Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2007

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 18,07.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Buna seara, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Îngăduiţi-mi să deschid şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului României.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de marţi, 4 decembrie 2007; programul de lucru pentru perioada 3 - 8 decembrie 2007; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 12 noiembrie - 3 decembrie 2007 de către comisiile permanente sesizate în fond, în urma dezbaterilor organizate de către acestea; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.