Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschidem şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Începem cu Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ioan Stan.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la "Cea mai tristă aniversare din ultimii ani a marelui sculptor român, maestrul Ion Irimescu."

Marţi, 27 februarie 2007, marele sculptor şi minunatul om care a fost Ion Irimescu a fost aniversat la împlinirea a 104 ani de la naşterea sa.

În memoria maestrului, instituţii de cultură şi artă, scriitori, ziarişti, artişti plastici, critici de artă, oameni politici locali l-au omagiat, conferind zilei sale de naştere dimensiunea unei mari sărbători, demonstrând încă o dată că spiritul sculptorului Ion Irimescu, ce a donat cea mai reprezentativă parte a creaţiei sale statului român, a fost mereu în mijlocul celor prezenţi.

Încă din timpul lungii sale vieţi, maestrul Ion Irimescu a fost vizitat şi preţuit de preşedinţi de ţară, miniştri şi parlamentari şi nu puţini şi-au însoţit la Fălticeni oaspeţii şi omologii din străinătate, bucuroşi să arate lumii întregi o colecţie de artă de o valoare inestimabilă.

Printre cei prezenţi, care se înghesuiau lăsându-se fotografiaţi alături de maestrul Ion Irimescu, se aflau şi demnitarii actualului Guvern, în special personalităţi din Ministerul Culturii şi Cultelor.

Toţi l-au asigurat de eterna lor preţuire şi i-au promis, înainte de ultimul său drum, că o să vadă clădirea Muzeului de artă "Ion Irimescu" din Fălticeni, clădire care adăposteşte opera creaţiei şi a vieţii sale, echivalentă cu un secol de istorie naţională, reconsolidată, reamenajată şi deschisă pentru veşnicie.

Că nu a fost să fie aşa, că toate promisiunile au fost uitate şi dezavuate, ne-o demonstrează faptele. Din anul 2004, patrimoniul Muzeului de artă "Ion Irimescu" din Fălticeni stă închis în depozite şi se degradează, iar lucrările de consolidare şi reparaţii ale clădirii, începute cu aproape trei ani de zile cu sprijin financiar guvernamental, s-au sistat din lipsă de fonduri.

Aniversarea zilei de naştere a maestrului Ion Irimescu din februarie 2007 a fost tristă, pentru că ultima dorinţă a marelui sculptor, aceea de a vedea uşile muzeului deschise pentru vizitatori, nu s-a împlinit. Tristeţe pentru tot omul de rând, întrucât Ministerul Culturii şi cultelor, în urma demersurilor noastre, s-a deculpabilizat, principala scuză fiind lipsa fondurilor.

În urma unui apel internaţional, lansat de autorităţile locale fălticinene, în sensul de a se salva tezaurul de artă oferit gratuit statului român de maestrul Ion Irimescu, au răspuns afirmativ autorităţile italiene din regiunea Abruzza care, în regim de urgenţă, au alocat, pentru renovarea clădirii muzeului, suma de 50.000 euro.

Comunitatea fălticineană mulţumeşte celor din Italia pentru suma acordată şi pentru grija ce o poartă pentru acest tezaur românesc, dar nu vor înţelege niciodată iresponsabilitatea autorităţilor române din Ministerul Culturii şi Cultelor. Câtă vreme trăim într-o ţară în care se găsesc bani pentru dotări sfidătoare şi uneori extravagante ale unor unităţi de cultură şi artă din ţară, se găsesc fonduri pentru retrocedări şi cumpărări de muzee şi castele, pentru reamenajări de interioare şi exterioare, refuzul guvernanţilor şi în special al celor din Ministerul Culturii şi Cultelor de a nu se implica financiar în reconsolidarea clădirii Muzeului de artă din Fălticeni, este de neînţeles.

s-a ajuns până acolo în a nu se respecta nici prevederile Legii nr.333 şi ale H.G. nr.1486/2005, prin care se prevede ca patrimoniul artistic de o valoare inestimabilă a Muzeului de artă "Ion Irimescu" din Fălticeni să beneficieze de o pază stabilă şi sigură asigurată de jandarmi prin hotărâre de Guvern. Toate demersurile făcute în acest sens la Ministerul Administraţiei şi Internelor au rămas fără ecou.

Intuind încă din timpul vieţii o perspectivă neclară şi multă indiferenţă din partea autorităţilor române pentru tezaurul şi clădirea care adăposteşte aceste valori inestimabile, maestrul a numit, printr-un act notarial, pe procuratorii săi generali să-i reprezinte interesele sale de artist şi cele ale muzeului şi după moartea sa.

În actul notarial este prevăzută o clauză de reziliere a actului de donaţie pentru statul român şi trecerea în patrimoniul statului francez a acestui tezaur dacă se va continua să se manifeste aceeaşi lipsă de interes faţă de problemele stringente ale muzeului. În acest sens, autorităţile locale fălticinene au fost atenţionate în mai multe rânduri. Amintim că reprezentanţii Guvernului, printre care şi domnul secretar de stat Virgil Niţulescu, participanţi la funeraliile maestrului Ion Irimescu, s-au angajat public, în numele Guvernului României, că vor aloca fondurile necesare pentru reabilitarea acestei clădiri.

În speranţa că voi găsi sprijin şi înţelegere de la Guvernul României, vă rog să primiţi expresia recunoştinţei mele şi cele mai calde mulţumiri.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar P.N.L., domnul deputat Emil Strungă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emil Strungă:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Irak, un conflict prea îndepărtat".

Subiectul retragerii trupelor româneşti din Irak a revenit pe scena politică după ce Partidul Naţional Liberal a propus luarea în discuţie a unui calendar al retragerii în Parlament.

Tot Partidul Naţional Liberal este cel care, în iunie 2006, a demarat o amplă campanie de strângere de semnături în favoarea acestei retrageri, finalizată cu obţinerea a 300.000 de semnături. Atunci, o importantă parte din români considerau că prezenţa trupelor noastre acolo este inutilă şi presupune un efort financiar şi uman prea mare.

Astăzi, majoritatea partidelor (P.N.L., P.S.D., P.C.,UDMR) susţin că un calendar al retragerii militarilor din Irak ar fi binevenit, în condiţiile în care asistăm la o tendinţă a ţărilor din Uniunea Europeană de a se retrage din acest teatru de operaţiuni. Italia, Polonia, Bulgaria, Letonia, Danemarca, chiar şi Marea Britanie şi-au retras deja soldaţii sau urmează să o facă în scurt timp. Statele Unite au şi ele un plan de retragere, preşedintele Bush fiind supus unei mari presiuni din partea democraţilor şi a populaţiei.

Prezenţa trupelor româneşti în Irak face parte din planul diplomatic al preşedintelui Traian Băsescu de a trasa celebra axă Washington-Londra-Bucureşti. Atunci când polii principali ai axei procedează la adoptarea unui plan de retragere, şi ţara noastră trebuie să acţioneze în acelaşi sens. Soldaţii români se află acolo în virtutea participării României la această coaliţie internaţională, şi nu ca reprezentanţi ai forţelor de pace ONU.

În aceste condiţii, considerăm că adoptarea unui calendar clar de retragere a trupelor româneşti din Irak este soluţia corectă în acest moment în care Irakul are un guvern ales şi îşi poate exercita prerogativele unui stat suveran.

În acelaşi spirit, şi România trebuie să acţioneze ca un stat suveran şi independent, fără teama de a da curs cererii populaţiei de dezangajare din acest război.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Reformarea administraţiei publice autohtone".

În disputele politice actuale, care sunt şi devin tot mai numeroase şi mai aprinse, a fost introdusă şi tema restructurării Guvernului, pornind de la o reducere a numărului de portofolii şi terminând cu apariţia unui Executiv "monocolor" dintr-o Alianţă atât de portocalie. Este limpede că avem de a face cu jocurile politice în care sunt implicate toate grupările de partide şi transpartide angajate în una dintre cele mai mari bătălii: schimbarea raportului de forţe de pe piaţa politică în favoarea celor mai puternici, fără a ţine seama de interesele şi necesităţile populaţiei, ci predominând doar "ciolanul" câştigat.

Tema restructurării Guvernului poate şi trebuie să fie abordată cu toată seriozitatea şi răspunderea prin prisma interesului public. Principala obligaţie pentru modul în care funcţionează administraţia publică în întreaga ţară, şi mai ales cum este ea percepută, revine Guvernului. Şi pentru a se reuşi în acest sens, s-au adoptat numeroase legi, unele modificate şi completate chiar la o lună de la promulgarea lor, toate având ca scop unic îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice locale şi punerea acesteia în slujba cetăţeanului. Rezultatul a fost marcat de succese, realizări şi progrese, dar şi de numeroase insatisfacţii şi nemulţumiri.

La o privire "în fugă", aproape totul se reduce în momentul în care se discută despre imaginea Guvernului, la imaginea membrilor săi, începând cu primul ministru şi terminând cu miniştrii delegaţi. Prezenţi mai tot timpul în mass-media, aceşti demnitari îşi prezintă poziţiile, activitatea, ideile şi intenţiile, iar populaţia le dă "note" în raport cu calitatea prestaţiei, cu gradul în care reuşesc să convingă şi să fie credibili, să aibă o capacitate de comunicare (domeniu în care se înregistrează un mare deficit!), din care să rezulte perceperea exactă de către omul obişnuit a mesajului transmis, care de fapt este rezultatul administrării treburilor publice.

În România, însă, politica este atât de personalizată încât tocmai ceea ce reprezintă raţiunea de a fi a administraţiei publice se situează în plan secund. Or, se ştie prea bine că instituţiile publice funcţionează adecvat numai dacă au la bază legi şi reglementări care corespund cerinţelor, începând cu legitimitatea, cu oportunitatea existenţei lor şi terminând cu modul de organizare, cu aria atribuţiilor, a mecanismelor de care dispun. În concluzie, se poate spune că o construcţie instituţională este decisivă pentru buna funcţionare a întregului sistem al administraţiei publice, locale sau centrale.

Este normal să discutăm toate aceste aspecte, deoarece tema restructurării Guvernului este viciată de tot felul de abordări determinate de jocurile de interese. Există două tendinţe extreme: una care susţine că importanţa acordată unui domeniu sau altuia este determinată de existenţa sau inexistenţa unui minister pe profil, iar cealaltă care susţine reducerea cât mai mult a numărului ministerelor, având ca scop final îmbunătăţirea activităţii Guvernului şi implicit a întregii administraţii publice.

Dacă şi de această dată, ca şi în alte cazuri, restructurarea Guvernului se va face în funcţie de interesele personale şi de partid, sub semnul intenţiilor de a acumula mai multă putere, rezultatele vor contrazice, din start, scopurile proclamate, dar şi finalul acţiunii. Nu va preleva interesul public al cetăţeanului obişnuit, ci se va prolifera birocraţia, centralismul păgubos, arbitrariul şi voluntarismul.

Este nevoie de restructurarea Guvernului, dar nu formală şi nici arbitrară. Există o ştiinţă a administraţiei publice, iar achiziţiile trebuie să stea la baza unui demers raţional pentru instituirea domniei legii, rigorilor manageriale şi, de ce nu, a bunului simţ.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar UDMR, domnul deputat Kerekes Károly.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la "Meritele asumate în legătură cu recenta ordonanţă de modificare a Legii pensiilor".

În contextul numeroaselor scandaluri politice actuale, Guvernul a adoptat în domeniul social o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii pensiilor. Actul normativ corectează o inechitate semnalată de mai multe sute de mii de persoane în ale căror carnete de muncă înainte de anul 1963 nu le-au fost evidenţiate salariile şi pentru care la recalcularea pensiei s-a avut în vedere salariul minim pe economie din acea perioadă. Conform ordonanţei de urgenţă, în locul salariului minim se va lua în considerare salariul mediu pe economie.

UDMR salută măsura luată, în ciuda faptului că a fost adoptată cu întârziere. În ceea ce priveşte acest subiect, UDMR îşi exprimă o singură nemulţumire, şi anume aceea că Partidul Democrat îşi asumă integral meritele acestui demers. În cazul în care doar ministrul muncii, membru al PD, ar fi anunţat măsura în calitate de membru al Cabinetului nu am fi avut nimic de comentat. Dar când preşedintele PD, Emil Boc, în cadrul unei conferinţe de presă face publică poziţia PD cu privire la diverse teme de actualitate şi abordează şi această problemă, sugerând că rezolvarea ei revine Partidului Democrat, avem de ridicat obiecţii. Probabil că adoptarea ordonanţei e un bun prilej de a face campanie electorală în preajma alegerilor europarlamentare, dar în nici un caz nu este corect şi nu se încadrează în spiritul de echipă care ar trebui să existe în cadrul coaliţiei.

Ministrul muncii ar fi putut preciza că măsura a fost luată nu numai ca îndreptare a unei greşeli legislative, a situaţiei create care influenţează cuantumul pensiilor şi produce reale nemulţumiri sutelor de mii de pensionari, ci şi ca urmare a numeroaselor interpelări parlamentare adresate ministerului pe care îl conduce şi care solicitau soluţionarea problemei.

Preşedintele Partidului Democrat, în spiritul corectitudinii, ar fi putut preciza că formaţiunea politică care a semnalat prima existenţa greşelii şi a propus măsuri concrete de îndreptare a ei nu a fost alta decât Uniunea Democrată Maghiară din România, partener de coaliţie şi aliat parlamentar al PD. Astfel, grupul parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor a înregistrat încă din iunie 2005 o iniţiativă legislativă pentru rezolvarea problemei, propunând utilizarea salariului mediu în locul salariului minim pentru perioada în discuţie. UDMR a întreprins acest demers într-o perioadă în care PD nu manifesta nici un interes pentru rezolvarea pentru care s-a dovedit din ce în ce mai gravă. Dacă atunci, în anul 2005, ministerul ar fi acceptat propunerea noastră, ar fi susţinut iniţiativa noastră, calvarul sutelor de mii de pensionari în vârstă şi suferinzi, obligaţi să îşi procure documentele doveditoare, ar fi putut fi evitat. Cam atât am avut de spus despre spiritul de colegialitate, precum şi despre empatia şi înţelegerea manifestată faţă de pensionari.

Aş dori să menţionez că UDMR a atras atenţia şi asupra altei probleme grave în domeniul recalculării pensiilor şi pentru care, de asemenea, a propus o soluţie concretă. Aceasta priveşte inechitatea cu care au fost trataţi pensionarii care şi-au desfăşurat activitatea în grupele I. şi II. de muncă între 1 iulie 1977 şi 31 martie 2001. Îmi exprim speranţa că şi această problemă îşi va găsi o soluţie grabnică, dar nu aşteptând anul electoral 2008, de preferat pe calea legiferării la nivel de guvern, însă fără ca iniţiativele formulate de alţii să fie pe nedrept asumate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Nicolae Popa.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Trei minute, conform regulamentului.

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi mă voi referi la unii colegi de-ai noştri de la UDMR care de fiecare dată când au prilejul atentează la Constituţia României.

Declaraţiile incendiare ale preşedintelui UDMR, Márko Béla, din cadrul Congresului de la Arad, privind instaurarea autonomiei teritoriale în Ţinutul Secuiesc, constituie o nouă obrăznicie, care nu mai poate fi tolerată, şi o încălcare flagrantă a Constituţiei României. Din aceste considerente, reiterăm solicitarea de demitere a preşedintelui Márko Béla din funcţia de vicepremier al Guvernului României. Discursurile antiromâneşti şi antistatale dovedesc că singura sa preocupare este obţinerea de drepturi şi privilegii, de autonomie teritorială etnică şi culturală, de federalizare a României şi implicit de crearea unui stat în stat.

Este cât se poate de clar că lui Márko Béla nu-i mai putem tolera la nesfârşit jignirile şi ofensele aduse românilor, prin încercările repetate de a submina şi bulversa bunele raporturi de convieţuire dintre români şi maghiari. Partidul Conservator reiterează că preşedintele UDMR a încălcat Constituţia şi jurământul făcut de a o respecta, precum şi atribuţiile sale de reprezentant de vârf în Executiv.

Prin comportamentul său iresponsabil din punct de vedere politic, prin propaganda antiromânească şi antistatală, Márko Béla demonstrează că este singurul cetăţean antieuropean din România europeană, situându-se astfel în afara Guvernului. Cred că fiecare român are datoria de a nu permite nimănui să atenteze la interesul naţional, la suveranitatea şi integritatea teritorială, la federalizare şi o nouă concepţie administrativă, contrară legilor în vigoare.

Din aceste considerente, noi am revenit şi am cerut demiterea vicepremierului Márko Béla, după ce domnia sa a ignorat solicitarea noastră de a-şi da demisia de onoare. Márko Béla este incompatibil cu înalta demnitate pe care o ocupă în Executiv, iar milioane de români, dar şi de maghiari, condamnă şi resping categoric astfel de acţiuni iredentiste şi şoviniste ale Consiliului Naţional Secuiesc, precum autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc sau federalizarea Transilvaniei, susţinute cu obstinaţie nedemocratică de vicepremierul Marko Bela. Liderul Uniunii continuă manifestările ostile la adresa României, prin incitarea populaţiei majoritare faţă de cea minoritară. Având în vedere aceste aspecte, solicit Parchetului General să se autosesizeze în cazul declaraţiilor vicepremierului, şi să-l ancheteze penal pentru incitarea populaţiei maghiare, pentru repetatele declaraţii de destabilizare a statului naţional unitar român şi intenţiile sale clare de federalizare şi enclavizare a României.

Nu pot să închei fără a-i cere public preşedintelui României, foarte vorbăreţ şi certăreţ de felul său, să-şi exprime o poziţie concretă referitoare la comportamentul politic nedemn de un vicepremier al lui Marko Bela. Domnul Traian Băsescu, care spune în fiecare zi că stă cu faţa înspre popor, trebuie să dea dovadă de corectitudine şi transparenţă, şi să anunţe opinia publică dacă la constituirea majorităţii parlamentare de după alegerile generale din 2004 a promis UDMR că o va sprijini în demersurile de autonomie teritorială în schimbul participării la guvernare. Poporul român vrea să ştie acest lucru, iar preşedintele, în calitatea sa de garant al respectării Constituţiei, trebuie să-l informeze.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar P.S.D., domnul deputat Eugen Bejinariu. De fapt, primul înscris pe lista vorbitorilor de astăzi.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, doamna preşedinte, şi scuze pentru minutul de întârziere.

Intitulez declaraţia politică de astăzi "Moldova nu-i a mea şi nu-i a voastră..." şi prin care doresc să sensibilizăm autorităţile statului român asupra unor declaraţii şi demersuri, la această dată încă fără însemnătate.

Domnul Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova, recent, la Chişinău, într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă "Moldpres", a declarat că Bucureştiul manifestă intoleranţă faţă de "minoritatea etnică a moldovenilor" din România.

La Chişinău s-a promovat când o politică de subordonare faţă de Rusia, când de deplină independenţă, mai cu seamă faţă de România, iar acum o politică de extindere demografică.

Iată câteva date care individualizează o anume politică în directă relaţie cu România. la Chişinău, Cahul, Orhei şi alte oraşe s-a promovat o politică cu un anume specific: mai întâi s-a vorbit de limba moldovenească; apoi s-a tipărit un dicţionar româno-moldovenesc de un oarecare Vasile State; a fost tipărită o istorie a Moldovei pentru şcolile din Basarabia, iar acum se vorbeşte de etnia moldovenilor, de 10 milioane de oameni, nerecunoscută în România.

În raioanele Republicii Moldova şi cu deosebire în oraşul Chişinău, majoritatea ziarelor apar în limba rusă, comunicarea dintre cetăţeni la Chişinău se face în cele mai multe cazuri tot în limba rusă, iar în programele posturilor de televiziune, emisiunile se fac în limba rusă şi în limba română, inclusiv cu teme care forţează adevărurile culturii şi ale istoriei. La Librăria "Mihai Eminescu" din Chişinău, bunăoară, majoritare sunt cărţile scrise în limba rusă şi cu greu sunt de găsit lucrări din literatura română clasică.

Într-un asemenea cadru susţinut de domnul preşedinte Vladimir Voronin, astăzi, s-a adus din nou în atenţia opiniei publice din Basarabia şi din România faptul că românii de aici sunt moldoveni, că au istoria şi cultura lor şi că limba pe care o vorbesc este limba moldovenească.

"Am putea fi şocaţi, ne spune domnul Vladimir Voronin, dacă în ultimii 150 de ani moldovenii din România şi-ar fi uitat statul, nu ar ţine minte cum se numeşte cu adevărat limba lor, ar fi dat uitării faptele eroilor lor, nu şi-ar mai aminti nici de Dimitrie Cantemir, nici de Vasile Alecsandri, nici de Mihai Eminescu, nici de Ion Creangă, nici de Mihail Sadoveanu. Dar ei nu au uitat".

Şi tot din recentele declaraţii fac parte şi afirmaţiile: "Legislaţia noastră internă (n.n.. Republica Moldova) permite şi toate ţările găsesc posibilităţi, finanţe, ca să sprijine diaspora". "Această comunitate, spune de data aceasta Victor Stepaniuc, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, este a 39-a diasporă moldovenească de peste hotare".

Astfel de manifestări promovate de domnul Voronin şi de susţinătorii lui, toţi aşezaţi cu faţa spre Răsărit, dăunează bunelor relaţii dintre cele două state româneşti, vremelnic despărţite prin hotare stabilite în condiţii date.

Prezenţa în mass-media românească a specialiştilor români care să răspundă chiar şi la astfel de aberaţii pornite de la vârful puterii din Republica Moldova a devenit un imperativ.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar P.N.L.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Valeriu Victor Boeriu:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică are ca titlu "Referendum sau alegeri?"

Dezbaterea politică a ajuns, în ultimul timp, să fie monopolizată de teme neinteresante pentru populaţie. Unul dintre exemplele cele mai grăitoare în acest sens este obsesia referendumurilor. Acestea au teme care nu se regăsesc pe agenda populaţiei, care cuprinde mai degrabă preocupări precum infrastructura, sistemul de sănătate, pensiile, şomajul, ridicarea nivelului de trai în general.

Se discută enorm despre suspendarea preşedintelui şi votul uninominal şi aproape deloc despre Uniunea Europeană, despre relaţia României cu Uniunea Europeană, implicaţiile aderării la Uniunea Europeană pentru cetăţeni, priorităţile de dezvoltare ale României în contextul european. În fond, în jurul acestor teme ar trebui să se coaguleze preocupările clasei politice, transformându-le în subiectele de campanie sau ale precampaniei electorale pentru alegerile euro-parlamentare.

În legătură cu referendumurile propuse, consider că ele nu sunt necesare, din mai multe motive: în primul rând, costurile foarte mari pe care le implică; în al doilea rând, sondajele de opinie prezentate în ultimii ani de către diverse organisme ale societăţii civile ne fac să credem că rezultatele unor astfel de acţiuni sunt cunoscute (există, cu alte cuvinte, o largă susţinere populară pentru introducerea votului uninominal, un referendum în acest sens fiind, deci, superfluu); în al treilea rând, dată fiind tradiţia absenteismului la vot în România ultimilor ani, există riscul ca populaţia să nu se prezinte la urne în procentul necesar, acest lucru creând confuzie şi mai mare asupra subiectului.

În cazul în care nu se renunţă la ideea celor două referendumuri cu desfăşurare înaintea alegerilor euro-parlamentare, prezenţa la urne la acest din urmă vot va fi foarte mică. Această prezenţă infimă va vicia rezultatele alegerilor în aceeaşi măsură în care o fac temele predilecte de dezbateri ale clasei politice din această perioadă, fără legătură cu Uniunea Europeană şi relaţiile României cu Uniunea Europeană.

În concluzie, cred că mai importante sunt acum alegerile euro-parlamentare, întrucât şi Uniunea Europeană aşteaptă un semn de seriozitate şi stabilitate din partea României şi nu continuarea la nesfârşit a gâlcevii interne, neproductive şi dăunătoare bunei guvernări. Perioada postaderare este foarte importantă pentru România, stat care ar trebui să se concentreze asupra transformării aderării în integrare, să încerce să acceseze fondurile europene pentru dezvoltarea ţării şi pentru creşterea gradului de încredere a populaţiei în structurile europene.

Alegerile pentru Parlamentul European trebuie să se desfăşoare la un interval de timp suficient de mare de orice altă chemare la urne a populaţiei, pentru a nu fi influenţate de teme false propuse cu scop politicianist. De aceea, cred că trebuie să se renunţe la ideea referendumurilor sau să se amâne până la câteva luni după alegeri. În cazul în care nu se renunţă la ideea celor două referendumuri, alegerile pot avea loc în bune condiţii doar dacă se respectă un interval considerabil de timp după încheierea acestora.

Prioritatea o reprezintă cu siguranţă alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Trebuie să facem dovada faptului că ne interesează priorităţile României în context european şi preocupările reale ale cetăţenilor orientate înspre creşterea nivelului de trai şi nu dezbaterile sterile pe teme arbitrare stabilite doar din interese politice.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Intervenţia mea este, ca întotdeauna, cu o temă ce undeva se aseamănă, intitulată "Atenţie la Ungaria: la al VIII-lea Congres, Marko Bela reales".

Până aici nimic nou, acest lucru fiind de aşteptat în condiţiile în care a candidat singur pentru postul de preşedinte. Iar existenţa celor 42 de voturi contra faţă de cele 436 de voturi pentru nu are relevanţă, fiindcă probabil acestea se datoresc filialei Timiş a UDMR, care tocmai l-a primit pe episcopul Tökes în rândurile sale.

În raportul său la Congres, Márko Bela s-a referit în mod clar la autonomia teritorială dând asigurări că, în decurs de câţiva ani, aceasta se va obţine. În acest sens, nu s-a sfiit să ameninţe: "Tensiuni vor fi dacă nu vom avea legea minorităţilor, dacă nu vom avea autonomie culturală, dacă nu va exista autonomie teritorială, dacă nu vom avea instituţii de sine stătătoare".

Doresc să explicitez semnificaţia noţiunii de autonomie culturală şi ce anume ascunde aceasta. Conform Propunerii legislative privind Statutul minorităţilor naţionale din România, autonomie culturală înseamnă de fapt folosirea necondiţionată a limbii maghiare în toate relaţiile şi domeniile, în acele zone în care maghiarii au o pondere semnificativă (!?): în raport cu autorităţile administrative publice locale, cu serviciile deconcentrate, în faţa instanţelor de judecată, în emiterea de acte oficiale, în relaţia cu poliţia etc. Cu alte cuvinte, dacă nu eşti un bun cunoscător al limbii maghiare nu eşti acceptat la concursul pentru ocuparea unui post în domeniu. Mai este, în aceste condiţii, limba română oficială în România, conform art.13 din Constituţie? Mai este "România patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi..." conform art.4 alin.(2)? Mi se mai garantează dreptul la liberă circulaţie, conform art.25 alin.(2) al aceleiaşi Constituţii?

Adevărul este că în ultimii ani, în Ungaria, se manifestă tendinţe revizioniste şi şovine mai acut ca niciodată. Partidul Popular Creştin, Partidul Ungar al Justiţiei şi al Vieţii (M.I.E.P.), Federaţia Mondială a Ungurilor, Asociaţia Descălecătorilor 2000, Mişcarea pentru o Ungarie mai bună, Mişcarea pentru o Ungarie Liberă sunt câteva grupări apropiate de partidul de opoziţie FIDESZ, condus de Orban Viktor care reprezintă Dreapta Maghiară, factorul principal al acţiunilor autonomiste din Transilvania.

După experienţa şi practica guvernării, deşi în prezent în opoziţie, FIDESZ este la apogeu. În jurul său s-a constituit o întreagă reţea a naţionaliştilor maghiari din întreagă lume. Este o mişcare formată din oameni inteligenţi, educaţi la cele mai bune şi importante universităţi din lume, cu foarte multe contacte şi relaţii în cancelariile europene. Arborarea drapelului horthyst din perioada interbelică este o practică frecventă la manifestaţiile de stradă din Budapesta. "Mişcarea de tineret 64 de Comitate"(H.V.I.M.) condusă de Tóróczkai László face aluzie la cele 64 de comitate existente cândva în Ungaria mare. Ea este cea care a organizat secuii din România. De altfel, Tóróczkai László fost corespondent de război în Kosovo, fiind membru al teroriştilor din U.C.K. (Armata de Eliberare din Kosovo) a recunoscut: "După ce am avut parte de războiul din Kosovo, influenţat de înflăcărarea-mi tinerească, am recurs la mijloace mai radicale. M-am străduit în orice chip să-i aţâţ pe secui. Când m-am întors din Kosovo, am început organizarea unei echipe de gherilă, bineînţeles, în cel mai mare secret..." Tinerii din jurul lui Tóróczkai nu sunt nişte simpli exaltaţi, ci o generaţie avântată, anticomunistă şi foarte hotărâtă. La noi îi regăsim de exemplu, în organizaţia "Secuilor Paramilitari", care se antrenează prin diferite cantonamente de antrenament denumite "activităţi de pregătire pentru cursuri de orientare" în munţii Harghitei.

Orban Viktor a creat un pol naţionalist fără egal astăzi în Europa. El conduce o luptă naţională întemeiată pe miturile fundamentale ale maghiarismului. Să ferească Dumnezeu ca FIDESZ să revină la putere în Ungaria.

Referendumul desfăşurat în cele trei judeţe - Harghita, Covasna şi Mureş - reprezintă o primă confruntare a dreptei maghiare cu fundamentele statului român, iar vizitele lui Solyom László - preşedintele Ungariei şi ale doamnei Szilli Katalin - preşedinta Parlamentului Ungariei nu au fost deloc inocente.

Acţiunea de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice este urmarea politicii "paşilor mărunţi" promovată cu asiduitate de U.D.M.R., cu acceptul tuturor celor care ne-au condus după 1990, ce vizează refacerea defunctei Regiuni Autonome Maghiare, "construirea unei lumi maghiare, cu toate instituţiile ei, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare". (Din cele declarate de Solyom László la Bucureşti)

O atenţie deosebită trebuie acordată declaraţiei lui Borbely Imre, fost deputat U.D.M.R. în Parlamentul României. "...minoritatea maghiară are două alternative, respectiv revizuirea graniţelor sau întreprinderea de măsuri de natură să determine autonomia statală a acestora în Ardeal".

Tema autonomiei etnice, colective, teritoriale, pune în discuţie procesul de constituire în România a unei frontiere maghiare interne, ce ar putea constitui un model exploziv, capabil să pulverizeze stabilitatea întregii Europe. Fiindcă majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale şi pluriculturale, ceea ce ar distruge bazele juridice ale statelor suverane. Dacă tendinţele separatiste ar fi acceptate, state ca Italia, Spania, Franţa, Belgia sau Germania ar trebui să se fărâmiţeze, revenind la entităţi asemănătoare cu cele care existau cândva în Evul Mediu.

Cu prilejul avizului asupra proiectului Legii privind statutul minorităţilor naţionale din România, Comisia de la Veneţia a precizat că autonomia culturală nu este reglementată de dreptul internaţional actual.

Revin la cele declarate de domnul Solyom la Târgu-Mureş: "...noi considerăm maghiarimea de aici, în înţelesul unui concept cultural, ca fiind parte a naţiunii maghiare. Pentru ca maghiarimea de aici să poată face faţă asimilării va fi necesar ca ea să aibă propria şi deplina ei structură. Coloana vertebrală a acesteia este dobândirea, începând de la grădiniţă şi până la universitate, a unei culturi de sine stătătoare, prin intermediul instruirii în limba maghiară, dar sunt necesare şi alte structuri sociale proprii; va fi nevoie de cultură, instituţii, întreprinzători, intelectuali. Insist asupra necesităţii asumării legii naţionalităţilor, fiindcă alături de declaraţiile cu privire la prietenie, la drepturile naţionalităţilor, aceasta ar fi dovada că există într-adevăr garanţii juridice pentru asigurarea acestor drepturi...Am subliniat acolo (la Bucureşti - n.a.), domnului preşedinte şi asistenţei, punctul nostru de vedere, conform căruia autonomia culturală este în Europa un drept de la sine înţeles, şi dacă respectiva comunitate o doreşte, este posibilă şi autonomia teritorială."

Este cazul ca autorităţile statului român, în mod special preşedintele României - garantul Constituţiei şi al integrităţii teritoriale a ţării, precum şi primul-ministru, să exprime, până nu este prea târziu, o poziţie publică, fermă şi tranşantă de condamnare a acţiunilor separatiste, inclusiv celor iniţiate de preşedintele Ungariei şi preşedinta parlamentului ungar, care urmăresc declararea "autonomiei Ţinutului Secuiesc".

Conform Statutului U.D.M.R., "Maghiarii, constituind o comunitate autohtonă, se consideră factor constitutiv în stat, subiect politic de sine stătător, şi, ca atare, partener egal al naţiunii române. În felul acesta, pe de o parte minoritatea maghiară este factor constitutiv a statului român, şi pe de altă parte este parte organică a naţiunii maghiare", cu alte cuvinte România este parte a Ungariei(!?) Am greşit cumva interpretarea?

De aceea: Atenţie la Ungaria!

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Petru Tărniceru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petru Tărniceru:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Asistăm de ceva vreme la un şir de evenimente care confirmă faptul că situaţia pensionarilor devine din ce în ce mai gravă. Este vorba, în primul rând, de organizarea necorespunzătoare a instituţiilor statului, lipsa unor condiţii civilizate de desfăşurare a relaţiilor cu publicul, lipsa de interes în rezolvarea problemelor.

De exemplu, sute de pensionari care au solicitat bilete de tratament pentru luna februarie au fost purtaţi pe drumuri de Casele judeţene de pensii, care trebuiau să repartizeze aceste bilete pe data de 20 februarie, iar la pensionari ajung abia în luna martie.

De unde provine, oare, această disfuncţionalitate şi dezorganizare a Casei Naţionale de Pensii? Care este sistemul de repartizare la nivelul ţării a acestor bilete şi cine se face răspunzător de toată această bătaie de joc?

Un alt motiv pentru care pensionarii sunt purtaţi pe drumuri, datorită unor aşa-zise disfuncţionalităţi la nivelul unor instituţii care îşi pasează vina reciproc, este acela că pensionarii nu-şi pot recupera banii, pentru că nu au intrat la timp în posesia taloanelor de pensii.

În acest fel, autorităţile blochează plata pensiilor. Casa Naţională de Pensii dă vina pe Poşta Română pentru că n-ar fi distribuit taloanele la timp, iar în replică, reprezentanţii Poştei Române spun că fluturaşii sunt tipăriţi incorect.

Domnilor colegi,

Ceea ce se întâmplă în acest sistem este inadmisibil şi trebuie să ne implicăm în rezolvarea acestor probleme. Şi, cum nu ar fi destul, mai există şi lacunele legislative, cum ar fi, de exemplu, acela că persoanele încadrate în grupa I-a de muncă şi pensionate nu beneficiază de pensia corectă, ci de una micşorată.

Consider că trebuie creată o strategie guvernamentală, care să se adreseze populaţiei de vârsta a treia, pentru ca aceştia să nu mai aibă de suferit datorită neajunsurilor din sistemul medical, instituţional şi, în special, al pensiilor.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezso-Kalman:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a solicitat din partea Inspectoratului teritorial de regim silvic şi de vânătoare Braşov, cu nr.7.123/19.06.2006, o Notă prin care a cerut efectuarea unui control privind decontarea efectivă pe o suprafaţă totală de 314 hectare a unor lucrări de împăduriri integrale şi curăţirea terenurilor trecute în deviz, care în realitate nu s-au efectuat.

Acest control trebuia să constate la faţa locului prejudiciul adus statului, care face parte din dosarul nr.107/2004, dosar tergiversat de către organele de cercetare penale, cu motivaţia că nu s-a stabilit cu exactitate prejudiciul.

Timp de 3 ani, Inspectoratul teritorial de regim silvic şi cinegetic Miercurea-Ciuc, prin domnul Szikozai Bela, apoi Inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare Braşov, prin domnul ing.Constantin Iordache, au blocat cercetările la faţa locului şi stabilirea prejudiciului.

La interpelările şi întrebările mele, prin care am solicitat un punct de vedere privind blocarea acestor cercetări, domnul ministru Gheorghe Flutur, cu ocazia discuţiilor personale, a recunoscut greşeala inspectorilor care au blocat cercetările, însă, în răspunsurile oficiale a ocolit tragerea la răspundere a celor vinovaţi, susţinând astfel mafia lemnului.

Contrar punctului de vedere formulat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Justiţiei, prin doamna ministru Monica Macovei, a solicitat deschiderea unui dosar penal privind protejarea infractorului, vizând cercetarea activităţii în acest caz privind blocarea dosarului nr.107/2004 de către inginerii silvici Szikozai Bela şi Constantin Iordache.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Harghita, precum şi organele Procuraturii, în loc să cerceteze pe cei care au susţinut mafia lemnului, au cercetat doi tehnicieni silvici, şi anume: pe Moldovan Claudiu şi Szekely Csaba, care nu aveau drept de decizie, prin urmare, nu puteau bloca cercetările.

Pentru deblocarea abuzului din partea inginerilor silvici Szikozai Bela şi Constantin Iordache, comisia a solicitat inspectorului-şef al Inspectoratului teritorial de regim silvic şi de vânătoare Braşov, domnul ing.Benedek Gabor, organizarea unui control, fără participarea celor care au blocat timp de 3 ani cercetările pe teren.

Spre mirarea mea, răspunsul trimis Parlamentului, cu numerele de înregistrare 13.822 şi 13.823 din data de 11 decembrie 2006, de către Inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vînătoare Braşov, a fost aprobat chiar de domnul ing.Constantin Iordache.

Stimate domnule ministru Dan Motreanu,

Solicit destituirea din funcţie a inspectorului Vasile Cofariu, care a încălcat grav atribuţiile de serviciu, potrivit Legii nr.333/26 aprilie 2005, care tot timpul a colaborat cu mafioţii pentru muşamalizarea datelor existente în dosarul nr.107/2004, contribuind astfel la continuarea procesului de distrugere a pădurilor din judeţul Harghita.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Petru Călian, Grupul parlamentar al Partidului Conservator. Am luat-o în ordinea listei.

Cedaţi locul vreunei colege?

Domnul Petru Călian:

Aşa ar fi frumos să se întâmple. Poate mai târziu, dacă se poate, să revin.

Doamna Daniela Popa:

Tot în ordinea listei atunci, doamna deputat Lia Ardelean.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Lia Ardelean:

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu un an, am depus la Biroul permanent Propunerea legislativă pentru modificarea art.161 alin. (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Iniţiativa este menită să aducă o reparaţie pensionarilor cărora li se calculează pensia în baza salariului minim pe economie pentru perioadele lucrate pentru care nu au justificări, din cauza dispariţiei arhivelor unor întreprinderi.

Foarte mulţi cetăţeni care şi-au depus cereri de pensionare nu au putut să-şi dovedească salariul cu acte justificative pentru perioadele în care au fost salariaţi la întreprinderi care s-au desfiinţat după 1989, primind astfel pensii de mizerie.

Am solicitat o reparaţie financiară pentru această categorie de pensionari, cu atât mai mult cu cât există situaţii de dispariţie în totalitate a arhivelor unor întreprinderi, iar salariile din perioadele respective nu se regăsesc în cărţile de muncă, în special în perioada dinaintea anului 1962.

Pentru normalizarea acestei situaţii, am cerut ca drepturile salariale luate în calculul pensiei, care se consideră actualmente egale cu salariul minim brut pe economie, să fie înlocuite cu salariul mediu brut pe economie în vigoare, în perioada respectivă.

Propunerea a fost respinsă de Senat, cu voturile tuturor senatorilor Partidului Democrat, iar în plenul Camerei Deputaţilor a intrat cu un raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Actualmente, după ce am cerut în plenul Camerei reîntoarcerea la comisie, iniţiativa legislativă este blocată la Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Pe de altă parte, acum, în preajma alegerilor pentru Parlamentul European, ministrul municii, solidarităţii sociale şi familiei, domnul Gheorghe Barbu, iese în faţa pensionarilor cu promisiunea emiterii unei ordonanţe de urgenţă care prevede exact textul din propunerea mea legislativă.

În aceste condiţii, consider că este vorba de o încercare nedemnă de a atrage pensionarii de partea Partidului Democrat, din moment ce până acum parlamentarii acestuia s-au opus propunerii legislative.

Cred că este detestabil acest mod de a face politică doar pentru voturi, şi nu pentru a rezolva la timp problemele oamenilor. Sunt foarte mulţi pensionari pentru care fiecare zi contează, unii dintre ei nemaiavând posibilitatea de a se bucura de pensia mărită, la care aveau dreptul, din cauza vârstei lor înaintate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Urmează domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Sunt necesare investiţii în scopul dezvoltării bazei sportive a judeţului Constanţa".

Judeţul Constanţa are, în ceea ce priveşte domeniul sportului, un potenţial uman deosebit. De-a lungul timpului s-au evidenţiat datorită performanţelor numeroşi sportivi ale căror medalii obţinute la competiţii internaţionale de mare rezonanţă sunt în mod cert şi un rezultat al efortului depus de către un colectiv tehnic.

Nume precum Simona Amânar, Cătălina Ponor, Ion Draica, Gheorghe Hagi, Ilie Floroiu, lista fiind mult mai lungă, au fost şi sunt cunoscute pretutindeni în lume.

Echipele constănţene, în special cele de handbal şi volei, au dobândit notorietate, câştigând competiţii interne şi participând cu succes la competiţiile internaţionale.

La baza unor astfel de împliniri se află buna coordonare, în momentul de faţă putându-se vorbi, la nivelul judeţului Constanţa, chiar de un management de reală calitate.

Pentru a avea în acest sens continuitate sunt necesare investiţii în scopul dezvoltării bazelor sportive deja existente, dar şi în scopul construirii unor baze sportive noi. Judeţul Constanţa are nevoie de astfel de investiţii, iar Guvernul României trebuie să fie mai receptiv faţă de această cerinţă.

O nouă sală de sport polivalentă, precum şi o piscină cu adevărat competitivă reprezintă, spunem noi - constănţenii - priorităţile următorilor ani.

Nu putem vorbi la nesfârşit despre performanţă dacă nu există o bază sportivă pe măsură. Oferind tinerelor şi tinerilor condiţii propice de pregătire, oferim acestora şansa concretă pentru a se afirma.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Dumitru Bentu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi: "Avertisment".

Ne-am dorit mult să intrăm în Uniunea Europeană şi am reuşit acest lucru: o fi meritul întregii clase politice, al poporului răbdător şi încrezător în acelaşi timp, al unei firave meritocraţii? probabil, toate acestea la un loc, şi altele pe deasupra. Chiar dacă n-am urcat de la peron, suntem în acest spaţiu cu valori indiscutabile şi trebuie să facem eforturi reale pentru a recupera decalajele. Numai că evidenţele sunt deocamdată împotriva noastră şi aplicăm din nou un principiu naţional: Ne-am văzut cu sacii în căruţă, numai că nici căruţa nu-i a noastră, şi nici nu strunim noi bidivii.

Euforia revelioanelor paralele continuă să ne ţină captivi în siajul său, în timp ce oficialităţile Bruxelles-ului trimit disperate semnale de alarmă, care se izbesc de receptori aproape total obturaţi.

Onno Simons, prim-consilier al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, se declara consternat că România pur şi simplu nu ştie ce îşi propune să facă în Uniunea Europeană.

"Va alege să vorbească despre Marea Neagră sau se va uita la competitivitatea produselor sale?" se întreabă demnitarul.

În mod cert, va opta pentru prima variantă, întrucât este un concept marin devenit marotă a Cotrocenilor, şi la care autorul nu va renunţa din simplul motiv că nu are cu ce să-l înlocuiască. Şi chiar dacă ar avea cu ce, gestul ar fi caduc "ab intio", deoarece favorita Statelor Unite la Marea Neagră este Turcia, aşa cum rezultă din noua strategie americană pentru această regiune, elaborată de Departamentul Apărării şi denumită "Black Sea Harmony".

"Sunteţi a şaptea ţară a Uniunii Europene", ne reaminteşte acelaşi reprezentant, iar noi ţinem morţiş să-i demonstrăm că dacă rămânem a 27-a suntem performanţi şi tenace. "Uniunea nu doreşte ca banii să ajungă în buzunare greşite", îşi exprimă îngrijorarea prim-consilierul. Nu are de unde să ştie că "fabulospiritul" autohton va intra instantaneu în funcţiune şi îi va aduce liniştea pe care şi-o doreşte, din acest punct de vedere. Nu, banii nu vor intra în buzunare greşite, ci în valize bine burduşite.

Şi mai enumeră Onno Simons şi alte obstacole pe traseul atât de sinuos al postaderării: sistemul judiciar, politica fiscală, corupţia, lipsa autostrăzilor etc.

Ce oferim noi vest-europenilor? Imaginea unei societăţi, aflate în epoca "statelor combatante", în care toate structurile se luptă între ele nemilos şi devastator: preşedintele cu premierul, premierul cu preşedintele; preşedintele cu Guvernul, cu Parlamentul, cu ziariştii, cu magistraţii, cu mogulii, cu partidele, şi dacă am uitat pe cineva, îmi cer scuze. Numai poporul captiv mediatic stă şi se întreabă dacă din întâmplăre va asista la sfârşitul celei mai terifiante etape din perioada postdecembristă.

Şi dacă pe falia dintre popor şi aleşii săi se poate insinua un nou 4 martie?

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Am aflat de câteva zile că onor conducerea Televiziunii Române doreşte să se adreseze Parlamentului cu o solicitare de aprobare a măririi abonamentului pentru cetăţenii români, de la 40.000 lei vechi la 60.000 lei vechi/lună.

Iniţiativa preşedintelui-director general mi-a prilejuit un punct de vedere în legătură cu felul cum se achită Televiziunea publică de misiunea pe care ar trebui în mod normal s-o aibă în societatea românească.

Cu alte cuvinte, m-am întrebat şi vă întreb şi pe dumneavoastră: ce este TVR? Este TVR televiziune publică? Are TVR programe educative? Are TVR programe pentru conservarea şi promovarea culturii naţionale? Poate găsi tineretul emisiuni dedicate elevilor şi studenţilor, emisiuni care să sădească în conştiinţa tinerei generaţii cultul eroilor neamului, respectul pentru strădania şi sacrificiul înaintaşilor?

Cultivă TVR gustul estetic? Are emisiuni pe teme de literatură şi de artă, educative, atractive? Popularizează TVR valorile româneşti, contribuţia noastră la patrimoniul culturii universale? Se deosebeşte azi TVR - televiziune publică, televiziune naţională, finanţată din bugetul statului de către contribuabilii români - de televiziunile private? Dacă majoritatea românilor privesc la televiziunile comerciale şi nu găsesc emisiuni interesante la TVR, atunci de ce ar trebui s-o mai finanţăm, în continuare, din bani publici?

TVR, din punct de vedere al corectitudinii, al obiectivităţii, al imparţialităţii ştirilor politice este foarte departe de echidistanţa necesară.

Dimpotrivă, TVR face un partizanat politic strident, cultivă o demagogie şi un populism deşănţat. TVR a devenit rând pe rând instrument de intoxicare şi manipulare a opiniei publice în interesul grupurilor clientelare aflate la putere, şi implicit împotriva intereselor majorităţii.

TVR a devenit de-a dreptul o oficină ostilă României şi românismului, şi interesului naţional în ansamblu.

Dacă servirea unor interese politico-mafiote de către trusturile media private sunt într-un fel de înţeles, fiindcă nu degeaba toacă sume impresionante de bani din surse dubioase, nu acelaşi lucru îi este permis Televiziunii Române.

Dacă ne-am obişnuit ca televiziunile comerciale să discrediteze zilnic Parlamentul, de exemplu, senatorii şi deputaţii, ocolindu-se cu obstinaţie Guvernul şi miniştri, de unde le vin sume importante de bani ca publicitate guvernamentală, şi unde se află centrele de comandă pentru satisfacerea intereselor patronilor de instituţii media pentru TVR, TVR face acelaşi lucru, nedisociindu-se prin nimic de cele comerciale.

Ştirile de la TVR servesc menţinerii stării de infracţionalitate şi de corupţie care s-a înrădăcinat în societatea românească, servind mereu Puterea. Pentru că, aşa cum se ştie, Puterea corupe, şi la Putere se află sediul corupţiei şi grupurilor de interese nelegitime, cum le numesc unii. Pe la Putere zburdă valizele cu bani, or, TVR la ştiri difuzează ştiri de genul, dau numai un singur exemplu - aş putea localiza şi ziua şi ora: "Profitând de Congresul Francofoniei, parlamentarii şi-au luat iar vacanţă". Nu era adevărat, o ştim cu toţii, oamenii de bună-credinţă, dar aşa a înţeles Televiziunea publică, cu buget aprobat de Parlament, să trateze instituţia fundamentală a democraţiei, şi se mai pretindă, culmea, că acţionează în cadru democratic şi în sensul democratizării societăţii româneşti.

Tot TVR, datorită ilustrului, cred că necoptului preşedinte-director general - Tudor Giurgiu, a fost preluată cu 400 de miliarde lei vechi excedent, şi se află acum la tot atâtea sute de miliarde de lei deficit. Managementul financiar este numai o componentă. M-am referit mai înainte şi la conţinutul emisiunilor TVR.

Din toate punctele de vedere, Tudor Giurgiu a prejudiciat Televiziunea Română, şi tot dumnealui vine acum să solicite aprobarea măririi abonamentului.

Eu zic că s-ar cuveni mai degrabă o analiză atentă, şi dacă nu cumva suspendarea finanţării din bani publici a unei televiziuni publice naţionale, care nu se mai deosebeşte cu nimic de cele comerciale.

Domnul Tudor Giurgiu, în cei 3 mii şi ceva de salariaţi ai Televiziunii, n-a găsit în 3 mii de oameni un colaborator sau mai mulţi colaboratori. Dânsul plăteşte cu 6.500 euro/lună pe domnul Gordon Lovitt, colaborator extern, care a mai falimentat şi Televiziunea Cehă, omul care ne-a adus marea emisiune "Mari români", din care a rezultat până la urmă că cheltuim un milion de euro ca să aflăm că "Mari români" sunt: celebrul elev Bulă, alte personaje, nu vreau să dau nume din contemporaneitate, pentru a nu leza anumite sensibilităţi, dar oricum pe acolo nu figurau Brâncoveanu şi alte figuri legendare ale istoriei noastre naţionale.

Tot pe acolo este finanţată emisiunea "Surprize, surprize", cu 80.000 euro/ lună, din care 20.000 euro ajung la realizatorul emisiunii, Lazarov, şi 60.000 euro la distinsa prezentatoare Andreea Marin.

Nu ştiu cât de educative, nu ştiu cât de valoroase pentru naţiunea română sunt emisiunile respective. S-ar putea da foarte multe exemple: un grup de salariaţi nemulţumiţi de felul cum este manageriată Televiziunea naţională s-a adresat Parlamentului României cu un memoriu, respectiv Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi-a făcut datoria legală de a ne introduce la casete acele observaţii.

Pe baza acelor observaţii a avut loc audierea preşedintelui-director general al Televiziunii Române - la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, unde - cu un tupeu nemărginit - omul a dat riposte şi a dat cu tifla tuturor celor care au vrut să-l atenţioneze şi să-l aducă pe pământ.

După atitudinea pe care a avut-o în faţa Comisiei pentru cultură, domnul Tudor Giurgiu trebuie trimis cât mai repede să se ocupe de filmele lui cu incest şi homosexuali, cu care nu am nimic împotrivă, este treaba lui, dar să n-o facă pe bani publici şi la televiziunea naţională.

În legătură cu solicitarea de majorare a abonamentului, solicit colegilor deputaţi, care sunt, ca şi mine, reprezentanţii unor cetăţeni destul de împovăraţi în datorii, ca să le mai mărim şi abonamentul la televiziunea naţională, care nu le oferă programele de care societatea românească ar avea nevoie, ca, dacă nu sistăm pentru o perioadă finanţarea din bani publici, până când televiziunea naţională nu dovedeşte că serveşte realmente interesul naţional, măcar să nu fim de acord cu mărirea în continuare a abonamentului, pe spatele contribuabilului român.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, am să mă încadrez în timp.

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică are titlul "Referendum cu iz de bulversare politică a electoratului".

Ne aflăm în pragul unui examen deosebit de important, primul cu o asemenea însemnătate, pe care îl dă România în faţa Uniunii Europene, după momentul aderării. Mă refer la alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor ţării noastre în Parlamentul European, poate cel mai democrat organism existent în acest bătrân continent.

În loc să cumpănim cu atenţie şi înţelepciune momentul, să avem maturitatea de gândire şi acţiune, pentru a aştepta un moment prielnic organizării unui eveniment de această însemnătate, cu potenţial enorm de influenţare a tuturor relaţiilor viitoare între România şi Uniunea Europeană, clasa politică conducătoare, direcţionată sau nu, se repede să organizeze în fugă nu doar o rundă de alegeri, ci chiar şi un referendum. La solicitarea deloc înţeleaptă a preşedintelui, România îşi disipează forţele în a se decide, ba între votul uninominal şi votul pe liste, ba în a-şi decide reprezentanţii în Parlamentul European. Totul repede, pe fugă şi sub presiune.

Nu este normal ce se întâmplă. Electoratul trebuie să aibă libertatea şi timpul suficient pentru a-şi analiza fiecare dintre opţiunile oferite de mersul ţării. Trebuie să aibă timp suficient să-şi cântărească aleşii în Parlamentul European, cei care, după alegeri, le vor reprezenta interesele în faţa Europei, şi trebuie să aibă liniştea de a-şi analiza opţiunile, perspectivele şi speranţele legate de votul uninominal. Nu este o chestiune atât de dificilă, în care decizia să vină ca urmare a negării răului.

Trebuie timp şi înţelepciune. Şi se pare că şeful statului nu le are pe niciuna din aceste două mari virtuţi. Costul însă îl vom plăti toţii, noi, românii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Kovacs Attila. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Kovacs Attila:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se referă la situaţia politică actuală din România.

Practic, aproape tot ceea ce se discută astăzi nu are nici o legătură cu priorităţile reale ale României. Tema momentului ar fi trebuit să fie pregătirea pentru integrarea în Uniunea Europeană şi mărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene. Nici modificarea sistemului electoral în regim de urgenţă, nici suspendarea preşedintelui, nici inventarierea permanentă a industriaşilor care sunt prieteni ba cu unul, ba cu altul din politicieni, nici modificarea perpetuă a componenţei politice a Executivului nu fac parte dintre priorităţi. Mai mult, numeroase iniţiative asumate de clasa politică nu pot avea nici o finalitate, ele sunt declanşate strict din raţiuni de imagine sau poziţionare.

Ambele efecte menţionate mai sus au ca efect comun blocarea procesului de integrare europeană. În plus, este o perioadă când publicului ar trebui să-i fie transmis tot mai clar mesajul că integrarea îl priveşte şi că trebuie să înţeleagă o serie de noutăţi şi chiar să participe la anumite procese. În locul unei asemenea strategii, publicul vede că integrarea nu îl interesează nici pe politician. Efectele pe termen mediu şi lung ale acestui start ratat pot fi extrem de costisitoare.

Nu în ultimul rând, merită menţionat şi faptul că această criză accelerează procesul de decredibilizare generală a clasei politice. Aşa se explică, de altfel şi accesiunea spectaculoasă a ofertelor politice alternative, care găsesc spaţiu de dezvoltare mai mult ca oricând.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Mihai Dumitriu, Grupul parlamentar al P.S.D. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedintă.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Învăţământul românesc în derivă (3)".

Doamnă preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din nefericire, blestemul algoritmului, care defineşte în România ciolanului guvernările de coaliţie, afectează grav şi sistemul de învăţământ.

În Programul de guvernare portocaliu pentru 2005-2008 se stipulează că reconstrucţia învăţământului din mediul rural reprezintă o prioritate a guvernării. Anual, de la bugetul statului, se vor aloca peste 100 milioane de euro pentru reabilitarea şcolilor şi reconstrucţie de şcoli.

Din păcate, această prevedere a rămas doar pe hârtie. Mai mult, procentul de 6% din p.i.b., prevăzut de lege pentru învăţământ, a fost redus de Guvernul Tăriceanu, prin ordonanţă de urgenţă. Deci, prin voinţa politică portocalie, decât să se aloce fondurile, mai bine reducem procentele de alocare.

Lipsa de viziune strategică şi previzională în întocmirea bugetului de stat pe 2006 - acelaşi aspect este valabil şi pentru bugetul pe 2007 - a dus la multe rectificări de buget în noiembrie şi decembrie, pe ultima sută de metri. Fiind realizate târziu, rectificările au dus la necheltuirea sumelor legal şi returnarea la buget. Acesta a fost scopul principal.

Acolo unde banii s-au cheltuit, licitaţiile au fost realizate în grabă, firmele selecţionate fiind ale clientelei politice. De asemenea, comisioanele date pe diferite paliere duc la diminuarea sumelor alocate, la lucrări de slabă calitate în unităţile şcolare, la prelungirea termenelor de execuţie şi umflarea costurilor.

Stimaţi colegi,

Fondurile de la Banca Mondială şi cea Europeană pentru reabilitarea şcolilor contractate de statul român au fost diminuate drastic. Listele cu şcolile pentru reabilitare, întocmite în 2003 pe grade de urgenţă, cu justificări, au fost propuse spre analiză şi aprobare Ministerului Educaţiei şi băncilor internaţionale care au alocat fondurile. Pentru primele 300 de şcoli selectate, cele mai multe în judeţele Moldovei, în 2004, au fost contractate fondurile de la băncile internaţionale şi propusă cofinanţarea de Guvernul României.

Exemplu, în judeţul Iaşi, de urgenţă, trebuie reabilitate, începând cu 1 septembrie 2006, 52 de şcoli mari din zidărie, şcoli gimnaziale, cu clasele I-VIII, care au fost construite în anii 1965-1970. Din păcate, motivaţia lipsei fondurilor (care, reţineţi, au fost contractate), a dus la diminuarea drastică a numărului de şcoli, de la 52 la 8 şcoli, bineînţeles, cele care au "culoare portocalie sau galbenă", pentru care licitaţiile şi proiectele vor începe de la 1 septembrie 2007.

Domnule ministru Hărdău,

Unde sunt fondurile care au fost alocate de Banca Modială şi cea Europeană pentru reabilitarea şcolilor, pentru lista aprobată în 2003-2004? Câte şcoli din ţară vor fi reabilitate începând cu 1 septembrie 2007? Nu ar fi fost mai corect şi decent să se renunţe la maşinile luxoase, Audi, Fiat, Volkswagen, de zeci de mii de euro fiecare, achiziţionate pentru minister şi inspectoratele teritoriale?

Există situaţii statistice actualizate care să ateste, pe baza evoluţiei demografice şi a stării localurilor existente, de câte localuri noi de şcoală va fi nevoie în următorii 3-4 ani?

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă aduc în atenţie şi faptul că sute de localuri de şcoală sunt revendicate, localuri care vor fi retrocedate în natură. În aceste cazuri, unde îşi vor desfăşura activitatea zeci de mii de elevi?

Nu credeţi că ar fi oportun să stopăm aceste retrocedări?

De asemenea, vă aduc în atenţie că lipsa locurilor în grădiniţe a devenit o problemă naţională. S-a creat o tensiune între părinţi, inspectoratele şcolare şi unităţi de învăţământ, luând amploare favoritismul, mita, şpaga, fenomenul neşcolarizării, toate afectând educaţia tinerei generaţii.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a studiat, a analizat fenomenul? Ce măsuri concrete a luat? Deoarece lipsa locurilor în grădiniţe a existat şi în anii 2005-2006.

De asemenea, vă mai aduc în atenţie şi situaţia taberelor şcolare, botezate de actuala Guvernare P.N.L.-P.D.-U.D.M.R. "centre de agrement pentru tineret", care acum sunt scoase la mezat, dorindu-se cu ardoare să fie privatizate, atâtea câte au mai rămas, pe motiv ca să devină eficiente.

Din nefericire, avariţia celor de la Putere este atât de intensă încât au uitat că latura instructiv-educativă este mult mai profundă şi trebuie completată cu activităţi extraşcolare, desfăşurate sub îndrumarea personalului didactic calificat şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Stimaţi colegi,

Calitatea în educaţie nu poate fi asigurată dacă nu se iau măsuri urgente de către Guvern, de către Ministerul Educaţiei, de inspectoratele şcolare, de autorităţile locale pentru reabilitarea, completarea şi îmbunătăţirea bazei materiale, îndeosebi a localurilor de şcoli.

Din păcate, limitele reformei sunt determinate de funcţionarea sistemului ca structură birocratică, la care se pot adăuga efectele discontinuităţilor în viziunea asupra reformei, determinate de diferenţele de abordare politică a situaţiei învăţământului, dar şi de fluctuaţia decidenţilor educaţiei, condiţionată în mare măsură tot de dependenţa educaţiei de politic.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Ionica Constanţa Popescu. Aveţi cuvântul.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Într-o ipocrizie fără de margini, suntem ispitiţi zilele acestea cu o temă pe care Partidul Conservator, dar nu numai, a propus-o Parlamentului acum aproape doi ani, iar preşedintelui ţării, tot cam de atunci, este vorba despre introducerea votului uninominal. Nici de la Parlament şi nici de la preşedinte nu am primit un răspuns favorabil propunerii noastre.

Astăzi, când interesele i-o cer, preşedintele pune pe tapet subiectul. Dar nu oricum. Domnia sa vrea referendum. Să întrebe poporul dacă e de acord cu votul uninominal.

Poporul îi spune asta de multă vreme. Poporul vrea. Ştiu asta, pentru că am strâns semnături de la români în favoarea proiectului de lege al Partidului Conservator, care vizează introducerea votului uninominal. Atunci de ce să mai aruncăm banii pe un referendum cu final aşteptat?

Personal, susţin alegerea Parlamentului prin vot uninominal, însă resping cheltuirea nejustificată a aproxiamtiv 30 de milioane de euro, la cât se ridică estimările costurilor unui asemenea demers.

Resping ideea că aceşti bani ar putea să intre în buzunarele unor firme prietene celor care organizează referendumul; pentru că se ştie, dată fiind graba organizării acestuia, nu va fi posibilă organizarea de licitaţii.

De asemenea, resping ideea aruncării a 30 de milioane de euro pe un referendum care nu va aduce la urne 9 milioane de români, adică, un referendum care nu va avea nici o finalitate.

Şi mai resping încercarea preşedintelui Traian Băsescu de a face campanie electorală pentru P.D. înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. Anunţatul său "apostolat" său din judeţ în judeţ pentru propovăduirea votului uninominal ascunde adevărata sa intenţie, aceea de a-şi ajuta din nou partidul să ajungă la "putere", aşa cum a procedat şi în 2004, când P.D. a pierdut alegerile.

Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu are 30 de milioane de euro cu care nu ştie ce să facă, îi prezint câteva idei: alocarea unei sume din aceşti bani pentru extinderea racordării la gaze a locuinţelor din oraşele Văii Jiului, care nu beneficiază de acest minim confort; alocarea unei sume din cele 30 de milioane pentru executarea lucrărilor de racordare la reţeaua termică de la Paroşeni a locuinţelor din oraşele Petrila şi Uricani, singurele aflate în afara reţelei; alocarea unei alte părţi din această sumă pentru electrificarea satelor hunedorene şi a celor din toată ţara, astfel, oamenii pe care doreşte preşedintele să-i viziteze pentru a le face apologia votului uninominal ar avea şanse să-l şi recunoască, dacă mai întâi ar avea şansa de a-l vedea la televizor, acum nu au această oportunitate, pentru că în satele neelectrificare, de bună seamă, nu există televizor, aşa încât oamenii nu ştiu ce e acela un Traian Băsescu, Parlament sau vot uninominal; alocarea de bani pentru introducerea apei, gazelor şi a canalizării în comunele României europene; altă idee, alocarea unei sume din cele 30 de milioane pentru finalizarea blocurilor din Valea Jiului, începute înainte de 1989 şi nefinalizate până în prezent; alocarea unei sume din cele 30 de milioane pentru construirea de locuinţe pentru pensionarii care sunt evacuaţi din casele naţionalizate; alocarea unei sume din aceşti bani pentru încălzirea şcolilor hunedorene, şi nu numai, şi pentru asigurarea unor norme elementare de funcţionare a acestora, pentru că se ştie că, în anul de graţie 2007, în România multe şcoli nu au avize de funcţionare din cauza acestor lipsuri; alocarea unei părţi din aceşti bani, pe care este gata să-i arunce fără nici o noimă, pentru creşterea salariilor personalului didactic, pentru personalul sanitar sau pentru dotarea spitalelor ţării; alocarea unor bani pentru desfăşurarea unei campanii naţionale de informare a cetăţenilor, în special a celor din mediul rural, asupra efectelor integrării, asupra a ceea ce vor avea de făcut, a ceea ce vor putea face şi asupra beneficiilor; alocarea unei sume pentru crearea de oportunităţi pe piaţa muncii, astfel încât să scadă rata şomajului din judeţul Hunedoara în mod real, nu datorită plecării forţei de muncă peste hotare, mai ales că în lipsa părinţilor, unii copii îşi pun capăt zilelor, aşa cum s-a întâmplat în Valea Jiului săptămâna trecută; alocarea unei sume pentru asigurarea asistenţei medicale obligatorii în satele hunedorene care nu au beneficiat de consultaţii de specialitate de peste 50 de ani; alocarea unei sume pentru crearea de cabinete stomatologice pentru tratarea persoanelor infestate cu virusul HIV, astfel încât acestei categorii discriminate să nu-i mai fie refuzat tratamentul; alocarea unei cote din această sumă pentru sprijinirea copiilor dotaţi care merită să fie luaţi în seamă, pentru ca, la rândul lor, să formeze specialiştii reali ai unui popor.

Iată, aşadar, că se pot face lucruri cu adevărat importante cu aceşti bani, nu un referendum, care, după cum spuneam, nu va avea o finalitate. Subliniez că nu mă opun votului uninominal, ci unui referendum costisitor, pe o temă agreată de toată lumea.

Vreau să votez pentru România reală şi pentru românii reali, nu pentru posibilitatea preşedintelui de a se implica în campania electorală a partidelor.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Mirela Adomnicăi. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Referendum pentru educaţie."

În aceste zile, sindicatele centralizează propunerile profesorilor privitoare la proiectul Legii învăţământului preuniversitar, pentru a le prezenta ministerului în următoarele săptămâni. Liderii de sindicat se plâng că reprezentanţii ministerului încă nu sunt dispuşi să discute deschis despre proiectele de legi după care va funcţiona învăţământul românesc în continuare, ajungându-se, în final, doar la o comunicare prin intermediul internetului.

Pe de altă parte, ministrul Mihail Hărdău nu a emis nici până în ziua de astăzi ordinul prin care fiecare profesor ar trebui să primească 100 de euro anual pentru a cumpăra cărţi sau programe educaţionale. Legea nr. 315/2006, prin care profesorii calificaţi pot primi 100 de euro, a fost aprobată la 12 iulie 2006. De atunci şi până în prezent, ministrul Hărdău nu a găsit timpul necesar să finalizeze lucrurile. În mai puţin de o lună, profesorii trebuie să depună cererile, direcţiunile şcolilor trebuie să le depună la inspectoratele şcolare judeţene, iar acestea din urmă la Ministerul Educaţiei.

Deşi sindicatele au cerut Ministerului Educaţiei şi Cercetării să introducă în procedură de urgenţă, în Guvern, proiectul metodologiei privind acest ajutor financiar, acest lucru nu s-a întâmplat încă, existând pericolul pierderii acestor fonduri.

În şcoli s-a creat o adevărată harababură: unii profesori au făcut cererile, alţii le fac abia acum, iar alţii nici nu au început, în condiţiile în care normele metodologice trebuiau adoptate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, adică, de pe 30 ianuarie.

Faţă de această situaţie, liderii de sindicat au atenţionat Ministerul Educaţiei şi Cercetării că se află în situaţia de a fi dat în judecată pentru încălcarea Legii privind stimularea achiziţionării de cărţi.

Şi acestea sunt doar ultimele picături care tind să reverse paharul nemulţumirilor din sistemul de învăţământ.

Vrem cu toţi votul uninominal. Dar, pentru un vot dat în cunoştinţă de cauză, avem nevoie de un electorat educat şi informat. Şi, în aceste condiţii, având în vedere lipsa de interes a guvernanţilor pentru investiţia în educaţie, poate ar trebui să organizăm mai întâi un referendum care să stabilească: mai este educaţia o prioritate naţională?

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Urmează domnul deputat Mircia Giurgiu. O intervenţie scurtă, tot timpul consumându-şi-l în şedinţele anterioare.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Într-adevăr, am foarte puţin timp.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Agricultura românească între faliment şi viitor".

Săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, a avut loc cel mai mare miting al fermierilor din România, de până în prezent. Despre problemele, necazurile, nevoile şi tot ceea ce ţine de agricultorii din România, am pregătit un material, pe care o să-l depun la secretariat.

Mulţumesc frumos.

(Textul integral al declaraţiei politice, depus la secretariat.)

Declaraţie politică: "Agricultura românească între faliment şi viitor".

Fermierii din opt judeţe ale Ardealului, susţinuţi de reprezentanţii fermierilor din Moldova şi Oltenia, au organizat un miting de protest, mărşăluind timp de 3 ore pe străzile municipiului Cluj-Napoca. Principalele nemulţumiri ale fermierilor sunt legate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, de întârzierea, cu mai bine de o jumătate de an, a acordării subvenţiilor şi de lipsa unei strategii a subvenţionării pe anul 2007, elaborate de comun acord cu fermierii. Nemulţumirile oamenilor au fost amplificate şi de taxele mult prea mari care compun preţul motorinei pentru agricultură, precum şi de tarifele ridicate pe care trebuie să le plătească fermierii pentru tractoarele şi maşinile agricole.

Punctual, este vorba de întocmirea unei strategii post-aderare pentru agricultura românească în perioada imediat următoare: aplicarea principiului egalităţii de şanse pentru producătorii agricoli români pe piaţa europeană; renegocierea termenelor de aplicare a normelor europene în domeniu; sprijinirea materială a producătorilor agricoli şi a fermierilor români prin acordarea de subvenţii potrivit modelului european; acordarea subvenţiilor restante din anul 2006 pentru lapte, vaci şi viţei; elaborarea strategiei Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale cu privire la programul de subvenţii pentru anul 2007; definitivarea normelor pentru funcţionarea fermelor şi aplicarea în conformitate cu posibilităţile concrete ale fermierilor; implicarea ministerului în politica Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură; elaborarea de programe naţionale în vederea atragerii de fonduri europene; elaborarea unor programe naţionale în zootehnie; acreditarea activităţii din agricultură; eliminarea unor taxe - preţul motorinei pentru agricultură, taxa de drum pentru tractoare şi maşini agricole.

Având în vedere amploarea marşului agricultorilor de la Cluj-Napoca, ar trebui luate în considerare, în sensul rezolvării lor favorabile. Agricultura este un domeniu extrem de important pentru România, mai ales că industria nu mai reprezintă un punct forte pentru ţara noastră.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Vasile Mocanu, grupul parlamentar al P.S.D. Aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Boc, agricultură ioc!"

Stimaţi colegi,

Agricultura românească este în pericol de moarte!

Liderul P.D. Emil Boc, din când în când, şi primar al Clujului, a avertizat recent populaţia că se va declara agronom dacă judecătorii Curţii Constituţionale avizează favorabil suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Poate că nu ne-am teme atât de tare de ameninţarea preşedintelui democrat, dacă nu am şti în ce situaţie disperată se află mediul rural, după doi ani de guvernare portocalie. În acest moment, am înţeles totuşi de ce agricultura românească a ajuns totuşi vai de mama ei! Se pare că diriguitorii acestui domeniu esenţial al economiei sunt, de fapt, falşii agronomi ce au ales această nobilă profesie în urma unor frustrări personale. Cum este pe cale să o facă şi domnul Boc, de altfel.

Nu ştiu dacă la agricultură ne pricepem chiar toţi, dar eu am îndoieli serioase în această privinţă, iar în ultimii doi ani sunt o dovadă clară în acest sens.

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu, când văd cum unii îşi bat joc de pământul din care se trag şi în care se vor întoarce, îmi vine să-mi las baltă toate interesele şi să mă fac jurist, ca domnul Boc. Ştiu că este greu să te supui regulilor, mai ales când ele nu sunt pe placul tău, dar ce vină au ţăranii?

Nu-i mai speriaţi, domnule Boc, gândiţi-vă la consecinţe! Pentru că în agricultură sunteţi ioc, situaţia o să ia foc şi o să facă poc! Gândiţi-vă întotdeauna, înainte de a vorbi! E tot o regulă, dar a bunului simţ.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Vă anunţ, stimaţi colegi, că au depus în scris declaraţiile politice următorii colegi: Grupul parlamentar al P.S.D. - Mihaela Rusu, Iuliu Nosa, Aurel Gubandru, Ioan Munteanu, Florin Iordache, Lucian Cătălin Matei, Viorel Pupeză, Vasile Filip Soporan, Rodica Nassar; din partea Grupului parlamentar al P.N.L. - Mircea Puşcă şi Mihai Mălaimare; din partea Grupului parlamentar al P.R.M. - domnul deputat Paul Magheru; din partea Grupului parlamentar al P.C. - Daniela Popa.

Îi dau cuvântul domnului deputat Aurel Vlădoiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamnă preşedintă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează "2007, un an al cutremurelor şi răscoalelor"

Tocmai s-au împlinit 30 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, care a răpus 1570 de vieţi omeneşti. Tot zilele acestea, se împlinesc 100 de ani de la răscoala din 1907, în care au pierit peste 11.000 de năpăstuiţi, cărora foamea le-a anihilat frica de gloanţe.

În consecinţă, 2007 este un an în care s-ar cuveni să medităm asupra celor două triste evenimente, să tragem concluzii şi să luăm decizii. Avem nu numai puterea să o facem, dar şi obligaţia.

Pentru asta, ar trebui să ne vedem de rostul pentru care ne aflăm în Parlament sau, după caz, în Guvern. Paradoxal este că deşi acesta este, poate, gândul fiecăruia dintre noi, o forţă malefică a reuşit să ne învrăjbească, iar energiile noastre să se consume, în cel mai bun caz, inutil.

Ţara se confruntă cu probleme mai mari decât cele de dinainte de răscoală sau cele de după cutremur, iar instituţiile abilitate şi plătite să le rezolve sunt practic paralizate de lupta dintre Palatele Cotroceni şi Victoria, în care, inevitabil, s-a lăsat antrenat şi Parlamentul României.

Din punct de vedere al infrastructurii, România este cea mai primitivă ţară din Uniunea Europeană, doar 3,5% din locuitorii din mediul rural beneficiază de canalizare şi doar 10% sunt racordaţi la reţeaua de apă potabilă. Uniunea Europeană alocă 3 miliarde de euro, până în 2013, pentru modernizarea infrastructurii, dar naţiunea, preocupată de soarta războiului dintre cele două palate, uită că aceşti bani pot fi obţinuţi doar prin proiecte.

Agricultura, altădată forţa motrice a economiei, a devenit o frână a acesteia, aproape jumătate din forţa de muncă activă a ţării şi-a găsit în agricultură, nu locul de muncă, ci refugiul pentru subzistenţă. Exportăm precum ţările subdezvoltate: animale vii, piei, lână şi ceva grâu şi floarea-soarelui, produsele agricole importate se ridică la valori mult mai mari, chiar dacă este vorba uneori despre usturoi, leuştean, praz, fructe etc. Cel puţin la fel de grav este faptul că am ajuns să exportăm grâu cu 150 de euro tona şi să-l importăm cu 210-230 de euro tona sau chiar mai mult.

Deşi procentul forţei de muncă ocupat în agricultură este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, 5 milioane de ha de teren agricol au fost lăsate de izbelişte, pentru că, deşi agricultura României are nevoie de utilaje, fabricile de maşini agricole nu au comenzi sau muncitorii sunt concediaţi.

Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă arată că românii muncesc 46 de ore pe săptămână, în timp ce media europeană este de 38 de ore pe săptămână. Din acest punct de vedere, românii sunt pe primul loc în Uniunea Europeană, dar pe ultimul loc în ceea ce priveşte salariul pe oră lucrată.

Acestea şi multe altele sunt adevăratele probleme ale României şi acestea ar trebui să fie cu prioritate rezolvate de către Guvernul României.

Dacă noi, aleşii, nu vom găsi calea prin care să ne debarasăm de vrajba ce ne-a cuprins, alegătorii nu ne vor mai răbda, iar 2007 va fi un an al cutremurelor şi răscoalelor.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu această ultimă intervenţie, închei şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

"2007 - anul european al egalităţii de şanse pentru toţi"

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene recunoaşte dreptul tuturor cetăţenilor la nediscriminare, egalitatea fiind dintre valorile centrale ale Uniunii Europene. În scopul de a insufla un elan nou luptei pentru o adevărată egalitate, 2007 a fost numit "Anul european al egalităţii de şanse pentru toţi".

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, de sex feminim şi tratamentul egal al acestora. Domeniile în care se aplică măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex sunt cele ale muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, participării la decizie, precum şi altele, reglementate prin legi specifice. Conform legislaţiei în vigoare este interzisa discriminarea după criteriul de sex atât directă - adică tratamentul mai putin favorabil aplicat unei persoane, dupa criteriul de sex, decât acela care este, a fost sau va fi aplicabil unei alte persoane aflate într-o situatie comparabilă - sau cea indirectă - adică situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune persoane de un anumit sex într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu persoane de sex opus.

În România, instituţia însărcinată cu implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi a politicilor în domeniu este Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, care funcţionează din aprilie 2005.

Mişcarea de emancipare a femeilor are rădăcini în trecut. Acestea au început să se facă auzite în secolul XVIII în Statele Unite, iar în secolul următor în Marea Britanie. Femeile anglo-saxone au cerut să aibă drept de vot şi au solicitat schimbarea legilor referitoare la căsătorie şi divorţ. Secolul XX, mai ales ca urmare a războaielor mondiale care, ţinând bărbaţii departe de casă, au determinat femeile să îşi asume ocupaţii considerate până atunci masculine, a adus un plus de energie mişcării feministe şi a determinat apariţia celor mai influente mişcări pentru egalitate: feminismul liberal şi mişcarea de eliberare a femeilor.

Feminismul liberal, pornind de la dorinţa de a câştiga drept de vot pentru femei, a încercat apoi să distrugă prejudecăţile şi discriminarea în educaţia, drepturile civile şi căsătoria din acele vremuri. Teoretic, aceste piedici determinau femeile să aibă mai puţine drepturi şi şanse şi constituiau obstacole în calea afirmării şi împlinirii profesionale a femeilor. Scopul declarat al feministelor liberale a fost schimbarea legilor şi obţinerea egalităţii de şanse în aceste domenii, ele fiind primele care au luptat pentru egalitatea celor două sexe în drepturi şi şanse şi în a obţine remuneraţie egală pentru muncă egală.

S-au făcut paşi mari de-a lungul timpului, însă statisticile dovedesc care arată un dezechilibru evident la nivelul UE între femei şi bărbaţi, mai ales pe piaţa muncii. În 2004, rata ocupării forţei de muncă de către femei era de 55,7%, comparativ cu 70,9% pentru bărbaţi. Totodată, menţinerea femeilor în activităţi considerate drept potrivite acestora constituie un fenomen care a crescut în 2004 la 25,4%. În ceea ce priveşte salarizarea, în Uniunea Europeană principiul este de egalitate pentru aceeaşi muncă depusă. Cu toate acestea, diferenţa de salarizare există şi este evidentă şi în noua formulă a Uniunii Europene, mai ales în sectorul privat. Excluderea socială şi sărăcia au un risc mai ridicat în cazul femeilor decât în cel al bărbaţilor în speţă la vârste înaintate. Prezenţa femeilor în poziţii de decizie evoluează încet şi inegal pe teritoriul Uniunii, nordul fiind mai liberal în acest sens decât sudul continentului.

Conform "Raportului global asupra discriminarii între sexe" din 2006, publicat de Forumul Economic Mondial, egalitatea completă între bărbaţi şi femei rămâne încă la nivel de deziderat. Din 115 ţări incluse în clasament, România se claseaza pe locul 46, cu acelaşi punctaj ca Ucraina, Uganda şi Trinidad-Tobago. De remarcat că Republica Moldova este clasată pe locul 17.

România stă bine la capitolul educatie şi sănătate. În schimb, avem un nivel scazut în privinţa reprezentării politice a femeilor, iar în ce priveşte salarizarea, în profilul de ţară al României, autorii arată că, în cazul unor funcţii egale, raportul între salariul unei femei şi salariul unui barbat este de 0,64.

Raportul mai precizează că nici o ţară n-a eliminat diferenţa de şanse dintre bărbaţi şi femei.

În România, discriminarea e încă destul de răspândită, mai ales în mediul rural, unde, conform Barometrului rural 2006:

• 69% dintre respondenţi consideră că o mamă care lucrează poate fi la fel de grijulie faţă de copiii ei ca şi una care nu lucrează;
• 71% cred că cea mai bună modalitate pentru ca o femeie sa devină independentă economic este un loc de muncă;
• 63% au raspuns că studiile universitare sunt în mai mică masură importante pentru femei;
• 62% sunt de părere că bărbaţii conduc mai bine afacerile decât femeile.

În ceea ce priveşte reprezentativitatea pe scena politică românească, în parlament, raportul este 11% femei - 89% bărbaţi, iar la nivel ministerial de 13% femei - 87% bărbaţi.

Celor 11% dintre colegele noastre şi celor 3 doamne ministru, reprezentând cei 13% la nivel ministerial doresc să le transmit un apel pentru responsabilitate politică şi socială, un apel prin care le îndemn să conştientizeze importanţa poziţiilor ocupate în ochii tuturor cetăţenilor şi mai ales ai femeilor pe care le reprezintă şi cărora le pot da un exemplu de conduită şi profesionalism.

Şi pentru că suntem în aceste zile de martie, când femeile sunt în centrul atenţiei, vreau să urez tuturor femeilor din România multă sănătate, putere şi perseverenţă, să îşi aleagă mereu scopuri înalte şi să lupte pentru a le îndeplini.

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

"Alegerile pentru Parlamentul European, examenul seriozităţii noastre în faţa partenerilor europeni"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai mass-media,

România a devenit la 1 ianuarie 2007 membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Momentul a fost marcat ca unul cu adevărat istoric, care a consacrat destinul european al ţării noastre.

Calitatea de membru al Uniunii Europene nu presupune însă numai avantaje, dar şi responsabilităţi. Una dintre responsabilităţi este aceea de a organiza alegerile pentru Parlamentul European, organizarea acestor alegeri fiind testul seriozităţii noastre.

De aceea, alegerile pentru Parlamentul European nu trebuie puse în plan secund de nici un alt subiect, fie el referendumul pentru suspendarea preşedintelui sau referendumul pentru votul uninominal. România are nevoie de o dezbatere serioasă pe temele europene între forţele politice, care să definească poziţia ţării nostre faţă de subiectele majore care se discută astăzi în cancelariile europene. România are nevoie de un proces riguros de selecţie a acelora care ne vor reprezenta în Parlamentul European, iar electoratul va trebui să cântărescă cu multă atenţie ofertele fiecărei forţe politice în parte. Nu în ultimul rând, România are nevoie de mobilizarea unui număr cât mai mare de cetăţeni la vot, în ţară şi printre românii din străinătate, obiectiv greu de îndeplinit în condiţiile organizării simultane a altor două consultări populare.

De aceea, preşedintele României trebuie să renunţe la proiectul său costisitor de a organiza o consultare populară pe marginea votului uninominal al cărui rezultat este deja dinainte cunoscut şi care din motive procedurale nu va avea nici o urmare practică, alta decât o campanie de imagine în favoarea sa. Opoziţia trebuie să renunţe la demersul de suspendare a preşedintelui, subiect care nu se află nici pe agenda publică, nici pe agenda cetăţeanului român. Toate eforturile trebuie concentrate către organizarea alegerilor europene, examenul seriozităţii noastre în faţa partenerilor europeni.

Domnul Mircea Ciopraga:

Declaraţie politică:"Pericol de cartelizare pe piaţa energiei!"

Dragi colegi,

În contextul crizei politice actuale şi a tensiunilor existente dintre preşedinte şi clasa politică românească, mă simt dator să vă informez şi să reacţionez faţă de faptul că activitatea unei comisii de anchetă parlamentară de o importanţă deosebită trece neobservată.

Prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 6 decembrie 2006 a fost instituită Comisia de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului.

Scopul Comisiei, formată din 15 membri ai tuturor partidelor parlamentare, este efectuarea unui control parlamentar asupra activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului cu mai multe obiective, printre care:

• analiza cauzelor care au condus la distorsionarea pieţei de energie şi la creşterea accelerată a preţurilor utilităţilor la consumatori;
• verificarea modului de respectare a legalităţii privind achiziţiile şi contractele pentru furnizarea energiei;
• verificarea modului de organizare şi finalizare a licitaţiilor la societăţile cu capital de stat şi a modului de atribuire a contractelor pentru achiziţii de bunuri şi servicii, precum şi a contractelor pentru furnizarea energiei;
• analiza dezechilibrului creat în optimul energetic privind producţia de energie electrică şi termică, respectiv creşterea producţiei de energie prin utilizarea hidrocaburilor în detrimentul cărbunelui, respectiv al energiei hidro, cu implicaţii directe asupra majorării nejustificate a costurilor la producţie pentru energia electrică şi termică.

Comisia de anchetă are multiple posibilităţi de informare şi interogare, având în vedere că la comisie pot fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului sau ai instituţiilor, societăţilor sau autorităţilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul energetic. De asemeni, comisia poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care ar avea cunoştinţă despre o împrejurare de natură să ajute la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii comisiei. În aceeaşi măsură, comisia colaborează cu un grup de specialişti urmând a dispune efectuarea unor eventuale expertize.

Până la acest moment, au fost audiaţi la comisie directorul general al S.C. Hidroelectrica S.A., domnul Traian Oprea, directorul general al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A., domnul Teodor Chirică, directorul comercial al Termoelectrica, doamna Irina Duică, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, domnul Nicolae Opriş, directorul adjunct al operatorului pieţei de energie electrică - OPCOM, doamna Luminiţa Lupului, şi numeroase alte persoane cu funcţii de conducere în organisme din sfera energetică.

În acest context, sunt de părere că este necesar ca această Comisie de anchetă să verfice dacă există tendinţe de cartelizare a societăţilor private de distribuţie a energiei electrice, asemănătoare cu cele din industria cimentului, care după cum se ştie au dus la creşterea nejustificată a preţurilor cu consecinţe dezastruoase pentru preţurile construcţiilor.

Judecând după unele manifestări ale unor companii private, ale căror solicitări comune şi acţiuni legate de alocarea de cantităţi mai mari de energie hidro decât cele prevăzute în reglementările în vigoare, de justificări comune referitoare la nerealizarea planurilor de investiţii şi de încercarea de înlăturare a obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare referitoare la achiziţiile publice consider că acestea sunt elemente care justifică această tendinţă şi care trebuiesc verificate de comisia de anchetă.

Vă rog să vă imaginaţi ce ar însemna ca preţurile energiei electrice să crească după bunul plac al distribuitorilor în detrimentul consumatorilor şi în special al populaţiei, care rămâne captivă acestor tendinţe monopoliste.

Comisia de anchetă va definitiva şi va face public raportul final la începutul lunii aprilie.

Doamna Minodora Cliveti:

"Finanţarea programului naţional de depistare a cancerului de col uterin"

Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure finanţarea programelor naţionale de sănătate, printre care unul de maxim interes este cel pentru depistarea cancerelor specifice femeilor: cancerul de col uterin, de pildă.

Suntem deja la începutul lunii martie, iar direcţiile judeţene de sănătate încă nu cunosc cuantumul sumelor pe care le vor putea asigura acestui tip de măsuri preventive.

Este ştiut faptul că aceste tipuri de cancer, depistate la timp, sunt, în mare măsură, vindecabile.

Este, de asemenea, ştiut că sănătatea unei întregi familii este condiţionată de sănătatea femeii, iar cand aceasta este bolnavă, sunt practic bolnavi toţi ceilalţi membri ai familiei.

Asumându-şi, în general, toate responsabilităţile casei, femeia se uită pe ea însăşi: are grijă să-şi ducă copiii, părinţii sau soţul la spital, este grijulie cu soarta acestora, uitând de ea, sau spunându-şi că se va ocupa de propria ei stare de sănătate mai târziu, când toate celelalte treburi vor fi fost terminate.

Dacă în aceste condiţii ştiute, un program naţional de depistare a cancerului de col uterin, anemic şi încă nesemnificativ, dupa părerea mea, nu este nici măcar finanţat la vreme, atunci cum îşi imaginează ministrul sănătăţii că această boală poate fi prevenită?

Lipsa de seriozitate a acestui tip de măsură politică, pur şi simplu, şi nu de politică medicală, este revoltătoare.

România este, din păcate, ţara declaraţiilor, a bifărilor de acţiuni pe hârtie, a raportărilor statistice sterile, care nu au nimic de-a face cu realitatea: la începutul lunii martie nu ştim dacă şi câţi bani acordăm depistării cancerului de col uterin.

Ii cer ministrului sănătăţii să ia măsuri de urgenţă pentru ca aceste sume, modeste şi care nu pot să asigure o depistare semnificativă şi eficientă a acestei boli cumplite, dar care au fost destinate acestei operaţiuni, să fie folosite în scopul pentru care au fost create.

Sănătatea oamenilor depinde în mod esenţial de educarea acestora în spiritul controlului medical preventiv, iar statul are obligaţia să asigure sănătatea cetăţenilor la timp şi în mod eficient.

Altfel, vom mai citi şi anul acesta comunicate în care, cu tristeţe oficială, se constată că în cadrul bolilor care ucid cei mai mulţi români, cancerul este pe locul doi.

Doamna Daniela Popa:

"Declaraţie politică privind situaţia televiziunii naţionale!"

În condiţiile în care Televiziunea Română reprezintă poarta comunicării naţionale cu privire la subiecte de larg interes, iar concurenţa media este din ce în ce mai acerbă, TVR, reprezentat de o nouă conducere, a intrat cu voia sau fără voia sa într-o apriga discuţie publică.

Această discuţie a început de la un articol fundamentat al unei publicaţii care a reiterat tratamentul preferenţial care este acordat Televiziunii Române, prin achitarea de fiecare cetăţean al acestei ţări a taxei tv, sume care sunt vărsate în contul acestei societăţi pentru ca să beneficiem de servicii de calitate şi de emisiuni realizate la nivel european.

Cu toate acestea se pare că, în acest moment, s-au făcut o serie de dezvăluiri privind direcţia acestor fonduri, modul de atribuire a diverselor proiecte, conflictele de interese existente, toate suficient de bine hrănite din buzunarul bugetarului sau al pensionarului amărât.

Preşedintele director general Tudor Giurgiu a ieşit în public într-o conferinţă de presă anunţîndu-ne câteva concedieri din personalul televiziunii, răspunzînd la acuzaţiile din presă, dar aşteptăm din partea domniei sale mai mult decât atât, şi anume să facă completări cu privire la conflictele de interese existente între angajaţi, interesele lor private sau poate ale companiilor în care unii dintre ei sunt acţionari sau manageri.

Apreciem gestul preşedintelui director general şi vom aprecia şi gestul său de transparenţă în privinţa procesului de atribuire a diverselor proiecte ale Televiziunii Române, tocmai pentru a înlătura suspiciunile.

Pentru o mai bună imagine a televiziunii publice se impune şi un control din partea organelor specializate, pentru o verificare riguroasă a cheltuirii banilor publici.

Cât priveşte demersul conducerii TVR de a solicita majorarea taxei TV cu 50% menţionez că nu este cazul să se aplice această măsură, atâta timp cât se poate face dovada proastei gestiuni a fondurilor publice.

Considerăm că cetăţeanul român nu trebuie să suporte prostul management al unei importante instituţii publice care are rolul de a-l informa corect, iar cei din fruntea acestor instituţii să -şi umple buzunarele şi să "trăiască bine".

Când vom avea o televiziune naţională cu programe care să atragă publicul telespectator, când vom avea un management competitiv care să gestioneze cât mai bine şi eficient banul luat din buzunarul cetăţeanului, atunci vom putea discuta şi de o mărire a taxei TV pentru realizarea de noi proiecte competitive.

Până la un asemenea ideal însă, solicităm organelor de control să se sesizeze şi să avem un raport corect al situaţie de fapt, iar cei ce au greşit să răspundă conform legilor în vigoare.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Lipsa de dileme a celor două Românii"

Stimaţi colegi,

În 2000, ascensiunea rapidă a extremistului Corneliu Vadim Tudor a pus pentru prima dată ţara pe jar, iar România s-a văzut împărţită între două poziţii de forţă, fiecare cu interesele sale. A fost probabil primul moment important când românii au fost puşi în faţă cu dilema "răului mai mic", iar reţeta a fost uşor speculată de strategii politici de mai târziu.

După episodul telenovelistic în care Traian Băsescu, cu lacrimi în ochi, a trebuit, spre binele românilor, să candideze la preşedinţie, pentru a-l scoate pe "dragul" Stolo de sub şantajul pesedist, amicul "Băse" emitea o judecată de valoare care se pare că a înclinat destul de mult balanţa votului din 2004 în favoarea sa. Cele două Românii enunţate de învinsul Năstase trebuia să aleagă între doi foşti servitori ai regimului comunist: unul mai arogant, altul ceva mai simpatic. Rezultatul era garantat.

Se spune că soluţiile de succes deja încercate sunt mai sigure, iar dacă se interpune elementul de originalitate, poţi da lovitura. De câteva luni de zile, România, în toată complexitatea ei - posturi media, ziare, radiouri, trusturi, analişti, oameni de pe la cozi şi familii- a ajuns la o poziţie radicală. Fiecare ştie cum este: pro-Băsescu şi anti-Tăriceanu sau pro-Tăriceanu şi anti-Băsescu. Neapărat! Fiecare are argumentele lui fixe în sprijinul opţiunii sale, iar acestea nu pot fi schimbate: omul ştie că Băsescu are dreptate sau că Tăriceanu are dreptate, iar cale de întoarcere sau vreo şansă de nuanţă nu mai există. Orice evoluţie ulterioară a lucrurilor este interpretată prin prisma simpatiei sau antipatiei faţă de cele două personaje politice şi nu mai contează faptele. Dacă evidenţa este prea mare, se invocă reaua credinţă, coroborată cu teoria conspiraţiei.

Nu vreau să mai amintesc cine a declanşat această stare de fapt. Cert este că pe stradă sau în casele lor, oamenii au devenit extrem de agresivi şi de radicali, iar contraargumentele nu mai au loc. Românii duc un mic "război civil", de pe poziţii extreme. În acest timp, cei care mai au semne de întrebare, optează pentru trimisul lui Dumnezeu în politică, domnul Gigi.

Pentru o ţară, este periculos a avea certitudini şi a fi lipsită de dileme. Pentru un lider politic, este uşor a omorî spiritul combativ şi a prelua comanda totală. Pentru un lider adevărat, este definitoriu ca din caracteristicile puterii pe care o deţine să folosească segmentul de provocare a dialogului. Dar cum nimic nu este întâmplător şi cum nimic nu este nou sub soare, în mod sigur va trebui, la următorul scrutin prezidenţial, să alegem între doi "simpatici": unul care şi-a condus oile pe mare şi altul care le-a dus la păşunat. Are cineva vreo idee care va fi "răul mai mic"?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Munteanu:

Subiectul: "Incapacitatea Guvernului de a redresa agricultura românească"

Soarta agricultorilor români este una nesigură, atâta vreme cât informaţiile pe care le primesc sunt întotdeuna contradictorii.

Actuala guvernare, incapabilă să-şi asume responsabilitatea unor decizii, apelează la o soluţie extrem de convenabilă: pentru orice nedumerire şi greşală consultaţi reglementările europene.

Cert este faptul că Guvernul dă vina, în permanenţă pe Uniunea Europeană pentru toate neîmplinirile sale.

Trebuie să precizăm un lucru: Uniunea Europeană nu ne cere altceva decât să respectăm obiectivele şi recomandările cuprinse în Tratatul de Aderare - modalităţile de aplicare la condiţiile concrete din ţara noastră - o problemă care ne priveşte.

Iată deci, pricipala formă de eschivare la care apelează Guvernul pentru orice neîmplinire: de vină sunt obiectivele Uniunii Europene!

Încă din primele săptămâni ale anului 2007, România ar fi trebuit să beneficieze de fonduri europene pentru dezvoltarea rurală, fonduri la care visează de atâta vreme agricultorii români.

De ce nu ne-au revenit aceste fonduri? Pentru simplul motiv că Guvernul nu a fost capabil să întocmească Planul Naţional Strategic, respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Rurală care ne-ar fi permis să absorbim fondurile europene ce ni se cuveneau.

Din cauza incompetenţei celor aflaţi la putere, România nu va încasa în acest an fonduri pentru agricultură, dar nu va fi scutită de cotizaţia anuală de 1,1-1,2 miliarde euro.

Din păcate, din cauza politicilor agrare amatoriste, concepute de către oameni nepricepuţi, în intervalul 2007-2013, România va fi incapabilă să absoarbă cele aproximativ 13 miliarde euro, sume alocate pentru acordarea plăţilor directe unice pe suprafaţă, cât şi pentru dezvoltarea rurală. Pierderile vor fi imense, iar Guvernul, lipsit de oameni de meserie, nu poate decât să asiste, neputincios, la cele ce se întâmplă.

Structurile instituţionale care ar trebui deja, la această dată, să gestioneze fondurile europene, nu sunt funcţionale, mai precis nu au fost acreditate, lucru ce mi se pare extrem de grav. Pe zi ce trece, falimentul agriculturii este tot mai vizibil, iar siguranţa alimentară a românilor este din ce în ce mai ameninţată (vezi şi ANSVA, tarife de control între 50-5000 euro, oi, caprine, brânză de oi, etc).

Suntem în pragul campaniei agricole de primăvară, dar agricultorii sunt dezorientaţi, nu au resurse financiare, nu ştiu ce însămânţări să facă.

Nici până la această dată nu a fost stabilită suprafaţa eligibilă a României şi nici nu au fost înscrise suprafeţele agricole în registrul fermelor, deşi data de finalizare a fost iniţial, 31 martie 2006, apoi 31 decembrie 2006. Explicaţia acestor nereguli: slabă.

Coordonare din partea Ministerului Agriculturii: superficialitatea specialiştilor din teritoriu care nu şi-au îndeplinit atribuţiile.

În concluzie: agricultura românească se află într-o stare de confuzie şi de derută, iar Guvernul este incapabil să-i arate căile de redresare şi de aliniere la structurile (cerinţele) europene.

Bugetul european urmează a fi discutat. Suma repartizată ţării noastre va fi diminuată cu 25% ca urmare a expertizei care a vizat capacitatea instituţională a României de atragere şi cheltuire a celor 13 miliarde euro.

Incompetenţă sau rea-voinţă din partea factorilor responsabili? Indiferent de răspuns, cei vinovaţi trebuie să plătească, mai precis să fie legaţi pentru trădarea intereselor ţării.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Declaraţie politică: "Ghiveciul românesc..."

Stimaţi colegi,

Dac-ar fi Ţara un ghiveci de flori, n-ar fi tocmai rău... Dar din păcate, Ţara nu-i un ghiveci de flori! Da, aţi ghicit, nu mă refeream (în titlu) la ghiveciul de flori, ci la ghiveciul ".. celălalt! Şi ca să fiu în ton cu Ţara, fac un ghiveci de opinie...

PSD, organizaţia Bucureşti, şi-a ales preşedintele... Reprezentativ! "Sunt produsul dumneavoastră" a declarat proaspătul preşedinte (Marian Daniel Vanghelie, pentru cine încă n-a aflat). Eu cred că are dreptate. Lucrurile stau chiar aşa. Dacă e bine, dacă e rău, nu ştiu şi nu-i treaba mea. Este treaba lor şi, în definitiv, probabil că votul a fost influenţat de "zicerile" preşedintelui de onoare al PSD-ului, domnul Ion Iliescu: "Vanghelie ar trebui să vorbească mai puţin şi n-ar fi rău ca în următorii cinci ani să înceapă, şi să termine!, o facultate..." Dacă ar fi să-l parafrazez pe Iliescu aş spune: Mai puneţi mâna pe carte băieţi şi abia după aceea vorbiţi. Nu de alta, dar măcar să ştiţi ce vorbiţi!

Parlamentul a iniţiat, la solicitarea aceluiaşi PSD, procedura de suspendare a domnului preşedinte Traian Băsescu. Constat, şi cu acest prilej, cât de util devine acelaşi îndemn: Băieţi, înainte de a vorbi, puneţi mâna pe carte şi mai citiţi!

Unii chiar o fac, dar (vai!) abia după ce au deschis gura... În secunda următoare cu toţii suntem martorii modului (ne)plăcut în care-i surprinde Constituţia, regulamentele şi legile. Miraţi de ceea ce află, încearcă să facă interpretări care mai de care mai originale, etalându-şi maxima lor (in)competenţă şi (i)responsabilitate...

Tot Parlamentul dezbate, la solicitarea domnului preşedinte Traian Băsescu, oportunitatea demarării unui referendum privind "votul uninominal". Trecând peste "amănuntul", nu foarte important, că nu există vot uninominal, ci doar sisteme de alegeri în circumscripţii uninominale, constatăm cât de "docţi" devin cei care, pe ultima sută de metri, au reuşit să mai frunzărească câteva pagini de specialitate. Faptul că expertiza într-un domeniu ţi-o asigură doar o cultură solidă, iar nu o spoială făcută "pe fugă" şi "din când în când", nu mai contează atunci când cel ascultat nu este cel care are argumentele solide, ci cel care strigă mai tare sau cel care cântă în cor. Parcă ne-am obişnuit să nu ne mai intereseze fondul (adevărul demonstrat, soliditatea argumentelor şi logica lucrurilor!), ci doar forma, sclipiciul şi "spectaculosul". Recunosc, seriozitatea, sobrietatea unui discurs, plictiseşte! Dar, nu mă abţin să nu mă întreb: devenim mai performanţi dacă ne complacem într-un joc al mediocrităţii şi ierarhiilor viciate?

Zilele trecute aflam, oare cu surprindere(?), că pentru a obţine contracte cu "statul", unele firme dau mită. Iată, secretul lui Polichinel! Aştept, poate ca şi dumneavoastră, ca instituţiile abilitate să facă "lumină" şi să sancţioneze infracţiunile de dare şi luare de mită, căci har Domnului, legislaţie avem. Subliniez: Parlamentul şi-a făcut datoria, a instituit regulile necesare şi trebuie doar ca puterea (independentă!) judecătorească să le aplice... Sper să nu asistăm, din nou, la eterna plasare a vinovăţiei în zona Parlamentului, doar pentru că instituţiile care trebuie să aplice legea nu catadicsesc să citească legile, să le înţeleagă şi să-şi facă datoria.

Aş putea să continuu cu "temele" actuale şi reacţia societăţii. Dar constat, şi cu acest prilej, că sunt parte a unei minorităţi care are alte preocupări: mă interesează construcţia instutiţională necesară absorbţiei fondurilor europene (cele cca. 30 de miliarde de euro, pentru exerciţiul financiar 2007-2013), mă preocupă strategia postaderare şi crearea condiţiilor pentru creşterea durabilă (atât de necesară reducerii decalajului de competitivitate care ne separă de ţările cu nivel de trai ridicat), mă doare că mai bine de şase milioane de cetăţeni (pensionarii!) nu mai ştiu când pensia lor va fi suficientă pentru a le asigura un trai decent, după o viaţă de muncă, vreau ca tinerilor să li se asigure o educaţie utilă, să dobândească acele cunoştinţe şi abilităţi care să le permită valorificarea la maxim a potenţialului pe care fiecare în parte îl are, într-un sistem al şanselor egale, dar şi al accesului egal la resurse. Mă doare să constat că atunci când încerc să "explic" că şansa noastră este să ne formăm o resursă umană calificată care să dispună de un înalt standard de sănătate şi de tehnologii capabile să producă valoare adăugată mare, îmi pierd interlocutorii. Puţini, chiar foarte puţini, înţeleg că investiţia pe termen lung trebuie făcută, prioritar!, în sănătate, educaţie, cercetare-dezvoltare şi inovare. Nu fără regret constat şi de ce se întâmplă acest lucru: pentru a le înţelege pe acestea toate, este nevoie de o anumită cultură, solidă, nu spoială, şi de ceva special - să-ţi pese cu adevărat de ceea ce se va întâmpla mâine-poimâine, nu doar de spectacolul de tip "circ" al zilei de astăzi.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"De ce trebuie să se ţină euroalegeri în 13 mai"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultima vreme s-a înregistrat pe scena politică românească o răsturnare de situaţie ciudată. Într-o primă etapă, toate partidele parlamentare au căzut de acord ca alegerile pentru Parlamentul European să se desfăşoare în data de 13 mai a.c. Am asistat la un consens foarte rar întâlnit la clasa politică din România, şi demn de aplaudat. După foarte scurt timp, trei partide - PSD, PRM şi PC - şi-au schimbat brusc atitudinea şi au solicitat amânarea pentru la toamnă a alegerilor. Ce a determinat această piruetă politică este greu de înţeles. Un ipotetic referendum pentru demiterea preşedintelui României şi un negociabil (ca dată de programare) referendum pentru introducerea sistemului uninominal în Codul Electoral, nu pot constitui motive foarte serioase pentru a solicita, imperativ amânarea alegerilor pentru Parlamentul European. Procente sub aşteptări în diverse sondaje de opinie nu reprezintă, de asemenea, un impediment pentru a te alinia la timp la startul euroalegerilor, în condiţiile în care toate partidele parlamentare au suferit deficite de procente. În plus, pe orice lider politic din cele trei partide îl întrebi, îţi spune că nu are încredere în sondaje, că sunt tendenţioase, contrafăcute, sau în beneficiul celor care le-au comandat. Şi atunci de ce se cere amânarea? Să nu fie pregătite partidele din Opoziţie pentru aceste alegeri? Argumentul nu este viabil, pentru că gradul de pregătire sau nonpregătire este acelaşi la toate partidele.

Să fie teama de ascensiunea în sondaje a partidului condus de patronul echipei Steaua? Greu de crezut, pentru că în situaţia în care cifrele din sondaje sunt reale în ceea ce priveşte PNG - personal am însă unele îndoieli - ele nu se vor materializa şi în voturi (conform procentelor din sondaje) pentru că o formaţiune politică fără o structură puternică în teritoriu, aşa cum este PNG, nu are şanse mari la un scrutin oficial.

Să fie vorba de o şicană a Opoziţiei la adresa Executivului ? Greu de presupus, pentru că Opoziţia are numeroase alte soluţii de a şicana Puterea. Şi atunci, care este mobilul real al cererii de amânare? Îmi este foarte greu să dau un răspuns la această întrebare. în schimb, pot să răspund la alta: de ce este necesar ca alegerile pentru Parlamentul European să se desfăşoare la data stabilită de comun acord de toate partidele parlamentare?

În primul rând, la ora actuală, Parlamentul naţional funcţionează în general cu un număr de 35 de senatori şi deputaţi în minus, şi s-au înregistrat situaţii când, pentru câteva voturi, un proiect de lege nu a trecut. Chiar dacă cei 35 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European au statut similar şi drepturi egale cu colegii lor din celelalte 26 de state din Uniunea Europeană, totuşi, există, în ceea ce ne priveşte, o stare de inconfort, din cauză că noi nu am fost validaţi în urma unui proces electoral. Evident, nu este un impediment pentru activitatea pe care o desfăşurăm în Parlamentul European, dar, este mult mai bine ca starea de provizorat să se termine.

Desfăşurarea alegerilor, în luna mai, reprezintă un avantaj faţă de o eventuală decalare pentru o lună de toamnă. În primul rând, participarea la urne ar fi sensibil mai mare acum, în primăvară, decât la toamnă. Românii sunt încă relativ puţin informaţi cu cerinţele şi standardele Uniunii Europene. Campania electorală pentru euroalegeri, reprezintă totodată şi un excelent prilej de informare a cetăţenilor privind perceptele Uniunii Europene. Şi informarea populaţiei cu cât se face mai repede, cu atât este mai productivă.

Este posibil ca în toamnă să fie nevoie de o poziţie de calendar pentru organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei - modificare imperios necesară odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Şi două astfel de evenimente majore - euroalegerile şi revizuirea Constituţiei - este greu să se desfăşoare într-un interval scurt de timp, mai ales că în ceea ce priveşte referendumul privind revizuirea Constituţiei există obligativitatea unei anume prezenţe la urne, pentru valabilitate. Şi, se ştie, în cazul unor scrutinuri repetate la un interval scurt de timp, există riscul unui absenteism major.

Nu în ultimă instanţă, desfăşurarea alegerilor în luna mai, va reprezenta pentru toate partidele politice din România cel mai bun prilej de evaluare a forţelor proprii. Şi cred că este mai bine să ai la dispoziţie un an şi jumătate (până la viitoarele alegeri naţionale), pentru repararea unor defecţiuni politice, decât un an de zile, în cazul în care euroalegerile se vor amâna pentru toamnă.

Domnul Dumitru Avram:

"România - cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană"

Dincolo de orice logică normală, România nu este numai cel mai sărac membru al UE, alături de Bulgaria, dar şi locul în care turbulenţele politice au căpătat un caracter permanent. De multe ori, românii au sentimentul că la Bruxelles ori nu se cunoaşte cu exactitate ceea ce se întîmplă la noi, ori mai marii europeni ne lasă în mocirla noastră dîmboviţeană, cu aceste obiceiuri politice balcanice greu de abandonat.

O statistică recentă enumera, printre noile state membre, două regiuni - una în Cehia, Praga, şi cealaltă în Slovacia, Bratislava - aflate printre cele bogate în cadrul Uniunii. Toate celelalte zone care au cel mai mic PIB pe cap de locuitor se află în Bulgaria, Polonia şi, mai ales, în România, care deţine 24% din sărăcia Uniunii, opt regiuni dintre Dunăre şi Carpaţi aflîndu-se sub 75% din media europeană.

Bruxelles-ul vrea să aloce noilor state intrate în Uniune 177 miliarde de euro fonduri de convergenţă şi 50 miliarde de euro fonduri de coeziune, ultimele pentru ţările ceva mai răsărite. Ne întrebăm, în aceste condiţii, ce soartă va avea partea ce ni se cuvine din această sumă imensă în condiţiile în care, ca la noi la nimeni, de doi ani încoace tot într-un scandal politic o ţinem. Cel mai mare sprijin pe care Comisia Europeană şi Parlamentul European ni-l pot da în acest moment este să trateze cu obiectivitate clasa politică românească, indiferent dacă este vorba de Putere sau de Opoziţie, să vegheze asupra vendetei menite să asigure perpetuarea la putere a unei mafii economico-financiare extrem de puternice şi de periculoase, generatoare de corupţie la cel mai înalt nivel.

Bruxelles-ul şi Strasbourg-ul trebuie să se asigure că în România vor avea loc alegeri libere şi corecte, să înţeleagă faptul că instrumentul cel mai parşiv prin care se încearcă şi astăzi răsturnarea imaginii exacte a unor personalităţi şi partide politice îl constituie sondajele de opinie - pe cît de mincinoase, pe atît de nocive pentru viitorul acestei ţări.

Comisia Europeană a avut curiozitatea să vadă şi care sînt locuitorii fericiţi ai bătrînului continent. Aici îi întrecem pe bulgari, dar sîntem departe de nemţi, italieni sau francezi. Şomajul, costul vieţii, pensiile, ca şi incertitudinea unui loc de muncă, stresul, în general, provoacă îngrijorările cele mai mari.

Analiştii străini observă cu tot mai multă acuitate că de la 1 ianuarie 2007, cînd România a devenit membră a Uniunii Europene, primul-ministru şi preşedintele nu îşi ascund divergenţele de vederi. Deja s-a ajuns la punctul în care nu mai este posibil ca ei să-şi exercite funcţiile în tandem, disputele dintre cei doi începînd, în sfîrşit, să supere şi Bruxelles-ul.

România este văzută azi în lume în două ipostaze paradoxale: ori e vorba de un Rai, cum este acel sat muscelean cocoţat pe dealuri, Maţău, unde deasupra caselor de lemn încrustat se văd căpiţele de fîn înconjurate de flori şi de garduri făcute pentru prieteni, ori e mahalaua unde lumea se mai adună, cînd şi cînd, pe banca de la poartă, ca să pună ţara la cale, aşa, de florile mărului, o mahala din care nu lipsesc mai ales inşii din buricul tîrgului, care fac politică prin fel de fel de palate.

Lumea se uită ca la teatru, fiindcă România a ajuns o imensă scenă bufă, pe care se joacă, la matineu şi seara, tragicomedii, în distribuţii dintre cele mai ciudate. Nici nu se termină bine o reprezentaţie scandaloasă între Putere şi Opoziţie, că te trezeşti în faţa unui spectacol, şi mai grotesc, oferit de khmerii portocalii. Aceasta este România, scria cotidianul britanic "The Times", cel mai nou şi mai sărac membru al UE şi presupus cămin al lui Dracula, al vampirilor şi valului de ţigani, hoţi şi imigranţi ilegali care s-ar îndrepta spre Marea Britanie.

Nu-mi iese din minte imaginea idilică pe care ziaristul Martin Flecther, de la "The Times", o transmitea Europei despre acel sat muscelean cu vedere spre o vale adîncă şi, mai departe, spre pădurile şi vîrfurile înzăpezite ale Carpaţilor, raiul lupilor, al urşilor, caprelor negre şi porcilor sălbatici. Acolo unde aerul hibernal este pigmentat cu iz de fum şi miros de bălegar, iar în calea tăcerii nu stau decît tălăngile, behăitul oilor şi cîntecul din zori al cocoşilor. Din nefericire, acest sat patriarhal, aflat la 2.000 de kilometri de Londra, începe să vină în contradicţie cu etichetele UE. Este un paradis pe cale de dispariţie.

La Maţău, lumea vorbeşte nu tocmai europeneşte despre ţigani şi homosexuali, cei 400 de fermieri de aici sînt atipici, ţuica şi brînzeturile lor renumite vor trebui să se armonizeze cu agricultura organică a continentului, cele două întreprinderi din zonă - minele de cărbuni şi fabrica de autoturisme - au fost închise, iar cei tineri pleacă mai ales spre partea de suflet latin a continentului în căutarea unor rosturi. De "Sîmbăta morţilor" oamenii păreau împăcaţi cu trecutul, cu natura şi cu ei înşişi. Cît va mai fi aşa? Probabil că nici Bruxelles-ul n-o ştie prea bine.

Aceasta este România de astăzi, cu scandaluri politice interminabile, cu un ministru de externe demisionar şi o candidatură neagreată, cu referendumuri şi suspansuri legate de alegerile pentru Parlamentul European, cu un preşedinte pe cale de a fi suspendat, cu o lipsă condamnabilă de respect faţă de Parlament (în Consiliile de Administraţie de la Radio şi Televiziunea publică, un partid aflat la putere şi şeful statului n-au reprezentanţi, şi asta nu deranjează pe nimeni), cu manipulări grosolane ale opiniei publice prin intermediul unor sondaje care au stabilit deja scorurile politice, cu o lipsă de preocupare sfidătoare pentru dezvoltarea infrastructurii şi a autostrăzilor.

O Românie care riscă să rămînă, în Irak, fidelă unei coaliţii cu... un singur membru. Europenii vorbesc despre orhideea Carpaţilor, iar românii nu ştiu cum să-şi ducă traiul de azi pe mîine.

Domnul Octavian Mircea Purceld:

Declaraţie politică: "Tezaurul românesc de la Moscova cere ajutor"

La 5 noiembrie 1916, România intră în război de partea Antantei, iar în decembrie Bucureştiul cade sub asediu. În această situaţie, autorităţile se refugiază în Moldova, capitala ţării fiind mutată la Iaşi, iar prin decretul nr.3120 se hotărăşte şi strămutarea sediului B.N.R la Iaşi şi evacuarea tezaurului acesteia în Rusia.

Problema tezaurului evacuat în Rusia este una dintre cele mai controversate discuţii, care a cunoscut diferire răsturnări de situaţii şi care nici astăzi nu este în totalitate clarificată.

Expediat la Moscova prin două transporturi, Tezaurul românesc cuprinde Tezaurul Băncii Naţionale a României (reprezentând 93,3 tone de aur, în lingouri şi monede), precum şi numerar şi diferite depozite ale Casei de Depuneri, obiecte istorice de valoare (între care "Cloşca cu pui"), obiecte artistice, documente de arhivă, titluri de valori. În total, valoarea cumulată a celor două transporturi era, în 1917, de 9.416.417.177,33 lei aur.

Astăzi este dificil să se facă o evaluare exactă. De pildă, din cele 93 de tone aur ale BNR, 91 sunt în monede, care au acum o dublă valoare: pe de o parte este valoarea lor în aur, iar pe de alta, cea numismatică, fapt care le sporeşte valoarea. Preţul de piaţă a bijuteriilor Reginei Maria sau a operelor de artă (tablouri, icoane etc.) este, de asemenea, greu de stabilit. De-a lungul vremii, URSS a restituit României - în 1934 şi 1956 - o mică parte din tezaurul românesc, confiscat de către guvernul sovietic în 1918. Atunci, autorităţile de la Moscova declaraseră că tezaurul, "intangibil" pentru "oligarhie", va fi restituit poporului român.

Aflat în prima sa vizită la Moscova, în anul 1965, în calitate de secretar general al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a abordat, printre altele, şi problema tezaurului românesc dat spre păstrare Imperiului Rus, în anii 1916-1917. Atunci, ca o evaluare a celor discutate, L.I. Brejnev a spus că "nu e vorba de 93.000 kg de aur (estimare făcută la aceea vreme de ruşi), ci de o problema politică".

Se pare că tot o problemă politică a rămas şi în momentul de faţă, dar o problemă politică de care nimeni pare să nu îşi mai facă nici o grijă. Nici Preşedinţia, şi nici Executivul nu au nici o poziţie concretă, aruncând vina de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria şi invers.

Domnul Traian Băsescu afirma, acum mai bine de o săptămână (19 februarie a.c.), că nu agreează ideea plăţii în avans a 2 milioane de dolari pentru o firmă privată (Profact SRL) care să recupereze tezaurul românesc de la Moscova, ci va prefera canalele oficiale create în relaţia cu Rusia.

Despre această problemă, istoricul Ioan Scurtu, preşedintele din partea română a Comisiei înfiinţate în 2003 pentru studierea problemei tezaurului, crede că "Ideea plăţii pentru tezaurul de la Moscova este o diversiune!" Tot domnia-sa este de părere că problema restituirii tezaurului nu are un caracter ştiinţific, ci mai degrabă unul politic, subliniind faptul că dacă relaţiile dintre cele două ţări vor fi bune, va dura puţin, însă în momentul de faţă contextul acestora nu este unul foarte pozitiv.

Rezultatele Comisiei Comune de Interes Public învestită în baza Declaraţiei Comune a Miniştrilor Afacerilor Externe, din data de 4 iulie 2003, care "să se ocupe de studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc", sunt la ora actuală necunoscute Parlamentului României, în aceşti aproape 4 ani având loc o întâlnire preliminară (18 - 20 mai 2004, la Moscova), două sesiuni plenare ( 19 - 21 octombrie 2004 la Bucureşti şi 21 - 22 iunie 2005 la Moscova) şi o ultimă "reuniune de lucru" în perioada 4 - 6 aprilie 2006 tot la Moscova. În rest, discreţie totală.

Din informaţiile mele, această comisie nu are buget, nu are un sediu, nu are un program concret de lucru, nu are un regim de subordonare, deci nici un progres vizibil. Obiectul muncii este relativ confuz, practic comisia nu mai lucrează. În acest context, e greu de înţeles cum se va rezolva problema pentru că, pe de altă parte, premierul Călin Popescu - Tăriceanu afirmă că autorităţile de la Moscova au subliniat faptul că singurul organ împuternicit să discute problema tezaurului este Comisia comună înfiinţată la 4 iulie 2003.

Aşadar, rămâne un mister în atribuţiile cui intră să facă un demers real în vederea întoarcerii tezaurului românesc, dar în calitate de membru al Parlamentului României mie nu mi-e indiferent. Nu mi-e indiferent pentru că răspunsul la această întrebare interesează întregul popor român, iar cele două instituţii implicate direct în acest demers, Preşedinţia şi Guvernul, manifestă o tăcere mai mult decât dubioasă. Până când?

Domnul Ioan Aurel Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu amărăciune constat că avem cea mai slabă conducere la Camera Deputaţilor. Neputinţa, lipsa de experienţă, nepăsarea sau sfidarea deputaţilor, care să fie cauza? Nu ştiu exact răspunsul, dar sper că, în urma acestei declaraţii, lucrurile se vor mişca în bine.

Am cerut în scris Camerei Deputaţilor să rezolve problema microbuzelor ce aşteaptă parlamentarii în apropierea Gării de Nord. Plouă, ninge, bate vântul, eşti obligat să ocoleşti pe la semafoare şi să identifici pe un trotuar alăturat vreun microbuz care aşteaptă deputaţii. Chiar nu se poate identifica un loc mai apropiat? Chiar nu vă pasă, domnilor? Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, ce părere aveţi? Cred că nu merităm această bătaie de joc în fiecare zi de luni, mai ales că venim de la distanţe mari.

Am cerut conducerii Camerei Deputaţilor eliberarea de legitimaţii de acces în clădirea Parlamentului pentru cei care lucrează ca voluntari la Biroul parlamentar şi la Comisie. Nu s-a auzit încă de instituţia voluntariatului? Inventăm noi roata? Sau răspunsurile de la Biroul permanent nu sunt reale? Dacă ele sunt reale e foarte grav şi cred că suntem angajaţi spre o direcţie şi optică greşită.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor trebuie să se îngrijească şi să creeze condiţiile optime de lucru, să uşureze munca deputaţilor şi nu să creeze restricţii.

Se cheltuiesc bani grei pe tot felul de lucruri şi bunuri, dar nimeni nu se gândeşte că la comisii sunt prea puţine maşini faţă de numărul deputaţilor. La Senat, comisiile sunt mai mici şi au câte două autoturisme. La noi, comisii mai stufoase şi autoturisme puţine. Adică doar câte unul. Încercaţi să vedeţi cum poate deservi doar o maşină pe toţi membrii comisiei.

Cât priveşte revista presei, cotidianul Tricolorul nu apare cu materialele expuse de domnii deputaţi, deşi la barometrul de opinie este trecut în rândul ziarelor monitorizate. Cei de la revista presei spun că ar fi primit indicaţii în acest sens. De la cine şi de ce?

Cred sincer că această declaraţie îşi va găsi ecoul şi lucrurile vor fi rezolvate de cei în drept.

Domnul Paul Magheru:

"Batjocorirea istoriei naţionale trebuie să înceteze!"

O serie de mijloace de informare în masă, cu aplecare şi spre problemele serioase şi grave ale societăţii româneşti - nu doar spre frivolităţile ce ne sunt impuse tot mai agresiv - a atras, în ultima vreme, atenţia asupra batjocurii la care sunt supuse unele simboluri esenţiale ale demnităţii naţionale. Din păcate, în faţa veştilor şocante că sunt batjocorite locurile de veci ale eroilor neamului, autorităţile române îndrituite să acţioneze fie au rămas indiferente, fie s-au arătat neputincioase, atât în cazul profanărilor săvârşite în interiorul graniţelor actuale ale ţării, cât şi între fruntariile istorice ale României Mari.

Doresc să semnalez reacţia extrem de palidă, practic formală, a Ministerului de Externe faţă de sacrilegiul săvârşit de separatiştii transnistreni la Tighina. Pentru a distruge orice urmă de prezenţă românească în vechea cetate a domnilor Moldovei, autorităţile nelegitime din zonă s-au dedat la un act de o barbarie incalificabilă. Cimitirul "General Dragalina", în care se aflau rămăşiţele pământeşti a aproape 400 de soldaţi români căzuţi pentru reîntregirea patriei, a fost ras de pe faţa pământului. Buldozerele au distrus mormintele, au fost smulse şi aruncate crucile, iar peste osemintele eroilor români se aruncă tone de pământ. În acel loc, urmează să fie ridicat un mausoleu dedicat soldatului sovietic "eliberator" al Basarabiei de sub ceea ce propaganda de inspiraţie sovietică numeşte "jugul fascist românesc".

În aceste condiţii, Ministerul de Externe de la Bucureşti a cerut Ambasadei noastre de la Chişinău să solicite, la rându-i, autorităţilor Republicii Moldova să intervină pentru încetarea acţiunilor provocatoare de la Tighina. Dar e bine ştiut faptul că teritoriul respectiv scapă jurisdicţiei Chişinăului, drept urmare demersul diplomaţiei române este absolut formal.

La rândul său, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, instituţie răspunzătoare de ocrotirea memoriei înaintaşilor noştri, s-a dovedit la fel de neputincios în faţa acestei situaţii, după cum reiese atât din informarea prezentată de directorul său în faţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de la Camera Deputaţilor, precum şi din comunicatul dat publicităţii, zilele trecute, în urma vizitei întreprinse dincolo de Prut de o delegaţie din partea Oficiului. Din cauza situaţiei de pe Nistru, însă, a fost imposibilă deplasarea la Tighina, pentru o documentare la faţa locului. Drept urmare, şeful administraţiei municipale de la Tighina poate afirma nestingherit, în continuare, că îndepărtarea crucilor şi nivelarea mormintelor din Cimitirul "General Dragalina" nu sunt altceva decât expresii ale "atitudinii grijulii faţă de memoria şi rămăşiţele pământeşti ale celor morţi", după cum, foarte pios, se exprima acest lider local.

Şi mai îngrijorător, însă, mi se pare faptul că profanări de acest gen nu se petrec doar dincolo de graniţele actuale. Din Mausoleul de la Mărăşti au dispărut sicriele în care-şi dormeau somnul de veci doi din eroii primului război mondial: mareşalul Alexandru Averescu, conducătorul armatei române în luptele de pe frontul Mărăşti - Mărăşeşti - Oituz şi, ulterior, prim-ministru al României, şi generalul Arthur Văitoianu, fost ministru de război. Înmormântaţi în Mausoleul înălţat pe locul unde trupele noastre au spart frontul german în vara anului 1917, cei doi eroi au, iată, parte de o posteritate care ne ridică serioase semne de întrebare în legătură cu putinţa noastră de a ne arăta demni de pilda lor glorioasă. A fost nevoie, din păcate, să fie furat sicriul unuia din cei trei mareşali din istoria Armatei Române pentru a ieşi la iveală starea avansată de degradare în care se află toate mausoleele din "Triunghiul morţii", Mărăşeşti - Mărăşti - Oituz, lăsate în paragină, după 1990, la fel ca multe alte asemenea monumente din cuprinsul ţării.

Iată, aşadar, că, deopotrivă cu batjocorirea istoriei noastre de către străini, trebuie să ne revolte dispreţul autorităţilor române faţă de jertfa miilor de soldaţi căzuţi pentru ţară. Lansez un apel tuturor celor răspunzători să ia măsuri concrete pentru a stopa batjocorirea istoriei şi a demnităţii naţionale! Nepăsarea şi neputinţa trebuie să înceteze! Flacăra amintirii vremurilor de bărbăţie şi onoare românească trebuie păstrată cu sfinţenie şi dusă mai departe!

Domnul Relu Fenechiu:

"DA pentru euroalegeri, NU pentru referendumuri"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Parcurgem în aceste zile o stare de agitaţie politică fără precedent. Deşi ne aflăm în faţa unei premiere politice pentru România, alegerile pentru Parlamentul European , există poziţii pro şi contra organizării acestor alegeri la data stabilită de Guvern, 13 mai. Nu am dreptul să mă amestec în problemele politice interne ale altor partide, şi din această cauză nu voi comenta de ce unele formaţiuni politice nu mai agreează data de 13 mai pentru alegerile europene. Am să comentez însă altceva: o serie de declaraţii apărute în mass-media, precum şi comentariile unor publicişti care acuză PNL şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că intenţionează să amâne alegerile pentru Parlamentul European. Declar deschis că este vorba de intoxicări, de voci diversioniste şi de necunoaşterea realităţilor.

În ceea ce priveşte PNL, lucrurile sunt clare, ultima reuniune a Delegaţiei permanente, precum şi Biroul Politic Central, au mandatat pe liderii partidului pentru a susţine data de 13 mai. Nu mă miră declaraţiile unor foşti colegi de partid, care acuză PNL că ar face jocurile PSD, pentru că acesta este principalul lor program şi obiectiv politic, denigrarea PNL. Nu mă miră nici chiar unele voci izolate din partea aliaţilor noştri de la guvernare, dar le pun pe seama interpretării eronate a realităţii şi a afirmaţiilor premierului. Este greu de imaginat că un partid care a demarat deja public acţiuni de populatizare/informare a cetăţenilor privind specificul scrutinului pentru Parlamentul European - şi mă refer doar unele manifestări care au avut loc la mijlocul săptămânii trecute - ar avea intenţia de a propune amânarea acestor alegeri.

Declaraţiile premierului Tăriceanu, făcute vinerea trecută după consultările cu liderii partidelor politice parlamentare, au fost clare: premierul nu doreşte amânarea, dar a luat în calcul practic imposibilitatea ţinerii alegerilor în cazul în care exact în perioada acestora vor exista două referendumuri - cel pentru introducerea în legislaţia electorală a votului uninominal şi cel pentru demiterea preşedintelui.

PNL a venit cu două propuneri clare: amânarea unui eventual referendum pentru demitere, până după alegerile pentru Parlamentul European, şi fie amânarea tot pentru o perioadă ulterioară a referendumului pentru "uninominal", fie adoptarea în regim de urgenţă a Codului Electoral în baza votului uninominal, act de legiferare ce ar face inutil un astfel de referendum.

Aş vrea să atrag atenţia în ceea ce priveşte un referendum privind introducerea în legislaţia electorală a votului uninominal, că, în afara faptului că ar parazita procesul electoral privind alegerile pentru Parlamentul European, ar putea înregistra un eşec atât din punct de vedere financiar, cât şi al temei în cauză, pentru că, mai mult ca sigur, va fi invalidat din cauza prezenţei reduse la urne.

O statistică oficială - datele le-am preluat din documentele Biroului Electoral Central - indică o scădere permanentă a prezenţei la urne, din 1996 până în prezent. La alegerile parlamentare/ prezidenţiale din 1996, s-au prezentat la urne 13.088.358 de cetăţeni cu drept de vot; la scrutinul similar din anul 2000, au votat 11.559.458 de români; în sfârşit, în anul 2004, au venit la urne, 10.794.653 de cetăţeni. În turul doi al alegerilor prezidenţiale, s-au înregistrat şi mai puţini votanţi: 10.112.262. Se poate observa că în decurs de 8 ani s-au "pierdut" aproape 3 milioane de voturi, şi acestea în cadrul unor alegeri, în care, de fiecare dată, a primat voinţa de schimbare a puterii existente. Se poate spune că a existat, de fiecare dată, o motivaţie puternică pentru cetăţeni de a participa la vot. Mai mult, la toate aceste scrutine au fost înregistrate şi sufragiile unei mari părţi a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. De asemenea, ultimele scrutinuri nu erau grevate de o masivă plecare din ţară a celor denumiţi generic "căpşunari".

Având în vedere datele de mai sus, precum şi specificul total diferit al unui referendum, inclusiv lipsa de miză politică pentru unele formaţiuni politice (sunt convins că electoratul UDMR şi PRM - formaţiuni care nu agreează votul uninominal, nu va veni decât în mod excepţional la votare), este clar că prezenţa la urne pentru consultarea introducerii votului uninominal va aduce un număr infinit mai mic de români în cabinele de vot. Concluzia: referendumul va fi invalidat. Cred că aceste argumente sunt suficiente, pentru a scoate, cel puţin după data de 13 mai a.c., a oricărui tip de referendum de pe lista de priorităţi. Obiectivul numărul unu îl reprezintă euroalegerile.

Domnul Daniel Buda:

"Boii din faţa carului"

Constituţia este nu doar Biblia laică a unui stat, dar şi o expresie a maturităţii politice şi organizaţionale a unei societăţi. Ca elaborat politic şi juridic, constituţia este o creaţie a statului modern, o cucerire a regimului democratic, o afirmare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului ca subiect social şi de drept emancipat de la stadiul de simplu individ persoană fizică, pur biologică. Respectarea sau nerespectarea legii fundamentale a devenit turnesolul regimului politic democratic, berometrul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Instituţia Curţii Constituţionale, creaţie a anilor '20 din secolul trecut, este instituţia menită să vegheze la respectarea legii fundamentale de către instituţiile statului, asigurând totodată o bună funcţionare a mecanismelor instituţionale ale statului şi funcţionarea principiului separaţiei puterilor în stat.

In ultima vreme, în România, Constituţia a devenit documentul juridic cel mai citit, şi nu doar în Parlament, Guvern sau ministere, ci şi de către mass-media. Acesta nu este un lucru rău. Iniţierea procedurii de suspendare a Preşedintelui este cauza acestei vii dezbateri, care trebuie spus, este una democratică, de natură a aduce un plus pentru democraţia şi viaţa politică din România. Apele trebuiesc însă separate, pentru că una este dezbaterea la televizor sau la piaţă, si alta este respectarea procedurilor, a literei şi spiritului Constituţiei. Or, din acest punct de vedere, deciziile Curţii Constituţionale se execută şi nu se discută.

Mai întâi, când nici nu s-a uscat bine cerneala de pe propunerea de suspendare a Preşedintelui, iniţiatorii ei s-au şi grăbit să modifice legea referendumului, astfel încât Preşedintele să poată fi demis din funcţie cu o plasă de voturi ale unui referendum de duzină. Prin acest demers, de fapt, Opoziţia şi-a dat arama pe faţă, demonstrând că ceea ce o interesează nu este pretinsa încălcarea gravă a Constituţiei de către Preşedinte, ci demiterea acestuia cu orice preţ. In fond, odată finalitatea scenariului fiind stabilită, Opoziţia ignoră însăşi procedura şi, mai grav, chiar Constituţia. Carul a fost pus înaintea boilor. Curtea Constituţională a relevat recent acest fapt, declarând neconstituţionale modificările aduse legii referendumului.

In această săptămână, Camerele reunite s-au şi grăbit să dezbată propunerea de suspendare a Preşedintelui chiar dacă încă nu s-a pronunţat Curtea Constituţională. Asta ca şi cum în cadrul unui proces penal ar începe executarea sentinţei dorite de acuzare, fară ca instanţa să se fi pronunţat. Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale este consultativă, dar ea este importantă pentru că este singura voce autorizată care poate spune că în România o instituţie a statului a încălcat sau nu legea fundamentală. Or, o procedură care nu mai are niciun fundament constituţional este lipsită de orice utilitate.

Mai mult, preocuparea de a-l pune la zid pe Preşedinte îi face pe "suspendatori" să vorbească de instituirea unei comisii de anchetă pentru pretinsele încălcări ale Constituţiei de către Preşedinte. Ideea, lansată la început de PSD şi Mircea Geoană - care a uitat că nu mai este ambasador la Washington unde există într-adevăr posibilitatea iniţieirii unei asemenea comisii- a fost preluată de Felix Motanul, care la masterul din Marea Britanie nu a avut ca bibliografie şi Constituţia României. In această Constituţie nu scrie nicăieri despre o asemenea comisie, iar prevederile Regulamentelor celor două camere nu pot fi deasupra legii fundamentale.

Această serie de gesturi neconstituţionale ale "suspendatorilor" îl transformă pe Preşedinte din acuzat în acuzator. In fond, singurul mobil al celor care au iniţiat procedura suspendării Preşedintelui este coalizarea anti-Băsescu, iar acest fapt nu poate ţine locul argumentelor constituţionale.

Domnul Aurel Olărean:

"Negarea progresului politic - dezideratul major al politicienilor din opoziţie"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă spuneam, acum o săptămână, tot de la această tribună, că a devenit clar pentru toată lumea faptul că orice iniţiativă emanată sau cerută de Preşedintele României trebuie, în opinia partidelor din opoziţie, să fie negată şi boicotată aprioric. V-am explicat şi motivul :simplul fapt că iniţiatorul este domnul Traian Băsescu.

Săptămâna care a trecut am oferit, spre ruşinea noastră, în această sală, mass-media şi electoratului, o nouă mostră de demagogie politică ieftină. În primul rând, o moţiune lungă, dar fără suport logic şi probatoriu, iniţiată de opoziţie şi având drept scop suspendarea din funcţie a Preşedintelui României. Acuzaţiile aduse sunt atât de vagi şi lipsite de consistenţă încât nu cred că cineva va putea proba vreodată" faptele grave care au dus la periclitarea intereselor şi siguranţei României". Sau poate este vorba doar de interesele PSD-ului şi a aliaţilor săi şi asta rămâne de văzut.

Felul în care partidele de opoziţie au înţeles să trateze cererea Preşedintelui de a cunoaşte punctul de vedere al Parlamentului României referitor la organizarea unui referendum pe tema votului uninominal, a reprezentat o nouă dovadă de negare a nevoii de progres politic. Era vorba de un vot consultativ, voinţa Preşedintelui fiind deja cunoscută. De ce atunci atât de multă încrâncenare şi boicot ostentativ? Nu este oare normal ca poporul român, electoratul, acelaşi electorat care ne-a trimis şi pe noi aici, să fie consultat privind modul în care are dreptul constituţional să-şi aleagă reprezentanţii? Care sunt politicienii şi partidele care se tem de electorat? Sau mai exact cui îi este frică de votul uninominal? Opoziţia evită să răspundă la aceste întrebări şi se lansează într-un lung şir de explicaţii fără cap şi fără coadă, menite numai să sporească şi mai mult confuzia generală.

Mai mult chiar, un reprezentant al unui partid de opoziţie a lansat o variantă de-a dreptul năucitoare pentru românul simplu şi neobişnui cu " elevatul " limbaj politic: vrem vot uninominal dar nu vrem referendum. Ce să înţelegem de aici? că respectivul partid va decide singur asupra votului uninominal, dar că respinge consultarea populară? Înţelegem cu toţii rolul partidelor de opoziţie într-o democraţie. Fără o formă de opoziţie, totul s-ar transforma în dictatură şi noi ne aducem bine aminte ce înseamnă asta. Dar o opoziţie constructivă este una şi o opoziţie distructivă este cu totul altceva, iar România beneficiază astăzi de cea mai distructivă formă de opoziţie din ultimii 16 ani.

Menirea opoziţiei în eşichierul politic este aceea de a cenzura şi frâna eventualele iniţiative nebenefice pentru poporul român, ori a susţine că acest popor nu are dreptul să se pronunţe democratic asupra modului în care urmează să-şi aleagă reprezentanţii, este cea mai gravă încălcare a drepturilor sale.

Din fericire, în pofida voturilor unora dintre dumneavoastră, acţiunea Preşedintelui României va continua şi poporul, nu noi, vom decide. Iar la viitoarele alegeri vom vedea cui şi de ce i-a fost frică de votul uninominal.

Domnul Ioan Dumitru Puchianu:

"Atacul opoziţiei la europarlamentare - o nouă dovadă de labilitate politică"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am reuşit ca în aceste câteva săptămâni de când ne-am reluat activitatea parlamentară să aducem poporul român într-o stare de confuzie totală. Este adevărat că nu toţi dintre noi şi nu toate partidele au intrat în acest carusel nebunesc al negării promisiunilor politice, aşa cum nici întreg poporul român nu este confuz politic. Şi asta pentru că românii s-au săturat de tot acest circ mediatic şi de aceste gâlceve nesfârşite de pe holurile Parlamentului. Se simte în aer o boare de vânt, iar cei ce au semanat vânt vor culege furtuna. Oare toţi aceia dintre dumneavoastră care continuaţi să negaţi totul doar de dragul negaţiei şi pentru a vă justifica, într-un mod negativ rolul de partide de opoziţie, dumneavoastră, deci, nu realizaţi destabilitatea politică pe care o provocaţi? Cui foloseşte aceasta şi în folosul cui luptaţi?

În folosul României, în nici un caz! Amânarea alegerilor europarlamentare la o dată nedefinită nu reprezintă decât o nouă dovadă de instabilitate şi neseriozitate politică, care va fi, probabil, percepută ca atare şi de noii noştri parteneri europeni. Unde sunt declaraţiile sforăitoare ale PSD-ului care anunţa importanţa menţinerii calendarului alegerilor în luna mai? Sau a fost numai un alt gest de populism ieftin? Pierduţi în hăţişul conflictelor, multe create artificial, dintre Cotroceni-Palatul Victoria şi Parlament, am uitat care ne sunt priorităţile naţionale.

Întrebam mai devreme în folosul cui se duce această luptă şi vă spuneam că în nici un caz în favoarea României. Dar nici în folosul electoratului, dacă cumva asta speră partidele din opoziţie. Electoratul este scârbit şi plictisit de acest război nesfârşit şi al cărui scop, pe bună dreptate, nu îl înţelege. Oamenii simpli au renunţat de mult să mai participe la o viaţă politică pe care nu o înţeleg, un conflict perpetuu fără nici un final şi, mai ales, care nu le aduce nimic bun. Românii au devenit, după modelul european, pragmatici şi nu mai sunt dispuşi să iasă în stradă la chemarea unui lider de partid.

Declaraţiile unor lideri politici privind necesitatea unei reorganizări politice interne şi abia apoi a unor alegeri europarlamentare sunt retorice şi lipsite de orice suport material. România a avut timp să se pregătească politic pentru aderare, iar europarlamentarele sunt o urmare firească a acestui proces.

Adevarul este ştiut de toată lumea, dar niciodată rostit: orice acţiune, oricât de benefică ar fi ea, dar care este o propunere iniţiată de partidele de la putere, trebuie combătută şi negată din oportunism politic. Poate că ar fi fost cazul, înainte, să ne gândim, parafrazându-l pe fostul preşedinte american J.K.Kennedy, nu la ce face în acest moment Uniunea Europeană pentru România, ci la ce poate face România pentru Europa. Răspunsul ar fi ruşinos, dar plin de adevăr: nimic!. Nici măcar nişte alegeri pentru a-şi trimite aleşii şi reprezentanţii legitimi în Parlamentul European.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Corectitudinea procesului electoral în România"

Stimaţi colegi, aşa după cum stiţi, sunt deputat de Iasi, judeţ în care, în ultimii doi ani, s-au organizat de opt ori alegeri locale parţiale, inclusiv un referendum. Nu a fost tocmai facil nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere organizatoric, nici chiar din punctul de vedere al partidelor politice, indiferent dacă au câştigat sau nu.

Ceea ce vreau sa vă prezint astăzi nu sunt statistici electorale şi sondaje de opinie, ci doar vreau sa-mi exprim public ingrijorarea faţă de modul în care se desfaşoară campaniile electorale. Pe parcursul celor opt sesiuni electorale am asistat la "incidente" mai mult sau mai puţin grave de tipul mitei electorale, manipularea prin presă, afişe electorale care conţineau insemne ale statului român, deturnare de fonduri în scopuri electorale, tentative de fraudare prin încercarea de a vota de mai multe ori etc. V-aţi întrebat de ce într-o comună cu trei locuri de afişaj stabilite prin dispoziţia primarului este nevoie de patru sute de afişe electorale? Va pot raspunde eu: pentru că nu se respectă legea, şi se face afişaj electoral peste tot, inclusiv în ziua de vot.

Nu consider că legea trebuie modificată, ci normele ei de aplicare, făcând în acelaşi timp un apel catre Autoritatea Electorală Permanentă de a superviza activitatea birourilor electorale în sensul în care acestea trebuie să aibă o atitudine activă şi de preîntampinare, şi nu să reacţioneze numai în cazurile sesizate de candidaţi sau partide.

Ceea ce consider că ar trebui modificat este regimul sancţionator al Legii 67/2004 şi modificarile ulterioare, mărind forţa de coerciţie a acestora, pentru a impune respectarea legii si nu interpretarea ei dupa bunul plac. Aplicarea uniformă a legii electorale este o condiţie necesară pentru un proces electoral valid şi este în spiritul respectului faţă de voinţa electoratului.

Atrag atenţia asupra acestor aspecte în dorinţa de a semnala din timp eventuale probleme ale unui scrutin, mai ales ale unui scrutin de amploarea celui din 13 mai, dar mai ales pentru a atrage atenţia asupra perioadei de campanie electorală, care se prefigurează a fi destul de încarcată şi de tensionată.

Deja unii lideri politici declară în mass-media frauda electorală în scrutinul din 13 mai, atitudine pe care o condamn cu fermitate. Românii trebuie sa aibă şi ei dreptul de a nu fi aruncaţi în desuetudine de fiecare dată când trebuie să se afirme. este dreptul la imagine, stimati colegi, la imaginea noastră ca stat European.

Domnul Dan Sorin Mihalache:

"Este amânarea alegerilor pentru Parlamentul European o necesitate?"

În mod clar DA. Nu avem cum să începem derularea procesului pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European deoarece noi, în momentul de faţă, nu avem capacitatea de a asigura nici măcar condiţiile minime necesare desfăşurării acestui proces. Nu avem încă tipărite cărţile de alegător, deşi, în 2004, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi-a luat angajamentul că va finaliza procesul de întocmire şi eliberare a acestora până la data de 31 decembrie 2006.

Nu avem o lege unanim acceptată care să reglementeaze organizarea şi derularea procesului pentru alegerea viitorilor europarlamentari. La momentul de faţă, pentru prima dată în istoria post-decembristă, Legea 33/2007 nu reprezintă expresia acordului de voinţă al tuturor factorilor politici, creându-se astfel posibilitatea contestării unora dintre prevederile ei la Curtea Constituţională. În aceste condiţii, amânarea alegerilor pentru Parlamentul European reprezintă o necesitate datorită multiplelor nereguli legislative care nu permit desfăşurarea acestui proces în condiţii corecte şi transparente.

Un alt aspect important al acestui process electoral sunt oamenii cărora trebuie să le asigurăm toate condiţiile pentru a putea să îşi aleagă reprezentanţii în deplină cunoştinţă de cauză. Înainte de a declanşa alegerile pentru Parlamentul European trebuie să nu uităm că suntem obligaţi prin lege şi prin Constituţie să ne asigurăm că cetăţenii României sunt corect informaţi. Dar, pentru a avea un popor informat, care cunoaşte adevărata realitate politică, trebuie mai întâi să clarificăm la cine au ajuns valizele cu bani menţionate atât de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de primul ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Românii nu pot merge să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European, în deplină cunoştinţă de cauză până nu află cine i-a minţit. Doar în momentul în care vom rezolva criza politică majoră creată de actualul guvern, respectând principiile democraţiei parlamentare vom putea avea o atmosferă favorabilă desfăşurării unei campanii electorale, aşa cum recomandă Uniunea Europeană.

Amânarea alegerilor pentru Parlamentul European reprezintă consecinţa directă a transformării scenei politice într-un circ ieftin prin acuzaţiile lansate de preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Călin Popescu Tăriceanu, conform cărora amândoi se fac vinovaţi de trafic de influenţă, bileţele puse deoparte pentru un şantaj ulterior, paralizarea instituţiilor statului şi abandonarea agendei reale a cetăţenilor României.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Egalitatea de şanse - un drum lung între România şi Uniunea Europeană"

Acum, în prag de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, observ cu amărăciune că, spre deosebire de alte ţări europene, România stă încă prost la capitolul implicării femeilor în viaţa politică.

Multe femei înţeleg încă politica precum o "afacere murdară". De aici derivă o reticenţă în a se implica în lumea politicii, fapt la care contribuie, cred eu, şi dificultatea creării unei balanţe între viaţa de familie, carieră şi a fi un bun politician.

Dar, chestiunea egalitaţii de şanse nu trebuie văzută neapărat dintr-o perspectivă pur feministă. Ea poate contribui cu succes la formarea unei noi clase de femei implicate şi chiar la creşterea respectului de sine.

Pe plan european, există o politică unitară referitoare la egalitatea de şanse. În Franţa, de exemplu, există în Constituţie obligativitatea parităţii la alegeri, în timp ce în alte ţări europene numărul femeilor alese în parlamentele naţionale a crescut gradual până la 20, - 25%, în ţările Uniunii Europene, în timp ce în România proporţia este de 11,4 în Camera Deputaţilor şi doar 9, 48% în Senat.

În Finlanda, numărul femeilor alese în anul 1991 în Parlamentul Naţional a fost chiar mai mare decât al bărbaţilor, datorită faptului că prezenţa la vot a femeilor care au ales femei a fost mai mare decât a bărbaţilor.

În structurile Uniunii Europene există 8 femei comisar, iar în Parlamentul European numărul femeilor a crescut gradual de la 17% femei în 1979, la 32% femei alese din ţările vechi ale UE şi 22,8% din ţările noi ale UE în anul 2004.

Diferenţa constă în faptul că ţările noi acceptate în structurile Uniunii nu consideră încă o prioritate egalitatea de şanse, iar rolul acordat femeilor politician se reduce la domenii ca sănătatea, educaţia, politica de mediu şi există domenii considerate, din păcate, încă exclusiv masculine (finanţele, transporturile, industria).

Lăsând la o parte analiza statistică, importanţa participării femeilor în viaţa politică trece de perspectiva cantitativă. Potenţialul pe care îl are România este unul enorm, dar tocmai reconcilierea dintre viaţa de familie, carieră şi activitatea politică este greu de realizat. Totuşi, se constată o creştere importantă a implicării femeilor în viaţa politică şi mai ales a tinerelor, care, în timp, pot aduce o nouă viziune asupra felului în care se face politică aducând puţină graţie, gingăşie şi culoare într-o lume cenuşie.

Domnul Cătălin Lucian Matei:

"Votul uninominal, perdeaua de fum a lui Traian Băsescu"

Decizia Preşedintelui României de a convoca referendumul pentru votul uninominal este strâns legată de contextul politic actual. Pentru a nu ştiu câta oară, domnul preşedinte trece şi peste cadavre pentru a-şi atinge scopul propus! În ceea ce priveşte votul uninominal, Traian Băsescu îl considera, în septembrie 2006, ca fiind o formulă destul de riscantă. La nici o jumătate de an de la această decizie, mai exact în februarie 2007, domnia sa doreşte să îl supună consultării poporului. Prin acest referendum, Băsescu este sigur că îşi va spori popularitatea.

Tertipul la care a recurs, prin mesajul lansat în Parlament a confirmat punctul critic în care a ajuns. Aşa cum au afirmat anumiţi analişti politici consacraţi, Băsescu şi-a luat în serios rolul de "Cel mai iubit fiu al Poporului". Un aspect i-a scăpat domniei sale din atenţie, şi anume acela că poporul l-a trimis acolo unde este, dar tot el, poporul, se pare că realizează că Traian Băsescu încercă să îl transforme treptat în jucăria lui politică. Cetăţenii României poate că au comis o greşeală fundamentală când s-au decis să lase ţara pe mâna unui om fără scrupule. Dar niciodată nu este prea târziu să îndrepţi o greşeală.

Cu riscul de a mă repeta, vreau să accentuez anumite aspecte care nu pot fi lăsate să treacă cu vederea. Din faptele domnului Traian Băsescu se desprinde o eroare sau chiar un scurt circuit. Domnia sa doreşte să declanşeze un referendum pe o temă ce primeşte acceptul tuturor partidelor politice.

Domnia sa se încăpăţânează să cheltuiască 30 de milioane de Euro pentru organizarea referendumului pentru votul uninominal, deşi această sumă poate fi economisită prin elaborarea unui proiect de lege care să stipuleze această modificare a legii privind alegerile electorale, modificare cu care sunt de acord toate partidele politice.

Din aceste fapte putem să înţelegem că organizarea referendumului nu este, de fapt, decât un tertip în mâna Preşedintelui pentru a evita suspendarea sa şi pentru a ieşi din nou în faţa electoratului ca o victimă a partidelor politice care nu ar susţine votul uninominal. Numai că partidele politice şi-au declarat deschis acceptul necondiţionat pentru votul uninominal.

Mai mult decât atât, în loc să îşi asume funcţia de mediator şi să consulte deschis partidele politice pentru a găsi o formulă viabilă în ceea ce priveşte sistemul de vot, Traian Băsescu alege, ca de obicei, calea ocolitoare. Traian Băsescu nu s-a mulţumit cu invocarea Poporului în bătălia angajată mai nou cu întreaga clasă politică din România. El doreşte să organizeze un referendum prin care Poporul e chemat să opteze între Preşedinte şi clasa politică. Asumându-şi ipostaza de Moş Ion Roată în lupta cu întreaga clasă politică, Traian Băsescu a chemat Poporul în ajutor. În negura tot mai deasă din personalitatea sa, Traian Băsescu vede în Referendumul pentru votul uninominal un vot al Poporului pentru el.

Traian Băsescu s-a dovedit a fi un politician atât de pragmatic încât poate ajunge până la cinism. Ştim cu toţii că Traian Băsescu îşi va asuma, din nou, rolul de salvator al neamului şi va ieşi pe toate canalele tv şi va denunţa clasa politică ticăloasă, care nu vrea să asculte îndemnul lui de a se reforma peste noapte.

Că este aşa ne-o dovedeşte deja solicitarea ca referendumul să aibă loc în partea a doua a lui martie, perioadă imposibil de respectat, dat fiind ca un referendum nu se poate convoca aşa, cât ai bate din palme.

Rămâne de văzut dacă noi, Parlamentul, clasa politică, dibuind noua şmecherie, nu se vor strădui, acceptând Referendumul, sa-i dăm lui Traian Băsescu prilejul de a se sinucide politic.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"A fi sau a nu fi ?"

Aceasta-i întrebarea care defineşte îndoiala shakespeariană eternă, la care generaţii de gânditori n-au găsit răspuns. Ea este mai prezentă astăzi în viaţa politică decât la teatru, unde i-ar fi locul. La români această interogaţie se pune puţin diferit; adică ,, ce va fi ? " , ,,cum va fi ? " şi ,,ce-i de făcut ? , vorba unui clasic în mausoleu. Răspunsul categoric este că ,,nu va fi !", întrucât clasa politică nu are capacitatea să ducă până la capăt vreun proiect.

În competiţie se află marile întrebări privind referendumul pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, votul uninominal şi alegerile pentru euro-parlamentari. Această trinitate profană de teme îşi are izvorul în plăcerea clasei politice pentru spectacole derizorii, care să-i asigure o oarecare vizibilitate. Nu-l putem exclude nici pe cel iniţiat de femeia cu trei guşe academice moldovineşti pentru beatificarea Monicăi Macovei ". Monică, Monică ..., nu te da în stambă cu girofarurile ,,societăţii civile " cu ifose docte şi loc de muncă la pierdut vremea pe la posturile de televiziune , în presă şi la manifestaţiile publice de făcut vocalize la porta-voce, cu sonorităţi nazale marca Socola, Bălăceanca ori Zam , pentru a avea o repartizare teritorială echilibrată a fenomenului.

Aşa cum aminteam, toate aceste acţiuni majore ale Guvernului, Preşedenţiei şi Opoziţiei se înscriu în programul naţional de frecat menta ori de făcut valuri, care se vor sparge în maximum trei zile, când vor face rost de un nou scandal " El a fost deja aruncat pe piaţă de primarul-turist Emil Boc duminică 4 martie, de ziua cutremurului. Zburător de profesie pe ruta Cluj - Cotroceni - televiziune şi retur, a decis să suspende cu ajutorul Curţii Constituţionale o comisie parlamentară de anchetare a isprăvilor lui Buridan Bey, şeful său " El zburătăceşte pe banii clujenilor ca Aladin din ,,1001 de Nopţi ", pentru a-şi dovedi slugărnicia faţă de cel care l-a instalat temporar la conducerea unui partid. Are băiatul ăsta un talent de a se împletici în Constituţie încât mâine -poimâine va declara că însăşi aceasta este ...neconstituţională " Ca să mai dreagă puţin borşul , fără nici o legătură cu subiectul în discuţie , a declarat că problema cea mai fierbinte este cea a pensionarilor , pentru care s-a decis ...ad hoc... luarea în calculul vechimii în muncă a salariului mediu pe economie pentru anii lucraţi înainte de 1963. Păi ce-au făcut atâţia ani cu pensionarii lui Barbu?! Au lipsit din ţară?! A făcut exact ca Ceauşescu la mitingul din 22 decembrie 1989 când, nemaigăsind argumente pentru a linişti spiritele, a început să arunce cu promisiuni de majorare a pensiilor, salariilor, burselor şi ...dus a fost ! Cu elicopterul, nu ca Emil Boc, cu avionul, pe post de pasager clandestin, la bagaje sau la coletărie, cu autoturismele administrate de Vasile Blaga. Că ăştia le au pe toate! Iar Vasile Blaga este atras tot mai mult în acest joc mizer de imagine , în loc să alerge după criminali, hoţi şi violatori. Păi unde sunt cei mai mari hoţi?! Nu chiar în parohia Administraţiei şi Internelor ?! ...

Doamna Rodica Nassar:

"Republică sau monarhie?"

Când l-am văzut la televizor pe domnul Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi al cultelor, cu câtă satisfacţie semna actul de punere în posesia exregelui Mihai a palatelor Peleş şi Pelişor am avut o strângere de inimă şi o nelinişte interioară. M-am gândit atunci dacă cineva din cei care au ieşit în stradă în decembrie 1989 pentru libertate şi democraţie s-au gândit vreo clipă că în loc să mergem spre viitor, ne vom întoarce în trecut, reabilitând monarhia şi retrocedând proprietăţi, dând afară din case oameni nevinovaţi.

În timp ce în unele ţări ale Uniunii Europene regii nici nu sunt băgaţi în seamă, noi le redăm proprietăţi, datorită unei legi antipopor. Astfel:

• în Germania, familia lui Wilhelm al II-lea de Hohenzollen are interdicţie de a intra în ţară;
• în Franţa, familia contelui de Paris, moştenitor al casei regale Bourbon, are interdicţie de a intra în ţară;
• în Austria, familia imperială de Habsburg are interdicţia de a intra în ţară, neavând nici măcar dreptul la cetăţenie;
• în Italia, familia regală de Savoia are interdicţie de a intra în ţară, iar toate averile le-au fost confiscate;
• în Grecia, averile regale au fost confiscate, regele a fost trimis în exil, el şi toată familia sa având interdicţie de a intra în ţară.

Doar în Bulgaria exregele Simeon a revenit, dar a acceptat statutul de republică al Bulgariei, fiind o perioadă de timp chiar prim-ministru.

Dar, aşa cum spuneam, o lege antipopor adoptată de guvernul Tăriceanu a făcut posibilă restituirea unui număr impresionat de castele, case, hectare de pământ sau de pădure către urmaşii unor foşti proprietari, restituiri realizate în urma unor analize superficiale ale actelor de proprietate sau ale surselor fondurilor cu care au fost cumpărate. Se ştie foarte bine că există multe acte de proprietate făcute în urma achitării bunurilor achiziţionate cu împrumuturi făcute la bănci care ulterior au dat faliment, aşadar cu împrumuturi care nu au fost rambursate niciodată.

În aceste condiţii, exregele Mihai, prinţul Sturdza şi alţii sunt cei mai mari beneficiari ai restituirilor. Pe lângă bani şi castele, numai în trei judeţe, Prahova, Arad şi Braşov, celor doi le-au fost restituite peste 50.000 ha de pădure.

La toate acestea se adaugă restituirea unor imobile, prin alungarea în stradă a peste 30.000 de oameni care au stat şi au îngrijit o viaţă întreagă o casă de care acum sunt deposedaţi.

Dar exregele Mihai, în obrăznicia şi lăcomia sa, nu se potoleşte şi cere, cere întruna retrocedarea altor palate şi proprietăţi pe care, în mărinimia sa, doreşte să le revândă statului român. Statul, în loc să îl lase să-şi administreze domeniile şi să cheltuiască pentru această administrare, chiar doreşte să le cumpere, avansând sume care ar putea avea altă destinaţie: construcţii de locuinţe sociale, şcoli, spitale etc.

Culmea nesimţirii o consider a fi afirmaţia prinţului Radu Duda care informează poporul român că Pelişorul va deveni "scaunul regal".

Aşadar, vom avea monarhie în republică. Aici am ajuns cu acest guvern făcut preş la picioarele familiei exregale.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Doamnelor şi domnilor,

La sfârşitul lunii februarie 2007, Centrul European de Resurse şi Consultanţă - CERC - Filiala Suceava, alături de Centrul Regional de Reciclare şi Perfecţionare a Funcţionarilor, Organelor Puterii de Stat, Organelor Autoadministrării Locale, Agenţilor Economici, Instituţiilor şi Organizaţiilor de Stat Cernăuţi şi Asociaţia ATICAS Dorohoi implementează în perioada decembrie 2006 - noiembrie 2007 proiectul "Centrul Transfrontalier de Resurse", proiect finanţat prin Programul de Vecinătate România - Ucraina 2004 - 2006, Phare CBC 2004 / 016-942, Prioritate 3, linie bugetară B 220202.

Proiectul propune crearea unor instrumente la îndemâna instituţiilor care acţionează în zona de graniţă, prin înfiinţarea Centrului Transfrontalier de Resurse, prin elaborarea unei metodologii de comunicare interculturală şi prin realizarea unei baze de date cu organizaţiile interesate în desfăşurarea de proiecte transfrontaliere. Astfel, 80 de persoane, membri ai diferitelor instituţii din zonele ţintă, vor beneficia de acces gratuit la următoarele cursuri de formare, pe teme privitoare la: colaborarea transfrontalieră a comunităţilor teritoriale şi administraţiilor locale, în contextul integrării europene, managementul proiectelor transfrontaliere, societatea civilă şi cetăţenia europeană, metode de comunicare culturală şi tradiţională.

Prin modelele de bună practică în comunicarea transfrontalieră pe care Centrul le va oferi, acţiunea propusă este destinată să încurajeze contactele dintre oameni, să aducă un aport important la conştientizarea oportunităţilor de abordare a problemelor comune, de fiecare parte a graniţei, şi să încurajeze o atitudine pozitivă în vederea schimbului de idei şi informaţii.

Uniunea Europeană acordă României expertiză şi sprijin financiar în vederea pregătirii pentru aderare, prin programe specifice: Phare, Ispa şi Sapard. Sectoarele beneficiare variază de la dezvoltare regională şi sprijin pentru IMM-uri, până la investiţii în infrastructura de mediu şi transport şi dezvoltare rurală.

Suma anuală totală a fondurilor nerambursabile acordate României prin cele trei programe este în creştere, de la cca. 660 de milioane de Euro în 2003, la peste un miliard de Euro în 2006. Gestionarea acestor fonduri este realizată de autorităţile române de resort, sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice.

Salutăm această iniţiativă locală care urmăreşte susţinerea dezvoltării socio-economice durabile a cetăţenilor, prin iniţierea şi derularea unor programe în probleme comunitare specifice şi promovarea parteneriatelor durabile cu actorii societăţii civile!

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Luchian:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

S-a vorbit mult în România despre necesitatea reformării clasei politice, subiectul fiind discutat de analişti politici, de membri ai societăţii civile, de intelectuali, de jurnalişti, de unii dintre politicieni şi, mai nou, de către însuşi preşedintele ţării, metoda cea mai des propusă pentru realizarea în fapt a acestei reforme constând în introducerea votului uninominal ca mijloc de alegere a politicienilor.

Eu sunt de acord că introducerea votului uninominal reprezintă o metodă de a se modifica felul în care se face politică la noi, însă aceasta nu reprezintă decât jumătate din soluţie, cealaltă jumătate aflându-se la cetăţeanul român.

Aşa cum spuneam mai înainte s-a vorbit mult în ultimii ani despre reformarea clasei politice însă s-a vorbit foarte puţin sau chiar deloc despre felul în care cetăţeanul român acţionează în raport cu politica şi oamenii politici.

Astfel, după mai bine de jumătate de secol în care le-a fost interzisă practic calitatea de cetăţeni, în sensul puternic al cuvântului, este normal ca românii să nu fie familiarizaţi cu această funcţie esenţială unei societăţi democratice şi o mare parte dintre ei să continue să se plaseze, în raport cu autorităţile publice, pe o poziţie de subordonare şi de aşteptare.

Însă, pentru ca societatea noastră să progreseze, pentru ca instituţiile publice să funcţioneze normal este nevoie ca această situaţie să se schimbe, este nevoie ca românul să înveţe să-şi exercite drepturile de cetăţean.

În acest sens, introducerea votului uninominal este binevenită, deoarece alegerea directă a politicianului permite cetăţeanului un mai bun control al deciziei sale şi îi permite chiar şi o mai mare influenţă într-un cadru organizat, cum ar fi, de exemplu, în cadrul unui partid politic. Or, a avea posibilitatea reală de a schimba ceva reprezintă o condiţie obligatorie pentru a te putea implica în schimbarea acelui lucru.

Totuşi, pentru această situaţie, votul uninominal nu este suficient. Schimbarea mentalităţii cetăţeanului, şi prin aceasta a clasei politice, se poate face cel mai bine prin educaţie, printr-o educaţie orientată pe puterea individului, pe responsabilitatea acestuia, pe implicare socială şi politică, chiar dacă aceasta presupune un timp relativ îndelungat pentru a se realiza, mentalităţile neputându-se schimba peste noapte.

Avem însă norocul integrării europene care, prin deschiderea pe care o produce, ne oferă nouă posibilitatea, ca cetăţeni români europeni, de a avea acces la nişte sisteme politice şi educaţionale foarte dezvoltate în sensul democraţiei şi al implicării cetăţeneşti, această expunere, coroborată cu schimbarea sistemului de vot, putând determina o schimbare mai accentuată şi la noi în ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Lambrino:

Declaraţie politică intitulată "Organizarea alegerilor pentru Parlamentul European: o necesitate imediată."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Discuţiile din ultimele săptămâni legate de o posibilă amânare a alegerilor pentru Parlamentul European dovedesc atât lipsa de seriozitate, cât şi, din păcate, de cultură politică a celor care susţin ideea schimbării datei deja stabilite, 13 mai 2007.

În primul rând, nici unul dintre argumentele invocate de aceştia nu sunt întemeiate, după cum voi arăta în continuare. În al doilea rând, necesitatea organizării imediate a alegerilor pentru Parlamentul European ar fi trebuit să întrunească fără probleme consensul clasei politice, fiind parte a acelui set de măsuri minime ce ar fi trebuit adoptate după 1 ianuarie 2007 pentru ca aderarea României la Uniunea Europeană să transforme România cu adevărat într-un stat european, cu o agendă publică europeană şi, nu în ultimul rând, cu acces la fondurile comunitare europene.

Motivele pentru amânarea alegerilor europene, susţinute în primul rând de PSD, dar preluate, cu regret o spunem, şi de o parte a PNL, se rezumă de fapt la următoarea idee: e nevoie de eliminarea oricărei chestiuni de politică internă de pe agenda publică, pentru ca întreaga atenţie a electoratului să poată fi îndreptată pe parcursul campaniei electorale înspre tematica europeană. Acceptând, prin absurd, că alegerile ar fi amânate acum, ar putea susţinătorii acestei idei să ne garanteze în vreun fel că până la finalul anului nu vom mai avea subiecte importante de politică internă, sau vor fi dezbaterile pe marginea acestora interzise prin ordonanţă de urgenţă? Şi dacă pentru aceştia angajamentele asumate de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană, referitoare la organizarea alegerilor pentru Parlamentul European, nu sunt suficient de importante, le voi aduce aminte că este vorba în primul rând de interesul României. Mai concret, este vorba de a ne asuma cât mai curând toate consecinţele care decurg din statutul de ţară membră a UE, inclusiv în ceea ce priveşte instituţia cu cea mai mare legitimitate democratică din sistemul instituţional al UE, şi anume Parlamentul. În acest moment, în Parlamentul European activează parlamentari români, aleşi în Parlamentul României pe liste şi pe un program politic adecvat politicii interne, şi nu reprezentanţi aleşi în mod direct de cetăţenii Europei, aşa cum este cazul tuturor celorlalţi europarlametari, ce nu au nici o legătură cu Parlamentele ţărilor lor.

Este de datoria noastră să le asigurăm colegilor noştri europarlamentari întreaga legitimitate pe care un asemenea statut o solicită şi să înţelegem că Parlamentul European reprezintă suma vocilor fiecărei naţiuni europene, şi nu vocea Parlamentului României, care îşi trimite o delegaţie alcătuită după algoritmul politic al anului 2004, când au avut loc ultimele alegeri interne. Probabil că aici este şi problema celor care solicită amânarea: sunt îngrijoraţi că nu vor mai avea acelaşi număr de reprezentanţi în cel mai important for de dezbatere al Uniunii Europene, adică sunt îngrijoraţi de perspectiva unui vot care să dovedească adevărata configuraţie politică a României din acest moment.

Aşa cum spuneam la începutul intervenţiei, organizarea cît mai rapidă a acestor alegeri ar fi trebuit să fie o chestiune de interes naţional, asupra căreia să nu existe divergenţe în rândurile partidelor politice. Nu doar pentru argumentele invocate mai sus, ci şi pentru că doar prin intrarea în normalitate din perspectiva instituţiilor Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce priveşte Parlamentul European, putem spera la subiecte europene pe agenda cetăţeanului, şi nu printr-o suspendare artificială, de altfel imposibilă, a dezbaterilor de politică internă, suspendare invocată de cei care nu doresc confruntarea cu electoratul.

Şi pentru că sunt deputat de Timiş, voi sfârşi prin a da un exemplu din judeţul pe care îl reprezint în Camera Deputaţilor, legat de importanţa instituţiilor şi politicilor europene pentru viaţa de zi cu a cetăţenilor. România s-a angajat în programul de aderare să implementeze până cel târziu în primăvara acestui an un "Sistem naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului", elaborându-se în acest sens mai multe documente şi acte normative (Strategia naţională pentru protecţia mediului - H.G. nr. 732/2004, Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei mediului - H.G. nr. 738/2004). Nu doar că tot acest sistem nu ar fi fost posibil fără suportul financiar şi asistenţa Uniunii Europene, dar implementarea efectivă a acestuia ar fi fost blocată de birocraţia care ar fi împiedicat obţinerea tuturor autorizaţiilor şi avizelor, în lipsa unor angajamente internaţionale ferme. Aşa s-a întâmplat de exemplu în cazul judeţului Timiş, care a rămas până în acest moment ultimul judeţ care a reuşit implementarea acestui sistem, doar ameninţarea sancţiunilor prevăzute în caz de întârzieri scoţând lucrurile din inerţie. Acesta este, bineînţeles, un exemplu poate mic, în comparaţie cu alte teme, mai importante, dar cred că este extrem de important să explicăm populaţiei într-o manieră cât mai clară care sunt beneficiile concrete ale integrării României în Uniunea Europeană.

Fără o agendă politică postaderare, fără fermitate în continuare unor reforme supuse în continuare unei foarte atente monitorizări din partea Comisiei Europene şi fără reprezentanţi legitimi în instituţiile europene, România riscă nu doar pierderea credibilităţii în faţa partenerilor europeni, dar riscă şi pierderea accesului la fondurile structurale europene în acest an şi, pe cale de consecinţă, oportunitatea unor importante proiecte de dezvoltare. În concluzie, îmi exprim în continuare speranţa că data de 13 mai 2007 va rămâne în continuare data organizării primelor alegeri pentru Parlamentul European în România şi că, odată cu acestea şi în urma rezultatului acestora, tematica europeană va modifica şi agenda publică românească, aducând teme şi priorităţi specifice unui stat membru al Uniunii Europene.

Domnul Laurenţiu Mironescu:

Portul Tomis este un complex hidrotehnic amplasat pe latura de est a municipiului Constanţa, între promontoriul ce constituie capul Constanţa şi digul de limitare al plajei «Modern». Acest complex de lucrări hidrotehnice a demarat în perioada anilor 1936- 939 şi a fost generat de necesitatea consolidării falezei, scopul secundar fiind acela al formării unei plaje în inima oraşului Constanţa.

Punerea pietrei fundamentale a lucrărilor de îndiguire a malurilor oraşului Constanţa, care a avut loc în ziua de 15 august 1937, a consfinţit hotărârea ca, în principiu, amenajarea portului de yachting să se rezolve prin crearea portului Tomis în golful de la Nord de Capul Constanţa (hotelul Carol I - actualul Comandament al Marinei Militare) şi care se întinde până la digul plajei, profitând şi de tronsonul de 200 m lungime al digului, făcând parte din proiectul consolidării malurilor.

Ca urmare, Primaria municipiului Constanţa, cu Adresa nr. 23429/26.08.1937, îl însărcinează cu întocmirea proiectului lucrărilor de consolidare a malurilor pe ing. P. A. Zahariade.

Spre sfârşitul anilor 1950 prinde contur ideea unei amenajări portuare pentru activităţi de turism, iar documentaţiile elaborate în acest scop au fost aprobate prin HCM nr. 1435/1958 si HCM nr. 1103/1959.

În baza acestor HCM-uri au fost executate principalele construcţii hidrotehnice: digurile (inclusiv refacerea şi reprofilarea digului de nord), cheiurile, dragaje pentru uniformizarea adâncimilor în bazin, platforme-parţiale, instalaţii de utilităţi strict necesare.

Proiectul tehnic general al portului Tomis este întocmit de Institutul de Studii şi Proiectări Transporturi. Tema de proiectare a fost elaborată de Direcţia Generală a Navigaţiei Civile, cu respectarea recomandărilor şi observaţiilor CTS al Sfatului Popular Regional Constanţa. Prin această documentaţie au fost proiectate principalele lucrări hidrotehnice din portul Tomis. Platforma din spatele cheiului fundat la 4 m are lăţimea de cca. 15 m şi s-a realizat prin umpluturi de piatră spartă, în spatele digului de sud-est. În spatele celorlalte cheiuri umplutura s-a realizat cu materialul rezultat din lucrările de dragaj, iar pe lăţimea de 6 m platforma se pavează cu piatră spartă.

În diverse studii, SC IPTANA SA, face precizarea că toate lucrările hidrotehnice din portul Tomis au avut ca titular de investiţie Ministerul Transporturilor. Lucrările privind amenajarea falezei, pasarela pietonală şi canalizarea pluvială au fost executate de Primaria municipiului Constanţa.

Pe parcursul anilor, portul Tomis s-a plimbat de la Primărie, la ONT sau Ministerul Transporturilor, în funcţie de perspectiva diferitelor viziuni manageriale ale prim-secretarilor sau a altor factori de decizie, această lipsă de hotarâre persistând şi după 1990, de altfel.

Criticabilă, pe bună dreptate, situaţia de până în 2000 nu a reuşit să înstrăineze acest bun apartenent al comunităţii constănţene, inestimabil ca valoare şi simbolistică.

Situaţia s-a schimbat după 2000, când, în virtutea interpretării păguboase şi rău intenţionate de către municipalitate a legii care reglementa regimul retrocedărilor, s-a reuşit cedarea unor însemnate suprafeţe din Portul Tomis, terenuri câştigate asupra mării cu preţul cheltuielilor publice, către diverşi reclamanţi, proprietari ai altor terenuri, imposibil de retrocedat.

Respect dreptul constituţional la proprietate şi sunt întru totul de acord cu prevederea că statul trebuie să se constituie într-un garant al proprietăţii.

Nu sunt de acord însă, cu batjocura fără de sfârşit la care proprietatea publică este supusă de diferiţi şmecheri care, indiferent cum citesc o lege, sfârşesc prin a o conatbiliza pozitiv, în propriul beneficiu.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică intitulată "Cine conduce anchetarea preşedintelui?".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Îmi vine foarte greu să vă vorbesc şi eu despre evenimentele care au avut loc în cursul ultimelor zile. Cu toate că nu-mi face deloc plăcere, şi nici nouă, românilor, nu ne face deloc cinste în ochii europenilor care ne-au acceptat în rândurile lor, am s-o fac totuşi, pentru că acestea au devenit de-a dreptul hilare.

Lupta declanşată de unii aşa-zişi politicieni împotriva preşedintelui Băsescu este întreţinută de către "oamenii din umbră", cu toate că armele pe care le-au adoptat şi-au cam pierdut din eficienţă. Observ însă că disperarea unora este atât de mare, încât metodele la care apelează în ultimul timp mă fac să cred că singura lor ţintă este eliminarea prin orice mijloace, de pe scena politică românească, a preşedintelui Băsescu.

Săptămâna trecută ne-a adus în faţă evenimente cu totul şi cu totul surprinzătoare. Cum domnul Voiculescu este înconjurat de politicieni foarte inventivi, iată că unul dintre aceştia s-a întrecut pe sine, prezentând şefului său strălucita idee de formare a unei comisii care să ancheteze activitatea preşedintelui ţării. Ideea a fost îmbraţişată cu multa grabă nu doar de liderul PC, ci şi de alţi lideri de partide, aflate chiar în tabere adverse. Iată deci punctul comun, nedescoperit până acum, care-i leagă şi care-i determină să treacă peste orice urmă de adversitate.

Partide care până mai ieri se considerau adverse şi-au unit forţele pentru crearea acestei comisii anti-Băsescu, ce urmăreşte întocmirea unui raport asupra faptelor prin care se presupune că Traian Băsescu a încălcat Constituţia.

Câtă nevoie avea România de o astfel de comisie de anchetă în interiorul Parlamentului? Oare acesta să fie scopul acestei intituţii? Chiar nu există în România instituţii abilitate să desfăşoare această activitate?

Cine sunt însă cei grabiţi să formeze această comisie: Dan Felix Voiculescu, politicianul cu o cotă de popularitate, credibilitate şi legitimitate electorală pe care am putea să o încadrăm cel mai bine la capitolul minusculă. Este de fapt cel care s-a grăbit să se autopropună pentru conducerea acestei comisii. De unde vine această grabă? Cred că nu mai este cazul sa vă amintesc. Norica Nicolai, cu o faţă radioasă, care ne face să credem că trimiterea rudelor în Parlament pentru a vota în locul dumneaei este o practică cât se poate de legală. Crin Antonescu, marioneta fidelă a marilor oligarhi.

Ce este mai dureros este faptul că i s-a permis liderului PC să conducă această aşa-zisă comisie de anchetă. Unul dintre cei mai fideli slujitori ai Securităţii, turnătorul Felix, cel care dădea cu subsemnatul şi turna pe la Securitate oameni care au trecut prin chinuri grele, pentru care pot să-i "mulţumească" şi acestui "politician", ascuns sub haina unui aşa-zis conservatorism.

În spatele motivului pe care-l afirmă sus şi tare se ascunde de fapt şi un alt scop: acela de a gestiona în aşa fel procedura de suspendare a preşedintelui, încât să se suprapună cu calendarul alegerilor europarlamentare şi să-i ofere premierului un bun motiv de a fi amânate.

Am ajuns să constat că în prezent, toate partidele politice, şi mă refer aici cu precădere la cele parlamentare, îşi exprimă acordul pentru introducerea votului uninominal. Cu toate că până acum nu s-au înghesuit deloc în susţinerea unei astfel de iniţiative.

Ceea ce doresc ei de fapt, este o amânare a acestor alegeri europarlamentare, dintr-un motiv cât se poate de simplu. Timpul rămas până la data deja stabilită, ce are deja acordul tuturor partidelor parlamentare, este unul destul de scurt. Cei care trebuie prezentaţi alegătorilor nu sunt încă găsiţi, pregătiţi sau curăţaţi de păcate. În mod clar se merge pe principiul: cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Fără a se mai lua în calcul faptul că nu suntem capabili să ne respectăm promisiunile sau alegerile pe care noi înşine le-am făcut în faţa celorlalţi membri ai Uniunii Europene.

Un lucru rămâne însă cert pentru toată lumea, doamnelor şi domnilor. Dan Voiculescu şi-a văzut visul cu ochii. Acela de a se afla în postura de a-i plăti preşedintelui ţării toate poliţele rămase. Îşi va purta propriul război cu preşedintele Băsescu, la adăpostul unei comisii parlamentare. Electoratul va fi însă cel mai aspru judecator al său, care sperăm să elimine din sfera politicului astfel de indivizi care n-au ce căuta prin parlamente, cu dosare care atârnă atât de greu după ei.

Va mulţumesc.

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fiecare naţie îşi are valorile sale definitorii, pe care le înconjoară cu recunoştinţă eternă, considerându-le nu numai stâlpii săi de rezistenţă, dar şi acele rampe spirituale pentru lansarea spre universalitate a noi şi noi generaţii Şi noi, românii, avem simbolurile noastre sfinte. Numele unora dintre iluştrii înaintaşi, ca Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuşi, Mihail Kogălniceanu sau Traian Vuia, ca să nu amintim decât câteva dintre minţile luminate care au înnobilat cu faptele lor existenţa bimilenară a neamului nostru, au intrat demult în conştiinţa românilor, dar şi a altor popoare. În intervenţia mea de astăzi, încerc să aduc un omagiu lui Constantin Brâncuşi, impunătoare personalitate a artei moderne, de la a cărei dispariţie se împlineşte, la mijlocul lunii martie, o jumătate de veac, omagiu la care sunt încredinţat că domniile voastre veţi fi întru totul părtaşi.

Născut la 19 februarie 1876, în comuna gorjeană Hobiţa, ca al şaselea copil al unei familii nevoiaşe, Constantin Brâncuşi a pornit de la 13 ani să-şi asigure existenţa, ca băiat de prăvălie. Simţul artistic înnăscut, care se manifesta în multe dintre preocupările sale, l-a împins către cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova, pe care le-a continuat, după absolvire, la Şcoala de Arte frumoase din Bucureşti, unde a realizat primele sale lucrări de valoare, între care şi bustul dr. Carol Davila. În 1904 porneşte spre Paris, unde obţine o bursă la Şcoala de Arte Frumoase, şi unde avea să se stabilească pentru tot restul vieţii. Prin lucrările sale: "Cap de băiat" şi "Orgoliu", expuse la Salonul de toamnă din capitala Franţei, Brâncuşi atrage atenţia acelui titan al artei sculpturale, Auguste Rodin, care-l invită să facă practică în atelierul său. Brâncuşi, însă, nu se putea adapta situaţiei de a sta în umbra marelui stejar. Conştient pe deplin de puterea sa creatoare, el părăseşte atelierul marelui maestru francez, realizând, apoi, de-a lungul anilor, în propriul atelier, o serie de opere celebre ca: "Sărutul", "Muza adormită", "Pasărea măiastră", "Prometeu", "Domnişoara Pogany" ori "Primul pas".

În întreaga creaţie, Brâncuşi a evoluat spre o stilizare abstractizantă, deschizând prin concepţia sa o epocă nouă în istoria sculpturii. Remarcând acest merit incontestabil, sculptorul englez Henry Moore spunea: "De la gotic încoace, sculptura europeană a fost năpădită de tot felul de excrescenţe ale suprafeţei, care au ascuns cu totul forma. A fost misiunea specială a lui Brâncuşi de a ne scăpa de această năpădire şi de a ne face din nou conştienţi de formă". În realizarea viziunii sale artistice, Brâncuşi a sustras uimitor din arta populară, care l-a însoţit întreaga viaţă, precum vederea şi simţirea, ideea formelor fundamentale ale originii vieţii, pe care a stilizat-o cu un rafinament împins până la perfecţiune. "Brâncuşi, scria Cella Delavrancea, a adâncit în sculptură esenţa artei ţărăneşti, care, în toate expresiile ei, de la olar la dulgher, de la tăieturile în lemn, la broderiile iilor, poartă ritmul vieţii unui neam vechi, creator de simboluri nepieritoare. El a exprimat sinteza acestei creaţii, simplificându-i vocabularul liniar până la un ermetism greu de desluşit şi primejdios de imitat".

Profund legat de pământul şi sufletul românesc, Brâncuşi şi-a amplasat marile sale capodopere - "Poarat Sărutului", "Masa Tăcerii" şi "Coloana Infinitului" - la Tg. Jiu, nu departe de locul în care a văzut lumina zilei, aducând, astfel, o contribuţie de nepreţuit la îmbogăţirea tezaurului nostru spiritual. Poate că în niciun alt mod n-am putea să realizăm o sinteză mai profundă şi mai autentică a sufletului românesc, decât atunci când, stând la Masa Tăcerii, pe scaunul de piatră zămislit de Brâncuşi, încercăm să privim spre uimitoarea Coloană a Infinitului, în tovărăşia versurilor eminesciene din "Sara pe deal", rostite de Mihail Sadoveanu şi în acompaniamentul sublim al Rapsodiei lui George Enescu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică intitulată "Turismul - o şansă pentru România."

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt aproape sigur că, dacă aş face acum un sondaj de opinie în rândurile dumneavoastră, întrebându-vă ce ţară se află pe primul loc în lume în clasamentul destinaţiilor turistice, aş primi o sumedenie de răspunsuri diferite, dar, din păcate, nici unul dintre ele nu ar fi "România". Dacă v-aş întreba, tot acum, ce ţară se află pe locul 5, pe locul 10 sau pe locul 15 şi aşa mai departe în acest clasament, probabil că unii dintre dumneavoastră ar sta un pic pe gânduri înainte de a răspunde şi, poate, câţiva ar îndrăzni să rosteasca numele ţării noastre.

Ca să nu planeze nici un fel de dubii, am să vă spun că locul întâi este ocupat de Franţa, cu peste 75 de milioane de turişti străini anual, pe locul al 5-lea se află China, cu peste 31 de milioane de turişti străini într-un an, pe locul al 10-lea se află Germania, cu 19 milioane de turişti străini, iar pe locul al 15-lea este Grecia, cu circa 12,5 milioane de turişti străini.

Vestea proastă este că în România sosesc mai puţin de 1,5 milioane de turişti străini într-un an, ceea ce ne situează pe un nemeritat loc în coada clasamentului. Cu toate că în 2007, în principal datorită programului "Sibiu, capitală culturală europeană" , dar şi datorită accesului la aeroporturile româneşti al companiilor aeriene low-cost, se speră într-o dublare - până la 2,4 milioane - a numărului de turişti străini, ţara noastră nu se bucură de câştigurile pe care le-ar merita din turism.

Nu avem drumuri de calitate, nu avem servicii medicale de calitate, nu avem peste tot condiţii de cazare la nivelul pretenţiilor unor turişti străini, nu avem întotdeauna hârtie igienică la toalete şi nici apă caldă 24 de ore din 24 la toate hotelurile şi pensiunile. Nu avem toalete publice în oraşe şi nici pe marginea şoselelor, nu avem parcuri de distracţie decât în vreo două-trei staţiuni, nu avem pârtii de schi precum în Austria, iar lista neajunsurilor ar putea continua la nesfârşit.

Ne place să ştim că avem tradiţii folclorice, multe şi frumoase mănăstiri, peisaje de vis, nu doar în locurile unde cu greu ajunge picior de om, izvoare de ape minerale cum nu mai întâlneşti în Europa, mâncăruri apetisante, voie bună şi femei frumoase, într-un cuvânt - ne lăudăm cu vestita ospitalitate românească. Toate aceste sunt la fel de adevărate ca şi neajunsurile de mai-nainte, însă turiştii străini nu se îmbulzesc să ne viziteze.

Ne depăşesc, în mod categoric, în clasament, aproape toate ţările din fostul lagăr comunist de dinainte de 1989. Rusia este pe locul 7 în lume, cu 21 de milioane de turişti străini într-un an. Polonia este pe locul 12 şi Ungaria este pe locul 13. Până şi Bulgaria este înaintea noastră, nu fără contribuţia în continuă creştere a turiştilor români care, an de an, aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Periodic aflăm despre lansarea câte unei noi strategii în turismul românesc, de fiecare dată menită să impulsioneze şi să revigoreze activitatea de profil. Dar aproape niciodată nu ştim cum să facem să atragem mai mulţi străini să vină să ne viziteze ţara, nu exploatăm cum trebuie, în sensul bun al cuvântului, bogăţia şi frumuseţea peisajului - nu vindem, de fapt, un produs, ci mai degrabă aşteptăm ca el să se vândă singur.

Desigur că există un anumit număr de germani sau de evrei care, în ultimii 30 de ani, vin să se trateze de reumatism şi de boli interne în staţiunile balneo-climaterice de pe Valea Oltului, bunăoară. Dar ei trebuie să reprezinte un fenomen de nişă, nu elementul principal al activităţii turistice din zonă, ca până acum.

Salut, deci, iniţiativa Ministerului nostru de Externe de a se implica şi de a crea un brand de ţară, un produs turistic şi o poveste care să umple acest produs cu un conţinut cât mai pe înţelesul străinilor ceva mai tineri şi ceva mai activi, ceva mai capabili să cheltuiască mai mulţi bani decât bunicii lor care vin în România la tratament.

Rămâne de văzut cât de fabuloasă va fi România pe care ei ar trebui să vrea să vină aici, s-o descopere. Pentru asta, pe lângă conţinutul spiritual al conceptului respectiv, trebuie totuşi să avem în vedere nu numai "marile proiecte", ci şi "micile amănunte", acele "chiţibuşuri nesemnificative", a căror nerezolvare poate să compromită orice.

Citeam, odată, că o mare citadelă a antichităţii a fost învinsă - şi poate că şi un mare imperiu a început tot atunci să se prăbuşească - din cauza banalei înmulţiri a şobolanilor în mormanele de gunoi de dincolo de zidurile cetăţii. Şobolanii au mâncat proviziile de hrană necesare pe timpul unui eventual asediu, ba mai mult, au ros până şi sandalele soldaţilor. Desculţă şi înfometată, armata nu a mai fost capabilă să facă faţă duşmanului.

De aceea afirm că, pe lângă idei şi concepte, pe lângă hoteluri strălucitoare şi pe lângă circuite turistice ireproşabile, pe lângă drumuri de calitate şi pe lângă hârtia igienică şi apa caldă de la robinetul din wc-ul gării, ar trebui să ne preocupe chiar şi o simplă cutie de bere aruncată, nelalocul ei, pe marginea drumului.

Doar aşa vom începe să fim atractivi şi "fabulospirituali" cu adevărat, iar celelalte ţări, de deasupra noastră în clasamentul amintit, se vor întreba unde anume s-or fi dus turiştii care, poate, vor începe să lipsească din statisticile lor anuale despre turism.

Domnul Valeriu Gheorghe:

Noi, liberalii, suntem printre susţinătorii cei mai vechi ai reformării sistemului electoral, iar în acest scop, am avansat de-a lungul timpului, prin iniţiative legislative, două tipuri de scrutin: unul cu vot preferenţial, în care alegătorul votează un singur candidat de pe lista propusă de un partid, şi unul în care Senatul şi Camera Deputaţilor sunt alese prin vot uninominal, prin reprezentare proporţională.

PNL este conştient de avantajele de ambele părţi pe care le-ar aduce reforma electorală. Alegătorul ar avea un cuvânt mult mai greu de spus cu privire la persoana care îl reprezintă, în timp ce pentru ales ar fi responsabilitatea mult mai mare.

Deşi Parlamentul nu poate fi obligat să adopte o lege ca urmare a unui rezultat favorabil al referendumului, el poate fi stimulat să îşi canalizeze atenţia în această direcţie, prin crearea unei presiuni de ordin moral din partea alegătorilor asupra membrilor Parlamentului. Totuşi, nu trebuie neglijat faptul că au existat şi există numeroase propuneri legislative referitoare la această temă.

Sunt convins că dezbaterea unui asemenea proiect este dorită de majoritatea clasei politice, la fel cum sunt convins şi de faptul că se poate ajunge, prin procedurile legislative obişnuite, la un consens între partidele parlamentare, privind sistemul electoral aplicabil alegerilor generale începând cu 2008.

Liberalii nu contestă dreptul domnului preşedinte de a organiza consultări ale populaţiei, în măsura în care realizarea lor nu interferează cu pregătirile pentru alegerile europene, programate a avea loc în data de 13 mai 2007. Dezbaterea principală trebuie să fie axată pe teme europene, teme pe care cetăţenii trebuie să le înţeleagă şi care sunt legate de ceea ce vor face reprezentanţii noştri în PE.

Domnul Aurel Gubandru:

România se confruntă din nou cu un val de proteste ale pensionarilor, salariaţilor din societăţi falimentare şi ale bugetarilor din aproape toate ramurile de activitate.

Toate relele din România decurg dintr-o singură cauză fundamentală :"Sărăcia".

Banii sunt prea puţini pentru timpurile în care trăim.

Sărăcia este un criteriu care-i poate determina pe români să gândească şi să spună că mergem pe un drum greşit.

Drumul spre care tind foarte mulţi români, drumul spre bunăstare, este tot mai departe, în faţa lui fiind ziduri înalte: eficienţa economică, productivitatea muncii şi calitatea produselor.

Sărăcia face ca România să primească sărbătorile cu multe greve de protest si mitinguri. Toţi participanţii la aceste manifestări vor aceleaşi lucruri: majorarea salariilor, pensiilor , îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de trai. Ce doare şi mai tare este fuziunea ce s-a produs între sărăcie şi corupţie.

Mai marii statului susţin firmele în care sunt implicate rude sau prieteni, sau firmele care sponsorizează partidele de la guvernare.

Din prisma sărăciei s-a stabilit ordinea cuvintelor pentru definirea situaţiei actuale din Romania: "corupţia", "sărăcia", "nesiguranţa", "dezastru", şi pe ultimul loc "prosperitatea".

În România sărăcia este percepută ca un fenomen natural, ca un blestem; unele ţări au cutremure, altele au inundaţii.

Mai grav e faptul că noi le avem pe toate.

Sunt gropi pe drumuri pentru că primăriile nu au fonduri să le astupe, preţurile par mari pentru că salariile sunt mizerabile, produsele autohtone sunt de o calitate inferioară celor din import fiindcă nu sunt bani pentru modernizarea fabricilor, şi astfel totul se reduce la sărăcie.

Întotdeauna pensionarii au manifestat paşnic, dar, din păcate, nimeni nu-i ia în seamă. Singura soluţie care le-a mai rămas este să se plângă forurilor europene şi internaţionale.

Sunt pensionari care trăiesc cu un milion şi jumătate de lei vechi pe lună şi chiar mai puţin. Medicamentele sunt foarte scumpe, iar sănătatea este şubredă pentru că nu sunt bani de tratamente şi de hrană.

Existenţa jalnică, cu ce sa o mai achite săracii de pensionari?

Sunt câteva mii de pensionari care, pe perioada activă, au lucrat în acord, au plătit contribuţii sociale în funcţie de veniturile obţinute, dar la calcularea pensiilor a fost luat în considerare doar salariul tarifar.

Încă nu s-a găsit nicio soluţie pentru pensionarii care nu pot scoate adeverinţe cu toate veniturile realizate pe perioada activă.

De asemenea, o altă problemă gravă o reprezintă familiile de bătrâni evacuate din casele naţionalizate.

Unde sunt locuinţele sociale pe care actuala guvernare le-au promis din cei 2 % strânşi din privatizari ?

Cum pentru unii generali şi alţi camarazi cu vipuşcă care mai au şi funcţii prin actuala guvernare se găsesc soluţii? În loc să-şi cumpere locuinţe la preţul pieţei cu credite făcute pe viaţă pe la diverse bănci, aşa cum alţi români o fac, se infruptă, în virtutea funcţiilor, din patrimoniul public.

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică intiitulată "Pasivitatea Guvernului Tăriceanu şi lipsa de reacţie a înaltelor autorităţi ale statului român, sesizate asupra pericolului acţiunilor secesioniste ale revizioniştilor extremişti, se constituie într-o înaltă trădare a intereselor naţionale".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia noastră politică "un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că U.D.M.R. este o conspiraţie împotriva Constituţiei României", din 10 octombrie 2006, atrăgeam atenţia asupra pericolului reprezentat de noua turnură a atentatelor revizionist-separatiste la adresa Constituţiei României, respectiv preparativele în vederea autodeterminării autonomiei teritoriale a judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi crearea unui aşa-numit "Ţinut Secuiesc", ca entitate administrativă cu rang de stat, rezultat al ştirbirii unităţii României, a suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale.

Am formulat atunci un număr de nouă măsuri de urgenţă, vizând înaltele autorităţi de putere ale statului - Curtea Constituţională, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Primul-ministru, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisiile speciale permanente ale Parlamentului şi Serviciul Român de Informaţii - care, până în prezent, nici una şi sub nici o formă nu au avut vreo reacţie.

Cum să interpretăm această tăcere şi ce poate spune ea?

Dar, mai întâi, trebuie observat că reacţiile din mediul politic, mass-media şi cerinţele noastre punctuale vizând aducerea extremiştilor sub autoritatea ordinii constituţionale au avut, pe moment, o oarecare eficienţă.

Liderul Consiliului Naţional Secuiesc, domnul Csapa Joszef, a demisionat subit, iar U.D.M.R. şi-a nuanţat poziţia, acceptând caracterul anticonstituţional al preconizatului referendum pentru autonomia "Ţinutului Secuiesc".

A urmat o scurtă pauză, în care organizaţiile anticonstituţionale au aşteptat să vadă reacţia autorităţilor somate să apere Constituţia României.

Observând pasivitatea, tăcerea şi lipsa de reacţie a autorităţilor legitime, extremiştii au luat aceasta drept o slăbiciune şi absenţa puterii de apărare a statului naţional-unitar român şi au apreciat că pot să-şi continue acţiunile separatiste într-un nou registru, mai subtil şi, deci, mai periculos, care vizează şi o nouă formă de internaţionalizare a autonomiei Ţinutului Secuiesc.

În concret, preşedintele U.D.M.R., domnul Marko Bela, încă viceprim-ministru al Guvernului României, a iniţiat o platformă comună cu "Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania", condus de domnul Laszlo Tokes.

După nici o săptămână, după doi ani de neînţelegeri şi diferende, "Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania", un aşa autointitulat, deja, "Parlament Intern al Comunităţii maghiarilor din Ardeal", convine cu "Consiliul Naţional Secuiesc" să finalizeze o listă a obiectivelor privind autonomia, care să fie prezentată Parlamentului European şi să continue, cu sprijinul U.D.M.R., organizarea referendumurilor pentru autonomia teritorială.

Pe un alt plan, dar cu aceeaşi finalitate, U.D.M.R. a iniţiat înfiinţarea Consiliului Autonomiei Culturale (C.A.C.) şi a Consiliului Permanent, care vor acţiona în următorii patru ani pentru autonomia culturală şi teritorială.

Iată cui a folosit lipsa de reacţie a autorităţilor statului şi direcţia înspre care se îndreaptă consecinţele.

Primul-ministru are probleme grave, greu solvabile în propriul partid.

Coaliţia de putere, în şubrezenia ei, este incapabilă de a guverna, apăra şi menţine ordinea constituţională.

Parlamentul, în acest nenorocit context, nu poate fi nici el funcţional.

Toate aceste slăbiciuni servesc extremiştilor şi duşmanilor Constituţiei României.

Concluzia care se impune este una singura: lipsa de reacţie a înaltelor autorităţi ale statului în faţa atentatelor la ordinea constituţională pune pe conducătorii acestora în ipostaza trădării intereselor naţionale.

Domnul Florin Iordache:

"Un nou cod penal este pe val"

Vineri, 2 martie 2007, ministrul justiţiei a supus dezbaterii publice un nou cod penal. Oare cât să fie de nou Codul penal dacă la doamna ministru toate codurile sunt vechi şi astfel într-o continuă schimbare? Aşa cum probabil au putut urmări cei interesaţi de subiect, doamna ministru a prezentat opiniei publice o reglementare "modernă" a sistemului sancţionator şi nu numai.

Surprins fiind de noutăţile prezentate de doamna Monica Macovei, am studiat proiectul suspus dezbaterii pe pagina de internet a ministerului. Nu mare mi-a fost mirarea când, încă din a doua frază cuprinsă în expunerea de motive, am constatat o exagerare dublată de un paradox evident. Astfel: "Elaborarea unui cod (penal, civil, comercial etc.) presupune, aşadar, mai multe premise: o evoluţie a relaţiilor sociale, care face ca vechile reglementări să apară ca depăşite". Din această prezentare nu ştim ce să înţelegem! Despre care reglementări vechi vorbeşte doamna ministru? Această întrebare este firească dacă ne gândim că ultima modificare majoră la Codul penal priveşte Legea nr.278/2006, publicată în Monitorul Oficial al României din 12 iulie 2006.

Să înţelegem că, la nici un an de la această ultimă modificare substanţială, doamna ministru ne asigură de faptul că acele modificări sunt deja expirate, aşa cum sunt toate legile domniei sale, care sunt date cu termen de valabilitate mai mic de un an? Situaţia este similară şi în cazul Codului de procedură penală. Probabil că doamna ministru produce coduri pe bandă rulantă, fiind într-o competiţie continuă cu domnia sa însăşi.

Nu doresc să fac apologia unei analize a Codului penal prin intermediul acestei declaraţii politice, mai ales dacă ţinem cont de faptul că modificările aduse sunt multiple şi vor putea fi analizate pe larg în dezbaterea parlamentară din perioada imediat următoare.

Este păcat că noi, cei care reprezentăm Parlamentul, ne-am transformat, treptat, într-o maşinărie de adoptat proiecte de lege elaborate pe bandă rulantă de către Ministerul Justiţiei.

Cert este faptul că, deşi avem un cod penal foarte bun - Legea nr. 301/2004 - pe care Ministerul Justiţiei a avut grijă să îl pună în cui până la 1 septembrie 2008, doamna Macovei s-a hotărât să exerseze mai multe variante de Cod penal, până va reuşi să elaboreze unul aproape la fel de bun ca şi Legea nr. 301/2004. Ceea ce nu ştie domnia sa este faptul că acel Cod penal din 2004 a fost elaborat de profesionişti în ideea de a fi valabil o perioadă lungă de timp, şi nu este doar un cod de conjunctură, aşa cu sunt toate codurile produse de domnia sa.

Vă mulţumesc,

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Siguranţa cetăţeanului - o prioritate."

Domnule preşedinte,

stimaţi colegi,

Potrivit unui sondaj realizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, pe baza răspunsurilor a 500 de persoane din municipiile Botoşani şi Dorohoi şi din oraşele Darabani şi Săveni, se observă că aproape o jumătate dintre locuitorii din mediul urban din judeţ nu se simt în siguranţă atunci când se află pe străzi. Mai exact, 46,6% dintre persoanele chestionate consideră că localitatea de domiciliu prezintă un grad scăzut sau foarte scăzut de siguranţă, în timp ce 52,6% dintre subiecţi percep un nivel mediu al siguranţei în locurile publice. Zonele care prezintă gradul cel mai ridicat de nesiguranţă sunt considerate a fi străzile secundare în timpul nopţii - 78,9%, vecinătatea barurilor şi discotecilor - 47,4% şi pieţele şi zonele comerciale - 45,3%. Prezenţa slabă a poliţiştilor în locurile publice este văzută de 58,4% dintre subiecţi ca principal motiv care determină nesiguranţa, în timp ce 50,2% pun nesiguranţa pe lipsa reacţiilor cetăţenilor când văd că se comit infracţiuni. Alte probleme grave sunt furturile din genţi şi buzunare, nominalizate de 67,4% dintre subiecţi, sau comportamentul şoferilor în trafic, resimţit de jumătate dintre locuitorii chestionaţi.

Desigur, se pune problema planului de măsuri pe care trebuie să le ia comunitatea locală şi autorităţile statului pentru a se reduce din sentimentul de nesiguranţă pe străzi al cetăţenilor. Nu ne hazardăm să ne propunem ca infracţionalitatea să fie eradicată total. Însă nu putem accepta ca nivelul de siguranţă a cetăţeanului din judeţul nostru să fie la cote atât de scăzute, mai ales într-un stat civilizat. Iată de ce, propun mai multe direcţii de acţiune în planul consolidării nivelului de siguranţă publică, şi anume:

1. Politica de personal - o cât mai bună asigurare a numărului de poliţişti necesari ridicării nivelului de siguranţă publică. Nu este normal ca din motive de personal să nu existe suficiente cadre care să lucreze în teren, alături de cetăţeni şi în sprijinul acestora.
2. Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi operaţionale a poliţiei, inclusiv prin modernizarea structurală a sistemelor de instruire a cadrelor - avem oameni foarte buni în poliţie, însă mereu există noi şi noi provocări şi trebuie să asigurăm condiţii proprii de perfecţionare.
3. Înzestrare logistică - trebuie să asigurăm o bază materială suficientă pentru ca lucrătorii de poliţie să poată interveni prompt în caz de urgenţă, pentru ca cetăţenilor să li se răspundă eficient şi în cel mai scurt timp atunci când aceştia apelează la poliţişti.

Iată de ce, fac un apel la autorităţile locale, dar şi la cele centrale pentru a se implica activ în rezolvarea problemelor ce ţin de siguranţa cetăţeanului şi îmi declar sprijinul pentru susţinerea unor astfel de acţiuni fără de care nu ne putem considera mulţumiţi de ceea ce facem pentru a îmbunătăţii viaţa cetăţenilor din judeţul Botoşani.

Domnul Mircea Man:

"8 martie- ziua femeii"

Istoricii spun că ziua femeii îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor, Rhea, ţinut în Grecia Antică. in anii 1600, Anglia celebra o zi numită Sâmbăta mamelor, în Statele Unite sărbătorirea dedicată femeii a fost propusă pentru prima dată în anul 1872, iar în 1910, guvernatorul statului Virginia de Vest a citit prima proclamaţie a Zilei Femeii.

Ziua femeii a fost recunoscută oficial în 1975, de către Naţiunile Unite, 8 Martie este sărbătoarea femeii pe plan internaţional iar această zi reprezintă o sărbătoare importantă în care celebrăm mama, femeia, perioada în care natura renaşte. După 1 martie, zi plină de zămbete şi mărţişoare, vine şi ziua exclusivă a femeii-mamă, soţie, fiică, prietenă, zi ce se îmbină cu frumuseţea, fineţea, gingăşia.

Astăzi, cînd primăvara ne dă tuturor mai multă speranţă, trebuie să dăruim o floare şi un zâmbet pentru că femeia ne face viaţa mai frumuoasă, ea este fiinţa ce dă continuitate vieţii pe pământ, este cel mai frumos lucru creat de Dumnezeu, ea ne înseninează viaţa cu un simplu gest, ea trebuie să primească toată dragostea noastră, recunoştinţa şi aprecierea.

Nici o femeie din lume nu trebuie să treacă astăzi neobservată, mai ales de cei dragi, azi trebuie să uităm de toate necazurile de zi cu zi, martişorul nu se întâlneşte decât în spaţiul carpatin, el este strâns legat de tradiţia românească.

Femeia o întâlnim peste tot: femeia-mamă, femeia-soţie, femeia-soră, femeia-om politic, femeia-om de afaceri, ea ne iubeşte şi ne poate ierta orice, trebuie să o iubim şi să o preţuim, pentru că ea ne-a dat viaţa, ne-a învăţat să vorbim, ne-a crecut, ne-a educat.

Ziua de 8 Martie este ziua feminităţii, a frumuseţii, a dragostei, ziua în care femeia este în centrul atenţiei, este sărbătorită de copii, de soţi, de prieteni şi colegi.

La mulţi ani şi o primăvară plină de flori şi bucurii tuturor femeilor din lume intreagă!

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul a aprobat un Memorandum referitor la semnarea Acordului de cofinanţare între Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Acest acord vizează implementarea proiectului Întărirea capacităţii Guvernului României de a gestiona situaţiile dificile generate de dezastre naturale - "Dezvoltarea capacităţii pentru situaţii de urgenţă (CDES)", proiect în valoare de 1,37 milioane USD, din care suma de 1 milion USD va fi asigurată de Guvernul României, 190.000 USD vor fi disponibilizaţi de reprezentanţa PNUD România, iar bugetul nefinanţat, în valoare de 180.000 USD, va fi acoperit din alte surse.

Proiectul are în vedere continuarea activităţilor de cooperare dintre PNUD România şi Inspectoratul General de Urgenţă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, începute în anul 2005. Astfel, în urma inundaţiilor din anul 2005, reprezentanţa PNUD România a pregătit, finanţat şi derulat, în parteneriat cu IGSU-MAI, un proiect de dotare şi instruire pentru intervenţie la inundaţii şi alte dezastre acvatice, în valoare de 122.500 USD.

În perioada aprilie 2006 - februarie 2007, IGSU a beneficiat de asistenţă financiară nerambursabilă din partea PNUD România în valoare de 124.280 USD. În urma inundaţiilor produse în luna aprilie pe fluviul Dunărea, reprezentanţa PNUD a mai disponibilizat în regim de urgenţă suma de 100.000 USD, utilizată pentru acoperirea unor necesităţi pentru intervenţie, conform solicitării de asistenţă internaţională a Guvernului României.

Actualul proiect prevede continuarea liniei demarate în anul 2006, prin extinderea activităţilor de dotare şi pregătire atât într-un cadru general, cât şi pe baza particularităţilor distinctive ale diverselor regiuni.

Proiectul, ce se va desfăşura sub expertiza internaţională a PNUD, vizează, ca obiective pe termen scurt: întărirea capacităţii echipelor existente de răspuns la urgenţă în caz de dezastre naturale, prin îmbunătăţirea echipamentelor de intervenţie şi prin extinderea pregătirii şi calificarea personalului; crearea de noi echipe specializate de răspuns la urgenţă, cu accent pe dezastre acvatice; elaborarea de ghiduri şi proceduri de intervenţie în conformitate cu cerinţele naţionale şi practicile internaţionale; îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie a IGSU la nivel regional şi zonal.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bolnavii de cancer din judeţul Bacău sunt trataţi în condiţii inumane deoarece secţia de radioterapie funcţionează la limita de avarie. Secţia de radioterapie a Spitalului de urgenţă Bacău lucrează în aceleaşi condiţii ca acum 10 ani. Sursa aparatului de radiaţie stă să cadă, iar cei 60 de pacienţi trataţi zilnic în această secţie sunt înghesuiţi pe 16 paturi. Dacă nu investeşte cel puţin 800000 de euro, secţia riscă să-şi piardă autorizaţia de funcţionare de la comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare.

Situaţia actuală a secţiei este la fel ca anul trecut, ca acum doi, cinci şi chiar zece ani. În anul 2005, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare a emis o nouă autorizaţie de funcţionare de cinci ani, cu planuri de conformare. Or, nu s-a reuşit să se facă nimic. Într-un an de la autorizare, secţia era obligată să-şi schimbe sursa cobaltotronului (aparatul de cobalto-terapie), să asigure un plan de tratament şi să achiziţioneze un simulator. Nici până la această dată nu s-a realizat nimic din toate acestea. Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin de modernizare a aparatului, însă ulterior, în noiembrie a anulat o licitaţie de desemnare a firmei care urma să facă această lucrare, iar de atunci nu s-a mai mişcat nimic. Mai ales că ordinul prevedea ca dată de finalitate a contractului de reabilitare 31 decembrie 2006. Practic, acel ordin a murit din faşă. Mai mult, dacă nu se găseşte înţelegere la CNCAN, secţia riscă să rămână fără autorizaţie.

Toate acestea au loc în condiţiile în care secţia este acum singura de acest gen pe zona Moldovei, iar adresabilitatea este foarte mare. Încă de anul trecut, când secţia de radio-terapie din Iaşi s-a închis, toţi pacienţii din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui chiar şi Vrancea sunt acum trataţi tot în Spitalul judeţean Bacău. Asta înseamnă peste 60 de pacienţi supuşi terapiei în fiecare zi, liste de aşteptare, care la bărbaţi se întind până în luna mai, iar la femei pînă în aprilie, timp de lucru 23 de ore din 24. În aceste condiţii, nu este exclus ca în orice moment sursa să cadă sau să se producă o defecţiune majoră. Mai mult, aglomeraţia îngreunează activitatea medicilor specialişti, iar timpul de aşteptare poate duce la agravarea bolii şi chiar la scăderea speranţei de supavieţuire a pacienţilor.

În secţie sunt trataţi, prin radiaţii ionice, bolnavii care suferă de cancere cerebrale, pulmonare, genitale sau de specialitate ORL -neoplasm amigdalian, rinofaringian, laringian, bucal, de limbă. Cele mai grave cazuri sunt cancerele cu metastaze, pentru care nici radioterapia nu-şi mai are efectul. Dar sunt însă şi cazuri în care unii au venit în cârjă sau cu hemoragii masive şi au plecat pe picioarele lor acasă.

Singura speranţă de salvare a secţiei este ca Ministerul Sănătăţii să redeschidă proiectul de reabilitare a secţiei. Este nevoie de o strategie care impune investiţii şi un program ce presupune accesarea fondurilor europene destinate pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical în România.

Vă mulţumesc.

Domnul Alexandru Mocanu:

Scrisoare deschisă adresată domnului senator Dan Voiculescu, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă.

Este inutil să insist spre a vă argumenta că v-aţi cocoţat în fruntea unei comisii parlamentare de anchetă care este de-a dreptul ilegală, pentru că obiectul ei de activitate, pentru orice om de bună credinţă, este clar ca lumina zilei că excede limitele constituţionale. Dar probabil că dumneavoastră, şi cei ce s-au hotărât să vi se alăture în acest demers ce vă va discredita şi mai mult în ochii opiniei publice, v-aţi obişnuit ca marile obiective politice ce le iniţiaţi să fie în afara legii şi, în consecinţă, Curtea Constituţională să vi le infirme rând pe rând.

De fapt, Curtea Constituţională s-a pronunţat deja într-o speţă identică, prin Decizia nr. 45/1994. În decizie se arată textual că Preşedintele României "poate fi suspendat din funcţie, (...), de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar eventualele explicaţii privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului, şi nu unei comisii."

Din păcate, marilor "jurişti" din PSD-PRM-PC li s-a îngroşat obrazul atât de mult încât, pentru domniile lor, încă o palmă din partea Curţii Constituţionale nu mai contează. Pentru ei, meseria e fudulie, şi doar interesul e temelie!!!

De bună seamă că şi aserţiunea potrivit căreia "dacă Parlamentul a votat această comisie, înseamnă că ea este legală" este absolut falsă. Nici măcar Parlamentul, "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" nu poate legifera în afara limitelor Constituţiei. Şi apoi, să fim serioşi: cine sunt acei parlamentari care au iniţiat şi "ghidonat" toată această mascaradă? Vă rog să mă scuzaţi dar sunt câţiva penali, câţiva mercenari şi câţiva ţucălari cărora, din păcate, li s-au adăugat alţii care, la ordin, au semnat în alb, fără să ştie ce semnează.

Convins că în scurt timp Curtea Constituţională se va pronunţa în această privinţă în acelaşi fel ca în 1994 şi personal dorind să nu rămâneţi cu buza umflată şi fără obiect de activitate la această onorată comisie, vă aduc la cunoştiinţă un caz deosebit petrecut în Teleorman, de pe urma căruia statul a pierdut peste 1.497miliarde lei vechi! Prejudiciul, ce însumează facturi neachitate şi penalităţi de întârziere, a fost înregistrat de către SC TURNU SA din Turnu Măgurele şi a fost produs de SC GRIVCO SA Bucureşti, care a luat îngrăşăminte chimice de la TURNU SA, le-a valorificat la export, dar pe care se pare că nu le-a plătit nici până astăzi. Cel puţin aşa rezultă din documentele ce mi-au parvenit. Iată, pe scurt, cum au stat lucrurile:

• la 30.06.2000, între TURNU SA, GRIVCO SA şi SNP PETROM SA se încheie un Acord şi o Convenţie de plăţi. Conform acestor acte, începând cu 01.07.2000, SNP PETROM SA urma să furnizeze la TURNU SA o cantitate zilnică de cca. 50.000 m.c. gaze naturale în vederea producerii de îngrăşăminte chimice ce urmau să fie exportate de GRIVCO SA, în calitate de unic exportator-comisionar! La rândul său, GRIVCO SA urma să achite direct la SNP PETROM SA contravaloarea gazelor naturale furnizate de aceasta la TURNU SA.;
• pentru ca lucrurile să pară beton, la 23.08.2000 se perfectează Contractul de garanţie reală nr. 96, între TURNU SA ca "debitor garant" şi SNP PETROM SA în calitate de "creditor garantat." Aţi observat desigur că GRIVCO SA nu a dorit să fie parte în acest contract de garanţie reală;
• pentru a înşela "vigilenţa" celor de la Curtea de conturi, să zicem, dar nu numai, tot pe 23.08.2000 se parafează un PROTOCOL (a se citi ".. frecţie cu carmol!) între TURNU SA şi GRIVCO SA, în care sunt reiterate obligaţiile fiecărei părţi, convenite deja la 30.06.2000.

Odată ce "paravanul birocratic" a fost ridicat, pe baza şi mai ales în spatele lui s-a derulat afacerea. Fiecare parte şi-a respectat obligaţiile asumate, cu excepţia GRIVCO SA care... a uitat să plătească către SNP PETROM SA facturi totalizând 275,6 miliarde lei vechi şi penalităţi de întârziere de 1.221,8 miliarde lei vechi, toate acestea calculate până la 30.03.2004.

Desigur, cazul a ajuns în instanţă, unde s-au judecat ani de zile SNP PETROM SA şi TURNU SA, cu toate că, în opinia mea, ambele aveau calitate de păgubaş în această speţă. Mi s-a spus că, în final, SNP PETROM SA a suportat "pe costuri" această pierdere?!

Aşa stând lucrurile, vă rog să cercetaţi realitatea şi exactitatea celor de mai sus şi, în funcţie de rezultatul anchetei dumneavoastră, să trimiteţi dosarul organelor abilitate ale statului, pentru a se lua măsurile ce se impun. În plus, contez pe imparţialitatea pe care aţi declarat-o de curând în calitate de preşedinte al acestei Comisii de anchetă şi mai ales pe dorinţa dumneavoastră sinceră de a-i pedepsi pe toţi cei care se înfruptă cu neruşinare, în mod fraudulos şi premditat, din banul public, adică din banii din care nu o dată aţi susţinut cu convingere că ar trebui asigurat un nivel decent al pensiilor celor care au muncit o viaţă.

Cu siguranţă că menţionarea numelui meu în perioada următoare la televiziunile, ziarele ori radiourile ce ţin de un anume trust de presă vor fi cu totul întâmplătoare.

(Declaraţia politică a fost însoţită de anexe cu serocopii de pe acte originale.)

Doamna Mira Anca Victoria Petrescu Mărculeţ:

Intervenţie referitoare la participarea la Conferinţa preşedinţilor Comisiilor de politică externă (COFACC), care a avut loc la Berlin, între 26 - 27 februarie 2007.

Recenta Conferinţă a Preşedinţilor Comisiilor de politică externă - COFACC - care a avut loc la Berlin în perioada 26-27 februarie 2007 a luat în dezbatere priorităţile Preşedinţiei germane la conducerea Uniunii Europene în materie de PESC, securitate şi stabilitate în zona Balcanilor occidentali , viitorul provinciei Kosovo, politica europeană de bună vecinătate, politica europeană în domeniul energiei etc.

Subsemnata Petrescu Anca am participat din partea Parlamentului Român ca vicepreşedinte al Comisiei de politică externă la această conferinţă. Au mai participat, în afara preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Comisiilor de politică externă a parlamentelor Uniunii Europene, şi parlamentari reprezentând Turcia, Croaţia, Albania, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru.

Lucrările conferinţei au fost conduse de preşedintele Comisiei de politică externă a Bundestag-ului german, Ruprecht Polenz, care ne vizitase ţara cu 2 săptămâni înainte şi pe care, ca vicepreşedinte al Comisiei de politică externă, îl primisem la Parlamentul Român.

În prima zi a conferinţei, 26 februarie 2006, pe agenda de lucru au fost subiecte de maximă importanţă, prezentate de personalităţi pregnante ale politicii europene. Ministrul federal al afacerilor externe a Germaniei, Frank Walter Steinmeier, a făcut o trecere în revistă a priorităţilor preşedenţiei germane la conducerea UE.

Au fost dezbateri în jurul subiectelor fierbinţi ale zilei, a conflictelor internaţionale, a politicii de securitate şi problematicii energiei. S-au discutat conflictele din Kosovo, Afganistan, Irak, Palestina şi Israel, ministrul german exprimându-şi speranţa de a finalize sub preşedinţia germană, Constituţia europenă.

În a doua parte a zilei de 26 februarie 2007, invitat la conferinţă a fost Martti Ahtisaari- trimisul special al Naţiunilor Unite în Kosovo conducând procesul de determinare a viitorului statut al provinciei Kosovo (United Nations for the future status process for Kosovo -UNOSEK). Venise pentru o zi la Berlin de la Viena, unde se afla în negocieri pentru Kosovo cu reprezentanţii celor două părţi aflate în conflict.

Prezenţa lui la această conferinţă şi prezentarea Raportului despre "Responsabilitatea Europei: Securitate şi stabilitate în zona Balcanilor occidentali" a fost de maximă însemnătate, cunoscându-se că se află în plin proces de negocieri pentru aplanarea conflictului în această parte a Europei.

Dezbaterile pe acest subiect au fost foarte tensionate. Majoritatea vorbitorilor, parlamentari ai ţărilor UE, s-au arătat deosebit de nemulţumiţi de acest conflict interetnic. Au considerat că Serbia trebuie să-şi resolve problemele interne înainte de a fi primită în UE. Parlamentarii Serbiei au respins ferm posibilitatea de a se da autonomie teritorială provinciei Kosovo.

Subsemnata am luat parte la dezbateri, insistând asupra rezolvării prin autodeterminare internă a conflictului interetnic, a sprijinirii de către UE a unei politici de împăciuire a celor două părţi aflate în conflict, şi nu de separare teritorială, care ar crea noi tensiuni în procesul de stabilitate în regiune. Am insistat asupra necesităţii elaborării unei Constituţii adecvate, care să apere drepturile minorităţilor, şi nu o politică de segregare teritorială. La punctul meu de vedere au aderat parlamentarii slovaci, care au pledat pentru integritatea Serbiei şi inamovibilitatea graniţelor.

A doua parte a conferinţei a avut loc la data de 27 februarie 2007 şi s-a desfăşurat în prezenţa lui Javier Solana, secretar general al Consiliului Europei şi înalt reprezentant al PESc, care a prezentat un raport despre "Securitatea în Europa, politica de bună vecinătate, parteneriatele energetice şi misiunile actuale ale PESC".

Au urmat dezbaterile pe aceste teme, reluându-se problema provinciei Kosovo, deoarece 2007 este anul procesului de stabilire a statutului pentru Kosovo. Am luat parte la dezbateri, cu următorul discurs.

"Stimaţi parlamentari,

suntem onoraţi de prezenţa domnului Solana la conferinţa noastră. Dat fiind că 2007 a fost stabilit ca fiind anul procesului pentru determinarea statutului Kosovo, domnul Martti Ahtisaari, însărcinatul din partea Naţiunilor Unite cu această problemă, ne-a citit un raport şi ne-a pus la curent cu eforturile pe care le face acum la Viena în negocierile cu Serbia şi cu reprezentanţii provinciei Kosovo. Ne-a informat că în cazul unui eşec va înainta raportul secţiunii pentru securitate. Permiteţi-mi să-mi exprim un punct de vedere în această privinţă.

Consider că conflictul din Kosovo nu poate fi soluţionat printr-o politică punitivă împotriva Serbiei. Acest lucru nu ar face decât să escaladeze conflictul. Cred că problema Kosovo ar trebui rezolvată prin sprijinirea de către UE a unei politici interne de conciliere între cele două comunităţi. Cele două etnii ar trebui determinate să facă eforturi spre convieţuire, şi nu spre o separare sprijinită din afara ţării, ceea ce ar însemna periclitarea securităţii şi stabilităţii în regiune. După părerea mea, nu trebuie intervenit prin forţă în politica internă a statelor. Politica de protecţie a minorităţilor nu trebuie să devină o politică de segregare teritorială, nu trebuie să ajungă să se identifice cu o politică separatistă, ci, dimpotrivă, de bună convieţuire în cadrul aceluiaş stat. Este important să fie promovată o politică de convieţuire multietnică iar prin Constituţie să se protejeze toate drepturile tuturor naţionalităţilor conlocuitoare.

Trebuie prevăzute în Constituţie capitole clare pentru protecţia culturală, religioasă, de identitate etnică etc. În Kosovo este leagănul naţiunii Sârbe, lucru atestat istoric. Ca urmare, este plină de riscuri şi nedreaptă aplicarea unei politici separatiste, pentru autonomie teritorială a unei provincii unde există asemenea rădăcini puternice.

Domnul preşedinte Martti Ahtisaari a încercat să găsească o soluţie de compromis pentru statutul provinciei Kosovo, pe motiv că avem de a face cu o comunitate " multietnică" " Eu nu am înţeles de ce trebuie ca o comunitate multietnică să se rupă de propriul stat şi de ce aceste naţionalităţi conlocuitoare nu pot convieţui în limitele aceluiaşi stat, prin obţinerea de drepturi de deplină egalitate, date prin constituţie? De ce să nu încercăm să convieţuim cu ceilalţi în bună înţelegere? Nu este aceasta politica Uniunii Europene: "Să convieţuim unii cu alţii rezolvându-ne problemele prin dialog" motto-ul actualei conferinţe ?

Dislocarea unui teritoriu de 15% din Serbia numai pentru că acolo există comunitate multietnică, şi una dintre ele vrea independenţă teritorială, nu echivalează cu sprijinirea de către Uniunea Europeană a tendinţelor naţionaliste din interiorul unui stat? Nu este aceasta originea terorismului? Nu este Uniunea Europeană o mare comunitate multietnică, în care învăţăm cu toţii să convieţuim unii cu alţii şi să ne respectăm identităţile? De ce atunci să pledăm pentru separarea teritorială pe criterii interetnice? Colegul nostru din Belgia a vorbit ieri despre Flandra şi Valonia, cele două provincii constitutive ale Belgiei. În fiecare stat sunt astfel de situaţii. În Spania, bascii şi catalanii, în Franţa, germanii din Alsacia şi Lorena, în Romania, germanii, maghiarii, sârbii, în Italia la fel.

Cum ar fi dacă toate aceste comunităţi entice diferite din interiorul statelor şi-ar declara independenţa culturală şi teritorială în interiorul ţărilor ai căror cetăţeni sunt, iar Uniunea Europeană ar obliga statele respective la o politică separatistă, de rupere a teritoriilor lor. După părerea mea, ar trebui ca UE să ajute în Kosovo cele două etnii, sârbii şi albanezii, să convieţuiască fără pretenţii teritoriale, aşa cum au făcut-o şi înainte de izbucnirea conflictului. Nu trebuie sprijinite tendinţele naţionaliste din interiorul statelor.

De asemenea, cred că este important ca Serbia să se integreze cât mai curând în UE, pentru ca cele două comunităţi să fie obligate să-şi diminueze orgoliile naţionale şi să înveţe să convieţuiască. O sprijinire de către UE a politicii separatiste în Kosovo nu va face decât să mărească riscurile unei instabilităţi care va fi un pericol pentru Europa.

Noi suntem parlamentari şi ştim cât este de important dialogul. Ştim de asemenea că o Constituţie bine concepută garantează drepturile tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie.

De aceea, sunt convinsă că rezolvarea conflictului în Serbia, unde teritoriul provinciei Kosovo, istoric vorbind, este leagănul acestei ţări, care nu poate fi separat, constă în elaborarea unei Constituţii care să garanteze toate drepturile, conform cerinţelor Uniunii Europene, luând ca model constituţiile din state multietnice ca: Belgia, Franţa, Spania, Italia şi, de ce nu, şi România. "

Vă mulţumesc.

Cu ocazia participării mele la lucrările acestei conferinţe , care a avut ca prioritate securitatea şi stabilitatea în zona Balcanilor occidentali, unde punctul cel mai fierbinte a fost problema "Kosovo", a cărui statut va trebui determinat anul acesta, am avut ocazia să studiez o mulţime de documente. Printre altele, am citit propunerea de statut pentru un Kosovo care se voia independent. Am avut o revelaţie.

În mod surprinzător, am găsit acolo o mulţime de similitudini cu "declaraţia de independenţă" a secuilor din Transilvania şi altor documente cu scop segregaţionist susţinute de către UDMR.

Mi-a devenit clar, punând cap la cap toate documentele, că UDMR-ul forţează prin toate mijloacele provocarea unui conflict în cadrul UE, pe teritoriul României, în Transilvania. Pentru a avea un motiv să pună pe agenda Uniunii Europene un nou conflict interetnic, fără a ţine cont că UE este sătulă de astfel de situaţii, UDMR încearcă să creeze instabilitate în regiunea Balcanilor, pe teritoriul României "

Demersul foarte insiduos al Referendumului în Transilvania, tutelat din umbră de UDMR, se doreşte a fi vârful de lance pentru acest conflict în Balcani, pe teritoriul României, pe care urmează să-l aşeze pe agenda UE.

Referendumul iniţiat în Transilvania, vizând autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc, cât şi declaraţiile separatiste ale reprezentanţilor UDMR sunt demersuri de destabilizare în regiune. Ele escaladează tendinţe naţionaliste şi constituie demersuri deosebit de periculoase faţă de politica de stabilitate şi securitate a Uniunii Europene în Balcanii Occidentali.

Manifestările ultranaţionaliste în sânul Uniunii Europene pe teritoriul Romaniei sunt stimulate de parlamentari şi importante personalităţi politice din Ungaria, ce şi-au făcut simţită prezenţa în zona Transilvaniei, pentru susţinerea referendumului şi ideilor separatiste în regiune.

Este uimitoare şi atitudinea Preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, aflat în vizită oficială în România, care a susţinut făţiş aceste tendinţe ce contravin politicii Uniunii Europene.

Ca urmare, toate aceste acţiuni de provocare a unei agitaţii în sânul naţionalităţilor conlocuitoare în regiunea Transilvaniei contravin principiilor promovate de Uniunea Europeană în politica sa de bună vecinătate şi pun în pericol securitatea şi stabilitatea în Balcani.

Dată fiind gravitatea acestor provocări îndreptate împotriva principiilor de bună convieţuire din Uniunea Europeană, preşedinţia României şi autorităţile statului Român sunt obligate să ia măsuri imediate de stopare a acţiunilor antiromâneşti şi antistatale, cu scopuri separatiste, care escaladează în Transilvania tendinţe ultranaţionaliste şi conflicte interetnice.

Provocarea de conflicte interetnice pe teritoriul Romaniei constituie un grav atentat la stabilitatea şi securitatea Uniunii Europene în Balcani.

Nota bene! Vă invit să comparaţi principiile Uniunii Europene de securitate şi stabilitate, cu politica provocatoare naţionalist-teritorială generatoare de conflicte interetnice, promovată prin discursurile conducerii UDMR şi acţiunile lor.

În concluzie, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă cer crearea unei comisii de anchetare a acestei situaţii extrem de grave, apărută pe teritoriul României, şi care reprezintă o ameninţare pentru securitatea şi stabilitatea UE în regiunea din Balcani. Doar printr-o atitudine fermă şi imediată putem opri ca România să devină un nou focar de conflicte în cadrul Uniunii Europene.

Voi propune, de asemenea, iniţierea unei moţiuni împotriva vicepremierului Marko Bela, pentru acţiunile segregaţioniste ce contravin politicii Uniunii Europene.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Declaraţie politică intitulată "De ce avem nevoie, stimaţi guvernanţi?".

Astăzi, poate mai mult decât în alte perioade, asistăm la o bătălie între instituţii, în care Preşedintele-jucător doreşte o altă putere decât cea conferită de Constituţie. Din păcate, dezbaterea porneşte de la oameni, şi nu de la instituţii şi, din acest motiv, nu se pune în discuţie o problemă fundamentală, aceea a reformei statului, în condiţiile în care România este ţară membră a Uniunii Europene şi a finalizat perioada de tranziţie de la comunism spre democraţie şi economie de piaţă.

Încă de la începutul acestei legislaturi s-a dus o bătălie puternică împotriva Parlamentului şi a partidelor politice, bătălie purtată în numele reformării clasei politice. Să fie numai reformarea clasei politice sau sub această umbrelă stă dorinţa Preşedintelui de a-şi crea un nou statut faţă de principalele instituţii ale statului ?

Este mai uşor ca, prin mijloace specifice, să ataci Parlamentul ca instituţie, să desfiinţezi Guvernul, să ataci partidele politice şi să creezi speranţa naţională că un singur om, subordonând totul, poate să rezolve problemele pe care le are România.

Din păcate, s-au mai creat în istoria contemporană situaţii similare, dar România a avut de pierdut, fie că doritorul şi generatorul s-a numit Carol al II-lea sau Nicolae Ceauşescu.

Pentru că perioada Nicolae Ceauşescu este mai aproape de noi şi încă analizele sunt de un subiectivism primar şi greu de exprimat, o să încerc să exemplific comportamentele specifice perioadei lui Carol al II-lea, care sunt de o asemănare izbitoare cu ceea ce se doreşte a se întâmpla astăzi.

Insist pe această analiză de similitudine, deoarece comportamentele similare pot să conducă la aceleaşi efecte, chiar dacă contextul este altul. În acest cadru, unii idealizează perioada interbelică, perioadă care din punct de vedere democratic, s-a sfârşit cu un faliment ce a condus, este adevărat, şi într-un context internaţional dat, la două experimente: dictatura regală şi conducerea prin intermediul conducătorului unic.

Şi acum, ca şi atunci, o parte din mass media şi societatea civilă au sprijinit aceste demersuri, ca fiind singurele acţiuni pentru o Românie mai bună. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor a arătat că demersurile şi susţinerile au fost total greşite, afectându-se pe durată lungă democraţia, viaţa şi perspectiva cetăţenilor.

Pentru a avea constituită baza de raportare la cele ce se întâmplă în momentul de faţă, să ne aducem aminte că principiul monarhiei active era consemnat prin Constituţia din 27 februarie 1937, iată că astăzi sărbătorim 69 de ani de la adoptarea ei.

În acest context, pentru a demonstra valabilitatea similitudinii, o să vă prezint câteva aprecieri ale momentului:

1. "Odată cu fireasca restabilire monarhică, problema parlamentarismului a luat o nouă şi definitivă întorsătură. Maiestatea Sa, Carol al II-lea n-a venit în ţară de dragul niciunui partid şi nici de dragul de a se face unealta vreunuia dintre ele. Iniţiativa Maiestăţii Sale ar merge chiar la desfiinţarea partidelor dacă interesele ţării vor cere aceasta. Desigur, noi nu avem decât să ne bucurăm de această atitudine a Maiestăţii Sale faţă de partide, căci am avut cinstea de a ne bucura printre cei dintâi care am contestat rolul Parlamentului şi am dovedit inutilitatea partidelor". ("Apărarea naţională", din 13 iulie 1930)
2. Într-o discuţie cu Nicolae Iorga, suveranul afirma:"Vreau un ministeriu de concentrare supt o conducere care să nu fie a unui şef de partid, miniştrii să mă reprezinte pe mine, eu să-i numesc". ("Neamul românesc", din 15 iunie 1930)
3. La constituirea Guvernului Nicolae Iorga, suveranul susţinea următoarele: "Nu era vorba ca într-un guvern al meu, cu oamenii mei, care să mă cunoască, să mă stimeze şi să mă iubească, de a avea o iniţiativă în toate ministerele, ci numai de a încerca sfaturi prieteneşti, pe care le primeşte cine vrea". ( Nicolae Iorga, Doi ani de restauraţie, p.44)
4. "Guvernul Nicolae Iorga constituia replica pe care regele o dădea partidelor politice care nu au înţeles să răspundă la apelurile ce li s-au adresat şi era în acelaşi timp o lecţie pentru ele, arătându-le că ţara se poate conduce la nevoie şi cu un Guvern în afara partidelor". (M.I.Costian, Carol al II-lea şi partidele politice, p.83)
5. "Alţii, care totuşi îşi mai zic liberali, au primit pomana pe care le-a hărăzit-o Guvernul. Ei şi-au azvârlit steagul, şi-au părăsit semnul şi şi-au renegat fiinţa. O conducere întreagă i-a adus în starea aceasta de ruşine şi de umilinţă. Sufletul acestora care se resemnează dintr-un simţământ de indisciplină rău înţeleasă e plin de amărăciune. Atâtea decenii de luptă şi de izbândă sunt astăzi întunecate prin această părăsire a unei mari tradiţii de mândrie şi demnitate. În faţa acestei dezertări de la datorie a unei conduceri învinse fără a fi luptat, noi stăm neclintiţi, străjeri ai neamului, ai cinstei şi ai demnităţii Partidului Naţional Liberal. Dăm lupta cu bărbăţie şi cu încredere. Trecând peste interesele personale şi chiar de partid, voim să primim, fără a ne dezonora, botezul alegerilor generale". (Gh.Brătianu, Manifest către ţară, "Mişcarea" din 13 mai 1931)
6. Max Auschmitt şi Nicolae Malaxa, la un an de la restauraţie, i-au oferit suveranului o servietă cu 100 milioane lei, cu următoarea motivaţie: "Maiestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce aţi făcut şi vă rugăm să primiţi această sută de milioane de lei ca modestă contribuţie pentru operele de asistenţă ale Palatului". (Ioan Scurtu, Gh.Buzatu-Istoria românilor în secolul XX, p.239)
7. "În decembrie 1937 s-a înregistrat un fapt inedit: folosirea radioului în campania electorală. Gheorghe Tătărăscu a rostit un discurs transmis în direct la radio, prin care a îndemnat votanţii Partidului Naţional Liberal şi a atacat în termeni vehemenţi Partidul Naţional Ţărănesc şi, în special, pe Iuliu Maniu, pe care l-a numit "marele infractor", "ros de orgolii şi chinuit de dorul răzbunării". La rândul său, Maniu a cerut Consiliului Societăţii Române de Radiodifuziune să i se dea dreptul la replică, dar răspunsul a fost negativ". (Ioan Scurtu, Gh.Buzatu-Istoria românilor în secolul XX, p.332).
8. "Mi se pare comic ca oamenii să discute despre stânga şi dreapta, când ar trebui să vorbim cu toţii cum s-o scoatem pe doamna Lupescu din ţară, care a încurcat complet lucrurile şi care cât este în situaţia ei de astăzi, în fruntea camarilei, împiedică orice politică sănătoasă, fie de dreapta, fie de stânga". (Iuliu Maniu, Dreptatea, din 14 decembrie 1937).
9. Nicolae Iorga afirma: "Suveranul nu poate fi o păpuşă constituţională care se închină înaintea unui Maniu oarecare". (Viitorul, din 9 decembrie 1937).
10. Istrate Micescu: "Orientarea României nu se poate schimba de altcineva decât de rege". (Apărarea naţională, din 17 decembrie 1937).
11. Carol al II-lea, la depunerea jurământului Guvernului Goga, în ziua de 28 decembrie 1937 afirma:" Este guvernul meu şi trebuie să aibă aprobarea mea. În ziua când nu aş fi mulţumit de felul cum guvernează, voi cere o schimbare". (Viitorul, din 13 ianuarie 1938).
12. "Astăzi s-a distrus hidra cu 29 capete electorale care ne-a învrăjbit fără niciun folos pe toţi spre paguba tuturor şi a ţării. Astăzi s-a rupt păienjenişul de pe ochiii cetăţenilor României întregite, să vadă limpede de unde le vine mântuirea: de la eroica hotărâre a Maiestăţii Tale şi de la înţelegerea rostului ţării şi adevăratele ei interese. Astăzi s-au mai distrus zarva, certurile, bătăile electorale şi chiar omorurile şi în locul lor se va întrona liniştea, munca, pacea şi unirea, pecetluite de frăţeştile îmbrăţişări ale poporului, ca în timpuri legendare". (Patriarhul Miron Cristea-Preşedintele Consiliului de Miniştri la ceremonia de promulgare a Constituţiei din 27 februarie 1938: Monitorul oficial nr.48, din 27 februarie 1938)

Astăzi, ne amăgim că România ar fi într-o dezvoltare fără precedent şi simpla aderare la Uniunea Europeană va fi suficientă pentru aducerea bunăstării.

Practic, nu avem nevoie de o strategie postaderare, nu avem nevoie de o strategie privind siguranţa naţională, nu se gândeşte şi nu se prezintă programul Guvernului pentru o dezvoltare economică accelerată şi nu s-a prezentat şi nu se prezintă programul României privind realizarea obiectivelor strategiei de la Lisabona.

De ce avem nevoie ?

De certuri permanente, de teme minore care nu au de a face cu dezvoltarea României, de consultări pe teme majore fără participarea partidelor politice, de inactivitate în raport cu integrarea României în UE, de slăbirea şi dizolvarea Parlamentului, de partide politice slabe, de parlamentari negrupaţi şi coagulaţi în jurul Preşedintelui, de un Executiv care cuprinde trei subexecutive cu interese diferite, de o agricultură inexistentă, de desfiinţarea obiectivelor economice cu identitate productivă, de grupuri de interese constituite după modelul Malaxa în jurul centrelor de putere, de investiţii scăzute în infrastructură, de o administraţie politizată şi neprofesionistă, de structuri şi organizări specifice statului poliţienesc, de o economie neperformantă, de importuri cu valoare dublă în raport cu exporturile, de locuri de muncă puţine şi slab plătite.

Prin urmare, în mod real, avem nevoie, stimaţi colegi, de un alt tip de Preşedinte şi de un alt Guvern, care să asigure liniştea construcţiei pentru o Românie activă şi performantă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ion Stan:

"S.O.S.! Sănătatea populaţiei grav ameninţată de blocajul creat de antireforma portocalie impusă dictatorial de Guvern printr-o lege adoptată prin asumarea răspunderii"

Adevărurile pe care opoziţia a fost "democratic" împiedicată să le exprime în legătură cu inconsistenţa şi slăbiciunile proiectului de reformă a sistemului sanitar au început, la nici doi ani de la adoptare, să-i fie evidente şi ministrului-contabil al sănătăţii, care pare a constata nu numai mizeria din spitale (n.n. deocamdată numai în cele conduse de managerii clienţi politici ai Partidului Democrat), dar şi găurile negre tot mai mari şi mai adânci din bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Nici primul-ministru nu a mai putut trece cu vederea că incompetenţa managerului-şef al sănătăţii a pus sistemul sanitar la pământ.

Simpla demitere a directorului general al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, motivată de faptul că deşi a avut de administrat, în 2006, un buget dublu faţă de 2004, criza sănătăţii este mai gravă ca oricând.

Ce s-a întâmplat cu banii? Nimeni nu ştie! Premierul constată şi recunoaşte senin că în "satul fără câini" ai sănătăţii nu există nici un control. Îl completăm pe premier, deconspirându-i secretul lui Polichinelle: nici nu va putea fi vorba de vreun control, atâta vreme cât bugetul asigurărilor de sănătate este "executat" pe criterii strict politice. Şi cum politica puterii este într-o criză ireversibilă, risipa contribuţiilor populaţiei pentru propria sănătate pare a fi şi ea de nestopat.

Sufocat de lupta politică, sistemul sanitar se afla, la sfârşitul anului 2006, în incapacitate totală de plată, fiind necesare noi suplimentări pentru a se putea asigura plata salariilor.

În loc să identifice şi să astupe găurile risipirii bugetului, ministrul contabil al sănătăţii se hazardează în noi şi noi proiecte lipsite de orice fundamentare, deschizând în acest fel noi căi de dirijare a banilor contribuabililor către buzunarele clienţilor politici aflaţi în legătură cu reţelele internaţionale care controlează piaţa medicamentelor şi a serviciilor medicale. Reţele care, din informaţiile noastre, experimentează cele mai versate metode de fraudare a bugetelor asigurărilor de sănătate din întreaga lume.

Ministrul antamează proiecte păgubitoare şi irealizabile, chiar şi numai prin simplul fapt al previzibilităţii remanierii ori demiterii sale, iar cel care-l va succeda va lua, bineînţeles, reforma de la capăt.

Politica de distrugere a sistemului sanitar este mult amplificată, în proporţii şi consecinţe, de acţiunile iresponsabile ale acelor manageri ai spitalelor care sunt doar simpli executanţi ai comenzilor politice, de la centru ori locale.

Într-un asemenea context, personal medical competent, dar neînregimentat politic în slujba puterii portocalii este marginalizat, terorizat cu ameninţarea nesiguranţei zilei de mâine şi, în cele din urmă, disponibilizat pentru a face loc clientelei politice, de regulă, incompetentă profesional, în legătură cu cheltuirea frauduloasă a bugetelor sănătăţii şi al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Nu există spital din Bucureşti sau din judeţe care să nu fi fost dezorganizat managerial şi cu personal medical desconsiderat, umilit, cu posturile desfiinţate şi nevoit să-şi caute dreptatea în justiţie.

Prefecţii, acei înalţi funcţionari publici pe care Guvernul i-a depolitizat, cu ghilimelele de rigoare, pentru a asigura continuitatea peste ani a politicii portocalii, acţionează în necunoştinţă de cauză pentru menţinerea şi consolidarea influenţei asupra sistemului sanitar din România, a reţelelor internaţionale care controlează piaţa medicamentelor şi serviciilor medicale (n.n. în S.U.A., acest fenomen a fost calificat, oficial, în Congres, drept o nouă provocare pentru securitatea naţională şi a cetăţenilor americani).

Avem mai multe semnalări potrivit cărora prefecţi numiţi cu susţinere din partea Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, deşi nu intră în atribuţiile lor, săvârşesc abuz după abuz, pentru a forţa implementarea reformei sistemului sanitar pe criterii fie de natură politică, fie impuse de grupuri de interese.

Faţă de noile dimensiuni ale crizei sistemului sanitar considerăm necesare, în prima urgenţă, următoarele măsuri:

Declanşarea unei anchete de către comisiile permanente pentru sănătate, în legătură cu stările de fapt semnalate.

Curtea de Conturi să se sesizeze în legătură cu neregularităţile execuţiei bugetare de către Ministerul Sănătăţii şi ale modului de administrare a bugetului asigurărilor pentru sănătate.

Primul-ministru să aprecieze măsurile ce se impun în legătură cu modul în care unii prefecţi au înţeles să se implice în implementarea reformei sistemului sanitar, recomandându-le, totodată, o rezonabilă abţinere de la sprijinirea managerilor incompetenţi şi abuzivi ai spitalelor.

Ministrul sănătăţii să aprecieze dispoziţiile necesar a fi transmise în vederea încetării hărţuielilor politice a medicilor şi, în acelaşi timp, să facă pe deplin transparente criteriile în baza cărora sunt redimensionate şi restructurate spitalele, respectiv menţinut, restructurat ori disponibilizat personalul medical.

Serviciul Român de Informaţii şi celelalte servicii sau structuri informative departamentale care deţin informaţii să prezinte o evaluare integrată privind factorii de risc din sistemul sanitar, generaţi de acţiunile reţelelor criminalităţii organizate, care controlează piaţa internaţională a medicamentelor şi a serviciilor medicale.

Domnul Constantin Tămagă:

Se împlinesc, în aceste zile de început ale lunii martie, 115 ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu, eminentă personalitate a vieţii noastre politice interbelice, care după marele său înaintaş, Mihail Kogălniceanu, a reprezentat una dintre cele mai sonore şi mai autorizate voci ale diplomaţiei româneşti. După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, vocaţia sa în acest domeniu concretizându-se în memorabile prelegeri, audiate nu numai de studenţi, precum şi în înaltele titluri de membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi Bratislava şi de preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale.

Datorită remarcabilei sale capacităţi intelectuale, politice şi diplomatice, Nicolae Titulescu a fost ministru de finanţe în 1917 şi în perioada 1920-1921, delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, unde, alături de Ionel I.C. Brătianu, s-a dovedit un aprig apărător al intereselor ţării noastre. A fost, de asemenea, ministru plenipotenţiar la Londra (1927-1928 şi 1932-1936) şi delegat permanent, vreme de 16 ani (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor Unite şi preşedinte al acestui for internaţional în 1930 şi 1931, singurul care a deţinut această funcţie în două rânduri.

Diplomaţia europeană era fascinată de marele său talent oratoric, de autoritatea sa morală şi de prestanţa sa. Aşa cum îl caracterizau colegii săi occidentali, Titulescu se impunea prin uriaşa putere de muncă, prin memoria extraordinară, luciditatea şi realismul gândirii sale diplomatice. Considerând depăşită vechea diplomaţie de cancelarie, Titulescu s-a ilustrat ca un protagonist al "diplomaţiei în mişcare". Reputaţia sa de statornic apărător al păcii trecuse demult de fruntariile ţării. În concepţia sa, "dinamica păcii" se definea ca un progres continuu în viaţa internaţională, pe etape, de la naţional, prin regional, la universal. Nicolae Titulescu a pledat cu o vigoare inegalabilă pentru suveranitatea tuturor statelor, pentru securitate colectivă şi prevenirea agresiunii, afirmând că o colaborare reală şi benefică nu este posibilă decât între ţări egale în drepturi. În acelaşi timp, marele diplomat a luptat energic pentru a statua în viaţa internaţională acel înţelept dicton potrivit căruia, în relaţiile dintre ţările lumii trebuie să primeze forţa dreptului şi nu dreptul forţei.

Diplomat patriot, Titulescu şi-a consacrat întreaga activitate problemelor fundamentale ale politicii externe româneşti. Intuind în mod real pericolul pe care-l reprezenta instaurarea hitlerismului în Germania, Titulescu a semnat la Londra (1933), în numele Guvernului României, Convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea Micii Inţelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia - 1933) şi a Inţelegerii Balcanice (1934), pacte regionale în care ţara noastră s-a implicat cu toată responsabilitatea.

În acelaşi timp, Titulescu a acţionat pe linia promovării unor relaţii de bună vecinătate între România şi URSS şi stabilirii de legături diplomatice între cele două state. Nemulţumite de politica externă promovată de Titulescu, cercurile reacţionare interne şi externe l-au determinat pe Carol al II-lea să-l înlăture pe marele diplomat din guvern şi din viaţa politică. Destinul a făcut ca tot în luna martie (1941) să se stingă din viaţă, departe de ţară.

Evocând în Parlament un asemenea om politic, de dimensiuni europene, nu putem să nu recunoaştem câtă nevoie am fi avut astăzi de un Nicolae Titulescu în fruntea diplomaţiei noastre atât de defetiste şi de umile, de o asemenea personalitate ce şi-a slujit neamul cu energie clocotitoare, cu nestăvilită credinţă şi al cărui crez a fost acela de a face ca România să fie privită cu respect pe toate meridianele lumii, ca glasul ei să se regăsească distinct şi demn în marea aulă universală.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Toujours la femme!"

În mod normal, ar fi trebuit ca, acum, la începutul primăverii, să denumesc această declaraţie "Toujours l'amour pour les femmes", în semn de omagiu pentru milioanele de românce, care, de zeci de ani, duc greul în propriile familii, datorită politicilor dezastruoase pe care le-au "produs bărbaţii " şi nu numai.

Şi pentru că sunt conservator, nu pot să nu remarc că normalitatea şi respectul pentru valorile tradiţionale ale familiei şi, implicit, ale femeilor au fost impuse, aplicate şi dezvoltate de către înaintaşii noştrii iluştri.

Din păcate, politica românească interbelică, comunistă şi post-tranziţie a avut neşansa să fie otrăvită de nefastele 3 E, respectiv Elena Lupescu, Elena Ceauşescu şi, mai nou, Elena Udrea.

Este regretabil că onoarea femeilor admirabile din această ţară să fie lezată de aceste "androgine" lipsite de scrupule care îşi etalează întotdeauna machiavelismele doar alături de parteneri asemănători cu ele şi care s-au dovedit distructivi pentru această ţară şi au devenit dictatori feroce ai acestui neam.

Domnul Dan Dumitru Zamfirescu:

"Să trăiţi bine... din datorii externe!"

Săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că datoria publică externă a României s-a ridicat, la sfârşitul anului 2006, la cifra de 27,7 miliarde euro, respectiv 35,6 miliarde de dolari.

Probabil mulţi dintre dumneavoastră îşi amintesc că la începutul anilor `90, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dimpotrivă, tezauriza în visteria ţării peste 300 miliarde lei, peste 3 miliarde dolari şi creanţe de peste 7 miliarde de dolari, din care s-au încasat ulterior aproape 5 miliarde de dolari.

Aceasta înseamnă că în cei 17 ani care au trecut de la trecerea averii întregului popor în mâinile (sau buzunarele, cum vreţi să le numiţi) unora dintre reprezentanţii boborului, datoria externă a României a crescut, în mod mirobolant, de circa 170 de ori.

De asemenea, conform statisticilor Băncii Naţionale a României, la sfârşitul anului 2006, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu 12,7% faţă de finele anului anterior, 2005, deci potrivit datelor oficiale, ponderea datoriei pe termen scurt în totalul datoriei externe a urcat spectaculos în cei doi ani de guvernare liberalo-democrato-udemeristă.

Demn de relevat mai este şi faptul că peste 50% din această datorie externă este către creditorii privaţi, inclusiv bănci comerciale şi emisiuni de obligaţiuni. Or, datoria externă pe termen scurt, majoritar privată, despre care se ştie că este foarte expusă unor fenomene de creştere incontrolabilă, trebuie să constituie un factor de îngrijorare care nu poate fi ignorat, după cum afirma chiar guvernatorul Mugur Isărescu.

Şi dacă aceste cifre financiare seci nu vă spun prea mult, voi încerca să le traduc din termeni economici în termeni... juridici. Fără a folosi cuvintele corupţie, cercuri mafiote, grupuri de interese, jefuirea fără milă a poporului român sau alte cuvinte şi expresii care să oripileze urechile fine ale domnilor cu papion sau doamnelor cu viziuni democrate. Voi face numai o simplă constatare şi două precizări.

Constat că datoria externă a României coincide absolut miraculos cu totalul averilor din clasamentul celor mai bogaţi 300 de români, prezentaţi de săptămânalul economic şi financiar Capital.

Prima precizare.

Datoria externă a României nu constituie un motiv de îngrijorare, atâta timp cât primul-ministru al ţării figurează în clasamentul celor mai bogaţi români. Chiar dacă figurează în subsolul clasamentului cu nişte "mărunţiş" de câteva zeci de milioane de "parai", atâta timp cât se află în fruntea guvernului, Domnia Sa deţine pârghiile prin care poate convinge pe ceilalţi 300 de români bogaţi să-şi doneze averile pentru a acoperi datoria externă făcută de cei 20 de milioane de români risipitori.

A doua precizare.

Nu sunt de acord cu cei care susţin că domnul preşedinte a fost ipocrit când a făcut urarea "Să trăiţi bine!". Domnul preşedinte a fost sincer, dar s-a adresat numai celor 300 de români din clasamentul Forbes indigen şi eventual băieţilor deştepţi de pe lângă cele două palate. Noi, ceilalţi 20 de milioane de români, am fost naivi să credem că dintr-o datorie externă de 27,7 miliarde euro pot trăi bine atâţia oameni. Noi vom începe să trăim bine abia după ce vom plăti datoria externă, dacă nu ne-o plătesc ceilalţi 300 de români fericiţi.

Domnul Iuliu Nosa:

"Premierul şi fuga de responsabilitate"

Tema pe care o voi aborda este legată de ultimele acuzaţii proferate de premierul Călin Popescu-Tăriceanu la adresa preşedintelui Partidului Social Democrat Mircea Geoană şi, implicit, la adresa Partidului Social Democrat. Mă refer la faptul de a atribui preşedintelui Mircea Geoană şi a PSD-ului responsabilitatea scandalurilor politice care stăpânesc România post-aderare. Mi se pare că premierul este cel puţin lipsit de responsabilitate în momentul în care aruncă cu asemenea afirmaţii. Se pare că mizează pe o pierdere de memorie generală a parlamentarilor şi a populaţiei României. Să facem o mică recapitulare pentru a dovedi contrariul. Trec peste faptul că guvernarea României pare o pălărie cam mare pentru Alianţa D.A. de la victoria ei din 2004.

Mă refer la faptul că scandalul politic a început în momentul în care Elena Udrea, fosta aghiotantă a preşedintelui Băsescu, a scos la iveală existenţa biletului trimis de premierul Tăriceanu preşedintelui Băsescu, prin care îi solicita unele favoruri pentru protejatul său Dinu Patriciu. După acest moment, evenimentele s-au precipitat, iar tăvălugul acuzelor reciproce nu a ţinut cont de nicio relaţie.

S-au deteriorat grav şi iremediabil relaţiile dintre preşedinte şi premier, atât în plan instituţional, cât şi în cel personal. Au fost distruse înţelegerile dintre partidele coaliţiei aflate la guvernare. Alianţa D.A. este în derivă şi nu cred că mai este cazul să o numim "alianţă". Totul a culminat cu lupta pornită de preşedintele Băsescu împotriva Parlamentului şi a întregii clase politice din România.

Am făcut o radiografie a evenimentelor care au determinat criza politică actuală pentru a demonstra că premierul Călin Popescu- Tăriceanu, cu toate că este protagonistul scandalurilor actuale, nu se simte deloc răspunzător, ba, mai mult, încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii Partidului Social Democrat şi ai lui Mircea Geoană, ca şi cum preşedintele P.S.D. a trimis bileţelele incriminate. Rolul premierului trebuia să fie acela de a conduce acest guvern fantomă, de-a coordona politica internă şi cea externă şi nu de a se antrena în asemenea scandaluri cu miros de corupţie şi vendetă. El însă nu a făcut nimic din ceea ce avea înscris în fişa postului. P.S.D.-ul nu l-a împiedicat niciodată în acţiunea de a-şi pune în aplicare aşa-zisul program de guvernare. Dimpotrivă, s-a aliniat măsurilor favorabile aderării la Uniunea Europeană. Actualul Guvern a uitat că România este una dintre cele mai noi membre ale Uniunii Europene, a uitat că politicile lui fiscale au adâncit diferenţa dintre clasele sociale şi că în momentul de faţă tot mai mulţi români trăiesc într-o sărăcie lucie. Guvernanţii, în frunte cu Băsescu şi Tăriceanu, au alte preocupări decât cele legate de perioada post-aderare, de proiectele pentru accesarea fondurilor europene, de felul în care îşi vor rezolva crescătorii de animale problemele, de starea îngrijorătoare a pensionarilor, a sistemului de sănătate şi a problemei medicamentelor, ca să dau doar câteva exemple.

Preocuparea primordială a celor care fac parte din actuala Putere a fost, este şi va fi rezolvarea propriilor interese. Prin bileţele, rezoluţii, petiţii care ajung acolo unde trebuie, telefoane pe la tot felul de procurori generali, prin acuzaţii la adresa întregii clase politice şi, mai ales, prin aruncarea responsabilităţilor în alte zone decât cele portocalii. Astfel, încearcă să escamoteze aspectul esenţial: corupţia, interesele proprii, grupurile de interese arondate Preşedinţiei şi Guvernului, orgoliile nemăsurate.

Iată o mică radiografie a ceea ce face Puterea, abătând atenţia publicului spre P.S.D. şi Mircea Geoană.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Episodul votului uninominal"

În ultimele săptămâni nu se discută altceva decât de un referendum pe tema votului uninominal.

Azi şi mâine partidele politice vor participa la consultări care vor avea loc la Cotroceni, pentru analizarea variantelor de scrutin susţinute de formaţiunile politice. Unele formaţiuni politice nu vor să audă de vot uninominal, altele îşi vor trimite doar reprezentanţi, şi nu liderii.

Modalităţile concrete de votare sunt prea puţine, în schimb se discută foarte puţin despre efectele pe care le poate produce un referendum pe tema votului uninominal. Sistemele de vot propuse de partidele politice sunt mixte, şi nu uninominale. Sintagma "vot uninominal" nu este cunoscută din punct de vedere juridic. Bătaia pe subiectul reformării sistemului electoral apare de fiecare dată când se pune în discuţie calitatea clasei politice.

În decursul anilor, marea majoritate a iniţiativelor legislative pe tema votului uninominal au fost respinse de Parlament, ori retrase de iniţiatori. Un eventual referendum înseamnă bani. De ce nu se acceptă iniţierea unei legi care să treacă prin Parlament, prin proceduri legislative obişnuite, fără a fi nevoie de un referendum care ar scuti România de o cheltuire a banilor?

Votul dat de cetăţeni în cadrul unui referendum este consultativ şi nu creează niciun fel de obligaţii legislative. Interesul tot mai scăzut al populaţiei pentru implicarea în mersul politic al ţării pune sub semnul întrebării prezenţa a nouă milioane de cetăţeni la urne. Numai varianta propusă de P.S.D. este valabilă. Dacă nu se va opta pentru această variantă, nu se va schimba nimic. O bună parte din electorat este nedumerit şi nu înţelege nimic din votul uninominal. S-au săturat cu toţii de ceea ce s-a întâmplat în aceşti mai bine de doi ani, s-au săturat de sloganul "Să trăiţi bine!"

Dacă vrem cu toţii să ne întoarcem la popor, atunci trebuie să o facem. Nu trebuie să uităm de situaţia în care este agricultura, societăţile comerciale care, din cauza preţului ridicat la gaze şi energie electrică, nu mai sunt competitive, la populaţia care nu mai reuşeşte să-şi plătească facturile la întreţinere, la pensionarii cărora li s-a promis un nivel al pensiei cu care să poată trăi decent, la preţul medicamentelor, la tinerii căsătoriţi care nu au o locuinţă, la cei care nu găsesc în ţară un loc de muncă şi sunt nevoiţi să-şi lase familia pentru a munci în străinătate.

Acestea sunt problemele reale ale cetăţenilor, stimaţi colegi!

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Declaraţie politică:

Doamne, tare mai sunt sătul de proşti şi ticăloşi!

Domnul Viorel Pupeză:

"Traian Băsescu trebuie ancorat în Constituţie!"

Acţiunea de suspendare iniţiată de P.S.D. nu are o miză personală, aşa cum se vehiculează mai nou de o parte a societăţii civile, ci o miză naţională, prin aceasta trebuind să se demonstreze că în România dictatura nu este posibilă, la fel niciun regim autoritar. Parlamentul, partidele politice sunt normale într-o ţară în care se propovăduieşte democraţia. Ele nu sunt mânate la luptă cu ură proletară, ci pentru a preveni un atentat la democraţie, câştigată greu şi cu vieţi omeneşti în decembrie 1989.

Traian Băsescu trebuie suspendat pentru că în permanenţă a manifestat o atitudine dispreţuitoare faţă de activitatea partidelor politice şi chiar faţă de cetăţeni. Preşedintele nu a abandonat niciodată rolul său de conducător al Partidului Democrat, a şicanat instituţiile statului de drept (în locul funcţiei de mediator preluând un fel de funcţie de cenzor al acestora), iar din cauza lui, România are de pierdut atât în plan diplomatic, cât şi în plan economic.

Ceea ce a uitat locatarul de la Cotroceni este tocmai faptul că şi preşedintele şi Parlamentul au aceeaşi legitimitate în România, chiar dacă numele lui este Traian Băsescu. Probabil că, dacă ştia că are o opoziţie atât de fermă în a-i monitoriza actele, nici nu şi-ar mai fi dorit această funcţie, care, vezi Doamne, îl încorsetează. Parlamentul nu poate sta în poziţia culcat în faţa căpitanului României, aşa cum obişnuiesc trâmbiţaşii portocalii. Orice nume ar fi purtat cârmaciul ţării, Parlamentul nu poate rămâne impasibil la încălcări grave ale Constituţiei.

Poate nu este de acord cu prevederile constituţionale, cu linii prea strâmte pentru un preşedinte jucător.

Dacă legea referendumului pentru demiterea unui preşedinte nu poate fi schimbată, aceeaşi regulă a jocului trebuie să spună că nici Constituţia nu poate fi schimbată acum pentru a lărgi puntea de manifestare.

România are nevoie de un preşedinte responsabil, care să înţeleagă menirea şi atribuţiile cu care l-a mandatat poporul prin votul direct, dar şi atunci când a validat, prin referendum, Constituţia. Iar dacă la orizont se văd doar oligarhii din vârful clasei politice, atunci trebuie să ştie că au fost votaţi de popor, ba chiar de cei care l-au propulsat şi pe dumnealui preşedintele. Oligarhii sunt ai Alianţei portocalii iar electoratul care i-a mandatat pe actualii guvernanţi i-a semnat preşedintelui Băsescu şi contractul pe durată determinată cu Palatul Cotroceni.

Traian Băsescu trebuie să coboare de pe catargul Puterii şi să se ancoreze în Constituţie. Nu-i cere nimeni să fie un tablou incolor în peisajul românesc, dar are obligaţia de a fi moderator între instituţiile statului, pentru a da garanţie statului de drept. Preşedintele trebuie să respecte funcţia supremă în stat, funcţie cu care a fost învestit, măcar atât cât este respectat de cetăţenii acestei ţări. El nu este o victimă a P.S.D. aşa cum lasă să se înţeleagă, ci a propriilor sale fapte, dar orice învăţ are şi dezvăţ iar Parlamentul îşi asumă acum rolul de a da o lecţie de democraţie celui care ar fi trebuit să nu mai aibă nevoie de ea, după doi ani de mandat.

Domnul Valeriu Tabără:

"O serie de constatări şi întrebări"

Sunt unul dintre cetăîţenii acestei ţări care am fost şi sunt implicat în viaţa socială şi politică a acestei ţări. Aş spune că fac parte dintre acei politicieni care, după anul 1990, am acumulat o oarecare experienţă în domeniul acesta datorită implicării mele atât în cadrul unor organizaţii cu un anumit grad de militantism civic cât şi în formaţiuni politice cu un grad mare de dinamism în zona politică. Am făcut parte din majoritatea, dar şi din opoziţia parlamentară şi, de asemenea, am făcut parte din executiv la nivel central şi local.

Vin dintr-un oraş mare unde oala politică a fiert continuu, uneori chiar dând în clocot - este vorba de Timişoara, acolo unde nu am fost niciodată departe de activităţile civice şi politice.

Toate cele enumerate mai sus mi-au permis să acumulez o oarecare experienţă politică care-mi permite să fac o anumită analiză mai mult sau mai puţin pertinentă a evenimentelor politice, economice şi sociale întâmplate în ţară şi pe arena internaţională.

Vă mărturisesc însă că deşi am trăit în ultimii 17 ani, momente de acerbă confruntare politică în parlament şi în afara lui, niciodată nu am trăit şi nu am fost martorul unor momente politice de penibilitatea celor care au loc în aceste zile şi de care nu sunt străine unele partide politice, parlamentari şi aş spune că şi unii (accentuez "unii") reprezentanţi ai mass-media politice şi parlamentare. Ţin să afirm că îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce am spus mai sus şi o să spun în continuare.

În opinia mea, toate acţiunile zise politice din ultimii doi ani desfăşurate de o anumită parte a clasei politice s-au constituit în umbrelă pentru mari actori din zona economică vizibilă şi, mai grav, invizibilă. Acţiunile "politice" dure duse împotriva preşedintelui şi a ministrului justiţiei se înscriu, în opinia mea, nu numai în categoria luptei politice; ele se constituie într-o acţiune care împiedică aşezarea României într-un spaţiu firesc de trăire - având la bază justiţia şi dreptul fiecărui cetăţean de a trăi liber şi de a şti în orice moment ce fac instituţiile statului şi cei care îl reprezintă în aceste instituţii.

Indiferent de cine este preşedintele şi ministru justiţiei, premierul, important este ceea ce fac ei în numele majorităţii cetăţenilor şi nu în numele lor sau a grupurilor de persoane de lângă ei.

Indiferent ce cred unii astăzi, şi este dreptul lor, în momentul actual, în zona politică, se confruntă în scena publică:

• vechiul cu noul, şi îmi exprim regretul că în această confruntare şi în sprijinul vechiului au venit şi sunt angrenaţi şi politicieni tineri;
• statul de drept cu statul mafiot;
• cetăţenii însăşi cu grupuri puternice de interese rezultate din acţiunea de acumulare primară de capital - de cele mai multe ori pe seama statului şi a cetăţenilor.

Argumentez prin faptul că aproape toate confruntările din ultimii doi ani au scos în evidenţă interese economice de cele mai multe ori realizate în afara legii (exemplu, discuţiile pe Regulamentul Camerei Deputaţilor care au produs cutremur politic soldat cu excluderi din P.S.D.).

Am făcut analiza de mai sus pentru a putea aduce în faţa Camerei Deputaţilor momentul actual, cel al comisiilor de analiză a unor problematici, făcute mai mult sau mai puţin constituţional de către Parlamentul României. Îndrăznesc să spun că cel puţin una dintre ele este o comisie de şantaj.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă însă acum prin declaraţia mea politică de astăzi este acţiunea întreprinsă de ministrul industriei şi comerţului - domnul Varujan Vosganian, un lider al P.N.L. şi un apropiat al premierului călin Popescu-Tăriceanu, la Hidrocentrala "Porţile de Fier I".

Domnului ministru, pentru a-l ajuta în acţiunea de control, îi pun câteva întrebări care sunt convins că-l vor ajuta în acţiunea întreprinsă:

1. Care este obiectul controlului ordonat a se face la Hidrocentrala "Porţile de Fier I"?
2. Care sunt şi de unde ia specialişti în domeniu care să verifice din punct de vedere tehnic utilajele cu care firma elveţiană a făcut retehnologizarea hidrocentralei?
3. Va trimite ministrul industriilor şi comerţului această comisie şi la Uzinele Reşiţa ca să vadă dacă aceasta, în perioada 1997-1998, avea capacitatea de retehnologizare a hidrocentralei, ştiut fiind că la Reşiţa s-au construit multe dintre cele mai importante ansambluri hidroenergetice care se găsesc încă la multe obiective hidro, termo şi nuclearo-energetice din ţară şi străinătate?
4. Va constata şi va face publică comisia de control şi lista eventualilor ofertanţi la retehnologizarea hidrocentralei Porţile de Fier şi care au fost motivele respingerii acestora de către Ministerul industriilor şi comerţului?
5. Dacă atribuirea directă a lucrărilor de retehnologizare a Hidrocentralei Porţile de Fier 1 firmei elveţiene a pus în dificultate economică firmele româneşti producătoare de utilaje şi ansambluri hidroenergetice şi nu numai? M-ar interesa şi consecinţele acestui act asupra Uzinelor Reşiţa şi a institutelor de proiectare din Timişoara recunoscute în domeniu pentru valoarea proiectelor tehnice realizate.
6. Care este implicarea reală a ministrului industriilor şi comerţului la atribuirea directă a lucrărilor de retehnologizare a Hidrocentralei Porţile de Fier? De ce nu s-a făcut o licitaţie pentru aceste lucrări?

Legat de problematica întrebărilor, în urmă cu ceva timp, pe postul public de televiziune, în cadrul unei emisiuni cu audienţă în toată ţara, s-au spus lucruri grave referitoare la acţiuni şi activităţi cu totul şi cu totul ieşite din cadrul legal. Au fost, de fapt, dezvăluiri despre fapte grave: unde este Parchetul care ar fi trebuit să preia cazul. Iar în acest caz şi nu în cazul Comisiei domnului Voiculescu, atât Preşedintele care a făcut dezvăluirile, cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu care s-a apărat contraatacând cu alte dezvăluiri ar fi trebuit să fie chemaţi la Parchet a doua zi. De ce nu s-a întâmplat acest lucru?

De ce dormiţi, domnilor procurori, când aveţi atâtea de făcut în ţara asta, cine să vă trezească, dacă nici Preşedintele şi Premierul României nu o pot face?

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Felix, marioneta P.S.D.-ului?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înverşunarea cu care unii parlamentari se încăpăţânează în a continua lupta împotriva preşedintelui Băsescu devine din ce în ce mai hilară. Cum armele la care au apelat încep să-şi cam piardă din efecte, aceşti adversari încep să scornească unele de-a dreptul penibile. Spun acest lucru, deoarece ultima lor invenţie în acest domeniu a devenit una care ar trebui să ne surprindă. Nu ne mai surprinde însă nimic din partea unor aşa-zişi politicieni, al căror principal scop a devenit în prezent acela de a da, într-un fel sau altul, lovitura de graţie preşedintelui ţării.

Zilele trecute, unul dintre aghiotanţii domnului Voiculescu s-a prezentat în faţa dumnealui cu o propunere, care ulterior a fost nu doar îmbrăţişată de acesta, ci imediat şi pusă în aplicare. Cel care-l acuza pe preşedintele ţării de "practica violului diplomatic" propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetare a preşedintelui Băsescu. Astfel, partide care până mai ieri se considerau adversare şi-au reunit forţele, s-au unit, trecând peste toate divergenţele din trecut, pentru a crea această comisie "anti-Băsescu", al cărei principal scop este redactarea unui raport asupra faptelor prin care se presupune că şeful statului a încălcat Constituţia. Cu 258 de voturi pentru, 71 contra şi 21 abţineri, s-a decis formarea unei comisii pentru anchetarea presupuselor abateri constituţionale ale şefului statului.

De când a devenit, doamnelor şi domnilor, Parlamentul o instituţie de anchetă? Nu există în România instituţii abilitate să desfăşoare această activitate?

Haideţi să-i vedem însă pe cei care s-au grăbit să constituie această comisie. Pe cine regăsim aici? Feţe radioase precum cele ale pesedistului Şerban Nicolae, pe cele, până mai ieri, ale colegilor din Alianţă: Norica Nicolai, cea care până mai ieri îşi trimitea rudele să voteze în numele ei în Parlamentul României, sau pe cea a energicului Crin Antonescu, nume remarcate deja prin atitudini extrem de critice faţă de preşedintele ţării. Şi ca să ne uimească în totalitate şi, cum s-ar zice, "să mai rupă o dată gura târgului", în fruntea comisiei s-a autopropus nimeni altul decât Dan "Felix" Voiculescu, politicianul cu o cotă de popularitate, credibilitate şi legitimitate electorală situate sub procentul pe care l-ar obţine partidul pe care astăzi îl conduce sau am putea, mai bine, s-o încadrăm la capitolul microscopică.

Iată, doamnelor şi domnilor, cine conduce astăzi o comisie parlamentară de anchetă: unul dintre slujitorii celebri şi, în acelaşi timp, fideli ai securităţii. Cel care dădea cu subsemnatul şi turna pe la securitate oameni care astăzi trebuie să-i "mulţumească" acestuia pentru toate suferinţele pe care probabil i le "datorează".

Trebuie însă să analizăm mai în profunzime intenţiile acestei comisii. Dacă o facem, nu ne va fi foarte greu să vedem că un alt scop al ei este şi acela de a gestiona în aşa fel procedura de suspendare a preşedintelui încât să se suprapună cu calendarul alegerilor europarlamentare şi să-i ofere premierului motiv pentru a le amâna.

În ultimul timp, observăm cu surprindere graba cu care toate partidele politice se laudă şi strigă cu glas tot mai puternic dorinţa de a adopta votul uninominal. Curios este faptul că, până acum, nu li s-a prea auzit glasul în această problemă şi niciunul dintre partide nu se prea grăbeşte să-l şi voteze. Dimpotrivă, aceştia nu fac nimic altceva decât să ne dovedească cât de mult îşi doresc în acest moment amânarea alegerilor europarlamentare.

De ce se doreşte acest lucru? Răspunsul este unul foarte simplu. Timpul rămas până la data deja stabilită având acordul tuturor partidelor parlamentare este unul foarte scurt. marionetele sunt încă nepregătite. Cei cu care trebuie să iasă în faţă din partidele politice sau nu prea există sau nu sunt buni de ieşit în faţă. Mai trebuie cizelaţi, pregătiţi, curăţaţi de pete şi abia apoi prezentaţi la măritiş.

Un lucru rămâne clar pentru toată lumea, doamnelor şi domnilor: Dan Voiculescu şi-a văzut visul cu ochii. Acela de a se afla în posibilitatea de a-i plăti preşedintelui ţării pentru toată credibilitatea pe care o mai deţine în prezent. Îşi va purta propriul război cu preşedintele Băsescu, la adăpostul unei comisii parlamentare, cu toate că, după toată activitatea intensă desfăşurată înainte de 1989 şi toate afacerile în care s-a implicat după această dată, n-ar mai avea ce căuta în viaţa politică. Sper însă că acest moment nu va mai întârzia mult până să se producă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

"Inconştienţă sau incompetenţă"

Luaţi de valul biletelor parfumate şi de dorinţa neţărmurită de a prinde rolul principal în filmul intitulat "Drama României", actualii guvernanţi au uitat cu desăvârşire de problemele reale ale ţării.

Emblematic în acest sens este dezinteresul manifestat faţă de situaţia spaţiilor de desfăşurare a activităţii grădiniţelor şi multor şcoli din ţară. Ca urmare a retrocedărilor efectuate, multe clădiri în care se desfăşurau activităţi didactice au revenit foştilor proprietari, lucru firesc şi care arată că ne aflăm într-un regim democratic.

Ceea ce este îngrijorător însă, este faptul că nu a existat şi nu există nici acum o preocupare pentru actualii guvernanţi în a rezolva o problemă generată de retrocedare, şi anume scăderea dramatică a spaţiilor pentru şcoli şi grădiniţe.

Ne vom trezi în situaţia în care mii de elevi şi preşcolari să nu mai aibă unde să înveţe, deoarece preocupările de imagine ale guvernanţilor sunt mult mai importante decât viitorul acestei ţări.

Stimaţi guvernanţi, întoarceţi-vă la problemele reale ale oamenilor. Pe agenda reală se află şi această problemă care aşteaptă o soluţie rapidă, dacă nu doriţi ca DA să se transforme în PA, bineînţeles de la Papion.

Domnul Petru Movilă:

"Dracu' l-a salvat pe Treptow"

Chiar dacă este cam târziu, vreau să vin cu o propunere de modificare a Codului penal, mai precis a acelui articol care condamnă pedofilia. Propunerea mea este de schimbare a pedepsei maxime la doar 4 ani şi o lucrare ştiinţifică. Şi îmi fundamentez această propunere pe soluţia dată de curând de instanţa ieşeană în cazul americanului Kurt Treptow. Pedofil dovedit de aceeaşi instanţă şi condamnat la 7 ani închisoare, deţinutul american a fost eliberat pentru că a scris o lucrare ştiinţifică. Incredibil, dar acesta este adevăratul motiv al eliberării sale. Iar subiectul aşa-zisei lucrări este viaţa lui Vlad Dracula. Un deţinut ne învaţă istorie şi pentru acesta facem sluj în faţa sa şi îi iertăm una din cele mai abominabile fapte comise de către om: întreţinerea de relaţii sexuale cu minori.

Eliberarea acestui pedofil american reprezintă o premieră, în sensul negativ al cuvântului, pentru ţara noastră şi creează un precedent foarte periculos. La Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi s-au primit deja cereri de eliberare din partea unor deţinuţi care susţin că au compus poezii, că au scris poveşti, că vor să scrie lucrări ştiinţifice. Care este mesajul transmis întregii lumi? Veniţi în România, făceţi-vă de cap, dar în prealabil pregătiţi o lucrare ştiinţifică. Dacă veţi fiţi prinşi cu "mâţa-n sac", o puteţi scrie în închisoare şi scăpaţi cât aţi zice "peşte".

Am ajuns în situaţia în care orice lucrare ştiinţifică să poată ţină loc de Cod penal. Este inadmisibil şi cer insistent magistraţilor să ţină cont de gravitatea faptelor deţinuţilor atunci când decid eliberarea lor condiţionată şi nu de mascaradele de care dau dovadă. Studiu de 8 - 10 ore pe zi, şase zile pe săptămână, din 2003 până de curând. Asta a susţinut pedofilul american în faţa judecătorilor. Şi aceştia l-au crezut. Poate nu cunosc magistraţii regulamentul de ordine interioară a unui penitenciar de maximă siguranţă. Poate nu cunosc programul deţinuţilor. Altfel nu se poate explica credibilitatea de care s-a bucurat pedofilul. Din păcate, americanul nu este primul care a cunoscut bunăvoinţa sistemului judiciar din România. Şi dacă nu se va schimba ceva, atunci oamenii vor avea tendinţa de a-şi face singuri dreptate. Data viitoare probabil că oamenii nu-i vor mai lăsa pe mâna justiţiei pe acei străini care au călcat strâmb, văzând că justiţia nu este oarbă, ci doar chioară. Întrebaţi-vă, stimaţi colegi, la câţi ani de puşcărie ar fi fost condamnat pedofilul dacă fapta sa s-ar fi petrecut în SUA? Ce mai rămâne acum? Să auzim peste ceva timp că fostul deţinut Treptow va da în judecată statul român, solicitând plata drepturilor de autor pentru lucrarea scrisă în puşcărie. Iar din suma respectivă poate că va plăti daunele morale dispuse de instanţă pentru familiile minorilor cu care s-a distrat. Asta dacă între timp nu părăseşte România. Nu că ar fi primul şi cred că nici ultimul.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Ignat:

"Cartea rusă în Parlamentul României"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Pe data de 28 februarie 2007 a avut loc la Clubul Parlamentarilor Români lansarea cărţilor "Scriitori ruşi. Eseuri biografice" - volumul II şi culegerea de referate şi comunicări ştiinţifice bilingvă româno-rusă "Cultura ruşilor lipoveni în context naţional şi internaţional" - volumul IV.

Această manifestare a reunit rusofili din toate domeniile vieţii sociale, profesori, studenţi, scriitori, dar şi mulţi iubitori ai culturii şi limbii ruse, pentru care această întâlnire a fost o nouă ocazie de a împărtăşi din pasiunea pentru scriitorii ruşi şi pentru capodoperele lor.

Au luat cuvântul profesori universitari de limbă rusă, care au salutat această iniţiativă de lansare de carte, evidenţiind faptul că trebuie să acordăm o atenţie deosebită culturii şi literaturii ruse, atenţie binemeritată, datorită anvergurii mondiale pe care a cunoscut-o şi o cunoaşte în continuare marea literatură rusă. Nu mai este cazul să amintesc de Tolstoi, Dostoievski, Puşkin, Gogol, Esenin şi alţi mari clasici ruşi, care ne-au lăsat drept moştenire culturală incomensurabilă capodoperele lor literare.

În cadrul acestei manifestări încărcate de spiritul culturii ruse, invitaţii au felicitat iniţiativa organizaţiei noastre de a edita o colecţie de eseuri biografice, care a adunat laolaltă informaţii bine documentate şi complete privind scriitorii ruşi, o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca celor care apreciază literatura rusă la adevărata ei valoare.

M-a bucurat în mod deosebit prezenţa tinerilor, studenţi la diferite instituţii de stat din România, aceasta fiind o dovadă în plus că literatura rusă nu este doar o reminiscenţă a unei lumi bipolare şi a unei obligativităţi educaţionale, ci este recunoscută ca o cultură de înaltă valoare, încărcată de o imensă bogăţie spirituală, filozofică şi socială.

Am fost onoraţi de prezenţa alături de noi a Excelenţei Sale Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, domnul Aleksandr Ciurilin, care a fost deosebit de încântat de atmosfera parlamentară creată în jurul cărţii ruse. Domnia sa a evocat cu căldură bogăţia literară oferită umanităţii de marii scriitori ruşi, amintind de viziunea idealistă şi umanitară a lui Turgheniev, de realismul critic al lui Tolstoi, confruntat cu problema rolului individului în determinarea cursului istoriei, de Dostoievski, care a îmbogăţit literatura rusă şi universală prin subtila sa analiză psihologică a caracterelor umane, de realismul satiric şi umoristic al lui Cehov şi de alţi mari scriitori ruşi

Au onorat, de asemenea, invitaţia la această omagiere a cărţii şi literaturii ruse, colegi deputaţi, care prin cuvintele lor călduroase au reconfirmat că adevărata literatură înlătură bariere lingvistice, depăşeşte graniţe geografice, devenind o valoare universală.

Aceasta este cultura rusă. O valoare universală. Este de datoria noastră să susţinem promovarea culturii ruse, să încurajăm tinerele generaţii să descopere bogăţia artistică şi literară a clasicilor ruşi. Să-i oferim culturii ruse locul de cinste, pe care îl merită, în rândul marilor culturi.

Este nevoie de susţinerea editării de carte a capodoperelor literaturii ruse. Piaţa de carte din România este invadată de lucrări superficiale şi comerciale. Gradul de cultură al unei naţiuni este dat de literatura pe care o promovăm. Lucrările marilor clasici ruşi sunt privite doar ca lectură obligatorie în şcoli, deşi valoarea lor literară şi artistică descoperită în fiecare pagină este incomensurabilă, reducând literatura comercială şi ieftină promovată în prezent la statutul de nonliteratură. De aceea, este nevoie de programe şcolare curriculare şi extra-curriculare bine elaborate, care să încurajeze elevii şi studenţii să descopere adevărata literatură.

Lansarea acestor cărţi la Clubul Parlamentarilor Români a fost o dovadă în plus a aprecierii valorii culturii şi literaturii ruse. Prezenţa la această manifestare a invitaţilor din diverse domenii de activitate ne demonstrează încă o dată că i se recunoaşte cărţii ruse meritul de "mare cultură".

Vă mulţumesc.