Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Eserghep Gelil şi Gheorghe Albu, secretari.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Să începem prima parte a şedinţei noastre de astăzi.

Îl invit la microfon pe domnul deputat PSD, Eugen Nicolicea.

Domnul Eugen Nicolicea:

După ce în campania electorală reprezentanţii Alianţei D.A. le-au promis profesorilor şi celor din învăţământ că vor trăi bine, iată că odată ajunşi la guvernare, nu le mai asigură nici fondurile necesare activităţii de zi cu zi, în ciuda acestei lozinci pe care au folosit-o în campania electorală. Bugetul fiind insuficient, ministrul Miclea şi-a dat demisia ca într-o scenetă de comedie. Iată că de data aceasta şi Tăriceanu intră în această scenetă şi încearcă să găsească bani pentru învăţământ, de parcă bugetul n-ar fi fost făcut de către Guvernul Tăriceanu sau poate că nici n-a fost făcut.

Comparând lista cu creşteri prevăzute în buget, observăm că se dau bani mai mulţi la Ministerul de Interne decât la Învăţământ. Guvernul Tăriceanu ar trebui să gândească şi să afle că dacă sunt mai mulţi profesori, atunci, datorită educaţiei, e nevoie de mai puţini poliţişti.

De asemenea, ar trebui să gândească cu seriozitate la soluţia care se numeşte demilitarizarea Poliţiei şi trecerea acesteia la comunităţile locale în aşa fel încât aceste comunităţi să-şi programeze şi, de asemenea, să-şi dimensioneze corpul de poliţişti în funcţie de nevoile pe care le au.

Bineînţeles că aşteptăm alegerile viitoare care sperăm să fie alegeri anticipate şi sper ca de această dată poporul să nu mai voteze cu Alianţa D.A. pentru că şi-a dat seama ce înseamnă "Să trăiţi bine!"

În ceea ce ne priveşte, la buget, s-a făcut un clasament cu creşterile care există şi tot ceea ce depăşeşte creşterea în procente faţă de ceea ce există la Camera Deputaţilor, vom indica Guvernului ca surse pentru învăţământ.

Poziţia Camerei Deputaţilor este poziţia 34, aşa că premierul Tăriceanu va avea de unde să ia şi am să-i dau câteva exemple: Consiliul Concurenţei, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, care şi-a permis o creştere nesimţită de 89 de procente faţă de anul 2004, Ministerul Finanţelor Publice - acţiuni generale, are aceeaşi creştere de 87,5 procente faţă de 2004, Avocatul Poporului, Consiliul Superior al Magistraturii, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei şi nu în ultimul rând Cancelaria Primului Ministru care şi-a făcut o creştere de 68 de procente.

Până la Camera Deputaţilor care se află pe poziţia 34 mai sunt multe instituţii, n-am să le mai dau citire ca să nu mănânc din timpul colegilor care urmează. Cert este că din ce am citit aici, constataţi că România devine din ce în ce un stat poliţienesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L.-ului, domnul Dan Mihai Marian.

Domnul Dan Mihai Marian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Recent au apărut în presă o mulţime de informaţii privind dosarele de privatizare ale RAFO Oneşti şi ARO Câmpulung.

După plecarea PSD de la putere şi dispariţia sinistrului ministru al privatizării, domnul Ovidiu Muşetescu, în paranteză fie spus, fost secretar de partid la Uzinele Titan din Bucureşti, Curtea de Conturi a identificat o mulţume de nereguli în ceea ce priveşte cele două privatizări şi a sesizat Parchetul şi Departamentul naţional anticorupţie.

Schema privatizărilor eşuate în cazul RAFO Oneşti şi ARO Câmpulung merită menţionată, deoarece o găsim replicată şi în cazul altor privatizări sau tunuri date statului de mai mic răsunet, ce-i drept, sau poate îndeajuns mediatizate de presă.

Fostul secretar de partid comunist, Ovidiu Muşetescu, a privatizat respectivele societăţi în lipsa unor programe de restructurare, ceea ce a determinat un interes scăzut din partea investitorilor. Privatizările s-au derulat, de obicei, cu un singur ofertant, sfidând normele concurenţei libere. De exemplu, statul a obţinut pe RAFO 1,5 milioane dolari, dar a şters datorii de 12o milioane dolari. La ARO Câmpulung, unicul ofertant, necunoscuta Crosslander oferă un preţ de 35 de ori mai mic decât cel real, însă statul îi şterge datorii de 38 milioane de dolari şi îi permite să vândă activele.

Aceste două exemple de tunuri date statului român sunt deja scheme clasice. Pot fi studiate în manualele care tratează despre condiţia postdecembristă patronată de foşti activişti comunişti, deveniţi experţi în privatizare şi dezvoltare economică.

Acesta este capitalismul fără capitalişti despre care se vorbeşte în cărţile de politologie şi economia tranziţiei. Dacă dorim să ne facem inimă rea, n-avem decât să facem un simplu calcul aritmetic şi vom vedea cu cât a fost păgubit statul român în toţi aceşti ani de guvernare pesedistă, iar când spun statul român, mă refer la toţi contribuabilii care au trebuit să plătească găurile lăsate de PSD şi comisioanele luate de unii şi de alţii.

După cum vă spuneam, schemele acestea de privatizare, tunuri efective date statului, s-au aplicat pe tot cuprinsul ţării. Astfel s-au făcut praf şi pulbere societăţi care, poate o să vă surprindă, chiar erau profitabile pentru economia locală.

Şi în judeţul Vaslui s-au derulat astfel de privatizări profitabile pentru PSD. în anul 2002, SC Avrom SA Bârlad, a doua societate din România după Carbochim Cluj-Napoca, care produce pietre abrazive, a fost privatizată prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către o societate necunoscută S.C. Metarom Import-Export SRL Bucureşti (conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat cu APAPS nr. 26/13.IX.2002 precum şi actelor adiţionale nr. 1/13.VI.2003 şi nr. 2/15.IX.2003).

În loc să se preocupe de rentabilizarea economică a societăţii şi de aducerea ei pe profit, SC Metarom Import-Export SRL gajează activele societăţii, după care dă în judecată AVAS-ul şi SC Avrom S.A. Bârlad, chipurile pentru nerespectarea clauzelor prevăzute în contractul de privatizare.

Mai mult decât atât, SC Metarom Import-Export SRL are tupeul să ceară despăgubiri AVAS-ului de zece miliarde de lei.

Printr-o întrebare parlamentară adresată AVAS am solicitat acestei instituţii să ne explice cum a fost posibilă gajarea activelor SC Avrom SA Bârlad imediat după privatizarea cu necunoscuta SC Metarom Import Export SRL Bucureşti. Este interesant de aflat cine sunt responsabilii AVAS care au perfectat acest contract de privatizare şi, de asemenea, de ce nu a dat AVAS-ul în judecată SC Metarom Import-Export SRL.

Societatea comercială Avrom are acum gajate activele şi datorii de peste 200 miliarde de lei şi toate acestea s-au petrecut în perioada 2002-2004. Fostul director al societăţii bârlădene nu poate răspunde nimic deoarece este bolnav psihic în momentul de faţă. SC Avrom a fost făcută praf în timp ce noi importăm pietre abrazive pentru necesarul altor firme româneşti, deoarece Carbochim Cluj-Napoca nu poate acoperi toată cererea internă.

Pe piaţa românească era loc şi pentru întreprinderea bârlădeană, iar cei 120 de oameni care sunt disponibilizaţi în momentul de faţă ar fi putut să aibă de lucru lejer şi să primească salarii bune cu care să-şi întreţină familiile.

Şi astfel ajung bieţii oameni dependenţi de ajutoarele sociale ale statului, iar PSD-ul se zbate pentru grijile familiilor lor.

În perioada imediat următoare voi identifica toate societăţile ruinate de PSD în perioada 2000-2004 în judeţul Vaslui. Le voi aduce la cunoştinţa opiniei publice şi voi cere pedepsirea tuturor celor care se fac vinovaţi de aceste ţepe date contribuabilului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Mircea Stănescu - PD. Nu este. Domnul Valentin Ionescu. Nu este. Doamna Ionela Bruchental Pop. Nu este.

Domnul Valeriu Tabără este. Aveţi microfonul, domnule Tabără.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi este de fapt o scrisoare adresată de către academicianul Cristian Hera, preşedintele Academiei de ştiinţe agricole şi silvice, domnului Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

Documentul nu este o simplă scrisoare de atenţionare asupra unei probleme oarecare. Este un apel disperat pentru salvarea unităţilor de cercetare şi a cercetării agricole din România.

Subscriu în totalitate la conţinutul scrisorii şi mă alătur demersului făcut de către academicianul Cristian Hera.

Domnule ministru,

Vă rog să-mi îngăduiţi să readuc în atenţia dumneavoastră rugămintea de a dispune începerea finanţării planului sectorial de cercetare care poate contribui la rezolvarea unor obiective importante ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Conţinutul acestui program a fost convenit cu direcţiile de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Pădurilor şi reflectă în mare măsură necesităţile reale şi stringente ale producţiei agricole din România.

Amânarea sistematică în anii 2003, 2004 şi 2005 a finanţării acestor cercetări, pe lângă sistarea abordării şi găsirii unor soluţii pentru cerinţele de performanţă şi competitivitate ale agriculturii a determinat şi continuarea deteriorării drastice a capacităţii de cercetare a unităţilor de profil. Cercetători valoroşi care nu şi-au mai primit salariile au plecat în alte activităţi, baza materială s-a deteriorat, ajungându-se la situaţia greu de înţeles într-o ţară care face eforturi pentru competitivitate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în contextul pregătirii de integrare în Uniunea Europeană.

La situaţia extrem de grea din reţeaua unităţilor de cercetare contribuie şi lipsa actelor normative, hotărârile de Guvern privind organizarea institutelor şi staţiunilor de cercetare, din care cauză se blochează activitatea acestora prin lipsa accesului la credite şi anulării datoriilor conform legii nr.232/2005, care au condus la acţiuni ale organelor fiscale de sechestrare a bunurilor.

De altfel, prevederile Legii nr. 232/2005 nu au putut fi puse în practică, cauza fiind blocajul actelor normative care ar fi reglementat situaţia institutelor şi staţiunilor de cercetare.

Stimate domnule ministru,

Considerăm că este imperios necesar şi vă rugăm respectuos să dispuneţi declanşarea imediată a acţiunii de contractare a planului sectorial pe anul 2005, pentru ca cel puţin în ultimul trimestru să se poată demara revigorarea activităţii de cercetare prin procurarea unor utilaje şi aparaturi de laborator.

Suntem convinşi că veţi înţelege acest mesaj al comunităţii ştiinţifice agricole româneşti şi că veţi face tot posibilul pentru a asigura condiţiile necesare ca cercetarea ştiinţifică agricolă să aibă o participare substanţială aşa cum a avut-o în trecut la progresul economiei româneşti.

In nume propriu doresc ca această scrisoare prezentată şi azi în Camera Deputaţilor să ajungă pe masa ministrului agriculturii, a primului-ministru şi a preşedintelui României.

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban, PRM. Aveţi microfonul.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cine sunt VIP-urile autohtone ?

Am citit recent în presă că, de ziua ei, o vedetă românească ar fi vrut să se căsătorească la Las Vegas, dar Ambasada Americană în România nu i-a acordat viză. Pentru ţara tuturor posibilităţilor, autorităţile nu au fost înduplecate de prezenţa vedetei care a insistat să obţină această viză şi care, pentru prima dată, a fost refuzată, americanii nesinchisindu-se de aerele şi fizicul persoanei.

Această ştire m-a pus pe gânduri şi am hotărât să analizez ce înseamnă în România să fii vedetă, a fi persoană foarte importantă. Rezultatul analizei mi-a lăsat un gust amar. Pentru români, a fi vedetă, a fi VIP înseamnă, în primul rând, a fi o persoană cu foarte mulţi bani, fără a conta cum i-a obţinut. O persoană cu limuzină de ultimul răcnet, o persoană care se învârte în cercurile elitiste ale vremii. Nu contează cum au fost obţinuţi banii, nu contează bunul simţ, cultura şi civilizaţia persoanei în cauză, contează că omul care a devenit peste noapte persoană foarte importantă, dispune de foarte multe fonduri şi în acest caz îşi poate permite să cumpere orice, gândind că totul este de vânzare.

Începând de la manelişti, care cert este că nu au multă carte, lucru ce reiese din cuvintele care compun melodiile interpretate, dar care sunt plini de bani şi aur şi terminând cu fotbaliştii din divizia A, plini de aere, fiţe şi maşini scumpe, în România valoarea umană şi prestigiul personal au devenit noţiuni perimate, legea fiind făcută de puterea banului, indiferent dacă este în euro, dolari sau lei.

Zilnic, mass-media este una care dezvăluie aspecte de senzaţie ale vieţii VIP-urilor din România la momentul actual. Sunt VIP-uri efemere care rezistă o vară sau un an, pentru că valoarea lor "indiscutabilă" este cea care îi triază şi care le hotărăşte dispariţia.

În acest timp tot în această ţară sunt destui anonimi, adevăraţi profesionişti, adevărate VIP-uri care-şi urmează drumul în tăcere şi profesionalism, iar atunci când apar în faţa publicului român sunt ruşinaţi, de parcă ar fi comis cine ştie ce fărădelege, când singura lor greşeală este valoarea.

Este jenant că mari valori în diverse domenii de activitate, dar şi oameni de afaceri oneşti şi cinstiţi sunt consideraţi ca atare de către străinătate, moment în care ne aducem şi noi aminte de ei. Se vorbeşte cu mândrie o dată sau de cel mult două ori pe an de olimpicii români care cuceresc medalii de aur şi argint la olimpiadele internaţionale pe materii. Dar zilnic se vorbeşte despre manelistul cutare, fotbalistul x, de personalitatea politică de moment z etc.

Şi la nivelul entităţilor locale, judeţe, oraşe, sate, sunt VIP-uri, oameni care îşi schimbă culoarea politică în funcţie de interesele personale, care sunt importanţi doar pe perioada când afinităţile politice coincid cu guvernarea, care nu au scrupule în încălcarea legislaţiei şi obţinerea banilor, singurul etalon care ierarhizează interesele şi reuneşte afaceriştii. Aceştia sunt efemeri atât pe scena locală cât şi pe scena naţională, astfel încât după un an, doi, sunt daţi uitării şi dispăruţi cu totul din conştiinţa cetăţenilor români.

În cei 15 ani de tranziţie, nonvaloarea a fost cuvântul de ordine care a guvernat în cea mai mare parte viaţa economică, socială, politică din România. Oameni care nu au nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în ţara asta, dar sunt slujbaşi politici, au fost numiţi în posturi cheie în sistemul instituţional din această ţară. Rezultatul este dezastruos, iar cetăţeanul de rând, dar mai ales tinerii acestei ţări sunt din ce în ce mai dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă. Nu mai miră pe nimeni faptul că adevăratele VIP-uri, oameni care au reuşit prin propriile forţe, tineri care reprezintă forţa şi inteligenţa acestei naţiuni au hotărât să aleagă calea străinătăţii, întorcându-se în ţară doar în concedii, pentru că acolo au găsit cu adevărat o scară a valorii.

Nu este vina vedetei respective că nu a primit viză pentru America, nu este vina Ambasadei Americane că nu a acordat viză, este vina noastră, a românilor, de a considera că adevărata scară a valorii este dată de bani, maşini luxoase şi haine de firmă. O scară a valorii este total diferită şi în nici un caz compatibilă cu scara valorii din ţările Uniunii Europene. Şi până nu ne schimbăm modul nostru de gândire şi de reevaluare a persoanelor foarte importante, aşa-zise VIP-uri, nu cred că avem ce căuta în familia europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Becsek Garda Dezideriu, UDMR. Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Becsek Garda Dezsö Kálman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la comemorarea Revoluţiei maghiare din 1956.

În ziua de 23 octombrie 1956 studenţimea maghiară din Budapesta a organizat o demonstraţie paşnică în semn de solidaritate cu poporul polonez. La demonstraţie însă, pe lângă studenţi, a participat marea parte a populaţiei din capitala maghiară, cerând o democraţie reală. În faţa Parlamentului, peste 200 de mii de oameni au aşteptat cuvântarea lui Imre Nagy, alţii au dărâmat statuia lui Stalin din piaţa de unde până atunci aveau loc defilările, iar a treia coloană, în faţa Radioului, a solicitat transmiterea în direct a revendicărilor.

După ce oamenii Serviciului Securităţii statului au deschis focul asupra demonstranţilor care se pregăteau să ocupe radioul, a izbucnit insurecţia armată. Insurgenţii, în majoritatea lor tineri budapestani, nu s-au retras la apariţia coloanelor de tancuri sovietice de la data de 24 octombrie, ci au intrat în lupte cu ele.

În ziua de 25 octombrie, în faţa Parlamentului, s-a deschis focul asupra demonstranţilor neînarmaţi, ajungându-se la un adevărat măcel. În mai multe oraşe din provincie rafalele de arme au răpus viaţa a sute de mii de oameni. Sub presiunea evenimentelor, secretarul general de atunci al partidului unic, Ernö Gero, era nevoit să-şi dea demisia, succesorul său în această funcţie devenind Janos Kadar.

În ziua de 27 octombrie 1956 s-a format un nou Guvern condus de Imre Nagy, din care au făcut parte două personalităţi ale Partidului Micilor Agrarieni, care şi-au reînceput activitatea. Noua conducere a apreciat evenimentele din Ungaria ca o mişcare naţională democratică şi a acceptat majoritatea revendicărilor revoluţionare.

Deşi după 28 octombrie trupele sovietice s-au retras din Budapesta, totuşi în perioada zilelor 30 octombrie - 1 noiembrie existau mai multe semne care prevesteau o nouă intervenţie a Armatei sovietice. Presiunea politică de la Moscova devenea tot mai puternică, aşa încât primul-ministru al Ungariei revoluţionare era pus în faţa unei decizii istorice. Imre Nagy a ales acceptarea revendicărilor populare.

În ziua de 1 noiembrie s-a declarat ieşirea Ungariei din tratatul de la Varşovia şi neutralitatea ţării. Prin alegerea sa istorică Imre Nagy s-a opus intereselor şi dogmelor propriului partid comunist şi ale mişcării comuniste internaţionale conduse de sovietici.

Ca răspuns, în seara zilei de 1 noiembrie, Kadar Janos s-a deplasat la Ambasada sovietică de unde a plecat la Moscova. Aici, în zilele de 2 şi 3 noiembrie s-a format un nou Guvern comunist contrarevoluţionar care s-a instalat cu ajutorul Armatei sovietice la data de 4 noiembrie. Rezistenţa insurgenţilor care se apărau cu un eroism ieşit din comun a fost zdruncinată în câteva zile. Grevele politice, luptele răzleţe de ariergardă au continuat însă până la începutul anului 1957.

Intelectualii, savanţii şi studenţii din România s-au solidarizat cu revoluţionarii din Ungaria. Mai mult chiar, sub influenţa Revoluţiei maghiare, profesorii universitari de la centrele universitare din Cluj, Timişoara şi Bucureşti au formulat, pentru prima dată, teza necesităţii introducerii autonomiei universitare, însă mişcarea de solidarizare a intelectualilor din marile centre urbane din România a fost înăbuşită cu o cruzime deosebită.

Astfel, 14 simpatizanţi cu Revoluţia maghiară au fost executaţi ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti dintre care doi erau de etnie română.

Numărul celor întemniţaţi depăşea cifra de 10 mii, dintre care numai la Tg. Mureş 3 mii de cetăţeni au fost trimişi la închisoare.

Pe lângă aceştia numeroşi scriitori, savanţi, profesori universitari şi studenţi au fost deportaţi şi obligaţi la munca silnică. Reprezentanţii puterii comuniste, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-au folosit de mişcările de solidaritate cu evenimentele revoluţionare din Ungaria pentru a restrânge drepturile minorităţii maghiare din România, dintre care măsura cea mai dură o reprezenta desfiinţarea universităţii Bolyai din Cluj, fapt ce a dus treptat la îngrădirea şi la desfiinţarea învăţământului superior în limba maternă pentru comunitatea maghiară.

Acum, după 48 de ani de la desfiinţarea Universităţii Bolyai, minoritatea maghiară nu a renunţat la universitatea de stat în limba maghiară. Mai mult chiar, această doleanţă a comunităţii maghiare în anul 1997 era acceptată chiar de Partidul Naţional Liberal sau de Partidul Naţional Democrat prin semnarea unui protocol. Acest lucru o dovedeşte chiar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/1997 care permitea minorităţii maghiare înfiinţarea universităţii de stat. Însă, în prezent...

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, 5 minute de..., aveţi deja 10.

Domnul Becsek Garda Dezsö Kalman:

Încerc să termin.

Manifestaţiile studenţeşti din 17 octombrie 2005 dovedesc clar voinţa comunităţii maghiare pentru reînfiinţarea Universităţii maghiare desfiinţată datorită Revoluţiei maghiare din 1956.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Doamna Graţiela Iordache, Partidul Conservator.

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mulţumesc colegului care mi-a persmis să vorbesc înaintea dumnealui.

Tema declaraţiei politice de astăzi este despre integrarea în Uniunea Europeană pe care o văd astăzi doar cu un pas mai aproape. Cred că este uşor de înţeles de ce am ales să vorbesc astăzi despre tema integrării europene.

Cu toţii, cu un grad mai mare sau mai mic de emoţie, aşteptăm acest raport al Comisiei Europene, un raport care să ne spună ce ştim cu toţii, şi anume că suntem într-adevăr mai aproape de Uniunea Europeană, că cele 9 luni de zile au însemnat pe lângă inundaţii, pe lângă toate vicisitudinile prin care s-a trecut, pe lângă toată lupta politică care a avut loc, a însemnat un efort continuu şi un efort susţinut în vederea integrării în Uniunea Europeană. Avem toate motivele astăzi să sperăm că acest raport va fi unul dintre cele mai bune pe care România le-a avut pe drumul său către Uniunea Europeană.

Pentru prima oară se pare că România nu mai este ultima pe listă, ci este penultima. Ne-am învăţat, prin prisma, să spunem, a ceea ce s-a întâmplat înainte, să considerăm acest lucru un succes. Tocmai de aceea, astăzi, am ales să vorbesc despre această temă şi nu numai, ca să ne bucurăm împreună de paşii buni făcuţi înainte, dar mai ales pentru a înţelege că această etapă reprezintă doar un pas. Integrarea în Uniunea Europeană este doar puţin mai aproape. Adevăratul efort de-abia acum începe. Adevărata sentinţă, dacă putem spune aşa, o putem găsi numai în aprilie. Până atunci este momentul în care trebuie cu toţii, indiferent că suntem putere sau opoziţie, să luptăm pentru îndeplinirea acestui scop naţional care este integrarea în Uniunea Europeană.

Şi am ales să vorbesc astăzi despre această temă, integrarea în Uniunea Europeană, tocmai pentru că îmi doresc să vă aduc la cunoştinţă faptul că acest proces nu înseamnă numai tabele de concordanţă, acest proces nu înseamnă numai legi pe care le bifăm sau le votăm mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză în Parlament. Acest proces înseamnă mai mult decât orice un proces de reformare a economiei româneşti, un proces în care economia românească trebuie să înveţe să funcţioneze eficient, pe bază de proiecte, să înveţe să atragă bani şi să-i folosească în mod eficient. De aceea, astăzi, nu-mi rămâne decât să spun că mă bucur pentru acest raport de ţară dar, în acelaşi timp nu-l consider decât un mic pas pe drumul către integrarea în Uniunea Europeană şi aş dori cu toţii să ne aducem aminte că atunci când vorbim despre integrare în Uniunea Europeană vorbim despre oameni şi că acest proces de integrare în Uniunea Europeană trebuie făcut pentru noi toţi cei de la ţară, cei de la oraş, politicieni sau simplu cetăţean pe stradă.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua Naţională a Republicii Turcia".

La data de 29 octombrie, Republica Turcia sărbătoreşte ziua sa naţională. Peste câteva zile se împlinesc 82 de ani de când Turcia a devenit republică, sub conducerea lui Mustafa Kemal, supranumit Ataturk, tatăl turcilor.

Stat cu o istorie bogată, Turcia înseamnă în acest moment o îmbinare reuşită între tradiţionalism şi modernism, între cultivarea respectului pentru un trecut remarcabil şi deschiderea către nou, către progres.

În Anatolia, între secolele al X-lea şi al XI-lea s-au stabilit populaţii turceşti provenite din Asia Centrală. Alp Arslan, conducător Selgiucid, după victoria în faţa armatei bizantine, a stăpânit majoritatea teritoriului Turciei actuale.

În 1453, turcii vor cuceri Constantinopolul, transformând vestitul oraş în capitala Imperiului Otoman. Oraşul se numeşte, de atunci, Istanbul. Mehmet al II-lea, sultanul-cuceritor, a accelerat politica de expansiune teritorială, Imperiul Otoman atingând, în secolul al XVI-lea, în perioada domniei sultanul Soliman al II-lea Magnificul, apogeul.

Începând cu secolul al XVIII-lea a început procesul de destrămare a imperiului. Secolul al XIX-lea a adus eliberarea unor popoare din Balcani de sub dominaţia otomană, războiul din respectiva zonă (1912-1913) desăvârşind acest lucru.

Primul război mondial şi perioada de după semnarea Tratatului de la Sévres (1920) au însemnat ani grei şi tulburi pentru Turcia. Aflându-se în fruntea armatei de eliberare, Mustafa Kemal va reuşi să pună bazele statului modern turc. La data de 29 octombrie 1923, Turcia este proclamată republică, Mustafa Kemal devenind primul ei preşedinte.

Astăzi, Republica Turcia are o populaţie de 65 milioane locuitori şi o suprafaţă de 779.500 km pătraţi. Capitala ţării este Ankara, Istanbulul fiind principalul centru comercial. Turismul a cunoscut o dezvoltare importantă, industria textilă devenind principala sursă a veniturilor provenite din export.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Giurgiu? Nu este.

Vă rog, un pic de linişte în sală.

Domnul Dumitru Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Sistem".

Nu este vorba despre bine-cunoscuta trupă de percuţie, ci de una din zicerile memorabile ale preşedintelui Traian Băsescu - "sistemul ticăloşit". Aceasta, alături de alte asemenea cugetări, devenite mijloace circulante ale gândirii sale au, trebuie să recunoaştem, o evidentă notorietate. Exemplificăm cu "hazliul" "iarna nu-i ca vara" sau mult mai "profundul", "ieşirea din minciună".

Împotriva acestui sistem, identificat de domnia-sa departe de aura puritană a Alianţei - a declanşat o adevărată cruciadă în timpul căreia nu va face compromisuri "indiferent care sunt costurile".

Numai că, să vezi şi să nu crezi, chiar în ograda proprie sistemul duduie de mama focului.

Două dintre vestalele Curţii prezidenţiale înnobilate cu onoranta funcţie de "consilier"! - îşi valorificau poziţia, construind canale de dren ale banului public către firmele unor soţi noroco(co)şi.

Chiar să nu fi intuit preşedintele, cu verificatul său simţ de "zoon politicon", ce se întâmplă în spatele uşilor sculptate?

Să nu fi aflat el că firmele domnului Anghelescu, soţul doamnei Stanca, au tras un fum (sau un tun) de 650.000 euro?

Să fi fost domnul Băsescu atât de departe de informaţia că sistemul "Dalli" - parchează milioane de euro în conturile soţului Dorin Cocoş, la fel ca şi covorul asfaltic fermecat pe care plutesc spre aceleaşi conturi sume cu multe zerouri? Punguţa cu mulţi bani a domnului Cocoş se dovedeşte şi primitoare şi încăpătoare.

Dar analizele pentru căpşunari, care au plătit 317 miliarde pentru a lucra în ţara lui don Quijote, să nu-i fi declanşat nici o similitudine cu rezultatul luptei în care victorioase au ieşit morile de vânt?

Să nu dorească preşedintele ca "sistemul convertit" să-i elucideze situaţia locativă din Ştefan Mihăileanu - nr.2, peste care s-a lăsat o ceaţă mai deasă decât în capitala de la mijlocul axei?

Chiar dacă tribologia sistemului a suferit un moment de gripare prin retragerea celor două doamne, el va continua să funcţioneze, sperăm să nu fie reiterată scuza - explicaţie a unui predecesor al său care a fost învins de un anumit sistem.

Altfel din istorie ajungi în istorii.

P.S. Între timp, preşedintele a efectuat o vizită în Coreea de Sud unde a primit primul său titlu de doctor H.C. în ştiinţe politice al Universităţii "Hancuk" din Seul. După decernare, studenţii i-au cântat proaspătului doctor câteva şlagăre dragi inimii sale, între care - "Preţul iubirii" şi "Vara asta fac ce-mi trece prin cap". Ceea ce a şi făcut.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Ciopraga de la PNL.

Domnul Mircea Ciopraga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Promotor al corupţiei şi al ilegalităţilor, Partidul Social Democrat a reuşit în 4 ani de guvernare să implementeze, cu mare succes, haosul şi indisciplina financiară în toate domeniile de activitate, mai ales în cele cu suficiente resurse care să alimenteze o "haită de lupi" înfometată şi dornică de înavuţire peste noapte.

Vorba zicalei: "După noi, potopul!"

De flagelul corupţiei şi ilegalităţilor nu a scăpat nici sectorul agricol, un sector mult vânat de şacalii Partidului Social Democrat, datorită oportunităţilor pe care le oferea acest sector de activitate, reglementat de un sistem de norme permisiv, care a deschis drumul pentru săvârşirea de grave abuzuri şi ilegalităţi.

Un exemplu elocvent îl reprezintă Agenţia Domeniilor Statului, una dintre cele mai importante instituţii, aflată în subordinea M.A.P.D.R. (Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale). Agenţia a făcut obiectul unor mari scandaluri şi a generat nenumărate litigii din cauza abuzurilor şi abaterilor grave de la litera legii, săvârşite de proprii funcţionari pentru a servi şi proteja interesele clientelei politice a PSD.

Abuzurile şi ilegalităţile în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului au fost posibile prin promovarea şi implementarea unor acrobaţii juridico-lingvistice, pline de ambiguitate şi susceptibile de interpretări, al căror artizan a fost PSD, întotdeauna interesat să-şi protejeze interesele şi să-şi pună la adăpost afacerile.

Mai mult, contractele de privatizare, concesionare şi arendare au fost concepute de către direcţia de specialitate a Agenţiei, în aşa fel încât să poată crea portiţe juridice în favoarea beneficiarilor contractelor încheiate cu A.D.S. În decurs de patru ani, aceste contracte au ajuns să genereze datorii imense şi fără ca nimeni să ia vreo măsură de recuperare eficientă şi rapidă a creanţelor statului. Crearea unui mecanism de recuperare rapidă a creanţelor nu a fost însă posibilă, pentru că ar fi "prejudiciat" grav afacerile şi interesele Partidului Social Democrat.

Pe scurt, am să vă prezint radiografia gestionării şi administrării de către Partidul Social Democrat a activităţii A.D.S. după patru ani de guvernare, aşa -zis "performantă".

A.D.S. are de recuperat de la protejaţii Partidul Social Democrat creanţe ce însumează aproximativ 100 milioane de euro, din care mai pot fi recuperate doar 219.242.071 Ron. Restul, adică 122,57 milioane Ron, sunt definitiv pierdute, deoarece intră sub incidenţa reorganizării judiciare şi a falimentului.

Pe rolul instanţelor există 1450 de procese cu debitorii Agenţiei. Din totalul de 2814 contracte de concesiune doar 842 sunt achitate la zi. Mai mult, pentru toate aceste contracte nu a existat nici un dosar de executare silită îndreptat împotriva vreunui debitor. În schimb, la preluarea A.D.S. de către noua conducere erau datorii de peste 2000 de miliarde lei vechi şi peste 1000 de miliarde înscrieri la masa credală. 45 de milioane Ron au fost facturate ca penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor de investiţii asumate prin contractele de privatizare.

În cazul majorităţii contractelor de concesiune nu au fost respectate obligaţiile de investiţii, obligaţiile de gaj şi obligaţiile de asigurare a culturilor, în condiţiile în care exista o direcţie specială de urmărire a contractelor, dar care nu a putut deranja clientela Partidului Social Democrat.

Domnilor p.s.d.-işti, acesta este rezultatul managementului falimentar pe care l-aţi promovat şi implementat în agricultura autohtonă!

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi deputaţi,

În timpul în care colegii noştri vorbesc de la microfon, vă rog să faceţi linişte în sală, şi dacă aveţi de discutat, sigur, puteţi sta pe hol, nici o problemă; şi, mai ales, discuţiile la telefon cu voce tare.

Vă mulţumesc. Un pic de respect pentru colegii care se obosesc să citească în faţa noastră.

Domnul Mircea Stănescu de la PD. Mihai Stănişoară? PD nu mai are atunci.... PRM - Ilie Merce? Nu este. Paul Magheru.

Poftiţi, domnule.

Domnul Paul Magheru:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi coincide cu ieşirea astăzi şi mâine a Federaţiilor sindicale din învăţământ în stradă, motiv pentru care am intitulat-o: "Degringolada din învăţământ".

Graba strică treaba, ne avertizează o maximă a înţelepciunii în viaţă. Când cei care se grăbesc sunt doi ardeleni, situaţia este cu atât mai de neînţeles. Învăţământul a fost printre primele capitole închise din dosarul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, încă de pe vremea ministeriatului lui Liviu Maior. Reforma legislativă, curriculară şi organizatorică începută de Andrei Marga e reluată mereu de la capăt, spre dezastrul şi prăbuşirea şcolii româneşti. Ministrul ţărănist, dorind să recupereze teritorii din dreapta aspiraţiilor politice, era obsedat de imperativul imediateţii. Reforma acum! Reforma cu orice preţ, până când lucrurile i-au scăpat de sub control, învăţământul s-o ia razna şi calitatea să scadă treptat.

Un singur exemplu: Prin lege, pregătirea psiho-pedagogică a viitorilor profesori se făcea prin Departamentele de pregătire a personalului didactic, acreditate de CNEAA. Ministerul a "liberalizat" această profesie şi a aprobat funcţionarea unor asemenea departamente, inclusiv în învăţământul particular, fără să îndeplinească condiţiile şi standardele de calitate. Au urcat astfel, la catedră, oameni fără vocaţie didactică, oameni cu certificate de absolvire, dar fără ştiinţă de carte, un fel de funcţionari de educaţie, dar nicidecum pedagogi ai neamului.

Bagatelizarea profesiei de dascăl este una dintre cauzele decăderii progresive a învăţământului românesc. Că lucrurile stau aşa, ne confirmă şi Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ pe 2005. Problema crucială cu care se confruntă sistemul naţional de învăţământ este subfinanţarea cronică, aflată mereu undeva sub 4% din PIB. Consecinţa gravă a subfinanţării sistemului de învăţământ este slăbirea calităţii educaţiei, situată la nivel mediu sau sub media europeană (OECD). Acest nivel acuză funcţionarea intrinsecă a sistemului, în ciuda rezultatelor excepţionale ale olimpicilor, în mare măsură datorate calităţilor lor personale, nu performanţelor sistemului.

Grupul parlamentar al PRM a iniţiat în Camera Deputaţilor o moţiune simplă "Salvaţi şcoala românească" în care ne-am exprimat poziţia faţă de adâncirea crizei în învăţământ. Acuzam acolo lipsa unor condiţii normale pentru pregătirea anului şcolar, descentralizarea administrativă pripită, eliminarea examenului naţional de titularizare, nivelul salarizării cadrelor didactice. Am pus în mişcare, de la tribuna Parlamentului, asigurarea unui buget de minimum 6% din PIB, începând de la 1 ianuarie 2006, fără de care învăţământul românesc nu va putea face nici un pas înainte.

La scurt timp după moţiunea noastră, Mircea Miclea şi-a dat demisia, de onoare, susţine dumnealui, datorită unor alocări bugetare pentru învăţământ mai mici decât anul trecut. Ministrul şi-a fixat câteva priorităţi şi direcţii de dezvoltare pentru perioada 2006-2008 pe care presimte că nu le ava putea onora din lipsă de bani. Susţinem orice formă de protest în favoarea finanţării educaţiei. Deşi ardelean potolit şi dascăl, de când e ministru, Mircea Miclea s-a prea grăbit în multe decizii şi-l sfătuim să se grăbească încet, ca în înţelepciunea latină. Festina lente nu este neapărat un paradox şi nici un oximoron. Sintagma exprimă mai degrabă dinamica controlată, echilibrată, variabilă în mod constant a fiinţei omeneşti. Animat de bune intenţii, dar şi cu aceeaşi grabă a concitadinului, unii spun magistrului Marga, de care, spre cinstea lui, Miclea se dezice, cu aproape acelaşi personal şi consilieri, ministrul clujean a iniţiat rapid câteva legi, hotărâri de guvern, a elaborat regulamente, metodologii, a emis o mulţime de ordine fără o dezbatere prealabilă minimă cu furnizorii de educaţie, fără să consulte organismele abilitate, mediile academice, Consiliul Naţional al Rectorilor, sindicatele, societatea civilă.

De la 1 octombrie 2005, România trebuia să treacă la organizarea pe trei cicluri (licenţă, masterat, doctorat) a studiilor universitare, după modelul 3+2+3 convenit la Bologna. În numai şase luni, după cum spuneam, fără o dezbatere publică necesară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a prezentat un proiect de lege devenit Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, o lege lacunară şi tributară unor practici străine, nu neapărat mai bune decât cele româneşti. Am adresat imediat ministrului în funcţiune o interpelare prin care acuzam introducerea unor discriminări între profesorii de gimnaziu şi liceu. În vacanţa parlamentară, ministerul, spre satisfacţia noastră, a răspuns prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2005 de modificare a art.9, alin. 5 şi 6, în sensul cerut de noi, dar a introdus alte amendamente, inacceptabile, pe care sperăm să le îndreptăm la dezbaterea ordonanţei în Parlament.

Am ajuns în situaţia caraghioasă, unică în Europa, când universităţile nu pot licenţia pentru liceu, fără un masterat, asupra căruia nu există încă o viziune filosofică şi pragmatică necesară, bine conturată. Se invocă că sunt puţini trei ani pentru pregătirea unui profesor de liceu. Dar activitatea profesională în universităţi se desfăşoară după Sistemul european de credite transferabile (ECTS). Anul nu mai este structura de bază a organizării studiilor, iar pentru licenţa într-o mono-specializare s-a convenit în toată Europa să se acorde 180 de credite. Cele 180 de credite, în funcţie de bugetul de timp, de bani şi inteligenţă, poţi să le realizezi în mai puţin sau mai mult de 3 ani.

Capitolul dedicat studiilor universitare de doctorat are numai trei articole. Ministrul a fost obligat să intervină din nou în pripă, cu o nouă Hotărâre de Guvern după modelul Bologna, fără o consultare mai largă şi necesară cel puţin cu instituţiile organizatoare de doctorat. Abia adoptată, ca orice lucru făcut în grabă, Hotărârea de Guvern a trebuit să fie pe alocuri amendată şi, din păcate, suferă încă de multe imperfecţiuni. Astfel, împărţirea doctoratului în ştiinţific şi profesional ni se pare inadecvată. Doctoratul, formă supremă de consacrare ştiinţifică, chiar şi cel pretins profesional, nu poate fi decât ştiinţific. O denumire mai potrivită pentru doctoratul în domeniul sportiv şi artistic ar fi cea de doctorat vocaţional, după filierele învăţământului liceal: realist, umanist, tehnic, vocaţional pentru învăţământul sportiv şi artistic. Masteratele, da, pot fi ştiinţifice, în domeniul licenţei, pe verticala procesului de învăţământ, care îl apropie pe student de doctoratul în domeniul de licenţă, şi masterate profesionale, indiferent de domeniul de licenţă, pe orizontala unor cunoştinţe, abilităţi şi competenţe complementare, care îi asigură masterandului o mai bună mobilitate profesională. Cursanţii studiilor universitare de doctorat trebuie să ştie din timp că numai doctoratul ştiinţific şi vocaţional, deci în domeniul de licenţă, le conferă dreptul de predare şi de acces pe posturi didactice de conferenţiar şi profesor în domeniul de licenţă. Studiile universitare de doctorat, se spune în art.16 al acestei hotărâri, se pot organiza în forma de învăţământ cu frecvenţă şi fără frecvenţă. Legea învăţământului a renunţat şi nu consacră forma de învăţământ "fără frecvenţă". Ea trebuie înlocuită peste tot, cu consecinţele financiare şi organizatorice de rigoare, cu forme de "învăţământ cu frecvenţă redusă" şi "învăţământ la distanţă". Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare în ansamblul ei, cu deosebire capitolele dedicate ciclurilor II şi III, de masterat şi doctorat, e susceptibilă de îmbunătăţiri şi ne propunem să facem acest lucru prin iniţiative legislative în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor.

O soartă asemănătoare, fragilă, nesigură, ameninţată de seisme, vendete, posibile tendinţe politice, cunoaşte azi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Ordonanţa nu este preocupată de o îmbunătăţire a calităţii educaţiei intrinseci, pe care o lasă la latitudinea furnizorilor de educaţie, ci de abrogarea Legii nr.88/1993 privind autorizarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ şi recunoaşterea diplomelor, prin înfiinţarea unor Agenţii de control, după modelul european, prin evaluare, acreditare şi audit intern şi extern al educaţiei. Domnul ministru s-a grăbit din nou şi face să apară Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, înainte să apară Legea de aprobare a Ordonanţei, Lege aflată pe traseu, care prorogă termen, introduce amendamente, stabileşte structuri, modalităţi de transfer de sarcini, patrimoniu, personal de la o instituţie de asigurare a calităţii la alta, respectiv de la CNEAA la ARACIS sau ARACIP. După ce a demisionat, domnul ministru emite oarecum pe şest, exprimând la disperare mai degrabă o voinţă personală, ignorând din nou comunitatea academică, patru Ordine de aprobare a sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul I şi cercetător ştiinţific gradul II.

Din primele capitole se contrazice flagrant propria Hotărâre de Guvern privind organizarea studiilor universitare de doctorat. Dobândirea titlului de profesor universitar conferă automat, în mod riscant, cel puţin pentru început, şi dreptul de conducere de doctorat, în condiţiile în care Hotărârea de Guvern care este superioară Ordinului Ministrului stabileşte instanţe superioare de specialitate în atribuirea calităţii de conducător de doctorat.

Criteriile privind conferirea titlurilor de conferenţiar şi profesor, cercetător ştiinţific I şi II sunt ultra-restrictive, cosmopolite, aservite inadmisibil granturilor cu străinătatea, inaplicabile unor domenii vitale ale ştiinţei, culturii şi artei. Aplicate asupra unor personalităţi româneşti, preşedintele Academiei Române, preşedintele Uniunii Scriitorilor sau, dacă am avea medaliaţi Nobel, n-ar trece de criteriile caraghioase, derizorii ale demisionarului Miclea.

La capătul acestei declaraţii, care doar convenţional se numeşte politică, constatăm că de 15 ani, din varii motive, incompetenţă, lipsa simţului civic, interese personal şi de grup, subfinanţare, politizări excesive, învăţământul românesc n-a progresat, calitatea educaţiei a scăzut, instituţia şcolii s-a ruinat treptat, aproape până la prăbuşire.

În aceste condiţii, nu este de mirare că toate federaţiile sindicale din învăţământ au hotărât să declare greve şi alte forme radicale de protest împotriva atitudinii sfidătoare a Guvernului de a nu mări alocaţiile pentru învăţământ.

Cum se poate ieşi din această criză fără precedent.

Acum, când se dezbate bugetul în Parlament, factorii de răspundere, Puterea şi Opoziţia trebuie să facă toate diligenţele, să scotocească toate rezervele pentru a asigura învăţământului cel puţin 5% din PIB, astfel că până la 1 ianuarie 2007 să ajungă progresiv la 6%. Ministrul demisionar are dreptate: nu ne putem baza numai pe rezultatele olimpicilor sau pe apostolatul profesorilor, fără o finanţare corespunzătoare a sistemului naţional de educaţie. Să aruncăm o privire la vecinii noştri, fiindcă şi aşa ne place să facem şedinţe comune de guvern cu Ungaria şi Bulgaria. Prima măsură pe care a luat-o unul dintre premierii Ungariei, Peter Megyessi, a fost dublarea salariilor cadrelor didactice. Azi salariul profesorilor din Ungaria este mai mult decât dublu faţă de România. De ce n-am putea învăţa şi lucruri bune de la vecinii noştri? Altminteri, ne pleacă copiii, învăţământul se va prăbuşi, spre nefericirea personală a tinerilor, a familiilor lor şi a ţării.

Vă mulţumesc.

(Intervenţie completată cu materialul depus de domnul deputat la Secretariatul de şedinţă.)

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Ionica Popescu de la Partidul Conservator. Nu este. Ioan Ţundrea. Aveţi microfonul, domnule deputat.

Domnul Ioan Ţundrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte,

Având în vedere că timpul este înaintat, vreau să fiu scurt.

Aş transmite de la acest microfon, din partea Partidului Conservator, toată consideraţia şi aprecierea pentru Armata Română şi numai succese.

De altfel, declaraţia politică se referea la: "puterea exemplului parlamentar trebuie urmată de toate instituţiile statului".

Nu am să dau citire la toată declaraţia politică, o să o depun în scris, dar vreau să subliniez de la acest microfon, în acest an am avut foarte multe probleme cu inundaţiile şi sper ca din bugetul centralizat al statului, o parte din bani să fie dirijaţi spre consiliile judeţene, consiliile locale, în aşa fel încât zonele cu pericol la inundaţii să poată să efectueze proiectele tehnice şi financiare pentru a putea evita şi pe cât posibil a diminua dezastrele care pot să apară din cauza acestor inundaţii.

(Completarea intervenţiei cu materialul depus de domnul deputat la Secretariatul de şedinţă.)

Săptămâna viitoare vom vota bugetul pentru anul 2006. Noi, parlamentarii, am înţeles primii necesitatea de a utiliza un buget restricţionat, având în vedere gravele probleme pe care le-au suportat cetăţenii ţării în acest an. Necesitatea extinderii acestui gest, pentru toate instituţiile statului care funcţionează cu bani publici, consider că este necesară din cel puţin 2 considerente:

1. Eu şi colegii mei conservatori am solicitat instituţiilor implicate în reconstrucţia zonelor afectate de inundaţii, întocmirea de planuri tehnice şi financiare în fiecare localitate. Grupul conservator propune ca aceste sume să fie alocate din excedentul de buget pentru 2006, al altor instituţii ale statului care funcţionează cu bani publici, exceptate fiind cele de strictă necesitate pentru populaţie precum: sănătatea, învăţământul, pensiile, agricultura etc.
2. În toate ţările occidentale, conştiinţa civică a celor care sunt plătiţi din bani publici impune ca, în situaţia în care cetăţenii ţării lor trec prin dificultăţi majore, să adopte strategii solidare.

Vă mulţumesc.

O altă declaraţie politică, este vorba de "Armonia multiculturală în sol major", pe care vreau să o depun în scris, pentru că este mai lungă şi face o comparaţie între România şi Statele Unite, unde sunt multe naţii şi nici una din aceste naţionalităţi nu generează sisteme politice şi trăiesc într-o armonie.

Vă mulţumesc mult.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Domnul Ibram Iusein.

Domnul Iusein Ibram:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Curmând dominaţia de peste şase secole a Imperiului Otoman, turcii constituie un nou stat reuşind să formeze, dintr-o monarhie teocratică şi o ideologie orientală, o republică ce îmbrăţişează ideologia occidentală şi norme juridice moderne.

Acum 82 de ani istoria europeană a trecut printr-unul dintre cele mai complexe momente. Ziua de 29 octombrie, zi care marchează proclamarea republicii, poartă semnificaţii deosebite în istoria poporului turc şi a Turciei. Începând cu formaţiunile statale din Asia Centrală, locul de cristalizare al poporului turc, continuând cu Imperiul Otoman, supremaţia politică a fost deţinută de un singur om. O dată cu proclamarea Republicii, cu 82 de ani în urmă, sub conducerea liderului Mustafa Kemal "Ataturk", poporul turc devine pentru prima dată suveran.

De 82 de ani, Turcia reprezintă fundaţia solidă şi constantă a securităţii europene. Situaţia ca o punte între Europa şi Asia, Turcia constituie liantul dintre două tipuri culturale majore: Occidentul creştin, pe de o parte, şi Orientul Islamic, de cealaltă parte. Este aproape imposibil de conceput o strategie a securităţii europene care să nu includă Turcia, o ţară democratică şi stabilă.

Anul 2005 reprezintă pentru Turcia începerea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, proces comparabil, ca importanţă, cu schimbările de acum 82 de ani, când au fost puse bazele statului laic, modern.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Manuela Mitrea, aveţi microfonul.

Doamna Manuela Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Armata română - o pentru prioritate naţională?"

Războiul este, fără îndoială, prilejul de a scoate la lumină cele mai josnice, mai sinistre şi mai înfricoşătoare laturi ale caracterului uman. Dar şi cele mai nobile

Unii masacrează răniţi, prizonieri, bătrâni, femei şi copii, siluiesc, torturează, ard totul în cale. Alţii tratează duşmanii cavalereşte şi se sacrifică în bătălii dinainte pierdute, pentru un ideal, o naţiune ori, pur şi simplu, pentru onoare. Iar curajul, puterea de a îndura, magnifica determinare a celor puţini de a lupta împotriva celor mulţi, nu au aparţinut exclusiv războinicilor de profesie.

Din păcate, războiul continuă să fie o ocupaţie de căpătâi şi o preocupare majoră pentru omenire.

Am sărbătorit sfârşitul războiului rece şi apariţia unui număr de naţiuni proaspăt eliberate, aflate pe un teritoriu imens, care se întinde de la Dunăre la Oceanul Pacific.

Am văzut războiul civil izbucnind în Bosnia şi Georgia, războaiele insurgenţilor din Angola şi Rwanda, insurecţia luând amploare în Nordul Indiei, ca şi permanente conflicte de mai mică amploare, alături de noi ameninţări cu războiul într-un mare număr de state.

Războiul continuă să fie contagios, o maladie nesfârşită, la scară planetară care, în era armelor nucleare, chimice şi biologice, s-ar putea solda cu distrugerea rasei umane.

Mihail Kogălniceanu spunea: "O naţie care îşi are conştiinţa drepturilor sale trebuie să aibă şi curajul de a se apăra, numai atunci ea este respectată".

Căderea comunismului în România, dezagregarea sistemului socialist - în realitate, sfera de hegemonie a URSS din Europa de Est - prin destrămarea Uniunii Sovietice şi a Tratatului de la Varşovia, au deschis naţiunii române drumul spre stabilitate, democraţie şi economia de piaţă, adică acele structuri politice, economice şi militare validate de istorie ca fiind cele mai apte să asigure în principiu libertatea, prosperitatea şi siguranţa oamenilor.

Guvernul Adrian Năstase a dus la îndeplinire unul dintre obiectele majore ale României după decembrie 1989, şi anume dobândirea calităţii de membru cu drepturi depline al NATO.

Ca aliat NATO, România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istoria sa, ca membră a unei alianţe de apărare colectivă şi a unei comunităţi bazate pe respectarea valorilor şi principiilor democratice. În cadrul acestei alianţe, suntem nu numai beneficiari de securitate, ci şi participanţi direcţi la procesul de luare a deciziilor la nivel euro-atlantic.

Noul profil strategic al ţării noastre, ca ţară membră NATO şi viitoare membră a Uniunii Europene, este de aliat activ şi partener la misiunile şi obiectivele NATO, la consolidarea Alianţei şi a Uniunii Europene ca parteneri strategici în sprijinul păcii şi securităţii internaţionale.

România a intrat în alianţă cu o experienţă deja formată ca factor de stabilitate şi cu un prestigiu al unui aliat de facto, prezent dinaintea aderării la operaţiunile Alianţei din Balcani şi Afganistan.

Ca parlamentar Partidul Social Democrat consider că integrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, presupune şi dezvoltarea contribuţiei noastre la Politica de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene.

Trebuie să ne onorăm angajamentele faţă de aliaţii noştri în Balcani, Afganistan şi Irak, nu doar pentru că avem responsabilităţi ca membru NATO, ci şi pentru a contribui la un climat de stabilitate pentru generaţiile viitoare. De asemenea, trebuie să consolidăm rolul României în NATO, inclusiv prin creşterea contribuţiei militare.

Pentru toate acestea, Partidul Social Democrat a considerat oportună alocarea unui procent de 2,38% din PIB pentru bugetul apărării.

Azi, când armata trebuie transformată corespunzător riscurilor de securitate, când în calitatea ei de membru NATO ar trebui să constituie o prioritate pentru actuala guvernare, în ceea ce priveşte finanţarea, Alianţa D.A., prin reprezentanţii săi, a spus un NU categoric armatei, repartizând acestui sector doar 1,85% din PIB.

Ca parlamentar al României, mă alătur Şefului Marelui Stat Major, Eugen Bădălan, şi consider că subfinanţarea sectorului militar va crea probleme, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele asumate de România faţă de NATO.

Alexandru Bârlădeanu afirma la un moment dat că "nu îi e frică de duşmani, ci de prostia noastră".

Ca parlamentar mă întreb şi eu câtă inconştienţă a putut să fie în mintea actualilor guvernanţi încât să considere necesară reducerea bugetului Ministerului Apărării?

În mod sigur, domnul ministru Teodor Atanasiu a demonstrat că nu ştie ce înseamnă să fii membru NATO şi ce costuri presupune această calitate militară de care beneficiază şi România.

Însă, din păcate, românii nu-şi pot permite luxul de a aştepta ca miniştrii Cabinetului Tăriceanu să înceapă a pricepe cum se guvernează o ţară şi care sunt priorităţile naţionale ale României!

Ce reprezintă data de 25octombrie pentru armia română, e ştiut de toată lumea, însă puţini cunosc cu adevărat problemele adevărate cu care se confruntă militarii noştri, însă toate acestea nu se pot rezolva atunci când le reduci bugetul!

Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o armată modernă, care să-şi asume responsabilităţi sporite în cadrul securităţii naţionale şi colective, iar ca parlamentar al României, consider că armata trebuie să constituie o prioritate naţională.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Da. Mulţumesc. Este ora 9,30, au trecut cele 50 de minute privind declaraţiile. Rog liderii de grupuri să-şi invite colegii în sală, la ora 9,45 începem partea a doua a şedinţei noastre.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Marin Almăjanu:

Stimaţi colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a saluta intenţia ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur, de a încerca urgentarea aplicării noilor reglementări ce privesc retrocedarea proprietăţilor agricole către proprietarii de drept.

Într-o vizită desfăşurată la Câmpulung-Moldovenesc, ministrul agriculturii a cerut prefecţilor să urgenteze procesul de punere în posesie a celor îndreptăţiţi şi a cerut acestora să fie fermi, nepermiţând primarilor să amâne punerea în posesie.

Ministrul liberal a cerut, de asemenea, reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să aplice întocmai legea şi să sancţioneze primarii care tergiversează aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la retrocedare.

O astfel de atitudine este demnă de salutat, în contextul în care până în acest moment situaţia retrocedării proprietăţilor agricole către cei îndreptăţiţi a determinat mari probleme în mediul rural.

Ministrul a evidenţiat faptul că la nivelul comisiilor locale sau chiar judeţene de fond funciar sunt persoane "rămase din vechiul sistem" care nu vor să pună proprietatea în posesia celor îndreptăţiţi şi plimbă oamenii pe drumuri.

Toate actele normative privind această problemă, din 1990 până acum, au fost aplicate în mod incorect şi discreţionar, generând în timp un număr impresionant de procese pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Legea 18/1991, dar şi actele normative care au urmat, au fost în mod paradoxal, tot atâtea momente care au avut darul de a crea animozităţi şi nedreptăţi la nivelul comunităţii agricole din România.

Interesele personale sau de grup ale PSD au făcut ca nici acum, după 15 ani, problema proprietăţii agricole în România să nu fie rezolvată.

Proprietatea reprezintă celula de bază a unei societăţi democratice bazate pe economia de piaţă. Aşadar, fără soluţionarea problematicii proprietăţii, societatea românească nu poate avansa şi nu se poate dezvolta în acord cu principiile europene.

Importanţa definitivării procesului de retrocedare a proprietăţii agricole este cu atât mai mare cu cât, aspirantă la statutul de membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană, România rămăsese ultima dintre fostele ţări socialiste care nu rezolvase această problemă.

În acest context, este demnă de salutat lupta Ministrului Flutur cu rămăşiţele sistemului PSD-ist, un sistem care se opune vehement aplicării legii.

De asemenea, folosesc această ocazie pentru a face un apel la dumneavoastră, în sensul luării măsurilor necesare sprijinirii demersului ministrului Flutur, la nivelul judeţului dumneavoastră.

Va mulţumesc.

Doamna Anca Constantinescu:

"Cinste ostaşilor români!"

În fiecare an, la 25 octombrie, întreaga naţiune română sărbătoreşte Ziua Armatei. Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Prima dată declarată "Ziua Forţelor Armate" a fost aceea de 2 octombrie, la nivelul anului 1951, motivat de faptul că Stalin aprobase, la această dată, în anul 1943, organizarea Diviziei "Tudor Vladimirescu" din prizonieri de război români, care va deveni "sâmburele" viitoarei Armate Populare din România. Reîntregirea graniţei de vest a României la data de 25 octombrie 1944 a determinat schimbarea Zilei Armatei.

Astfel, ziua de 25 octombrie aminteşte de un moment de împlinire naţională, când întreaga oştire română şi-a îndeplinit misiunea firească, accea de a menţine patria în hotarele sale.

Ziua armatei noastre este un prilej de reflecţie a fiecărui militar asupra succeselor şi neîmplinirilor. Obiectivele şi misiunile specifice ale armatei au rămas, în esenţă aceleaşi, dar e nevoie de capabilităţi sporite şi reale pentru a răspunde noilor riscuri şi ameninţări de pe plan global şi raţional. Calitatea de membru cu drepturi depline al NATO ne obligă să ne asumăm şi toate responsabilităţile şi riscurile ce derivă din acestea, contribuind, alături de ceilalţi parteneri, la apărarea valorilor comune ţărilor din Alianţă.

Astăzi, când Armata României îşi serbează ziua, indiferent cine suntem şi în ce idoli credem, se cuvine să vorbim cu respect despre soldatul roman, care niciodată nu a fost mai prejos decât alţii. Altfel, nu ar mai fi existat un Rovine, un Călugăreni, o Plevna, un Mărăşeşti. Fără armată, istoria patriei nu s-ar fi scris.

Preţul pe care soldatul român l-a plătit pentru a rămâne totdeauna în joc s-a făcut în toate timpurile în monedă forte, singura, de altfel, acceptată. Altminteri, nu l-am mai fi întâlnit alături de militarii ruşi în 1877, alături de ruşi şi francezi în 1917, de germani pe Frontul de Est sau de sovietici pe Frontul de Vest. Şi, mai ales, nu l-am fi întâlnit astăzi în avangarda luptei împotriva terorismului, sub steagul NATO.

Au trecut 61 de ani de când data de 25 octombrie a fost marcată în istorie - ceva mai puţini de când a fost adoptată ca sărbătoare militară - şi şaisprezece ani de la Revoluţie, dar semnificaţia ei rămâne constantă, nealterată, neştirbită de nimic. Să fie acesta un prim semn al maturizării noastre istorice? Îmi place să cred că da!

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

Astăzi, voi fi extrem de concis: "Alianţa "D.A." a învins" Locul victoriei: judeţul Prahova

Ultimul război: restructurarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Ultima bătălie: comuna Băneşti, D.N.1.

Ultima redută: "Borcanul" Serviciului Circulaţie.

Bilanţ: un mort, ulterior dispărut.

Filmul evenimentului: ultima rămăşiţă de sorginte pesedistă, manechinul îmbrăcat în poliţist de circulaţie, (ex)pus să tempereze vitezomanii la fereastra "borcanului" din Băneşti, pe D.N.1, a fost îndepărtat, pe şest, de curând, de către reprezentanţii noii puteri.

Prea slabi profesional să se bată la concurs pentru ocuparea posturilor de conducere cu poliţiştii adevăraţi, aceştia au găsit cea mai comodă cale de a-şi arăta muşchii, luându-se la trântă dreaptă cu singurul adversar pe măsura lor: momâia-sperietoare de şoferi.

Aşteptăm cu nerăbdare ca vajnicii luptători să se împăuneze în curând şi cu alte trofee: epavele maşinilor accidentate, panourile avertizoare, inscripţiile de pe poduri şi, dacă nu îşi epuizează muniţia, să treacă şi la chestii mai grele, cum ar fi: pasarelele pietonale, "poliţiştii adormiţi" sau zebrele ...

Succes!!!

Domnul Gheorghe Valeriu:

Declaraţie politică: "Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Ungariei".

Reuniunea celor două guverne, ale României şi Ungariei, a avut loc săptămâna trecută, sub forma unei şedinţe comune de lucru, eveniment ce constituie o premieră în această zonă a Europei.

La această şedinţă au fost adoptate decizii pe subiecte de interes reciproc. S-a convenit ca astfel de şedinţe să aibă loc, anual, pentru rezolvarea problemelor apărute în derularea programelor de dezvoltare regională pe termen mediu.

Peste 60 de demnitari ai celor două ţări, şi preşedinţii Consiliilor Judeţene din Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, au participat la şedinţa comună de Guvern.

Cei doi premieri, Călin Popescu Tăriceanu şi Ferenc Gyurcsanz, au prezidat şedinţa de guvern, în care au fost aprobate o serie de proiecte de colaborare bilaterală în domeniile infrastructurii, protecţiei mediului, învăţământului, culturii şi apărării drepturilor minorităţilor naţionale, IMM-urilor, IT, combaterea inundaţiilor şi asistenţa reciprocă la frontieră.

La Budapesta se va înfiinţa Fundaţia Publică Româno-Ungară "Emanuil Gojdu", cu scopul de a aloca, anual, burse pentru elevii, studenţii şi doctoranzii români şi maghiari şi va obţine finanţare de la bugetele ambelor state. Sub egida acestei fundaţii vor fi înfiinţate şi Institutul Parteneriatului strategic româno-ungar, un muzeu şi o bibliotecă în memoria lui Emanuil Gojdu.

Bazat pe modelul cooperării fraco-germane, s-a hotărât înfiinţarea Biroului de tineret româno-ungar.

Una dintre deciziile luate la şedinţa de Guvern, a fost aceea a deschiderii unui consulat ungar la Miercurea-Ciuc şi a unuia român la Gyula.

Dar cea mai importantă concluzie a acestei întâlniri este susţinerea continuă a ţării noastre de către Ungaria, pentru aderarea la Uniunea Europeană, la data fermă de 1 ianuarie 2007.

Consider că nu a fost doar un exerciţiu de imagine, ci un semn al deschiderii către un nou tip de politică, care ne va fi de ajutor în momentul integrării în Uniunea Europeană, şi a dispariţiei graniţei dintre cele două ţări.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Declaraţie politică: "Pact fiscal sau derută fiscală?"

Mă întreb tot mai des: sub ce formă doreşte actuala guvernare să devină credibilă în dialogul cu partenerii sociali? Sub ce formă îşi imaginează guvernarea că mai poate consfinţi stabilitatea fiscală în România?, stabilitate atât de necesară pentru parcursul dezvoltării economice interne, atât de insistent cerută de forurile de specialitate interne, cât şi de cele europene.

Răspunsurile la întrebare devin tot mai neclare în contextul în care toate manifestările guvernării nu par să mai revină la gândul respectării legislaţiei existente, ca fundament de stabilitate, ci continuă la nesfârşit să elaboreze ordonanţe de urgenţă să-şi definească politici fiscale neclare, prin derogări de la termenele de intrare în vigoare, prevăzute de Codul Fiscal.

Poate nu ar fi atât de periculoasă manifestarea guvernării, dacă toate aceste demersuri - care sfidează stabilitatea - ar fi făcute doar în scopul de a ocoli şi, implicit, discredita Parlamentul - ca unic for legiuitor - pe cât de periculoasă este această manifestare în dejucarea tuturor planurilor de afaceri şi a tuturor prognozelor corect fundamentate şi realizate de către toţi participanţii la viaţa economică a ţării.

Pentru a fi credibili în demersul de realizare a pactului fiscal, ar trebui manifestat, în primul rând, respectul pentru Constituţia României, respectul pentru ceea ce în anul 2003 susţinea şi actuala putere, care la acea vreme se afla în opoziţie, respectul pentru modificarea adusă Constituţiei la acea dată cu privire la mult hulitele ordonanţe de urgenţă.

Am fost cu toţii de acord atunci că ordonanţele de urgenţă nu sunt un instrument legislativ constructiv. Iată ce am validat constituţional atunci, prin prevederile art.115 alin.4:

Constituţia României*** Republicată, Emitent: Adunarea Constituantă, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.767 din 31 octombrie 2003.

Art.115 - Delegarea legislativă

"(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".

Şi iată cât de des, şi cât de haotic sfidează actuala guvernare crezul constituţional, a cărei pledoarie o făcea cu încrâncenare în anul 2003. Atât de vii şi prezente sunt ordonanţele de urgenţă în actuala guvernare, încât nici nu se mai simte nevoia unei coerenţe şi serioase motivări ale urgenţei pe care acestea o implică.

Să revenim la efectul pe care acest dans haotic al guvernării, cu o temă repetitivă surprinzătoare: un pas spre legiuitor, doi spre Executiv, îl are asupra stabilităţii fiscale.

Prin prevederile art.4 al Legii nr.571/22.12.2003 privind Codul Fiscal se consfinţea: Legea Nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

"Art.4 - Modificarea şi completarea Codului Fiscal.

(1) Prezentul Cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul Cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege".

Acest articol avea menirea să dea stabilitate tuturor participanţilor la viaţa economică şi socială, să asigure stabilitatea fiscală a ţării, să confere repere serioase de stabilitate pentru orice plan de afaceri corect construit, şi chiar a reuşit în anii 2003 şi 2004 să-şi facă simţite rezultatele în mediul de afaceri.

Dar, iată, sarabanda de derogări de la litera şi spiritul acestui articol din Codul Fiscal, şi chiar dacă nu le voi enunţa pe toate, exerciţiul pe care îl voi face vă va convinge că perpetuarea acestui mod de lucru, bazat pe un singur element cunoscut - derogarea - nu va avea menirea să realizeze pactul fiscal, ci doar derută fiscală.

Actuala guvernare debuta cu o modificare a Codului Fiscal, nu prin lege, ci prin ordonanţă de urgenţă, care urma să între în vigoare, nu peste 6 luni, ci peste 2 zile: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.1.281 din 30 decembrie 2004, care îşi motiva caracterul urgent cerut de Constituţie, după cum urmează:

"Având în vedere necesitatea aplicării de la data de 1 ianuarie 2005 a măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru asigurarea unui regim fiscal unitar pe parcursul întregului an, ţinând seama de faptul că modificările preconizate au în vedere susţinerea întreprinzătorilor privaţi şi stimularea liberei iniţiative, ceea ce va conduce la consolidarea şi dezvoltarea economiei de piaţă în România, una din principalele cerinţe impuse României în procesul de aderare la Uniunea Europeană".

S-a înţeles atunci că noii guvernanţi doresc să-şi instituie noua politică fiscală; s-a înţeles atât justificarea caracterului urgent cerut de Constituţie, cât şi derogarea de la art.4 al Codului Fiscal, considerându-se atunci că este o excepţie în atitudinea faţă de prevederile legale, şi că nu va deveni un mod de lucru pe care noua guvernare să-şi bazeze întregul comportament.

Această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.163/2005. Tot prin Legea nr.163/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.466/01.06.2005, se aprobă şi o nouă ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal: - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.24/2005, pentru ca, apoi, această din urmă ordonanţă de urgenţă a Guvernului, să fie respinsă prin Legea nr.164/2005 - publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.467/01.06.2005.

Nu a rămas, după cum se vede, prea mult timp aprobată, deşi îşi argumenta caracterul urgent, după cum urmează: în vederea susţinerii programului de guvernare, şi pentru corelarea unor dispozţii din legislaţia fiscală, precum şi pentru asigurarea echilibrului bugetar necesar încadrării în angajamentele asumate de România în ceea ce priveşte nivelul veniturilor şi cheltuielilor, care să asigure stabilirea unui deficit al bugetului general consolidat, corelat cu obiectivele macroeconomice, se impune adoptarea - în regim de urgenţă - a prezentului act normativ.

Actuala putere, fără a se mai jena de prevederile Codului Fiscal şi ale Constituţiei, instituie regula modificării Codului Fiscal prin ordonanţe de urgenţă, pe bandă rulantă, şi prin legi cu intrare în vigoare, nu peste 6 luni, nu de anul viitor, ci de poimâine, dacă nu cumva de ieri:

1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr.30/2005 - publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.367/29.04.2005, argumentându-şi urgenţa după cum urmează: în vederea susţinerii Programului de guvernare şi pentru corelarea unor dispoziţii din legislaţia fiscală, se impune adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ.
2. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.45/2005 - publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.464/01.06.2005, în care deja nici nu se mai pune problema unei alte motivări a urgenţei, decât a preluării motivării anterioare. În vederea susţinerii Programului de guvernare şi pentru corelarea unor dispoziţii din legislaţia fiscală, se impune adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ.
3. Legea nr.247/2005 - publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.653/22.07.2005 - care aduce modificări, intrând în vigoare de la 25 iulie 2005.

Mă opresc aici cu exerciţiul, pentru ca optimismul celor care m-au trimis în Parlament să-i reprezint, s nu fie definitiv nimicit.

Mă adresez, dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi, şi vă cer susţinere şi înţelegere în manifestarea nevoii de a cere Guvernului:

• să nu mai folosească arbitrar şi neconcordant cu realitatea instituită - formula de chemare la pact fiscal;
• să înţeleagă că primul pas făcut spre pactul fiscal trebuie să fie dat de respectul arătat beneficiarilor legislaţiei fiscale, iar apoi susţinut prin dovada de respect arătată instituţiilor statului, prin dovada de respect arătată principiului separaţiei puterilor în stat, şi prin dovada de respect arătată Constituţiei.

Domnul Aurel Gubandru:

În perioada 2001 -2004, Partidul Social Democrat a fost puternic preocupat de situaţia populaţiei şi, în mod special, a celor mai defavorizate categorii sociale, Guvernul României din această perioadă consiliiându-şi politica socială prin asigurarea cheltuielilor pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii şi indemnizaţii. O măsură importantă a fost Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Mai este doar o săptămână până când primăriile vor angaja săteni, în baza Legii nr. 76/2002, pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 31 martie 2006 dar, din păcate deşi în judeţul Buzău, pentru luna noiembrie au fost solicitate un număr de 7.614 locuri de muncă din partea primarilor buzoieni, efectiv vor fi mai puţini angajaţi, deoarece şi banii sunt mai puţini; numai în zona Nehoiu - zonă calamitată de inundaţiile din vara acestui an - au fost solicitate un număr de 600 de locuri şi, evident, din cauza lipsei fondurilor, li se vor aloca mult mai puţine.

Anul acesta, AJOFM Buzău nu are bani decât pentru plata lunii noiembrie pentru un număr estimativ de cinci mii de persoane, adică 2.5 miliarde lei.

Sper ca Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă să ia act de această problemă şi să pună la dispoziţie în timp util fondurile necesare pentru toate lunile, altfel, şomerii au toate şansele ca de sărbătorile din acest an să nu lucreze şi ca urmare să nu primească nici bani. De asemenea, acest lucru nu convine nici primarilor, deoarece le sunt zădărnicite planurile de acţiune pe care şi le-au făcut.

Domnul George Băeşu:

Scrisoare deschisă domnului Mircea Miclea, ministrul educaţiei şi cercetării

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al judeţului Vrancea, profesoara Carmina Corbeanu, a comis un grav abuz împotriva conducerii uneia dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din România, Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani. Uzând de o scrisoare anonimă trimisă Inspectoratului, încălcând orice norme de procedură, profesoara Carmina Corbeanu s-a prezentat din proprie iniţiativă la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" şi le-a cerut profesorilor să răspundă întrebărilor unui chestionar/declaraţie pe care chiar ea le-a conceput în termeni care i-ar fi făcut invidioşi chiar şi pe specialiştii fostei Securităţi, în varianta de poliţie politică. Inspectorul general adjunct de la ISJ Vrancea a încălcat flagrant prevederile Legii de soluţionare a petiţiilor, care precizează că anonimele nu se iau în considerare. Doamna Carmina Corbeanu a încălcat cu bună ştiinţă şi Statutul Personalului Didactic, care cere ca, pentru efectuarea anchetei, să existe o decizie a Inspectoratului Şcolar şi să fie constituită o echipă formată din 3-5 membri - din care, unul, din partea sindicatului. De asemenea este imperativ, potrivit Statutului, ca ancheta să fie anunţată cu 48 de ore înainte de efectuarea sa. Conţinutul declaraţiei pe care inspectorul Carmina Corbeanu a "smuls-o" cadrelor didactice nu are nici o legătură cu managementul Colegiului Naţional " Alexandru Ioan Cuza", ci este eminamente politic. Relevant pentru maniera de poliţie politică în care s-a desfăşurat ancheta este faptul că, în textul declaraţiei, cei anchetaţi sunt somaţi să răspundă la întrebări referitoare la o presupusă activitate politică în şcoală şi sunt asiguraţi de confidenţialitatea totală de care se vor bucura din partea anchetatoarei.

Ancheta a provocat o stare de tensiune şi a tulburat grav activitatea şcolară la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza". Codul Penal incriminează, în art. 248, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte defectuos un act şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată a bunului mers al unei instituţii.

Până când legea îşi va spune cuvântul în legătură cu abuzul comis la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani de către inspectorul general adjunct al ISJ Vrancea, Carmina Corbeanu, vă solicit, domnule ministru, să dispuneţi o verificare a managementului învăţământului vrâncean şi eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de acest monstruos act de vendetă politică. Veţi face, prin acest act, un bine învăţământului vrâncean, pe care îl veţi feri de alte abuzuri asemănătoare ale, încă, inspectorului general adjunct Carmina Corbeanu şi de consecinţele dezastruoase ale acestora.

Spre ştiinţă vă mai informez, domnule ministru, că, în luna ianuarie a acestui an, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, susţinuţi de reprezentanţi ai Prefecturii Vrancea, au făcut puternice presiuni politice asupra directorului Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani, profesorul Marius Poll, pentru a-l determina să demisioneze din funcţie. Ce nu au reuşit ei atunci, încearcă acum inspectorul general adjunct Carmina Corbeanu: să îndepărteze un director care, din 1997 până în prezent, alături de un remarcabil corp profesoral, a modernizat o instituţie de învăţământ căreia i-a întregit prestigiul câştigat în peste 100 de ani de existenţă.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Statutul minorităţilor"

Partidul Conservator priveşte problema naţională pozitiv şi discret, lipsit de excese ori stridenţe. Ca partid al valorii, promovăm valoarea românească, dar recunoaştem valoarea de oriunde ar veni. A recunoaşte şi a asimila valoarea străină e un act patriotic. Naţionalismul nostru este moderat, dar pragmatic: interesează mai mult reîntregirea şi redimensionarea rezervelor de stat decât declaraţiile sforăitoare de iubire de ţară, ne interesează afirmarea individului şi a naţiunii române, dar nu ne deranjează aceeaşi dorinţă venită din partea minorităţilor naţionale.

Ne dorim o Europă a naţiunilor şi idealurilor comune şi respingem segregaţia de orice fel.

Poziţia Partidului Conservator referitoare la statutul minorităţilor a fost exprimată public şi chiar prin iniţierea unui proiect de lege care vine să completeze Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prin care dorim să se ţină cont că în cazul în care nici una din organizaţiile aparţinând cetăţenilor de etnie română, minoritari în localitatea sau judeţul respectiv, nu au obţinut un loc în consiliul local sau judeţean, se atribuie un mandat de consilier local şi judeţean din cele rămase din prima etapă, organizaţiei, partidului politic sau alianţei electorale care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în circumscripţia respectivă.

Am aflat că Proiectul de Lege privind statutul minorităţilor naţionale a primit aviz favorabil din partea Comisiei de la Veneţia (organism care urmăreşte modul în care sunt respectate drepturile minorităţilor), dar a făcut o serie de recomandări şi solicitări care au rostul de a îmbunătăţi acest proiect de lege. Trebuie clarificată relaţia dintre proiectul de lege şi legislaţia internă, apoi trebuie clarificată şi definiţia "minorităţilor". De asemenea, trebuie clarificată relaţia cu autorităţile locale, pentru că textul de lege prevede noţiunea de parteneriat cu aceste autorităţi şi această noţiune trebuie să fie detaliată.

Suntem împotrivă şi nu dorim ca sub masca acestui proiect să se dorească reglementarea unui sistem de privilegii care să promoveze discriminarea pozitivă a unei anumite categorii.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

"25 octombrie 2005 - trei momente politice importante pentru România"

25 octombrie 2005, pentru orice observator atent al vieţii politice româneşti, are cel puţin trei evenimente importante: prezentarea Raportului de ţară pentru România (dar şi pentru Bulgaria), redactat de Comisia Europeană, votarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi definirea punctelor de vedere ale grupurilor parlamentare privind Proiectul Legii bugetului pe anul 2006.

Fără a fi dat publicităţii, Raportul de monitorizare ce va fi prezentat şi dezbătut azi în Parlamentul European, aproape cu certitudine va conţine câteva certitudini:

1. Progresele pe care România le-a făcut în acest an pe calea integrării europene, sesizate şi apreciate de oficialii europeni, indică improbabilitatea activării clauzei de salvgardare, chiar dacă această decizie se va pune în discuţie doar în aprilie 2006;
2. România rămâne ferm determinată să parcurgă toate etapele necesare pentru aderarea la 1 ianuarie 2007;
3. România a făcut paşi importanţi şi necesari în domeniul armonizării acquis-ului comunitar, dar mai ales în ceea ce priveşte implementarea acestuia.

Se cuvine a recunoaşte că unele întârzieri în adoptarea legilor necesare integrării sunt din vina parlamentarilor, ai Puterii şi Opoziţiei, care, mânaţi de interese politice, de grup, au tergiversat dezbaterea acestor legi atât de necesare.

Din acest motiv, posibilitatea adoptării astăzi, 25 octombrie 2005, a Regulamentului Camerei Deputaţilor, reprezintă un motiv important de satisfacţie politică, generat de mai multe argumente:

• reintrarea în normal a dezbaterilor parlamentare, după mai bine de două luni de discuţii sterile, de tertipuri procedurale şi pierderi de timp care au determinat consumarea unui timp preţios şi deteriorarea drastică a imaginii Parlamentului României;
• relansarea activităţii Camerei Deputaţilor prin dezbaterea accelerată a proiectelor de lege vizând integrarea europeană, dar şi priorităţile legislative ale Guvernului României;
• concretizarea unui obiectiv important al actualei coaliţii guvernamentale: înlocuirea actualilor preşedinţi ai celor două Camere cu persoane din cadrul Alianţei D.A. P.N.L.-P.D. şi eficientizarea activităţii Parlamentului.

25 octombrie 2005 reprezintă şi ziua în care grupurile parlamentare îşi vor defini poziţia faţă de Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2006, proiect ce va intra de mâine în dezbaterea Parlamentului României, deocamdată în comisiile reunite. Bugetul de stat pe anul 2006, aşa cum a fost prezentat de Guvern, reprezintă un instrument de politici financiare şi fiscale, prin care Guvernul României şi-a reiterat sprijinul pentru continuarea şi susţinerea programului de integrare europeană, angajamentele electorale formulate în toamna anului 2004 şi funcţionarea la parametrii normali ai principalelor componente ale sistemului bugetar. Evident, sunt şi domenii care nu beneficiază la această oră de o susţinere financiară suficientă, învăţământul de exemplu, dar pentru care, sperăm, printr-o analiză obiectivă, să mai identificăm resurse, de la alţi ordonatori de credite, pentru a construi un buget acceptabil.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea de astăzi doresc să-mi aduc, la rândul meu, omagiul Armatei Române care, prin faptele de vitejie ale înaintaşilor, ale celor care în urmă cu 61 de ani, au făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie, a eliberat ultima brazdă de pământ de sub ocupaţie străină, şi care de atunci a fost un garant al securităţii naţionale şi a libertăţii poporului român.

Astăzi, Armata Română este o armată nouă şi modernă, sigură şi stabilă, integrată în comunitatea europeană şi euro-atlantică, aptă să participe activ - împreună cu aliaţii şi partenerii - la promovarea şi apărarea valorilor democraţiei.

Tot Armata Română este cea care, anul acesta, şi-a făcut cu cinste datoria, contribuind la salvarea de vieţi omeneşti şi la diminuarea efectelor inundaţiilor care au făcut pagube însemnate într-un număr mare de judeţe ale ţării.

Stimaţi colegi,

Prin aceste laude nu vreau decât să atrag atenţia asupra importanţei pe care Armata Română o are în situaţiile de criză şi, de asemenea, ce beneficii poate aduce o armată bine organizată şi pregătită ca în orice clipă să poată răspunde cu profesionalism provocărilor de orice fel.

Din fericire, Armata Română are la conducerea sa în momentul de faţă un ministru care şi-a propus şi deja a început să pună în practică reforma ce va asigura statului român pilonul de bază al oricărui stat democratic - o armată care să asigure siguranţa naţională.

Astfel, deja sunt în lucru măsurile:

• de redimensionare a Ministerului Apărării Naţionale în vederea dinamizării structurilor, a creşterii flexibilităţii acestora şi a eliminării suprapunerilor;
• de eliminare a paralelismelor şi de accentuare a controlului democratic civil asupra armatei;
• de combatere a cazurilor de corupţie înregistrate în cadrul armatei;
• de asigurare de locuinţe proprietate personală pentru militari;
• de organizare de licitaţii pentru orice contract mai mare de 40.000 de euro;
• de renunţare la satisfacerea stagiului militar obligatoriu şi de transformare a Armatei Române într-o armată de profesionişti.

Implementarea tuturor acestor proiecte necesită un efort susţinut atât din partea conducerii executive a ministerului, cât şi din partea Legislativului, care trebuie să acorde o atenţie deosebită reformei din Armata Română şi totodată eliminarea dezbaterilor politice pe marginea acestui subiect.

De aceea, consider mai mult decât nejustificate acuzaţiile lansate de gen.Eugen Bădălan, şeful Statului Major General, militar care ar fi trebuit să reprezinte un permanent exemplu de verticalitate şi profesionalism pentru toate cadrele Armatei Române, dar care, prin acuzaţiile politice pe care le-a făcut la adresa ministrului apărării, Teodor Atanasiu, şi-a depăşit atribuţiile, fapt pentru care, din punctul meu de vedere, trebuie să accepte, aşa cum numai un cadru militar ştie să o facă, sancţiunea pe care o merită.

Ziua de 25 octombrie trebuie să rămână ziua în care fiecare român trebuie să cinstească memoria eroilor neamului, să aducă un omagiu veteranilor de război şi să-şi exprime preţuirea pentru activitatea militarilor în rezervă şi retragere care au servit cu credinţă şi onoare patria şi poporul român.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Respect şi recunoştinţă de Ziua Armatei"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La moment aniversar mă alătur şi eu tuturor celor care doresc binele Armatei Române, vizionarilor care cred în verticalitatea acestei instituţii, tuturor celor care gândesc cu profunzime, realism şi spirit naţional misiunile de acum şi de viitor.

Acest moment mă face să retrăiesc sentimente de emoţie, de respect şi preţuire pentru bogatele tradiţii de luptă şi de muncă ale acesteia. Sub faldurile drapelului său tricolor s-au instruit sute de mii de soldaţi, printre care şi eu. Sub aceleaşi falduri sunt mulţi cei care au luptat acoperindu-se de glorie în timpul luptelor pentru apărarea integrităţii statului român şi a valorilor sale fundamentale. Faptele lor vor rămâne înscrise pentru totdeauna în cărţile de istorie, în crucile din cimitire, în bronzul statuilor şi al monumentelor.

Formarea şi dezvoltarea forţelor militare moderne, a avut loc în condiţiile intensificării luptei poporului român pentru conservarea şi recunoaşterea pe plan internaţional a entităţii sale naţionale, ameninţată de disputa pentru supremaţie. Reorganizarea armatei române şi aşezarea ei pe baze moderne a cuprins măsuri cu profunde semnificaţii în procesul istoric al regenerării naţionale. Prima parte a secolului al XIX-lea marchează trecerea la o etapă nouă în dezvoltarea social-politică, culturală şi militară a poporului român: epoca modernă. Nucleul viitoarei armate naţionale l-au constituit detaşamentele de voluntari care au participat la luptele împotriva multor duşmani, reînviind prin faptele lor de arme gloria străbună a ostaşilor lui Mircea, Ştefan şi Mihai.

Preocupările şi măsurile determinate pentru crearea armatei naţionale au fost sintetizate de ilustrul nostru istoric şi revoluţionar, Nicolae Bălcescu, care afirma: "Românismul nu se va dezvolta şi scăpa de atâţia vrăjmaşi ce-l apasă, până când ambele principate nu vor fi libere şi nu vor organiza puterea lor armată".

Deosebit de importantă pentru făurirea şi dezvoltarea armatei pe bază naţională a fost precizarea conform căreia armata să fie formată din "pământeni", excluzându-se în felul acesta posibilitatea angajării mercenarilor ce trebuiau plătiţi din sudoarea poporului.

Reînfiinţarea oştirilor naţionale permanente, moment important în istoria armatei române, a produs un larg ecou în rândurile opiniei publice. Atunci când, la 12 Mai, în Bucureşti şi la 14 Septembrie 1830, la Iaşi, au fost văzute pentru prima oară uniformele armatei noastre, un entuziasm de nedescris a cuprins populaţia celor două capitale. Zecile şi sutele de ostaşi care au căzut la datorie pentru interesele supreme ale tării, care au săvârşit fapte de bravură ostăşească excepţionale, reprezintă pentru sine însăşi un valoros documentar istorico-militar generator de reflecţii şi meditaţii pentru îmbogăţirea continuă a tradiţiilor de luptă. Aceştia sunt cei care au pus mai presus de orice salvarea onoarei şi demnităţii şi respectarea jurământului militar.

Cu toate greutăţile de ordin material şi financiar, prin care trece societatea şi armata ţării, sunt convins că aceasta îşi va pune în valoare potenţialul de care dispune, spiritul de răspundere faţă de apărarea ţării, cele mai frumoase calităţi profesionale şi civice.

Noi cei care am fost înrolaţi în armata ţării şi cei care sunt astăzi înrolaţi, ne plecăm cu respect şi recunoştinţă în faţa celor care au căzut sub stindard, rugându-l pe Dumnezeu să-i odihnească în pământul sfânt al patriei sau departe de ţară, acolo unde îşi dorm somnul de veci, fără să aibă la căpătâi nici măcar semnul nostru creştinesc.

Actuala stare de ambiguitate privind modernizarea destul de lentă a armamentului şi tehnicii, precum şi neasigurarea în totalitate a fondurilor financiare destinate pregătirii pentru luptă, nu poate dura prea mult. O armată bine dotată şi instruită nu se poate ţine fără resurse şi mijloace moderne, perfecţionate.

Aş încheia cu un sfat pentru tinerii care mai devreme sau mai târziu vor fi şi ei o părticică din Armata Română, sfat pe care l-am urmat şi eu, aşa cum l-am aflat în rândurile unui mare general de divizie: «Scrieţi-vă istoria, iubiţi-o pentru că este a voastră şi nu lăsaţi "perioadele" să-şi inoculeze veninul în viaţa camaraderească. Perioadele se uită, pentru că trebuie uitate, dar demnitatea şi onoarea nu. Fără demnitate şi onoare nimic nu este. Le-aţi avut şi le-aveţi, ţineţi la ele ca la lumina ochilor. Iar viitorul să-l judecaţi singuri, şi mai ales să vi-l clădiţi cum ştiţi mai bine.»

Domnul Costache Mircea:

Declaraţie politică: "Proiecţia bugetară 2006 - o nouă impostură CDR-istă"

Gângavii politici ai noului CDR (FŢ), Convenţia Democrată (fără ţărănişti), reeditează contraperformanţele guvernelor Ciorbea şi Radu Vasile, dându-le, pe alocuri, un plus de farmec şi de pitoresc, prin ineditul năstruşnic al unor soluţii de finanţare, propuse nu în ci pe lângă proiecţia bugetară pentru anul 2006.

Am putea da multe exemple în acest sens, dar ne oprim la unul definitoriu pentru anvergura "marilor specialişti" care prejudiciază cu fiecare secundă de şedere la conducere şi cu fiecare aberaţie managerială, aculturală, antieconomică şi antinaţională, şansele de reînscriere a Ţării pe orbita normalităţii.

O astfel de stavilă în faţa renaşterii naţionale şi spirituale a Patriei o reprezintă soluţia imbecilă de finanţare a învăţământului şi cercetării, prin diminuarea bugetului legislativului şi serviciilor secrete. A lua de la deputaţi şi de la "securişti" ar fi, în mintea searbădă a unor CDR-işti, în capetele cărora se clatină zerul neputinţei şi al perfidiei, o nouă asmuţire a poporului, de data asta a intelectualităţii, asupra mult huliţilor parlamentari, SRI-şti şi a altor securişti odioşi.

Prin urmare, în timp ce Guvernul care vinde BCR, CEC, Electrica şi tot ce a mai rămas nemătrăşit în Ţară îşi majorează bugetul cu 68%, Preşedinţia plină de ploşniţe, de bacante şi de aranjori obscuri, cu 70% faţă de 2005, toate ministerele şi primi-ministrul cu 60-70%, iar pentru finanţarea învăţământului se propune ruperea de la Camera Deputaţilor, SRI şi alte servicii secrete. Impostorii care hrănesc populaţia cu iluzia luptei cu "sistemul ticăloşit", viciază cu prostia, lăcomia şi apatridia lor pseudo-elitistă, scara de valori şi minima coeziune socială a românilor.

În loc să vină să ne spună câţi bani au recuperat de la Mafie, de la corupţii cu care se luptă şi să aloce acele fonduri educaţiei naţionale, ei vin cu prafuri populist - demagogice şi perfide care frizează ridicolul. După ce încarcă cheltuielile Camerei cu SPP, cu SECI şi fel de fel de anexe şi zevzeci, fără legătură cu legislativul după ce menţin bugetul Camerei la nivelul anului 2005, mai vin şi cu zgubilitica invenţie de finanţare a învăţământului prin luarea de la alţii şi nu prin alocare raţională, direct de la bugetului statului, a procentului normal de minim 5% din PIB, aşa cum au promis în campania electorală. A lua de la de la SRI o fi o măsură pe placul idioţilor, dar pentru oamenii normali şi cu instinct naţional, serviciile secrete ar trebui mai bine finanţate, profesionalizate, modernizate, astfel încât interesul naţional să fie apărat cu străşnicie şi nu abandonat ca acum.

Altminteri, dacă interesul naţional nu e apărat, viaţa cetăţenilor se degradează, patrimoniul se înstrăinează, infracţionalitatea proliferează, forţa de muncă migrează, îmbuibaţii hibernează, iar Puterea se agaţă, la bugetul pe 2006, al subfinanţării învăţământului, de o nouă căcărează. Când vezi piticania asiatică Emil Boc - utecistul dobitoc, care se închipuie lider politic, turuind promisiuni cretinoide, în timp ce se mai îmburică a fi şi profesor universitar, îţi vine să strigi, din nou, versurile poetului nepereche: "...făcând mare pe-un pitic, /ce-o beşică e, de spumă, într-un secol de nimic".

Domnul Cristian Stănescu:

"Guvernul la picioarele U.D.M.R."

Sfârşitul săptămânii trecute a adus în planul politic românesc cel puţin două evenimente care, dacă nu ar fi privite în substratul lor, nu ar spune mare lucru, dar acestea sunt strâns legate unul de altul.

Unul dintre evenimentele despre care vorbeam este şedinţa comună de Guvern în care s-au întâlnit Guvernul României şi cel al Ungariei, celălalt eveniment este discutarea, în Senat, a Proiectului de Lege care priveşte Statutul Minorităţilor Naţionale.

Pentru această şedinţă comună a celor două Guverne s-au cheltuit nu mai puţin de 5,5 miliarde de lei vechi, o sumă colosală dacă avem în vedere cel puţin faptul că, la această oră, aceşti bani puteau fi cheltuiţi în interesul cetăţenilor români care suferă din cauza inundaţiilor din acest an.

Ordinea de zi a acestei şedinţe conţinea trei puncte care de care mai insidios şi mai sfidător la adresa naţiunii române: înfiinţarea unui nou Consulat maghiar la Miercurea-Ciuc; Autostrada Transilvania; acordarea autonomiei teritoriale pentru maghiari.

Nici că se putea mai rău de atât, Guvernul României se lasă călcat în picioare de către o minoritate, cea maghiară, care în decursul celor 15 ani de la revoluţia din decembrie 89 nu a făcut decât să ceară şi să primească drepturi în această ţară.

Este inadmisibil ca la această dată, când pentru România se apropie cu paşi repezi integrarea în structurile europene, să se tolereze de către Guvernul Tăriceanu toate ifosele şi mendrele U.D.M.R - ului, doar pentru că altfel acesta şi-ar pierde susţinerea parlamentară.

Nu era de ajuns un Consulat maghiar în Cluj-Napoca, mai trebuia unul la Miercurea-Ciuc, în judeţul Harghita, probabil că în curând se va mai cere înfiinţarea unuia şi în Covasna şi putem să considerăm că Transilvania este teritoriu unguresc.

Aşa ceva noi, cei de la Partidul România Mare, nu vom accepta niciodată şi sub nici o formă, să vă fie foarte clar, domnilor de la putere şi din U.D.M.R..

Acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice este clar prevăzută în Legea fundamentală a statului român şi anume în Constituţie, iar aceasta nu este de negociat cu nici un alt stat. România este stat naţional, suveran, unitar şi indivizibil.

Cât priveşte Proiectul de lege privind Statutul Minorităţilor Naţionale, aceasta conţine prevederi absolut inacceptabile mai ales că există şi români care sunt minoritari în anumite zone ale ţării şi trebuie să se bucure, la rândul lor, de toate drepturile unei minorităţi. Acest lucru scapă, voit, din vederile U.D.M.R - ului, care sub nici o formă nu doreşte să fie de acord cu amendamentele aduse legii care ar veni în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în minoritate.

Ca să trag o concluzie, este clar că prin legiferarea Proiectului de Lege privind Statutul Minorităţilor, U.D.M.R.- ul ar monopoliza toate deciziile care s-ar lua în privinţa minorităţilor. Nimeni nu se va mai putea lupta pentru drepturile altei minorităţi în afara celei maghiare.

Coaliţia guvernamentală nu trebuie să se lasă călcată în picioare de către U.D.M.R.

Vă avertizez domnilor de la U.D.M.R să nu ne luaţi de fraieri şi să nu credeţi că noi nu vedem ce aveţi de gând să faceţi.

Domnul Relu Fenechiu:

Stimaţi colegi,

Recent, în presa sportivă şi pe o serie de posturi de televiziune s-au declanşat, ca la comandă, atacuri virulente la adresa Guvernului şi în special la adresa premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Motivul, unul simplu: reducerea cu 25% a bugetului alocat sportului. În această intervenţie a mea nu pledez ca avocat al Guvernului Tăriceanu, deşi nu ar fi nimic anormal dacă aş face-o. Voi pleda pentru o serie de principii. Atunci când nu sunt suficienţi pentru sănătate, învăţământ sau infrastructură, este jenant să faci gălăgie pentru că s-au alocat mai puţini bani la buget pentru sport. Ştiu, o să mi se spună că sportul este un puternic vector de imagine, că sportivii români fruntaşi sunt mai eficienţi decât mulţi dintre diplomaţii noştri. Mi se va spune că rezultatele pozitive obţinute de sportivii noştri fruntaşi îi mai fac pe cetăţeni să mai uite de necazurile cotidiene. Este perfect adevărat. Dar în acelaşi timp, nu trebuie să se uite că în primul rând sănătatea şi instruirea populaţiei sunt mult mai importante decât sportul. Un om bolnav nu poate fi un bun sportiv, aşa cum de-asemenea un om cu un grad foarte redus de instruire nu va putea obţine decât conjunctural, rezultate pozitive pe o arenă sportivă. Sunt absolut convins că atunci când vor fi bani suficienţi pentru sănătate, pentru învăţământ, pentru cultură, atunci cu siguranţă se vor găsi şi banii necesari pentru promovarea mişcării sportive. Dacă mai punem la socoteală şi nenorocirile din acest an, vedem că o parte din banii care ar fi putut fi folosiţi în anumite domenii - sunt convins că şi în sport - au fost şi sunt direcţionaţi pentru repararea a ceea ce a stricat natura. Solicit tuturor celor din mişcarea sportivă care au ieşit la atac şi au sărit la gâtul premierului, să manifeste puţină decenţă. Măcar faţă de ministerele care într-adevăr au nevoie de mai mulţi bani şi nu îi pot primi.

Şi ar mai fi un aspect demn de reţinut. La noi, în cadrul mişcării sportive, încă nu s-a făcut o clară demarcaţie între sportul profesionist şi cel amator. Niciunde în lume, sportivul profesionist nu primeşte bani de la stat. Dar la noi, cei care ţipă mai tare după banii de la buget sunt în special cei din zona sportului profesionist. Şi, atenţie, mulţi dintre banii federaţiilor sportive - deci bani de la buget - sunt utilizaţi pentru premierea sportivilor profesionişti şi nu doar în cazurile în care aceştia obţin succese când reprezintă oficial România. Nu este o constatare a mea, o afirmă ziarişti prestigioşi sau foşti sportivi care la ora actuală au reşedinţa în occident, acolo unde lucrurile sunt foarte clare în acest domeniu.

Toată această isterie declanşată în urma reducerilor bugetului pentru sport a căpătat şi accente groteşti. S-a spus despre premierul Tăriceanu că nu a putut conversa pe teme de fotbal cu omologul său italian, Berlusconi. Este o inepţie să susţii aşa ceva. Nu pentru a discuta despre fotbal s-au întâlnit cei doi premieri. Iar în momentele neoficiale, sunt convins că nu fotbalul ar fi fost un subiect obligatoriu de discuţie.

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi

Vreau să evoc în faţa domniilor voastre un moment pe care îl consider de referinţă pentru începutul eforturilor României de integrare în structurile europene. Doresc să mă refer în cele ce urmează la semnarea Acordului de comerţ şi cooperare comercială şi economică România - Comunitatea Economică Europeană (CEE), moment de la care s-au scurs, parcă pe nesimţite, 15 ani. Data de 22 octombrie 1990 constituie un eveniment cu o însemnătate deosebită pentru noi, astăzi, când aşteptăm cu încredere Raportul Comisiei Europene cu privire la progresele făcute de România în cursa pentru aderare. Momentul 1 ianuarie 2007 este acum mai aproape însă nu trebuie să uităm eforturile care au fost făcute în decursul timpului.

România a fost prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a negociat acorduri bilaterale cu Comunitatea Economică Europeană, documentele semnate având semnificaţia recunoaşterii de facto a CEE ca entitate. Acordurile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1980 şi au permis stabilirea anuală a nivelului de acces al produselor industriale româneşti la exportul în ţările membre. La 7 ianuarie 1990 a fost dată publicităţii Declaraţia CFSN cu privire la importanţa pe care România o acordă aşezării pe baze noi a relaţiilor cu CE ca entitate şi acreditarea unui ambasador pe lângă această organizaţie.

Începând cu anul 1991 au fost iniţiate o serie de contacte cu Comisia CEE. Doresc să reamintesc, pe scurt, câteva dintre evenimentele cele mai importante:

• În martie 1991 s-a semnat, la Bucureşti, Memorandumul - Program Indicativ, prin care Comisia CE a fost de acord să aloce pentru sprijinirea procesului e reformă din România suma de 100 de milioane ECU.
• La 1 mai 1991 intră în vigoare acordul de comerţ, cooperare comercială şi economică încheiat între România şi CE.
• În decembrie 1991, Consiliul de Miniştrii al CEE a adoptat decizia cu privire la demararea discuţiilor în vederea negocierii unui acord privind asocierea României la CEE.
• În mai 1992 a fost aprobat de către Consiliul de Miniştrii al CEE mandatul comunitar privind negocierea asocierii României la Comunităţile Europene.
• La 1 februarie 1993, la Bruxelles, s-a semnat Acordul European de Asociere a României la Comunităţile Europene şi Acordul interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţ.
• La 1 februarie 1995, la 2 ani de la semnarea Acordului European de Asociere, România a devenit membru asociat la Uniunea Europeană.
• În acelaşi an a fost adoptată Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană, iar la 22 iunie 1995, a fost depusă cererea oficială de aderare a României la UE.
• În cadrul summit-ului de la Helsinki (10-11 decembrie 1999), şefi de stat şi de guvern din 15 ţări membre ale Uniunii Europene au aprobat începerea negocierilor cu cinci state din estul Europei, printre care şi România
• La 25 aprilie 2005 s-a semnat tratatul de aderare, moment de o importanţă covârşitoare, aşteptat de milioane de români timp de mai bine de 15 ani.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gabriel Sandu:

Declaraţie politică: "Funcţionarea justiţiei - esenţială pentru integrare"

În perioada Guvernului Adrian Năstase, justiţia a ajuns într-o situaţie jalnică, fără precedent în istoria postdecembristă a României. Sub patronajul unei justiţii nereformate şi a unor miniştri ineficienţi, fenomenul corupţiei s-a agravat şi s-a extins alarmant, cuprinzând toate eşaloanele puterii pesediste, centrale şi locale. Această realitate a fost evidenţiată de toate analizele şi studiile elaborate de insituţiile Uniunii Europene, de rapoartele organizaţiilor neguvernamentale de prestigiu, precum şi în analizele unor organisme internaţionale, printre care şi ale Băncii Mondiale.

Toate încercările fostei puteri de a ascunde de ochii opiniei publice cazurile de corupţie în care au fost implicaţii baronii locali şi de a-şi cosmetiza imaginea nu au avut sorţi de izbândâ. Barometrele realizate între 2001-2004 indicau la unison o majoritatea covărşitoare a românilor - "nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi" de reducerea corupţiei. Mai mult, justiţia se afla pe un loc codaş între instituţiile statului în care cetăţenii au încredere.

Singurele performanţe ale Guvernului Năstase s-au măsurat prin locurile fruntaşe din topul corupţiei şi prin instituţionalizarea acestui fenomen. Eşecurile guvenării PSD în lupta anticorupţie nu rămân fără consecinţe în cadrul procesului de integrare a României în UE. La evaluarea de la sfârşitul anului 2004, ţara noastră ajunge cu cuţitul la os prin menţionarea clauzei de salvgardare în cadrul procesului european de integrare.

Din fericire, Guvernul Tăriceanu şi în special ministrul Justiţiei, Monica Macovei, au reuşit în 10 luni să elaboreze şi să aplice măsurile necesare pentru reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, îndepărtând astfel pericolul activării clauzei de salvgardare.

Voinţa politică a autorităţilor de la Bucureşti şi eforturile acestora de a limita şi de a combate fenomenul corupţiei sunt cele mai apreciate la Bruxelles. Aceste angajamente trebuie însă să continue cu mai multă fermitate, ca o dovadă în plus a independenţei puterii judecătoreşti.

Cazul notarilor publici scoşi pe bandă rulantă pe piaţă de către fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoi, prin încălcarea legii, şi cazul averii fostului ministru Dan Ioan Poescu, intrată sub lupa procurorilor anticorupţie arată că justiţia începe să funcţioneze cu adevărat în România după foarte mult timp.

Am convingerea că Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România va evidenţia această realitate şi va da cale liberă integrării ţării noastre la termen, la 1 ianuarie 2007.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Legile sănătăţii"

Sistemul de sănătate la nivelul judeţului Constanţa s-a confruntat în trecut cu mari probleme atât din punct de vedere al administrării fondurilor, cât mai ales datorită managementului defectuos.

La nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, odată cu schimbarea echipei de conducere, s-au descoperit numeroase probleme şi disfuncţionalităţi în indisciplina economico-financiară, drept pentru care s-a realizat o inspecţie din partea DGFP Constanţa, care a constatat că se poate vorbi de prejudicii importante în privinţa unor contracte înpovărătoare pentru instituţia menţionată, contracte ce au fost reziliate. În prezent este în curs procedura de selectare şi licitare a unor noi contracte care să se dovedească benefice pentru DSPJ Constanţa. Din punct de vedere al funcţionării compartimentelor s-au remarcat nereguli şi disfuncţionalităţi la nivelul departamentului audit, o insuficientă fundamentare economică şi procedurală în privinţa programelor de sănătate, precum şi insuficienţa personalului în compartimentul economic şi administrativ care vor fi remediate.

De asemenea, au fost necesare unele reparaţii la nivelul clădirilor instituţiei şi dotarea acestora corespunzător pentru eficientizarea lucrului.

Prioritatea numărul unu a fost şi este Centrul de Diabet unde nu a existat o legătură funcţională între acesta şi farmacia spitalului, problemă rezolvată prin instalarea unui soft specific de care să beneficieze toţi bolnavii şi care să reducă birocraţia.

Deşi sistemul de sănătate la nivel judeţean a fost preluat cu multe carenţe, unele chiar importante, putem spune că de la schimbarea conducerii s-au realizat o serie de modificări radicale, mai ales în perioada inundaţiilor când s-au luat măsuri la nivel local în ceea ce priveşte triajul epidemiologic, catagrafierea vaccinală şi instituirea punctelor locale cu activitate medicală permanentă (care funcţionează şi în prezent). În localităţile afectate de inundaţii au fost realizate vaccinările antiholerice şi antitetanice şi au fost folosite pentru prima dată punctele de vaccinare volante (ambulanţă şi personal specializat) care au permis o flexibilitate mai mare la necesităţile din teritoriu, precum şi o scurtare de până la 3 ori a timpului necesar vaccinării.

La cele menţionate mai sus aş vrea să adaug că prin reforma sistemului de sănătate prevăzută de Ministerul Sănătăţii prin noul cadru legislativ şi aici mă refer la Legea Spitalelor care redefineşte rolul statului în supravegherea şi controlul asupra spitalelor, Legea asigurărilor sociale de sănătate ce stabileşte obiectivele sistemului de asigurări precum şi mecanismul privind plata contribuţiilor sociale, Legea asigurărilor voluntare de sănătate care introduce pentru prima dată un sistem de asigurări private de sănătate pe bază de voluntariat , fapt ce va duce cu siguranţă la înbunătaţirea calitatea actului medical, Legea privind cardul european care aduce nou introducerea obligativităţii unui card de asigurat aşa cum prevăd standardele Uniunii Europene şi nu în ultimul rând, Legea privind programele naţionale de sănătate prin care se crează cadrul legal pentru dezvoltarea programelor naţionale de sănătate şi se stabilesc criteriile pentru cuprinderea programelor de sănătate în bugetul de stat.

Sper că acest nou pachet legislativ privitor la sistemul de sănătate va îmbunătăţii actul medical, fie că se referă la medicii de familie, farmacii, spitale sau la programele dedicate acestui domeniu.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Liderii PSD plâng populist pe umărul bugetului pe 2006"

Vin la acest microfon cu o problemă legată de o anumită interpretare dată proiectului de buget pe anul 2006. Este un subiect care, la prima vedere, va părea deja tratat pentru o declaraţie politică, din moment ce dezbaterile pentru bugetul de anul viitor vor ţine capul de afiş al Parlamentului până în data de 8 noiembrie.

Concret este vorba de unele declaraţii a principalilor lideri ai PSD privind unele aspecte ce ţin bugetul pe 2006, declaraţii care, sub acoperirea cifrelor reprezintă un atac laş la adresa Guvernului şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Nu contest dreptul Opoziţiei de a ataca Puterea, dar în acest caz atacul reprezintă o dezinformare crasă a populaţiei.

Iată ce declara preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană, luni la Radio România Actualităţi: "Este inadmisibil ca într-un an dificil pentru România, să putem să avem un buget al agriculturii mai mic decât cel pe care l-am avut în anii trecuţi şi nu este normal ca în educaţie şi în sănătate să avem bugete de mizerie. De aceea poziţia noastră va fi extrem de fermă. Ne exprimăm şi surprinderea şi indignarea asupra faptului că în timp ce premierul Tăriceanu vorbeşte de austeritate bugetară, vedem în proiectul de buget sume gigantice alocate cancelariei primului ministru, care are buget cât 5 ministere obişnuite, sume imense pentru SPP. De maşini blindate are nevoie România astăzi sau de un minim de sprijin pentru oamenii care nu au medicamente compensate sau pentru pensionari? Vom avea o dezbatere, repet, extrem de dură, o luptă la baionetă, în Parlament, pentru un buget mai aproape de nevoile reale ale României".

Două vorbe, trei neadevăruri. Chiar dintr-o situaţie prezentată presei de către domnul Adrian Năstase reiese clar că în 2005 bugetul pentru agricultură este de 2.671 milioane RON, iar cel propus pentru 2006 este de 2.858 milioane RON. Nu comentez dacă suma prevăzută pentru 2006 este sau nu suficientă, dar oricine a avut notă de trecere la aritmetică, îşi poate da seama că suma alocată în 2006 este mai mare decât cea din 2005. De asemenea, bugetele sănătăţii şi educaţiei - şi iar nu comentez dacă sunt sau nu suficiente - sunt peste nivelul celui din acest an. Este adevărat bugetele SPP şi SRI prezintă o creştere în 2006 mai mare decât cea din 2005 faţă de anul 2004. Dar nu trebuie să se uite un amănunt elementar: acţiunile de terorism proliferează, nu de la an, la an, ci de la lună la lună. Este deci explicabil de ce este necesară o întărire financiară a acestor două instituţii. Şi nu este în nici un caz vorba de maşini blindate achiziţionate în dauna medicamentelor ci de un populism ieftin al liderilor PSD. Dar, atenţie!, cu cîteva ore înaintea declaraţiilor venite dinspre PSD, liderii Alianţei DA luaseră deja decizia de a mai amputa din sumele alocate SRI şi SPP, pentru a completa bugetul de la educaţie. Deci, fără pic de jenă, românii sunt minţiţi de PSD pe postul public de radio În ceea ce priveşte sumele alocate cancelariei primului ministru, suntem din nou în faţa unei mistificări grosolane. Vă invit să urmăriţi următoarele operaţii aritmetice: Guvernul PSD stabileşte pentru Cancelaria primului ministru pe anul 2005 un buget de 437 milioane RON, cu 123 milioane RON mai mult decât în 2004. Acum, creşterea propusă de actualul guvern este de 91 milioane RON.Deci, domnilor, puţină decenţă. Dacă este cineva de acuzat, Guvernul Năstase trebuie să fie acela.

PS Şi, apropo de Guvernul Năstase. Anul trecut, estima pentru 2006, un buget pentru Camera Deputaţilor de...170 milioane RON. Acum, domnul Adrian Năstase îşi manifestă unele îngrijorări vis-a-vis de propunerea venită de la Guvern, cea de 190 milioane RON.

Domnul Ilie Merce:

"Alianţa D.A. îşi ţine promisiunile !!!"

De la sloganul "Să trăiţi bine!, românii au ajuns "Să moară bine !"

Aproape 2 luni i-au fost necesare Alianţei D.A. ca să priceapă necesitatea şi utilitatea dialogului politic. În tot acest timp, Alianţa s-a făcut de râs, fixând termene, niciodată respectate, pentru revocarea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Chiar dacă au renunţat, în final, la trufia găunoasă şi au acceptat arbitrajul Curţii Constituţionale, PNL şi PD, acompaniate de UDMR şi PC, se fac, în continuare, vinovate de respingerea, iresponsabilă şi lipsită de argumente, a tuturor moţiunilor depuse de PRM şi PSD în această perioadă. "Nivelul de trai al cetăţenilor - ultima preocupare a guvernului Tăriceanu", "Salvaţi şcoala românească, "Nepăsarea" şi "În locul respectului, dispreţ şi umilinţă", au ajuns la coşul de gunoi, prin voia actualilor guvernanţi, deşi toate aceste moţiuni nu făceau altceva decât să tragă cuvenitele semnale de alarmă, în condiţiile în care preţurile au luat-o razna de tot, pensionarii suferă de foame şi mor de cauza lipsei de medicamente, numărul analfabeţilor creşte alarmant de la an la an, iar micii întreprinzători dau faliment, sufocaţi de o fiscalitate aberantă. Sumbrul tablou în care evoluează astăzi societatea românească demonstrează că realitatea nu a ţinut seama de ispititorul îndemn electoral "Să trăiţi bine!" cu care a reuşit Alianţa D.A. să păcălească cetăţenii în timpul campaniei electorale. În realitate, sătui de atâta bine după doar 10 luni de guvernare, românii au ajuns în pragul revoltei şi ameninţă cu declanşarea grevelor. Deja, dascălii şi funcţionarii publici au anunţat că au pregătit mari acţiuni de protest pentru luna noiembrie, în cazul în care revendicările lor (îndreptăţite) nu vor fi luate în seamă de cei care, pe vremea când nu erau la putere, le plângeau de milă şi le promiteau marea cu sarea. Cum este greu de crezut că puterea va fi în stare să reacţioneze corect şi să rezolve, măcar în parte, problemele oamenilor, mă întreb ce va face Alianţa D.A. atunci când străzile vor răsuna de proteste. Parlamentarii puterii au redus la tăcere opoziţia atunci când noi am vrut să discutăm şi să găsim soluţii inclusiv pentru problemele din învăţământ şi din administraţia locală. Dacă moţiunile noastre au fost ignorate cu un suveran dispreţ, un simplu vot nu va putea închide gura şi oamenilor ieşiţi pe stradă să-şi apere drepturile. În mod normal, PRM, partid care nu a guvernat niciodată şi nu poate fi făcut răspunzător pentru dezastrul în care se zbate astăzi ţara, ar putea să stea liniştit şi să privească sondajele în care este marcată creşterea noastră constantă.

Am putea chiar să şi mulţumim adversarilor noştri politici pentru ajutorul involuntar pe care ni-l acordă. Asta ar însemna însă să fim la fel de inconştienţi ca toţi cei care au contribuit, după puteri, la aruncarea României în criză. La 15 ani de la Revoluţie, sănătatea stă să moară, şcoala românească şi-a pierdut prestigiul, iar administraţia este sufocată de corupţie atât la nivel central, cât şi local. Mai mult, în timp ce iarna bate la uşă, preţurile combustibililor şi energiei au transformat căldura într-un lux inaccesibil milioanelor de români care se zbat la pragul sărăciei. Ce vor face bătrânii care şi-au debranşat caloriferele de frica facturilor de întreţinere, atunci când gerurile se vor abate asupra noastră? Câţi români vor plăti cu viaţa în această iarnă pentru incompetenţa şi nerozia celor care ne conduc ? Ultimul recensământ a arătat că suntem mai puţini cu peste un milion de cetăţeni faţă de acum un deceniu. Câţi concetăţeni mai trebuie să moară pentru ca guvernanţii să se trezească la realitate şi să administreze, corect şi responsabil ţara? Dincolo de lupta politică şi de propriile interese, nesăbuirea - ca să nu-i spun altfel - devine criminală. Din păcate, cam aici s-a ajuns dacă ţinem cont de nivelul de trai asigurat cetăţenilor României. Opoziţia poate fi ignorată în parlament, nu însă şi vieţile oamenilor şi condiţiile în care trăiesc. Dacă nu va realiza foarte repede aceste adevăruri, actuala putere va avea şi ea, la rândul ei, serioase motive să nu trăiască bine, aşa cum liberalii şi democraţii îşi urau singuri, pe vremea când naivii credeau că lor li se adresează îndemnul Alianţei D.A.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimele săptămâni, prefectul judeţului Bistriţa Năsăud, Ioan Szilagyi, uns pe acest post de către UDMR, a intrat într-un conflict direct cu postul local de televiziune TV AS Bistriţa.

Printr-o scrisoare trimisă la CNA, respectivul prefect se adresează unui confrate de-al său, pe nume Attila Gasparik, căruia i se plânge, printre altele: "Pe acest fond AS-TV, în colaborare cu reprezentanţii Partidului România Mare, a început o campanie împotriva comunităţii maghiare, a Instituţiei Prefectului şi a prefectului personal. De altfel, PRM duce această campanie în presa scrisă din judeţ, de la începutul anului, de când am fost instalat în funcţia de prefect."

Nimic mai josnic şi mai perfid. Nu ţi-e ruşine să minţi domnule prefect? Nu ţi-e frică de Dumnezeu? Cine minte şi instigă la ură naţională? Nu-ţi recunoşti activitatea? Când nu ai argumente în apărarea activităţii iredentiste pe care o desfăşori, treci la ameninţări cu puşcăria şi denigrezi pe cei din jur.

Televiziunea locală - AS TV - nu a desfăşurat niciodată activităţi îndreptate împotriva etnicilor maghiari din judeţ. Doar o minte bolnavă poate spune contrariul.

Nu te lăsa împins de la spate doar de faptul că te pensionezi şi poţi dărâma orice până atunci, chiar şi pacea naţională.

Cred că pacea şi armonia e mai înţelept a fi slujită, decât mârlăneasca provocare.

Dacă premierul ar reflecta la scrisorile trimise de AS-TV, cred că ar rezolva problema diplomatic - destituirea prefectului! În numele Partidului România Mare, prezint scuze etnicilor maghiari din judeţ ce au fost jigniţi profund de actualul prefect care într-o seara, pe acest post de televiziune, i-a catalogat "animale". Partidul România Mare, filiala judeţeană, protestează împotriva întreţinerii atmosferei de scandal inter-etnic promovat de actualul prefect şi cere demiterea acestuia.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Munteanu:

Tema: "Anularea subvenţiei la lapte = distrugerea efectivelor de bovine"

Una din ultimele iniţiative ale Guvernului Tăriceanu, care are în vedere "bunăstarea românului", este cea care vizează anularea subvenţiei directe pe litrul de lapte. Prin eliminarea acestui sprijin, crescătorii de bovine se vor afla în situaţia de a renunţa la ocupaţia lor tradiţională care şi în actualele condiţii este prea puţin rentabilă.

O astfel de măsură te face să te gândeşti la faptul că cei care conduc destinele agriculturii şi-au pus în gând să distrugă tot ceea ce mai poate fi distrus. Cu seninătate, dar şi cu iresponsabilitate, "specialiştii" din guvern susţin că subvenţionarea laptelui înseamnă bani risipiţi, fără justificare rentabilă. Cum pot ei declara că suma de 1800 miliarde de lei vechi, atât cât a reprezentat subvenţia alocată, nu a adus rezultatele aşteptate? Consideră dumnealor că acest sprijin nu a însemnat nici creşterea producţiei şi a calităţii laptelui, nici realizarea unor investiţi necesare, nici mărirea şi ameliorarea efectivelor de bovine.

Poate că, într-adevăr, rezultatele aşteptate nu au fost spectaculoase, pe măsura previziunilor. Dar, care ar fi fost consecinţele neacordării acestui ajutor, s-au întrebat cei din Ministerul Agriculturii? Cu siguranţă, efectivele de animale ar fi fost undeva pe la jumătatea numărului actual şi, bineînţeles, şi producţia de lapte necesară populaţiei tot pe la jumătatea celei obţinute acum.

E adevărat că subvenţia nu rezolvă din punct de vedere economic afacerea, dar o menţine la limita existenţei; cât despre sumele primite de către crescătorii de animale, ele sunt departe de a acoperi cheltuielile de producţie.

Consider că, deocamdată, cel puţin până la intrarea României în structurile europene, subvenţia pe litrul de lapte este cea mai bună soluţie pentru stimularea acestui sector agricol. Fiţi siguri că, fără această subvenţie, România va pierde competiţia cu fermierii europeni, iar diminuarea efectivelor de vaci va cere eforturi de redresare mult mai costisitoare. Dacă în toată perioada post decembristă sectorul bovinelor s-a menţinut doar prin aceste subvenţii, este greu de înţeles de ce Guverniul Tăriceanu ia această decizie.

Se ştie că producţia de lapte trebuie să ajungă la 3,3 miliarde litri de lapte până în 2007, adică dublul cantităţii de acum, cifra de care Guvernul Tăriceanu este responsabil. Dacă subvenţia este eliminată brusc, ţăranii vor renunţa la creşterea vacilor de lapte, deci, adio 3,3 miliarde litri!

Suntem de acord că agricultorii trebuie pregătiţi pentru momentul integrării în U.E., cât şi pentru anii următori, dar deocamdată nu există o altă soluţie de supravieţuire. Ce altă motivaţie ar avea ţăranii să se chinuie să crească vaci, în condiţiile în care laptele este plătit în batjocură, adică 78â8-10 litri de lapte pentru un litru de motorină şi 4-5 litri echivalentul unei sticle de apă minerală?

Iar diminuarea cantităţii de lapte va avea urmări şi asupra consumatorilor, în special asupra copiilor şi a persoanelor vârstnice pentru care laptele reprezintă alimentul absolut necesar.

În calitate de deputat, dar şi de cunoscător al lumii satelor, solicit să se revină la această primă pe litrul de lapte, ba chiar să crească, în perspectiva dezvoltării efectivelor de bovine. Fără această subvenţie, Guvernul Tăriceanu "omoară" nu doar animalele, cât şi pe crescători ori pe consumatori.

P.S. Pe lângă solicitarea deja făcută, aş dori să-mi exprim o nedumerire, şi asta, în calitatea mea de secretar al Comisiei de agricultură: cum a fost posibil ca activitatea Ministerului Agriculturii să fie evaluată cu 7,5, o notă foarte mare, în condiţiile în care realitatea contrazice aşa-zisele lor realizări. Se vede că experţii care au acordat această notă au mari obligaţii faţă de domnul Flutur, iar, pentru ei, între realitate şi demagogie nu e decât un pas.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Guvernul alocă sume pentru un buget de subzistenţă şi nu pentru a crea un buget de dezvoltare"

În conformitate cu prevederile art.16 lit.a) şi a anexei nr.4 din proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2006, pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor şi Municipiului Bucureşti, respectiv art.16 lit.B) şi a anexei nr.5, pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor Municipiului Bucureşti pe anul 2005, consider faptul că fundamentarea acestor sume nu s-a făcut respectând prevederile art.6 din O.U.G. nr.45/2003 privind finanţele publice locale: "Trecerea de către Guvern, în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor activităţi, precum şi a altor cheltuieli publice noi, se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora..."

În condiţiile în care nu s-au descentralizat sau transfera şi alte venituri ale bugetului de stat către autorităţile locale, sumele propuse a fi repartizate nu asigură integral cheltuielile necesare realizării acestor activităţi în condiţii normale, toate acestea ducând la permanente nemulţumiri din partea beneficiarilor acestor servicii şi adevărate convulsii sociale, de exemplu: asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, beneficiari ai ajutorului social şi ajutorului pentru încălzirea locuinţei, cadre didactice etc.

Doar prin câteva cifre demonstram că nu se poate discuta de buna funcţionare a unui judeţ, aşa cum este şi cazul judeţului Satu Mare. Din păcate, situaţii asemănătoare sunt şi la alte judeţe.

Sumele propuse pentru judeţul Satu Mare a fi repartizate în cursul anului 2006 înregistrează o creştere de aproximativ 11% dar acestea nu acoperă necesarul de fonduri pe anul 2006.

Consiliul judeţean Satu Mare a solicitat de la bugetul de stat pentru anul 2006, 236.278,7 mii lei RON suma necesară pentru buna funcţionare a primăriilor din judeţ cât şi a instituţiilor finanţate de la bugetul judeţului.

Din păcate, sumele propuse a fi repartizate conform proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2006 de 171.519 mii lei RON sunt mult sub necesarul real.

Diferenţa de 65 mii lei RON vor afecta în mare măsură sistemul de protecţie a copilului, centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, învăţământul special, serviciile publice de evidenţă a populaţiei, instituţiile de cultură descentralizate.

Din totalul acestor sume, sumele defalcate din TVA pentru cheltuieli de personal, burse şi obiecte de inventar ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţelor, creşele vor avea şi ele de suferit.

Astfel, faţă de un necesar de 138.938,4 mii lei RON s-au prognozat a fi repartizate 115.971 mii ei RON, diferenţa de 22.967 mii lei RON afectând cumplit buna funcţionare a acestor sectoare de activitate.

Totodată, pentru echilibrarea bugetului local, s-a prognozat a fi alocată suma de 25.211 mii lei RON, faţă de necesarul de 56.661,2 mii lei RON, ceea ce reprezintă doar jumătate din cheltuielile pentru anul viitor privind plata salariilor.

Şi sindicatele protestează faţă de modul în care Guvernul aplică dialogul social "Proiectul legii bugetului de stat, un act extrem de important care stă la baza construcţiei politice în toate domeniile economic şi social ca şi cele necesare procesului de integrare a fost aprobat de Guvern şi înaintat Parlamentului, fără a fi prezentat mai întâi partenerilor sociali spre dezbatere, nici în Comisiile de dialog social, nici în cadrul Consiliului Economic şi Social", susţine Jacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.

În aceste condiţii, autorităţile publice nu vor reuşi să realizeze sarcinile ce le revin, bugetul acestora rămânând în continuare un buget de subzistenţă neavând posibilitatea de a-şi crea un buget de dezvoltare.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Se tranzacţionează interesul public"

Stimaţi colegi,

Nu mi-am propus, în nici un caz, să-mi radicalizez, în ultima vreme, discursul. Am încercat în permanenţă să fiu echilibrat şi neutru. Dar ce se întâmplă la Senat ar trebui să constituie un subiect nu numai pentru politicieni, ci şi pentru societatea civilă.

Mă refer, desigur, la noul statut al minorităţilor din România, la proiectul respectiv, mai precis. Compromisurile pe care le pregăteşte puterea, vizavi de acest subiect, sunt pur şi simplu inacceptabile.

De altfel, societatea civilă de care pomeneam mai sus, organizaţiile care o reprezintă, în speţă, au rămas cantonate pe P.S.D., în cadrul unor critici anemice şi inerţiale.

Pentru că nu e normal, ca vârf de lance al societăţii civile, să critici opoziţia, ci puterea. De aceea, n-am putut consemna încă nici o reacţie din această zonă în faţa compromisurilor de neimaginat vizavi de minorităţile naţionale, care, oricum, se bucură de toate drepturile şi nu mi se pare normal să beneficieze de o discriminare pozitivă.

Adică, mai pe româneşte, să aibă mai multe drepturi decât populaţia majoritară. Se urmăreşte crearea unor miniparlamente locale, prin consiliile minorităţile ce vor fi garantate prin noul statut, ceea ce va da, până la urmă, posibilitatea apariţiei de legi şi decrete ocale, în contradicţie cu cele ale statului.

Un proiect asemănător pentru minoritatea maghiară a fost respins şi în Slovacia, şi declarat ca neconstituţional. Se fac grave compromisuri politice pentru ca actuala formulă de guvernare să rămână intactă şi asta e îngrijorător. În acest fel se tranzacţionează pur şi simplu, interesul naţional.

Domnul Marius Iriza:

În ultima perioadă iese la iveală tot mai pregnant ţinta principală a U.D.M.R., această formaţiune iredentistă maghiară care prin doi membri marcanţi ai săi, deputatul Becsek Garda Deszö şi senatorul Sógor Csaba, au înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor un proiect de lege privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, prin care se urmăreşte conturarea unei regiuni cu personalitate juridică independentă, formată pe criterii etnice. Şi pentru a convinge Parlamentul că proiectul lor de lege trebuie să treacă, UDMR a realizat şi o hartă a Ţinutului Secuiesc pe care l-a împărţit în 8 scaune după model unguresc.

În aceste condiţii, preşedintele Ţinutului Secuiesc nu ar mai putea fi controlat, deoarece acesta ar dobândi putere de decizie completă, nesupunându-se nici unui control juridic sau administrativ.

Trebuie menţionat că această lege încalcă în mod flagrant numeroase prevederi constituţionale, dintre care amintim: art.1 alin.1) - "România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil"; art. ?? alin.2 (1) - "Suveranitatea naţională aparţine poporului român"; art.13 - "În România, limba oficială este limba română"; art.128 alin.1) - "Procedura judiciară se desfăşoară în limba română".

Potrivit acestei legi antiromâneşti, pe teritoriul viitorului Ţinut Secuiesc "limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului".

Proiectul de lege este prezentat într-un mod aberant dorindu-se prin aceasta crearea unui stat independent din punct de vedere cultural, etnic şi administrativ.

Este ştiut faptul că de mulţi ani, românii din judeţele Covasna şi Harghita au fost nevoiţi să înveţe cuvinte în limba maghiară pentru a nu avea surpriza de a nu fi serviţi în magazine de către vreo vânzătoare, care dădea impresia că nu cunoaşte limba română. Astfel, românii ar fi nevoiţi de acum, prin lege, să înveţe limba maghiară pentru a putea trăi în propria ţară.

Iată unde a dus compromisul Alianţei "Igen" (D.A.), care se lasă şantajată tot mai vizibil de UDMR. Parlamentarii români vor rămâne veşnic umiliţi de obrăznicia udemeristă, care ne-a pus în situaţia de a discuta o problemă pe care noi o credeam lămurită încă de la 1 Decembrie 1918.

Domnul Ion Luchian:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută presa românească a publicat rezultatul unui studiu efectuat de o prestigioasă organizaţie internaţională, Transparency Internaţional, referitor la percepţia corupţiei la nivel global.

Conform acestui raport, România este percepută în continuare ca fiind printre cele mai corupte ţări din Europa, indicele de percepţie a corupţiei obţinut în 2005 de ţara noastră fiind de 3 puncte, înregistrându-se, totuşi, o creştere a acestuia faţă de anul trecut.

Eu consider că acest punctaj scăzut se datorează mai ales întârzierii reformelor anticorupţie din ţara noastră în perioada guvernării precedente. Nu putem uita că între 2000 şi 2004 justiţia română a fost aproape complet subordonată intereselor anumitor grupuri, că au existat numeroase contracte dubioase încheiate de Guvern român, unele dintre acestea aflându-se sub reexaminare acum, că mai mulţi membri ai Guvernului PSD au căpătat o notorietate nedorită chiar şi în presa internaţională datorită relaţiilor lor cu corupţia. Toate aceste lucruri nu au putut decât să afecteze imaginea României.

Or, nu putem uita faptul că lupta anticorupţie reprezintă un punct esenţial pe agenda integrării noastre europene şi, în acest sens, odată cu schimbarea puterii politice, s-a trecut la adoptarea şi la implementarea unor măsuri concrete anticorupţie.

Trebuie remarcate, în special, iniţiativele miniştrilor justiţiei şi de interne în acest sens, fapt remarcat şi apreciat şi de către partenerii noştri europeni.

Astfel, grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO), organism anticorupţie al Consiliului Europei, a dat publicităţii recent Raportul de evaluare al celui de-al doilea ciclu despre România, în care apreciază că ţara noastră a făcut progrese considerabile în privinţa reformei legislative şi instituţionale. Documentul GRECO apreciază adoptarea noii strategii anticorupţie şi a planului de acţiune pentru punerea ei în aplicare, urmând să reevalueze aceste aspecte anul viitor.

In concluzie, chiar dacă corupţia reprezintă, în continuare, un punct la care mai avem mult de lucrat, se poate afirma fără dubiu că, în ultimul an, s-au făcut progrese evidente în încercarea de a o controla, deşi mai există încă puncte sensibile, mai ales în privinţa lipsei unor rezultate în privinţa combaterii corupţiei la nivel înalt.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Proiecte nedemocratice pentru o Românie europeană"

Guvernarea României se derulează sub semnul răzbunării, iar priorităţile liderilor politici sunt departe de interesul naţional. Formula de salut care a adus câştig Alianţei a devenit o glumă amară pentru populaţia pe care v-aţi propus să o aduceţi în pragul disperării. Actul care se apropie de final s-a dovedit unul negru pentru România în care a domnit dezordinea şi epurarea politică.

Creşterea preţurilor a concurat cu dubla impozitare a dividendelor, a veniturilor pe dobânzi şi a profiturilor firmelor mici şi mijlocii. Căderea drastică a învăţământului prin reducerea bugetului, sistemul de sănătate din ce în ce mai şubrezit şi facturile care se dublează în această iarnă sunt sunurele realizări ale actualei guvernări. Stabilirea unui sistem fiscal coerent şi simplu s-a dovedit o misiune imposibilă pentru Alianţa preocupată doar de instalarea în posturi cheie.

S-a mimat seriozitatea pentru scurt timp în apropiata vizită a cancelarului german după care Alianţa s-a întors la adevăratele probleme care îi preocupă. Schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi a preşedinţilor Consiliilor Judeţene de altă culoare politică faptul că ultimul proiect a fost iniţiat de doi deputaţi bistriţeni îndurerează şi dezamăgeşte populaţia judeţului Bistriţa-Năsăud care a oferit votul pentru cu totul alte priorităţi. Se ştie deja adevăratul motiv care stă în spatele dorinţei celor care doresc schimbarea legii nr. 215 şi e un exemplu a ce înseamnă să lupţi să ajungi la putere doar pentru a-ţi alimenta setea de răzbunare.

E o dovadă de laşitate şi ranchiună să foloseşti votul miilor de bistriţeni pentru a aplica lovitura de graţie celor care nu ţi s-au subordonat în perioada de opoziţie. Dureroasă este decizia Coaliţiei care îşi sapă singură groapă de dragul obsesiei unui grup de interese. Nu faceţi decât să vă împotriviţi votului populaţiei dând un semnal al dezinteresului pptdemocraţie. Credibilitatea şi aşa şifonată de luptele interne şi măsurile dezastruoase va suferi o nouă lovitură, poate ultima înaintea prăbuşirii totale.

Concentrarea Parlamentului pe proiectul depus de domnii deputaţi Ioan Oltean şi Augustin Zegrean e o lovitură administrată dezvoltării administraţiei publice judeţene şi va fi, în primul rând, în dauna intereselor Coaliţiei. Veţi transforma preşedinţii Consiliilor Judeţene în marionete discreditând şi destabilizând funcţionarea acestor instituţii.

Să fie acesta primul pas spre subordonarea dictatorială visată de Traian Băsescu?

Dacă, într-adevăr, vă pasă de România, demonstraţi aceasta prin iniţierea de proiecte transparente care să asigure şi să promoveze principiile democraţiei moderne şi reforma. Dacă aveţi într-adevăr încredere în electoratul român lăsaţi-l pe el să decidă cine să fie preşedinte de Consiliu Judeţean prin implementarea votului uninominal la alegerea preşedintelui de Consiliu judeţean. Tot mai multe voci aprobă ideea votului uninominal iar în cazul preşedinţilor de consilii judeţene veţi reuşi încetarea jocului politic şi a şantajului, oferind mai multă încredere şi autoritate exerciţiului administrativ.

Invit acei deputaţi care au iniţiat un proiect al răzbunării politice să se întoarcă spre populaţie cu măsuri concrete. Aş fi mândru să aflu că deputaţii de Bistriţa Năsăud au iniţiat o strategie de diminuare a sărăciei, că au luptat pentru ridicarea nivelului de trai şi intrarea demnă a României în Uniunea Europeană.

Lăsaţi preşedinţii de consilii judeţene să îşi desfăşoare activitatea în linişte, nu sub presiune şi ameninţări. Dovada competenţei nu este determinată de culoarea politică iar dorinţa celor frustraţi că nu şi-au putut aşeza în funcţii preşedinţii doriţi ar trebui lăsată deoparte de dragul interesului naţional.

Aţi primit un mandat de încredere pe care îl dezonoraţi, cecul în alb oferit de populaţie şi-a pierdut valabilitatea datorită spatelui întors cu aroganţă la doar câteva luni de guvernare.

E păcat pentru cariera celor doi deputaţi bistriţeni care vor rămâne în istorie drept cei mai aprigi iniţiatori de proiecte antidemocratice.

Domnul Mihăiţă Calimente:

La sfârşitul acestei săptămâni, ministrul apărării naţionale, Theodor Atanasiu, a activat, pe terasa Palatului Cercului Militar Naţional, un ceas care măsoară timpul rămas până la ultima încorporare a tinerilor pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu.

Acest eveniment cu o puternică încărcătură simbolică, subliniază trecerea Armatei României la o nouă etapă a existenţei sale, o etapă legată de apartenenţa României la NATO. In acest context este demn de evidenţiat faptul că Armata, instituţie care în ultimii 15 ani s-a aflat în permanenţă în vârful clasamentelor în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile statului, reprezintă portdrapelul integrării europene a ţării noastre.

Începând cu 1 ianuarie 2007, o dată atât de importantă pentru întreaga societate românească, serviciul militar nu va mai fi obligatoriu, urmând să se implementeze un nou sistem de recrutare bazat pe voluntariat, militarii români devenind astfel profesionişti.

Acest sistem este cel aplicat în toate armatele NATO, un sistem care în cazul României poate avea o multitudine de efecte pozitive, nu numai în ceea ce priveşte profesionalizarea şi aducerea la nivelul standardelor NATO a Armatei române dar şi sub aspect social. Astfel, mulţi tineri se vor orienta către o carieră militară care le poate oferi un loc de muncă sigur şi o poziţie socială care poate în alte condiţii ar fi fost mai greu de dobândit.

Pe această cale îmi exprim bucuria în legătură cu faptul că această instituţie emblematică a statului român - Armata - trece în rândul suratelor sale din NATO şi realizează o reformă de substanţă de natură a-i schimba în totalitate esenţa de a fi.

Domnul Marin Diaconescu:

"Onoarea şi cinstea de a glumi în politică, dar nu de a face politică în glumă"

Distinşi colegi,

Gripa aviară a devenit un fenomen despre care se vorbeşte pe toate posturile de televiziune. Virusul descoperit a fost anihilat în zonele afectate prin izolarea acestora, urmată de recoltarea probelor în vederea trimiterii lor în Anglia, spre a fi supuse unor analize complete.

Am recunoscut că, de data aceasta, virusul nu a luat prin surprindere autorităţile. Toate posturile de televiziune laudă activitatea Ministerului Agriculturii, reprezentat în persoana domnului ministru Gheorghe Flutur, pentru demersurile extraordinare întreprinse în cauză.

Până acum, toate bune şi frumoase. Izolăm un virus şi pierdem din vedere multe alte asemenea dezastre.

Am văzut că subiectul inundaţiilor nu mai este de actualitate. Nimeni nu mai întreabă nimic şi nimeni nu ne mai spune care este situaţia actuală a sinistraţilor. Se iese mereu în faţă cu binecunoscuta placă cum că li se vor asigura locuinţe unei părţi insignifiante din populaţia afectată de dezastrele naturii şi..., nimic mai mult.

Eu, însă, deplasându-mă săptămânal în teritoriu iau contact direct cu acei oameni necăjiţi. Trebuie să îi privesc în ochii lor trişti care exprimă multă durere şi să le promit că iarna nu îi va surprinde pe drumuri. Însă nu numai aceasta este problema lor acum. Mulţi dintre ei mi-au reproşat că nu facem nimic în ceea ce priveşte igiena şi dezinfecţia. În zonele puternic afectate de calamităţi s-au instituit adevărate focare de infecţie care sunt gata să termine populaţia pe o suprafaţă întinsă. Am fost nevoit să recunosc că, într-adevăr, aveau dreptate. Apa din fântâni, din puţuri este infectată şi nu s-au luat măsuri sanitare pentru evitarea îmbolnăvirii populaţiei. Ar fi inuman să stăm cu mâinile în sân, să urmărim destinul tragic al acestor oameni. După ce şi-au pierdut casele şi agoniseala de o viaţă, se trezesc într-o dimineaţă că sunt bolnavi şi că într-adevăr viaţa lor şi-a spus dictonul:"Decât sărac şi bolnav, mai bine bogat şi sănătos".

Cred că o completare a acestui motto ar fi neavenită. Să fii neajutorat, abandonat şi neputincios şi nimănui să nu-i pese de tine... ce destin tragic să te naşti sărac! Nu este aşa, domnilor de la putere? Dar de ce să vă pun dumneavoastră această întrebare, este evident că nu aveţi cum să cunoaşteţi răspunsul, nici acesta şi nici oricare alt răspuns legat de oameni.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

"Furia ca expresie a neputinţei"

Într-o emisiune de informaţii a principalului post de televiziune, domnul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este solicitat prin telefon să aibă o intervenţie în direct, pentru a lămuri unele probleme legate de Legea Spitalelor. Prezentatoarea avea ca invitată în studio o prestigioasă profesoară universitară, director de spital, care tocmai vizase critic unele prevederi ale proiectului de lege în discuţie.

Intervenţia purtătorului de "cuvinte furioase" s-a transformat într-o violentă tiradă, cerând, în cel mai pur stil "cavaleresc", să înceteze cu opiniile cele două doamne, pentru că nu este de acord cu modul în care se procedează şi ameninţând că va închide telefonul.

Cui închideţi telefonul, domnule ministru? Fără să realizeze, domnul ministru punea la punct nu doar un reprezentant al televiziunii şi un profesor universitar, ci chiar pe noi toţi, care urmăream emisiunea de maximă audienţă a ştirilor, adică întreaga Românie. Domnul ministru a uitat subit în slujba cui se află. Stilul său, etalat cu generozitate în Parlamentul României prin piruete verbale şi ieşiri teatrale, cu răsucirea pe călcâie între fotoliu şi mi rofoanele tribunei, a fost "transferat" la un Minister al Sănătăţii şi al echilibrului judecăţilor de valoare. Ne-a uimit modul de punere la punct a interlocutorului prin aducerea acestuia la tăcere prin brutalitate verbală. să fie acesta un reflex al puterii "neputincioase"?

Violenţa de limbaj, cu siguranţă este expresia unei diversiuni generate de lipsa argumentelor concrete.

Dacă ar fi doar o ieşire circumstanţială din zona dialogului democratic şi a respectului pentru opinia celor care l-au trimis în fotoliul ministerial, situaţia ar fi putut fi tratată ca atare, numai că acest mod de manifestare a domnului ministru este simptomatic în activitatea actualei puteri.

Atunci când mijloacele de convingere sunt şubrede, ne salvează pachetul "asumat" (de legi). Fuga de abordare publică a problemelor, de dezbatere în Parlament, sunt indiscutabil un mod de a impune, cu forţa votului majoritat, "ceva" ce nu este în regulă.

Politica faptului împlinit face abstracţie de lege, de competenţă şi proclamă absolutismul algoritmului. Ce importanţă mai are faptul că schimbăm de la conducerea Inspectoratului şcolar al municipiului Bucureşti un profesionist cu un slujitor devotat al cauzei partidului (care a declarat fără rezerve"Eu sunt competent şi acept această funcţie"(?!)). În această manieră s-a reuşit punerea în conflict în universităţi a generaţiei tinere de cadre didactice cu propriii lor profesori, care au marcat prin contribuţia lor nu doar ştiinţa pe care au slujit-o, dar au format şi actualele generaţii de dascăli universitari. E trist să-ţi alungi din universitate personalităţi remarcabile, invitate să predea în alte şcoli din Europa, iar la noi invitate să-şi părăsească catedrele.

Lăsăm clinicile universitare, adevărate şcoli care au dat strălucire medicinei româneşti, pe mâna altora - profesorii să rămână la catedră - altfel s-ar crea o gravă incompatibilitate!!

Preşedintele ţării face alergie când vine vorba de şcoală. Primul-ministru sacrifică învăţământul, sănătatea pentru a realiza sume importante la Cancelaria Guvernului, la SPP şi altele. Să fie acesta un semn că cei aflaţi la putere au realizat că le fuge pământul de sub picioare şi vor să-şi asigure "argumentele forte" cu care să ne convingă, când minciuna nu li se va mai trece ca "adevăr" şi nedreptăţile grosolane ca "dreptate"?

Adevărata putere vine din fapte, iar când acestea întârzie să se împlinească, furia nu este decât semnul începutului de final.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Prăbuşirea democraţiei în acorduri portocalii"

În ultimele zile, presa centrală a semnalat un aspect care îngrijorează opinia publică prin încălcarea flagrantă a celor mai elementare principii ale democraţiei. Aţi reuşit, în mai puţin de un an, să transformaţi momentul revoluţiei din 1989 într-un gest de sacrificiu fără valoare. Toată lupta pentru libertate şi egalitate de şanse se dovedeşte inutilă în raport cu ambiţiile personale ale unui Guvern ce pregăteşte instaurarea dictaturii. E singura explicaţie pentru faptele şi măsurile gândite minuţios în cabinetele de lucru ale Alianţei D.A. ultima idee a ministrului Blaga exprima clar dispreţul faţă de opinia cetăţeanului. Ce mai contează părerea alegătorului acum când s-a reuşit smulgerea voturilor atât de necesare instaurării măsurilor visate. Puterea pare să fi şters urmele promisiunilor vânturate printre lacrimi în prag de toamnă electorală, înlocuindu-le cu indiferenţa egoismul şi incompetenţa.

Faptul că domnul ministru Blaga lucrează la o prevedere ce stipulează înfiinţarea funcţiei de administrator public care să preia din responsabilităţile primarului dovedeşte inutilitatea misiunii sale din fruntea Ministerului Administraţiei Publice.

E lipsit de logică să transferi prerogativele primarului ales prin vot unui administrator fără statut legal ca şi cum primarii nu ar fi suficient de competenţi să conducă destinele celor care i-au ales prin vot.

Primarii în care şi-au pus încrederea cetăţenii în speranţa unor servicii locale mai bune vor deveni simple marionete ale puterii grăbită să-şi infiltreze oamenii acolo unde voinţa populaţiei nu a vrut asta. Astfel, primarii vor fi puşi în imposibilitatea onorării promisiunilor din campania electorală fiind lăsaţi la mâna unui administrator care va controla deciziile primăriei. Mă întreb care sunt intenţiile acestor proiecte bizare. Probabil vreţi să ne întoarcem la dictatura comunistă când un prim secretar numea primarii fiecărei comune. Aşa aţi mai economisi din banii cheltuiţi cu alegerile locale şi aţi legaliza dictatura spre care văd că aspiraţi în lipsa înţelepciunii necesare unei guvernări democratice eficiente.

Îmi amintesc sloganul "Vrem să fim liberi" fluturat de liderii Alianţei D.A. din Bistriţa-Năsă în toamna anului trecut. Mă întreb acum la ce gen de libertate se refereau cei care s-au folosit de acest slogan.

Liberi să instauraţi şi centralizaţi puterea în mâna unui singur om?

Liberi să ne întoarcem la o vreme de mult apusă când un singur om decidea ce e mai bine pentru noi toţi?

Impunerea unui regim totalitar alături de o guvernare dezastruoasă e libertatea la care se refereau cei care ne chemau să trăim bine?

Sper din suflet că ministrul Blaga va abandona munca la acest proiect şi se va concentra pe rezolvarea problemelor stringente cu care se confruntă România.

Vrem să trăim bine, vrem să fim liberi, însă modelul impus de alianţă conduce la dictatură, sărăcie şi haos.

Nu ne putem permite să stăm pe margine şi să asistăm la prestaţia jalnică a unui Guvern desprins de realităţile sociale.

Aţi dat destulă apă la moară clientelismului şi nepotismului politic şi a venit timpul să priviţi înspre populaţia care şi-a pierdut perspectiva şi încrederea în voi.

A trecut vremea negocierilor de şuetă şi măcar acum, în prag de iarnă, vă invit să priviţi populaţia în ochi. Ştiu că nu aveţi o soluţie la problemele în care ne-aţi scufundat şi vă asigur că sunt prea evidente pt a mai putea fi acoperite cu spectacole ieftine şi lacrimi regizate.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

Domnulepreşedinte,

Stimaţi colegi,

"Nimeni nu este mai presus de lege", estedictonulconsfinţitde Constituţia României, conform articolului 16, alineatul 2, îndemncarear trebui respectat şi aplicat, nu dispreţuit şi ignorat de către ceialeşiîn funcţii publice de conducere.

Acest dictonfundamentalpentru orice societate democratică, îşi găseşte aplicabilitatedoar în cazurileîn careprimează propriile interese, în detrimentulcelor publice, ale cetăţenilor, caresunt percepuţişi apreciaţi doar în calitatea lor devotanţi, după care opiniile şi problemele cu care aceştia se confruntădevin chestiuni auxiliare, tratate cu indiferenţă şi insolenţătocmai de către cei aleşi să îi reprezinte.

Separaţia puterilor în stat şi echilibrulacestora, unul dintre principiilecare stau la baza consolidării regimurilor democratice,tinde să devinădoar simpla teorieregăsită în literatura de specialitate, pierzându-şi astfel viabilitateaşi esenţialitatea care ar trebui să definească oricesocietatecaredoreşte să facă parte din categoriastatelor cu odemocraţie consolidată.

Încălcările flagrante ale principiuluimai sus menţionat se regăsesc cu o tot mai mare acurateţe la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale, unde potfi evidenţiatein integrumgrave dezechilibre în respectareaariilor de competenţăce le revinputerilor executive, legislative şi judecătoreşti.

Exempledefinitoriiîn acest sens se regăsesc în comunele Balc şi Ţeţchea din judeţul Bihor, aicăror primari P.S.D, Marojan Arsenieşi Chirilă Florin Bujor,"se conformează" acestui tipar, împărţinddreptatea după bunul lor plac, astfel încâtlocuitorii celor două comune mai sus menţionate nu pot beneficia nici măcarde bunurile dobânditeprin hotărâri judecătoreşticu caracter definitivşi executoriu.

Prin urmare, cetăţenii sunt puşiîn faţafaptului împlinit, prin evidenta lipsădevoinţăpoliticădin parteaunor asemenea primari, care nu fac altceva decât să respecte cu sfinţenie îndemnurile şi sfaturile "consiliului de inţelepţi" iniţiaţi la"prodigioasa" şcoală de cadre, al cărei motto a fost şi a rămas: "respectă legea doar dacă nu-ţi lezează propriile interese".

În perioada 2000-2004, această deviză a fost cultivată şi promovată de către majoritatea primarilor P.S.D în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau,nefiind nici măcar mustraţi pe linie politică, în ciuda deselor articole din presă care evidenţiaugrosolăniile la care se pretau.

Contrar declaraţiilor asiguratorii emise de cătreoficialii P.S.D, în sensul luării unor măsuri ferme în vederea stopării unor asemenea comportamente, realitatea a demonstrat că aceştia nu au făcut altceva decâtsă-iîncurajeze prin pasivitate şi lipsă de reacţie, evidenţiind încă o dată, dacă mai era nevoie, spiritul de castă şi turmă, elocvent pentru un partid mamut, îninteriorul căruia domnescşi se aplică regulile de aur ale Camorei.

Asemenea comportamentedin partea unor aleşi, nu fac altcevadecâtsă le evidenţiezeincorigibilelecarenţe comportamentale, pe care nu ezită să le accentuezecu o permanenţă demnă de o cauză mai bună, pozând în posturauneientităţi supreme,care nu necesităgirul altor autorităţiîn vedereastabilirii legalităţiiactelor emise. Consecinţelecarederivădinaceastă viziuneasupra respectului legilor într-un stat de drept au generatsemnificativelezări ale intereselor cetăţeneşti,imposibilitatea exercitării drepturilor ce li se cuvinşi blocaje la nivelul unei funcţionărieficienteaprocesului de reîmproprietărire. Aceste derapajeînfuncţionareasistemului de echilibruîntreinstituţiile fundamentale ale statului, care nuau fost revizuiteşi sancţionate, au determinatîn timpperpetuareaacestor derapaje, constituindu-se, finalmente, într-un"derizoriu" modus vivendi.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există în analele Parlamentului României o comisie cam înfundată în anonimat, pre nume - "Bucureşti-Chişinău". Din această comisie fac parte membri ai tuturor partidelor din fostele şi din actuala legislatură. Dacă aş lua-o pe o pantă poetică, aş zice: mi s-a făcut lehamite de toate aceste comisii, care, în fond, nu rezolvă absolut nimic întru a apropia cele două maluri ale Prutului. Aşadar, eu, personal, ca om politic, am devenit, între timp, un filosof sceptic. De ce? De aceea că pe prea puţini, în ziua de azi, mai interesează reunificarea României, nu mai interesează, de exemplu, existenţa unei comisii pre nume "Bucureşti-Chişinău".

Se apropie de mine, într-o bună zi, un om cu un mesaj pozitiv; domnul Crăciunescu de la PNL (să fi fost pe la 17 octombrie), şi-mi zice: "Doamnă Lari, iată, am lista, sunteţi în această comisie pe nume "Comisia interparlamentară Bucureşti-Chişinău", care există încă de pe vremea fostei legislaturi".

Am privit la acest om de bine şi mi-am zis, în sine: eu încă din 1992 tot umblu prin astfel de comisii şi nimic nu s-a schimbat pentru românii lipsiţi de Ţară.

Dar, încercarea moarte n-are ! Evident, trebuie de făcut ceva înaintea tuturor comisiilor. E de făcut ceea ce au făcut Ţările Baltice în ceea ce priveşte Pactul Ribbentrop - Molotov şi ceea ce n-a făcut România, la marea paradă consacrată celui de-al doilea război mondial, 9 mai 2005 - pe simplu: fiecărei ţări cotropite - teritoriile întoarse de facto, nu de jure.

Fireşte, Imperiul Rus nu putea merge la aşa ceva întru totul vis-a-vis de noi, românii. Ţările Baltice au ieşit din zona de influenţă a Rusiei, ajutate fiind şi de Germania. Georgia nu prea a ieşit, cu acele zone separatiste însă, alături, Republica Moldova, la fel, cu o trenă de suferinţă de-a lungul Nistrului şi Armata a XIX-a în coastă.

De altfel, dintre toate comisiile din Parlamentul României, numai comisia Bucureşti-Chişinău nu a întreprins nici o activitate ani în şir. Dacă e s-o spunem pe şleau, apoi treburile acestei comisii le-a preluat Departamentul pentru românii de pretutindeni din cadrul PRM, prin organizarea de simpozioane, conferinţe, cu prilejul evenimentelor importante de pe ambele maluri ale Prutului, precum şi prin ajutoare masive de carte românească, de alimente şi medicamente. Consider că ar fi cazul ca noi, parlamentarii din toate partidele, să facem mai mult pentru românii din teritoriile înstrăinate, mai cu seamă că dispunem de tot cadrul legislativ pentru realizarea acestei nobile misiuni.

Domnul Mircea Dumitru Gheorghe Coşea:

"De la H₂O la Badea Cârţan"

Într-o recentă conferinţă de presă, deputatul PSD, domnul Adrian Severin, a afirmat că echipa de observatori la Parlamentul European a Alianţei D.A. "se uită la Parlamentul European ca Badea Cârţan la Columna lui Traian".

Am rămas surprins de faptul că domnul Severin nu are lacune numai la chimie, ci şi la istorie, deoarece intenţia sa de a jigni prin comparaţia cu Badea Cârţan este, în realitate, o laudă adusă echipei de observatori ai Alianţei. Poate domnul Severin încă nu ştie că Badea Cârţan este considerat în istoriografia românească ca un precursor al europenismului, ca o personalitate care a conştientizat înaintea multor "cercetători" profundele legături culturale şi spirituale ale românilor cu ceea ce numim azi "valori europene".

Personal, mă simt măgulit de aprecierea domnului Severin şi îi mulţumesc pe această cale.

Trecând peste acest aspect mai mult jenant decât comic al declaraţiei domnului deputat Adrian Severin mă simt obligat să-mi declar amărăciunea pe care o simt faţă de modul surprinzător în care înţelege să se comporte acum unul dintre cei mai distinşi reprezentanţi ai elitei actualei politici româneşti. Faţă de domnul Severin am o deosebită consideraţie, îi apreciez profesionalismul, cultura, experienţa politică internă şi internaţională, lăudabila cariera pe care a avut-o la nivelul unor prestigioase instituţii şi organizaţii internaţionale. Pe parcursul ultimilor 15 ani am avut ocazia să mă întâlnesc de multe ori cu domnia sa în cadrul unor dezbateri, conferinţe sau seminarii în ţară şi străinătate. Prestaţia domniei sale a fost întotdeauna excelentă.

Iată de ce mă întreb cum este posibil ca intelectualul de rasă Adrian Severin să coboare până la nivelul unui vocabular de mahala şi până la violenţa golănească a unor insulte de cartier?! Cum poate domnul Severin să afirme că "observatorii PD şi PNL sunt o armata de fraieri, fanfaroni şi filfizoni care se flutură pe holurile Parlamentului European"?!

Cu ce drept şi cu ce argumente face domnul Adrian Severin aceste afirmaţii?!

Nu vreau să transform această situaţie într-o problemă personală şi să-i pun pe masă domnului Severin cele peste 1000 de pagini de studii şi articole pe care le-am publicat în ţară şi străinătate pe tematica UE, şi nici manualele de economia integrării europene pe care le-am scris în ultimii ani, pentru a-l convinge că nu sunt un "fraier".

Vreau însă să-i spun că de la începutul activităţii de observator, toată echipa Alianţei şi-a făcut exemplar datoria, participând fără excepţie şi fără nici o absenţă la toate acţiunile de la nivelul Parlamentului European. Vreau să-i mai spun domnului Severin că nici un membru al echipei Alianţei nu s-a dus la Bruxelles sau la Strasbourg pentru a "reclama" PSD-ul sau cu intenţia de a sugera măcar existenţa unei divergenţe politice sau ideologice între putere şi opoziţie în ceea ce priveşte obiectivul integrării.

Observatorii Alianţei au înţeles şi au militat pentru o cauză comună, indiferent de partidul din care fac parte cei 35 de observatori români. Noi am înţeles că interesul naţional este cel care primează în acest moment şi am acţionat ca atare.

Iată de ce, atitudinea domnului Severin mi se pare de neînţeles. Nu este nici în concordanţă cu realitatea şi nici în concordanţă cu stilul şi comportamentul normal al domnului Severin.

Singura explicaţie poate fi aceea a încercării de a repara imensa gafă politică pe care PSD-ul a facut-o, practicând metoda plângerilor şi reclamaţiilor la UE. Probabil că domnul Severin şi-a dat seama că această metodă este antinaţională, putând periclita interesul naţional al integrării unui întreg popor doar în scopul atingerii unui meschin interes de partid.

Păcat însă că domnul Severin nu a avut onestitatea şi curajul reparării acestei gafe prin recunoaşterea sinceră a greşelii. A încercat o diversiune prin culpabilizarea gratuită, dar grosolană a celor din Alianţă. A fost o altă gafă. O gafă nu se repară cu o altă gafă.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

"Violenţa pe stadion"

Am urmărit transmisia televizată a partidei Rapid-Steaua, nu cu plăcere... Nu atât calitatea jocului mi-a creat un gust amar, cât manifestările nesportive ale galeriilor. Bucăţi de beton, scaune, telefoane mobile, iată o parte din "recuzita" galeriilor care, chipurile, îşi încurajau echipa aruncând amintitele obiecte spre jucători şi arbitri. Este regretabil că se ajunge aici, pe de o parte, şi la fel de regretabil că nu funcţionează regulamentele de desfăşurare a partidelor. În mod normal, dacă s-ar fi aplicat regulile în literă şi spirit, partida trebuia întreruptă de către arbitru şi înaintat cazul spre competentă soluţionare comisiei de disciplină. Nu s-a întâmplat aşa! Din păcate... De ce oare? Poate pentru că partida avea între spectatori persoane foarte importante, cărora nu li se putea "suspenda" plăcerea de a vedea spectacolul... Sau pentru că, fiind televizat, trebuia respectat "programul postului"... Nu ştiu, şi oricum, niciunul dintre motive nu mi se pare suficient de serios atunci când trebuie ales între a respecta "legea" şi a o încălca. Mai mult, s-a creat un precedent deosebit de grav, precedent care deschide calea şi altor manifestări de acelaşi gen pe stadioane... Profund regretabil!

Consider nimerit ca autorităţile să nu lase fără urmări cele petrecute şi, urmare a unei atente analize să aplice sancţiunile necesare, sancţiuni capabile să pună frâu pornirilor emoţionale de acest gen. Neluarea unor măsuri adecvate va face posibilă apariţia cotidiană a unor astfel de întâmplări triste, care nu au nici o legătură cu sportul şi cu spiritul de fair-play, de competiţie corectă. Este, poate, timpul ca şi galeriile să înţeleagă un lucru elementar: şi stadionul face parte din lumea cotidiană, şi normele legale sunt valabile şi aici, la fel ca în oricare alt loc. Pasiunile nu scuză bădărănia, proasta creştere şi faptele penale! Legea trebuie să fie una pentru toţi... În plus, regretabil este că acestea s-au petrecut sub ochii unor importante persoane politice... Nu ştiu dacă acestea au avut sau nu o reacţie la ceea ce se petrecea pe stadion. Poate nici n-au avut vreo reacţie. Or, dacă chiar n-au avut, este păcat. Îmi vine în memorie modul în care familia regală olandeză a reacţionat la ordinul dat de germani, în perioada de ocupare a ţării din timpul celui de al doilea război mondial, privind obligativitatea ca evreii să poarte vizibil Steaua lui David, ca semn distinciv: şi-au aplicat însemnul "incriminant" şi s-au plimbat pe bulevardul central, îndemnând astfel pe ceilalţi cetăţeni să le urmeze exemplul! Mai recent, Alexandru Paleologu, ambasador al României la Paris, afişa ecusonul "Golan" ca semn de solidaritate cu protestatarii din Piaţa Universităţii... Ar fi fost nimerit ca personalităţile politice prezente la partida de fotbal Rapid-Steaua să se fi retras în semn de protest. Dacă au făcut-o, bravo lor! Merită respectul oricărui om onest. Dacă nu, ...

Domnul Mircia Giurgiu:

"15 ani de umilire şi dispreţ"

În decembrie 1989, toţi românii au sperat că o să fie mult mai bine, că o să curgă lapte şi miere, că o să umble câinii cu colacii în coadă, că fiecare o să facă ce vrea, fără să fie pedepsit ori să fie tras la răspundere.

S-au succedat guverne, premieri şi preşedinţi de ţară, însă condiţia românului de rând nu a suferit nici o modificare esenţială. Poate doar din rău în mai rău, din sărac în mult mai sărac. În fiecare campanie electorală se promite marea cu sarea, românul de rând nu rămânea decât cu promisiunea. Dintr-o ţară care putea să îşi susţină cetăţenii, România a ajuns o ţară de asistaţi sociali. În statele Uniunii Europene, spre care tindem şi noi, limita sărăciei este considerată la aproximativ 600 de euro venit lunar pe cap de locuitor. În România, nu atinge 90 de euro. Potrivit datelor statistice, sunt înregistraţi, cu acte în regulă, aproape 6 milioane de pensionari, în condiţiile în care numărul salariaţilor este de 4,5 milioane. Nici numărul şomerilor nu este foarte mic, numai promisiunile autorităţilor sunt din ce în ce mai multe, de fiecare dată când vin să ceară votul alegătorului.

Spitalele rămân, în fiecare an, fără fonduri. Farmaciile nu primesc banii pentru medicamente, situaţie în care persoanele bolnave, de regulă şi în vârstă, stau la cozi interminabile pentru a-şi lua cele necesare sănătăţii. Profesorii îşi practică nobila meserie în cele mai grele condiţii şi pentru salarii modice: sălile de clase sunt neîncălzite, neluminate, fără material didactic adecvat, elevii folosesc, în special în mediul rural, acelaşi mobilier ca şi părinţii lor. Nici tinerii nu o duc mai bine. După terminarea studiilor nu au un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale, nu au posibilitatea de a-şi achiziţiona o locuinţă.

Cu toate acestea, autorităţile spun că România se află într-o perioadă de tranziţie, că este o perioadă dificilă şi grea din toate punctele de vedere, dar atunci când ţara noastră o să devină parte a marii familii europene, lucrurile o să stea altfel, adică o să fie mai bine. Întrebarea este: pentru cine o să fie mai bine? Cifrele din acest an traduc realitatea crudă. Aproape 1 milion de persoane trăiesc la limita subzistenţei. Din cauze multiple, potrivit organizaţiilor internaţionale de profil, românii pierd 10 ani din speranţa de viaţă.

Un caz aparte este cel de la Câmpia Turzii, unde cetăţenii au rămas fără agent termic în prag de iarnă. Motivul îl constituie o Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii, prin care s-a dispus sistarea furnizării agentului termic pentru că regiile termice din Câmpia Turzii şi Turda ar fuziona în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Dar problemele nu se opresc la sărăcie, sănătate, lipsa banilor ori la condiţiile improprii desfăşurării procesului educativ. Potrivit Raportului Transparency International, România este una dintre ţările cu corupţie generalizată. Ţara noastră se situează în rândul ţărilor cu o corupţie generalizată, alături de ţări precum Republica Dominicană şi Mongolia, în timp ce vecinii noştri de la sud, bulgarii, ocupă un loc mult mai bine situat.

În România nu pare a se face nimic în sensul rectificării acestui lucru. Marii corupţi fie nu se pedepsesc, fie au părăsit de mult meleagurile mioritice, şi nu mai pot fi aduşi în faţa justiţiei pentru a da socoteală pentru faptele lor. Raportul Transparency International evidenţiază un fapt cunoscut de autorităţile române, şi anume: legislaţia anticorupţie nu a fost implementată şi nici nu au fost create mecanismele funcţionale de monitorizare a aplicării reformelor, administraţia centrală şi locală nu respectă prevederile legale referitoare la transparenţa decizională, în domeniul achiziţiilor publice persistă o mulţime de deficienţe şi practici anticoncurenţiale, personalul din administraţie, atât la nivel de conducere, cât şi la celelalte nivele, este schimbat pe criterii politice şi clientelare, nu a fost înfiinţată instituţia care să monitorizeze şi să controleze conflictele de interese şi incompatibilităţile, nu există nici o instituţie autorizată în combaterea corupţiei. PNA are ca obiect doar sancţionarea şi urmărirea penală.

Domnul Laurenţiu Mironescu:

"Administraţia Porturilor Maritime Constanţa - studiu de caz"

La data de 7 mai 2002, grupurile parlamentare ale Partidului Democrat şi Partidului National Liberal au depus moţiunea simplă cu tema "corupţia instituţionalizată - Adrian Năstase şi Miron Mitrea "

Moţiunea a dezvăluit aspecte grave de guvernare "abuzivă şi clientelară a Partidului Social Democrat" şi proliferarea şi legalizarea fenomenului de corupţie la nivelul executivului sub această guvernare.

Astfel, s-a reclamat instituţionalizarea corupţiei de către guvernul Năstase, care "emite acte normative prin care încearcă să dea aparenţe de legalitate unor escrocherii prin care, bani publici sunt deturnaţi, prin inginerii financiare, către clientela politică a PSD".

Moţiunea a justificat acuzele de practici mafiote cu dezvăluirea afacerii MTC-TV, televiziunea Centrului de Perfecţionare a Personalului din Marina Civilă care, în virtutea considerării aberante drept "unitate economică de interes naţional", a fost tranzitată de 6 milioane de dolari, extraşi de la mari companii de stat, de interes naţional, din care unele cu datorii la bugetul de stat sau subvenţionate.

Cele 6 milioane de dolari s-au pierdut în încrengături bancare total imunde, fiind returnaţi în grabă, la începutul anului 2005, după pierderea alegerilor de către Partidul Social Democrat.

Modul în care bani publici s-au constituit în fonduri de investiţii nepurtătoare de vreo dobândă pentru unităţi aparţinând clientelei Partidului Social Democrat rămâne o sfidare la adresa legalităţii, dar nu este singurul aspect la nesocotirii legilor în sistemul transporturilor din România.

Traseul economic al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa devine un studiu de caz pentru relevarea tuturor modalităţilor prin care banii publici trec în buzunare private, bine şi fără echivoc anterior determinate, simulând competiţia prin licitaţii trucate şi nesocotind interesul public.

Toate externalizările activităţilor conexe obiectului de activitate al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa sunt purtătoare de imense costuri, o simplă analiză relevând faptul că statul ar fi realizat importante economii dacă ar fi performat acele activităţi şi nu le-ar fi încredinţat, prin licitaţii dedicate, unui anumit sector privat.

Activităţi externalizate, precum întreţinerea mijloacelor de semnalizare a şenalului de acces, activitatea de prevenire şi luptă împotriva incendiilor, activitatea de salubrizare, activitatea de prevenire a poluării bazinului portuar se constituie în culoare de scurgere a banilor publici spre o clientelă împuternicită cu beneficiile unor contracte grase, pe termen lung şi, de parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, în condiţii de monopol.

Managementul PSD este comensurabil, iar rezultatul este de rău augur pentru Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa: graţie "performanţelor" atinse în încheierea contractelor, Portul Constanţa va încheia anul 2005 cu o pierdere prognozată de aproximativ 4 milioane de euro, estimările anilor 2006 şi 2007 ducând la o escaladare a acestora până spre 19 milioane de euro.

Toate acestea datorită unui management care a nesocotit interesul pentru propria companie în detrimentul obendienţei faţă de indicaţiile politicului. Dezinteresul pentru propria companie s-a transformat în rea-voinţă faţă de partenerii portuari, operatori, armatori, agenţi care s-au văzut spoliaţi prin creşterea continuă a tarifelor, de cele mai multe ori prin hotărâri unilaterale.

Astfel de practici aruncă în derizoriu toate perceptele economice ale eficientizării, comercializării şi privatizării în activităţile de transport şi au dus la falimentarea unui sector de activitate bine structurat, altădată furnizor de fonduri la bugetul statului.

Analiza şi remedierea tuturor actelor de sabotaj împotriva interesului public nu se constituie, în nici un caz, vendeta politică de care se plânge Partidul Social Democrat, ci o tentativa de aşezare pe baze europene a sistemului transporturilor din România, greu încercat după 4 ani de p.s.d.-ism.

Domnul Corneliu Momanu:

"Parlamentul trebuie să se implice mai activ în lupta anticorupţie"

Stimaţi colegi,

A devenit aproape un clişeu să vorbim despre lupta împotriva corupţiei ca prioritate a guvernării.

Nu este o coincidenţă faptul că am ales această temă de intervenţie chiar în ziua în care este dat publicităţii raportul anual de monitorizare a progreselor României în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Raport care, cum bine ştiţi, atrage atenţia asupra necesităţii accelerării angajamentelor în lupta împotriva corupţiei.

Cu riscul ca, în cazul unora din colegii de Cameră, o să vorbesc "de funie în casa spânzuratului", vreau să subliniez rolul pe care trebuie să îl îndeplinească Parlamentul în această bătălie.

Am citit cu amărăciune ultimul studiu al Transparency International cu privire la Indicele de Percepţie a Corupţiei pe 2005, potrivit căruia în România corupţia este percepută drept generalizată de către categoriile studiate, oameni de afaceri şi analişti de tară. Aceste două surse diferite, iată, spun acelaşi adevăr - trebuie ca politicile anticorupţie să devină rapid mai eficiente.

Personal, sunt optimist cu privire la succesul reformei în justiţie şi, implicit, la aportul acestei reforme în lupta împotriva corupţiei. De asemenea, vreau să remarc implicarea Guvernului în limitarea unor practici care au condus în trecut la acte de corupţie, şi mă refer aici în primul rand la instituirea unei mai mari transparenţe în alocarea banilor publici.

Problema nu este una de intenţie, ci una de urgenţă. Iar în acest proces consider că şi Parlamentul trebuie să îndeplinească un rol.

Raportul Transparency International a subliniat, printre altele, atât lacunele legislative în domeniu, cât şi faptul că legislaţia existentă nu este implementată, astfel încât rezultatele în lupta împotriva corupţiei să fie vizibile şi concrete.

Aceeaşi sursă remarcă lipsa unor mecanisme de monitorizare a corupţiei şi perpetuarea unor deficienţe şi practici neconcurenţiale în achiziţii.

Ar trebui să fim mai atenţi la semnalele transmise de organizaţiile civice în privinţa unor probleme acute ale societăţii româneşti. Singurul antidot în lupta împotriva corupţiei este voinţa politică, după cum remarca aceeaşi asociaţie în Raportul Naţional Împotriva Corupţiei în 2004.

Dacă bagatelizăm iniţiativele în acest domeniu, limitându-ne la campanii civice adresate populaţiei, riscăm să repetăm experienţa Bulgariei. Un studiu care a fost dat recent publicităţii arată că cetăţenii ţării vecine au devenit tot mai indifenţi la acest tip de iniţiative. Mai mult decât atât, potrivit experţilor bulgari, folosirea exagerată a termenului de "corupţie" a dus la banalizarea şi implicit la îngreunarea luptei reale împotriva relelor generate de corupţie.

Trebuie să învăţăm din această lecţie. Lupta şi campaniile împotriva corupţiei trebuie direcţionate către oamenii politici, către funcţionarii publici şi reprezentanţii mediului de afaceri. Şi noi, ca for legislativ al ţării, trebuie să participăm la acest efort.

Vă mulţumesc,

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Ziua Armatei Române"

În calendarul datelor importante ale naţiunii noastre, 25 octombrie ocupă un loc aparte, reprezentând un reper cronologic glorios. Ea marchează Ziua Armatei Române.

Armata noastră, dincolo de admirabila ei tradiţie, indiferent de forma ei de organizare, are meritul de a fi cea mai veche instituţie. Originea ei se pierde în noaptea istoriei. Nu greşim cu nimic dacă afirmăm că armata a premers statului. Ea s-a născut o dată cu poporul, fiind o expresie a forţei, a dorinţei acestuia de a exista.

În dimineaţa etno-genezei noastre, armata a fost la datorie. Cu siguranţă, armele, gradele şi uniformele erau altele. Ceea ce a rămas neschimbat, de atunci până în prezent, este voinţa de a apăra acest pământ, cu oamenii şi multimilenara sa civilizaţie.

Armata a fost fermentul devenirii noastre istorice. A fost mereu la datorie, cu steagurile sus, fără complexe. Să privim înapoi cu mândrie. Şi vom vedea Armata noastră, dând piept vitejeşte cu infernalele maşini de război ale timpului. Vom vedea cetele de călăreţi geţi alungând dincolo de Istru oştenii lui Darius, care încercau să-şi facă drum spre inima civilizaţiei noastre, culcând spicele înalte de grâu cu lăncile.

Vom vedea Armata noastră îmbrăcată în cojoace dacice, ridicând sus stindardul cu cap de lup, împietrită în nemurire pe Columna Traiană, într-o încleştare eroică, deşi inegală, cu puternicele, invincibilele legiuni ale Romei.

Armata Română poate fi văzută în paginile Cronicii Pictate de la Viena, prăvălind copaci şi stânci peste năvălitori în trecătoarea eroică de la Posada. O vedem la Rovine, cu ochii poetului nostru naţional, dând piept "cu uraganul ridicat de Semilună". Poate fi întâlnită la Podul Înalt, punând pe fugă oştenii nenumăraţi ai marelui Mohamed, cuceritorul Bizanţului.

Ostaşii români îi găseşti peste tot, în istoria scrisă şi nescrisă a acestor locuri. Îi vedem intrând triumfători în Alba Iulia, alături de Mihai Viteazul, primul voievod întregitor al pământurilor româneşti. Îi vedem luptând în opinci la Plevna, cucerind reduta îngheţată a Griviţei şi, o dată cu ea, independenţa României. Îi vedem rămaşi fără muniţii la Mărăşeşti, apărându-şi patria cu paturile puştilor, murind pentru ţară şi neam. Pot fi văzuţi în încleştarea sângeroasă a ultimului război mondial, luptând eroic, cu acelaşi devotament, în Est şi în Vest, pentru aceeaşi cauză: supravieţuirea naţiunii noastre.

Armata Română există şi va rămâne în memoria contemporaneităţii, fraternizând cu baricadele Revoluţiei din Decembrie, participând hotărâtor la eliminarea dictaturii comuniste, devenind un liant al libertăţii şi democraţiei.

Astăzi Armata noastră traversează un complicat proces de modernizare, cerut de exigenţele intrării în normalitate. Ca o recunoaştere a valorii sale, Armata Română a fost admisă în NATO, cea mai puternică structură militară a planetei.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Astăzi, pentru Armata noastră este sărbătoare. Se cuvine să-i felicităm pe toţi militarii noştri, indiferent de vârstă sau grad, oriunde se vor afla ei acum la datorie, în unităţi, la fruntariile ţării ori în misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Să fim mereu alături de Armata noastră, braţul înarmat al poporului, garant al libertăţii şi existenţei noastre istorice.

Domnul Marian Sorin Paveliu:

"Este necesară o modificare urgentă a cadrului juridic sub care se face retrocedarea pădurilor"

Actualei coaliţii de guvernare i-a revenit misiunea de a înlătura conflicte privind retrocedările de terenuri arabile şi a pădurilor, prin modificarea legilor proprietăţilor.

Semnalez pe această cale unele situaţii care nu au putut fi prevăzute în momentul elaborării legii, reieşite dintr-o adevărată avalanşă de memorii ale cetăţenilor din judeţul Gorj.

Astfel, între Direcţia silvică şi instituţia prefectului s-a născut un adevărat conflict, datorită faptului că unor cetăţeni li s-au retrocedat pădurile doar după ce acestea au fost exploatate maximal tocmai în perioada premergătoare finalizării actelor. Proprietarii de drept nu doresc, pe bună dreptate, să intre în posesia unor terenuri aflate pe coama unui deal pe care să se găsească numai butucii rămaşi de pe urma exploatării forestiere. De asemenea, nimeni nu doreşte eventualele despăgubiri prevăzute de lege în asemenea situaţii, care lasă loc suspiciunii privind cantitatea şi calitatea materialului lemnos exploatat.

Pe de altă parte, în absenţa unor prevederi exprese şi a unei baze legale contrarii, Direcţia silvică se vede obligată să continue exploatarea conform planului şi în ritmul planificat, achitându-se de sarcinile de serviciu.

În judeţul Gorj, judeţ acoperit în proporţie de 50% cu păduri, pentru a stopa avalanşa de reclamaţii prefectura a emis un ordin care încearcă să oprească generarea de astfel de situaţii conflictuale pe terenurile ce urmează a fi retrocedate, urmând a fi interzisă exploatarea forestieră. Ordinul, de bună-credinţă, are însă un singur defect: adaugă legii prevederi care nu există şi în mod corect a fost contestat şi a trebuit să fie retras.

Având în vedere faptul că situaţia semnalată este foarte probabil a fi prezentă şi în alte judeţe, precum şi ritmul accelerat în care se pun în prezent în aplicare legile proprietăţii, consider că este de datoria Ministerului Agriculturii să promoveze de urgenţă un ordin de ministru sau, în caz extrem, o hotărâre de guvern prin care să restrângă exploatările forestiere strict la terenurile ce vor rămâne în proprietatea statului, preîntâmpinând astfel situaţii prin care foştii proprietari să fie puşi în posesie cu terenuri pe care se vor găsi copaci falnici abia peste 20 de ani.

Domnul Cătălin Lucian Matei:

"Gripa aviară ne dă bătăi de cap"

Gripa aviară - ultimul episod de actualitate al politicienilor.

După numeroasele eşecuri care le-au ghidat cariera politică domnilor colegi de la putere, acum a venit momentul să-şi dovedească adevărata capacitate în luarea deciziilor.

Gripa aviară a venit ca un val, dar, cum se laudă colegii noştri de la putere, "aceasta nu a reuşit să-i ia prin surprindere".

Domnul ministru Gheorghe Flutur apare pe micile ecrane şi ne garantează că acest pericol a fost anihilat. După părerea dumnealui, ar trebui ucise toate păsările din zonele infectate cu virusul H5N1, precum şi cele migratoare care sunt pasibile de transmiterea virusului.

Probabil că cine l-a sfătuit pe domnul ministru Gheorghe Flutur nu îi doreşte prea mult binele. De ce? Pentru că studiile efectuate în străinătate au stabilit că această gripă aviară nu se transmite prin mâncarea preparatelor din carnea de pui.

Aşa cum atestă studiile efectuate, virusul ajunge mai întâi în excrementele păsărilor bolnave şi se transmite la om pe calea aerului, deci cei mai expuşi sunt crescătorii de păsări.

Experţii britanici au afirmat că pericolul de infectare cu acest virus este foarte mic.

Mi-aş permite să le dau un sfat colegilor de la putere. Încercaţi să evitaţi acele situaţii în care este nevoie de combaterea situaţiilor de criză, mai bine ar trebui să luaţi măsuri de prevenire a unor asemenea situaţii.

Cum puteţi îndemna populaţia să omoare păsări nevinovate, spre exemplu situaţia pelicanilor albi, care sunt ucişi cu bestialitate de către oameni, deşi nu există indicii că aceştia ar fi infestaţi cu virusul gripei aviare?

Domnilor de la putere, aţi putea să nu mai alarmaţi populaţia, inoculându-le ideea existenţei unor situaţii de criză, întrucât aceşti oameni necăjiţi nu mai pot selecta adevărul de minciună, dar mai ales nu mai pot deosebi adevărul de incompetenţă. Deci, în loc să îi alarmaţi, aţi putea să găsiţi soluţii pentru prevenirea stuaţiilor de criză.

Nu mai daţi vina pe natură şi pe neşansă pentru a vă putea masca incompetenţa. Daţi dovadă de decenţă şi recunoaşteţi că sunteţi mereu depăşiţi de situaţie.

Nu vreau să cred că doamna Elena Udrea este singura blondă de la putere care dă dovadă de decenţă.

Domnul Nini Săpunaru:

Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a evidenţia o dată în plus modul în care înţelege Marian Oprişan preşedintele p.s.d.-ist al Consiliului judeţean Vrancea, să respecte legea şi instituţiile statului român.

Astfel, baronul p.s.d.-ist doreşte să afle cine a făcut sesizările în baza cărora controlul anual al Curţii de Conturi a fost devansat din luna septembrie şi s-a efectuat în perioada mai-iulie 2005, adică mai devreme decât se aştepta baronul şi echipa sa.

Cu ocazia controlului desfăşurat în perioada mai sus amintită, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit multiple nereguli financiare, care au condus la crearea unui prejudiciu de aproape 23 miliarde de lei bugetului Consiliului judeţean Vrancea. După efectuarea controlului, reprezentanţii Curţii de Conturi au procedat exact aşa cum le cerea legea, adică pentru recuperarea pagubelor l-a chemat în judecată pe Marian Oprişan şi pe o parte din funcţionarii din subordinea sa, dar şi o serie de consilieri judeţeni şi primari P.S.D. implicaţi în furtul instituţionalizat din banii publici ai contribuabililor vrânceni.

Surpriza intervine însă în acest punct. Marian Oprişan solicită prin justiţie Curţii de Conturi explicaţii în legătură cu devansarea perioadei de realizare a controlului şi primeşte un răspuns care nu concordă absolut deloc cu modul de lucru agreat în sistemul mafiot-clientelar pe care l-a înfiinţat în sânul instituţiei publice pe care o conduce. Cineva a încălcat "legea tăcerii" şi a sesizat instituţiile abilitate ale statului.

Este clar că Marian Oprişan a ajuns să nu mai respecte nici o lege sau instituţie a statului şi nici un principiu democratic, el numind pe cei care şi-au făcut datoria de cetăţeni responsabili - "trădători".

Dacă în viziunea sa, a fi trădător înseamnă să respecţi legea şi interesul public şi să încerci să demaşti furtul din bugetul Consiliului judeţean a aproape 23 de miliarde lei, atunci domnul preşedinte al P.S.D. Vrancea are dreptate.

Personal consider că atitudinea lui Marian Oprişan este una josnică şi de profund dispreţ pentru contribuabili şi lege, scoţând la iveală adevăratul caracter al celui care a ajuns să considere Vrancea un domeniu propriu, iar pe toţi locuitorii ei, soldaţi fără drept de a comenta ordinele "marelui" baron P.S.D.

Domnul Ion Dumitru:

"Nicolăescu, demolatorul farmaciilor"

Surprizele în alianţa portocalie se ţin lanţ. Mai marii României nu par deloc speriaţi de nenorocirile care s-au abătut în acest an peste ţară şi nici de faptul că sunt vremelnici la guvernare. Nu-i nelinişteşte nimic. Au suficiente ambiţii, orgolii, dorinţe de a duce la capăt planuri acerbe, negândite, menite doar să provoace haos în societate. Probabil din această structură tulbure îşi trag ei seva.

Noul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a luat-o pe urmele predecesorului Cinteză. A început să se războiască cu farmaciştii, tocmai acum, când gripa aviară ne pândeşte după colţ.

De unde a izvorât atâta ură pentru această clasă socio-profesională, nu ştim încă. Pentru a-şi feri guvernul din care face parte şi incapacitatea acestuia de a face faţă oricărei situaţii, Nicolăescu îi găseşte vinovaţi pe farmacişti de faptul că lipsesc de pe piaţă vaccinurile antigripale. Nu vorbeşte nimic de sistem, de gaura în care a ajuns acesta în ultimul an de guvernare... Nu spune nimic de experienţele lui Cinteză pe tărâmul sănătăţii. Vrea Nicolăescu să demoleze lanţurile de farmacii, să le împuţineze. I se pare că farmaciştii sunt bogaţi şi prea dau, atunci când au ocazia, de pământ cu puterea. Porneşte ministrul acest scandal acum, când atâtea molime s-au abătut peste România.

A încerca să agiţi în aceste momente un domeniu vital pentru sănătatea naţiei, denotă iresponsabilitate. Un bun politician, un bun ministru i-ar fi chemat pe farmacişti la o masă a negocierilor, a colaborărilor, dar, se vede treaba, nu are cine.

Doamna Roberta Alma Anastase:

"Ziua Naţiunilor Unite"

Începând din anul 1945, la data de 24 octombrie se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Naţiunilor Unite, moment care trebuie marcat de fiecare dată atât datorită simbolisticii lui, cât şi datorită activităţii concrete susţinută de Organizaţia Naţiunilor Unite de-a lungul a 60 de ani de istorie globală.

În încercarea de a construi un instrument care să se poată opune flagelului războiului, la 25 aprilie 1945, la San Francisco, s-au deschis lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite, cu scopul principal de a elabora Carta ONU şi de a constitui o organizaţie mondială care, prin intermediul colaborării permanente între state care subscriu aceloraşi principii şi valori, să poată preveni declanşarea unui nou conflict mondial. La 26 iunie 1945, Carta ONU a fost semnată de reprezentanţii celor 50 de state participante, organizaţia înfiinţându-se oficial la data de 24 octombrie, prin ratificarea cartei de către China, Franţa, Marea Britanie, SUA, URSS, precum şi de către majoritatea semnatarilor.

Întâmplător sau nu, data de 24 octombrie marchează şi începutul săptămânii dezarmării (24 - 30 octombrie), cele două evenimente putându-se constitui într-un corolar al credinţei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea de gen, precum şi în egalitatea între naţiuni.

În planul acţiunii concrete, activitatea ONU la nivel mondial se traduce prin sute de programe de dezvoltare durabilă, de securitate (dezarmare, combaterea terorismului, misiuni concrete de menţinere a păcii), de protejare a mediului înconjurător, de promovare a drepturilor omului.

România a fost primită în familia ONU la data de 14 decembrie 1995, având de mai multe ori statutul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate (în prezent deţinând chiar preşedinţia), şi în Consiliul Economic şi Social, două din organismele principale ale organizaţiei. De-a lungul timpului a participat la diverse operaţiuni de menţinere a păcii şi a dezvoltat colaborări cu mai multe organisme specializate din cadrul ONU (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii), exprimându-şi prin toate aceste acţiuni încrederea în dezideratele fundamentale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite - dezvoltare, securitate, respect pentru drepturile omului -, precum şi susţinerea pentru transpunerea lor în acţiuni concrete, în vederea favorizării progresului social şi a asigurării unor condiţii de viaţă mai bune.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Stimaţi colegi,

Iată că gripa aviară crează în continuare probleme autorităţilor. Şi nu atât din perspectiva existenţei posibilităţii de declansare a unei epidemii, ci mai mult din pricina faptului că populaţia intră în panică şi de cele mai multe ori fără motiv.

Ştirea că în judeţul Vaslui a apărut un caz de gripă aviară a creat şi în judeţul Suceava o adevărată isterie. Direcţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este asaltată de persoane care informează inspectorii veterinari despre mortalităţi în rândul păsărilor domestice şi sălbatice, cerând cu disperare ajutorul autorităţilor.

Trebuie ştiut că, aşa cum a declarat şi Directorul executiv al DVSA Suceava, nu orice mortalitate în rândul păsărilor trebuie pusă pe seama gripei aviare. Este normală şi firească temerea populaţiei, însă aceasta trebuie foarte bine informată pentru a se evita fenomenul de panică generală.

În această perioadă a anului apar la zburătoare tot felul de boli bacteriene care nu au însă nici o legătură cu virusul gripei aviare. Locuitorii judeţului nu trebuie să fie îngrijoraţi sau să-şi facă probleme. Situţia se află sub control, inspectorii veterinari fiind zi şi noapte pe teren, efectuând verificări în zona cursurilor de apă, acolo unde poposesc păsările migratoare.

În judeţul Suceava nu a fost descoperit nici un caz de gripă aviară, iar în judeţul Vaslui nici nu poate fi vorba de un nou focar. Astfel, asigurăm la rândul nostru populaţia că Guvernul, împreună cu autorităţile din judeţ, îşi face treaba şi că nu există motive de îngrijorare peste măsură. Totodată, populaţia nu trebuie să ia cu asalt farmaciile pentru a-şi procura medicamentul Tamiflu. Acesta trebuie administrat doar în caz de îmbolnăvire şi numai sub stricta supraveghere a medicului.

În această situaţie, recomandăm populaţiei prudenţă, vigilenţă şi, nu în ultimul rând, mai mult calm.

Vă mulţumesc!

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

"Produsele cu OMG-uri pot pune în pericol procesul de aderare"

Stimaţi colegi,

În calitate de membru al Comisiei de specialitate a Parlamentului, mă simt obligat să vă cer sprijinul în vederea soluţionării problemelor cu care Ministerul Agriculturii s-a confruntat zilele acestea.

Sunt probleme care ne privesc pe noi toţi, ca cetăţeni ai statului român şi ca oameni, pentru că se referă la sănătatea noastră, la procesul de aderare la Uniunea Europeană şi la relaţiile noastre comerciale.

Ministerul agriculturii a fost recent atenţionat de către organizaţia ecologistă internaţională, Greenpeace, prin reprezentanţii săi, că România deţine cea mai mare suprafaţă de culturi modificate genetic din Europa. Conform raportului emis, soia modificată genetic se cultivă pe scară largă în cel puţin 10 judeţe, dar aceste culturi nu pot fi urmărite, pentru că ţara noastră nu deţine încă sistemele de control şi monitorizare necesare.

Dintre acestea, majoritatea sunt culturi de soia, adică 140 000 ha, din care numai jumătate sunt înregistrate oficial ca fiind modificate genetic, adică de două ori mai mult decât în 2004. O altă problemă pe care o ridică soia MG este comerţul la negru cu seminţe, care se vând ca seminţe de consum, dar sunt folosite la înfiinţarea de culturi. Prin urmare, situaţia este scăpată de sub control.

Pentru că România a devenit un producător important de soia, provenienţa seminţelor, evidenţa şi supravegherea culturilor, destinaţia producţiei şi controlul produselor cu OMG trebuie făcute în România, la fel ca în ţările Uniunii Europene.

Este datoria noastră să reglementăm, împreună cu puterea executivă, această problemă delicată, care vizează producţia internă, sănătatea populaţiei şi integrarea în Uniunea Europeană. În plus, este şi o problemă de etică deoarece consumatorul are dreptul să ştie ce consumă, pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză.

Armonizarea legislaţiei româneşti în acest domeniu cu legislaţia europeană este obligatorie, pentru a face posibilă aderarea, în caz contrar, existând pericolul ca exporturile să fie interzise, ceea ce ar fi o lovitură prea puternică pentru economia naţională, mai ales după sistarea exporturilor de carne de pasăre şi produse derivate. Parlamentul European a adoptat din 2003 cele mai stricte şi complete legi de trasabilitate şi etichetare a OMG. Legea comunitară specifică faptul că toate alimentele pentru om sau animal, care conţin sau derivă din OMG, vor avea menţionată pe etichetă cantitatea de OMG în procente, iar aceasta nu va depăşi 0,9%.

Tocmai de aceea, este obligatorie informarea consumatorilor, prin etichetare, ceea ce ar însemna creşterea costurilor de producţie şi, automat, a preţurilor.

Domnul Florin Iordache:

România - codaşa Europei în lupta împotriva corupţiei.

În decembrie 2004, la preluarea puterii de către actuala coaliţie de guvernământ, cadrul legal în ceea ce priveşte sancţionarea faptelor de corupţie era complet. Astfel, Guvernul Adrian Năstase adoptase legea nr. 503/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, Legea nr. 301/2004 privind transparenţa în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice, cât şi Legea nr. 301/2004 privind Codul Penal.

Lupta împotriva corupţiei a rămas pentru actualul Executiv la nivelul declaraţiilor din campania electorală. În raportul anual al Asociaţiei Transparency International, România este plasată în rândul ţărilor cu corupţie generalizată, iar actuala Putere fiind forţată să recunoască că nu a făcut nimic în acest domeniu.

Guvernul României trebuie să dovedească voinţa politică de eradicare a corupţiei, prin punerea în aplicarea a legislaţiei existente.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Mai este valabilă lozinca electorală: "Să trăiţi bine"?

Pentru anul bugetar următor, care se anunţă foarte dificil pentru ţara noastră - având în vedere că cele şapte valuri de inundaţii din 2005 au lovit crunt România -, Partidul Social Democrat propune un salariu minim pe economie de 430 RON (4,3 milioane de lei vechi). S-a ajuns la această sumă în urma calculelor făcute de specialiştii noştri împreună cu reprezentanţii principalelor confederaţii sindicale din ţară.

În această perioadă, salariul minim net pe economie se ridică undeva în jurul a 310 RON, în condiţiile în care coşul zilnic calculat valorează 85,7 RON. În prag de iarnă, populaţia trebuie să ştie ce pregăteşte Guvernul Tăriceanu la data de 1 noiembrie - scumpirea agentului termic şi a apei calde cu 20%! În aceste condiţii, sumele plătite pentru încălzirea locuinţelor vor fi următoarele: apartament de 4 camere - 270 RON, apartament de 3 camere - 210 RON, apartament de 2 camere - 160 RON şi garsonieră - 110 RON.

În urmă cu aproape un an, când Alianţa DA a preluat guvernarea, iată ce se promitea, printre altele: "Reconstrucţia bunăstării în România este imposibilă fără stimularea liberei iniţiative. Vom reduce impozitul pe profit de la 25% la 16%, iar pentru persoanele fizice vom aplica o cotă unică de impozitare de 16%. Românii cu venituri mici nu vor fi afectaţi, deoarece vom menţine sau vom creşte deducerile actuale. Mai mult, prin relaxarea politicii fiscale vor fi create locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite. Din 2006, vom reduce gradual contribuţiile sociale, astfel încât în 2008 să fie de 39,5%".

Domnilor guvernanţi, spectacolul ieftin pe care-l produceţi nu-şi mai are rostul! Trebuie să vă apucaţi serios de treabă, pentru că ne aşteaptă pe toţi o iarnă grea! Din cauza inundaţiilor, agricultura a avut serios de suferit şi efectele majore vor fi resimţite mai ales în 2006. Din cauza incapacităţii de care daţi dovadă, sistemul sanitar este blocat.

Românii aşteaptă de la dumneavoastră îndeplinirea măcar a unei singure promisiuni, pe care le-aţi oferit-o la câştigarea alegerilor: "Să trăiţi bine!"

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Mitologie politică.

Când a compus "Aria Mateloţilor" din opereta "Vânt de libertate", Dunaievski nu bănuia că, după mai bine de jumătate de veac, apele Dâmboviţei vor fi despicate de bărcuţele de hârtie ale lui Traian Băsescu, după ce a scăpat de vapoarele adevărate, avioanele, şinele şi vagoanele de cale ferată, de bijuteriile lui Brigitte Bardot, venită special la Bucureşti pentru a mai salva din mâinile killerilor municipali câinii comunitari ai Capitalei şi - cu regrete eterne şi adânci suspine - de Elena Udrea.

Vocaţia de Terminator l-a propulsat pe marinarul de cursă lungă în fruntea partidei Demolatorilor (PD), printr-o lovitură dată la mir liderului naţional în fluide - Petre Roman, care îşi pierduse capul din pricina sindromului de grandoare, care îi întunecase minţile şi îl transferase din lumea reală în cea imaginară. Compresele pe care i le-a pus Traian Băsescu l-au adus la poziţia iniţială de profesor universitar în fluide, este drept, cu ceva avere dobândită în perioada în care era cel mai frumos şi mai iubit de fetele de la APACA. Tot aşa a scăpat şi de Theodor Stolojan, pe care l-a plimbat prin ţară în ritm infernal în campania electorală, până când omul a căzut epuizat sub masă, şi i-a luat locul.

Fenomenul se repetă în variante apropiate şi la alte partide, căci poziţia temporară pe care o ocupă liderii le asigură o vizibilitate relativă pe termen scurt, după care dispar în anonimat sau în lumea afacerilor. Cei căzuţi în dizgraţie nu mai au capacitatea să recupereze acest handicap. Cine a mai auzit de foştii lideri ai unor partide, ca Victor Surdu, Theodor Meleşcanu, Valeriu Stoica, Nicolae Manolescu, Radu Câmpeanu, Victor Ciorbea, Emil Constantinescu, Dinu Patriciu (cu excepţia prezenţei lui la Parchet), Radu Vasile, Vasile Lupu, Mircea Ciumara, care s-au încumetat să-şi facă partide ori aripi dizidente, în care sperau să-şi trăiască veşnicia politică, urmând să fie ridicaţi pe vreun soclu în postumitate şi plantaţi într-un sens giratoriu, spre aducere aminte. Din păcate ori din fericire, în afară de Coposu, ceilalţi nu vor mai avea şansa să li se ridice statui, căci românii şi le demolează pe ale lor pentru a face loc monumentelor de habsburgi, honvezi ori alţi rătăcitori pe pământurile străbune.

Istoria alternativă consemnează doar faptele otrăvite ale politicienilor momentului, care dispar ori se retrag din politică după ce şi-au făcut plinul. Unii se mai menţin în Parlament din motive de imunitate, dar o fac pentru a-şi conserva şi apăra averea, trecută discret în administrarea rudelor, pentru a nu fi bătătoare la ochi.

Din această mitologie nu sunt excluşi cei care îşi schimbă partenerii pentru a trece în tabăra adversă, trec cu uşurinţă de la stânga la dreapta, se fac frate şi cu dracul pentru a ajunge la guvernare, pun în circulaţie versiuni diversioniste, pe baza cărora compromit adversari şi partide, pe care nu le pot dovedi nici în justiţie, dar produc efectele politice calculate.

Singura formaţiune care câştigă în toate combinaţiile este UDMR, cu scorul său electoral mistic de 5-6%, prezent în toate guvernele, care, în ritm de ceardaş, condiţionează orice politică naţională pentru a deschide calea separatismului etnic.

Românii au în sânge o mitologie care are ca obiect de adoraţie capra vecinului!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Mi se pare cel puţin deplasat ca o parte dintre euroobservatorii români, în special reprezentanţi ai PNL şi PD, care în mod evident formează o armată de fraieri, fanfaroni şi filfizoni care bântuie coridoarele Parlamentului European, să se grăbească în fiecare săptămână aici, spre a anunţa ce fac social-democraţii sau ce face grupul socialist". Acest citat îi aparţine domnului deputat Adrian Severin, unul dintre euroobservatorii Partidului Social Democrat. Oare ce l-a determinat de domnul Severin să aibă această ieşire pigmentată cu expresii specifice unui cartier bucureştean mai rău famat, pe care, după câte ştiu, nu numai că nu-l frecventează, dar nici măcar nu-l cunoaşte?

Răspunsul este unul foarte simplu. Domnia sa a reacţionat ca un resort, nu ştiu dacă la comanda vreunui superior, din partid, fireşte, sau din proprie iniţiativă, în urma unor dezvăluiri făcute presei de către colegul nostru, senatorul PNL Nicolae Vlad Popa. Dezvăluiri care îl vizau pe social-democratul austriac Herbert Bosch, acesta intenţionând să propună în plenul Parlamentului European o serie de amputări din bugetul de preaderare alocat României în 2006 şi din cel de aderare din 2007.

Să nu credeţi că domnul Severin este avocatul parlamentarului austriac. În nici un caz. Domnul Severin este însă avocatul declaraţiilor trâmbiţate pe toate drumurile de către mai marii săi din PSD. Declaraţii despre lobby-ul pro integrare pe care PSD l-ar face la Parlamentul European printre colegii lor din grupul socialist. Ei bine, iată, colegii noştri au observat rezultatele acestui lobby şi l-au făcut public. Şi evident, pentru PSD sunt deranjante aceste exemple privind comportamentul unor socialişti europeni. Fie este vorba de acţiuni de lobby inconsistente sau stângaci făcute, fie Traian Băsescu a avut multă dreptate atunci când a afirmat că PSD ne bagă strâmbe la Parlamentul European. Şi tare îmi este teamă că preşedintele nu a greşit aici.

PS: Tot domnul Severin a mai spus că euroobservatorii PNL şi PD se uită la Parlamentul European ca badea Cârţan la Columna lui Traian. Deşi este vorba de o băşcălie marca PSD, noi, cei vizaţi, nu suntem deranjaţi. Din contră. Badea Cârţan a fost un simbol al românilor care a traversat Europa şi s-a dus la Roma cu un scop nobil. Alţii, poate chiar şi părinţi ai unor colegi din PSD mergeau înainte în Europa la şedinţele Cominternului. Aşa cum ar mai merge unii şi astăzi dacă el ar mai exista.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră şi a forurilor competente, situaţia firmei S.C. Kronospan Sebeş, membră a Grupului austriac Kronospan, cel mai mare producător de plăci aglomerate de lemn (PAL şi PFL). Această firmă, pe lângă antecendentele în încălcarea legii, cănd în urmă cu mai bine de un an a fost reclamată de către principalii producători autohtoni de mobilă la Consiliul Concurenţei pentru «poziţia de monopol» instaurată pe piaţă prin majorarea nejustificată a preţului la PAL, în prezent, ne «delectează» cu nonşalanţa cu care ignoră semnalele de avertizare venite din proximitate, legate de poluarea zonei. Această firmă cere emiterea autorizaţiei de mediu pentru producerea formaldehidei, substanţă clasificată de către OMS ca fiind un produs posibil cancerigen, cu ajutorul ei firma intenţionând să producă adezivi ureo-formaldehidici, necesari în procesul de fabricaţie. Semnalul de alarmă care trebuie tras, vine pe fondul observaţiilor pertinente făcute de către medici şi de către membri ai Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, în legătură cu nocivitatea pentru organism a mobilierului cu emisie de formaldehidă, în special a celui care conţine adezivi făcuţi din răşini formaldehidice cu uree, exact ceea ce produce Kronospan.

Deşi România a închis capitolul de negociere cu UE referitor la mediu fără nici o clauză de salvgardare, acest lucru nu înseamnă că putem privi relaxaţi spre viitorul nostru în Uniune fără a mai avea ceva de făcut, ci din contră, avem de recuperat întârzieri istorice care ne separă de selectul club european. De pe urma acestor întârzieri au profitat firme precum Kronospan, care şi-au mutat fabricile în ţările est- europene, unde legislaţia este mai puţin aspră şi unde dezvoltarea unor asemenea proiecte a fost posibilă pe vremea vechii guvernări fără prea multe şi aprofundate studii de impact asupra mediului. Dovadă stă faptul că, în urma unor plângeri ale localnicilor, acum un an, o delegaţie a Ministerului Mediului în frunte cu ministrul de atunci, Speranţa Ianculescu, a verificat activitatea firmei nedescoperind nimic în neregulă, însă nici rezultatul controlului nu a fost dat publicităţii. Faptul că acolo se poluează nu e o simplă născocire, mărturie stând accidentul din luna mai a acestui an, când oraşul Sebeş a fost acoperit de o pulbere fină de rumeguş, precum şi declaraţiile localnicilor din zonele limitrofe, care se plâng că, în ultimii ani, pomii se usucă iar aerul este irespirabil.

Ştiu că actuala conducere a Ministerului Mediului a promovat în strategia de implementare a Programului de Guvernare, conceptul de dezvoltare durabilă, conform căruia protecţia mediului trebuie armonizată cu dezvoltarea economică şi socială, de aceea, aştept ca principiul european, conform căruia "cel care poluează, plăteşte" să-şi producă neîntârziat efectele prin combaterea la sursă a poluării şi prin asumarea în comun a responsabilităţii. Accentul pus de UE pe protecţia mediului nu este un moft, ci este rezultatul conştientizării gravelor pericole care pândesc omenirea dacă ignorăm o realitate tristă, aceea că ecosistemul global este finit şi că oferă o anumită capacitate de dezvoltare a subsistemului economic, dar care pare a-şi fi atins limitele.

Închei parafrazându-l pe André Malraux, care spunea că secolul XXI va fi ecologist sau nu va fi deloc, iar în virtutea acestei fraze celebre am credinţa că vom găsi calea să oprim deteriorarea mediului înconjurător, prin introducerea în sistemul actual de apreciere a performanţelor economice a unor parametri precum: starea sanitară, calitatea alimentaţiei, a căminului, starea mediului şi a patrimoniului natural şi cultural, etc.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Armonie multiculturală în sol major"

Înainte de a citi cărţile reputatului profesor de la Universitatea de Vest din Timişoara, Victor Neumann, specialist în multiculturalism, am exersat în Banat practica convieţuirii în armonie cu multiple etnii.

Şi pentru a nu fi subiectiv în abordarea multiculturalismului în care am trăit în Banat, am să prezint câteva fraze consemnate de reputatul profesor, referitoare la modalitatea de convieţuire a multiplelor etnii, dincolo de ocean.

Timp de un an, profesorul Victor Neumann a predat studenţilor de la o prestigioasă universitate americană.

"Colegii mei americani erau încredinţaţi că nici nu se poate trăi altfel decât într-o pluritate de culturi şi religii, esenţială rămânând puntea ce leagă enorma paletă de expresii sau tradiţii.

Acest multiculturalism are şi alte semnificaţii decât acela al spaţiului Europei Centrale şi de Est.

În Statele Unite există o varietate cultural-comunitară rar întâlnită în alte ţări de pe glob, fără ca aceasta să presupună amestecul valorilor care guvernează ţara. Nici una nu este creatoare de orientări politice paralele ori concurente cu ale statului construit pe filozofia anglo-saxonă.

Dovada cea mai bună este că multitudinea de tradiţii şi culturi continuă să rămână subordonată aspiraţiilor unei singure naţiuni.

O precizare ar trebui să încheie această paranteză: pentru americani, etnicitatea rămâne mai degrabă simbolică, ea nemaifiind purtătoarea încărcăturilor mitico-politice din spaţiile de obârşie ale individului sau ale comunităţii din care provine.

Prin urmare, în caz că vorbeşte limba română sau limba franceză în propria casă, nu poate afecta mersul treburilor publice; aceasta nu presupune acordarea unor drepturi politice potrivit cărora entitatea statală trimite la o identitate multinaţională. Presupune, în schimb, politica recunoaşterii diversităţii culturale şi religioase. Cetăţenia multiculturală nu atrage după sine închiderea în carcasa etnicismului şi, cu atât mai puţin, definirea acestuia cu noţiunea de naţional.

Nimeni nu face asemenea confuzii la nivelul guvernanţilor, academicienilor, instituţiilor publice sau private.

Între multicultural şi multinaţional este o mare diferenţă, motiv pentru care cred că definirea termenilor nu este de neglijat în orice luare de cuvânt responsabilă.

That is all sau acesta este tot ce am dorit să vă prezint, dragi colegi.

Domnul Horia Victor Toma:

Un subiect foarte mediatizat în ultima perioadă este cel al proiectului Legii spitalelor. Ca în mai toate domeniile de interes general şi medicina este un domeniu la care toate persoanele consideră că se pricep şi, mai mult decât atât, că pot acorda sfaturi gratuite.

Fără a pretinde că sunt un specialist în acest domeniu, consider ca noul proiect trebuie să vizeze înainte de toate aceste dezbateri privind aspectele legate de asistenţa medicală primară.

De asemenea, trebuie avute în vedere măsurile prin care să se acopere necesarul de cadre medicale în mediul rural, unde într-adevăr sunt carenţe deosebite.

În acelaşi timp, metodele de profilaxie din medicina generală vor trebui să fie promovate prin campanii puternice, pentru că, numai în acest mod, s-ar reduce cu mult eforturile din cadrul spitalelor.

Există, în acest moment, o polemică în ceea ce priveşte modul în care urmează să fie administrate unităţile spitaliceşti, evitându-se însă discuţii legate de competitivitatea între medici, despre profesionalismul şi capacităţile acestora profesionale, dar şi despre resursele umane.

Constat, aşadar, că este foarte uşor de combătut un proiect greu, cum este cel al Legii spitalelor, dar se dovedeşte a fi mult mai dificil să oferi soluţii în acelaşi domeniu în care ne-am confruntat în permanenţă cu probleme legate de fonduri, dar şi de resurse.

Domnul Romeo Marius Raicu:

Declaraţie politică privitoare la necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ privitor la protecţia fizică şi informaţională a obiectivelor de importanţă strategică, a facilităţilor de infrastructură şi a agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domenii strategice.

Ameninţările asimetrice se manifestă atât într-un trend ascendent din punct de vedere organizaţional, reuşind să ajungă la structuri capabile să penetreze structurile statale, dar şi la noi metode de acţiune în plan operaţional. Grupările teroriste şi cele de crimă organizată identifică noi mijloace de finanţare, de recrutare şi, în mod special, de concretizare a obiectivelor lor.

Avertizările recente privind posibilele atacuri asupra obiectivelor strategice ale unor ţări şi asupra facilităţilor de infrastructură sunt din ce în ce mai dese atât la nivelul Uniunii Europene cât şi al întregii comunităţi euroatlantice.

În acest context, consider că actualul cadru legislativ referitor la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor poate fi îmbunătăţit iar pe de altă parte, se impune corelarea acestor prevederi legislative cu cele referitoare la Sistemul Naţional de Management al situaţiilor de Urgenţă, în sensul instituirii unui sistem de avertizare care să permită ca, în cazul unui atac terorist asupra unei componente strategice, atac concretizat fie la nivel fizic fie informaţional, să fie activate sisteme de maximizare a protecţiei la nivelul întregii ţări.

Avertizările emise la nivel european arată că noile zone de manifestare a terorismului se vor concretiza prin atacuri asupra infrastructurii informatice, în special asupra celei de susţinere a unor sisteme vitale. Nu trebuie să ignorăm nici avertizările din trecut când, prin penetrarea sistemelor informatice ale Ministerului de Finanţe din România, au fost schimbate ratele oficiale de curs valutar şi au fost introduse taxe fictive. Acest tip de atacuri pot prejudicia grav activităţile economice din România, dar şi încrederea cetăţenilor în capacitatea statului de a-i proteja. Scenarii mai pesimiste pot include atacuri concomitente la nivel fizic şi informaţional care vor viza sisteme de navigaţie, manevrarea frauduloasă a informaţiilor privitoare la datele cu caracter personal, atacuri asupra unor sisteme computerizate de susţinere a vieţii, atacuri asupra sistemelor informatice şi bancare dar şi operaţiuni tip PSYOPS menite să inducă populaţiei stări de panică şi teroare.

În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, va trebui să ne adaptăm inclusiv sub aspectul pregătirii sistemelor informatice, astfel încât, în momentul corelării acestora cu cele ale Uniunii Europene, să nu reprezinte o vulnerabilitate la adresa securităţii întregului sistem. Se impune nu numai adoptarea unor reglementări legislative, ci şi implicarea activă în vederea educării civice a cetăţenilor în acest domeniu.

Pe de altă parte însă, consider că se impune adoptarea unei legislaţii specifice pentru paza obiectivelor strategice, a facilităţilor de infrastructură şi a agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domenii strategice astfel încât să se minimizeze efectele concretizării potenţialelor riscuri la adresa acestora. Corelarea lor într-un sistem unitar presupune eforturi materiale şi legislative, dar avantajele adoptării unor astfel de reglementări preventive sunt, în mod cert, mai evidente decât eventualele consecinţe nefaste ale indolenţei manifestate în acest domeniu.

Domnul Mihai Stănişoară:

Ziua de 25 Octombrie reprezintă un simbol al împlinirii naţionale, fiind ziua în care Armata Română a reuşit să ducă la îndeplinire misiunea fundamentală a eliberării teritoriului naţional.

Pentru promovarea şi apărarea intereselor naţionale, Armata acţionează prin mijloace proprii militare şi nonmilitare în vederea menţinerii integrităţii, independenţei statului, afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori democratice.

Armata reprezintă cea mai importantă instituţie din sectorul de securitate. Reforma în domeniul militar a urmărit revizuirea fundamentală a structurii de forţe pentru a răspunde cerinţelor noului mediu de securitate, statutului de membru NATO şi de candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Calitatea de membru NATO, recent câştigată, ne oferă nu doar garanţia securităţii ci şi recunoaşterea noastră ca stat democratic şi ca partener viabil. Este o realizare pe care nimeni nu o poate nega dar, totodată, este şi o responsabilitate pe care ne-am asumat-o şi pe care trebuie să o onorăm: aceea de a fi nu doar dispuşi să ne implicăm în apărarea unei cauze drepte ci, mai ales, de a fi capabili să o facem.

De aceea, este foarte important să ne concentrăm asupra pasului următor, asupra realizării obligaţiilor pe care ni le-am asumat.

Seriozitatea cu care vom continua restructurarea forţelor armate în direcţia profesionalizării armatei, a îmbunătăţirii capacităţilor de apărare, a întăririi interoperabilităţii şi a capacităţii de dislocare a forţelor şi, în general, modul în care vom reuşi să ne respectăm angajamentele asumate ca stat membru NATO sunt deosebit de importante pentru că ele vor da măsura seriozităţii noastre. Prin Armată, România îşi poate aduce contribuţia la lărgirea ariei de securitate participând la eliminarea ameninţărilor la adresa securităţii internaţionale în Balcani şi la războiul antiterorist.

Stabilirea bugetului Ministerului Apărării Naţionale la pragul de 1,85 % din PIB reprezintă un procent "considerat" suficient pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România faţă de NATO, mai ales că armata va primi cu 400 de milioane de dolari mai mult decât în 2005. Cu toate acestea, cred că alocarea unui procent de cel puţin 2 % din PIB ar reprezenta un prag psihologic motivant pentru factorii de decizie din Ministerul Apărării Naţionale, cât şi un atu în promovarea unei imagini credibile a României în exterior, semn că ţara noastră este hotărâtă să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin statutul de promotor de stabilitate în Sud-Estul Europei.

Nu trebuie să repetăm greşeala pe care au făcut-o alte ţări recent intrate în NATO care, acuzând constrângeri bugetare, au diminuat substanţial bugetele preconizate pentru apărare.

Fondurile Ministerului Apărării Naţionale nu sunt alocate doar pentru operaţiunile NATO, ci şi pentru contribuţia României la dezvoltarea şi implementarea proiectelor din cadrul iniţiativelor regionale, angajării în lupta împotriva terorismului precum şi participării la implementarea dimensiunii de apărare a Uniunii Europene.

Alături de aliaţii şi vecinii săi, prin organizaţiile internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii, România trebuie să-şi asume rolul de generator de securitate în zonă şi să contribuie la promovarea în Europa de Sud-Est şi a regiunii Mării Negre a valorilor care stau la baza comunităţii de securitate euro-atlantică.

Îmi face o deosebită plăcere să mă alătur tuturor celor care serbează astăzi Ziua Armatei şi să le urez multă sănătate şi succes în activitate.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Doresc să fac o declaraţie politică prin care voi expune un proiect personal la care ţin foarte mult şi pe care vă rog să îl susţineţi, indiferent de culoarea politică pe care o aveţi, indiferent de orgoliile de moment, deoarece este un proiect care va aduce bunăstare unei zone extrem de productive a ţării noastre: este vorba de zona municipiului Cluj-Napoca şi a localităţilor din jurul lui.

Felul în care a evoluat administraţia publică a municipiului Cluj-Napoca are o caracteristică proprie datorită unei serii de probleme specifice, ceea ce a condus la necesitatea creării unui act normativ special care să reglementeze administraţia publică a acestei zone.

Propunerea legislativă pe care am depus-o şi pentru care vă solicit sprijinul se intitulează Zona Metropolitană Cluj şi este o formă legislativă care recunoaşte "de jure" o situaţie "de facto", adică faptul că localităţile din zona limitrofă a municipiului, şi anume Chinteni, Apahida, Floreşti, Baciu şi Feleacu au, în prezent, o dezvoltare strâns legată de tot ceea ce însemnă municipiul Cluj-Napoca.

Extinderea Clujului către zonele care se află pe teritoriul comunelor mai sus amintite a dat naştere la o nouă realitate socio-economică, realitate care nu mai poate fi trecută cu vederea şi care face necesară crearea unei zone metropolitane care să cuprindă cele şase unităţi administrativ-teritoriale. Modelul de organizare a localităţilor pe zone metropolitane nu este nou pentru administraţia publică locală, fiind utilizat cu succes atât în Uniunea Europeană cât şi în Statele Unite ale Americii.

Principalul obiectiv al acestui proiect de lege este acela de a rezolva o problemă care se manifestă în momentul actual prin aceea că municipiul Cluj-Napoca şi comunele Chinteni, Apahida, Floreşti, Baciu şi Feleacu reprezintă un conglomerat care se dezvoltă în mod haotic. În susţinerea acestei teze, voi enumera doar câteva aspecte care sunt de altfel extrem de elocvente. Astfel:

• între municipiul Cluj-Napoca şi cele 5 unităţi administrativ teritoriale nu există o delimitare clară din punct de vedere al infrastructurii şi serviciilor publice;
• delimitarea teritorială este una pur formală, în condiţiile în care cea mai mare parte din populaţia activă din cele 5 comune limitrofe are locuri de muncă în municipiul Cluj- Napoca;
• o mare parte a zonei de agrement a municipiului Cluj-Napoca se regăseşte pe teritoriul Judeţului Cluj;
• reţelele de transport în comun, comunicaţii şi alte tipuri de servicii publice de primă utilitate sunt de fapt folosite în comun.

Avantajele pe care le-ar presupune crearea unei zone metropolitane, constituită din municipiul Cluj-Napoca şi cele 5 comune limitrofe pot fi sintetizate astfel:

• dezvoltarea integrată a municipiului Cluj şi a comunelor Chinteni, Apahida, Floreşti, Baciu şi Feleacu, precum şi identificarea clară a zonelor cu specific diferit (zone turistice şi de agrement, zone industriale, zone de locuit etc);
• posibilitatea gestionării cu mai mare eficienţă a serviciilor publice atât la nivel de Cluj-Napoca cât şi la nivelul celor 5 comune;
• posibilitatea realizării unor investiţii de mare anvergură în avantajul ambelor structuri administrative - zonele periferice ale Clujului neavând forţa financiară de a susţine actualul ritm de dezvoltare;
• posibilitatea atragerii unor fonduri europene pentru dezvoltare cu destinaţie specială pentru zonele metropolitane.

În aceeaşi ordine de idei, această iniţiativă poate fi extrem de benefică pentru mediul de afaceri, contribuind la înflorirea investiţiilor şi la un trai mai bun pentru locuitorii zonei, la ridicarea calităţii serviciilor atât pentru locuitorii municipiului Cluj-Napoca, cât şi pentru cei ai celor 5 comune limitrofe.

Mai ţin să amintesc faptul că, în urma consultărilor cu reprezentanţi ai administraţiei locale clujene, am primit girul lor pentru a iniţia acest proiect legislativ. Mai mult, consider că este de datoria reprezentanţilor în Parlamentul României crearea şi susţinerea acestor acţiuni concrete, pentru a căror punere în aplicare nu este nevoie de costuri mari, dar ale căror efecte pe termen mediu şi lung nu le putem neglija.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi îmi exprim încă o dată speranţa că veţi susţine crearea Zonei Metropolitane Cluj, de-a lungul parcursului legislativ pe care proiectul de lege îl va urma în comisiile de specialitate şi mai apoi în plen.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind corupţia generalizată, respectarea drepturilor omului în România, gradul de libertate a presei în România.

În ultimele două săptămâni două reputate agenţii internaţionale pentru transparenţă au dat publicităţii rapoarte privind corupţia în majoritatea statelor de pe glob.

În Raportul privind Indicele de Percepţie a Corupţiei în anul 2005, dat publicităţii de Transparency International, se arată că în cazul României, fenomenul de corupţie a ajuns la pragul psihologic de "corupţie generalizată".

În condiţiile în care ţările nou intrate în UE au înregistrat un indice de corupţie mai bun ca România cu cel puţin un punct, se pune serios întrebarea dacă vom putea face faţă cerinţelor comunitare în acest domeniu, la data aderării.

Studiul amintit este realizat pe baza a 16 sondaje diferite, elaborate la nivelul mediului de afaceri şi al celui academic, al înalţilor funcţionari din adminstraţia publică. Totodată, este foarte important de menţionat faptul că punctele de vedere ale rezidenţilor din România corespund cu cele ale experţilor străini.

Aceste fapte arată că, în ciuda mult-trâmbiţatei reforme a sistemului juridic, fenomenul sus-amintit a ajuns la stadiul de generalizare, ceea ce dovedeşte că în 10 luni de "vânătoare de vrăjitoare", de discursuri politicianiste, de lipsă completă de fair-play în conduita politică, actuala putere nu a reuşit decât să ne situeze şi mai convingător în rândul statelor problemă.

Nu ne putem preface că nu vedem uscăturile din pădurea proprie ci doar pe acelea ale altor ţări. Nu putem afirma la nesfârşit că România e mai bine pregătită decât Bulgaria pentru aderare, ignorând problemele reale care ar putea activa clauza de salvgardare. Interesul românesc este de a adera la UE, nu de a ne bucura că Bulgaria întâmpină probleme mai grave decât cele ale României. Iată că, în raportul amintit mai sus, Bulgaria se situează într-o poziţie mult mai bună decât cea a României, asigurându-şi argumente mai puternice pentru momentul 1 ianuarie 2007.

Voi mai face referire şi la un alt raport, acela al organizaţiei Amnesty International, care se referă la respectarea drepturilor omului în Bulgaria, România şi Slovacia, raport care a fost denunţat de importanţi actori de pe scena politică românească. Această cercetare este concentrată în special pe situaţia spitalelor de boli nervoase din România, pe situaţiile de abuzuri ale forţelor de poliţie, de discriminare a populaţiei de etnie romă. Reprezentanţii acestei organizaţii au solicitat Uniunii Europene menţinerea presiunilor asupra României, în privinţa respectării drepturilor omului.

Considerăm reacţia clasei politice româneşti pripită şi nefondată, mai ales în ceea ce priveşte negarea faptelor prezentate în Raportul Amnesty International. Desigur că un astfel de raport nu este o carte de vizită meritorie. Dar la fel de adevărat este şi faptul că aderarea României la data stabilită depinde de respectarea TUTUROR criteriilor de la Copenhaga. Drepturile omului sunt un domeniu sensibil şi foarte solicitant, care presupune eforturi concertate în foarte multe direcţii, însă nu putem minimaliza datele factuale ale raportului, spunând că cele semnalate de Amnesty International sunt cazuri disparate şi exagerate.

În cele din urmă mă voi referi la un al treilea raport, şi anume cel elaborat de prestigioasa organizaţie ,,Reporters sans Frontieres''. În campania electorală din toamna anului trecut, actuala putere a avut un mesaj bazat pe lupta anticorupţie şi libertatea de expresie, după modelul fostei CDR. După ce s-a instalat confortabil la putere, singura preocupare a ,,guvernării portocalii'' a fost să-şi aservească toate instituţiile statului, să le politizeze, uitând de sloganurile electorale.

În mod sistematic, am atras, pe diverse canale, semnale de alarmă actualei puteri faţă de obligaţiile pe care le are pentru respectarea angajamentelor de ţară în vederea aderării la UE; cu toate acestea puterea actuală s-a mulţumit să urmărească sistematic procesul epurărilor politice din structurile administraţiei a celor care nu respectau culoarea portocaliu.

Este, credem noi, momentul ca, în al doisprezecelea ceas, puterea actuală să se trezească la realitatea zilei şi fără întârziere să ia o atitudine pragmatică/aplicată faţă de situaţia semnalată prin evaluările organismelor internaţionale. Dincolo de semnalele de alarmă ale acestor evaluări se găseşte o situaţie care practic ne poziţionează în ,,zona gri'' a ţărilor care aspiră la democraţie.

Interesul nostru, al tuturor, indiferent de familia politică căreia îi aparţine fiecare, este intrarea României în clubul ţărilor civilizate ale Europei prin aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

De aceea, guvernul trebuie să-şi asume un plan clar si eficient de măsuri pentru a evita calificative de genul celor semnalate să mai fie acordate României şi care sunt jignitoare pentru poporul român. Perioada următoarelor şase luni va fi determinantă în ceea ce priveşte drumul ţării noastre spre Uniunea Europeană, în perspectiva evaluărilor Comisiei Europene din primăvara anului viitor. Tocmai datorită acestui aspect se impune ca, fără întârziere, guvernul şi actuala putere să-şi asume situaţia actuală şi să procedeze în consecinţă la înlăturarea cauzelor care au determinat astfel de evaluări.

Domnul Viorel Pupeză:

Virusul gripei din administraţie...H5IO BN

De la sănătate, virusul gripei s-a transmis direct în administraţie. Nu a fost nevoie să trimitem probele la laboratorul din Londra, pentru că virusul are rădăcini autohtone - H₅IO din Bistriţa Năsăud. Din păcate, boala în şi pe administraţie se transmite de la om la om, pentru că şi colegii săi de partid, din Alianţă sau Coaliţie au ajuns să împărtăşească propunerile sale legislative de modificare şi completare a Legii nr.215/2001. Insistenţa sa absurdă de a schimba preşedinţii, vicepreşedinţii de consilii judeţene şi viceprimarii a ajuns deja prioritate naţională, contrar opiniilor mai marilor săi în partid. Până acum, le-am avut pe toate, dar mai avem o întrebare: La gripa asta ucigătoare, mai avem cumva...imunitate?

Rădăcinile virusului H5IOBN au fost descoperite de ceva vreme, sunt de domeniul istoriei, însă au existat şi perioade de stagnare, când acesta a fost preocupat de acumularea unor averi substanţiale. Virusul a cucerit teritorii noi, în preajma Capitalei, s-a instalat în câteva apartamente, ba s-a extins şi în zona "sirenelor". El a fost reactivat în 2004, o dată cu debutul campaniei electorale, prin mesajele de ideologie fasciste, continuate cu politica "Radem tot" şi-i propulsăm "pe-ai noştri", chiar dacă sunt incompetenţi şi cu atât mai bine dacă ne sunt nepoţi, cumetri, fini, nănaşi sau sponsori. Constatăm ca tare bine îi prieşte virusului pe aceste meleaguri.

El a continuat să se manifeste după ce s-a instalat în scaunul de la Parlament, atât în zona de provenienţă, cât şi la nivel central, făcând un focar de infecţie în toate locurile cu care a intrat în contact. Dureros este faptul că nu a fost încă găsit antidotul românesc, pentru că pe alte meleaguri există, iar vaccinul este numit simplu: Constituţie. Foarte probabil, dacă acţiunea virusului cu pricina nu se potoleşte, chiar specialiştii Uniunii Europene vor fabrica unul pe care-l vor trimite autorităţilor de la Bucureşti. La noi, virusul H₅IOBN nu face reacţie nici la urechelile venite de la Palatul Cotroceni, nici la cele de la Palatul Victoria. El s-a transmis şi la ciocănitoarea "boc-boc", de unde mai are susţinere, cine ştie pentru câtă vreme.

Specialiştii au recomandat "mai marilor" să-şi ţină oamenii în curţile proprii pentru a nu se extinde virusul, dar curtea e prea mică pentru un astfel de virus democrat. Boala poate fi combătută şi prin dezinfecţie sau un filtru sanitaro-constituţional, pentru că altfel riscăm să ajungem la o pandemie în administraţie. Dacă extinderea virusului H₅IOBN nu este controlată, tocmai sănătatea democraţiei este pusă în pericol. Lucrul important este supravegherea atentă a virusului, iar populaţia din zona să evite contactul cu purtătorii virusului.

Ceea ce nu a înţeles purtătorul acestui virus este că schimbarea unui preşedinte sau a unui vicepreşedinte de consiliu judeţean nu se poate face decât cu o motivaţie credibilă. Simptomele gripei administrative nu se vor vedea doar în consiliile judeţene conduse de PSD, ci vor afecta şi "ograda proprie". Aprobarea virulentă a modificărilor Legii nr.215/2001 va produce haos şi dezordine în consiliile judeţene şi va crea un precedent periculos care nu va scuti de la schimbare nici pe reprezentanţii Alianţei D.A. Între timpi, domnul preşedinte şi virusul H5 IOBN pot servi o găină de Ceamurlia gătită la Golden Blitz.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Câteva consideraţii privind noua Lege a spitalelor.

Un nou pachet legislativ important vine să reglementeze activitatea într-un domeniu pe cât de important, pe atât de puţin reglementat şi eficient: sănătatea populaţiei. Nemulţumirile sunt de ambele părţi: guvernanţii sunt sub permanenta presiune datorată subfinanţării constante, de ani de zile, ceea ce a dus la colapsul unor unităţi medicale şi sanitare, cadrele medicale demotivate de condiţiile de practicare a meseriei şi nivelul de remunerare, pacienţii care reclamă calitatea scăzută a serviciilor şi faptul că deşi plătesc în mod constant contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, costurile serviciilor medicale nu sunt nici pe departe acoperite, autorităţi locale care se află în imposibilitatea de a asigura servicii medicale optime din cauza unor bugete reduse la jumătate etc.

Fiecare guvernare, fiecare platformă politică conţine în mod obligatoriu elementele de bază ale unei noi organizări medicale şi sanitare şi fiecare promite ca situaţia în domeniul sanitar se va schimba, dar orice proiect, ajuns la nivel de implementare se opreşte din aceleaşi considerente: lipsa fondurilor. Cercul vicios trebuia rupt şi aici consider că intervine alternativa salutară propusă de actualul cabinet: nu se promite alocarea unor fonduri suplimentare substanţiale, pentru că realitatea economică a României nu recomandă acest lucru, ci oferă un pachet de legi care să ne permită să abordăm domeniul sanitar ca pe o afacere, în care concurenţa să ducă la calitate, iar banii să producă bani.

Din acest punct de vedere, consider deosebit de importantă noua lege a spitalelor din două puncte de vedere: 1. Va reglementa cel mai important nivel de adresabilitate a populaţiei: spitalul. Idealiştii vor replica aici ca primul nivel de adresabilitate este medicul de familie, fapt perfect adevărat, dar nu în România, unde gradul de încredere în medicul de familie este încă scăzut, cazuistica este restrânsă la acest nivel şi există în mod cert o tendinţă de a abuza de servicii de specialitate complexe şi scumpe, care se regăsesc doar la nivelul spitalelor; 2. Va forţa spitalele să devină rentabile şi să-şi managerieze resursele după criterii economice, fiind conduse nu de cel mai bun internist sau de cel mai bun chirurg, ci de cel mai bun manager. În condiţiile în care statul român cheltuieşte sume colosale pentru a-şi pregăti un specialist în domeniul medical este absolut anacronic să-l regăsim pe acesta, la apogeul carierei sale medicale, organizând licitaţii pentru produse sanitare sau completând schema de personal, aprobând deconturi, toate într-un hei-rup de moment şi fără nici o strategie pe termen mediu sau lung.

Sunt deputat de Iaşi şi nu pot să nu amintesc de supraaglomerarea spitalelor şi clinicilor medicale din Iaşi cu pacienţi care provin din multe judeţe ale Moldovei. Reglementarea, prin acest pachet de legi, a statutului spitalului regional, ca şi competenţă, dar mai ales ca şi resurse financiare alocate vine să rezolve o gravă problemă a dimensionării resurselor alocate pentru asistenţa medicală de specialitate în astfel de centre, unde numărul de servicii medicale ce trebuie asigurate este mult mai mare, complexitatea este net superioară şi costurile semnificativ mai mari, dar finanţarea este aceeaşi ca şi în cazul oricărei unităţi medicale dintr-un municipiu oarecare. Sunt convins că sunt în asentimentul celor de la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, Târgu Mureş, centre care au acelaşi statut ca şi Iaşi.

Nu în ultimul rând, vreau să subliniez că aceleaşi principii ale economiei de piaţă, dar şi ale considerentelor de solidaritate socială, stau la baza tuturor legilor din acest pachet legislativ care este de departe cel mai complex adoptat vreodată în domeniul sănătăţii în România. Nivelul de dezvoltare socială şi economică al unei societăţi nu se măsoară doar în "costuri zilnice" ci, mai ales, prin gradul de sănătate a populaţiei care reflectă fidel condiţiile de trai din ţara respectivă.

Domnul Valeriu Victor Boeriu:

Constituţia României garantează fiecărui cetăţean dreptul la ocrotirea sănătăţii. Acest drept impune asigurarea accesului la servicii medicale şi farmaceutice.

Inexistenţa cadrului legislativ specific funcţionării farmaciei, precum şi faptul că în toate ţările europene există legi specifice acestui tip de activitate au condus la elaborarea legii farmaciei. La elaborarea ei s-au avut în vedere reglementări similare din ţări ale Uniunii Europene, în special legea germană, italiană şi franceză.

În prezent, în absenţa unei legi specifice, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor se fac potrivit legii comerciale, în baza unui ordin al ministrului sănătăţii. Caracterul special al farmaciei în raport cu alte unităţi comerciale rezidă în faptul că atât medicamentul cât şi persoana calificată pentru exercitarea activităţii cu medicamente (farmacistul) sunt reglementate prin legi speciale. Tocmai din această cauză şi Legea nr. 650 din 2002 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă exceptează activitatea cu medicamente din categoria activităţilor comerciale.

Grupul Farmaceutic al Comunităţii Europene enunţă în Carta Farmaciei Europene principiul conform căruia "farmacistul trebuie să fie proprietarul farmaciei pentru ca interese străine de Sănătatea Publică să nu interfereze cu eliberarea de medicamente".

Legea farmaciei a fost concepută astfel, întrucât farmacia reprezintă locul în care farmacistul, absolvent cu studii universitare de farmacie, să-şi poată exercita în regim independent, liberal, profesiunea de farmacist.

Legea farmaciei vine să acopere cu reglementări clare un sector important al sistemului de sănătate.

1. Reglementează autorizarea şi funcţionarea farmaciilor:
   • criteriu profesional: autorizaţia se acordă farmacistului; farmacia nu funcţionează în absenţa farmacistului;
   • criteriu demografic: o farmacie la 3000 de locuitori;
   • criteriu geografic: o farmacie la 250 de metri.
2. Stimulează concurenţa profesională:
   • sprijină activitatea profesională a farmacistului individual;
   • duce la o mai bună distribuire a resurselor stopând concurenţa neloială.
3. Echilibrează repartiţia serviciilor farmaceutice:
   • îmbunătăţeşte raportul urban-rural prin stimularea deschiderii de farmacii în mediul rural;
4. Creşte accesibilitatea populaţiei la servicii farmaceutice:
   • prin deschidere de sucursale în localităţi fără farmacii;
   • prin deschidere de oficine locale.
5. Stopează tendinţa spre monopol:
   • prin reglementările de limitare a lanţurilor de farmacii;
   • prin interzicerea desfacerii de medicamente de către producători, importatori sau distribuitori prin farmacii proprii.

Prin efectele previzibile enumerate mai sus, legea farmaciei îşi dovedeşte utilitatea la nivelul actualului stadiu de dezvoltare a sistemului de sănătate din România.

Domnul Emil Strungă:

Educaţie în perspectiva aderării

În toate ţările, investiţiile în domeniul educaţiei ocupă un loc principal în bugetul public; este firesc acest lucru, deoarece viitorul oricărei societăţi depinde în mare măsură de gradul de instruire, respectiv competenţă a cetăţenilor care o compun.

Dacă apreciem interesul public pentru educaţie prin procentul din PIB alocat acestui domeniu, se poate observa cu uşurinţă că acest interes variază considerabil de la o ţară la alta. În majoritatea ţărilor Uniunii Europene, investiţiile pentru educaţie şi formare constituie primul nivel de priorităţi, aşa numitele investiţii pentru viitor şi ocupă un loc important la cheltuielile de la bugetul public. Cu un procent de 3,95% în 2006, România, ţară implicată activ în procesul de aderare la Uniunea Europeană, înregistrează în comparaţie cu viitorii parteneri, cele mai reduse cheltuieli din p.i.b. pentru educaţie.

În aceste condiţii, este puţin probabil ca angajamentul asumat prin lege, ca în 2007 (anul aderării României) procentul din p.i.b. alocat pentru educaţie să fie de 6%, deoarece diferenţa dintre cele două cifre, deşi pare minoră, înseamnă în fapt, într-un singur an, o creştere de 50% a bugetului pentru educaţie, fapt fără precedent în istoria recentă. O soluţie care să genereze încredere în viitor ar fi ca în acest an, bugetul pentru educaţie să fie de 5% din p.i.b.

Avem speranţă că Ministerul Finanţelor Publice va identifica sursele necesare acestei creşteri.

O primă posibilitate ar fi redimensionarea bugetului pentru centrala nucleară electrică de la Cernavodă, sursă de energie cu grad mare de risc şi care nu poate fi asociată cu o investiţie pentru viitor.

Altă posibilitate ar fi limitarea bugetelor celor două Camere ale Parlamentului la nivelul anului 2005; oricum nu este recomandabil ca aceste bugete să crească în situaţia în care educaţia beneficiază de resurse financiare mai mici decât în anul precedent.

O altă sursă de bani ar fi redistribuirea "internă" a bugetului MEC între cele două componente, învăţământ şi cercetare, în sensul ca o parte din bugetul alocat cercetării să fie transferat către educaţie.

În situaţia actuală este urgent şi necesar, în primul rând, ca toate resursele posibile să fie mobilizate în vederea realizării unui obiectiv de interes prioritar.

În al doilea rând, este evident că Guvernul nu poate ignora importanţa educaţiei, atât în perspectiva naţională, cât şi direcţia integrării europene.

Domnul Adrian George Scutaru:

Corupţie şi intoleranţă - cursul românesc de schimb pentru 1 euro comunitar?

Săptămâna trecută, România a mai primit o palmă pe obrazul de ţară candidată la integrarea în Uniunea Europeană - am fost declaraţi cei mai corupţi dintre toate ţările comunităţii europene, incluzându-se în ecuaţie şi ţările candidate. Transparency International a studiat indicele de percepţie a corupţiei şi, pe o scară de la 0 la 10, unde 10 ar corespunde unei ţări lipsite de corupţie, nu am primit decât 3 puncte. În peisajul mondial, performanţă - suntem în top 100! Pe locul 85. Departe de mine gândul de a trivializa acest rezultat. Dimpotrivă, rezultatul este îngrijorător şi trebuie luat în seamă. E drept, am crescut cu un punct faşă de anul trecut, progres remarcabil pentru o ţară proaspăt eliberată din cleştii corupşi ai fostei Puteri. Dar rezultatul este cu atât mai îngrijorător cu cât suntem în aşteptarea raportului de şară.

Ca oameni politici, este de datoria noastră să sprijinim reformele anti-corupţie prin toate mijloacele posibile. Avem toate pârghiile pentru a o face, dar, cu toate astea, implementarea acestor politici rămâne, de cele mai multe ori, la un stadiu declarativ. Transparency International cere de la noi câteva lucruri simple: creşterea voinşei politice şi sporirea resurselor pentru lupta anticorupţie, precum şi creşterea accesului la informaţiile ce ţin de bugete, venituri, cheltuieli. Transparenţa este cuvântul cheie dar se pare că adevăratul sens nu l-am înţeles până acum.

Un alt raport îngrijorător pentru naţiunea română este cel emis de Amnesty International, care trage un semnal de alarmă cu privire la respectarea drepturilor omului în România. Din nou, suntem la cote îngrijorătoare. Nu ne respectăm semenii, suntem intoleranţi şi, în concluzie, prea puţin ne pasă de cei din jur. Clasa politică are, desigur, căderea morală de a stimula, prin mijloace specifice, implementarea legilor care privesc drepturile omului, dar societatea civilă are datoria de a le respecta. Un exemplu minor îmi vine în minte când mă gândesc la ce înseamnă pentru mulţi din semenii noştri, aplicarea legilor - iată, de pildă, cum arată majoritatea rampelor pentru persoanele cu dizabilităţi, rampe obligatoriu de instalat la intrarea în instituţiile publice. De cele mai multe ori, ele sunt înguste, abrupte, făcute în batjocură, doar pentru a putea bifa aplicarea legii.

Nu e suficient să facem şi să aplicăm legi. Trebuie să le şi respectăm, iar prin respect, mă refer la sensul de bază al cuvântului.

Cele două rapoarte amintite mai sus, cel emis de Transparency International vizavi de percepţia corupţiei şi cel privind respectarea drepturilor omului, emis de Amnesty International, sunt menite să ne trezească la realitate. Ne dorim să intrăm într-o Europă din care ni se pare normal să facem parte. E legitim să cerem să fim europeni cu acte în regulă. Dar trebuie să muncim pentru asta. Clasa politică, alături de cetăţeni. Să învăţăm să construim împreună. Un concept deocamdată bizar, din păcate, pentru ambele părţi.

Domnul Ionel Palăr:

"Presă încătuşată - naţiune subjugată"

Săptămâna trecută, România a luat o serie de note proaste din partea unor instituţii de monitorizare de prestigiu. Printre ele, raportul asociaţiei «Reporteri fără frontiere» plasează România pe un ruşinos loc 70 în lume, la libertatea presei. Aceste confirmări sunt de ordin tehnic, menite pentru a ne putea raporta la celelalte ţări ale lumii, în funcţie de anumite criterii.

Dar orice român de bun simţ poate observa, studiind presa şi canalele audio-video, că în spatele mult clamatei agende publice, se află interese economice diferite şi, mai rău, diverse culori politice. Este aproape un truism să spui că astfel de constatări sunt extrem de grave pentru o şară care se află în pragul aderării la Uniunea Europeană - un organism în care presa, cu mai multe sau mai puţine alunecări de la o ţară la alta, este recunoscută ca fiind liberă.

Unii dintre mai marii lumii consideră că dezvoltarea economică este o condiţie necesară pentru o presă liberă. Constatările celor de la "Reporteri fără frontiere" contrazic însă această ipoteză: ţări ca Mongolia şi Nigeria, care se află pe locurile 53, respectiv 57, la libertatea presei în lume, nu stau, după cum ştim prea bine, cu economia. În privinşa libertăţii presei, noi ne aflăm pe acelaşi loc cu Paraguay, Congo şi Guineea-Bissau.

În România, presa a crescut considerabil în ultimii ani. Din păcate însă, pluralismul punctelor de vedere este asigurat de elementele care se află în spatele redacţiilor emitente de opinii.

Raportul despre situaţia televiziunilor din România emis de "EU Monitoring Advocacy Program" şi Network Media Program confirmă faptul că televiziunile româneşti sunt folosite pentru exercitarea influenşei şi mai puţin pentru informare. Se observă, totodată, un fenomen de tabloidizare şi trivializare a programelor de ştiri, lucru semnalat şi de experţi. Instituţiile care au realizat acest raport au făcut mai multe recomandări, pentru eliberarea presei din chingile influenţelor politice şi economice. Printre acestea, o recomandare este îndreptată către Parlamentul României - amendarea Legii 187/1999, prin care televiziunile să facă publice numele angajaţilor care au colaborat cu fosta Securitate. Ar fi bine să alocăm timp acestei chestiuni, extrem de importante pentru o societate mediatică sănătoasă şi pentru mai multă transparenşă.

O presă liberă este garanţia maturităţii unei societăţi. Ar fi foarte bine dacă am reuşi să înşelegem că media au o pondere considerabilă în contextul societăţii civile, despre împlinirea căreia prea mult se vorbeşte, care pare a fi dezideratul suprem al ţării noastre, dar care se dovedeşte a fi mult prea dificil de atins. Totodată, ar fi bine să înşelegem că, în orice societate matură, mijloacele de comunicare în masă nu sunt instrumente de manipulare, ci de informare. De îndată ce vom înţelege aceste lucruri de bun simţ, ne vom putea numi puternici, ca naţie.