Sittings of the Chamber of Deputies of December 4, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.167/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 4, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa!

Începem prima parte a şedinţei Camerei Deputaţilor de astăzi, parte destinată declaraţiilor politice.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată Constatare;

Începem cu Grupului parlamentar al PSD, domnul Aurel Bentu. Rectific, domnul Dumitru Bentu, dar l-am mai botezat o dată Aurel şi nu s-a supărat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Bentu:

Nu e prima dată, şi încep să mă obişnuiesc.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am denumit-o simplu: "Constatare".

Domnul preşedinte Traian Băsescu a constatat surprins, amărât şi mai ales nedumerit, că românii nu mai sărbătoresc 1 Decembrie cu intensitate. Mândria naţională a fost diluată, în opinia domniei sale, de mai mulţi factori, enumeraţi fiind: incapacitatea oamenilor politici - vechea sa marotă - propriile complexe - probabil ale domniei sale - minimalizarea simbolurilor naţionale. Nici o cât de mică aluzie despre contribuţia sa decisivă la procesul de minimalizare. Să ne explicăm selectiv: a minimalizat Constituţia pe care mizase atât de mult în 2004, a minimalizat până la anulare rolul de mediator pe care aceeaşi lege fundamentală i-l conferă în calitate de preşedinte al statului român, rămânând în continuare şef de partid.

A minimalizat până la dispreţ rolul cetăţenilor în referendumul de 20 de milioane de euro, pe care l-a ratat, apreciind doar partea activă a poporului şi neînţelegând faptul că partea inactivă i-a invalidat ipocrizia şi propaganda partizană.

A minimalizat, de data aceasta din nepricepere, atribuţiile în domeniul politicii externe, aducând împreună cu titularul ministerului de nespecialitate grave prejudicii de imagine naţiunii române.

A minimalizat, alături de guvernanţii pe care i-a adus la putere sfidând amintita Constituţie, stabilirea unei direcţii strategice clare pentru evoluţia societăţii româneşti, intrând cu brio în categoria liderilor politici care nu sunt preocupaţi de astfel de subiecte.

A minimalizat demnitatea funcţiei supreme pe care o deţine cvasifraudulos, stabilindu-i ca plafon de performanţă podeaua unităţilor de alimentaţie publică, şi se mai miră că românilor le lipsesc entuziasmul, mândria naţională, patriotismul, uitând că toate acestea se bazează pe dezvoltare economică şi, implicit, bunăstare şi nu înţelege că o inteligenţă mai mult mimată este dirijată spre orizonturi iluzorii şi perspective incerte şi nu reuşeşte să confere României decât o aură balcanică, şi nu una europeană, deşi de aproape un an suntem membri ai Uniunii Europene.

Mulţi au văzut în Traian Băsescu omul providenţial, cu viziune şi altruism, capabil să se ridice peste condiţia umană modestă pe care îşi construise personalitatea.

Constatarea preşedintelui faţă de modul în care românii percep ziua lor naţională îşi are sorgintea şi în modul în care domnia sa ne conduce.

Spre ce oare?

P.S. Simpla constatare nu ţine loc de competenţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Preşedintele nu va avea de ales: legea va fi promulgată;

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul Emilian Frâncu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Prima mea declaraţie politică de astăzi se intitulează: "Preşedintele nu va avea de ales: legea va fi promulgată."

România are, în acest moment, o lege a votului uninominal.

Adoptată de Parlament prin asumarea răspunderii Executivului, ea aşteaptă verdictul Curţii Constituţionale în privinţa câtorva prevederi care, din punctul de vedere al preşedintelui, ar trebui modificate.

Curtea Constituţională va da un verdict. În funcţie de acel verdict, preşedintele o va promulga fie la scurt timp după Moş Nicolae, fie cu puţin timp înainte de Moş Crăciun. Fie că legea votului uninominal se va întoarce pentru 2-3 zile în Parlament, fie că va rămâne direct pe masa preşedintelui, ea nu va putea să nu fie promulgată. Preşedintele trebuie să respecte Constituţia şi nu va avea încotro.

Îl obligă atât reuşita sa de la referendumul din 19 mai - când i s-a mai dat o şansă, de a înţelege care e rolul său constituţional, cât şi eşecul de la referendumul din 25 noiembrie - când preşedintelui i s-a negat posibilitatea de a juca după cum îl taie capul.

 
Video in format Flash/IOS Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Consultările pentru uninominal au devenit inutile;

"Consultările pentru unionominal au devenit inutile"

Preşedintele Traian Băsescu s-a supărat foarte tare pe toate partidele care au cutezat să nu se prezinte la Cotroceni la aşa zisele consultări pe tema votului uninominal.

Vreau să-i reamintesc domnului preşedinte că referendumul pe această temă, propus de domnia sa poporului român, a eşuat. Poporul român şi-a manifestat lipsa de interes faţă de varianta de uninominal asumată de preşedinte, prin urmare, nu există motiv de consultări pe această temă.

Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă referendumul ar fi putut fi validat cu o majoritate favorabilă propunerii preşedintelui. Atunci ar fi fost necesare asemenea consultări, deoarece s-ar fi pus problema modificării actualei Legi a votului uninominal, adoptată de Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului.

Cât priveşte consultările pentru definirea unei strategii în educaţie, acestea pot avea loc oricând, cu o singură condiţie: să nu fie legate în mod artificial de vreo discuţie parazitară pe o cu totul altă temă.

Subiectul educaţiei naţionale este mult prea serios pentru a servi drept garnitură la un meniu expirat, aşa cum s-a încercat săptămâna trecută, cu răposatul uninominal prezidenţial de la referendum.

Video in format Flash/IOS Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată Şcoli şi spitale cum n-a mai avut România până acum;

"Şcoli şi spitale cum n-a mai avut România până acum"

Guvernul Tăriceanu şi-a făcut şi va continua să îşi facă datoria în mod exemplar şi în ceea ce priveşte susţinerea învăţământului şi a sănătăţii publice. Stau mărturie în acest sens sumele fără precedent alocate reparării şcolilor şi spitalelor, construirii de şcoli şi spitale noi, dar şi dotării acestor aşezăminte de maximă importanţă, cu cele necesare.

În foarte mare măsură, principalii beneficiari ai acestor alocări de fonduri sunt comunităţile mici şi mijlocii, oraşele şi comunele cu câteva mii de locuitorii, pornind de la ideea că este bine să-l ajuţi pe om cât mai aproape de casă, fără a-l purta pe drumuri spre lumina învăţăturii ori alinarea suferinţelor. În acelaşi timp, prin dotări de ultimă generaţie, există premisele sporirii performanţei, în comunităţile de mărime mijlocie, până la nivelul atins deocamdată doar în Capitală şi în câteva centre universitare.

Exemple de acest fel se pot da şi în Vâlcea, dar şi toate judeţele ţării. Ele vorbesc cel mai bine despre justeţea gândirii liberale, care proclamă un adevăr foarte simplu: nu are nici un sens să încerci redistribuirea sărăciei; trebuie să creezi bunăstare şi vei avea ce să oferi societăţii.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Valeriu Tabără - declaraţie politică intitulată Necesitatea reorganizării sistemului de ameliorare şi reproducţie pentru zootehnie în România;

Domnul Miron Ignat a depus, nu doreşte să-şi susţină oral intervenţia domniei sale, a depus-o la secretariat, ca şi domnul Cezar Preda de la PD.

Are cuvântul domnul Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este, de fapt, un demers pentru un sector de foarte mare importanţă pentru economia naţională. Se intitulează: "Necesitatea reorganizării sistemului de ameliorare şi reproducţie pentru zootehnie în România".

Zootehnia românească se află într-o criză prelungită, manifestată în primul rând prin scăderea dramatică a efectivelor de animale datorită secetei prelungite, dar şi prin dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea activităţilor specifice de ameliorare şi reproducţie, datorate disfuncţionalităţilor create.

În acest sens putem aminti: hotărârea luată anterior la nivelul fostei direcţii de zootehnie din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la suspendarea fondurilor de la bugetul de stat pentru asigurarea cu material seminal congelat şi azot criogenic necesar însămânţării artificiale la taurine, în condiţiile în care, în acest an au fost eliminate şi subvenţiile bugetare acordate sub formă de prime pentru viţeii obţinuţi din însămânţări artificiale, vaci mame de tauri, fiicele taurilor în testare şi altele, care a creat pericolul ca un număr mare de crescători să renunţe la practicarea însămânţărilor artificiale la animalele proprii, cu efecte ce decurg din această situaţie. Deşi au fost demarate procedurile pentru susţinerea bugetară a cheltuielilor pentru materialul seminal congelat şi azot lichid, s-a întârziat nespus de mult, din cauza amintită anterior, difuzarea materialului seminal din testare pentru anul 2007, cu implicaţii majore asupra testării taurilor indigeni, fiind tributari şi rămaşi tributari materialului seminal congelat de la tauri din import. Se cunoaşte faptul că APIA ca instituţie este o cerinţă a Uniunii Europene. În acest sens au fost angajaţi peste 7000 de "specialişti" (desenatori tehnici, profesori, muzicieni, mecanici agricoli etc.) dar munca lor în domeniul zootehniei pe parcursul anilor trecuţi a fost făcută tot de specialiştii din unităţile de ameliorare şi reproducţie zootehnice şi Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală, ei rămânând doar cu avizarea verificărilor efectuate de specialiştii amintiţi.

Ba, mai mult, au primit fonduri şi spaţii pentru a putea funcţiona, dar au renunţat şi au făcut presiuni pentru a prelua spaţiile unităţilor de ameliorare şi reproducţie zootehnică. Nu este normal ca pentru a pune pe picioare o instituţie să se distrugă o altă instituţie care are ca obiect de activitate ameliorarea speciilor de animale producătoare de alimente atât de necesare populaţiei - carne, lapte etc. Se ştie că laptele are o singură culoare, indiferent că este produs de deţinătorii de animale într-un număr mai mic, cum este cazul României, sau de marii fermieri, ce au ferme de zece sau sute de animale, el rămâne indispensabil multor categorii de oameni, bătrâni, copii bolnavi şi sănătoşi.

Putem exemplifica în acest sens numeroase UARZ-uri care au fost scoase în stradă pentru ca cei de la APIA să se instaleze la totul făcut de alţii, fără nici un efort. Este vorba de UARZ Dolj, Vrancea, Hunedoara, Galaţi, Bihor, Argeş, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Olt, Călăraşi, Giurgiu sau unităţi de ameliorare şi reproducţie zonale unde specialiştilor rămaşi li s-au lăsat una - două camere la sediu sau centru, restul fiind ocupat de APIA.

Pentru implementarea legislaţiei naţionale ce transpune acte comunitare din domeniul zootehnic cuprinse în acquis-ul veterinar, dar şi pentru implementarea programelor de ameliorare în scopul îmbunătăţirii potenţialului genetic şi a performanţelor de producţie la animale Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie a trecut la atribuirea contractelor de achiziţie publică a serviciilor de control oficial al performanţelor la bovine prin licitaţie publică, lucru realizat în majoritatea judeţelor, dar prin aceste licitaţii care au avut loc la sugestia direcţiei de zootehnie, din Ministerul Agriculturii, tot controlul oficial al performanţelor a fost preluat de diferite SRL-uri care nu au nimic comun cu această activitate, dar şi-au trecut ca obiect de activitate controlul oficial al performanţelor la specii, punând în pericol ameliorarea animalelor, ei neurmărind altceva decât profitul, să mai pună mâna pe ceva bani de la bugetul de stat. O parte dintre aceştia au abandonat deja, cum este cazul judeţelor Bacău, Sibiu etc.

Se impune ca aceste servicii să fie atribuite în totalitate asociaţiilor judeţene de crescători, aşa cum se procedează şi cu însămânţarea artificială conform Ordinului Ministrului nr.641 din 02.08.2007, printr-o astfel de acţiune creşte rolul asociaţiilor de crescători, care vor fi astfel sprijinite pentru a se dezvolta şi putea prelua activităţile specifice unei zootehnii performante.

Prin programele de ameliorare acreditate şi aprobate prin Ordinul Ministrului nr.309/2003 este stabilit cadrul instituţional de implementare a acestora, în care un rol important revine Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi Reproducere şi structurilor teritoriale de ameliorare (UARZ).

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2003 unităţile de ameliorare şi reproducţie judeţene şi-au pierdut personalitatea juridică şi au trecut la direcţiile agricole, cu dublă subordonare. Acest lucru a dus la :

  1. derularea insuficientă a fondurilor, ajungându-se la blocarea activităţii;
  2. folosirea necorespunzătoare a personalului destinat lucrărilor specifice - testare, bonitare etc.;
  3. lipsa de interes sau insuficienta disponibilitate a unor direcţii agricole de dezvoltare rurală la deciziile tehnice transmise de Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie;
  4. utilizarea resurselor materiale şi umane pentru alte acţiuni în afara atribuţiilor specifice.

În aceste condiţii nou create este impetuos necesar ca activitatea centrală ANARZ, cât şi structurile judeţene ale unităţilor de ameliorare şi reproducţie să funcţioneze ca o structură unică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca organism de elaborare a politicilor în domeniul ameliorării şi reproducţiei animalelor.

Această structură este necesară pentru asigurarea inspecţiei de stat în domeniul reproducţiei si selecţiei, a asigurării reproducţiei prin montă naturală autorizată, cu reproducători de înaltă valoare zootehnică acolo unde nu se practică însămânţarea artificială, crearea bazei de date pentru ecvideele existente şi eliberarea paşapoartelor, în contextul transferării serviciilor de reproducţie şi control oficial al producţiei către organizaţiile profesionale ale asociaţiilor de crescători.

Prin restructurările repetate de-a lungul anilor la nivelul unităţilor de ameliorare şi reproducţie, lipsa personalului specializat şi-a pus amprenta asupra activităţii specifice.

Considerăm că prin trecerea unităţilor de ameliorare şi reproducţie în subordinea Agenţiei Naţionale de Reproducţie se va constitui o structură zootehnică puternică şi eficientă, care va fi capabilă de implementarea în teritoriu a strategiei în domeniul ameliorării şi reproducerii animalelor şi crearea unei competitivităţi cu celelalte ţări europene.

Rog Biroul permanent al Camerei Deputaţilor să transmită conţinutul acestei declaraţii ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, domnul Dacian Cioloş, şi primului-ministru pentru a se lua măsurile necesare reorganizării ANARZ în sensul celor propuse în conţinutul acestei declaraţii care are la bază realitatea de azi în acest sector. Dacă nu se vor lua măsurile de rigoare într-un timp scurt, nu se va mai putea discuta despre ameliorare, reproducţie şi control oficial al performanţelor în zootehnie.

Astfel, România va fi obligată să importe masiv material biologic zootehnic pentru organizarea exploataţilor agricole susţinute inclusiv din fonduri europene.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ştefan Baban - declaraţie politică intitulată Analiza europarlamentarelor...;

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ştefan Baban de la PRM. v-aş ruga să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Analiza europarlamentarelor..."

La două săptămâni după desfăşurarea europarlamentarelor putem avea o viziune completă asupra întregii scene politice şi sociale româneşti.

În primul rând, românul s-a plictisit de atâta mahala şi mai ales de atâta politică. Dovada o reprezintă slaba participare a cetăţenilor cu drept de vot la aceste alegeri. Nu este vorba doar de faptul că partidele din eşichierul politic nu au reuşit să vină cu oferte atractive, ci de lehamitea românilor faţă de viaţa politică actuală din România.

Şi cum să fie altfel, când doar în ultimul an, războiul surd şi neloial dintre cele două palate a ajuns să exaspereze chiar şi pe românul care nu face politică. În loc ca eforturile conjugate ale preşedinţiei şi guvernului să fie îndreptate spre rezolvarea problemelor delicate ale României, în special cele legate de aderarea la Uniunea Europeană, cele două puteri sunt într-un profund şi adânc război, care de fapt are la bază orgoliile şi interesele personale. Rezultatele se văd pe zi ce trece: Uniunea Europeană ne arată din ce în ce mai des cartonaşul galben, urmând cât de repede să-l vedem şi pe cel roşu: clauza sau clauzele de salvgardare. Motivaţiile mai mult sau mai puţin plauzibile care vor fi prezentate poporului român nu cred că vor acoperi dezamăgirea şi lehamitea poporului faţă de politica românească.

Totodată, desfăşurarea europarlamentarelor a scos la iveală că domnul preşedinte Băsescu are o gravă problemă în a diferenţia teoria de practică. Pe înţelesul tuturor, vreau să vă spun că de foarte multe ori domnul Băsescu a spus că este doar preşedintele românilor şi nici într-un caz reprezentantul unui partid. Realitatea lunii noiembrie a demonstrat că domnul Băsescu iubeşte puterea, şi ca urmare a preferat să încalce prevederile Constituţiei pentru a face propagandă propriului partid decât să se trezească cu o surpriză de proporţii. Pentru că trebuie spus, românii identifică PD-ul cu Traian Băsescu şi nici într-un caz cu Elena Udrea, Emil Boc sau Vasile Blaga. Dovadă au fost şi reproşurile pe care preşedintele României le-a făcut PD-iştilor atât după aflarea rezultatelor, cât şi la primirea la Cotroceni pentru consultări.

Europarlamentarele au mai demonstrat că doar românii respectă personalităţile acestei ţări şi sancţionează partidele politice pentru nerespectarea promisiunilor electorale. Pentru că indiferent cât de mare ar fi valoarea celor propuşi, nerealizările economice, sociale, politice, mahalaua dâmboviţeană, corupţia, nemulţumirile zilnice au primat, în defavoarea valorii personale şi profesionale, principiile şi simpatiile politice au devansat realitatea autohtonă.

Totodată, europarlamentarele au demonstrat că românii din străinătate pentru prima dată au avut sentimentul de lehamite, dar în acelaşi timp şi de părăsire din partea ţării natale. Au sancţionat toate aceste carenţe, începând de la motivarea plecării lor din ţară şi până la indiferenţa autorităţilor din ţară, prin neprezentarea lor la vot, considerând ca România nu are încă dreptul de a fi europeană. Şi ei ştiu mai bine de ce, deoarece trăiesc de mult în spaţiul european şi sigur s-au şi săturat de promisiunile neonorate şi demult uitate ale preşedintelui ţării...

Europarlamentarele din România au tras, pentru cei interesaţi, un semnal de alarmă: avem foarte multe de făcut pentru ca acest popor să se considere egal din toate punctele de vedere cu celelalte popoare ce se află în interiorul graniţelor U.E.

Aceste alegeri au fost percepute doar ca nişte catapulte pentru reprezentanţii politici ai partidelor din România. Depinde doar de aceştia să schimbe părerea cetăţenilor, iar pentru noi, cei rămaşi în ţară, depinde de modul în care ne comportăm, pentru a deveni într-adevăr europeni şi a beneficia de toate facilităţile integrării.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS Becsek-Garda Dezsö-Kalman - despre necesitatea unei reforme morale a clasei politice din România;

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Instituţia prezidenţială, societatea civilă susţin cu o mare insistenţă reformarea morală a clasei politice din România. În sprijinul acestei iniţiative ni s-a pus la dispoziţie un proiect prin care se încearcă prezentarea profilului ideal al politicianului. În definirea profilului politicianului după acest proiect ar fi vârsta, şi nu valoarea intelectuală şi morală a deputatului sau a senatorului. Deci, experienţa de viaţă şi politică nu contează. Despre condiţiile legate de moralitate în acest proiect se concluzionează următoarele: să fie o elită morală în comunitatea unde activează; să participe la elaborarea comenzii sociale a comunităţii unde candidează; să aibă CEC-uri electorale; să aibă semnat un contract preelectoral; să aibă semnat un contract electoral.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi iniţiatori al reformării morale a clasei politice,

Sper că vă amintiţi despre soarta contractelor electorale ale fostului prim-ministru Victor Ciorbea din perioada anilor 1997-1998. Deşi în perioada respectivă premierul ţărănist a făcut eforturi deosebite pentru respectarea promisiunilor sale din contractul electoral, condiţiile socio-politice nu i-au permis respectarea promisiunilor. Unui politician care are o conduită morală faţă de cetăţeni nu-i stau bine promisiunile pe care le poate realiza numai în condiţii specifice. Unui politician care are o morală faţă de comunitatea pe care o reprezintă nu îi e permis să mintă. Să ne gândim la puterea noastră de decizie, a deputaţilor şi senatorilor, în realizarea unor concepte ale dezvoltării economice şi sociale ale zonelor pe care le reprezentăm.

Stimate domnule preşedinte,

De 11 ani de când sunt membru în Parlamentul României am încercat să susţin doleanţele oamenilor de rând, batjocoriţi de către autorităţile locale, dar fără eficienţă. Mafia retrocedărilor, mafia lemnului au fost susţinute de toate organele statului. Mă refer în primul rând la instituţia prefectului, la funcţionarii publici, care s-au îmbogăţit pe căi ilicite, la organele abilitate ale statului, care în toate situaţiile au intervenit pentru salvarea mafioţilor, să nu mai vorbesc despre atitudinile batjocoritoare ale unor miniştri sau secretari de stat.

Stimate domnule preşedinte,

În ultimele luni mass-media a promovat o campanie de compromitere a senatorilor şi deputaţilor. Prin această acţiune aţi putea pierde sprijinul acelor parlamentari care v-au susţinut în ultimii trei ani.

Vă rog să faceţi o diferenţiere între reprezentanţii clasei politice a căror susţinere este necesară pentru reformarea morală a societăţii din România.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mihai Cristian Apostolache - marcarea participării la târgul firmelor prahovene, eveniment anual care reuneşte performerii economiei prahovene;

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Mihai Apostolache.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

Cu ceva timp în urmă am participat în circumscripţia mea electorală la un eveniment important. Nu este vorba despre referendumul organizat de preşedintele Traian Băsescu, pentru că domnul preşedinte a avut grijă să şteargă prin propriul comportament importanţa majoră care trebuia acordată instituţiei referendumului, ci despre topul firmelor prahovene, eveniment anual care reuneşte în acelaşi loc performerii economiei prahovene, adică acei agenţi economici care şi-au înţeles menirea şi care contribuie prin activitatea şi rezultatele lor la dezvoltarea economică a judeţului Prahova în special, a economiei României în general.

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a-i felicita şi de la tribuna Camerei Deputaţilor pe toţi agenţii economici prahoveni pentru rezultatele obţinute şi să le mulţumesc pentru faptul că prin activitatea dumnealor au creat numeroase locuri de muncă, au dinamizat economia judeţului Prahova şi au oferit şansa tinerilor prahoveni să-şi pună în valoare cunoştinţele teoretice dobândite în şcoală, prin implicarea acestora în diverse activităţi, atât cu rol de execuţie, cât şi cu rol de conducere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian - intervenţie intitulată 1 Decembrie - Ziua românilor de pretutindeni;

Au depus, tot din partea Grupului parlamentar al PSD, în scris, declaraţiile politice, domnul aurel Gubandru, domnul Vasile Puşcaş, domnul Vasile Soporan. De asemenea, din partea Grupului parlamentar al PNL a depus în scris şi nu doreşte să îşi susţină oral declaraţia domnul Mihai Sandu-Capră, iar din partea Grupului parlamentar al PD a depus în scris domnul Daniel Buda.

Are cuvântul, din partea PNL, domnul Andrian Mihei. Nu este. Domnul Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al PD.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică de astăzi are drept titlu: "1 Decembrie - Ziua românilor de pretutindeni".

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost şi va rămâne o pagină însemnată în istoria poporului român. Importanţa acestei zile constă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu a fost opera vreunui om politic, partid sau guvern. Ziua de 1 Decembrie reprezintă opera istorică a întregii naţiuni române, operă realizată prin jertfe şi sacrificii.

Dorinţa naţiunii de a trăi într-un stat naţional s-a dovedit a fi mai puternică decât orice guvern sau partid. În această zi măreaţă, istoria depune mărturie pentru ai noştri strămoşi care au învins în bătălia pentru libertate.

Unirea Basarabiei cu România, mai apoi unirea Bucovinei cu România, iar la data de 1 Decembrie 1918 unirea Transilvaniei şi Banatului cu patria-mamă reprezintă acte de importanţă istorică majoră, acte ce au fost săvârşite şi consolidate prin voinţa liber exprimată a poporului român.

Ziua de 1 Decembrie reprezintă ziua în care principii precum democraţia, libertatea şi dreptatea au devenit adevărate însuşiri ale poporului român.

O altă mărturie a demersurilor româneşti pentru libertate şi unitate naţională o constituie Manifestul către popoarele lumii, din 18 noiembrie 1918, prin care românii informează statele asupra principiilor ce stau la baza noului stat: România.

Deşi strămoşii noştri au luptat pentru o Românie unită, se pare că relevanţa acesteia s-a pierdut, atâta timp cât de la an la an mii de români părăsesc ţara în vederea găsirii unei soluţii de îmbunătăţire a condiţiei materiale. Anual, mii de copii rămân fără părinţii plecaţi pe meleaguri străine, având ca scop asigurarea unui trai decent celor rămaşi acasă.

Datele Institutului Naţional de Statistică ne indică faptul că aproximativ 10 000 de români părăsesc anual ţara, iar mulţi dintre aceştia decid să rămână sau să-şi prelungească perioada de şedere. De asemenea, 60 000 de copii suferă de dor de mamă. Dintre aceştia, 2 700 se află în sistemul de protecţie specială a statului.

Aceste cifre uluitoare cu privire la migraţia românilor din dorinţa de a duce un trai decent mă determină să fac apel către toţi politicienii din România să nu mai arunce vina unul asupra celuilalt pentru nereuşite şi să încerce, atâta vreme cât au puterea, să facă ceva concret pentru menţinerea solidarităţii naţionale. Românii în momentul de faţă au nevoie de politicieni care să ajute realmente populaţia al cărui viitor este unul incert.

Deşi România se află încă în perioada de tranziţie, cred cu tărie în faptul că un rol deosebit îl are acţiunea forţelor politice. Haideţi să învăţăm din propriile greşeli şi să mergem mai departe, în vederea realizării binelui acestui popor!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Aurel Rus - declaraţie politică intitulată Votul pentru uninominal, un eşec;

A depus în scris adineauri declaraţia politică domnul Bogdan Liviu Ciucă, din partea PC-ului.

Are cuvântul domnul Ioan Aurel Rus, din partea PRM-ului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Votul pentru uninominal, un eşec"

"Îmi asum responsabilitatea pentru eşecul privind votul uninominal din 25 noiembrie a.c.". aceste cuvinte aparţin preşedintelui-jucător al României, Traian Băsescu.

Cuvinte uşoare şi simple, spuse în zeflemea, spre sfidarea României şi a românilor.

Ruşine, domnule preşedinte! Nu aşa se asumă un eşec. Dumneavoastră ar trebui să vă puneţi cenuşă în cap, că oricum păr nu este. Vorba românului "părul deştept părăseşte capul... gol".

În calitate de uzurpator al economiei naţionale şi aşa în derivă trebuie să restituiţi românilor banii cheltuiţi aiurea cu referendumul pentru arătarea muşchilor lui "Băse". De ce a fost nevoie de această risipă?

Ce aţi urmărit, de fapt? Câştigarea alegerilor pentru europarlamentare? Aş! Sub "înţeleapta" dumneavoastră coordonare, în cârdăşie cu "popularii" europeni, aţi ajutat "cozile de topor" - vârfurile de lance ale iredentismului şovin şi revanşard maghiar - să promoveze în Parlamentul Europei, în detrimentul partidelor naţionaliste. De ce nu recunoaşteţi şi acest eşec? Şi când spun eşec, e puţin. Aceasta seamănă a trădare, domnul comandant al flotei vândute!

Ce aţi câştigat în faţa celor 322, care vă marchează zilele şi vă indispun nopţile.

Coşmarul celor 322 vă urmăreşte. Sunt cei pe care-i desconsideraţi. Oare ce simpatie primiţi de la aceştia? Cum vă cataloghează?

Eu, unul din cei 322, şi colegii mei din P.R.M., nu am participat la distrugerea economiei, la privatizările frauduloase, la măcinarea ritmică a nivelului de trai şi nici măcar la voturile preferenţiale pentru legile clientelare.

Ţinuta mea morală mă îndreptăţeşte să vă acuz de grave încălcări ale legilor în vigoare, iar de încălcarea Constituţiei nu mai vorbim. O faceţi aproape zilnic, fără remuşcare.

Din aceste motive, cred că cel mai bun lucru pe care îl aveţi de făcut este să vă daţi demisia, spre binele românilor şi al României. Ar fi un gest cavaleresc şi de onoare. Succes!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Kerekes Karoly - intervenţie având ca scop marcarea Zilei internaţionale a persoanelor cu handicap;

Are cuvântul domnul Kerekes Karoly, de la U.D.M.R.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Data de 3 decembrie a fost declarată de către Organizaţia Naţiunilor Unite în 1992 ca fiind Ziua internaţională a persoanelor cu handicap, în fiecare an acesteia fiindu-i asociată o temă specifică. Pentru anul 2007, a fost aleasă ca temă "Muncă decentă pentru persoanele cu handicap".

Statisticile arată că în lume 10% din populaţie suferă de diverse tipuri de handicap, în unele state europene procentul fiind chiar mai ridicat. În România proporţia e de circa 2%, dar aceasta nu pentru că populaţia autohtonă se poate lăuda cu o stare de sănătate superioară mediei înregistrate în lume, ci pentru că legislaţia românească nu a reuşit să asimileze standardele şi criteriile internaţionale de clasificare a diferitelor tipuri de handicap.

Art.50 din Constituţia României, revizuită, prevede următoarele: "Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor".

Mai mult, prin repetatele modificări ale legislaţiei, s-a demonstrat faptul că deşi la nivel declarativ România respectă întrutotul principiile stabilite în convenţiile internaţionale şi europene privind atât drepturile omului, în general, cât şi cele special dedicate persoanelor cu handicap, egalitatea de şanse şi incluziunea socială rămân la nivel de literatură, cu prea puţine urmări în practică.

Ultimul raport disponibil pe site-ul ANPH privind stadiul accesibilizării instituţiilor publice, şi mă refer aici la primării, consilii judeţene, spitale, muzee, şcoli, sedii ale serviciilor publice deconcentrate etc., datând din decembrie 2006, arată că în proporţie de 70% normativul de adaptare a spaţiilor publice la nevoile persoanelor cu mobilitate redusă nu este respectat.

În timp ce în Europa predomină ideea de "arhitectură pentru toţi", la noi nici măcar clădirile nou-construite nu sunt concepute în aşa fel încât să asigure accesul persoanelor cu handicap locomotor, deşi legea interzice acordarea autorizaţiilor de construcţie în lipsa respectării normativului în vigoare din 2001.

Şi atunci, reluând formularea constituţională, despre ce fel de "participare efectivă a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii" e vorba, atunci când un handicap înnăscut sau dobândit pe parcursul vieţii echivalează cu recluziunea?

Sistemul nostru de sănătate este prea puţin pregătit pentru a putea face faţă nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap. Reabilitarea şi recuperarea, asigurarea cu dispozitive şi materiale sanitare specifice sunt de cele mai multe ori suportate personal, de organizaţii neguvernamentale sau fac obiectul milei publice. Doar ca un exemplu, vă aduc aminte de cazul centrului din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. În acest domeniu sunt imperios necesare investiţii suplimentare pentru creşterea capacităţii centrelor, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care se realizează recuperarea şi reabilitarea persoanelor cu handicap.

Un exemplu pozitiv îl constituie centrul din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş. Aş dori să deschid o paranteză aici pentru o precizare: la centrul din Brâncoveneşti, în urmă cu câteva luni un scandal a fost iscat cu mare vâlvă în mass-media pe marginea decesului unui pacient, iar ulterior s-a dovedit a fi fost o încercare de compromitere a colectivului acestui centru, în mod artificial, rău-intenţionat.

Subliniez că activitatea acestor centre trebuie sprijinită, şi nu îngreunată deoarece acestea sunt uneori singura speranţă pentru reintegrarea socială a multor oameni aflaţi în suferinţă.

Revenind la tema acestui an internaţional al persoanelor cu handicap, părerea mea e că atunci când la nivel naţional nu există statistici relevante privind numărul de persoane cu handicap angajate, active pe piaţa muncii, politicile şi strategiile de integrare pe piaţa forţei de muncă rămân, aşa cum am mai spus, la nivel de literatură.

România este aşadar în acord cu toate recomandările internaţionale şi europene privind drepturile persoanelor cu handicap, inclusiv cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi adoptată de Adunarea Generală în data de 13 decembrie 2006, conform datelor ONU, semnată de ţara noastră în iulie 2007, dar neamintită nicăieri în comunicatele oficiale sau pe site-urile autorităţilor de resort.

Atâta vreme cât persoanele cu handicap sunt invizibile în viaţa cetăţii, nouă nu ne rămâne decât să reparăm străzi, jalonându-le cu borduri înalte şi fără rampe de trecere, să ocupăm fără jenă locurile de parcare semnalizate pentru autoturismele persoanelor cu handicap, să uităm să le facem rampe la clădirile de interes public, fie ele instituţii ale administraţiei publice, fie ele unităţi sanitare, de învăţământ, de recreere etc., şi să reducem preocuparea noastră la a clarifica dacă vorbim de "handicap" sau de "dizabilitate", aşa cum s-a întâmplat la revizuirea Constituţiei.

O societate care exclude din viaţa publică persoanele cu handicap nu poate fi una esenţialmente democratică. Oare în România este posibil să apară un Franklin Roosevelt, fost preşedinte al SUA, sau un Stephen Hawking, faimos fizician britanic? Mă îndoiesc... până când legea va rămâne la stadiu de literatură, repet, mă îndoiesc.

Mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Aledin Amet - intervenţie cu titlul Ziua Naţională a României;

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Se pregăteşte domnul Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D. au depus în scris declaraţiile politice domnul deputat Munteanu Ioan şi domnul deputat Viorel Pupeză, chiar adineauri.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ziua Naţională a României".

Istoria fiecărei naţiuni este compusă, în primul rând, din date semnificative. Istoria fiecărei naţiuni cunoaşte momente de mare valoare, dincolo de care, firesc, se disting personalităţile care au menirea de a-i schimba destinul.

1 Decembrie 1918 reprezintă, cu siguranţă, sufletul sufletului românesc. Într-o perioadă cu accentuate frământări politice, importanţi oameni de stat au concretizat o năzuinţă veche a acestui popor.

În cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, când a fost adoptată hotărârea de Unire a Transilvaniei cu România, o astfel de personalitate, Vasile Goldiş, a rostit un discurs memorabil, dând citire şi proclamaţiei.

Astfel, în conformitate cu principiile fundamentale, se specifica: "1.Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc; 2. Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat; 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, judeţ ori parlament; 4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire; libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti; 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietarilor, în special a proprietăţilor mari. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii; 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus".

Sunt doar câteva dintre temele care au stat la baza proclamaţiei.

România întregită este România noastră, a tuturor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mihai Dumitriu - declaraţie politică intitulată Educaţia este strivită de imixtiunea politicului;

Are cuvântul domnul Mihai Dumitriu.

Anunţ, de asemenea, că din partea aceluiaşi Grup parlamentar P.S.D. a depus în scris, adineauri, doamna deputat Mihaela Rusu.

Se pregăteşte domnul deputat Valentin Boşneac, de la P.N.L.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Educaţia este strivită de imixtiunea politicului".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deşi partidele diferă mai mult sau mai puţin doctrinar şi programatic, odată ajunse la putere se comportă identic, tratând învăţământul ca pe o cenuşăreasă sau ca pe a cincea roată la căruţă.

Ministeriabilii noştri parcă ar trăi un timp al întemeietorilor, crezând că istoria începe şi se termină cu ei, demolând opera predecesorilor, iar în paralel iau diverse decizii şi propun diferite experimente care ne menţin într-un veşnic interimat, şi care lasă în urmă un serios tribut de imagine.

Niciunul nu s-a încumetat să cureţe "grajdurile din Augias", restaurând normalitatea în învăţământ.

Din păcate, la un an de la aderarea României în Uniunea Europeană, învăţământul românesc se confruntă cu vechi şi serioase probleme, cum ar fi: subfinanţarea cronică, centralizarea excesivă, imixtiunea puternică a politicului, deficitul major de management, deficit manifestat în principal sub forma lipsei de responsabilitate.

Reconstrucţia sistemului de învăţământ este departe de a crea eficienţă, atât timp cât educaţia este domeniu prioritar numai în disputele politice dintre Preşedinţie, Guvern şi partidele politice.

Traian Băsescu, după trei ani de mandat la Cotroceni, şi după eşecul înregistrat la referendumul pentru votul uninominal în două tururi prin care a dorit să arate adversarilor săi politici, parlamentarilor şi guvernanţilor, că tot ceea ce vrea domnia sa vrea şi poporul, şi-a adus aminte că educaţia este o problemă de interes naţional.

Unghiuţele miniştrilor şi secretarilor de stat ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, după 2004, nominalizaţi de preşedintele Traian Băsescu, de ce nu au scrijelit o strategie a învăţământului românesc pentru cel puţin 10 ani? O strategie pentru învăţământ care să revoluţioneze structura, programele, manualele, profesionalizările, şi care să-l facă compatibil cu cerinţele societăţii capitaliste din România de azi şi cu solicitările pe piaţa muncii din ţările Uniunii Europene.

O astfel de strategie a învăţământului pe termen mediu şi lung a fost propusă de ministrul Ecaterina Andronescu în anii 2002 - 2004, la care partidele de atunci din opoziţie nu au subscris.

După acapararea puterii de către cei din Alianţa "D.A.", conducerea Ministerului Educaţiei, guvernanţii portocalii, preşedintele Traian Băsescu aduc critici şcolii, apelând de mai multe ori la datele evaluării calităţii învăţământului românesc, realizată de o fundaţie britanică, evaluare privind însuşirea scrisului şi cititului de către elevi.

În urma acestei evaluări, România se situează printre ultimele locuri în Europa.

Din nefericire, această evaluare, coordonată de anumite persoane cu funcţii de răspundere din Ministerul Educaţiei, a fost orientată spre acele unităţi şcolare care nu asigurau condiţii materiale şi umane corespunzătore desfăşurării unui învăţământ normal, de calitate.

Au fost selectate acele şcoli unde activitatea didactică era desfăşurată de cadre didactice necalificate, iar copiii proveneau din familii foarte sărace. Din păcate, astfel de unităţi - puţine la număr - există şi astăzi şi produc "rebuturi", dar ele nu reprezintă unităţi etalon ale învăţământului românesc.

Cine a avut interes să umilească şi să denigreze şcoala românească?

Stimaţi colegi,

după cum ştiţi, în aceste zile cunoştinţele elevilor de la clasele a VII-a şi a VIII-a, la disciplinele limba maternă, limba română, matematică, istorie sau geografie sunt evaluate prin tezele cu subiect unic.

Aceste teze, introduse de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, impuse tuturor elevilor, sunt o problemă spinoasă pentru învăţământul românesc şi sunt privite critic de către cadrele didactice, de părinţi, de elevi, de metodişti, pedagogi şi psihologi.

Şi-a pus cineva întrebarea dacă această formă de evaluare este obiectivă, reflectă corect volumul şi calitatea cunoştinţelor însuşite de elevi?

În primul rând, aceste teze având statut de teze semestriale trebuie să se desfăşoare pe durata unei ore, conform principiilor pedagogice, psihologice şi metodice ale învăţământului, deoarece elevul de 10 - 14 ani nu are antrenament de a se concentra, de a rezista psihic şi fizic unui efort intelectual pe durata a două ore.

În al doilea rând, având statut de teză semestrială, subiectele trebuie elaborate numai din materia semestrului respectiv, şi nicidecum din materia anilor anteriori, încălcându-se grav prevederile legale privind regimul de teză semestrială.

De asemenea, subiectele elaborate depăşesc programa clasei, sunt stufoase şi nu permit rezolvarea completă în cele două ore.

În al treilea rând, aceste teze cu subiect unic înlocuiesc fostele teste naţionale, pe care le susţineau absolvenţii claselor a VIII-a, iar media notelor obţinute reprezenta jumătate din media de admitere la liceu sau şcoala de arte şi meserii - până anul şcolar trecut.

Pentru anul şcolar 2008 - 2009, media de admitere este media aritmetică dintre media de absolvire a claselor V - VIII şi a mediei notelor obţinute la tezele cu subiect unic.

Deci, cu notele de la tezele cu subiect unic se calculează atât media semestrială, cât şi media de admitere. Dacă un elev ia nota 4 (patru) la o teză, cu acest 4 (patru) se calculează media semestrială la disciplina respectivă, şi tot acest 4 (patru) este adunat şi la obţinerea mediei de la tezele cu subiect unic, care reprezintă jumătate din media de admitere.

Practic, elevul este penalizat de două ori cu aceeaşi notă. Chiar dacă între timp elevul îşi elimină golurile din pregătire, nota care ar obţine-o nu mai poate influenţa media tezelor cu subiect unic, implicit media de admitere.

Cine este interesat de a crea tensiuni între şcoală şi părinţi, între cadrele didactice şi elevi?

Invit conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să reanalizeze tezele cu subiect unic, în contextul respectării particularităţilor de vârstă ale elevilor şi principiilor pedagogice, psihologice şi metodice ale învăţământului.

De asemenea, sugerez Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ca tezele cu subiect unic să nu aibă statut de teză semestrială.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Adrian Moisoiu - declaraţie politică intitulată România absurdului;

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Adrian Moisoiu are cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea se numeşte: "România absurdului"

Cu lăutari şi cu masă

Aduci şi pe dracu' în casă - (Proverb românesc)

Duminică, 25 noiembrie 2007, România a votat!?

Trăiesc sentimentul că mă aflu într-o Românie a absurdului. Numai astfel se poate cataloga o Românie care nu este reprezentată în Parlamentul European de un partid naţionalist, partid care militează pentru această ţară.

În schimb, este prezent atât U.D.M.R.-ul, cu un procent de 5,52%, cât şi pastorul iredentist László Tökés, cu un procent de 3,44%.

Scorul acordat Partidului România Mare, de 4,15%, este, mai mult decât sigur, rezultatul unei fraude electorale fără precedent în istoria României, ce îl are în frunte pe ambasadorul evreu al Statelor Unite la Bucureşti - Nicholas Taubman, care a patronat scoaterea din Parlamentul European a P.R.M. -ului, dar care a mijlocit intrarea organizaţiei teroriste şi iredentiste U.D.M.R. şi a episcopului reformat, care, după cum se ştie, militează pentru transpunerea în faptă la Bruxelles a programului de sfârtecare teritorială a României.

Pe fondul unei participări la vot de numai 29,46%, cea mai mică din istoria contemporană a României, scârbiţi de oferta unui program ce numai eficient, coerent şi stabil nu era, dar care se vedea de la o poştă că era mafiot, românii au preferat să stea acasă.

La alegerile de acum trei ani, la ora închiderii secţiilor de votare, pe un frig de crăpau pietrele, cetăţenii întârziaţi se băteau pentru a intra ca să-şi exprime votul, iar acum nimeni nu se mai înghesuia.

La urma urmei, cum să votezi un europarlamentar care nu are imagine proprie, ci una împrumutată de la altul, şi aceea de la preşedintele Traian Băsescu - capo de tutti capi? Vai de ei şi de noi, dacă nişte iluştri necunoscuţi vor reprezenta România la Uniunea Europeană, de unde vor suna permanent la Bucureşti ca să-şi întrebe "stăpânul"!

De aceasta au profitat U.D.M.R. şi László Tokes, care şi-au mobilizat electoratul, au fost sprijiniţi prin mijloace oculte, şi, beneficiind şi de o campanie electorală suplimentară, transmisă din Ungaria prin posturile de radio şi televiziune ale acesteia, care sunt urmărite de electoratul lor propriu, au reuşit rezultatele deja arătate.

Poate cineva să creadă că în 24 de judeţe, din care amintesc pe primele 8 - judeţele Botoşani, Vaslui, Tulcea, Călăraşi, Olt, Vrancea, Ilfov, Buzău, faţă de 5.938 etnici maghiari care au fost identificaţi la recensământul din 2002, incluzând şi copiii, udemeriştii şi László Tokes au obţinut 20.425 de voturi?!

În acest fel, Uniunea Europeană consimte şi validează prin tăcere o ilegalitate incredibilă, prin care practic acceptă în România un jaf de proporţii istorice, este falsificată voinţa unui popor întreg.

La rândul său, Partidul Social Democrat trece prin mari frământări, determinate de rezultatul de 23,11% obţinut. Potrivit europarlamentarului social-democrat Corina Creţu, : "La congresul din 2005, Adrian Năstase a fost sancţionat pentru că a avut 38%, iar acum am ajuns să ne bucurăm că am trecut pragul de 20%. Indiferent de poziţia pe care o voi avea sau nu în Parlamentul European, cred că oamenii responsabili din P.S.D. trebuie să găsească o soluţie pentru a termina cu nepotismele, cu aranjamentele şi cu criteriile de grup".

Fără nici un preludiu, la indicaţiile probabile ale lui Nicholas Taubman, la lăsatul serii din 3 decembrie a.c., s-a stins lumina la Cotroceni şi a apărut o struţo-cămilă politică, formată prin fuziunea Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat, intitulată pentru moment Partidul Democrat Liberal, dar care de fapt, după cum se va vedea în curând - va deveni Partidul Popular. În acest fel, liberalii plecaţi de la P.N.L. la P.L.D. rămân cu ochii în soare ...

Potrivit unei dispoziţii ce încalcă regulamentul, dată de ministrul educaţiei - Cristian Adomniţei, alegătorii şi buletinele de vot au fost plimbate cu microbuzele şcolare atât vineri, 23 noiembrie, cât şi luni, 26 noiembrie a.c., în timp ce elevii cărora le erau destinate acestea au mers pe jos la şcoală ...

Sub ochii indiferenţi ai unor parlamentari europeni adormiţi, se validează limba moldovenească ca fiind o limbă distinctă faţă de limba română, şi în felul acesta se face jocul celor care nu doresc o "Românie Mare"!

Peste câteva zile este anunţată o nouă scumpire a medicamentelor, facilitându-se astfel dorinţa celor care prin politica pe care o promovează în fruntea ministerului de resort contribuie astfel la reducerea numerică a naţiunii române.

Câteva organizaţii sioniste cer ca marele Nicolae Paulescu să nu mai fie amintit ca inventator al insulinei, deoarece s-ar fi descoperit că ar fi fost xenofob.

Deşi se organizează şedinţe de guvern comune româno-maghiare, Ministerul Afacerilor Externe al României uită că are de rezolvat problema Fundaţiei Gojdu - să solicite restituirea patrimoniului acesteia, nimeni neavând voie să dispună împotriva voinţei testatorului...

Flota României a dispărut în ceaţă, ca într-un triunghi al Bermudelor, dar... ne-a rămas căpitanul...

Împreună cu marea majoritate a populaţiei acestei ţări, sper că până la sfârşitul anului, Elodia să fie găsită vie şi nevătămată! Altfel, vai de somnul nostru...

În încheiere, doresc să mulţumesc mureşenilor care au înţeles importanţa voturile acordate pentru europarlamentarii propuşi de P.R.M.; cele 6,04 procente acordate de târgumureşeni, cât şi cele 5,45 procente acordate de mureşenii întregului judeţ, arată că la Mureş "tot ce-i românesc nu piere", şi mă fac să sper că la viitoarele alegeri "Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!"

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Stan - comentarii cu privire la greaua povară a nenumăratelor taxe şi impozite pe care trebuie să le plătească agenţii economici din România;

Au depus acum mai mulţi colegi declaraţiile politice în scris: domnii deputaţi Florin Iordache, Iuliu Nosa, Costică Macaleţi, Vasile Mocanu, de la P.S.D., domnii Gheorghe Dragomir, Ovidiu Silaghi şi Horea Dorin Uioreanu, de la P.N.L.

Are cuvântul domnul Ioan Stan, de la P.S.D.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Stan:

Am mai vorbit, cu aceeaşi stare de revoltă ca şi astăzi, de greaua povară a nenumăratelor taxe şi impozite, care apasă până la sufocare grumazul agenţilor economici de orice fel în România.

Ştiind cât de mulţi sunt cei care gândesc la fel ca mine, mi-am imaginat chiar că voi fi şi auzit de responsabilii din sistem. Sfântă naivitate!

Cine dintre cei cu putere de decizie în fiscalitatea românească are timp şi intenţie să asculte pe unul care crede că dacă a fost votat de câteva zeci de mii de oameni, chiar are un cuvânt de spus?

Ce metodă ar trebui folosită şi cât de zgomotoasă ar trebui să fie calea de urmat ca realităţile româneşti ale acestui domeniu să atragă, în sfârşit, atenţia suficient pentru a determina nu numai atitudine, ci şi măsuri?

Ce argumente mai drastice decât rezultatele studiului realizat de compania de consultanţă şi audit Pricewaterhouse Coopers, împreună cu Banca Mondială pe 178 de ţări, şi care concluzionează ferm - România ocupă locul 4 în lume şi locul 1 în Uniunea Europeană la numărul de taxe pe care o companie trebuie să le plătească într-un an!

Iată că, la nici un an de la aderarea la U.E., suntem "deja" pe primul loc la ceva!

N-am nicio îndoială că s-a muncit mult pentru atingerea acestui "sublim" deziderat cuprins cu siguranţă la loc de cinste, între preocupările guvernanţilor şi, iată, reuşit ca atare, din moment ce s-a plusat de la 89 de taxe în 2006, la 96 în 2007. Taxe şi impozite inventariate de autorii studiului, nu de un oarecare, ca mine, care oricum s-ar fi dedat la "folclor" anatomic pe la birul cu numărul 50 şi ar fi renunţat la numărătoare.

Nenorocita "supremaţie" românească în domeniul luării pieilor de pe firme nu este ameninţată nicicum de eventuali concurenţi la "titlu". Pentru că, între locul 1, ocupat de România, şi locul 2, ocupat de Polonia, este o diferenţă de 45 de taxe plătite într-un an.

Dar dacă în Uniunea Europeană, deocamdată, nu avem a ne teme de challenger, pentru locul 1 în lume trebuie să mai muncim.

Deşi cu entuziasmul de care dau dovadă născocitorii de dijme s-ar putea ca în următorul interval de studiu, anul 2008, să facem serioşi paşi înainte şi pe această direcţie. Ce mare lucru până la urma urmelor!

N-am avea a ne lupta decât cu Belarus, Uzbekistan şi Ucraina pentru asta. Şi, dacă ne "străduim" un pic, iaca, s-ar putea să luăm "aurul". Şi cine ar fi mai mândri ca noi, românii?!

Întrebarea se pune: ar mai fi românii?

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Valentin Samuel Boşneac - declaraţie politică intitulată Marea Unire versus Marea Dezbinare;

Domnul Valentin Boşneac, de la P.N.L.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Samuel Boşneac:

Îmi intitulez declaraţia politică: "Marea Unire versus Marea Dezbinare".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am sărbătorit în ultimele zile 89 de ani de la Marea Unire, şi ăsta a fost un moment în care am putut să ne oprim puţin din frământările cotidiene şi să ne întrebăm ce se întâmplă în ziua de astăzi în politica românească.

Marea Unire a însemnat o renunţare a politicienilor de atunci la interesele proprii sau de grup, în favoarea unui ideal - Unirea tuturor românilor sub acelaşi steag".

Rezultatele n-au întârziat să se vadă: România modernă, care încă a rămas în istorie şi în evaluare ca o perioadă de vârf a ţării noastre.

A urmat apoi comunismul, care a promovat o falsă unire, prin forţă, prin demagogie, iar după căderea lui trăim încă rezultatele şi efectele acestei "ciume roşii" care s-a abătut asupra ţării noastre.

Au trecut 18 ani de la căderea comunismului, şi ne punem mai multe întrebări: încotro România, încotro clasa politică, ce se întâmplă cu toate aceste lupte şi cine este în spatele lor?

Asistăm în ultimele zile la o campanie furibundă şi neruşinată, pot să spun, asupra Parlamentului şi a imaginii parlamentarilor, declanşată de oameni care probabil că-şi doresc din nou o Românie fără Parlament, o Românie condusă de un singur om.

Ne întrebăm, fireşte, cine este în spatele tuturor acestor manipulări? Şi privind în ultimii 10 ani, nu mai mult, ai politicii noastre, observăm că există un partid care are un conducător ce are ca scop unic dezbinarea naţională, dezbinare pe care o putem demonstra prin toate acţiunile lor, prin toate ruperile pe care le-au provocat în celelalte partide.

Mergând mai departe, vedem că aceste structuri, fostele structuri ale securităţii şi ale comunismului acţionează încă în România şi se tem, în continuare, de unitate, se tem de unirea românilor, se tem de o politică coerentă, iar dezbaterile pe care le provoacă dumnealor sunt dezbateri pe marginea intereselor, şi nicidecum a idealurilor sau a disputelor politice.

Nu cumva cel care îşi doreşte o republică prezidenţială şi un partid unic, şi cei care-l susţin, sunt în spatele tuturor acestor dezbinări?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Kiraly Andrei Gheorghe - referire la  câteva aspecte privind nerespectarea dreptului cetăţenilor români de a vota ;

Are cuvântul domnul Kiraly Andrei-Gheorghe.

Se pregăteşte domnul Costache Mircea.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Király Andrei-Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni,

În declaraţia politică mă voi referi la câteva aspecte privind nerespectarea dreptului cetăţenilor români de a vota.

Alegerile pentru Parlamentul European mi-au demonstrat cât de uşor poate fi influenţat procesul electoral din România. O mică neatenţie aici, lipsuri organizatorice neînsemnate dincolo, chiar şi nerespectarea anumitor prevederi din lege, lipsite de efecte practice, toate la un loc, coroborate cu sentimentul de repulsie al electoratului faţă de politică, au condus la o participare redusă la alegeri. Toată lumea vorbeşte de ele.

Un aspect al acestor alegeri, precum şi, probabil, al tuturor alegerilor viitoare, a fost însă ignorat de toţi actorii acestor evenimente, incluzând aici şi mass-media românească. Mă refer la posibilitatea votării, posibilitate ce o oferim acelor cetăţeni români care trăiesc ori se află temporar în afara graniţelor ţării.

Experienţa zilei de 25 noiembrie mi-a dezvăluit foarte clar care sunt acele probleme pe care le ridică organizarea în secţiile de votare din străinătate.

În primul rând, s-a dovedit că nu toate secţiile de votare trebuie tratate uniform din punct de vedere organizatoric. Rezultatele votului arată că, în 70% din secţiile de votare, numărul celor care s-au prezentat la vot a fost mai mic de 100, în multe secţii votând doar personalul diplomatic acreditat în ţara respectivă, iar, în 20% din ele, numărul alegătorilor prezenţi a fost între 100 şi 400.

Problemele s-au constatat doar la acele secţii unde numărul votanţilor a fost peste 400, în unele locuri depăşind chiar 1.000. La aceste secţii, în speţă, cele din Austria, Marea Britanie, Belgia, Spania, Ungaria, Franţa, Republica Moldova, din cauza birourilor formate dintr-un număr redus de persoane, s-a ajuns în situaţia neplăcută că cei care au dorit să-şi exprime votul au fost ţinuţi la intrare ore în şir, în condiţii improprii, chiar sub cerul liber, în ciuda vremii nefavorabile. Şi aceasta, în condiţiile unei participări generale de nici 30%. Ne putem foarte uşor imagina ce s-ar fi întâmplat în cazul unei participări duble, perfect posibile, de altfel.

Doresc să supun atenţiei Guvernului aceste stări de fapt şi propun ca la organizarea următoarelor alegeri să-i considere cetăţeni cu drepturi egale şi pe aceia, care, din anumite motive, trăiesc departe de ţara mamă, numind birouri mai numeroase în secţiile respective.

Propun, de asemenea, colegilor mei ca să avem în vedere o modificare în acest sens a legilor electorale, completând birourile secţiilor în cauză chiar cu reprezentanţii partidelor participante la alegeri.

Consider că măsurile propuse ar avea ca rezultat posibilitatea ca toţi cetăţenii români să uziteze de un drept al lor, conferit prin lege, iar introducerea acestor modificări nu ar necesita eforturi suplimentare, nici din punct de vedere organizatoric, nici din punct de vedere financiar.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Costache Mircea - declaraţie politică intitulată Caricaturizarea democraţiei, consolidarea mafiei!;

Înainte de a-i da cuvântul domnul Costache, anunţ că au depus în scris declaraţiile politice domnul Eugen Bejinariu, domnul Emil Moldovan, doamna Minodora Cliveti, domnul Gheorghe Chiper şi domnul Mihăiţă Calimente.

Are cuvântul domnul Costache Mircea.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În legătură cu episodul din 25 noiembrie, mi-am intitulat intervenţia de astăzi "Caricaturizarea democraţiei, consolidarea mafiei!"

Aşadar, a trecut şi ziua de 25 noiembrie, zi în care, zice-se, românii au ales (am spune noi, până au cules), iar partidele infracţionale au mai tras un tun, care să le pună la adăpost de răspunderea publică pe care o tot amână, amăgindu-se că aceasta nu se va întâmpla niciodată.

Ce s-a întâmplat, de fapt, la 25 noiembrie? Au putut cetăţenii să aleagă în cunoştinţă de cauză parlamentarii europeni? Au avut ei prilejul să înţeleagă principiile de funcţionare ale proiectului european? A avut loc în România vreodată o dezbatere serioasă pe teme europene? Nici vorbă! Atâta vreme cât lipseşte cu desăvârşire dezbaterea publică internă, nu putea să existe o dezbatere reală a temelor europene.

Atâta timp cât negocierea capitolelor de aderare s-a făcut într-un deplin secret şi atâta timp cât campania electorală a fost dominată de false probleme şi de strigătul celor mai corupţi din România că în ţara noastră există, vai, politicieni corupţi, lupta mafiei cu corupţia a cunoscut astfel un nou episod triumfal.

Altminteri, din punct de vedere tehnic, mascarada electorală s-a desfăşurat conform aşteptărilor: aceeaşi firmă, Net Consulting, a câştigat încrederea capilor mafiei alegerilor, alergând singură şi primind ploconul de 250 de mii de euro pentru centralizarea rezultatelor conform sondajelor măsluite anterior.

Cine au fost, în cele din urmă, cei 28% dintre cetăţenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne în 25 noiembrie? Cu certitudine, în principal, au votat două categorii de alegători: pe de o parte, asistaţii social, aduşi la vot cu arcanul banului public, speriaţi de primari că li se va tăia ajutorul de încălzire, că li se vor anula ajutoarele sociale de la Legea nr. 416 sau de la Legea nr. 76, iar, pe de altă parte, clientela partidelor infracţionale, venită să-i sprijine pe aceia care le-au dat cadou hălci din economia privatizată ori lucrări de asfaltare borduristo-democrate. La aşa miză, aşa participare!

Rămâne de văzut cine va reuşi să-i scoată din case pe ceilalţi 72% dintre cetăţenii români cu drept de vot, care au votat în lipsă la 25 noiembrie, adică, pe aceia care nu pot fi şantajaţi nici cu ajutoare de încălzire, nici cu venitul minim garantat, care nu aşteaptă nici asfaltări şi nici borduri de la sinistrele figuri.

Sărut mâna, mulţumesc, bună ziua.

 
Video in format Flash/IOS Grigore Crăciunescu - intervenţie cu tema Municipiul Paşcani începe să se trezească la viaţă;

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Partidului Naţional Liberal, domnul Grigore Crăciunescu. Şi, de la acelaşi partid, a depus în scris domnul Rareş Mănescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Municipiul Paşcani începe să se trezească la viaţă".

Rezultatele alegerilor din 25 noiembrie pentru Parlamentul European au arătat că municipiul Paşcani poate scăpa, în următorul an, de etern-primarul Neculai Răţoi şi de PSD. Pentru prima oară, după aproape 18 ani, PSD a scăzut drastic sub cota de 50%, în timp ce adversarii săi politici la nivel local, reprezentanţii PNL şi PD, au crescut spectaculos în preferinţele electorale.

Probabil, tocmai disperarea i-a împins pe pesedişti să organizeze în această toamnă una din cele mai murdare şi violente campanii electorale din ultimul timp. Partidul Naţional Liberal a sesizat biroul electoral judeţean în legătură cu mai multe nereguli petrecute la urnele de vot. Menţionez doar câteva: au existat preşedinţi care au obligat membrii secţiei de votare să semneze procesele-verbale în alb, dar şi preşedinţi care au permis PSD să-şi continue campania electorală, fie în apropierea secţiilor de vot, fie chiar în interiorul acestora, s-a dat de băut la alegători şi au fost duşi după aceea în secţiile de votare, pentru a vota cu acest partid.

Culmea este că aceşti indivizi, cocoţaţi în fruntea secţiilor de votare, sunt clienţi vechi ai PSD, ei fiind unşi preşedinţi continuu, de peste 25 ani, probabil, tocmai ca răsplată pentru serviciile aduse partidoiului de ieri şi de azi. Şi când te gândeşti că aceşti oameni ar trebui să vegheze, dimpotrivă, la buna desfăşurare a procesului electoral!

De asemenea, folosirea nejustificată a urnei mobile, utilizarea neadecvată a listelor suplimentare, precum şi împărţirea a câte două buletine de vot unor simpatizanţi pesedişti sunt tot atâtea ilegalităţi la care s-au dedat oamenii PSD, pe data de 25 noiembrie.

Mai pomenesc doar abjecta fiţuică intitulată "Ancheta", plină de calomnii şi aberaţii, împrăştiată de membrii PSD în mediul rural, care a produs PNL şi PD grave prejudicii de imagine.

Totuşi, de data aceasta, păşcănenii nu s-au mai lăsat intimidaţi de campania violentă şi mincinoasă a pesediştilor. Doar aproximativ 4.000 dintre ei, adică doar puţin peste 12% din totalul populaţiei cu drept de vot, au mai ales PSD. Aproape 90% dintre păşcăneni au întors spatele partidului lui Neculai Răţoi.

Este foarte bine: oraşul, care, mai bine de 18 ani, a încremenit într-o stare de sărăcie lucie începe să se trezească la viaţă, să se mişte şi să arate că vrea un alt viitor, un viitor mai bun, la care să participăm cu toţii.

Tocmai de aceea, propun un pact tuturor forţelor politice responsabile la nivel local din Paşcani, din Opoziţie, pentru a scăpa, în anul 2008, municipiul nostru de Neculai Răţoi şi de PSD. Trebuie să ne unim pentru a ne face viaţa mai bună. Duminică, pe 25 noiembrie, am arătat că se poate!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Monalisa Găleteanu - declaraţie politică cu subiectul «Terenul Colegiului Naţional Ştefan Velovan din Craiova, motiv de dispută între şcoală şi primărie»;

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Monalisa Găleteanu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Monalisa Găleteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Terenul Colegiului Naţional "Ştefan Velovan" din Craiova, motiv de dispută între şcoală şi primărie".

Într-o deplină contradicţie cu apelul lansat de Partidul Social Democrat privind realizarea Pactului Naţional pentru Educaţie, care oferă posibilitatea tuturor oamenilor de bine, indiferent de apartenenţa politică, să-şi manifeste forţa materială şi spirituală pentru reabilitarea sistemului educaţional românesc, la Craiova ia amploare un conflict "bizar" între primărie şi Colegiul Naţional "Ştefan Velovan".

"Bizareria" situaţiei se manifestă prin atitudinea reprezentanţilor primăriei şi ai Consiliului Local Craiova, care au încălcat flagrant Legea învăţământului nr. 84/1995 cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia: "un teren aparţinând unei unităţi de învăţământ nu poate fi înstrăinat sau transferat din proprietate publică în proprietate privată". Astfel, executivul craiovean a oferit spre compensaţie unei foste proprietare, care avea drept moştenire un teren în Craiova, terenul intravilan aparţinând Colegiului Naţional "Ştefan Velovan", din Craiova.

Abuzul Primăriei Craiova este condamnabil, cu atât mai mult cu cât conducerea şcolii nu a fost informată despre pericolul de a pierde acest teren, pe care urma să se construiască o sală de sport destinată desfăşurării orelor de educaţie fizică pentru cei peste 1.650 de elevi ai şcolii. În acest sens, au fost făcute toate demersurile, următorul pas fiind obţinerea fondurilor necesare derulării acestui proiect.

Apreciem pe această cale intervenţia promptă a presei locale din Craiova, care, luând atitudine împotriva acestui abuz, a relatat opiniei publice cu multă obiectivitate şi profesionalism jurnalistic modul în care primăria se grăbeşte să retrocedeze în compensaţie terenuri intravilane aparţinând unor unităţi de învăţământ, fără a ţine cont de legile în vigoare.

Apetenţa pe care foştii proprietari, în complicitate cu o parte a executivului craiovean, o manifestă faţă de acest teren, apetenţă justificată şi de preţul exorbitant la care se ridică acesta, este direct proporţională cu lipsa de interes de care au dat dovadă reprezentanţii primăriei, prin neprezentarea la cele douăsprezece şedinţe ale procesului de retrocedare. În situaţia în care această retrocedare abuzivă se va înfăptui, se va crea un precedent păgubos, cauzator de haos în ceea ce priveşte situaţia instituţiilor de învăţământ, situaţie care va înrăutăţi imaginea, şi aşa destul de maculată, a României în rândul ţărilor civilizate din Europa.

Respectând dreptul la proprietate, Partidul Social Democrat susţine cu fermitate garantarea acestuia într-un cadru care să respecte toate legile aflate în vigoare, fără a favoriza sau a nedreptăţi vreuna dintre părţile implicate în procesele de retrocedare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Alecsandru Ştiucă - declaraţie politică cu titlul Uniunea Europeană îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă!;

Are cuvântul domnul Alecsandru Ştiucă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Uniunea Europeană îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă!"

Avându-se în vedere seceta prelungită care a afectat foarte grav agricultura românească în primăvara şi vara anului 2007, Uniunea Europeană a transpus în practică unul din principiile care îi stau la bază - cel al solidarităţii - şi a promis României, încă din luna septembrie, acordarea, pentru persoanele nevoiaşe, a unor ajutoare alimentare, constând din făină şi zahăr, în valoare de aproximativ 17 milioane de euro, bani proveniţi din Fondul European de Garantare Agricolă.

Guvernul României a hotărât ca acest program de acordare a ajutoarelor alimentare să fie gestionat la nivelul ţării de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar alimentele să fie distribuite de Crucea Roşie din România către aproximativ două milioane de persoane defavorizate: pensionari din agricultură, familii cu venit minim garantat sau persoane asistate social.

La nivelul judeţului Ialomiţa, circa 22.000 de cetăţeni, lipsiţi de posibilităţi financiare, au avut culturile agricole calamitate în această vară şi trebuia să beneficieze de ajutoarele alimentare constând din 1.200 de tone de făină şi 300 de tone de zahăr.

Tot timpul alături de cei în suferinţă, Filiala Ialomiţa a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România a făcut eforturi însemnate, încă din luna octombrie, şi a găsit spaţii corespunzătoare, unde urmau să fie depozitate aceste cantităţi de făină şi zahăr şi a identificat, împreună cu primarii, locuitorii care urmau să primească aceste ajutoare, ce ar fi însemnat un sprijin important pentru oamenii nevoiaşi, pentru care culturile agricole reprezintă singura sursă de venit. Toate demersurile necesare la nivel local au fost duse la bun sfârşit, urmând a se distribui alimentele către persoanele în cauză, după încheierea în prealabil a contractelor la nivelul ţării de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Numai că această instituţie a fost, se pare, atât de bulversată şi măcinată de scandalul de corupţie "Caltaboşul", care a dus la demisia şi înlocuirea ministrului Remeş, încât a fost incapabilă să încheie contractul cu un operator economic care să proceseze grâul provenit din Uniunea Europeană şi contractele cu transportatorii care să aducă făina de la fabrică la firmele care urmau să o ambaleze şi, apoi, la depozitele identificate de Crucea Roşie.

Se reconfirmă, astfel, indolenţa şi prostul management al actualului Executiv de dreapta, care a transformat România în stat exclusiv contributor la bugetul Uniunii Europene, cu aproximativ 1,2 miliarde de euro pe an, fără a fi în stare să absoarbă, deocamdată, vreun euro din fondurile structurale puse la dispoziţia noastră din bugetul Uniunii.

Nu trebuie să uităm faptul că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie înfiinţată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în anul 2005 de către Guvernul PNL-PD, a fost împânzită, încă de la înfiinţare, de clientela politică a acestor două partide, atrasă de salariile mai mari cu 75%, spor acordat pentru a gestiona corespunzător fondurile europene. La angajarea personalului nu a contat competenţa, nu a contat valoarea candidaţilor, ci doar carnetul de partid PD sau PNL, care asigura un post foarte bine plătit, comparativ cu al celorlalţi funcţionari publici, care au fost, evident, discriminaţi.

Din nefericire, corupţia şi incompetenţa actualei Puteri ne fac să pierdem oportunităţi importante şi sume imense, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, care ne dă, dar nu ne bagă şi în traistă.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Au depus în scris, de asemenea, declaraţiile politice domnii: Eugen Bejinariu, Emil Radu Moldovan, Costică Macaleţi, doamna Doina Dreţcanu, de la PSD; domnul deputat Ioan Ţundrea, de la Partidul Conservator; domnii Mircia Giurgiu, deputat independent, Vasile Pruteanu, deputat independent; domnul Aurel Vlădoiu, PSD; domnul Ioan Hoban, PNL; domnul Paul Magheru, PRM; domnii Constantin Traian Igaş, PD, Rogin Marius, PD, şi Radu Lambrino, PD.

Cu aceasta, vă rog să-mi permiteţi să declar închise lucrările primei părţi a şedinţei de astăzi.

Urmează partea a doua, destinată dezbaterilor proiectelor de lege înscrie pe ordinea de zi.

 
   

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă)

 
  Daniel Buda - declaraţie politică cu titlul  A fost odată un ministru de externe...;

Domnul Daniel Buda:

Declaraţie politică intitulată "A fost odată un ministru de externe...".

De 17 ani încoace avem politicieni ce se străduiesc care mai de care să convingă electoratul că ei sunt soluţia ideală pentru a scoate ţara din impasul politico-economic (şi nu numai) în care se zbate.

De 17 ani se creează şi se desfiinţează instituţii politice, apar noi posturi de secretari de stat şi de miniştri, fie ca urmare a dorinţei de a optimiza anumite domenii, fie ca urmare a unor "necesităţi" de nimeni ştiute. Însă, nici un regim politic nu a reuşit să dea ţării ceea ce-i lipseşte cel mai mult în acest moment: specialişti.

Specialist în acest domeniu al politicii înseamnă un produs al unui partid crescut în ideologia acestuia, care să creadă în ideile promovate de partidul său şi a cărui pregătire academică să fie fără cusur, mai pe scurt ceea ce vesticii numesc "un politician de rasă".

Marea noastră deficienţă se manifestă aici întocmai ca în piesele lui Caragiale, şi asistăm neputincioşi se pare, la o serie de apariţii pe scena politică, care practic în loc sa ne construiască imaginea ca ţară ce se consideră europeană, nu face altceva decât să le atragă atenţia celor cu care vrem să ne "înfrăţim" că nu suntem altceva decât elevul codaş al clasei, pe care toţi ceilalţi trebuie să îl ducă în spate.

Asistăm de o vreme încoace la anumite scene desprinse parcă din piesele lui Caragiale ori de cate ori ne îndreptăm privirea către politica noastră externă spre exemplu, unde domnul prim-ministru Tăriceanu a avut nefericita inspiraţie de a numi un istoric. Biografia domnului ministru de externe al României, deşi confirma faptul că acesta ar fi de formaţie istoric, ba chiar unul cu doctorat în domeniu, nu poate confirma faptul ca acesta ar avea cea mai mică abilitate de a învăţa din greşelile şi gafele comise de diverse personaje politice de-a lungul timpului şi, din luna aprilie a acestui an, acest personaj numit ministru a reuşit să facă deliciul cancelariilor europene cu gafele sale impardonabile.

Uşor, uşor, mai afirmând că "normalizăm relaţia cu ruşii", mai declarând că vrea să semneze tratate pe care România le respinge ferm (tratatul cu Moldova), mai adoptând o atitudine şi poziţie de copil de clasa I aflat în faţa doamnei învăţătoare Condoleeza Rice ("Yes, right" exact aşa a făcut), mai confundând reporterii de televiziune cu iubita dumnealui şi împărtăşindu-le genialele idei de scădere a densităţii demografice prin trimiterea infractorilor ţigani în deşert (pe care probabil domnul Vadim Tudor s-ar fi oferit să-i transporte gratuit şi să le dea şi arme cu un singur glonte), acest "Ciorbăreanu", cum cred că l-ar fi numit Caragiale, a reuşit să transforme imaginea ministrului de externe al României într-o glumă care ar putea fi numită cel mult sinistră, dacă s-ar opri aici.

Din păcate, domnul istoric, care, culmea, are şi studii de "Mass-media si comunicare", s-a dovedit a fi destul de greu de redresat pe drumul cel bun şi iată că acum a atins culmea lipsei de eleganţă şi bun simţ pe care unii compatrioţi de-ai noştri spun că poporul nostru le-ar avea din plin. aşadar, nu numai ca nu a învăţat nimic din extemporalele picate cu brio până acum, dar a vrut să dea şi dovada supremă a incompetenţei sale. şi cum putea să facă asta mai bine decât prin a se comporta cu unul dintre capetele încoronate ale Europei, precum un bişnitar aflat în unul dintre târgurile capitalei, bucuros ca are un client străin care îi laudă marfa: "Good point, good, good point". Mda, păi într-adevăr, "bine ţintit", domnule Cioroianu, dar numai dacă ţintiţi către postul de cel mai jalnic om politic care a reprezentat vreodată România! Şi, oricum, mai exersaţi la gestul cu degetul, că nici măcar pe acela nu l-aţi făcut cum trebuie, sunt sigur că nici până acum Regele Spaniei nu l-a înţeles prea bine.

Din fericire, mai avem ceva timp să recuperăm ceea ce dumneavoastră aţi alterat cu atâta "naturaleţe", iar în perioada următoare poate veţi avea totuşi şi un acces de demnitate şi vă veţi reorienta profesional către alt domeniu politic.

În final, nu mai îmi rămâne decât să vă fac o simplă recomandare, oarecum colegială: înainte de a accepta un post de răspundere pe scena politică uitaţi-vă măcar o data în oglindă şi fiţi sincer cu dumneavoastră şi analizaţi-vă mai întâi calităţile de om: cât de demn sunteţi, cât de curajos sau cât de laş, cât de conştient de responsabilităţile pe care vi le puteţi asuma sunteţi. Şi poate dacă veţi fi sincer o singură dată cu dumneavoastră veţi face mult mai mult bine acestei ţări decât în momentul actual.

  Minodora Cliveti - declaraţie intitulată Dreptul la liberă circulaţie...în Bucureşti!;

Doamna Minodora Cliveti:

"Dreptul la liberă circulaţie...în Bucureşti!"

Sunt deputată aleasă într-o circumscripţie de provincie, dar îmi petrec cea mai mare parte a timpului în Bucureşti. De luni până joi, uneori chiar şi duminica, încerc să trăiesc în Bucureşti cât mai normal posibil, chiar dacă sunt conştientă că este imposibil să mă simt ca acasă: pentru că nu-i cunosc nici pe vânzătorii din piaţă, nici pe cei de la chioşcul de ziare sau de la brutărie, pentru că nu am reuşit să construiesc relaţii de vecinătate (nici bună, nici rea) cu vecinii de bloc, pentru că nu mă salută oamenii pe stradă. Şi cu toate acestea nu îmi vine să fredonez precum Sting :"I'm a little alien in..." Bucureşti, pentru că sunt, totuşi, în ţara mea.

Tocmai de aceea am avut naivitatea să cred că în ţara mea românul are dreptul la libera circulaţie. Eroare! Sau adevăr, dar nu în Bucureşti.

Circulaţia în Bucureşti este un drept numai pentru unii: cei care au un girofar, pentru circulaţia rutieră, şi cei care au un helicopter, pentru celelalte tipuri de circulaţie. În rest, toata lumea este discriminată din punctul de vedere al exercitării acestui drept fundamental al omului, iar dreptul însuşi este violat sistematic, zi şi noapte, vara ca şi iarna.

Asta în ceea ce priveşte pe cei care doresc să se deplaseze motorizat.

Discriminaţi sunt însă şi ceilalţi beneficiari ai dreptului la liberă circulaţie: pietonii. Aceştia nu mai au la dispoziţie trotuare pentru uz exclusiv: marea majoritate a acestora s-a trasformat în carosabil (au fost chiar pietoni accidentaţi pe trotuar de către maşini care rulau pe acolo în tăcere, fără să claxoneze măcar pentru a-şi semnala prezenţa şi a preveni pe pietonii naivi care se credeau în siguranţă.). Altele sunt parcări improvizate, dar perpetue, pe care vezi aceleaşi maşini în fiecare zi, maşini pe care le ocoleşti pe carosabil, stârnind reacţiile "civilizate" ale automobiliştilor care circulă, nu-i aşa, pe unde este dreptul lor să o facă.

Iar pietonul, basculând între trotuarul ocupat, sau desfundat, sau înlocuit de un şanţ în fundul căruia se vede structura subterană a Bucureştiului, îşi cântă probabil despre "fratele lui" Bucureştiul. Pe care îl evită noaptea, pentru că surprizele se pot multiplica...

Aşadar, pun o nouă întrebare: nu "Unde-i centru-n Bucureşti", ca în cântec, ci "Pe unde să circulăm în Bucureşti?" Noi, românii, bucureşteni sau provinciali, ei, străinii, europeni sau nu?

Îl rog pe primarul general al Bucureştiului să se ducă măcar o săptămână la birou conducându-şi singur maşina, fără însemne speciale, pe drumurile tuturor, respectând toate semnele de circulaţie, interdicţiile, ocolirile, semafoarele, mai mult sau mai puţin corelate, indicaţiile de mare ajutor ale poliţiştilor etc., şi, dacă nu ajunge la timp la program, să se autosancţioneze.

Asta numai dacă nu va avea nevoie de tratament medical.

Dar nu în Bucureşti, pentru că, până ajunge la spital, poate nu mai are nevoie de nimic.

  Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu titlul Cine răspunde pentru banii irosiţi ai românilor?;

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Cine răspunde pentru banii irosiţi ai românilor?"

Stimaţi colegi,

Am participat cu toţii la prima campanie electorală în care nu s-au mai făcut alianţe politice fără viitor, în care fiecare formaţiune politică a fost pe cont propriu şi liberă să se exprime, conform doctrinei şi propriilor convingeri. A fost o campanie pe care Partidul Naţional Liberal a gândit-o ca pe un exerciţiu de informare a cetăţenilor cu privire la rolul şi atribuţiile Parlamentului European, precum şi ca pe un proiect de promovare a candidaţilor liberali. În calitate de reprezentant al PNL, sunt împăcat că am dus o campanie clară şi curată. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre Traian Băsescu şi despre Partidul Democrat, care au reuşit "performanţa" de a bulversa pe toată lumea, de la partide până la ultimul elector bine intenţionat.

În primul rând, mă bucur că preşedintele Traian Băsescu a recunoscut eşecul referendumului pe care l-a susţinut cu încăpăţânare şi fără nici un sens, cu singurul scop de a face propaganda Partidului Democrat. Oamenii au înţeles acest lucru, iar prezenţa la vot demonstrează că Traian Băsescu nu mai are susţinerea populară pe care o invoca pentru fiecare acţiune a sa. Ceea ce a omis Traian Băsescu să spună sunt câteva lucruri de bun simţ. Prima întrebare este cine plăteşte cele 3 milioane de euro cheltuite pentru un referendum, despre care se ştia cu luni înainte că nu va fi validat din cauza absenteismului. Cu aceşti bani s-ar fi putut construi cel puţin un cartier de locuinţe, s-ar fi putut acorda ajutoare pentru cele câteva sute de mii de români care trăiesc la limita sărăciei, s-ar fi putut lua zeci de aparate atât de necesare spitalelor din România, s-ar fi putut renova sute de şcoli din mediul rural. În schimb, cel ce pretinde a apăra interesele tuturor romanilor, a ales să folosească aceşti bani cu scopul ascuns de a face campanie, pe bani publici, pentru toţi românii portocalii.

În al doilea rând, reclam modul în care a fost bulversat intenţionat mesajul pentru alegerile europene. Am trecut, unii fără să realizeze, printr-un moment istoric: primele noastre alegeri pentru parlamentarii europeni ai României. Ce făcea domnul Băsescu în acest timp? Trimitea românii să voteze pentru un sistem de vot care era deja introdus de Guvern, într-o variantă acceptată atât de societatea civilă, cât şi de partide, inclusiv de Partidul Democrat. Am întâlnit zeci de oameni care, în ziua votului, se simţeau frustraţi de faptul că nu înţelegeau de ce sunt chemaţi la vot, de ce sunt şi alegeri şi referendum, pentru ce avem nevoie de referendum. Toţi aceşti oameni au refuzat să-şi exercite dreptul de vot, iar astfel, şansa unui scrutin corect şi clar a fost ratată.

Consider că, pe lângă un interviu dat presei, preşedintele Traian Băsescu trebuie să-şi ceară scuze electoratului şi partidelor politice pentru folosirea banilor publici în campania electorala a PD, precum şi pentru faptul că a distorsionat mesajul primelor alegeri europene din România. Dincolo de jocurile de culise şi de imagine pe care le face, Traian Băsescu trebuie să înţeleagă, o dată pentru totdeauna, că românii sunt un popor inteligent, pe care daca îl foloseşti demagogic o data, nu te mai iartă. În această privinţă, vă garantez că viitorul îmi va da dreptate, iar gogoaşa portocalie umflată de sondaje şi de un preşedinte sută la sută partinic, va exploda în scurt timp.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

  Ovidiu Ioan Silaghi - constatarea unor apropieri între doi adversari politici: Ion Iliescu şi Traian Băsescu ;

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Nu credeam, după o perioadă, anii 2003-2005, în care PNL împărţit şi cele bune şi cele rele cu Traian Băsescu, că realitatea mă va pune în situaţia de a constata că între două personaje politice diametral opuse, adversari aprigi pe scena politică, Traian Băsescu şi Ion Iliescu, se poate pune semnul egalităţii. Nu sunt eu cel care am căutat această apropiere. Ea a reieşit din ultimele declaraţii publice făcute de actualul şef al statului.

La două ore după închiderea urnelor, pe 25 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu afirma că "acele aproape 5 milioane de votanţi la referendum" reprezintă "segmentul de populaţie activ în viaţa politică". Şeful statului mai caracteriza votanţii la referendum ca fiind un "nucleu dur, interesat de viaţa politică a ţării (...)oameni care nu doresc o cale de mijloc. Ei au votat precis pentru votul uninominal majoritar,..."

Cu patru ani înainte, imediat după referendumul pentru revizuirea Constituţiei, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, spunea: "Cine nu votează se cheamă că nici nu mai trebuie să fie luat in considerare. Trebuie şi noi să ignorăm părerea celor care nu vor să şi-o exprime..."

Dacă la acest capitol, tonul domnului Ion Iliescu este mai dur decât al urmaşului său, esenţa este aceeaşi: ambii preşedinţi consideră că doar votanţii la referendum contează, refuzând totodată să ţină cont şi de (o)poziţia celor care nu au fost la urne.

Vă rog însă să fiţi atenţi însă la următorul set de declaraţii: Ion Iliescu (2003) : "potrivit reglementărilor legale actuale, pentru ca alegerile sau referendumul să fie validate este necesară prezenţa la urne a cel puţin 50% plus unu din numărul persoanelor cu drept de vot. De ce? Consider că trebuie adoptate unele reglementări legislative care să permită validarea alegerilor sau a referendumurilor indiferent de numărul cetăţenilor care se prezintă la vot". Traian Băsescu (2007) : "N-aş trata cu indiferenţă acest rezultat (al referendumului - n.a.) prevalându-mă de o lege, pe care o consider strâmbă (...) Va trebui probabil să analizăm cu responsabilitate şi legea referendumului. Astăzi am avut proba inechităţii ei. (...)Introducerea artificială a unui prag de 50% + 1 din electoratul din listă pentru validarea unui referendum arată discriminarea pe care politicienii o practică atunci când cetăţenii români sunt chemaţi la vot împotriva interesului lor, dar în interesul românilor. Condiţiile sunt să fie validate numai acele consultări electorale care sunt în interesul politicienilor. Cred că o astfel de limită ar putea fi stabilită, 50% + 1 din cei înscrişi în listă - condiţie de validare a unui referendum, numai dacă în România ar fi votul obligatoriu". Vă las pe dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi să analizaţi cele două declaraţii şi să observaţi dacă există vreo diferenţă.

PS: În 2003 însă nu se putea pune semnul "egal" între Traian Băsescu şi Ion Iliescu. La propunerea domnului Iliescu de a se modifica legea referendumului, Traian Băsescu a protestat vehement: "După 13 ani, Ion Iliescu n-a înţeles încă esenţa democraţiei, care presupune tocmai pronunţarea a cel puţin jumătate plus unu din electoratul cu drept de vot. Înainte de 1989 era susţinătorul votului cu 100%, iar acum nu mai vrea nici măcar 50%". În 2007, Traian Băsescu îl contrazice şi pe Traian Băsescu cel din 2003. Personal, eu aştept ca Traian Băsescu să redevină cel din 2003.

  Paul Magheru - declaraţie politică cu tema Pericolul extremismului maghiar;

Domnul Paul Magheru:

"Pericolul extremismului maghiar"

Extremismul maghiar a câştigat, în urma alegerilor de duminica trecută, reprezentare la nivelul Parlamentului European, prin cele două falange ale sale: UMDR şi Laszlo Tokes. Modul în care a decurs campania electorală a acestor doi poli horthyşti, declaraţiile belicoase ce-au premers-o şi făgăduinţele autonomiste făcute de lideri iresponsabili comunităţii maghiare sunt de natură să ţină în gardă fiecare conştiinţă românească lucidă. Dincolo de miza electorală propriu-zisă, se joacă, acum, o carte cu un tăiş foarte periculos.

Pe o scenă dominată de cântecul inconştient al preşedintelui jucăuş, ce-a luat puterea în braţe şi nu mai vrea, cu orice preţ, să-i dea drumul, clasa politică românească se zbate în mrejele rivalităţilor mărunte ale clipei, dând uitării, cu o uşurinţă iresponsabilă, problemele grave ale ţării. A trecut aproape un an de la aderarea României la Uniunea Europeană, moment marcat prin festivisme de-a lungul şi de-a latul ţării. Mai mult, sărbătoarea a îmbrăcat straie carnavaleşti, fie şi numai dacă ne amintim joaca primilor oameni din stat pe harta de turtă dulce a Europei, la Bruxelles. Atât au reţinut preşedintele ţării şi primul ministru din momentul istoric care-a deschis anul 2007 la români: că totul se reduce, la urma urmei, la o joacă de copii decrepiţi pe o hartă de turtă dulce. Din păcate, aceste personaje burleşti, cocoţate în scaunele puterii, printr-un straniu cinism al istoriei, dovedesc, de atunci încoace, că nu au altă grijă decât tranşarea, în folos propriu, nu numai a puterii, dar, dacă e nevoie, şi a ţării.

Nu acutizarea discrepanţelor uriaşe, nu paralizia în accesarea fondurilor europene, nu împărţirea ţării în feude purtând coloraturile politice ale tuturor partidelor ce s-au perindat la putere în timpul tranziţiei spre haos, nu exacerbarea iredentismului maghiar, nu acestea au fost preocupările unei tagme de politruci orbiţi de beţia luptei pentru ciolan. Rezultatele alegerilor din blestemata zi de 25 noiembrie sunt tocmai consecinţele acestui mod de a înţelege activitatea politică: nimic pentru polis şi oamenii ei, totul pentru noi, cu orice preţ, inclusiv acela al fraudei electorale. Iar poporul, înţelegând nimicnicia şmecheriilor golăneşti ce se pun la cale pe seama sa, a recurs la singura reacţie de bun simţ ce-i mai stătea la îndemână. A întors scârbit spatele, dând o palmă întregii mascarade ce se cheamă viaţă politică în România.

Din păcate, însă, tot cei mulţi vor suferi consecinţele. Pericolul reprezentat de extremismul maghiar va ieşi la suprafaţă, în perioada următoare, cu o forţă nebănuită de cei cu simţurile anesteziate de lupta pentru putere. Discursul extremist al pastorului Tokes va obliga UDMR să ridice ştacheta propriului radicalism, pentru a nu-şi pierde alegătorii. Manifestările iredentist-şovine se vor accelera în dauna mândriei şi a siguranţei naţionale româneşti. Fireşte, pe fondul completei nepăsări a circarilor din palatele puterii de la Bucureşti...

Mai mult ca niciodată, e nevoie de intransigenţa şi verticalitatea Partidului România Mare! Extremismului ce ameninţă fiinţa naţională îi vom opune îndârjirea lucidă a acestei forţe ce nu întâmplător şi-a ales drept simbol acvila cruciată. Cei ce jubilează, acum, prematur, la masa marii trădări, alături de capii antiromânismului, ar face bine să ia aminte la pilda păsării Phoenix! Pentru că "vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât"!

  Gheorghe Dragomir - declaraţie politică Despre dezastrul de la referendum - eşecul personal al preşedintelui;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Dezastrul de la referendum - eşecul personal al preşedintelui"

Recentele gânduri ale preşedintelui Băsescu în legătură cu prezenţa sau, mai bine zis, absenţa românilor de la referendum au fost legate de persoana sa. Domnia sa a interpretat eşecul referendumului ca o ofensă personală şi nu o problemă a legislativului, chestiune rezolvată deja prin asumarea răspunderii Guvernului.

Este bine totuşi că cineva îşi asumă răspunderea eşecului de la referendum. Însă modalitatea în care preşedintele a înţeles absenteismul la vot şi, mai ales, ideea organizării unui nou referendum inutil (ca şi primul de altfel) pe tema votului uninominal, plătit tot din banii contribuabilului român - care oricum nu are altă problemă decât să fie certat de preşedinte că nu s-a prezentat decât la votul pentru Parlamentul European şi nu şi la referendum - mi se pare cel puţin deplasată.

În cazul declaraţiei referitoare la dorinţele preşedintelui pentru anul 2008 "trebuie să vă spun că aş fi tare bucuros să spun că la Palatul Victoria se află un prim-ministru competent, cu care să pot colabora" îl pot informa pe Traian Băsescu că are un prim-ministru competent, iar problema colaborării dintre cei doi ţine doar de domnia sa.

  Mihai Sandu-Capră - prezentarea câtorva date concrete privind preocuparea Guvernului liberal în privinţa educaţiei;

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Doamnelor şi domnilor,

Se vorbeşte foarte mult despre un "Pact pentru educaţie", despre faptul că acest guvern nu se implică, despre faptul că liberalilor nu le pasă de copiii României, despre faptul că numai Preşedintele ţării se preocupă de acest subiect important pentru români, dar la o analiză mai atentă se poate dovedi cu uşurinţă care este în realitate adevărul.

Chiar cu mult timp înainte ca preşedintele Băsescu să deschidă această temă de discuţie, ministrul liberal al educaţiei pregătise deja un pachet de legi în acest sens. Apoi este cunoscut faptul că în anul 2008, pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, educaţia primeşte 6% din p.i.b. Acest lucru ilustrează că educaţia reprezintă, cu adevărat, o prioritate pentru Guvernul României.

O demonstraţie foarte recentă a interesului Guvernului actual pentru subiectul îmbunătăţirii sistemului educaţiei este dată de faptul că Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, Hotărârea privind semnarea Acordului - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea proiectului "Reforma educaţiei timpurii în România".

Proiectul are în vedere îmbunătăţirea managementului grădiniţelor, prin optimizarea planificării în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar prin implicarea şi participarea activă a părinţilor, precum şi prin dezvoltarea profesională a managerilor din grădiniţe (aproximativ 2.500 manageri formaţi), care beneficiază de oportunităţi de dezvoltare profesională pe o perioadă de maximum 4 ani.

În cadrul proiectului se vor urmări: îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor educatorilor din sistem, ca urmare a oportunităţilor de dezvoltare profesională oferite pe o perioadă de maximum 4 ani (cca. 35.000 profesori), reabilitarea/consolidarea a 340 de grădiniţe şi construcţia a 410 grădiniţe noi.

Vor fi înfiinţate servicii îmbunătăţite pentru copiii cu nevoi speciale, vor fi create 318 Centre de Resurse ce oferă servicii integrate şi alternative stabilite la nivel naţional. Costul total net estimat al proiectului prevăzut a se implementa pe perioada 2007-2011, se cifrează la 88,3 milioane euro şi este finanţat de BDCE cu 66,8 milioane euro şi de Guvernul României cu 21,5milioane euro.

Oare ce ne arată cele menţionate mai sus, stimaţi colegi? Nimic altceva decât diferenţa dintre fapte şi vorbe: democraţii care discută acum cu preşedintele Băsescu despre "Pactul pentru educaţie", au condus Ministerul Educaţiei timp de 2 ani şi jumătate, iar liberalii l-au preluat de doar 7 luni. În acest scurt timp, Guvernul liberal a pregătit un pachet de legi aflat în dezbare publică, derulează deja mai multe programe cu impact pe termen lung, încheie acorduri importante de finanţare şi chiar alocă foarte mulţi bani educaţiei din bugetul pentru anul 2008.

Mai sunt foarte multe de făcut, este într-adevăr un domeniu sensibil, cu mare impact pentru viitorul României, dar, din păcate, unii "fac" în câteva luni şi alţii doar "vorbesc" timp de mai mulţi ani.

Vă mulţumesc.

  Iuliu Nosa - declaraţie politică cu subiectul Importanţa Marii Uniri şi a Zilei Naţionale a României în viziunea preşedintelui Traian Băsescu;

Domnul Iuliu Nosa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Importanţa Marii Uniri şi a Zilei Naţionale a României în viziunea preşedintelui Traian Băsescu".

Fiecare popor are o istorie în care nu sunt dăltuite o mulţime de date esenţiale, unele mai importante decât altele. La noi este înscrisă la loc de cinste data de 1 Decembrie 1918 - momentul sublim al istoriei româneşti, ziua în care a apărut pe lume "România dodoloaţă", cum ar zice marele Lucian Blaga şi care avea să devină, începând cu anul 1990, Ziua Naţională a României.

Marea Unire din 1918 a beneficiat de o conjunctură astrală, pe fondul prăbuşirii Imperiului Ţarist, a dualismului austro-ungar şi a Împărăţiei otomane. Prin Tratatul de la Trianon din 20 iulie 1920, se recunoşteau graniţele de vest şi de nord ale statului naţional unitar român, iar alte acte internaţionale validau graniţa în răsărit. Marea unire reprezenta împlinirea istorică prin care se anulau toate instituţiile suportate de poporul român timp de patru secole. Măreţia acestei zile vine din faptul incontestabil că desăvârşirea unităţii naţionale a fost un efort istoric al întregii naţiuni române.

Asemenea unui arc peste timp, momentul în care se află acum ţara, ca şi în urmă cu 89 de ani, ar trebui să fie un moment marcant al istoriei. Tranziţia României de la totalitarism la democraţie şi la economia de piaţă ar fi trebuit să se apropie de final. Acum, România face parte din marea familie a Alianţei Nord-Atlantice şi este membră a Uniunii Europene. Românii ar fi trebuit să ajungă la un asemenea nivel de trai şi demnitate încât să se poată bucura din plin de Ziua Naţională a României şi să nu se mai gândească la cât le va fi de greu mâine să pună o bucată de pâine pe masă copiilor.

Noi, parlamentarii români, ca oameni ai deciziei politice, avem obligaţia să înfăptuim România modernă, democratică, prosperă, conectată la valorile şi structurile europene. Avem obligaţia să sesizăm felul în care românii îşi sărbătoresc Ziua Naţională.

Aceeaşi obligaţie ar trebui să o perceapă şi cei doi capi ai Executivului, preşedintele-jucător şi premierul. Ar fi putut, ca măcar de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri de la 1918 şi Ziua Naţională a României să ajungă la un consens şi să-şi ofere un time-out în disputa lor continuă. Dar, nici vorbă să ofere românilor un moment de linişte!

În discursul rostit cu prilejul Zilei Naţionale, preşedintele Băsescu îşi exprima regretul că "Această sărbătoare nu este trăită cu intensitatea cu care alte naţiuni îşi trăiesc ziua naţională". Şi a găsit şi motive pentru a explica lipsa de entuziasm a românilor. Primul era, citez: "Incapacitatea oamenilor politici de a oferi o viziune clară despre viitorul nostru ca naţiune. După primul an de când suntem membri ai Uniunii Europene, pare că România nu ştie încotro se îndreaptă". Şi, cu permisiunea dumneavoastră, stimaţi colegi, voi mai cita din spusele preşedintelui-jucător: "Al doilea motiv este că există români care, în Europa, sunt obligaţi să sufere de pe urma faptului că sunt români, din cauze pe care nu vreau să le reamintesc aici."

După ce a rostit cuvintele de mai sus, oare preşedintele Băsescu nu şi-a dat seama că el este unul dintre principalii vinovaţi pentru existenţa motivelor care îi împiedică pe români să se poată bucura de Ziua Naţională? Cu siguranţă, nu!

Este mult mai simplu să învinuieşti toată clasa politică, să te cerţi permanent cu un premier incomod, să faci campanie electorală partidului din care provii, călcând în picioare Constituţia şi să cheltuieşti banii publici pe referendumuri, sfidându-i pe cei care nu au ce mânca. Dar, la fel de vinovat este şi Tăriceanu, care, de trei ani, conduce un Guvern ineficient, care nu este în stare să aducă puţin mai multă bunăstare în casele românilor. Cei doi beligeranţi nu fac decât să se certe, să-şi protejeze interesele şi să-şi încrucişeze distructiv orgoliile personale.

Ar trebui să devină raţionali şi să conştientizeze că ei sunt cei care au distrus politica externă a României, ei nu au reuşit să gestioneze eficient criza din Italia şi tot ei sunt cei care distrug bunăstarea materială şi spirituală a românilor de trei ani încoace. Şi se mai miră că românii sunt prea puţin entuziaşti de Ziua Naţională!

  Florin Iordache - declaraţie politică: Traian Băsescu - câştigător şi totuşi înfrânt!;

Domnul Florin Iordache:

"Traian Băsescu - câştigător şi totuşi înfrânt!"

Ziua de 25 noiembrie 2007 poate fi considerată o zi fatidică pentru preşedintele României. Această zi va rămâne în istorie ca fiind începutul sfârşitului pentru Traian Băsescu. Este ziua în care preşedintele a simţit cum un ochi îi râde şi celălalt îi plânge. Deşi a dorit să evidenţieze partea bună a referendumului organizat pe tema votului uninominal, totuşi, domnia sa ştia foarte bine că nu vorbea despre nimic altceva decât de începutul declinului şi, mai ales, de sfârşitul perioadei de manipulare.

Traian Băsescu a jucat, din nou, la cacealma, dar de data aceasta a pierdut. Crezând că ulciorul merge la nesfârşit la apă, a sperat că le va putea râde, din nou, în faţă politicienilor. A mizat pe arma numită "popor" şi a pierdut.

Am putea spune că electoratul începe să se convingă de persuasiunea şi adevărul promovate de Traian Băsescu. Poate că a venit momentul adevărului sau, cel puţin, începutul lui. Se pare că, deşi votul uninominal este dorit de marea majoritate a populaţiei, totuşi, cetăţenii nu au mai vrut să îl susţină pe Traian Băsescu în campania sa prefăcută. Poate că nu mai este mult până când Făt Frumos se va transforma în balaurul cu două capete şi atunci lucrurile vor lua o anumită întorsătură.

Până atunci, nu ne rămâne decât să sperăm că adevărul va ieşi la iveală şi, până atunci... din nou să sperăm.

  Costică Macaleţi - despre Boala la sate sau despre inegalitate si lipsa de respect faţă de locuitorii satelor româneşti;

Domnul Costică Macaleţi:

"Boala la sate sau despre inegalitate şi lipsa de respect faţă de locuitorii satelor româneşti"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia gravă în care se găsesc acum locuitorii din mediul rural. Era deja cunoscut faptul că, în condiţiile mai grele, diferite de cele specifice mediului uragan, locuitorii de la sate suferă de diferite boli şi au o medie de vârstă mai mică decât a celor de la oraş, mortalitatea fiind, din nefericire, superioară aici.

De curând, cercetătoarea Ioana Petre, de la Institutul de Sociologie din Bucureşti, a dat publicităţii concluziile unui studiu ce vine să confirme tulburătoarea realitate, prezentată mai sus. Astfel, sărăcirea tot mai accentuată a satelor româneşti după Revoluţie, modul de viaţă plin de lipsuri şi de frustrări, consumul insuficient de servicii medicale au condus, în mediul rural, la creşterea morbidităţii, comparativ cu restul populaţiei, dar şi a mortalităţii. Nivelul de educaţie mai scăzut şi lipsa serviciilor medicale, dar şi a medicilor în mediul rural a dus la apariţia unor fenomene extrem de grave. Aproape un sfert dintre ţărani, adică 22,6%, au una sau mai multe boli cronice, cele mai frecvente fiind cele cardiovasculare, care determină incapacităţi locomotorii de lungă durată. Cifrele arată că 71 la mie dintre ţărani au incapacităţi fizice pe termen lung, faţă de numai 47,7% la mie dintre cei de la oraş.

Cele mai întâlnite boli cronice în mediul rural sunt hipertensiunea arterială, care afectează 69,9 de persoane la mia de locuitori, alte boli cronice ale inimii - 39,5 la mie, lombosciatică - 28,6 la mie, artroza şi artrita - 24,6 la mie, ulcerul - 19 la mie, astmul bronşic - 13,5 la mie, bolile sistemului nervos - 12,2 la mie, litiaza biliară şi colecistica - 11,7 la mie, diabetul - 10,3 la mie, bronşita cronică şi alte boli respiratorii - 10 la mie. Alte boli des întâlnite în mediul rural sunt cataracta şi glaucomul. Cauzele apariţiei acestor boli cronice sunt, pe de o parte munca foarte grea şi, pe de altă parte, faptul că ţăranii nu merg decât foarte rar la medic şi nu îşi permit să cumpere medicamentele care îi vindecă.

Este evident faptul că această stare de fapt este dacă nu deosebit de gravă, cel puţin deosebit de periculoasă pentru siguranţa cetăţenilor. Să nu uităm, totuşi, că populaţia din sate reprezintă jumătate din numărul românilor! Nu cred că este normal ca aceşti cetăţeni să nu beneficieze de condiţii de trai cel puţin apropiate de cele în care trăiesc cei de la oraş, chiar dacă ştim sigur că nici aceştia nu o duc prea bine. Însă este o discriminare mult prea mare şi mult prea evidentă ca să nu ne dăm seama că trebuie schimbat ceva, că este nevoie să intervină prin politici economice şi sociale adecvate, care să reducă diferenţele între mediul urban şi cel rural.

Şi parcă nu era destul să ne îngrijorăm de concluziile acestui studiu, când aflăm şi de o investigaţie realizată de ministerul Sănătăţii în rândul adolescenţilor din mediul rural, care arată că situaţia copiilor de la ţară este mai mult decât descurajatoare. Conform acestei investigaţii, realizate pe un eşantion reprezentativ de 3278 de elevi de 11 - 14 ani, a rezultat că 7,5 % dintre copiii de la ţară sunt bolnavi de diferite boli cronic, procentaj cu mult mai mare decât al celor de la oraş. Cercetătorii subliniază că persoanele cu un nivel de pregătire mai înalt sunt mai sănătoase decât cele fără şcoală şi au mai puţine boli cronice. Or, tocmai la sate întâlnim în covârşitoarea majoritate persoane fără studii sau cu studii medii. Care va să zică şi viitorul satului este compromis! Avem copii bolnavi şi slab educaţi, faţă de problemele cărora autorităţile statului Parlamentul să rămână impasibile.

Iată de ce solicit, de la această tribună, o analiză minuţioasă şi un plan concret de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor de la sate şi pentru egalitatea de tratament între cetăţeni, indiferent dacă ei locuiesc în mediul rural sau în cel urban.

Sunt, cu siguranţă, la sate oameni pentru care orice măsură ar fi tardivă după atâta neglijenţă din partea autorităţilor, dar dacă pentru ei putem face prea puţin, din nefericire, trebuie ca măcar pentru copii ţăranilor români să oferim un viitor mai bun, mai echitabil şi mai prosper.

  Mihăiţă Calimente - declaraţie politică: Şi băieţii plâng...;

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Şi băieţii plâng..."

Stimaţi colegi,

Zilele trecute, opinia publică românească a avut parte de o premieră. În sfârşit, preşedintele Băsescu a spus răspicat că a greşit atunci când a hotărât ca românii să iasă la referendum pentru votul uninominal. Poate că acum, la Cotroceni, sunt consilieri ceva mai sprinteni la minte, ceva mai culţi în cap. Nişte băieţi care l-au convins pe şeful cel mare că greşelile recunoscute sunt, de regulă, pe jumătate iertate.

Aşteptăm acum ca preşedintele, care a greşit, să vină şi să plătească costurile scrutinului ratat şi, mai mult, să îşi prezinte demisia, aşa cum ar face orice şef de stat într-o ţară în care respectul pentru electorat şi pentru banul public valorează ceva.

Traian Băsescu a plâns, s-a urcat pe lada de bere şi a vorbit românilor, a dansat prin bodegile litoralului, a demonetizat instituţia Parlamentului, a Guvernului şi a dansat cu Elena Udrea pe ceea ce a rămas din demnitatea instituţiei prezidenţiale, a păcălit, a înşelat, a minţit şi a trădat. A reuşit ceva ce nu mulţi ar fi putut: a unit clasa politică, bineînţeles împotriva sa.

Toate acestea s-au întâmplat în condiţiile în care vajnicul Traian se baza pe "popor". Iată că acest popor ameţit şi minţit la fiecare apariţie a lui Băsescu a bătut în retragere. De astă dată i-au dat doar un avertisment. Urmează cartonaşul galben şi Băsescu ştie asta.

Băsescu ştie că vremea se duce destul de repede. Referendumul a fost primul mare şoc pentru el. Şi-a dat seama că electoratul nu moare de dragul lui şi că vremea parangheliilor politice s-a cam dus. Băsescu este un politician de imagine, nu de program. Cât timp a putut să distreze publicul, a fost bun. Când poantele lui s-au tocit şi publicul a obosit, el moare politic pe zi ce trece.

De data asta, chiar plânge - plânge Băsescu, plâng băieţii din PD, deşi şeful lor, Micuţul Boc, tot nu înţelege ce se întâmplă în jurul său şi bea din vinul amar al unei victorii care nu este a lui.

  Cezar Preda - declaraţie politică cu tema Taxa auto de primă înmatriculare, taxă de lux pentru români;

Domnul Cezar Preda:

"Taxa auto de primă înmatriculare, taxă de lux pentru români"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Începând de la 1 ianuarie 2007, a intrat în vigoare regimul taxei speciale pentru autoturisme care, de fapt, a înlocuit regimul accizelor aplicat până la 31 decembrie anul trecut.

Această taxă, aplicată sub principiul "poluatorul plăteşte", s-a dovedit, de fapt, o taxă fiscală aplicată cetăţenilor care, prin veniturile pe care le au, nu şi-o pot permite, fiind o taxă de lux. De aceea, ea este disproporţionată în raport cu veniturile românilor şi pune o presiune foarte mare pe românii cu venituri mici şi foarte mici, astfel încât, după aprecierea mea, este preferabil ca un român care are o Dacie să poată avea posibilitatea să cumpere o maşină mai performantă, nepoluantă, din UE, dar, în acelaşi timp, să fie în stare să plătească o taxă modică, nu una prohibitivă, aşa cum este în momentul de faţă.

Mai mult decât atât, această taxă, după cum ştiţi, contravine Tratatului de aderare a României la UE. De altfel, Comisia Europeană spune foarte clar, în scrisoarea trimisă ca răspuns la taxa de primă înmatriculare, că aceasta ''ar trebui eliminată, întrucât va avea un efect benefic pentru mediul înconjurător şi siguranţa rutieră, întrucât duce la schimbarea mai rapidă a parcului de maşini''. De asemenea, reducerea costului de achiziţie al maşinilor constituie un stimulent pentru schimbarea autoturismelor vechi cu altele mai noi, mai sigure, mai puţin poluante.

Domnule prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, Comisia Europeană a trecut, miercuri, la a doua etapă a procedurii de infringement împotriva României în cazul taxei de primă înmatriculare, autorităţile de la Bucureşti având la dispoziţie două luni pentru a se conforma solicitărilor CE, care va înainta, în caz contrar, o plângere la Curtea Europeană de Justiţie. "
Constatăm astăzi că după atâta timp guvernul nu a luat nici o măsură, nu a venit cu nici o iniţiativă pe această temă. În consecinţă, Partidul Democrat susţine cu tărie eliminarea taxei de primă înmatriculare şi trebuie ca guvernul să fie responsabil, să dea banii înapoi celor care au plătit această taxă excesivă şi discriminatorie.

Apreciem că, în final, România va trebui să se alinieze la cerinţele europene, şi cu cât întârzie mai mult acest proces, cu atât impactul returnării acestor sume asupra bugetului se va accentua.

Mulţumesc.

  Constantin Traian Igaş - declaraţie politică cu subiectul 1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor;

Domnul Constantin Traian Igaş:

"1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Iată, suntem astăzi în al şaptesprezecelea an în care putem, noi, toţi românii, să ne sărbătorim ziua naţională la 1 Decembrie aşa cum se cuvine, liberi şi uniţi, aşa cum şi-au dorit şi strămoşii noştri în 1918, când după terminarea primului război mondial au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru ca românii de pretutindeni să nu mai fie despărţiţi.

Doresc prin această declaraţie să mă opresc puţin la acest mare eveniment ce s-a petrecut în urmă cu 89 de ani, să aduc un prinos celor care au muncit pentru ca Marea Unire să se poată realiza şi nu în ultimul rând să transmit un gând de bine tuturor românilor, indiferent unde s-ar afla ei.

În anul 1918, lupta pentru unitate naţională şi statală, pentru reconstituirea statului unitar român pe vatra strămoşească a Daciei, a intrat în faza finală. Rolul hotărâtor, decisiv în înfăptuirea acestui deziderat istoric l-a avut factorul intern. Lupta unită a forţelor politice şi sociale atât din vechea Românie, cât şi din provinciile cotropite de imperiile ţarist şi austro-ungar a fost favorizată, însă, de evoluţia evenimentelor internaţionale ce au avut loc la sfârşitul primului război mondial.

În temeiul principiilor de drept internaţional, provinciile româneşti aflate sub ocupaţia imperiului ţarist şi austro-ungar s-au unit cu Vechea Românie, desăvârşind statul naţional unitar român şi graniţele sale istorice. Unirea a avut loc pe baza actelor cu caracter plebiscitar desfăşurate la: 27 martie 1918, la Chişinău (Basarabia); la 28 noiembrie 1918, la Cernăuţi (Bucovina) şi la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia ( Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureş).

Prin urmare, Marea Unire a exprimat voinţa unanimă a întregii populaţii din provinciile româneşti aflate sub ocupaţie străină şi s-a înfăptuit cu respectarea riguroasă a principiului dreptului intarnaţional şi a dreptului istoric al românilor.

Referitor la Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, se cuvine precizat că românii au urmărit cu nerăbdare desfăşurarea evenimentelor, iar când acestea au fost prielnice realizării obiectivelor lor, au şi trecut la fapte. Momentul iniţial l-a reprezentat, desigur, Declaraţia de principii de la Oradea, făcută de Comitetul executiv al Partidului Naţional Român (partid care-şi luase sarcina reprezentării românilor în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş), urmată de prezentarea acesteia în Parlamentul de la Budapesta de către deputatul Alexandru Vaida- Voievod.

În ce priveşte organizarea şi desfăşurarea Adunării Naţionale a românilor de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, este nevoie să spunem de la bun început că întreaga desfăşurare a evenimentelor social-politice din Transilvania, din Ungaria, din teritoriile fostei monarhii, la care se adaugă şi situaţia specifică a Europei din momentul încetării ostilităţilor pe câmpul de luptă al primului război mondial, a fost propice convocării şi ţinerii marelui plebiscit.

Cu toate că se înregistrează încercări de a îngreuna, compromite sau chiar de a împiedica acţiunea românilor prevăzută pentru 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, în special din partea cercurilor şi formaţiunilor politice conservatoare, totuşi, având în vedere facilităţile menţionate deja, prin care guvernul ungar ajutase financiar şi material Consiliul Naţional Român Central, deşi doar după serioase insistenţe se poate concluziona că nu se poate vorbi de existenţa unor acţiuni făţişe de a-i împiedica pe românii transilvăneni să-şi organizeze marele plebiscit anunţat.

În tot ce s-a întreprins şi s-a realizat în intervalul octombrie-decembrie 1918, se puteau desluşi doar eforturile unite ale românilor, în principal a celor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramuraş, dar şi a celor din Regat, din Basarabia şi Bucovina, precum şi a celor plecaţi în străinătate, de împlinire a visului lor de unire, potrivit principiilor general-democratice din societatea europeană. Mai mult, cele zece zile care au premers adunării de la Alba Iulia au fost, potrivit expresiei unui istoric român, "cele mai entuziaste, mai înfrigurate şi mai emoţionate din istoria de până atunci a Transilvaniei". La modă în acele zile a fost îndemnul "Veniţi la Alba Iulia!". Sub un asemenea titlu-îndemn ziarul "Unirea" din Blaj, scria în numărul său din 28 noiembrie: "Lăsaţi pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun şi fericit pentru întreg neamul nostru românesc".

Momentul Marelui Sfat al românilor, reunind la Alba Iulia peste 100 000 de participanţi, a fost în atenţia presei româneşti şi străine, care a redat atmosfera de entuziasm general în care s-a votat unirea necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Hotărârea Marelui Forum de la Alba Iulia preciza, în folosul românilor şi a celorlalte etnii conlocuitoare: deplina libertate confesională, regim democratic în toate domeniile publice, vot universal, direct, egal şi secret pentru ambele sexe, începând cu vârsta de 21 de ani, libertatea presei, a asocierilor şi întrunirilor, libertatea de gândire şi propagare a acestora, reforma agrară radicală prin care să se asigure o proprietate individuală pe măsura posibilităţilor de muncă a ţăranului, asigurarea de drepturi şi avantaje pentru muncitorii din industrie, sinonime cu cele existente în statele dezvoltate industrial din apus.

Noul organism creat, Consiliul Dirigent, l-a numit în frunte pe Iuliu Maniu, ca preşedinte, din componenţa sa mai făcând parte Vasile Goldiş, un reprezentant de marcă al Aradului, Ştefan Cicio -Pop, Alexandru Vaida Voievod, Aurel Vlad, Ion Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Victor Bontescu, Romul Băilă, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Vasile Lucaciu, Valeriu Branişte şi Octavian Goga.

Prezentarea actului Unirii regelui Ferdinand a avut loc în prezenţa întregului guvern, acesta fiind înmânat de către arădeanul Vasile Goldiş, care sublinia cu acest prilej că unire fusese "o pretenţiune" a istoriei, prin ea asigurându-se libertate şi dreptate "deopotrivă pentru naţiunile mici şi mari".

Actul unirii de la 1 Decembrie 1918 avea să fie ulterior întărit prin tocmai subscrierea la el a naţionalităţilor conlocuitoare.

În această zi de sărbătoare aş vrea să transmit tuturor românilor gândurile mele de bine, să le urez, indiferent unde s-ar afla, multă sănătate şi să nu-şi uite nicicând trecutul.

Vă mulţumesc.

  Marius Rogin - declaraţie politică: La mulţi ani, România!;

Domnul Marius Rogin:

"La mulţi ani, România!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ne aflăm astăzi într-o zi în care noi toţi ne simţim datori faţă de cei care s-au dăruit în totalitate îndeplinirii unui vis al nostru al tuturor: acela ca noi toţi, românii, să fim uniţi într-un singur stat, într-o singură ţară.

Acest vis a fost făurit la 1 decembrie 1918, dată care va rămâne mereu în istoria şi în inimile noastre ale tuturor. La temelia formării României Mari nu a stat nimic altceva, decât actul de voinţă al naţiunii române. Unirea naţional-politică de la anul 1918, nu se cuvine a fi înfăţişată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greşelile duşmanilor de veacuri. Statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc. Unirea Transilvaniei cu România era dorinţa arzătoare a clasei politice şi a opiniei publice, deşi unii oameni politici considerau prioritară eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia rusească. Această unire a fost de fapt opera marilor bărbaţi politici din Transilvania şi Banat, care au trecut la acţiune atunci când Austro-Ungaria se descompunea, din cauza înfrângerilor de pe front şi din cauza anarhiei care se răspândea din Rusia comunistă. Putem aminti aici pe Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop sau Ion Flueraş.

Desprinderea Transilvaniei de Ungaria nu putea fi însă realizată doar prin decizia unui grup de oameni politici, chiar dacă aceştia reprezentau acum noua putere care se instaura în Transilvania. Pentru a nu putea fi contestată pe plan internaţional din punct de vedere juridic, decizia trebuia să aibă adeziunea întregii naţiuni române din Transilvania. Este ceea ce doreau toţi românii din Transilvania, care nu mai suportau oprimarea naţională şi care aşteptau libertatea.

Zeci de mii de români din toate colţurile Transilvaniei, în frunte cu preoţii şi învăţătorii lor, s-au îndreptat spre Alba Iulia, pentru a lua parte la adunare.

Rezoluţia adoptată în unanimitate la Alba Iulia afirma celelalte revendicări ale naţiunii române din Transilvania: drepturi şi libertăţi democratice, votul universal pentru ambele sexe, o reformă agrară radicală, deplina libertate naţională şi confesională a minorităţilor din Transilvania. Era salutată eliberarea celorlalte naţiuni care fuseseră subjugate de către defunctul Imperiu austro-ungar şi se exprima speranţa că viitorul congres de pace va garanta libertatea şi securitatea tuturor naţiunilor.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 martie 1918, Basarabia revenea la Patria Mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 decembrie la Alba Iulia, devenită capitala de suflet a neamului românesc, să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române, desăvârşirea statului naţional unitar, prin unirea Transilvaniei, a Banatului, Crişanei şi a Maramureşului cu România. De la 1 decembrie 1918, ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul regelui dezrobitor Ferdinand, şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întregite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia. O necesitate istorică s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate advesităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Unirea Transilvaniei cu România a rămas însă în primul rând rezultatul hotărârii adoptate de participanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, reprezentanţii legitimi ai naţiunii române.

Pentru a încheia, doamnelor şi domnilor, o să vă rog să-mi permiteţi să folosesc cuvintele regelui Ferdinand I, cuvinte care cred că se potrivesc cel mai bine la aniversarea a 89 de ani de la marele eveniment: "mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare."

Dumnezeu să dea românilor ani mulţi fericiţi, lipsiţi de necazuri şi spor în toate!

La mulţi ani, România!

  Mircia Giurgiu - declaraţie politică cu titlul Cine apără statul român?;

Domnul mircia Giurgiu:

Cine apără statul român?

România este unul dintre statele care are cele mai multe procese pe rol la CEDO. Motivul îl constituie neaplicarea legii. Un caz concret, dar nu singular, este cel al imobilelor situate pe strada Iuliu Maniu nr. 1- 3 din municipiul Cluj-Napoca. În dosarul nr. 2179/2001 ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, jud. Harghita, s-a constatat că interesele Statului Român nu au fost apărate corespunzător. Motivul nu îl cunoaşte nimeni sau aproape nimeni, doar cei direct implicaţi în acest dosar.

Ciudat este faptul că cei direct interesaţi - Statul Român prin organele abilitate - nu a aflat de acest lucru decât atunci când era mult prea târziu pentru a se mai putea face ceva în acest sens. Ca atare, chiriaşii celor două imobile continuă lupta pentru recuperarea unui bun al Statului Român, în timp de acesta nu face nimic în acest sens.

Controalele dispuse de alte instituţii ale Statului Român rămân fără răspuns sau vreun efect care să conteze cu adevărat. Atunci, întreb, de ce mai suntem noi aici, în Parlament, sau de ce mai există atâtea legi când nimeni nu pare dispus a le respecta sau a le aplica.

O situaţie mai gravă este cea referitoare la arhiva Transilvaniei care în marea ei majoritate se găseşte la Budapesta. Dacă aceasta ar fi fost recuperată multe dintre procesele care se derulează în prezent în instanţele de judecată româneşti nu ar mai avea loc. Cele mai multe acte de proprietate se găsesc numai la Budapesta ori în alte părţi şi proprietarii de drept ai unor imobile - clădiri sau terenuri - ajung să petreacă ani buni prin tribunalele româneşti pentru a-şi reconstitui un drept statuat prin Constituie. Nici un guvern de după 1989 nu a făcut nici un demers pentru a readuce în ţară arhiva Transilvaniei de la Budapesta. Şi atunci, întreb, din nou, cine apără Statul Român?

  Aurel Gubandru - prezentarea unei părţi din emblemele edilitare ale judeţului Buzău;

Domnul Aurel Gubandru:

Pentru o mai bună cunoaştere a istoriei din trecutul Buzăului şi Râmnicului Sărat, în decursul vremii, generaţii şi generaţii de cercetători avizaţi au "scormonit" cu pasiune documentele care să lămurească multe din aspectele acestor locuri.

Palatul Comunal si Crângul sunt două "embleme" pe care şi-au pus semnătura buzoieni celebri.

Distrugerea arhivei în timpul celor două conflagraţii mondiale, face imposibilă o datare strictă a perioadei de activitate a unor nume de arhitecţi şi ingineri celebri care şi-au pus amprenta pe multe din realizările edilitare.

Inginerul constructor Emil Boianovici, în calitatea sa de şef al serviciului tehnic din cadrul primăriei, născut la Budapesta şi cu studii la Paris şi Gand-Belgia, după ce a obţinut cetăţenia română (în 1906) a lucrat la construcţia căii ferate Buzău-Tecuci. Este autorul planurilor de construcţie a primului rezervor de apă din Crâng, al primului abator (1882), betonarea heleşteului din Crâng, amenajarea străzii Chiristigii - aici erau amplasate depozitele de cherestea ale negustorilor.

Arhitectul elveţian Jean Henry Schwartz a fost antreprenorul Palatului Comunal, construit în timpul primarului Nicu I.Constantinescu, cel care a demarat şi alte lucrări de modernizare: Colegiul Naţional B.P.Hasdeu, Hala de Măcelărie şi Pescărie, actualmente Bazarul Obor.

O construcţie asemănătoare cu Palatul Comunal din Buzău, numită Palatul Administrativ şi de Justiţie s-a ridicat între anii 1895 - 1898 la Râmnicu Sarat.

Cunoscutul constructor de căi ferate, Anghel Saligny, construieşte podul de la Râmnicu Sărat cu articulaţii de plumb la o boltă elipsoidală de zidărie, sistem experimentat pentru prima oară în România. A întocmit, în anul 1881, planurile de construcţie a primei gări de la Râmnicu Sărat.

Arhitectul Octav Doicescu este cel care a întocmit documentaţia pentru construcţia, între anii 1933 - 1938, a hangarelor de aviaţie de la Ziliştea (Bobocu), obiectiv intrat de curând în circuitul unităţilor militare NATO.

Casa de Cultură a Sindicatelor este opera arhitecţilor Constantin Frumuzache si Miliţă Sion, inaugurată în anul 1975.

Un alt mare arhitect, Grigore Cerchez, este autorul proiectului de construcţie al clădirii Administraţiei Financiare (1914), actualmente sediul Bibliotecii Judeţene "Vasile Voiculescu".

Autorul proiectului de construcţie al Palatului de Justiţie (1909 - 1912) de pe b-dul N.Bălcescu a fost arhitectul râmnicean Petre Antonescu.

Colonelul Razu Aristide, preşedintele Cercului Militar Buzău, a încheiat la 7 octombrie 1914, cu inginerul Adolf Rosensweig, contractul pentru construirea Palatului Cercului Militar.

Sunt şi alte clădiri care şi astăzi atrag atenţia din punct de vedere arhitectural. Vila "Luiza", este una dintre ele. Aici a fost Sediul Administraţiei Societăţii Române de Căi Ferate Buzău - Nehoiaşu.

Între multele clădiri care amintesc de Buzăul de altădată este şi imobilul din strada Independenţei nr.53, unde a locuit cu chirie Hortensia Papadat Bengescu, creatoarea romanului citadin românesc.

O alta clădire, amintită într-un document din 1780, singura construcţie din Buzăul medieval, aflată pe strada Războieni nr.8, este astăzi sediul Colecţiei de etnografie şi artă populară a Muzeului Judeţean.

Acestea sunt o parte din emblemele edilitare din trecutul Buzăului şi Râmnicului.

  Ioan Hoban - declaraţie politică cu tema Protecţia produselor tradiţionale în România;

Domnul Ioan Hoban:

"Protecţia produselor tradiţionale în România"

Intrarea României în Uniunea Europeană este, fără îndoială, o mare realizare. Am aşteptat-o cu toţii ca pe o recunoaştere a valorii noastre, a potenţialului nostru economic, social, cultural şi intelectual. Deschiderea noastră către Europa şi a Europei către noi are la bază, printre altele, principiul liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor. Dar acest principiu nu înseamnă că oricine poate lua oricând şi orice pentru a-l vehicula în spaţiul UE şi a obţine profit din această activitate. Există reglementări care acordă protecţie proprietăţii intelectuale, o garantează şi o apără.

Am mai avut o declaraţie politică pe acest subiect. Dacă o fac încă o dată, este pentru că există un bagaj de tradiţii sub formă de produse, servicii şi obiceiuri româneşti cu care noi contribuim la zestrea comună a acestei lumi şi trebuie ca aceste valori să nu dispară şi să rămână ale noastre, să nu ni le ia alţii pentru a le valorifica pe alte meleaguri.

Produsele tradiţionale româneşti sunt doar o parte din ceea ce se numeşte creaţie intelectuală şi care se protejează peste tot în lume.

În România există o bază legislativă naţională şi una comunitară care reglementează modul în care se înregistrează şi apoi sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene produsele tradiţionale româneşti.

La nivel comunitar, sunt în funcţiune:

  • Regulamentul (CE) nr. 509/2006 al Consiliului din 20.03.2006 privind specialităţile tradiţionale garantate din produse agricole şi alimentare;
  • Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului, tot din data de 20.03.2006, privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare.

La nivel naţional, se aplică Ordinul nr. 690/28.09.2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale.

În fapt, cei care doresc să-şi înregistreze produsele tradiţionale, pot face acest demers prin intermediul direcţiilor agricole judeţene. Lista cu produsele înregistrate se centralizează anual de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care, la rândul său, o publică în Monitorul Oficial şi o transmite spre validare forurilor europene.

Din păcate, nu întotdeauna direcţiile agricole furnizează celor interesaţi informaţii corecte. De la Centrul regional de proprietate industrială Maramureş mi-au parvenit informaţii de genul: direcţiile agricole informează cetăţenii că: "Puteţi înregistra produsul, dar nu-l puteţi comercializa în afara gospodăriei". Ceea ce este fals.

Mai mult decât atât, există produse tradiţionale de pe Lista oficial publicată, care încalcă drepturi de proprietate industrială anterior dobândite de către alte persoane, cum ar fi mărci înregistrate sau indicaţii geografice înregistrate (în Maramureş există astfel de cazuri).

Pentru a preveni astfel de situaţii, îmi permit să fac câteva propuneri:

  1. Armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană în ceea ce priveşte "persoana" care poate înregistra astfel de produse.
  2. Introducerea în normele naţionale a unei specificări legate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală anterior dobândite de către alte "persoane".
  3. Informarea corectă a cetăţenilor (eventual semnarea de protocoale de colaborare între Direcţiile Agricole şi organismele de protecţie a proprietăţii intelectuale din România).
  Miron Ignat - declaraţie politică privind 1 Decembrie - Ziua Naţională a României;

Domnul Miron Ignat:

"1 Decembrie - Ziua Naţională a României"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Ca în fiecare an, pe data de 1 decembrie am sărbătorit Ziua Naţională a României. În acest an s-au împlinit 89 de ani de când românii ardeleni s-au adunat la Alba Iulia şi au semnat unirea veşnică cu propria mamă.

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a unui lung şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar.

În toamna anului 1918, criza politică din monarhia austro-ungară a atins punctul culminat, armatele Antantei au ocupat Bulgaria şi au dus la restabilirea legăturii României cu trupele aliate de la Salonic. Astfel a fost anulată pacea impusă României la Bucureşti de Puterile Centrale, România pregătindu-se astfel să decreteze cea de-a doua mobilizare.

În toamna aceluiaşi an, ţările capitaliste au fost zguduite de puternice cataclisme sociale: răscoale, revoluţii burghezo-democratice şi revoluţii proletare.

În cursul lunilor octombrie - noiembrie 1918, în Transilvania revoluţia burghezo-democratică se desfăşura cu repeziciune. Programul revendicărilor cu caracter social pentru care militau forţele sociale progresiste, în principal mişcările muncitoreşti şi ţărăneşti se aflau în strânsă legătură cu cel al emancipării naţionale, pentru unirea Transilvaniei cu România.

Pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia s-a făcut într-un timp relativ scurt şi a constituit momentul de apogeu al luptei naţionale a românilor. Această adunare a fost un eveniment revoluţionar în cadrul căruia au fost ridicate probleme care stăteau în faţa poporului român: desăvârşirea statului naţional unitar român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalităţii în drepturi pentru naţionalităţile conlocuitoare, lupta pentru cucerirea unui regim politic democratic.

Astfel Marea Adunare Naţionala, simbol al afirmării poporului de a-şi hotărî singur soarta, a fost convocată pentru ziua de 1 decembrie 1918.

Astăzi, ziua de 1 decembrie este o zi a manifestărilor speciale, a spectacolelor şi a celebrării obiceiurilor. Este o zi încărcată de istorie, în care omagiem eroii din trecut şi vorbim despre cei din viitor.

Pentru noi toţi, Ziua Naţională a României reprezintă un prilej în plus de a fi mândri că suntem români, indiferent de apartenenţa noastră etnică, credinţa religioasă, pregătirea profesională, apartenenţa politică sau statutul social.

La Mulţi Ani, România!

  Radu Lambrino - declaraţie politică cu tema Returnarea banilor încasaţi pentru taxa de primă înmatriculare;

Domnul Radu Lambrino:

"Returnarea banilor încasaţi pentru taxa de primă înmatriculare"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prezenta intervenţie porneşte de la declaraţia de săptămâna trecută a comisarului european pentru Taxe şi Uniunea Vamală, domnul Laszlo Kovacs, în care comisarul european afirmă că Guvernul Tăriceanu va trebui ca, după ce va adapta legislaţia astfel încât să corespundă cu cea europeană, să dea înapoi proprietarilor de autoturisme banii pe care i-a încasat anul acesta din taxa de primă înmatriculare.

"Banii vor fi înapoiaţi, aceasta a fost decizia Curţii Europene de Justiţie în ce priveşte Ungaria şi Curtea va lua aceeaşi hotărâre şi în cazul României. Astfel, toţi oamenii vor primii banii înapoi. Dacă România va modifica legislaţia în ceea ce priveşte taxa auto de primă înmatriculare înainte ca executivul european să trimită cazul la Curtea Europeană de Justiţie, şoferii tot vor primi banii înapoi. În caz contrar, România va fi sancţionată", a subliniat acesta.

Reacţia Guvernului Tăriceanu a fost, ca de fiecare dată când este vorba de acest subiect, complet deplasată. Presa a scris de nenumărate ori despre legăturile de afaceri care stau în spatele fermităţii primului-ministru în păstrarea unei taxe care are prea puţin de-a face cu protejarea mediului şi prea multe în comun cu anumite interese. Oricum, mai devreme sau mai târziu, cele aproximativ 225 de milioane de euro încasate din taxa de primă înmatriculare doar în perioada ianuarie-octombrie, vor trebui înapoiate aşa cum s-a întâmplat şi în cazul ţării vecine, Ungaria. În calitate de deputat de Timiş nu pot să nu îmi exprim în acest context satisfacţia că o parte din aceste sume returnate populaţiei se vor îndrepta către judeţul Timiş, un judeţ care este o dovadă vie că înscrierea unui număr mare de maşini cumpărate din alte ţări ale Uniunii Europene nu a transformat parcul judeţean de maşini în "cimitirul de maşini al Europei" cum încercau să ne ameninţe anumite persoane interesate în păstrarea respectivei taxe.

În contextul în care problema taxei de primă înmatriculare este unul din primele exemple din care românii pot înţelege direct consecinţele aderării României la Uniunea Europeană, aş dori să subliniez o dată în plus importanţa alegerilor pentru Parlamentul European care tocmai au avut loc. Returnarea fondurilor încasate de Guvern printr-o taxă arbitrară înseamnă o dovadă concretă că aderarea României la Uniunea Europeană poate însemna şi folosirea unui mod de sancţionare a Guvernului Tăriceanu care altminteri nu ar fi existat.

Alegerile pentru Parlamentul European au fost una din ocaziile în care cetăţenii României şi-au ales în mod direct reprezentaţii în una din cele mai importante instituţii ale Uniunii Europene. Voi încheia aşadar mulţumind electoratului judeţului Timiş pentru încrederea acordată reprezentanţilor Partidului Democrat în alegerile pentru Parlamentul European, partid confirmat cu această ocazie ca principala forţă politică din acest judeţ, asigurându-i că europarlamentarii P.D. le vor reprezenta interesele aşa cum se cuvine.

  Rareş Şerban Mănescu - evidenţierea importanţei Proiectului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative;

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

În data de 27 noiembrie a.c., Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, a lansat Proiectul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative", Comisia Europeană aprobând acest program la data de 21 noiembrie 2007.

Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative" (PO DCA), finanţat din Fondul Social European, vizează dezvoltarea capacităţii administrative şi sprijinirea eforturilor de modernizare ale administraţiei publice româneşti. Prin HG 128/2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost desemnat drept Autoritate de Management a PO DCA, program al cărui proces de elaborare a fost demarat în luna noiembrie 2005.

Beneficiarii acestui program sunt autorităţile publice locale şi centrale, structurile asociative ale autorităţile publice locale, ONG-urile şi mediul academic. Valoarea totală alocată este de 246.014.081 milioane euro. Finanţarea aplicaţiilor este de 85% din Fondul Social European, iar co-finanţarea reprezintă 15%.

Acest program îşi propune să contribuie la rezolvarea nevoilor de reformă ale administraţiei publice, în general, dar identifică trei sectoare prioritare în alocarea resurselor financiare, şi anume: sănătatea, educaţia şi asistenţa socială.

Implementarea PO DCA se va desfăşura în perioada 2007-2013, potrivit prevederilor Regulamentelor Uniunii Europene, iar plăţile se vor efectua până în 2015. Managementul Programului este realizat de Autoritatea de Management (Ministerul Internelor şi Reformei Administrative).

PO DCA are un obiectiv general şi două obiective specifice. Astfel, obiectivul general al PO DCA este acela de a contribui la crearea unei administraţii publice mai eficiente şi mai eficace pentru beneficiul socio-economic al societăţii româneşti. Obiectivul general afirmă că existenţa unor servicii publice eficiente contribuie la creşterea productivităţii economice. Cele două obiective specifice se referă, pe de o parte, la îmbunătăţirea managementului ciclului politicilor publice şi, pe de altă parte, la asigurarea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe descentralizarea acestora. Aceste două obiective specifice se regăsesc în cele două axe prioritare, prima tratând managementul ciclului de politici publice, iar cea de-a doua - furnizarea, eficienţa şi calitatea serviciilor publice.

  Vasile Mocanu - declaraţie politică cu tema Subdezvoltarea rurală a Guvernului Tăriceanu;

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică: "Subdezvoltarea rurală a Guvernului Tăriceanu"

Guvernul portocaliu cu picăţele, condus cu onor de domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a mai inventat un concept: subdezvoltarea rurală. De trei ani, satul românesc suferă cumplit, dar nimeni nu face nimic. Culmea este că acum există o mulţime de bani pentru îmbunătăţirea vieţii ţăranului din România, dar mai este nevoie şi de o oarecare bunăvoinţă din partea autorităţilor pentru a putea face rost de aceste fonduri europene de dezvoltare rurală.

Din păcate, de un an şi jumătate, Guvernul român se declară incapabil de a elabora Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), singurul document pe baza căruia România poate accesa peste 8 miliarde de euro, în următorii 7 ani. E adevărat, a existat o schiţă alcătuită în viteză în această vară a PNDR. Dar când primeşti din partea forurilor competente de la Bruxelles peste 500 de corecturi înseamnă că eşti fie incompetent fie inconştient. Fie ambele la un loc.

Această întârziere privează România de fonduri în valoare de 700 de milioane de euro, care trebuiau cheltuiţi în anul 2007. Ministrul Cioloş ne dă asigurări că documentul va fi finalizat la începutul lui 2008, iar banii vor veni la anu' şi la mulţi ani. Să dea Dumnezeu, că dacă ne bazăm doar pe liberali se pare că vom muri de foame. Uitaţi-vă cum se prăbuşeşte economia românească după ce a "duduit" trei ani de zile. Acum bubuie!

Întrebare: Cum explică ministrul Cioloş această întârziere, mai ales că nu este nou în sistem, ci vechi funcţionar în cadrul Ministerului Agriculturii? Cine-i vinovat de faptul că am pierdut 700 de milioane de euro? Repet: 700 de milioane de euro!

Şi încă o întrebare, pentru oficialii Ministerului Agriculturii. Din totalul celor 13.000 de sate ale României, în jur de 1.000 sunt locuite de rromi. Sunt aşa-numitele "slobozii", alcătuite din foştii clăcaşi dezrobiţi de pe domeniile boiereşti. Viaţa acestor comunităţi se desfăşoară la limita supravieţuirii, în case acoperite cu cartoane, sufocate de noroaie şi de indiferenţa autorităţilor.

Întrebare: Cuprinde Planul Naţional de Dezvoltare Rurală un capitol special dedicat acestor sate extrem de sărace? Dacă nu, înseamnă că n-aţi înţeles nimic din gravele probleme pe care le înfruntă emigranţi români în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

  Viorel Pupeză - declaraţie politică cu titlul «Hai la curăţenie! la Palatul Cotroceni»;

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţie politică: «Hai la curăţenie!" la Palatul Cotroceni»

Referendumul pentru introducerea votului uninominal reprezintă un nou eşec al preşedintelui Traian Băsescu. Este cu siguranţă cel mai vizibil, pentru că românii nu au fost prea preocupaţi de modul în care şeful statului gestionează politica externă a României sau de rolul său de mediator între instituţiile statului. Chiulul masiv al electoratului demonstrează că în timp ce "dirigintele" a fost ocupat cu referendumul, predând lecţii de sisteme de vot la întrunirile Partidului Democrat sau ale Partidului Naţional Liberal, poporul avea alte griji. Doar prezenţa la vot ar fi arătat cât de importantă este pentru mult clamatul popor tema votului uninominal, pe care preşedintele o consideră drept prioritate naţională. Dar românii au alte griji, oricum, nu mor de grija lui Băsescu.

"Eşecul referendumului nu este şi eşecul meu", a spus Traian Băsescu, dar oare cine ar trebui să-şi asume aceste milioane de euro aruncate pe apa sâmbetei? Referendumul nu a demonstrat mai nimic, ci doar că Traian Băsescu nu se mai bucură de sprijinul masiv al populaţiei şi probabil nici de cel al propriului partid, din moment ce nici măcar liderii PD nu s-au dat peste cap pentru a aduce electoratul la vot.

Cu această prezenţă redusă, preşedintele "tuturor democraţilor" are o marjă de manevră limitată. Pentru că numărul de voturi obţinute în favoarea propunerii sale este destul de mic, Traian Băsescu nu mai are dreptul să invoce voinţa cetăţenilor pentru a-şi impune proiectul. Va trebui să înveţe că nu tot ce spune el este literă de lege şi că regulile sale nu pot fi impuse în România ca pe un vapor aflat în derivă. De această dată nu l-au mai boicotat pe Traian Băsescu 322 de parlamentari, ci milioane de români, sătui de maniera sa de a prezida ţara, drept dovadă fiind faptul că nu au forţat uşile pentru a ajunge la vot.

Şi, pentru că dorinţa de a ieşi în faţă este prea mare, iar PD şi PLD mai au nevoie de capitalul de imagine al preşedintelui şi la alte scrutinuri, nu ar fi exclus ca de acum înainte să îl vedem pe Traian Băsescu anunţând referendum şi pentru alte chestiuni, ducând în derizoriu teme importante.

Traian Băsescu a reuşit să îngroape pentru o bună bucată de timp votul uninominal în certuri politice. "Hai la curăţenie!" a devenit un banc, la fel ca "Să trăiţi bine!". Probabil că preşedintele s-a gândit că dacă va hăhăi de câteva ori, după cum fluieră unii prin reclame, pe loc va răsări votantul român dornic să igienizeze clasa politică românească. Dar Traian Băsescu a omis faptul că mizeria a fost ascunsă inclusiv sub covorul roşu de la Cotroceni, pentru că, la fel ca şi peştele, şi clasa politică tot de la cap se împute.

  Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată Politica între vorbe şi fapte;

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Politica între vorbe şi fapte".

După trei ani de guvernare de dreapta şi după primele alegeri pentru Parlamentul European care vor conduce la schimbarea coordonatelor de decizie în politica românească, ceea ce înseamnă că de acum înainte hotărârile importante pentru români şi pentru ţară vor fi luate în forurile de decizie ale Uniunii Europene, cred că este oportună o analiză succintă cu privire la dezvoltarea ţării, precum şi a politicii guvernării de dreapta din această perioadă.

Unul dintre marile eşecuri ale guvernului actual îl reprezintă faptul că noi, ca ţară, am reuşit contraperformanţa de a deveni plătitori la bugetul Uniunii Europene, contribuind în acest an cu peste un miliard de euro, iar de adus în ţară nu am reuşit să aducem niciun euro, datorită incompetenţei crase a Guvernului.

În tot acest timp în care au fost la putere, agricultura se duce de râpă, pensionarii sunt lăsaţi de izbelişte, educaţia este îngropată, iar camarila de bogaţi ce gravitează în jurul Puterii devine pe zi ce trece tot mai bogată.

Şi, totuşi, marea întrebare care se pune este ce au făcut politicienii dreptei româneşti în acest timp, în care ţara mergea din rău în mai rău?

Cea mai mare realizare a lor a fost specializarea în politicieni analişti, care constată problemele şi deficienţele din cadrul societăţii şi care chiar se revoltă împotriva unor nedreptăţi sociale, dar în timp ce se află la putere nu fac nimic pentru a le corecta, ci rămân la stadiul de vorbe, reuşind să schimbe astfel rostul politicii de la fapte la vorbe. Timp în care PSD s-a adaptat la politica de tip european, axată pe realizarea şi implementarea unor măsuri concrete, care să servească nevoilor curente ale populaţiei. Astfel, prin introducerea unor moţiuni simple, PSD a obligat Guvernul să reintroducă subvenţiile în agricultură, dând astfel o gură de oxigen agricultorilor, iar prin introducerea unor proiecte de lege în Parlament, a reuşit să mărească pensiile.

Însă marea problemă ce se ridică este cum vor reuşi ei să vină în întâmpinarea problemelor românilor şi să le rezolve în forurile de decizie ale Uniunii Europene, unde se iau hotărârile importante la nivel european, când ei au dovedit până acum că sunt incapabili să realizeze proiecte în folosul românilor?

  Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică intitulată Bugetul asigurărilor sociale pentru 2008 este nefundamentat;

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Bugetul asigurărilor sociale pentru 2008 este nefundamentat".

Bugetul asigurărilor sociale va aduce în sfârşit în buzunarele pensionarilor români mai mulţi bani. Această măsură socială binevenită a fost luată la iniţiativa Partidului Social Democrat.

Totuşi, fundamentarea acestor creşteri nu a fost făcută într-un mod serios de Guvernul liberal şi poate avea repercusiuni grave asupra deficitului din anul viitor. Pârghia fiscală a ruginit, cota unică nu ajută economia, anul viitor se prevede o creştere a încasărilor din impozitul pe profit de doar 12%, în condiţiile în care rata inflaţiei este prognozată pentru 2008 la 5-6%, iar creşterea economică la 6%. Bugetul asigurărilor sociale pe 2008 va fi de 32,056 miliarde lei şi va putea înregistra pentru prima dată deficit.

Potrivit proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale pe 2008, aprobat de Guvern, fiscalitatea va fi relaxată prin reducerea cu 6% a contribuţiilor sociale. Bugetul a fost fundamentat pornind de la următoarea evoluţie a indicatorilor specifici: numărul pensionarilor din sistemul public de pensii va creşte de la 4,633 milioane în anul 2006 la 4,659 milioane în anul 2008; rata medie a şomajului scade de la 5,2% în anul 2006 la 4,3% în anul 2008. În aceste condiţii, bugetul asigurărilor sociale se va baza pe venituri de 32,056 miliarde lei, din care cele aferente sistemului public sunt în sumă de 32,004 miliarde lei. Din totalul contribuţiilor se scade contribuţia la fondurile de pensii obligatorii administrate privat, estimată la 834,5 milioane lei. Proiectul bugetului pe anul 2008 al Ministerului Finanţelor foloseşte creşterea salariilor ca sursă de asigurare a măririi punctului de pensie. Guvernanţii spun că din creşterea salariilor s-ar asigura aproape 40% (peste 1 miliard lei) din suma necesară. Creşterea salariilor, în condiţiile unei creşteri mici a numărului de salariaţi şi la acelaşi nivel de contribuţii la asigurările sociale (Casa de Asigurări) ajută menţinerea punctului de pensie actual, 31% din salariul mediu.

Pentru o creştere substanţială a punctului de pensie, până la 37% din salariul mediu, ar fi necesară o creştere majoră a numărului de contributori şi un nivel de CAS mărit, dar acestea nu vor avea o tendinţă ascendentă, ci descendentă. Se va recurge, aşadar, la o fiscalitate mărită (prin taxarea unor venituri până acum neimpozate sau taxate puţin), introducerea de noi taxe (precum cele ecologice, redevenţe din concesiuni), diminuarea unor cheltuieli.

Pensia medie va creşte, de la 311 lei, cât a fost în 2006, la 377,6 lei, în 2007, iar în 2008 va ajunge la 511 lei. Cel mai important lucru este ca această creştere să nu fie anulată de creşterea preţurilor.

  Mihaela Adriana Rusu - declaraţie politică intitulată Pericolul recesiunii economice;

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Pericolul recesiunii economice".

Dezechilibrele macroeconomice ale României s-au accentuat în ultimii ani. Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a crescut accentuat şi este estimat a fi de 14,5% din PIB în 2007, dar foarte îngrijorătoare este deteriorarea structurii finanţării acestuia, în care investiţiile străine directe nu mai acoperă decât 40% din deficit. Aceste rezultate proaste fac România să fie depunctată în toate clasamentele agenţiilor de rating al stabilităţii economice.

Creşterea economică s-a dovedit a fi nesănătoasă, inflaţia de peste 7% este una din cele mai mari din Europa. Politica fiscală actuală nu mai poate fi aplicată, deoarece nu stimulează competiţia şi competitivitatea.

Aceste date privitoare la situaţia ţării noastre, coroborate cu o situaţie internaţională neprielnică, pot împinge România spre recesiune.

În epoca modernă s-a renunţat demult la conceptul de neutralitate monetară, care în trecut ascundea esenţa relaţiilor monetare, astfel că acum politica monetară este recunoscută ca o componentă esenţială a politicii economie. În economia de piaţă, politica economică este o intervenţie deliberată a statului în domeniul economic, în scopul de a înfăptui anumite obiective de ordin structural şi conjunctural. Convergenţa politicilor fiscale cu cele monetare trebuie să fie un obiectiv extrem de important pentru Guvernul liberal, până acum acesta acţionând neconcertat, chiar haotic.

Prăbuşirea cursului monedei naţional în raport cu euro aduce mari deservicii economiei, plecarea capitalurilor străine, sărăcirea populaţiei, a investitorilor şi provocarea unui val de neîncredere faţă de activele denominate în moneda naţională. În trei luni, valoarea companiilor listate la Bursa de Valori a scăzut cu 30%, aproximativ 10 miliarde de euro s-au evaporat, accentuând expectaţiile pesimiste privind viitorul economiei din România.

Directorul Fondului Monetar Internaţional, Rodrigo Rato, este de părere că recenta criză a pieţelor de credit este posibil să fi fost atât de puternică încât ar putea cauza o recesiune economică globală, marcând sfârşitul a 5 ani de creştere.

În 2007, stocul de credite bancare din România, raportat la p.i.b., este de peste 35% (faţă de 20% în 2004). Acest fapt ne arată că mulţi dintre români nu trăiesc bine, aşa cum li s-a promis, ci cu mult peste posibilităţi. Avalanşa creditelor restante şi a celor pierdere poate lovi economia.

Bugetul public administrat de Guvernul liberal nu trebuie să efectueze cheltuieli care să amplifice în mod inutil deficitele externe, trebuie să se procedeze la un control mai bun al cheltuielilor, care să stimuleze oferta internă. BNR trebuie să alerteze băncile comerciale în privinţa sporirii creditului către sectorul privat şi a creşterii numărului creditelor-pierdere. Firmele autohtone trebuie să găsească mijloacele pentru creşterea competitivităţii.

Din trimestrul al patrulea al acestui an, economia europeană va arăta mult mai rău decât acum, informează Reuters, citând un studiu al Biroului de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat. Autorităţile române nu au un plan de acţiune legat de întâmpinarea acestor efecte negative determinate de cauze externe, dar şi de cele structurale interne. Ajustările vor fi făcute de piaţă, dar într-un mod brutal, pe cheltuiala cetăţeanului român, determinând scumpirea utilităţilor, a preţurilor alimentelor, creşterea şomajului, scăderea valorii banilor economisiţi.

  Ioan Munteanu - declaraţie politică intitulată Votul uninominal - subiect închis;

Domnul Ioan Munteanu:

Declaraţie politică intitulată "Votul uninominal - subiect închis"

Campania electorală pentru votul uninominal a fost una deficitară atât sub aspectul organizării şi desfăşurării, cât şi în ceea ce priveşte rezultatele şi reacţiile cetăţenilor.

Partidul Social Democrat a susţinut votul uninominal încă din anul 2005, când proiectul propus a fost promovat pentru dezbatere în Parlament, având peste un milion de semnături în favoarea sa.

În schimb, în această campanie în care doar preşedintele Băsescu şi-a susţinut şi promovat ideea, niciun alt partid nu s-a implicat în lămurirea şi mobilizarea oamenilor, lucru dovedit şi de cota de absenteism, de aproape 75%. Iar refuzul premierului şi al unor miniştri din cabinetul său de a merge la vot a arătat că şansele de validare erau extrem de reduse. Evident, cei prezenţi la vot şi-au exprimat acordul faţă de acest proiect, dar gradul scăzut de reprezentare nu ne permite să ştim cu precizie care ar putea fi opţiunea celorlalte persoane cu drept de vot.

Deşi domnul preşedinte era convins că acest referendum va fi un eşec, a fost de acord cu cheltuirea unor sume uriaşe - peste 13,5 milioane euro - doar pentru a-şi satisface un capriciu în calitatea sa de agent electoral al PD.

Şi, pentru a încheia definitiv subiectul şi a rămâne la varianta "listacilor" - alt termen drag preşedintelui, Partidul Democrat ne face "surpriza", deja anticipată de către social-democraţi, de a depune un proiect de lege care nu-i altceva decât copia fidelă a iniţiativei legislative a PSD.

Dar, potrivit procedurilor parlamentare regulamentare, din momentul depunerii nu mai există timpul necesar pentru adoptarea acestui proiect, aşa că s-a terminat cu votul uninominal la primele alegeri parlamentare.

  Vasile Puşcaş - declaraţie politică privitoare la revalorizarea resurselor de competenţă şi profesionalitate ale României;

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privitoare la revalorizarea resurselor de competenţă şi profesionalitate ale României.

Doamnelor şi domnilor,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră sub impresia creată de participarea mea, de curând, la Cluj-Napoca, la inaugurarea unui modern centru medical. Am dorit să aduc în dezbaterea Parlamentului României o problemă pe care cred că noi, ca şi naţiune, o avem în acest moment: valorificarea resursei competenţă pentru a deveni competitivi.

Competenţa este una din puţinele resurse pe care nu le-am privatizat total sau restituit în urma vreunui proces pierdut, dar o putem înstrăina cu uşurinţă, dacă autorităţile vor continua să manifeste aceeaşi atitudine neglijentă în raport cu diversele domenii de competenţă şi cu profesioniştii acestora. Performanţele unor concetăţeni ai noştri sunt cu atât mai remarcabile cu cât s-au realizat nu doar prin efort personal sistematic şi valorificarea capacităţilor de care au dispus, dar aproape împotriva sistemului, care era dator să le dea întreg concursul.

Una din problemele noastre ca ţară este migraţia masivă a forţei de muncă peste graniţe; şi, din păcate, segmentul care pleacă este constituit din cele mai active şi calificate grupuri ale populaţiei. Toţi cei care pleacă din ţară în căutarea unei slujbe mai bine plătite sunt mobilizaţi în demersul lor de lipsa unei valorizări a lor în ţară. Fie ca sunt instalatori, zugravi, medici sau cercetători, toţi doresc să-şi valorizeze experienţa şi pregătirea dobândite pe parcursul vieţii profesionale într-un mediu de piaţă propice şi care să le ofere recompense pe măsura valorii lor pe piaţă.

Cred că în contextul actual, în care conform statisticilor tot mai multe domenii din România se confruntă cu o lipsă acută de forţă de muncă bine calificată, este cazul ca autorităţile să gândească politici publice prin care la nivel de ţară să stopăm această ,,hemoragie'' de profesionişti care în număr tot mai mare aleg să plece din ţară pentru a-şi căuta valorificarea competenţelor pe alte meleaguri. Aşa cum şi la nivelul Uniunii Europene există strategii privind competiţia pentru valorificarea forţei de muncă înalt calificate în raport cu pieţele nord-americană şi japoneză, tot aşa cred că este momentul să gândim şi să aplicăm strategii privind crearea unor centre de excelenţă zonale, care să fie deschise înspre societate, spre competenţa ştiinţifică şi profesională, inclusiv spre piaţa muncii.

Faptul că dispunem de un potenţial creativ important nu ne garantează succesul în efortul de modernizare şi dezvoltare a ţării. Profesioniştii se pot valida aici sau oriunde în altă parte pe piaţa mondială. Această din urmă opţiune pare să fie singura pe care indiferenţa autorităţilor o sugerează. Ne-am obişnuit să proclamăm "primatul românesc" în numeroase domenii tehnico-ştiinţifice, dar dezvoltarea noastră economică este dependentă de importul de tehnologie. Reclamăm deficitul de forţă de muncă, dar nu suntem dispuşi să motivăm valorificarea competenţelor autohtone pe piaţa naţională prin politici publice menite să-i încurajeze să-şi dezvolte o carieră profesională şi un statut socio-economic cu adevărat european în ţara noastră.

Este aceasta posibil? Dincolo de retorică, răspunsul nostru este pozitiv. Pentru exemplificare aducem cazul consorţiului medical recent inaugurat la Cluj, condus de prof. dr. Mihai Lucan, care şi-a propus să valorifice experienţa şi profesionalismul celor mai reputaţi specialişti din domeniu, români şi din alte ţări europene, oferind cetăţenilor noştri servicii medicale de nivel european, ale unui adevărat centru de excelenţă.

Stimaţi colegi,

Instituţiile statului, şi în primul rând Guvernul, au datoria să iniţieze politici sustenabile de prezervare a potenţialului ştiinţific românesc şi de valorificare a acestuia în viaţa şi economia reală.

De aceea solicitam public Guvernului să elaboreze o politică aplicată, o strategie şi un program de urgenţă care să poată veni ca o contrapondere la exodul de competenţe din ţară. Brandul competenţă ar trebui să reprezinte şi pentru noi o investiţie valoroasă în capitalul uman, pentru a creşte competitivitatea de ţară şi progresul societăţii româneşti, în noul context european şi global.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

  Vasile Filip Soporan - declaraţie politică intitulată Dacă se poate, stimaţi guvernanţi, unde este interesul pentru dezvoltarea României şi desfacerea producţiei satului românesc?;

Domnul Vasile Filip Soporan:

Stimaţi colegi,

Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul: " Dacă se poate, stimaţi guvernanţi, unde este interesul pentru dezvoltarea României şi desfacerea producţiei satului românesc ?".

Am participat, la sfârşitul acestei săptămâni, la o întâlnire cu locuitorii comunei Jucu. Preocupările şi părerile lor nu aveau exprimarea directă a rosturilor integrării europene, ci, simplu şi curat, arătau ce înseamnă pentru ei aşezarea în rosturile europene. Doreau sincer ca producţia lor agricolă, în special cea legumicolă, să fie valorificată, "dacă se poate" în centrul reşedinţă de judeţ, "dacă se poate" ca alocările de fonduri să vizeze şi drumurile comunei, "dacă se poate" ca şcoala să aibă condiţii de normalitate asemănătoare celor în care au învăţat şi ei, când comuniştii se aflau la putere, prin anii '60-'70, "dacă se poate" ca dispensarul să existe şi în mod real, nu numai cu denumirea, "dacă se poate" ca autorităţile locale să cunoască interesul local şi să acţioneze în baza acestuia, "dacă se poate" ca autorităţile judeţene să fie la fel de preocupate de cetăţenii comunei cum sunt preocupate de interesele celor care vin în zonă, "dacă se poate" şi nu deranjează, Guvernul şi autorităţile centrale să-şi facă temele, pentru a nu prejudicia sprijinul pentru categoriile de cetăţeni pentru care îndrumarea şi ajutorul este esenţial.

Am constatat, ascultând cu atenţie participanţii la întâlnire, că problemele care ne urmăresc paşii integrării europene sunt la noi, depind în mare măsură de modul în care se acţionează la nivel central şi local într-o Românie care din punct de vedere al interesului şi al acţiunii celor de la putere este din ce în ce mai puţin a românilor.

Din ce în ce mai mult România este "beneficiara" unei segregări a intereselor celor pentru care dispensarul se găseşte la Paris sau Viena, şcoala fiilor şi fiicelor se găseşte la New York sau Londra, drumurile cele mai sigure pentru relaxare şi cumpărături sunt pe calea aerului către Viena, Milano sau Madrid, activitatea lor prodigioasă nu mai este legată de producţia noastră, ci de valorificarea producţiei altora, şi interesele celor mulţi, care doresc ca munca lor să aibă valoare, să poată să fie valorificată, familiile lor să aibă siguranţă şi speranţă că viitorul este asigurat se află departe de preocuparea celor care domină puterea economică.

Este greu să explici şi să fi credibil că aceste lucruri sunt reale după ce ani la rând lupta de clasă a devenit principalul motor al politicii de partid. Nu cred în această manieră de abordare a problemelor profunde şi grave cu care se confruntă România. Consider însă că abordarea echilibrată a raportului dintre capital şi salariaţi este deosebit de important pentru construcţia dezvoltării durabile, care devine o necesitate în momentul de faţă. Cum se poate face această construcţie a echilibrului când dorinţa acumulării averilor este foarte mare, chiar dominantă, uitându-se de români şi de interesele reale ale României?

În această atmosferă în care numai banul contează şi acumularea de avere este cea care stabileşte ierarhia şi, după părerea unora, a celor care au acumulat, ceilalţi, care nu au reuşit acest lucru, sunt oameni de nimic; aici folosind expresia dragă a unui apropiat pentru care onorabilitatea este dată de gradul de acumulare, unul dintre producătorii agricoli din comuna Jucu, care ar dori să poată să-şi valorifice producţia legumicolă în piaţa centrală a Clujului. Totul pare simplu sau ar putea fi simplu dacă primarul municipiului Cluj-Napoca şi preşedintele Consiliului Judeţean, un democrat şi un liberal, ar avea o politică de promovare a producţiei agricole din judeţul nostru pentru crearea locurilor de muncă la nivelul mediului rural, pentru dezvoltarea puterii economice a satului, în aşa fel încât exprimarea dorinţelor de integrare europeană să devină realitate, şi lozincile prezente pe panourile publicitare, în fluturaşi şi în spaţiile publicitare din mass-media să aibă credibilitate.

Recenta dispută privind imposibilitatea închirierii de către producătorii agricoli adevăraţi a spaţiilor din tradiţionala hală din Piaţa Mihai Viteazu demonstrează, mai mult decât vorbele, gândirea de dreapta a celui care conduce, în sensul că nu a existat şi nu există între preocupările sale şi dorinţa de a asigura condiţiile de valorificare a producţiei autohtone.

Realizând Programul de guvernare locală a candidatului PSD la poziţia de primar al municipiului Cluj-Napoca din anul 2004, am propus crearea, la nivelul municipiului, unor spaţii comerciale pentru valorificarea producţiei agricole a judeţului şi a produselor din mediul rural, spaţii care să fie puse gratuit de municipalitate la dispoziţia comunităţilor locale ale judeţului. În această variantă, legumicultorii din Jucu, organizaţi în baza mecanismelor economice de piaţă, ar fi avut posibilitatea de valorificare a produselor lor.

Cu siguranţă că o altă alternativă ar fi fost piaţa de gros din comuna Apahida, investiţie de 4.000.000 de euro, cofinanţată de Uniunea Europeană şi care va fi în administrarea Consiliului Judeţean, investiţie demarată în anul 2003. Dar cum să poată fi o alternativă când un contract de execuţie de 90 de zile pentru piaţa în aer liber, care trebuia să fie gata şi dată în folosinţa în luna iunie, s-a transformat şi prelungit într-o lucrare de construcţie cu finalitate undeva în luna decembrie. Poate producătorul agricol să îşi vândă produsele în condiţii decente în astfel de situaţii ?

Oportunităţi sunt, dar dacă interesul celor care guvernează comunităţile locale, precum şi spiritul gospodăresc al edililor locali şi judeţeni ar fi pentru interesul public, atunci lucrurile ar putea intra în normalitate. Dar oare există interes general pentru dreapta aflată la guvernare? Cred că nu. Dacă ar fi interes pentru problemele cetăţeanului şi dacă agenda guvernanţilor de la orice nivel ar fi aceeaşi cu cea a cetăţeanului, atunci lucrurile ar intra în normalitate şi în fireasca rezolvare a problemelor.

  Ioan Ţundrea - declaraţie politică cu titlul Servum pecus! (Oaie servilă! Turmă slugarnică!) sau despre absenţa efuziunii la fuziune;

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: Servum pecus! (Oaie servilă! Turmă slugarnică!) sau despre absenţa efuziunii la fuziune.

Au trecut trei ani de la lamentabila efuziune portocalie în care Anghelache îşi flutura fără să ştie steagul mortuar peste o alianţă născută defunctă, dar care salva PD-ul de la cele 3 procente pe care le avea în 2003.

Şi cum în politică legea echilibrului funcţionează la fel de precis ca şi legile fizicii, iată că cei care au provocat divizarea PNL sunt ei înşişi absorbiţi de aspiranţii la titlul de partid-stat, adică PD. Cei care l-au "sinucis" pe Anghelache reprezintă acea turmă slugarnică de yesmani care peste noapte devin din socialişti fesenişti populari, asta vară se opuneau majorării pensiilor, invocând lipsa banilor, pentru ca într-o singură zi, la referendum, să arunce pe apa sâmbetei miliarde, sau tropăiau ieri pe ecranele tv că nu fuzionează, pentru ca azi să anunţe cu feţe cadaverice, mimând satisfacţia, că "s-au luat"!

Noi, conservatorii, avertizăm de trei ani că partidul demagog nu reprezintă altceva decât o "Servum pecus", care îi consideră pe români având chipul şi asemănarea lor schimonosită de inconsecvenţă şi minciuni.

Eroare gravă, domnilor PCR, FSN, PD , PDL, românii nu mai acceptă această gogoriţă numită fuziune, în care nu mai cred că PD le aduce, într-o efuziune trâmbiţată funebru, traiul bun promis în 2004.

Vă mulţumesc.

  Aurel Vlădoiu - declaraţie politică intitulată Vin grevele;

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţie politică intitulată "Vin grevele"

Se pare că televizorul şi-a pierdut din influenţa anilor ´90 asupra poporului. Odiseele şi elodiadele, oricât de profesionist sunt puse în scenă, nu mai reuşesc să ţină societatea românească cu sufletul la gură şi cu ochii nedezlipiţi de micile ecrane.

Valoarea coşului zilnic, mult prea mare pentru bugetari, pensionari şi nu numai, începe să scoată sindicatele în stradă. Pentru început, Federaţia Educaţiei Naţionale a declanşat, de ieri, conflictul de muncă. Conform graficului, în fiecare zi, cursurile vor fi întrerupte în câte un judeţ. Ieri au fost în grevă 6.000 de cadre didactice sibiene şi, pe cale de consecinţă, de vreo treizeci (30) de ori mai mulţi elevi. Astăzi este rândul dascălilor din Caraş-Severin, cărora le vor urma cei din Galaţi, Satu Mare, Timiş etc.

Federaţia "Sanitas" a fost convinsă, în ultimul moment, să amâne greva de avertisment ce trebuia sa aibă loc ieri, precum şi greva generală stabilită pentru data de 19 noiembrie.

Efectele deciziilor economice neoliberale luate de alianţa portocalie la început de mandat sunt din ce în ce mai vizibile. Inflaţia a atins, luna trecută, cel mai înalt nivel din ultimul an şi jumătate, iar leul cea mai scăzută valoare comparativ cu euro, din aceeaşi perioadă de timp şi cel puţin pe termen scurt nu se întrevăd semne de redresare.

Corupţia dă în clocot chiar la vârful uneia dintre cele mai credibile instituţii ale democraţiei noastre, anulând diferenţa dintre noroi şi stele!

Potrivit unor informaţii preliminare dar pertinente, se pare că cel puţin 30 dintre cei 160 de ofiţeri superiori verificaţi de Anticorupţia din Apărare şi-au achiziţionat ilegal locuinţele de serviciu.

Lipsa de respect pentru lege a atins cote incredibile dacă generali ai armatei române, unii chiar şefi de servicii informative, nu se sinchisesc să dea declaraţii notariale false pentru a putea să-şi cumpere locuinţele de serviciu la un sfert din preţul acestora.

Comiterea acestui tip de infracţiune, la un asemenea nivel, având în vedere faptul că este aproape imposibil să nu fie depistată într-un timp relativ scurt, nu poate fi explicată decât printr-un dispreţ absolut faţă de lege.

Acest dispreţ faţă de lege al domnilor generali probabil că s-a transmis, pe cale ierarhică, de la comandamentul suprem, dobânditorul casei din Mihăileanu, tot printr-un asemenea fals. Faptul că unul beneficiază de imunitate şi altul nu, nu are o importanţă prea mare. La acest nivel se ştie că dacă vreun magistrat lipsit de orientare ar decide începerea urmării penale, speţa ar putea fi strămutată cu uşurinţă la Alba-Iulia, unde funcţionează impecabil maşina de spălat şi curăţat gulere albe " ALBA - LEX" a Justiţiei noastre, care ne-a dus faima binemerită în toată lumea.

Vă mulţumesc.

  Doina Micşunica Dreţcanu - declaraţie politică intitulată Persoanele cu handicap au drepturi numai pe hârtie;

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

"Persoanele cu handicap au drepturi numai pe hârtie"

Declaraţia mea de astăzi se constituie într-un apel adresat dumneavoastră, stimaţi colegi, în această ultimă lună a anului în care am primit certificat de ţară europeană. Aş vrea să subliniez faptul că anul 2007 a fost declarat de Uniunea Europeană "Anul Egalităţii de Şanse pentru toţi", iar acum ne aflăm în perioada celor 16 zile de militantism pentru combaterea violenţei (25 noiembrie - 10 decembrie). Această perioadă cuprinde şapte zile declarate zile internaţionale, începând cu 25 noiembrie - Ziua Internaţională a Nonviolenţei, 1 decembrie - Ziua Internaţională AntiSIDA, 3 decembrie - Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, 5 decembrie - Ziua Voluntarilor, până la 10 decembrie - Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Din păcate, în această perioadă nu am văzut acţiuni organizate pentru marcarea acestor evenimente de către autorităţile centrale decât sporadic şi mai degrabă de către autorităţi locale şi de către organizaţiile neguvernamentale. Un exemplu concret a fost Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, care a fost băgată în seamă doar de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în parteneriat cu Liga pentru Promovarea şi Apărarea Persoanelor cu Handicap, cât şi de Radio România.

Probabil că Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin reprezentanţii săi, nici nu ştie de existenţa acestei zile.

Oricum, cetăţenii cu dizabilităţi ar prefera să li se acorde drepturile pe care le au prin lege; marcarea acestui eveniment s-a caracterizat mai degrabă printr-o solicitare colectivă a respectării acestora; mă refer la mărirea indemnizaţiei prevăzute de lege, la bilete gratuite pentru tratament, la omologarea maşinilor accesorizate pentru nevoile lor, la locuri de parcare speciale, rampe de acces, medicamente şi multe altele. Este nedrept şi dureros să constaţi că ai drepturi numai pe hârtie.

De aceea, fac apel la dumneavoastră să vă exercitaţi dreptul de a monitoriza implementarea legislaţiei. Dacă executivul uită, noi avem datoria şi obligaţia faţă de fiecare cetăţean nu numai de face legi, dar şi de a verifica aplicarea lor.

Stimaţi colegi,

În decembrie vom sărbători Ziua Constituţiei.

Întâmplător sau nu, o vom sărbători în acest interval al recunoaşterii drepturilor unor categorii vulnerabile şi nu numai a lor.

să facem, aşadar, în spiritul acesteia, ca cetăţenii să fie egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii, dar şi fără discriminări.

  Gheorghe Chiper - declaraţie politică intitulată Intoleranţă în Pacul...Reconcilierii;

Domnul Gheorghe Chiper:

"Intoleranţă în Parcul... Reconcilierii"

Afirmaţia din titlu nu este un fapt paradoxal. Ea este autentică şi s-a petrecut în Arad, de Ziua Naţională a României, atunci când programul manifestărilor organizate pentru cinstirea acestui mare eveniment a fost modificat, la intervenţia UDMR, fiind nepermisă festivitatea de depunere de coroane la Arcul de Triumf al Revoluţiei Române de la 1848, monument amplasat în această piaţă publică, alături de statuia "Libertăţii" (sau a celor 13 Generali, sau a Ungariei Mari), statuie reamplasată în Arad după ce în 1925 ea a fost scoasă din peisajul urban al Aradului pentru semnificaţiile ei iredentiste şi naţional-şovine din partea autorităţilor existente aici la sfârşitul secolului XIX.

Mai trebuie făcute câteva precizări. Readucerea statuii într-una din pieţele centrale ale Aradului s-a făcut la insistenţele UDMR, care vroia în mod ostentativ să-şi reabiliteze unele simboluri ale "Ungariei Mari", stabilind prioritar pe cel de la Arad, cu toate că, sau poate tocmai din această cauză, Aradul a fost oraşul unde s-a hotărât Unirea Ardealului cu România şi organizarea Marii Adunări de la Alba-Iulia pentru proclamarea acestui măreţ eveniment.

Mai trebuie menţionat, de asemenea, că în fiecare an care a urmat reamplasării statuii, respectiv în 2005 şi 2006, de Ziua Naţională a României, reprezentanţii UDMR din Arad au făcut o notă discordantă la manifestările organizate la monumentele unităţii româneşti din oraş, depunând, alături de autorităţile locale şi formaţiunile politice, coroane de flori atipice, fără panglica tricoloră, dar cu o panglică neagră prin care, desigur, se voia să se sugereze doliul, şi nu izbânda românească de la 1 Decembrie 1918.

În acest an, sfidarea liderilor locali ai UDMR pentru Ziua Naţională a României s-a manifestat într-un mod mai deosebit, de pe poziţiile care le au în fruntea Guvernului României, şi mai nou ca reprezentanţi ai României la Parlamentul European. Concret, sâmbătă, 2 decembrie 2007, în programul manifestărilor festive a fost inclus pentru prima dată pentru depuneri de coroane şi Arcul de Triumf ridicat în paralel cu reamplasarea statuii menţionate şi în acelaşi loc public, numit neoficial "Parcul Reconcilierii", pentru semnificaţia pe care o are alăturarea unui monument românesc cu unul de inspiraţie şi cu tematică maghiară. Însă în loc de reconciliere am avut parte de o nouă dovadă de intoleranţă, festivitatea de depuneri de coroane în acest loc fiind scoasă din program, la indicaţia guvernului, care se presupune că a fost "somat" în acest sens de partenerii de guvernare din UDMR.

Aceşti "parteneri" însă participă în fiecare an în aceeaşi piaţă publică de Ziua Naţională a Ungariei, ceea ce face şi mai evidentă abordarea lor şovină, tentaţiile exclusiviste şi chiar o oarecare superioritate afişată, ori de câte ori au prilejul. Şi Ziua noastră Naţională este un asemenea prilej care, din păcate, este favorizat de "parteneriatul" de azi din cadrul guvernului.

Dramatică situaţie!

  Vasile Pruteanu - marcarea împlinirii a 89 de ani de la Marea Unire;

Domnul Vasile Pruteanu:

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Iată-ne ajunşi, din nou, în pragul marii sărbători a poporului român: Ziua Naţională a României, 1 Decembrie.

La acest ceas aniversar, mai precis la 89 de ani de la Marea Unire înfăptuită prin voinţa poporului la Alba-Iulia, nu putem să nu aruncăm o privire în oglinda retrovizoare a istoriei şi mai ales la timpul scurs de la 1 Decembrie 1918 şi până în prezent.

Ceea ce vedem prin ochii minţii în această oglindă ne creează nouă, românilor, sentimente de satisfacţie, dar şi multe tristeţi.

Dacă Marea Unire s-a realizat, aşa cum am mai spus, prin voinţa poporului, dând acestuia mari speranţe de libertate, prosperitate, autonomie şi independenţă, iată că o serie întreagă de evenimente derulate în această perioadă nu totdeauna au ţinut cont de voinţa românilor, uneori violând-o în chip barbar.

Este evident că cea mai brutală şi deci malefică intervenţie a altora asupra istoriei României a fost ocuparea ţării noastre de către bolşevismul sovietic, care a instaurat şi menţinut aproximativ 50 de ani un regim comunist dictatorial, în care toate valorile culturale, ştiinţifice, economice şi sociale ale românilor au fost lichidate brutal.

A fost o perioadă de tristă amintire a poporului român, căruia i-au fost încălcate toate drepturile, libertăţile. ceea ce nu a putut suprima însă regimul comunist, cu toată maşinăria sa securistă, a fost speranţa poporului român; speranţa în mai bine, în libertate, în democraţie.

Şi iarăşi voinţa românilor a deschis o nouă pagină din istoria ţării noastre, prin evenimentele din decembrie 1989, când s-au pus bazele unui stat democratic, în locul dictaturii comuniste.

S-au scurs aproximativ 17 ani de atunci. Nu ştiu dacă putem afirma cu tărie că în aceşti ani s-a realizat tot ce şi-a dorit poporul român, alungându-l de la putere pe Ceauşescu. Ceea ce este însă clar este că nu mai există drum de întoarcere.

Guvernanţii - şi în general clasa politică - au datoria să continue reformele care să ducă în final la prosperitatea poporului român.

Un succes remarcabil al României şi al românilor este, după cum ştim, primirea acesteia în marea familie a Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007. Acesta însă este numai un început care trebuie susţinut continuu prin fapte şi acţiuni pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Este de observat că statele membre ale Uniunii Europene, deci şi România, nu au renunţat la capacitatea de a acţiona ca subiecte de drept internaţional, ci dimpotrivă, şi-o conservă, sub rezerva angajamentelor pe care şi le-au asumat ca părţi ale tratatelor comunitare institutive.

Fiind subiect de drept internaţional, România, ca membră a Uniunii Europene, nu a renunţat la suveranitatea statală.

De asemenea, odată cu aderarea la Uniunea Europeană a României, românii nu-şi pierd cetăţenia, ci mai dobândesc una, şi anume cetăţenia europeană.

Cu alte cuvinte, valorile pentru care de-a lungul veacurilor românii au luptat şi s-au jertfit nu dispar, după cum nu dispar obiceiurile, tradiţiile şi aspiraţiile spre mai bine.

Iată de ce Ziua Naţională a României de azi are acum noi valenţe.

2007 este primul an când România aderată la Uniunea Europeană îşi sărbătoreşte Ziua Naţională. De aceea, se cuvine să spunem "La mulţi ani, Românie!", "La mulţi ani, români!"

Vă mulţumesc.

  Liviu Bogdan Ciucă - declaraţie politică intitulată Taxa de primă înmatriculare, între abuz şi discriminare;

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

Declaraţie politică: "Taxa de primă înmatriculare, între abuz şi discriminare".

Ambiţia României de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de seră, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitimă, dar o lege care instituie o nouă taxă pentru cei care şi-au cumpărat un autovehicul second-hand este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât nu respectă nici art.90 al Tratatului European. Articolul interzice statelor membre să introducă taxe prin care se discrimineze, direct sau indirect, produse din alte ţări membre în competiţia de pe piaţa cu produsele similare autohtone.

Conform art.226 din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene, Comisia Europeană poate să aplice procedura de încălcare a Tratatului de către un stat membru. Conform acesteia, CE poate ajunge, în urma unor proceduri preliminare, să dea în judecată statul român la Curtea Europeană de Justiţie.

Pentru a evita situaţia neplăcută a trimiterii cazului României la Curtea Europeană de Justiţie de către executivul european, se impune modificarea Codului fiscal, astfel încât acesta să fie armonizat cu legislaţia europeană în domeniu, iar banii să fie returnaţi celor care au achitat taxa.

Există deja un precedent: Ungaria a fost condamnată de Curtea Europeană de Justiţie în urma unei situaţii asemănătore, fiind obligată să returneze întreaga sumă proprietarilor de autovehicule care au plătit respectiva taxă.

De la începutul anului şi până în prezent s-au strâns în contul Ministerului Economiei şi Finanţelor aproximativ 240 milioane de euro. aceşti bani trebuie returnaţi de urgenţă cetăţenilor care şi-au achitat această taxă de primă înmatriculare.

Consider că România trebuie să îşi reconsidere punctul de vedere asupra acestei probleme. acesta în momentul de faţă este contrar legislaţiei europene. În caz contrar, vom fi obligaţi să plătim daune, în urma hotărârii date de Curtea Europeană de Justiţie.

Nu putem reînnoi parcul auto, atât timp cât noi îi punem piedici. Ar trebuie să avem în vedere faptul că cetăţeanul român, având o situaţie materială modestă, nu-şi va achiziţiona o maşină second-hand din import pe care să nu o poată înmatricula şi nici nu-şi poate permite o maşină nouă.

Din punctul meu de vedere, taxa este abuzivă şi discriminatorie şi solicit anularea ei, întrucât în momentul de faţă un autoturism nu este un lux, ci o necesitate.

În sprijinul celor care au achitat această taxă şi pentru reglementarea situaţiei discriminatorii apărute, noi - parlamentarii Partidului Conservator - am iniţiat o propunere legislativă prin care dorim eliminarea taxei şi restituirea banilor depuşi.

  Eugen Bejinariu - intervenţie intitulată Congresul general al Bucovinei a hotărât unirea.

Domnul Eugen Bejinariu:

Intitulez declaraţia mea de astăzi, în ajunul aniversării a 89 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, "Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea".

În urma Războiului ruso-turc din 1768-1774, partea de nord a Moldovei, un teritoriu de 10.443 km.p., cu populaţie românească, a fost anexată Imperiului Habsburgic şi numită apoi Bucovina. După 144 de ani de dominaţie străină, în toamna anului 1918 au avut loc primele manifestări pregătitoare pentru revenirea acestui teritoriu la România.

În Camera Superioară a Parlamentului din Viena, la 4 octombrie 1918, au fost discutate cele 14 puncte ale propunerilor preşedintelui american Woodrow Wilson, iar unul din aceste puncte preciza că popoarele monarhiei austro-ungare se pot organiza autonom.

Un grup de intelectuali din Cernăuţi, din iniţiativa profesorului Sextil Puşcariu, s-a întrunit la 12 octombrie 1918 în casa doctorului Isidor Bodea, directorul Spitalului de copii, şi a discutat despre unire. Au participat: Sextil Puşcariu, Isidor Bodea, Dionisie Bejan, Max Hacman, Al.Procopovici, Vasile Bodnărescu, Ştefan Saghin, O.Gheorghiu, O.Gheorghian, V.Marcu, Iacobovici-Boldişor, C.Homiuc, Gh.Şandru şi Alex.Vitencu.

Un rol important în afirmarea şi promovarea drepturilor naţionale ale poporului român din Bucovina l-a jucat şi ziarul "Glasul Bucovinei", care în primul său număr, din 22 octombrie cuprindea articolul "Ce vrem?". În acest articol-program, semnat de 14 intelectuali bucovineni, se spunea: "Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu mai vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni e cuvin..."

Intelectuali de marcă şi reprezentanţi ai partidelor politice au hotărât să convoace, pentru 27 octombrie, la Palatul Naţional din Piaţa Unirii, o adunare naţională, adunare care s-a declarat constituantă şi a ales Consiliul Naţional Român, format din 50 de persoane.

Adunarea constituantă a adoptat Moţiunea în care se prevedea unirea tuturor românilor într-un stat naţional independent, în urale şi cântece: "Trăiască România Mare" şi "Deşteaptă-te române".

Atunci, preotul Dionisie Bejan, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a rostit cuvintele biblice, de autentică semnificaţie pentru acest moment: "Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău, căci îmi văzuseră ochii mântuirea neamului".

Românii, bărbaţi şi femei, au străbătut străzile oraşului Cernăuţi, au înălţat steaguri tricolore, iar Iancu Flondor a cerut guvernului Etzdorf predarea puterii către români şi retragerea soldaţilor români înrolaţi în armata austriacă de pe front. În aceste împrejurări au apărut tulburări din partea ucrainenilor, ceea ce l-a determinat pe Iancu Flondor să cheme în ajutor armata română.

La 11 noiembrie, trupele române conduse de generalul Iacob Zadik au intrat în Cernăuţi, restabilind ordinea şi participând la preluarea puterii.

La 28 noiembrie 1918 a fost convocat Congresul General al Bucovinei în sala sinodală a Reşedinţei Metropolitane din Cernăuţi. Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, propus de către Dionisie Bejan, a afirmat că Bucovina este parte organică a Moldovei, că a fost samavolnic smulsă din trupul acesteia şi că românii bucovinei au îndurat multe şi grele opresiuni din partea "cârmuirii habsburgice".

În Moţiunea Congresului General al Bucovinei era scrisă hotărârea: "Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi investiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm: Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României".

Întreaga sală, în picioare, aclamă puternic Moţiunea de Unire, se intonează Imnul naţional şi se flutură zeci de drapele tricolore.

La Congres, istoricul Ion Nistor a evocat perioada stăpânirii austriece în Bucovina, aspiraţiile de libertate şi unire ale românilor şi a motivat Moţiunea, subliniind nevoia unităţii naţionale, pe baza unităţii de limbă, datini, obiceiuri şi cultură românească.

Congresul General al Bucovinei a declanşat în Cernăuţi şi în toată Bucovina un entuziasm pe care numai astfel de evenimente îl pot provoca.

Delegaţia condusă de Iancu Flondor a plecat la Iaşi spre a-i înmâna regelui actul Unirii Bucovinei cu România. înmânarea Actului Unirii s-a făcut la 29 noiembrie 1918, într-un cadru solemn, în clădirea Corpului IV de Armată, în prezenţa regelui Ferdinand, a reginei Maria şi a Guvernului român.

Au urmat evenimentele specifice perioadei de tranziţie dintre Unire şi integrarea Bucovinei în sistemul politico-administrativ al României.

În anul 1940 însă a venit ultimatumul sovietic prin care nordul Bucovinei a fost din nou smuls din trupul ţării. Au urmat multe evenimente apăsătoare pentru comunităţile româneşti. În anul 1997, Coaliţia guvernamentală C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. a semnat, parafat şi ratificat Tratatul politic de bază dintre România şi nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei.

Graba şi politica cedărilor de atunci se continuă şi astăzi prin statutul neclar al Insulei Şerpilor şi platformei continentale a Mării Negre, teritorii dintotdeauna româneşti. Cerem Guvernului să sprijine societăţile culturale pentru sprijinirea comunităţilor româneşti din Regiunea Cernăuţi pentru menţinerea specificului nostru naţional şi în acest teritoriu.