Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa!

Permiteţi-mi să declar deschise lucrările primei părţi a plenului Camerei Deputaţilor de astăzi, parte destinată prezentării intervenţiilor şi declaraţiilor politice ale deputaţilor.

Sunt înscrişi următorii colegi: 17 de la PSD, 11 de la PNL, patru de la PD, opt de la PRM, UDMR nu s-a înscris încă, Partidul Conservator, cinci, Grupul minorităţilor naţionale, doi, Grupul celor fără apartenenţă politică, unu.

Permiteţi-mi să dau întâi cuvântul unui reprezentant al Guvernului, al forţelor care sprijină Guvernul, respectiv domnului Ioan Ghişe, de la PNL.

V-aş ruga pe toţi care sunteţi şi mă auziţi să respectaţi timpul care se alocă unei intervenţii, pentru a putea toţi colegii înscrişi să ia cuvântul, să nu fiu nevoit să vă întrerup.

Aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă rog să aveţi amabilitatea, datorită faptului că declaraţia mea politică este mai lungă, să citesc doar un rezumat, pentru a mă încadra în timpul alocat şi să vă rog să aveţi amabilitatea să dispuneţi pentru secretariat ca întregul conţinut al declaraţiei mele să fie înregistrat ca atare şi respectiv plasat pe site-ul Camerei Deputaţilor ca declaraţie politică integrală şi nu doar rezumatul pe care-l citesc eu.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc pentru iniţiativă. Întreaga declaraţie a dumneavoastră va fi cuprinsă pe site şi, desigur, în Monitorul Oficial.

Mulţumesc pentru sinteză.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Controlul totalitar asupra profesiilor liberale"

Comunismul ca sistem totalitar a avut ca şi caracteristică, printre altele, faptul că fiecare cetăţean era inclus într-o organizaţie perfect controlată de către PCR, Miliţie şi Securitate.

Profesioniştii independenţi, în mod special prestatorii de servicii prin practicarea unei profesii liberale, constituiau un grup specific, căruia i se consacra o atenţie specială.

La Moscova, în iunie 1946, s-au elaborat Directivele NKVD (devenit KGB, poliţia politică sovietică) pentru tarifele din orbita sovietică, inclusiv România. După 1989, aceste Directive, 45 la număr, s-au găsit în arhivele serviciilor secrete din Polonia, Cehia şi Bulgaria. Aceste Directive le găsim acţionând şi azi în România.

Directivele cu numerele 5 şi 6:

"5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie făcută rapid.

De la conducători de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale."

În cazul de faţă, analizat, este vorba de unificarea, masificarea şi controlarea profesiilor liberale (în locul organizaţiilor de tineret sau de partid).

Constatăm că în România, în anul 2007, se continuă a se legifera şi obliga toţi profesioniştii domeniilor specifice profesiilor liberale să se înregimenteze forţat în unice asociaţii profesionale pe ţară (numite generic Corpuri profesionale). Cine nu este integrat (înscris şi recunoscut ca membru) în Corpul profesional instituit prin lege nu îşi poate practica profesia.

Această stare de fapt încalcă şi restrânge drepturile constituţionale ale persoanelor de liberă asociere (art. 40 (1) din Constituţia României) şi libera practică a unei profesii (art. 41 (1) din Constituţie).

Nu întâmplător, la sfârşit, toate Corpurile profesionale ale profesiilor liberale sunt unite în UNPLR (Uniunea Naţională a Profesiilor liberale din România), condusă de un cetăţean străin, cu dublă identitate şi dublă cetăţenie, printre care şi română.

În fapt, ceea ce se întâmplă în domeniul profesiilor liberale prin legile speciale ale Corpurilor profesionale reprezintă practici anticoncurenţiale evidente, cunoscute şi definite ca prezervarea domeniului şi bariere de intrare pentru obţinerea unor câştiguri maximale prin anihilarea concurenţei.

Efectele acestei stări de fapt sunt servicii de slabă calitate, cunoscutul efect de monopol la care se adaugă preţuri şi tarife impuse care se sustrag legilor pieţei, a cererii şi ofertei şi se creează nedreptate socială.

Toate acestea se petrec prin legi care, de fapt, ar trebui să aibă ca scop întărirea democraţiei, economiei de piaţă, satisfacerea binelui public şi asigurarea condiţiilor de manifestare a pieţei libere ca bază a progresului economic şi social.

Apar câteva întrebări cheie:

1. De ce trebuie ca, în mod forţat şi prin încălcarea drepturilor constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unei profesii liberale, să fie forţaţi să facă parte din aceeaşi (şi unica!) asociere, toţi profesioniştii unui domeniu sau unei profesii liberale?
2. De ce nu se permite ca, în baza legii cadru a asociaţiilor (Legea 246 din 2005, care modifică şi aprobă OG 26 din 2000) să se asocieze cetăţenii în mod liber în asociaţii profesionale, oricâte, persoane juridice, fără scop patrimonial, apolitice etc.?

Apare o dublă reglementare: una pentru recunoaşterea personalităţii juridice a asociaţiilor şi fundaţiilor (în general ONG-uri), cărora li se aplică baza legală menţionată mai sus şi, eventual, ulterior, după minim trei ani de activitate, li se recunoaşte caracterul de "utilitate publică", iar altă reglementare se aplică pentru Corpurile profesionale (unice şi obligatorii!?), constituite prin lege, care sunt recunoscute ab initio persoane juridice de utilitate publică, înainte de a se înfiinţa, iar personalitatea lor juridică nu este consfinţită prin hotărâre judecătorească?

Ba mai mult, li se stabileşte, prin lege, şi sediul şi formele şi structura de organizare şi a organismelor de conducere, ele fiind asociaţii private!?

Cui foloseşte această discriminare şi ambiguitate legislativă?

3. De ce registrul persoanelor care practică profesii liberale este constituit şi ţinut de către Corpul profesional, asociaţie privată!? Şi nu de către stat, care, conform art. 116-117 din Constituţie, trebuie să aibă autorităţi publice de specialitate?
4. Cui foloseşte şi pentru ce acest monopol privat asupra datelor despre prestatorii de servicii prin practicarea profesiilor liberale?
5. De ce o mulţime de fruntaşi politici ai partidelor fac parte din conducerile pe ţară ale acestor Corpuri profesionale încă de la înfiinţarea lor?
6. De ce tocmai aceşti politicieni sunt iniţiatorii şi susţinătorii legiferării unor asociaţii private care încalcă şi restrâng drepturi constituţionale?
7. Câţi bani, cum se gestionează (nu cumva chiar prin evaziuni fiscală sume anule de ordinul zecilor de milioane de euro pe asociaţie profesională) şi în folosul cui?
8. De ce sunt obligaţi toţi profesioniştii domeniului să plătească cotizaţii şi taxe pentru cursuri obligatorii singurei asociaţii profesionale din care, dacă nu fac parte, nu pot profesa o profesie liberală pentru care s-au pregătit?
9. De ce li s-a permis prin lege unor Corpuri profesionale (notarii de exemplu) să îşi fixeze ei tarife minime impuse pe piaţă?

Aceste întrebări retorice şi altele care pot continua evidenţiază:

• modul neconstituţional de creare şi funcţionare a Corpurilor profesionale;
• totalitarismul instaurat prin monopolul impus pe piaţa serviciilor;
• controlul total al informaţiei şi datelor persoanelor de către asociaţii private;
• transferul inadmisibil al unor funcţii constituţionale ale statului către asociaţii private (Corpuri profesionale);
• practicarea de preţuri minime impuse pe piaţa serviciilor de către unele asociaţii profesionale şi încălcarea principiilor de liberă concurenţă pe piaţă;
• îmbogăţirea "imorală" la adăpostul legii discriminatorii a unor privilegiaţi prin jecmănirea cetăţenilor supuşi regimului de monopol şi tarife minime impuse pe piaţa serviciilor obţinute prin practicarea profesiilor liberale;
• atât de mulţi sunt atât de săraci pentru că atât de puţini sunt atât de bogaţi;
• lipsa în legislaţia românească a definiţiei conceptului de "profesiei liberală". În ciuda acestui impediment în multe legi se face referire la acest concept care, nefiind definit, lasă loc la foarte multe interpretări abuzive;
• este imperios necesar să se înceteze iniţierea de către ministere a unor OG care să reglementeze modul de organizare şi funcţionare a unor structuri asociative private, gen Corpuri profesionale;
• apare ca imediat necesar şi obligatoriu să fie abrogate toate prevederile legale care restrâng drepturile constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unor profesii liberale;
• statul trebuie să reglementeze prin lege standardele şi criteriile după care se poate accede în profesie. Sigur că astfel de reglementări trebuie legiferate de către Parlament după ce Guvernul consultă specialiştii reprezentativi structurilor asociative ale domeniilor specifice;
• revine, conform art. 116-117 din Constituţie, autorităţilor publice de specialitate rolul să controleze legalitatea modului de exercitare a unor profesii şi să sesizeze justiţia pentru cazurile de nelegalitate sau mal praxis;
• este necesară şi obligatorie definirea juridică prin lege a conceptului de "profesie liberală" şi reglementarea principială prin respectarea drepturilor constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unei profesii va crea claritate juridică;
• deschiderea pieţei serviciilor prin practicarea liberă a profesiilor liberale v duce la scăderea preţurilor şi creşterea calităţii serviciilor. Acesta este un obiectiv de interes naţional, consfinţit şi în programul de guvernare aprobat de Parlament.

Capitolul IV - Mediul de afaceri

"Un guvern puternic nu este acela care doreşte să controleze totul, ci acela care ştie să renunţe la o parte din puterea lui pentru a da forţă pieţei şi legii. Dezvoltarea pieţelor este calea prin care actul de guvernare va îndeplini o seamă de cerinţe ale unei economii funcţionale de piaţă: stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri, utilizarea eficientă a resurselor, libera circulaţie a forţei de muncă, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor, limitarea exceselor birocratice şi diminuarea corupţiei."

Fenomene nocive şi efectele lor asupra domeniilor profesiilor liberale şi pieţei serviciilor în România.

1. Fenomenul: Lipsa în legislaţia românească a definirii juridice a conceptului de "profesie liberală";

2. Fenomenul: Utilizarea unor concepte nedefinite juridic: "organizaţie profesională şi corp profesional".

   Efectul:

   1. se generează confuzie legislativă, interpretări abuzive, sistemul legislativ devine incoerent;
   2. dubla reglementare pentru recunoaşterea şi înregistrarea persoanelor juridice;
   3. discriminare şi privilegii juridice pentru Corpuri profesionale faţă de celelalte asociaţii, persoane juridice (recunoscute şi înregistrate pe baza Legii 246(2005, care modifică şi aprobă OG 26/2000 a asociaţiilor şi fundaţiilor);

3. Fenomenul: Obligarea, prin efectul legii speciale de reglementare a profesiei, ca fiecare persoană pentru a-şi exercita profesia să devină membră în singura asociaţie profesională recunoscută prin lege.

   Efectul: restrângerea drepturilor constituţionale ale persoanelor de liberă asociere şi liberă practică a profesiei;

4. Fenomenul: Controlul totalitar al domeniilor profesiilor liberale şi al specialiştilor care practică profesii liberale:

   Efectul: valorificarea în locul autorităţilor publice de către grupuri private din conducerea asociaţiilor profesionale a informaţiilor despre persoane şi piaţa serviciilor specifice;

5. Fenomenul: Crearea monopolului pe piaţa serviciilor oferite prin practicarea profesiilor liberale prin mecanisme de numerus clausus de restrângere a accesului pe piaţă şi stabilirea tarifelor minime impuse pentru servicii.

   Efectul: Se blochează libera concurenţă a serviciilor şi liberul acces pe piaţă al noilor veniţi şi se realizează câştiguri maximale prin deformarea pieţei serviciilor.

6. Fenomenul: Substituirea statului de către asociaţii private, profesionale, în exercitarea funcţiilor de reglementare şi control pe care trebuie să le realizeze autorităţile publice de specialitate, conform Constituţiei României.

   Efectul: confiscarea şi exercitarea în interes de grup a funcţiilor statului, prin îngrădirea libertăţilor constituţionale ale persoanelor în scopul creării monopolului pe piaţa serviciilor pentru a maximiza profitul în interesul grupului profesional.

Propuneri pentru corectarea acestor stări de fapt:

• definirea prin lege a conceptului juridic de "profesie liberală";
• promovarea legii cadru privind profesiile liberale;
• stabilirea, prin lege, a standardelor şi criteriilor pentru practicarea fiecărei profesii liberale recunoscute ca atare;
• separarea, prin lege, a rolului şi funcţiilor autorităţilor publice de specialitate de rolul asociaţiilor private profesionale;
• abrogarea actelor normative (legi, ordonanţe guvernamentale) care restrâng drepturile constituţionale ale persoanelor de liberă asociere, liberă practică a unei profesii şi liber acces pe piaţa serviciilor prestate prin practicarea profesiilor liberale.

Anexa: Extras din presă, 7 mai 2007 - Zairul "Săptămâna financiară", pg. 10.

Articol "CCFR - Un caz al suprareglementării serviciilor profesionale"

"Recomandările OCDE în materie menţionează că pentru membrii unei profesii concurenţa trebuie susţinută şi nu eliminată.

Atunci când reglementările apar, piaţa este cel mai bine deservită când există mai multe asociaţii profesionale în locul uneia singure.

Nu ar trebui să existe înţelegeri de fixare a preţurilor (cum este la noi, cazul notarilor, nn.) sau de divizare a pieţelor, care ar putea încălca prevederile Legii concurenţei UE.

În timp ce tendinţa europeană se îndreaptă către reducerea restricţiilor, la noi se procedează împotriva acestui curent, prin intermediul reglementărilor stringente.

În domeniile profesiilor liberale, faţă de standardele promovate atât de OCDE, cât şi de UE, reglementările din România sunt mult mai restrictive.

Singurul domeniu în care ar putea să se manifeste monopoluri impuse de stat este cel al sănătăţii, deoarece aici consecinţele mal praxisului sunt cele mai grave, fiind mai dificil pentru public să evalueze competenţele profesionale ale unui anumit individ." - Patrick Leonerd, Tax Partner KPMGB.

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, eu vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog, insist, ca întreaga declaraţie, din care am citit un rezumat, să fie înregistrată ca atare.

Vă mulţumesc.

(Declaraţia politică a fost consemnată în întregime, conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

V-am promis că va fi publicată.

Are cuvântul domnul Dumitru Bentu, de la PSD şi se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu de la PRM.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Mai".

Un observator suficient de avizat şi atent ar constata că luna mai a găzduit, de-a lungul timpului, importante evenimente care marchează istoria, oricâtă repetabilitate ar presupune această "magister vitae".

1 Mai este Ziua Muncii; 2 Mai - Ziua Tineretului, 9 Mai - Ziua Independenţei de stat a României, 9 Mai - Victoria asupra fascismului, 9 Mai - Ziua Europei. Enumerarea ar putea continua şi cu alte date capabile a ne determina să facem recurs la memorie.

Pentru istoria naţională, o nouă zi, din cele care aparţin lunii lui florar, vine să se insinueze în conştientul colectiv: 19 mai - data primului referendum organizat pentru demiterea unui preşedinte. Numele preşedintelui - Traian Băsescu. Motivul? Conflictul grav sau mai puţin grav cu Constituţia pe care a mizat. Osanaişti prezidenţiali organizează aşa-zise mitinguri de susţinere pentru cel care a declanşat lupta strict instinctuală împotriva instituţiilor statului democratic.

Mulţi dintre ei poartă cu discreţie şi veneraţie sub rever insigna afectivă a partidului înfiinţat la 8 mai 1921 şi pe care l-au slujit cu devotament revoluţionar, până la data la care oportunismul funciar le-a confirmat garanţia că pot deveni democraţi sau liberal-democraţi.

Între timp, preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu demonstrează pertinent şi avizat cum poate şi mai ales cum trebuie să se implice, strict constituţional, un preşedinte. Aceasta spre disperarea bocmanilor şi bourenilor, vectori nefericiţi ai unui servilism care se transpune, prin paroxismul său, în anticul Persepolis.

Stimaţi colegi, sunt multe motive pentru care Traian Băsescu nu trebuie să revină. Ar redeschide toate ariile de conflict cu instituţiile pe care pretinde că le respectă: Parlament - Guvern. Celebrul "sine ira et studio" ar rămâne doar un simplu reper bibliografic. Criza politică s-ar relansa cu şi mai multă furie.

Iată de ce declaraţia politică de astăzi se doreşte a fi simultan şi un apel la raţiune, la responsabilitate, adresat preşedintelui suspendat. Rămâneţi acolo unde vă aflaţi în acest moment şi, din respect pentru poporul pe care spuneţi că îl iubiţi, încercaţi un alt drum. Poate reveniţi la cel fără pulbere şi lăsaţi Cotroceniul.

Sunteţi omul nepotrivit la locul potrivit pentru alţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului Partidului Naţional Liberal, domnul Emil Strungă a depus la secretariat intervenţia domniei sale.

Are cuvântul domnul Adrian Moisoiu şi se pregăteşte, din partea Grupului PD, nu văd pe nimeni. N-aţi ajuns încă, domnule Frâncu.

Aveţi cuvântul, domnule Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Românismul nu trebuie să piară".

Mare naiv sunt! Nu am voie niciodată să uit că a existat un tratat care, în iunie 1920, după primul război mondial, s-a semnat la Trianon, în urma căruia au fost delimitate graniţele etnice ale Ungariei reale şi care a fost perceput, de nobilimea responsabilă de destinul politic al acestei ţări, drept începutul unei tragedii istorice de care nu se va dezice niciodată! În acest fel, clasa politică maghiară, formată din nobili de diferite rase şi limbi, fără legături de sânge între ei, dar ulterior maghiarizaţi, şi-a identificat soarta, adică prăbuşirea privilegiilor seculare, cu totalitatea naţiunii maghiare.

Aceasta este oligarhia formată din preoţi, publicişti, scriitori, învăţători, jurişti sau alte categorii sociale, înregimentată la noi în ţară în U.D.M.R., sau dincolo de graniţă în F.I.D.E.S.Z., care, astăzi, face apel la unitatea poporului maghiar, pretinzându-i solidaritate de destin. Iar obiectivul final al mesajului lor este refacerea Ungariei Mari, prin care se vor înlătura toate nenorocirile individuale sau colective abătute asupra poporului ungar: sărăcia şi mizeria, mortalitatea crescândă, alcoolismul, drogurile, sinuciderile etc. şi "s-ar corecta injustiţia Trianonului", s-ar instala pacea sufletească atât de mult dorită.

Aici trebuie căutat răspunsul la problemele legate de separarea învăţământului pe criterii etnice, pe care le credeam depăşite de mult, aparţinătoare unui trecut pe care îl vrem uitat şi care am crezut că au aparţinut anilor '90, când, la Târgu Mureş, s-a dat marea bătălie pentru şcoala românească.

Pentru că revizioniştii ştiu că numai în şcoli separate se poate injecta ură şi dispreţ faţă de populaţia autohtonă română, crearea unei mentalităţi de superioritate, mânuită ca o armă de luptă.

Acesta este motivul recidivării periodice a puseurilor separatiste, de genul celor petrecute de curând la Târgu Mureş, unde conducerea Comitetului de iniţiativă "Bolyai"(C.I.B.), organizaţie care militează, mai nou, după ce nu a avut succes la Universitatea "Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru separarea pe criterii etnice a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, a solicitat printre altele:

• înfiinţarea de facultăţi maghiare de medicină generală, farmacie şi stomatologie, cu autonomie decizională şi financiară;
• înfiinţarea de grupe maghiare cu predare în limba maghiară în timpul practicii de laborator şi a instruirii practice în clinică:
• angajarea de personal administrativ de etnie maghiară şi folosirea limbii maghiare în administraţia instituţională etc.

Aici trebuie căutată cauza tuturor supliciilor pe care le rabdă românii din Harghita, Covasna şi Mureş.

Mai concret, de această dată am să mă refer la Odorhei, unde, de exemplu, nu există ziare româneşti, televiziunea locală nu alocă niciun minut populaţiei române, unde liceul românesc "Marin Preda" nu este sprijinit, iar atunci când s-a vrut să se închirieze casa de cultură din localitate pentru un concert cu Tudor Gheorghe, au fost refuzaţi. Singurii piloni ai comunităţii româneşti care au mai rămas sunt biserica şi şcoala românească. Pe acestea se sprijină românii de acolo. Dacă una dintre ele dispare, s-a terminat! Dacă n-ar fi şcoala, puţinii români care mai sunt, ar trebui să-şi dea copiii să înveţe în altă parte şi de aici până la depopularea zonei nu mai este decât un pas.

Şi încă ceva deosebit de important: şcoala aduce copiii de limbă română în zonă datorită parteneriatului cu surorile de la Congregaţia Inimii Neprihănite "Sf.Iosif", unde 120 de copii din medii sociale foarte sărace, veniţi din toată ţara, au găsit condiţii de cazare, masă şi învăţătură extraordinare. Este inerent că aceasta dăunează compoziţiei etnice din zonă, care, în viziunea udemeristă, trebuie să fie exclusiv maghiară. Dăunează autonomiei totale pe care o cer cu obstinaţie şi nu celei culturale, care este doar un motiv. La urma urmei, românii de acolo nu sunt tot cetăţeni ai României? Nu sunt plătitori de taxe şi impozite faţă de statul român?

Asupra necesităţii existenţei acestora am vrut să vă atrag atenţia prin declaraţia mea politică de astăzi. Prin politica "paşilor mărunţi" pe care U.D.M.R.-ul o promovează, aceste instituţii au o viaţă tot mai grea. România, ţara europeană cu cea mai generoasă legislaţie de protecţie a minorităţilor, nu este în stare să protejeze pe români acolo unde ei sunt în minoritate.

Dumnezeu a făcut ca o casă de copii şi un liceu românesc să existe la Odorhei. Noi, parlamentarii, ce facem? În afară de Partidul România Mare a mai luat cineva vreo atitudine? Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ce poziţie promovează în zonă? Dar Ministerul Culturii şi Cultelor? Îi invit pe cei doi miniştri de resort amintiţi la microfonul Camerei Deputaţilor pentru a prezenta strategia pe care doresc să o promoveze

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul din partea Grupului PNL, domnul deputat Emilian Frâncu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulată "La referendum, să scăpăm ţara de pericolul dictaturii prezidenţiale".

PNL recomandă tuturor membrilor şi simpatizanţilor săi, precum şi electoratului românesc, să participe în număr cât mai mare la vot şi să se pronunţe cu DA pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Motivaţiile PNL sunt următoarele:

1. Traian Băsescu a fost şi va fi un factor destabilizator, el aflându-se în conflict cu Guvernul, Parlamentul, partidele politice şi instituţiile statului. Atacând în permanenţă Parlamentul şi partidele politice, care sunt pilonii de sprijin ai oricărui stat democratic, Traian Băsescu doreşte să transforme România într-o feudă şi să creeze premisele unei dictaturi prezidenţiale.
2. Traian Băsescu a încălcat, în numeroase rânduri, Constituţia, amestecându-se în mod grosolan în activitatea instituţiilor administrative şi judecătoreşti, folosind informaţiile primite de la serviciile secrete în scop de şantaj şi pentru sprijinirea grupurilor sale de interese. Nu dorim ca Parlamentul să se transforme în Marea Adunare Naţională.
3. Traian Băsescu încearcă de 2 ani de zile distrugerea PNL, mai întâi din interior, prin destabilizare, apoi încercând să-l desfiinţeze sprijinind plecarea unui grup de liberali care au format PLD.
4. Traian Băsescu nu se ţine de cuvânt şi nu are onoare. Şi-a alungat toţi colaboratorii, singura persoană de care ascultă fiind Elena Udrea. Este grav când un conducător de ţară este influenţat într-o aşa de mare măsură de o femeie.
5. A înrăutăţit, prin caracterul său impulsiv şi imprevizibil, lipsit de orice urmă de diplomaţie, relaţiile noastre politice şi economice cu Federaţia Rusă, Moldova, Ucraina, Franţa, Germania ş.a.m.d.

Care sunt argumentele celor care-l susţin pe Traian Băsescu?

A condamnat oficial comunismul.

A trimis la CNSAS toate dosarele de securitate.

Militează pentru votul uninominal.

Este campionul luptei împotriva corupţiei.

Toate argumentele sunt ori mincinoase ori sloganuri populiste menite să atragă simpatia electoratului.

Să le analizăm pe rând:

Da, Traian Băsescu a condamnat oficial comunismul, dar a întârziat acest lucru un an. PNL i-a cerut, în iunie 2006, să condamne comunismul ca sistem criminal. Răspunsul preşedintelui a fost că nu poate condamna comunismul şi că are nevoie de o comisie. Decizia era politică şi era prevăzută în programul Alianţei Dreptate-Adevăr, aşa încât nu era nevoie de un an de ezitări şi amânări pentru a realiza Raportul Tismăneanu.

Să ne amintim şi de faptul că la întâlnirea cu Adrian Năstase, Băsescu a spus: "Vai de ţara asta care trebuie să aleagă între doi comunişti!"

Da, Băsescu a insistat ca să se trimită dosarele Securităţii la CNSAS. Din păcate, zilnic aflăm că a păstrat multe din ele în scop de şantaj. Mai sunt multe dosare nepredate şi asta creează tot timpul suspiciune. Însuşi Băsescu este bănuit că a colaborat intens cu Securitatea ca şef al reprezentanţei noastre de la Anvers şi în calitate de căpitan de vas.

Referitor la votul uninominal, Băsescu este un mincinos. Până în ianuarie 2007, a fost un adversar pe faţă al votului uninominal. Atât la şcoala de vară PD din 2006, cât şi în diverse luări de cuvânt, el spunea despre votul uninominal că este "o prostie", că este o "demagogie".

PNL, încă din 1990, s-a bătut pentru votul uninominal. A depus, în această perioadă, trei proiecte de legi şi a strâns, de două ori, câte 500 000 de semnături de susţinerea acestui concept.

Este tipic pentru Băsescu să-şi schimbe opiniile de la o zi la alta şi - ştiind că poporul doreşte votul uninominal - să adopte această idee, furată de la liberali.

Oricum, în Parlament, proiectul PNL pentru introducerea votului uninominal, îmbrăţişat de Pro Democraţia, a fost acceptat până la urmă şi de PSD şi de PD, aşa încât până în iulie probabil va deveni lege.

Traian Băsescu nu are calitatea morală să vorbească despre corupţie. El este acuzat penal în două dosare "grele": dosarul Flota şi dosarul cu vila din str. Mihăileanu, ocupată abuziv.

În a doua parte a mandatului de preşedinte au ieşit la iveală jocurile de interese pe care le făcea Băsescu de la Cotroceni prin intermediul oamenilor de legătură. Omul PSD şi al PD, Elena Udrea, care a secat bugetul de stat de milioane de euro prin RAAPPS, face acum campanie preşedintelui. Alţi doi oameni de legătură cu mafia asfaltului, patronată din umbră de preşedinte, sunt Adriean Videanu şi Radu Berceanu. De când a fost schimbat Berceanu, conducta de pompat bani spre clanul asfaltului s-a înfundat. A rămas ultima verigă, primarul capitalei, care peticeşte străzi cu firmele de asfalt de proastă calitate ale şefului său.

Preşedintele suspendat a nominalizat, zilele trecute, câţiva oligarhi, dar n-a putut să demonstreze nicio implicare a lor în acte de mare corupţie. I-a uitat însă pe cei cunoscuţi de toţi, pe apropiaţii săi: clanurile Bitner-Cocoş, pe "regii asfaltului", Umbrărescu şi Căşuneanu, sau pe faimosul Bucşaru. Şi să nu uităm de politicienii prin care s-au realizat marile afaceri din domeniul energiei: Stolojan, Stoica.

Traian Băsescu putea, într-adevăr, să lupte împotriva corupţiei, dar n-a făcut-o! Ba mai mult, credem noi, a încurajat-o dintotdeauna.

În final, deşi nu sunt superstiţios, mai am un argument - subiectiv, de data asta - să votez pentru demiterea lui Traian. Este singurul preşedinte al României care, la depunerea jurământului, nu a fost binecuvântat de patriarh!

Să fie doar o întâmplare că, de atunci, avem parte de inundaţii, doi ani la rând , de gripă aviară, de alunecări de teren? Acum este secetă? Necazurile se ţin lanţ!

Pe 19 mai, poate că, prin votul popular, vom scăpa de cel mai mare necaz căzut pe capul românilor - preşedintele Traian Băsescu.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului PRM are cuvântul domnul Ştefan Baban, iar domnul Paul Magheru a depus intervenţia la secretariat.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Risipirea în cele patru zări a forţei de muncă româneşti"

În orice oraş din ţara asta, indiferent de mărimea sa, anunţurile privind angajările se găsesc peste tot, începând de la afişele puse pe stâlpi şi ziduri şi terminând cu cele din ziarele locale. Dacă mai adăugăm şi faimoasele târguri de joburi, care sunt deja structurate pe anotimpuri, avem deja o imagine reală a ofertei de locuri de muncă din România.

Problema gravă nu o reprezintă solicitările pentru angajări aici în ţară, ci cele care sunt pentru străinătate. Oferta pentru acest gen de locuri de muncă este mult spus, din moment ce anunţurile nu indică nicio ocupaţie, ci doar cuvintele enigmatice "locuri de muncă în străinătate". Nu indică nicio condiţie de angajare, niciun nume de angajator ci doar site-uri pentru înscriere. Din start se înţelege că nu sunt necesare specializări, calificări etc., deoarece munca brută şi necalificată poate fi făcută de orice amator, indiferent de câte diplome deţine. Iar ca tentaţia să fie şi mai mare, anunţurile de acest tip conţin şi premii şi bonusuri, care vor fi acordate doar celor care se vor grăbi să se înscrie pentru aceste posturi.

Reclama este sufletul comerţului, lucru valabil şi în cazul celor amatori să plece în străinătate pentru a munci, deoarece în ţară, în opinia lor, nu au unde sau nu sunt la fel de bine plătiţi.

Dorinţa lor este întreţinută şi de mass-media, care, prin reportaje de scurtă durată, scot în evidenţă cozile interminabile la sediile angajatorilor străini care au venit în România pentru a căuta, găsi şi exploata forţa de muncă ieftină şi calificată.

Încurajarea plecării la muncă în străinătate a primit, la un moment dat, şi un soi de autentificare guvernamentală. Exemplul unui fost ministru al muncii care a găsit ca soluţie salvatoare pentru concedierile masive dintr-o zonă industrială autohtonă, angajarea celor disponibilizaţi în străinătate, este edificator, comentariile fiind astfel de prisos.

Toate acestea denotă indiferenţa autorităţilor faţă de risipirea unei bogăţii de neasemuit şi de nerecuperat: forţa de muncă românească, calificată, specializată şi dezvoltată. Exodul masiv din ultimii doi ani, a trezit autorităţile din amorţeală şi delăsare, ajungându-se la concluzia că studierea acestui fenomen, cu toate implicaţiile sale, necesită existenţa unei structuri separate în cadrul Ministerului Muncii. Astfel spus, deocamdată, forţei de muncă îi lipseşte tocmai autoritatea ministerială în domeniu.

Promovarea cu asiduitate a muncii în străinătate şi, în special, a celei necalificate, nu poate constitui un motiv de greve, pentru că, în loc ca cetăţenii să contribuie la dezvoltarea economică a acestei ţări, contribuie de fapt la creşterea bunăstării în ţările europene. Iar dacă privim şi mai profund acest proces, anume stabilirea definitivă în străinătate a forţei de muncă până în 35 de ani, nu putem să nu ne gândim ce se va întâmpla în România peste 10-15 ani în ceea ce priveşte asigurarea acestei resurse, deoarece cei ce sunt acum la 40-45 de ani vor fi aproape de vârsta pensionării. Cine va mai munci, cu cine vor fi înlocuiţi cei ce se vor pensiona? Va fi o adevărată dilemă.

Indiferent de câte târguri de joburi se fac într-un an în ţară, problema cea mai gravă este reprezentată de lipsa unei campanii naţionale în favoarea găsirii, în România, a ofertelor de muncă atât pentru munci calificate, cât şi pentru cele necalificate, care deja se caracterizează printr-un deficit de forţă de muncă.

Pe cât de active sunt promovarea peste tot şi susţinerea cu exemple dintre cele mai vioaie şi atractive a căilor de plecare la muncă în altă ţară, pe atât de reţinută, chiar absentă, este promovată oferta pentru cei care ar putea să muncească în România.

Poate că acum guvernanţii sunt mulţumiţi că nu mai trebuie să-şi bată capul pentru a găsi locuri de muncă, soluţii salvatoare pentru industria mamut autohtonă, căi de reducere a ajutorului de stat pentru cei ce nu muncesc (care sunt destul de multe şi grevează tot bietul contribuabil). Dar s-ar putea ca, peste 4-5 ani, să-şi bată capul ca să asigure forţa de muncă pentru supravieţuirea economiei româneşti. Importul de muncitori din Moldova, China şi alte ţări bananiere nu este deloc eficient, cazul de la Bacău demonstrând aceste afirmaţii.

Întrebarea care va fi pe buzele tuturor românilor, care au rămas în această ţară, va fi una dureroasă, iar răspunsul, dacă va exista, va fi plata seninătăţii cu care autorităţile, indiferent de culoarea şi doctrina lor politică, au încurajat migraţia forţei de muncă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului minorităţilor naţionale domnul Aledin Amet, se pregăteşte, din partea PNL, domnul Andrian Mihei.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "18 Mai 1944, ziua tragică din istoria tătarilor crimeeni".

18 mai 1944 reprezintă, pentru naţiunea tătară, data când s-a încercat distrugerea fiinţei sale naţionale. Atunci, în acea zi, aproape jumătate de milion de oameni a fost evacuată, cu forţa, din Peninsula Crimeea, ţinut căruia tătarii îi spun ţară. Pentru autorităţile comuniste sovietice nu a conta deloc faptul că, în proporţie foarte mare, printre cei năpăstuiţi, se aflau bătrâni şi copii.

Istoria tătarilor, ca şi istoria tuturor popoarelor lumii, este alcătuită din triumfuri şi drame. Dar ceea ce s-a petrecut cu aceşti oameni, la data de 18 mai 1944, depăşeşte, cu siguranţă, graniţa raţiunii, oferind, din păcate, imaginea forţei nesăbuite. Nesuportând condiţiile inumane din vagoanele pentru animale, mulţi, foarte mulţi dintre cei oropsiţi au pierit pe drum. Cum a fost posibil să se dorească, în urma unor raţionamente politice iresponsabile, încercarea de anulare a existenţei unei naţiuni? Şi cum poate fi apreciată altfel decât meschină acţiunea de depopulare a elementului tătăresc din Peninsula Crimeea, în condiţiile în care bărbaţii se aflau pe front, luptând în cadrul armatei sovietice?

Oamenii creează faptele, iar istoria le consemnează. Timpul, însă, întotdeauna, desfiinţează conjuncturile.

Drept dovadă, cei rămaşi în viaţă sau urmaşii celor deportaţi se reîntorc în Crimeea. Opţiunea este una singură, simplă dar esenţială: păstrarea identităţii ca naţiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Andrian Mihei şi se pregăteşte domnul Pupeză de la P.S.D.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Un copac este cunoscut după fructele sale".

Astăzi, începând din 1994, conform hotărârii Adunării Generale a Organizaţie Naţiunilor Unite, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Familiei, zi care, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, susţinută de Patriarhia României, a devenit oficial şi Ziua Familiei Române.

Încă din momentul în care doi tineri îşi unesc destinele, ofiţerul stării civile le spune că "În România statul ocroteşte căsătoria şi familia, el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei."

Oare aceste cuvinte mai au înţelesul propriu? Oare măsurile economice şi sociale reuşesc să protejeze familiile din România şi să le sprijine dezvoltarea? Oare familiile din această ţară care trăiesc în sărăcie extremă sunt acoperite corespunzător de măsurile de protecţie socială? Oare nu este imperios necesară o politică demografică coerentă şi susţinută prin acţiuni corespunzătoare? Ce măsuri se iau pentru a se stopa fenomenul de emigrare? Câte familii sunt despărţite şi câţi copii sunt lăsaţi de izbelişte de către părinţii plecaţi la muncă în diverse ţări şi ce măsuri se iau pentru a stopa acest fenomen sau măcar pentru a proteja respectivii copii? Toate aceste probleme (şi nu numai) trebuie să ne frământe cu adevărat, atunci când vorbim despre ocrotirea familiei.

Şi nu am pomenit încă de restul problemelor cu care familiile din România se confruntă şi pentru care nu există încă un suport concret şi coerent: violenţa în familie, abandonul familiei, violenţa în şcoli, traficul de femei, exploatarea muncii la negru a minorilor.

Dacă luăm în considerare evoluţia demografică negativă, principalele cauze pe care le vedem cu uşurinţă sunt scăderea drastică a natalităţii, nivelul înalt al mortalităţii generale, emigrarea masivă, lipsa dorinţei familiilor tinere de a avea copii sau dorinţa de a avea doar unul sau maxim doi etc., toate acestea pe fondul instalării unui proces de îmbătrânire, care are ca şi consecinţă creşterea ratei de dependenţă, factor de împovărare a populaţiei active încadrate în muncă.

O altă problemă deloc de neglijat este cea a accesului tinerelor familii la o locuinţă, problemă care în ultimii ani s-a acutizat. Resursele scăzute ale populaţiei, în special ale tinerilor, atenţionează asupra necesităţii lansării unui program de construcţii de locuinţe sociale şi de susţinere financiară a unor categorii de populaţie în scopul soluţionării adecvate a accesului la o locuinţă. Din cauza imposibilităţii accesului la o locuinţă, mulţi tineri tind să nu dorească sau să amâne întemeierea unei familii. Deseori, chiar dacă o întemeiază, concepţia unui copil este, de asemenea, amânată din aceste motive, plus cele legate de nivelul de trai, de salariile mici sau de lipsa locului de muncă. Şi astfel, nu se poate să nu te întrebi dacă măsurile de sprijin şi protecţie existente sunt eficiente, dacă au în vedere marea masă a tinerilor şi a familiilor lor.

Amploarea şi complexitatea problemelor cu care se confruntă familiile cu copii versus lipsa de resurse şi deficitul de reformă a actualelor mecanisme de suport social pentru familiile cu copii trebuiesc compensate prin elaborarea unei concepţii strategice clare şi a unui program de acţiune pe termen scurt, mediu şi lung, în legătură cu formele de suport pentru familiile cu copii mici şi, în mod special, de rezolvare a numeroaselor probleme care apar în relaţia dintre participarea mamei pe piaţa muncii şi îngrijirea copilului mic, finanţarea publică a acestor acţiuni, suportul instituţional, prin refacerea sau construirea de creşe şi grădiniţe de stat, dezvoltarea unor servicii de asistenţă profesională pentru familiile cu copii şi altele.

Mai ales în familie tinerii îşi însuşesc adevăratele valori, iar existenţa familiei, educaţia, sprijinul şi suportul pe care copii îl găsesc din partea părinţilor, consolidează caracterul acestora, formându-i ca oameni. De aceea, rolul familiei este extrem de important în dezvoltarea societăţii şi tot de aceea familia, ca instituţie, trebuie sprijinită de către stat. Măsurile pe care noi, astăzi, le luăm sau nu le luăm pentru a proteja copiii şi familiile, poate că nu se văd astăzi, însă cu siguranţă se vor vedea peste câteva decenii. Eu consider că este datoria noastră morală să privim în viitor, să luăm acum măsurile care să asigure generaţiilor următoare continuitate, siguranţă şi accesul la un trai mai bun din toate punctele de vedere.

Din toate aceste motive, fac apel către dumneavoastră, stimaţi colegi parlamentari, şi către actuala guvernare, să tratăm cu mai multă responsabilitate şi seriozitate problemele familiilor din România şi, în luarea deciziilor, să ne gândim permanent la generaţiile viitoare, cărora trebuie să le pregătim un teren propice pentru a se dezvolta şi a creşte România spre a deveni o ţară unde în fiecare familie domneşte armonia şi bucuria şi unde nici o familie nu e despărţită pentru că părinţii pleacă din ţară pentru a câştiga bani mai mulţi altundeva, deoarece aici nu au şanse.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul domnul Costache Mircea şi se pregăteşte... a, pardon, nu, nu. Domnul Viorel Pupeză, din partea P.S.D., apoi domnul Costache Mircea şi apoi domnul Macaleţi de la P.S.D.

Aveţi cuvântul, domnule Viorel Pupeză.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează "A pus totul pe o singură carte, la cacealma!"

În art.80 din Constituţie se prevede că preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

De asemenea, se mai spune în legea fundamentală că preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Doar atât ar fi trebuit să înveţe şi să respecte preşedintele Traian Băsescu, dar nici lecţia aceasta nu şi-a făcut-o. "Pun totul pe o singură carte!", a spus Traian Băsescu, dar probabil că nu se gândea la Constituţie.

El a promis că va fi garantul independenţei justiţiei, că va reprezenta oamenii în relaţia cu instituţiile statului, că va veghea la realizarea celor mai importante obiective de politică internă şi internaţională, dar şi că va fi "un adversar neîmpăcat al corupţiei la nivel înalt". Până acum nu a obţinut absolut nimic din ceea ce a promis, în schimb a pierdut ceea ce avea, posibilitatea de a face ceva bun la preşedinţie.

Lumea îşi pusese mari speranţe în venirea la putere a unei Alianţe conduse de un Băsescu care promitea ţepe pentru cei care au adus ţara la un nivel redus de moralitate politică şi economică. Dar electoratul a rămas numai cu ţeapa, de parcă experienţa guvernării C.D.R. nu era suficientă, guvernare minată şi compromisă tot de un Traian Băsescu.

De fapt, Traian Băsescu a generat momente tensionate, contraproductive din punctul de vedere al interesului naţional şi care, până la urmă, nu pot fi altfel taxate decât gafe prezidenţiale. Contrar promisiunilor sale, justiţia a fost controlată de apropiaţii lui pentru că a pornit cercetări numai împotriva adversarilor politici.

În ciuda numeroaselor scandaluri, cu "asfalturi", borduri şi energie, apropiaţii săi nu au nicio problemă, ba mai mult, sunt simboluri ale luptei împotriva corupţiei şi a oligarhilor, un astfel de standard fiind şi Elena Udrea. Traian Băsescu a ajuns în situaţia în care nu mai poate comunica corect şi deschis cu celelalte structuri de putere statală, nu mai poate exercita rolul de arbitru neutru în relaţiile dintre partidele aflate la putere.

Se laudă peste tot că a condamnat crimele comunismului, dar nimic din trecutul sau prezentul lui nu-l prezintă ca pe un anticomunist. Nu are nicio compasiune pentru victimele regimului comunist, nici măcar nu-i înţelege. Chiar el spunea: "ce păcat că românii trebuie să aleagă dintre doi comunişti". Mai devreme sau mai târziu, acest exponent fidel al "sistemului ticăloşit" va fi perceput de către cei ce azi îl consideră, încă, o victimă ca un veritabil apărător al "băieţilor deştepţi".

Băsescu este într-adevăr o victimă, dar a propriei politici. El este un individ care se vrea mereu în frunte, dornic de putere absolută, încât să elimine din anturaj pe toţi care ar putea reprezenta cât de cât un factor concurenţial şi să se înconjoare cu personalităţi servile, fiind populist în exprimare şi manifestări. El inspiră încredere maselor, dar cade în penibil în relaţiile cu oamenii cu adevărată greutate.

Orice român, în orice moment, poate reda din memorie fapte, poante, citate şi "faze" care l-au făcut pe Traian Băsescu "cool": fesul de la Valea Oltului, vizitele la pod, Golden Blitz + Becali, seminţe la meci, fuste ţigăneşti şi geamparale la o bere pe malul mării, maşina condusă de unul singur în miez de noapte, ironii, hăhăieli, intervenţii în talk-show-uri şi emisiuni... Dar, oare câţi români pot face acelaşi lucru şi când e vorba despre citate şi fapte ale aceluiaşi om referitoare la politica de stat? De câte ori, cu ce ocazii, în ce împrejurări şi în companie ne-a făcut domnul preşedinte să ne simţim mândri că suntem români şi că îl avem chiar pe dânsul preşedintele României ?

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Vă rog să-l anunţaţi pe colegul dumneavoastră, domnul Costică Macaleţi să vină.

Are cuvântul domnul Costache Mircea. Doamna Angela Buciu, atunci, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Doamna Angela Buciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este intitulată "Imaginea României văzută din tren".

În cele ce urmează o să vă relatez impresiile rezultate în urma deplasărilor mele cu trenul în zonele periferice ale capitalei noastre şi în judeţul Ilfov.

Recent, prin aderare, ne-am dobândit calitatea de cetăţeni europeni, dar după contactul cu realitatea zonei la care fac referinţă, nu ştiu dacă onorăm acest statut. Acum, când acest titlu are un caracter de masă, locuitorii din spaţiul Uniunii Europene, deci şi în din România, ca stat cu drepturi depline, suntem invitaţi să ne manifestăm şi comportăm în orice împrejurări ca cetăţeni europeni. Mândria de a fi român primeşte o aură prin demnitatea de a fi european, însă, de la iluzie la realitate, calea este lungă. Iar în mare măsură, deocamdată, ne simţim europeni de periferie.

Imaginea României în ochii unui cetăţean străin care ne vizitează ţara pe traseele spre capitală şi spre obiectivele turistice şi de agrement, este adesea, dezolantă.

Recent, sărbătorile de 1 Mai s-au soldat cu devastarea trenurilor de călători pe traseele turistice (geamuri sparte, canapele rupte, distruse şi încrustate cu mesaje de amor). Dezastrul apare în special în trenurile şi pe traseele care pleacă din Bucureşti iar aceasta se repetă după fiecare ocazie care mobilizează turişti către mare sau munte. La întoarcere, trenurile arată ca după război. Comportarea este identică şi pe stadioane.

Personal m-a şocat imaginea dezolantă pe care o oferă gunoaiele din preajma capitalei şi din judeţul Ilfov, de la Chitila până la Bucureşti, dar şi pe traseele căilor ferate şi a şoselelor înspre locurile de agrement, fapt ce-i determină pe turiştii străini să ne ocolească.

Poluarea cu PET-uri, deşeuri menajere, rumeguş, provine de la gospodăriile cetăţenilor din comunele riverane şi chiar de la agenţii economici care funcţionează în aceste localităţi, dar şi de la călătorii care le aruncă din tren.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, cât şi Primăria Capitalei, dar şi Primăriile din zonă dovedesc neputinţă în stăvilirea invaziei gunoaielor. Aceştia, deşi au legea de partea lor se dovedesc depăşiţi de probleme.

Ce a făcut Ministerul Mediului în acest sens? Ce măsuri a luat şi cum s-au rezolvat acestea?

Instituţia cea mai autorizată, în condiţiile Legii să apere mediul este Guvernul. Printre capitolele negociate la intrarea în UE, cel privitor la mediu ridica serioase atenţionări. Pentru reglementarea acestora, trebuie intervenit energic, pentru a rezolva această problemă arzătoare şi extrem de importantă pentru noi toţi.

Sunt convinsă că şi europenii doresc să vadă o Românie compatibilă cu lumea în care trăiesc ei, iar noi va trebui să facem ceva să nu-i dezamăgim!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Urma domnul Costică Macaleţi din partea PSD-ului. Văd că a ieşit, v-aş ruga să-l invitaţi.

Până când vine domnul Macaleţi, domnul Costache Mircea din partea P.R.M.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte pentru cuvânt.

Se pare că elanul unor colegi care, până mai ieri, făceau coadă la microfon pentru a-şi exprima puncte de vedere referitoare la momentul pe care îl trăieşte ţara, în prag de referendum naţional, se pare că acest elan s-a cam diminuat vizibil şi asta înseamnă marele curaj al marilor bărbaţi politici care sunt în consonanţă cu decadentismul generalizat care caracterizează societatea românească. Le adresez colegilor mei îndemnul de a-şi încheia mandatul cu demnitate.

Eu o să spun câteva cuvinte, atât cât îmi veţi permite, despre vremurile de bejenie pe care le trăim. Nu ştiu cum vor consemna istoricii sau analiştii viitorului starea de lucruri din aceste vremi, pentru că nu ştiu cine şi cu ce-i va mânji la vremea aceea, ca să fixeze în timp legitimitatea perpetuării aberaţiei ori oportunitatea urmării dezmăţului decerebrat. Fapt este că sunt sfătuitori bine plătiţi ai celui temporar suspendat din funcţia de preşedinte, dar fatalmente definitiv suspendat de la realitatea naţională şi socială românească, şi de aceea consider că nimeni nu-i contestă talentul anarhistului iremediabil, care urlă acum prin pieţele marilor oraşe, de a minţi cu naturaleţe, cu aceeaşi naturaleţe cu care respiră şi de a promova instigări la violenţă din postura de mediator între instituţiile statului în care nu s-a simţit niciodată confortabil. Lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine respectivul este să-şi construiască mereu adversari din aceleaşi prototipuri umane şi din aceleaşi arhetipuri, precum acelea care îl înconjoară. Se luptă cu hoţii, înconjurat de hoţi, se luptă, zice el, cu corupţii, înconjurat de corupţi, el însuşi exponent de frunte al celor înzestraţi cu tupeul fără margini al jefuitorului care arată spre alţii, al hoţului care strigă "hoţii".

Iată câteva dintre delicatesele oferite azi observatorilor neutri ai fenomenului politic naţional. Iată cu ce-i momeşte promotorul "axei dezaxatului" pe susţinătorii săi plimbaţi cu autocarele de la Constanţa la Iaşi şi de la Bucureşti la Cluj ,cu scopul de a induce cetăţenilor ideea marii susţineri, chipurile, de care s-ar bucura "etilicul agresiv".

El le spune, printre altele, concetăţenilor că cei 322 care au avut, unii, poate, interesul, alţii, curajul şi patriotismul de a i se opune, că au nici mai mult, nici mai puţin decât ca religie furtul. N-o să avem niciodată timp destul să demonstrăm că un descreierat beţiv şi afemeiat, hoţ şi prăduitor, putred de bogat, de corupt şi de vicios, nu are dreptul moral să spună că unul ca mine, de exemplu, fără averi, fără conturi, fără maşini, reprezentant al celui mai dur segment social al dezmoşteniţilor, tâlhăriţi şi umiliţi de piraţii economiei de junglă, are ca religie furtul. Sau este un oligarh al tranziţiei. Pentru această insolenţă, vă rog să-i urmăriţi destinul şi să-l compătimiţi. Domnul nu bate cu parul.

El îi trimite pe cei 322 care au îndrăznit să i se opună, să coboare în subteran cu lămpaşele şi se crede spiritual. Spiritual, fără să fi citit în viaţa lui altceva decât etichete de pe sticle de băuturi.

Cu alte cuvinte, mă trimite şi pe mine în subteran. Eu, în contrapartidă, o să-l trimit în altă parte.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D. a depus în scris domnul Costică Macaleţi şi domnul Gheorghe Chiper.

Dacă mai doreşte cineva să intervină din cei prezenţi? Mulţumesc.

În această situaţie, vă rog să-mi permiteţi să declar închisă partea întâi a şedinţei noastre de astăzi. Va începe, la ora stabilită, şedinţa în plen dedicată dezbaterilor proiectelor legislative înscrise pe ordinea de zi de astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Declaraţie politică: «"Glasul pământului", ignorat de guvernarea portocalie»

Într-o ţară în care disputele şi scandalurile politice se află pe prima pagină a ziarelor de doi ani şi jumătate, de când "defuncta" Alianţă D.A. a preluat puterea în România, singurele preocupări ale guvernanţilor au vizat împărţirea funcţiilor şi a beneficiilor aduse de acestea.

Agenda politicienilor a devenit din în ce mai diferită de agenda cetăţeanului de rând. Nevoile şi necazurile oamenilor nu au reprezentat o prioritate pentru guvernanţi.

Un exemplu ilustrativ în acest sens vizează domeniul agriculturii, unul dintre sectoarele tradiţionale ale economiei româneşti. Dacă în perioada interbelică România era considerată "grânarul Europei", fiind una dintre cele mai mari producătoare de cereale din lume, la ora actuală situaţia în agricultură este catastrofală.

Din cauza secetei prelungite, culturile sunt uscate aproape în totalitate. Deşi dorim şi pretindem că avem o agricultură de nivel european, în zonele unde nu există sisteme de irigaţii, oamenii disperaţi cară pe câmp butoaie cu apă, ca în perioada antebelică, încercând să mai salveze culturile care le pot asigura mijloacele de subzistenţă.

Dacă în perioada 2001-2004, guvernarea s-a preocupat de îmbunătăţirea şi funcţionarea sistemului de irigaţii, subvenţionând aducţiunea apei pe canalele de irigaţii, astfel încât producătorii agricoli plăteau doar apa utilizată pentru udarea terenurilor, din anul 2005 situaţia s-a schimbat radical.

La ora actuală, în zona agricolă cea mai fertilă a ţării, în Câmpia Bărăganului, profitând de monopolul pe care îl are, societatea de furnizare a energiei electrice RENEL Dobrogea impune Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii nişte condiţii înrobitoare şi greu de acceptat, pentru a le furniza energia electrică necesară aducţiunii de apă pe canalele de irigaţii. Astfel, pentru montarea unui transformator de electricitate în primăvara anului 2007 şi pentru demontarea lui în toamnă, se solicită utilizatorilor de apă pentru irigaţii impresionanta sumă de 9.800 de lei, urmând ca în anul viitor această sumă să crească.

De asemenea, se solicită înainte de montarea transformatoarelor electrice constituirea unor garanţii de către viitorii consumatori de energie electrică, deşi conform legislaţiei actuale aceste garanţii se pot constitui numai pentru consumatorii rău platnici.

Subvenţia dată de Guvern este una infimă, în condiţiile în care din ea trebuie plătită apa consumată, montarea transformatoarelor electrice, reparaţiile hidranţilor, consumul de energie electrică etc.

În ultimii doi ani, "glasul pământului" este ignorat cu desăvârşire, guvernarea portocalie, demonstrând faptul că agricultura, ca atâtea alte domenii, nu reprezintă o prioritate naţională.

Din nefericire, promisiunea făcută românilor în anul 2004 de preşedintele suspendat şi Alianţa portocalie, aceea de prosperitate, de asigurare a unui trai decent, de nivel european, de a "trăi bine!", se dovedeşte a fi o mare şi cruntă dezamăgire.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Discurs european"

Acum doi ani de zile credeam că dacă România va intra în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, vom începe, în sfârşit, să culegem roadele a ceea ce însemnat Revoluţia din decembrie 1989. După 50 de ani de dictatură crâncenă şi 17 ani de tranziţie dureroasă, România s-ar fi întors acasă, în Europa, cu sufletul, căci fizic nu a părăsit-o niciodată.

Speram pe-atunci că vom putea respira cu toţii alt aer, că vom putea să ne ocupăm fiecare dintre noi de crearea unui viitor pentru noi înşine şi implicit pentru această ţară. Aveam toate premisele să o facem: am fi fost parte a clubului select al ţărilor cu democraţie avansată, cu o economie de piaţă consolidată, o ţară liberă în care merită să trăieşti. Mi-aş fi dorit că după aderarea României la Uniunea Europeană să lucrăm cu toţii la integrarea ei, sub toate aspectele, în ceea ce, cu mare pompă numim, familie europeană. Nici în cele mai negre coşmaruri nu aş fi bănuit pe-atunci că momentul 1 ianuarie 2007 va fi pentru unii semnalul că au voie să scoată din cripte stafiile trecutului.

Nu mi-aş fi dorit să vorbesc astăzi nici despre referendum, nici despre Traian Băsescu, nici despre alte subiecte goale de sens ce nu aduc nimic constructiv nici măcar la nivel de dezbatere pe scena publică românească. Mi-ar fi plăcut să amintesc doar despre ce au făcut până acum Guvernul României şi Partidul Naţional Liberal. Să vă vorbesc despre tot ceea ce avem de făcut de-aici înainte, pentru a recupera decalajele care ne separă de statele din Uniunea Europeană. Din păcate, de câteva luni, suntem obligaţi să asistăm la un circ care n-are nici o legătură cu aşteptările românilor.

Europa există şi în timp, nu doar în spaţiu. Europa veacurilor 14-15 era condusă de despoţi (luminaţi sau nu) care trăiau sub motto-ul lui Ludovic al XIV-lea: ,,Statul sunt eu!". Fără parlamente, fără guverne, fără instituţii ale statului de drept, Europa a fost măcinată de războaie şi de conflicte interminabile. Şi acest lucru a durat până aproape de sfârşitul secolului 20. Democraţia europeană a fost ameninţată şi de oameni care promovau idei de genul ,,Il Duce ha sempre raggione!" (Ducele are întotdeauna dreptate) ca Benito Mussolini şi ,,Ein land, ein volk, ein Fuhrer" (O ţară, un popor, un Comandant) ca Adolf Hitler. Sau, ca să amintesc de ceea ce am trăit cu toţii, de doctrina comunistă, folosită ca armă de opresiune a oamenilor, de îngrădire a libertăţilor fundamentale, în numele unor utopii, impusă de dictatori ca Stalin, Hruşciov, Mao Zedong sau Nicolae Ceauşescu.

România a plecat de foarte mult timp din acea Europă. România şi-a legat destinul de Europa comunitară, de valorile libertăţilor individuale, de valorile economiei de piaţa, bazată pe principii concurenţiale. România şi-a legat destinul de Europa statelor fără frontiere. Din păcate, există unii care, pentru scopul meschin de a mai obţine un mandat, sunt în stare să întoarcă România de unde a plecat. Sunt unii care vor să transforme Parlamentul (aşa cum e el - cu multe defecte şi neajunsuri) din nou în Marea Adunare Naţională, în care toată lumea să voteze cum vrea Comandantul.

Sunt unii care speculează cu sânge rece încrederea scăzută a românilor în instituţia supremă a oricărei ţări, instigând la ,,aruncarea peste balustrada Parlamentului a celor 322 care au votat suspendarea", spunând despre, repet, instituţia supremă a statului că e ,, o şandrama, intrată în moarte clinică". Sunt unii cărora nu le pasă de cum este privită din afara ţării o astfel de retorică, despre cât de dăunătoare este ea României, sau despre cât de nocivă este la nivelul dezbaterii publice. Sunt unii care vor să existe din nou un singur partid, condus de un Tătuc. Sunt unii care vor să ne întoarcă în bezna dictaturii.

Este adevărat că există nu numai o Europă civilizată, modernă, democratică, unde libertăţile fundamentale sunt respectate cu sfinţenie, o Europă prosperă, unde cetăţenii se simt împliniţi şi în siguranţă. Există şi o Europă a ghetourilor, a suburbiilor, unde oamenii trăiesc în sărăcie, mizerie, nesiguranţă, în care violenţa erupe în permanenţă. Pe la noi, există o Europă de mahala, cu iz de Stambul, în care tupeul, nesimţirea, minciuna, făţărnicia, neseriozitatea sunt valori supreme.

Aceeaşi oameni, avizi de putere, exploatează cu mult cinism non-valorile acestei lumi, încercând să le impună întregii societăţi. Aceşti oameni vor să ne impună drept slogan zicerea ,, Au crezut că ei sunt stăpânii, iar acum au făcut greşeala enormă să le creeze românilor şansa de a le arăta cine este adevăratul stăpân al României!". Mentalitatea lor este refrenul de manea: ,, Cine e jupânul?, cine e stăpânul? Cine este şmecherul numărul 1?!"

Am vorbit până acum, mereu la plural. Se impune o precizare: unul singur se vrea dictator într-o Românie a trecutului. Restul sunt corul lui de aplaudaci de profesie, care bat din palme frenetic pentru a-şi primi nemeritatele recompense. Personajul se cheamă Traian Băsescu şi are ca unic scop aservirea tuturor instituţiilor statului în vederea obiectivului măreţ de a primi al doilea mandat.

Pentru atingerea acestui scop, este capabil să încalce orice reguli, să calce în picioare pe oricine i se opune, să mintă, să atace fără argumente, să fie un huligan politic. Cred că nu e nevoie să menţionez că un astfel de comportament nu este acceptat în Uniunea Europeană, dar nu este acceptabil la nivelul bunului-simţ comun. Comportamentului european promovat de PNL, Traian Băsescu i-a opus hăhăiala greţoasă combinată cu declaraţii fasciste copiate după Mussolini: ,,Eu am întotdeauna dreptate!". Promovării libertăţilor individuale şi a drepturilor cetăţeneşti de către Partidul Naţional Liberal, Traian Băsescu i-a opus invocarea continuă a conceptului manipulant-abstract de Popor. Vreau să cred că cetăţenii şi nu poporul vor vota în consecinţă.

Eu sunt unul dintre cei 322. Nu mi-a fost teamă de votul meu, nu m-a obligat nimeni să votez aşa cum am votat, nu sunt corupt, nu am dosar penal, nu fac legi pentru infractori, nu dau rezoluţii pentru nimeni. Traian Băsescu are 3 dosare penale, a favorizat grupuri de interese neligitime, a dat rezoluţii şi directive pentru protejaţii săi, a făcut tot ce vrea să pună Parlamentului şi Guvernului în cârcă. Am votat o dată la suspendare ca deputat, voi mai vota o dată în calitate de cetăţean şi vreau să cred că pe 19 mai vom putea alege un viitor european pentru România. Dacă nu vom face acest lucru, nu vom mai putea învinui pe nimeni pentru ceea ce trăim în fiecare zi.

Domnul Aurel Gubandru:

În data de 11 aprilie 2007, Consiliul Judeţean Buzău a sărbătorit, pentru prima dată de la înfiinţarea sa prin alegeri democratice, "Ziua Administraţiei Publice Judeţene".

Acest eveniment a fost posibil datorită iniţiativei consilierilor P.S.D.. Astfel, data de 11 aprilie a fost declarată, prin Hotărârea Consiliului Judeţean din 28 februarie 2007, ziua în care se marchează anual activitatea administrativă a judeţului.

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului naţional şi a continuat cu şedinţa festivă, oferind posibilitatea ca, după 15 ani de la constituirea primului Consiliu Judeţean ales, toţi consilierii judeţeni, din 1992 până în prezent, împreună cu foştii şi actualii preşedinţi şi vicepreşedinţi, prefecţi şi subprefecţi, dar şi primarii din judeţ şi directorii instituţiilor publice descentralizate să se revadă într-un cadru festiv, având şi posibilitatea de a evoca realizările şi de a-şi exprima speranţele privind administraţia publică.

Au fost amintiţi cu această ocazie şi cei care au trecut în veşnicie, în amintirea lor păstrându-se un moment de reculegere.

Cei care au luat cuvântul în cadrul festivităţii au evidenţiat contribuţiile pe care le-au avut în realizarea unor obiective de interes public şi şi-au exprimat speranţa că, "punându-se mai mult accent pe nevoile administrative şi mai puţin pe cele politice, acest judeţ ar putea deveni unul cu adevărat integrat în Uniunea Europeana ".

În toate mandatele de până în prezent s-au realizat lucruri importante în judeţul Buzău, existând încă loc pentru multe altele.

Pentru marcarea evenimentului şi pentru ca fiecare să-şi amintească de această primă zi a Administraţiei Publice Judeţene, a fost tipărit un pliant pe care s-au înscris numele tuturor consilierilor ale căror mandate au fost validate la alegerile din 1992, 1996, 2000 şi 2004, pe a cărui primă pagină a fost tipărită stema însuşită de Consiliul Judeţean în şedinţa din 28.03.2007.

S-a realizat, de asemenea, şi o plachetă aniversară, prin care 11 aprilie este oficializată ca Ziua Administraţiei Publice Judeţene, conţinând tricolorul, stema judeţului, o cocardă pe care s-a însemnat anul 2007 şi ştampila Consiliului Judeţean, cu semnătura actualului preşedinte. Fiecare participant la festivitate a primit câte o plachetă şi un pliant.

Festivitatea s-a încheiat într-o atmosferă cordială, cu dorinţa ca, în anii următori, să existe o mai bună prezenţă şi o mai bună organizare.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Ceea ce vă spun acum nu este o noutate: funcţionarii publici din România sunt salariaţii care au cele mai slabe venituri, raportate la nivelul şi calitate muncii prestate, respectiv la nivelul studiilor. Fie că lucrează în cadrul unor autorităţi publice locale sau în instituţii deconcentrate, fie că sunt din ministere, funcţionarii au salarii în medie cu 100 - 120 de euro sub media naţională.

Aşa cum spuneam, aceste informaţii nu sunt noutăţi care să dea pe spate pe cineva. Sunt lucruri care s-au perpetuat de-a lungul timpului şi care se ştiu foarte bine. Numai că lipsa oricăror măsuri clare şi concrete pentru a proteja această categorie face ca pe zi ce trece numărul funcţionarilor care părăsesc sistemul de stat să fie tot mai mare. A trecut vremea în care visul oricărui salariat era lucrul la stat, într-un post călduţ de unde să iasă la pensie fără ca pe parcursul vieţii să aibă bătăi de cap. Acum este altfel, iar tinerii sunt mânaţi de alte gânduri. Vor cariere, vor salarii bune, vor să fie apreciaţi, vor să urce rapid pe scara profesională.

Numai că statul - şi aici mă refer şi la autorităţile publice locale, la instituţiile deconcentrate şi la ministere - pare a nu înţelege principiile moderne şi normale de activitate la locul de muncă. Nici unul din dezideratele tinerei generaţii nu sunt oferite de sistemul de stat. Funcţionarilor publici nu li se oferă, nici măcar de departe, şansa de a avea salarii mari - chiar dacă munca este pe măsură -, nici şansa de a urca rapid pe scara profesională. Dacă într-o firmă oarecare - haideţi să ne referim la o bancă - este posibil ca un tânăr să ajungă director la numai 30 de ani, într-o direcţie a finanţelor publice, acelaşi tânăr nu are nici o şansă. Nu mai vorbim de nivelul salarizării între cele două posturi.

În aceste condiţii, nu mai trebuie să mire chiar pe nimeni faptul că numărul funcţionarilor publici care îşi caută un loc de muncă mai bine plătit a crescut îngrijorător în ultimele luni. În câteva luni au plecat din sistem 5.500 de funcţionari, în special din domeniul tehnologiei informaţiei şi din direcţiile de specialitate ale administraţiei publice.

Este adevărat, aceste posturi s-au ocupat din nou, însă fluctuaţia de personal este de-a dreptul îngrijorătoare. Tinerii vin, îşi îmbogăţesc CV-ul şi experienţa şi apoi pleacă la firme care oferă salarii mai decente. În aceste condiţii, creşterea eficienţei funcţionarilor publici este deşartă, este un vis.

Şi ar mai fi un aspect asupra căruia poate ar trebui să ne aplecăm. Pe lângă că primesc salarii mici, funcţionarii publici au restricţii privind angajarea sau colaborarea cu orice alta firmă, aşa că nu îşi pot suplimenta veniturilor cu un al doilea job, chiar dacă ar vrea să lucreze suplimentar. Nu pot colabora în proiecte, nu pot avea venituri suplimentare. Păi să ne mai mirăm că nu vor să rămână în sistemul de stat? Cred că nu!

Vă mulţumesc.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică: "Costuri nejustificate în căminele studenţeşti"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă din nou la situaţia din învăţământ. S-a vorbit, se vorbeşte şi probabil se va mai vorbi mult despre starea precară în care se găseşte infrastructura din învăţământul românesc. Sunt probleme cu şcolile, cu căminele şi cantinele destinate elevilor şi studenţilor. Despre această situaţie aş vrea să vă vorbesc, fiind, cred, în asentimentul miilor de elevi şi studenţi care locuiesc în respectivele cămine.

În discuţiile pe care le am în teritoriu, dar şi în dezbaterile din Parlament, am întâlnit deseori această problemă care pare să nu-şi mai găsească rezolvarea: cea a căminelor studenţeşti. Aproape mereu nişte ruine insalubre în care unii "responsabili-aranjori" le vând unor studenţilor dreptul de a "locui" contra unor sume de sute de euro, căminele studenţeşti din campusurile din toată ţara găzduiesc, anual, zeci de mii de tineri care vin să studieze în speranţa unei vieţi decente, aşa cum o merită elitele unei ţări. Şi ce găsesc studenţii noştri acolo: mizerie, ignoranţă, corupţie şi lăcomie!

De curând, o organizaţie studenţească, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, a solicitat tuturor universităţilor din ţară, pe baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să prezinte şi să afişeze, pentru informarea tuturor celor interesaţi, veniturile şi cheltuielile aferente sistemului cămin-cantină. Iar răspunsul acestor instituţii se lasă încă aşteptat. Numai doua universităţi au răspuns solicitării.

Ne întrebăm ce este de ascuns în acest caz? Probabil că este vorba de faptul că "persoane interesate" umflă nejustificat costul regiei de cămin tocmai pe spatele celor care nu-şi permit să plătească: studenţii. Este inacceptabilă o astfel de situaţie! Cum putem să ne numim europeni dacă avem oameni în sistemul de învăţământ care profită cu neglijenţă, nepăsare şi lăcomie de banii unei categorii de persoane în formare, pentru care fiecare leu în plus plătit pentru regia de cămin înseamnă o pâine, un bilet de tramvai sau o carte în minus?

Solicit autorităţilor competente să verifice amănunţit şi cu maximum de seriozitate această problemă şi, în spiritul transparenţei caracteristice democraţiei şi statului de drept, să se pună la dispoziţia studenţilor şi tuturor cetăţenilor interesaţi documentele care atestă: sumele provenite din subvenţia cămine-cantine, sumele provenite de la studenţii plătitori de taxe de cămin şi totalul cheltuielilor aferente utilităţilor şi administrării (având ca suport copii ale facturilor de utilităţi primite de fiecare universitate în parte).

Legea o permite şi respectul pentru contribuabil o impune. Nu putem să ţinem nimic în spatele uşilor închise şi sub vălul ignoranţei când este vorba de banii publici.

Domnul Dan Mihai Marian:

"Investiţiile în infrastructura şcolară - prioritatea liberalilor vasluieni pentru anul 2007"

La sfârşitul săptămânii trecute, judeţul Vaslui s-a bucurat de vizita de lucru a domnului Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului. Ministrul liberal a sosit în judeţul nostru după un tur de forţă efectuat în judeţele Galaţi şi Brăila, în care a evaluat stadiul unor investiţii în înfrastructura şcolară aflate în derulare şi a identificat noi obiective şcolare care vor beneficia de programe de asistenţă financiară din partea Guvernului Tăriceanu.

Aceste evaluări, la faţa locului, ale necesităţilor de investiţii în infrastructura şcolară se derulează în conformitate cu Programul de reconstrucţie a sistemului de învăţământ din mediul rural prevăzut în Capitolul V din Programul de Guvernare 2005-2008.

Reconstrucţia sistemului de învăţământ în mediul rural reprezintă o prioritate a guvernării Tăriceanu, iar acest program guvernamental are în vedere următoarele componente:

• reabilitarea şcolilor din mediul rural, construcţia de noi şcoli şi dotarea lor cu utilităţi prin alocaţii de la bugetul de stat, în sistem de cofinanţare şi cu contribuţia autorităţilor administraţiei publice locale;
• alocarea distinctă, de la bugetul de stat, a 100 milioane de euro, anual, pentru reabilitarea şcolilor şi construcţii şcolare în mediul rural;
• dotarea şcolilor cu materiale didactice şi echipamente informatice destinate procesului didactic (calculatoare, softuri educaţionale, echipamente multimedia);
• asigurarea de personal didactic calificat în mediul rural prin sporuri salariale stimulative (incluzând sporul de mediu rural), facilităţi pentru transport, cazare şi stabilizare;
• organizarea cadrului folosirii pe scară largă a învăţământului la distanţă (formare continuă, reconversie profesională, etc) de către locuitorii din mediul rural.

În judeţul Vaslui, vizita ministrului a debutat cu o discuţie tehnică desfăşurată la Primăria Oraşului Murgeni la care au participat primarul oraşului, d-l Jenică Panica, prefectul judeţului, Ioan Zaharia, inspectorul şcolar general şi alţi responsabili cu gestionarea investiţiilor din cadrul ISJ Vaslui. Ministrul Cristian Adomniţei a subliniat necesitatea întocmirii unor studii de fezabilitate care să fie ataşate la cererea de finanţare depusă la minister, fără de care nu se poate avansa nici o sumă de bani din programul guvernamental de reconstrucţie a infrastructurii şcolare din mediul rural şi urban. De la Murgeni, delegaţia s-a deplasat în localitatea vasluiană Raiu. Aici, autorităţile locale au motivat necesitatea construirii unui corp nou de clădire pentru grădiniţa şi şcoala din sat întrucât locaţia actuală în care funcţionează şcoala a fost ridicată din vălătuci în anul 1947, iar în momentul de faţă este improprie pentru desfăşurarea activităţilor şcolare.

În localitatea Sărăţeni, ministrul Adomniţei a vizitat şcoala care beneficiază de serviciile unui telecentru care oferă conexiuni de telefonie mobilă şi Internet nu numai pentru copii, ci şi pentru cetăţenii din localitate. În Comuna Vetrişoaia s-a identificat o locaţie pentru construcţia unui şcoli de arte şi meserii (SAM) necesară calificării copiilor în profesii pe care le pot valorifica în cadrul comunităţii locale.

Periplul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului în judeţul Vaslui a continuat în municipiile Huşi şi Vaslui, unde s-au indentificat locaţii pentru construirea unor campusuri şcolare care vor cuprinde noi săli de clasă, săli de sport, internate, cantină şi garsoniere pentru cadrele didactice tinere.

Prin aceste investiţii masive în infrastructura şcolară a se urmăreşte îmbunătăţirea semnificativă a condiţiilor din învăţământul vasluian care, sperăm noi, vor conduce şi la creştea calităţii actului didactic, precum şi a performanţelor şcolare ale elevilor.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

În urmă cu două săptămâni, unul dintre posturile româneşti de ştiri a prezentat, într-o emisiune proprie, situaţia în care se găsesc persoanele private de libertate la ieşirea din penitenciar. Într-o analiză cât se poate de pertinentă, realizatorii emisiunii şi invitaţii lor subliniau cât se poate de clar lipsa de şanse de partea celor care ies din penitenciar.

Trecând cu greu de bariere de conştiinţă şi mentalitate din parte societăţii şi a angajatorilor care refuză să aibă de-a face cu persoane cu cazier, cei mai mulţi se văd nevoiţi să tragă din greu pentru reabilitare morală şi socială. Dintre ei, o bună parte nu are nici cea mai mică şansă, iar drumul către penitenciar şi o nouă privare de libertate este forte scurt.

Este adevărat: fiecare pădure are uscăturile ei şi trebuie ca societatea să îşi asume problemele cu care se confruntă. Nu putem însă să nu susţinem un sistem de reabilitare şi educare mult mai intens decât cel de până acum. Printre persoanele private de libertate ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni nu sunt doar "criminali notorii" sau "natural born killers", cum spun americanii. Sunt şi oameni care au înţeles că au greşit şi vor o altă viaţă. La ei trebuie să ne gândim. Pentru ei trebuie un alt sistem de educaţie, de muncă, de sprijin.

Mă gândesc totodată la încurajarea mult mai fermă a angajatorilor care oferă un loc de muncă persoanelor eliberate din penitenciar. Putem merge inclusiv până la a garanta material pentru buna desfăşurare a raporturilor de muncă. În fond, dacă un fost puşcăriaş îl fură pe omul care i-a dat un loc de muncă, o bună parte din vină aparţine şi statului, prin instituţiile sale specializate, care nu a reuşit, în perioada de detenţie, să îi ofere educaţia necesară deţinutului.

Fără un sistem eficient de sprijin, şansele celui abia ieşit de după gratii sunt aproape nule. Iar probabilitatea de a se întoarce la penitenciar este mare.

Vă mulţumesc.

Domnul Sorin Dan Mihalache:

"Campania unui preşedinte în derivă"

Campania lui Traian Băsescu, preşedintele în derivă al României, se concentrează pe manipularea opiniei publice. El duce o campanie de dezinformare sistematică, o campanie menită să inducă idei false, fiind capabil să spună orice pentru a-şi salva scaunul de la Cotroceni.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu şi-a creionat în mod iresponsabil campania în jurul a 2 mari teme: oligarhia şi conexiunea cu Rusia, folosind în discursurile sale aceeaşi tehnica ca şi Fidel Castro. Tema oligarhiei, folosită aproape în toate campaniile electorale revine obsedant în discursul preşedintelui în derivă, care nu a urmărit combaterea oligarhiei, ci modalitatea de a-şi instala propria oligarhie odată cu accesul la Cotroceni. Pentru Traian Băsescu există două categorii de oligarhi: cei pe care îi numeşte în discursurile din pieţele publice şi ceilalţi pe care îi trece sub tăcere. Traian Băsescu ar trebui să ne spună dacă nu cumva sunt oligarhi şi prietenii săi Sorin Ovidu Vîntu, prietenii de la EUROCONSTRUCT care au câştigat contracte de milioane cu statul în ultimii ani sau soţul Elenei Udrea. Acestora nu li se aplică aceeaşi unitate de măsură?

Pentru a-şi întări discursul, preşedintele în derivă adaugă la tema oligarhiei şi conexiunea cu Rusia. Apelul la rusofobie încearcă să atingă o coardă sensibilă a memoriei colective a poporului român, periclitând în mod iresponsabil relaţiile internaţionale ale ţării într-un moment în care toţi actorii semnificativi din lume - Uniunea Europeană şi Statele Unite - încearcă să construiască o relaţie de prietenie cu Rusia. Preşedintele suspendat al României apelează la rusofobie fără a lua în considerare costurile acestui discurs pentru ţară. Acest mod de a face campanie dispreţuind interesului naţional, ne arată că de fapt Traian Băsescu este dispus să sacrifice orice pentru a fi reinstalat la Cotroceni.

Noutatea introdusă de Traian Băsescu în cadrul acestei campanii electorale o reprezintă discursul gen Fidel Castro. Dialogul cu mulţimile inventat şi utilizat de liderul cubanez a fost folosit pentru prima dată pe 8 ianuarie 1959 într-o tabără militară din Columbia la întâlnirea lui Fidel Castro cu poporul cubanez. Profitând de faptul că discursul era televizat, Fidel Castro înflăcărează masele şi întreabă asistenţa dacă ar trebui sau nu să accepte propunerea guvernului de a deveni comandant şef al forţelor armate. De aceeaşi tehnică s-a folosit şi Traian Băsescu în discursurile sale publice din ultima vreme sperând, poate, că şi el va reuşi asemenea lui Fidel să mobilizeze masele pentru a putea rămâne la Cotroceni.

Preşedintele suspendat crede că prin aceste trucuri ieftine reuşeşte să păcălească poporul român, însă de această dată cetăţenii şi-au dat seama de falsitatea lui Traian Băsescu. El trebuie sancţionat, tras la răspundere pentru faptele sale josnice, pentru că nu îi pasă de poporul român, pentru că nu doreşte binele românilor, ci îşi urmăreşte doar propriul interes.

Nu trebuie să rămânem pasivi şi să îl lăsăm pe acest om fără scrupule să îşi facă în continuare jocul.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Până unde merge nesimţirea"

Credeam că am văzut şi auzit totul despre tupeul şi nesimţirea unor politicieni versaţi în arta manipulării, însă se pare că m-am înşelat amarnic şi că imaginaţia şi mai ales demagogia unora dintre ei nu are limite.

În această categorie se încadrează declaraţia unui fruntaş al Partidului Democrat, care afirma că, în această săptămână, deşi vor fi supuşi unor atacuri violente atât ei, cât şi preşedintele Băsescu, nu-şi fac probleme deoarece au ca scut poporul.

Să te cruceşti nu altceva de cât tupeu şi lipsă de bun simţ dau dovadă unii politicieni!

După ce că au fost trimişi în Parlament şi unii chiar numiţi în fruntea unor ministere ca să se ocupe de problemele cu care se confruntă populaţia, cu alte cuvinte ei să fie scutul populaţiei şi să facă toate eforturile de care sunt capabili pentru a ajuta populaţia, observăm cum cu un tupeu fără margini vor să inverseze lucrurile astfel încât populaţia să fie scutul lor şi să îi ajute să-şi rezolve toate problemele.

Lucru de o gravitate fără precedent pentru orice om de bun simţ din această ţară, care constată că, un politician, în loc să-şi respecte menirea pentru care a fost ales, începe să emită pretenţii de-a dreptul revoltătoare şi încearcă să se folosească de populaţie pentru interesul său personal.

Însă dacă ne uităm atent la toate personajele din jurul lui Traian Băsescu observăm cum pentru toate a devenit o practică uzuală să se folosească de populaţie pentru realizarea unor scopuri personale. Astfel că pentru aceşti oameni politici a devenit un lucru normal ca poporul să fie folosit, ori de câte ori este nevoie, pentru atingerea unui scop personal încât, în opinia lor politică s-a schimbat, şi populaţia este acum în slujba politicienilor şi nu invers cum este normal.

În aceste condiţii, domnilor moralişti autointitulaţi şi veşnici apărători ai preşedintelui suspendat, până unde veţi mai continua cu tupeul şi nesimţirea?

Doamna Lia Ardelean:

Autodeclarat cel mai mare iubitor al poporului român, Traian Băsescu este autorul unei performanţe rare în istoria Parlamentului României, pe care puţini dintre români o cunosc. Sunt convinsă că marea majoritate a oamenilor întărâtaţi de preşedintele suspendat împotriva celor 322 de parlamentari care au cutezat să voteze pentru liniştea ţării nu ştiu că Traian Băsescu a sfidat pur şi simplu Parlamentul, în cele două mandate ale sale de deputat.

Cifrele de pe site-ul Camerei Deputaţilor stau mărturie în acest sens. Astfel, în legislatura 1992-1996, deputatul Băsescu a avut şapte luări de cuvânt în plen. Trei dintre acestea au fost declaraţii politice, într-una din ele anunţându-şi demisia înainte de termen. În acelaşi mandat, Traian Băsescu a formulat două întrebări către Guvern, una referitoare la soarta unor nave încărcate cu zahăr, şi cealaltă despre accidentul unei nave sub pavilion panamez şi dispariţia echipajului.

În legislatura 1996-2000, în care a deţinut concomitent şi funcţia de ministru al transporturilor, deputatul Traian Băsescu s-a "remarcat" doar prin 29 de luări de cuvânt în plen, în 25 de şedinţe. Majoritatea covârşitoare a acestora au fost prezentări de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului şi intervenţii la dezbaterile asupra proiectelor de Lege ale bugetului de stat din anii respectivi. Acestea sunt cifrele seci ale activităţii deputatului Traian Băsescu în cei aproape opt ani de "prezenţă" în Parlamentul României.

În aceste condiţii, cred că nu mai trebuie să mire pe nimeni faptul că preşedintele suspendat are o aversiune furibundă la adresa forului legislativ al ţării. Pentru un ales care a sfidat această instituţie fundamentală a statului de drept şi a democraţiei, violenţa limbajului la adresa parlamentarilor care au votat pentru suspendarea sa pare firească.

Este clar că Traian Băsescu nu are nimic în comun cu valorile unui parlamentarism autentic şi nici nu este în stare să respecte spiritul democratic al luptei politice. Cred că mulţi dintre parlamentarii care au votat suspendarea sa au în doar doi ani şi jumătate de mandat mai multă activitate decât a avut Traian Băsescu în opt!

Eu personal am conştiinţa împlinită din acest punct de vedere şi nu voi accepta să fiu bălăcărită de un om obsedat de putere şi incapabil să recunoască meritele altora.

Domnul Emil Strungă:

"Canalul Bâstroe, un pericol ecologic şi economic pentru România"

Aşa cum au anunţat oficialităţile de la Kiev, canalul de navigaţie Bâstroe a fost inaugurat luni, 14 mai 2007, în ciuda protestelor României şi a vehementelor reacţii pe plan internaţional.

Administraţia centrală ucraineană a trecut cu nonşalanţă şi nepăsare peste protestele venite din toate direcţiile. În avanpremiera inaugurării canalului, au fost efectuate teste de navigaţie pe canal, care au produs chiar şi blocarea unei nave.

România, direct afectată de acestă iniţiativă a vecinilor, a afirmat la Berlin, prin vocea ministrului său de externe, dl. Adrian Cioroianu, că va face din acest diferend o «problemă europeană»; ministrul s-a arătat foarte îngrijorat de consecinţele nefericite asupra mediului, determinate de existenţa şi funcţionarea acestui canal navigabil.

Transferarea problemei la nivel european, depăşind, datorită aroganţei părţii ucrainiene, cadrul bilateral, nu se vrea o ameninţare, ci este o consecinţă imediată a aderării României la UE.

Este evident şi incontestabil că demersurile ucrainiene privind lucrările de adâncire şi amenajare a acestui canal pun în pericol echilibrul ecologic şi ecosistemul Deltei Dunării, care a fost declarată Rezervaţie naturală a biosferei şi face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Potrivit mass-media ucrainiene, proiectul Bâstroe a fost completat cu lărgirea albiei braţului Chilia, mai ales în perspectiva debitelor scăzute ale Dunării, prognozate pentru acestă vară. În plus, canalul va avea implicaţii economice negative asupra României, deoarece o parte a traficului fluvial care se desfăşoară în prezent pe canalul Sulina, va ocoli ţara noastră.

Problema canalului se află pe agenda reuniunii din luna iunie a Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea, al cărei preşedinţie este deţinută de România.

În concluzie, reamintesc declaraţia MAE din 9 mai a.c. care preciza că "redeschiderea canalului reprezintă un semnal nedorit de natură să influenţeze relaţiile româno-ucrainiene"

Domnul Emilian Vasile Cutean:

"Până, încă, nu e prea târziu!"

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea politică de azi, vreau să vă aduc în atenţie ceea ce spuneam, încă din 7 martie 2006, când mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu direcţia trasată de actuala putere. Spuneam atunci că România se îndreaptă cu "paşi şi "..rapizi şi siguri spre dictatură". La acea dată aveam impresia că întreaga coaliţie a acceptat direcţia impusă de preşedintele ţării şi, având în vedere principiul de bază al democraţiei prin care minoritatea se supune majorităţii, mă gândeam că nu am altceva de făcut decât să atrag atenţia prin declaraţii politice.

De atunci însă, s-au petrecut mai multe evenimente pe care nu le-am anticipat şi nu ştiu dacă cineva ar fi putut-o face, având în vedere setea de putere a celor mai mulţi dintre cei care ajung în funcţii de decizie. Mă refer la faptul că PC-ul a ieşit de la guvernare iar PNL-ul nu a vrut să mai fie părtaşul preşedintelui la gravele încălcări ale constituţiei, la satisfacerea unor scopuri personale şi la ofensiva împotriva celor cu care avea personal ceva de împărţit, lăsând interesul naţional în plan secund.

Am asistat împreună la "crizele" şi "înfierarea" cu mânie proletară a celor care au îndrăznit să-i ceară socoteală pentru comportamentul şi devierile cu care probabil ar fi putut conduce o navă, dar nicidecum o ţară care şi-a câştigat libertatea şi demnitatea prin jertfă, în decembrie 1989. Dacă a venit vorba despre revoluţie, vreau să vă arăt cât de mult seamănă ceea ce trăim în aceste zile cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 17 ani şi în acest sens fac o trecere în revistă a celor două situaţii şi comportamentele actorilor principali.

Astfel că, în decembrie 1989, un grup de cetăţeni au protestat împotriva preşedintelui de la acea vreme, Nicolae Ceausescu, şi au îndrăznit să-i ceară socoteală despre comportamentul dictatorial şi situaţia politică din ţară. Evident nu au putut face acest lucru într-un cadru instituţionalizat aşa că au făcut-o în faţa Catedralei din Timişoara.

În aprilie 2007, un grup de cetăţeni, de această dată într-un cadru instituţionalizat, Parlamentul României, au îndrăznit să-i atragă atenţia pentru abuzurile şi încălcarea constituţiei Preşedintelui României, Traian Băsescu.

În decembrie 1989, Ceauşescu a organizat mitinguri "spontane" împotriva celor care îl contestau.

În aprilie 2007, domnul Băsescu a organizat, la fel de "spontan", mitinguri împotriva celor care l-au suspendat.

În decembrie 1989, Ceauşescu a ameninţat că îşi dă demisia din funcţia de Preşedinte al României.

În aprilie 2007, Băsescu a ameninţat şi el că îşi dă demisia din funcţia de Preşedinte al României.

În decembrie 1989, apropiaţii lui Ceauşescu l-au convins că poporul îl vrea şi aşa a renunţat la demisie.

În aprilie 2007, cei din anturajul lui Băsescu l-au convins şi pe el să renunţe la demisie.

Acum, ne aflăm înaintea confruntării finale, referendumul din data de 19 mai 2007 la care se poate realiza o premieră istorică, aceea de a demite un preşedinte care are un comportament dictatorial printr-o simplă aplicare a ştampilei pe un buletin de vot.

Din păcate, în decembrie 1989, acest lucru nu a fost posibil şi pentru demiterea unui dictator a fost nevoie de victime omeneşti.

Am făcut această paralelă pentru că mi s-a părut concludentă în a se vedea profilul unui dictator. Se poate observa foarte clar, cei care tind spre totalitarism au un comportament asemănător. În decembrie, cei care nu au fost de acord cu preşedintele de atunci au fost ucişi, iar acum cei care nu sunt de acord şi îndrăznesc să spună acest lucru, sunt ameninţaţi cu tragerea în ţeapă sau cu aruncatul de la balcon. Vi se pare ca e normal într-o democraţie? De aceea, până nu e prea târziu şi pentru a nu se ajunge la situaţia din decembrie 1989, vă cer tuturor celor care iubiţi democraţia, libertatea şi demnitatea poporului român ca, la 19 mai, să votaţi DA.

DA pentru ca Băsescu să nu devină dictator

DA pentru ca Băsescu să nu întineze memoria Eroilor din decembrie 1989

DA pentru libertate

DA pentru demnitate

DA pentru democraţie

DA pentru viitorul copiilor noştri

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Am încredere în poporul român la referendumul din 19 mai 2007"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele trecute am găsit în cutia poştală următorul mesaj:

"Eu sunt un preşedinte care îşi respectă promisiunile, doar imbecilii pot crede că eu mă prefac că lupt şi nu voi acţiona împotriva corupţiei, deoarece un lucru e foarte sigur în ceea ce mă priveşte: cinstea este fundamentală pentru atingerea idealurilor mele, iar dacă nu voi pierde la referendum voi demonstra ca e o mare prostie să crezi că mafia va continua să stea la masă cu şeful statului, şi vă asigur, fără umbră de îndoială, că dreptatea va fi scopul principal al mandatului meu, deşi există creduli care îşi imaginează că vreau să fiu un dictator precum Ceauşescu, dar vă spun că doresc puterea pentru că trebuie să se termine cu bileţelele şi cu traficul de influenţă, nu suport în nici un fel ideea că poporul va flămânzi; îmi voi îndeplini misiunea, chiar dacă pentru asta voi exersa puterea şi voi lupta cu oligarhia, la nevoie voi trece ţara prin foc şi sabie, eu sunt Traian Băsescu, preşedintele-jucător".

Mă pregăteam să arunc scrisoarea, când, în josul paginii, un îndemn mi-a sărit în ochi: "ATENŢIE, se va citi obligatoriu de jos în sus, rând cu rând!".

Am urmat îndemnul şi iată ce mi-a ieşit: "Eu sunt Traian Băsescu, preşedintele-jucător, la nevoie voi trece ţara prin foc şi sabie, voi lupta cu oligarhia, îmi voi îndeplini misiunea, chiar dacă pentru asta voi exersa puterea şi poporul va flămânzi; nu suport în nici un fel ideea că trebuie să se termine cu bileţelele şi cu traficul de influenţă, dar vă spun că doresc puterea pentru că vreau să fiu un dictator precum Ceauşescu, deşi există creduli care îşi imaginează că dreptatea va fi scopul principal al mandatului meu şi vă asigur, fără umbră de îndoială, că mafia va contina să stea la masă cu şeful statului, iar dacă nu voi pierde la referendum voi demonstra ca e o mare prostie să crezi că cinstea este fundamentală pentru atingerea idealurilor mele, deoarece un lucru e foarte sigur în ceea ce mă priveşte: eu mă prefac că lupt şi nu voi acţiona împotriva corupţiei, doar imbecilii pot crede că eu sunt un preşedinte care îşi respectă promisiunile."

Am încheiat citatul şi doar atât mai spun: românul nu s-a născut doar poet, ci şi un acerb pamfletar. Am încredere în poporul român, la referendumul din 19 mai 2007.

Doamna Lia Ardelean:

România trăieşte o nouă dramă agricolă, după ce jumătate din producţia culturilor semănate în toamnă, în special cereale, este compromisă de seceta din ultima perioadă. Informaţiile transmise de direcţiile agricole judeţene Ministerului Agriculturii indică o suprafaţă de circa 210.000 de hectare de culturi însămânţate în toamnă afectată de secetă, ceea ce reprezintă aproximativ 8 la sută din totalul de 2,6 milioane de hectare însămânţate în toamna anului 2006.

Cea mai afectată este zona sudică, însă pierderi foarte mari se prefigurează a se înregistra în toate regiunile ţării, inclusiv în Transilvania şi Banat. Tragic este faptul că în unele judeţe din ţară, ţăranii au renunţat pur şi simplu la culturi, ba, mai mult, au început să cosească grâul pentru animale pentru a elibera terenurile mistuite de secetă.

Nu numai producţia de cereale va fi afectată, ci şi în horticultură şi pomicultură specialiştii estimează pierderi de zeci de milioane de lei. Situaţia ingrată în care a ajuns agricultura din acest punct de vedere este consecinţa faptului că majoritatea judeţelor ţării nu dispun de sisteme de irigaţii, instalaţiile respective fiind distruse după 1990 pe suprafeţe de sute de mii de hectare. În aceste condiţii, agricultorii au urgentă nevoie de sprijin şi finanţare din partea Guvernului, pentru că este mai uşor să prevenim astfel de calamităţi, decât să alocăm ulterior dezastrelor fonduri considerabile pentru despăgubiri.

Îngrijorător este faptul că fenomenul de secetă va continua şi în perioada următoare, odată cu accentuarea deficitului de apă din sol, fapt ce va da mari bătăi de cap responsabililor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care ar trebui să se implice mult mai serios în prevenirea unor astfel de situaţii neplăcute cauzate de natură.

Până atunci, nu ne mai rămâne decât să ascultăm pilda Patriarhului Teoctist şi să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea ploaie, pentru că, în caz contrar, anul viitor vom fi puşi în ingrata situaţie de a ne ruga Celui de Sus să avem pâine...

Domnul Gabriel Sandu:

Declaraţie politică: "Importanţa referendumului"

Chiar dacă referendumul de sâmbătă nu trebuia să se întâmple, cred că importanţa acestuia s-a accentuat în ultimul timp, iar rezultatul său va fi mult mai important decât ne închipuim în acest moment pentru România.

Suspendarea petrecută în Parlament are însă şi o parte pozitivă. Acest eveniment arată foarte clar faptul că, în sfârşit, în România lucrurile au început să se mişte, că justiţia funcţionează. De asemenea, suspendarea ne arată faptul că cei care au provocat-o sunt extrem de deranjaţi de politicile duse de Traian Băsescu.

Cu toate că suntem în 2007, că România este membru UE iar revoluţia din 89 s-a întâmplat acum foarte mult timp, poate a venit vremea să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Vrem să modernizam România şi la nivel de mentalitate, să terminăm cu celebrul "merge şi aşa"? Vrem să nu mai fim în primele locuri în topurile de corupţie? Vrem să terminăm, în sfârşit, cu sistemul politic clientelar care a parazitat România?

Coaliţia anti Traian Băsescu nu este un lucru nou. România a fost condusă de aproximativ aceeaşi oameni în ultimii 18 ani. Chiar dacă avem impresia că s-au produs schimbări majore, de fapt nu s-a întâmplat nimic. Asta până la venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, care a întrerupt cei 17 ani de armonie între putere şi opoziţie, indiferent care au fost ei, şi a declarat un război total corupţiei.

Votul de sâmbătă înseamnă diferenţa dintre stagnare şi progres, pentru că românii s-au săturat de bănci care se prăbuşesc, de fonduri de investiţii care îi lasă fără banii munciţi o viaţă. De atâţia ani avem corupţie fără corupţi, procese nefinalizate şi niciun vinovat.

Votul este cu atât mai important cu cât suspendarea a sfidat hotărârea Curţii Constituţionale a României şi, cel mai important, voinţa liber exprimată în 2004 a majorităţii cetăţenilor acestei ţări.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Hoţul strigă hoţii!"

Plecarea lui Băsescu de la Cotroceni nu va reprezenta un dezastru naţional aşa cum lasă de înţeles PD-ul.

Sistemul democratic din România va exista şi pe 20 mai, cu sau fără Băsescu. Dar, în acest moment, România are nevoie mai mult ca oricând de linişte. Guvernul, Parlamentul, instituţiile centrale şi locale pot lucra cel mai bine şi eficient în linişte.

Acum, Traian Băsescu induce populaţiei ideea că, dacă în 19 mai domnia sa va fi demis prin vot, atunci vom intra într-o criză fără precedent. Fals!

De aceea, voi enumera câteva dintre lucrurile de care România are şi nu are nevoie acum:

România are nevoie de linişte!

România are nevoie de un guvern stabil!

România are nevoie de un Parlament credibil care să fie lăsat să elaboreze legile!

România are nevoie de o colaborare corectă între preşedinte şi premier!

România are nevoie de instituţii credibile!

România are nevoie de absorbţia fondurilor europene!

România are nevoie de o justiţie independentă şi transparentă!

România are nevoie de stimularea mediului de afaceri!

România are nevoie de un alt preşedinte, un preşedinte credibil, un preşedinte european!

Însă, în acelaşi timp:

România nu are nevoie de scandaluri zilnice propagate de Băsescu şi acoliţii săi!

România nu are nevoie de dinamitarea activităţii primului ministru şi a membrilor Guvernului!

România nu are nevoie de diabolizarea parlamentarilor şi de ameninţări mai mult sau mai puţin voalate!

România nu are nevoie de destabilizarea activităţii Guvernului şi a instituţiilor!

România nu are nevoie de demagogie ieftină!

România nu are nevoie de o justiţie subordonată cuiva, fie şi preşedintelui!

România nu are nevoie ca oamenii de afaceri corecţi să fie catalogaţi drept "oligarhi"!

România nu are nevoie de TRAIAN BĂSESCU!

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică: «Despre ilegalităţile "neprihăniţilor" democraţi" »

Stimaţi colegi,

Când am pornit campania pentru demiterea preşedintelui României, probabil că puţin dintre dumneavoastră au crezut că vom avea şanse de reuşită. Siguranţa lui Traian Băsescu în sprijinul popular era de necontestat, iar pentru preşedintele suspendat era probabil bine să stea să aştepte data de 19 mai.

În schimb, în loc să adopte această strategie, Traian Băsescu a devenit extrem de violent în limbaj. De aici până la instigare la violenţă nu mai este mult. Efectul s-a putut vedea săptămâna trecută la Cluj-Napoca, când probabil încinşi de îndemnurile băsesciene, aghiotanţii liderilor PD au săvârşit o serie de ilegalităţi de cea mai joasă speţă. Totul a culminat cu lovirea unui membru liberal, căruia i-au fost furate de-a dreptul materialele de campanie pe care le ţinea în mână.

De asemenea, aş dori să menţionez un incident petrecut în data de 11 mai 2007, la sediul nostru din Cluj. La această dată, o maşină cu numărul de înmatriculare SJ 13 JOY a blocat gangul de acces către curtea de la adresa Bd. Eroilor nr. 2. La respectiva adresă, îşi desfăşoară activitatea mai multe instituţii publice, partide politice şi cabinete parlamentare, prin urmare au fost blocate accesul şi ieşirea mijloacelor de transport ale acestor instituţii între orele 9:00 şi 17:00. În mod sigur, plasarea acestui automobil s-a făcut intenţionat, cu scopul de a ne bloca activitatea şi de a crea o ambuscadă. În urma acestui incident a fost obstrucţionată intrarea în sediul PNL a miniştrilor Eugen Nicolăescu şi Adrian Iorgulescu, aflaţi în vizită oficială la Cluj. În acest timp, o serie de persoane în stare evidentă de ebrietate, printre care şi câţiva angajaţi ai Primăriei, s-au manifestat huliganic şi au incitat la violenţă, aducând injurii la adresa miniştrilor şi membrilor PNL.

Un alt aspect care merită amintit este acela că toţi cei prezenţi au observat o colaborare evidentă între Poliţia comunitară subordonată Primăriei Cluj-Napoca şi o parte din turbulenţi, în sensul că poliţiştii comunitari, în loc să ia măsuri pentru a rezolva situaţia conflictuală, primeau ordine de la persoanele turbulente, şi anume de la unii angajaţi ai Primăriei. Mai mult, la insistenţa acestora din urmă, Poliţia Primăriei a amendat maşinile oficiale care nu au avut acces în curtea Partidului Naţional Liberal.

O altă ilegalitate săvârşită de însuşi juristul-şef de partid şi de primărie, Emil Boc, se referă la faptul că, în perioada 7.05.2007-11.05.2007, reprezentanţii administraţiei locale au montat panouri pentru amplasarea afişelor conţinând mesaje politice ale partidelor şi actorilor politici angajaţi în acest referendum în mai multe locaţii din Cluj-Napoca. Conform legislaţiei în vigoare şi a hotărârilor Biroului Electoral Judeţean, autoritatea locală reprezentată de primar avea obligaţia de a convoca actorii politici pentru a stabili ordinea şi poziţiile atribuite fiecăruia, pentru afişarea mesajelor electorale.

Spre stupefacţia noastră, fără a se efectua aceste proceduri de repartizare a poziţiilor pe panourile de afişaj, Partidul Democrat din Cluj a trecut la afişarea mesajelor politice ocupând aproximativ 50% din spaţiul de pe fiecare panou. Mai mult, actorilor politici implicaţi în referendum nu li s-a adus la cunoştinţă numărul panourilor electorale şi locaţia acestora, făcându-se imposibilă transmiterea mesajelor prin aceste mijloace.

Sondajele de opinie arată că lumea începe să înţeleagă cine este mărul discordiei în România. Nici nu este atât de greu, observând comportamentul unor membri PD, comportament care le arată adevărata faţă. Căldura este mare afară, însă şi membrii democraţi uită de legi şi de principii. Iar drumul de la democraţie la huliganism devine foarte scurt.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "9 Mai 1950 - 9 Mai 2007"

România sărbătoreşte astăzi pentru prima dată Ziua Europei în calitate de membră cu drepturi depline a UE. "Uniţi în diversitate", după cum spune motto-ul UE, milioane de oameni de pe continent serbează pe 9 mai ziua popoarelor unei singure entităţi, Europa, care împart valori şi culturi apropiate sau complementare.

Înainte de a se concretiza într-un proiect politic, "Europa unită" era doar o idee a filosofilor şi vizionarilor secolului al XIX-lea. Perspectiva "Statelor Unite ale Europei", după o expresie a lui Victor Hugo, corespundea unui ideal umanist şi pacifist. Însă conflictele tragice care s-au abătut asupra continentului în prima jumătate a secolului XX au spulberat în mod brutal acest vis. A fost nevoie ca populaţia Europei să cunoască opresiunea, ororile şi crimele împotriva umanităţii din timpul celui de-al doilea război mondial pentru ca o nouă speranţă să renască: depăşirea antagonismelor naţionale şi crearea unei păci durabile.

Pe 9 mai 1945, ora 00h01, ora oficială a încetării războiului, pentru Europa de Vest s-a deschis o nouă etapă, de reconstrucţie şi întoarcere la democraţie, în timp ce pentru Europa de Est, acesta a fost începutul unui nou regim totalitar şi dictatorial.

Cinci ani mai târziu, în dimineaţa zilei de 9 mai 1950, presa acelei vremi era invitată la sediul Ministerului francez al Afacerilor Externe pentru un comunicat de cea mai mare importanţă.

Declaraţia de la 9 mai 1950, redactată de Robert Schuman, ministrul francez de externe, supranumit "părintele Europei", şi Jean Monnet, consilierul şi bunul său prieten, punea primele baze concrete ale unei Federaţii Europene prin propunerea creării unei Comunităţi a Cărbunelui şi Oţelului, plasând sub o autoritate comună producţia de cărbune şi oţel a ţărilor altădată inamice, Franţa şi Germania Federală. Materialele războiului se transformau, astfel, în instrumente de reconciliere şi pace.

În 1985, Consiliul European de la Milano a ales să comemoreze acest eveniment, făcând din 9 mai Ziua Europei. 9 mai a devenit, astfel, ziua tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, nu numai ai celor ai ţărilor fondatoare, deoarece fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniune se angajează să respecte obiectivele de pace, progres social, dezvoltare economică şi solidaritate propuse de Declaraţia de la 9 mai 1950.

Dacă pentru ţările Europei de Vest procesul de aderare la UE a decurs în mod natural, pentru ţările din fostul bloc sovietic, supuse timp de decenii unei tutele autoritare a Pactului de la Varşovia, a fost nevoie de sacrificii uriaşe pentru a se putea regăsi în sânul marii familii democratice europene.

România a devenit, la 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene. Este o realizare extraordinară şi un obiectiv îndeplinit pentru Guvernul Tăriceanu, cel care şi-a propus, în 2004, să readucă România acolo de unde nu ar fi trebuit să lipsească niciodată: în clubul marilor democraţii europene.

Aderând la Uniunea Europeană, România s-a angajat să garanteze, să respecte şi să apere valorile de care sunt ataşaţi europenii: dezvoltarea durabilă, drepturile omului, economia de piaţă. România, prin Guvernul Tăriceanu, îşi propune să contribuie la construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea fiecărui popor care o compune. În acelaşi timp, pe plan european, rămân multe lucruri de făcut pentru ca statele membre să se exprime "pe o singură voce" în probleme precum stabilitatea şi pacea, relaţiile cu Statele Unite, terorismul, conflictul din Orientul Apropiat, rolul Consiliului de Securitate al ONU. Dorim să fim un membru activ şi să contribuim la armonizarea şi uniformizarea punctelor de vedere divergente ale statelor UE.

Pentru toate popoarele Europei, 9 mai este o zi a victoriei şi a speranţei. După o jumătate de secol de integrare europeană se poate spune că uniunea politică, economică, socială, tehnologică şi comercială cântăreşte mai mult decât o simplă adunare a statelor membre. Există o "valoare adăugată" europeană, iar zicala "uniunea face forţa" este şi astăzi valabilă pentru europeni.

Doamna Lia Ardelean:

După 1990, aşezămintele culturale din zonele rurale ale României s-au transformat în ruine capitaliste. Imobilele care nu s-au degradat în totalitate, din cauza faptului că primăriile nu au mai avut fonduri pentru capitolul cultură, au fost transformate în baruri, depozite, săli de nunţi, sau au primit orice altă destinaţie decât cea iniţială.

Consider că este imperios necesar să punem cu toţii umărul la realizarea proiectului naţional de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural, de la guvernanţi la autorităţile locale. Cultura şi tradiţiile noastre strămoşeşti sunt pe cale de dispariţie în multe localităţi din zona rurală, unul dintre motive fiind dispariţia acestor cămine culturale. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, trebuie să fim deosebit de atenţi şi la capitolul cultură, iar zestrea obiceiurilor şi tradiţiilor satului românesc poate fi promovată cu succes în spaţiul cultural european.

Satele noastre au nevoie de locaţii amenajate pentru desfăşurarea activităţilor culturale, pentru revitalizarea portului şi jocului popular, pentru menţinerea în viaţă a meşteşugurilor tradiţionale. Astfel de aşezăminte culturale nu sunt un lux, ci o necesitate, care ar putea contribui nu numai la revitalizarea socială şi culturală a localităţilor din zona rurală, ci şi a turismului românesc.

În acest context, este lăudabilă iniţiativa Guvernului de a construi circa 300 de aşezăminte culturale în mediul rural şi de reabilitare a altor câteva sute astfel de imobile, în cadrul unui program naţional de construcţie a unităţilor culturale. Parlamentul a aprobat ordonanţa de urgenţă iniţiată de Guvern în acest sens, iar legea urmează să fie promulgată de către preşedinte. Este bine că ne trezim la realitate, chiar dacă mult mai târziu decât ar fi trebuit, pentru salvarea satului românesc. Unul dintre atuurile noastre în Europa poate fi revitalizarea culturii tradiţionale, iar continuarea tradiţiilor din zona rurală constituie cheia reuşitei acestui demers.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: "Drepturile omului - un privilegiu aleatoriu?"

În România, una dintre profesiile cu mare căutare după 1989 este cea de taximetrist ori de şofer pe mijloace de transport în comun. Potrivit actelor normative internaţionale, dar şi româneşti, fiecare om are dreptul de a munci şi de a circula liber.

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la articolul 23 se stipulează:"Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului. Toţi oamenii, fară nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atît lui, cît şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselelor sale."

Or, în noul Cod rutier adoptat de Parlamentul României se încalcă o serie de principii fundamentale, cum sunt cele mai sus menţionate.

În aceste condiţii, taximetriştii clujeni propun abrogarea prevederilor de la lit. b) şi c) de la art. 9 din Legea nr. 38/2003 referitoare la transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, deoarece se încurajează birocraţia excesivă. Ei îşi motivează solicitarea susţinând că deşi ARR este abilitată să licenţieze şi transportul în comun exercitat de către regiile autonome locale, autoturismele utilitaze în regim de taxi fac parte din altă categorie de autoturisme, respectiv B şi, prin urmare, aceste licenţe ar putea fi eliberate prin intermediul unui serviciu din cadrul primăriilor care emit şi autorizaţia de taxi.

Taximetriştii consideră că starea generală a autoturismului poate fi constatată şi pe baza documentelelor doveditoare ale reviziei tehnice a autoturismului, care, oricum, este obligatorie, conform legilor în vigoare, precum şi printr-un examen fizic de constatare a existenţei dotărilor impuse - aparat de taxat, cupola - nefiind necesar, în mod special, un examen de specialitate în vederea desfăşurării activităţii de taximetrie.

Referitor la asigurarea reprezentativităţii şi protecţiei intereselor profesionale în faţa autorităţilor locale, aşa cum sunt definite în art. 54 din Legea 38 din 2003, ar trebui făcută diferenţierea în funcţie de interesul local, judeţean sau naţional, eliminându-se, astfel, prevederea Ordinului nr. 275/2003 al Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se susţine ca reprezentativitatea pe plan local să fie făcută numai prin intermediul filialelor judeţene sau locale ale asociaţiilor profesionale cu grad de reprezentativitate din ambele categorii de taximetrişti: operatori de taxi şi taximetrişti independenţi.

În virtutea faptului că serviciul de taximetrie este unul public ar fi corect ca reprezentativitatea intereselor locale ale taximetriştilor dintr-o localitate să poată fi făcută şi prin intermediul unor asociaţii profesionale locale, independent de numărul de membri sau de afilierea acestora la vreo asociaţie profesională reprezentativă la nivel naţional.

În prezent, în România, dreptul la libera asociere este încălcat, fapt ce atrage după sine consecinţe dintre cele mai grave.

De aceea întreb: mai deţine legea supremaţia în România?

Domnul Miron Ignat:

"Starea de conservare şi protecţia mediului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Conceptul şi denumirea de Rezervaţie a Biosferei Delta Dunării a fost promovat cu peste 20 de ani în urmă (anul 1971), prin "Man and the Biospher Programme", sub auspiciile U.N.E.S.C.O. Prin acest concept se are în vedere conservarea unor zone naturale caracteristice, ecosistemele reprezentative cu resurse genetice capabile de menţinerea şi extinderea unor specii de plante şi animale pe cale de dispariţie.

Spre deosebire de alte arii protejate, cum ar fi rezervaţii naturale stricte, parcuri naţionale, monumente ale naturii, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării nu este destinată unei protecţii exclusive, ci are mai multe scopuri, precum: conservarea ecosistemelor şi folosirea echilibrată a resurselor naturale regeneratoare; păstrarea formelor tradiţionale de activităţile economice care nu contribuie la producerea de dezechilibre ecologice; cercetarea şi supravegherea continuă a componentelor ecosistemelor protejate; informarea şi educarea populaţiei privind valoarea ştiinţifică şi necesitatea conservării şi protejării speciilor de plante, animale şi peisaje; integrarea în reţeaua mondială de arii protejate şi schimbul de informaţii asupra valorilor ştiinţifice şi stării acestora; integrarea activităţii economice din perimetrul Deltei Dunării astfel încât să nu producă dezechilibre ecologice, armonizarea intereselor populaţiilor autohtone cu obiectiv fundamental.

Conceptul de Rezervaţie a Biosferei are în vedere trei legături şi combinaţii sinergice: conservare, dezvoltare şi logistică. Plecând de la aceste trei combinaţii sinergice, modelul de organizare a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării cuprinde: arii strict protejate, zone tampon şi arii de tranziţie.

În Rezervaţia Biosferei, rolul de conservare este obiectivul principal şi se exercită prin aria strict protejată, care trebuie sa fie bine definită, în sensul enunţării speciilor de plante şi animale, valoarea lor ştiinţifică pentru biodiversitate, eşantioane de peisaje pentru a se asigura cu exigenţă condiţiile şi procesele ecologice corespunzătoare.

Rolul logistic al Rezervaţiei are mai multe faţade, dar dintre acestea cercetarea ştiinţifică şi monitorizarea componentelor protejate sunt cele mai importante pentru a se integra la reţeaua internaţională de arii protejate.

În cadrul arealelor Rezervaţiei Biosferei trebuie sa ţinem cont în primul rând de inventarierea biodiversităţii, de funcţionarea ecosistemelor, de valorile etnografice şi culturale ale populaţiei, inclusiv de nivelul de trai şi necesităţile asigurării acestuia la parametrii nivelului populaţiei din afara Rezervaţiei, folosirea durabilă a resurselor, tehnologii în activitatea economică, compatibile cu obiectul conservării.

De contextul socio-cultural, depinde rolul dezvoltării din aria de tranziţie a popoarelor autohtone. În orice sistem trebuie găsite modalităţi de cointeres a populaţiei locale pentru practicarea metodelor şi folosirea unor utilaje care să ducă treptat la refacerea unor echilibre ecologice deranjate.

Populaţia Deltei Dunării are un mod de viaţă care a rămas neschimbat de secole. Întinderea mare a apei produce inundaţii care necesită diguri şi dragarea canalelor colmatate. Lipsa apei potabile, lipsa canalizărilor, procurarea lemnelor pentru încălzirea locuinţelor, transportul pasagerilor şi aprovizionarea cu mărfuri constituie o problemă majoră pentru locuitorii Deltei Dunării. Toate acestea sunt probleme curente, grave, ce necesită o atenţie deosebită. În plus, în unele localităţi, cum ar fi: Periprava, Sfiştovca, Caraorman şi Cardon, se poate vorbi de problema lipsei dispensarelor , si mai ales a farmaciilor, ceea ce îngreunează şi pune în pericol viaţa populaţiei. În cele mai multe cazuri, flora şi fauna - monumente ale naturii - sunt protejate şi conservate, acestea aparţinând patrimoniului natural şi se ajunge la neglijarea omului şi a familiei din această zonă.

Un capitol aparte în cadrul acestei probleme îl constituie acreditarea profesiei de pescar, precum şi condiţiile de viaţă şi de muncă ale acestora. Este nevoie de această reglementare a statutului pescarilor şi de acordarea de facilităţi materiale, datorită faptului că munca lor de zi cu zi reprezintă singura sursă de venit pentru întreaga familie, într-un spaţiu izolat geografic de restul ţării.

Vă mulţumesc.

Doamna Monica Iacob-Ridzi:

"Votul uninominal - o prioritate politică indiscutabilă"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Faptul că, în sfârşit, a fost luată în discuţie elaborarea unui proiect de act normativ privind votul uninominal este un lucru bun. Domnul Traian Băsescu a insistat mult, încă de la începutul mandatului său de Preşedinte al României, asupra necesităţii acestei măsuri legislative, fapt care a amplificat "reacţia de respingere" a celor 322 de parlamentari. În aceste condiţii, electoratul încearcă să găsească o minimă fărâmă de logică.

Este clar pentru oricine - fie el analist politic sau simplu alegător - că majoritatea parlamentarilor nu doreşte la modul serios votul uninominal. Motivele acestei atitudini sunt multiple. Liderii celor mai multe partide nu-şi doresc în grupurile lor parlamentare nume grele din societatea noastră civilă, oameni integri, cu curaj şi personalitate. E mult mai simplu, şi mai eficient din punct de vedere politic, să ai alături simpli mercenari, conştiinţe înregimentate, oameni fără nume şi fără ambiţii, gata oricând să le facă pe plac, prin vot, şefilor lor de partid, şefi care au avut un cuvânt greu de spus în promovarea parlamentarilor mercenari, prin plasarea lor în poziţii eligibile, pe listele electorale.

Un anonim, introdus în forul legislativ la remorca unei liste electorale va dovedi, pe toată durata mandatului, o obedienţă slugarnică faţă de şeful şi binefăcătorul lui politic. În cele mai multe cazuri, parlamentarul desemnat pe bază de liste nu va reprezenta niciodată voinţa alegătorilor, care, de cele mai multe ori nici măcar nu-l cunosc. El va fi în schimb, exponentul fervent al şefului său şi va vota mecanic tot ce acesta îi va cere.

Lotul 322 a dovedit din plin că parlamentarii "de listă", în marea lor majoritate, gândesc altfel decât alegătorii, pe care, chipurile îi reprezintă. Evident, acest lucru nu îi deranjează câtuşi de puţin. Pentru devotamentul dovedit, şefii politici le vor găsi un loc bun, pe lista unui judeţ bine populat, şi la următoarele alegeri. Apoi, în hibernarea lor cronică se simt bine protejaţi şi de câteva articole de lege organică, articole care poartă inconfundabila marcă iliesciană.

Dacă astăzi, clasa politică românească ocupă un loc derizoriu în preferinţele poporului, vinovate sunt în primul rând listele electorale, prin care a ajuns în diverse structuri, de la consiliile locale până la Parlament, o faună ternă şi rapace, insensibilă la adevăratele probleme care frământă ţara.

Evident, subiectul votului uninominal a fost în discuţie din motive de imagine. Se ştie că asta vrea Poporul. În practică, promovarea unei astfel de legi se va lovi inexorabil de interesele Lotului 322. Aşa că ne aşteaptă dezbateri furtunoase, infinite tergiversări, medieri şi premeditate blocaje procedurale.

Partidul Democrat, promotor convins al votului uninominal va veghea şi va stimula evoluţia acestui subiect, de interes vital pentru însănătoşirea clasei politice din ţara noastră.

Referendumul din 19 mai va marca un dublu câştig. În primul rând, Preşedintele Traian Băsescu va fi repus în drepturile conferite de poporul român prin vot uninominal. În al doilea rând, va dovedi discrepanţa insurmontabilă între ce vrea Poporul şi ce vor aleşii acestuia, ridicaţi în Marele Sfat al Ţării pe bază de liste. România are nevoie de un Parlament reprezentativ, iar acesta nu poate fi alcătuit decât prin vot uninominal.

Domnul Paul Magheru:

Declaraţie politică: "Preşedintele - jucăuş trebuie lăsat fără jucării!"

Sistemul propagandistic al formaţiunii cu ambiţii de partid-stat, PD, funcţionează la turaţie maximă în aceste zile, încercând să acrediteze ideea unei largi coeziuni populare în jurul lui Traian Băsescu. Mizând pe dezamăgirea provocată de eşecurile succesive ale guvernărilor post-decembriste şi profitând de dezorientarea unei părţi a electoratului, ca urmare a manipulărilor prin intermediul presei puse de "mogulii buni" la dispoziţia preşedintelui suspendat, echipa de zgomote a fostului preşedinte în exerciţiu se străduieşte din răsputeri să-i creeze acestuia o imagine de mucenic gata să ia în suliţă toate relele posibile.

De fapt, avem de-a face cu o uriaşă farsă naţională, orchestrată de o gaşcă de veleitari, exponenţi ai unor interese bine definite. O farsă care-l prinde de minune pe jucăuşul amator de bătut podelele cu ţigăncile, în vreme ce mii de amărâţi luau calea pribegiei din faţa apelor revărsate. O farsă grotescă, de vreme ce un om care şi-a recunoscut public apartenenţa la vechiul sistem confiscă, acum, simboluri ce-i sunt complet străine, precum Piaţa Universităţii sau steagul găurit din '89. O farsă care ne demonstrează că, de 17 ani, ne învârtim într-un cerc vicios, de vreme ce am ajuns ca tocmai hoţul să strige mai abitir: "hoţii". O farsă care ne arată că suntem europeni doar cu numele, de vreme ce dezbaterea publică în România proaspăt membră a UE nu se focalizează asupra proiectelor de dezvoltare naţională, ci este monopolizată de meciul Băsescu - Restul lumii.

În disperare de cauză, Traian Băsescu şi camarila sa au pus în mişcare un uriaş angrenaj propagandistic, menit să acopere cu sloganuri mincinoase adevărul că împăratul e gol. De aceea, e util să ne amintim că sâmbătă, 19 mai, românii au de ales între normalitatea democratică şi nebuloasa periculoasă din care se aud ameninţări dictatoriale şi răcnete acuzatoare la adresa oligarhilor răi, în vreme ce mafia cea bună, patronată de Traian Băsescu, îşi vede nestingherită de treabă. Nu doar democraţia e în pericol, ci şi bunul simţ e pe cale de a fi izgonit din societatea românească şi înlocuit cu lumea abjectă în care blonde fatale aruncă bileţele otrăvite în ochii adversarilor preşedintelui, iar acesta trece, aghesmuit, la volan, de la un chiolhan la altul, recunoscând dezinvolt că şcoala vieţii a lăsat urme mai adânci asupra sa decât sistemul educaţional.

Circul antisistem pe care îl fac Băsescu şi capii mafiei pediste are, aşadar, o singură miză: impunerea propriului sistem de nonvalori şi de reguli arbitrare în viaţa politică. Exponent legitim al voinţei populare, Parlamentul României şi-a asumat rolul de apărător al democraţiei şi al Constituţiei, suspendându-l pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. În loc să înţeleagă avertismentul primit, acesta recurge în continuare la aceleaşi minciuni, calomnii şi ameninţări, totul culminând cu îndemnul la aruncarea peste balustradă a celor 322 de aleşi ai poporului care au îndrăznit să-i sancţioneze derapajele constituţionale şi morale.

Sperăm că poporul român nu-şi va dezminţi înţelepciunea tradiţională şi, prin votul din 19 mai, va pune capăt acestui experiment periculos numit Traian Băsescu. Societatea românească trebuie să-şi asume atributele democraţiei mature, care exclude joaca prin cârciumi cu destinul naţional!

Domnul Radu Lambrino:

"Guvernul Tăriceanu: o listă a ruşinii şi a incompetenţei"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Validarea în Parlament a Guvernului rezultat prin eliminarea Partidului Democrat de la guvernare a însemnat o asemenea aberaţie din punct de vedere al logicii democraţiei încât prea puţină lume a mai avut atunci timp să comenteze lista persoanelor nominalizate pentru funcţiile de miniştri. Într-adevăr, trecerea prin Parlament cu sprijinul PSD şi PRM a unui guvern format din două partide al căror scor electoral comun la ultimele alegeri le-ar fi trimis în opoziţie în orice ţară normală, este un fapt care va rămâne în istoria României în capul listei "guvernelor ruşinii" iar în manualele de ştiinţe politice în capitolul despre coaliţiile de interese trans-partinice.

Dacă atunci, la instalare, majoritatea opiniei publice a fost acaparată de spectacolul trist realizat de jocurile de culise PSD-PNL, în scurta perioadă scursă de la învestitură miniştrii Guvernului Tăriceanu au fost personajele mai multor evenimente cel puţin penibile. Nu vom aminti aici decât pe câţiva dintre ei:

• un ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, Zsolt Nagy, împotriva căruia a fost declanşată urmărirea penală într-un dosar cu acuzaţii de o gravitate rară (săvârşirea infracţiunii de "sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional") şi care, în loc să demisioneze eventual până la finalizarea procesului de justiţie, declară senin că doreşte să rămână în guvern;
• un ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, care a reuşit "performanţa" de a demite - direct sau indirect - mai multe persoane din diverse sectoare ale justiţiei implicate în lupta împotriva corupţiei, fapt care a atras deja atenţia mediilor politice europene în vederea activării clauzei de salvgardare şi care i-a adus şi o frumoasă uşă închisă din partea Institutului Naţional al Magistraturii care, în semn de protest, i-a retras efectiv invitaţia de a participa la o dezbatere unde ministrul fusese în prealabil invitat;
• un ministru al sănătăţii publice, Eugen Nicolăescu, care nu recunoaşte eşecul propriei reforme nici măcar când în faţa ministerului pe care îl conduce are loc prima manifestaţie de acest gen din lume: mitingul bolnavilor de cancer cerând accesul la tratament fără discriminare, fără liste de aşteptare şi transparenţă în elaborarea şi aplicarea actelor normative în oncologie şi simplificarea procedurilor de acordare a medicamentelor.

În sfârşit, oricât de sumară ar fi o enumerare a tristelor figuri de miniştri şi a gafelor lor, ea nu ar putea să nu îl cuprindă pe ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Cristian Adomniţei, care a dovedit în aceste zile că îi sunt străine nu doar de problemele educaţiei, ci şi instituţiile şi simbolurile Uniunii Europene. Riscând să practice în faţa camerelor TV pentru prima dată o meserie pe care nu a cunoscut-o niciodată, dl. Adomniţei s-a făcut de râs în faţa unor elevi de şcoală generală pe care a încercat să îi convingă că pe steagul Uniunii Europene sunt 15 stele! Nici chiar steagul însuşi arătat de o elevă nu l-a impresionat pe domnul ministru care a sfătuit-o, conform unei pedagogii numai de dânsul ştiute, să caute o altă dovadă. Ceea ce este însă şi mai grav este că acelaşi ministru a încercat să dea vina pe urmă pe consilierii de la minister care i-ar fi dat această informaţie greşită, recunoscând astfel că nu avea minime cunoştinţe despre Uniunea Europeană din moment ce a avut nevoie în acest sens de un dosar pregătit de altcineva.

În ceea ce priveşte o posibilă reacţie a primului ministru în faţa unei astfel de gafe, nu avem ce să aşteptăm decât îmbărbătări şi susţinere precum s-a întâmplat şi în cazul ministrului justiţiei. În faţa unei asemenea solidarităţi guvernamentale înţelegem odată în plus de ce era nevoie de eliminarea PD de la guvernare: pentru ca un guvern de fini, cumetri şi interese să poată lucra în linişte ca o "mare familie".

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Şcolarizarea în învăţământul postliceal de stat, organizată la iniţiativa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, poate fi finanţată din bugetul unităţilor administrativ teritoriale, potrivit unei ordonanţe de guvern adoptate într-o şedinţa de Guvern săptămâna trecută.

Şcolarizarea poate fi finanţată şi de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învăţământ care asigură şcolarizarea.

Actul normativ aprobat de Guvern modifică articolele 51 şi 52 din Legea învăţământului nr. 84/1995 referitoare la învăţământul postliceal.

Astfel, potrivit noilor reglementări, învăţământul postliceal de stat se organizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului din proprie iniţiativă, la propunerea autorităţilor publice locale sau la cererea agenţilor economici şi a altor instituţii interesate, în formele de organizare zi, seral şi la distanţă.

Nomenclatorul domeniilor şi calificărilor se stabileşte de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pe baza propunerilor factorilor interesaţi, validate de Comitetele sectoriale şi se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Pregătirea prin învăţământul postliceal se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în urma consultării partenerilor sociali şi a validării acestora de către comitetele sectoriale.

Cifra de şcolarizare corespunzătoare calificărilor finanţate din bugetul de stat prin bugetul consiliilor locale este stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, la propunereare MECT, cu consultarea factorilor interesaţi.

Numărul de locuri pentru învăţământul postliceal finanţat de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice, se aprobă de inspectoratul şcolar şi se comunică Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Salutăm modificările aduse legii învăţământului, care reglementează sprijinul financiar al investiţiei în învăţământul postliceal pentru a veni în întâmpinarea cererii formulate de piaţa muncii pentru forţă de muncă corespunzătoare nivelului mediu de calificare.

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică: "Preşedintele suspendat manipulează fără limite"

Au făcut unii colegi de-ai mei referiri la o serie de manipulări ale unor ziare şi televiziuni. Nu este normal, dar ţinând cont că există anumite simpatii politice, interese ale patronatului, sau, chiar erori, căderi în capcana unor intoxicatori de profesie, înţeleg acest fenomen. Nu pot însă să înţeleg şi nu pot să admit situaţia în care cel care manipulează este chiar şeful statului. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile întrece însă orice închipuire. Traian Băsescu, profitând de o hipermediatizare - apropo, în urmă cu trei săptămâni, susţinătorii domniei sale ţipau ca din gură de şarpe că Parlamentul i-a interzis apariţia pe micile ecrane, iată, realitatea i-a contrazis - manipulează fără încetare cetăţenii României. Am să mă refer doar la câteva citate din declaraţiile sale recente şi am să le pun faţă în faţă cu realitatea.

Duminică, la Iaşi, Traian Băsescu spunea : "Am pledat cauza Moldovei (Republica Moldova - n.a.) la Naţiunile Unite, la Casa Albă, la cancelaria de la Berlin, la cabinetul lui Jacques Chirac. Am greşit ?", a întrebat el asistenţa. Evident, suporterii domniei sale au răspuns cu un "nu" prelung. Şi acelaşi lucru trebuia să-l înţeleagă şi milioanele de telespectatori din restul ţări. Dar ce au aflat luni, cititorii prestigioasei publicaţii "The Economist"? Au aflat că "Băsescu tratează grosolan Republica Moldova". Citez din text: "Traian Băsescu, preşedintele României, în prezent suspendat, un jovial fost căpitan de navă, consideră că Republica Moldova este un experiment eşuat, care probabil ar avea o situaţie mult mai bună dacă s-ar alătura României". Într-un bar, la o ţuică, acolo crede "The Economist" că ar trebui Traian Băsescu să exprime astfel de opinii, nu în calitatea de şef de stat. Un singur comentariu se impune aici: cred că nimeni nu poate acuza pe ziariştii respectiv că ar avea ceva împotriva lui Traian Băsescu. Ei critică modul în care se comportă şeful statului român. Şi este foarte grav când presa străină, care nu are nici o legătură cu mult huliţii 322 de parlamentari sau cu mult condamnaţii oligarhi, scrie astfel despre preşedintele unui stat membru al Uniunii Europene.

Ieri seară, la B1TV, în emisiunea "Naşul", Traian Băsescu spunea: "Dacă nu mă duceam eu la inundaţii, nu mergea nici Tăriceanu. A trebuit să mă duc eu, pentru ca să meargă şi el". Ce trebuia să înţeleagă telespectatorul? Că dacă nu era el, premierul Tăriceanu ar fi ignorat calamităţile naturale din 2005. Dar, Traian Băsescu omite cu desăvârşire să spună că, tocmai din cauza inundaţiilor premierul Tăriceanu a renunţat la anunţata demisie ce urma să declanşeze mult doritele, de către şeful statului, alegeri anticipate. Şi, de fapt, acesta a fost momentul declanşării ofensivei lui Traian Băsescu împotriva premierului şi a PNL.

Tot ieri, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, preşedintele suspendat a spus: politicienii au devenit nişte marionete ale lui Voiculescu, Patriciu şi mulţi alţii. Patriciu controlează integral conducerea PNL care dăşi primul ministru al ţării. În acest moment existăriscul ca oameni care nu sunt aleşi să decidă şi politicienii să fie nişte maimuţoi care reacţionează la comanda unor oameni foarte bogaţi". Niciodată, de când a început campania virulentă împotriva unor formaţiuni politice şi persoane pe care nu le agreează, Traian Băsescu nu a venit cu o dovadă concretă privind influenţarea oamenilor politici de către o serie de oameni de afaceri foarte potenţi. Nu există, şi site-urile Camerei şi Senatului pot fi accesate de orice cetăţean roman şi nu numai, nici un proiect de lege al Guvernului şi nicio propunere legislativă a parlamentarilor PNL sau PC care să favorizeze pe vreunul dintre cei nominalizaţi sau pe "mulţi alţii".

La Iaşi, şi nu numai, Traian Băsescu a spus, adresându-se asistenţei: "Cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea au sfidat Constituţia, dar v-au sfidat şi pe dumneavoastră". Problema "sfidării" Constituţiei nu o mai comentez. Au lămurit-o chiar şi o parte dintre ziariştii şi analiştii care îl susţin pe Traian Băsescu şi care au recunoscut că nici o literă din legea fundamentală nu a fost încălcată de Parlament. Dar pe cetăţeni, cel care i-a sfidat este chiar Traian Băsescu. Dispreţuind şi jignind grav politicienii, făcându-i marionete şi maimuţoi, Traian Băsescu i-a sfidat în primul rând pe cei care i-au votat pe politicienii astfel etichetaţi.

"Vă asigur că sunt un om liber, independent, fără nicio legătură netransparentă cu comunitatea de afaceri", este o declaraţie din acelaşi interviu acordat Europei Libere. Dacă ar fi aşa, Traian Băsescu ar fi trebuit să răspundă la întrebarea publică pe care i-am adresat-o luni în cadrul unei conferinţe de presă şi în care i-am solicitat să prezinte sursele de finanţare ale campaniei, surse care i-au permis să cheltuie, numai cu mitingul de la Iaşi, peste o jumătate de milion de euro. Nu a dat nici un răspuns.

PS. "Voi folosi votul din 19 pentru a influenţa instituţiile statului", a spus Traian Băsescu ieri seară la B1TV. Este o exprimare extrem de periculoasă îmbibată cu parfum de dictatură. Să nu uităm că marii dictatori ai lumii s-au ridicat şi s-au folosit de votul popular.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Doresc să vă prezint declaraţia politică intitulată "Dezvoltarea durabilă şi economia ecoresponsabilă".

În momentul de faţă există părerea, încă insuficient consolidată, conform căreia organizarea economico-socială este caracterizată ca fiind depăşită, de tip fosil, deoarece aceasta este fondată în momentul de faţă unilateral pe accesul la resurse, această abordare este, în acelaşi timp, utopistă şi pesimistă.

Abordarea este pesimistă, deoarece organizarea economică şi socială se resemnează în faţa abordării strict financiare şi, din păcate, nu există un proiect global care să facă apel la forţele creative ale societăţii. În acelaşi timp, sistemul este considerat utopist deoarece se creează părerea că în momentul de faţă şi în viitor sunt suportabile creşteri exponenţiale într-o lume a resurselor limitate, iar tehnologiile, în esenţa lor, au potenţialul de a remedia totalitatea problemelor de mediu pe care le generează activităţile noastre.

Această manieră de tratare a dezvoltării este financiară, conservatoare, corporatistă şi clientelară, pur financiară deoarece nu integrează într-o manieră reală problemele de mediu şi cele sociale, care aşteaptă o rezolvare rapidă şi durabilă; conservatoare, deoarece nu introduce nicio alternativă; corporatistă, deoarece apără structurile stabilite; clientelară, deoarece răspunde la revendicările punctuale dispreţuind interesului general şi cel al viitorului.

Acestei modalităţi de abordare i se opune "Economia ecoresponsabilă", care se bazează pe conceptul că noi merităm o societate bazată pe legături puternice într-un mediu sănătos, viziunea propusă fiind, în acelaşi timp, optimistă şi responsabilă, optimistă deoarece se are încredere în evoluţia structurilor existente care va fi corectă şi anticipativă pentru toţi factorii implicaţi: cetăţeni, întreprinderi, guvern, autorităţi locale, realistă, deoarece are o viziune pe termen lung de integrare obligatorie a factorilor sociali şi de mediu, care, dacă vor fi în continuare ignoraţi, se vor îndrepta violent împotriva noastră a tuturora.

Viziunea unei economii ecoresponsabile a fost prezentată într-o lucrare importantă, de mare acoperire, intitulată ECORESP, coordonată de doamna Corinne Lapage.

Economia responsabilă şi ecoindustriile au la bază eco-tehnologiile, tehnicile ecologice raţionale. Acestea reprezintă, incontestabil, o şansă a dezvoltării industriale şi a dezvoltării şi diversificării pieţei forţei de muncă într-un mediu ecologic sănătos şi durabil.

Ecoindustriile dezvoltă în domeniul lor trei categorii de activităţi: gestiunea poluării ca acţiune preventivă sau curativă, tehnici integrate şi produse mai puţin poluante, gestiunea resurselor, cu precădere a energiilor regenerabile şi a materiilor secundare.

Abordarea ecotehnologică cuprinde cvasitotalitatea sectoarelor de activitate: transporturile, energia, industria şi agricultura.

Cheltuielile legate de protecţia mediului la nivelul Europei sunt de 370€/loc./an şi reprezintă 1,7% din p.i.b. (Franţa - 360€/loc/an, Austria - 1000€/loc/an, 4,3% din p.i.b., Danemarca - 950€/loc/an, 3,3% din p.i.b.)

Pentru a avea o imagine corectă asupra situaţiei din România voi folosi, ca şi bază comparativă, indicatorii şi datele cuprinse în lucrarea ECORESP, urmărindu-se impactul economic sub aspectul segmentului de piaţă ocupat din piaţa mondială şi impactul asupra pieţei forţei de muncă.

Piaţa mondială a ecotehnologiilor a fost evaluată în 2002 la 550 miliarde de euro, la acelaşi nivel ca industria aerospaţială şi farmaceutică şi are o creştere de 5% pe an. Pentru a avea o imagine asupra dinamicii acestui domeniu, se arată că în 1999 cifra de afaceri globală a ecoindustriilor comunitare se ridica la 183 miliarde de euro, reprezintând 2,3% din p.i.b. al Uniunii Europene, iar 1,6 milioane persoane îşi desfăşurau activitatea în acest sector, reprezentând 1% din numărul angajaţilor.

În cazul politicilor industriale, se pune un accent deosebit pe procedeele neconvenţionale regenerabile în producerea energiei electrice, deoarece producerea a 10% din totalul energiei electrice prin procedee neconvenţionale permite o economie de 29-53 miliarde de dolari, pusă pe seama neutilizării petrolului în Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.

Având în vedere efectele pozitive create de producerea energiei electrice din resurse regenerabile, conform BTM Consult, până în 2010 industriile europene vor investi 50 miliarde de euro în instalaţii de poducere a energiei eoliane, care se vor adăuga celor 25 miliarde euro investiţi până în momentul de faţă.

În 2030 se estimează că investiţiile din acest domeniu vor fi egale cu investiţiile din domeniul energiei nucleare, apreciate la 10-16 miliarde euro pe an.

În Uniunea Europeană, transporturile consumă 32% din consumarea energiei comerciale, costurile sociale şi de mediu reprezentând aproximativ 8% din p.i.b.

O ecotehnologie eficace permite o reducere importantă de materii prime prin ameliorarea eficacităţii, într-un sens mai larg, dar şi a reechilibrării modalităţilor de transport şi internalizării costurilor legate de mediu.

Producţia industrială va cunoaşte progrese foarte importante în termeni de eficacitate, graţie aplicării noilor ecotehnologii, în care se apelează din ce în ce mai mult la materiale reciclate şi la procedee cu grad de poluare redus şi consumuri energetice reduse.

Europa a făcut o prioritate din tema "dezvoltarea durabilă, schimbarea planetară şi ecosistemul", alocând un buget de 2 miliarde de euro în perioada 2005-2007. Această sumă a servit şi serveşte la dezvoltarea activităţilor de cercetare în următoarele domenii: ecotehnologii, sisteme energetice durabile, transport de suprafaţă durabil, gestiunea resurselor naturale.

Programul intitulat "durabilitatea sistemelor industriale" promovează nanotehnologiile, care vor permite reducerea consumul de resurse. Spre exemplu, se va asigura punerea la punct a noilor dispozitive şi a sistemelor de producţie curate, cu o valorificare maximă a materialelor care intră pe fluxul tehnologic.

În manieră mai generală, resursele financiare din program au fost folosite pentru activităţi de cercetare în favoarea protejării mediului în domenii ce cuprind biotehnologiile, agricultura, produsele chimice şi sănătatea.

Printre obiectivele majore ale acestei politici figurează şi dezvoltarea locurilor de muncă şi a potenţialului întreprinderilor mici şi mijlocii. În rezoluţia Parlamentului European din 5 iulie 2005, Parlamentul subliniază potenţialul de creştere a locurilor de muncă în sectoarele ecotehnologiilor şi atingerea, prin crearea de noi întreprinderi mici şi mijlocii şi de noi locuri de muncă, a obiectivelor strategiei de la Lisabona. Până în 2010, investind în ecotehnologii, se vor crea 950.000 locuri de muncă şi 1.443.000 locuri de muncă până în 2020.

Documentele şi rapoartele la care am făcut referire, pun în lumină patru categorii de blocaje şi obstacole, grupate după cum urmează: obstacole societale şi organizaţionale, obstacole economice, obstacole datorită reglementărilor, obstacole tehnice.

Obstacolele societale şi organizaţionale sunt considerate ca fiind cele mai importante. În primul rând, organizarea administrativă franceză stabileşte, de cele mai multe ori, o concurenţă incorectă între sectorul de stat şi cel privat, asigurându-se avantajarea sectorului de stat şi o absenţă a resurselor reale la nivelul autorităţilor locale şi regionale.

Obstacolele societale în promovarea noilor tehnologii constau în următoarele: lipsa unui interes general la nivelul agenţilor economici, lipsa datelor şi informaţiilor necesare dezvoltării domeniului, absenţa schimburilor de experienţă la nivel naţional şi regional.

Obstacolele economice sunt determinate de următoarele: absenţa internalizării costurilor de mediu, considerat cu un " obstacol major în dezvoltarea ecotehnologiilor", fiscalitatea este puţin utilizată sau nu este utilizată în sens favorabil mediului şi mecanismele de stimulare financiară sunt puţin utilizate. Costurile operaţiilor de colectare şi de reciclare, în comparaţie cu celelalte etape din procesele economico-sociale de gestiune a deşeurilor, pot influenţa competitivitatea industriilor de reciclare, fiind citate în acest sens taxele pentru deşeurile menajere neselectate şi taxele pentru uzinele de incinerare.

Obstacolele datorită reglementărilor vizează următoarele aspecte: reglementarea este defavorabilă noilor tehnologii şi favorizează păstrarea tehnologiilor tradiţionale, refuzul aplicării directivelor comunitare şi menţinerea în sistemul juridic a normelor neadaptate şi nelegale, instalaţiile mai perfecţionate, dar mai costisitoare sunt subexploatate, datorită faptului că legislaţia impune norme obligatorii, dar lasă libertatea alegerii mijloacelor de atingere a acestor obiective.

Obstacolele tehnice sunt legate, în primul rând, de greutăţile pe care le întâmpină dezvoltarea şi introducerea noilor tehnologii.

Având în vedere cele prezentate, precum şi necesitatea asigurării României în procesul global al dezvoltării durabile, consider că este necesar ca la nivel legislativ şi tehnologic să se stabilească măsurile necesare şi trebuie conştientizată populaţia cu privire la situaţiile în care nu se asigură principiile economiei ecoresponsabile.

Am dorit să fac această prezentare în plenul Camerei Deputaţilor, deoarece diferenţa mare de preocupări între UE şi România pune în pericol statutul de ţară membră a Uniunii Europene în contextul măsurilor care se preconizează la nivel european şi global în acest domeniu.

Prin urmare, stimaţi guvernanţi, vă solicit o analiză serioasă şi profund profesională, deasupra bătăliilor politice, în urma căreia să putem stabili împreună, puterea şi opoziţia, pentru o perioadă bine determinată, drumul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a se alătura Uniunii Europene în parcursul deosebit de ambiţios al dezvoltării durabile printr-o economie cu alte repere în care predomină nu numai profitabilitatea clasică, ci şi profitabilitatea într-un nou raport cu protecţia mediului, conservarea resurselor şi eficientizarea energetică a activităţilor desfăşurate.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

"Educaţia în viziunea foştilor miniştri democraţi"

Doamnelor şi domnilor,

Educaţia reprezintă un domeniu foarte important, vital, ş putea spune, pentru evoluţia unei societăţii şi ar fi trebuit să fie o prioritate majoră şi pentru miniştrii post-decembrişti.

Dacă unii dintre ei au reuşit să mai schimbe câte ceva în bine în decursul timpului, cei doi miniştri democraţi ai educaţiei au făcut o mulţime de promisiuni timp de doi ani, au clamat marile lor aşa-zise reforme, dar au uitat să-şi precizeze şi importantele nerealizări în acest domeniu:

• au clarificat corectitudinea cu care au fost cheltuiţi banii publici în perioada 2001-2004;
• examenele naţionale au fost fraudate, fără a fi luate măsuri împotriva celor vinovaţi;
• au avut loc în perioada respectivă (2005 şi 2006) cele mai mari greve din sistemul de învăţământ;
• nu au reuşit să promoveze o strategie coerentă, pe termen lung pentru evoluţia educaţiei şi cercetării;
• nu au prezentat o strategie clară de descentralizare, deşi preşedintele, premierul şi chiar Uniunea Europeană au cerut-o.
• pentru învăţământul preuniversitar nu există standarde şi metodologie de evaluare a calităţii educaţiei;
• a crescut alarmant numărul elevilor care abandonează studiile din cauza sărăciei, dar şi al copiilor ai căror părinţi au plecat să muncească în străinătate;
• a scăzut dramatic criteriul de performanţă al cadrelor didactice datorită neatractivităţii salariale din domeniu;
• şi extrem de important pentru o reformă reală a sistemului educaţional pe termen lung, Curriculumul National este extrem de încărcat, cu informaţii greoaie, perisabile, care nu stimulează gândirea, creativitatea, abilităţile elevilor şi intrarea facilă pe piaţa muncii;
• nu există un sistem de supraveghere în şcoli pentru siguranţa elevilor şi a profesorilor, dar şi pentru creşterea gradului de frecvenţă a orelor de curs.
• nu s-au luat măsuri pentru reducerea cazurilor de violenţă în şcoli care, din păcate în ultimii ani, s-au ridicat la cote alarmante.

E puţin oare, consemnat la Capitolul NEREALIZĂRI pentru doi ani de activitate a doi miniştri care au fost mai mult decât susţinuţi şi lăudaţi de Partidul Democrat şi de către domnul preşedinte Băsescu, şi care cel puţin în anul 2006 şi primul trimestru al anului curent au avut la dispoziţia ministerului de resort şi fonduri destul de mari pentru investiţii, dar din păcate le-au lipsit proiectele viabile care să lumineze cu adevărat acest sistem românesc al educaţiei?

Nu mai pot să spun decât că noul ministru al educaţiei care deja a anunţat proiecte importante, are foarte multe de făcut în următoarea perioadă, pentru a creşte cu adevărat performanţa Ministerului Educaţiei, dar şi a întregului sistem educaţional care nu reprezintă altceva decât viitorul nostru ca români.

Vă mulţumesc.

Domnul Laurenţiu Mironescu:

"O veritabilă ţiganiadă"

Aşa cum bine ştim, majoritatea parlamentară a decis aprobarea unor amendamente la legea de desfăşurare a referendumului pentru suspendarea preşedintelui, ce va să fie în 19 mai 2007.

Prin adoptarea tuturor acestor precizări ale modului de desfăşurare a numitului eveniment, am asistat la o îngrădire fără precedent a dreptului constituţional al fiecărui român de a-şi exercita opţiunea de vot.

Majoritatea parlamentară, constituită din cuplurile la modă PNL - PSD, UDMR - PRM şi asezonată într-un mod conservator, a decis plină de rigoare ca dată de desfăşurare a referendumului 19 mai 2007 - o zi de sâmbătă.

S-au gândit oare aceşti domni parlamentari la cei aproape un milion de cetăţeni care, datorită convingerilor religioase, nu pot vota sâmbăta? Mă îndoiesc, altfel ar fi ţinut cont de reprezentantul acestora în Parlament, care şi-a făcut precizată poziţia. Nu este vorba numai de cetăţenii de rit mozaic rezidenţi în România, ci şi de cei peste jumătate de milion din Ţara Sfântă care, în sabat, nici măcar nu se pot deplasa spre locurile de votare.

Votul lor este neinteresant, probabil, pentru aleşii pe liste (PSD - PNL, UDMR - PRM şi PC), cum la fel de neinteresant este şi votul celorlalţi români care găsesc să-şi petreacă ziua de sâmbătă în afara oraşului sau lucrând la ţară pământul lor sau al părinţilor.

Toate astea nu fac altceva decât să contureze strategii prin care câteva persoane, care păpuşează 322 de aleşi, încearcă să facă totul pentru a împiedica revenirea în funcţie a unui preşedinte ales de mai mult de 5 milioane de oameni.

Referendumul pentru suspendarea preşedintelui a dat ocazia multor discursuri să fie rostite. Fie că, plini de avânt proletar, unii înfierează faptele pline de reprobabil ale preşedintelui suspendat, alţii doresc puteri sporite Parlamentului care să interpreteze votul popular, explicând poporului, de fapt, ce a vrut să voteze.

Concluzia e că majoritatea care ţine prizonieră voinţa poporului român îşi doreşte, cel puţin declamativ, să transforme România într-o republică parlamentară, confiscând şi unul din ultimele veto-uri ale poporului, acela de a desemna, prin vot, Preşedintele României.

Analizând parcursul parlamentar la care am putut fi martor la acest prim mandat, absenţele duse la paroxism, modul de vot, tacita aprobare, saltul preşedintelui Camerei Deputaţilor peste punctele deranjante din ordinea de zi, votul la mai multe mâini, unele ale nepoatelor, intenţia de a înfiinţa o republică parlamentară, pare un demers pe cât de demagogic pe atât de imoral, iar posibilitatea ca aşa ceva să devină realitate s-ar constitui într-o ultimă palmă dispreţuitoare dată poporului român.

Votul electoratului va demonstra, o dată în plus, ireversibilitatea drumului pe care, timid, România se îndreaptă către civilizaţie, aruncând în derizoriu prestaţiile politice ale partidelor de obârşie pentru 322 de aleşi, pentru care doctrinele sunt folositoare atâta timp cât le satisfac interesele.

Domnul Florin Iordache:

"Votaţi da şi spuneţi-i "pa"!

Nu cred că mai are vreun rost să adaug cuvinte care să-l descrie pe preşedintele suspendat Traian Băsescu, dar totuşi o fac. Imaginea falsă a lui Traian Băsescu, aproape perfectă, aşa cum au generat-o scenele lacrimogene pe care le-a jucat preşedintele suspendat, se doreşte a fi un succes în campania electorală. Modelată cu o plastilină de calitate, printr-o muncă laborioasă, de ani de zile, de doamna Adriană Săftoiu, imaginea creată cu atâta trudă începe să se modifice cu o viteză cu care pe Traian Băsescu nu-l prea avantajează. Treptat, treptat, Traian Băsescu cam începe să-şi dea arama pe faţă şi nu-şi mai controlează cuvintele, căci de gesturi de mult nu mai poate fi vorba.

Cred că este uşor de descris în câteva cuvinte omul Traian Băsescu din spatele discursurilor şi al mişcărilor atent supravegheate. Omul Băsescu deţine sceptrul puterii în mână, fiind eliberat de încorsetările impuse de doamna Săftoiu, gata să dea frâu liber pornirilor ce caracterizează adevărata sa personalitate: moralitate mai mult decât îndoielnică, şantajist periculos şi răzbunător, politician imatur cu puternice înclinaţii autoritariste, diplomat amator, posesor al darului manipulării maselor pe care le utilizează abuziv şi parşiv.

Nu mare mi-a fost mirarea să observ că, la mitingul în acest week-end de P.D., o lozincă uriaşă se lăsa întrevăzută printre sutele de surate, în care susţinătorii lui Traian Băsescu scriseseră: "Arată-le că Tu ai puterea!" Cel desemnat prin tu, cu T mare, asemenea lui Dumnezeu, era chiar Traian Băsescu, cu chip de orice altceva, numai de Dumnezeu nu.

Secvenţa aceasta incredibilă, în care unui om i se spune ca lui Dumnezeu, se petrece, din păcate, chiar în România anului 2007, la mitingul organizat de Partidul Democrat la Sala Mare a Teatrului Naţional pentru susţinerea lui Traian Băsescu.

Îndemnul adresat de un partid ce are în nume cuvântul Democrat e, aşadar, ca Traian Băsescu, odată scos din suspendare, să le arate nu numai adversarilor, ci şi românilor, că el are Puterea. Evident, celor din P.D. nu trebuie să le-o arate,... cu ei doar o împarte...

Cert este că mitingul din acest week-end ne-a dovedit că Traian Băsescu nu e preşedintele tuturor românilor, ci preşedintele unui partid, P.D. Prin urmare, pentru a scăpa de această situaţie nu foarte plăcută, la referendum votaţi da şi spuneţi-i "pa".

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Copiii condamnaţi să trăiască fără părinţi"

Mii de părinţi din mediul rural sunt nevoiţi să-şi lase copiii în grija soţului/soţiei sau chiar a rudelor pentru a-şi găsi un rost în străinătate. De cele mai multe ori, bunăstarea familiei ajunge astfel să fie plătită cu absenţa cel puţin a unui părinte din viaţa copiilor, cei mai mulţi dintre ei de vârstă şcolară. Fenomenul a ajuns să capete amploare în numeroase localităţi din judeţul Galaţi şi din toată ţara, care nu dispun de alte oportunităţi profesionale care să le asigure un trai decent tinerelor familii. Lipsa banilor şi a unui sistem social mai bun îi determină pe cei mai mulţi români să-şi caute norocul pe alte meleaguri, unde să-şi aducă, în cele din urmă, şi familia.

La nivel naţional, peste 18.000 de copii au rămas fără ambii părinţi, care au plecat să muncească în străinătate, după cum au precizat reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Cei mici au fost lăsaţi în grija rudelor sau a statului şi sunt monitorizaţi de autorităţi, deoarece sunt vulnerabili la tentaţiile străzii, pot să abandoneze şcoala, să aibă deviaţii comportamentale, să fie atraşi către fapte penale sau, cel mai grav, să-şi pună capăt zilelor, nemaisuportând lipsa părinţilor.

Sociologii au evidenţiat riscurile pe care le presupune încredinţarea copiilor către bunici sau rude apropiate. Astfel, în lipsa afecţiunii şi supravegherii din partea părinţilor, aceşti copii încep să absenteze de la şcoală, sunt indisciplinaţi, iar performanţele la învăţătură sunt slabe. Pe plan social, ei se simt invidiaţi şi marginalizaţi de colegii lor. Lipsa părinţilor şi traiul greu pe care îl îndură copii rămaşi singuri în ţară îi determină să ia decizii drastice, doi dintre aceşti copii s-au sinucis.

La nivel local, Direcţia pentru Protecţia Copilului arată că, în judeţul Galaţi, mai bine de 2.000 de copii au rămas fără un părinte din cauza faptului că acesta a plecat în străinătate pentru obţinerea unei slujbe. Situaţia este însă mult mai complicată, cifrele nefiind încă definitive, ba mai mult, luate pe categorii acestea sunt mult mai mari.

Ordinul nr. 219/2006 al Secretarului de Stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului instituie obligativitate persoanelor care desfăşoară o activitate legală în străinătate şi au în România minori în întreţinere, să informeze primăria sau serviciile publice de asistenţă socială despre situaţia acestora. Dar în realitate, multe familii ignoră aceste prevederi legale, lăsând copiii în grija unor persoane, rude, apropiaţi, vecini etc., despre care, de multe ori, nu au suficiente informaţii. Fenomenul ia amploare pe zi ce trece, autorităţile trebuie să monitorizeze şi să aibă o aplecare mult mai mare spre aceste cazuri sensibile, să conştientizeze că în această ecuaţie nimeni nu are nicio vină, dar răspunderea este a noastră, a tuturor.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

În ultima perioadă, am vizitat mai multe baze sportive din cadrul unor şcoli din judeţul Prahova. Am găsit o situaţie tristă. Toate aceste baze sportive nu au mai fost modernizate de ani de zile, orele de sport desfăşurându-se în condiţii improprii.

Cu toţii ştim că sportul asigură o dezvoltare armonioasă a individului. Cu toate acestea, se constată o lipsă de interes din partea autorităţilor cu privire la susţinerea sportului şcolar.

Ţinând cont de faptul că prin intermediul sportului şcolar se formează viitorii campioni ai României şi, de ce nu, ai lumii, consider că este strict necesar să se realizeze un program naţional de refacere şi modernizare a bazelor sportive din şcoli, astfel încât elevii să se bucure de condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii sportive.

De aceea, stimaţi guvernanţi, lăsaţi deoparte disputele politicianiste şi canalizaţi-vă efortul către rezolvarea problemelor prioritare ale României, printre care se numără şi cea prezentă în această declaraţie politică.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Drepturile pensionarilor - între cerinţele sociale şi standardele europene".

Apropierea condiţiilor sociale ale pensionarilor noştri de cele oferite în alte state ale Uniunii Europene pare un obiectiv iluzoriu, greu de atins chiar şi într-o perioadă lungă de timp.

În ceea ce priveşte cuantumul pensiei, echivalat în monedă europeană, orice comparaţie cu nivelul european este inutilă, dată fiind disproporţia termenilor şi condiţiile diferite în care se defineşte limita minimă de venit pentru un trai decent.

Acest ultim indicator poate fi comparat cu cel existent în Ungaria, de exemplu, unde pensia minimă este în echivalent de 384 ron, ceea ce nu este mult pentru o ţară recent intrată în U.E., şi nici prea mult în comparaţie cu nivelul de la noi dacă eliminăm din calculul mediei pensiile acordate în sistemul cooperaţiei agricole.

Este, însă, de remarcat că pensionarii Ungariei beneficiază de multe drepturi, care pentru români par imposibil de obţinut, începând de la cea de-a 13-a pensie pe an, la scutiri sau reduceri de impozite la clădiri şi terenuri; de la decontarea integrală a cheltuielilor de medicamente şi deplasarea la medic sau spital până la gratuităţile din staţiunile balneare de odihnă şi tratament; de la dreptul de a circula gratuit pe mijloacele de transport în comun până la accesul fără plată la spectacole şi muzee.

Despre astfel de facilităţi şi gratuităţi acordate pensionarilor în ţările din vestul Europei nu are sens să facem astfel de consideraţii, întrucât, aşa cum am menţionat, standardele europene sunt foarte ridicate, greu de atins.

Pentru a îmbunătăţi condiţiile sociale ale pensionarilor noştri este, însă, necesară rezolvarea urgentă a ridicării nivelului pensiei la o serie de categorii de pensionari, care de ani buni de la intrarea în vigoare a actualei legi a pensiilor se simt dezavantajaţi de modul cum le-a fost determinat cuantumul pensiei, printre care putem menţiona:

• pensionarii cărora, datorită neînscrierii în cărţile de muncă a câştigurilor lunare realizate, li s-a luat în considerare doar salariul minim pe economie;
• foştii specialişti care au lucrat în unităţile C.A.P. şi care au primit drepturile salariale în funcţie de normele de muncă stabilite (dar fără depăşirile realizate);
• pensionarii cărora nu li s-au majorat pensiile în funcţie de rata inflaţiei, pe motiv că, după recalculare, au obţinut un punctaj mai mic decât cel avut la momentul pensionării.

Se impune, de asemenea, modificarea altor reglementări din legislaţia pensiilor care să asigure creşterea nivelului acestora în strictă relaţie cu majorarea preţurilor şi tarifelor, cu un nivel minim de trai în condiţii decente.

În acest sens, o iniţiativă legislativă care să îmbunătăţească în etape condiţiile sociale pentru această categorie de cetăţeni este binevenită şi necesară, demers care trebuie să parvină cât mai curând în Camera Deputaţilor.

Mulţumesc.

- Pauză -