Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 23, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.186/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 23, 2005

  1. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art.17 alin.2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

 

Şedinţa începe la ora 9,30.

Lucrările sunt conduse de domnul senator Radu Mircea Berceanu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnul senator Mihai Ungheanu, secretar al Senatului, precum şi de domnii Miron Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnul Titu Nicolae Ghiorghiof, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul de 468 de senatori şi deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 327, 141 fiind încă absenţi.

Cvorumul legal de lucru este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere au stabilit proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru, în forma care v-au fost distribuite.

Înainte de a supune votului dumneavoastră ordinea de zi şi programul de lucru, daţi-mi voie să dau citire unei note care este mai importantă pentru senatori, deoarece Regulamentul Senatului prevede acest anunţ. Şi anume: în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, vă informez că s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi:

  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică;
  • Lege privind performanţa energetică a clădirilor;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2005 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005;
  • Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2005 pentru completarea art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul sanitar;
  • Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 142/2005 privind modificarea bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe anul 2005, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor tarife pentru serviciile prestate în regim de urgenţă pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul de Interne;
  • Lege privind Bursele de mărfuri;
  • Lege pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent;
  • Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor uzate;
  • Lege pentru modificarea Anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991.

La Camera Deputaţilor, prezenta listă a fost distribuită, în conformitate cu Regulamentul de la Camera Deputaţilor, tuturor deputaţilor, la casetele respective.