Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 16,40.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă salut, să vă spun bun venit după sărbătorile de Paşte ale catolicilor.

Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 213, fiind absenţi 118, din care 33 participă la alte acţiuni parlamentare.

Nu vă uitaţi în sală când vă spun cifrele acestea, uitaţi-vă pe condicile de prezenţă şi atunci veţi vedea că nu sunt contradicţii între ceea ce spun şi ceea ce scriu.

Vă anunţ, de asemenea, că, potrivit art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la casetele dumneavoastră sunt distribuite, pentru fiecare dintre dumneavoastră, următoarele documente: ordinea de zi de miercuri 13 aprilie; programul de lucru pentru perioada 18-22 aprilie 2006; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente sesizate în fond, mai exact nu avizate, ci să se întocmească rapoartele pentru acele proiecte; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, partea I, care a apărut în această perioadă.

Şedinţa noastră de astăzi va fi destinată, în prima parte, intervenţiilor politice, iar de la ora 18,00 la 19,30 va avea loc primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.

Potrivit practicii existente, voi da cuvântul, în ordine, fiecărui grup parlamentar alternativ şi, de această dată, e rândul puterii să-şi desemneze primul reprezentant şi acesta este domnul deputat Ioan Ghişe.

Rugămintea pe care v-o fac, având în vedere că sunt foarte mulţi colegi care s-au înscris, este să încercaţi să vă încadraţi în termenul prevăzut de regulament, făcând, eventual, o sinteză şi având garanţia că în Monitorul Oficial va apare textul integral al intervenţiei dumneavoastră.

E o intervenţie din sală, ce doriţi să aflaţi?

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Să începem mai repede!

Domnul Valer Dorneanu:

I-am dat cuvântul domnului deputat Ghişe şi nu-l lăsaţi să intervină, v-aş ruga foarte mult să faceţi linişte.

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Titlul declaraţiei politice este "necesitatea apariţiei unei legi cadru privind profesiile liberale".

Apropiata integrare a României în Uniunea Europeană implică şi impune armonizarea legislativă şi instituţională. Domeniul profesiilor liberale are importanţă esenţială pentru viitoarea dezvoltare a clasei de mijloc în România.

În prezent se manifestă pe piaţa serviciilor profesiilor liberale disfuncţii majore şi multiple, care fac astfel ca aceste servicii oferite cetăţenilor să fie de cele mai multe ori prea scumpe şi de o calitate care nu mulţumeşte.

Parlamentul european şi Consiliul European au adoptat, la jumătatea anului trecut, directive care definesc conceptul de profesie liberală. Înfiinţarea şi dezvoltarea profesiilor liberale în România, după 1989, a adus până în prezent mai multe tipuri de abordări, funcţie de lobby-ul pe care l-au făcut şi interesele pe care diferite grupuri profesionale le-au promovat.

Legislaţia românească actuală, cu aplicare în domeniu, prezintă o lipsă de abordare concordantă cu Constituţia României, în literă şi spirit. În legislaţia actuală se menţionează termenul de profesii liberale doar în acte normative cu caracter fiscal, în sensul de referire la anumite categorii de contribuabili.

Mai mult, lipseşte chiar o abordare principială, coerentă şi consecventă privind reglementarea profesiilor liberale. Avem în prezent profesii liberale aprobate ca atare în baza unor legi speciale, organice sau ordinare, aprobate de Parlament, profesii liberale recunoscut în baza unei Ordonanţe de Guvern privind asociaţiile şi fundaţiile şi profesii reglementate prin recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale.

Legislaţia actuală amestecă nepermis obligaţia şi dreptul statului de a reglementa condiţiile exercitării dreptului de liberă practică a profesiilor liberale cu drepturile şi interesele unor grupuri private, asociaţii şi corpuri profesionale, constituite în mod neconstituţional prin legi speciale.

Implicaţiile acestei stări de confuzie şi lipsa de principialitate sunt majore şi decisive pentru societatea românească. Este vorba de domenii importante cum ar fi: auditori financiari, arhitecţi, avocaţi, asistenţi medicali, consultanţi în domeniul transporturilor, evaluatori, executori judecătoreşti, experţi contabili şi contabili autorizaţi, experţi tehnici, farmacişti, jurnalişti, medici, medici stomatologi, medici veterinari, notari publici, practicieni în reorganizare şi lichidare, profesori din învăţământul preuniversitar şi superior, psihologi sau restauratori de monumente istorice.

În mod nepermis, intrarea pe piaţă a serviciilor pentru practicarea profesiilor liberale este, în multe situaţii, condiţionată în mod neprincipial, de acceptul concurenţilor aflaţi deja în activitate şi în condiţiile stabilite de aceştia.

În mod nepermis ei impun regulile care, dacă nu se acceptă, nu se poate practica profesia liberală aleasă pentru care un tânăr s-a pregătit mulţi ani de zile şi pentru care a investit muncă, timp şi bani.

Anumite reglementări legale în vigoare restricţionează intrarea pe piaţa serviciilor oferite cetăţenilor prin limitări numerice care sunt impuse de către cei care practică deja profesiile liberale.

Prin astfel de metode şi practici, piaţa serviciilor este strangulată în mod forţat şi incorect din partea celor care deja câştigă pe piaţă. Concurenţa şi accesul liber pe piaţă sunt în acest mod îngrădite.

Tarifele pentru serviciile oferite cetăţenilor sunt inaccesibile pentru o mare parte dintre aceştia. Cetăţenii au şanse limitate de a găsi pe piaţă servicii de specialitate care, în mod rapid şi eficient, să ajute la valorificarea unor drepturi prevăzute de lege.

Sunt domenii în care lipsa de specialişti în număr suficient creează mari disfuncţii pentru aplicarea unor legi. Asociaţiile reprezentative ale corpurilor profesionale ale profesiilor liberale reclamă lipsa unei legi-cadru şi solicită apariţia unei astfel de legi.

Cele prezentate mai sus demonstrează, credem, necesitatea şi oportunitatea promovării unei legi cadru pentru profesiile liberale.

Închei prin a vă aduce la cunoştinţă că am redactat un astfel de proiect. El este în prezent semnat şi susţinut de mai mulţi colegi liberali. Mâine va fi depus la Senat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Anunţ plenul că a depus de la Grupul liberal o intervenţie scrisă şi domnul Emil Strungă şi, de asemenea, au depus intervenţii scrise domnii Petru Movilă, Dumitru Ioan Puchianu, Liviu Miroşeanu de la PD, doamna Mihaela Rusu de la PSD şi subsemnatul, Valer Dorneanu, de la PSD, care nu mă pot prezenta şi într-o postură de preşedinte de şedinţă şi de intervenient.

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Mihai Apostolache, de la PSD.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pe măsură ce se apropie momentul integrării în uniunea europeană cresc exponenţial tranzacţiile imobiliare. Pe de o parte, persoane fizice sau juridice, bine informate, care au fler în afaceri şi bani, cumpără clădiri şi terenuri, indiferent de starea lor, situate în zone atractive ori în zone cu potenţial european.

De cealaltă parte, vânzătorii care oferă chilipiruri: persoane în vârstă care nu îşi mai pot permite cheltuieli mari pentru întreţinerea şi impozitul proprietăţilor lor, moştenitori reîmproprietăriţi, amărâţi care au contractat credite pe care nu le mai pot duce.

Veţi spune, poate, că astea sunt legile economiei de piaţă: unii pierd, alţii câştigă! Şi aveţi perfectă dreptate!

Demersul meu, însă, nu se referă strict la aceste tranzacţii. Am constatat că, mai ales în ultimul an, şi autorităţile administraţiei publice locale şi, mai ales cele din mediul rural, au fost cuprinse de febra tranzacţiilor de acest gen. Nu vreau să fiu înţeles greşit: demersul meu nu doresc, în nici un caz, să fie perceput ca un act de imixtiune, ca o încălcare a principiului autonomiei locale. Doresc numai să atrag atenţia asupra câtorva lucruri importante pentru acestea. De pildă, cred că ar fi bine să le reamintim că, o dată cu momentul integrării, România va deveni din ce în ce mai atractivă pentru investitori şi, în consecinţă, preţurile terenurilor şi imobilelor vor creşte. Dar ceea ce mi se pare şi mai important de subliniat este faptul că aceste active aflate în domeniul privat al localităţilor se pot şi se vor putea constitui drept garanţii pentru credite interne sau externe, fără de care dezvoltarea infrastructurii nu mai este posibilă.

Poate că am fost obişnuiţi, atâtea decenii, să ne descurcăm cum o fi. Cu şosele mai bune sau mai proaste, cu sau fără reţele de alimentare cu gaze, cu apă sau de canalizare, cu fabrici mai mult sau mai puţin poluante, cu alimente mai mult sau mai puţin sănătoase. Din 2007, dezvoltare durabilă vor fi cuvintele de ordine şi pentru România, din Bucureşti şi până în cel mai îndepărtat cătun.

Am ales astăzi ca să vorbesc despre viitor, cu optimism, nu numai pentru că sunt tânăr şi pentru că acest viitor mă interesează în mod direct, ci şi pentru că ne aflăm în Săptămâna Patimilor, în care nu avem dreptul să fim politicieni, ci oameni politici, oameni ai cetăţii, oameni!

De aceea, închei cu un gând bun, de sănătate şi sprijin pentru românii afectaţi de inundaţii şi cu urarea "Un Paşte fericit!" pentru dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

În continuare, mulţumindu-i domnului deputat Apostolache, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PRM, doamnei deputat Lia Olguţa Vasilescu.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi am adresat două cereri: una Procurorului general al României, domnul Ilie Botoş, şi alta doamnei ministru al justiţiei, Monica Macovei, prin care le-am sesizat falsurile din declaraţia de avere şi de interese a senatorului Radu Berceanu care a uitat să treacă două firme la care are calitatea de administrator.

În declaraţiile de avere şi de interese ale domniei sale apare ca asociat, împreună cu soţia, la SC AVIS SRL în proporţie de 85%. Nu mai este amintită nici o altă societate comercială. Din cercetările întreprinse de mine a rezultat total altceva. Aceste cercetări le-am efectuat la Registrul Comerţului de unde am aflat că este asociat unic al firmei S.C. Parki SRL cu sediul în Bucureşti, str. Vigilenţei nr. 1, ap. 8 sectorul 5, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J 409703/1993 şi, de asemenea, în Craiova este înregistrată firma SC Parki SRL Bucureşti, sucursala Craiova, sub nr. J 161263/1994 al cărei unic acţionar este SVC Parki SRL Bucureşti, adică cealaltă firmă deţinută de senatorul Radu Berceanu.

Adresez, de asemenea, o cerere şi Biroului permanent al Senatului României, să ia act de faptul că domnul Radu Berceanu şi-a pierdut calitatea de senator, conform legii, din momentul în care a ales să devină administrator al firmelor Parki SRL şi Parki Bucureşti, Sucursala Craiova. Fiind administrator de firmă, este clar că nu mai poate fi şi senator al României datorită incompatibilităţii şi atunci mandatul său încetează de drept.

Aşadar, Senatul României are cu un senator mai puţin şi trebuie făcute demersurile necesare pentru ca locul următor de pe lista Alianţei să poată să devină senator al României.

Domnul Morar spunea, recent, că este anchetat în prezent un parlamentar al Partidului Democrat, de către Departamentul Naţional Anticorupţie. Dacă nu este vorba de domnul senator Radu Berceanu, ar fi cazul să fie doi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, este cineva? Domnul Bogdan Ciucă, domnul Adrian Mihei. Poftiţi.

Domnul Bogdan Ciucă vine, sau depune în scris?

Aveţi cuvântul, domnul Adrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "cotcodăceala publică".

Suntem sătui cu toţii, până peste cap, de genul acela de afirmaţii lipsite de temei, fond şi bun simţ, în care unii îşi înţeleg activitatea zilnică prin a-i critica pe alţii. Sunt capabili să comenteze direcţiile de abordare a nu ştiu cărui proiect, sunt capabili să denigreze instituţii ale statului şi sunt capabili să nu perceapă mizeriile din propria ogradă atunci când aruncă cu noroi în cea a vecinului. Şi mă refer aici strict la afirmaţiile voit dojenitoare ale ministrului integrării, doamna Anca Boagiu, afirmaţii care au eleganţa de a evidenţia cotcodăceala, starea de somnolenţă în care se complac parlamentarii la ora actuală şi nu numai.

Şi, dacă ora actuală n-ar fi cea a integrării europene probabil că doamna ministru n-ar mai fi atât de frustrată, la rândul domniei sale, de lipsa de activitate din curtea instituţiei, activitate bazată pe integrarea şi postintegrarea României în Uniunea Europeană. Astfel, n-ar mai avea timp să-i critice pe alţii.

Într-un banal sondaj pe care-l putem efectua, inopinat, pe stradă, în rândul tuturor categoriilor sociale vom putea sesiza diverse priorităţi naţionale generate, în general, de nevoile pe care românii le au, fie că vorbim de creşterea pensiilor până la acel prag de decenţă şi bun simţ, fie că vizăm anticiparea ravagiilor generate de inundaţiile din România, sau fie că ne referim strict la creşterea nivelului de trai, toate acestea converg într-un punct cheie, fiecare dintre noi să-şi facă datoria de român, îngrijindu-se de sine şi de aproapele său.

Aş putea să-i dau dreptate doamnei ministru Boagiu dacă se referă strict la domnul deputat Laurenţiu Mironescu în contextul în care, în ciuda sfaturilor domnului preşedinte Traian Băsescu, domnul mironescu atrage atenţia justiţiei asupra demersului pe care trebuie să le urmeze atunci când e vorba de luarea unor decizii în procesul dintre sindicatul portuar şi Administraţia porturilor maritime Constanţa.

Principala problemă a guvernării la ora actuală, iar doamna ministru Boagiu ar trebui să ştie foarte bine, este obligativitatea răspunderii la următoarea întrebare: ce facem după 1 ianuarie 2007?

Atrag în continuare atenţia asupra conlucrării dintre Guvern şi Parlament, asupra muncii intensive în comisiile parlamentare şi asupra muncii reprezentanţilor statului pentru a răspunde nevoilor creşterii nivelului de trai al românilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Contrar legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia mediului, la disciplina în construcţii şi a normelor tehnico-sanitare, patronul vilei nr. 15, numită Vila Ranova, din staţiunea turistică Lacul Roşu, recidivează în acţiuni dăunătoare mediului, peisajului şi sănătăţii umane.

Numitul Trufaş Victor, începând din anul 2000 până în prezent, a primit numeroase amenzi pentru că deversa ape uzate, menajere din vila în care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, printr-o ţeavă ascunsă sub iarbă, direct în Lacul roşu.

Locul de deversare al apei uzate este amonte de captarea de apă potabilă a staţiunii, apă care este folosită de locuitori şi turişti. ţeava a fost scoasă de către angajaţii Agenţiei de protecţia mediului harghita, în primăvara anului 2003, patronul vilei fiind observat de mai multe ori, în cursul anului 2004, de către angajaţii Administraţiei Parcului naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş, pompând ape uzate menajere din bazinul vidanjabil al vilei care nu îndeplineşte nici o specificaţie tehnică, cu pompa, direct în lac. Aceste fapte au fost săvârşite pe timpul nopţii, trădate de mirosul care se simţea prin staţiune.

În jurul vilei au fost realizate, în cursul anului 2005, construcţii ilegale care nu sunt demolate nici în prezent, în ciuda avertismentelor şi amenzilor Primăriei municipiului Gheorgheni.

Această practică a construirii anexelor şi a lărgirii vilei este continuată şi în anul 2006 fără nici o autorizaţie şi studiu de impact în Parcul naţional Cheile Bicazului Hăşmaş, punând în pericol şi sănătatea populaţiei sub ochii îngăduitori ai Gărzii naţionale de mediu şi Primăria municipiului Gheorghieni.

Observând acţiunile ilegale ale domnului Trufaş Victor, prin care periclita existenţa şi viitorul ecosistemului din zona Lacului Roşu, în cursul lunii februarie a anului 2005 am interpelat-o pe doamna ministru Sulfina Barbu ca să nu acorde autorizaţia de mediu domnului Trufaş Victor pentru că construcţia nu corespunde cerinţelor privind protecţia mediului.

Despre depunerea oficială a acestei interpelări am ţinut şi o conferinţă de presă prin care le-am amintit cititorilor ziarului local, Jaghioz Kisusag, despre acţiunea mea politică privind protejarea naturii şi a eco-sistemului din zona Lacului Roşu.

Cu această ocazie am amintit şi despre faptul că în sentinţa penală nr. 39/10 februarie 1998 a Judecătoriei Gheorgheni, pronunţată în dosarul nr. 399/1997, Trufaş Victor a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Am fost informat că domnul Trufaş Victor ar fi plătit cu o filă de CEC fără acoperire.

În declaraţia mea am afirmat că voi cerceta această infracţiune, că nu se poate admite ca persoane dubioase să distrugă valorile naturii din zona Parcului Naţional Hăşmaş - Cheile Bicazului şi, în special, a colmatării Lacului Roşu prin pomparea apei uzate menajere şi alte deşeuri umane de la Vila nr. 15, numită Vila Ranova.

Spre surprinderea mea, dintr-o citaţie a Ministerului public, am aflat că am fost dat în judecată pentru calomnie, conform art. 206 din Codul penal pentru interpelarea depusă la Camera Deputaţilor doamnei ministru Sulfina Barbu şi declaraţia mea politică în faţa presei.

Stimate domnule preşedinte, Bogdan Olteanu, Constituţia din 2003 oare mai este în vigoare?

Deputaţii îşi pot exercita mandatul lor primit din partea electoratului?

Dreptul controlului parlamentar prevăzut de Constituţie, se poate respecta?

Deputaţii de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii au oare dreptul să lupte împotriva abuzurilor privind distrugerea ecosistemului produsă în zona Parcului naţional Hăşmaş - Cheile Bicazului?

Stimate domnule preşedinte, Bogdan Olteanu, eu cred că acest caz reprezintă degradarea şi denaturarea parlamentarismului în România.

Sper că veţi lua măsurile necesare pentru susţinerea legalităţii ca parlamentarii din Camera Deputaţilor să-şi poată exercita mandatul lor fără îngrădiri de acest gen.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

În continuare, ofer cuvântul domnului Aledin Amet din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Etnia tătară din România".

După anul 1878, Dobrogea redevine pământ românesc, context în care o însemnată comunitate a tătarilor turco-musulmani se va afla între hotarele unui stat preponderent creştin. În scurt timp, însă, această populaţie îşi va demonstra loialitatea faţă de noua ţară, fapt dovedit ulterior prin participarea, în cadrul armatei române, la cele două războaie mondiale şi, foarte important, la dezvoltarea spiritualităţii româneşti.

În egală măsură putem vorbi şi de conservatorismul benefic pe care această populaţie l-a cultivat în sensul păstrării şi transmiterii tradiţiilor şi limbii materne.

Am specificat "comunitatea tătarilor turco-musulmani din România", tocmai pentru a risipi mitul existenţei acestei etnii doar în arealul dobrogean, mit dezvoltat până acum. Mulţi tătari, îndeosebi cei refugiaţi din Crimeea, în urma ordinului criminal dat de Stalin (ne referim aici la genocidul din anul 1944), s-au stabilit în diferite oraşe româneşti precum Sibiu, Braşov, Târgu Mureş. unii dintre aceşti tătari nu au uitat limba pe care o vorbeau acasă.

Etnia tătară din România o putem defini ca fiind una bine structurată, activă în toate domeniile vieţii cotidiene. Specificul religios şi specificul lingvistic au impus şi impun rezolvarea unor probleme de reală importanţă. Amintesc câteva dintre ele: acordarea unui teren, în Bucureşti, pentru a fi amenajat un cimitir musulman, refacerea minaretului geamiei Esmahan Sultan, din Mangalia, revigorarea vechiului seminar din medgidia. Sunt aspecte ale existenţei noastre, cetăţeni români de naţionalitate tătară.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea grupului parlamentar al PNL, domnul Marin Almăjanu. Nu este. Domnul Marian Sorin Paveliu. Nu este. Domnul Cristian Buşoi. Nu este. Domnul Rareş Mănescu. Nu este. Domnul Relu Fenechiu. Nu este. Domnul Ovidiu Ioan Silaghi. Nu este. Domnul Dan Ştefan Motreanu. Nu este. Domnul Horaţiu Buzatu. Nu este. Domnul Horea Dorin Uioreanu. Nu este. Domnul Gabriel Sandu. Nu este. Domnul Claudiu Zaharia. Nu este nici dumnealui.

Trecem atunci la Grupul parlamentar al PSD-ului.

Domnul Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Când Parlamentul tace, societatea este în pericol".

Un parlamentar vorbeşte în numele a zeci de mii de oameni. Nu este o figură de stil, ci însăşi esenţa unei democraţii.

Atunci când actuala putere recurge la toate mijloacele pentru a reduce la tăcere Parlamentul României, ea nu face decât să bage pumnul în gură fiecărui alegător care-şi vrea reprezentate interesele în forul legislativ.

De un an şi jumătate Parlamentului i s-a furat rolul său esenţial, acela de cea mai înaltă tribună de dezbateri. Un Parlament trebuie, în primul rând, să producă legi, nu numai să accepte să voteze proiectele legislative ale guvernanţilor. În absenţa discuţiilor pe marginea celor mai importante proiecte legislative ne putem trezi în postura de a promova legi strâmbe, care să vină în contradicţie flagrantă cu interesele populaţiei.

Un parlamentar ştie sau ar trebui să ştie care sunt problemele întâmpinate de oamenii din circumscripţia din care provine. Drept urmare, el poate propune anumite soluţii menite a rezolva respectivele probleme. În schimb, de cele mai multe ori, un guvern acţionează doar în direcţia unei ideologii politice, funcţie de circumstanţe sau - cel mai grav - în numele unor grupuri de interese. Aşa se face că multe proiecte legislative nu au nimic de-a face cu dorinţa de mai bine a populaţiei.

Nu este deloc o întâmplare că trăim o criză a medicamentelor, o criză a învăţământului sau o criză a veniturilor bugetare. Toate aceste recesiuni au la bază tocmai legile strâmbe propuse de Executiv şi votate, cu inconştienţă, de parlamentarii Puterii.

Noi, ceilalţi deputaţi şi senatori, trebuie să refuzăm, în continuare, să devenim maşina de vot a guvernanţilor.

Când Parlamentul tace, societatea este în mare pericol.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul Adrian Moisoiu.

Fac precizarea că domnul Claudiu Zaharia de la PNL a depus, în scris, intervenţia dumnealui politică.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Campania electorală, ipocrită şi populistă, a început.

Plenul Senatului a adoptat joi, 13 aprilie, propunerea conservatorilor privind reducerea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 9%, pentru următoarele produse alimentare de bază: pâine şi produse de panificaţie, carne şi preparate din carne, peşte şi produse din peşte, lapte şi produse lactate, uleiuri vegetale şi margarine, zahăr, orez, ouă.

Propunerea vizează modificarea art.140 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

După cum se ştie, propunerea a fost adoptată cu 65 de voturi pentru, exprimate de senatorii P.R.M., P.C., P.S.D. şi P.D., şi cu 34 de voturi împotrivă, aparţinând senatorilor P.N.L. şi U.D.M.R.

Acest fapt mi-a adus aminte de ziua de 11 decembrie 2003, când, la Camera Deputaţilor, au avut loc dezbaterile pe marginea Codului fiscal. Au fost dezbateri lungi, aproape la fiecare articol fiind depuse amendamente din rândul opoziţiei de atunci - P.R.M., P.N.L. şi P.D.

Personal, am avut 16 amendamente. Doresc să prezint un fragment din intervenţia mea de atunci, consemnată în stenogramă, privind completarea art.140 alin.2, cu introducerea unei litere - lit.g), nouă -, privind reducerea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 9%, pentru livrări de produse de panificaţie de orice fel: "domnule preşedinte, - şi preşedinte eraţi tot dumneavoastră, atunci, domnule Dorneanu -, consider şi cred că şi dumneavoastră, ca ardelean, sunteţi în asentimentul meu să mă exprim un pic ardeleneşte. Pentru un coltuc de pită, domnule preşedinte, pentru o bucăţică de pâine, domnilor colegi, propun să se introducă o literă nouă - lit.g) -, cu următorul conţinut: "livrări de produse de panificaţie de orice fel". Deoarece preţul grâului, în clipa de faţă, a crescut foarte mult, măcar o compensaţie ar fi necesară, deoarece, pe piaţă, o franzeluţă care costa 3.500 lei se vinde cu 5-6 mii lei. Deci, în felul acesta, scăzând cota t.v.a., de la 19 la 9 la sută, am putea să punem o mică stavilă inflaţiei, iar românii, în clipa de faţă, n-au ce să mănânce şi singurul lucru la care mai pot să mai îndrăznească să spere că din pensiile mici, din salariile mizerabile, din ajutoarele de şomaj pe care le primesc, să fie capabili să-şi cumpere o bucată de pâine. Prin această reducere, nu vom încălca nici o directivă europeană. Or fi ele directive europene, dar noi, românii, dacă nici pâine nu vom mânca, vom muri de foame. Dacă Uniunea Europeană ne livrează directive, noi ce vom livra Uniunii Europene? Oameni costelivi, copii rahitici, cadavre? În orice ţară civilizată, alimentele - şi mai ales pâinea - sunt ieftine. Ardeleanul, ca să poată trăi, are nevoie de pită şi slană. N-am zis nimic de slană, dar o bucată de pită sau pâine, să poată cumpăra, este absolut necesar. În aceste condiţii, exprim rugămintea de a admite acest amendament".

Atunci, la 11 decembrie 2003, democraţii şi liberalii, chiar prin glasul actualului ministru al sănătăţii, au susţinut reducerea t.v.a. şi la celelalte produse alimentare de bază: carne, zahăr, ulei etc., care se amintesc astăzi în iniţiativa legislativă despre care discutăm.

P.S.D., atunci la guvernare, prin vocea doamnei Maria Manolescu, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, a respins solicitarea, motivând că România nu este suficient de disciplinată pentru a putea reduce preţurile prin taxe şi fiscalitate şi se va încerca o protecţie direcţionată către persoanele dezavantajate social. Coaliţia P.S.D.-P.C.-U.D.M.R. a respins amendamentul.

Au trecut doi ani şi jumătate. Acum, Partidul Conservator introduce un amendament de modificare a t.v.a.-ului la alimentele de bază. De data aceasta, senatorii P.S.D., alături de cei ai P.R.M., susţin amendamentul, în timp ce P.D., - care l-a votat la Senat -, mai mult ca sigur, îl va respinge la Cameră. Vom discuta despre aceasta zilele viitoare; P.N.L. şi U.D.M.R., care-şi menţin părerea, îl vor respinge în continuare.

După cum se simte în aer, P.N.L., P.D., P.S.D., U.D.M.R., sau chiar Partidul Conservator, au intrat într-o campanie electorală ipocrită şi populistă.

Sper ca, măcar de data aceasta, poporul român să discearnă cine-i vrea binele cu adevărat şi să-i sancţioneze pe demagogi.

Declaraţia mea de astăzi este o invitaţie mai mult decât directă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, distinse coleg.

Nu pot rezista ispitei, dacă aţi făcut referire la calitatea mea de ardelean. V-aş sugera să nu vă limitaţi numai la această declaraţie politică şi să vă susţineţi iniţiativa aceasta legislativă pe cale parlamentară, în cadrul unui amendament la proiectul de lege care există acum şi va veni în Cameră.

După Grupul parlamentar al P.R.M., urmează Grupul parlamentar al Partidului Conservator, pe care i-aţi criticat, - domnul deputat Ioan Ţundrea. Dacă este? Poftiţi.

Până veniţi dumneavoastră, îmi permit să anunţ colegii despre faptul că domnii deputaţi: Filonaş Chiş, Costică Macaleţi, Mihai Dumitru, Titus Corlăţean şi Vasile Filip Soporan, toţi de la Grupul parlamentar al P.S.D., au depus intervenţii scrise.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ioan Ţundrea:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la microfon exact după o cuvântare care, fără să ştiu, se nimereşte ca o mănuşă tocmai pe ceea ce vreau să spun eu acum.

Declaraţia mea politică este intitulată "Starea de polemică".

Într-un recent articol, scriitorul Mircea Cavadia spunea că imitaţiile, oricât ar părea de naturale, tot imitaţii rămân, referindu-se la faptul că anumiţi politicieni au încercat în aceste zile să-şi însuşească într-un mod populist iniţiativa legislativă a conservatorilor, de reducere a t.v.a. la produsele alimentare.

Din nefericire pentru noi, conservatorii, dar şi pentru cetăţenii acestei ţări, puţine iniţiative legislative au reuşit să capaciteze interesul preocupat al guvernanţilor mai tot timpul, de a ne menţine într-o stare de tensiune continuă, generată de polemici sterile.

Apropo de polemică: etimologia cuvântului desemnează o stare de război. Şi, fiind săptămâna patimilor, după atâta război politic, divinitatea ne oferă alt tip de război, şi anume cel al apelor, care revine şi devine necruţător, la fel ca şi acum un an.

În aceste momente dramatice pentru miile de cetăţeni din această ţară, politicienii ar trebui să renunţe la meschinăria oricăror calcule care nu mai conving pe nimeni, despre fondurile pe care statul le-ar acumula dacă t.v.a.-ul ar rămâne neschimbat.

Noi, conservatorii, refuzăm, la fel ca şi înaintaşii noştri, să aplicăm în relaţia cu cetăţenii acestei ţări sintagma "polemos", promovând doar principii, precum altruismul, civismul şi onestitatea, pe care încercăm să le impunem şi acelora care abuzează de noţiunea de etică, fără să aibă habar ce înseamnă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Miron Ignat este? A depus scris. Doamna Leonida Lari Iorga, de la deputaţii independenţi. A depus în scris. De la liberali, a mai venit cineva? Nu.

Trecem la Grupul parlamentar al P.S.D. Domnul deputat Dumitru Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Apele".

Paradoxal, nu voi vorbi despre inundaţiile anului 2006 din lungul Dunării, care până acum câteva zile se constituiau într-o situaţie aflată "sub control". Mă întreb cum ar arăta aceeaşi situaţie aflată deasupra controlului?

Este vorba de o metaforă, de despărţirea apelor în politica dâmboviţeană a palatelor din "Deal" şi din "Piaţă". Cei doi protagonişti - Preşedintele Băsescu şi premierul Tărioceanu, - au fundamentat concluzia că singurul dialog dintre domniile lor este doar cel instituţional. S-a ajuns, practic, la oficializarea diferendelor, diferenţelor, divergenţelor, în contextul unei construcţii politice conjuncturale şi catastrofale pentru naţiunea română. De la simptomatic la axiomatic n-a fost decât de un an, pentru ca între "accident" şi "resentiment" să apară semnul echivalenţei. Nu vom aborda istoria acestei evoluţii spectaculoase, ci vom relua doar o intenţie surprinzătoare, menită să menţină sabia lui Damocles asupra primului cap guvernamental: "o eventuală schimbare a primului-ministru până la 1 ianuarie 2007 nu ar fi un act de instabilitate politică, ci un mecanism constituţional". Este efectul pierderii încrederii în Călin Popescu-Tăriceanu, dar şi în "cel mai performant Guvern din ultimii 15 ani" (parcă aşa suna o augustă apreciere venită din tainiţele Cotrocenilor).

Chestiunea respectivă, declanşată de "feeling-ul personal", i-a adus o replică pe măsură, din cadrul căreia nu au lipsit celebrele repere ale activităţii prezidenţiale - restaurantul "Golden Blitz" şi prietenul mioritic din Pipera.

Această gherilă urbană - şi, de ce nu, suburbană? - a făcut loc dezinteresului total pentru problemele curente ale românilor: situaţia pensionarilor ministrului Barbu, calvarul sistemului sanitar gestionat de mult prea lăudatul Nicolăescu, blocarea proiectelor de infrastructură la Transporturi, degringolada din învăţământ, venită a doua oară de la Cluj, sub ministeriatul domnului Hărdău, şi multe, multe altele. Şi, peste toate acestea, ca un blestm repetabil, inundaţiile din sudul ţării, bejania reapărută ca fenomen de masă şi spargerea digurilor.

De fapt, în acest ultim caz, se conturează o soluţie: spargerea digurilor dintre guvernaţi şi guvernanţi, pentru ca, prin breşele apărute, să se poată revărsa din nou asupra ţării speranţa şi încrederea.

Singura certitudine actuală este aceea că situaţia din România este impredictibilă. Poate ar fi utilă pentru preşedinte o mai stăruitoare aplecare spre lectură, spre cultură - oricare ar fi ea -, astfel încât să poată adera la celebra cugetare a lui Jorge Louis Borges - "Mi-aş fi închipuit paradisul ca pe o bibliotecă, nu ca pe o grădină". Nu cred, însă, că preşedintele adoră paradisul.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., urmează domnul Ştefan Baban. Aş vrea să semnalez, însă, grupului că, potrivit calendarului stabilit de Biroul permanent, aveţi dreptul, în această primă parte a dezbaterilor, sau a prezentării intervenţiilor, la trei intervenţii.

Domnul Ştefan Baban (din sală):

Nu, lăsaţi că o depun.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, dumneavoastră eraţi al treilea. Deci, puteţi s-o depuneţi.

Domnul Ştefan Baban (din sală):

Am depus-o! (Domnul deputat Ştefan Baban depune la secretariat intervenţia scrisă.)

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Cornelia Ardelean, de la Partidul Conservator. Dumneavoastră v-aţi epuizat şi dumneavoastră cele trei poziţii de deputaţi. Ceilalţi, puteţi să le depuneţi sau, după ce vom epuiza intervenţiile de la Grupul parlamentar al P.S.D., care nu şi-a epuizat încă tot numărul, mai sunt încă şase; după aceea, puteţi să le prezentaţi şi dumneavoastră.

Aveţi cuvântul, doamna Ardelean.

Doamna Cornelia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Au trecut aproape trei luni de când semnalam de la acest microfon situaţia dramatică în care a ajuns una din cele mai reprezentative unităţi ale economiei româneşti - Fabrica de strunguri ARIS din municipiul Arad. Disperaţi de perspectiva sumbră a unui şomaj în bloc, sute de muncitori au protestat în nenumărate rânduri pe străzile oraşului, însă, nici acţiunile lor justificte de protest, nici demersurile concertate ale autorităţilor, nu au avut nici un efect. În pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, muncitorii au primit cumplita veste că Fabrica de strunguri din Arad s-ar putea închide temporar, nu peste mult timp, din cauza blocării conturilor societăţii. Este de neînţeles această decizie a mai-marilor Finanţelor, blocarea conturilor fiind efectuată contrar promisiunii ferme a autorităţilor abilitate, conform căreia societatea va fi păsuită până la judecarea procesului dintre ARIS S.A. Arad şi Consiliul Concurenţei.

Personal, am atras în repetate rânduri atenţia că distrugerea societăţii arădene este contraproductivă atât oraşului, cât şi interesului comun al economiei româneşti. Lipsa de reacţie a factorilor decizionali, indiferenţa crasă, aş putea spune, faţă de această problemă, au condus la înrăutăţirea gravă a situaţiei Fabricii ARIS, ale cărei stocuri de materie primă sunt în prezent aproape epuizate, fapt ce ar putea determina închiderea temporară a societăţii.

Protestez public faţă de măsura aberantă a blocării conturilor, care va genera alte disfuncţionalităţi în funcţionarea firmei, până la imposibilitatea de a-şi achita eşalonarea la plata datoriilor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este incredibil cum pot fi batjocoriţi sute de muncitori, contribuabili serioşi la bugetul statului, în România anului 2006, când integrarea europeană impune implicit instaurarea unei economii de piaţă funcţională. Blocarea conturilor S.C. ARIS S.A. Arad s-a luat abuziv, fără a se ţine cont de judecarea contestaţiei făcute de societate împotriva deciziei Consiliului Concurenţei, aşa cum ar fi fost normal. Situaţia paradoxală a firmei arădene şi a salariaţilor ei vine în contradicţie cu aprecierile AVAS, ale Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor Publice, care au catalogat în anul 2002 privatizarea ARIS drept o mare reuşită. Acum, statul român face abstracţie de încurcături birocratice, în care se află societatea fără voia ei, respectiv de notificarea Consiliului Concurenţei, potrivit căreia ARIS trebuie să restituie statului suma de 300 de miliarde de lei. Reiterez solicitarea adresată cu trei luni în urmă Ministerului Finanţelor şi ANAF să trateze cu maximă responsabilitate situaţia de la ARIS, închiderea fabricii urmând să producă grave implicaţii sociale şi economice la Arad, sute şi chiar mii de oameni riscând să se trezească, nevinovaţi, fără loc de muncă.

În perspectiva apropiatei aderări la Uniunea Europeană, consider că statul trebuie să fie preocupat de atragerea a cât mai mulţi investitori serioşi, nu să se ocupe de alungarea celor care există în prezent, prin astfel de tactici de intimidare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., are cuvântul domnul deputat Emil Cutean.

Domnul deputat Costache Mircea, de la P.R.M., urmează.

Domnul Vasile Emilian Cutean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În data de 15 aprilie 2006, a avut loc, la sediul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, o întâlnire a reprezentanţilor asociaţiilor de revoluţionari, care a fost prezidată de subsemnatul, în care s-au discutat mai multe probleme stringente ale acestei categorii sociale.

Din păcate, mass-media nu a considerat important acest eveniment, aşa că dau citire Comunicatului semnat de cei 21 de reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari participante, pentru ca glasul şi problemele acestora să fie auzite şi sprijinite de toţi cei care au avut de beneficiat în urma luptei şi jertfei aduse în Revoluţia română din decembrie, pentru libertate, demnitate şi democraţie

"reprezentanţii organizaţiilor revoluţionare, legal constituite până la data de 31 decembrie 1990, au discutat şi luat următoarele hotărâri:

1. S-a reţinut atenţia participanţilor că au apărut deja păreri care urmăresc demolarea sau schimbarea locului amplasării Monumentului închinat memoriei eroilor revoluţiei din decembrie 1989, situat în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti.

În unanimitate, ne exprimăm dezacordul faţă de aceste acţiuni, indiferent de persoanele care urmăresc transformarea acestor idei în fapte, pentru următoarele motive: acest monument s-a construit cu un efort financiar deosebit - peste 50 miliarde lei, în urmă cu doar un an. Dar, mult mai important este ceea ce reprezintă acest monument pentru perpetuarea memoriei eroilor revoluţiei din decembrie. De aceea, dorim să atragem atenţia că orice discuţie asupra acestui monument nu poate fi purtată fără consultarea reprezentanţilor legali ai celor care au luptat în revoluţia din decembrie. Fac o paranteză şi vă informez că, în acest sens, Comisia parlamentară a trimis acest comunicat şi celorlalte instituţii care sunt direct implicate în această problemă.

2. Participanţii la această întâlnire se dezic de mişcările unui grup de persoane care şi-au permis să afirme că reprezintă revoluţionarii din România. Apreciem că revoluţia din decembrie 1989 a dat dreptul la gândirea şi exprimarea liberă a opiniei fiecărei persoane, cu condiţia însă, ca drepturile acestora să nu lezeze drepturile semenilor lor.

De aceea, ne delimităm şi condamnăm activitatea acestor persoane care, peste tot, afirmă că reprezintă opinia revoluţionarilor din România. Este vorba de manifestările de stradă care au avut loc atât în faţa Guvernului, cât şi în faţa Partidului Social Democrat.

La pct.3, faptul că până mai ieri, în perioada când Ion Iliescu era Preşedinte al României, aceste persoane nu-şi mai găseau cuvinte pentru linguşirea acestuia, în scopul vădit de a obţine diverse foloase proprii, politice şi materiale, de genul funcţii de deputaţi, senatori, miniştri, secretari de stat etc., iar acum îl înjură şi-l denigrează, denotă lipsa lor de moralitate.

Remarcăm şi faptul că acest grup îşi manipulează membrii din organizaţiile pe care le conduc, pentru a-i atrage în acţiuni care sunt ilegale şi imorale. Acestea sunt acţiuni care încalcă reguli ale democraţiei, ale statului de drept, dar şi legi specifice funcţionării partidelor politice şi nu fac decât să-i descalifice şi să jignească memoria idealurilor revoluţiei din decembrie 1989."

Închei acest comunicat şi anexez la această declaraţie politică lista celor care au semnat prezentul comunicat.

(A.S. 16 - 21 Dec. 1989 Lugoj; A.S. Umanitară pentru protejarea şi sprijinirea celor căzuţi în 1989 Craiova; A.S. Răniţilor, Invalizilor şi urmaşilor din decembrie 1989 Bucureşti; A.S. Judeţeană a Răniţilor şi urmaşilor eroilor martir Deva; A.S. 21 decembrie Arad; Organizaţia mişcarea revoluţionară Arad; E.F.C.C. Timişoara; Ald 89 Dîmboviţa; Consiliul de onoare al Revoluţiei Bucureşti; Carrom - Ilfov; Carrom - Bucureşti; Liga luptătorilor, răniţilor şi urmaşilor eroilor martir în revoluţia din D. 1989; A.S. Club 22 Buzău; ALd 89 Dîmboviţa; As. Rev. "Club Televiziune"; Liga naţională a femeilor Bucureşti; A.S. 22.C.C. Bucureşti; Club 22 Bucureşti; As. Liga 22 Dec 89 Craiova; Club 22 Dîmboviţa; Fundaţia Revoluţiei România - Dec.1989; Club Tinerilor eroi - Eco Forum Bucureşti).

Şi, pentru că ne apropiem de sfintele sărbători de Paşti, vă urez, domnule preşedinte, dumneavoastră şi stimaţilor mei colegi, "Sărbători fericite!"

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumim pentru urări.

Are cuvântul domnul Costache Mircea. Se pregăteşte domnul deputat Iulian Iancu.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fiind în săptămâna patimilor, mi-am reamintit pentru ce pătimesc românii.

De atâta luptă anticorupţie, mafia s-a deşteptat şi crapă de bine. După 16 ani de exerciţiu intens în sfera devalizării economiei, mafia noastră cea de toate zilele şi de toate culorile s-a perfecţionat continuu, atingând rafinamentul marii arte. Bandele de jefuitori ai banului şi ai patrimoniului public au ajuns să stapânească azi totul - bugetul statului, bugetele de echilibrare, fondurile comunitare, licitaţiile, fondul forestier, fondul funciar, în ansamblu, resursele naturale, energia, băncile, construcţia şi reparaţia drumurilor, fondurile de mediu, apele minerale, nisipul mării, aerul carpaţilor, totul, totul. Nimic nu se mai face după legi, după prognoze economice, cu preţuri raţionale, sub control public. La umbra structurilor administrative şi politice, a înflorit cea mai inventivă şi rapace caracatiţă din fauna interlopei mondiale. Au înţeles până şi ţăranii din cel mai îndepărtat colţ de ţară că, dacă nu vrea cineva de la judeţ să dea bani, fiindcă nu-i place culoarea primarului, zace comuna sub noroaie, se părăgineşte şcoala, cade căminul cultural, se ruinează dispensarul, cară apa cu sacaua, ca în evul mediu, sau bea alături cu vitele din lacuri infecte, sau orbecăie în bezna uliţelor fără un bec. Şi, ca să fie şi mai clar, un candidat la alegerile parţiale din 2-9 aprilie a.c., şi-a scris mare pe afiş: votaţi-l pe cutare, puternic susţinut de consiliul judeţean!

Aşa stând lucrurile, cred că ar trebui să promovăm o lege prin care să statuăm că, după alegerile locale, toţi primarii, viceprimarii şi consilierii sunt, cu toţii, de drept, ai Puterii în exerciţiu. Ca să avem parte de o repartiţie echitabilă a resurselor financiare către toate unităţile administrativ-teritoriale. Altminteri, jocul de-a democraţia, de-a alegerile, devine absurd şi ridicol, expunând locuitorii la pedeapsa cu subfinanţarea, acolo unde aceştia se mai încăpăţânează să aleagă vreun reprezentant al opoziţiei, care - nu-i aşa? - nu dă bani.

O nouă manevră a mafiei guvernamentale ne arată că interlopa românească s-a deşteptat în ultima vreme ceva de speriat. Peste tot, pe unde sunt interese mari în joc - pe la Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, A.V.A.S., A.D.S., A.N.R.P., "A...NRG" etc. -, pe acolo pe unde mişună şacalii economiei de junglă, sunt - mai nou! - băgaţi în faţă, pe posturi de secretar de stat, nişte copii care au sărit de pe băncile şcolii direct pe banca ministerială. Sub masca promovării tineretului şi a primenirii clasei politice, sunt împinşi în posturi de mare răspundere juni imberbi, foşti - probabil - lipitori de afişe şi purtători de hanorace stacojii, prin campaniile electorale. Uitaţi-vă, de exemplu, cine conduce astăzi Ministerul Privatizării, cine administrează activele statului român! Un tânăr de 24 de ani care, la vârsta lui, n-a avut când să-şi asume răspunderea prin semnătură nici pentru cumpărarea unei mături, ori a unei cârpe de şters praful pentru femeia de serviciu! Şi ne mai mirăm ce se întâmplă cu unele obiective industriale în perioada postprivatizare, ori că se înstrăinează, în condiţii dubioase, bănci, rafinării, mine de aur, rezerve de petrol şi gaze, combinate, reţele electrice!

Copiii băgaţi la înaintare, manipulaţi abil din umbră de către cei care i-au propulsat în scaunele ministeriale, parafează, cu lejeritate tipică celui care n-a produs în viaţa lui un ac sau un chibrit, marea devalizare a avuţiei naţionale, fără să atragă atenţia mass-mediei asupra lor, fiind folosiţi drept paravan pentru escrocii versaţi care, astfel, îşi fac jocul nestingheriţi.

Cine vrea să ştie cine sunt adevăraţii profitori ai dezastrului naţional şi să se intereseze cine stă de fapt în spatele tinerilor secretari de stat - care nu sunt mai puţini de vreo 150, cu vârste de 24-26 de ani - s-ar putea să-i găsească, în spatele acestora, tot pe alde Valeriu Stoica, Flavius Baias, Arin Stănescu, Cătălin Zamfirescu, Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, George Danielescu, Sorin Pantiş, Radu Berceanu, Iota Ghizari etc., etc. Dacă cineva crede, de pildă, că preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Retrocedarea Proprietăţilor, Ingrid Zarouri, de vreo 24 de anişori şi ea, a fost pusă în această funcţie de mare răspundere, pentru marile ei merite, marile ei merite în mânuirea de valori, n-are decât să creadă. Eu, unul, nu cred. Fapt este că mafia devalizărilor şi malversaţiunilor cu patrimoniul public continuă şi a luat înfăţişarea salamandrei, care se camuflează pentru a supravieţui. Uitaţi-vă ce sume fabuloase înfulecă tineri de-alde Bodu - spaima evazioniştilor -, de-alde Ionuţ Popescu - în total peste vreo 5 miliarde, peste 5 miliarde de lei, numai din privatizarea B.C.R. Citiţi lista celor care vor să ne convingă că acumularea sălbatică de capital prin drenarea banului public de la B.C.R., C.E.C., Fondul Proprietatea etc., reprezintă rodul iniţiativei liberale, şi veţi vedea cât de mult s-a deşteptat mafia şi ce tupeu porcesc au unii, pretinşi reformatori au societăţii româneşti! Jos măştile, borfaşilor!

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Iulian Iancu, P.S.D., şi se pregăteşte doamna deputat Ionica Popescu, de la Partidul Conservator.

Domnul Iulian Iancu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi rămâne în aceeaşi notă, întâmplător, sau poate nu, cu colegul care şi-a prezentat declaraţia puţin mai înainte şi vă voi spune că declaraţia mea politică am intitulat-o "500 de zile de patimă la români", pentru că ne aflăm în săptămâna patimilor, iar sărăcia în care se scufundă România a risipit, poate nedrept de repede, speranţa românilor că vor trăi mai bine, aşa cum le-a promis Alianţa D.A. în campania electorală.

Acum, în săptămâna patimilor, românii sunt abandonaţi disperării de a nu putea avea pe masă mai nimic din preparatele tradiţionale, la cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii - sărbătoarea pascală.

La 500 de zile, Alianţa D.A. este considerată de presă şi de analiştii politici o coaliţie împotriva naturii, iar Preşedintele României consideră că nu mai are nici un viitor.

Agenda Puterii s-a dovedit a fi foarte diferită de cea a populaţiei. Asupra problemelor cetăţenilor, timp de 500 de zile, nici un reprezentant al Puterii nu s-a aplecat în mod real. Părinţii sunt obligaţi să cumpere medicamente copilului bolnav, fără reţetă gratuită, dar, cu câteva mii de lei care le mai rămân din salariu, nu mai au nici o şansă să-i ajute. Pensionarii sunt umiliţi, plimbaţi de la o farmacie la alta şi ameninţaţi cu jandarmii, pentru că îndrăznesc să ceară medicamentele necesare supravieţuirii, de parcă toţi i-ar invita să moară. Pensiile multora dintre ei, micşorate sau fără nici un leu în plus, în urma recalculării, nu le mai ajung de mult pentru a-şi plăti nici măcar factura la întreţinere.

Aşa cum spunea o pensionară aseară la singura televiziune care le-a dedicat o emisiune integral pensionarilor, pensionarii nu-şi mai pot permite nici măcar cartofi prăjiţi. Le-au fost anulate gratuităţile la călătoriile cu trenul în urma recalculării pensiilor, probabil tocmai pentru că nu le-au mai rămas bani nici de mâncare, darămite pentru deplasare la vreo staţiune de tratament din ţară?

Care este, în schimb, reacţia Puterii? Puterea ne anunţă că anul 2005 a fost un an extrem de bun şi pentru buzunarele oamenilor de rând care au obţinut venituri de două ori mai mari decât în 2004, demonstrându-ne încă o dată să sunt deopotrivă şi inconştienţi şi iresponsabili.

Faptul că bugetul a pierdut un miliard de euro nu mai este contestat de nimeni, dar a prezenta plusul de 25% venituri doar pentru unii cu o majorare de sută la sută a veniturilor este o mare minciună.

A nu pune în discuţie şi faptul că cheltuielile au crescut cu mult peste venituri este o altă mare minciună, de data aceasta prin omisiune. Guvernul a devenit astfel un specialist în a distorsiona adevărul, prezentându-l ori deformat, ori prin omisiune. Mai grav este faptul că a ajuns să utilizeze în acest scop instituţiile statului, instituţii concepute tocmai pentru a prezenta cetăţenilor României mereu realitatea despre ceea ce le pregătesc guvernanţii. Şi am să vă dau un exemplu, respectiv, Institutul Naţional de Statistică care la o creştere a preţului gazelor naturale de 17% în ianuarie, au comunicat o creştere a inflaţiei de numai 1%. Cine ar putea să creadă acest lucru? este ca şi cum la 10 milioane, cheltuiţi lunar, români ar plăti 865 de mii de lei pentru pâine şi doar 265 de mii de lei pentru gaze naturale. Decideţi dumneavoastră dacă este aşa.

Probabil tocmai pentru ca acest mod de prezentare a inflaţiei nu mai este credibil, Institutul Naţional de Statistică a anunţat zilele trecute că va introduce un nou indicator de stabilire a inflaţiei intitulat " Acest nou indicator nu mai ţine seama de preţurile decise administrativ, de preţul petrolului, de preţul gazelor naturale, de preţul energiei electrice, de sezonialitate, cum ar fi preţul ouălor. Practic, Institutul Naţional, prin acest indicator paralel, oferă un alibi pentru guvern, în dorinţa de a masca eşecul atât în plan economic, cât şi în plan social.

Cu toate aceste minciuni, totuşi, inflaţia pe primul trimestru a fost ratată ajungând la un nivel cumulat anual de 8,4%, cu mult peste ţinta inflaţiei pentru anul 2006. Ce este cel mai grav însă, este faptul că şi Banca Naţională a României este atrasă în acest cerc vicios, de altfel, Banca Naţională a României, singurul responsabil al politicii economice în locul actualului guvern, care, din dorinţa de a ţinti inflaţia, a determinat o pierdere de un miliard de euro în numai 3 luni de zile ale anului 2006. O sumă uriaşă, dacă ne gândim numai cât de importantă ar fi fost dacă ar fi fost dirijată către pensionari, pentru realizarea unui fond privat de pensii.

Abandonaţi şi cu povara cotei unice pe cap, românii sunt săracii lipiţi ei Europei. Mai ales în condiţiile în care jumătate din populaţia României trăieşte la ţară. Din păcate, în acest moment, la sate funcţionează mai mult trocul decât o economie bazată pe bani, pentru ei cuvintele de bază sunt factură, mâncare, medicamente şi griji. Ei sunt talpa ţării, nebăgaţi însă în seamă de nici unul din reprezentanţii Puterii. Oricât s-au opus reprezentanţii Puterii este tot mai evident că nu există o singură Românie. Există o Românie a celor bogaţi, marii beneficiari ai cotei unice de impozitare şi o Românie a celor mulţi, a celor de la ţară, a pensionarilor, a căror copii sunt plecaţi la muncă în străinătate, pensionari care trăiesc acum în sărăcie, în deznădejde, abandonaţi între durere şi indiferenţă.

Pentru această Românie, nici cu cele 500 de zile, nici în următoarele zile actuala Putere nu are soluţie. Soluţiile sunt doar pentru Fondul Proprietatea, pentru privatizarea în folosul camarilei, a Loteriei Române, pentru distrugerea parcurilor Bucureştiului, a centrului edilitar şi a oricăror plombe de teren viran pentru miliardarii şi tunarii marilor afaceri imobiliare. Aceasta este marea realizare a actualei puteri, stratificarea populaţiei, împărţirea României între bogaţi şi săraci, avantajându-i pe primii şi abandonându-i pe ultimii.

După recentele manifestări de stradă ale pensionarilor, am putut constata cu toţii indiferenţa guvernanţilor la suferinţa acestora.

Nu ar strica să susţinem mesajul pensionarei de aseară de la televiziune care cerea guvernanţilor, în frunte cu primul ministru să trăiască o lună, doar o lună, din pensia medie pe economie să vadă şi ei cum arată iadul creat astăzi celora cărora le datorăm prezentul.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul doamna deputat Ionica Popescu şi se pregăteşte domnul deputat Pupeză. Apoi domnul profesor Mircea Ifrim şi apoi domnul deputat Nosa.

Vă rog.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Stimaţi colegi,

Potrivit calendarului religios ortodox, de ieri suntem în "Săptămâna patimilor", o săptămână în care, aşa cum am fost educaţi de părinţii şi de bunicii noştri, cu toţii încercăm măcar să fim mai atenţi, să fim mai smeriţi, să ne gândim cu mai multă bucurie la cei din jur, să fim mai buni, mai îngăduitori, să încercăm să-i ajutăm. Şi, slavă Domnului, din păcate, este o săptămână a patimilor cum parcă nu a mai fost. Furia apelor goneşte oamenii din propriile case şi-i lasă să întâmpine lumina Domnului sub cerul liber.

Dar cei atinşi de această furie a apelor nu sunt singurii care îşi simt viaţa golită de sens dintr-o singură lovitură. Cu sufletul pustiit de nevoia de libertate, de setea de grai românesc, de dorul de a citi în ţara lor un vers în limba română, cu pofta de a auzi o vorbă românească la radio şi la televizor, sunt fraţii noştri de peste Prut, din Basarabia şi Bucovina. Cei care sunt români şi simt româneşte, în ciuda faptului că se simt abandonaţi de patria mamă, cei obligaţi să-şi traducă sentimentele, viaţa, familia, cu dicţionarul româno-moldovenesc. Cei pentru care săptămâna patimilor ţine nu şapte zile, ci de zeci de ani de zile. Cei cărora autorităţile de la Bucureşti le transmit, din timp în timp, gânduri frumoase şi nici un fel de altă susţinere concretă. Cei care-i văd pe oficialii români la evenimentele încheiate cu frumoasele, dar complet ineficientele poduri de flori. Cei care, în rest, citesc, în Republica Moldova 40 de publicaţii în limba rusă şi doar 3 sau 4 în limba română. Cei care, în ţara lor, au acces la 26 de posturi de radio ruseşti şi numai la unul de limbă română.

Partidul Conservator cere autorităţilor de la Bucureşti să se implice în unificarea sufletelor românilor din stânga şi din dreapta Prutului printr-o susţinere concretă a culturii româneşti din Republica Moldova, printr-un program clar în acest sens.

Fie ca săptămâna patimilor noastre, a românilor de aici şi de dincolo de Prut, săptămâna patimilor despărţirii în două a aceluiaşi popor, să se încheie cu lumina adusă de Iisus Hristos. Tuturor românilor basarabeni le urez cu drag şi prietenie, în numele meu şi al Partidului Conservator, ca lumina învierii Domnului să le aducă bucurie şi pace în suflet, speranţă, dragoste şi minunea apropierii, măcar sufleteşte, de fraţii lor români. În cel mai pur grai românesc, conservatorii din România le spun fraţilor noştri din Basarabia şi Bucovina "La mulţi ani" şi "Hristos a înviat".

Hristos a înviat, românilor de pretutindeni!

mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimată colegă.

Cred că toţi colegii deputaţi vi se alătură să le transmitem fraţilor noştri aceste urări.

Domnul deputat Viorel Pupeză şi se pregăteşte domnul deputat Mircea Ifrim. Şi apoi, domnul deputat Iuliu Nosa.

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţia mea politică se intitulează "Ambiţii păguboase ale portocaliilor din Bistriţa-Năsăud".

Lupta pentru puterea efemeră la Consiliul judeţean a început în judeţul Bistriţa-Năsăud imediat după închiderea secţiilor de votare. Nici nu s-a uscat cerneala pe procesele verbale de constare a rezultatelor alegerilor, că Alianţa "Departe de Adevăr" arunca momeala cu bani şi funcţii pentru unii consilieri judeţeni şi acolo unde promisiunile nu au avut câştig, s-a practicat intimidarea şi şantajul.

Portocaliii nu s-au resemnat cu ideea că Partidul Social Democrat a câştigat alegerile pentru consiliul judeţean, astfel că au încercat orice metodă pentru a-şi instala în fruntea consiliului judeţean pe singurii clienţi neserviţi. Boicotarea activităţii legislativului judeţean, prin neparticiparea la şedinţele comisiilor de specialitate, sau prin neacordarea voturilor la proiectele ce trebuiau votate cu două treimi au fost următorii paşi. Dar, culmea intereselor de grup ale Alianţei, credeam la acea vreme, a fost promovarea unei iniţiative legislative care viza doar o singură persoană, preşedintele Consiliului judeţean. administraţia judeţeană a fost atunci virusată de celebrul deputat Ioan Oltean, dar antidotul a venit de la Bucureşti. Insistenţa sa absurdă de a schimba preşedinţii, vicepreşedinţii de consilii judeţene şi viceprimarii ajunsese deja prioritate naţională, contrar opiniilor mai marilor săi din partid.

Alianţa a devenit majoritară prin presiune şi şantaj, dar "unda verde" de la Parlament a întârziat să apară. Pentru că Guvernul a luat în calcul modificarea respectivei prevederi din Legea nr.215/2001 doar din 2008, Alianţa "Departe de Adevăr" a ajuns la soluţia supremă, declanşarea alegerilor parţiale prin demisia consilierilor judeţeni PD şi PNL şi a listelor de supleanţi, în speranţa că astfel consiliul judeţean se va dizolva de drept.

Liderii judeţeni ai Alianţei şi-au motivat gestul prin faptul că nu şi-au putut promova proiectele, dar situaţia din acest punct de vedere este "departe de adevăr": într-un an şi jumătate, consilierii PD şi PNL au iniţiat un singur proiect de hotărâre care a fost aprobat şi pus în aplicare. De fapt, acţiunea de la Bistriţa, în premieră naţională, este o vendetă politică care desconsideră votul electoratului şi subordonează interesele publice interesului de grup.

S-a tot trâmbiţat că este nevoie, într-o reală democraţie, să ne întoarcem la popor. Oare acest popor, care suportă şi cheltuielile orgoliilor politice estimate la peste 10 miliarde de lei, îşi doreşte acelaşi lucru?

Cât de "instabilă" poate fi instabilitatea opţiunilor electorale ale cetăţenilor. Cu adevărat stabilă nu este decât lăcomia şi pofta pentru putere. Oricâte funcţii publice importante s-ar crea, ele nu satură niciodată pofta de demnităţi şi influenţă a celor care se îmbulzesc în structurile puterii, călcând în picioare funcţia reală a politicii: servirea intereselor cetăţenilor.

Acestea sunt preocupările Alianţei din teritoriu, în pragul integrării în Uniunea Europeană. Ne-am întrebat care este legătura dintre acest demers şi speranţa bistriţenilor în bunăstare, în hilarul de acum "Să trăiţi bine!". Haosul pe care eventualele alegeri l-ar provoca în administraţie, cu implicaţii grave, chiar până la pierderea unei finanţări ISPA de peste 25 milioane euro, instabilitatea politică şi crearea unui precedent păgubos nu sunt luate în calcul atunci când Puterea e mai presus de cetăţean. La Bistriţa, politica promovată de Putere se limitează în continuare la conflicte şi adversităţi de ordin personal, rămânând străină de programe constructive.

Ne exprimăm speranţa că ceea ce se întâmplă la Bistriţa va rămâne un caz singular şi că justiţia va lua o decizie, în cel mai pur sens, dreaptă şi adevărată.

Dar, ne întrebăm, ce s-ar întâmpla dacă în fiecare localitate unde PSD-ul deţine majoritatea în Consiliul local sau mai are doi-trei prieteni dispuşi să demisioneze, s-ar aplica acelaşi principiu: o treime din consilieri şi supleanţii lor pot provoca oricând şi din orice motive alegeri pentru un fotoliu mai călduţ.

Numai aspectele enumerate pun în evidenţă dezordinea şi anarhia ce caracterizează politica portocaliilor în administraţia publică a judeţului Bistriţa-Năsăud.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Mircea Ifrim şi se pregăteşte domnul deputat Iuliu Nosa.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se referă la situaţia din sistemul sanitar.

Reforma în sănătate a fost promulgată şi există. Aşa după cum spuneam, această reformă nu rezolvă absolut nimic, întrucât subfinanţarea sistemului continuă, în medie 100 de dolari per capita,... în timp ce Ungaria alocă 400 şi ajung judeţe chiar la 56 per capita, ca şi Bihorul. Problema privatizării, esenţială sistemului de sănătate rămâne nerezolvată.

Mă adresez cu această declaraţie excelenţei sale domnului preşedinte Traian Băsescu şi primului ministru al ţării, întrucât pornesc de la dictonul latin "erare humanum est, perseverare diabolicum". Mă refer la câteva probleme punctuale care ar putea să nu fie produse, pentru a nu agrava şi mai mult situaţia din sistemul sanitar, situaţie care, sigur, reclamă intervenţia Parlamentului asupra acestui pachet legislativ care, probabil, prin ceea ce vor face parlamentarii, va fi modificat fundamental.

Mă refer la câteva probleme punctuale:

1. Privatizarea Fabricii de Antibiotice Iaşi apare ca o prioritate guvernamentală. Este inadmisibil, orice stat îşi păstrează unităţi strategice. Antibioticele sunt strategice, fabrica este foarte profitabilă, este intrată în circuitul internaţional şi este o foarte mare greşeală să scăpăm şi preţul la antibiotice şi astfel să ridicăm povara pe sistemul sanitar subfinanţat;
2. Schimbarea unor oameni din conducerea unor spitale, total nejustificat. Citez situaţia de la Bihor, unde profesorul doctor Mohan, personalitate a neurochirurgiei româneşti, membru PD şi doctorul Lepădatu, şef de lucrări, personalitate, membru PD sunt înlocuiţi cu alte două personaje, întrucât, probabil, s-a rupt protocolul între cele două partide la Bihor. Nu este bine acest lucru.
3. Alocarea şi aprobarea aruncării unor fonduri: la Bacău se aprobă construirea unui spital cu 840 de paturi în incinta unui spital cu 1400 de paturi, în condiţiile în care spitalul cu 1400 de patru trebuie dotat, trebuie dat funcţionalitate acestuia, sub pretextul că această construcţie, că 20% din fondurile pentru clădire vor fi din susţineri externe. Înseamnă nimic pe lângă dotare, înseamnă nimic, pentru că nu avem personal medical, care să slujească acest viitor spital cu 800 de paturi. Este o simplă propagandă electorală.
4. Tergiversarea Ordonanţei Guvernului nr.150 la care am lucrat 3 luni, comisia de sănătate, pentru a face din privatizare un lucru bun şi bun pentru sistemul de sănătate.
5. Menţinerea la conducerea Spitalului Slatina şi a Direcţiei Sanitare a judeţului Olt a unor persoane care au ajuns până la a face, îmi pare rău că trebuie să o spun de la această tribună, chef cu lăutari în spital. În condiţiile în care, poate acest lucru este singurul bun, deşi m-am opus tot timpul şi am vrut să intrăm în Europa, ministrul nu numeşte şi destituie directori de spital, dar la ora actuală poate face acest lucru şi nu înţeleg de ce acest lucru nu se petrece imediat după o asemenea orgie care, de fapt, duce şi a ajuns în situaţia ca să culmineze cu o stare, de fapt, asupra căreia am sesizat de doi ani.

A rămas speranţa, este singura în Cutia Pandorei. sper că, în acest ultim moment, în care sănătatea înregistrează cea mai mare degringoladă din istoria sa, vom reuşi ca cel puţin să oprim aceste lucruri punctuale. Mai bine mai puţin decât nimic.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Iuliu Nosa şi întreb colegii dacă mai sunt intervenţii pe care nu le-am anunţat, că mai avem încă 5 minute. Mai sunt alte intervenţii? Nu.

Domnul deputat Iuliu Nosa.

Domnul Iuliu Nosa:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Dispreţ şi aroganţă" mi-am intitulat eu declaraţia mea politică de astăzi.

Pe lângă conduita generală de ineficienţă, bâlbâieli şi inconsecvenţă care califică lipsa de profesionalism a actualului guvern, semnalele cele mai recente sunt dispreţul şi aroganţa. De ce?

Opţiunea pentru rectificarea bugetară acordată "strategic", în fapt, discriminator, unor domenii cu potenţial electoral este dovada unui dispreţ agresiv faţă de normele elementare ale execuţiei bugetare. Această rectificare, orientată preferenţial şi politic, are ca efect matematic imediat majorarea periculoasă a deficitului bugetar, într-un moment, din toate punctele de vedere, critic pentru România. Distrugerile şi efectele inundaţiilor n-au făcut încă obiectul unor estimări şi a unor scenarii de alocări financiare pentru intervenţii. În acelaşi timp, sunt convins că nu s-a luat în calcul nici totalitatea eforturilor financiare legate de apropiata integrare a României în Uniunea Europeană, care va însemna cheltuieli substanţial majorate în semestrul al doilea al anului.

Orientarea alocărilor financiare în acest moment după criterii politicianiste, voluntariste reprezintă un mod arogant şi dispreţuitor de a trata problemele majore ale ţării, ale oamenilor.

Pe fond, este lipsa de profesionalism a finanţiştilor din Guvern care, în lipsa unei strategii bugetare coerente şi consecvente, sunt dispuşi să facă concesii inacceptabile presiunilor politice şi electorale.

Întreb şi cu acest prilej: care sunt mecanismele şi pârghiile financiare pe care le va utiliza România pentru a asigura capacitatea de cofinanţare la fondurile structurale?

Se discută la nesfârşit despre îngrijorarea privind capacitatea de absorbţie a fondurilor comunitare, fără a se pune la punct un mecanism funcţional de asigurare materială a acestui suport.

Decizia de rectificare bugetară, la care fac referire diverşi reprezentanţi guvernamentali şi politici, este evident una lipsită de viziune, de responsabilitate şi, în ultimă instanţă, luată în dispreţul legii şi al oamenilor.

Având în vedere prognozele meteorologice deloc liniştitoare, solicit Guvernului să ne prezinte o strategie de alocări bugetare care să susţină intervenţiile ce vor fi cu siguranţă necesare în lunile imediat următoare pentru remedierea sau reconstrucţia locuinţelor şi a infrastructurii afectate de inundaţii.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Întreb încă o dată dacă mai există vreun coleg care are de prezentat o intervenţie politică. Dacă nu, declar închisă această procedură parlamentară.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Gabriel Sandu:

Declaraţie politică intitulată "Necesitatea unui Masterplan pe următorii 6 ani".

Trebuie să recunoaştem că, dincolo de ambiţiile politice, guvernările României, atât cele actuale dar, mai ales, cele viitoare trebuie să aibă ca ghid un plan general de acţiune, care să fie un Masterplan pe următorii 20 de ani cu obiective concrete pe următorii 12 ani.

Acest plan vizează direcţiile generale de dezvoltare a României şi va trebui aplicat cu stricteţe pentru ca România să-şi poată accelera dezvoltarea.

Beneficiarii finali ai unui astfel de plan sunt cetăţenii, pentru că scopul ultim este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii la nivelul fiecăruia.

Marile nevoi cu care ne confruntăm la nivel naţional sunt lipsa de locuinţe, starea proastă a infrastructurii şi managementul insuficient de performant în administraţie.

Consider că un efort coerent şi conjugat, la nivel naţional, ar putea rezolva aceste probleme până în anul 2018.

Pe aceste trei mari direcţii ar trebui să se construiască un astfel de plan. Chiar dacă prin ANL s-au realizat câteva locuinţe, suntem departe de a acoperi cererea. În 12 ani, ar trebui să construim 1.000.000 de locuinţe. În mod sigur, această măsură ar domoli exodul tinerilor către alte ţări. Nu trebuie să uităm că păstrarea tinerilor în România trebuie să fie o prioritate de importanţă zero pentru toţi.

În al doilea rând, starea proastă a infrastructurii. Avem nevoie, tot în următorii 12 ani, de 2000 km de autostradă şi de refacerea drumurilor judeţene. O infrastructură modernă are o importanţă vitală pentru a pune România pe un loc important pe harta rutieră a Europei. Această măsură va impulsiona, în mod sigur, şi turismul. Nu trebuie să ne mai amăgim cu gândul că relieful nostru natural este un motiv îndeajuns de puternic pentru atragerea turiştilor străini. Pentru a putea admira relieful României, trebuie să oferim condiţii civilizate de a ajunge acolo. Însă beneficiarii finali ai acestei infrastructuri moderne vor fi tot cetăţenii acestei ţări, care s-au săturat să facă slalom printre gropile care acoperă ţara.

A treia prioritate este managementul administrativ, care trebuie reformat. România trebuie împărţit în Euroregiuni care să aibă autonomie şi care să se administreze conform priorităţilor şi nevoilor cu care se confruntă.

Avem, în acest moment, un proiect care se constituie într-un obiectiv imediat şi de viitor către debirocratizea României.

Primul pas este înfiinţarea biroului unic de depunere a tuturor formularelor şi fişelor fiscale pentru agenţi economici.

Administraţia trebuie realizată în interesul cetăţeanului, pe problemele concrete pe care acesta le are. Alocarea fondurilor nu trebuie condiţionată de politic, ci de nevoi reale. Aparatul administrativ trebuie să devină rapid şi eficient. În contextul integrării europene, nu ne mai putem permite să nu ne administrăm performant.

În concluzie, consider necesară realizarea unui Masterplan care să fie pus în aplicare indiferent de forţa politică care conduce România la un moment dat, decizie luată prin consens cu toate forţele politice importante ale ţării. Acest Masterplan, care va fi supus iniţial dezbaterii publice, ar putea fi soluţia ca într-un interval de timp relativ scurt să putem să atingem un nivel minim necesar de dezvoltare.

Iarăşi trebuie să constat că trebuie să depăşim ambiţiile politice şi să ne concentrăm cu adevărat pe realizarea obiectivelor de importanţă naţională.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică intitulată

"Reducerea T.V.A la produse alimentare de bază"

Îmi manifest bucuria pentru faptul că în Camera Superioară a Parlamentului Romaniei a fost adoptată Propunerea legislativă privind reducerea T.V.A la produsele alimentare de bază, propunere a Partidului Conservator. Reacţiile publice la adresa acestei legi nu au întârziat să apară, reacţia cea mai importantă fiind cea a populaţiei ţării, care va avea de câştigat din plin de pe urma acestei legi.

Pornind de la situaţia actuală, în care o mare parte a populaţiei trăieşte în pragul sărăciei, nivelul salarial din România situându-se cu mult sub nivelele ţărilor europene, reducerea taxei pe valoarea adăugată la anumite produse alimentare de bază de la cota standard de 19%, ar reprezenta un mijloc de sprijinire a consumului şi implicit o uşoară creştere a nivelului de trai. A fost avut în vedere acest aspect, mai ales în condiţiile în care, din salariile scăzute, cea mai mare parte a acestora acoperă consumul alimentar. Românii cu nivel mediu cheltuiesc circa 50% din bugetul propriu pe alimente.

Scăderile de venituri bugetare generate de diminuarea cotei standard de T.V.A ar putea fi compensate de o creştere a consumului de produse alimentare la care cota ar fi diminuată.

Încă o chestiune importantă ar fi că reducerea T.V.A. la produsele alimentare poate fi făcută cu respectarea angajamentelor de armonizare a legislaţiei româneşti cu prevederile legislative din U.E. Astfel, în conformitate cu Directiva a VI-a, pot fi utilizate 2-3 cote reduse la T.V.A., dar care nu pot fi mai mici de 5%. În majoritatea statelor din UE, inclusiv în cele care au aderat în mai 2004, practica cotei reduse la T.V.A. pentru o parte din produsele alimentare există.

În categoria produselor pentru care se urmăreşte scăderea cotei de T.V.A. sunt avute în vedere produsele alimentare de bază care intră în calculul coşului minim de consum lunar, între care: pâinea şi produsele de franzelărie, carnea proaspătă şi produsele din carne, peştele şi produsele din peşte, laptele, brânzeturile, zahărul, uleiul, orezul şi ouăle de păsări din specii domestice.

Amânarea aplicării cotei reduse de T.V.A. pentru alimente ar avea efecte negative asupraconsumatorilor, deoarece aceştia sunt nevoiţi să plătească preţuri mai mari pentru mâncare, pentru producătorii de alimente, deoarece preţul mărit artificial reduce volumul vânzărilor şi deci, al producţiei, pentru mediul de afaceri,deoarece nivelul ridicat al T.V.A. favorizează economia subterană.

Reducerea cotei de T.V.A. pentru alimentele cuprinse în coşul minim va duce la creşterea calitativă şi cantitativă a consumului de alimente, la redirecţionarea unei părţi a banilor, care acum este folosită pentru alimente, către alte activităţi, cum ar fi cele educaţionale şi recreative, şi aducerea la suprafaţă a unei bune părţi din economia neagră.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Declaraţie politică despre implicarea în înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Zilele acestea, o nouă catastrofă s-a abătut asupra ţării noastre: inundaţiile majore provocate de creşterea debitului Dunării. Până astăzi, peste 3.700 de persoane au fost evacuate din localităţile de pe malul Dunării, peste 40.000 de hectare au fost afectate şi sute de familii aşteaptă să fie evacuate.

Iată că natura şi sistemele învechite de protecţie împotriva inundaţiilor au făcut ca apa să lase aceste familii fără nimic, în ajunul Sfintelor Sărbători.

Dar, pentru că rolul meu nu este acela de a descrie de la tribuna Camerei Deputaţilor deznădejdea care îi încearcă acum pe aceşti oameni, ci acela de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor acestora, consider că este necesar ca fiecare dintre noi să contribuie la înlăturarea efectelor produse de acest fenomen care încă de anul trecut nu ne mai este străin.

Cu toate că mobilizarea autorităţilor româneşti a fost una exemplară, pe lângă activitatea desfăşurată de primari, prefecţi, Armată, Pompieri, Jandarmerie şi Guvern, care în momentul de faţă luptă cu toate resursele pentru reducerea numărului de familii, locuinţe şi comunităţi afectate de inundaţii, este nevoie şi de implicarea fiecărui cetăţean din zonele afectate în toate acţiunile care pot conduce la stoparea acestui dezastru.

Ca parlamentar şi reprezentant al locuitorilor Bucureştiului intenţionez să mă alătur eforturilor autorităţilor şi să demarez în cel mai scurt timp o campanie de strângere de ajutoare pentru sinistraţi, acţiune în urma căreia sper să pot trimite către zonele afectate un minim de produse, care să mai aline durerea celor care au rămas fără casă.

Consider că este de datoria fiecărui parlamentar să dea un exemplu de solidaritate şi să contribuie la organizarea acestui tip de acţiuni şi la strângerea acestor ajutoare care să ajungă în cel mai scurt timp la cei care au nevoie de ele.

Pe această cale, doresc să adresez rugămintea tuturor formatorilor de opinie să prezinte necesitatea existenţei unui front comun al tuturor românilor, pentru a reuşi să depăşim şi acest moment dificil prin care ţara noastră trece.

În spiritul Sfintelor Sărbători de Paşte, care simbolizează Învierea Domnului Iisus Hristos, vă rog să aveţi în vedere această realitate şi să vă alăturaţi acestor acţiuni prin care dorim să înviem speranţa în sufletele acestor români.

Domnul Emil Strungă:

"Avem un preşedinte. Cum procedăm?"

Alegeri generale 2004. Majoritatea celor care erau hotărâţi să-l voteze pe Traian Băsescu nu aveau nici cultură politică, nici nu ştiau ce fel de om este preferatul lor. Ştiau doar că doreau o instituţie prezidenţială prezentă în viaţa publică, cu o voce distinctă, uneori mai accentuată, dar care să-şi asume în mod activ asigurarea echilibrului şi a stabilităţii politice în România până în ianuarie 2007, când ştiam că vom intra în Uniunea Europeană. Era doar o aşteptate, ca şi atunci când a ieşit preşedinte Constantinescu şi Convenţia, o speranţă, nu atât în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai, cât, mai ales, în ameliorarea calităţii vieţii politice de la noi. Un preşedinte activ, nu discursuri sforăitoare, nici un garant al furtului de stat cu acte în regulă. Poate că acestea denotă, implicit, nu cultură, dar intuiţie politică da.

S-a întâmplat ca, imediat după câştigarea alegerilor, să fie discutată în rândurile Puterii ideea alegerilor anticipate, susţinută şi de preşedintele Băsescu. Poate, în primul rând, de el. Şi de atunci a apărut ideea că omul politic (animalul politic, sintagmă aristotelică preluate de un intelectual de la noi, azi ambasador, dar în ideea de a accentua faptul că noul preşedinte are un caracter impetuos, că acţiunile lui sunt determinate mai ales de intuiţie şi se desfăşoară într-un fel care ar caracteriza o vânătoare), care este domnul Traian Băsescu, nu se simte bine decât în condiţiile de competiţie, de tensiune (unii au spus de "criză") pe o scenă politică pe care îşi doreşte să o domine, iar adversarii să ştie cine este cel mai tare. E un joc - ar spune analiştii, care ţine de dinamica Puterii, de o democraţie în consolidare. Doar că, de la o vreme, acest joc s-a transformat în joacă...

Criza inundaţiilor de anul trecut a arătat cât de bine se simte preşedintele în mulţime. Şi cum speculează momentele de slăbiciune ale celorlalţi politicieni pentru a prelua iniţiativa, pentru a deveni vioara întâi, din punct de vedere mediatic, cât de mult îi place să fie la cârmă. La urma urmelor, omul Traian Băsescu a fost toată viaţa pe mare, tot timpul cu simţurile ascuţite, simţind vasul în cele mai mici înclinări ale lui şi dorindu-şi să-i menţină verticala.

Domnul Traian Băsescu spune, şi a spus-o de la început, că e un preşedinte-jucător. Dar, din start, asta înseamnă că nu-şi mai poate îndeplini rolul pentru care a fost ales, acela de a fi arbitru. Mai mult, când eşti jucător, trebuie să ai o echipă. El ar spune: "echipa mea este reprezentată de cei care slujesc interesul naţional". Asta e valabil în discursurile televizate. Dar în jocul politic, trebuie să ai un partid pe care vrei să-l promovezi. Astfel încât, acţiunile unui preşedinte-jucător sunt la limita de jos a constituţionalităţii. În plus, domnul Traian Băsescu nu înţelege deloc să se joace. Dacă ar fi aşa, ar lăsa loc, nu doar din vorbe, unei echipe care nu are putere, la care mingea nu este niciodată: presa. Ar preţui-o, ar încerca să nu o discrediteze, nu i-ar minimaliza importanţa şi ar avea-o ca cel mai important partener.

Toate acestea aşează o mare urmă de îndoială pe imaginea preşedintelui, despre care mai circulă şi zvonuri dezonorante, care nu sunt compatibile cu funcţia publică şi cu sarcina de a reprezenta o întreagă naţiune. Foarte mulţi recunosc faptul că în unele dintre ipostazele în care se află, preşedintele nu mai reuşeşte să le reflecte simpatia, încrederea. El nu mai este imparţial, nu mai reprezintă, ci dezamăgeşte, acţiunile lui devin discutabile. Şi dacă stăm bine să ne gândim, cam aşa a fost de la început. Doar că importanţa evenimentelor a strălucit mai mult decât puterea raţiunii, care trebuia să lumineze peste gesturile politicianului român.

Nu atât faptul că bea într-o noapte este important, cât mai ales seninătatea cu care urcă la volanul maşinii, zâmbind camerelor de filmat. Sau inoportunitatea cu care te afişezi alături de un personaj controversat, nemanierat, emfatic, pe care deunăzi l-ai dezaprobat public pentru că a avut declaraţii mioritice la adresa unui demnitar. Asta denotă două lucruri care, dacă ar fi adevărate, ar trebui să tragem concluzii grave referitoare la responsabilitatea politicianului român şi la onestitatea sa. Ori pe cei care privesc televizorul îi consideri ignoranţi, ori crezi despre ei că nu vor sesiza, chiar privind, că ceva nu se potriveşte în imagine.

Domnul Traian Băsescu încearcă să se facă simpatic, punându-şi platoşa de justiţiar şi fiind oarecum sentimental şi afectat când afirmă public (o altă gafă politică) că regretă că "l-a pus" premier pe Tăriceanu, uitând că aceasta era fixat, de fapt, în protocolul Alianţei. Asta arată complexul omului de la timonă, care crede că doar el conduce barca, ignorându-i pe cei care pun motorul în funcţiune. Nu îmi este teamă de accesele de autoritarism ale preşedintelui sau de psihologia sa războinică, îmi este teamă de lipsa măsurii şi echilibrului pe care-l reclamă demnitatea şi nevoia de a fi preşedinte al tuturor românilor. Regret că prea omeneştile năravuri pun tuşe de culoare pe instituţia purtătoare de imagine a României, acreditând ideea unei lipse de maniere în rândurile celor care se joacă de-a Puterea. Dar, veţi spune, ce amestec să mai aibă eleganţele, când gloria lumii oricum este trecătoare.

Doamna Gabriela Nedelcu:

"Ministrul sănătăţii rezolvă criza financiară din sănătate prin înfometarea sugarilor"

Programul Ministerului Sănătăţii care are drept scop prevenirea distrofiei la copii s-a transformat practic într-un program de îmbolnăvire a sugarilor. Astfel, conform declaraţiilor domnului Alin Stănescu, consilier ministerial pe problemele mamei şi copilului, noile reglementări prevăd acordarea de lapte praf gratuit doar pentru sugarii care au fost diagnosticaţi cu distrofie.

Domnule ministru,

Vă reamintesc pe această cale că profilaxia este mai scumpă decât prevenirea unei boli. Un copil înfometat constant în primele luni de viaţă poate rămâne cu sechele care vor costa, mai târziu, Ministerul Sănătăţii mult mai mult decât cele câteva cutii de lapte praf pe care le economisesc acum consilierii dumneavoastră.

Motivaţiile invocate sunt puerile şi cred că, de fapt, ascund incapacitatea de a gestiona eficient activitatea ministerului pe care îl conduceţi.

Astfel, domnul Alin Stănescu a declarat că au beneficiat de lapte praf gratuit foarte multe femei care ar fi putut să-şi alăpteze copii, "dar nu au făcut-o din motive personale, cum ar fi faptul că voiau să meargă neapărat la serviciu". Şi ce e rău în asta? Un alt minister, cel al Muncii şi Protecţiei Sociale, le încurajează să facă acest lucru, oferindu-le un "stimulent" de trei milioane de lei lunar. Întorcându-se la lucru, tinerele mame renunţă la concediul de maternitate, în valoare de opt milioane. Statul iese în câştig. Miniştrii Guvernului Tăriceanu nu discută între ei?

Noile reglementări vor afecta familiile cele mai sărace şi în primul rând copii lor (câte familii cu situaţie financiară bună au beneficiat de acest program?). Consecinţele pe termen lung sunt incalculabile: stare de sănătate precară a copiilor, creşterea abandonului, adâncirea crizei demografice etc.

Sunteţi direct responsabil pentru această situaţie, care deşi va ajuta pe termen scurt în rezolvarea crizei financiare declanşată de introducerea cotei unice de 16%, pe termen lung, aşa cum am amintit anterior, va avea efecte negative majore.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

"Acţiuni ce pun în pericol integrarea"

Evenimentele din ultimele săptămâni mă fac să cred că pentru unii politicieni, integrarea în Uniunea Europeană reprezintă un moft. Şi nu este vorba aici doar de parafrazarea liderului spiritual al PSD, Ion Iliescu, care mai demult spune acest lucru despre proprietate. Este o realitate. Cum aş putea interpreta altfel lucrurile, când la două săptămâni după ce comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, vine şi spune explicit că România are nevoie de stabilitate politică, unele forţe acţionează direct în sens contrar ?

PSD votează împotrivă şi ameninţă cu Curtea Constituţională proiectele de lege care vizează lustraţia şi modificarea legii CNSAS - în fapt proiecte de lege care înseamnă o rupere de trecutul comunist al României; acelaşi PSD, prin vocea unor lideri marcanţi, anunţă că nu vor mai vota nici o lege venită de la Guvern - şi, se ştie, 70% dintre proiectele venite în această perioadă de la Palatul Victoria reprezintă priorităţi pentru integrare; parlamentarii PSD şi PRM au votat deja în ultima lună "contra" a două sau trei proiecte prioritate; şeful statului continuă să ameninţe stabilitatea executivului, susţinând - la puţine luni după ce l-a catalogat ca fiind cel mai eficient guvern postdecembrist - că şi-a pierdut încrederea în premier şi sugerând că o schimbare a acestuia nu ar perturba stabilitatea politică; din toate părţile se trage în Fondul Proprietatea - cei care îl atacă au interese de a-l prelua sau de a obţine poziţii cheie în structurile acestuia, dar în străinătate se interpretează ca un atentat împotriva despăgubirilor foştilor proprietari; Opoziţia ameninţă cu o moţiune de cenzură, act de care, susţin unii analişti, ar putea profita şi cei care nu îl mai iubesc pe actualul premier etc.

Toate cele de mai sus ar putea crea probleme serioase pentru parcursul integrării, chiar dacă semnalele primite de la oficialii europeni privind Raportul de ţară din luna mai sunt mai mult decât liniştitoare.

De aceea, vin şi fac un apel tuturor forţelor politice, să renunţe la interesele mărunte de grup şi să facă un corp comun pentru a nu se periclita integrarea. Toată lumea, de la vlădică la opincă, de la Opoziţie până la Preşedinţie trebuie să înţeleagă că principiile existente în Uniunea Europeană trebuie să devină valabile şi în România. De aceea, toate cele arătate mai sus trebuie să dispară de pe agenda celor care le promovează.

Domnul Horaţiu Dan Buzatu:

"Isteria anti-lustraţie"

După 16 ani de zile, s-a reuşit în sfârşit introducerea în Parlament a unui proiect de Lege privind lustraţia. S-a reuşit şi trecerea proiectului prin Senat, prima Cameră sesizată.

La puţine minute după votul din Senat a început o adevărată tornadă împotriva prevederilor proiectului, declanşată din cele mai diverse direcţii.

Oricum, nu mă aşteptam la o susţinere a lustraţiei din partea PRM. În definitiv, s-au pronunţat împotrivă încă de la înfiinţarea partidului. În plus, PRM are de conservat şi protejat o serie de foşti nomenclaturişti şi securişti.

Mă aşteptam însă ca PSD să aibă faţă de acest proiect de lege o altă conduită decât cea pe care au avut-o la începutul anilor '90. În acea perioadă, când reprezentanţii Societăţii Timişoara au elaborat "Proclamaţia de la Timişoara", cu celebrul "punct 8" - în fapt punctul de pornire al Proiectului Legii lustraţiei - s-a declanşat, nu numai împotriva autorilor, ci şi împotriva întregului Banat, o adevărată isterie promovată de FSN, care a culminat inclusiv cu boicoturi şi sancţiuni de ordin economic.

Spuneam că acum mă aşteptam la altceva de la PSD, ţinând cont că din trei în trei săptămâni, Mircea Geoană, preşedintele acestui partid, proclamă "reforma şi înnoirea" formaţiunii pe care o conduce. Însă PSD nu numai că a votat împotriva proiectului, dar a sărit primul şi a anunţat că va contesta legea la Curtea Constituţională.

Ştiu că viitoarea lege va crea unele probleme PSD, care mai are în componenţă unele relicve ale fostului regim. Legea lustraţiei reprezenta însă pentru PSD, şi nu numai, un prilej sigur de reformare. Din păcate, nu se vrea aşa ceva, şi se va apela la judecătorii Curţii Constituţionale, care, şi ei vor trebui să se apere de această lege.

Dacă ţin cont şi de zecile de declaraţii apărute în presă direct din zona PSD sau prin vocile unor analişti politici care nu şi-au schimbat vederile conservatoare, susţinând că va fi nevoie de noi alegeri, pentru că Legea lustraţiei va goli Parlamentul, că un procent uriaş din cei aflaţi în administraţie îşi vor pierde funcţiile, atunci nu pot decât să remarc că ne întoarcem cu paşi repezi spre zilele de "glorie" ale FSN-ului. Zile de "glorie" care au trasat pentru foarte mulţi ani o barieră între România şi restul Europei.

PS. Noua isterie anti-lustraţie este îmbrăţişată şi de reprezentanţii generaţiei tinere din PSD. În loc să evolueze fac paşi înapoi spre UTC-ul pe care probabil îl regretă, pentru că nu l-au apucat.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Comercialul anacronic al partidelor româneşti

Noţiunea de comercial a apărut, în mod sigur, ca o variantă mai modernă a mai vechiului termen de "negoţ". Nu sunt un specialist în etimologie, dar, fără îndoială, pot spune, prin prisma a ceea ce am trăit în ultimii cincisprezece ani, ceea ce a făcut comercialul din politică şi care este percepţia omului prins în această horă.

România anilor '90 a fost, fără îndoială, tărâmul făgăduinţei în ceea ce priveşte superofertele; a fost, deopotrivă, România marilor ţepe economice... şi nu numai. Am trăit toţi deziluzii şi ne-am trezit mai sceptici după fiecare campanie electorală. Asta pentru că s-a maximizat oferta, s-a promis de fiecare dată marea cu sarea, când de fapt miza era cu totul alta, iar discuţiile trebuiau purtate la un alt nivel şi pe alte teme.

Pe zi ce trece, lumea politică începe a se confunda cu comercialul vieţii de zi cu zi. De la patru la patru ani, ne trezim că trebuie să recreionăm în mentalul colectiv personaje noi, mai stilate şi mai curate. Suntem un fel de prizonieri ai unor figuri de ceară, înzestrate cu grai calculat, cu figuri reci, cu fraze scurte şi apăsate. Politicianul scos de la naftalină este pentru început galant, înţelegător, calm. Începe să pară "de-al nostru", începem să-l vedem peste tot: la meci, la televizor, la spectacole, la marile adunări de oameni. Ajungem să trăim cu el alături şi pare chiar simpatic. Nu are multe idei, dar acelea câteva, fixe, pe care le are, le repetă cu fiecare ocazie.

Între vânzătorul de magneţi care vindecă orice boală şi politicianul nou-nouţ, de la costumul la patru ace până la mijloacele de persuasiune folosite în comunicare, diferenţa este nesemnificativă. Între omul nou-creat şi cel care se autoconstruieşte pe baza unor proiecte politice pozitive, în faţa votului direct, primul are câştig de cauză. Pentru că, deşi nu are idei multe, primul insistă pe ele, ca într-o reclamă la margarină, iar al doilea încearcă să le îmbunătăţească şi să-şi provoace electoratul la a gândi mai mult.

Sunt un personaj activ al vieţii politice încă din 1990. Am pornit de la anumite idealuri pe care acum le-am transformat în credinţe şi care stau la baza tuturor proiectelor mele politice. Am fost consecvent de la bun început, uneori am greşit, dar nu de puţine ori am pierdut prin sinceritate. Nu sunt adeptul reţetelor de provenienţă americană pentru creat imagini de politicieni-model peste noapte, pentru că mă tem de superficialitate, de forme fără fond şi consider că un om de paie nu are ce căuta în posturi decizionale.

Observ însă, cu mâhnire, că majoritatea partidelor politice româneşti îşi transformă oferta electorală într-o ofertă comercială. Ideile sunt simple, scurte, puţine şi fixe, iar ceea ce faci contează din ce în ce mai puţin, în comparaţie cu felul în care spui că o faci. Mare parte a formaţiunilor politice din România s-au adaptat regulilor "economiei de piaţă politică" şi şi-au transformat oferta electorală într-un expozeu de mercantilism. Strategie care, pe termen scurt, dă roade în sondajele de opinie.

Partidul Naţional Liberal nu a căzut, încă, în păcatul comercialului, al superficialităţii. Liberalismul, în esenţa lui, nu este o doctrină irezistibilă la public, iar acţiunile liderilor PNL o demonstrează. Ni se reproşează de multe ori că nu suntem destul de incisivi, că nu ne vindem imaginea oamenilor de valoare. Însă, când o facem, pare că nu mai suntem noi. Dar cea mai bună dovadă că PNL nu se încadrează în şablonul partidului comercial este că PNL nu este şi nu are şanse să devină partidul unui singur lider, datorită numărului mare de personalităţi şi de idei adunate sub aceeaşi umbrelă necomercială a liberalismului.

Cu siguranţă, politica românească trebuie să evolueze de la scandalurile ce ţin prima pagină a ziarelor la lupta pe proiecte şi idei. Or, acest lucru nu poate începe decât din interior, la nivelul politicii de promovare a oamenilor în partide şi de selectare a celor care poartă mesajul public. Numai aşa se poate face trecerea de la politica de criză, de la soluţiile de moment la strategii bine gândite, iar noi, ca oameni politici, ne putem ridica din stigmatul promiscuităţii, redefinind noţiunea de lider politic. Este nevoie, în acest sens, ca, în cadrul jocului politic, să se pună în balanţă oferta şi contraoferta, dar nu ca la piaţă, prin mijloacele specific dâmboviţene, ci ca într-o societate evoluată, pe baza argumentelor şi contraargumentelor.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Declaraţie politică intitulată "Nevoia de solidaritate"

Din nou, inundaţiile provoacă pagube, lacrimi şi durere... Modificările climei, anticipate de către oamenii de ştiinţă, devin realităţi dure care prind pe picior greşit autorităţile statelor lumii. Dezastrul provocat de uraganul Katrina în Statele Unite ale Americii, sau inundaţiile provocate de Dunăre în satele europene sunt doar două exemple ale realităţii cu care ne confruntăm în ultima perioadă. Fără îndoială, este nevoie de noi abordări privind strategiile de prevenire şi combatere a efectelor calamităţilor naturale. Managementul riscului nu mai poate rămâne la nivelul unor răspunsuri de tip pompieristic, de încropire "după ureche" a unor strategii de moment, în situaţiile de criză din ce în ce mai dese, cauzate de revărsări ale apelor, de apariţia uraganelor etc. etc. Doamne fereşte-ne de un cutremur devastator!

Cu siguranţă, oamenii de ştiinţă au a spune ceva important şi în acest moment al elaborării strategiei privind managementul riscului. Trebuie doar ascultaţi şi stimulaţi să se pronunţe...

Acum, când o parte din ţară se confruntă cu ape ieşite din matcă, este nevoie de solidaritatea tuturor cetăţenilor pentru a atenua durerea victimelor calamităţilor, dar şi pentru a-i ajuta pe cei în nevoie să-şi refacă gospodăriile şi agoniseala distruse... Aşadar, este nevoie de bani, produse şi muncă pentru a reface bunurile distruse, pe de o parte, şi de solidaritate în durere pentru a readuce speranţa în sufletul celor năpăstuiţi. Sunt sigur că fiecare poate şi ştie ce are de făcut şi nu va evita s-o facă!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Declaraţie politică intitulată "O nouă modă la Cotroceni: atacuri la adresa PNL, nici o critică privind PSD"

Şeful statului trebuie să fie preşedintele tuturor românilor, să privească la fel toate partidele politice. În perioada 2001-2004 l-am criticat pe preşedintele Ion Iliescu, care a dovedit că din punct de vedere politic are ochi doar pentru PSD, iar în campaniile electorale pentru alegerile locale şi parlamentare din 2004 a lăsat deoparte orice aparenţă de neutralitate şi a fost pe faţă un agent electoral pentru PSD. Ion Iliescu a avut totuşi, să zicem, circumstanţe atenuante. Pentru că sângele apă nu se face şi Ion Iliescu nu putea să se manifeste total neutru faţă de partidul pe care l-a creat şi l-a condus când direct, când din umbră. Ţinând cont de aceste aspecte, nici lui Traian Băsescu nu i se putea lua capul, în situaţia în care nu s-ar fi detaşat decisiv de Alianţa DA, alături de care a participat la două campanii electorale.

Totuşi, analizând comportamentul lui Traian Băsescu faţă de o componentă a Alianţei DA, mă refer la PNL şi la componenta liberală a Guvernului, trebuie să recunosc că el lasă de dorit. Un lucru este de neconstestat: şeful statului român, oricine ar fi acesta, are dreptul să critice acţiunile unui Executiv, indiferent de cine este condus, atunci când acesta greşeşte. Duminică 16 aprilie, pentru a doua oară în această lună, preşedintele Traian Băsescu şi-a atacat dur şi neîntemeiat principalul partener din campania electorală, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Pentru a doua oară Traian Băsescu a afirmat că regretă că l-a desemnat drept premier. Motivele regretelor prezidenţiale ar fi: "deoarece Guvernul nu a îndeplinit unele dintre promisiunile făcute în campania electorală" şi "din cauza incapacităţii de a rezolva aceste angajamente din campanie". Care sunt aceste "unele promisiuni", Traian Băsescu nu spune. Nu le-a spus nici pe 5 aprilie, nici pe 16 aprilie. Şi probabil nu le va spune, pentru că actualul Guvern în nici un caz nu acţionează împotriva promisiunilor făcute şi împotriva programului de guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut doar două "nominalizări", dar şi în aceste situaţii nu a venit cu vreun argument concret: s-a referit la Fondul Proprietatea (în fapt, constituirea acestui fond reprezintă respectarea unei promisiuni electorale, în materia reparaţiilor abuzurilor regimului comunist), dar afirmaţiile sale nu s-au deosebit de cele ale adversarilor premeditaţi ai Fondului şi a celor care se opun despăgubirilor pentru foştii proprietari. Acuzaţiile aduse unui organism care încă nu a început să funcţioneze, denotă, în cel mai bun caz, rea-credinţă.

Preşedintele Băsescu s-a mai referit şi la problemele din sistemul sanitar. Din câte-mi amintesc, în urmă cu câteva luni, într-un cadru festiv, aici, în Palatul Parlamentului, acelaşi preşedinte Băsescu, ţinându-i mâna ridicată ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, îi lăuda reforma pe care a demarat-o prin pachetul de legi elaborat. Nu ştiu să fi schimbat ceva de atunci ministrul din domeniu, dar am remarcat schimbarea de ton a şefului statului.

Şi în timp ce preşedintele Băsescu trage salvă după salvă împotriva PNL şi a premierului Tăriceanu, uită însă, ca măcar verbal, să mai critice adversarul politic din campaniile trecute, PSD. Motive ar fi. Numai că, de luni bune, domnul Traian Băsescu nu a mai scos un cuvânt împotriva PSD. De ce? La această întrebare chiar aştept un răspuns.

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică intitulată "Palme pentru societatea civilă"

Recent, preşedintele Traian Băsescu a anunţat înfiinţarea sub patronajul Preşedinţiei a unei Comisii pentru studierea crimelor comunismului. Iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu a venit după ce acesta a fost criticat - şi pe bună dreptate - de mai multe organizaţii ale societăţii civile, pentru o declaraţie făcută anterior, prin care ezita să condamne comunismul din România. Trec peste aspectul, deloc însă de neglijat, şi anume că această comisie prezidenţială mai are drept scop concurarea unui institut similar, înfiinţat sub tutela Guvernului. Să presupunem că din dorinţa de a puncta la capitolul imagine - un lucru cu care ne-a obişnuit deja domnul Băsescu - preşedinte a luat decizia înfiinţării respectivei comisii. Dar, domnia sa a comis două greşeli foarte grave, care ar putea să-l coste tocmai la acest capitol drag lui, imaginea.

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit în fruntea acestei comisii pe un istoric-sociolog român, Vladimir Tismăneanu, care de ani buni trăieşte în Statele Unite ale Americii. Această numire reprezintă o palmă la adresa societăţii civile române. Aceasta deoarece există numeroşi istorici care, prin cercetările efectuate şi prin lucrările publicate, au dovedit competenţă în materie, în general, şi în studierea comunismului, în special. Istorici care în colaborare cu organizaţii ale societăţii civile au organizat sute de simpozioane în care au demascat ororile regimului comunist. Am să pomenesc doar două nume (mai sunt şi altele): Lavinia Betea - a avut printre altele un amplu şi foarte documentat serial pe tema comunismului în Jurnalul Naţional şi Florin Constantiniu, istoric care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Dar aceste argumente nu au contat pentru preşedintele Traian Băsescu. A contat poate un altul. Şi anume "monumentalul" volum prin care şeful acestui institut, Vladimir Tismăneanu i-a spălat, până la imaculare, imaginea de comunist a lui Ion Iliescu. Pentru cei care au uitat acest episod, le reamintesc că apariţia respectivei cărţi a şocat opinia publică, şi presa a taxat la maximum inabilitatea unui dizident al regimului Ceauşescu, de a-i face imagine lui Ion Iliescu.

Nu în ultimul rând mai trebuie să se reţină că favoritul domnilor Iliescu şi Băsescu, Vladimir Tismăneanu (nu-l judec pentru ascendenţa domniei sale, dar este bine de ştiut că este fiul unui comunist cu vechi state de serviciu - inclusiv în "Brigăzile roşii" din războiul civil din Spania şi slujbaş al postului de radio bolşevic în limba română de la Moscova, care emitea împotriva intereselor României în timpul celui de-al doilea război mondial) va trebui să elaboreze un studiu în urma căruia şeful statului ar urma să condamne fie întreg regimul comunist, fie doar crimele regimului comunist. Îmi este teamă că se va merge doar pe a doua variantă.

PS. Societatea civilă, intelectualii care au făcut diferenţa în 2004 între Traian Băsescu şi Adrian Năstase au mai primit o palmă, în urma relaţiilor apropiate pe care şeful statului le are cu un personaj care se crede un "monstru al politicii". Cei care l-au votat pe Traian Băsescu nu au făcut-o în nici un caz pentru "becalizarea" politicii româneşti.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Vremea a luat-o razna. Românii au avut parte de ploi, vijelii, alunecări de teren şi, nu în ultimul rând, de inundaţii. Zeci de gospodării au fost din nou acoperite de ape. România are parte de inundaţii mai îngrozitoare decât anul trecut, când şi-au pierdut viaţa zeci de persoane, iar pagubele au fost de circa 1,5 miliarde de euro.

Astfel, având în vedere această perioadă dificilă prin care ţara noastră trece, Guvernul a hotărât să aloce 150 de milioane de lei (1.500 de miliarde de lei vechi) pentru consolidarea alunecărilor de teren şi refacerea lucrărilor afectate de inundaţii.

În România s-au produs 224 de alunecări de teren, dintre care 13 destul de grave. Aceşti bani vor fi acordaţi la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare. La această "cifră şocantă" s-a ajuns numai pentru alunecările de teren şi inundaţiile produse în acest an.

Pentru infrastructura naţională şi locală vor fi necesare alte sume, pe care Guvernul le va aloca prin aceeaşi rectificare bugetară.

Suntem siguri că autorităţile vor face tot posibilul pentru a răzbi în lupta cu cele mai puternice inundaţii din ultimii 100 de ani.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică intitulată "Integrarea în Uniunea Europeană cu preţuri la energie electrică şi gaze naturale dă posibilitatea de a ne integra şi cu preţurile la produse agroalimentare de bază."

Reducerea TVA de la 19% la 9% la alimentele de bază (pâine, lapte, carne, peşte, ulei, zahăr, ouă) reprezintă o soluţie pentru populaţia României.

Iniţiativa legislativă aparţine P.C. şi noi, P.S.D., suntem de acord cu această iniţiativă, mai ales că s-a depus la Camera Deputaţilor un proiect asemănător, printre ai cărui iniţiatori sunt şi eu.

De asemenea, P.R.M. este de acord cu această iniţiativă. La rândul lor, şi senatori ai P.D. au votat în Senat în favoarea acestui proiect de lege.

Singurii, senatorii P.N.L. sunt împotriva marii majorităţi a populaţiei ţării, nefiind de acord cu aceasta. Astfel, se demonstrează încă o dată că P.N.L. este un partid al celor puţini şi bogaţi, fiind neinteresaţi de viaţa celor mulţi şi săraci.

Deşi Guvernul respinsese propunerea conservatorilor, liderul senatorilor liberali era profund marcat de defecţiunea masivă din coaliţie, subliniind că "Stabilisem la grup că propunerea trebuie respinsă, pentru că Guvernul nu poate să susţină reducerea TVA, din motive financiare. Este un comportament tipic pentru P.D., de a vota împotriva Guvernului".

De ce, oare, P.D. nu are voie a vota pentru binele populaţiei? Nu pot să înţeleg afirmaţia liderului senatorilor P.N.L. Poate pentru că nu au aceeaşi viziune şi nu au puncte de vedere comune cele două partide!

La rândul său, şi premierul Tăriceanu era foarte nemulţumit de rezultatul votului, subliniind că: "Sigur că nu-mi face plăcere să remarc încă o dată inconsecvenţa colegilor de la P.D., dar nu vreau să fac din asta un subiect de dispută", a declarat preşedintele P.N.L.

Ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, apreciază că această măsură nu vine în folosul cetăţenilor şi va provoca pierderi masive la bugetul statului.

Atunci când au loc creşteri de taxe şi impozite, când au loc creşteri de preţuri la energie electrică şi gaze naturale, Guvernul nu se gândeşte la populaţia ţării, nu îl interesează din ce bani mai reuşesc românii să-şi achite majorările succesive ale acestora, dar atunci când este cazul, a ajuta populaţia prin reduceri de preţuri la produsele agroalimentare de bază, pentru ca aceştia să aibă un nivel de trai decent, pentru a neutraliza cât de cât scumpirile, Guvernul nu este de acord.

Trebuie specificat faptul că reduceri de TVA la produsele agroalimentare de bază se aplică şi în statele membre ale Uniunii Europene. În Anglia, de exemplu, TVA-ul la produsele agroalimentare de bază este zero. Aşa că, dacă ne aliniem la Uniunea Europeană cu preţurile la energie electrică şi gaze naturale, este nevoie a ne alinia nu numai cu preţuri scumpe, ci şi cu TVA redus la produsele atât de necesare traiului de zi cu zi al cetăţenilor. Trebuie să venim în sprijinul acelora care nu mai au banii necesari pentru a-şi cumpăra pe zi o pâine şi un lapte, nemaiamintind de celelalte produse de bază din alimentaţia unui om.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Declaraţie politică intitulată "Legea lustraţiei, între necesitate şi vendetă politică".

"Ceremonie de purificare a unei persoane" - este definiţia dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenului de lustraţie. Câţi dintre cei care au propus Legea lustraţiei i-au înţeles adevăratul sens, complexitatea, profunzimea şi implicaţiile istorice? Sunt convinsă că nu foarte mulţi, având în vedere că în forma actuală, proiectul de lege încalcă grav prevederile Constituţiei şi drepturile fundamentale ale omului.

Uitându-ne în jurul nostru la celelalte state fost-comuniste din Europa, care au adoptat legi cu conţinut similar, constatăm că, din cauza efectelor negative ale aplicării acestora, au fost obligate, de către organismele internaţionale care protejează drepturile omului, să le abroge.

Legea lustraţiei, în actuala formă, va împărţi demnitarii după criteriul apartenenţei la ideologia Partidului Comunist Român, chiar dacă aceştia nu au săvârşit fapte care să atragă vreun fel de răspundere. Categoric, toate "crimele" din perioada comunismului trebuie pedepsite şi toţi cei ale căror fapte contravin democraţiei trebuie înlăturaţi din actualele structuri politice şi civile. Însă, condamnarea colectivă este nedemocratică, întrucât fiecare individ în parte trebuie să răspundă pentru faptele sale, conform legilor în vigoare, şi pentru aceasta, Ministerul Justiţiei trebuie să îşi facă datoria, condamnând după fapte, şi nu după opiniile politice. Este inadmisibil să încerci să repari o nedreptate prin comiterea altei nedreptăţi, cu atât mai mult cu cât au trecut mai mult de 16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Se pare că actuala Putere a făcut un obicei din a distrage atenţia populaţiei de la "problemele cetăţeanului de rând", punând pe primul plan vendetele politice. În consecinţă, nu este de mirare faptul că se dezbate din nou acest proiect de Lege a lustraţiei, care ar putea declanşa un haos administrativ, acum, când ţara se confruntă cu alt val de inundaţii şi cu grave probleme în domeniul sănătăţii. Este deci discutabilă oportunitatea dezbaterii acestei legi, în condiţiile actuale.

Cu siguranţă, impasul în care ne aflăm se datorează tot neputinţei actualei Puteri de a aborda problemele existente, în funcţie de gravitatea lor.

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "Ministerul de Mediu - sesizat de UE, impasibil la cei din Roşia Montană".

Populaţia din Roşia Montană, ONG-urile şi alţi factori implicaţi în protecţia mediului nu au avut nici un succes în faţa ministrului mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu, care a ezitat să se pronunţe categoric în cazul proiectului de exploatare a zăcămintelor aurifere din zona apuseană, proiect înaintat de Roşia Montană Gold Corporation, firmă deţinută în procent de 80% de firma canadienă Gabriel Resources. Concluzia mea personală este că nici unul dintre factorii enumeraţi mai sus nu se bucură de încredere şi nici măcar de atenţie din partea acestui minister. Pe de altă parte, a fost suficient ca Stavros Dimas, comisarul european pentru mediu, prezent săptămâna trecută la Bucureşti, să afirme că "La Roşia Montană trebuie avut grijă", că ministrul mediului a şi decretat că procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană este suspendată şi că din iunie anul trecut nu s-a mai făcut nici un demers în ceea ce priveşte acest proiect. Deşi impresia lăsată până acum de ministrul mediului a fost că aprobă acest proiect şi aşteaptă să-l vadă finalizat, iată că sorţii s-au schimbat, şi la fel şi declaraţiile şi convingerile ministerului.

Asta în contextul în care vocile ONG-urilor de mediu şi ale populaţiei din Roşia Montană s-au făcut auzite, încă de la început, într-o amplă anti-campanie împotriva Proiectului Gabriel Resources pentru Roşia Montană.

Mina de exploatare ar fi urmat să folosească tehnologii pe bază de cianuri, ceea ce ar fi periclitat serios zona vizată, în ciuda asigurărilor date de iniţiatorii proiectului, şi ar fi riscat să determine un dezastru ecologic asemănător cu cel de acum cinci ani, când cianuri folosite la exploatare au ajuns inclusiv în Dunăre.

Este normal ca Uniunea Europeană, prin comisarii săi, să monitorizeze atent toate proiectele de anvergură desfăşurate în ţara noastră, proiecte care au un ridicat grad de risc în ceea ce priveşte afectarea mediului. Capitolul "Mediu" este unul dintre cele mai spinoase capitole de negociere din acquis-ul comunitar, iar ţara noastră trebuie să facă rapide progrese în armonizarea atât legislativă, cât şi structurală în ceea ce priveşte acest domeniu.

Însă nu mi se pare normal ca un minister ce poartă o asemenea răspundere în vederea aderării României la Uniunea Europeană să decidă într-o astfel de problemă doar în momentul în care este sesizat de un for superior. Nu mi se pare normal ca, în momentul în care asupra unui proiect care produce efecte într-un timp relativ îndelungat şi pe o arie extinsă, părţile implicate şi supuse acestor consecinţe să nu fie nici măcar ascultate. Se pare că vocea lor a ajuns până în Comisia Europeană, dar nu şi până la conducerea Ministerului de Mediu.

Domnul Filonaş Chiş:

Declaraţie politică intitulată "Anul 2006 - 1900 de ani de la integrarea Daciei în Imperiul Roman"

Anul 2006 este un an cu o semnificaţie deosebită pentru poporul român. Se împlinesc 1900 de ani de când acest teritoriu, în prezent teritoriul României, dar în fapt al Daciei din antichitate, a intrat în componenţa Imperiului Roman, organizându-se aici în anul 106 d. Chr. (după Christos) - provincia Dacia romană.

Fenomenul integrării în componenţa Imperiului Roman a acestui spaţiu locuit în antichitate de poporul dac, îl putem compara, fără a greşi cu nimic, cu integrarea, acum, după 1900 de ani, a spaţiului României în Comunitatea Europeană. Şi atunci civilizaţia romană, care se dezvolta în întreg spaţiul actual al Comunităţii Europene, a integrat Dacia în sfera de valori culturale, economice şi civilizatoare care erau comune tuturor provinciilor romane ce compuneau Imperiul Roman. Limba latină s-a impus şi în Dacia, civilizaţia romană ce a însemnat: zidăria de piatră prinsă cu mortar, drumuri cu dale de piatră, captări de izvoare şi construcţia de apeducte, sistemele de încălzire centrală în case, amfiteatrele cu modul de viaţă roman, viaţa urbană specifică oraşelor imperiului roman, toate acestea se dezvoltă şi în Dacia romană.

Stimaţi colegi deputaţi, în nord-vestul acestui spaţiu al provinciei Dacia, împăratul roman Hadrianus, la începutul sec.al II -lea d. Chr.(după Christos), pentru mai buna apărare a frontierei imperiului roman, a limes -ului din această parte, a organizat o provincie nouă, care s-a numit Dacia Porolissensis. Acestă nouă provincie, Dacia Porolissensis, împreună cu celelalte două provincii; Dacia Apulensis, cu capitala la Apulum, şi Dacia Malvensis, cu capitala la Malva, formau Dacia romană. Capitala noii provincii Dacia Porolissensis, organizată în jurul anului 120 d. Chr., a fost la Porolissum, oraş roman devenit apoi municipium, în timpul împăratului roman Septimius Severus ( în jurul anului 200 d. Chr.)

Aflat în judeţul Sălaj, pe teritoriul comunei Mirşid, la circa 12 Km de oraşul Zalău, Porolissum, împreună cu fortificaţiile militare romane de aici, care blocau trecatoarea Porta Meseşană, se întinde pe un teritoriu ce depăşeşte câteva sute de hectare. Valurile, şanţurile şi zidurile de apărare ale frontierei imperiului roman, împreună cu turnurile de semnalizare şi pază se întind în această suprafaţă de circa 10 km lungime. La Porolissum, de fapt un muzeu în aer liber, cea mai întinsă şi mai importantă rezervaţie arheologică din jumătatea de nord a României, au fost conservate pe loc şi sunt vizitate de mii de turişti templele oraşului, vama, casele de locuit, cu sisteme centrale de încălzire, drumul roman autentic pe circa 500 m, zidurile castrului (ale cazarmei soldaţilor romani), şi cele ale comandamentului trupei (principia). A fost conservat circa 75% din amfiteatrul oraşului, amfiteatru a cărui suprafaţă a arenei este mai întinsă decât cea a arenei amfiteatrului de la Ulpia Traiana, din capitala întregii Dacii romane. A fost identificat şi forum-ul oraşului, a municipium-ului roman Porolissum.

Aici, la Porolissum, în anul 1997 a fost organizat cel mai important congres international de istorie militară antică, cel de-al XVII-lea "Limes Congress", congres care a reunit la Zalău-Porolissum peste 300 de specialişti, din 24 de ţări străine. A fost unul dintre cele mai importante congrese ştiinţifice de istorie organizat pe plan mondial în acel an.

Un lucru deosebit şi pe care doresc să-l aduc la cunoştinţa dumneavoastră este faptul că în zona trecătorii Porta Meseşană, vechiul drum roman de acces este folosit şi astăzi de către localnici ca drum de legătură între satul Moigrad şi centrul de comună Mirşid. Trecătoarea Porta Meseşană era apărată de circa 3500 de soldaţi romani ce staţionau la Porolissum în cele 2 cazărmi militare romane (castre). Accesul soldaţilor şi circulaţia mărfurilor şi a civililor spre zidul de apărare, spre poarta de ieşire din provincie, poartă amenajată de romani în acel zid, se realiza pe acest drum care este folosit şi astăzi.

Drumul, cu lungimea de circa 5 Km, datorită intensei întrebuinţări şi a neîntreţinerii, mai ales a rigolelor necesare evacuării apei pluviale, are nevoie de activităţi de salvare şi reparaţii urgente, el fiind, în fapt, un monument istoric foarte important. Nu se cunosc la noi în ţară astfel de exemple de drum roman folosit şi astăzi. Drumul se cheamă "Viţinal", nume de origină latină, şi este folosit şi de grupurile de turişti care doresc să viziteze ruinele zidului provinciei Dacia şi a porţii de acces în imperiu. Aceste elemente, zid, şanţ, poartă de acces sunt elemente de comparaţie cu descoperiri similare făcute pe "Zidul lui Hadrian" din Anglia, zid care delimita, ca şi aici, la noi, în Dacia, zona cucerită şi organizată de către romani şi zona de din afara zidului provinciei, unde, în cazul nostru, locuiau dacii liberi.

Vă invit, doamnelor şi domnilor deputaţi, să veniţi să vedeţi şi să petreceţi un moment de istorie adevărată la Porolissum, judeţul Sălaj.

Domnul Titus Corlăţean:

"Eugen Nicolăescu, omul care vorbeşte mult şi nu face nimic"

Ministrul efemer al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se joacă cu destinele bolnavilor din România. După ce a promovat mult trâmbiţata "reformă" a sistemului de sănătate, în realitate, un set de măsuri fără noimă şi fără perspectiva eficienţei, "ministrul contabil" aruncă vorbe goale şi promisiuni seci într-un total dispreţ faţă de cetăţeni.

Într-o interpelare adresată în luna octombrie a anului trecut, semnalam situaţia dramatică în care se află serviciile de ambulanţă din judeţul Braşov şi îi solicitam ministrului sănătăţii prezentarea unei strategii de remediere şi luarea rapidă de măsuri. Răspunsul său filozofic a fost că pentru anul 2006 se are în vedere realizarea unui Program naţional pe asistenţa medicală de urgenţă, care să prevadă sumele necesare pentru schimbarea parcului auto al serviciilor de ambulanţă, inclusiv în judeţul Braşov.

În martie 2006, printr-o interpelare, am solicitat ministrului sănătăţii informaţii concrete privind stadiul de realizare a planului mai sus menţionat şi am cerut să specifice care este suma ce ar trebui să revină serviciilor publice de ambulanţă din judeţul Braşov.

Răspunsul face parte din acelaşi registru al vorbelor goale şi al veşnicelor promisiuni lipsite de substanţă: ministerul intenţionează derularea Programului naţional de asistenţă medicală de urgenţă, etc, etc, etc. Nu sunt prezentate nici un minimum de date obiective, reale, perceptibile, care să poată susţine o acţiune palpabilă de rezolvare a problemelor serviciilor publice de ambulanţă legate de parcul auto. Mult trâmbiţatul demers se află, ca de altfel majoritatea proiectelor ministeriabilului, în stadiul de intenţie.

Nu trebuie să ne mire această atitudine, pentru că miniştrii Alianţei "Departe de Adevăr" manifestă în continuare aceeaşi nepăsare şi dispreţ faţă de cetăţeni, oferind soluţii teoretice, ipotetice la problemele concrete şi adesea dramatice cu care românii se confruntă.

Solicit ministrului sănătăţii, în al 12-lea ceas, soluţii concrete şi rapide pentru probleme concrete ale cetăţenilor României. Parcul auto învechit al serviciilor publice de ambulanţă din Braşov poate şi trebuie înnoit rapid, cu voinţă politică şi bani de la buget, nu cu minciuni portocalii!

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Stimaţi colegi, suntem în Săptămâna Patimilor Mântuitorului neamului omenesc, Iisus Cristos. În aceste zile e nevoie de rugi, mătănii, împărtăşanii, iar nu de texte vindicative.

Dar, în ce priveşte teritoriile României, smulse de la trupul Ţării-mamă, nici înainte de Paşte nu pot să mă conformez unor mentalităţi efemere. Consider că, indiferent de sărbătorile care vin şi pleacă, avem un angajament de suflet fiecare român pentru fraţii de sânge, vânduţi străinilor fără voia lor. Mai bine zis: desţăraţii români, lipsiţi de ţară prin voia diavolului, nu a lui Dumnezeu.

Pentru toată românimea fie că în hotarele fireşti, fie că în afara lor, închinarea mea cu toată dragostea.

Domnul Florin Iordache:

"Legea lustraţiei, lege neconstituţională şi discriminatorie"

Conţinutul proiectului de lege a lustraţiei încalcă grav principiile şi spiritul Constituţiei, drepturile fundamentale ale omului şi reînvie, în mod revanşard, spiritul şi procedeele folosite de regimul comunist la începuturile sale.

Proiectul consacră răspunderea şi condamnarea colectivă pentru simpla apartenenţă la o ideologie care, la vremea respectivă, era singura recunoscută legal în România. Potrivit art. 16, alin. 1 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Măsurile sancţionatorii excesive concepute de iniţiatori nesocotesc principiile răspunderii juridice care se bazează pe prezumţia de nevinovăţie şi de stabilire a oricărei forme a răspunderii în mod individualizat în cazul săvârşirii unor fapte culpabile.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cel mai important document al ONU, proclamă dreptul oricărei persoane de a participa la conducerea treburilor publice ale ţării sale, dreptul de a avea acces în condiţii de egalitate la funcţiile publice ale ţării.

Culpabilitatea răspunderii, care este individuală şi nu colectivă, trebuie dovedită pentru fiecare persoană, ceea ce înseamnă necesitatea aplicării Legii lustraţiei în mod individual şi nu colectiv. Trebuie garantate dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie precum şi posibilitatea utilizării recursului judiciar.

Acestea sunt câteva considerente care fac ca acest proiect legislativ neconstituţional şi neeuropean să fie respins de către Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Domnul Mihai Dumitriu:

"Guvernarea portocalie şi gospodăria rurală"

În intervenţia de astăzi vă aduc în atenţie câteva din escrocheriile Guvernului Portocaliu şi a ministrului Flutur, cu efecte grave asupra ţăranului român şi agriculturii româneşti.

Renta viageră - mare ţeapă. Ţăranii nu se înghesuie să se facă rentieri.

Primele persoane, din cele 971 din toată ţara, cu vârsta de peste 62 de ani, care au renunţat la pământ sub aparatul de filmat şi-au ridicat banii, 50 euro/hectar/an pentru arendă şi 100 euro/hectar/an pentru vânzare veşnică.

Din 500 miliarde lei vechi, alocate în bugetul de stat pentru Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru rente viagere s-a cheltuit suma de 2 miliarde.

Ce interes are Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernul liberal Tăriceanu, ministrul Flutur - pădurar de meserie, să aloce fonduri de la buget pentru cei care arendează sau cumpără, pământul fiind achiziţionat de persoane particulare. Din păcate, cei 50 de euro abia îi ajung proprietarului să-şi plătească impozitul pe an pentru un hectar de pământ. Sistemul de subvenţii în agricultură, modificat şi implementat după modelul european "fluturan" l-a adus pe ţăranul român la sapă de lemn. Preţul motorinei a ajuns 1 euro/litru, din care acciza este de 10.000 lei vechi. Deşi subvenţia promisă este de 7000 lei vechi/litru, producătorii nu au de unde plăti 1 euro/litru, deoarece piaţa agricolă nu funcţionează, preţul pentru 1 kg de grâu sau de porumb a scăzut sub 2000 lei vechi, pe când pâinea se vinde cu 10.000 lei vechi bucata de 300 grame.

Mai mult, procedurile de a ajunge în posesia subvenţiilor sunt foarte complicate şi birocratice. De exemplu: pentru un viţel, ţăranul dintr-un sat al României, ca să primească subvenţia trebuie să aibă neapărat cont bancar, pe lângă multe acte pe care trebuie să le prezinte la direcţia agricolă judeţeană şi multe deplasări care costă.

De asemenea, vă aduc în atenţie şi faptul că apa pentru irigaţii s-a scumpit, în 2005, cu 800%, 1000 mc costând între 2 şi 12 milioane lei vechi; un hectar de grâu înfiinţat a costat 16 milioane de lei vechi, pe când grâul de pe un hectar s-a vândut cu 10-12 milioane lei vechi; nu sunt sprijiniţi ţăranii în înfiinţarea culturilor de sfeclă de zahăr, iar fabricile de zahăr au fost distruse; din cauza importurilor mari şi fără nici o restricţie, producătorii români nu-şi pot vinde vitele, porcii şi puii din gospodăriile şi fermele proprii.

Cele câteva aspecte enumerate din foarte multele care există arată că actualii guvernanţi portocalii, ciocoii noi, şi-au propus să-l aducă pe ţăran la sapă de lemn, să-l deposedeze de proprietatea cea mai de preţ, pământul, pentru care şi-a dat viaţa.

Este o a doua colectivizare portocalie? Este o acţiune concertată de a reconstitui moşiile de dinainte de 1940, sau 1916, sau 1866? Sub motivul că sunt cerinţe ale Uniunii Europene, cine are interes să distrugă gospodăria rurală?

Cine a deposedat statul român de 2,3 milioane hectare pădure, prin Legea nr. 247 din 2005 din cele 4,5 milioane hectare existente. Moştenitorii care au vârsta de 2-3 ani, pe motiv că se retrocedează proprietăţile foştilor proprietari?

Ţara nu este guvernată. Ne aflăm într-un haos de nedescris. Sunt luate vaci de la ţărani pe motiv că sunt bolnave de leucoză, fără a fi despăgubiţi. Sunt luaţi caii ţăranilor pe motiv de boală, fără a se constata aceasta prin analize de laborator şi exportaţi în Italia. Gripa aviară, cea mai evidentă escrocherie, remarcată cu indulgenţă de presa românească, a costat statul român milioane de euro. Ţăranii au fost deposedaţi de păsări, dându-li-se în loc păsări reformate care au aparţinut anumitor ferme ale clientelei politice.

Sunt alături de familiile care trăiesc în mediul sătesc şi le înţeleg necazurile produse de inundaţiile care le-au luat şi bruma de agoniseală. Ciocoii din guvernarea portocalie, din Alianţa D.A. le-au păcălit, le-au luat voturile şi nu au făcut nimic pentru ele şi nu vor face pentru că nu le înţeleg, pentru că nu au trăit la ţară, pentru că nu ştiu ce înseamnă glodurile şi noroaiele de la sate, pentru că nu au făcut niciodată bătături în palmă de la prăşit, cosit, munca de grajd, pentru că nu îi doare de ţăranul român, de satul românesc.

La ora actuală sunt zeci de mii de hectare care nu sunt arate. Pe cine doare că pământul nu este lucrat şi însămânţat? Ţara nu poate fi condusă fără o perspectivă şi fără o consecvenţă. Toată Puterea portocalie se află sub efectul Golden-Blitz. Puterea, Alianţa D.A., a uitat cine şi pentru ce a trimis-o să conducă România.

Deci, la 500 de zile de guvernare a Alianţei Portocalii D.A., i se cuvine un parastas.

Domnul Costică Macaleţi:

"Lapte praf pentru sugari sau ce minuni a mai făcut Ministerul Sănătăţii"

Asistăm la ceva din partea Guvernului ce depăşeşte chiar şi noţiunea de "neglijenţă criminală". Mai exact, specialiştii Ministerului Sănătăţii au decis că nou-născuţii secătuiesc prea tare bugetul statului şi, ca urmare, mamele trebuie să facă bine să-şi hrănească copiii la sân până la împlinirea vârstei de un an. Se pune problema însă ce se întâmplă dacă acest lucru este imposibil? Ei bine, în viziunea aceloraşi vajnici specialişti, au dreptul să primească lapte praf pentru copii doar mamele care suferă de TBC pulmonar activ, SIDA, cancer, diabet zaharat decompensat, insuficienţă renală sau cardiacă. Doar atât! De parcă mamele care se ştiau aşa au avut o poftă nebună să nască copii!

În rest, declaraţia mamelor, conform cărora copilul nu se satură sau alte indicii precum proba suptului, aspectul laptelui nu mai sunt valabile în faţa acestor redutabili experţi. Nu. E nevoie de proba cântarului şi nu oricum. Mai exact, ca un copil să primească lapte praf trebuie ca la vârsta de două săptămâni să fie cântărit şi, dacă greutatea sa e mai mică decât greutatea avută la naştere, atunci primeşte lapte praf, dar numai pentru o lună de zile căci, cine ştie, dacă laptele matern apare printr-o minune şi statul oferă în continuare lapte praf în mod nejustificat? Mai precis, copiii trebuie să fie lăsaţi să urle de foame două săptămâni până la testul respectiv, altfel nu vor primi nici măcar un gram de lapte praf. Este revoltător şi de-a dreptul inuman!

Şi cum justifică Ministerul Sănătăţii aceste aberaţii cu efecte draconice? Prin vocea lui Alin Stănescu, consilier ministerial pe problemele mamei şi copilului, "minunaţii" specialişti ai ministrului Nicolăescu declară că, în 2005 au beneficiat de lapte praf gratuit foarte multe femei care ar fi putut să-şi alăpteze copiii, "dar nu au făcut-o din motive personale, cum ar fi faptul că voiau să meargă neapărat la serviciu"! asta în timp ce reprezentanţii aceluiaşi Guvern, specialiştii de la Ministerul Finanţelor, oferă trei milioane de lei vechi mamelor care se întorc la serviciu în primii doi ani de viaţă ai copiilor, mame care, în acelaşi timp, trebuie să renunţe la indemnizaţia în valoare de 8 milioane de lei vechi pentru asta. E aberant şi ridicol!

Solicit pe această cale primului ministru Călin Popescu Tăriceanu să-i convoace pe cei doi miniştri ai sănătăţii şi muncii şi solidarităţii sociale şi familiei şi să le ceară să lămurească, împreună cu specialiştii celor două instituţii, ce le recomandă mamelor să facă, ce criterii sunt cele mai bune de respectat pentru ca să nu ajungem în prag de integrare europeană să avem imagini ca-n Africa, cu mame disperate strângând la piept copii morţi de foame.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Asfaltări şi demascări"

Titlul de mai sus nu este un simplu joc de cuvinte. Actualul program de asfaltări, demarat de curând în Bucureşti, cu toate efectele sale negative pe plan edilitar, cu toate necazurile pe care le pricinuieşte populaţiei, pietonilor şi şoferilor, comercianţilor şi industriaşilor, turiştilor şi navetiştilor, trebuie să aibă o cauză ascunsă, o motivaţie nedeclarată pentru faptul că a fost conceput atât de anapoda, şi că se execută atât de nefiresc ca ordine şi prioritate. Faptul că se lucrează mai întâi pe marile bulevarde, acolo unde nu se impun reasfaltări, că practic s-au închis deodată toate arterele mari fără să se asigure şi rute ocolitoare, de rezervă, pentru traversarea zonei centrale, pare de domeniul absurdului, dar cred că în această programare nerealistă există o justificare, o motivaţie firească şi reală (dar mai puţin vizibilă şi mai puţin morală).

De aceea consider că se impune a fi arătată, demascată, chiar dacă se subînţelege de multă lume. Se ştie că s-a început cu frezarea asfaltului pe bulevarde care au mai fost asfaltate şi acum un an, şi acum doi sau trei ani. În acelaşi timp alte străzi stau cu aceleaşi gropi sau cu uşoare urme de piatră şi asfalt de mulţi ani; sunt străzi pe care s-au deschis şantiere, chiar şi unele cratere, şi au rămas abandonate tot de multă vreme; sunt, de asemenea, uliţe la periferia capitalei, care n-au fost niciodată asfaltate. Cum de nu se gândeşte nimeni la situaţia lor deplorabilă, să le includă prioritar în programul de care se face atâta caz, atâta propagandă?

Simplu: pentru că frezarea şi aşternerea asfaltului pe suprafeţe plane, fără gropi, şi chiar fără rugozităţi, sunt lucrări de mare productivitate, care se execută fără dificultăţi tehnice, dar care costă mult şi care aduc, în contul antreprenorilor, venituri suplimentare din proiectarea, din organizarea şantierului, din alte consumuri indirecte care, de fapt, doar se calculează, nu se şi efectuează.

Cum constructorii (antreprenorii) sunt stabiliţi, se cunosc de mult şi se respectă reciproc cu edilii, cu cei care elaborează programele, nu trebuie decât să se dea semnalul şi ordinul de priorităţi. Chiar dacă pentru străzile neasfaltate, pentru cele care stau în aşteptare de mult, nu mai ajung banii.

Realitatea se pare a confirma aceasta. Ele vor să rămână, în continuare, pentru alte programări şi pentru a satisface alte asemenea interese între aleşii locali şi unităţile de drumuri spre beneficiul electoral al celor care au la îndemână banii publici şi îi folosesc pentru aceasta.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău nu este un loc unde cineva şi-ar dori dă ajungă. Şi asta nu doar pentru faptul că este o instituţie medicală, ci mai mult, datorită condiţiilor improprii în care sunt trataţi bolnavii. Dacă este sau nu vina conducerii spitalului este greu de spus.

De fiecare dată, ca principal motiv a fost invocat bugetul insuficient, sumele mici care nu permit înlocuirea instrumentarului, a aparaturii medicale în totalitate. Pe alocuri s-au făcut unele modernizări, în rest totul a rămas neschimbat, la fel şi mentalitatea şi obiceiurile personalului medical.

Dacă intri în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, chiar dacă eşti sănătos tun, ai toate şansele să devii pacientul secţiei de ortopedie. Gropi, borduri rupte, câini comunitari, toate acestea fac parte din decor. De când s-a topit zăpada toate acestea au ieşit la iveală. Vizitatorii bolnavilor sunt deranjaţi de faptul că la uşile tuturor secţiilor au fost montate sisteme de închidere automată, că la ambele porţi taxa de intrare cu autoturismul a trecut la 50.000 lei, iar dincolo de gardul spitalului e atât de multă lipsă de întreţinere.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău se situează printre spitalele cele mai prost finanţate. Numeroasele reforme sanitare care au bântuit şi această unitate publică spitalicească au lăsat în urmă haos şi au instituit noi reguli care defavorizează bolnavul. Mai nou, zilele trecute, Ministerul Sănătăţii a propus indexarea tarifului privind complexitatea actului medical realizat cu circa1.200.000 lei. Această propunere este valabilă pentru toate cele şapte spitale din judeţul Bacău. Conducerea spitalului a făcut nenumărate demersuri în vederea instituirii unui sistem de plată corect. Accentul se pune pe cheltuielile medicale pe caz rezolvat, lucru care trebuie să corespundă dotării spitalului, a aparaturii şi instrumentarului medical avut la dispoziţie de personal. Însă, în cel mai mare spital al judeţului Bacău mai sunt şi astăzi obiecte istorice care au un grad de uzură tehnică şi chiar morală foarte ridicat.

Dacă în ultimii ani, blocul operator şi câteva secţii au fost modernizate, altele au rămas pierdute în uitare. Un exemplu elocvent îl constituie Laboratorul de Radiologie, Cobalto-Terapie care are în dotare o aparatură de producţie rusească depăşită. Pe vremuri, acest laborator era considerat unul din cele mai moderne din ţară, unde se tratau bolnavi din peste cinci judeţe din Moldova. Laboratorul este amenajat într-o fostă casă parohială construită la începutul secolului trecut, dar până la construirea mult aşteptatului spital municipal, multe dintre secţiile spitalului îşi vor desfăşura activitatea în actualele condiţii. Secţiile ORL, Oftalmologie se află în aceeaşi situaţie. În pofida numeroaselor deficienţe administrative, medicii încearcă să acorde bolnavilor servicii medicale de calitate.

Expresia "până la Dumnezeu te mănâncă îngerii "este cel mai bine probată în spital. Dacă medicii, o parte din ei, se străduiesc să asigure un act medical de calitate, asistentele, infirmierele nu se străduiesc decât să nu refuze nici un bolnav atunci când acesta le oferă mult râvnitele bancnote. Adesea, s-a afirmat că bolnavul e vinovat că încurajează acest fenomen, dar toţi ştim că dacă nu dai de la femeia de serviciu, de la infirmieră până la cei de sus, de care depinzi direct, nici nu eşti băgat în seamă. În loc de modificări, de legi date azi şi modificate mâine, ar trebui să se lucreze la comportamentul personalului medical şi la obiceiurile lor. O realitate pe care o ştim cu toţii, dar pe care refuzăm să o comentăm.

Consider că este timpul unei schimbări de mentalitate, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere legislativ, în aşa fel încât să putem avea în cel mai scurt timp servicii medicale moderne, demne de Uniunea Europeană.

Domnul Petru Movilă:

Declaraţie politică: "Alianţa D.A. şi integrarea României în Uniunea Europeană".

Vizita de săptămâna trecută a Preşedintelui Traian Băsescu şi a primului ministru Călin Popescu Tăriceanu la Bruxelles a demonstrat încă o dată - dacă mai era necesar - că Alianţa D.A. şi partenerii săi de guvernare îşi fac temele înscrise în Tratatul de aderare a României la U.E. Declaraţiile preşedintelui nu lasă loc nici unui echivoc: România va fi admisă în Uniune la 1 ianuarie 2007.

"Steguleţele roşii" s-au transformat în "steguleţe galbene", cu alte cuvinte, capitolele Justiţie şi Afaceri Interne - cele mai importante obstacole în calea aderării - nu mai ridică probleme deosebite. Până recent, acestea erau domeniile în care moştenirea vechii guvernări era cea mai grea: o corupţie fără egal în Europa, mai ales în cercurile înalte ale Puterii; o administraţie greoaie, ineficientă, la care se adăugau nişte frontiere permeabile la trafic de droguri, trafic de carne vie şi imigraţie ilegală. Toate acestea făceau posibilă şi plauzibilă aplicarea clauzei de salvgardare, cu consecinţe greu de estimat.

Orice referire negativă la România a oficialilor europeni, a presei, a diferitelor organisme internaţionale (FMI, B.M., C.E., B.E.R.D. etc) ţintea, în primul rând, corupţia mare, adică Justiţia şi Afacerile Interne. Mai dureroasă pentru noi era comparaţia permanentă cu Bulgaria, în care aceasta era mereu considerată cu un pas sau chiar mai mulţi înaintea României.

Acum lucrurile s-au schimbat: se pare, cel puţin după unele declaraţii ale oficialilor de la Bruxelles, că Bulgaria are probleme interne dificile - în primul rând, eterna corupţie, apoi crima organizată - şi se află în situaţia de a i se aplica clauza de salvgardare. Acest lucru, evident, nu ne bucură, dar ne bucură faptul că România a ieşit de sub această "sabie a lui Damocles", care este clauza.

Cum a fost posibil acest lucru? Simplu la prima vedere, dar foarte complicat în realitate. Lupta reală şi fără menajamente împotriva corupţiei - a celei mari, în primul rând -, declanşată de Ministerul Justiţiei, nu a fost şi nu este uşoară, dar a dat rezultate. Reformele din administraţie, poliţie, regimul frontierelor, realizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor au dat, de asemenea, rezultate. Cele două ministere, al Justiţiei şi de Interne, au avut sarcina cea mai dificilă, moştenirea cea mai grea, dar tot ele au contribuit hotărâtor la schimbarea în bine a imaginii unei Românii aflate de prea multă vreme în topurile negative ale Europei.

Fără îndoială că meritul aparţine întregului Guvern, dar nu este inutil să amintim că în fruntea celor două ministere numite mai sus se află doi miniştri ai PD.

PSD-ul se bate mereu cu pumnul în piept că pe timpul guvernării sale s-au făcut paşii decisivi spre aderare. Atunci cum se explică faptul că cele două capitole, Justiţie şi Afaceri Interne, atârnau ca două pietre de moară de imaginea României, atunci când Alianţa D.A. a preluat guvernarea?

Cele mai sensibile şi decisive capitole de negociere rămăseseră deschise tocmai pentru că o reformare a lor, conform cerinţelor U.E., ar fi afectat interese uriaşe, personale şi de grup, ale PSD. Actuala degringoladă din PSD ilustrează clar acest lucru: lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate destructurează şi afectează uriaşa încrengătură de relaţii şi interese personale şi de grup ale vechii guvernări. De aceea, PSD nu a făcut nimic concret în timpul guvernării sale în lupta împotriva marii corupţii şi a crimei organizate.

Timpurile s-au schimbat şi, odată cu ele, şi imaginea României, care devine pe zi ce trece tot mai europeană şi mai compatibilă cu cerinţele marii familii europene în care vrem să ne integrăm.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Vanghelizarea clasei politice".

Evenimentele politice de la sfârşitul săptămânii trecute au bulversat încă o dată viaţa politică dâmboviţeană, prin numirea primarului "care este", Marian Vanghelie, în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Bucureşti. Evenimentul în sine nu reprezintă o surpriză, dar urmările acestui act, şi anume, plecarea din rândurile PSD a unui număr destul de însemnat de membri tineri spre PC trebuie să dea de gândit tuturor forţelor politice.

De la numirea "domnului" Marian Vanghelie la discursul vehement, dar suprarealist al lui Gigi Becali nu este decât un pas. Primul excelează prin monosilabism agramat, iar cel de al doilea printr-o avalanşă de patriotism ieftin de mahala, amestecată cu injurii la adresa oricui i se pare lui că deranjează sau care nu este de acord cu "ideile" sale.

Mi-am dorit o clasă politică nouă, fără obiceiurile şi cutumele specifice epocii comuniste şi, în acelaşi timp, bine pregătită din punct de vedere politic. Nu m-am gândit nici un moment că va veni o vreme când cele două personaje pitoreşti menţionate anterior ar putea fi considerate "oameni politici" şi ar putea obţine conducerea unor partide politice.

Din păcate, atitudini şi gesturi ale unor persoane de genul Becali sau Vanghelie au reuşit să se infiltreze în mediul politic autohton, fapt care, dacă nu este stopat acum, cât se mai poate, va duce cu siguranţă la o "decădere" a vieţii politice româneşti, şi aşa lipsită de elitele intelectuale pe care România le are, dar care, în majoritate şi în continuare, refuză să se implice în procesul politic.

Domnul Ioan Munteanu:

Declaraţie politică cu tema "Legea amenzilor"

Consider că Senatul a procedat în mod corect respingând proiectul de Lege nr.219/2006 pentru că această ordonanţă de urgenţă nu face decât să întărească rolul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii. În consecinţă, corpul de control va aplica noi contravenţii, amenzi care sunt foarte mari în raport cu veniturile eventualilor vinovaţi.

Cum poate crede iniţiatorul că un membru al comisiei de aplicare a Legii fondului funciar care nu este salariat al primăriei sau al serviciilor descentralizate (ex: primar, viceprimar, secretar, topograf, referent) şi care nu primeşte indemnizaţie pentru această activitate, va mai lucra în comisie după ce va lua act de următoarea prevedere din art.110, lit.d): " fapta oricărei persoane fizice care are calitatea de membru al unei comisii de aplicare a prezentei legi de a absenta nemotivat de la orice şedinţă a acesteia se pedepseşte cu amendă de la 5 milioane la 10 milioane lei" ?

La fel de surprinzătoare este şi precizarea de la lit.e), art.110 care îl obligă pe primar să stea la sediul comisiei, în intervalul de lucru al zilelor lucrătoare, altfel va fi penalizat cu o amendă de până la 100 milioane lei, în timp ce la lit.g) se vorbeşte despre sancţiuni cuprinse între 500 milioane şi un miliard de lei pentru împiedicarea controlului din partea ANRP.

O altă obiecţie se leagă de faptul că ANRP este subordonată Guvernului, mai exact cancelariei pimului-ministru. Or, în teritoriu, prefectul, adică reprezentantul Guvernului, cel care are în subordine serviciile descentralizate, este şi preşedintele comisiei judeţene. În această calitate el este obligat prin lege să dispună acţiuni de control şi să aplice sancţiuni, fără a fi nevoie de o presiune suplimentară exercitată de către Autoritatea Naţională.

Dacă fac legătura cu situaţia din Neamţ, când, într-o singură zi, trei primari PSD au primit amenzi de câte 100 milioane de lei, unul dintre ei fiind convins să treacă în barca puterii, ajung la nişte concluzii interesante. Fondul acestei ordonanţe de urgenţă îi vizează pe primarii din opoziţie, pentru că cei aflaţi la putere sunt prea puţin interesaţi de Legea 215, de Constituţie, de legile privind autonomia autorităţilor locale, atenţia lor concentrându-se pe întărirea poziţiei, inclusiv prin atragerea politicienilor din alte partide.

Ţinând seama de imperfecţiunile şi de semnele de întrebare semnalate, vom vota împotriva acestui proiect de lege.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Diferenţa între stânga şi dreapta sau de ce nu se votează anumite legi?"

Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul: Diferenţa între stânga şi dreapta sau de ce nu se votează anumite legi.

În ce constă diferenţa între politica de stânga şi cea de dreapta? Nu încerc să răspund la această întrebare utilizând definiţii sofisticate şi acoperitoare pentru dinamica transformărilor care au loc în ştiinţa politică. Mă interesează mai mult percepţia care apare la nivelul cetăţeanului în aprecierea acţiunilor politice ale căror efecte îl vizează direct.

Vă prezint, în cele ce urmează, experienţa proprie în acţiunea de promovare a unui proiect ce vizează instituirea unei măsuri reparatorii pentru pensionarii care nu au beneficiat de dreptul aferent titlului de doctor în ştiinţe. Prevederile acestei propuneri se aplică pensionarilor pentru limită de vârstă, care nu au beneficiat pe durata activităţii, integral sau parţial, conform legii, la un spor de 15 % la salariul de bază, ca urmare a deţinerii titlului de doctor în ştiinţe. Persoanelor amintite li se acordă, conform propunerii legislative, la calcularea sau recalcularea pensiei, la cerere şi în baza actelor doveditoare, un spor de 15% la baza de calcul, pentru perioada în care au avut titlul ştiinţific de doctor, dar nu au beneficiat de sporul de 15% la salariul de bază.

Motivaţia acestei propuneri este dată de faptul că există o generaţie, care a beneficiat pe parcursul vieţii din plin de transformări şi retransformări, iar astăzi, după o carieră pusă în slujba cercetării şi formării specialiştilor, se găsesc, beneficiind de calculări, recalculări şi recolerări, în situaţia de a avea o pensie de 5-6 milioane de lei şi nevoi mult mai mari. Ştiind că nu se mai pot ajuta singuri şi că ceea ce au realizat, direct sau indirect, s-a privatizat aşa cum s-a privatizat, pensionarii ajung la concluzia că totul trebuie luat de la bun început. Nu ne deranjează faptul că unii au acumulat, dar ne supară faptul ca cei mai numeroşi au sărăcit până la pragul insuportabilităţii şi nu au avut puterea fizică la 60, 70, 80 de ani să-şi reconstruiască starea materială de care sunt îndreptăţiţi după efortul depus. După actuala putere, această generaţie ar trebui să dispară fizic pentru că nu mai poate produce plusvaloare şi statul este incapabil de a oferi soluţia pentru o viaţă decentă.

După ce Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, Guvernul României, conform procedurilor, sub semnătura primului ministru Călin Anton Popescu-Tăriceanu, arată că nu susţine demersul făcut.

Este interesantă motivarea concluziei de neadoptare. În "Expunerea de motive" se arată că ar trebui să se facă referire la implicaţiile financiare pe care le presupune implementarea măsurii. Este corect, dar această prevedere nu a fost valabilă în momentul în care actualii guvernanţi au propus prin lege funcţionarea cotei unice de impozitare şi Legea 247/2005 privind reforma în domeniile reformei şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Practic, cu sprijinul instituţiilor abilitate ale statului s-ar putea determina cu maximă precizie numărul celor care ar beneficia de prevederile legii. Într-o administraţie informatizată, această determinare ar trebui să fie foarte uşoară. Guvernanţii nu au făcut nici o evaluare a implicaţiilor financiare, dar au reuşit să facă o apreciere asupra veniturilor suplimentare la nivel personal şi la nivelul firmelor pe care le conduc mai mult sau mai puţin direct şi transparent.

De asemenea, se afirmă că aplicarea retroactivă a Legii nr.128/1997 (Statutul personalului didactic în care se prevede un spor de 15 % la salariul de bază) nu poate fi acceptată. Logica acestei afirmaţii nu este susţinută, deoarece măsurile reparatorii nu se referă la o acţiune viitoare ci la una trecută.

Din momentul adoptării, Legea nr.128/1997 a împărţit categoria doctorilor în ştiinţe în două subcategorii, una avantajată, aflată în activitate, care beneficiază de un spor de 15 % şi alta dezavantajată, aflată în retragere, care nu beneficiază de sporul amintit. Practic, legea creează o discriminare care vine în contradicţie cu prevederile Constituţiei.

În plus, măsura reparatorie este necesară, deoarece această categorie a beneficiat până în 1968 de o indemnizaţie de 400 lei. Măsura retragerii a fost luată în condiţiile specifice vremurilor de atunci, fiind relevant discursul simplu şi clar al academicianului Constantin Daicoviciu, rectorul din acei ani al Universităţii Babeş-Bolyai, în care afirma: " Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat".

Practic, măsura luată în 1997 a fost o măsură reparatorie care a neglijat categoria cea mai afectată, aceea a celor care după o viaţă de muncă trebuie să trăiască şi trăiesc cu o pensie de 450 lei.

Ce s-a întâmplat în cadrul procesului legislativ ?

Parlamentarii actualei Puteri au îmbrăţişat şi au dezvoltat punctul de vedere al Guvernului cu următoarele argumente: această categorie nu ar merita în întregime să beneficieze de prevederile propunerii legislative, măsura reparatorie nu funcţionează pe principiul retroactivităţii, sumele necesare (încă necalculate) ar fi foarte mari şi acţiunile reparatorii trebuie să vizeze doar marea proprietate, refăcându-se (pe bună dreptate) pentru moştenitori proprietatea lui Burebista, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Mihai de Hohenzollern.

În acest cadru, nu discut justeţea acestor măsuri, doresc doar să subliniez diferenţa de fond între acţiunile unei guvernări de dreapta şi acţiunile unei guvernări de stânga. Pentru prima dată după 1990, România are cu adevărat o guvernare de dreapta. Din acest motiv, pentru unele acţiuni ale actualului Guvern, Partidul Democrat are mesajele specifice unui partid de stânga, aflat în opoziţie, Emil Boc fiind un adevărat maestru al acestei atitudini.

Nu pun în discuţie moralitatea şi corectitudinea unei asemenea acţiuni politice, doresc să arăt faptul că actuala atitudine a guvernanţilor, la problemele oamenilor pentru care singura avuţie a fost şi este munca, creează situaţii contradictorii în actuala coaliţie şi conduce la o neglijare a respectului faţă de muncă.

Propunând acest proiect de lege, solicitând şi punctul de vedere al societăţii civile pentru punerea în aplicare, vă propun următoarele rezolvări:

- realizarea în cadrul Fondului Proprietatea a unui capitol de Solidaritate Socială, care să fie în măsură să alimenteze necesarul pentru acordarea acestei măsuri reparatorii;

- acordarea unor facilităţi fiscale oamenilor de afaceri de succes care susţin programul de măsuri reparatorii.

Acest exemplu poate fi demonstraţia modului în care nu se votează legile pe considerentele politicii de dreapta, care în virtutea liberalismului, uită să facă şi solidaritate, acolo unde aceasta este absolut necesară.

Este bine să ştie şi alegătorii acest lucru, să afle şi altceva în afara scandalurilor oferite cu insistenţă în ultima perioadă.

Vă doresc să trăiţi cu adevărat bine cu toţii şi nu doar unii să beneficieze de acest lucru, deoarece echitatea şi solidaritatea socială nu trebuie să fie concepte abstracte la care să se facă apel în campania electorală, ci trebuie să fie fapte ale vieţii reale.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Careul de aşi"

Cugetarea cea mai adâncă a secolului, care va intra în conştiinţa publică şi va defini modelul ţărănist de manifestare politică, s-a produs la o ediţie a "Procesului etapei" de fotbal, când marele Fănuş Neagu, într-un moment de revelaţie, a decretat: "Sunt sigur de echipa de fotbal a României, aşa cum sunt sigur că, în curând, Piata 1 Mai lângă care locuiesc, se va numi Ion Diaconescu".

Macabră predicţie.... Am mai avut noi în literatură un scriitor supranumit "Gură de Aur". Aforismul ne deschide căi nebănuite de meditaţie, însă fotbalul ne-a confirmat partea ce-i revine, adică pierderea meciului.

Dar, ca să-l scăpăm pe Fănuş Neagu de această obsesie, îl invit pe liderul ţărănist la Deva, să dăruiască numele său ilustru Bulevardului Libertăţii, fost Ferdinand, fost Lenin, răspopit şi rebotezat Iuliu Maniu, căci Libertatea, această aspiraţie universală mai presus de orice nume propriu, s-a demodat şi a căzut în dizgraţie. Cel puţin vom avea prilejul să vedem cum arată în viu un ţărănist în oase şi carne, să-l pipăim şi să ne convingem cu propriile noastre simţuri de Harul Său creştin şi democrat.

La inaugurare îl vom invita pe Adrian Severin, îmbrăcat în tradiţionalul costum de ciobănaş scos de la naftalină, pentru a avea siguranţa că tăierea panglicii este asistată de un profesionist în materie.

La capătul bulevardului, ca să rupem monotonia şi să dăm o folosinţă culturală intersecţiei dintre Răsărit şi Apus, vom amplasa statuia în mărime naturală a lui Ticu Dumitrescu, într-o atitudine meditativă ca a lui Ovidiu, recitând versuri albe din Dosarele Securităţii.

Piaţa de Vechituri o vom boteza Piaţa Prosperităţii şi o vom decora cu efigia la scară de 1/10 a lui Mircea Ciumara, îmbrăcat în costumul lui Dracula, cu tigară Kent după ureche şi mustaţă de honved.

La periferia oraşului, la stâna de la liziera pădurii de 50 de hectare, îl vom pune paznic pe Vasile Lup, căruia îi vom mai adăuga un "u" în coadă, ca să nu se termine brusc. Cine ştie în ce dispute parlamentare privind "Legea Lupu" şi l-o fi pierdut şi este normal să-şi recapete dreptul de proprietate pentru care s-a sacrificat mai bine de un deceniu. Uitaţi -vă în ce hal a ajuns.

După ce vom închide acest "careu de aşi", în care, în mod abil, am strecurat şi un profesionist al serviciilor de spionaj, vom declara Ţărănizarea încheiată şi ne vom deplasa în mediul rural, unde se simte o nevoie indispensabilă de ţărănişti.

În final vom declara sloganul "Noi suntem mândria ţării" imn naţional.

Domnul Dan Zamfirescu:

Constatăm că an de an România este sub ape, iar imaginile dureroase care umplu ecranele televiziunilor nu reprezintă decât oglinda dezastrului naţional de după decembrie 1989. Dar această situaţie era oarecum previzibilă pentru că de 16 ani încoace au gestionat ţara guverne iresponsabile, străine de interesele reale ale acestei ţări, a căror direcţie principală a fost construirea cadrului legal şi instituţional care să le permită să fure cât mai mult, fără a fi trase la răspundere şi a suporta consecinţele.

Pentru ca dezastrul să fie desăvârşit, la scrutinul din 2004 ţara românească s-a ales cu un guvern portocaliu, ajutat să se instaleze la putere de forţe străine, preocupate să-şi promoveze propriile interese în această parte de lume şi nu să acorde un sprijin real populaţiei acestei ţări. Această ipoteză nu necesită demonstraţie, pentru că realitatea de zi cu zi este mai elocventă decât orice susţinere argumentativă, pentru că regimul Băsescu - Tăriceanu face orice altceva în afară de gestionarea eficientă a destinelor României.

Şi nici nu putea fi altfel, atâta vreme cât cabinetul Tăriceanu (incluzând aici şi instituţiile de stat aflate în coordonarea directă a guvernului) este un conglomerat în care regăsim şi 45 de demnitari de etnie maghiară (începând cu viceprim ministru, miniştri, secretari de stat etc.) ale căror priorităţi sunt cu totul altele decât cele naţionale, româneşti, ca şi o serie de persoane cu prestaţie submediocră, demonstrată de "performanţele" lor în domeniile din responsabilitate, cu o menţiune specială pentru ministrul mediului, Sulfina Barbu, care a întrecut orice închipuire.

Aceasta s-a remarcat prin inacţiune la inundaţiile din 2005, după care toată lumea se aştepta să fie cel puţin remaniată, dar şi prin unele declaraţii şocante făcute la vremea respectivă. Astfel, aflată într-o "vizită de lucru" la Braşov pentru o întâlnire cu primarii din judeţ, doamna ministru Sulfina Barbu s-a exprimat în stilul de acum caracteristic, lansând unele emanaţii ale gândirii proprii care au lăsat auditoriul fără replică. Referindu-se, între altele, la alunecările de teren, ea a afirmat că acestea "sunt un fenomen natural pe care nu ni-l dorim, dar care, din păcate, se produce, n-avem ce-i face" şi "nu Ministerul Mediului comandă vremea, nu el spune când plouă şi când nu, asta numai Dumnezeu o stabileşte!" Iar pentru a evidenţia încă odată gândirea de gaşcă a acestor guvernanţi, Sulfina Barbu declara la aceeaşi reuniune: "priorităţile PD-ului sunt şi ale Guvernului, iar priorităţile Guvernului sunt şi ale PD-ului, dar eu sunt ministru al Partidului Democrat şi de aceea priorităţile partidului le pun pe primul loc!" Cu alte cuvinte, ca membru al guvernului, nu are în vedere interesele ţării, ci ale grupului care a susţinut-o şi a promovat-o în poziţia pe care o ocupă, iar dacă priorităţile acestuia sunt de a fura cât mai mult, acestea sunt pe primul loc în opinia doamnei ministru.

În fapt, consecinţele acestei poziţii, caracteristică pentru membrii guvernului coaliţiei, s-au văzut şi continuă să producă efecte, pentru că aventurieri de acest gen, cocoţaţi la putere prin voinţă externă, nu au altă grijă decât propriul bine, îmbogăţirea rapidă, prin orice mijloace, cât încă mai pot.

Suferinţele provocate de inundaţiile din 2005 ar fi trebuit să reprezinte o lecţie suficient de aspră pentru a-i determina să mobilizeze toate resursele materiale, financiare şi umane şi să purceadă la reluarea lucrărilor de amenajare specifică în bazinele hidrografice cu cele mai mari riscuri, inclusiv cel al Dunării. Se cunoaşte foarte bine faptul că majoritatea digurilor din bazinul dunărean, ca şi cele de pe râurile interioare nu au mai fost reabilitate din anii 1970-1980. De asemenea, mai mulţi parlamentari au adresat interpelări doamnei ministru Sulfina Barbu prin care i se indicau punctele nevralgice preexistente inundaţiilor de anul trecut sau apărute după acestea. Una dintre interpelări i-am adresat-o personal la data de 22 octombrie 2005 şi s-a referit la digul de protecţie din zona comunei Borcea, judeţul Călăraşi. Răspunsul primit de la doamna ministru a fost evaziv, lipsit de substanţă, o formă fără fond, dar din care un lucru rezulta cu certitudine şi anume că nu există preocupare pentru rezolvarea situaţiei semnalate. Consecinţele dezastruoase se văd astăzi şi sunt suportate de locuitorii din zonele afectate.

Pentru aspectele prezentate solicit demiterea imediată a ministrului mediului, doamna Sulfina Barbu şi tragerea acesteia la răspundere, inclusiv penală, pentru modul în care a înţeles să gestioneze situaţia din aria de responsabilitate, reţinându-se ca fapt agravant că era în deplină cunoştinţă de cauză, inclusiv în ceea ce priveşte repercusiunile majore în plan social şi economic.

Domnul Valer Dorneanu:

Un studiu elaborat pornind de la date statistice din luna februarie 2006 ne-a oferit o viziune limpede asupra gradului de ocupare în muncă şi implicit asupra tendinţelor din economie după un an de aplicare a cotei unice de impozitare şi a prevederilor noului Cod Fiscal de sorginte liberală.

Pornind de la ideea că doar un grad superior de ocupare în muncă poate susţine sistemele de asigurări sociale ca şi asistenţa socială deficitară după cum se observă, am analizat evoluţia forţei de muncă şi a salariilor reale în perioada nov.2004-febr.2006.

Iată ce am constatat:

• Numărul mediu de lucrători în 2003: 4,91 mil.; 2004: 4,6 mil.; 2005: 4,53 mil;
• Numărul de lucrători în febr. 2006: 4,56 mil;

După cum se observă, numărul de lucrători a scăzut în anul cotei unice şi mai departe cu cel puţin 100000, având în vedere că în concordanţă cu noul Cod al Muncii, numărul înregistrat reprezintă nu neapărat numărul de lucrători, ci numărul de contracte de muncă încheiate.

Beneficiarii aplicării "cotei unice" sunt:

• 2,96 mil. lucrători cu câştiguri salariale lunare medii cuprinse între 750 lei şi 3500 lei, care au câştigat de la câţiva lei până la 1000 lei, într-o scală progresivă cu câştigul salarial;
• 60,4 mii lucrători cu câştiguri medii salariale peste 2500 lei au avut câştiguri nete importante;
• 1,57 mil lucrători nu au avut nici un fel de cîştig salarial ca urmare a aplicării noilor impozite pe salariu. Aceşti lucrători au avut câştiguri salariale sub 750 lei. Ei reprezintă 34% din totalul contractelor de muncă;
• toţi patronii sau acţionarii societăţilor comerciale cu excepţia patronilor microîntreprinderilor impozitate în funcţie de venituri.

Următoarele ramuri din economie şi-au diminuat numărul de lucrători în 2005: industria extractivă, mineritul, petrolul, industria articolelor de îmbrăcăminte, de maşini şi echipamente, de pielărie şi încălţăminte, industria chimică, a produselor textile, a materialelor de construcţii, prelucrarea lemnului, metalurgia, învăţământul, agricultura.

Ramurile ce au putut angaja mai mulţi lucrători în 2005 sunt: comerţul cu ridicata, construcţiile, salubritatea, sănătatea, industria hotelieră şi de restaurante, administraţia publică şi apărarea, asigurările şi transporturile terestre. Angajarea de forţă de muncă nu a reprezentat neapărat un semn al unei performanţe economice deosebite sau al unei perspective economice sigure. Ca dovadă, creşteri ale câştigurilor salariale în această perioadă au înregistrat în ordine descrescătoare doar: ramura intermedierilor financiare, sănătatea, poşta şi telecomunicaţiile, petrolul, agricultura, energia electrică, termică, gazele naturale, apă, edituri, asigurări, învăţământ, administraţie publică şi apărare, hoteluri, industria chimică, producţia de textile. Domeniile unde câştigurile salariale reale au scăzut sunt cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, turismul, transporturile terestre, ramura cauciuc şi mase plastice, articole de îmbrăcăminte.

Singurele domenii în care putem vorbi de dezvoltare din punct de vedere al creşterii ocupării în muncă şi a salariilor reale sunt: ramura intermedierilor financiare, asigurări, sănătate, construcţii, administraţie publică, apărare, hoteluri, restaurante.

Prelucrând toate aceste date au reieşit următoarele concluzii:

Veniturile salariaţilor au suferit o relativă majorare doar pentru 66% dintre aceştia. O parte din majorare a fost compensată prin contribuţiile, taxele, accizele, dobânzile suplimentare introduse prin noul Cod Fiscal şi mai ales prin creşterea preţului la utilităţi.

34% dintre lucrători au fost obligaţi să facă faţă noilor obligaţii fiscale fără nici un fel de majorare a venitului net Această categorie salarială putem spune că a sărăcit în cursul anului 2005. Cota unică de impozitare pe câştigul salarial nu a influenţat în nici un fel angajarea în muncă, ea suferind chiar o diminuare. Creşterea veniturilor reale a unui procent de circa 60% din lucrători a permis creşterea consumului pentru o parte dintre aceştia, cei cărora creşterea preţului la utilităţi şi noile taxe nu le-a şters avantajul scăderii impozitului. (grupa 750-1000 lei). Doar lucrătorii din segmentul 1500-3500 lei au contribuit atât la creşterea consumului cât şi la fenomenul de economisire sau creditare.

Analiza efectelor reducerii impozitului pe profit a relevat că sumele mai mari la îndemâna patronilor s-au transformat într-o măsură insesizabilă în investiţii, avantajul fiscal fiind folosit de patroni în scopuri personale, impulsionând doar consumul, prin achiziţionarea de bunuri personale şi dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, forţând piaţa să ridice preţurile, cu efect prohibitiv asupra lucrătorilor cu salarii mici şi medii.

Ca urmare, efectul introducerii cotei unice este nul din punct de vedere al ocupării în muncă, efectul real fiind, pe de o parte, accentuarea polarizării societăţii în funcţie de resursele de trai şi încurajarea consumului intern şi dezvoltarea ramurilor construcţiilor.

Creşterea consumului intern nu a fost însă atât de importantă încât să producă creştere economică suplimentară faţă de cea anterioară, corespunzătoare unui alt tip de fiscalitate, dar a fost în măsură să preia o parte din diminuarea creşterii economice, înregistrată datorită reculului altor domenii de activitate. Surplusul de TVA colectat la buget a fost acela care a compensat în măsura cea mai mare minusul de venituri din impozitele directe.

Efectele de accentuare a polarizării societăţii cumulează efectele categoriei celor sărăciţi din populaţia activă, cu efectele sărăcirii tuturor celorlalte categorii de locuitori inactivi, cărora taxele suplimentare, creşterea preţurilor la utilităţi şi neaplicarea unor legi social democrate de protecţie socială le-au diminuat serios puterea de cumpărare. Din păcate, aceste tendinţe se vor accentua în 2006 şi mai departe, atâta vreme cât economia şi comportamentele pe piaţă nu vor crea locuri de muncă stabile, remunerate corespunzător.

În concluzie, cei care beneficiază de cota unică de impozitare sunt salariaţii cu salarii mari (peste 2500 lei) şi patronii. Nici una din aceste categorii nu pot, sau nu vor să facă ceva pentru ca beneficiul lor să se transforme în beneficiul altora. Material şi moral, măsura fiscală a cotei unice s-a dovedit un fiasco. Evident, un fiasco al dreptei româneşti neanimată câtuşi de puţin de spiritul solidarităţii umane.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

Dacă aderarea României la Uniunea Europeană este un fapt aproape împlinit, integrarea României în structurile europene este departe de a fi înţeleasă de Guvern la adevărata sa complexitate. Europa cere României dacă nu să fie din 2007 o ţară integral europeană, cel puţin să încerce să facă acest pas. Iar unul dintre elementele care diferenţiază net România de Europa este infrastructura rutieră.

Acest capitol poate fi numit, fără fals patriotism, o ruşine naţională care a ajuns să fie ridicată la nivel de simbol naţional. Drumurile europene se termină la frontiera cu România, urmând ca apoi fiecare şofer să-şi testeze reflexele în ocolirea gropilor din asfalt.

Asta în situaţia fericită în care, pe drumul respectiv, mai există o urmă de covor asfaltic, de cele mai multe ori acesta fiind mâncat şi fărâmiţat de intemperii.

Aceasta nu este o situaţie singulară, ci a ajuns să fie generalizată la nivelul întregii ţări în funcţie de capriciile financiare ale Ministerului Transporturilor.

Situaţia este identică pe drumurile naţionale, judeţene sau în marile oraşe căci la drumurile comunale sau cele din micile oraşe de provincie nici nu mai merită să mă refer.

Dacă în Europa garanţia unui drum naţional este între 20 şi 30 de ani, iar în cazul unei autostrăzi se ajunge la 40 de ani, în România nici nu se mai poate discuta despre garanţie, deşi costurile pe metru pătrat sunt cel puţin duble faţă de Uniunea Europeană şi atâta timp cât în fiecare primăvară plombele asfaltice sar şi drumurile se umplu din nou de gropi.

Dorim să fim europeni, dorim să atragem investitori şi turişti, dorim să fim vizitaţi şi cunoscuţi de alte naţiuni, dar nu ne preocupă deloc imaginea pe care o oferim acestora. În timpul crizei economice dintre anii 1929 şi 1933, Statele Unite au oferit locuri de muncă şomerilor în construcţii de drumuri şi au dezvoltat cea mai mare reţea de şosele din lume.

Aşa au rezolvat simultan două probleme: a infrastructurii şi a şomajului. Câţi dintre români ştiu că actualul DN-1 Bucureşti-Braşov-Cluj-Oradea a fost construit de suedezi? Câţi ştiu că D.N. Bucureşti-Focşani-Suceava a fost construit de nemţi? Probabil că puţini. Dar important ar fi să se ştie că aceste drumuri naţionale construite acum 70 de ani au fost făcute să reziste; actualele şosele fiind dezvoltate pe fundaţia de atunci. Iar noi, acum, având la dispoziţie materiale de construcţii moderne, nu reuşim să turnăm un covor asfaltic care să reziste câţiva ani.

În calitatea mea de deputat de Braşov, pot să vă informez că DN-1 pe tronsonul Predeal-Braşov este foarte deteriorat, varianta de trafic mărfuri de pe DN-1 A Ploieşti-Cheia-Braşov arată de parcă nu a fost asfaltată niciodată, iar DN-73 Piteşti-Braşov nu arată mai bine. Şi aceasta în situaţia în care aceste trei drumuri naţionale reprezintă trei căi vitale de acces spre şi dinspre Transilvania, respectiv spre frontiera vestică a României.

Firmele străine de transport caută deja rute ocolitoare preferând un traseu mai lung decât distrugerea maşinilor sau implicarea lor într-un accident rutier datorat gropilor.

Acum un an de zile am sesizat Ministerul Transporturilor despre această stare de lucruri, iar răspunsul a fost cinic şi scurt: nu există fonduri.

Oare, într-un an de zile, Guvernul nu a reuşit să găsească fonduri pentru trei din cele mai importante drumuri naţionale? Greu de crezut. Mai curând este vorba de dezinteres sau de interese privind şi felul în care se acordă dreptul de a efectua aceste lucrări unor firme obscure care nu au potenţialul financiar şi tehnologic necesar pentru a le duce la bun sfârşit.

Domnul Marin Almăjanu:

Doamnelor şi domnilor,

În urmă cu nici două săptămâni, la sosirea de la Bruxelles, preşedintele României, Traian Băsescu, făcea o serie de aprecieri deloc măgulitoare la adresa miniştrilor liberali de la finanţe şi agricultură, Sebastian Vlădescu, respectiv Gheorghe Flutur. Atitudinea de atunci a preşedintelui a fost destul de dură la adresa celor doi, care au fost acuzaţi că, datorită activităţii lor, România ar avea de suferit sub aspectul imposibilităţii accesării fondurilor post-aderare din Uniunea Europeană.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a apreciat, într-o emisiune televizată, eforturile depuse de unii miniştri pentru a-şi aduce domeniile pe care le conduc la standardele cerute de Uniunea Europeană în perspectiva aderării.

Printre cei remarcaţi, la loc de cinste se află şi Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii. Astfel, Băsescu a arătat că ministrul Flutur "a scos mult din rămânerile în urmă, fapt atestat de rapoartele de monitorizare europene".

Urmărind aceste declaraţii ale preşedintelui, ca simpli cetăţeni, stăm şi ne întrebăm, când a avut Băsescu dreptate? Când a evidenţiat realitatea? Ce l-a făcut să-şi schimbe părerea faţă de ministrul Flutur?

Pentru cetăţeanul simplu, toate aceste întrebări care îl frământă rămân fără răspuns, determinându-l să închidă televizorul sau ziarul, nemulţumit că nu mai înţelege nimic.

Din păcate, această nemulţumire se contabilizează, iar noi cei care facem parte din viaţa politică va trebui să dăm socoteală.

De aceea, îl invit pe preşedintele Băsescu să-şi cristalizeze părerile înainte de a le exprima, să înceteze utilizarea unor teme extrem de importante pentru societatea românească în lupta politică, să devină preşedintele tuturor românilor, un preşedinte responsabil şi, de ce nu, consecvent.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Joaca de-a învăţământul cu un ministru fără perspectivă"

Se spune că zece înţelepţi nu pot să descurce ceea ce a încurcat o persoană lipsită de discernământ. Greşelile făcute în învăţământ vor avea ecou peste generaţii întregi şi cu greu se va putea reclădi calitate peste dărâmăturile care tronează astăzi alături de ignoranţă.

Se vorbeşte tot mai puţin despre învăţământ în România, iar atunci când acest subiect este adus în discuţie, e însoţit de interjecţii şi exclamaţii care adâncesc sentimentul abandonului şi lipsei de performanţă.

Ştirile legate de subiectul învăţământului aduc doar veşti sumbre care semnalează performanţele slabe sau violenţa ce ia forme tot mai grave în şcolile din România.

Studenţii se simt în continuare umiliţi prin nerespectarea protocolului semnat în toamna anului trecut. Căminele studenţeşti arată tot mai jalnic, iar subvenţiile promise au rămas simple vorbe. Profesorii sunt obligaţi să-i cerşească drepturile salariale, iar ultimul gest al ministrului Hărdău demonstrează şi mai clar lipsa de competenţă care domneşte în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere.

Nu-i suficient că suntem pe ultimele locuri în lume la ştiinţă, domnul ministru s-a gândit să mai facem câţiva paşi înapoi, schimbând criteriile la titlurile universitare.

Faptul că în toată cariera, ministrul a publicat doar un singur articol ştiinţific, l-a făcut probabil să îşi legifereze neputinţa. Este o jignire adusă cercetătorilor care s-au evidenţiat printr-o activitate susţinută cu rezultate recunoscute în plan internaţional.

Niciodată nu a existat performanţă prin renunţarea la excelenţă, iar un titlu universitar este ceva care implică eforturi pentru a fi câştigat. Cu un asemenea ministru, curând toţi locuitorii vor putea cere titluri universitare micşorând an de an criteriile de obţinere ale acestora.

Nu cred că acesta era proiectul menit să transforme faţa învăţământului din România, şi îl invit pe domnul ministru să se trezească la realitate, ocupându-se concret de problemele multiple ale sistemului.

Nu v-am văzut preocupat de situaţia miilor de elevi care nu au mai putut merge la şcoală în perioada inundaţiilor de anul trecut.

Şcoala românească se confruntă cu probleme grave care ar îngrijora orice Guvern responsabil.

Vom intra în curând în Europa şi cred că era frumos să ducem cu noi o generaţie pregătită să înfrunte provocările europene, o generaţie mândră că şi-a format în România o educaţie care o pregăteşte să concureze cu orice alţi elevi.

Aţi reuşit să distrugeţi acele valori cu care ne mândream odată, iar şcoala românească a devenit un teren al incertitudinii pentru milioanele de elevi care-i păşesc zilnic pragul.

Domnul Ştefan Baban:

Nu peste mult timp se va da publicităţii Raportul de monitorizare al Comisiei Europene referitor la stadiul de pregătire a ţării noastre pentru aderarea la marea familie europeană.

Din informaţiile deţinute până la acest moment, acest document nu va conţine decizia privind dobândirea statutului de membru, începând cu preşedintele ţării şi terminând cu omul obişnuit, concluziile pe care le va conţine, pentru că în funcţie de ele putem sau nu să devenim cu adevărat europeni.

Şi asta, pentru că aceste concluzii sunt citite şi studiate de cele mai importante persoane din Europa, şefi de stat şi de guvern. Redactarea formei finale a acestui raport a demarat deja cu vizitele la Bucureşti ale oficialilor de la Bruxelles. Vizitele, care vor continua până în luna mai, când concluziile finale, dureroase sau nu, vor fi puse pe hârtie şi prezentate tuturor, ele stând şi la baza deciziei majore: acceptarea sau nu a României în Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007.

Nu e de mirare că fiecare declaraţie a oficialităţilor europene, care ne vizitează, reprezintă un semn de bine sau de rău, în funcţie de problemele la care se referă şi trebuie să fie receptate în cel mai plauzibil mod de cei cărora le sunt adresate, fie pentru a fi remediate problemele prezentate, fie a continua în acelaşi ritm activitatea de preaderare.

În aceste condiţii, laudele care ne-au fost aduse, nouă ca ţară, de către un înalt oficial al Comisiei Europene, au iscat un adevărat război între forţele politice din România. În loc să fim mândri şi să primim cu satisfacţie felicitările sau să medităm la deficienţele semnalate, primul lucru pe care l-am făcut noi, românii, ca de obicei, trebuie să o recunoaştem, a fost că o parte din clasa politică şi din demnitari au încercat să prezinte succesele ca fiind doar meritul lor, de parcă le-ar fi realizat cu propriile palme, fără armata de funcţionari şi specialişti din spatele lor. Şi toate acestea, pentru a-şi consolida propriile poziţii şi pentru a le şubrezi pe ale altora.

Nu pot să trec peste faptul că acelaşi înalt demnitar nu a fost suficient de bine informat asupra adevăratei stări de lucru din Parlamentul României, pentru că cei care tocmai trebuiau să furnizeze aceste date erau prinşi într-o crâncenă luptă internă legată de şefia Camerei Deputaţilor. De aceea, pe parcursul vizitei sale, comentariile legate de prima putere din statul român au fost reţinute.

Când se află în joc interesul ţării, majoritatea statelor lumii adoptă o poziţie unică, care reuneşte toate forţele politice, economice şi sociale. Uitaţi-vă la vecinii noştri, care deja au acces în Uniunea Europeană: au lăsat deoparte rivalităţile şi polemicile, şi au făcut front comun pentru a rezolva problemele semnalate de forurile europene.

Pe scurt spus, au lăsat deoparte ambiţiile şi orgoliile proprii şi s-au gândit, în primul rând, la binele şi interesele poporului.

Comisarii europeni sunt persoane care se ghidează în primul rând, după informaţiile primite, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Şi cum informaţia poate fi trunchiată, este normal că se pot înşela în deprinderea şi soluţionarea problemelor de preaderare. Spectacolele mediatice prin care se încearcă să ni se prezinte că lupta împotriva corupţiei înregistrează succes după succes, sunt apreciate atât de popor, cât şi de străini. Dar nu ajută, atât timp cât cei care cunosc realităţile au datoria de a spune întregul adevăr şi rezultat unic, respectarea unei anumite conduite morale şi nu acumularea de capital electoral.

Procesul pregătirii ţării pentru a îndeplini condiţiile necesare aderării vizează aproape toate laturile vieţii noastre politice, economice şi sociale, în profunzimea lor. Numai simpla trecere în revistă a prevederilor tratatului de preaderare ne arată că nu este nici loc şi nici timp de demonstraţii, ci trebuie să ne unim, să punem osul la muncă şi să îndeplinim clauzele la care ne-am înhămat.

Nimic solid, consistent, nu se clădeşte pe ficţiuni, pe exagerări, poliţe de plătit, ranchiună şi dezbinare. Este o chestiune de demnitate să ne asumăm realităţile şi să acţionăm pe direcţia influenţării lor spre bine, pentru a putea obţine succese durabile.

Domnul Miron Ignat:

În ajun de sărbători, natura s-a dezlănţuit din nou. În ultimele zile, foarte multe localităţi au ajuns sub ape, zeci de gospodării au fost inundate, agoniseli de-o viaţă luate de ape, sute de oameni disperaţi rămaşi fără adăpost, multă durere, multă tristeţe. Dunărea a atins cote alarmante, cu valori peste limita de inundaţii. Judeţele din vecinătatea Dunării şi a afluenţilor ei sunt sub teroare.

Din cauza ploilor abundente, România, de la vest la est, în Crişana, Maramureş, Transilvania, în Banat, Oltenia şi Muntenia, se luptă cu diguri rupte, alunecări de teren, drumuri blocate, sute de hectare de terenuri agricole şi păşuni distruse sau acoperite de ape, surpări de teren. Imagini apocaliptice, în faţa cărora rămânem neputincioşi şi ne întrebăm ce putem face.

Judeţul Tulcea a fost şi el grav afectat de cotele ridicate ale Dunării. Această zonă este cu atât mai afectată, datorită Deltei Dunării, unde debitul de apă este mult mai ridicat. Localităţile din Delta Dunării sunt în pericol real de a suferi mari pagube atât umane, cât şi materiale.

Numai în ultima săpătmână, în judeţul Tulcea, zeci de locuinţe au fost afectate de inundaţii, sute de gospodării distruse, mii de hectare de teren arabil distruse. Apele Dunării au rupt digurile din localităţile Nufăru, Bestepe şi Pătlăgeanca, iar digul din localitatea Sălceni a fost fisurat. Drumul comunal Tulcea-Chilia Veche a fost acoperit de apă pe o lungime de circa 5 kilometri, iar digul de la Isaccea a cedat pe o lungime de 20 cm.

Circulaţia în zonă a fost şi ea grav afectată de inundaţii, dat fiind că accesul către judeţul Tulcea a fost restricţionat. Activitatea economică din judeţ este limitată, dat fiind că autovehiculele de mare tonaj nu pot trece Dunărea cu bacul.

Această tragedie naturală i-a afectat pe toţi locuitorii zonei. Sinistraţii, precum şi oamenii evacuaţi din calea apelor, au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru a se muta în corturi militare, mulţi dintre ei neştiind ce vor găsi la întoarcere. Câţi dintre ei speră să-şi găsească locuinţele intacte?

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, datorită inundaţiilor, creşte pericolul epidemiilor, care pot afecta pe viitor şi populaţia ferită până acum de aceste calamităţi.

Este nevoie de o foarte bună mobilizare pentru a face faţă cu maturitate şi eficienţă acestor nenorociri ce au lovit ţara noastră chiar în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti. Este nevoie de o bună coordonare şi poduri. Este nevoie de o implicare eficientă a Ministerului Mediului în găsirea soluţiilor menite să vină în întâmpinarea problemelor ce ameninţă sute şi mii de locuitori.

Devenim neputincioşi în faţa furiei naturii şi îmi exprim speranţa că autorităţile competente şi instituţiile abilitate să gestioneze această criză îşi vor face datoria, mai ales că şi în această săptămână de dinaintea sfintelor sărbători va fi una ploioasă.

A devenit, din păcate, o tradiţie ca Guvernul şi Ministerul Mediului să rezolve aceste tragedii naturale în stil pompieristic, prin decizii pripite, cu cheltuieli foarte mari, prin mobilizarea forţei de muncă şi ridicarea de diguri din saci de nisip.

Se impune elaborarea unui program ştiinţific şi eficient pe termen lung, prin realizarea de diguri menite să prevină catastrofele viitoare şi să asigure populaţia ţării de pierderile imense suferite în urma acestor tragedii, atât umane cât şi materiale.

Este nevoie de măsuri ferme şi strategice, nu de soluţii superficiale şi de moment.

Domnul Ion Stan:

"Legea lustraţiei încalcă grav Constituţia România, normele şi standardele europene"

Proiectul de "Lege a lustraţiei privind limitarea temporară a acesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist" nu întruneşte cerinţele de fond ale unei legi, fiind esenţialmente un act politic care violează prevederi constituţionale fundamentale şi, deopotrivă, contravine flagrant "Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului", "Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", "Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", "Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice" şi "Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale". Toate cele cinci documente de drept internaţional costituie "Charta fundamentală a drepturilor omului" şi au prioritte faţă de reglementările naţionale.

În speţă nu pot fi invocate şi luate în consideraţie dispoziţiile art. 53 ale Constituţiei României care prevăd că "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz (...) pentru apărarea ordinii, sănătăţii ori a moralei publice", invocate de iniţiatori, deoarece:

1) Legea ar urma să creeze neconcordanţe cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prin introducerea în dreptul naţional a unor dispoziţii mai puţin favorabile şi, în acelaşi timp, de discriminare pe motive ideologice, de natură a crea o categorie de noi persecutaţi politic, îndreptăţiţi să solicite protecţie internaţională.

2) Adoptarea lgii, la 16 ani de la abolirea regimului politic totalitar, ar urma să introudcă norme punitive exagerat excesive, depăşindu-le pe cele ale legii penale, potivit căreia cele mai grave infracţiuni - exceptând crimele împotriva păcii şi umanităţii - se prescriu după 15 ani de la săvârşire.

3) Măsurile punitive, pe care legea ar urma să le impună, constând în suspendarea unor drepturi şi libertăţi politice şi civile fundamentale ("dreptul de a fi ales", "dreptul la muncă", "libera bezvoltare a personalităţii umane" - valoare constituţională supremă) nu vor fi consecinţa unor fapte determinate, a unor vinovăţii şi responsabilităţi pentru acestea, ci simpla apartenenţă la un sistem social-politic ori la o categorie socio-profesională, în condiţiile în care România, înainte de 1990, nu a fost supusă interdicţiilor internaţionale asemenea Africii de Sud, dar unde o lege a lustraţiei nu a fost adoptată.

Regimul politic comunist din România a fost recunoscut şi pe deplin legitimat pe plan internaţional, el fiind impus de forţe exterioare voinţei naţionale.

Obiectiv şi moral, cine trebuie să răspundă pentru extinderea dominaţiei fostei Uniuni Sovietice de la Nistru până la Elba? În tot acest spaţiu, în cele şase ţări, nu mai trebuiau create structuri de putere autohtone?

Problema, pusă în mod corect, nu este aceea de a fi făcut parte din structurile de putere, ci faptele individuale ale fiecăruia determinate de calitatea avută.

4) Potrivit tezei a doua a alin. 2 al art. 53 din Constituţie, "măsura (de limitare a drepturilor) trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Proiectul de lege nu conţine nici o dispoziţie care să satisfacă exigenţele condiţionării constituţionale menţionate.

Dimpotrivă, proiectul de lege:

a) este vădit şi premeditat confuz, ambiguu, deci imperfect juridic, cu numeroase aspecte de neconstituţionalitate şi sancţionabile conform normelor şi standardelor europene;

b) generează o nouă "vânătoare de vrăjitoare", readuce în actualitate lustraţia antonesciană, epurările staliniste şi impune în spaţiul publice un limbaj violent, specific extremismului, din care citez: "Legea lustaţiei trebuie să scoată pe tuşă haitele de profitori şi stâlpi ai regimului comunist".

Acesta este un limbaj al urii, menit a învrăjbi şi dezbina.

În premieră în România, la 2 septembrie 1944, un asemenea limbaj a mai fost introdus în spaţiul public de ziarul ţărănist "Dreptatea" prin vocea lui Oscar Lemnaru, care în articolul inaugural al epurărilor promitea: "Prin faţa acestui reflector (n.n. ziarul "Dreptatea") vor trece răufăcători ca la Poliţie (...) Vom scotoci toate ascunzişurile (...) vom cotrobăi prin toate hrubele întunecate în care zac uneltele de lucru ale unei generaţii de imbecili şi le vom aşeza în locul de onoare în muzeul acuzator al momentului de azi".

Tonul răzbunător al "Dreptăţii" a fost preluat imediat de "România Liberă" şi "Scânteia".

Victimele "Dreptăţii" au fost: Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu, George Georgescu (directorul Filarmonicii) şi alte personalităţi notabile înfierate a fi ideologi ai mişcării legionare.

c) se omite impradonabil că cei care ar urma să fie îndepărtaţi din funcţiile în prezent deţinute, nu şi-au ascuns trecutul, ei şi faptele lor au căpătate aprecierea publică cuvenită, fiind de un deceniu şi jumătate cetăţeni cu drepturi depline ai noii Românii, în care calitate şi-au adus, într-o măsură mai mare sau mai mică, partea de contribuţie la ceea ce societatea românească este în prezent. Or, în ceea ce priveşte progresele înregistrate de România, acestea sunt apreciate şi recunoscute de organismele Uniunii Europene şi nu poate exista nici o motivaţie de genul că lustraţia este cerută de Uniunea Europeană sau că ar exista o clauză de salvgardare condamnarea comunismului.

Dimpotrivă, Uniunea Europeană îşi foloseşte foarte bine în Parlament - după cum spune domnul Emil Hurezeanu - foştii troţkişti şi mao-işti din anii '60-'70.

d) a fost ignorată - atât de către iniţiatori, cât şi de către Senat, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu. Există, deja, hotărâri împotriva Lituaniei (care a făcut parte din fosta URSS, ceea ce nu este cazul României) prin care C.E.D.O, se îndoieşte de necesitatea, într-o societate democratică, a discutării, după 15 ani de la căderea comunismului, a unor vinovăţii individuale şi eventual astfel de vinovăţii individuale să nu mai bareze accesul la funcţii publice.

În cel puţin alte patru ţări - Bulgaria, Germania, Republica Cehă şi Polonia - s-a concluzionat, fie de către C.E.D.O., fie de către Organizaţia Internaţională a Muncii sau propriile Curţi Constituţionale că legi similare adoptate se impun a fi abrogate sau, în cel mai rău caz modificate, apreciindu-se că s-ar putea recurge la îndepărtarea din instituţiile publice doar a acelor persoane cu privire la care se poate proba că au participat nemijlocit la "suprimarea drepturilor omului".

În Bulgaria, legea a fost declarată neconstituţională, în Cehia a fost abrogată de Legea funcţiei publice, iar în Germania şi Polonia s-a recomandat abrogarea, menţionându-se că după trecerea unei asemenea perioade de timp, persoanele în cauză nu pot face obiectul unor discriminări dacă nu există probe că au întreprins acţiuni de forţă ori duşmănoase noului regim democratic.

f) proiectul legii se bazează pe o inadmisibilă prezumţie de vinovăţie colectivă, aplicată extensiv, cu încălcarea principiilor neretroactivităţii legii, dreptului la apărare şi prezumţiei de nevinovăţie.

Trebuie să observăm că în raport cu neconcordanţele dintre dispoziţiile legale interne şi jurisprudenţa C.E.D.O., obligaţia justiţiei României este de a aplica jurisprudenţa Curţii Europene.

Pe cale de consecinţă, proiectul de lege, în loc să rezolve, numai bine că va crea probleme în raport cu Uniunea Europeană, deoarece nu vor fi puţini cei care invocând generozitatea legii în ceea ce priveşte situaţiile de incompatibilitate şi confuziile în ceea ce priveşte responsabilităţile individuale, chestiunile de constiuţionalite şi de contradicţie cu normele europene, vor obţine hotărâri judecătoreşti favorabile de la C.E.D.O., ceea ce, în principiu, va însemna că, în România, Charta fundamentală a drepturilor omului a fost încălcată şi, deci, principiul "lustraţiei", aşa cum se preconizează a fi legiferat, nu poate funcţiona.

Nu în ultimul rând trebuie observat că "lustraţia" este un termen străin limbii naţionale, care nu şi-a găsit locul în dicţionar, ceea ce explică, în cel mai evident mod, că nu prezintă nici un interes pentru vorbitorii limbii romîne, motiv pentru care reprezentanţii marcanţi ai Coloanei a V-a se străduiesc să-l introducă, drept expresie a aceleiaşi continue lupte de clasă.

Vă rog să observaţi că experienţa unor state membre ale Uniunii Europene sau a unor state candidate la aderare, relevă faptul că soluţii legislative relativ asemănătoare s-au dovedit irelevante şi au condus la dezbinare socială, fiind date uitării sau au făcut obiectul unor reclamaţii adresate forumurilor internaţionale, iar statele respective au fost puse în situaţia de a furniza explicaţii şi solicitîndu-li-se abrogarea reglementărilor în cauză.

Găsesc cel puţin surprinzător faptul că în Senat au fost trecute cu vederea şi, chiar mai mult, ignorate numeroasele şi conssitentele obiecţii pe care Guvernul, sub semnătura primului ministru, le-au exprimat cu privire la proiectul legii, conform "Punctului de vedere" nr. 2782 din 08.11.2005, respectiv observaţiile de fond care privesc:

a) neconcordanţa cu jurisprudenţa C.E.D.O., care arată că "previzibilitatea unei norme, mai ales când aceasta impune restricţii, nu a fost respectată atunci când restricţia vine ca urmare a unor fapte din trecut, când persoana în cauză nu putea, în mod rezonabil, să prevadă faptul că acţiunile sale pot avea consecinţe negative în viitor";

b) neconcordanţa şi nearmonizarea şi obligaţiile asumate de statul român prin convenţii internaţionale, în special din perspectiva discriminării în angajarea sau exercitarea unei profesii, bazată pe o opţiune politică (Convenţiile O.I.M. nr. 111 şi nr. 112, Carta socială europeană revizuită);

c) absenţa procedurilor clare şi limitativ prevăzute pentru a se putea evita eventualele abuzuri în aprecierea pericolului pentru care anumite categorii de persoane reprezentantive pentru regimul totalitarist român reprezintă, în prezent, un pericol pentru statul de drept şi democraţie, în măsura în care să impună eliminarea lor din funcţiile deţinute ori blocarea accesului la funcţiile prevăzute de proiectul de lege.

Considerând înţeleaptă şi ilustrativă decizia Parlamentului din 1997 de a nu adopta o astfel de lege şi având în vedere pertinenţa argumentelor împotriva adoptării în prezent a unei astfel de legi, propun respingerea propunerii de iniţiativă legislativă.