Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9,00.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa!

Vă cer scuze pentru întârziere. Nu am să dau vina pe trafic că este foarte fluid! Vina îmi aparţine.

Domnule Frâncu, aveţi cuvântul, după ce declar deschisă prima parte a şedinţei de astăzi destinată prezentării declaraţiilor politice.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Moţiunea de cenzură, un răsunător eşec."

Doar 115 voturi pentru o moţiune prin care se intenţiona căderea guvernului. Atât au reuşit să obţină PD şi PLD, partidele prezidenţiale, anti-PNL şi anti-Tăriceanu. Dacă ne gândim la modul lor de manifestare şi la efectele obţinute, din fericire, doar parţial, am putea să mergem mai departe şi să le numim partide anti-sistem, anti-stabilitate, anti-democraţie şi chiar anti-România.

Cele 115 voturi obţinute luni sunt mai puţine chiar decât numărul de semnături din tabelul-anexă cu care textul moţiunii a reuşit să fie, abia la a treia încercare, depus la cele două camere ale Parlamentului. Ne aducem aminte cum, la un moment dat, erau 115 nume şi 116 semnături, situaţie justificată de conducerile celor două partide ca "o eroare tehnică, de secretariat". Ce a fost, în realitate, până la urmă s-a văzut: semnături scanate şi tipărite la imprimantă.

Nu am verificat în arhive, dar sunt aproape sigur că 115 bile albe în urna albă reprezintă cel mai mic număr de voturi "pentru" din istoria tuturor moţiunilor de cenzură cu care s-a confruntat vreun guvern în cei 17 ani şi jumătate de construire a democraţiei în ţara noastră. O înfrângere categorică, pentru motive asupra cărora nu mai are rost să insist, acum şi aici.

Ai zice că oricine suferă un asemenea eşec se aşează cuminte în banca lui şi îşi trage, în tăcere, învăţămintele. Ei bine, nu. Asemenea preşedintelui Traian Băsescu, cel care la câteva minute după scrutinul din 19 mai s-a străduit să prezinte într-o falsă lumină efectele referendumului, domnul Boc şi ciracii lui se dau de ceasul morţii să ne spună că 115 voturi înseamnă mult mai mult decât reprezintă în realitate.

Treziţi-vă, stimaţi colegi parlamentari care aţi pus bila după pofta inimii lui Traian Băsescu! 115 nu reprezintă nici măcar un sfert din Camera Deputaţilor plus Senat. Calmaţi-vă şi haideţi să purcedem din nou la treabă, fiindcă legile integrării României în Uniunea Europeană sunt multe şi trebuie, în continuare, votate!

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., a depus în scris intervenţia domnul Mihăiţă Calimente.

Urmează domnul Mocanu Vasile.

Domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Am dat o şansă Guvernului".

În ultimii 17 ani, în viaţa politică românească, a devenit un loc comun expresia "a alege dintre două rele, răul cel mai mic". Din păcate, în ultimii doi ani, această sintagmă a ajuns aproape o emblemă a situaţiei politice din România. Dar nu din vina noastră!

Ieri, P.S.D. a avut de ales între două rele. Am avut, pe de o parte, moţiunea democrată, un document slab pregătit, contradictoriu, populist şi demagog. Am mai spus-o: atâta vreme cât cei peste 1000 de funcţionari democraţi care ocupă funcţii în administraţia locală nu-şi dau demisia, orice atac al P.D. la adresa Executivului nu poate fi decât neavenit.

În realitate, dincolo de capul lui Tăriceanu, P.D. nu-şi doreşte altceva decât alegeri anticipate, pentru a profita de confuzia care domneşte în rândul electoratului, după referendumul din 19 mai.

Nu dragostea de ţară îi mână pe democraţi în luptă, ci mirosul ciolanului. Democraţii ştiu foarte bine că, în următoarele luni, P.D. se va dezumfla ca o gogoaşă cu termen de garanţie depăşit, de aceea se zbat disperaţi pentru a forţa alegerile anticipate. Ne-am plictisit totuşi de această idee, unică dar fixă a P.D. şi a şefului statului, Traian Băsescu.

Avem, de cealaltă parte, un Cabinet ineficient, incompetent şi lipsit de proiecte. Un Guvern care doar profită de avântul sănătos pe care l-a luat economia în perioada 2000-2004, când la guvernare s-a aflat P.S.D.

Nu pentru că este genial, frumos şi bine crescut am mai dat o şansă Cabinetului Călin Popescu Tăriceanu, ci pentru că, în această vară, guvernanţii sunt obligaţi să ia măsuri urgente pentru a diminua dezastrul din agricultură, din sănătate sau din educaţie. În plus, este grabnic nevoie de strategie de absorbţie a fondurilor europene, fără de care economia românească este în pericol să o ia din nou la vale.

Dacă am fi acceptat moţiunea de cenzură a P.D. am fi blocat activitatea Guvernului, într-un moment în care nu de lupte politice avem trebuinţă, ci de transpiraţie şi putere de muncă. În următoarele luni, România are nevoie de stabilitate pentru a depăşi criza în care se află. Am dat o şansă Guvernului, pentru că am pus interesul naţional deasupra intereselor de partid.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat Mocanu.

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Baban din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Se pregăteşte domnul Petru Călian.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Criza grădiniţelor din România."

Crize, crize, crize. Începând de la criza politică şi terminând cu cea din sistemul sanitar, România este bântuită de acest fenomen încă din primii ani ai tranziţiei spre democraţie.

Astăzi, este rândul crizei din sistemul de învăţământ. Am înţeles, greu, este adevărat, de criza locurilor din învăţământul liceal, universitar, de criza locurilor de cazare din căminele studenţeşti, dar nu pot pricepe cum a apărut acest fenomen şi la nivel de grădiniţă şi de ciclu primar. Şi asta în condiţiile în care pentru aceste două forme de învăţământ sunt acreditate şi unităţi particulare.

A crescut numărul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară? A scăzut numărul cadrelor didactice care să practice această meserie pentru prichindei? La prima întrebare, înclin să cred că nu. La a doua, spun hotărât da, pentru că având în vedere salariile mizere, corupţia din învăţământ, începând de la repartizare şi terminând cu titularizarea pe post, lipsurile pe care le îndură ani întregi tinerii dascăli, nu e de mirare că lasă totul în urmă şi pleacă în străinătate, chiar dacă trebuie să presteze o muncă necalificată, inferioară şi de cele mai multe ori umilitoare faţă de cea pentru care s-au pregătit.

Criza grădiniţelor oferă o imagine foarte bună pentru România de astăzi. Şi asta pentru că există două sisteme paralele de grădiniţe, cele de stat şi cele private. Cele de stat sunt mai ieftine, de fapt, teoretic sunt gratuite, deşi pe parcursul anilor de grădiniţă părinţii plătesc diferite taxe cu nume ciudate, astfel încât cu echivalentul a câtorva zeci de euro, îţi ţii copilul la grădiniţa de stat. Evident, funcţionarea acestora este subvenţionată de noi toţi de la buget, plătim toţi pentru ca toţi să beneficiem, dar realitatea ne arată că de fapt beneficiază cei deştepţi care, încă de la începutul anului au dat mită la conducerile grădiniţelor de stat pentru a asigura copilului lor un loc "eligibil".

În paralel funcţionează şi grădiniţele private, ceva mai scump decât cele ale statului, în care principiul plăteşti şi ai loc asigurat, fără să fii nevoit să mai dai şi şpagă, funcţionează din plin. Dar costul este ridicat, astfel încât doar un anumit segment al populaţiei, şi anume cel cu venituri peste media cetăţeanului obişnuit, îşi poate permite toate aceste cheltuieli.

Concluzia rămâne doar una singură: începutul fiecărui an şcolar declanşează, încă de la terminarea celui precedent, o cursă contra cronometru pentru găsirea şi ocuparea unui loc la grădiniţă, în clasa I sau clasa a II-a. Indiferent de doctrina guvernelor care s-au perindat la conducerea României, sistemul de bază în învăţământul românesc este tot cel din anii comunismului, atât de mult hulit de cei care acum sunt nevoiţi să jongleze printre cunoştinţe şi relaţii pentru a-şi rezolva această problemă.

Nu s-au construit alte spaţii, nu au fost modernizate cele existente, nu s-a făcut nimic în ceea ce priveşte învăţământul românesc, ba chiar ceea ce era în '89 ajungând acum în paragină sau dărâmare. Interesele politice ale celor îndrituiţi să aşeze această activitate pe baze reale, începând de la spaţii şi terminând cu planuri de şcolarizare moderne şi de nivel european, au fost cu totul altele, lupta pentru ciolan fiind mult, mult mai interesantă. Cine ştie, poate anul 2010 va aduce o nouă premieră în învăţământul românesc, integrat în cel european: desfăşurarea activităţii didactice într-o garsonieră sau apartament de bloc. Şi tot normal ar fi, pentru că dacă unul sau zece SRL-uri pot funcţiona bine, o grădiniţă de ce nu?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Petru Călian.

Se pregăteşte domnul domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán.

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi cred că poate să fie denumită "Apel de urgenţă către ministrul Cristian Adomniţei".

În această săptămână, elevii clasei a VIII-a termină o primă etapă din viaţa lor în ceea ce priveşte învăţământul. Majoritatea copiilor plini de emoţii pe ultima sută de metri îşi fac ultimele pregătiri, astfel încât începând de luni să înfrunte cele trei examene de capacitate.

Apare însă o problemă extrem de importantă şi, cred eu, totodată gravă şi tocmai de aceea lansez un SOS către actualul ministru al învăţământului. După cum mulţi dintre noi ştim, în întreaga ţară, mii de copii de clasa a VIII-a au rămas corigenţi din diferite motive pe care nu le comentez. Aceşti copii, din păcate, nu vor avea posibilitatea să treacă peste examenele de capacitate care încep săptămâna viitoare, luni.

N-o să aibă posibilitatea pentru că, din păcate, actualul ministru nu a avut în vedere o problemă de o importanţă majoră, nu le-a oferit posibilitatea acestor copii rămaşi corigenţi ca înainte de examenul de capacitate să poată să-şi susţină examenul de corigenţă, astfel încât să aibă şi ei un drept legitim, cel de a participa şi de a-şi susţine examenul de capacitate.

Din acest motiv, aceşti copii care, repet, sunt de ordinul miilor sau poate chiar al zecilor de mii, sunt obligaţi să stea un an pe dreapta, cum se spune pe româneşte. Or, această pauză de un an de zile nu face altceva decât să ducă, pentru mulţi copii, la abandonul şcolar, lucru extrem de grav care totuşi se petrece în România.

Pe cale de consecinţă, fac un apel şi voi emite azi o scrisoare deschisă pe care o s-o adresez domnului ministru Cristian Adomniţei, rugându-l ca, în cursul zilei de astăzi, în regim de urgenţă, să emită un ordin, astfel încât până vineri să poată să fie organizate în toate şcolile din ţară examene de susţinere a corigenţelor. Această soluţie optimă care nu face altceva decât să stimuleze aceşti copii minunaţi pe care-i avem şi, mai mult de atât, să nu mai avem probleme legate de abandonul şcolar, va fi benefică şi trebuie neapărat să se desfăşoare, astfel încât, luni, aceşti elevi să participe la examenul de capacitate, iar Ministerul Învăţământului să nu le răpească un an din viaţă, ministerul Învăţământului să nu stimuleze aşadar abandonul şcolar.

Vă mulţumesc. Sper ca mesajul meu de la înalta tribună a Parlamentului să fie auzit de către ministrul liberal, să se emită acel ordin şi să se ofere, aşadar, posibilitatea organizării examenelor de susţinere a corigenţelor, iar luni, toţi absolvenţii clasei a VIII, evident şi cei care vor trece acest examen, aşadar, să-şi poată desfăşura primul examen de capacitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Becsek Garda Dezsö.

Se pregăteşte domnul Aledin Amet.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am sperat în promisiunile domnului ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale privind lupta împotriva mafiei în cadrul ministerului pe care-l conduce, însă m-am înşelat amarnic. Cazul cel mai concret îl reprezintă răspunsul primit pe baza întrebării formulate cu nr.2891/2007, înregistrată la Camera Deputaţilor, adresată domniei sale, din care rezultă clar susţinerea oficială a mafiei lemnului prin actualul director al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, mai concret, este vorba de domnul Aldea Ion Dan şi de specialiştii silvici din cadrul ministerului pe care îl conduce.

Noul director al regiei, domnul Aldea Dan este persoana care a intervenit atât în anul 2003, cât şi la data prezentă, pentru salvarea tuturor persoanelor implicate în mafia lemnului din judeţul Harghita, Direcţia silvică Miercurea-Ciuc şi la ocoalele silvice de stat subordonate de la Topliţa, Borsec, dar în special la Tulgheş, respectiv la Centrul de producţie Gheorgheni cu concursul Inspecţiei silvice Harghita şi Braşov.

Persoanele din instituţiile silvice, începând cu directorul Direcţiei silvice Miercurea-Ciuc şi a şefilor de secţie, până la ultimul pădurar, au defrişat bazinetele cu sute de hectare şi au comercializat în mod fraudulos masa lemnoasă cu încălcarea gravă a regimului silvic reglementat în domeniu.

În ceea ce priveşte urmărirea abuzurilor confirmate de specialiştii domniei sale, până la data prezentă, nu a avut nici un ecou. Iar din afirmaţia prezentată, rezultă clar lipsa de interes total pentru stoparea fenomenului infracţional săvârşit de către personalul silvic, fapte care persistă în mod haotic şi la data prezentă în judeţul Harghita.

Faţă de cele afirmate, aş preciza continuarea jafurilor după anul 2003 pe care le-am sesizat la cererea populaţiei din zonă, în urma căreia s-au instrumentat o serie de dosare penale cu numerele 243/2005, 483 din 2005, 111 din 2006, 619 din 2006, 426 din 2005, 127 din 2006, 212 din 2005, care sunt cercetate la Curtea de Apel Târgu-Mureş şi în care este cercetat personalul silvic de la Direcţia silvică Miercurea-Ciuc, Topliţa, Tulgheş şi totodată, faţă de aceste cercetări, actualul director Mitică Cătălin permite continuarea şi distrugerea unor acte necesare pentru organele de cercetare penală ca acte probatorii.

Totodată, mă simt nevoit să amintesc şi numele persoanelor din domeniul silvic implicate în aceste dosare penale: muncitorul forestier Zerkula Ladislau, ţinut în funcţie la nivelul direcţiei silvice Miercurea-Ciuc, cu atribuţii de pază pentru fondul forestier naţional, inginerul Janos Levente, subinginerul Francsali Gabor, subinginerul Mihoc Ion, subinginerul Marton Tihamer, consilierul juridic Mariana Matei, consilier juridic Stoia Sabina, inginerul Mihăilă Florin, inginerul Miclos Istvan, inginerul Szabo Istvan, tehnician Csortan Zoltan, tehnician Urzică Ion, inginerul Jipa Victor, inginerul Marc Paul, inginerul Rus Ailie, tehnicianul Onu Mihai, inginerul Duşa Codruţ şi inginera Laczko Terezia.

Prin urmare, stimate domnule ministru, sunt nevoit să constat susţinerea de către dumneavoastră a activităţii infracţionale a personalului silvic care a distrus şi distruge în continuare fondul forestier naţional de stat pentru a restitui proprietarilor de drept numai cioate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Aledin Amet.

Se pregăteşte domnul Tudor Constantin.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În favoarea trecerii unui număr de acţiuni ale administraţiilor porturilor maritime către autorităţile locale."

Trecerea unor procente din acţiunile administraţiilor porturilor maritime către autorităţile locale ar fi cu siguranţă în beneficiul cetăţenilor judeţului Constanţa. Dincolo de aspectele politice, care pot dilua substanţa subiectului, se află ideea unei construcţii solide, având la bază, în primul rând, interesele tuturor locuitorilor zonei. Se cunoaşte faptul că judeţul Constanţa beneficiază de un potenţial economic deosebit. În egală măsură, progresul zonei turistice poate însemna un progres real al tuturor domeniilor de activitate. Prin urmare, ţinând cont de importanţa strategică a judeţului pe care îl reprezint, trebuie să existe un buget suplimentar.

Constănţenii, în general, sunt mai puţin interesaţi de doctrinele politice, sunt mai puţin interesaţi de apartenenţa la un partid sau altul a celor responsabili. Constănţenii îşi doresc doar ca localităţile în care trăiesc să beneficieze, într-un mod constant, de modernizări. Pentru ei nu contează din ce zonă politică este lansată o idee, care, odată concretizată, să conducă la o creştere a bunăstării. Politicienii sunt aleşi pentru a susţine proiectele alegătorilor. Politicienii sunt aleşi nu pentru părerile lor personale, ci pentru a promova interesul general.

Datorită acestor motive, demersul pentru trecerea unui număr de acţiuni ale administraţiilor porturilor maritime către autorităţile locale este unul firesc, existând posibilitatea obţinerii unor rezultate notabile pentru economia locală.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Constantin Tudor.

Se pregăteşte pentru al doilea tur domnul Andrian Mihei.

Domnul Constantin Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este mai mult cu caracter tehnic, dar şi, bineînţeles, politic, întrucât ca deputat independent în Circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi, în care am activat până la începutul lunii acesteia, în Grupul parlamentar al Partidului Conservator, trec începând de astăzi, deci cu data prezentei declaraţii, în Grupul parlamentar al Partidului Democrat, ca deputat independent, întrucât din 7 iunie anul curent, sunt membru al Partidului Democrat.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Andrian Mihei.

Se pregăteşte domnul Vasile Soporan.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică: "P.D. o parte Pălăvrăgeală, P.D. altă parte Demagogie."

"Să te duci dracului, că nu a început lumea asta cu tine!" ...i-a spus la un moment dat domnul Vasile Blaga lui Sântion. Şi ne-a aruncat praf în ochi la dispariţia lui Omar Hayssam, fără să îşi asume mari responsabilităţi..., iar reforma administraţiei publice nu a constituit un punct de mare interes pentru domnia sa.

România a primit o scrisoare de avertizare în legătură cu 156 directive care nu au fost modificate şi transpuse în legea internă, dintre care 87 erau în responsabilitatea Ministerului Mediului (fost ministru - Sulfina Barbu) şi 36 de competenţa Ministerului Agriculturii (fost ministru - Gheorghe Flutur). Doamna Barbu însă a avut alte preocupări ardente, blocând, de exemplu, proiecte importante ale municipiului şi judeţului Constanţa, pe criterii strict politice, ignorând frecventele incendii din Delta Dunării şi neluând măsuri energice pentru prevenirea acestora, bulversând turismul litoral doi ani la rând, jucându-şi rolul de ministru cu carnet de partid, în detrimentul acţiunilor concrete şi pozitive.

Scandalul clipurilor supraevaluate şi niciodată utilizate pentru turism, din curtea domnului Radu Berceanu - practic un milion şi jumătate de euro aruncaţi pe apa sâmbetei, în timp ce ţări precum Croaţia, Bulgaria şi chiar Albania îşi promovează turismul pe posturi TV internaţionale, evoluţia stagnantă a lucrărilor la autostrăzile în lucru şi al tuturor proiectelor legate de acest domeniu ne dau o măsură a interesului fostului ministru din acest domeniu.

Gheorghe Barbu, extrem de pasiv într-un domeniu unde se cerea tocmai opusul, a tărăgănat reforma pensiilor, nu a făcut nimic pentru a stopa migraţia muncitorilor români, lucru care se resimte negativ pe piaţa internă a muncii, a tratat cu indiferenţă problema marinarilor români, după integrarea României în Uniunea Europeană şi a fost aproape invizibil pe durata mandatului.

Depăşit şi lipsit de anvergura necesară, fostul ministru al educaţiei, domeniu de mare importanţă pentru competitivitatea pe termen lung a României, Mihail Hărdău, a declarat la respingerea Ordonanţei de Guvern privind recalcularea veniturilor salariale ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru perioada 2001-2004, referindu-se chiar la colegii săi de partid că "Este un gest populist. Mi se pare nedrept să se calce în picioare un efort al Guvernului de a face dreptate profesorilor, frustraţi la salarii. Din nefericire, am văzut cum a apărut demagogia şi ne aflăm în situaţia să plătim greşelile fostei guvernări". Bine spus!

Stimaţi colegi, acestea sunt măreţele realizări ale câtorva dintre miniştrii PD. Miniştrii actualului guvern se străduiesc de două luni să descâlcească iţele încurcate ale "afacerilor" lăsate neterminate de miniştrii P.D., încearcă din răsputeri deblocarea unor proiecte pe care aceşti miniştri PD le-au blocat nu rareori numai pentru ca P.S.D.-ul din autorităţile locale să nu aibă realizări pe care să le poată prezenta în 2008, ... o dovadă în plus că P.D., de-a lungul acestui mandat a fost într-o continuă campanie electorală, făcând exerciţii politice de imagine, fără nici un interes manifest pentru cetăţenii acestei ţări şi pentru problemele cu care aceştia se confruntă, în plus blocând o serie de proiecte ale P.N.L. - teoretic, partener de alianţă - doar pentru ca acum să şi le însuşească şi să le clameze importanţa.

Moţiunea de cenzură a fost un gest pueril, caraghios aproape, prin faptul că P.D.-iştii au criticat practic activitatea propriilor miniştri, date fiind cele doar două luni trecute, iar eforturile disperate din apariţiile zilnice în mass-media, din ultimele zile, cu declaraţii fără coerenţă şi fără substanţă, ne-au arătat lipsa de consecvenţă şi obstinaţia cu care aceşti oameni văd să se "joace" în curtea mare, pe care cu aroganţă au pus stăpânire parcă, numită România.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul deputat Vasile Soporan de la P.S.D.

Urmează domnul deputat Paul Magheru de la P.R.M.

Domnul Vasile Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică intitulată "Alianţa D.A., între real şi imaginar."

Discutând, cum facem astăzi, fără a înţelege profund problemele majore pe care le are România reală, în care unii afirmă cu satisfacţie alunecarea stângii spre dreapta, ca urmare a constrângerilor europene, şi repetarea parcă la indigo a situaţiei grave prezentate de François Mitterand, în 1991, aceea în care socialiştii vizează ca oamenii de dreapta să le ofere diplome de economişti fruntaşi, ajungând chiar să uite că sunt de stânga, consider că a sosit momentul pentru un alt tip de discuţie, aceea lipsită de populism, în care formaţiunile politice să prezinte clar şi pe înţelesul celor mulţi problemele reale şi modalitatea în care acestea îşi găsesc rezolvarea în cadrul programelor politice.

Este dificil chiar şi pentru o formaţiune de stânga să asculte, să interpreteze părerile adverse diverselor categorii şi să genereze o politică socială care să fie favorabilă tuturor.

Guvernanţii prezenţi şi cei trecuţi ai Alianţei D.A. prezintă creşterea economică ca fiind suficientă pentru a aşeza în umbră deficitul de cont curent care va fi cu 166% mai mare decât cel de anul trecut; datoria externă totală, care a urcat în primele două luni ale anului 2007 la 29 miliarde de euro; menţinerea cheltuielilor publice pentru educaţie - 5% din p.i.b. şi cercetare-dezvoltare - 0,3% din p.i.b., cu mult sub media statelor dezvoltate; ineficienţa energetică de şase ori mai mare decât media Uniunii Europene; dezinteresul sectorului privat de a contribui esenţial pentru educarea superioară a forţei de muncă; considerarea României ca poligonul cel mai potrivit pentru reluarea tehnologiilor testate cu ani în urmă, în alte ţări; creşterea ponderii salariilor scăzute şi a inegalităţilor de salarizare; creşterea salariului mediu net la nivelul procentelor, în comparaţie cu creşterea dividendelor la nivelul sutelor de procente; situaţia deloc favorabilă în care 10% dintre români îi susţin pe ceilalţi 90%.

Mă opresc din analiza sumară şi solicit foştilor parteneri din Alianţa "DA" o analiză serioasă a întregii perioade trecute de la instalarea Guvernului Tăriceanu şi prezentarea soluţiilor preconizate pentru redresarea pe baze durabile a economiei României.

În acest sens, solicit prezentarea de urgenţă a politicilor Guvernului, care vizează: creşterea utilizării finanţărilor nerambursabile din fondurile structurale europene, încurajarea economisirii, concentrarea unei părţi din activitatea productivă pe cercetare şi dezvoltare tehnologică, reducerea ineficienţei energetice, garanţia unui salariu decent, prin reechilibrarea tendinţei de creştere a acestuia, cu progresia exagerată a dividendelor.

Poate sunt naiv şi cred într-o confruntare directă şi serioasă între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, între "aripile" tot mai zburdalnice ale Alianţei "DA" - P.D. şi P.N.L., pe problemele majore pe care România le are.

Opoziţia ar dori o asemenea confruntare. Ea devine benefică şi consider că ar depăşi impactul temelor artificiale aduse în dezbaterea publică de partenerii Băsescu şi Tăriceanu.

Pe când o invitaţie la Cotroceni şi Palatul Victoria, adresată partidelor politice, în care consultările inutile să fie înlocuite cu dezbateri serioase, pe teme majore, altele decât cele cu care ne-am obişnuit a fi transmise încă din decembrie 2004.

Pentru asemenea realizare, vă doresc succes, în preajma raportului de ţară pregătit de Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul domnul Paul Magheru.

Se pregăteşte domnul Munteanu Ioan.

Apoi, doamna Ionica Constanţa Popescu.

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Cinstirea cărţii - BOOKFEST 2007".

Mă bucur că pot face un elogiu al cărţii, ocazionat de un foarte important târg de carte, nu numai de la catedră, dar şi de la tribuna Parlamentului, pentru că în bezmeticeala politică în care ne-au cufundat cei de la timona ţării, Salonul de promovare a cărţii "BOOKFEST 2007", ne-a tonificat cât de cât sentimentul apartenenţei la un spaţiu cultural care ştie să depăşească primejduirile politice.

A doua ediţie a Salonului de carte Bookfest 2007, organizat, ca şi anul trecut, în vastul Pavilion al Complexului Expoziţional Romexpo, între 6-10 iunie, a fost unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, pe marginea căruia merită să facem câteva reflecţii chiar politice.

Organizat de Asociaţia Editorilor din România, Salonul expune producţia de carte a peste 200 de edituri din toată ţara, paralel cu o serie de acţiuni - lansări de carte, mese rotunde, festivaluri de literatură, chestionare, concerte, antren - menite să promoveze cartea şi să sporească gustul pentru citit. Este un exemplu concret de ceea ce înseamnă descentralizarea şi încurajarea iniţiativelor particulare în producerea şi desfacerea reciproc avantajoasă a bunurilor culturale.

Mărturisesc că înainte şi pe timpul vizitei m-a însoţit ca o obsesie pictura lui Giuseppe Aricimbaldo (1527-1593), Bibliotecarul, emblematică pentru secolul al XVI-lea, un portret ludic, reconfortant, alcătuit numai din cărţi.

De altfel, una dintre cele mai înalte elogieri ale cărţii o găsim tot la un italian, din acelaşi secol, Baltassar Castiglione, care, în cartea sa "Curteanul", (1529) aprecia: "În afară de bunătate, adevărata şi cea mai de seamă podoabă a sufletului, socot că este la oricine dragostea de carte".

Umaniştii renascentişti, pătrunşi de spiritul antic, au fost cei care au revigorat vechea concepţie a paideii, a educaţiei spritului uman prin cultivarea ştiinţelor şi artelor.

În faţa fiecărui stand aveam progresiv aceeaşi impresie a unei paidei moderne, a revitalizării interesului şi încrederii în litera tipărită. Cartea bună este cel mai de nădejde prieten al omului, care nu te dezamăgeşte şi nu te înşeală niciodată. Ea te ridică, te edifică intelectual şi moral, te ajută să nu-ţi pierzi timpul în zadar, fiindcă, vorba cronicarului, citez din memorie "Nu există alta nici mai plăcută şi nici mai de folos zăbavă pentru om decât cetitul cărţilor".

Evenimentul este cu atât mai important şi necesar cu cât în constelaţia spiritualităţii universale a apărut o nouă Galaxie, a softului, care face să pălească din ce în ce mai mult Galaxia Guttenberg, a tiparului.

Vechea emblemă a omului cu cartea pierde mereu spaţiu, în favoarea omului cu laptop-ul. Un barometru cultural pe 2006, efectuat de Centrul de studii şi cercetări în domeniul culturii, confirmă, din păcate, constatările, previziunile noastre: 14,5% din români nu au nicio carte în casă, 15% din repondenţi nu cunosc numele nici unui scriitor român, iar 54,1% n-au putut indica nici un nume de autor străin şi doar 6% se uită la emisiuni culturale.

Cele mai citite sunt cărţile de dragoste, de aventură, poliţiste, clasici, români, străini, romane istorice, ştiinţifico-fantastice, de război, filosofice, poveşti pentru copii, fantastice, non-ficţiune, literatură modernă românească, eseistică.

Ultimul barometru de consum cultural arată că literatura, filmele artistice şi muzica de calitate nu sunt la mare căutare la români. Într-o societate consumatoristă, de relativă creştere economică şi a bunăstării, nu e de mirare că sporeşte snobismul.

Încă din secolul al II-lea după Hristos, un scriitor grec, Lucian din Samosata, autorul unor celebre Dialoguri, a scris şi un pamflet împotriva unui ignorant care cumpără cărţi multe, în care exprima, printre altele, că cel ce se îngrijea să cumpere cărţi multe nu putea fi considerat întotdeauna om de cultură.

Observaţia este perfect valabilă şi astăzi, numai că în anumite situaţii snobismul poate acţiona şi ca factor de cultură. Prefer un snob preocupat de cultivarea minţii şi a sentimentului, care ar putea să devină un veritabil om de cultură, în locul unui ignorant sau dezinteresat de cultură.

Ediţia din acest an a Salonului de carte s-a desfăşurat sub sloganul inventat de Leo Burnett, sloganul unor tineri inteligenţi, nostalgici după lectură, care nu mai au timp să citească şi îşi aduc aminte de copilărie, când aveau acest răgaz: "Dacă nu sunt citite, poveştile nu se întâmplă". Deviză revelatorie, pătrunzătoare, ingenioasă, subtilă. Ea încurajează lectura directă a cărţilor.

Într-adevăr, dacă opera unui scriitor nu este citită ea nu există în mod real pentru noi decât eventual din palide referinţe. Nici o lectură virtuală, vizuală sau auditivă, filmată, televizată pe Internet sau CD, nu poate eluda avantajele lecturii directe sau ale cărţii pe suport de hârtie, eventual ele se pot complini.

În zilele acestea, aflată la Bucureşti pentru a-şi lansa romanul Vertij, scriitoarea japoneză Randy Taguchi, considerată la ea în ţară "Regina internetului" spunea: "Internetul e al tuturor, în timp ce cartea îţi aparţine doar ţie". Cartea, indiferent că o produci sau o citeşti, te particularizează prin raportare la semenii tăi. Galaxia soft-ului, oricât ar fi ea de accesibilă, comodă şi competitivă nu va înlocui niciodată pe deplin Galaxia Guttenberg, fie şi numai pentru faptul că Biblia, Cartea Cărţilor, şi alte creaţii imprimate pe hârtie, satisfac în mod necesar natura unică şi nerepetabilă a individului.

Multe şi îmbucurătoare lucruri se pot depista la o expoziţie ca cea de carte. Am aflat astfel, deşi nu mi-e străină legiferarea, că în România există şi o lege a cărţii, deşi nu o aplică nimeni, precum funcţionează şi o Fundaţie "Noi citim", alcătuită din oameni de afaceri, edituri, formatori de opinie care-şi propun să stimuleze lectura, să o încurajeze, să organizeze concursuri, să acorde finanţări pentru diverse proiecte literare.

Un eveniment cultural ca Bookfest 2007 îţi întreţine optimismul social şi, în ciuda bălăcărelii politice, cultura cărţii în România este pe un drum bun. Producătorii şi consumatorii de carte sunt cei de care, în bună parte, depinde viitorul ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg, dar n-aţi avut o intervenţie politică, ci o oră de curs. Aşa că, o să fiu nevoit să tai nişte minute de la colegul şi prietenul dumneavoastră, domnul Costache.

Domnul Munteanu. Se pregăteşte doamna Constanţa Popescu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Mai întâi, vreau să vă spun că domnul profesor universitar Paul Magheru, într-adevăr, are dreptate mai mult decât cred cei care vor citi sau vor căuta pe NET declaraţia politică de astăzi.

Eu, la o altă scară, mă refer aproape la aceleaşi lucruri, dar repet: la o altă scară.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Apelul elevilor către oamenii politici".

Zilele trecute, 70 de elevi din şcolile bucureştene ne-au oferit o lecţie de curaj şi de demnitate. Ei au venit în Parlament şi au cerut să fie ascultaţi şi să se ţină seama de părerile lor.

Epistolele copiilor cuprindeau tot felul de referiri la situaţia din şcoli, şi ele au fost deja afişate în holul Parlamentului pentru ca demnitarii să ia act de grijile şi nevoile lor.

"Prin această scrisoare - nota un şcolar - vreau să vă adresez rugămintea să vă gândiţi şi la noi pentru că sunteţi în măsură, şi subliniez, sunteţi în măsură, ştiţi cel mai bine de ceea ce are nevoie un copil(...), spre deosebire de unii oameni politici.

Nu ştiu cum decurge o zi obişnuită din viaţa dumneavoastră, însă o zi obişnuită din viaţa mea este aşa: şcoală, învăţat, teme, şcoală, învăţat, teme...".

Spre deosebire de preşedintele ţării, care a reuşit în scurt timp, dar pe termen lung să discrediteze instituţia Parlamentului în ochii românilor, aceşti copii au declarat că: "Parlamentarii îşi fac bine treaba, chiar dacă mai adorm (şi aici este o realitate) şi ei din când în când, aşa cum îi vedem la televizor", şi că ei sunt cei care vor şti să-i asculte şi să-i ajute.

Acum, când porţile Europei s-au deschis şi pentru ei, lăsând să se vadă cum învaţă cei de o seamă cu dânşii, elevii noştri nu au cerut decât lucruri simple, normale, realizabile: programele şcolare să nu mai fie atât de încărcate, subiectele la examene să fie mai accesibile, să fie protejaţi de către paznici pe durata programului de şcoală, să beneficieze de bilete de tren la preţ redus, să fie promulgate legi pentru copiii cu handicap.

Destul de puţine solicitări! La fel de bine ar fi putut să ceară ca toate şcolile româneşti să aibă minime condiţii de igienă, căldură, lumină, apă potabilă, toalete în incinta unităţii, copiii de la ţară să aibă aceleaşi şanse cu cei de la oraş, să nu mai parcurgă zilnic zeci de km pentru a ajunge la şcoală, să înveţe cu profesori calificaţi şi să nu mai fie nevoiţi să abandoneze studiile din cauza sărăciei.

Este impresionantă maturitatea de care au dat dovadă aceşti copii atunci când au propus salarii mai mari pentru cadrele didactice, stabilitate în sistem, iar "Legea învăţământului să nu mai fie modificată în fiecare an".

Câtă diferenţă între aceşti puşti, preocupaţi efectiv de ceea ce se întâmplă în şcoli, şi înaltele feţe politice, responsabile de destinul şi evoluţia celor tineri!

Preşedintele Băsescu a şocat o ţară întreagă la festivitatea de începere a unui nou an şcolar, evocând cu o nostalgie iresponsabilă vremea când chiulea de la ore şi fuma prin toaletele şcolii. Şi, totuşi, a ajuns şi încă este preşedinte!

Guvernanţii se zgârcesc în fiecare an când trebuie să stabilească bugetul, astfel încât învăţământul nu primeşte niciodată procentul din PIB care i se cuvine prin lege.

Miniştrii învăţământului vin şi pleacă în grabă, se prefac că fac reformă, demolează tot ceea ce au întreprins cei de dinainte şi lasă în urma lor confuzie şi haos.

Lipsa de implicare şi ataşament a acestor oameni care au înşelat aşteptările tuturor a generat crize după crize în sistem.

Se vorbeşte acum de mafia din grădiniţe şi despre preşcolarii rămaşi acasă, despre milioane de euro pentru reabilitarea şcolilor, pierduţi prin diferite căsuţe poştale, despre reducerea locurilor la facultăţile de stat, despre violenţa din şcoli, despre fondurile pentru investiţiile şcolare, cheltuite aiurea, despre corupţie şi abuzuri.

Mai nou, oficialii ministerului condus de Cristian Adomniţei au fost obligaţi să recunoască ilegalităţile din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul superior, care este responsabil de fraudele şi mafia înregistrate în repartizarea banilor publici alocaţi cercetării.

Bineînţeles, delegaţii elevilor bucureşteni îşi cer propriile drepturi. Ei vor reveni la sfârşitul sesiunii parlamentare, pentru a primi răspunsurile pe care le speră. Ei sunt departe de toată această mizerie pe care am evocat-o, de indiferenţa şi manevrele celor care ar trebui să construiască şcoala românească de nivel european.

Ei nu-şi doresc decât să înveţe în condiţii decente şi în siguranţă, iar dascălii lor să fie apreciaţi, respectaţi şi recompensaţi pe măsura eforturilor.

Dincolo de acest aspect cotidian, pe care l-am prezentat, un lucru rămâne extrem de important: accesul legal la educaţie este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, au obligaţia morală şi constituţională să-şi formeze generaţia viitoare.

Rămân proverbiale zicerile ex ministrului Hârdău, la fel de şocante ca şi cele debitate de preşedinte: "Pe mine să mă lăsaţi în pace! Eu vreau presiuni asupra şcolii, nu a Ministerului Educaţiei (...) Învăţământul nu este dispus la reformă, aşa că am nevoie de presiunea părinţilor şi a copiilor. Voi trebuie să daţi cu pumnul în masă!" (...) "Învăţământul românesc este într-o continuă cădere, iar problemele învăţământului preuniversitar sunt cele mai acute".

La debutul anului şcolar 2006, în acelaşi dispreţ total ca şi cel manifestat de către preşedinte, ministrul declara: "Preşedintele a acordat calificativul mediocru învăţământului românesc şi într-adevăr marea majoritatea a şcolilor este în zona mediocră. Chiar credeţi că nu vorbesc cu domnul Băsescu? (...) Cât despre profesorii care au ieşit în stradă, nu-mi pierd vremea cu aceşti oameni."

Lipsa de implicare şi ataşament a acestor oameni care au înşelat aşteptările tuturor a generat crize după crize în sistem. Se vorbeşte acum de mafia din grădiniţe şi despre preşcolarii rămaşi acasă, despre milioane de euro pentru reabilitarea şcolilor, pierduţi în căsuţele poştale fantomă din America, despre reducerea locurilor la facultăţile de stat, despre violenţa din şcoli, despre fondurile pentru investiţii şcolare cheltuite aiurea, despre corupţie şi abuzuri. Mai nou, oficialii Ministerului condus de Cristian Adomniţei au fost obligaţi să recunoască ilegalităţile din cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior care este responsabil de fraudele şi mafia înregistrate în repartizarea banilor publici alocaţi cercetării.

Bineînţeles, delegaţii elevilor bucureşteni îşi cer propriile drepturi, ei vor reveni la sfârşitul sesiunii parlamentare, pentru a primi răspunsurile pe care le speră. Ei sunt departe de toată această mizerie pe care am evocat-o, de indiferenţa şi manevrele celor care ar trebui să construiască Şcoala românească de nivel european. Ei nu-şi doresc decât să înveţe în condiţii decente şi în siguranţă, iar dascălii lor să fie apreciaţi, respectaţi şi recompensaţi pe măsura eforturilor.

Dincolo de acest aspect cotidian pe care l-am prezentat, un lucru rămâne extrem de important: accesul legal la educaţie este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică - Guvern, Parlament, Preşedinţie - are obligaţia morală şi constituţională să-şi formeze generaţia viitoare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Doamna deputat Constanţa Popescu, din partea Partidului Conservator.

Doamna Constanţa Ionica Popescu:

Bună dimineaţa tuturor.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "În ţara lui 75% se merge cu 10 km la oră, sau, hai, treacă de la ei, cu 30 km la oră".

Am avut zilele trecute proasta inspiraţie de a încerca să găsesc o logică pe drumurile din ţara noastră. Şi am început firesc, cu drumul pe care-l fac, săptămânal, spre Hunedoara, judeţul pe care îl reprezint. Un drum de 400 km pe care îl faci după cum dă Dumnezeu. Se poate în patru ore şi jumătate, dar nu spun că eu fac asta, pentru că atunci ar însemna să înţelegeţi că depăşesc limita de viteză, ceea ce nu fac. Se poate în cinci ore şi jumătate sau şase, de cele mai multe ori, în şapte, opt sau nouă ore, dacă ai ghinionul să fie aglomerat, să întâlneşti câteva camioane încărcate, care merg cu 30 km la oră, pe care nu le poţi depăşi, sau să fie vreun blocaj la intrarea sau la ieşirea din Sibiu, la Sebeş sau pe Valea Oltului.

După cum vedeţi, şanse de ghinion nu sunt puţine. Să nu vă imaginaţi acum că am să vă vorbesc despre un drum comunal, deşi la câte comune traversează drumul spre Deva, poate fi mai degrabă comunal.

Nu! Vorbesc despre un drum european, despre un drum care duce spre Europa, care va să zică. Un drum care ne leagă pe noi, poporul, expresie atât de dragă unora, de Europa. Vorbesc despre Drumul European 81.

Acum ceva vreme, nu multă, preşedintele statului ne-a informat că domnia sa este cel care a îndreptat România spre Vest. Pesemne că o fi îndreptat-o, dar a rămas aşa, în poziţie îndreptată. De ajuns, ajunge greu.

Coridorul IV Paneuropean este aşa cum am vorbit, inexistent, iar Drumul European 81, dinspre Bucureşti către Deva, de acolo n-am mai avut proasta curiozitate să fac niciun calcul, are o singură bandă pe sens, şi este presărat cu vreo sută de localităţi, prin care şi românul şi europeanul îndrăzneţ merg cu 50 km la oră, potrivit normelor, care spun că aceasta este viteza legală în localităţi. Şi, evident, aceste localităţi mai sunt însoţite şi de trecerile de pietoni de rigoare.

De asemenea, Drumul European 81 este presărat cu vreo trei treceri de cale ferată atât de prost întreţinute, încât dacă treci peste ele cu 30 km la oră, te poţi numi vitezoman.

Mai avem, pe Drumul European, şi câteva restricţii în afara localităţilor, de 30 km la oră, şi de 10 - aţi auzit bine - de 10 km la oră. Nu, asta nu se întâmplă în zonele în care se lucrează. Se întâmplă acolo unde drumul face cocoaşă în asfalt. Îmi sunt tare dragi aceste cocoaşe, pentru că le-am văzut crescând sub ochii mei. Le ştiu de mici, când restricţia era de 60 km la oră, pe urmă de 50, apoi de 40 km la oră. Şi, uite, drăguţele, dacă au perseverat, iar autorităţile au fost mărinimoase şi nu le-au deranjat, au ajuns să impună restricţii de 10 km la oră. Bravo lor!

Mai avem şi două oraşe mari, fără linie de centură: Piteştiul şi Sibiul.

Duminică, n-am avut ce face şi am numărat semafoarele şi trecerile de pietoni din Capitala culturală europeană: 29 de treceri de pietoni şi 15 semafoare, cu reducerile de viteză de rigoare sau, după caz, cu opririle de rigoare.

De fier să fii şi nervii tot te lasă, aşa cum m-au lăsat şi pe mine cu numărarea trecerilor de pietoni. După Pruieni, încoace, pe Valea Oltului, am cedat nervos şi m-am lăsat de numărat. Erau vreo şase localităţi pe această Vale a Oltului, în care n-am ştiut dacă să mă amuz sau să mă enervez, pentru că acolo bătaia de joc este totală şi pentru şoferi, şi pentru localnici.

Pentru că şoferii au de înfruntat restricţii de 30 km la oră şi radare amplasate fix pe restricţiile în cauză, ca în orice stat în care poliţia nu vrea să prevină evenimente rutiere, ci doar să încaseze amenzi de la şoferi, deci şoferii au de înfruntat aceste restricţii, iar localnicii au de mers câte un km, ca să respecte legea. Adică, să treacă pe trecerea de pietoni, fiindcă în Robeşti, de exemplu, localitate care se întinde cam pe 2 km de-a lungul drumului, există o singură trecere de pietoni. Mai simpatici sunt cei din Proieni, acolo unde m-au lăsat pe mine nervii. Localnicii sunt supuşi, zilnic, riscului de a deveni infractori, de a încălca legea, numai dacă le trece prin minte să-şi viziteze vreun vecin, fiindcă la ei nu există nici măcar o trecere de pietoni.

Ei, cam aşa stau lucrurile în ţărişoara noastră îndreptată spre Vest, într-o ţară în care în ultimii 15 ani s-au construit cam 150 km de autostradă - asta cu indulgenţă - adică vreo 10 km pe an. Bun ritm, ce spuneţi?! În ţara lui 75%, români şi europeni deopotrivă merg cu 10 km la oră. 75% vă amintiţi, este preşedintele, mândru că a obţinut 75% la referendum. Celelalte calcule nu au importanţă pentru dânsul: că a obţinut 75% din voturile celor care s-au prezentat - şi pe care-i salut, de altfel cu respect - că s-au prezentat la urne sub 45% din cetăţenii cu drept de vot, că practic preşedintele a obţinut votul a 30% din populaţia cu drept de vot, 30%, cam tot la sută cât din cariera sa politică a consumat domnul preşedinte pe funcţia de ministru al transporturilor, pentru că, nu-i aşa, domnul 75% a fost ministru al transporturilor într-o Românie în care circulăm astăzi pe drumuri europene cu restricţii de 10 km la oră.

Apropo de europeni şi de drumurile europene din România: am permanent în faţa ochilor imaginea lui Tom, din desenele animate. Să vorbim acum şi pe gustul preşedintelui care, ştim, are personaje preferate printre pisicile animate. Aşadar, am în faţă imaginea lui Tom, din "Tom şi Jerry", care aleargă speriat să intre în casă, şi care pune frână brusc, practic se propteşte pe călcâie în faţa uşilor închise.

Cam aşa văd eu că procedează europenii care aleg într-un moment de nebunie, în care îşi doresc adrenalină, care aleg să vină în România. Aleargă de nebuni pe autostrăzile austrice, nemţeşti sau ungureşti, şi se proptesc pe călcâie la vama cu România, pentru a se replia pe drumurile europene româneşti, cu o singură bandă pe sens, cu restricţii de 10 km la oră şi treceri de cale ferată.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Ion Aurel Rus, din partea P.R.M.

Se pregăteşte domnul deputat Ştiucă, de la P.S.D.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Penalul Băsescu".

Un vechi proverb românesc spune că:"Lupul îşi schimbă parul, dar năravul, ba!". Asta i se potriveşte de minune preşedintelui jucător, băutor, manglitor... reaşezat la Cotroceni pentru încălcarea flagrantă a Constituţiei.

Nu este zi lăsată de Dumnezeu în care Preşedintele Traian Băsescu să nu încalce Constituţia României, acea Constituţie pe care a jurat să o respecte. Odată cu tăierea buclucaşei şuviţe de păr, Băsescu nu şi-a schimbat atitudinea, ci, dimpotrivă, instigă la subminarea puterii de stat.

Art.80, alin(2) din Constituţie spune:"Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice".

După cât cunoaştem noi, Guvernul "Tăriceanu 2", deşi nu a fost votat de Partidul România Mare, el totuşi este în funcţiune, şi deci convocarea partidelor politice de vineri 8 iunie la Palatul Cotroceni, de către Preşedintele Traian Băsescu, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii.

Dacă în România statul de drept ar funcţiona şi principiul separaţiei puterilor în stat ar fi aplicat, atunci preşedintele Traian Băsescu ar trebui să fie depus urgent într-un penitenciar de maximă siguranţă.

Art. 96 din Constituţie dă putere Parlamentului, ca în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, să pună sub acuzare Preşedintele României pentru înaltă trădare.

De unde reiese trădarea? Din încălcarea Legii nr.574 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care spune:

A. - Cap III - "Organizare şi funcţionare" - art. 5 alin(1): "Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării";

B. - Cap II "Atribuţii", art.4: "Consiliul Suprem de Apărare are următoarele atribuţii:

Analizează şi/sau propune, potrivit legii, promovarea:

1. strategiei de securitate naţională a României;
2. strategiei militare a României;
3. strategiilor de ordine publică şi siguranţă naţională ale României, în raport cu răspunderile instituţiilor abilitate".

B. - Legea nr.473 din 4 nov.2004 privind planificarea apărării:

"Art.3- Planificarea apărării se realizează pe baza deciziilor politice ale Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului României";

"Art.5 alin.(1) - Strategia naţională de apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional. Preşedintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia naţională de apărare Parlamentului, care o dezbate şi o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei şedinţe comune";

Capitolul IV "Răspunderi":

"Art.13 - Încălcarea ori neîmplinirea prevederilor prezentei legi de către persoanele cu atribuţii în organizarea şi realizarea planificării apărării atrage, după caz, răspunderea administrativă, civilă sau penală".

Au trecut aşadar cele 6 luni care îl obligau pe preşedintele României, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, să se prezinte în faţa Parlamentului cu această strategie naţională de apărare.

În loc să-şi îndeplinească prerogativele acordate de Constituţia şi legile ţării, domnul Traian Băsescu se ocupă de:Legea lustraţiei, reparaţia de poduri, formarea altei majorităţi parlamentare, schimbarea Constituţiei etc. Vorba românului"Ţara arde şi baba se chiaptănă".

Potrivit Codului penal, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se sesizeze şi să aplice următoarele puncte:

C. - Cod penal - Titlul III- "Crime şi delicte contra securităţii naţionale": trădarea.

"Art.271 - Fapta cetăţeanului român, (...) în scopul de subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului, (...) se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

D. - Cod Penal, Capitolul II "Abuz contra intereselor generale".

"Art.317 - Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos, şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei autorităţi sau instituţii publice sau al unei persoane juridice ori de pagubă patrimoniului acesteia, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani".

E. - Cod penal - Art.319 - "Neglijenţa în serviciu"

"Alin. (1) Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acestea sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-ar cauza o tulburare însemnată bunului mers al unei autorităţi sau instituţii publice, (...) se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă".

Sunt încrezător în justiţia română, dar vreau să văd cum se aplică legea în România pentru încălcătorul acesteia, Traian Băsescu.

Domnule ministru al justiţiei, doamnă prim-procuror al României, aţi jurat pe Constituţie că o veţi respecta. Vă întreb: când?

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Alecsandru Ştiucă.

Se pregăteşte domnul Mircea Costache.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este intitulată: "Manuale alternative sau alternanţa oportunităţilor".

Apariţia manualelor didactice alternative la diverse discipline de învăţământ a presupus realizarea anuală de către Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor a unor analize şi evaluări periodice.

Este de presupus faptul că, teoretic, acest consiliu este format din reputaţi specialişti, care analizează obiectiv valenţele didactice, bogăţia şi valoarea conţinutului manualelor, conformitatea acestora cu programa şcolară elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, aprobând apariţia pe piaţă a celor mai bune manuale, care vor constitui baza pregătirii şcolare a actualelor generaţii de elevi.

Teoria şi practica sunt însă două lucruri diferite în sistemul de învăţământ actual. Astfel, anul acesta, la evaluarea manualelor şcolare de limba şi literatura română pentru clasa a XII-a, alături de alte lucrări a fost prezentat şi un manual realizat de prof.dr. Florina Rogalski, lector univ. Daniel Cristea-Enache, sub coordonarea acad. Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române.

Ediţia precedentă a acestui manual apărut în anul 2002, la Editura Corint, a fost aprobată cu punctajul maxim la momentul respectiv, prin Ordinul ministrului, fiind lider de piaţă timp de 5 ani, cu un tiraj de aproximativ 200.000 exemplare, fiind preferat şi utilizat la clasă de aproximativ 75% dintre profesorii de limbă şi literatură română.

În mod firesc, era de aşteptat ca ediţia din acest an a respectivului manual, revizuită şi îmbunătăţită, să fie aprobată de Consiliul Naţional pentru Evaluarea şi Difuzarea Manualelor. Surpriza s-a produs, însă, excesiv de rigurosul consiliu acordând manualului doar 77,88% puncte, din 83 câte erau necesare pentru a fi admis.

Principala obiecţie care i se aduce manualului se referă la faptul că acesta are un nivel prea ridicat de cunoştinţe, fără a se ţine seama de faptul că el se adresează celor mai buni elevi din clasele de filologie de la liceele teoretice, care reprezintă, probabil, viitorii dascăli de limba română.

În condiţiile în care, timp de 5 ani, elevii au învăţat fără probleme după manualul similar, fără a fi inhibaţi de volumul mare de cunoştinţe de specialitate, cum se afirmă în motivarea emisă de Consiliu, ne întrebăm care este justeţea măsurii respingerii acestui manual.

Intervenţiile şi intenţiile evaluatorilor anonimi ai Consiliului sunt vădite, raportul-pamflet întocmit de aceştia cu ocazia respingerii manualului arătând o lipsă de loialitate intelectuală şi o programatică ostilitate.

Pasivitatea de care a dat dovadă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, care nu a avut nicio reacţie la articolele apărute în mass-media pe această temă, este una regretabilă şi condamnabilă, demonstrând faptul că ministerul are preocupări mai importante decât cele vizând asigurarea unui act educaţional de calitate, bazat pe materiale didactice valoroase, cu un conţinut ştiinţific bogat.

De asemenea, este inacceptabilă situaţia creată de conflictul de interese în care se află directorii generali, inspectorii generali şi alţi angajaţi ai Ministerului Educaţiei, care elaborează programe, semnează manuale şcolare, editează lucrări auxiliare şi, tot ei, evaluează, le aprobă, ca să nu mai vorbim de modul cum le promovează în şcoli (între ghilimele "promovează").

Este timpul să se facă ordine în Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi să se acorde respectul cuvenit valorilor autentice, ca premisă fundamentală a calităţii în educaţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Mircea Costache, de la Partidul România Mare. Aveţi cuvântul.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

M-am străduit din răsputeri şi nu am reuşit niciodată să aduc o primenire a limbajului în viaţa publică. Am văzut că unii au început deja să acuze şi să resimtă şocurile electrice ale unor discursuri parlamentare, dând vina numai şi numai pe lipsa de orizont cultural, pe sărăcia spirituală, care ar degenera în limbaj plin de durităţi şi de atacuri la adresa unor personaje din viaţa publică.

Au ajuns unii până acolo cu obrăznicia, oameni care nu au citit în viaţa lor decât etichete de pe sticlele de băuturi sau prospectul propriilor limuzine, ca să ştie să şi le folosească în mod performant, au ajuns să ne acuze pe aceia care nu avem la îndemână alte mijloace decât vocabularul limbii române, de a înfiera tarele unei societăţi în derivă, scăpate oricărui control.

Am să fac de data aceasta efortul de a nu mai cădea în patima accentului pamfletar şi a verbului coroziv, de altfel, singurele mijloace care ne stau la îndemână unora dintre noi, şi de a spune că nu există şarlatanie mai mare decât să minţi cu naturaleţe, să acuzi că unii dintre cei aflaţi sub cupola Parlamentului României ar lupta împotriva propriului popor. Nu cred că există acuză mai gravă şi afirmaţie mai iresponsabilă, din partea oricui ar veni, decât aceea că cine nu a acumulat averi, cine nu încalcă nicio lege, cine încearcă cu propriile mijloace, prin comportament civic exemplar, să traseze pentru el şi pentru semenii lui o altă traiectorie în contemporaneitate şi cu propensiune spre viitor poate fi cu uşurinţă etichetat, de indivizi primitivi, animaţi de spirit gregar, că ar lupta împotriva propriului popor.

Cine are curajul să folosească noţiunea istorică de "popor", când habar n-are de istoria, cultura, tezaurul de spiritualitate al acestui popor, înseamnă că este animat nu numai de spirit gregar, de spiritul de turmă, mai pe româneşte, şi că are un profund dispreţ faţă de toţi cei pe care îi are în preajmă şi pe care pretinde a-i reprezenta. Nu există în lume şarlatanie mai mare decât să fii înconjurat de clanuri mafiote, de bande infracţionale, de căşuneni, de cocoşi, de bittneri, de petrache, de alte udrea, de tot felul de scursuri şi de creaturi şi de scursuri vorace şi să înfierezi, chipurile, nişte oameni care şi-au păstrat măsura, bunul simţ, sentimentul patriotic de apartenenţă la neam, pe care să-i acuzi zilnic, în piaţa publică şi cu alte prilejuri, că ar lupta împotriva propriului popor.

Şarlatanul şef ar trebui să-şi încheie misiunea aici şi noi nu ar mai trebui să mai aşteptăm numai intervenţia divină pentru a ne scăpa de cel rău şi viclean. Amin.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Are cuvântul doamna Monalisa Găleteanu şi se pregăteşte domnul Vlădoiu, o recompensă pentru faptul că au stat de la început până la sfârşit.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte, că asiguraţi şanse egale tuturor parlamentarilor, în Parlamentul României, indiferent de gen, pentru a-şi susţine declaraţiile politice.

În această dimineaţă am să vă vorbesc despre "Dreptul la educaţie".

Educaţia ca paradigmă a vieţii sociale, implică construirea unei conştiinţe morale vii, care să asigure fiecărui cetăţean o existenţă demnă şi decentă.

Baza oricărui demers educaţional presupune existenţa învăţământului preşcolar de stat, accesibil şi gratuit pentru toţii copiii, începând cu vârsta de trei ani, al căror drept la educaţie este garantat prin art. 32 din Constituţia României. Acest drept nu poate fi negociat de către conducerea politică a ţării şi, în niciun caz, nu poate fi îngrădit prin incompetenţa unei echipe aflate vremelnicla "cârma" ministerului educaţiei.

Lipsa locurilor în grădiniţele publice din marile oraşe ale României, semnalată de către Partidul Social Democrat încă din anul 2006, agravează starea lamentabilă în care se află învăţământul românesc şi subliniază o realitate socială dureroasă, în care alternativa grădiniţelor particulare este o soluţie inaccesibilă pentru majoritatea familiilor din România, având în vedere costurile ridicate ale şcolarizării în aceste instituţii de învăţământ.

Partidul Social Democrat solicită în mod imperativ ministrului educaţiei, domnul Cristian Adomniţei, să îşi asume responsabilitatea găsirii unor soluţii rapide pentru ieşirea din "impasul" lipsei locurilor în grădiniţele publice din România.

De asemenea, atragem atenţia că desconsiderarea sistemului educaţional românesc şi încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului şi a valorilor democratice converg inevitabil către distrugerea statutului de cetăţean european, pe care cu greu l-am dobândit după 17 ani de tranziţie, prin efortul întregului popor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Vlădoiu.

Vă anunţ că au depus în scris domnii deputaţi: Dumitru Benu, Mihaela Rusu, Vasile Puşcaş, Gheorghe Chiper, Iuliu Nosa şi Mihăiţă Calimente.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea se intitulează "Bulina roşie de pe sănătatea României".

Nimic nu este mai scump decât sănătatea, spun românii. Nimic mai adevărat, spun eu, acum, când mori cu zile în spital, dacă n-ai bani să-ţi cumperi medicamente sau să "stimulezi" actul medical.

Stimaţi colegi,

De 17 ani şi jumătate, încercăm să rezolvăm problema cea mai importantă a societăţii româneşti - sănătatea. Îndrăznesc să afirm că această problemă, sigur că nu este singura, se numără printre cauzele morţii regimului de dinainte de '89. Tot ea stă la baza slabei încrederi a societăţii în principala instituţie a statului, făcută în mod pervers responsabilă, în totalitate.

Dacă nu vom găsi urgent soluţii prin care Executivul să producă schimbări reale în sănătate, în beneficiul oamenilor, vom înregistra pierderi cu toţii. Mai puţin cei ce-şi pot permite, pe cheltuiala copiilor, să dea fuga la Viena pentru o intervenţie chirurgicală.

În ultimii ani, cu zeci sau poate sute de milioane de euro plătiţi din banii publici, altfel zis, din buzunarele pacienţilor, spitalele au fost utilate cu aparatură medicală, cu tehnică de ultimă oră de investigare şi diagnosticare, dar oamenilor nu le este mai bine, nu sunt mai sănătoşi. Pacienţii continuă să moară în autosanitarele echipate necorespunzător sau chiar în spitale, înainte sau după intervenţii chirurgicale de rutină.

Cauzele sunt multiple şi complexe. Unele ţin de indolenţa medicilor, insuficient stimulaţi de pacienţi. Altele ţin de slaba acoperire a relaţiei medic-pacient de către legislaţie. Altele, cu o puternică componenţă obiectivă, ţin de managementul defectuos din unităţile sanitare.

De multe ori este invocată lipsa banilor. Cu toate aceea, sumele care tranzitează prin sănătate sunt imense. De pildă, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea, care alocă celor 9 spitale, 8 publice şi 1 privat, peste 2 milioane de euro lunar. Aproximativ 70-80% din aceşti bani reprezintă salariile celor care concură la realizarea actului medical, iar diferenţa, 20%, este actul medical în sine. Acest raport se întâlneşte şi în ţările în care se operează cei mai înstăriţi şi mai populari români, cu deosebire că procentele sunt distribuite exact invers faţă de ceea ce se întâmplă la noi.

Stimaţi colegi,

Cred că a venit vremea să recunoaştem că o principală cauză a extrem de proastei calităţi a actului medical din România o reprezintă indolenţa cu care noi, instituţiile statului, am tratat şi tratăm condiţionarea actului medical de către medic sau asistent în funcţie de "prestaţia" pacientului. De multe ori, salariile medicilor, care, oricum, au ajuns, în unele cazuri, la 2 mii de euro pe lună, reprezintă simple venituri colaterale, faţă de "atenţiile" venite drept "mulţumiri" din partea pacienţilor.

Dacă sunt adevărate justificările unor medici care primesc aceste atenţii ca să nu-i jignească pe pacienţi refuzându-i sau, mai savant, pentru că stă în firea poporului român să-şi arate aprióri recunoştinţa, este absolut obligatoriu să-i fixăm un cadru legal acestei "recunoştinţe". Altminteri, domnul ministru Eugen Nicolăescu ar trebui, ca o încununare a eforturilor depuse spre implementarea reformei în sănătate, să aplice pe sistemul sanitar, pe care îl gestionează de doi ani şi jumătate, o bulină roşie, mare cât toate judeţele ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

A depus în scris şi domnul Viorel Pupăză.

Cu aceasta, daţi-mi, epuizându-se şi timpul şi lista celor care s-au înscris, să declar închisă prima parte a şedinţei de astăzi. Urmează partea a doua, destinată dezbaterilor proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Aurel Gubandru:

În fiecare an, pe 5 iunie, se celebrează Ziua Mondială a Mediului, ocazie cu care Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia oamenilor asupra problemelor legate de mediu.

Activităţile dedicate Zilei Mondiale a Mediului în judeţul Buzău au început încă din data de 30 mai, fiind demn de remarcat că la acestea au fost implicaţi mai ales elevii, care au participat la acţiuni specifice vârstei lor.

Au fost antrenaţi elevi din 30 de unităţi şcolare în activităţi de educaţie ecologică cum ar fi: campanii de colectare a deşeurilor reciclabile, concursuri de desene, referate, eseuri, parade ale costumelor şi jucăriilor realizate din materiale reciclabile, plantări de flori, vizite de documentare în natură şi întreceri sportive.

Activităţile cu elevii au cuprins tot judeţul. În municipiul Buzău, circa 260 de elevi din şase instituţii de învăţământ au participat la un marş pe străzi, finalizat în centrul municipiului, ocazie cu care au fost premiaţi cei care s-au evidenţiat în colectarea deşeurilor reciclabile. Cu această ocazie, unor grădiniţe, şcoli şi licee le-au fost distribuite containere pentru colectarea deşeurilor.

Elevii de la Şcoala Pietrosu din comuna Costeşti şi cei de la Şcoala Movila Banului au participat la un concurs de eseuri pe teme de mediu, organizând cu această ocazie şi o expoziţie de desene. Cei de la Şcoala şi Grădiniţa Policiori, comuna Scorţoasa, au făcut o expoziţie de desene, urmată de o scenetă şi o paradă a costumelor din materiale reciclabile.

Marcarea Zilei Mondiale a Mediului s-a făcut şi la Şcoala nr.7 din Cartierul Broşteni şi la Şcoala nr.11 unde s-au organizat, de asemenea, concursuri de desene, colaje şi obiecte realizate din materiale refolosibile şi simpozioane pe teme ecologice.

La sediul Gărzii de Mediu din Buzău a avut loc înmânarea primelor 17 legitimaţii pentru agenţii voluntari de mediu, persoanelor care au trecut testarea şi care vor acţiona pe lângă comisarii Gărzii de Mediu, pentru a depista orice încălcare a normelor privind legislaţia în vigoare. În perioada următoare, vor fi recrutaţi şi alţi agenţi voluntari de mediu, din toate localităţile judeţului Buzău.

Pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiul Buzău, s-a organizat un concurs de desene pe asfalt la care au participat elevi din şcolile generale nr.1, 8 şi 15 cu sprijinul I.P.J. şi a avut ca scop sensibilizarea comunităţii asupra protecţiei mediului, reconstrucţiei ecologice şi dezvoltării durabile în judeţul Buzău.

Tema selectată pentru acest an, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, vizează schimbările climatice asupra comunităţilor şi ecosistemului polar şi a consecinţelor nefaste în întreaga lume.

Fiind antrenaţi şi elevii la acţiuni, avem garanţia, că peste câţiva ani cei care se vor ocupa de calitatea mediului vor fi mai numeroşi şi mai responsabili.

Domnul Aurel Olărean:

"Cu trotineta la Palatul Victoria"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se pare că pentru unii politicieni, activitatea legislativă şi executivă a acestei ţări începe să semene tot mai mult cu viaţa la grădiniţă. Certuri, injurii, haos...totul spre binele naţiunii.

Însă de aici şi până a te adresa într-o scrisoare oficială Preşedintelui României într-un limbaj pueril şi plin de neseriozitate, este cale lungă. Sau cel puţin aşa am crezut până zilele trecute, când realitatea m-a contrazis. Am spus-o şi o repet: Preşedintele unei naţiuni este o instituţie. Indiferent de persoana care o ocupă, această funcţie este garantul respectării legalităţii şi democraţiei politice. Votul este direct, poporul fiind cel care decide. De aici şi respectarea demnităţii funcţiei supreme într-un stat.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu a uitat însă toate acestea. Şi de la balconul Palatului Victoria, pe principiul bileţelelor în a căror scriere este specialist, a mai trimis o scrisoare la Cotroceni. De astă dată nu referitoare la Petrom, ci la consultările privind formarea unui nou guvern. Textul scrisorii nu are mare importanţă în contextul actual, doar că a fost adresată Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. Şi trebuie să fi fost foarte mândru domnul Tăriceanu de creaţia sa literară, din moment ce a relatat vesel presei cum scriind epistola către Preşedintele României s-a gândit la fiul său preşcolar pe care îl dojeneşte şi îl trimite în banca lui când greşeşte. Ridicol? Inconştienţă? Lipsă de educaţie? Sau toate la un loc?

Domnule Călin Popescu Tăriceanu, sunteţi, încă, Primul Ministru al unei ţări şi vă adresaţi corespondenţa, în această calitate oficială, Preşedintelui României. Limbajul folosit denotă o bravadă puerilă ieftină şi, ţinând cont de subiectul mesajului, este o nouă dovadă de neseriozitate din partea dumneavoastră în relaţia Guvern-Preşedinte.

Sunteţi preşedintele unui partid care are simpatizanţi şi care v-a acordat girul încrederii sale. Ce reacţie aţi avea dacă, mâine, un tânăr liberal v-ar trimite o scrisoare la Palatul Victoria în care aţi fi îndemnat să vă luaţi motocicleta şi să daţi câteva ture prin curte să vă răcoriţi? În fond, este şi asta o soluţie demnă de luat în seamă.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Doresc să ridic o problemă în atenţia colegilor din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, precum şi reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Este vorba de evaluarea profesorilor de către studenţi - o practică sine qua non în universităţile occidentale, care rămâne o necunoscută pentru mare parte a învăţământului superior românesc.

Anual, studenţii ar trebui să primească o fişă ce conţine întrebări referitoare la calitatea predării, evaluării, personalitatea profesorului etc. şi, în funcţie de răspunsurile tinerilor, fiecare profesor în parte să primească un punctaj. Deşi acest gen de evaluare se poate face cu eforturi minime din partea instituţiilor de învăţământ, rectorii nu s-au grăbit să introducă procedeul.

Pentru că, în esenţă, procedura e simplă, dar având în vedere şi principiul autonomiei universitare, vă rog să analizaţi posibilitatea implementării unui astfel de sistem în universităţile româneşti atât în cele de stat, cât şi în cele private. Cu atât mai mult că nici una din universităţile româneşti nu se află în topul primelor 500 instituţii de învăţământ superior din lume.

Vă mulţumesc.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică: "Declinul demografic - un pericol pentru România"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la o problemă care ar trebui să ne preocupe pe toţi: îmbătrânirea populaţiei şi multiplele implicaţii ale acestui fenomen pentru România.

Conform unui studiu realizat de Academia Română pe marginea acestui fenomen, populaţia României este în continuă scădere şi aparent nu există perspective de stopare a declinului. Potrivit datelor statistice, fertilitatea scăzută şi migraţia externă sunt principalele motive pentru care populaţia României a scăzut cu 1,5 milioane de persoane din 1990 încoace. Conform autorului studiului, profesorul Vasile Gheţău, situaţia economică precară şi lipsa unor politici familiale concrete îi determină pe mulţi dintre tineri să aibă un singur copil, ceea ce este, practic, insuficient pentru asigurarea schimbului de generaţii.

Continuarea actualelor tendinţe demografice ar duce la un veritabil derapaj demografic pe la mijlocul secolului, practic, la un dezastru demografic în România. Asta ar însemna o depopulare masivă a ţării. Dacă nu se schimbă ceva în materie de natalitate, în primul rând, populaţia României va ajunge la 15 milioane în 2050, şi 8 milioane în 2100. Deci, practic, până la mijlocul secolului, declinul va continua şi, dacă fertilitatea ar urma să crească în următorii ani, este posibil ca în a doua parte a secolului să apară o stopare a declinului demografic şi la reapariţia unei creşteri a populaţiei României.

Situaţia noastră, ca ţară, nu diferă de situaţia altor ţări europene care se confruntă şi ele cu aceleaşi probleme. Diferenţele însă există şi ele şi ţin atât de fenomenul migraţiei populaţiei tinere în special, dar şi de soluţiile identificate de respectivele ţării care aplică politici corecte pentru a stopa declinul demografic.

Astfel, tinerii români migrează către ţările vest-europene ducându-şi cu ei familiile proaspăt înfiinţate sau îşi formează familii şi cresc copii pe teritoriul ţărilor de adopţie. Odată cu ei pleacă şi o parte din România, din viitorul ei!

Desigur că această situaţie nu poate decât să ne revolte şi să ne îngrijoreze. Guvernarea precedentă, PSD, a reuşit să ofere premisele pentru a opri declinul demografic. Dacă ar fi să numesc numai un singur exemplu dintre multe altele, vă amintesc că, potrivit unui principiul social-democrat consacrat, pe care l-am susţinut cu ardoare, se plătesc sume importante pentru concediile de maternitate sau paternitate, pentru ca tinerele familii să poată avea cu ce să susţină creşterea unui copil. Guvernarea actuală nu numai că nu a înţeles să continue ce am început noi, ba, mai mult, din neglijenţă sau din rea-voinţă, a lăsat ca lucrurile să se deterioreze. Şi aici voi da, din spirit de fair-play, numai un singur exemplu, deşi ştiţi prea bine că sunt foarte multe.

Am vorbit săptămâna trecută de la această tribună despre criza de locuri din grădiniţe. Şi iată că, dacă este să comparăm cele două exemple, constatăm că cei 800 de RON, oferiţi printr-o lege susţinută şi promovată de noi, se cheltuiesc, dintr-un foc, pe plata unei grădiniţe particulare, acesta fiind preţul minim plătit pentru a asigura un loc unui copil într-o astfel de instituţie privată.

Iată de ce cer seriozitate Guvernului pentru a continua eforturile noastre în scopul de a stopa scăderea demografică şi de a oferi viitorului României o şansă.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Guvernul cade în orice condiţii. Important este şi când"

Domnule Preşedinte

Stimaţi colegi

Păcat că mulţi dintre dumneavoastră, stimaţi colegi din partide aflate într-o pseudo-opoziţie sau falsă putere, nu aţi vrut să înţelegeţi importanţa moţiunii pediste referitoare la Guvernul Tăriceanu. Probabil că necesitatea de a nega orice iniţiativă venită din afara arcului dumneavoastră politic, vă obligă la respingerea apriorică a oricărui dialog constructiv.

Este greu de crezut că nici unul dintre liderii partidelor dumneavoastră nu a înţeles agonia în care se zbate societatea românească. Trăim momentul de sfârşit al unei perioade şi începutul unei alte etape politice. Situaţia actuală de criză nu mai poate fi prelungită şi este momentul să luam o decizie. De la Cotroceni s-a întins o mână, pe care însă mulţi dintre dumneavoastră aţi refuzat-o. Din orgoliu. Pentru a nu fi obligaţi să staţi la aceeaşi masă cu cel pe care, până acum câteva zile, îl umpleaţi de venin şi noroi. Se pare că lecţiile trecutului nu au fost suficient de clare. România nu mai are nevoie acum de proiecte populiste fără a avea soluţii de rezervă viabile. Oricum, în aceste clipe, clasa politică românească tocmai asta face: refuză un dialog şi nişte soluţii fără a oferii nimic în schimb.

Domnilor colegi, să nu fim naivi: guvernul Tăriceanu va cădea oricum. Şi asta nu pentru că aşa vrea Partidul Democrat, ci pentru că este incapabil să supravieţuiască politic şi profesional. Argumente precum că PD-ul nu are legitimitatea de a cere schimbarea unui guvern din care el însuşi a făcut parte până acum câteva săptămâni, nu au un sprijin logic. Nu se impune schimbarea actualului guvern pentru programul de guvernare adoptat ci pentru oamenii care îl formează. Indiferent ce se spune despre mult controversata şi contestata doamnă Macovei, şi acesta ar fi numai un exemplu, prestaţia domniei sale şi rezultatele profesionale nu pot fi comparate cu cele ale actualului ministru al Justiţiei. Cu un Guvern ce are un sprijin politic de maximum 20 la sută, se poate guverna pe termen scurt pentru a ieşi dintr-o criză, nu pentru a reforma o naţiune. Şi dacă atât a putut să dea Partidul Naţional Liberal pentru un guvern, mai bine o retragere onorabilă decât o ruşine naţională.

Actualul guvern Tăriceanu va cădea. Cum, este mai puţin important. Important este însă când, pentru că orice amânare nu face decât să adâncească criza. Şi asta, trebuie să o recunoaştem cu toţii, nu ajută pe nimeni indiferent de ce parte a baricadei este.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Doresc să atrag atenţia asupra unui miting care a avut loc în data de 7 iunie la Arad, miting organizat de asociaţiile de pensionari. Vreau să precizez din start că nu doresc să profit din punct de vedere electoral, aşa cum au făcut alţii la Arad, ci să duc mai departe problemele acelor oameni care au muncit din greu o viaţă întreagă pentru ca acum viaţa lor să se împartă între gestionarea drastică a banilor primiţi ca pensii şi cozile de la medicamente. Pentru că vrem, nu vrem, trebuie să admitem că pensionarul român a devenit cel mai bun economist al ţării, drămuind eficient un buget infim între cheltuieli cu întreţinerea, medicamente şi mâncare, dar şi un bun organizator, care se împarte între cozile de la medicamente şi cele mai ieftine magazine.

Nu despre aceste lucruri vroiam să vă vorbesc, pentru că ele se ştiu chiar dacă de cele mai multe ori nu sunt băgate în seamă. Vroiam să vă aduc la cunoştinţă problemele semnalate la Arad şi propunerile pensionarilor, pe care le consider justificate, decente şi aplicabile. Pensionarii arădeni au vorbit despre îmbunătăţirea condiţiilor de trai, de nivelul scăzut al pensiilor, de asistenţa medicală ce de multe ori lasă de dorit, de preţul mare al medicamentelor. Dar au adus în prim plan şi un pachet de propuneri legislative care ar putea să le schimbe în bine viata şi să îi aducă la ceea ce ei speră să devină: pensionari cu nivel de trai apropiat de cel al pensionarilor din Uniunea Europeană.

Pensionarii de la Arad au vorbit - şi cred cu tărie că se pot găsi soluţii şi la noi - despre ceea ce li se oferă celor din Ungaria. Pe lângă faptul că aceia au pensii mai mari, se bucură de o serie de facilităţi pe care eu le-aş cataloga de bun simţ. Este vorba, bunăoară, de transportul gratuit pe toate mijloacele de transport în comun local şi naţional, mai puţin cu avionul. Sau despre gratuităţile pe care le au pentru a se trata în staţiuni. Sunt lucruri simple, care nu necesită cheltuieli foarte mari în buget, care pot fi aplicate şi care le-ar crea vârstnicilor din România o posibilitate de a trăi ceva mai bine. Iar dacă acestor variante li s-ar adăuga şi restul solicitărilor - o nouă lege a pensiilor, posibilitatea ca după decesul soţului sau soţiei pensionar, partenerului de viaţă să îi revină, ca moştenire, un cuantum de 50% din pensia decedatului - cred că putem spune că şi pensionarilor le-a fost oferit ceva cu adevărat important pentru ei.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "România, ţara uitată"

La prima vedere ar putea părea un pic exagerată această afirmaţie, dar dacă se analizează mai atent şi mai în profunzime faptele şi atitudinile miniştrilor şi a demnitarilor aflaţi la putere se observă cât se poate de limpede că principala lor preocupare nu este nici pe departe soarta României şi a românilor.

Ceea ce îi preocupă şi le acaparează întreaga atenţie este propria lor persoană şi menţinerea cât mai mult timp posibil a funcţiei pe care o ocupă, pentru care sunt dispuşi să sacrifice absolut orice, inclusiv o întreagă ţară.

Astfel, în loc să se ocupe de problemele cu care se confruntă populaţia în aceste zile şi care nu sunt puţine şi să încerce să găsească soluţii viabile pentru rezolvarea lo, ei au cu totul alte preocupări.

În aceste zile, în loc să se discute despre secetă care afectează destul de grav România şi care va avea repercusiuni nu prea plăcute pentru majoritatea populaţiei care foarte probabil va trebui să facă faţă unei scumpiri destul de mari a pâinii se discută despre politicieni şi despre cine, cum şi cât va conduce guvernul.

Dar domnilor politicieni aflaţi la putere, în loc ca toată atenţia opiniei publice să fie captată de jocuri de culise care interesează doar câteva persoane mai bine ar fi să vă apucaţi de treabă şi să încercaţi să rezolvaţi gravele crize prin care trece agricultura românească astfel încât să nu mai trecem de la o criză la alta, de la un scandal la altul, care nu fac decât rău întregii populaţii.

Însă în loc să se ocupe de administrarea ţării ei se ocupă de interese de partid şi de grup, astfel că totul a devenit anapoda în aceste zile în ţară în care politicienii se ocupă de politicieni, iar ţara şi românii sunt pur şi simplu uitaţi.

Astfel că după ce în ultimii doi ani şi jumătate românii au fost pedepsiţi cu nişte politicieni incompetenţi care mai au distrus ţara şi au adus la disperare multe categorii sociale acum aceşti politicieni vor să ducă pedeapsa mai departe şi să le servească românilor şi româniei uitarea ca pedeapsă de căpătâi.

Pur şi simplu se fac că nu văd problemele din ţară şi uită să facă ceva în afară de realizarea propriului scop.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Artiştii plastici merită mai multă atenţie"

După 1989, criza din societatea românească, tranziţia interminabilă, goana după înavuţire rapidă au afectat în mod direct şi nefericit breasla artiştilor plastici.

Lipsa comenzilor sociale, în primul rând din partea statului, la care se adaugă absenţa unei pieţe de artă, a determinat absenţa unui standard de viaţă materială care să permită artistului contemporan concentrarea asupra creaţiei sale care presupune şi investiţii de ordin material.

Dezvoltarea firească a economiei de piaţă şi crearea cadrului legislativ prin care, pe bună dreptate, foştilor proprietari li s-au retrocedat spaţiile, de care, în mod abuziv, fuseseră deposedaţi de către regimul comunist, a avut ca urmare şi pierderea unei importante părţi din atelierele de creaţie, precum şi a multora dintre galeriile de artă ale Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Uniunea Artiştilor Plastici din România, ca organizaţie, n-a reuşit (în principal pentru că n-a avut instrumentele necesare) să reziste şi să-şi păstreze spaţiile de expunere (galeriile), sediile sau atelierele de creaţie, în ciuda faptului că această organizaţie este moştenitoarea Sindicatului Artelor Frumoase, înfiinţat în 1922, şi ar fi fost îndreptăţită să redobândească măcar vechile proprietăţi moştenite de la acest sindicat.

În Sibiu, de exemplu, artiştii profesionişti locali nu mai au nicio galerie de artă. În Râmnicu Vâlcea, atelierele de creaţie s-au pierdut prin retrocedări succesive foştilor proprietari. Exemplele sunt foarte multe şi suferă aproape toţi artiştii plastici din centre culturale importante: Cluj, Oradea, Bucureşti etc. Şi, totuşi, breasla artiştilor plastici români, grupată în Uniunea Artiştilor Plastici din România, îmbogăţeşte constant cultura naţională în acest domeniu.

Spaţiul cultural românesc trebuie să se îmbogăţească permanent cu lucrări de artă de valoare. Din păcate, Ministerul Culturii nu ştie sau nu poate să profite acum de boom-ul economic pe care îl simţim cu toţii şi-i tratează pe oamenii de cultură, pe creatorii de cultură, cu tipare birocratice.

Într-o discuţie cu Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea, şi cel care organizează, cu fonduri puţine, aproape lunar câte o expoziţie de artă la Râmnic, am aflat că mulţi artişti plastici trăiesc la limita subzistenţei şi abia după moarte opera lor începe să se vândă.

Mi-a spus că, pe vremuri, guvernele liberale care au creat România modernă, au intervenit direct în creşterea cotei artiştilor plastici interbelici, achiziţionând la preţuri generoase lucrări pentru instituţiile publice, creând o emulaţie vizibilă şi benefică a artelor.

Instituţiile au rămas cu opere de artă care, în timp, şi-au înzecit valoarea, iar cota de piaţă a artiştilor a ajuns la un nivel european, câştigătoare fiind cultura naţională. Această acţiune ar trebui să fie model şi pentru noi. Am discutat cu ministrul Adrian Iorgulescu şi m-a asigurat că se vor aloca fonduri mai mari pentru muzee. Dar nu este suficient. Trebuie o acţiune mai amplă şi pragmatică. Acest lucru a şi fost discutat recent la Bucureşti, în cadrul unui simpozion internaţional.

Se impune, deci, o intervenţie urgentă a statului român, prin constituirea unui fond naţional de achiziţii în domeniul artelor plastice.

Acesta ar fi un semnal important că se doreşte revigorarea artei plastice româneşti, precum şi o intervenţie benefică în sistemul de evaluare şi de cotare a artiştilor români. S-ar motiva în acest fel creatorii români cu valoare autentică şi, implicit, creaţia originală românească.

Fondul ar aduce în patrimoniu bunuri simbolice, opere de artă ale celor mai valoroşi artişti români contemporani şi ar putea, prin distribuire, să îmbogăţească colecţiile şi patrimoniul muzeelor de artă din România, care în ultimii ani au dispus de sume insignifiante pentru achiziţii.

Artiştii plastici merită mai multă atenţie din partea noastră!

Domnul Filip Georgescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De doi ani şi jumătate, România este devastată de un groaznic taifun politic. Asistăm la bătălii când surde, când asurzitoare, când oarbe, când la baionetă, în văzul întregii lumi. Nici nu se mai ştie cine cu cine se luptă. Ştim că este o luptă pentru putere, pentru noul şi suculentul ciolan pe care-l reprezintă acum fondurile comunitare. În această încăierare generală a fost atras până şi corpul electoral, chipurile pentru a fi consultat într-o problemă vitală - destituirea sau reconfirmarea preşedintelui Traian Băsescu.

Desfăşurat într-un climat de profundă încrâncenare, referendumul de la 19 mai n-a adus niciun dram de linişte şi nicio brumă de speranţă pe scena vieţii noastre politice, fiindcă marea majoritate a cetăţenilor a refuzat să participe la o bălăcăreală politicianistă de cea mai pură esenţă balcanică, străină confruntărilor desfăşurate în jurul unor obiective politice, economice ori sociale majore, a unora dintre aşteptările stringente ale românilor. Nici consultările pe care preşedintele Băsescu le-a avut cu partidele politice la Cotroceni şi nici mesajul pe care domnia sa l-a adresat Parlamentului n-au avut darul să însenineze atmosfera politică. Dimpotrivă, starea conflictuală din ultimii doi ani s-a accentuat, credibilitatea partidelor a continuat să se erodeze, iar criza din sânul societăţii româneşti pare fără ieşire.

Clasa politică, dar în primul rând cetăţenii acestei ţări, sperau că mesajul prezidenţial va degaja unele soluţii înţelepte care să pună capăt dezmăţului politicianist ce s-a instalat în România după alegerile din toamna anului 2004. N-a fost însă vorba de aşa ceva. Dimpotrivă, de la un capăt la altul, mesajul prezidenţial a fost unul revanşard, care a sfidat şi Constituţia şi democraţia şi instituţiile statului şi partidele politice, cu excepţia celor de suflet. Paradoxal, definind democraţia drept un sistem politic în care voinţa populară se reflectă corect în componenţa Parlamentului şi a Executivului, adică în cele două instituţii fundamentale ale statului care-i sunt defavorabile, preşedintele Băsescu n-a ezitat să profereze grave acuze la adresa celor 322 de senatori şi deputaţi, mandataţi de popor şi care constituie o mare majoritate a forului legislativ. Domnia sa şi-a mărturisit, astfel, încă o dată, o mai veche dorinţă, aceea de a transforma Parlamentul într-o singură Cameră legislativă, care să lucreze sub bagheta sa politică, aşa cum, odinioară, Marea Adunare Naţională acţiona după directivele fostului dictator. Potrivit conceptului său despre democraţie, după referendumul de la 19 mai, Parlamentul şi Guvernul ar fi trebuit să capete o altă înfăţişare, afirmând în mod tendenţios că schimbarea ar reprezenta nu dorinţa sa arzătoare, cât mai cu seamă voinţa electoratului, deşi alegătorii au fost chemaţi la urne pentru cu totul altceva. Din păcate, preşedintele Băsescu nu extinde definiţia pe care o conferă democraţiei şi la scrutinul din toamna anului 2004 când una a ieşit din urne (PSD), dar, prin aportul său decisiv, alta s-a aflat la guvernare (Alianţa D.A.), brutalitate politică pe care avea s-o mărturisească nu demult. Dacă domnia sa n-ar fi încălcat flagrant democraţia şi ar fi respectat voinţa populară, iar câştigătorii reali ai scrutinului s-ar fi aflat la guvernare, cu siguranţă că toate scandalurile păguboase din ultimii doi ani ar fi fost evitate. Poate că şi Alianţa DA ar fi avut o altă soartă.

În acelaşi timp, şeful statului solicită imperativ demisia Guvernului, fără să dispună de prerogative în această privinţă, acuzând actualul Executiv de ilegalitate. Preşedintele Băsescu ştie însă bine că Guvernul Tăriceanu II este tot atât de legitim ca şi cel al Alianţei DA, adică fără o susţinere majoritară exprimată de electorat. Aşa a fost croit şi aşa va funcţiona până la dispariţie. În zadar se chinuie democraţii să dărâme actualul Guvern, printr-o bizară moţiune de cenzură. Este mai mult decât ridicol să acuzi un Guvern care funcţionează de o lună-două pentru nerealizările guvernării din ultimii doi ani şi jumătate. Dealtfel, deficienţele grave din justiţie, administraţie şi agricultură se află de multă vreme în atenţia autorităţilor comunitare, încă din vremea când aceste domenii erau coordonate de miniştrii pe care preşedintele Băsescu îi consideră şi astăzi extrem de eficienţi.

Armă a răzbunării politicianiste, moţiunea de cenzură prin care democraţii îşi atacă dur aliaţii de până mai ieri, nu urmăreşte altceva decât să menţină haosul şi confruntarea în viaţa politică românească şi să determine instituirea clauzei de salvgardare asupra ţării noastre, de către reprezentanţii Uniunii Europene. Retrăgându-se în opoziţie, singura doctrină în numele căreia acţionează acum democraţii se reduce la acel nefericit slogan - "după mine, potopul!"

În mesajul său, preşedintele Băsescu reafirmă, de asemenea, o serie de propuneri, pe care le consideră soluţii reale pentru ieşirea din criză. Deşi ştie bine că bate la porţi închise, în condiţiile în care partidele politice, cu excepţia PD, refuză alegerile anticipate, şeful statului este pe deplin convins că doar pe această cale se poate determina o nouă majoritate, deşi în toamna anului 2004 a recurs la o altă modalitate. Este, desigur, hazardat să mizezi pe pielea ursului din pădure, neştiind dinainte câte voturi vei împuşca, în condiţiile unui absenteism de la urne, care capătă dimensiuni tot mai mari, de la un scrutin la altul.

Cât despre votul uninominal, departe de a contribui la o îmbunătăţire calitativă a Parlamentului, această nouă formă de desemnare a viitorilor senatori şi deputaţi va oferi posibilităţi mult mai mari oligarhilor de a-şi cumpăra proprii reprezentanţi în forul legislativ, în număr cât mai mare, nemaifiind la cheremul partidelor. Pe de altă parte, se va diminua mult rolul partidelor, întrucât parlamentarii aleşi prin vot uninominal vor acţiona în primul rând pentru propriile interese sau pentru cele ale sponsorilor şi nicidecum în spiritul programului vreunuia din partide. Pe măsura creşterii numărului de parlamentari desemnaţi prin vot uninominal, va fi greu de stabilit alianţe, ori majorităţi necesare susţinerii unui guvern sau altul. Banii aruncaţi la urne de oligarhi, în numele votului uninominal, vor ucide practic democraţia. S-ar putea spune de pe acum că votul uninominal, ca şi Legea lustraţiei, adoptată la 17 ani de la demolarea totalitarismului sau condamnarea tardivă a comunismului de către bravii săi servanţi, nu va face decât să învrăjbească şi mai mult societatea românească, aflată astăzi într-o criză ce pare fără ieşire.

Nu numai noi românii suntem puternic marcaţi de situaţia politică deplorabilă în care se află de doi ani ţara noastră, dar şi reprezentanţii Uniunii Europene. În acest an, Jean Michel De Waele, director al Grupului de analiză al ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit, afirma, după recentul referendum din ţara noastră, că "bipolarizarea marchează viaţa politică românească actuală într-o asemenea măsură, încât se creează impresia că nu există loc pentru nuanţe, compromis ori simţ al responsabilităţii, ceea ce este foarte grav pentru stabilitatea României". Mai mult, De Waele afirmă că Europa este destul de obosită de tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră şi crede că aplicarea clauzei de salvgardare ar putea să constituie fluierul final al meciului de la Bucureşti.

Să sperăm că liderii partidelor, reprezentanţii instituţiilor fundamentale, oamenii noştri politici vor găsi singuri calea spre normalizare, evitând cartonaşele galbene pe care se pregătesc să ni le acorde arbitrii politici străini.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică: "Pensionarii cu pensii mici au nevoie de Fondul de solidaritate socială"

Una din priorităţile Partidului Conservator a fost dintotdeauna rezolvarea problemelor pensionarilor, fără îndoială categoria cea mai defavorizată a României post-revoluţionare. Toate guvernele perindate până acum la conducerea ţării şi-au făcut un titlu de glorie din promisiunile că vor îmbunătăţi nivelul de trai al celor şase milioane de vârstnici, dar majoritatea acţiunilor au rămas la stadiul de vorbe goale de campanie electorală.

Partidul Conservator a demonstrat în repetate rânduri că este decis să contribuie la îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, în primul rând prin elaborarea unor legi care să asigure cel puţin o minimă decenţă în procurarea coşului zilnic. Astfel, am elaborat o propunere legislativă prin care fiecare operator economic ar urma să contribuie la un Fond de solidaritate socială cu 1 la sută din profitul anual net pe o perioadă de trei ani. Sumele acumulate la fondul de solidaritate socială se vor constitui ca sursă a bugetului asigurărilor sociale de stat şi vor fi folosite pentru creşterea pensiilor mai mici decât salariul minim pe economie. Iniţiativa a primit aviz favorabil de la Comisia juridică şi cea pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, după ce a fost votată de Senat. În mod paradoxal însă, 12 reprezentanţi ai PD, UDMR şi PNL, membrii în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, au fost împotriva înfiinţării Fondului de solidaritate socială, votând fără fundament împotriva propunerii noastre.

Partidul Conservator va face însă tot ce este posibil pentru adoptarea proiectului, cu atât mai mult cu cât un număr foarte mare de pensionari din toată ţara şi-au exprimat sprijinul pentru această iniţiativă, şi, mai mult, Fondul de solidaritate socială nu implică nici un fel de alocaţii bugetare.

Consider că rolul parlamentarilor nu este acela de a se opune cu orice preţ unor proiecte, pentru simplul motiv că semnatarii lor fac parte din alte partide. Trebuie să dăm dovadă de coeziune politică în susţinerea iniţiativelor cu impact direct asupra populaţiei şi creşterii nivelului de trai al acesteia, iar propunerea noastră se înscrie în aceste coordonate. În loc să pierdem timp preţios în interminabilele dispute politicianiste de orgolii, ar fi timpul să ne concentrăm cu adevărat pe problemele oamenilor, pe bună dreptate dezamăgiţi de prestaţia clasei politice. Un exemplu de preocupare şi de respect faţă de oameni ar fi un vot pozitiv masiv pentru adoptarea proiectului de lege privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse, care ar scoate din sărăcie câteva milioane de vârstnici rămaşi fără speranţa unor zile mai bune.

Domnul Gabriel Sandu:

Ieri, moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat a fost respinsă de plenul reunit al Senatului şi al Camerei Deputaţilor. Mă întreb ce fel de clasă politică are România din ziua de azi pentru că ieri am văzut mai clar decât niciodată absurditatea totală care domneşte în actuala clasă politică românească.

Astfel, jumătate din portofoliile executivului aparţin în acest moment unei formaţiuni politice, UDMR, care nici măcar nu este partid şi care a obţinut în alegeri un procent cu puţin peste pragul electoral.

Mai mult, tot ieri a avut loc o premieră absolută: Partidul România Mare a votat pentru un guvern în care din care face parte duşmanul său tradiţional, UDMR.

Avem o ţară în care Partidul Social Democrat, care în acest moment se declară ca fiind în opoziţie, are putere, dar nu guvernează, iar Partidul Naţional Liberal guvernează fără să aibă nicio putere. Oricum, PNL a ajuns un partid satelit al PSD, o adevărată celulă dură a acestuia.

PNL şi-a trădat partenerii alături de care a ajuns la guvernare, şi-a trădat electoratul care i-a acordat încrederea în 2004 şi a sfidat opţiunea clară şi covârşitoare exprimată de poporul român la referendumul din 19 mai.

Foarte grav este faptul că această situaţie se reflectă direct în performanţele României care nu a accesat nici măcar 10% din fondurile europene puse la dispoziţia acesteia şi că în ultimă instanţă, cetăţenii sunt cei care plătesc în mod scump iresponsabilitatea unor personaje aşa cum este Călin Popescu Tăriceanu.

Domnul Florin Iordache:

"Traian Băsescu fără intrigi şi manipulare nu e Traian Băsescu!"

Aş dori să vorbesc astăzi despre câteva aspecte extrem de importante pentru actualul context politic. Aşa cum ne-a obişnuit Traian Băsescu, orice idee măreaţă cu care doreşte să şocheze electoratul se dovedeşte a fi un joc politic cu un profund substrat. Vinerea trecută, domnul preşedinte a lansat o formulă aberantă de guvern: PNL-PD-PLD! Această formulă nu ar avea sorţi de izbândă pentru clasa politică românească deoarece nu este altceva decât o încercare disperată a preşedintelui de a convinge populaţia că nu el a destrămat coaliţia rezultată din votul anului 2004, ba chiar că face eforturi să o "reînvie". Cu ce curaj vine Traian Băsescu în faţa electoratului, propunând o formulă care a dovedit că nu poate supravieţui, iar ruptura nu s-a produs în două părţi, ci chiar în trei? Astfel, din Alianţa D.A. s-a desprins PNL -ul, iar din PNL s-a desprins PLD-ul. Halal mod de lucru şi de convieţuire!

Acum, s-a trezit subit şi PLD-ul că vrea la guvernare alături de PD. Deşi au fost seduşi de Traian Băsescu şi abandonaţi de PD după ieşirea de la guvernare, Partidul Liberal Democrat se vrea băgat din nou în pâinea guvernării.

Traian Băsescu întruchipează cel mai bine mitul salvatorului. Deşi doreşte să se transpună în faţa electoratului ca fiind unica scăpare a poporului român, nimeni nu mai poate fi indus în eroare de lacrimile de crocodil care nici ele nu mai vor să se prelingă pe obrazul neted al preşedintelui, întrucât au secat.

Exista voci cărora simţul realităţii le joacă feste, prezentându-l pe Traian Băsescu drept un om politic carismatic şi un luptător redutabil. Mai degrabă eu l-aş caracteriza ca fiind un personaj care, cu sânge rece şi cu instinct imbatabil îşi lichidează adversarul. Iar adversarii săi sunt pretutindeni chiar dacă, în prealabil, ei sunt doar pure invenţii. Secretul supravieţuirii politice a fost şi rămâne în permanenţă pentru Traian Băsescu provocarea şi menţinerea conflictelor. Cu siguranţă, Băsescu va intra nu numai în istorie, dar şi în cartea recordurilor, ca fiind preşedintele care a bătut recordul dezbinării naţionale.

Nu trebuie uitat faptul că nici până astăzi nu a sosit scrisoarea de răspuns protocolar a lui Sarkozy la felicitarea adresată de Traian Băsescu, pentru câştigarea alegerilor din Franţa, felicitare adresată prin încălcarea brutală a Constituţiei de "francofonul" de la Cotroceni, pentru că a fost adresată la 7 mai, în plină "epocă" de suspendare a prerogativelor de reprezentare a statului român pe plan internaţional. Scrisoarea de felicitare între şefi de stat, în numele unui şef de stat, este atribut constituţional de descărcare a funcţiei de reprezentare, şi nu un act individual, personal.

De un an de zile este infernal sa trăieşti în România din cauza unui preşedinte care a întreţinut un climat de gâlceavă, tot agravându-l şi tot atacându-i pe cei care au îndrăznit să i se opună.

Domnul Băsescu este veşnic însetat de putere, amestecată cu vanitate, ceea ce e foarte periculos. Vanitatea, în timp, răstoarnă un om politic, chiar bun fiind, împingându-l să facă lucruri nesăbuite. Orgoliul şi vanitatea îl împiedică să negocieze reuşind să aducă ţara în pragul unei crize în care România nu s-a aflat niciodată. Rolul principal al Preşedintelui ar trebui sa fie acela de a asigura coeziunea societăţii şi nu de a o divide.

Eu cred ca a venit rândul preşedintelui să pună armele deoparte, să îngroape securea războiului şi măcar în acest ultim an care a rămas până la viitoarele alegeri să renunţe la orgoliu şi să arunce o privire spre priorităţile României. Preocuparea pentru numirea unui nou prim-ministru nu face altceva decât să lase să se scurgă un timp preţios şi ireversibil pentru România.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Zero legitimitate în plus!"

"Dă-te tu la o parte, ca să-mi pun eu acolo pe cine poftesc!" Aceasta este marota preşedintelui Traian Băsescu la adresa premierului Călin Popescu Tăriceanu, cel care conduce un guvern învestit cu voturile a trei sferturi dintre parlamentari.

Săptămâna trecută, domnul preşedinte al României a convocat nişte aşa-zise consultări cu totul pe dinafara prerogativelor sale constituţionale.

Parlamentul se pregătea să asculte moţiunea de cenzură introdusă de PD cu sprijinul PLD.

Guvernul era bine-merci, nu căzuse de nicăieri, iar legile trimise de el în Parlament erau votate aproape pe bandă rulantă.

Ţara nu era şi nu este în nici un fel de criză.

Singura criză era (şi este) înăuntrul cercului de interese din jurul preşedinţiei, pentru care orice zi în care Guvernul Tăriceanu conduce ţara reprezintă un fel de pumnal auto-înfipt în apropierea inimii. Ciudat seppuku!

Şi atunci, domnul preşedinte a avansat o încă şi mai ciudată propunere: guvern PNL-PD-PLD, dar fără Călin Popescu Tăriceanu. De parcă s-ar fi negociat nişte blue-jeans şi nişte whisky de contrabandă, în cine ştie ce port obscur, din Orientul mai apropiat sau chiar mai îndepărtat: "Uite, eu îţi dau ţie o lădiţă în plus, dar îl scoatem pe Cutare din combinaţie."

Obsesia domnului Traian Băsescu de a obţine căderea actualului guvern se bizuie pe însumarea locurilor din Parlament ale celor două partide care îl alcătuiesc.

"Ce legitimitate e asta...", se miră făţarnic domnul preşedinte şi corul bocitorilor din mass-media care îi este subordonată. "Guvernul are doar 20% susţinere directă în Parlament", exclamă ei, uitând de voturile primite la învestitură, care se apropie de 80%.

De dragul demonstraţiei, să admitem că ar avea dreptate, deşi nu au. Şi daţi-mi voie să întreb: câtă susţinere va avea un guvern croit după voinţa preşedintelui, în formula PNL-PD- PLD? Vreo 28 la sută? Cu ce ar fi mai legitim un guvern susţinut direct, ca membri de partid, de 28% dintre parlamentari, decât unul susţinut de 20%?

8% în plus este egal cu zero ca supliment de legitimitate, mai ales că un asemenea eventual guvern ar cădea cu brio la procedura de învestire.

Şi-atunci, la ce bun să activăm clauza zicalei populare despre "...bucuria nebunilor"?

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Legea lustraţiei, între da şi nu"

Tema legii lustraţiei a fost abordată de către PNL în 2005 printr-un proiect de lege bazat pe proiectul PNŢCD şi al Societăţii Timişoara.

Într-o intervenţie de ieri, preşedintele Traian Băsescu a reamintit importanţa acestei legi, dar, din păcate, încearcă să-şi însuşească ideea propusă de Partidul Naţional Liberal. Noi suntem oarecum obişnuiţi cu aceste apucături ale preşedintelui, dar ne miră faptul că acum domnia sa crede că "niciodată nu este prea târziu pentru lustraţie" pentru că, în urmă cu doi ani, opinia sa era cu totul alta.

Faptul că lustraţia este din nou în actualitate nu poate decât să ne bucure în condiţiile în care acesta nu este un subiect nici expirat şi nici imposibil sau care încalcă drepturile omului, chiar la 17 ani după revoluţie. Chestiunea asanării clasei politice româneşti va rămâne una dintre priorităţile PNL în reforma morală.

Opozanţii legii spun ca vine prea târziu, e neconstituţională şi încalcă drepturile omului. Societatea Timişoara şi o parte a spectrului politic doreau aplicarea legii mai devreme, dată fiind configuraţia politică din anii '90. În fond, e vorba de un principiu democratic. Trebuie să înţelegem că în atenţia legii nu sunt oamenii, ci impunerea unor principii. Semnalul că această colaborare cu fostul partid comunist, la nivel înalt, nu a fost un lucru bun pentru societatea românească trebuie dat chiar şi în ceasul al doisprezecelea.

Acesta trebuie să fie mesajul esenţial al legii. În privinţa acuzaţiei că încalcă drepturile omului, aceasta nu e o noutate. Aşa s-a întâmplat în toate ţările fost comuniste din Europa de Est, în Cehia, Polonia şi în Ungaria.

Doamna Lia Ardelean:

"Violenţa în şcoli trebuie stopată şi prin prezentarea unor exemple pozitive"

Violenţa în şcoli a devenit un fenomen extrem de îngrijorător în România, iar autorităţile se pare că nu găsesc cele mai optime soluţii pentru a stopa aceste manifestări. Instituţiile de învăţământ au devenit teatrele unor acţiuni agresive, în care sunt implicaţi deopotrivă elevi şi cadre didactice. Mai mult, pe fondul dezorientării şi îndepărtării de fenomenul educaţional, tot mai mulţi tineri îşi pun capăt zilelor, fapt determinat, pe lângă inerentele probleme de comportament, şi de lipsa acută a cabinetelor medicale de care ar trebui să beneficieze elevii.

O altă cauză este neglijarea comunicării cu copiii în sânul familiei. Pe de o parte, familiile cu venituri mari sunt prinse de febra afacerilor pe care le conduc şi consideră că partea materială compensează preocuparea pentru relaţia firească cu copiii, iar pe de altă parte familiile cu venituri reduse sunt ocupate cu asigurarea traiului de zi cu zi al odraslelor lor. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a anunţat demararea unui proiect de înfiinţare a cabinetelor de psihologie şi logopedie în unităţile de învăţământ. Proiectul a rămas încă în faza de...proiect, deşi în acest mod s-ar putea preveni eficient întâmplările tragice din rândul elevilor. În acest context, ar fi de dorit implicarea posturilor publice de radio şi televiziune în educarea tinerei generaţii şi a populaţiei, pentru asimilarea evenimentelor pozitive petrecute în şcoli, precum şi prin prezentarea unor cazuri concrete de elevi merituoşi. Îndeosebi Televiziunea Română, instituţie plătită din bani publici, trebuie să-şi asume cu adevărat un rol educativ, pentru ca în timp audienţa să crească şi pentru emisiuni pozitive, nu doar pentru violenţe, agresiuni şi dezastre.

Deşi nu se poate vorbi de un fenomen generalizat, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului trebuie să ia măsuri reale pentru combaterea violenţei în rândul tinerilor şi să asigure acel climat de siguranţă şi stabilitate atât de necesar dezvoltării procesului educaţional.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică: "Mintea de pe urmă"

Stimaţi colegi,

În şedinţa de plen de săptămâna trecută am asistat cu toţii la un dialog al muţilor, în care, dintr-o ambiţie de moment, domnul deputat al PD Valeriu Tabără a reuşit să arunce Clujul (şi nu numai) în aer, pentru a susţine cauza unui teren aflat în paragină de zeci de ani de zile, şi anume terenul pe care ar urma să se deruleze investiţia Nokia.

Cum spiritele s-au mai calmat şi, slavă Domnului, datorită semnalului pe care l-am tras prin intermediul presei, colegii democraţi ai domnului Tabără au ajuns la sentimente mai bune, îmi permit să aduc la cunoştinţa dumneavoastră ce presupune, în linii mari, investiţia Nokia de la Cluj.

În primul rând, spre informarea expresă a domnilor deputaţi ai PD, ţin să precizez că Nokia va dezvolta la Cluj, în urma lobby-ului intens dus de liberalul Marius Nicoară şi cu sprijinul financiar al Guvernului Tăriceanu, un departament de cercetare şi dezvoltare. Fabrica de la Cluj va fi cea de-a treia locaţie după Finlanda şi Ungaria unde compania îşi va extinde activitatea de cercetare. Sediul firmei va fi la Cluj-Napoca, deci Nokia va contribui la bugetul local al municipiului. De asemenea, firma finlandeză, şi nu "americanii", după cum crede domnul Tabără, va crea la Cluj 15.000 de locuri de muncă bine plătite şi va transforma Clujul într-un centru economic regional. Mai mult decât atât, toţi tinerii absolvenţi ai facultăţilor de Politehnică din ţară nu vor mai fi nevoiţi să plece care mai de care prin ţări străine pentru un salariu decent.

De asemenea, pe acel teren pe care domnul Tabără vrea să facă "cercetare agricolă", Nokia îşi va aduce încă câteva companii mari, şi anume furnizorii săi. Pentru a evalua nivelul investiţiei de la Cluj, ar mai fi de spus că, la nivel global, compania finlandeză are peste 600.000 de angajaţi, iar în 2005, veniturile nete din vânzările de telefoane mobile au fost de 34,2 miliarde de euro, cu 16% mai mari decât cele din 2004, de 29,3 miliarde de euro. Pentru aceasta, era perfect normal şi legal să facem această atribuire de teren către Consiliul Judeţean Cluj, cel care are în subordine parcul tehnologic pe care se va construi "Nokia Village". Având în vedere aceste date, este perfect normal şi legal să creăm unele facilităţi, referitoare la infrastructură şi atât, pentru a atrage această firmă de renume în ţara noastră. Ar fi un exerciţiu de seriozitate şi un semnal către alte companii care, la şase luni de la aderarea la UE, încă se mai uită spre România cu un soi de scepticism.

Este un lucru ruşinos că PD, prin viceliderul său de grup parlamentar, domnul deputat Tabără, s-a opus săptămâna trecută, din ambiţii pur politice şi cu o înverşunare de neînţeles, unei investiţii care va marca în mod pozitiv pe termen mediu şi lung dezvoltarea Clujului. În ciuda sentimentului meu că nimic nu a fost întâmplător, iar motivul real a fost şicanarea conducerii liberale a CJ Cluj, îmi exprim speranţa că deputaţii PD vor apela la "mintea de pe urmă", vor face, în sfârşit, o demonstraţie de bun simţ politic şi vor vota ordonanţa de urgenţă care reglementează situaţia juridică a terenului din comuna Jucu, judeţul Cluj.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă solicit sprijinul în acest demers.

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: "Pledoarie conservatoare pentru părinţi" (II)

Duminică la Romexpo am trăit unul din momentele unice din activitatea mea parlamentară.

În prezenţa celor peste 600 de pensionari prezenţi la întâlnirea cu conservatorii am avut sentimentul că împreună cu colegii mei, trebuie să devenim de neclintit în demersul nostru de redare a demnităţii acestor "enigmatici şi cuminţi" români.

"Plini de boli şi suferind,

Cât mai suntem, cât mai sunt,

Mângâiaţi-i pe părinţi."

Acesta este chipul trist pe care guvernările postdecembriste, l-au marcat în sufletul părinţilor noştri, după ce odată la 4 ani au fost minţiţi cu discursuri amăgitoare despre un ipotetic trai mai bun "

De aceea, dragi pensionari, părinţi şi bunici, împreună cu colegii conservatori vom continua să ştergem ruşinea pe care ar trebui să o simtă toată clasa politică posdecembristă pentru modul nedemn în care v-au cuminţit, în toţi aceşti ani, prin "omiterea de pe lista de priorităţi a mai marilor ţării" a peste 5 milioane de români.

Vă mulţumesc.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Spălarea creierelor şi tentativa de îmbătare cu apă chioară"

Cerbicia cu care domnul preşedinte al României urmăreşte un singur scop, înlăturarea primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, îşi spune cuvântul şi asupra grupului său de susţinători mediatici.

Editorialiştii câtorva ziare centrale, promovaţi la rangul de comentatori politici în anumite emisiuni de televiziune, se întrec în a repeta, cu obstinaţie papagalicească, "lozinca supremă" lansată de Traian Băsescu în ultimele două săptămâni.

Reflexul lor pavlovian, de satisfacţie faţă de benevolenţa electoratului care i-a mai dat preşedintelui o şansă de a trage învăţăminte şi de a se împăca cu clasa politică, se transformă, astfel, într-o patetică încercare de a justifica "cu argumentele raţiunii" ceea ce nu poate fi pretextat decât cu aserţiuni culese din planul afectelor negativiste.

"Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", aşa repeta, într-una, un astfel de "comentator politic" între două vârste, invitat mai serile trecute la un post central de televiziune. Era limpede pentru oricine că prezenţa lui în studio era menită doar să tensioneze un pic discuţiile, adăugând astfel la ratingul emisiunii, fiindcă ceilalţi invitaţi nu erau în ruptul capului de acord cu respectivul în această privinţă.

Dar el nu intuise care era rostul său în emisiune şi se lua pe sine însuşi în serios, mai ceva ca-n bătălia de la Verdun. Degeaba i se explica dumnealui că un guvern nu poate fi taxat drept incompetent la numai 7 săptămâni de la învestire şi că ar fi nevoie măcar de o jumătate de an pentru a se putea vedea punctele tari şi punctele slabe ale oricărui cabinet.

În zadar i se arăta că legitimitatea unui guvern este dată nu de părelnice sondaje de opinie, ci de numărul de voturi obţinute în Parlament, la procedura de învestire în funcţie a miniştrilor.

Fără efect i s-a învederat că nici o democraţie, nici în Europa şi nici altundeva în largul lumii, nu funcţionează pe bază de aşa-zis "referendum perpetuu", ci doar în temeiul unor alegeri parlamentare ţinute la termen, odată la un anumit număr de ani şi doar în mod cu totul excepţional pe baza vreunui scrutin anticipat.

Domnul "comentator" o ţinea, într-una, pe-a lui. Adică, pe-a preşedintelui.

"Să plece Tăriceanu". "Să cadă guvernul". "Să vină PD şi PLD la guvernare", fiindcă aşa voiesc cei din "Poporul lui Băsescu", adică 75% din cei 44% dintre alegători: 6 milioane de oameni, din 18 milioane...

Las la o parte că nici măcar toţi cei 6 milioane care au fost favorabili întoarcerii domnului Băsescu la Palatul Cotroceni nu sunt în mod categoric împotriva actualului guvern. Dar, chiar şi aşa, este absolut lamentabil să invoci legitimitatea schimbării unui guvern în numele a doar o treime din electorat!

Iată unde duce prea multa dragoste de Traian Băsescu: la spălarea creierului anumitor comentatori şi la încercarea acestora de a ne îmbăta cu apă chioară, la TV, în direct, la ore de mare audienţă.

Noroc că românii sunt un popor de oameni inteligenţi şi chibzuiţi, care nu înghit pe nerăsuflate tot ce blabarisesc fanii actualului preşedinte.

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică: "Popor vs. Cetăţean"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Popor, este una din cele mai des uzitate sintagme în viaţa politică românească de după 1989, dar şi de dinainte, fiind expresia preferată a multor politicieni, inclusiv astăzi a preşedintelui Băsescu, prin care aceştia îşi manifestă, astfel, asentimentul cu dorinţele şi aspiraţiile populaţiei acestei ţări.

Eu consider, însă, că în discursurile şi acţiunile lor publice politicienii ar trebui să aibă în vedere, mai ales în actualul context european al României, nu atât ideea de popor, destul de ambiguă şi generalizatoarea - de unde şi uşurinţa cu care poate fi folosită, pentru că nu rişti să superi pe nimeni -, cât mai ales pe aceea de cetăţean ca subiect politic cu drepturi şi obligaţii constituţionale, în faţa căruia toţi oamenii politici sunt responsabili.

Ideea de popor, cu voinţa şi nevoile acestuia destul de greu de identificat, a fost folosită şi de către regimul comunist pentru a-şi justifica şi "legitima" acţiunile, a fost folosită şi de fostul preşedinte Ion Iliescu pentru a avea controlul puterii, imediat după evenimentele din decembrie 1989, de aici rezultând confruntări sângeroase între nişte emanaţi ai "poporului" şi un grup de cetăţeni care încercau să-şi exercite în mod paşnic în piaţa publică drepturile şi libertăţile recent câştigate. A fost folosită şi de către actualul preşedinte Traian Băsescu în încercarea acestuia de a domina scena politică, dincolo de atribuţiile pe care i le conferea Constituţia.

În schimb, toate democraţiile consolidate din lumea asta se bazează pe cetăţean, ca subiect politic activ, dornic să se implice în acţiunea politică şi capabil să o modifice aşa cum îi serveşte mai bine intereselor sale şi ale comunităţii sale. Or, şi în România, pentru a putea progresa, la un asemenea tip de cetăţean trebuie să ajungem un cetăţean conştient de interesele şi de individualitatea sa, capabil să se asocieze cu alţi cetăţeni pentru a-şi realiza dorinţele, nu să rămânem captivii tipului de cetăţean pasiv, pe care noţiunea atotcuprinzătoare de popor o însumează.

De aceea, probabil, domnul preşedinte Băsescu face mereu referiri la popor, pe care el afirmă că îl reprezintă şi ale cărui dorinţe le cunoaşte profund, şi niciodată la cetăţean faţă de care, aşa cum am putut vedea cu toţii în nenumărate ocazii, se poziţionează agresiv, dispreţuitor chiar.

Este interesant de remarcat şi faptul că în timp ce Traian Băsescu vorbeşte de necesitatea modernizării clasei politice, tocmai cu scopul de a servi mai bine poporul, domnia sa este cea care foloseşte aceleaşi metode învechite de luptă politică, învăţate de pe vremea comuniştilor, care vizează polarizarea societăţii româneşti, precum şi asmuţirea "poporului" împotriva duşmanului care împiedică progresul şi bunăstarea tuturor, duşman identificat de Traian Băsescu în persoanele "oligarhilor".

În final, aş vrea să remarc şi faptul că, deşi Parlamentul şi-a dat de vreo două săptămâni acordul faţă de solicitarea preşedintelui privind organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal, formulă de vot care va duce tocmai la creşterea puterii şi a implicării cetăţeanului în viaţa publică, domnul preşedinte nu a acţionat în niciun fel, nici măcar declarativ.

Probabil că era prea ocupat cu verificarea diverselor sale surse, pentru că avem un preşedinte jucător, care acţionează pe bază de surse.

Vă mulţumesc.

Domnul Marius Rogin:

"5 iunie - Ziua Internaţională a protecţiei naturii şi a mediului înconjurător"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută, într-un anonimat aproape total, s-a sărbătorit ziua internaţională a protecţiei naturii şi a mediului înconjurător. În situaţia în care această problemă a devenit una nu doar de interes naţional, ci şi mondial, protejarea naturii şi a mediului ar trebui să fie mereu în atenţia noastră, a tuturor.

În ultimele decenii, procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întinsul planetei noastre a avut o evoluţie din ce în ce mai îngrijorătoare, cantitatea de poluanţi atingând cifre ce depăşesc orice imaginaţie. Înlăturarea poluării este o problema de corectare a erorilor care o provoacă. Decizia de combatere trebuie să existe chiar din momentul în care răul este denunţat ca atare, iar mijloacele tehnico-ştiinţifice actuale pot rezolva problemele de poluare.

Noţiunea de mediu înconjurător nu trebuie confundată cu aceea de natură, care îi este anterioară şi are un conţinut diferit. Conceptul de mediu înconjurător are caracter de sistem; este vorba de un sistem complex, dar unitar, format dintr-un număr foarte mare de elemente şi de legături, având o anumită capacitate de autoreglare şi în care factorul cel mai activ îl reprezintă comunităţile omeneşti. În ultimul timp, un termen asociat celui de mediu înconjurător este poluarea, care se manifestă ca o agresiune continuă împotriva integrităţii acestuia. Poluarea reprezintă, de fapt, preţul pe care oamenii îl plătesc pentru beneficiile aduse de tehnica modernă.

Ceea ce se cheamă în prezent poluare, este sfârşitul unui proces care a început odată cu formarea comunităţilor omeneşti şi care, la un moment dat, a început să degradeze mediul. Poluarea mediului înconjurător, care şi-a întins ameninţarea asupra întregii planete, a ajuns în punctul în care atacă dezlănţuit omul şi spaţiul său de existenţă.

Trecând peste limitele capacităţii proprii de apărare a naturii, de regenerare şi de echilibrare, toţi agenţii poluanţi noi se răspândesc rapid în aer, în apă sau în sol, generând, dezvoltând şi propagând unul dintre cele mai grave pericole pe care le-a întâmpinat civilizaţia modernă. Omul şi mediul sunt entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot modifica, în urma folosirii lor de către om. Astfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii, în desfăşurarea căreia unele produse, rezultate din procesele fiziologice şi din activitatea omului şi a animalelor, devin reziduuri care pot să incomodeze bunul trai în funcţie de natura şi cantitatea lor. Se poate spune că poluarea a însoţit omul încă de la apariţia lui pe Terra.

Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei sunt principalele surse ale poluării atmosferice, dar la acestea putem adăuga orice arderi din care rezultă substanţe poluante. Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de încălzirea locuinţelor sau de gazele de eşapament eliminate de autovehicule, poluează atmosfera cu numeroase substanţe dăunătoare sănătăţii. Aceste substanţe provoacă, printre altele, boli respiratorii si alergii, precum şi ploi acide ce distrug pădurile.

Efectele distrugerii naturii şi a mediului înconjurător sunt simţite de către noi zilnic şi odată cu noi de către copiii noştri. Mediul în care ei trăiesc devine cu fiecare zi din ce în ce mai poluat. Se cuvine ca acest lucru să nu fie pierdut din atenţia noastră niciun moment, iar prin măsurile pe care România le-a luat în ultimii doi ani, de aliniere la prevederile Uniunii Europene, face dovada unei preocupări reale pentru schimbări benefice în ceea ce priveşte mediul. Lucru care ne dorim să continue pentru că riscurile devin din ce în ce mai mari.

Vă mulţumesc.

Doamna Minodora Cliveti:

Declaraţie politică: «Drepturi "doar pe hârtie" pentru persoanele cu handicap»

Avem legi care se schimbă la trei luni, în timp ce persoanele cu handicap nu îşi cunosc drepturile, iar A.N.P.H. şi autorităţile locale plimbă pe la ghişee pe cei care cer informaţii sau drepturi, iar umilinţa este la rang de lege tocmai în "Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi". Sloganul pentru ei ar fi: "Să muriţi bine!".

In România nu există o evidenţă, o statistică reală privind numărul persoanelor cu handicap. Anual, persoanele imobilizate sunt chemate, pentru evaluare, la sediul comisiei, trebuind să parcurgă zeci de kilometri pentru a sta, la vestita coadă, ore în şir pentru a fi "văzute" de o comisie formată din nespecialişti - psihologi, asistenţi sociali, care în fapt doar semnează documentul şi ridică indemnizaţia.

Medicii de specialitate au dispărut din comisie, iar preşedintele care, de regulă, trebuie să fie medic de expertiză, nu are această calificare, pentru că salariul lor este foarte mic.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 14/2007 se înfiinţează serviciul de evaluare, în baza căruia comisia de evaluare care emite certificatul de încadrare în grad de handicap nu mai vede pacientul, preşedintele comisiei răspunzând penal în cazul în care încadrarea dată de serviciul de evaluare nu este reală. Aşa vor dispărea din comisii şi medicii preşedinţi care mai sunt în prezent.

In timp ce unele partide vor legea lustraţiei şi alte modificări de imagine, când este vorba de o îmbunătăţire a legii pentru persoana cu handicap, aceasta nu are prioritate, de parcă persoana cu handicap nu ar exista şi nu ar avea nevoie de nimic, pentru aceasta, valea plângerii raportată la umilinţă, nepăsare şi discriminare, fiind la rang de lege nescrisă.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Avem o ţară. Cum procedăm?"

Mi-am permis ca pentru titlul acestei declaraţii să împrumut denumirea unei rubrici consacrate dintr-un prestigios "săptămânal de moravuri grele". Sper că nimeni din redacţia respectivă nu se va supăra, mai ales că demersul meu vizează acelaşi scop: găsirea unei soluţii de a reintra în normalitate.

Patriotismul de operetă a apus de mult. Nici măcar partizanii extremi ai naţionalismului nu se mai bat astăzi cu pumnul în piept, proclamându-şi zilnic dorinţa "să îmbrace cămaşa morţii" doar ca să îi vadă lumea la televizor.

Patriotismul adevărat, însă, nu va muri niciodată. El se manifestă discret şi eficient, prin fapte certe, nu prin vorbărie inflamată şi inflamantă. În acelaşi timp, patriotismul adevărat înseamnă să-i laşi pe ceilalţi să îşi facă datoria chiar şi atunci (mai bine zis, mai ales atunci) când tu nu prea ai ce face în domeniul lor de activitate.

Este şi cazul domnului preşedinte Traian Băsescu, cel care nu scapă nici o ocazie ca să le vorbească, în biserici, enoriaşilor, spunându-le că simte el că are o misiune divină, aceea de a-şi consacra întreaga existenţă, în mod patriotic, mai-binelui României şi fericirii locuitorilor ei.

Trec peste ridicolul unui asemenea gest de proslăvire de sine şi îl invit pe domnul Traian Băsescu să fie patriot până la capăt. Să-i lase pe oameni să îşi vadă de ale lor, să lase România în pace de la vlădică până la opincă, să nu mai stârnească scandaluri şi dezbinare, să nu se mai pună Gică-Contra împotriva guvernului. Să ne lase pe toţi în pace şi să-şi vadă doar de atribuţiile sale constituţionale, pe care să le îndeplinească doar atunci când i-o cere în mod expres Constituţia.

Într-un recent interviu, distinsa doamnă Doinea Cornea a remarcat faptul că, în ultimele şase luni, a devenit infernal să trăieşti în România.

Ar trebui ca preşedintele Băsescu să ţină cont de asta. Nu este deloc pe placul lui Dumnezeu ca dumnealui să răscolească şi să răstoarne smoala din cazanul dracilor drept în tinda bisericilor.

Aşadar, avem o ţară. Noi ştim cum să procedăm. Ştie şi domnul Băsescu. Dar sunt sceptic că domnia sa va accepta să procedeze cum trebuie.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Solicitare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - autoritate aflată sub control parlamentar"

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare.

Către conducerea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Vă adresez solicitarea de a vă autosesiza pentru sintagma "322", atribuită în mod defăimător şi ofensator în ultimele luni parlamentarilor care au votat pentru suspendarea preşedintelui.

Vă adresez această solicitare în nume personal, apelativul devenind un brand negativ, care îmi produce grave prejudicii de imagine atât în Circumscripţia pe care o reprezint în Parlament, cât şi în calitate de cetăţean care vremelnic ocupă o demnitate publică.

Activitatea mea parlamentară pe care am desfăşurat-o mă determină să nu permit niciunei persoane sau autorităţi publice să-mi lezeze demnitatea prin includerea mea într-o expresie care produce în mentalul colectiv al românilor conotaţii discriminatorii, profund negative.

Consider, de asemenea, că nesancţionarea celor care continuă să utilizeze expresia "322" ca fiind similară cu "parlamentarii răi" constituie şi un atentat la Constituţia României, care, conform art.61 alin.(1) ne spune ca "Parlamentul este organul reprezentativ al poporului roman". În consecinţă, una din atribuţiile CNCD fiindpropunerea de instituire, în condiţiile legii, a unor acţiuni afirmative sau măsuri speciale pentru protecţia persoanelor care fie se află pe o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea cetăţenilor, datorită diferenţelor identitare faţă de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare, consider că solicitarea mea este profund întemeiată, aşteptând în acest sens un răspuns autorizat din partea conducerii CNCD.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Se cântă fals la opera naţională română din Cluj"

La Opera Naţională Română din Cluj-Napoca se pare că lucrurile nu se vor aşeza prea curând pe un făgaş normal pentru ca melomanul să beneficieze de muzică de foarte bună calitate, ştiut fiind faptul că aici sunt unii dintre cei mai buni muzicieni din România şi nu numai.

Din păcate, ilustrativ pentru ce traversează în prezent Opera Naţională Română din Cluj-Napoca este un spectacol, "Văduva veselă" de Franz Lehar, a cărui premieră din data de 22 ianuarie 2007 a fost primită de publicul meloman cu huiduieli. Din comentariile auditorului, dar şi ale presei locale de specialitate, reiese degradarea astistică şi estetică a genului de operetă clasică, scena fiind transformată într-un local de consum al ideilor comercial-obscene dintr-o mahala. Opera Naţională Română din Cluj-Napoca este rezultatul muncii tuturor, este o necesitate de exprimare a celei mai înalte forme de cultură muzicală.

În plus, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca nu există un consiliu artistic, în ciuda prevederilor legale în vigoare (legea e totuşi obligatorie într-un stat de drept). Opera Română trebuie să încurajeze arta lirică românească - există înalte instituţii de cultură în limba minorităţilor naţionale, respectiv maghiară - dar, din păcate, acest lucru nu se regăseşte în repertoriul pentru stagiunea 2007-2008, iar turneele au fost anulate.

Deciziile luate unilateral de conducerea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca în ceea ce priveşte repertoriul, angajările pe posturi reprezintă tot atâtea încălcări ale legislaţiei româneşti în vigoare, susţin angajaţii instituţiei clujene.

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca ar trebui să ofere publicului meloman muzică de calitate, nu conflicte interioare, lucru care afectează performanţa artistică.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Rusiei"

Stimate colege, stimaţi colegi,

În această zi, Federaţa Rusă sărbătoreşte ziua naţională, zi în care Rusia s-a desprins din blocul U.R.S.S., căpătându-şi astfel independenţa.

Politica externă a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasă în mai multe privinţe, ea încercând totuşi să păstreze o constantă, şi anume a urmărit promovarea cu consecvenţă a unor relaţii de colaborare cu SUA şi cu marile puteri occidentale. Desigur, această politică nu a izvorât din simpatie reală pentru sistemul democraţiei occidentale, ci din dorinţa de a reuşi să depăşească cu ajutorul vestului criza economică şi politică, căreia trebuia să-i facă faţă toate republicile ex-sovietice după dispariţia fostei U.R.S.S., fenomen de la care nu făcea excepţie nici Federaţia Rusă.

De asemenea, un ţel, nedeclarat expres, a fost acela de transformare a Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar într-o ţară modernă, cu o politică raţională, capabilă să se integreze în comunitatea statelor civilizate, în stare să-şi rezolve contradicţiile externe nu prin forţă, ci prin negocieri paşnice. Aceasta a facilitat includerea uriaşelor bogăţii naturale ale Rusiei în circuitul valorilor mondiale fără ciocniri violente de interes sau conflicte armate. Acest lucru a fost realizat cu succes în decursul anilor, Rusia ajungând dependentă de marile puteri occidentale şi astfel a deţinut preşedinţia G 8 (cele 8 mari puteri economice). În prezent, Rusia a cunoscut o creştere economică, în medie, de 6,7 %, iar rezervele valutare au crescut de la 12 miliarde de dolari, în anul 1999, ajungând la 315 miliarde în anul 2006.

S-au dezvoltat relaţii parteneriale între Rusia şi România, atât pe plan economic, politic, dar şi pe plan cultural. Însă în ultimul timp, relaţiile române-ruse nu au mai evoluat aşa cum ne-am fi dorit şi noi. Dacă pe domeniul economic, România este unul dintre clienţii importanţi, mai ales pentru importul de energie din Rusia, în domeniul comercial nu se constată nici un progres, în România crescând importurile, comparativ cu exporturile aproape inexistente către piaţa rusă. În arena internaţională, Rusia s-a afirmat ca stat cu o politică externă de sine stătătoare şi previzibilă, cu un larg cerc de parteneri strategici. Acest fapt trebuie să ne atragă atenţia asupra reconstituirii exporturilor către piaţa rusă.

Ca deputat reprezentând minoritatea ruşilor lipoveni din România, cu rădăcini adânci şi sacre în pământul rusesc, este o datorie şi o onoare de a aduce un omagiu acestei sărbători.

Vă mulţumesc.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

Declaraţie politică: "Rechizitoriul tandemului Tăriceanu - Geoană este în creştere"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Democrat a căzut. Şansele ei de izbândă au fost limitate drastic, de la bun început, de relaţia clientelară dintre grupul Tăriceanu şi liderii PSD, care speră astfel să reziste pe toate cele trei fronturi: opoziţie, guvernare şi DNA.

Din punctul nostru de vedere, moţiunea este un câştig. Ea a demonstrat adevărata stare de fapt de pe scena politică românească, oficializând, prin vot, concubinajul dintre gruparea Tăriceanu şi stânga social -democrată a lui Hrebenciuc şi "măi dragă"!

După moţiune, târgul încheiat între cele două grupări "rivale" este atât de evident, încât nu mai lasă loc de interpretări. Speriat de ideea că unii parlamentari PSD ar putea vota, fie şi din greşeală, moţiunea de cenzură, liderii acestui partid le-au interzis să pună mâna pe bile. Au preferat să nu voteze, decât să-i dea emoţii inutile prietenului lor de familie, Călin Popescu Tăriceanu.

Aşadar, sprijinit de "opoziţia" de paradă a PSD-ului, Tăriceanu poate să păstorească în continuare cel mai incompetent şi ilegitim guvern, din toate câte a avut până azi România. Interesul PSD-ului este clar: compromiterea totală a PNL-ului, lăsat în continuare să se lupte cu probleme peste puterile sale de a acţiona, şi chiar de a înţelege.

Cu o sută şi ceva de voturi de susţinere, guvernul liberal seamănă cu o frunză ruginie, uitată în vârful unui plop, în prag de iarnă. Până şi faimosul lot "322" i-a refuzat sprijinul deschis. Guvernul Tăriceanu este o ruină, care pentru unii pare să aibă, totuşi, valoare de patrimoniu.

Ce va face în continuare acest guvern marionetă al PSD-ului e uşor de intuit. În nici un caz nu va creşte gradul de absorbţie al fondurilor puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Tăricenii vor ridica, şi există dovezi clare în acest sens, deficitul bugetar, relansând molima inflaţiei, prin măsuri populiste, în încercarea disperată de a nu coborî sub pragul electoral. Tăricenii vor împinge lucrurile până la activarea clauzei de salvgardare, privitoare la justiţie, prin muşamalizarea dosarelor clientelei lor politice. Tăricenii vor amâna la nesfârşit alegerile de orice fel, refuzând să dea piept cu electoratul, pe care l-au trădat cu neruşinare.

PSD-ul va avea grijă ca agonia tăricenilor, zvârcolirea neputincioasă a acestora în fotoliile guvernamentale, să fie cât mai lungă şi cât mai teatrală. Hrebenciuc ştie să tragă sforile din culise, garantând un spectacol de păpuşi în serial. PSD-ul nu va iniţia moţiuni de cenzură, ci moţiuni simple. Prin acestea poţi demonstra că un guvern e prost, dar îl laşi mai departe, să conducă în mod inteligent Ţara. Aşadar, arlechinii lui Tăriceanu vor continua să facă pe miniştrii câtă vreme va dori PSD-ul.

Partidul Democrat, prin ultima sa moţiune de cenzură, a arătat că ştie să joace bine şi în Opoziţie. Moţiunea a căzut, dar căderea ei a adus în lumina reflectoarelor ipocrizia cuplului PNL-PSD, ajunsă la apogeu. Cine-şi minte cu neruşinare electoratul sfârşeşte prin a fi pedepsit de acesta. La alegerile viitoare, atunci când vor binevoi tăricenii să le organizeze, poporul va da o sentinţă severă. Până atunci, rechizitoriul tandemului Tăriceanu-Geoană va fi în creştere.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Domnul Boc continuă să manipuleze"

Partidul Democrat a eşuat ieri într-o nouă tentativă de a destabiliza politic România. Este regretabil faptul că deşi s-a convins că restul forţelor politice parlamentare nu doresc la ora actuală să arunce ţara în haos, PD ignoră realitatea şi continuă, prin argumente false, să manipuleze opinia publică şi să o incite împotriva Legislativului. "Această moţiune a reconfirmat solidaritatea celor 322 de parlamentari împotriva voinţei exprimate de către cetăţeni şi a reconfirmat faptul că oligarhia din jurul domnului Tăriceanu controlează încă actualul Parlament..." s-a grăbit să declare, printre altele, imediat după votarea moţiunii, în faţa camerelor de luat vederi, preşedintele PD, domnul Emil Boc.

Liderul PD se agaţă ca un naufragiat de un pai şi continuă să interpreteze într-o manieră eronată, dar convenabilă, rezultatul referendumului. Pentru că şi PD trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că la referendum nu a existat decât o singură miză: reîntoarcerea sau nu a preşedintelui Traian Băsescu la serviciu. Altă problemă nu s-a pus. Nu a existat vreo luptă de idei, de programe politice ale preşedintelui şi guvernului, nu a existat o confruntare între un grup de parlamentari şi preşedinte. A existat doar o întrebare la care electoratul trebuia să răspundă.

A doua teză susţinută de domnul Boc reprezintă îngustimea judecăţii liderului PD. Dacă până acum "oligarhii" controlau "numai" guvernul, acum ei "controlează" şi Parlamentul. Sunt tare curios să aflu cum poate demonstra domnul Boc faptul că aceşti "oligarhi", presupun liberali, dictează conduita parlamentarilor PRM, PC sau PSD. Care sunt atuurile acestor "oligarhi", cu ce îi au la mână pe parlamentarii din respectivele partide. Lăsând gluma la o parte, îi solicit domnului Boc, fie să înceteze cu aceste calomnii, fie atunci când face declaraţii televizate, să vină cu argumente. Vă asigur însă că acest lucru NU se va întâmpla.

Tot domnul Boc a mai spus că "moţiunea mai confirmă şi existenţa a două Românii, una în interiorul Parlamentului, grupată în jurul celor 322 de parlamentari, iar cealaltă, o Românie reală care cu 75% a dat un vot de blam celor 322 de parlamentari". Trec peste faptul că 75% din cei care au votat pro Băsescu la Referendum nu înseamnă 75% dintre cetăţenii României, aşa cum încearcă de trei săptămâni să manipuleze opinia publică liderii PD, ci doar 33% " Alta este problema şi îi pun domnului Boc următoarea întrebare: intră în proceduri parlamentare legea alegerilor bazată pe votul uninominal. În jur de 290 din cei "322", dacă nu chiar toţi, vor vota această lege. Şi atunci vor fi consideraţi ca fiind "o altă Românie". Sau, dacă cei "322" ar pleca, aşa cum îşi doreşte domnul Boc, cine va mai adopta legea cu votul uninominal? Sunt şi acestea întrebări la care, cu siguranţă nu am să primesc vreun răspuns.

Domnul Petru Movilă:

"Algocalminul - durerea de cap a Ministerului Sănătăţii"

De ce algocalminul? Pentru că ministrul sănătăţii publice, domnul Eugen Nicolaescu, nu a binevoit să ia o poziţie în legătură cu solicitarea venită din partea specialiştilor pentru a include banalul medicament contra durerilor de cap pe lista celor interzise sau măcar restricţionate, ori să oblige producătorii să inscripţioneze reacţiile adverse pe care le dă consumul algocalminului.

Da, stimaţi colegi, banalul algocalmin se dovedeşte a fi o otravă pentru organismul uman. Studii internaţionale arată că algocalminul conţine metamizol, substanţă care provoacă o boală numită agranulocitoza. Denumiri pompoase poate pentru unii, dar care înseamnă distrugerea celulelor din măduva osoasă care sînt precursoarele celulelor sanguine, cele ce asigură apărarea organismului.

A fost avertizat oare ministrul Nicolaescu despre toate aceste lucruri? Sigur că da. Asociaţia Română pentru Studiul Durerii a efectuat un studiu de specialitate în patru spitale universitare din România. Metamizolul este prezent în aproximativ 60 la sută din medicamentele folosite la noi pentru controlul durerii. Iar algocalmiunl este cel mai des prescris, deşi medicii cunosc efectele secundare pe care le-au studiat în facultate. Aceeaşi asociaţie a tras un semnal de alarmă, care nu a fost însă auzit de ministrul Nicolaescu, prin care se solicitau factorilor de răspundere, în speţă ministerul "păstorit" de domnul Nicolaescu, să stabilească cu exactitate dacă mai este nevoie să menţinem pe piaţa farmaceutică combinaţiile ce conţin metamizol sau să impună producătorilor corecta informare a pacienţilor în legătură cu riscurile la care se expun în cazul unei automedicaţii incorecte.

S-a luat vreo măsură? Ei bine, nici una. Ministrul Nicolaescu se face că nu ştie nimic deşi studiile există, iar domnia sa le cunoaşte. Domnule ministru, vreau să vă informez că în SUA, metamizolul a fost retras complet de pe piaţă încă din 1977, în Marea Britanie din 1965, iar în Arabia Saudită din 1980. În ţări precum Suedia, Danemarca, Olanda, Grecia, Irlanda medicamentul este strict interzis. Până şi în ţări precum Nepal, Ghana, Kuweit, Bangladesh sau Georgia, această substanţă este interzisă, în timp ce Belgia a impus păstrarea medicamentului la secţiunea "otrăvuri". În România, însă, medicamentul face parte din porţia zilnică a multor cetăţeni. Şi dacă tot am amintit de Belgia, poate ministrul nostru al sănătăţii nu ştie, algocalminul are pe eticheta sa inscripţionat "un cap de mort".

Ştiţi ce ţări europene conduc în topul consumului de algocalmin? România şi Bulgaria. Iar ministrul Nicolaescu este dispus să cheltuie sute de milioane de euro pentru a vedea care este starea de sănătate a populaţiei. Dacă nu veţi lua măsurile ce se impun, atunci, domnule ministru, veţi avea surpriza să descoperiţi că majoritatea populaţiei suferă de dureri de cap pe care încearcă să le anihileze cu banalul algocalmin. Şi de aici dau în agranulocitoză.

Să dea Domnul să nu vă doară capul, domnule Nicolaescu!

Domnul Radu Lambrino:

Declaraţie politică: "Rezultatul moţiunii reconfirmă înţelegerea politică PSD - PNL"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Opoziţia politică este instituţia care încununează o societate politică pe deplin dezvoltată instituţional şi trăsătura distinctivă a acelor societăţi politice care sunt cunoscute sub denumiri ca: societate democratică, liberală, parlamentară, constituţională, pluralist constituţională sau chiar deschisă sau liberă."

Am început această declaraţie politică cu un extras din una din cele mai competente tratări din ştiinţele politice a temei numite "opoziţie politică", aparţinând întâmplător unui cercetător de origine română, Ghiţă Ionescu, care, din păcate, nu mai este astăzi în viaţă pentru a ne face o analiză a ce se întâmplă astăzi în România.

Rezultatul votului de ieri din Parlament pe marginea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu ar fi ridicat desigur semne de întrebare oricărui observator străin aflat pentru prima dată în contact cu realitatea politică a României anului 2007. Însă pentru toţi cei care au avut ocazia să urmărească modul de instalare a acestui guvern în primăvara acestui an şi încercarea de demitere a Preşedintelui Băsescu, votul de ieri din Parlament nu ar mai fi trebuit să fie o surpriză. Pentru aceştia din urmă nu este nici un secret că România are un guvern condus de Tăriceanu, compus oficial din PNL şi UDMR, dar care a fost legitimat public la învestitură de către PSD şi care, de atunci şi până astăzi, a acţionat conform unei agende fixate de Mircea Geoană în calitate de lider al partidului de "opoziţie" PSD.

Mai grav chiar decât caracterul de "coaliţie contra naturii", PSD-PNL este faptul că cele două partide continuă să nu recunoască public această coaliţie, lucru care face ca o instituţie fundamentală a democraţiei - şi anume opoziţia - să nu existe sau doar să mimeze funcţionarea. În acest sens, conform citatului de la începutul acestei intervenţii, România pur şi simplu nu se califică pentru numele de "societate democratică, parlamentară sau constituţională". Lipsa unui raport clar între putere şi opoziţie a condus şi la situaţia de ieri de la vot, când, în mod aberant, PSD - partidul de opoziţie cu cel mai mare număr de parlamentari - nu a ştiut cum să voteze alegând într-un final să se abţină!

Decizia abţinerii de la vot a PSD a condus apoi la un rezultatul de 115 voturi în favoarea moţiunii şi 112 împotrivă, un rezultat care a pus guvernul în situaţia penibilă de a avea în fapt mai multe voturi exprimate pentru demiterea sa decât pentru susţinerea sa. Încă o dată, toate aceste lucruri sunt de neînţeles pentru un observator străin care nu cunoaşte specificul Constituţiei din România, o constituţie care permite unui partid să guverneze deşi are o susţinere parlamentară mai slabă decât a multor partide de opoziţie!

Voi încheia prin enunţarea unuia dintre cele mai grave paradoxuri ale guvernului Tăriceanu, un paradox provocat de spaima că o eventuală cădere a guvernului ar putea conduce la o întâlnire cu electoratul în alegeri anticipate: cu cât principalele partide care susţin guvernul - PSD şi PNL - sunt mai slab cotate în sondaje, cu atât guvernul este mai stabil şi mai de neclintit. Altfel spus, cu cât susţinerea publică a PNL şi a PSD este mai redusă cu atât guvernul condus de Tăriceanu este mai sigur că va fi susţinut în Parlament de cel mai mare partid de opoziţie, cum îi place lui Mircea Geoană să spună despre PSD, confirmând astfel existenţa şi funcţionarea într-o democraţie a primei coaliţii putere - opoziţie din lume. Ceea ce nu face decât să confirme încă o dată că PSD este condus de Ion Iliescu, cel care ne anunţa la scurtă vreme după căderea comunismului că îşi doreşte o "democraţie originală" pentru România.

Domnul Relu Fenechiu:

"PD nu a învăţat nimic din lecţia moţiunii"

Credeam ieri, după încheierea dezbaterilor şi după votul privind unul dintre cele mai penibile documente din istoria postdecembristă a Parlamentului României, că liderii Partidului Democrat au tras concluziile necesare şi vor respecta decizia Legislativului. Declaraţiile date presei de domnul Emil Boc au dovedit contrariul. Domnia sa este obsedat de un inexistent în realitate protocol între PNL şi PSD. "Rezultatul ne confirmă în primul rând că unuldin scopurile moţiunii de cenzură a fost atins şi anume acela de a demonstra alianţa politică dintre PNL şi PSD (...) Un gest de decenţă minimă ar însemna ca premierul Tăriceanu să-şi prezinte demisia după un asemenea rezultat, în condiţiile în care PSD tacit l-a susţinut din bănci". Aşa sună declaraţia preşedintelui PD. Din orice unghi sunt interpretate aceste afirmaţii, ele sunt complet eronate. În primul rând, nu este vorba de nici o alianţă între PNL şi PSD. Până în prezent, în Parlament, PSD a susţinut doar proiectele guvernului care reprezentau priorităţi în legătură cu cerinţele Uniunii Europene sau proiectele care erau importante pentru cetăţenii României. A susţine astfel de proiecte, care sunt pe linia interesului naţional, nu înseamnă neapărat că ar fi vorba de o alianţă. Culmea, unele dintre aceste proiecte şi am să dau doar exemplul legii ANI a fost votat şi de PD. Şi, repet, nu a fost singurul. Există cumva o înţelegere secretă şi între PNL şi PD, adică partidul care doreşte scoaterea liberalilor de pe scena politică? De ce domnul Emil Boc nu-şi pune întrebări în legătură cu aceste voturi favorabile guvernului venite din partea colegilor săi de partid.

Nu numai PSD, dar şi PRM şi PC nu au răspuns demersurilor PD şi nu au dat un vot favorabil moţiunii. De ce domnul Boc nu face vreo referire şi la conduita PRM şi a PC de la moţiune? De ce nu spune şi despre eventuale protocoale ale PNL şi cu aceste partide?

Realitatea este însă cu totul alta şi ea nu convine deloc liderilor PD. Atât PSD, cât şi PRM şi PC au considerat că la ora actuală un scandal politic NU trebuie să se transforme într-o criză politică, pentru că la aşa ceva se ajungea dacă Guvernul ar fi căzut, iar România nu trebuia să fie târâtă, aşa cum văd că urmăreşte PD, într-o aventură cu urmări incalculabile în acest moment.

Concluzia este următoarea: nu există nici un protocol sau alianţă semnate de PNL cu vreun alt partid politic, ci doar colaborări punctuale pe legi de interes naţional.

Despre altceva se poate însă vorbi. Ceea ce s-a întâmplat ieri la moţiunea de cenzură demonstrează că PD este izolat pe scena politică, practic s-a autoizolat din cauza comportamentului faţă de celelalte partide parlamentare. Formaţiuni politice cu opţiuni şi doctrine antagonice, au ajuns, involuntar, să aibă un numitor comun: ocolirea şi ignorarea PD. De acest lucru ar trebui să fie îngrijorat domnul Emil Boc şi nu de faptul că PSD a sprijinit tacit din bănci, Guvernul.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Doamnelor şi domnilor,

În şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, premierul a subliniat necesitatea găsirii unor soluţii urgente pentru reducerea deficitului de locuri din grădiniţe.

Identificarea spaţiilor disponibile din şcoli şi amenajarea acestora pentru a funcţiona ca grădiniţe, precum şi închirierea de spaţii care vor fi amenajate pentru grădiniţe, reprezintă două dintre soluţiile urgente, pe termen lung, care au fost identificate de ministrul Cristian Adomniţei.

Fondurile alocate pentru construcţia de grădiniţe au fost distribuite, însă efortul nu a fost susţinut de către toate autorităţile locale, unele dintre primării nealocând bani pentru extinderea spaţiilor pentru grădiniţe sau construirea unora noi.

O altă măsură cu impact pe termen lung asupra învăţământului preşcolar este proiectul de reformă a educaţiei preşcolare.

Guvernul l-a mandatat, în şedinţa de săptămâna trecută pe ministrul economiei şi finanţelor să semneze în numele României un acord cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 66,8 milioane euro, destinat finanţării proiectului de reformă a educaţiei preşcolare.

Valoarea totală a proiectului, care se va derula până în anul 2011, este de 88 milioane euro. Diferenţa de 21,5 milioane de euro, reprezentând contribuţia României se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).

Proiectul va fi coordonat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi vizează reabilitarea dezvoltarea infrastructurii grădiniţelor şi dezvoltarea calitativă a învăţământului preşcolar.

În cadrul acestui proiect, vor fi construite 410 spaţii noi pentru grădiniţe, 340 vor fi reabilitate şi consolidate, alte 750 vor fi dotate cu mobilier. Toate grădiniţele, aproximativ 13.000, vor fi dotate cu material didactic, jocuri educative şi materiale necesare pentru procesul de educaţie.

De asemenea, va fi perfecţionat personalul din grădiniţe (manageri, cadre didactice, asistente, administratori).

Acordul cadru de împrumut a fost negociat de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi reprezentanţii BERD.

Beneficiarul împrumutului va fi MECT, care va utiliza, pentru realizarea proiectului, două unităţi din cadrul ministerului, specializate în implementarea programelor cu finanţare externă.

Împrumutul va fi disponibilizat în mai multe tranşe, fiecare tranşă de împrumut fiind acordată pe o perioada de 20 de ani, din care 5 ani perioadă de graţie.

La disponibilizarea fiecărei tranşe, între MEF şi BDCE se va încheia o Scrisoare Suplimentară, în care vor fi stabiliţi termenii financiari ai tranşei.

Costul net estimat al proiectului se majorează cu valoarea taxelor şi impozitelor aferente, datorate şi plătibile pe teritoriul României, care vor fi suportate din bugetul MECT.

Conform Legii nr. 590/2003 privind tratatele, acordul cadru de împrumut se constituie într-un contract de stat, legea aplicabilă fiind legea franceză.

După semnare, Acordul cadru de împrumut va fi aprobat prin hotărâre de Guvern, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii datoriei publice nr. 2415/2004.

Sperăm că prin această iniţiativă, problema spaţiilor pentru învăţământul preşcolar va fi rezolvată într-o mare măsură, iar calitatea acestui tip de învăţământ va fi îmbunătăţită simţitor.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică: "O criză pe care unii nu doresc să o stopeze"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Criza politică prin care trece de ceva vreme România nu a luat şi, din câte se pare, nici nu va lua prea repede sfârşit. Acest lucru se datorează, în prezent, faptului că unii dintre cei care formează şi conduc actualul Guvern nu-şi recunosc ineficienţa şi incapacitatea.

În săptămâna trecută, partidele politice au fost chemate, aşa cum era şi firesc, la consultări politice. Toată lumea este de acord, în momentul de faţă, că România trece în continuare printr-o criză majoră. Atât în plan intern, cât şi din cel extern, concluziile sunt foarte puţin încurajatoare. Singurii care nu recunosc acest lucru sunt însă cei care conduc actualul Guvern: PSD, care preferă să rămână netransparent la guvernare, dar foarte potrivit şi avantajos pentru ei în acest moment, PNL, care pentru a-şi păstra scaunele călduţe în continuare, preferă şantajul PSD-ului şi slujba în favoarea oligarhiei, al cărei rând continuă să-l îngroaşe.

În opinia acestora, cu toate că România se duce de râpă, lucrurile sunt perfect normale şi posibile în orice democraţie. România este pe calea cea "bună", cu toate că oamenii mor din lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale. Acea asistenţă pe care n-o mai găsim în spitalele noastre ci prin cele occidentale mai degrabă. Şi exemplele pot continua, însă ele sunt mult prea "negre" pentru a le mai enumera încă o dată.

Toate sunt lucruri pe care cetăţenii acestei ţări le doresc stopate. Românii doresc ca ele să nu mai continue, dar cu toate acestea Guvernul închide încă ochii şi preferă să nu le vadă, îşi astupă urechile ca să nu mai audă ceea ce vrea electoratul. Iar electoratul şi-a exprimat voinţa atunci când şi-a demonstrat, în 19 mai, încrederea pe care o mai are în cei ce formează Guvernul actual.

S-a propus şi o soluţie din partea preşedintelui Traian Băsescu. Soluţia era benefică chiar şi pentru PNL. Acesta ar fi putut rămâne în continuare la guvernare, alături de Partidul Democrat şi de PLD. Însă singura condiţie era aceea ca PNL să nu mai continue alături de premier într-un nou guvern. Binele colectiv, interesul naţional n-a fost pus însă, nici de data aceasta, în faţa celui personal. Or, cu un premier marionetă, aflat doar în propria slujbă şi în cea a oligarhilor, care-n prezent îi comandă mişcările, România nu mai poate continua. Varianta propusă de preşedintele Băsescu, deşi era mai bună, a fost dată la o parte. România are nevoie de un prim-ministru care să ia deciziile potrivite pentru popor, nu pentru grupurile de interese care-l susţin şi-l manipulează.

În opinia unora ce se cred lideri ai PNL-ului, actualul Guvern Tăriceanu II este cel mai bun şi acest lucru se datorează unui ministru al justiţiei care în cel mai scurt timp posibil a reuşit să dărâme tot ceea ce s-a construit şi a fost apreciat ca foarte eficient de către întreaga Uniune Europeană în timpul ministrului Macovei, de un ministru de externe ce a început să demonstreze că temerile preşedintelui faţă de pregătirea lui pentru o astfel de funcţie au fost întemeiate şi unor alţi miniştri care sunt incapabili să gestioneze fondurile europene ce vin spre România şi de care România are atâta nevoie.

În această situaţie, e foarte clar că această criză trebuie să ia odată sfârşit însă o parte din clasa politică actuală nu are încă maturitatea politică de a recunoaşte că e depăşită de evenimente şi de a lăsa locul celor îndreptăţiţi şi pregătiţi să ofere ţării o altă alternativă prin care ţara poate s-o ia într-o direcţie mai bună. Pentru a depăşi această criză se impun, mai mult decât oricând alegeri anticipate, pentru a curăţa odată pentru totdeauna clasa politică din care facem parte de toate uscăturile care sunt printre noi.

Sperăm că acest lucru să se întâmple cât mai curând.

Va mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«Ţara lui "Papură Traian" şi "Lobodă Călin"»

Sunt unul din cei 322. Neliniştiţi şi neastâmpăraţi. Unul dintre cei ce încearcă să schimbe ceva în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Dar e greu, aproape imposibil!

În ţara lui Papură Traian, Constituţia este o carte pe care acesta nu dă doi bani! Aşa cum bine sesiza într-un editorial Ion Cristoiu, astăzi, aplicând modelul "Emil - barbă de aur", acesta încălcă Constituţia şi vrea să dea o lovitură de stat. Cum altfel ar putea fi oare catalogată hotărârea neconstituţională a Preşedintelui de a forma o nouă majoritate parlamentară, când actualul guvern nu a căzut şi nici alegeri anticipate nu au avut loc?!

Departe de scena politică, societatea românească se confruntă cu o criză fără precedent. Sălile Bookfest sunt goale, copiii se sinucid pe capete, şcolile sunt pline de violenţă şi droguri. Privim cu toţii, cu mare îngrijorare, la ceea ce se întâmplă în şcolile noastre, în satele noastre şi uităm cine a generat toate aceste chestiuni. Suntem puşi în situaţia mai mult decât tragică de a ne ţine copiii acasă, sau a-i trimite în grădiniţe/creşe particulare, doar pentru că onor conducerea Ministerului Educaţiei nu catadicseşte să găsească soluţii viabile pentru criza locurilor din unităţile de învăţământ. Poate că soluţia ar putea fi găsită şi în realizarea unui parteneriat public - privat pentru sprijinirea şi dezvoltarea sistemului de creşe şi grădiniţe particulare.

Culegem astăzi nesăbuinţa domnului Papură Traian din 2004 când, ignorând regulile matematicii, a stabilit că 31 este mai mare decât 37.

La începutul anului 2005 ministrul de interne a modificat rolul Jandarmeriei Române în cadrul instituţiilor statului. Deh, intrau în coliziune cu foştii ofiţeri ce aveau firme de pază dar şi cu Poliţia Română, ineficientă şi coruptă (în special în mediul rural). Astfel, jandarmii au fost retraşi din şcoli, înlocuiţi cu reprezentanţii a tot felul de firme de pază (în marile oraşe doar!) sau cu.... Nimic în mediul rural. Pe de altă parte, ministrul "democrat" al educaţiei începe "portocalizarea" tuturor cadrelor de conducere în paralel cu eliminarea cadrelor aşa-zis "PSD-iste". În doi ani şcoala colcăie de violenţă, promovările se fac pe baza apartenenţei la un partid sau altul al alianţei, valoarea educaţiei în şcoli scade dramatic (vezi rezultatele testelor). Sindicatelor - scuzaţi, aceloraşi lideri, li se închide gura cu promisiuni deşarte. Şi sistemul generează ce i-a fost dat: violenţa în şcoli, droguri în toate liceele urbane din România (vezi opiniile scrise ale ONG-urilor de specialitate sau ale Agenţiei Naţionale Antidrog).

Spuneţi-mi un proiect mare, unic, adresat cetăţenilor unei comunităţi, care să fie propus şi finalizat de marele Papură Vodă! În 17 ani chiar nu descoperiţi unul?! Să spunem clar: ce se întâmplă azi în educaţia noastră are un nume politic, P.D. şi două personaje, Blaga şi Hărdău.

Îmi aduc aminte de violenţa cu care un fost director al Liceului Fraţii Buzeşti din Craiova a refuzat să recunoască, asemeni unui personaj din cărţile lui Marin Preda, existenţa drogurilor în liceu şi necesitatea educării elevilor. Trei luni mai târziu, domnul Pavel Abraham şi profesorul Bică, şeful DIICOT la nivel teritorial, confirmau prezenţa drogurilor sau a substitutelor acestora în toate marile licee Craiovene!

Ca şi când toate acestea nu ar fi fost suficiente, timp de 2 ani (2005 - 2007), ministrul de interne a politizat masiv instituţiile din subordine, înscrise în 2004 pe orbita modernizării europene. Asemenea scenariului pus în practică la nivelul prefecturilor, în urma unor simulacre de examene, membrii P.D. au fost numiţi în funcţii cheie la nivel naţional şi local.

În acelaşi timp, iluştri necunoscuţi analişti politici, cu notorietate mai mică decât a unui consilier local, apar pe sticlă proferând injurii, jigniri la adresa parlamentarilor care nu doresc votul uninominal, lustraţia, etc. Majoritatea, fii notorii de apropiaţi ai cercului puterii comuniste, copii ce au mers cu Volga la şcoală, aveau drept de participare doar în tabere internaţionale, mâncau Toblerone şi mestecau guma de la "gospodăria de partid". Clădită mai mult pe percepţia TV decât pe altă "realitate", valoarea acestora este unică, nepreţuită, în a adresa laude mult iubitului Papură Traian.

Sunt unul dintre cei 322.

Şi rămân aşa!

Domnul Vasile Puşcaş:

"Interesul României şi viitorul Tratatului constituţional european"

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi nu voi vorbi despre spasmele vieţii politice dâmboviţene şi nici despre scenarii aproape fantasmagorice privind accesul la guvernare. Astăzi voi vorbi despre ceva care se află la aproximativ 3000 km distanţă reală de politica dâmboviţeană, dar, în acelaşi timp, foarte aproape de interesul real al cetăţenilor români.

E vorba despre viitoarea reuniune a Consiliului European de la Bruxelles, care vizează repunerea în topul priorităţilor comunitare a Tratatului Constituţional european. Desigur că dezbaterile asupra acestui subiect există şi au fost deosebit de active în ultimele săptămâni şi luni, în majoritatea statelor membre ale UE.

România, reamintim tuturor colegilor noştri, indiferent de ce parte a eşichierului politic se află, este membru al UE. Şi în această calitate, are dreptul, dar, în acelaşi timp, şi datoria de a aduce o contribuţie la evoluţia construcţiei europene care ne defineşte, începând din 1 ianuarie 2007. Şi, pentru a aduce o contribuţie, este nevoie de o viziune coerentă şi consensuală asupra rolului României în UE, care să exprime şi interesele ţării noastre, ale cetăţenilor români. Ceea ce, din păcate, nu găsim în România, ca şi cum România şi-ar fi abandonat toate interesele de ţară şi popor, la noi predominând numai interesele anumitor indivizi.

Degeaba primim mesaje de îngrijorare din partea grupurilor politice din Parlamentul European şi tot degeaba suntem aproape permanent îndemnaţi de Comisia Europeană să ne concentrăm asupra reducerii decalajelor din perioada de preaderare şi asupra elaborării demersurilor şi proiectelor necesare pentru atragerea fondurilor structurale şi pentru agricultură ce ne sunt alocate prin bugetul UE.

Revenind la reuniunea Consiliului European care va urma, trebuie să spunem că un viitor Tratat constituţional ne priveşte direct şi pe noi, la fel ca pe toate celelalte state membre, în parte şi împreună. Nu ar trebui să ne permitem să ignorăm acest aspect, liniştindu-ne cu ideea că România a ratificat Tratatul Constituţional european odată cu ratificarea Tratatului de Aderare la UE. Cetăţenii români sunt aproape complet neinformaţi, chiar dezinformaţi putem adăuga, în ceea ce priveşte viitorul UE, politicile acesteia şi ce anume presupune statutul de membru al UE. Această lipsă de informare se răsfrânge asupra capacităţii scăzute a administraţiei locale de participare la proiectele finanţate din fonduri europene - şi deci asupra nivelului de trai al cetăţenilor, precum şi asupra potenţialului de investiţii al României.

Mai mult, dacă proiectul constituţional european se relansează sub o nouă formă şi cu un nou conţinut, se va recurge la ratificarea la nivelul statelor membre şi cum observăm că noul curs tinde spre referendumuri care, la rândul lor, sunt însoţite de dezinteres popular faţă de temele europene, ne temem că, şi în acest caz, România va apărea ca fiind, iarăşi şi iarăşi, un întârziat al Europei.

Stimaţi colegi,

Aceasta este mai mult decât o declaraţie politică. Lansăm un apel la responsabilitate şi responsabilizare a tuturor factorilor decidenţi din societatea românească.

În loc să pierdem timp preţios cu dezbateri anoste şi, pe alocuri, chiar vulgare, nu ar fi mai bine să eliminăm restanţele legislative despre care am fost atenţionaţi de Comisia Europeană cu ceva vreme în urmă, printr-o scrisoare adresată Guvernului?

În loc să dezbatem cine pe cine dărâmă, nu ar fi fost mai bine să dezbatem şi să elaborăm Strategia post-aderare şi Programul naţional de reforme?

În loc să numărăm voturile partidelor în fiecare regiune a ţării, nu ar fi mai bine să numărăm cazurile sociale şi să elaborăm planuri care să elimine discrepanţele regionale şi să aplicăm o politică de coeziune economică şi socială ?

Stimaţi colegi,

Nimeni nu mai poate susţine că mai avem timp destul! Deja am pierdut foarte mult timp şi nu numai de la 1 ianuarie 2007, ci din decembrie 2004. Deja avem o imagine deplorabilă în ceea ce priveşte participarea la elaborarea politicilor şi viziunilor europene. Cu ce proiect, cu ce interes, cu ce opinie măcar se prezintă România la viitorul Consiliu European?

Răspunsul e foarte simplu: cu nimic. Şi nu e bine.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

"Jaful pădurilor (Aurul verde)"

Manifestările dedicate "Zilei mondiale a mediului" (5 iunie) au readus în atenţie odată în plus problemele stringente ale protejării mediului şi de combatere a încălzirii globale.

Factorii care determină creşterea temperaturii pe Terra, cu consecinţe catastrofale şi pierderi ireversibile, sunt tot mai greu de ţinut sub control. Exploatarea iraţională a resurselor de energie, consumul industrial excesiv, poluarea atmosferei ameninţă sănătatea planetei şi a tuturor locuitorilor săi, indiferent de meridianul pe care se află.

Acţiunile concentrate ale organismelor internaţionale, apelurile pentru strategii comune de protecţie a naturii, sunt contracarate de ritmul diabolic de agresare a naturii, de ofensiva intereselor mercantile, de abuzuri şi ilegalităţi, care lovesc în plin fragilul echilibru ecologic.

Una din cauzele primordiale privind distrugerea mediului natural este defrişarea masivă a zonelor împădurite, care provoacă degradarea bruscă a solului, alunecări de teren şi reacţia în lanţ a furtunilor violente, a tornadelor şi inundaţiilor.

Natura, văduvită de coroana benefică a pădurilor, reacţionează violent cerându-şi înapoi scutul ei protector - aurul verde al pădurilor. România a înregistrat în ultimii 17 ani o "performanţă" incredibilă de sacrificare a pădurilor, care acopereau generos toate formele de relief ale ţării, aducând perspectiva sumbră a solurilor aride şi a deşertificării.

Suprafeţe imense împădurite au fost retrocedate unor proprietari care le-au exploatat ilegal, tăind fără milă păduri întregi, a căror refacere ar dura un secol. Mii de copaci din judeţele Suceava, Prahova, Mehedinţi au fost culcaţi la pământ, consecinţele asupra mediului fiind dezastruoase.

În judeţul Bacău, unde legea punerii în posesie a fost greşit interpretată, mulţi neaveniţi au devenit proprietari a mii de hectare de pădure, fără a avea vreun drept. După ce au intrat ilegal în posesie, le-au jefuit fără a cunoaşte vreo oprelişte.

După cum comentează presa cotidiană, "pentru aproape 10.000 de hectare, care au căzut celor ce nu au avut nici ei, nici înaintaşii lor vreodată un petic de pădure, există dosare la DNA aflate în cercetare. Dar când vor fi totuşi finalizate?"

Specialiştii consideră că tăierea pădurilor va avea pe viitor consecinţe incalculabile, în condiţiile în care în prezent, măcelul pădurilor continuă, măsurile legale nu se aplică, iar replantările abia dacă se fac.

Defrişările criminale de păduri, care au îmbogăţit peste noapte pe mulţi parveniţi lipsiţi de scrupul, au accentuat efectul de seră, favorizând vijeliile, ploile torenţiale cu descărcări electrice ucigaşe, au provocat fenomene extreme precum torentele, inundaţiile sau, dimpotrivă, micşorarea debitului izvoarelor (datorită zăpezii care nu se mai topeşte treptat, ci este brusc spulberată pe terenul decopertat).

O consecinţă gravă a uciderii pădurilor este spălarea solului fertil, până la rocă. Statisticile arată că, de pildă, în Moldova, în ultimii 10 ani, au dispărut două hectare de pădure pe zi. În judeţul Vaslui, s-au tăiat şi perdele antierozionale, iar Bărăganul neirigat şi judeţele din sudul Olteniei sunt ameninţate de secetă şi deşertificare, iar când plouă, se produc alunecări de teren cu consecinţe catastrofale. Natura agresată şi jefuită de comorile ei se răzbună.

O altă statistică recentă arată că suprafaţa pădurilor tăiate este de peste cinci ori mai mare decât suprafaţa plantaţiilor noi. Decalajul dintre suprafeţele de pe care se taie păduri şi cele unde se planteză puieţi se accentuează cu fiecare an. În 2006, diferenţa a depăşit pragul de 70 hectare. În timp ce fondul forestier a crescut cu 0,6 %, suprafaţa afectată de tăieri e mai mare cu peste 3%.

Platoul Bucegilor, retrocedat (366 hectare) prin transferuri ilegale, unele în zone exceptate de lege, altele în rezervaţii naturale strict protejate, a fost şi el decimat de drujbe. Judeţul Mehedinţi, atât de pitoresc şi dăruit cu zone geologice rare, ce le-ar recomanda protecţiei UNESCO, nu a fost nici el ocolit de jaful aurului verde, prin sacrificarea a zeci de hectare de păduri.

Marele savant agronom Ionescu Şişeşti (1895-1967), născut în acest judeţ (satul Şişeştii de jos ) ar fi trăit o mare dezamăgire dacă ar fi văzut jafurile sistematice ale bogăţiilor ţării, pe care generaţia sa le-a protejat şi le-a dăruit intacte viitorului.

La 40 de ani de la moartea sa, Academia Română l-a omagiat pe marele savant înaintaş, întemeietorul Institutului de Cercetări Agronomice din Bucureşti întemeiat de el în anul 1928.

Fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor, membru de onoare al Academiilor de Ştiinţe din străinătate, Gh.Ionescu Şişeşti a lăsat o operă capitală privind prezentarea şi valorificarea ştiinţifică a potenţialului uriaş agricol şi silvic al României.

Acest potenţial bine gestionat făcea din România grânarul Europei şi izvorul prosperităţii sale economice, cu mari perspective de evoluţie.

Jefuirea unor bogăţii ale ţării inclusiv, inclusiv cea a pădurilor, descalifică în cea mai mare parte clasa politică vinovată de permiterea unor asemenea fărădelegi şi nu scuteşte pe cei vinovaţi să răspundă de faptele lor.

Toţi suntem chemaţi să apărăm mediul natural de agresiuni cu consecinţe dezastruoase asupra ambientului şi sănătăţii planetei.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, înfiinţată cu trei ani în urmă în cadrul programului de aderare la Uniunea Europeană, şi-a propus prin organismele sale activităţi lăudabile de protejare şi refacere în ceasul al doisprezecelea a unei naturi în continuare vulnerabilă şi expusă abuzurilor şi ilegalităţilor de tot felul.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Declaraţie politică intitulată "Rusia şi România"

Stimaţi colegi,

În aceste zile când în politica româneasca se poate spune orice, am auzit o idee care sigur purcede tot de la analiştii unor instituţii care în loc sa se ocupe de ceea ce trebuie să facă, intoxică opinia publică, atingând subiecte care ştiu că sunt pe placul românilor. De altfel, cine urmăreşte cu atenţie viaţa politică românească va observa un comportament consecvent în acest sens a unei anume instituţii şi a unui anumit om. Preşedintele nu simpatizează Parlamentul şi atacă Parlamentul. Nu au românii o simpatie deosebită pentru romi, înjurăm romii. Nu iubesc românii oamenii care au avere, le spunem oligarhi şi îi înfierăm pentru toate relele de pe pământ, însă nu pe toţi. Pe cei care ne aplaudă şi poate sponsorizează în campanii electorale şi în referendumuri, nu.

De-a lungul istoriei, românii şi teritoriile locuite de ei au fost ocupate vremelnic de imperiile care ne-au înconjurat.

Cele mai multe resentimente ale românilor însă, au rămas în legătură cu ocupaţia şi comportamentul imperiului de la răsărit, imperiul Rus.

Purtând numele varegilor ros, care la sfârşitul mileniului întâi şi începutul celui de-al doilea au coborât din Scandinavia şi Gotland pe Nistru şi Volga spre Imperiul Bizantin şi Constantinopole, au fondat pe teritoriile slave rusiile, adică state conduse de varegii ros. Novgorod, Trev, Susdal, Kiev, Izborosk. De altfel, aceste afirmaţii sunt documentate de "Povestea vremurilor de demult" cunoscută sub denumirea "Cronica lui Nistor", alcătuită pe la anul 1113 într-o mănăstire din Kiev. Şi urmaşilor pe jumătate slavizaţi şi apoi chiar complet slavizaţi Igor Sveatoslav Vladimir au simţit această atracţie către Mihailgrad (Constantinopol, în limba rusă). Probabil că de acolo le-a rămas ruşilor nostalgia mărilor calde şi a capitalei la Constantinopol, după ce Vladimir i-a încreştinat în apa Niprului şi mai ales după căderea Constantinopolului sub otomani. Rusia era de acum cea mai mare putere ortodoxă: a treia Romă. Urmează o lungă perioadă de stăpânire mongolă a cnezatelor ruseşti. Apoi are loc unificarea acestora sub suzeranitatea Moscovei, în timpul lui Ivan al III-lea. Fiul său, Ivan al IV-lea îşi ia titulatura de ţar sau împărat renunţând la cea de mare cneaz. Se emancipează de sub stăpânirea tătară învingând şi cucerind Kazarul şi Astrahanul (urmaşele unor hoarde).

Românii ajung în contact cu ruşii prima dată la 1711, când turcii, instigaţi de către Carol al XII-lea refugiat la Bender după înfrângerea de la Poltava, declară război Rusiei. Petru cel Mare soseşte la Iaşi întâmpinat cu mare bucurie de către români şi de către Dimitrie Cantemir, care trece cu 10.000 de ostaşi de partea lui Petru cel Mare. Ruşii pierd bătălia de la Stănileşti, pe Prut, iar Dimitrie Cantemir se refugiază în Rusia, fiul său Antioh fiind primul poet rus.

Contactele românilor cu slavii au fost însă mult mai timpurii, în special cu cazacii şi polonezii.

De altfel, după stingerea dinastiei Rusichizilor şi urmarea pe tron a Romanovilor, începând cu domnia lui Petru cel Mare Rusia se modernizează, se înarmează, cucereşte vaste teritorii de la vecini şi devine o mare putere europeană.

Exact în aceeaşi perioadă austriecii ocupă Transilvania, Banatul, Crisana, Maramureşul. Imperiul Otoman intră într-o fază de decadenţă. Între aceste trei imperii se joacă soarta românismului şi a teritoriilor româneşti. Războaiele care izbucnesc periodic între aceste trei mari puteri duc la ocuparea succesivă sau simultană a principatelor româneşti, la lupte pe teritoriul nostru care ne produc pagube imense.

Testamentul lui Petru cel Mare, real sau imaginar, poartă pâlcurile armatei ruse spre Balcani şi Bosfor şi sub dorinţa perfidă de eliberare a ortodocşilor de sub jugul otoman. Dacă românii au aşteptat cu bucurie la început armatele ruse creştine, repede şi-au dat seama că Rusia reprezintă un pericol mult mai mare decât Turcia. Fraţii ortodocşi s-au comportat mai nemilos cu populaţia decât necredincioşii turci. Pericolul cel mare venea tocmai de la ortodoxie şi de la folosirea în biserica noastră a limbii slavone, aşa încât Ecaterina cea Mare, în timpul ocupaţiei de la 1769 - 1744, încheiată cu pacea de la Kuciuc - Kainargi se adresa românilor cu expresia "supuşilor mei proslavonici" "

În timpul ocupaţiei de la 1806 - 1812 marele general Kutuzov a ordonat rechiziţii masive de grâne şi animale, încât oamenii mureau de foame. La intervenţia unei delegaţii de boieri, răspunsul lui Kutuzov a fost: lăsaţi-le ochii să poată să plângă.

Acum are loc şi primul rapt teritorial, când ruşii ne iau Basarabia. Ocupaţia rusească de la 1828 - 1834 spune A.D. Xenopol în a sa istorie a Românilor ne-a făcut un pic de bine, prin introducerea Regulamentelor Organice, dar tot el subliniază că la întrebarea dacă suntem datori recunoştinţă Rusiei pentru că ne-a scăpat de sub ocupaţia turcească, tot el răspunde că slujba ce a întreprins-o n-a fost în interesul nostru, ci a ei proprii.

De douăsprezece ori armatele imperiale au ocupat sau au traversat Principatele şi apoi România. De fiecare dată a fost o jale pentru ţară: rechiziţii, jafuri, asasinate, violuri, încât după trecerea lor, Ţările Române arătau la modul jalnic. Războiul Crimeii ne-a adus înapoi sudul Basarabiei cu cele trei judeţe: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Urcarea pe tron a lui Carol I a adus o schimbare în comportamentul ruşilor pentru că Domnul şi apoi Regele Carol aparţinea unei mari familii domnitoare din Europa şi nu mai putea fi tratat ca vechii domnitori, ce erau în ochii ruşilor cel mult guvernatori mărunţi.

Cu toate acestea, Rusia s-a purtat în mod samavolnic cu România în 1877, când drept recompensă pentru sângele vărsat pe câmpiile Bulgariei în momentul când erau aproape învinşi de turci ne-au luat sudul Basarabiei. E drept că ne-au dat Dobrogea, care era vechi pământ românesc, dar au rupt sudul acestei provincii, adică Cadrilaterul, şi l-au dat fraţilor slavi, bulgarii.

Să mai vorbim de 1918, când i-a apucat revoluţia bolşevică, au fugit de pe front şi ne-au lăsat singuri în faţa Puterilor Centrale;asta după ce ne-au confiscat şi tezaurul pe care nu mai ştiu unde l-au pus.

O singură dată i-am atacat şi noi, în 1941, şi asta pentru că în 1940 ne-au dat ultimatumul prin care ne-au luat din nou Basarabia, pe care o recuperaserăm în 1918.

Ce s-a întâmplat însă începând cu 23 august 1944, când puterea sovietică ne-a ocupat, întrece orice imaginaţie.

Între 1944 şi 1958 România a fost jefuită sistematic şi în loc de 300 milioane dolari daune de război am plătit însutit prin jaful sistematic introdus de sovrom-uri, care au luat până şi conductele din pământ.

"Davai ceas, davai palton" era o melodie la modă, şi autorul sau, C. Tănase, a plătit cu viaţa.

Cine a fost coloana a V-a care i-a ghidat, sprijinit şi s-a căţărat pe umerii lor la putere până au fost daţi jos probabil tot de ei, în 1989? Cei care astăzi, folosind ura firească a românilor, acumulată în 200 de ani de suferinţă îndreptată în mod perfid această antipatie a românilor spre PNL.

În ultimele două luni, Călin Popescu-Tariceanu s-a întâlnit cu nu ştiu ce consultant rus, a schimbat caietul de sarcini la Daewoo Cariova pentru un oligarh rus. Ministrul de externe Adrian Cioroianu nu vrea retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, ministrul apărării naţionale, Teodor Meleşcanu, îi invită să ocupe România din nou. Frumoasă găselniţă. Eficace. Numai că aţi greşit adrisantul, domnule Băsescu.

Nu Partidul Naţional Liberal a pierdut din nou Basarabia de Nord. Nu era creionul PNL cu vârful gros care ne-a luat ţinutul Herţa. Nu PNL a semnat o hârtie fără valoare în 1948, când s-a cedat Insula Şerpilor.

Parcă partidul respectiv se numea PCR şi cu onoare aţi făcut şi dumneavoastră parte din el, domnule Preşedinte Băsescu.

Vă mulţumesc.

Domnul Iuliu Nosa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul intervenţiei mele de astăzi este: "Consecvenţă şi obedienţă".

Am ales tema consecvenţei partidului prezidenţial pentru a putea demonstra afinitatea pe care o au pentru scandalul politic şi sensibilitatea de care dau dovadă când vine vorba despre interesele "tătucului" lor de la Cotroceni.

În urmă cu aproape un an, mai exact pe data de 20 iunie 2006, liderii PD au reacţionat deosebit de virulent la moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Tăriceanu. În acele vremuri, cu toate că luna de miere dintre PNL şi PD se apropia de sfârşit, liderii marcanţi ai partidului prezidenţial luptau acerb, prin declaraţii politice, pentru salvarea acelui Guvern. În acele zile, Călin Popescu-Tăriceanu era cel mai bun premier, reformele demarate de diferiţi miniştri erau reale, Executivul avea meritul deplin pentru facilitarea integrării României în Uniunea Europeană.

Astăzi, conform opiniei democraţilor, Premierul Tăriceanu comite doar abuzuri, iar Guvernul "este cel mai slab Guvern pe care l-a avut vreodată România".

Sunt convins că aţi remarcat şi domniile voastre, stimaţi colegi, "consecvenţa" politică a Partidului Democrat, care i-a împins până acolo încât, cu prilejul actualei moţiuni de cenzură, au ajuns să îl critice până şi pe ministrul sănătăţii, unul dintre miniştrii pe care liderii democraţi îl lăudau anul trecut în dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură depuse de social-democraţi.

De fapt, am dorit să scot în evidenţă inconsecvenţa politică a democraţilor. Poziţia lor depinde, de fiecare dată, de un singur element, şi anume, de comenzile cetăţeanului de la Cotroceni, "trâmbiţate" permanent de "portavocea" Emil Boc. Singurul lor program politic este cel de a-l mulţumi pe Traian Băsescu, al cărui unic ţel a rămas îndepărtarea lui Călin Popescu-Tăriceanu. Puţin îi pasă autointitulatului "partid de 75%" de interesele acute ale României aderate şi de nevoile stringente ale cetăţenilor.

Democraţii au acuzat Guvernul Tăriceanu II că în cele două luni după învestitură nu a făcut decât paşi înapoi. Pe seama incompetenţei Guvernului restructurat se pune şi slaba accesare a fondurilor structurale. Sunt critici aduse pentru două luni de guvernare.

Eu vă întreb, stimaţi colegi, în cele trei luni care au trecut de la aderarea României la Uniunea Europeană şi până la ieşirea Partidului Democrat de la guvernare s-au întâmplat miracole? Au reuşit miniştrii democraţi să fie mai eficienţi în elaborarea proiectelor pentru accesarea de fonduri europene? Nici vorbă!

Şi atunci, ca şi acum, instituţiile statului erau blocate de scandaluri. Atunci erau puse pe tapet bileţelele care circulau între palate, iar acum suntem împiedicaţi să ne desfăşurăm activitatea în folosul alegătorilor, din cauza obsesiei preşedintelui de a-l înlătura pe premierul Tăriceanu de la putere.

Nici Preşedintele Băsescu şi nici partidul prezidenţial nu ştiu ce soluţie vor avea după debarcarea premierului. Ei ştiu doar că Tăriceanu trebuie să plece. Nu contează ce rămâne de pe urma acestui război stupid. Democraţii, inconsecvenţi alianţelor politice, rămân roboţii preşedintelui în lupta împotriva premierului. Pentru niciunul dintre ei nu mai contează victimele colaterale. Nu mai are importanţă că România se îndreaptă spre izolare pe plan extern şi spre pauperitate în plan intern. Scopul scuză mijloacele!

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"Palme d'Or pe chipuri meschine"

În copilărie am avut în bunicul dinspre tată pe cel mai bun prieten. Era camaradul, sfătuitorul, învăţătorul sau modelul de urmat în viaţă, după caz.

Timpul a trecut, viaţa şi-a urmat cursul, bunicul a plecat puţin. Au rămas părinţii mei, oameni harnici şi de ispravă, pe care îi respecta întreaga comunitate în care trăiam atunci. Deşi munceau mult, în puţinul timp liber pe care îl aveau nu ezitau să mă îndrume pe un drum adevărat în viaţă. Le mulţumesc în fiecare zi pentru asta.

M-am străduit la rândul meu să-mi sfătuiesc copilul cu grijă părintească. Prin cariera didactică pe are am urmat-o, am fost mereu aproape de tineri. O întrecere continuă de a te ridica la pretenţiile lor, încercând să faci cât mai puţine greşeli.

Faptul că eşti într-o permanentă competiţie cu tine însuţi te face mai atent la faptele tale. Şi asta e bine.

După '89, copiii şi tinerii au avut tot mai puţine modele de urmat. Hoţi, prostituate, proxeneţi, violatori, criminali, manelişti, fripturişti, tiriplici, manechine, fotbaliatori, într-un cuvânt, o faună de succes a invadat ziarele şi televiziunile.

Politicienii noi, continuatori ai practicilor vechi, s-au perindat la putere şi în opoziţie. Iar şi iar, cam tot aceleaşi chipuri până astăzi. România a trecut prin chinuri teribile, transformând multe personaje necunoscute şi puţin valoroase în nomenclatura tranziţiei, infatuată, nesătulă şi incapabilă să-şi reprezinte electoratul.

Românii, sătui de promisiunile neonorate, au emigrat în "disperare", adoptând modele externe pentru a-şi defini reuşita şi succesul în viaţă. Oameni valoroşi, demni şi performanţi au găsit spaţiu de exprimare nesemnificativ în mass-media.

Aşa şi acest domn Mungiu, care, enervat, şicanat şi persiflat de unii corifei ai creaţiei de film din ţară, trage o palmă de aur tuturor incapabililor care conduc cu diletantism domenii vitale ale economiei şi culturii. Succesul talentatului domn Mungiu smulge ropote de aplauze la Cannes, minute în şir, pentru România, tocmai de la cei care au fost inventatorii modelelor de urmat.

Aşadar, adevăraţii hălăduie hai-hui prin lume, devenind modele pentru alţii şi mai rar pentru copiii noştri.

Politicienii, alcătuind un personaj grotesc, cam ca Dorel prostănacul, şmecherul din reclama la coniac, se agată cu disperare de putere, de privilegii, într-un dispreţ total faţă de români şi faţă de propriul eşec politic.

Ei, şi uite aşa, mă aştept ca fata mea, proaspăt absolventă, să mă întrebe, zilele următoare: vă mişcaţi şi voi mai cu talent pentru ţară sau noi, tinerii, ne retragem în marea Europă unită şi vă lăsăm naibii singuri acasă?!

Doamna Ionela Pop-Bruchental:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Societatea românească ne oferă în ultimii 17 ani postdecembrişti o serie de clivaje comportamentale peiorative, în fruntea cărora persistă şi se permanentizează interesul financiar personal sau de grup, care se manifestă în contemporaneitate cu o pronunţată asiduitate în totalul detriment şi dispreţ al decenţei, bunului simţ şi mai ales al legilor.

Această ultimă categorie, care se constituie într-o veritabilă rara avis, ar trebui, în esenţă, să reprezinte într-o societate viabilă, democratică, asanată moral, comportamental şi mintal, pionul central, care să genereze la propriu o fundaţie solidă, pe baza căreia să poţi reconstrui optim, la toate nivelurile, o societate aflată într-o permanentă tranziţie morală.

Starea de permanentizare a acestei interminabile tranziţii este generată la o laconică analiză, de numeroasele, invizibilele şi inextirpabilele tentacule care se întind cu voluptate în toate sferele şi domeniile de relevanţă maximală ale societăţii româneşti, datorită faptului că la nivelurile decizionale, care ar trebui să reglementeze aceste aspecte, voinţa este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

În multitudinea de aspecte desuete care guvernează societatea românească, flagelul primordial este generat de fenomenul generalizat la toate nivelurile decizionale şi anume, corupţia, fenomen combătut declarativ de către toate forumurile, instituţiile şi factorii de decizie abilitaţi, însă fără o viabilitate evidentă, atât timp cât aceste declaraţii sunt emise doar de dragul audio-vizualului, pentru o acoperire naţională şi, mai ales, internaţională.

Actualul Guvern s-a angajat, din nefericire doar declarativ, să genereze mecanisme şi instrumente care cel puţin să limiteze efectele majore ale acestui flagel care parazitează instituţiile publice, factori de decizie, Guvern, având totodată o ţintă precisă: banul public.

Incapacitatea actualului Guvern, care este el însuşi o "victimă" a sistemului ticăloşit, fiind condus şi sprijinit de bravi câştigători de pe urma sistemului oligarhic, se regăseşte de facto şi la nivel local.

Astfel, ca urmare a "redutabilei" lupte împotriva corupţiei generalizate a actualului Guvern, se remarcă un veritabil transfer de optică şi conduită ilegitimă, de la centru la nivel local, subliniind, dacă mai era nevoie, reala poziţie a Executivului, vizavi de susţinerea şi încurajarea unor atitudini imorale şi meschine.

Agenţia ARR Bihor este unul din cazurile edificatoare, în sensul tolerării şi chiar a susţinerii unor acţiuni maliţioase îndreptate împotriva şefului de agenţie ARR Bihor, Ioan Curpaş, care a iniţiat un proces de asanare a instituţiei, care fusese căpuşată chiar de către propriii angajaţi, în interes propriu, prin intermediari sau firme ale unor apropiaţi, intrând astfel într-un conflict deschis cu aceştia.

După momentul scoaterii P.D. de la guvernare şi a unor înlocuiri considerate normale la nivel central, P.N.L. l-a desemnat în postura de director general pe domnul Sorin Supuran, care ulterior preluării funcţiei a demarat un control, cu scopul înlăturării cu orice preţ a actualului şef de agenţie, Ioan Curpaş, mult prea incomod şi deloc flexibil, munca fiindu-i uşurată de către sesizările angajaţilor, care au făcut front comun în încercarea de a-l debarca pe cel care le încurca socotelile.

Soluţia găsită de către domnul director Sorin Supuran pentru ca elementul perturbator să fie înlăturat şi să se reintre într-o linişte mult dorită, a vizat semnarea unor reclamaţii, a căror autori erau tocmai cei aflaţi în culpă.

Toate aceste gesturi au fost făcute în perioada în care actualul şef ARR Bihor se afla în concediu medical planificat în prealabil încă din luna ianuarie a anului în curs, cerere de concediu care în mod cel puţin bizar nu figura ca fiind înregistrată la sediul central al ARR.

Folosindu-se de acest tertip, angajaţii ARR Bihor, susţinuţi îndeaproape de actualul director general ARR, Sorin Supuran, au solicitat desfacerea contractului de muncă al domnului Curpaş Ioan, pe motivul absenţei nemotivate de la locul de muncă, timp de 8 zile.

Virulenţa acestui demers, nereuşit în cele din urmă, este palpabila dovadă a unei duplicităţi în declaraţii şi fapte a reprezentanţilor actualului executiv, vădit susţinut de către frustrata formaţiune politică a stângii româneşti, care în încercarea disperată de a-şi conserva cu orice preţ puterea, încalcă cu nonşalanţă propriile declaraţii şi promisiuni făcute electoratului şi clasei politice, dezonorându-se total.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"CIA: România este pe locul 12 în lume la deficitul extern"

România s-a plasat anul trecut pe locul 12 din 163 de state ale lumii după valoarea absolută a deficitului de cont curent, arată un clasament realizat de Centrul Intelligence Agency (CIA) din Statele Unite, în cadrul anuarului "World Factbook 2007" cu date de la Banca Mondială şi FMI.

Astfel, România a avut anul trecut un deficit de cont curent de 10 miliarde de euro, mai mare decât toate statele din regiune, reuşind să depăşească şi statele cu o economie de câteva ori mai mare. Deficitul de cont curent - deficitul extern - măsoară ieşirile nete de valută din ţară şi reprezintă în acest moment principalul factor de vulnerabilitate a economiei, după cum recunosc atât analiştii, cât şi oficialii.

De altfel, România este prima în regiune la acest capitol, devansând Ungaria (6,7 mld. Euro, pe locul 14), Bulgaria (4,1 mld.euro, pe locul 18) şi celelalte state din centrul şi estul Europei. În clasamentul după P.I.B. la paritatea puterii de cumpărare, România se plasează, conform CIA, pe locul 48 din 229 de state.

În acelaşi timp, într-un clasament al investiţiilor străine directe - care finanţează deficitul extern -, România s-a plasat anul trecut în primele 25 de state, conform Economist Intelligence Unit. Investiţiile străine directe au fost anul trecut de 9,1 mld. euro, acoperind în proporţie de 91% deficitul extern. "Atâta vreme cât avem investiţii străine directe mari şi avem creştere economică, deficitul extern va continua să crească în valoare absolută", spune Lucian Anghel, economistul şef al BCR. În cazul României, deficitul este cauzat de o cerere internă de consum foarte solidă, căreia oferta internă de bunuri nu poate să-i facă faţă. Ca urmare, excesul de cerere este satisfăcut din importuri, majorând deficitul comercial şi, implicit, pe cel de cont curent. "Deficitul extern necesită acum atenţie" consideră Anghel.

Pe termen mediu, analiştii se tem însă că deficitul excesiv ar putea duce la o corecţie a cursului valutar, în sensul deprecierii leului.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Cutia".

S-a estompat, relativ repede, cazul tragic al tinerei din zona Satu-Mare care a părăsit această lume în cel mai fascinant şi miraculos moment din existenţa şi împlinirea unei femei - naşterea. Tragedia a avut loc într-unul din spitalele româneşti atinse, ca de altfel întreg sistemul, de bacilul botulinic al "reformei" de tip Nicolăescu. Promovat prin asumarea răspunderii sub înaltul şi euforicul patronaj al preşedintelui T. Băsescu, într-o atmosferă de "Oscar", proiectul a ajuns la anatomie patologică.

Care sunt, în primă sau în ultimă instanţă, câteva jaloane ale aşa-zisei reforme, într-o ordine absolut aleatorie: lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare, a reactivilor etc. managementul defectuos şi incompetent (ex: Spitalul de psihiatrie din Focşani este "condus" de un fost general de tancuri); derularea unei avalanşe de experimente; încălcări ale legii în timpul examenelor pentru funcţia de director; iresponsabilitatea ministrului - directorul este angajat sub semnătura proprie a acestuia; administrarea catastrofală a resurselor; subnutriţia (eufemistic vorbind), practic, foamea din spitale; neînţelegerea unui principiu simplu şi convingător în acelaşi timp: reuşita reformei presupune reducerea numărului de spitale şi nu construirea altora.

Şi pentru completarea acestui sinistru tablou al unei Românii aflate în Uniunea Europeană, a apărut şi soluţia salvatoare - cutia - "cutia cu sugestii şi reclamaţii", care devine astfel componentă fundamentală a reformei actualului ministru al sănătăţii. Pentru orice problemă apărută pe parcursul actului medical te adresezi în scris (poţi s-o faci şi verbal) cutiei.

Din acest moment ştii că totul se va rezolva, iar domnul Eugeniu v-a constata că reforma duduie, iar pacienţii încolonaţi pe diagnostice părăsesc voioşi saloanele unităţilor spitaliceşti.

Concepţia unei reforme autentice ar fi trebuit să germineze într-o altă cutie, domnule ministru, cutia craniană. Numai că, aflaţi în premieră, decisiv este conţinutul acesteia, şi nu ansamblul osos propriu-zis, cum aţi crezut, cel puţin până acum.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Lustraţia, arhivele şi nomenclatura (II)"

Am arătat în prima parte că această temă atât de căutată de anticomuniştii autodeclaraţi, atât de invocată de demagogi şi populişti, atât de mult folosită de toţi frustraţii pentru a-şi etala "virtuţile" este, de pe acum, un categoric eşec în demersurile lor pentru acumularea de capital politic.

Arhivele securităţii sunt, desigur, un izvor important de fapte ascunse ale puterii comuniste, prin care se dezvăluie acum abuzurile şi acţiunile ilegale pentru eliminarea adversarilor politici, cât şi pentru crearea bazei materiale a noii societăţii egalitariste. Arhivele partidului comunist dezvăluie însă doar nume şi biografii (CV-urile nu erau inventate), care alcătuiau aşa-zisa rezervă de cadre, termen echivalent, astăzi, cu nomenclatura, dar care nu desemnează doar pe cei din vârfurile puterii, cât, mai ales, pe mulţi, foarte mulţi care urmau să acceadă la putere, în diferitele ei ipostaze, pe funcţii, posturi şi nivele ierarhice.

Proiectul de lege a lustraţiei formulează interdicţii doar pentru cei care au fost salariaţi ai diferitelor comitete de partid, de la raioane, judeţe şi din conducerea centrală a partidului. S-au mai adăugat, în textul proiectului, redactorii şefi şi adjuncţii acestora din presa centrală şi locală. Făcând un sumar, dintre cei care ar fi lustrabili datorită funcţiilor avute înainte de 1989, ar fi foarte puţini sub incidenţa acestor reglementări. Poate doar Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, pentru care, se pare, s-au gândit aceste interdicţii ce ar rezolva - în mintea "dizidenţilor" postcomunişti - problema competenţei politice, care se va duce după adoptarea legii, doar între partidele "justiţiare" (printre acestea fiind desigur şi P.D.-ul, ai căror lustrabili sunt "achitaţi" prin simpla apartenenţă la această formulă politică).

Falsă, nocivă şi nedreaptă, această teză, pentru că, aşa cum am spus, cei ale căror funcţii sunt incriminate de lege aproape că nu se mai regăsesc în structurile politice actuale; cei care ar putea fi supuşi lustraţiei sunt incomparabil mai mulţi - de la directori sau viitori directori de unităţi economice, centrale industriale, instituţii administrative şi cultural-sociale la procurori, jurişti, cadre militare şi de miliţie, dar mai ales oameni de presă, care, deşi n-au fost şefi sau adjuncţi, au scris frecvent despre marele conducător, despre binefacerile socialismului, despre racilele capitaliste în forma lor avansată, a imperialismului de stat.

Şi dacă trebuie date exemple de astfel de personaje, dacă sunt necesare "denunţuri" pentru a confirma cele spuse, se poate reţine chiar numele celui ce s-a dovedit - cu ajutorul mentorului său de la Cotroceni - campion al luptei anticomuniste: Vladimir Tismăneanu.

Bizară situaţie! Sau, cum a scris cândva un călător străin: "Bună ţară, rea tocmeală!"

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

În perioada 4 - 8 iunie 2007, a avut loc la Bucureşti "Săptămâna Europeană a Tineretului - 2007", unul dintre cele mai importante evenimente consacrate tineretului ale anului, desfăşurat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.

Temele pe care s-au axat acţiunile prilejuite de acest eveniment au fost atât "incluziunea socială şi diversitatea tinerilor în Europa", precum şi "Tinerii şi viitorul Europei", dat fiind faptul că acestea au avut loc în Anul European al Egalităţii de Şanse.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a permite consultarea şi dialogul cu tinerii asupra viitoarelor perspective ale politicilor de tineret în Uniunea Europeană. Alte obiective specifice au fost: promovarea programului "Youth in Action", aducând totodată în atenţie realizările şi proiectele de succes sprijinite de programul comunitar Youth, derulat în perioada 2000 - 2006, facilitatea dialogului menit să contribuie la dezbateri naţionale pe tema incluziunii sociale şi a diversităţii tinerilor, discuţii deschise şi consultări cu tinerii asupra contribuţiei lor la dezbaterile ce au loc cu privire la viitorul Europei.

Aflat la a treia ediţie, evenimentul va fi organizat în toate statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în acele state care beneficiază de noul program "Tineret în Acţiune".

Domnul Viorel Pupeză:

"Oglinda gâlcevii politice ar trebui să fie necazul poporului român"

Gâlceava sau "păruiala" politică din România demonstrează că unii dintre liderii politici ai acestui moment sunt departe de statura unor decidenţi politici naţionali şi a unor oameni de stat. Aproape nimeni nu a scăpat fără să fie implicat în bâlciul zilei, lăsând impresia unei imaturităţi şi iresponsabilităţi politice. Într-adevăr, pluralitatea de idei şi conflictul dintre ele sunt benefice unei democraţii, iar lupta pentru putere politică, chiar la baionetă, nu este neapărat rea sau imorală, oricum preferabilă unei puteri totalitare.

Totuşi, politicienii s-au transformat în regizori sau scenarişti de guverne, iar gestionarea ţării pentru bunăstarea cetăţenilor ei a fost trecută în plan secundar. O criză politică anticipată încă de la nominalizarea primului-ministru, demers care nu a respectat voinţa electoratului din 2004 şi era sortit eşecului, are consecinţe care nici nu pot fi prevăzute acum sau contabilizate.

Agenda publică a fost aproape abandonată de cei mandataţi să o pună în practică. Agricultura României nu este doar neperformantă, dar şi neglijată de autorităţi. În lipsa accesării de fonduri comunitare, aflată la un nivel inimaginabil în 2006, situaţia investiţiilor în varii domenii este pe cota de avarie, iar toate acestea se resimt la bugetul de stat. Încetul cu încetul, România devine o ţară importatoare de bunuri, de la produse alimentare, până la baterii şi chibrituri, fapt ce va avea repercusiuni grave pe termen lung. Sistemul de învăţământ, cel sanitar, protecţia socială sunt tot atâtea domenii ce aşteaptă de ceva vreme intervenţia guvernamentală.

Administraţia locală este într-o nepermisă vacanţă, petrecută în faţa televizorului, pentru a afla care mai este trendul în politica de la Bucureşti. Serviciile publice deconcentrate nu îşi mai asumă deciziile, aşteptând, de fapt, clarificarea de la nivel central, care să liniştească apele. Prin gesturi politice ce denotă instabilitate, chiar liderii politici vulnerabilizează instituţii fundamentale, timorează întregul personal, prin nesiguranţa postului, şi subminează încrederea cetăţeanului că acestea sunt chiar în slujba lui.

Autorităţile judeţene şi locale nu-şi pot continua programele investiţionale, pentru că mare parte din finanţările promise pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, a sistemelor de apă şi canalizare, a infrastructurii şcolare etc. sunt blocate. Ne aflăm într-o situaţie îngrijorătoare pentru parcursul României în contextul integrării europene, ce poate fi comparată cu bulversarea de la începutul anilor '90.

Gâlceava politicienilor ar trebui să oglindească programe şi proiecte pentru români, disputele politice ar trebui înlocuite cu dezbaterile pe strategii post-aderare, ancorate pe tărâmul argumentelor şi al demonstraţiilor riguroase, fundamentate. Poate atunci vom ajunge să spunem: "Să trăiţi, domnul preşedinte! Bine, cum altcumva!" spre împăcarea constituţională a certăreţilor de pe scena politică.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

"Veleităţi occidentale şi apucături orientale"

Abia ne-am aşezat la masa selectă a Europei, n-au trecut decât şase luni, şi deja ne bântuie trecutul şi Orientul. Desprinderea de aceste două fantasme pare traumatizantă pentru mulţi dintre noi. Ne confruntăm cu alte realităţi politice; avem un Guvern nou, funcţional şi legitim - informaţia este valabilă pentru cei care încă nu s-au obişnuit cu ideea -, am ieşit din coridorul îngust al tranziţiei, dar comportamentul unora încă ne mai ţine la porţile Occidentului.

Asistăm în ultima vreme la o campanie murdară, purtată pe coridoarele Parlamentului European, care are drept obiectiv convingerea oficialilor europeni că ceva nu-i în ordine cu România, că acolo lupta împotriva corupţiei şi reforma sistemului judiciar a fost încetinită şi că merită activarea clauzei de salvgardare pe aceste domenii.

"Victimă" a acestei manipulări, Markus Ferber, parlamentar german din partea Partidului Popular European, a trimis chiar o scrisoare comisarului Franco Frattini în care cere analizarea posibilităţii activării clauzei pe Justiţie. Markus Ferber a formulat critici dure la adresa modului în care a fost modificată Legea Agenţiei de Integritate, regretând-o nespus de mult pe Monica Macovei, care a pus piatra de temelie a acestei legi.

Inconsistenţa unui astfel de gest este clară şi constituie un obstacol în calea evoluţiei şi modernizării societăţii româneşti. Faptul că avem un nou ministru al justiţiei, neagreat de o parte a clasei noastre politice, care nostalgică reînvie umbra Monicăi Macovei la Bruxelles, reprezintă un argument insuficient şi pueril pentru a cere ca toate criteriile de analiză pentru raportul din iunie să fie urmărite şi cu mai mare stricteţe.

Titluri precum "Comisarii U.E. ne arată clauza" sau "Comisarul Frattini cu mâna pe clauza de salvgardare" sunt pure speculaţii. Daţi-mi voie să vă evoc un moment petrecut în urmă cu câteva săptămâni, care i-a avut drept protagonişti pe ministrul Chiuariu şi pe comisarul Franco Frattini, în cadrul reuniunii Consiliului miniştrilor justiţiei din statele membre ale Uniunii Europene, desfăşurat la Luxembourg, unde oficialul european a subliniat că la nivelul Comisiei Europene nu există nici o îngrijorare faţă de situaţia politică internă, şi că este de acord cu obiectivele mandatului noului ministru al justiţiei.

De ce şi-ar fi schimbat comisarul european, în decurs de câteva săptămâni, opinia vizavi de capacitatea noului ministru de a continua reformele în domeniul justiţiei, cu atât mai mult cu cât Legea ANI a fost îmbunătăţită, ajungând să fie cea mai drastică lege de acest gen din Europa?

Nu pot decât să-mi exprim regretul şi indignarea faţă de astfel de practici prin care se încearcă exportarea crizei politice de la Bucureşti pe coridoarele Parlamentului European şi ale Comisiei Europene.

Totuşi, dragi colegi, nu mai suntem la porţile Orientului, ci în cetatea Occidentului, nu mai reluaţi forma îndelung exersată în istoria naţională, de pâră la Înalta Poartă, societatea nu mai are timp să aştepte după retardul clasei politice.

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

"Situaţia ARPECHIM Piteşti - consecinţe grave pe termen mediu şi lung"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În urmă cu câteva luni, la sfârşitul lunii noiembrie 2006, semnalam de la această tribună că la ARPECHIM Piteşti sunt aşteptate disponibilizări, ca urmare a închiderii parţiale a combinatului. Totodată, îi întrebam atunci pe reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului asupra situaţiei de fapt existentă acolo, atât din punct de vedere al implicaţiilor economice, cât şi sociale.

Trebuie să remarc că demersurile făcute de mine în urmă cu o jumătate de an - declaraţia politică şi interpelarea, singurele instrumente de lucru ale parlamentarilor aplicabile în acest caz - nu au avut ecou.

Şase luni mai târziu, însă, Combinatul petrochimic ARPECHIM - membru al Grupulului OMV, este închis ca urmare a unei decizii a Agenţiei Regionale de Mediu Argeş, pentru nerealizarea a două măsuri din Planul de Acţiuni al Autorizaţiei Integrate de Mediu, asumat de către PETROM-ARPECHIM Piteşti în data de 30 noiembrie 2005, după preluarea de către Grupul OMV.

Judeţul pe care îl reprezint este grav afectat de situaţia creată la ARPECHIM, atât din punct de vedere economic, cât şi social. ARPECHIM nu mai produce, şi sute de oameni îşi vor pierde locurile de muncă. Trebuie subliniat însă că închiderea ARPECHIM s-a făcut cu respectarea legislaţiei în vigoare şi că măsurile de protecţie a mediului nu sunt făcute pentru a fi respectate opţional. Obligativitatea acestora este de maximă importanţă, cu atât mai mult acum, când România este membră a Uniunii Europene.

Deşi la nivel internaţional protecţia mediului este pe primul plan în ceea ce priveşte strategiile politice şi economice pe termen mediu şi lung, nu pot să nu remarc că în România aspectele legate de poluare şi de nerespectarea prevederilor legislative în domeniul mediului sunt încă trenate, ba, mai mult, acestea sunt bagatelizate, desconsiderate.

Mass-media româneşti au adus în atenţia opiniei publice importanţa economică şi aspectul social al închiderii combinatului petrochimic de la Piteşti, fără îndoială foarte importante pentru comunitatea locală, dar şi pentru economia naţională. Însă nu au făcut nimic pentru ca românii să conştientizeze riscurile grave ale poluării şi care sunt "costurile" reale din acest punct de vedere pentru viaţa lor de zi cu zi, în special pentru viaţa copiilor lor.

Astfel, din punctul meu de vedere, şi acest aspect trebuie adus la cunoştinţa opiniei publice, tocmai din dorinţa de a începe un proces de educare şi conştientizare a românilor, în sensul protejării mediului înconjurător.

În final, ţin să menţionez că, din informaţiile pe care le deţin, cazul ARPECHIM Piteşti nu este singular. În aceste condiţii, atât în faţa dumneavoastră, cât şi printr-o întrebare adresată domnului Attila Korodi, ministrul mediului şi dezvoltării durabile, solicit informaţii suplimentare despre situaţia altor agenţi economici, mai mari sau mai mici, din toate judeţele ţării, care se află sau urmează să se afle într-o situaţia similară ARPECHIM-ului, evident, din motive legate de nerespectarea legislaţiei de protecţie a mediului.

Doamna Manuela Mitrea:

"Poluarea Dunării şi educaţia ecologică"

Nu trece un singur an fără ca Dunărea sa nu fie poluată, iar în ultimii ani acest lucru se întâmplă la fiecare 3 - 4 luni. Chiar dacă pe 22 martie este sărbătorită Ziua Mondială a apei, din păcate, în România acest eveniment trece aproape neobservat.

Trebuie să recunoaştem faptul că România nu a avut şi nu are nici acum o politică de educaţie ecologică destinată tuturor locuitorilor, că în afară de acţiunile sporadice ale unor organizaţii ecologice nu s-a făcut mare lucru şi că din când în presa mai semnalează câte un accident de mediu.

Numărul mare de accidente de poluare a râurilor şi în special a Dunării, deşeurile reciclabile aruncate peste tot şi chiar proiectul Roşia Montană sunt dovada vie a celor afirmate.

Când Dunărea este poluată au de suferit nu numai speciile de peşti şi păsări, ci şi oamenii care trăiesc pe malurile fluviului şi îşi au legată existenţa de acesta, pentru că multe localităţi din Mehedinţi şi din ţară se alimentează cu apă potabilă din Dunăre.

La sfârşitul anului 2006 au fost 6 cazuri de poluare cu produse petroliere, iar la începutul acestui an a fost o poluare cu produse chimice în zona Moldova Nouă, în timp ce oraşul Orşova, a fost afectat de poluarea cu deşeuri menajere.

Din cauza acestor deşeuri menajere ajunse în Dunăre, lotul olimpic de canotaj al României, care se afla în cantonament la Orşova a fost în imposibilitatea de a se antrena, sportivii fiind expuşi pericolelor de accidentare.

Deşi am sesizat Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile cu privire la poluarea Dunării şi a Golfului Cerna din luna martie a acestui an, nu s-a întreprins mai nimic.

Iată că nu au trecut decât două luni şi jumătate şi PET-urile, furajele şi electrocasnicele au ajuns iarăşi în Dunăre.

Una dintre soluţiile Ministerului Mediului, propusă de secretarul de stat Lucia Varga, era sensibilizarea opiniei publice din zonă.

Din păcate, politica de educaţie ecologică actuală nu există decât, poate, pe hârtie!

Cu siguranţă nu vă spun o noutate când vorbesc despre aceste exemple de poluare a Dunării, dar cred că a venit timpul să luăm măsuri, România trebuie să aibă o politică de educaţie ecologică. Este o datorie faţă de noi şi urmaşii noştri.

(Pauză între orele 10:12-10:20).