Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 7, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.156/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 7, 2007 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of November 7, 2007
| 1. | Informare cu privire la situaţia prezenţei la şedinţa comună din data de 6 noiembrie 2007. Dezbateri procedurale legate de cvorumul de şedinţă şi prezenţă. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 9,00. Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Gavrilă Vasilescu, secretar al Senatului, şi domnul Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreşedinte al Senatului. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Pentru a permite desfăşurarea şedinţei de astăzi, în continuarea celei de ieri, rog liderii grupurilor parlamentare să solicite colegilor să fie prezenţi în sală. Cu acordul dumneavoastră, vom începe la ora 9,30. Apreciem şi asupra greutăţilor traficului din Bucureşti. |
|
|
Lucrările şedinţei s-au reluat la ora 9,55. |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Continuăm lucrările plenului celor două Camere. Şi-au anunţat prezenţa 252 de senatori şi deputaţi. V-aş ruga să luaţi loc. Conform art.21 din regulament, îi rog pe domnii secretari să facă o informare cu privire la absenţele de la şedinţa de ieri, care au cauzat suspendarea şedinţei. Vă rog, domnule secretar. |
|
|
Domnul Ioan Munteanu (de la tribună): Domnule preşedinte, Marţi, 6 noiembrie, ora 15,30, în şedinţa comună a celor două Camere, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat din Camera Deputaţilor a cerut, în conformitate cu prevederile art.22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintelui şedinţei comune verificarea întrunirii cvorumului legal. Domnul preşedinte de şedinţă, de asemenea, a solicitat, în conformitate cu prevederile aceluiaşi articol, art.22, să informăm astăzi, noi, secretarii, în şedinţa comună, despre cauzele lipsei parlamentarilor şi despre sancţiunile pecuniare aplicate celor care au lipsit nemotivat. Vă informez că, la şedinţa comună de ieri, din 326 de deputaţi, au fost prezenţi 171. A fost o greşeală de numerotare; oricum, nu era cvorum. De asemenea, un număr de 23 de deputaţi sunt la lucrările Parlamentului European; 6 deputaţi sunt membri ai Guvernului; 10 deputaţi sunt plecaţi în delegaţii străine, cu aprobarea Biroului permanent. Aşadar, un număr de 115 trebuie să-şi motiveze absenţele. Potrivit art.21 din Regulamentul comun al celor două Camere, "Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările şedinţei comune şi să se înscrie pe lista de prezenţă ţinută de secretari. Deputatul care nu poate lua parte la şedinţă, din motive independente de voinţa sa, va trebui să anunţe din timp Biroul permanent respectiv, menţionând cauzele care-l împiedică să participe. Deputatului sau senatorului care nu îşi poate motiva absenţa i se reţine din indemnizaţia lunară o sumă de bani corespunzătoare unei zile de lucru în plen". Aceasta este prevederea. Nu ştiu care sunt cauzele, domnule preşedinte de şedinţă, pentru că nu am avut timpul necesar şi nici informaţiile, mai ales că, dacă se coroborează cu art.141 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aceste absenţe trebuie avizate, motivate de liderul grupului, cât şi de Biroul permanent. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de şedinţă. Din partea Senatului, vă rog. Iertaţi-mă, imediat după informări, orice fel de probleme de procedură care vizează desfăşurarea şedinţei. (Adresându-se doamnei Lia Olguţa Vasilescu). |
|
|
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Bună ziua!, pentru cei care aţi venit înainte de ora 9,00. Bună dimineaţa!, pentru cei care aţi sosit după ora 9,00. Prezentarea a făcut-o domnul secretar Munteanu. Vreau să vă informez că, din cei 135 de senatori, 58 au lipsit nemotivat, iar 22 au fost învoiţi sau absenţi motivat, în sensul în care: Guvern - 5, în delegaţii - 4, europarlamentari - 12, învoiţi - 3; concedii medicale şi concedii n-au fost. Vreau să fac o precizare cu privire la doi domni senatori, dintre cei care au au absentat: este vorba despre doamna Irina Loghin, care a solicitat concediu, în limitele zilelor de care putem să beneficiem, şi de domnul senator Corneliu Vadim Tudor, care pregăteşte grupul care urmează să meargă în Italia. Este preşedintele Grupului de prietenie cu Italia, nu trebuie să mai insist, pentru că ştiţi despre ce este vorba. Vă mulţumesc. Asta este tot ceea ce vă pot comunica în momentul de faţă. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog să constataţi că acestea sunt sancţiuni care, în conformitate cu art.22 alin. (3) din Regulamentul şedinţelor comune, le poate dispune preşedintele de şedinţă şi ele pot să fie contestate la Birourile permanente comune. Orice inadvertenţă se adresează Birourilor permanente comune. Vă rog, doamna Vasilescu. |
|
|
Domnule preşedinte, Vreau să vă spun că a fost invocat un articol din regulament care nu este în conformitate cu realitatea. De ce? Pentru că domnul secretar a spus aici că parlamentarii absenţi trebuiau să anunţe dinainte ... O voce din sală: Că nu pot fi prezenţi? |
|
|
Exact! ... că nu vor participa la şedinţă. Or, vreau să vă reamintesc faptul că noi eram ieri în comisii, dezbăteam bugetul de stat, când ne-aţi anunţat cu o jumătate de oră înainte că trebuie să fim în plen. Deci, nu ştiu ce sancţiuni puteţi să luaţi acum împotriva parlamentarilor care au absentat. Pentru că nu a fost o şedinţă anunţată dinainte. Este o chestiune, cred, foarte clară. Iar al doilea lucru, pentru că tot a cerut liderul Partidului Democrat anumite sancţiuni, vreau să ni se precizeze şi nouă foarte clar câţi parlamentari ai Partidului Democrat au absentat ieri. Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări) |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Articolul din regulament este clar şi poate nu este cel mai actual, dar este în vigoare. Va trebui să anunţe din timp Biroul permanent. Intervenţia unor deficienţe organizatorice poate să fie o motivare. Vă rog să vă adresaţi Birourilor permanente comune. Vă rog. Domnul Tabără. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am înţeles întotdeauna o disciplină în conformitate cu un regulament pe care l-am votat cu toţii şi toţi trebuie să-l respectăm. În acelaşi timp, mie mi se pare că ceea ce s-a întâmplat ieri, şi mai ales ceea ce s-a spus şi aseară pe mijloacele mass-media, este un act, după părerea mea, nelalocul lui. Pentru că o şedinţă comună, în primul rând, trebuie să fie anunţată din timp. În al doilea rând, programul de ieri de după-masă a fost anunţat ca activitate în comisii. Nu cred că toţi stăm cu telefoanele deschise şi aşteptăm mesajele de nu ştiu unde, atunci când se lucrează în aceste comisii. În aceaşi timp, în aceeaşi perioadă, dacă există timp, dacă este timp, există multe probleme cu care parlamentarii sunt prinşi sau le transferă de la nivel de judeţ la nivel central. A veni acum cu o propunere de sancţiuni, pentru faptul că a fost o deficienţă de organizare, inclusiv de comunicare, mi se pare absolut nedrept. În ceea ce priveşte grupul parlamentar, vă asigur că nu noi am cerut sancţiunile, ci s-a cerut doar cvorumul din sală. Aceasta este cu totul şi cu totul altceva. O voce din sală: Şi-l cerem şi astăzi! |
|
|
Îl cerem şi astăzi, pentru că nu putem lucra în afara cvorumului. Vă mulţumesc. (Rumoare, vociferări) |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu aveam de gând să vă mai plictisesc şi eu, dar găsesc că trebuie precizate nişte chestiuni şi lămurit antevorbitorul meu. Înainte de toate ... (Domnul deputat Valeriu Tabără comentează din sală). Domnule Tabără, eu ştiam că la P.U.N.R. era disciplină mai mare. Văd că la P.D., nu. Da? Aşa e? Vă mulţumesc. |
|
Domnul Valeriu Tabără (din sală): Dar nu este şi treaba dumneavoastră! |
|
|
|
Păi, nu este şi treaba mea, este şi treaba Parlamentului şi treaba celor care ne văd. Domnule preşedinte, eu resping categoric ideea că parlamentarii aveau altceva de făcut şi de aceea nu erau aici. Dacă erau la comisii, trebuia să fie în Palatul Parlamentului. Iar telefoanele pe care trebuie să le ţină deschise, vă reamintesc - aşa cum am şi eu - că sunt din banii contribuabilului. Dumneavoastră nu aveţi telefon ca să-l ţineţi închis. Aveţi telefon ca să-l ţineţi deschis. Iar la comisie, îl ţineţi pe silenţios. Da? (Rumoare, vociferări) Dar, pentru tabăra democrată, văd că domnul Tabără a devenit aşa, un fel de ... panaceu universal, un deţinător al adevărului absolut. Şi, de fapt, nu spune niciodată adevărul. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vă rog. Doriţi un drept la replică? Nu. Domnul Stanciu. Imediat, domnule senator Funar. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Domnule Nicolăescu, Maimuţa, când nu are ce face, îşi roade coada. (Râsete) Ca să aibă treabă. Am ascultat cu mare atenţie pe distinsul fost deputat Haşotti şi actual senator. Şi mi-am dat seama că este o cale lungă de la Cameră la Senat. Şi pe calea asta, lungă, se pierd multe, inclusiv minţile. (Râsete) Domnule senator, noi dezbăteam ieri bugetul. Dacă-mi spuneaţi ieri treaba pe care aţi spus-o astăzi, votam clar împotrivă. Pentru că nu vă trebuie nici buget, nici voturi, nu vă trebuie nimic. Vă trebuie sancţiuni. Atunci, sancţionaţi-vă pe dumneavoastră, liberalii! Pentru că aţi ajuns să credeţi că, cu circa 20% şi cu 5%, cât aveţi acum, stăpâniţi lumea. Nu, domnilor! Iar domnul preşedinte de şedinţă are dreptate: "să-i sancţionăm pă toţi", "pă toţi", "pă toţi". Domnilor colegi, Biroul permanent a ajuns vătaful Camerei şi al Senatului. Domnule preşedinte de şedinţă, singurul lucru pe care-l voi vota e schimbarea Birourilor permanente. M-am săturat de vătăfia acestor Birouri, care ne anunţă la ora două că la ora trei este şedinţă. Este inadmisibil! Nu vom vota nicio sancţiune, decât pentru cei care nu fac decât, din toată activitatea - şi-l văd pe domnul preşedinte, aici, al Senatului, distinsul Văcăroiu -, nu voi vota niciodată de acum încolo, cât voi fi în Parlament, Birourile permanente. În afară de şedinţe şi de sancţiuni, nu mai fac nimic! Asta este! Vă rog să aplaudaţi, să înţeleagă şi cei care sunt vătafii noştri, şi nu colegii noştri. (Aplauze în Grupurile parlamentare ale PSD) |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul senator Funar. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, În această clădire superbă a Parlamentului României, beneficiem, se pare, de cele mai performante ceasuri din Europa. Dar, cu toate că le avem în cele două săli - şi la dumneavoastră, aici, la Camera Deputaţilor, şi în Senatul României -, nu le privim nici acele ceasuri, nici cele purtate la mână. Mă întreb, de multe ori, de ce le poartă colegii noştri care sunt absenţi şi astăzi din sală. În privinţa deciziei luate ieri de Birourile permanente, consider că a fost corectă. Noi am fost aleşi, trimişi de către alegători în Parlamentul României, am avut program de lucru. Nu era o problemă să ne adaptăm într-un interval de două-trei ore la programul stabilit de Birourile reunite. A fost mai dificil să se scrie cererile pentru cei care au absentat. Au avut vreme, de ieri până astăzi, să scrie cererile cei care solicită motivarea absenţelor, bineînţeles, pe motive bine întemeiate. Dar constat, domnule preşedinte de şedinţă, că şi astăzi nu avem cvorum şi rog să dispuneţi citirea catalogului. Iar, pe de altă parte, spre a nu mai da posibilitatea unor colegi să lipsească în continuare şi să nu fie sancţionaţi, v-aş ruga, domnule preşedinte, pornind de la regulament, să-i înştiinţaţi pe cei prezenţi ce li se taie la cei absenţi. Vă mulţumesc. (Râsete) |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Vreau să fac o precizare, pentru că aceste texte de regulament au fost aplicate pentru prima dată în cadrul şedinţelor comune. Parlamentul României are de apărat două lucruri: în primul rând, propria sa funcţionalitate - ceea ce este extrem de important - şi, în al doilea rând, apărându-şi propria funcţionalitate, să-şi apere propria imagine. Nu putem să facem acest lucru numai declarativ, ci trebuie s-o facem într-un singur mod: aplicând cu stricteţe, cu rigurozitate, cu corectitudine litera regulamentului. De aceea mi-am asumat răspunderea de a aplica prevederile art.22 alin. (3), pentru prima dată, în faţa domniilor voastre. Discuţiile care s-au purtat au pornit de la o neînţelegere a literei regulamentului. Absenţele se motivează anterior şedinţei. Dacă nu este posibilă încunoştinţarea, ieri am stabilit că, până astăzi, când se va da citire raportului secretarilor de şedinţă, se mai pot face asemenea motivări, şi este corect. Cazuri deosebite se deduc Birourilor permanente, pentru că, dacă aplicarea acestei sancţiuni este un atribut exclusiv al preşedintelui de şedinţă, care-şi asumă responsabilitatea, nu există nicio sancţiune fără cale de atac. Domnilor colegi, înţelegând prin aceasta că ne apărăm propria noastră demnitate, înţelegând că noi suntem primii care respectăm regulamentele pe care le-am votat, consider discuţiile încheiate şi continuăm cu dezbaterile. Vă rog, domnule Tabără. |
|
|
Domnule preşedinte, S-a făcut referire de la acest microfon la verificarea cvorumului în sală. Noi trebuie să fim 234 sau 232. Nu suntem atâţia în sală. Vă rog să verificaţi cvorumul prin apel nominal. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Da. La cererea unui lider al grupului parlamentar ... Vă rog. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Doamnelor şi domnilor, Eu am crezut că, pentru constatarea existenţei sau inexistenţei cvorumului, s-a aşteptat să vină domnul Cristian Rădulescu în sală şi, nevenind, în sfârşit, s-a solicitat şi de altcineva această verificare a existenţei cvorumului. Asta e, trebuie să-l verificaţi, dar era mai bine ca domnul Cristian Rădulescu, dacă a provocat ieri acea situaţie, să fie astăzi aici, la ora 9,00. Vă mulţumesc. (Rumoare) |

