Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Stimaţi colegi,

Chiar dacă mai sunt câteva minute, haideţi să deschidem şedinţa, prima şedinţă din sesiunea aceasta consacrată declaraţiilor politice.

Debutăm cu Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Monalisa Gălăteanu.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Debutul noului an şcolar, sub semnul întrebării"

Pregătirea anului şcolar 12006-2007 reprezintă încă o confirmare a faptului că pentru actuala Putere "normalitatea" înseamnă debandadă şi haos.

În data de 15 septembrie, în loc de entuziasm, bucurie şi emoţie, pe feţele profesorilor şi ale elevilor lor se vor citi dezamăgirea, tristeţea şi umilinţa însoţite de o imensă neînţelegere în actualii guvernanţi şi în promisiunile lor de "mai bine".

Atitudinea dispreţuitoare şi lipsa de decenţă cu care "slujitorii" şcolii româneşti sunt trataţi de către partidele aflate acum la guvernare are drept urmare o nouă stare de nemulţumire şi proteste din partea dascălilor, care au motive bine întemeiate să acţioneze în acest sens, ameninţând cu boicotarea începutului acestui an şcolar.

Promisiunile făcute de către Alianţă în programul de guvernare: alocarea pentru învăţământ a cel puţin 6% din P.I.B., dublarea salariilor cadrelor didactice, depolitizarea învăţământului sau modernizarea infrastructurii, nu şi-au găsit niciodată susţinere în fapte concrete, iar termenele stabilite declar în cadrul protocolului semnat cu sindicatele de învăţământ în 28 noiembrie anul trecut au fost încălcate. Legea privind salarizarea personalului didactic nu a fost adoptată din cauza actualei guvernări care s-a dovedit a fi incapabilă să elaboreze noul sistem de salarizare. Mai mult decât atât, unităţile de învăţământ nu sunt nici pe departe pregătite pentru începerea anului şcolar, ţinând cont de faptul că există la acest moment peste 4.800 de şcoli care nu au alimentare cu apă curentă, peste 3.700 de unităţi şcolare care au nevoie de lucrări de modernizare a instalaţiilor sanitare, iar în 1000 de şcoli sunt necesare lucrări de modernizare a instalaţiilor de încălzire. Este inadmisibil ca în prag de an şcolar să existe atâtea nereguli în unităţile de învăţământ româneşti şi actuala Putere să rămână indiferentă în faţa acestor probleme grave care afectează nu numai cadrele didactice, dar mai ales elevii.

Este îngrijorător faptul că, dintr-o prioritate naţionalo, învăţământul românesc a devenit o problemă de rezolvat, în coada listei de aşteptare a celor care speră în zadar că-şi vor găsi soluţia.

Solicităm pe această cale Guvernului României, personal primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, să intervină de urgenţă pentru rezolvarea crizei din învăţământ prin asumarea răspunderii privind îndeplinirea angajamentelor prevăzute în protocolul încheiat cu sindicatele din învăţământ şi pentru a face din data de 15 septembrie cu adevărat prima zi de şcoală a noului an şcolar atât pentru elevi, cât şi profesori.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte, şi permiteţi-mi ca să vă felicit cu ocazia realegerii dumneavoastră în funcţia pe care o ocupaţi în clipa de faţă.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Biată... Românie pitorească!".

În curând se împlinesc 17 ani de când treptat, treptat, România este tot mai mult "pusă pe butuci"! Fiindcă numai astfel poate fi definită o politică în care "guverne patriote" conduse de "mari români" ca Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu, sub atenta oblăduire a "tătucului" specialist în ape, Ion Iliescu, a "rectorului rectorilor", Emil Constantinescu, sau a "matrozului" Traian Băsescu, se străduiesc să o dea pierzaniei şi ...se pare că s-a reuşit!?

Cu un elan demn de o cauză mai bună, s-a început cu distrugerea agriculturii, s-a continuat, şi încă se mai continuă, cu industria, fără ca cineva din "aceşti mari români" sau alţii care au pus umărul alături de ei "ajutându-i", să se întrebe ce să se pună în loc; fiindcă în momentul în care tai o parte din sursele de venit, bugetul unui stat cere înlocuirea lor cu altceva.

S-a spus la un moment dat că le vom înlocui prin turism. Foarte bine, turismul reprezintă una din componentele majore ale vieţii economice şi sociale. El este un sector cu valenţe reale de dezvoltare pe termen mediu şi lung, care poate antrena în sistemul său un larg evantai de activităţi economice, culturale, sociale, care să reprezinte un mijloc de valorificare a patrimoniului natural şi cultural-istoric, conform principiilor dezvoltării durabile şi de dezvoltare prin extinderea ariei ofertei specifice şi crearea de venituri şi locuri de muncă, industrie prelucrătoare, construcţii şi industria serviciilor, altele decât cele de bază.

Şi în acest context, o importanţă deosebită o are moştenirea naturală pe care, trebuie să recunoaştem, că Dumnezeu ne-a oferit-o, poate nemeritat din moment ce nu suntem în stare să o valorificăm.

De 16 ani de zile, trăim doar din promisiuni în ceea ce priveşte turismul, dar nimic nu s-a înfăptuit. După 1989, s-a furat şi s-a vândut de către cei care au avut acces la "puterea de sus" aproape totul. Cică aceasta înseamnă privatizare!? Apoi, au venit legile privitoare la retrocedarea unor imobile şi a unor terenuri şi s-a ajuns unde suntem astăzi. Nimeni nu şi-a pus problema, iar dacă şi-a pus-o nu s-a simţit, dacă avem sau nu o infrastructură corespunzătoare, fiindcă fără aceasta, nu se poate discuta despre turism.

Pot da guvernanţii noştri zeci şi sute de hotărâri, dar dacă nu dau şi bani, ori să permită accesul la programe din care se pot scoate bani, totul este egal cu zero.

Partea şi mai proastă este faptul că după ce că nu s-a investit ceva, s-a distrus întreaga reţea turistică. Uitaţi-vă la localităţile care au avut şi care mai au baze de turism şi tratament balnear, ca de exemplu Sovata, Borsec, Slănic Moldova, Voineasa, Călimăneşti-Căciulata, Soveja, Tuşnad Băi, Băile Herculane, Olăneşti, Buziaş şi o să fiţi consternaţi de halul de degradare în care se complac, de modul în care acestea arată astăzi. Şi când te gândeşti că altădată ele erau recunoscute şi apreciate şi pe plan internaţional!

Tămăduitoarele ape minerale de izvor, aerul curat şi ozonat, frumuseţile naturii împrejmuitoare, nu sunt aducătoare de venituri dacă nu sunt exploatate. Câteva pensiuni particulare, dar fără posibilităţi de tratament nu au relevanţă.

Cine dintre reprezentanţii A.N.T. (Agenţia Naţională pentru Turism), a trecut în ultimii 15 ani de zile, măcar pentru o singură oră, pe la Borsec? Oare cei din fruntea turismului românesc au auzit doar despre litoral şi Valea Prahovei, despre a căror neadministrare se face pe drept un mare tămbălău şi nu au auzit de exemplu de Borsec, unde turismul balnear este oficializat încă din 1918 şi unde înainte de 1989 se perindau sute de mii de turişti care găseau, nu numai condiţii excelente pentru odihnă şi recreare, dar şi pentru tratarea multor afecţiuni? Despre starea jalnică de pe muntele Semenic nu e nimic de spus? Dar despre faptul că în plin sezon la Soveja sunt maximum două duzini de turişti?

Până când vom pendula între o România pitorească, ţară cu litoral, munte, mănăstiri, deltă, multă istorie şi alte bogăţii inestimabile şi una în care conducătorii ce se succed vremelnic la putere, se străduiesc să ne afunde cu de-a sila?

Când şi cine se va implica în organizarea şi amenajarea de circuite turistice monahale în care să fie incluse mănăstiri ca "Piatra scrisă", "Sfânta Ana", "Dragomirna", "Doamnei", "Recea" sau Biserica din Densuş şi nu numai cele din Nordul Moldovei?

Când şi cine se va implica în organizarea şi amenajarea de circuite turistice istorice pentru a se vizita mausoleul de la Mărăşeşti, capitala statului dac de la Sarmizegetusa, vestigiile romane şi "neromane" de pe Dealul Grădiştii, ca şi acelea de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Ponorici şi atâtea altele, care atestă continuitatea noastră pe aceste plaiuri?

Până şi un ultim studiu al Word Travel & Tourism Council (W.T.T.C. - Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor) arată că în România, potenţialul turistic este nevalorificat. Schimbările dese ale oficialilor din fruntea turismului, fondurile insuficiente şi prost alocate pentru promovare, în care o atenţie deosebită ar trebui să o ocupe îmbunătăţirea şi extinderea infrastructurii turistice, modernizarea şi îmbunătăţirea structurilor hoteliere şi a celorlalte facilităţi turistice, dar şi calitatea slabă a serviciilor, indiferenţa şi incompetenţa, fac ca România să piardă anual miliarde de euro.

România este una din ţările cu turismul cel mai puţin dezvoltat, situată pe locul 162 dintr-un total de 174 de ţări, dacă ţinem cont de ponderea acestui sector în P.I.B. Ea dispune de un potenţial generos, care pe lângă turismul tradiţional, bazat pe sezonul estival de la Marea Neagră, poate să dezvolte turismul montan (schiul pe timp de iarnă şi drumeţii în timpul verii), turismul cultural (Vulcanii noroioşi de la Berca - Pleşcoi, muzeul chihlimbarului din Colţi - munţii Buzăului, casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, cetăţile Ponorului din Apuseni etc.), turismul şcolar în tabere pentru tineret, dar şi turismul rural, astăzi complet nevalorificat.

Dar pentru aceasta, trebuie o implicare şi o politică clară, condusă de un om competent, cu autoritate în problematică, susţinut de către toate partidele, care să dezvolte o strategie credibilă, corespunzătoare, bazată pe planificare de lungă durată, în care oamenii de afaceri să fie ajutaţi, dar şi disciplinaţi. Iar soluţia se cere să fie rapidă, pentru a nu permite ca milioane de euro care s-ar putea adăuga la P.I.B.-ul românesc, să fie cheltuite peste graniţă în Grecia, Bulgaria, Turcia, Croaţia, Malta sau Cipru.

Presupunând că un sejur extern de circa 12 zile ar costa numai în jur de 400 de euro şi că minimum 250.000 de români şi-ar efectua concediul în străinătate, putem discuta de 100 milioane de euro cheltuiţi numai în acest an în străinătate, în loc să fi rămas în ţară.

Dar pensionarilor, celor cu venituri mai modeste sau care au copii mici ce le oferim pentru a-şi petreacă concediul? Interesează pe cineva? Categoric, nu!

Şi încă ceva. Dacă vreţi să mergeţi la munte, să urcaţi poteci, nu vă grăbiţi! Mare parte din traseele ştiute sunt închise, pentru că proprietarii şi-au revendicat terenurile şi le-ai îngrădit. După ce turismul românesc e vai de mama lui, în acest mod îl terminăm de tot!

Documentele europene ne cer promovarea unor forme de turism durabil, bazate pe cunoaşterea profundă a ecosistemelor şi a realităţii, fiindcă şi turismul constituie un criteriu, alături de altele, atunci când vorbim de aderarea la U.E.

Intervenţia imediată a primului ministru şi, de ce nu, chiar a preşedintelui ţării, care se dovedeşte un mare amator de turism, ce e drept extern, este imperios necesară.

Ce-ţi mai pregătesc "marii români"... ţie, biată Românie?

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat şi vă mulţumesc şi pentru felicitarea pe care mi-aţi adresat-o.

Din partea Grupului parlamentar al PNL domnul deputat Emil Strungă.

Poftiţi, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Desecretizarea ca datorie morală".

Desecretizarea dosarelor fostei Securităţi reprezintă un subiect prezent în această perioadă atât în mass media, cât şi pe agenda partidelor. Mai mult, Partidul Naţional Liberal a afirmat în mod constant necesitatea desecretizării acestor dosare şi a acţionat prin retragerea sprijinului politic al tuturor membrilor despre care s-a dovedit că au colaborat cu fosta Securitate.

Pe lângă argumentele deja aduse de partide în favoarea cunoaşterii acestor aspecte ale trecutului, Uniunea Europeană a insistat asupra curăţirii morale de care are nevoie societatea românească pentru a se putea integra în cadrul acestui organism. Pentru a putea merge înainte, trecutul nu trebuie uitat, ci exorcizat; memoria victimelor comunismului nu trebuie onorată doar o dată pe an la aniversarea Revoluţiei române, ci în fiecare zi, prin descoperirea şi eliminarea de pe scena publică a celor care au contribuit în mod conştient şi voit la represiunea comunistă. Ţări ca Cehia s-au apropiat mai rapid de integrarea europeană şi datorită faptului că au implementat legea lustraţiei încă din primii ani de postcomunism.

Această desecretizare a dosarelor fostei Securităţi trebuie să aibă drept unic scop purificarea societăţii româneşti, acest lucru implicând nu doar clasa politică, ci şi societatea civilă: formatorii de opinie, presa, ONG-urile, mediul sportiv. Orice deturnare a acestui proces şi transformarea sa într-o vendetă politică nu face decât să perpetueze germenii sistemului totalitar.

De asemenea, ca orice acţiune cu caracter retroactiv, desecretizarea dosarelor poate genera nedreptăţi. Pentru a evita acest lucru şi pentru a întări normele statului de drept, procesul trebuie aplicat făcând diferenţe clare între persoanele care au semnat angajamente cu fosta Securitate fiind în închisori sau aflându-se sub ameninţări grave şi cei care au făcut-o din proprie iniţiativă sau din dorinţa de a obţine avantaje profesionale sau personale. De altfel, istoria comunismului în România conţine perioade ca cea din 1946 pana în 1965 în care represiunea s-a făcut prin încarcerări şi trimiteri în penitenciare de exterminare şi cea care a urmat până în 1989, în care sistemul turnătoriei intrase deja în reflexul «cetăţenesc», mulţi români văzând-o ca pe o aşa-zisă datorie patriotică.

Multe voci afirmă că desecretizarea dosarelor şi aplicarea legii lustraţiei ar fi tardive în acest moment şi că utilitatea lor ar fi deci redusă. Într-adevăr, momentul anilor'90 ar fi fost mai prielnic acestui proces care poate ar fi produs mai multe roade. Ceea ce contează, însă, este faptul că nu este niciodată prea târziu pentru o spovedanie care poate curăţa 50 de ani de minciuni, crime şi represiune împotriva poporului român.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Eduard Hellvig, Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia politică pe care o voi face astăzi este legată de "Falimentul moral al clasei politice româneşti".

Potrivit raportului de monitorizare din mai 2006 al Comisiei Europene, România îndeplineşte criteriile politice. Acest lucru înseamnă că România este considerată a avea instituţii stabile care reglementează democraţia, statul de drept, precum şi respectarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor. Însă, cu 4 luni înainte de momentul integrării în Uniunea Europeană, putem afirma că România este, în sfârşit, o democraţie consolidată, îndeplineşte ţara noastră şi criteriile privind instituţiile, relaţiile şi comportamentul pe care le presupune o astfel de democraţie? Dacă pentru prima afirmaţie am putea adăuga un "dar" pentru a doua chestiune ar trebui să răspundem printr-un nedorit dar realist "nu încă".

În primul rând, vă propun să privim în ansamblu transformările pe care le-a parcurs societatea românească în aceşti ultim 16 ani, o schimbare de sistem în scopul construirii unei societăţi democratice capabile să-şi asume drepturile şi obligaţiile pe care le presupune integrarea în marea familie a democraţiilor occidentale.

Aşa cum am afirmat, în practică însă procesul nu este finalizat. Referindu-mă strict la domeniul politic a pune bazele acelor instituţii inerente democraţiei nu este suficient, este nevoie şi de o schimbare de mentalitate care să genereze exercitarea eficientă a valorilor democraţiei, este nevoie de o responsabilitate politică a oamenilor politici şi de eficienţa politică a cetăţeanului.

Să privim, prin urmare, evoluţia clasei politice româneşti după 1989: interese oligarhice, compromisuri care au creat premise pentru şantaj sau absenţa valorilor şi sunt doar câteva dintre simptomele unei boli lungi de 16 ani, o boală care a produs falimentul moral al clasei politice româneşti, o boală care dacă nu e tratată ar putea determina însuşi eşecul democraţiei româneşti. Să privim, în consecinţă, spre cetăţeanul român şi vom avea măsura acestui faliment; o lipsă mare de încredere în instituţiile politice interne, fie că e vorba de Guvern, de Parlament sau de partidele politice, neîncrezător în moralitatea oamenilor politici, neinteresat de chestiuni politice sau de participare la acţiuni cu caracter politic, dar şi convins de incapacitatea lui de a influenţa deciziile care se iau la nivel naţional sau local.

După 16 ani de tranziţie, cetăţeanul român trăieşte o alienare faţă de instituţiile politice naţionale şi-şi pune speranţa în organismele internaţionale, în special în Uniunea Europeană, pentru a suplini această deficienţă internă în funcţionarea democraţiei.

Trebuie să recunoaştem că este o realitate îngrijorătoare, pe de o parte fiindcă însăşi Uniunea Europeană se confruntă la momentul acesta cu un deficit democratic, iar pe de altă parte, fiindcă este responsabilitatea "actorilor" interni să regleze prin mecanisme democratice modul de funcţionare al democraţiei româneşti. Dar cine să facă acest lucru?

Stimaţi colegi,

Să nu lăsăm această întrebare să devină retorică, suntem pe ultimii metri în ceea ce priveşte integrarea în Uniunea Europeană. Este imperativ ca acum să depăşim hopul pe care îl reprezintă acest "dar" în îndeplinirea criteriilor politice şi acel "nu încă" în a deveni o democraţie consolidată. Este imperativ să demarăm în acest moment consolidarea instituţiilor politice naţionale, să creăm modele de comportament capitaliste şi să punem bazele unei democraţii cu adevărat participative. Este, aşadar, în primul rând obligaţia noastră a celor care credeau în necesitatea unei clase politice necompromise să facem primii paşi în acest proces.

Democraţia românească nu mai poate aştepta.

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Amet Aledin:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "30 August dată de referinţă pentru istoria turcilor". 30 august reprezintă o dată importantă pentru istoria turcilor. Luna viitoare va fi marcată de un alt eveniment important. Se vor împlini 83 de ani de când un mare om politic, Mustafa Kemal Ataturk, a creat, firesc, alături de naţiunea sa, Republica Turcia. Faptele acelor vremuri au mai fost reliefate în acest cadru generos al discursurilor parlamentare, motiv pentru care este necesară o mai bună cunoaştere a actualităţii relaţiilor diplomatice şi economice dintre ţara noastră şi statul turc. Dacă ar fi să ne raportăm doar la ultimii ani, putem constata că au existat numeroase vizite reciproce la nivel înalt. Investiţiile turceşti în România sunt consistente, distribuite proporţional, aşa cum şi Turcia importă, în special, materii prime şi echipamente tehnologice din România.

Ţara noastră se află foarte aproape de aderarea la Uniunea Europeană. Turcia a demarat anul trecut negocierile, chiar dacă au existat anumite reticenţe, cu totul nejustificate, din partea unor state europene.

O Europă unită nu are cum să neglijeze România, cu un potenţial economic şi uman deosebit. O Europă unită nu are cum să neglijeze Turcia, modernă, păstrătoare de vestigii istorice, capabilă.

Stabilitatea zonală capătă, în acest context, o importanţă aparte, cele două ţări fiind, indiscutabil, factori de echilibru.

Sprijinul reciproc, care, se cunoaşte, s-a şi întâmplat, constituie un avantaj pentru ambele părţi. Proiectul de mare cuprindere care se realizează trebuie să fie complet.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Dumitru Bentu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Ne-am manifestat gestul faţă de felicitările adresate de domnul deputat Moisoiu cu privire la învestirea dumneavoastră. O facem şi de la acest microfon, ca expresie a preţuirii pe care v-o purtăm. (Aplauze)

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Cu toată plăcerea şi cu toată dragostea.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Auspicii".

Expresia care înglobează termenul respectiv este, de regulă, una tonică, optimistă. Sub cele mai bune auspicii. Ea echivalează semantic cu sintagma "în împrejurări favorabile". Aşa ar trebui să înceapă actuala sesiune parlamentară, venită după o vară fierbinte şi generoasă. Ambele caracteristici sunt aproape axiomatice şi, totuşi, dacă aspectul termic a fost perceput de toată suflarea naţiunii ca o servitute inexorabilă, generozitatea a venit dinspre actuala coaliţie care a valorificat în acest sens aproape fiecare zi a anotimpului solar. Au fost atacuri reciproce, acuzaţii, ironii mai mult sau mai puţin reuşite, lovituri discrete sau directe, discuţii contradictorii, dovedind încă o dată caracterul funest al acestei construcţii politice. Suprapuse sau juxstapuse au ţinut capul de afiş al unităţii în diversitate, varianta Orange, teme aflate departe de interesul imediat al cetăţeanului.

Dosariada, securitatea, CNSAS-ul, şcolile de vară, întâlnirile de promoţie, revizuirea Constituţiei, anticipatele, repoziţionările politice şi omniprezenta luptă dintre palate. Cine să se mai gândească la cetăţeanul de rând, purtătorul de destin al politicienilor mioritici care-i solicită votul într-un ciclu quadrienal peste care indiferenţa tinde să se sedimenteze lent şi sigur.

Aţi auzit guvernanţii vorbind despre faptul că în România sunt preţuri mai mari la energie decât în Statele Uniunii Europene? S-a sesizat cineva că 2 700 000 de pensionari nu au primit nici un leu în plus prin aşa zisa recalculare promovată de actualii guvernanţi? Se îngrijorează cineva că sezonul de iarnă 2006-2007 este complet nepregătit? Aţi identificat preocuparea pentru deschiderea noului an şcolar în situaţia în care mii de unităţi şcolare nu îndeplinesc condiţiile minime pentru funcţionare, în schimb şefii educaţiei practică traficul de influenţă? Se întreabă cei din Palatul Victoria cum vor trăi de luna viitoare beneficiarii lui 416, în condiţiile Anexelor nr.4 şi 5 din Ordonanţa care limitează drastic accesul la resursele minime pentru cei defavorizaţi social? Răspunsul universal este nu, pentru că Alianţa D.A. are alte preocupări şi abordări existenţiale.

Ba, mai mult, redevine generoasă în promisiuni şi lansează proiecte utopice. Mii de terenuri de sport în comunele patriei, mii de kilometri de asfalt într-o revărsare de bituum cum n-am mai fost alta. Cârpeli procentuale la pensii şi la salariile profesorilor. Dinspre guvernanţi, dinspre parlamentarii Puterii ar trebui să vină soluţii. Nu vor veni, pentru că nu le au, iar auspiciile de care aminteam sunt tenebroase. S-ar putea, deci, ca toamna să fie ca vara, fierbinte!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL domnul deputat Mircea Ciopraga.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Ciopraga:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se referă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 referitoare la contractele de achiziţie publică.

Dragi colegi,

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este o instituţie nou înfiinţată prin ordonanţa de urgenţă 34/2006 aprobată prin Legea nr. 337 din 17 iulie 2006 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi de servicii.

În contextul integrării în Uniunea Europeană, ordonanţa de urgenţă 34/2006 ţinteşte către realizarea unui sistem al achiziţiilor publice eficient şi credibil. Ca abordare strategică de ansamblu, ordonanţa de urgenţă a Guvernului transpune prevederile legislative care reglementează atât achiziţiile din sectorul "clasic" prin Directiva 18/2004, cât şi achiziţiile din sectorul "utilităţi" prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.17/2004.

Ordonanţa de urgenţă 34/2006, intrată în vigoare la 30 iunie 2006, abrogă o serie de acte normative, printre care şi ordonanţa de urgenţă 60/2001 privind achiziţiile publice, până recent reper al achiziţiilor publice. Noua legislaţie în domeniu integrează într-o viziune unitară atât sistemul "tradiţional" al achiziţiilor publice cât şi sistemul "achiziţiilor electronice", evitându-se în acest mod suprapuneri legislative care creează dificultăţi de interpretare, precum şi reglementări referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări sau servicii sau alte forme de parteneriat public-privat.

Obiectivul acestei ordonanţe de urgenţă este promovarea competiţiei între operatorii economici, garantarea tratamentului egal şi a nediscriminării operatorilor economici, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică şi asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autorităţile contractante.

Ordonanţa de urgenţă 34/2006 aduce în plus faţă de ordonanţa de urgenţă 60/2001 o seamă de modificări importante, de interes pentru autorităţile contractante şi pentru operatorii economici. Astfel, apar modificări de fond, inclusiv în ceea ce priveşte proceduri precum licitaţia deschisă, cererea de ofertă, licitaţia restrânsă şi altele. De asemenea, se modifică unele praguri valorice de aplicare a procedurilor, unele termene, iar pentru anumite cazuri apare inclusiv obligativitatea publicării documentaţiei de atribuire sau a anunţului de participare la licitaţie atât în Monitorul Oficial al României cât şi Jurnalul Oficial al Uniunii Europene - J.O.U.E. şi în sistemul electronic de achiziţii publice - SEAP.

Parte din noile măsuri impuse şi reglementările mult mai precise faţă de legislaţia anterioară o constituie şi înfiinţarea unui organism de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice, denumit Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - instituţie cu activitate administrativ-jurisdicţională care funcţionează independent şi nesubordonat, pe baza propriului regulament, pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Ca atribuţii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este însărcinat să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire înainte de încheierea contractului, să se pronunţe asupra legalităţii procedurilor şi operaţiunilor desfăşurate de autoritatea contractantă în atribuirea unui contract de achiziţie publică şi să emită opinie asupra unui litigiu, la cerea instanţei de judecată.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor are un număr de 21 de membri, numiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice şi un preşedinte ales prin vot secret. Toţi membrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special cărora le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să deţină calitatea de asociat sau membru în conducerea unor societăţi cu scop comercial sau să fie membri ai unui partid politic sau să participe la activităţi cu caracter politic. Preşedintele C.N.S.C. va întocmi şi prezenta în faţa Parlamentului un raport de activitate anual.

Pentru o imagine mai exactă asupra activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, voi prezenta pe scurt etapele procedurii de soluţionare a contestaţiilor în faţa acestui Consiliu. Astfel, o contestaţie formulată de persoane juridice sau fizice, poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire şi împotriva oricărui act al autorităţii contractante. Documentul se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: numele şi datele de identificare ale persoanei respective, denumirea şi sediul autorităţii contractante, denumirea obiectului contractului de achiziţie publică, procedura aplicată, obiectul contestaţiei, motivarea în fapt şi în drept a cererii şi în măsura posibilităţilor, mijloacele de probă.

O copie a contestaţiei se înaintează şi autorităţii contractante, astfel că în termen de 5 zile de la depunerea ei, aceasta din urmă are obligaţia trimiterii la Consiliu a punctului de vedere asupra contestaţiei. Tot într-un termen foarte scurt, respectiv la 5 zile de la primirea contestaţiei, Consiliul poate solicita autorităţii contractante să comunice toate documentele aflate în dosarul achiziţiei publice. În cazul nerespectării acestor solicitări, Consiliul poate aplica sancţiuni sub formă de amenzi. În judecarea cauzei, Consiliul poate audia părţile, iar acestea pot fi reprezentate de avocaţi şi pot solicita să depună oral concluzii în faţa Consiliului.

Similar procedurii instanţelor de judecată, contestaţiile se soluţionează de un complet format din trei membri ai Consiliului, din care unul are calitatea de preşedinte de complet, cauzele fiind atribuite completelor în mod aleatoriu.

Spre deosebire de contestaţiile în instanţă, Consiliul va soluţiona contestaţiile primite într-un termen foarte scurt, respectiv de 10 zile lucrătoare de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă, şi doar în cazuri temeinic justificate va putea prelungi acest termen cu încă 20 de zile.

În plus, un avantaj net faţă de atacarea unui proces de atribuire a unui contract de achiziţie publică în instanţă, depunerea contestaţiei în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluţionării contestaţiei. Mai mult, dacă contractul continuă să fie încheiat în perioada de suspendare a procedurii de atribuire, acesta este lovit de nulitate absolută.

Decizia Consiliului privind modul de soluţionare a contestaţiei va fi motivată şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la pronunţare. Această decizie este obligatorie pentru părţi, contractul de achiziţie publică încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului fiind lovit de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte căile de atac împotriva deciziilor Consiliului, conform legii, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este numai Curtea de Apel, secţia contencios-administrativ şi fiscal, pe raza căreia se afla sediul autorităţii contractante.

Referitor la faptele sancţionate de C.N.S.C., potrivit ordonanţei de urgenţă 34/2006 acestea acoperă întreg spectrul de probleme care pot încălca principiile ce stau la baza atribuirii unui contract de achiziţie publică: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa utilizării fondurilor, asumarea răspunderii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este o instituţie extrem de importantă pentru România - mai ales în contextul în care domeniul achiziţiilor publice are o imagine negativă datorită cazurilor probate, dar şi a suspiciunilor de corupţie şi deturnare de bani publici. Va fi de utilitate pentru toţi operatorii actuali sau viitori participanţi la licitaţiile publice, pentru autorităţile contractante cât şi persoanelor fizice care vor dispune astfel de o instituţie aptă să răspundă prompt şi eficient sesizărilor din acest domeniu.

C.N.S.C. este un organism complex, cu o activitate intensă - mai ales după integrarea în Uniunea Europeană - care în mod firesc îl va plasa în vizorul central al opiniei publice, posibil la fel cum este cazul Departamentului Naţional Anticorupţie.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este o realizare importantă a actualului Guvern. Dată fiind misiunea sa, Consiliul trebuie să devină o instituţie cunoscută şi a cărei activitate să facă dovada unui model de integritate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., invit la microfon pe domnul deputat Ilie Merce.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ilie Merce:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "Impertinenţa unor lideri maghiari nu are limite".

Cunoscuta impertinenţă ungurească faţă de România s-a manifestat încă o dată, în august 2006. Ministrul de Externe al Ungariei, Kinga Goncz, aflată în vizită la Bucureşti, a cerut imperativ două lucruri: ratificarea imediată a Acordului de înfiinţare a Fundaţiei publice româno-ungare "Emanoil Gojdu" şi adoptarea, tot imediat, a Statutului minorităţilor naţionale din România.

Demnitarul maghiar a folosit formula "trebuie adoptate", ceea ce sună a ordin. Mai mult, a cerut, în ceea ce priveşte Statutul minorităţilor, să fie adoptat "în forma în care a fost introdus iniţial în Parlament", aşadar, forma dorită de UDMR, căreia Parlamentul să nu îndrăznească, cumva, a-i aduce vreo modificare. Iar Acordul privind Fundaţia "Gojdu" să fie şi el ratificat, fără nici un adaos, pentru că partea ungară deja l-a ratificat.

La toate acestea, ministrul nostru de externe, domnul Ungureanu, nume predestinat, nu a protestat deloc; a acceptat impertinenţa ungurească; parcă nu ar fi reprezentantul unui stat independent, ci al unui vasal al Ungariei. O asemenea atitudine înseamnă abandonarea intereselor statului român şi este pe deplin condamnabilă.

Ea se înscrie în atitudinea generală a guvernelor de la Budapesta, de după 1989, în raporturile lor cu guvernele de la Budapesta, o atitudine lamentabilă. Din cauza acesteia, am ajuns să avem un deficit comercial uriaş în raporturile cu ţara vecină; întreprinzătorii maghiari au acaparat, prin şantaj şi mită, pârghiile esenţiale ale economiei transilvănene; Budapesta a împânzit regiunea cu spioni, unii deghizaţi în reprezentanţi diplomatici; sponsorizează ziare, posturi de radio şi TV care propagă idei revizioniste, care-i denigrează pe români şi le contestă dreptul de stăpâni asupra Transilvaniei.

Cu aceeaşi sponsorizare, regiunea de peste munţi a fost pângărită cu monumente ale unor criminali maghiari, între care şi acela al celor 13 generali la Arad.

Minoritatea maghiară este permanent aţâţată împotriva statului român. Toate acestea, cu îngăduinţa condamnabilă a guvernelor României, mai interesate de a se menţine la putere cu sprijinul organizaţiei extremiste numite UDMR decât soarta ţării. Ni se anunţă şi o nouă şedinţă comună a guvernelor de la Budapesta şi Bucureşti, în noiembrie 2006. Dar, guvernul este acel organism ce conduce o ţară. Ce ţară conduc, în comun, guvernele de la Budapesta şi de la Bucureşti?

Doamna Kinga Goncz, urmaşa celor 13 generali unguri asasini de la 1848, a asasinilor unguri de la Ip şi Treznea din 1940, a asasinilor unguri din Covasna şi Harghita din 1989, bate din picior. Să nu îndrăznim a nu-i asculta ordinele!

Doamnelor şi domnilor colegi, dacă vă consideraţi reprezentanţii unui popor liber, veţi îndrăzni să nu vă supuneţi bătăii din picior ungureşti.

În final, chiar dacă nu are legătură cu declaraţia politică de astăzi, profit de prilej pentru a cere, în numele Grupului parlamentar al PRM, demisia ministrului culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, pentru gravele ofense aduse credinţei noastre creştine!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Domnul deputat Petru Călian.

Aveţi cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi, la ordinea zilei, evident, "Deconspirarea ca vânătoare de vrăjitoare".

Asistăm în prezent, la un spectacol mediatic grotesc în care personajele au abordat chipuri dintre cele mai diverse, pentru ca, într-un final, să fie "demascate". Şi, totuşi, demascarea aceasta, intens promovată de actori politici şi actori din presă nu a dus decât la dezvăluirea altor şi altor măşti. Suntem în plin carnaval al CNSAS, o adevărată vânătoare de vrăjitoare.

Timp de 16 ani am visat la o judecată a păpuşarilor comunişti şi securişti care ne-au ciuntit destinele. Timp de 16 ani am sperat că vom putea demasca stâlpii comunismului şi ai securităţii pentru a ne putea elibera de un regim care ne-a spulberat dorinţele de a fi cu adevărat cetăţeni ai Europei. Voi reveni la această aspiraţie a fiecăruia dintre noi de a fi consideraţi cetăţeni de drept ai Uniunii Europene, de a fi părtaşi la visul european.

Şi dacă în 16 ani numai am sperat la această demascare, iată că acum avem parte de o aşa-zisă asanare morală a scenei politice, culturale şi sociale. Numai că e o falsă asanare. Ne jucăm de-a "daţi-mi dosarul" şi "n-am semnat angajament cu securitatea, ba am semnat, dar n-a avut repercusiuni negative". Ba mai mult, pentru ca circul să fie mai colorat, am pus pe lista de priorităţi a demascărilor prelaţii Bisericii şi sportivii.

Când unii, când alţii, îşi arogă dreptul de a fi un fel de "deux ex machina" într-o piesă de teatru tragicomică, intervenind din senin cu pretenţia de a rezolva conflicte, reale sau imaginate, dar pe care nu reuşesc decât să le devieze de la cursul lor normal înspre noi şi noi conflicte. Aşa am ajuns ca de la "dosarul inexistent" al preşedintelui să discutăm dosarele unor preoţi.

Sunt de acord că trebuie să tăiem răul din rădăcină la toate nivelurile societăţii, dar nu sunt de acord ca preoţii şi sportivii să fie prioritatea principală a acestor demascări.

Prioritatea principală trebuie să fie acele personalităţi şi personaje ale vieţii publice care au o implicare activă în modelarea destinului ţării în acest moment.

Şi, după părerea mea, obiectivul principal al ţării noastre este aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. După aceea vom putea căuta liniştiţi dosarele preoţilor şi ale sportivilor şi ale scriitorilor, şi vom putea continua acest carnaval, acum păgubos pentru ţară şi imaginea României în Europa.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Minodora Cliveti.

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Îngăduiţi-mi să încep prin a vă felicita şi eu pentru realegerea dumneavoastră în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi bucuria mea este cu atât mai mare cu cât, iată, în continuare, în Biroul permanent al Camerei avem o prezenţă feminină, reprezentantă a partidului care a propus-o, dar în acelaşi timp, sper eu, şi a tuturor femeilor din Camera Deputaţilor.

Dosariada face valuri importante în lumea românească. Este un adevărat seism care a declanşat patimi, revanşe, totul dublat de interesul real al opiniei publice care speră în curăţarea lumii politice, ceea ce ar trebui să echivaleze cu curăţenia în viaţa românească, în general.

Au trecut şapte ani de când legea accesului la dosarele securităţii a fost elaborată, ca un strigăt împotriva securităţii României comuniste. Dar, deşi a fost în vigoare mai bine de un an în timpul guvernării de dreapta, tot cei de stânga, şi anume, guvernarea P.S.D. a fost cea care a pus bazele implementării acestei legi, creând condiţiile de funcţionare a CNSAS-ului.

Şi, totuşi, în mod bizar, tocmai în acest an, cel care precede aderarea, a fost nevoie de amendarea legii, de extinderea sferei de instituţii şi persoane care ar fi făcut poliţie politică.

Am început aşadar să ne demolăm idolii, să avem revelaţii cu privire la unul sau altul dintre politicieni, jurnalişti, preoţi, sportivi etc. Şi acest lucru nu ar fi decât benefic dacă ar fi dublat de acţiuni fireşti, de rutină, pe care Guvernul ar trebui să le facă. Pentru că Guvernul ar trebui să guverneze ţara, în aşa fel încât România să intre în familia europeană ca egal între egali.

În realitate, ţara este în degringoladă. Pensiile nu ajung, iar majorarea anunţată cu atâta fast este praf în ochii milioanelor de pensionari. Profesorii, cărora li s-a promis un buget uriaş, vor să boicoteze începutul anului şcolar având aceleaşi salarii ofensatoare.

Coşul zilnic rămâne la fel de greu de umplut. Cota unică de impozitare care face bucuria celor foarte bogaţi, goleşte bugetul statului. Iar "Starea vremii" este emisiunea TV cu cea mai mare audienţă, pentru că ploilor nu le pasă decât să-şi facă treaba, adică să cadă, fără să aştepte ca Guvernul să ajungă să-şi ţină promisiunea de a repara casele distruse.

În judeţele afectate de inundaţiile de anul trecut, locuitorii au început represaliile. Sunt sate în care drumurile au fost sparte, pentru că apele de anul acesta să aibă pe unde să se scurgă. Iar oamenii se uită îngroziţi la cer, soarta lor depinzând de acesta în totalitate. Din păcate, nu cerul guvernează România. Poate că ar fi mai bine.

Care este răspunsul guvernanţilor la asemenea probleme ale României reale? Pentru că vedem ce se petrece în România virtuală, cea de la televizor. Alianţa D.A. îşi devorează copiii precum Saturn, la ore de maximă audienţă, şi monitorizează ratingul. P.N.L. îşi sancţionează femeile, mai ales. E mai uşor să arunci anatema asupra unei femei, iar statistica e şi mai bună atunci când având în Parlament 11% femei, ai sancţionat câteva. Măsura este mult mai spectaculoasă pentru că efectul este mult mai pregnant.

Pe mine însă mă interesează mai mult ce face P.N.L.-ul pentru copiii distrofici şi rahitici din judeţul Bacău care nu primesc lapte praf de când Guvernul a modificat criteriile de acordare a acestuia.

Mă interesează, de asemenea, mult mai mult dacă P.N.L.-ul, prin ministrul sănătăţii, are habar de faptul că în judeţul Bacău s-au înmulţit îngrijorător de mult cazurile de cancere de tot felul, că în fiecare an apar mai mult de 1000 de bolnavi din care 85% nu mai apucă să se uite la talk-show-uri şi nici să folosească medicamentele compensate, acesta probabil fiind unul dintre motivele pentru care farmaciile, iată, de ceva vreme, nu mai sunt asaltate.

Pe plan extern, ne pregătim de nuntă. România se mărită în ianuarie 2007 cu Uniunea Europeană. O mireasă pe cinste. Dezechilibrată, dezbinată, plină de contraste şi duşmănie. O ţară care va intra în Uniunea Europeană cu o mulţime de probleme, pe care nici măcar nu încearcă să le ascundă sub preş.

Probabil că este mai bine să fim sinceri cu păcatele noastre. Dar sinceritatea nedublată de muncă serioasă şi de nevoia de a demonstra că această ţară merită să fie europeană şi pentru calităţile locuitorilor ei, şi pentru faptul că este bine guvernată, nu face decât să ne deschidă o uşă pe care vom intra cu capul plecat.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

(Domnul deputat Costache Mircea solicită inversarea ordinii în favoarea doamnei deputat Anca Petrescu)

Cedaţi locul doamnei deputat Anca Petrescu. E în regulă!

Poftiţi, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Vreau să mulţumesc domnului deputat Costache că a fost cavaler în ceea ce mă priveşte şi, totodată, să vă felicit, doamna vicepreşedinte, cu ocazia realegerii dumneavoastră.

Declaraţia mea politică se numeşte "E doliu în Mehedinţi". Acum trei săptămâni, mai exact la data de 7 august 2006, în mina de antracit de la Baia Nouă din judeţul Mehedinţi, s-a produs un mare accident de muncă. S-a surpat puţul de coborâre în mină, iar tone de pământ şi stâncă au prins colivia cu care coborâseră cei doi mineri însărcinaţi cu întreţinerea puţului.

Aceşti muncitori erau numiţi "puţari" şi aveau în sarcină să verifice în zilele nelucrătoare starea puţului, făcând remedieri dacă ar fi necesare. La aceste remedieri lucrau în momentul în care au fost surprinşi de surparea muntelui. De atunci şi până în 30 august au stat sub pământ.

Din primul moment m-am deplasat la faţa locului şi de atunci până acum am monitorizat toată acţiunea de salvare a celor doi mineri. Desigur am supărat foarte multă lume, deoarece am constatat tot felul de contradicţii şi în derularea investiţiilor miniere.

1. Minerii din Baia Nouă, Eibenthal şi Şviniţa care lucrau acolo au afirmat că de multă vreme aveau semnale că puţul nu rezistă presiunii pământului înconjurător, deoarece colivia (cabina cu care coborau în puţ muncitorii şi vagoanele) era agăţată de grinzile peretelui puţului desprinse din cauza presiunii exterioare.

Pentru deblocarea cursei coliviei, uneori grinzile de susţinere erau cioplite, micşorându-se capacitatea de rezistenţă a lor. Din punct de vedere tehnic este o gravă eroare!

Cum a devenit posibil ca acest procedeu primitiv şi inadecvat, să fie folosit în subteran, acolo unde presiunea pereţilor este foarte mare, iar acest procedeu ar trebui făcut sub supravegherea directorului general şi al directorului tehnic al punctului de lucru dar şi a responsabilului cu protecţia muncii.

2. Cei doi mineri care au coborât în mină la data de 7 august lucrau în continuare de 36 ore, iar cel mai tânăr nu avea calificarea necesară pentru munca de întreţinere a puţului, era şi muncă de rob şi Sisif.

3. Activitatea la această mină, în anul 1997, a fost întreruptă pentru trei luni, pentru reparaţii capitale, iar atunci a fost făcută o mare investiţie care trebuia să asigure o siguranţă maximă minei. Oare cum au fost folosiţi banii investiţi atunci, dacă puţul acestei mine s-a surpat la nici 10 ani ?

Ce lucrări prevedea acel proiect, cum au fost ele executate şi cine le-a recepţionat ?

Sunt întrebări pe care le voi pune factorilor de resort cerând totodată proiectantului de la Petroşani să depună la comisia de anchetă proiectul, iar ministerul de resort să ne prezinte procesul verbal de recepţie şi garantare a lucrărilor executate.

4. În 2005 şi 2006, mina de la Baia Nouă, preţioasă pentru economia naţională, având unul din cele mai bune zăcăminte de antracit din Europa, a primit de la guvern 40 de miliarde de lei pentru extindere şi reabilitare. De asemenea a investit aici şi statul ceh, deoarece majoritatea populaţiei este de origine cehă.

Din discuţiile pe care le-am avut la mină cu Directorul general, acesta mi-a prezentat pe plan extinderea pe care o făcuse anul acesta la Săliştea, al doilea punct de acces în această mină (acolo unde au fost scoşi ieri minerii morţi).

Suspect este că directorul a afirmat că intenţiona să părăsească puţul de la Baia Nouă în favoarea celui de la Săliştea, la 1 octombrie 2006.

Întrebarea se pune, de câtă iresponsabilitate a putut da dovadă un director să mai permită accesul oamenilor într-un puţ ce urma să se închidă fără să fi verificat starea lui?

5. Suspect este că nu s-a investit din cele 40 miliarde nici un ban în acest puţ, când el era în funcţiune şi ameninţa viaţa oamenilor. Minerii spun de asemenea că galeria extinsă de la Săliştea era făcută din banii obţinuţi din producţia lor şi nu din cei trimişi de guvern. Atunci unde sunt banii? Ieri, 4 septembrie am luat parte la şedinţa de la punctul de exploatare minieră Baia Nouă, pe care a ţinut-o directorul general de la mina Anina cu minerii, unde a reieşit că mai sunt 12 miliarde lei necheltuiţi.

6. Fiind acolo, am cerut să mi se arate proiectul care a stat la baza investiţiilor, căci în conformitate cu legea, banii de la buget se folosesc conform unor studii şi documente tehnice. Nimeni nu a putut să-mi arate nimic.

7. Mai mult, în paralel cu puţul prăbuşit, se află şi tubul de aeraj care asigură tirajul de aer, obligatoriu între cele două capete ale minei, respectiv Baia Nouă şi Săliştea. Dacă acest tub se prăbuşea şi el, toată mina era compromisă. Atunci se pune din nou întrebarea: de ce nu s-au folosit o parte din banii primiţi de la guvern pentru consolidarea puţului de coborâre de la Baia Nouă? De ce a fost lăsat intenţionat să se prăbuşească ?

8. O altă nemulţumire este modul haotic şi dezordonat în care a decurs acţiunea de salvare. Disperaţi, la un moment dat, minerii s-au blocat în mină pentru a-i obliga pe directorul general şi reprezentanţii ministerului să acţioneze şi să scoată trupurile minerilor prinşi între dărâmături.

Aflată la faţa locului, in perioada în care acţionau echipele de salvare, am încercat să contactez vreun serviciu de permanenţă al ministerului sau pe ministrul Codruţ Sereş. Degeaba. În schimb, secretarul de stat Purcaru şi ministrul Codruţ Sereş s-au deplasat în zonă, explicând minerilor că trebuie disponibilizaţi, pentru a beneficia de banii daţi de Ordonanţa 8 din februarie 2006, până la data de 31 decembrie 2006.

Oare de ce ministrul insistă pe formula disponibilizării, înainte de a face o anchetă şi vrea să închidă mina pentru care abia alocase 40 miliarde?

9. De fapt mai este o situaţie suspectă în activitatea acestei mine. O mare parte din mineri, fuseseră disponibilizaţi cu câţiva ani înainte. Dar pentru că mina avea nevoie de angajaţi, iar Ordonanţa 8 din februarie 2006 nu permitea să mai fie angajaţi cei disponibilizaţi, s-a recurs la sistemul SRL-urilor, luate în subantrepriză, lucrând cu disponibilizaţi la negru, sau angajaţi câteva ore dar muncind o zi întreagă. Toate aceste nereguli au ieşit acum la iveală.

Doi oameni sunt morţi, iar conducerea locală, în înţelegere cu trimişii din minister aflaţi la faţa locului, anunţă că închid mina, motivul fiind că aproape toţi minerii s-au înscris pe lista de disponibilizare (de fapt, acestea au fost făcute la sugestia şefilor!)

De fapt, majoritatea oamenilor nu ar vrea să fie disponibilizaţi. Am vorbit cu ei. Sunt tineri şi vor să muncească. Mina este bună, ca dovadă că guvernul a investit în ea o imensă sumă de bani. Oamenilor le este frică după 31 decembrie 2006, după cum i-a avertizat ministrul Codruţ Şereş, nu vor mai beneficia de banii de disponibilizare.

Cum se poate ca brusc să se schimbe lucrurile ? Din cauza accidentului sau accidentul a fost provocat pentru a justifica închiderea minei?

Cert este că minerii vorbesc că după închiderea minei de către guvern, ea va fi dată unei societăţi private, care o va redeschide.

Fac apel la Ministrul Economiei domnul Codruţ Şereş să emită o nouă ordonanţă prin care să prelungească efectul Ordonanţei 8 pentru o perioadă mai lungă în care să existe criteriul despăgubirilor prin disponibilizări.

Altfel, cu spectrul termenului de 30 decembrie 2006, minerii, din disperare, intră în jocul de interese al unora cărora, de fapt, nu le pasă de soarta lor şi de soarta avuţieinaţionale, ci doar de propriile lor interese.

Este necesară o analiză responsabilă şi serioasă a parametrilor economici ai minei şi a impactului social. Nu trebuie acţionat sub imperiul sentimental al accidentului produs. Nu trebuie exploatată starea de şoc a minerilor care au pierdut doi colegi în condiţii tragice, ci salvată mina şi locurile de muncă din zonă.

Dar pentru asta trebuie o protecţie socială. Trebuie o nouă ordonanţă pentru disponibilizări, care să le garanteze minerilor continuitatea şi mai ales o protecţie a muncii în care investiţiile să se facă corect.

Doi oameni au murit, pentru că banii alocaţi pentru reabilitarea minei - care nu au fost puţini -, într-o perioadă în care în minerit nu se mai investeşte, au fost folosiţi prost şi nu în interesul exploatării miniere şi a securizării activităţii oamenilor şi utilajelor.

O comisie de anchetă parlamentară va trebui să analizeze acest fenomen, iar eu personal mă voi implica în studiul investiţiei făcute acolo. Măcar atât, în memoria celor morţi nevinovaţi, în condiţii groaznice.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, doamna deputat Olguţa Cocrea.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Olguţa Cocrea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Dosariada, ultima preocupare a cetăţenilor României".

După 16 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, timp în care poporul român ar fi trebuit să ştie cine sunt cei care susţineau şi lucrau pentru aparatul opresiv comunist, am ajuns şi ziua când s-a hotărât deconspirarea lor.

Dar, ce păcat! Sunt deconspiraţi cei care au semnat un angajament cu securitatea fără să ştim dacă acei oameni au semnat de bunăvoie sau au fost constrânşi, şantajaţi, fără să ştim dacă acei oameni au făcut jocul murdar al securităţii sau au figurat doar cu un simplu angajament, fără a fi făcut rău semenilor lor.

De ce nu-i putem vedea la televizor pe cei care-i forţau pe aşa-zişii informatori să semneze acele angajamente şi să ştim şi noi cine ne urmărea zi de zi?

Nu este uşor să ştii că la orice pas eşti urmărit de un securist, numai pentru faptul că soţul lucrează în străinătate, sau că cel mai bun prieten te trădează fiind informator al securităţii.

După toată această mediatizare intensă, consider că era bine ca cei care se ştiau că într-un fel sau altul au colaborat cu securitatea, ei să fie cei care făceau un pas înapoi, nu să se ajungă ca personalităţi marcante din partide să fie excluse.

Este păcat că aceşti oameni sunt trataţi astfel, dar consider că ar fi fost foarte corect, ca cei care înainte de 1989 au fost de partea baricadei comuniste, după 1989 să fi rămas în eşalonul doi, să nu fie umiliţi prin excluderi.

De asemenea, sper ca această deconspirare să fie făcută pentru toţi, nu selectiv, de asemenea, nutresc speranţa că această deconspirare să nu fie folosită pentru a se plăti poliţe celor ce nu răspund la comenzi politice.

În toate ziarele şi pe toate canelele de televiziune se dezbat teme şi se fac analize cu privire la dosariadă, dar ce păcat că acestea ameţesc cetăţeanul şi-l face să uite că vine toamna şi nu are cu ce să-şi umple cămara, că vine iarna şi nu va avea cu ce să-şi plătească utilităţile.

Sper ca această euforie să treacă, iar clasa politică să-şi facă datoria faţă de ţară, să urgentăm adoptarea legilor pentru integrare şi să demonstrăm că aderarea în 2007 a României la U.E. o merită pe deplin poporul român.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Urmează domnul deputat Vasile Mocanu, Grupul parlamentar al P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Şi eu vreau ca să rămân în aceeaşi notă din respect. Felicitări pentru realegerea dumneavoastră.

Astăzi, declaraţia mea politică se intitulează "Ce ascunde Dosariada?"

Sunt de acord. La începutul noului său drum european, România are nevoie de o clasă politică mai tânără şi mai curată. Din păcate, sistăm însă, în aceste ultime săptămâni, efectiv la "curăţarea" clasei politice. "Dosariada" a devenit cel mai bun mijloc de îndeplinire a planurilor politice ale şefului statului.

Când, zi de zi, i se inserează electoratului ideea că mai toţi parlamentarii au colaborat cu fosta securitate, este evident că se mizează pe o anumită reacţie din partea alegătorilor.

Date fiind antecedentele preşedintelui Băsescu, este uşor de intuit ce anume se urmăreşte. Preşedintele jucător vrea mai multă putere. Un parlament slab înseamnă un Băsescu mai puternic. Nu este de mirare că, exact în această perioadă, a revenit în actualitate discuţia despre o eventuală modificare a formei de guvernământ a României. Republică parlamentară sau republică prezidenţială.

Ce credeţi că ar răspunde alegătorul, după ce, săptămâni la rând, i s-au servit la micul dejun, prânz şi cină dosarele parlamentarilor?

Nu mai contează că cele mai multe se referă chiar la politicienii Puterii, că majoritatea sunt de urmărire, şi nu de reţea, că lipseşte, în continuare, o dezbatere naţională pe acest subiect. Important este faptul că electoratul este împins, încetul cu încetul, spre o capcană perfidă.

Peste puţin timp, probabil chiar Preşedintele Băsescu va afirma, mai mult sau mai puţin direct, că Parlamentul României va trebui ajustat în zonele sale esenţiale. Se vor găsi unii politicieni de mâna a doua care-i vor susţine spusele. Din fericire, sunt absolut convins că atunci se vor arăta parlamentari din toate partidele - de la Putere şi din Opoziţie -, care vor face totul pentru a bloca acest proiect politic inconştient. Măcar până va ieşi la iveală dosarul de colaborator al fostei Securităţi al actualului Preşedinte Traian Băsescu.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emilian Frâncu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Luarea mea de cuvânt de astăzi se intitulează "Victoria aşa-zisului "contabil nepriceput de la Sănătate" asupra detractorilor săi politici".

Până de curând, nu exista nici măcar o zi de la bunul Dumnezeu, în care Eugen Nicolăescu, ministrul liberal al sănătăţii publice, să nu fie criticat şi ridiculizat, pentru aşa-zisa lui nepricepere în gestionarea domeniului de care răspunde.

În articole de presă şi în emisiuni de televiziune, diverşi comentatori, ziarişti şi politicieni ai altor partide nu conteneau să-l acuze pe domnul Nicolăescu de lipsă de profesionalism şi de rea-voinţă, prezicându-i că "în curând, va duce la groapă sistemul de sănătate publică din România" şi numindu-l în fel şi chip cu diferite apelative jignitoare, precum "incompetent" şi "contabil nepriceput".

Pe lângă o amplă listă de neajunsuri din domeniul spitalelor, neajunsuri moştenite de la guvernările anterioare, care numai reformă nu au făcut, principalul cal de bătaie al detractorilor l-au constituit cozile de început de lună din faţa farmaciilor care eliberau medicamente gratuite şi compensate.

Detractorii politici ai ministrului liberal nu uitau să arate cu degetul spre lipsa de finanţare adecvată a sistemului de sănătate publică, acuzând "guvernarea portocalie" şi pe ministrul Nicolăescu de "genocid asupra poporului român". Aceiaşi indivizi, însă, treceau sub tăcere faptul că perpetuarea crizei financiare din Sănătate se datora piedicilor puse în mod sistematic pachetului de legi privind reforma, iniţiat de Guvern la propunera ministrului de resort.

Ultima, dar nu cea mai puţin importantă dintre aceste piedici a constituit-o atacarea pachetului legislativ la Curtea Constituţională, ceea ce a dus la tărăgănarea exasperantă a procesului de intrare în vigoare a legilor privind reforma în Sănătate. Putem spune că acei pensionari şi oameni nevoiaşi trebuie să "mulţumească" în primul rând P.S.D.-ului pentru cele şase luni de stat la cozi în faţa farmaciilor din întreaga ţară, pentru reţetele neonorate de farmacişti, din cauza epuizării plafonului financiar, pentru condiţiile grele de spitalizare şi pentru multe altele.

Iată că, în ultimele 2-3 luni, adică după intrarea în vigoare a pachetului legislativ, promovat de ministrul Eugen Nicolăescu, cozile din farmacii au dispărut cu desăvârşire, cel puţin în judeţul Vâlcea.

Iată că, acum, în judeţul Vâlcea, există suficienţi bani pentru onorarea în oricare zi din lună a reţetelor gratuite şi compensate.

Iată că, încet-încet, deficienţele din spitale încep să fie remediate.

Ceea ce nu s-a soluţionat niciodată în cei 7 ani de când există Casa Naţională de Sănătate şi casele judeţene de sănătate, este pe punctul de a-şi găsi rezolvarea totală spre finele acestui an şi la începutul anului viitor.

Sistemul de sănătate publică din România a scăpat de subfinanţare!

Mai rămâne acum doar ca banii să fie gestionaţi în mod corespunzător şi mai rămâne de îndeplinit dezideratul scoaterii de sub tutela Ministerului Finanţelor a tuturor contribuţiilor lunare pentru Sănătate din partea angajaţilor şi angajatorilor. Dar acest lucru nu depinde de ministrul Nicolăescu.

Ceea ce a depins de aşa-zisul "contabil incompetent" s-a făcut. Iar domnul Nicolăescu a repurtat, iată, o strălucită victorie asupra detractorilor săi politici şi asupra tuturor casandrelor care preziceau "falimentul iminent" al sistemului de sănătate publică din ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Aceleaşi felicitări şi din partea mea.

"Trăiască ziua corupţiei!" Degringolada acestui Guvern de strânsură adunat cu furca nu mai poate fi estompată, cu toate eforturile fabricii de diversiuni, care dă temă după temă populaţiei buimăcite, în vreme ce ţara este condusă fie din căruciorul cu rotile, ori de pe terasa cârciumii.

Cum diversiunile răpiţilor din Serai, fugii lui Hayssam, ale luptei cu moliile din dosare în locul luptei cu rechinii tranziţiei s-au răsuflat, avizaţii în decodificarea poveştilor de senzaţie, care ocupă spaţiul public, aşteaptă cu interes următoarea gogoriţă: dacă noi am avea, printre atâtea oficine mafiote, şi instituţii media autentice, am vedea, probabil, şi imagini ale luxoaselor sedii de partid, ale parcărilor pline ochi cu limuzine care de care mai sofisticate şi, mai ales, opulenţa şcolilor de vară ale puilor ciocoiului nou, aspiranţi la postura de făcători de bine ai naţiunii. Am vedea reuniunile de partid de la Sinaia, Predeal, Neptun, Snagov şi de prin alte locuri minunate şi am admira vilele, conacele şi palatele bogătaşilor, care au trudit cu un efort managerial impresionant la devalizarea economiei naţionale din 1990 încoace. Chiar mă gândesc să iniţiez un proiect de lege pentru fixarea unei zile naţionale a corupţiei, sau, mai europeneşte, a transparenţei; o zi a porţilor deschise, când toţi bogaţii ar fi obligaţi să-i primească pe săraci să le viziteze conacele, grădinile, acareturile. Cu acest prilej, sărăcimea satelor şi a oraşelor ar fi ospătată, lăsată să se scalde în piscine, să se aşeze la volanul limuzinelor şi al ambarcaţiunilor boierilor, prilej cu care sărmanii ar înţelege, probabil, cine sunt de fapt cei care au condus, au guvernat, au jefuit şi au devastat România în ultimii 17 ani de jaf şi anarhie.

Desfăşurată anual, ziua porţilor deschise ale conacelor şi vilelor ar putea arăta creşterea gradului de prosperitate a protipendadei, de la an la an, creşterea numărului de proprietăţi, de averi, prilej de entuziasm general şi de înmânare a unor premii simbolice marilor îmbogăţiţi, în funcţie de talentul şi perspicacitatea dovedite în acumularea de averi, prin dijmuirea fondurilor publice şi prin spolierea populaţiei - populaţie compensată, şi ea, cu privilegiile amintite, anual, de ziua transparenţei, conform principiului democratic al societăţii cleptocrate. Aşa ar avea şi sărăcimea parte de mici, bere şi cârnaţi cu fasole, cel puţin o dată pe an, şi nu numai o dată la 4 ani, ca până acum. Să gândiţi bine!

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Dumitriu Mihai, Grupul parlamentar al P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

Subscriu felicitărilor pe care colegii mei vi le-au adresat de la această tribună.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Rectificarea de buget şi învăţământul românesc".

Ne apropiem cu paşi repezi de noul an şcolar 2006-2007. Mai sunt 10 zile.

Factorii responsabili care gestionează învăţământul românesc la nivel central şi local ar fi trebuit să aibă în vedere: asigurarea spaţiilor şcolare necesare, finalizarea igienizării lor, şcolarizarea tuturor copiilor cu vârste între 3-16 ani, încadrarea cu personal didactic calificat, asigurarea combustibilului. Dar, din păcate, în ultimii doi ani, şcoala - instituţie publică finanţată din bani publici - este folosită de cei care îi dirijează destinele, de guvernanţii P.N.L.-P.D., ca tribună de propagandă politică a Alianţei portocalii D.A., chiar poliţie politică.

Politica bugetară pentru învăţământ a Guvernului Coaliţiei portocalii s-a evidenţiat în noiembrie 2005, când s-a votat bugetul României pentru 2006.

Deşi actuala Putere, parlamentarii liberali şi democraţi au susţinut în 2004, public şi în Parlament, ca învăţământului să-i fie alocat, prin lege, pentru 2006, 5% din pib, în noiembrie 2005, au devenit uituci, opunându-se vehement sumei solicitate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Parlamentarii portocalii au refuzat să asigure condiţii decente, necesare unui proces didactic eficient.

Parlamentarii P.S.D. şi P.R.M., susţinuţi de cadrele didactice, prin grevă, au smuls promisiunea Guvernului Tăriceanu de a aloca 1,1 miliarde euro pentru infrastructura şcolară preuniversitară şi universitară, sumă care nu a fost stipulată în Legea bugetului pe 2006, urmând a fi alocată prin rectificări.

Sumele distribuite prin rectificarea bugetului în iunie 2006 au ajuns în şcoli la sfârşitul lui august, iar sumele alocate prin rectificarea de la sfârşitul lunii august 2006, vor ajunge în unităţile de învăţământ în octombrie-noiembrie 2006. Deci, va fi imposibil de realizat licitaţii corecte, documentaţii şi începerea lucrărilor în timp util. Corect şi legal, sumele vor fi imposibil de cheltuit şi ar trebui returnate în decembrie 2006.

Rectificarea din august-septembrie 2006, la sumele care se vehiculează, este o acţiune pompieristică, propagandistică, cu iz electoral, neinteresându-i pe actualii guvernanţi portocalii ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2007.

Stimaţi colegi,

Aceste sume au ca scop rezolvarea intereselor clientelei politice portocalii P.N.L.-P.D. din judeţe, a anumitor constructori apropiaţi Puterii, care doresc să-şi asigure front de lucru pentru perioada iernii, banii încasându-i până pe 31 decembrie 2006, pe situaţii de lucrări ce le vor executa, după procedură ilegală.

De asemenea, căile de alocare a sumelor prin hotărâre de Guvern prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare - şi nu prin consiliile judeţene - nu are suport legal, deoarece spaţiile destinate învăţământului public sunt în proprietatea consiliilor locale. Nimeni nu are voie să angajeze lucrări de reabilitare, de igienizare a clădirilor şcolilor, fără aprobarea proprietarilor, a consiliilor locale.

Această procedură de alocare a sumelor ocoleşte legile existente, cu scopul de a scoate în evidenţă faptul că finanţarea învăţământului "depinde" de guvernanţii portocalii şi de a favoriza clientela politică de la nivel central şi local, de a arăta opiniei publice, în dispreţ, că actuala Putere este legea, face legea şi nu respectă legea.

Suma alocată judeţului Iaşi, la rectificarea din iunie 2006 este o sumă foarte mică pentru nevoile privind infrastructura şcolară. Aşa mică, suma a fost repartizată pe şcoli de inspectorul şcolar general portocaliu, după criterii foarte severe (după cum afirmă în presă). Care? Criteriile politice au stabilit priorităţile, directorii penelişti-pedişti şi primarii portocalii, şi nu criteriile obiective impuse de realităţi: vechimea clădirii, starea de degradare, prognoza populaţiei şcolare. Din 20 de unităţi cărora li s-au alocat fonduri, 17 sunt ale Alianţei portocalii D.A.

Întreb, sumele la bugetul naţional au fost colectate numai de la cei care au votat Alianţa D.A.?

Mai sunt 10 zile până la începerea noului an şcolar 2006-2007. Multe unităţi şcolare nu sunt pregătite pentru a-şi primi preşcolarii şi şcolarii: tavane care se prăbuşesc, grupuri sanitare la limita descriptibilului, mobilier vechi, uşi şi ferestre care abia se ţin, pereţi fisuraţi, acoperişuri sparte. Dacă mai adăugăm lipsa cadrelor didactice calificate, distanţele mari până la şcoală, drumuri desfundate, frigul din clase, avem imaginea şcolii din multe localităţi ale României, îndeosebi din mediul rural.

De ce actuala Putere nu face evaluarea unităţilor şcolare după codurile de avertizare de la meteo?

Steguleţele galbene şi portocalii ar scoate în evidenţă starea învăţământului românesc şi, în acelaşi timp, ar reliefa eficienţa politicii guvernanţilor portocalii privind şcoala.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Vă transmit şi eu felicitări şi vă doresc succes în activitate!

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "România între sărăcia extremă şi integrarea europeană".

România se zbate într-o sărăcie profundă, cronică. Sărăcia extremă este definită tridimensional, în funcţie de veniturile şi consumul gospodăriei sub pragul naţional de sărăcie, lipsa securităţii locuirii, patrimoniul sărăcăcios.

România este cu un picior în Uniunea Europeană. Dar ce va duce cu ea în Uniunea Europeană? Sărăcie şi deznădejde?! Doar 10 la sută din populaţie, conform unui sondaj INSOMAR, consideră că trăieşte decent.

Solicit Guvernului să elaboreze de urgenţă o strategie pe etape pentru scoaterea României din sărăcia extremă în care se află. Românii pot intra în Europa cu capul sus, nu cerşind condiţii speciale de aderare.

Un material amplu pe această temă o să-l depun la secretariat.

Vă mulţumesc.

(Este consemnat, în continuare, materialul depus la secretariatul de şedinţă)

România se zbate într-o sărăcie profundă, multi-dimensională, cronică, care nu "trece de la sine", odată cu creşterea economică. Studiile privind "noua sărăcie" arată că în România, ca şi în ţările dezvoltate, aceasta este asociată cu fragilizarea relaţiilor de familie şi slăbirea coeziunii sociale, ne-participare şi marginalizare socială, "cultura de cartier", tendinţe de etnicizare şi de concentrare a săracilor în zone segregate teritorial. Spre deosebire de sărăcia de consum, "noua sărăcie" reprezintă o stare de deprivări multiple, de derivă, care nu poate fi depăşită decât prin intervenţie din exterior.

Sărăcia extremă este definită tridimensional, în funcţie de:

veniturile şi consumul gospodăriei sub pragul naţional de sărăcie; lipsa securităţii locuirii; patrimoniu sărăcăcios.

Sărăcia extremă din România, definită tridimensional, este concentrată la nivelul tinerilor, copiilor şi mediului de rezidenţă urban şi este în strânsă relaţie cu transformările sociale de după 1990, cu fenomenul persoanelor fără locuinţă, cu schimbările de pe piaţa muncii (şomaj) şi cu forme de dezorganizare socială. Pe de altă parte, în zonele sărace din sate, "noua sărăcie" este doar marginală, problema cheie a mediului rural fiind formele de sărăcie de tip tradiţional, specifice comunităţilor cu grad redus de modernizare, a căror viaţă economică este dominată de agricultură.

Conform declaraţiilor oficiale, România este cu un picior în Uniunea Europeană. Dar ce va duce cu ea în Uniune? Sărăcie şi deznădejde. Doar 10% din populaţie (conform INSOMAR) consideră că trăieşte decent. 47% din populaţia României trăieşte în mediul rural, ceea ce diferenţiază ţara noastră de ţările Uniunii Europene, în care populaţia rurală reprezintă sub 20%.

Preţurile la gaze au crescut din nou de la 1 iulie 2006. La fel şi cele la carburanţi. Vor fi urmate de creşteri de preţuri la produsele alimentare. Asta în condiţiile în care România, la o populaţie de 21 milioane de locuitori, are doar 5.674.000 salariaţi, având în schimb 5.642.600 pensionari, 481.176 şomeri, 717.669 persoane care primesc ajutor social, 460.698 persoane cu dizabilităţi. Cu un salariu minim pe economie de 330 RON potrivit Hotărârii de Guvern, 370 RON conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional, cu o pensie care oscilează între 113 şi 302 RON, cu un ajutor de şomaj de 277 RON, în condiţiile în care valoarea coşului minim de consum este de 500 RON, nu putem trage altă concluzie decât că actuala Putere se laudă că România în zdrenţe bate la porţile Europei.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Mirela Adomnicăi. N-a venit, nu? Nu este în sală.

Domnul deputat Vasile Filip Soporan. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Aş dori să prezint în faţa colegilor declaraţia politică "Portocaliul se îngălbeneşte fără folos pentru agricultura României".

Integrarea în structurile Uniunii Europene devine din ce în ce mai mult o acţiune concretă, care trebuie să se manifeste, între altele, prin măsuri eficiente legate de dezvoltarea rurală şi de o altă atitudine faţă de ţăranul român, de integrarea acestuia şi a producţiei agricole, în spaţiul instituţional concurenţial european.

Obiectiv, ar trebui să se treacă de la etapa teoretică conceptuală, spre acţiunile care vor aşeza România durabil, temeinic şi ireversibil într-o stare reglementată de mecanismele economiei de piaţă.

Din păcate, actuala Putere neglijează spaţiul rural, în care trăieşte aproximativ 40% din populaţia României, şi agricultura - o ramură economică, care s-ar dori importantă şi eficientă.

Preocupările sunt de altă natură şi sunt cantonate mai mult în bătălia pentru reconfigurarea spaţiului politic, în care democraţii doresc o republică semiprezidenţială, cu un preşedinte cu prerogative de dizolvare a Parlamentului, de numire şi de demitere a primului-ministru, iar Partidul Naţional Liberal doreşte o republică parlamentară, în care Preşedintele României să fie numit de Parlament.

Preşedintele ascultător, Emil Boc, îşi confirmă comportamentul - acela de a susţine contrariul celor susţinute în perioada 2001-2004. Dacă în 2003, susţinea necesitatea diluării responsabilităţilor Preşedintelui şi păstrarea instituţiei prezidenţiale la un nivel de reprezentare simbolică, în momentul de faţă, susţine necesitatea unui Preşedinte puternic, asemănător modelului francez.

În acelaşi timp, în maniera specifică cu care ne-am obişnuit, există mesaje în interiorul Alianţei, şi chiar în interiorul partidelor politice, în care coexistă valoarea de "da" şi "nu" pe aceleaşi probleme.

Ce să înţeleagă cetăţeanul spaţiului rural din această abordare? În primul rând, faptul că nu există preocupare pentru producătorul agricol român, şi nici pentru o pregătire reală, în vederea integrării în structurile Uniunii Europene. Satul românesc se confruntă cu o bulversare permanentă a stării proprietăţii, mult mai pronunţată decât în celelalte ţări membre ale fostului bloc sovietic, cu o îmbătrânire pronunţată a populaţiei, cu o fărâmiţare semnificativă a proprietăţii şi o slabă capacitate productivă.

Integrarea europeană poate şi trebuie să vină în sprijinul satului românesc. Acest proces devine real dacă actuala Putere poate să conducă, cu eficienţă, reforma instituţională necesară activării mecanismelor de structurare a pieţei agricole, de modernizare a infrastructurii şi de rezolvare a multiplelor probleme sociale.

În această vară, am avut ocazia să vizitez în Polonia o agenţie regională pentru modernizarea şi restructurarea agriculturii şi să o compar cu situaţia existentă în România. Am constatat o diferenţă mare de funcţionare instituţională şi o lipsă a politicilor agricole post-aderare la nivelul României.

Discuţiile purtate cu reprezentanţii responsabili ai mediului rural din România au scos în evidenţă problemele reale ale satului românesc, legate de infrastructură, agricultură, învăţământul şcolar, sănătate şi protecţie socială.

Pentru ştiinţa actualilor guvernanţi, problemele reale ale infrastructurii sunt legate de starea drumurilor intravilane şi extravilane, de alimentarea cu apă şi canalizare, de alimentarea cu gaze şi electrificarea tuturor gospodăriilor din extravilanul localităţilor, de iluminatul public şi telefonia fixă.

Agricultura are probleme legate de starea de dezvoltare a fermelor familiale, de asocierea proprietarilor de pământ, de crearea formelor asociative pe specii de animale şi produs, de procurarea de utilaje şi instalaţii, de înfiinţarea unor centre de colectare şi valorificare a produselor agricole, de insuficienţa specialiştilor din domeniul cadastrului pentru aplicarea corectă şi eficientă a legilor fondului funciar şi de insuficienţa personalului calificat în vederea întocmirii şi accesării resurselor financiare, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Învăţământul şcolar din mediul rural se confruntă cu următoarele probleme reale: slaba dotare a şcolilor cu material didactic şi calculatoare, lipsa dotărilor minime necesare autorizării funcţionării unităţilor şcolare, lipsa personalului didactic calificat, a personalului de pază, de serviciu şi de întreţinere.

În domeniul sănătăţii publice, se doresc următoarele acţiuni: regândirea sistemului actual de protecţie a sănătăţii populaţiei, prin implicarea directă şi eficientă a autorităţilor centrale şi locale, distribuirea medicamentelor să se facă în condiţii de apropiere faţă de cetăţean, similare cu cele din mediul urban şi dotarea dispensarelor rurale cu echipamente la nivelul cerinţelor impuse de siguranţa actului medical şi asigurarea acestuia cu personal calificat.

Parcurgând Programul portocaliu de guvernare 2004-2008, observăm că prin prestaţia ministrului Flutur care, încet şi sigur, se va transforma din ministrul agriculturii în ministrul buruienilor, politicile specifice privind finalizarea reformei proprietăţii funciare, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale, cu caracter comercial, alocarea eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea producătorilor agricoli, sprijinirea valorificării producţiei agricole prin măsuri de piaţă, dezvoltarea şi modernizarea satelor, reforma instituţională, au rămas simple puncte puse pe hârtie, fără a fi aduse în practică de politica guvernamentală din acest domeniu.

Portocaliul se îngălbeneşte prin învechire şi prin nerealizarea promisiunilor electorale din domeniul politicii agricole şi de dezvoltare rurală.

Ce vă propuneţi în ultimul ceas, înaintea integrării europene, în acest domeniu, stimaţi guvernanţi? Puteţi să priviţi cu realism şi pragmatism acest domeniu, atât de depărtat de preocupările dumneavoastră? Cu superficialitate şi lipsă de profesionalism, sunteţi în măsură să aduceţi România rurală în situaţia compatibilităţii cu ceea ce se întâmplă în acest domeniu în Uniunea Europeană? După cum gestionaţi structurile agenţiilor înfiinţate, sau restructurate în domeniul dezvoltării rurale, consider că sub vremelnica guvernare a Alianţei D.A., acest proces va fi foarte dificil. Regândiţi-vă acţiunile, stimaţi guvernanţi, pentru a nu fi prea târziu pentru România.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al P.S.D., au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi Ioan Mocioalcă, Viorel Pupeză, Florin Iordache şi Aurel Vlădoiu.

Mai sunt colegi deputaţi, care doresc să aibă intervenţie la microfon, să susţină declaraţia politică? Nu mai sunt.

Cu aceasta, încheiem prima şedinţă consacrată declaraţiilor politice din această sesiune.

La ora 10,00 fix va începe şedinţa în plen.

Vă mulţumesc tuturor.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică intitulată "Şcoala şi politica".

Mereu "repetabila povară" a ciclicităţii unor întâmplări ale vieţii noastre face să se estompeze de multe ori semnificaţia lor. Sau, poate, rămânând în sfera banalului, pur şi simplu noi le acordăm o pretinsă semnificaţie, pentru a putea marca trecerea timpului şi experienţa acumulată.

Pentru mine, parcă din totdeauna şi pentru totdeauna în septembrie începe şcoala. Nu este o continuă reamintire, nu este nici nostalgia pentru anii trecuţi, este pur şi simplu sentimentul unui început ce exprimă bucuria viitoarelor noutăţi, acum doar bănuite, şi - mai ales - dorinţa de a le afla.

Şi tot în septembrie, într-un ciclu constituţional de data aceasta, începe o nouă sesiune parlamentară. Poate nu este întâmplător ca aceste instituţii atât de diferite să-şi suprapună măcar momentul de reluare a activităţii.

Ambele sunt destinate să formeze şi să proiecteze pentru viitor o naţiune, prin educaţie sau prin lege, de ambele depinzând soarta acestei naţiuni.

Şi atunci, să nu uităm că dascălii noştri ne-au pregătit pentru ce trebuie să facem acum. Datorită şcolii, toate au căpătat în viaţă un sens şi o perspectivă. Am învăţat principii şi legi, am tocit teoreme şi declinări latine.

A venit momentul să înţelegem de ce am învăţat toate acestea. Toate s-au ordonat şi mai ales s-au sintetizat în modul în care gândim şi acţionăm în viaţă. De aici şi neliniştea mea la acest început tumultuos de sesiune parlamentară. Oare să fi uitat tot ce am învăţat în mereu reluatul septembrie al studiilor noastre? Oare nu am înţeles nimic sau, dacă am înţeles, am înţeles oare bine? Se poate demonstra că tehnic este posibil, dar tot atât de bine se poate demonstra că este lipsit de sens.

Legile menite să asigure dezvoltarea în timp a naţiunii, prin coagularea ei şi perspectiva stabilă pe care o conferă, pot deveni un teritoriu al nisipurilor mişcătoare pe care nimic nu este sigur. Ceea ce astăzi este profitul numai unor persoane - în nici un caz colectivităţii - mâine se poate întoarce împotriva lor.

Într-o continuă şi sterilă mişcare a oamenilor - numai pentru interese de moment -, orice va însemna evoluţie pe planul vieţii politice şi sociale se va opri.

Principiile şi legile ştiinţelor exacte şi ale ştiinţelor naturale au fost aduse, prin studii îndelungate, aproape la gradul de a fi imuabile şi, în orice caz, definitorii în timp. Noi am acumulat numai finalitatea unei imense şi laborioase activităţi de secole ale umanităţii.

Este timpul să gândim ca şi legilor fundamentale ale vieţii sociale să le dăm aceeaşi valoare. Unele dintre ele există. Exemplul Codului Civil napoleonian, în vigoare şi astăzi după 102 ani, având rădăcini viguroase în Dreptul Roman milenar, îmi este cel mai la îndemână. Câte din legile noastre vor rezista măcar 10 ani? E păcat că am uitat definiţia şi scopul legilor. E păcat că am uitat să aplicăm principii simple care, din principii ale ştiinţelor, devin principii de viaţă.

Este bine că e septembrie şi încep şcolile. Şi sesiunea parlamentară. Va trebui să mai învăţăm ceva. Ca să nu rămână unii dintre noi repetenţi.

Domnul Corneliu Momanu:

Declaraţie politică intitulată "Deconspirarea securităţii ca terapie naţională".

Actuala sesiune parlamentară începe cu două provocări majore pentru clasa politică. Prima dintre acestea se referă la responsabilitatea pe care o avem în a îndeplini angajamentele asumate faţă de Uniunea Europeană în contextul aderării la 1 ianuarie 2007.

Cea de-a doua provocare priveşte tot o reformă, de data aceasta una morală, de profunzime a societăţii româneşti. Asupra acestei teme doresc să mă refer în declaraţia mea.

Deconspirarea securităţii ca poliţie politică a fost, încă de acum 16 ani, un deziderat profund legitim al societăţii noastre. Democratizarea României nu poate merge înainte fără acest exerciţiu de sinceritate pe care trebuie să şi-l însuşească în primul rând clasa politică.

Dacă în psihologia unei naţiuni s-ar aplica terapii similare indivizilor, explicaţia ar fi una naturală - numai confruntându-ne cu temerile şi coşmarurile noastre cele mai înfricoşătoare putem să le învingem. Numai aşa ne putem vindeca.

Dar pentru ca acest proces de vindecare a societăţii româneşti să fie unul complet şi ireversibil, adevărul trebuie spus în totalitate şi fără menajamente. Este necesar ca ofiţerii, agenţii şi informatorii fostei securităţi să fie deconspiraţi în faţa opiniei publice. Urmând modelul altor state care s-au rupt de trecutul comunist, dosarele acestora trebuie făcute publice, indiferent care ar fi costurile materiale şi eforturile umane necesare unei asemenea operaţiuni.

Ca liberal şi ca parlamentar, susţin fără rezerve acest proiect naţional de curăţire morală a societăţii. Poate acest lucru va prăbuşi cariere. Poate mulţi oameni politici vor trebui să ofere explicaţii celor care le-au dat votul, poate unii îşi vor pierde mandatele. Este însă un preţ pe care trebuie să îl plătim şi pe care îl datorăm generaţiilor viitoare.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Educaţia, la pământ".

Ne apropiem cu paşi repezi de debutul unui nou an şcolar, care pentru al doilea an consecutiv se anunţă cu probleme: şcolile nereparate şi murdare îi aşteaptă pe cei mici în condiţii improprii (asta în cazul în care mai sunt în posesia comunităţilor locale, şi nu au fost retrocedate în natură, graţie unei legi a Alianţei D.A.) iar profesorii, umiliţi cu nişte salarii de mizerie şi sătui de minciunile Guvernului Tăriceanu, ameninţă că nu vor intra în sălile de clasă.

Desigur, se pune întrebarea: ce a determinat această situaţie critică în care se găseşte sistemul educaţional românesc? Cred că răspunsurile rezidă în mai mulţi factori:

Inexistenţa unei strategii a Guvernului clare, coerente şi realizabile pentru sistemul de învăţământ;

Abandonarea dezvoltării învăţământului rural, cu efect în creşterea decalajelor;

Inexistenţa unui proiect de construcţii pentru şcoli noi;

Abandonarea promisiunilor guvernamentale de mărire a salariilor personalului didactic (în contrast flagrant atât cu promisiunile electorale, cât şi cu negocierile cu sindicatele din învăţământ de anul trecut)

Lista neregulilor ar putea continua desigur cu dereglările grave din organizarea bacalaureatului, menţinerea testării naţionale, contrar Legii învăţământului (nu se justifică testarea în interiorul ciclului de învăţământ obligatoriu), cât şi cu incapacitatea Guvernului de a restructura şcoala pe nevoile reale din piaţa forţei de muncă. La toate acestea se adaugă, asemenea tichiei de mărgăritar, modalitatea revoltătoare a demnitarilor Alianţei D.A. de a repartiza fonduri pentru infrastructură numai pe criterii politice, ca parte integrantă din eforturile de a racola pe bandă rulantă primari şi consilieri din celelalte partide!

Ţin să menţionez că, spre deosebire de actuala putere, reprezentanţii Partidului Social Democrat sunt preocupaţi de starea învăţământului românesc, considerând educaţia un proiect de importanţă capitală pentru societatea românească. Specialiştii noştri au pus la punct o strategie coerentă de dezvoltare în domeniul educaţiei, având ca principiu de bază acumularea de competenţe în regândirea şi reformarea sistemului. PSD crede că este necesară reconsiderarea salarizării şi formării cadrelor didactice, astfel încât sistemul să devină atractiv şi performanţa să fie încurajată, şi militează pentru reformarea programelor şcolare, pe formare de competenţe în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă.

Domnul Cristian Alexandru Boureanu:

Declaraţie politică având ca temă reformarea clasei politice româneşti prin introducerea votului uninominal.

Parlamentul trebuie să îşi asume, ca prioritate "zero" a acestei sesiuni, introducerea votului uninominal.

Clasa politică românească este cuprinsă momentan de efervescenţa deconspirărilor. Următorul lucru care va ocupa agenda publică va fi, probabil, Raportul de ţară din această lună. Pe lângă problemele inerente legate de procesul de integrare, tema declanşării alegerilor anticipate va continua să agite, din când în când, spiritele.

Date fiind aceste circumstanţe, consider că parlamentarii, indiferent cărui partid aparţin, trebuie să urmărească, imperturbabil, îndeplinirea uneia dintre promisiunile majore ale campaniei electorale: reformarea clasei politice româneşti prin introducerea votului uninominal.

Consider că actuala clasă politică trebuie să dovedească faptul că are într-adevăr voinţa politică de a introduce votul uninominal în această sesiune parlamentară, astfel încât următoarele alegeri, anticipate sau nu, să se desfăşoare sub auspiciile votului uninominal.

Trecerea la un sistem electoral care să includă şi scrutinul uninominal este un lucru absolut benefic pentru reformarea clasei politice româneşti cu care, cel puţin la nivel declarativ, toate partidele sunt de acord. Trebuie să şi arate însă că doresc într-adevăr să şi realizeze acest deziderat.

În consecinţă, propun plenului Camerei Deputaţilor să îşi asume, ca primă prioritate legislativă a acestei sesiuni parlamentare, introducerea votului uninominal.

Doamna Daniela Buruiană-Aprodu:

Am aflat, fără nici o surprindere, că stâlpii moralităţii şi al principiilor elevate, precum doamna Muscă, turnau din greu şi cu pasiune la securitate.

Am mai aflat şi că autorul şlagărului dezumflat numit "Să trăiţi bine" a fost avansat de la gradul de căpitan la cel de maior.

Tot arhivele Securităţii ni-l înfăţişează pe bravul disident şi rezistent Pleşu, cum povestea ofiţerului de legătură uşoare turnătorii despre colegii săi, şi ne-a apucat plânsul. Mai ales că marele disident paharnic, cu pile la justiţie, câştigă toate procesele în care poporul îl apelează cu onoare în "turnător".

De aceea, noi, cei aleşi de popor, am fi tare curioşi dacă am şti câte ceva şi despre brava tagmă a magistraţilor, adică despre judecători şi procurori. Pentru că din cele relatate prin presă şi confirmate de celebra judecătoare Florica Bejinariu, majoritatea trăiau într-o deplină armonie şi frăţie cu Securitatea.

Başca faptul că jumătate din ei vin chiar din iubitele instituţii numite Miliţie şi Securitate.

În virtutea bunelor relaţii dintre Securitate, CNSAS şi Justiţie, pe noi nu ne miră faimoasele rechizitorii ale procurorilor, dar mai ales hazliile sentinţe ale judecătorilor care joacă după cum le cântă posesorii dosarelor lor.

Şi nu mai miră pe nimeni că încrederea în justiţie a populaţiei se duce spre zero, invers proporţional cu palatele şi conturile unora dintre ei.

În opinia noastră, a celor de la PRM, nu este normal ca un pârlit de turnător deputat sau senator să fie pedepsit, iar un procuror sau judecător ce bagă în puşcărie gravide, babe sărace lipite şi-l scapă fără nici o remuşcare pe Hayssam, Tender sau Patriciu să nu fie dat afară cu şuturi în dos şi supus oprobiului public.

De aceea, se impune publicarea totală a dosarelor de securitate ale procurorilor şi judecătorilor, ca să vedem şi noi care din ei, la ordinele Securităţii, băgau oameni la puşcărie chiar pentru o simplă înjurătură la adresa lui Ceauşescu.

Propunem, în acest sens, ca primul dosar publicat să fie al fostului procuror comunist Monica Macovei, actualul ministru al justiţiei şi stâlp al Partidului Democrat, denumit de cetăţeni şi Partidul Mica Securitate.

E aşteptat la rampă şi cu sufletul la gură preşedintele Băsescu cu poveştile lui marinăreşti cu care speră să mai prostească vreo două babe securiste.

Abia după publicarea acestor dosare vom vedea cine a minţit, cine a turnat şi cine îi va mai vota.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Compromisul ce duce la compromitere".

Doresc să vă prezint declaraţia mea politică, referitoare la subiectul care ne-a atras tuturor atenţia în această vară, şi anume demararea procesului de deconspirare a securităţii şi a celor care au contribuit la susţinerea terorii în perioada comunistă.

Ideea de compromis, în România zilelor noastre, este percepută ca o noţiune pozitivă, fiind atribuită oamenilor inteligenţi. Este arhicunoscută vorba din popor conform căreia cel mai deştept cedează primul. Compromisul este un rezultat al artei negocierii, iar cei care stăpânesc această artă trebuie să dea dovadă, în primul rând, de inteligenţă şi stăpânire de sine. Cel puţin aşa este în politica zilelor noastre, de la noi sau de prin alte locuri spre care tindem.

Noi, liberalii, ne-am asumat, pe scena politică din România, rolul de a demara şi duce la capăt o reformă morală a clasei politice. Şi nu este vorba doar de un slogan electoral. Vulcanul produs prin desecretizarea dosarelor fostei securităţi este reforma respectivă, pe care o cerea întreaga societate românească, într-un mod subliminal, prin neîncrederea acordată clasei politice. Deşi încearcă să se inducă că nu mai este un subiect actual, cel mai bun argument că lumea era însetată după un "proces al comunismului" este atenţia de care se bucură această dezbatere. Pare că lumea are răbdare să stea în loc o vreme, să asculte "poveşti cu securişti şi colaboratori", până ne curăţăm, până aflăm vinovaţii şi poveştile adevărate ale celor care au avut de suferit din cauza lor. Pare că lumea s-a oprit din ritmul ei alert pentru purificare, şi-a plecat urechea la mărturiile ce rămân, după zeci de ani, la fel de vii şi de dureroase. Asistăm la un exerciţiu de sinceritate pe care nici o guvernare de după 1989 nu a avut curajul să-l provoace.

PNL şi-a impus voinţa politică pe care nu au avut-o ţărăniştii lui Constantinescu şi nici PSD-iştii lui Iliescu, de a se uita în oglindă şi de a-şi curăţa mizeria din propria ogradă. Este vorba despre un proces despre care nu este bine să spunem că îl facem prea târziu. Este sintagma pe care o folosesc unele persoane care vor să îl arunce în derizoriu, pentru că se simt cu musca pe căciulă. O spun unii care au deja o carieră construită pe minciuna născută din compromis. Şi aici mă refer la noţiunea de compromis, care înainte de 1989 avea cu totul alt înţeles decât cel de astăzi: atunci, "compromisul" deriva ca sens din verbul "a te compromite". A încerca acum să găseşti sensuri adiacente pentru turnătorie, pentru mişelie, cu scopul de a le face să pară mai "dulci", este un gest de disperare din partea celor care au făcut Compromisul. Ştim cu exactitate că puţini l-au făcut din teroare, cei mai mulţi erau convinşi că aceea era calea, iar josnicia gesturilor lor a marcat şi politica românească de după 1989. Pentru că ei, compromişii, au continuat să decidă pentru noi, iar valoarea deciziilor lor s-a impregnat în valoarea morală a societăţii noastre. A continua, în România anului 2006, să avem în societate lideri care s-au compromis, înseamnă să ne încredem în persoane slabe, şantajabile şi incoerente, înseamnă a ne compromite şi mai mult...

Cu siguranţă, procesul de deconspirare a celor care au turnat, apărând un regim bazat pe teroare, înfometare şi propagandă mincinoasă va mai dărma mituri. Vor curge lacrimi de crocodil şi se vor căuta justificări de prisos. Românii anului 2006 vor conştientiza că, în toţi aceşti ani de democraţie, li s-a impus un sistem de valori bazat pe oameni falşi.

PNL este un partid istoric, de tradiţie, rămas singurul partid istoric care are un cuvânt greu de spus pe scena politică românească. De asemenea, PNL este primul partid care taie în carne vie, în rândul propriilor membri, şi renunţă la cei care au făcut Compromisul, indiferent de riscurile electorale sau politice. Este un demers care trebuie urmat de toate partidele politice, nu numai la nivel de mesaj. După acest moment, vom putea trage linie şi vom fi îndreptăţiţi a juca cu cărţile pe faţă, fără şantaje sau vorbe pe la colţuri. Atunci vom fi învăţat să valorificăm arta compromisului politic, şi nu ne vom feri de această sintagmă. Consider că este o acţiune de forţă, care trebuie impusă la nivelul tuturor partidelor parlamentare. Este vorba de curaj politic, de voinţă şi, nu în ultimul rând, de onestitate faţă de electorat.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Declaraţie politică intitulată "Podul împăcării a fost uitat".

În urma calamităţilor naturale de la sfârşitul lunii iunie, localitatea Târlişua a fost grav afectată. Peste 40 de case distruse, altele inundate, 13 morţi, din care 3 nici până astăzi nu au fost găsiţi. Acolo s-au prezentat în primele zile după dezastru mulţi oameni din aparatul administrativ, au analizat şi evaluat situaţia, şi-au trimis clienţii politici "să ajute", în realitate "să pape" bani... şi atât. La o săptămână, pe podul rupt s-au întâlnit doi certaţi, preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu. Veneau din direcţii opuse, cu gânduri opuse şi cu indicaţii inverse. Unul găsea vinovaţi pe cei ce au bărbierit munţii, celălalt slaba administrare şi organizare în situaţii de urgenţă, chiar dacă au fost avertizaţi de Direcţia de mediu. Măcar au avut bunul simţ să nu-L învinovăţească pe Dumnezeu, deşi, iată că în ultimele zile se lucrează diabolic la subminarea, acuzarea şi incriminarea Bisericii Ortodoxe Române, "mama spirituală" a neamului românesc, şi la lovirea direct în ierarhia acesteia, o luptă nebună, fără rost.

Podul era rupt şi a rămas şi după plecarea celor "doi portocalii". Firmele trimise să mănânce banii publici au fost chipurile invocate să rămână în zonă. Gospodăriile calamitate şi casele distruse se cunosc, dar ce te faci că de la Guvern banii sunt puţini şi vin greu. Un primar se lăuda cândva că face o casă acolo. Bun lucru. Numai că nu o face singur. Oameni de bine din alte comune îl ajută. Trecem peste asta! Ce facem cu podul? Vine toamna. Gospodăriile trebuie alimentate pentru lunga iarnă ce se aşterne an de an în munţii Ţibleşului. Oamenii se pot şi îmbolnăvi. Au nevoie de pod. Podul este rupt. Ce vor face? Cine este de vină că în trei luni încă nu s-a făcut nimic?

Fac apel la colegii parlamentari din judeţ, şi în special la cei din arcul guvernamental, să intervină urgent pentru ridicarea unui pod, şi provizoriu măcar, până vine iarna. Apelul este al locuitorilor "paralizaţi" din localităţile în care nu se poate ajunge din cauza acestui pod. Este un apel de suflet, şi nu numai.

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaraţie politică intitulată "În democraţie, ascensiunea oricărui potenţial Arturo Ui poate fi oprită".

Paranoia postelectorală este un sindrom de care toate partidele care s-au perindat la putere după '89 au fost atinse.

Paranoia politică postelectorală are aceleaşi semne clinice diagnosticabile oricărui individ: supraestimare de sine, rigiditate psihică, erori de judecată cauzate de premise subiective, limbaj persuasiv, cu tendinţe spre ipocrizie.

În cel mai scurt timp după câştigarea alegerilor, se pot identifica cel puţin câţiva trepăduşi care roiesc în jurul conducătorului, cu atitudine de yesmen.

Cu timpul, numărul ketmanilor, pentru că aşa îi numeau perşii pe cei care spuneau turcilor doar ceea ce turcii doreau să audă, creşte într-un mod atât de alarmant, încât aproape că întregul partid devine un fel de cor, în care se cântă pe o singură voce.

Acest moment este debutul ieşirii în scenă al viitorului Arturo Ui, conducătorul adulat şi de necontrazis, atotştiutorul grotesc, omniprezent al băilor de mulţime.

Din fericire, societatea românească, sprijinită de mecanisme tot mai solide, pe principii occidentale, a sancţionat aceste tentative de paranoia postelectorală.

Viitorul cetăţii noastre pare a fi având o doză de speranţă acum, anterior aderării, totuşi, este extrem de benefică recitirea celebrei piese de teatru a lui Bertholt Brecht.

Aviz amatorilor care au rămas cu mâna întinsă, ca a regelui Lear, nedumeriţi şi înşelaţi de politicienii categoria muscă.

Domnul Iulian Iancu:

Declaraţie politică intitulată "Factura la întreţinere - dimensiunea dezastrului provocat de Alianţa D.A.".

Incapabil în a promova o strategie energetică, aşa cum s-a angajat în ianuarie 2006, în plină criză a furnizării de gaze naturale, Guvernul Tăriceanu sfârşeşte lamentabil printr-o gafă de proporţii: majorează ajutoarele la încălzire, sub motiv că estimează o creştere de circa 20% a preţului la gazele naturale. Guvernul oferă astfel în mod direct furnizorilor dreptul la încă o majorare a preţului gazelor naturale din import cu 20%, deşi continuăm să plătim cel mai mare preţ al gazelor naturale din import.

De fapt, prin recentele măsuri, Guvernul recunoaşte că timp de doi ani de zile a abandonat sectorul energetic. Primul-ministru şi-a reamintit de acest sector lipsit de importanţă pentru actualul executiv doar în luna ianuarie a acestui an, în timpul crizei furnizării de gaze naturale. Cu această ocazie, primul-ministru a anunţat că va realiza, prin departamentul coordonat de ministrul de stat Gheorghe Pogea, o nouă strategie pentru domeniul energetic, propunând aberant trecerea tuturor centralelor termice de la funcţionarea pe gaze naturale la utilizarea cărbunelui ca materie primă energetică. Sezonul rece odată încheiat, această strategie nu a mai fost realizată, iar autorul ei a fost între timp remaniat, pentru că ocupa un post ce încărca organigrama Guvernului, dovedindu-se a fi fost un şomer de lux pe banii contribuabililor.

În schimb, s-au lansat tot felul de aberaţii contradictorii ale partidelor din Alianţa D.A., prin care termocentralele din Bucureşti urmau a fi preluate de Primăria Generală, sau au vehiculat teorii ale unificării tuturor termocentralelor şi electrocentralelor din România, împreună cu hidrocentralele şi chiar cu Nuclearelectrica, în două mari societăţi, practic două noi CONEL-uri.

Toate aceste aberaţii au sfârşit prin a încununa iresponsabilitatea actualului Guvern, care a comunicat o liberalizare a preţului naţional de referinţă a gigacaloriei înainte de a promova măcar un singur proiect de reabilitare sau modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu căldură.

În realitate suntem, iată, în luna septembrie şi, de la preluarea puterii, Guvernul nu a făcut altceva decât să majoreze cu 100% preţul gazelor naturale, cu 100% preţul facturii la întreţinere, cu 30% preţul la energie electrică.

Astfel, de la preluarea guvernării, preţul gazelor naturale a avut următoarea evoluţie:

• de la 1 decembrie 2004: 5.878.000 lei/1000 Nmc;
• de la 1 aprilie 2006: 10.333.355 lei/1000 Nmc.

Din aprilie 2006, 1000 mc gaze naturale costă 10,3 milioane lei, dublu faţă de decembrie 2004, reprezentând 3 salarii minime pe economie.

"Raportul Eurostat" precizează că preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România, exprimat în indicii puterii de cumpărare (PPS) la 100 Kw, este dublu faţă de cel plătit de cele mai dezvoltate ţări europene.

Faptul că astăzi în România plătim energia la preţuri mai mari decât în ţările UE, respectiv 80 Euro/Mwh, faţă de 40 - 55 Euro /Mwh în statele membre, în condiţiile în care veniturile sunt de până la 10 ori mai reduse decât în UE, se reflectă în primul rând în creşterea galopantă a preţurilor produselor româneşti, cu precădere a celor de bază şi, implicit, asupra nivelului de trai al populaţiei. Companiile româneşti plătesc pentru gazele naturale mai mult decât cele din Germania sau Franţa, iar pentru energia electrică plătesc cele mai mari tarife practicate în Europa.

În aceste condiţii, pentru mai bine de 40% din cetăţenii României factura la întreţinere este mai mare decât venitul lor lunar.

Toate aceste majorări au fost realizate în condiţiile în care pentru 2.700.000 pensionari recalcularea pensiilor nu a adus nici un leu în plus, ba chiar unii au înregistrat pierderi în urma recalculării, atât în mod direct, prin diminuarea cuantumului lunar, dar şi indirect, prin pierderea drepturilor de călătorie gratuită cu trenul sau prin anularea dreptului de compensare la anumite medicamente.

Măsura anunţată mincinos drept "căldură ieftină la mai multe persoane" poate fi tradusă în "căldură foarte scumpă pentru unele persoane şi inaccesibilă pentru foarte multe persoane".

Prin OUG nr. 91/2005, Guvernul a dat o nouă lovitură de graţie sistemului centralizat de alimentare cu căldură din România, acordând ajutoare băneşti producătorilor şi importatorilor de centrale termice, fără a pune vreo condiţie de reducere a consumului şi de eficienţă energetică, încurajând debranşarea şi făcând imposibilă realizarea lucrărilor de modernizare angajate de autorităţile locale pentru producţia de energie termică în sistem centralizat.

Consecinţele acestei politici s-au făcut simţite în iarna 2005 - 2006, când facturile la întreţinere s-au dublat. Pe lângă gafa uriaşă de a achiziţiona gazele naturale din import la preţul cel mai mare din Europa, a cărei responsabilitate revine exclusiv actualului executiv, se înregistrează în continuare o presiune suplimentară asupra nivelului facturii pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum.

Acum, Guvernul anunţă majorarea ajutoarelor la încălzire, minţind populaţia că astfel va putea plăti facturile la întreţinere în această iarnă. Prin liberalizarea preţurilor la căldură, cu excepţia câtorva oraşe, în majoritatea oraşelor din România se va înregistra o dublare, respectiv o triplare a preţului gigacaloriei. Practic, de la 107,5 RON / Gcal se vor plăti 201 RON / Gcal, respectiv 300 RON / Gcal.

În aceste condiţii, românii cu venituri de circa 500 RON vor fi prea săraci ca să îşi poată plăti întreţinerea. Ajutoarele de încălzire vor putea compensa doar până la 30% din valoarea facturii, aşa cum menţionează şi reprezentanţii ANRE. Ce nu vrea însă Guvernul să spună este că în urma majorării aberante a preţurilor, încă din iarna trecută deja, zeci de mii de familii nu vor primi, la iarnă, apă caldă şi căldură, din cauza declarării stării de insolvabilitate a acestora.

Astfel, deja 1000 familii din municipiul Bistriţa au sistată furnizarea apei calde şi nu vor primi la iarnă nici căldură, pentru că este declarată această stare de insolvabilitate.

Pe de altă parte, societăţile furnizoare de căldură în sistem centralizat au încheiat anul 2005 cu datorii mari, de circa 1700 miliarde lei vechi, faţă de furnizorii de utilităţi, fiind practic în imposibilitate de a putea contracta noi credite pentru achiziţia de combustibil necesar pentru iarna 2006 - 2007.

Guvernul anunţă că va acoperi 1000 miliarde lei vechi din contravaloarea acestor datorii, dar nu spune de unde şi nici nu a iniţiat, deşi suntem deja în luna septembrie, hotărârea de Guvern pentru Programul de iarnă 2006-2007.

Cu alte cuvinte, sezonul de iarnă 2006-2007 este complet nepregătit. Nu se cunosc stocurile de combustibil, nu sunt contractate credite pentru achiziţia acestora, în schimb sunt liberalizate preţurile la căldură şi este sistată alimentarea cu apă caldă pentru cei aflaţi deja în incapacitate de plată.

În condiţiile în care anunţă, practic, o majorare a preţului gazelor naturale cu încă 20% şi o majorare a preţurilor la carne şi produse din carne cu 30%, precum şi a altor produse alimentare cu 10 - 18%, Guvernul supune populaţia României unui şoc în această iarnă, respectiv în a alege între a muri de frig sau a muri de foame.

Domnul Ioan Ovidiu Silaghi:

Declaraţie politică intitulată "Prioritate la verificarea euroobservatorilor".

Într-un interviu acordat presei zilele acestea, preşedintele Grupului ALDE din Parlamentul European, domnul Graham Watson, vede transparenţa ca un element crucial pentru o bună guvernare, pentru procesul democratic şi pentru mersul înainte al societăţii şi sprijină campania Partidului Naţional Liberal de reformă a clasei politice româneşti. Pe aceasta temă, liderul liberalilor europeni declară că: "Deschiderea dosarelor de Securitate din perioada comunistă nu este o condiţie formală pentru aderarea la UE, dar este necesară pentru o curăţenie a politicii şi istoriei naţionale. Efectele acestei acţiuni vor fi benefice pentru societatea românească, ca şi în celelalte foste ţări comuniste - acum membre ale Uniunii Europene - care au trecut prin acelaşi proces".

Plecând de la această luare de poziţie a înaltului oficial european, propun de la această tribună ca Parlamentul României să solicite membrilor Colegiului CNSAS să efectueze o verificare cu prioritate grad zero a euroobservatorilor care reprezintă România în Parlamentul European. Această verificare prioritară a euroobservatorilor este de două ori utilă: în primul rând, pentru că această categorie de parlamentari români se află în acest moment în exerciţiul funcţiunii, şi nu trebuie priviţi toţi cu suspiciune de către colegii din Parlamentul European din cauza apariţiei dosarului de colaborator al Securităţii al doamnei Mona Muscă şi a dosarelor altor senatori şi deputaţi; în al doilea rând, este utilă pentru că va descongestiona CNSAS în momentul în care va efectua verificările pentru candidaţii români ce vor concura la alegerile pentru Parlamentul European. Conform unor estimări neoficiale, 70-75% dintre actualii euroobservatori vor candida şi pentru mandatele din Parlamentul European.

De asemenea, propun tuturor partidelor politice, în situaţia în care încep să pregătească şi să desemneze candidaţi pentru Parlamentul European şi care nu fac parte din categoriile prevăzute de lege pentru a trece prin verificările CNSAS, să solicite verificarea acestora cu prioritate.

Solicitând verificarea cu prioritate a euroobservatorilor, nu depăşesc în nici un caz graniţa Legii nr.187/1999, modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr.16/2006, pentru că toţi fiind senatori şi deputaţi, se încadrează în categoria persoanelor care urmează să fie verificate printre primele.

Domnul Marin Almăjanu:

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a saluta un fapt de normalitate.

De 16 ani vorbim de democraţie, deconspirarea fostei securităţi, valori europene şi alte astfel de noţiuni. Niciodată, însă, şi nici un partid nu a avut curajul de a lua măsuri concrete împotriva celor care au activat în fostele structuri comuniste.

Partidul Naţional Liberal a considerat ca absolut necesară excluderea din rândurile sale a tuturor celor care au semnat un angajament cu fosta securitate, indiferent de numele şi poziţia respectivei persoane. Partidul a pierdut doi parlamentari valoroşi, dar a câştigat în ceea ce priveşte consecvenţa şi încrederea românilor. Un partid urmaş al Brătienilor nu putea sub nici o formă să permită existenţa în rândurile sale a unor persoane care, din diferite motive, au semnat angajamente cu cea mai odioasă instituţie a regimului comunist.

Din păcate, 16 ani am tot vorbit, dar nu am realizat nimic pe această temă. În 1990, prezenţa lui Ion Iliescu la conducerea ţării a făcut imposibilă aplicarea cu stricteţe a idealurilor revoluţionare a celor ce au luptat în 1989. Poate că atunci era mai simplu, era mai puţin dureros şi am fi avut o democraţie curată.

Am ajuns astăzi, când adevărul doare mult mai tare, dar suntem obligaţi să îl acceptăm, pentru că suntem obligaţi să ne împăcăm cu trecutul nostru, pentru a putea merge înainte.

Închei prin a-mi exprima satisfacţia pentru faptul că Partidul Naţional Liberal este primul care nu numai că vorbeşte despre "reforma clasei politice", dar o şi face. În acelaşi timp, chem toate partidele, parlamentare şi nu numai, să lase de o parte interesele de moment şi să urmeze calea începută de noi.

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică intitulată "Educaţia şi problemele sale".

Guvernul Tăriceanu a promis în angajamentul semnat în noiembrie 2005 că problemele semnalate de sindicatele din învăţământ vor fi rezolvate.

A trecut aproape un an de zile şi nu a fost elaborat nici măcar Proiectul de Lege a salarizării personalului bugetar, aplicabil de la 1 ianuarie 2007.

Tot în noiembrie 2005, Executivul a promis 1,1 miliarde de euro pentru educaţie. Până acum, doar jumătate din aceşti bani au ajuns la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Dat fiind faptul că suntem în luna septembrie, şi există legi care prevăd organizarea licitaţiilor şi a achiziţiilor publice, am convingerea că o parte însemnată din această sumă nu va putea fi cheltuită.

În acelaşi timp, foarte multe din localurile grădiniţelor şi şcolilor din mediul rural nu corespund normelor pentru a putea fi început un nou an şcolar. Autorităţile locale sunt pline de bune intenţii, dar nu au resursele financiare necesare.

Se doreşte descentralizarea şi creşterea responsabilităţii autorităţilor locale, dar trebuie susţinută şi de asigurarea fondurilor necesare.

Constatăm că Executivul nu este pregătit să asigure învăţământului importanţa necesară şi ne putem trezi la 15 septembrie, când ar trebui să înceapă şcoala, că sindicatele ies în stradă pentru nişte promisiuni neonorate de un an de zile.

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţie politică intitulată "Migraţia politică, încă o dovadă de ipocrizie a Alianţei portocalii".

România nu poate intra în Uniunea Europeană cu o clasă de oameni politici flotanţi, drept pentru care este de apreciat o lege care îşi propune să stopeze într-un fel sau altul traseismul politic. Nu îmi propun să critic disfuncţionalităţile pe care le promovează modificările aduse Statutului aleşilor locali prin Legea nr.249/2006. Mă voi referi doar la ipocrizia unor lideri de partid ai Alianţei "Departe de Adevăr", care una au spus şi alta au făcut. Pentru a nu lăsa să planeze suspiciunile la modul general, vă voi reaminti de acel virus al administraţie publice locale, H5 IO de Bistriţa-Năsăud.

El afirma, în perioada sa de incubaţie, că migraţia politică deturnează votul electoratului, afectează încrederea cetăţeanului în instituţiile locale şi generează, totodată, instabilitate politică, fapt ce este de condamnat. "Mai grav este faptul că orice program democratic de reformă reală este compromis, slăbind încrederea diferitelor organisme internaţionale în mediul politic românesc, iar pentru acesta răspunzător în nici un caz nu poate fi cetăţeanul de rând. Neputând tolera un asemenea comportament, cel puţin imoral, Alianţa dintre PD şi PNL va milita, în continuare, pentru stoparea flagelului migraţiei politice". Declaraţia a fost susţinută de colegul meu de la tribuna Parlamentului, atât în perioada de Opoziţie, cât şi acum, la Putere, cu aceeaşi înverşunare, condamnând din tot sufletul astfel de practici, numai că în ambele rânduri a minţit fără remuşcare.

Nu ne este ruşine să recunoaştem că toate formaţiunile politice au profitat de Putere pentru a determina o serie de primari să treacă la acel partid. Dar niciodată această acţiune nu s-a manifestat cu atâta înverşunare. Ceea ce s-a întâmplat în această vară a întrecut orice măsură. Niciodată nu a existat un plan naţional, dar transpus şi în teritoriu, mai diabolic şi concertat de presiune, şantaj, intimidări şi hărţuire la adresa aleşilor locali ai Partidului Social Democrat.

Normal, judeţul Bistriţa-Năsăud nu putea fi ocolit de acest virus periculos. Liderii Alianţei portocalii au făcut din racolarea primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali şi judeţeni un crez, încurajând un fenomen pe care l-au condamnat timp de patru ani. Aceasta este dovada ipocriziei lor, care va fi penalizată de electorat la alegerile viitoare.

Ei nu au înţeles că succesul pe care l-au tot propovăduit prin presă este doar pe termen scurt, dar că pe termen lung vor pierde, pentru că nimeni nu a venit de dragul PD şi PNL, ci în urma unor negocieri care vor crea tulburări în organizaţiile locale. Cei din Alianţa "Dezastru şi Adevăr" nu au înţeles că un partid mare nu se face cu racolări de la alte partide, nu se face spunând azi una şi mâine alta, nu se face luând oameni cu care te-ai aflat într-o dispută electorală şi care au o cu totul altă concepţie politică.

În Bistriţa-Năsăud nu a fost nici un primar care să nu fi fost vizitat de cel puţin două ori de liderii PD şi PNL, fiind nevoit să asculte oferte guvernamentale sau politice. Cel mai grav este că în toată această momire a aleşilor au fost invocate banul public sau chiar fondurile europene - SAPARD - ceea ce discreditează întreaga administraţie centrală şi locală.

La Bistriţa-Năsăud, racolarea aleşilor a fost o misiune neîndeplinită, pentru că puţini au abandonat o doctrină social-democrată pentru "cinism şi minciună", singurele valori ce caracterizează actuala putere. Onestitatea şi demnitatea au fost armele cu care am luptat împotriva presiunilor de tot felul, dar cel mai important arbitru a fost electoratul. care nu-i va ierta pe oportunişti în 2008.

Şi de această dată virusul a fost anihilat, cel mai important antidot fiind valoarea oamenilor pe care noi i-am promovat în 2004. Cum faptele sunt cele care exprimă cel mai bine ceea ce gândeşti, ca să citez dintr-un democrat în viaţă, mă întreb când au fost liderii Alianţei sinceri, când s-au pronunţat împotriva migraţiei politice sau când s-au dezis de cele afirmate, străbătând uliţele satelor pentru a-i convinge pe aleşi?

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţie politică intitulată «La secţiunea "diversiuni", Premiul Nobel primului-ministru Tăriceanu şi preşedintelui Băsescu pentru "Dosariada" ».

1. La Baia Nouă, trupurile strivite şi putrezite ale minerilor sunt scoase la suprafaţă după o lună şi date familiilor pentru a le înmormânta creştineşte. Cei care au scăpat îşi pupă copiii înainte de a coborî în abataj şi le spun să meargă la şcoală.

2. La Rast, sinistraţii disperaţi îl primesc cu huiduieli pe ministrul Berceanu, căruia îi strigă că ploile şi frigul i-au găsit în corturi şi nu în casele promise. Domnul ministru Berceanu înţelege să le spună năpăstuiţilor că nu se teme de ei, aşa cum nu i-a fost teamă nici de mineri, care erau de 20 de ori mai mulţi şi de 30 de ori mai răi.

3. Ministerul Transporturilor, adică Statul, adică cetăţenii României, achită companiei Bechtel despăgubiri în valoare de peste 6 milioane EURO. Contribuabilii români sunt obligaţi să suporte aceste despăgubiri datorită întârzierii lucrărilor la Autostrada Transilvania, generate de renegocierea contractului.

4. Dascălii ies în stradă, pe 15 septembrie, în semn de protest faţă de încălcarea de către Guvern a acordului încheiat. Ultimul referendum organizat de Federaţia Naţională Sindicală arată că 82% dintre salariaţi s-au pronunţat pentru redeschiderea conflictului de muncă în anul şcolar 2006-2007. Dacă va fi sau nu boicotată începerea anului de învăţământ nu prezintă interes pentru Guvern. Pentru şcolile neelectrificate, ministrul Hărdău oferă soluţia lumânării.

5. Pensionarii nu-şi mai aşteaptă pensia în faţa televizorului. Cei care mai au un pic de vlagă în ei şi au demonstrat că nu se tem de bastoanele jandarmilor se pregătesc din nou să iasă în stradă. Între timp, nici jandarmii nu stau cu mâinile în sân. Din ordinul Guvernului se antrenează să dea piept cu pensionarii.

6. Sănătatea este mai în suferinţă ca oricând. Sute de paturi de spital au fost desfiinţate în fiecare judeţ. Dublarea sau triplarea salariilor directorilor de spitale nu-i va face în mod obligatoriu mai sănătoşi pe români. Cei ce nu-şi permit să se opereze la Viena n-au decât să vândă ce au prin casă pentru a fi băgaţi în seamă în spitalele ţării lor.

7. Românii, fie ei pensionari, salariaţi sau simpli asistaţi, aşteaptă cu deznădejde costurile iernii şi ale integrării.

8. Potrivit axiologiei Guvernului Tăriceanu, toate acestea pălesc ca importanţă în faţa adevăratei probleme a României: deconspirarea Securităţii, a ofiţerilor ei, a agenţilor, informatorilor şi colaboratorilor ei. De fapt, aceasta este cea mai mare diversiune a postdecembrismului, înscrisă în seria pariului cu agricultura, industriei ca morman de fier vechi şi a privatizării pe un leu. Fiecare dintre aceste diversiuni, la vremea punerii ei în scenă a suscitat interesul unora dintre români, ca strategie de atingere a binelui dorit şi promis. Unii dintre cei care au pus umărul la realizarea acestor strategii-diversiuni erau pe deplin conştienţi de răul general produs, subordonat însă binelui personal. Ceilalţi erau doar romantici bine intenţionaţi.

Bine intenţionat a fost şi Alfred Nobel când, în 1867, a inventat dinamita. Toată viaţa lui se gândise cum să uşureze munca spărgătorilor de piatră, constructorilor de şosele şi de căi ferate, nu cum să omoare cât mai mulţi semeni deodată.

9. Dacă alături de premiile Nobel, cu care cercetătorul suedez a încercat să-şi răscumpere greşeala post-mortem, ar exista unul pentru geniul de a produce o diversiune de dimensiuni naţionale, acesta i s-ar cuveni, cu siguranţă, primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintelui Traian Băsescu.

Domnul Ion Mocioalcă:

Declaraţie politică intitulată "Despre stabilitatea incompetenţei".

Scena politică din România şi după Consiliul European întrunit la Bruxelles în zilele de 15 şi 16 iunie 2006 a rămas în continuare sub presiune. De asemenea, ea este dominată de incertitudine şi ambiguitate.

Faptul că în Alianţă contrele continuă, că doar se amână mereu deznodământul accentuează disoluţia instituţiilor statului. În prezent, principala caracteristică a coaliţiei de guvernământ este neîncrederea dintre parteneri şi creşterea spectaculoasă a motivelor de dispute şi a focarelor de conflict.

Se accentuează blocajul administrativ şi decizional determinat de suportul politic fragil al şefului executivului. Guvernul nu-şi poate reface credibilitatea, este nevoit să tolereze unele erori şi este neputincios pentru luarea unor decizii curajoase.

Guvernul este sub stare de asediu: nimeni nu poate fi dat jos de pe funcţiile în care s-a cocoţat şi fiecare este indispensabil. Aşa se explică lipsa de reacţie în cazul Flutur sau Nicolăescu, în ciuda prestaţiilor sub orice critică ale acestora şi a consecinţelor economice şi sociale deosebit de grave.

Falimentul politicii fiscale a adâncit crizele din agricultură, sănătate şi educaţie. După 500 de zile de guvernare dezastruoasă, în agricultură situaţia materială a producătorilor agricoli s-a depreciat foarte mult. Eliminarea acordării subvenţiilor în bani, prin introducerea sistemului cupoanelor, care nu este compatibil cu formele de susţinere a producătorilor agricoli practicate de ţările membre ale Uniunii Europene, a fost o calamitate. Acordarea subvenţiilor prin bonuri valorice în anul 2005 a fost un eşec total, acest sistem s-a dovedit a fi birocratic, costisitor şi ineficient.

Comisia Europeană a emis cel mai critic Raport la adresa agriculturii româneşti din ultimii ani. Comisia Europeană consideră că ministerul de resort nu este pregătit pentru integrarea eficientă în Uniunea Europeană a agriculturii româneşti. Nefinalizarea acestor pregătiri, cum sunt: Agenţia de plăţi, Sistemul Integrat de Administrare şi Control, Controlul veterinar, poate duce la imposibilitatea accesării fondurilor europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale.

Conflictele din cadrul Coaliţiei şi Alianţei, precum şi războiul dintre cele două Palate împiedică orice limpezire în cadrul PNL. Premierul nu-şi mai poate exercita autoritatea în partid sau în Guvern fără să rişte pierderea suportului politic.

Numai aşa se explică susţinerea necondiţionată, chiar cu riscul compromiterii actului de guvernare şi a imaginii PNL a miniştrilor Gheorghe Flutur şi Eugen Nicolăescu, deşi este convins că unul este vinovat şi responsabil în faţa naţiunii de răspândirea gripei aviare, iar celălalt de deteriorarea sistemului de sănătate naţională.

Dezastrul care a dus la decimarea păsărilor şi în ferme specializate, nu numai în gospodării individuale din mai multe judeţe ale ţării, a fost posibil datorită dezinformării Uniunii Europene şi a populaţiei precum că focarul a fost închis. Această minciună iresponsabilă a creat condiţiile ca acest flagel să se extindă...

Marea păcăleală privind reforma sanitară a reuşit pentru prima oară în România să trezească decepţia şi protestul întregii populaţii, precum şi a corpului medical. Colegiul Medicilor, Asociaţiile patronale din sănătate, Asociaţiile asiguraţilor, Federaţiile sindicale, toate şi-au exprimat nemulţumirea şi îngrijorarea pentru starea actuală a finanţării sistemului sanitar. Ministrul Sănătăţii nici la ora actuală nu recunoaşte că înlocuirea profesionalismului cu fidelitatea politică, că amatorismul, impostura şi nepăsarea au dus sistemul nostru sanitar în cea mai gravă criză din ultimii 15 ani.

Parlamentarii PSD au cerut vot împotriva haosului, împotriva dispreţului faţă de om, vot împotriva distrugerii fondului biologic al poporului român, împotriva distrugerii agriculturii, împotriva degradării mediului rural, vot împotriva umilirii celor năpăstuiţi de urgia apelor, dar s-au izbit de aroganţa, demagogia, cinismul şi iresponsabilitatea arcului guvernamental, care este aproape de oameni numai în vorbe, nu şi prin fapte şi acţiuni. Dorinţa de putere şi interesele economico-financiare le-a întunecat conştiinţa şi responsabilitatea faţă de cei mulţi şi nevoiaşi.

Amânarea până la finele lui septembrie a deciziei privind data integrării României în Uniunea Europeană nu înseamnă pentru actuala putere încremenirea în structuri guvernamentale ineficiente, nu înseamnă păstrarea incompetenţilor în structura Guvernului.

Stabilitatea politică nu exclude disputele politice, nu exclude nici remanierea, nici restructurarea Executivului.

Stabilitatea politică nu înseamnă: agonie şi politicianism; minciună şi manipulare; umilinţă pentru cei mulţi şi credibili. Nu înseamnă: ambiguitate; disoluţia sistemului şi a instituţiilor statului; diluarea răspunderii. Nu înseamnă: iresponsabilitate şi corupţie în sistem; iresponsabilitate politică; înlocuirea profesionalismului cu clientela politică; incompetenţă administrativă. Nu înseamnă politizarea instituţiilor statului şi afectarea creşterii economice şi a ratei dezinflaţiei cu repercusiuni mari asupra nivelului de trai.