Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,28.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Ioan Munteanu, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Începem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Astăzi este rândul Opoziţiei să debuteze cu declaraţia politică. De aceea, o să-l rog pe domnul deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar al P.R.M., să vină la microfon şi să-şi prezinte declaraţia politică.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Sărut mâna, doamna preşedintă.

Bună dimineaţa.

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Generaţia debusolată ...".

În ultima vreme, din ce în ce mai des, mass-media şi-a făcut un obicei din a prezenta modul sinistru prin care o parte din semenii noştri aleg să-şi încheie socotelile cu viaţa, deziluzionaţi şi dezamăgiţi de traiul dus, de lipsurile, nemulţumirile şi ingratitudinea cotidiană.

Nu pot să nu remarc că din aceste tragice evenimente, mass-media, mai ales cea vizuală, şi-a făcut un mod de creştere a audienţei, de câştigare a telespectatorilor, de exploatare a suferinţei şi deznădejdii, totul în numele unui rating mai mare pe piaţă.

Involuntar, însă, mass-media atrage atenţia asupra dezvoltării unui fenomen caracteristic tranziţiei, dar care a căpătat o amploare mare în ultimii 2 ani: sinuciderile şi mai ales cele ce se petrec în rândurile tinerilor şi ale persoanelor cu pregătire superioară.

Cauzele au fost şi vor fi dezbătute zile întregi de specialişti în domeniu, care poate vor găsi şi explicaţii pertinente pentru gesturile acestora, dar cred că pe noi, cei mulţi, ar trebui să ne sperie "curajul nebunesc" pe care-l au aceste persoane, care fără prea multe compromisuri aleg un final tragic în lupta cu viaţa.

Ar trebui să ne îngrijoreze şi faptul că, pe lângă imigrarea masivă a tinerilor, cei ce rămân hotărăsc, şi poate este sau nu dreptul lor, să se reducă ca număr. Ce se va întâmpla peste 5 - 10 ani, când populaţia acestei ţări va fi deja îmbătrânită, iar cei tineri vor fi destul de rari?

Institutul Naţional de Statistică a României a tras un semnal de alarmă faţă de fenomenul demografic din ţara noastră în următorii 20 de ani. Concluzia este tristă: vom fi integraţi în Uniunea Europeană doar din punctul de vedere al scăderii natalităţii şi al îmbătrânirii populaţiei noastre.

Cum va arăta România peste 20 de ani? Îmbătrânită, plină de suferinţe, boală şi deznădejde.

Este, poate, momentul să acordăm mai mult timp celor de lângă noi, începând cu propriii copii şi terminând chiar cu vecinul de scaun din tramvai sau necunoscutul de lângă noi. Este, poate, momentul să încercăm să redevenim umani, creştini (aşa cum ne este credinţa noastră străbună), să ne facem timp măcar 5 minute pentru a-i asculta sau măcar sprijini pe cei care au nevoie de noi, indiferent dacă ni se cere sau nu ajutorul.

Ca părinte, trebuie să recunosc că sufăr când văd cum tinerii de azi, indiferent de pregătirea şcolară, îşi dau seama de putreziciunea şi deşertăciunea valorilor morale pe care noi, maturii, le predicăm către ei.

Fie schimbăm propaganda şi sistemul de valori morale pe care le propăvăduim fără fundamente reale, fie ne complacem în această situaţie şi stăm cu mâinile încrucişate aşteptând un deznodământ venit din cer sau de pe alte meleaguri.

Indiferent de cât de multe ştiri privind sinuciderile în rândul tinerilor vor mai apărea în mass-media, indiferent de cât de senzaţional vor fi prezentate, să nu uităm un singur lucru: la un moment dat şi copiii noştri pot face acest gest necugetat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., dau cuvântul domnului deputat Mihăiţă Calimente.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Ca membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am avut săptămâna trecută o întâlnire cu doi parlamentari britanici, membri ai Partidului Conservator: Brian Binlez şi Mark Pritchard. Ambii parlamentari sunt şi membri ai Comisiei de Apărare a Camerei Comunelor.

A fost o discuţie normală, interesantă, domniile lor fiind interesaţi de securizarea frontierelor României, de problemele pe care le avem cu vecinii, Ucraina şi Republica Moldova, despre Insula Şerpilor şi problema platoului continental al Mării Negre.

Le-am explicat, spun eu, lucruri care le-au limpezit anumite aspecte legate de această parte a Europei, care nu le erau foarte clare. S-au interesat, de asemenea, de poziţia României faţă de situaţia din Kosovo, şi cum vedem noi rezolvată situaţia de acolo.

La rândul meu, am fost curios cu privire la ecourile din presa britanică referitoare la afacerea fregatelor. I-am întrebat ce părere au faţă de ceea ce s-a scris acolo, ce ştiu despre aşa-zisa mită dată unui cetăţean britanic căsătorit cu o româncă. Spre surprinderea mea, s-au arătat miraţi şi consternaţi de această întrebare. Nu auziseră nimic în presa britanică, nu ştiau să se fi abordat o asemenea temă. Unul dintre ei şi-a amintit, foarte vag, că parcă ar fi citit ceva într-o publicaţie obscură, şi m-a asigurat că, odată întors în Marea Britanie, se va informa şi îmi va trimite pe poşta electronică tot ce va găsi în presa britanică în legătură cu acest caz.

Cât priveşte calitatea fregatelor pe care noi le-am cumpărat şi care au fost catalogate ca fier vechi în presa noastră, mi-a răspuns ferm că Guvernul Majestăţii Sale nu face afaceri care să defavorizeze ţări prietene şi aliate. Despre mită nici nu poate fi vorba.

Au apreciat cu mare căldură contribuţia trupelor noastre în Afganistan şi Irak şi ne-au comunicat că acest lucru a ridicat mult România în ochii opiniei publice britanice.

Stimaţi colegi din P.D., aceşti parlamentari conservatori sunt în opoziţie în Marea Britanie. Ar fi trebuit, conform celor văzute pe meleagurile mioritice, să înjure şi să facă cele mai dure declaraţii la adresa primului-ministru, Tony Blair, şi a guvernului laburist.

I-am privit cu admiraţie pe aceşti oameni şi i-am comparat cu foştii mei colegi din P.D., cu care am făcut campanie electorală. Aţi auzit vreodată pe Majestatea Sa, Regina Marii Britanii, atacându-şi primii-miniştri, atacându-şi partidele? Şi-a făcut Majestatea Sa ţara de râs în Europa? A catalogat Regina presa în fel şi chip, chiar dacă presa din această ţară este una dintre cele mai virulente din Europa?

În ce ţară trăim?! De ce tot ceea ce este normal la alţii, la noi este pe dos? Preşedintele nostru iubit înjură presa la fiecare două zile, atacă Guvernul săptămânal, iar despre primul-ministru ce să mai vorbim?

Rapoarte defăimătoare au fost transmise şi de domnia sa şi de iubitul său partid prin toată Europa, ba la numirea comisarului european al României, ba la schimbarea unor miniştri, acuzând încetarea luptei în reforma justiţiei sau lupta împotriva corupţiei.

Înalta Poartă sau Kremlinul s-au mutat la Bruxelles.

Luaţi exemplu, stimaţi colegi, de la cei doi parlamentari britanici sau de la alţi străini care ne calcă pragul. Intrarea în Uniunea Europeană nu ne-a rezolvat o mare problemă pe care o avem: caracterul. Până când nu vom rezolva problema cu caracterul şi cu cuvântul dat, nu vom fi în Europa, nici cu un p.i.b. mai mare ca al Luxemburgului şi nici cu salarii mai mari ca în Germania.

În încheiere, vă voi cita un fragment din Ion I.C.Brătianu, poate cel mai mare politician care s-a născut pe aceste meleaguri: "Nu uitaţi un singur moment, că dacă un popor doarme şi nu veghează asupra intereselor lui, nu puterile străine vor veghea în locul lui. Respectul străinilor este bun, trebuie să-l avem şi să-l căutăm, dar el nu se adresează decât acelor popoare conştiente de sine, puternice înăuntru, totdeauna veghetoare la interesele lor. Atunci şi străinătatea te respectă şi noi avem nevoie de acest respect conştient al străinătăţii, care nu se dobândeşte decât prin acţiunea conştientă şi energică a poporului din ţară."

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul deputat Alecasandru Ştiucă, Grupul parlamentar al P.S.D.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Cinstiţi veteranii de război".

Guvernarea P.D.S.R., din perioada 1992 - 1996, a considerat necesară adoptarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, dorind astfel ca statul român să creeze un statut juridic aparte oamenilor care au apărat teritoriul României în perioada celui de-al doilea război mondial, cu preţul unor sacrificii imense.

În conformitate cu prevederile acestui act normativ, veteranii, invalizii şi văduvele de război beneficiază de unele facilităţi, precum: scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale; asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite, atât în tratamentele ambulatorii, cât şi în timpul spitalizării; bilete de tratament gratuite în staţiunile balneo-climaterice ş.a.

Dacă iniţial, la momentul apariţiei legii, numărul beneficiarilor acestui act normativ se ridica la aproximativ 900.000 de oameni, între timp numărul veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război s-a redus semnificativ, ajungând în prezent la circa 300.000, dintre care aproximativ 60% locuiesc în mediul rural.

Actuala guvernare de dreapta, departe de adevăr şi de propriul popor, a considerat necesar să restrângă câteva dintre cele mai importante facilităţi acordate veteranilor şi văduvelor de război, şi anume: cele referitoare la scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale; reducerea numărului biletelor gratuite de tratament în staţiunile balneo-climaterice; reducerea gamei de medicamente compensate şi gratuite de care pot beneficia aceştia.

La aceasta se adaugă demersurile tot mai intense, realizate de Casa de Asigurări de Sănătate a Armatei, de stopare a acordării rentei lunare, în funcţie de nivelul soldei, de grad şi al soldei de funcţie la minimum.

Prin modificările aduse Codului fiscal, veteranii şi văduvele de război sunt acum scutiţi de la plata impozitului pe teren doar pentru terenul aferent clădirii utilizate ca domiciliu, nu şi pentru terenul agricol deţinut în proprietate în extravilanul localităţilor. Această prevedere afectează grav bugetul, şi aşa sărac al veteranilor, care sunt nevoiţi să plătească între 30 şi 86 lei impozit pe hectarul de teren extravilan, în funcţie de situarea acestuia în mediul rural sau urban.

Ştiind că până în prezent au beneficiat de scutiri la plata impozitelor şi taxelor locale, veteranii de război se prezintă umili la ghişeele serviciilor de încasare a acestor impozite şi taxe, solicitând lămuriri, şi descoperă că au de plătit penalităţi pe care nu le-ar acoperi cu preţul proprietăţilor pe care le au. Rămâne să fie târâţi în procese şi, eventual, condamnaţi, deoarece nu au resurse pentru plata penalităţilor.

În sala care găzduieşte întâlnirile veteranilor, pe un carton stă scris: "Cinste veteranilor de război".

Această cinstire la care sunt îndreptăţiţi din partea întregii societăţi româneşti, chiar şi din partea Guvernului, să fi rămas doar o lozincă?

Oricum, situaţia în care se află astăzi veteranii nu este spre cinstea noastră, a tuturor.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Andrian Mihei.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Vă mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică are următorul titlu: "Adoptăm legea sau cheltuim inutil pentru votul uninominal?"

Stimaţi colegi,

Atât opinia publică, cât şi partidele politice, de ceva vreme subliniază şi clamează în discursurile politice necesitatea introducerii "votului uninominal". Chiar şi Partidul Democrat, şi chiar şi domnul preşedinte, ca şi când nimeni înaintea lor nu mai pomeniseră de acest lucru, au ieşit acum la rampă susţinând "votul uninominal".

sunt aruncate în discursuri demagogice vorbe mari precum "responsabilizarea celui ales în faţa alegătorilor", "îndeplinirea promisiunilor electorale", "implicare în rezolvarea problemelor grupurilor sociale dezavantajate" etc. Soluţia rezolvării acestor probleme, găsită de curând şi din considerente populiste şi revanşarde, este organizarea unui referendum, deşi de peste doi ani de zile există iniţiative şi propuneri legislative trenate, respinse deseori chiar şi de membrii Partidului Democrat, şi ici şi colo dezbateri publice sau analize efectuate de către organizaţii ale societăţii civile, prea puţine totuşi şi prea puţin mediatizate pentru importanţa acestei legi.

În tot acest timp, a fost creată impresia că un parlament ales prin această procedură va fi "apolitic", că aleşii nu vor fi supuşi niciunei presiuni politice, ci preocupaţi doar de rezolvarea problemelor alegătorilor, ingnorându-se, într-un mod pueril sau voit, rolul pe care partidele politice îl vor juca.

Tot în acest răstimp de recuzare a proiectului legislativ din partea domniilor lor, deşi s-au făcut unele eforturi pentru a fi popularizată această idee, şi deşi de către opinia publică ideea de "vot uninominal" este îmbrăţişată cu entuziasm, aproape nimeni nu şi-a propus sau nu a dorit să expliciteze ce va însemna acest lucru.

Astfel, prea puţini au făcut efortul de a explica electoratului ce înseamnă sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal, ce presupune scrutinul uninominal sau scrutinul plurinominal într-o circumscripţie sau care sunt efectele mai puţin dorite ale transformării voturilor în locuri şi de paradoxul inversării rezultatelor, partidul învingător în voturi putând pierde victoria la locuri, un partid putând obţine majoritatea parlamentară câştigând în mai multe circumscripţii decât adversarii săi, dar obţinând la nivel naţional un număr de voturi mai mic decât adversarii.

Deşi ar fi fost ideal ca toate aspectele posibile ale adoptării acestui sistem să fie bine cunoscute de către toţi cetăţenii, foarte puţine legi sunt supuse dezbaterii publice până la nivel de detaliu, scenarii posibile şi consecinţe.

Am fost şi sunt un susţinător al votului uninominal, bazându-mă pe ideea că acesta va stabili o legătură mult mai directă între aleşi şi cetăţeni şi va asigura o majoritate parlamentară stabilă care va permite punerea în practică a proiectelor unui guvern.

În timpul consultărilor iniţiate de Asociaţia Pro Democraţia, partidele parlamentare PNL, PD şi PSD au ajuns la un consens pe această temă, dar cu toate acestea democratul Valentin Iliescu, vicepreşedinte al Comisiei speciale, a declarat recent că, în pofida acestui fapt, "Comisia de Cod electoral nu s-a mai întrunit de patru luni şi jumătate, iar problema sistemului uninominal vegetează tot de atâta vreme". Patru luni şi jumătate, cinci aproape, în care măcar dezbateri pe această temă, la nivel naţional sau local, ar fi putut fi organizate.

Stimaţi colegi, vă întreb, cine şi de ce are interes ca încă o mare sumă de bani să se ducă pe organizarea unui referendum, în loc să fie folosită la conectarea la sistemul de apă şi canalizare a unor sate şi comune care trăiesc inuman în România europeană, sau la refacerea sistemului de irigaţii în Dobrogea, de exemplu, cea despre care toţi specialiştii susţin că este predispusă deşertificării dacă nu se iau măsuri imediate.

Vă asigur că dacă noi, acum, nu vom lua măsuri şi nu vom vota această lege în această sesiune, eventual în procedură de urgenţă, sau chiar în sesiune extraordinară, îl vom vedea pe domnul preşedinte ieşind şi susţinând că parlamentarii trag de timp şi nu doresc această lege doar pentru că nu le convine, pentru că doresc să îşi păstreze locurile ş.a.m.d.

Oricum ar fi votată, acum sau cu un referendum costisitor în toamnă, care pune sub semnul îndoielii organizarea alegerilor europarlamentarilor, legea va fi până la urmă introdusă.

De aceea, stimaţi colegi, vă îndemn ca pentru interesul general, pentru demnitatea instituţiei parlamentare, să vă analizaţi propria implicare şi să vă bazaţi votul pe faptele făcute pentru cetăţeni, lăsând deoparte orgoliile personale, interesele partinice sau de altă natură. Trebuie să pornim la dezbaterea şi adoptarea acestei legi acum, astfel încât să lăsăm România să îşi urmeze un drum ascendent în Europa.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Aledin Amet, Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Domnul Cristian Gaţu despre domnul Aihan Omer: Nu putem să-l desemnăm antrenor al echipei naţionale pentru că este turc".

În ziarul Gazeta Sporturilor de ieri, 18 iunie, este publicat şi un articol dedicat handbalului masculin. Comentariile au ca subiect numirea unui antrenor principal la echipa naţională.

Domnul Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, face o analiză, afirmând, într-un anumit context, că domnul Aihan Omer, cetăţean român de etnie tătară, nu poate fi desemnat antrenor pe motiv că "este turc".

În urma apelurilor primite de la mai mulţi conaţionali, considerăm că afirmaţiile domnului Cristian Gaţu pot fi catalogate ca discriminatorii. Domnul Aihan Omer este de etnie tătară şi slujeşte, cu mult succes, sportul românesc. A obţinut, la nivelul echipelor de club, în calitate de antrenor, performanţe notabile, câştigând campionatul cu formaţiile de handbal masculin din Săvineşti şi Constanţa, dar şi o cupă europeană, Cupa Challange, cu formaţia din Reşiţa.

În niciun caz, nu putem vorbi, însă, de un fenomen generalizat. Se poate afirma că există o înţelegere reciprocă, în ceea ce priveşte particularităţile tradiţiilor.

Cazurile singulare, cu evidente aspecte discriminatorii de natură etnică, nu sunt concludente.

În aceeaşi ordine de idei, nu poate fi neglijată, totuşi, părerea unei personalităţi, precum domnul Cristian Gaţu, părere exprimată într-o şedinţă oficială şi care a produs nedumerire în cadrul comunităţii tătare din România.

Nutrim speranţa că a fost doar o exprimare nefericită şi că nu criteriile etnice stau la baza aprecierii valorii unui om.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Cine-i vinovat?"

Primul an al carierei europene a României riscă să fie unul complet ratat. Dincolo de toate scandalurile, mai mult sau mai puţin politice, este evidentă neputinţa guvernanţilor actuali de a propune un plan coerent pentru absorbţia fondurilor europene. Fără aceşti bani, România riscă să rămână o ţară mediocră, cu o economie mediocră şi cu un nivel de viaţă mediocru.

Cu 2 ani în urmă, ne lăudam că vom fi cea mai frumoasă surpriză a Europei şi că vom deveni rapid a şaptea ţară ca forţă economică şi prestigiu a Uniunii. Ne-am transformat, însă, doar în marea dezamăgire a Europei.

Din păcate, recent, oficiali ai Comisiei Europene au declarat că există riscul ca Uniunea Europeană să reducă fondurile destinate României, dacă auditul comandat pentru luna iulie va arăta că autorităţile nu au înfiinţat cele mai bune mecanisme de control financiar.

Există temerea că puţinii bani europeni, pe care îi vom reuşi să-i consumăm în următorii ani, nu vor fi gestionaţi aşa cum trebuie. Culmea este că agricultura românească are nevoie urgentă de sume importante pentru a se redresa. Şi nu mă refer numai la pagubele produse, mai ales în Moldova, de seceta cumplită din acest an. Există judeţe în care culturile agricole sunt compromise în proporţie de 90%.

Uniunea Europeană ne dă aceşti bani, dar nu ni-i bagă şi în sac. Avem nevoie de cei mai buni specialişti şi de cele mai bune proiecte pentru a accesa aceste fonduri.

Haideţi să urmăm exemplul Irlandei ori al Spaniei, care într-o singură decadă, folosind cum trebuie banii europeni, au renăscut din punct de vedere economic. Pe când la noi, în ultimii doi ani, diferenţele dintre mediul rural şi cel urban au devenit uriaşe. La Bucureşti se trăieşte ca în Italia, iar în Hârtoapele ca în Somalia.

Chiar nu sunt în stare actuali guvernanţi să creeze o strategie eficientă de accesare a fondurilor europene?

Dacă aşa stau lucrurile, mai bine daţi-vă la o parte şi lăsaţi-i pe cei mai buni ca dumneavoastră să conducă.

Ţăranii încep să-şi piardă răbdarea!

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., invit la microfon pe domnul deputat Emilian Frâncu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţie politică de astăzi am intitulat-o "Nu mai vrem mall-uri în centrul oraşelor româneşti".

Publicaţiile de specialitate anunţă în această perioadă o creştere semnificativă a investiţiilor în complexe comerciale şi de servicii de tip mall în mai multe judeţe ale ţării.

Reprezentantul unui asemenea grup investiţional a dezvăluit, zilele trecute, că se are în vedere construirea cât unui asemenea complex în toate localităţile care depăşesc 100.000 de locuitori, iar explicaţia este aceea că aici, în România, condiţiile sunt mult mai favorabile şi randamentele sunt mai mari decât în ţările cu economie matură.

Toate bune şi frumoase, s-ar zice că intrăm şi noi în rândul lumii globalizate, unde filozofia consumismului accelerat impulsionează motoarele societăţii capitaliste. Numai că trebuie să fim foarte atenţi unde şi cu preţul a ce anume se ridică asemenea giganţi comerciali.

În ţara lor de origine, în America, mall-urile au apărut ca o soluţie de emancipare socio-economică şi culturală a cartierelor de periferie. Atât populaţia de la marginea marilor oraşe, cât şi sectorul tranzacţiilor imobiliare din zonele respective, au avut numai de câştigat de pe urma apariţiei acestor complexuri comerciale şi de servicii.

La noi, însă, ca de altfel şi în Orientul Apropiat, construirea mall-urilor s-a făcut, parcă, cu predilecţie în centrul localităţilor. Nu discut acum motivele de involuţie culturală pe care le presupune o asemenea abordare arhitectonică, însă nu pot să nu remarc faptul că, de obicei, soluţia cea mai la îndemână pentru achiziţionarea de terenuri pentru construirea de mall-uri în centrul oraşelor o constituie distrugerea spaţiilor verzi.

În România, reţeta e simplă: foştii proprietari revendică terenurile respective. Pe mână cu municipalitatea, viitorii investitori le cumpără, după ce, anterior retrocedării efective, proprietarii au fost constrânşi să încheie înţelegeri sau precontracte exclusiviste. Parcurile sunt apoi "bărbierite", mall-urile se ridică impunătoare şi agresive, iar protecţia mediului se preface neputincioasă.

Aşa ceva s-a întâmplat, în ultimii ani, şi la Râmnicu Vâlcea. În mod normal, dacă nu exista o altă soluţie legală privind satisfacerea cererilor de revendicare, Primăria ar fi trebuit să cumpere ea, de la cei reîmproprietăriţi, terenul respectiv, şi să îl menţină ca spaţiu verde. În acest fel ar fi fost cel mai bine servit interesul public. Dar n-a făcut-o şi, într-o bună zi, poate chiar vom afla de ce.

Acest exemplu negativ se vrea un semnal de alarmă către toţi colegii parlamentari în ale căror circumscripţii se prefigurează evoluţii asemănătoare.

Insistaţi pe lângă administraţiile publice locale, pe lângă agenţiile de mediu şi chiar pe lângă autoritatea naţională care supraveghează restituirea proprietăţilor, ca pentru terenurile spaţii-verzi din centrul localităţilor să nu mai existe posibilitatea de a fi sacrificate.

Există destule terenuri la periferie care pot fi cumpărate de viitorii investitori ai mall-urilor. Acţionaţi în aşa fel încât dezvoltatorii imobiliari să fie dirijaţi către acestea. Astfel, veţi face un dublu serviciu celor care v-au votat: le veţi păstra spaţiile verzi, atât de necesare în mijlocul betonului şi asfaltului citadin, şi veţi impulsiona dezvoltarea periferiilor, care vor înceta să mai fie atât de sordide ca până acum.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., dau cuvântul domnului deputat Mihai Dumitriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Educaţia preşcolarilor şi descentralizarea".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În timp ce viaţa politică îşi consumă clipele în războaiele dezolante dintre palate, dintre partenerii celebri ai Alianţei "D.A. - Dezastru şi Anarhie - P.D. şi P.N.L." impusă la guvernare de preşedintele "Alesul lui Dumnezeu", Traian Băsescu, în pofida intrării în Uniunea Europeană, în vreme ce fondurile europene sunt în stadiu de "fata morgana", iar economia ar intra în colaps fără cele două milioane de muncitori români din străinătate, ar fi tonifiant dacă măcar în domeniul educaţiei s-ar înregistra tendinţe novatoare.

În primul rând, trebuie accelerată descentralizarea în învăţământ, începută de P.S.D. în anul şcolar 2003 - 2004, care este în faza de experiment de câţiva ani şcolari, astfel încât resursele materiale, financiare şi umane să se realizeze la nivelul fiecărei şcoli, fiecărei comunităţi locale, şi care va permite consolidarea capacităţilor instituţionale la nivel local pentru formularea de micropolitici şi programe de dezvoltare.

În al doilea rând, de urgenţă trebuie depolitizat învăţământul, punct din "programul portocaliu" de guvernare al Alianţei "D.A." - P.N.L. - P.D., care din păcate s-a transformat, cu intenţie vădită, într-o politizare cu performanţe maxime, de la cea mai înaltă funcţie până la femeia de serviciu şi portar.

Demagogia Partidului Democrat este dezgustătoare când afirmă că este în opoziţie, deoarece în teritoriu numai în învăţământ sunt peste 3.000 de persoane activişti de frunte ai P.D.-ului şi ocupă funcţii de la rectori, decani, şefi de catedră, inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi, inspectori şcolari, directori de casă a corpului didactic, directori de şcoli, mai nou consilieri locali în Consiliul de Administraţie, şi care folosesc şcoala, instituţie publică finanţată din bani publici, prin manipularea preşcolarilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, ca tribună de presiune şi propagandă politică.

În al treilea rând, asigurarea condiţiilor materiale trebuie accelerată în mod deosebit pentru şcolile din mediul rural, care să permită desfăşurarea unui învăţământ cât de cât normal.

Am în vedere aici câteva aspecte.

1. Punerea în posesie a şcolilor cu toate suprafeţele de teren avute în proprietate sau împroprietărirea cu suprafeţe conferite de legile actuale, suprafeţe care au fost dijmuite drastic de majoritatea autorităţilor locale: primari, viceprimari, consilieri locali, membri ai comisiilor de fond funciar.

Se pune întrebarea: "Pentru unităţile de învăţământ nu se aplică Legea nr.247/2006 de retrocedare a proprietăţilor pe care le-au avut?"

2. Întabularea de urgenţă a terenurilor agricole a suprafeţelor din jurul localurilor de şcoală (curţi, grădini), a clădirilor şcolilor, acordând fonduri şi solicitând consiliilor locale executarea lucrării.

3. Acordarea şi alocarea de fonduri pentru construirea gardurilor ce împrejmuiesc instituţiile şcolare, îndeosebi în mediul rural, unde o bună parte din localurile şcolare au un aspect dezolant, "de toloacă", localuri "fără stăpân".

Construirea gardurilor şi buna gospodărire a şcolii din cele mai mici localităţi din rural ar fi un exemplu de bună practică, ar impune respect, implicit, ar duce la creşterea prestigiului şcolii pe plan local şi în general.

În al patrulea rând, aplicarea de urgenţă a descentralizării, doar componenta referitoare la finanţarea per elev, în mod deosebit pentru preşcolari, care ar rezolva penuria de locuri în grădiniţe. Din experimentele descentralizării financiare, s-a configurat ce sumă de bani cheltuie statul român pentru şcolarizarea unui copil de 3-6/7 ani, adică a unui preşcolar, şi care, printr-o decizie a Guvernului Tăriceanu, ar putea fi alocată preşcolarului, ca să-l "însoţească" pe preşcolar. Suma ar asigura o educaţie de bază, ce ar putea fi oferită atât grădiniţelor de stat, cât şi grădiniţelor particulare. Dacă suma alocată ar "urma" preşcolarul, atunci foarte mulţi părinţi, chiar cu situaţii financiare modeste, şi-ar înscrie copilul la o grădiniţă particulară, pentru că suma ar acoperi o parte din cheltuielile pentru educaţia oferită, părintele contribuind numai cu o parte din suma solicitată de grădiniţă.

Nu e greu, trebuie curaj, pentru că fiecare preşcolar are dreptul prin Constituţie la educaţie, care trebuie asigurată gratuit. De asemenea, sunt convins că cei care gestionează grădiniţele particulare ar găsi spaţiile necesare pentru a asigura condiţiile necesare unui învăţământ de calitate.

Domnule ministru, vă îndemn să aveţi curaj în aplicarea descentralizării financiare, sunteţi tânăr, iar unele nereuşite, dacă vor exista, se iartă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD, dau cuvântul domnului deputat Viorel Pupeză. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, doamnă preşedintă.

Declaraţia politică se intitulează: "Reforma clasei politice - temă vagă, dar care prinde la electorat!"

Reforma clasei politice, temă pe cât de vagă, pe atât de disputată, este la modă în discursurile zilei, la fel cum era "clasa muncitoare" în perioada dinainte de 1989. În mod normal, clasa politică ar trebui să-i reprezinte pe toţi cei care au un rol important în activitatea politică. Altfel spus, clasa politică cuprinde deopotrivă aleşii locali, judeţeni, primari, şefii de instituţii deconcentrate, profesori, medici, jurişti, oameni de afaceri, fermieri, pensionari etc. Clasa politică nu este un termen neutru, nelocalizat în timp şi spaţiu, ci înseamnă PSD, şi PNL, şi PD, dar şi toate celelalte formaţiuni politice din România. Până la urmă, clasa politică este produsul societăţii, iar trimiterea ei în zona derizoriului nu face altceva decât să discrediteze întregul ansamblu "made in România".

Preşedintele Traian Băsescu, "primul la catalogul clasei", susţine că societatea a luat-o mult înaintea politicienilor. Totuşi, dacă electoratul este revizuit, de ce clasa politică este la faza de proiect? Societatea se reformează mai greu, iar clasa politică deodată cu ea, ar trebui să fie răspunsul.

Reforma clasei politice se un subiect care dă bine, un mesaj de permanentă campanie, aşa cum se întâmplă în România. Doar că nimeni nu prea ştie ce înseamnă asta şi cum ar putea fi ea pusă în operă. Ce vrea să fie reforma clasei politice - un nou sistem electoral, uninominal sau variantele acestuia, o altă generaţie de politicieni, alte partide sau noi reguli de reprezentare în interiorul lor, mesaje noi, în acord cu agenda cetăţenilor care votează? Probabil că toate la un loc! Cine ar trebui să facă această reformă a clasei politice, care a rămas în urma societăţii româneşti?

Reformarea clasei politice, prioritate în agenda partidelor, nu este însă determinată de adoptarea vreunei legi. Ar fi mult prea uşor. Este vorba de responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă omul politic. El trebuie să pună punct devierii clasei politice şi transformării acesteia într-o clasă de privilegiaţi fără control, care au uitat că îşi datorează poziţiile alegătorilor şi că prima lor îndatorire este faţă de interesele acestora.

Sub pălăria politicii, unii au reuşit, prin trafic de influenţă şi sforării, să acumuleze averi inimaginabile, mai mari decât tot ce au agonisit predecesorii din arborele lor genealogic. Şi, astfel, clasa politică echivalează cu oligarhii politici. Cu toate acestea, calitatea clasei politice nu se poate îmbunătăţi doar prin schimbarea persoanelor, pentru că "modelele" noilor veniţi sunt tocmai cei rutinaţi în demagogie şi politicianism.

Atâta timp cât doctrinele rămân doar simple vorbe în vânt, pe care nimeni nu pune niciun preţ, nu putem vorbi de partide serioase şi sănătoase, ci de clanuri apucătoare de sinecuri, care să le aducă câştiguri. Aşadar, nu vom avea nici oameni responsabili. Pentru că, până la urmă, reforma clasei politice înseamnă asumarea unor principii solide, obligatorii pentru toţi aceia care aderă la o structură politică.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PSD, domnii şi doamnele deputaţi Mihai Apostolache, Ioan Stan, Manuela Mitrea, Mihaela Rusu şi Florin Iordache; din partea Grupului parlamentar al PC, Daniela Popa.

În sală mai sunt colegi care doresc să-şi susţină declaraţiile politice? Din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul deputat Costache Mircea. Vă invit la microfon, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, sărut mâna.

O întrebare îmi pun, adesea: până când? Şi pornesc de la un motto vechi şi arhicunoscut din Alexandru Vlahuţă: "Minciuna stă cu regele la masă, dar asta e cam de multişor poveste/ De când sunt regi, de când minciună este/ Duc laolaltă cea mai bună casă".

O fi ea, minciunea, veche şi o fi stând ea cu regii şi cu preşedinţii la masă demult, dar contemporaneitatea românească riscă să se sufoce de atâta minciună neruşinată! Minciuna gogonată a ajuns pentru unii, mai creduli, drogul zilnic care le umple viaţa!

Li se spune românilor, de vreo 17, 18 ani încoace, că nu se poate altfel decât economia să fie supusă privatizării cu orice preţ, fiindcă statul e un prost administrator. În fapt, foarte mulţi ştiu că el este doar prost administrat. Asta deşi prin alte ţări, prin Marea Britanie, prin Franţa, există şi fabrici ale statului, şi învăţământ exclusiv de stat, ca în Grecia, şi sistem de sănătate 85% de stat, ca în Franţa ş.a.m.d. Ca să nu mai vorbim că rezervele de petrol şi gaze, de aur şi uraniu, de sare şi ape minerale sunt mai peste tot în lume monopoluri de stat.

S-a ajuns cu minciuna sfruntată a privatizării cu orice chip şi pe mai nimic până acolo încât unele obiective nu au mai fost trecute de la stat în proprietate privată, ci direct în proprietatea altor state.

Au fost minţiţi românii că a fost gripă aviară. Li s-au ars păsările din curte, li s-au stropit maşinile cu apă chioară, pe zeci de milioane de euro, tocaţi de fostul ministru Flutur, ca să vină acum actualul ministru, Remeş, să ne spună că nu există nicio dovadă la Ministerul Agriculturii că la noi ar fi fost gripă aviară.

Sunt jefuiţi comercianţii să dea bani pentru partide, că li se vor asigura lucrări, facilităţi, că vor fi apăraţi de controale, de Curtea de Conturi, de Garda Financiară, de Garda de Mediu, că li se vor da funcţii în administraţie, cei mai mulţi nu primesc nimic după donaţiile de sute de milioane date la PD, la PNL sau la PSD. Unii afacerişti dau şi unora şi altora, şi celor de la Putere şi celor din Opoziţie, iar apoi se miră că liderii unor partide au ajuns baroni, oligarhi, magnaţi, chipurile, numai din salariile de bugetari.

Au fost minţiţi românii cu răpiri de ziarişti în Irak, ca să ţipe azi Hayssam că, de fapt, el a fost jefuit de avere de către colegul sau arab Yassim, împreună cu autorităţile române şi în primul rând cu prietenul său de o viaţă, domnul Traian Băsescu.

Sunt îndopaţi, în aceste zile, românii cu minciuna minciunilor, referitoare la binecuvântările miraculoase ale votului uninominal, care este de fapt un mod de a elimina din Parlament şi puţinii oameni cinstiţi şi patrioţi care au mai rămas rătăciţi pe acolo şi de a impune în Senat şi Camera Deputaţilor oamenii Mafiei, care să sprijine din Legislativ adevăratele interese ale marilor oligarhi.

În Federaţia Rusă, magnatul Gazprom Berezovski finanţase prin vot uninominal intrarea în Duma de Stat a peste 100 de deputaţi ai săi. Ca urmare, Vladimir Putin a renunţat recent la votul uninominal, revenind la votul pe listă.

Acum se lucrează la minciuna lustraţiei, prin care primul lustrabil, Traian Băsescu, vrea să spună că elimină comuniştii din structurile de putere. Tocmai el, care-l pune pe Volodea Tismăneanu să toace bani publici pentru un raport cretinoid, antiştiinţific şi antiromânesc. Tocmai el, domnul preşedinte, care îl avansează la gradul de general pe securistul Stancu, oligarhul PD.

Şi iată că fabrica de minciuni a împuiat capul cetăţenilor în aşa măsură că atunci când unii se vor trezi din abureală goi, desculţi, sărăciţi şi umiliţi se prea poate să înceapă războiul civil! La astea suntem buni!

Străinii de neam şi-au făcut întotdeauna de cap pe la noi, uitând că sub marea răbdare şi credulitate se ascunde cel mai imprevizibil popor din lume. Imprevizibil ca reacţie în faţa nedreptăţilor şi a nesăbuinţei călăilor lui.

Mai terminaţi, domnilor, odată, cu minciuna, cu hoţia, cu manipularea şi cu fraudele, că nu aduce anul ce aduce ceasul! Să nu ziceţi că nu vi s-a spus!

Mircea Costache, deputat PRM de Buzău.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnule deputat Mihai Apostolache, vă susţineţi declaraţia? Da. Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Profit de această ocazie, pentru a aduce în atenţia Guvernului o solicitare mai veche, dar care nu şi-a găsit rezolvarea. Este vorba de necesitatea implicării Guvernului, prin Ministerul Economiei, în vederea găsirii unei soluţii pentru introducerea reţelei de gaze naturale în zona de sud a judeţului Prahova. Din discuţiile cu autorităţile locale din zonă, precum şi cu mai mulţi locuitori a reieşit dorinţa clară de a se realiza o astfel de investiţie, care va dinamiza zona din punct de vedere economic, cunoscându-se faptul că această zonă reprezintă un bazin legumicol important al judeţului Prahova.

Precizez faptul că există şi proiectul pentru această investiţie, nefiind nevoie decât de voinţă politică pentru a se realiza.

Chiar dacă nu sunt oameni care au case de odihnă, ca pe Valea Prahovei, sunt prahoveni care merită şi ei un nivel de trai mai ridicat, aşa cum, de altfel, toţi românii merită acest lucru.

De aceea, domnule prim-ministru, vă rog să aveţi în vedere şi această zonă din Prahova, astfel încât dorinţa locuitorilor săi să devină realitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Iuliu Nosa. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iuliu Nosa:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul intervenţiei mele de astăzi este: "Opoziţie şi onoare".

Am abordat acest subiect pentru că săptămâna trecută, după ce în Parlament a fost respinsă moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Democrat la ordinul lui Traian Băsescu s-a dezbătut foarte mult pe tema Opoziţiei, consumându-se energie şi timp inutil. Care dintre partidele politice se află în Oopoziţie şi care se află la putere? Acestea au fost dilemele, atât pentru politicieni, cât şi pentru cetăţenii României.

Iată o nouă momeală democrato-băsesciană de abatere a energiilor polemice politice de la problemele reale ale ţării, pentru a capta capital electoral. Dacă aceste energii ar fi dirijate spre problemele reale, ar reieşi incapacitatea democraţilor de a propune soluţii viabile. De aici şi până la a pierde electorat ar fi numai un pas. Deci, decât să rişte acest lucru, ei se ocupă cu ceea ce i-a învăţat mai bine şeful lor (dar nu Boc): cu diversiunea.

Aşadar, cine este la putere şi cine în opoziţie? Poate că unii dintre politicieni s-au lămurit de care parte a baricadei se află. În schimb, sunt convins că alegătorii noştri sunt, în continuare, total debusolaţi.

Am să vă spun şi cine îi induce în eroare! Aţi ghicit! Cine altcineva decât politicienii Partidului Democrat, în frunte cu Emil Boc, omul de curte al preşedintelui Băsescu.

După respingerea moţiunii de cenzură, democraţii au început să-şi ţipe oful, susţinând sus şi tare că ei se află în opoziţie şi vor rămâne în opoziţie. Foarte bine, să stea în opoziţie!

Dar dacă vor opoziţie, trebuie să o facă cu adevărat, nu doar la nivel declarativ. Ei se află în opoziţie doar atunci când, mânaţi de obsesia lui Traian Băsescu de a scăpa de premierul Tăriceanu, trebuie să critice, necondiţionat orice acţiune a Guvernului.

Acest lucru se poate realiza doar la nivel central, deoarece în teritoriu lucrurile stau cu totul altfel. Cum pot reprezentanţii Partidului Democrat să susţină, plini de tupeu, că se află în opoziţie, atâta timp cât toate structurile serviciilor publice deconcentrate de la nivelul judeţelor sunt conduse de democraţi sau de clientela lor politică plină de obedienţă? Ce fel de opoziţie poate să facă un reprezentant al Partidului Democrat aflat la cârma unei instituţii deconcentrate, în situaţia în care el are obligaţia să se subordoneze ierarhic unui ministru liberal?

După cum bine ştiţi, stimaţi colegi, în toate judeţele României democraţii sunt majoritari în ceea ce priveşte conducerea structurilor deconcentrate. În consecinţă, vă puteţi închipui cât de eficient pot funcţiona aceste instituţii. După ce ne-am confruntat cu o criză instituţională fără precedent la nivel central, se pare că, în continuare, funcţionarea instituţiilor publice din teritoriu va fi afectată de jocul de-a opoziţia al Partidului Democrat.

Dacă vor să facă o opoziţie adevărată Guvernului Tăriceanu, ar trebui să îşi retragă reprezentanţii şi clienţii politici de la conducerea tuturor structurilor deconcentrate. Parcă ne-am cam săturat să îl tot auzim pe Emil Boc acuzând, în dreapta şi în stânga, jocurile politice ale celorlalte partide. Ar trebui ca, înainte de a se erija în acuzator, să traseze coordonatele clare ale Partidului Democrat.

Dacă ar mai exista puţină onoare în rândurile democraţilor, în momentul în care ar rosti cuvântul "opoziţie" ar trebui să fie semnate şi câteva demisii.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul chestor Ioan Oltean, Grupul parlamentar al PD. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează: "UDMR merge cu pâra la Budapesta".

Stimaţi colegi deputaţi,

Se confirmă, încă o dată, faptul că lupta împotriva corupţiei deranjează, iar tulburarea somnului liniştit al unor politicieni cercetaţi în diverse dosare trezeşte în cei vizaţi instinctul animalic de conservare.

În această situaţie se numără şi câţiva dintre membrii unuia dintre partidele aflate la guvernare care, în loc să-şi exercite dreptul constituţional de a-şi demonstra nevinovăţia în faţa legii, aşa cum se procedează în orice stat de drept, au decis să dea fuguţa la vecini, ca să-i pârască pe procurorii cei răi şi fioroşi.

UDMR promovează, în mod repetat, o politică periculoasă de denigrare a instituţiilor statului român, prin care se aduc atingeri grave imaginii ţării la guvernarea căreia se află de 17 ani.

Acţiunile UDMR de a se plânge Guvernului de la Budapesta de aşa-zisele înscenări de dosare şi presiuni politice la care sunt supuşi anumiţi politicieni ai Uniunii sunt şocante şi de neînţeles, atât timp cât şi alţi politicieni, care nu sunt de etnie maghiară, sunt cercetaţi în dosare privind acte de corupţie.

Nu înţelegem aroganţa cu care politicienii UDMR se consideră mai cu moţ decât toţi ceilalţi, afirmând că sunt persecutaţi pe motive de etnie. Poate domniile lor au uitat că trăiesc în România, şi nu în Ungaria, iar formaţiunea din care fac parte guvernează, alături de Partidul Naţional Liberal, România, şi nu Ungaria.

În consecinţă, atât timp cât lucrurile stau aşa şi nu altfel, îi rugăm pe stimaţii colegi de la UDMR să renunţe la dorinţa arzătoare de a obţine drepturi în plus faţă de restul cetăţenilor români, cum ar fi, de exemplu, imunitatea juridică specială pe raţiuni de origine etnică, şi să accepte faptul că, în România, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Dacă aceste prevederi legale nu le sunt pe plac, nu putem face altceva decât să sugerăm UDMR să ceară azil politic în Ungaria.

Cât despre comunicatul ministerul ungar de externe referitor la problema în cauză, considerăm că acesta reprezintă un amestec fără precedent şi nejustificat, grosolan în treburile interne ale României, iar asemenea acţiuni nu sunt binevenite.

Prin urmare, sugerăm cabinetului de la Budapesta să se ocupe mai mult de guvernarea Ungariei şi să se abţină, pe viitor, de a mai interveni în treburile interne ale României.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PRM, dau cuvântul doamnei deputat Anca Mărculeţ Petrescu. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică se referă la: "Jaful pădurilor, aurul verde".

Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului, 5 iunie, au readus în atenţie o dată în plus problemele stringente ale protejării mediului şi de combatere a încălzirii globale. Factorii care determină creşterea temperaturii pe Terra, cu consecinţe catastrofale şi pierderi ireversibile, sunt tot mai greu deţinut sub control. Exploatarea iraţională a resurselor de energie, consumul industrial excesiv, poluarea atmosferei ameninţă sănătatea plantei şi a tuturor locuitorilor săi, indiferent de meridianul pe care se află.

Acţiunile concentrate ale organismelor internaţionale, apelurile pentru strategii comune de protecţie a naturii sunt contracarate de ritmul diabolic de agresare a naturii, de ofensiva intereselor mercantile, de abuzuri şi ilegalităţi care lovesc în plin fragilul echilibru ecologic.

Una din cauzele primordiale privind distrugerea mediului natural este defrişarea masivă a zonelor împădurite, care provoacă degradarea bruscă a solului, alunecări de teren şi reacţia în lanţ a furtunilor violente, a tornadelor şi inundaţiilor. Natura, văduvită de coroana benefică a pădurilor, reacţionează violent, cerându-şi înapoi scutul ei protector: aurul verde al pădurilor.

România a înregistrat în ultimii 17 ani o performanţă incredibilă de sacrificare a pădurilor care acopereau generos toate formele de relief ale ţării, aducând perspectiva sumbră a solurilor aride şi a deşertificării. Suprafeţe imense împădurite au fost retrocedate unor proprietari care le-au exploatat ilegal, tăind fără milă păduri întregi, a căror refacere ar dura un secol. Mii de copaci din judeţele Suceava, Prahova, Mehedinţi au fost culcaţi la pământ, consecinţele asupra mediului fiind dezastruoase.

În judeţul Bacău, unde legea punerii în posesie a fost greşit interpretată, mulţi neaveniţi au devenit proprietari a mii de hectare de pădure fără a avea vreun drept. După ce au intrat ilegal în posesie, le-au jefuit fără a cunoaşte vreo oprelişte.

După cum comentează presta cotidiană, pentru aproape 10 mii de hectare care au căzut pradă celor care nu au avut niciun fel de interes există dosare la D.N.A. aflate în cercetare. Dar când vor fi totuşi finalizate?

Specialiştii consideră că tăierea pădurilor va avea pe viitor consecinţe incalculabile, în condiţiile în care, în prezent, măcelul pădurilor continuă, măsurile legale nu se aplică, iar replantările abia dacă se fac.

O consecinţă gravă a uciderii pădurilor este spălarea solului fertil până la rocă. Statisticile arată că, de pildă, în Moldova, în ultimii 10 ani, au dispărut 2 hectare de pădure pe zi, în judeţul Vaslui s-au tăiat şi perdelele antierozionale, iar Bărăganul neirigat şi judeţele din sudul Olteniei sunt ameninţate de secetă şi deşertificare, iar când plouă se produc alunecări de teren cu consecinţe catastrofale. Natura agresată şi jefuită de comorile ei se răzbună.

O altă statistică recentă arată că suprafaţa pădurilor tăiate în România este de peste cinci ori mai mare decât suprafaţa plantaţiilor noi. Decalajul între suprafeţele de pe care se taie păduri şi cele unde se plantează puieţi se accentuează cu fiecare an. În 2006, diferenţa a depăşit pragul de 70 de hectare.

Platoul Bucegilor, retrocedat! Asta a fost culmea! 366 de hectare! Prin transferuri ilegale, unele în zone exceptate de lege, altele în rezervaţiile naturale strict protejate, a fost şi el decimat de drujbe.

judeţul Mehedinţi, atât de pitoresc şi dăruit cu zone geologice rare, ce le-ar recomanda protecţie UNESCO, nu a fost nici el ocolit de jaful aurului verde, prin sacrificarea a zeci de hectare de păduri. Marele savant agronom Ionescu Şişeşti, născut în acest judeţ, în satul Şişeştii de Jos, ar fi trăit o mare dezamăgire, dacă ar fi văzut jafurile sistematice ale bogăţiei ţării.

La 40 de ani de la moartea lui Ionescu Şişeşti, Academia Română l-a omagiat pe marele savant înaintaş, întemeietorul Institutului de cercetări agronomice din Bucureşti. Fost ministru al agriculturii şi domeniilor, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din străinătate, Ionescu Şişeşti a lăsat o operă capitală privind prezentarea şi valorificarea ştiinţifică a potenţialului uriaş agricol şi silvic al României. Acest potenţial, bine gestionat, făcea din România grânarul Europei şi izvorul prosperităţii sale economice, cu mari perspective de evoluţie.

Toţi suntem chemaţi să apărăm mediul natural de agresiuni cu consecinţe dezastruoase asupra ambientului şi sănătăţii planetei. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, înfiinţată cu trei ani în urmă în cadrul programului de aderare la Uniunea Europeană, şi-a propus, prin organismele sale, activităţi lăudabile de protejare şi refacere, în ceasul al doisprezecelea, a unei naturi în continuare vulnerabilă şi expusă abuzurilor, dar nu s-a văzut nimic până acum, deci abuzurile continuă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, o invit la microfon pe doamna deputat Lia Ardelean. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Lia Ardelean:

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se numeşte: "Să stopăm umilirea pensionarilor României europene!"

Pensionarii României ies astăzi în stradă, organizând manifestări de protest care nu fac cinste unei societăţi europene. Părinţii şi bunicii noştri vin în faţa Guvernului să-şi ceară drepturile de care ar trebui să beneficieze în mod firesc, precum vârstnicii din ţările care se respectă.

Una din priorităţile partidelor politice ar trebui să fie rezolvarea problemelor pensionarilor, fără îndoială, categoria cea mai defavorizată a României postrevoluţionare. Toate guvernele perindate până acum la conducerea ţării şi-au făcut un titlu de glorie din promisiunile că vor îmbunătăţi nivelul de trai al celor şase milioane de vârstnici, dar majoritatea acţiunilor au rămas la stadiul de vorbe goale de campanie electorală. Din păcate, cu mici excepţii, clasa politică nu a demonstrat că este decisă să contribuie la îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, în primul rând prin elaborarea unor legi care să asigure cel puţin o minimă decenţă în procurarea coşului zilnic.

Rezolvarea problemelor pensionarilor reprezintă examenul cel mai dificil pe care îl are de absolvit actuala guvernare. Dacă guvernele anterioare au picat cu "brio" aceste teste de moralitate, nici actualul Guvern nu are şanse mai mari de a lua notă de trecere în rezolvarea dramei vârstnicilor. Nu este posibil ca, după o viaţă de muncă cu mari sacrificii, pensionarii României să îndure aceleaşi umilinţe şi acum, după aderarea la Uniunea Europeană. Nu este corect şi moral ca vârstnicii nici măcar să nu îndrăznească să viseze la un trai decent şi să ajungă să-şi blesteme ultimele zile din viaţă.

Clasa politică şi Guvernul au cea mai mare parte din vină, pentru că în ultimii 17 ani s-au încercat tot felul de artificii şi experimente care, în loc să rezolve problemele, au adâncit şi mai mult criza profundă a sistemului de pensii.

Nu în ultimul rând, o problemă importantă pe care politicienii o au de rezolvat este aceea a pensionarilor evacuaţi din casele naţionalizate.

Consider inexplicabil faptul că nimeni nu discută despre pensia minimă din care încearcă să supravieţuiască aproape 3 milioane de pensionari.

De asemenea, existenţa mai multor acte normative care reglementează regimul pensiilor, precum şi a mai multor case de pensii nu sunt altceva decât alte anomalii care continuă să creeze discrepanţe enorme în sistemul de stabilire a cuantumului pensiilor.

Cred că a sosit momentul în care trebuie să revizuim nivelul pensiilor atât pentru agricultorii care trăiesc din câteva sute de mii de lei vechi, de batjocură, cât şi pentru cei 3 milioane de pensionari care au pensii mai mici de 3,5 milioane lei.

Verbul "a pensiona" este sinonim cu verbele "a recunoaşte" şi "a respecta".

Trebuie să recunoaştem, astfel, dreptul sfânt lăsat de Dumnezeu pensionarilor, de a-şi petrece restul zilelor, după o muncă susţinută, cum e mai bine, cum le permite societatea, care ar trebui să dea dovadă de mare respect faţă de acest stadiu al vieţii umane.

Din păcate, trebuie să remarc cu mâhnire că atitudinea contemporanilor noştri este una de neînţeles, iar aroganţa inadmisibilă şi marginalizatoare cu care sunt trataţi poate conduce chiar până la anihilarea pensionarilor de pe eşichierul vieţii.

Suferinţele multiple şi problematica acestor oameni, deveniţi oropsiţi ai sorţii, îi lasă reci pe guvernanţi, care au ajuns să le dea cu linguriţa unele măriri ale punctului de pensie, total insuficiente pentru coşul zilnic pentru un trai decent.

Consider că rolul parlamentarilor nu este acela de a se opune, cu orice preţ, unor proiecte, pentru simplul motiv că semnatarii lor fac parte din anumite partide.

Trebuie să dăm dovadă de coeziune politică în susţinerea iniţiativelor cu impact direct asupra populaţiei şi creşterii nivelului de trai al acesteia.

În loc să pierdem timp preţios în interminabile dispute politicianiste de orgolii, ar fi timpul să ne concentrăm cu adevărat pe problemele oamenilor, pe bună dreptate dezamăgiţi de prestaţia clasei politice.

Un exemplu de preocupare şi de respect faţă de oameni ar fi un vot pozitiv masiv pentru adoptarea proiectului de lege privind programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse, care ar scoate din sărăcie câteva milioane de vârstnici rămaşi fără speranţa unor zile mai bune.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Sârb.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Sârb:

Vă mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţie politică: "Apel pentru elaborarea unei strategii naţionale de populaţie şi dezvoltare pentru susţinerea natalităţii din România".

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care în România se vorbeşte despre un declin demografic determinat de natalitatea scăzută, mortalitatea generală ridicată şi migraţia în creştere, trebuie să recunoaştem faptul că se impun de urgenţă măsuri pentru redresarea natalităţii.

Cele mai evidente consecinţe ale schimbărilor demografice din România sunt scăderea şi îmbătrânirea populaţiei.

Potrivit cercetătorilor, diferenţa dintre situaţia demografică şi sistemul social se va acutiza, având efecte directe şi în alte domenii.

Astfel, este afectată direct piaţa muncii, deoarece forţa de muncă scade dramatic din cauza emigraţiei şi a numărului scăzut de persoane tinere capabile să intervină. Chiar şi în sistemul de sănătate, numărul tot mai crescut de vârstnici necesită servicii medicale specifice, dar pe care sistemul de sănătate românesc nu le poate pune la dispoziţie.

Trebuie să conştientizăm că România are nevoie de o strategie naţională de populaţie şi dezvoltare care să ofere soluţii pentru a putea face faţă acestor schimbări.

Prognozele analiştilor sociali arată că populaţia României va scădea dramatic şi va fi din ce în ce mai vârstnică. Pentru anul 2050, analiştii Uniunii Naţionale F.P.A. estimează că populaţia va număra între 14 şi 16 milioane de locuitori, din care doar 10% vor fi activi pe piaţa muncii. De aici, rezultă că un contribuabil va plăti pentru pensiile, educaţia şi serviciile de sănătate ale altor 9 persoane. Şi cum ne pregătim noi pentru această situaţie?

Analizând actualele măsuri guvernamentale pentru redresarea natalităţii, reiese că acestea au determinat creşterea numărului de naşteri timp de 3 ani, dar sunt ineficiente pe termen lung.

Măsurile guvernamentale pentru redresarea natalităţii au determinat creşterea numărului de naşteri timp de 3 ani, dar se dovedesc ineficiente pe termen lung. La 4 ani de la crearea indemnizaţiei pentru creşterea copilului este clar că este nevoie de politici economice şi sociale care să susţină natalitatea.

În condiţiile declinului demografic din România, determinat de natalitatea scăzută, mortalitatea generală ridicată şi migraţia în creştere, statul român trebuie să creeze o serie de facilităţi economice pentru redresarea situaţiei.

Trebuie să luăm în considerare din timp consecinţele pe care le au măsurile cu efect demografic, iar lucrul acesta trebuie susţinut şi de noi, parlamentarii, care reprezentăm interesul cetăţenilor, dar şi în calitate de actori ai acestui sistem în schimbare.

De aceea, lansez acest apel pentru elaborarea unei strategii naţionale de populaţie şi dezvoltare pentru susţinerea natalităţii din România.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Filip Soporan? O depuneţi scris, da?

Mai sunt în sală colegi care vor să susţină declaraţia politică?

Vă mai dau citire listei cu colegii care au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnii deputaţi: Ioan Stan, Manuela Mitrea, Mihaela Rusu, Gheorghe Chiper, Vasile Filip Soporan şi Florin Iordache; din partea Grupului parlamentar al P.C., Daniela Popa.

În sală, dacă nu mai sunt colegi care îşi susţin declaraţiile, închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice, urmând ca la ora 10,00 să înceapă plenul Camerei Deputaţilor, cu toate problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Meşteşugarii tradiţionali - valori pe cale de dispariţie"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la micii meşteşugari tradiţionali. Din păcate, pentru unii dintre noi ei sunt ceva ce aparţine trecutului, nişte "relicve", de obicei persoane în vârstă, pierdute prin nişte sate uitate de lume, care practică meşteşuguri vechi, considerate "depăşite". Este o eroare acest mod de gândire. În actualele condiţii economico-sociale, îmbinarea pragmatismului economiei de piaţă cu tradiţia pare să fie soluţia pentru supravieţuire. O şansă pentru reînvierea tradiţiilor populare este împletirea lor cu dezvoltarea turismului, precum şi identificarea de pieţe noi de desfacere pentru produsele meşteşugăreşti.

Conform datelor pe care le deţinem, fără un sprijin din partea autorităţilor, meşteşugurile tradiţionale româneşti ar putea dispărea în următorii ani din cauză că cei care le practică nu sunt organizaţi în asociaţii profesionale, iar locurile în care îşi au atelierele nu sunt incluse în traseele turistice.

Puţini mai sunt meşterii populari, iar şi mai puţini dintre aceştia mai pot trăi doar din vânzarea obiectelor tradiţionale pe care le produc. Specialiştii etnologi apreciază că autorităţile ar trebui să încerce sprijinirea meşterilor populari prin comenzi sau materiale, dar şi prin demersuri legate de protejarea mărcii produselor realizate de meşteşugari. Este nevoie ca produsele tradiţionale din toate zonele ţării să fie promovate după standarde europene, omologate şi cu drept de proprietate intelectuală, în condiţiile în care activitatea meşteşugarilor nu este subvenţionată în nici un fel.

Încă mai există forţe în mediul rural care au creativitate, dar nu sunt promovate şi nu sunt asociate. Meşteşugurile se mai menţin în momentul de faţă datorită rugăminţilor unor autorităţi şi a faptului că meşteşugarii sunt chemaţi la târguri. Pentru a-i ajuta pe meşteşugari să-şi comercializeze produsele, centrele judeţene pentru conservarea tradiţiei populare organizează anual târguri ale meşterilor populari şi încearcă să le faciliteze participarea la astfel de manifestări organizate în alte judeţe. Dar uşor, aceste lucruri se vor îngropa din păcate.

Apelul pe care îl fac de la această tribună este atât un apel de suflet, la conservarea tradiţiilor noastre româneşti, dar şi un apel la chibzuinţă, la înţelepciune. Există încă resursele şi există încă oamenii care să nu lase să moară meşteşugurile tradiţionale. Iată de ce rog autorităţile locale şi centrale să nu-i lase în uitare pe cei care practică meşteşugurile tradiţionale pentru că odată cu dispariţia lor vor rămâne în trecut o serie de valori care se pot dovedi din nefericire pierdute pe veci.

Domnul Mircea Ciopraga:

Informare asupra participării Delegaţiei Parlamentului României la cea de-a 29-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră

Dragi colegi,

În perioada 12-14, iunie delegaţia parlamentului României a participat la Varna, în Bulgaria, la cea de-a 29-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră.

Principala temă a acestei reuniuni a fost relaţia dintre APCEMN, OCEMN şi Uniunea Europeană, sub titlul generic "Organizaţia pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră şi Uniunea Europeană: Noul Parteneriat Europa-Marea Neagră".

În calitate de preşedinte al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, am susţinut un discurs pe această temă, împărtăşind şi celorlalte delegaţii, în mare parte ale unor ţări nemembre ale Uniunii Europene, experienţa ţării noastre.

În acest sens, am exprimat convingerea că Acordurile de Parteneriat şi Cooperare dintre Uniunea Europeană şi Statele Membre BSEC constituie cadrul optim pentru integrarea graduală a acestor ţări într-o zonă lărgită a cooperării europene, ca mijloc de a asigura şi proteja democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului.

Am făcut cunoscut şi faptul că pentru statele candidate la Uniunea Europeană, programele de asistenţă ale Uniunii au redus discrepanţele economice şi au susţinut adaptarea actelor normative de bază la legislaţia europeană. Reformele ambiţioase, realizate sub îndrumarea Uniunii pentru alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar au fost inevitabil menţionate.

După ultimul val de extindere al Uniunii Europene, prin aderarea Bulgariei şi României, precum şi după demararea negocierilor de aderare cu Republica Turcă, graniţa viitoare a Uniunii s-a mutat acum lângă Marea Neagră, ocupând o parte considerabilă a coastei Mării Negre.

În această perspectivă, cooperarea dintre UE şi BSEC in diverse domenii de activitate devine inevitabilă. Cu privire la acest aspect vă reamintesc măsurile pe care APCEMN le-a adoptat în acest scop, anume: Recomandarea 86/2005 cu privire la "Aspectele culturale, educaţionale şi sociale ale lărgirii UE: consecinţe pentru Marea Neagră", Recomandarea 76/2004 cu privire la "Cadrul de cooperare dintre APCEMN şi Parlamentul European", şi Recomendarea 73/2003 legată de problema "Marea Neagră în contextul lărgirii Uniunii Europene".

În ultimii ani, ţările membre BSEC au susţinut în mod semnificativ procesul de integrare economică şi au creat un cadru solid pentru aplicarea politicilor economice. Un succes substanţial a fost obţinut în procesul complex de tranziţie şi restructurare. Măsuri complete au fost luate în direcţia implementării interne a economiilor de piaţă, ale sistemelor politice democratice, a creării unei societăţi civile puternice şi a unui cadru instituţional eficient. Reformele au vizat domenii de prioritate ale integrării, respectiv comerţul, trecerea frontierelor, transportul, investiţiile, sistemul bancar, energia, mediul, proprietatea privată, administraţia, justiţia, producţia, tehnologiile etc.

Cu toate acestea, diferenţe majore legate de nivelul de dezvoltare economică, programele de reformă şi ritmul de creştere economică continuă să accentueze caracterul deja eterogen al Mării Negre în ceea ce priveşte nivelele de dezvoltare generală. Tabloul acestor diferenţe devine mai clar pentru ţările candidate pentru aderarea la UE.

Integrarea reprezintă rezultatul cooperării şi parteneriatului bazate de interese şi viziuni comune ale unui grup de ţări. Pentru a face faţă provocărilor secolului 21, ţările din regiunea Mării Negre trebuie să continue să lucreze împreună şi să dea un nou impuls cooperării pentru susţinerea stabilităţii şi prosperităţii în această zonă. O interacţiune mai apropiată între ţările membre BSEC şi structurile europene regionale şi subregionale va întări încrederea, parteneriatele şi înţelegerea reciprocă.

Tot la acest eveniment, Delegaţia Parlamentului României la APCEMN, pe linia preocupării constante pentru îmbunătăţirea activităţii organizaţiei, a venit cu o propunere de înfiinţare a unor burse pentru absolvenţii interesaţi de studii doctorale în chestiuni legate de Marea Neagră. Propunerea s-a bucurat de succes, urmând a fi implementată în scurt timp la nivelul organizaţiei.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Învaţamântul românesc - între performanţă şi declin"

Mulţi dintre noi împărtăşim ideea că învăţământul din România are un nivel deosebit, care poate fi constatat atât prin rezultatele remarcabile obţinute de elevii şi studenţii români ce iau parte la competiţiile ştiinţifice internaţionale, precum şi prin faptul că numeroşi specialişti români cu studii în ţară şi care lucrează în străinătate sunt foarte bine apreciaţi în munca lor.

Cred că învâţămâtul românesc se află într-un proces de modernizare şi adaptare la nevoile impuse de piaţa forţei de muncă, pe fondul unei cereri de noi profesii care trebuie introduse în aria curiculară a instituţiilor de învaţamânt româneşti.

Dar ceea ce mă îngrijoreazâ cel mai mult, în ultima perioadă, este o degradare a climatului din şcolile românesti, prin creşterea numarului de agresiuni între elevi, între elevi şi profesori şi indiferenţa cu care factorii de decizie, implicaţi în rezolvarea problemelor, privesc aceste situaţii.

Cel mai des întâlnite agresiuni în şcoală sînt injuriile şi vulgarităţile, ameninţările, intimidările şi gesturile agresive moderate cum ar fi îmbrîncelile sau lovirile uşoare. Bătăile între elevi au un caracter ocazional, cele mai multe dintre conflicte pornind în timpul pauzelor şi se sfîrşesc după ore, de regulă în afara şcolii. Majoritatea conflictelor pornesc de la simple copilării şi au o justificare minoră, iar dacă fetele aleg agresivitatea verbală şi sînt mai uşor de provocat, băieţii intră mai greu în conflict, dar generează incidente mai grave, culminînd cu agresiuni fizice.

O problemă sînt şi "taxele de protecţie", frecvente mai ales la şcolile generale şi mai puţin în licee, elevii mici fiind mai uşor de intimidat şi controlat, deoarece le este frică să spună despre acest lucru. Cei care cer aceste taxe de protectie sînt persoane de regulă din afara şcolii. La nivel profesoral se recunoaşte că gestionarea conflictelor lasă de dorit deoarece multe dintre incidentele moderate care se întîmplă în şcoală nu sânt cunoscute sau, chiar dacă sânt cunoscute, sânt trecute cu vederea. Elevii nu discută cu profesorii şi preferă să-şi rezolve singuri conflictele care apar între ei, fără implicarea cadrelor didactice, dar simt nevoia unor ore în care să se discute despre problema conflictului, metode şi tehnici de negociere a conflictelor sau despre consecinţele comportamentului violent.

Una din soluţii este prezenţa în fiecare şcoală a unui psiholog care să consilieze elevii şi să colaboreze cu profesorii şi măcar a unui jandarm care să asigure securitatea elevilor şi aplanarea conflictelor apărute în interiorul unităţii de învăţământ. În plus, cadrele didactice subliniază şi necesitatea educării părinţilor, mai ales că unele conflicte au fost escaladate tocmai prin implicarea acestora, ajungându-se la ameninţări cu moartea şi bătăi în plină stradă.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Lungul drum de la negociere la şantaj"

Stimaţi colegi,

Semn că vremea frumoasă de afară, păsările ciripind şi briza mării emană o euforie şi în lumea politică, colegii democraţi au început să scrie moţiuni pe bandă. Nu a fost de ajuns că moţiunea de cenzură de săptămâna trecută a ţinut proiecte legislative importante în loc. Nu este important faptul că Parlamentul, prin neadoptarea acelei moţiuni, a acordat un vot de încredere Guvernului. Merită amintite şantajele la care au fost supuşi unii colegi pentru a semna textul respectiv, dovadă că moţiunea nu a fost votată nici măcar de către cei care apăreau pe lista aderenţilor. În concluzie, Partidul Democrat se află într-o stare de creaţie, iar unele stări trebuie înţelese şi nu comentate.

Stimaţi colegi,

Cârcotaşii veşnici ai acestei guvernări spun despre Cabinetul Tăriceanu că nu este susţinut în Parlament. Cu toate acestea, cifrele arată că în luna mai, din 125 de proiecte de legi ale Guvernului, PSD a votat 100 şi PD a votat 101. No comment!

Pentru cei care s-au obişnuit să vadă lumea în alb şi negru, mai mult negru, deoarece numai ei sunt "albi", aş avea un aspect de subliniat: pentru prima dată, în Parlamentul României se dialoghează. Discutăm despre proiecte, despre cetăţeni, despre interesul judeţului pe care îl reprezentăm.

S-au obişnuit unii să folosească forul legislativ ca pe o instituţie de decor. Acestora le este convenabil să se vadă la televizor deputaţi care dorm sau senatori care se scobesc în nas. Drept pentru care, devine foarte uşor să meargă în pieţe şi să arunce cu noroi în Parlament. S-au învăţat unele guverne monocolore să folosească Parlamentul pentru a trece proiecte guvernamentale pe bandă, fără discuţii, fără modificări. După care să arate spre parlamentari că sunt ineficienţi şi corupţi.

După mult timp, în Parlamentul României, miniştrii vin să îşi explice reformele în faţa grupurilor parlamentare. Este exemplul ministrului sănătăţii, care ieri a făcut prezentarea stadiului reformei în sănătate, subliniind necesitatea girului Parlamentului în chestiuni de acest gen şi dând explicaţii parlamentarilor. Din crearea acestui gen de dialog, singurul lucru care primează, după mult timp, este interesul cetăţeanului. De ce ne este ruşine să recunoaştem acest aspect?

Partidul Democrat, în frunte cu domnul Băsescu, ne-au învăţat, încă de pe vremea când se agăţau de barca domnului Stolojan, că în politică nu se negociază. Domnul Băsescu şi Partidul Democrat, prin poziţiile extrem de tranşante pe care le-au adoptat de-a lungul timpului, au impus ideea că a negocia înseamnă a pierde şi au adus în politică strategia jocului la cacealma, emblematice fiind aici cele cinci minute în care suspendatul preşedinte nu şi-a mai dat demisia.

Partidul Democrat nu doreşte negociere în politica românească. Pentru că nu ştie, pentru că nu poate şi pentru că preferă strategia în care anumiţi oameni politici îşi schimbă punctele de vedere la fluturarea discretă unor dosare. În situaţia asta, nu mai trebuie să dai nimic la schimb şi poţi să ceri orice. Ceea ce se întâmplă în luările de poziţie a unor colegi care nu au nimic în comun cu ideologia populară a domnului Boc ar trebui înţeles ceea ce am spus. Nu avem de a face decât cu încă o situaţie în care "hoţul strigă hoţii!"

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Va vota PD împotriva lui Flutur şi Cinteză?"

Partidul Democrat vine cu două moţiuni simple în care sunt atacaţi miniştrii sănătăţii şi agriculturii. Activitatea celor două ministere mai este atacată însă şi de două moţiuni ale PSD. Se pare însă că Partidul Democrat nu a învăţat nimic din lecţia moţiunii de cenzură, când s-a făcut de râs, obţinând chiar mai puţine voturi decât semnăturile necesare promovării moţiuni. Ieri, prin vocea preşedintelui său, domnul Emil Boc, Partidul Democrat a anunţat deja că va susţine şi moţiunile PSD. Liderii Partidului Democrat uită însă un amănunt: PSD va ataca şi perioada de aproape doi ani a ministeriatului domnului Flutur la agricultură şi cea ceva mai scurtă a domnului Cinteză la sănătate. Intenţii făcute public de către preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană.

Stau şi mă întreb cum vor susţine cele două moţiuni şi cum vota parlamentarii Partidului Democrat? Pentru că îmi este greu să cred că vor fi de acord cu atacarea amicilor lor politici, Gheorghe Flutur şi Mircea Cinteză. S-ar putea să asistăm la acest început de vară fierbinte la scene distractive în Parlament. Parlamentarii Partidului Democrat să voteze diferit două atacuri împotriva aceloraşi ministere. Nimic nu este imposibil atunci când este vorba de politica practicată de Partidul Democrat. Un partid care cere prin moţiunile sale simple demiterea a doi miniştri, dar atunci când o moţiune împotriva unui propriu ministru - cazul Monica Macovei - a fost adoptată, a clamat, şi pe bună dreptate, că demiterea este ilegală, fapt confirmat şi de Curtea Constituţională. Dar ce mai contează acum, o decizie a Curţii Constituţionale pentru cel mai inconsecvent partid din România?

Un partid care are la origine trădarea, s-a născut din trădare şi şi-a făcut o profesie din a trăda. Să ne amintim apariţia ca partid politic la începutul anului 1990 a FSN, după ce liderii acestuia - printre care se aflau şi mulţi dintre cei care sunt astăzi în fruntea Partidului Democrat - au dat asigurări românilor că nu va deveni partid politic. Să ne amintim că schisma din FSN din 1992 când de fapt s-a născut Partidul Democrat, să ne amintim cum au fost trădaţi ţărăniştii în prima guvernare alternativă a României, şi să ne amintim şi de cum a fost trădat şi PNL în perioada 2005-2006 de către exponenţii Partidului Democrat.

Şi totuşi.Ţinând însă cont de declaraţia de luni a domnului Boc nu pot să nu cad pe gânduri şi să nu-mi pun următoarea întrebare: şi dacă Partidul Democrat, aflat temporar la adăpostul procentelor umflate din sondaje dubioase, are de gând să-şi trădeze noii parteneri, foştii noştri colegi aflaţi acum în PLD şi va vota moţiunile PSD în care sunt atacaţi doi dintre liderii "aliaţi"? Nimic nu este exclus, în ciuda declaraţiilor privind o viitoare colaborare fructoasă. Anumite aspecte semnalate astăzi de ziarul "Gândul" mă îndreptăţesc să-mi pun această întrebare. Iar "povestea" Nati Meir reprezintă un caz real. Pentru a obţine o semnătură vitală la moţiunea de cenzură, Partidul Democrat i-a promis acestuia marea cu sarea alături de carnetul de membru. Iar acum, după doar o săptămână, atât liderii filialei Tulcea a PD cât şi liderii de la centru se dezic de cel care i-a ajutat. Nu mai este nimic de comentat.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Integrarea agricolă şi dezvoltarea rurală"

Se ştie că până în prezent gradul de absorbţie a fondurilor destinate agriculturii şi dezvoltării rurale de la Uniunea Europeană reprezintă 6% din ce s-a prevăzut pe această perioadă. Se mai ştie că dacă nu vom utiliza ce puţin 40% din totalul fondurilor alocate până la sfârşitul anului vom deveni un contribuitor net la bugetul comunitar, vom da uniunii mai mult decât vom primi, ceea ce este în egală măsură atât mai ales împovărător, compromiţând-se însăşi ideea integrării.

Cauzele acestei stări de lucrări sunt multe şi complexe, dar toate se pare au un numitor comun: ignoranţa şi delăsarea pentru pregătirea condiţiilor cerute în perioada de preaderare şi menţinerea acestei atitudini de pasivitate şi inerţie şi în prezent. Locuitorii din mediul rural întreabă cu insistenţă unde sunt subvenţiile promise, au ferme de creştere a porcilor, a bovinelor, a ovinelor si nu mai primesc subvenţii pentru carnea livrată. de ce? păi, pentru ca statul ba nu are timp, ba nu poate, ba nu vrea sa-i ajute.

În Uniunea Europeană, dezvoltarea rurală a căpătat o atenţie sporită în cadrul Politicii Agricole Comune, devenind, astfel, al doilea pilon al PAC. Prin noua reformă a Politicii Agricole Comune, aprobată în cadrul Consiliului miniştrilor agriculturii de la Luxembourg, din data de 26 iunie 2003, componenta de dezvoltare rurală a căpătat noi valenţe, importanţa acestui sector conturând viitorul Europei extinse.

În contextul spaţiului rural european, obiectivul primordial este coeziunea economică şi socială a Uniunii Europene, fiind necesară acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării armonioase a zonelor rurale în ansamblul spaţiului european. Obiectivul major al noii politici agricole comune este implementarea unei dezvoltări rurale durabile, prin asigurarea pe termen lung a dezvoltării şi stabilităţii sociale, economice şi culturale a spaţiului rural, în intercondiţionalitate cu protecţia şi conservarea mediului şi a peisajelor, a menţinerii fertilităţii solului, asigurării habitatelor şi biodiversităţii, păstrării tradiţiilor şi patrimoniului cultural. Acest obiectiv stă la baza Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi a Documentului Unic de Programare, prin care vor fi aplicate măsurile de dezvoltare rurală finanţate din fondurile naţionale şi cele europene.

Domnul Dumitru Avram:

"O ţară greu încercată"

Oportuniştii de serviciu - unii politicieni şi aşa-zişii analişti - susţin că 2007 va deschide orizonturi luminoase pentru români. Din păcate, cel de-al 18-lea an de la îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu se dovedeşte mai degrabă o piază rea pe capul nostru. Seceta devastatoare care a pârjolit marile regiuni cerealiere din sudul ţării s-a asociat nefericit cu inundaţiile şi furtunile din zonele nordice, cu dificultăţile provocate de lipsa resurselor energetice. Deficitul de cont curent, de 3 ori mai mare astăzi decât în perioada similară din 2006, externalizarea unor uriaşe capitaluri de către noii stăpâni ai economiei româneşti, starea tot mai precară a învăţământului şi sănătăţii, veniturile inconsistente ale populaţiei, incapabile să ţină pasul cu preţurile în continuă ascensiune, nu sînt deloc semne ale boom-ului mult invocat. Dimpotrivă, românii o duc tot mai rău.

Un fapt cu mult mai alarmant, care depăşeşte prin amploare şi consecinţele sale toate aceste realităţi economice şi sociale atât de amare, îl constituie neîndoielnic scandalurile iraţionale, iresponsabile şi ireconciliabile intervenite în ultimii 2 ani şi jumătate pe scena vieţii politice, ca nişte veritabile catastrofe - de parcă nu erau de-ajuns cele naturale. PD şi PNL, cele două formaţiuni înfrăţite în cadrul unei alianţe ce părea numai pentru naivi de granit, dornice să acceadă la guvernare, pe orice căi posibile şi imposibile, s-au încăierat, mult mai repede decât ne aşteptam, asemenea celor mai mari duşmani, într-o luptă oarbă pentru putere.

La porţile Orientului, totul este posibil. Deşi se bizuie pe o susţinere parlamentară proprie de 15% (ultimele sondaje corecte îl coboară sub 12%), fiind sprijinit de minuscula formaţiune a UDMR (5%), PNL se află la guvernare şi, culmea, rezistă în faţa tuturor presiunilor politice exercitate în mod diabolic asupra sa de către fostul aliat, ba chiar şi în faţa unei moţiuni de cenzură. Dar nu numai liberalii se află, paradoxal, cu un picior la guvernare şi cu altul pe pragul Opoziţiei. După ce a fost alungat dintr-un Executiv în care se considera vioara a doua, PD încearcă să preia hăţurile într-o guvernare fără liberali, dar mai ales fără Tăriceanu. Democraţii acţionează, aşadar, nu doar în opoziţie, dar şi la putere, unde sînt reprezentaţi prin Traian Băsescu, prin 15 prefecţi, prin procurori şi prin cei 1.500 de oameni pe care i-a trimis în administraţia locală. Democraţii se manifestă zgomotos, obsedaţi de ideea unei noi schimbări câştigătoare.

În aceeaşi situaţie ambiguă se află şi PSD. Împinşi în opoziţie de Traian Băsescu, deşi câştigaseră alegerile parlamentare din toamna anului 2004, liderii acestei formaţiuni politice afirmă astăzi că nu vor face pasul spre guvernare, decât în cazul în care vor câştiga viitorul scrutin. Dar Mircea Geoană evită să ne spună ce s-ar face membrii actualului Cabinet româno-maghiar fără respiraţia gură la gură pe care o primesc de la social-democraţi.

În această privinţă, tot atât de enigmatic este şi premierul Tăriceanu. Domnia sa susţine sus şi tare că PSD nu va primi nici un loc în actualul Executiv, că are propriul program de guvernare pe care se va strădui să-l ducă la capăt, în actuala formulă. Nici încercările lui Traian Băsescu de a se consulta cu partidele parlamentare pentru "normalizarea" (lustraţia, vot uninominal, alegeri anticipate) situaţiei politice, n-au avut alt rezultat. Ca atare, toată lumea este convinsă că actuala dispută va continua, având toate şansele ca în preajma alegerilor europarlamentare să recapete accentele dramatice de astăzi.

Un mare rol în această privinţă îi va reveni, ca şi până acum, preşedintelui - jucător Traian Băsescu, noul motor al luptei de clasă. Este greu de crezut că domnia sa a obosit politiceşte, ori că s-a decis să se rezume strict la atribuţiile prezidenţiale pe care i le conferă Constituţia. Nu ne îndoim că domnia sa va găsi noi şi nebănuite resurse ca să întreţină vie, încă un an-doi, epopeea scandalului în viaţa noastră politică. Ar fi şi păcat ca dihonia să se stingă înainte de vreme, încât românii, obişnuiţi mai mult cu circ decât cu pâine, să ajungă să moţăie la telejurnal. De altfel, de pe acum, Traian Băsescu zgândăre aşa-zisa Lege a lustraţiei, sperând că printr-o asemenea modalitate discriminatorie, mânuită cu ajutorul unor oportunişti de ocazie, să "revoluţioneze" societatea românească transformând-o iarăşi în acea mare mută din vremea dictaturilor.

Timpul lustraţiilor şi al răzbunărilor staliniste a trecut, aşa cum s-au scurs pe răbojul istoriei vremurile de restrişte ale asupririlor otomane, habsburgice sau fanariote. Marii corifei ai crimelor comuniste, ajunşi la noi pe aceleaşi drumuri pe care odinioară năvăleau peste străbunii noştri popoarele barbare, zac de mulţi ani sub pământ, dar şi-au lăsat în urmă odraslele la fel de bolşevice, ca să-i otrăvească mai departe pe români. Deocamdată, Parlamentul a împins lustraţia în derizoriul toamnei. Până atunci, Traian Băsescu va pune şaua pe un alt cal de bătaie - votul uninominal - pe care-l va călări cu aceeaşi pasiune cu care a galopat atâta vreme pe gloaba alegerilor anticipate. Ca-ntotdeauna, şi de această dată, PRM se dovedeşte acelaşi partid justiţiar şi demn, a cărui activitate politică este întru totul subordonată intereselor cetăţeneşti, refuzând să sprijine sau să se asocieze grupurilor de interese care conduc România, fie cu schimbul, fie în cârdăşie politicianistă la vedere.

Domnul Gelil Eserghep:

«România reprezintă o "Europa în miniatură" pe plan turistic»

Dragi colegi,

Se apropie perioada concediilor, a vacanţelor, a timpului liber în general. Ne confruntăm, în continuare, cu o puternică deficienţă în promovarea turismului românesc, şi asta se datorează, în principal, celor din interior. Am asistat pasivi la scandalul celor 3 clipuri de promovare a turismului, clipuri care au costat statul român bani mulţi şi care au fost aruncate într-un sertar. Cu toţii prindem posturile de televiziune CNN şi Euronews. Vedem cum se promovează turismul din alte ţări şi cât de atrăgătoare sunt reclamele din Turcia, Azerbaidjan, Muntenegru, Bulgaria ş.a.

De asemenea, mai ştim că România trebuie să primească aproximativ 3 mld. euro din partea UE, iar aceşti bani ar putea duce la o relansare a turismului, dar numai în condiţiile în care ar exista o mai bună armonizare între acţiunile întreprinse de oficialităţi şi cele ale investitorilor privaţi. Pentru infrastructură, promovarea şi facilităţile fiscale inteligente, activităţile de promovare a României au un buget propus de circa 150 mil. euro, iar dezvoltarea turismului durabil va beneficia de 570 mil. euro şi dezvoltarea rurală de 2,2 mil. euro. Pentru dezvoltarea turismului românesc, este necesară aplicarea unei noi politici de impozitare a hotelurilor şi agenţiilor de turism care aduc străini în ţară, iar pentru a supravieţui, acesta trebuie reinvestit în fiecare an (întreprinzătorii au posibilitatea timp de 3 ani să nu mai plătească taxe). Pentru aceasta, există deja o soluţie: scutirea hotelurilor de la plata taxelor locale şi stabilirea unui preţ mai mic la utilităţi.

Şi agenţiile româneşti de turism care aduc turişti străini în ţară ar trebui scutite de taxe, în acest caz fiind necesară adoptarea sistemului aşa-numitelor "taxele inteligente", personalizate pe domenii de dezvoltare, sistem care nu intră în contradicţie cu legislaţia fiscală europeană, dar ajută turismul. Există un proiect guvernamental numit Master Plan, care cuprinde ideea de conectare a turismului cu economia românească, astfel încât măsurile politice, administrative, financiare de promovare a imaginii României să poată fi continuate indiferent de cine va guverna ţara noastră. Proiectul va analiza situaţia curentă privind furnizarea serviciilor şi a produselor turistice şi va indica măsurile de îmbunătăţire necesare pentru progresul turismului în România. Planul va defini şi strategia de marketing necesară pentru a dezvolta o imagine favorabilă a României ca destinaţie turistică pe piaţa internaţională de profil.

Pe de altă parte, turismul românesc are toate şansele să cunoască una dintre cele mai dinamice evoluţii din întreaga Europă, având chiar posibilitatea de a reprezenta o contribuţie de până la 7 % din PIB. Pentru că, în România, poţi să vezi, practic, întreaga Europă culturală şi religioasă. Fără îndoială, brandul de ţară sprijină fundamental dezvoltarea turismului românesc, însă acesta nu poate exista în absenţa unei strategii pe termen lung şi a unei colaborări eficiente între structurile private şi cele de stat. Şi aici mă refer la numeroasele controale, abuzive, de cele mai multe ori, care se fac de câteva ori pe zi, la ignorarea facilităţilor fiscale pentru patronii care angajează studenţi, la scumpirile care se regăsesc de la o zi la alta în preţurile hoteliere, sau ale serviciilor publice. Şi lista poate continua.

Există o vorbă în România, care spune că "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în sân". Dacă vom aştepta banii de peste tot, dar nu vom pune mâna să facem nimic, să avem o calitate net superioară a serviciilor, ca să concurăm cu statele din jur (mă refer la Bulgaria şi Turcia, care ne suflă tot turismul de pe Litoral, deşi aceeaşi Mare Neagră este şi acolo), nu vom rezolva nimic. Starea plajelor de pe Litoralul românesc este dezastruoasă şi cred că din acest punct de vedere administratorul cel mai bun este tot Consiliul Local, aşa cum toate plajele din lume sunt administrate.

Există un proiect de lege promovat de deputaţi constănţeni, din care fac şi eu parte, care prevede transferul plajelor către aceste consilii. Haideţi să facem ceva pentru litoral, pentru Delta Dunării, ajunsă şi ea din rezervaţie naturală, patrimoniu de stat, la o cruntă devalorizare, deoarece unii şi alţii au înţeles greşit promovarea turistică.

Trebuie înţeles că dezvoltarea turismului este esenţială pentru progresul economiilor emergente, deoarece creează în primul rând locuri de muncă şi reduce deficitul comercial prin reducerea datoriei externe.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi înţelegere.

Domnul Relu Fenechiu:

"Partidul Democrat - campionul ipocriziei în politică"

După ce săptămâna trecută a luat cu brio examenul de penibilitate, prin susţinerea celei mai penibile moţiuni de cenzură din istoria parlamentarismului românesc, Partidul Democrat recidivează, promovând două moţiuni simple.

De această dată, liderii Partidului Democrat - mă refer numai la aceştia, nu şi la simplii membri sau simpatizanţi, care nu au nici o vină pentru căderea în ridicol a celor care îi conduc - demonstrează fără drept de apel că sunt campionii ipocriziei. În cele două moţiuni, se solicită ferm demiterea miniştrilor sănătăţii şi agriculturii. Liderii Partidului Democrat uită cu desăvârşire că numai cu foarte puţine luni în urmă, încercau să convingă pe toate canalele media, că în situaţia în care o moţiune simplă prin care se cere demiterea unui ministru este adoptată, acesta nu trebuie să-şi părăsească postul. A fost cazul ex-ministrului justiţiei, Monica Macovei.

Domnii deputaţi din Partidul Democrat au uitat şi de gestul elegant al premierului Tăriceanu, care, la vremea respectivă a solicitat un punct de vedere al Curţii Constituţionale, pentru a demonstra în faţa unei majorităţi clare parlamentare că ministrul nu trebuie demis în urma adoptării unei moţiuni simple. Ţinând cont de acest aspect, pot afirma fără echivoc că prin solicitarea demiterii celor doi miniştri, Partidul Democrat intră în coliziune şi cu autoritatea de lucru judecat a Curţii Constituţionale. Ceea ce spune totul despre modul în care înţelege să facă politică acest partid. Adică "ce este valabil pentru mine, nu este valabil şi pentru alţii". Modul în care acţionează parlamentarii Partidului Democrat contribuie, în ultimă instanţă, şi la creşterea deficitului de imagine a Legislativului. Din păcate, nu am remarcat vreo reacţie a observatorilor politici privind dispreţul şi ignorarea de către Partidul Democrat a celor decise de Curtea Constituţională.

Nu am acum nici o intenţie de a comenta pe fond cele două moţiuni, dar mă voi pronunţa asupra unui singur aspect. Se reproşează, printre altele, ministrului sănătăţii, la capitolul "abuzuri", demiterea directorilor de spitale. Îmi pun întrebarea şi îi întreb şi pe autorii moţiunii: atunci când au fost înlocuiţi pe baza unor prevederi noi din legislaţie directorii de spitale, de ce nu au reacţionat? Atunci, înlocuirea directorilor de spitale nu reprezenta un abuz? De ce abia acum se consideră Partidul Democrat că ester vorba de un abuz? Răspunsul este simplu. La vremea respectivă, Partidul Democrat se afla la Palatul Victoria şi încuraja orice "abuz". Tot ce era atunci alb, acum este negru pentru Partidul Democrat. O nouă dovadă că topul ipocriziei politice este dominat categoric de Partidul Democrat.

Vă mulţumesc.

Domnul Aurel Olărean:

"PSD - PNL au început târguiala politică. Pe bani frumoşi."

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Democrat a încercat în ultima perioadă să avertizeze opinia publică şi lumea politică asupra şantajului pe care îl desfăşoară Partidul Social Democrat în spatele uşilor închise de la Palatul Victoria. Am spus şi am repetat că politica actualului guvern este dirijată din umbră de PSD şi are drept scop numai satisfacerea doleanţelor clienţilor săi politici.

Iar dovada a venit mai repede decât ne aşteptam chiar din gura liderului pesedist Mircea Geoană : PSD-ul vrea bani! Şi nu puţini! Mai pe româneşte spus: vreţi sprijinul nostru, ne daţi bani! dacă nu....moţiunea este pregătită. Târguială la sânge, mai ceva ca la piaţă, toamna, când gospodinele cumpără gogonele pentru murături.

Atotştiutorul preşedinte PSD-ist Mircea Geoană a aflat "cu mirare" de la liderii pesedişti din ţară că în anumite domenii lipsesc banii. Mare trebuie să fi fost "mirarea" domnului Geoană la auzul acestei veşti, ştiut fiind faptul că niciodată judeţele României nu au dus lipsă de fonduri de dezvoltare, că şantierele patriei zumzăie ca stupul de albine, iar reţelele de drumuri şi autostrăzi nici nu mai încap pe hartă! Iar în vreme ce unele judeţe se dezvoltă într-o zi cât altele în zece, bietele regiuni păstorite de baronii pesedişti suferă fiind persecutate de la centru.

Să fim serioşi, domnule Geoană: toate judeţele acestei ţări suferă de aceeaşi lipsă de fonduri. Şi nu de ieri de azi...de ani de zile. Nu spun că ar fi bine, ba din contră, dar de aici şi până la a şantaja acest guvern slab şi incapabil, este cale lungă.

Dacă sunteţi conştienţi de incapacitatea guvernului, de ce nu aţi votat moţiunea Partidului Democrat? Sau dacă doriţi laurii victoriei necondiţionate de ce nu vă depuneţi propria moţiune pe care o trâmbiţaţi atât de mult? Probabil pentru că doctrina PSD-ului ridică acum şantajul politic la rang de cutumă.

Socoteala dumneavoastră este simplă, dar şi ieftină şi imorală :acest guvern va cădea oricum, dar până atunci de ce să nu profităm şi noi, că doar o facem pentru baronii noştri locali nu pentru alţii.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Patrusprezece cuvinte - mesajul României către America"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Patrusprezece cuvinte, atât a considerat necesar să rostească actualul ministru de externe al României în cadrul întâlnirii sale cu secretarul de stat american, doamna Condoleezza Rice. Şi ca penibilul să fie şi mai mare, onomatopeele de genul Yes, Of course sau Thank you au fost presărate pe întreg parcursul dialogului, întrerupând cursivitatea ideilor discutate. O gafă diplomatică de neuitat pentru Condoleezza Rice, femeia de fier a guvernului american şi recunoscută ca diplomatul cu cea mai mare influenţă internaţională a momentului.

Probabil că premoniţia doamnei Rice de a evita, diplomatic, cu o lună în urmă o întâlnire cu prospătul ministru de externe român în Norvegia, şi-a avut rădăcinile tocmai aici. Probabil că domnul Cioroianu a fost prost sfătuit, sau nu a fost sfătuit deloc, referitor la uzanţele diplomatice internaţionale, dar asta nu schimbă cu nimic fondul problemei. Domnul Adrian Cioroianu a fost în Statele Unite ale Americii în calitatea sa de ministru de externe al României, nu în calitate de persoană particulară. Şi în calitate de ministru de externe trebuie să te comporţi la nivelul funcţiei şi cu demnitatea conferită de reprezentant al unei naţiuni. Prost sfătuit sau nu, faptul în sine rămâne acelaşi, şi probabil că va intra în antologia umoristică a mediului diplomaţiei internaţionale.

Adevărul însă este altul, mult mai crud şi mai pragmatic: a fi în diplomaţie este o carieră, a fi ministru de externe este o meserie. O meserie care nu se poate învăţa fără o carieră în diplomaţie sau, în nici un caz nu se poate învăţa în două luni de zile. Ministru de externe nu este o funcţie politică cu care un prim ministru îşi înnobilează acoliţii fideli, ci este vocea unei naţiuni care se adresează lumii internaţionale.

România post-decembristă a avut miniştri de externe care, indiferent din ce partid politic proveneau, au avut demnitatea, prestanţa şi uzanţa internaţională a diplomaţiei. Domnul Cioroianu a fost impus cu forţa pentru a satisface orgoliile unui prim ministru la fel de vanitos. Numirea dânsului ca ministru de externe a reprezentat, la vremea respectivă, un adevărat război care mai avea puţin şi ducea la o blocare a relaţiilor internaţionale ale României. Şi rezultatele se văd.

O demisie de onoare ar fi binevenită. Dar cum membrii PNL au şters de mult cuvântul onoare din vocabularul lor, nu cred că această minune se va întâmpla. Cu atât mai mult nu cred în miracolul unei decizii de bun simţ din partea domnului Tăriceanu, de a demite acest ministru din cabinetul său de prestaţie jalnică.

Domnul Petru Movilă:

Domule ministru,

La sfârşitul lunii aprilie 2007 anunţaţi cu pompă participarea României la Săptămâna Europeană a Vaccinării, iniţiativă europeană coordonată de OMS şi la care România participă pentru prima oară. Spuneaţi atunci - şi vă citez din comunicatul de presă al MSP dat cu această ocazie - că "scopul principal al campaniei "Săptămâna europeană de vaccinare" este acela de a conştientiza importanţa vaccinării copiilor şi a dreptului fiecărui copil la vaccinare. Campania se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 0-14 ani, în special celor din grupurile sociale defavorizate".

Nu vi se pare demagogie ieftină şi o crasă lipsă de deontologie, de etică şi de morală să faceţi campanie de conştientizare, să vorbiţi de drepturi şi importanţa vaccinării, iar realitatea să arate că vaccinuri esenţiale, cum este DTP-ul, lipsesc de mai bine de 2 luni din cabinetele medicale. Că în toată ţara, părinţi cu copii în braţe bat drumul degeaba până la cabinetele medicale în speranţa de a-şi putea vaccina copilul, conştienţi si conştientizaţi - chiar prin intermediul MSP - că acestea sunt vitale pentru sănătatea copiilor lor. Asta ca să punctăm doar un aspect al acestei probleme, celălalt fiind legat de obligativitatea ministerului pe care îl conduceţi de a desfăşura la timp şi eficient licitaţiile pentru achiziţia de vaccinuri incluse în calendarul obligatoriu şi gratuit de vaccinări. Ne lăudăm cu protecţia familiei şi copilului, cu gratuitatea asistenţei medicale pentru copii! Dar încă odată sunt doar vorbe goale!

Vă aduceţi aminte de epidemia de rujeola din 2005, când peste 2500 de sugari au făcut rujeolă şi 8 au murit? Tot din cauza întârzierii licitaţiilor. Pe atunci, scuza dumneavoastră a fost ca aţi preluat doar de 4 luni ministerul şi deci nu aţi avut timp să organizaţi licitaţia şi că acest lucru ar fi trebuit făcut de anteriorul ministru. Scuză puerilă şi lipsită de substanţă şi atunci. Acum ce scuză mai inventaţi?

Oare câţi copii trebuie să mai moară pentru ca ceva să se schimbe în Ministerul Sănătăţii... chipurile Publice!!!

Am fi dorit să vedem o informare a opiniei publice cu privire la acest aspect din partea instituţiei pe care o conduceţi. Să existe măcar un comunicat de presă care să adreseze această problemă şi care să se regăsească pe site-ul MSP-ului. Să ştie părinţii ce să facă atunci când li se spune senin că încă vreo 2 luni nu vor exista aceste vaccinuri, dar că s-au semnat contractele de achiziţie. Să ştim că cei vinovaţi au fost sancţionaţi şi că astfel de situaţii nu se mai repetă.

Dar nu! Indolenţa, proasta administrare a resurselor existente şi lipsa de responsabilitate care a făcut posibilă situaţia din 2005 se repetă şi acum. Şi bineînţeles nimeni din MSP nu este de vină. Este de vină sistemul - un eufemism bun la acoperi toate relele ca şi lipsa de responsabilitate a oamenilor din MSP - şi procedura de licitaţie greoaie, sunt de vină autorităţile sanitare locale care nu şi-au calculat bine stocurile de vaccinuri etc. Vă readucem aminte că până la descentralizarea mult trâmbiţată, dar care lipseşte cu desăvârşire, a sistemului sanitar şi chiar şi după - având în vedere că politica sanitară intră în atribuţiile MSP - responsabilitatea pentru coordonarea, supervizarea, evaluarea şi avizarea activităţii acestor autorităţi sanitare locale revine ministerului pe care îl conduceţi şi a arunca pisica în ograda acestora nu vă absolvă în nici un caz de responsabilitatea pentru situaţia creată.

Iar semnarea contractelor de achiziţie ... la mai bine de 2 luni de când aceste vaccinuri trebuiau să existe în cabinetele medicale nu încălzeşte pe nimeni şi nici nu protejează copiii împotriva unor boli care, la vârstele lor fragede, le pot fi fatale.

Prin indolenţa şi proasta administrare a sistemului sanitar de care daţi dovadă nu afectaţi doar prezentul acestei naţiuni, ci şi viitorul ei - copiii!

Aşteptăm un raport din partea MSP cu privire la situaţia creată, măsurile care s-au luat, sancţiunile aplicate şi metodologia prin care astfel de situaţii vor fi prevenite pe viitor.

Iar populaţia aşteaptă îndeplinirea angajamentelor asumate, protecţia şi asigurarea reală a "sănătăţii publice".

Vă mulţumesc.

Domnul Marin Almăjanu:

Doamnelor şi domnilor,

La sfârşitul săptămânii trecute, Autoritatea Naţională pentru Tineret a lansat o nouă etapă în cadrul proiectului privind taberele tematice destinate elevilor şi studenţilor.

Peste 1500 de elevi şi studenţi sunt aşteptaţi în centrele de agrement ale Autorităţii Naţionale pentru Tineret, aflate în diferite locaţii din ţară, pe tot parcursul lunilor iunie şi iulie.

Acest proiect propune elevilor şi studenţilor un nou format de tabere şcolare, un format care se referă nu numai la aspectul de relaxare, ci şi la cel de educare şi dezvoltare a unor aptitudini ale tinerilor.

Tinerilor participanţi li se oferă o gamă largă de activităţi tematice ce se vor desfăşura în cadrul taberelor de arte plastice, de limba engleză, dezvoltare personală, motrice şi creativă, educaţie ecologică, educaţie fizică şi sport.

Salut această modalitate nouă de a organiza vacanţele tinerilor din România, tineri care au nevoie să li se ofere oportunităţi de relaxare, dar şi oportunităţi de socializare şi de a învăţa lucruri noi într-un cadru organizat, fiind cunoscută nevoia de socializare a generaţiei actuale de tineri.

Consider această iniţiativă ca fiind una foarte potrivită elevilor şi studenţilor români, în condiţiile în care acest tip de tabere tematice reprezintă o practică obişnuită în ţările Uniunii Europene şi cred că este important ca în sistemul de învăţământ românesc să fie preluate anumite modele care au fost experimentate cu succes în statele occidentale.

Felicit pe această cale conducerea Autorităţii Naţionale pentru Tineret pentru această iniţiativă deosebită şi aşteptăm alte asemenea acţiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

În săptămâna care a trecut, a avut loc o întâlnire între premierul Calin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Este de remarcat faptul că aceasta este prima vizită de lucru a şefului Guvernului român la Comisia Europeană, de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

Discuţiile s-au referit la o serie de subiecte de interes direct atât pentru România, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană.

Având în vedere faptul că întâlnirea a avut loc în plin proces de evaluare a progreselor înregistrate de România în domeniul justiţiei şi al combaterii corupţiei, înaintea finalizării raportului Comisiei Europene privind ţara noastră, premierul Tăriceanu a exprimat disponibilitatea României de a continua procesul de reforme şi a garantat utilizarea eficientă a fondurilor europene şi o gestionare corectă a acestora.

Din discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, precum si cu alţi oficiali europeni, dar şi din comentariile specialiştilor, se poate înţelege faptul că clauza de salvgardare în cazul României nu va fi activată.

In raportul de monitorizare asupra evoluţiei României se apreciază în mod pozitiv eforturile României de realizare a reformelor şi este evidenţiată stabilitatea economică şi politică din ţară.

în condiţiile în care premierul Tăriceanu este permanent atacat de preşedintele ţării, în condiţiile în care acesta din urmă face totul pentru a crea instabilitate politică, Guvernul României a reuşit să menţină ritmul reformelor, iar raportul ce va apărea la sfârşitul acestei luni va fi practic o recunoaştere a performanţelor actualului guvern.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Litoralul românesc, prioritate a guvernului Tăriceanu"

Avem privilegiul de a deţine întinderi imense de nisip auriu pe o distanţă de 245 km, din Delta Dunării şi până la Vama Veche, ce constituie o materie primă turistică unică în Europa, care, în continuare, nu este folosită la întregul său potenţial.

Oraşul Constanţa, staţiunea Mamaia, dar şi celelalte staţiuni litorale constituie premisele unui turism de calitate europeană ce trebuie ajutate prin programe şi strategii bine închegate.

Autoritatea Naţională pentru Turism a emis mai multe asemenea strategii de dezvoltare a turismului, referitoare la managementul calităţii, precum şi la proiectarea şi implementarea sistemelor de management al calităţii pe un grup pilot de unităţi turistice.

De asemenea, ANT lucrează la evaluarea implementării asupra îmbunătăţirii calităţii serviciilor din România, alinierea acestora la cerinţele europene de dezvoltare, dar şi la exigenţele dezvoltării durabile.

Un punct important îl constituie implementarea pe bază voluntară a unor sisteme standardizate de management-calitate, siguranţa alimentelor, protecţia mediului şi siguranţa informaţiilor.

În plan concret, totuşi, se înregistrează întârzieri în implementarea acestor strategii, iar tarifele ridicate din turism şi dezordinea din construcţii, în special în Delta Dunării, determină în continuare turistul român să opteze şi pentru alte destinaţii turistice din Europa, mai ieftine şi în condiţii mai bune de cazare.

Principalele atracţii turistice ale României - Delta Dunării, litoralul, zona mănăstirilor din Moldova şi Bucovina - nu sunt încă valorificate la întreaga lor capacitate.

Dar la Constanţa se înregistrează un prim succes: cinci staţiuni din România au primit calificativul de Blue Flag (este vorba despre Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Venus, Saturn, dar şi un port turistic din Eforie Nord). Acordarea acestor calificative demonstrează faptul că apa mării întruneşte condiţiile de calitate ale apei de îmbăiere.

Pe termen lung, acest program are rolul de a asigura utilizarea durabilă a resurselor costiere şi de conştientizare a tuturor nevoilor de management integrat al zonei costiere.

Domnul Ioan Hoban:

«Proiectul "Luna Şes - Borşa" - în impas»

La sfârşitul anului 2005 mă adresam Guvernului cu o declaraţie privitoare la Proiectul "Luna Şes - Borşa", care putea să fie o alternativă la minerit, în zona Borşa. Această zonă beneficiază de o natură extraordinară, lucru care atrage după sine dezvoltarea turismului, cu deosebire a celui de iarnă. Aici urma să se construiască o pârtie olimpică de schi în lungime de 2,73 kilometri, prevăzută cu două trambuline naturale.

Execuţia lucrărilor a fost câştigată de o firmă grecească, care a întârziat lucrările nepermis de mult. Mai întâi au apărut probleme cu terenurile afectate de proiect, multe aflate în proprietate privată şi necesitând despăgubirea celor care le deţin. Apoi reprezentanţii firmei greceşti au solicitat obţinerea unei finanţări suplimentare, de aproximativ un milion de euro, pentru realizarea unei staţii intermediare pentru începători. S-au fixat termene de dare în funcţiune, s-au amânat, astfel că acum proiectul de dezvoltare turistică Luna Şes - Borşa pare tot mai greu de realizat, pentru că sarcina finanţării lui ar putea cădea pe umerii autorităţilor locale, ale căror bugete pe 10 ani nu ating valoarea necesară continuării lucrărilor.

Recent, ministrul Laszlo Borbely a fost în Maramureş şi a aflat despre ce se întâmplă cu acest proiect. Domnia sa spunea că e posibil să fie reziliat contractul de execuţie a proiectului Luna Şes - Borşa, încheiat între stat şi firma grecească Efklidis.

Acestea sunt argumentele pentru care mă adresez Guvernului pentru a găsi soluţii, împreună cu autorităţile locale, pentru salvarea proiectului. Investiţia a depăşit de mult termenul de predare stabilit pentru anul 2003, când a fost avizat pentru finanţare de Delegaţia Comisiei Europene. Aşa cum spunea şi ministrul Laszlo Borbely, ar fi două variante: rezilierea contractului din vina celor două părţi sau a uneia dintre părţi şi atunci se trece la arbitraj, iar proiectul încremeneşte, şi cealaltă ar fi renunţarea la contract pe cale amiabilă.

Trebuie găsite soluţii pentru continuarea proiectului, mai mult decât necesar pentru zona Borşa. Şi mai este un aspect. Dacă Guvernul României nu va găsi înţelegere la oficialii Comisiei Europene, toate fondurile europene cheltuite pînă acum vor trebui returnate autorităţilor de la Bruxelles.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Reforma justiţiei, între noile lichele şi vechile canalii"

Timp de doi ani, fostul ministru Monica Macovei ne-a promis într-una că se face reformarea justiţiei din România şi că, în mod simultan cu adoptarea de noi legi şi reglementări, ar fi fost în curs de desfăşurare înnoirea corpului magistraţilor, procurorilor şi judecătorilor cu persoane care nu pot fi influenţate în luarea măsurilor legale ce ţin de competenţele magistraţilor.

Timp de doi ani, arhiva serviciului secret al Ministerului Justiţiei a stat la dispoziţia doamnei Monica Macovei. Arhiva conţine mii de dosare ale unor magistraţi implicaţi în abuzurile comise înainte de 22 decembrie 1989, cu numele de cod ale procurorilor şi judecătorilor care au acţionat la comandă politică şi/sau la ordinul Securităţii.

Timp de doi ani, preşedintele Traian Băsescu a numit, pe bandă rulantă, mii şi mii de magistraţi în toate parchetele şi la toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din ţară. Teoretic, aceste numiri ar reprezenta înnoirea de personal de care vorbea fostul ministru Monica Macovei.

Practic, însă, există destule semnale care vorbesc despre numiri de magistraţi obedienţi administraţiei prezidenţiale, ca şi de menţineri în funcţie a unor magistraţi "dalmaţieni", ale căror dosare au putut fi conspectate şi copiate spre a deveni instrumente de şantaj şi docilizare.

Sunt curios să ştiu cum stau lucrurile în realitate: cât adevăr şi câtă minciună se află în aşa-zisa restructurare de personal a justiţiei româneşti şi cum ar putea, la o adică, să fie justificată menţinerea în sistem a unor persoane vulnerabile prin prisma dosarului lor de dinainte de 22 decembrie 1989.

Aşa ceva nu vom şti decât după o riguroasă confruntare a dosarelor de la Cernica cu decretele de numire în funcţia de magistrat, semnate timp de doi ani de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea Monicăi Macovei.

Domnul Dan Zamfirescu:

"Trebuie să ne recăpătăm dreptul legitim de a fi stăpâni în ţara noastră"

Constatăm cu regret că România a ajuns în prezent la situaţia dintre cele două războaie mondiale, atunci când marile concerne externe controlau practic economia românească, şi anume: americanii-industria extractivă; germanii-industria grea, construcţii de maşini şi metalurgia; evreii-finanţele, agricultura şi serviciile etc.. Ce dovadă mai bună se doreşte pentru a se demonstra acest fapt, decât avalanşa de companii străine cu capital de stat care vin în România şi preiau, cu complicitatea unor guvernanţi corupţi, societăţi strategice româneşti, din care storc profituri imense în detrimentul statului român.

Practic, asistăm neputincioşi la preluarea din patrimoniul statului român a capitalului profitabil şi trasferarea lui în patrimoniul altor ţări, fără nicio responsabilitate, sub lozinca privatizării. Dacă te opui acestui proces de înaltă trădare de ţară eşti catalogat imediat ca antieuropean, antireformist, comunist sau alte apelative la modă aflate în repertoriul aşa-numitei elite, vândută în fapt străinătăţii, după cum se constată la fiecare apariţie în public a acestora. Exemplele în acest sens sunt la îndemâna oricui (Lafarge - Romcim, Renault - Autoturisme Piteşti, OMW - Petrom, ERSTE BANK - BCR, Gaz de France - Distrigaz Sud şi, recent, ENEL - Electrica Sud Muntenia) şi reprezintă numai o parte din jaful inimaginabil care s-a petrecut şi se petrece sub ochii noştri. Acum putem afirma fără teama de a greşi că am ajuns o colonie împărţită între marile puteri, dacă avem în vedere şi privatizările frauduloase petrecute la Sidex - Galaţi şi ALRO - Slatina, companii care participau cu 10% la formarea produsului intern brut al României.

Pentru a avea o imagine cât mai completă a colonizării României, vom aborda cel mai semnificativ exemplu, şi anume acela în care o societate cu capital 100% de stat vine şi cumpără o societate strategică de stat românească, în speţă Gaz de France, Franţa cumpără Distrigaz-Sud, România. Şi atunci se pune întrebarea: ce fel de privatizare este această formă de transfer a capitalului românesc în mâna statului francez? Nu cumva este o altă formă de etatizare şi nu de privatizare? Sau ce fel de beneficii are Ţara Românească în urma acestui transfer de capital, când este foarte bine cunoscut faptul că orice ţară îşi urmăreşte propriile interese, iar Franţa în speţă nu poate să facă excepţie de la această regulă, ţinta fiind asigurarea creşterii prosperităţii şi ridicarea nivelului de trai pentru propriii cetăţeni.

Răspunsul la aceste întrebări îl regăsim chiar în politica dusă de Franţa în România. Astfel, prin preluarea de către Société Générale a puternicei bănci româneşti BRD, tot fluxul financiar al societăţilor româneşti preluate de statul francez se derulează prin această bancă, astfel încât România este eludată în acest fel de cunoaşterea efectivă a modului în care se desfăşoară activităţile economice din sectoarele respective. Iată cum, printr-o simplă preluare de capital, economia românească este exfoliată de imense sume de bani care în loc să asigure investiţiile necesare modernizării societăţii, creşterii nivelului de trai al românilor, asigură bunăstare şi progres altor state.

De altfel, pentru a da un exemplu convingător de modul în care acţionează un conducător loial intereselor ţării sale îl vom cita în cele ce urmează chiar pe actualul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, care, în 2004, se opunea privatizării Gaz de France, iar în campania electorală recentă a afirmat că există alte soluţii industriale pentru concernul respectiv decât procesul de privatizare şi de fuziune cu Suez. De asemenea, confederaţiile sindicale din Industriile Electrică şi de Gaze i-au cerut lui Alain Juppé, noul ministru de stat în funcţiune al industriei, să abandoneze proiectul de decret care autoriza privatizarea Gaz de France. Ele argumentează acest demers prin faptul că de mai mult de un an de când s-a pus în discuţie acest proiect "întreprinderea Gaz de France este paralizată în dezvoltarea industrială ca urmare a multiplelor avataruri ale proiectului de privatizare-fuziune cu Suez, într-un moment în care recompunerea peisajului energetic european este în plin avânt şi când cartelizarea producătorilor de gaz se accelerează. Gaz de France trebuie să ia o hotărâre şi să propună acţionarilor şi salariaţilor săi o cale de dezvoltare, alta decât controversatul proiect de fuziune. Cu un report de mai mult de 8 miliarde euro în 2006, Gaz de France are mijloacele de a-şi asigura dezvoltarea şi de a lega alianţe industriale care să-i garanteze aprovizionarea cu şi sursele de electricitate. Privatizarea grupului nu este o necesitate şi pericolele pe care le poate antrena asupra organizării sectorului energetic francez sunt o realitate".

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Echipa de zgomote a învăţat perfect mecanismul manipulării"

Manipularea opiniei publice este o armă de care uzează din plin o anumită parte a actualei clase politice din România, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu şi specialiştii săi în campaniile mediatice.

Iată, banalizând la maximum, cum funcţionează, gradual, un asemenea proces, de care uneori nici măcar nu suntem pe deplin conştienţi. Să presupunem că personajul X i-a furat portofelul personajului Y, sub ochii martorului Z, iar fapta este relatată, sub această formă, în ziarul A sau pe postul de televiziune B. Imediat, intră în priză alte canale mediatice, pe care le putem numi cu aproape toate celelalte litere ale alfabetului.

Versiunea 1: "Nu este adevărat că X i-a furat portofelul lui Y, iar Z nici măcar nu a fost de faţă."

Contra-versiunea 2: "Nu X i-a furat portofelul lui Y, ci Y i-a furat portofelul lui X. Ştie Z."

Explicaţia 3: "E adevărat că X i-a luat banii lui Y, însă Y îi datora acei bani lui X şi nu dădea semne că avea de gând să-i înapoieze. Z a fost martor la perfectarea împrumutului."

Justificarea 4: "Portofelul lui Y se află la X pentru că acesta din urmă îl găsise pe jos şi tocmai se pregătea să i-l înapoieze păgubaşului."

Estomparea 5: "Prea multă gălăgie pentru un biet portofel. Alţii, cum ar fi Z, fură miliarde şi nu păţesc nimic."

Generalizarea 6: "Toată lumea fură în România. Cu ce este mai vinovat bietul X?"

Pledoaria 7: "Într-adevăr, X a furat portofelul, iar fapta sa este reprobabilă. Incidentul este, însă, nesemnificativ. Probabil că a fost vorba despre un moment de rătăcire, cauzat de condiţia medicală a bietului X. Să nu uităm că acesta este un cetăţean-model, care îşi plăteşte cu regularitate impozitele, care merge duminica la biserică, votează la referendum şi până acum nu acomis nici măcar o contravenţie la legea circulaţiei."

Prin urmare, să ne aşteptăm, în continuare, la tot ce poate fi mai nostim şi mai "creativ" din partea echipei de zgomote a preşedintelui.

În fond, ce mare scofală că dumnealui vrea să răstoarne un guvern doar pentru simplul motiv că premierul nu ia poziţia de drepţi, nu bate pas de defilare şi nu fredonează "onorul la preşedinte"?!

Domnul Florin Iordache:

"Problemele fundamentale ale Omenirii date la spate de Traian Băsescu"

În loc să se preocupe de principalele probleme cu care se confruntă nu numai ţara noastră, dar şi întreaga Omenire, în general, şi anume supraîncălzirea globală excesivă, Traian Băsescu îşi piaptănă şuviţa...pardon...calviţia.

Zilele acestea, din cauza temperaturilor foarte ridicate, au murit oameni, iar alţii sunt internaţi în spital fie pentru că au făcut cădere de tensiune, fie pentru că au făcut infarct. O situaţie extrem de îngrijorătoare!

Informaţiile paleoclimaterice anunţă o sporire a temperaturii cu circa 3 grade Celsius, până în 2100, creştere ce poate fi corelată cu modificările masive ale vremii din perioada glaciaţiunilor. Cercetările efectuate în domeniu arată că nivelul mărilor şi oceanelor a crescut considerabil în ultimii 13 ani, iar, în acelaşi timp, suprafaţa de gheaţă şi de zăpadă care acoperă cele două emisfere ale Terrei s-au restrâns vizibil.

Aceste informaţii par desprinse dintr-un basm terifiant, în care răul învinge binele. Din păcate, acesta nu este un basm, ci este cruda realitate.

Comisia Europeană a elaborat un plan de acţiune care să pună în practică decizia adoptată în martie de cele 27 de state membre, de a creşte utilizarea energiilor regenerabile la 20% până în 2020 şi de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% în aceeaşi perioadă.

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au îmbrăţişat ideea că fenomenul încălzirii globale va cauza schimbări majore şi probleme acute în lume, dar în modul lor de gândire scenariul prevedea că acestea se vor întâmpla într-o perioadă cuprinsă undeva între 50 şi 100 de ani şi că abia atunci se vor face resimţite efectele.

Pe acest fundal, parcă de coşmar, Traian Băsescu este preocupat de aşa-zisa reformă în justiţie. NU degeaba a semnat în primele 28 de luni de mandat nu mai puţin de 1.211 decrete privind schimbări şi numiri în funcţia de magistrat. În mandatul lui Ion Iliescu, numărul unor astfel de acte a fost de aproape 20 de ori mai mic - respectiv 62, în timp ce Emil Constantinescu a semnat 92 de decrete. Mai mult decât atât, peste 200 de magistraţi au renunţat la funcţii în momentul în care fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, intenţiona să elimine din lege pensia de serviciu. La finele anului trecut se înregistra un deficit de 428 de judecători şi 604 procurori. Asta este preocuparea lui Traian Băsescu şi nu ceea ce ne doare cu adevărat!

Nu degeaba există proverbul : "ţara arde şi baba se piaptănă."

Eu cred că acum trebuie să ne preocupe mai mult viaţa oamenilor, dar mai ales a generaţiilor viitoare. Fiecare individ în parte are un rol important în lupta pentru încetinirea procesului de încălzire globală, luptă ce nu revine în exclusivitate guvernelor şi marilor companii. Fiecare individ îşi poate aduce contribuţia la efortul global necesar pentru încetinirea procesului de încălzire globală.

Vă mulţumesc.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Nu suntem prizonierii rămânerii la putere cu orice preţ"

Nici nu ştiu dacă trebuie să ne bucurăm, sau să ne întristăm.

Să ne bucurăm, pentru că respingerea în Senat a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare demonstrează, iată, că nu există nici un fel de protocol secret de colaborare între PNL şi PSD, aşa cum clamează într-una PD şi PLD?

Sau, mai degrabă, să ne întristăm pentru că, iată, după ce a declarat sus şi tare că vrea stabilitate în România, că ţara trebuie condusă şi că Guvernul trebuie lăsat să îşi facă treaba, PSD recurge la acest joc de forţă, demonstrând că, de fapt, are o problemă de poziţionare în actuala conjunctură post-referendum şi post-moţiune?

PNL a mai spus-o şi cu alte ocazii: vrem să ne ducem până la capăt misiunea încredinţată şi vrem să de îndeplinim toate obiectivele asumate prin programul de guvernare. O bună parte a acestor obiective au fost deja îndeplinite, iar acest lucru se vede în creşterea economică şi în ridicarea constantă a nivelului de trai al românilor.

În acelaşi timp, însă, nu suntem prizonierii vreunei dorinţe de a rămâne la putere cu orice preţ. Dacă vom constata că ni se pun piedici şi din partea celor care până acum au dovedit o justă apreciere a contextului politic actual, probabil că vom face în aşa fel încât să ne depunem mandatul.

Iar cei care încep acum să semene, şi ei, vânt, vor culege ceea ce cu siguranţă că nu-şi doresc.

Domnul Gabriel Sandu:

Deşi are cinci ani de experienţă, România nu reuşeşte să absoarbă fondurile oferite de Uniunea Europeană. In fiecare an de până la aderare, ţara noastră a fost în pericol de a pierde banii de la SAPARD pentru că nu existau proiecte care să-i absoarbă.

Atunci, Kaj Mortensen, şeful unităţii SAPARD a Comisiei Europene, se întreba cu îngrijorare cum va putea România să cheltuiască după aderarea cei 30 de miliarde de euro alocaţi ei dacă nu a putut absorbi nici măcar fondurile pre-aderare.

Iată că temerile domnului Mortensen s-au adeverit şi că în acest moment România are cea mai mică rată de absorbţie din Europa, aproximativ 4%.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât România trebuie să plătească anual bani către Uniunea Europeană. De exemplu, pentru 2007 România ar trebui sa trimită aproximativ un miliard de euro către UE şi să primească aproximativ 1,5 miliarde sub formă de finanţări. In condiţiile unui grad atât de mic de absorbţie al fondurilor, pierdem bani.

Situaţia actuală se datorează în special incapacităţii guvernului de a informa şi de a promova eficient folosirea fondurilor europene.

Mai mult, din cauza crizei politice provocate de Călin Popescu Tăriceanu şi de PNL, activitatea ministerelor este blocată şi drept urmare programele operaţionale ajung cu întârziere la Bruxelles spre avizare, iar România pierde zilnic milioane de euro neramburasabili.

Agenţiile internaţionale de evaluare financiară se gândesc serios să ne reducă ratingul de ţară, fapt ce va avea consecinţe extrem de negative asupra mediului de afaceri şi a nivelului investiţiilor străine în România şi în consecinţă, asupra economiei în general.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Rusia se manifestă agresiv împotriva propriului ei interes"

Escaladând menţinerea trupelor sale în Transnistria, pe motiv că o îngrijorează amplasarea bazelor americane în România şi Bulgaria, Rusia greşeşte profund în actuala conjunctură internaţională.

Semnarea Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa este mult prea importantă atât pentru Rusia, cât şi pentru NATO, pentru a fi periclitată de găselniţa menţinerii a 1.200 de militari ruşi în aşa-numita republică transnistreană.

Numărul militarilor americani în România şi Bulgaria este infim, iar aceste trupe şi echipamente nu vizează în nici un fel spaţiul rusesc sau interesele politico-militare ruse, ci reprezintă un element de suport tactic pentru operaţiunile desfăşurate pe frontul luptei antiteroriste din Orientul Mijlociu.

Nu există nici un motiv ca Rusia să dorească menţinerea soldaţilor săi în Transnistria, mai ales că prezenţa lor în regiune a fost, este şi va fi întotdeauna asociată cu ideea de protejare a focarului de criminalitate internaţională pe care îl reprezintă autoproclamata republică de la Tiraspol.

Chiar dacă Rusia se pregăteşte de noi alegeri prezidenţiale, ceea ce răscoleşte în mod explicabil muşuroiul trăirilor şi manifestărilor de sorginte cripto-sovietică, nu cred că interesele pe termen mediu şi lung ale Moscovei sunt cel mai bine servite de o asemenea atitudine în chestiunea Tratatului.

Ba chiar, aş zice eu, dimpotrivă.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Drumurile româneşti - o mare groapă?"

Extinderea şi modernizarea infrastructurii rutiere a devenit o prioritate majoră pentru România. Creşterea economică impune tranzitarea ţării într-un mod mai rapid şi mai uşor. În plus, în calitate de nou membru UE, România are nevoie de conexiuni mai bune cu autostrăzile europene ultramoderne.

Cel mai îndrăzneţ dintre proiectele iniţiate de guvern până acum este Autostrada Transilvania - o autostradă de patru benzi, de 415 km, care leagă oraşul Braşov din centrul României de Oradea, la graniţa cu Ungaria. Acesta este în prezent cel mai mare proiect de autostradă din Europa.

La finalizarea sa, autostrada va forma o parte importantă a sistemului naţional de autostrăzi, oferind o legătură vitală cu restul continentului şi legând centre majore ale pieţei europene de cele din Asia Centrală.

Un alt proiect - care prevede construcţia unei autostrăzi între Bucureşti şi oraşul-port Constanţa de la Marea Neagră - continuă.

Tot în faza de construcţie este şi autostrada Bucureşti-Braşov, un proiect de 1,6 miliarde euro început anul trecut. Aceasta este o autostradă de 73,3 km, de două benzi, care va lega capitala de graniţa de vest prin unirea acesteia cu Autostrada Transilvania. Proiectul Bucureşti-Braşov va oferi o mult-aşteptată alternativă la Drumul Naţional 1, cea mai congestionată şosea din ţară.

Printre alte proiecte luate în considerare se numără o autostradă care va lega punctul de graniţă Nădlac din vestul ţării de Bucureşti, prin oraşul Timişoara. Există de asemenea planuri de construcţie a unei rute care va lega oraşul Suceava din nordul ţării de oraşul ucrainean Cernăuţi, legând autostrăzile paneuropene 4 şi 5.

Din păcate, însă, în şapte ani, România nu a reuşit să cheltuiască pentru infrastructura rutieră decât 200 milioane euro din fonduri europene deşi programul ISPA alocă acestui sector pentru perioada 2000 - 2010 aproape 673 milioane euro.

Proiectele propuse spre finanţare pe fonduri ISPA au atras până în prezent 364,5 milioane euro, din care numai 200 de milioane au fost propriu-zis cheltuite. Din această cauză, dar nu numai, infrastructura rutieră românească arată, în cele mai multe regiuni, mai rău ca după un bombardament. De aceea, atât autorităţile guvernamentale, cât şi autorităţile locale trebuie să depună eforturi conjugate pentru ca drumurile, în special cele de intrare în ţară, să devină practicabile, în sensul cel mai bun cu putinţă.

Un exemplu care, din nefericire, este grăitor pentru situaţia de mai sus, este drumul care leagă două localităţi din judeţul Cluj: Floreşti şi Apahida - două comune, unele dintre cele mai mari din punct de vedere al populaţiei şi teritoriului, cu o mare pondere economică la bugetul de stat. Din păcate, drumul dintre Cluj-Napoca - Floreşti şi Cluj-Napoca - Apahida se face, uneori, în mai bine de 3 ore, şi asta într-o zi fără incidente rutiere pe traseu. Această situaţie se datorează lucrărilor care se efectuează la carosabil, fără a oferi participanţilor la trafic variante alternative, care, în mod ironic, de altfel, se construiesc în acelaşi timp cu drumul principal. Motivele întârzierii lucrărilor sunt diverse şi, poate uneori, chiar justificate.

Vestul ţării reprezintă poarta de intrare în ţară a turiştilor, ceea ce determină dezvoltare regională, noi locuri de muncă pentru cei cuprinşi în programe turistice, dar nu numai, precum şi promovarea internaţională, în sens pozitiv, a României, lucru extrem de necesar mai ales în această perioadă.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Avem nevoie de o ajustare a strategiilor pe piaţa muncii"

Angajatorii din România ştiu ce vor. Ei caută personal calificat pentru anumite meserii şi profesori, cum ar fi programatori IT, secretare, contabili, farmacişti, agenţi de vânzări, zidari, tâmplari, dulgheri, faianţari, vânzători, ingineri de producţie, manageri de logistică, responsabili cu pregătirea profesională, controlori financiari.

Aşa spun studiile întocmite de companiile de specialitate în recrutarea forţei de muncă. La fel stau lucrurile şi pe listele săptămânale de ofertare a job-urilor disponibile la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Cu toate acestea, românii ar vrea să lucreze mai degrabă ca bodyguarzi şi agenţi de pază, casieri, inspectori de personal sau inspectori de calitate a serviciilor din magazine. Ori nu au pregătirea necesară pentru celelalte meserii, ori preferă slujbe mai prost remunerate, dar cu o încărcare de stres şi de responsabilitate profesională cât mai redusă.

Există, o spune aproape toată lumea, o criză a forţei de muncă. Aceasta se manifestă atât în domeniile de înaltă specializare, de unde specialiştii fie au emigrat, fie şi-au făcut firme proprii şi nu mai apelează la postura de angajaţi, cât şi în zonele de calificare în anumite meserii de natură practică. Culmea este că până şi forţa de muncă necalificată a început să fie deficitară, datorită angajării ei în agricultura de peste hotare.

Cred că este absolut necesar ca cele două ministere de bază, ministerul muncii şi ministerul învăţământului, să îşi conjuge eforturile şi, atât pe baza constatărilor actuale din piaţa muncii din România, cât şi pe baza unei strategii coerente, să încerce cât mai rapid să propună soluţiile cele mai adecvate pentru remedierea situaţiei.

Domnul Miron Ignat:

"De ce am votat împotriva trupelor militare americane"

Stimate colege, stimaţi colegi,

În anul 2005 s -a încheiat acordul conform căruia Statele Unite vor deschide în România mai multe baze militare. Să nu uităm că intrarea ţării noastre în NATO s-a hotărât la nivel de cabinet, fără un referendum naţional pe baza acestei decizii.

Înţelegerea a fost încheiată pe parcursul a 10 ani, fără o clauză, astfel încât Statele Unite pot lansa un atac pe teritoriul României fără să informeze sau să obţină acceptul autorităţilor române, conform acordului de amplasare a facilităţilor militare americane în România şi ar exista posibilitatea să se realizeze o armată, care să fie armata U.E., având bazele în U.E. şi nu o armată americană.

Parlamentul a aprobat staţionarea trupelor americane în şedinţa care a avut loc pe data de 2 mai 2007, însă nu am fost de acord cu acest lucru.

Localitatea Mihail Kogălniceanu va adăposti în acest an prima bază militară americană din această parte a Europei. În această localitate se va ridica din temelii un întreg orăşel care va deveni principala piaţă de recrutare a forţei de muncă şi loc de distracţie pentru soldaţii americani, românii urmând să devină cetăţenii unei adevărate colonii americane.

În ceea ce priveşte venirea armatei, americanii au fost foarte secretoşi, singura informaţie pe care le-au cerut-o localnicilor din Mihail Kogălniceanu a fost legată de vecinătatea terenului pe care urmează să se construiască baza militară, în cazul în care vor considera că ar trebui extinsă.

O dată cu formarea bazelor NATO, consider că nu ar trebui să participe doar cei 3000 de soldaţii americani, ci ar fi corect să se facă un procentaj, astfel încât să participe şi soldaţi români, alături de colegii lor din ţările europene.

Cea mai mare bază militară americană va fi cea de la Mihail Kogălniceanu, la care se alătură bazele de la Smârdan, Babadag şi Cincu. În plus, poligonul de la Babadag se află la depărtarea de 5 km de localitatea Jurilovca şi 7 km de localitatea Sarichioi, ceea ce reprezintă un dezavantaj deoarece în timpul tragerilor se zguduie pereţii şi geamurile caselor. Localnicii mi-au solicitat să ridic această problemă, deoarece există posibilitatea ca în câţiva ani să cedeze unele case şi ca aceştia să rămână fără un acoperiş. Acest lucru constituie un pericol pentru localnicii din zonă şi va implica despăgubirea lor în cazul pagubelor provocate de exerciţiile militare ale armatei NATO.

Tragerile au loc pe uscat, însă obuzele, cu compoziţia lor chimică, toxică ajung în Lacul Razim şi duc la distrugerea florei şi a faunei. Cea mai mare parte a localnicilor din aceste zone se ocupă cu pescuitul, iar datorită explozibilelor, peştele ar putea fi iradiat, ceea ce ar duce la îmbolnăvirea acestora.

Pescarii sunt anunţaţi să nu iasă la pescuit în timpul tragerilor, şi asta ar putea dura zile, săptămâni, ceea ce înseamnă o tragedie, deoarece pentru multe familii pescuitul este singura sursă de întreţinere şi de venit.

Consider că amplasarea forţelor armate NATO prezintă un pericol pentru locuitorii zonei şi un aspect negativ pe termen mediu şi lung privind dezvoltarea economică, dar şi susţinerea unui nivel de trai decent. De aceea am votat împotriva trupelor militare americane.

Vă mulţumesc.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Vinul românesc trebuie promovat la export"

Cu numai 138.000 de hectolitri, exporturile de vinuri româneşti au scăzut dramatic anul trecut, ajungând la numai 50% din vânzările realizate în 2005 pe piaţa externă. Pe plan mondial, însă, consumul de vinuri a crescut cu 14%, iar prognozele pentru 2007 indică un potenţial al cererii de vinuri de 233 milioane de hectolitri.

Culmea este că, în acelaşi timp, datele statistice indică un import de vinuri în România, din străinătate, de trei ori mai mare, adică de aproape 584 de mii de hectolitri - şi asta chiar în condiţiile în care vinul a fost, în ultimii ani, devansat de bere în preferinţele de consum ale românilor.

În acest moment, România dispune de o suprafaţă cultivată cu viţă-de-vie de circa 177.000 de hectare, cu aproape 63.000 de hectare mai mică decât cea negociată cu Uniunea Europeană, iar producţia anuală este de aproximativ 5 milioane de hectolitri de vin, realizată în 8 regiuni viticole, 37 de podgorii şi 171 de centre viticole.

Am stat de vorbă cu specialişti în domeniu, care mi-au spus că, din păcate, producătorii români nu au puterea comercială pentru a putea pătrunde în mod corespunzător pe pieţele externe. Vinurile noastre nu sunt cunoscute pe plan internaţional şi nu există un brand naţional în această privinţă, iar publicitatea lipseşte aproape cu desăvârşire.

Faţă de această situaţie, se impune, cred, elaborarea unei strategii coerente de promovare a vinurilor româneşti la export, prin participarea la târgurile internaţionale de vinuri şi prin stimularea investiţiilor în viticultură şi în turismul vitivinicol.

Avem exemplul celebru al unor ţări, ca Franţa, Italia, Spania, Australia şi chiar Statele Unite care au acţionat şi acţionează cu succes în această privinţă şi avem câteva pieţe foarte interesante la export, cum sunt Anglia, Rusia, Germania şi ţările scandinave, unde putem pătrunde şi ne putem extinde în viitor.

Ar fi păcat ca vinurile noastre nobile, cunoscute de sute de ani, să rămână nişte cenuşărese. Trebuie acţionat cât mai repede şi cât mai profesionist cu putinţă.

Doamna Lia Ardelean:

"Serviciile de ambulanţă în moarte clinică"

Ultimul raport de activitate al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) arată o realitate cutremurătoare: şapte bucureşteni au murit în fiecare zi a anului trecut deoarece ambulanţele nu au reuşit să ajungă la timp la locul solicitărilor. În creştere faţă de anul anterior, aceste cifre sunt absolut îngrijorătoare, comparabile doar cu rata mortalităţii cauzată de accidentele de circulaţie.

La această situaţie s-a ajuns din cauza degradării continue a situaţiei serviciilor de ambulanţă, nu numai în Bucureşti, ci şi în judeţele ţării, activitatea lor fiind grav afectată din cauza subfinanţării cronice. Este inadmisibil ca în anul 2007, specialiştii serviciilor de ambulanţă, cărora în mod normal ar trebui să li se creeze toate condiţiile necesare pentru salvarea vieţilor semenilor noştri, să folosească maşini vechi de 20-30 de ani. Astfel de "căruţe pe roţi" nu au cum să efectueze deplasări urgente spre destinaţiile solicitate de oamenii aflaţi în pericol de moarte, iar traficul infernal din Capitală şi marile oraşe contribuie la fel de mult la acţiunile de salvare sortite aproape din start eşecului. Pe lângă vechimea considerabilă a parcului auto, alte cauze care contribuie la iminenta stare de faliment a ambulanţelor României sunt lipsa personalului, dar şi deficitul de dotări. Decesul celor 2.313 locuitori din Bucureşti la care ambulanţa a ajuns prea târziu trebuie privit ca un semnal de alarmă de grad maxim. Ministerul Sănătăţii este obligat să întreprindă măsuri urgente, prin alocaţii bugetare satisfăcătoare către acest domeniu, pentru a salva ceea ce se mai poate salva şi pentru a preveni moartea altor mii de români nevinovaţi. În caz contrar, autorităţile abilitate riscă să devină complici ai provocării acestor morţi neanunţate, iar indispensabilul serviciu al salvării oamenilor suferinzi va intra la rândul său într-o nedorită moarte clinică.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"PNL nu a trădat idealurile Alianţei DA şi nici programul de guvernare"

Învinşi la moţiunea de cenzură şi constatând că nu pot determina căderea Guvernului, democraţii în frunte cu Emil Boc s-au hotărât să meargă, săptămâna aceasta, la tribunal, ca să ceară desfiinţarea din punct de vedere juridic a Alianţei D.A.

Gestul domniilor lor seamănă cu acela al morarului care s-a supărat pe sat, sau cu supărarea copiilor care îşi iau jucăriile şi pleacă acasă fiindcă nu li s-au satisfăcut anumite pretenţii absurde, sau fiindcă nu le-a ieşit "pasienţa" cu colegii de joacă.

Nouă, celor din PNL, ne pare rău că s-a ajuns în acest moment "istoric".

Dorim să asigurăm electoratul nostru, ca şi electoratul Alianţei D.A., că nu noi am trădat această structură, ci colegii noştri ne-au trădat pe noi, atunci când, în repetate rânduri pe parcursul anilor 2005 şi 2006, le-am solicitat sprijinul în vederea consolidării actului de guvernare.

Noi nu am trădat PD-ul şi nici pe preşedintele Traian Băsescu. Domnul Băsescu şi PD-ul ne-au întors spatele şi chiar au încercat să ne saboteze, aşa după cum opinia publică a remarcat de mai multe ori în intervalul de timp amintit.

De fapt, nici nu se poate pune problema în termenii trădării unui partid sau a unei persoane, ci dacă idealurile cu care am pornit la drum au fost trădate, dacă programul de guvernare a fost sau nu trădat.

Nici idealurile şi nici programul nu au fost trădate de PNL, iar acest lucru nu mai are nevoie de a fi demonstrat, fiindcă se observă cu ochiul liber şi se simte "pe pielea proprie", zi de zi, în sens pozitiv, de către majoritatea cetăţenilor României.

Domnul Dan Mihai Marian:

"Seceta, incompetenţa autorităţilor locale şi manipularea presei"

Seceta face ravagii în judeţul Vaslui. Cel puţin aşa reflectă jurnalele de ştiri, în special cele de la un anume post TV. Reporterii nu mai contenesc să prezinte în culori cât mai sumbre situaţia satului Valea lui Darie din comuna Roşieşti. Este al doilea caz după comuna Perieni când s-a făcut mare tam-tam mediatic datorită secetei care a epuizat apa din fântânile individuale. Ceea ce nu spun jurnalele TV este că autorităţile judeţene, în special Prefectura şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui s-au mobilizat şi au trimis cisterne cu apă cu mult timp înainte ca tiruri cu apă minerală să pornească tocmai de la Bucureşti. Este lăudabil gestul bucureştenilor inimoşi şi, totodată, regretabilă manipularea unor corespondenţi locali ai unui post central de televiziune.

Modul în care presa centrală a relatat despre seceta din comuna Perieni şi satul Valea lui Darie din comuna Roşieşti, judeţul Vaslui, contrastează evident cu felul în care presa locală a reflectat situaţia acestor zone afectate de secetă. Iată câteva titluri din cotidienele vasluiene: "Mult zgomot pentru nimic" sau "Doi miniştri la Valea lui Darie". Că s-a făcut mult zgomot pentru nimic, ne-am dat seama toţi cei prezenţi, inclusiv dl Cristian David, ministrul de Interne şi dl Traian Remeş, ministrul agriculturii, prezenţi duminică în satul Valea lui Darie.

Ceea ce nu s-a spus pe posturile TV este faptul că în localitatea vasluiană Valea lui Darie sunt 35 de fântâni, din care o fântână era secată de câţiva ani buni, iar una, care deservea o comunitate de cetăţeni ceva mai izolată de centrul satului, secase recent. Ministrul de interne, domnul Cristian David, a venit împreună cu o autospecială din dotarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a promis cetăţenilor că vor primi în fiecare zi câte 5000 l de apă potabilă şi 9000 l apă pentru consumul animalelor din gospodării până când se va finaliza aducţiunea de apă finanţată prin OG nr. 7/2007. În tot acest timp, primarul comunei Roşieşti, domnul Constantin Postolache, întâmplător de la PSD, era plecat la un concurs de fanfare în oraşul Negreşti.

Despre incompetenţa autorităţilor locale, în cazul de faţă a primarului Constantin Postolache, nu s-a făcut referire pe postul central care se doreşte un lider al informaţiilor naţionale. În loc să informeze, să educe şi să conştientizez cetăţenii şi autorităţile locale cu privire la responsabilităţile ce le revin în situaţii excepţionale, corespondenţii locali şi redactorii de la centru ai respectivului post TV se ţin de dezinformări şi manipulări care nu au nici în clin, nici în mânecă cu rolul pe care ar trebui să-l joace mass-media într-o ţară democratică. În mod normal, jurnaliştii respectivi ar trebui trimiţi la plimbare de către conducerea postului, iar dl Postolache de la Roşieşti ar trebui să-şi dea demisia pentru că nu-şi cunoaşte atribuţiile de primar. Dacă nu a fost în stare să procure o autocisternă cu apă pentru câţiva oamenii care se alimentau de la o fântână care tocmai secase, atunci măcar putea să anunţe Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau Prefectura. N-a fost în stare nici de una, nici de alta. În schimb, l-a dus mintea să cheme o televiziune centrală şi să isterizeze locuitorii aflaţi în nevoie şi, apoi, la apariţia miniştrilor şi a reprezentanţilor Prefecturii Vaslui, să dea birul cu fugiţii la concursul de fanfare.

Este inacceptabil ca pentru o problemă cum a fost cea din satul Valea lui Darie să vină doi miniştri ai Cabinetului Tăriceanu chiar la faţa locului pentru a căuta soluţii de rezolvare, în timp ce autorităţile locale zac într-o crasă indolenţă şi incompetenţă, cetăţenii îi tolerează, iar presa nu-i sancţionează.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Criza grădiniţelor nu aparţine METC"

Criza locurilor în grădiniţe nu poate fi imputată Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Cercetării, ci administraţiilor locale care nu s-au preocupat din timp să cunoască dinamica demografică în localităţile respective şi să ia măsuri concrete de asigurare a spaţiilor necesare.

Din punct de vedere administrativ, unităţile de învăţământ sunt în subordinea primăriilor, care dispun de fondurile necesare bunei desfăşurări a actului instructiv-educativ. Prin lege, primăriile trebuie să se preocupe de buna gospodărire a spaţiilor de învăţământ, inclusiv a grădiniţelor, de reparaţii, igienizări, extinderi şi investiţii în acest domeniu.

Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării este responsabil de domeniul curicular, de întocmirea programelor de predare-instruire şcolare şi preşcolare, de urmărirea aplicării acestora şi de administrarea politicii de resurse umane.

Este, însă, mult mai spectaculos să pichetezi un minister, în loc să te adresezi primăriei locale, primăriei de sector sau Primăriei Generale a Capitalei. Aşa au gândit, săptămâna trecută, sindicaliştii, unii dintre ei tributari încă mentalităţilor de acum un deceniu - un deceniu şi jumătate, când ministerul de resort era un fel de factotum.

Rezolvarea problemei grădiniţelor nu se face de azi pe mâine, iar dacă cei nedreptăţiţi nu se adresează acolo unde trebuie există riscul să nu obţină ceea ce au tot dreptul să ceară.

Stimaţi părinţi şi stimaţi sindicalişti din învăţământul preşcolar: cereţi şi speraţi că vi se va da. Dar cereţi acolo unde trebuie, nu la minister sau în altă parte.

Doamna Lia Ardelean:

"Instituţiile statului trebuie să răspundă nevoilor cetăţenilor"

De ani de zile, populaţia României aşteaptă în zadar normalizarea relaţiilor dintre instituţiile statului şi cetăţenii plătitori de taxe şi impozite. Oamenii se plâng pe bună dreptate de birocraţia excesivă din societatea românească, precum şi de faptul că sunt trataţi cu dispreţ de către funcţionarii plătiţi tocmai pentru a veghea la rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Este evident că nu putem găsi cele mai oportune căi spre dezvoltarea societăţii din moment ce contribuabilii trebuie să aştepte ani de zile pentru a primi un banal răspuns la o adresă trimisă autorităţilor.

Un exemplu concludent îl reprezintă cazul doamnei Ziman Delia Liana Hortensia, domiciliată în municipiul Arad, str. Capitan Ignat nr.8b. Aceasta ne-a sesizat cu privire la faptul că în anul 2004 a depus la Prefectura municipiului Bucureşti un dosar cuprinzând toată documentaţia necesară, conform Legii nr.290/2003, în vederea obţinerii de despăgubiri băneşti pentru un imobil pe care l-a deţinut bunicul dânsei în oraşul Cernăuţi din Ucraina. La trei ani de atunci, femeia aşteaptă încă răspunsul din partea Prefecturii Bucureşti şi mi-a solicitat ajutorul în acest caz, în încercarea de a determina instituţia respectivă să-i acorde dreptul minim de a fi informată în cunoştinţă de cauză.

Situaţia prezentată este doar una din sutele de astfel de cazuri cu care se confruntă românii. Numai la biroul meu parlamentar s-au prezentat zeci de cetăţeni aflaţi în cazuri similare, stupefiaţi şi disperaţi de indolenţa autorităţilor în a le rezolva petiţiile. Unii dintre oameni sunt în ipostaze chiar dramatice, sătui de lunile şi anii de aşteptare a unui simplu răspuns, dar şi de drumurile, banii şi timpul pierdut în căutarea dreptăţii. În opinia mea, este momentul să responsabilizăm într-un fel munca funcţionarilor publici şi activitatea instituţiilor statului, indiferent de domeniul de competenţă. De asemenea, ar fi de dorit normalizarea urgentă a relaţiilor dintre cetăţeni şi autorităţi, astfel încât omul care nu are bani de "cadouri" să fie tratat cu aceeaşi consideraţie şi celeritate ca şi cei în costume de firmă şi cu limuzine la scară.

Societatea europeană la care am aderat presupune îndeplinirea mai multor criterii de performanţă, nu numai în plan privat, ci şi în ceea ce priveşte buna funcţionare a instituţiilor statului. Se impune, în consecinţă, schimbarea mentalităţii funcţionarului de la stat, care trebuie să scape de tiparele învechite şi să demonstreze prin fapte că se află în slujba cetăţeanului.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Dreptate, ochii plânşi vor să te vadă!"

Au trecut 17 ani şi jumătate de la evenimentele din decembrie 1989, iar întreg adevărul despre cele petrecute atunci încă nu s-a spus.

Au trecut 17 ani de la evenimentele din iunie 1990, iar adevărul despre cele întâmplate încât nu se cunoaşte cu totul.

Ambele adevăruri rămân incomplete în absenţa soluţionării dosarelor penale privitoare la fapte cu consecinţe grave, îndreptate împotriva persoanelor şi a instituţiilor, împotriva liniştii publice şi a siguranţei naţionale.

Fapte de omor, distrugere, incitare la violenţă şi tentativă de lovitură de stat continuă să rămână nepedepsite, iar autorii lor se bucură în continuare de bunăvoinţa unei justiţii incapabile să finalizeze cauzele care i-au fost, de atâta amar de vreme, încredinţate.

Nu putem continua în minciună şi ignorare voită a realităţilor de atunci. Tergiversarea dosarelor revoluţiei şi ale evenimentelor din 13-15 iunie 2007 nu aduce nimic bun nimănui, cu excepţia vinovaţilor.

Cred că a sosit vremea ca procurorul care a instrumentat aceste dosare să le trimită instanţelor.

Sper ca acest procuror să-şi fi făcut treaba aşa cum se cuvine, întocmind rechizitorii solide, spre a nu da prilej instanţelor de judecată să îi facă scăpaţi, cu acte în regulă, pe făptuitori.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

"Dezastrul din agricultura românească"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Asumarea principiilor de guvernare a Alianţei D.A. de către Călin Popescu Tăriceanu se dovedeşte astăzi a fi pură demagogie politică, domnia sa fiind departe de condiţiile esenţiale ale acestora.

Aceeaşi linie de abordare a programului de guvernare se constată şi în cazul agriculturii, considerată de Partidul Democrat ca fiind un domeniu esenţial în care România îşi poate crea un avantaj real, concurenţial, în raport cu piaţa Uniunii Europene.

Dezinteresul total faţă de agricultură s-a manifestat în primul rând prin numirea ultimilor doi miniştri liberali, Dan Motreanu şi Decebal Traian Remeş, persoane fără minimă experienţă pentru gestionarea unui domeniu atât de complex precum agricultura, care prin acţiunile lor de gestionare şi control au demonstrat că sunt departe de principiile fundamentale ale programului Alianţei D.A. în ceea ce priveşte agricultura.

Este suficient să amintim doar câteva considerente deosebit de importante şi anume :

• încetinirea nepermisă de stabilire a resurselor financiare pentru derularea programului SAPARD şi FERMIERUL acestea aflându-se în acest moment în blocaj;
• încetinirea deliberată şi iresponsabilă a aplicării prevederilor legii fondului funciar, aflându-se astăzi într-o zonă dominată de abuzuri şi corupţie;
• sabotarea implementării programului rentei viagere cu generarea unei stări de nemulţumire în rândul populaţiei;
• lipsa de preocupare în ceea ce priveşte sporirea potenţialului agricol al României în condiţiile în care importul de produse agroalimentare a crescut, cu toate că România are o suprafaţă de teren agricol neexploatată;
• neglijarea sistemului naţional în ceea ce priveşte cercetarea agricolă. Nu se ţine cont de faptul că în România ultimilor ani condiţiile climaterice au condus la modificarea semnificativă a condiţiilor de cultivare a principalelor culturi necesitând introducerea şi studierea de soiuri rezistente în special la secetă;
• lipsa unei strategii de dezvoltare şi retehnologizare a unităţilor de prelucrare a materiilor prime agricole;
• inexistenţa unui sistem complet de credit agricol pus la dispoziţia fermierilor români care va ţine cont de condiţiile absolut specifice de programul de exploatare a producţiilor agricole.

Constatăm astfel că, după 1 ianuarie 2007, măsurile de reformă au fost mult întârziate, cu blocarea finanţărilor către populaţie din mediul rural, şi considerăm că simpla soluţie pentru deblocarea acestei situaţii este demiterea, odată cu ministrul agriculturii, a întregului Guvern şi organizarea de alegeri anticipate care va genera procedurile pentru stabilirea unui Guvern responsabil în România şi a unei conduceri eficiente la nivelul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică referitoare la despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite C.E.C. pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia.

Legea nr. 146/2007 reglementează despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia. Din păcate, aceste prevederi au omis persoanele care, având posibilităţi materiale mai limitate, au depus sume mai mici la CEC, sume pe care le-au transferat la Banca Română pentru Dezvoltare, în vederea achiziţionării unui autoturism din producţia internă. Acest transfer nu a afectat ordinea înscrierii la întreprinderea de distribuţie.

Mutarea banilor de la CEC la BRD s-a făcut având în vedere faptul că, la data respectivă, BRD era singura unitate din ţară care acorda credit pentru achiziţionarea unui autoturism.

Este necesară eliminarea discriminării pentru persoanele care şi-au transferat sumele de bani la BRD, considerând că este de datoria statului român să acorde drepturile tuturor persoanelor prejudiciate în acest caz, cu atât mai mult cu cât aceste persoane figurează şi Statutul Asociaţiei Păgubiţilor de Autoturisme din România.

Această reparaţie s-ar putea face prin modificarea Legii nr.146/ 2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Recunoştinţa pentru 5,6 milioane de români, depinde de votul dumneavoastră solidar"

DEX -ul ne spune că: solidaritate = faptul de a fi solidar (cu cineva); sentiment care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc. - Din fr. solidarité

Dragi colegi parlamentari, soarta a 5,6 milioane de pensionari, care au o pensie medie de 364 lei, depinde de votul dumneavoastră. Un milion de pensionari care au o pensie de 150 lei, în timp ce prima de vacanţă pentru un funcţionar de la Administraţia Prezidenţială este de 1.569 RON, depind de votul dumneavoastră.

1,4 milioane de pensionari care au o pensie cuprinsă între 140 şi 250 lei, în timp ce o singură deplasare a şefului statului pe o distanţă de 20 de kilometri ajunge sa ne coste peste o mie de euro, depind de votul dumneavoastră.

2,8 milioane de pensionari care au o pensie de 294 lei, în timp ce o singură deplasare a coloanei oficiale pe o distanţă care nu depăşeşte 18 km costă zeci de salarii medii ale unui român, depind de votul dumneavoastră.

Depinde de votul dumneavoastră ca această tristă statistică să nu mai existe.

Depinde de votul dumneavoastră să ştergem ruşinea clasei politice posdecembriste care i-a adus în această stare de sărăcie pe pensionari. Depinde de votul dumneavoastră să demonstrăm că recunoştinţa şi solidaritatea pentru 5,6 milioane de români, cărora firmele care au profit să le acorde 1% din profitul lor.

Depinde de votul dumneavoastră să demontăm ipocrizia demagogilor care i-au minţit pe cei 5,6 milioane de pensionari că vor trai mai bine, aşa că vă invit, dragi colegi, să votaţi solidar. Iniţiativa legislativă a PC privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse.

Va mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

"Acordarea de medicamente gratuite pentru pensionari"

Reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale şi îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice reprezintă obiective strategice în demersul Guvernului privind îmbunătăţirea actualului sistem de protecţie socială din România.

Creşterea constantă a preţurilor la alimente, creşterea costurilor la utilităţi (energie electrică, gaze, energia termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac faţă, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienţi bani.

Aşa cum se precizează şi în articolul din Constituţie menţionat mai sus, statul român are obligaţia să intervină cu măsuri de protecţie socială. Este nevoie să se modifice art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă, având în vedere creşterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalităţii, precum şi asigurarea continuităţii şi a calităţii serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare.

În Constituţia României la art. 47 se menţionează că "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii."

În virtutea acestor prevederi din legea fundamentală a statului român, autorităţile sunt obligate să asigure condiţiile unui trai decent pentru toate categoriile de populaţie, în special a celor defavorizate, categorie în care se încadrează şi pensionarii.

Domnul Horia Văsioiu:

"Legea votului uninominal poate fi adoptată până în toamnă"

Domnule preşedinte, doamnelor si domnilor,

După cum bine ştiţi, grupul de lucru format din reprezentanţi ai partidelor parlamentare şi ai Asociaţiei Pro Democraţia au definitivat textul legii privind alegerile parlamentare în baza votului uninominal mixt. În linii mari, proiectul prevede alegerea a 290 de deputaţi şi 124 de senatori, în 42 de circumscripţii electorale. În aceste circumscripţii, în funcţie de numărul de alegatori, se vor forma 145 de colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi 62 pentru Senat.

Dacă partidele sau alianţele din care fac parte vor atinge pragul electoral, câştigătorii din aceste colegii electorale vor deveni automat parlamentari. Cealaltă jumătate de locuri va fi ocupata după centralizarea voturilor la nivel naţional şi stabilirea numărului de parlamentari ce revine fiecărui partid. Din acesta se scade numărul de mandate obţinut în colegiile uninominale, după care se face distribuirea, în funcţie de procentele obţinute. Demisia sau decesul unui parlamentar vor duce la declanşarea alegerilor anticipate în colegiul nominal de care acesta a aparţinut.

Proiectul mai creează posibilitatea ca diaspora să aibă dreptul de a alege direct 4 deputaţi şi 2 senatori, iar minorităţile, altele decât cea maghiară, să aibă câte un deputat.

Doamnelor şi domnilor,

Cred ca acest proiect de lege este unul viabil, echilibrat şi corespunde dorinţelor electoratului, societăţii civile, preşedintelui ţării şi celor dintre noi care doresc reformarea clasei politice. El dă posibilitatea alegătorilor să aibă o ofertă mai clară şi mai responsabilă din partea partidelor politice, iar procesul de votare nu va mai fi supus atâtor suspiciuni, ca in anii anteriori, pentru ca fiecare elector va trebui să voteze doar în colegiul uninominal de care aparţine, astfel încât turismul electoral va fi eliminat.

Îmbucurător este faptul ca principalele partide din Parlament sânt de acord cu acest proiect de lege, ba, mai mult, au conlucrat cu succes la elaborarea lui. De aceea, cred cu convingere că, până în toamnă, putem da dovadă de voinţă politică astfel încât acesta sa treacă de Parlament. Trebuie sa facem acest lucru, pentru ca toamna ce vine va avea o agenda politică foarte încărcată: proiectele legislative întârziate la Guvern şi, cel mai important lucru, campania şi scrutinul pentru alegerile europarlamentare.

De aceea, cred că mobilizarea Senatului şi a Camerei Deputaţilor în sesiuni extraordinare ar fi o dovadă de responsabilitate faţă de cetăţeni şi o acoperire în fapte a promisiunilor făcute acestora.

Va mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

"Acordarea de tichete de masă personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului"

Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, care reglementează acordarea unor drepturi funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în Parlamentul României, prevede acordarea tichetelor de masă pentru categoria menţionată. Din păcate, s-a exclus de la acordarea tichetelor o categorie importantă a personalului din Palatul Parlamentului, importantă atât prin funcţionalitatea pe care o deserveşte cât şi numărul de persoane care o compune, ambele aspecte fiind esenţiale în desfăşurarea activităţii Parlamentului.

Din păcate, nici recenta modificare a legii 7/2006 nu repară nedreptatea făcută. Este regretabil şi trebuie îndreptată imediat această măsură discriminatorie printr-un proiect de lege care să prevadă acordarea tichetelor de masă şi pentru personalul care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Codului Muncii. Nu putem accepta discriminarea evidentă comisă de Legea nr. 7/2006, precum şi de modificările survenite ulterior.

Doamna Monica Iacob-Ridzi:

"Despre insituţionalizarea nepotismului în varianta executivă a lui Călin Popescu Tăriceanu"

Domnule preşedinte,

doamnelor şi domnilor parlamentari,

Abia a trecut un semestru de la aderarea României la Uniunea Europeană şi poate că e normal ca unele năravuri levantine şi metehne de comportament cu îndelungată tradiţie să se facă încă simţite. Să fim totuşi realişti. Dacă tragem o linie pe harta Europei, între Odesa şi Triest, observăm că suntem în continuare acolo unde am fost, adică în Peninsula Balcanică.

Euroscepticii pot spune că, iată, nu e uşor să te aliniezi la standardele UE, după o practică de cinci secole în Imperiul Otoman şi cinci decenii în Imperiul Sovietic.

E bine, e chiar foarte bine că românii au un dezvoltat cult al familiei, care a fost este şi va rămâne celula de bază a societăţii. Dar la unii, acest cult continuă să îmbrace forma hilară a nepotismului.

Premierul Tăriceanu este membru PNL, deci vine dintr-un partid cu veche tradiţie, dar care, cel puţin la modul declarativ, îşi propune modernizarea societăţii româneşti. Cetăţeanul Tăriceanu are un arbore genealogic, în timp ce numele lui Gigel Sorinel Ştirbu nu spune aproape nimic. Şi totuşi, acest Sorinel Gigel este numit de Tăriceanu secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor.

Orice contribuabil are dreptul să se întrebe ce legătură are Sorinel Gigel cu cultele şi cultura. Are o legătură, simpatică în felul ei. A fost cândva preot, dar a renunţat de sutană, s-a făcut liberal şi s-a apucat de afaceri. Nu e primul popă care ajunge la concluzia că e mai profitabil să vinzi lumânările decât să te plimbi cu ele aprinse prin faţa altarului.

Dar legătura teribilă, care propulsează un răspopit în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Cultelor, este de altă natură: Gigel Sorinel este cumătrul lui Tăriceanu. E neam de neam, şi liberal pe deasupra. Şi neamurile se ţin cu cheltuială publică.

Mai grav, pentru a-i face loc lui Gigel Sorinel, a trebuit sacrificat fostul secretar de stat, Adrian Lemeni, cadru didactic şi autor titrat, omul care în trei ani de mandat a reuşit să ducă la bun sfârşit o nouă Lege a cultelor, apreciată pe plan internaţional, lege care a beneficiat de acordul tuturor cultelor religioase din România. Un singur cusur i se poate reproşa lui Adrian Lemeni, însă unul impardonabil: nu are neamuri în structurile de vârf ale PNL.

Dacă Tăriceanu îl numea pe protejatul şi cumătrul său Gigel Sorinel secretar de stat la Reprezentanţa firmei "Citroen" în România, adică în afacerea sa de familie, nimeni n-ar fi zis nimic. Era normal. Dar Tăriceanu e un pragmatic. Deşi e creştin cu acte în regulă, Tăriceanu nu angajează preoţi rezervişti la Citroen. Dar secretar de stat la Guvern, de ce nu? În fond nu este el, Tăriceanu, şeful Guvernului? Nu este acesta Cabinetul lui? Nu deţine el, Tăriceanu, pachetul majoritar? E liber să facă ce vrea. PSD-ul îl susţine şi pentru un miliard de euro va trânti orice moţiune de cenzură.

Un vechi proverb românesc spune, brutal dar adevărat, că peştele de la cap se-mpute! Nepotismul fără jenă şi fără perdea, practicat de Tăriceanu, în ciuda accentului său liberal-european, păstrează un miros inconfundabil.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"22 iunie: ziua comemorării victimelor fascismului"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

În aceste zile, ca în fiecare an, doamnelor şi domnilor, se cuvine să comemorăm, măcar aducându-ne aminte şi aprinzând o lumânare, în memoria celor care au căzut victime ale fascismului. Nu putem trece peste această zi de 22 iunie, deoarece prea multe sunt persoanele care au avut de suferit din cauza acestui flagel, prea grave sunt faptele pe care le-au făcut cei ce l-au slujit şi prea mulţi sunt urmaşii celor care au avut de suferit, urmaşi care-i mai plâng şi astăzi. Fascismul este un flagel de care nu trebuie să uităm nicio clipă. Ştim foarte bine că acesta a reprezentat o ideologie apărută în Europa după primul război mondial şi a stat la baza unor partide de extremă dreaptă.

Făcând o analiză a acestui flagel putem să ne dăm seama din tot ceea ce l-a caracterizat de unde a rezultat toată realitatea următoare primului război mondial: naţionalism extremist, demagogie socială, misticism şi violenţă, eliminarea oricărei forme de democraţie sau libertate de exprimare în opinii, intoleranţă totală faţă de alte naţiuni, rase sau ideologii.

22 iunie, ca zi de comemorare a victimelor fascismului, rămâne în istoria lumii ca ziua în care peste 56 de mii de oameni au căzut în timpul răscoalei din ghetoul din Varşovia, în anul 1945, victime ale armatei germane.

Nimeni nu mai cunoaşte însă exact numărul evreilor care au fost exterminaţi datorită simplului fapt că erau evrei. Cea mai pustietoare conflagraţie mondială pe care a cunoscut-o omenirea rămâne cel de-al doilea război mondial. Cei trecuţi prin calvarul ghetourilor şi al lagărelor de concentrare, dar şi urmaşii acestora şi noi toţi vom păstra veşnic în inimi memoria celor peste 6 milioane de evrei exterminaţi de regimul nazist din anii celui de-al doilea război mondial.

E greu să vorbeşti despre toate aceste victime. E greu să găseşti o faptă pentru care ei se făceau vinovaţi. E greu să măsori cumva imensitatea suferinţei prin care au trecut aceşti oameni care au ajuns să fie trataţi ca nişte animale. Chinurile prin care ei au trecut pot fi greu explicate în cuvinte.

Nimic nu este mai glăsuitor decât mărtuia unui copil, care la vârsta de 6 ani a ajuns să simtă cruzimea armatei hitleriste. Numele lui e Lev Bakal, evreu născut însă în România. Cuvintele lui dau glas unei drame.

"Peste 10 000 de evrei din oraşul Brican, între care şi eu, am fost duşi într-un ghetou din centrul Ucrainei. Doar unul din şase au supravieţuit. Singurele surse de apă erau ploile şi roua de dimineaţă. Flămânzi şi desculţi, mulţi dintre deţinuţi nu erau siguri că mai apucă ziua de mâine. A urmat drumul, cu picioarele goale prin ploaie şi noroi, când a rămâne în urma coloanei însemna a rămâne în ghearele morţii. Mi-amintesc de bunica, atât de bolnavă încât nu mai putea umbla şi care a fost executată pe marginea drumului, pentru că nu putea ţine pasul cu restul coloanei. Îmi amintesc cum un ofiţer SS a scos un copil din coloană şi l-a aruncat la câini, care l-au rupt în bucăţi în câteva secunde. Un alt tânăr închis peste noapte într-o celulă a murit devorat de şobolani: scheletul său a fost găsit, de dimineaţă, curăţat de muşchi şi de ligamente. Nu voi uita niciodată căruţa care venea în urma mea şi arma nazistului îndreptată către mine. Încă văd caii cum refuză să mă calce în picioare, mai blânzi decât fascistul care îi mâna".

Orice alte cuvinte sunt de prisos.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Va mulţumesc.

Domnul Marius Rogin:

"Cât de importantă este transfuzia de sânge în România?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Una dintre multele probleme cu care se confruntă spitalele din întreaga ţară, este legată de scăderea din ce în ce mai ridicată a rezervelor de sânge. Acele rezerve de sânge care salvează vieţile celor care depind, de cele mai multe ori, de o cantitate de sânge. Deşi până mai anul trecut, ziua de 14 iunie trecea de fiecare dată într-un mare anonimat, nu acelaşi lucru pot să-l afirm şi despre data de 14 iunie a acestui an. În centrele mai multor oraşe s-a mediatizat această zi şi mă bucur să pot spune că s-a încercat sensibilizarea celor care ar trebui să facă acest gest nu doar atunci când sunt puşi în faţa unei situaţii dificile a unui apropiat, ci mai degrabă ca un gest civic. Şi cu toate acestea, rezervele de sânge din spitalele ţării sunt în scădere. Numărul persoanelor care fac acest gest este din ce în ce mai redus. Lucru care ar trebui să ne îngrijoreze.

În România, donatorul de sânge, în afara faptului că beneficiază de efectuarea unei serii de analize gratuite, primeşte un bon valoric de peste 50 RON şi are dreptul la o zi liberă, precum şi la reducerea transportului în comun, pentru o lună de zile, cu 50%. La fel de adevărat este şi faptul că multitudinea problemelor de zi cu zi, care ne înconjoară, ne face să ne gândim în primul rând la binele nostru şi mai puţin al semenilor noştri. Cei care trec însă de această nepăsare şi fac un gest de donare de sânge, sunt cei care merită toată stima noastră.

De multe ori m-am întrebat însă ce-i determină pe semenii mei să facă acest gest nobil: de a dona sânge. Mi-ar fi plăcut ca primul lucru la care să mă gândesc, să fie datorat unei responabilităţi civice, unei griji pentru aproapele nostru. Nu este însă tocmai aşa. Mare parte dintre cei care donează sânge fac acest lucru pentru bonurile de masă pe care le primesc. Din păcate, societatea noastră este una în care simţul civic sau grija faţă de aproapele noastru sunt două din lucrurile care au cam dispărut din vocabularul nostru. Se constată, din ce în ce mai des, că cei care fac acest gest de nobleţe aparţin de cele mai multe ori unei categorii sociale mai defavorizate. Iarăşi trebuie să spun că, din păcate, cei care donează sânge sunt oameni nevoiaşi. Omul sărac vine să doneze sânge, împins de nevoile de acasă. Din păcate, aceasta este realitatea, doamnelor şi domnilor. Nu aceasta e cea care ar trebui să existe, dar din păcate aceasta e. Din păcate, tinerele generaţii care vin din urmă, cele care ies de pe băncile şcolii, habar n-au despre ceea ce înseamnă să donezi sânge şi cât de important este acest gest. Şi mă gândesc la rolul pe care trebuie să-l aibă şcoala în acest sens şi nu numai ea. Un rol important îl are şi Biserica, educaţia religioasă, dar şi cea a părinţilor. La ce ne putem însă aştepta din partea unor părinţi care au idei preconcepute despre donare, din partea unor părinţi care n-au donat sânge nici măcar o dată în viaţă, sau din partea unora care mai degrabă îndeamnă copiii să nu facă acest gest.

Donarea de sânge rămâne însă un act umanitar faţă de semeni, este un gest nobil de ajutor al omului aflat în suferinţă. Oricine poate avea nevoie, într-un anumit moment al vieţii sale, de o transfuzie de sânge ca urmare a unor accidente sau a unor boli soldate cu pierderi masive de sânge. De cele mai multe ori, donarea de sânge nu poate fi înlocuită de niciun fel de tratament, având maximum de eficienţă.

Sloganul propus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a marca, în acest an, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge este "Salvaţi sângele pentru a salva maternitatea". Asta, pentru a sublinia rolul donaţiilor de sânge în salvarea vieţilor în cadrul îngrijirii materne şi perinatale. Pe cuprinsul globului sunt mai mult de 500 000 de decese materne pe an, 99% din ele având loc în ţări în curs de dezvoltare. Îmbunătăţirea accesului la transfuzii de sânge sigure poate ajuta la prevenirea mortalităţii şi la îmbunătăţirea sănătăţii multor milioane de femei şi nou-născuţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Violenţa în şcoli"

In România, în prezent, fenomenul violenţei în şcoli a căpătat proporţii cotidiene în condiţiile în care opt scoli din zece se confruntă cu o anumită formă de violenţă: violenţa între elevi, violenţa elevilor îndreptată împotriva profesorilor, violenţa profesorilor împotriva elevilor, violenţa unor tineri din afara şcolii faţă de elevi sau chiar faţă de profesori. Această violenţă deseori manifestată doar la nivel verbal, se transformă deseori în violenţă fizică.

Într-un studiu al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei se arată că liceele şi şcolile de arte şi meserii sunt mai violente decât şcolile generale, şcolile situate la periferie decât cele din centru, precum şi faptul că elevii din mediu urban sunt mai predispuşi la violenţă decât cei din mediul rural. Stabilind o clasificare conform studiului realizat de către ISE, se poate observa că pe primul loc se afla violenţa între elevi, urmată de violenţa elevilor faţă de profesori, pe ultimul loc aflându-se violenţa profesorilor îndreptată împotriva elevilor. Astfel, fenomenul violenţei îl întâlnim în 73,3% din şcolile generale şi 80,6% din şcolile postgimnaziale.

Pentru rezolvarea acestei probleme se impune înfiinţarea în fiecare scoală, în funcţie de necesităţile unităţii respective, a unui post de jandarmi care să prevină şi să intervină pentru aplanarea eventualelor conflicte, iar în acest sens am iniţiat o propunere legislativă ce urmăreşte reglementarea situaţiei existente la nivelul unităţilor de învăţământ din România. Necesitatea instituirii unor asemenea măsuri reiese din lipsa de autoritate şi gestiunea precară a cazurilor de violenţă a persoanelor însărcinate cu păstrarea ordinii şi siguranţei în şcoli. Înfiinţarea unor posturi ale jandarmeriei în unităţile de învăţământ, în funcţie de nevoile unităţii respective, va elimina fenomenul violenţei şcolare şi va aduce un plus de siguranţă părinţilor.

Domnul Petru Călian:

"Învăţământul românesc..."

Acum, în pragul vacanţei de vară, când elevii şi deopotrivă dascălii aşteaptă ultimul clinchet de clopoţel, problemele cu care se confruntă învăţământul românesc nu sunt deloc de neglijat. Un bine-cunoscut proverb spunea: "Dacă ai carte, ai parte". Astfel, educaţia, factor decisiv în formarea oricăruia dintre noi, trebuie şi este necesar să reprezinte una dintre priorităţile actualei guvernări. Datoria Guvernului, prin ministerul de resort, este aceea de a crea şi aplica condiţiile propice de dezvoltare pentru învăţământ, astfel încât să se asigure un progres sigur şi adaptat realităţii sociale prezente.

Cu toate acestea, constat cu tristeţe că educaţia nu mai este o problemă de căpătâi şi sunt profund dezamăgit de atitudinea manifestată faţă de actuala situaţie. Ne lipseşte un plan, o strategie ale căror rezultate să fie vizibile încă de la nivel preşcolar până la cel universitar. Modernizarea sau calitatea procesului educaţional nu este posibilă fără o alocare eficientă a resurselor în sistem. Deşi vrem un învăţământ democratic şi european, trebuie să ne gândim şi la miza acestui joc, la soarta generaţiilor viitoare. România s-a remarcat constant printre ţările cu mari valori, cu olimpici consacraţi pe plan internaţional care duc prestigiul ţării noastre peste hotare. Toate acestea demonstrează importanţa naţională a învăţământului care a fost, pentru diferiţi oameni, rampa de lansare către recunoaşterea lor. Nu dorim rezultate mediocre care să genereze persoane inadaptate realităţii sociale moderne.

Într-o ţară dominată de contraste, unde unii elevi parcurg kilometri pe jos pentru a ajunge la şcoală, iar alţii îşi turează motoarele, trebuie să le fie transmis simţul responsabilităţii, şi de la cine dacă nu de la noi.

Am încredere în capacitatea dascălilor de a ne duce copiii spre o şcolarizare şi o educaţie calificată, iar învăţământul românesc să-şi recapete locul şi importanţa în formarea fiecăruia.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

A vorbi despre nevoia de asistenţă sanitară a populaţiei din Fălticeni şi zona arondată aşa-zisului spital municipal fălticinean s-ar putea resimţi, de către cei care aşteaptă deja de ani de zile rezolvarea acestei probleme, ca o cinică bătaie de joc. Ce să mai argumentăm? Avem aceleaşi motive ca în anul 1990, când s-a hotărât edificarea unui spital nou, cu spaţii şi dotări în măsură să asigure îngrijiri calificate celor aflaţi în suferinţă. Aceleaşi motive, numai că agravate până la limita suportabilului de timpul trecut în vorbe goale, promisiuni electorale neonorate, fluturări de stindarde fals victorioase, declaraţii ofilite iremediabil de realitatea neputinciosului aşezământ, căruia îi spunem în continuare "spital municipal". Ar trebui, altfel, să scriem, sub sigla Ministerului Sănătăţii, "ruină, focar de infecţie, ruşine, nepăsare".

Ceea ce s-a aprobat şi edificat parţial sub guvernarea PSD, până în anul 1997, s-a degradat an după an şi n-a reuşit până în prezent să adăpostească decât disperarea celor privaţi de dreptul la sănătate. S-au perindat prin faţa noastră tot felul de personaje politice, care au promis fiecare un superspital, alimentând suferinţele cu angajamente ulterior nerespectate, cu detaşarea pe care numai ceva de la sine înţeles ţi-o poate oferi.

Sigur că promitem, dă foarte bine la electorat, mai ales că nu uităm să îndreptăm degete acuzatoare către adversarii politici. Sigur că nu mai pierdem timpul şi cu respectarea promisiunilor. Doar mai avem de oferit şi alte vorbe goale, dar atât de utile câştigării de capital electoral. Sună splendid să vorbeşti despre miliardele pe care le asiguri verbal, ca şi cum le-ai avea în buzunar. Pentru că acesta este ordinul de mărime asumat de un anume deputat local: miliarde, mai precis, 2 miliarde de lei vechi pentru noul spital.

În realitate, sumele, cu chiu cu vai, aprobate (umbre palide ale celor promise) au fost cheltuite repetat pentru un nou studiu de fezabilitate, pentru încă o variantă de proiect, pentru în edificiu mereu mai amputat, ca să folosim un concept specific domeniului. Şi aşa, iluzoriul spital municipal din Fălticeni este doar moneda forte în propaganda electorală.

Pe acest considerent, ne-am putea permite să suspicionăm specializaţii în minciuni de vădită intenţie de manipulare a beneficiarilor de servicii sanitare. Şi am avea motive suficiente să credem că, de fapt, nu există interes pentru construirea cu adevărat a spitalului. Pentru că ce promisiune cu impact comparabil la deţinătorii de voturi ar mai avea la îndemână, ce ne-ar mai putea promite domnul ministru al sănătăţii, în electoralele sale treceri prin zonă, dacă spitalul ar fi gata? Oare doreşte domnul ministru să punem la Fălticeni de o nouă legendă şi să nemurim zidurile promisiunilor domniei sale cu sacrificii omeneşti, ca meşterul Manole?

Îl anunţ cu strângere de inimă pe întâistătătorul sănătăţii în România guvernată portocaliu cu bătaie în albastru-galben, că, din nefericire, au murit deja oameni care ar fi avut şansa să mai trăiască, dacă Fălticeniul ar fi avut spitalul promis de atâtea ori. Să mai trăiască şi să mai voteze, măcar în anul 2008 şi poate chiar pentru partidul domniei sale.

Ofer domnului ministru Nicolăescu posibilitatea să analizeze din acest punct de vedere problema spitalului municipal Fălticeni. Poate va ajunge astfel la concluzia că, dacă cetăţenii nu merită grija domniei sale, poalele politice sub care se adăposteşte o cer!

Sunt obligat să dau ofertei mele caracter de ultimatum şi să solicit în mod expres un răspuns scris. Vorbele goale nu ne asigură sănătatea, domnule ministru, şi promisiunile nu ne garantează vieţile! E timpul să vă ţineţi de cuvânt!

Domnul Constantin Tămagă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După intrarea noastră în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, noi, românii, nu mai suntem singuri în faţa vicisitudinilor care ne-au marcat dramatic destinul, vreme de multe secole. Simţim tot mai aproape umărul comunităţii internaţionale. Nu mai suntem singuri în faţa furtunilor, dar, din păcate, suntem tot mai puţini. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, tendinţa de scădere a populaţiei în ţara noastră s-a accentuat alarmant în ultimii ani, devansând cu mult declinul demografic ce se înregistrează la acest început ce mileniu pe plan european.

Practic, România se află azi în rândul celor două ţări europene cu gradul cel mai înalt al depopulării. Factorii esenţiali care au determinat scăderea alarmantă a populaţiei sunt reculul masiv al natalităţii şi creşterea excesivă a mortalităţii, la care se adaugă migraţia externă explozivă din perioada tranziţiei atât de grea sub raport economic şi social. Date statistice recente arată că, în prima lună a acestui an, rata natalităţii a fost de 10,3 la mia de locuitori, reprezentând o uşoară creştere faţă de perioada corespunzătoare din 2006, dar mult sub cota celei din 1966 când s-au înregistrat 27,4 născuţi vii la mia de locuitori, a ajuns astăzi la 14,4 depăşind nivelul din 2006 care a fost de 13,3 la mia de locuitori. Dată fiind creşterea numărului de decese, faţă de cel al naşterilor şi în acest an sporul natural al populaţiei din ţara noastră va fi unul negativ. Şi, astăzi, ca şi în trecut, principala cauză a mortalităţii ridicate o constituie bolile cardiovasculare, cancerul şi bolile infecto parazitare. Deşi în multe ţări s-au înregistrat progrese uimitoare în tratamentul acestor maladii, la noi lucrurile rămân mai departe sub semnul unei indiferenţe inexplicabile, dacă nu de-a dreptul condamnabile. Dacă acum 30 de ani, în România nu se mai vorbea de tuberculoză, astăzi această boală a reapărut, prezentând manifestări îngrijorătoare în unele zone ale ţării.

Prin anii 1980, durata medie de viaţă era, la noi, de 68,5 ani, acest indicator demografic semnificativ este astăzi mai redus, având o tendinţă descendentă. De altfel, din acest punct de vedere, România se află pe ultimul loc în Europa. În primele luni ale acestui an a crescut numărul căsătoriilor şi a scăzut cel al divorţurilor, dar aceste fenomene legate de stabilitatea familiei continuă să exercite încă o influenţă negativă asupra creşterii demografice. Mai gravă este însă lipsa de speranţă pe care ne-o oferă prognoza în această privinţă. Aşa cum apreciază specialiştii Centrului de Cercetare Demografică al Academiei Române, în intimitatea demograficului, acumulările negative se consolidează, iar efectele lor vor apărea cu virulenţă atunci când generaţiile mici, de după 1981, vor ajunge la vârsta realizării căsătoriei şi dobândirii de copii.

Pe de altă parte, după 2025-2030, aceste generaţii vor constitui populaţie activă a ţării, iar raportul dintre ea şi cea vârstnică, provenită de dinainte de 1990, va cunoaşte o gravă deteriorare, cu implicaţii economice negative greu de evaluat astăzi la dimensiunea lor reală. De altfel, unii sociologi au ajuns la concluzia că dacă demografia va urma curba descendentă de astăzi, în 2050 România va avea circa 16 milioane de locuitori.

Un factor deosebit de activ în scăderea populaţiei îl constituie, de asemenea, migraţia externă. În ultimii zece ani, aproape două milioane de români au părăsit ţara, cei mai mulţi temporar, angajându-se ca muncitori sau specialişti, dar restul au renunţat la cetăţenie, stabilindu-se în străinătate. În Spania, în Italia sau în alte ţări, există comunităţi româneşti de zeci de mii de persoane. Lipsa locurilor de muncă de acasă, salariile prea mici în comparaţie cu cele din străinătate i-au împins pe mulţi români într-un adevărat exod către Occident, care a întrecut cu mult valul de emigrări spre America, de după primul război mondial. Cei mai mulţi emigranţi români privind din rândul constructorilor, electroniştilor, informaticienilor, medicilor, dar şi al ţăranilor.

Multe dintre satele noastre se golesc. Dacă autorităţile nu vor înţelege să adopte măsuri eficiente, care să determine o reală creştere demografică, dacă nu vor crea condiţii decente de viaţă, România însăşi se va goli. De pe acum, în multe domenii resimţim lipsa acută a forţei de muncă autohtone.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Lustraţia, arhivele şi nomenclatura" (III)

Deschiderea arhivelor fostului partid comunist asigură în principal informaţii privind pe cei care sunt cuprinşi în rezerva de cadre pentru o mare gamă de funcţii de conducere din economie, administraţie, cultură, învăţământ, sănătate, armată, miliţie şi justiţie.

Practic, toate posturile importante din sectoarele activităţii economico-sociale erau ocupate pe baza dosarelor de cadre (dar nu fără a se face o selecţie destul de riguroasă privind capacitatea profesională şi experienţa celui promovat).

Este important de ştiut câteva categorii de funcţii şi posturi care erau ocupate folosind ca sursă de cadre nomenclatorul existent în arhivele partidului unic, persoanele care deţineau astfel de funcţii regăsindu-se acum în practic toate partidele politice, unele ocupând chiar demnităţi importante.

Iată câteva dintre ele: şefii de birouri, servicii, departamente şi inspecţii din ministere (printre ele şi inspecţia navală de la fostul M.T.Tc.); directori şi adjuncţii acestora, precum şi şefii de servicii din centrale industriale, întreprinderi, unităţi de comerţ exterior şi bănci (inclusiv responsabili cu operaţiunile valutare din Ministerul Finanţelor); şefi de direcţii de specialitate, inspectorate şi alte servicii administrative de la nivelul judeţelor, funcţii care au asigurat şi asigură "rezerva de cadre" pentru mulţi actuali fruntaşi politici în teritoriu reprezentând în administraţia locală partidul pretins cel mai justiţiar şi mai "hotărât" să aplice legea lustraţiei (dar pentru alţii, nu pentru propriii lustrabili); ofiţeri din activul politic şi de comandă a armatei şi miliţiei; procurori şi preşedinţi de tribunale şi judecătorii (pentru cadrele din securitate există - se spune - o lege specială care le interzice accesul în funcţii de stat, dar nu şi pentru cei care au fost numiţi de Partidul Democrat); reprezentanţi ai presei care deşi nu au fost redactori şefi sau adjuncţi, au scris laudativ la adresa preşedintelui de atunci al ţării, contribuind în mod hotărâtor la cultul personalităţii acestuia (ca o ironie, o parte din ei fac acelaşi lucru pentru actualul preşedinte, contribuind la escaladarea crizei politice din ţară).

Enunţând aceste categorii de funcţii (desigur enumerarea nu este limitativă), se poate pune întrebarea: persoanele care se regăsesc în astfel de situaţie, nu trebuie lustrate?

Nu au ele bunul simţ să nu se considere "spălaţi" de trecut doar prin simpla apartenenţă la o anume formaţie politică şi în anturajul celui care se declară campion al anticomunismului?

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

"Vara asta se poartă moţiunile."

Am asistat săptămâna trecută la începutul unui lung şir de moţiuni prin care P.D.-ul încearcă să demonstreze că este un partid de opoziţie.

Ceea ce nu ştiaţi este faptul că avem şi un preşedinte în opoziţie. Asta chiar dacă din punct de vedere constituţional nu se prea poate.

Oricum, este de apreciat perseverenţa. Azi o moţiune de cenzură, mâine una simplă... şi aşa, unii devin experţi în elaborarea acestora într-un mod cât mai artistic.

Cine ştie, poate peste ani vor intra în analele istoriei ca poeţi ai moţiunilor de cenzură, iar generaţia tânără va studia exprimările metaforice cu excese lirice desprinse din acestea, devenite peste timp adevărate capodopere de artă.

Asistăm la un gen de operă al cărei moto este: dacă nu a picat Guvernul, mă scuzaţi ... Tăriceanu ..., poate pică totuşi un ministru. Seamănă a fi un gest de disperare, disperare poetică.

Spuneam că vara asta se poartă moţiunile.

Poate va fi chiar un concurs... cine a depus mai multe... moţiunea cea mai aberantă... moţiunea cea mai mică ...moţiunea cu cel mai mic număr de semnatari ...moţiunea cea mai penibilă.

Aş fi vrut să spun ...moţiunea iraţională... însă, acesta nu ar fi nici pe departe un criteriu de departajare.

Cu o motivaţie de genul ... măcar una să treacă, dacă nu mai încercăm ... vom fi spectatorii unor noi runde de moţiuni.

Tocmai s-au anunţat două moţiuni simple, una pe agricultură şi una pe sănătate.

Vom asculta aceeaşi poveste ... că este vară, că e secetă, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură nu funcţionează. În primul rând, aş vrea să vă anunţ ... ca să folosesc o veche zicere ... de tipul vara nu e ca iarna, iar când e secetă nu plouă.

De ce e agricultura în această situaţie?

De ce nu îl întrebaţi pe domnul Flutur ... el ştie mai bine. Ar putea să vă spună multe lucruri interesante. Oricum, la APIA puteţi întreba pe cineva de la P.D. ce s-a întâmplat şi de ce funcţionează aşa...

Să vorbim despre sănătate: în 2005 bugetul alocat sănătăţii a fost de 1.800.000.000, ca în 2006 să ajungă la 4,2 miliarde (adică 4,2% din p.i.b.) plus fondurile externe, ajungând aproximativ la 5,1 miliarde; s-a rezolvat problema medicaţiei pentru diabetici şi pentru cei bolnavi de cancer. Acestea două erau probleme istorice care păreau fără rezolvare; s-a găsit o soluţie pentru acordarea de locuinţe medicilor rezidenţi prin ANL, cât şi majorării salariale pentru aceştia cu 40%.

Înseamnă puţin? Înseamnă mult?

Poate pentru unii da. Domnilor, reveniţi cu picioarele pe pământ, nu există Moş Crăciun. Ştiu, vă stric un vis frumos. Sunt multe de făcut, chiar foarte multe, mai ales că timp de 14 ani nu s-a făcut nimic. Ţine de onoare să recunoşti succesele altora.

Oricum, începe o vară lungă... cu moţiuni, unele mai prozaice decât celelalte.

Poate căldura e de vină!

Vă mulţumesc.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Deficitul bugetar, un pericol pentru România".

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns amatorismul şi impostura celor responsabili de absorbţia fondurilor europene, ce face ca România să fie finanţatorul prosperităţii Uniunii Europene, acum deficitul bugetar estimat la 3,2% din p.i.b. va atrage sancţiuni din partea acestei organizaţii.

Procedura de deficit excesiv este declanşată, prin decizie a Consiliului European, în cazul în care un stat membru al Uniunii Europene obţine un deficit bugetar mai mare de 3% din p.i.b., limita admisă prin criteriile economice din Tratatul de la Maastricht.

Această măsură poate fi sub forma unei amenzi sau sub cea a reducerii ajutorului regional dacă situaţia nu se remediază rapid, dar cel mai grav lucru rămâne imaginea proastă de amatorism şi incompetenţă creată chiar în primul an de parteneriat.

Declinul încasărilor cauzate de modificările aduse regimului vamal şi al taxei pe valoarea adăugată, după aderare, putea fi previzionat dacă în fruntea Direcţiilor de Venituri din Ministerul Economiei şi Finanţelor ar fi fost conduse de specialişti şi nu de indivizi puşi pe criterii clientelare, al căror unic scop este realizarea intereselor de grup din care fac parte.

Supraestimarea veniturilor şi subestimarea cheltuielilor nu poate să facă decât mult rău stabilităţii situaţiei fiscal-bugetare, dar şi economiei în ansamblu.

Urmare notificării fiscale transmise EUROSTAT-ului la sfârşitul lunii martie pentru anul 2007, deficitul raportat de România, calculat potrivit metodologiei Sistemului European de Conturi (ESA95) este estimat la 3,2% din p.i.b., având în vedere:

• ţinta de deficit a bugetului general consolidat, potrivit metodologiei interne, de 2,8% din p.i.b.;
• un nivel al valorii titlurilor de despăgubire ce urmează să fie emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor egal cu cel al anului 2006 (0,4% din p.i.b.);
• un volum preconizat al împrumuturilor externe şi interne ale autorităţilor administraţiei publice locale la nivelul datelor disponibile pentru anul 2006 la momentul transmiterii notificării.

Pe primele 4 luni ale anului, se menţine o evoluţie nominală sub aşteptări a încasărilor bugetului de stat, veniturile aferente primelor patru luni reprezentând o pătrime din estimările aferente anului, doar 3,6% din p.i.b., faţă de 5% din p.i.b. anul trecut.

La nivelul bugetului consolidat, situaţia de asemenea se degradează la "Cap. Venituri", acestea scăzând cu 2,5 puncte procentuale de la 12,3% la 9,7% din p.i.b., la sfârşitul lunii aprilie.

Şi totuşi situaţia nu ar fi disperată dacă acest deficit bugetar ar însemna acoperirea deficitelor ascunse de infrastructură, educaţie, sănătate.

Din păcate, deficitul va creşte exploziv în ultima lună a anului, aşa cum am fost obişnuiţi, pentru că această construcţie bugetară este una bazată pe mijloace, şi nu pe programe, una în care conducătorii instituţiilor publice îşi pot sălta veniturile până la cer, în care pot tăia şi spânzura fără să dea socoteală nimănui.

Noul ministru al economiei şi finanţelor trebuie să dea dovada priceperii sale, schimbând starea de lucruri, distrugând grupurile-căpuşă.

Domnul Ion Dumitru:

Declaraţie politică: "Agricultura ... dezastrului!".

Agricultura românească este în declin. Responsabilitatea dezastrului a fost pasată, din păcate, de la Gheorghe Flutur la Decebal Traian Remeş, fără să-l mai punem la socoteală pe Dan Motreanu, care nu avea nici el vreo legătură cu acest domeniu.

Au fost aproape trei ani de experimente nefaste, de inconsecvenţă pe tărâmul dezvoltării acestui sector, care ar fi putut salva economia ţării, dar nu s-a vrut.

Nu a existat pricepere. Şefii peste agricultură au scos în faţă politici incoerente, populism dus la extremis, publicitate exacerbată. Guvernele de după 2004 nu au fost capabile să absoarbă fondurile comunitare destinate agriculturii. S-au cheltuit milioane de euro pe caravane, lozinci şi pliante.

Birocraţia excesivă, apariţia unor instituţii noi, deservite de recunoscători, de persoane numite în funcţii pe criterii politice, l-a îndepărtat şi mai mult pe fermierul român de fondurile europene, de ideea unei agriculturi competitive.

Şi, mai veni peste noi şi seceta! Recoltele se prăpădesc în câmp, topite de soare, fiindcă onor guvernanţii, prinşi mai mult în jocuri politicianiste şi scandaluri interminabile, nu au catadicsit să pună pe picioare sistemele de irigaţii.

Creşterea permanentă a preţului energiei şi combustibilului i-a decapitalizat pe fermierii români. Acum, la noi, se practică o agricultură de subzistenţă. Şi totul din cauza costului mare de producţie şi a lipsei pieţei de desfacere. Cei care ar trebui să plătească, pentru tot acest dezastru, s-au dat la fund. Au zburat spre alte partide, unde pozează în imaculaţi.

Domnul Alexandru Mocanu:

"Năravul din fire..."

Aflu că domnul senator Dan Voiculescu "cu ale lui antene puse una peste alta" a dat dispoziţie angajaţilor din cadrul trustului Intact să mă linşeze mediatic. Şi asta pentru că am avut curajul să mă abţin la votul dat în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, atunci când s-a pus în discuţie iniţiativa sa privind "Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu pensii reduse", ba mai mult, am declarat că demersul său, aşa cum a fost promovat, este populist şi 100% ipocrit.

Preţ de o săptămână, pe cele trei antene ale familiei, fotografia mea şi a celorlalţi 11 deputaţi care ne-am abţinut a "rulat" însoţită de comentarii care ne prezentau, ca în anii '50, drept nişte "parlamentari îmbuibaţi", adevăraţii duşmani ai pensionarilor!

Se pare că n-a fost de ajuns. Acum, onestul senator a ordonat postului teritorial din Alexandria să mă "termine", dând "indicaţii preţioase" să-mi filmeze casa, să scormonească în CV-ul meu că trebuie să găsească ceva compromităţor, să "aranjeze" nişte interviuri pe stradă cu teleormăneni care să mă critice şi alte lucruri de acest gen.

O mai spun încă o dată: aşa cum a fost propus, proiectul de lege, chiar dacă aparent este generos, el nu a putut convinge pentru că, printre altele:

• nu face distincţie între profitul brut şi profitul net (al societăţilor comerciale) asupra căruia ar trebui aplicat impozitul suplimentar de 1 %;
• aplicarea impozitului suplimentar de 1% numai la unele societăţi comerciale introduce o discriminare, practic o măsură neconstituţională, ce nu poate fi acceptată;
• în viziunea autorului, proiectul de lege nu introduce o normă obligatorie pentru societăţile comerciale, nu are forţă coercitivă, societăţile pot opta să nu participe la sistem, ori să se retragă oricând şi din acest motiv poate produce o adevărată babilonie în sistem;
• aplicarea acestei măsuri numai pentru o perioadă de 3 ani va conduce la sfârşitul perioadei la micşorarea cuantumului pensiilor, încălcându-se principiul "un drept câştigat nu poate fi retras".

Din aceste principale motive, împreună cu ceilalţi 11 colegi, am solicitat o amânare de una-două săptămâni a deciziei pe acest proiect de lege, astfel încât împreună cu toate părţile interesate (Ministerul Economiei şi Finanţelor, Casa Naţională de Pensii, organizaţiile patronale etc.) să eliminăm inconvenienţele arătate mai sus şi, totodată, să asigurăm un cadru legislativ coerent şi echitabil. Din păcate, domnul senator a refuzat categoric propunerea noastră. Nedorind să votăm împotriva unei astfel de iniţiative cu care, în principiu, suntem de acord, a trebuit să ne abţinem. În schimb, pe post s-a prezentat doar ce a dorit şi cum a dorit domnul Voiculescu. Pentru mine, cel puţin, astfel de apucături seamănă izbitor cu cele ale ofiţerilor, acoperiţi sau nu, ai fostei Securităţi.

Mai nou, partiduleţul domnului Voiculescu foloseşte "antenele" spre a ne anunţa că a mai făcut... o mărgică! Adică un proiect de lege depus la Senat, prin care valoarea punctului de pensie să crească de la 32 la 45% din salariul mediu net pe economie. Foarte bine, numai că un proiect identic a trecut de mult prin Senat, are raport favorabil de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, fiind susţinut inclusiv de PD şi mai are de trecut doar de votul final şi decizional al acestei Camere.

Şi atunci, la ce bun tot acest circ promovat cu asiduitate de cele trei antene? Probabil că să inducă în eroare opinia publică. Păcat! Cetăţenii României nu merită atâta dispreţ, cu atât mai puţin din partea familiei Voiculescu şi ciracilor acesteia!

Aşa stând lucrurile, aştept să văd efectele deontologiei profesionale care îi animă pe tinerii realizatori ai antenei voiculesciene.