate, trebuie să fie sănătos.

Şi de data aceasta, Ministerul Sănătăţii, prin politica haotică pe care o duce, dă dovadă de iresponsabilitate, deoarece viaţa noastră, a tuturor, ar trebui să constituie o prioritate, însă pentru guvernul Tăriceanu acest fapt nu este important.

Serviciul de ambulanţă românesc prezintă aceleaşi caracteristici ca întregul sistem de sănătate: degradare şi haos !

Serviciul de ambulanţă este extensia medicinei de urgenţă în teren. Medicina de urgenţă în ambulanţă este o specialitate "de echipă", la succesul acţiunii de salvare participând toţi membrii, fiecare fiind o parte din întreg. Ce se întâmplă atunci când, din lipsă de fonduri, o parte din întreg lipseşte?

Serviciul de ambulanţă ar trebui să fie un serviciu de asistenţă medicală de urgenţă, iar ambulanţele ar trebui să fie mai mult decât simple unităţi de transport, ar trebui să fie laboratoare mobile, adevărate spitale pe roţi.

Ambulanţa reprezintă avanpostul frontului, unde graniţa dintre viaţă şi moarte este atât de subţire, încât, uneori, nici nu ştii prea bine unde te afli. Mai ţine moartea cont că nu sunt suficiente maşini, că nu s-au făcut investiţii când trebuia, că posturile privind personalul medical sunt blocate?

Pentru personalul care nu lucrează în mod curent în urgenţă, întâlnirea cu situaţii catastrofale, urgenţe medicale de grad zero reprezintă momentul adevărului, momentul în care poate proba experienţa de o viaţă şi orientarea de moment. Oare câţi miniştri ai Sănătăţii au trecut prin aşa ceva?

Nimeni nu-şi poate descrie senzaţia dată de valul de adrenalină ce curge prin venele celor care au reuşit să mai salveze viaţa unui om !

Fiecare pacient revenit la viaţă înseamnă o victorie contra morţii !

Oare domnul ministru Eugen Nicolăescu e conştient de importanţa misiunii sale?

Medicina de urgenţă în ambulanţă a fost şi este în continuă perfecţionare, având în vedere cazurile extrem de grave, cu risc vital major şi imediat, când intervenţia concomitentă a unei echipe şi a unui echipament complex şi specific este primordială!

La fel de primordial ar trebui să fie şi interesul ministrului de resort pentru acest departament important din Sănătate! Însă dezinteresul factorilor de decizie sporeşte numărul victimelor!

Fie că sunt accidente rutiere, incendii, accidente de muncă sau dezastre, Serviciul de ambulanţă e prezent, indiferent de oră sau de zonă geografică.

Judeţul Mehedinţi, la o suprafaţă de 4 900 km" şi o populaţie de peste 300.000 de locuitori, cunoaşte o situaţie dezastruoasă în ceea ce priveşte situaţia staţiilor de ambulanţă.

În prezent, Serviciul de ambulanţă din acest judeţ are în dotare doar 45 de maşini, dintre care numai 4 sunt performante! Acestea au fost primite de la Ministerul Sănătăţii, în timpul Guvernului Năstase.

Restul ambulanţelor sunt foarte vechi şi uzate.

Aşa cum se ştie, staţiilor de ambulanţă din ţară nu li se alocă fonduri pentru investiţii, iar Ambulanţa Mehedinţi nu face excepţie, fondurile obţinute prin serviciile realizate sunt destinate salariilor, combustibilului şi medicamentelor. În concluzie, nu-şi pot cumpăra singuri maşinile necesare, acestea trebuind să vină de la Guvern.

De asemenea, Serviciul de ambulanţă Mehedinţi se mai confruntă şi cu un deficit foarte mare de personal. Sunt angajaţi 186 de salariaţi, necesarul fiind de 304 iar în acest an, Ministerul Sănătăţii a considerat ca fiind necesară şi blocarea acestor posturi!

Dacă vreun ministru al Sănătăţii poate concepe că 70 de asistenţi medicali pot asigura primul ajutor pe întreg judeţul, în cele 5 substaţii ale Ambulanţei, înseamnă că ori nu se pricepe, ori e inconştient!

O situaţie cu totul aparte este cea de la staţia de ambulanţă din oraşul Vânju Mare din judeţul Mehedinţi. Aici întâlnim doar două ambulanţe, o Dacie Break şi un Fiat aflate într-un avansat grad de uzură ce pun în pericol viaţa cetăţenilor. Acestea nu sunt dotate cu un minimum necesar, iar fiecare cadru medical are nevoie de o trusă de intervenţie tip, indispensabilă actului medical practicat.

De asemenea, este nevoie de un dispecerat local, având în vedere că toate solicitările se realizează prin telefonia mobilă, iar aria de acoperire nu cuprinde întreaga zonă, viaţa cetăţenilor fiind astfel în pericol permanent; toate solicitările vin la Severin, iar de aici este sunat pe mobil personalul medical din zonele solicitate şi trimis în misiuni rapide de salvare, nefiind nici o altă modalitate de anunţare.

Pe tură există doar un asistent medical şi un şofer care sunt nevoiţi să asigure întreaga zonă. Când se impun două intervenţii simultan, sau la intervale de timp foarte apropiate, un al doilea echipaj al Ambulanţei este nevoit să străbată cel puţin 33 de km, adică distanţa de la Turnu - Severin la Vânju Mare.

La toate acestea se adaugă şi faptul că cele opt truse de prim ajutor ale asistenţilor medicali şi ale medicului, sunt într-o stare avansată de degradare, la fel tensiometrele şi celelalte instrumente aflate în dotarea personalului medical.

Ca parlamentar în Circumscripţia Mehedinţi, sunt îngrijorată de situaţia în care se află Serviciul de ambulanţă din Mehedinţi!

Trag un semnal de alarmă şi pe această cale, având în vedere că viaţa acelor oameni este în pericol! Serviciul de ambulanţă din Mehedinţi trebuie să intre în normalitate!

Viaţa şi sănătatea acestor oameni trebuie să ne preocupe, în egală măsură, indiferent că suntem în Parlament sau la Palatul Victoria!

Când ambulanţa ajunge prea târziu sau nu ajunge deloc şi nu e dotată corespunzător, iar un om a murit, nu neapărat soarta e de vină, ci nepăsarea noastră sau iresponsabilitatea factorilor de decizie!

Consider că a sosit momentul ca Serviciul de Ambulanţă din Mehedinţi - să devină pentru dumneavoastră, domnule ministru, Eugen Nicolăescu o urgenţă de gradul zero!

Mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar democrat, domnul deputat Dan Mihai Marian.

Domnul Dan Mihai Marian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică e astăzi am intitulat-o "De ce este impotentă opoziţia politică actuală?"

Stimaţi colegi,

Actuala Opoziţie politică este impotentă din punct de vedere instituţional, deoarece liderii acesteia nu sunt familiarizaţi îndeajuns cu teoria şi practica democraţiei în care, printre alte chestiuni importante, se tratează şi despre rolul şi funcţiile opoziţiei politice. Se pare că domniile lor au habar numai de capitolul "Puterea politică", lucru care este de înţeles dacă ne gândim că liderii P.S.D. au studiat politica la şcoala socialismului ştiinţific.

Corifeii socialismului ştiinţific, la care se închinau domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase, predicau distrugerea prin revoluţie violentă a oricărei forme de opoziţie politică. De aceea, chiar şi după cincisprezece ani de democraţie, liderii P.S.D. se simt confortabil doar pe băncile puterii. E păcat că nu vor să-şi valorifice în mod eficient acest statut.

În loc să fructifice această perioadă benefică pentru reorganizarea internă, pentru reformarea partidului şi europenizarea efectivă a acestuia prin debarcarea liderilor compromişi în tot felul de afaceri controversate şi suspecte de corupţie, P.S.D. face bloc comun pentru menţinerea în funcţie a domnilor Năstase şi Văcăroiu.

În timp ce tot partidul a trecut în opoziţie, doi lideri ai acestuia, întâmplător foşti prim-miniştri, se agaţă disperaţi de fotoliile de preşedinţi ale celor două Camere, înfruptându-se, în continuare, cu nesaţ din beneficiile Puterii.

Stimaţi colegi de la P.S.D., e timpul să-i convingeţi pe unii dintre liderii dumneavoastră să-şi preia cu demnitate şi responsabilitate atribuţiile legate de activitatea de opoziţie a partidului din care faceţi parte. Decât să-i susţineţi nelimitat pe domnii Năstase şi Văcăroiu, mai bine aţi strânge rândurile în jurul liderilor reformatori, cu care aţi putea avea mai multe şanse de a reveni la Putere în viitor. De un lucru puteţi fi siguri: cu Năstase şi Văcăroiu, în prim planul vieţii de partid şi în funcţiile de preşedinţi ale celor două Camere, P.S.D. îşi va prelungi, cu siguranţă, statutul de partid de opoziţie şi la viitoarele alegeri.

Este evident, pentru toată lumea de bun simţ, că postura în care se află Năstase şi Văcăroiu este anormală şi disfuncţională pentru democraţia românească.

După ce domnul Năstase a fost prim-ministru 4 ani de zile şi, după ce a pierdut cu graţie alegerile prezidenţiale, domnia sa este preşedintele Camerei Deputaţilor, în condiţiile funcţionării unei majorităţi parlamentare care nu doreşte şi nu se simte în nici un fel reprezentată de domnia sa.

În acest sens, stau şi mă întreb: cât timp veţi continua să-i faceţi jocul acestui om atât de avid de putere, compromiţându-vă în continuarea acestui spectacol politic penibil în Parlamentul României. Trimiţându-i pe Năstase şi Văcăroiu în opoziţie, P.S.D. ar avea ocazia să-şi exercite rolul şi atribuţiile specifice unui partid parlamentar de opoziţie.

P.S.D. nu trebuie să aibă un complex de inferioritate faţă de majoritatea parlamentară formată din Alianţa D.A. P.N.L.-P.D. şi aliaţii săi, P.C. şi U.D.M.R., ci să abordeze confruntarea politică într-un stil competitiv bazat pe următoarele reguli generale:

1. opoziţia reprezintă un factor instituţional şi un element esenţial al democraţiei parlamentare;
2. opoziţia are rolul formal de a reprezenta în mod oficializat şi organizat critica de ansamblu şi punctuală a Programului de guvernare;
3. opoziţia constituie, din principiu, o alternativă politică viitoare a majorităţii guvernamentale.

Regulile pe care le-am enunţat anterior sunt pomenite în toate cărţile de teoria şi practica democraţiei. Sunt sigur că în biblioteca lui Năstase şi a lui Văcăroiu nu veţi găsi cărţile lui Giovani Sartori sau Robert Dal despre democraţie, participare şi opoziţie. Dacă de la lideri precum Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu, nu a fost posibil să învăţaţi aceste reguli, în opoziţie aveţi oportunitatea să le puneţi în practică. Înţelegându-vă statutul de partid parlamentar de opoziţie, vă veţi îmbogăţi experienţa politică şi, cine ştie, poate veţi fi mai eficienţi într-o guvernare viitoare. Recăpătaţi-vă potenţa politică, domnilor!

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Constantin Traian Igaş.

Dacă nu este, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Ilie Merce.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se intitulează "Ofensiva împotriva Parlamentului României trebuie să înceteze"

Asistăm, în ultima vreme, la o ofensivă concentrată fără precedent a Puterii de discreditare a Parlamentului, ca instituţie fundamentală a statului de drept.

Dacă în legislatura anterioară, Parlamentul a fost târât în tot felul de jocuri politicianiste, care l-au transformat într-o anexă, aproape inutilă, a Executivului, ceea ce a urmat alegerilor din anul trecut, ne obligă să luăm atitudine faţă de acţiunea deliberată a Alianţei DA, de transferare a rezultatelor dezastruoase ale guvernării în contul exclusiv al Parlamentului.

Lupta disperată a coaliţiei pentru detronarea preşedinţilor PSD-işti ai celor două Camere, Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu, a adus în aula parlamentară teatrul penibil al unor actori de duzină, care-şi motivează o dată în plus neputinţa guvernării, prin trivialităţi şi gesturi reprobabile. Şi, ca totul să nu se oprească aici, mai fac, cu sprijinul parlamentarilor din PSD, un exhibiţionism de cea mai proastă calitate.

Toate acestea se petrec sub privirile stupefiate ale miilor de sinistraţi rămaşi sub cerul liber, din primăvară încoace, care şi-au pierdut orice speranţă să fie ajutaţi de o guvernare indolentă şi neputincioasă.

Imaginea Parlamentului a ajuns la pământ, un pământ peste care se abat molime şi dezastre, iar puterea nu face altceva decât să arunce toate eşecurile politicianismului primitiv şi agresiv în curtea noastră.

Preşedintele Băsescu face eforturi să devină dictator şi încearcă să stârnească poporul împotriva organelor alese, pentru a demonstra că el constituie ultima şi singura soluţie. Premierul Tăriceanu, în degringolada continuă a guvernării, are tupeul să spună că ţara nu poate fi guvernată din cauza Parlamentului, care ar trebui să dea satisfacţie tuturor jocurilor murdare, prin care cei ajunşi la putere îşi dovedesc preocuparea de a acapara, de a prădui şi de a-şi împărţi, între ei, sinecurile.

De la începutul actualei sesiuni, parlamentarilor li s-au stabilit programe de câte 10 şi 12 ore în plen, în fiecare zi. Majoritatea timpului nu a fost folosit însă pentru dezbaterea şi adoptarea legilor, multe dintre ele urgente şi necesare finalizării procesului de integrare europeană, ci pentru certuri sterile, pe marginea modificării Regulamentelor celor două Camere, certuri presărate cu înjurături şi îmbrânceli între cei care sunt la putere şi cei care au avut puterea.

Sunt deputat al Partidului România Mare, un partid care nu a fost niciodată la putere şi căruia nu i se poate atribui vreo vinovăţie. Împreună cu toţi colegii mei, mă întreb şi vă întreb, doamnelor şi domnilor colegi, de ce trebuie ca şi noi să ne plecăm ruşinos capul atunci când, întorşi în circumscripţii, oamenii ne spun că nu înţeleg ce se întâmplă în Parlament? De ce trebuie să plătim pentru prostiile altora şi de ce trebuie să asistăm la acest joc de "alba-neagra" între protagoniştii de ieri şi de azi ai guvernării de castă?

Nu mai este de mult un secret lupta care se dă între preşedintele Băsescu, care se crede încă şef de partid şi premierul Tăriceanu, şi nici conflictele care macină Alianţa DA. Câştigarea supremaţiei de către un partid sau altul nu va aduce nici un strop în plus în farfuriile românilor şi nici nu va reduce facturile la întreţinere. Uitaţi-vă cât de penibili sunt şi unii şi alţii, când vorbesc despre o calamitate naturală sau despre molima recentă a gripei aviare!

Mai grav, însă, e faptul că şi unii şi alţii arată spre parlament, transferând neputinţa lor în băncile noastre. Noi suntem de vină că Guvernul este incompetent şi tot noi suntem responsabili că Băsescu, după ce i-a pus pe ai lui cu "botul pe labe" şi i-a ameninţat şi pe liberali cu prinderea "în lesă", nu mai are unde "să-şi joace ... dictatura", şi a ales Parlamentul ca ultimă redută în drumul către autoritarism? Şi ca să-i fie pe deplin jocul, aţâţă împotriva noastră presa, comandă şi controlează sondaje. Nu mai este deloc un secret că Preşedinţia vrea să devină autoritatea supremă şi să pună jugul peste "a patra putere în stat". Am ajuns, cumva, cu toţii, matrozii preşedintelui ?

Faptul că se urmăreşte menţinerea Parlamentului pe postul de ring central al jocurilor politicianiste este un risc major pentru însăşi democraţia românească. Dacă, indiferent de culoarea lor politică, parlamentarii nu vor pricepe acest adevăr elementar, oprobriul public ne va copleşi.

De aceea, fac un apel către toţi colegii mei, deputaţi şi senatori, să nu mai răspundă orbeşte la comenzile Puterii, care nu fac decât să degradeze imaginea unui Parlament, nemeritat purtător al "lanternei roşii". Suntem o instituţie independentă, reprezentăm una dintre cele trei puteri ale statului de drept, recunoscute de Constituţie. Nu trebuie să acceptăm poziţia de apendice al puterii, oricare ar fi aceasta.

Dacă noi nu înţelegem acest lucru şi nu luăm, acum, o atitudine fermă, să nu ne mire dacă vom auzi voci pledând nu pentru un Parlament unicameral, ci pentru desfiinţarea acestei instituţii, devenită aproape de prisos, prin voia unora, dar şi prin pasivitatea altora.

Noi, parlamentarii Partidului România Mare, nu am făcut, nu facem şi nu vom face pe placul unora sau al altora. Suntem aici pentru a le dovedi cetăţenilor încrederea acordată şi pentru a le da legi şi nu bâlci şi nici spectacole de doi bani. Partidul România Mare şi noi - aleşii lui în sfatul ţării - dorim să arătăm că ne merităm locul. Nu ne interesează ce jocuri fac celelalte partide, dar ne interesează ca noi să nu cădem victime colaterale disputelor şi luptelor acestei "ciolaniade".

Nu vom permite nimănui, doamnelor şi domnilor colegi, ca imaginea Parlamentului să fie deteriorată de neputinţa vremelnicilor aşezaţi la Putere. Vă sfătuim şi pe dvs., stimaţi colegi, să faceţi la fel, astfel s-ar putea să fie prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Tamás Sándor.

Domnul Tamás Sándor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă mulţumesc, în primul rând, pentru posibilitate.

Declaraţia mea politică se intitulează "Opriţi ultimul furt legalizat în domeniul forestier".

Şi, totodată, vreau să fac un apel la domnul ministru Gheorghe Flutur. De asemenea, aş vrea să vă informez şi pe dumneavoastră despre exploatări masive de către ROMSILVA a terenurilor forestiere ce urmează a fi retrocedate.

În numele cetăţenilor din circumscripţia mea electorală, proprietari particulari sau membri ai persoanelor juridice care iau în proprietate teren forestier, mă adresez colegial, în primul rând domnului ministru, cu rugămintea să opriţi, prin ordin al ministrului, exploatările produselor principale şi secundare pe terenurile care fac obiectul retrocedării conform Legii nr.247 din 2005, privind reforma din domeniile proprietăţii şi justiţiei. În fapt, sunt contactat de săptămâni întregi de cetăţeni persoane fizice, reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai composesoratelor, care mă informează că, mai ales după 15 septembrie, s-a intensificat exploatarea materialului lemnos de pe terenurile ce urmează a fi retrocedate, terenuri sub administrarea Direcţiei Silvice Covasna.

Totodată, se conturează un conflict social nedorit între populaţie şi ocoalele silvice de stat. Cei de la Direcţia Silvică Covasna se apără, invocând legislaţia în vigoare, iar miile de cetăţeni sunt disperaţi, văzând fosta pădure pusă pe drumuri de către firmele de exploatare şi stând neputincioşi pe lângă viitoarea lor proprietate rărită până la epuizare. Milioane de cetăţeni români au salutat decizia Guvernului Tăriceanu de a restitui foştilor proprietari sau moştenitorilor lor terenurile forestiere confiscate abuziv de regimul comunist. Acum, înainte de a li se restitui proprietăţile, cetăţenii disperaţi asistă la ultimul furt legalizat, în sensul că aceste terenuri sunt exploatate rapid, pentru ca din profit să beneficieze alţii, şi nu vechii proprietari.

În consecinţă, vă rog respectuos să analizaţi această problemă, care este o sursă potenţială de conflict şi să dispuneţi oprirea tăierilor produselor principale şi secundare.

Vă mulţumesc respectuos pentru atenţia acordată.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua naţională a Republicii Azerbaidjan".

La data de 18 octombrie a.c., este sărbătorită Ziua Naţională a Republicii Azebaidjan. Situată în Asia de Sud-Vest, învecinându-se cu Georgia, Federaţia Rusă, Marea Caspică, Iran, Armenia, Republica Azerbaidjan înseamnă un stat cu o populaţie de 7,9 milioane de locuitori şi cu o economie în plină dezvoltare. Limba oficială este limba azeră, alfabetul chirilic, folosit din anul 1939, fiind înlocuit cu varianta turcă a alfabetului latin. Capitala ţării, Baku, oraş situat pe ţărmul sudic al Peninsulei Apşeron, are o populaţie de 2.500.000 de locuitori.

Teritoriul Azerbaidjanului a aparţinut, în antichitate, Imperiului Persan, numele fiind legat de cel al al regelui Atropates, care a domnit în secolul al IV-lea î.e.n., în această regiune. Atropates era vasalul lui Alexandru cel Mare, cel ce cucerise, în 331 î.e.n., teritoriul respectiv. Zona este recuperată, pe rând, de arabi (651), mongoli (secolele XIII-XIV), ruşi (începutul secolului al XIII-lea, doar regiunea Baku). După dispariţia Imperiului Ţarist, Azerbaidjanul, împreună cu Armenia şi Georgia, formează Republica Sovietică Transcaucaziană, desfiinţată în anul 1936. În acel an, R.S.S. Azerbaidjan devine o republică unională, aflată în componenţa U.R.S.S. În 1991, Azerbaidjanul îşi proclamă independenţa de stat.

Republica Azerbaidjană este o republică prezidenţială, cu un parlament unicameral, Adunarea Naţională, care are în componenţă 125 de membri. Executivul este format din preşedinte şi din Consiliul de Miniştri, cu un prim-ministru desemnat de şeful statului.

Regiune cu bogate resurse minerale (hidrocarburi, minereuri de fier, cobalt, baritină, molibden, sare), dar mai ales, cu bogate resurse de petrol, Azerbaidjanul tinde să devină, în primul rând pentru Europa, un important partener de afaceri.

Între România şi Republica Azerbaidjan există relaţii politice şi economice deosebite, în capitalele celor două ţări aflându-se misiuni diplomatice de cel mai înalt rang.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Iulian Iancu.

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea politică de astăzi, declaraţia politică se numeşte "Intervenţia politică în stabilirea preţurilor, studiu de caz pentru înlăturarea investitorilor străini".

Economia a intrat pe o pantă descrescătoare. Costurile muncii au crescut, ţara nu poate fi competitivă fără reforme structurale de fond.

Cu toate acestea, Guvernul Tăriceanu şi-a asumat un singur obiectiv - cel al reformei fiscale prin introducerea cotei unice de impozitare, subsumând toate celelalte decizii îndeplinirii acestui obiectiv.

Aplicarea măsurii fără analiza prealabilă a implicaţiilor, a condus, inevitabil, la un derapaj cu consecinţe grave atât în plan macroeconomic, cât şi social.

Cu toate că tabloul situaţiei economico-sociale din România este atât de sumbru, Preşedintele Băsescu, cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii, a reuşit să umple de noroi întreg acest tablou, afirmând că doreşte un Parlament unicameral, că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc şi că, prin contractul încheiat cu Bechtel, Guvernul României şi-a escrocat partenerul contractual.

Şi, ca să fie acoperit întreg spectrul, de la afaceri externe până la atragerea investitorilor străini în România, a afirmat nici mai mult, nici mai puţin, că este o greşeală abandonarea de către România a exploatării resurselor petroliere.

O astfel de afirmaţie ne reaminteşte sloganul anilor '91-'92, şi anume: "Nu ne vindem ţara", transformat astăzi în "Nu ne vindem zăcămintele de petrol şi gaze", demonstrând că unii nu şi-au putut schimba mentalitatea nici după 15 ani grei de tranziţie.

Însă, dacă domnul preşedinte gândeşte astfel, are o şansă în a-şi impune punctul de vedere în procesul de privatizare a ROMGAZ, care se desfăşoară exact după aceeaşi procedură, ca şi a Companiei PETROM. Aici, de ce nu intervine? Pentru că este un proces aflat în faza iniţială de derulare şi vorbim tot de zăcăminte, de gaze naturale.

Din păcate, nici reprezentanţii Executivului nu au avut o reacţie corectă privind creşterea accelerată a preţurilor la carburanţi.

Dacă Preşedintele a explicat creşterea preţurilor, acuzând modul în care acţionează principalii operatori pe piaţa petrolului, primul-ministru Tăriceanu a năucit populaţia spunând că nu reduce accizele de frica străinilor, care ar putea cumpăra benzină din România, nesesizând că, tocmai în astfel de situaţii, o fiscalitate permisivă, de scurtă durată, putea asigura atingerea obiectivului privind simţirea inflaţiei.

În schimb, reacţia ministrului economiei şi comerţului a fost cea de a cere Consiliului de administraţie al PETROM să aplice o politică moderată a preţurilor, care să ţină cont de realitatea economică a României, precum şi de puterea de cumpărare a românilor. Mai lipsea să le ceară o subvenţionare directă a consumatorilor, datorită gradului redus de suportabilitate a acestora.

În consecinţă, Preşedintele s-a antepronunţat, necunoscând prevederile şi clauzele contractuale, şi a stabilit deja ce trebuie făcut atât pe piaţa petrolului, cât şi în cazul marilor proiecte de infrastructură.

Lipsa de profesionalism a actualului Executiv este deja notorie, însă reprezentanţii Guvernului României s-ar fi putut inspira din modul în care au acţionat celelalte guverne ale ţărilor europene în faţa acestui val al creşterii preţurilor la carburanţi.

Astfel, Guvernul Poloniei a redus accizele până la un nivel de 6 eurocenţi pe litru. Ungaria a redus t.v.a.-ul de la 25% la 20%. Franţa a acordat subvenţii pentru fermierii săraci şi a ameninţat companiile petroliere cu majorarea taxelor. În Austria - ţara de origine a OMV -, ministrul de finanţe a anunţat o taxă excepţională, pentru ca şi consumatorii să beneficieze de aceste profituri excepţionale. Belgia a fost primul stat european care a întreprins un pachet de măsuri complexe, respectiv compensarea cu 17,35% a păcurii, folosită pentru încălzirea locuinţelor şi a oferit stimulente fiscale pentru utilizarea aparatelor care realizează economie de energie.

Prin urmare, la nivelul Uniunii Europene s-au întreprins măsuri pentru a contracara efectele creşterii la carburanţi prin scăderea accizelor, respectiv a t.v.a., în schimb ce Statele Unite ale Americii folosesc petrolul stocat în rezerva statului.

La noi, însă, înregistrăm o intervenţie abuzivă a Preşedintelui României, prin convocarea operatorilor principali de pe piaţa petrolului, demonstrându-se încă o dată, dacă mai era cazul, că noţiuni de genul: "transparenţă", "competiţie", "piaţă" nu au nici o valoare, nici acum, în plin proces de aderare la Uniunea Europeană.

Nu mai este de mirare, în aceste condiţii, anunţul europarlamentarului Jean Belma Marie, că la nivelul Parlamentului european s-a dispus înfiinţarea unei comisii pentru verificarea modului în care mediile politice din România intervin pe piaţa petrolului, în cazul în care se va constata acest lucru de către membrii comisiei, aderarea României ar putea fi amânată cu 5 ani, până în 2012, dacă nu sunt finalizate toate reformele la timp.

Guvernul are pârghii oferite de legislaţia primară şi secundară, precum şi instituţii, precum Consiliul Concurenţei, respectiv reprezentanţi ai statului în consiliile de administraţie ale marilor companii din domeniul petrolului şi gazelor naturale, precum PETROM şi ROMGAZ, care-i oferă posibilitatea să analizeze politica de preţuri şi măsura în care este corespunzătoare costurilor economice justificate.

Guvernul putea, de asemenea, interveni prin pârghiile uzitate deja de ţări ale Uniunii Europene, respectiv prin efectele creşterii, sau scăderii de accize şi t.v.a., şi nu prin scandal public, catastrofal pentru România în ochii investitorilor străini.

În baza unei astfel de abordări, Guvernul ar fi trebuit să intervină deja şi să verifice de ce preţurile din România sunt peste cele din Bulgaria, Serbia, Grecia, Estonia, ţări care importă ţiţei şi nu se situează, ca România, pe locul 5 în Europa, la producţia de petrol. De asemenea, să analizeze de ce companii, precum Brintish Petrolium, au scăzut cu un eurocent pe litru, Schell - cu 3 eurocenţi pe litru, şi chiar OMV în Austria, cu un eurocent pe litru, preţurile la benzină şi respectiv motorină.

Totodată, prin reprezentanţii săi în consiliile de administraţie, Guvernul ar putea impune investiţii şi în surse alternative de energie. Nu numai că nu s-a întâmplat acest lucru, ci, mai mult, nu s-a auzit mai nimic despre proiectul conductei de transport ţiţei Constanţa-Omisali, prin care se vor putea tranzita anual 48 milioane tone de ţiţei.

Guvernul ar putea, de asemenea, analiza situaţia antrepozitelor fiscale, prin care produsele sunt plimbate până îşi pierd urma, şi să-şi impună condiţii drastice de licenţiere a acestora. Deşi în campania electorală actuala Putere a anunţat drept resursă financiară pentru fondul de pensii, pentru educaţie şi sănătate, colectarea sumelor datorate de agenţii economici şi diminuarea evaziunii fiscale, iată că, chiar prin vocea unui important reprezentant al Partidului Naţional Liberal, Guvernul este informat că evaziunea fiscală în domeniul petrolului este de aproximativ 300 de milioane de euro.

De altfel, evaziunea de pe piaţa ţigărilor, unde marca Anghelescu a devenit un simbol, se ridică, alături de evaziunea din domeniul alcoolului, la 500 milioane de euro.

Din păcate, lipsa de reacţie a Guvernului privind creşterea preţurilor la carburanţi şi proasta gestionare a acestei crize face ca societăţile din domeniul petrolier să-şi crească profiturile, Preşedintele Băsescu să-şi majoreze capitalul de imagine, iar singurul perdant să fie cetăţeanul român obligat să plătească toate aceste creşteri de preţuri.

Creşterea preţurilor la carburanţi are efecte directe asupra celorlalte preţuri, respectiv pentru transport - creştere cu minim 20%, pentru material de construcţii, de asemenea, creştere cu minimum 25%, iar la produse alimentare de bază, cu aproximativ 15% în medie.

În acelaşi timp, creşterea preţurilor la combustibili face şi mai dificilă aprovizionarea în vederea respectării programului de iarnă al centralelor termice. Din păcate, nici una dintre societăţile producătoare de energie termică nu a reuşit să angajeze credite pentru achiziţionarea combustibililor. mai mult, Termoelectrica, având conturile blocate de către AVAS şi împinsă, astfel, către faliment.

Prin urmare, în aceste condiţii, înregistrăm un adevărat impact al vieţii de zi cu zi. Nu mai miră pe nimeni titlurile de pe prima pagină a ziarelor, care titrează de genul: "Factura la întreţinere - egală cu pensia", "Majoritatea românilor preferă frigul", sau "Întreţinerea egalează salariul minim pe economie".

Întrebarea pe care o pun guvernanţii, respectiv "ce facem cu PETROM-ul?" sau cu ROMGAZ-ul? - nu este întrebarea corectă. Corect ar fi să ne întrebăm "Ce facem cu ţara?" Industria consumă materii prime şi energie, făcând să sporească neîncetat cererea de importuri, fără să asigure, în compensaţie, valoarea adăugată necesară.

Iată că speranţa cedează locul fatalismului, iar România continuă să deţină lanterna roşie a Europei.

Din păcate, activitatea de până acum a actualului Guvern şi a Alianţei D.A. demonstrează că politica economică şi problemele cetăţenilor nu se află pe agenda Guvernului. Ţara se zbate în necazurile provocate de inundaţii, epidemii şi, iată, cu iarna mult prea timpurie, Guvernul continuă să se remanieze fie şi prin demisiile propriilor miniştri, iar Alianţa D.A. nu vede o altă soluţie pentru rezolvarea problemelor ţării şi ale cetăţeanului, decât prin schimbarea celor doi preşedinţi de Cameră.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc.

Ultimul care are cuvântul este domnul deputat Mircea Ciopraga, din partea Grupului parlamentar al P.N.L.

Domnul Mircea Ciopraga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Europa stă cu ochii pe noi".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În câteva zile, pe 25 octombrie, va fi prezentat Raportul de ţară al Uniunii Europene, despre care există deja semnale foarte clare că va reflecta numeroase progrese faţă de evaluarea din 2004. Aşadar, documentul va reflecta în fapt eficienţa de care Guvernul actual şi Alianţa D.A. am dat dovadă în doar câteva luni de mandat.

Toţi înalţii oficiali europeni au confirmat în vizitele lor recente în ţară realizările din ultimul an, prin care România are acum posibilitatea reală să adere la Uniunea Europeană în 2007 şi nu mai târziu. În acest sens, vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, a spus negru pe alb că măsura de amânare a aderării cu un an nu mai este o ameninţare şi că aceasta a fost o decizie extremă pe care Uniunea a impus-o în 2004, în timpul conducerii P.S.D., când europenii erau sceptici faţă de România.

Stimaţi colegi,

De când Alianţa D.A. se află la conducere, nici un oficial european nu a mai venit să ne bată obrazul, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în timpul guvernării P.S.D. Vă amintiţi cu toţii cât de grav descriau pe atunci reprezentanţii Uniunii situaţia din România, din cauza corupţiei generalizate, a ineficienţei justiţiei, a cenzurii din presă şi a agresiunilor la adresa jurnaliştilor.

"Corupţie, corupţie şi iarăşi corupţie" au fost cuvintele pe care fostul raportor pentru România, Emma Nicholson, le-a adresat public, de nenumărate ori, Guvernului condus de Adrian Năstase, care a reuşit cu succes să compromită imaginea ţării şi interesul pentru integrarea în Uniunea Europeană. Aceste lucruri nu le afirm doar eu. Le-a spus acum câteva zile şi Comisarul European pentru Programare Financiară şi Buget: "Au fost pierduţi câţiva ani în ceea ce priveşte pregătirile (pentru aderare) şi multe dintre lucrurile pe care acest guvern trebuie să le facă trebuiau făcute acum doi sau trei ani".

În schimb, despre actualul Executiv condus de domnul Tăriceanu, acelaşi oficial a mai spus: "Suntem satisfăcuţi de eforturile şi voinţa politică a noului Guvern şi de dorinţa acestuia de a face treabă".

Ce anume a făcut concret noul Guvern, în ciuda tuturor problemelor interne - inundaţii, dispute politice etc.?

În primul rând, a reformat justiţia şi a luat măsuri concrete pentru lupta împotriva corupţiei. Noile legi privind organizarea judiciară, statutul magistraţilor şi Consiliul Superior al Magistraturii vor asigura într-o măsură net superioară independenţa şi eficienţa justiţiei.

De la înfiinţarea sa în 2002, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost în permanenţă criticat pentru ineficienţa activităţii din cauza numărului mic de dosare finalizate şi a cercetării cazurilor mărunte de corupţie care vizau simpli poliţişti, primari de ţară şi funcţionari mărunţi.

De anul acesta, însă, prin hotărârea Guvernului de trecere a Parchetului Naţional Anticorupţie în subordinea Parchetului General, P.N.A. se va putea ocupa de cazurile mari de corupţie, în care sunt implicaţi demnitari.

Odată cu noua conducere politică, nici un for internaţional nu a mai semnalat încălcarea libertăţii de expresie în România. Cazurile de cenzură politică şi de agresiune a jurnaliştilor au dispărut complet din peisaj, lăsând presa să devină obiectivă şi profesionistă.

Prin urmare, climatul politic, economic şi social s-a îmbunătăţit, creând astfel un nou orizont de speranţă românilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

La ora 10,00, reluăm lucrările în plen.

Lucrările şedinţei s-au întrerupt la ora 9,30.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Managementul crizei "gripa aviară"

Este un an deosebit de greu pentru România. Poate că niciodată nu s-au abătut mai multe calamităţi asupra României ca în acest an. Guvenul Tăriceanu s-a confruntat cu situaţii dificile şi complexe în care factorul uman a jucat un rol primordial. Presiuni financiare importante generate de urmările acestor calamităţi au impus cheltuieli suplimentare majore de la un buget şi aşa extrem de restrâns. De fiecare dată însă, Guvernul şi-a asumat cu responsabilitate managerierea situaţiilor de criză cu toate resursele umane şi financiare pe care le-a avut la dispoziţie. De fiecare dată, presiunea socială, mediatică şi politică, a fost uriaşă.

In acest sens doresc să-mi exprim punctul de vedere relativ la un efort comun care trebuie realizat pentru a ne canaliza demersurile în sens constructiv. Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă privind riscul apariţiei gripei aviare pe teritoriul României asigură prin reprezentanţii ministerelor implicate (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii), sub directa coordonare a primului ministru, o abordare holistică a fenomenului, luând în considerare toate variabilele problemei în cauză, depunând toate eforturile pentru a controla cât mai bine efectele posibile generate de apariţia focarelor de gripă aviară. Fiind un moment în care se desfăşoară şi migraţia păsărilor, măsurile trebuie să fie ferme şi cât mai drastice pentru a putea preveni declanşarea unei epidemii.

Avem toată compasiunea pentru populaţia care se află în zonele de risc pentru pierderile pe care le suferă prin sacrificarea păsărilor, izolare şi institutirea carantinei, dar trebuie să fie conştienţi că preţul pe care l-ar putea plăti în cazul în care fenomenul scapă de sub control este mult mai mare. Guvernul Tăriceanu îşi respectă promisiunile cu privire la acordarea despăgubirilor, astfel încât pierderile populaţiei să fie diminuate.

Apelul meu este pentru un efort comun al populaţiei care să respecte regulile stricte impuse, al mass-media care trebuie să fie un mijloc de informare corectă şi eficientă, al clasei politice care să nu speculeze o situaţie de criză pentru un capital politic şi al guvernului care până în acest moment a dovedit că abordează profesionist şi ferm situaţia. Trebuie ţinut cont că responsabilitatea guvernului nu vizează doar populaţia din România ci şi ţările Europei care pot fi afectate de declanşarea unei epidemii de gripă aviară şi care nu vor ezita în a lua cele mai drastice măsuri în cazul în care se vor simţi ameninţate.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Este de salutat iniţiativa de revizuire a Codului Penal, iniţiativă aparţinând Ministerului Justiţiei şi adoptată de Guvern sub forma unui proiect de lege al cărei principal obiect îl constituie dezincriminarea infracţiunilor de insultă şi calomnie, de defăimare a ţării şi a naţiunii, de comunicare de informaţii false, precum şi revenirea asupra unor aspecte ce privesc conţinutul infracţiunilor de acţiune împotriva ordinii constituţionale şi de propagandă în favoarea statului totalitar.

Acest proiect echivalează cu sfârşitul neajunsurilor cu care mass-media din România s-a confruntat în perioada guvernării PSD. Se ştie prea bine că PSD, aflat la guvernare până în decembrie 2004, a încercat şi a reuşit în mare măsură să-şi impună controlul în aproape toate domeniile vieţii. Astfel, pe lângă presiunile de tip economic asupra instituţiilor de presă s-au adăugat şi condamnările penale ale ziariştilor, ceea ce constituie o atingere gravă adusă dreptului la liberă exprimare, sfidând acest drept garantat de Constituţia României (art.3o-31) şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art.10. Acest fenomen îngrijorător a fost amplificat şi de tendinţa instanţelor de judecată de a condamna jurnalişti şi instituţii de presă, atât penal cât şi civil, la plata ca despăgubiri a unor sume exorbitante şi disproporţionate în raport cu veniturile ziariştilor şi cu gravitatea faptei, ceea ce constituie o formă de presiune şi conduce la instaurarea auto-cenzurii jurnaliştilor. Sunt de notorietate deja procesele de calomnie intentate unor jurnalişti de către unii reprezentanţi ai puterii locale şi centrale de atunci, în care prin invocarea art. 205 şi 206 din Codul Penal, li s-a pretins plata de daune morale.

Ppolitica practicată de vechea putere, "de a pune pumnul în gura presei", prin controlul indirect, graţie pârghiilor economico-financiare, cât şi direct, prin legi şi dispoziţii, a avut ca rezultat atrofierea funcţiilor presei într-un stat democratic, cum se vrea a fi şi România de altfel, acelea de "watchdog" al acţiunilor puterii statale şi de contrabalansare a puterii politice. Această prigoană dezlănţuită împotriva sistemului mediatic din România a fost consemnată în cifre în Cartea Albă a Presei din februarie 2003, unde se arată că 43,2% dintre redactorii chestionaţi fuseseră ameninţaţi cu procese penale pentru calomnie şi insultă.

Toate aceste nedreptăţi au fost înlesnite de lacunele legislative în domeniu. Punctul de plecare îl constituie clasificarea insultei, calomniei şi ultrajului ca şi chestiuni de drept penal şi nu de drept civil, ceea ce a dat posibilitatea puterii de a interveni în conflictul dintre două persoane particulare, conflict ce ţine de dreptul civil, prin pârghiile juridice pe care le are la dispoziţie. Aici intră în discuţie celebrele articole 205 (privind insulta), 206 ( privind calomnia) precum şi 239 (privind ultrajul), care au fost păstrate într-o formă foarte puţin revizuită, deşi în 2002 Codul Penal a suferit o modificare. Această cosmetizare a articolelor mai sus menţionate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/23 mai 2002 este, în sfârşit, îndreptată prin abrogarea articolelor 2005 şi 2006 din actualul proiect de lege, la fel ca şi a art. 207, referitor la proba verităţii. Menţinerea acestui art. 207 în legea penală românească ar fi fost inacceptabilă în raport cu exprimarea unei opinii, sarcina probei revenind celui care acuză principalele căi de apărare a celor acuzaţi de insultă şi calomnie fiind, buna credinţă, interesul public şi doar rar, proba verităţii.

Justeţea deciziei de abrogare a articolelor cu pricina şi nu doar renunţarea la pedeapsa cu închisoarea din conţinutul lor, se explică prin faptul că optând pentru păstrarea amenzilor penale, se dădea posibilitatea constituirii cazierului judiciar. A constitui cazier judiciar de calomnie unui ziarist este un fapt care aduce atingeri grave statutului acestuia şi poate duce la limitarea libertăţilor editoriale.

Acest tip de practici promovate şi acceptate tacit de vechea putere intrau în conflict cu faptul că România este semnatară a Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a altor tratate internaţionale importante, consecinţa fiind că ziariştii erau judecaţi pe baza Codului Penal, chiar dacă jurisprudenţa Curţii Europene primează faţă de legislaţia internă.

Sunt convins că acestor anomalii sistemice acceptate şi încurajate până mai deunăzi, la fel ca şi regretabilelor cazuri de agresiune îndreptate împotriva presei din anii 2000-2004, li se vor pune capăt prin acest nou Cod Penal, ceea ce va constitui un pas important în îmbunătăţirea libertăţii de exprimare în România.

Domnul Ioan Stan:

"A promite şi a te ţine de cuvânt".

Două noţiuni între care semnul identităţii nu se mai pune de când alianţa, (o fi mai existând?), Denigrează - Acuză s-a aşezat pe condus România.

Distanţa contemporană ca de la cer la pământ dintre cele două concepte enunţate anterior se regăseşte în întreaga guvernare aliată, dar ne vom referi de această dată la un domeniu în care ultimele declaraţii ale premierului Tăriceanu o reliefează pregnant.

Bugetarii! Ce sursă inepuizabilă de manipulare şi cu câtă iscusinţă o folosesc cei ce se consideră încă aleşii poporului.

Conştient că urmează represalii, iată câteva argumente.

În timpul campaniei electorale, portocalii de indignare, adversarii noştri politici ne acuzau că mituim bugetarii cu creşteri salariale pe care le calificau drept umilitoare pentru demnitatea celor vizaţi.

Nu vă lăsaţi păcăliţi cu pomeni, strigau apărătorii demnităţii bugetarilor. Noi şi numai noi vă vom aprecia competenţele şi vă vom recompensa pe măsură. Votaţi-ne ca să trăiţi bine!

Mult şi bine, am zice, ca să apucăm ziua când se vor ţine de cuvânt. Acestea sunt vorbele! Dar faptele? Iată-le.

Domeniul sănătăţii publice, cel al educaţiei ca şi cel al protecţiei sociale sunt, de la începutul acestei guvernări, spaţiul de confruntare al promisiunilor neonorate, pe de o parte, şi cel al amăgirilor de tip "zăhărel", pe de alta.

Înghesuiţi în corzi de propria incapacitate şi trezindu-se cu anumite părţi ale trupului dezvelite de propriile promisiuni electorale, guvernanţii noştri au aruncat în ring găselniţa alegerilor anticipate pe post de prosop salvator. In aceste condiţii, deşi sunt siguri de victoria portocalei, nu strică s-o mai îndulcească. În ce fel ? Cu majorări salariale pentru bugetari. Dar nu toate cele promise ci mai cu ţârâita, că s-ar putea să se mai ivească vreo "stare de necesitate" şi, oricum, de voturi este nevoie oricând. Mai promit caţavencii şi ceva alocări bugetare pentru pensionari, că şi ei votează, mai nişte medicamente compensate, că până ajung în farmacii scade mulţumitor numărul beneficiarilor, mai un 66% din PIB pentru învăţământ, că doar nu-l doare gura!

Şi, uite aşa, mai trece timpul, mai dăm cu capul de una şi de alta, ne mai întreabă de sănătate raportorii UE curioşi şi ei săracii să ştie dacă mai vrem sau nu la mama Europă în 2007. Situaţie în care băieţii deştepţi, adică noi, guvernanţii, o lăsăm mai moale cu anticipatele, motiv pentru care o lăsăm mai moale şi cu alocările de finanţe pentru bugetari. Asta o săptămână, două, după cum adie şi grija de la Cotroceni că şi portocala asta, chiar în derivă, nu pluteşte după capul ei. O poartă un vapor, care are şi el un comandant acolo, nu-i aşa?

Şi când credem c-am reuşit s-o ameţim şi ne-am câştigat dreptul la o plimbărică cu motocicleta, la o vacanţă zglobie cu un mic şi o manea, se apucă pârâcioşii de PSD-işti şi dau drumul la ploi!

Şi plouă domnule şi plouă, că ăştia, cu prietenii lor europeni, nu se joacă oameni buni!

Gata, nu mai facem anticipate, nu mai facem indexări salariale, nu mai alocăm procente din PIB pentru te miri ce!

Trebuie să păstrăm fondurile pentru rezolvarea problemelor provocate de inundaţii!

Ne trebuie şi nouă un ban pentru elicoptere şi cizmuliţe de cauciuc să putem vizita sinistraţii!

Trebuie să reconstruim podul de la Mărăcineni să aibă şi oamenii unde să bea un şpriţ de ziua lor şi sub ce să se adăpostească la iarnă, că doar n-o să le facem hotel!

Aşa că om mai vedea în 2006 dacă mai dăm ceva. Oricum, adevărul portocaliu este că marea majoritate a promisiunilor de trai mai bun le-am rezolvat deja cu cota unică de impozitare. Care or avea zile, să mai aştepte! Şi, la o adică, în timp ce "ne aflăm în discuţii de evaluare a bugetului cu Ministerul de Finanţe", dacă o fi nevoie scoatem iar anticipatele din buzunar că doar nu ni s-au terminat promisiunile. Păcat că nu suntem lăsaţi să muncim mai cu spor, că uite, de atâta tevatură cu tot felul de proteste am scăpat dublarea bugetului la cercetare, chestie care mai putea să aştepte, că doar nu dau turcii cărora le-am promis că-i băgăm în Europa.

Şi uite aşa, nicicum acoperit cu fapte, sloganul "să trăiţi bine" s-a transformat din vorbă goală în insultă.

Domnul Niculae Bădălău:

"Aroganţa faţă de pensionari"

Domnule ministru,

Cu toţii avem în familie oameni ajunşi la vârsta a treia. Ei sunt trecutul nostru pe care trebuie să-l respectăm.

Recorelarea pensiilor nu a fost decât o undiţă electorală transformată într-o iluzie deşartă. Seniorii României aproape şi-au uitat acest nume, trăiesc într-o pauperitate pe care nu o merită şi împotriva căreia trebuie să luptăm noi, cei aflaţi la vârstă activă.

Medicamentele compensate şi gratuite, distribuite în cantităţi infime, nu fac decât să-i epuizeze la cozi inutile pe vârstnicii noştri.

Scumpirea întreţinerii casei îi obligă să trăiască în frig şi să-şi acutizeze patologiile.

Pensiile necorelate cu preţurile nu le permit celor care au muncit o viaţă să-şi achiziţioneze necesarul zilnic al unui trai decent.

Modul în care ne tratăm bunicii va fi modul în care vom fi trataţi de către nepoţii noştri.

Este nedrept ca, după o viaţă de eforturi şi privaţiuni, pensia să fie un coşmar.

M-am întâlnit cu pensionarii şi ei aveau ochii în lacrimi şi cu vocea tremurândă mă implorau ca de la tribuna Parlamentului să îi reprezint aşa cum se cuvine şi să le clamez drepturile.

Pensiile trebuie să atingă nivelul real, astfel încât să nu fie un calvar plata înreţinerii casei şi a coşului zilnic.

Oamenii de vârsta a treia trebuie să fie priviţi cu respect de către nepoţii lor, pe care au plăcerea şi datoria să-i educe.

Dar lipsa substratului material şi financiar îi obligă pe cei în vârstă să stea în casă şi să îşi ascundă amarul intrând în depresie şi angoase.

Vă rog, domnule ministru, alocaţi fonduri financiare pentru vârstnicii noştri - parteneriate viabile şi nu artizanarii de conjunctură - vă vor permite să îi remotivaţi pe bătrânii înţelepţi ai României să trăiască.

Cluburi ale pensionarilor dotate corespunzător, reducerea plăţii transportului pentru toţi pensionarii, facilitarea unor tratamente în staţiuni balneare care să satisfacă numărul mare al solicitărilor, dar în condiţii financiare decente, sunt demersuri ce trebuie puse în practică.

Biologic, vârsta a treia are un orizont de aşteptare limitat.

Consider un afront tergiversarea rezolvării problemelor pensionarilor, afront către toţi românii, fiindcă fiecare dintre noi suntem vizaţi de îmbătrânire.

Şi dacă Alianţa D.A. semnează această nedreptate, ca deputat vă rog, domnule ministru, să reflectaţi asupra adevăratelor probleme ale unei Românii lovită de inundaţii şi în care vârstnicii nu au nici puterea, nici sprijinul nostru pentru a-şi reface gospodăriile.

Ei sunt întotdeauna cei mai afectaţi de orice schimbare. Ei sunt prioritatea proiectelor sociale, fiindcă pentru ei, cum spunea Marin Preda, "Timpul nu mai are răbdare".

Domnul Nini Săpunaru:

Doamnelor şi domnilor,

Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu modul în care înţelege administraţia locală pesedistă din Vrancea să repartizeze locuinţele destinate tinerilor construite din fonduri guvernamentale.

În ultima perioadă am primit mai multe semnale atât la Cabinetul Parlamentar, dar şi prin alte mijloace, în legătură cu modul cel puţin suspect în care reprezentanţii Primăriei Focşani au făcut repartiţia locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

După consultarea listei beneficiarilor locuinţelor finalizate în Focşani prin programul ANL am avut o senzaţie de profund dezgust şi indignare. Pe această listă am observat cu stupoare că figurau o serie de persoane a căror situaţie financiară şi locativă este mult mai bună decât a multora dintre dumneavoastră, stimaţi colegi. Mă refer aici la copiii sau rudele apropiate ale unor foşti sau actuali prefecţi, subprefecţi, consilieri locali sau judeţenei, directori sau şefi de instituţii cu salarii de zeci de milioane sau angajaţi ai primăriei. Mai mult, unii dintre cei la care mă refer sunt prosperi oameni de afaceri, oameni care afişează un lux la care marea masă a cetăţenilor doar visează.

Toate aceste persoane au însă ceva care îi leagă, ei fiind membri sau apropiaţi ai PSD, partid din care provine actual primar al Focşaniului, Decebal Bacinschi.

Coincidenţă sau nu, dar şi alte persoane care se regăsesc pe lista beneficiarilor ANL, nu tot atât de cunoscute precum cele despre care am vorbit anterior, sunt membri sau au legături strânse cu PSD.

Toate acestea se întâmplă într-un oraş în care cererea de locuinţe este extrem de mare, iar multe persoane care îndeplinesc condiţiile legale de obţinerea unei astfel de locuinţe, persoane cu familii numeroase, nu au unde să stea, plătind chirii exorbitante.

Cei în drept să apară pe listele beneficiarilor programului guvernamental "ANL", sunt nevoiţi să aştepte ca nesimţirea să înceteze, iar mafia pesedistă din Focşani să-şi fi "făcut plinul".

Având în vedere aspectele mai sus menţionate nu pot decât să salut, decizia prefectului de Vrancea Ion Oprea, de a verifica legalitatea cu care au fost repartizate locuinţele construite cu fonduri guvernamentale.

În acelaşi timp, îmi exprim indignarea faţă de modul în care primarul Focşaniului înţelege să trateze o problemă socială atât de importantă, condiţionând acordarea unei locuinţe de apartenenţa solicitantului la PSD.

Domnul Horia Victor Toma:

Doresc să felicit Ministerul Agriculturii pentru modul în care a reacţionat în faţa unei situaţii de criză, virusul gripei aviare, care putea avea repercusiuni tragice.

S-a demonstrat în acest caz o mobilizare exemplară care, deşi nu a fost aprobată de întreaga opinie publică, a fost considerată oportună de către forurile internaţionale (Organizaţia Mondială a Sănătăţii).

Astfel, riscurile contaminării la om a virusului grupei aviare a fost redus foarte mult în România, iar zonele suspecte din ţară au fost izolate.

În toată această perioadă s-a produs o agitaţie în rândul Uniunii Crescătorilor de Păsări din România care se simt ameninţaţi de faliment din cauza numărului scăzut al cumpărătorilor de carne de pasăre din România, la acestea adăugându-se şi interzicerea exportului aceluiaşi tip de carne (aici însă pierderea nu este foarte mare, nivelul exportului ridicându-se la numai 4% din producţia totală).

In aceste condiţii, populaţia ar trebui să nu intre în panică, dar să înţeleagă şi să respecte îndrumările autorităţilor de stat abilitate să facă precizări legate de problema protecţiei în domeniul sanitar-veterinar.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Construim sau nu un Parlament puternic?"

Discuţia amplă asupra sistemelor parlamentare, asupra votului uninominal este foarte importantă, dar consider că la fel de importantă este şi funcţionalitatea care se asigură Parlamentului în cadrul constituţional existent.

În România, şansa de a deveni un Parlament puternic poate să apară odată cu schimbarea mentalităţii parlamentarilor şi autorităţilor statului în ceea ce priveşte relaţia care se stabileşte între puterea executivă şi puterea legislativă, acest lucru fiind esenţial şi nu este strict condiţionat de forma sistemului parlamentar.

În perioada de după 1990, dar şi înainte, s-a stabilit o situaţie acceptată de mulţi parlamentari, şi prin intermediul disciplinei de partid, în care votul dat guvernanţilor s-a obţinut cu mare uşurinţă, fiind percepută o subordonare reală şi concretă a Parlamentului faţă de Guvern şi autoritatea Preşedintelui.

Care dintre guvernele postdecembriste au crezut cu adevărat în art.61 din Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării"?

Parlamentul, este adevărat că şi prin prestaţia unor parlamentari, a fost mereu atenţionat de puterea executivă, iar unii miniştrii şi-au permis să facă o critică severă asupra acţiunilor Parlamentului, cu justificare sau nu, ultimul exemplu fiind dat de aprecierile doamnei ministru al integrării, Anca Boagiu.

Pentru prima dată, în istoria recentă a Parlamentului, a apărut o reacţie comună de solidaritate din partea deputaţilor Puterii şi ai Opoziţiei pentru sancţionarea Ministrului Integrării Europene. Acest lucru mă determină să cred că poate exista pentru lucruri esenţiale, fundamentale, o solidaritate de "breaslă", în faţa unei solidarităţi stricte de partid.

Aprobarea bugetului ar putea constitui o posibilitate de a face demonstraţia faptului că Guvernul este în slujba poporului şi a Parlamentului. În SUA şi în ţările membre ale UE, aprobarea bugetului constituie examenul cel mai greu al guvernelor.

Pregătirea aprobării este pe măsură, miniştrii militează, justifică necesităţile domeniului, se face o prezentare amplă la nivelul partidului sau partidelor de guvernământ, miniştrii trimit mesaje şi sunt prezenţi în faţa comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului, se desluşesc din timp intervenţiile parlamentarilor, au loc dezbateri la care societatea civilă este parte importantă, se analizează şi reanalizează priorităţile, se elaborează un program de comunicare în care mass-media este foarte importantă, toate aceste activităţi desfăşurându-se pe parcursul întregului an sau chiar a unui mandat.

Îmi revine în memorie exemplul prezentat de Hedrick Smith, în cartea "Jocurile puterii- politica la Washington DC", în care prezintă relaţia care există între autoritatea guvernamentală şi autoritatea legislativă, dând un exemplu în care neglijarea unei bune relaţii cu Congresul a determinat luarea unei decizii a majorităţii republicane, contrare dorinţei Preşedintelui republican Ronald Reagan.

Prezentată pe scurt, întâmplarea se prezintă astfel: Secretarul de Stat de la Apărare, Weinberger, a început în primăvara anului 1983 o luptă cu reprezentantul legislativului pentru o majorare reală a bugetului Pentagonului cu 10%. Această dorinţă a determinat un adevărat scandal printre republicanii îngrijoraţi de deficit.

Pete Domenici, preşedintele Comisiei pentru buget din Senat, a protestat faţă de dorinţa lui Weinberger de a majora bugetul şi faţă de exprimările prăpăstioase contra posibilelor reduceri de fonduri destinate apărării. În acest fel s-a creat o stare de spirit, la nivelul majorităţii absolute, care s-a transformat în a fi ostilă faţă de Pentagon.

Preşedintele Ronald Reagan a fost atenţionat, prin intermediul lui Weinberger şi W.Clark - consilier pentru Securitate Naţională, de Domenici şi de liderul majorităţii din Senat, Howard Boker, asupra realizării unui compromis de acceptare a unei creşteri de doar 7,5% a cheltuielilor pentru Apărare. Weinberger nu şi-a dat seama de starea de spirit a comisiei, a desconsiderat avertismentul şi l-a îndemnat pe Reagan să îl sune pe Domenici şi să îi spună să mobilizeze trupele republicane pentru susţinerea Pentagonului.

Preşedintele l-a sunat în ultimul moment, la insistenţele Secretarului de Stat pentru Apărare, în timpul în care comisia vota. " Nu puteţi lua o decizie astăzi , i-a ordonat el lui Domenici, trebuie să mai amânaţi. Nu, nu voi amâna", a replicat cu duritate Domenici".

Comisia a respins creşterea de 10%, propusă de Weinberger, cu 19 voturi contra 2 şi a aprobat o creştere de cinci procente cu 17 voturi contra 4. Opt senatori au rupt sigur relaţiile cu Regan in aceea zi. Până la urmă, Senatul a promulgat creşterea cu cinci la sută, Camera Reprezentanţilor cu trei la sută, iar compromisul final propunea 4%.

"Dacă Weinberger s-ar fi arătat mai flexibil mai devreme, a spus Domenici, poate că ne-am fi înţeles la 6 procente".

Care este morala acestei întâmplari?

Comportarea în timp a reprezentanţilor mă determină să afirm că Puterea Parlamentului nu apare nici în momentul aprobării bugetului, dimpotrivă, Primul Ministru, în calitate de preşedinte de partid, dă în continuare lecţii Camerei Deputaţilor, fiind sigur pe rolul colegilor de Alianţă.

Parlamentarii actualei Puteri nu cunosc filozofia care stă la baza construcţiei bugetare a actualului Guvern, miniştrii au venit foarte rar, cu totul şi cu totul accidental, în cadrul comisiilor pentru a justifica fondurile necesare pentru realizarea priorităţilor. Prin modul de comportament, se creează percepţia că acest buget este mai mult o realizare a aparatului tehnic de specialitate, care nu ar necesita o discuţie politică serioasă. Numai aşa se explică faptul că pe parcursul unui an, singurele discuţii purtate la nivelul Comisiilor permanente au fost doar cele de prezentare înaintea votului de învestitură din Parlament. Nu au avut timp, se poate. Au avut alte preocupări, se poate. Au neglijat rolul Parlamentului, se poate. Şi acest lucru este grav, realizându-se imaginea că este suficientă activitatea în laboratorul de creaţie a ministerului, fără ca rezultatele să devină publice în timp util.

Care sunt priorităţile Guvernului şi ale ministerelor? Care este modalitatea de utilizare a resurselor financiare? Consider că aceste lucruri ar trebui cunoscute şi de putere şi de opoziţie.

Se discută despre sistemul uni sau biparlamentar, de votul uninominal, dar cred ca până la o nouă reformulare a formei şi acţiunii Parlamentului este necesar a se schimba, pe fondul legislativ existent, relaţiile care se stabilesc între puterea legislativă şi puterea executivă.

Fac un apel pentru colegii de Parlament, indiferent de formaţiunea politică, pentru a trata cu maximă responsabilitate proiectul de buget, pentru că utilizarea raţională şi eficientă a banului public porneşte de la realizarea unui buget axat pe priorităţi şi pe programe foarte clare.

Solicit parlamentarilor de Cluj, prefectului, preşedintelui Consiliului Judeţean, primarilor, reprezentanţilor mediului de afaceri, a universităţilor, a societăţii civile realizarea unei întâlniri pentru a discuta priorităţile judeţului care pot fi susţinute la nivelul bugetului de stat.

Programele, atât ale Puterii, cât şi ale Opoziţiei, pot deveni realitate numai dacă ele sunt asigurate de o finanţare corespunzătoare la nivelul instituţiei bugetului, care face echilibrul între dorinţă şi putinţă.

În acest fel, parlamentarii pot să facă o demonstraţie a puterii de reprezentare şi de respectare a art.61 din Constituţie, că creează climatul de discuţie şi de însuşire a priorităţilor de care are nevoie o comunitate.

Domnul Mircea Costache:

"Jaful confidenţial"

Cum doreşte cineva să-şi exprime nedumeririle referitoare la înstrăinarea, în condiţii tenebroase, a unor obiective importante din patrimoniul public, imediat i se serveşte, caldă, găselniţa şmecherească a confidenţialităţii unor clauze contractuale.

Nu putem să vă spunem cum a ajuns petrolul românesc în posesia altora, cum au ajuns gazele la alţii, cum au fost măritate fabricile de ciment, de aluminiu, oţelăriile, aurul, mai nou reţele electrice, cum au fost vândute apele minerale, fabricile de autocamioane, autoturisme de teren, de tractoare, telecomunicaţiile, pădurile. Nu putem să vă spunem cum a fost tranşată, ca la măcelărie, România noastră, care e şi ţara săracilor, a dezmoşteniţilor sorţii, nu putem să vă spunem nimic din ce ar trebui să ştiţi pentru că, vezi Doamne, contractele sunt confidenţiale.

Noi vă înţelegem, puteţi fi, domnilor, cât se poate de secretoşi şi de confidenţiali când vă vindeţi casa, vaca, prisaca, dacă aţi muncit şi dacă le aveţi, ori dacă aţi furat, dar cum puteţi fi atât de neobrăzaţi încât să invocaţi confidenţialitatea când vindeţi proprietatea mea, a fraţilor şi a compatrioţilor mei? Şi pentru că la aceste atacuri criminale asupra avuţiei naţionale care generează frig în case, sărăcie, umilinţă şi frustrări, ba chiar şi emigrări, nu ripostează nimeni din Guvern, din ministere, fiindcă chiar ei le vând, cu clauze confidenţiale, cum nu ripostează nimeni de la Preşedinţie, unde se tace complice, şi pentru că singurele voci care condamnă sacrilegiul ruinării confidenţiale a României se mai aud doar în Parlament, din partea reprezentaţilor PRM, în special, li s-a năzărit unora să desfiinţeze Parlamentul, să-l unicameralizeze, să-l demonizeze mediatic, să-l caricatureze prin votul uniimoral, care va aduce sub cupola Casei Poporului pe vajnicii manelişti, Nicolae Guţă, Adi De Vito, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea şi compania, pentru că doar ei vor putea da, din belşug "genocid" de băut prin sate, vor da gratis concerte electorale şi vor fi cei mai uninominali reprezentaţi ai poporului. Bravos naţiune ...

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

Stimaţi colegi,

"Guvernul s-a grăbit", "Guvernul a exagerat", "Guvernul a declanşat un holocaust al găinilor"... sunt doar câteva titluri extrase din presă, cărora le-au urmat, chiar şi în aceleaşi publicaţii, altele, pe un cu totul alt ton: "Guvernul a procedat corect în criza gripei aviare", "S-a confirmat prezenţa virusului N5H1", "Localnicii îşi dau păsările de bună voie"...

După inundaţiile care au lovit, în valuri, România, când speram cu toţii că răul pentru noi se va fi sfârşit, iată că trebuie să facem faţă, solidar, unei noi încercări, cu implicaţii importante în plan social şi economic: gripa aviară.

Ca om care se simte legat sufleteşte de agricultură, vă mărturisesc că nu mi-a fost uşor să-i văd pe ţăranii din Ceamurlia plângând după păsările care li se luau din bătătură... Şi îmi închipui cât de greu i-a fost ministrului Flutur să îşi asume responsabilitatea de a ordona astfel de măsuri radicale!

Astăzi, când, în fine, ne-am lămurit cu toţii că Guvernul nu s-a grăbit, nu a greşit şi nu a exagerat, cred că sunteţi de acord că Guvernul... trebuie felicitat pentru profesionalism şi fermitate!

Vă mulţumesc!

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Abuzuri ale administraţiei faţă de organizaţiile neguvernamentale"

Formulez prezenta declaraţie politică în legătură cu un exces, de neacceptat, al unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului - ministru, anume Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie-ANIMMC. Excesul constă în depăşirea limitelor competenţei cu care Agenţia este investită spre asigurarea respectării prevederilor Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.

Proba excesului o fac chiar cu un document al Agenţiei adresat cooperaţiei meşteşugăreşti, anume adresa cu nr. 751/CP/28 septembrie 2005 către Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti-UCECOM, document ce poate constitui o imixtiune, nepermisă, într-un sector privat, dar şi o mostră de demagogie.

Pentru claritatea lucrurilor, privind limitele de competenţă ale Agenţiei, Legea nr. 1/2005 prevede la art. 106 alin. (4) că Agenţia reprezintă autoritatea competentă care asigură respectarea prevederilor respectivei legi, iar nu să facă ea alte reguli, proprii, care exced legea, şi mai prevede, potrivit art. 91 alin. (2) lit. d), că aceasta dă un aviz pentru conformitatea statutului asociaţiilor/uniunilor cu prevederile legii respective, sau ale legii speciale, dacă aceasta există.

De altfel, trebuie spus că acest aviz al ANIMMC nu ar mai trebui să fie de actualitate, pentru că el a avut ca suport un aviz prevăzut la art. 7 alin. (2) lit. d) din OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aviz care a fost eliminat prin Legea nr. 246/2005 de aprobare a respectivei ordonanţe.

Mai mult, potrivit art. 86 din OG nr. 26/2000 astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 246/2005, se abrogă "şi orice alte dispoziţii contrare".

Or, dat fiind caracterul acestei Ordonanţe de normă generală pentru asociaţii şi fundaţii, şi dat fiind că Legea nr. 246/2005 este ulterioară Legii nr. 1/2005, potrivit interpretării juridice şi faţă de similaritatea situaţiilor, avizul ANIMMC cerut pentru înscrierea legală a asociaţiilor /uniunilor cooperatiste prin Legea nr. 1/2005, este de natura "dispoziţiilor contrare" normei generale şi în mod normal - pe cale de consecinţă - intră sub incidenţa abrogării.

Tot pentru claritatea lucrurilor, art. 104 alin. (2) din Legea nr. 1/2005 dă latitudinea asociaţiilor de societăţi cooperative, uniunilor judeţene şi naţionale de societăţi cooperative să convină reguli şi norme de reglementare internă, şi asta fără ca vreun cuvânt din lege să instituie dreptul Agenţiei de a aviza sau superviza regulile şi normele respective.

Dat fiind acest cadru legal clar, stabilit prin Legea nr. 1/2005, să vedem acum modul cum Agenţia înţelege să îl şi respecte, chiar potrivit adresei sale amintite.

In primul rând, sub pretextul autorităţii şi dreptului său de aviz pentru conformitatea statutelor, Agenţia îşi ia latitudinea să facă multiple "observaţii generale", privind actele constitutive-cadru şi statutule - cadru aprobate pentru verigile din sistem de către Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti, observaţii formulate pur şi simplu imperativ, la maniera: art. cutare se modifică şi se reformulează (sau se completează) astfel; art. cutare se elimină; art. curtare se va reformula astfel ş.a.m.d.

Şi fără a mai pune în discuţie lipsa de temeinicie şi de substanţă a multora dintre modificările dispuse, ajung să nu mai înţeleg cine aprobă statutele, membrii asociaţi sau Agenţia?

E cel puţin ciudat cum, la actul constitutiv al Uniunii Naţionale, la punctul 7 se indică eliminarea unui text pe motiv că "preşedintele Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti nu este prevăzut de lege", ca după câteva rânduri, la pct. 10, să se specifice (citez): "în locul Biroului Consiliului Naţional se înlocuieşte cu "preşedintele" ".. Precizăm că preşedintele este singura autoritate exprimată a puterii între sesiunile consiliului naţional şi respectiv ale congresului."

Ori cei de la ANIMMC sunt nu ştiu cum, ori eu nu reuşesc să le înţeleg "subtilităţile"!

Dacă lucrurile s-ar opri aici, încă ar mai fi de discutat, dar Agenţia vrea cu orice preţ să-şi subordoneze necondiţionat şi întreaga organizare şi funcţionare internă pe care şi-o hotărăsc asociaţii din cooperaţia meşteşugărească.

E nepermis ca în România de azi, care se pretinde democratică, o autoritate publică să dispună unui sector privat aşa cum o face Agenţia prin documentul incriminat şi din care, în legătură cu statutul Uniunii Naţionale, citez:

"Facem precizarea că orice regulament, instrucţiune sau alte prevederi de ordine interioară constituie anexe la prezentul statut şi trebuie să fie prezentate spre a fi avizate de către ANIMMC. De asemenea, într-un articol separat se va prevede că regulamentele, instrucţiunile şi normele ce vor fi emise de către UNCOM constitute anexă la prezentul statut şi suportă acelaşi regim de avizare."

Şi Agenţia este consecventă, operând similar şi asupra regulilor şi normelor de funcţionare ale organelor de conducere, administrare şi control ale uniunilor judeţene, dispunând ca şi acestea documente să fie supuse avizării ANIMMC.

În ce temei legal îşi permite asta?

Se exced astfel nu numai prevederile art. 91 alin. (2) lit. d) dar şi prevederile de la art. 90 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 1/2005 şi care stabilesc cu claritate elementele de cuprins în actele constitutive şi în statutele uniunilor/asociaţiilor.

Şi dincolo de faptul că se excede Legea nr. 1/2005, competenţa pe care ANIMMC şi-o arogă, cu de la sine putere, depăşeşte de altfel şi limitele care îi sunt permise prin actele normative care îi reglementează organizarea şi funcţionarea, anume HG nr. 753/2003 modificată şi completată cu HG nr. 2007/2004.

In plus, prin poziţia concretizată în adresa sa, ANIMMC nesocoteşte total atât sensul cât şi conotaţiile practice implicite ale considerentelor Curţii Constituţionale cu privire la avizul prevăzut de art. 91 alin. (2) lit. d) din lege, considerente cuprinse în Decizia Curţii cu nr. 13/19.01.2005, şi potrivit cărora: "Avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nu presupune o imixtiune a unui organ de stat în constituirea uniunilor şi asociaţiilor. Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aceasta urmăreşte doar asigurarea respectării dispoziţiilor legale, ... In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 44 din 4 februarie 2003, care arată că avizul organului administrativ de specialitate nu reprezintă o autorizaţie administrativă prealabilă, neputând da naştere astfel la abuzuri administrative." Or, în cazul de faţă, în mod indubitabil este un caz de abuz administrativ.

Date fiind toate acestea, Agenţia confundă oare cooperaţia - care este un sector 100% privat - cu ceva întreprinderi de stat care s-ar afla în subordinea sa?

Deoarece într-o democraţie adevărată orice regulă e valabilă şi în jos dar şi în sus, mă întreb dacă regula pe care vrea să o instituie Agenţia nu i-ar fi şi ei aplicabilă, adică dacă nu cumva ar fi cazul ca toate ordinele, instrucţiunile etc. pe care ea le emite să fie supuse avizării prealabile de către Guvern.

Şi mai este încă ceva, cred că la fel de grav sau poate chiar mai grav, şi anume realitatea că, în respectarea aceleiaşi Legi nr. 1/2005, Agenţia lucrează cu două măsuri, una pentru cooperaţia de consum şi alta pentru cooperaţia meşteşugărească.

Astfel, pentru Uniunile Judeţene ale Cooperaţiei de Consum Agenţia a dat aviz favorabil pentru statute, şi fără a pune condiţii, iar în acestea scrie negru pe alb că "Adunarea generală ordinară ... h) aprobă conform art. 104 din Legea nr. 1/2005 ... norme interne unitare pentru unităţile asociate."

Fără comentarii!

Am zis la început că adresa împricinată a Agenţiei este şi o mostră de demagogie. Şi asta pentru că, în timp ce în debutul scrisorii ANIMMC precizează că "Legea nr. 1/2005 a creat cadrul legal unitar ... prin promovarea principiilor cooperatiste consacrate pe plan internaţional, a autonomiei deciziei şi a libertăţii de acţiune, ..." , în continuare dă măsura reală a modului în care ea înţelege să respecte această autonomie şi această libertate!

Suplimentar adresei, tot ca un exces apreciez şi poziţia de forţă a ANIMMC care, sub pretextul prevederilor art. 98 alin. (4) din lege, se opune desfăşurării de către uniuni/asociaţii a unor activităţi economice directe acceptate şi aprobate de către societăţile cooperative membre (activităţi de comercializare şi de închiriere a unor spaţii - proprietate, disponibile) pentru a-şi asigura astfel surse certe care să le permită materializarea scopului în care au fost constituite.

Or, în această problemă, Consiliul Concurenţei este cu totul de altă părere şi chiar a înaintat Guvernului propunerea de modificare a art. 98 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, cu adresa nr. 2858 din 30.06.2005.

Legat de cele prezentate, eu, ca parlamentar, pun foarte serios întrebarea: ce anume stă în spatele creării unor astfel de situaţii care pot să determine, şi pe bună dreptate, reclamaţii justificate şi de necombătut la organismele europene, la CEDO, ş.a.m.d., şi asta exact acum când România depune toate eforturile în vederea integrării în Uniunea Europeană?

Oare pe lista de reproşuri exprimate de Uniunea Europeană vis-a-vis de România mai lipsesc şi abuzuri ale administraţiei faţă de organizaţiile neguvernamentale?

Mă întreb ce măsuri concrete va lua Guvernul pentru stoparea definitivă a exceselor ANIMMC şi a imixtiunilor ei lipsite de suport legal în organizarea internă a cooperaţiei meşteşugăreşti - sesizate de nenumărate ori - şi când va limita acţiunile acestei Agenţii potrivit competenţelor primite prin lege; ce măsurile concrete va lua în legătură cu avizul ANIMMC prevăzut la art. 91 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2005, aviz care intră sub incidenţa abrogării prin efectul prevederilor normei generale în materie de asociaţii şi fundaţii, respectiv prin efectul art. 86 din OG nr. 26/2000 astfel cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr. 246/2005 şi când se va da curs propunerii de modificare a art. 98 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, propusă de Consiliul Concurenţei prin adresa nr. 2858/30.06.2005 depusă la Guvern.

Domnul Cristian Stănescu:

"Cronica unei privatizări eşuate"

Ca şi în declaraţia politică de săptămâna trecută şi astăzi mă voi referi tot la privatizările din judeţul Braşov. De fapt la încercările de privatizare din acest judeţ.

Consider că este obligatoriu ca toţi factorii de decizie de la nivel judeţean şi din Guvernul Tăriceanu să se implice în încercarea de a salva industria braşoveană de la distrugere.

Guvernul trebuie să înţeleagă faptul ca Uzina "Tractorul" din Braşov este una vitală pentru furnizarea de piese de schimb şi de producţie de tractoare, atât în plan intern cât şi în plan extern. Este absolut necesară menţinerea pe linia de plutire a uzinei, atât pentru agricultura românească cât şi pentru cei peste 3.000 de angajaţi, pe care îi are uzina la ora actuală.

Din câte ştiu, la această dată, tratativele cu firma indiană "Mahindra & Mahindra" au intrat într-un impas, din cauza condiţiilor inacceptabile, puse de către aceasta. Ar trebui să se ia în considerare aici experienţa de la "SIDEX" Galaţi unde privatizarea, făcută tot cu o societate indiană, şi anume "Mittal Steel", nu a adus nimic benefic pentru statul român.

Iată numai câteva din condiţiile impuse de indienii de la "Mahindra & Mahindra":

• trimiterea acasă, prin disponibilizare de personal, a peste 1.500 de angajaţi;
• statul să susţină în continuare programul de subvenţionare a achiziţiei de tractoare şi maşini agricole, pentru următorii cinci ani;
• restrângerea activităţii de pe cele 150 de hectare, în prezent, la numai 35 de hectare.

Exemplele pot continua la nesfârşit, dar nu vreau să insist foarte mult discuţia în acest sens.

De ce consider această declaraţie politică o cronică neagră a acestei privatizări, care se vrea un succes? Pentru că, de fapt, în spatele acestor repetate trageri de timp, a acestor condiţii inacceptabile puse de aşa zisul investitor, se găsesc alte interese meschine ale FMI- ului, care vrea lichidarea întreprinderii dacă aceasta nu este privatizată până la 31 decembrie 2005.

Este inadmisibil ca FMI să se amestece atât de grosolan în problemele economice ale unei ţări şi cred că numai în România este posibil să fie lăsat să se joace, de fiecare dată, cu soarta cetăţenilor acestei ţări.

Aş dori să anunţ colegi parlamentari, atât din opoziţie cât şi de la putere, din judeţul Braşov, care au anunţat în presa locală faptul că de la întâlnirea cu reprezentanţii sindicatului din întreprinderea "Tractorul" au lipsit reprezentanţii PRM, că eu nu am fost înştiinţat, în nici un fel, că această întâlnire va avea loc.

Dar nu asta este cel mai important, bine ar fi dacă acţiunile acestea ar avea şi un ecou favorabil în structurile de conducere actuale ale ţării. Eu am luat atitudine faţă de toate cele relatate mai sus în interpelările şi în declaraţiile politice anterioare, pe care le-am susţinut de la tribuna Parlamentului.

Important nu este cine, la câte şi la ce fel de întâlniri participă, ci cât face fiecare, în parte, pentru a apăra interesul naţional şi a dovedi că merită să reprezinte cetăţenii în Parlament.

În încheiere, apelez, încă o dată, la reprezentanţii puterii, să dea dovadă de bun-simţ faţă de cei care i-au trimis în Parlament şi să se implice în rezolvarea situaţiei de la Uzina "Tractorul" Braşov şi, eventual, să arate că am greşit eu, considerând că avem de a face cu o privatizare deja eşuată.

Vă mulţumesc.

Domnul George Adrian Scutaru:

Declaraţie politică: "Armistiţii sau doar pretexte?"

Stimaţi colegi,

Este evident faptul că România se confruntă cu probleme grave. După şapte valuri de inundaşii care au lovit ţara luni în şir, acum, gripa aviară vine să completeze tabloul crizelor. Pe plan extern, oficialii Uniunii Europene veghează ca România să-şi îndeplinească obligaşiile pe care le implică aderarea la spaţiul comunitar, reforme, care, după cum bine ştişi, înaintează cu multă greutate şi au parte mai mult de piedici decât de suport.

În acest context, PSD şi-a făcut un obicei din a întinde o viguroasă mână de ajutor, de a propune aşa zise "armistişii" pentru depăşirea crizelor. Partidul care îşi încordează muşchii în lupta pentru păstrarea şefiei celor două camere ale Parlamentului, îngreunând procesul legislativ cu atâta ardoare, pozează acum, într-un partid conciliant, capabil să înţeleagă adevărata dimensiune a situaţiei grele în care ne aflăm de câteva luni bune. Astfel de "armistiţii" sunt de neconceput. Dacă PSD-ul este atât de interesat să ajute, în mod real, actuala Putere în depăşirea problemelor, ar face bine să-şi descleşteze dinşii cu care ţin de cele două scaune, ajutând astfel, la deblocarea procesului legislativ, la grăbirea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană şi, implicit, ajutând autorităţile să faţă probelor grele la care ne supune natura.

Dar iată că PSD nu lansează decât fumigene lipsite de substanţă. Ceea ce este cu adevărat prioritar este omis din ecuaţie. Au devenit maeştrii ai diversiunilor, profesionişti de rang înalt ai fofilării. După ce, vreme de patru ani au stors şara, PSD-iştii se încrâncenează în acestă luptă pentru menşinerea privilegiilor.

Este suficient să privim puţin în curtea PSD-ului ca să ne dăm seama că lupta pentru scaune înalte e o maladie de partid. Observăm cu uşurinşă cum liderii PSD se agaţă, disperaţi, de orice ar putea însemna, la o adică, o bucăţică de Putere. Şi dacă n-or fi tocmai frâiele şării, merg şi cele ale partidului. Tot şef se cheamă că eşti.

Poate ar fi recomandabil ca cei doi (încă) şefi ai camerelor Parlamentului să se preocupe mai mult de ce se petrece în interiorul partidului, unde imaginea unui lider nu are contur, unde diversele grupuri stau să se sfâşie pentru o parcelă din cernoziomul influenşei în Partid şi să deblocheze mecanismele legislative. Acesta ar fi unicul armistişiu pe care, dacă ar fi iniţiat de PSD, l-am accepta. Restul, sunt doar vorbe.

Vă mulţumesc.

Domnul Romică Andreica:

Declaraţie politică: "Noi alegem...nu ei"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş dori să încep această declaraţie politică informându-i pe cei dintre dumneavoastră care nu ştiţi că a început o nouă campanie electorală. Este vorba despre alegeri parţiale în unele localităţi pentru postul de primar şi chiar pentru consilii locale în anumite localităţi.

Veselie mare. Este destul de frig în nordul ţării şi probabil că în loc de mici şi bere se va merge pe ţuică şi carne de pasăre (că tot este din belşug).

Am sperat că s-a mai schimbat ceva în mentalitatea unor vojnici apărători ai secerei şi ciocanului (sau a celor ai trandafirului). Am sperat degeaba şi probabil că doar epurarea biologică va corecta acest lucru.

Am fost prezent zilele acestea în comuna suceveană Drăgoieşti, unde au fost organizate trei adunări electorale.

Într-un frumos décor bucovinean, cu oameni veniţi direct de la biserică, unii în costume naţionale, am avut o primă întâlnire intr-un mic sat, cu doar 250 de alegători.

Organizare reuşită, la căminul cultural, cu oameni interesaţi atât de candidatul pentru primar cât şi de cele spuse de mine despre activitatea parlamentară, legile proprietăţii, programul "Fermierul" etc.

Toate bune şi frumoase până când un consilier PSD, prezent la şedinţă începe să denatureze întreaga adunare folosind expresii de genul: hoţilor, mincinoşilor etc.

Acelaşi domn consilier, fiind răspunzător de activitatea din căminul cultural, ne-a ţinut vreo două ore în întuneric, până când probabil nu mai vedea nici el şi s-a îndurat să pună siguranţa înapoi, direct de la firidă.

Nu am cauzat prestaţia dumnealui, închipuindu-mi doar că ar fi fost trimis cu scop precis acolo, aflând doar ulterior că este consilier PSD.

Următoarea întâlnire, în alt sat, ceva mai mare, cu vreo 500 de alegători. Am sperat şi am avut dreptate pentru noua guvernare. Am sperat şi am avut dreptate pentru că erau prezenţi cam 50 de persoane, ceea ce m-a indignat atât pe mine cât şi pe cei prezenţi, a fost că nu a binevoit candidatul PSD să ne dea drumul în căminul cultural pentru că "pierduse" cheia.

Domnilor, terminaţi odată cu astfel de nimicuri şi astfel de mijloace de intimidare. Fiţi oameni şi lăsaţii pe ceilalţi să-şi decidă singuri soarta. Lăsaţi să primeze doar un singur criteriu: Valoarea.

Am găsit şi o explicaţie la cum au înţeles PSD-iştii din Drăgoieşti dcampania electorală. Stau prea mult cu ochii la televizor (şi prind doar TVR 1) şi-i urmăresc pe şefii lor cum se ţin de scaune şi au înţeles mesajul cam aşa: "Câine până la moarte"!

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică

Stimaţi colegi,

În ultimele săptămâni, România s-a confruntat cu încă o situaţie potenţial foarte periculoasă, este vorba de localzarea pe teritoriul ţării noastre a virusului gripei aviare.

Vreau să remarc, pe această cale, felul profesionist în care au reacţionat în această situaţie autorităţile competente din România, şi aceasta în pofida a numeroase critici cum că măsurile luate de acestea ar fi fost prea drastice şi luate în pripă.

Astfel, în urma ordinelor domnului ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, în zonele în care au fost descoperite animalele moarte a fost instituită carantina şi s-a trecut la eutanasierea tuturor păsărilor din zonă, urmând ca proprietarii animalelor să fie despăgubiţi, în conformitate cu legea. Acest lucru a fost pus foarte repede în practică, primii proprietari de animale intrând efectiv în posesia banilor începând cu data de 12 octombrie.

De asemenea, tot la iniţiativa ministrului Flutur au fost adoptate mai multe măsuri preventive, cum ar fi interzicerea comercializării păsărilor vii în târgurile de păsări din unele judeţe, iar în alte judeţe, precum şi în Bucureşti, activitatea acestor târguri a fost suspendată total. De asemenea, domnul ministru Flutur a interzis, printr-un ordin al său, vânătoarea de păsări pe tot teritoriul ţării.

Din păcate, acum câteva zile o echipă de experţi români şi străini a confirmat existenţa virusului gripei aviare în România. În acest sens, consider că deciziile domnului ministru Flutur au fost salutare în încercarea de a se evita o criză majoră în România, lucru remarcat şi de unul dintre experţii europeni care au ajutat la identificarea virusului, care a afirmat că autorităţile române au acţionat în conformitate cu dispoziţiile europene, care spun că atunci când există o suspiciune cât de mică, trebuie să se acţioneze cât mai repede şi mai decis.

În aceeaşi ordine de idei, trebuie remarcată şi promptitudinea cu care Ministerul Sănătăţii a acţionat în această situaţie, reprezentanţii acestuia distribuind în câteva zile peste 200 000 de doze de vaccin antigripal în 27 de judeţe, urmând ca această acţiune să continue.

Pe lângă aceste măsuri, eu cred că Ministerul Sănătăţii, prin reprezentanţii săi, trebuie să realizeze o adevărată campanie de informare a populaţiei, din mediul urban, dar mai ales rural, în ceea ce priveşte modalităţile prin care se poate preveni luarea virusului.

În final, pot afirma cu hotărâre că, dincolo de unele critici apărute în presă şi din partea unor oameni politici, de data aceasta autorităţile au reacţionat corect în faţa unei situaţii de risc major, acţionând cu rapiditate şi hotărâre.

Domnul Ionel Palăr:

"Învăţământul românesc - între minţi sclipitoare şi limitele alfabetizării"

Domnule preşedinte,

Doamnelor si domnilor parlamentari,

Vreme de ani de zile ne-am alimentat cu mituri ale învăţământului românesc. Ne-am hrănit cu poveşti despre olimpici, premianţi, copii geniali pe care i-am îmbrăţişat călduros, cărora le-am pus o coroniţă pe cap, le-am dat nişte bani de buzunar şi apoi ne-am întors, liniştiţi, la somnul naţional, relaxaţi că măcar o bucurie avem - inteligenţa naţională. Ulterior, i-am luat la defilare prin lume, să ne mândrim cu ei. De fapt, cu Învăţământul Românesc. Mai mult, avem pretenţia să fim recunoscuţi şi nu de puţine ori mi-a fost dat să aud opinii rostite de undeva de foarte sus, de persoane care comparau educaţia noastră, cu "a lor", a occidentalilor. Am dormit un somn dulce, crezând ca suntem asiguraţi, măcar în privinţa educaţiei.

Însă realitatea de coşmar vine să ne trezească brusc. Nu olimpicii sunt reprezentativi pentru educaţia românească. Premiile internaţionale nu se datorează sistemului educaţional care funcţionează ca uns şi încurajează succesul prin toate mijloacele posibile. Recunoaşterea peste hotare s-a făcut doar graţie minţilor sclipitoare, nicidecum prin aportul sistemic. De fapt, educaţia României profunde este mâncată de molii. Filele care-au povestit succesele sunt astăzi îngălbenite. Raportul înaintat de Ministerul Educaţiei dezvăluie aspecte mai mult decât îngrijorătoare vizavi de starea învăţământului românesc. În mediul rural, educaţia este la cote minime - profesorii nu vor să predea la ţara, acolo ajungând, deseori, absolvenţi slab pregătiţi sau, în cele mai sumbre situaţii - persoane necalificate, pentru care profesoratul este o slujbă temporară, până apare ceva mai bun. Practic, se poate vorbi de "profesori sezonieri". Nu mai vorbim de spaţiile în care se defăşoară actul educaţional - insalubre şi impropri, de lipsa materialelor didactice minime ori a cărţilor.

La oraş, deşi şcolile au termopane şi încălzire centrală, actul educaţional este marcat de aceleaşi neajunsuri: mulţi profesori slab pregătiţi, deoarece şefii de promoţii aleg să muncească în firme şi multinaţionale, unde sunt bine plătiţi, la clasă ajungând, din nou, absolevnţi de compromis. Elevii fac legea în clasă, nicidecum cel din spatele catedrei, iar mijloacele materiale, deşi în proporţii mai mari decât la ţară, nu sunt folosite aşa cum ar trebui. Raportul Ministerului indică rezultate dezastruoase la citit şi socotit, nivelul de promovare este extrem de scăzut, pentru o ţară care-şi face titlu de glorie din cei câţiva olimpici pe care-i are. Cel mai grav este însă faptul că, la baza acestor rezultate, stau cauze profunde - salarizarea mizeră a cadrelor didactice şi lipsa de fonduri perpetuată cu fiecare buget aprobat sunt doar câteva din cauzele evidente generatoare de criză.

Este momentul să începem să gândim soluţii şi pentru acest sector, vital pentru sănătatea unei naţiuni. Cu toţii ştim teoria - educaţia valoroasă asigură un viitor de calitate, dar stăm foarte prost la aplicarea acestui deziderat. Poate acum, în al 13-lea ceas, să începem să construim Valoarea. Nu mai putem trai din miturile şi iluziile cu care ne-am alimentat atâta vreme. Copiii noştri nu ştiu să citească şi să socotească, şcolile sunt în paragină, iar profesorii trăiesc la limita subzistenţei. Dacă acesta e prezentul, acesta ne va fi şi viitorul.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Valeriu:

Declaraţie politică: "Modificări, negocieri, hotărâri privind modificarea Regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor"

Aseară s-a stabilit că iar negociem. Am mai negociat odată, poate vom deveni specialişti în arta negocierii. De fapt, nu se întâmplă nimic pozitiv în aprobarea regulamentelor. Acum două zile, Alianţa PNL-PD a hotărât că nu este de acord cu propunerea PSD de a stabili ca modificările la regulamentele celor două Camere să intre în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, timp în care Curtea Constituţională ar avea timp să se pronunţe asupra acestor schimbări. Astăzi nu mai ştim dacă este valabil. Primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la finalul reuniunii Consiliului Naţional de Coordonare al Alianţei, că schimbarea celor doi preşedinţi trebuie să meargă înainte ca acţiune politică. Astăzi nu mai ştim dacă este valabil. Cu toate acestea, Curţii Constituţionale nu-i va fi încălcat dreptul de a face apel.

Dezbaterile pentru modificarea regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor nu se desfăşoară nici pe departe în ritmul pe care coaliţia guvernamentală şi l-a propus, discuţiile de până acum fiind bazate pe chestiuni procedurale. Ce s-a îmtâmplat în acest timp, în disputele pe procedură nu s-au implicat toţi parlamentarii, ci liderii de grupuri. Iar cei care conduc şedinţele atât în plen, cât şi în Biroul Permanent nu au respectat tot timpul regulamentul, nu au supus la vot propunerile majorităţii deci, majoritatea nu şi-a putut exercita dreptul de a vota.

La Senat, la o lună de la începerea dezbaterilor pe fond la noul regulament, s-a reuşit finalizarea a 24 de articole din cele 202 ale proiectului, în timp ce la Camera Deputaţilor s-au discutat 14 articole din cele 214. Discuţiile s-au oprit în Senat, până săptămâna aceasta, la secţiunea privind constituirea Biroului Permanent, care cuprinde şi reglementările referitoare la posibilitatea revocării preşedintelui acestui for legislativ, punctul cel mai controversat al regulamentului.

Încă de la început, discuţiile au fost marcate de disputele politice putere-opoziţie.

Chiar şi preşedintele Traian Băsescu s-a implicat în acest subiect susţinând ca puterea şi opoziţia să găsească o soluţie pentru a finaliza scandalul provocat în Parlament pe marginea regulamentelor celor două camere legislative.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, va propune iniţierea unor discuţii politice intermediate de preşedintele Băsescu pentru a clarifica complet situaţia regulamentelor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene şi locale, în cazul în care negocierile dintre grupurile parlamentare nu vor ajunge la un rezultat.

Compromisul la care au ajuns săptămâna trecută, în principiu, membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor permite opoziţiei să conteste la Curtea Constituţională intenţia puterii de schimbare a preşedintelui Camerei, ceea ce a condus la detensionarea activităţilor legislativului. PRM-ul a cântat la unison cu PSD-ul considerând că pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie de un control de constituţionalitate.

Reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare al Alianţei a luat ieri hotărârea că schimbarea celor doi preşedinţi trebuie să meargă înainte ca acţiune politică, deci aşa vom proceda în continuare. Dacă nu s-a schimbat nimic aseară.

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică: "Despre generaţia care vrea să plece din România"

Dragoş Mihnea este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Baia Mare. El a obţinut în acest an Medalia de aur la Olimpiada internaţională de matematică şi la Balcaniada de matematică. A primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare şi multe felicitări, dar dorinţele lui sunt cu totul altele.

Dragoş vrea în primul rînd rezolvarea problemei tinerilor din România şi în mod special a tinerilor superdotaţi, care nu au şansa de a se realiza în România.

Îl ascultam pe Dragoş la o televiziune locală cu cîtă sensibilitate încerca să-şi justifice dorinţa de a studia într-o universitate americană, dar şi pe cei care sunau şi-l îndemnau să nu se uite înapoi, că n-are ce să vadă şi ce să regrete.

Apoi aveam să citesc într-un ziar din Maramureş o pagină despre generaţia care visează să plece din ţară. Vă citesc un fragment din portretul acestei generaţii făcut de un tînăr:

"Noi suntem generaţia care pleacă. Generaţia de afară. Muncim la negru în Irlanda, cerşim în Franţa, furăm în Spania, spălăm vase în Italia, îngrijim de copii în Anglia, studiem în America, programăm sau facem strip-tease în Canada.

Suntem generaţia care pleacă. Dezamăgiţi de prezent, visăm la un viitor în care ne reîntoarcem acasă plini de bani, ne luăm case, ni le mobilăm şi dotăm cu electrocasnice, aşa cum am văzut afară.

Nu vrem să fim francezi, italieni sau spanioli. Le vorbim limba de nevoie. Dar înjurăm, iubim şi plîngem în româneşte. Sîntem români, chiar dacă nu stăm ore întregi la coadă ca să votăm.

Sîntem generaţia plecată pe afară. Îngrijoraţi de destinul României, dar uşuraţi totodată la gîndul că, din fericire, nu e neapărat şi destinul nostru..."

Este un portret real, dar dureros, care continuă cu opinia altor tineri: "Uite că s-a schimbat regimul, iar românii continuă să fure capace de canal şi vane de la rezervoare cu substanţe toxice, îşi pun prezenţe la cursuri la care nu se duc, mint. Asta este realitatea. Şi mai este o realitate: culegătorii de căpşuni şi "dansatoarele". Aceştia nu pot vorbi despre frumuseţea muncii. Ei trag din greu şi visează ce vor face cu banii cînd vor veni în ţară. Iar la graniţă, li se confiscă paşapoartele, fiindcă strică imaginea României..."

România are problemele ei majore, iar tinerii sînt o problemă care îşi aşteaptă rezolvarea. Ei vor să meargă mai departe şi să facă ceva bun în viaţă aici, în România şi nu alergînd spre alte ţări.

Unii merg în Occident şi învaţă. Sînt capabili să producă schimbări, să se întoarcă în România şi să creeze sistemul care s-o ducă acolo unde doresc ei. Numai că avem suficiente exemple cînd s-au întors tineri cu diplome străine şi s-au izbit de realitatea pilei şi corupţiei, de imposibilitatea de a face ceva.

Şi, atunci, tinerii pleacă din nou acolo unde capacitatea lor intelectuală şi de acţiune este apreciată. Şi încep să nu mai aibă nostalgia emigrantului şi nu mai visează să se întoarcă în ţară.

Cei plecaţi afară să înveţe sînt o generaţie aparte, care încearcă să-şi învingă dorul pentru casă cu dorinţa de reuşită profesională. Nu mai sunt nostalgici ai unei Românii care din păcate nu ştie şi nu poate să aibă grijă de tinerii ei.

Cîtă vreme vom trăi de pe urma meritelor altor români, nu vom face din Romania o ţară de care să fim mîndri. Mîndria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins.

Ce facem noi, ca for legislativ, pentru a schimba această realitate? Este o întrebare la care e bine să medităm cu toţii.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: " Probleme nerezolvate"

Astăzi o să mă refer la 3 chestiuni importante.

Problema cu care se confruntă salariaţii de la ROMAERO Băneasa, societate comercială care are mari dificultăţi datorate în special unuia dintre acţionarii importanţi care nu a investit nici un leu în societate, dar în schimb are pretenţii la încasarea dividendelor.

Solicit domnului Codruţ Sereş, ministrul Economiei şi Comerţului, să intervină energic pentru a sprijini şi salva această societate importantă, care are contracte ferme cu unele dintre cele mai apreciate firme internaţionale din domeniu.

O altă situaţie deosebită este cea cu care se confruntă salariaţii din instituţiile de spectacole. Cu toate că sindicatele din ramura cultură au depus numeroase memorii şi sesizări ministerelor de resort, s-au ales doar cu promisiuni. Ca urmare, nici în proiectul de buget pe anul 2006 prezentat de Guvern nu este prevăzută acordarea tichetelor de masă pentru salariaţii din cultură.

A treia problemă de interes naţional, poate cea mai importantă cu care s-a confruntat România în ultimii ani, se referă la gripa aviară care a fost depistată în câteva localităţi. Chiar dacă este de importanţă naţională, nici până în acest moment, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, domnul Gheorghe Flutur nu a prezentat o informare oficială în plenul Parlamentului.

Solicit pe această cale, prezentarea punctului de vedere oficial al Guvernului în faţa Parlamentului.

Domnul Emil Strungă:

«Buget de austeritate»

Atunci când vorbim despre bugetele celor două Camere ale Legislativului, există pericolul ca discuţia să capete accente populiste. Departe de mine gândul - nu vreau şi nu pot abuza de această tribună sau de situaţia în care sunt mulţi românii afectaţi de inundaţii pentru a argumenta în favoarea ideii că bugetele Parlamentului aprobate pentru anul 2006 şi care însumează 4800 de miliarde sunt prea mari.

Evident că dacă raportăm la costurile necesare, se pot găsi argumente, dar această decizie privind suplimentarea bugetelor celor doua camere ale Parlamentului trebuie să ţină seama şi de aspectul moral care se impune de aceasta situaţie speciala în care se găseşte România.

Totuşi, ceea ce putem face noi ca parlamentari este să explicăm la modul cel mai transparent care sunt cauzele, unde se duc banii, care sunt investiţiile cu caracter de necesitate pe care le reclamă întreţinerea şi funcţionarea Parlamentului. Şi, evident, dacă se poate renunţa la unele sume a căror cheltuire nu se impune, atunci să o facem.

Ceea ce vreau să remarc este modul în care unele cheltuieli sunt justificate în presă de către unii dintre noi. Vorbim de necesitatea înlocuirii maşinilor, gândindu-ne la siguranţa noastră. Dar la siguranţa celor peste care vine frigul şi ale căror case au luate de ape nu vorbim sau punem chestiunea în sarcina exclusivă a Guvernului. Ca să nu mai spun că mi se pare aproape de cinism argumentul potrivit căruia parlamentarii occidentali au laptopuri, realitatea aceasta justificând investirea în tehnică asemănătoare şi pentru noi.

Aici nu mai este vorba de a ţine sau nu seama de recomandarea prim-ministrului în ceea ce priveşte reducerea pretenţiilor, în funcţie de apartenenţa politică, în funcţie de locul pe care-l ocupăm în scaunele Puterii sau ale Opoziţiei. Şi nu cred că uzez de argument populist când afirm aceasta. Cred doar că, în situaţia în care se găseşte România acum, ar merita - şi ar fi un semnal de bune intenţii şi de conştiinţă şi de solidaritate, pe care noi, ca aleşi ai poporului, trebuie să le dovedim. Parlamentul trebuie sa îşi impună bugete de austeritate atunci când tara parcurge etape dificile.

Nu în ultimul rând, faptul că sediul Senatului este Casa Poporului - un mamut care trebuie întreţinut cu bani mulţi, parte din ei cheltuiţii fără sens - ne afectează asemenea unui blestem care ne va urmări multă vreme de acum înainte, bugetele Camerelor vor fi o problemă şi în anii următori, când suplimentar se vor adăuga şi cheltuielile pentru Parlamentul European. Dar sunt lucruri pe care trebuie să le facem - împreună, nu doar unii. Nu e corect, nu e democratic, nu e uman.

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi

În fiecare an, la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) sărbătoreşte Ziua Mondială a Alimentaţiei. Adunarea Generala ONU a decis, în 1980, ca ziua înfiinţării FAO - 16 octombrie 1945 - la Quebec (Canada) să marcheze Ziua Mondială a Alimentaţiei, considerând că "alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane". Scopul Zilei Mondiale a Alimentaţiei este de a face cunoscute problemele alimentaţiei în lume şi de a spori solidaritatea în lupta împotriva foamei, malnutriţiei şi sărăciei.

Diversitatea biologică este fundamentală pentru agricultură şi producţia de hrană. Pentru a putea hrăni o populaţie în creştere, agricultura trebuie să furnizeze şi mai multe alimente. Este esenţial să se mărească potenţialul agricol, prin protejarea unui spectru larg de forme de viaţă cu trăsături unice, cum ar fi plantele ce supravieţuiesc în caz de secetă sau animalele care se reproduc în condiţii aspre de viaţă. Practici agricole susţinute pot hrăni, deopotrivă, oamenii, şi pot proteja oceanele, pădurile, preriile şi alte ecosisteme care ocrotesc diversitatea biologică.

O mare varietate de plante cultivate şi animale domesticite reprezintă fundamentul pentru biodiversitatea agricolă. Oamenii, în prezent, depind de doar 14 specii de mamifere şi păsări, reprezentând 90% din hrana provenită de la animale. De asemenea, doar patru specii de plante - grâul, porumbul, orezul şi cartoful - furnizează jumătate din hrana bazată pe plante.

Peste 40% din suprafaţa pământului este folosită în agricultură, plasând o mare responsabilitate asupra fermierilor în vederea protejării biodiversităţii. Prin folosirea de tehnici corespunzătoare cum ar fi reducerea folosirii pesticidelor, folosirea agriculturii organice şi a rotaţiei culturilor, fermierii menţin balanţa fragilă cu ecosistemele înconjurătoare.

FAO va continua să se bazeze pe colaborarea cu partenerii săi, inclusiv cu alte organizaţii internaţionale, cu instituţii de cercetare, de comerţ, cu numeroase comunităţi, şi nu in ultimul rând cu consumatorii. Mai mult de 840 de milioane de oameni sunt înfometaţi şi mult mai mulţi suferă în urma deficientelor de alimentaţie. Biodiversitatea este aliatul-cheie în lupta împotriva malnutriţiei.

De altfel, în 1996, la Summit-ul Mondial al Alimentaţiei, a fost fixat ca obiectiv principal reducerea, până în 2015, la jumătate a numărului de oameni care suferă de foame. Potrivit unei statistici FAO, pe întreg globul există încă aproximativ 840 de milioane de oameni care suferă de foame şi malnutriţie. Iar foamea, avertizează FAO, reprezintă o cauză principală pentru multe dintre bolile care încă mai fac ravagii în multe dintre zonele de pe mapamond.

În cadrul FAO, România acţionează pentru punerea în aplicare a Planului de Acţiune al Summit-ului Mondial al Alimentaţiei, urmărind, totodată, transformarea structurală a agriculturii şi asigurarea securităţii alimentare pentru toate sectoarele populaţiei.

România sprijină realizarea obiectivelor înscrise în planul strategic al FAO pentru perioada 2000-2015 şi acţionează pentru ca FAO să acorde o atenţie sporită dezvoltării agriculturii din ţările cu economie în tranziţie.

România analizează posibilitatea de a sprijini formarea de cadre de specialitate în domeniul agriculturii pentru ţările în curs de dezvoltare, în special cele francofone, în condiţiile asigurării unor resurse de finanţare prin organizaţii internaţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gelil Eserghep:

Declaraţie politică: "Trăiţi bine?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Alocările bugetare pentru sănătate, cât şi cheltuielile totale efectuate în România pentru sănătatea fiecărui locuitor, ne plasează pe ultima poziţie între ţările candidate la Uniunea Europeană. Asta în condiţiile în care în campania electorală Alianţa DA (care se află la guvernare) promisese că pînă în 2008, sistemul sanitar va beneficia de o finanţare sporită, care să reprezinte cel puţin 6% din PIB.

În prezent, sistemul de asigurări sociale de sănătate este în criză, constându-se, în principal, următoarele aspecte:

• la circa 10% din farmaciile aflate în contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate, încă din primul trimestru al anului 2005 au fost epuizate fondurile pentru întregul an;
• peste 60% din farmacii au depăşit plafonul pentru primele două trimestre;
• acută criză de medicamente nesubvenţionate;
• prevederile legislative adoptate ulterior aprobării bugetului pentru anul 2005 au dus la alocarea unor sume fără acoperire în bugetul anului 2005;
• structura actuală a sistemului de asigurări de sănătate nu permite situaţii de acest fel.

Pe de altă parte, statisticile arată că, din păcate, mortalitatea infantilă plasează România pe unul dintre locurile fruntaşe în Europa, mai exact pe locul 3 (16 la mie în anul 2004). Aceasta este de 3-4 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor europene. Ea este puternic condiţionată social, fiind mai mare în mediul rural, unde se întâlneşte în special printre copiii cu mame care au un nivel de pregătire sub şcoala elementară. Conform statisticilor, cei mai mulţi bebeluşi mor în judeţele Constanţa, Ialomiţa, Vaslui şi Botoşani, Moldova rămânând zona cea mai afectată a ţării. Vestea bună, din nefericire, este că asupra mortalităţii infantile se poate interveni în mod pozitiv mult mai uşor decât asupra natalităţii.

Politicile de prevenire includ creşterea standardului de viaţă, a calităţii asistenţei medicale, scăderea poluării mediului şi conştientizarea necesităţii medicinei preventive.

Cauzele generale de deces sunt cele medico-sociale: sărăcia, lipsa unei vieţi igienice şi problemele de asistenţă medicală, oamenii neavînd medicamente. Circa 20% dintre decese se produc în primele 24 de ore de la naştere, iar cauzele ţin atât de familie, care nu se adresează la timp medicului, dar şi carenţelor din sistemul medical. Vina pentru colapsul sistemului este nejustificat transferată pe umerii partenerilor din sectorul privat.

De aceea, sînt consternat de votul colegilor de la Alianţă faţă de Ordonanţa 38/2005, cu privire la acordarea de gratuitate de medicamente pentru bebeluşi şi gravide, având ca bază preţul scăzut şi nu calitatea produselor).

Nici în domeniul educaţiei Alianţa nu-şi respectă promisiunile din campania electorală unde promitea că "Guvernul Alianţei D.A. va schimba filosofia de finanţare a educaţiei, prin mărirea investiţiei în învăţământ (pentru educaţie şi cercetare, Guvernul va aloca de la bugetul de stat, resurse financiare echivalând cu 6% din PIB)" - citat din Programul de guvernare al Alianţei, acesta fiind în prezent sub 5%, în condiţiile în care media europeană este de 5,22%, iar a ţărilor care au intrat de curînd în Uniunea Europeană este de 5,31%. Totodată, "Guvernul Alianţei D.A. va asigura dublarea salariilor personalului din educaţie, luând în consideraţie necesităţile legitime ale slujitorilor şcolii, statutul şi respectul de care aceştia trebuie să se bucure în societate", îmi permit iar să citez din acelaşi program.

În aceste condiţii şi neuitând sloganul Alianţei DA din campania electorală, adică "Să trăiţi bine!", ne punem întrebarea firească, de altfel, cum să trăim bine dacă nu avem un sistem medical sănătos şi nici în domeniul educaţiei nu se petrec deloc lucruri bune? Cîte promisiuni în care oamenii îşi puneau speranţe vor mai rămîne doar la stadiu de promisiuni?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Săptămâna trecută s-a dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2005 privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005.

Luând cuvântul la dezbaterea generală, reprezentanţii opozitiei, dar în mod special cei din partea PSD au criticat Guvernul, afirmând că acesta nu este preocupat şi nu acordă atenţia cuvenită persoanelor care au avut de suferit din cauza inundaţiilor- rămânând fără case sau având casele parţial distruse.

Distinşii mei colegi au prezentat anumite aspecte punctuale, în care materialele de construcţii nu au ajuns în proporţie de 100% la destinaţie. Doresc să aduc la cunoştinţa cetăţenilor, dar şi a colegilor mei din Parlament că Guvernul a aprobat o serie de acte normative, care au reglementat modul de gestionare şi repartizare a materialelor de construcţie, necesare reconstruirii sau consolidării caselor afectate de inundaţii.

Astfel, a fost dată în luna august Ordonanţa de Guvern care a stabilit judeţele care vor primi ajutoare, precum şi faptul că Agenţia Naţională de Locuinţe, ANL, va procura aceste materiale prin licitaţie publică şi le va trimite în teritoriu în conformitate cu documentaţia trimisă de către consiliile locale.

De asemenea, Guvernul a stabilit cantităţile necesare pentru materialele de construcţii necesare pentru reconstrucţia unei case sau pentru consolidare în funcţie de zona geografică.

Pentru ca această operaţiune să se desfăşoare corect era nevoie ca consiliile locale să întocmească cât mai repede anchetele sociale pentru primirea unor anumite sume de bani şi expertizele necesare în ceea ce priveşte casele care trebuiesc consolidate şi casele care trebuiesc reconstituite. Din cauza lipsei de operativitate a unor consilii locale şi datorită faptului că majoritatea parlamentarilor nu s-au implicat şi nu au colaborat cu autorităţile locale pentru întocmirea acestor documentaţii şi nu au urmărit finalizarea şi transmiterea acestora către centru, au apărut disfuncţionalităţi.

În aceste condiţii este foarte uşor să critici fără să faci nimic. Pentru exemplificare, voi da judeţul Iaşi, unde nici un parlamentar al opoziţiei nu a fost în zona sinistrată. Surprinzător este faptul că parlamentarii PSD şi PRM vin în campaniile electorale la Paşcani, promit marea cu sarea, strâng un număr considerabil de voturi pentru a accede în Parlament, ştiindu-se că această zonă este un fief PSD-ist şi cu toate acestea în situaţia dată nimeni nu a venit să se implice în reconstrucţia zonei sinistrate.

Din ceea ce ştiu eu, şi în alte judeţe din ţară parlamentarii din opoziţie s-au deplasat în zonele inundate mai mult ca turişti, ca să vadă la faţa locului situaţia şi după aceea nu s-au mai implicat, cerând doar statistici pentru a acuza Guvernul.

Ca urmare a faptului ca problemele din judeţul Iaşi au fost urmărite cu perseverenţă, situaţia stă aici mult mai bine. Ca urmare, la Paşcani a sosit cantitatea de 300 tone de ciment, din 450 tone cât era necesar, ne-au sosit 1500 metri cubi de cărămidă din 1700, întreaga cantitate de fier beton 62 tone, întreaga cantitate de tablă zincată 27 tone, 200 metri cubi de cherestea şi arăt că pe lângă cantitatea aceasta, Romsilva a mai donat încă 80 metri cubi şi ne-au sosit 363 de uşi pentru casele în reconstrucţie sau pentru consolidare.

În concluzie, afirm cu certitudine că acolo unde a existat o colaborare între administraţia locală şi parlamentarii din zonă, chiar dacă fac parte din partide politice diferite şi dacă s-a urmărit interesul cetăţenilor s-a reuşit să se aducă ajutoarele necesare. Invit pe această cale pe toţi colegii mei parlamentari din Iaşi să se deplaseze în zonă şi să încerce să ajute după posibilităţile personale câteva din familiile care au avut de suferit.

Nu de alta, dar mâine, poimâine vor veni să ceară votul păşcănenilor şi nu vor avea răspunsuri la întrebarea, "Unde aţi fost atunci când am fost inundaţi, am stat în frig şi ploaie şi nu am avut ce mânca?"

Acei care sunt indiferenţi la necazurile concetăţenilor lor nu merită respectul acestora şi dovedesc că nu sunt preocupaţi de binele comunităţii, ci în mod direct de propriile interese.

Vă mulţumesc,

Domnul Aurel Gubandru:

Ca un adevărat exponent al unui partid social democrat, Guvernul României din perioada 2001 - 2004, condus de domnul Adrian Năstase a fost puternic preocupat de situaţia populaţiei şi, în mod special, a celor mai defavorizate categorii sociale, consolidându-şi politica socială prin asigurarea cheltuielilor pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii şi indemnizaţii. Să ne reaminitim numai de programul privind crearea de şcoli centre de zonă şi asigurarea de mijloace de transport, acordarea de burse de studii unor studenţi din mediul rural, programul de reabilitare a şcolilor, asigurarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul obligatoriu, programul privind acordarea de burse pentru continuarea studiilor pentru studenţi în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării sociale, acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

O altă măsură importantă a fost asigurarea rechizitelor şcolare gratuite pentru elevii care provin din familii cu venituri reduse în baza O.U.G. nr.33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare, în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii de studiu. La începutul anului şcolar 2004/2005, un număr de peste 971.000 de elevi au primit rechizite gratuite, efortul financiar fiind de aproximativ 200 de miliarde de lei.

Din păcate, în anul şcolar 2005 - 2006, când Partidul Social Democrat nu se mai află la guvernare, există judeţe, printre care şi Buzăul, în care pachetele cu rechizite şi manuale nu au ajuns în timp util.

Cele mai multe solicitări pentru pachetele cu rechizite şi manuale sunt din partea unităţilor şcolare din mediul rural, reprezentând 90% din totalul cererilor, restul, de 10%, venind din partea şcolilor din oraşe, în total fiind vorba despre 115 unităţi de învăţământ din judeţul Buzău.

Sper, ca cei ce se ocupă acum de destinele viitoarei generaţii a României, să organizeze licitaţiile pentru desemnarea firmelor care să furnizeze respectivele pachete, chiar dacă şcoala a început în urmă cu o lună.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

Stimaţi colegi,

Ţin de la început să precizez că aş fi dorit să nu existe acest subiect de declaraţie.

Dar sunt situaţii care nu depind de voinţa sau de dorinţele noastre. În acest an dificil 2005, după inundaţii, am fost atacaţi şi de virusul gripei aviare. Virus care, nu numai că reprezintă o premieră pentru România, dar este extrem, extrem de periculos şi despre acest lucru se ştie pe întreg mapamodul. Au ştiut şi autorităţile noastre în frunte cu ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, ce pericol ne pândeşte şi au intrat în alertă de la primele semnale.

Au urmat câteva zile de incertitudine privind "diagnosticul", după care s-a declanşat o adevărată tornadă împotriva ministrului Gheorghe Flutur. Am să dau doar două citate din presă: "Este singurul localizat de când s-a declanşat isteria gripei aviare. Puternic, patogen, se transmite prin aer şi prin comunicate de presă. A generat până acum o epidemie naţională. Purtătorii virusului dezinformării pot fi trataţi doar cu doză-şoc de discernămînt" şi "Gripa aviară lipseşte, carantina continuă". Au început să curgă şi acuzaţii la adresa susnumitului ministru atât din partea crescătorilor şi producătorilor de carne de pasăre, cât şi din partea exportatorilor. Acuzaţii fără nici o noimă, pentru că este de domeniul absurdului ca un ministru să acţioneze împotriva domeniului pe care îl păstoreşte.

Iată că, din păcate, semnalele şi totodată temerile autorităţilor implicate s-au adeverit la sfârşitul săptămânii trecute - mai precis la numai 24 de ore după apariţia în presă a articolelor din care am citat. Sincer, preferam ca semnalele iniţiale să nu se confirme. Adică să fim ocoliţi de gripa aviară. Cred că atât domnul Flutur cît şi celelalte autorităţi implicate nu ar fi făcut un capăt de ţară din criticile primite din partea presei, a producătorilor şi exportatorilor. Ministrul agriculturii şi toţi cei care au fost pe teren din primele zile ar fi preferat sunt sigur, că greşească ei decât să avem de-aface cu acest virus.

Iată de ce, apreciind ceea ce au făcut până acum autorităţile - în orice domeniu şi în orice situaţie este bine să intri în "alarmă" chiar şi atunci când nu exstă dovezi sigure ale unei posibile calamităţi - consider că acestea trebuie felicitate şi nu criticate. Şi, nu în ultimul rând trebuie aduse din nou mulţumiri Armatei şi Jandarmeriei care sunt şi pe acest front în prima linie. Mai mult, aştept ca toţi acei care au adus acuzaţii privind aşa-zisele dezinformări, toţi cei care au considerat inoportune carantinele decise de autorităţi să revină şi să prezinte scuze lui Gheorghe Flutur şi celor din echipa sa, precum şi tuturor celor din Guvern care sunt angrenaţi în bătălia împotriva aviarei. De asemenea scuze trebuie să primească şi toţi acei funcţionari anonimi pentru opinia publică şi care de două săptămâni nu ştiu dacă dorm două ore pe noapte.

Vă mulţumesc,

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Stimaţi colegi,

Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că nici una dintre guvernările post-decembriste nu a avut parte de o asemenea perioadă dificilă.

Şi totuşi, Guvernul Tăriceanu reuşeşte să facă faţă tuturor situaţiilor de criză, determinate de fenomene necontrolabile care mai de care mai neobşnuite, dând dovadă de multă stăpânire de sine, putere de muncă şi capacitate de a lua, în cel mai scurt timp şi în cele mai bune condiţii, măsurile potrivite.

După ce a trecut cu bine de povestea cu răpirea din Irak şi de lupta cu apele, prima parte a anului însemnând transformarea României într-un lac imens, precipitaţiile căzute aducând cu ele dezastre greu de imaginat, cabinetul Tăriceanu primeşte o nouă lovitură: gripa aviară. Astfel, s-a trecut rând pe rând de la lupta cu terorismul, mai apoi cu furia apelor la un război total cu păsările.

La început o bănuială, mai apoi o certitudine, gripa aviară a reuşit să pună pe jar o ţară întreagă.

Trebuie, totuşi, să salutăm operativitatea autorităţilor care au reuşit să stăpânească situaţia. Cei doi miniştrii liberali, cel a agriculturii - Gheorghe Flutur şi cel al sănătăţii - Gheorghe Nicolăescu, principalii vizaţi de această criză, au depăşit pragul oboselii, lucrând zi şi noapte pentru a preîntâmpina o eventuală epidemie şi, nu în ultimul rând, pentru a împiedica o altă nenorocire cum ar fi instaurarea panicii din rândul populaţiei, determinată de cele mai multe ori de exagerări nejustificate. Sperăm că, măcar după ce vom depăşi şi această criză, aşa cum se pare că se şi întâmplă, prin izolarea şi distrugerea virusului, vom fi ocoliţi de alte necazuri, pentru că în opinia noastră atât România, ca naţiune, cât şi Coaliţia de guvernământ, ca putere politică, au suferit destul.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Ce nu ştiu "pigmeii"

A privi un partid, doar ca un grup de interese, rupt de: principii, sisteme de valori şi obiective privind transformări socio-economice generale, este ca şi cum ai accepta că este natural să se constituie (instituţional!) organisme de tip mafiot.... care urmăresc doar interese de grup. Mai mult, se poate cădea în capcana de a crede că partidele sunt menite a soluţiona problemele individuale ale cetăţenilor, la modul comun (chiar abject!) de a le oferii "ciolane", lor şi celor din "gaşcă". Acest comportament poate deveni o problemă, ba mai mult a şi devenit! Faptul că nu suntem foarte departe de adevăr, o demonstrează "zbaterile" comportamentale ale unor aripi, din cvasi-totalitatea partidelor ce fiinţează pe plaiurile mioritice, de a-şi orienta politicile doar pentru a obstrucţiona, şi nimic mai mult, orice efort orientat spre rezolvarea problemelor ţării: restructurare, mediu coerent şi stabil pentru desfăşurarea activităţilor de afaceri (industriale sau de servicii). Aşa stând lucrurile, o întrebare se cere a fi pusă: cum se împacă toate acestea cu democraţia? Un răspuns absolut sincer ar fi: Nicicum! Că pe la noi conceptele au un "parfum original", poate n-ar trebui să ne mai mire.... Că jocul acesta, de-a "Gică Contra", este perdant mai ales pentru marea masă a fraierilor care investesc voturi, dându-le putere şi (nu rareori) imunitate unor astfel de specimene, este o realitate mai mult decât evidentă. Că electoratul este înşelat, şi înşelate sunt chiar resorturile şi legitimităţile mecanismelor care pun în valoare democraţia, este (iarăşi!) evident.

Ce nu ştiu "pigmeii"? Ei nu ştiu ceea ce oamenii politici, din ţările cu democraţii consolidate, au aflat demult: nu poţi minţi la nesfârşit, nu poţi să dai aparenţe democratice unui comportament de gaşcă, nu poţi încălca, fără urmări, contracte şi promisiuni.

Nu vreau să se înţeleagă, greşit, că sancţionarea politicienilor devine în mod natural scadentă şi că fără un efort susţinut din partea societăţii civile, a adevăraţilor oameni politici (cei cu vocaţie, crez şi determinare), a fiecărui votant, în ultimă instanţă, sancţiunea va veni de la sine. Nimic, de acest gen, nu vine de la sine! Cu atât mai mult în spaţiul căruia şi noi îi aparţinem, astfel de minuni nu se întâmplă .... Românul s-a prea obişnuit să acţioneze cu teama de a nu deranja pe cei care-şi arogă puterea (în stat, partide sau orice alte instituţii), prea s-a obişnuit să-i perie (să fie, oare, doar oportunismul?) pe cei care sunt "mărimile momentului", prea a fost obişnuit cu jumătăţile de măsură şi cu acel: "merge ş-aşa"; încât să ne permitem o stare de optimism în această privinţă......

Ş-atunci, ce-i de făcut? Iată o întrebare cu adevărat dificilă, la care răspunsul nu este uşor a fi dat. Şi un răspuns corect nici nu poate fi dat, înainte de a răspunde la o alta întrebare: "... ai cu cine (dar mai ales!) şi pentru cine?"

Nu pot să ascund faptul că această întrebare mă frământă de destul de mulţi ani.... Până acum nu i-am găsit un răspuns care să mă facă optimist. Dar chiar şi aşa, eu n-am încetat să sper, dar mai ales să lupt, să iau poziţie, să încerc a-mi face glasul auzit.

Eu cred că democraţia, departe de a fi un scop în sine, are nevoie de cetăţeni motivaţi a nu se lăsa călcaţi în picioare în demnitatea lor de oameni liberi, cu aspiraţiile şi convingerile care-i caracterizează, pe de o parte, şi puternic motivaţi să respecte "regula jocului democratic", pe de altă parte. Dacă majoritatea cetăţenilor va conştientiza că aşa, şi doar aşa, îşi asigură putere votului, că într-un fel sau altul fiecare contează, ca individ, în economia organizării sociale, doar când regulile sunt respectate de toţi (acel: "nimeni nu-i mai presus de lege", înţeles în sensul larg de obligativitate a tuturor de a se supune reglementărilor o dată adoptate, iar acestea să-i trateze pe toţi uniform, fără exceptări sau privilegii).... atunci sunt mari speranţe de optimism. Mai mult, treptat se va produce şi o selectare, corelată cu vocaţia, competenţa şi determinarea actorilor din sfera politicului, fie că este vorba de popularea structurilor partidelor, fie de popularea instituţiilor de putere ale statului.... Abia în acel moment se va acutiza nevoia de oameni cu adevărat competenţi, capabili să ofere şi să aplice politici coerente, orientate în direcţia dorită şi exprimată prin votul majorităţii. Câtă vreme, însă, vom alerga după false ţinte şi vom accepta minciuna, ca pe un rău necesar, putem să ne punem pofta în cui!

Domnul Miron Ignat:

"Pericolul pe termen lung al gripei aviare"

Stimate colege, stimaţi colegi,

În ultimele săptămâni, România a fost cuprinsă de panica virusului influenţei aviare de tipul H5, depistată în localităţile din Delta Dunării. În Ceamurlia de Jos şi Maliuc au fost descoperite păsări moarte, iar rezultatele Laboratorului Comunitar de Referinţă din Marea Britanie a confirmat prezenţa virusului gripei aviare.

Este lăudabilă intervenţia promptă a oficialităţilor locale în frunte cu Prefectura Tulcea, a reprezentanţilor locali, precum şi a forţelor de ordine din cadrul Ministerului de Interne, care au luat măsurilor necesare de informare a populaţiei, de izolare a fenomenului pentru a preveni transmiterea virusului nu numai la păsările din localităţile învecinate, dar, şi mai grav, pentru a preveni transmiterea lui la om, ceea ce ar duce la rezultate catastrofale.

Delta Dunării este una din atracţiile turistice de bază ale ţării, cu ale cărei bogăţii de faună şi floră ne mândrim, şi de aceea trebuie să acţionăm prompt pentru prevenirea declanşării unei epidemii generale, cu efecte devastatoare nu numai pentru populaţia ţării, dar şi pentru economia românească.

De asemenea, nu trebuie să uităm că populaţia Deltei Dunării, care datorită izolării şi a mijloacelor precare de trai, trebuie sprijinită şi ajutată material şi financiar pentru a depăşi această criză. Majoritatea populaţiei din zonă, şi mai ales în localităţile supravegheate de oficialităţi are ca sursă de hrană tocmai aceste păsări domestice, pe care le cresc în gospodăriile lor. Uciderea păsărilor, act necesar pentru prevenirea răspândirii virusului, va atrage după sine imposibilitatea multor oameni de a-şi asigura cele necesare traiului de zi cu zi, de aceea, prin măsurile luate de autorităţi trebuie să se ţină cont şi de compensarea cetăţenilor pentru pagubele aduse din uciderea păsărilor domestice.

Păsările ucise erau şi un material biologic pentru reproducere, de aceea această gripă are influenţe negative pe termen lung. La primăvară cetăţenii nu vor mai avea păsări pentru reproducţie, de aceea compensaţiile trebuie să fie mai substanţiale.

Deşi autorităţile au instaurat carantină numai în localitatea Ceamurlia de Jos, zonă considerată de risc zero, au fost depistate cadavre de păsări şi în localităţile Maliuc, Malcoci, Agighiol, Chilia, Lunca şi Panduru, şi s-a început monitorizarea judeţelor învecinate, cu potenţial pericol de apariţie a gripei aviare. Această situaţie alarmantă trebuie să ne pună un mare semn de întrebare şi ne forţează să depunem toate eforturile necesare de a garanta o bună gestionare a acestei crize, deoarece de succesul acestui demers depind mulţi factori, atât sociali, cât şi economici. Deja se resimt efectele acestui pericol. Crescătorii de păsări, precum şi comercianţii de produse din carne de pui sunt deja în dificultate, nu numai datorită reticenţei populaţiei faţă de carnea de pui, dar şi datorită stopării exporturilor.

De aceea, stimate colege şi stimaţi colegi, trebuie să ne mobilizăm pentru a depăşi cu bine această situaţie neprevăzută şi să ne rugăm lui Dumnezeu că pericolul gripei aviare abătut asupra Dobrogei va rămâne doar un caz izolat şi că lucrurile vor continua pe făgaşul lor normal atât în Delta Dunării cât şi în ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: " Declaraţiile premierului Tăriceanu cu privire la bugetul pe anul 2006 al Camerei Deputaţilor şi al Senatului şi cerinţa unei analize obiective "

Premierul Tăriceanu s-a adresat printr-o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, cu rugămintea de a se reconsidera propunerile de buget pentru anul 2006,în vederea integrării lor în proiectul Legii bugetului de stat.

Totodată, prin diverse declaraţii, domnia sa s-a pronunţat cu privire la:

Plafonarea cheltuielilor la cele două Camere la nivelul cheltuielilor din anul 2005;

Reducerile astfel efectuate să fie alocate acoperirii cheltuielilor prevăzute pentru învăţământ în anul 2006;

Inoportunitatea mutării Senatului în Palatul Parlamentului dacă se ştia că se vor cheltui de 4 ori mai mult pentru încălzire şi întreţinere;

Existenţa în Palatul Parlamentului a nu mai puţin de 2000 de funcţionari administrativi care se ocupă doar de întreţinerea clădirii.

Faţă de conţinutul acestor declaraţii, evident, se pune întrebarea de ce aspectele prezentate, nu se puteau discuta din vreme cu conducerea celor două Camere, în locul unor declaraţii de presă, care la rândul lor ridică numeroase întrebări şi anume:

Plafonarea cheltuielilor la nivelul celor din anul 2005 nu pare să aibă o bază rezonabilă dacă se ţine seama cel puţin de scumpirea utilităţilor şi a inflaţiei;

Amânarea unor investiţii legate de finalizarea unor lucrări privind Palatul Parlamentului poate genera cheltuieli suplimentare ulterioare şi unele disfuncţionalităţi;

Folosirea economiilor ce s-ar realiza prin plafonarea enunţată a cheltuielilor pentru ce două Camere, în scopul majorării cheltuielilor bugetare pentru învăţământ este nesemnificativă; economia maximă de cca. 190,5 milioane RON ar putea să contribuie la creşterea ponderii în P.I.B. a cheltuielilor pentru învăţământ cu numai cca. 0,05%, ceea ce nu este de natură să rezolve problemele majore ale acestuia;

A pune în discuţie oportunitatea mutării Senatului în Palatul Parlamentului, acum după ce evenimentul s-a consumat, este fără îndoială tardivă şi lipsită de o motivare de fond credibilă;

Afirmaţia cu privire la existenţa în Palatul Parlamentului a cel puţin 2000 de funcţionari administrativi care se ocupă numai cu întreţinerea clădirii, se pare că suferă de o insuficientă documentare sau de superficialitatea celor care îl informează pe primul ministru; potrivit datelor din Bugetul de stat pe anul 2005, numărul maxim de posturi aprobat pentru cele două Camere la activitatea de întreţinere şi servicii comune este 840 posturi, din care 363 sunt şoferi; rezultă că numai aproape 500 de posturi sunt aprobate pentru întreţinerea clădirii, respectiv de 4 ori mai puţin decât a rezultat din declaraţiile menţionate.

Atrage atenţia, pe de o parte, că premierul Tăriceanu, în problemele echilibrării bugetului, acordă o atenţie deosebită şi cu largă mediatizare cheltuielilor celor două Camere , care reprezintă numai 0,06% din P.I.B. în cazul Camerei Deputaţilor şi 0,03% în cazul Senatului, faţă de cheltuielile pentru învăţământ care în 2005 au reprezentat 4,08% din P.I.B. şi pentru care se cere cel puţin 5% în 2006.

Pe de altă parte, din declaraţiile premierului Tăriceanu nu se desprind măsurile concrete pentru simplificarea administraţiei centrale de stat, pentru eliminarea paralelismelor existente, precum şi a birocraţiei pe care o generează.

Este cunoscut faptul că în timp ce numărul total de salariaţi pe economie s-a redus la aproape 56% în anul 2005 faţă de 1990, numărul salariaţilor din administraţia publică s-a dublat în aceeaşi perioadă. Avem în prezent 15 ministere, 22 de miniştri, 63 de secretari de stat şi subsecretari de stat., precum şi: 20 Instituţii aflate în coordonarea sau în sub-ordinea primului ministru ( autorităţi, agenţii, comisii, oficii, departamente ); 23 Instituţii aflate în sub-ordinea Guvernului; 52 Instituţii aflate în sub-ordinea sau în coordonarea ministerelor.

Cancelaria primului ministru cu: Aparatul de lucru al Ministrului Delegat pentru Introducerea Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar; 11 departamente; 7 alte compartimente.

Secretariatul General al Guvernului, cu compartimentele sale specifice, inclusiv cele privind întreţinerea Palatului Victoria.

Evident, totdeauna este loc de mai bine. De aceea, consider că ar fi de dorit ca problemele privind bugetele Camerelor să fie analizate de comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere, cu atragerea specialiştilor în materie, precum şi de Birourile permanente, ţinându-se seama de cerinţele obiective şi de consultarea Guvernului.

Concomitent, ar fi necesar să se solicite Guvernului prezentarea măsurilor pe care le preconizează pentru simplificarea aparatului administraţiei centrale de stat şi a reducerii cheltuielilor bugetare ale acestuia în anul 2006, care să se dezbată în cadrul Parlamentului.

În felul acesta s-ar înlătura tratarea unilaterală, cu un anumit caracter propagandistic şi populist, a unor cheltuieli bugetare şi ar fi posibil să se obţină rezultate care să contribuie la o mai bună funcţionare a administraţiei publice şi implicit a economiei naţionale.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Stimaţi colegi,

Zilele trecute s-a publicat un sondaj de opinie care, printre altele conţinea şi opţiuni pentru un viitor parlament unicameral. Intervenţia mea nu are drept scop vreo pledoarie spre o formă sau alta a sistemului parlamentar. Vin însă şi susţin că ne aflăm în faţa unor practici eronate şi care, cu siguranţă, vor genera multe confuzii.

În primul rând, despre cum trebuie să fie în viitor sistemul parlamentar, uni sau bicameral se pronunţă toată lumea. Se pune această întrebare oricui, oriunde, dar exact celor care trebuie să decidă, să legifereze, nu li se pune această întrebare. Este ca şi cum ai vrea să construieşti o bază sportivă într-un cartier, dar pentru documentare nu iei legătură cu nimeni din mişcarea sportivă. Consider că printre cei care ar trebui să fie chestionaţi în problema sistemului parlamentar, cei mai indicaţi ar fi chiar senatorii sau deputaţii. Şi nu mă refer la organizarea unor sondaje sau chestionare, ci atunci când este vorba de o dezbatere publică pe această temă, nu trebuie să lipsească, în nici un caz, parlamentarii. Pentru că nu în ultimul rând, viitorul acestei instituţii ne interesează şi pe noi.

Un al doilea aspect nociv care se degajă în această chestiune este acela al oportunităţii introducerii în sondajele de opinie a întrebărilor privind sistemul parlamentar. Există o diferenţă clară între o întrebare de genul "cu ce partid aţi vota duminică dacă ar avea loc alegeri?" şi o întrebare de genul "ce sistem parlamentar consideraţi că este util, bicameral sau unicameral?". Dacă în primul caz, răspunzi în funcţie de simpatiile politice sau în funcţie de multe alte elemente, dar în cunoştiinţă de cauză, în cel de-al doilea, jumătate din răspuns conţine o mare necunoscută şi anume sistemul parlamentar unicameral. Persoanele chestionate sunt puse în faţa unei întrebări fără să ştie ce înseamnă un parlament unicameral, fără să ştie mare lucru despre procedurile legislative şi fără să ştie cum se poate ajunge la un parlament unicameral. De aici şi pînă la crearea unor premise greşite, a unei stări de confuzie, nu mai este decât un singur pas. De aceea susţin că toate discuţiile privind viitorul sistem parlamentar trebuie să fie arondate unor ample dezbateri publice, unde, în primul rând trebuie explicat clar, pe înţelesul tuturor, ce înseamnă bicameralism, ce înseamnă unicameralism şi implicit modalităţile de legiferare. Dacă încercăm să rezolvăm totul doar prin sondaje de opinie, atunci nu ne putem aştepta la rezultate pozitive, indiferent de opţiunile unora sau altora.

Concomitent, ar fi necesar să se solicite Guvernului prezentarea măsurilor pe care le preconizează pentru simplificarea aparatului administraţiei centrale de stat şi a reducerii cheltuielilor bugetare ale acestuia în anul 2006, care să se dezbată în cadrul Parlamentului.

În felul acesta s-ar înlătura tratarea unilaterală, cu un anumit caracter propagandistic şi populist, a unor cheltuieli bugetare şi ar fi posibil să se obţină rezultate care să contribuie la o mai bună funcţionare a administraţiei publice şi implicit a economiei naţionale.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Suntem cu toţii conştienţi de pagubele pe care inundaţiile din ultima perioadă le-au produs asupra României.

Pentru soluţionarea acestor grave probleme ce au avut repercursiuni dezastroase asupra multora dintre cetăţenii acestei ţări, Guvernul încercă neîncetat să găsească pârghiile necesare ca fiecare dintre aceştia să aibă cât mai repede un acoperiş asupra capului şi toate celelalte necesare supravieţuirii cât şi ca cei ce au avut culturi agricole asigurate să primescă despăgubirile ce le revin.

Tocmai de aceea Executivul a decis acordarea unor despăgubiri în valoare de 445 miliarde de lei vechi pentru culturile agricole asigurate care au fost afectate de inundaţii, precum şi pentru animale.

Aceasta este cea de-a doua tranşă de despagubiri pentru terenurile afectate de inundaţii acordată de guvern anul acesta. Suma alocată va asigura despagubiri pentru 118.000 hectare de culturi agricole din judeţele Călăraşi, Tulcea, Ilfov şi Ialomiţa. Astfel, fermierii cu terenuri asigurate vor primi 70% din cheltuielile pe care le-au făcut până în momentul producerii calamităţilor. Potrivit calculelor facute de Ministerul Agriculturii, pentru fiecare hectar vor fi acordate in medie 3,8 milioane lei vechi.

Suntem siguri că demersurile guvernului nu se vor opri aici şi că pentru toţi cei ce au fost afecataţi se va găsi o soluţie ca în cel mai scurt timp să fie despăgubiţi şi să li se pună la dispoziţie materiale de construcţii pentru refacerea locuinţelor.

Domnul Relu Fenechiu:

Stimaţi colegi,

Ne aflăm la nici un an de la debutul noului legislativ, şi se pare că unii dintre colegii noştri, mai precis cei din PSD, au intrat deja în campanie electorală. Este dreptul lor, deşi nu cred că ar avea motive urgente, pentru că de coşmarul de care s-au temut în această vară, şi anume alegerile anticipate, au scăpat.

Marea problemă a tipului de campanie declanşată de PSD este că reprezintă o acţiune pur demagogică. Şi mă refer la "Acţiunea cortul" unde au demarat operaţiuni de strângere de semnături pentru introducerea votului uninominal. Spun că este un act pur demagogic, pentru că din punct de vedere politic este total inutil. De ce este inutil. Pentru că la ora actuală există înregistrate în Parlament trei propuneri legislative - una a PNL, alta a Partidului Conservator şi alta a PSD - care promovează, în diferite variante sistemul de vot uninominal. Dacă mai adăugăm faptul că şi Partidul Democrat are în sertar o propunere legislativă similară şi că şi preşedintele României pledează pentru votul uninominal, rezultă că există în Parlament o largă majoritate favorabilă schimbării sistemlui actual de vot. Să încerce PSD să sensibilizeze electoratul doar pentru că PRM şi UDMR nu agrează sistemul votului uninominal? Evident că nu. Pentru că şi cel mai neexperimantat deputat din PSD şi-ar da seama că vor exista suficiente voturi pentru a trece o lege electorală care să conţină sistemul uninominal într-una dintre variantele sale.

La fel de grav mi se pare şi faptul că atunci când se strîng semnături nu se dau şi explicaţii clare privind sistemele de vot uninominal. Dacă ar face vreun institut de sondare a opiniei publice un sondaj printre semnatari, nu ştiu câţi dintre cei chestionaţi vor putea răspunde concret ce ştiu despre votul uninominal. Vor putea spune eventual doar că ştiu că PSD este cel ce promovează acest sistem. Dar nici nu este nevoie de un sondaj. Citiţi reportajele din ziarele de vineri 14 octombrie şi veţi fi lămuriţi. Unii au crezut că se dau semnături pentru pensii mai mari, alţii credeau că semnează pentru un nou scrutin la primărie etc. Concluzia este uşor de tras: nici măcar la capitolul imagine, PSD nu poate puncta aproape deloc, în acest demers cu accentuat iz electoral. Iar în ceea ce priveşte votul uninominal, sper că PSD nu se va răzgândi atunci când Codul Electoral va intra efectiv în dezbateri.

PS: Sperăm ca semnăturile strînse, să nu fie utilizate în alte scopuri. S-au mai văzut situaţii similare.

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică privind consolidarea rolului României de exportator de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre.

România se află la graniţa NATO a Uniunii Europene, reprezintă punctul de convergenţă între o zonă de stabilitate şi una de instabilitate. Zona Caucazului de Sud este o zonă cu un potenţial de conflict foarte ridicat. Procesul de extindere a instabilităţii în zonele din vecinătatea Mării Negre este favorizat de existenţa în ţările adiacente, a unor state cu o structură instituţională instabilă sau aflată în curs de dezvoltare, cu un sistem judiciar corupt, cu democraţii neconsolidate sau aflate în curs de definire. România poate şi trebuie să contribuie la construcţia instituţională în aceste ţări a unor structuri democratice în domeniul securităţii naţionale.

Integrarea României în structurile euro-atlantice nu reprezintă un scop în sine, ci vizează garantarea securităţii naţionale a României printr-o structură capabilă să intervină oricând interesele de securitate ale statului ar fi lezate. Nu va exista o finalitate a procesului de integrare euro-atlantică deoarece instituţiile internaţionale se află, la rândul lor, într-un continuu proces de transformare şi adaptare. Concretizarea rolului de lider regional al României în furnizarea de expertiză în acest domeniu, trebuie să se realizeze atât în cadrul instituţiilor de securitate europene şi euroatlantice cât şi în cadrul organizaţiilor regionale de securitate. România deţine potenţialul uman necesar pentru a furniza expertiză în domeniul reformei sectorului de securitate.

Voinţa politică din România a constituit un sistem eficient de control democratic al sectorului de securitate, prin construcţia instituţională a unor structuri abilitate în domeniu. Controlul parlamentar asupra serviciilor de informaţii este un exemplu relevant în acest sens. Sutem pregătiţi să sprijinim ţările ce nu fac parte din structurile euroatlantice prin împărtăşirea experienţei noastre în domeniu şi prin susţinerea implementării unor soluţii similare adaptate însă specificului fiecărei ţări în parte. În măsura în care va exista un feedback pozitiv de la instituţiile cu atribuţii similare din zona extinsă a Mării Negre, trebuie să existe iniţiativa, şi noi suntem dispuşi să ne-o asumăm, de a constitui, şi chiar instituţionaliza un forum regional de discuţii al structurilor cu atribuţii în aria controlului democratic al sectorului de securitate.

O altă posibiliă direcţie de concretizare a exportului de expertiză poate fi realizată prin organizarea unor centre de pregătire în domeniul securităţii internaţionale şi regionale. Iniţiative există deja , ele trebuie doar susţinute şi promovate prin adoptarea unor măsuri legislative adecvate.

De asemenea, trebuie încurajate iniţiativele societăţii civile de a organiza manifestări menite să reunească experţii civili în domeniul securităţii internaţionale şi regionale. Mai mult decât atât, instituţionalizarea unor forme de cooperare la nivelul societăţii civile a ţărilor din regiune, şi asumarea de către România a rolului de iniţiator a unui astfel de proiect nu poate decât să consolideze instituţiile democratice din zonă. Astfel de forumuri regionale de discuţii au un rol foarte important: de monitorizare a acţiunilor desfăşurate în aria securităţii naţionale astfel încât să fie semnalate orice eventuale încălcări ale drepturilor omului sau deficienţe şi abateri de la principiile de funcţionare democratică a instituţiilor statelor, iar pe de altă parte un rol de avertizare asupra potenţialităţii apariţiei unor crize şi chiar de mediere a unor soluţii în cazul unor conflicte deja existente. Soluţiile pe care societatea civilă le poate oferi sunt de multe ori mult mai uşor de acceptat de către părţile implicate într-un conflict, neexistând suspiciunea unui partizanat pentru o parte sau alta "

Iniţiativele menţionate mai sus se vor constitui însă şi ca un exerciţiu necesar chiar şi pentru România, atât ca exerciţiu de autocontrol dar este şi momentul în care vom putea demonstra capacitatea noastră de asumare a rolului stabilizator şi de mediere în bazinul Mării Negre.

Cu deosebit respect.

Domnul Constantin Tămagă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică pe care o fac astăzi, doresc să fie o atenţionare Guvernului României în legătură cu situaţia fără precedent în care se află agricultura întregii ţări la sfârşitul perioadei optime pentru însămânţarea culturilor de toamnă.

Situaţia actuală este cu siguranţă deosebit de gravă, având în vedere faptul că, până la 15 octombrie, grâul şi orzul de toamnă nu s-au însămânţat nici pe 10% din suprafaţa programată, iar însămânţările după această dată sunt practic imposibil de realizat, iar acolo unde se vor face au şanse minime să asigure o producţie normală. Pentru susţinerea celor afirmate de mine vă prezint situaţia existentă în judeţul Argeş la data de 15 octombrie 2005.

Faţă de cca 8-9.000 hectare de orz câte se însămânţează de regulă în judeţ în fiecare an, în această toamnă nu s-au însămânţat nici măcar 1.000 hectare.

Grâul de toamnă, care se realizează anul pe 45 - 50.000 de hectare, s-a însămânţat până acum doar pe 3 - 4.000 de hectare, iar perioada optimă practic s-a încheiat. Şi mai grav este faptul că nu s-au realizat nici măcar arăturile pentru însămânţările de toamnă, iar ogoarele pentru primăvară nici măcar nu au început.

Această situaţie dramatică ne duce cu gândul la insecuritatea alimentară pentru anul 2006 şi la dependenţa de importul cerealelor pentru nevoile de consum intern.

În situaţii excepţionale cum este aceasta, Guvernul credem că este obligat să ia măsuri excepţionale, una dintre acestea fiind după părerea mea asigurarea rezervei de stat cel puţin la nivelul a 1,5 - 2 milioane tone grâu, care se află la producători din recolta anului 2005 dar care, fie că nu se cumpără, fie că este preluat la preţuri de nimic care îi pune pe producătorii agricoli în situaţia de a nu putea să reia ciclul de producţie pentru anul următor şi de a abandona practic terenurile agricole.

Intervenţia Guvernului în această situaţie prin măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli, specifice situaţiilor deosebite, mi se pare obligatorie, iar pasivitatea actuală în legătură cu această problemă este cu siguranţă condamnabilă.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică: "Vânătoarea, în atenţia noastră, a tuturor"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Salut pe această cale deschiderea sezonului de vânătoare, eveniment ce a avut loc zilele trecute şi în judeţul Arad, aducând în acest fel un omagiu acestui sport şi celor care îl practică şi care, cu câteva zile în urmă, au beneficiat de apariţia unei legi foarte importante. Mă refer aici la legea care face referire la numărul de exemplare din speciile de urs, lup, râs şi pisică sălbatică, care se pot recolta în cadrul sezonului de vănătoare 2005-2006.

Vânătoarea este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, când se vâna pentru hrană din instinct, pentru ca mai târziu omul să descopere că această îndeletnicire aduce satisfacţii mai mult spirituale şi mai puţin materiale.

Astăzi, conceptul vânătorii nu este dorinţa de a ucide cât mai multe animale, ci plăcerea de a întâmpina neprevăzutul. Vânătoarea nu trebuie privită doar ca un segment de împuşcare a vânatului ci ca un complex de activitate (asigurare de hrană, instalaţii şi amenajări vânătoreşti, combinaţii de răpitoare).

Vânătoarea este, totodată, şi un prilej ca oamenii să se întâlnească şi să se adune, fără nici o discriminare de rang. În cadrul desfăşurării acestei activităţi se leagă prietenii adevărate, sincere, în care dezideratul comercial este unul nesemnificativ.

Singurul lucru care contează este acela al respectării legilor scrise şi nescrise ale vânătorii, vânatului şi eticii vânătoreşti.

Aş dori să citez un om deosebit din localitatea Bata, judeţul Arad, prieten bun şi mare pasionat de vânătoare, cuvinte la care subscriu şi eu în totalitate:

"Legat de viitorul îndepărtat al vânătorii, mă gândesc la zilele triste când toporul va culca cu grabă necruţătoare pădurile şi se va restrânge astfel existenţa liberă a vieţuitoarelor sale. Nu-mi pot imagina aceste păduri fără neastâmpărul lupului (mistreţii, cavalerii negri ai pădurii, boncănitul cerbilor), pentru că ei sunt viaţa şi poezia, nestematele pădurilor noastre."

Iată de unde dorinţa mea de a saluta această lege care face precizări clare în ceea ce priveşte numărul de exemplare ce pot fi vânate din categoria câtorva specii de animale ce populează pădurile noastre. Este absolut prioritar să evităm acele abuzuri care se practicau până mai zilele trecute de unii dintre cei care îşi spun vânători, dar care nu înţeleg sau pur şi simplu nu vor să cunoască legile vânătorii, dar care prin aceste practici se îndepărtează mult de ceea ce înseamnă vânătoarea.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Bugetul de stat pe 2006: primul buget european al României"

Stimaţi colegi,

Doresc să aduc câteva lămuriri referitoare la bugetul pe care Guvernul Tăriceanu îl propune pentru anul 2006 şi cred că se impune acest lucru ca urmare a declaraţiilor făcute de domnul deputat Mihai Tănăsescu de la PSD. Domnia sa, fără să aştepte să vadă varianta completă de buget a Guvernului, fără să aştepte posibilitatea formulării de amendamente în Parlament, a început să facă predicţii pe baza unor declaraţii de principiu ale Guvernului vizavi de proiectul de buget pe anul 2006, exprimându-şi în necunoştinţă de cauză scepticismul şi neîncrederea faţă de o lege pe care nici măcar nu a citit-o.

Ceea ce a "uitat" să menţioneze domnul Tănăsescu este că, pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, un guvern îşi face o prioritate principală din reformarea justiţiei, asigurând fondurile necesare pentru asigurarea unui sistem judiciar independent, funcţional şi transparent, pentru îmbunătăţirea comunicării între cetăţeni şi justiţie, pentru asigurarea accesului liber la justiţie al oricărei persoane, pentru accesul magistraţilor la jurisprudenţa naţională şi comunitară, pentru reforma sistemului penitenciar şi în scopul combaterii corupţiei în sistemul judiciar.

Ceea ce a "omis" să precizeze domnul Tănăsescu este că securizarea frontierelor, atât de cerută de organismele internaţională şi trâmbiţată de PSD, se va aplica în scopul combaterii criminalităţii organizate şi a spălării banilor. La fel, PSD se face că nu a observat că, în premieră pentru România, toţi banii colectaţi prin sistemul asigurărilor de sănătate vor fi folosiţi numai pentru rezolvarea problemelor din domeniul Sănătăţii, şi nu pentru acoperirea unor găuri negre sau pentru plata unor poliţe ale apropiaţilor guvernului, ca în vremurile de tristă amintire ale Guvernării Năstase.

Exemplele de motivare a viabilităţii bugetului pe anul 2006 ar putea continua, dar nu vreau să intru în amănunte de ordin tehnic. Ceea ce trebuie însă remarcat la acest proiect de buget este faptul că el este structurat, pentru prima dată, pe proiecte concrete, de strictă necesitate pentru România. În acest sens, consider că avem de-a face cu primul buget european al României, prin care contribuabilii vor putea vedea clar pe ce se cheltuie banul public, care sunt priorităţile de moment ale Guvernului şi cât costă exact fiecare investiţie a statului.

Reamintesc vocilor critice din PSD că toate aceste evoluţii în structurarea unui buget s-au efectuat în condiţiile în care sumele din bugetul de stat au fost diminuate ca urmare a mai multor valuri de inundaţii, în condiţiile în care mii de persoane au trebuit despăgubite din cauza gripei aviare, iar resursele disponibile pentru anul 2006 au fost acordate în ideea reducerii deficitului bugetar.

Desigur, România nu va avea un buget care să mulţumească pe toată lumea, atâta timp cât sistemul economiei de piaţă va fi dominat de firme dezvoltate artificial, nu întâmplător, de cele mai multe ori, apropiate de un anumit partid aflat la putere în perioada 2000-2004. Cei care critică acum predicţiile Guvernului pentru anul viitor uită că au în conturi o parte din averea acestei ţări, datorită faptului că până acum au avut pâinea şi cuţitul în mână, iar acum nu pot accepta că banii strânşi de la contribuabilul român se va întoarce pe bună dreptate în rezolvarea problemelor acestuia.

Aştept din partea colegilor de la PSD în această săptămână dedicată adoptării bugetului pe anul 2006, în locul predicţiilor sumbre, amendamente care să prezinte soluţii cât mai bune de repartizare a banilor, în beneficiul cât mai mulţi români. Guvernul Tăriceanu, după cum a arătat şi până acum, va fi deschis criticilor constructive şi sunt convins că va reuşi să mulţumească şi pe cei care depind de acest buget, şi pe cei care contribuie la el.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

"Modelul german"

Astăzi, când fac această declaraţie, ceea ce am prezis înainte de alegerile generale din Germania, s-a concretizat deja. O alianţă împotriva naturii a luat fiinţă, ar zice un mucalit. O alianţă între duşmanii...lor. O îmbinare a două viziuni diferite asupra viitorului Germaniei. Şi totuşi, modelul trebuie luat în seamă. Mai zilele trecute, în grupul social - democrat al Parlamentului European, un deputat german încearcă să explice că "alianţa de acasă"... nu seamănă cu cea "... din Parlamentul European. Tratatul de pace pentru viitorul Germaniei nu se va aplica şi în Parlamentul European! Oare?!

Cu două grupuri parlamentare conduse de lideri germani (PPE şi PES), grupuri care deţin mai mult de 50% din voturi în Parlamentul European, cu o economie relansată şi o reformă a serviciilor sociale, principalul finanţator al Europei va deveni...Şeful acesteia!

Modelul german poate constitui o bază pentru România, dacă noi realizam alegerile anticipate atunci când... a dorit fostul prim - ministru. Un semnal ca acesta, generat de o economie şi o forţă politică ca Germania, ar fi generat oare stabilitate politică şi instituţională? O alianţă PNL - PD - PSD? De ce nu? Într-un fel lucrurile s-au desfăşurat identic. Noi am câştigat alegerile parlamentare, ei au câştigat alegerile prezidenţiale...

În schimb, România a devenit piaţa convulsiilor moderne. Unii ţipă, alţii zbiară, tinerii copiază modelele pe care le renegau. Ajungem în Europa prin acelaşi model pe care dorim să-l ascundem sub preş. "Mândri şi orgolioşi" cere Traian Băsescu, în timp ce foşti miniştri, îngrozitor de diletanţi în posturi, sunt promovaţi (a se citi expulzaţi) pentru a socializa cu Europa!

Şi-i vezi dând interviuri despre teme deja aprobate în Parlamentul European, spunând că ei au inventat roata! Dureros este că vorbesc din Bucureşti despre ce se întâmplă la Bruxelles?!

Apoi vin filosofii... Ei explică populaţiei, pe care guvernul o încarcă de taxe, impozite, abonamente obligatorii, cum sunt preţurile, la "noi maică, la Bruxelles!". De parcă pe vecinul meu de la Cârcea sau Brabova l-ar interesa! Şi atunci să nu zică românul că toţi parlamentarii fac parte din Comisia de Shopping?! Ştiu aceşti colegi ai mei cât costă oul în târgul de săptămână? Ştiu ei cum se strâng banii pentru medicamentele părinţilor din luna viitoare?!

Ştiu ei cât însumează abonamentele la cablu, taxa la energie, taxa pe gunoi, întreţinerea, din salariul pe care guvernanţii îl dau celor mulţi?

De cele mai multe ori, când îi întrebi...se leagă la şireturi! Este momentul să extirpăm acest model al politicianului român! Este momentul să-i oprim pe cei ce filosofează social cu presa pe principiul: "Nu contează ce fac, contează ce ştie poporul că faci!". Modelul acesta nu ţine de foame, nu aduce fonduri europene pentru urbanizarea satului românesc, nu scade preţul la energia electrică şi nici nu creşte salariile. Acest model face ca în 9 luni să-ţi scadă popularitatea cu peste 30%!

Exemplul actualei guvernări va fi inclus la: "Aşa NU face!". Dar cine va plăti oalele sparte? Cine-i dă banii înapoi ţăranului sau patronului ale cărui găini sunt omorâte doar pentru că miniştri sănătăţii şi agriculturii au gestionat după ureche semnalul de acum şase luni al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii?

Vorba lui Nea Nicu din Brabova, ţărănist înrăit: "Taică, cine-mi aduce anii înapoi?"

Modelul german de coabitare ar trebui să ne dea de gândit!

Încă mai avem timp să alcătuim o echipă profesionistă pentru România Europeană!

Domnul Traian Dobre:

"Administraţia locală pesedistă îi jumuleşte pe ieşeni."

Există oraşe care ştiu să se dezvolte frumos. Din păcate, Iaşul continuă să nu se numere printre ele. Vina aparţine administraţiei locale (pesediste), care se dovedeşte incapabilă de a propune proiecte viabile de dezvoltare.

Deşi în campania electorală din 2004, candidatul P.S.D. se lăuda că are buzunarul plin de proiecte, descoperim acum, cu durere, că ieşeanul are buzunarul tot mai gol, din cauza imenselor taxe locale.

Cu câteva zile în urmă, primarul şi consilierii P.S.D. au decis, în mod arbitrar, să majoreze cu 40% impozitele şi taxele locale, comparativ cu 7% - Bucureştiul, sau cu 6% - Bacăul. Nu s-a ţinut cont în nici un fel de argumentele de bun simţ ale consilierilor P.N.L. şi P.D. Iaşul devine astfel oraşul cu cele mai mari taxe din România.

Această creştere fără precedent a dărilor locale va afecta grav veniturile, şi aşa reduse, ale ieşenilor. Vă voi da un exemplu sugestiv: dacă, pentru 2005, o familie care locuieşte într-un apartament cu o suprafaţă utilă de 67 mp a plătit 1,18 milioane lei, de anul viitor aceeaşi locuinţă va fi impozitată cu 1,66 milioane lei.

Câţi ieşeni vor putrea suporta această majorare a taxelor locale? Cu siguranţă, un număr extrem de mic. Ce va face atunci primarul de Iaşi? Va lipi prin oraş afişe în care va spune că vina aparţine Guvernului - aşa cum a procedat în cazul drumurilor care s-au degradat încontinuu de la instalarea sa ca primar?

Un oraş se dezvoltă atunci când administraţia ştie să-i pună în valoare calităţile. Până acum, municipalitatea ieşeană şi-a pus în evidenţă doar propriul talent de a-i jecmăni pe ieşeni.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum bine ştiţi, anul acesta, după ninsorile abundente care au blocat drumuri naţionale, după inundaţiile care au produs pagube materiale şi omeneşti uriaşe, o nouă ameninţare planează asupra desfăşurării normale a proiectelor de dezvoltare economică, socială şi politică în care este implicată ţara noastră, şi anume virusul gripei aviare H5N1.

Autorităţile româneşti responsabile pentru combaterea acestei ameninţări, sub atenta coordonare a miniştrilor liberali direct implicaţi, au reuşit ca, prin activităţile pe care le-au desfăşurat, să primească aprecierile oficialităţilor europene şi chiar au reuşit să trimită specialişti care să ajute autorităţile din Republica Moldova. Mai mult, la Institutul Cantacuzino, prin grija Ministerului Sănătăţii, există posibilitatea producerii vaccinului antiaviar pentru om.

Toate aceste aspecte fac dovada că autorităţile româneşti, în situaţii de criză, au capacitatea de a lucra repede şi eficient dacă sunt bine coordonate. Totodată, este evident că au nevoie de o bună organizare a activităţii instituţionale pentru preîntâmpinarea şi combaterea la timp şi cu pierderi minime a acestor dezastre.

Pentru ca structurile administrative să-şi poată desfăşura în bune condiţii activităţile şi ca să poată asigura servicii publice la cel mai înalt nivel, au nevoie de un cadru legislativ care să le permită organizarea şi dotarea acestora la standarde europene.

De aceea, consider că este de datoria fiecărui parlamentar să contribuie la lupta împotriva acestor situaţii extraordinare, prin asigurarea unui proces legislativ funcţional şi care să nu blocheze activitatea instituţiilor publice.

Vă mulţumesc.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

"Participarea la referendumul pentru votarea Constituţiei - o mare victorie a democraţiei în Irak"

Duminică, 16 octombrie 2005, cetăţenii irakieni s-au prezentat în număr mare la urne - peste 61% - pentru a vota noua Constituţie, considerată de mare importanţă pentru viitorul democratic al Irakului. Chiar şi sunniţii au înregistrat o rată de participare ridicată, majoritatea sperând că vor putea respinge proiectul constituţional.

Judecând, însă, participarea foarte numeroasă la referendum şi ameninţările adresate cetăţenilor irakieni de adversarii noii Constituţii pentru a nu se prezenta la vot, este foarte limpede că Irakul a obţinut o victorie răsunătoare împotriva ameninţărilor teroriste şi a făcut un pas extrem de important şi ireversibil pe calea instaurării democraţiei.

Kofi Annan, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a declaarat mulţumit de felul în care s-a desfăşurat consultarea populară, remarcând că irakienii au avut curajul să meargă la urne, să-şi exprime opiniile politice în ciuda climatului de violenţă şi ameninţare. "Constituţia este un semn al civilizaţiei", a declarat şi premierul irakian, Ibrahim al-Jaafari, după ce a votat. "Această Constituţie a venit după sacrificii grele. Este o nouă naştere." a adăugat el.

"Credem că susţinătorii Constituţiei au câştigat probabil", a declarat la rândul său, Condoleeza Rice, citând "estimări ale oamenilor de pe teren", relatează AFP. Aflată într-o scurtă vizită la Londra, Rice a discutat cu ambasadorul american la Bagdad, Zalmay Khalilzad, dar s-a declarat totuşi prudentă, precizând că nu dispune de cifre privind rezultatele referendumului. Statele au salutat modul în care s-a desfăşurat referendumul constituţional din Irak, americanii considerând că rata de participare ridicată, violenţele reduse şi votul liber, transparent au reprezentat o mare înfrângere pentru terorişti. Potrivit unui purtător de cuvânt al administraţiei americane, Washingtonul este conştient că au existat nereguli, care au fost şi semnalate, însă are încrederea că acestea vor face obiectul unei anchete serioase. Rata de participare la nivel naţional a fost mai ridicată în zonele cu comunităţi sunnite, decât la alegerile legislative din ianuarie. Este o dovadă că sunniţii se alătură procesului politic, cred autorităţile americane, care au adus un semn de preţuire şi apreciere eforturilor făcute de forţele de securitate irakiene. Acestea nu au avut nevoie de sprijinul forţei internaţionale, pe durata întregii zile.

Partidul Democrat salută intrarea în normalitate a Irakului după o lungă perioadă de criză şi apreciază, la rândul său, curajul şi forţa unui popor, aflat o lungă perioadă sub dictatură, care, printr-o participare consistentă la referendumul pentru noua Constituţie, a formulat o opţiune serioasă şi ireversibilă pentru viitorul democratic al ţării.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Într-o intervenţie recentă, un domn ministru al actualului Guvern ne îndemna să nu mai arătăm cu degetul, în timp ce el însuşi arăta cu degetul. (Un alt reprezentant al Puterii spunea în luna iulie că Dumnezeu a fost de stânga, făcând referire la inundaţiile abătute asupra României.)

Niciodată nu s-a pus problema ca fenomenele naturale - calamităţi, dezastre să fie puse pe seama politicului (s-a făcut referire la intervenţia sa la tornada de la Făcăeni).

Diferenţa dintre noi şi Alianţa D.A. se bazează pe modul în care gestionăm situaţiile create sub coordonarea reprezentanţilor guvernului.

La Făcăeni, am răspuns, alături de prefectul judeţului Ialomiţa, de întreaga acţiune de salvare a cetăţenilor şi de reabilitare a infrastructurii. Toate serviciile de la nivelul judeţului au fost mobilizate în cel mai scurt timp. La miezul nopţii, încheiam luarea primelor măsuri, accidentaţii se aflau sub asistenţă medicală, drumurile erau degajate. Ulterior, au fost construite 34 de case, dotate cu mobilier, 416 case au fost reparate, cetăţenii au primit frigidere, televizoare, aragazuri.

Este uşor de înţeles că astăzi nu se poate atinge o astfel de performanţă, când la instituţiile judeţene care se ocupă de ape au fost numiţi contabili, lucrători Loto-pronosport, profesori ş.a.m.d.

La Făcăeni nu s-au făcut licitaţii! Pasiunea actualului Guvern pentru licitaţii nu îi mai permite să se ocupe şi de infrastructura şi interesele României, tergiversându-se construirea autostrăzii. De 9 luni de zile, dumnealor verifică şi blochează licitaţii, în timp ce vecinii noştri unguri valorifică fondurile de coeziune ale U.E., precum şi credite internaţionale şi construiesc anual 150 km de autostrăzi. O astfel de politică nu poate aduce decât prejudicii ţării.

Domnul Florin Iordache:

"Moţiunile trec, problemele oamenilor rămân nerezolvate."

Grupul parlamentar al P.S.D. din Camera Deputaţilor a iniţiat, de curând, moţiunea simplă "Nepăsarea", prin care se dorea să se atragă atenţia Guvernului, asupra problemelor grave cu care se confruntă românii în urma inundaţiilor.

În urma valurilor succesive de inundaţii în judeţul Olt, 184 de locuinţe au fost grav afectate, trebuind construite din temelii.

La această dată, numai 24 de case au fost reconstruite până la acoperiş, la 117 case s-a turnat numai fundaţia, la restul de 43 de case nu s-a făcut nimic.

La dezbaterea în Parlament a moţiunii, reprezentanţii Guvernului au afirmat că în această toamnă nici un singur om nu va fi lăsat în frig.

Dată fiind luna în care ne aflăm şi răcirea accentuată a vremii, consider că Guvernul ori face declaraţii lipsite de bună-credinţă, ori nu ştie ce spune.

Nu se explică de ce, reprezentanţii Guvernului în teritoriu nu încearcă măcar să grăbească ritmul de lucru la reconstrucţia caselor.

În urma inundaţiilor în judeţul Olt, au avut de suferit şi o serie de drumuri comunale şi judeţene, dar şi o serie de poduri, cum ar fi cel de la Icoana şi cel de la Moşteni.

Şi la acestea ritmul de lucru nu este unul foarte susţinut, existând destule motive să credem că nu vor fi finalizate lucrările în această toamnă.

Domnul Eugen Bejinariu:

Şi în satele judeţului Suceava constatăm tot mai frecvent îndepărtarea Guvernului şi a reprezentranţilor săi din teritoriu de agenda ţăranului şi a comunităţilor rurale.

Lucrările mecanizate din agricultură sunt foarte scumpe, produsele agricole nu le mai cumpără nimeni, iar bonurile pentru subvenţia culturilor de grâu, secară, ovăz nu acoperă decât în parte cheltuielile pentru înfiinţarea noilor culturi de toamnă.

Şi, acum, datele concrete: un hectar de arat costă 3.000.000 de lei vechi; un hectar de discuit costă 1.600.000 lei; un kg sămânţă certificată costă 9.000 lei; transportul unui car de porumb costă între 400.000-600.000 lei. Producătorii agricoli obţin banii prin vânzarea unor produse la sume derizorii: 4.000 lei/l lapte; 2.500-3.500 lei/ kg de cartofi; 2.500 lei/kg de grâu etc. Taxele şi impozitele se înmulţesc şi cresc şi pentru ţărani.

Prin măsura luată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării de a anula calitatea de persoană juridică a şcolilor generale cu mai puţin de 200 de elevi, părinţii sau elevii sunt siliţi să parcurgă pe jos sau să plătească transportul pentru 4-10 km până la şcoala cu drept la semnătură şi cu ştampilă. Avem multe cazuri, dar cele mai grele sunt pentru satele din comunele din zona de munte: Ulma, Brodina, Şarul Dornei, Ciocăneşti, Moldova Suliţa, Izvoarele Sucevei etc. La acestea se adasugă şi greutăţile cu care se confruntă primăriile din multe localităţi prin incapacitatea de plată în care au ajuns sau urmează să intre în luna noiembrie a.c.

În vremea aceasta, liderii Alianţei D.A. sunt preocupaţi de schimbarea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, membri ai P.S.D., şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. Această luptă surdă şi sterilă încă nu s-a încheiat. "Comanda" de la Preşedintele "jucător" încă nu se exprimă în activitatea Parlamentului, ca urmare a "armoniei" din interiorul Alianţei şi respectiv a Coaliţiei. În acest spaţiu politic se consumă multă energie şi timp pentru a şti şi comenta mersul relaţiilor din interiorul conducerii P.S.D. şi pentru a "descoperi" nereguli sau a formula acuzaţii la adresa primarilor şi a viceprimarilor P.S.D.

În alt plan, continuă conflictul din sânul Alianţei între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, adică între cele două executive "făurite" în România din anul 2005. Şi pe ecranele televizoarelor vin tot mai des reprezentanţii Puterii şi explică stăruitoarea lor trudă, dar şi numeroasele succese în opera de integrare a României în Uniunea Europeană. Insuccesele sau orice eroare în relaţiile cu organismele europene, şi nu-s puţine, sunt trecute repede în contul P.S.D.

Noi cerem insistent şi în modul cel mai responsabil ca oamenii Puterii să-şi exercite puterea în folosul cetăţenilor, aşa cum au promis în campania electorală şi potrivit Programului de guvernare adoptat în Parlament.

Domnul Gabriel Sandu:

Principala motivaţie pentru care considerăm necesară această declaraţie politică este aceea că este inadmisibil ca într-o ţară democratică, membrii Parlamentului, care reprezintă voinţa electoratului, să se găsească în situaţia de a fi la dispozţia unor persoane numite. În ultima vreme, Procurorul General al României a lansat o serie de atacuri la adresa unor politicieni, pe are i-a acuzat de imixtiune în activitatea Ministerului Public, nefiind însă în măsură să ofere decât exemplul unui singur parlamentar, dar şi acela necorespunzător.

Domia sa a demostrat că nu este capabil să facă diferenţa între o critică formulată de un parlamentar şi o adevărată imixtiune în treburile justiţiei. Într-un demers fără suport real, domnul procuror general şi-a permis să aducă la cunoştinţa opiniei publice că există 22 de dosare ale unor parlamentari acuzaţi de corupţie. În atare situaţie, afirmaţiile procurorului general despre un parlamentar, pe care îl califică fără reţinere ca fiind "cercetat penal", au un pronunţat caracter ofensator şi aduc o gravă atingere imaginii instituţiei Parlamentului.

În consecinţă, considerăm că trebuie demarate de către Ministerul Justiţiei procedurile legale pentru ca atitudinea domnului Ilie Botoş să facă obiectul unei analize din partea instituţiilor abilitate, pentru ca, mai apoi, să se treacă la măsurile corespunzătoare, de natură să remedieze situaţia creată.

Considerăm că în prea multe cazuri, atunci când se fac anchete asupra unor presupuse cazuri de corupţie ale unor parlamentari, se fac excese de zel şi cu informaţiile aduse la cunoştinţa opiniei publice înainte de a fi aduse la cunoştinţa celui cercetat.

Totodată, Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor este şi va rămâne un sprijin real al reformei în justiţie şi se va strădui să pună capăt încercărilor de amestec în treburile justiţiei, însă considerăm că trebuie stăvilită imixtiunea reprezentanţilor Ministerului Public în activitatea parlamentară, prin "dezvăluiri" pe cât de şocante pe atât de exagerate. Suntem de părere că cercetările şi anchetele trebuie desfăşurat eitu mod mult mai discret şi responsabil, mai ales că membrii Parlamentului sunt reprezentanţii forului suprem din stat.

Domnul Gheorghe Chiper:

Declaraţie politică: "Cota unică - pretext pentru biruri mai mari în noul Cod Fiscal".

Cota de 16% stabilită odată cu instalarea actualului Guvern la impozitul pe venit şi la profitul brut realizat în activitatea economică a anului trecut a generat o avalanşă de promisiuni şi "certitudini" pe seama fiscalităţii. S-au anticipat atunci venituri suplimentare la buget, datorită atragerii din sfera evaziunii a unei însemnate părţi a economiei subterane. S-a indus ideea şi s-a făcut caz de creşterea importantă a câştigurilor salariaţilor prin unificarea cotelor progresive, fără, de fapt, să se ia în calcul ponderea mare a celor care câştigă puţin la salariul real şi pierd mult din influenţa negativă a creşterii preţurilor şi tarifelor.

După 9 luni, vedem că la buget nu sunt atrase resurse suplimentare pe seama reducerii şi unificării cotei la cei doi indicatori bugetari, colectarea veniturilor fiind ceva mai mare (de 4,9%), dar, fapt important de reţinut, în scădere, ca ritm, faţă de prima parte a anului. Se prefigurează chiar o reducere a veniturilor reale ale bugetului sub nivelul anului trecut la o serie de indicatori şi chiar pe ansamblul bugetului consolidat.

Este de subliniat însă faptul că această cotă unică nu este doar prilej de sloganuri şi clişee despre "binefacerile" măsurilor luate în domeniul fiscalităţii. Ea este şi pretext pentru noi biruri sau, mai exact, pentru a le mări substanţial pe cele existente.

Recent, ministrul finanţelor a anunţat că, dacă tot s-a trecut la o cotă unică, atunci ea trebuie să fie aceeaşi şi pentru impozitarea dividendelor şi dobânzilor la depozitele bancare. Se poate constata şi dorinţa de a se recurge la noi taxe şi impzite, printre care am reţinut impozitarea imobilizărilor corporale, care, spun specialiştii, echivalează cu o adevărată aventură fiscală, are generează arbitrariu şi inechităţi mari în faza de aplicare.

Şi, totuşi, dacă se merge pe generalizarea cotei unice, ce-ar fi ca şi contribuţiile la sistemul de pensii să fie aduse la nivelul cotei de 16%? Întrebarea nu necesită neapărat răspuns, deşi o astfel de diminuare a fiscalităţii pe câştigul din salarii ar fi un adevărat magnet pentru atragerea investiţiilor în economie. Ar fi însă o catastrofă pentru bugetul asigurărilor sociale şi aşa împovărat şi neîndestulător.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

Recent, am avut privilegiul de a mă întâlni şi discuta cu reprezentanţii Parohiei Puchenii Mari, care mi-au înmânat un memoriu referitor la starea precară în care se găseşte Biserica "Sfântul Gheorghe", monument istoric, şi la pericolul în care se află, din acest motiv, unele dintre cele mai frumoase picturi realizate de Nicolae Grigorescu. Fiind vorba despre una dintre prea puţinele comori semnate Nicolae Grigorescu de care ne "putem încă bucura cu toţii privindu-le într-un loc public, încărcat de credinţă şi istorie, m-am grăbit să şi verific aspectele ce mi-au fost relatate şi, deşe nu sunt specialist, am putut constata, cu strângere de inimă, că, într-adevăr, mai ales ploile din această vară au afectat grav starea picturilor şi a plafonului.

Din 1861, anul ctitoririi sale, şi până astăzi, ori de câte ori cutremurele, focul ori apa au rănit trupul acestui sfânt lăcaş s-au găsit oameni cu mult suflet care să i-l oblojească, dar niciodată şi cu destui bani, încât intervenţiile respective să nu fi lăsat urme adânci. Aşa se face că astăzi unele dintre picturile lui Nicolae Grigorescu nu mai există, iar cele salvate se află în pericol de a fi distruse.

Am cerut intervenţia imediată a Ministerului Culturii şi voi încerca, prin asociaţia de care mă ocup, să colectez donaţii din partea oamenilor cu suflet mare din judeţul meu. Dar am o rugăminte şi pentru dumneavoastră.

Stimaţi colegi,

Când vă îndreptaţi spre Valea Prahovei, poposiţi un minut şi la Puchenii Mari. Treceţi prabul Bisericii "Sfântul Gheorghe", bucuraţi-vă sufletul de lumina credinţei şi ochii de chipurile transfigurate de iubire creştină ale sfinţilor, aşa cum au fost ele intuite de marele nostru pictor Nicolae Grigorescu. Iar dacă veţi simţi imboldul de a ajuta această biserică să supravieţuiască şi vremii noastre, ajutaţi-o! Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Oancea:

După ce, în patru ani, au adus ţara în pragul falimentului, demoagogia celor trei trandafiri continuă să facă valuri. Din dorinţa oarbă de a ieşi în evidenţă cu orice preţ, colegii noştri deputaţi, PSD au ajuns să se folosească de drama pensionarilor pentru construcţia capitalului politic - dramă la care, cu sârg, au contribuit în ultimii patru ani.

Grija extraordinară pentru pensionari s-a materializat prin răsplătirea propriilor oameni. Ca un exemplu al aroganţei care a stat la baza actului de guvernare social-democrată este şi autointitularea ca magistrat a doamnei ministru al justiţiei Rodica Stănoiu, la nici două luni de la instalarea pe postul de ministru. Şi parcă pentru a întări regula, Ministerul Justiţiei recidivează şi mai răsplăteşte un pensioar, domnul fost secretar de stat Ioan Alexandru, prin acelaşi sistem, patentat de cea care a fost mandatată să aplice legea.

Deşi aduşi să facă figuraţie, să aplaude frumos şi să huiduie la comandă, celor aproximativ 200 de pensionari prezenţi la Camera Deputaţilor nu le-a explicat nimeni ce se întâmplă cu pensiile. Trebuie să vă reamintim, stimaţi colegi din PSD, că în anul 2004 aţi semnat acordul cu FMI, prin care v-aţi angajat ca indexarea pensiilor să se facă într-o singură tranşă, în anul 2005. În plus, în bugetul pe anul 2005, alcătuit tot de domniile voastre, nu se regăsesc sume pentru o indexare substanţială a pensiilor.

Astfel că "săracii şi cinstiţii vorbitori PSD" au încercat încă o dată - şi au reuşit - să transforme procedura parlamentară democratică în circ ieftin, prin moţiunile scoase pe bandă rulantă. Moţiunile, domnilor, sunt acte normale ale exerciţiului democratic, care, în mod normal, vizează teme concrete şi conţin soluţii, tot concrete.

Domnilor deputaţi PSD,

Vă aduc aminte că sunteţi la tribuna Parlamentului României, nu la tejgheaua vreunui chioşc din cartierul natal şi cred că o minima moralia vă impune să încetaţi.

Domnilor foşti guvernanţi,

Cum mai puteţi privi cu atâta seninătate în ochii bieţilor pensionari - şi aici nu ne referim la doamna Rodica Stănoiu - după ce timp de patru ani i-aţi ignorat?

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţie politică: "Iarna nu-i ca vara!"

Guvernul a încercat în această toamnă să răspundă preocupărilor populaţiei legate de scumpirea produselor energetice şi a combustibilului. Astfel că a majorat ajutoarele pentru încălzirea locuinţei, ca măsuri de protecţie socială pentru persoanele cu venituri reduse, şi nu o subvenţionare acordată producătorilor, după cum se exprima Călin Popescu Tăriceanu.

Ce nu spune domnul ministru este "că, în sezonul rece 2005-2006, pentru aceste ajutoare se vor plăti peste 4.000 de miliarde de lei din fondurile publice, adică tot din buzunarul nostru. În schimb, aceste subvenţii ar trebui reduse treptat, urmând ca din 2007 să fie eliminate complet. Alocarea unor sume imense pentru întreţinerea sărăciei ori pentru subvenţionări lipsite de raţionalitate economică sunt în contradicţie cu investiţiile ce ar trebui să fie făcute în domeniu.

Nu era mai bine, domnule ministru şi stimaţi guvernanţi, ca aceşti bani să fie investiţi în retehnologizarea şi reabilitarea sistemelor de termoficare, care ar fi costat mult mai puţin, dar ar fi avut efecte pe termen lung, inclusiv în ceea ce priveşte costul gigacaloriei? Toate aceste măsuri populiste luate de guvernanţi în ultimele luni sunt menite doar a cumpăra electoratul pe categorii sociale, pentru a vă mai menţine în sondaje de opinie, oferindu-i, ca dintr-un propriu corn al abundenţei, avantaje de care nici n-au vrut să discute în perioada când erau în Opoziţie. Dar aceste momeli, aceste gogoşi populiste, pe lângă faptul că sunt infime, sunt rapid anulate de creşterea preţurilor la energie, combustibil, utilităţi, la bunurile de consum zilnic. Populaţia înţelege tot mai mult că propaganda electorală nu ţine de foame şi nu asigură sănătatea omului, şi asta se va vedea în perspectivă.

Blocajul financiar din sistemul energetic se adânceşte pe zi ce trece, iar patronatele solicită liberalizarea de urgenţă a preţului gigacaloriei şi adoptarea unor măsuri ferme pentru dizolvarea lanţului de datorii ce leagă termocentralele cu furnizorii de utilităţi. Creşterea în medie cu peste 50% a preţului la gaze naturale, păcură, combustibil lichid uşor (CLU) sau abur tehnologic (AT) impune o majorare corespunzătoare a tarifelor pentru apă caldă şi termoficare. Însă Guvernul intervine şi aici, pentru a nu intra în iarnă cu imaginea şifonată, obligând termocentralele să vândă agentul termic la preţuri mai joase decât propriile costuri. Efectul nu este nici pe departe acea protecţie a populaţiei faţă de iminentele scumpiri, ci aruncarea unei întregi ramuri industriale - cea producătoare de căldură- într-un cerc vicios al datoriilor imposibil de plătit şi al creanţelor imposibil de recuperat. În loc să acţioneze pentru ieftinirea combustibililor, actuala guvernare impune termocentralelor să achiziţioneze energie cu 50% mai scumpă faţă de 1 ianuarie ,2005 şi să vândă apoi agent termic cu doar 20% mai scump.

O altă măsură ce a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe se pare că moare în suc propriu. Este vorba de subvenţiile acordate celor care vor să-şi instaleze centrale termice sau arzătoare "automatizate. Deşi ordonanţa de urgenţă care stabileşte criteriile şi beneficiarii subvenţiilor a fost aprobată de Camera Deputaţilor în urmă cu trei săptămâni, normele metodologice la actul normativ abia au fost finalizate.

Chiar dacă la prima vedere pare o facilitate, accesul la ajutorul acordat de stat este destul de restrictiv atât pentru cei care vor să-şi înlocuiască soba cu centrala cât şi pentru firmele care vor să se înscrie în program. Potrivit ordonanţei de urgenţă, de ajutorul e 10 milioane de lei beneficiază familiile şi persoanele care au un venit net lunar pe membru de familie ce nu depăşeşte salariul minim brut pe economie - 3.100.000 de lei vechi. Cum achiziţionarea şi instalarea unei centrale necesită costuri de circa 50 de milioane de lei, este puţin probabil ca doritorii să fie foarte mulţi. În plus, statul nu s-a gândit şi la consumurile colective, la biserici, şcoli, instituţii publice, poate "mai interesate de această prevedere.

O astfel de măsură reprezintă o subvenţie de lastat pentru nişte furnizori de echipamente şi nu este de mirare că preşedintele Traian Băsescu tot aminteşte de nişte grupuri de interese din sistemul energetic. Pentru că o astfel de subvenţie nu impune o reducere a consumului, eficientizare economică, înseamnă că au fost urmărite doar interesele "alor noştri".

Bine ar fi dacă, o dată pentru totdeauna, "căldura din casele românilor" nu ar mai fi controlată politic şi gestionată prost de reprezentanţii unor partide aflate efemer la putere.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

"Iarna nu-i ca vara"

Anul trecut, cam pe această vreme, toate partidele politice se pregăteau de campanie electorală. Apăruse faimoasa Alianţă "Dreptate şi Adevăr", care nici acum nu ştiu exact ce dreptate vroia să instaureze şi nici ce adevăr să dezvăluie.

În schimb, am simţit pe pielea noastră, toţi românii, că suntem social-democraţi, liberali, democraţi, cu alte inclinaţii politice sau apolitici, ce înseamnă de fapt dreptatea actualilor guvernanţi şi adevărul celor care ne conduc destinele.

Creşterea preţurilor, înrăutăţirea traiului de zi cu zi al tuturor românilor, dar mai ales al celor cu venituri scăzute, declanşarea de către preşedintele jucător a tot felul de crize, artificiale, dar foarte bine regizate, căderea şi mai drastică a învăţământului, prin reducerea bugetului, sistemul de sănătate din ce în ce mai şubrezit, şi facturile care vor creşte în această iarnă, precum procentul în sondaje a preşedintelui Traian Băsescu, consider că este adevărul despre care nu au vorbit nici liberalii şi nici democraţii.

"Să trăiţi bine!", sloganul care a întunecat gândirea românilor, a devenit cea mai detestată formulă de adresare.

Iarna acestui an, care sigur va rămâne în memoria românilor ca fiind cel mai negru, va face multe "victime". Factura la întreţinere se anunţă a fi mai mare decât au promis guvernanţii când se aflau în campania electorală.

După mut trâmbiţata cotă unică de impozitare, care a crescut veniturile doar celor ce au salaii foarte mari, recorelarea pensiilor, care au crescut, dar fără să se simtă substanţial în buzunarul pensionarilor, bugetul statului este insuficient pentru acoperirea unor eventuale stopări ale creşterii tarifelor la utilităţi. Ca urmare şi gigacaloria a suferit modificări în sens crescător.

Şi astfel, se anunţă o iarnă grea care nu va fi ca vara care tocmai a trecut...

Prea puţin se vorbeşte despre ce va însemna pentru majoritatea românilor sezonul rece din acest an.

În această iarnă, costurile legate de întreţinere vor fi mai mari cu 28-30%, faţă de anul trecut, chiar şi pentru apartamentele contorizate şi asta datorită intenţiei de majorare a preţului naţional de referinţă la energia termică cu aproximativ 20%.

Ţinând cont de faptul că, pânâ în anul 2007, subvenţia la gigacalorie trebuie eliminată, românii vor avea de suportat, în următorii ani cheltuieli aproape duble pentru încălzirea locuinţei. Şi, toate acestea, pe fondul altor nenorociri care au lovit ţara noastră în ultimele patru luni: inundaţiile şi gripa aviară.

Îmi pun o întrebare de bun simţ. Ce este mai important? Rezolvarea problemelor şi a priorităţilor acestui popor, găsirea de soluţii pentru a ajuta populaţia să suporte costul acestei ierni, asigurarea unui adăpost sinistraţilor care şi acum, mulţi dintre ei stau sub cerul liber, asigurarea alimentelor şi luarea tuturor măsurilor de profilaxie în judeţul Tulcea, lovit de gripa aviară, legile privind integrarea în Uniunea Europeană sau discuţiile pe marginea Regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, cu unicul scop de a-şi instala Coaliţia clientela pe scaune înalte?

Riscaţi să îmbolnăviţi populaţia de cea mai gravă boală: foamea.

Iar tratamentul ei se face prin creşterea nivelului de trai al populaţiei, inclusiv al celor care au crezut orbeşte în promisiunile electorale ale Alianţei D.A.

Domnul Valeriu Victor Boeriu:

Sănătatea nu a fost niciodată în ultimii ani o prioritate pentru guvernanţi decât la nivel declarativ sau ca subiect electoral.

De fiecare dată cei aflaţi în opoziţie sunt "îngrijoraţi" de starea sistemului de sănătate, ca apoi ajunşi la guvernare să caute justificări pentru subfinanţarea şi proasta gestionare a sistemului. De data aceasta, Guvernul pare hotărât să aplice tratamentul corect şi nu se mulţumeşte cu punerea unui diagnostic, de altfel cunoscut şi unanim acceptat. Boala se numeşte subfinanţare şi are ca principale simptome accesul limitat şi inechitabil al asiguraţilor la resursele sistemului. De aceea, doar alocarea de resurse mai mari către sistemul de sănătate nu este suficientă dacă nu se tinde şi spre distribuirea echitabilă a acestora către asiguraţi.

Setul de legi pregătit de Ministerul Sănătăţii va duce cu siguranţă spre creşterea calităţii serviciilor medicale şi va elimina discriminarea derivată din existenţa caselor de asigurări paralele. Eliminarea acestor sisteme paralele va asigura uniformizarea accesului asiguraţilor la serviciile medicale oferite de sistemul public de asigurări de sănătate. Toţi cetăţenii României trebuie să fie asiguraţi prin contribuţia directă sau indirectă (prin contribuţia statului) la casa publică de asigurări de sănătate. Existenţa caselor de asigurări de sănătate paralele dezechilibrează funcţionarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi contravine principiului solidarităţii, poate cel mai important principiu al unui astfel de sistem. În aceste condiţii, iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa casele de asigurări de sănătate paralele este una necesară.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va oferi servicii medicale tuturor asiguraţilor, fără excepţie, la nivelul unor pachete de servicii medicale de bază. Servicii în plus sau de o complexitate mai maree vor putea fi accesate prin asigurările private de sănătate şi nu prin case paralele care generează inechitate între asiguraţi, printr-un raport diferit între cost şi calitate şi printr-un acces diferit la serviciile medicale. Toate aceste considerente întăresc convingerea că eliminarea caselor paralele de asigurări de sănătate este o măsură corectă şi binevenită.

Domnul Ioan Munteanu:

"Cultura de grâu, în pericol de a fi compromisă"

Este binecunoscut faptul că necesarul de grâu pentru consumul intern este de aproximativ 5,5 milioane tone. Din nefericire, actualii gvernanţi, când vorbesc despre necesarul de grâu, se raportează doar la cantitatea necesară pentru consumul urban şi rural, care este de circa 3,5 milioane tone, necunoscând că grâul se face din grâu şi pentru aceasta ai nevoie de sămânţă, ceea ce înseamnă aproximativ 600 tone şi că o altă cantitate importantă de grâu se foloseşte în consumul furajer.

Pornind de la aceste cifre, care înseamnă nevoia României, îţi pui întrebarea: ce măsuri, ce mecanisme ale economiei de piaţă să foloseşti pentru a-aţi atinge obiectibul propus de a asigura principalul produs alimentar în România: pâinea, cunoscându-se faptul că beneficiem de condiţii prielnice pentru cultura grâului.

La această întrebare ai un singur răspuns: munca responsabilă şi continuă pentru îndeplinirea programului de cultură, generat de condiţiile de piaţă liberă, prin măsuri guvernamentale şi acţiuni concrete.

Din nefericire aceste măsuri şi acţiuni nu se regăsesc în viaţa reală a ţării şi, atunci, a sta pasiv la o stare de fapt care generează deznădejde şi lipsă de speranţă înseamnă a fi părtaş la neputinţă şi iresponsabilitate.

Suntem la mijloc de octombrie, într-o situaţie fără precedent, pe care România nu a cunoscut-o de-a lungul istoriei sale, în agricultură.

Astăzi, când teoretic şi practic, având în vedere condiţiile de climă din România, în unele zone ale ţării trebuia să se fi încheiat semănatul grâului, din nefericire, trebuie să spunem că în multe cazuri această lucrare nu a început sau abia s-au însămânţat primele suprafeţe.

Datele statistice ale Ministerului Agriculturii confirmă acest lucru: arăturile pentru însămânţări s-au efectuat, potrivit raportărilor, doar pe suprafaţa de 1.400.000 ha, ceea ce reprezintă 54% din program. În anul 2004, la aceeaşi dată suprafaţa arată era de 2.086.000 ha, respectiv 89% din program.

Suprafaţa însămânţată până la data de 10 octombrie a.c. este de 240.00 ha grâu, faţă de programul de 2.170.000 ha, ceea ce reprezintă 11%. La aceeaşi dată, în anul 2004, erau însămânţate 1.000.000 ha cu grâu, respectiv peste 50% din suprafaţa programată.

Este cunoscut faptul că depăşirea perioadei optime de semănat duce, incontestabil, la pierderi de producţie semnificative, în special, în zonele colinare, zone în care lucrarea trebuia încheiată.

În judeţul Neamţ, programul de însămânţări toamnă este de 31.640 ha. Până la data de 10 octombrie 2005 s-au executat următoarele lucrări agricole:

• eliberat teren pentru însămânţări de toamnă 22.105 ha, respectiv 69,9%;
• arături pentru însămânţări de toamnă 15.922 ha, ceea ce reprezintă doar 50,3%;
• însămânţări culturi toamnă - total - 9.859 ha, adică numai 31,1%.

Grav este că din cele 29.200 ha grâu-secară, până la aceeaşi dată s-au însămânţar doar 7.896 ha, adică 27%.

Actuala guvernare a introdus mecanisme de sprijin greoaie, costisitoare şi ineficiente pentru producătorii agricoli. Iar rezultatul este dovedit acum când agricultorii plătesc tribut unor asemenea improvizaţii. Vedem câmpul plin de buruieni, suprafeţe părăsite, lanuri de porumb nerecoltate, grâul aşteptând să fie însămânţat de producătorii care au fost "sugrumaţi economic" de politica Guvernului Tăriceanu. Este binecunoscut faptul că în agricultură ciclurile de producţie se succed şi se alimentează reciproc, condiţionându-se unul pe celălalt.

Cum să însămânţezi în România, când preţul de valorificare a grâului a ajuns sub 2.000 lei/Kg. În condiţiile în caer preţul îngrăşămintelor a crescut de la 400.000 lei/sac, la 600.000 lei/sac, iar litrul de motorină de la 20.000 lei la 34.000 lei. Şi aceasta, pentru că actuala guvernare a decis scoaterea de la rezerva de stat a unor cantităţi însemnate de grâu în preajmaa recoltatului, prăbuşind preţul pieţei de la 4.500-5.000 lei/Kg la 2-3.000 lei/Kg.

Cum să însămânţezi grâu în condiţiile în care, prin comparaţie cu anul trecut, când o tonă de îngrăşământ se cumpărăr în contrapartidă o tonă de grâu, astăzi, aceiaşi tonă de îngrăşământ reprezenta contravaloarea a 4-5 Kg grâu, iar astăzi mai mult decât dublu.

A pune pe seama condiţiilor naturale nefavorabile această întârziere a înfiinţării culturii de grâu este o mare greşeală şi o lipsă de respect pentru cei care muncesc pământul.

Foarte mulţi producători, din toate judeţele ţării, au redus, sau chiar au renunţat la înfiinţarea culturii de grâu, datorită imposibilităţii financiare cu care se confruntă. S-a renunţat la contractele de arendă, de asociere şi la lucrarea terenurilor în exploataţii mari, înspăimântaţi de necazurile acestui an, şi nu numai de cele climaterice.

Ne dorim cu toţii să avem o toamnă lungă, care să dea posibilitatea executării lucrărilor în câmp, dar ştim foarte bine, din cercetările ştiinjţifice şi din experienţă, că părăsirea epocii otime de însămânţare înseamnă pierderi care vor inlfuenţa negativ producţia anului următor.

Fără teama de a greşi, întrezărim imposibilitatea de a asigura pâinea consumului uman pentru anul viitor.

Din nefericire, lipsa de profesionalism în acest domeniu a creat o stare de incertitudini privind suprafeţele şi soiurile în cultură, iar mecanismele de sprijin aplicate de Guvernul Tăriceanu în această toamnă nu sunt în stare să susţină această cultură de interes naţional.

Nu credem că este lipsit de temei să mai atragem încă o dată atenţia Guvernului privind modul de subvenţionare al agriculturii prin cupoane, ceea ce a dus sau a determinat scumpirea artificială a îngrăşămintelor, a seminţelor, a celorlalte materiale şi produse necesare, o procedură greoaie, costisitoare, care a pus producătorii agricoli pe drumuri şi i-a determinat pe unii să renunţe chiar la subvenţionare.

Deşi am atenţionat permanent asupra acestor aspecte, Guvernul nu a înţeles şi nu înţelege efectele dezastruoase ale unei asemenea politici. Concret, peste 700 miliarde lei din cele 3.453 miliarde lei alocate pentru subvenţii în primăvara acestui an au rămas blocate în cupoane neutilizate, iar cifra aceasta va creşte în următoarea perioadă.

Ştim cu toţii şi suntem de acord că un an agricol bun, cu rezultate pe măsura eforturilor făcute, poate să menţină un climat economico-social sănătos în ţară, atât de necesar României.

Din nefericire, analiza la această etapă ne îndeamnă să credem că nu ne aflăm pe un drum bun, s-a greşit, se persistă în greşeală şi, de aceea vă solicităm, stimaţi colegi, să înţelegeţi demersul nostru în acest moment.

Se impune ca, la nivelul Guvernului, să se analizeze imediat, care sunt măsurile ce pot fi luate pentru îmbunătăţirea stării de fapt. Vrem ca pâinea românilor să fie asigurată din producţia internă şi să nu împovărăm ţara cu noi biruri care să aducă populaţia în zona disperării. Ne punem întrebarea firească, ce vor mânca românii la anul? Cu ce vor ofi hrănite animalele?

Prin politica agragă actuală este posibil ca foametea din anii '40 să fie depăşită în consecinţe. Speranţa producătorilor agricoli de a obţine producţii bune în anul 2006 s-a năruit, încă din această toamnă, datorită politicilor incoerente ale Guvernului Tăriceanu, în special prin eliminarea subvenţiilor la sămânţa de grâu, ceea ce pune în pericol atât producţia de bază, cât şi cea de sămânţă pentru anii următori.

Politica agrară a Guvernului Tăriceanu este de neînţeles, făcută parcă de nişte oameni care habar nu au cum se munceşte pământul şi cu cât efort se obţin roadele. Ai impresia că se doreşte cu toată puterea să importăm grâu în anul 2006, când printr-o politică agrară bună, România ar trebui să exporte grâu.

Domnul Cătălin Lucian Matei:

Săptămâna trecută am asistat la o surpriză din partea unui membru al actualei puteri. Ministrul educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea a renunţat la fotoliul său şi a abandonat "fără permisiunea şefilor" cursa dură pe care o desfăşoară actuala putere, şi în care suntem implicaţi fără voia noastră cu toţii.

La auzul acestei veşti mărturisesc că am fost surprins. Primul gând care m-a învăluit în acel moment a fost acela că actuala putere are şi oameni cu ceva coloană vertebrală. Am ascultat atent motivările domnului ministru şi mi-am dat seama că m-am înşelat puţin când am tras primele concluzii.

Demisia domnului ministru a venit în urma determinării sumelor aferente învăţământului pentru anul 2006 de la bugetul de stat. Dacă într-adevăr avea coloană vertebrală, domnul ministru Mircea Miclea nu ar fi renunţat, ci s-ar fi zbătut să obţină un procent mai mare din p.i.b. pentru învăţământ.

Am văzut că este la modă pentru actuala putere ca membrii săi să demisioneze ori de câte ori întâmpină dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor ce le-au revenit în calitatea lor de miniştri. Cum întâmpină un hop, ei demisionează. Dar aceşti distinşi domni nu au ştiut de la început ce îi aşteaptă? Au crezut că într-o funcţie de conducere totul este numai lapte şi miere? Ei bine, nu este aşa. De fapt, dânşii aşa au fost obişnuiţi din legislatura 1997-2000, sperau că tot aşa vor merge lucrurile şi de acum înainte.

Vreau să le transmit domnilor de la putere că renunţarea la o lupă denotă o mare laşitate. Nu putem să ne dăm demisia ori de câte ori simţim că suntem depăşiţi de situaţie, ci trebuie să ne concentrăm să facem faţă situaţiei, pentru că electoratul pentru aceasta ne-a delegat să le reprezentăm drepturile. A fi la putere este un lucru fortuit, bazat pe încrederea oamenilor; a dovedi că meriţi să fii la putere este un lucru mare, care te face să fii mândru că eşti înainte de toate om.

Ar trebui să reflectăm la lucrurile care depind de noi şi să cântărim dacă putem face faţă sau nu provocărilor grele care ne aşteaptă. în cazul în care constataţi că nu vă simţiţi pregătiţi să continuaţi bătălia bazată pe competenţă, mai bine luaţi exemplul domnului ministru Mircea Miclea. Dacă aveţi puţin noroc, demisia dumneavoastră va putea fi considerată de câţiva oameni ca fiind o chestiune de onoare.

Domnul Mihaela Adriana Rusu:

"Bugetul pe 2006 lasă populaţia fără speranţa unei zile mai bune"

Optimismul Guvernului pune în faţă cea mai roz dintre situaţiile care pot apărea fără a se gândi la dezechilibrele care vor exista pe plan mondial.

Un element greu de explicat din proiectul de buget pe 2006 este şi rata de schimb a leului pe care acesta a fost construit. După cum bine se cunoaşte, rata de schimb afectează în mare măsură indicatorii macroeconomici.

Ţinta de inflaţie prognozată la 5,5% pe an este un nivel prea ambiţios. Creşterea economică va fi oarte greu de atins, 6% este pentru această perioadă foarte dificil. Estimările macro privind creşterea exporturilor cu 16,6% sunt de asemenea nefondate.

În condiţiile în care bilanţul societăţilor comerciale exportatoare este afectat de pierderile înregistrate din diferenţa de curs valutar, acestea, nu numai că se reprofilează, dar multe dintre ele lucrează acum pe pierdere. Datorită cursului valutar de 35.500 lei pentru un euro, imaginea economică a ţării noastre este dificil a se interpreta ca fiind corectă. Mulţi străini interesaţi de a investi în ţara noastră citesc datele în euro, iar una e imaginea p.i.b.-ului în lei şi cu totul altceva este p.i.b.-ul exprimat în euro.

Veniturile acestui proiect de buget sărac va asigura doar subzistenţa economiei şi a administraţiei, iar cheltuielile este clar că nu dau şanse dezvoltării.

Bugetul s-a conturat ca rezultat al unor constrângeri dând un ban în plus celor care au strigat mai tare.

Lipsa unor fonduri pentru dezvoltare în anul 2006 reprezintă consecinţa modului greşit în care s-a pus în practică reforma fiscală a Alianţei D.A.

Modificările aduse cotei unice de impozitare au dus la cârpeli puse în aplicare cu întârziere.

Prin faptul că Guvernul, de la 1 ianuarie 2006, pregăteşte noi majorări de impozite şi taxe, o parte din firme vor încerca să mărească sfera economiei subterane.

Aşa ne vom trezi, la un moment dat, că vor dispărea locuri de muncă, iar bugetul familiei se va împuţina, ceea ce va lăsa oamenii cu un gust amar, fără speranţa unei zile mai bune.

Doamna Monica Mihaela Ştirbu:

Doamnelor şi domnilor,

Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a saluta faptul că Parlamentul României a luat în discuţie Proiectul de Lege privind statutul minorităţilor naţionale.

Respectarea drepturilor omului este o condiţie esenţială pentru existenţă unei democraţii reale şi pilonul central al existenţei oricărui stat de drept.

În ultimii 15 ani, România a parcurs paşi extrem de importanţi la acest capitol, devenind chiar un exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.

În acest moment, în pragul accederii ţării noastre la Uniunea Europeană, parlamentarii români discută o lege care să reglementeze statutul minorităţilor naţionale în România. Legea care va rezulta, urmează să încununeze eforturile făcute în ultimii ani în acest domeniu, care nu de puţine ori a dat naştere la interpretări, discuţii şi păreri diferite.

Acest act normativ are ca principii garantarea sistemului de învăţământ în limba maternă, obligaţia consultării reprezentanţilor legitimi ai minorităţilor în procesul educaţional, conservarea şi protejarea moştenirii culturale a minorităţilor naţionale, dreptul de a folosi limba maternă în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile.

Doresc pe această cale, să salut iniţiativa realizării acestei legi, dar în acelaşi timp, doresc să fac apel la toate forţele politice şi la societatea civilă, să aibă în vedere aspectele deosebit de importante pe care le comportă un astfel de act normativ.

Astfel, consider că acest proiect de lege trebuie să facă obiectul unei dezbateri publice, în care să fie implicate toate elementele societăţii româneşti, pentru ca în final să ne putem bucura de o lege modernă şi care să fie cu adevărat rezultatul voinţei societăţii noastre. Fac acest apel, pentru că o astfel de lege, poate foarte uşor să conducă în mod involuntar la naşterea unor conflicte care să implice mase mari ale societăţii, sau să producă răni greu de suportat atât de populaţiile minoritare, cât şi de majoritari.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Ministrul educaţiei, Mircea Miclea, s-a decis să demisioneze după ce a fost criticat dur în şedinţa coaliţiei majoritare. Lui Miclea i s-a reproşat, în primul rând, că nu a reuşit să-i schimbe pe şefii inspectoratelor şcolare judeţene numiţi în perioada guvernării P.S.D.

Criticile au venit, în principal, din partea liberalilor, iar liderii P.D. prezenţi la această şedinţă au evitat să-l apere pe propriul coleg de partid. Printre reproşurile care i s-au adus lui Mircea Miclea se numără şi menţinerea în funcţie a secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Paloma Petrescu. Liberalii o acuză pe Paloma Petrescu de faptul că îi protejează pe pesediştii care ocupă funcţii cheie în învăţământ.

Minciuni gogonate în programul de guvernare. Capitolul 5 al Programului de guvernare al Alianţei conţine mai multe promisiuni legate de educaţie. Iată câteva dintre aceste promisiuni, care nu se respectă:

Guvernul României va aplica o nouă filozofie în domeniul finanţării educaţiei, prin mărirea investiţiei în învăţământ (pentru educaţie şi cercetare, guvernul va aloca de la bugetul de stat resurse financiare echivalând cu 6% din p.i.b.) şi aplicarea principiului "finanţarea îl urmează pe cel ce studiază".

"Guvernul României va asigura o creştere substanţială a salariilor personalului din educaţie peste creşterea medie a salariului din economie, luând în consideraţie necesităţile legitime ale slujitorilor şcolii, statutul şi respectul de care aceştia trebuie să se bucure în societate. Astfel se va crea cadrul legislativ necesar pentru elaborarea unui nou sistem de salarizare care să reflecte importanţa socială a educaţiei, să stimuleze performanţa şi creaţia".

Profesorii protestează în faţa prefecturilor. Mii de cadre didactice din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" au pichetat prefecturile, consiliile judeţene şi consiliile locale, în semn de protest faţă de "atitudinea de dispreţ pe care Guvernul României o manifestă faţă de şcoala românească şi slujitorii ei".

Sindicaliştii cer alocarea de la bugetul de stat pe anul 2006 a unui procent de 6% din p.i.b. pentru învăţământ, elaborarea proiectului Legii salarizării personalului din învăţământ care să asigure dublarea salariilor până la 1 ianuarie 2007.

Legea învăţământului prevede că: "Finanţarea învăţământului de stat se asigură din fonduri publice, în limita a cel puţin 4% din p.i.b.", se arată în art.170 din Legea învăţământului nr.84/1995. Această lege a fost modificată anul trecut şi prevede ca până în 2007 să se asigure anual o creştere a alocaţiilor bugetare până la minimum 6% din p.i.b.

În acest an, Legea învăţământului a fost încălcată grosolan în ceea ce priveşte alocaţiile bugetare, ceea ce l-a determinat pe ministrul educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea, să-şi depună demisia de onoare.

Dacă domnul ministru Miclea ar fi rămas consecvent deciziei de a demisiona, am fi înţeles prin acest gest dorinţa domniei sale de a da un exemplu tuturor celorlalţi membri ai guvernului, inclusiv primului ministru, că nu doreşte să-şi piardă credibilitatea în faţa electoratului, respectiv în faţa cadrelor didactice din întreaga ţară, elevilor şi studenţilor acceptând un buget pentru învăţământ mai mic decât cel din anul trecut şi mai mic decât angajamentele asumate.

Faptul că domnul Miclea a decis să mai rămână în fruntea învăţământului românesc încă 30 de zile deşi îşi semnase demisia de onoare ne duce cu gândul la faptul că sau are garanţii că va primi mai mulţi bani pentru educaţie, sau că nu mai pune atât de mult preţ pe propria onoare.

Consider că principalul vinovat pentru situaţia actuală şi viitoare a învăţământului, pentru promisiunile demagogice şi fără acoperire pe care le-a făcut în campania electorală ca şef de partid şi la învestirea în funcţia de prim ministru, este domnul Călin Popescu Tăriceanu.

Domnul Ion Dumitru:

Legea 247/2005 a intrat în linie dreaptă. În traducere liberă, deja dă bătăi de cap autorităţilor locale şi instituţiile care au administrat, până acum, fondul funciar de stat şi pe cel silvic.

Absurdul cauzat de retrocedări nu-i deranjează deloc pe puternicii zilei. Pentru ei totul are nuanţă portocalie. Filtrează realitatea prin programe politice, prin iniţiative de grup. Regia Naţională a Pădurilor va fi sfârtecată de noile legi ale proprietăţii.

Aurul verde al ţării va fi risipit în patru vânturi. Aflăm că, în judeţul Mureş, pădurile solicitate prin cererile de retrocedare depăşesc cu peste 20 de procente suprafaţa împădurită. Silvicultorii sunt înspăimântaţi. Investiţiile de zeci de miliarde derulate în ultimii ani sunt pierdute. Vor trece în proprietatea privată, până şi drumurile forestiere. Vor deveni simple poteci pentru noii îmbogăţiţi.

Cine plăteşte pagubele? Spre ce ne conduc actualii guvernanţi? Cu siguranţă, nici ei nu ştiu. Orbecăie prin democraţie. Înţeleg capitalismul atât cât le dictează interesele.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Blague".

Când PSD a înaintat o moţiune simplă având ca temă modul în care autorităţile centrale au "gestionat" criza inundaţiilor, a fost acuzat de populism, ipocrizie şi alte asemenea "fineţuri lexicale".

Iată, însă, că în timpul videoconferinţei de la Palatul Victoria, palat în faţa căruia trebuia ridicată pădurea de ţepe (şi totuşi n-ar fi lipsită de interes reluarea intenţiei), ministrul administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, a ţipat pur şi simplu la prefecţi.

Aceştia, reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, au fost acuzaţi că realizările lor în privinţa identificării unor adăposturi pentru sinistraţi sunt elemente componente ale mulţimii vide.

Pagubele determinate de cele şase valuri de inundaţii provinciale, la care se adaugă al şaptelea val, care i-a făcut pe locuitorii din laguna Veneţiei să tremure în faţa concurenţei pe care le-o făcea capitala României, au fost aproximate la 60.000 miliarde de lei vechi.

În prezent, fără adăpost personal, aşteaptă cu "optimism" iarna 8763 de persoane. Simbol al libertăţii depline, deasupra lor doar cerul înstelat.

Şi pentru că trăim într-o societate modernă, structurată concurenţial, intră în competiţie şi Ministerul Transporturilor Locuinţelor şi Turismului (solicităm menţinerea ultimului departament în structura funcţională a actualului minister, întrucât s-a practicat intens în vara inundaţiilor acest mod de acţiune - "turismul de calamitate").

Aflăm că aceleaşi autorităţi au finalizat operaţiunile de reabilitare a infrastructurii de drumuri afectate numai pentru 7% din lucrările începute.

Într-adevăr, realizări "măreţe" şi în conformitate cu "grija faţă de om" manifestată în întreaga filozofie socială a Alianţei portocalii şi a Coaliţiei policolore.

Revenind la domnul ministru al administraţiei şi internelor, credem că domnia sa va fi de acord că situaţia dezastruoasă din spaţiul sinistrat nu este o glumă: sans blague, monsieur Blaga!

Domnul Vasile Mocanu:

Încă nu ştim foarte multe despre gripa aviară dar, dacă virusul îşi confirmă eficacitatea, este mai bine să ne luăm măsuri din timp. Provin dintr-un judeţ extrem de expus acestei maladii. Iaşul este al doilea judeţ din ţară ca luciu de apă. Unii specialişti spun că, practic, Iaşul este o a doua deltă a României, mai mică, este adevărat, dar nu mai puţin expusă riscurilor de îmbolnăvire.

În plus, judeţul este traversat, în zona Prutului, de unul dintre principalele culoare de migraţie a păsărilor. În aceste condiţii, noi, ieşenii, avem toate motivele să fim se poate de atenţi în următoarea perioadă.

De câteva zile, autorităţile judeţene au constituit un comandament special pentru ţinerea sub control a gripei aviare. Au fost mobilizaţi medicii de la Direcţia Sanitar Veterinară, vânătorii, inspectorii de la Protecţia Consumatorului şi vameşii. Au fost puse la dispoziţia cetăţenilor două numere de telefon, unde vor trebui anunţate toate cazurile suspecte în care se înregistrează moartea unor păsări.

Dincolo de culorile politice diferite, autorităţile locale au colaborat foarte bine, iar acum aşteaptă ca autorităţile centrale să creeze un veritabil plan de luptă, de combatere a gripei aviare. Să dea Domnul ca virusul să nu se răspândească!

Prin urmare, această situaţie specială impune măsuri speciale. Sper că autorităţile centrale au înţeles şi ele acest lucru. Poate au aflat şi ele că a preveni este mai uşor, mai ieftin şi mai inteligent decât a vindeca. În spatele gripei aviare se pot ascunde efecte nedorite de nebănuit, ce pot afecta România timp de mai mulţi ani.

A ne consuma energia, în acest moment, în lupte politice ori în vendete politicianiste reprezintă cel mai prost răspuns posibil al nostru la o situaţie de criză. Este nevoie de o mobilizare permanentă a autorităţilor şi de o informare continuă a populaţiei.

Situaţia delicată de azi impune, dimpotrivă, o concentrare a eforturilor tuturor forţelor responsabile. Haideţi ca, preţ de câteva săptămâni, să uităm că facem parte din formaţiuni politice diferite, cu doctrine diferite, cu programe diferite, pentru a pune la punct un plan de combatere a gripei aviare, la care să participe toţi cei care pot fi utili într-o asemenea situaţie. Să nu conteze dacă sunt de la PSD ori de la Alianţa DA.

Domnul Marin Diaconescu:

Stimaţi colegi,

Zilele trecute am primit, întâmplător, informaţii despre un caz apărut recent în Poliţia Română. Am fost surprins să aflu că, printr-un ordin al ministrului administraţiei şi internelor, programul salariaţilor din Poliţia Capitalei este prelungit şi în week-end. În baza unui aşa-zis Protocol încheiat între Poliţia Capitalei şi Academia de Poliţie, s-a stabilit că studenţii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" să facă practică în fiecare week-end la secţiile Poliţiei Capitalei. Acest fapt implică prezenţa obligatorie a personalului angajat în cadrul secţiilor arondate.

Ştim cu toţii că salariaţii Poliţiei Capitalei şi ai secţiilor de poliţie din Bucureşti au program prelungit, cu câteva ore bune în fiecare zi. Li s-a promis că li se vor da prime pentru rezultate deosebite, că li se vor plăti orele suplimentare şi că vor primi spor de periculozitate. Ca toate promisiunile pe care le face actuala putere, acestea au rămas la rangul de ficţiuni. De ce să nu promită, când promisiunile nu costă nimic. Important este să prindă la electorat atunci când acesta trebuie să voteze.

Pentru învăţământ nu faceţi nimic, domnilor de la putere. Pentru funcţionarii publici, în general, nu faceţi nimic, pentru Poliţia Română nu faceţi, de asemenea, nimic. Mă întreb, când vom vedea că vă pasă de cineva şi, mai ale, când veţi arăta că vă pasă de locuitorii acestei ţări, pe care (dacă nu v-aţi dat seama până acum) aţi fost însărcinaţi să îi reprezentaţi şi să le reprezentaţi drepturile.

Răspunsul la această întrebare va rămâne incert şi cred că va întârzia mult tip să apară.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Procesul de integrare al României în Uniunea Europeană reprezintă, fără doar şi poate, o prioritate majoră, căreia i se acordă toată atenţia de către actualul Guvern în vederea finalizării acestuia la data de 1 ianuarie 2007.

Fără a contesta importanţa şi beneficiile pe termen lung care derivă din iminenta aderare a României în rândul ţărilor membre ale comunităţii europene, consider că această aderare trebuie percepută şi tratată într-un mod cât se poate de serios şi matur.

Includerea poporului român în marea familie europeană n-ar trebui să însemne doar preluarea şi uniformizarea, la nivel cultural şi nu numai, repetând asemenea junimiştilor greşeala de a introduce în cultura românească vestitele forme fără fond.

Unitate în diversitate, motto-ul U.E., ar trebui să se reflecte şi la nivelul societăţii noastre, punându-se accent pe păstrarea propriei identităţi culturale, în detrimentul abandonării în derizoriu a propriilor obiceiuri, credinţe, idealuri şi valori.

În acest sens, la nivel guvernamental, s-ar impune, stimaţi colegi, dezvoltarea unor strategii naţionale în vederea conservării, stimulării şi perpetuării elementelor definitorii al poporului român, cum sunt ansamblurile folclorice, în defavoarea preluării ad-literam a kitchiului şi a altor valori străine identităţii noastre.

În momentul actual, existenţa ansamblurilor folclorice autohtone se datorează exclusiv bunăvoinţei unui umăr restrâns de iubitori de artă, care conştientizează importanţa rolului pe care aceste datini îl au în procesul de identificare a ţării, în raport cu statele membre ale Uniunii Europene.

De aceeaşi atenţie va trebui să se bucure şi turismul, ca o modalitate de evidenţiere şi promovare a specificităţii şi unicităţii formelor de relief care, contopindu-se cu valorile naţionale, ne conferă o distinctivitate aparte în arealul european.

În ideea menţinerii acestei stări de distinctivitate, dragi colegi, sper că vom dispune de o doză semnificativă de înţelepciune în vederea păstrării şi promovării asidue a valorilor tradiţionale, fiindcă nu-i aşa: înainte d a fi cetăţeni europeni suntem cetăţeni români!

Domnul Emil Radu Moldovan:

Proiectul de buget pentru anul 2006 este dovada falimentului cotei unice şi a incompetenţei celor care ne conduc astăzi.

Cine a beneficiat de 16%? "Gulerele albe" din economie care, oricum, câştigau cel puţin 10 salarii minime pe economie şi firmele de servicii financiare. Din păcate, firmele de producţie au resimţit şocul negativ al cotei unice. Vorbind cu managerul unei fabrici de textile care îşi plăteşte cu ceva peste media sectorului salariaţii, a declarat că, în urma introducerii cotei unice, fondul de salarii şi cheltuiala cu resursa umană i-a crescut cu 2-2,5 %, lucru care nu l-a ajutat.

În plus, este îngrijorat că anul viitor va aduce noi taxe pe care nu le va putea plăti. În condiţiile în care impozitul la casă sau maşină între 2000-2004 a fost actualizat cu rata inflaţiei este inacceptabil ca după un singur an de guvernare portocalie, o parte din impozite să se mărească de opt ori.

Încasările la bugetul naţional mai mari cu 20 % din primele luni ale anului 2005 sunt consecinţa creşterii economice din 2001-2004. Faptul că aceste încasări descresc acum este rezultatul deciziilor proaste luate în acest an. În semestrul I s-a plătit impozitul pe profit şi pe dividende conform vechiului cod fiscal, iar creşterea înregistrată vine din creşterea economică din 2004.

Nu înţeleg de ce nu a fost continuată o politică economică care s-a dovedit eficientă şi apreciată atât în ţară cât şi peste hotare. Orice om neutru politic se poate întreba: de ce a fost nevoie să schimbăm un sistem fiscal, cu toate convulsiile asociate, pentru ca rezultatele bugetare şi economice să fie cam aceleaşi? Lipsa strategiei fiscale a condus la un dezastru greu de reparat acum, când România avea cea mai mare nevoie de stabilitate şi continuitate.

Bugetul propus pentru anul 2006 este cel mai sărac buget propus în ultimii ani şi este încă un semn al neputinţei factorilor politici de decizie ai României.

Un buget care nu oferă şanse dezvoltării şi educaţiei este un buget al subzistenţei ruşinos pentru o ţară ce îşi pregăteşte intrarea în Europa.

Degeaba ne cere preşedintele Băsescu să intrăm cu aroganţă în Europa dacă suntem umiliţi tocmai de cei care ar trebui şi au promis demnitate României. Nu cred că proiectul de buget al unei ţări trebuie făcut cu atâta grabă fără stabilirea unei strategii şi a priorităţilor.

Nu este normal ca la capitolul venituri să vă bazaţi majorarea pe cifrele venite din impozitele şi taxele pregătite cu sârguinţă şi precizie pentru următorul an.

Ultimele date statistice arată o încetinire îngrijorătoare a ritmului de creştere, pusă în primul rând pe seama instabilităţii fiscale, care frânează planurile de dezvoltare a afacerilor din România.

"Că într-o familie, ai un anumit venit, pe care trebuie să ţi-l gospodăreşti astfel încât să poţi face cheltuielile" este explicaţia premierului Tăriceanu care nu mai mulţumeşte pe nimeni în condiţiile în care familia se îndreaptă spre colaps economic tocmai datorită celor aleşi să o gospodărească. Poate mâine veţi veni cu alte soluţii salvatoare prin care să ne cereţi să renunţăm la electricitate şi apă caldă pentru a ne putea gospodări banii de mâncare.

Ceea ce era gândit a fi o revoluţie fiscală s-a transformat într-un război pierdut în cauza incompetenţei specialiştilor angajaţi în a găsi o strategie fiscală.

În aceste condiţii, ar fi normal să ieşiţi în faţa opiniei publice şi să vă asumaţi gafa introducerii cotei unice, venind cu strategie care să liniştească şi să ofere din nou încredere mediului de afaceri în deciziile Guvernului.

Este singura cale spre o reformă reală şi o revoluţie fiscală câştigată.