Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Şedinţa a fost condusă, în prima parte, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Ioan Munteanu, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să declar deschisă prima parte a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor destinate prezentării declaraţiilor politice.

Astăzi vom începe cu reprezentantul Puterii. Domnul Emil Strungă, dacă este, din partea P.N.L. Vă rog să luaţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Bună dimineaţa!

Titlul declaraţiei politice pe care o prezint astăzi în faţa dumneavoastră este "Gestionarea populaţiei canine".

Problema câinilor comunitari reprezintă o preocupare majoră a României, ca ţară membră a Uniunii Europene. Rezolvarea acesteia impune întocmirea unei legislaţii care să ţină sub control înmulţirea haotică a câinilor fără stăpân, a celor care nu posedă un pedigree eliberat de Asociaţia Chinologică din România, precum şi stabilirea cadrului juridic pentru deţinerea şi creşterea câinilor.

Gestionarea eficientă a populaţiei canine aduce numeroase beneficii de ordin social - diminuarea riscurilor inerente pentru igiena, sănătatea şi securitatea omului, precum şi descurajarea abandonului, a neasumării responsabilităţilor ce revin proprietarilor de câini -, precum şi economic - reducerea costurilor ridicate pentru efectuarea tratamentelor şi a profilaxiei specifice aplicate animalelor şi oamenilor care au suferit zgârieturi sau muşcături cauzate de câini.

Beneficiarii aplicării unei legi care vizează problema câinilor comunitari sunt cetăţenii, adeseori implicaţi în incidente provocate de câinii nesupravegheaţi sau fără stăpân, dar şi animalele supuse unor rele tratamente, avându-se în vedere respectarea drepturilor acestor animale şi a deţinătorilor acestora, drepturi consfinţite de Convenţia Europeană pentru Protecţia Animalelor de Companie, ratificată de România prin Legea nr.60/2004.

Pentru a răspunde necesităţilor legate de gestionarea populaţiei canine, am pregătit o propunere legislativă, împreună cu domnul deputat Bogdan Ciucă, care urmează să fie înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Această propunere legislativă stabileşte condiţiile şi măsurile necesare pentru gestionarea populaţiei canine din România, cum ar fi sterilizarea câinilor, adopţia unui câine sau combaterea relelor tratamente la care sunt supuse animalele. Se stabilesc, de asemenea, obligaţiile şi responsabilităţile consiliilor locale de a supraveghea şi asigura condiţiile respectării legii.

În conformitate cu prevederile legale, consiliile locale se obligă să înfiinţeze servicii locale specializate de gestionare a câinilor fără stăpân. Fiecare serviciu local va avea în structură următoarele compartimente: compartimentul de realizare a catagrafiei, compartimentul adăpostului pentru câinii fără stăpân şi compartimentul de capturare şi transport a câinilor fără stăpân. La nivelul fiecărei localităţi, va fi amenajat obligatoriu cel puţin un adăpost pentru animalele fără stăpân, prin grija consiliilor locale, dotat cu toate necesităţile, inclusiv sterilizare sau eutanasiere.

Proiectul de lege în discuţie cuprinde şi obligaţiile deţinătorului de câini, care trebuie sa-i asigure animalului hrană, adăpost corespunzător şi tratament în cazul îmbolnăvirii sau accidentării. Deţinătorului i se interzice aplicarea metodelor de corecţie şi de dresaj care implică violenţă fizică sau psihică asupra animalului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu.

A depus, din partea Grupului parlamentar al P.N.L., în scris, declaraţia politică, domnul deputat Andrian Mihei; de asemenea, domnul Constantin Faina, de la Partidul Conservator.

Are cuvântul domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Ultima «descălecare» a U.D.M.R."

După ce sâmbătă, 13 octombrie, la Târgu-Mureş, Markó Béla a prezentat tema redesenării noilor regiuni de dezvoltare care să ducă la recunoaşterea oficială a mult doritului Ţinut Secuiesc, iar joi, 18 octombrie, la Sfântu Gheorghe, a vorbit despre Tirolul de Sud, unde demersurile pentru obţinerea autonomiei au durat 30 de ani "Noi suntem în anul 17, dar acest lucru nu înseamnă că mai trebuie să aşteptăm 13 ani" -, cu ocazia festivităţii de lansare a candidaţilor pentru Parlamentul European, de sâmbătă 20 octombrie, de la Târgu-Mureş, vorbind despre revendicările Uniunii Democrate Maghiare pentru maghiarii care trăiesc în România lansate sub sloganul "Nouadescălecare", Markó Béla a spus: "În 1526, strămoşii noştri au pierdut şi, pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată, această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este să redobândim acel pământ pierdut. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul."

Pentru prima dată, liderii U.D.M.R. nu mai sunt atât de siguri pe electoratul lor, care le-a dat un semnal foarte important cu ocazia votului la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Le este frică de candidatura episcopului Tökes László, care ar putea să le ia voturile unei părţi importante din comunitatea maghiară şi, de aceea, Markó Béla apelează la armele acestuia. Nu ştie însă, că maghiarii de astăzi se întreabă ce au câştigat în toţi aceşti ani de când U.D.M.R. a guvernat direct sau indirect, şi să-i scoată din sărăcia în care trăiesc? Nu ştie că aceştia se trezesc greu, dar, atunci când se trezesc, - aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută într-un sat din judeţul Mureş -, se îndreaptă spre Partidul România Mare, partid pe care îl apreciază ca fiind singurul partid cinstit, şi apelează la el şi la preşedintelui lui, domnul Corneliu Vadim Tudor, ca să stăvilească corupţia şi furtul pe care conducătorii U.D.M.R. le practică în mediul rural, unde pământurile retrocedate nu sunt identificate, sute de hectare de pământ sunt nelucrate, dar raportate ca însămânţate şi cultivate, pentru a se încasa subvenţia, subvenţiile acordate sunt furate, se întocmesc chitanţe false, în loc de chitanţe fiscale, şi câte şi mai câte ...

Markó Béla spune că vrea pământul, casele şi pădurile înapoi, dar uită că acestea sunt de mult în proprietatea unor reprezentanţi de vază ai U.D.M.R., foarte apropiaţi de el.

Pentru cine a urmărit cu atenţie evenimentul, declaraţiile lui Markó Béla privind noua descălecare reprezintă, de fapt, o recunoaştere voalată a ceea ce de mult se ştie, dar nu s-a recunoscut încă: faptul că ungurii au declanşat evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş; cine şi de ce a provocat acel carnagiu.

Pentru U.D.M.R., 22 decembrie 1989 a reprezentat speranţa mult aşteptată a reînvierii fantasmei Ungariei Mari. Numai că Ungaria Mare nu a existat niciodată; numai în minţile unor oameni bolnavi.

Pentru a încheia, doresc să prezint o întâmplare petrecută în urmă cu 27 de ani la Arad, când, la o întâlnire între şefii de stat şi de partid ai României şi Ungariei, Nicolae Ceauşescu i-a spus, pe un ton care nu admitea replică, omologului său ungar, care îl tot sâcâia cu problema ungurilor din Transilvania şi a presupusului teritoriu care, chipurile, ar aparţine "Ungariei Mari" "Tovarăşe Kádár, dacă tot mai insişti în această chestiune pe care a rezolvat-o, nu România, ci ţările Europei, eu pot să te primesc în câteva ore cu onoruri militare româneşti la Budapesta". Şi, după rostirea acestei fraze, Ceauşescu, s-a ridicat de la masă, punând punct discuţiei.

Nu vreau să fiu apreciat drept nostalgic, dar am dorit să compar pragmatismul şi verticalitatea lui Nicolae Ceauşescu cu poziţia conducătorilor României de astăzi care, de 17 ani, invită şi tolerează un şarpe veninos la guvernare. Mai mult decât oricând, România are nevoie să se debaraseze de astfel de conducători. A-ţi iubi ţara, a manifesta îngrijorare faţă de pericolele reale care o ameninţă, a venera trecutul glorios al poporului tău este o datorie şi o mare înălţare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

S-au prezentat şi au depus în scris declaraţiile domnul Rareş Mănescu şi domnul Miron Ignat.

Are cuvântul domnul Dumitru Bentu. Se pregăteşte domnul Frâncu.

Poftiţi.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Lisabona".

Summitul de vineri, 19 octombrie a.c., din capitala Portugaliei, a consfinţit capacitatea celor 27 de membri ai Uniunii Europene, de a identifica, în urma negocierilor, toate elementele componente ale textului final din Tratatul de reformă ce va înlocui Constituţia Europeană. După cum se ştie, aceasta a fost blocată prin votul negtiv al Franţei şi Olandei, în 2005.

Tratatul, ce va purta denumirea capitalei lusitane, va fi semnat la 13 decembrie şi, după ratificarea sa de către toate statele membre, va intra în vigoare înainte de iunie 2009, data alegerilor europarlamentare în Uniunea celor 27.

În cele peste 250 de pagini, sunt reglementări cu valoare de noutate, din rândul cărora enumerăm: preşedinţia semestrială rotativă va fi înlocuită cu un lider, al cărui mandat, reînnoibil, va fi de doi ani şi jumătate; va exista un şef al diplomaţiei europene, ales după metodologia desemnării comisarilor; deciziile vor avea la bază principiul dublei majorităţi - 55% dintre state, reprezentând 65% din populaţie -, renunţându-se, astfel, la unanimitate; Uniunea Europeană devine persoană juridică unică; tratatul include şi Charta Drepturilor Fundamentale ale Omului; cresc simultan puterile Parlamentului European, dar şi ale forurilor legislative naţionale.

Interesantă, însă, ni se pare poziţia diferitelor state membre, implicarea lor în desfăşurarea negocierilor.

Astfel, Italia a avut obiecţii legate de redistribuirea mandatelor în Parlamentul European, ea obţinând finalmente încă un loc, în condiţiile în care votul preşedintelui Parlamentului va fi unul cu totul excepţional; Marea Britanie a avut rezerve faţă de unele aspecte ale politicii externe, în noua concepţie, faţă de câteva prevederi din Charta Drepturilor Fundamentale ale Omului, dobândind dreptul "de a nu o aplica integral, din motive interne".

Un rol de primă mână l-a jucat şi acum Polonia care, din momentul aderării la Uniunea Europeană, îşi personalizează puternic interesele, dar şi obiecţiile. Aşa au procedat şi în timpul negocierilor foarte dure de la ultimul Consiliu European din luna iunie, când, ca şi acum, "au dat dovadă de consecvenţă, au riscat, dar au obţinut ceva". Concret: actualul sistem de vot, favorabil Poloniei, va fi menţinut până în 2014 şi, în anumite condiţii, până în 2017.

Polonezii s-au opus, alături de britanici, aplicării ad litteram a prevederilor din Charta Drepturilor Fundamentale ale Omului. Au reuşit impunerea "compromisului Ioannina" - care stipulează că "la cererea mai multor state aflate în minoritate, în cadrul Uniunii Europene, pot fi amânate unele decizii".

Firesc, vine întrebarea: care a fost contribuţia României? Ne-a edificat domnul ministru al afacerilor externe, un avizat vorbitor de limbă moldovenească, din care cităm: "elemente la care ţinea România, cele legate de simboluri, s-au pierdut pe drum".

Cu alte cuvinte, contribuţia ţării noastre a ajuns, printr-un efort "admirabil" de implicare şi "talent" diplomatic, la nivelul absorbţiei fondurilor comunitare în acest an - adică zero.

Iar prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum a fost percepută din reportajele transmise din Lisabona, a fost una strict topografică.

Să ne integrăm bine!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Frâncu, din partea P.N.L. Şi, apoi, domnul deputat Dumitriu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică: "Nu vrem rabla altora pe uliţa noastră".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mult-hulita taxă de primă înmatriculare auto, incriminată în fel şi chip, suspectată că ar servi cine ştie ce interese oculte în forma în care a fost introdusă de Guvernul Tăriceanu, criticată de oficiali ai Uniunii Europene şi propusă spre modificare, a adus un mare beneficiu României.

Spre deosebire de Bulgaria, care a acţionat de o manieră diferită în privinţa acestei taxe, ţara noastră nu s-a transformat, după aderarea la Uniunea Europeană, într-un cimitir de maşini vechi şi poluante.

Avem destule probleme de mediu, chiar şi fără un parc auto rejectat din ţările bogate ale Europei, iar acest lucru l-a înţeles foarte bine actualul guvern, care a reuşit să stopeze, fie şi numai pentru o vreme, fenomenul rablei altora pe uliţa noastră.

"Bani pentru cercetare, investiţie în viitorul naţiunii"

Guvernul Tăriceanu a decis să aloce, în bugetul pe anul 2008, un procentaj de 0,7% din p.i.b. pentru cercetare. Este cea mai consistentă sumă alocată acestui domeniu vital pentru România în întreaga perioadă post-decembristă, de şapte ori mai mare decât cea mai mare alocare bugetară făcută de vreun guvern de stânga, în anul 2004.

Acest lucru reprezintă dovada vie şi grăitoare a grijii pe care actualul guvern o acordă viitorului ţării noastre, care trebuie să redevină un exportator de tehnologie de vârf şi de produse de avangardă, bizuindu-se pe inteligenţa şi creativitatea cercetătorilor români, care, astfel, nu vor mai avea motive să plece de aici şi să se realizeze profesional pe alte meridiane.

Este unul dintre motivele care mă fac să afirm cu tărie că eu unul mă mândresc că sunt liberal.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Mihai Dumitriu şi se pregăteşte domnul Becsek, din partea U.D.M.R.

Domnul Mihai Dumitriu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Aspecte privind acreditarea Centrului Naţional de Formare Profesională şi sugestii pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Resursele umane sunt factorul-cheie al reformei educaţiei. Ele pot compromite total sau pot salva totul.

Pentru a avea o resursă umană de calitate în educaţie, una din măsurile necesare şi urgente este creşterea calităţii formării iniţiale şi continue.

În acest sens, la nivel naţional, s-a constituit Centrul Naţional de Formare Profesională (C.N.F.P.) al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

În intervenţia mea, aduc în atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi a altor factori responsabili câteva inadvertenţe din metodologia de acreditare a C.N.F.P., cu influenţe negative în pregătirea continuă a resurselor umane din învăţământul preuniversitar.

Relaţia dintre dependenţa şi autonomia între C.N.F.P. şi M.E.C.T. poate fi discutată din perspectivă funcţională şi/sau financiară. Raţiunea subordonării este susţinută de responsabilitatea ministerului pentru calitatea pregătirii continue a cadrelor didactice şi pentru gestionarea procesului. Independenţa financiară se justifică şi nu se justifică. Nu se justifică, prin aceea că utilizarea fondurilor se recomandă să rămână în seama ministerului, pentru a nu se produce risipă, şi se justifică, deoarece independenţa ar favoriza acces mai facil la aceste fonduri, atât din partea Casei Corpurilor Didactice, cât şi altor instituţii.

Împărţirea programelor de formare continuă în patru categorii este una care, în principal, a avut în vedere sursa de finanţare: finanţare de la minister (un program de perfecţionare odată la 5 ani şi trei programe de perfecţionare datorate reformei) şi finanţare din alte surse (patru programe europene şi două programe susţinute prin taxe ale cursanţilor).

Stimaţi colegi,

Criteriul sursei de finanţare nu este unul care să garanteze calitatea programelor şi nici creşterea interesului/cointeresarea cursanţilor şi/sau a furnizorilor.

Fondurile dobândite prin taxa cursanţilor nu generează obligatoriu mai mult interes din partea cursanţilor şi nici al furnizorilor, deoarece autofinanţarea induce "dreptul la diplomă", fără obligaţia participării la cursuri.

De aceea, propun Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ca finanţarea să se realizeze numai pe bază de proiecte câştigate pentru programele care aduc elemente de noutate în procesul de învăţământ. Acestea se pot identifica la nivelul ariilor curiculare, al obiectivelor, al tehnologiilor, al metodelor, al instrumentelor didactice şi/sau al formelor de educaţie - formal, nonformal, informal.

De asemenea, formularea însăşi a categoriei I de programe - o dată la cinci ani - este ea însăşi discutabilă şi ambiguă, deoarece induce ideea că pregătirea continuă se realizează o dată la cinci ani, nicidecum permanent.

De aceea, propun Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului modificarea sintagmei consacrată programelor de perfecţionare conform Legii nr.128/1997, astfel încât să conţină prevederea: "cadrele didactice din învăţământul preuniversitar trebuie să acumuleze în - nu la - intervale de 5 ani minim 90 de credite profesionale transferabile". Exprimarea actuală induce ideea de "reciclare profesională", şi nu ideea permanentizării interesului pentru pregătirea continuă.

Această precizare poate genera regândirea rolurilor atât pentru furnizorii de formare, cât şi pentru beneficiari.

Inadvertenţele, cel puţin de exprimare, se păstrează şi atunci când metodologia vorbeşte de posibilitatea împărţirii celor 90 de credite, astfel încât 45 pot fi dobândite din programe de perfecţionare o dată la cinci ani, iar restul - din alte programe.

Renunţarea la ideea ciclicităţii este obligatorie pentru garantarea continuităţii procesului de pregătire care, repet, este foarte importantă atât pentru furnizori, cât şi pentru beneficiari.

Stimaţi colegi,

Domnule ministru al educaţiei, cercetării şi tineretului, solicit, de urgenţă, revizuirea metodologiei de acreditare a C.N.F.P., cu atât mai mult cu cât trebuie regândit şi timpul de pregătire obligatorie, deoarece numărul creditelor solicitate, în acest moment, corespunde unui foarte mare număr de ore - 280 de ore -, echivalent a 35 de zile ori 8 ore pe zi - mă refer la creditele obţinute o dată la cinci ani. Dacă ar fi o pregătire permanentă - câte o zi pe lună şi/sau două zile pe lună a 4 ore pe zi -, cifrele ar fi egale.

Mai mult, actuala metodologie de acreditare nu garantează derularea aceloraşi programe pe durata integrală de 5 ani, deoarece acreditarea furnizorilor se face pe o perioadă de 4 ani sau de 3 ani şi în funcţie de programele derulate.

De aceea, propun ca programele de pregătire să beneficieze de evaluare la finalul perioadei de 5 ani, după care furnizorul să poată solicita prelungirea acreditării, ori să i se refuze aceasta.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Becsek Garda şi se pregăteşte domnul Vasile Mocanu şi, apoi, domnul Dobre, din partea P.N.L.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Doamnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 23 octombrie 1956, când studenţii din Budapesta au organizat o demonstraţie paşnică de solidaritate cu poporul polonez, nimeni n-a crezut că această manifestaţie va declanşa prima revoluţie anticomunistă din lume. Demonstranţilor, însă, li s-au alăturat şi muncitorii din capitala maghiară. La izbucnirea revoluţiei a contribuit intervenţia serviciului securităţii, care a deschis focul asupra demonstranţilor din faţa Radioului. Furia manifestanţilor a dus la dărâmarea statuii lui Stalin, fapt nemaiîntâlnit până atunci în statele comuniste subordonate Uniunii Sovietice.

În ziua de 24 octombrie au apărut coloane de tancuri sovietice în capitala Ungariei, care au deschis focul asupra demonstranţilor neînarmaţi, ajungându-se la un adevărat măcel. Din acest moment, insurecţia populară n-a mai putut fi oprită nici în Budapesta, nici în oraşele din provincie.

După formarea guvernului revoluţionar condus de Imre Nagy, la data de 27 octombrie 1956, trupele sovietice au părăsit capitala Ungariei. Noul executiv a acceptat majoritatea revendicărilor populare solicitate de revoluţionari şi a hotărât ieşirea Ungariei din Tratatul de la Varşovia, declarând neutralitatea ţării.

După această decizie istorică a guvernului revoluţionar, János Kádár a iniţiat formarea unui guvern comunist contrarevoluţionar care, în ziua de 4 noiembrie, cu ajutorul trupelor sovietice, s-a instalat la Budapesta. Deşi insurgenţii au luptat cu eroism împotriva trupelor de ocupaţie, rezistenţa lor a fost zdruncinată în câteva zile.

Reprezentanţii puterii comuniste din România s-au folosit de evenimentele revoluţionare din Ungaria, pentru a restrânge drepturile minorităţii maghiare. Represaliile s-au îndreptat şi împotriva intelectualilor români din marile centre urbane care, sub influenţa ideilor revoluţionare din Ungaria, au formulat, pentru prima dată, necesitatea introducerii autonomiei universitare.

Numărul celor întemniţaţi era de peste 10.000 de persoane, dar numeroşi savanţi, profesori universitari şi studenţi au fost deportaţi şi obligaţi la muncă silnică. Teroarea şi atrocităţile oficialităţilor comuniste au contribuit la restrângerea drepturilor cetăţeneşti din România.

Cei care au suferit mai mult erau reprezentanţii minorităţii maghiare din România. Astfel, numai în fosta Regiune Autonomă Maghiară, în perioada dintre 26 octombrie 1956 şi 31 decembrie 1965, au fost efectuate arestări masive, fiind pornite anchete penale împotriva a peste 1.100 de simpatizanţi cu evenimentele din Ungaria. Dintre aceştia, au fost trimişi în judecată şi condamnaţi la ani grei de temniţă 826 de persoane. Majoritatea acestora au fost judecaţi pentru "uneltire împotriva orânduirii sociale existentă în România".

Oficialităţile comuniste din România s-au folosit de situaţia politică creată după înfrângerea revoluţiei maghiare şi au desfiinţat atât Universitatea Bolyai din Cluj, cât şi Regiunea Autonomă Maghiară, contribuind, astfel, la eliminarea ultimelor rămăşiţe ale autonomiei limitate a Ţinutului Secuiesc.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Vasile Mocanu, din partea P.S.D.

A depus în scris, adineauri, domnul deputat Florin Iordache, declaraţia sa politică.

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru astăzi, "Un proiect de buget fără cap şi fără coadă".

Un Guvern eficient îşi chiverniseşte banii cu înţelepciune. Unde nu-i cap, vai de buzunare!

Întrebare: dacă în 2008 vor fi atât de mulţi bani, precum ni se spune, vor exista şi proiecte pentru dezvoltarea României?

Răspuns: din fericire, pentru că, din 2000, Guvernul Partidului Social Democrat a scos România din criza economică în care se afundase după 1989 - şi mai ales după 1996 -, bugetul central a devenit, de la an la an, tot mai puternic.

Din păcate, pentru că, din 2004, în fruntea ţării se află Guvernul Portocaliu, nu avem niciun fel de proiecte, niciun fel de strategie de dezvoltare a României.

Mai aveţi nevoie de dovezi?

De trei ani, ni se spune că fondurile alocate Sănătăţii au crescut vertiginos. Cu toate acestea, în fiecare lună, în faţa farmaciilor se strâng sute, poate mii de oameni bolnavi care au nevoie de medicamente. Iar în spitale, din caza condiţiilor "minunate", create de Guvernul actual, mor oamenii cu zile. Cumplit de grav este faptul că foarte multe victime sunt copii.

Ce proiect are Guvernul pentru însănătoşirea acestui domeniu esenţial al societăţii româneşti?

Partidul Social Democrat propune compensarea, cu până la sută la sută, a medicamentelor pentru cei care au pensii şi salarii de până la 400 de lei şi un salariu decent pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar.

De trei ani, ni se povesteşte că Învăţământul primeşte sume colosale. Cu toate acestea, mii de şcoli stau să cadă, iar zeci de mii de elevi învaţă în frig şi în condiţii asemănătoare celor de acum 100 de ani.

Ce proiect au guvernanţii, pentru a moderniza Învăţământul românesc?

Partidul Social Democrat solicită alocarea unui procent de până la 7% pentru educaţie, cercetare şi formare permanentă. Da, domnilor, reconectaţi Învăţământul la Cercetare, dacă doriţi performanţe!

De trei ani, patru miniştri ai agriculturii ne mint că mediul rural românesc se dezvoltă. În realitate, agricultura românească este pe moarte. În această toamnă, un val de scumpiri ale alimentelor de bază ne-a arătat cât de puţin s-a făcut în acest domeniu. De fapt, nu s-a făcut nimic.

Ce proiect are Cabinetul Tăriceanu pentru Agricultură?

Partidul Social Democrat propune subvenţii pentru toţi fermierii români, dar este absolut necesar ca aceşti bani să vină la momentul oportun. Nu la spartul târgului!

Aş putea continua cu exemplele negative încă trei ani de acum încolo, dar mă opresc, pentru a spune încă o dată: când guvernanţii nu au cap, vai de buzunare!

Vai de buzunarele românilor!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Traian Dobre.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

O declaraţie politică, o completare a domnului Bentu - n-am pregătit-o în sală, acum; era pregătită, deci, este o coincidenţă: "Se poate şi altfel".

În perioada 14-16 octombrie 2007, a avut loc în Portugalia cea de a 38-a Reuniune a Conferinţei organelor specializate în afaceri comunitare şi europene a Parlamentului European, denumită COSAC.

Reuniunea a fost deschisă de Jaime Gama, preşedintele Adunării Republicii, adică al Parlamentului Portughez, după care, domnul Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a vorbit despre Europa drepturilor şi rezultatelor, iar José Sócrates, prim-ministrul Republicii Portugalia, - despre priorităţile Preşedinţiei Portugheze şi viitorul Europei.

S-a discutat şi despre controlul Parlamentelor naţionale - 27 la număr, după cum ştim -, asupra afacerilor europene. S-a discutat despre strategia Lisabona, de dimensiunea mediterană a Uniunii Europene, despre migraţie, despre aprecierea Parlamentelor asupra programelor financiare ale Uniunii Europene; bineînţeles, parlamente naţionale - definire, priorităţi şi alocări de fonduri, globalizare, emisia de gaze.

Puncte de vedere asupra activităţii conferinţei interguvernamentale, care discută, în general, despre revizuirea tratatelor, au fost prezentate de Elmar Brook, baron Crespo, persoane foarte cunoscute.

Reprezentanţii parlamentelor naţionale şi-au exprimat diverse puncte de vedere, în final rezultând voinţa pentru semnarea tratatului de reformă, despre necesitatea unei Europe puternice, care, într-un final, prin efort colectiv, să ducă la creşterea nivelului de trai pentru cetăţenii europeni.

Vreau să scot în evidenţă aprecierea domnului Elmar Brock, vicepreşedinte al Parlamentului European, asupra problematicii şi viziunii delegaţiei române, exprimate prin intermediul celor care au luat cuvântul. Întâmplător sau nu, la mai puţin de 48 de ore, deci nu vineri, ci în noaptea de miercuri spre joi, s-a convenit semnarea tratatului de reformă, care va conduce spre o Europă puternică şi prosperă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban, din partea PRM.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Bălăcăreala - starea de fapt a unei naţiuni"

Din ce în ce mai des, în ultimele săptămâni, România a devenit un adevărat teatru de bălăcăreală. Începând cu viaţa politică şi terminând cu cea artistică, pe unde se întâlnesc cel puţin doi români, cearta, insultele şi mojiciile nu pot să nu existe. Şi toate acestea în numele dreptăţii, a intelectualităţii şi a puterii. Pentru că marea majoritate a celor care ajung să se jignească în public, consideră că puterea pe care o au, de la cea politică până la cea a banilor, le dă dreptul să terfelească tot ceea ce înseamnă în fond, comunicare, conversaţie, bun simţ şi responsabilitate.

România a ajuns să fie cotropită de acele aşa zise personalităţi care consideră că sunt mai presus de lege. Sub aparenţa unor oameni cu frică de Dumnezeu, arată totuşi că, de fapt, nu au nici o frică, că în numele credinţei pe care o invocă, mânjesc cu noroi tot ceea ce întâlnesc: de la viaţa particulară până la cea profesională.

Consternaţi, mulţimea românilor, fie că privesc la televizor, fie că citesc presa autohtonă, fie că sunt martori la asemenea discuţii, se întreabă din ce în ce mai des cum de s-a ajuns în acest stadiu, cum de uităm, de fiecare dată, că suntem creştini şi mai ales se întreabă, cu disperare, spre ce se îndreaptă societatea românească, ce exemple de viaţă vor urma copiii lor, având în vedere că nimeni şi nimic nu poate fi considerat ca exemplu în această ţară în ultimii 15 ani. Şi ajung şi ei la disperanta şi frustranta concluzie, că le este şi va fi mult mai bine acestor copii, printre străini, acolo unde totuşi nivelul de civilizaţie împiedică revărsarea mocirlei politice şi sociale.

Nu ştiu spre ce ne îndreptăm, dar este clar că totul pare a fi un dezastru. Ajungem ca să ne devorăm din răutate şi neputinţă, doar pentru un interes meschin şi minor, chiar membrii aceleiaşi familii, ca să nu mai vorbim despre cetăţenii acestui popor. Foamea de bani, rapacitatea au făcut din români adevărate surse de invidie şi răutate, care, de cele mai multe ori, au degenerat chiar şi în omoruri, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Noi, clasa politică, ar trebui să dăm semnalul unei curăţenii generale, prin îndepărtarea cauzelor şi efectelor mahalagismului politic şi a exponenţilor acestuia. A venit şi vremea ca noi, una din puterile acestei ţări, să dăm un exemplu în ceea ce priveşte conduita, ţinuta morală şi prezentarea în faţa populaţiei, nu doar în campania electorală care se apropie. Să dăm un exemplu pozitiv şi celor tineri sau mai puţin tineri, care totuşi nu doresc să plece de pe aceste plaiuri mioritice şi care speră că vor mai prinde şi vremuri în care raţiunea şi bunul simţ vor fi caracteristice tuturor, indiferent de starea materială, rangul politic sau gradul de cultură şi civilizaţie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul doamna deputat Olguţa Cocrea, din partea Independenţilor; se pregăteşte domnul Aledin Amet, Grupul minorităţilor naţionale.

Doamna Olguţa Cocrea:

"Referendum - un cuvânt care înseamnă bani"

Orice cetăţean român, căruia îi pasă ce se întâmplă în ţara noastră, se gândeşte cu tristeţe că urmează un nou referendum. De ce? Păi asta înseamnă zeci de milioane de euro aruncaţi pe fereastră, bani care ar trebui folosiţi judicios pentru nenumăratele probleme ale ţării.

Ştim cu toţii că aproximativ 75% din populaţia României doreşte votul uninominal, aşa că acest referendum este doar o portiţă legală pentru preşedinte de a ieşi în campania pentru alegerile europarlamentare, alături de partidul său de suflet.

Oare când poporul român îşi va da seama că este manipulat şi folosit? De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, pe cetăţeanul de rând nu îl interesează cine şi cum cheltuieşte banii şi, pe deasupra, îi place şi un pic de circ, aşa că îşi focalizează toate nemulţumirile asupra guvernului care trebuie să rezolve toate problemele, să dea cât mai mulţi bani fără a se gândi că şi pentru referendum se cheltuiesc bani tot de la bugetul de stat.

Este strigător la cer cum preşedintele, sub cupola legalităţii referendumului, de fapt, porneşte într-o campanie, ceea ce Constituţia României îi interzice. Oare câţi cetăţeni au realizat de câte ori a fost încălcată Constituţia?

Răspunsul este clar: foarte puţini. Toţi sunt dirijaţi să acuze Parlamentul României, Guvernul României şi să ridice osanale unui singur om. După cum evoluează lucrurile, mai este puţin şi vom ajunge ca înainte de 1989, când poporul proslăvea şi aducea omagii unui singur om. Noi, cei care am trăit în acea perioadă, ne gândim cu groază cum a fost şi personal nu pot să accept ideea că aşa de repede s-au uitat acele vremuri, iar acum ne îndreptăm cu paşi repezi spre un viitor dezastruos.

Nimeni nu contestă că avem un preşedinte popular, care stă în mijlocul mulţimii, care se comportă în viaţa de zi cu zi normal, dar de aici şi până a nu dori să se vadă manipularea la care suntem nevoiţi să privim şi, din păcate, nu o putem opri, asta este foarte grav.

Chiar dacă premierul Tăriceanu ar veni în Parlament să-şi asume răspunderea guvernamentală pe Legea votului uninominal, sunt sigură că s-ar găsi un alt motiv pentru a se face un referendum, deoarece ar fi singura cale legală prin care preşedintele ar putea fi în campanie electorală şi, bineînţeles, de a influenţa alegerile pentru Parlamentul European în favoarea partidului pe care îl patronează.

S-a văzut clar şi ieri, prin prezenţa domniei sale la Conferinţa Naţională a PD-ului, că este decis să pornească în campanie cu orice risc. Dacă, în perioada 2001-2004, domnul preşedinte Iliescu ar fi avut curajul să se afişeze pe faţă cu PSD-ul, reprezentanţii partidelor din opoziţie şi mas media l-ar fi desfiinţat imediat.

Cum ceilalţi doi preşedinţi au putut fi echidistanţi faţă de partidele din care au provenit, iar domnul preşedinte Băsescu nu are nici cea mai mică consideraţie faţă de celelalte partide şi faţă de Constituţia României?

Chiar dacă Guvernul României va hotărî, în şedinţa de miercuri, să-şi asume răspunderea privind Legea votului uninominal, sunt convinsă că, indiferent pe ce temă, dacă aceasta nu mai există, odată cu alegerile europarlamentare, se va ţine şi un referendum chiar şi cu o întrebare absurdă: "Trăiţi bine, cetăţeni ai României?"

Consider că banii care ar trebui cheltuiţi pe un referendum fără sens, să fie dirijaţi acolo unde cetăţeni ai acestei ţări mor de foame în case sau, mai grav, vine frigul şi vor fi găsiţi îngheţaţi în casele lor. Dacă, prin absurd, nu avem asemenea situaţii, avem destui bătrâni în azile sau copii în casele de copii, care şi-ar dori să trăiască în condiţii civilizate, să poată mânca măcar o zi pe săptămână ceea ce alţii mănâncă zilnic. Acestea sunt doar câteva exemple unde am putea da banii care ar fi cheltuiţi pe un referendum inutil.

Sper ca echipa de consilieri de la Cotroceni să reuşească să îl convingă pe domnul preşedinte că ţara are alte priorităţi şi încă un referendum ar reuşi să determine foarte mulţi cetăţeni să renunţe la dreptul de a vota, drept obţinut cu sânge în anul 1989.

În speranţa că în România mai există oameni care gândesc, mă refer la cei din politic, sper să fim scutiţi de un nou referendum şi cei vizaţi să dea dovadă de maturitate politică.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Aledin Amet. Vă amintesc că au depus în scris colegii noştri Ioan Stan - PSD, Florin Iordache - PSD, Viorel Pupeză, Andrian Mihei - PNL, domnul Miron Ignat - Minorităţi şi Constantin Faina - Partidul Conservator.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "promovarea personalităţilor de etnie tătară".

Menirea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România este să promoveze limba maternă, precum şi operele personalităţilor remarcabile.

În această ordine de idei, duminică, 14 octombrie a.c., în localitatea Eforie Nord s-a desfăşurat un eveniment cultural. Doamna Negibe Şucuri, ajunsă la o vârstă respectabilă, a publicat un volum de versuri în limba tătară, volum pe care a dorit să-l prezinte publicului.

O manifestare, la fel de semnificativă, va avea loc sâmbătă, 27 octombrie a.c., la sediul filialei Tuzla a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Tematica abordată va fi una generoasă, în sensul evidenţierii personalităţii lui Sebat Husein, important compozitor de etnie tătară.

În perioada următoare, se doreşte abordarea unui gen de acţiuni culturale, similar cu cele prezentate.

La sfârşitul lunii noiembrie, în mod tradiţional, se va desfăşura, la Medgidia, simpozionul dedicat omului de cultură Mehmet Niyazi. Ar fi o mare satisfacţie, pentru comunitatea tătară, dacă anul acesta va fi decernat, întâia dată, un premiu care să răsplătească pe creatorii de literatură în limba maternă.

Propunerea legislativă se află, deja, pe ordinea de zi a comisiei de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor.

În cursul lunii decembrie, U.D.T.T.M.R. organizează, în colaborare cu Facultatea de Istorie - Universitatea "Ovidius" Constanţa, simpozionul dedicat etniei tătare din România.

Aşadar, latura spirituală nu este şi nu va fi neglijată.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Petru Călian, din partea Grupului PD şi apoi domnul deputat Cornel Ştirbeţ, independent.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi vorbi liber astăzi, fără să citesc, şi alocuţiunea mea este legată de proiectul de buget pe anul 2008, propus de Guvernul Tăriceanu. Încă din start, doresc să precizez faptul că este un buget exagerat din toate punctele de vedere. El este construit în special pliat pe anul 2007, respectiv 2008.

În primul rând, estimările prevăzute în proiectul de buget sunt exagerate, pentru că se preconizează să se ajungă la încasări de până la 40% din p.i.b., pe fondul unei inflaţii extrem de scăzute, de 3,8%. Este imposibil de realizat aşa ceva.

În privinţa creşterilor, pentru principalii ordonatori de credite, se arată vremuri destul de întunecate. Cu excepţia învăţământului şi sănătăţii, unde, într-adevăr, vor fi procentele mai mari, în rest, banii vor fi aceiaşi cu cei care au fost alocaţi pentru 2007 sau poate sumele vor fi chiar mai mici.

Toate aceste chestiuni se datorează faptului că sume consistente de la bugetul de stat se transferă înspre bugetul asigurărilor sociale. De ce se transferă, ştiţi foarte bine, tocmai pentru a acoperi creşterea pensiilor, pentru că, în realitate, bugetul de stat este, până la urmă, principala sursă de venit. Mai mult de atât, afirm cu tărie faptul că Guvernul Tăriceanu încalcă şi din punct de vedere bugetar, dar şi din punct de vedere procedural, când mă refer la buget, încalcă, aşadar, Constituţia României.

În realitate, cota unică de 16% este praf în ochii celor care contribuie la p.i.b. De ce spun acest lucru? O să dau doar un singur exemplu, însă problema este foarte-foarte serioasă şi de ce acuz Guvernul, de fapt.

Deşi persoanele juridice din România plătesc taxă pe valoarea adăugată, plătesc impozit pe profit, plătesc impozit pe dividende, toate în procent de 16%, şi aceste persoane juridice depun ordine de plată cu destinaţie precisă (spre exemplu: TVA sau impozit pe profit), finanţele publice deturnează direcţia acestor instrumente de plată, operând penalităţi şi întârzieri, care sunt oricum exagerate. Mai mult de atât, chiar dacă agenţii economici îşi achită TVA-ul şi impozitul pe profit la timp, ei, totuşi, vor plăti penalităţi deoarece statul operează într-o manieră greşită, într-o manieră nelegală.

Faptul că un instrument de plată este deturnat şi nu este respectat un înscris oficial, în opinia mea ca jurist cred că este faptă penală, iar Guvernul ar trebui să răspundă pentru aceste încălcări grave, care, pur şi simplu, afectează, pe zi ce trece, tot mai mult mediul de afaceri. Este doar un exemplu, însă ele pot continua.

Aşadar, stimaţi colegi, domnule preşedinte, pe cale de consecinţă, acest buget nu poate să fie susţinut şi votat şi aştept cu nerăbdare şi varianta PSD-ului, să văd cum sună ea şi să stabilim care dintre ele este mai bună.

Însă un lucru este cert şi cu asta închei. Guvernul Tăriceanu nu mai trebuie să păcălească în special mediul de afaceri. Guvernul Tăriceanu trebuie să iasă din zona penalului şi să fie, într-adevăr, un guvern european, aşa cum ni-l dorim cu toţii.

Ca o primă măsură voi depune o iniţiativă legislativă prin care să modificăm codul de procedură fiscală astfel încât să ajutăm Guvernul să nu mai fie un Guvern penal.

Vă mulţumesc.

(Domnul deputat Petru Călian a depus, în scris, declaraţia politică consemnată în continuare.)

După cum bine ştim, Guvernul a aprobat Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008. Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor propune venituri totale de 174,206 miliarde de lei şi cheltuieli 186,203 miliarde lei. Personal, consider că acest proiect de buget este unul nerealist fiind extrem de influenţat de contextul alegerilor ce vor avea loc la sfârşitul anului.

În primul rând trebuie să fim realişti şi să vedem că necesităţile de cheltuieli atât de la bugetul de stat, cât şi de la celelalte componente depăşesc cu mult resursele disponibile. Pe de alta parte, acest proiect de buget nu face altceva decât să încurajeze migraţia forţei de muncă, deoarece nivelul salariului minim stabilit de Guvern este, cu doar 2% mai mare decât cel de anul acesta.

Declaraţiile miniştrilor sunt de-a dreptul fantasmagonice, spre exemplu: inflaţia, nu va fi mai mare de 3,8%, iar încasările vor creşte brusc până la 40 % din p.i.b., după ce în ultimii ani abia ajungeau la 30%. De asemenea, miniştrii susţin că veniturile bugetare vor creşte într-un ritm fără precedent, ajungând la 39,6% din p.i.b., iar dacă ne uităm la anul 2006 acestea abia dacă au ajuns la 30%, iar in primele opt luni din anul 2007 au însumat numai 20% din p.i.b..

Guvernul Tăriceanu ştie ce prinde la public: că să dea pensii mai mari a tăiat de la salarii şi şosele.

Un alt aspect demn de semnalat este faptul că banii alocaţi judeţului Cluj sunt insuficienţi. Trebuie avut în vedere faptul că priorităţile Clujului sunt continuarea lucrărilor de infrastructură, lucrări ce necesită 19 milioane de euro, construirea unei noi piste şi finalizarea lucrărilor la terminalele plecări-sosiri ale Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Pentru finalizarea acestor lucrări avem nevoie de suma de 60 de milioane de euro.

În concluzie aş vrea să menţionez faptul ca nici nu mă aşteptam ca proiectul de buget pentru anul 2008 sa fie altfel, având în vedere că la an electoral şi bugetul trebuia sa fie tot electoral.

Domnul Valer Dorneanu:.

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul Cornel Ştirbeţ; a depus în scris declaraţia politică domnul deputat Vasile Puşcaş de la PSD.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Impostură şi ipocrizie".

După ce s-a gudurat servil şi umil pe lângă Teodor Stolojan şi Traian Băsescu, până a ajuns prim-ministru şi preşedinte de partid, Călin Popescu Tăriceanu a devenit liberal. Adevărat liberal, hotărât să intre în istorie ca mare conducător. Fără scrupule, uitând ceea ce spunea despre susţinătorii săi la investirea ca prim-ministru şi la alegerea ca preşedinte al PNL, la scurt timp după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, îl exclude pe Stolojan din partid şi-l declară duşmanul său numărul unu pe Traian Băsescu. Nimic ieşit din comun până aici: dorinţa de putere şi schimbarea convingerilor nu sunt, în sine, lucruri rele. S-au manifestat şi se vor manifesta în continuare în acţiunile multor personaje politice, iar recunoştinţa este o floare rară, ce nu creşte în unghere sau cotloane întunecoase.

Domnul preşedinte premier nu s-a oprit însă aici. Cu motivaţii şi pretexte specifice impostorilor, elimină din PNL pe toţi cei care "au adus PNL-ul într-o poziţie extrem de favorabilă", aşa cum declara chiar el la Congresul partidului din 2005, declară decesul Alianţei DA, scoate PD-ul de la guvernare şi se proclamă stăpânul inelelor.

Acum, toţi cei care au avut un rol în căţărarea domnului Tăriceanu în fruntea PNL şi a Guvernului României, oameni, asociaţii sau partide, sunt scoşi din joc în mod incorect şi necinstit. Au fost aduşi în loc, puşi să conducă poporul român, valorile liberale: domnii Decebal Traian Remeş, Avram Mureşan, Tudor Chiuariu, Cristian Adomniţei, Cristian David, Paul Păcuraru, Mihai Voicu, Dorin Marian, ca să enumăr numai pe cei mai reprezentativi, în fruntea cărora stă bine înfipt Călin Popescu Tăriceanu.

Mă întreb şi, probabil, vă întrebaţi şi dumneavoastră: aceştia sunt oamenii aleşi în 2004 să conducă România? Răspunsul, evident, este, de această dată, un NU hotărât, scris cu litere mari, opus DA-ului Alianţei.

Şi, totuşi, culmile imposturii nu sunt atinse decât atunci când domnul Tăriceanu şi gaşca sa se substituie în drepturile poporului român, atunci când guvernează în numele şi în interesul poporului român, deşi reprezintă doar 13% din Parlamentul României şi are o şi mai mică susţinere populară. Aceasta este impostură. Impostură în formă pură, exersată pe note fals liberale.

Impostura, însă, fără ipocrizie, nu poate supravieţui şi, de aceea, domnul Tăriceanu afirmă peste tot şi încearcă să demonstreze că guvernează în interesul cetăţeanului. Aceasta îi este expresia favorită, pe care o foloseşte ori de câte ori are ocazia. Nu spune numele cetăţeanului, noi, însă, îl putem deduce uşor. El poartă unul din numele enumerate mai sus sau al altor prieteni din copilărie ai domniei sale.

În fapt, pe domnul premier nu-l interesează sub nicio formă cetăţeanul român, nevoile şi interesele sale şi nici prezentul sau viitorul României. El îşi aduce aminte de pensionari, de învăţământ sau sănătate doar atunci când îi este în pericol scaunul de prim-ministru. Atunci oferă, dacă nu dă, că nu dă de la el, pensii, salarii şi fonduri de investiţii nelimitate. Desigur, doar pentru interesul cetăţenilor.

Soarta Partidului Naţional Liberal este o altă preocupare a premierului. Afirmă oriunde că exercită o guvernare liberală şi că doreşte binele acestui partid. Pe cine poate păcăli? Tot ce întreprinde din punct de vedere politic demonstrează că îl interesează doar rămânerea la guvernare cu orice preţ, cât mai mult timp. Nu are nicio importanţă ce se întâmplă după aceea cu PNL.

Sigur că, din câte spune domnul Tăriceanu, rămânerea sa în fruntea Guvernului se face numai pentru asigurarea stabilităţii politice a României, pentru integrarea în structurile europene şi, în final, pentru binele cetăţeanului; acelaşi cetăţean invocat mereu de premier.

În realitate, domnul prim-ministru ştie că taxa de primă înmatriculare nu poate fi justificată ca taxă ecologică sau altceva, decât dacă domnia sa este în fruntea Guvernului. Ştie, de asemenea, că numeroasele show-room-uri auto se pot obţine numai prin semnarea unor hotărâri de guvern sau ordonanţe pentru participarea statului în combinaţii de afaceri ciudate pentru privatizarea unor societăţi sau pentru achiziţii publice. Şi mai ştie, sigur, domnul premier ceva, anume că, nemaifiind în funcţie, nu mai poate interveni pentru a înlătura conflictul de interese în care se află cei care avizează urmărirea penală a miniştrilor şi atunci ce s-ar petrece cu justiţia română, cu România, dar cu miniştrii, dar cu domnia sa? Toate aceste interese şi extrem de numeroase altele personale ale membrilor găştii care conduc România astăzi se topesc şi devin interesul cetăţeanului în argumentaţia şi logica domnului Tăriceanu.

Este asta ipocrizie? Poate nu, dar atunci este minciună sfruntată şi prostie pentru cei care acceptă o asemenea stare.

Domnule Tăriceanu, impostura şi ipocrizia sunt, au fost deja plătite mult prea scump de cetăţenii în folosul cărora pretindeţi că luraţi. A venit timpul să vă gândiţi cum şi, mai ales, care dintre făptuitori vor plăti. Trebuie să cugetaţi adânc, domnule Tăriceanu.

Sacrificiul lui Remeş şi Mureşan este neînsemnat, iar dumneavoastră trebuie să ştiţi sau, dacă nu, să aflaţi ce urmează şi să ne spuneţi şi nouă.

Sunteţi "capo di tutti capi", cu ghilimelele de rigoare, bineînţeles.

Vă urez succes, domnule premier.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Au depus adineauri în scris declaraţiile politice domnul Mircea Man, Alexandru Mocanu şi domnul deputat Bogdan Ciucă; primii doi au fost de la PD, domnul Ciucă de la Partidul Conservator.

Are cuvântul domnul deputat Ioan Munteanu de la PSD.

Domnul Ioan Munteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Între clauză şi foamete".

La zece luni de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află într-o situaţie îngrijorătoare: în mai puţin de o lună, până la data de 9 noiembrie, autorităţile române trebuie să corecteze deficienţele din sistemul de plăţi din agricultură, în caz contrar va fi activată clauza de salvgardare şi se vor reduce fondurile europene pentru subvenţionarea acestui sector cu 25%.

Am semnalat în permanenţă neregulile din agricultură nu pentru a-i ataca pe actualii guvernanţi, ci pentru a-i atenţiona asupra pericolelor care ne pândesc dacă nu vom aborda, cu toată răspunderea, domeniul agricol. Am cerut preşedintelui Băsescu să discute în CSAT despre agricultură şi despre siguranţa alimentară a românilor. Nu a auzit nimeni apelul nostru.

Într-o ultimă încercare, am cerut Guvernului Tăriceanu, prin moţiunea de cenzură din 25 iunie, să ia aminte la avertismentele celor care ştim cum se munceşte pământul şi să îndeplinească măcar cele 13 obiective pe care le propusesem şi pe care Camera Deputaţilor le-a acceptat. Aproape nimic din ce ar fi trebuit luat în seamă nu i-a impresionat pe cei din Ministerul Agriculturii, din Guvern ori din structurile prezidenţiale.

În mai puţin de 3 ani, s-au perindat la conducerea ministerului trei miniştrii, fiecare dintre ei părăsind fotoliul din alte motive decât cele legat de performanţă ori de profesionalism. Fiecare dintre ei a demolat, cu bună intenţie, puţinele lucruri bine făcute înaintea lui. În aceste condiţii, nu-i de mirare că întârzierile, nerealizările şi pierderile de tot felul au adus agricultura în pragul falimentului.

Cel de-al patrulea ministru al defunctei Alianţe Dreptate şi Adevăr se ambiţionează să declare că îşi va preda mandatul dacă nu va scăpa România de ameninţarea clauzei de salvgardare.

Se pare că la baza acestui nestăvilit optimism se află şcolirea în Franţa, la vremea când ocupa funcţia de subsecretar de stat, când era consilierul lui Fluture şi când ar fi trebuit să se ocupe de accesarea programelor de dezvoltare rurală şi agroalimentară.

Domnul ministru contează pe răspunderea colectivă a aceleiaşi echipe care ne-a condus în situaţia de salvgardare.

Declaraţiile sale, inclusiv cea legată de faptul că nu trebuie căutaţi vinovaţii pentru răul din agricultură, mă determină să-i acord un credit limitat doar din spirit de breaslă şi din bun simţ.

Cert este faptul că, cu sau fără clauză, România este ameninţată de foamete pentru simplul fapt că cei răspunzători au dispreţuit pământul şi au dat cu piciorul unor oportunităţi importante. La vremea aceasta ar fi trebuit, alături de turism, să fie domeniile cele mai competitive şi să ne fi făcut cunoscuţi în Europa ca producători adevăraţi şi nu ca importatori de alimente. Şi ar fi trebuit ca fondurile destinate ţăranilor să fi fost consistente, capabile să rezolve şi situaţia terenurilor aflate în paragină, şi a animalelor fără hrană şi fără adăposturi, a procesării produselor, şi a pieţelor de desfacere şi a atâtor altor nevoi.

Ultimul ministru critica bugetul din vremea lui Fluture şi ne asigura că în anul 2008 vor fi bani să te scalzi în ei. Dar nu e deloc aşa, pentru că, concret, agricultura are alocaţi prin buget, în acest an, doar 1,25% din p.i.b., cea mai mică sumă alocată vreodată agriculturii după anul 1989. Vă puneţi întrebarea ce fel de politică agrară se face în România?

Calamităţile naturale, preţurile scăpate de sub control, dar şi incompetenţa celor responsabili vor crea o situaţie fără precedent în România. Vom asista la frământări sociale incredibile, la atacuri dure, şi, din păcate, se va muri de foame într-o ţară bogată, dar prost guvernată. Piaţa românească de alimente va fi invadată de produsele depreciate din rezervele ţărilor comunitare, aflate la limita termenului de garanţie, periculoase pentru sănătate, dar la preţuri foarte mari achiziţionate.

Chiar dacă vom scăpa de clauză, guvernanţii nu vor scăpa de criticile şi de mânia celor mulţi, flămânzi şi umiliţi. Dacă ar fi ştiut să-i aprecieze pe oamenii pricepuţi în ale agriculturii şi dacă s-ar fi ţinut cont de sutele de propuneri, venite din partea acestora, astăzi, cu siguranţă, nu s-ar fi ajuns aici.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu stimate coleg.

Domnul Ioan Ţundrea, din partea Partidului Conservator şi apoi domnul Mihai Apostolache din parte PSD-ului.

Domnul Ioan Ţundrea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Vă dorim acasă, militari români!"

Am învăţat că eroii sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. "Am învăţat că nu contează ce ai în viaţă, ci pe cine ai alături", spunea extraordinar Octavian Paler. Iar poporul român şi noi, conservatorii, vă avem pe dumneavoastră, eroii armatei române ştiuţi şi cei mai mulţi neştiuţi, care aţi făcut ce trebuia şi când trebuia, indiferent de consecinţa sacrificiului vostru.

Tocmai din aceste motive, "vă dorim acasă, militari români!", pentru că prea mult sânge aţi vărsat pentru eliberarea altor teritorii.

Omagiul conservatorilor se îndreaptă cu pietate şi recunoştinţă atât spre înaintaşii noştri care, prin dăruirea lor de sine, au făurit ţara noastră, dar şi faţă de cele care le-au stat alături în aşteptări chinuitoare, multe devenind văduve şi cărora li se cuvine un loc de mare cinste. Tocmai din aceste motive, "Vă dorim acasă, militari români", pentru că prea multe familii de români îndoliate îşi plâng fiii pe sicrie aduse din depărtări.

În 1917, admiraţia pentru eroii armatei române şi-a manifestat-o însuşi preşedintele american Theodore Roosevelt, care mărturisea: "... Singurul punct sigur pe frontul oriental e locul unde se află armata română". Şi armata română trebuie să fie acasă, în Europa, unde face ce trebuie, adică apără valorile Statelor Unite Europene într-o construcţie democratică durabilă. De aceea, "Vă dorim acasă, militari români!"

Şi chiar dacă setea de sânge a actualului preşedinte pentru vieţile curmate nedrept şi inutil ale tinerilor soldaţi români este de neoprit şi nu-i produce nici o remuşcare, noi, conservatorii, afirmăm răspicat "Vă dorim acasă, militari români!"

Să ne reamintim că anul trecut, chiar de ziua Armatei Române, ministrul apărării a trebuit să demisioneze, fiind debarcat într-un mod abject de acelaşi preşedinte, care, în loc de a-şi servi ţara, aşa cum i-o cere Constituţia, dă palme permanente României.

De acea noi, conservatorii, vă anunţăm încă o dată, domnule Băsescu, că îi dorim acasă pe militarii români.

Dumneavoastră, domnule Băsescu, sunteţi indiferent la durerile tinerilor care îşi varsă sângele pentru cauzele pierdute ale "licuricilor", în faţa cărora vă ploconiţi.

Dumneavoastră, domnule Băsescu, sunteţi indiferent şi la durerile bravilor veterani şi ale văduvelor de război pe care îi alungaţi din casele lor, amintindu-vă aici de cazul dramatic al generalului Lungu.

De aceea noi, conservatorii, în ciuda opoziţiei preşedintelui PD Traian Băsescu, şi nu al tuturor românilor, considerăm că este o datorie de onoare să ne cinstim Armata, ca un corp de elită al societăţii româneşti, model de dăruire în interesul păcii şi al bunei convieţuiri dintre naţiuni, transmiţându-vă La mulţi ani, tuturor militarilor români şi dorinţa noastră: "Vă dorim acasă, militari români!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Apostolache Mihai. A depus în scris domnul deputat Ion Stan de la PSD.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Nebunia asfaltării a cuprins şi Prahova".

De mai bine de două săptămâni pe drumul naţional care face legătura între Ploieşti şi Bucureşti se lucrează intens. Se decopertează porţiuni din vechiul covor asfaltic aflate în perfectă stare de utilizare şi se toarnă un nou strat de asfalt.

Tot mai mulţi oameni care circulă pe acest drum se întreabă de ce sunt necesare astfel de lucrări, în condiţiile în care carosabilul nu prezenta probleme. Are cumva ministrul transporturilor prea mulţi bani şi nu ştie pe ce să-i cheltuie mai repede sau trebuie să primească clientela politică a celor aflaţi astăzi la putere noi lucrări, că doar se apropie sărbătorile şi, nu-i aşa, "moşul" trebuie să aibă desaga plină.

Dacă tot există bani pentru infrastructură, de ce nu s-a gândit domnul ministru al transporturilor să-i aloce pentru refacerea drumului naţional care face legătura între Ploieşti şi Târgovişte sau să-i utilizeze pentru extinderea drumului naţional dintre Ploieşti şi Braşov, varianta de pe Valea Teleajenului, unde blocajele au devenit regulă. Sunt bucuros că s-a gândit şi la judeţul Prahova atunci când a alocat fonduri pentru refacerea infrastructurii, dar cred că firesc ar fi fost ca aceste sume să fie alocate către zone care au nevoie urgentă de ele şi nu către obiective de curând modernizate şi aflate în stare normală de utilizare.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Dan Grigore, Partidul Democrat.

Domnul Dan Grigore:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de azi se intitulează "Cum poate un primar să guverneze după propriile legi?"

Foarte recent aduceam în discuţie exemple elocvente de gestionare defectuoasă a treburilor publice pe care le-am întâlnit la nivelul unor autorităţi publice locale din judeţul Ialomiţa. La acel moment, am sperat că aceste exemple vor fi din ce în ce mai puţine, în condiţiile în care se mizează tot mai mult pe guvernare transparentă, eficientă, în conformitate cu interesele comunităţii. Realitatea din România anului 2007 mă contrazice, din păcate, fără drept de apel.

Astfel, primarul comunei ialomiţene Perieţi nu pare să fi auzit vreodată de guvernare pe baza principiilor transparenţei, eficienţei şi mai ales în interesul cetăţeanului care l-a învestit în această funcţie prin votul acordat în urmă cu 3 ani. Doamna primar înţelege să administreze comuna după propriile reguli, sfidând legea şi consiliul local, care este, potrivit legii, legislativul unităţii administrativ teritoriale. Deşi primarul este obligat prin lege să ducă la îndeplinire hotărârile consiliului local, şeful executivului nu numai că nu face acest lucru, ci dimpotrivă, se substituie legislativului comunei şi ia decizii fără consultarea acestuia în ceea ce priveşte administrarea treburilor publice. În urma numeroaselor sesizări făcute de consilieri, a fost dispus un control de către Instituţia prefectului, control în urma căruia au fost descoperite o serie de deficienţe şi ilegalităţi în activitatea primarului şi a primăriei: lipsa unui program anual de investiţii, neinventarierea domeniului privat al comunei, contracte încheiate de primar fără hotărârea consiliului local şi lista ar putea continua, raportul întocmit de Prefectură fiind destul de voluminos.

De asemenea, anul trecut, edilul comunei Perieţi a contractat lucrări publice pentru reabilitarea primăriei, şcolii şi căminului cultural în valoare de 3 miliarde lei vechi, fără acordul consiliului local, care, conform legii, are obligaţia de a aproba documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de construcţii şi reparaţii. Şi, pentru ca tabloul modului în care funcţionează primăria să fie complet, trebuie menţionat că locuitorii comunei Perieţi şi ai satelor aparţinătoare Stejaru, Păltiniş şi Misleanu se confruntă cu o situaţie absolut dramatică în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă. Această situaţie a fost făcută publică nu de primar, aşa cum ar fi fost normal, ci de medicul de familie Ştefan Stoica la o dezbatere pe tema calităţii apei potabile, organizată de Consiliul judeţean Ialomiţa şi Asociaţia pentru transparenţă decizională în luna iunie. Atunci s-a aflat că apa furnizată populaţiei din comună nu este potabilă, soluţia identificată de autorităţile judeţene fiind aceea de a aproviziona populaţia cu apă transportată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, cu atât mai mult cu cât temperaturile prognozate erau caniculare.

În urma demersurilor făcute de prefectură, au fost alocate 11 miliarde lei vechi pentru rezolvarea situaţiei apei potabile de la Perieţi. Cu toate acestea, apa furnizată în reţeaua publică a localităţii Perieţi este menajeră. Nici în Stejaru şi Misleanu lucrurile nu stau mai bine. Conform unui buletin de analize din 12 septembrie, în localitatea Misleanu se înregistrează depăşiri de concentraţii maxime admise de 1,58 ori pentru amoniu şi de 8 ori pentru sulfuri şi hidrogen sulfurat, iar la Stejaru amoniul depăşeşte de 2,63 ori concentraţia maximă admisă.

Potrivit afirmaţiilor medicului din comună, din punct de vedere chimic, apa este un fel de bombă care afectează sănătatea populaţiei pe termen lung. În aceste condiţii au demarat lucrările pentru realizarea unei surse de apă prin forare, în ciuda faptului că este clar că aceasta nu îndeplineşte parametrii necesari pentru a fi potabilă. Problema locuitorilor din comuna Perieţi şi satele aparţinătoare, care de ani de zile consumă apă cu sulfuri şi hidrogen sulfurat, pare să fie departe de a fi soluţionată.

Modul în care doamna primar înţelege să-şi exercite atribuţiile stipulate în legea administraţiei publice locale este absolut original şi în acelaşi timp, este demn de analizat de către autorităţile abilitate să verifice activitatea primăriei şi modul de cheltuire a banilor publici. Şi totuşi, cea care suferă cel mai mult datorită abuzurilor şi ineficienţei actualului edil al comunei Perieţi este comunitatea locală, care are dreptul la un serviciu public transparent, eficient şi orientat spre cetăţean. Soluţia alimentării cu apă se lasă încă aşteptată, spre disperarea cetăţenilor a căror răbdare a ajuns la limita suportabilităţii, disperare care în mod cert se va reflecta în votul pe care fiecare dintre ei şi-l va exprima anul viitor când vor fi din nou chemaţi la urne să-şi aleagă un primar care să le reprezinte interesele.

Este regretabil că o autoritate a administraţiei publice locale înţelege să-şi exercite atribuţiile în cadrul mandatului tratând cu dispreţ şi indiferenţă probleme atât de grave ale comunităţii. Mai grav este că în loc să se alinieze treptat exigenţelor Uniunii Europene, unele autorităţi locale încalcă toate principiile care stau la baza funcţionarii lor şi guvernează după legea bunului plac.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Au depus în scris declaraţiile politice şi domnii deputaţi Constantin Traian Igaş, Marius Rogin şi Gheorghe Albu de la PD.

Are cuvântul domnul Longher Ghervazen şi se pregăteşte domnul Aurel Vlădoiu.

Domnul Longher Ghervazen:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iată aşa cum am anticipat în luna iunie, Parlamentul European a adoptat la 27 septembrie 2007, cu o majoritate zdrobitoare (424 semnături), Declaraţia scrisă privind necesitatea luării unor măsuri de protecţie a Catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din Bucureşti, România - monument istoric şi de arhitectură aflat în pericol.

În acest document se prevede că: "întrucât, în acest caz, autorităţile competente din România refuză sistematic să aplice atât dispoziţiile dreptului intern cu privire la protejarea monumentelor istorice, cât şi dispoziţiile dreptului comunitar în materie de protecţie a patrimoniului cultural şi arhitectural, se condamnă ferm construirea ilegală a acestei clădiri, care pune în pericol două edificii ale Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti: Catedrala Sf. Iosif şi Palatul Mitropolitan Romano-Catolic - ambele înscrise pe Lista monumentelor istorice de arhitectură din România".

Este regretabil că această problemă, care a făcut obiectul dezbaterilor parlamentare în ambele Camere - iar în Senat fiind adoptate şi două Hotărâri în acest sens, nr.40 din 9 noiembrie 2006 şi nr.5 din 19 februarie 2007 - nu a putut fi soluţionată de autorităţile române, făcând necesare intervenţii la Uniunea Europeană.

Excelenţa sa, domnul Hans-Gert Pottering, Preşedintele Parlamentului European, care ne-a vizitat la 16 octombrie a.c., şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia patrimoniului cultural afectat de construcţia respectivă.

În acest al 12-lea ceas, ne exprimăm încrederea că autorităţile de la Bucureşti vor lua în sfârşit măsurile legale pentru respectarea reglementărilor comunitare privind conservarea şi protejarea patrimoniului cultural şi arhitectural.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Aurel Vlădoiu şi se pregăteşte domnul Gheorghe Chiper.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţia politică este intitulată "Infernul marilor oraşe".

În România ultimilor 18 ani, datorită sărăciei generalizate, nu s-a construit foarte mult. Cu toate acestea, au dispărut multe parcuri şi, în egală măsură, au dispărut spaţiile verzi dintre blocuri. În locul lor au apărut construcţii comerciale, de dimensiuni faraonice faţă de buzunarele românilor, dar şi construcţii destinate locuinţelor. Acestea din urmă, aparent, încearcă să rezolve o gravă problemă a lumii oraşelor: criza de locuinţe. Departe de a o rezolva, prin supraaglomerarea rezultată creează alte probleme, fără răspuns pe termen scurt, mediu şi lung. S-a ajuns, de pildă, ca în municipiul reşedinţă a judeţului pe care îl reprezint în Parlamentul României, fiecărui locuitor să îi revină doar 4 m² de spaţiu verde, adică de şase ori şi jumătate mai puţin decât prevăd normele europene în materie.

Edilii marilor oraşe sunt într-o goană teribilă, din ce în ce mai mare spre final de mandat, în ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor de construire, în special în centrele civice.

Ingeniozitatea lor este desăvârşită atunci când trebuie să-i găsească pe moştenitorii unor terenuri pe care s-ar mai putea construi ceva, orice. Moştenitorii, aflaţi uneori la mii de kilometri de ţară, îşi vând ieftin drepturile litigioase unor întreprinzători care reuşesc relativ uşor să intre în posesia respectivelor terenuri. Şi aşa, prin grija edililor, cu firmele de proiectare şi construcţie recomandate tot de ei, noii proprietari ridică alte blocuri între blocuri. Concluzia unanimă a specialiştilor responsabili este că în România actuală, în special în marile oraşe, se construieşte mult, haotic şi fără nici o legătură în afară de logica profilului personal.

A fost nevoie de mai bine de 17 ani să apară un act normativ, cât de cât coerent care să stopeze dispariţia spaţiului verde. Unii concetăţeni de-ai noştri, poate mai sceptici sau doar mai realişti, spun că ar fi venit prea târziu, că răul cel mare, deja produs, ar fi ireparabil.

Iată de ce atrag atenţia asupra necesităţii stopării fenomenului de sufocare a localităţilor României, în special a celor pe care oricum le numeam "aglomerări urbane". În statele occidentale, de mult timp distanţa minimă obligatorie dintre două construcţii este suma înălţimilor acestora.

În ţara noastră, Regulamentul general de urbanism aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 recomandă distanţa dintre două construcţii, aşa-zisa "distanţă de însorire", de cel puţin ½ din înălţimea celei mai înalte construcţii. Nu cunosc nici un primar care să ţină cont de această recomandare.

Dacă până cel târziu la sfârşitul anului în curs regimul construcţiilor în ţara noastră nu va fi reglementat de o lege unitară, cu adevărat europeană, marile oraşe ale României vor deveni marile ghetouri ale Europei, furnicare de oameni şi maşini.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu mulţumesc.

Are cuvântul domnul Gheorghe Chiper.

A depus în scris doamna deputat Monalisa Găleteanu şi, de asemenea, doamna deputat Mihaela Rusu.

Domnul Gheorghe Chiper:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Problemele sociale au posibilităţi de a se ameliora".

În anul 2004, e adevărat, în plină activitate electorală, s-a elaborat de către guvernul PSD de atunci, o serie de acte normative menite să rezolve multe probleme sociale, de la creşterea generală a pensiilor la acordarea unor facilităţi care să amelioreze condiţiile de viaţă ale unei largi categorii de populaţie cu venituri mici, insuficiente pentru un trai decent.

Încă de la începutul anului 2005, prin Legea bugetului de stat, o parte din actele normative care asigurau condiţiile aplicării unor astfel de reglementări au fost suspendate, ceea ce a făcut ca o mare parte din sumele din buget care ar fi putut ajunge la nevoiaşi să fie sistate.

Însăşi mărirea pensiilor s-a efectuat lent, sub ritmul inflaţiei, iar creşterea salariilor a dus la o distribuţie profund neechitabilă a sumelor rezultate din aplicarea cotei unice; s-a amânat şi aplicarea facilităţii de a se deconta bilete CFR neutilizate de către pensionari cu bonuri valorice de alimente; s-a renunţat la introducerea pensiei suplimentare pentru soţul supravieţuitor; s-au aplicat majorări insuficiente ale pensiilor prin indexare, cu toată creşterea economică anunţată şi cu toate alocările suplimentare efectuate din bugetul naţional la alte capitole de cheltuieli publice.

paradoxal, situaţia actuală de guvern minoritar, slaba susţinere a acestuia în Parlament în dimensiunile sale de a sprijini financiar anumite sectoare, a făcut posibilă soluţionarea unor nevoi sociale care au fost suspendate după instalarea la putere a Alianţei D.A. şi care acum au putut fi impuse pe agenda actualului guvern de către grupurile parlamentare ale PSD, ca o condiţie a sprijinului acordat pentru votarea lor în cele două Camere ale Parlamentului.

Se ştie că numai astfel majorarea pensiilor a devenit o certitudine încă din acest an, fiind în acelaşi timp o garanţie a majorării pe viitor a acestora la parametrii stabiliţi prin programul social al PSD.

Se profilează tot pe cale parlamentară şi rezolvarea problemei aşteptate de milioanele de pensionari privind transformarea biletelor de călătorie gratuite neconsumate în bonuri valorice alimentare. Şi, desigur, şi alte forme de protecţie socială îşi vor găsi rezolvare mai sigură sau mai integrală.

Toate, sub presiunea PSD şi pe seama dorinţei de a rămâne la guvernarea actualului Guvern; chiar dacă eşti nevoit să faci concesii, să aplici măsuri sociale şi să asiguri fonduri pentru aceasta; chiar dacă până acum asemenea probleme sociale le-ai ignorat... ignorând desigur şi colaborarea cu partidul care le susţine.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Au depus în scris declaraţiile politice domnul Petru Movilă, domnul Ioan Puchianu şi domnul Aurel Olărean.

Stimaţi colegi, au prezentat toţi colegii care au dorit declaraţiile politice şi, pentru că mai avem un pic de timp, daţi-mi voie să v-o prezint şi pe a mea. (Domnul Valer Dorneanu coboară la tribună.)

Domnul Valer Dorneanu:

Declaraţia mea se constituie într-un îndemn pentru o campanie electorală decentă europeană.

Uniunea celor 27 de state europene trăieşte febra marilor teme europene. Parlamentul European, cu deosebire, se confruntă cu probleme dificile, pentru a căror rezolvare este nevoie de colaborarea, inteligenţa şi experienţa tuturor statelor membre.

Iată, stimaţi colegi, doar câteva din aceste teme care s-au aflat în dezbaterea comisiilor sau a grupurilor parlamentare europene în ultimele două săptămâni:

1. Situaţia lucrătorilor imigranţi, atât de necesari economiilor europene în perspectiva îndeplinirii strategiei de la Lisabona de creştere şi securitate socială, pe de o parte, atât de discriminaţi în privinţa drepturilor lor sociale, culturale şi civice în unele ţări, pe de altă parte.

Problema acordării cardului albastru pentru lucrătorii imigranţi calificaţi din ţările lumii a treia care să le permită în timpul rezidenţei să trăiască şi să muncească într-unul din statele europene în condiţii de muncă similară nativilor. Perioada de acordare, perioada de reînnoire a permisului de rezidenţă, eventuala cotă admisă anual de primire de astfel de lucrători sunt aspecte care se vor stabili printr-o activitate de cooperare absolut necesară creării unui cadru legislativ comun, coerent şi adaptat prognozei demografice din anul 2050 care demonstrează că 1/3 din cei 490 milioane de europeni vor avea peste 65 de ani.

2. Rezolvarea strategiei de securitate energetică a Europei şi a fiecărui stat în parte ştim că reclamă o politică externă comună pentru energie, bazată pe principiile diversificării, unităţii în apărarea intereselor Uniunii şi solidarităţii.

În acest context, Parlamentul European propune dezvoltarea în următorul interval de timp a unei politici energetice comune, parte integrantă a politicii externe comune.

3. Necesitatea urgentării elaborării Strategiei Uniunii Europene împotriva terorismului şi cooperarea pentru producerea unei Convenţii ONU asupra terorismului, îmbunătăţirea relaţiilor cu lumea arabă, luarea unor măsuri consensuale pentru reforma sectorului de securitate din ţările sud mediteraneene, întărirea politicilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială prin comerţ şi investiţii.

Stimaţi colegi,

Având în vedere importanţa şi urgenţa acestor teme majore pentru a căror rezolvare suntem datori să participăm, dar suntem şi vom fi şi beneficiari ai efectelor pozitive consecutive soluţionării, fac apel la dumneavoastră, la partidele pe care le reprezentanţi să folosiţi perioada de campanie pentru alegerile parlamentare pentru a veni cu soluţii proprii în sprijinul acestor mari teme europene şi a multor altora, pe care nu le-am menţionat.

Astfel, vom oferi românilor un model de confruntare de idei doctrinare puse în slujba Europei Unite şi a cetăţeanului european care este şi va fi românul de lângă noi.

Despre corupţia "celorlalţi", despre nerealizările "altora" să ne rezervăm, stimaţi colegi, pentru viitoarele confruntări electorale. Parlamentul României, prin noi, va putea astfel să dovedească o preocupare şi o atitudine europeană, în favoarea decenţei şi în defavoarea scandalului ignobil şi al comportamentului noneuropean.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, s-au mai prezentat şi au depus în scris declaraţiile politice domnul Mircia Giurgiu, independent, şi domnul deputat Uioreanu de la PNL. Şi, de asemenea, în aceeaşi situaţie este domnul ministru Silaghi. S-a prezentat, de asemenea, domnul Motreanu şi domnul Nicolae Popa care depun în scris.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi s-a încheiat şi urmează şedinţa în plen la ora 10.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Gheorghe Albu:

"Investiţia cea mai profitabilă pe termen lung, capitalul uman"

Ce face societatea românească, mai precis instituţiile care au competenţa în domeniul ocupării forţei de muncă, în vederea dezvoltării unei societăţi dinamice, competitive, cu investiţie în oameni competenţi care pot accepta mobilitatea ocupaţională?

Politica urmarită în cazul ocupării forţei de muncă se fundamentează pe iluzia că fluxul de investiţii străine în ţara noastră, după aderarea la Uniunea Europeană, va determina scăderea şomajului şi creşterea numărului de locuri de muncă. Ceea ce nu a luat în calcul Guvernul a fost faptul că nu poate creşte competenţa sau mobilitatea profesională o dată cu apariţia locurilor de muncă, ci, doar dacă există o politică de formare profesională reală, în cât mai multe domenii de activitate, care să contribuie atât la creşterea productivităţii pentru fiecare individ, cât şi pentru societate, ca întreg.

Guvernul uită să ia în calcul unitatea statistică, adică individul, din întregul proces al muncii, indiferent de munca pe care urmează să o desfăşoare acesta. Dacă finalizarea autostrăzilor nu respectă termenul limită, este şi pentru faptul că indivizii angajaţi în procesul de muncă nu sunt calificaţi în acest sens, procesul devenind unul greoi, iar rezultatul nefiind cel scontat. De asemenea, lucrările în ceea ce priveşte construcţia caselor A.N.L. pot fi analizate tot din punct de vedere al personalului calificat să întreprindă construcţia în sine, raţionamentul mergând mai departe în privinţa activităţii depuse de resursele umane în orice alt domeniu de activitate.

Totodată, este important să existe politici de realizare a unei coeziuni sociale, în sensul în care persoanele vârstnice să fie reintegrate pe piaţa muncii. Într-adevăr, acest lucru este determinat atât de o educaţie în acest sens, cât şi de o politică a companiilor, pentru eliminarea prejudecăţilor de genul: nu mai putem angaja persoane vârstnice pentru că se mişca greu sau procesul de asimilare a cunoştinţelor este mai încet, fără să ia în considerare experienţa profesională, competenţele şi informaţiile de care se pot bucura angajatorii. Bineînţeles, este foarte important ca angajatorii să se bazeze şi pe spiritul de iniţiativă, pe cunoştinţele şi pe multitudinea de informaţii sau rezistenţa la un program mai prelungit al tinerilor. Şi nu trebuie să uităm un aspect important, migraţia de forţă de muncă în Uniunea Europeană care, potrivit sondajului Soros, aproximativ 170.000 de elevi de gimnaziu au cel puţin un părinte plecat la munca în străinătate, acest lucru având un efect nefavorabil atât pentru copii, care pot avea un nivel de trai mai ridicat dar repercusiunile fiind mult mai dureroase, precum deprimare, absenteism de la şcoală sau chiar sinucidere, cât şi pentru societate ca întreg. În aceste condiţii, exodul de forţă de muncă către vestul Europei provoacă o criză de forţă de muncă în mai multe sectoare ale economiei. Este important de menţionat şi faptul că această criză de forţă de muncă determină pe lângă pierderi în ceea ce priveşte economia naţională, şi presiune salarială în anumite sectoare precum cel al construcţiilor sau al producţiei de bunuri.

În privinţa cadrului legislativ, acesta este definitivat de instituţiile din subordinea Guvernului (Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor) responsabile de unul din factorii fundamentali ai evoluţiei societăţii, şi anume dezvoltarea profesională. Dar dacă urmărim proiectele care se desfăşoară în acest sens, vom avea surpriza să observăm că acestea sunt doar teoretice, fără să fie aplicate sau să aibă un rezultat concret, observabil în termeni de persoane angajate în domeniul competenţelor deţinute. Mai mult, sunt doar două proiecte în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse care se află în derulare: Proiectul RO 4616, dezvoltarea sectorului social -informare şi consiliere în carieră, şi Proiectul RO 4616 evoluţia ocupaţiilor de pe piaţa forţei de muncă din România în perspectivă anului 2010.

In concluzie, Guvernul trebuie să ia măsuri urgente în ceea ce priveşte investiţia în capitalul factor uman, o investiţie pe termen lung. Aşadar, avem nevoie de noi reforme, în special prin încurajarea pregătirii profesionale, promovarea mobilităţii (reconversiei) profesionale, descurajarea pensionărilor anticipate cât şi prin deschiderea pieţelor pentru muncitorii străini.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

"Ziua Naţiunilor Unite şi Ziua Armatei Române, prilejuri de reflecţie asupra bugetului alocat apărării naţionale"

Stimaţi colegi,

Organizaţia Naţiunilor Unite s-a constituit oficial în 1945, la 24 octombrie, prin ratificarea Cartei ONU de către China, Franţa, Marea Britanie, SUA, URSS şi de către majoritatea semnatarilor acesteia. Din 1945, 24 octombrie reprezintă Ziua Naţiunilor Unite, anul acesta împlinindu-se 62 de ani de când, conform Cartei, ONU a reprezentat expresia determinării statelor membre de a preveni o nouă conflagraţie mondială, dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre naţiuni în baza respectării principiului egalităţii în drepturi şi autodeterminării naţiunilor, de a menţine pacea şi securitatea internaţională, de a promova şi încuraja respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi de a realiza cooperarea pentru soluţionarea problemelor sociale, economice, culturale şi umanitare cu care se confruntă omenirea.

Adunarea Generală a decis, la data de 14 decembrie 1955, primirea României în ONU, alături de alte 15 state. România participă într-o serie de comitete, organe şi programe din cadrul ONU, având astfel posibilitatea de a participa la procesul decizional din cadrul organizaţiei mondiale, cu influenţe asupra situaţiei internaţionale la nivel global şi în zone geografice apropiate. În toţi aceşti ani, România a contribuit activ la demersurile vizând consolidarea rolului ONU în gestionarea colectivă a relaţiilor internaţionale, precum şi la adaptarea organizaţiei la realităţile contemporane, şi totodată, prin multiplele sale organisme specializate din România, ONU reprezintă o sursă de susţinere a eforturilor ţării noastre, în această perioadă de transformări economice şi sociale profunde, ilustrând astfel principiile complementarităţii şi sprijinului reciproc pe care sunt fundamentate relaţiile dintre ONU şi statele membre.

Sărbătorirea anuală a Săptămânii Dezarmării, care începe în ziua aniversării înfiinţării Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost solicitată prin Documentul Final al Sesiunii Speciale a Adunării Generale din 1978 pe probleme de dezarmare, iar statele au fost invitate să sporească înţelegerea publică privind misiunile urgente de dezarmare, să sublinieze care sunt riscurile legate de arme şi nevoia de a înceta folosirea lor. Dezarmarea ocupă un loc aparte în eforturile ONU de promovare a păcii şi dezvoltării într-o lume mai protejată, organizaţia stabilind normele şi principiile multilaterale pentru dezarmare, punând astfel la dispoziţia ţărilor membre mijloacele necesare pentru formarea încrederii reciproce şi verificarea respectării acordurilor.

Menţinerea păcii este una din metodele ONU de a supraveghea conflictele care ameninţă pacea şi securitatea, până la găsirea soluţiilor politice adecvate, această inovatoare creaţie a ONU primind recunoaştere în 1988, când forţele de menţinere a păcii ale ONU au fost premiate cu premiul Nobel pentru Pace. Forţele de menţinere a păcii ale ONU folosesc forţele armate din mai multe ţări, care constituie o forţă multinaţională imparţială, soldaţii săi fiind instrumente ale păcii şi nu ale războiului. Participarea României la operaţiuni ONU de menţinere a păcii a evidenţiat eficienţa armatei române şi disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi militare multinaţionale pentru menţinerea stabilităţii internaţionale.

Şi pentru că săptămâna aceasta sărbătorim şi Ziua Armatei, pe data de 25 octombrie, zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care armata română şi-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea naţionala şi integritatea teritorială a statului român, se cuvine să aducem un călduros şi pios omagiu tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat vitregia războiului pentru libertatea şi integritatea ţării noastre, dar, totodată, se cuvine să ne gândim şi la cei care astăzi servesc cu cinste patria, la militarii români aflaţi la datorie sub faldurile drapelului naţional, în ţară sau în misiuni externe.

Bugetul alocat Ministerului Apărării în anul 2008 trebuie să respecte principiul că orice stat civilizat, care pretinde respect pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, trebuie să aibă o armată puternică şi bine dotată. Este momentul ca dotarea militarilor români, care în mare parte este depăşită fizic şi moral, să fie, într-un final, după 18 ani de aşteptări, înnoită şi modernizată. Militarii români, care mereu au fost alături de popor în situaţii extreme şi care participă în teatre de operaţiuni externe, sub egida NATO sau ONU nu trebuie să sufere de frig sau căldură datorită uniformelor inadecvate, nu trebuie să îndure în misiunile la care participă pentru că au înzestrări vechi şi neperformante.

Armata merită un buget care să o transforme într-o armată modernă, egală cu cele cu care se întâlneşte în teatrele de operaţiuni, aptă nu numai prin dăruirea şi efortul militarilor participanţi, ci şi prin dotare, să facă faţă oricăror condiţii. A fi parteneri în cadrul Alianţei pe de o parte presupune că nu mai este necesar să investim la fel de mult ca în situaţia în care am fi fost singuri, dar, pe de altă parte, implică totuşi investiţii majore în toate categoriile de forţe: terestre, aeriene şi navale şi trebuie evitate greşelile trecutului, când au fost investiţi bani în tehnică veche ori neperformantă sau au fost montate tehnologii performante pe tehnică sovietică depăşită. Trebuie ca licitaţiile să se desfăşoare transparent şi corect, eliminându-se orice suspiciuni şi urmărindu-se numai interesul armatei şi al poporului român. Trebuie ca în tot ce se întreprinde în acest important domeniu să fie făcut cu seriozitate, cu responsabilitate şi cu inteligenţă, pentru că în fond, sunt chestiuni care ţin de imaginea României în lume, de prestanţa militarilor români şi a armatei române, şi nu în ultimul rând, de securitatea naţională.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

"Ziua europeană a justiţiei civile - moment de prezentare şi analiză a eficienţei reformelor din sistem"

Stimaţi colegi,

În octombrie 2003, Consiliul Europei a lansat, în cooperare cu Comisia europeană, Ziua europeană a justiţiei civile cu scopul de a aduce publicului o mai bună înţelegere asupra modului în care funcţionează justiţia şi asupra rolului profesioniştilor ei. Organizarea în instanţe a Zilei Porţilor Deschise, unde cetăţenii sunt invitaţi să urmărească, din interior, activitatea diferitelor compartimente auxiliare şi să primească explicaţii de la judecători şi de la personalul auxiliar, precum şi campaniile de informare din şcoli pe teme generale legate de justiţie, vin să informeze şi să completeze imaginea şi importanţa justiţiei în societate, să prezinte măsurile de reformare a sistemului judiciar şi transparenţa actului de justiţie.

În general, publicul asociază conceptul de justiţie în special cu dreptul penal, deşi, conform statisticilor, litigiile de drept penal reprezintă aproximativ 20% din totalul cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Dreptul civil este, în fapt, mult mai prezent în societate prin diversele forme pe care le îmbracă, de la încheierea căsătoriilor, cauzele de succesiune, achiziţionarea de bunuri şi servicii şi până la exercitarea dreptului la muncă, dreptul familiei etc., toate aceste aspecte fiind mai puţin cunoscute de cetăţeni, iar Ziua Europeană a justiţiei civile are rolul de a scoate în evidenţă tocmai aceste aspecte legate de cunoaşterea drepturilor civile şi de funcţionarea justiţiei în această privinţă.

Statisticile naţionale arată că, în ţara noastră, mare parte cauzele ajunse în instanţe sunt soluţionate cu celeritate, dar, cu toate acestea, unele necesită o perioadă de timp disproporţionat de mare şi consumă timpul judecătorilor pe care aceştia ar fi de preferat să îl dedice studierii aprofundate a situaţiilor delicate sau complexe. Specialiştii din domeniu au subliniat deseori necesitatea aducerii de modificări ale Codului de procedură civilă, pentru a abroga anumite proceduri pe care trebuie să le respecte instanţele în prezent, care sunt contraproductive pentru administrarea cauzelor şi nu sunt vitale pentru înfăptuirea actului de justiţie. Totodată trebuie introduse facilităţi şi modalităţi prin care judecătorii să aibă posibilitatea unui control mai mare asupra cauzelor pe care le judecă - precum aplicarea de sancţiuni părţilor delincvente, avocaţilor sau experţilor, instrumente rar utilizate din diverse motive. În plus, judecătorii trebuie să aibă la dispoziţie proceduri care să permită o administrare mai eficientă şi mai rapidă a probelor de către avocaţi, aspect care deocamdată este la dispoziţia avocaţilor şi părţilor, toate aceste aspecte putând contribui la reducerea întârzierilor nejustificate şi la soluţionarea în timp corespunzător a cauzelor.

Eficienţa unui sistem judiciar independent trebuie să fie o preocupare majoră a fiecărui stat. Dreptul trebuie pus în serviciul democraţiei, a drepturilor omului şi al statului de drept, şi în permanenţă trebuie urmărită creşterea eficienţei justiţiei prin intermediul unor proceduri juridice cât mai simple şi mai suple, prin găsirea de soluţii optime pentru problemele juridice şi etice apărute în urma evoluţiei tehnico-ştiinţifice. Pentru ca justiţia să fie un garant al statului de drept, pregătirea şi specializarea profesioniştilor din justiţie constituie factori de mare importanţă în asigurarea independenţei justiţiei şi a imparţialităţii judecătorilor. De asemenea, utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei poate asigura rapiditatea, eficienţa şi calitatea sistemului judiciar, reducerea sarcinii excesive de lucru din tribunale şi diminuarea termenelor judiciare. Iniţierea unor campanii de informare şi sensibilizare ar putea stârni interesul cetăţenilor şi le-ar facilita o mai bună înţelegere a modului în care sistemul juridic funcţionează practic.

Toate instituţiile implicate în actul de justiţie - Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului etc. şi toţi membrii profesiilor implicate în sistemul juridic, de la profesori de drept, judecători, procurori, avocaţi, personal auxiliar din instanţe şi parchete, şi până la notari publici, executori judecătoreşti, lichidatori judiciari etc. trebuie să contribuie activ la reforma acestei structuri şi trebuie să fie conştienţi de imensa responsabilitate care le revine în înfăptuirea justiţiei, pentru realizarea interesului general al societăţii, de a menţine şi restabili ordinea socială.

Vă mulţumesc,

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Uninominalul a devenit realitate"

Stimaţi colegi,

Acum trei ani, aveam impresia că asist la cea mai nedreaptă campanie electorală de după 1990. Consideram noi, cei exilaţi în Alianţa DA, o nedreptate strigătoare la cer faptul că "tătuca" Iliescu apărea pe afişele electorale ale PSD dând mâna cu domnul Năstase, fără pic de ruşine faţă de principiul echidistanţei pe care îl presupune funcţia de preşedinte al tuturor românilor. Aveam atunci impresia că strigăm în gol, că ne luptăm cu morile de vânt. Şi totuşi, i-am schimbat!

Între timp, domnul Băsescu s-a făcut preşedinte. Crede, ca şi domnul Iliescu, ca şi domnul Năstase, că puterea este eternă şi că minţitul poporului cu televizorul va funcţiona la eternitate. Mă întreb, astfel, câte referendumuri va mai inventa domnul Băsescu pentru a face propagandă acoliţilor săi din PD. Până când se va folosi de instituţiile statului pentru a-i denigra pe inamicii politici ai protejaţilor săi? În mod sigur, nu va dura o eternitate.

Astăzi, PNL a luat o decizie istorică. Îşi va asuma răspunderea pentru votul uninominal, pentru ca oamenii să hotărască cine este demn să îi reprezinte în Parlament. Pentru ca persoanele de carton să dispară din viaţa politică. În mod sigur, nu vom termina cu populiştii ca Traian, ca Gigi, ca Emil... Ei vor mai supravieţui o vreme, până când lumea va realiza că tocmai ei sunt cei care vând iluzii ieftine.

Până atunci, vom mai asista la terfelirea democraţiei şi a Constituţiei prin toate mijloacele posibile. Vom mai avea parte de simulacre ale persoanelor căzute în dizgraţia puternicilor zilei. Poate votul uninominal nu va rezolva toate problemele oamenilor politici din România, dar, în mod sigur, le va oferi acestora un motiv de participare la viaţa publică. Şi o modalitate de a-i sancţiona punctual pe cei care dezamăgesc!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Spirit neeuropean: PD, propuneri de răfuieli interne în eurocampanie"

În repetate rânduri, premierul Tăriceanu a făcut apel tuturor competitorilor de pe scena politică să propună teme de interes european în cadrul campaniei electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European şi să nu utilizeze această campanie pentru răfuieli politice interne. Mai mulţi analişti politici şi-au exprimat însă temeri privind modul în care se va desfăşura viitoarea campanie electorală, susţinând fără echivoc că temele europene vor fi eclipsate de cele privind rivalităţile politice interne. Modul în care s-a desfăşurat ieri lansarea candidaţilor PD pentru Parlamentul European a confirmat, încă o dată, temerile exprimate privind eurocampania.

Concret, aproape toate discursurile care au avut loc cu ocazia lansării candidaţilor PD nu au abordat vreo temă de interes european, ci doar atacuri la adresa actualului Cabinet. Personal nu îi suspectam deloc pe fruntaşii PD că ar avea un portofoliu plin de probleme europene. Dar în nici un caz nu mă aşteptam ca Vasile Blaga, secretarul general al acestui partid, fost ministru într-un domeniu foarte important, să îndemne activiştii PD să atace în campania electorală teme de dezbatere politică internă. "Guvernul spune să nu abordăm teme interne în campania electorală. De ce? De ce să nu vorbim de sărăcie, ea nu există?" Prin această incitare, pentru că altfel nu o pot cataloga, la o campanie violentă pe teme interne, domnul Blaga calcă în picioare, o serie de recomandări ale Uniunii Europene, care se referă la abordarea explicit la utilizarea temelor europene în cadrul acestui tip de campanie electorală. Îmi pun serioase semne de întrebare privind modul în care se vor comporta în Parlamentul European reprezentanţii PD care vor fi aleşi.

Alegerile pentru Parlamentul European - şi vorbesc cu autoritatea celui care mai bine de un an de zile am fost europarlamentar - trebuie să reprezinte un examen/concurs care trebuie să dea drept câştigători pe acei politicieni care pot să reprezinte cât mai bine România şi pe români în Parlamentul European. Sigur, nu neg că sunt probleme mari în plan intern. Da, există sărăcie, există corupţie, nu avem o infrastructură de nivel European, nu funcţionează unele instituţii cum ar trebui etc. Dar toate acestea nu vor fi rezolvate de viitorii europarlamentari, ci de cei care vor câştiga alegerile locale şi cele parlamentare interne. Din păcate, liderii PD nu înţeleg acest lucru. De aceea, fac un apel reprezentanţilor acestui partid, ca măcar în ceasul al 12-lea, să încerce să revină la un spirit european. Nu de alta, dar întreaga Europă va fi cu ochii pe campania şi alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă unii dintre competitorii politici se vor deda la acte murdare de răfuială internă, de suferit va avea nu doar imaginea PD, ci şi a României.

PS: Consider mai mult decât regretabilă implicarea directă a preşedintelui PPE, Wilfred Martens, în atacarea în scopuri electorale a Guvernului. Dacă s-ar fi limitat doar la reliefarea calităţii şi reuşitelor politice a PD, nu era nimic de reproşat. Şi şeful liberalilor europeni, domnul Graham Watson, când venea în România se limita doar la a susţine şi lăuda activitatea politică şi guvernamentală a PNL. Niciodată însă domnia sa nu şi-a permis să atace o altă grupare politică.

Domnul Relu Fenechiu:

"Somarea Parlamentului - un nou exerciţiu de imagine prezidenţial"

Luni 15 octombrie, exact în ziua în care preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, şi-a început vizita în ţara noastră, Parlamentul României a fost pus într-o situaţie foarte delicată. Printr-o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere, şeful statului, Traian Băsescu, somează pur şi simplu legislativul că în cazul în care nu primeşte spre promulgare Legea privind introducerea votului uninominal, până pe 22 octombrie, va emite decretul de organizare a unui referendum naţional pe această temă.

Trec peste faptul, deloc de neglijat însă, pentru că ocoleşte, ca să mă exprim eufemistic, Constituţia, că preşedintele României intervine şi dă indicaţii Parlamentului privind termenul adoptării unei legi. Nu pot trece cu vederea însă faptul că Parlamentul este pus în faţa unui fapt împlinit, deoarece nici măcar din punct de vedere tehnic şi al procedurilor cele mai celerate, legea nu poate fi adoptată până pe 22 octombrie.

Preşedintele Traian Băsescu, în documentul remis Parlamentului, acceptă "concesiv" şi formula asumării răspunderii guvernului, dar consideră neadecvată soluţia unei ordonanţe de urgenţă. Închid ochii şi privind această formulare, care nu înseamnă altceva decât indicaţii date Guvernului, fapt care nu este prevăzut în Constituţie, şi constat că şi această variantă "concesivă" este imposibil de realizat, deoarece Executivul poate lua o decizie miercuri 17 octombrie, iar asumarea răspunderii poate fi anunţată în Parlament cel mai repede luni, 22 octombrie. Cum Constituţia prevede pentru asumarea răspunderii un termen de trei zile pentru depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură, rezultă că şi în acest caz termenul impus de preşedinţie este depăşit.

Nu în ultimă instanţă stau şi mă întreb dacă, prin termenul impus, şeful statului nu a dorit altceva decât să demonstreze că face ce vrea şi cum vrea, că nu ţine cont de proceduri şi reglementări. S-ar putea ca suporterii preşedintelui să reproşeze Parlamentului faptul că nu se află în grafic în ceea ce priveşte dezbaterea legii electorale. Este adevărat, dar să nu uităm că lucrările Comisiei pentru elaborarea legislaţiei electorale sunt întârziate şi din cauza pierderii de timp generate de inutila moţiune de cenzură - act politic care nu i-a displăcut deloc şefului statului din moment a şi schiţat variante de noi guverne - care a obstrucţionat un timp activitatea legislativului.

Dar nu doar problema somării Parlamentului de către şeful statului vreau să o ridic. Mai vreau să atrag atenţia asupra unui alt aspect care mi se pare de asemenea grav. Nu mă refer la faptul că prin organizarea referendumului în aceiaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul European, preşedintele Traian Băsescu suprapune campanii electorale cu teme diferite şi va transfera spre PD, formaţiunea sa politică favorită, capitalul său electoral. Este un lucru ştiut. Despre altceva este vorba. Experienţa din mai toate statele Uniunii Europene a demonstrat că alegerile pentru Parlamentul European nu au adus la urne procente mari din electorat. Există riscul ca la vot să se prezinte sub 50% dintre votanţi. Dacă acest lucru nu va influenţa euroalegerile, în schimb referendumul nu va fi valabil în acest caz. Ceea ce ar da apă la moară celor care se opun introducerii votului uninominal. Şi mă face să am suspiciuni şi în privinţa dorinţei reale a preşedintelui României de a se trece la votul în baza votului uninominal. Ceea ce în ultimă instanţă înseamnă că întreaga pledoarie a şefului statului pentru acest sistem de vot nu reprezintă altceva decât un exerciţiu de imagine.

Ţinând cont de toate aceste elemente, fac un apel de la microfonul Camerei Deputaţilor către toţi cei 466 de senatori şi deputaţi pentru a adopta prin procedura parlamentară normală votul uninominal, independent de somaţiile şi intenţiile şefului statului.

Domnul Relu Fenechiu:

"Când va deveni Traian Băsescu preşedintele tuturor românilor?"

Domnul preşedinte Traian Băsescu a anunţat ieri că "vă asigur că va fi referendum". Până aici, nimic deosebit. Constituţia îi dă dreptul de a convoca un referendum pe o temă de interes naţional. Şi, sunt şi eu de acord, introducerea sistemului votului uninominal este o temă de interes naţional.

Pentru alegeri parlamentare în baza votului uninominal, noi, liberalii ne-am pronunţat şi ne batem chiar înainte ca actualul şef al statului să îl susţină. Dovadă stau şi documentele interne ale PNL din anii 2003, 2004 şi 2005, precum şi stenogramele comisiei parlamentare care a elaborat în 2004 legislaţia electorală şi de unde se poate afla că reprezentanţii PNL au propus un sistem de vot uninominal, dar fiind în minoritate, nu au reuşit să se impună.

Numai că anunţul făcut ieri de preşedinte a avut loc într-un cadru total neadecvat din punctul de vedere al principiilor democraţiei. Nimeni nu avea ceva de comentat, dacă preşedintele îşi făcea public decizia, printr-o declaraţie oficială - chiar şi la o oră de vârf - la Palatul Cotroceni, în faţa camerelor de luat vederi. Dar domnia sa a ţinut să facă acest lucru la Sala Palatului, cu ocazia lansării candidaţilor pentru Parlamentul European a Partidului Democrat. Prin alegerea acestei manifestări drept loc pentru a-şi face publică intenţia, Traian Băsescu a confirmat suspiciunile exprimate de mai multe luni de către membri PNL, şi nu numai, că se va implica în favoarea Partidului Democrat în campania electorală ce va demara peste două zile. Şi o va face, utilizând, mascat, campania de promovare a referendumului, care, după cum se ştie se va desfăşura simultan cu cea pentru alegerile Parlamentului European.

Personal, îl înţeleg pe domnul Traian Băsescu. Provine din rândurile Partidului Democrat şi indiferent dacă actuala funcţie l-a obligat să renunţe la carnetul de partid, el nu se poate detaşa de această formaţiune.

Preşedintele Traian Băsescu trebuie să dea dovadă de echidistanţă faţă de partidele politice şi să fie preşedintele tuturor românilor, dar, domnia sa a demonstrat în ultimii doi ani că de fapt este doar preşedintele Partidului Democrat şi al electoratului acestui partid. Îmi aduc şi acum aminte că atât Traian Băsescu, cât şi ceilalţi lideri ai Partidului Democrat (alături fireşte de membri PNL), au criticat vehement în campanile electorale din 2004, sprijinul pe faţă acordat PSD, de către şeful statului de atunci, Ion Iliescu.

Acum aceste lucruri sunt uitate de către reprezentanţii Partidului Democrat şi de către Traian Băsescu. De aceea, sunt obligat să îmi pun următoarea întrebare: când va deveni Traian Băsescu şi preşedintele tuturor românilor?

PS: Resping categoric tentativa de manipulare a opiniei publice de către doamna Anca Boagiu. Domnia sa a afirmat ieri seară că "PNL a preluat tema uninominalului de la Traian Băsescu" şi a adăugat că "atât în 2005, cât şi în 2006, preşedintele Traian Băsescu l-a rugat pe premier să-şi asume răspunderea în Parlament pentru legea uninominalului".

Îi reproduc doamnei Boagiu următorul citat: "ideea introducerii votului uninominal, tema folosită în repetate rânduri de liberali, este o demagogie să o foloseşti public, fără un calcul politic prealabil". Citatul aparţine domnului Traian Băsescu şi a fost rostit pe 1 septembrie 2006 la Şcoala de Vară a Tineretului PD. Fără comentarii!

Domnul Gabriel Sandu:

"PNL-UDMR: Guvernul antiromânesc"

Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu ar fi trebuit să aibă un singur nume: Narkissos, care s-a îndrăgostit de chipul său de prim-ministru. Conduce România cu o echipă care are o singură calitate: îi este supusă.

Narkissos a dat jumătate din Guvernul României UDMR-ului care duce o luptă continuă pentru autonomie şi pentru "redobândirea pământului pierdut in 1918", după cum a declarat sâmbătă seara, la Târgu Mureş, preşedintele Uniunii, Marko Bela, în cadrul festivităţii de lansare a candidaţilor pentru Parlamentul European, desfăşurată sub sloganul "Noua descălecare".

Cel care a fost viceprimministru în Guvernele Tăriceanu ne agresează în propria noastră ţară declarând: "În 1526 strămoşii noştri au pierdut şi, pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este sa redobândim acel pământ pierdut. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul".

A fost o perioadă când românii, pe pământul lor strămoşesc, nu aveau nici un drept, iar astăzi acest aşa zis conducător doreşte să ducă România din nou în negura istoriei.

Ceea ce este cel mai incredibil şi, din păcate, de o ironie dureroasă, este faptul că aceste declaraţii profund antiromâneşti au fost făcute în cadrul lansării candidaţilor pentru Parlamentul European, din partea României, pe liste româneşti. În această perioadă, când fiecare popor care face parte din Uniunea Europeană doreşte să îşi păstreze şi promoveze individualitatea şi valorile naţionale şi, mai mult, în condiţiile în care Uniunea Europeană nici nu recunoaşte conceptul de minorităţi, noi ignorăm astfel de manifestări şi le permitem celor care le susţin să ne reprezinte şi să ne conducă!

Ceea ce este de-a dreptul alarmant este că noi asistăm cu mâinile în sân la formarea unor astfel de curente antinaţionele, demarate chiar de cei aflaţi astăzi la guvernare. Mai mult aceşti minoritari care nici măcar nu recunosc România ca stat naţional, vor fi cei care ne vor reprezenta interesele, ca stat, la Bruxelles!

Lăsând la o parte situaţia îngrijorătoare în care a fost adusă economia şi situaţia deplorabilă în care se află absorbţia fondurilor europene, Guvernul în frunte cu premierul Tăriceanu pun în pericol însăşi integritatea noastră naţională, şi totul doar pentru interese personale şi meschine.

PLD a pregătit moţiunea "Guvernul Tăriceanu II - un Guvern corupt, incompetent şi abuziv", titlu ce ar trebui să conţină şi sintagma "Guvern Anti-Românesc".

De această dată sper că parlamentarii PRM şi PC, care şi-au clădit poziţiile politice pe un discurs naţionalist, vor vota această moţiune, fără a se mai ascunde în spatele unor interese şi pretexte.

Consider că este momentul să luăm atitudine pentru ca românii din Covasna şi Harghita să nu se mai simtă minoritari în propria lor ţară, iar toţi ceilalţi români să ştie şi să simtă că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Vârsta a treia nu a fost uitată de guvernarea PNL"

Ne-am bucurat la sfârşitul săptămânii trecute de vizita în judeţul Constanţa a ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru. Domnia sa s-a întâlnit cu aproximativ 350 de pensionari din municipiul Constanţa, cu care a discutat pe marginea problemelor pe care le ridică această categorie socială. După întâlnirea de la Casa de Cultură Constanţa, ministrul Păcuraru s-a aflat, pentru câteva ore, şi în compania altor sute de pensionari din localităţile Mihail Kogălniceanu şi Hârşova.

În opinia ministrului Păcuraru, ceea ce s-a schimbat în bine, "în mod spectaculos", în ultima perioadă, este situaţia pensionarilor, puterea reală de cumpărare a acestora crescând.

Ministrul a prezentat, în acest sens, o situaţie comparativă între pensiile din 2004 şi cele din 2007-2008, domnia sa apreciind că s-au înregistrat creşteri substanţiale în ceea ce priveşte punctul de pensie. Valoarea acestuia va creşte la 541 de lei, începând cu 1 noiembrie, de la 416 lei cât este în prezent, şi va ajunge la 581,3 de lei din ianuarie 2008.

În programul de guvernare este stipulat ca salariul minim pe economie să crească, până în decembrie 2008, cu 60% faţă de valoarea acestuia din 2004, dar nu este posibilă creşterea salariului fără acoperire în producţie, în productivitate, în eficienţa economică. Din păcate, România nu înregistrează salturi în dezvoltarea tuturor zonelor, chiar dacă ritmul de dezvoltare este pozitiv.

La Constanţa, am mai primit o veste bună, de această dată pentru angajatori. Începând de anul viitor, contribuţiile sociale vor scădea cu 6%. În bugetul de anul viitor sunt prevăzute şi fondurile necesare pentru beneficiarii Legii nr. 578/2004, privind ajutorul pentru soţul supravieţuitor. Paul Păcuraru a atins în discuţiile sale şi problema migraţiei forţei de muncă, apreciind că, la momentul la care ţara noastră a înregistrat un deficit de locuri de muncă, acest fenomen a fost binevenit.

Acum însă forţa de muncă românească trebuie readusă în ţară, ministrul confirmând deficitul înregistrat în prezent la acest capitol. Domnul ministru Păcuraru a menţionat că Executivul nu exclude nici posibilitatea de a aduce lucrători din Asia şi Orientul Îndepărtat, în condiţiile în care toate ţările europene solicită României forţă de muncă.

Domnul Mircea Man:

"Un scurt răgaz pentru o agricultură aflată deja pe butuci"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

România este pe punctul de a bulversa Uniunea Europeană prin stabilirea unui record negativ absolut. În 50 de ani de existenţă, niciuna dintre ţările membre nu a reuşit să convingă Comisia Europeană să activeze o clauză de salvgardare, indiferent de domeniu. Potrivit Raportului Comisiei Europene, ţara noastră a fost din nou criticată din cauza marilor decalaje existente în sistemul de plăţi din agricultură. Vechea boală a economiei româneşti a devenit cronică şi riscă să ne arunce în abisul ruşinii unei Europe şi aşa sceptică faţă de capacităţile româneşti. Nu avem proiecte viabile şi nici capacitatea de a absorbi fondurile europene oferite cu o generozitate bine calculată unei Românii doar geografic europeană.

Semnale despre dezastrul în agricultură au existat, dar Guvernul şi ministerul de resort le-au ignorat. Dacă au făcut-o conştient sau nu, numai viitorul ne va putea dovedi, dar deocamdată prezentul este sumbru pentru imaginea României.

Activarea clauzei de salvgardare pentru agricultură va reduce substanţial subvenţiile europene în domeniu, şi asta în situaţia unei agriculturi deja pe butuci. Termenul de o lună acordat României pentru a-şi face ordine în propria curte nu reprezintă decât un duş rece, menit a ne face să înţelegem rigorile şi seriozitatea politicii europene, care este străină de balcanismul în care ne-am obişnuit să convieţuim.

A arunca responsabilitatea salvării agriculturii româneşti, în termen de o lună, pe umerii noului ministru Dacian Cioloş reprezintă o nouă dovadă a inconştienţei de care dă dovadă domnul Tăriceanu în guvernarea acestei ţări. Căci fostul ministru al agriculturii, domnul Traian Remeş, nu a fost demis pentru incompetenţă profesională, ci pentru motive mult mai lumeşti, ce pot fi traduse prin ţuică şi cârnaţi ....de unde îmi permit să trag concluzia că dacă nu ar fi păcătuit astfel, ar fi fost şi astăzi un membru apreciat al guvernului Tăriceanu II.

Să crezi şi să afirmi public, aşa cum face domnul prim ministru, că scrisoarea Comisiei Europene nu este un ultimatum, ci o simplă corespondenţă, este o utopie. Chiar este oare nevoie ca această clauză de salvgardare să fie activată ca să ne convingem de seriozitatea Comisiei europene? Eu aş zice să nu riscăm pentru că vom suporta toate consecinţele ce decurg de aici. România va fi cea care va avea de suferit, nu acest pseudoguvern incompetent şi inconştient.

În teritoriu, la nivel de Agenţie de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură domneşte haosul: există mari probleme în identificarea parcelelor, iar resursele umane şi materiale sunt insuficiente. Acum se văd urmările lipsei de preocupare privind pregătirea pentru o strategie coerentă de accesare a fondurilor europene. Guvernul se bazează exclusiv pe competenţa noului ministru al agricluturii căruia cu toţii îi dorim succes, dar dacă nu va reuşi în 30 de zile să salveze agricultura românească nu va fi doar vina sa, ci a întregului şir de miniştri care s-au succedat la conducerea unui minister pentru ca unul să îi ia locul celuilalt.

Domnul Nicolae Popa:

"PD a pornit vânătoarea de vrăjitoare"

Din păcate, nici în ziua de azi, unele partide nu se pot dezobişnui de metehnele moştenite de pe vremea comunismului. De curând, PD şi-a început campania electorală printr-o vânătoare de vrăjitoare, o întreagă acţiune concertată, menită să discrediteze şi să împroaşte cu noroi în membrii Guvernului şi în reprezentanţii PNL din structurile centrale şi locale. Conduşi cu măiestrie de preşedintele lor de facto, Traian Băsescu, un lider ce seamănă din ce în ce mai mult cu Nursultan Nazerbaiev, democraţii au început să se folosească de toate pârghiile, relaţiile şi influenţă pentru a lovi în reprezentanţii PNL.

De curând, postul naţional de televiziune se pare că s-a transformat, la comanda politică a Preşedintelui, în organ de judecată, aplicând verdicte miniştrilor liberali. Membrilor guvernului le sunt pregătite şi fabricate dosare, doar, doar va mai câştiga PD-ul câteva puncte electorale. Din păcate, pentru acest partid, marionetă a marinarului de la Cotroceni, chiar nu mai contează soarta României. Nu mai contează rezultatele guvernării şi cu siguranţă nu contează agenda cetăţeanului sau rezolvarea problemelor acestuia.

Singurul scop al PD a devenit distrugerea guvernului liberal, chiar cu riscul de a arunca România cu ani buni în urmă. Fără să îşi privească merele stricate din propriul coş, colegii de la PD s-au aruncat într-o sarabandă de acuzaţii şi acţiuni defăimătoare, demnă de mahalaua politică din care acest partid a luat naştere. Este uimitor cum se încearcă atacuri la persoana împotriva unor oameni care, spre deosebire de mulţi membri PD, nu şi-au construit cariera politică pe dosare de urmărire penală.

Poate că ar fi mai bine dacă stimaţii noştri colegi de la PD s-ar preocupa mai mult de propriii membri: un primar de Arad, Gheorghe Falcă, anchetat de DNA, sau un primar de Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutau, anchetat şi el de DNA. Doar câteva exemple, pentru că mai sunt si alţi primari si viceprimari PD cu dosare la DNA. Asta ca să nu mai vorbim de dosarele penale ale unor parlamentari, foşti miniştri şi foşti secretari de stat ai PD. Sau chiar mai bine, preşedintele jucător ar trebui să verifice exact cum au fost angajate propriile fiice la Luxten, pe salarii exorbitante. Şi culmea ipocriziei, în condiţiile în care în propria ogradă a PD-ului musteşte a parfum de DNA, aceştia nu contenesc în a aduce acuzaţii membrilor PNL. Este penibil cum un preşedinte se joacă de-a judecătorul sau procurorul, în loc să se preocupe de atribuţiile prevăzute de Constituţie pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Din păcate însă, domnul Băsescu este prea mic pentru o aşa funcţie mare, motiv pentru care nu prea e băgat în seamă de omologii săi. Şi aşa, în loc de axa Bucureşti - Londra - Washington, despre care îi tot place să vorbească, se preocupă mai mult cu axa PD - DNA.

Este păcat că exact acum, când România are cea mai mare nevoie de linişte şi stabilitate, pentru a putea să-şi confirme poziţia de membru stabil al Uniunii Europene, un şef de stat ce se vrea democrat şi un partid ce pretinde că ştie ce e democraţia, se preocupă de asemenea practici, demne de o epocă demult apusă. Se pare că acea epocă încă rezistă şi trăieşte prin minţile, sufletele şi comportamentul colegilor de la PD.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Votul uninominal"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Amânat o bună perioadă de timp, nedorit de foarte mulţi, de prea puţini agreat, dar pe buzele tuturor, subiectul votului uninominal revine din nou în atenţia politicienilor. Chiar dacă sunt încă mulţi cei care evită abordarea acestui subiect, ceea ce-şi doresc cetăţenii acestei ţări nu mai poate fi neglijat: o altfel de clasă politică, o epurare a celei actuale şi calitatea înaintea cantităţii.

Una dintre schimbările pe care le va impune acest vot, odată promovat, este un lucru pe care mulţi dintre cei care astăzi ne conduc nu l-au făcut până acum. O dare de seamă către cel care l-a trimis în Parlament să-i reprezinte interesele. Pe ale cetăţeanului român, pe ale poporului, nu pe ale sale personale. Iată un lucru pe care mulţi dintre cei care astăzi sunt aici nu l-au prea făcut până acum.

Insist asupra acestui subiect, pentru că este un subiect pe care personal l-am susţinut şi-l susţin în continuare. De foarte mult timp, România deţine sistemul de vot proporţional, pe listă, reuşind în acest fel să promoveze indivizi care n-au nimic de-a face cu politica şi care au reuşit să-şi "câştige" un anumit loc pe listă nu datorită calităţilor recunoscute de cetăţeni, ci datorită unor practici mai puţin "ortodocse". Responsabilitatea faţă de cetăţean a lipsit acestor indivizi care nu puteau fi traşi de mânecă în nici un fel. Responsabilitatea era pentru ei un simplu cuvânt, unul care lipsea din vocabularul acestora.

Niciodată până acum, deşi ştiau că aceştia există, românii n-au avut atâtea exemple de oameni, care, aparţinând unui partid politic şi promovaţi în funcţiile cele mai importante ale statului, şi-au arătat adevăratele preocupări: ale lor şi ale celor apropiaţi acestora. Avem miniştri care, deşi ar trebui să lupte împotriva corupţiei, o sprijină tacit ridicând-o astfel la cote mult mai ridicate. Exemplele curg, dar toate au un punct comun: folosirea funcţiilor primite şi nu câştigate pentru a-şi mări conturile de miniştri care, în timp ce ar trebui să fie preocupaţi de scoaterea României din criză, fac totul pentru a o adânci şi mai mult.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, suntem la aproape un an de la aderarea în Uniunea Europeană. Acea aderare care a aprins în sufletul tuturor românilor acea speranţă de schimbare a lucrurilor înspre bine. Schimbarea însă s-a dovedit doar una de formă, nu şi una de fond aşa cum speram cu toţii. Tocmai datorită faptului că structurile n-au fost schimbate. Practicile vechi au fost transmise mai departe. Tinerilor nu li s-a permis să evolueze decât într-o anumită măsură, pentru a nu se pierde controlul.

Miza votului uninominal este una uriaşă. Nepromovarea acestuia ne-ar aduce prea mult de pierdut, în aceste momente în care cetăţeanul a ajuns la limita compromisurilor pe care a trebuit să le accepte. Ignorarea acestui fapt va aduce mult mai multe lovituri decât activarea clauzei de salvgardare pentru agricultură.

Vă mulţumesc.

Domnul Marius Rogin:

"Împăratul agriculturii"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Unul dintre principiile de bază pe care s-a bazat Uniunea Europeană, încă de la începuturile ei, a fost acela potrivit căruia fiecare ţară europeană poate deveni o posibilă candidată la integrare şi ulterior un membru cu drepturi depline în această mare familie. Ne-am condus după acest principiu, iar relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană au evoluat după anul 1990 destul de rapid şi mult mai bine după 1995 când ne-am exprimat dorinţa de a adera.

S-a dovedit însă, zilele trecute, că unul dintre domeniile în care mai sunt multe restanţe şi foarte multe de rezolvat este cel al agriculturii. Că suntem doar la un pas distanţă de activarea clauzei de salvgardare, lucru care ne-ar face să pierdem fonduri de milioane de euro într-un moment când acest domeniu al agriculturii ar avea atâta nevoie de ele. E foarte greu acum să mergi în faţa cetăţenilor care pun o mulţime de întrebări şi care au nevoie de sprijin pentru agricultură. Toţi pun aceeaşi întrebare: cum e posibil să ajungem în această situaţie?

Am să le răspund: atâta timp cât la conducerea ministerului agriculturii s-a aflat un ministru "împărat", este foarte uşor, doamnelor şi domnilor. Mulţumită acestui aşa-zis ministru, ne-am făcut de râs în toate ţările Uniunii Europene. Nu trebuie să uitaţi, doamnelor şi domnilor că, doar puţin timp înaintea penibilului moment mediatizat, stăteam şi ne uitam cu câtă mândrie vorbea domnul Tăriceanu de toţi miniştrii săi. Era mândru atunci de domnul "împărat" Remeş şi de un domn Chiuariu care aruncă justiţia română într-o umbră în care a mai fost timp de mai bine de 15 ani. "Mulţumim", domnule prim-ministru, pentru oamenii pe care-i puneţi în cele mai importante funcţii în stat.

Până în 2004, politica agrară cuprinsă în programul de guvernare al PSD-ului, a fost una de ignorare a intereselor gospodăriei agricole familiale şi sprijinirea exclusivă a marilor latifundiari în calitatea lor de clientelă politică. Decalajul dintre evoluţia preţurilor industriale şi cea a preţurilor agricole, efect al subdezvoltării în agricultură, a continuat să se adâncească, în contextul în care ajutoarele financiare primite pentru dezvoltare de către agricultori, de la bugetul statului, s-au dovedit insuficiente, descurajând modernizarea şi mecanizarea agriculturii. Cu toate că guvernarea PSD s-a lăudat permanent cu volumul ridicat al subvenţiilor agricole, acestea au fost acordate în mod haotic, în funcţie de interesele electorale ale PSD. Acum vin şi vă întreb, doamnelor şi domnilor: există vreo diferenţă între aceste practici de până în 2004 şi cele din prezent? Nu. vedem acelaşi sprijin acordat în funcţie de culoarea politică, de interese personale şi cu ignorarea cetăţeanului simplu care nu mai găseşte niciun fel de sprijin în aceşti guvernanţi compromişi, dar menţinuţi încă în funcţi şi care fac România de râs în ochii occidentalilor ce ne-au acordat încredere. Acea încredere de care aceştia, astăzi, îşi bat joc. Avem în prezent o lună de zile pentru a recupera tot ceea ce n-a fost făcut în timpul domniei "împăratului".

Din punctul de vedere al mecanizării, agricultura românească a rămas una arhaică. În România, 18 tractoare lucrează pe o suprafaţă medie de 1000 de hectare, în timp ce în Uniunea Europeană pe aceeaşi suprafaţă lucrează 42 de hectare. În anul 2004, România dispunea de un parc de circa 169 000 de tractoare, din care 70% au depăşit perioada de utilizare. Suntem în anul 2007 şi nu se vede o îmbunătăţire a situaţiei. Sume mari de fonduri europene care ar fi putut fi accesate şi pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, au fost ignorate, iar acum riscă a fi pierdute din cauza unor miniştri preocupaţi doar de fondurile ce intră în buzunarul lor şi de jocurile politice pe care trebuie să la facă ca recompensă pentru funcţiile primite şi de care ţin cu dinţii.

Aceasta este, doamnelor şi domnilor, situaţia dintr-un singur minister, cel al agriculturii. Mai rămân însă multe altele în care "buba" nu s-a spart, dar în care stă să pocnească. Cum vom putea îndepărta oare toată ruşinea pe care ne-o vor aduce?

Vă mulţumesc.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Frigul paralizează cultura clujeană"

Recent, liderii sindicatelor din Opera Română din Cluj şi de la Teatrul Naţional Român, tot din Cluj-Napoca, mi-au adus la cunoştinţă condiţiile cu totul improprii în care îşi desfăşoară activitatea. De altfel, artiştii au ameninţat conducerea instituţiei clujene că vor opri activitatea dacă nu va fi reparată instalaţia de căldură.

Situaţia de la Opera Română din Cluj a devenit una dramatică, după ce artiştii au anunţat conducerea instituţiei că situaţia este de aşa natură că vor opri activitatea culturală, datorită faptului că instalaţia de încălzire a Operei, comună cu cea a Teatrului Naţional, nu este funcţională.

Până de curând au avut loc spectacole de balet, operă şi teatru, dar - în condiţiile în care sezonul rece îşi intră în drepturi - acestea, alături de repetiţii, nu mai pot avea loc din cauza frigului, fapt care a condus, în cursul săptămânii trecute, la anularea a trei spectacole, dintre care unul destinat copiilor.

În repetate rânduri am adus la cunoştinţa Ministerului Culturii şi Cultelor problemele de la Teatrul şi Opera din Cluj, dar nu au fost tratate cu atenţia cuvenită, ceea ce a condus la situaţia de azi.

Cluj-Napoca reprezintă unul dintre cele mai importante oraşe culturale ale României, iar faptul că Teatrul şi Opera de aici nu mai funcţionează în parametri optimi unei astfel de activităţi este mai mult decât regretabil.

Când vom putea urmări, din nou, spectacole de calitate la Cluj-Napoca, în condiţii normale? Cât timp vom mai îngădui ca în România secolului al XXI-lea să mai existe sali de teatru şi de operă fără căldură?

Domnul Dan Grigore:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de azi se intitulează: "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri - prioritate majoră a oricărei guvernări".

Atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri legislative care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă investitorii străini, dar şi cei autohtoni, ar trebui să fie prioritate de gradul 0 pentru orice guvernare, în condiţiile în care sectorul privat este unul din factorii de bază ai dezvoltării economice atât de necesare. De asemenea, se impune cu necesitate ca instituţiile abilitate de stat să sprijine sectorul privat, dar şi structurile asociative ale oamenilor de afaceri, să dezvolte şi să consolideze relaţii strânse de colaborare pentru deblocarea mecanismelor care în prezent frânează dezvoltarea sectorului privat în România, şi implicit dezvoltarea economică în ansamblu.

Iniţiativa Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Ialomiţa de a organiza, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a României un forum de afaceri în Regiunea Sud Muntenia, poate constitui un exemplu pentru instituţiile similare din ţară, în sensul abordării problematicii complexe a mediului de afaceri regional, dar şi în cel al reunirii factorilor de decizie locali, regionali şi naţionali responsabili de dinamica şi evoluţia mediului de afaceri. Evenimentul, care a reunit responsabili ai Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, preşedinţi ai Consiliilor judeţene, preşedinţi ai Camerelor de Comerţ din regiune, a avut ca obiectiv identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul privat, în special zona întreprinderilor mici şi mijlocii, şi propunerea de soluţii viabile pentru rezolvarea acestora. Principalele obstacole care frânează dezvoltarea IMM-urilor, atât în judeţul Ialomiţa, cât şi în Regiunea Sud Muntenia sunt de ordin legal, procedural dar şi de ordin practic, concret.Astfel, birocraţia excesivă, parafiscalitatea, ineficienţa programelor de sprijin şi consultanţă pentru IMM-uri, lipsa de informare în acest domeniu, lipsa unor iniţiative legislative pentru sprijinirea oamenilor de afaceri sunt doar câteva din problemele majore cu care se confruntă mediul de afaceri. Adoptarea unei strategii comune pentru dezvoltarea mediului de afaceri, adoptarea de legi care să sprijine oamenii de afaceri, creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene pe sectorul privat, dar şi iniţierea de parteneriate de tip public-privat, sunt soluţii ce au fost identificate în urma dezbaterilor din cadrul forumului. Rolul Camerelor de Comerţ, Industrie şi Agricultură, alături de cel al autorităţilor publice este determinant pentru atragerea de investiţii străine.

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că există o strânsă relaţie de interdependenţă între accesarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale de către autorităţile administraţiei publice locale şi atragerea de investiţii străine, în sensul că existenţa unei infrastructuri moderne şi oferirea de facilităţi sunt condiţii elementare pentru atragerea oricărui investitor. În aceeaşi măsură, crearea de locuri de muncă are efecte benefice asupra dezvoltării economice a comunităţii locale.

La acest forum a fost lansată ideea înfiinţării unor agenţii pentru investiţii străine în fiecare regiune, pentru eficientizarea acţiunii de consiliere şi orientare a eventualilor investitori străini. Atât pentru factorii de decizie din sectorul public, cât şi pentru cei din sectorul privat, este fundamentală eliminarea decalajelor economice între judeţe şi apariţia unei axe prioritare de dezvoltare pe direcţia nord-sud la nivelul Regiunii Sud Muntenia.

Problematica complexă a mediului de afaceri trebuie să preocupe în egală măsură autorităţile publice şi reprezentanţii oamenilor de afaceri, pentru asigurarea unei dezvoltări economice susţinute şi durabile. Identificarea soluţiilor la problemele cu care se confruntă principalul motor al dezvoltării economice - sectorul privat - făcută într-un cadru instituţionalizat va avea cu siguranţă efectul scontat.

Domnul Miron Ignat:

"25 octombrie - Ziua Armatei Române"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Pe data de 25 octombrie, românii sărbătoresc "Ziua Armatei Române", o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, militarii români au apărat uniunea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

Această zi a rămas în amintirea poporului nostru prin importanţa sa istorică, devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc.

La această dată, acum 63 de ani în urmă, 25 octombrie 1944, armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei, şi, totodată, marca sfârşitul celui de al doilea război mondial.

Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, fiind întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

Ziua armatei noastre este un prilej de reflecţie a fiecărui militar aflat sub drapel, atât asupra succeselor, cât şi asupra neîmplinirilor. Obiectivele şi misiunile specifice ale armatei sunt de apărare a valorilor şi intereselor fundamentale ale statului şi cetăţenilor României, necesitatea unor capacităţi sporite, reale de a răspunde noilor riscuri şi ameninţări de pe plan global şi regional.

Calitatea de membru cu drepturi depline al NATO obligă armata română să îşi asume toate responsabilităţile şi riscurile, alături de ceilalţi parteneri, la apărarea valorilor comune ţărilor din Alianţă.

Participarea militarilor români la campania împotriva terorismului şi la acţiunile de menţinere a păcii în operaţiunile din Irak, Afganistan, Bosnia şi Kosovo sau la alte misiuni ale ONU, reprezintă principalul argument ca şi ţara noastră să fie în măsură să răspundă şi pe viitor la deciziile alianţei şi să acţioneze oriunde şi oricând.

Îmi exprim încrederea şi convingerea că, prin profesionalismul, flexibilitatea şi capacitatea de adaptare de care au dat dovadă militarii noştri, vom reuşi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor atât în ţara noastră, cât şi în cadrul structurilor NATO.

Această zi reprezintă şi un moment de cinstire solemnă a înaintaşilor noştri care au luptat şi s-au jertfit, de-a lungul secolelor, pentru promovarea şi apărarea idealurilor naţiunii şi statului român.

Pentru cei care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de bătălie, în lagărele de concentrare şi în prizonierat, au adus jertfă ţării, să le aducem cu respect omagiul nostru.

Cu ocazia acestei zile, doresc să transmit salutul meu călduros şi aprecierea faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care militarii aflaţi în slujba ţării îndeplinesc sarcinile constituţionale de apărare a patriei.

La mulţi ani militarilor români!

Vă mulţumesc.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

La propunerea Ministerului Mediului şi Dezvoltarii Durabile, Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 17 octombrie 2007, Hotărârea de Guvern privind aprobarea proiectelor selectate şi finanţării acestora în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin crearea de spaţii verzi în localităţi.

În România, spaţiile verzi din zonele urbane sunt din ce în ce mai ameninţate, din cauza distrugerii acestora ca urmare a impactului negativ al unor activităţi economice şi sociale.

Pentru contracararea acestui fenomen, Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, prin care se reglementează posibilitatea finanţării, din Fondul pentru Mediu, a proiectelor întocmite de autorităţile administraţiei publice locale pentru dezvoltarea şi modernizarea spaţiilor verzi din localităţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori reabilitarea celor existente.

La sediul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile au fost depuse 166 de proiecte, din care comisia de analiză a selectat un număr de 102. Finanţarea acestor proiecte care fac obiectul actului normativ aprobat se face de la Fondul pentru Mediu.

Aplicarea, atât a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2007, dar şi a Hotărârii Guvernului privind aprobarea proiectelor selectate şi finanţării acestora în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin crearea de spaţii verzi în localităţi urmăresc reducerea sau chiar înlăturarea efectelor negative pe care zgomotul, aerul poluat, traficul intens o au asupra stării sănătăţii şi a calităţii mediului.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "Vom avea referendum, NU şi uninominal."

Sincer vă spun, aveam astăzi o cu totul altă temă pe care intenţionam să o prezint de la microfonul Camerei. Foarte aproape de interesul imediat al cetăţeanului. Eram ieri revoltat din cauza paralizării totale a circulaţiei din Bucureşti în urma primei ploi mai serioase din ultimele luni. Eram revoltat de faptul că toate avertismentele lansate la adresa Primăriei Generale nu au avut nici un ecou şi ne-am trezit, la primul "eveniment" meteorologic negativ, cu un oraş blocat în proporţie de 80-85%. Eram revoltat de faptul că în loc să se afle pe străzile cu copaci căzuţi sau inundate, domnul Adriean Videanu, cel pe care bucureştenii l-au învestit cu funcţia de prim-gospodar al oraşului, se afla într-o acţiune electorală la care efectiv prezenţa domniei sale nu era indispensabilă.

Un eveniment politic care se pritoceşte în culise m-a obligat însă să modific subiectul declaraţiei mele politice. Nu comentez intrarea preşedintelui României în campanie electorală pe post de locomotivă a Partidului Democrat. Nu comentez intenţia clară a PD de a renunţa în eurocampanie la temele europene şi de a pregăti atacuri murdare la adresa Guvernului. O vor face cu siguranţă alţi colegi de-ai mei şi analiştii politici. Subiectul pe care ţin să-l prezint de la microfonul Camerei a fost devoalat ieri seară la un post de televiziune de liderul în acte al Partidului Democrat, Emil Boc, şi pe care eu îl consider extrem de periculos, antidemocratic şi antiparlamentar.

Se preconizează următorul scenariu: Preşedintele Traian Băsescu va emite decretul de convocare a referendumului pentru ziua de 25 noiembrie probabil în aceeaşi zi în care Guvernul va decide să-şi asume răspunderea pentru proiectul de lege privind alegerea Parlamentului în baza candidaturilor uninominale. Guvernul va veni în Parlament pentru susţinerea asumării. Nici un partid nu va depune o moţiune de cenzură. Legea va ajunge la Preşedinţiei, dar domnul Traian Băsescu nu se va grăbi să o promulge. Înainte de expirarea termenului limită de 20 de zile în care trebuie să emită decretul de promulgare, şeful statului va retrimite legea la Parlament spre reexaminare. Acest lucru se va întâmpla în jurul datei de 17 sau 18 noiembrie, deci cu o săptămână înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Va fi imposibil, chiar şi din punct de vedere tehnic, ca legea să fie reexaminată până în preziua referendumului. Ajungând aici, mai departe sunt posibile două variante: cea preconizată de domnul Emil Boc, şi anume trecerea referendumului şi obligativitatea - conform Constituţiei - intrării în dezbateri parlamentare a ceea ce a reieşit din consultarea populară; a doua variantă, referendumul nu este valabil din cauza prezenţei reduse a cetăţenilor la urne, sub procentul cerut de Legea nr.3/2000.

În ambele variante rezultatul este, din păcate, unul singur: nu vom avea uninominal în 2008. În prima variantă, urmează ca Parlamentul să dezbată un proiect de lege în concordanţă cu soluţia reieşită în urma consultării populare. Numai că ţinând cont de proceduri şi de faptul că la nici o lună după referendum urmează vacanţa parlamentară, în cel mai fericit caz legea va fi adoptată - atrag atenţia că nu iau în calcul dreptul Parlamentului de a respinge prin vot legea pentru care electoratul s-a pronunţat în cadrul referendumului - spre mijlocul lunii martie 2008, deci cu şapte luni înainte de desfăşurarea alegerilor parlamentare. În această situaţie va fi aproape imposibil să fie rezolvate în timp util problemele administrative ce ţin de organizarea acestui tip nou de alegeri. Consecinţa: ne vom trezi că şi în 2008 vor fi alegeri pe listă de partid.

A doua variantă nici nu mai necesită comentarii. În urma nevalidării referendumului, Parlamentul nu va mai fi obligat să dezbată "uninominalul" propus de preşedinte, iar adversarii declaraţi ai acestui sistem de vot vor face tot posibilul să blocheze sau să transforme radical proiectul pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi care va reintra în acest caz în dezbateri pentru reexaminare. Consecinţa: şanse minime pentru vot uninominal în 2008.

Ţinând cont de consecinţele negative ale ambelor variante, nu pot să trag decât o singură concluzie: Nici PD, şi nici preşedintele Traian Băsescu nu doresc ca viitoarele alegeri să se desfăşoare având la bază sistemul uninominal. De fapt, preşedintele Traian Băsescu, pe 1 septembrie 2006 declara la Şcoala de vară a Tineretului PD că "uninominalul este o prostie şi o demagogie", şi a preluat de la PNL tema uninominalului, pentru a avea ceva de spus în campania de dinaintea referendumului pentru suspendare din mai 2007. De altfel şi acum, tema uninominalului nu reprezintă decât o temă pentru propria imagine şi pentru sprijinirea euroelectorală a PD.

Domnul Petru Movilă:

"Nicolăescu râde, bolnavii plâng... care-i problema?"

Domnule ministru al sănătăţii,

un "legiuitor" celebru, consacrat prin umorul său, spunea că dacă îţi păstrezi calmul când toţi ceilalţi şi-l pierd, înseamnă că nu ai înţeles problema. Acesta este şi mesajul pe care vreau să vi-l transmit prin declaraţia politică de astăzi. Dacă dumneavoastră afişaţi un optimism nefondat, în timp ce toată lumea se întreabă ce reformă are loc în sănătate, înseamnă că nu aţi reuşit să înţelegeţi nimic din neajunsurile sistemului sanitar românesc. Azi o să vă vorbesc despre unul dintre cele mai stringente.

86.000 de europeni cad victime ale hepatitei C în fiecare an. Românii sunt în topul prevalenţei şi mortalităţii prin hepatită C. Iar ieşenii, în procent de 8% dintre ei, sunt printre fruntaşi în ceea ce priveşte infectarea cu hepatita de tip C. Aceste date, cele mai recente, de altfel, ne confirmă că hepatita C este o problemă reală de sănătate publică. În lipsa unor cifre exacte cu privire la incidenţa bolii în România, se estimează că peste 600.000 de oameni sunt infectaţi cu acest virus. Nu toţi au indicaţie pentru tratament, însă lista de aşteptare numără peste 5.000 de români. În acest an, mai puţin de 3.000 de bolnavi au primit tratament pentru hepatita C.

Domnule ministru, nu pot şi nici nu vă cer socoteală pentru numărul mare de români bolnavi. Şi asta pentru că cei mai mulţi dintre ei au contactat această afecţiune înainte de 1992, când încă nu existau seringi de unică folosinţă şi se făceau transfuzii sangvine fără măsuri de siguranţă. Dar mai alarmantă decât statisticile este vestea că nici în 2008 sute de români bolnavi de hepatită C nu vor primi medicaţie adecvată. Şi asta deoarece ministerul al cărui manager competent vă doriţi nu are această boală pe lista de priorităţi. Ba chiar n-o are pe nicio listă.

Majoritatea bolnavilor cu hepatita C sunt de ani de zile pe lista de aşteptare pentru aprobarea medicamentelor subvenţionate, riscând să facă ciroză. Medicii sunt disperaţi, alături de pacienţii lor, întrucât trebuie să facă o dureroasă triere: bolnavii în fază incipientă, care au şanse mari de recuperare, sunt amânaţi pentru a-i trata pe cei în stare foarte gravă. În România hepatita este tratată începând cu stadiul doi, or, tratamentul ar trebui să fie administrat pentru stadiile zero şi unu, adică imediat ce a fost identificată prezenţa virusului hepatic C. Este tragic, pentru că tocmai aceşti pacienţi ar răspunde foarte bine la medicaţie. În stadiul 4 şansele de supravieţuire se diminuează simţitor.

Domnule ministru,

lăsaţi deoparte ambiţia absurdă de a pune pe picioare un program naţional care să testeze starea generală de sănătate a românilor. Nu există o stare de sănătate românească, generală, există doar români cu probleme individuale de sănătate. De aceea vă sugerez ca mai bine să aprobaţi un program naţional pe categorii de bolnavi. Puteţi începe chiar cu bolnavii de hepatita C.

Domnul Aurel Olărean:

"Eşecul previzibil al unui guvern anonim"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Probabil că necesitatea de a nega orice iniţiativă venită din afara arcului dumneavoastră politic vă obligă, stimaţi colegi, la o respingere a oricărui dialog constructiv. Se pare că lecţiile trecutului nu au fost suficiente şi mulţi politicieni aflaţi într-o falsă opoziţie sau pseudoputere nu vor, sau nu pot să înţeleagă că România nu mai are nevoie de proiecte populiste, fără a avea şi soluţii viabile de rezervă. Iar în acest moment clasa politică românească tocmai asta face: refuză orice iniţiativă de dialog constructiv, fără a oferi nimic în schimb.

Stimaţi colegi,

să nu fim naivi: guvernul Tăriceanu II va cădea oricum. Şi asta nu pentru că aşa doreşte Partidul Democrat, ci pentru că este incapabil să prezinte electoratului o politică economică clară şi coerentă. Nu prin devansarea majorării pensiilor se guvernează o ţară, ci prin proiecte de lungă durată, toate spre beneficiul întregii naţiuni, nu numai a unui grup restrâns de profitori a momentului.

Guvernul Tăriceanu II beneficiază de un mare avantaj pe care însă refuză, din orgoliu, să-l fructifice. Beneficiază de un program de guvernare rezultat din colaborarea unor specialişti din cadrul fostei Alianţe D.A. Programul a rămas, dar specialiştii au fost înlăturaţi pe criterii politice, astfel că actualul executiv este total depăşit de situaţie. Aceşti miniştri nu au fost aleşi, ci au fost numiţi. Numiţi de domnul Tăriceanu pe criterii numai de dânsul ştiute. Şi dacă Partidul Liberal, recunoscut ca un partid de intelectuali, atât a avut şi a putut să dea acestei ţări, atunci mai bine se retrage; spre binele său şi, mai ales, spre binele acestei ţări.

Avem un guvern care luni de zile nu a făcut nimic. Excepţie fac cele câteva măsuri populiste luate când deja era vizibilă nemulţumirea românilor. Şi acum, treziţi brusc din letargie, singura preocupare a guvernului este cum să se salveze.

Poporul vrea vot uninominal. Poporul vrea alegeri anticipate. Poporul vrea un alt guvern. Nu pentru că ar fi, neapărat, contra domnului Tăriceanu, ci pentru rezultatele sale. Cel puţin din spirit de onoare Partidul Liberal ar trebui să recunoască asta. Dacă nu pentru ei, atunci în memoria Brătienilor de a căror amintire se folosesc ori de câte ori doresc să-şi sublinieze obârşia.

Doamna Daniela Popa:

Declaraţie politică privind nerespectarea drepturilor veteranilor de război.

În conformitate cu Legea nr. 44/1994, republicată în anul 2002, şi cu Legea nr. 49/1991, invalizii, veteranii şi văduvele de război au o serie de drepturi prevăzute în cele două legi arătate mai sus dar care din păcate nu sunt respectate în totalitate.

Cu toate prevederile legale, acestea în bună parte rămân pe hârtie, fără ca cei îndreptăţiţi, care s-au sacrificat în război pentru ţară, şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi, să poată beneficia de cele mai importante drepturi pe care noi, întreaga societate, le datorăm acestor oameni sau urmaşilor lor.

Există numeroase cazuri de veterani de război sau urmaşi ai acestora care sunt într-o situaţie materială precară, fără locuinţe sau sunt daţi afară din locuinţe de foştii proprietari sau de pretinşi proprietari care sunt puşi în posesie prin decizii ale primarilor, în pofida actelor dubioase aflate la dosarul acestor retrocedări.

Consider că este cazul să se facă ordine în aceste retrocedări, foştii veterani de război sau familiile acestora să fie protejaţi de autorităţi şi să nu poată fi evacuaţi până nu li se asigură o locuinţă corespunzătoare.

Corpul de control al Guvernului, prefecturile trebuie să fie preocupate de situaţia acestor oameni care în alte ţări sunt veneraţi şi respectaţi în mod deosebit.

Democraţia nu trebuie să ne facă indiferenţi şi să lăsăm ca aceşti oameni să se descurce cum pot. statul, prin întreg aparatul său, trebuie să se preocupe de respectarea legilor adoptate de Parlament.

art. 16 lit. c) şi d) al Legii nr. 44/1994, republicată în 2002, prevede pentru veteranii de război şi văduvele de război: lit.c) "prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat"; lit.d) "prioritate în acordarea de credite pentru construire sau cumpărare de locuinţe în condiţii avantajoase".

De asemenea, legea mai prevede printre altele, scutirea de plată a impozitelor şi taxelor locale, scutirea de plată a abonamentului telefonului pentru un singur post, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării.

Toate aceste prevederi rămân neonorate prin indiferenţa autorităţilor care rămân insensibile la cererile acestor oameni care îşi cer drepturile ce li se cuvin.

Există situaţii inadmisibile în care această categorie de cetăţeni ai ţării sunt daţi afară din case şi nu li se respectă cel mai elementar drept constituţional, acela de a avea un trai normal.

Consider că autorităţile statului român, Guvernul, Prefecturile şi Primăriile, trebuie să fie preocupate cu prioritate de soarta veteranilor şi a urmaşilor acestora.

Fac apel către Guvern de a pune în aplicare în cel mai scurt timp măsuri pentru protejarea veteranilor de război, care merită toată recunoştinţa noastră, de a veghea la respectarea legilor în vigoare, care le dau o serie de drepturi şi de care nu se pot bucura, datorită indiferenţei unor reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"O gură de oxigen european pentru agricultură. Uniunea Europeană ne lasă nepedepsiţi încă o lună. Şi apoi ?"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Suntem pe cale să stabilim un nou record european, dar din păcate nu unul pozitiv, ci unul cât se poate de negativ: salvgardarea clauzei pentru agricultură. În cei 50 de ani de existenţă şi indiferent de componenţa sa, Uniunea Europeană nu a fost, până în prezent, obligată să salvgardeze o clauză pentru nici unul dintre statele membre. Dar cum, filosofic, le place românilor să spună că orice lucru are un început, iată că România, sub oblăduirea tăricenilor, aproape că a reuşit să spargă şi această barieră.

Spun aceasta pentru că din felul cum acest guvern incompetent şi nelegitim a înţeles, şi încă mai înţelege, că poate şi trebuie să fie condusă economic o ţară nu denotă decât dezinteres şi lipsă de profesionalism. Ştiam cu toţii, aşa cum a ştiut de la bun început o Europă întreagă, că România va veni în marea familie europeană cu o agricultură rudimentară, fărâmiţată şi lipsită de randament economic. Aşa că ţările membre UE au decis să ne ajute cu idei, sugestii, exemple, dar şi cu fonduri. Fonduri mari şi nerambursabile, toate destinate modernizării agriculturii româneşti. În schimb, noi trebuia să venim cu propuneri şi proiecte concrete, viabile şi adaptabile specificului local. De aceste proiecte viabile şi de felul cum vor fi absorbiţi banii trebuia să se ocupe Ministerul Agriculturii, direct sau prin organizaţiile sale teritoriale. Dar dezinteresul şi haosul care domnesc în această instituţie i-au exasperat până şi pe oficialii europeni care se văd, acum, puşi în situaţia penibilă de a ne sancţiona, prin salvgardarea clauzei pentru agricultură şi deci prin diminuarea sumelor oferite. Şi, cu profesionalismul de care dă dovadă acest Guvern, probabil că vor urma şi alte sancţiuni, nu numai pe domeniul agricol.

Mult anunţata remaniere a Guvernului Tăriceanu II pare a se limita la demiterea ministrului Decebal Traian Remeş, de altfel un fel de ţap ispăşitor în problema clauzei de salvgardare. Pentru că, să fim serioşi, domnul Remeş a fost demis pentru păcate mult mai lumeşti, ce pot fi traduse prin cârnaţi, caltaboşi sau pălincă de Maramureş, şi nu pentru incompetenţă profesională. Fără toate acestea, probabil că ar fi fost şi astăzi în graţiile liberalilor şi ar fi ocupat acelaşi fotoliu ministerial.

Nici acum, în ceasul al 12-lea, acest Guvern nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă gravitatea situaţiei. Afirmaţia domnului prim- ministru Tăriceanu precum că scrisoarea Comisiei Europene nu reprezintă o ameninţare pentru România, ci este doar o banală corespondenţă, frizează deja absurdul şi te duce cu gândul la inconştienţa interlocutorului. Am primit un răgaz de 30 de zile. Chiar este nevoie să treacă şi această perioadă ca să luam în serios mesajul Comisiei Europene ? Nu domnul Tăriceanu va fi cel direct afectat, ci o ţară întreagă.

A numi un nou ministru al agriculturii, cu mesajul clar că trebuie să scoată România din această stare în 30 de zile, este un gest infantil al domnului prim-ministru. Măsuri trebuiau luate şi aplicate demult, nu acum, când deja suntem pe marginea prăpastiei. Personal îi doresc succes, în acest demers, noului ministru Dacian Cioloş, dar îl asigur că dacă nu va putea să redreseze situaţia agriculturii într-o lună, nu va fi vina sa, ci a celor dinaintea sa, care au tolerat şi au netezit drumul ca să se ajungă până aici.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică intitulată "Situaţia actuală a economiei româneşti."

Evaluările date publicităţii de instituţii a căror expertiză este greu de pus la indoială sunt de natură să genereze suficiente semnale îngrijorătoare pentru opinia publică, pentru ca problematica economică, şi în primul rând felul în care guvernul a gestionat acest aspect vital pentru viaţa tuturor să fie puse în discuţie. În aparenţă, economia a fost singurul sector care a continuat să funcţioneze, în pofida multiplelor crize cu care s-a confruntat majoritatea-minoritatea guvernamentală, iar creşterea economică pe care România a cunoscut-o începând cu anul 2000 a permis surmontarea unor situaţii dificile precum anii cu recolte agricole slabe sau calamităţile naturale din 2005.

Conjunctura globală şi interesul general pentru regiunea Europei Centrale şi de Est au fost circumstanţe pozitive, favorizând atractivitatea pentru investiţiile directe sau indirecte în România. Continuarea privatizării a reprezentat o sursă constantă de fonduri, care au asigurat echilibrul balanţei de plăţi în anii anteriori. Analizele elaborate de marile bănci de investiţii şi opiniile unor experţi ai Fondului Monetar Internaţional sugerează însă că economia mondială se confruntă cu riscul încetinirii ritmului de creştere sau chiar cu posibilitatea de a intra în recesiune. Aceleaşi analize subliniază faptul că România este nepregătită în faţa acestor provocări, iar creşterea deficitului de cont curent, estimat la peste 14% din produsul intern brut, ca şi alte dezechilibre ale parametrilor macroeconomici, ne sporesc gradul de vulnerabilitate. O analiză a Băncii Mondiale considera că România se află printre statele cele mai vulnerabile la actuala criză a creditelor, care afectează marile pieţe financiare.

În acelaşi sens, manageri ai principalilor actori din sistemul bancar românesc sunt unanimi în aprecierea conform căreia este iminentă o scumpire a creditului. Aceasta va afecta grav dezvoltarea economică pe termen mediu, dacă avem în vedere faptul că entităţile economice din România au nevoie vitală de resurse pentru a-şi continua proiectele de retehnologizare şi extindere. Prestigioasa agenţie de rating Coface ne-a oferit un nou semnal îngrijorător, prin ultimul raport de analiză asupra performanţelor macro-economice ale României, care sugerează modificarea în jos a ratingului pe termen mediu şi lung. Dimensiunile riscururilor la care calitatea managementului Executivului ne expun sunt relevate şi de declaraţiile Guvernatorului Băncii Naţionale. Domnia sa a fost obligat de circumstanţe să renunţe la discreţia pe care poziţia oficială i-o cere, să precizeze explicit că, în cazul în care autorităţile nu vor lua măsuri pentru respectarea ţintei de inflaţie, Banca Naţională va fi nevoită să acţioneze prin pârghiile care îi stau la dispoziţie. În acelaşi sens, unul din consilierii personali ai domnului guvernator declara agenţiei de presă Reuters că o mărire a dobânzii de intervenţie chiar cu un punct procentual este posibilă cu prilejul următoarei şedinţe a Comitetului de Politică Monetară. Efectele politicii economice a guvernului se fac simţite şi la nivelul populaţiei, ale cărei venituri sunt afectate de creşterile de preţ la produsele alimentare. Este doar începutul, deoarece vor urma creşterile prognozate la utilităţi.

Un al doilea aspect care pare să scape interesului oficialităţilor române este legat de statisticile publicate de Eurostat, care plasează România pe unul din primele locuri între statele Uniunii Europene, după deficitul comercial. Dacă în ceea ce priveşte criza mondială responsabilitatea guvernului este una marginală, în legătură cu politicile comerciale nu putem evita concluzia că în ultimii doi ani şi jumătate ne-a lipsit o strategie economică elaborată. Singurul element de program economic cu care coaliţia de centru-dreapta a venit la putere a fost celebra cotă unică, privită ca stimulent pentru investiţii, dar cu totul insuficientă unei dezvoltări pe termen mediu şi lung. Exportatorii români au fost afectaţi constant de creşterea costurilor de producţie, datorită aprecierii leului, iar nevoia de resurse energetice a adâncit şi mai mult deficitul comercial.

Deşi a criticat felul în care fostul guvern a gestionat privatizarea obiectivelor industriale, puterea actuală a continuat să prefere privatizarea prin negociere directă, în afara unui cadru transparent şi cu neglijarea unor chestiuni precum preţul achitat de proprietar sau păstrarea obiectului de activitate. Din programul "O piaţă de capital puternică", asumat cu entuziasm în 2005, a rămas doar o palidă amintire, căci până în prezent o singură companie de pe lista iniţială, Transelectrica, a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti. Restul activelor continuă să fie supuse aceluiaşi management defectuos, exercitat după criterii nonprofesioniste şi generator de pierderi camuflate doar de situaţia de monopoluri a acestora.

Aşa-zisa strategie energetică elaborată recent de Ministerul Economiei şi Finanţelor prevede tocmai refacerea unei structuri care să încorporeze toate activele rămase în proprietatea statului. O atare viziune diferă mult de perspectivele Uniunii Europene în această privinţă. Şi Banca Mondială a afişat unele rezerve cu privire la perspectivele unei companii integrate de energie. Este stranie situaţia în care un guvern liberal abdică de la preceptele sale doctrinare în favoarea perpetuării unor practici criticate de ei cândva, şi care le oferă controlul asupra resurselor economice. Aceeaşi superficialitate face ca la acest moment să fim lipsiţi nu numai de un proiect economic al României ca actor al pieţei unice, dar şi de politici sectoriale adecvate.

Trebuie să admitem cu toţii că situaţia s-a schimbat şi că nu ne mai putem permite să ignorăm vaste sectoare economice, precum agricultura sau turismul. Datele Institutului Naţional de Statistică relevă creşterea constantă a preţurilor la produsele alimentare. Faptul are consecinţe imediate pentru toţi, dar şi în ceea ce priveşte dinamica inflaţiei. Speranţa într-o infuzie de fonduri europene destinate producătorilor agricoli tinde să se spulbere sub efectul incoerenţelor administrative de care se face vinovat ministerul de resort, clientela lui politică şi întreaga birocraţie locală. În ceea ce priveşte turismul, România a primit recent o nouă lovitură, odată cu renunţarea tur-operatorului german Neckermann de a mai promova obiectivele turistice de la noi. Stagnarea proiectelor de infrastructură vine să facă imposibile chiar iniţiativele locale în acest domeniu. Confirmarea impasului în care ne aflăm ne vine chiar de la guvern, care anunţa public, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, că bugetul de stat are un excedent la nouă luni de execuţie, chiar dacă iniţial fusese fixat un deficit de circa 2,8%, ca urmare a unor mari investiţii în infrastructură. Explicaţia nu constă în austeritatea administraţiei, ci, aşa cum am arătat, în lipsa unor proiecte importante, care să antreneze resursele publice şi să le atragă pe cele private. Singurul sector în care guvernul "a performat" a fost birocratizarea. Statisticile oficiale demonstrează creşterea numărului de angajaţi în administraţie cu 24%, mult peste media din economia reală.

Este, aşadar necesar ca Guvernul să iasă din starea de delir triumfalist cu care ne-a intoxicat în ultimii ani şi să înţelegem că economia unui stat nu se poate dezvolta de la sine, fără participarea statului prin politici publice şi gestionarea resurselor în interes public. Menţinerea unor ritmuri ridicate de creştere economică este vitală pentru ca România să recupereze decalajul care o desparte de statele din Uniunea Europeană şi să-i permită să devină parte activă a pieţei unice. Aceste ritmuri de creştere nu se pot obţine fără o implicare activă a autorităţilor statului în promovarea unor politici publice adaptate nevoilor de dezvoltare a comunităţilor, precum şi în justa alocare a resurselor bugetare spre sectoare care să creeze valoare adăugată.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Problemele grave ale agriculturii în 2008".

Agricultura a pierdut anul acesta mai multe miliarde de euro. Acest fapt a fost cauzat, pe de o parte, de secetă, iar, pe de alta, de managementul defectuos, de lipsa unei strategii în această ramură foarte importantă a economiei.

Dublarea preţurilor la materiile prime alimentare a fost determinată de producţia de grâu, porumb şi floarea-soarelui, care a scăzut dramatic anul acesta, cu 40% până la 70%.

Deficitul comercial la produsele alimentare şi animale vii a avut astfel, în primele şapte luni ale anului, o contribuţie de 10% la deficitul comercial al României, care s-a ridicat la 11,4 miliarde de euro, un record nedorit, care face ţara noastră extrem de vulnerabilă în condiţiile unei crize financiare internaţionale. România devine atât exportator cât şi importator la aceleaşi grupe de produse, fapt ce relevă o lipsă a logicii şi a viziunii din partea factorilor decidenţi. Este adevărat că după un an agricol foarte bun a venit altul extrem de prost, iar multe contracte de export fuseseră deja perfectate, dar un bun manager îşi poate lua măsuri de siguranţă.

Conform estimărilor Comisiei de Prognoză, ponderea agriculturii în formarea produsului intern brut va fi de numai 6,5% (faţă de 8% în 2006). În urmă cu 10 ani, agricultura reprezenta 18% din p.i.b., iar în 1990 ponderea acesteia în p.i.b. era de aproape 22%.

Agricultura profitabilă este cea industrializată şi nu cea de subzistenţă, dar pentru acest lucru este nevoie de proiecte, de bani europeni, de competenţă şi profesionalism, de viziune în timp, de strategii. Potenţialul agricol uriaş nu ţine de foame, banii europeni nu pot fi utilizaţi din cauza proastei organizări a Agenţiei pentru Plăţi în Agricultură şi a neprofesionalismului funcţionarilor. Populaţia săracă este cea care va resimţi cel mai mult impactul negativ al secetei, deoarece pâinea, produsele de panificaţie reprezintă pentru ea alimente de bază.

Dacă situaţia din agricultură se va menţine în aceleaşi coordonate, Uniunea Europeană va activa în 2008 clauza de salvgardare în cazul României. Agenţia pentru Plăţi în Agricultură nu a dus la îndeplinire cerinţele Uniunii Europene şi este puţin probabil ca lucrurile să fie puse la punct până la sfârşitul acestui an.

România ar trebui să primească fonduri europene de 440 milioane de euro pentru acordarea plăţilor directe la hectar în 2007, iar Agenţia pentru Plăţi în Agricultură este instituţia responsabilă cu gestionarea acestor fonduri. APIA a primit, la începutul lunii septembrie, o misiune de audit a Comisiei Europene, în funcţie de care Comisia va decide dacă va opera o reducere cu 15% a fondurilor europene destinate plăţilor directe la hectar.

Bugetul general consolidat acordat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în anul 2008, va depăşi 11,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 13% faţă de bugetul alocat în anul 2007. Ponderea bugetului alocat agriculturii în p.i.b. va fi de 2,7% în anul 2008. Această sumă poate fi un început pentru o agricultură europeană, dar este necesară schimbarea factorilor de conducere, care au fost ineficienţi şi ale căror nume au fost legate de fraude. Conform datelor guvernamentale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua şi în anul 2008 o serie de politici publice, considerate prioritare, derulate în anul 2007 şi care promovează valorificarea la maximum a calităţii de membru UE, prin crearea cadrului organizatoric şi instituţional menit să asigure absorbţia integrală a fondurilor de la bugetul de stat pentru a favoriza dezvoltarea echilibrată a sectoarelor agricol, forestier şi a celui de dezvoltare rurală.

Noul ministru al agriculturii e considerat a fi un tehnocrat, el are o sarcină grea în vederea eficientizării acestui minister, pentru că imaginea coruptă, de neprofesionalism, cu care este etichetat în prezent atârnă ca o adevărată povară.

Trebuie să vină vremea faptelor, să se promoveze exportul, să crească calitatea şi prelucrarea produselor agroalimentare, promovarea pe pieţele terţe a produselor: vin, brânzeturi, carne, uleiuri vegetale, legume şi fructe, la care România are o tradiţie incontestabilă.

Trebuie formulate soluţii viabile la următoarele probleme stringente: concentrarea terenurilor, facilitarea accesului la credite, creşterea calitativă şi cantitativă a producţiei, îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor, constituirea de forme asociative, starea satului românesc şi perspectivele lui în noul context european.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Pledoarie pentru salvarea agriculturii româneşti"

Ultimele informaţii provenite din partea Comisiei Europene confirmă că integrarea României în Uniunea Europeană a fost un proces forţat, fără ca autorităţile să ţină seama de realităţile autohtone. Practic, Comisia Europeană a cerut corectarea urgentă a deficienţelor din sistemul de plăţi din agricultură, în caz contrar, România urmând să piardă 25% din sumele care ne-au fost alocate drept subvenţii pentru suprafeţele agricole. Oficialii Comisiei Europene au atenţionat din nou în legătură cu situaţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, controlul de audit efectuat fiind, se pare, destul de nefavorabil pentru România. Avertismentele primite din partea oficialilor europeni au demonstrat incapacitatea instituţională de a administra fondurile puse la dispoziţie pentru dezvoltarea rurală. Mai mult, rezultatul superficialităţii manifestate în cadrul negocierilor pentru acest interes naţional a condus la neputinţa Guvernului de a accesa milioanele de euro alocate domeniului agricol.

Până în prezent, gradul de absorbţie a fondurilor destinate agriculturii şi dezvoltării rurale de la Uniunea Europeană reprezintă 6% din ce s-a prevăzut pe această perioadă. Se mai ştie că, dacă nu vom utiliza cel puţin 40% din totalul fondurilor alocate până la sfârşitul anului, vom deveni un contribuitor net la bugetul comunitar, vom da Uniunii mai mult decât vom primi.

În plus, planul operaţional sectorial în agricultură şi dezvoltare rurală nu a fost încă aprobat şi nici, din câte ştiu eu, nu este prevăzut nimic semnificativ în acest sens până la începutul anului viitor.

Cauzele acestei stări de lucru sunt multe şi complexe, dar toate, se pare, au un numitor comun: ignoranţa şi delăsarea pentru pregătirea condiţiilor cerute în perioada de preaderare şi menţinerea acestei atitudini de pasivitate şi inerţie şi în prezent.

Locuitorii din mediul rural mă întreabă cu insistenţă unde sunt subvenţiile promise, au ferme de creştere a porcilor, a bovinelor, a ovinelor şi nu mai primesc subvenţii pentru carnea livrată. În condiţiile în care gripa aviară, pesta porcină şi, mai nou, seceta nemiloasă ne-au luat pe nepregătite, cum am putea să ne batem de la egal la egal cu agricultorii europeni, mai ales pe piaţa concurenţială foarte dură, dominată de reguli stricte.

Mica gospodărie a ţăranului român, oricât de bine organizată şi condusă ar fi, nu poate concura cu marile sisteme europene. Dezvoltarea agricolă trebuie să fie parte a unei strategii unitare, să devină o beneficiară a reformei şi o formă de atragere a fondurilor europene.

Faptul că agricultura românească este departe de modelul european nu poate fi ascuns, însă, cu regret constat că, deşi suntem ţara cu cel mai ridicat potenţial agricol din zonă, continuăm să devenim tot mai dependenţi de importul produselor agroalimentare, aflându-ne într-o situaţie paradoxală.

Doamna Monalisa Găleteanu:

"Introducerea votului uninominal"

Iniţiativa Partidului Social Democrat de a introduce votul uninominal are la bază convingerea sa fermă că actualul sistem electoral românesc prezintă o serie de neajunsuri, care pot fi înlăturate prin adoptarea acestei legi.

Pentru a demonstra seriozitatea iniţiativei sale şi interesul real pe care îl manifestă în mod constat faţă de cetăţenii României, PSD a acţionat în acest sens încă din anul 2005, reuşind să acumuleze peste un milion de semnături în sprijinul introducerii acestui sistem de vot.

Votul uninominal reprezintă soluţia care asigură transparenţa alegerilor, oferind electoratului opţiunea de a-şi alege reprezentanţii în mod direct, individual, fără a fi constrâns să accepte liste întocmite de partidele politice, după criterii clientelar.

De asemenea, votul uninominal va schimba relaţia ales-alegător, transformând-o într-una corectă şi echitabilă, în care responsabilitatea alesului este direct proporţională cu încrederea care i-a fost acordată de către alegător, iar asumarea promisiunilor electorale va fi apreciată sau sancţionată în funcţie de performanţele obţinute.

Domnul Florin Iordache:

"D.N.A. dă dovadă de poliţie politică"

Urmele lăsate de Traian Băsescu sunt atât de vizibile şi de murdare încât nu mai pot trece neobservate. Probele aproape fabricate în cazul lui Traian Remeş nu pot fi folosite în procesul penal întrucât, potrivit Codului de procedură penală, probele strânse înainte de începerea urmăririi penale nu sunt admise la judecată.

Activitatea DNA a devenit atât de transparentă încât nimeni nu se mai poate îndoi că această instituţie lucrează la comanda politică primită de la Cotroceni.

Dar să nu ne imaginăm că Traian Remeş este singura victimă a lui Băsescu. Sub pretextul descoperirii de indicii, oamenii politici, liderii de opinie, oamenii de afaceri, dintre cei antipatici Preşedintelui, sunt puşi sub urmărire pentru a afla ce fac, ce vorbesc. Şi astfel domnul preşedinte îşi poate spiona în cel mai legal mod adversarii politici, ba chiar şi anumiţi prieteni. Nu de alta, dar pentru Traian Băsescu informaţia înseamnă putere, iar puterea înseamnă manipulare.

Şi ca să explic mai bine de ce spun că puterea reprezintă manipulare pentru Traian Băsescu, vreau să amintesc că în luna septembrie, în urma celei de-a doua expertize, dosarul Flota a fost şters cu buretele. Cred că nu ne-a fost de mirare să aflăm că prejudiciul, stabilit iniţial la peste 11.000 de miliarde de lei (echivalentul a 275 de milioane euro) este acum redus la zero.

Practic, infracţiunile pentru care au fost învinuiţi şeful statului, Traian Băsescu, în calitate de fost ministru al transporturilor, şi alţi doi foşti şefi ai acestui minister, Aurel Noşac şi Paul Teodoru, au fost considerate ca fiind lipsite de conţinut juridic fără reţinerea vreunui prejudiciu. Mai mult, acţiunile succesive prin care cele 16 au fost pierdute de România, au fost explicate pe rând şi justificate de experţi.

Sigur că o expertiză poate avea un anume rezultat. O a doua expertiză poate avea un rezultat uşor diferit, dar niciodată nu am mai auzit că două expertize care au aceleaşi documente drept referinţă să aibă rezultate total diferite. De aici se nasc oarece dubii în privinţa corectitudinii acestor expertize. Dacă una este corectă şi obiectivă, oricare ar fi aceasta, cei care au făcut-o pe cealaltă trebuie să răspundă din punct de vedere profesional...dar oare cine să îi tragă la răspundere? Traian Băsescu... greu de crezut!

Domnul Constantin Faina:

"Bugetul de stat pentru anul 2008 între promisa relaxare fiscală şi atragerea fondurilor europene"

Recent, Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pentru anul 2008, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului fiscal începând cu 1 ianuarie 2008.

Aparent, s-ar putea constata că nu există o legătură între atragerea fondurilor europene, modificarea Codului fiscal începând cu 1 ianuarie 2008 şi aprobarea de Guvern a bugetului de stat pentru anul 2008.

Recent, ministrul finanţelor a declarat: "Veniturile bugetare sunt realizate în proporţie de 98-99% faţă de program, adică o pondere de 33-34% din p.i.b., comparativ cu programul de 34,6%. Anul viitor, datorită creşterii bazei de impozitare şi a îmbunătăţirii colectării, veniturile totale ale bugetului ar putea ajunge, excluzând fondurile europene, la 37,1% din p.i.b.

Constatăm că pentru anul 2008, bugetul se bazează pe o prognoză optimistă a creşterii economice. Nu comentez ritmul de creştere al p.i.b.-ului, nici dacă acesta poate fi realizat în condiţiile în care fondurile structurale nu au fost atrase deloc, ceea ce ar duce la o creştere economică sub potenţial.

Recentele modificări ale Codului fiscal mă determină însă să cred că sursele creşterii economice sunt instabile şi incerte. Probabil că s-au făcut calculele, s-a constatat că nu ajung banii şi mai trebuie crescute nişte taxe. Asta pentru că este evident faptul că introducerea cotei unice nu a atras suficiente fonduri la buget, astfel încât au crescut atât de mult taxele încât nu mai putem vorbi de relaxare fiscală, ci, dimpotrivă, de fiscalizare excesivă.

Pe acest fond, inflaţia este inflamată de politica salarială, deficitul de cont curent are tot mai mare nevoie de finanţare externă, deficitul bugetar fiind încărcat şi de introducerea pensiilor private obligatorii.

Iată de ce bugetul de stat pe anul 2008 trebuie să se bazeze pe previziuni realiste, iar dezbaterea publică a acestuia va conduce la o construcţie bugetară echilibrată, în care măsurile de îmbunătăţire a colectării fondurilor să se armonizeze cu reducerea economiei gri, dar şi cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare administrative.

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu o dată m-am descoperit uluit şi m-am închinat cu plecăciune de suflet în faţa unicului, genialului şi permanent contemporanului I. L. Caragiale.

Iată-mă din nou în această postură, constatând că evenimentele ce i-au stârnit peniţa lui nenea Iancu în urmă cu 130 de ani se întâlnesc la ordinea zilei portocalii în nava, scuzaţi, în ţara românească.

Şi cum vă zic, propunea Domnia sa Caragiale, pe la 1879, să se răsplătească serviciile unor pseudopatrioţi, utilizaţi în campania electorală ca "mânuitori de argumente" în favoarea deţinătorilor de putere, cu o nouă medalie.

Pentru uşurarea eforturilor celor ce urmau s-o fabrice se făcea cu acelaşi prilej şi descrierea amănunţită a obiectului ce urma să fericească pe susnumiţi sub numele de "Serviciul Nodoros". Trebuia să poarte pe o faţă două reteveie încrucişate, semn al argumentelor democratice folosite în politică la acea vreme, iar pe cealaltă faţă un clondir încoronat cu cârnaţi, savuroasă imagine a ceea ce urma să fie răsplata în natură pentru serviciile prestate.

Putem pretinde că o astfel de medalie ar fi lipsită de actualitate? Cum am putea?

Pseudopatrioţii răsar ca ciupercile după ploaie. Sunt atât de porniţi să servească patria, reprezentată de un personal plătitor, încât au dobândit maximă eficienţă în mânuirea unor moderne "reteveie".

Clondire şi cârnaţi, Doamne iartă-mă, sunt pe toate drumurile, era să zic ecranele şi au o aşa eficienţă în obţinerea de foloase, încât ar putea deveni, cu mare putere de sugestie, noua siglă a unui vechi partid.

Sigur, am putea actualiza numele medaliei numind-o "Serviciul ţuluşos" sau "culceros".

Şi, dacă tot mi-am luat libertatea neruşinată de a-l "îmbunătăţi" pe Caragiale, parcă aş umbla un pic şi la imaginea tinicheluţei.

Cum v-aş plăcea ca pe o faţă să admirăm un microfon înconjurat de peliculă cinematografică, iar pe cealaltă să ne cutremurăm în faţa balanţei zeiţei, cunoscute ca legată la ochi, încovoiată ca o umilă cobiliţă prestatoare de servicii.

Mai bine mă opresc! Nu de alta, dar s-ar putea ca "băieţii patriei" ahtiaţi să-şi dovedească, la comandă, devotamentul, să-şi exerseze "argumentele democratice" pe subsemnatul. Că s-a mai văzut!

Domnul Alexandru Mocanu:

Scrisoare deschisă adresată domnului prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu.

Stimate domnule prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu,

Referitor la linşajul mediatic la care a fost supus ministrul dumneavoastră Decebal Traian Remeş, aveţi perfectă dreptate. şi eu era să păţesc la fel, într-o situaţie similară. Să vă spun cum s-a întâmplat.

Soţul meu e director de vânzări şi călătoreşte mult, motiv pentru care mă şi cam neglijează, mă-nţelegeţi dumneavoastră. Aşa că mi-am făcut şi eu un prieten care să mă consoleze de urât şi plictiseală, când soţul meu e plecat în delegaţie. Nu ştiu de ce, dar soţul meu este aşa, iscoditor şi sceptic, de parcă ar fi jurnalist şi nu soţ. De aceea, vă înţeleg supărarea în cazul miniştrilor dumneavoastră, când s-a băgat nesimţitul acela de jurnalist să filmeze o întâlnire privată. La fel s-a întâmplat şi la mine, eram cu prietenul şi s-a întors soţul meu pe neaşteptate şi ne-a găsit în pat, sub cearşaf. Şi, la fel, i-am spus să nu facă acuzaţii, că nu avea cum să vadă ce e sub cearşaf, aşa cum ziaristul acela nu putea şti ce era în plic, că poate chiar erau acatiste pentru mănăstire, cum a spus domnul ministru. Şi eu aşa cred. I-am spus soţului să nu mai facă tărăboi, că nu e jurist de meserie, să sune un avocat dacă vrea să afle adevărul. L-am şi convins, iar el a pus mâna pe telefon, care însă nu era plătit şi nu avea ton, aşa că i-am spus să meargă să dea telefon de la un vecin cu care eram în bune relaţii de familie şi care ne mai aducea din când în când cârnaţi şi ţuică de la el de la ţară, ceea ce nu e nimic rău, ca şi la domnul ministru. Iar atunci când prietenul meu a plecat, că doar nu era să stea la asemenea circ şi scandal pe care îl făcea soţul meu, ca şi ziariştii ăia nenorociţi la televiziune. Asta am dorit neapărat să vă spun, domnule prim-ministru Tăriceanu, să nu-i ascultaţi pe ziarişti, că nu e nimic adevărat, ca şi la mine.

Vă mulţumesc, domnul prim-ministru, din inimă şi vă iubesc din tot sufletul că ţineţi cu noi, cu adevărul. Raluca T. Ontiţa." Preluată din ziarul "Realitatea teleormăneană nr.6(39), 18-24 octombrie 2007. Pentru conformitate.

Domnul Viorel Pupeză:

"Cu caltaboş şi ţuică, în Uniunea Europeană"

Haosul din agricultură ne va costa scump anul acesta. Seceta a produs, probabil, cele mai mici pagube din sectorul agricol, bulversarea de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fiind principala cauză a situaţiei cu care astăzi România se confruntă. Cu ultimatumul Comisiei Europene pe masă - remediem situaţia agenţiilor de plăţi sau pierdem 25% din fondurile pe 2007 - cel mai mare interes îl reprezintă ploconul cu caltaboşi şi ţuică. Dacă nu am reuşit mare lucru decât să speriem Vestul european cu faptul că miniştrii se pot cumpăra prin birturi, măcar am făcut reclamă la caltaboşi şi la ţuică ardelenească.

În tot acest timp, nimeni nu spune nimic despre ceea ce ne-a imputat comisia Europeană, şi anume punctele slabe ale sistemului de plăţi directe la hectar. Sistemul Integrat de Administrare şi Control funcţionează defectuos. Declaraţiile referitoare la suprafeţele deţinute de fermieri, înregistrate în bazele de date, nu corespund cu realitatea din teren. Din păcate, unii fermieri au prezentat date eronate în cererile pentru primirea subvenţiilor, fie în necunoştinţă de cauză, fie pentru a primi mai mulţi bani din fondurile europene. Ca să nu mai spunem că există mai multe solicitări pentru aceeaşi suprafaţă, iar numărul acestor situaţii nu este de neglijat.

Interesant este faptul că lefurile au fost majorate cu 75% pentru toţi angajaţii APIA, ca spor de gestionare a fondurilor europene, de mai bine de un an, chiar dacă nu s-a accesat nici un sfanţ UE până acum, ba, mai mult, riscăm să pierdem fonduri de circa 110 de milioane de euro.

vinovaţi pentru toate acestea sunt acei miniştri care au ţinut frâiele agriculturii, dar care au scăpat domeniul de sub control. Gheorghe Flutur a fluturat vânt şi a cules steguleţe, înflorind rezultatele agriculturii româneşti în faţa specialiştilor europeni. Dan Motreanu nu avea prea multe în comun cu domeniul, iar Decebal Traian Remeş avea prea multe. Pentru ultimul din cei înscăunaţi pe agricultura de tarla, fără perspectivă, timpul este prea scurt.

Pentru toate acestea avem şi un salvator, care şi-a oferit sprijinul politic. Salvamarul agriculturii este preşedintele Traian Băsescu care a anunţat că va pune o vorbă bună la Bruxelles pentru a nu se pune în operă clauza de salvgardare şi a nu pune România într-o situaţie ruşinoasă. Mai bine ar vorbi cu reprezentanţii Partidului Democrat să pună osul la muncă, pentru că şi aşa agenţiile de plăţi din judeţe sunt filiale de partid.

Domnul Ion Stan:

"Strategia portocalie a insecurităţii naţionale"

Strategia de securitate naţională a României, ediţia "Traian Băsescu" - un pseudo program de guvernare anticonstituţional, un manifest politic neototalitarist, un atentat la ordinea constituţională democratică.

Un document de 56 de pagini, copertat în oranj, cu tricolorul, stema şi antetul preşedintelui României, intitulat "Strategia de securitate naţională a României", Bucureşti 2007, a fost strecurat timid zilele trecute, la mai bine de un an şi jumătate de la adoptarea prin Hotărârea C.S.A.T. nr.62 din 17 aprilie 2006, pe sub uşa Parlamentului, probabil în încercarea ca şi acest nou bastard politic al cetăţeanului-preşedinte Traian Băsescu să fie recunoscut ca stare de fapt, de către unica şi suprema putere reprezentativă şi legiuitoare a naţiunii suverane.

Geneza, istoria şi legitimitatea discutabilă a acestui document a mai constituit obiect al luărilor noastre de poziţie, în contextul scandalos al contestării sale generalizate şi al adoptării de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în pofida numeroaselor critici pertinente, care au desfiinţat, practic, proiectul strategic prezidenţial.

Între timp, un excelent raport de analiză politică asupra strategiei, elaborat de specialiştii Institutului de studii social-democrate "Ovidiu Şincai", se vede că a exercitat influenţe majore asupra textului iniţial, dar numai în ceea ce consilierii şi experţii prezidenţiali au fost în măsură ori li s-a permis să înţeleagă.

Incompetenţa de largă notorietate a compilatorilor Departamentului Securităţii Naţionale, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, care şi-au arogat prerogativele elaborării sus-amintitului document, a fost repetat şi virulent criticată şi sancţionată de specialişti din domeniu, dar şi de numeroase organizaţii neguvernamentale, mass-media, medii politice şi personalităţi academice.

Proiectul strategic a fost, în mai multe rânduri, respins şi substanţial amendat de şefii departamentelor (ministere şi servicii) ai căror reprezentanţi au fost convocaţi la Cotroceni pentru a "vota" pentru varianta propusă de consilierul de stat, general Constantin Degeratu.

În lipsa argumentelor de susţinere a propriilor propuneri, generalul-consilier nu s-a abţinut de la dezonorarea statutului său de militar, obligat prin Constituţie la neutralitate şi abţinere politică, afirmând că: "(...) noua Strategie de securitate naţională a României trebuie să fie de largă inspiraţie şi culoare a Partidului Democrat, liderul noii alianţe de putere (...)".

Alţi trepăduşi prezidenţiali, între care şi actualul secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, i-au ţinut isonul, încercând să reducă la tăcere opoziţia reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor din sistemul securităţii naţionale.

De ce le era teamă oamenilor preşedintelui de opoziţia majorităţii membrilor colectivului interdepartamental, care nu acceptau proiectul? Fiindcă serviciile naţionale de informaţii, Statul Major General, Ministerul Afacerilor Externe şi alte departamente au venit în acel colectiv cu temele făcute şi au susţinut că proiectul strategic trebuie documentat şi fundamentat pe:

1. studii documentare ample şi aprofundate privind noile dimensiuni ale conceptului de securitate, după aderarea la NATO, în contextul politicii externe şi de securitate comună a U.E. şi al globalizării;
2. diagnoza pertinentă a mediului internaţional şi a celui intern de securitate;
3. estimări şi prognoze informative asupra evoluţiilor internaţionale previzibile pe termen mediu şi lung;
4. analize comparate ale strategiilor de securitate ale altor state, îndeosebi ale celor aflate în acelaşi areal geopolitic şi geostrategic, sub influenţa aceloraşi factori de risc şi ameninţări;
5. corecta identificare a obiectivelor, valorilor şi intereselor de securitate naţională şi asigurarea echilibrului între elementele structurale perene şi cele în dinamică ale strategiei;
6. corecta poziţionare a Strategiei de securitate naţională a României faţă de strategiile statelor vecine ori apropiate, din afara NATO şi a U.E.;
7. necesitatea unităţii conceptual-terminologice a domeniului securităţii naţionale, drept premisa fundamentală a oricărui proiect strategic subsecvent, respectiv pentru strategiile sectoriale de securitate energetică, alimentară, mediu, politică externă, apărare, siguranţă, ordine publică ş.a.m.d.;
8. nu în ultimul rând ca importanţă, clarificarea bazei constituţionale şi a izvoarelor juridice ale proiectului, în condiţiile în care, Constituţia României, la art.65 alin. (2), lit.f) menţionează doar "Strategia de Apărare a Ţării", iar Legea nr.473/2004 privind planificarea apărării, deşi la art.5 alin. (1) stipulează obligaţia preşedintelui României de a prezenta spre adoptare Parlamentului, în termen de şase luni de la depunerea jurământului, "Strategia de Apărare a Ţării", acelaşi articol, la alin. (5) face referire la elemente de structură şi conţinut specifice unei strategii de securitate naţională, respectiv, citez: "definirea intereselor şi obiectivelor de securitate, evaluarea mediului internaţional de securitate, identificarea potenţialelor riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, direcţiile de acţiune şi principalele modalităţi de asigurare a securităţii naţionale a României în cadrul Alianţei (...).

Nimic din ceea ce era logic şi firesc să fundamenteze un document strategic de o asemenea importanţă, nu se regăseşte, la modul serios, între coperţile oranj ale compilaţiei trimise Parlamentului drept Strategia de securitate naţională a României.

În primul rând, trebuie observată şi sancţionată confuzia conceptuală care a stat la baza elaborării documentului, care nu este un proiect naţional realist şi pragmatic şi care nu se fundamentează pe capacitatea de anticipare, nici măcar a evenimentelor pe termen scurt, ce au surprins România nepregătită.

Numai în intervalul de la data adoptării proiectului în C.S.A.T. şi până în prezent, mediul de securitate şi bună vecinătate din proximitatea estică a României a cunoscut involuţii care anulează teze ce s-au dorit de forţă, ale Strategiei, fiind astfel deteriorat climatul necesar promovării şi apărării obiectivelor şi intereselor de securitate.

Ce denotă o astfel de realitate? Tocmai lipsa de viabilitate a proiectului, construcţia lui pe dorinţe şi nu pe realităţi temeinic prospectate, printr-o diplomaţie activă şi competentă, precum şi prin cunoaşterea specifică serviciilor de informaţii pentru securitate.

În acelaşi timp, apare evidentă şi fundătura în care un Departament al Securităţii Naţionale şi un Secretrariat al C.S.A.T., puternic militarizate şi cu o gândire îngheţată în gardurile Cazărmii Cotroceni, l-au împins pe primul cetăţean al ţării, lungindu-i şirul, şi aşa interminabil, al ilustrelor sale gafe prezidenţiale.

Realizând mult prea târziu absenţa temeiului constituţional al Strategiei de securitate naţională, cetăţeanul-preşedinte a lansat, concomitent cu adoptarea acesteia de către C.S.A.T., proiectul unei noi strategii, cea prevăzută de Constituţie, respectiv: "Strategia de Apărare a Ţării", obligat să o înainteze - spre adoptare - Parlamentului, în termen de şase luni de la depunerea jurământului.

La rândul ei, strategia sus-menţionată urma să genereze:

1. "Carta Albă a Apărării", pe care Guvernul trebuia să o prezinte Parlamentului spre aprobare în termen de şase luni de la acordarea încrederii;
2. "Strategia Militară a României", pe care Guvernul trebuia să o adopte în termen de 3 luni de la aprobarea "Cărţii Albe a Apărării".

Preşedintele României, în ipostazele sale de Comandant Suprem al Forţelor Armate şi de preşedinte al C.S.A.T. - mult prea angajat în luptele politice partizane, în destabilizarea vieţii politice interne şi a partidelor democratice - nu a mai avut răgazul necesar să-şi îndeplinească şi atribuţiile constituţionale din domeniul apărării ţării.

Aceasta este o abdicare deosebit de gravă de la rolul preşedintelui Republicii, şi-l face pe Traian Băsescu nedemn de încrederea poporului. Pentru această iresponsabilitate, cetăţeanul-preşedinte trebuie chemat să dea seama, nu în Piaţa Universităţii, ci în faţa Parlamentului, ca unic şi suprem reprezentant al naţiunii suverane.

În al doilea rând, se impune a observa şi amenda faptul că informaţiile secrete pentru securitatea naţională, care constituie dintotdeauna şi pretutindeni în lume prima linie a apărării naţiunilor, sunt expediate, la propriu, undeva "la şi altele", priorităţile fiind rezumate la copierea unor aserţiuni din hotărârea C.S.A.T. din 18 noiembrie 2005, prin care, sub pretextul unor măsuri de organizare şi coordonare a domeniului securităţii naţionale, a fost constituită Comunitatea Naţională de Informaţii, ca structură de putere prezidenţială.

În al treilea rând, nu poate scăpa neobservat şi nesancţionat faptul că, în contextul gravelor confuzii şi erori conceptuale referitoare la domeniul securităţii naţionale, S.S.N.R. este abordată ca un eseu asupra reperelor bunei guvernări, administraţiei publice profesioniste, a justiţiei democratice şi combaterii corupţiei, coborând orientările strategice la nivelul mult inferior al tacticii şi ingineriei politico-administrative.

În concepţia prezidenţială a securităţii naţionale, viciile terminologice fac casă bună cu ignoranţa şi amatorismul, care extrapolează domeniul securităţii interne asupra poliţiei veterinare, operatorilor agricoli, comerciali, vamali şi a administraţiei publice, în ansamblul său, fiindcă în acest fel, Comandantul suprem să-şi poată exercita nestingherit, sub creditarea generoasă a raţiunilor de securitate, o nu mai puţin odioasă dictatură personală, decât a predecesorului său antedecembrist.

Ambiguităţile rezultate din neprecizarea termenilor, redundanţele inutile, supradimensionarea expunerii, lipsa de sistematizare permit interpretarea şi aplicarea Strategiei potrivit intenţiilor de moment şi veleităţilor notorii ale preşedintelui, care, în mod repetat şi fără suport constituţional, s-a autoproclamat responsabil şi garant al securităţii naţionale.

În al patrulea rând, S.S.N.R., în loc să fie expresia unei viziuni integratoare, capabilă să adune energiile naţiunii deasupra graniţelor ce despart partidele, făcându-i clară destinaţia spre care se îndreaptă, şi să faciliteze un consens transpartizan asupra definiţiei unui destin comun şi a principalelor căi de a construi şi apăra, a devenit în concepţia prezidenţială, un program de guvernare sui generis şi un manifest politic.

Transformarea strategiei în program politico-administrativ îşi relevă, deopotrivă, semnificaţia şi periculozitatea atunci când observăm că sunt lăsate în ambiguitate echilibrul interinstituţional şi diviziunea competenţelor între instituţiile chemate să contribuie la realizarea şi apărarea securităţii naţionale.

Astfel, C.S.A.T., o instituţie într-o acută nevoie de reformare şi modernizare, deci revolută, ar urma să-şi extindă competenţele asupra unor domenii care ţin de funcţiile Parlamentului (îmbunătăţirea actului de guvernare), sau a Consiliului Superior al Magistraturii (independenţa şi funcţionalitatea justiţiei), pentru ca, în finalul documentului (pag.55), C.S.A.T.-ului să-i revină ca atribuţie "veghea permanentă la îndeplinirea obiectivelor strategice şi modul de punere în practică a strategiilor sectoriale". Deci, totul!

Cu alte cuvinte, documentul prezidenţial ne propune crearea unei ordini paraconstituţionale, susceptibile a-l aşeza pe cetăţeanul-preşedinte deasupra tuturor celor trei puteri ale statului, în afara controlului democratic popular. Introducerea, prin intermediul S.S.N.R., a unei asemenea dezordini constituţionale, transformă acest demers strategic într-o sursă a insecurităţii naţionale.

În al cincilea rând, în planul relaţiilor externe, proiecţia strategică prezidenţială este de-a dreptul provocatoare şi periculoasă.

Definirea rolului României în regiunea Mării Negre, în care interesele americane predomină asupra celor europene, precum şi deplasarea politicii estice a României dinspre o logică unificatoare şi integratoare (integrarea într-un mare spaţiu cultural şi de prosperitate europeană) spre o logică a excluderii şi confruntării (bazată pe coaliţia celor buni împotriva forţelor răului), riscă să transforme România dintr-un stat de margine, într-un stat marginal, subsecvent transformării din stat-punte în stat-ţintă.

Autoidentificarea obstinantă a României ca stat din nesigurul est-european, sau aflat la marginea Europei, se poate dovedi o opţiune strategică perdantă, care să conducă la decuplarea României de Europa Centrală, decuplare cu atât mai periculoasă, cu cât Ucraina mizează foarte mult, probabil şi mai credibil, pe dubla vocaţie simultană - central europeană şi pontică.

Administraţia prezidenţială operează doar cu termeni exclusivi. În loc să fie în logica lui "şi-şi", se plasează în logica lui "ori-ori". Traian Băsescu a vizat un rol proeminent şi exclusiv în regiunea Mării Negre, pe care nimeni nu i-l recunoaşte, în timp ce a minimalizat problema regiunii Balcanilor de Vest, a cărei securizare este un obiectiv important al Strategiei Europene de Securitate.

În al şaptelea rând, S.S.N.R., incluzând în planul conceptual al securităţii naţionale noţiunea de "grupuri de interese nelegitime", trădează viziunea populist-totalitaristă asupra societăţii.

Oricine ştie că, în societate, oamenii se asociază în grupuri pentru a-şi promova şi apăra interesele. În viziunea strategică prezidenţială, grupurile şi, pe cale de consecinţă, dreptul fundamental la asociere, care stă şi la baza pluripartitismului şi a democraţiei, sunt a priori suspectate a fi ceva cu potenţial subversiv, care ar putea submina buna credinţă socială.

Corolarul acestei gândiri nu a putea fi decât punerea sub supravegherea poliţienească a tuturor formelor şi modalităţilor de asociere. Altfel, cum să ştie care sunt grupurile nelegitime? Poate numai dacă vor fi indicate cetăţeanului-preşedinte de indivizi neasociaţi, cu prilejul trimestrialelor consultări de stradă cu poporul!

În al optulea rând, S.S.N.R., în ediţia şi îngrijirea lui Traian Băsescu, ridică foarte serioase semne de întrebare în legătură cu caracterul său democratic.

Trei capitole ale documentului, care tratează securitatea internă, îndreptăţesc aprehensiunile "preşedintelui-jucător" de a se folosi de S.S.N.R. şi de C.S.A.T. pentru a se implica în activitatea Guvernului într-o manieră antidemocratică şi anticonstituţională.

Prin asumarea S.S.N.R. şi eventuala ei recunoaştere de către Parlament, cetăţeanul-preşedinte scontează pe scoaterea Guvernului de sub controlul Parlamentului şi aducerea ambelor sub controlul securizat al Administraţiei Prezidenţiale. O asemenea viziune şi realitate funcţională sunt proprii doar "Conceptului de securitate al Federaţiei Ruse".

În al nouălea rând, S.S.N.R. este impregnată de o viziune neoconservatoare asupra lumii şi a societăţii româneşti, fiind astfel construită încât să facă posibilă instaurarea unui regim de autoritate personală.

Influenţat de viziunea neoconservatoare americană asupra securităţii internaţionale, Băsescu încearcă o includere mascată în Strategie a doctrinei loviturii anticipate, fără a afirma, însă, explicit acest lucru şi, mai cu seamă, fără a şti dacă ţinta loviturii este cea corect identificată.

În al zecelea rând, ca o concluzie, concepţia prezidenţială care stă la baza S.S.N.R. nu este una firească, a relaţiilor sistemice specifice societăţii democratice, ci una neototalitaristă.

"Preşedintele tuturor românilor" ne oferă în loc de o strategie a securităţii, o doctrină portocalie a insecurităţii naţionale, fără temei constituţional şi fără alt temei juridic decât Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea C.S.A.T., ale cărei prevederi referitoare la Strategia de Securitate au devenit caduce, ca urmare a abrogării lor implicite, prin efectul Referendumului şi al Legii din 2003 pentru revizuirea Constituţiei României.

Pe cale de consecinţă a argumentelor expuse, solicităm Administraţiei Prezidenţiale să se conformeze prevederilor Constituţiei şi să retragă din circuit documentul intitulat "Strategia de Securitate Naţională a României", adoptată prin Hotărârea C.S.A.T. nr.62 din 17 aprilie 2006.