Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8.30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Eserghep Gelil, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Începem cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Nu sunt încă pregătit, doamnă preşedinte.

Doamna Daniela Popa:

Dacă doriţi, atunci domnul deputat Dumitru Bentu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Marja".

Dacă aţi fi solicitaţi să răspundeţi la o întrebare legată de semnificaţia zilei de 12 iunie, sunt convins că diversitatea răspunsurilor ar fi şi relevantă şi revelatoare. Unii ne-ar reaminti că este sărbătoarea naţională a Federaţie Ruse care îşi aniversează proclamarea suveranităţii, alţii vor spune că la această dată, în 1995, a trecut în eternitate unul din marii pianişti ai secolului al XX-lea Arturo Benedetti Michelangeli, este posibil ca, pentru puţini, 12 iunie să fie strâns legată de trecerea în nefiinţă a jurnalistului şi traducătorului F. Brunea Fox, iar pentru foarte mulţi ortodocşi şi catolici "Sfânta Treime".

Fără nici o semnificaţie pentru istorie, dar cu profunde rezonanţe în spaţiul întâmplărilor mioritice, la data respectivă a mai fost publicat un sondaj de opinie - INSOMAR.

Acesta evidenţiază, fără nici un echivoc, faptul că "cel mai performant guvern al ultimilor 15 ani" (vezi Traian Băsescu, "Citate alese" - 2005 - Editura "Cotroceni şi asociaţii") a atins culmile dezamăgirii pentru a parafraza un bun român care vorbea despre "Culmile disperării". De fapt, dacă ne gândim bine, între cele două consacrate sintagme se poate instala confortabil semnul echivalenţei.

Reci şi seci, cifrele ne informează că 70% din populaţie consideră necesară remanierea guvernamentală. Cei mai mulţi consideră că întâiul remaniat al ţării ar trebui să fie Nicolăescu - de la Sănătate, autorul celui mai bulversant program de aşa-zisă reformă în domeniu. Abandonat de preşedintele -jucăuş, repudiat de colegii de alianţă, dizgraţiat de o ţară întreagă se mai bucură doar de susţinerea premierului pe care îl trage la fund într-un înec meritat.

Îl urmează ministrul-silvicultor care va fi probabil prima victimă umană a gripei aviare în România după ce, prin supraexpunerea mediatică, ajunsese şi el să creadă că este "cel mai iubit dintre pământeni".

Nici "Munca" nu se simte prea bine, ministrul Gheorghe Barbu adjudecându-şi bronzul remaniaţilor pentru politica demagogică dusă faţă de pensionari, în special.

"Eroina integrării", doamna Monica Macovei - Codu, trebuie să fi traversat momente de şoc văzându-se în topul celor care au ca alternativă revenirea în sânul societăţii civile, acolo unde o aşteaptă o veche tovarăşă de luptă cu "sistemele" - doamna Renate Weber.

Urmează "Externele", "Educaţia", "Internele" şi mentorul lor decizional, premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

Picajul necontrolat, adică vria îi dirijează spre realitate telurică şi pe alţii corifei portocalii: Stolojan, Boc, Mona Muscă. De fapt, toţi sunt eiusdem farinae. Motivele prăbuşirii - multe - şi mari şi mărunte. Motivul generic - situaţia disperată din ţară, rod al unui management politic şi administrativ catastrofal.

În final, aflăm că sondajul a fost efectuat în perioada 1-6 iunie a.c. pe un eşantion reprezentativ de 1448 repondenţi. Marja maximă de eroare - guvernul însuşi - marja de suportabilitate - aceeaşi.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Corneliu Momanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Corneliu Momanu:

Stimaţi colegi,

În urma cu doar câteva zile am avut ocazia de a participa la Focşani, în calitate de invitat, la o masă rotundă organizată de Asociaţia Pro Democraţia cu tema "Educaţia încotro? Şcoala şi educaţia pentru democraţie". În cadrul dezbaterilor la care au luat parte nu numai oficiali locali şi profesori, ci şi elevi, a fost atinsă, cred eu, o problemă de maximă importanţă nu numai pentru sistemul de învăţământ, ci pentru întreaga societate.

În ce măsură pregăteşte şcoala românească cetăţeni? Această întrebare ar trebui să ne preocupe pe noi toţi, nu numai pe părinţi şi profesori. Din păcate, remarcăm lipsa de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii doar în preajma campaniei electorale, când se cuantifică absenteismul la vot. Acest fenomen este încă unul real şi mult mai complex. O dovadă că lucrurile nu sunt tocmai în ordine în sistemul nostru de educaţie este valul de violenţe în şcoli care a ţinut prima pagină a ziarelor timp de luni bune.

Noi, politicienii, am fost ocupaţi să creăm forma unei societăţi democratice fără ca, din păcate, să fim preocupaţi de conţinut. Avem instituţii legitime şi independente, însă activismul civic, acel element care dă în fapt "substanţa democraţiei" este încă departe de a-şi atinge potenţialul. Dacă pentru românii mai vârstnici, educaţi şi formaţi în anii de tristă amintire, acest lucru este oarecum de înţeles, astfel ar trebui să stea lucrurile în ceea ce priveşte tânăra generaţie.

Nu poate să ne fie indiferent viitorul din acest punct de vedere. Şcoala nu trebuie să formeze doar competenţe profesionale, ci, în egală măsură, oameni responsabili, preocupaţi de soarta celor din jur. Este o provocare de care guvernele din spaţiul european ţin seama, o provocare căreia suntem datori să-i răspundem şi noi.

Aşadar, lansez un apel factorilor de decizie din sistemul de învăţământ românesc. Una din concluziile întâlnirii de la Focşani a fost aceea că acest deziderat nu poate fi atins decât printr-un efort comun al tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie. Dar un cadru care să încurajeze iniţiativele locale, care să stimuleze implicarea responsabilă a elevilor în viaţa şcolii, a comunităţii, altfel decât "după manual", ar fi binevenit.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Alexandru Mocanu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "De ce am votat împotriva reducerii TVA la alimente?"

Miercuri, 7 iunie, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a respins cu majoritate de voturi proiectul de lege iniţiat de domnul senator Dan Voiculescu cu privire la reducerea TVA-ului pentru alimentele de bază şi produsele derivate din acestea de la 19% la 9%.

Ca membru al comisiei, declar că am votat împotriva acestui proiect de lege, pentru că aplicarea unei taxe pe valoarea adăugată reduse pentru alimente nu va conduce, din păcate, la efectul aşteptat, adică la reducerea preţului produsului pentru populaţie.

Din păcate, România nu are încă, în realitate, o economie de piaţă funcţională. Acest criteriu ne-a fost recunoscut, ce-i drept, de Uniunea Europeană, dar vă aduceţi aminte, numai cu jumătate de gură. În România reală acest principiu încă nu operează. Mai degrabă operează principiul unei economii de junglă, unde convieţuiesc într-un concubinaj, adeseori ticălos, patroni veroşi şi controlori de tot felul, mulţi dintre ei corupţi până în măduva oaselor.

Preţul acestora din urmă diferă de la caz la caz, de la două roşii şi o bucată de brânză până la sute de mii de euro. Dacă s-ar aproba proiectul de lege al domnului senator Voiculescu, agenţii economici, producătorii, intermediari şi comercianţi vor avea grijă ca din reducerea tva să-şi mărească marja lor de profit, astfel ca, după câteva zile, alimentele să ajungă la preţurile de dinainte. Altfel spus, populaţia să nu beneficieze de această reducere a taxei.

Când fac aceste afirmaţii grave, ce-i drept, nu mă întemeiez pe declaraţiile patronatelor şi sindicatelor din industria alimentară sau comerţ, ci pe faptele acestora. Iată câteva dintre ele.

Niciodată după 1990, când din diverse motive s-a redus cheltuiala necesară fabricării unui produs, nu s-a redus şi preţul respectivului produs la consumator. Aduceţi-vă aminte că au fost totuşi perioade când a scăzut preţul la unele materii prime, materiale, energie electrică, carburanţi, au scăzut dobânzile bancare sau unele impozite şi taxe, dar acestea nu s-au repercutat niciodată şi în scăderea preţului produselor sau serviciilor pentru consumatori.

Există chiar un precedent cu reducerea tva. Aduceţi-vă aminte, în 2004, Parlamentul a modificat codul fiscal în sensul reducerii tva de la 19% la 9% pentru medicamente şi pentru cazarea în hoteluri. A perceput cetăţeanul, vreau să zic consumatorul, această reducere? nici vorbă. şi atunci ce garanţie avem că se va întâmpla acum?

În acelaşi timp, reducerea tva la alimente va avea un impact negativ asupra veniturilor bugetului de stat, adică va genera un deficit de 18 mii de miliarde de lei vechi. Aceasta este cu atât mai grav cu cât România aflată în pragul aderării la Uniunea Europeană trebuie să facă eforturi bugetare extraordinare pentru a asigura cofinanţarea programelor cu finanţare parţială de la Uniunea Europeană. Ne amintim chiar că pentru acest lucru FMI-ul a solicitat majorarea tva de la 19% la 22% şi nu numai la produsele alimentare, ci la toate produsele.

Din aceleaşi considerente de ordin bugetar, ţări foste comuniste ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004 au practicat şi practică şi astăzi cote ridicate de tva. Ungaria - 25%, Slovacia - 19%, Polonia - 22%. Şi asta la toate produsele.

În altă ordine de idei, aplicarea unei cote reduse de tva pentru alimentele de bază ar conduce inevitabil la creşterea costurilor de administrare, datorită multiplicării cererilor de rambursare a tva-ului. Producătorii de alimente vor cumpăra materii prime, materiale şi altele cu 19% tva, vor vinde produsul alimentar cu 9%, diferenţa urmând a le fi rambursată de către stat.

În final, aceste costuri suplimentare de administrare vor fi suportate tot de către cetăţean. Cu alte cuvinte, cetăţeanul nu numai că nu va beneficia de nimic din reducerea tva la alimente, dar va suporta şi costurile unei administrări stufoase şi birocratice.

De aceea, apreciez că pentru etapa în care se află România astăzi, nu este oportună reducerea cotei de tva pentru alimentele de bază în varianta propusă de domnul senator Dan Voiculescu.

Nu cred că de o eventuală măsură de reducere a tva la alimentele de bază trebuie să beneficieze în egală măsură şi pensionarul şi parlamentarul. De ce? Simplu, pentru că eu nu cred că este drept, în condiţiile României de astăzi, sigur, ca parlamentari, noi putem să facem ca acest lucru să fie legal, dar el nu va fi niciodată moral. Cel puţin pentru următorii 20 de ani.

Stimată doamnă preşedinte,

În încheiere, întru cu totul altă problemă, o singură frază pur les connaiseurs, ca să zic aşa, Afacerea Fregatele britanice a făcut deja un pui în judeţul Teleorman, acolo unde Consiliul judeţean a achiziţionat un feribot second hand, adică tot casat, luat de la fier vechi şi asta în cadrul unui program cu finanţare europeană în proporţie de 75%. Sper că cine are de auzit, să audă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Ştefan Baban.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Gestionarea crizelor în România"

Abia au fost închise focarele de gripă aviară din sudul ţării de la începutul acestei primăveri, pentru care s-au cheltuit peste 15 milioane de euro sperând toată lumea că au dispărut definitiv, că alte focare au izbucnit în centrul ţării şi s-au întins cu repeziciune în aproape toate zonele ţării, creând panică şi în acelaşi timp deznădejde în localităţile în care virusul a fost confirmat. S-a creat o stare de criză provocată de această gripă aviară, criză adăugată la multe altele de la preluarea puterii de către culoarea portocalie: criza inundaţiilor, criza sistemului sanitar, preluată cu succes din anii precedenţi şi îmbogăţită prin reforme haotice şi imature ale unui ministru al sănătăţii care nu are nici cea mai mică experienţă în acest domeniu şi culminând cu criza de identitate a actualei coaliţii şi implicit a actualului Guvern, care fie într-o zi este remaniat, fie în altă zi renunţă doar la un ministru sau vicepremier.

Indiferent de originile lor, stările de criză din România au efecte grave pentru o populaţie şi aşa pauperă şi resemnată, astfel încât gestionarea lor defectuoasă accentuează sărăcia şi deznădejdea românilor. Toate acestea sunt dublate de o mentalitate păguboasă a oficialităţilor şi a cetăţenilor şi anume cea a fatalităţii: indiferent de cauza şi efectele crizei care loveşte România, totul este de la cel de sus şi asta pentru că suntem păcătoşi. Iar pentru o explicaţie şi mai pertinentă, aflăm că totul se datorează de fapt celui care ne-a condus înainte de 1989, pentru că.... a trăit. Explicaţia aceasta, ca multe altele, a stârnit şi consternare dar şi râsete, pentru că este mult mai uşor şi mai credibil să dai vina pe natură, pe cei dinaintea ta, ca în acest fel să-ţi ascunzi fie neputinţa, fie indolenţa.

Există dovada, aşa după cum am simţit cu toţii pe propria piele, de-a lungul timpului, că aceste crize se repetă cu o oarecare ritmicitate, provocând victime şi pagube materiale importante, faţă de care mobilizarea autorităţilor române a fost insuficientă pentru a reuşi să diminueze efectele acestora. În astfel de cazuri trebuie gândite soluţii şi măsuri ferme de prevenire a crizelor. Toate acestea evidenţiază punctele slabe ale celor însărcinaţi cu gestionarea crizelor, indiferent pe ce poziţie se află în structura societăţii româneşti.

În timpul crizelor se constată cu amărăciune că responsabilii cu întreţinerea digurilor, şoselelor, controalelor sanitare severe ale animalelor şi păsărilor, finanţarea medicamentelor pentru populaţie etc, nu-şi fac datoria atunci când trebuie. Primele măsuri ale guvernelor, indiferent de doctrină şi culoare politică, sunt reprezentate de demiterile şefilor direct implicaţi (ai agenţiilor, doar nu v-aţi aşteptat la miniştri!), lucruri ce nu rezolvă nimic, pentru că răul deja a fost produs. Nu poţi trata nici inundaţiile, dar nici gripa aviară cu demiteri, pentru că sancţiunile severe trebuiau aplicate în urma unor controale severe, care trebuiau efectuate la timp şi cu conştiinciozitate, şi nu după ce nu mai poţi face nimic, decât să îngropi munca oamenilor fie de o viaţă, fie de cel puţin un an.

Gripa aviară, ca şi alte crize suportate de cetăţeanul de rând şi societatea românească, în ansamblu, a scos la iveală nu doar indolenţa, indiferenţa şi delăsarea factorilor de răspundere, ci şi ilegalitatea şi corupţia acestora în total dispreţ faţă de răspunderile lor şi mai ales faţă de efortul fizic şi financiar al cetăţeanului de rând.

Gestionarea crizelor din România rămâne o problemă prioritară asupra cărora principalii factori de răspundere trebuie să-şi asume responsabilităţi concrete de prevenire şi soluţionare cât mai eficienţă, din momentul izbucnirii şi până în momentul final al rezolvării.

Se impune ca strategiile în acest domeniu să fie solid justificate şi aplicate în practica curentă, şi să nu rămână doar ca material propagandistic în vizitele aleşilor la locul evenimentelor sau în declaraţiile din mass-media.

Trebuie, odată pentru totdeauna, din experienţele nefaste prin care am trecut, ca activităţile respective să fie urmărite îndeaproape, sever verificate, calificate şi încadrate şi mai ales rezolvate, pentru că dacă în faţa furiilor naturii nu te poţi împotrivi, poţi cel puţin să diminuezi efectul, iar dacă în faţa virusului aviar nu poţi preconiza arealul de răspândire, poţi în cel mai fericit caz să îl delimitezi şi automat să diminuezi pagubele şi catastrofele.

Crizele din România au devenit, în ultimii ani, doar o nouă provocare de imagine pentru guvernanţi. Vizitează locurile aflate în pericol, dau asigurări de bine din vârful buzelor, urmăresc să fie cât mai bine filmaţi de mass-media şi apoi se urcă în maşinile luxoase şi demarează în trombă fie spre alţi năpăstuiţi, fie spre propriile interese. În urma lor rămân cei obişnuiţi care-şi văd năruite speranţele de o viaţă, indiferent că e vorba de găini sau de casele dărâmate de ape. Gestionarea crizelor rămâne totuşi un punct nevralgic al politicilor economico-sociale pentru fiecare guvern postdecembrist, indiferent de doctrină sau orientare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR domnul deputat Garda Dezideriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deşi m-am adresat de mai multe ori domnului ministru Gheorghe Flutur în vederea realizării unui control real în judeţul Harghita, Bazinul Giurgeului, Departamentul de Păduri din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi dezvoltării Rurale, prin domnul secretar de stat Vasile Lupu şi domnul inspector şef Constantin Iordache de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov, a blocat efectuarea unor verificării reale în cazul controlului de la sfârşitul lunii septembrie 2005, când proprietarii de păduri prejudiciaţi de mafia lemnului din Ciumani, au dorit să arate locurile unde a avut loc defrişări masive şi ilegale, în prezenţa inspectorilor de la Braşov, au fost alungaţi de către persoanele implicate în tăierile ilegale. Când m-am adresat Poliţiei pentru a interveni în sprijinul efectuării controlului fără presiuni din partea infractorilor, atât organele de Poliţie, cât şi organele silvice de control au refuzat să sprijine pe cei prejudiciaţi. Mai mult, chiar au intentat împotriva acestora procese de calomnie, pentru a intimida persoanele păgubite.

Controlul real a avut loc în restaurantele din localităţile unde s-a deplasat echipa de control, despre care am sesizat la data de 22 septembrie 2005 pe domnul ministru şi am solicitat sistarea controlului.

Nici măsurile privind ilegalităţile descrise în nota de control nu au fost puse în aplicare, deşi în ele există o serie de abateri privind încălcarea regimului silvic de către personalului silvic implicat în infracţiuni. Personalul silvic din Ciumani precum şi preşedintele composesoratului sunt rude, fapt inadmisibil privind circuitul documentelor de însoţire şi a ciocanului de marcat. Mai concret: Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni a transmis spre utilizare Composesoratului Ciumani documente cu regim special fără a avea acest drept. Ocolul particular respectiv nu a emis autorizaţia de exploatare pentru partida 1068 pusă în valoare pentru persoane fizice, dar a emis documente de însoţire pentru material lemnos exploatat. Direcţia Teritorială de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov a emis autorizaţia de confecţionare a dispozitivului dreptunghiular de marcat material lemnos nr. 448 HG din 13 septembrie 2004 în baza Ordinului Ministrului nr. 71/1999 fără a se încadra în prevederile actului normativ menţionat anterior.

În timpul controlului din luna octombrie, inspectorii conduşi de domnul Preliceanu au controlat alte locuri decât cele care au reprezentat obiectul controlului de fond. S-au căutat acele terenuri forestiere unde nu existau ilegalităţi sau infracţiuni. În alte cazuri însă au ocolit atât de mult terenurile defrişate, încât s-a ajuns pe teritoriul unui alt ocol, care nu era cuprins în tematica controlului. Astfel, cantonul care trebuia să fie inspectat pe teritoriul comunei Ciumani a fost voit confundat cu un canton aparţinând Ocolului Silvic Particular din Zetea, mai concret pădurea aparţinând şcolii generale din Vărşag, aflat în aceeaşi localitate.

Modul cum s-a efectuat aceste controale dovedeşte clar susţinerea infractorilor de către organele de control din cadrul Ministerului Agriculturii, cât şi din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare. Lipsa voinţei reale pentru menţinerea regimului silvic de către organele de control contribuie în mod real la o catastrofă ecologică, pentru care sunt răspunzători cei care îi protejează pe infractori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaratia politica: "Donarea de sânge, un act voluntar, anonim, umanitar şi benevol"

Săptămâna aceasta, pe data de 14 iunie, este sărbătorită Ziua Mondială a donatorilor de sânge. Am avut curiozitatea de a căuta să văd cum este reglementat acest aspect şi am avut o surpriză. De fapt, deoarece ţine de ministerul sănătăţii, este mult spus surpriză. Modul în care s-a procedat la reglementarea acestui aspect, în cadrul faimoasei reforme, caracterizează, în fapt, întreaga activitate a ministerului din ultima vreme.

Să vă fac un scurt rezumat. Din 1995, această activitate era reglementată prin legea nr.4 din 10 ianuarie 1995 privind donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui uman şi organizarea transfuzională în România. În octombrie 2005, a fost adoptată legea nr.282 din 5 octombrie 2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, care ar fi intrat în vigoare la 120 zile de la publicare, cu excepţia art. 46 care intra în vigoare la 3 zile de la publicare, respectiv de la 13 octombrie 2005. Mai pe scurt, în februarie, legea ar fi intrat în vigoare.

Noua lege, după cum scrie la articolul 4 "promovează următoarele principii" şi anume "donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat" şi "Drepturile şi obligaţiile donatorilor sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii."

Dar, în februarie, când să intre legea cea nouă în vigoare, onor ministerul promovează ordonanţa de urgenţă nr.7 din 16 februarie 2006 pentru aşa-zis modificarea legii nr. 282/2005, ordonanţă care modifică art.16 în "Art. 16. - Drepturile şi obligaţiile donatorilor se aprobă prin hotarâre a Guvernului." şi prevede că suspendă restul de dispoziţii ale legii nr.282, cu excepţia art. 46, până la data de 30 septembrie 2006, inclusiv.

Cum motivează domnul ministru această hotărâre? Spunând că legea nr.282 a fost dată pentru a transpune în legislaţia internă prevederi din directivele Uniunii Europene, însă că ea presupune eforturi financiare şi materiale importante şi că deoarece beneficiile ce se acordă donatorilor sunt de competenţa altor ministere, dumnealui nu poate pune în aplicare prevederile articolului 16, prin care drepturile şi obligaţiile donatorilor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

În fapt, dacă nu ar mai exista recompensele oferite acum, ar determina şi pe cei puţini care se duc să doneze anume pentru aceşti bani şi criza care ar apărea în sistemul sanitar ar putea cu greu fi controlată, nemaiexistând posibilităţi concrete de motivare a acestora.

Vă întreb, stimaţi colegi, până când ministerul sănătăţii se va mai juca de-a schimbatul regulilor înainte de a le pune cap la cap şi înainte de a stabili clar nişte criterii coerente asupra cărora să nu mai revină imediat. Practic, în fiecare domeniu aşa-zis reformat, treaba s-a făcut bulversând iniţial întregul sistem şi dregându-l din mers. Iar eu zic că aceasta nu este o maneiră profesionistă de a face treaba. Aşa, ... după ureche, probabil că ar fi putut face reformă orice cetăţean. Şi cine ştie dacă nu ar fi ieşit ceva mai coerent.

Menţionez că articolul 46, cel care a rămas nesuspendat din legea nr.282 spune că în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, Ministerul Sănătăţii va elabora şi va înainta Guvernului un proiect de hotărâre a Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Consultativ pentru Promovarea Donării de Sânge, deci 60 de zile de la data de 13 octombrie 2005. Mai precis, la data de 15 decembrie 2005 acestea trebuiau finalizate.

Totuşi, abia în mai 2006 a fost numit respectivul comitet care va funcţiona pe lângă Ministerul Sănătăţii şi va fi responsabil de promovarea acţiunilor de donare de sânge şi de armonizarea legislaţiei în domeniu cu reglementările Uniunii Europene. Păi, nu făcuse legea adoptată şi suspendată până în septembrie armonizarea?

Printre atribuţiile comitetului se numără pregătirea unor soluţii, pe care le va prezenta Ministerului Sănătăţii, în vederea elaborării proiectului Strategiei naţionale pentru promovarea donării de sânge şi a Planului naţional de implementare a acesteia, care se va înainta Guvernului spre aprobare.

Mai sunt 3 luni până când legea nr.282 reintră în vigoare, evident, dacă nu cumva se prelungeşte suspendarea încă o dată. Timp în care, se pare, comitetul abia numit cred că de-abia va reuşi (oare?) să elaboreze proiectul strategiei de promovare a donării voluntare de sânge şi planul naţional de implementare a acesteia. Mă întreb, până acum de ce nu s-a lucrat la această strategie? Din octombrie şi până acum ar fi trebuit să fie conturată şi deja implementată, astfel încât, în septembrie, când numărul donatorilor va scădea drastic, măcar câţiva cetăţeni sensibilizaţi de campaniile ministerului să mai furnizeze sânge.

Acum două săptămâni a avut loc la Constanţa Conferinţa Internaţională a Asistenţilor Medicali, organizată de Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, filiala Constanţa, unde cei prezenţi se amăgeau că nu scrie în nici o prevedere a U.E. că în mod obligatoriu trebuie ca donatorii să nu mai primească bonuri valorice şi că acestea vor fi păstrate în continuare, precum şi celelalte facilităţi pe care legea abrogată, însă prin suspendarea celei noi, încă în vigoare, le prevede. Rezultă că nici intern informaţiile nu circulă cum ar trebui, ce să ne mai aşteptăm să fie informată corect populaţia.

Totuşi, recomandarea directivei 2004/33/EC, Articolul 7, punctul 2 spune că "Statele membre iau măsurile necesare pentru a încuraja donările voluntare, în vederea garantării că, în măsura în care este posibil, sângele şi componentele sanguine provin de la aceste donări."

Conform ultimelor statistici, România se află pe ultimele locuri în Europa, cu doar 17 donări la mia de locuitori. Stimulentele date donatorilor până acum, în bonuri valorice şi reduceri la transportul în comun, nu au reuşit să atragă decât prea puţini cetăţeni în centrele de transfuzie sanguină, iar aceştia fac parte din categoriile defavorizate, sunt oameni care îşi vând sângele pentru o bucată de pâine. Din 2007, însă, orice stimulent financiar pentru donatori va disparea, apelându-se astfel la simţul civic al românilor. Totuşi, campaniile de sensibilizare pentru donarea de sânge făcute până acum nu au reuşit să impresioneze cetăţenii, chiar organizatorii recunoscând că eficienţa acestora este aproape egală cu zero.

Nici nu vreau să mă gândesc cât ar dura implementarea unui sistem informatic la nivel naţional, care să interconecteze şi gestioneze optim sângele existent, pentru a se evita, pe de o parte, consumarea sângelui din grupe rare pentru grupele comune, atâta timp cât există în altă parte sânge compatibil şi, pe de altă parte, pentru a se evita căutarea unei grupe de sânge telefonic, sunând colo şi dincolo, în timp ce pacientul suferă şi timpul de reacţie, pentru el, este vital.

Sper ca în pofida debandadei din ministerul sănătăţii, românii, care mereu şi-au dovedit generozitatea şi spiritul de întrajutorare, indiferent cum va fi legea începând din septembrie, să-şi dovedească încă o dată altruismul şi să facă în aşa fel încât, măcar de la ei, câtorva români să le fie mai bine, atunci când au nevoie de sânge.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pentru un traseu economic Bucureşti-Ankara-Baku-Astana"

State precum Azerbaidjan şi Kazahstan sunt, şi din punct de vedere al resurselor naturale, extrem de importante, cu un potenţial remarcabil de dezvoltare economică. Următoarele decenii vor aduce, cu siguranţă, în cele două ţări, o dezvoltare semnificativă a industriei petroliere, multe alte economii ale lumii fiind interesate de acest aspect. Marile companii de profil europene şi americane au, deja, inaugurate, în capitalele Baku şi Astana, oficii de coordonare, ceea ce evidenţiază importanţa pe care o va căpăta zona respectivă.

Turcia, stat a cărui economie cunoaşte o dezvoltare accentuată, beneficiază, ca şi ţara noastră, de o poziţie geografică deosebită.

România are o tradiţie cunoscută în domeniul industriei de specialitate şi poate să-şi asume, în acest sens, un rol principal.

O cooperare, pe termen lung, nu poate fi decât benefică, un traseu care să recompună, firesc, într-o viziune modernă, vechiul "drum al mătăsii", constituind, pentru multe ţări ale Europei, o prioritate. Tranzitând şi prelucrând o parte din bogatele resurse naturale din regiunea amintită, ţara noastră îşi va consolida, în mod cert, economia, dar şi ramurile colaterale.

Toate aspectele prezentate constituie suficiente motive pentru a fi intensificate relaţiile de colaborare între România, pe de o parte, şi Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, pe de altă parte. Este, cu certitudine, în beneficiul acestor state.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Marile lucrări de infrastructură rutieră în România, o necesitate."

Cu toate că ieri a fost schimbat ministrul transporturilor, această problemă rămâne. Eu am pregătit un material destul de lung în care am prezentat situaţia concretă şi faptul că autostrada Transilvania, cea care este una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din România, deocamdată este oprită.

Am pregătit un material amplu în care speram că vom reuşi să iniţiem o dezbatere politică pe această temă. În fiecare judeţ pe care-l reprezentăm cred că există probleme cu drumurile, cu deplasarea şi cred că ar fi bine, cu toate că eu, în calitate de deputat independent, nu pot să iniţiez o asemenea dezbatere, probabil că împreună cu un grup parlamentar, o să reuşim să aducem Guvernul aici pentru a spune ce se întâmplă în România cu lucrările de infrastructură rutieră.

Vă mulţumesc.

(Textul integral al declaraţiei politice)

Autostrada Borş-Braşov, supranumită autostrada Transilvania, reprezintă cea mai importantă cale de acces în România. Principala problemă care există în prezent este lipsa de implicare a autorităţilor centrale. Motivele unei astfel de atitudini sunt diverse: nelegalitatea licitaţiei şi a contractului semnat de statul român cu firma americană Bechtel, lispa fondurilor alocate acestui proiect şi multe altele.

Mai mulţi parlamentari din Transilvania au iniţiat o serie de dezbateri şi au luat poziţie cu privire la necesitatea construirii acestei autostrăzi. Astfel, au fost subliniate o serie de aspecte care au fost trecute cu vederea de autorităţile centrale: autostrada înseamnă mai multe locuri de muncă, dezvolatrea economico-socială a localităţilor traversate, dar şi o punte de legătură cu Uniunea Europeană la care România speră să adere în ianuarie 2007. Or, fără o poartă de intrare în ţară la standarde internaţionale, cum putem avea pretenţia de a ne prezenta valorile celor interesaţi să ne cunoască ţara?

În ciuda acestor aspecte, lucrările la autostrada Transilvania sunt foarte mult întârziate de autorităţile de la Bucureşti şi, implicit, termenul de predare nu va respectat.

În răspunsurile primite din partea primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi din partea ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre, s-au dat o serie de asigurări conform cărora construcţia autostrăzii Transilvania este cuprinsă în programul de guvernare al actualei Puteri.

Astfel, în 14 martie 2005, primul ministru a transmis un răspuns la o interpelare pe tema autostrăzii Braşov-Borş: "Guvernul României are în vedere aplicarea unei strategii care vizează dezvoltarea echilibrată a economiei locale şi regionale, precum şi integrarea reţelei naţionale de transport în reţeaua europeană, respectiv în cea internaţională. În acest scop, în programul de guvernare adoptat de Parlamentul României în 28 decembrie 2004, în Capitolul 17 - Politica în domeniul transporturilor, s-a prevăzut finalizarea lucrărilor începute, unde este menţionată şi Autostrada Bucureşti-Braşov-Tg. Mureş-Cluj-Napoca-Oradea-Borş. Guvernul va respecta contractul încheiat cu firma Bechtel, cu menţiunea că vor fi verificate condiţiile privind aspectele legale, financiare şi impactul de mediu produs asupra ecosistemului şi patrimoniului istoric săsesc din Transilvania".

În plus, în răspunsul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din data de 15 mai 2005 este precizat faptul că "plăţile restante către firma Bechtel urmează să fie efectuate în cursul lunii mai 2006, urmând ca, în funcţie de remobilizarea constructorului, lucrările să fie reluate". Problema care a apărut este aceea că pe şantiere încă nu se lucrează, deşi suntem la jumătatea lunii iunie.

Mai mult decât atât, transportatorii din ţară cer statului să folosească accizele la benzină exclusiv la investiţii în drumuri. Transportatorii sunt hotărâţi să facă toate demersurile necesare pentru ca taxele plătite de şoferi să fie folosite pentru reabilitarea, întreţinerea şi extinderea reţelei de drumuri din România. Este vorba de accizele la combustibil, care reprezintă 75% din preţul final, rovigneta, taxele vamale, taxele transportatorilor străini sau adausurile la anvelope. Toate aceste taxe plătite pentru uzura drumurilor de către autovehicule să intre direct la bugetul Administraţiei Naţionale a Drumurilor (AND) în loc de bugetul de stat. Argumentul a fost că după desfiinţarea taxei de drum, care a fost valabilă între 1998 şi 2000, starea carosabilelor s-a înrăutăţit simţitor. România are 79.000 de kilometri de reţea de drumuri, din care 15.600 sunt drumuri asfaltate, iar 88% dintre acestea sunt depăşite din punct de vedere calitativ. Potrivit statisticilor, în ultimii doi ani, starea proastă a drumurilor a fost cauza a 61 de accidente rutiere, care s-au soldat cu 21 de victime şi un număr de 44 de răniţi.

În aceste condiţii, solicităm organizarea unei şedinţe de dezbateri politice parlamentare unde să fie prezentate punctele de vedere ale Guvernului României, precum şi ale formaţiunilor politice parlamentare, care să conducă la găsirea unor soluţii potrivite pentru demararea unor programe necesare în realizarea marilor lucrări de infrastructură rutieră în România.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Doreaţi dumneavoastră, domnule Munteanu? Dumneavoastră stabiliţi la grup ordinea.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc şi domnului vicelider.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Concedierea puterii".

Cu doar trei luni înaintea prezentării celui mai important raport de ţară pentru România de către Comisia Europeană, actuala Putere se pregăteşte de concediu. Un vânt călduţ de vacanţă bate pe holurile Guvernului, îmbiind la lene. În timp ce, în Bulgaria, au fost anulate toate concediile funcţionarilor pentru această vară, la noi, Premierul Tăriceanu consideră că autorităţile trebuie să-şi ia o pauză.

Din păcate, într-un moment în care, în România, agricultura este în degringoladă, gripa aviară îşi face în continuare de cap, dascălii de pregătesc de grevă, iar Sănătatea este cuprinsă de haos, Guvernul se gândeşte la vacanţe.

Culmea este că cel mai arzător punct de pe ordinea de zi a Puterii nu este vreuna din problemele de mai sus, ci remanierea Cabinetului.

Reîmpărţirea sinecurilor guvernamentale a creat deja panică în judeţe. La Iaşi, PNL şi PD se acuză reciproc de ipocrizie şi fiecare arată cu degetul spre miniştrii incompetenţi ai celuilalt partid. În acest timp, Direcţia Poştelor este pe cale să fie mutată în alt judeţ. Şi când te gândeşti că Alianţa DA promitea Iaşului în campania electorală recăpătarea prestigiului de capitală a Moldovei!

Dar pe cine mai interesează aceste lucruri, când importante pentru guvernanţi au devenit doar avantajele politice şi concediile?

Poate, tocmai de aceea, electoratul a început serios să se gândească să ofere o vacanţă cât mai lungă Alianţei DA. Guvernanţii vor avea destul timp să mediteze la toate greşelile pe care le-au făcut.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar P.N.L., domnul deputat Mircea Ciopraga.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Forumul Mării Negre - un proiect fără perspective şi o risipă financiară"

In perioada 6 - 9 iunie, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară pentru Cooperare Economică la Marea Neagră a participat la Erevan la Adunarea Generală a organizaţiei. In cadrul lucrărilor acestei reuniuni au fost adoptate trei rapoarte şi patru recomandări care urmează a fi înaintate pentru consultare si adoptare parlamentelor si guvernelor ţărilor membre. Cele nouă documente oficiale adoptate conţin o monitorizare detaliată a situaţiei unor probleme de actualitate pentru ţările din zona Marii Negre, precum şi propuneri de soluţii. Este vorba de problema cooperării în domeniul combaterii criminalităţii economice în regiunea Mării Negre, de rolul societăţii civile în procesul cooperării economice a Mării Negre si de dialogul între culturi ca mijloc de a construi încrederea între naţiuni. De asemenea, la propunerea României, a fost elaborată si adoptată o recomandare cu privire la cooperarea pentru combaterea gripei aviare în regiunea Mării Negre.

Ca o contribuţie importantă a ţării noastre în cadrul acestei Adunări Generale a APCEMN menţionez lansarea de către delegaţia română a două propuneri de modificarea a regulamentului APCEMN care să permită reformarea instituţională a organizaţiei prin exercitarea unei preşedinţii simultane şi de către aceeaşi ţară a APCEMN şi OCEMN, ca organisme înrudite, precum şi organizarea unei reuniuni anuale a şefilor de parlamente ale APCEMN.

Am redat pe scurt agenda si rezultatele concrete ale acestui eveniment pentru comparaţia cu Summit-ului Forumului Mării Negre care a avut loc în aceeaşi perioadă la Bucureşti. Deşi preşedintele Traian Băsescu a dorit lansarea acestui summit ca urmare a nemulţumirii domniei sale faţă de nivelul de pragmatism şi eficienţă a numeroaselor organizaţii deja existente pe problematica Marii Negre, o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat în cadrul summitului de la Bucureşti arată că acesta a reuşit a depăşească eficienţa celorlalte organizaţii regionale poate doar prin suma cheltuită pentru organizare. Suma alocată pentru Forumul de o zi al Marii Negre echivalează cu bugetul pe un an al APCEMN, spre exemplu.

Forumul Mării Negre nu a stabilit însă nimic de durată şi nu are înfiinţat nici un organism permanent. În plus, s-a confruntat cu o serioasă lipsă de recunoaştere şi autoritate în condiţiile în care obiectivele pe care şi le-a propus dublează, în mod evident, activităţile organizaţiilor consacrate de cooperare in zona Marii Negre. Aceasta cu atât mai mult cu cât în regiune continuă să fie lansate numeroase iniţiative similare, mai mult sau mai puţin inspirate sau necesare. Absenţa de la forum, tocmai pe acest motiv, a unor înalţi reprezentanţi din partea Rusiei si Turciei, vocile cele mai importante din spaţiul Mării Negre, a pus astfel diplomaţia românească într-o situaţie extrem de jenantă, însă previzibilă.

În ceea ce mă priveşte, experienţa unei activităţi susţinute în cadrul APCEMN a constituit o oportunitate reală de a veni în contact şi a cunoaşte îndeaproape cadrul instituţional regional deja constituit în scopul consolidării cooperării în zona Marii Negre. În acest sens este de semnalat faptul ca aceasta zona s-a bucurat încă de la începutul anilor ´90 de interesul statelor din regiune si al comunităţii internaţionale, fapt care s-a concretizat destul de prompt prin înfiinţarea a numeroase organisme de cooperare la nivel interguvernamental si interparlamentar între ţările din zonă, pe o arie complexă de domenii care a vizat aproape întreaga problematica a regiunii.

Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, fondată în 1992, reprezintă una dintre cele mai vechi organizaţii de cooperare la Marea Neagra, cu o structură extrem de elaborată care include un număr de alte 6 organisme înrudite, respectiv: Adunarea Parlamentară a OCEMN, Consiliul OCEMN al Oamenilor de Afaceri, Centrul Internaţional de Studii privind Marea Neagră si Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.

Dată fiind multitudinea organismelor deja existente de cooperare in regiunea Marii Negre, varietatea domeniilor acestora de activitate, experienţa lor îndelungată si realizările obţinute, precum şi finalizarea recentei preşedinţii româneşti a OCEMN, devine cu atât mai evident faptul ca iniţiativa şi momentul lansării Forumului Marii Negre este un demers redundant, atât din punct de vedere al obiectivelor propuse cat si al investiţiei financiare, fapt confirmat atât de conţinutul participării, al agendei evenimentului, cât mai ales al lipsei de stabilire a unor proiecte concrete.

Obiectivele pe care România şi le-a propus prin înfiinţarea acestui Forum si-ar fi găsit un cadru adecvat de promovare în interiorul organizaţiilor de cooperare în zona Marii Negre, deja existente, pentru finalizarea acestor obiective rămânându-i doar să-şi intensifice implicarea. Faptul ar fi scutit costurile financiare exorbitante şi s-ar fi profitat de avantajul unui cadru deja consacrat de cooperare între ţările în zona Mării Negre.

Un alt aspect legat de Forumul Mării Negre este ca această acţiune, la fel ca şi Forumul Francofoniei, par a nu fi în acord cu agenda de politică externă, a cărei prioritate este indiscutabil integrarea în Uniunea Europeană. În acest sens cred că monopolizarea politicii externe a României, mai ales de către Preşedinţie, pe problematica Mării Negre şi pe alte manifestaţii festiviste de tipul Forumului Francofoniei, este prematură si inoportună, mai ales în condiţiile în care România continuă să se confrunte pe plan intern cu suficiente probleme economice, politice si sociale, îndeaproape monitorizate de UE.

Având în vedere toate aceste condiţii, îmi exprim convingerea că se impune o intensificare a eforturilor diplomatice ale României privind integrarea europeană, demersuri care să asigure ratificarea Tratatului de aderare de către toate ţările membre ale UE.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar P.R.M., domnul deputat Ilie Merce.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ilie Merce:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am să mă refer la noul sediu al Bibliotecii Naţionale.

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale, instituţie vitală pentru istoria şi educaţia neamului, proiectat încă înainte de evenimentele din decembrie 1990, deşi a împlinit 20 de ani de la demararea lucrărilor, fiind gata în proporţie de peste 50%, pare destinat să rămână un veşnic şantier. De 16 ani, în mod inexplicabil, lucrările stagnează concomitent cu degradarea întregii construcţii. Pentru nici unul dintre titularii care s-au perindat la conducerea Ministerului Culturii şi Cultelor, finalizarea lucrărilor la acest nou sediu al Bibliotecii Naţionale nu a constituit o prioritate.

Între timp, activitatea Bibliotecii Naţionale a României continuă să se desfăşoare în peste 10 sedii aflate în situaţii neclare din punct de vedere juridic şi improprii depozitării colecţiilor conform normelor specifice de protecţie şi conservare, fiind pusă în pericol inclusiv securitatea colecţiilor speciale şi chiar exemplarul intangibil al depozitului legal.

Se pune întrebarea dacă nu cumva tărăgănarea şi sistarea lucrărilor de finalizare a noului sediu al Bibliotecii Naţionale este o acţiune deliberată de distrugere a patrimoniului cultural-naţional.

Inexistenţa fondurilor necesare nu stă în picioare. Însuşi actualul ministru, Adrian Iorgulescu, a afirmat, la început de mandat, că există fonduri externe destinate în acest scop.

Dar, în loc să se ocupe cu responsabilitate de încheierea completă a lucrărilor la noul sediu, se luptă să decapiteze conducerea actuală a Bibliotecii Naţionale, evident din raţiuni de partid, care, în concepţia unora, sunt mai presus decât interesele naţionale.

Fac un apel la Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, precum şi la Prim-ministru, domnul Călin Popescu Tăriceanu, să intervină ferm pentru ca, în cel mai scurt timp, noul sediul al Bibliotecii Naţionale, aflat în construcţie de peste 20 de ani, să fie finalizat, astfel încât să poată intra în circuitul cultural de valori la întreaga capacitate şi nivelul cerut de standardele internaţionale în materie.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar UDMR, domnul deputat Andrei Gheorghe Kiraly.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Kiraly Andrei Gheorghe:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Onorată Cameră,

Stimaţi colegi,

Ne-au spus-o alţii, o ştim şi noi, că una dintre marile probleme o constituie corupţia, această boală pe care am lăsat-o să se extindă în acel organism pe care o numim societate.

Cât de dăunătoare este ea, am realizat cu adevărat numai atunci când era să ne coste mult dorita integrare în Uniunea Europeană.

În lumina celor de mai sus, nu poate fi decât lăudabil acel efort pe care-l depune atât presa, cât şi societatea civilă pentru eradicarea acestui flagel.

Încurajator este, de asemenea, faptul că tot mai mult însuşi politicul le este partener în aceste năzuinţe. Dorinţa de a transforma ceva într-unul mai bun, de multe ori nu ajunge însă. După cum se ştie, chiar şi drumul către iad este pavat cu bune intenţii.

De aceea, doresc să atrag atenţia dumneavoastră şi a celor, din fericire tot mai mulţi, care s-au înhămat la această luptă, un aspect care, nebăgat în seamă, poate aduce efectul contrar celui dorit. Vorbesc despre culpabilizarea excesivă şi nemeritat generalizată a unei anumite categorii, lucru ce îl consider dăunător şi chiar dacă izvorăşte din exces de zel şi se întâmplă poate neintenţionat, sunt sigur că nu numai colegii mei vor fi de acord cu mine, dar şi oamenii presei, cât şi oricare reprezentant al societăţii civile va admite că boala numită corupţie nu este caracteristicul general şi nici măcar exclusiv al politicienilor sau demnitarilor.

Trebuie să admitem că există politicieni şi demnitari corupţi. Stau dovadă şi ca suportul acestei afirmaţii, din păcate, destule cazuri concrete pe care le poate înşira oricine. Consider însă că nu este admis ca această evidenţă să conducă în final la tendinţa de culpabilizare colectivă sau generală a politicienilor şi demnitarilor.

În sprijinul spuselor mele, vă aduc doar două argumente pe care le şi consider suficiente. În primul rând, modul de prezentare al faptelor de corupţie săvârşite de numele mari este benefică. Aceste persoane nu ştiu să vă preţuiască la valoarea adevărată încrederea prin care şi cu care aţi fost învestiţi. Aceşti oameni trebuie descoperiţi, deferiţi justiţiei şi oprobiului public, pedepsiţi cum merită şi eliminaţi din acea categorie a celor aleşi, pe care, prin actul săvârşit, au dezonorat-o.

Nu trebuie uitat însă nici o clipă că aceste cazuri sunt întotdeauna legate de indivizi şi nicidecum de o tagmă.

În al doilea rând, corupţia este prezentă aproape în toate straturile şi toate structurile societăţii, diferând doar valoarea atenţiilor exprimată într-o monedă sau alta. Se impune întrebarea: de ce sunt trecute cu vederea şi chiar tolerate cazurile mai mult decât suspecte din lumea sportului? Sau: din ce cauză excesele unor vedete ale vieţii mondene sunt prezentate în aşa fel să contribuie la sporirea popularităţii persoanelor în cauză? De ce hărţuirea unor sportivi alergând după ei cu valize pline de bani ne este înfăţişată ca un exemplu de loialitate faţă de o cauză nobilă sau un act de bravură haiducească?

Nu este cazul să ne amăgim. Corupţia există. Societatea are de mult contactată această boală şi trebuie vindecată de ea. Dar trebuie să avem mare grijă atunci când alegem metoda curativă pe care o aplicăm.

Trebuie să vindecăm nu doar un organ, ci întregul organism. Am cerut sfatul mai multor medici şi toţi mi-au confirmat: în istoria medicinii universale, nu se cunosc cazuri de vindecare a pacientului prin tăierea capului.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Slavomir Gvozdenovici.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Mulţumesc frumos.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ieri, s-au aniversat 55 de ani de la tragicele deportări în Bărăgan.

La Timişoara şi Oraviţa, unde în Banat au avut loc comemorări, am citit pe chipurile şi în sufletele deportaţilor amintiri dureroase. Am simţit, în acelaşi timp, un sentiment de tristeţe, dar şi de respect faţă de aceşti oameni. Şi-au păstrat demnitatea din care şi noi, uitând de apartenenţe politice şi de dispute interminabile, putem învăţa multe.

Aceşti oameni demni au repetat şi ieri la Oraviţa şi Timişoara: "Trebuie să iertăm, nu avem voie să uităm!"

Privaţi de libertate, de case, de avere, aceşti oameni au suferit mult, iar reparaţiile morale şi materiale, pe care le-am încercat în toţi aceşti ani, niciodată nu vor şterge această suferinţă.

Despre suferinţele şi demnitatea acestor oameni, s-au scris multe cărţi. Câteva titluri, în limba sârbă şi română, în mai multe ediţii, le-a tipărit şi Uniunea Sârbilor din România. Autorii Liubomir Stepanov şi Miodrag Milin au trecut între coperţile acestor cărţi peste 2000 de nume de etnici sârbi, din cei peste 40.000 de deportaţi în Bărăgan şi multe confesiuni cutremurătoare.

În pustiul Bărăganului, peste noapte, din buni gospodari, preoţi, învăţători, au devenit duşmanii ţării, chiaburi, "coreeni", iar sârbii noştri, în plus, şi titoişti.

Dar nici în cele mai vitrege condiţii nu şi-au pierdut cinstea, demnitatea, credinţa, devotamentul faţă de familie, spiritual gospodăresc, dovedind repede că pot fi buni gospodari şi în: Fundata, Viişoara, Ezerul, Dâlga, Salcâm, Valea Viilor, Zagna, Bumbăcari, Frumuşiţa...

Când s-au întors, spre sfârşitul anilor '60, la vetrele lor şi-au gălsit casele devastate, averea distrusă sau furată, dar au găsit putere să clădească din nou, cei mai mulţi devenind iarăşi primii în satele lor. Astfel, au dat dovada tăriei lor de caracter.

În cartea "Sârbii din România în Golgota Bărăganului", în încheiere stă scris: "Ei nu sunt obligaţi să-şi lase privirile în jos pentru că au fost deportaţi. Dar noi?"

Mă închin de la cea mai înaltă tribună a ţării cu profund respect în faţa acestor oameni, în faţa demnităţii lor, cerându-le iertare pentru suferinţa îndurată, mulţumindu-le în acelaşi timp că au găsit putere să ierte, rugându-i să nu uităm.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar P.S.D., domnul deputat Ioan Stan.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În ultima vreme au devenit tot mai numeroase semnalele de alarmă cu privire la evoluţia în plan economic a microîntreprinderilor, la nivel naţional.

Sigur că ceea ce se petrece în judeţul meu, Suceava, mă preocupă prioritar şi din acest motiv vreau să vă fac cunoscute argumentele sucevene ce mă îndreptăţesc să afirm că soarta microîntreprinderilor este pecetluită de legislaţia în vigoare şi de cea operantă de la 01.01.2007.

Microîntreprinderile sucevene au suferit o diminuare cu 35,4% a cifrei de afaceri în anul 2005.

În contextul acestei scăderi dramatice, cu siguranţă de regăsit şi în alte judeţe, Codul Fiscal ce va intra în vigoare în prima zi a anului viitor elimină posibilitatea microîntreprinderilor de a opta pentru varianta de impozitare de 3% din venit.

"Specialiştii" implicaţi în elaborarea susamintitului document justifică măsura impozitării unice cu 16% pe profit acuzând microîntreprinderile că au păgubit bugetul statului "la umbra" cotei de 3% impozit pe venit.

Personal, mă declar îngrozit de modul în care aceste întreprinderi, cu maximum nouă salariaţi fiecare, au putut frauda bugetul în dauna noastră, a tuturor. Acum este clar pentru oricine de ce nu sunt bani pentru sănătate, pentru învăţământ, pentru o gestionare eficientă a crizei aviare şi nu numai. Microîntreprinderile, cu aranjamentele lor de impozitare poartă vina! Ar trebui să ne întrebăm, la modul cel mai serios, dacă nu cumva aceste venale microîntreprinderi, în corupţia lor, periclitează intrarea României în U.E. N-ar fi oare mai bine să le desfiinţăm pentru totdeauna?

Fiţi mulţumiţi, domnilor guvernanţi!

Asta aţi şi făcut!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, domnul deputat Emil Radu Moldovan.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Repetentă şi în anul acesta".

Am putea transforma faptul că ne situăm la graniţă cu Marea Neagră în cel mai mare atu al nostru.

Sub conducerea actualului Guvern, plajele de la Marea Neagră au devenit ruşine naţională de care inclusiv noi, românii, ne ferim alegând alte meleaguri, cu altfel de guverne care şi-au dat silinţa să ofere pachete turistice mult mai atrăgătoare.

Am înţeles că anul trecut, în primul an de guvernare, a fost greu pentru actuala administraţie şi că a avut nevoie de o perioadă de probă însă acum vedem că ceea ce le lipsea nu era experienţa, ci un interes minim faţă de ţara pe care s-au lăudat că o vor conduce bine.

Triumfalismul din campania electorală s-a metamorfozat în indiferenţa şi sarcasmul unor miniştri care dau din umeri acolo unde înainte de preluarea puterii se lăudau că o vor transforma complet.

Nici nu e de mirare că plajele, la aproape o lună de la deschiderea sezonului, sunt încă în paragină, dacă în fruntea ministerului responsabil se află acelaşi ministru repetent, dar foarte silitor în elaborarea de manuale inutile.

Se ştie de anul trecut de situaţia în care se află plajele, şi cred că într-un an puteau fi transformate şi reabilitate complet. Nu mai ajută pe nimeni faptul că ministrul mediului abia acum sesizează nereguli; abia acum îşi dă seama că nu s-a licitat bine; abia acum vede că 40% din suprafaţa plajelor nici nu a fost licitată.

Este mult prea târziu pentru scuze şi mă întreb: cine ne va plăti pierderile cauzate de incompetenţa şi lipsa de interes a ministrului responsabil cu turismul. Nu cred în fatalism, ci cred că acolo unde vrei să faci treaba, poţi face diferenţe majore dacă te implici cu adevărat, lucru care nu se vede deloc în activitatea ministrului mediului.

Dincolo de algoritm politic sau prietenii legate în Primăria capitalei, avem nevoie de conducători puternici, responsabili şi competenţi, nu de anonimi lipsiţi de perspectivă. Deja este foarte târziu pentru ca în acest an să se mai poată face ceva pentru turismul românesc de la Marea Neagră.

Dar sper că măcar anul viitor să ne găsească pregătiţi şi la standarde occidentale. Un prim pas ar fi implicarea reală a statului în oferirea de facilităţi fiscale investitorilor din turism, care lucrează în regim sezonier. Celălalt pas ar fi schimbarea actualului ministru şi înlocuirea lui cu o persoană cu strategie, viziune şi gata să se implice.

Sincer cred că orice altă alegere, oricât ar părea de neinspirată, ar fi cu mult mai bună decât ceea ce ni se oferă acum.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Filip Soporan.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică "De ce nu aplică guvernanţii legile?"

Nu întotdeauna, obiectiv sau subiectiv, legile propuse şi votate au toate elementele care pot să le facă aplicabile. Există procedura ca, într-un termen dat, Guvernul României sau alte instituţii centrale trebuie să propună legislaţia secundară, care constă în elaborarea unui regulament sau a normelor metodologice de punere în aplicare.

Am primit cu interes şi chiar am susţinut la nivelul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi în plenul Camerei Deputaţilor, Ordonanţa Guvernului nr.7 privind instituirea programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural.

Considerentele susţinerii sunt legate de faptul că transformarea mediului rural se constituie în prioritate pentru aducerea României la nivelul standardelor Uniunii Europene.

Am felicitat iniţiatorii pentru această lucrare, deoarece apare, pentru un domeniu dat, un program clar şi foarte concret, care îşi propune un obiectiv generos, acela al modernizării spaţiului rural.

Realizarea este posibilă prin stabilirea unui program de reabilitare a reţelei de drumuri publice şi dezvoltarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurare. În acest program, se acordă o atenţie deosebită realizării platformelor de gunoi prevăzute în cadrul planurilor regionale de gestiune a deşeurilor.

Cuantumul total al fondurilor alocate proiectelor de dezvoltare a infrastructurilor rurale, pentru perioada 2006 - 2008, este prevăzut la o sumă totală de 1 miliard lei noi, valoarea minimă a unui proiect va fi de 40.000 lei, iar valoarea maximă de 4 milioane.

Toate aceste elemente sunt pozitive pentru construcţia necesară, dar nu sunt şi suficiente. Prin lege se specifică existenţa unei comisii privind determinarea oportunităţii proiectelor, ce va elabora ghidul de eligibilitate, care va servi la determinarea eligibilităţii proiectelor propuse de consiliile locale, pentru a obţine finanţare în cadrul programului.

Fiind lege, se stabileşte că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, comisia va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei, care vor fi supuse spre aprobare Guvernului.

Reamintim că ordonanţa a fost înregistrară cu data de 19 ianuarie 2006. Guvernul a uitat de această prevedere (după ritmul propriu Guvernului), să folosesc una dintre expresiile preferate ale purtătorului de cuvânt, cele 30 de zile nu au trecut, şi se mai poate aştepta până la sfârşitul anului sau poate până la sfârşitul perioadei indicate - 2006-2008.

Pe lângă varianta uitării, mai poate exista o altă variantă, cea a lipsei de resurse financiare şi adoptării numai pe motive de imagine a unei ordonanţe, care ar putea fi bună dacă ar fi aplicată.

O analiză a relaţiilor politice din Arcul guvernamental ne arată că există o neîncredere între partenerii Coaliţiei, care conduce la un blocaj administrativ la nivelul tuturor structurilor.

Se manifestă preocupări maxime pentru clarificarea poziţiei preşedintelui P.N.L. în cadrul partidului, pentru refacerea credibilităţii actului administrativ, pentru evoluţia diferendului dintre colaboratorii de altădată, Stolojan şi Tăriceanu, pentru desfăşurarea conflictului dintre P.N.L. şi P.D., şi pentru poziţia P.D. faţă de Dan Voiculescu şi Partidul Conservator.

În acest complex de preocupări, s-a uitat de mediul rural, de cei care aşteaptă ca promisiunile electorale să devină realitate, în drumuri mai bune, alimentări cu apă şi canalizări.

O lege transformă dorinţele în program concret de acţiune, astfel ea se transformă, aşa după cum scrie Mihai Eminescu în "Studii asupra situaţiei", într-o profesie de credinţe politice, care ar face abstracţie de linia generală descrisă prin spiritul public şi nu s-ar deosebi cu mult de descrierile regelui Iacob al Angliei, de statul ideal al lui Platon, de contractul social al lui Jean-Jacques Rousseau.

Ne aflăm, stimaţi guvernanţi, în această situaţie: ce vă propuneţi pentru ca legile să creeze efecte? Ce vă propuneţi pentru deblocarea acestora în domenii vitale pentru transformarea şi modernizarea României în cadrul spaţiului rural?

Stimaţi guvernanţi,

Gândiţi în manieră electorală, în care promisiunea devine un scop în sine, sau vă propuneţi realizarea efectivă a programului?

Chiar dacă acum gândiţi mai mult pentru restructurare şi remaniere, vă îndemn, spre binele României, să vă aplecaţi cu seriozitate şi profesionalism, dacă puteţi, spre problemele care aşteaptă o rezolvare reală, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Pentru această acţiune vă doresc succes!

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Domnul deputat Viorel Pupeză, Grupul parlamentar al P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Să vă restructuraţi bine!"

În campania electorală, Alianţa portocalie a promis această "recondiţionare" a Executivului, dar când s-a văzut trecută puntea, a procedat invers. În prezent, s-a ajuns la o structură guvernamentală mai arborescentă decât cea preluată de la Partidul Social Democrat, iar lucrurile nu s-au oprit aici. Vorbim de restructurare, dar ea a însemnat până acum doar ungerea senatorului Radu Stroe şi a lui Mihai Voicu în funcţii cu iz ministerial.

Mi se pare jenant să anunţi electoratul că "vrem un Guvern cu 15 ministere", când, de fapt, atâtea există şi acum. Problema se numeşte miniştrii delegaţi, pentru că avem un ministru al economiei şi un altul al comerţului, când în multe ţări comerţul este doar o direcţie a Ministerului Economiei.

Şi tot în România, pentru a-i mulţumi pe toţi politicienii, avem un ministru al transporturilor şi un altul pentru lucrări publice.

Similar, numărul agenţiilor guvernamentale este "câtă frunză şi iarbă", cu atribuţii neclare şi neverificate de nimeni. Cancelaria premierului coordonează vreo 30 de agenţii. 15 agenţii sunt subordonate direct primului-ministru, iar 4 revin miniştrilor-delegaţi. Avem un minister al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, dar şi un Inspectorat general pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei.

În plus, pe lângă premier avem 3 miniştri de stat, pentru că această Coaliţie de la putere este formată din 4 partide. Ce s-ar fi întâmplat dacă Coaliţia era constituită din 6 formaţiuni politice? Dacă partidele politice se tem că pentru această restructurare vor pierde anumite fotolii, se va ajunge din nou la o războială mocnită.

Algoritmul a funcţionat bine la împărţirea ministerelor, faza iniţială, dar va fi foarte greu de pus în aplicare când este vorba de reducerea lor. Gâlceava restructurării este iminentă, primele semnale fiind date deja, mai ales că se fac precizări de genul: "P.D. nu are niciun plan-capcană" în restructurarea guvernamentală.

structurarea trebuie să propună ca principii: eficienţa, prin reducerea numărului salariaţilor publici şi desfiinţarea organismelor, cu atribuţii paralele sau chiar identice sau elemente fundamentale din programul de guvernare al Coaliţiei, iar nu răfuieli politice dintre formaţiunile generate de împărţirea de funcţii.

Schimbarea la faţă a Guvernului ar trebui să îmbunătăţească funcţionarea instituţiilor publice, iar pentru acest lucru puterea ar trebui să promoveze principii mai concrete decât numărul de miniştri sau de agenţii. Foarte probabil, se va face o ajustare de ochii lumii, care nu va folosi românilor.

Este de-a dreptul o dovadă de demagogie declaraţia domnului Emil Boc, care vrea un Guvern cu mai puţine portofolii, pentru a da un semnal electoratului că şi politicienii pot face sacrificii. La fel de populistă este şi afirmaţia că în urma restructurării guvernamentale, România ar putea economisi cele 5 procente din p.i.b., destinate bugetului Uniunii Europene.

Pe de altă parte, însă, Alianţa "Departe de Adevăr" afirmă că nu crede în remaniere şi, pe deasupra, sunt mulţumiţi, fiecare în parte, de miniştrii lor. Dacă această cosmetizare prin remaniere ar fi elaborată serios, n-ar trebui să rămână piatră pe piatră din acest Guvern, ce şi-a dat deja dovada incapacităţii şi incompetenţei.

Nu vă dăm sfaturi pentru remaniere, pentru că ştiţi să greşiţi şi singuri, dar nu mai fluturaţi românilor ideea celui mai bun guvern după 1990, pentru că faceţi un păcat capital. le omorâţi speranţa într-un adevărat "mai bine".

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian.

Domnul Petru Călian:

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Cultura -cenuşăreasa scenei politice"

Sâmbăta trecută s-a încheiat la Cluj-Napoca una dintre manifestările culturale cu care ne mândrim atât pe plan local, cât şi pe plan naţional şi chiar internaţional. Este vorba despre Festivalul Internaţional de Film Transilvania, pe scurt TIFF, un festival care cu fiecare din cele 5 ediţii a câştigat o tot mai mare notorietate şi importanţă pe scena internaţională a manifestărilor culturale de acest gen.

Au fost prezente nume recunoscute pe scena internaţională: Vanessa Redgrave, regizorii Simon Rumley, Baltasar Kormakur şi Szabolcs Hajdu, precum şi multe alte talente europene şi româneşti.

Organizarea excelentă recunoscută a acestui festival a fost însă tulburată anul acesta de nici mai mult nici mai puţin decât de contestatarii proiectului de exploatare minieră Roşia Montană. Care este legătura dintre contestatarii proiectului menţionat şi un generos festival internaţional de film? Se pare că organizatorii celui din urmă "au acceptat", spun acceptat între ghilimele şi voi explica în continuare de ce, o sponsorizare din partea societăţii comerciale implicate în dezvoltarea proiectului Roşia Montană.

Nu mă număr deloc printre susţinătorii unui proiect de exploatare minieră pe baza cianurilor aşa cum este proiectul Gabriel Resources. Nici un cred în sloganul "Ceva trebuie făcut, cu responsabilitate", pentru că acest proiect nu mi se pare că-şi asumă aceste aşa-zise responsabilităţi pentru zona în discuţie. Dar, pe de altă parte, nici nu mă grăbesc să contest un festival de notorietate şi care rulează filme cu adevărat valoroase pentru ecranul european, doar pentru că organizatorii acestuia au acceptat o sponsorizare de la contestata firmă.

Deşi mesajul nu este unul demn de a fi clamat în agora oraşului, adică arta cinematografică sponsorizată din banii unei firme cu intenţii vădit anti-ecologiste, sau artă pe maidanul cianurilor, nici organizatorii nu sunt de blamat.

De ce? Pentru că aşa cum s-a mai afirmat, arta şi cultura sunt cenuşăresele teatrului politic. Din păcate, se pare că atât timp cât aceste domenii servesc politicul, există şanse ca manifestări de acest gen să primească bani prin minister. Dar dacă vreun regizor sau creator de artă se încăpăţânează să servească arta de dragul artei, fondurile de sprijin vor lipsi cu desăvârşire. Se pare că, chiar cu mici excepţii, TIFF a păcătuit tocmai cu acest lucru. Sunt convins că nu crezul în Roşia Montană, ci necesitatea de a organiza un festival cu adevărat de nivel internaţional a fost motorul acceptării fondurilor sponsorizate de Gabriel Resources.

Repet: nu vreau neapărat să iau apărarea organizatorilor de la TIFF pentru aparenta gafă comisă, nu vreau nici să încurajez astfel de sponsorizări făcute cu interese obscure şi de promovare a unor proiecte deficitare, sponsorizări cu scopul de a spăla imaginea unei companii în ochii doritorilor de artă. Singurul lucru pe care mi l-am propus a fost să trag un semnal de alarmă asupra faptului că arta şi cultura au fost din nou sacrificate pe altarul compromisului politic şi al intereselor economice, că lipsa banilor poate conduce la o calitate incertă a actului artistic.

Vă multumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., mai sunt declaraţii de susţinut? nu. Nici din partea Grupului parlamentar al P.D. Nici din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Liviu Timar.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Liviu Timar:

Doamna preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Nu lăsaţi învăţământul preuniversitar agricol să moară".

Agricultura a reprezentat, şi trebuie să fie şi după integrarea României în Uniunea Europeană, ramura de bază a economiei naţionale, având în vedere potenţialul natural de care dispune, numărul mare al celor care locuiesc în mediul rural (45%) şi a celor peste 36% care lucrează în acest domeniu.

După 1 ianuarie 2007, fermierul român trebuie să între în competiţie cu fermierii din Uniunea Europeană, care la această dată obţin producţii mult superioare faţă de aceştia.

Aş dori, în acest sens, să exemplific următoarele date statistice actuale: producţia de grâu în Uniunea Europeană este de 6 - 7.000 kg./ha; producţia de lapte pe cap de vacă este de 7 - 8.000 litri, faţă de 3.000 - 3.500 kg. grâu/ha şi 3.000 - 3.500 litri pe cap de vacă, cât obţine producătorul român.

Pentru a ne apropia de producţiile ce le obţin fermierii din Uniunea Europeană, pe lângă soiuri şi rase de animale cu potenţial ridicat, dotare tehnică şi mecanizarea necesară, creditare şi asigurarea surselor financiare, este nevoie de o pregătire agricolă continuă, constantă şi intensă.

Această pregătire a producătorilor agricoli o fac toate ţările din Uniunea Europeană: în Elveţia, spre exemplu, pentru a deveni fermier este necesară o pregătire de specialitate teoretică de 2 - 3 ani şi o pregătire practică la cei mai buni fermieri autorizaţi de statul elveţian.

România a avut universităţi, licee cu profil agricol performante, unde s-au format ingineri agronomi, zootehnişti şi medici veterinari, care pot concura cu cei mai mari specialişti din lume.

Din păcate, ceea ce se întâmplă acum cu liceele cu profil agricol este de neînţeles. Un număr foarte mare au fost desfiinţate, iar cele care au mai rămas nu mai sunt dotate corespunzător cu material didactic, utilaje şi maşini-agricole de ultimă generaţie, pentru ca cei care urmează această formă de pregătire să devină tehnicieni agricoli bine pregătiţi şi viitori fermieri ce vor intra în competiţie cu cei din vest.

Cu tot efortul depus de cadrele didactice de specialitate din aceste licee, de a atrage atenţia Ministerului Învăţământului, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, primului-ministru de situaţia foarte critică în care se află învăţământul preuniversitar agricol, au întâmpinat indiferenţă şi nepăsare faţă de acest sector foarte important.

Având în vedere că viitorul agriculturii este pus în pericol, din acest punct de vedere, cer public primului-ministru, ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ministerului Învăţământului, Academiei de Ştiinţe Agricole, să dea curs următoarelor solicitări formulate de Colegiul Agricol "Traian Săvulescu" din Tg.-Mureş.

Revenirea, începând cu anul şcolar 2006-2007 la specializările existente în Hotărârea de Guvern nr.844/31.07.2002, care a asigurat o pregătire foarte bună a elevilor.

Introducerea în curriculum şcolar a cel puţin 10 curriculum în dezvoltarea locală, pentru ca şcoala împreună cu comunitatea locală să poată decide care sunt domeniile de pregătire necesare.

Punerea în aplicare imediat a Ordinului comun nr.10.186/15.06.2000 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale privind parteneriatul de organizare şi dezvoltare a procesului de învăţământ preuniversitar şi a formării continue a adulţilor în domeniul agricol, agro-montan şi industrie alimentară.

Trecerea în etape a grupurilor colegiilor agricole în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Descentralizarea sistemului existent în acest moment, în vederea asigurării unui necesar de forţă de muncă calificată, prin studii medii, conform cerinţelor comunităţilor locale şi a Uniunii Europene.

Diversificarea specializărilor şi activităţilor din domeniul agricol, conform tradiţiei acestor şcoli, şi dotarea acestora cu material didactic corespunzător, inclusiv utilaje şi maşini agricole performante.

Dacă doriţi binele acestei ţări şi prosperitatea producătorilor agricoli, pregătiţi-i pentru viitor, aşa cum fac toate ţările civilizate din Europa şi din întreaga lume.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă refer, ca de obicei, la o anumită stare de deşertăciune a deşertăciunilor. Tot speră bieţii români să se aşeze odată lucrurile în ţară, în matca normalităţii, dar degeaba.

De la un an la altul, confuzia sporeşte, iar noi orbecăim prin ceaţa groasă a diversiunilor, intoxicărilor şi manipulărilor. Cui foloseşte această permanentă stare de incertitudine şi nesiguranţă? Simplu: jivinelor economiei de junglă, lichidatorilor, faunei ciocoilor noi cu vile, jeep-uri şi bodyguard, care au instaurat aici statul de tip mafiot, un stat ingrat cu oamenii cinstiţi, cu profesioniştii, şi foarte generos cu evazioniştii şi cu devalizatorii economiei.

Ultima speranţă care le-a mai rămas dezmoşteniţilor sorţii, oamenilor simpli sărăciţi şi umiliţi, este intrarea în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Dacă mulţi dintre concetăţeni au înţeles că intrarea pe piaţa comună europeană nu înseamnă că va curge lapte şi miere prin luncile inundabile, ci mai degrabă ne va supune la standarde şi îngrădiri, unii speră că regulile impuse de forurile europene vor face ordine şi se va mai termina cu furatul.

De unde să ştie sărmanii că totul depinde numai şi numai de guvernanţii români, de seriozitatea, de corectitudinea şi, nu în ultimul rând, de patriotismul nostru?!

Altminteri, licitaţiile pentru utilizarea fondurilor comunitare vor fi câştigate tot de cei agreaţi de delegaţia Uniunii Europene la Bucureşti sau de clientela puterii.

Mărturie stă faptul că negociatorii altor ţări şi-au apărat mai bine interesul naţional în dialogul cu Fondul Monetar, cu Banca Mondială, cu NATO, cu Uniunea Europeană, cu alte organisme, şi ca urmare ţările lor o duc mai bine.

Negociatorii români de după 1989 au fost cu toţii nişte apatrizi lacomi, corupţi, superficiali şi total lipsiţi de instinct naţional.

Aşa s-a ales praful de creanţele internaţionale ale României, în valoare de 7,5 miliarde de dolari; aşa s-a ales praful de industrie şi de agricultură, de fondul forestier, de sistemul bancar, de rezervele de aur, de resursele de petrol şi gaze. Negociatorii noştri şi stăpânii lor politici au ieşit din acest joc iresponsabil putrezi de bogaţi, iar ţara trădată, prădată şi jefuită geme de boli şi umilinţă.

Martore la dezastru sunt, nu se poate altfel, şi toate serviciile speciale, în care unii patrioţi au fost alungaţi, iar alţii sunt ţinuţi la cherem, în timp ce apatrizii fac jocuri complice cu haznaua politicii. Cei mai mulţi au muncit în aceste servicii în zadar. Nimeni nu i-a luat în seamă, iar celor mai buni dintre ei, rămaşi săraci, li se scurg ochii după unii colegi de-ai lor, îmbuibaţi, viloşi, chipoşi şi politic-oşi (adică implicaţi în politică, din numbră).

Când vor avea frâiele guvernării forţele naţionale, se va cruci o lume întreagă de ce va ieşi la iveală din arhivele jafului post-decembrist. Atunci să vedeţi CNSAS şi lustraţie pe documente şi fapte concrete. Partea bună, patriotică din servicii a lucrat intens. Să vedeţi de câte puşcării va fi nevoie şi pentru ce figuri legendare! Nu cu 2.000 de locuri, ci poate cu 20.000. Şi toate numai pentru multimilionari în euro.

Cei ce zac acum după gratii pentru o pâine şi un salam vor fi scoşi afară, ca muncitori pe şantierele reconstrucţiei; cei ce au nenorocit milioane de pensionari, de copii şi tineri, de muncitori şi intelectuali vor contribui cu banii şi cu averile lor furate, inclusiv cu cele din străinătate, la reindustrializarea ţării şi la refacerea coeziunii sociale, spulberate în anii de jaf şi anarhie.

Toate dosarele privatizărilor frauduloase, în care nu s-au respectat nici jumătate din clauzele contractuale, într-o singură zi vor fi nule de drept. Să vedeţi atunci, după atâţia ani de ruină şi debandadă, ce bogată e totuşi România şi ce harnici şi demni sunt de fapt românii. Totul depinde de noi şi de ajutorul divin.

Dacă justiţia Monicăi Macovei e o comedie a erorilor, cu justiţia imanentă să nu glumească nimeni. Semnez: Mircea Costache, deputat de Buzău.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Traian Dobre.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Traian Dobre:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia este denumită "Rosturile presei".

O ţară fără o presă puternică este întotdeauna în pericol să se abată de la drumul democraţiei. Fără ochiul vigilent al ziaristului, multe greşeli ale conducătorilor noştri ar rămâne nesancţionate de opinia publică şi de instituţiile abilitate.

Ce ne facem, însă, când însăşi presa deviază de la rosturile ei, iar unii politicieni profită de aceasta?

Există în Iaşi, dar şi în întreaga ţară, instituţii media, care şi-au făcut o urâtă obişnuiţă doar în a împroşca cu fiere în stânga şi în dreapta. Nu există probe care să susţină cele scrise, doar revărsări de furie, invidie sau interese mărunte, de multe ori de natură strict financiară. Dintr-o armă nobilă, cuvântul scris sau vorbit devine pretextul unei extorcări de bani.

Cei mai vulnerabili la acest mod de a înţelege presa şi lumea din jur sunt tinerii. Leit-motivul "poţi să scrii orice despre oricine" se poate transforma foarte uşor în "poţi face orice, oricui". Dar nu de astfel de modele are nevoie tânăra generaţie. Din păcate, chiar şi unii politicieni profită de slăbiciunile presei şi întreţin această confuzie a valorilor în rândul tinerilor.

Recent, la un post de televiziune din Iaşi, şi în momentul de faţă sesizez şi Consiliul Naţional al Audiovizualului în legătură cu acest aspect, primarul municipiului declara pe un ton ameninţător următoarele: "Cred că acei consilieri care nu vor vota acordarea a 30 de miliarde de lei pentru POLI, vor fi bătuţi cu pietre de suporteri". Ce înseamnă 30 de miliarde? Înseamnă bani publici. Ce înseamnă POLI? Înseamnă firmă privată de fotbal.

Consider că această afirmaţie este de o gravitate maximă. este, în fapt, o instigaţie la violenţă. Deci, pe lângă faptul că instigă la violenţă, declaraţia reprezintă şi un factor de presiune la adresa consilierilor, care nu împărtăşesc punctele de vedere fotbalistice ale primarului de Iaşi.

Domnilor, haideţi să nu mai considerăm întreaga generaţie tânără o imensă galerie de microbişti certaţi cu legea. Când violenţa de pe stadioane se va muta în stradă, iar confruntările se vor solda cu morţi şi răniţi, s-ar putea să fie mult prea târziu.

Aţi văzut unde ne-au dus mineriadele?!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Iuliu Nosa.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "O nouă intenţie ratată - remanierea!"

Prestaţia neconvingătoare a Alianţei "D.A." în absolut toate domeniile Executivului, şi-a găsit în ultima perioadă o nouă exprimare, şi anume: incapacitatea de a transpune necesitatea restructurării sau remanierii guvernamentale.

Dispersia intereselor şi opţiunilor este atât de mare încât este limpede că disoluţia internă este aproape. Pe cât de aproape, pe atât de necesară pentru ţară şi obiectivele integrării.

Evaluările miniştrilor se fac în cadrul unor polemici între partide, în care fiecare îşi susţine proprii oameni, dincolo de limitele acceptabile ale oricărei subiectivităţi. Constatăm că, în locul unui Guvern, al unei echipe, suntem în faţa unei confuntări fără sfârşit şi fără bun simţ între foarte multe grupuri de interese. Acestea depăşesc cu mult numărul partidelor aflate la guvernare, tinzând să se dezvolte exponenţial, pe măsură ce Guvernul este tot mai slab şi mai ineficient. Relaţia de echipă şi de cooperare nu mai poate fi măcar mimată sau salvată de aparenţele limbajului civilizat.

Suspiciuni, certuri, puneri la index, declaraţii publice belicoase, acesta este tabloul Executivului României şi al Puterii în ultima perioadă de timp, perioadă care curge contra cronometru spre orizontul integrării. Perioadă în care nici un proiect de anvergură şi interes public major nu s-au demarat. Perioadă în care profesorii şi sindicatele lor descoperă că au fost minţite, că la masa negocierilor Guvernul joacă cacialmale.

Aceleaşi păcăleli, dar electorale, le-au descoperit, dar mai devreme şi cu tristeţe, milioane de pensionari.

Medicii, batjocoriţi şi umiliţi de un ministru impostor, au descoperit că sănătatea şi spitalele nu mai reprezintă domeniul lor de competenţă.

În acelaşi registru de păcăleală generală, domnul Boc şi colegii săi din PD descoperă că nu mai pot realiza remanierea promisă, avându-l ca promotor pe premier.

Toată lumea păcăleşte pe toată lumea. Singurul care nu are pe cine înşela sau specula este omul de rând, cetăţeanul României. El este cel mai mare păcălit, asistând la cea mai reuşită farsă din istoria postdecembristă.

Guvernarea D.A., o guvernare a ratărilor în serial!

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi ultima luare de cuvânt de astăzi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Graţiela Iordache. O susţineţi, declaraţia, sau o depuneţi în scris? Depuneţi în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PD, mai susţine cineva? Nu.

Grupul parlamentar PNL? Nu.

Domnul deputat Aurel Vlădoiu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea se intitulează: "Sărăcia trezeşte România!"

Dinspre sindicate răzbate zvon de glasuri, din ce în ce mai tăios, din ce în ce mai răspicat. Liderii sindicalişti nu mai pot face faţă presiunilor celor pe care îi reprezintă şi care s-au săturat de atâta pace socială, pentru ei, fără perspectivă. Partidele din Opoziţie, mass-media, ong-urile, tot încearcă să atragă atenţia asupra furtunii care va veni, dar guvernanţii, prea preocupaţi să aplice fără greşeli algoritmul, n-au timp să privească spre barometru.

Ne apropiem de jumătatea mandatului, dar ne îndepărtăm de ţelurile portocalii strălucitoare ale campaniei electorale. Românii câştigă tot mai puţin. Mulţi dintre ei, poate cei mai mulţi, nu-şi pot acoperi din salarii, cu atât mai puţin din pensii, nici măcar minimul traiului zilnic. Obsedaţi de reuşita unei reforme pe care nu o înţeleg nici ei, guvernanţii au uitat sau poate n-au ştiut niciodată că indicatorul sintetic cel mai elocvent al implementării unei reforme îl reprezintă dinamica veniturilor reale ale populaţiei.

Legitimaţi de alegătorii care ne-au trimis în Parlament, mai mulţi decât cei înşelaţi de aşa-zisa Alianţă "Dreptate şi Adevăr", mai tragem un ultim semnal de alarmă, înaintea declanşării grevelor anunţate. Cadrele didactice, cu doar 10 zile înaintea începerii examenului de capacitate, au trecut la pichetarea Guvernului şi ameninţă cu boicotarea, atât a sfârşitului actualului an de învăţământ, cât şi a începutului celui viitor.

Nici salariile nu ni s-au dublat, aşa cum ni s-a promis în 2004, nici revendicările formulate în acordul semnat toamna trecută între Executiv şi federaţia sindicatelor din învăţământ nu le-au fost luate în seamnă. Au intrat în greva foamei cadre didactice care renunţaseră anul trecut la această formă de protest extremă, dar în urma unor artificii prezidenţiale.

Revolta medicilor este iminentă, în urma haosului din sănătate, aşa cum iminentă este şi extinderea revoltei cadrelor medii din sănătate, în virtutatea bine cunoscutei sintagme: "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!"

Nici pensionarii nu mai acceptă să aştepte în faţa televizoarelor binefacerile reformei portocalii a pensiilor. Se pare că au înţeles că nu mai au nimic de pierdut, aşa că nu se lasă intimidaţi de desfăşurările de forţe impresionante ordonate de prefecţi, ca la cele mai crâncene demonstraţii ale minerilor.

Sindicatele şi-au dat mâna şi au înaintat Guvernului câteva simple şi minime cerinţe, la a căror îndeplinire România este obligată, chiar şi numai prin aspiraţia de aderare la Uniunea Europeană. Principala cerere a sindicatelor BNS-Cartel Alfa este creşterea salariului minim pe economie la cel 180 de euro şi corelarea acestuia cu salariul mediu pe economie la nivelul existent în Uniunea Europeană. Adică, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim ar trebui să depăşească 6 milioane pe lună, iar cel mediu 12 milioane.

În nota de dispreţ şi nepăsare care caracterizează guvernanţii, probabil nu vor înţelege gravitatea momentului. Chiar dacă ar înţelege-o, n-ar şti ce trebuie făcut. Unii dintre ei, mai maturi la gândire, ar putea spera în intervenţia salvatoare a întâiului mediator al naţiunii, cel care îi întoarce pe protestatari din greva foamei prin vizite prieteneşti şi strângeri calde de mâini perfuzate.

S-ar putea, însă, de data aceasta, preşedintele să-şi fi făcut alte calcule.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Manuela Mitrea şi domnii deputaţi Ioan Munteanu, Mihai Dumitriu, Mirela Adomnicăi, Gabriela Nedelcu, Gheorghe Chiper, Valeriu Ungureanu, Vasile Puşcaş şi Ion Stan; din partea Grupului parlamentar al PNL a depus în scris declaraţia politică domnul deputat Claudius Mihail Zaharia; din partea Grupului parlamentar al PD, domnii deputaţi Ioan Oltean, Dumitru Ioan Puchianu, Aurel Olărean, Mircea Man, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi, Constantin Traian Igaş, Marius Rogin; din partea Grupului parlamentar al PRM, domnii deputaţi Paul Magheru şi Marius Iriza; din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator doamna deputat Graţiela Iordache; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Longher Ghervazen şi Eugen Bejinariu, independent.

Vă mulţumesc pentru participare, închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Din nou Nicolăescu-eterna poveste tristă"

Cunoaştem cu toţii starea jalnică în care se găseşte sistemul de sănătate: spitalele se închid, pacienţii leşină la coadă la medicamente, medicii sunt pensionaţi obligatoriu. Şi toate acestea se întâmplă sub conducerea "priceputului" ministru Eugen Nicolăescu, cel intrat pe uşa din dos în Guvern, fără votul Parlamentului. Cât este de popular ministrul Nicolăescu s-a văzut peste tot unde domnia sa a mers, ultimul caz fiind cel de la Timişoara când medici şi pacienţi i-au cerut să răspundă pentru haosul din sistem iar ministrul se chinuia să zâmbească în faţa camerelor de luat vederi, de parcă oamenii aceia îi mulţumeau pentru "grija" faţă de ei!

Nu mai departe de ieri, senatorii PSD şi PRM au susţinut o moţiune simplă ce avea ca scop atragerea atenţiei asupra crizei din sănătate şi cerea demisia ministrului Nicolăescu.

Pe bună dreptate s-a susţinut că, pe fondul subfinanţării cronice, managementul sistemului şi unităţilor sanitare este de slabă calitate, cu efecte dramatice asupra eficienţei cu care contribuţiile pentru sănătate ale populaţiei sunt cheltuite. De asemenea, politica fiscală a Guvernului Tăriceanu, care diminuează inacceptabil fondurile, şi aşa insuficiente, ale sănătăţii şi politica iresponsabilă, lipsită de orice coerenţă a Ministerului Sănătăţii, condus de Eugen Nicolăescu, sunt principalele cauze ale deficienţelor sistemului de sănătate.

Am atras atenţia asupra haosului şi minciunii din noul sistem de compensare a medicamentelor, a nefastei gestionări a programelor naţionale de tratament în diabet, cancer, SIDA, în privinţa hărţuirii medicilor şi a favorizării laboratoarelor private de analize medicale în detrimentul celor de stat şi considerăm că ministrul Eugen Nicolăescu se face vinovat de abuzuri, de încălcări repetate ale legilor la demiterea unor directori de spitale, recidivând în decizii nelegale şi abuzive.

Rezultatul votului a fost unul deosebit de strâns, ceea ce dovedeşte că inclusiv o parte din colegii lui Nicolăescu nu au cum să mai ascundă în faţa cetăţenilor ce i-au trimis în Parlament faptul că titular al portofoliului sănătăţii este cel mai slab ministru pe care l-a avut România în ultimii 16 ani.

Şi din nou, în faţa presei, ministrul Nicolăescu se chinuia să zâmbească, invocând motivele procedurale conform cărora moţiunea a căzut la vot. E adevărat, moţiunea a căzut, iar ministrul a zâmbit. Ce vom face însă când va cădea ministrul, va mai zâmbi cineva? Vorba românului: cine râde la urmă....Să sperăm însă că până atunci vor mai rămâne români care să mai poată să zâmbească...

Doamna Adina Ioana Vălean:

Declaraţie politică: "Noul Cod de procedură penală - puteri sporite acordate procurorilor sub pretextul integrării în Uniunea Europeană".

Cunoaştem cu toţii rezultatul votului din Parlament asupra Codului Penal şi al Codului de procedură penală propus de Ministerul Justiţiei, Monica Macovei.

Prin acest vot, Parlamentul României a oferit sprijinul său politic pentru programul de reformă în domeniul justiţiei, reformă cerută cu insistenţă, ca o condiţie sine qua non pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Respectul reciproc în abordarea problemelor importante cu care ne confruntăm cu toţii trebuie să însemne, printre altele, şi disponibilitatea de a dialoga asupra punctelor de vedere aflate în divergenţă.

Nu contest faptul că noul Cod penal are părţi bune, absolut necesare într-o justiţie modernă, dezincriminarea acţiunilor de insultă şi calomnie prevăzute în articolele 205 şi 206, însemnând garantarea libertăţii de exprimare, fără ameninţarea unei sancţiuni penale.

Dar, pe de altă parte, nu pot fi de acord cu instituirea în România anului 2006 a unor practici de politică penală, consfinţite prin noul Cod de procedură, care pot fi catalogate oricum, dar numai europene nu. Sunt convinsă că nu prin restrângerea drepturilor omului ne putem apropia de Europa.

Ascultarea telefoanelor timp de 48 de ore fără mandat, lăsată la latitudinea procurorului, precum şi perioada de graţie de încă 48 de ore, pe care o are acesta înainte de a informa judecătorul cu privire la interceptările pe cree le-a făcut fără mandat, interceptarea convorbirilor dintre avocat şi client şi folosirea acestora ca probe în procesul penal, cu siguranţă nu ne apropie de cerinţele şi standardele europene în materie, şi chiar ne îndepărtează de acestea.

Nu cred că se poate face o justiţie adevărată prin încălcarea drepturilor esenţiale ale cetăţenilor şi prin omiterea existenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Cred că ministrul Macovei, acum credibilizat de votul obţinut în Parlament, are datoria să înceapă, totuşi, adevărata reformă a justiţiei, care să ducă la recâştigarea încrederii populaţiei în această instituţie fundamentală a statului.

O adevărată reformă a justiţiei presupune responsabilizarea corpului judecătoresc, întărirea rolului acestuia, asigurarea independenţei de care are nevoie o adevărată putere în stat, şi nu acordarea de puteri discreţionare procurorilor, sub pretextul luptei împotriva corupţiei şi a alinierii la cerinţele Uniunii Europene.

Aştept de la ministrul Macovei să dovedească, prin acţiunile sale, că nu a cerut acest vot Parlamentului spre servirea unor interese ce nu au nici o legătură cu interesul real al României.

Sper, de asemenea, stimaţi colegi, ca în perioada ce va urma, Parlamentul să corecteze greşelile generate de graba cu care cu toţii am votat acest proiect, pentru ca ministrul justiţiei, Monica Macovei, să nu se mai plângă că reforma justiţiei şi integrarea în Uniunea Europeană sunt frânate de către forul legiuitor.

Domnul Eugen Bejinariu:

Intitulez declaraţia de astăzi "Guvernarea Alianţei "D.A." încă departe de interesele cetăţenilor ţării".

Suntem permanent în contact cu realităţile social-politice din ţară, fiecare dintre noi în judeţele pe care le reprezentăm şi cunoaştem şi istoria şi evoluţia acestor realităţi.

În mandatul actual, în viaţa economică s-au acumulat tot felul de greutăţi, erori, contradicţii şi interese personale sau de grup, legitime sau nelegitime, toate cu exprimare în scăderea nivelului de viaţă.

Deşi statisticile vorbesc de creştere economică, în viaţa comunităţilor locale nu regăsim această creştere nici în satele şi nici în oraşele noastre.

Profitul de la Sidex, Petrom sau BCR, bunăoară, nu ajunge în salarii şi în creşterea nivelului de viaţă, ci măreşte averea proprietarilor, cei mai mulţi străini.

Când se cumpără energie electrică de la stat şi apoi se vinde cu preţ mărit tot la stat, când loteria statului sponsorizează cu sute de mii de euro echipe de fotbal, când în economia de piaţă s-au înmulţit intermediarii şi tot felul de comisioane şi când se menţine cota unică de impozitare de 16%, e greu de vorbit de o reală guvernare în interesul cetăţeanului român, cu atât mai puţin de promovarea programului Alianţei "D.A.", din campania electorală, program adoptat apoi în Parlamentul României.

Personalul didactic din judeţul Suceava este în prag de grevă, întrucât Guvernul nu şi-a respectat promisiunile privind salarizarea; medicii pensionabili sunt nemulţumiţi pentru aplicarea unei măsuri adoptate peste noapte; situaţia medicamentelor gratuite şi compensate nu s-a schimbat în bine; la Suceava continuă neînţelegerile dintre Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi autorităţile statului român privind retrocedara celor 192000 hectare cu vegetaţie forestieră şi altele.

Situaţia economică cea mai grea o avem, cel puţin în judeţul Suceava, în agricultură: lipsa de subvenţii pentru producătorii agricoli; menţinerea tehnicii învechite în producţia agricolă; lipsa posibilităţilor de valorificare a produselor agricole; plecarea tinerilor şi specialiştilor din sate care fac parte din cele 2 milioane de români plecaţi în străinătate; infrastructura inexistentă sau nereabilitată de prea multă vreme. Recent, au venit şi peste localităţile judeţului Suceava inundaţiile.

În vremea aceasta continuă certurile, contrazicerile, replicile şi acuzele între liderii partidelor aflate la guvernare, iar acum s-a ivit o altă "prioritate": restructurarea Guvernului.

Acestea sunt câteva din dimensiunile vieţii economice de la noi, care aşteaptă reglementări adecvate, proiecte şi programe, conform cu cerinţele comunităţilor şi demersuri concrete ale Guvernului şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, toate în interesul cetăţenilor din Bucovina.

Domnul Mihăiţă Calimente:

În intervenţia mea de astăzi aş dori să salut iniţiativa tinerilor noştri colegi liberali, care la sfârşitul săptămânii trecute au susţinut cu tărie introducerea votului uninominal.

Duminică, 11 iunie la Galaţi, Tineretul Naţional Liberal (TNL), întrunit la Galaţi, a adoptat o rezoluţie prin care sprijină iniţiativa introducerii votului uninominal. Tinerii liberali văd această soluţie ca unica de responsabilizare a întregii clase politice în faţa cetăţenilor.

Măsura are în vedere necesitatea reformării morale a clasei politice româneşti, în spiritul iniţiativei asumate de către tinerii liberali - aceea a "asanării clasei politice de foştii activişti comunişti şi securişti", ca şi "evaluarea obiectivă a celor trimişi în funcţii publice".

Tinerii liberali consideră că interesul colectiv este mai presus de obiectivele de moment. Poziţia tinerilor liberali este cu atât mai meritorie, cu cât introducerea sistemului de vot uninominal nu avantajează în mod direct tinerii politicieni, în principal datorită dificultăţilor legate de costurile campaniilor electorale, pe care mulţi tineri nu şi le pot permite.

Cu toate neajunsurile pe care sistemul de vot uninominal le-ar crea pentru tineri, aceştia consideră ca vitală o reformă a sistemului electoral, care să apropie alesul de cetăţean şi să-i acorde celui din urmă credinţa fermă că votul acordat unuia sau altuia nu este în zadar.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Protecţia mediului în România"

Problemele de protecţia mediului se pun tot mai acut, ca urmare a poluării locale produse în diverse sectoare economice cum sunt: industria petrolieră, minieră, termoenergetică, chimică, de prelucrare a lemnului, metalurgică, siderurgică, industria construcţiilor de maşini, cimentului, transporturi, agricultură şi gospodărirea deşeurilor. Industriile emană în atmosferă milioane de tone de oxizi de sulf, oxizi de azot, hidrocarburi şi particule în suspensii.

Cea mai mare parte din poluanţii aerului pătrund în organism prin inhalaţie şi afectează direct sănătatea. Poluarea aerului are de asemenea efecte nocive asupra agriculturii, pădurilor, resurselor de apă şi a construcţiilor. Considerată drept cea mai amplă şi mai nocivă formă de poluare a aerului, poluarea de origine industrială este prevenită şi combătută prin trei căi principale: -stabilirea concentraţiilor maxime admisibile de substanţe nocive în atmosferă; -stabilirea zonelor de protecţie sanitară; -reguli specifice de amplasare a zonelor industriale sau obiectivelor economice.

O contribuţie importantă la prevenirea şi combaterea poluării atmosferice o are instituirea zonelor de protecţie sanitară. Între întreprinderile industriale care pot polua factorii de mediu şi teritoriile protejate învecinate se asigură zone de protecţie sanitară. Suprafaţa zonelor de protecţie sanitară se consideră de la punctele de emisie în atmosferă a noxelor respective până la limita teritoriilor şi obiectivelor protejate.

Problemele principale pe care le ridică asemenea zone sunt legate de dimensionarea acestora, activităţile permise a se desfăşura aici, precum şi amplasarea obiectivelor economice care, prin natura activităţii lor, pot polua atmosfera.

Pentru a pune sub control fenomenul poluării industriale, la nivelul României sunt necesare de parcurs următoarele etape: elaborarea unui concept de protecţie a mediului înconjurător specific; stabilirea unui metodologii de operaţionalizare a acestui concept; promulgarea unei legislaţii corespunzătoare; realizarea infrastructurii necesare tratării afluenţilor poluanţi, controlului procesului de poluare / depoluaresensibilizarea opiniei publice pentru reducerea potenţialului poluant în calitate de generatori de substanţe nocive şi ca factor restrictiv pentru activitatea poluantă a industriei.

Ştim cu toţii că la capitolul protecţia mediului, România a primit din partea Comisiei Europene un steguleţ a cărui culoare trebuie schimbată urgent, prin accelerarea măsurilor ce se impun în acest domeniu şi prin adoptarea legilor care ne dau pârghiile necesare pentru reforma atât de necesară.

Domnul Liviu Câmpanu:

"Sistemul medical românesc a reprezentat piatra de încercare a oricărei guvernări postdecembriste"

Acesta are câteva caracteristici care i-au fixat permanent evoluţia favorabilă: număr mic de contribuabili la sistemul asigurărilor sociale de sănătate; absenţa unui pachet minimal (de bază) de servicii medicale contractate pentru asigurările sociale de sănătate; absenţa protocoalelor terapeutice; contribuţie financiară bugetară reală aproape inexistentă (bugetul sănătăţii fiind constituit în cea mai mare parte din contribuţiile asiguraţilor, statul contribuind cu doar 0,8%); absenţa caselor de asigurări private; şi, nu în ultimul rând, un management deficitar în sistem, în ansamblul lui, şi în spitale în special care sunt cele mai mari consumatoare de fonduri ale asigurării sociale de sănătate.

Toate guvernele de după 1989 au vehiculat termenul de "reformă în sănătate" însă până în prezent singurul element de reformă reală l-a reprezentat introducerea sistemului de asigurări de sănătate care a devenit funcţional în 1999 prin aplicarea legii 145/1997. De atunci şi până la aplicarea pachetului de legi pe sănătate s-a mimat reforma sau dacă vreţi s-a făcut aşa-numita "reformă cântată sau de salon".

Pachetul de legi de sănătate, adoptat în martie 2006 creează fondul legislativ de bază pentru implementarea reformei reale. Sunt anumite elemente perfectibile iar aceste legi trebuiesc urmate de un ansamblu de legi secundare, însă acesta este drumul adevărat al reformei.

Ca în orice schimbare, se creează nemulţumiri, se ating interesele unor persoane sau unor grupuri care au parazitat sistemul şi al căror interes nu a fost altul decât specularea disfuncţionalităţilor din sistem. Trebuie să înţelegem însă că adevăratul beneficiar al reformei este asiguratul, omul bolnav, dar, din păcate, acesta este manipulat chiar de lipitorile sistemului şi pare să nu mai aibă răbdare. Însă ceea ce s-a stricat, distrus, furat în şaisprezece ani nu poate fi refăcut în câteva luni.

Care ministru al sănătăţii a mai făcut efortul demenţial de a străbate judeţ cu judeţ pentru a discuta cu oamenii, pentru a cunoaşte nevoile reale şi a le explica prevederile pachetului legislativ, încercând asigurarea unei transperenţe totale?

Care ministru al sănătăţii a avut curajul să stârnească "cuiburile de bondari" şi să le fugărească de pe "mierea" reprezentată de banii sănătăţii?

Şi cine sunt marii contestatari ai lui Nicolăescu?... dl.senator Oprescu, care dacă ar fi organizat ca SRL, l-am fi putut cataloga ca un adevărat capuşar al sistemului, şi vivacele sforar ex-ministrul Brînzan, care joacă rolul principal în piesa de prost gust intitulată"Hoţul striga: hoţii!!".

Nu mă intreb de ce marile tensiuni provocate în sistem sunt născute în Bucureşti şi Timişoara ".. vă spun doar că cei doi sunt parlamentari de Bucureşti şi Timişoara.

O să spuneţi că rolul opoziţiei este să conteste, "să tragă de urechi puterea", însă băieţii ăştia din PSD ar trebui să aibă bunul simţ şi nici să nu mai iasă din casă de ruşine pentru siluirea sistemului medical românesc practicată sistematic până în 2004. Dar ei încearcă să joace rolul principal într-o piesă în care istoria le-a hărăzit doar rolul de "purtători de tavă".

PNL are doi miniştri - la agricultură şi sănătate - care urmează pas cu pas programul de guvernare şi respectă promisiunile electorale. Este normal ca aceştia să fie cei mai "răi", declaraţi "persona non grata" de către opoziţie.

Dincolo de "jocul de glezne" şi "bătută" pe loc cu strigături practicate de PSD, băieţii ăştia - "social-demodaţi" - trebuie să ştie că "nu mor caii când vor câinii" sau referitor la moţiunile PSD-ului, voi încheia cu câteva versuri din Topîrceanu:

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Traficul de fiinţe umane - o problema pentru pentru România"

Traficul de fiinţe umane are rădăcini adânci în condiţiile sociale şi economice ale societăţii, ceea ce înseamnă că prima condiţie a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce şi la reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile. Ţinând cont de faptul că un asemenea demers presupune strategii ample, la nivel naţional, desfăşurate pe termen mediu şi lung, educaţia rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc şi persoanele vulnerabile. Educaţia de prevenire a traficului în şcoli este de o importanţă deosebită, pentru ca potenţialele victime să fie îndepărtate de pericol.

Potrivit ultimelor rapoarte prezentate la sesiunea generală a ONU de către OIM, OSCE şi alte organisme şi instituţii internaţionale, fenomenul reprezentat de traficul de persoane a luat amploare atât de mare încât, în opinia experţilor, câştigurile obţinute de traficanţi pe această cale au ajuns să le depăşească pe cele obţinute din contrabanda cu droguri.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca ţară generatoare, dar şi de tranzit, a marilor reţele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar şi din ţările vecine (Ucraina, Moldova sau Belarus)

În România, ca în majoritatea ţărilor est-europene, tranziţia spre o societate democratică şi trecerea la o economie de piaţă au dus la scăderea calităţii vieţii, la nivel de individ. Numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic, iar rata şomajului a crescut. Datele statistice arată că cele mai afectate sunt femeile, ele fiind primele date afară din servicii. Un motiv al migraţiei lor spre marile oraşe sau spre alte ţări, în afară de lipsa unor oportunităţi de a găsi de lucru în localitatea de reşedinţă, este şi lipsa unei educaţii care să pregătească tinerele fete şi femei confruntate cu asemenea situaţii de criză. Sărăcia şi lipsa unei perspective se accentuează, se ajunge la violenţă, la dezmembrarea familiilor, la fuga de acasă. De asemenea situaţii profită proxeneţii organizaţi în reţele naţionale şi transfrontaliere. De aici şi până la situaţia de a deveni victimă a traficului este un pas. În unele situaţii, ele sunt atrase cu promisiuni, cu vorbe frumoase. În altele, tinerele sunt răpite, ameninţate şi forţate să treacă graniţa pentru a fi exploatate sexual.

Guvernul României a aprobat ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului adiţional privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor şi copiilor, precum şi a Protocolului adiţional privind traficul de migranţi pe cale terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York, la 15noiembrie2000. Cele trei documente reprezintă instrumente internaţionale deosebit de importante în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi conţin reglementări avansate, determinate de dorinţa adaptării mijloacelor de luptă la noile forme şi modalităţi organizate, transnaţionale, de săvârşire a infracţiunilor.

Principalele prevederi ale Convenţiei O.N.U se referă la definirea unor noţiuni de drept penal legate de fenomenul criminalităţii transnaţionale organizate, stabilirea criteriilor care determină caracterul transnaţional al unor infracţiuni, măsurile ce trebuie luate la nivel naţional pentru incriminarea participării la un grup infracţional organizat, a spălării produsului infracţiunii, a corupţiei, precum şi împiedicarea bunei funcţionări a justiţiei, măsurile ce se impun în vederea confiscării produselor infracţiunilor, cooperarea internaţională - extrădarea, transferul persoanelor condamnate, asistenţa judiciară, anchetele comune, tehnicile de anchete speciale, transferul procedurilor penale, cooperarea între serviciile de investigaţii şi reprimare.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Zilele trecute, la poligonul de la Domneşti, au fost testate ultimele tipuri de arme şi muniţii produse în România. Apropierea de integrarea în Uniunea Europeană a determinat fabricanţii autohtoni de armament să se mobilizeze şi să demonstreze că România ţine pasul în domeniul dezvoltării industriei de armament.

Armamentul de infanterie, omologat de NATO şi de Armata Română, a surprins în mod plăcut prin gradul ridicat de competitivitate şi de complexitate. Cu astfel de producători, dotarea Armatei Române se va face cu armament nou, produs în România, la standardele cerute de NATO şi Uniunea Europeană.

Toate aceste măsuri nu pot decât să încurajeze autorităţile române să sprijine producţia de armament la noi în ţară, atât pentru a scădea costurile dotării armatei cât şi pentru a creşte din punct de vedere calitativ echipamentele soldaţilor români.

Prin utilizarea echipamentelor româneşti vom scăpa de scandalurile de tipul celui cu fregatele de mâna a doua cumpărate de la Anglia sau toate celelalte scandaluri cu echipament de luptă uzate folosite de combatanţii unuia din statele membre ale U.E..

O industrie de armament proprie, care să producă echipamente de luptă la standardele impuse la nivel mondial este în primul rând o condiţie de bază pentru ca România să îşi păstreze un rol important în acţiunile de pe teatrele de confruntări armate în care sunt angrenate trupele NATO sau ONU.

Din păcate, achiziţii neinspirate de armament asemănătoare celei cu fregatele "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria" au tot fost făcute de reprezentanţii PSD în anii trecuţi, iar acest lucru nu a făcut altceva decât să sărăcească bugetul de stat şi fondurile alocate înzestrării Armatei Române.

Susţin faptul că industria românească de armament trebuie încurajată să îşi dezvolte căt mai mult numărul de tipuri de armament produse la noi în ţară.

Doamna Cornelia Ardelean:

Reforma din sistemul sanitar preconizată de domnul ministru Eugen Nicolăescu a declanşat, pe bună dreptate, un val de nemulţumire la Arad. Cerinţa de reducere drastică a unor paturi de spital, la unele secţii sau spitale considerate nejustificate prin cazuistica tratată în ultima perioadă, are darul de a afecta grav gama de servicii medicale disponibile pentru populaţia Aradului. De exemplu, reducerea paturilor pentru Spitalul de obstetrică-ginecologie "Salvator Vuia" va duce în viitorul apropiat la declasificarea acestei unităţi spitaliceşti. În aceste condiţii, spitalul matern arădean nu va mai putea să presteze anumite servicii medicale. Astfel, operaţiile cezariene se vor putea efectua în viitor doar la Timişoara, fapt inacceptabil pentru populaţia Aradului.

În urma discuţiilor cu reprezentanţi ai medicinii arădene, am constatat că deciziile ministeriale nu se bazează pe o cunoaştere aprofundată a situaţiei din teritoriu. Ca şi în alte ocazii, reprezentanţii Guvernului au omis să consulte factorii locali, pentru a cunoaşte exact contextul specific fiecărei localităţi. Dacă Ministerul Sănătăţii ar fi analizat cu atenţie situaţia din judeţul Arad şi nu ar fi acţionat după un şablon cu pretenţie de valoare universală, ar fi constatat că, nu cu foarte mult timp în urmă, a avut loc o restructurare similară. Reducerea numărului de paturi, inclusiv a unor secţii sau chiar spitale din judeţ, a fost mai drastică decât în alte judeţe. De aceea, centrul de greutate a unităţilor spitaliceşti s-a mutat aproape în totalitate la spitalele din municipiu. O nouă restructurare a acestor unităţi îngrijorează specialiştii şi medicii din Arad, cu grave repercusiuni în ceea ce priveşte calitatea actului medical.

Consider că eforturile Ministerului Sănătăţii pentru a reduce pierderile înregistrate de spitale sunt pe deplin justificate. Măsurile prin care sunt materializate aceste eforturi însă trebuie concepute în aşa fel încât să avantajeze pacienţii şi să conducă în final nu doar la reducerea costurilor, cât mai ales la creşterea calităţii actului medical. Reducerea excesivă a numărului de paturi, care conduce în final la declasificarea unor unităţi spitaliceşti de tradiţie, care deservesc pacienţii dintr-un întreg judeţ, nu se încadrează, cu siguranţă, în rândul măsurilor acceptabile şi rezonabile ale reformei din sistem.

Domnul Dan Mihai Marian:

"Despre lipsa de sportivitate şi becalizarea politicii româneşti"

Legătura dintre fotbal şi politică este mult mai profundă decât îşi imaginează majoritatea celor interesaţi de această chestiune. Dincolo de faptul că toţi românii cred că se pricep deopotrivă la fotbal şi la politică, legătura dintre cele două "fenomene" constă în prezenţa spiritului de competiţie liberă, deschisă, bazată pe respectarea unor reguli unanim cunoscute. Deosebirea dintre fotbal şi politică este doar între numărul actorilor implicaţi în competiţia directă: în timp ce într-un meci de fotbal se confruntă două tabere, în "meciul" politic sunt implicate cel puţin două "tabere".

Spiritul competiţiei fotbalistice sau politice este fair-play-ul. Atât confruntarea din fotbal, cât şi competiţia politică ar trebui să se desfăşoare din plăcerea actorilor implicaţi şi spre bucuria şi beneficiile publicului. Însă, în România, asistăm de prea multe ori la o viciere a spiritului de competiţie care se manifestă în politică şi în fotbal. Altercaţii sau chiar bătăi serioase putem vedea şi pe stadioane, şi în parlamente sau în alte arene politice. Competiţia degenerată în agresivitate şi violenţă fizică sau simbolică este prezentă nu numai între cei care dispută jocul de fotbal sau jocul politic, ci şi între publicul spectator, în cazul meciului de fotbal, şi electorat, în cazul "meciului politic".

O astfel de viciere a sportivităţii şi fair-play-ului s-a produs săptămâna trecută la Vaslui, la meciul Steaua Bucureşti -F.C. Vaslui, în urma căruia echipa finanţatorului Gigi Becali a câştigat campionatul intern de fotbal. Cei dintre dvs. care aţi urmărit jurnalele sportive în care s-a relatat despre acest eveniment sportiv au putut observa absenţa bucuriei care ar fi trebuit să anime, la urma urmei, galeria stelistă venită de la Bucureşti. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece suporterii stelişti şi-au consumat "bateriile" înaintea disputării meciului respectiv bând peste măsură alcool, agresând vasluienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce avea să se petreacă pe stadion.

"Obscenitate" şi "agresivitate" sunt cele mai potrivite cuvinte pentru a caracteriza comportamentului suporterilor stelişti găzduiţi cu bunăvoinţă şi bun-simţ de cetăţenii Vasluiului. Cu toţii ne-am întrebat în acea zi dacă "justiţiarul" Gigi Becali, care de curând utilizează fraudulos imaginea lui Vlad Ţepeş, are cunoştinţă de comportamentul deviant al suporterilor echipei Steaua Bucureşti. Probabil că nici acum n-a aflat de mitocănia galeriei pe care o păstoreşte.

Prin intermediul acestei declaraţii parlamentare, îi aducem la cunoştinţă lui Vlad Ţepeş, reîncarnat mai nou în persoana finanţatorului echipei Steaua Bucureşti şi preşedintelui Partidului Noua Generaţie, că năbădăioşii săi suporteri au profanat chiar şi statuia voievodului moldovean Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul civic al Vasluiului. Iar acest lucru este inacceptabil pentru toţi cetăţenii municipiului Vaslui care, printre altele, se bucură de o echipă de fotbal în prima divizie.

Înainte să se erijeze în mare salvator de neam şi ţară, domnul Gigi Becali ar face bine să-şi educe fotbaliştii, suporterii şi chiar unii membri ai staff-ului echipei Steaua Bucureşti. Dacă marele voievod nu este în stare să fie un bun pedagog, atunci să facă bine să-şi plătească un consilier care să le predea suporterilor săi lecţii de bun-simţ şi civilitate. Şi care să-i înveţe că atunci când intră într-o casă sau într-un oraş e recomandabil să dai "buna-ziua" şi să te porţi frumos, în loc să înjuri şi să agresezi cetăţenii şi pe suporterii echipei adverse.

Din păcate, la fel ca politica de pe Dâmboviţa, şi fotbalul românesc se confruntă cu problema unei clase de finanţatori de fotbal, fotbalişti şi suporteri care de multă vreme este nereformată. Afară cu golanii din fotbal şi din politică!

Domnul Paul Magheru:

"Naţionalismul lingvistic"

Proiectulde Lege privind Statutul minorităţilor bate pasul pe loc şi aceasta nu din cauza opoziţiei, nici a puterii, ci datorită obstinaţiei UDMR de a nu studia în învăţământul preuniversitar, istoria şi geografia în limba română. La art. 16 din 78, grupurile parlamentare PRM şi PSD, susţinute parţial şi de PD, au introdus un amendament, la acest nivel al discuţiilor, prin care disciplinele şcolare pot fi studiate în limba maternă, cu excepţia limbii şi literaturii române, a istoriei şi geografiei.

Datorită unor prevederi care exced drepturile minorităţilor, chiar şi unele discriminări pozitive, sunt primul care am cerut în şedinţa comună a comisiilor de învăţământ, juridică şi drepturile omului, să se amâne discutarea proiectului de Lege pentru a menaja disputele şi sensibilităţile, până la integrarea noastră în UE, preconizată pentru 1 ianuarie 2007. Aceasta cu atât mai mult cu cât Statutul minorităţilor nu este o prioritate legislativă, nu este cerută de UE, iar România a fost invocată de mai multe ori ca model de rezolvare a problemei minorităţilor. Evoluţia legislativă a acestui proiect depinde exclusiv de eliminarea exceselor ce contravin Constituţiei, normelor europene în materie şi recomandările Comisiei de la Veneţia. "România - a precizat pe bună dreptate liderul Partidului Democrat - nu a fost şi nici nu trebuie să fie un poligon de încercare în materia drepturilor minorităţilor naţionale".

Deputaţii UDMR nu-şi dau seama că însuşirea istoriei şi geografiei într-o altă limbă decât cea oficială a statului în care trăiesc generează confuzii, situaţii caraghioase, dificultăţi artificiale în defavoarea minorităţilor pe care pretind că-i reprezintă. Toată lumea va citi, va vorbi, va călători la Alba Iulia, numai minoritatea maghiară se va interesa de Gyulafehérvár. Toată lumea va şti cine a fost Ştefan cel Mare şi Sfânt, numai maghiarii din România îl vor confunda probabil cu Sent-Istvan, regele creştin al ungurilor. De altfel, dacă le putem recunoaşte ceva maghiarilor, aceasta este deznaţionalizarea prin limbă. În propria lor ţară au maghiarizat totul, toponimie, onomastică, au tradus, au calchiat, au şters orice urmă străină. Slavii au trecut şi pe la noi şi prin Panonia. Noi am păstrat intactă toponimia slavă: Râmnicul Vâlcea, Târnave, Prahova, Dâmboviţa. Prima capitală a Ungariei avea nume slav: Stolicinîi belehrad (Cetatea albă de scaun). Azi, în traducere maghiară, oraşul se numeşte Szekesfehérvár. Denumirea oraşului Györ nu înseamnă nimic. El s-a numit Raba, din care a rămas doar o marcă de autocamioane. Oraşul celor cinci biserici se numea Petikostolie. El a devenit Pécs. Tot slave sunt şi denumirile Komarom, Miskolc etc.

Atitudinea şi respectul românilor faţă de limbile străine au fost strălucit exprimate de ardeleanul Ioan Slavici. Bunul-simţ românesc în materie de limbă a fost dovedit de ţăranul Budulea din nuvela Budulea Taichii. Avertizat de dascălul Clăiţă că dacă va urma şcoala ungurească, Huţu ar putea fi influenţat de credinţa calvinească ori papistăşească, Budulea tatăl îi administrează următoarea probă exemplară pentru individul român: "...uite la fluierul meu, şi scoate nerăbdător fluierul din şerpar, sunt şapte borte şi cânt mai bine pe el decât pe unul... aşa e şi cu limba, cu cât mai multe limbi străine ştie omul, cu atât mai învăţat este" şi drept concluzie "aşa e şi omul, câte limbi ştie de atâtea ori este om".

Să dăm posibilitatea tinerilor să se multiplice ca oameni prin însuşirea a cât mai multe limbi străine, iar minorităţile, în mod normal, trebuie să înveţe limba română, istoria şi geografia în limba ţării în care trăiesc, pentru a fi cu atât mai mult oameni bine orientaţi la ei acasă.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

"Tupeul PSD nu mai are margini"

Cred că nimeni nu pune la îndoială faptul că achiziţionarea celor două fregate ce trebuiau casate în Marea Britanie reprezintă o acţiune catastrofală a Cabinetului Năstase. Scandalul se află pe prima pagină în întreaga presă scrisă şi deschide jurnalele televiziunilor. Evenimentul este mediatizat aproape egal ca şi turneul final al campionatului mondial de fotbal.

Am asistat timp de câteva zile la o pasare a responsabilităţilor de la un factor de răspundere la altul. Nici fostul premier Adrian Năstase, nici foştii miniştri ai apărării şi finanţelor nu-şi arogă nici o responsabilitate în acest scandal. NU vin să acuz acum pe cineva din fostul guvern că ar fi luat sub formă de mită o sumă uriaşă de bani sau vreun comision ilegal. Deşi în presă se bate moneda pe aceste aspecte. Vin şi acuz faptul că a fost vorba de un contract extrem de păgubos pentru România, că s-a cheltuit nejustificat banul public. Atrag atenţia - informaţia este publică - Guvernul bulgar a cumpărat o fregată similară celor britanice, dar gata modernizată, de la armata belgiană, cu 23 de milioane de euro. România a plătit companiei britanice BAE 116 milioane de lire sterline pentru două nave uzate. Şi, conform declaraţiilor liderului sindical din BNS, Dumitru Costin, s-ar putea să mai plătim, fiind vorba de un contract în care nu se mai poate da înapoi, încă 500 de milioane de Euro.

Şi în timp ce DNA încearcă să descâlcească iţele extrem de încurcate ale acestei afaceri scandaloase, exponenţii fostului partid de guvernământ, dând dovadă de un tupeu ce nu mai are margini, încearcă să arunce pisica în curtea actualei guvernări. Am aflat, cu stupoare că preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană a anunţat că va cere Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să desecretizeze toate documentele legate de cumpărarea celor două fregate din Marea Britanie. Subiectul a fost discutat în cadrul şedinţei săptămânale a fostului partid de guvernământ, ai cărui miniştri au semnat contractul de achiziţie a celor două fregate. Preşedintele social- democraţilor vrea în schimb ca actualul executiv să dea explicaţii despre modul în care a fost urmărit contractul de la preluarea puterii. După cum a sunat declaraţia domnului Geoană, oricine ar putea înţelege că este vorba de documente ale actualului CSAT.

Dacă ar fi dat dovadă de o minimă decenţă, atunci în declaraţia făcută ieri presei, domnul Geoană ar fi trebuit să menţioneze că este vorba de documente clasificate de CSAT-ul din perioada 2001-2004. Nu a făcut-o. Iar faptul că solicită actualului executiv să dea explicaţii pentru modul în care a urmărit derularea contractului, lasă să se înţeleagă că actualul guvern ar avea vreun amestec în achiziţionarea celor două fregate.

Este scandaloasă prestaţia preşedintelui PSD. Domnia sa caută complici pentru o infracţiune comisă de proprii colegi. NU are cum să-i găsească la actuala guvernare. În 2003, totul era la cheremul partidului stat, PSD.

PS. Cred că ar fi fost mult mai simplu pentru domnul Geoană să aibă iniţial o discuţie tete-a-tete cu Ion Iliescu, fostul preşedinte al CSAT din perioada achiziţionării celor două fregate, şi poate aşa ar fi aflat datele secrete care îl interesau.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Remember 13 - 15 iunie"

Conform tuturor sondajelor de opinie, o majoritate covârşitoare a românilor îşi doresc să devenim membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Legat de această opţiune îmi pun o întrebare retorică: oare dacă Ion Iliescu şi gaşca lui de întârziaţi ai istoriei nu ar fi organizat desfăşurarea evenimentelor din 13 - 15 iunie, România ar fi fost admisă în Casa Europeană ?

Exact acum 16 ani, Bucureştiul a fost gazda unor evenimente care ne-au întors cu zeci de ani în urmă şi ne-au gonit din anticamera Europei. Da, acesta este adevărul. Intervenţia în forţă, mineristo-securisto-fesenisto din 13 - 15 iunie 1990, îi datorăm acum faptul că nu suntem în familia Uniunii Europene, că nu avem încă o reformă instituţională la standarde europene şi o clasă politică modernă.

Ceea ce s-a întâmplat acum 16 ani a reprezentat o reeditare a obiceiurilor bolşevicilor din perioada 1945-1947, când, treptat, treptat au acaparat prin forţă şi hoţie puterea în România. În anii '40, bolşevicii aveau în spate efectivele Armatei Roşii. Acum 16 ani, urmaşii bolşevicilor, feseniştii, au avut (dacă este să ţinem cont de afirmaţiile dizidentului rus Bukovski) OK tacit al Kremlinului.

Din păcate, nici după 16 ani, o mare parte dintre principalii vinovaţi nu au fost traşi la răspundere. Unii se află chiar printre noi, în Parlament. Ion Iliescu, cel care a mulţumit din inimă minerilor, refuză şi astăzi, cu obstinaţie, să recunoască răul făcut de aceştia, de securiştii disimulaţi şi de către agitatorii FSN, unei Capitale care încerca să reintre după 45 de ani în circuitul civilizaţiei europene.

Nici pînă în ziua de astăzi nimeni nu a fost tras la răspundere pentru marile diversiuni de genul maşinilor de făcut dolari falşi, a drogurilor şi a armamentului "găsite" la sediile centrale ale PNL şi PNŢCD. Diversiuni în urma cărora logistica din sediile PNL şi PNŢCD a avut mult de suferit. Nici pînă astăzi nu se cunoaşte numărul morţilor din acea perioadă. Se cunoaşte un singur lucru: cel puţin 50%, dacă nu mai mult, dintre zecile de mii de tineri care au participat la cele mai paşnice dar şi cele mai lungi manifestări de protest din estul Europei au decis să imigreze. Canada, Statele Unite, Suedia, Germania sunt numai câteva din ţările care şi-au îmbogăţit panoplia de intelectuali, adevărate "creiere" din România. "Creiere" care au fost sufletul Pieţei Universităţii.

Cu toată opoziţia de atunci a FSN-ului, istoria nu a putut fi oprită în loc. Demonstraţiile din Piaţa Universităţii aveau două revendicări majore: înfiinţarea unui post de televiziune independent şi aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. La ora actuală există numeroase televiziuni alternative la cea publică, iar punctul 8 este pe cale să se transforme în Legea lustraţiei. O lege care, ca şi acum 16 ani, nu este agreată de urmaşii FSN-ului.

P.S. Tot în zilele de 13-15 iunie 1990, s-a lansat sloganul "IMGB face ordine". După 16 ani, cuplul de tristă amintire Iliescu-Roman încearcă să-l revitalizeze prin mijloace democratice. Sindicaliştii de la IMGB sunt înlocuiţi cu cei din centrala Meridian şi vor deveni masa de manevră a unui partid de stânga, condus de tandemul mai sus amintit. Cu o săptămână în urmă, Camera Deputaţilor a respins cu o cvasiunanimitate o propunere legislativă care stabilea incompatibilităţi între zona politică şi cea sindicală. Deloc întâmplător.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Afacerea fregatelor britanice: încă o tentativă a PSD de a ne integra. În lumea a treia..."

Cu şase luni înainte de ceea ce ar trebui să fie momentul 0 al intrării României, oficial, în Uniunea Europeană, ne confruntăm cu un scandal care, în fiecare zi, ia proporţii şi mai dezvăluie câte ceva în legătură cu minciuna în care am trăit în perioada 2000-2004. Aflăm chestiuni grave despre modul de gândire al ştabilor PSD, despre maniera de a acţiona a unui partid-stat ajuns la guvernare şi constituit, pare-se, după modelul mafiei. Consider că este momentul să se dovedească acum ceea ce trebuia să ştim de mult timp, aspecte pe care toată lumea le-a conştientizat şi pe care le-a taxat la votul din 2004: faptul că PSD este un partid al corupţiei generalizate, un grup bine organizat când este la putere şi dezorganizat când scapă obiectul de coagulare, şi anume controlul banilor publici.

Solicit, şi pe această cale, instituţiilor statului să acţioneze urgent pentru a elucida misterele achiziţiei celor două nave din Marea Britanie, pentru care s-a dat o Hotărâre de Guvern în anul 2004. Este vorba, fără îndoială, despre corupţie certificată prin documente ale statului român, despre înalţi oficiali guvernamentali care au girat pe bani publici o afacere cel puţin dubioasă. Este, fără îndoială, vorba despre o sumă de bani extrem de mare pentru a crede că avem de-a face cu peşti mici. Cred că acesta este unul din momentele în care putem să demonstrăm că România doreşte cu adevărat eradicarea flagelului corupţiei, pentru că nu mai sunt implicaţi consilieri "de sacrificiu", ci este vorba de persoane care au avut rang de ministru în legislatura Năstase.

Imaginea României nu este, cu siguranţă, una dintre cele mai bune imagini ale unei ţări. După cum se ştie, nu este nici cea reală, ci este creată pe o serie de aspecte negative ale vieţii sociale şi politice de aici. O tranşare cât mai rapidă a acestei probleme cu tragerea la răspundere a vinovaţilor ar reduce din îndoiala cu care suntem priviţi în Europa. Este vorba de o chestiune care pătează imaginea ţării noastre într-un moment în care Guvernul român face eforturi reale pentru o integrare demnă şi la timp.

Îmi exprim speranţa ca, de această dată, atât DNA cât şi instanţele româneşti să îşi facă datoria şi să acţioneze în consecinţă. Deşi avem de-a face cu un caz sesizat mai întâi în plan mediatic, aş vrea, acum, să vedem numai vinovaţii la televizor. Fără termopane, fără descinderi în forţă... Este un caz pe care nu ne permitem să-l tratăm cu amatorism. PSD a implicat România într-un scandal internaţional, iar acum este cazul că arătăm partenerilor noştri europeni că metehnele guvernanţilor români s-au schimbat. Definitiv!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Afacerea fregata, adevărata faţă a PSD"

Afacerea fregatelor demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, ce a însemnat guvernarea PSD pentru România. Cei care se cred şi astăzi singurii capabili să conducă România, cei care înaintează moţiuni peste moţiuni şi ameninţă inclusiv cu o moţiune de cenzură sunt dovediţi pe zi ce trece că nu au avut nici în clin, nici în mânecă cu interesul naţional, cu integrarea în UE. Au avut doar un singur scop: interesul personal. Şi pentru a rezolva acest lucru, mijloacele nu au contat. Acesta a fost, este şi va fi PSD.

Îmi aduc aminte că anul trecut cu ocazia dezbaterii unei moţiuni simple, dacă nu mă înşel, pe tema energiei, liderii PSD au adus în balcoanele plenului Camerei Deputaţilor 200 de pensionari amărâţi care trebuiau să vadă cum actuala putere "îşi bate joc de viaţa lor", "umflând" preţul în domeniu. Nu ştiu cum au reacţionat în aceste zile respectivii pensionari în cazul în care au aflat din media că "protectorii" lor din PSD au cheltuit sume uriaşe pentru două vase casabile şi că prin contractul încheiat, România mai trebuie să plătească în continuare sume exorbitante. Poate şi din cauza acestor sume aruncate pe apa Tamisei, dar şi poate din cauza altor contracte despre care încă nu se cunosc amănunte, s-a ajuns ca în unele domenii să existe probleme, care acum se rezolvă cu dificultate.

Nu au existat însă probleme pentru buzunarele în care au intrat comisioanele. Şi tare mi-e frică că nu vor exista nici de aici înainte, deoarece se pare că banii negrii obţinuţi din acele comisioane s-au înălbit între timp. Şi, mai mult, vinovaţii nu vor fi atinşi de braţul justiţiei, braţ care a început să investigheze numai după ce au venit informaţii din Marea Britanie. Stau şi mă întreb de ce s-a aşteptat să ne tragă englezii de mânecă şi să ne spună, "demaraţi cercetările". Oare nici un procuror nu a citit presa din perioada încheierii contractelor? Oare nici un procuror nu ştia că reprezentanţi ai PNL au ridicat în Parlament la vremea respectivă obiecţii asupra respectivului contract? Acum, şi dacă vrea, nu cred că justiţia mai poate face mare lucru, iar cei implicaţi îşi râd fericiţi în barbă. Iar pe la câte un post de televiziune, un analist care regretă foarte mult că Tăriceanu şi nu Adrian Năstase sau alticineva este premier, deja "pregăteşte" opinia publică şi susţine că nimeni nu a luat comision în România şi că toată afacerea este îndreptată pentru demolarea premierului britanic Tony Blair, de către oponenţii acestuia din Albion. Oare tot pentru compromiterea premierului britanic partea română a acceptat o clauză (anexa 15 din contract, cea care se referă la obligaţiile de offset), care prevede că până în februarie 2008, nimeni nu poate sancţiona partea britanică dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile? Nu sunt convins că vor exista, dacă vor exista, răspunsuri clare la aceste întrebări.

Cotidianul Gândul din această dimineaţă, citând site-ul Fundaţiei maghiare pentru drepturile omului, relatează că pe vremea când era ministrul Apărării, în mai 2002, dl Ioan Mircea Paşcu, dar "numai" în calitate de parlamentar de Satu Mare, a organizat o excursie în judeţul Satu-Mare pentru deja celebrul Barry George. La "sejur" a participat şi consilierul prezidenţial de atunci Ioan Talpeş. De ce nu au aflat şi alte "organe" despre această excursie? Începe să devină interesant!

Domnul Dumitru Avram:

"De ce n-a venit Vladimir Putin la Bucureşti?"

Traian Băsescu şi-a dorit să se întoarcă la Cotroceni în forţă prin organizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat. S-a cheltuit pentru aceasta cam un milion de euro, iar pariul cel mare era legat de prezenţa la Bucureşti a lui Putin şi a Condoleezzei Rice. Până la urmă, singurii oaspeţi de seamă ai lui Băsescu aveau să fie Viktor Iuşcenko, trandafiriul Mişa - cum îi spune Bruce Jackson - Saakaşvilli, Vladimir Voronin, armeanul Robert Kocearian, azerul Ilham Aliev. Turcia şi-a trimis un ministru de stat fără portofoliu, Bulgaria pe cel de Externe, în rest, oficialităţi de rangul al doilea din partea comunităţii europene şi euro-atlantice, ca şi din aceea a altor organizaţii internaţionale.

A trecut pe acolo ambasadorul Rusiei la Bucureşti şi un reprezentant al Departamentului de Stat. Din toate relatările pe marginea a ceea ce a avut loc luni la Bucureşti se desprinde clar concluzia că Traian Băsescu a eşuat tocmai la Marea Neagră. Încercând să surprindă opinia publică printr-o frază şocantă - "Plasarea Mării Negre pe hartă este o provocare în sine", Mihai-Răzvan Ungureanu, tânărul nostru ministru de Externe, n-a făcut decât să-şi aducă, şi el, partea sa de contribuţie la conturarea acestui eşec. Nici evocarea atât de închipuitei societăţi civile n-a putut salva situaţia. Marea absentă, Rusia, continuă să rămână jucătorul politic cel mai important la Marea Neagră.

În paranteză fie spus, Vladimir Putin se întâlnea, în acelaşi timp, cu Henry Kissinger, la reşedinţa sa din Novo Ogarevo, situată la 10 kilometri de Moscova. Fostul secretar de stat american, astăzi în vârstă de 82 de ani, organizase vizita istorică a lui Nixon la Moscova, în mai 1972, şi este convins şi astăzi că "Rusia şi SUA nu trebuie să fie adversare, ci să acţioneze împreună pentru binele umanităţii". Diplomaţii de carieră ştiu de mult că nu e bine să te aşezi între doi elefanţi! Suntem prea mici pentru un război aşa de mare, chiar dacă a revenit în discuţie problema centrelor de detenţie ale CIA, găzduite şi de România.

Cum spunea cineva, practic, la Bucureşti s-a reunit într-un summit "light" GUAM-ul din fostul spaţiu sovietic (Georgia, Ucraina, Azerbaidjanul, Moldova). În plus, această iniţiativă românească a avut soarta declaraţiei politice a comunităţilor locale şi regionale de la Marea Neagră, din luna martie, declaraţie care nu a fost asumată şi de Rusia, lăsând astfel cu ochii în soare euro-regiunea pontică. Să ne reamintim, în acelaşi timp, că ideea recent eşuatului Forum al Mării Negre a apărut cu prilejul unei vizite a preşedintelui Băsescu la Kiev, într-o încercare diplomatică de a stabili o agendă pentru acea ocazie. Portocaliul Iuşcenko, cel care a reuşit să piardă, într-un timp record, un alt pariu al americanilor, a îmbrăţişat-o imediat. La Bucureşti, el a ajuns pe fondul acuzelor făcute la adresa Rusiei, de incitare la un nou război în Crimeea.

Subiectul principal al politicii externe a lui Traian Băsescu, Marea Neagră, a fost, aşadar, ratat în totalitate de ultima reuniune de la Bucureşti. Boicotul Rusiei pune sub semnul întrebării atingerea obiectivelor Forumului pentru Dialog şi Parteneriat: problemele privitoare la securitate, ca şi cele legate de garantarea livrărilor energetice pentru regiune şi pentru Europa. O certitudine pare a fi anunţul Fundaţiei americane "George Marshall" referitor la finanţarea unor proiecte de "consolidare a democraţiei, îmbunătăţirea guvernării şi dezvoltarea cooperării regionale şi a societăţii civile" în această regiune. Au fost alocaţi deja 20 milioane de dolari pentru Fondul Mării Negre şi au fost demarate negocierile cu Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Fundaţia Charles Stewart şi cu Guvernul României pentru susţinerea acestei iniţiative. Puţin, mult prea puţin, faţă de refuzul Rusiei, parţial al Turciei, al altor ţări, ca şi al organismelor europene de a se implica în acest proiect atât de agreat de americani.

La începutul mandatului său, o dată cu lansarea ideii axei Bucureşti - Londra - Washington, Traian Băsescu promitea Casei Albe să facă din Marea Neagră "o a doua Mare Mediterană" sub aspectul securităţii comune, al cooperării politice şi comerciale. Într-o declaraţie făcută la 9 martie 2005, în faţa Comitetului de relaţii externe al Senatului SUA şi publicată în premieră mondială de ziarul "Tricolorul", acelaşi controversat Bruce Pitcairn Jackson mergea până acolo încât cerea să se pună capăt "arhaicei" Convenţii de la Montreau (1936). Apreciat drept un moment de excepţională însemnătate pentru colaborarea şi securitatea la Marea Neagră, documentul amintit interzice prezenţa navelor militare străine - altele decât cele ale ţărilor riverane - în fostul "lac turcesc". Să înfruntăm, spun americanii, atât Rusia, cât şi Turcia (cu un rol important în blocarea acţiunii "Active Endeavor", de monitorizare de către NATO a Mării Negre), să oprim politica lor coordonată în această regiune! România, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Rusia şi Georgia mărginesc direct Marea Neagră - una dintre cele mai poluate din lume -, iar singura cale de acces maritim către aceasta este Strâmtoarea Bosfor din Turcia.

Îl invităm pe preşedintele României să vină în faţa Parlamentului şi să spună dacă astăzi este la fel de entuziast în această privinţă ca în primăvara lui 2005.

Domnul Relu Fenechiu:

"Ovidiu Brînzan a greşit adresa"

Nimeni nu poate afirma că în România totul este perfect, iar actuala guvernare recunoaşte că sunt probleme de rezolvat în numeroase domenii, şi face eforturi pentru remedierea situaţiilor negative. În schimb, fosta guvernare, pe vremea când se afla la butoanele de comandă de la Palatul Victoria, nu admitea existenţa unor situaţii delicate. Şi acestea existau în număr foarte mare. Tocmai un exponent al fostei guvernări, care, din decenţă ar trebui acum să tacă, pe un ton obraznico-demagogic îl atacă pe urmaşul său în funcţie şi nu numai.

Este vorba de dl Ovidiu Brînzan, care la obişnuita conferinţă de presă duminicală a PSD, a afirmat că "premierul Călin Popescu-Tăriceanu este principalul vinovat de dezastrul, haosul şi drama din sănătate, deoarece acesta ar ţine în braţe un ministru incapabil, iresponsabil şi bolnav de nepricepere". Tot domnia sa arată cu degetul şi spune despre reforma sanitară că ar fi "marea păcăleală". Acest discurs al PSD, exceptând tenta electorală, reprezintă un nonsens. Pentru că despre dramă în sănătate, despre haos s-a vorbit în permanenţă în timpul guvernării Năstase. De fapt, sistemul sanitar este deficient, nu de ieri, de azi, ci de peste 20 de ani. S-a vorbit mai pregnant însă în timpul guvernării PSD. Dacă dl Brînzan ar fi acuzat actualul ministru al sănătăţii şi, prin ricoşeu, actualul guvern că au contribuit la mărirea dezastrului lăsat de guvernul PSD în domeniu, aş înţelege atacurile. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Dacă înainte de a lansa atacuri, dl Brînzan şi ceilalţi denigratori din PSD ar fi făcut o superficială analiză, ar fi observat că reforma promovată de ministrul Nicolăescu a primit girul inclusiv al preşedintelui Traian Băsescu, cel care este un critic foarte dur la adresa guvernului şi în special a miniştrilor PNL.

Domnul Brînzan poate uită cum, sau mai precis DE CE a ajuns în 2003 ministru al sănătăţii. Am să-i reamintesc eu. Pentru că predecesorul său nu a fost capabil să gestioneze sistemul de sănătate. Şi nici domnia sa nu a făcut nimic în plus. Cozile la medicamentele compensate erau ceva obişnuit în perioada ministeriatului domniei sale, dramele din spitale, calitatea serviciilor medicale lăsa de dorit. Nu pot fi suspectat de contraatac politic, pentru că însuşi dl Brînzan a scăpat duminică un "porumbel" în acest sens. Domnia sa, făcând aluzie la "aberaţia plafoanelor" la medicamente, afirmă că această măsură, "PSD avea în vedere să o elimine în 2005". Deci iată, o recunoaştere directă a marilor probleme din sănătate din timpul guvernării PSD. Afirmaţia de mai sus demonstrează că nu actuala guvernare a generat situaţia actuală din sănătate, care evident nu este încă roză. Repet, nu pot să afirm că ministrul Eugen Nicolăescu a reparat toate oalele sparte lăsate de dl Brînzan, dar nimeni nu poate susţine că stă cu mâinile în sân.

Altceva irită PSD şi anume că noua legislaţie în domeniu trimite în istorie feudalii PSD din conducerile unor spitale şi că reduce vârsta de pensionare a medicilor. Nu este momentul acum să intru în amănunte, dar aceste două puncte au generat isteria anti-Nicolăescu şi anti-Tăriceanu a PSD. Nu altceva.

Domnul Aurel Olarean:

"Popularizarea negativă a României în mediile internaţionale"

Săptămâna trecută, România a fost, oare pentru a câta oară, în centrul atenţiei publice internaţionale. Şi tot ca de obicei, numele nostru a fost asociat cu partea negativă a ştirilor din presa internaţională. Şi asta nu pentru că subiectele pozitive ar fi lipsit, dar, din păcate, scara de valori în a aprecia interesul pentru o ştire de presă, diferă fundamental în lume faţă de România. Cu alte cuvinte, ceea ce noi anunţam cu mare pompă a fi o realizare remarcabilă, pentru mediile internaţionale este ceva normal şi deci nu merită a fi mediatizat.

Aşa încât continuăm să fim subiectul unor ştiri deloc măgulitoare care induc opiniei publice internaţionale o părere eronată despre societatea românească. Să fim realişti şi să recunoaştem faţă de noi înşine că procentul celor care ştiu ceva mai mult despre România, este destul de mic. În general, se ştie despre corupţie, despre Dracula, că avem o agricultură la nivel de plug de lemn tras de cai, potenţial turistic nevalorificat şi...cam atât...adică se ştie că existăm undeva în Europa. Şi atunci este perfect normal ca să fim percepuţi prin prisma informaţiilor de presă. Am auzit şi voci care susţin că decât deloc, tot mai bine este să fi subiectul unei ştiri internaţionale şi să fi, deci, în atenţia opiniei publice.

În momentul în care eşti citată ca ţară de două ori într-o săptămână în scandaluri publice, trebuie totuşi să încerci să-ţi speli într-un fel imaginea. Faptul că suntem citaţi în faţa Consiliului Europei ca ţară de tranzit pentru avioanele CIA ce transportă prizonieri politici, este îngrijorător. Faptul că se susţine că, în România au fost anchetaţi prizonieri ai CIA este şi mai îngrijorător, asta implicând direct Guvernul.

Nu contează că nu suntem singuri pe aceasta listă, important este că suntem, şi chiar dacă nu este aşa, totuşi suspiciunea există şi va persista în mintea oamenilor.

Apoi cazul achiziţionării celor două fregate de lupta din Marea Britanie, subiect care a fost larg dezbătut la vremea respectivă. Poate nu are o atât de mare importanţă că în această tranzacţie s-au luat şi s-au dat comisioane, important este că acestea au fost luate de către reprezentanţi oficiali ai statului român. Iar de aici şi până la acuzaţia de corupţie la nivel înalt nu mai este decât un pas. În practica comercială din ţările occidentale, aceste comisioane sunt stipulate în contract, deci la vedere, şi sunt impozitate. Când se vor obişnui anumite persoane să respecte legea şi să nu abuzeze de BANUL PUBLIC (banul nostru, al contribuabililor)!

Normal ar fi ca, în ambele cazuri, România să ia o poziţie oficială şi să clarifice public acuzaţiile aduse. Este implicat direct statul român, nu o persoană particulară, deci lucrurile nu pot fi tratate cu indiferenţă sau ascunse sub masca nepăsării. Este vorba despre imaginea noastră, a tuturor şi, indiferent care este adevărul, lucrurile trebuiesc făcute public, cu consecinţele politice iminente.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"România - o închisoare secretă a americanilor?"

Din nou, în aceste zile, România a ajuns pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume. Este adevărat că nu singură, ci într-o companie, aş putea zice, chiar selectă, dacă ţinem cont de faptul că alături de noi apar ţări ca Spania, Germania, Grecia, Marea Britanie, etc.... Important este însă subiectul şi acesta nu ne face deloc cinste: România este acuzată public că ar fi o închisoare secretă a CIA, adică...a americanilor.

Recent, Consiliul Europei a făcut public raportul parlamentarului elveţian Dick Marty privind zborurile secrete efectuate de serviciile secrete americane în Europa, precum şi posibilele zone unde au fost încarceraţi prizonieri din Afganistan sau Irak. Nu mai puţin de 14 ţări apar pe această listă, dar, din motive necunoscute până în prezent, România şi Polonia par a fi favorite.

De ce din nou România? Aceasta este întrebarea. O explicaţie ar fi că România, încă de pe vremea fanarioţilor, joacă la "două capete". Adică şi cu turcii şi cu tătarii, şi cu nemţii şi cu ruşii, iar mai nou şi cu americanii şi cu europenii. Să recunoaştem realitatea istorică: între Europa şi America au existat şi vor exista întotdeauna divergenţe politice, ideologice şi mai ales economice. Starea de status-quo dintre cele două mari puteri este temporară şi, periodic, conflictul ascuns se reactivează. Explicaţia cea mai simplă gasită de analişti este că America are complexul unei naţiuni de imigranţi şi ar dori o cultură europeană de secole, iar Europa, văzută ca o entitate, nu are puterea economică şi militară a Americii. Şi în tot acest conflict mocnit, ne-am găsit noi, românii, să încercăm să fim şi proamericani şi, în acelaşi timp, şi proeuropeni, pentru că, totuşi, România este în Europa şi va intra în Uniunea Europeană. Oricum, dacă am ales acest traseu politic mai sinuos, trebuie să-l şi urmăm.

Totuşi, faptul că România este târâtă în acest scandal internaţional nu este un motiv de mândrie. Poate că faptele relatate de Dick Marty sunt reale, poate că nu sunt, dar important ar fi ca România să-şi clarifice poziţia faţă de aceste acuzaţii. Şi la fel de important ar fi ca să se solicite informaţii şi dovezi oficiale pentru a putea să fie combătute. România este membru NATO şi, în această calitate, este normal să permită avioanelor aliate să aterizeze şi să decoleze de pe teritoriul său, dar de aici şi până a afirma că în ţara noastră au fost debarcaţi prizonieri şi încarceraţi în centre de detenţie este o diferenţă. Corect ar fi ca România să ceară dovezi şi apoi să le combată, asta în cazul în care doreşte ca imaginea sa să nu fie amestecată într-un nou scandal diplomatic. Din păcate, riscăm să cădem, pentru a câta oară, într-o capcană: vrem să intrăm în UE, dar nu respectăm rigorile accesului în Uniunea Europeană. Pentru că, chiar în ţările aliate SUA din UE, accesul unor astfel de zboruri este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil. Şi România a riscat...pe mâna americanilor.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Nevoia instituirii unui cadru legal pentru copiii supradotaţi"

Pe plan international, există instituţii care reglementează modalitatea de educare a tinerilor supradotaţi, în acest caz trebuie amintită Recomandarea Consiliului Europei nr. 1248/1994 privind educatia copiilor supradotaţi, conform careia: «tinerii supradotaţi vor beneficia de condiţii de învăţământ adecvate care să le permită să-şi valorifice integral posibilităţile, atât în propriul lor interes, cât şi în interesul societăţii; nicio ţară nu-şi poate irosi talentele, iar neidentificarea la timp a potenţialelor intelectuale ar reprezenta o mare pierdere în domeniul resurselor umane; politicile educaţionale trebuie să recunoască şi să respecte diferenţele individuale, să-şi propună îmbunătăţirea procedeelor de identificare, să susţină traseele curriculare flexibile şi stilurile de predare adecvate căii şi tehnicii de susţinere a dezvoltării tuturor tinerilor».

România este locul în care zeci de mii de copii se pierd pe drumul spre performanţă sau îşi conturează acest drum în afara graniţelor ţării, în timp ce unu din patru absolvenţi de liceu sau facultate visează să plece pentru perfecţionare la un nivel mult mai înalt într-o altă ţară, renunţând la studiile în România, în lipsa unui sistem centrat pe programe educaţionale existent la nivel naţional. Un studiu al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă arată că, în ultimii trei ani, 25% dintre absolvenţii de liceu sau de facultate visează să plece din ţară.

Noi, Partidul Conservator, am iniţiat un proiect de lege privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, prin care dorim crearea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată, precum şi organizarea instituţională a programelor de educaţie diferenţiată pentru tinerii supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, beneficiari fiind tinerii supradotaţi, catăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României.

Am iniţiat acest proiect de lege pentru că în România aproximativ 5% din rândul tinerilor sunt supradotaţi, iar aproximativ 70% dintre olimpicii la matematică provin din familii care nu au legatură cu învăţământul; pentru că nu avem un sistem de a descoperi talentele naţionale, în timp ce în peste 40 de ţări, inclusiv în Rusia, Serbia, Croaţia sau Slovenia, există centre speciale de cercetare în care se lucrează cu copiii supradotaţi; pentru că în ultimii cinci ani România a câştigat aproximativ 300 de medalii la olimpiadele şcolare internationale; pentru că actualul curriculum şcolar trebuie "reorientat" dinspre disciplina şcolară către elev; pentru că este nevoie de o stategie politică pe termen scurt sau mediu pentru cultivarea şi educaţia tinerilor cu aptitudini înalte, pentru marirea fluxului de creiere care vor să se întoarcă în România; pentru că tinerii supradotaţi nu mai trebuie să fie o categorie "defavorizată" a României.

Proiectul de lege iniţiat de reprezentanţii Partidului Conservator urmăreşte să garanteze şi să promoveze dreptul la o educaţie diferenţiată, creând cadrul legislativ şi tehnico-logistic pentru formarea de elite profesionale în toate domeniile de activitate, prin intermediul: educaţiei diferenţiate, curriculum-ului diferenţiat şi parteneriatelor public-privat în domeniu.

Doamna Gabriela Creţu:

"Despre Diavolul şi bunul Dumnezeu"

Uniunea Europeană nu pare, pentru foarte mulţi români, ceea ce ar trebui să fie, adică o construcţie economică, socială şi politică ghidată de anumite principii şi anumite interese. Nu este o instituţie pământeană, ci se zbate pentru a-şi găsi identitatea undeva, între Diavolul şi Bunul Dumnezeu.

Unii au substituit, într-o manieră laică, pe "Las' că dă Domnul şi se rezolvă" cu "Las' că vin fondurile europene" şi rezolvăm toate problemele. "Nu s-ar putea face un proiect de finanţare!?" e o întrebare pe care o putem auzi cotidian din cel mai îndepărtat sat şi până în birourile celor ce ar trebui să elaboreze strategiile integrării. Drumul de la întrebare la răspuns şi de la răspuns la acţiune este însă lung. Şi nimeni nu pare cu adevărat să se grăbească, cel puţin la nivelul celor ce poartă responsabilitatea pentru asigurarea unei bune capacităţi de absorbţie a fondurilor europene. Cu cât ne mobilizăm mai greu în a găsi ideile, a scrie proiectele, a asigura banii necesari pentru coparticipare, cu atât vor fi mai mari dezamăgirile celor care astăzi cred că principiul pe care stă construcţia europeană nu este cel al solidarităţii, ci cel al pomenii. Aceştia vor îngroşa rândurile celor care sunt deja, în forme mai mult sau mai puţin manifeste, sceptici la adresa binelui ce ne-ar veni dinspre vest.

Scepticismul presupune doar îndoială şi rezervă, nu respingere în mod obligatoriu. El vine adesea din necunoaştere. Avem însă deja şi adversarii îndârjiţi ai Uniunii Europene.

Aceştia ştiu de ce. Pentru ei, Răul cel mare vine de la...apus deghizat în forma obligatorie, general valabilă şi peste tot aplicabilă, a LEGII. Diavolească invenţie pentru un neam care se poate lăuda cu foarte multe calităţi; este însă exagerat să se spună că printre ele s-ar găsi tradiţia în respectarea legilor şi îndemnul spre acţiune. Însuşi Guvernul foarte proeuropean al României foloseşte drept unic argument atunci când trebuie să înghiţim pilula prea amară a vreunei reglementări doar traduse şi nu transpuse (ceea ce ar fi cu totul altceva) - ne obligă Uniunea. Iar obligaţiile nu-s niciodată prea plăcute. În schimb, tot sprijinul pe care l-am primit prin fondurile de pre-aderare este meritul exclusiv al celor care conduc, că-s deştepţi şi "fac rost de bani".

Măsurăm deseori avantajele integrării în bani care ar veni direct din bugetul european. Nu sunt totdeauna cei mai importanţi. Integrarea înseamnă şi o mai bună funcţionare a instituţiilor şi o mai eficientă aplicare a legii. Chiar dacă unii nu cred, legea e făcută să-i protejeze pe cei slabi. Imaginaţi-vă că instituţiile din subordinea ministrului Flutur şi-ar fi făcut datoria prin controale severe în crescătorii, supravegherea veterinară a tuturor tranzacţiilor cu păsări, etc. Câte pierderi ar fi fost evitate, câte milioane de euro ar fi putut fi cheltuite în alte scopuri decât imunizarea roţilor de la maşini împotriva gripei aviare, ce imagine de oameni serioşi am fi transmis Europei. Imaginaţi-vă că serviciile secrete, 20000 de oameni plătiţi din banii publici, ar fi anunţat că mor păsări în mod suspect înainte, şi nu la o lună după ce fuseseră îngropate sau vândute ilegal prin toată ţara!

Sau, decât să ne imaginăm, mai bune să trecem la acţiune! Pro-europeană convinsă, întotdeauna am crezut că Uniunea ne dă, dar nu ne pune în traistă. Aproape un an de experienţă la Parlamentul European mi-a întărit convingerea.

Domnul Titus Corlăţean:

"Evitaţi o catastrofă în Făgăraş!"

Guvernul şi autorităţile locale braşovene nu se preocupă de soarta cetăţenilor şi sunt insensibili la problemele concrete ale românilor. Astfel, locuitorii municipiului Făgăraş şi ai zonei limitrofe din judeţul Braşov se află în pericol datorită riscului întreruperii iminente a furnizării de energie către societăţile de pe platforma chimică "Nitramonia", unde se află rezerva de nitroglicerină a României, precum şi câteva sute de tone de gaze toxice, precum amoniacul, folosite în procesul tehnic specific. Nitroglicerina şi amoniacul necesită condiţii de exploatare şi conservare cu totul speciale.

Una din societăţile aflate pe platforma chimică, societatea Nitroservice, are ca obiect principal de activitate distribuţia de utilităţi pe întreaga platformă (energie electrică, gaze naturale, apă potabilă, apă industrială, aer instrumental etc.), fiind singurul furnizor de utilităţi pentru celelalte societăţi - Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitrocontrol, Nitroservice şi Uzina de Produse Speciale (UPS) Făgăraş.

Invocând datoriile acumulate, Electrica Transilvania a trimis recent un ordin de debranşare pentru Nitroservice, cu data limită de 27 iunie 2006.

În lipsa energiei electrice, toate sistemele de siguranţă a depozitelor vor devenit inutilizabile.

La societatea Nitroexplosives, unic producător de explozivi civili din România, se află instalaţii cuprinse în planul de mobilizare al armatei, precum şi rezerva statului de glicerină pentru care, de altfel, guvernul actual nu a alocat resurse financiare. În depozitele de materii prime şi produse finite trebuie menţinute temperaturi de cel puţin 13 grade Celsius. În situaţia în care temperatura scade sub 13 grade Celsius, nitroglicerina devine instabilă, la orice stimul putând produce o deflagraţie.

Nitrofertiliser este singura societate care produce azotat de amoniu poros şi are ca obiect principal de activitate producerea de îngrăşăminte chimice. În prezent, în tancul de amoniac există 800 de tone. Tancul respectiv nu poate fi golit prin metode "convenţionale", prin construcţie având pentru protecţia lui o "pernă" de amoniac de cel puţin 500 de tone. Modalitatea de golire necesită un efort financiar foarte mare, iar societatea nu are fondurile necesare. Există totodată întârzieri ale salariilor de mai multe luni de zile.

Aducem la cunoştinţa guvernanţilor, în caz ca nu ştiu, că amoniacul este un gaz letal, care nu se poate dilua. Dacă nu este recirculat şi menţinut la -33 grade Celsius în stare lichidă el trece în stare gazoasă, iar în situaţia în care la compresoare nu poate fi asigurat aerul instrumental şi energia electrică, în maximum 1 oră şi jumătate acesta va fi eliminat în atmosferă, formând un nor de amoniac care se va deplasa după cum bate vântul.

Pe de altă parte, problemele angajaţilor, cauzate de întârzierea plăţii salariilor restante, a lipsei de perspectivă a salariaţilor de pe platforma chimică "Nitramonia", în principal datorită incompetenţei conducerii AVAS, au transformat Făgăraşul într-o bombă socială.

Preşedintele AVAS, un stimabil tânăr de 24 de ani, cu un remarcabil curriculum vitae pe hârtie, ajuns în fruntea autorităţii de valorificare cu experienţa activităţilor de practică din facultate şi a cursurilor cu nume sofisticat, de 2 zile durată, este incapabil să realizeze privatizarea societăţilor de pe platforma Nitramonia cu parteneri credibili şi serioşi. Totodată, guvernul şi reprezentanţii săi nu sunt interesaţi nici de asigurarea securităţii zonei şi a cetăţenilor judeţului Braşov.

Acelaşi prefect care a plecat în Polonia în plină criză de gripă aviară a trimis recent o delegaţie de experţi la Nitramonia pentru a evalua impactul sistării furnizării de energie electrică. Soluţia venită din partea prefecturii este halucinantă - cuplarea întregii platforme chimice la generatoare electrice (grupuri electogene) - în condiţiile în care acestea nu pot fi utilizate decât pentru o perioadă scurtă de timp, nu mai mult de 72 de ore.

Este o soluţie ridicolă care, probabil, ar trebui să ofere confort celor interesaţi, potrivit informaţilor vehiculate în mass-media, de preluarea terenului platformei Nitramonia, de aproximativ 300 de hectare.

Solicit guvernului şi primului-ministru să ia act de situaţia explozivă de la Făgăraş şi să acţioneze urgent, în consecinţă, pentru asigurarea siguranţei locuitorilor judeţului Braşov şi evitarea unei catastrofe!

Rezolarea problemelor economice şi sociale de la Făgăraş, dar şi a chestiunilor legate de siguranţa fizică a cetăţenilor Braşovului trebuie să fie preocuparea dumneavoastră principală! Pentru că, în ultimă instanţă, pentru incompetenţa şi iresponsabilitatea autorităţilor locale de la Braşov vor suferi, în lipsa unor acţiuni ferme şi rapide, ca de obicei, cetăţenii obişnuiţi.

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

În ziua de 8 iunie 2006, Ministerul Sănătăţii Publice a publicat un ordin pentru aprobarea listei produselor, altele decât medicamentele, ce pot fi deţinute şi eliberate prin farmacii. În esenţă, demersul este unul bine-venit, fiind nevoie de un cadru legislativ clar privitor la produsele ce pot fi comercializate prin farmacii.

Cred însă că lista de produse non-farmaceutice ce pot fi eliberate prin farmacii, statuată prin acest ordin, este prea restrictivă, dacă ţinem cont de practica folosită în farmaciile din toată lumea, dar şi de situaţia financiară grea a farmaciilor din România. Ordinul este expresia unei viziuni înguste a funcţionarilor din Ministerul Sănătăţii, care încă trăiesc cu nostalgia farmaciilor de dinainte de 1989.

Din rândul produselor care pot fi comercializate în farmacii, altele decât medicamentele, lipsesc pantofii profesionali, articolele de puericultură mare, jucăriile, cărţile despre sănătate, o bună parte dintre produsele cosmetice.

Nu mai insist asupra faptului că nici termenul de 30 de zile, necesar dezbaterii publice, conform legii transparenţei, nu a fost respectat.

Ca şi în cazul dezbaterilor care au avut loc pe marginea legii farmaciei, trebuie să amintesc faptul că la nivelul legislaţiei comunitare nu există o reglementare unitară privitoare la organizarea şi funcţionarea farmaciei, acestea fiind lăsate la latitudinea legislaţiei naţionale. Dar în majoritatea ţărilor Uniunii Europene tendinţa este aceea de a oferi servicii din ce în ce mai complexe, care includ, pe lângă servicii farmaceutice, şi servicii minime de asistenţă medicală (măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea colesterolului şi a glicemiei), dar şi de vânzare în farmacie a unor produse din ce în ce mai diversificate spre beneficiul pacienţilor şi consumatorilor.

În România, farmacia îşi desfăşoară activitatea într-un context economic şi financiar din ce în ce mai dificil, ţinând cont de încurajarea creşterii concurenţei în acest domeniu, scăderea adaosurilor comerciale pentru medicamente în ultimii doi ani, creşterea accentuată a costurilor farmaciilor, prin creşterea chiriilor, creşterea costurilor cu utilităţile, creşterea salariilor, în conformitate cu cerinţele pieţii, necesitatea creşterii standardelor de calitate a farmaciei româneşti, în vederea integrării.

Or, în acest context, orice venit suplimentar care poate fi realizat de farmacie nu este decât în beneficiul creşterii standardelor de calitate a serviciilor oferite pacienţilor. Conform unui document al companiilor din domeniu, realizat cu sprijinul Colegiului Farmaciştilor din România, în 2005, produsele ce nu au fost trecute în ordinul Ministerul Sănătăţii au fost vândute în aproximativ 1000 de farmacii, şi se apreciază că acest număr se va dubla începând cu 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Pentru anul 2005, se estimează că farmaciile din România au făcut o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane euro doar din aceste produse, iar această cifră va creşte considerabil în 2006, şi mai ales în 2007, când se aşteaptă o dublare a ei.

Îi adresez domnului ministru al sănătăţii solicitarea de a completa ordinul nr.639/ 8.06.2006 cu produsele care intenţionat au fost eliminate, ţinând cont de toate argumentele de mai sus.

Domnul Ion Luchian:

O idee tot mai des vehiculată în ultima perioadă este cea care priveşte necesitatea restructurării cât mai rapide a guvernului. Pentru principalii promotori ai acestei idei, restructurarea guvernului este soluţia care rezolvă problema birocraţiei la nivel central, a eficienţei actului guvernamental şi, mai mult încă, este absolut necesară în perspectiva integrării noastre europene.

Eu sunt de acord că actuala structură a guvernului este poate prea stufoasă - şi este aşa pentru că a fost preluată formula de la fosta guvernare PSD -, că există prea multe ministere, că sunt prea multe agenţii guvernamentale, că sunt anumite funcţii, cum este cea de vice-prim-ministru, care nu au o mare relevanţă administrativă, deşi au o relevanţă destul de importantă din punct de vedere politic, în buna fucţionare a guvernului.

Însă, stimaţi colegi, eu nu pot fi de acord că restructurarea guvernului este cea mai importantă problemă ce trebuie rezolvată acum, cu mai puţin de patru luni înainte de raportul decisiv referitor la integrarea noastră în UE.

În plus, eu consider că această problemă a restructurării este o falsă problemă, întrucât nu numărul de miniştri este cel care dă eficienţa unui guvern, deoarece alcătuirea unui cabinet ţine mai mult de un altgoritm politic, eficienţa respectivului cabinet fiind dată de membrii acestuia şi de dispoziţia acestora de a coopera unii cu alţii pentru realizarea unor scopuri comune.

Aşa încât, o restructurare a guvernului nu ar modifica prea mult eficienţa acestuia în actul guvernării, decât poate eficienţa de lucru a acestuia, întrucât o asemenea restructurare nu ar ţine cont de adevăraţii agenţi ai guvernării, care sunt ansamblul de instituţii elective şi numite, precum şi birocraţiile de la nivelul fiecărei comunităţi locale din România. Or, orice reformă care priveşte eficientizarea actului de guvernare trebuie să se concentreze mai ales pe aceşti agenţi ai guvernării decât pe numărul de miniştri şi secretari de stat.

Cam aşa au stat lucrurile în ultimii 16 ani, cu toate încercările de reformă judiciară care au privit mai mult aspectele instituţionale ale problemei, foarte importante şi ele, decât pe magistraţii în sine, care până la urmă reprezintă esenţa aplicării imparţiale şi echitabile a justiţiei. Or, nu s-a înţeles faptul că modificarea mentalităţii judecătorilor şi a procurorilor nu poate fi realizată prin decrete sau legi.

Domnul Florin Iordache:

"Uite remanierea, nu e remanierea..."

Alianţa "D.A." nu se poate decide. Pe cine să eliminăm din cursă şi pe cine să menţinem....? Grea decizie, pentru o structură formată din două partide aflate la guvernare şi care promiteau mult în campania electorală.

Partidul Democrat a făcut primele mutări pentru restructurarea Guvernului, luând decizia de a-l retrage pe vicepremierul Gheorghe Pogea din Executiv şi de a-l înlocui pe ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, cu senatorul Radu Berceanu, care pare a fi cel mai potrivit pentru acest post.

Deciziile luate de liderii democraţi au surprins pe toată lumea. După ce în ultimele zile a fost criticat de aliaţi pentru insistenţa cu care cerea restructurarea guvernului, PD a acţionat pe cont propriu. Unii politicieni cred că dumneavoastră, domnilor democraţi, aţi jucat bine, însă adevărul este că aţi jucat un joc periculos, dar trebuie să recunoaştem că aţi fost nişte actori desăvârşiţi şi excelaţi, ca de fiecare dată, cu piesa pe care o puneţi în scenă.

Privind din afară bătălia purtată de membrii Coaliţiei, suntem ferm convinşi că mutările democraţilor sunt rezultatul absenţei unei decizii unitare la nivelul conducerii Alianţei. Numele lui Gheorghe Dobre a fost adesea vehiculat în presă drept posibil candidat la remaniere. Dacă ar fi să analizăm reuşitele domnului ministru, cred că o coală de hârtie ar fi mai mult decât suficientă pentru exemplificarea reuşitelor politice ale domniei sale.

El va fi înlocuit la şefia Ministerului Transporturilor de Radu Berceanu, aflat la al cincilea mandat în Parlament. În privinţa lui Radu Berceanu, liderul PD, Emil Boc, a susţinut ca "experienţa de fost ministru îl recomanda, de asemenea, pragmatismul şi capacitatea de a lua decizii". Dar cum rămâne cu acea consecvenţă normală şi utilă într-o guvernare solidă şi plină de armonie? Dar totul este numai un vis fumos al Alianţei "D.A.", care a devenit şi visul oamenilor simpli.

Liberalii consideră că remanierea guvernului trebuie să se facă după ce fiecărui ministru i se analizează activitatea pe care a avut-o până acum, declarându-se mulţumiţi de activitatea pe care au depus-o până acum miniştrii lor, şi de aceea consideră că aceştia nu trebuie să fie schimbaţi.

Deci, PD-ul este gata să renunţe la câteva capete de miniştri, însă liberalii nu sunt decişi pentru compromis. Cine poate înţelege politica de guvernare a unei Alianţe care nu se poate hotărî niciodată în ce direcţie să o apuce? Poate că un mandat în opoziţie i-ar limpezi gândurile....

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Moţiunea inutilităţii"

Senatorii PSD şi PRM au ajuns la concluzia că sănătatea este domeniul pe care ar putea provoca căderea guvernului Tăriceanu. Ceea ce nu spun senatorii este faptul că situaţia pe care ministrul Nicolăescu a găsit-o este una provocată timp de 16 ani de foştii miniştrii PSD, care prin incompetenţă au dus sănătatea în colaps.

De ce acum, când în sfârşit un ministru încearcă să pună capăt haosului instalat în sistemul sanitar românesc, domeniu prioritar, se încearcă prin toate modalităţile oprirea programului de reforme?

Prin legile sănătăţii am dorit punerea pe roate a sistemul sanitar, intrarea sa într-o stare de normalitate, dar şi necesitatea ridicării calităţii actului medical în România la standarde europene. Proiectele legislative din domeniu au fost discutate de către conducerea ministerului, şi în principal de către ministrul Eugen Nicolăescu, în mai multe rânduri cu cei implicaţi în sistem şi au fost supuse dezbaterii societăţii civile, iar după câte ştiu eu, chiar au existat amendamente introduse de minister în legile sănătăţii.

Pentru anul 2006, Ministerul Sănătăţii are ca priorităţi clare: armonizarea legislaţiei cu cea din Uniunea Europeană, stabilizarea sistemului sanitar, şcolarizarea directorilor din unităţile sanitare şi cel mai important este faptul ca la 31 decembrie 2006 sistemul de sănătate să nu aibă datorii, stopând astfel o situaţie ce se perpetuează de 16 ani.

În ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei românesţi în domeniu cu cea din Uniunea Europeană, principalele puncte sunt: sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap şi a persoanelor cu dizabilităţi mentale, recunoaşterea reciprocă a calificării profesionale, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, siguranţa alimentară, protecţia mediului şi protecţia copilului.

După opinia mea, pachetul legislativ dă toate şansele să se demonstreze eficacitatea sistemului medical din România, iar fiecare spital din ţară trebuie să devină rentabil prin activitatea sa proprie, şi nu prin faptul că este condus de un senator sau altul, cu funcţii importante în PSD.

Domnul Ghervazen Longher:

În zilele de 4-6 iunie anul curent a avut loc vizita Mareşalului Senatului Poloniei în România.

Vizita a început în Bucovina. La aterizarea pe aeroport, delegaţia a fost întâmpinată de către autorităţile judeţului Suceava, de către ambasadorul şi consulul republicii polone la Bucureşti şi de către reprezentanţii comunităţii polone din Suceava. În Palatul administrativ, la întâlnirea cu prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului Suceava, s-au purtat discuţii pe marginea bunei colaborări cu Polonia.

Vizita a continuat cu un popas la Casa Polonă, clădire-simbol cu o vechime de 100 de ani, unde se află sediul Uniunii Polonezilor din România şi al Asociaţiei Polonezilor din Suceava. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu aplauze de membrii asociaţiei, un moment emoţionant fiind cel în care oaspeţilor le-au fost prezentaţi doi membri care au activat înainte de război. Mareşalul i-a anunţat pe cei prezenţi că s-au aprobat fonduri pentru renovarea Casei Polone. Oaspeţii au semnat în Cartea de Onoare care datează din 1903.

Vreau să menţionez că am mai beneficiat de o finanţare de 1.800.000 USD pentru modernizarea drumului Cacica-Soloneţu Nou.

În itinerarul vizitei s-a aflat şi una din cele 5 mănăstiri pictate din Bucovina - ctitoria lui Petru Rareş - Moldoviţa.

După-amiaza a fost dedicată comunităţii poloneze din Poiana Micului, prilejuind întâlnirea oaspeţilor cu reprezentanţi ai tuturor comunităţilor poloneze din Bucovina. Înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi la marginea satului de călăreţi în costume naţionale care au condus convoiul de maşini până la biserică, unde 5 preoţi au concelebrat Sfânta Liturghie.

După încheierea slujbei, oaspeţii s-au deplasat la şcoala din localitate, unde Mareşalul Senatului a dat citire hotărârii de a construi o şcoală şi o grădiniţă în care vor învăţa copiii polonezi, dar şi colegii lor români.

La Casa Polonă din localitate, ansamblul de copii a prezentat un spectacol de cântece şi dansuri.

Cele două zile ale vizitei oficiale în Bucureşti s-au caracterizat printr-un ritm susţinut, cu numeroase întâlniri şi convorbiri la nivel înalt cu Preşedintele României, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, membri ai Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit pentru sprijinul pe care l-a primit România din partea Poloniei în parcurgerea etapelor procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, sprijin manifestat şi prin ratificarea în martie a tratatului de aderare. Mareşalul şi-a manifestat deschiderea şi a promis tot sprijinul Senatului republicii polone în parcurgerea ultimelor etape de aderare a României la UE.

De la această tribună a Parlamentului României, în numele polonezilor din România şi al meu personal, ţin să mulţumesc autorităţilor române pentru politica lor faţă de minorităţile din România, pentru sprijinul acordat şi pentru buna colaborare cu Polonia, patria înaintaşilor noştri.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică intitulată "Eficientizarea guvernării prin restructurare"

"De la învestitura sa în decembrie 2000 şi până la 19 iunie 2003, când a avut loc prima remaniere, cabinetul Năstase a numărat nu mai puţin de 25 de portofolii, inclusiv premierul şi 2 miniştri delegaţi. Cu această schemă, guvernul p.s.d.-ist atingea un prim trist record (fiindcă aveau să urmeze şi altele), fiind cel mai stufos dintre executivele ţărilor candidate la Uniunea Europeană.

Modul stufos în care arată guvernul astăzi este întruchiparea ineficienţei actualei puteri, care, în locul unor reforme concrete, nu este preocupată decât de împărţirea de funcţii. Creşterea numărului de posturi guvernamentale şi ineficienţa alcătuiesc un cerc vicios, din care guvernul Năstase nu mai poate scăpa, dar care afectează profund toţi cetăţenii acestei ţări."

Stimaţi colegi deputaţi, fragmentul expus mai sus este un citat dintr-o declaraţie politică din 10.03.2004 intitulată "Marea comasare, marea fărâmiţare" şi care îi aparţine premierului Călin Popescu-Tăriceanu.

Astăzi, din păcate, este încă păstrată structura administrativă încărcată concepută de fosta guvernare şi care, inexplicabil, se doreşte a fi menţinută în continuare, refuzându-se fără argumente valide aerisirea şi reformarea ei.

Necesitatea restructurării întregii administraţii publice centrale este obligatorie, existenţa unor organigrame încărcate, sufocante, a suprapunerii atribuţiilor în diverse domenii, proasta înţelegere a delegării autorităţii încurajând birocraţia şi ineficienţa actului decizional.

Delegarea autorităţii nu înseamnă ca într-o anume arie de activitate, de exemplu în cea economică, să coexiste la nivel guvernamental mai multe persoane care îndeplinesc aceleaşi sarcini şi care, totodată, decid similar în probleme comune.

Reducerea numărului de ministere şi de agenţii aflate în subordinea Guvernului şi a primului-ministru, restrângerea posturilor guvernamentale, comasarea structurilor cu atribuţii similare, în fine, reoganizarea guvernamentală prin restructurare vor aduce beneficii importante în ceea ce priveşte crearea unei guvernări moderne, eficiente, cu o mai bună comunicare între factorii de execuţie şi care să asigure o mai mare transparenţă a actului decizional.

Pentru toate aceste motive, noi susţinem în continuare necesitatea restructurării actualei guvernări, prin eliminarea conceptului născocit de PSD, demonstrând, încă o dată, faptul că ne respectăm principiile şi că nu avem nevoie de structuri mamut, moştenite de la cei care, astăzi, se află în băncile opoziţiei.

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaraţie politică intitulată "Rebrănduirea nealiniaţilor politici, prin comanda copy-paste"

După doar 16 ani de fragilă democraţie, constatăm cu stupoare că anumite practici specifice dictaturii comuniste revin în forţă, inducând persuasiv în mentalul colectiv ideea promovată de cei care se afla la putere, precum că ei sunt săraci şi cinstiţi, iar cei care nu sunt de acord cu practicile lor sunt corupţi şi imorali.

În perioada dictaturii comuniste, toţi cei care nu se aliniau cârmaciului erau etichetaţi invariabil cu acuze publice de genul "trădători de ţară, legionari, delapidatori etc.".

În timpurile noastre portocalii, nealiniaţii noilor cârmaci sunt brănduiţi cu formule de genul "securişti, imorali, corupţi etc."

Noi, conservatorii, de 16 ani nu am performat în arta ipocriziei, încapăţânându-ne să promitem doar ceea ce ştim că vom reuşi să realizăm, efectul acestui comportament fiind aplicarea de etichete dedicate nealiniaţilor de opinie ai puterii.

Şi pentru că astăzi îi comemorăm pe cei care în urmă cu 16 ani erau brănduiţi cu sintagma "golani", de către cei care îi transportau pe mineri spre capitală, avem credinţa că aplicatorii de etichete de atunci şi de acum, vor deveni ceea ce sunt, respectiv, anonimii unei istorii care refuză comanda copy -paste.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Declaraţie politică intitulată "Suspiciunea - inamicul numărul unu al societăţii româneşti"

În ultima vreme m-am tot confruntat cu o problemă legată de reprezentativitatea organizaţiilor nonguvernamentale în peisajul societăţii civile din România.

În urmă cu câteva luni, la comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor, s-a discutat eventualitatea introducerii societăţii civile în Consiliile de Administraţie ale radioului şi televiziunii publice. Ideea a fost abandonată, pentru că nu existau criterii în baza cărora să decidem care din miile de ONG-uri din România sunt vârfurile reprezentative ale societăţii civile şi deci, care pot ocupa locul din CA.

Zilele acestea întrebarea a revenit în actualitate, odată cu ieşirea la rampă a doamnei Alina Mungiu Pippidi. Am văzut-o pe un post de televiziune şi declaraţia, modul în care a exprimat acea declaraţie, baza de la care porneau solicitările sale ferme m-au făcut să iau calendarul şi să verific în ce an ne aflăm. Nu, nu suntem în epoca Inchiziţiei! Calendaristic vorbind.

Doamna Pippidi s-a erijat în Dumnezeul societăţii civile româneşti. Domnia sa crede că este singura voce capabilă să exprime idei competente, pe care ferească Sfântul să nu le luăm în seamă.

Domnia sa intervine împăciutoare în disputele dintre un ONG şi ministrul justiţiei şi îşi exprimă îngrijorarea că "iată, suntem pe cale să avem în Guvern un om care s-a aflat pe lista Coaliţiei pentru un Parlament Curat!".

Nu contează la cine se referă doamna Pippidi. Dar se pune întrebarea, stimaţi colegi, în a câta zi a creat Dumnezeu SAR-ul şi Coaliţia asta pentru un parlament curat, ale căror cuvinte sunt mai sfinte decât tablele lui Moise? Sau în ce pagină a Bibliei ne spune să aruncăm cu piatra numai în baza unor suspiciuni? Or, când a dat liber Dumnezeu la trufie?

Nu am cunoscut-o personal pe doamna Mungiu Pippidi şi de regulă evit să vorbesc despre oameni în aceste condiţii. Nici acum nu vorbesc despre domnia sa neapărat, ci despre un concept. Conceptul persoanei care crede că deţine adevărul absolut. Şi că-i strică dacă mai ascultă şi dacă mai verifică, şi din alte surse decât instinctul personal, cum stau lucrurile.

Pe de altă parte, nici nu pot ignora faptul că domnia sa este o persoană cunoscută care se erijează în reprezentant al societăţii civile. Se pune întrebarea: cine i-a permis doamnei Alina Mungiu Pipidi să vorbească atât de categoric, dar în baza unor suspiciuni, după cum mărturiseşte, în numele a 22 de milioane de români? În baza căror criterii trebuie să ţinem cont de părerea exprimată de SAR, şi nu de APADOR CH sau altă fundaţie?

Fiecare în viaţă avem suspiciuni. Dacă am acţiona numai în baza lor, instigând la încălcarea legilor fundamentale ale ţării, aşa cum face doamna Pippidi, dacă am acţiona astfel în ciuda a ceea ce am învăţat în cei 7 ani de acasă, putem suspecta, de exemplu, că doamna Mungiu nu ar vorbi de capul dumneaei.

Am suspiciunea că dumneaei, ca fost deţinător - în baza unui algoritm politic! - al unei funcţii de conducere în Televiziunea Română pe vremea CDR, nu este complet apolitică, aşa cum îi cere actuala poziţie de şefa a unui ONG. Am suspiciunea că dumneaei a păstrat urme de simpatie politică, pe care nu le poate ascunde acum şi pe care le-a avut şi în 2004, când s-a jucat de-a poliţia parlamentului curat.

N-am să-mi permit ca, în baza acestor suspiciuni, să îi cer să se retragă din poziţia pe care şi-a arogat-o, de reprezentat autorizat al societăţii civile, chiar dacă domnia sa procedează de o asemenea manieră; deşi poziţia sa este periculoasă pentru societate, dat fiind modul în care gândeşte domnia sa, pentru că o poate pune în situaţia de a reprezenta un model pentru tineri.

Mai am suspiciunea, bazată numai pe ceea ce s-a scris în presă şi pe ce se vehiculează în zona media, că doamna Mungiu a condus ştirile TVR-ului într-o degringoladă editorială controlată, în favoarea puterii de atunci. Adică a fost părtinitoare.

Dar nu am dovezi în acest sens şi bunul simţ îmi cere să nu abordez subiectul.

Mai pot avea o mulţime de suspiciuni. Dar morala, buna creştere pe care am primit-o în familie, mă determină să nu arat cu degetul fără dovezi, ci doar să o salut pe doamna Mungiu Pippidi şi să-i doresc sănătate, putere de muncă şi credinţă în Dumnezeu.

Şi să-i fac un serviciu. Acela de a-i spune că inamicul public în România nu este unde îl caută domnia sa.

Inamicul public este manipularea, pe care domnia sa o gestionează şi o aplică; este dispreţul afişat al unora pentru lege; este mentalitatea învechită; este modul în care unii refuză să accepte altceva decât îşi spun ei înşişi; este modul în care unii se grăbesc să răstignească oameni în baza suspiciunilor; este uşurinţa cu care unii oameni sunt gata să acţioneze la comandă şi numai în baza suspiciunilor; este faptul că unii nu-şi pun întrebarea ce au de făcut în cazul în care, după ce condamnă în baza unor suspiciuni, acestea se dovedesc a fi neadevărate.

Mă întreb, dacă mâine doamna Pippidi şi colegii săi amatori de suspiciuni vor dori interzicerea unor drepturi fundamentale ale persoanelor cu ochii verzi, în baza suspiciunilor pornite de la un vechi proverb românesc ce ne îndeamnă "ochii verzi, niciodată să nu-i crezi", ce avem de făcut? Ne vor aresta la domiciliu? N-o să mai putem vota? O să ne interzică să ne căsătorim? Poate nu ar fi de ajuns! Dacă suspiciunile doamnei Pippidi sunt extrem de acute, poate vor trece la executarea noastră în piaţa publică, în cinstea vremurilor Inchiziţiei...

Eu nu contest azi, aici, calităţile profesionale ale doamnei Pippidi, atâta vreme cât nu i le-am cunoscut.

Moral, am unele suspiciuni. Dar bunul simţ mă determină să nu o condamn în baza suspiciunilor mele.

Am suspiciunea că, dacă ar fi să aleg un model între SAR şi Fundaţia "Noua Speranţă" din Petrila, de exemplu, m-aş îndrepta către aceasta din urmă. Este un ONG care, în afară de a face rost de medicamente pentru bolnavii de SIDA, îi învaţă pe cei din jur că suspiciunea lor, potrivit căreia boala se ia prin simpla atingere a unui seropozitiv, este neîntemeiată. Îi învaţă pe toţi, fie bolnavi sau sănătoşi, să nu iubească şi să nu urască în baza unor suspiciuni.

Mă înclin în faţa oamenilor care conduc Fundaţia "Noua Speranţă" din Petrila pentru că lucrează cu realităţi şi cu drame umane, nu cu suspiciuni.

Pentru suspiciuni avem procuratura. Şi Dumnezeu a creat şi justiţia, ca să nu-şi facă procuratura de cap.

Ca om care-mi simt apartenenţa în egală măsură atât la societatea civilă, cât şi la politic, am suspiciunea că avem o societate civilă care nu se deosebeşte de clasa politică atât de hulită.

Am suspiciunea că există ONG-uri în societatea civilă care comentează la comandă, care fac analize la comandă, care fac rapoarte şi sondaje la comandă, care fac jocuri în funcţie de simpatii, care ies în faţă înaintea unor organizaţii profesioniste şi corecte, dar fără o mare susţinere financiară.

Totul este în oglindă. Politic şi societate civilă.

Cu deosebirea că o parte a societăţii civile crede că are dreptul să hulească fără a fi trasă la răspundere pentru că, nu-i aşa? dacă te iei de societatea civilă înseamnă că pui pumnul în gura democraţiei. Iar clasa politică nu are dreptul să spună că, la fel ca în toate domeniile, şi pe scena politică există oameni oneşti, profesionişti, bine intenţionaţi.

Cu tot respectul pentru multe organizaţii nonguvernamentale din ţară, şi cu dorinţa de a fi corect înţeleasă, subliniez că declaraţia mea de azi nu este o pledoarie împotriva ONG-urilor.

Dar am suspiciunea că azi n-aş vrea să văd România condusă de societatea civilă care a "ieşit în faţă" până acum.

Cred în calităţile ei, la fel cum cred şi în calităţile clasei politice. Dar cred şi în defectele ei, la fel cum cred şi în defectele clasei politice.

Cred în buna intenţie şi corectitudinea unor ONG-uri, la fel cum cred că există şi opusul acestor organizaţii.

Important este, însă, ca toţi să avem puterea de a vedea şi mizeria din ochii proprii, nu doar suspiciunea existenţei unui coş de gunoi undeva, mult sub noi, aceia care suntem perfecţi.

Doamna Manuela Mitrea:

"Să oprim exploatarea copilului prin muncă!"

Lucian Blaga considera copilăria ca fiind "inima tuturor vârstelor".

Chiar dacă avem o legislaţie bine pusă la punct, care apără şi protejează drepturile copilului, sunt suficient de multe cazuri care ne demonstrază că nu este suficient şi că trebuie să facem mai mult..

Legea nr.272/21.06.2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Planul naţional de acţiune pentru eliminarea expoatării prin muncă a copiilor - aprobat de către guvernul PSD prin H.G nr.1769/2004 au venit în sprijinul celor mai mici dintre semenii noştri. Dar aceasta nu este suficient dacă instituţiile abilitate în depistarea şi rezolvarea cazurilor în care copiii sunt exploataţi prin muncă (Poliţia, Inspectoratul teritorial de muncă, Inspectoratul Şcolar, Direcţia de Sănătate Publică, ONG-urile, Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului) nu răspund în mod constant şi direct în vederea aplicării legii. Zilnic, pe străzi, în parcuri sau în staţiile CFR şi METROREX vedem copii cerşind, unii dintre ei sunt victime ale traficului de minori, iar în cel mai rău caz sunt abuzaţi şi exploataţi sexual.

Statisticile arată că 1 din 5 copii români sunt implicaţi în diverse activităţi economice. Dintre aceştia, o parte îi regăsim muncind în gospodăriile din mediul rural, la muncile câmpului, restul fiind angajaţi la negru sau sunt expoataţi în activităţi ilegale, primind, mai mult sau mai puţin, compensaţii băneşti în schimbul muncii pe care o prestează.

Munca copiilor se întâlneşte frecvent în agricultură, în transporturi, silvicultură, dar mai ales în construcţii.

De cele mai multe ori, sistemul de învăţământ se confruntă cu o creştere a abandonului şcolar, copiii fiind retraşi de la şcoală şi trimişi la muncă sau la cerşit chiar de proprii părinţi.

În ultima perioadă se înregistrează un fenomen îngrijorător cu elevii care îşi urmează părinţii la muncă în străinătate şi abandonează şcoala, aceşti copii nemaifiind integraţi într-un alt sistem de învăţământ în ţara respectivă.

Sancţiunile aplicate familiei sau celor implicaţi în exploatarea prin muncă a minorilor sunt insuficiente şi nu-i sperie absolut deloc, având în vedere starea de fapt.

Ca mamă şi ca parlamentar nu poate să nu mă îngrijoreze fenomenul şi, în acest sens, trag un semnal de alarmă, deoarece acesta ia amploare pe zi ce trece.

Din păcate, cauzele acestui fenomen se regăsesc în sărăcia cu care se confruntă zilnic populaţia României.

Domnilor guvernanţi, dacă vom sta cu mâinile în sân şi nu vom face nimic, punem în pericol viitorul acestor copii, al nostru şi mai ales al ţării.

Trebuie să schimbăm această situaţie intolerabilă în România anului 2006 şi să le oferim copiilor noştri o viaţă liniştită, iar copilăria lor să fie cu adevărat "o lume minunată, o lume cu mult soare şi mii de jucării...".

Domnul Marius Iriza:

Castelul Peleş a fost construit între anii 1873 -1883 ca reşedinţă de vară a regilor României. Acesta poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istorist din România, având caracter de unicat. Totodată, prin valoarea sa istorică şi artistică, este una dintre cele mai importante construcţii de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Castelul Peleş a fost preluat de Statul Român prin Decretul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România nr. 38, din 26 mai 1948. Prin notificarea nr.333, din 7 august 2001, fostul rege al României, Mihai I, a cerut Primăriei Sinaia, restituirea în natură a imobilelor care au compus "Domeniul Sinaia". Pus pe căpătuială, a doua zi, în data de 8 august 2001, fostul suveran a solicitat Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" restituirea în natură a imobilelor componente ale Domeniului Sinaia aflate în administrarea sa.

În anul 2006, an în care retrocedările au devenit un "sport naţional", iar actuala putere pare să fi pariat că la încheierea mandatului nu va mai rămâne piatră pe piatră în administrarea statului român, domeniul Peleş se întoarce în proprietatea Casei Regale. Aceasta a propus Guvernului un aranjament prin care, în schimbul sumei de 30 milioane de euro, statul român să cumpere Castelul Peleş.

Decât să fi făcut "un lucru onest, de justiţie, faţă de familia regală", cum spunea recent ministrul culturii şi cultelor, domnul Adrian Iorgulescu, ar fi putut aloca acele 30 milioane de euro, bani de care se pare că ministerul pe care îl conduce nu are nevoie, către sănătate, învăţământ sau agricultură, unde se ştie că sunt numeroase probleme.

Nimeni nu îi cere fostului suveran să moară de foame sau să trăiască într-o garsonieră, dintr-un ajutor de şomaj, dar să pretinzi unui popor înfometat, aflat într-una din cele mai grele perioade din istoria sa, suma de 30 milioane de euro pentru o clădire care din cauza valorii sale istorice ar fi trebuit să fie de drept a Patrimoniului Naţional, este o bătaie de joc la adresa poporului pe care fostul rege Mihai spune că îl preţuieşte sincer.

Mihai I, despre care Hitler spunea "este mai prost decât picioarele mele", a reuşit, încă o dată, prin această retrocedare, să păgubească poporul care l-a făcut să fie cunoscut în Europa, deoarece fără România şi poporul român nimeni nu ar fi auzit vreodată de el şi alţii ca el.

Domnul Mihai Dumitriu:

Declaraţir politică intitulată "Taberele şcolare în Actuala Guvernare"

Politica de dreapta a actualei Guvernări PNL-PD se reflectă şi în asigurarea locurilor gratuite în taberele şcolare pentru elevii din învăţământul preuniversitar, în mod deosebit pentru cei din mediul rural. În perioada 2000-2004 a guvernării Partidului Social Democrat, 400-500 de locuri pe judeţ, în vacanţa de vară, erau acordate gratuit elevilor din învăţământul primar şi gimnazial care proveneau din familii cu situaţie materială precară şi cu o situaţie şcolară bună, iar 50 -100 de locuri pe judeţ, elevilor de liceu cu performanţe deosebite.

La nivel de ţară, sute de mii de preşcolari şi elevi beneficiau de acest sprijin din partea Guvernului.

Unde sunt taberele şcolare?

Cine le gestionează şi administrează?

Spaţiile şi locaţiile care au reprezentat un patrimoniu foarte important pentru ce sunt folosite?

În anul 2004 taberele şcolare au fost luate de la MEdC, unde le era locul, şi date Agenţiei Naţionale pentru Tineret, condusă actualmente de Karoly Borbely, 30 ani, necăsătorit, din partea UDMR-ului.

Aceasta a fost prima lovitură mortală aplicată taberelor şcolare.

Actuala coaliţie Portocalie - PNL-PD-UDMR-PC a dat lovitura capitală.

Tânărului UDMR-ist nu i-a plăcut cum sună în româneşte "tabere şcolare" şi le-a schimbat denumirea în "centre de agrement pentru tineret". A considerat că şi cei de la grădiniţă şi de la învăţământul primar sunt "tineri". Tinerii de 24 de ani sunt amestecaţi cu bobocii de clasa I, care cum vine primul cu banul. Şeful actual al taberelor şcolare zice că nu e nici o problemă, ba chiar e bine, că "unul mai mare poate împărtăşi celui mic din experienţa sa".

Mai mult, Karoly Borbely a modificat şi structura organizatorică a răposatei Agenţii a Taberelor şi Turismului Şcolar.

În consecinţă, cu o săptămână înaintea începerii vacanţei de vară, doar 54 de tabere din 178 sunt pregătite pentru a-i primi pe "tinerii" preşcolari, elevi din învăţământul primar şi gimnazial, liceeni şi studenţi.

Ele sunt administrate de oameni care nu au nici în clin nici în mânecă cu sistemul educaţional. Lăsarea lor în paragină a fost făcută intenţionat, pentru ca acoliţii politici să poată obţine un preţ bun.

Concret, în judeţul Iaşi, din cele 5 tabere şcolare: Ciric, Bucium, Muncel, Valea Seacă, Pârcovaci, nici una nu poate primi elevi.

În contextul actualei restructurări guvernamentale, de hoitul taberelor şcolare au început să tragă membrii taberelor politice PNL-PD. Tăriceanu nu vrea să le lase la MEdC, iar Blaga le doreşte la MAI. Bătălia nu se dă pe ruinele care au mai rămas, ci pe terenurile imobiliare pe care sunt amplasate taberele şcolare.

Guvernanţii portocalii nu pricep că latura instructiv-educativă este mult mai profundă şi trebuie completată cu activităţile extraşcolare.

Deci, stimaţi colegi de la Puterea portocalie, locul taberelor şcolare este la MEdC, care trebuie să se preocupe de toate formele de educaţie: formală, informală, non-formală.

Vă adresez rugămintea ca prin toate pârghiile de care dispuneţi să susţineţi revenirea taberelor şcolare la MEdC şi să alocaţi locuri gratuite în tabere, copiilor din mediul rural.

V-aţi întrebat câţi copii din rural sub vârsta de 10 ani au simţit şi văzut cum arată Marea Neagră?

Domnul Mircea Man:

"12 iunie - Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Copilului prin Muncă"

Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, până în prezent ea a fost adoptată de 191 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite.

În anul 1992, Organizaţia Internaţională a Muncii a lansat Programul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copilului, program ce se desfăşoară în prezent în 85 de ţări.

Asigurarea şi respectarea drepturilor copiilor şi plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate naţională, respectarea şi asigurarea exercitării drepturilor copilului vor asigura o dezvoltare deplină şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil.

Copii au drepturi oriunde s-ar afla, acasă la părinţi, în instituţii de îngrijire sau la şcoală. Ei sunt şi trebuie să rămână o prioritate, iar copilăria este o perioadă dedicată dezvoltării şi educaţiei, nu muncii. De aceea, eliminarea efectivă a exploatării muncii copiilor este unul dintre cele mai urgente deziderate ale momentului.

Organizaţia Internaţională a Muncii arată că în fiecare an mor din cauza accidentelor de muncă aproximativ 22000 de copii sub 15 ani, exploatarea copiilor prin muncă fiind rezultatul sărăciei şi al lipsei de alternative.

Copiii au dreptul de a fi protejaţi împotriva oricăror forme de exploatare economică, de a nu fi constrânşi la vreo muncă ce implică vreun risc potenţial sau care să le compromită educaţia ori să dăuneze sănătăţii, dezvoltării lor fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

În România, Legea nr.272/2004, înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, au făcut ca problemele referitore la drepturile copilului să fie respectate, iar prin programele care se derulează în prezent, acest fenomen de exploatare a copilului prin muncă este în regresie.

În continuare trebuie luate măsuri urgente pentru combaterea acestui fenomen, precum şi pentru pedepsirea celor care îi exploatează, mulţi copii practicând activităţi ilegale cum ar fi: cerşitul, spălarea maşinilor, vânzarea de produse, colectarea gunoaielor, descărcatul mărfurilor, şi nu în ultimul rând muncile casnice - la nivelul gospodăriilor, şi în agricultură - la nivel rural.

Un mijloc de eficientizare a acţiunilor pentru prevenirea şi eliminarea muncii copilului este îmbunătăţirea colaborării dintre instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, având în vedere faptul că munca copilului este un fenomen complex, căruia trebuie să i se acorde o atenţie sporită.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Declaraţie politică intitulată "Drepturile şi libertăţile fundamentale, în pericol."

În contextul în care reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei au fost personalizate, în contextul în care factorul emoţional este în prim plan, iar ministrul justiţiei declară că procedura nu este importantă dacă vrem ca justiţia să fie eficientă, nu este de mirare că măsurile poliţieneşti se bucură de o susţinere mult mai puternică decât lupta pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

De ce au nevoie procurorii de o putere mai mare decât a judecătorilor? Nu stârneşte nelinişte nici înzestrarea procurorilor cu mai multe instrumente de lucru pentru care nu există, însă, şi garanţii procesuale împotriva eventualelor abuzuri. Sau, ce mai rămâne din dreptul la apărare dacă partea vătămată sau civilă poate fi ascultată, legalizată fiind inerceptarea corespondenţei şi a ascultării convorbirilor dintre avocat şi client?

De asemenea, în contextul proiectului legii Agenţiei Naţionale de Integritate, "caracterul nejustificat al averii sau al unei părţi a acesteia" nu ridică nici un fel de problemă juridică.

Ce înseamnă "caracter nejustificat" în situaţia în care Constituţia prezumă orice avere ca fiind licită? Cum poate fi "nejustificată" o parte a averii? Este legală verificarea averii celor decedaţi şi, implicit, a moştenitorilor? De unde până unde un inspector fiscal poate da interpretări de lege sau constată indicii privind săvârşirea unei infracţiuni? Preia din atribuţiile procurorului sau judecătorului?

Dacă pui astfel de întrebări, legitime, vei fi acuzat de tot felul de lucruri: că sabotezi integrarea, că eşti corupt sau că aperi grupuri de interese.

Dar trebuie să înţelegem faptul că sancţionarea celor vinovaţi trebuie să fie legală şi că împotriva corupţiei şi a infractorilor trebuie luptat cu mijloace legale.

Şi ar trebui să ne îngrijoreze faptul că, de fiecare dată când sunt ridicate obiecţii în Parlament referitor la votarea unor legi cu probleme, se apelează la metoda ameninţării sau şantajului "european".

De dragul democraţiei europene, riscăm să ajungem în extrema cealaltă şi să asistăm la grave abuzuri împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a căror consacrare constituţională a reprezentat adevăratul câştig în 1989.

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

"Reformă, reformă, dar să o ştim şi noi!"

După 16 ani, în România avem încă un sistem de sănătate care este imprevizibil, greoi şi cu disfuncţionalităţi critice. În continuare problema medicamentelor compensate este un subiect de primă pagină şi, de multe ori, dramatismul este unul la limita superioară. Aflăm despre oameni care ajung la spital direct de la cozile interminabile de la farmacii, care se formează aproape în fiecare oraş în primele zile ale fiecărei luni. Aflăm depse comportamente cel puţin anormale ale farmaciştilor, care preferă să spună pacienţilor că nu le pot oferi medicamente pe reţete compensate, dar care oferă aceleaşi medicamente altor pacienţi, care plătesc preţul integral. Şi aceasta numai din cauza blocajelor devenite rutină deja în administrarea fondurilor pentru medicamente.

De asemenea, restructurarea sistemului de asigurare a serviciilor medicale pare a fi în continuare o pilulă destul de amară pentru ministrul sănătăţii, domnul Nicolăescu. O arată nemulţumirea profundă atât a pacienţilor, cât şi a cadrelor medicale din spitale. Şi o arată şi nivelul de sănătate al românilor, care este printre cele mai scăzute din Europa.

Sănătatea nu este un capitol în parcursul de aderare al României la Uniunea Europeană. Nu suntem obligaţi să dăm examen la acest capitol. Şi poate că acest lucru nu este în favoarea noastră. Cel puţin până acum s-a dovedit că sistemul de sănătate din România este extrem de greu de gestionat, iar rezultatele din ultima perioadă sunt cel puţin dezamăgitoare. Lipsa unor criterii de performanţă impuse de Uniunea Europeană la acest capitol şi lipsa cerinţei de reformă pe bază de proiecte se dovedeşte că este, în acest caz, un handicap.

Ce dorim de fapt? Şi, mai precis, ce doresc românii care aşteaptă de peste 16 ani să trăiască decent într-un stat care le respectă drepturile şi care îşi îndeplineşte obligaţiile elementare de protejare a cetăţenilor săi?

Românii doresc restructurarea sistemului de sănătate. Este un lucru cert. Doresc să poată avea acces la servicii medicale bazate pe competenţă şi non-discriminare. Doresc să vadă că impozitele pe care le plătesc lunar se transformă în servicii medicale în care pot avea încredere. Dar, mai mult decât orice, doresc ca toate aceste politici de restructurare să fie planificate şi coerente. Aşa cum s-a văzut până acum, reformele din sistemul de sănătate nu pot fi tratate punctual, nu se pot aplica ordine ale Ministerului Sănătăţii doar pentru un segment al sistemului, fără să se inducă astfel disfuncţionalităţi în întreg sistemul. Avem nevoie aici de politici de restructurare şi de reformă. Şi acest lucru, deşi există poate în documentele interne ale ministerului, nu s-a văzut deloc în realitate.

De aceea, solicit Ministerului Sănătăţii prezentarea în cel mai scurt timp a unui proiect concret, pe termen lung, de reformă a sistemului de sănătate, cu termene şi argumente detaliate, cu responsabilităţi asumate pentru fiecare dintre paşii atât de necesari în vederea restructurării sistemului de sănătate. Şi cu rezultate concrete. Iar aceste rezultate sper să nu fie măsurate în dimensiunea cozilor de la farmacii pentru medicamente compensate şi nici în numărul de medici care câştigă procese împotriva Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, solicit ministrului sănătăţii să realizeze şi să facă publică o Cartă Albă a sănătăţii, care să cuprindă o listă a reformelor deja implementate, rezultatele acestora şi, mai ales, proiectele viitoare pe termen lung.

Avem nevoie de infomrare, şi nu doar de ordine din partea Ministerului Sănătăţii. Trebuie să ştim ce reforme se vor face şi, mai ales, cum va fi afectat întregul sistem de aceste schimbări. Şi, mai ales, avem nevoie de consultarea reală a tuturor celor implicaţi în asigurarea sistemului de sănătate: începând de la pacienţi, de la noi, cei care beneficiem de servicii medicale, de la farmacişti, de la medici şi terminând cu companiile farmaceutice care activează în România.

Aştept din partea ministrului sănătăţii aceste proiecte concrete şi, mai ales, aştept informare şi consultare cu toţi cei implicaţi în asigurarea serviciilor medicale, înainte de emiterea de ordine şi dispoziţii. Aştept în continuare, aşa cum aşteaptă zilnic mii de români la cozile de la farmacii, siguranţa zilei de mâine pentru sistemul de sănătate. Administrarea eficientă a fondurilor, politici viabile şi mai ales rezultate. Şi acest lucru trebuie să îl recunoaştem cu toţii, nu ne putem permite să aşteptăm mult aceste reforme.

Cu această ocazie vreu să vă anunţ că aceste cerinţe vor face şi obiectul unei interpelări care va fi adresată ministrului sănătăţii în aceste zile.

Domnul Gheorghe Chiper:

"În domeniul sănătăţii publice - ambiţii, megalomanie şi deficienţe cronice"

În aceste zile, pe fondul sonor al unor huiduieli pornite de la oamenii disperaţi de lipsa de medicamente şi de situaţia din spitale, ministrul sănătăţii face vizite triumfale în Banat, anunţând proiecte grandioase de construcţii de spitale noi, mari şi moderne, în multe locuri din ţară, inclusiv în municipiul Arad - ceea ce a creat în presa locală o adevărată campanie de informare, de adeziune şi de aprobare pentru generozitatea guvernamentală şi pentru aşezarea Aradului pe o listă virtuală de priorităţi.

De la început trebuie să mărturisesc că nu cred nimic din aceste promisiuni care anticipează investiţii megalomanie într-un viitor incert, dar care nu sunt probate de nici cea mai mică susţinere financiară sau de pregătiri practice şi concrete.

Chiar dacă ar fi reale astfel de proiecte, de ce ne amăgeşte domnul ministru cu aceste investiţii publice de anvergură dacă în prezent situaţia din unităţile sanitare ale judeţului este cu adevărat dezastruoasă: condiţii de igienă şi hrană precare, cazuri de infecţii generalizate, lipsă de dotare cu aparatură şi spaţii medicale improprii. Cozile la medicamente sunt la fel ca peste tot, iar grijile bolnavilor pentru starea serviciilor medicale devin tot mai agasante, tot mai greu de suportat.

În acelaşi timp, ministrul a bulversat sistemul sanitar prin pachetul său de legi adoptate prin asumarea răspunderii, adică într-un mod aproape fraudulos; afişează într-un mod iresponsabil o atitudine arogantă, făcând afirmaţii care frizează paranoia ("nu sunt Dumnezeu, aş vrea să fiu") şi ignorând cele mai evidente deficienţe din sistem, devenite deja cronice.

În judeţul Arad, aceste situaţii contrastante, paradoxale chiar, sunt şi mai evidente dacă avem în vedere că viitorul spital - existenţă ipotetică doar în coloanele de ştiri ale ziarelor - este declarat ca realizaare sigură, în condiţiile în care pentru continuarea lucrărilor la spitalul din Ineu nu se achită de cea mai elementară sarcină care-i revine ca ordonator de credite - aceea de a aloca fondurile aprobate pentru redeschiderea şantierului care a fost început cu mai bine de 13 ani în urmă.

Este şi aceasta încă o manifestare a practicilor manageriale care definesc pe ministrul portocaliu al sănătăţii.

Domnul Gabriel Sandu:

"Importanţa sprijinirii sportului"

Dacă la multe capitole trebuie să recunoaştem că România nu excelează, sportul a fost şi trebuie să fie o permanentă sursă de victorii pentru români.

Avem mare nevoie de victorii pentru noi, ca naţiune.

Din păcate, sportul se bucură de un respect minim în România.

Este oricum un adevărat miracol faptul că sportivii noştri încă mai fac performanţă la nivel mondial, având în vedere bazele materiale minuscule de care se bucură.

Este foarte important să creăm o strategie naţională pe termen lung în ceea ce priveşte sportul. În primul rând, copiii trebuie îndreptaţi spre sport pentru a pregăti o bază de selecţie pentru mâine. În toate ţările civilizate, activităţile sportive ale unui elev sunt privite ca un mare avantaj pentru admiterea în licee şi universităţi foarte bune. Oriunde în lume există campionate pentru juniori, inter-licee, inter-universităţi, care rivalizează în valoare cu campionatele seniorilor. Cred că şi noi trebuie să facem acest lucru.

În al doilea rând, ar trebui sprijiniţi cei care fac performanţă. Este inadmisibil faptul că foşti mari campioni internaţionali care au adus glorie României trăiesc acum în condiţii aflate la limita subzistenţei.

Şi, în momentul în care vorbesc de sport, nu mă refer numai la fotbal, care dă rezultate remarcabile, datorită în primul rând finanţării de care beneficiază. Problema este cu celelalte discipline, cele olimpice, de pildă. Cum putem vorbi de performanţă în momentul în care sportivii şi antrenorii trebuie să strângă bani pentru a-şi cumpăra echipament şi în momentul în care dotările necesare antrenamentelor sunt aproape preistorice.

Chiar dacă unii părinţi consideră că ora de "mate" este mult mai importantă decât ora de sport, sau dacă elevii de liceu îşi petrec de obicei orele de educaţie fizică chiulind la barul preferat, activitatea fizică este cel puţin la fel de importantă ca şi cea mentală.

Mi-e teamă că ne jucăm cu sănătatea copiilor noştri în momentul în care nu îi îndreptăm spre un sport care să îi dezvolte fizic armonios şi ne jucăm şi cu dezvoltarea lor globală, pentru că practicarea unui sport educă şi spiritul, prin disciplină şi prin dezvoltarea spiritului de competiţie, a ambiţiei de a fi primul, pregătindu-i în general pentru viaţă.

Faptul că sportul este considerat ca fiind facultativ se va reflecta în performanţele globale pe care România le-a înregistrat în ultimul timp.

Adevărul este că numai atunci când vom reuşi să ne schimbăm mentalităţile şi vom acorda sportului sprijinul şi respectul pe care le merită ne vom putea bucura de victorii şi performanţe mondiale.

Domnul Ioan Munteanu:

Declaraţie politică intitulată "Mai lasă-ne, domnule ministru !"

Cu gândul la reforma din sănătate, domnul Eugen Nicolăescu a venit în zi de duminică la minister ca să lucreze, dar a găsit uşa închisă. Acest fapt, aparent fără semnificaţie, nu pare a fi, însă, de bun augur, în contextul protestelor generate de pachetul de legi propus de echipa sa.

Încă din faza dezbaterilor, "legile sănătăţii" au stârnit numeroase critici din partea oamenilor din sistem, dar şi din partea unor politicieni ori oficialităţi europene care remarcau caracterul neconstituţional, antisocial şi antieuropean al acestor prevederi legale.

Deşi nu pridideşte cu laudele de sine, domnul ministru a fost nevoit să recunoască că spitalele au fost administrate "total neprofesionist, au mers prost, au făcut datorii, iar oamenii sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi". Cred că liberalul Nicolăescu a spus în puţine cuvinte tot adevărul despre imperfecţiunile muncii sale.

Acelaşi lucru l-am susţinut şi eu în două declaraţii făcute în plenul Camerei Deputaţilor, dar cu argumentele medicilor din judeţul pe care-l reprezint în Parlament.

Aplicarea primelor prevederi din cele peste 200 de pagini ale pachetului legislativ a avut drept efect un val de nemulţumiri la scara întregii ţări.

Într-un ordin al domnului ministru, trimis Direcţiilor de Sănătate Publică, se preciza faptul că în termen de 5 zile (asta a fost până pe 29 mai) să se facă predarea-primirea inventarului spitalelor de către foştii spre actualii directori. În viziunea ministrului-contabil, spitalele trebuie să fie conduse de către manageri care nu sunt medici, aceştia urmând să se ocupe de bolnavi, şi nu de probleme financiare. Dacă îşi doresc, totuşi, să rămână directori, n-au decât să renunţe la profesia pentru care s-au pregătit mai bine de 30 de ani.

Preocupat mereu de bani şi mai puţin de calitatea actului medical, Nicolăescu propune reorganizarea spitalelor prin restrângerea numărului de paturi şi a costurilor de spitalizare şi acordarea asistenţei medicale la domiciliu. Asta ar însemna că bolnavul trece pe la spital doar pentru stabilirea diagnosticului ori pentru intervenţii chirurgicale, restul asistenţei medicale fiindu-i asigurată la domiciliu. Dea Domnul să trăim şi s-o vedem şi pe asta, că nu-i de aruncat !

Dar hotărârea care a aprins spiritele rămâne, fără îndoială, cea legată de reducerea vârstei de pensionare a medicilor de la 65 de ani la 62 de ani (bărbaţii) şi 57 de ani - femeile. Prin abrogarea pe neaşteptate a Legii nr.306, mulţi medici s-au trezit în faţa faptului împlinit, obligaţi să-şi facă dosarul, iar sistemul sanitar, ameninţat cu o criză de specialişti de proporţii, deficit înregistrat în mai toate spitalele din România.

Colegiul Medicilor din România a reacţionat imediat, hotărât să împiedice aplicarea acestor prevederi care ignoră orice angajament de până acum faţă de personalul medical. Cu seninătatea care-l caracterizează, domnul ministru asigură forul profesional de la nivel central că nu-i vorba de o criză, ci de "nemulţumiri care au la bază raţiuni politice".

Că nu asta este explicaţia protestelor o demonstrează şi cele câteva opinii exprimate de către medici din Neamţ.

Dr. Iosif Köszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ: "Toţi colegii noştri sunt revoltaţi de această decizie luată fără a reflecta prea mult la ce repercusiuni ar putea avea pentru sistemul sanitar din România. Mi se pare de neacceptat să dai deoparte specialişti aflaţi în plină formă profesională, sănătoşi, lucizi, foarte utili în ceea ce priveşte activitatea medicală. Membrii Colegiului Neamţ vor milita alături de ceilalţi medici pentru a se renunţa la această lege".

Dr. Stelian Ghiţă, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ, speră ca ministrul să revină asupra deciziei care a produs mari nemulţumiri în toată ţara. "Există neşansa ca în unele specialităţi deficitare să nu se mai poată continua activitatea. De la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ ar urma să plece 16 medici, din care 5, şefi de secţii. Noua lege nu mai face din noi o categorie specială, ci o categorie obişnuită de salariaţi".

Dr. Constantin Nanu, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică:"Nu putem lăsa secţiile fără medici pentru că în acest fel riscăm compromiterea calităţii actului medical. Cred că ar fi potrivită o formulă care să nu scoată în afara sistemului somităţi medicale a căror experienţă este foarte importantă şi ne este utilă tuturor."

Dr. Aurelia Ciobanu, şefa secţiei de Terapie Intensivă:"Vestea aceasta m-a luat prin surprindere şi nu pot concepe că aşa s-a decis. Consider că astfel de hotărâri care privesc bunul mers al unor sectoare sanitare importante ar trebui mai bine gândite. Sper ca lucrurile să nu rămână astfel şi să se revină asupra acestei legi privind pensionarea medicilor".

Dr. Mihai Cuciuc, şeful secţiei Cardiologie din Spitalul Judeţean Neamţ:"Legea mi se pare anormală. Faţă de restul profesioniştilor, situaţia medicilor este una specială. Un medic termină facultatea la 25 de ani, la 32 de ani specializarea, după 5 ani îşi dă secundariatul şi abia la 37 de ani se poate numi doctor. Dacă ieşi la pensie la 62 de ani (57 de ani, doamnele) îţi mai rămân 25 de ani de lucru (respectiv, 20). Adică te formezi în 31 de ani şi munceşti doar 25 (sau 20). Ar trebui ca legea să stipuleze pensionarea medicilor la 60 de ani, dar doar dacă vor asta (...). Un medic, pe măsură ce trece timpul devine mai valoros. Eu i-aş lăsa să lucreze până la 70 de ani, pe unii, iar pe alţii chiar până la 75 de ani. Să fie pensionaţi numai la cerere sau în urma unei evaluări riguroase".

Vrând, parcă, să-i răspundă domnului doctor, Partidul Social Democrat a iniţiat în procedură de urgenţă, în ziua de 5 iunie 2006, un proiect de lege privind ieşirea la pensie a medicilor la vârsta de 60 de ani, indiferent de sex, şi la 65 de ani a medicilor care au titlu de doctor în medicină. Dorim, în acest fel, să atenuăm duritatea deciziei luate de către echipa ministerială, să redăm medicilor sentimentul de încredere şi de respect de sine, dar, în acelaşi timp, să ne aliniem cerinţelor Uniunii Europene, care solicită tuturor statelor creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, fără discriminare între bărbaţi şi femei.

Cât despre domnul Nicolăescu, i-am sugera să-şi ia pachetul de legi şi s-o pornească pe alt drum. Un ministru care nu-i în stare să asigure bolnavilor medicamente gratuite şi compensate măcar două zile dintr-o lună, n-are de ce să mai rămână în Ministerul Sănătăţii. Iar faptul că în judeţul Neamţ nu au fost probleme, datorită implicării Casei Judeţene de Asigurări, dovedeşte un lucru arhicunoscut şi anume că omul potrivit sfinţeşte locul ! Nu-i cazul domnului ministru!

Domnul Petru Movilă:

Onorati colegi,

Partidul Democrat, grupul nostru parlamentar şi eu însumi am fost si ramânem consecvenţi în ceea ce priveste Reforma Sănătaţii. Mai exact, credem că sistemul nostru sanitar - aşa cum l-am preluat de la guvernarea anterioară - este anacronic, ineficient, risipitor şi favorabil unei ierarhii clientelare de tip feudal. De aceea am sprijinit şi vom sprijini adoptarea si aplicarea aşa-numitului Pachet de legi promovat de Ministerul Sănătaţii.

Acest lucru nu mă împiedică însă să privesc cu un ochi critic unele măsuri ale acestui minister care, fără îndoială, nu trimit la esenţa reformei, deşi pot provoca disfuncţii în sistem şi chiar ale unor instituţii sau persoane din interiorul acestora.

Este vorba, în speţă, onoraţi colegi, despre comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătaţii.

Astfel, prin adresa nr. 7674/02.03.2006 trimisa U.M.F. Iaşi, domnul ministru Nicolăescu a afirmat că " în principiu, numărul şi alcătuirea comisiilor de specialitate se vor menţine " "

În răspunsul său, U.M.F. Iaşi şi-a exprimat satifacţia pentru această poziţie a Ministerului Sănătăţii şi a subliniat că este necesară, aşa cum a fost şi până acum, ca in toate comisiile de specialitate să fie şi un reprezentant din Iaşi, mai ales că U.M.F. Iaşi îndrumă metodologic toate instituţiile sanitare din Moldova.

Ce se întamplă în realitate?

În realitate a avut loc o reducere sensibilă a numarului de comisii, în numele eficienţei, lucru care ar fi, în anumite limite, de înţeles. S-ar putea accepta, de asemenea - tot la limită - faptul că unele comisii ca cele de Hepatologie (Hematologie), Anti - Sida, Microbiologie au dispărut fiind incluse în altele. Cu totul de neînţels este, insa, dispariţia unor comisii ca cele de medicină internă, Genetica medicala, Medicina muncii, Medicina Sportivă, Igiena.

Subliniez că deosebit de negativă desfiinţarea Comisiei de Genetica Medicală în condiţiile în care patologia malformativă şi genetică este azi o problemă majoră de sănătate publică; însuşi Ministrul săntăţii desfaşoară mai multe programe naţionale dedicate bolilor genetice, cel mai important fiind cel de "profilaxie şi diagnostic prenatal şi postnatal al sindroamelor plurimalformative şi bolilor genetice" "

în sfârşit, consider ca neacceptabil şi faptul că în câteva comisii importante - Medicina de laborator, Psihiatrie, Reumatologie şi recuperare - nu se află nici un reprezentant al U.M.F. Iaşi în timp ce alte centre au între 2 si 5 membri.

În incheiere repet: rămân un adept şi un sprijinitor consecvent al Reformei în sănătate, dar Ministrul Sănătăţii să gândească cu mai multă atenţie măsurile care privesc baza sistemului, cum ar fi, de exemplu: numărul şi componenţa comisiilor de specialitate de care am amintit mai devreme. Un cumul de asemenea măsuri insuficient gândite poate afecta la un moment dat chiar reforma ca atare.

Iar ca deputat de Iaşi cer Ministrului Sănătăţii ca în fiecare din comisiile sale de specialitate să fie câte cel puţin un reprezentant al U.M.F. Iaşi, care este una din cele mai vechi şi importante instituţii de învăţământ superior medical din România.

Va multumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

"Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi secetei"

În data de 17 iunie, în fiecare an, se celebrează "Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi secetei", stabilită de Adunarea Generală a naţiunilor Unite în cadrul campaniei mondiale de combatere a deteriorării mediului şi degradării apelor.

Această zi marchează adoptarea, cu 12 ani în urmă, a Convenţiei naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, convenţie ce reprezintă un mijloc de luptă împotriva consecinţelor dezastruoase ale deşertificării şi secetei.

Indubitabil, aceste fenomene sunt din ce în ce mai îngrijorătoare şi, de aceea, 110 ţări suferă din cauza efectelor grave ale deşertificării. Programe internaţionale şi naţionale de acţiune au fost deja adoptate de multe state în vederea coordonării eforturilor de reducere a acestor consecinţe. Printre aceste state se numără şi România, care a stabilit o strategie de combatere a deşertificării, secetei şi eroziunii solului, care se bazează pe următoarele principii:

• dezvoltarea susţinută a silviculturii şi agriculturii;
• conservarea biodiversităţii;
• prevenirea şi reducerea efectelor dezastrelor naturale.

Esenţial de menţionat sunt aceste efecte dezastruoase. Conform unui studiu ONU, aproximativ 30% din pământ, inclusiv 70% din uscat, e afectat de secetă. În fiecare zi, aproape 33.000 de oameni mor de foame. Deşertificarea creează condiţii ce intensifică incendierile şi vânturile puternice, adăugându-se presiunii imense asupra celei mai preţioase resurse a pământului, apa, şi bineînţeles asupra animalelor ce depind de ea.

Conform World Wide Fund pentru natură, lumea a pierdut 30% din bogăţiile sale naturale între 1970 şi 1995.

Este important, în acest context, să subliniez că şi România se află în pericolul de a simţi puternic aceste efecte menţionate. În special, zona Dobrogei prezintă premise considerabile ca peste un interval destul de mare de timp să se transforme într-un deşert asemănător Saharei. Fenomenul deşertificării a atacat deja zone întregi din Dobrogea, ca de exemplu, centrul regiunii, un pas, în mod evident, ireversibil. Situaţia tinde să se acutizeze mai ales că primele semne de deşertificare pot fi deja observate în peisajul dobrogean şi anume diferenţele foarte mai de temperatură între zi şi noapte.

Din păcate, fenomenul deşertificării este adus în atenţia noastră ce cele mai multe ori atunci când este mult prea târziu, când consecinţele se văd cu ochiul liber. Este, fără dubiu, necesar să luăm în considerare toate aceste aspecte şi să nu uităm importanţa lor pentru o viaţă într-un mediu propice dezvoltării umane.

Domnul Marius Rogin:

"Cât de util a fost Summit-ul Mării Negre?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Istoria Mării negre reprezintă un domeniu învăluit de o aură plină de mister, poate căpătată odată cu influenţele asiatice şi vest-europene ce au modelat caracterul şi destinul popoarelor de la ţărmul Mării Sumbre. De mii de ani, Marea neagră a fost o arie de convergenţă şi contradicţie de interese majore: politice, economice sau strategii militare. În spiritul acestor contradicţii, Bucureştiul a găzduit, săptămâna trecută, summit-ul de lansare al Forumului Mării Negre pentru dialog şi parteneriat, un eveniment care a reunit şefi de state, miniştri de externe, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi mulţi jurnalişti.

România îşi propunea, prin acest Forum, să creeze cadrul unei cooperări sporite în domeniul securităţii pontice. Au sosit la Bucureşti, pot să spun, cam acele state care sunt şi direct interesate să-şi rezolve anumite conflicte actuale. Ne-am bucurat de prezenţa unor preşedinţi de state cum sunt cei din Georgia, ucraina, Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan. Toate aceste state au diverse conflicte teritoriale, economice sau politice cu Rusia sau Turcia, exact marii absenţi şi, deci, interesate de ameliorarea situaţiei în zonă.

Am constatat însă, odată cu acest eveniment, că Moscova a refuzat invitaţia noastră, arătând prin acest gest importanţa pe care o acordă Forumului. Întotdeauna, conflictele dintre ţări au avut nevoie de un timp destul de lung pentru a fi soluţionate, dar şi de înţelegere din partea ambelor state implicate în conflict. Cooperarea va fi dificilă şi între ceilalţi participanţi. Ucraina şi România au şi ele probleme bilaterale încă nerezolvate, Armenia şi Azerbaidjanul îşi dispută şi ele încă enclava Nagorno-Karabah, Republica Moldova se confruntă cu conflictul transnistrean întreţinut de la Moscova. E păcat însă că Rusia nu a dorit să participe la acest forum. Nu putem avea nici un fel de politică activă în zona Mării negre fără cel mai important jucător din regiune, Rusia, şi fără să includem în asta, în mod pozitiv, şi Turcia.

Cel mai important lucru însă pe care doresc să-l spun, este faptul că România va ajunge să joace rolul principal în sud-estul Europei şi în zona Mării Negre. Gândul mă duce la o altă realitate: timp de sute de ani, rusia a considerat că nici o decizie nu poate fi luată în vecinătatea sa apropiată fără permisiunea sa, însă prezentul ne îndreaptă spre o altă realitate. Lumea merge înainte şi fără permisiunea Moscovei. Un pas important a fost deja făcut: există discuţii între preşedintele Armeniei şi al Azerbaidjanului, apar noi idei pentru Transnistria, se poartă discuţii inclusiv pe teme comerciale. Pe de altă parte, forumul de săptămâna trecută a mai adus o premieră în politică: nu s-au mai reunit niciodată în jurul aceleiaşi mese atâţia reprezentanţi ai statelor riverane.

Cred că orice problemă ce se doreşte a fi rezolvată trebuie să pună în aplicare câteva condiţii: dialog, parteneriat şi colaborare. Pentru România nu poate fi decât bine că a decis un lucru: a venit timpul să nu mai stăm cu mâinile în sân, e cazul să nu mai lăsăm să treacă pe lângă noi atâtea oportunităţi, iar iniţiativele îndrăzneţe să le aparţină altora.

Am asistat, săptămâna trecută, la prima reuniune unde au participat şase preşedinţi de state direct interesaţi de regiunea Mării negre. Numeroase alte personalităţi, lideri ai statelor riverane, reprezentanţi ai statelor UE, ai SUA, dar şi ai unor importante organizaţii internaţionale care s-au reunit într-un proces cu bătaie lungă.

S-au întrebat însă unii despre ceea ce aduce nou acest forum faţă de celelalte iniţiative. În primul rând, faptul că, faţă de iniţiativele precedente, deciziile viitorului organism nu vor mai fi luate în baza consensului, ci vor fi rezultatul colaborărilor interstatale de probleme specifice.

Noua abordare mizează pe paşii mici, pe concesii şi contribuţii, indiferent cât de mici, ale fiecărui stat. Cel mai important lucru rămâne însă comunicarea. În al doilea rând, trebuie să remarc faptul că Fondul Marshall al Statelor Unite a anunţat, în cadrul Forumului pentru parteneriat la Marea neagră, crearea Fondului Mării Negre, fond care va finanţa proiectele de consolidare a democraţiei, bunei guvernări şi de dezvoltare a cooperării regionale a societăţii civile în zona pontică.

Dincolo de toate criticile aduse summit-ului de la Bucureşti, rămân la părerea că România a făcut un pas important. A adus la masa discuţiilor preşedinţi din state interesaţi de rezolvarea anumitor probleme din zona Mării Negre, probleme care există de un timp important şi care nu mai trebuie amânate. Este important însă pentru noi ca astfel de iniţiative să continue pentru că România nu va avea decât de câştigat în ochii occidentalilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Stimati colegi,

Modificarea Codului fiscal a generat în ultima perioadă discuţii şi polemici îndelungi, de cele mai multe ori fără fundamente reale.

S-a vehiculat ideea potrivit căreia actualul Guvern nu a făcut prin modificarea legislaţiei în domeniul fiscal nimic altceva decât să bulverseze mediul de afaceri. În acest sens, doresc să vă reamintesc faptul că modificarea Codului fiscal a avut loc într-un orizont îndelungat de timp, existând discuţii şi dezbateri la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, economişti, organisme economice, precum şi personalităţi din mediul politic, ale căror observaţii şi sugestii au fost luate în seamă la elaborarea actului normativ.

Prin masurile adoptate, Guvernul urmăreşte atingerea obiectivelor propuse prin Programul de guvernare, principalele modificari fiind menite sa armonizeze legislaţia fiscală cu directivele Uniunii Europene şi să adapteze cadrul legal existent la realitatea economică.

Guvernul aduce în discuţie o variantă îmbunătăţită, liberală, europeană a Codului fiscal şi nicidecum un nou Cod fiscal.

Aspecte precum menţinerea cotei unice de impozitare şi a cotei de TVA, angajamente asumate prin programul de guvernare, facilitarea extinderii activităţii prin neimpozitarea diferenţelor de valoare la investiţiile financiare, neimpozitarea veniturilor din dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, precum şi a veniturilor din dobânzi aferente titlurilor de stat si obligaţiunilor municipale, preluarea pentru nerezidenţi a regimului fiscal al dobânzilor aplicabil propriilor rezidenţi, precum şi a regimului fiscal aplicabil veniturilor din lichidarea/dizolvarea unei persoane juridice române ori eliminarea plăţii taxei pe valoarea adaugată la organele vamale pentru importurile realizate de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal au menirea de a simplifica cadrul legal în domeniu şi de a permite un nivel şi mai ridicat al investiţiilor străine.

Este momentul în care clasa politică româneasca va trebui să dea dovadă de maturitate şi să susţină acum, în pragul aderării la Uniunea Europeană, modificarile propuse de Guvernul condus de primul ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Va multumesc.

Domnul Ion Stan:

Arareori a fost dat să fim martorii unei tenaticăţi şi perseverenţe diabolice în promovarea unor propuneri de iniţiative legislative aberante, profund antidemocratice, vădit anticonstituţionale şi în total dezacord cu normele Uniunii Europene, aşa cum ministrul justiţiei, doamna Monica-Luisa Macovei, ne-a demonstrat în lunile din urmă.

În săptămâna trecută, doamna ministru a recidivat, revenind cu mult contestatul şi hulitul proiect de lege al controlului averilor, faţă de care am mai luat atitudine categorică de respingere, pe bază de argumente irefutabile, şi la prima tentativă de promovare.

Doamna ministru nu numai că nu a ţinut seama de protestele justificate, în primul rând, ale societăţii civile, care nu ar avea, în primă şi ultimă instanţă, decât motive de satisfacţie, dacă intenţiile de legiferare ar fi corecte, ci, dimpotrivă, în noua formă a proiectului de lege sunt reluate şi cu obstinaţie amplificate şi multiplicate aberaţiile juridice care ne oripilează din nou.

De această dată, reacţiile societăţii civile s-au dovedit a fi prompte şi meritorii, iar presa, pe bună dreptate şi spre cinstea ei, a titrat: "Noua Inchiziţie", "Societatea civilă: nu statului poliţienesc!", "Noua Inchiziţie separă Puterea de restul lumii", "Societatea civilă, împotriva "integrităţii" lui Macovei", "Carenţe majore în Agenţia de Integritate creată pe hârtie de Monica Macovei", "Se înfiinţează poliţia pentru demnitari" şi, ca un corolar, "Renate Weber face praf proiectul Macovei privind controlul averilor".

Proiectul de "Lege privind declararea şi controlul averilor şi conflictul de interes, precum şi regimul incompatibilităţilor pentru persoanele care exercită funcţii şi demnităţi publice" reaminteşte cunoscătorilor istoriei de "Escadroanele lui Franco", conduse de generalul Cedar, care au folosit cam aceeaşi "secure a justiţiei populare" şi formulă de guvernare în afara legii pe care le propune doamna ministru, cu deosebirea că Spania era atunci într-un haos ce o făcea imposibil de guvernat prin lege.

Ce ne propune doamna ministru? Înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Ce fel de integritate? Teritorială? Morală? Economică? Socială?! De ce are nevoie România de o astfel e agenţie? Se află România în catastrofala stare de a-i fi reparată integritatea de o autoritate specială? Această agenţie, proiectată ca "autoritate administrativă autonomă", rezultă a fi nu numai un "stat în stat", dar şi un organism profund antidemocratic, contravenind conceptual şi structural-organizatoric, prin funcţii, competenţe şi atribuţii conform Constituţiei României, legislaţiei internaţionale, fundamentelor statului de drept, principiului separţiei puterilor, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Agenţia, autoritate administrativă autonomă fiind, nu se subordonează nimănui şi nici nu este supusă vreunui control. Prin aberaţiile juridice conţinute de proiectul de lege, Agenţia este mai presus de lege, desupra drepturilor omului şi în afara Constituţiei.

În loc să fie clară şi predictibilă, legea propusă este plină de ambiguităţi şi lasă cale liberă inspectorilor Agenţiei către abuzuri inimaginabile, cum ar fi "suspendarea judecătorilor" pentru ("ţineţi-vă bine!) "puternice legături afective" ("!!!). Noii inchizitori ar urma să primească şi competenţa de a decide incompatibilitatea preşedintelui, ca procedură de sesizare a Parlamentului pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Actualul proiect reprezintă un regres evident faţă de cel anterior, adoptat de Camera Deputaţilor în 2004 şi pe care Senatul - Cameră decizională - nu l-a luat în dezbatere.

Dacă reglementările în vigoare au în vedere controlul dobândirii averilor cu începere din 1990, noul proiect, numai din aprilie 2003. Sentimentele de repulsie atavică nutrite de doamna ministru faţă de tot ceea ce are legătură cu guvernarea anterioară nu pot fi decât de natură să-i dovedească gravele incompatibilităţi cu cele mai elementare reguli de democraţie.

Controlul averilor se bazează pe noţiunea "nejustificat", fără ca aceasta să fie definită, ceea ce ar fi absolut obligatoriu, în condiţiile în are art. 44 alin. 8 din Constituţie instituie prezumţia dobândirii licite ("caracterul licit al dobândirii se prezumă").

Este încălcat, de asemenea, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind "dreptul oricărei persoane de a-i fi examinată cauza sa în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil de către un tribunal independent şi imparţial".

Astfel, în loc să fie prevăzută obligaţia inspectorilor Agenţiei de a aduce la cunoştinţa persoanei controlate actele dosarului şi dreptul acesteia de a fi asistat de un avocat, cu sancţionarea inspectorului care nu respectă această obligaţie, proiectul precizează doar posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului, ceea ce este deja cu totul altceva. Calea de la posibilitate la realitate poate fi uneori nesfârşită.

O altă prevedere contrară normelor procedurale fundamentale conferă valoare de mijloace de probă actelor întocmite pe parcursul cercetării prealabile, deci, înaintea declanşării controlului propriu-zis.

Mai mult decât atât, este anulat până şi dreptul la apărare ulterior în instanţă, deoarece persoana nemulţumită de hotărârea instanţei de fond nu are timpul necesar redactării unui recurs motivat, pentru că acelaşi timp de 5 zile al declarării recursului coincide cu cel al redactării hotărârii.

Proiectul de lege nu conţine nici o dispoziţie care să garanteze nivelul de expertiză, probitatea şi deontologia inspectorilor, după cum nu prevede nici un for de auditare şi nici o procedură de evaluare a activităţii Agenţiei. Considerăm că este o iresponsabiliatte a se intenţiona ca unor astfel e persoane să li se confere drepturi similare procurorilor, inclusiv cel de a efectua percheziţii, sau de a cere mandate de la judecători ori de a fi asistaţi de poliţie sau jandarmerie.

România nu poate fi o ţară cu două justiţii! Aşa ceva ar contraveni caracterului unitar al statului şi un grav atentat la Constituţie.

Pe numai simpla prezumţie de avere nejustificată, stabilită după criterii numai de ei ştiute, aceşti inspectori pot aprecia - este incredibil - caracterul penal al actelor de dobândire a averii şi sesiza Parchetul, iar acesta obligat să accepte ca probe actele întocmite în afar şi cu încălcare dispoziţiilor Codului de procedură penală.

De ce să ne întrebăm cum sunt posibile sau să ne mirăm de comiterea unor asemenea aberaţii juridice, din moment ce doamna Renate Weber, fost consilier prezidenţial şi şef al Departamentului constituţional şi afaceri legislative din Administraţia Prezidenţială, actualmente preşedintele Fundaţiei pentru o societate deschisă, o spune transparent: "Prin Codul de procedură penală, Macovei legitimează statul poliţienesc". Iar un distins dimpotrivă jurist, pe deasupra şi un remarcabil vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, concluzionează şi mai tranşant: "Macovei vrea puterea, vrea să-şi construiască propria poliţie politică!"

Agenţia proiectată de doamna ministru ar urma să fie deasupra tuturor autorităţilor statului. Ceea ce nu se doreşte a se permite serviciilor de informaţii responsabile pentru securitatea naţională ar urma să fie îngăduit, cu vârf şi îndesat, fiecăruia dintre inspectorii Agenţiei, respectiv: "Orice fel de date, informaţii, înscrisuri sau documente pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor, inclusiv cele cu caracter financiar, bancar, personal, confidenţiale ori clasificate".

Proiectul de lege fixează drept unităţi de măsură (ţineţi-vă bine"!): "caracter nejustificat", diferenţe vădite" şi "justificare rezonabilă". Cu asemenea criterii, nişte persoane despre a căror competenţă legea nu spune nimic, vor fi îndrituite să nu ţină seama de cel puţin 6 principii şi norme constituţionale: separaţia şi echilibrul puterilor, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; egalitatea în faţa legii, dreptul la apărare, viaţă intimă, familială şi privată, dreptul de proprietate privată, dreptul prsoanei vătămate de o autoritate publică.

Credem că sunt suficiente argumentele pentru ca Legislativul să ia act de aberaţiile juridice conţinute de propunerea de iniţiativă legislativă şi să repună pe ordinea de zi proiectul anterior, adoptat de Camera Deputaţilor şi aflat în aşteptare la Senat, care este Camera decizională.

Domnul Marin Almăjanu:

Stimaţi colegi,

În ultimele zile, atacurile PSD la adresa ministrulului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-au înmulţit şi chiar s-au materializat într-o moţiune simplă. Urmărind această campanie împotriva ministrului Nicolăescu, îmi pun două mari întrebări, pe care cu siguranţă şi le pun şi marea majoritate a oamenilor de bună credinţă din această ţară: de unde atâta demagogie la un partid politic care a fost timp de două mandate la conducerea ţării şi care a creat sistemul deficitar din sănăatte? ce se ascunde de fapt în spatele acestei campanii împotriva ministrului Nicolăescu?

La prima întrebare, răspunsul este unul destul e simplu. Acesta este PSD-ul, partid pentru care parcă s-a inventat zicala populară: "Hoţul strigă hoţii". După ce PSD este cel care a inventat sistemul de compensaţii şi gratuităţi bazate pe plafoane sau limite de sume, acum, când "monstrul" - sistemul e sănătae creat de ei - a început să nu mai poată fi controlat şi trebuie reformat, tot ei sunt cei care îl critică şi îl desfiinţează. Mai mult, îl găsesc vinovat şi îl atacă pe singurul om care, în 16 ani, a încercat să reformeze sistemul de sănătate.

Acuzat în fel şi chip, Eugen Nicolăescu s-a bătut şi se bate cu mafia din sistemul de sănătate, pentru că de aici vom da răspunsul şi la a doua întrebare, Eugen Nicolăescu, atacat de proasta gestiune, licitaţiile trucate, contractele "cu dedicaţie", care au făcut deliciul foştilor conducători ai Ministerului Sănătăţii.

Da, stimaţi colegi, aceasta este adevărul. Asta ascund domnii care astăzi ies pe toate posturile de televiziune şi vorbesc despre aşa-numitele greşeli ale lui Nicolăescu. Dar, surpriză, nici acum, nici când erau la guvernare, nu prezintă soluţii concrete, ceea ce denotă seriozitatea demersului lor.

Domnul Stelian Duţu:

Declaraţie politică: "Litoralul românesc, între interes şi realitate"

Distinse doamne, stimaţi domni deputaţi,

Litoralul românesc reprezintă un segment extrem de important atât în dinamica oricărui an turistic autohton, cât şi în ceea ce priveşte ponderea sa în ansamblul economiei naţionale. Admirat de unii, hulit de alţii, litoralul românesc a reprezentat şi reprezintă o veritabilă carte de vizită pentru toţi turiştii care sosesc de pe alte meleaguri pentru a-şi petrece vacanţa la malul Mării Negre.

Din păcate, în ultima perioadă de timp asistăm la un veritabil asalt mediatic, şi nu numai, îndreptat împotriva autorităţilor centrale şi locale cu rol direct în gestionarea anului turistic de pe litoral. Am sesizat cuvinte grele, previziuni apocaliptice, iar dacă ar fi să ne luăm după tonul adoptat de o bună parte a contestatarilor ai spune că litoralul românesc a devenit peste noapte din destinaţia preferată a multor români şi turişti străini, o veritabilă zonă damnată. La toate acestea se adaugă aşa-zisul "exod" al turiştilor români către Bulgaria şi ameninţările repetate rostite de anumite persoane, mai mult sau mai puţin oficiale, că vor sabota acest an turistic.

De ce toate acestea?

Ce interes se poate ascunde în spatele acestor atacuri de o virulenţă parcă fără precedent?

Să fie oare cei care contestă noua strategie turistică atât de interesaţi de felul cum arată litoralul românesc, sau urlă ca din gură din şarpe tocmai pentru că această nouă strategie a adus cu sine supremaţia legii şi o viziune unitară asupra litoralului nostru?

Desigur, noua procedură de închiriere a plajelor (pe porţiuni extrem de generoase) a atras după sine mânia hotelierilor întrucât o sursă importantă de venit, plaja din faţa hotelului, a dispărut brusc. Într-un fel, supărarea lor este de înţeles. Pe de altă parte însă, nimeni nu i-a oprit pe hotelieri să participe la licitaţiile pentru închirierea plajelor. Răspunsul unanim şi unitar al acestora este că nu au avut forţa necesară pentru a închiria o suprafaţă mare de plajă. Şi se pune întrebarea adiacentă: de ce oare hotelierii nu s-au asociat pentru a câştiga mai multă forţă şi a-şi putea permite, astfel, să participe la licitaţii?

Răspunsul la această întrebare este uşor de intuit...

Este extrem de uşor să critici şi mult mai greu să construieşti. Iar atunci când criticile extrem de dure nu vin ca dovadă a faptului că această strategie este greşită sau eronată, ci doar că unora li se pare că ar fi aşa, desigur că te întrebi dacă nu există şi interese obscure. Mai mult decât atât, este trist să observi cum, atâta timp cât un interes mai degrabă privat şi personal nu este satisfăcut, dintr-o dată litoralul românesc se transformă într-o locaţie mai degrabă de ocolit decât de vizitat. Afirm cu tărie că o bună parte a atacurilor îndreptate împotriva autorităţilor care gestionează anul turistic în mod direct nu reprezintă decât ecouri ale unor interese personale sau de grup.

Aceste atacuri se îndreaptă într-o dublă direcţie: către prima strategie coerentă care vizează dezvoltarea litoralului românesc pe termen lung şi către aplicarea legii fără nici un fel de echivoc şi compromis de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Viziunea unitară şi aplicarea legii deranjează, dragi colegi.

Legea a deranjat dintotdeauna şi îi va deranja şi pe viitor pe cei care îşi desfăşoară activitatea în contradicţie cu ea. Dar strategia unitară, înainte de a fi pusă la zid, ar trebui lăsată să-şi producă efectele.

Observ cu stupoare că nimeni nu mai vorbeşte despre politica turistică catastrofală a fostului minister al turismului, cu un veritabil accent pe privatizarea din anul 2002, susceptibilă de favorizarea clientelei politice a fostului partid de guvernământ. Şi aici putem găsi o bună parte a mizei atacurilor din prezent.

Distinse doamne, stimaţi domni deputaţi,

Vă propun un exerciţiu. Mergeţi pe litoralul românesc şi observaţi singuri eforturile făcute de autorităţile competente în domeniu de cei care au închiriat plaja, în totală opoziţie cu administraţia publică locală din municipiul Constanţa, care sabotează pe cât posibil acest an turistic. Într-adevăr, litoralul românesc este departe de a fi perfect. Însă autorităţile nu pot fi vinovate decât pentru faptul că au elaborat prima strategie de dezvoltare a turismului românesc pe termen lung, că au pus prima cărămidă la relansarea litoralului românesc. Iar factorul critic principal trebuie să fie timpul.

Personal, cred în succesul strategiei pe termen lung, dar pentru ca aceasta să-şi poată arăta roadele este nevoie de răbdare şi eforturi conjugate. În fond, vorbim despre litoralul românesc şi nu despre plaja lui "x" sau a lui "y".

Domnul Alecsandru Ştiucă:

"Domnul ministru Nicolăescu - domnul Lăzărescu al sănătăţii din România"

Captiv propriului pachet legislativ, livrat en-gros Parlamentului României, în numele sănătăţii poporului român, domnul ministru Nicolăescu este un refuzat de către chiar "sistemul" în numele căruia clamează Reforma, Reformă, în care nu mai crede nimeni şi, cel mai grav, nici cei care au susţinut-o frenetic în momentul lansării. La Timişoara nu indiferenţa, ci revolta lucrătorilor sanitari l-a refuzat pe domnul Nicolăescu, aflându-se în situaţia abandonatului pacient Lăzărescu, fiind lăsat să se stingă natural, ascuns tot mai adânc de noianul de legi ale sănătăţii, care, în loc să asigure oxigenul, atât de necesar, sistemului sanitar, îl îngroapă adânc în neputinţă, dezordine şi haos.

Pe domnul Lăzărescu - pardon! - pe domnul Nicolăescu nu-l mai aude nimeni, nici chiar cei mai entuziaşti susţinători, nici colegii de partid. şi, cu siguranţă, nici cei care sunt abandonaţi în ipostaza domnului Lăzărescu.

Dificilă şi penibilă situaţie pentru domnul ministru. Deşi a pornit de la unele probleme reale ale asistenţei medicale, s-a rătăcit în propriile sale ipoteze, uitând să-i "consulte" chiar pe cei în numele cărora a pornit "cruciada".

Centralizând decizia, ministrul sănătăţii, din biroul său dictatorial, stabileşte şi transmite directorilor D.S.P. numărul de paturi ce se vor reduce, număr care va fi egal cu cel al bolnavilor care vor rămâne la poarta unităţilor spitaliceşti, împărtăşind soarta domnului Lăzărescu.

Ferească Dumnezeu ca unul din cei refuzaţi, la un moment dat, să fiţi chiar dumneavoastră. De abia atunci, paradoxal, veţi înţelege unde aţi adus sănătatea din România, adică la o poartă închisă, unde îl veţi descoperi chiar pe dl. Lăzărescu.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Mircea Moloţ - un feudal portocaliu"

Epidemia portocalie care bântuie în ţară s-a instalat şi în judeţul Hunedoara. Liberalii locali, conduşi de primarul certăreţ, Mircia Munteanu, devenit la cel de al treilea mandat turist international de lux, s-au pus voiniceşte pe treabă să-şi împartă feudele, în competiţie cu fraţii lor de ciolan, susţinuţi de Ciubăr Vodă de la Cotroceni.

Întrecerea socialistă este atent dirijată de către preşedintele Consiliului judeţean - Mircea Moloţ - feudal de Săcărâmb, care împarte preferenţial bugetul la primarii portocalii, lăsând oraşe şi comune care au primari de altă culoare politică să se descurce cum pot.

Politica preşedintelui Consiliului Judeţean a devenit o negustorie la tarabă. Pentru obţinerea fondurilor necesare realizării unor proiecte locale, primarii sunt constrânşi să vină cu jalba la feudalul şef, după ce sunt mai întâi prelucraşi de subalternii lui şi determinaţi să devină liberali. Aşa s-a reuşit racolarea primarilor PSD din comunele Pui, Sântămăria Orlea, Densus şi Toteşti din zona Haşeg şi se fac presiuni asupra celor din municipiile Brad şi Lupeni, oraşul Aninoasa, comunele Sălaşul de Jos, Banita şi Bucuresci, unde primarii aparţin altor partide.

Dacă la nivel naţional, feudalii portocalii n-au reuşit să facă nici un kilometru de autostradă, în judeş este exclus ca un primar PSD să obţină pietruirea sau reabilitarea unui drum comunal. Cerberul liberal de la drumuri care este şi " trezorierul " partidului, are grijă ca în localităşile aflate în carantină politică să nu se asfalteze nici un drum, astfel încât primarul şi consiliile locale unde nu există majoritate portocalie, să fie discreditaţi şi să se inducă în conştiinşa publică ideea lipsei de competenţă şi de interes pentru binele comunităşii.

O altă metodă folosită a constituit-o mita electorală ocazionată de sărbători. Se cunoaşte că de paşti, preşedintele Moloş şi-a convocat conclavul portocaliu al directorilor, cărora le-a impus "cotizarea" cu zece miei de căciulă pentru a-i oferi ca alte alimente nevoiaşilor. Pomană creştinească, dacă o privim de la suprafaşă. Numai că domnul Moloţ îşi făcuse calculul să-şi vândă propriii săi miei, vreo 2000 după spusele gurilor rele, sacrificaţi la abatorul particular al unei societăţi comerciale. A fost însă dezamăgit de reuşita afacerii "mielul" întrucât "cotizanşii" au găsit alte surse, mai ieftine, să răspundă la această comandă politică.

Comportamentul de baci în administraţie al lui Mircea Moloţ, înconjurat de oameni puşi pe căpătuială, fără pregătire şi aptitudini manageriale, face ca viaşa economico-socială a judeţului Hunedoara să fie în cădere liberă, fără perspective reale de redresare. Un singur exemplu este edificator: a numit la o agenţie un şofer pe post de director, care, datorită incompetenţei, a fost nevoit să se retragă "onorabil" prin concediu de paternitate, probabil unicat în Europa, în care dorim să ne integrăm cu valori naţionale.

Acestea sunt valorile liberale!

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

Din fotoliile confortabile de la Palatul Victoriei, România reală este quasi invizibilă. În România românilor cetăţeni obişnuiţi, este haos, sărăcie, criză, este prea multă incompetenţă la cele mai înalte niveluri.

În România reală de azi, miniştrii mint cu nonşalanţă şi nu dau socoteală nimănui. În România, guvernarea portocalie " a produs" doar faliment după faliment: în sănătate, în agricultură, în educaţie, în finanţe, în transporturi şi nici mediul nu se lasă mai prejos.

Sistemul sanitar a fost piatra de încărcare pentru toate guvernele postdecembriste din România. Dar deficienţele punctuale ale sănătăţii resimţite de bolnavi de-a lungul timpului pălesc în faţa crizei fără precedent în care se află sectorul serviciilor publice de sănătate la aproape un an şi jumătate de guvernare a Alianţei D.A.

Noile legi ale pachetului "antireformă" promovat de ministrul Nicolăescu nu aduc nimic nou sau mai bun în sănătate, cu excepţia înlocuirii directorilor de spitale cu mulţi impostori sau executanţi cinici ai politicii anti-medicale a Guvernului Tăriceanu.

Criza gripei aviare este departe de a se stinge. Ministrul Flutur a gestionat extrem de prost această problemă, punând România şi românii într-o situaţie foarte gravă. În timp ce domnul Flutur acordă întâietatea show-ului mediatic, gripa aviară îşi face de cap şi alte noi focare au apărut în această săptămână.

Stopând exporturile de carne de pasăre, autorităţile de la Bucureşti încearcă cu disperare să-şi spele imaginea în străinătate "omorând" producătorii autohtoni de carne de pasăre care nu au probleme cu "aviara".

Declarând că şi-a îndeplinit în proporţie de 9% promisiunile făcute în timpul grevei profesorilor din noiembrie anul trecut, domnul ministru Hărdău dovedeşte că nu este altceva decât un "demn" reprezentant al unei guvernări a minciunii, a incompetenţei şi a crizelor, o guvernare pentru care învăţământul românesc nu este altceva decât o minge de ping-pong între democraţi şi liberali pe care nu îi interesează decât păstrarea algoritmului politic.

Ultimele declaraţii ale ministrului transporturilor, Gheorghe Dobre, ridică o serie de noi întrebări. Au început deja lucrările la autostradă Bucureşti - Braşov? Pe ce tronson se lucrează acum? De unde a fost alocată suma de 100 de milioane euro din moment ce în bugetul ministerului nu era alocat nici un euro pentru această autostradă? Au fost plătite datoriile de anul trecut către firma Bechtel? Au fost întocmite proiectele de execuţie?

Este penibil şi trist pentru România să avem în fruntea ţării un guvern de impostori şi incompetenţi.

Pentru noi, toţi românii, este extrem de clar: acest guvern trebuie să plece, pentru că e incapabil.

E trist, dar din păcate aceasta este România în care trăim.

E timpul să ne eliberăm de incompetenţa portocalie!

Vă mulţumesc.

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Zona Liberă Curtici-Arad, la 7 ani de existenţă"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Printre lucrurile cu care nouă, arădenilor, ne place a ne lăuda se află în Zona Liberă Curtici-Arad. Mi-am propus astăzi să vă vorbesc despre ea, deoarece în zilele săptămânii trecute aceasta a atins vârsta de 7 ani.

Şapte ani s-au scurs de la momentul în care Zona şi-a dat drumul motoarelor, însă nu mai puţin adevărat este faptul că ideea înfiinţării ei a apărut încă din anul 1992. Arădenii şi-au dorit mult această zonă. Pentru ea s-au dus munci deosebit de grele, în situaţia în care nu puţini au fost aceia care au şi pus piedici care să ducă către un eşec.

Arădenii nu uită de unde au plecat şi în aceste momente se cuvine să mulţumim, în primul rând, celui care ne-a oferit un sprijin atunci când foarte puţin ni-l ofereau. Pe atunci, ministru al transporturilor, domnul Traian Băsescu, a bănuit marele impact economic pe care înfiinţarea Zonei Libere Curtici-Arad o va avea asupra dezvoltării judeţului nostru. Astfel, prin Hotărârea Guvernului României nr. 449 din 08.06.1999, a înfiinţat Zona Liberă Curtici- Arad cu o suprafaţă totală de 90 hectare şi compusă din două platforme situaţie în oraşul Curtici şi în municipiul Arad.

În comparaţie cu alte zone libere, cea din judeţul Arad este singura zonă liberă amplasată în vestul României, pe un coridor european, lângă nu mai puţin de patru puncte vamale. Investitorii care au venit şi care vor mai veni aici, beneficiind de numeroase avantaje, acesta fiind şi unul dintre motivele care a atras aceşti investitori care în prezent ocupă aproximativ 70% din suprafaţa zonei. Aici, investitorii beneficiază de facilităţi vamale şi fiscale pentru activităţile desfăşurate. Zona concesionează şi închiriază terenuri şi construcţii din suprafaţa pe care o deţine persoanelor fizice şi juridice române şi străine. Activitatea de concesionare şi închiriere se desfăşoară pe bază de licitaţie publică organizată de Administraţia Zonei Libere Curtici-Aad sub îndrumarea Consiliului Judeţean Arad.

Pentru că suntem la ceas aniversar, se cuvine să aducem mulţumirile noastre, ale arădenilor, dar nu numai, unui alt om deosebit care nu a pregetat nici o clipă să sprijine acest proiect şi care se numeşte Gheorghe Seculici. Domnia sa a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru realizarea acestui proiect care la urma urmei a creat atât de multe locuri de muncă pentru cetăţenii judeţului Arad şi a pus umărul la dezvoltarea economică a judeţului nostru, într-o perioadă în care numeroase societăţi arădene "mamut" au ajuns la momente critice.

Prin profesionalism, eficienţă şi calitate a serviciilor, Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad a oferit tuturor operatorilor cel mai bun amplasament şi cea mai dezvoltată infrastructură formată din: reţea de apă, reţea de energie electrică, canalizare pluvială, canalizare menajeră, gaz metan, reţea de telecomunicaţii, acces interne, iluminat exterior, drumuri accesibile camioanelor, acces facil la drumurile naţionale, acces aerian şi acces direct la calea ferată.

Datorită facilităţilor pe care le oferă, numărul investitorilor a crescut vertiginos de la transferarea ei în administrarea şi în subordinea Consiliului Judeţean Arad. Scutirile de la plata taxelor vamale pentru perioada cât se află în zonele libere, mărfurile depozitate în Zona Liberă şi vânzarea acestora pe măsură ce piaţa se dovedeşte a fi benefică realizării, sunt doar câteva dintre avantajele pe care le oferă Zona Liberă Curtici-Arad.

Şi, pentru că tot pomeneam de Curtici, n-aş vrea să închei fără a aminti, de la această tribună, încă un nume: Gheorghe Don, omul care în calitate de primar al oraşului Curtici s-a zbătut pentru crearea acestui proiect nu doar cu demersurile ce trebuiau îndeplinite, ci şi cu oameni care nu-şi doreau o astfel de zonă în judeţul Arad. Tuturor celor care au învins aceste greutăţi, se cuvine să le mulţumim. Mare parte din dezvoltarea judeţului Arad le-o datorăm şi lor. Fie ca începuturile realizate de ei să continue într-un mod cât se poate de benefic pentru oricare cetăţean al judeţului Arad.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind modul în care înţelege actualul Executiv să continue pregătirea internă pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Doamnelor şi domnilor,

Vizita de săptămâna trecută a premierului Călin Popescu Tăriceanu în Spania a relevat modul absolut ciudat în care priveşte Guvernul României procesul de pregătire internă pentru momentul aderării la Uniunea Europeană. Domnia sa, făcând comparaţii cu starea Bulgariei în procesul de pregătire a aderării la UE, afirma cu nonşalanţă că administraţia românească îşi poate lua vacanţă.

Dacă primul ministru al României consideră că prin simpla sa apariţie pe cele 4 milioane de cărţi poştale răspândite prin ţară îşi cumpără succesul personal, în ceea ce priveşte România, calitatea pregătirii societăţii pentru aderare este ceea ce aduce beneficii pentru cetăţenii săi.

Dacă Raportul de monitorizare din 16 mai a.c. a semnalat câteva cartonaşe roşii mai puţin faţă de precedentul raport, numărul steguleţelor galbene (portocalii) a crescut însă îngrijorător. Acest fapt relevă o diminuare a intensităţii pregătirii interne pentru aderare.

Comparaţiile cu alte state candidate la UE, contabilizarea livrescă a unor "steguleţe" reprezintă un gest de aroganţă politică şi de sfidare faţă de cetăţenii acestei ţări.

Stimaţi colegi,

Cum credeţi că se vor reflecta rezultatele acestei atitudini de care dă dovadă actualul guvern în viaţa cetăţenilor, după ce vom deveni membri ai UE? Credeţi, domnule prim ministru, că este cazul să trimiteţi în concediu administraţia publică pe perioada verii, doar pentru că vi se pare că v-aţi îndeplinit angajamentul în faţa acestui parlament? Aţi făcut cumva un pariu că veţi scădea numărul steguleţelor roşii? Misiunea dumneavoastră ca premier al unui guvern de tranziţie este de a continua procesul de modernizare şi dezvoltare a României pentru ca aceasta să fie pregătită să intre pe piaţa internă, să facă faţă concurenţei europene, să asigure cetăţenilor săi un trai cu adevărat decent.

Considerăm că actualul Executiv ar trebui să asculte sfatul pe care l-au dat, la Bucureşti, în 17 mai, preşedintele Comisei Europene şi comisarul însărcinat cu extinderea UE: suflecaţi-vă mânecile şi porniţi la treabă!

Nu mai avem timp de pierdut făcând experimente cu aşa-zise strategii de restructurare propuse de un guvern pentru care se pare că implementarea reformelor în vederea accelerării pregătirii aderării este ultima pe lista preocupărilor! Am îndemnat ca împreună, şi în primul rând cu Executivul, să facem eforturile necesare pentru ca pe ultima sută de metri să demonstrăm că eforturile pe care le-a facut până acum populaţia pentru pregătirea pentru aderare să nu fie în zadar. Vă reamintesc că avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări în ceea ce priveşte aderarea la UE, iar istoria şi conştiinţa publică nu-i iartă pe cei care din comoditate, neştiinţă sau ignoranţă nu răspund adecvat aşteptării pe care cetăţenii le-au exprimat atât de clar, anume o aderare la Uniunea Europeană în folosul întregii societăţi româneşti!

Domnul Viorel Oancea:

"Alianţa forţelor democratice din România - o utopie?"

De-a lungul istoriei, forţele democratice din România au încercat să formeze alianţe politice care să ducă la un program de guvernare, coerent şi realizabil, în interesul cetăţenilor. Realitatea ne-a arătat însă că aceste alianţe au fost sortite, de cele mai multe ori, eşecului. Cauzele sunt multiple şi variate, de menţionat ar fi însă cauza principală: orgoliile politice mult prea mari şi vendetele personale.

În anul electoral 2004, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat au încercat să demonstreze că există şi excepţii de la regula menţionată mai sus şi certificată de istorie. Cele două partide au venit cu un program viabil pentru ca România să devină o ţară competitivă pe piaţa europeană.

Stâlpii pe care s-a construit atunci alternativa la guvernarea comunisto-pesedistă, Alianţa Dreptate şi Adevăr, încep să se clatine astăzi. În ultimul timp au apărut din ce în ce mai multe semnale că procesul de comunicare între partenerii alianţei întâmpină numeroase dificultăţi. O problemă recent apărută pe scena politică din România este remanierea sau restructurarea Guvernului. Mai nou, acest subiect a devenit un bun prilej de a câştiga un capital important de imagine.

Ieri, Partidul Democrat şi-a retras un ministru din cabinetul Tăriceanu şi un vicepremier, lăsând locul vacant şi neocupabil, după declaraţiile liderilor Partidului Democrat. Prin aceste acţiuni, structura Guvernului a fost modificată fără ca partenerii Alianţei să se pună de acord. Cu siguranţă, toate aceste acţiuni vor duce la noi neînţelegeri în interiorul Alianţei D.A. nu putem să nu ne aducem aminte de criza politică din 1998 când Partidul Democrat şi-a retras miniştrii din Guvernul Ciorbea şi nu putem să nu observăm unele similitudini între perioada respectivă şi situaţia actuală.

Vreau să precizez însă că acesta nu este un moment bun pentru a se întoarce la trecut şi pentru a demonstra că istoria într-adevăr se repetă. România are acum alte priorităţi. Timpul este foarte scurt, monitorizarea din partea Uniunii Europene foarte strictă şi agenda în vederea integrării este deosebit de încărcată. Cetăţenii aşteaptă din partea noastră fapte concrete care să ducă la îmbunătăţirea nivelului de trai, fapte concrete care să aibă consecinţe benefice în ceea ce priveşte integrarea României în Uniunea Europeană. Nu ne mai putem pierde timpul cu declaraţii belicoase şi demagogice.

Speranţa mea este că partenerii Alianţei şi ai coaliţiei vor găsi o soluţie de compromis şi colaborare pentru a putea continua programul politic cu care ne-am prezentat în faţa electoratului, pentru a ne îndeplini angajamentele luate şi pentru a demonstra că o alianţă a forţelor democratice nu este nici o utopie, nici o soluţie de moment pentru a câştiga alegerile.

Doamna Minodora Cliveti:

"Tot femeile sunt de vină..."

Într-un articol publicat recent sunt prezentate informaţii de interes naţional sub un titlu ce încriminează femeile. Autorul articolului a preluat date din studiul profesorului Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici" al Academiei Române, care atrage atenţia asupra situaţiei şi tendinţei demografice din ţara noastră. Aceste date l-au determinat pe autorul articolului să tragă concluzia că de scăderea populaţiei, fenomen datorat, în principal, reducerii natalităţii, sunt responsabile femeile care, din dorinţa (oare absurdă?) de a-şi construi o carieră profesională au uitat de îndatoririle tradiţionale de a-şi dedica viaţa procreării şi îngrijirii noilor generaţii.

Bineînţeles că problema natalităţii scăzute, cu toate consecinţele pe care le implică, nu afectează doar României, ci şi majoritatea ţărilor din Europa dar, în aceste state, problema demografică reprezintă o problemă de stat ce necesită adoptarea unor măsuri complexe legislative, economice şi sociale în vederea înfiinţării serviciilor şi acordării facilităţilor adresate familiei şi, nu în ultimul rând, părinţilor, atât femei, cât şi bărbaţi.

"Un număr redus de copii înseamnă că în viitor vom avea contribuabili mai puţini şi, implicit, venituri mai mici sau impozite mai mari", aceasta este una dintre concluziile alarmante ale studiului ce rezultă din schimbarea atitudinii tinerilor faţă de căsătorie, în general, şi faţă de responsabilitatea de a avea copii, în special. Părinţii actuali şi viitori se confruntă cu probleme grave ce constituie adevăratele cauze ale amânării deciziei comune de a-şi întemeia o familie.

Dificultăţi în achiziţionarea locuinţei, scumpirea utilităţilor şi a cheltuielilor de întreţinere, instabilitatea locurilor de muncă, veniturile insuficiente, deficienţele sistemului medical, reprezintă o parte dintre obstacolele ce se ridică în calea fericirii familiale. Ca alternativă, tinerii, atât femei, cât şi bărbaţi, optează pentru consolidarea carierei ca o garanţie a unui trai decent pentru ei şi, de ce nu, pentru familia pe care o doresc chiar dacă amână cu ani buni această decizie.

Societăţile moderne şi cu grad avansat de civilizaţie promovează deschis egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, astfel încât fiecare persoană să-şi poată realiza aspiraţiile de carieră, precum şi a celor din sfera privată. Prin politici publice coerente şi integrate se urmăreşte armonizarea vieţii de familie cu cea profesională, crearea de servicii accesibile pentru îngrijirea copiilor şi persoanelor dependente, concedii şi indemnizaţii acordate atât mamei, cât şi tatălui, facilităţi fiscale şi alte măsuri în favoarea familiei cu copii. Din această perspectivă modernă, rolurile tradiţionale de gen au fost modificate astfel încât să răspundă atât nevoilor persoanelor, indiferent de sex, cât şi societăţii în ansamblu.

Femeile, ca persoane cu drepturi egale, recunoscute şi garantate de statul român, nu sunt şi nu pot fi apreciate doar ca fiinţe ce au doar capacitate reproductivă, ci ca persoane ce contribuie substanţial la progresul naţiunii, prin participarea la viaţa economică, socială, culturală şi politică.

Faptul că femeile au dobândit conştiinţa drepturilor lor, că nu mai decid alte persoane, de obicei bărbaţii, pentru ele şi că tot mai multe hotărăsc să se califice profesional şi să fie autonome financiar înainte de a-şi constitui o familie, nu reprezintă o revoltă împotriva maternităţii, ci afirmarea capacităţii de a fi şi altceva, de a fi partenere egale în viaţa publică şi privată.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Iată că Executivul a aprobat obiectivele din programul de investiţii în turism de 325 milioane de euro. Guvernul a aprobat lista subprogramelor de investiţii în turism, precum şi finanţarea acestora, în anul 2006, din bugetul Ministerului Transporturilor şi Construcţiilor şi Turismului, prin Autoritatea naţională pentru Turism.

Memorandumul a avut ca temă acordul de principiu privind finanţarea programelor naţionale de investiţii în turism, în valoare de 325 milioane de euro în perioada 2006-2008.

Prin această decizie a Guvernului se completează Capitolul III al Anexei nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 3003/2006 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare turistică şi a Programului anual de dezvoltare a produselor turistice. Cele şase subprograme naţionale aprobate şi localităţile în care se vor dezvolta acestea sunt: Schi în România, Dezvoltarea infrastructurii turistice din zona montană înaltă, dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunilor turistice balneoclimaterice, dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoratul Mării Negre, Sibiu, "capitala europeană culturală 2007", şi turismul cultural.

Credem că decizia Guvernului este foarte bună deoarece trebuie făcut ceva pentru turismul din România, valorificarea acestor zone nefăcând altceva decât să atragă mai mulţi turişti în ţara noastră.

Domnul Ionel Palăr:

"Regiuni în moarte clinică"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Este un fapt bine ştiut că în România multe oraşe şi zone întregi au fost înfiinţate şi au existat, de-a lungul anilor, graţie unor platforme industriale gigant care, o dată cu anii '90, au încetat a mai renta, au fost închise, lăsând sute de oameni fără locuri de muncă.

Un exemplu în acest sens este Valea Trotuşului, unde coloşi precum Chimcomplex S.A. Oneşti, Carom S.A. borzeşti, UTON şi RAFO Oneşti au mers ani de zile în pierdere, cu datorii uriaşe la buget, unele prescrise, altele perpetuate de la an la an, în funcţie de fiecare nouă guvernare care prelua frâiele ţării. Jocul de-a industria a afectat vieţile oamenilor din regiune care, în absenţa unei strategii viabile de dezvoltare zonală, au perpetuat ei înşişi o mentalitate de asistaţi social, într-o continuă aşteptare a unei soluţii miraculoase dinspre regimul de Putere. Acolo nu lipseşte voinţă, nu lipseşte forţă de muncă. Ceea ce lipseşte este management, know-how şi strategie, iar un contra-exemplu la cele de mai sus este chiar RAFO Oneşti, o companie care până mai ieri era o sursă de conflict social în zonă şi care astăzi, datorită infuziei de management străin, a început să funcţioneze.

Valea Trotuşului este doar un exemplu din zecile de zone cu probleme de acest gen din România. Din păcate însă mentalitatea tipic românească pe care am tolerat-o în lipsă de alternative până acum, promovează resemnarea, în detrimentul acţiunii.

Aderarea la Uniunea Europeană însă ne va forţa să ne schimbăm optica cu care privim aceste boli cronicizate ale tranziţiei şi să le transformăm, din găuri negre ale economiei româneşti, în surse de profit. Asta se va întâmpla prin implicarea mai multor factori de decizie, precum consiliile locale şi consiliile judeţene, ce reunesc reprezentanţi de pe întregul eşichier politic, ONG-uri de profil şi firme specializate în scrierea de proiecte, o nouă meserie adusă de integrarea europeană. România are un potenţial economic fabulos şi trebuie privită nu doar în calitate de piaţă de desfacere generoasă, ci şi, bunăoară, ca potenţial producător de anvergură pe piaţa europeană. Întrebarea care planează retoric asupra acestor regiuni este: de ce nu vin investitorii aici? Răspunsul e simplu: nu dovedim performanţă. Abia când vom reuşi să atragem prin proiecte fonduri substanţiale şi vom pune pe picioare parcuri industriale profitabile, atunci vom da un semnal de inteligenţă. Iar inteligenţa atrage inteligenţă şi, cu sine, bani.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Bădălău:

"Contracarare a indiferenţei actualei guvernări"

Trăim într-o perioadă în care România trece printr-o criză de protecţie socială fără precedent, de aceea propun asumarea unor măsuri de contracarare a indiferenţei actualei guvernări. Grija noastră se îndreaptă spre pătura socială cea mai afectată: vârstnicii.

Pensionarii au fost amăgiţi în repetate rânduri: necorelarea pensiilor, asigurarea medicaţiei compensate şi gratuite, condiţii optime în spital, acces în staţiunile balneo-climaterice prin bilete subvenţionate, toate au prins chipul Fetei Morgana, a iluziei deşarte într-un orizont limitat de rata de supravieţuire.

Domnul dr. Cosmin Georgescu, conducătorul departamentului medical al social-democraţilor din Giurgiu, vine cu propuneri concrete în sprijinul pensionarilor: realizarea unor fişe medicale pentru pacienţii în vârstă suferinzi de patologii cronice incluzând tratament standardizat. Pe baza acestor fişe, pacienţii se vor deplasa la farmacii eşalonat, în anumite zile ale lunii, şi vor primi din farmaciile arondate cartierului unde locuiesc, medicamente în regim compensat şi gratuit.

Propunem instituirea unor zile bine precizate ale lunii în care să se elibereze terapia în funcţie de profilul patologiei: cardio-vascular, reumatic, metabolic. Astfel, interminabilele cozi din faţa farmaciilor vor dispărea. Suprapopularea din sălile de aşteptare ale cabinetelor medicale va fi evitată.

Pacienţii cronici vor veni la consult numai atunci când este necesară schimbarea tratamentului şi cum această procedură se produce la 3-6 luni, decongestionarea farmaciilor şi a cabinetelor medicale va fi evidentă. Este inuman să chemăm lunar pensionarii la cabinetele medicale şi în farmacii doar pentru a verifica scriptele.

Practica medicală ne învaţă că, de cele mai multe ori, avem de-a face cu un tratament standardizat, prezenţa lună de lună la medic şi farmacist fiind doar o rutină la care sunt supuşi inutil pensionarii.

Fiecare pensionar îşi va găsi astfel, într-o anumită zi a lunii, gata pregătit pachetul medicamentos în farmacia cea mai apropiată. Va fi astfel dovada respectului pe care întreaga societate trebuie să-l acorde pensionarilor, celor care ne-au clădit lumea în care trăim astăzi.

Fiecare pensionar trebuie să beneficieze anual de o cură într-o staţiune balneo-climaterică prin bilete subvenţionate.

Silvoterapia reprezintă un remediu de necontestat. Relieful ţării noastre este un panaceu. Putem ameliora şi uneori vindeca afecţiuni severe doar prin astfel de cure. Este revoltător ca pensionarii români să nu beneficieze de resursele inestimabile ale ţării lor.

Fiecare pensionar, prin proiectul PSD "Turismul Sanogen", propus la Simpozionul economic de la Braşov de către Organizaţia judeţeană PSD Giurgiu, va beneficia de un card în urma unui consult medical, unde i se vor preciza staţiunile recomandate suferinţelor sale.

Cabinetele medicale vor fi dotate cu hărţi sinoptice ale României, în care fiecare amplasament turistic va avea ataşată şi baza de tratament. Medicul va şti astfel să îndrume pacientul spre o zonă care să-i confere maximum confort în acord cu patologia aferentă.

Pensionarilor li se vor elibera, din partea Direcţiilor de cultură, carduri prin care, la preţ redus, în baza unui cuantum financiar lunar să poată să-şi procure cărţi, CD-uri, să aibă acces în sălile de concerte şi teatru. Criza culturală prin care trece România este fără precedent, iar vârstnicii sunt exilaţi în pauperitate. Îi găsim prin librării, în faţa sălilor de concerte, cu sfială şi dorinţa neîmplinită de cunoaştere şi aprofundare. Trebuie să întâmpinăm această vitală condiţie: cultura. În Biblie se spune că omul nu poate trăi doar cu pâine. Are nevoie şi de Duh Sfânt.

Suportul alimentar este în strânsă legătură cu starea de sănătate. Economaturile au fost blamate. S-au ţesut fel de fel de intrigi financiare, intens mediatizate, în spatele unui proiect ce s-a dorit strict social. Pe baza unor liste de necesităţi ale coşului zilnic întocmite cu un dietetician şi un medic, la Casele de ajutor ale pensionarilor, cu livrarea directă a mărfurilor la aceste Case, se va evita orice suspiciune de imixtiune.

Blamarea unui proiect pozitiv duce prea repede la anularea lui. uităm că în pomul cu fructe se aruncă cu pietre. Vârstnicii trebuie să se implice major în decizia politică. Domniile lor reprezintă un procent populaţional major. Prezenţa lor trebuie să se regăsească în Consiliile de administraţie, în Forurile de decizie locală, în Parlament.

Forţa PSD constă în aglutinarea tuturor vârstelor, a tuturor straturilor sociale, a întregii societăţi.

Vom lupta pentru promovarea adevăratelor valori, a factorilor de decizie responsabili, a implementării protecţiei sociale reale, în conformitate cu normele moralei creştine şi a deontologiei social-democrate.

Domnul Ion Dumitru:

"Gheorghe Flutur, dispărut înaintea gripei aviare!"

Gripa aviară, seria a doua, a provocat o explozie de proporţii, afectând un sfert din judeţele ţării, atât în plan economic, cât şi în cel al imaginii. Sute de mii de păsări din zeci de localităţi au fost eutanasiate. Ferme întregi devalizate. Agenţi economici aduşi în pragul falimentului. Unda de şoc H5N1 a ajuns până în cancelariile occidentale unde s-a pus problema dacă mai putem adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Campania mediatică declanşată a fost una fără precedent. Zile în şir, televiziunile şi ziarele au avut cap de afiş dezastrul aviar din România. Interesante au fost apariţiile ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur. De la o zi la alta, ne anunţa, cu o siguranţă dezarmantă, că situaţia se află sub control, dar lucrurile stăteau tocmai pe dos. Numărul de focare aviare creştea într-o proporţie ce depăşea declaraţiile liniştitoare ale lui Flutur.

Simţind clar demagogia, multe voci, chiar din partidele aflate la guvernare, au cerut tragerea la răspundere a demnitarului Gheorghe Flutur. Ba, chiar primul-ministru a fost atenţionat să-l demită. Nu s-a întâmplat însă nimic. Mai mult decât atât, Flutur s-a pus la adăpost. Liberalul moldav, obişnuit să apară frecvent în conferinţe de presă, la întâlniri difuzate pe posturile de radio şi de televiziune, dintr-o dată s-a dat la fund. În ultimele săptămâni nu s-a mai auzit nimic de Flutur şi prea puţine de gripa aviară care a întors România pe dos. De ce tocmai acum se întâmplă acest lucru? Probabil, jocurile de imagine ale ministrului Gheorghe Flutur nu mai sunt sprijinite sau au intrat într-o altă etapă. Se pregăteşte cumva o altă strategie menită să amăgească în continuare populaţia?

Doamna Gabriela Nedelcu:

"Protest împotriva privatizării Poştei Române"

În calitate de parlamentar al României protestez faţă de încercarea mascată de privatizare a Poştei Române.

În calitate de parlamentar ales în circumscripţia iaşi, protestez împotriva desfiinţării Direcţiei regionale de Poştă iaşi şi trimiterea în şomaj a sute de angajaţi ai acestei instituţii.

Ce interese se ascund în spatele acestei afaceri?

Ce motivaţie există pentru a privatiza Poşta Română?

Cifrele demonstrează că Poşta Română se numără printre puţinele societăţi ale statului care este rentabilă. Compania a încheiat anul fiscal 2004 cu o cifră de afaceri de 7.000 miliarde lei (700 milioane RON) şi cu un profit de peste 5 milioane Euro.

Dacă tot vreţi să privatizaţi (pentru interese personale) Poşta Română, de ce nu o declaraţi public? De ce recurgeţi la manevre de culise?

Privatizarea ascunsă a Poştei Române este controlată de politicieni-sindicalişti. Această privatizare ar urma să fie făcută de sindicaliştii din conducerea CNPR prin externalizarea serviciilor care ar urma să fie preluate de către Postcom SA Galaţi. La această societate sunt acţionari 3 directori din Poşta Română şi 2 foşti sindicalişti şefi, actual parlamentari (intraţi pe listele PRM-ului, dar trecuţi de partea puterii).

Aceasta este veriga de scurgere a banilor de la poşta română către societăţi comerciale controlate de actuala putere!

Prin intermediul directorilor de regionale şi a şefilor de la sindicatele judeţene, aceştia au dat impresia fiecărui salariat din poştă că este acţionar la Postcom S.A., ceea ce este total fals.

Ultima lovitură, dar nu cea de pe urmă, dată Poştei Române este trecerea salariaţilor din compartimentul administrativ al Poştei române, întreţinere clădiri şi curăţenia curentă a spaţiilor, în subordinea unor firme private controlate de cunoscuţi ai directorilor din Poşta Română şi de la Regionalele de Poştă, bineînţeles prin intermediul Postcom S.A. şi creşterea cheltuielilor Poştei cu 400-500% faţă de perioada anterioară.

Se intenţioneaă astfel externalizarea prin intermediul Postcom S.A. şi a altor compartimente: serviciile de informatizare a Poştei, transport valori, distribuire trimiteri poştale etc.

Una dintre primele mişcări a fost deja făcută la sfârşitul săptămânii trecute, la iaşi, când Olguţa Cocrea, deputat de Bacău şi lider de sindicat totodată, a parafat preluarea unui număr de 700 de angajaţi din serviciile auxiliare ale Poştei Române de către Firma Postcom SA Galaţi.

Practic, prin aceste manevre, desfiinţaţi poşta română!

Solicit primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, să ia atitudine şi să oprească această escrocherie mascată.

Domnul Nini Săpunaru:

Stimaţi colegi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu situaţia deplorabilă în care se găseşte un obiectiv cultural definitoriu pentru judeţul Vrancea-Mausoleul de la Mărăşti.

Mausoleul eroilor Mărăşti (1916-1918) este obiectiv de importanţă majoră pentru istoria universală iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare. Obiectivul este înscris în domeniul public al Consiliului judeţean Vrancea şi în administrarea Muzeului Vrancei.

Mausoleul Eroilor (1916-1918), amplasat în Câmpul istoric Mărăşti, comuna Racoasa, este monument istoric de valoare naţională şi universală, înscris în listele patrimoniului cultural naţional pe anul 2004 cu numărul de ordine 397 Nr. COD-VN-IV-m-A-06632.

Panteon al Eroilor Neamului, Mausoleul de la Mărăşti, ansamblu dedicat memoriei celor căzuţi în luptele din vara anului 1917, a fost realizat din iniţiativa Armatei a 2-a Română şi a Societăţii Mărăşti.

Piatra fundamentală care a inaugurat lucrările Mausoleului (operă a arhitectului Pandele Şerbănescu), a fost pusă la 10 iunie 1928, în cadrul unei ample comemorări a eroilor, în prezenţa generalilor Averescu şi Mărgineanu. Criptele impresionantului edificiu adăpostesc osemintele a peste 20.000 de soldaţi care şi-au dat viaţa în luptele de pe platoul Mărăştilor. în aceeaşi incintă odihnesc înmormântaţi generalii Averescu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.

Concepţia Mausoleului de la Mărăşti, din punct de vedere arhitectural şi plastic, este considerată unicat în Europa, iar valoarea memorială a acestuia îl înscrie în istoria universală.

Starea de conservare a Mausoleului de la Mărăşti a fost grav afectată în timp de agresivitatea mediului, alunecările locale de teren, îmbătrânirea materialelor de construcţie şi, nu în ultimul rând, de seismele repetate. Evenimentele naturale catastrofale din vara şi toamna anului 2005 au adus monumentul în stare de colaps accentuând degradările fundaţiei şi rezistenţei obiectivului, existând chiar pericolul prăbuşirii acestuia odată cu versantul pe creasta căruia este amplasat.

Având în vedere cele arătate mai sus, facem apel la autorităţile în drept să ia toate măsurile necesare în regim de maximă urgenţă pentru salvarea acestui monument, astfel încât Mausoleul de la Mărăşti să poată fi redat circuitului muzeal vizitabil şi patrimoniului cultural-mondial.

Vă mulţumesc.

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

"Campanie împotriva taxei de drum"

Deşi au trecut mai bine de 15 ani, nimeni nu a uitat cum stăteam ore întregi, chiar zile, la rând pentru a ne alimenta autoturismele sau cum ne drămuiam benzina de pe cartele pentru un drum mai lung. După 1989 ne-am bucurat, considerând ca unul din câştiguri libera noastră circulaţie pe drumurile ţării.

A crescut numărul maşinilor chiar şi în judeţul Botoşani, un judeţ în care oamenii nu au o situaţie materială de invidiat.

Am acceptat cu toţii introducerea taxei de drum în preţul benzinei, am fost înţelegători la apariţia rovinietei; am înţeles cu toţii, ca buni cetăţeni, că trebuie să contribuim la menţinerea şi reparaţia drumurilor pe care le foloseam.

Au trecut 16 ani, timp în care, cu îngăduinţa noastră românească, am aşteptat să se întâmple ceva şi cu şoselele României, nu numai pentru noi românii, dar şi pentru a înlesni investitorilor accesul în zonele ţării mai îndepărtate de kilometrul 0, zone cu real potenţial de dezvoltare. Din păcate, românii au plătit taxe, dar drumurile au devenit impracticabile. Avem o infrastructură "europeană" pe care nu te poţi deplasa cu maşina cu mai mult de 15-2o km/oră; şi dacă deplasările sunt zilnice, într-un an, cel mult doi, poţi să-ţi dai maşina la colecţionarii de fiare vechi.

Ce s-a întâmplat cu banii noştri? Unde au fost folosiţi? Câţi bani se strâng din toate taxele şi cine este responsabil pentru cheltuirea lor?

Câţi kilometri de autostradă s-au construit din fondurile strânse?

Câţi kilometri de drumuri naţionale şi judeţene s-au modernizat?

În judeţul Botoşani există drumuri naţionale care nu sunt nici măcar asfaltate, iar o bună parte din ele nu au fost modernizate (a se citi reparate) niciodată.

Dar atunci mă întreb de ce noi, botoşenenii, trebuie să plătim atâtea taxe de drum care nu au nici o finalitate pentru noi.

Câţi ani trebuie să mai treacă ca să avem drumuri decente în Botoşani şi în celelalte judeţe?

Aceste întrebări nu şi-au găsit răspunsurile concrete nici în strategia de dezvoltare a infrastructurii, nici n răspunsurile primite la întrebări şi interpelări, nici măcar în intervenţiile directe ale guvernanţilor.

Românii şi-au pierdut răbdarea şi nu numai răbdarea, dar şi o bună parte din investitori.

Apreciem iniţiativa ecologiştilor de a demara o campanie de strângere de semnături pentru înapoierea preţului rovinietei şoferilor.

Sunt convinsă că va fi foarte uşor să se strângă 100.000 de semnături pentru o iniţiativă legislativă. Iar dacă acţiunea nu se va finaliza vom iniţia o "campanie" de strângere de semnături pentru acest proiect, de la colegii deputaţi din toate parlamentele. Şi cred că vom avea majoritate.

Dar, până atunci, citez un comentariu anonim: "Unde trebuie să semnăm? Cred că va trebui să ne prindem rând".